Supliment Acoperisuri by casamea.ro

învelitori pentru acoperiş Tipuri de

Trecem în revistă principalele tipuri de învelitori, avantajele şi posibilele dezavantaje ale acestora. Vă va fi mult mai uşor să decideţi la capătul acestui articol!

ă pornim cu începutul, cu momentul alegerii învelitorii. Trebuie să luaţi această decizie chiar din momentul proiectării casei. Cel mai important argument este greutatea învelitorii; între diferitele tipuri există diferenţe semnificative de greutate, şi acest lucru nu-l lasă indiferent pe arhitect. Fiindcă, în funcţie de greutatea învelitorii, el proiectează o anume structură de rezistenţă a casei şi, de asemenea, se gândeşte la o şarpantă potrivită (şarpanta este scheletul, iar structura care susţine învelitoarea este construită de cele mai multe ori din

lemn) şi o astereală pe măsură (astereala este căptuşeala de scânduri bătute pe şarpantă). Un alt motiv pentru care trebuie să decideţi viitoarea învelitoare încă de la început este de ordin practic. Gândiţi-vă dacă podul va fi locuibil. Dacă răspunsul este afirmativ, atunci ar fi bine să optaţi pentru o învelitoare cu foarte bune calităţi termice. Ţigla ceramică este cea mai potrivită în acest caz. Podurile protejate cu ţiglă sunt mult mai răcoroase decât cele adăpostite sub tablă. Sigur, pe sub învelitoare vor veni şi straturile termoizolante, însă adevă-

rul rămâne adevăr: ţigla e mai bună decât tabla. Încercaţi să mergeţi în picioarele goale, într-o zi încinsă, pe o suprafaţă placată cu ţiglă, apoi pe una placată cu tablă, şi veţi înţelege pe propria piele diferenţa. Al treilea argument este de ordin estetic. Ţine de „frumuseţe”. Care e cea mai frumoasă învelitoare care se va potrivi casei dvs.? Nu vorbim în acest caz doar de culoarea învelitorii, ci şi despre forma şi textura ei. Ce i se potri veşte unei case nu merge şi la alta. Tabla ondulată vine bine într-un loc, dar n-are ce căuta într-altul sau, dacă apare,

strică armonia întregului. Dacă, de pildă, optaţi pentru o casă în stil clasic, aproape că sunteţi forţaţi să vă gândiţi la ţiglă! Vă puteţi gândi, tot ca la un argument, la durabilitatea învelitorii şi la cât de dispus sunteţi să interveniţi constant pentru a-i conserva calităţile. Materiale diferite înseamnă durabilităţi diferite şi, de asemenea, lucrări de întreţinere diferite. Un exemplu: şindrila bituminoasă ţine mai puţin decât tabla sau ţigla, deci aţi putea fi nevoiţi să o înlocuiţi mai repede. Însă, ea e mai uşor de montat şi, de asemenea, de reparat, atunci când suferă avarii (de la grindină, furtuni, diferenţe mari de temperatură etc.). Sfatul nostru este, deci, să luaţi aminte la toate aceste aspecte, să vă consultaţi cu arhitectul dumneavoastră şi să luaţi o decizie doar după ce sunteţi absolut sigur că aţi înţeles toate implicaţiile acesteia. În joc sunt banii şi confortul dumneavoastră!

2800 de ani şi, dacă nimic rău nu se întâmplă între timp, îl va mai proteja tot pe-atâta. Iniţiatorii au fost etruscii, care au descoperit că din argilă nu poţi face doar vase, ci şi acoperişuri. Care sunt explicaţiile acestei istorii impresionante? În primul rând, faptul că materialul din care se fabrică e la îndemâna oricui. Oricine are chef să sape o groapă, face rost de argilă. Mai rămânea, în vremurile trecute, doar să o amestece cu apă, să-i dea o anumită formă (cred că intuiţi că, acum două milenii, fiecare ţiglă era un fel de unicat, nimeni nu-şi propunea să le facă asemănătoare până la identitate) şi să o pună în cuptor la ars.

Celelalte argumente sunt de ordin tehnic. Trăinicia e, probabil, primul dintre ele. Ţigla are o rezistenţă mecanică impecabilă (bine construită, e imună la greutatea ploii şi a zăpezii, chiar şi grindina o lasă întreagă). Nu ia foc, nu îngheaţă, deci nu plesneşte la ger, rezistă fără probleme la atacul solar (de fapt, la radiaţiile ultraviolete), ploi acide şi toate celelalte neplăceri naturale. Pe deasupra, ţigla asigură o aerisire bună (probabil aţi văzut la casele vechi, fiecare ţiglă este petrecută peste cealaltă şi astfel rămâne ceva loc liber între ele, prin care aerul circulă nestingherit) şi permite evaporarea vaporilor de apă - ca, de altfel, toate obiectele făcute din lut (ştiaţi că într-o casă cu

Ţigla ceramică În opinia noastră, cea mai frumoasă, mai „stilată” şi mai recomandabilă învelitoare. Ea a făcut deja istorie. Cele dintâi utilizări atestate cu probe datează de prin 800 î.Hr., deci vorbim despre o învelitoare ce-a protejat omul timp de

pereţi din lut nu prea există condens?). Durabilitatea acestui material o depăşeşte cu mult pe a celui care... a montat-o, sau a proprietarului casei. E genul de material pe care-l laşi moştenire: ţine 150 de ani, dacă e întreţinută corect (ceea ce, de multe ori, se reduce la înlocuirea ţiglelor stricate sau la repunerea pe poziţie a celor deplasate. Asta nu afectează celelalte ţigle, însă afectează astereala şi şarpanta, care încep să se mişte şi, astfel, strică întregul ansamblu). Un alt lucru de luat în seamă este caracterul 100% ecologic al ţiglei. Atât în procesul de fabricare, cât şi în perioada de utilizare, nu apar emisii poluante de

mai mici cu structura de rezistenţă şi cu şarpanta. Al doilea argument e etanşeizarea, mai reuşită la acest contracandidat decât la ţigla metalică. Sistemul de prindere e imbatabil şi uşor, deci şi durabil, şi uşor de pus în operă (ceea ce, în condiţiile forţei de muncă din România, destul de puţin calificată, e un avantaj deloc de ignorat): pur şi simplu se înşurubează nişte şuruburi autofiletante şi, iată, învelitoarea e la locul ei! Întreţinerea acestei ţigle este lesnicioasă. Practic, n-aveţi decât să o in-

niciun fel. În plus, când o ţiglă s-a stricat, se dă jos, se fărâmă şi se îngroapă în grădină, sau se pune la baza jardinierei: totul este curat. O problemă ar fi greutatea ţiglei. Asta impune o structură de rezistenţă şi o şarpantă pe măsură, prin urmare cheltuieli suplimentare. De asemenea, ţigla are o suprafaţă rugoasă, deci zăpada are de ce se agăţa, şi chiar şi ploaia curge mai greu pe ea decât pe tablă, să spunem (acest inconvenient este pe cale de a fi înlăturat prin tehnologii din ce în ce mai performante). Cu timpul pot apărea fisuri în ţiglă, deci infiltraţii, ceea ce se traduce prin obligaţia dumneavoastră de a inspecta periodic (recomandabil, anual) învelitoarea. Una peste alta, însă, avem o învelitoare superbă, de clasă, pentru care merită să ne zbatem...

Ţigla metalică Aceasta este un înlocuitor modern al anticei ţigle ceramice. Arată relativ la fel ca ţigla ceramică (dar nu identic; cine se pricepe simte imediat diferenţa), dar scapă de unele dintre beteşugurile ei datorită materialului component şi a tehnologiei de fabricaţie. Ţigla metalică se face din oţel zincat la cald. Grosimea materialului este cuprinsă, în general, între 0,4 şi 0,6 mm. Pe ambele feţe are un sistem multistrat de protecţie împotriva coroziunii, iar pe

partea superioară e aplicat un strat de protecţie a pigmentului de culoare la acţiunea ultravioletelor (de cele mai multe ori, acestea înseamnă un prim strat de pasivizare, urmat de un strat de grund, apoi un strat de poliester cu grosimea între 200-250 microni). În momentul de faţă, este una dintre cele mai bine vândute învelitori. De unde rezultă că veţi găsi atât o ofertă variată de ţigle, cât şi meşteri pricepuţi în a se ocupa de lucrare. Un prim argument în favoarea ţiglei metalice e faptul că e mult, mult mai uşoară. Dacă o ţiglă ceramică (mare) poate ajunge şi la 4 kg/buc., ţigla meta lică are aceeaşi greutate, dar pe metrul pătrat! Sau, altfel spus, dacă un acoperiş de 300 mp din ţiglă ceramică are în jur de 15 tone, la aceeaşi suprafaţă ţigla metalică are doar în jur de 1,5 tone, de zece ori mai puţin! Asta se traduce, evident, prin costuri

spectaţi din când în când, fără să fie nevoie de intervenţia dumneavoastră în afară de cazul unor furtuni catastrofale... sau aşa ceva. Un alt avantaj este dat de faptul că ţigla metalică se poate monta pe şarpante cu înclinaţia cuprinsă între 14 şi 90 de grade! Deci puteţi concepe orice acoperiş, oricât de îndrăzneţ, căci găsiţi o ţiglă metalică bună în orice situaţie! Nu mai vorbim, însă, în acest caz, de o durabilitate matusalemică. În funcţie de aliajul folosit la fabricarea ţiglei, garanţia începe de la doi ani şi continuă, cu cât creşte calitatea materialului, până la cinci decenii. Deci, peste aproximativ 50 de ani s-ar putea să fiţi nevoiţi să daţi acoperişul jos şi să puneţi altul în loc - poate chiar mai repede, în condiţiile de poluare de azi! Iar ecologiştii au şi ei de suferit: procesul de fabricaţie este energofag şi deloc „curat”.

Acoperişul din ţiglă metalică are, pe lângă ţigla propriu-zisă, şi o gamă de elemente şi accesorii. Iată câteva exemple: şuruburi autofiletante, cuie, folii anticondens, profile de etanşare, elemente de tinichigerie, manşoane pentru străpungeri, benzi autoadezive pentru etanşare, silicon, şipcă pentru caroiaj etc.

Şindrila bituminoasă Vorbim, în acest caz, de o şindrilă compusă dintr-o armãtură din fibre de sticlă, dintr-un strat bituminos şi din granule ceramizate, care protejează bitumul de radiaţiile ultraviolete. Aceasta este o soluţie din ce în ce mai des folosită în România. De ce? Datorită unor argumente cât se poate de solide. În primul rând, greutatea ei este extrem de mică, undeva la 8 kg/mp pe acoperiş (în funcţie de model şi producător, această greutate poate diferi, e bine să vă interesaţi precis!). Aceasta presupune un transport uşor, o manipulare lesnicioasă, o aplicare uşoară (fără scule speciale) şi, mai ales, o forţare minimă a şarpantei casei. Un alt avantaj, deloc de neglijat, este faptul că poate lua orice formă

posibilă. Nu există, deci, un acoperiş cu care să nu fie compatibilă. Oricâte unghiuri şi orice pantă cuprinsă între 18 şi 90 de grade ar avea şarpanta, şindrila bituminoasă spune... „da”! De asemenea, face faţă foarte bine oricăror solicitări de mediu. Rezistă cu brio unei umidităţi extreme şi, la fel de bine, se descurcă în relaţia cu temperaturile scăzute (ba chiar se comportă mai bine la frig decât la cald!). Apropo, trebuie să ştiţi că flexibilitatea la temperaturi scăzute este excelentă, deci se poate monta fără probleme chiar şi-n anotimpurile geroase, avantaj deloc de neglijat! Stabilitatea dimensională în timp este foarte bună. Iarăşi, acesta este un lucru important, căci e de preferat ca acoperişul, pe cât posibil, să nu se dilate vara şi să se contracte iarna, trăgând astfel periculos de structura de rezistenţă a casei. Bune sunt şi comportarea la incendiu, grindină şi radiaţii ultraviolete. Un alt avantaj interesant: reparaţiile se fac foarte uşor. În unele cazuri, nici nu mai este nevoie de scoaterea bucăţii deteriorate şi înlocuirea ei cu alta: pur şi simplu se poate monta şindrila nouă peste cea veche, şi treaba e rezolvată!

Trebuie să mai ştiţi că, în genere, un acoperiş bine ventilat creşte durata de viaţă a acestuia. În acest scop, pentru acoperişurile din şindrilă s-au confecţionat aeratoare din plastic, ce trebuie puse, în general, în regimul de unul la 10 mp de acoperiş (pentru mai multă siguranţă, consultaţi furnizorul dumneavoastră). Dincolo de toate aceste calităţi, vorbim despre un material destul de perisabil. Durata de viaţă nu depăşeşte 50 de ani, iar garanţia asigurată de producători se învârte în jurul perioadei de 15 ani. Apoi, este nevoie şi de montarea unor straturi suport pentru şindrila bituminoasă, de cele mai multe ori carton bituminat sau membrană din poliester. Este necesară, de asemenea, şi utilizarea unui adeziv, o masă de şpaclu la rece, pe bază de bitum modificat polimeric, aditiv şi materiale minerale de umplutură. Acesta se utilizează la lipirea şindrilei una peste alta, la aplicarea coamelor în jurul hornului şi a aeratoarelor, dar poate fi folosit şi la repararea acoperişului. Text: Dan Mazilu Foto: arhiva Casa Mea

Indiferent de anotimp, eşti la adăpost sub acoperişul

Bramac! Fiecare element din construcţia unei case este vital pentru durabilitatea acesteia. Astfel, rolul acoperişului este de închidere a clădirii şi de creare a unui mediu interior protejat faţă de cel exterior, fiind o barieră eficace contra factorilor agresivi ai mediului exterior: variaţii de temperatură, umiditate, ploaie şi vânt, zgomot etc.

rotecţia şi siguranţa sunt foarte importante atunci când încep dimensionarea şi construcţia unui acoperiş. Aici intervin principiile constante pe care un acoperiş trebuie să le respecte: • încărcare din vânt până la 100 kg/m² (10-150 km/h) • încărcare din zăpadă: în general, între 75-650 kg/m², iar în unele zone poate ajunge până la 1200 kg/m² • încărcare din ploaie pânã la 1200 kg/m², 200 m² de învelitoare, 360 l apă/min. Plaja de temperatură la care este expus un acoperiş se înscrie între -30°C şi +70°C. Structura acoperişului trebuie să fie di mensionată pentru următoarele sarcini (conform normelor în vigoare): a. Sarcina proprie a structurii acoperişului. b. Sarcini cauzate de zăpadă. c. Sarcini cauzate de vânt. d. Sarcini speciale (seism).

În virtutea acestor constante, Bramac vă oferă soluţia completă şi sigură: pentru fiecare model de ţiglă, Bramac oferă o întreagă serie de piese speciale şi accesorii originale (peste 50 de detalii), perfect adaptate funcţional şi coloristic. Datorită materialului folosit în producerea lor, ţiglele din mortar de ciment Bramac nu absorb apa şi rezistă astfel la variaţii mari de temperatură. În plus, acoperişurile Bramac sunt rezis tente la căderi de grindină şi la alte solicitări de această natură. Aceasta se află în strânsă legătură cu absorbţia de apă a materialului - cu cât absorbţia este mai mare, cu atât scade rezistenţa acoperişului la îngheţ. În privinţa condiţiilor climatice aflate în continuă schimbare, putem spune că, datorită materiei prime folosite în fabricarea produselor, acoperişurile Bramac sunt vizibil mai puţin afectate de pagu bele cauzate de furtuni. Conform teste lor efectuate, s-a dovedit că acoperişurile Bramac rezistă la încărcări din vânt cu

viteze de până la 180 km/h, precum şi la variaţii de temperatură de 100°C. Pentru a avea mereu certitudinea calităţii şi rezistenţei, Bramac îşi supune produsele unor teste desfăşurate în cel mai mare canal de vânt al Europei. Rezultatele o dovedesc: ţiglele Bramac oferă siguranţă şi protecţie şi în cazul unor precipitaţii extreme. Un alt argument în favoarea ţiglelor din mortar de ciment este că, în comparaţie cu alte materiale folosite ca învelitori, rezistenţa acestora din urmă creşte pe o durată de până la 50 de ani, asigurând astfel o viaţă lungă ţiglelor Bramac. Oferta variată de produse Bramac acordă libertate de creaţie oricărui proprie tar: la dispoziţie se află şapte modele de ţiglă, fiecare cu o paletă de până la şapte culori, iar farmecul şi calitatea ţiglelor Bramac conferă şi celor mai variate tipuri de clădiri o notă individuală.

Cum alegem

montatorul? Pentru fiecare dintre lucrările efectuate în casă este important să apelaţi la ajutorul unui specialist. Chiar dacă iniţial veţi constata că preţul cerut de acesta este mai mare decât al unuia amator, în timp vă veţi da seama că aţi luat o decizie corectă alegând specialistul, deoarece lucrările efectuate sunt rezistente în timp. La fel este şi în cazul montatorului specializat de acoperiş, care oferă garanţie pentru munca prestată.

1 1

Acoperişul unei case poate fi montat de oricine sau este nevoie de o persoană specializată în acest domeniu?

2 2

Care sunt criteriile care stau la baza alegerii unui montator?

- profesionalismul - experienţa în domeniu - dotarea tehnică - acordarea de garanţii la montaj

Este indicat ca acoperişul să fie montat de un specialist, mai precis de un montator profesionist. Acesta are experienţa necesară ca să poată realiza un acoperiş de calitate bună şi, mai ales, cu un preţ mai mic, chiar dacă preţul pe metrul pătrat este mai mare decât cel al unui montator amator. Când un lucru este de calitate şi durabilitatea este mai lungă, implicit, lucrarea nu se strică sau nu se deteriorează în timp.

Care sunt riscurile care apar în cazul montării acoperişului cu un montator amator în locul unuia profesionist?

În cazul în care montarea acoperişului se face cu un montator amator apar o multitudine de riscuri. Unul dintre acestea ar fi costul foarte mare la care se va ajunge în final. Mai precis, plecând de la un cost al manoperei mai mic, se ajunge de cele mai multe ori la costuri finale mai mari deoarece meseriaşul amator nu cunoaşte foarte bine produsele şi tehnologia de montaj. Astfel, se consumă mult material, iar acest lucru se traduce printr-o cheltuială suplimentară pentru beneficiar. Pe de altă parte, din cauza faptului că montatorul amator nu stăpâneşte tehnologia de montaj, acoperişul va fi executat cu defecte. Remedierea acestora cade în sarcina beneficiarului fiindcă un montator amator nu acordă, de regulă, garanţie.

4 4

Care este preţul manoperei?

Pentru a putea avea o imagine asupra unui preţ corect, trebuie sa se cunoască foarte bine tehnologia de montaj. Acest lucru presupune parcurgerea unor etape de lucru foarte clare din punct de vedere al timpului de execuţie. În momentul în care preţul manoperei este prea mic, atunci este simplu de observat că unele etape au fost sărite sau rezolvate cu superficialitate. Pentru realizarea corectă a unui acoperiş este nevoie şi de o dotare din punct de vedere tehnic corespunzătoare. Nu trebuie uitat faptul că sculele, dispozitivele şi utilajele au şi ele anumite costuri. Toate aceste lucruri ne arată că, de obicei, un preţ prea mic duce la o execuţie de o calitate îndoielnică. Material realizat cu sprijinul dlui. Silviu Dumitrescu SC SIV SERVICE SRL; Membru A.N.M.A.R. Asociaţia Naţională a Montatorilor de Acoperişuri din România; www.anmar.com.ro; www.siv.ro

uşor de acoperit

Cel mai flexibil, de înCredere, versatil şi aCCesibil material pentru aCoperişuri Milioane de oameni din peste 100 de ţări au ales Onduline pentru că: Ecologic Nu conţine azbest azbestul a fost clasificat in 1977 de către agenţia internaţională pentru cercetarea cancerului, ca fiind un material cancerigen. multe ţări din lume au adaptat deja noile reglementări din domeniu. onduline nu numai că nu conţine azbest, dar şi ajută la învelirea acoperişurilor contaminate, care sunt dificil şi costisitor de înlocuit.

Durabil Garantat pe viaţă împotriva coroziunii majoritatea produselor pentru acoperişuri sunt vulnerabile la acţiunea agenţilor atmosferici. în cele mai multe cazuri, rezultatele constau într-un grad ridicat de rugină, coroziune şi fragilitate. onduline, datorită componentelor sale originale şi procesului său unic de producţie, nu prezintă aceste fenomene. iată motivul pentru care noi oferim o garanţie pe viaţă împotriva coroziunii.

Rezistent Rezistă la vânt şi sarcini ridicate onduline rezistă la vânturi de până la 120 (192Km/h) dovedindu-şi stabilitatea la uragane şi cutremure. de asemenea, rezistă la sarcini de până la 0,9t/m2 în cazul încărcăturilor mult peste greutatea admisă în majoritatea condiţiilor de ninsoare. de aceea, onduline este utilizat în lume în orice condiţii climaterice şi la orice latitudine.

Flexibil Nu se sparge în timpul transportului sau montării unele tipuri de plăci ondulate se sparg în timpul transportului, dar nu şi produsele onduline. structura sa compozită permite cea mai ridicată flexibilitate şi absoarbe toate socurile cauzate de transportul în condiţii dificile. pentru aceleaşi motive, produsele onduline nu se sparg atunci când sunt montate pe orice structură de acoperiş.

Uşor Doar 6,45 Kg. fiecare placă de 1,9 mp plăcile onduline cântăresc foarte puţin şi sunt uşor de transportat. această caracteristică importantă este esenţială pentru transport şi montare, făcând produsul ideal atât pentru utilizatorii profesionişti, cât şi pentru cei din sistemul "do it yourself".

Impermeabil 15 ani garanţie Pentru un acoperiş, protecţia împotriva apei de ploaie, a zăpezii sau a umidităţii este esenţială. Onduline, cu structura sa etanşă, permite toate acestea, crescând considerabil durata de exploatare a acoperişului. Pe lângă acestea, ondulele plăcilor Onduline asigură o ventilaţie ideală structurii, limitând până la eliminare formarea umezelii. Impermeabilitatea Onduline este garantată 15 ani în condiţii normale de instalare şi exploatare.

Izolaţie Izolaţie puternică şi valori de absorţie fonică Onduline are unul dintre cei mai buni coeficienţi termice comparativ cu produsele similare de aceeaşi grosime, precum şi valori extrem de bune în ceea ce priveşte absorbţia fonică. Onduline este foarte eficient împotriva zgomotelor produse de precipitaţii, asigurând astfel un confort unic de viaţă şi lucru în locuinţe şi construcţii comerciale, precum şi o îmbunătăţire a factorilor de productivitate în cadrul fermelor.

Versatil Uşor de tăiat, modelat şi montat. Caracterul versatil al plăcilor Onduline permite o tăiere şi modelare uşoară pentru zone ca cele ale streşinilor, coamelor sau sistemelor de ventilaţie de acoperiş. Pentru a monta produsul la majoritatea tipurilor de construcţii, nu aveţi nevoie decât de un ferăstrău, un ciocan şi cuie recomandate de noi.

Cost redus Uşor de transportat şi montat, nu necesită întreţinere. Datorită structurii sale foarte uşoare şi rezistente, Onduline este posibilitatea reducerilor costurilor de montare şi transport, făcând întregul proces de acoperire mult mai eficient. Odată instalat în conformitate cu instrucţiunile noastre de montaj, Onduline nu mai necesită niciun fel de întreţinere ulterioară.

Onduline Materiale de Construcţii SRL Adresă: Str. Năvodari, nr. 30-32, sector 1, Bucureşti Telefon: 004-021 / 233.12.64; 233.12.65; 233.12.66; GSM: 0745-033.631; Fax: 004.021/233.12.67 E-mail: oﬃce@onduline.ro

www.onduline.ro

Secrete ale montării Fiecare acoperiş este diferit de celelalte atât din punct de vedere al aspectului, cât şi din punct de vedere al materialului folosit. Indiferent de forma sau structura pe care o are, acoperişul completează şi închide casa. multitudine de elemente structurale şi nestructurale formează acoperişul care, de fapt, protejează construcţia. Forma şi dimensiunea acoperişului este dictată şi de existenţa unei mansarde sau a unor poduri circulabile sau nu. În funcţie de conformarea în plan a unei case şi de aşezarea pe teren a acesteia se pot identifica acoperişuri cu o configuraţie simplă, mai precis cu un contur continuu, fără intrânduri, sau cu una complexă, mai precis cu un contur continuu, cu intrânduri, sau discontinuu.

Versanţii, cunoscuţi sub denumirea de „ape”, pot fi cu suprafeţe plane, cu suprafeţe curbe sau mixte. În funcţie de arhitectura locuinţei, se optează pentru acoperişuri cu un versant plan sau curb, ori cu mai mulţi versanţi. Fiecare tip de învelitoare are o pantă minimă de montaj care reprezintă gradul cel mai mic de înclinare pe care îl poate atinge şi sub care nu se poate coborî, grad dictat de caracteristicile materialului respectiv.

influenţează numărul de elemente de sprijin ale acestuia.

Termoizolarea acoperişului Grosimea termoizolaţiei se calculează în funcţie de alcătuirea acoperişului. Termoizolaţia se poate pune sub căpriori sau deasupra acestora. Aceasta este făcută din vată de sticlă sau din polistiren expandat. În cazul în care a fost realizată greşit, termoizolarea va fi

simplu de observat în timpul iernii deoarece vor apărea probleme de infiltraţie. Dacă la interior spaţiul de sub acoperiş este încălzit, este indicată o barieră de vapori numită folie anticondens. Întotdeauna, deasupra căpriorilor se aplică astereala. Există şi o tehnică mai economică ce permite aplicarea şipcilor pentru fixarea învelitorii direct peste căpriori. Sub şipcile de montaj sau deasupra scândurilor de astereală se

Şarpanta Structura de rezistenţă a acoperişului poate fi din metal, lemn sau beton armat. Se optează pentru un anumit tip de şarpantă, în funcţie de tipul de construcţie. Alcătuirea structurii de rezistenţă este direct influenţată de deschiderea acoperişului, de tipul de învelitoare ales şi de greutatea acesteia. În cazul în care este vorba despre o structură de lemn, se va apela la piese speciale de prindere care au rolul să mărească rezistenţa în timp a structurii. Este foarte important ca sub acoperiş să existe un spaţiu locuibil, iar acest lucru

pune o folie de hidroizolare. Aceasta asigură o protecţie suplimentară împotriva apei provenite de la ploi sau de la zăpadă.

de învelitoare veţi avea. Materialul ales este cel care influenţează conformarea întregului acoperiş şi îi determină panta minimă.

Învelitoarea

Montarea suporţilor de susţinere a jgheaburilor

Învelitoarea este de mai multe tipuri, printre care se numără ţiglele, olanele ceramice, membranele continue, şindrilele bitumate sau cele din stuf, şiţă sau paie. Aceasta este ultimul element care se aplică la acoperiş. În funcţie de învelitoare se alege şi se calculează structura de rezistenţă. Este foarte important să ştiţi încă de la început ce fel

La orice acoperiş trebuie să existe jgheaburi. Acestea facilitează scurgerea apei pluviale de pe acoperiş la sol. Aceste jgheaburi trebuie fixate foarte bine deoarece trebuie să reziste diferitelor intemperii. Suporţii de susţinere a jgheaburilor trebuie fixaţi cu şuruburi pe pazie.

Sistemul de ventilare În cazul în care se optează pentru o învelitoare din ţiglă, trebuie să se ţină seama de faptul că sub aceasta se va crea un spaţiu liber, care trebuie ventilat corespunzător, acest lucru realizându-se doar prin montarea pe şipca de streaşină a unui element de ventilare. Sistemul de ventilare are rolul să oprească intrarea sub învelitoare a păsărilor sau a frunzelor.

Text: Anca Ghiorghiu

Acoperişul vegetal A

coperişul verde este, simplu Într-un viitor nu foarte spus, un strat de vegetaţie culîndepărtat, acoperişul tivat pe învelişul casei. Imaginaţi-vă o terasă care, în loc casei va fi învelit cu plante. să fie acoperită doar cu dale din beton, E una dintre căile prin ar fi şi mediu de creştere pentru plante. De ce am opta pentru un astfel de sistem? care putem deveni Vă ofer, mai întâi, un argument al cu adevărat „verzi”. autorităţii: acoperişul verde e din ce în

Elementele acoperişului verde

ce mai folosit în ţările care se află cu mult înaintea noastră. Zece din totalul acoperişurilor din Germania sunt verzi şi şapte%din totalul acoperişurilor noi. Elveţienii stau chiar mai bine, cu 12% dintre case acoperite de plante. La nivel european apar taxe pe poluare, ce pot

fi evitate prin montarea unui acoperiş verde. Americanii nu se lasă mai prejos, iar japonezii au decis ca 20%%din supra faţa proiectelor de peste 900 mp să fie dedicate spaţiului verde. Mari proiecte publice din SUA, Australia, Danemarca etc. înglobează acest concept. Concluzia este evidentă: spre asta ne îndreptăm. Însemnătatea practică şi simbolică a acestui tip de acoperiş e demonstrată de folosirea lui în locuri publice foarte importante. Iată doar câteva exemple: Australia’s Parliament House (Canberra), Denmark`s National Bank Building, Art and Exhibition Hall (Bonn), School of Art and Design (Sin-

În mare, sistemul constructiv inclu de o membrană specială ce împiedică pătrunderea rădăcinilor plantei prin structura acoperişului, un sistem de scurgere şi un mediu de creştere. Acesta din urmă trebuie să fie mai uşor decât pământul, pentru a nu încărca excesiv structura clădirii. De regulă, e alcătuit din frunze, bucăţi de scoarţă de copac uscată, rumeguş şi agregate de pietre uşoare şi absorbante, cu diametrul cuprins între 3 şi 12 milimetri. Pot gapore), The California Academy of Sciences… Bine, dar de ce? Iată un prim motiv: acoperişul verde combate efectul de seră din ariile urbane. Gândiţi-vă că într-o zi toridă de vară vă face o enormă plăcere să călcaţi pe iarba unui gazon, dar săriţi ca arşi dacă puneţi tălpile pe o tablă sau pe ciment. Iar acoperişurile tradiţionale sunt confecţionate, în mare parte, din tablă, beton sau ceramică. Materiale care, toate, transformă radiaţia solară în căldură, şi astfel acoperişurile pot ajunge, pe timpul verii, şi la 80°C! Un acoperiş răcoros e sinonim, desigur, cu o casă primitoare vara, fără eforturi suplimentare. Experimentele au dovedit că temperatura din interiorul unei case cu acoperiş vegetal nu creşte peste 25°C vara, şi nu scade sub 4°C iarna. Gândiţi-vă apoi la cantităţile uriaşe de apă ce cad din cer, dau fuga rapid pe acoperiş şi, în scurtă vreme, se duc pe apa Sâmbetei, la canalizare: ne permitem o aşa irosire? Multe dintre reşedinţele contemporane au o curte „verde” de doar 100-200 mp, pentru a cărei uda -

AVANTAJE l Temperatura la nivelul unui acoperiş vegetal, chiar şi-n cele mai „încinse” zile, nu depăşeşte 25°C. În aceleaşi condiţii, un acoperiş clasic „condamnă” termometrul la 80°C! l Dacă temperatura incintei e „limitată” natural la 25°C, nu veţi mai avea nevoie de aparate de aer condiţionat. Deci, consumaţi mai puţin curent electric! l Un alt avantaj: o casă cu amprenta la sol de 150 mp e sinonimă cu o grădină pe acoperiş de aproximativ aceeaşi suprafaţă.

re se foloseşte apă plătită, în vreme ce pe acoperişul casei ar putea fi amenajată o altă „curte” verde, de aceleaşi dimensiuni cu cea „terestră”, cu diferenţa că udarea ei i-ar reveni exclusiv naturii! Apa care nu e „capturată” de acoperişul vegetal e oricum purificată de rădăcinile plantei şi de curgerea prin solul acoperişului (ce se comportă ca un filtru), deci, chiar şi dacă ajunge la ca nalizare, un avantaj e şi aici, anume în faptul că scade cantitatea de apă ce trebuie tratată în staţiile de epurare, iar ăsta e un comportament foarte „eco”! Ideal este ca acoperişul să fie plat. În acest caz, el va fi transformat într-o a doua (poate singura) curte verde a imobilului, iar îngrijirea va fi lesnicioasă. Însă şi acoperişurile în două sau mai multe ape, ori curbate, pot fi înverzite. Tot ceea ce importă este ca structura casei să fie gândită ţinându-se cont şi de solicitările la care o va supune acest tip de acoperiş.

fi folosite inclusiv resturi de cărămidă bine pisate. Grosimea stratului de creştere este de 10, maxim 15 cm şi aproximativ jumătate din el e reprezentat de agregatele amintite. De alegerea plantelor este bine să se ocupe un specialist. Ele trebuie să îndeplinească mai multe condiţii simultan. De pildă, să fie rezistente atât la secetă şi insolaţie, cât şi la îngheţ. Trebuie să formeze, rapid şi trainic, rădăcini bune, dar nu foarte adânci, astfel încât să fixeze bine solul, dar să nu „atenteze” la integritatea membranei izolante. Trebuie să reclame îngrijiri minime, din care să fie excluse cosirea periodică, sprijinirea (cum s-ar întâmpla în cazul unor plante ce nu-şi pot susţine singure trunchiul) sau udarea. Şi, neapărat, să fie relativ scunde, pentru a nu fi afectate de vânt. Text: Dan Mazilu Foto: www.europlastic.ro

Acoperiş izolat economie pentru beneficiar Izolarea acoperişului este o operaţiune importantă pentru confortul dumneavoastră, dar şi pentru ca locuinţa să nu aibă de suferit din cauza infiltrărilor de apă. Acoperişul are o pondere foarte mare în partea de contact a clădirii cu mediul exterior, uneori chiar mai mare decât suprafaţa pereţilor clădirii. Din moment ce pereţilor le acordăm o importanţă deosebită, la fel trebuie să procedăm şi cu acoperişul, deoarece pierderile de căldură sunt semnificative. Dacă avem un acoperiş bine izolat, preţul pe care îl vom achita pentru încălzirea locuinţei nu va fi foarte mare, ba din contră, poate fi echivalent la o

casă de cinci camere cu cel de la un apartament de două. Cele mai utilizate materiale pentru izolarea acoperişului sunt vata minerală, vata bazaltică, polistirenul şi spuma poliuretanică. Specialiştii susţin că toate aceste materiale sunt bune cu o singură condiţie: să fie corect aplicate şi acoperişul să fie montat corespunzător. Chiar şi în această situaţie, cel mai des se întâlneşte montajul de vată minerală în partea interioară a acoperişului.

Materialele utilizate la izolarea acoperişului sunt: vata minerală; vata bazaltică; polistirenul; spuma poliuretanică. Chiar dacă au preţuri apropiate şi montajul este de foarte multe ori similar, cel mai des se utilizează vata minerală. Aceasta se aplică în partea interioară a acoperişului. Preţul unei izolări corespunzătoare este influenţat de tipul materialelor de izolaţie folosite, cantitatea şi calitatea acestora. Se poate evita, însă, risipa de material şi, implicit, cheltuiala în plus dacă se face apel la ajutorul unor echipe specializate. Pe de altă parte, se ştie că lucrurile de calitate sunt mai scumpe, dar în timp investiţia se va amortiza deoarece izolaţia va fi intactă chiar dacă anii au trecut. Mai mult, se va face economie la exploatarea clădirii vara, întrucât instalaţiile de răcire vor fi utilizate puţin sau chiar deloc, dar şi iarna, când cheltuielile pentru încălzire vor fi mult mai mici.

Montare corectă, economii multiple În cazul în care montarea izolaţiei se face corespunzător, de către persoane care cunosc foarte bine materialele, dar şi tehnicile de montaj, se constată că beneficiarii vor face economii. Cu o bună izolaţie, nu va mai fi nevoie să se pornească aparatele de aer condiţionat vara sau centrala electrică pe timp de iarnă. Material realizat cu sprijinul domnului: Alexandru Kemenes Metronom Moldova; Asociaţia Naţională a Montatorilor de Acoperişuri din România www.anmar.com.ro www.metronommoldova.ro

Întreţinerea învelitorii acoperişului Sfaturi despre atenţia pe care trebuie să o acordaţi învelitorii şi, de asemenea, câteva sugestii privind produsele pe care le puteţi folosi în acest scop.

ţi văzut că e la modă prefixul „pro”? De pildă, dacă vrei sa fii competitiv şi selectabil, trebuie să fii, în limbajul celor de la resurse umane, „pro-activ”. Ei bine, cam aşa stau lucrurile şi cu... învelitoarea. Dacă vreţi ca învelitoarea dumneavoastră să-şi păstreze cât mai multă vreme calităţile, se cuvine să fiţi „pro-activi” vizavi de învelitoare! Mai pe româneşte vorbind, să o inspectaţi cu regularitate. Să observaţi dacă se schimbă ceva în culoarea ei, în calitatea materialului din care este făcută şi, mai ales, la îmbinările importante (cu precădere în zonele în care învelitoarea este străpunsă de diferite lucruri care ţin de casă, de tipul antenelor, cablurilor electrice, coşurilor de fum etc.). Specialiştii spun că o asemenea ve rificare se face anual, însă sunt situaţii în care ea se impune şi mai des. De pildă, când aveţi copaci foarte aproape de casă, ale căror frunze sau seminţe ar putea bloca jgheaburile sau, şi mai

necesar, când nu vă înduraţi să tăiaţi crengile crescute prea aproape de învelitoare, care ar putea-o deteriora. Dacă jgheaburile se umplu cu resturi vegetale, acestea vor intra în putrefacţie şi vor deveni o masă compactă care va obtura jgheabul, deci va împiedica şi scurgerea corectă a apei. Când şi gurile de scurgere sau, şi mai rău, burlanele se înfundă, situaţia devine dramatică: apa poate depăşi nivelul aticului, se scurge peste marginea exterioară a jgheabului şi ajunge să afecteze faţada imobilului. Fireşte, la fel de neplăcut este şi faptul că jgheaburile vor rugini (dacă sunt din metal) sau se vor deforma (dacă sunt din plastic, şi „dopul” vegetal se va dilata iarna, sub efectul gerului). O altă situaţie neplăcută este atunci când regiunea în care locuiţi a căzut pradă unei furtuni puternice, sau când peste zona dumneavoastră s-a abătut o grindină straşnică. Imediat ce puteţi, urcaţi-vă pe acoperiş şi cercetaţi învelitoarea cu atenţie!

O atenţie suplimentară trebuie acordată ţiglei, mai ales dacă e veche. La ţiglă, vechimea se traduce printr-o mărire a fragilităţii ei, astfel încât ea poate crăpa sau se poate desprinde mai uşor decât atunci când era nouă. O altă problemă este mucegaiul, mai ales în zonele umede sau în cele aflate multă vreme în umbră. Mucegaiul este o problemă eternă a ţiglei, mai ales a celei vechi, a cărei suprafaţă rugoasă permite creşterea acestui parazit vegetal. Dacă nu aveţi grijă să-l stârpiţi la vreme, mucegaiul se transformă într-un adevărat cerc vicios: nu-l eradicaţi fiindcă n-aveţi timp, el continuă să se dezvolte în acest timp, la o vreme devine, dacă nu imposibil, atunci extrem de greu de stârpit, timp pentru această operaţiune veţi avea şi mai puţin ş.a.m.d. Vedeţi în ce fel afectează acoperişul plantele căţărătoare prinse de zid sau de pergolele apropiate acestora. Cele cu creştere luxuriantă (iedera şi viţa sălbatică sunt cei mai „buni” candidaţi, însă nici glicina sau trandafirii urcători nu sunt de neglijat) ar putea să strice foarte uşor una sau mai multe dintre componentele acoperişului. De pildă, ar putea să invadeze jgheaburile şi burlanele de scurgere, sau chiar ar putea creşte pe sub ţiglă şi tablă, deplasându-le de pe poziţia lor corectă. Când în preaj-

ma acoperişului aveţi astfel de plante, nu le scăpaţi din ochi! Ori de câte ori vi se pare că îndrăznesc prea mult, tăiaţi-le din avânt cu o foarfecă de vie şi, dacă e cazul, reparaţi stricăciunile produse acoperişului! În fine, probabil că ar mai putea fi şi alte cauze ale deteriorării învelitorii, sfatul nostru este, însă, unul singur: inspectaţi-o frecvent, dacă vreţi să vă ţină cât mai mulţi ani! Iar dacă descoperiţi o problemă căreia nu-i puteţi face faţă, nu ezitaţi să consultaţi un specialist! Cu cât interveniţi mai din timp, cu atât mai bine! Dacă, din nebăgare de seamă, aţi trecut cu vederea o ţiglă crăpată sau uşor deplasată, asta înseamnă infiltraţii, lucru similar cu distrugerea asterelii sau chiar a şarpantei, ceea ce înseamnă, mai departe, afectarea unei porţiuni extinse din învelitoare! Text: Dan Mazilu Foto: arhiva Casa Mea

ATENŢIE LA SECURITATE! De pe acoperiş se cade uşor, iar urmările sunt grave. Pentru a evita orice neplăcere, respectaţi câteva reguli elementare. l Asiguraţi-vă cât puteţi de bine. Dacă nu aveţi un minimum de ustensile de alpinism (un ham, o sfoară tare sau o carabină), măcar luaţi o frânghie şi legaţi-vă de cel mai solid obiect de pe acoperiş, probabil coşul! l Nu vă suiţi pe acoperiş când vremea este rea. Evitaţi să faceţi reparaţii la învelitoare după ploaie, cât acoperişul este încă ud, după vânt sau pe ger. Bine ar fi să evitaţi şi perioadele caniculare, sau măcar orele foarte însorite din zilele de vară. Acoperişul va fi încins, dumneavoastră veţi obosi mult mai repede şi, de asemenea, dacă puneţi mâna pe tabla foarte caldă, aţi putea desprinde instinctiv palma şi v-aţi putea dezechilibra. l Folosiţi încălţăminte adecvată, cu talpă flexibilă şi moale. Dacă acoperişul este din ţiglă, folosiţi încălţări cu talpă din gumă. Nu vă suiţi în sandale, papuci etc., piciorul ar putea juca în aceste încălţări şi v-aţi putea dezechilibra! l Dacă e nevoie de scule, trebuie să aveţi şi cu ce le căra. O cingătoare de constructor este ideală, în ea puteţi pune patentul, ciocanul, cuiele şi ce vă mai trebuie. În niciun caz, nu urcaţi cu cuiele în gură, ca meşterii din vechime! l Acoperişul nu este teren de joacă. Nu încercaţi să vă amuzaţi copiii când vă aflaţi pe coama casei şi, mai ales, interziceţi-le să vă urmeze! Dacă le permiteţi în prezenţa dumneavoastră, s-ar putea să vrea să urce şi-n absenţa dumneavoastră, şi înţelegeţi consecinţele...

ISODOMUS

acoperişuri eficiente, d

ISODOMUS oferă o soluţie excepţională exigenţelor care deşi foarte cunoscute în sectorul construcţiilor moderne, nu sunt uşor de rezolvat prin utilizarea materialelor tradiţionale.

Secţiune transversală ISODOMUS:

Dimensiunile sunt exprimate în mm

Cunoscut sub denumirea de “panou sandwich”, ISODOMUS este un panou monolitic constituit din trei părţi principale: - Suport exterior: foaie ondulată de tablă zincată din oţel prevopsit (grosime: 0,5-0,6mm), care asigură acoperişului un profil asemănător celui clasic, din ţiglă. Variante cromatice: cărămiziu, gri, verde, maroniu. - Partea centrală: strat rigid de spumă poliuretanică expandată auto-stingătoare (grosime minimă: 40mm), cu putere termoizolantă şi rezistenţa statică ridicate; - Suport interior: foaie cutată de tablă zincată din oţel sau aluminiu prevopsit (grosime: 0,4-0,6mm). Variante cromatice: alb-gri. Fiecare panou este dotat pe partea laterală, în sensul lungimii, cu un element de etanşare (garnitură din neopren) astfel încât închiderile laterale dintre panouri să fie ermetice şi continue. Chiar şi în condiţii extreme de ploaie, vânt puternic şi zăpadă consistentă, întregul acoperiş va fi complet hidroizolat, iar pătrunderea apei, aerului şi reziduurilor va fi imposibilă.

Varietatea dimensională a panourilor termoizolante ISODOMUS (lăţime utilă = 1m, lungime = de la 1,2 m la 10,3 m) satisface rigorile de proiectare şi execuţie a acoperişurilor la orice tip de construcţie civilă, cu grad minim de inclinare 11% (până la 6,280 minim). Varietatea cromaticã disponibilã pentru suportul exterior:

ºi pentru suportul interior:

, durabile şi economice Avantaje ISODOMUS 1. EFICIENŢĂ TERMICĂ Acoperirea locuinţelor cu panouri ISODOMUS, reprezintă soluţia obţinerii unui acoperiş compact şi cald, capabil să îmbunătăţească randamentul termic general al clădirii prin: - reducerea transferului de temperatură între exterior şi interior, - eliminarea riscului de condens între straturi şi al degradării sau desprinderii elementelor din structura portantă. Materialele utilizate la producerea panourilor ISODOMUS nu sunt vulnerabile la atacul agenţilor biologici dăunători (ciuperci, bacterii, paraziţi, mucegai).

2. REDUCEREA COSTURILOR Greutatea acoperişurilor realizate din panouri ISODOMUS (mai puţin de 11 kg/m²) raportată la greutatea celor realizate din ţiglă ceramică (mai mult de 70 kg/m²) este cu mult redusă. Această diferenţă semnificativă se reflectă în reducerea costurilor destinate realizării întregului sistem de acoperiş, pornind din faza de proiectare, construcţie, cât şi pe perioada exploatării clădirii: - cantitatea de materiale pentru construirea structurii portante este mai mică; - transportul, manipularea, depozitarea materialelor este simplificată; - montajul sistemului de acoperiş se face facil, rapid şi precis; - timpul de expunere a structurii la intemperii este redus; - riscul de deteriorare a materialelor este eliminat; - productivitatea lucrărilor de amenajare interioară este îmbunătăţită.

3. SIGURANŢA ANTISEISMICĂ Acoperişul unei construcţii este considerat a fi un ansamblu de garantare a confortului şi siguranţei locuirii. Un acoperiş lejer, ca cel obţinut din panouri ISODOMUS, s-a demonstrat a fi un factor important în ceea ce priveşte cutremurele. Prin urmare, o greutate mai mică pe acoperiş corespunde unei mai mari stabilităţi a structurii portante.

4. FUNCŢIONALITATE şi CONFORT

6. DIVERSITATE CONSTRUCTIVĂ Acoperirea noilor clădiri sau celor renovate cu panouri ISODOMUS, se potriveşte structurilor portante de susţinere din lemn, oţel, ciment. ISODOMUS este recomandat şi la restructurarea acoperişurilor plane, prin suprapunerea unui nou acoperiş peste precedentul, cu ajutorul structurilor metalice lejere, fără supraîncărcarea clădirii. Panourile ISODOMUS pot fi utilizate şi în cazul caselor rezidenţiale tip duplex, clădirilor cu destinaţie comercială sau industrială.

Alegerea folosirii elementelor mari (panouri ISODOMUS) în schimbul celor mici (ex: ţiglă ceramică) presupune reducerea considerabilă a numărului de îmbinări şi suprapuneri, şi implicit a riscului de infiltrare, chiar şi în condiţii extreme de precipitaţii, vânt, ninsoare permanentă. Pentru menţinerea eficienţei acoperişului, întreţinerea periodică a panourilor ISODOMUS este mult mai modestă comparativ cu întreţinerea sistemului din ţiglă sau tablă ondulată. Ansamblul de accesorii de montare a panourilor (jgheaburi, coame, racorduri, lăcrimare, glafuri, colţare etc) conferă acoperişului un aspect deosebit, siguranţă şi funcţionalitate.

7. VALOARE ARHITECTURALĂ

5. COMPORTAMENT OPTIM în TIMP

8. PROTEJAREA MEDIULUI

Panourile compacte, uşoare, cu dimensiuni mari, fixate mecanic pe structura portantă, dezvoltă un comportament cu mult mai bun în ceea ce priveşte rezistenţa de rupere la vânt, comparativ cu ţigla ceramică sau tabla ondulată. Din punct de vedere al rezistenţei la încărcarea cu zăpadă şi de capacitatea statică în general, panourile ISODOMUS sunt în măsură să satisfacă cerinţele din orice zonă climatică, pentru care, bineînţeles, structura de susþinere este bine dimensionată. În urma proceselor tehnologice de fabricaţie (zincare la cald, tratament protectiv) panourile ISODOMUS prezintă excelente proprietaţi anti-corozive.

Panourile ISODOMUS nu conţin şi nu degajă noxe, substante radioactive, elemente potenţial cancerigene, deşeuri toxice, compuşi nocivi sau alte elemente dăunătoare sănătăţii oamenilor ori integritatii mediului inconjurator. Materialele utilizate la realizarea profilelor sunt conforme normativelor şi reglementărilor tehnice în vigoare, referitoare la protectia mediului.

Aspectul estetic şi arhitectonic al acoperişului ISODOMUS este echivalent cu al celui din ţiglă ceramică, cu condiţia de a se respecta exigenţele urbanistice de construcţie şi cele tehnice, impuse prin proiectarea clădirii. Culorile ISODOMUS aliniate standardelor cromatice uzuale, sunt special concepute, aplicate şi tratate, astfel încât acţiunea factorilor de mediu să nu degradeze luciul sau intensitatea nuanţei. Culoarea şi volumetria acoperişului ISOPAN echilibrează relaţia între forma construcţiei şi arhitectura împrejurimilor.

ISODOMUS un acoperiş trainic, la îndemâna oricui ! Solicitaţi sfatul specialistului: Marian NIŢU (0724.38.36.10). Material realizat cu sprijinul Isopan Est (www.isopan.ro) si Menatwork (www.menatwork.ro).

Sisteme pentru colectarea apelor pluviale Componentele principale ale acestor sisteme sunt jgheaburile şi burlanele. Rostul lor este de a drena precipitaţiile colectate de acoperiş.

um cumpărăm sistemul pluvial: pe bucăţi, alegând de la câte un producător ceea ce ne atrage mai mult, sau optăm pentru un sistem complet? Noi vă sfătuim să decideţi în favoarea celei de-a doua soluţii. Întâi, fiindcă numai aşa puteţi fi siguri că nu încape nicio incompatibilitate de ordin tehnic între diversele componente individuale, dar nici între sistemul pluvial şi acoperiş (învelitorile sunt foarte variate şi fiecăreia i se potriveşte un anume sistem pluvial. Ţigla ceramică nu are aceleaşi „pretenţii” cu tabla, iar cea bituminoasă nu are cerinţe identice cu cea metalică). De asemenea, numai achiziţionarea unui sistem complet vă poate asigura o deplină compatibilitate stilistică; dacă luaţi de aici o bucată, de dincolo alta şi mergeţi şi-ntr-al treilea loc, se prea poate să iasă un talmeş-balmeş! Specialiştii recomandă fără ezitare achiziţionarea unui sistem unitar pentru drenarea apelor pluviale. Acum vom vorbi, în amănunt, despre montarea unui sistem pluvial. E bine să ştiţi cum se face, măcar pentru că aşa puteţi înţelege, supraveghindu-i, dacă meşterii fac treabă bună sau sunt cu gândul la meci... O primă etapă, foarte importantă, este montarea cârligelor de susţinere.

Deşi pare un biet amănunt, de corecta realizare a acestei etape depinde totul, fiindcă cârligele garantează panta de scurgere. Se socoteşte că una bună e cuprinsă între 2.5 şi 5 mm la metrul de jgheab. Când se montează aceste cârlige, trebuie să-i vedeţi pe meşteri întinzând sfori pentru aliniere (în niciun caz apreciind cu ochii din dotare!), de regulă în trei puncte: la interiorul, la baza şi pe muchia exterioară a jgheabului (la ce e bună alinierea exterioară, vă spunem chiar acum: această muchie, exterioară, trebuie să fie cu 6-11 mm mai coborâtă decât cea interioară). Regula este să se monteze câte un cârlig în dreptul fiecărui căprior, cel mai departe la 90 cm unul de altul. În mod sigur, va fi nevoie şi de îmbinarea a două jgheaburi. Pentru asta, se montează două cârlige de susţinere, lipite exact în locul în care se întâmplă îmbinarea. Pe ansamblul format din cele două se pune piesa de îmbinare, având grijă să fie poziţionată egal pe ambele jgheaburi. Clapeta de fixare se agaţă pe marginea exterioară, piesa de îmbinare se presează peste jgheaburi, apoi se închide clapeta şi se asigură cu siguranţa din dotare, care se închide deasupra (nu vă speriaţi, operaţiunea e mai simplă decât pare). Piesa de îmbinare are o garnitură de cauciuc foarte

rezistent, care etanşează perfect şi e foarte durabilă în timp. La capetele fiecărui jgheab se montează câte un capac. Montajul e simplu: se aşază capacul pe poziţie şi se loveşte uşor cu un ciocan din plastic, până la fixarea rapidă. Dinţii autoblocanţi ai capacului garantează o prindere definitivă, iar garnitura din cauciuc super-rezistent, o etanşeizare perfectă, de lungă durată. Odată jgheaburile montate, atenţia se îndreaptă către burlane, şi-n primul rând, către „întâlnirea” dintre jgheab şi

MONTARE l Prima etapă, şi cea mai importantă, a montării este poziţionarea cârligelor de susţinere. După întinderea sforii de alinie re, acestea se plasează în dreptul fiecărui căprior, dar nu mai departe de 90 cm unul de altul! l Se montează două cârlige de susţinere, unul lângă celălalt, exact în locul în care se unesc jgheaburile. Deasupra se plasează piesa de îmbinare, la exterior clapeta

de fixare şi... gata! Joncţiunea e făcută! La fiecare dintre capetele jgheabului se montează câte un capac. Dinţii autoblocanţi, cu care e prevăzut, asigură o îmbinare rezistentă, iar garnitura de cauciuc oferă o etanşeizare deplină. l Se decupează un orificiu circular în jgheab, marginile tăieturii se îndoaie în jos, apoi se montează pâlnia colectoare. Apa a mai făcut un pas în jos... l

burlan. Mai întâi se execută un decupaj în jgheab, folosindu-se instrumente corespunzătoare (în niciun caz, ultrautilizatul ferăstrău circular!), apoi se îndreaptă în jos marginile tăiate. Pe acest orificiu se montează partea interioară a pâlniei colectoare, iar clema de fixare se presează peste marginea exterioară, rotunjită. De-acum se pot monta scurgerile verticale. Operaţiunea se face descendent, de la jgheab către pământ. Întâi se montează, intermediar, un prelungitor, apoi burlanul vertical, folosindu-se brăţări de susţinere (trebuie neapărat să fie câte o astfel de brăţară la fiecare dintre îmbinările burlanului cu alte componente, sau la îmbinarea a două burlane), prin clipsare sau împănare. În partea cea mai de jos a burlanului se montează un cot de evacuare, eventual şi un filtru de curăţare, iar în cazul în care scurgerea este racordată direct la canalizare, şi un element tip BUTK. Text: Dan Mazilu; Foto: arhiva Casa Mea

Hidroizolare Hidroizolarea este o lucrare esenţială pentru orice construcţie. Prin urmare, trebuie să îi acordaţi o atenţie deosebită şi să vă asiguraţi că alegeţi soluţia cea mai bună pentru cazul dumneavoastră!

olul hidroizolaţiilor este de a proteja construcţia împotriva acţiunii apelor de orice fel (lichid, vapori). Apa este un important agent agresiv, cu efecte negative majore asupra părţilor sau elementelor de construcţie care vin în contact cu ea, de aceea trebuie prevenită infiltrarea ei atât din exterior spre interior, cât şi invers. Printre efectele negative se numără coroziunea armăturilor şi a pieselor metalice înglobate în beton (ducând la reducerea până la pierderea caracteristicilor mecanice ale elementului atacat), degradări datorită ciclurilor de îngheţdezgheţ, modificări ale caracteristicilor fizico-mecanice ale materialelor, reducerea capacităţii de izolare termică, igrasia şi mucegaiul. Eficienţa unei lucrări de hidroizolaţii este asigurată de calitatea şi caracteristicile materialului folosit, precum şi de calitatea execuţiei termosudurilor

dintre role şi pregătirea suprafeţei ce urmează a fi hidroizolată. Tipurile de membrane utilizate pentru hidroizolarea acoperişurilor diferă nu numai în funcţie de material, dar şi în funcţie de destinaţie (terasă de bloc, terasă necirculabilă, acoperiş înclinat, acoperiş metalic etc.). Pentru terasele circulabile, formula cea mai utilizată este: polistiren extrudat, bitum, şapă, plăci ceramice montate cu adeziv impermeabil şi chit elastic (pentru a evita fisurile în urma dilatării din timpul iernii). Aceasta este o soluţie clasică, bine cunoscută, însă în prezent pe piaţă sunt disponibile şi produse noi, foarte eficiente: membrane cu protecţie minerală, membrane compozite, membrane autoadezive, membrane antirădăcină, membrane cu fibră de sticlă, membrane cu voal de poliester. Realitatea este că fiecare producător are câte o soluţie proprie, mai mult sau mai puţin inovatoare pentru hidroizolarea acoperişu-

rilor, ceea ce face oferta extrem de variată. Un sfat avizat cu privire la alegerea pe care ar trebui să o faceţi v-o va oferi constructorul cu care colaboraţi, în funcţie de situaţia fiecărei suprafeţe ce trebuie izolată. Membranele pentru izolarea acoperişurilor pot fi sub formă de role sau plăci, nearmate sau armate cu fibre de sticlă sau poliester (PVC, bitum), care necesită fie prindere mecanică (dibluri), fie lipire (cu adezivi sau la cald), dar şi sub formă lichidă. Membranele poliuretanice lichide se aplică mult mai uşor şi oferă un grad sporit de protecţie. Acestea se bazează pe polimeri de ultimă oră, cum ar fi bitum modificat, PVC sau poliuretan, care, cu o grosime de maximum 2 mm, pot asigura o hidroizolare şi o protecţie de lungă durată. Prin urmare, aceste substanţe lichide poliuretanice combină grosimea mică la aplicare cu formarea unei membrane impecabile, indiferent de complexitatea

suprafeţei pe care se aplică. După uscare formează o membrană monolitică fără rosturi de îmbinare, foarte elastică, cu o puternică aderenţă pe multe tipuri de suprafeţe: beton armat, mortar, mozaic, ceramică, ţiglă, piatră, metal, lemn, polimeri: bitum vechi, răşini epoxidice, răşini poliuretanice. Consumul este în jur de 1-2 kg/mp, aplicat în două straturi, iar durata de viaţă de 25-35 de ani, în funcţie de produsul ales.

Cum să alegeţi o membrană lichidă eficientă?

Care sunt avantajele acestui tip de membrană? - aderenţă puternică şi uniformă pe aproape orice fel de suprafaţă; - nu necesită diluare; - excelentă rezistenţă chimică; - excelentă rezistenţă termică; produsul nu se înmoaie niciodată, temperatura maximă de rezistenţă este de 80°C, temperatura maximă de şoc fiind de 200°C; - rezistenţă la rece: pelicula rămâne elastică până la -40°C;

- excelente proprietăţi mecanice, rezistenţă mare la întindere, rupere şi abraziune. Membranele bituminoase moderne diferă de foliile clasice de carton bituminos, având calităţi superioare, precum şi o durată mai mare de viaţă. Ele pot fi pe bază de bitum modificat cu polimeri elasto-plastomeri sau, la fel ca şi cartonul sau împâslitura bitumată, pe bază de bitum oxidat. Bitumul modificat (aditivat) este un amestec de bitum neoxidat cu polimeri

Pentru a obţine o hidroizolare eficientă, membrana trebuie să aibă următoarele atribute: - impermeabilitate - este necesară o penetrare a apei egală cu 0; - flexibilitate; - durabilitate - trebuie să fie capabile să-şi reţină integritatea pentru lungi perioade de timp; - lejeritate - aceasta este de multe ori necesară; membranele trebuie să fie capabile să respire; - bariera de umiditate - esenţială în climatele calde şi umede; - rezistenţa - membranele trebuie să reziste la condiţiile de mediu şi climă.

plastomeri şi/sau elastomeri, omogen dispersaţi în masa bituminoasă. Membrana pe bază de bitum modificat cu polimeri elasto-plastomeri este o armătură din fibră de sticlă sau poliester, impregnată cu bitum modificat. Datorită polimerilor, membrana capătă următoarele caracteristici: - stabilitate la căldură (110°C-120°C); - temperatură de topire: 150°C; - flexibilitate la rece (până la -25°C); - elasticitate la temperaturi scăzute; - aderenţă bună la substrat; - rezistenţă la stres mecanic şi îmbătrânire naturală; - durată de viaţă 15-20 ani. Bitumul oxidat este bitumul de ex-

tracţie, oxidat prin suflare de aer, la temperaturi ridicate, în vederea obţinerii unei durităţi mărite şi a unui punct de înmuiere de 70-90°C. Membrana pe bază de bitum oxidat este o armătură de fibră de sticlă sau poliester impregnată cu bitum oxidat. Caracteristicile membranelor sunt date de proprietăţile bitumului în forma lui primară. O variantă ecologică o reprezintă foliile elastice hidroizolatoare, realizate din cauciuc EPDM. Croirea membranelor la dimensiunile necesare se face prin vulcanizare şi presare la temperatura de 180°C. Punerea în operă a membranei, în cazul acoperişurilor, în funcţie de tipul

acestora, se poate face în mai multe moduri, şi anume: lipire de suport cu adezivi poliuretanici, sub sarcină (acoperire cu pietriş, dale etc.), fixare mecanică fără străpungerea membranei (în cazul în care se face şi termoizolaţie). Membranele EPDM rezistă la: acizi, asfalt, grăsimi animale, var, ciment, beton, alcool, apă sărată, substanţe minerale, nitraţi, fosfaţi, sulfuri în soluţie, oxizi, bitum şi nu sunt rezistente la solvenţi aromatici, petrol, uleiuri, benzol, toluen, terebentină. Text: Ana-Maria Oancea Foto: arhiva Casa Mea Fotografii furnizate de Alchimica Building: www.alchimicabuilding.ro; tel.: 0722.421.390

Întreţinerea acoperişului

din ţigle metalice Din vremuri îndepãrtate, principala grijã a omului, în afarã de a avea hranã zilnicã, este aceea de a avea un „acoperiş deasupra capului”. De aici şi însemnãtatea acestui element de construcţie şi grija acordatã lui de-a lungul timpului. isul şi dorinţa oricãruia dintre noi este sã avem o casã proprie. Pentru aceasta facem eforturi inimaginabile uneori, ca sã putem finanţa aceastã necesitate. În perioada proiectãrii casei şi apoi a construirii ei, puţini se gândesc la importanţa pe care o are acoperişul unei case comparativ cu restul construcţiei. Pe lângã forma esteticã, ce dã personalitate casei, acoperişul are rolul de a proteja locuinţa de efectele, câteodatã distructive, ale mediului şi naturii înconjurãtoare. Acoperişul este, nu de puţine ori, lãsat pe ultimul loc, mai ales din punct de vedere financiar. Adicã i se alocã resursele cele mai puţine, deşi materialul şi felul în care e fãcut are o importanţã vitalã pentru pãstrarea în timp a calitãţii întregii construcţii. De obicei,

costul unui acoperiş nu depãşeşte 5% din valoarea totalã a casei, însã el are o impor tanţã crucialã pentru felul cum se va pãstra construcţia respectivã pe timp îndelungat. Ce trebuie avut în vedere când construim acoperişul? De aici încolo ne vom referi doar la acoperişul din tablã de oţel galvanizat şi acoperit cu vopsea de protecţie. Materialul

poate fi sub formã de ţigle metalice, tablã cutatã sau tablã planã fãlţuitã. În primul rând, forma acoperişului este dictatã de zona geograficã unde este plasatã construcţia. La munte sau în zonele cu precipitaţii abundente, el trebuie sã aibã o pantã mai mare, care sã favorizeze îndepãrtarea precipitaţiilor. Este de dorit ca forma lui sã fie cât mai simplã, planã, fãrã multe ruperi de pantã care sã permitã acumularea de zãpadã. În acest sens, o mare importanţã o are şi dimensionarea corectã, în funcţie de mãri mea casei, a sistemului de preluare şi evacuare a apelor pluviale, mai simplu jgheaburile şi burlanele. Dacã totuşi dorim sã avem o pantã mai micã, se recomandã folosirea tablei fãlţuite, care asigurã etanşeitatea în faţa intemperiilor. De obicei, panta minimã pentru folosirea ţiglelor metalice este de 14 grade. În cazul în care casa este situatã în zone urbane, cu apropiere sau risc de incidenţã a efectelor zonelor industriale existente în apropiere sub formã de ploi încãrcate chimic cu substanţe care ar putea afecta vopseaua de protecţie sau chiar oţelul din care sunt fãcute ţiglele, trebuie sã ne gândim bine înainte sã le achiziţionãm. Existã diferenţe mari de calitate în oţelul folosit de producãtorii existenţi pe piaţã, precum şi la acoperirea de protecţie. De multe ori, în ofertã se specificã termenul de garanţie destul de „generos” - 30-50 de ani, doar pentru a atrage clienţii. Trebuie verificat însã ca garanţia sã fie datã şi de producãtorul de oţel şi nu numai de cel care vinde produsul respectiv. În general, garanţia acordatã de producãtorii serioşi este de 10-15 ani şi cu durata de viaţã aproximativã de 40-50 de ani. Trebuie sã fim conştienţi cã vopseaua de protecţie se decoloreazã în funcţie de expunerea la soare, dupã 8-10 ani. Decolorarea normalã este uniformã şi nu deranjeazã estetic. În cazul problemelor de calitate sau a unor ploi acide, diferenţa de culoare este sesizabilã uşor şi, în funcţie de problema existentã, se poate cere acordarea clauzei de garanţie. Întreţinerea acoperişului Pentru ca un acoperiş sã reziste mai bine în timp, este necesarã şi întreţinerea lui. Încã de la montaj trebuie sã avem grijã sã nu cadã pe el resturi de şpan de la tãiere. Ele pot sã producã zgârieturi pe care nu le observãm

decât peste câţiva ani şi care pot provoca fenomene de ruginã. Aceste zgârieturi sau orice deteriorãri minore trebuie remediate imediat cu vopsea de retuş. În acest fel ne ferim de problemele viitoare ce pot sã aparã din aceastã cauzã. Ţiglele metalice, la montare, nu se taie cu flexul. Acest lucru duce la apariţia ruginii în decurs de maxim doi ani. În acest caz, nici garanţia nu mai este valabilã. În caz cã se produce o deteriorare considerabilã şi trebuie sã schimbãm o parte a acoperişului, trebuie sã fim conştienţi cã, în funcţie de timpul trecut de la montare, ţiglele noi nu vor avea aceeaşi culoare cu cele vechi. În timp, însã, diferenţa se va estompa. Acoperişul nu se recomandã a se vopsi. Culoarea nu va fi niciodatã la fel cu cea originalã, care este aplicatã prin procedee speciale şi trecutã prin cuptor de ardere. Foarte important este ca montajul sau toate reparaţiile necesare sã fie fãcute de personal specializat. Altfel riscãm sã afectãm calitatea acoperişului şi funcţiunea lui esenţialã de a proteja casa de intemperii. Sã nu uitãm cã tabla – la achiziţionare - nu are gãuri prin care sã curgã apa şi orice probleme de mai târziu apar numai din cauza unui montaj defectuos sau a unor acţiuni neglijente ulterioare montajului. Este bine ca orice reparaţii sã fie fãcute cu echipe şi firme agrementate pentru astfel de lucrãri. Tot ei vor avea grijã ca accesoriile necesare, sistemul de jgheaburi şi burlane şi eventualele parazãpezi sã fie montate şi dimensionate în mod corect. Concluzii Dacã ţinem cont de importanţa alegerii calitãţii materialului pentru acoperiş, de calitatea acoperirii de protecţie - respectiv vopseaua – şi, nu în ultimul rând, dacã respectãm instrucţiunile de montaj, putem sã dormim liniştiţi. Acoperişul îşi va îndeplini funcţiunea de bazã, aceea de a pro teja casa în faţa eventualelor dezlãnţuiri ale forţelor naturii.

Material realizat cu sprijinul Plannja www.plannja.com

Ferestrele mai multă lumină,

Indiferent de scopul unei încãperi, lumina naturalã este deosebit de importantã, prin urmare, şi alegerea celor mai potrivite ferestre se numãrã printre prioritãţi.

amerele care primesc luminã naturalã sunt indiscutabil mai plãcute şi mai confortabile. Nu fac excepţie nici încãperile de la mansardã. Calitatea spaţiului de aici depinde, însã, de poziţionarea şi dimensionarea ferestrelor. Intervalul în care puteţi alege dimensiunile ferestrelor este dat de distanţa dintre cãpriori, înãlţimea parapetului obişnuit de fereastrã (0.90-1.10 m) şi cota superioarã, obligatoriu peste 1.80 m faţã de cota de cãlcare. Aceastã înãl ţime va depinde direct de panta acope rişului: cu cât este mai micã, cu atât fereastra va fi mai înaltã. Ferestrele de mansardã au avantajul de a primi mai multã luminã decât o fereastrã poziţionatã pe verticalã. Esenţialã pentru fixarea ei în acoperiş este rama de etanşare, realizatã din materiale rezistente la coroziune şi la intemperii. Uneori, din cauza distanţei mici dintre cãpriori, soluţia presupune pozi ţionarea mai multor ferestre între cãpriori succesivi. Pentru încãperi în care accesul luminii naturale este limitat sau imposibil

de mansardă mai multe avantaje (holuri, bãi, dressinguri, scãri interioare sau colţuri întunecate) se recomandã alegerea tunelului solar, o soluţie inovatoare potrivitã acestor spaţii. Pentru clãdirile cu acoperiş tip terasã, unde iluminarea naturalã prin ferestrele de faţadã este limitatã sau unde acestea nu se pot instala, sunt recomandate ferestre create special pentru acest tip de clãdiri. Lumina naturalã a soarelui este foarte importantã. Vitalitatea, energia, chiar şi sãnãtatea noastrã depind de cantitatea de luminã naturalã pe care o primim. Orientarea ferestrelor în raport cu punctele cardinale influenţeazã iluminarea spaţiilor interioare. Panta aco-

perişului cuprinsã între 15-90˚ permite instalarea ferestrelor de mansardã, care vor oferi luminã naturalã pe întreaga duratã a zilei. Datoritã faptului cã se instaleazã pe acoperişul înclinat, ferestrele de mansardã oferã cu pânã la 50%%mai multã luminã decât ferestrele verticale sau lucarnele. Pentru o iluminare corectã, standardele în construcţii recomandã ca suprafaţa vitratã a ferestrelor sã reprezinte cel puţin 10% din suprafaţa totalã a încãperii, în funcţie de funcţionalitatea fie cãrei încãperi în parte. Realizarea corectã a finisajelor interioare în jurul ferestrelor de mansardã asigurã o distribuţie eficientã a luminii în încãpere.

Tipuri de ferestre Ferestrele din lemn. Sunt tratate împotriva ciupercilor şi mucegaiului. Lemnul este protejat la suprafaţã de mai multe straturi de lac pe bazã de apã pentru un finisaj de calitate, aspect uniform plãcut şi pentru o îngrijire uşoarã. Pentru întreţinere se recomandã o lãcuire periodicã a ferestrelor, în funcţie de gradul de uzurã al acestora. Ferestrele din lemn îmbrãcat în poliuretan. Tocul şi cerceveaua ferestrei sunt confecţionate din lemn laminat îm-

brãcat în poliuretan, cu suprafaţã finã şi uniformã, care nu permite pãtrunderea umezelii în lemn. Poliuretanul conferã ferestrei rezistenţã şi durabilitate maximã. Datoritã finisajului rezistent, suprafaţa ferestrei este compactã, se curãţã foarte uşor şi nu necesitã întreţinere specialã. Ferestrele din lemn sunt ideale pentru dormitoare, livinguri, holuri şi came rele copiilor. Ferestrele cu finisaj din poliuretan sunt recomandate în bãi şi bucãtãrii, în încãperile cu un design interior modern, cu accent pe finisajele albe.

Factori esenţiali în alegerea ferestrelor de mansardã Numãrul, dimensiunea şi modelul ferestrelor de mansardã depind în primul rând de destinaţia încãperii, apoi de mãrimea şi configuraţia acesteia. Pentru mansardele cu tavan înclinat sunt indicate ferestrele cu articulare medianã şi/sau superioarã; în cazul mansardelor cu parapet se recomandã elemente verticale de ferestre care se combinã cu ferestrele de mansardã;

pentru mansardele cu balcon sunt indicate cele care permit accesul fizic în afara mansardei.

Acþionare - Ferestrele cu articulare medianã sunt acþionate prin intermediul clapetei de ventilare din partea de sus a ferestrei. - Ferestrele cu articulare dublã sunt acþionate prin intermediul mânerului situat în partea de jos a ferestrei.

- Pentru acþionarea ferestrelor situate la înãlþimi mari, sunt disponibile sisteme de acþionare electricã sau tije telescopice.

Alternativã Pentru un confort termic sporit, optaþi pentru o fereastrã de mansardã cu jaluzea integratã. Avantajul acestui tip de jaluzea este dat de faptul cã nu se deterioreazã în timp, fiind situatã într-un mediu lipsit de praf, protejat (între douã foi de geam) ºi nu necesitã deloc

foarte diversificatã, veþi gãsi cu uºurinþã acel tip de rulou care sã se integreze în decorul de acasã. Existã mai multe tipuri de rulouri: interioare ºi exterioare. Rulourile interioare se împart la rândul lor în rulouri care blocheazã complet lumina, rulouri care reduc lumina ºi cele care controleazã direcþia luminii. Plasele împotriva þânþarilor reprezintã un sistem practic de evitare a pãtrunderii insectelor în interiorul locuinþelor. În general, sunt realizate din fibrã de sticlã ºi instalate pe un schelet metalic. În funcþie de condiþiile de instalare, se împart în mai multe tipuri. Plasele cu balamale ºi cele fixe au cadrul executat din profile speciale din aluminiu, vopsite în câmp electrostatic. În majoritatea cazurilor, culorile pot fi alese de cumpãrãtori. O altã componentã este sita, realizatã din fibrã de sticlã, cu rezistenþã mare la rupere. Cele mai indicate sunt sitele cu ochiuri de culoare gri, pe care nu este vizibil praful care se depune în timp. Fixarea se face

cu balamale, plasa se deschide în exterior, iar în anotimpul rece poate fi uºor demontatã. Plasele de þânþari de tip rulou vertical reprezintã una dintre cele mai mo derne variante. Plasa propriu-zisã este rulatã într-o casetã care se monteazã în exteriorul ferestrei, în partea superioarã a tâmplãriei. În lunile de iarnã, se pãstreazã strânsã în caseta din aluminiu ºi nu este necesar sã fie datã jos. Întreþinerea ei este extrem de simplã. Scãrile de acces la pod sunt în general realizate din lemn, pliabile, modulare, cu mâner ºi asigurã accesul în pod cu uºurinþã. Alte accesorii care pot însoþi ferestrele de mansardã sunt: lacãte de blocare, limitatoare de deschidere, sisteme de adaptare la acoperiºuri terasã, senzori de ploaie ºi fum (pentru sistemele de acþionare electricã), tije telescopice pentru acþionarea ferestrelor ºi a jaluzelelor integrate între foile de geam. Text: Elena Vîrlan

întreþinere. Mai mult de atât, reflectã cãldura din exterior, sporind confortul termic în timpul verii. Jaluzeaua integratã se acþioneazã cu ajutorul unui mâner magnetic.

Accesorii pentru ferestrele de mansardã Estetice ºi practice, rulourile pentru ferestrele de mansardã filtreazã lumina ºi contribuie la crearea unei atmosfere aparte. Întrucât gama de culori este

În 2010 Medien Holding şi România Liberă îţi oferă lunar

SUPLIMENTE TEMATICE

Le primeşti gratuit împreună cu revistele: Căminul, Domus, Casa Mea, Planul casei mele ● iulie: ASIGURĂRI ● august: TOTUL DESPE BERE ● septembrie: SISTEME DE ÎNCĂLZIRE ● octombrie: FOOD & WINE ● noiembrie: SĂNĂTATE ● decembrie-ianuarie: CADOURI PENTRU SĂRBĂTORI

COORDONATOR PROIECT: Diana Ionescu

RESPONSABIL DE PROIECT ŞI GRAFICÃ: Alina Petre, Bogdan Modreanu

CORECTURÃ: Gianina Bicã ADVERTISING SALES MANAGER: Viorica Iorgulescu viorica.iorgulescu@medienholding.ro Bogdan Toma bogdan.toma@medienholding.ro

PUBLICITATE: Adriana Alexiuc, Daciana Rudan, Bogdan Toma, Claudiu Stana, Viorica Iorgulescu, Mihaela Balaban, Petruþa Stoica, Simona Oþel DIRECTOR DE PRODUCÞIE: Mihai Voivod

REDACTORI: Elena Vârlan, Anca Ghiorghiu, Dan Mazilu FOTO: Robert Lupu

MARKETING MANAGER: Bogdan Mireanu DIRECTORI DE PUBLICITATE: Andrei Boba, Radu Gãvruº

CORESPONDENÞÃ O.P. 33, C.P. 52, Bucureºti

ADRESA: Nerva Traian nr.3, Bl. M 101, et. 8, sector 3, Bucureºti TELEFON: 021-20.28.270 FAX: 021-20.28.269

PRELUCRARE IMAGINI: Daniel Dragomir, Toni Kiss

TIPAR: United Print Tel.: 021-345.52.12