pp

Cronica literară Izolarea ca premisă a iubirii

Era firesc să ne aşteptăm la numeroase cărți despre perioada constrângătoare a pandemiei, despre „noul normal” (new normal) al vieților noastre – spre a ne raporta la unul dintre multiplii termeni împrumutați din vest în ultimii ani şi care au făcut carieră la noi, alături de post truth sau de fake news, de pildă – dar prima din seria de lucrări dedicate „închiderii” a fost Singuri #acasă. Părinți și copii în pandemie, coordonată de Simona Preda şi publicată la Editura Vremea1. Nu doar că a fost cartea care a deschis dezbaterea pe marginea marii provocări a acestei perioade, ci a şi fost o lucrare abordată de autorii ei, părinți şi copii, din interiorul fenomenului, în chiar timpul stării de urgență, apărând fizic imediat după încheierea acesteia. Or, pentru a privi strict din interiorul unui fenomen, adică fără putința de a ieşi din bula normelor, restricțiilor, dar mai ales a timpului în care se manifestă, e necesară asumarea. Afirmațiile la cald se pot dovedi a fi încărcate de subiectivitate, lipsite de luciditate, afectate cumva de adevărul subiectiv care se insinuează în capsula termenului post truth. Nu cred să fi fost simplu să convingi scriitorii şi copiii lor: Ana Barton şi Rada-Maria, Dan-Liviu Boeriu, Doru Căstăian şi Alex, Simona Chițan şi Ares Guerra, Codruț Constantinescu, Bogdan Crețu şi Ștefan, Alina Gherasim, Ciprian Măceşaru şi Matei, Alice Năstase Buciuță, Xenia Negrea, Constantin Piştea, Mircea Pricăjan, Ovidiu Alexandru Raețchi, Irina Stahl şi Ana, Arthur Suciu şi Eva, Robert Șerban, Andra Tischer şi Radu Vancu (am făcut şi eu parte din proiect, iar implicarea aceasta a însemnat şi primul exercițiu de scriere la patru mâini, alături de fiica mea cea mare, Diana Lesenciuc, a unui text care a primit numele „Fețele izolării”) să îşi asume subiectivitatea punctelor de vedere într-un proiect cu pretenție de obiectivitate clădită pe multitudinea perspectivelor, adică una intersubiectivă, mai degrabă, şi să se expună în intimitatea domestică, a relațiilor părinți-copii în vremuri constrângătoare. Simona Preda nu doar că a reuşit această punere împreună, dar a şi găsit punctul de convergență al acestor texte în curgerea dincolo de limitele spațio-temporale ale izolării: „În răstimpul acestei pandemii s-a întâmplat un fenomen interesant – a fost anihilată ignoranța, am deschis cu toții ochii şi altfel, într-o manieră aparte, am devenit atenți pe detalii, pe trăiri. S-a stimulat compasiunea, iar reacția imediată a fost o solidaritate exemplară pentru că, real, pandemia a făcut ravagii – şi ca număr de victime şi ca psihoză generalizată. Tensiunea psihică acumulată prin starea de izolare la domiciliu a fost de asemenea greu de gestionat şi am resimțit-o toți, bunici, părinți, copii. Unii vorbeau despre o schimbare totală a vieții, scepticii mențineau o linie a continuității ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, sau, cel puțin, nimic din ceea ce ar fi putut deturna cursul firesc al unei vieți. Unii au fost anihilați de orgolii şi aroganțe, alții, dimpotrivă, s-au îndreptat cu toată ființa lor către ceilalți. A fost o distanțare fizică, temporară, dar în niciun caz o distanțare emoțională. Sufleteşte oamenii au fost aproape. A fost în acele zile (şi) o lecție magistrală de

adrian LesenCIuC

umanitate” (p. 5).

Este adevărat, această repoziționare necesita cumva privirea din interior, din timpul facerii, al deschiderii acelui orizont al umanității pe care poate, dintre personajele marii literaturi, l-a deschis numai prințul Mîşkin. Dar pentru aceasta, experiențele părinților scriitori – în general oameni cu vârsta cuprinsă între 40 şi 50 de ani, provenind din generația „decrețeilor”, crescuți „cu cheia la gât” într-un cadru nelipsit de griji, dar suficient de asumați şi netemători – nu au vrut să lase să se înțeleagă că în orizontul închiderii temerii ascunse au început să macine: temeri privitoare la propriii copii şi la societate, mai puțin la ei înşişi. Mai curajoşi, a observat Simona Preda, au ieşit din provocarea izolării copiii, alfabetizați digital, pregătiți pentru cursurile online (poate mai puțin pregătiți pentru valurile mult amplificate de teme necesare a justifica lipsa activității la clasă, din perspectiva