8 Cronica literară
Planeta de hârtie Marcel Lucaciu
Literatura (în special, proza) face mereu concurență lumii din afară, pentru că ea transformă, deseori, realitatea în ficțiune memorabilă și creează, prin intermediul personajelor, oameni ce re-trăiesc propria lor viață, pe o planetă imensă și imaculată; planeta de hârtie unde totul devine posibil grație jocului demiurgic al scriitorului. Monica Pillat (nepoata eruditului și rafinatului poet Ion Pillat) are un bogat palmares literar din care amintim, selectiv, volumele de versuri Corăbii (1970), Pluralul ca o veghe (1989), Dorul de rai (2005), Duet în alb (2016); volumele de proză Cei 13 și misterul (1968), Corabia timpului (1976), Drumul spre Emaus (2002), Invitație la vis (2016); cărțile-dialog Ioana Celibidache, o mătușă de poveste (2011), Povestind despre atunci (2012), Dincolo de așteptare (2016), Imaginația speranței (2018). Nu sunt de neglijat, apoi, nici studiile sale critice sau traducerile din limbile franceză și engleză (Elena Văcărescu, Iulia Hasdeu, Virginia Woolf ș.a.). Recenta apariție editorială (Croitorul de cărți, Baroque Books& Arts, București, 2019) cuprinde trei povestiri atipice (Deghizări, Jocul lui Sebastian Onir, Ca și cum) legate între ele nu atât prin prezența unor personaje secundare ce devin, succesiv, protagoniști, cât – mai ales – prin halucinantul și (post)modernul joc de-a creația literară. Un joc ce ne spune, voalat, că fiecare om din universul cotidian poate să-și împlinească visurile ajungând personajul principal al unei nuvele sau al unui roman. Tot astfel, fiecare personaj poate călători dintr-o carte în alta pentru a dobândi o altă identitate ori se poate desprinde din filele cărții
pentru a se plimba, nestingherit, prin „lumea cea aievea”. Evident, este doar un joc narativ, conceput și desfășurat, însă, cu atâta ingeniozitate, încât frontiera dintre realitate și ficțiune e abia perceptibilă. În povestirea Deghizări, cititorul este el însuși unul dintre personaje și dorește să renunțe la lectură „chiar de la prima filă”, văzând că protagonistul doarme. E, aici, doar una dintre multele capcane ale narațiunii, căci lucrurile nu sunt totdeauna ceea ce par. În esență, scriitoarea reiterează motivul vieții văzute ca „un vis al neființei” (Eminescu). De altfel, atmosfera onirică este, în acest prolog, mai degrabă o parafrază postmodernă a cunoscutei nuvele Sărmanul Dionis. Inclusiv descrierea camerei, unde „croiește” manuscrise editorul Claudiu Van, păstrează câteva detalii eminesciene: „Deși era trecut de miezul zilei, perdelele lăsate păstrau încă penumbra prin care desluși dezordinea din jur. Haine, scoase parcă în grabă, se-nghesuiau mototolite pe scaunul de la fereastră, mai multe teancuri de hârtii și de dosare zăceau în preajma patului pe dușumea”. Sunetul telefonului mobil ne readuce în lumea „pururi, înfășurată în pixeli” (Mircea Cărtărescu), îl trezește pe protagonist și totodată îl păstrează alături de narator pe cititorul nemulțumit, care intervine, mereu, în povestire, pentru a face observații critice: „Ritmul narațiunii e mult prea lent”; „E mai absent decât atunci când doarme...” ș.a. La telefon, debutantul Narcis Telegu îi cere „croitorului de cărți” o părere cu privire la soarta romanului său în care un scriitor, Sebastian Onir, vrea să-i salveze pe câțiva prizo199
nieri ai unei existențe monotone, dar eșuează și cade în plasa depresiei. Subiectul pare unul neinteresant, de aceea recomandarea editorului este ca acești captivi „să fie invitați într-o carte proprie, unde să li se ofere libertatea” (o invitație pe care scriitoarea însăși o va materializa, în cadrul povestirii Jocul lui Sebastian Onir). Claudiu Van simte amenințarea rutinei și le propune debutanților săi lansarea unui text senzațional, de o noutate absolută, care „să nu se lase croit” (modificat). Primește un singur manuscris, semnat cu pseudonimul Flavia Cus și intitulat Mirajul despărțirii. Jurnal de observații. Din acest moment, meandrele jocului demiurgic se complică și mai mult, planurile narative se întrepătrund, iar naratorul și protagonistul își schimbă, alternativ, rolurile. Manuscrisul are acea notă de autenticitate specifică lui Camil Petrescu și ne trimite la jurnalul personajului Fred Vasilescu, Într-o după-amiază de august, din romanul Patul lui Procust. Avem și aici, pe lângă tehnica jurnalului,
