l
2
0 1 1
p s u e
i
e
i
m
n
t
a
l
z i a r u l u i
r o m â n i a
l i b e r ă
⁄
, r i c u r e M i
2 0
a
p
r
i
l
Diva și burlacul: Grace Kelly și Prințul Rainier de Monaco
O jurnalistă la palat:
Letizia, soția Prințului Felipe al Spaniei
2
Nunti Regale
România Liberă, Miercuri, 20 aprilie 2011
Diva cu mănuși albe flavia.dragan @romanialibera.ro
G
race Kelly nu ar fi putut niciodată să fie comună: fiecare scenă în care îşi întorcea capul era, de fiecare dată, perfectă. Păşea prin cameră cu graţia unei dansatoare. Dar era, totuşi, foarte umană, reală. Nu exista zâmbet mai candid şi mai plin de voioşie decât al ei şi nici ochi albaştri, scăldaţi în lacrimi mai credibili decât ai ei. Viitoarea regină a micuţului stat european Monaco s-a născut în Philadelphia, pe 12 noiembrie 1929. Tatăl ei, Jack, fusese campion olimpic la canotaj de trei ori, iar mama ei, Margaret Majer Kelly, înotătoare, model şi prima femeie care a predat educaţie fizică la Universitatea din Pennsylvania. Grace Patricia a fost al treilea din cei patru copii ai cuplului Kelly şi singura care nu ieşea în evidenţă prin nimic în familie: Peggy, favorita tatălui, era cea mai mare, John Jr. era singurul băiat, iar Lizanne era bebeluşul. Familia o caracteriza pe Grace prin ceea ce nu era: nu era sportivă, nu îi plăcea să se distreze şi era bolnăvicioasă, notează revista americană Vanity Fair. Actriţa şi-a petrecut întrega copilărie jucându-se cu păpuşile. „Ea nu era ca noi, se născuse cu o serenitate pe care nici unul din noi nu o avea“, va explica, mult mai târziu, Lizanne. Când erau copii, Grace i-a spus surorii ei mai mici: „Când o să fiu mare, o să fiu prinţesă“. A luat lecţii de dramaturgie la Academia Americană de Artă Dramatică, din New York. Înainte să ajungă la Hollywood, a lucrat ca actriţă şi model: făcea reclamă la ţigări şi apărea pe coperţile revistelor Cosmopolitan şi Redbook. Nimeni nu putea fi atât de strălucitoare, serenă, încrezătoare şi stilată precum ea. În primul ei rol mare, în filmul „Mogambo“ (1953), tânăra a vrăjit oamenii. Pelicula lui John Ford, cu jungla africană, în care Grace Kelly şi Ava Gardner se luptă pentru dragostea lui Clark Gable, nu are o miză profundă, însă transformările emoţionale prin care trece Grace te obligă să nu îţi dezlipeşti ochii de ecran. Cu rolul din „Mogambo“, al treilea film în care joacă, este nominalizată la Oscar şi primeşte un Glob de Aur. Va colabora cu Alfred Hitchcock în trei filme acum clasice: „Dial M for Murder“, „Rear Window“ şi „To Catch a Thief“. Cu filmul „The Country Girl“ câştigă Oscarul pentru cea mai bună actriţă şi un Glob de Aur, în 1954. Cariera cinematografică a lui Grace Kelly s-a redus la 11 filme. Dualitatea ei ca actriţă - din femeia diafană, în femeia puternică - a fost exploatată din plin de Alfred Hitchcock, mai ales în „Dial M for Murder“. Săruta extraordinar de convingător: în „Mogambo“, când îl sărută pe Clark Gable, el pare alarmat de sentimentul pe care i-l provoacă, iar, în „The Bridges at Toko-Ri“, îşi sărută soţul condamnat pentru ultima dată, încât poţi să juri că legătura dintre cei doi nu e doar în film (în realitate, cei doi chiar aveau o aventură). Cu mâinile acoperite Grace a fost genul de femeie care a purtat mănuşi albe întreaga viaţă. Degetele ei lungi mimează grija, dezmierdarea ori frământarea, scria ziarul britanic The Indepen-
foto ap
dent. Ceea ce te atrage şi acum la Grace Kelly era faptul că îi placea compania bărbaţilor. Îi plăceau discuţiile, îi plăcea să fie cucerită. Deşi s-a spus că Grace Kelly a avut aventuri cu toţi actorii cu care a jucat, multe din poveşti nu au fost dovedite. „Talentul ei este să inspire pasiunea ilicită”, spunea un critic de film, despre actriţă. Grace nu a fost niciodată fata descoperită după o reclamă la suc, care a fost imaginea unei prăjituri, care, din starletă, a devenit un star de cinema. Grace Kelly era o tânără bogată, care nu a făcut presiuni asupra nimănui şi nu a tras sfori pentru un rol. Ba, mai mult, când a semnat cu MGM, a obligat studiourile să îi ofere condiţii speciale, scria Time Magazine, într-un articol publicat în 1955. Niciodată nu a urmat regulile de la Hollywood. Nu a încercat să se împrietenească cu cei care scriau recenziile, nici nu a răspuns întrebărilor prea personale de la interviuri. Chiar şi circumferinţa bustului, a taliei şi şoldurilor au rămas necunoscute, când toate actriţele din epocă se
Grace aducea lumină în viaţa mea, aşa cum aducea în a oricui. De fiecare dată când o vedeam, mă simţeam ca într-o zi de vacanţă, a mea şi numai a mea.“ • James Stewart, actor
lăudau cu formele lor. Un reporter a întrebat-o odată dacă poartă cămaşă de noapte. Iar Grace i-a răspuns: „Nu cred că e treaba nimănui ce port eu în pat. Omul trebuie să mai păstreze şi pentru el anumite lucruri, altfel viaţa sa e doar o pagină de revistă“. Până la urmă, presa a fost nevoită să se mulţumească cu Grace Kelly – actriţa, şi să comenteze doar filmele ei. „Când Ava Garder se suie într-un taxi, şoferul ştie că e Ava Gardner. La fel şi Lana Turner sau Elizabeth Taylor. Mai puţin eu. Eu nu sunt niciodată Grace Kelly. Eu sunt aceea care seamănă cu Grace Kelly“, mărturisea actriţa. Astăzi, Grace Kelly este un look, imaginea unei femei clasice, elegante, sensibile şi practice, dar extrem de glamour, explică Jenny Lister, curator al Victoria & Albert Museum, citată de The Independent. Când Grace a murit, actorul James Stewart spunea: „Grace aducea lumină în viaţa mea, aşa cum aducea în a oricui. De fiecare dată când o vedeam, mă simţeam ca într-o zi de vacanţă, a mea şi numai a mea.“
Actrița perfectă Dualitatea ei pe ecrane a fost un cadou pentru cineaști. Grace Kelly putea fi atât femeia diafană, cât și femeia puternică.
Nunti Regale
R o m â n i a L i b e r ă , MIE R CU R i , 2 0 a p r i l i e 2 0 1 1
3
Prințul Rainier, burlacul tăcut Monaco-ul a fost din nou în centrul atenției prin aventurile, tatuajele și comportamentul rebel al prințesei Stephanie, apoi prin eșecul lui Albert de a-și găsi o soție – unii chiar susțineau că e homosexual și publicarea unei biografii a lui Grace, care susținea că actrița se culcase cu cei mai mulți dintre actorii cu care jucase în filme.
Mediatizare Rainier a fost unul dintre cei mai mediatizați prinți ai Europei, atât înainte de căsătoria sa cu Grace Kelly, cât și după. Alături, o copertă a unui număr al revistei Paris Match dedicat încoronării lui Rainier.
Rainier nu a trecut niciodată peste moartea lui Grace. A fost o pierdere ireparabilă.“ Philippe Delorme, biograf
flavia.dragan @romanialibera.ro
C
u o domnie de 56 de ani, prințul Rainier de Monaco a fost cel mai longeviv suveran din Europa și al doilea din lume, după regele Bhumibol Adulyadej al Thailandei. Și-a concentrat eforturile ca să întărească economia regatului, să îi îmbunătățească imaginea și s-a asigurat că va exista continuitate. Totuși, oricât de mult s-a străduit, nu a reușit să separe imaginea și povestea familiei Grimaldi de identitatea regatului, notează ziarul britanic The Independent. Rainier Louis Henri Maxence Bertrand de Grimaldi este al doilea fiu al contelui Pierre și al lui Charlotte, fiica regelui Louis de Monaco. Prințul s-a născut pe 31 mai 1923.
La 26 de ani, devine conducătorul Monaco-ului. În 1956, se căsătorește cu Grace Kelly. Părinții lui Rainier au divorțat când avea 6 ani , iar prințul și-a petrecut întreaga copilărie în internate, mai întâi în Anglia, apoi în Elveția. Cu trei luni înainte să împlinească 21 de ani, prințul s-a înrolat în armata franceză, în al doilea război mondial, și a luptat să elibereze Alsacia. După război, s-a întors acasă și a găsit totul neschimbat: bunicul lui, regele Louis, era mai interesat de fosta amantă, actuală soție, o actriță franțuzoaică. Rainier s-a mutat de la palat, iar, pe 9 mai 1949, când a murit regele, a devenit cel de-al 33-lea suveran al Monaco-ului. Deși era timid și rezervat, a înțeles ce atracție exercita monarhia asupra lumii și că, după război, era cel mai căutat burlac. În 1953, pune capăt unei relații de șase ani cu o actriță franceză, Gisele Pascal, după ce a aflat că este infertilă. Apoi, a plecat în Africa și s-a întors cu suficiente animale cât să fondeze grădina zoologică din Monaco. De-a lungul vieții lui, două lucruri au rămas constante: pasiunea pentru mașini (avea 45, în 1980) și animale. În aprilie 1956, dă lovitura supremă publicității: se căsătorește cu o actriță de la Hollywood, care semăna a prințesă mai mult decât orice prințesă adevărată. Rainier a cunoscut-o pe Grace Kelly când ea a vizitat Monaco-ul în 1955, în timpul Festivalului de Film de la Cannes. A fost o poveste de dragoste întreținută mai mult prin corespondență.
De Crăciun, Rainier a fost în Philadelphia, unde i-a cerut mâna lui Grace (și niște teste de fertilitate, susțin gurile rele). La numai nouă luni după căsătoria de basm, la care au participat mai mulți jurnaliști decât la evenimentele din timpul războiului, a venit pe lume și primul copil. Deși relațiile între cei doi soți se răciseră chiar după nașterea celor trei copii, moartea lui Grace într-un accident de mașină l-a marcat pe prinț. Monaco-ul a fost din nou în centrul atenției prin aventurile, tatuajele și comportamentul rebel al prințesei Stephanie, apoi prin eșecul lui Albert de a-și găsi o soție – unii chiar susțineau că e homosexual și publicarea unei biografii a lui Grace, care susținea că actrița se culcase cu cei mai mulți dintre actorii cu care jucase în filme. Rainier a spus că este „total neadevărat“ și a amenințat cu un proces. În anii ’90, prințul petrecea mai mult timp la ferma lui de la Roc Agel decât la castelul din Monaco. În 2002, Rainier a schimbat constituția, pentru ca și fiicele lui să poată domni. După moartea lui Grace, Rainier s-a consolat cu verişoara lui, prințesa Ira von Furnstenberg, o fostă actriță de cinema şi fostă cumnată a creatoarei de modă Diane von Furnsternberg. Totuşi, „el nu a trecut niciodată peste moartea lui Grace. A fost o pierdere ireparabilă“, susține biograful Philippe Delorme. Rainier a murit pe 6 aprilie 2005, la 82 de ani.
4
Nunti Regale
R o m â n i a L i b e r ă , MIE R CU R i , 2 0 a p r i l i e 2 0 1 1
În ziua nunţii ei, Grace a recreat ideea de model. Întreaga ei înfăţişare, de la vălul princiar la dantela feminină şi rochia conservatoare au transformat-o într-o mireasă angelică.“ • OSCAR de la renta, designer
foto Palais Princier de monaco/palais.mc
Grace – rochie cu 800.000 de paiete, Ranier – uniformă creată de el însuși flavia.dragan @romanialibera.ro
P
e 10 ianuarie 1956, presa americană scria despre planurile de căsătorie ale cuplului regal, iar Grace spunea că nu este nimic stabilit cu siguranță. Tatăl actriței, John B. Kelly, a
declarat că și-ar dori să facă nunta în parohia miresei, așa cum este tradiția, potrivit unui articol din 1956 publicat în ziarul american New York Times. Grace le spunea reporterilor că va fi o ceremonie romano-catolică, la un moment dat, după Paște. Cuplul regal s-a confruntat și cu speculanții: pe 9 martie 1956, New York Times publica un comunicat al Casei Regale. „Folosirea numelui lui Grace Kelly sau a prințului Rainier, în scopuri comerciale, este interzisă“. Se pare că se vânduseră păpuși Grace Kelly și batiste cu emblema Monaco-ului. „Grace Kelly se îmbarcă azi pentru nuntă; Rainier o așteaptă la Monte Carlo“, nota New York Times, pe 4 aprilie 1956. „Grace va călători cu 60 de oameni, printre care și părinții ei. Printre bagajele ei se află și o parte din cadourile
de nuntă, un birou Regina Ana și mai multe cufere și cutii, în care se află rochia de mireasă și trusoul ei pentru luna de miere pe Rivieră. Culorile dominante ale celor 20 de costume sunt bejul și nuanțele de albastru, de la ultramarin, la turcoaz. O parte din rochiile de seară sunt crem cu roz și galben, câteva haine de blană, printre care o blană de vulpe și o haină lungă din blană de leopard. Ea a luat și costumele de baie din ultimul film în care a jucat, „High Society“. „Grace Kelly plânge la recepția plină de bucurie organizată, în onoarea ei, la sosirea în Monaco, pentru căsătoria cu prințul“, scria corespondentul New York Times la Monte Carlo, pe 12 aprilie 1956. „Domnișoara Grace Kelly a ajuns în Monaco astăzi, ca să devină mireasa prințului Rainier al III-lea și a plâns la
Nunti Regale
R o m â n i a L i b e r ă , MIE R CU R i , 2 0 a p r i l i e 2 0 1 1
recepția organizată de poporul monegasc, în onoarea ei. S-a alăturat prințului în golful Hercule, când yachtul Deo Juvante II s-a întâlnit cu vaporul Constitution, pe care călătorea actrița. La 10.10, Grace Kelly și domnișoarele ei de onoare au coborât la bordul yachtului.“ După ce s-au întâlnit, cuplul a călărit până la palat. La trei ore de la sosire, famiia Kelly și familia Grimaldi au servit un prânz privat, relata presa americană. „Două servitoare au stat în spatele fiecărui scaun. Dar, în ciuda atmosferei solemne, membrii informalei familii Kelly au spus, mai târziu, că s-au simțit bine.“ Ceremonia în care Grace și Rainier și-au unit destinele a fost intimă; au participat numai 100 de persoane. Cei doi s-au căsătorit potrivit codului napoleonic. „Actrița de 26 de ani și prințul Casei de Grimaldi au spus «Oui», în cadrul unei ceremonii civile, care s-a ținut în sala tronului din secolul XVI“, scria corespondentul New York Times, pe 18 aprilie 1956. Rochia lui Grace a fost creată de Helen Rose, cea care a îmbrăcat-o în filmele „High Society“ şi în „The Swan“. A fost cea mai scumpă rochie pe care Rose a creat-o vreodată. Din mătase şi organza cusute manual, rochia a avut 800.000 paiete şi 1500 de perle şi cristale. Actriţa a purtat un inel Cartier cu smarald de 12 carate, cu două diamante, montate în platină. Uniforma pe care a îmbrăcat-o la nuntă prinţul Rainier a fost creată de el însuşi. Buchetul de mireasă al lui Grace a fost din lăcrămioare, iar, după ceremonie, actriţa l-a depus pe altarul Capelei St.Devote, din Monaco. Cele şase domnişoare de onoare au avut buchete cu trandafiri, iar fetele cu coşuleţe au avut margarete. Nunta a fost filmată, ca parte a înţelegerii de reziliere a contractului actriţei cu casa de producţie MGM. Tortul regal a avut 6 etaje şi a fost tăiat cu sabia prinţului Rainier. „În ziua nunţii ei, Grace a recreat ideea de model. Întreaga ei înfăţişare, de la vălul princiar la dantela feminină şi rochia conservatoare au transformat-o într-o mireasă angelică“, spunea designerul Oscar de la Renta despre actriţă, conform unui articol publicat de gracekellyonline.com. 1500 de reporteri și fotografi au așteptat cuplul, în fața palatului regal din Monaco. “Deși oamenii s-au strâns să împărtășească bucuria mirilor, protagoniștii erau tensionați și încruntați. Nu a existat nici măcar un zâmbet pe parcursul ceremoniei de două ore și jumătate. De două
5
Nu numai că am trecut prin drama de a-mi pierde mama la o vârstă frage dă, dar am fost lângă ea, în momentul în care a avut accidentul. Nimeni nu îşi închipuie cât am suferit şi încă sufăr.“ • prințesa stephanie de monaco
ori, domnișoara Kelly s-a uitat distrată la Rainier, care nu i-a întors privirea”, nota corespondentul New York Times la nunta regală. După ce s-a terminat ceremonia, cuplul a ieșit la balcon, ca să-i salute pe cei 3000 de oameni strânși în piața palatului. „În cadrul unei petreceri câmpenești, ei vor primi omagiile supușilor și își vor încheia seara cu un spectacol de balet“, scria în ziarul american. Ultima nuntă regală cu fast din Monaco a avut loc când s-au căsătorit părinții lui Rainier, în martie 1920. Pe 3 august 1956, New York Times scria că prințesa Grace este însărcinată și va naște, cel mai probabil, în februarie. Prințul Rainier a dat vestea poporului său printr-un discurs de 2 minute, la radio. „Un moștenitor la tron este extrem de important pentru Monaco. Potrivit unui tratat semnat în 1918 cu Franța, Monaco va intra sub protectorat francez, dacă prințul Rainier nu va avea urmași“, explica materialul de presă. Grace și Rainier urmau să plece într-o călătorie de două luni în Statele Unite, pe 20 septembrie. „Micul prinț sau mica prințesă va putea alege între cetățenia americană și cea monegască“, scria New York Times. Cadouri de nuntă Toţi monegaştii au participat la nunta regală: 3.000 oameni, care au oferit perechii regale o decapotabilă Rolls Royce crem cu negru, în care cuplul a defilat după ceremonie. Cadoul de nuntă din partea lui Aristotel Onasis a fost yacht-ul Deo Juvante II, cu care s-au plimbat în luna de miere, când au navigat în apele Mediteranei. Cadoul de nuntă de la studiourile MGM a fost întreaga garderobă din filmul „High Society“.
Copiii cuplului princial Cei doi au avut trei copii: Albert, Caroline şi Stephanie. Prinţul Albert s-a născut pe 14 martie 1958. Din 2005, de la moartea lui Rainier, prinţul este regele Monaco-ului. În iulie 2011, Albert se căsătoreşte cu Charlene Lynette Wittstock, fostă profesoară. Regele are doi copii nerecunoscuţi legal: un băiat, cu o stewardesă din Togo şi o fiică, cu o chelneriţă din California. Prinţesa Caroline Louise Marguerite s-a născut pe 23 ianuarie 1957. Ea a fost copilul teribil al familiei. S-a căsătorit de trei ori, cu Philippe Junot, Stefano Casiraghi şi ErnstAugust de Hanovra, cu care este şi acum. Are 4 copii, trei din a doua căsătorie şi unul din a treia. Prinţesa Stephanie Marie Elisabeth s-a născut pe 1 februarie 1965. A rămas cu unele defecte la gât din cauza accidentului în care a murit mama ei. Stephanie a fost fotomodel, cântăreaţă şi designer de modă. A fost căsătorită de două ori, cu un bodyguard şi cu un acrobat de circ. Are trei copii. Stephanie a rămas traumatizată de moartea mamei ei, aşa cum ea însăşi mărturisea: „Nu numai că am trecut prin drama de a-mi pierde mama la o vârstă fragedă, dar am fost lângă ea, în momentul în care a avut accidentul. Nimeni nu îşi închipuie cât am suferit şi încă sufăr.“ Grace a încercat să fie o mamă dreaptă şi să-şi crească copiii fără prea multe privilegii. Cei trei îşi petreceau vacanţele de vară în Philadelphia, iar prinţul Albert mergea în tabere cu verişorii lui. Grace s-a implicat în operele de caritate şi a condus Crucea Roşie. Către sfârşitul vieţii, prinţesa a început să creeze aranjamente florale din plante uscate. Creaţiile ei au fost expuse la o galerie de artă din Paris şi vândute ca să strângă fonduri.
Emoții Grace Kelly a plâns la recepția plină de bucurie organizată, în onoarea ei, la sosirea în Monaco, pentru căsătoria cu prințul.
foto Palais Princier de monaco/palais.mc
6
Nunti Regale
R o m â n i a L i b e r ă , MIE R CU R i , 2 0 a p r i l i e 2 0 1 1
Felipe și Letizia, relație secretă până la logodnă flavia.dragan @romanialibera.ro
B
urlăcia lui Felipe a fost subiect de discuţie mulţi ani pentru presa spaniolă. Numele lui a fost asociat cu mai multe femei, printre care nobila spaniolă Isabel Sartorius, care însă nu era agreată de familia regală, din cauză că era mai mare decât prinţul cu trei ani şi avea părinţii divorţaţi, şi fotomodelul norvegian Eva Sannum, care a prezentat de multe ori pe podium lenjerie intimă şi nu era agreată nici de popor şi nici de familia regală. Actualul cuplu regal s-a întâlnit când Letizia, jurnalistă şi prezentatoare de ştiri, se afla în Galicia să relateze despre scufundarea petrolierului Prestige, în noiembrie 2002. Prinţul Felipe era acolo să evalueze impactul accidentului. Cei doi s-au cunoscut oficial cu ocazia unei mese organizate de Pedro Erquicia, prezentator şi director al unei binecunoscute emisiuni TV, „Documente TV“. Au început să se întâlnească primăvara următoare şi au reuşit să păstreze relaţia secretă până la logodnă. Pe 1 noiembrie 2003, regele şi regina Spaniei au anunţat că moştenitorul tronului îşi găsise aleasa. Cinci zile mai târziu, a avut loc logodna oficială. Ceremonia celor doi a avut loc pe 22 mai 2004, la catedrala Nuestra Senora de la Almudena din Madrid, slujba religioasă fiind oficiată de cardinalul Madridului, Antonio Maria Rouca Varela, asistat de doi cardinali, cinci episcopi, un stareţ şi un abate. Prinţul Felipe i-a oferit Letiziei 13 monede de aur – arras – aşa cum este tradiţia spaniolă. Monedele au fost împrumutate din colecţia Băncii Naţionale a Spaniei. Cea mai veche piesă data din timpul domnilor catolici, iar cea mai nouă era din timpul lui Alfonso XIII, străbunicul lui Felipe. În timpul schimbului de monede, Felipe şi-a uitat ideile din discursul său şi a trebuit să îl citească de pe o foaie. După ceremonie, aşa cum cerea tradiţia, Prinţesa Letizia şi-a oferit buchetul de mireasă Fecioarei din Atocha, de la Biserica Regală Doamna Noastră din Atocha. De asemenea, un alt obicei este ca nou-născuţii să fie închinaţi Sfintei. Copiii care au fost folosiţi la nuntă pe post de paji şi domnişoarele care duceau coşuleţe cu flori erau nepoţii celor doi miri: copiii surorilor lui Felipe şi fiica surorii Letiziei.
Regele Mihai a participat la nuntă La nunta celor doi a fost prezent și Regele Mihai I al României, însoțit de cuplul Principesa Margareta și Principele Radu ai României. Principele Radu a povestit pentru România liberă câteva amănunte despre nunta fastuoasă pe care Prințul Felipe a avut-o cu Prințesa Letizia. „O nuntă extraordinar de frumoasă, la o scară enormă. Doar wedding breakfast-ul care a fost la Palatul Regal a avut 1.500 de oameni invitați“, a spus Principele Radu. „Familia spaniolă e foarte apropiată ca rudenie de familia noastră și ne întâlnim foarte des. La Catedrală a fost ceva fantastic, Madridul a fost inundat de lume, însă, din păcate, au fost momente cu rafale de ploaie. Spaniolii au fastul în sânge. M-a impresionat foarte tare manifestarea aceasta publică de susținere, măreția momentului. Palatul este ceva strivitor ca dimensiune – nu locuiește
foto ap
nimeni acolo, ci se deschide doar pentru ocazii. Regele și Regina erau foarte emoționați“. Principele Radu spune că relațiile cu Prințul Felipe sunt foarte bune. „Felipe și Letizia au venit și la București acum un an, la Palatul Elisabeta. E o apropiere mai mare între noi. Noi am făcut ultimul Paște la ei, la Madrid“, a mai povestit Principele Radu.
Prințul Felipe și Prințesa Letizia Cuplul princiar este popular în rândul spaniolilor. Primele două relații ale Prințului Felipe nu au fost agreate nici de supuși, nici de Casa Regală.
Nunti Regale
R o m â n i a L i b e r ă , MIE R CU R i , 2 0 a p r i l i e 2 0 1 1
P
Cine sunt mirii
7
rinţul Felipe este al treilea copil al Regelui Juan Carlos şi al Reginei Sofia. S-a născut pe 30 ianuarie 1968. Numele lui întreg este Felipe Juan Pablo Alfonso de la Santissima Trinidad y Todos los Santos de Borbon y Grecia. Titlul lui nobiliar este Prinţul de Asturia. Este, de asemenea, prinţ de Girona şi prinţ de Viana. Pe 30 ianuarie 1986, a devenit moştenitorul oficial al tatălui său (la 18 ani) şi este viitorul rege al Spaniei. S-a format în Academia Navală, Aeriană şi armată. Este pilot militar. În 1993, prinţul a absolvit şi Universitatea din Madrid, cu o licenţă în drept. În 1995, şi-a luat masterul în servicii internaţionale la Universitatea Georgetown . Prinţul este foarte înalt – 1.95m. A fost membru al echipei olimpice de yachting a Spaniei, în 1992. Îi plac motocrosul şi schiatul. Prințul Felipe are două surori, Prinţesa Elena (n. 1963), fiica cea mare a cuplului regal spaniol, profesoară de engleză și este cea de-a doua în succesiunea la tron. Prinţesa Cristina (n. 1965) este preşedinte de onoare al UNESCO Spania şi conduce propria organizaţie de binefacere, fiind a cincea la tronul Spaniei.
Fotografie de familie Cuplul regal are două fetiţe: Leonor (stânga), născută pe 31 oc-
L
foto ap
Curiozităţi despre nuntă
etizia Ortiz Rocasolano s-a născut pe 15 septembrie 1972 la Oviedo, în Spania. Părinţii ei au divorţat în 1999. Are două surori: Telma, licenţiată în economie, şi Erika, agent literar, decedată în 2007. În februarie 2007, Erika a fost găsită moartă în apartament, probabil din cauza unei supradoze din cauza depresiei de care suferea de mai mult timp, după cum a scris presa spaniolă. Letizia este licenţiată în jurnalism, are un master în domeniul audiovizualului şi un doctorat. Este câştigătoarea Premiului Lara pentru jurnalism şi a Premiului Principelui de Asturias. Din 2000, ea a lucrat la TVE, postul național spaniol. S-a căsătorit civil cu profesorul şi scriitorul Alonso Guerrero Perez în 1998 şi au divorţat un an mai târziu, după o relaţie de zece ani. Pasiunile prinţesei de Asturia sunt filmele, piesele de teatru şi literatura. Îi place să schieze, să navigheze (de când s-a căsătorit) şi să vâneze. În august 2008, şi-a făcut o operaţie estetică la nas, de asemenea mediatizată de presa din peninsulă
B
anchetul prinţului şi prinţesei de Asturia s-a ţinut pe 22 mai 2004, la reşedinţa regală din Madrid, unde 1400 persoane au fost invitate şi s-au băut peste 1000 sticle de şampanie, conform site-ului publiboda.com. Tortul mirilor a avut 2 metri înălţime, pe mai multe niveluri: la bază, cremă de migdale, apoi cremă din fructul pasiunii, sos de zmeură şi mousse de budincă de orez, prin care s-a recreat steagul spaniol. Prăjitura a fost împodobită cu simboluri legate de locurile dragi mirilor, copiii pe care vor să-i aibă, însemnele regale ale prinţului şi doi boboci de trandafiri, care reprezintă cuplul regal.
Rochia Letiziei a fost creată de firma exclusivistă Rafael Catala, cu trei rînduri de mătase naturală, cusută cu fir de argint. A avut o trenă de 4 metri şi jumătate şi a fost împodobită cu flori de crin, simbolul regalităţii, spice de grâu, trifoi şi fructe de căpşun Madrono, simbol al Madridului. Designerul rochiei a fost marele Manuel Pertegaz, care i-a creat rochii şi reginei Sofia. Buchetul miresei a fost alcătuit din crini (emblema Bourbonilor), trandafiri (floarea lunii mai), flori de portocal (în onoarea Contesei de Barcelona), flori de măr (în onoarea principilor de Asturia) şi spice de grâu (simbol al fertilităţii, speranţei şi bucuriei). Vălul Letiziei a avut 3 metri lungime şi 2m lăţime, iar tiara i-a aparţinut soacrei ei și a fost făcută din platină şi diamante. Prinţul Felipe a purtat uniforma militară spaniolă, decoraţia Ordinul Lânii de Aur şi Marea Cruce a Forţelor Navale, Militare şi Aeriene. Domnişoarele de onoare şi copiii au purtat trena prinţesei au fost îmbrăcaţi după tablourile din secolul XVIII, mai ales după cele ale lui Goya.
Nu rata vineri, 22 aprilie, următorul supliment „Nunți Regale“: nunta Prințesei Victoria a Suediei cu Daniel Westling, dar și nunta Prințului Philippe al Belgiei cu Contesa d’Acoz
EDITOR Cristian Curus cristian.curus@roamanialibera.ro
DIRECTOR DE PUBLICITATE Andrei Boba andrei.boba@medienholding.ro
REDACTOR Flavia Drăgan flavia.dragan@roamanialibera.ro
Art director Cătălin Dumitru
tombrie 2005, şi Sofia (dreapta), născută pe 29 aprilie 2007.
Grafică
Cătălin Bratu
Prelucrare foto Florin Anghel
MARKETING MANAGER Cătălin Bindea catalin.bindea@medienholding.ro
NUNȚI REGALE este un supliment al ziarului
Ziarul România liberă este un produs
ADRESA: Nerva Traian nr. 3, Bl. M101, et. 9, sector 3, București CP 031041; Telefon: 021/202.82.90; Fax: 021/202.81.43 TIPAR: United Print
9,9 lei
doar împreună cu ziarul RL
Din
29 aprilie la toate chioșcurile de ziare împreună cu ziarul România Liberă