Canada vol. 2 (preview) by CA Publishing

Coordonator

Corneliu Nicolescu

Project manager

Maria Mihaela Nistor

Canada Diversitatea etnică şi culturală după 1867

2010

© CA Publishing, 2010 Coperta: Palkó Botond (www.palkobotond.ro) Redactor: Maria Mihaela Nistor Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Diversitatea etnică şi culturală în Canada după 1867 / Corneliu Nicolescu (coord.). - Cluj-Napoca : CA Publishing, 2010 Bibliogr. ISBN 978-606-92737-7-7 I. Nicolescu, Corneliu (coord.) 323.1(71)"1867/..."

Editura CA Publishing www.ca-publishing.ro

Cluj‐Napoca, B‐dul Eroilor nr. 34, ap. 3

Cuprins Cuprins

Introducere

Laura Suărășan Relaţiile politice Canada ‐ Marea Britanie de la Actul Constituţional până în prezent

Andreea-Georgiana Cătană Afro‐canadienii

Ruxandra Nuţ Diversitate etno‐culturală în Canada anilor 1867‐1920

Lavinia Nicoară Imigraţia în Canada. Percepţii, atitudini, politici

Maria Raluca Turda Diversitate etnică şi culturală. Spre multiculturalism canadian între 1920 şi 1950

Maria Mihaela Nistor, Mihai Ciprian Fodor Armata canadiană de ieri și de azi

Brîndușa-Nicoleta Pincu Multiculturalismul canadian

101

Ioan-Alexandru Sâmpetrean Unicitatea Québecului

124

Ioan-Alexandru Sâmpetrean Summitul G8 şi Summitul G20 din Canada, Iunie 2010

131

Maria Claudia Mera Partidele politice ale Canadei din 1867 până în prezent

139

Introducere Volumul de față a apărut ca expresie a interesului masteranzilor secției Managementul relațiilor internaționale și al politicilor europene din cadrul Facultății de Istorie și Filosofie a Universității Babeș‐Bolyai, promoția 2009‐2011, de a continua proiectul de cercetare a istoriei canadiene, proiect inițiat cu volumul Canada de la descoperire până în 1867. Această lucrare începe prin a schița traiectoria sinuoasă a unei Canade ce se îndrepta spre propria‐i autonomie, pentru a putea crea un cadru propice dezvoltării de mai târziu. Sunt analizate dinamicile diverselor grupuri etnice, în situații concrete de incluziune – excluziune socială, dar și politicile multiculturaliste și de integrare. Deoarece 2010 poate fi caracterizat, conform afirmației Ministrului de Externe Lawrence Cannon, drept „anul internațional al Canadei”, volumul include și aspecte referitoare la organizarea Summit‐urilor G8 și, respectiv, G20 sau la rolul Canadei pe plan internațional în misiunile de construcție și de menținere a păcii. Lecturând articolele ce compun această carte, se pot observa abordări multiperspectiviste ale unor aspecte din variate domenii, precum: geopolitică, sociologie, economie, relații internaționale, istorie, cultură și civilizație, apărare. Tocmai de aceea, prezenta lucrare este recomandată atât specialiștilor în domeniile amintite mai sus, cât și publicului larg, dornic de a cunoaște mai mult despre Canada, despre regiunea nord‐americană și, la modul generic, despre lumea în care trăim.

Laura Suărășan

Relaţiile politice Canada - Marea Britanie de la Actul Constituţional până în prezent Expansiunea europeană din secolele al XVIII‐lea şi al XIX‐lea a adus numeroase teritorii şi civilizaţii diferite sub influenţa gândirii occidentale şi a creat numeroase colonii ce au avut evoluţii distincte. Dacă unele dintre ele au fost folosite ca surse de materii prime, fiind puternic exploatate, altele au devenit o nouă casă pentru un număr important al populaţiei cuceritoare şi leagănul unor noi popoare şi culturi. Acesta este şi cazul Statelor Unite ale Americii şi a Canadei, foste colonii britanice, care s‐au emancipat de sub tutela Marii Britanii pe căi distincte, raportându‐se mai apoi diferit la fosta lor metropolă. Începutul relaţiilor politice dintre Canada şi Marea Britanie stă sub semnul tratatului de la Paris din 1763 care a instituit guvernarea britanică în zona cunoscută sub denumirea British North America. Acest fapt nu a pus totuşi capăt tensiunilor anglo‐ franceze, tensiuni ce au caracterizat mediul intern canadian, într‐o măsură mai mare sau mai mică, până în prezent. Pe fundalul emancipării americane de sub tutela britanică şi a războiului de independenţă american1 în coloniile din British North America a apărut dorinţa de unitate, de funcţionare şi coabitare într‐un formă de guvernământ unitară. Dorinţa coloniilor canadiene de a forma o federaţie, deşi nu unanim acceptată de populaţie sau elita

1 McInnis, Edgar. Canada – A political and Social History. McInnis Press, Toronto, 2007, p.287.

Canada. Diversitatea etnică şi culturală după 1867

conducătoare, se datorează şi unei serii de factori interni ce pledau pentru unificare, ca răspuns la problemele majore din acea vreme: impasul politic din colonii creat de reprezentarea pe baza populaţiei (rep by pop) sau problema căilor ferate – compania Grand Truck Railway acumulând datorii importante şi necesitatea construirii unei căi ferate intercontinentale2. Ideea unui proiect de uniune a coloniilor din British North America este pusă în discuţie încă din 1790, însă de‐abia începând cu 1850 această idee este vehiculată mai intens în presa vremii şi în cercurile liderilor politici. Acest demers nu are succesul scontat deoarece, pe de o parte, guvernul britanic nu agreează ideea unei uniuni, iar pe de altă parte liderii diverselor provincii canadiene privesc cu reticenţă ideea unei federaţii, preferând mai degrabă pe cea a unor uniuni regionale cu caracter limitat3. Totuşi, trei evenimente majore din anii următori vor releva tuturor părţilor implicate necesitatea creării unei federaţii şi beneficiile acestei acţiuni. Este vorba, în primul rând, de realizarea în 1864 a coaliţiei Brown‐ Macdonald care a sprijinit puternic proiectul unei federaţii. În al doilea rând, problema căilor ferate şi situaţia companiei Grand Truck au constituit un stimulent de natură economică în acest sens. Construirea de noi căi ferate care să deschidă calea spre regiunile nepopulate din Vest putea constitui o ieşire din impasul financiar în care se găsea compania şi presupunea beneficii atât pentru colonii – posibilitatea de a construi noi aşezări, de a asigura o rută spre Pacific şi implicit o cale de a participa mai eficient la comerţul cu Orientul, cât şi pentru Marea Britanie care ar avea asigurată o cale rapidă de acces a forţelor ei militare către posesiunile Coroanei din Orientul Îndepărtat. Un alt eveniment ce a adus în discuţie ideea unei federaţii a coloniilor canadiene a fost demersul lansat de Nova Scotia de a constitui o uniune cu New Brunswick şi Prince Edward Island. În ciuda unor întâlniri realizate în aceste sens, demersul a eşuat datorită temerilor reprezentanţilor din Prince Edward Island

2 Canada in the Making. Constitutional History, “1850-1867 On the Road to Confederation”, http://www1.canadiana.org/citm/themes/constitution/constitution12_e.html, data ultimului acces 11 iunie 2010. 3 McInnis, Edgar. op. cit, p.288.

ed. Corneliu Nicolescu

de a pierde controlul asupra derulării procesului legislativ în cadrul unei viitoare uniuni4. Toate aceste evenimente au contribuit la rezultatul pozitiv al discuţiilor purtate în 1864 la Charlottetown, în cadrul cărora delegaţii provinciilor canadiene s‐au pus de acord asupra necesităţii unei uniuni federale care să beneficieze de un guvern central puternic. Acesta avea drept de veto asupra legislaţiei din provincii şi trebuia să facă parte dintr‐un sistem bicameral, echivalentul Parlamentului (lower house) fiind compus din membrii aleşi de către populaţie, iar echivalentul Senatului (upper house) fiind compus din membrii numiţi pe viaţă de către guvernul federal, după ce în prealabil au fost propuşi de către guvernele provinciale5. Cât despre documentul de instituire a viitoarei federaţii, acesta a fost conceput în aşa manieră încât să se asemene în mare parte cu documentele ce formează constituţia britanică, dar s‐a inspirat şi din constituţia americană. Astfel, actul constitutiv al viitorului dominion al Canadei propunea crearea unui guvern central, care să acţioneze în numele Reginei Marii Britanii după consultări cu consilieri de stat (privy coucillors), pe când puterea legislativă trebuia să fie împărţită între guvernul central, Senat şi Parlament, formându‐se aşadar un regim de guvernare mixtă6. Se poate spune despre Constituţia canadiană că aceasta este totodată rezultatul „moştenirii” britanice, al principiilor de guvernare şi al viziunii britanice, cât şi al contextului istoric şi al evenimentelor ce se desfăşurau în Statele Unite ale Americii. O privire mai atentă relevă faptul că Actul Constituţional Canadian reflectă o îmbinare dintre sistemul parlamentar britanic şi principiile federale americane. Cu toate acestea, Actul Constituţional Canadian are şi o serie de particularităţi definitorii. De exemplu, alegerea denumirii de Camera Comunelor pentru parlamentul canadian denotă importanţa pe care Canada o ataşa rădăcinilor ei britanice şi relaţiei politice cu aceasta din urmă. De asemenea, acest faptă indică o adoptare conştientă a modelului

McInnis, Edgar. op. cit, p.288. McInnis, Edgar. op. cit, p.292. 6 Ajzenstat, Janet. “The Separation of Powers în 1867”, în Canadian Journal of Political Science, nr. 1, martie 1987, p.118. 5

Canada. Diversitatea etnică şi culturală după 1867

britanic de către Canada şi determinarea de a avea un singur Parlament şi a unui organism legislativ ales pe baza reprezentării regionale, dar şi proporţionale7. Mai mult, spre deosebire de situaţia din SUA şi cutumele politice de acolo, Senatului nu i‐a fost acordată în Canada o atenţie sau o putere deosebită, fiind văzut mai degrabă ca un organism în care politicienii venerabili, ce au ajuns la sfârşitul carierei lor, se pot retrage. Deşi în cadrul Senatului trebuiau să se regăsească reprezentanţii provinciilor, faptul că aceştia trebuiau să fie instalaţi în funcţie de către guvernul federal diminua din puterea pe care provinciile o puteau exercita. În plus, Senatul s‐a dovedit în decursul istoriei a nu acţiona cu aceeaşi forţã precum Parlamentul, în ciuda faptului că dispunea de aproximativ aceleaşi drepturi. Astfel, rareori Senatul a blocat sau revizuit propuneri de lege venind din Camera Comunelor, iar în ceea ce priveşte iniţiativa legislativă, s‐a făcut şi mai puţin remarcat8. Reacţia Marii Britanii la aceste demersuri de la Charlottetown a fost una pozitivă, deoarece crearea unui dominion aflat sub o formă federală de guvernare servea atât intereselor militare şi de securitate ale Marii Britanii în zonă, cât şi intereselor financiare. Astfel, propunerea creării Dominionului Canada a fost votată cu succes în Camera Comunelor din Parlamentul britanic sub forma rezoluţiilor discutate la Québec, incluzând însă şi câteva schimbări: subsidii mai consistente pentru provincii, obligativitatea construcţiei căii ferate intercontinentale, acordarea dreptului de graţiere doar guvernatorului general. În urma ratificării acestei propuneri, din 1867, ierarhia guvernamentală în Canada se prezenta în felul următor:

7 8

McInnis, Edgar. op. cit, p.299. McInnis, Edgar. op. cit, p.301.

ed. Corneliu Nicolescu

Guvernatorul general al Canadei

Primul Ministru şi Cabinetul

Parlamentul

Alegători

Figura 1. Canada după Actul Constituţional9

Faptul că puterea executivă a rămas, într‐o măsură mai mică sau mai mare, în mâinile Coroanei britanice, a suveranului, poate fi perceput ca o reafirmare a dorinţei canadienilor de a menţine o legătură destul de strânsă cu Marea Britanie şi imensul ei imperiu şi totodată ca o măsură de precauţie împotriva turbulenţelor cauzate de către modelul democratic american, un pas înapoi, o îndepărtare faţă de acţiunile americane şi de maniera în care aceştia s‐au desprins de sub tutela Marii Britanii. În ceea ce priveşte sistemul juridic, Actul Constituţional prevedea înfiinţarea de curţi de judecată în cadrul fiecărei provincii, toţi judecătorii de rang înalt fiind numiţi şi plătiţi de către guvernul federal. De asemenea, Actul Constituţional stipula dreptul de a înfiinţa curţi de apel şi de a adopta un cod penal unic, standardizat, ceea ce a făcut ca sistemul judiciar din Dominionul Canada să se asemene în mare măsură cu sistemul juridic al unui stat naţional cu puteri depline.

Canada in the Making. “1867-1931 Becoming a Nation”. http://www1.canadiana.org/citm/themes/constitution/constitution13_e.html, data ultimului acces 18 iunie 2010.

Canada. Diversitatea etnică şi culturală după 1867

Aşadar, în urma Actului Constituţional din 1867 John A. Macdonald a devenit prim ministrul Dominionului Canadei din cadrul Commonwealthului. Viziunea acestuia pentru Canada era aceea a unui „regat al Canadei”10 care să fie stăpân pe propriul destin, păstrând totuşi o legătură strânsă cu „ţara‐mamă”, Marea Britanie, dar care să nu îi îngrădească independenţa. Mai mult, emanciparea Canadei era văzută de acesta ca un deziderat ce poate prinde viaţă printr‐o expansiune teritorială şi economică susţinută din partea poporului canadian11. Acesta trebuia să devină o naţiune: „[...] care datorită unirii noastre, a forţei noaste, a populaţiei noastre şi a fructificării resurselor noastre să ne ocupăm locul nostru în rândul naţiunilor lumii. [...]În loc de a ne privi ca pe o simplă colonie dependentă, Anglia va găsi în noi o naţiune prietenă – un popor subordonat ei, dar pentru asta puternic ‐ care îi va sta alături pe continentul nord‐american pe timp de pace sau de război.”12 Crearea Confederaţiei şi a Dominionului nu s‐a datorat neapărat unei mişcări populare pronunţate în această direcţie, ci a fost mai degrabă opera unui număr restrâns de lideri politici ce au fost ajutaţi în demersurile lor de personalităţi cu interese economice în zonă. Ca atare, formula finală de instaurare a confederaţiei nu a fost supusă unei ratificări din partea populaţiei. Acest lucru ar putea explica de ce Prince Edward Island şi Newfoundland, spre exemplu, nu au dorit să facă parte din confederaţie, intrând de‐abia în 1871, respectiv 1949, precum şi motivul mişcărilor de protest din Noua

McInnis, Edgar. op. cit, p.305. Buckner, Phillip. Canada and the British Empire. New York, Oxford University Press, 2008, p.6. 12 Ibidem., p.305. „able from our union, our strenght, our population, and the developement of our resources, to take our position among the nations of the world... [...] Instead of looking upon us as a merely dependent colony, England will have in us a friendly nation – a subordiante, but still powrful people – to stand by her in North America in peace or in war.” 11

ed. Corneliu Nicolescu

Scoţie13. De asemenea, populaţia de limbă franceză din Canada avea opinii împărţite asupra noului statut al provinciilor canadiene. Pe plan extern, Actul Constituţional canadian şi reunirea provinciilor au fost percepute diferit de Marea Britanie şi SUA. În cazul Marii Britanii, aceasta a privit cu indiferenţă evenimentele din Canada, intervenind doar în cazuri extreme şi privind votul asupra creării Dominionului Canada cu puţin interes. În schimb, SUA a privit cu ostilitate demersurile Canadei, neacceptând poziţia prietenoasă a acesteia faţă de Marea Britanie ca pe o modalitate viabilă de a‐şi exprima dorinţa de libertate şi independenţă. Criticile aduse de unii lideri politici canadieni modelului american de democraţie şi Constituţiei americane, precum şi preferinţa canadienilor de a păstra legături mai strânse cu Marea Britanie au fost de asemenea privite cu ostilitate de către SUA, unul dintre cei mai importanţi, şi în decursul istoriei devenind cel mai important, parteneri de comerţ ai Canadei. În ciuda nevoii de a păstra relaţii paşnice şi armonioase cu SUA, care reuşise prin achiziţionarea regiunii Alaska de la Rusia să elimine prezenţa britanică de pe continent, Canada ţinea să rămână în relaţii amiabile cu Marea Britanie pentru că pe de o parte o mare parte din cetăţenii ei se raportau la Marea Britanie printr‐o prisma simbolică şi sentimentală14, invocând rădăcini britanice, iar pe de altă parte acest lucru era dezirabil deoarece oferea Canadei acces la pieţele şi la capitalul britanic sau asigura protecţie ori sprijin militar din partea Marii Britanii. Totuşi, relaţiile între Canada şi Marea Britanie nu au fost lipsite de tensiune. Un exemplu relevant îl oferă chestiunea revendicărilor SUA faţă de Marea Britanie, cunoscute sub denumirea de Alabama Claims. În timpul războiului civil american, guvernul Marii Britanii a oferit ajutor părţii confederate prin permiterea folosirii unor nave britanice de către aceasta. În 1871, SUA a acceptat ca revendicările ei şi cererile de daune să fie rezolvate prin arbitraj internaţional, cu condiţia ca Marea Britanie să arbitreze diferendele ei cu Canada în

13 Canada in the Making. “1867-1931 Becoming a Nation”. http://www1.canadiana.org/citm/themes/constitution/constitution13_e.html, data ultimului acces 18 iunie 2010. 14 Buckner, Phillip. op. cit., p. 5.

Canada. Diversitatea etnică şi culturală după 1867

privinţa concesiunilor comerciale în domeniul pescuitului15. Canada a văzut cu această ocazie că Marea Britanie nu îi oferă un sprijin necondiţionat. În ciuda faptului că această problemă era de mare importanţă pentru interesele economice canadiene, Marea Britanie a preferat să le sacrifice pentru a se asigura că SUA va accepta o înţelegere avantajoasă în problema revendicărilor, care în final s‐a ridicat la 15.500.000 de dolari16.

Canada şi Marea Britanie în context internaţional

Secolul al XIX‐lea a fost adeseori descris ca fiind unul al marilor state‐naţiuni, a căror expansiune teritorială şi acumulare de putere economică şi politică le‐a permis să domine cursul politicii mondiale şi să remodeleze harta lumii. Marea Britanie s‐a numărat şi ea printre marile naţiuni europene care şi‐au lăsat amprenta asupra cursului istoriei, devenind tot mai puternic şi mai îndeaproape implicată în sistemul de alianţe din cadrul Europei. Această reorientare înspre aliaţii europeni a stârnit reacţii şi în Canada, unde politicienii au început să fie preocupaţi din ce în ce mai mult de raporturile internaţionale cu Marea Britanie, dat fiind contextul relaţiilor imperiale dintre cele două părţi. Situaţia Marii Britanii pe plan internaţional a cunoscut o serie de schimbări în secolul al XIX‐lea şi începutul secolului XX faţă de felul în care aceasta se prezenta în secolul al XVIII‐lea, marcat de o creştere teritorială susţinută şi de începuturile puternice şi de‐a dreptul revoluţionare ale industrializării. Cunoscută pentru rezerva ei faţă de evenimentele, disputele politice de pe continentul european, de unde şi denumirea de „perfidul Albion”, ce se ţine la distanţă de turbulenţele continentale, Marea Britanie a încercat întotdeauna să păstreze distanţa faţă de aliaţii sau rivalii europeni – mai ales în contextul în care nu mai era singura putere industrială, fiind concurată de SUA sau Germania – , concentrându‐şi atenţia pe

McInnis, Edgar. op. cit, p.320. Quebec History. “Alabama Claims”, http://faculty.marianopolis.edu/c.belanger/quebechistory/encyclopedia/AlabamaclaimHistoryofCanada.htm, data ultimului acces 19 iunie 2010. 16

ed. Corneliu Nicolescu

resursele din imperiul ei şi pe legăturile cu acesta. Legătura Marii Britanii cu Canada în cadrul imperiului colonial britanic a fost una permanent marcată de dorinţa de emancipare şi independenţă a celei din urmă şi a urmat un curs prin care Canada a reuşit să se distanţeze de Marea Britanie, să‐şi construiască o identitate şi o naţiune proprie, rămânând totuşi un punct de sprijin important pentru Marea Britanie în cadrul imperiului colonial, mai apoi al Commonwealthului şi al sistemului internaţional. „Canada a fost prima dintre coloniile cu drept de autoguvernare, atât ca mărime, cât şi ca vechime, care a deschis această cale şi pentru restul imperiului, continuând să conducă această evoluţie care a transformat imperiul în Commonwealthul Naţiunilor.”17 Astfel, prin prisma noilor libertăţi câştigate, Canada avea posibilitatea de a decide pe cont propriu cum să se raporteze la Marea Britanie în context internaţional, de exemplu dacă să se implice sau nu în cazul în care Marea Britanie ar declara război unei terţe părţi. În timpul războiului cu burii purtat de Marea Britanie, Canada s‐a văzut pusă într‐o situaţie delicată, populaţia având păreri diferite asupra gradului de implicare pe care Canada ar trebui să îl aibă în acest război. Pe de o parte canadienii anglofoni considerau că ar trebui sprijinit efortul militar britanic în zonă, iar pe de altă parte canadienii francofoni vedeau implicarea Canadei ca fiind nejustificabilă atâta timp cât nici siguranţa Marii Britanii, nici cea a Canadei nu erau puse în pericol. Canada a trimis trupe în sprijinul armatei britanice pentru a‐şi demonstra importanţa în cadrul imperiului şi pentru a aplana situaţia tensionată internă unde canadienii anglofoni erau puternic animaţi de dorinţa de a‐şi servi ţara‐mamă18. În anii ce au urmat acestor evenimente, Canada a

17 McInnis, Edgar. op. cit, p.388. “Canada was the first of the self-governing colonies in both size and seniority, and Canada, which had pioneered the path to self-government within the empire, continued to lead in the evolution that transformed the empire into the British Commonwealth of Nations.” 18 Lermuseum. “Military History. The Boer War.”, http://www.lermuseum.org/ler/mh/boerwar/index.html, data ultimului acces 21 iunie 2010.

Canada. Diversitatea etnică şi culturală după 1867

încercat să‐şi delimiteze poziţia în cadrul imperiului şi a sistemului internaţional, dorind să se distanţeze de Marea Britanie şi să nu sprijine ideea acesteia de a crea o flotă comună a imperiului – conservatorii canadieni şi canadienii francofoni din Québec împotrivindu‐se aceste idei – însă fără succes19. Relaţiile politice dintre Canada şi Marea Britanie au cunoscut o evoluţie interesantă în timpul celor două războaie mondiale, când Canada s‐a dovedit a fi un aliat important şi o naţiune puternică ce şi‐a câştigat un loc binemeritat în sistemul internaţional. În 1914, la izbucnirea Primului Război Mondial, Canada s‐a alăturat Marii Britanii, sprijinind‐o cu trupe de infanterie, nave şi forţe aeriene. De asemenea, Canada a asistat Marea Britanie, dar şi alţi aliaţi ai acesteia, cu alimente. Cum Europa era devastată de acest război de o amploare nemaiîntâlnită, întreaga populaţie era mobilizată pentru menţinerea efortului militar, ceea ce însemna ca anumite domenii, precum agricultura, erau neglijate. Cererea de alimente din Europa a reprezentant însă pentru Canada un stimul benefic, o ocazie de a se dezvolta. La sfârşitul războiului această ţară ajunsese în poziţia de a oferi credite Marii Britanie, rolurile inversându‐se astfel, Canada nemaifiind privită ca un actor minor, ci ca un egal. Acest lucru transpare şi din faptul că a fost invitată la negocierile de pace ce au avut loc după război20. În 1931, odată cu adoptarea Statutului de la Westminster, Canada a încetat de a mai fi o colonie a Marii Britanii şi a fost recunoscută ca o ţară în adevăratul sens al cuvântului. Prin acest statut, Canada şi alte colonii, ieşeau de sub incidenţa legii britanice, având posibilitatea de a‐şi dezvolta propria politică externă. Astfel, acest stat a transferat autoritatea în materie de chestiuni externe guvernelor federale, acţionând din acel moment ca o naţiune independentă.21 Mai mult, şi în cel de‐al Doilea Război Mondial Canada şi‐a făcut simţită prezenţa, punând la dispoziţia Marii Britanii şi a aliaţilor săi specialişti, tehnicieni antrenaţi, forţa sa

Ibidem., p. 395. Ibidem., p. 407. 21 Canada in the Making. “1931-1982 Toward Renewal and Patriation”. http://www1.canadiana.org/citm/themes/constitution/constitution15_e.html#westminster , data ultimului acces 21 iunie 2010. 20

ed. Corneliu Nicolescu

navală şi aeriană. De asemenea, în 1939 a acceptat să facă parte din British Commonwealth Air Training Plan, un program derulat între Marea Britanie, Australia , Noua Zeelandă şi Canada în vederea pregătirii temeinice de piloţi. După cum se poate observa, Canada s‐a implicat pe plan internaţional, activând de multe ori în favoarea Marii Britanii, dar urmărindu‐şi şi interesele proprii, încercând să‐şi contureze o identitate şi un prestigiu internaţional. De la Actul Constituţional din 1867, care se poate spune că a pus bazele statului modern canadian, şi până la Constituţia din 1982 care a dizolvat orice dependenţă a Canadei, legislativă sau de altă natură, faţă de Marea Britanie, Canada a parcurs un drum lung, dar lipsit de violenţa ce a marcat Războiul american de independenţă, un drum în decursul căruia Canada a evoluat în mod natural, desprinzându‐se progresiv de sub influenţa britanică. Astfel, în 1957 regina Elisabeta a II‐a a Marii Britanii a deschis în mod oficial lucrările Parlamentului canadian sub titulatura onorifică de şef al statului, fapt ce indică dorinţa Canadei de a păstra legătura, chiar şi dacă într‐un mod simbolic, cu rădăcinile ei de origine britanică. „Dominionul a căutat să‐şi armonizeze planurile şi activităţile cu cele ale Marii Britanii, dar şi‐a păstrat controlul asupra economiei şi a forţelor armate – această independenţă fiind uneori pusă în aplicare într‐o manieră care nu a fost privită întotdeauna cu ochi buni de către autorităţile britanice.”22 În prezent Canada reprezintă una dintre cele mai dezvoltate şi bogate state ale lumii, situându‐se printre primele zece puteri industriale ale lumii. Mai mult, aceasta este şi un actor politic important, după cum indică organizarea summitului G20 de la Toronto, ce s‐a remarcat nu prin forţa armată şi hard power, ci prin interesul pentru acţiunile internaţionale de ajutor umanitar şi pentru respectarea dreptului internaţional. În acest context, în prezent, relaţiile politice cu Marea Britanie au devenit secundare, fiind favorizate în schimb relaţiile economice. Economia Canadei

Ibidem., p. 503.

Canada. Diversitatea etnică şi culturală după 1867

este una deschisă, axată pe comerţ şi investiţii străine, şi tocmai de aceea sensibilă la schimbările de pe plan internaţional23. Un partener de încredere al Canadei în acest domeniu este Marea Britanie, care este principalul partener economic european al Canadei şi al doilea mare investitor străin după SUA24. De asemenea, Canada este un destinatar important al exporturilor britanice, acestea însumând în 2008 3.6 miliarde de lire sterline25. Aşadar, după cum se poate observa, secolul XXI a adus cu sine o schimbare a paradigmei ce guvernează relaţiile canadiano‐britanice, relaţii ce se situează în prezent sub semnul economicului, şi nu sub cel al politicului. În concluzie, trebuie să remarcăm că evoluţia Canadei de la statutul de colonie subordonată Marii Britanii, la cea de Dominion cu un grad ridicat de autonomie, la cea de monarhie constituţională modernă, a fost una atipică – dacă o comparăm cu desprinderea SUA de sub tutela britanică. A fost, de asemenea, paşnică şi marcată de dorinţa bine definită de a păstra relaţii strânse cu Marea Britanie. Astfel, relaţiile politice dintre cele două state au fost caracterizate de mişcarea canadiană de independenţă şi de efortul Canadei de a‐şi construi o identitate şi un destin propriu, de momente de tensiune, de apropieri şi distanţări, toate acestea modelând Canada şi transformând‐o în statul modern pe care îl reprezintă acum şi care se distinge prin bogăţia resurselor, a culturilor şi prin diversitatea umană ce‐i conferă o dimensiune aparte pe scena mondială.

Wood, Duncan. “Canada and International Foreign Policy: Non-hegemonic Leadership and Systemic Stability”, în Handbook of Canadian Foreign Policy, ed. Patrick James, Oxford, Lexington Books, 2006, pp.265-266. 24 Foreign and Commonwealth Office. Canada. http://www.fco.gov.uk/en/travel-andliving-abroad/travel-advice-by-country/country-profile/north-centralamerica/canada/?profile=all, data ultimului acces 21 iunie 2010. 25 Ibidem., http://www.fco.gov.uk/en/travel-and-living-abroad/travel-advice-bycountry/country-profile/north-central-america/canada/?profile=all, data ultimului acces 21 iunie 2010.

ed. Corneliu Nicolescu

Bibliografie:

Lucrări de specialitate: Ajzenstat, Janet, “The Separation of Powers în 1867”, în Canadian Journal of Political Science, nr. 1, martie 1987. Buckner, Phillip, Canada and the British Empire, New York, Oxford University Press, 2008. Martin, Ged, Britain and the Origins of Canadian Confederation. 1837‐ 1867, Vancouver, UBC Press, 1995. McInnis, Edgar, Canada – A political and Social History, McInnis Press, Toronto, 2007. Wood, Duncan. “Canada and International Foreign Policy: Non‐ hegemonic Leadership and Systemic Stability”, în Handbook of Canadian Foreign Policy, ed. Patrick James, Oxford, Lexington Books, 2006. Surse electronice: Canada in the Making. Constitutional History, “1850‐1867 On the Road to Confederation”, http://www1.canadiana.org/citm/themes/constitution/constitutio n12_e.html, data ultimei accesări 11 iunie 2010. Canada in the Making. „1867‐1931 Becoming a Nation”. http://www1.canadiana.org/citm/themes/constitution/constitutio n13_e.html, data ultimului acces 18 iunie 2010. Foreign and Commonwealth Office. Canada. http://www.fco.gov.uk/en/travel‐and‐living‐abroad/travel‐advice‐ by‐country/country‐profile/north‐central‐ america/canada/?profile=all, data ultimei accesări 21 iunie 2010. Lermuseum. “Military History. The Boer War.”, http://www.lermuseum.org/ler/mh/boerwar/index.html, data ultimei accesări 21 iunie 2010. Québec History. “Alabama Claims”, http://faculty.marianopolis.edu/c.belanger/Québechistory/encyclo pedia/Alabamaclaim‐HistoryofCanada.htm, data ultimei accesări 19 iunie 2010.