Cronica literară
Revizuiri moromețiene
5
Carmen Ardelean
Noaptea plec, noaptea mă-ntorc Florin Lăzărescu Florin Lăzărescu e unul dintre scriitorii care nu se limitează la o egoistă cochetare cu direcții conexe literaturii, care nu și-a propus să aibă o relație cu beneficii cu arte și științe (precum marketing, management... literar), ci e un asumat narator polivalent, un literat în cel mai complet sens al cuvântului: filolog ca formație, prozator tradus în peste 10 limbi, coscenarist premiat internațional, blogger și publicist, membru al redacției revistei Suplimentul de cultură și PR al Editurii Polirom, fondator-organizator al Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași și al cenaclului OuTopos, pepinieră literară excepțională. Deloc străin de colecția Egografii, a Editurii Polirom, prozatorul ieșean a ales să nu publice cel mai recent roman, apărut în iunie 2021, în colecția mai sus menționată, deși mărturisise într-un interviu acordat la începutul lui august că modelul personajului principal, constructorul Pavel, l-a constituit chiar tatăl său. În plus, autorul imprimă accente autobiografice profilului fiului personajului principal, angajat într-o firmă de publicitate, aflat pe punctul de a scrie un roman. Ca în Ulise, al lui James Joyce, autorul surprinde o zi din viața navetistului Pavel, între două bariere temporale vizibile chiar din titlu: Noaptea plec, noaptea mă-ntorc. Sugestia e evidentă: o existență marcată de monotonul itinerar zilnic, de maratonul supraviețuirii într-o lume deloc confortabilă, schițată ca fervent opresor, ale cărei deziderate par a fi disoluția individualității și
bullyingul. Debordând de oralitate, scris cu un stil marcat de disponibilitate cinematografică, ce mi-a amintit de Sfumato, scris de Mircea Daneliuc, romanul lui Florin Lăzărescu mizează pe scene cotidiene firești, pe naturalețe și varietatea registrelor. Cu un incipit ce pare o replică parodică a celui mai cunoscut incipit de roman rebrenian, cartea are ca spiritus rector un personaj cu nenumărate atribute ale unui Moromete al secolului XXI, dar și profilul țăranului navetist, care baleiază între mentalitatea arhaică și codul de existență postmodern. În tiparul – rama – existenței rurale, cu icoane în casă, rugăciuni rostite mai mult din datorie, decât din convingere, un câine ce nu ezită să guste libertatea și găinile (ba cu soț, ba fără soț) din curte, cu dispute familiale... familiare, cu nemulțumiri provocate de veșnicul dezinteres al edililor, se conturează lungul drum al lui Pavel prin cele peste 12 ore care îl despart de revenirea acasă, după o zi de muncă asezonată cu mici evadări pentru rezolvarea unor sarcini sau probleme ce fixează obsesiile și minusurile existenței personajului. Disimulând, ca formă de autoapărare, contemplând dinamica și inovațiile lumii postmoderne, verbalizând mereu ceea ce gândește, Pavel e reprezentativ pentru categoria celor ce se apropie de vârsta a treia, aflați încă în câmpul muncii, dar cu dorința puternică de a se elibera de corvoada navetei, a muncii grele și prost plătite, a colectivului violent, dezumanizat, în fond, de tot ce îi adâncește, zilnic, traume, spaime. Volubil când mediul e confortabil, reținut și invizibil când mediul e ostil, Pavel demonetizează stereo199
tipuri, demonstrându-și inteligența socială, mobilitatea intelectuală în contrast cu preconcepții ce vizează categoria socială și profesională în care se încadrează. Rememorând împreună cu fiica sa începuturile relației cu cea care i-a devenit soție, evenimente din viața comunității, savurând o țigară oferită de aceasta și intrând în jocul nemilos al selfie-urilor și al Instagramului, Pavel ajunge să-i dezvăluie Elenei mica dramă pe care o trăiește la serviciu, una cât se poate de contemporană: bullyingul. Rămas singurul din generația lui, obligat să se adapteze unui mediu care îi e profund inconfortabil, Pavel se îndreaptă zilnic spre serviciu cu teama punerii în practică a amenințărilor reiterate de mai tinerii și „barosanii” săi colegi, cu povara „panaramei” pe care o fac ceilalți de el. Umilit și neputincios, tatăl caută consolarea fiicei și ajutorul fiului, încercând să rezolve pe două planuri situația aparent dilematică: să vâneze vânătorul și să caute un nou loc de muncă, pen-
