EDITO
Opriţi Mutilarea Bucureștiului!
Casino Victoria, edificiu eclectic, fost sediu al Legaţiei Germane din Al Doilea Război Mondial, a ajuns într-o stare de nedescris. Zilele trecute am ajuns întâmplător prin zonă și m-am oprit curios să văd în ce stare mai este clădirea. Zidurile îi sunt acoperite cu iederă sau cu graffiti, treptele au fost roase, distruse, smulse, arătând ca dantura cariată a unui moș, iar ferestrele îi sunt sparte și o parte le-am văzut larg deschise; oricine poate intra acolo. ► DE INSIDER În interior, atât cât am putut să văd, pare să fi avut loc un jaf. Stocaturile superbe de pe tavan sunt smulse, iar corpurile de iluminat nu se mai văd deloc. Pereții par mânjiți, murdari. Probabil că frigul, ploile, căldura, într-un cuvânt – Natura, a fost nemiloasă atâta timp cât ferestrele sunt deshise și geamurile sparte. Am mai semnalat situația aceasta cu câțiva ani în urmă, și ni s-a comunicat la acea dată de către reprezentanții Primăriei Municipiului București că fostul Casino Victoria se regăseşte pe lista monumentelor istorice din anul 2004 la poziţia 2200, cu denumirea de Casa Cesianu - fosta Legaţie Germană. Potrivit autorităților, clădirea a fost predată statului german prin protocol de predare-primire la 12 decembrie 2006, considerându-se că practic, statul român nu mai are nici o autoritate asupra acestui edificiu. Nu mai contează acum cine, ce și cum…Tot ce trebuie făcut este să vedem de ce proprietarul clădirii nu o îngrijește și ce dorește să facă cu ea, pentru că dacă pentru ei nu are nici o valoare, în schimb pentru noi este monument istoric și o frumusețe arhitecturală unică ce merită altă soartă. Apoi, cred că trebuie luate de urgență toate măsurile ca să conservăm edificiul, să o îngrijim, să o protejăm de vandali, de intemperii, astfel încât în momentul în care ne vom lămuri ce se are de gând cu această clădire istorică, emblematică, a capitalei noastre să trecem la pasul următor și să o salvăm.
2 CASINO INSIDE NR. 54
Vă promitem că ne vom interesa exact de situația patrimonială a clădirii și vă vom ține la curent. Într-o capitală europeană, pângărită de comuniști în trecut, și aruncată de noi toți în nepăsare, lăsată la mâna unor autorități nesimțite care le permit multora să-și înalțe monstruozitățile din metal și sticlă lângă aceste bijuterii arhitectonice unice în lume, la care se adaugă o legislație caducă, totul a făcut ca Bucureștiul să nu mai aibă identitate, să nu mai știe unde-i sunt rădăcinile, să-i moară încet, dar sigur, moștenirea-i arhitecturală de peste secole și să facă loc nonșalant urâțeniei și griului din comunismul târziu în care trăim. Să ne fie rușine!
Inside, as far as I could see, it seems to have been taken place a robbery. The beautiful fonts on the ceiling have been ripped off, and the lighting is nowhere to be seen. The walls seem smudged and dirty. Likely that the cold, rain, heat, in a word - Nature, was ruthless as long as the windows are open and broken. I reported this situation a few years ago as well, and we were told at the time by representatives of the City Hall of Bucharest that the former Casino Victoria can be found on the list of historic monuments since 200, heading 2200, with the name of Cesianu House - the former home of the German Legation. According to the authorities, the building was handed over to the German State, by the protocol of delivery-receipt on 12 December 2006, considering that basically, the Romanian State no longer has any authority over this building. It does not matter now, who, what and how ... All we have to do is to see why the owner of the building doesn't care and what does he intend to do with it, because if it has no value to him, for us it is a historic monument and a unique architectural beauty that deserves a different fate. Then, I think we have to take all emergency measures as to conserve the edifice, to care, to protect it from vandals, to weatherproof it, so as soon as we clear up what the owner's intentions are with this iconic, historic building of our capital, to go to the next step and save it. We promise that we will inquire about the exact situation of the building's heritage and we'll keep you informed. In a European capital, desecrated by the Communists in the past, and scattered by us all into oblivion, left to the hands of some thickskinned authorities that allow many to build their metal and glass monsters near these architectonic jewels, unique in the world, plus an obsolete legislation, all of these have left Bucharest with no identity, not knowing where it’s the roots are, they have left its architectural heritage of centuries to die, slowly but surely, and quietly make room for the ugliness and the grey of the late communism in which we live. Let us be ashamed!
Stop The Mutilation Of Bucharest! Casino Victoria, eclectic building, former seat of the German Legation in World War II, it is now in an indescribable condition. The other day I passed, by chance, through the area, I stopped curious to see the state of the building. The walls are covered with graffiti or ivy, the stairs were destroyed, ripped, frayed, looking like the carious teeth of an old man and the windows are broken and some, I've seen wide open; anyone can enter in there.
06
COVER STORY MAGIA ÎNCEPE AICI!
20
Noutăți legislative în domeniul jocurilor de noroc: Legislația secundară a fost notificată la Comisia Europeană
34
24
Simon Thomas, Proprietar și CEO al Hippodrome Casino: „Hippodrome Casino este cel mai important proiect din viața mea 2”
Numerele Norocoase de la Game World Bucureşti Mall
4 CASINO INSIDE NR. 54
12
16
ADVANSYS Mai Rapid, Mai Cuprinzător, Mai Profund. Oriunde.
FILIPINE, noua stea a pieței asiatice de gambling
30
AOPJNR a promovat cu succes cauza majorității operatorilor de slotmachine la adoptarea legii de aprobare a OUG 92/2014 în Parlament!
38
Pieter Remmers, Invitat Special al Evenimentului “Practica în Jocul Responsabil”: “Este important să îmbunătățim perspectiva privind gamblingul responsabil și să acționăm într-o manieră mai pro-activă”
www.casinoinside.ro
46
Paul Mills, Clarion Events: „Evenimentul Slot Summit Europe este despre Viitor”
50
Momentul Simonei Halep: Ce cote are să câștige la Roland Garros primul ei Grand Slam
52
Vladivostok, DAVAI GAMBLING! (2) Drumul investițiilor făcute de giganții industriei
Managing Partners Dan Bernovici dan@casinoinside.ro Marius Răileanu marius@casinoinside.ro Redacţia Casino Inside redactia@casinoinside.ro Editors: Laurenţiu Neacșu Oana Mihalache Roxana Leonte Bogdan Fechită The Insider Traducere Langart Business www.traduceri123.ro Art & DTP Digital Artwork Distribution: distribution@casinoinside.ro SPIN Media
56
STREET GAMING Despre creșterea organizațiilor
58
EXCLUSIVITATE-Robert Mizrachi: ”Este cel mai frumos sentiment din lume atunci când câștigi un turneu important”
66
Greg Merson, pokerul l-a salvat de droguri
Advertising: office@casinoinside.ro Casino Inside foloseşte serviciile agenţiei de presă Agerpres Printed by: ARTPRINT ISSN 2067 - 6182 din 10.02.2010
este o publicaţie a
70
Casino de Divonne les Bains joc, voie bună și aer curat
78
The Forum Shops un “secret” de care știe toată lumea
86
Billy Wilkerson, o viață ca-n filme
care editează titlurile
Dragi cititori, Revista Casino Inside vă propune să participaţi activ la realizarea revistei și în acest sens vă cheamă să scrieţi părerile voastre despre subiectele din revistă și conţinutul editorial pe e-mail la: redactia@casinoinside.ro Pentru noi părerile voastre despre Casino Inside sunt foarte importante și vrem să le tratăm ca atare. Realizaţi-vă singuri revista, transmiteţi articole proprii sau comentarii. Cu drag, Redacţia Casino Inside
MAGIA ÎNCEPE AICI! În 14 Mai, MAGIC - unul dintre cele mai mari proiecte de gambling ce au fost lansate în România în ultimii ani de zile, își va întâmpina clienţii în Mega Mall, probabil cel mai mare spaţiu comercial pus la dispoziţia retailerilor din ţara noastră, loc unde zilnic mii și mii de oameni vor veni să cumpere sau să se distreze. Pentru a puncta acest eveniment important am realizat pentru dumneavoastră un interviu foarte interesant cu Directorul General al companiei MAGIC, domnul AVI BAREL, care ne va comunica tot ceea ce vrem să știm despre această sală de jocuri. 6 CASINO INSIDE NR. 54
Vă rugăm să ne descrieţi în detaliu Proiectul MAGIC ARENA care se va deschide curând în MEGA MALL. Care va fi conceptul? Este un proiect de 2114m2 care încearcă pentru prima dată în România să extindă gaming-ul și să îl inter-conecteze cu divertismentul. Activităţile de divertisment precum barurile sportive, bowling-ul, jocurile de cazinou și sporturile virtuale vor avea un rol primordial și prioritate egală cu activitatea de gaming. Din acest motiv am optat pentru un loc care, pe de o parte, are ca scop să îi confere experienţei de gaming o nouă dimensiune, și pe de alta, să fie cât mai profesional cu putinţă, astfel încât succesul proiectului conferit de componentele sale sa aducă beneficii fiecărei componente separat. Centrul de divertisment MAGIC SPORT ARENA va include următoarele secţiuni și activităţi: A. CAZINOUL ELECTRONIC – 750m2 Încă de la început scopul nostru a fost nu doar să creăm cea mai frumoasă și dotată sală de jocuri de noroc din ţară, dar și cea mai profesională. Este un proces îndelungat, de ani de zile, și un efort imens. Este clar pentru toţi cei implicaţi în acest proces – vom aduce un nou standard în activitatea de gambling. Vom avea 176 de spaţii de pariere, 144 de sloturi și 32 de posturi de pariere la rulete, de la companii de top din întreaga lume, integrate în 12 tipuri de
COVER STORY MAGIC SPORT ARENA IS SIMPLY UNIQUE, BOTH IN LEVEL OF INVESTMENT AND CONCEPT. WE WOULD BE THE ONLY OPERATION THAT WOULD PROVIDE ACTIVE SPORT BAR, SPORT EVENTS , BURGER BAR , ARCADE GAMES, BOWLING AND LIVE MUSIC TILL 3.00 IN THE MORNING WITH A DIRECT ACCESS BY CAR TO THE LOCATION AND UNIQUE SEATING AREA. MAGIC SPORT ARENA ESTE PUR ȘI SIMPLU UNIC, ATÂT CA NIVEL AL INVESTIŢIEI CÂT ȘI DIN PUNCT DE VEDERE AL CONCEPTULUI. NOI VOM FI SINGURA OPERAŢIUNE CARE VOM OFERI BAR SPORTIV ACTIV, EVENIMENTE SPORTIVE, BAR BURGER, JOCURI DISTRACTIVE, BOWLING ȘI MUZICĂ LIVE PÂNĂ LA 3 DIMINEAŢA CU ACCES DIRECT CU MAȘINA PÂNĂ LA LOCAŢIE ȘI LA ZONA UNICĂ DE RELAXARE.
THE MAGIC STARTS HERE! On May 14th, MAGIC – one of the largest gambling projects launched in Romania in the last few years will welcome its clients in Mega Mall, probably the biggest commercial space made available for retailers in our country, a place where thousands and thousands of people will come daily for shopping and fun. In order to highlight this important event we have interviewed the Manager Director of the Magic Company, Mr. AVI BAREL, who will tell us all we want to know about this new gaming hall.
Jackpot Multi Level, proiectat special pentru această locaţie, cu o idee clară de marketing și anume: clienţii au dreptul la o șansă mai mare de a câștiga. B. BAR SPORTIV - 1000m2 Spaţiul de divertisment este dezvoltat pe teme sportive. Din interiorul său, cu un design special și 212 de locuri, se vor putea viziona în direct marea majoritate a evenimentelor sportive din lume, pe 16 ecrane tv. Clienţii se vor putea bucura și de alte activităţi pe lângă evenimentele sportive, precum muzică live în anumite seri, competiţii de bowling, jocuri sportive virtuale, și tot felul de mâncăruri și băuturi servite la un bar de calitate înaltă, un bar burger, și unul cu mâncare italienească și produse de patiserie franceză. C. SALA DE JOCURI – 350m2 Sala de jocuri, care este atrăgătoare atât pentru adulţi, cât și pentru adolescenţi, va fi la unul dintre cele mai ridicate standarde din lume, beneficiind de cele mai noi aparate de jocuri de la producătorii de top din lume, SEGA și NAMCO. Aceste jocuri sunt unice în totalitate pentru România și includ jocuri precum TRANSFORMERS, STAR WARS, CANDY CRASH, KUNG FU PANDA, MARIO KART și multe altele. EYEPLAY – este un concept unic de 30 de jocuri interactive pentru copii, proiectate și dezvoltate în
Please describe us in details the magic arena project that will be opened soon in mega mall. What will be the concept? It is 2114 sqm project which for the first time in romania tries to extend and inter - connect gaming to entertainment. Entertainment activities such as sport bar, bowling, arcade games and virtual sports would get a leading role and equal priority to gaming activity. For this reason we have set up a place that aims from one side to give another dimension to gaming experience and from other side to be as most professional as possible with a view that the project success from its components would benefit each component seperately. The entertainment center magic sport arena would include the following sections and activities: A. Electronic casino – 750 sqm From the outset we have aimed to set up not only the most invested and beautiful gaming hall in the country, but also the most professional one. It is a long process of several years and huge effort. It is clear to everybody who is involved in this process - we come to set up a new standard in gaming activity. We would have 176 betting places, 144 slot machines and 32 roulette stations from the leading companies in the world, integrated in an unique 12 types of multi level jackpot specially designed for this location, with clear marketting view that
clients have the right to have higher chance of winning. B. Sport bar - 1000 sqm Entertainment space is developed under sport orientation thema. In its special designed interior with 212 seat places , can be viewed live coverage of the most important sport events in the world on special 16 tv video walls. The clients would enjoy various activities other than sport events, like live music in selected nights, bowling competitions, virtual sport games, and all kinds of food and beverages starting of high quality bar services, burger bar, italian food and french bakery products. C. Arcade – 350 sqm Arcade games center, appealing equally to adults as teenagers, of the highest standard in the world , having the newest arcade machines of leading manufacturers, sega and namco. Those games are all unique for romania and they include transformers, star wars, candy crash arcade, kung fu panda, mario kart and many more. Eyeplay – unique concept of 30 interactive games for children designed and developed in the last few years. To the best of my knowledge mega mall would be the first shopping center in romania to have this activity. A special dedicated area for children bowling. This
NR. 54 CASINO INSIDE 7
“SUCCESUL PROIECTULUI DEPINDE ÎN MARE PARTE DE ABILITATEA NOASTRĂ DE A FACE LOCUL ACCESIBIL FAMILIILOR.” THE SUCCESS OF THE PROJECT MOSTLY DEPEND ON OUR ABILITY TO MAKE THE PLACE ACCESSIBLE TO FAMILIES.
ultimii ani. Din câte știu eu, Mega Mall va fi primul centru comercial din România care va avea acest tip de activitate. Va exista și o zonă dedicată special pentru bowling-ul pentru copii. Acesta este primul bowling pentru copii existent într-un Mall din București. Staţii interactive, cu scaune speciale, pentru PLAYSTATION 4 și pentru jocurile FORMULA 1 de la XBOX.
Ce înseamnă proiectul pentru dumneavoastră personal, dar pentru compania dumneavoastră? Doriţi să subliniaţi că vreţi să deveniţi unul dintre cei mai mari operatori de cazinouri electronice din România? La nivel strategic România se numără printre ţintele noastre. În general, noi nu ne dorim să devenim operatori de street gaming. Am fost acolo, am făcut acest lucru. Scopul nostru este să construim centre mari de divertisment în întreaga Europă, treptat. Target-ul nostru este ca în cinci ani să devenim un operator multi-naţional a 25 de centre de divertisment în 6 jurisdicţii diferite. Într-adevăr, mai avem încă 3 alte contracte semnate în România, Republica Cehă și Germania. În august începem dezvoltarea celui de-al doilea proiect din Republica Cehă și sperăm că în noiembrie vom demara proiectul din Germania. Bijuteria coroanei dintre operaţiunile noastre va fi cea din Germania unde am semnat pentru un proiect de 3500m2, destinat unui concept similar lui MEGA MALL, cu un total de 400 de sloturi. În ce privește echipa de la birouri, acest proiect a însemnat o mare provocare și un salt către o echipă nou formată. Trebuie să specific faptul că echipa noastră s-a ridicat la nivelul acestei provocări într-un mod impresionant și o mare parte din reușită merge către aceasta. Implicarea activă la un astfel de nivel a crescut experienţa membrilor personalului, ţintele lor personale și viziunea lor s-au transformat și a fost creat cadrul perfect pentru îndeplinirea obiectivelor companiei. Din punct de vedere personal, proiectul din MEGA MALL este o verificare importantă, rezultatul a 14 ani de acumulare și de experienţă în industrie. Pentru mine este clar faptul că succesul meu profesional nu poate fi măsurat doar în termeni financiari. Să fiu cel mai bun cu putinţă este ceva ce te distinge ca fiind ceva unic. În acest context, MEGA MALL reprezintă cel mai bun nivel pe care eu îl pot atinge în acest stadiu.
Care sunt avantajele principale ale succesului conceptului MAGIC în MEGA MALL? Există mulţi factori. Voi evidenţia câţiva dintre aceștia: În primul rând, este faptul că MEGA MALL este cuprins în cadrul proiectul imobiliar NEPI - Fondul sud-african de investiţii (New Europe Property Investments) cu un flux de 70.000 de vizitatori pe zi, aflată într-o zonă populată, frecventată de 700.000 de persoane. În al doilea rând, MAGIC SPORT ARENA este pur și simplu unic, atât ca nivel al investiţiei cât și din punct de vedere al conceptului. Noi vom fi singura operaţiune care vom oferi bar sportiv activ, evenimente sportive, bar burger, jocuri distractive, bowling și muzică live până la 3 dimineaţa cu acces direct cu mașina până la locaţie și la zona unică de relaxare. În al treilea rând, MARKETING-ul – esenţa industriei. Pe lângă evenimentele regulate, noi ţintim către companiile de tip corporaţii de top, care își pot organiza evenimentele în localul nostru, în mod similar, părinţii pot organiza zilele de naștere ale copiilor lor în zona de distracţie, iar noi venim cu oferte foarte atrăgătoare. În al patrulea rând, cazinoul va beneficia de o gamă mai variată de sloturi și șanse mult mai mari de câștig decât oricare alt cazinou din ţară. Timpul va dovedi că nu exagerez, din acest punct de vedere. În al cincilea rând, pariurile sportive operate de liderul de piaţă SUPERBET, care le permite clienţilor să plaseze pariuri în timp real și să rămână să urmărească evenimentul pe care au pariat în zona de divertisment, în timp ce se bucură de serviciile de calitate de aici, servind masa sau o băutură.
Spuneţi-ne câteva cuvinte despre echipa care va conduce acest loc și în general despre echipa companiei Magic. Proiectul MEGA MALL nu a fost creaţia unui singur om, ci mai degrabă efortul unei întregi echipe formată din mulţi indivizi. Acesta nu este nici locul și nici momentul să îi menţionez pe toţi, dar este suficient să spun că efortul lor este apreciat. Este o continuă zonă de testare pentru noi, ca echipă, cu multe obstacole, dar cred cu tărie că în consecinţă vom învăţa, ne vom dezvolta și vom evolua. De asemenea, ne va face pe noi toţi, oameni mai buni. MAGIC SPORT ARENA va angaja aproximativ 100 de persoane, de la crupieri, manageri, relaţii publice, barmani, operatori bowling, personal restaurant și multe altele. Va fi o provocare serioasă să îi formăm la nivelul solicitat de proiect.
Ce ne puteţi spune despre zona dedicată copiilor, ce o face atât de diferită de alte spaţii de joc din ţară? Întregul pachet al zonei dedicat copiilor este unic. Tot ceea ce punem aici este foarte inovator. Acestea vor fi primele jocuri distractive de acest fel din România, fiind atrăgătoare nu numai pentu copii, ci și pentru adulţi. Mai mult, conceptul de EYEPLAY, cu cele 30 de jocuri interactive ale sale, este foarte nou în România. Zona va oferi, de asemenea, și bowling pentru copii. Vom avea oferte combinate dedicate în special familiilor
DIN PUNCT DE VEDERE PERSONAL, PROIECTUL DIN MEGA MALL ESTE O VERIFICARE IMPORTANTĂ, REZULTATUL A 14 ANI DE ACUMULARE ȘI DE EXPERIENŢĂ ÎN INDUSTRIE. PERSONALLY MEGA MALL IS A MAJOR CHECK POINT, THE RESULT OF 14 YEARS OF LEARNING AND EXPERIENCE IN THE INDUSTRY.
8 CASINO INSIDE NR. 54
COVER STORY
TARGET-UL NOSTRU ESTE CA ÎN CINCI ANI SĂ DEVENIM UN OPERATOR MULTI-NAŢIONAL A 25 DE CENTRE DE DIVERTISMENT ÎN 6 JURISDICŢII DIFERITE. THE TARGET IS TO BECOME WITHIN 5 YEARS A MULTI NATIONAL OPERATOR OF 25 ENTERTAINMENT CENTERS IN 6 SPECIFIC JURISDICTIONS.
is the first children’s bowling in a mall in bucharest. Interactive stations for playstation4 and xbox games in formula 1 like sitting chairs.
What does this project mean for you personally and to your company? Is it a statement you wish to become one the major operators of electronic casinos in Romania? At strategic level , romania is one part of our targets . In general, we do not aim to become street operation. I have been there and done it. Our target is to build big enetrtainment centers all over europe in a diamond picking process. The target is to become within 5 years a multi national operator of 25 entertainment centers in 6 specific jurisdictions. Indeed , we have already other 3 contracts signed in romania, czech republic and germany. In august we start to develop the second project in czech republic and hopefully in novemebr in germany. The crown jewel of our operation would be in germany where we have signed 3500 sqm project for similar concept like mega mall with total 400 slots. At office staff level, this project has been a huge challenge and leap to a newly formed team. I must say that our staff stood up to the challenge in very impressive way and lot of credit goes to them. Being involved actively at such a scale increase their experience, re-shapes their personal targets and vision and put the right frame to company targets. Personally mega mall is a major check point, the result of 14 years of learning and experience in the industry. It is clear to me that my professional success cannot be merely measured in financial terms. Being the best one can be, is what distinguish the very unique few. In this context mega mall is the best i personally can be at this stage.
Which are the key advantages for magic concept success in mega mall? There are many factors. I would point out few: First is the fact that it is in mega mall 70.000 Gla flagship project of nepi , in a catchment populated area of 700.000 People. Secondly, magic sport arena is simply unique, both in level of investment and concept. We would be the only operation that would provide active sport bar, sport events , burger bar, arcade games, bowling and live music till 3.00 In the morning with a direct access by car to the location and unique seating area. Thirdly, marketing - the essence of the industry. Other than regualr events, we aim at top corporate level companies to make their corporate events in our location, similarly parents to make their children birthday in the arcade arena providing them with very attractive deals. Fourthly, the casino would give wider range of slots and much better chances than any other casino in the country. Time would prove i don`t exeggerate on this point.
Fifth, live sport bet operated by market leader superbet, which enables clients to place bets at real time and have a seat and watch the event they bet on in the entertainment arena while the enjoy the food and beverages services the place offers.
Tell us few words about the team that will run this place and generally about the team of magic company. Mega mall project has not been one man show but rather a total team effort of many people. This is not the time or place to mention all the people, but it suffice to say that we value the effort. It is an on going test field for us as a team with many obstacles, but i strongly believe as a consequence we would learn, develop and evolve. It would make us all also better people. Magic sport arena would employ approx 100 personal starting with casino attendants, managers, public relation, bartenders, bowling operators, restaurant staff and many more. It would be a serious challenge to form them to the level the project requires.
What you can tell us about children dedicated area and what makes it so different than other arcade games in the country? The total package of children dedicated area, is unique. Everything we place is very innovative. It would be the first arcade games of their kind in romania, appealing not only to children but to adults equally. In addition, the concept of eyeplay is very new in romania with its 30 interactive games. It would also have the dedicated children bowling. We would provide families special combo deals of „burgerim” (burger bar and pizza) and entertainment affordable to every pocket. Enable parents to hire the place for few hours exclusively for birthday events enabling them to choose the food they want to serve their guests, the arcade games for children and any other birthday accessories. In my opinion the success of the project mostly depend on our ability to make the place accessible to families.
What can you tell us about the burger restaurant franchise that you contracted for this project? How is this restaurant different from other fast food restaurants? Burgerim is world known brand with over 100 branches that lately opened also in the USA and Russia. We have taken the franchise in bucharest because of two main reasons. Firstly, they are obssessed with the food quality. It took us over a month to choose the exact meat and components for their burger in romania. Secondly, because it fits the concept. Burgerim motto is „good things come in small packs”. Burgerim sells burgers in very special way of 2-3 small burgers in different meat flavours. For children is not only good food but it always look to them that somebody prepa-
NR. 54 CASINO INSIDE 9
COVER STORY red specially for them this small burger they eat. I learned it from my little daughter. We serve up to 16 burgers at one plate, with 7 different tastes so everybody can try. It fits the family that wants to enjoy the day together and eat, it fits friends that come to enjoy sport events together.
You have mentioned that the place orientation would be sport. Why and what is the feedback you get so far?
BURGERIM ESTE UN BRAND CU RENUME MONDIAL CU PESTE 100 DE FILIALE DESCHISE, MAI NOU ȘI ÎN SUA ȘI RUSIA. BURGERIM IS WORLD KNOWN BRAND WITH OVER 100 BRANCHES THAT LATELY OPENED ALSO IN THE USA AND RUSSIA. precum „BURGERIM” (BURGER BAR și PIZZA) și divertisment pentru orice buzunar. Părinţii vor putea să închirieze exclusiv locul pentru sărbătorirea zilelor de naștere ale copiilor lor, având posibilitatea de a alege mâncarea pe care doresc să o servească oaspeţilor lor, jocurile de amuzament destinate copiilor sau orice alt tip de accesoriu destinat unei zile de naștere. După părerea mea, succesul proiectului depinde în mare parte de abilitatea noastră de a face locul accesibil familiilor.
Ce ne puteţi spune despre franciza BURGER pe care aţi contractat-o pentru acest proiect? De ce este acest restaurant diferit de alte restaurante fast food? BURGERIM este un brand cu renume mondial cu peste 100 de filiale deschise, mai nou și în SUA și Rusia. Am preluat franciza din București din două motive principale. În primul rând pentru că ei sunt obsedaţi de calitatea alimentelor. Le-a luat peste 1 lună să aleagă carnea exactă și componentele pentru burger-ul destinat României. În al doilea rând, pentru că se potrivesc conceptului nostru. Motto-ul BURGERIM este „LUCRURILE BUNE VIN ÎN AMBALAJE MICI”. BURGERIM vinde burgeri într-un mod foarte special, 2-3 burgeri mici de arome diferite de carne. Pentru copii nu este numai o mâncare bună, ci tot timpul le va părea că cineva a preparat special pentru ei acest mic burger pe care îl mănâncă. Am aflat asta de la fiica mea. Servim până la 16 burgeri pe o singură farfurie, cu șapte arome diferite, pentru ca toată lumea să le poată gusta. Este potrivit pentru familia care dorește să se bucure de o zi împreună și să mănânce, este potrivit pentru prietenii care vin să se bucure de evenimentele sportive împreună.
Aţi menţionat că orientarea de bază a locaţiei va fi sportul. De ce această opţiune și care este feedback-ul primit până acum? Gaming-ul, sportul și divertismentul fac echipă în mod natural. În toate marile casino-resorturi sportul are un loc foarte central și natural. Să nu
10 CASINO INSIDE NR. 54
uităm că mall-ul este lângă Arena Naţională și având în vedere suporterii entuziaști care vin aici pentru sport, ne-am gândit că acesta ar fi un concept mult mai bun decât simplu bowling sau biliard. Feedback-ul primit este pur și simplu excelent. Companiile mari sunt interesate să se promoveze în locaţie. Coca-Cola, sponsor al CUPEI MONDIALE și al JOCURILOR OLIMPICE a decis să ne ofere băuturi răcoritoare exclusiv și să promoveze orientarea lor către sport pe un perete dedicat special, aflat în locaţie. În mod similar vom finaliza un contract cu Heineken, sponsor al Ligii Campionilor. Suntem siguri că multe alte companii internaţionale le vor urma. În zona de alimentaţie, după cum am mai menţionat, vom avea un Burger Bar franciză a lui BURGERIM, și apoi FRENCH BAKERY (Brutăria Franceză) s-a decis de asemenea să se alăture proiectului și să le ofere clienţilor noștri o varietate de produse specifice lor.
Care este data oficială de deschidere a lui MAGIC? Aţi pregătit ceva special pentru clienţi la inaugurare? Data de deschidere programată pentru Mall este de 14 mai și invităm pe toată lumea la petrecerea de deschidere. În zona de mâncare și băutură vom oferi 50% discount în ziua deschiderii. În zona de amuzament, fiecare persoană care va cheltui o sumă de bani va primi în schimb contravaloarea în mâncare sau dublul în monede de joc. În luna Iunie, avem o campanie dedicată special copiilor în Mall, fiecare persoană care cheltuie 100 ron sau mai mult pentru a cumpăra un produs pentru copilul lor din mall, va primi 10 monede pentru jocurile din zona de distracţie sau o ofertă specială combo cu reducere. În cazinou, pe lângă evenimentele normale de la petrecerea de deschidere, vom începe pe 21 mai o campanie masivă de jackpot, care va avea loc de două ori pe zi și se va numi „PARTY TIME”. Clienţii o vor găsi foarte atractivă.
În cele din urmă, aveţi un mesaj pe care doriţi să îl transmiteţi clienţilor dumneavoastră? Dorim să vă oferim dumneavoastră și familiilor dumneavoastră o experienţă mai bună de divertisment. Credem că vă veţi da seama că am investit un real efort pentru aceasta, și că veţi aprecia acest lucru.
Gaming, sport and entertainment is a natuarl match. In all big casino resorts sport has very central and natural place. Having in mind the mall is close to national arena and being aware to the enthusiasm people have here for sport, we thought that it would be much better concept than merely bowling and biliard. The feedback we receive is absolutely great. Big companies show interest to promote themselves in the place. Coca-cola as the sponsor of world cup and olympic games has decided to provide us soft drinks exclusively and to promote their sport orientation on a special dedicated wall and conduct coca-cola yearly bowling competition in the place. Similarly we would finalize an agreement with heineken the sponsor of champions league. We are sure that many more international companies would follow. At the food section, as i have mentioned we would have burger bar franchise of burgerim and lately also french bakery has decided to join the project and provide our clients with variety of their products.
What is the official opening date of the magic space? Did you prepare something special for your clients on the opening date? The scheduled opening of the mall is on 14th may and we invite everybody to the opening party. In the food and entertainment section we would provide 50% discount at opening date. In the a area of arcades, every person who spend an amount of money get in return food value of equal amount or double coins to play. In month of june is special child month campaign in the mall, every person who spend 100 ron or more buying a product for his child in the mall would get 10 coins free to play at arcade games or special discounted combo deal. In the casino, other than the normal events of opening party etc, we would start at 21st may massive jackpot campaign twice a day named „party time”. Clients would find it attractive.
In the end, do you have a message for your clients? We aim to offer you and your families better entertainment experience . We believe you would find that we put genuine effort in this and appreciate it.
GAMING-UL, SPORTUL ȘI DIVERTISMENTUL FAC ECHIPĂ ÎN MOD NATURAL. GAMING, SPORT AND ENTERTAINMENT IS A NATUARL MATCH.
Mai Rapid, Mai Cuprinzător, Mai Profund. Oriunde. Advansys va fi prezent la prima ediţie a lui Slot Summit de la București, care va fi in perioada 9-11 Iunie la Hotel Novotel, ca unul dintre sponsori, prezentând cel mai nou Sistem de Management de Cazinouri numit Nexio.
Una dintre cele mai mari Pieţe de Jocuri de Noroc din Europa de Est - România, promite a fi fundalul ideal pentru European Slot Summit. Slot Summit este proiectat pentru managementul marketingului strategic și pentru cel operaţional, care sunt responsabile de profitabilitatea zonelor de gaming și dezvoltarea numărului de jucători. În timpul lui Slot Summit, Matej Cebron, Manager de Vânzări Regional, responsabil pentru piaţa din România va fi disponibil pentru prezentarea sistemului Nexio de la Advansys, care este rezultatul unei dezvoltări continue de mai mult de 24 de luni și mai mult de 10 ani de experienţă în piaţă. NEXIO este o platformă de SMC (Sistem de Management de Cazinouri) avansat, care îi oferă utilizatorului final posibilitatea de a folosi toate modulele de sistem. De la Sloturi la Mese, de la sarcini simple la cele mai complexe, cum ar fi cele de analiză sau campaniile de marketing, utilizatorul poate obţine ime-
12 CASINO INSIDE NR. 54
diat beneficii de pe urma unui nou nivel de produse. NEXIO înseamnă o înţelegere mai rapidă, mai cuprinzătoare şi mai profundă a tuturor datelor CMS cu acces, practic, de oriunde.
Experienţa Supremă pentru Utilizator NEXIO prezintă o unică şi intuitivă Interfaţă Grafică pentru Utilizator (IGU) care duce experienţa dumneavoastră SMC la o înţelegere mai cuprinzătoare. Acesta vă oferă posibilitatea de a procesa şi prezenta cele mai complexe date analitice în format vizual multilateral, permiţânduvă să răspundeţi mai rapid şi să decideţi mai inteligent.
ATINGEŢI SUPREMAŢIA Tabloul de Bord & Gadget-uri Tabloul de bord este unul dintre cele mai interesante instrumente NEXIO pentru obţinerea unei perspective operaţionale din date primare. Informaţiile importante individual, inclusiv indicatorii de performanţă sunt consolidate şi dispuse pe un singur ecran în gadget-uri şi pot fi monitorizate dintr-o privire. Gadget-urile sunt selectate dintr-o bibliotecă aflată în continuă dezvoltare, pentru a vă menţine întotdeauna în control.
Disponibil pe dispozitivele mobile NEXIO Mobile App le permite operatorilor de cazinou să acceseze date cheie SMC prin intermediul dispozitivelor mobile în timp real, de oriunde. NEXIO Mobile App funcţionează cu Apple iPad, iPhone, tablete Android şi telefoanele inteligente, telefoane Windows, etc. În plus, NEXIO Mobile App este, de asemenea, optimizat pentru diferite dimensiuni de ecran.
Platformă Încrucișată NEXIO este compatibil cu toate Sistemele de Operare existente pe piaţă. Nu contează dacă dvs. sau angajaţii dumneavoastră folosesc Linux, Mac OS, MS Windows, Google Chrome OS sau orice versiune sau combinaţie de acestea, ele pot rula NEXIO oricum. Acest lucru vă oferă libertatea de a alege să utilizaţi în cazinourile dumneavoastră orice Hardware și Software doriţi şi vă oferă în acelaşi timp o experienţă consecventă pentru utilizator la toate opţiunile de Sistem de Operare.
Analize și Marketing Puternic şi Flexibil Puternicul modul de Analiză NEXIO vă oferă valoroase observaţii des-
PRODUCERS
Faster, Wider, Deeper. Everywhere. pre performanţa dumneavoastră şi comportamentul jucătorilor, în timp real. Vă puteţi optimiza afacerea şi strategiile de marketing şi puteţi acţiona atunci când este nevoie cu campanii de marketing flexibile dar înguste, orientate spre a păstra jucătorii implicaţi şi pe dumneavoastră cu un pas înainte.
TOT CE VĂ TREBUIE ESTE LA UN CLICK DISTANŢĂ Fi conectat la cazinoul tău, oricând, oriunde. Puteţi crea pe desktop un tablou personal cu gadget-urile intuitive preferate şi puteţi accesa aceeaşi imagine de pe dispozitivul mobil atunci când călătoriţi pentru afaceri sau sunteţi la domiciliu. Nexio vă ajută să rămâneţi conectat cu cazinoul dumneavoastră şi să obţineţi toate datele analitice relevante atunci când este necesar, în timp real, reducând timpul de reacţie. Vă puteţi crea propria selecţie de alerte şi alarme pentru a primi pe aparatul mobil şi pe monitor evenimentele critice din cazinoul dvs., pentru a putea preveni scenariile neplăcute.
Activaţi potenţialul angajaţilor dumneavoastră. Încercaţi conectivitatea şi colaborarea în profunzime prin toate departamentele dumneavoastră, reduceţi pierderea de timp și operaţiunile neoptimizate, pentru a atinge o performanţă mai bună. Vă puteţi inspira şi motiva angajaţii cu un SMC care le îmbunătăţeşte rezultatele, cu mai puţin efort depus.
Aduceţi satisfacţia jucătorilor la un nivel cu totul nou.
Advansys will be present at first edition of Slot Summit in Bucharest, which will be in 9-11 June at Hotel Novotel, as one of the sponsors, presenting their Ultimate Casino Managent System called NEXIO. One of the largest Gaming Markets in Eastern Europe - Romania promises to be the ideal setting for the next European Slot Summit. The Slot Summit is designed for strategic, operational and marketing management who are responsible for gaming floor profitability and player development. During all the time of the Slot Summit, Matej Cebron, Regional Sales Manager, responsible for the Romanian market will be available for the presentations of the Advansys system NEXIO, which is the result of intensive development over 24 months and more than ten years of experience in the market. NEXIO is advanced CMS platform, delivering ultimate user experience across all system modules. From Slots to Tables, from simple tasks to the most complex analytics or marketing campaigns, user can immediately obtain benefits from a whole new level of product. NEXIO means faster, wider and deeper comprehension of all CMS data with access from virtually everywhere.
Ultimate User Experience
NEXIO a implementat un analizor avansat de tipare comportamentale, care vă permite să urmăriţi tendinţele jucătorilor, să obţineţi o perspectivă asupa obiceiurilor acestora și a stării lor şi în acelaşi timp vă oferă abilitatea de a anticipa anumite comportamente viitoare ale anumitor jucători.
NEXIO features a unique and intuitive Graphic User Interface (GUI) which takes your CMS experience to a wider understanding. It gives you the possibility to process and present the most complex analytical data in a comprehensive visual format allowing you to response faster and to decide smarter.
Care sunt principalele avantaje ale sistemului lui Advansys?
TOUCH THE SUPREMACY Dashboard & Gadgets
• Modularitate NEXIO este complet modular şi este construit întotdeauna în jurul modulului de Contabilitate & Cabină. Mai mult, puteţi extinde funcţionalitatea SMC-ului dumneavoastră adăugând Ticketing, Mystery Jackpot, Player Tracking (cu Bonus) şi Module de numerar. • Scalabilitate NEXIO este un SMC foarte scalabil, care poate gestiona o singură sală de sloturi cu 20-30 de aparate, precum şi configuraţia multi-site central gestionată, cu un număr mare de site-uri de cazino ce conţin mii de sloturi şi sute de mese de joc. La implementarea unei configuraţii multi-site, NEXIO vă ajută să realizaţi sinergia de grup, în timp ce conferă individual fiecărui site abilitatea de a își îmbunătăţi performanţele operaţionale. • Securitate În ciuda naturii de platformă încrucișată a lui NEXIO, toate datele dintre server şi clienţi rulează în spatele protocolului independent cu securizare adiţională şi criptat, conform celor mai recente standarde din industrie.
Dashboard is one of the NEXIO’s most interesting tools to get operational insight from raw data. Individually important information, including performance indicators are consolidated and arranged on a single screen within Gadgets and can be monitored at a glance. Gadgets are selected from a constantly growing library to keep you always on top of your floor.
Available on mobile devices NEXIO Mobile App allows casino operators to access CMS key data with their mobile devices in real-time, anywhere. NEXIO Mobile App works with Apple iPads, iPhones, Android tablets and smart phones, Windows phones, etc. Moreover, NEXIO Mobile App is also optimised for different screen dimensions.
Cross-Platform NEXIO is compatible with all existing OS on the market. It doesn’t matter whether you or your employees are using Linux, Mac OS, MS Windows, Google Chrome OS or any version
or combination of them, they can still run NEXIO. It gives you a free choice of HW and SW to use in your casinos and offers you at the same time a consistent user experience across all OS options.
Powerful and flexible Marketing and Analytics NEXIO’s powerful Analytics module gives you valuable insights on your performance and players behaviour in real-time. You can optimise your business and marketing strategies and act when is needed with flexible yet narrow targeted marketing campaigns to keep your players engaged and you one step ahead.
ALL YOU NEED IS A CLICK AWAY Stay tuned with your casino all the time, Everywhere. You can create your personal Dashboard with intuitive Gadgets of your preference on your desktop and access the same view on your mobile device on a business trip or at home. Nexio helps you to stay connected with your casino and get all relevant analytic data when needed in real-time reducing your reaction time. Create your own selection of alerts and alarms to receive on your mobile device and monitor mission critical events in your casino to prevent unpleasent scenarios.
Activate your Employees Potential Experience in-depth connectivity and collaboration through all of your departments, reduce time loss on non-optimized operations in order to achieve better performance. Inspire and motivate your employee’s with a CMS that improves their results with less effort.
Brings players satisfaction to a whole new level. NEXIO has implemented an advanced analyzer of behaviour patterns, which allows you to track players tendencies, get an insight into his habits, current status and at the same time gives you the ability to predict some of the future behaviour of individual players. Staff can take appropriate action and remedies in the right moment, keeping the players engaged all the time.
What are the key advantages of Advansys systems? • Modularity NEXIO is fully modular and is always built around Accounting & Cage module. Further on, you can expand your CMS functionality and add Ticketing, Mystery Jackpots, Player Tracking (with Bonusing) and Cashless modules.
NR. 54 CASINO INSIDE 13
PRODUCERS • Scalability NEXIO is a highly scalable CMS which can manage a single slot hall with 20-30 slots, as well as centrally managed multi-site configuration with large numbers of casino sites having thousands of slots and hundreds of gaming tables. When implemented in a multi-site configuration, NEXIO helps you to achieve group synergy, while giving each individual site the ability to improve its operational performance. • Security Despite NEXIO cross platform nature, all the data between server and clients runs behind additionally secured independent and encrypted protocol based on latest industry standards. • Seamless integration of Players data from Slots and Tables Nexio merges players data from Slots and Tables to a seamless and unified userbase in which every player’s profile is wider and more accurate. This grants you deeper analytics and reveals you the true nature of your players.
Installation, Training, Maintenance and 24/7 Customer Support We take care about NEXIO’s installation, set-up and the training of end-users, from floor staff all the way up to the top managers. Once up-andrunning, we take care of system maintenance and offer you support 24/7. Advansys new system NEXIO™ or proven solution SlotScanner™ monitors a vital part of every casino operation. We understand how mission-critical it is to have the system up and running at all times, that’s why we also offer 24/7 maintenance and support service to our customers. Commitment to be reliable casino systems provider, requires more than just top products and technologies, but also exceptional people and organization behind them to deliver best possible services to own customers. Our systems are installed worldwide and we understand how important is to seamlessly integrate IT environment with daily casino operations and people around them. In addition to professional customer support team, each of our NEXIO™ or SlotScanner™ modules has its own comprehensive user manual, dedicated to speed-up the learning curve of all users after onsite system installation.
• Integrare unitară de date privind jucătorii, provenite de la Sloturi şi de la Mese Nexio îmbină datele privind jucătorii provenite de la sloturi şi de la mese într-o bază de utilizatori unitară, în care profilul fiecărui jucător este mai cuprinzător şi mai precis. Acest lucru vă oferă o analiză mai profundă şi vă dezvăluie adevărata natură a jucătorilor dumneavoastră.
Instalare, Training, Întreţinere și Suport Clienţi 24/7 Noi ne vom ocupa de instalarea și configurarea sistemului NEXIO precum şi de instruirea utilizatorilor finali, de la personalul de bază până la top-management. Odată ce este instalat și în funcţiune, vom avea grijă de sistemul de întreţinere şi vă oferim suport 24 de ore din 24 / 7 zile din 7. Noul sistem NEXIO™ de la Advansys sau soluţia dovedită SloorScanner™ monitorizează o parte vitală a fiecărei operaţiuni de cazinou. Noi înţelegem cât de critic este ca sistemul să ruleze tot timpul, de aceea le oferim clienţilor noștri serviciul de întreţinere şi de suport 24/7. Angajamentul de a fi furnizor de sisteme fiabile de cazinou, necesită mai mult decât oferirea de produse şi tehnologii top ci, de asemenea, oameni excepţionali şi organizarea din spatele lor, pentru a putea oferi clienţilor noștri cele mai bune servicii posibile. Sistemele noastre sunt instalate în întreaga lume şi am înţeles cât de importantă este integrarea perfectă a mediului IT în operaţiunile zilnice de cazino şi adaptarea la oamenii din jurul acestora. Pe lângă echipa profesionistă de suport clienţi, fiecare dintre modulele noastre NEXIO™ sau SlotScanner™ are propriul manual de utilizare cuprinzător, dedicat pentru a grăbi procesul de învăţare a tuturor utilizatorilor după instalarea sistemului la faţa locului.
de sloturi incluse în programul nostru “Programul de Suport Clienţi & Sistem de Mentenanţă 24/7 ”. Advansys are o echipă dedicată pentru serviciul de suport clienţi, construită în ultimii 10 ani şi situată în Slovenia. Toţi membrii echipei au o vastă experienţă în IT şi în industria jocurilor de noroc, precum şi o bună organizare, comunicare şi abilităţi de a face uz de limbi străine. Ei pot sprijini atât utilizatorii finali ai sistemului cât şi profesionişti din domeniul IT. Cele mai multe (99%) dintre intervenţiile de suport şi întreţinere sunt efectuate de la distanţă, folosind diferite instrumente de comunicare şi canale IT. După ce efectuaţi o cerere de sprijin prin e-mail şi după ce primim permisiunea dvs., specialiştii noștri se conectează la server prin VPN (Internet) efectuând analiza problemelor cu ajutorul dumneavoastră în primul rând, după care vom încerca să rezolvăm problema cât mai curând posibil. Evident, dacă în oricare locaţie de cazinou lucrurile merg foarte prost (de obicei, din cauza influenţelor externe cum ar fi inundaţiile sau incendiile), vom trimite la faţa locului membrii echipei noastre de intervenţie de urgenţă. Uneori ai nevoie doar de un pic de ajutor, un indiciu sau o sugestie de la noi, dar putem oferi, de asemenea, re-training periodic al utilizatorilor finali sau consultanţă pentru managerii dumneavoastră, toate cu acelaşi scop: să menţinem funcţionarea la nivel înalt a zonei dumneavoastră de sloturi.
Opţiuni de Suport & Întreţinere Sunt disponibile diferite opţiuni de suport și întreţinere, inclusiv opţiunea de 24/7 tot timpul anului, pentru a vă menţine sistemul în funcţiune tot timpul. Suntem mai mult decât siguri că putem găsi soluţia optimă pentru nevoile dvs. Cu Advansys nu ești niciodată singur!
Cum funcţionează În întreaga lume există zeci de clienţi cu mii
How it works There are dozens of customers worldwide with thousands of slots included in our “24/7 Customer Support & System Maintenance Program”. Advansys has a dedicated Customer Support Team, built during last 10 years and located in Slovenia. All team members have extensive experience in IT and gaming industry, as well as good organization, communication and foreign language skills. They can support both, system endusers and IT professionals. Most (99%) of the support and maintenance intervention are done from remote, using various IT communication tools and channels. Following your e-mail request for support and your permission, our support specialists connect to your server over VPN (Internet) perform the problem analysis with your assistance first, after which they try to fix the issue ASAP. Obviously, if things on any of casino location go
14 CASINO INSIDE NR. 54
terribly wrong (usually because of an external influence such as flood or fire), we send our team members for onsite emergency intervention. Sometimes you need from us just a little help, hint or suggestion, but we can do also periodical retraining of your end users or consulting to your managers, all with the same goal: to keep high performance of your slot department.
Support & Maintenance Options There are different Support & Maintenance options available, including 24/7 Year-around option, to keep your system up-and-running all the time. We are more than sure, we can find the right solution for your needs. With Advansys you will never walk alone!
Filipine, noua stea a pieței asiatice de gambling ► DE OANA MIHALACHE
16 CASINO INSIDE NR. 54
Zona este în continuă dezvoltare, mulți investitori așteptându-se ca Filipine să devină o nouă atracție majoră în lumea gamblingului, care să rivalizeze cu Macao și Las Vegas. În plus, PricewaterhouseCoopers susține că va avea loc o schimbare de paradigmă în industria globală a jocurilor de noroc, în care piața asiatică o va surclasa pe cea americană. În Filipine sunt în total 55 de cazinouri și 28 de orașe care oferă facilități de gambling. Acestea totalizează nu mai puțin de 1.582 de mese de joc, 10.247 de sloturi și 105 mese de poker. Veniturile din jocuri de noroc au ajuns la 2,5 miliarde de dolari în 2014, după o creștere cu 16%, însă se estimează că vor depăși 4 miliarde de dolari pe an până în 2017 și 7 miliarde de dolari până în 2020, arată Financial Times. Cu toate că gamblingul este legal de zeci de ani, țara nu a fost până în urmă cu câțiva ani pe radarul marilor investitori din industrie. Asta pentru că și competiția este acerbă în ceea ce privește piețele emergente de gambling din zonă, având în vedere că și Coreea de Sud sau Vietnam se înscriu pe o pantă ascendentă. Cu toate acestea, capitala țării, Manila, ar putea transforma Filipine în atracția principală din regiune. Campania anticorupție începută în cazinourile din China ar putea accelera ascensiunea pieței din Filipine, având în vedere că veniturile
COUNTRY REPORT
Philippines, the new star in the Asian gambling market Filipine abundă în facilităţi de entertainment de tipul jocurilor de noroc. În ţară pot fi găsite cazinouri grandioase sau săli de jocuri obișnuite, cluburi de poker, dar și agenţii de pariuri. In Philippines one can enjoy plenty of entertainment facilities such as gambling. In the country you can find mesmerizing casinos and regular gaming rooms, poker clubs and betting clubs.
din Macao ar putea fi afectate. În plus, veniturile din gambling ale jucătorilor VIP sunt taxate mult mai puțin în Filipine - 15%, în comparație cu Macao - 40%. ”City of Dreams Manila”, un proiect impresionant, în valoare de 1 miliard de dolari, a fost deschis recent. Cei doi investitori ai acestui proiect sunt Melco Crown Entertainment și Belle Corp. Acest complex casino-resort are șase hoteluri, 1.700 de sloturi, tot atâtea mese de joc electronice și 380 de mese de joc. Acest spațiu dedicat jocurilor de noroc a creat deja 5.000 de locuri de muncă. City of Dreams se află în cadrul unui district din Manila numit ”Orașul Distracției”, care are 8 kilometri pătrați și ar putea deveni un centru al entertainmentului din toată Asia. Pe de altă parte, Lawrence Ho, CEO-ul companiei Melco Crown, susține că noul complex va avea venituri și din alte surse în afară de jocuri, întrucât cererea pentru entertainment este în creștere în Filipine. City of Dreams va avea însă concurență în scurt timp, pentru că alți investitori plănuiesc să construiască încă două megaresorturi în următorii ani. Acest mic orășel va deveni în curând un cluster în stilul celor din Las Vegas, cu patru cazinouri într-un spațiu de câțiva kilometri. Philippine Amusement and Gaming Corporation (PAGCOR), autoritatea care reglementează acest domeniu în țară și supervi-
The area is still developing, many investors looking forward to see Philippines becoming a major attraction in the world of gambling, rivaling Macau and Las Vegas. Moreover, PricewaterhouseCooopers claims that the global industry of gambling will face a paradigm shift, the Asian market surpassing the American market. In Philippines there are 55 casinos and 28 cities offer gambling facilities. They count altogether no less than 1,582 table games, 10,247 slot machines and 105 poker tables. Revenues from gambling reached $2.5 billion in 2014, after a 16% growth, estimates showing that they will surpass $4 billion a year until 2017 and $7 billion by 2020, according to Financial Times. Even though gambling is legal for decades, the country is on the radar of big industry investors for only a few years. This can be explained by the tough competition among emerging gambling markets in the area, both South Korea and Vietnam following an ascending path. Nonetheless, the capital city of the country, Manila, could turn Philippines into the main attraction in the region. The anti-corruption campaign going on in the Chinese casinos could accelerate the growth of the Philippines market, given the fact that revenues in Macau could be affected. On top of that, gambling incomes for VIP players are taxed less in Philippines – 15%, compared to
Macau – 40%. “City of Dreams Manila”, an impressive project worth $1 billion, was opened recently. The two investors of this project are Melco Crown Entertainment and Belle Corp. This complex casinoresort has 6 hotels, 1,700 slot machines, the same number of electronic gaming tables and 380 gaming tables. This tailor suited space for gamblers has already created 5,000 jobs. City of Dreams is located in a Manila district called “Entertainment City”, which covers 8 square meters and could become the epicenter of Asian Entertainment. On the other hand, Lawrence Ho, CEO of Melco Crown, claims that the new complex will generate incomes from other sources apart from gambling, given the fact that the demand for entertainment sources is growing in Philippines. City of Dreams will soon have its competitors, as other investors plan to build other two mega-resorts in the next years. This little city will become a Las Vegas style cluster, with four casinos in a few kilometers space. Philippine Amusement and Gaming Corporation (PAGCOR), the regulating authority in the field, supervising this project, estimates that Manila could reach venues of $10 billion by the end of the decade, surpassing Las Vegas and Singapore. Another important attraction in Manila is Solaire, a project of $1,2 billi-
NR. 54 CASINO INSIDE 17
COUNTRY REPORT FILIPINE ESTE SINGURA ŢARĂ ASIATICĂ ÎN CARE SUNT ACORDATE LICENŢE PENTRU CAZINOURI ONLINE. PHILIPPINES IS THE ONLY ASIAN COUNTRY THAT OFFERS LICENSES FOR ONLINE CASINOS.
CITY OF DREAMS VA AVEA ÎNSĂ CONCURENŢĂ ÎN SCURT TIMP, PENTRU CĂ ALŢI INVESTITORI PLĂNUIESC SĂ CONSTRUIASCĂ ÎNCĂ DOUĂ MEGARESORTURI ÎN URMĂTORII ANI. CITY OF DREAMS WILL SOON HAVE ITS COMPETITORS, AS OTHER INVESTORS PLAN TO BUILD OTHER TWO MEGA-RESORTS IN THE NEXT YEARS.
on owned by Bloomberry Resorts. City of Dreams Manila is the first attempt to place Philippines among the top global gambling destinations. Another project, Resorts World, following a model already implemented by this brand in Singapore, will be built by Genting Hong Kong in partnership with the local conglomerate Alliance Global. Future plans include a casino developed by Universal Entertainment with Tiger Resort Leisure and Entertainment. Regarding online gambling, the main asset of the country is its position in a region where online gambling has exploded and occupies the first place in the world in the online gambling industry. Philipinnes is an attractive country for online gambling due to the fact that players’ protection and fight against fraud is taken very seriously. The institution in charge with operating licenses – PAGCOR, is owned by the state. Costs are not to be overlooked, but subsequent profits fully cover the costs: the application for a license is $40,000 and another $48,000 is paid for the first year. Online casinos are legal in any place of the country, the only Asian country that offers licenses for online casinos. The most played games on Philippines sites are slots, available in 250 versions. Philippines is one of the most prosperous emerging countries for gambling in the region, located in an area with a growing appetite for gambling. Investors have recently turned to Philippines as an outlet market for massive investments and luxurious destinations, which will place the country on the high-class gambling map.
18 CASINO INSIDE NR. 54
zează acest proiect, estimează că Manila ar putea ridica veniturile din gambling la 10 miliarde de dolari până la finalul acestei decade, depășind astfel Las Vegas și Singapore. O altă atracție importantă din Manila este Solaire, un proiect de 1,2 miliarde de dolari deținut de Bloomberry Resorts. City of Dreams Manila este însă doar prima tentativă de a așeza Filipine în topul atracțiilor globale de gaming. Un alt proiect, numit Resorts World, după modelul deja consacrat de acest brand în Singapore, urmează să fie construit de Genting Hong Kong și conglomeratul local Alliance Global. Planurile de viitor includ și un nou cazinou dezvoltat de Universal Entertainment în parteneriat cu Tiger Resort Leisure and Entertainment. În ceea ce privește gamblingul online, primul atu al țării este acela că se află în inima unei piețe în care gamblingul online a explodat și care este pe primul loc la nivel
mondial în industria jocurilor de noroc de pe internet. Filipine este o țară atractivă pentru jocurile online și pentru că protecția jucătorilor și lupta împotriva fraudei este luată foarte în serios. Instituția care acordă licențele de operare - PAGCOR, este deținută de stat. Costurile nu sunt neglijabile, însă câștigurile ulterioare le întrec cu mult: se plătește 40.000 de dolari pentru aplicație și încă 48.000 de dolari pentru primul an de operare. Cazinourile online sunt legale oriunde în țară, fiind de altfel singura țară asiatică în care sunt acordate licențe pentru cazinouri online. Cele mai jucate jocuri pe site-urile filipineze sunt sloturile, disponibile în 250 de variante. Filipine este una din cele mai prospere piețe emergente de jocuri de noroc din regiune, fiind de altfel situată într-o zonă în care apetitul pentru jocuri de noroc este în creștere. Investitorii au ales recent Filipine ca debușeu pentru investiții masive și destinații luxoase, care vor fixa țara pe harta turismului de gambling high-class.
VENITURILE DIN GAMBLING ALE JUCĂTORILOR VIP SUNT TAXATE MULT MAI PUŢIN ÎN FILIPINE - 15%, ÎN COMPARAŢIE CU MACAO - 40%. GAMBLING INCOMES FOR VIP PLAYERS ARE TAXED LESS IN PHILIPPINES – 15%, COMPARED TO MACAU – 40%.
Noutăți legislative în domeniul jocurilor de noroc Legislaţia secundară a fost notificată la Comisia Europeană
Recent, în data de 9 aprilie 2015, urmare a unor lungi discuţii cu membrii asociaţiilor care reprezintă organizatorii de jocuri de noroc, Guvernul României a notificat la Comisia Europeană legislaţia secundară pentru reglementarea normelor metodologice în vederea organizării şi exploatării activităţii de jocuri de noroc pe teritoriul României.
20 CASINO INSIDE NR. 54
Adoptarea proiectului de hotărâre de guvern este motivată de faptul că actul normativ care reglementează activitatea de jocuri de noroc trebuie adaptat la noile condiţii referitoare la licenţierea și autorizarea jocurilor de noroc tradiţionale și la distanţă, precum și alte aspecte care vizează serviciile conexe în domeniul jocurilor de noroc. Hotărârea Guvernului care reglementează legislaţia secundară va fi probabil adoptată și va intra în vigoare după expirarea perioadei de așteptare de 3 luni, respectiv după data de 10 iulie 2015. Între timp, legislaţia primară încă mai poate fi modificată având în vedere că legea pentru aprobarea și modificarea Ordonanţei de Urgenţă 92/2014 este în dezbatere la Parlament, fiind pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor.
Verdict: Sunt permise jocurile tip slot-machine la distanţă Așa cum probabil își amintesc cititorii noștri, o întrebare pertinentă care s-a născut ca urmare a intrării în vigoare a OUG 92/2014 la data de 13 februarie 2015, a fost dacă jocurile tip slot-machine la distanţă vor putea fi organizate în mod legal în
România, având în vedere că acestea nu sunt menţionate expres în actuala clasificare a jocurilor de noroc. Din fericire, acest aspect este clarificat în proiectul legislaţiei secundare având în vedere că jocurile tip slot sunt acum incluse în mod expres în categoria activităţilor de jocuri de noroc tip cazinou desfăşurate la distanţă.
Noutăţi neașteptate în cuprinsul legislaţiei secundare? Menţionăm că există puţine noutăţi neașteptate în cuprinsul legislaţiei secundare, cel puţin nu pentru participanţii la procesul de redactare a textului care au făcut parte din Consiliul Consultativ ori pentru cei care aveau cunoștinţă de conţinutul dezbaterilor. Totuși, dorim să subliniem următoarele aspecte legate de jocurile de noroc la distanţă: • în afara documentelor care sunt obligatorii în procedura de licenţiere reglementată în legislaţia primară, normele metodologice prevăd obligaţia solicitanţilor de a furniza Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN) orice alte
LEGISLATIE
New gambling legislation ► ANA-MARIA BACIU ȘI OANA ALBU – NESTOR NESTOR DICULESCU KINGSTON PETERSEN
The secondary legislation was notified to the European Commission
Adopting the draft Government decision is justified by the fact that the legislative act which regulates gambling activities needs to be adapted to the new conditions for licensing and authorisation of traditional and remote gambling activities, as well as other aspects linked to related services in the gambling sector. The Government Decision regulating the secondary legislation will most probably be approved and will enter into force after the stand still period ends, namely after July 10th, 2015.
Verdict: Remote slot-machine games are permitted As our readers might remember, a legitimate question that arose following the entering into force of the new legal provisions was whether remote slot-machine games can be lawfully organised in Romania, since they are not expressly mentioned in the current classification of gambling activities. Fortunately, this aspect is clarified in the draft secondary legislation, as online slot-machine-like games are now explicitly included in the category of remote casino games.
Unexpected provisions within the secondary legislation? There is little unexpected news, at least not for the participants to the process of drafting the secondary legislation, as part of the Consultative Council, or agents that were aware of the outcome of these discussions. We would point out, however, the following aspects related to online gambling: • except for the documents already expressly mentioned in the legislation as mandatory in the licensing process, the secondary legislation mentions the obligation of the applicant to provide any information and documents requested by the National Gambling Office (NGO); • the applicant for a license and authorization for remote gambling activities must provide to the NGO, upon the first application, a centralised situation with information regarding accounts opened by Romanian players, registered on the gaming platforms; • the secondary legislation regulates a 12 months provisional right for organizing and exploitation
Recently, following long discussions with members of the gambling operators associations, on April 9th, 2015, the Romanian Government has notified to the European Commission the secondary legislation, aiming to regulate the methodological guidelines for organising and operating gambling activities in Romania.
of remote gambling activities; although an interim period ending in December, 2015 is intended to be regulated through the proposal for the approval and amendment of GEO 92/2014. • the norms expressly regulate the obligation to transfer to the platform to be licensed in Romania all Romanian players having accounts opened with the affiliates of the applicant, and that are registered in a non-EU Member State; most probably, in practice the NGO will ask the transfer from all affiliates, irrespective of whether they are located in an EU or a non-EU Member state;
NR. 54 CASINO INSIDE 21
LEGISLATIE ANA-MARIA ARE ZECE ANI DE EXPERIENŢĂ ÎN ASISTAREA CLIENŢILOR DIN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC. ESTE SPECIALIZATĂ ÎN TOATE ASPECTELE JURIDICE CE ŢIN DE ORGANIZAREA ȘI EXPLOATAREA JOCURILOR DE NOROC, ACTIVITĂŢILOR ONLINE ȘI PUBLICITĂŢII ÎN ACEST DOMENIU, ORGANIZAREA LOTERIILOR, TOMBOLELOR/CONCURSURILOR ȘI A ACTIVITĂŢILOR PROMOŢIONALE. DE ASEMENEA, ESTE COLABORATOR FRECVENT AL PUBLICAŢIILOR DE SPECIALITATE ŞI SPEAKER LA EVENIMENTE ÎN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC.
informaţii sau documente solicitate de acesta; • solicitantul de licenţă şi autorizaţie pentru jocurile de noroc la distanţă trebuie să prezinte la ONJN, la momentul primei autorizări, o situaţie centralizată cuprinzând informaţii privind conturile deschise de jucătorii de cetăţenie română, înregistraţi pe platformele de joc utilizate; • proiectul de norme reglementează un drept provizoriu de organizare și exploatare a jocurilor de noroc la distanţă acordat pentru o perioadă de 12 luni, acesta în condiţiile în care, prin propunerea de aprobare și modificare a OUG 92/2014, se intenţionează limitarea acestei perioade interimare doar până la finalul lunii decembrie 2015; • este reglementată expres obligaţia transferării către platforma ce urmează a fi licenţiată în România a jucătorilor români care au conturi deschise pe platforma afiliaţilor solicitantului, afiliaţi care sunt înregistraţi într-un stat nemembru al Uniunii Europene; cel mai probabil, în practică, ONJN va solicita ca acest transfer să îl facă toţi afiliaţii, indiferent dacă aceștia sunt înregistraţi în UE sau în state nemembre UE; • promovarea acţiunilor de acordare a bonusurilor către participanţi este permisă numai în locaţiile proprii sau pe paginile de internet proprii ori ale afiliaţilor, precum și prin transmiterea mesajelor electronice către jucătorii cu conturi active din baza de date proprie, dacă aceștia și-au exprimat în prealabil acordul pentru primirea lor; • termenul de 15 zile pentru verificarea autenticităţii datelor furnizate de către jucător este destul de redus, fiind mai scurt decât în alte state membre UE; • cerinţele de licenţiere nu par a fi posibil de înde-
ANA-MARIA BACIU, AVOCAT PARTENER ŞI COORDONATORUL PRACTICII JOCURI DE NOROC A NNDKP ANA-MARIA HAS TEN YEARS OF EXPERIENCE IN ASSISTING CLIENTS IN THE GAMING SECTOR. SHE IS HIGHLY SPECIALIZED IN ALL LEGAL ASPECTS RELATED TO THE ORGANIZATION AND OPERATION OF GAMBLING ACTIVITIES, ONLINE GAMING, ADVERTISING MATTERS, ORGANIZING LOTTERIES, RAFFLES/CONTESTS AND ALL RELATED PROMOTIONAL ACTIVITIES. IN ADDITION, SHE IS A REGULAR CONTRIBUTOR TO SPECIALIZED PUBLICATIONS AND SPEAKER AT EVENTS ON GAMING MATTERS.
plinit la nivel de grup (ex: pentru ca o terţă parte, chiar și una afiliată, să ofere operatorului dreptul de a folosi platforma, aceasta este obligată să obţină o licenţă clasa 2 de la ONJN); • prevederile legale privind jocurile de noroc la distanţă vor fi incidente tuturor operatorilor economici care pe o platformă de jocuri: (i) oferă servicii în limba română, (ii) fac încasări și plăţi în moneda naţională, (iii) oferă servicii conexe sau suport în limba română și (iv) oferă servicii de marketing și publicitate în limba română pentru jocuri de noroc la distanţă. Începând din următorul număr al revisei Casino Inside vom aborda mai în detaliu aspectele noi privind jocurile de noroc, așa cum sunt acestea reglementate în legislaţia secundară. Faceţi jocurile!
OANA PROVIDES LEGAL ADVICE TO LOCAL AND FOREIGN CLIENTS IN THE GAMING INDUSTRY. WITH FIVE YEARS OF EXPERIENCE, SHE IS SPECIALIZED IN MATTERS CONCERNING LICENSING, REPRESENTATION BEFORE COURTS AND RELEVANT AUTHORITIES AND COMPLIANCE OF ALL GAMBLING ACTIVITIES, LOTTERIES AND PROMOTIONAL CAMPAIGNS, AS WELL AS ADVERTISING THEREOF.
• promoting bonuses to participants is only allowed within the operators' own locations or on their own websites or the affiliates' websites, as well as through sending electronic messages to players holding active accounts, in their own database, if they have previously agreed to receive such communications; • the 15 calendar days term for confirming the players' data upon the first registration is rather tight, being shorter than in other EU countries; • licensing requirements do not seem possible to be fulfilled at group level (e.g., in order for a third party - even if related party - to provide the operator the right to use the platform, it must be first obtain a 2nd class license from the NGO); • the Romanian legal provisions related to online gambling will be applicable to all operators that have a gaming platform which: (i) offers services in Romanian, (ii) cashes in and makes payments in Romanian lei, (iii) provides related and support services in Romanian and (iv) offers marketing and advertising services in Romanian for online gambling. Starting with the next issue of Casino Inside we'll detail the novelties regulated by the secondary legislation in the gambling field. Place your bets lawfully!
OANA ALBU, AVOCAT ASOCIAT ÎN PRACTICA JOCURI DE NOROC A NNDKP 22 CASINO INSIDE NR. 54
OANA ACORDĂ ASISTENŢĂ JURIDICĂ CLIENŢILOR LOCALI ȘI INTERNAŢIONALI DIN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC. CU O EXPERIENŢĂ DE CINCI ANI ÎN DOMENIU, S-A SPECIALIZAT ÎN ASPECTE PRECUM: REPREZENTAREA ÎN FAŢA INSTANŢELOR ȘI A AUTORITĂŢILOR RELEVANTE, LICENŢIEREA ȘI CONFORMITATEA ACTIVITĂŢILOR DIN SFERA JOCURILOR DE NOROC, LOTERIILOR ȘI CAMPANIILOR DE PROMOVARE, DAR ȘI PUBLICITATEA AFERENTĂ ACESTOR ACŢIUNI.
TEATRUL NOSTRU CU 180 DE LOCURI ESTE UNA DINTRE CELE MAI POPULARE SĂLI DE MUZICĂ ŞI CABARET DIN CAPITALĂ, IAR RECENT L-AM GĂZDUIT AICI PE PRINCE, SUPERSTARUL POP, PENTRU ULTIMUL SĂU CONCERT DIN 2014 ÎN MAREA BRITANIE. A FOST INCREDIBIL. OUR 180 SEAT THEATRE IS ONE OF THE MOST POPULAR MUSIC AND CABARET ROOMS IN THE CAPITAL, AND WE RECENTLY HOSTED THE POP SUPERSTAR PRINCE HERE FOR HIS FINAL 2014 UK GIG. THAT WAS INCREDIBLE.
Simon Thomas,
Proprietar și CEO al Hippodrome Casino: „Hippodrome Casino este cel mai important proiect din viața mea” -Partea 2-
Continuăm să vă prezentăm interviul cu dl. Simon Thomas – Proprietar și CEO al lui Hippodrome Casino, acest simbol de referinţă al gamblingului din Londra și Marea Britanie. Vă rugăm să le oferiţi cititorilor noştri o imagine de ansamblu asupra lui Hippodrome Casino. Ce tipuri de jocuri se găsesc în cazinou? Ceea ce trebuie să realizeze oamenii este că în timp ce cazinourile pot fi distractive şi pot oferi un mix bogat de tipuri de divertisment, acestea contribuie masiv la o zonă din punct de vedere al locurilor de muncă, al numărului de turiști şi al regenerării acesteia. Am investit 40 de milioane de lire sterline în crearea unei afaceri, care are patru etaje unde se operează jocuri de noroc, un teatru de cabaret, un restaurant, șase baruri, două camere private de servire a cinei şi singura terasă 'interioară' de fumat din Londra.
Care este cel mai profitabil tip de joc din Hippodrome Casino? Care este jocul dumneavoastră preferat și de ce? 24 CASINO INSIDE NR. 54
EXCLUSIVITATE DE CURÂND TOCMAI AM SĂRBĂTORIT ATINGEREA PRAGULUI DE 4 MILIOANE DE VIZITATORI. WE HAVE JUST CELEBRATED OUR 4 MILLIONS VISITOR.
Simon Thomas, Owner & CEO Hippodrome Casino: „The Hippodrome is the most important project of my life” -Part 2We continue to present you the interview with Mr. Simon Thomas – Owner & CEO of Hippodrome Casino, about this iconic symbol of gambling in London and United Kingdom.
Please provide our readers with an overview of the Hippodrome Casino. What types of games are theret be found within the casino? What people have to realize is that while Casinos can be fun and provide a rich mix of entertainment, they also contribute massively to an area in terms of jobs, tourist visitor numbers and regeneration. We invested £40 million in creating a business that has four gaming floors, a cabaret theatre, a restaurant, six bars, two private dining rooms and London’s only ‘indoor’ smoking terrace.
What is the most profitable type of game on the gaming floor of the Hippodrome Casino? What is your favorite game and why? Roulette and blackjack are the most popular games because they’re traditional, great fun with different characteristics and known the world over. We also have London’s only ‘Dice’ table, which is massively popular.
What are the main attractions, in other words the strengths of the Hippodrome Casino?
Ruleta și blackjack-ul sunt cele mai populare jocuri pentru că acestea sunt în mod tradiţional foarte distractive, cu caracteristici diferite şi cunoscute peste tot în lume. Avem, de asemenea, singura masă de "Dice" din Londra, care este extrem de populară.
Care sunt principalele atracţii, cu alte cuvinte, punctele forte, ale lui Hippodrome Casino? Noi nu stăm niciodată pe loc. Când am deschis aveam un plan măreţ, pe care l-am adaptat odată cu trecerea timpului. Un exemplu foarte bun pentru acest lucru este parterul coborât, care duce direct în Chinatown şi a servit ca și "cameră a motoarelor" din spatele scenei a teatrului original. Această zonă este vastă, dar nu a fost la fel de solicitată cum am sperat. Așa că am creat un cazinou cu totul nou, cu propria identitate - Lola’s Underground Casino – cu un băruleţ încorporat, o cuşcă pentru dansatoare amplasată printre
We never stand still. When we opened we had a grand plan, which we have adapted as time goes by. A great example of this is our lower ground floor which leads directly into Chinatown and served as the behind-the-scenes ‘engine room’ of the original theatre. The area is large, but was not as busy as we hoped. So we created an entirely new casino, with its own identity – Lola’s Underground Casino – which incorporated a ‘speakeasy’ feel with a cage for dancing girls sited within the tables, and a lounge area for food and drink. London has never seen anything like it, and it is now one of the most popular areas for a new type of audience at The Hippodrome. But the main attraction of The Hippodrome is its ambition to be ‘London’s Biggest Night Out’, where people can not only game but be entertained, and eat and drink in the best, safest surroundings, 24 hours a day. Our 180 seat theatre is one of the most popular music and cabaret rooms in the capital, and we recently hosted the pop superstar Prince here for his final 2014 UK gig. That was incredible. Also, our 150 seat restaurant – Heliot Steak House – has just been judged Best Steak restaurant in
London. No mean feat for a restaurant within a casino. We also have the West End’s largest ‘indoor’ smoking terrace, unique in the capital.
Can you tell us which was the largest prize cashed by a player at the Hippodrome Casino? What about the greatest amount lost by a player here? Everyone’s a winner at The Hippodrome.
What is the number of players visiting the casino on a weekly basis? We welcome between 32,000 and 36,000 to the Hippodrome every week, with Fridays and Saturdays our busiest days. We have just celebrated our 4 millions visitor.
With regard to the nationality of your visitors, can you please tell us besides the British players of course, which country is best represented in terms of players visiting your casino? I wish I could be more precise about our true customer demographic, but one of the main strengths of the Hippodrome is its location – in the heart of London’s West End, an area that attracts the most varied audience in the world. We know that around a third of our visitor audience is Asian because of our close proximity to Chinatown, but after that, from day to day it is anyone’s guess who will be there. That’s part of the reason why I love my job so much, welcoming and meeting so many different people from around the world.
APROXIMATIV O TREIME DIN PUBLICUL VIZITATOR ESTE DIN ASIA, DIN CAUZA VECINĂTĂŢII NOASTRE IMEDIATE CU CHINATOWN. AROUND A THIRD OF OUR VISITOR AUDIENCE IS ASIAN BECAUSE OF OUR CLOSE PROXIMITY TO CHINATOWN.
NR. 54 CASINO INSIDE 25
EXCLUSIVITATE AVEM, DE ASEMENEA, SINGURA MASĂ DE "DICE" DIN LONDRA, CARE ESTE EXTREM DE POPULARĂ. WE ALSO HAVE LONDON’S ONLY ‘DICE’ TABLE, WHICH IS MASSIVELY POPULAR.
If I am not mistaken, in 2013, together with Pokerstars, you have opened the first LIVE poker room in the world. What was the ground of this collaboration and in what direction do you think it will go?
mese, precum şi o zonă de lounge cu mâncăruri şi băuturi. Londra nu a mai văzut aşa ceva, iar acum este una dintre zonele cele mai populare pentru un nou tip de audienţă de la Hippodrome. Dar principala atracţie a cazinoului Hippodrome este ambiţia sa de a fi ‘Cea mai mare locaţie de ieșit seara în Londra’, unde oamenii pot nu numai să joace, dar și să se lase în voia divertismentului oferit, să mănânce şi să bea în cea mai bună și cea mai sigură zonă, 24 de ore pe zi. Teatrul nostru cu 180 de locuri este una dintre cele mai populare săli de muzică şi cabaret din capitală, iar recent l-am găzduit aici pe Prince, superstarul pop, pentru ultimul său concert din 2014 în Marea Britanie. A fost incredibil. De asemenea, restaurantul nostru de 150 locuri - Heliot Steak House – tocmai a fost declarat cel mai bun restaurant din Londra în care se servesc fripturi. Ceea ce nu e lucru puţin pentru un restaurant dintr-un cazinou. Avem, de asemenea, cea mai mare terasă de fumat din West End, fiind și unica terasă 'interioară' din capitală.
Ne puteti spune care a fost cel mai mare premiu încasat de un jucător la Hippodrome Casino? Dar cea mai mare sumă pierdută de un jucător aici?
va vizita. Acest aspect face parte din motivul pentru care îmi place job-ul meu atât de mult, întâmpin şi cunosc atât de mulţi oameni diferiţi din întreaga lume.
Dacă nu mă înşel, în 2013 aţi deschis împreună cu Pokerstars prima sală de poker LIVE din lume. De ce aţi demarat această colaborare şi în ce direcţie credeţi că se va îndrepta? Avem o relaţie foarte pozitivă cu PokerStars, care este brandul de poker de top din lume. Şi împreună suntem în pionierat încercând să găsim modul prin care un club poate interacţiona şi colabora cu lumea online. Găzduim câteva finale offline fantastice pentru turnee online şi jucătorilor le place foarte mult acest lucru.
În ultima vreme, jocurile de noroc online au devenit un fenomen destul de răspândit la nivel mondial, desigur, Hippodrome Casino poate fi de asemenea găsit și în mediul virtual, care sunt principalele dumneavoastră arme în "războiul" cu alţi organizatori de jocuri de noroc? Avem o propunere unică pentru publicul online al lui Hippodrome datorată sinergiei strânse dintre clubul din Leicester Square şi portalul online. Asta, cred eu, este ceva unic ce noi îl oferim publicului de online.
Toată lumea câștigă la Hippodrome.
Care este numărul de jucători care vizitează cazinoul săptămânal? Hippodrome Casino întâmpină cu plăcere între 32.000 şi 36.000 de vizitatori în fiecare săptămână, vinerea şi sâmbăta fiind zilele noastre cele mai aglomerate. De curând tocmai am sărbătorit atingerea pragului de 4 milioane de vizitatori.
În ceea ce privește naţionalitatea vizitatorilor, vă rugăm să ne spuneţi, în afară de jucătorii britanici, care este cea mai bine reprezentată ţară în ceea ce privește jucătorii care vizitează cazinoul dumneavoastră? Mi-aș fi dorit să pot fi mai precis cu privire la demografia clienţilor noștri, dar unul dintre punctele forte ale lui Hippodrome este amplasarea sa – în inima zonei West End, Londra, care atrage cel mai variat public din lume. Ştim că aproximativ o treime din publicul vizitator este din Asia, din cauza vecinătăţii noastre imediate cu Chinatown, dar în afară de asta, nu se poate prevede de la o zi la alta cine ne
26 CASINO INSIDE NR. 54
Jocurile online pot ameninţa organizatorii de jocuri de noroc land based? În opinia dumneavoastră, în ce direcţie se îndreaptă gamblingul și care este viitorul jocurilor de noroc în următorii 15 ani? Privește acest spaţiu.
We have a very positive relationship with PokerStars which is the world’s top poker brand. And we are pioneering the way a bricks and mortar club house can interact and engage with the online world. We host some fantastic offline finals to online tournaments and the players love it.
Lately, online gambling has become quite a phenomenon worldwide, of course, the Hippodrome Casino can be also found in the virtual environment, which are your main weapons in the “war” with the other gaming organizers? We have a unique proposition for the Hippodrome’s online audience because of the close synergy between the clubhouse in Leicester Square and the online portal. That, I believe, is where we provide something unique for the online audience.
Can the online games threaten the organizers of land based gambling? In what direction is gambling heading, in your opinion, which is the future of gambling in the next 15 years? Watch this space.
From your point of view as a gambling expert, can you tell us at this point in time which is the largest gambling market and what other region do you believe it will have a “boom” in the near future? The Asian market is fascinating, centred on Macau. The South East Asian countries are looking at gambling as a new source of income. But there are some very exciting developments in massive new gaming resorts planned in Europe.
Besides gambling, what are your other passions, hobbies? My beautiful wife and my wonderful three children are what I’m doing this for.
Din punctul dumneavoastră de vedere, în calitate de expert în jocuri de noroc, ne puteţi spune în acest moment care este cea mai mare piaţă de jocuri de noroc şi ce altă regiune credeţi că va avea un "boom" în viitorul apropiat? Piaţa asiatică este fascinantă, fiind centrată bineînţeles în Macao. Ţările asiatice de sud-est privesc jocurile de noroc ca pe o nouă sursă de venit. Dar există unele evoluţii foarte interesante în ceea ce privește noile mari resorturi de gaming planificate pentru Europa.
RESTAURANTUL NOSTRU DE 150 LOCURI HELIOT STEAK HOUSE – TOCMAI A FOST DECLARAT CEL MAI BUN RESTAURANT DIN LONDRA ÎN CARE SE SERVESC FRIPTURI.
În afară de jocurile de noroc ce alte pasiuni, hobby-uri, aveţi?
OUR 150 SEAT RESTAURANT – HELIOT STEAK HOUSE – HAS JUST BEEN JUDGED BEST STEAK RESTAURANT IN LONDON.
Frumoasa mea soţie şi cei trei copiii minunaţi pe care-i avem sunt motivul pentru care fac asta.
AOPJNR A REUȘIT IARĂȘI SĂ OBŢINĂ CEEA CE PARE SIMPLU ȘI NORMAL LA PRIMA VEDERE, DAR ȘTIM CU TOŢII CĂ NU ACEASTA E REALITATEA, UN PIC DE SPERANŢĂ PENTRU DREPTUL LA EXISTENŢĂ A CLASEI DE MIJLOC DE ÎNTREPRINZĂTORI ȘI ÎN INDUSTRIA NOASTRĂ, AȘA CUM ESTE OBIECTIVUL ȘI REŢETA DE SUCCES A ECONOMIILOR DEZVOLTATE ÎN ORICE DOMENIU DE ACTIVITATE. AOPJNR MANAGED AGAIN TO OBTAIN SOMETHING THAT SEEMS SIMPLE AND NORMAL, BUT WE ALL KNOW THAT THIS IS NOT A FACT, A BIT OF HOPE FOR THE RIGHT TO EXISTENCE IN OUR INDUSTRY OF THE MIDDLE CLASS OF ENTREPRENEURS, AS IS THE GOAL AND THE FORMULATION OF SUCCESS OF THE DEVELOPED ECONOMIES IN ANY FIELD OF ACTIVITY.
AOPJNR a promovat cu succes cauza majorităţii operatorilor de slot-machine la adoptarea legii de aprobare a OUG 92/2014 în Parlament! Când scriem acest material, este deja un fapt real, legea nr. 269 de aprobare a OUG 92/2014 a fost adoptată de către forul decizional, Camera Deputaţilor. Un moment așteptat de industrie, se intră astfel într-o etapă de certitudine și clarificare în aplicarea noilor reglementări în vigoare deja din 13/02/2015. ► DE CRISTIAN PASCU – PREȘEDINTE EXECUTIV AOPJNR
30 CASINO INSIDE NR. 54
Avem satisfacţia că pe "ultima sută de metri", AOPJNR a reușit să promoveze interesele legitime ale majorităţii operatorilor de slot-machine, prin adoptarea în forma finală a actului normativ a amendamentelor solicitate și susţinute de către noi cu ocazia ședinţelor Comisiei Buget Finanţe a Camerei în care s-au dezbătut ordonanţa și propunerile de modificare. Concret, prin prezentarea în plenul Comisiei menţionate a situaţiei reale a sectorului de slotmachine, susţinerea necesităţii menţinerii unui mediu concurenţial în piaţă între operatorii privaţi și Loteria Română în ceea ce privește condiţiile de exploatare ale unor mijloace de joc care din punct de vedere al jucătorului sunt similare (slot-machine și VLT), cât și argumentele aduse în favoarea diminuării unor bariere de operare ridicate nejustificat de către OUG 92 în faţa operatorilor de categorie mică și mijlocie (peste 300 din cei 400 de operatori de slot-machine licenţiaţi), au dus la adoptarea următoarelor amendamente: 1) Încadrarea aparatelor de tip VLT în categoria Slot-machine, schimbare majoră de principiu faţă de încadrarea iniţială a acestora în categoria echipamentelor de tip loteristic. Această poziţionare susţinută și de deciziile Con-
A.O.P.J.N.R.
AOPJNR has successfully promoted the cause of the majority of slot-machine operators in respect of the adoption of the law approving the GOVERNMENT EMERGENCY ORDINANCE 92/2014 in Parliament! siliului Concurenţei deschide drumul unor reglementări de natură nediscriminatorie ca și mod de taxare și operare în locaţii între aceste două produse de substituţie pe aceeași piaţă relevantă concurenţială. Operarea acestor echipamente de către Loterie rămâne în continuare favorizată atât din punct de vedere fiscal cât și ca libertate de amplasare în teritoriu ca număr de aparate pe locaţie, dar pe mai departe avem încredere că instituţiile statului nostru care are monopol asupra sectorului de jocuri de noroc vor analiza și vor decide asupra acestui subiect mult controversat care a intrat și în atenţia instituţiilor europene . 2) Reducerea numărului mimin obligatoriu de slot-machine per operator de la 100 la 75. Acest deziderat se impunea tot datorită realităţii existente în sectorul de slot-machine. În condiţiile iniţiale propuse de OUG 92 majoritatea operatorilor de categorie mică și medie erau cu afacerea periclitată datorită imposibilităţii de a se conforma numărului majorat de la 50 la 100 de aparate, simultan cu majorarea taxei de autorizare cumulată cu taxa de viciu cu 60% mai mare faţă de ceea ce suporta ca taxare în prezent! Statistic, efortul financiar pentru a menţine în exploatare 100 de aparate în noile condiţii de taxare este la nivelul necesar pentru a opera 160 de aparate în condiţiile anterioare de taxare, ceea ce ar însemna că cei cca. 300 de organizatori care în prezent exploatează per operator sub numărul de 160 de aparate ar fi fost scoși din joc și obligaţi să își înceteze activitatea. 3) Reducerea numărului minim de slot-machine pentru locaţiile din afara capitalei de la 15 la 12 aparate pentru locaţiile dedicate. Numărul minim pe spaţiu a reprezentat încă de la adoptarea OUG77/2009 o barieră ridicată artificial în calea majorităţii operatorilor prin nerentabilitatea economică în exploatare generată de un număr de aparate minim pe locaţie prea mare impus, care în special în provincie nu poate fi susţinut ca încasări de către comunităţile locale de jucători potenţiali. Vorbim aici de gradul de încărcare al fiecărui aparat care prin taxele per aparat reprezintă un cost greu de acoperit, în general, prin menţinerea în locaţie a unui număr
At the time we write this material, it is already a fact that law No. 269 approving the GOVERNMENT EMERGENCY ORDINANCE 92/2014 has been adopted by the Governing Body decision, the Chamber of Deputies. A long expected moment by the industry, to enter such a stage of certainty and clarity in the implementation of the new regulations already in force since 02/13/2015. We have the satisfaction that in “the last minute", AOPJNR was able to promote the legitimate interests of the majority of slotmachine operators, through the adoption of the final regulatory amendments required and supported by us, with the occasion of the meetings of the Budget Finance Commission of the Chamber, where the order and the proposed changes were discussed. Specifically, by submitting to the plenum of the Commission referred to the actual situation of the sector of slot-machine, supporting the need to maintain a competitive environment in the market between private operators and the Romanian Lottery with regard to the operating conditions of the game means, which from the point of view of the player are similar (slot-machine and VLT), and the arguments made in favor of the EMERGENCY ORDINANCE 92 coming with a reduction of unreasonably high operating barriers by in front of small and medium-sized category of operators (over 300 of the 40 slot machine operators licensed), led to the adoption of the following amendments: 1) Classification of the VLT machines in the Slot-machine category, a major principle change in relation to their initial classification, respectively in the lottery category. This position, also supported by the decisions of the Competition Council, open the door to non-discriminatory regulations, as a way of charging and operating in locations between those two substitutes products on the same relevant competitive market. Operation of this equipment by the Lottery remains favored both fiscally and by the freedom of location in the territory as number of devices on the location, but further we trust that our State institution, which have the monopoly on the gambling sector, will analyze and decide on this controversial topic that came to the attention of the European institutions.
2) Reducing the minimum number of slot machines required per operator from 100 to 75. This desideratum was due to the existing reality of slot-machine sector. According to the original conditions of the proposed ORDINANCE 92, most operators of small and medium category were jeopardized because of the inability of their businesses to comply with the number increased from 50 to 100 devices, together with increasing of the licensing fee cumulated with the vice tax with 60% larger than currently supported! Statistically, the financial effort to maintain the exploiting of 100 devices with the new terms of taxation is on the scale needed to operate 160 devices in the anterior taxation terms, which would mean that the approximatively 300 organizers currently operating a number 160 devices each had been removed from the game and required to cease their activity. 3) Reducing the minimum number of slot-machine for locations outside the capital from 15 to 12 devices for dedicated locations. Even since the adoption of OUG77/2009, the minimum number of space was a high artificial barrier in the path of the majority of operators through the economic unprofitability generated by a the mandatory minimum number of machines on a to large location which cannot be sustained, especially in the province, by the receipts in the local communities of potential players. We are talking here of the degree of loading of each device through fees per device is a hard cost to cover, generally, by maintaining in the location a number of devices larger than the one justified for, but especially in the early months of opening of a new slot-machine hall, when operational expenditure exceeds revenue! Again, the statistics proves us good, even in the earlier taxing terms, we have up to 1000 dedicated halls of the 13,000 locations across the country. In terms of increased taxes, the to-
NR. 54 CASINO INSIDE 31
A.O.P.J.N.R. PRIN ACEASTĂ MODIFICARE SE DĂ O ȘANSĂ MAJORITĂŢII OPERATORILOR, DIN CARE CEI MAI MULŢI, DE NIVEL MIC ȘI MEDIU, SUNT CU CAPITAL AUTOHTON, SĂ RĂMÂNĂ ÎN PIAŢĂ PRIN ACCEDEREA LA SĂLILE DEDICATE.
tal cost of the licensing fee for a gaming hall with 10 devices exceeding those required to operate the minimum number of 15 devices previously provided, at the level of the old taxes! That is why we have asked for something much closer to the level of affordability of the industry, a number of 15 devices in Bucharest and 10 in the province for the dedicated spaces, but what we have obtained in particular for the province is really significant, Bucharest being already overpopulated, even with dedicated gaming halls. This change offers a chance to the majority of the operators, most of which are of small and medium level and with local capital, to remain in the market by accession to the dedicated gaming halls. This provision is favorable to all operators, even for the large ones that are already operating in dedicated halls this will represent a real support, and they are able to better manage their business by adapting the number of devices in some locations so that it could be closer to the level of profitability. We emphasize only "to remember" that the slotmachine industry has operated with a minimum of 15 devices per location in relation to the minimum 20 imposed initially by the OUG 77, also due to the endeavors made by our Association, AOPJNR, at that time!
In the end I would like to have two notes: AOPJNR publicly supported the objectives adopted by amendments in the specific content of Law 269/2015, since the discussions phase organized with the Developer -ONJN- at the stage of draft of new regulations necessary in our industry, at conferences and specialized seminars carried out on legislative topics.
peste cel care se justifică, dar în special în primele luni de la deschiderea unei noi săli de slot-machine când cheltuielile operaţionale depășesc încasările! Iarăși, statistica ne dă dreptate, chiar și în condiţiile anterioare de taxare avem până în 1000 de săli dedicate din cele 13000 de locaţii la nivelul ţării. În condiţiile taxelor majorate, costurile de taxă de autorizare per total a unei săli de joc cu 10 aparate depășesc pe cele necesare pentru a opera la nivelul vechilor taxe numărul minim prevăzut anterior de 15! De aceea, noi am solicitat, mult mai aproape de gradul de suportabilitate al industriei, un număr de 15 aparate în București și 10 în provincie pentru sălile dedicate, dar e semnificativ și ceea ce am obţinut în special pentru provincie, Bucureștiul fiind deja suprapopulat, chiar și cu săli dedicate. Prin această modificare se dă o șansă majorităţii operatorilor, din care cei mai mulţi, de nivel mic și mediu, sunt cu capital autohton, să rămână în piaţă prin accederea la sălile dedicate. De această prevedere favorabilă vor beneficia toţi operatorii, chiar și cei de anvergură mare care operează deja în săli dedicate va reprezenta un real suport, și își pot gestiona mai bine afacerea prin adaptarea în unele locaţii a numărului de aparate mai aproape de gradul de rentabilitate. Subliniem doar pentru "remember", că la nivelul industriei de slot-machine s-a operat cu minimul de 15 aparate per locaţie în săli faţă de cele 20 minim impuse iniţial de către OUG 77, tot prin demersurile întreprinse la acea vreme de către asociaţia noastră, AOPJNR!
Pe final aș face doar două observaţii : AOPJNR a susţinut în mod public obiectivele punctuale adoptate prin amendamente în cuprinsul legii 269/2015, încă din faza discuţiilor purtate în cadru organizat cu iniţiatorul -ONJN- la stadiul de proiect al noilor re-
They were obtained only at the last stage of detailed debate of the regulatory act held within the Budget and Finance Commission of the Chamber of Deputies, and we want to take this occasion to thank the management and the members of this specialty forum for their exquisite professionalism and dedication, for having had the patience to listen and to understand the complex issues in this particular area, to debate and decide expeditiously! AOPJNR managed again to obtain something that seems simple and normal, but we all know that this is not a fact, a bit of hope for the right to existence in our industry of the middle class of entrepreneurs, as is the goal and the formulation of success of the developed economies in any field of activity.
32 CASINO INSIDE NR. 54
More so, we call to operators of the industry, most of which, sadly, remain passive or resigned before the legislative changes that affect them without at least subscribing to a profile association, to come join us, since there was and still is a lot to be done. Only together we are stronger!
glementări necesare în industria noastră, la conferinţe și seminarii de specialitate desfășurate pe teme legislative. Ele au fost obţinute doar în ultima etapă legală de dezbatere în detaliu a actului normativ, în cadrul Comisiei Buget Finanţe a Camerei Deputaţilor, și dorim și pe această cale să mulţumim pentru deosebitul profesionalism și dedicaţie ale conducerii și membrilor acestui for de specialitate, care au avut răbdare să asculte și să înţeleagă aspecte complexe din acest domeniu special, să dezbată și să decidă cu celeritate! AOPJNR a reușit iarăși să obţină ceea ce pare simplu și normal la prima vedere, dar știm cu toţii că nu aceasta e realitatea, un pic de speranţă pentru dreptul la existenţă a clasei de mijloc de întreprinzători și în industria noastră, așa cum este obiectivul și reţeta de succes a economiilor dezvoltate în orice domeniu de activitate. Cu atât mai mult, facem un apel la operatorii din industrie dintre care, din păcate, cei mai mulţi stau pasivi sau resemnaţi în faţa schimbărilor legislative care îi afectează fără a fi măcar membri în vreo asociaţie de profil, să vină alături de noi pentru că au fost și mai sunt multe de făcut. Doar împreună suntem mai puternici!
THIS CHANGE OFFERS A CHANCE TO THE MAJORITY OF THE OPERATORS, MOST OF WHICH ARE OF SMALL AND MEDIUM LEVEL AND WITH LOCAL CAPITAL, TO REMAIN IN THE MARKET BY ACCESSION TO THE DEDICATED GAMING HALLS.
NUMERELE NOROCOASE DE LA GAME WORLD BUCUREŞTI MALL De peste 15 ani Game World Bucureşti Mall este unul dintre locurile din capitală în care jucătorii îşi dau întâlnire cu norocul în fiecare zi.
THE DRAWS ARE ORGANIZED AT 19:00, 20:00, 21:00 AND 1:00 HOURS AND THESE MOMENTS ARE REALLY SPECIAL FOR ALL PARTICIPANTS AS A SMALL LOTTERY TICKET CAN BRING A BIG LOTTERY PRIZE. EXTRAGERILE DE LA ORELE 19:00, 20:00, 21:00 ŞI 1:00 SUNT MOMENTE DE REFERINŢĂ ÎN PROGRAMUL ZILNIC PENTRU CĂ UN MIC TICHET DE TOMBOLĂ POATE ADUCE UN PREMIU FOARTE MARE.
PREZENTARE
The Lucky Numbers from Game World Bucharest Mall After over 15 years Game World Bucharest Mall continues to be one of those places in the capital where the players come everyday to feeling lucky and having fun. CU SIGURANŢĂ „MONTE CARLO PARTY” VA AVEA ATÂT STRĂLUCIRE ŞI RITM – INVITAŢII SPECIALI AI SERII FIIND CORINA ŞI TRUPA EI DE DANSATORI – CÂT ŞI ÎNCĂ MULTE ALTE NUMERE NOROCOASE PENTRU PARTICIPANŢI. IT GOES WITHOUT SAYING THAT THE NEXT „MONTE CARLO PARTY” WILL HAVE GLOW AND RHYTHM – AS THE SPECIAL GUESTS OF THE EVENING ARE THE WELL KNOWN LOCAL STAR CORINA AND HER DANCERS – AND IN THE SAME TIME WILL BRING EVEN MORE LUCKY NUMBERS FOR ALL PARTICIPANTS.
Ambianţa elegantă, atenţia angajaţilor, jocurile, jackpoturile şi premiile sunt doar câteva argumente pentru care cei care aleg Game World consideră că norocul este într-adevăr cea mai bună distracţie. Mai mult decât atât, fiecare jucător regăseşte aici cu bucurie unul sau mai multe dintre numerele sale norocoase. Spre exemplu, cei care cred că 3 este numărul lor norocos sunt încântaţi că în acest an au 3 ocazii de a câştiga una dintre cele 3 maşini de epocă: Morgan +4 din 1962, Chevrolet Corvette model 1982 şi Dodge Challenger din 1974. Sunt 3 super maşini care confirmă regula că oricine poate acorda o maşină la tombolă, dar nu orice maşină poate fi un premiu de tombolă atractiv pentru jucătorii adevăraţi. Şi numărul 30 poate fi pe lista celor considerate norocoase la Game World deoarece pe 30 mai va avea loc următorul eveniment special din campania „Câştigă 3 maşini de epocă la Game World Bucureşti Mall”. Foarte mulţi dintre jucători şi-au marcat deja ziua de 30 în calendarele lor pentru că ştiu că este deja o tradiţie ca petrecerile de la Game World să fie memorabile. Cu siguranţă „Monte Carlo Party” va avea atât strălucire şi ritm – invitaţii speciali ai serii fiind Corina şi trupa ei de dansatori – cât şi încă multe alte numere norocoase pentru participanţi. Printre ele şi numărul 22, deoarece atunci se vor acorda nu mai puţin de 22 de premii. Sau numărul 20, pentru că primii 20 de câştigători vor primi fiecare câte un premiu de 2.000 Lei. 30 (din nou numărul 30) deoarece, în continuarea acestei serii de câştigători, va fi acordat Premiul Special în valoare de 30.000 Lei. În final, momentul cel mai aşteptat al evenimentului va fi, desigur, extragerea biletului câştigător pentru Marele Premiu, maşina Chevrolet Corvette. Este vorba într-adevăr despre exact aceeaşi superbă maşină americană roşie care poate fi admirată la intrarea în Bucureşti Mall. Acelaşi model fabulos a făcut istorie în cursele de maşini din Statele Unite, câştigând cursa de la Edmonton din 1970, în faţa echipelor Triumph şi Ford, învingând echipa Porsche în finala Camel GT de la Daytona, în 1974 şi clasându-se din nou pe primul loc în 1981, într-o altă cursă de Grand Prix din circuitul „Trans – America”. În plus, se poate spune că pentru jucătorii care sunt pasionaţi de maşini spectaculoase şi numărul 5 este norocos pentru că în al 5-lea week-end din luna a 5-a - frumoasa lună mai - va fi organizat la Bucureşti Mall super-evenimentul Retro American Muscle Cars 2015. Ca şi la precedenta ediţie, Game World se află printre organizatorii acestei expoziţii unice în calendarul atracţiilor din capitală, o expoziţie care oferă ocazia ideală
The elegant ambiance, the attitude of the staff, as well as the games, jackpots and prizes are just some of the reasons why those who are choosing Game World believe that luck is the best entertainment. Even more, each player enjoys finding here one or several of his luckiest numbers. For example people believing that 3 is a lucky number are thrilled by the fact that this year they have 3 chances to win the 3 classic cars given away by Game World: Morgan +4 from 1962, Chevrolet Corvette model 1982 and Dodge Challenger from 1974. 3 super cars that confirm once again the saying that anybody can organize a lottery for a car but not any car can be an attractive lottery prize for the real players. Number 30 can be found also on the list of the lucky numbers as on May 30 will be organized the next major event as part of the „Win 3 Classic Cars” promotion at Game World Bucharest Mall. Many players already reserved the date in their calendars as it is well known that parties organized by Game World are memorable events by tradition. It goes without saying that the next „Monte Carlo Party” will have glow and rhythm – as the special guests of the evening are the well known local star Corina and her dancers – and in the same time will bring even more lucky numbers for all participants. 22 will be one of them as during the evening will be awarded a total of 22 lottery prizes. 20 will be also lucky because each of the first 20 winners will receive a prize of 2.000 Lei in cash. 30 is again among the lucky numbers as the Special Prize of the evening values 30.000 Lei. However, the climax of this event will take place around midnight, when the organizers will invite everybody to watch the draw that will discover the winner of the second classic car awarded in this promotion, a Chevrolet Corvette 1982.. The car to be awarded is the same superb, red colour car that can be admired every day when entering the Bucharest Mall shopping centre. And the same fabulous model that made history in the car races from United States by winning the race from Edmonton in 1970, defeating Triumph and Ford racing teams, the final Camel GT race from Daytona, in 1974, against the strong Porsche team that came second as well as another Grand Prix from the Trans – America race, in 1981. In addition, one can say that for those players that love beautiful cars, also number 5 is a lucky number as on the 5th week-end of the 5th month of the year – the sunny month of May - will take place at Bucharest Mall a really special event, the Retro American Muscle Cars exhibition. As in
NR. 54 CASINO INSIDE 35
PREZENTARE
de a admira cele mai spectaculoase maşini americane din categoria „muscle cars”. 31 şi 26 sunt cu siguranţă şi ele numere norocoase la Game World Bucureşti Mall. Chiar pe 31 ianuarie a fost câştigată prima dintre maşinile de epocă din această campanie, o superbă realizare tehnică a industriei auto britanice, maşina Morgan +4 model 1962; acelaşi model care la vremea respectivă putea să ajungă la viteza de 100 km / ora în doar 9,7 secunde şi care i-a adus lui Chris Lawrence titlul de campion în cursa de 24 de ore de la Le Mans din 1962. Iar pe 26 septembrie va avea loc ediţia finală a acestei campanii promoţionale complet unice în industria jocurilor de noroc din România, o ediţie la care se va stabili câştigătorul celei de a 3-a dintre bijuteriile pe 4 roţi acordate de Game World Bucureşti Mall, o spendidă maşină Dodge Challenger din 1974 în stare perfectă de funcţionare. Nu puţini sunt cei cărora le aduce noroc numărul 6 şi asta pentru că la Game World Bucureşti Mall se acordă în fiecare zi 6 premii la tombolele zilnice. Extragerile de la orele 19:00, 20:00, 21:00 şi 1:00 sunt momente de referinţă în programul zilnic pentru că un mic tichet de tombolă poate aduce un premiu foarte mare. Cum au fost, spre exemplu, Premiul Special Jackpot în valoare de 46.500 Lei câştigat pe 11 ianuarie la categoria tichetelor portocalii sau cel de 43.000 Lei câştigat în data de 24 martie cu un tichet de culoare verde! Jackpoturile au şi ele numerele lor norocoase pentru că în incinta Game World diversitatea lor
ORICINE POATE ACORDA O MAŞINĂ LA TOMBOLĂ, DAR NU ORICE MAŞINĂ POATE FI UN PREMIU DE TOMBOLĂ ATRACTIV PENTRU JUCĂTORII ADEVĂRAŢI.
este maximă. Astfel, jucătorii de slot machines pot câştiga nu mai puţin de 30 de Jackpoturi grupate în 9 sisteme diferite – atât de tipul Mystery cât şi Symbol Driven. Printre acestea se numără sistemele de Jackpot Break the Bank, Vega sau Motor Mania dar şi Mega Jackpot, cunoscut ca fiind „cel mai puternic Jackpot din România”, un jackpot care poate fi câştigat numai la aparatele King Kong Cash din zona Stanleybet. În acelaşi timp, cei care îşi doresc tensiune şi adrenalină maximă pot aprecia ca norocos numărul 18. Şi asta pentru că 18 este numărul total al posturilor de joc disponibile în zona specială VIP din incinta Game World Bucureşti Mall, un salon discret şi elegant care oferă servicii superioare, un mix de jocuri şi jackpoturi special configurat şi un nivel foarte ridicat al pariurilor maxime. În final, indiferent de jocurile preferate, de vârsta sau de stilul de joc, probabil că toţi cei care apreciază Game World sunt de acord că pe lângă toate cele enumerate mai sus şi 24 este un număr care aduce noroc tuturor. Pentru că, de peste 15 ani, la Game World Bucureşti Mall se pot întâlni cu prietenii lor, se pot distra împreună şi pot ispiti norocul de partea lor, zi de zi, 24 de ore din 24.
AT GAME WORLD EACH PLAYER ENJOYS FINDING ONE OR SEVERAL OF HIS LUCKIEST NUMBERS.
LA GAME WORLD FIECARE JUCĂTOR REGĂSEŞTE CU BUCURIE UNUL SAU MAI MULTE DINTRE NUMERELE SALE NOROCOASE. 36 CASINO INSIDE NR. 54
2014 at its first edition, Game World is again one of the organizers of this event, that stands out in the calendar of this year’s attractions as an unique opportunity to admire the most impressive American classic cars, well known as „muscle cars”. 31 and 26 are also on the list of the lucky numbers at Game World Bucharest Mall. The former because on January 31st was awarded the first Special prize of this promotion, a real masterpiece of the British cars’ engineering. The Morgan +4 car, a model from 1962 that was won at the January edition of the lottery is the same kind of car that could reach 100 km / hour in just 9,7 seconds – a real performance at that time – and the same kind of car the made Chris Lawrence champion of the 24-hout race from Le Mans, in 1962. The later due to the fact that on September 26 will take place the final edition of this one of a kind promotion; at this major event will be know the lucky winner of the third special prize awarded by Game World through this lottery, another great classic car: Dodge Challenger, model 1974. In addition, many people believe that 6 is also a lucky number at Game World Bucharest Mall because every day there are 6 winners at the daily lotteries that are taking place here. The draws are organized at 19:00, 20:00, 21:00 and 1:00 hours and these moments are really special for all participants as a small lottery ticket can bring a big lottery prize. As for example the Special Jackpot Prize of 46.500 Lei that was won on January 11 with a green-colour ticket or the 43.000 Lei prize form March 24, won with an orange colour ticket! Even the Jackpots from Game World are leading to more lucky numbers due to their large diversity and attractiveness. Slot machines’ player have the chance to hit not less than 30 different Jackpots, belonging to 9 Jackpot systems Mystery as well as Symbol Driven. Among them there are the Break the Bank jackpots, Vega and Motor Mania jackpots as well as the famous Mega Jackpot, also known as „the most powerful Jackpot in Romania”, that can be won when playing the King Kong Cash slot machines available in the Stanleybet gaming area. In the same time, for those who like to raise the tension and the adrenaline at higher levels 18 is the lucky number. There are 18 slot machines available in the new „High-Limits Area” of Game World, an elegant and discreet gaming area designed especially for offering the most attractive mix of games and jackpots as well as the highest level of maximum bets. Last but not least, regardless of preferences, age, games played or betting style, all players that have chosen Game World like the lucky number 24. They may all agree that 24 makes them feel lucky as, for more than 15 years until now, they have the possibility to enjoy meeting their friends, have fun together with them and asking to be favoured by Lady Luck at Game World, day by day, 24 hours from 24.
ANYBODY CAN ORGANIZE A LOTTERY FOR A CAR BUT NOT ANY CAR CAN BE AN ATTRACTIVE LOTTERY PRIZE FOR THE REAL PLAYERS.
INVESTIŢIA ÎN JOCUL RESPONSABIL ÎNSEAMNĂ INVESTIŢIA ÎN VIITORUL COMPANIEI / OPERAŢIUNII ȘI DE ASEMENEA PROFIT PE TERMEN LUNG. INVESTING IN RESPONSIBLE GAMING MEANS AN INVESTMENT IN THE FUTURE OF THE COMPANY / OPERATIONS AND A LONG TERM PROFIT AS WELL.
Pieter Remmers Invitat Special al Evenimentului “Practica în Jocul Responsabil” Special Guest of the Event "Practice in Responsible Gambling" Pe 8 Iunie, în sala Paris Rive Gauche a Hotelului Novotel, va avea loc unul dintre evenimentele importante ale anului în industria jocurile de noroc.
Este important să îmbunătăţim perspectiva privind gamblingul responsabil și să acţionăm într-o manieră mai pro-activă, Pieter Remmers 38 CASINO INSIDE NR. 54
Importanţa sa este dată de asumarea subiectului de noi toţi, cei ce activăm pe această piaţă. Sunt sigur că nu ne este ușor să discutăm pe marginea subiectului „ludomanie”, dar transparenţa cu care dorește acest eveniment să abordeze subiectul, suntem siguri că va face foarte mult bine pe viitor industriei jocurilor de noroc din România. În plus, importanţa este dată și de partenerii pe care îi avem. Acest eveniment este susţinut de Programul Joc Responsabil derulat în cooperare de asociaţiile Romslot și Romanian Bookmakers, și acest lucru denotă o adâncire a implicării industriei noastre în această chestiune. Și credem că importanţa evenimentului derivă și din beneficiile sale pe termen lung, ţinând cont de presiunile constante la care este supusă industria noastră de către opinia publică și politicieni, ori de câte ori se întâmplă o nenorocire sau un eveniment nedorit cu un jucător, și considerăm că prezenţa noastră în număr cât mai mare la genul acesta de evenimente va fi un avantaj atunci când vremurile ne vor fi potrivnice. Am considerat oportun și util ca invitatul nostru special din acea zi, domnul Pieter Remmers - expert în responsible gaming recunoscut la nivel mondial să vă facă o invitaţie suplimentară de participare la această manifestare foarte importantă pentru viitorul industriei noastre și a avut amabilitatea să ne acorde un scurt interviu.
De ce este important pentru operatori şi pentru alte părţi din industria românească de jocuri de noroc să fie prezenţi pe 8 iunie la evenimentul "Practica în Gamblingul Responsabil"? Este important ca operatorii şi alte părţi din industria de jocuri de noroc din România să fie prezenţi la acest eveniment deoarece Gamblingul Responsabil devine din ce în ce mai important pentru reglementatori, industrie, societate ca un întreg şi pentru fiinţa umană ca individ. Atunci când vii la eveniment înveţi "tot ceea ce trebuie să ştii despre gamingul responsabil şi nu ai reușit să afli".
De ce este important ca piaţa noastră să își îmbunătăţească perspectiva cu privire la tema gamingului responsabil? Este important să ne îmbunătăţim perspectiva privind gamingul responsabil într-un mod mai pro-activ, mai bine decât să așteptăm organul de reglementare şi de a fi sancţionaţi pentru lucruri pe care le-am putea opri într-o etapă anterioară.
INTERVIU
Its importance is given by the fact that all of us, those who activate in this market will undertake the subject. I am sure it is not easy for us to talk on the subject of "addiction" but with the transparency with which this event wishes to address the topic, we are certain that we will do so much good for the future of the gaming industry in Romania. In addition, the importance of the event is also is given by the partners we have. This event is supported by the Responsible Gaming Program developed in cooperation with Romslot and Romanian Bookmakers associations, and this denotes a deepening of our industry's involvement in this matter. And we believe that the importance of the event also occurs from its long-term benefits, taking into account the constant pressures to which our industry is subjected to by the general public and the politicians whenever a disaster or an unwanted event occurs with one player, and we think that our presence in the largest possible number to this type of events will be an advantage when the times we will be unfavorable to us. I considered appropriate and useful as our special guest from that day, Mr. Pieter Remmers - expert on responsible gaming recognized worldwide, to make an additional invitation of
participation in this very important event for the future of our industry and he kindly granted us a short interview.
Why it’s important for the operators and for other parts of Romanian gambling industry to be present on 8th June at the event „Practice in Responsible Gambling”? It is important for operators and other parts of the Romanian gambling industry to be present in the event as Responsible Gaming is becoming more and more important for the regulator, industry, society as a whole and the individual human being. When you come to the event you learn „everything you need to know about Responsible Gaming and were not able to find out about”.
It is important to improve the perspective regarding responsible gaming an act in a more pro-active way, Pieter Remmers
On June 8th, in Paris Rive Gauche hall of the Novotel Hotel, will take place one of the important events of the gaming industry of this year.
NR. 54 CASINO INSIDE 39
INTERVIU Why it’s important for our market to improve our perspective regarding the responsible gambling theme? It is important to improve the perspective regarding responsible gaming an act in a more pro-active way, much better than waiting for the regulator and get beaten for things you could have stopped at an earlier stage.
At our event from 8th June we will talk about the instruments for a pragmatic approach in responsible gambling issues. Why it’s significant for us, for all the actors from this industry, to speak in a transparent way about responsible gambling, more now, than the other times? The key words are „stepped care model” and „informed decision making”. Stepped care means you provide the customer / player with the information that is necessary for the actual stag that he or she is in. Nothing more, but also nothing less. Informed decision making based on an informed choice is the basic for every change in behavior that you would like to achieve and which has the most positive and realistic result that one can achieve.
Which are the trends about Responsible Gambling in Europe? The developments still goes rather slow as not everyone (government and regulator as well as the industry) is recognizing the necessity of the implementation of the Responsible Gaming issues. That could lead that decision and measures are being taken, of which we don’t know the effect and the result of the measure taken. And in some countries the prevalence rates are going down despite the bigger offer of gambling opportunities.
Why you think that the European expertise it’s important for Romania in this matter (responsible gambling)? The expertise of others is very important to be able to learn and adapt measures that can be made applicable to the Romanian situation. A lot of possible options can be used in a generic way, but have to be country and culture specific and focus on the individual.
How are the gambling business in the other parts of Earth where the addiction problem is under control? I ask you this because I saw a connection between addiction issues and the gambling business. Where this problems are resolved, the industry has the capacity to respond well at the pressures of the Government in this matter or to other problems. The industry is less blackmailed... Of course the industry has to be careful in offering products but at the same time it has a role and the best is a pro-active one that shows commitment to the RG program. The polluter pays, but not to the full extent and the individual customer / player has a full responsibility as well.
Why the owners and the executives of gambling industries should invest resources in responsible gambling programs? Investing in Responsible Gaming means an investment in the future of the company / operations and a long term profit as well. Any operator that is focusing on the short term and a short
40 CASINO INSIDE NR. 54
term profit cannot be considered a serious and sustainable industry. While it looks like that people with a gambling disorder contribute a lot to the financial profit of the operator, in the longer term it will cost more. It is easier to lose a customer / player than to achieve new players, which at the same time cost a lot as investment.
EXPERTIZA ALTORA ESTE FOARTE IMPORTANTĂ PENTRU A PUTEA SĂ ÎNVĂŢĂM ȘI SĂ ADAPTĂM MĂSURILE CE POT FI APLICATE ÎN SITUAŢIA DIN ROMÂNIA. THE EXPERTISE OF OTHERS IS VERY IMPORTANT TO BE ABLE TO LEARN AND ADAPT MEASURES THAT CAN BE MADE APPLICABLE TO THE ROMANIAN SITUATION.
La evenimentul nostru din 8 iunie vom vorbi despre instrumentele privind o abordare pragmatică în problema gamblingului responsabil. De ce este important pentru noi, pentru toţi actorii din acest sector, să vorbim într-un mod transparent despre gamingul responsabil, acum, mai mult decât în alte ocazii? Cuvintele cheie sunt "model de îngrijire în trepte" şi "luarea deciziilor în cunoștinţă de cauză". Îngrijire în trepte înseamnă să le oferim clienţilor/jucătorilor informaţii care sunt necesare pentru situaţia reală în care aceștia se află. Nimic mai mult, dar, de asemenea, nimic mai puţin. Luarea deciziilor în cunoștinţă de cauză, bazată pe o alegere informată este primordială pentru orice schimbare în comportament pe care doriţi să o obţineţi şi care are cel mai pozitiv şi realist rezultat ce poate fi atins.
Care sunt tendinţele privind Gamblingul Responsibl în Europa? Se înaintează destul de încet deoarece nu toată lumea (guvernul și organul reglementator, precum și industria) recunoaște necesitatea implementării aspectelor legate de Gamblingul Responsabil. Acest lucru poate duce la luarea de măsuri și decizii al căror rezultat și efect să fie necunoscut. În anumite ţări ratele de prevalenţă sunt în coborâre în ciuda ofertei mai mari de oportunităţi de gambling.
Cum sunt afacerile de gambling din alte părţi ale lumii unde gamingul responsabil este sub control? Întreb acest lucru pentru că am văzut o legătură între problemele de dependenţă și afacerile de gambling. Acolo unde această problemă este rezolvată, industria are capacitatea de a răspunde bine la presiunile Guvernelor în această problemă sau alte probleme. Industria este mai puţin șantajată... Bineînţeles, industria trebuie să aibă grijă ce produse oferă, dar în același timp are un rol și cel mai bun este cel pro-activ, care demonstrează angajament la programul Resposible Gambling. Cel care poluează plătește, dar nu total, iar clientul/jucătorul este responsabil pe deplin.
De ce ar trebui să investească proprietarii și managementul executiv din industria jocurilor de noroc resurse în jocul responsabil? Investiţia în Jocul Responsabil înseamnă investiţia în viitorul companiei / operaţiunii și de asemenea profit pe termen lung. Orice operator care se concentrează pe termen scurt și pe profitul pe termen scurt nu poate fi considerat serios și constant. Deși pare că acei oameni cu o problemă în a aborda jocurile de noroc contribuie mult la profitul financiar al operatorului, pe termen lung, ne va costa mai mult. Este mai ușor să pierzi un client / jucător decât să obţii mai mulţi jucători noi, care în același timp presupun multe investiţii.
De ce credeţi că expertiza europeană în această problemă (gamblingul responsibl) este importantă pentru România? Expertiza altora este foarte importantă pentru a putea să învăţăm și să adaptăm măsurile ce pot fi aplicate în situaţia din România. Multe opţiuni pot fi folosite la nivel general, dar acestea trebuie să fie specifice ţării și culturii și să se concentreze pe individ.
CUVINTELE CHEIE SUNT "MODEL DE ÎNGRIJIRE ÎN TREPTE" ŞI "LUAREA DECIZIILOR ÎN CUNOȘTINŢĂ DE CAUZĂ". THE KEY WORDS ARE „STEPPED CARE MODEL” AND „INFORMED DECISION MAKING”.
SPORTS BETTING
SPORTS BETTING ON A NEW LEVEL – NOW AVAILABLE IN ADMIRAL GAMING HALLS PARIURI SPORTIVE LA UN NOU NIVEL ACUM DISPONIBIL ÎN SĂLILE DE JOCURI ADMIRAL
Personalul TIP&CASH vă stă la dispoziţie pentru a vă explica funcţiile noilor terminale de pariuri sportive. Our friendly TIP&CASH staff will be at hand to explain the functionalities of the new TIP&CASH sports betting terminals.
Experienţa NOVOMATIC își pune amprenta și în pariuri sportive! Începând cu Martie 2015, Admiral vine în întâmpinarea solicitărilor clienţilor cu noile terminale de pariuri sportive TIP&CASH, ale căror principale avantaje sunt: • Posibilitatea parierii: NON-STOP • Ofertă extinsă pe evenimentele LIVE • Interfaţă prietenoasă ușor de utilizat • Participarea directă la joc prin acceptorul de bancnote • Pariuri și prin casierie • Taxă de administrare 0 % • Opţiuni de pariere multiple, evenimente live și evenimente fixe pe același bilet • În cazul în care vă răzgândiţi, aveţi opţiunea “Răscumpărare bilet” • La noi și cu biletele necâștigătoare mai aveţi o șansă - Intraţi în cursa premiilor TIP&CASH!
The NOVOMATIC experience also puts its stamp on sports betting! Starting March 2015, Admiral is ready to meet its clients demands with the new TIP&CASH sports betting terminals. Advantages of the new terminal solution: • Non-stop betting • Extended offer on LIVE events • Best usability for the guest • Direct betting through the terminal’s bill acceptor • Traditional betting at the counter included • No administration fee on tickets • Multiple betting options, live and fixed events on the same ticket • If you change your mind we offer a payback feature • Even with the losing tickets you have another chance to win TIP&CASH prizes!
NR. 54 CASINO INSIDE 41
Aparatele de joc BLING™ MULTI GAME şi mai atractive pentru jucători!
WINNER CONTINUĂ SĂ SE DEZVOLTE, DESCHIZÂND NOI AGENŢII ȘI ÎMBUNĂTĂŢIND OFERTA PENTRU CLIENŢII SĂI. WINNER CONTINUES TO GROW, OPENING NEW AGENCIES AND IMPROVING ITS OFFER FOR CUSTOMERS.
Terminalul de joc BLING™ Multi Game este produsul de top de la Playtech, găzduit în cabinete elegante, cu ecran dublu Jupiter™, fiind un terminal complet autonom și independent conceput pentru a maximiza profiturile aparatului și pentru a optimiza performanţele operaţionale.
42 CASINO INSIDE NR. 54
Raportare centralizată, contabilitatea sloturilor, alerte în timp real, setări configurabile de joc, actualizări de jocuri şi schimbarea jocurilor asigură un control total, în timp real, asupra operațiunilor, iar un sistem sofisticat de loialitate şi de bonus oferit jucătorului permite efectuarea unui marketing eficient, țintit. Videobet oferă pieței de gaming land-based soluții pe bază de server și susținut de server, oferindu-le operatorilor posibilitatea de a își optimiza dinamic cazinoul cu tehnologii inovatoare de Gameshift şi game Update. Aparatele Videobet, Bling Multi Game, îmbină grafica de ultimă generație cu un mix atractiv de jocuri menit să satisfacă gusturile oricărui jucător. Pe lângă jocurile bine cunoscute precum Blazing Fruites, Irish Luck, Azteca, Fruit Mania, Great Blue, Sparta, se regăsesc şi jocuri noi precum Rocky, Pharaoh’s Secrets sau Pink Panther. Sunt prezente şi
jocuri de tip cazinou, precum Black Jack sau Ruleta Europeană. Bling Multi Game oferă posibilitatea conectării la un server central unde datele contabile sunt disponibile în orice moment. De asemenea, un avantaj al jocurilor Bling Multi Game este posibilitatea interconectării lor la un sistem de Mistery Jackpot, cu unu până la patru nivele, fără costuri suplimentare. Odată cu implementarea sistemului de Jackpot, aparatele noastre au devenit şi mai atractive pentru jucători, aceştia alegând Bling Multi Game în detrimentul competitorilor noştri. Cele mai performante titluri Casino Technology sunt acum accesibile pentru milioane de jucători din întreaga lume prin intermediul platformei PLAYTECH. Ca urmare a unui acord de licenţă între cele două companii, unele dintre cele mai de succes jocuri video din portofoliul Casino Technology sunt dis-
SPORTS BETTING
The BLING™ MULTI GAME Game Machines are now even more attractive to players!
AN ADVANTAGE OF BLING MULTI GAME IS THE POSSIBILITY OF INTERCONNECTION TO A MYSTERY JACKPOT SYSTEM, WITH ONE TO FOUR LEVELS, AT NO EXTRA COST.
Centralised reporting, slot accounting tools, realtime alerts, configurable game settings, game updates and game shifting ensure total, real-time control over the operation, and a sophisticated player loyalty and bonus system enables effective, targeted marketing. Videobet offers the land-based gaming market true server-supported and server-based gaming solutions, giving operators the ability to dynamically optimise their casino floor with innovative Gameshift and Game Update technologies. The Videobet game machines from Bling Multi Game combine cutting-edge graphics with an attractive mix of games designed to satisfy any player. In addition to the well-known games such as Blazing Fruites, Irish Luck, Azteca, Fruit Mania, Great Blue, Sparta, one can also find new games such as Rocky, Pharaoh's Secrets or Pink Panther. There are also present the Casino type games such as European Roulette or Black Jack. Bling Multi Game offers the possibility of to connect to a central server where the accounting data are available at any time. Also an advantage of Bling Multi Game is the possibility of interconnection to a Mystery Jackpot system, with one to four levels, at no extra cost. With the implementation of our machines, the Jackpot became even more attractive to players, they are choosing Bling Multi Game at the expense of our competitors. Best Casino Technology titles are now available to millions of players around the world via the PLAYTECH platform. As a result of a licensing agreement between the two companies, some of the most successful video games of Casino Technology Portfolio are available to millions of players around the world, both offline and online, through the multiple distribution channels of PLAYTECH'S unified platform. PURPLE HOT™, THAI TEMPLES ™, AS WELL AS QUEEN™, ESMERALDA™, THE PYRAMID OF RAMESSESS™ were selected from the Casino Technology Portfolio, based on the criteria of attracti-
Playtech’s top product, the BLING™ Multi Game terminal, housed in the sleek, dual-screen Jupiter™ cabinet, is a completely self sufficient stand-alone terminal designed to maximise machine profits and optimise operational performance. veness and performance. The authentic and interesting game concepts, as well as the appealing mathematical models improved by a wide range of bonuses, interaction and their game options have turned those at Casino Technology into top operators on many markets - an achievement that creates requestsfor these titles from PLAYTECH directly from the clientele. PLAYTECH is the largest provider of online gambling in the world, betting software and applications of gambling including casino, poker, bingo, sports betting, live games, social, mobile and fixed odds games and casual games. All five games are also available at Playtech subsidiary in Romania, Videobet, and you can find them in Bling Multi Game slots. Thus, the new mix of games will bring players the Gamopolis ™ experience through Jupiter-Multi Game cabinets. For those interested, we provide optimal conditions and attractive rental/association. The Bling Multi Game slots are also to be found in WINNER agencies. WINNER continues to grow, opening new agencies and improving its offer for customers. Customers benefit from a WINNER new package of bonuses, so, under certain conditions, they
NR. 54 CASINO INSIDE 43
SPORTS BETTING UN AVANTAJ AL JOCURILOR BLING MULTI GAME ESTE POSIBILITATEA INTERCONECTĂRII LOR LA UN SISTEM DE MISTERY JACKPOT, CU UNU PÂNĂ LA PATRU NIVELE, FĂRĂ COSTURI SUPLIMENTARE.
may double their winnings. WINNER provides a competitive sports betting offer of odds, with the best odds on the market and a very diverse range of betting options. Starting from the WINNER betting offer, from choosing the most important events to the most diverse football leagues, from the creation of the virtual tickets and placing the tickets in our agencies, we have continually invested passion in developing and implementing the newest technologies in order to help the client. To reduce waiting time in placing the desired tickets, but also to offer the client the most interactive virtual or live games, a team of professionals has developed continuously since its inception, a powerful, fast and safe system based on the best existing equipment currently on the market. The nonsportive betting branch proposed by WINNER covers a wide range of areas of interest, and it is from this point of view the most developed of the Romanian market. For the first time WINNER gives players, at intervals of 3-5 minutes, the live betting of the Craps game, betting on the numbers and on the most popular versions of poker, Texas Holdem. Bets on numbers gives players the opportunity to choose between: WINNER Six, 5/36 and 7/42. The novelty of the game proposed by WINNER consists in a diversity of types of betting, the player can choose to bet on: the color of bile extracted, number of balls of the same colour extracts, odd/even number of balls drawn, amount of balls drawn is lower/higher than X, etc. .. The well-known ones are also available: Greece KINO; Win for Life; Poland Many 1 and 2. With regard to virtual games (prerecorded races), in addition to the popular HD dog racing, WINNER offers horse racing, HD speed racing and virtual football. The complete offer can be found on the official website www.WINNER.ro and in the WINNER agencies. We are receptive and open to cooperation with serious companies, able to maintain the standard of quality required by us. For questions/offers of cooperation please contact us at: Mobile Phone: +4 0747 114 444 E-Mail: david@blingbet.ro / office@winner.ro
BLING MULTI GAME OFERĂ POSIBILITATEA CONECTĂRII LA UN SERVER CENTRAL UNDE DATELE CONTABILE SUNT DISPONIBILE ÎN ORICE MOMENT. BLING MULTI GAME OFFERS THE POSSIBILITY OF TO CONNECT TO A CENTRAL SERVER WHERE THE ACCOUNTING DATA ARE AVAILABLE AT ANY TIME.
ponibile pentru milioane de jucători din întreaga lume, atât offline cât şi online, prin multiplele canale de distribuţie ale platformei unificate de la PLAYTECH. PURPLE HOT™, THAI TEMPLE™, CAT QUEEN™, ESMERALDA™, THE PYRAMID OF RAMESSESS™ au fost selectate din portofoliul Casino Technology, pe baza criteriilor de atracţie şi de performanţă. Conceptele autentice şi interesante de jocuri precum și modelele matematice atrăgătoare, îmbunătăţite de o gamă largă de opţiuni de bonusuri, de interacţiune şi de opţiunile lor de joc i-au transformat pe cei de la Casino Technology în operatori de top în multe pieţe – o realizare care creează cerere direct de la clientelă pentru aceste titluri de la PLAYTECH. PLAYTECH este cel mai mare furnizor de jocuri de noroc online din lume, de pariuri software și aplicații de jocuri de noroc, inclusiv casino, poker, bingo, pariuri sportive, jocuri live, mobile şi sociale, jocuri cu cote fixe și ocazionale. Toate cele cinci jocuri sunt disponibile și la subsidiara Playtech din România, Videobet, şi le găsiți implementate în aparatele de sloturi Bling Multi Game. Astfel, noul mix de jocuri le va aduce jucătorilor experienţa Gamopolis™ prin cabinetele Jupiter – Multi Game. Pentru cei interesați, oferim condiții optime și atractive de închiriere/asociere. Sloturile Bling Multi Game le găsim și în agenţiile WINNER. WINNER continuă să se dezvolte, deschizând noi agenţii și îmbunătăţind oferta pentru clienţii săi. Clienţii WINNER beneficiază de un pachet nou de bonusuri, putând astfel, în anumite condiții, să-și dubleze câștigul. La WINNER găsești o ofertă competitivă de pariuri sportive, cu cele mai bune cote de pe piaţă și o gamă foarte variată de opţiuni de pariere. Începând cu oferta de pariere WINNER, de la alegerea celor mai importante evenimente până la cele mai diversificate ligi de fotbal, de la crearea biletelor virtuale și până la plasarea biletelor în agențiile noastre, am investit continuu pasiune în dezvoltarea și implementarea celor mai noi tehnologii pentru a veni în ajutorul clientului. Pentru a reduce timpul de așteptare în plasarea biletelor dorite, dar și pentru a-i oferi clientului cele mai interactive jocuri virtuale sau live, o echipă de profesioniști a dezvoltat în permanență, încă de la început, un sistem performant, rapid și sigur având la bază cele mai performante echipamente existente în prezent pe piață. Ramura pariurilor nonsportive propusă de WINNER acoperă o paletă largă a zonelor de interes, fiind din acest punct de vedere cea mai dezvoltată din piaţa românescă. În premieră, WINNER oferă jucătorilor, la intervale de 3-5 minute, pariuri live al jocului de zaruri, pariuri pe numere și al celei mai populare versiuni de poker, Texas Holdem. Pariurile pe numere oferă jucătorilor posibilitatea de a alege între: WINNER Six, 5/36 și 7/42. Noutatea jocului propus de WINNER constă în diversitatea mare de tipuri de pariere, jucătorul putând alege să parieze pe: culoarea bilei extrase, numărul bilelor de aceeași culoare extrase, numărul par/impar al bilelor extrase, suma bilelor extrase este mai mică/mare decât X, etc… De asemenea, sunt disponibile și bine cunoscutele: Grecia KINO; Win for Life; Polonia Multi 1 și 2. În ceea ce privește jocurile virtuale (curse preînregistrate), pe lângă cunoscutele curse de câini HD, WINNER oferă curse de cai, curse de viteză HD și fotbal virtual. Oferta completă se găsește pe site-ul oficial www.WINNER.ro și în agenţiile WINNER. Suntem receptivi și deschiși colaborării cu firmele serioase, capabile să menţină standardul de calitate impus de noi. Pentru întrebări/oferte de colaborare ne puteți contacta la: Mobil: +4 0747 114 444 Mail: david@blingbet.ro / office@winner.ro
44 CASINO INSIDE NR. 54
Paul Mills, Clarion Events
“Evenimentul Slot Summit Europe este despre Viitor” EVENIMENTUL SLOT SUMMIT EUROPE ESTE UN EVENIMENT PAN-EUROPEAN, PRIN URMARE, DORIM SĂ DEPLASĂM SUMMIT-UL DINTR-UN LOC ÎN ALTUL. THE SLOT SUMMIT EUROPE IS A PAN EUROPEAN EVENT HENCE WE LIKE TO MOVE THE SUMMIT AROUND.
“The Slot Summit Europe is about the Future” Pentru că unul dintre cele mai importante evenimente dedicate jocurilor de noroc ce s-au organizat vreodată la noi în ţară se apropie de începere, vă prezentăm noi informaţii cu privire la acest eveniment chiar de la sursă: Paul Mills – Director de Operaţiuni la Clarion Events, organizatorul evenimentului.
46 CASINO INSIDE NR. 54
Spuneţi-ne de ce aţi ales Bucureștiul pentru a fi gazda ediţiei din acest an a evenimentului Slot Summit Europe, care va avea loc în perioada 9-11 iunie? În primul rând Bucureștiul este un oraș frumos, cu toate capcanele care vin cu privilegiul de a fi o capitală europeană. De asemenea, asemenea unei mari părţi din Europa de Est, industria jocurilor de noroc este înfloritoare în România, vibranta piaţă de cazinouri electronice de aici demonstrează acest lucru. Evenimentul Slot Summit Europe este un eveniment pan-european, prin urmare, dorim să deplasăm Summit-ul dintr-un loc în altul. Începând cu acest an, vom avea doar un Summit în Europa (şi unul în America Latină şi avem, de asemenea, planuri de a organiza Summit-uri și în alte regi-
uni) şi am dori ca acest Summit-ul anual să se desfășoare în altă parte a Europei în fiecare an. Slovenia, Germania şi Franţa au găzduit Summitul în trecut, anul acesta este rândul României.
De ce este important ca delegaţii din România să fie prezenţi pe 9-11 iunie la acest eveniment? Slot Summit Europe este o adunare de profesioniști din zona cazinourilor şi a jocurilor electronice din toată Europa şi nu numai. (Ni se vor alătura operatori de cazinouri din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, pe lângă cei din Europa). Summit-urile oferă o platformă excelentă de discuţii pentru operatori, aceștia putând vorbi cu colegii lor din industrie şi petrece timp de calitate cu furnizorii de sponsorizări. În acelaşi timp, cele trei zile sunt pline de informaţii despre funcţio-
INTERVIU narea jocurilor electronice, tendinţele si noutăţile care ajută la planificarea viitorului. Este important ca românii să profite de Summit, atunci când toate acestea se află la pragul casei lor.
Care sunt principalele subiecte ce vor fi discutate la evenimentul Slot Summit Europe? Informaţii despre vorbitori și programul actualizat pot fi găsite pe www.slotsummit.com Există sesiuni de Comunicare cu Clienţii, Multi Media Management (unde în afară de vorbitorii experţi, operatorii de cazinou vor împărtăşi din experienţa lor cu publicul privind diverse sisteme Multi Media), gaming responsabil, arhitectură, tehnologia aromelor, design de jocuri, modul în care casele de pariuri calculează cotele şi multe altele. Există, de asemenea, o parte a summitului concentrată pe tendinţe; aplicaţii de cazinou, noi protocoale de comunicare, modul în care evoluează transferul de fonduri pentru aparate şi ceea ce ar trebui să fie în lista dumneavoastră top zece, dacă vă decideţi să mergeţi cu operarea online. În cele din urmă există prezentări pe analiza datelor; lecţii oferite de internet şi o parte de analiză predictivă. Un program complet cu câte ceva pentru toată lumea.
Spune-ne mai multe lucruri despre oamenii care vor veni să vorbească la Slot Summit Europe? Cine sunt şi de ce sunt aceștia personalităţi ai acestei afaceri? Sunt foarte încântat de lista vorbitorilor care vor fi prezenţi la Summit. Printre ei se numără câţiva dintre experţii industriei şi lideri în gândire. Îl vom avea pe Arjan Korstjens de la QUINCE Amsterdam, una dintre agenţiile de marketing de top din Europa. Arjan va vorbi despre cum ar trebui să interacţionaţi cu clienţii dumneavoastră, va vorbi despre experienţele lui în lucrul cu mai multe grupuri de cazinouri mari din Europa. Andrew Porter, Managing Director al Ash Gaming, una dintre cel mai importanţi designeri de jocuri, va face o prezentare despre cum şi de ce compania lor face noi design-uri de jocuri noi şi despre ce tip de joc va face bani. Unul dintre multele puncte de atracţie va veni de la Randy Haynes şi Jonathan Smith de la Sporting Index care vor explica modul în care casele de pariuri calculează cotele şi, de asemenea, convergenţa dintre pariurile sportive şi jocurile electronice. Îl avem, de asemenea, și pe Aleksey Belinskiy de la firma cu renume mondial Steelman Partners, care vor împărtăşi cu publicul Slot Summit-ului cele mai recente inovaţii de design şi layout de cazino ale celor mai noi construcţii şi renovări. Ethan Tower de la Asociaţia Standardelor de Gaming va fi în Bucureşti pentru a explica Protocoalele G2S şi S2S si cum sunt acestea aplicate, informaţii vitale pentru toţi operatorii. Markus
SLOT SUMMIT ESTE O OCAZIE EXCELENTĂ UNDE DELEGAŢII SE POT ÎNTÂLNII CU COLEGII LOR, DAR ȘI CU FURNIZORII DE SPONSORIZĂRI, ÎNTR-UN CADRU RELAXAT ŞI DISTRACTIV. THE SLOT SUMMIT IS AN EXCELLENT OPPORTUNITY FOR DELEGATES TO MEET WITH INDUSTRY PEERS AND SPONSORING SUPPLIERS IN A RELAXED AND ENTERTAINING SETTING.
Tell us why you pick Bucharest to be the host of European Slot Summit in this year on 9-11 June? Firstly Bucharest is a beautiful city, with all the trappings that come with being a European Capital. Also along with much of Eastern Europe the gaming industry is thriving in Romania, its vibrant electronic casino market is a demonstration of this. The Slot Summit Europe is a pan European event hence we like to move the Summit around. From this year onwards, there will be only 1 summit held in Europe (and 1 in Latin America and we also have plans to organize Summits in the other regions) and we would like this annual summit to be in another part of Europe each year. Slovenia, Germany and France have hosted Summits in the past, this year it is Romania.
Why it’s important for the delegates from Romania to be present on 9 to 11 June at this event? The Slot Summit Europe is a gathering of Casino and electronic gaming professionals from all over Europe and beyond. (As well as Europe, we will be joined by Casino operators from North Africa and the Middle East). The Summits provide an excellent platform for operators to talk to their peers in the industry and to spend quality time with the sponsoring manufacturers. At the same time the three days are packed with information about the operation of electronic games, trends and novelties that help planning for the future. It is important that Romanians take advantage of the Summit when all this is on your door step.
What are the main subjects which will be discussed at The Slot Summit Europe? Speaker info and updated program can be found on www.slotsummit.com There are sessions on Communication with Customers, Multi Media Management (where apart from expert speakers, casino operators share their experience with the various Multi Media Systems with the audience), responsible gaming, architecture, scent technology, game design, how bookmakers calculate the odds and more. There is also a part of the summit on trends; casino apps, new communication protocols, how credit transfer to machines evolves and what should be your top ten checklist if you decide to go on the internet with the operation. Finally there are presentations on data analysis; lessons from the internet and a part on predictive analysis. A full program with something for everyone.
Tell us more things about the people who will come to speak at Slot Summit Europe? Who they are and why are a personality in this business? I am really excited about the lineup of the Speakers who will present at the Summit. Here are few of the industry experts and thought leaders who will present. We have Arjan Korstjens from QUINCE Amsterdam, one of the premier marketing agencies in Europe. Arjan will talk about how you should interact with your customer talking about his experiences working with several of Europe’s largest casino groups. Andrew Porter, the Managing Director of Ash Gaming the leading game designers, will do a
Because one of the most important events dedicated to gambling ever held in our country is coming, we present new information about this event right from the source: Paul MillsOperations Director at Clarion Events, the event organizer.
presentation on how and why they design new games and what type of game will make you money on the gaming floors. One of the many highlights will be from Randy Haynes and Jonathan Smith from Sporting Index who will explain how bookmakers calculate the odds and also the convergence between Sports Betting and electronic gaming. We also have Aleksey Belinskiy from the world renowned Steelman Partners who will share with the Slot Summit audience the latest design and layout innovations from the newest casino builds and refurbishments. Ethan Tower from Gaming Standards Association will be in Bucharest to explain G2S and S2S Protocols and how they are applied, vital for all operators. Markus Prader the Vice President of Global Gaming will bring his 18 years gaming industry experience and will speak on player and machine ananlytics. Marco Hererra, Managing Director of Bally Technologies will present a case study on the next generation of credit transfers. We have Chris Dempsey from Intelligent Gaming Systems giving a presentation on Casino Apps and how they will be applied to gaming floors. There are many more......It is a full line up of speakers, who will not only supply their knowledge but also entertain the delegates over the three days of the Summit. I urge you to visit the www.Slotsummit.com where you can see the Summit agenda and full list of speakers and there biographies, there is something for everyone!
We saw a lot of sponsors on your website which will be present with gaming machines and equipment at Slot Summit Europe. What is the motive for this high number of sponsors? Sponsors are vital part of the learning at the Summit, they complement the presentations perfectly As well as talking about the latest innovations in the presentations, delegates also get to use the products and discuss them directly with the suppliers and manufactures.
Which is the entire package of the training & entertainment a delegate will find if it come to Slot Summit Europe? The Slot Summit is a three-day conference with a number of different speakers, talking about topics relevant to slot managers, technical mangers, marketing managers and all
NR. 54 CASINO INSIDE 47
INTERVIU other management interested in what is trending in the field of operating slot machines (and other channels). The idea behind the Slot Summit is to tell delegates what is trending and how the casino-floors run by the delegates might be effected by technology in the years to come. In addition, the Slot Summit is an excellent opportunity for delegates to meet with industry peers and sponsoring suppliers in a relaxed and entertaining setting. The conferences package includes, refreshments breaks, lunches and the evening entertainment program where the Summit attendees can eat good food, drink a little wine, enjoy the stage act and continue the discussions from earlier in the day.
Besides training, entertainment which are the other important things which this event provide, if we think that in 9 to 11 June a lots of personalities from Europe and Romania will be in the same hall? The Slot Summit Europe is about the Future. Attendees of the Summit will get a peek at what the Casino Floor will look like five years from now. To me this invaluable.
Why should invest the owners and the executives of gambling industries in human resources? I firmly believe that the human element of any business is the very important and this is multiplied several times when it is a consumer facing industry like gaming. Investing in staff to improve them and give them the tools do provide a better service can only make an operation more successful and ultimately more profitable. If you can maximize the potential of your staff you will maximize the profits of your business.
Tell us a message to our readers. Please tell your readers I cannot wait to meet them in person at the Slot Summit in Bucharest, for that is one of the stand out benefits of the Summit that we will met in person. Whereas at the larger trade shows you’re on a conveyor belt of meetings the beauty of the Slot Summit Europe environment is that it provides the opportunity and time to meet with your peers and make new business contacts and friends. The Slot Summit Europe will be a gathering of Casino and gaming professionals from all over Europe. So, to all European Operators, irrespective if they operate machines in casinos, server based gaming, street operations, betting shops, AWP Slot Halls, VLT location and/or other types of venues; the Slot Summit is an excellent opportunity to learn about the trends in the industry, spend quality time with leading manufacturers and spend leisure time with your industry peers!
DACĂ PUTEŢI MAXIMIZA POTENŢIALUL PERSONALULUI DUMNEAVOASTRĂ, MAXIMIZAŢI PROFITUL AFACERII DUMNEAVOASTRĂ. IF YOU CAN MAXIMIZE THE POTENTIAL OF YOUR STAFF YOU WILL MAXIMIZE THE PROFITS OF YOUR BUSINESS.
48 CASINO INSIDE NR. 54
Prader, Vice-Președinte al Global Gaming va veni cu cei 18 ani de experienţă în industria jocurilor de noroc ai săi şi va vorbi despre analiza jucătorului şi a aparatelor. Marco Hererra, Managing Director al Bally Technologies, ne va prezenta un studiu de caz privind următoarea generaţie de transferuri de credite. Îl vom avea și pe Chris Dempsey de la Intelligent Gaming Systems, care va ţine o prezentare despre aplicaţiile de cazinou şi cum vor fi implementate acestea de jocurile de noroc offline. Și mai sunt mulţi alţii... Avem o linie completă de vorbitori, care ne vor furniza cunoştinţele lor, dar care vor și întreţine atmosfera, timp de trei zile, pe durata Summit-ulului. Vă îndemn să vizitaţi www.Slotsummit.com unde puteţi vedea ordinea de zi a Summit-ului şi lista completă de vorbitori şi biografiile acestora, avem câte ceva pentru toată lumea!
Am văzut o mulţime de sponsori pe site-ul dumneavoastră care vor fi prezenţi cu aparate și echipamente de joc la Slot Summit Europe. Care este motivul acestui număr mare de sponsori? Sponsorii sunt o parte vitală de învăţare la Summit, aceștia completează perfect prezentările, precum și discuţiile despre cele mai recente inovaţii, delegaţii vor atinge de asemenea și subiectul utilizarea produselor şi vor discuta despre acestea direct cu furnizorii şi producătorii.
Care este întregul pachet de training și divertisment de care va beneficia un delegat dacă vine la Slot Summit Europe? Slot Summit este o conferinţă de trei zile cu nenumăraţi vorbitori diferiţi care vor trata subiecte relevante pentru slot manageri, manageri tehnici, manageri de marketing şi pentru toate celelalte tipuri de manageri interesaţi de ceea ce este în vogă în domeniul de exploatare a aparatelor de sloturi (și a altor canale). Ideea din spatele lui Slot Summit este aceea de a le spune delegaţilor ce este în trend şi cum cazinourile conduse de delegaţi ar putea fi afectate de tehnologie în anii următori. În plus, la Slot Summit este o ocazie excelentă unde delegaţii se pot întâlnii cu colegii lor, dar și cu furnizorii de sponsorizări, într-un cadru relaxat şi distractiv. Pachetul de conferinţe include pauze cu băuturi răcoritoare, prânzuri și un program de divertisment de seară unde participanţii la Summit pot savura mâncare bună, pot servi puţin vin, se pot bucura de programul artistic şi pot continua discuţiile începute în timpul zilei.
ESTE IMPORTANT CA ROMÂNII SĂ PROFITE DE SUMMIT, ATUNCI CÂND TOATE ACESTEA SE AFLĂ LA PRAGUL CASEI LOR. IT IS IMPORTANT THAT ROMANIANS TAKE ADVANTAGE OF THE SUMMIT WHEN ALL THIS IS ON YOUR DOOR STEP.
În afară de training și divertisment care sunt celelalte lucruri importante care sunt asigurate de acest eveniment, dacă ne gândim că în perioada 9-11 iunie o mulţime de personalităţi din Europa și România vor fi în aceeași sală? Slot Summit Europe este despre viitor. Participanţii la Summit vor trage cu ochiul la cum vor arăta Sălile de Joc din cazinouri peste 5 ani de acum înainte. Pentru mine acest lucru este nepreţuit.
De ce ar trebui să investească proprietarii şi directorii din industria de gambling în resursele umane? Cred cu tărie că elementul uman al oricărei afaceri este foarte important şi acest lucru este multiplicat de mai multe ori atunci când vorbim de un consumator faţă în faţă cu industria, precum gaming-ul. Investiţia în personal pentru îmbunătăţirea acestuia și pentru a îi oferi instrumentele necesare pentru ca la rândul lui să poată oferi un serviciu mai bun, nu poate decât să aducă mai mult succes unei afaceri şi în cele din urmă mai mult profit. Dacă puteţi maximiza potenţialul personalului dumneavoastră, maximizaţi profitul afacerii dumneavoastră.
Transmiteţi un mesaj pentru cititorii noştri. Vă rog să le spuneţi cititorilor dumneavoastră ca abia aştept să îi cunosc în persoană la Slot Summit-ul de la Bucureşti, pentru că faptul că ne vom întâlni personal este unul dintre beneficiile de seamă ale Summit-ului. Întrucât la expoziţiile mai mari avem întâlniri pe bandă rulantă, frumuseţea ambianţei de la Slot Summit Europe este aceea că oferă oportunitatea şi timpul necesar pentru a vă întâlnii cu colegii dumneavoastră şi de a lega noi contacte de afaceri şi prietenii. Slot Summit Europe va fi o adunare de profesionişti de cazino şi gaming din întreaga Europă. Deci, pentru toţi operatorii europeni, indiferent dacă aceștia operează aparate în cazinouri, gaming bazat pe server, street gaming, agenţii de pariuri, săli de sloturi AWP, locaţii VLT sau alte tipuri de afaceri; Slot Summit-ul este o ocazie excelentă de a învăţa despre tendinţele industriei, de a petrece timp de calitate cu cei mai importanţi producători și de a petrece timp liber cu colegii din industrie!
Momentul Simonei Halep:
Ce cote are să câștige la Roland Garros primul ei Grand Slam ► DE BOGDAN FECHITĂ
Simona Halep’s Moment in Time:
What odds will win at Roland Garros her firs Grand Slam Cel mai important turneu de tenis disputat pe zgură va avea loc în perioada 24 mai - 7 iunie, la Paris. În săptămâna precedentă vor avea loc calificări. Simona Halep speră la primul ei Grand Slam, după ce anul trecut a ajuns până în finală. Cotele sunt de partea ei.
50 CASINO INSIDE NR. 54
Cea de-a 114-a ediţie poate fi una de poveste. Terenurile Philippe Chartrier, Suzanne Lenglen și Court 1 așteaptă sute de jucători, atât la feminin, cât și la masculin. Ediţia din acest an atrage și mai mult după ce organizatorii au anunţat că au mărit fondul de premii până la 28 de milioane de euro. Astfel, câștigătorii competiţiei vor primi 1,8 milioane de euro, în timp ce finaliștii vor încasa câte 900,000 de euro, iar semifinaliștii 450,000 de euro. Chiar și meciurile din calificări vor fi premiate între 3,000 de euro (turul I) și 12,000 de euro (turul III), în timp ce câștigătorii de la dublu vor încasa câte 450,000 de euro.
acest moment: 5,00. Serena Williams e marea favorită cu cote între 3,50 - 3,75. Sportingbet îi oferă Simonei Halep o cotă și pentru calificarea în finală: 2,25. Două sunt avantajele Simonei în acest turneu: forma scăzută a jucătoarelor din top 10 WTA (printre care și Maria Șarapova, dar nici Petra Kvitova, Eugenie Bouchard și Ana Ivanovici nu etalează cel mai bun joc) și faptul că turneul de la Paris e cel în care Serena Williams are cele mai slabe performanţe. Lidera din WTA a câștigat doar de două ori Roland Garros, o dată în 2002 și altădată în 2013.
Unicul obstacol
Djokovici, marele favorit
Încă de la începutul anului, Simona Halep și-a propus să se impună într-un turneu de Grand Slam, iar cel mai la îndemână pare Roland Garros, turneu unde anul trecut a fost învinsă de Maria Șarapova în finală. Va reuși Simona să depășească această performanţă? Casele de pariuri văd un singur obstacol în calea ei: Serena Williams. Eliminarea neașteptată de la Madrid i-a afectat puţin cotele la pariuri, dar la majoritatea caselor rămâne a doua favorită după jucătoarea din SUA. Sportingbet și Bwin îi acordă a doua șansă cu cote de 4,50, respectiv 5,25, în timp ce la Bet365 Simona are o cotă identică cu a Mariei Șarapova în
Dacă la feminin cotele sunt mai echilibrate, la masculin lucrurile par a fi mult mai clare. Novak Djokovici și Rafael Nadal pornesc ca favoriţi pe zgura franceză, cu cote apropiate, în timp ce ceilalţi jucători par a avea statutul de simpli outsideri. Liderul ATP are cote între 1,90 și 2,00 să se impună la Paris, în timp ce campionul ediţiei trecute plătește tribut formei slabe din ultima perioadă și devine al doilea favorit cu cote între 3,00 3,50. Rămâne de văzut dacă Nadal va reuși să își revină la timp și să se impună din nou în turneul unde a făcut istorie, având nouă premii câștigate
SPORTS BETTING The edition with number 114 could be a legendary one. The tennis courts Philippe Chartrier, Suzanne Lenglen and Court 1 await for hundreds of players, both in the feminine and the masculine competition. This year’s edition will attract even more players with the organizers announcing to increase the prize fund up to €28 million. Thus the winners of the competition will receive €1,8 million, while the finalists will cash €900,000, and the semifinalists €450,000. Even the qualification matches will be awarded with €3,000 prizes (round I) and €12,000 (round III), while the winner of the double competition will get €450,000 each.
The only obstacle Even since the beginning of the year, Simona Halep aimed to win a Grand Slam tournament, and Roland Garros seems to be the most at hand, a tournament where last year Simona was defeated in the final by Maria Șarapova. Will Simona succeed to exceed this result? The betting agencies see only one obstacle on her path to victory: Serena Williams. The unexpected elimination suffered in Madrid had affected her betting odds, but with most betting agencies she remains the second favorite after the American player. Sportingbet and Bwin give her a second chance with odds of 4.50, and respectively 5.25, while at this point Bet365 gives Simona an identic odd with the one of Mariei Șarapova: 5.00. Serena Williams is the first favorite with odds between 3.50 – 3.75. Sportingbet has an odd for Simona Halep’s finals qualification: 2.25. In this tournament Simona has two advantages: the weaker shape of the top 10 WTA players (among which we find Maria Șarapova, but also Petra Kvitova, Eugenie Bouchard and Ana Ivanovici) and the fact that the Paris tournament is one where Serena Williams usually registers her lower results. The WTA leader has only won the Roland Garros tournament twice, once in 2002 and in 2013.
Djokovici, the great favorite If in the feminine competition the odds are somewhat balanced, in the masculine one, they seem pretty clear. Novak Djokovici and Rafael Nadal start as favorites on the French hard court, with close odds, while the other players seem to be simple outsiders. The ATP leader has odds between 1.90 and 2.00 to win in Paris, while the last edition’s champion pays for the bad shape he had shown recently and becomes second favorite with odd of 3.00 – 3.50. It remains to be seen whether if Nadal will succeed to come back in time and to win once more the tournament where he wrote the history, with 9 prizes won, of which the last five in consecutive years. Last year, Rafael Nadal and Novak Djokovici played the final match, and the Iberian won in four sets: 3-6, 7-5, 6-2, 6-4. As for the other players, they are rated away from the main two favorites. Roger Federer has an odd of 21.00 to win in Paris, so do Andy Murray and Kei Nishikori, while the closest player is Stanislas Wawrinka, with a 17.00 odd. Nevertheless, surprises may still arise, like in any other sport!
Top 5 feminine favorites*: 1. Serena Williams: 3,75 2. Simona Halep: 4,50 3. Maria Șarapova: 5,00 4. Victoria Azarenka: 11,00 5. Eugenie Bouchard: 13,00 * Sportingbet odds
Top 5 male favorites*: 1. Novak Djokovici: 2,00 2. Rafael Nadal: 3,25 3. Stanislas Wawrinka: 17,00 4. Roger Federer: 21,00 5. Andy Murray: 21,00 * Sportingbet odds
NOVAK DJOKOVICI AND RAFAEL NADAL START AS FAVORITES ON THE FRENCH HARD COURT, WITH CLOSE ODDS, WHILE THE OTHER PLAYERS SEEM TO BE SIMPLE OUTSIDERS. NOVAK DJOKOVICI ȘI RAFAEL NADAL PORNESC CA FAVORIŢI PE ZGURA FRANCEZĂ, CU COTE APROPIATE, ÎN TIMP CE CEILALŢI JUCĂTORI PAR A AVEA STATUTUL DE SIMPLI OUTSIDERI.
The most important hard court tennis tournament will take place during May 24th – June 7th, at Paris. Qualifications will take place during the preceding week. Simona Halep hopes for her first Grand Slam, since last year she had reached the final. The odds are by her side. dintre care ultimele cinci consecutiv. Anul trecut, Rafael Nadal și Novak Djokovici și-au disputat finala, iar ibericul s-a impus în patru seturi: 3-6, 7-5, 6-2, 6-4. Cât despre ceilalţi jucători, ei sunt plasaţi la mare distanţă de principalii doi favoriţi. Roger Federer are o cotă de 21,00 pentru a se impune la Paris, la fel ca Andy Murray și Kei Nishikori, în timp ce cel mai apropiat jucător e Stanislas Wawrinka, cu o cotă de 17,00. Însă, ca în orice alt sport, surprize pot exista mereu!
SIMONA HALEP ESTE VĂZUTĂ DE BOOKMAKERI CA FIIND A DOUA FAVORITĂ LA CÂȘTIGAREA OPENULUI FRANCEZ DIN ACEST AN. SIMONA HALEP IS SEEN BY THE BOOKMAKERS LIKE THE SECOND FAVORITE TO WIN THE FRENCH OPEN THIS YEAR.
Top 5 favoriţi feminin*:
Top 5 favoriţi masculin*:
1. Serena Williams: 3,75 2. Simona Halep: 4,50 3. Maria Șarapova: 5,00 4. Victoria Azarenka: 11,00 5. Eugenie Bouchard: 13,00 * cote de la Sportingbet
1. Novak Djokovici: 2,00 2. Rafael Nadal: 3,25 3. Stanislas Wawrinka: 17,00 4. Roger Federer: 21,00 5. Andy Murray: 21,00 * cote de la Sportingbet
Vladivostok, DAVAI GAMBLING! (2) ► OANA MIHALACHE
Vladivostok este noua vedetă în rândul destinaţiilor de gambling emergente din lume, având în vedere că investitorii asiatici au ”invadat” această zonă din estul Rusiei și par să o transforme într-un nou ”Macao” al regiunii. Proiectul amplu de transformare a zonei este abia la început și ne putem aștepta să vedem cum acest oraș își depășește competitorii din regiune. Ca o continuare a articolului precedent, Casino Inside vă prezintă o situaţie detaliată a investiţiilor care se fac acum în Vladivostok.
Drumul investiţiilor făcute de giganţii industriei The road of investments made by the industry’s tycoons 52 CASINO INSIDE NR. 54
Orașul rusesc care este uneori descris ca o ”oază de gambling” este situat în regiunea Primorie și a atras până acum investitori bogaţi, care au exploatat potenţialul pe care acest loc îl oferă. Guvernul rus a decis, în urmă cu șase ani – în 2009, să transforme această zonă într-o destinaţie de gambling, însă atenţia investitorilor asiatici si nu numai, s-a îndreptat mai târziu către regiunea Primorie. În prezent, se estimează că investiţiile vor ajunge la 2,2 miliarde de dolari. Regiunea ar putea deveni noua atracţie pentru turiștii din Rusia și cei din Asia, având în vedere ca este la o distanţă de câteva ore de zbor de Tokyo, Seul și Beijing. Chiar dacă Vladivostok este un oraș care a fost cunoscut iniţial pentru procesarea peștelui și industrii grele, acum este una din cele patru zone pe care guvernul rus le-a inclus într-o Zonă de Entertainment, în care jocurile de noroc de cazino vor fi legale.
The Russian city that is sometimes described as a “gambling oasis” is located in the Primorye region and has so far attracted wealthy foreign investors who explore the potential that this place is offering. The Russian government took the decision to turn this area into an gambling attraction six years ago, back in 2009, but only recently Asian investors, and not only, turned their attention towards the Primorye region. Now, investments are expected to reach $2.2 billion. The region is expected to become the new rising star for Russian and Asian tourists, as it’s located only a few hours’ flight from Tokyo, Seoul and Beijing. Even if Vladivostok was initially known for fish processing and heavy industry, it is now one of four areas included by the Russian government in an Entertainment Zone where legal casino gaming would be legal.
ANALIZA Vladivostok, a gold mine for investors
Vladivostok, o mină de aur pentru investitori Primul nume important din domeniu care a intrat pe piaţa de cazinouri din Vladivostok a fost Lawrence Ho, fiul miliardarului din Hong Kong și gigantului din industrie, Stanley Ho. În urmă cu doi ani acesta a anunţat că cele două companii ale sale vor investi 630 de milioane de dolari în regiunea Primorie, aproape de graniţa cu China. Investiţii masive au venit și din Statele Unite, având în vedere că o companie cunoscută precum Global Gaming Asset Management a anunţat în 2014 că va investi sume foarte mari în extrema estică a Rusiei. Unul dintre principalele motive pentru care investitorii mari au ales această zonă este acela că taxele sunt mici (de la 3% la 7%) în comparaţie cu Macao de exemplu (40%), dar și proximitatea cu China. Mai mult decât atât, Macao este singura zonă din China unde gamblingul este legal, fiind așadar singura atracţie într-o ţară cu peste 1,3 miliarde de locuitori. Acum sunt două cazinouri in regiunea Primorie, care au în total 165 de mese de joc funcţionale, la care putem adăuga cele 1.300 de slot machines. Cel mai mare cazino din regiune este Tiger de Cristal, care găzduiește 800 de mașini de joc și 65 de mese live.
Giganţii gamblingului care se îndreaptă spre Rusia Unul din marii giganţi ai industriei de gambling, The First Gambling Company of the East, a anunţat că hotelul de patru etaje pe care îl dezvoltă în regiune, dar și cazinoul, vor fi deschise publicului în mai 2015, potrivit directorului executiv al companiei, John Wang. ”Ţinând cont de localizarea favorabilă a orașului Vladivostok, suntem siguri că [zona de gambling] va deveni un al doilea Macao”, a declarat acesta, citat de The Moscow Times. Alte nume mari incluse pe această listă sunt compania cambodgiană NagaCorp, cea din Hong Kong, Melco International Development și multe altele, care deja au semnat înţelegeri de 1,4 miliarde de dolari cu guvernul din regiune. Mai mult, alte două înţelegeri în valoare de 799 milioane de dolari urmează să fie semnate cu unele companii locale precum Royal Time Group si The First Gambling Company of the East.
La finalul proiectului, zona de gambling din regiunea Primorie va avea nu mai puţin de 16 casino-resorturi pe un teritoriu care va acoperi 620 de hectare. În plus, regiunea va avea și un yacht club, pârtii de ski, centre de expoziţie, plaje și multe altele, conform agenţiei de știri rusești RIA Novosti. Proiectul dezvoltat de investitorul cambodgian NagaCorp, cunoscut ca Primorsky Entertainment Resort City (PERC), a atras investiţii de 350 de milioane de dolari până acum. Întregul complex ar putea fi operaţional în 2018 și va fi situat într-o zonă care îi va oferi două faţete și priveliști de excepţie către mare, dar și un lac interior mărginit de
Vladivostok is the new angel among the emerging gambling destinations of the world, as Asian investors have landed in Far East Russia and seem to be turning it into the new Macau of the region. The project has only just begun and we can expect to see the city rising and surpassing its competitors in the region. As a follow up of the previous article, Casino Inside will introduce you to the business side of the story while presenting a detailed situation of the investments that are made in Vladivostok.
The first big-name participant in the Vladivostok casino market was Lawrence Ho, the son of Hong Kong billionaire Macau casino giant Stanley Ho. Two years ago he announced that his two companies would invest $630 million in the Primorye region, near China’s border. Huge investments also came from the United States, as the big company Global Gaming Asset Management announced in 2013 it would heavily invest in Russia’s Far East. One of the main reasons why big investors chose this area are low taxes (from 3% to 7%) compared to Macau for example (40%) and its proximity to China. Moreover, Macau is the only area in China where gambling is legal, so it’s the only attraction in a country with more than 1.3 billion inhabitants. Now there are two casinos in the Primorye region and 165 table games are in operation, to which we can add the 1,300 slot machines. The largest casino in the region is Tiger de Cristal, which hosts 800 gaming machines and 65 table games.
The Gambling tycoons that head towards Russia One of the giants of the gambling industry, The First Gambling Company of the East, announced that its four-story hotel and casino will be open to the public in May 2015, according to the company’s CEO John Wang. "Given the favorable location of Vladivostok, we are sure that [the gaming zone] can become a second Macau", he stated, as cited by The Moscow Times. Other big names on the list are the Cambodia based company NagaCorp, Hong Kong-listed Melco International Development and many others, who already signed agreements worth $1.4 billion with the regional government. Moreover, two other deals worth $799 million will be signed with local companies such as Royal Time Group and The First Gambling Company of the East. In the end, the Primorye gambling zone is expected to contain no less than 16 casino complexes on a territory covering 620 hectares. On top of that, the region will also boast a yacht club, ski trails, and exhibition centers, beaches and many more, according to the Russian state news agency RIA Novosti. The project developed by the Cambodian investor NagaCorp, known as Primorsky Entertainment Resort City (PERC), attracted an investment of $350 million so far. The whole complex is expected to be operational in 2018 and it will be sited on an area with dual frontage and majestic views to the sea and an inland lake flanked by two hills. This is the company’s first investment outside Cambodia. According to the investors, the area will include 1,000 hotel suites (each suite measuring 120 square meters), 100 gaming tables, 500 gaming machines, a 2,000 seat theater and many outlets for entertainment, food and beverage. NagaCorp estimated, in a public announcement, that the future community of the PERC will have no less than 20,000 people. Another company that has major investments in the area, Melco International Development, owned by Macau businessman Lawrence Ho, has a signed agreement of $700 million for a separate casino resort, following an agreement wi-
NR. 54 CASINO INSIDE 53
ANALIZA
două dealuri. Aceasta este prima investiţie a acestei companii în afara Cambodgiei. Potrivit investitorilor, zona va include 1.000 de camere de hotel (fiecare cameră măsurând 120 de metri pătraţi), 100 de mese de joc, 500 de aparate de joc, un teatru cu 2.000 de locuri și multe alte atracţii de distracţie, mâncare și băutură. NagaCorp a estimat, în cadrul unui anunţ public, că viitoarea comunitate a PERC va conţine nu mai puţin de 20.000 de oameni. O altă companie care face investiţii majore în zonă, Melco International Development, deţinută de omul de afaceri din Macao, Lawrence Ho, a semnat o înţelegere de 700 de milioane de dolari pentru un cazino separat, după ce a ajuns la un acord cu Administraţia Teritoriului Maritim din regiune. Zona de turism dezvoltată de gigantul asiatic va include hoteluri, lanţuri de hypermarketuri, un parc de distracţii și un teren de golf. Ho a promis că va transforma Vladivostokul într-o capitală a distracţiei, având în vedere poziţia geografică. Această zonă de entertainment din regiunea Primorie este situată la câţiva kilometri de Vladivostok, în Muravyinaya Bay. Zona va include cazinouri, patru hoteluri de cinci stele, șapte de patru stele și patru de trei stele, 12 case de oaspeţi, un yacht club, un centru comercial și expoziţional și alte facilităţi de recreere. Acest proiect va fi terminat în patru etape, prima urmând a fi finalizată în 2016, a doua în 2019, iar a treia în 2022. Marele investitor al acestui proiect este The First Gambling Company of the East, care va investi 130 de milioane de dolari în prima etapă a proiectului, din care compania Melco International, condusă de Lawrence Ho, deţine 51%, ceea ce înseamnă 66,3 milioane de dolari. Prima etapă a investiţiei constă într-un cazino și un hotel cu 110 camere, două facilităţi care au fost inaugurate în 2014. Mulţi alţi investitori ar putea veni în regiune, având in vedere că potenţialul acestei zone arată că fiecare sumă de bani investită își merită valoarea. Peste 130 de milioane de oameni din partea de nord a Chinei, Japonia și Coreea de Sud, unde cazinourile sunt interzise, locuiesc la trei ore de zbor de viitorul paradis al gamblingului din Vladivostok. Experţii estimează că veniturile anuale de 1,2 miliarde de dolari din primii ani ar putea atinge 5,2 miliarde de dolari.
54 CASINO INSIDE NR. 54
th the Maritime Territory Administration. The tourism zone developed by the Asian tycoon will include hotels, retail, an amusement park and golf course. Moreover, Ho promised to turn Vladivostok in a capital of entertainment, due to its geographic location. The Promorye intergrated entertainment zone is now situated a few kilometers away from Vladivostok, at Muravyinaya Bay. The entertainment zone will include casinos, four five-star, seven four-star and four three-star hotels, 12 guest houses, a yacht club, a trade and exhibition center and other recreation facilities. The project will consist of three phases, the first one due to be completed in 2016, the second one in 2019 and finally, the last stage will be ready in 2022. The big investor of this project is The First Gambling Company of the East, which will invest a total of $130 in the first phase of the project, of which Lawrence Ho’s Melco International holds 51%, meaning $66.3 million. The first in-
vestment consisted in a casino and a 110-room hotel, two facilities that were inaugurated in 2014. Many other investors are expected to come in the region, as the potential of the area shows that any invested sum of money is worth its value. More than 310 million people from northern China, Japan and South Korea, where casinos are banned, live within a three-hour flight of the Vladivostok’s future gambling paradise. Experts estimate that the revenue was initially $1.2 billion a year and within a few years is expected to reach $5.2 billion.
Despre creșterea organizațiilor ► DE LAURENŢIU NEACȘU – EXPERT ÎN GAMING
Fiecare manager dintr-o companie este implicat în ceea ce generic se numesc “obiective de creștere”. Încă din faza de început echipa are imprimată direcţia de creștere, dezvoltarea fiind principala strategie care permite pe termen scurt supravieţuirea întreprinderii. Odată depășit însă punctul de profit zero, capătă contur o altă dimensiune a efortului managerial, anume sustenabilitatea organizaţiei.
Laurențiu Neacșu
56 CASINO INSIDE NR. 54
Managerii mai puţin experimentaţi, în goana după maximizarea profitului, scapă din vedere acest lucru descoperind ulterior că nu mai pot face faţă în mod profesionist provocărilor externe, dar mai ales interne. Oricât de birocratică (structurată) ar fi, orice organizaţie necesită o componentă naturală, adaptativă care să fie și funcţională. În caz contrar, sistemul se înţepenește și moare sub propria greutate. Un caz tipic este acela al decalajului accentuat între forţa de vânzări supradimensionată și restul companiei care nu face faţă comenzilor. Vânzările scăpate de sub control pot crea așteptări false clienţilor, pot determina input-uri haotice în procesele de producţie generând abateri de la calitate. Rezultat final: pierderea cotei de piaţă. Astfel, pentru a evita fenomenul bulei de săpun care crește până pleznește, bugetarea proiectelor de management al schimbării devine o prioritate. Cu trecerea timpului fiecare organizaţie se schimbă, ăsta este un lucru cert. Deopotrivă, atât factorii externi (schimbări legislative, sezonalita-
Junior managers, chasing high profit rates, overlook this aspect, but later they will be overwhelmed by external or, most important, internal threats. No matter how bureaucratic (structured) one organization is, it requires a working adaptive and natural component. If not, eventually the system will stuck and collapse under its own weight. A typically case one can find is the oversized sales crew of a company which cannot solve all the orders since the rest of the staff is short. Sales out of control may deliver false expectations to the customers and chaotic inputs in manufacturing processes, eventually generating quality issues. The final result: lost market share. Therefore, in order to avoid the soap bubble pattern, which grows until it blows up, companies have to provision change management as a priority. It is a fact that passing time changes each organization. Both external factors (law changes, season, general economy etc.) and internal factors (team growth, data flows compli-
STREET GAMING
About companies’ growth tea, contextul economic general, etc.), cât și factorii interni (creșterea echipei, complicarea fluxului de informaţii, etc.) constituie surse de instabilitate organizaţională. Pentru fiecare etapă de dezvoltare este necesară derularea unor reforme structurale interne menite să realinieze obiectivele departamentelor, să reconfigureze procesele de producţie, precum și să reactualizeze politicile de personal. Managementul competent trebuie să “simtă” nevoile organizaţionale și să dezvolte instrumente specifice și potrivite pentru asigurarea fluidităţii producţiei. Magazinul din colţ nu se conduce la fel ca un lanţ de hipermarketuri. Organizaţiile active în industria jocurilor de noroc din România au constituit în ultimii zece ani exemple ideale de activităţi de creștere accelerată în condiţii de fluctuaţii intense a factorilor externi. Majoritatea schimbărilor – număr de aparate, autoritate de control, legislaţia pazei și protecţiei, cod fiscal, condiţii tehnice – au impactat puternic în modul de desfășurare al businessului. Astfel, multe firme deși realizau profit până în anul 2009 s-au închis vertiginos până la jumătatea anului 2012, iar altele și-au încetinit creșterea. Este important a sublinia că investiţia financiară substanţială în dezvoltarea unui model de business din industria jocurilor de noroc nu asigură în mod obligatoriu succesul, ci este doar una din condiţiile necesare. O miză cel puţin la fel de importantă o constituie alcătuirea unei echipe de management suficient de creativă și de competentă care să poată anticipa riscurile generate de fluctuaţiile realităţilor din piaţă și să poată planifica și implementa cu succes adaptările.
cations etc.) loosen organization bounds. For each step in company’s development internal change is required with the purpose of realigning objectives within departments, to reconfigure business process or update HR policies. The competent management has to “feel” the needs of the organization and to develop specific and tuned instruments to ensure the smoothness of business processes. The corner shop is not run the same as a hypermarkets chain. The gambling companies of he last ten years in Romania became ideal examples of accelerated growth under heavy variation of external threats. Most of external changes – number of machines, control bodies, security law, fiscal code, and technical requirements – affected a lot the business. Therefore, many companies on profit until 2009 were closed rapidly until second half of 2012. Others diminished their growth.
Each company manager is involved usually in which we call “growth objectives”. Since start-up, the management team is following the growth strategy, since the development is the one which – on short term – allows the company to survive. But, when the breakeven is passed, the management has to strive towards a new goal: organization sustainability.
It is important to say that big investment in a gambling business model in Romania is not necessary enough for success, but only a requirement. Another bet, at least as important, is putting up the management team to be creative enough and competent enough to anticipate threats and market fluctuations in order to respond successfully by plan and implement adaptations.
NR. 54 CASINO INSIDE 57
Robert Mizrachi “Este cel mai frumos sentiment din lume atunci când câștigi un turneu important”
Unul dintre cei mai mari jucători de poker din lume ne-a acordat în exclusivitate un interviu. Suntem foarte bucuroși sa prezentăm cititorilor noștri cele mai recente gânduri despre poker ale lui Robert Mizrachi. În cariera sa Robert a câștigat 2 brăţări la WSOP: prima, in 2007, la a 38-a ediţie a lui World Series of Poker (WSOP) la evenimentul cu un buy-in de 10,000$ Pot Limit Omaha Championship Event și ce-a de-a doua, anul trecut, la Eventul cu numărul 41, cu buy-in de 1,500$ Dealer's Choice Six-Handed. 58 CASINO INSIDE NR. 54
Mizrachi reprezintă un nume mare în poker în întreaga lume. Cine din cadrul familiei a adus pokerul în viaţa familiei voastre? Mama mea a adus pokerul în viaţa familiei noastre.
Când ai început să joci poker și cum? Am început să joc poker cu fratele meu, Michael, când aveam 13 ani.
Ce tip de poker preferi, live sau online, turnee sau cash games? Prefer un mix de jocuri cash.
Ce înseamnă pokerul pentru tine? Pokerul înseamnă mult pentru mine. Pentru că toată familia joacă poker și pentru că suntem foarte competitivi. Iar familia
EXCLUSIVITATE
”It's the best feeling in the world after win a big event” Mizrachi represents a big name in poker worldwide. Who from your family brought poker in your lives? My mother brought poker to our lives.
When did you start playing poker and how? Starting playing poker with my brother Michael when we were 13 years old.
Which kind of poker do you prefer, live or online, tournaments or cash games? I prefer mix cash games it's my preference.
What does poker mean for you? Poker means a lot to me. Because my whole family plays and we are very competitive. And my family is always there for each other.
How much time do you invest in poker? I invest about 30 hours a week playing poker.
How do you surprise the other players during games? I surprise the other players at the table my being funny humorous and just being myself. Not being a pro that's not fun to be around like others.
You are a prolific player. You have 2 Bracelets and a lots of final tables and cashes at WSOP and WPT. What it's your secret? How you succeed to be so pragmatic? My secret in my success is being patient playing the right events. Always being kind to people and just playing my best at all times.
What is the luck's role in poker? The luck holds with the best? The luck in poker is being at the right table at the right time and making players play bad as much as possible.
ROBERT ARE 3 FRAŢI: MICHAEL ȘI ERIC, CARE SUNT GEMENI, ȘI EI SUNT JUCĂTORI PROFESIONIȘTI DE POKER ȘI DONNIE – MEZINUL FAMILIEI CARE ESTE MAGICIAN DE PROFESIE. ROBERT HAS 3 BROTHERS: MICHAEL AND ERIC, WHO ARE TWINS, AND THEY ARE PROFESSIONALS POKER PLAYERS TOO AND DONNIE - THE YOUNGER BROTHER WHO IS A PROFESSIONAL MAGICIAN.
One of the greatest poker players in the world give us an interview exclusively. We are very happy to show our readers the Robert Mizrachi's fresh thoughts regarding poker. In his career Robert won 2 bracelets at WSOP: first, in 2007 at the 38th edition of World Series of Poker (WSOP) at the $10,000 Pot Limit Omaha Championship Event and second, last year at the Event #41, $1,500 Dealer's Choice SixHanded.
What do you feel in the moment when you win in a big poker tournament? It's the best feeling in the world after win a big event, got just feel like it is the biggest rush ever like skydiving.
Do you know a Romanian poker player? I don't know a Romanian player that I can recall.
Why do you think that poker has become a phenomenon in the world, including Romania? Poker has become a phenomenon because it is very competitive, everyone loves to play and anyone can win at any particular time. And it is the best feeling after winning a big event.
What should a poker player do in order to obtain important results on a constant basis? Every poker player should track there results and how they are doing overall there are many great apps to do so.
What would you advice a young people who want to start playing poker? If you are just starting to play poker and young you should first learn how to play online for play
NR. 54 CASINO INSIDE 59
EXCLUSIVITATE cei mai buni? Norocul în poker se regăsește la masa potrivită și la momentul potrivit și făcându-i pe jucători să joace cel mai prost poker cu putinţă.
Ce sentimente ai atunci când câștigi un turneu mare de poker? Este cel mai frumos sentiment din lume atunci când câștigi un turneu important, comparabil cu cel când te arunci cu parașuta.
Cunoști vreun jucător de poker român? Nu cunosc nici un jucător de poker român din cemi aduc aminte.
De ce crezi că pokerul a ajuns un fenomen în întreaga lume, inclusiv România? Pokerul a ajuns un fenomen deoarece este foarte competitiv, oricine iubește să joace și oricine poate câștiga la un moment dat. Și pentru că este cel mai frumos sentiment atunci când câștigi un turneu important.
Ce ar trebui să facă un jucător de poker pentru a obţine rezultate în mod constant?
money. And then come to a casino and play with people smaller limits and keep practicing and play with better player to learn from them.
CÂȘTIGURILE TOTALE DIN POKER ALE LUI ROBERT MIZRACHI SUNT 5,186,113$. ROBERT MIZRACHI’S TOTAL LIVE EARNINGS IN POKER ARE $5,186,113.
What are your future plans regarding poker? My future plans for poker is to play more poker tournaments. Play bigger cash games and travel and meet new people. Win more brackets WPT and EPTs.
Dacă ești la început și tânăr ar trebui mai întâi să înveţi să joci online pe bani. Apoi te duci într-un cazino și începi să joci cu alţii pe limite mici și continui să exersezi jucând cu jucători mai buni ca să înveţi de la ei.
Planurile mele de viitor în ce privește pokerul este să joc cât mai multe turnee de poker. Să joc mai multe partide cash, să călătoresc și să cunosc oameni noi. Să câștig mai multe turnee WPT și EPT.
My hobbies are tennis, darts, golf, going to the beach enjoying my family and friends.
Which was the most exciting moment in playing poker?
Care sunt pasiunile tale? mea este mereu acolo pentru fiecare din noi.
Cât timp investești în poker? Investesc în jur de 30 de ore pe săptămână jucând poker.
Cum îţi surprinzi adversarii pe parcursul jocurilor? Îi surprind pe ceilalţi jucători fiind amuzant la masa de joc și fiind eu însumi. Nefiind un profesionist fără umor, cum sunt alţii.
Ești un jucător prolific. Ai 2 Brăţări și o grămadă de mese finale și intrări în bani atât la WSOP, cât și la WPT-uri. Care este secretul tău? Cum reușești să fi atât de pragmatic? Secretul succesului meu constă în faptul că joc evenimentele pokeristice potrivite pentru mine. Întotdeauna fiind drăguţ cu oamenii și jucând cel mai bun poker al meu de fiecare dată.
Care este rolul norocului în poker? Norocul ţine cu 60 CASINO INSIDE NR. 54
Ce ai sfătui un tânăr jucător de poker care dorește să se apuce de poker?
Care sunt planurile tale de viitor în ce privește pokerul?
What are your hobbies?
The most exciting moment for me in poker is winning my 2007 10K PLo and making the final table with my brother (Michael) in the 50K Championship and watching him win after he knocked me out.
Fiecare jucător de poker ar trebui să urmărească rezultatele și modul în care acestea se obţin în general, există multe aplicaţii interesante care te ajută să faci asta.
Hobby-urile mele sunt tenisul, darts-ul, golful, să merg pe plajă împreună cu familia și prietenii.
Care a fost cel mai emoţionant moment din poker pentru tine? Cel mai emoţionant moment din poker pentru mine a fost atunci când am câștigat prima mea brăţară în 2007 și când am făcut masă finală cu fratele meu (n.r. Michael) în 2010 la turneul de 50,000$ The Players Championship Event 8 Game și l-am văzut câștigând evenimentul după ce m-a eliminat.
ROBERT MIZRACHI A TERMINAT ÎN BANI DE 34 DE ORI LA WSOP ȘI DE 11 ORI LA WPT. ROBERT MIZRACHI FINISHED IN CASH FOR 34 TIMES AT THE WSOP AND 11 TIMES AT WPT.
Turnee de poker în toată lumea Poker tournaments worldwide
Cazinou, eveniment Data turneului Casino, event Tournament data 08 Mai/May 08 Mai/May 9 Mai/May 9 Mai/May 9 Mai/May 10 Mai/May WPT Amsterdam 10 Mai/May 10 Mai/May 10 Mai/May Holland Casino 11 Mai/May Amsterdam 11 Mai/May 11 Mai/May 12 Mai/May 12 Mai/May 13 Mai/May 13 Mai/May 13 Mai/May 14 Mai/May 14 Mai/May 14 Mai/May 15 Mai/May 15 Mai/May 15 Mai/May 16 Mai/May 16 Mai/May 16 Mai/May 16 Mai/May 62 CASINO INSIDE NR. 54
Tipul turneului Tournament type WPT Main Event Satellite WPT High Roller Satellite WPT High Roller Day 1 WPT Warm Up WPT Main Event Satellite WPT High Roller Final Day WPT Bounty WPT Warm Up Final WPT Main Event Satellite WPT Bounty Final WPT Amsterdam Main EventDay 1A WPT Main Event Satellite WPT Amsterdam Main Event Day 1B WPT Mix PLO/THNL WPT 8 MAX NLH WPT Amsterdam Main Event Day 2 WPT Mix PLO/THNL Final WPT 8 MAX NLH Final WPT Amsterdam Main Event Day 3 WPT Big Stack Day 1 WPT Amsterdam Main Event Day 4 WPT Big Stack Day 2 WPT PLO WPT Turbo WPT Big Stack Final Day WPT Amsterdam Main Event Final Day WPT PLO Final
Buy-in €300 + €30 €300 + €30 €5,700 + €300 €300 + €30 €300 + €30 * €225 + €225 + €50 * €300 + €30 * €3,000 + €300 €300 + €30 €3,000 + €300 €300 + €30 €675 + €75 * * * * €1,350 + €150 * * €500 + €50 €275 + €25 * * *
POKER TOURNAMENTS Cazinou, eveniment Data turneului Casino, event Tournament data 20 Mai/May 20 Mai/May 21 Mai/May 21 Mai/May 22 Mai/May 22 Mai/May 23 Mai/May 23 Mai/May 23 Mai/May APPT 9 MACAU 24 Mai/May City of Dreams 24 Mai/May Macau 24 Mai/May Estrada do Istmo, 25 Mai/May Cotai, Macau 25 Mai/May 25 Mai/May 26 Mai/May 26 Mai/May 26 Mai/May 26 Mai/May 26 Mai/May 27 Mai/May 27 Mai/May 27 Mai/May 28 Mai/May 28 Mai/May 28 Mai/May 29 Mai/May 29 Mai/May 29 Mai/May 29 Mai/May 30 Mai/May 30 Mai/May 30 Mai/May 30 Mai/May 31 Mai/May 31 Mai/May 31 Mai/May 31 Mai/May 31 Mai/May 31 Mai/May Cazinou, eveniment Data turneului Casino, event Tournament data 08 Mai/May 08 Mai/May 08 Mai/May 08 Mai/May 9 Mai/May 9 Mai/May LAPT Panama 9 Mai/May 10 Mai/May PANAMA CITY 10 Mai/May 10 Mai/May 10 Mai/May 11 Mai/May 11 Mai/May 11 Mai/May 11 Mai/May 11 Mai/May 12 Mai/May 12 Mai/May 12 Mai/May 12 Mai/May 12 Mai/May
Tipul turneului Tournament type Qualifier to Main Event Satellite $1,500 Deepstack Qualifier to Main Event Satellite $1,500 KO Bounty Qualifier to Main Event Satellite $3,000 NLH APPT Macau Warm-up MEGA Satellite (10 Seat Guarantee) APPT Macau Warm-up ($1,000,000 Guarantee) [2-day event] Qualifier to Main Event Satellite Qualifier to Main Event Satellite APPT Macau Warm-up – Day 2 Main Event Satellite $15,000 NLH** [3-day event] $15,000 NLH – Day 2 $5,000 PLO (1 re-entry) [2-day event] Qualifier to Main Event MEGA Satellite $15,000 NLH – Final Table $5,000 PLO – Day 2 Qualifier to Main Event MEGA Satellite 50K Freezeout** [2-day event] Main Event MEGA Satellite (10 Seat Guarantee) MAIN EVENT - Day 1A** 50K Freezeout – Day 2 Main Event Satellite Main Event Turbo Satellite MAIN EVENT - Day 1B** $3,000 NLH Turbo MAIN EVENT - Day 2 Qualifier to High Roller Satellite $5,000 KO Bounty [2-day event] MAIN EVENT - Day 3 High Roller Satellite $5,000 KO Bounty – Day 2 High Roller (2 Rebuys)** [2-day event] 6-Max [2-day event] MAIN EVENT - Final Table 6-Max – Day 2 High Roller - Day 2 $2,500 Deepstack NLH Qualifier to APPT Manila Satellite APPT Manila Satellite* Tipul turneului Tournament type Day-1A NLH Main Event Unlimited Re-Entries NLH Main Event Super Satellite Unlimited Re-Entries NLH Mix Max Freeze-Out (8, 6 & 4-Handed) NLH Main Event Super Satellite Unlimited Re-Entries Day-1B NLH Main Event Unlimited Re-Entries PLO High Only Freeze-Out NLH Turbo Freeze-Out Day-2 NLH Main Event Unlimted Re-Entries Flight-A NLH Unlimited Re-Entries PLO High Only Dealers Choice 4 or 5 Cards Freeze-Out Flight-B NLH Unlimited Re-Entries Day-3 NLH Main Event Unlimited Re-Entries Day-2 NLH Unlimited Re-Entries NLH High Roller Super Satellite Unlimited Re-Entries Day-1 NLH Freeze-Out Day-1 NLH High Roller Unlimited Re-Entries Day-4 NLH Main Event Unlimited Re-Entries Day-2 NLH Freeze-Out Day-2 NLH High Roller Unlimited Re-Entries H.O.S.E Freeze-Out NLH Deep Stack Turbo Single Re-Entry
Buy-in $700 $1,500 $700 $1,500 $700 $3,000 $1,000 $5,000 $700 $700 $3,500 $15,000 $5,000 $700
$700 $50,000 $3,500 $25,000 $3,500 $3,500 $25,000 $3,000 $2,000 $5,000 $14,000 $100,000 $9,000
$2,500 $800 $3,600 Buy-in $2,500 $300 $200 $300 $2,500 $200 $600 $2,500 $1,100 $200 $1,100 $2,500 $1.10 $600 $600 $5,000 $2,500 $600 $5,000 $200 $600
NR. 54 CASINO INSIDE 63
POKER TOURNAMENTS
Cazinou, eveniment Data turneului Casino, event Tournament data 27 Mai/May 27 Mai/May 28 Mai/May 28 Mai/May 29 Mai/May 29 Mai/May 30 Mai/May 30 Mai/May th 46 Annual World 31 Mai/May Series of Poker 31 Mai/May 01 Iunie/June Rio All-Suite 01 Iunie/June Hotel & Casino 2 Iunie/June 3700 West 2 Iunie/June Flamingo Road 3 Iunie/June Las Vegas, NV US 3 Iunie/June 4 Iunie/June 4 Iunie/June 5 Iunie/June 6 Iunie/June 6 Iunie/June 07 Iunie/June 07 Iunie/June Cazinou, eveniment Casino, event
Data turneului Tournament data 22 Mai/May 23 Mai/May 23 Mai/May 23 Mai/May 24 Mai/May 24 Mai/May 25 Mai/May 25 Mai/May 25 Mai/May EUREKA 26 Mai/May HAMBURG 26 Mai/May 26 Mai/May Spielbank Schenefeld GmbH 27 Mai/May 22869 Schenefeld 27 Mai/May Schleswig Holstein 27 Mai/May 28 Mai/May Germany 28 Mai/May 29 Mai/May 29 Mai/May 30 Mai/May 30 Mai/May 30 Mai/May 31 Mai/May 31 Mai/May 31 Mai/May 64 CASINO INSIDE NR. 54
Tipul turneuluii Buy-in Tournament type Event #1: $565 Casino Employees No-Limit Hold’em Event #2: $5,000 No-Limit Hold’em Event #3: $1,500 Omaha Hi-Lo 8 or Better Event #4: $3,000 No-Limit Hold’em Shootout Event #5A: THE COLOSSUS $565 No-Limit Hold’em ($5,000,000 Guaranteed Prize Pool) Event #5B: THE COLOSSUS $565 No-Limit Hold’em ($5,000,000 Guaranteed Prize Pool) Event #5C: THE COLOSSUS $565 No-Limit Hold’em ($5,000,000 Guaranteed Prize Pool) Event #5D: THE COLOSSUS $565 No-Limit Hold’em ($5,000,000 Guaranteed Prize Pool) Event #6: $1,000 Hyper Hold’em Event #7: $10,000 Limit 2-7 Triple Draw Lowball Championship Event #8: $1,500 Pot-Limit Hold’em Event #9: $1,500 Razz Event #10: $10,000 Heads Up No-Limit Hold’em Championship Event #11: $1,500 Limit Hold’em Event #12: $1,500 No-Limit Hold’em 6-Handed Event #13: $2,500 Omaha/Seven Card Stud Hi-Lo 8 or Better Event #14: $1,500 No-Limit Hold’em Shootout Event #15: $10,000 Pot-Limit Hold’em Championship Event #16A: MILLIONAIRE MAKER $1,500 No-Limit Hold’em Event #16B: MILLIONAIRE MAKER $1,500 No-Limit Hold’em Event #17: $10,000 Razz Championship Event #18: $1,000 Turbo No-Limit Hold’em Event #19: $3,000 Limit Hold’em 6-Handed Tipul turneuluii Tournament type NL - Hold’em Mega Satellite to Main Event - 10 Seats GT Eureka Main Event - Day 1a NL - Hold’em Unlimited Rebuys Satellite to Eureka Main Event NL - Hold’em Turbo Freezeout Eureka Main Event - Day 1b NL - Hold’em 1 Rebuy + 1 Add On Satellite to Eureka High Roller NL - Hold’em Turbo Satellite to Eureka High Roller Eureka High Roller Day 1 NL - Hold’em Turbo Freezeout Satellite to Eureka Main Event Eureka High Roller Day 2 PL - Omaha Unlimited Rebuys + 1 Add On Day 1 NL - Hold’em Freezeout Satellite to Eureka Main Event Eureka Main Event - Day 1c PL - Omaha Unlimited Rebuys + 1 Add On Day 2 NL - Hold’em Turbo Freezeout Eureka Main Event - Day 1d Eureka Hamburg Cup - Day 1a Eureka Main Event - Day 2 Eureka Hamburg Cup - Day 1b Eureka Main Event - Day 3 Eureka Hamburg Cup Day 2 NL - Hold’em Turbo Freezeout Eureka Main Event - Final Day Eureka Hamburg Cup - Final Day NL - Hold’em Turbo Deepstack EPT Edition
Buy-in €150 + €15 €1000 + €100 €50 + €10 €200 + €20 €1000 + €100 €150 + €15 €250 + €25 €2000 + €200 €150 + €15 €2000 + €200 €300 + €30 €150 + €15 €1000 + €100 €300 + €30 €200 + €20 €1000 + €100 €300 + €30 CLOSED €300 + €30 CLOSED CLOSED €200 + €20 CLOSED CLOSED €150 + €15
OPINIE
Codul Fiscal nu oferă un cadru legislativ corespunzător, atât din perspectiva autorităţii de stat, cât şi a operatorilor din industria jocurilor de noroc. Ne refeream într-un articol anterior la prevederile articolului 18 din Titlul II, “Impozitul pe profit”, al Codului Fiscal. Acest articol impune organizatorilor de pariuri sportive, alături de alte activităţi presupus a fi expuse evaziunii fiscale, un impozit minim de 5% din veniturile înregistrate dacă “impozitul pe profit datorat pentru activităţile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective”. Afirmam atunci că pericolul evaziunii fiscale a fost înlăturat în cazul organizării de pariuri sportive, prin instalarea unui terminal electronic de monitorizare în timp real a tranzacţiilor efectuate de origanizatorii de pariuri licenţiaţi în România. Prevederea privind plafonul de impozitare minim instituită în 2003 a fost însă menţinută până în prezent. Nejustificat şi cu efecte vădit negative.
Cu ce va veni nou, oare, Codul Fiscal?! În prezent, o serie de prevederi din Codul Fiscal afectează nejustificat activitatea operatorilor de jocuri de noroc şi, implicit, încasările bugetare generate de aceştia. Aflat în dezbatere în Camera Deputaţilor, proiectul de Cod Fiscal ar trebui să fie modificat conform cu realităţile industriei şi prevederile legislaţiei destinate jocurilor de noroc.
O intervenţie oportună din partea legislativului ar fi aceea de a exclude pariurile sportive din lista activităţilor obligate de articolul 18 aplicării plafonului minim de impozitare. Efectul imediat l-ar reprezenta sporirea investiţiilor efectuate de operatorii din industrie şi, implicit, a contribuţiilor bugetare prin: • Creşterea volumului de TVA nedeductibil încasat din industrie; • Stimularea activităţii furnizorilor de bunuri şi servicii către operatorii de pariuri sportive (utilităţi, servicii de pază, închirieri de spaţii comerciale etc.); • Creşterea contribuţiilor sociale şi de sănătate prin creşterea numărului de angajaţi. Mergând mai departe, prin recent promulgata OUG 92, veniturile unui operator de jocuri de noroc sunt reglementate astfel: “Pentru calculul taxei aferente autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, venitul din jocurile de noroc al unui operator licențiat se calculează ca diferența dintre sumele încasate de la jucători cu titlul de taxă de participare la joc și premiile acordate (inclusiv <jack-pot>-ul) pentru fiecare tip de joc” (OUG92/2014, art. 1, alin. 1). Definiţia este preluată şi în proiectul legii de aprobare a OUG 92, aflat de asemenea sub lupa deputaţilor. Prin comparaţie, Codul Fiscal nu conţine o definiţie dedicată venitului din activităţi de jocuri de noroc, fapt care generează diverse interpretări atât în rândul organizatorilor, dar mai ales la nivelul autorităților statului. De aici până la interpretarea abuzivă, fără suport real, nu mai este decât un pas. Fără o definire clară, fără echivoc, a veniturilor obținute din jocuri de noroc, organizatorii de pariuri vor rămâne învăluiți în ceața incertitudinii cu impact direct, negativ, asupra deciziilor de investiții. Mai mult, în practica europeană privind legislaţia care vizează jocurile de noroc, “GGR – Gross Gaming Revenue”, respectiv diferenţa dintre venitul brut şi premiile plătite către jucători, este indicatorul folosit cu precădere pentru a defini venitul operatorului de jocuri de noroc. Această realitate este în mod facil verificabilă şi obligatoriu de considerat de către legislativ, în ideea că România s-a angajat fără rezerve în a-şi acorda legislaţia la practica din Uniunea Europeană. Considerând, prin urmare, specificitatea activităţii organizatorului de jocuri de noroc, este evident că definiţia din OUG 92 este cea care precizează în mod real venitul unui operator de jocuri de noroc. Astfel, demersul logic ar fi acela ca venitul unui operator de jocuri de noroc să fie definit întocmai şi în Codul Fiscal. De ce toate acestea? Pentru că un proiect de Cod Fiscal se află în aceste zile pe masa de lucru a Camerei Deputaţilor. Aşadar, este cel mai oportun moment pentru acordarea prevederilor de natură fiscală cu legislaţia jocurilor de noroc şi cu contextul economic actual. Ar fi în interesul statului roman.
NR. 54 CASINO INSIDE 65
GREG MERSON, pokerul l-a salvat de droguri ► DE BOGDAN FECHITĂ
Greg Merson are doar 27 de ani, însă și-a făcut deja un nume în istoria pokerului. A făcut senzaţie la ediţia din 2012 a WSOP, unde s-a ales cu un premiu de peste 8,5 milioane de dolari, dar reprezintă și una dintre cele mai frumoase povești ale pokerului: pasiunea lui a fost cea care l-a ajutat să învingă în lupta cu drogurile.
POKER PLAYER
GREG MERSON, poker saved him from drugs Greg Merson is only 27 years old, but he has already made a name for himself in the history of Poker. He was sensational at the 2012 edition of the WSOP, where he got a prize of more than $ 8.5 million, but he also represents one of the most beautiful stories of poker: his passion was the one that helped him to come out victorious in the battle with drugs.
DACĂ GREG MAI AVEA ÎNDOIELI CĂ NU E UN JUCĂTOR DE POKER BUN, ATUNCI EDIŢIA DIN 2012 A WSOP I LE-A SPULBERAT DEFINITIV. IF GREG SILL HAD ANY DOUBTS ABOUT HIS GAME OF POKER, THEN THE 2012 WSOP EDITION SET THINGS STRAIGHT.
Începutul
The Beggining
Povestea lui Greg începe în 2003, pe când avea doar 16 ani. Aflat în perioada în care frecventa colegiul, descoperă pokerul la TV și simte rapid o pasiune pentru acest joc. Pentru a pătrunde mai bine în tainele acestei discipline, Greg începe să își provoace prietenii de cartier la partide din ce în ce mai lungi de poker. E perioada în care singurele câștiguri obţinute se concretizează în experienţa acumulată. Odată cu terminarea colegiului se înscrie la Universitatea din Maryland, însă pasiunea pentru poker nu se estompează. Ba mai mult, Greg își ignoră tot mai mult studiile, alegând în schimb să joace poker. În cele din urmă, după doar două semestre și jumătate, renunţă definitiv la universitate pentru a se dedica doar pokerului.
Greg's story begins in 2003, when he was only 16 years old. During that period when he was a College student, he discovered poker at the TV and he quickly develops a passion for this game. In order to better penetrate the secrets of this discipline, Greg begins to challenge neighborhood friends at longer and longer poker games. It is the period during which the only winning he had were resumed to experience. When he graduated College he applied at the University of Maryland, but his passion for poker did not fade. What's more, Greg is increasingly ignoring his studies, choosing instead to play poker. Finally, after only two and a half semesters, he quits to the University for good to dedicate only to Poker.
Descurajarea
The Discouragement
De la jocurile cu prietenii din cartier sau colegii de universitate până la turneele profesioniste e un pas uriaș în care oricine se poate pierde. Greg nu a făcut excepţie. După ce renunţă la studii, încercă să pătrundă în lumea pokerului și să își facă un nume, dar încercările lui au fost zadarnice. După mai multe tentative, se bucură de câteva mici succese, însă drumul spre glorie e departe, iar așteptările lui rămân neîndeplinite. Deoarece nu descoperă succesul așteptat, se decide să își reia studiile și se înscrie la un colegiu comunitar. În paralel, nu renunţă la poker, încercând în continuare să dea lovitura care l-ar putea face celebru. Totuși, în inima lui începe să se strecoare un sentiment de descurajare.
From the games with neighborhood friends or university colleges to professional tournaments it's a giant step in which anyone can get lost. Greg was not an exception. After quitting studies, he attempts to enter the world of poker and to make a name for himself, but his attempts were futile. After several attempts, enjoying some small successes, but the road to glory was far away, and his expectations remained unfulfilled. Because he does not find the expected success, he decided to resume his studies and enroll in a Community College. In parallel continues with poker, trying to make a stab that could make him famous. However, a feeling of discouragement starts to slip into his heart.
Dependenţa
The Addiction
Ce faci atunci când pasiunea pare să te înșele, iar așteptările și speranţele tale îţi sunt năruite? Probabil că această întrebare și-a pus-o și Merson în momentele sale de deznădejde. A fost perioada în care nu își mai găsea ţelul în viaţă, iar uneori, când treci prin astfel de momente, poţi ceda. Greg a cedat. Și a început să își ascundă dezamăgirea în droguri. Cocaină... Marijuana...Dependenţă. Pentru Greg începe calvarul, iar singura care îl mai putea salva era pasiunea lui. În momentul în care ajungi la capăt ai două posibilităţi: renunţi definitiv sau te agăţi de cea mai mare calitate a ta și mai încerci o dată. El a ales a doua variantă.
What do you do when passion seems to betray you, and your hopes and expectations are shattered? Perhaps this question haunted Merson also during his times of discouragement. This was the period in which his goal was no longer alive, and sometimes, when you pass through such moments, you can succumb. Greg snapped. And began to hide his disappointment in drugs. Cocaine [...] Marijuana ... Addiction. The nightmare begins for Greg, and the only one left to save him was his passion. When you get to the end you have two possibilities: to give up for good or to cling on your best quality and try once more. He chose the second one.
Revenirea
The Rebound
Sfârșitul lui 2007 începe să arate roadele acestei decizii. Greg e în plină luptă cu drogurile, însă cunoaște prima mare satisfacţie ca jucător de po-
The end of 2007 begins to show the fruits of that decision. Greg is struggling with drugs, but gets to known his first great satisfaction as a poker
NR. 54 CASINO INSIDE 67
POKER PLAYER ker. Câștigă eventul No Limit Hold'em 200$+30$ din cadrul Super Stack Hold'em Series și e recompensat cu 18,053$. Două zile mai târziu, în cadrul aceluiași turneu, dar la un alt event, mai bifează o intrare în bani și primește încă 1,031$. Sunt primele semne că Greg se află pe drumul cel bun. Până în 2012, mai prinde doar încă șase clasări în bani, fără să mai câștige vreun turneu. Cea mai importantă sumă câștigată a fost 23,500$ pentru locul 103 ocupat la EPT PCA Paradise Island 2010. În total, adună 96,377$, însă asta reprezintă doar încălzirea pentru ceea ce va urma.
• TOTAL WINNINGS: $10,962,188 • GREATEST WIN: $8,531,853 (NO LIMIT HOLD'EM, 2012WSOP) • BRACELETS: 2 • WSOP MONEY CLASSIFICATIONS: 11 • ONLINE WINNINGS: $361,459 • THE PLACE IN ALL-TIME WINNINGS TOP: 24 • ONLINE NICKNAME: GREGY20723
Campionul Las Vegas. Gregory Merson. WSOP 2012. Locul, omul și evenimentul. Dacă Greg mai avea îndoieli că nu e un jucător de poker bun, atunci ediţia din 2012 a WSOP i le-a spulberat definitiv. În cadrul eventului #23, Greg bifează prima clasare în bani: locul 21 și un premiu de 16,850$. Un început timid, dar sigur, pentru că peste trei zile avea să mai vină un premiu, ceva mai frumos: 70,280$ pentru locul 5 în eventul #28. Ziua de 11 iunie avea să îl transforme, însă, nu doar într-un campion, ci și într-un milionar. E momentul de glorie mult căutat de Greg și lovitura pe care spera să o dea încă de când împărţise primele cărţi de poker prietenilor săi din cartier. Gregory Merson câștigă turneul 10,000$ No Limit Hold'em - Six Handed și primește ca premiu 1,136,197$. Astfel, Greg reușește să spargă bariera și să câștige primul turneu important. Visul frumos nu se termină, însă, aici! Peste patru zile, în cadrul 10,000$ World Championship, Merson se încununează din nou campion și primește nu unul, ci opt milioane de dolari. Mai exact 8.531.853$. E momentul în care începe să se bucure de un alt ”drog”: euforia dată de bucuria unui câștig uriaș în doar câteva zile. Vechile dependenţe nu mai există.
Happy-end Explozia lui Gregory Merson de la WSOP 2012 se va transforma într-una din cele mai frumoase povești ale industriei pokeristice. Numele tânărului care nu a renunţat la pasiunea lui avea să devină cunoscut tuturor pasionaţilor de poker. Povestea lui de viaţă continuă. După acest moment, continuă să joace în turneele de poker, iar în ianuarie 2014 mai bifează un câștig impresionant: 948.996$ pentru locul 2 la EPT PCA Paradise Island. În paralel, a jucat și poker online cu userul gregy20723 și a reușit și aici să bifeze câteva rezultate importante. Cât despre lupta cu drogurile, iată ce declara Greg: ”Oricât de ciudat ar suna, adevărul este că pokerul m-a salvat de droguri. Nu știu unde aș fi ajuns acum dacă nu aș fi avut această pasiune. La început, tot ce câștigam din poker se duceau pe droguri. Pe măsură ce deveneam mai dependent de cocaină, mi-am dat seama că banii pe care îi câștigam nu îmi mai sunt suficienţi pentru a-mi cumpăra dozele necesare. Practic, nu mai aveam bani să fac bani. În 2007 m-am înscris în programul Drogaţii Anonimi și după trei luni de sobrietate am venit cu o propunere la părinţii mei. Renunţ la droguri, dar mă apuc din nou de poker. Știam că trebuie să îmi urmez visul. Îmi doresc să fiu cunoscut ca unul dintre cei mai buni jucător din toate timpurile. Eu doar iubesc jocul acesta”.
68 CASINO INSIDE NR. 54
player. He won $ 2,500 No Limit Hold'em $ 200+ $ 30 event within the Super Stack Hold'em Series and is rewarded with $ 18,053. Two days later, in the same tournament, but at another event, he checks another money prize and receives $ 1,031. These were the first signs that Greg is on the right track. By 2012, he only has six more money cashing, without winning any tournament. The highest amount he won was $ 23,500 for the 103rd place at EPT PCA Paradise Island 2010. In total, he makes $ 96,377, but this is only warming compared to what will follow.
The Champion Las Vegas. Gregory Merson. WSOP 2012. The place, the man and the event. If Greg sill had any doubts about his game of poker, then the 2012 WSOP edition set things straight. In the #23 event, Greg gets first money win: the 21st place and a prize of $16,850. A shy beginning, but a sure one, as in three more days another prize was to follow, a better one: $70,280 for the 5th place at the #28 event. The day of June 11th, transformed him, not just in a champion, but also into a millionaire. It's the moment of glory much sought after by Greg and the boom he had hoped for hopes ever since he dealt his first poker cards to his friends from the neighborhood. Gregory Merson wins the $ 10,000 No Limit Hold'em SixHanded and receives the prize of $1,136,197. Thus, Greg manages to break the barrier and to win his first major tournament. However the beautiful dream does not end here! Four days later, within the $ 10,000 World Championship, Merson is crowned champion again and receives not one but eight million dollars. Exactly, $ 8.531.853. It's when he starts to enjoy another "drug": the euphoria given by the joy of a huge win in just a few days. The old addictions no longer existed.
• CÂȘTIGURI TOTALE: 10,962,188$ • CEL MAI MARE CÂȘTIG: 8,531,853$ (NO LIMIT HOLD'EM, WSOP 2012) • BRĂŢĂRI: 2 • CLASĂRI ÎN BANI LA WSOP: 11 • CÂȘTIGURI ÎN ONLINE: 361,459$ • POZIŢIA ÎN CLASAMENTUL ALLTIME AL CÂȘTIGURILOR: 24 • NICKNAME ONLINE: GREGY20723
Happy-end The explosion of Gregory Merson at the WSOP 2012 will turn into one of the most beautiful stories of the poker industry. The name of the young man who has never renounced his passion would become known to all poker enthusiasts. His life story continues. After this point, he continues to play in poker tournaments, and in January 2014 he registers another impressive gain: $ 948.996 for the 2nd place at the EPT PCA Paradise Island. In parallel, he also starred with online poker, under the user gregy20723 and managed to obtain some important results here also. As for the fight against drugs, here's what Greg declared: "as strange as it sounds, the truth is that poker saved me from drugs. I don't know where I would be now if I had not had this passion. At first, every penny I won at poker went on the drugs. As I was getting more addicted to cocaine, I realized that money that I was earning are no longer enough for my necessary fixes. Basically, I had no more money to make money. In 2007 I enrolled in the Anonymous Users Program, and after three months of sobriety I came up with a proposal for my parents. I was to give up drugs, but I to start poker again. I knew that I must follow my dream. I wanted to be known as one of the best players of all time. I just love this game".
Casino de Divonne les Bains Joc, voie bună și aer curat Games, fun and fresh air
Zona Rhone a Alpilor Francezi vă aduce de această dată în primplan resortul şi cazinoul Divonne les Bains, localizat în nord-estul Genevei, la aproximativ 7 km, aproape de graniţa cu Elveţia.
70 CASINO INSIDE NR. 54
Oficial, denumirea cazinoului este Casino de Divonne şi acesta face parte din domeniul Divonne, care la rândul său aparţine grupului Partouche. Domeniul cuprinde un hotel de 4 stele, cazinoul, un teren de golf, un lac, precum şi alte zone de agrement. Cazinoul este localizat în centrul parcului Divonne, adiacent restaurantului.
Istoricul oraşului Divonne Localizat în estul Franţei, în apropiere de Geneva, comuna Divonne les Bains, este cunoscută ca atare încă din secolul XIX. Cea mai veche clădire a oraşului este castelul “Chauteau de Divonne” ce datează din secolul XVIII, construit pe ruinele unui castel medieval, care s-a dorit a fi Hotelul Divonne. Terenul de golf a fost construit în anii 1930, cazinoul, hipodromul oraşului, piscina exterioară şi lacul au fost construite după 1945. Cazinoul a fost deschis în septembrie
1954. Oraşul deţine şi un mic teatru, unde în fiecare vară se organizează un festival de muzică. Populaţia oraşului a ajuns în prezent la peste 8.000 de locuitori (conform recensământului din anul 2011), dintre care 23% sunt imigranţi, procent la care s-a ajuns în scurt timp, deoarece până în anii 1990 populaţia nu depăşea 5.000 de suflete. Oraşul pune accent pe evenimentele culturale, disponibile de-a lungul întregului an şi, de asemenea, pe o piaţă deschisă în fiecare duminică.
Hotelul Divonne les Bains Hotelul este localizat la 15 minute distanţă de terenul de golf, de esplanada zonei Divonne les Bains şi de centrul nautic. Lacul şi pădurea din zonă se află şi ele la 2 km distanţă. Hotelul oferă servicii spa, serviciile cazinoului şi ale restaurantelor din incintă. Parcarea gratuită
CASINOS
CAZINOUL FACE PARTE DIN ANUL 2005 DIN CADRUL GRUPULUI PARTOUCHE, GRUP FONDAT ÎN 1973, DEŢINĂTOR A NUMEROASE RESORTURI, CAZINOURI ŞI RESTAURANTE. THE CASINO HAS BEEN FROM 2005 PART OF THE PARTOUCHE GROUP, A 1973 FOUNDED GROUP, OWNING NUMEROUS CASINOS, RESORTS AND RESTAURANTS.
Officially, the casino is called Casino de Divonne and it is part of Divonne domain, which is also part of Partouche group. This domain owns a 4* hotel, the casino, a golf field, the lake and other recreational areas. The casino is situated in the middle of Divonne Park, right next to the restaurant.
The history of Divonne City Divonne les Bains is located in the Eastern France, close to Geneva and it is known to be a village from the XIXth century. The oldest building in the village is “Château de Divonne” , from the XVIIIth century, built on the old ruins of a medieval castle, which was meant to be Divonne Hotel. The golf field was built in 1930, the casino, turf , lake and external pool were built after 1945. The casino was opened in September 1954. The city also has a small theatre, which hosts each summer a music festival. The population here is at the moment over 8000 villagers ( according to the statistics in 2011 ), of which 23% are immigrants. This number of people was rapidly reached taking into account that until 1990, there weren`t more than 5000 people.
împreună cu serviciile unui valet şi serviciile de internet wi-fi sunt incluse. Sunt disponibile, de asemenea, serviciile a 5 restaurante, 3 baruri-lounge, ale piscinei exterioare de 50 m lungime şi ale unui club de fitness, precum şi ale unui circuit de 3,3 km în jurul lacului pentru alergare, terenuri de tenis şi de fotbal. Cele 133 de camere beneficiază de toate serviciile unui hotel de 4 stele inclusiv room-service, wi-fi și minibar. Micul-dejun este inclus, o sală de conferințe este disponibilă, la fel şi serviciile de babysitting, iar animalele sunt acceptate în hotel.
Atracţiile zonei Divonne les Bains În zona de agrement se pot practica diverse activităţi sportive ca rafting, ski, ski nautic, snowboarding, sailing. Majoritatea turiştilor vin în zonă pentru a se bucura de un sat-spa liniştit, puţin populat, care oferă servicii de lux la nivel înalt, la fel ca orice zonă populară de relaxare a Europei.
Rhone area in the French Alps brings into your attention this time Divonne les Bains Resort and Casino, placed in North-East from Geneva, 7 km far away from it, close to Switzerland`s frontier. ► DE ROXANA LEONTE
NR. 54 CASINO INSIDE 71
CASINOS Foarte căutate de către turişti sunt traseele montane, traseele prin pădure şi zona rurală din împrejurimi, alături de frumuseţea munţilor şi a parcului naţional Jura şi, bineînțeles, ale lacului Geneva, puncte între care este poziţionat oraşul. Mulţi turişti vin în zonă special pentru aceste trasee montane. La fel de cunoscute şi căutate în zonă sunt cele peste 30 de izvoare naturale ce se află aici.
CAZINOUL OFERĂ JUCĂTORILOR UN NUMĂR DE 256 DE SLOTURI - UN NUMĂR IMPRESIONANT PENTRU UN ASTFEL DE CAZINO, ȘI ARE 330 DE ANGAJAŢI.
Casino de Divonne Cazinoul din Divonne les Bains este unul destul de mare raportat la oraşul în care se află şi unul dintre primele cazinouri din Franţa, deţinător al recordului european la acordarea unui jackpot: 1.312.518 euro. Cazinoul oferă jucătorilor un număr de 256 de sloturi - un număr impresionant pentru un astfel de cazino, și are 330 de angajaţi. Acesta beneficiază de asemenea de 15 mese de joc live, oferind mese de joc clasice pentru blackjack sau ruletă. Iubitorii de poker vor găsi aici mese de poker pentru jocuri de cash precum Texas Hold’em, dar şi pentru turnee. Sălile de joc sunt deschise până la 4 dimineaţa începând cu orele 10 dimineaţă pentru sloturi şi orele 19 pentru mesele de joc live. Sunt disponibile 7 mese pentru ruletă, 4 mese de blackjack, video-slots, video poker şi ruletă englezească electronică. Pentru sloturi se poate juca cu denominări cuprinse între 20 de cenți şi 2 euro, la fel şi la video poker, la ruleta franceză se poate juca de la un pariu minim de 3 euro şi până la 450 de euro, iar pentru ruleta engleză între 3 şi 150 de euro, Poker Texas Hold`em între 100 şi 500 de euro, iar la Blackjack între 3 şi 1500 de euro. Dresscode-ul pentru incinta cazinoului este casual. Intrarea în cazino este destinată persoanelor peste 18 ani, care sunt nevoite să prezinte un act de indentitate. În interiorul cazinoului sunt 2 restaurante arondate sălilor de joc: Sala Le Magic, în zona sloturilor, deschisă zilnic până la 2:30 în noapte şi sala Les Quatre Saisons, deschisă zilnic până la 2. Cazinoul face parte din anul 2005 din cadrul grupului Partouche, grup fondat în 1973, deţinător a numeroase resorturi, cazinouri şi restaurante. Alături de grupul Barriere, este unul dintre principalii deţinători de cazinouri din Europa, cu peste 46 de cazinouri în Franţa, Elveţia, Spania, Tunisia și Belgia.
The small city is focused on cultural events, available over the year and also a Sunday market.
Divonne les Bains Hotel The hotel is located 15 minutes from the golf field, from the nautical centre and the esplanade of Divonne les Bains. The lake and woods in the area are also 2 km far away. The hotel offers spa, casino and the restaurant`s services altogether. Free parking, an available valet and Wi-Fi services are included. There are also available services from 5 restaurants, 3 lounge-bars, an external pool 50 m long, a fitness club and a 3, 3 km jogging tour around the lake, football and tennis fields. The 133 rooms in the hotel have 4* services like room-service, minibar and Wi-Fi. There is a conference hall available, breakfast included, babysitting services and animals are accepted inside.
Divonne les Bains Area Attractions In the recreational area different sports can be practiced like skiing, nautical skiing, rafting, snowboarding, and sailing. Tourists come here to enjoy a silent spa-village, not very populated, offering luxurious services at a high level, like the other much more popular relaxing areas in Europe. Very much appreciated by tourists here are the mountain routes, woods routes and the countryside in the area, next to the beauty of the mountains and the National Park Jura and of course of the Geneva Lake, main attractions near which the city is located. Many tourists come here especially for those mountain routes. As popular and looked after in the area are the 30 natural springs from Divonne.
Casino de Divonne Casino de Divonne is a big one compared to the dimension of the city Divonne and one of the
72 CASINO INSIDE NR. 54
THE CASINO OFFERS TO VISITORS 256 SLOTS, AN IMPRESSIVE NUMBER FOR SUCH A CASINO, OWNING 330 EMPLOYEES.
first casinos in France, owner of the European jackpot record, offering 1.312.518 Euro. The casino offers to visitors 256 slots, an impressive number for such a casino, owning 330 employees. It also has 15 live games tables and classic tables for blackjack and roulette. Poker lovers will find here cash poker tables like Texas Hold`em and also tournament tables. Gaming halls are opened from 10 p.m. to 4 a.m. for slots and from 19 p.m. to 4 a.m. for live games. There are 7 roulette tables, 4 blackjack tables, video-slots, video-poker and electronic English roulette. Slots can be played with denominations between 2 cents and 2 Euro, as well as for video poker. For the French roulette the bet is between 3 and 450 Euro and for English roulette between 3 and 150 Euro, Poker Texas Hold`em between 100 and 500 Euro and Blackjack between 3 and 150 Euro. The casino`s dress code is casual. Only people over 18 may enter the casino, based on an ID. Inside the casino there are two restaurants attached to the gaming halls, Le Magic Hall in the slots area, opened daily until 2.30 a.m. and Les Quatre Saisons Hall opened until 2 a.m. The casino has been from 2005 part of the Partouche Group, a 1973 founded group, owning numerous casinos, resorts and restaurants. Next to Barierre Group, it is one of the main casino owners in Europe, with over 46 casinos in France, Belgium, Switzerland, Spain and Tunisia.
Cele Mai Mari Hipodroame din Lume (13) Seoul Racecourse Park, Coreea de Sud
Prezentare SERIALUL NOSTRU DEDICAT CELOR MAI IMPORTANTE HIPODROAME DIN LUME CONTINUĂ ȘI ÎN ACEASTĂ EDIŢIE. FRUMUSEŢEA CURSELOR DE CAI NE CUPRINDE CU FIECARE EDIŢIE CE TRECE. ESTE MINUNAT SĂ VEZI CÂTĂ PASIUNE NAȘTE ACEST LOC MINUNAT, ÎN CARE OMUL ȘI CALUL SĂU SUNT UN ÎNTREG, UNDE ATMOSFERA DIN TRIBUNE ESTE ELECTRIZANTĂ, IAR DORINŢA CA FAVORITUL TĂU SĂ CÂȘTIGE ESTE ADUCĂTOARE DE ZÂMBETE FERICITE. VOM TRĂI ÎMPREUNĂ ACEASTĂ POVESTE DESPRE VICTORII ȘI ÎNFRÂNGERI, DESPRE OAMENI ȘI CAI, DESPRE LEGENDE, AMBIŢII ȘI SATISFACŢII.
Cursele de cai au o tradiție veche în Coreea. De-a lungul istoriei lor, cursele de cai coreene au cunoscut multe realizări. Industria curselor de cai din Coreea s-a dezvoltat rapid în ultimul deceniu, iar începând cu 2012, audiența a ajuns la 16 milioane, iar veniturile din pariuri au ajuns la aproape 7 miliarde de dolari. Autoritatea Curselor din Coreea (KRA) este singura autoritate de curse din Coreea conform legislației din această țară, şi este sub supravegherea Ministerului pentru Alimente, Agricultură, Silvicultură și Pescuit din această țară.
Istoria Curselor de Cai în Coreea În Coreea cursele de cai datează încă din luna mai a anului 1898, când un institut de limbi străine patronat de către guvern a organizat o cursă de măgari în ziua dedicată sportului. În aprilie 1914, s-a desfăşurat prima întâlnire ecvestră de cai de rasă din ţară deschisă pentru public. Cu toate
74 CASINO INSIDE NR. 54
acestea, cursele erau organizate doar în scopuri de divertisment. Abia în anii 1920 "cursele de cai moderne", care implică un sistem de pariere, și-au făcut debutul. În 1922 a fost înființat Joseon Racing Club, primul club autorizat de cai de curse al naţiunii, care avea să organizeze curse de cai mai sistematic şi mai bine organizate. Mai târziu, în 1949, Asociația Joseon Racing a fost redenumită "Korea Racing Association (KRA)" (Asociația Curselor de Cai din Coreea), şi au fost făcute eforturi pentru a se restabili identitatea naţională în privința curselor de cai. În cele din urmă, în 1933, a fost promulgat decretul privind cursele de cai. Prin decret, numai cluburile de curse membre aveau permisiunea să organizeze curse de cai. Asociația Joseon Horse Racing Association (non-guvernamentală), a fost de asemenea înfiinţată în 1933 pentru a coordona şi controla cluburile de cai din întreaga naţiune şi pentru a asigura consecvenţa în ad-
SPORTS BETTING
Introduction The horse races have a big tradition in South Korea. Throughout its history, Korean horse racing has seen many achievements. The Racing Industry in Korea has been developed rapidly over the past decade, and as of 2012, overall attendance figures reached 16 million with the betting turnover around US$ 7 billion. Korea Racing Authority(KRA) is the sole racing authority in Korea by KRA Law, and is under the supervision of the Ministry for Food, Agriculture, Forestry and Fisheries.
History of the Turf in South Korea Horse racing in Korea traces back to May 1898, when a foreign-language institute run by the government held a donkey race on its sports day. In April 1914, the first race meeting in the country that was open to the public was held. The races, however, were for entertainment purposes only. It was in the 1920s that "modern horse racing", involving a betting system, made its debut. In 1922, Joseon Racing Club, the nation's first-ever authorized horse racing club, was established to make horse racing more systematic and better organized. Later, in 1949, Joseon Racing Association was renamed "Korea Racing Association(KRA)", and efforts were made to restore the national identity in relation to horse racing. Finally, in 1933, a decree on horse racing was promulgated. Under the decree, only incorporated racing clubs were allowed to conduct horse racing. Joseon Horse Racing Association (nongovernmental) was also established in 1933 to coordinate and control the incorporated racing clubs across the nation and to ensure consistency in their administration. In 1945, the Chosun Horse Affairs Authority was renamed to the Korea Racing Authority, and efforts were made to restore the national identity in horse racing. However, the Korean War which broke out in 1950 resulted in great turmoil for Korean society, thus undermining the development of horse racing. Worse yet, during the three-year war, racecourses were requisitioned for military training and horse racing came to an abrupt halt. The Korean War, however, which broke out in 1950, resulted in great turmoil for the Korean society, thus undermining the development of horse racing. Worse yet, during the three-year war, racecourses were used for military training and horse racing came to an abrupt halt. To keep the tradition of horse racing alive, KRA worked out a plan to reestablish the racecourse at Ttukseom in Seoul. The construction, which began during the war, was completed in May 1954. Thanks to KRA's dedication, horse racing resumed in South Korea, and the newly con-
structed Ttukseom racecourse served as the hub of Korean horse racing until it was relocated to the modern racecourse in Gwacheon in 1989. To form a link in the chain of the program so as to make the most of the Olympic facilities, the government designated KRA as the organization that was exclusively responsible for constructing the Olympic Equestrian Park. Accordingly, KRA secured 280 acres of land in the Gwacheon area, the southern outskirts of Seoul, and began the construction of the park in 1984. After the Olympics, the Olympic Equestrian Park was converted into a racing facility named "Seoul Racecourse," and the first race in such facility was held on September 1, 1989. With the opening of the Seoul Racecourse, the 36-year-long era of the Ttukseom Racecourse came to an end, and the nation's horse racing continued to make great strides. In June 2004, the International Cataloguing Standards Committee conferred to South Korea to add seven Korean Grade Races to the Blue Book list, starting from 2005. In an effort to raise the country's racing quality and to promote horse racing nationwide, KRA started the construction of a new thoroughbred racecourse in Busan, the second largest city in South Korea. The grand opening of the racecourse was in April 2005.
About Seoul Racecourse Park After the successful hosting the Olympic equestrian competitions, the Park was converted to the Seoul LetsRun Park in September 1989 for thoroughbred flat races. There are 2 sand tracks. The circumference of both the inner and outer track is 1,600m and 1,900m respectively. Both are 23m in width and widen to 30m in the home straight to accommodate a 450m run to the winning post. There are 2 grandstands. Happy Ville can accommodate 35,000 people and Lucky Ville 42,000 people. Both grandstands are equip-
The Biggest Racecourse in the World (13) Our series dedicated to the most important racetracks in the world continues within this edition as well. The beauty of horseracing undertakes us with each passing issue. It's great to see how much passion this wonderful place wakes, the man and his horse are a whole, the atmosphere in the tribunes is electrifying, and the wish that your favorite win is a happy smiles bringer. We shall live together this story about wins and losses, about people and horses, about legends, ambitions and satisfactions.
NR. 54 CASINO INSIDE 75
SPORTS BETTING ZONA TOTALĂ: 1.149,936M 2 (284 ACRI) CAPACITATE TRIBUNĂ: 2 CONSTRUCŢII, 77.000 DE PERSOANE ZONA DE ÎNȘEUAT: 1 CLĂDIRE, 24 DE GRAJDURI ZONA DE GRAJDURI: 60 DE CLĂDIRI, 1.442 DE GRAJDURI HIPODROM (COTIRE LA STÂNGA) -TURNANTA EXTERIOARĂ - 1,800M (LUNGIME); 25M (LĂŢIME) -TURNANTA INTERIOARĂ - 1,600M (LUNGIME); 25M (LĂŢIME) -LINIA FINALĂ - 450M (LUNGIME); 30M (LĂŢIME)
ministrarea acestora. În 1945, Autoritatea Afacerilor Curselor de Cai Chosun a fost redenumită Autoritatea de Curse din Coreea, şi au fost făcute eforturi pentru a restabili identitatea naţională în cursele de cai. Cu toate acestea, războiul coreean, care a izbucnit în 1950 a dus la o mare criză pentru societatea coreeană, subminând astfel dezvoltarea curselor de cai. Mai rău, în timpul războiului de trei ani, hipodromurile au fost rechiziționate pentru pregătire militară şi cursele de cai au încetat brusc. Pentru a păstra vie tradiția curselor de cai, KRA a elaborat un plan de restaurare a hipodromului de la Ttukseom, Seul. Construcţia, care a început în timpul războiului, a fost finalizată în mai 1954. Datorită dedicației KRA, cursele de cai au fost reluate în Coreea de Sud, şi nou construitul hipodrom Ttukseom a servit ca epicentru coreean al curselor de cai până în 1989, când acesta a fost mutat la modernul hipodrom din Gwacheon. Pentru a forma o legătură cu programul Jocurilor Olimpice și pentru a profita din plin de facilităţile acestora, guvernul a desemnat KRA ca organizaţie responsabilă pentru construirea Parcului Olimpic Ecvestru. În consecinţă, KRA a asigurat 280 de acri de teren în zona Gwacheon, la marginea de sud a orașului Seul, şi în 1984 a început construirea parcului. După Jocurile Olimpice, Parcul Olimpic Ecvestru a fost transformat într-o facilitate de curse numită "Seoul Racecourse", iar pe 1 septembrie 1989 a avut loc prima cursă în acest loc. Cu deschiderea lui Seoul Racecourse, istoria de 36 de ani a hipodromului Ttukseom a ajuns la final, şi cursele de cai ale naţiunii coreene au continuat să se dezvolte cu paşi mari. În iunie 2004, Comitetul de Catalogare a Standardelor Internaţionale a conferit Coreei de Sud şapte grade la lista Cărții Albastre, începând cu 2005. Într-un efort de ridicare a nivelului calității curselor din ţară şi de a promova cursele de cai la nivel național, KRA a început construirea unui nou hipodrom la Busan, al doilea mare oraş din Coreea de Sud. Deschiderea hipodromului a avut loc în aprilie 2005.
Despre Seoul Racecourse Park După găzduirea cu succes a competițiilor ecvestre olimpice, în septembrie 1989, parcul a fost mutat la Seul LetsRun Park destinat curselor de cai de rasă. Aici există 2 piste de nisip. Circumferinţa ambelor piste, de interior şi de exterior, este de 1600 şi respectiv 1900 m. Ambele au 23m în lăţime şi deschise la 30m în dreptul liniei de fi-
76 CASINO INSIDE NR. 54
GROSS AREA: 1.149,936M 2 (284 ACRES) GEANDSTAND CAPACITY: 2 BUILDINGS, 77,000 PERSONS SADDLING AREA: 1 BUILDINGS, 24 STALLS STABLE AREA: 60 BUILDINGS, 1,442 STALLS RACETRACK (LEFT-HANDED) -OUTER TEACK - 1,800M(L) ; 25M(W) -INNER TEACK - 1,600M(L) ; 25M(W) -HOMESTRSTCH - 450M(L) ; 30M(W)
nal pentru a se potrivi unei curse de 450m. Există și 2 tribune. Happy Ville poate găzdui 35.000 de oameni şi Lucky Ville, 42.000. Ambele tribune sunt echipate cu diverse facilităţi moderne pentru a se asigura confortul fanilor. Există 2 zone de grajduri. Zona Juam care găzduieşte aproximativ 700 de cai şi Zona Sampo cu aproximativ 600 de cai. Family Park este zona de parc din interiorul hipodromului unde vizitatorii parcului LetsRun Seoul se pot bucura de diverse atracții, precum grădini de trandafiri, ponei de echitație pentru copii, simulare de curse de mașini şi în funcţie de sezon, fie de piscinele de vară, fie de patinoarele de iarnă. Zona totală: 1.149,936m2 (284 acri) Capacitate Tribună: 2 construcții, 77.000 de persoane Zona de Înșeuat: 1 clădire, 24 de grajduri Zona de Grajduri: 60 de clădiri, 1.442 de grajduri Hipodrom (cotire la stânga) - Turnanta exterioară - 1,800m (Lungime); 25m (Lățime) - Turnanta interioară - 1,600m (Lungime); 25m (Lățime) - Linia Finală - 450m (Lungime); 30m (Lățime)
ped with various facilities for the convenience of racing fans. There are 2 stable areas. Juam Stable Area houses about 700 horses and Sampo Stable Area houses about 600 horses. The Family Park is the park area inside the racetrack where visitors to the Seoul LetsRun Park can enjoy its many features including rose gardens, children's pony riding, racing simulation machines and depending on the season, either wading pools in summer or skating rinks in winter. Gross area: 1.149,936m2 (284 acres) Geandstand capacity: 2 buildings, 77,000 persons Saddling area: 1 buildings, 24 stalls Stable area: 60 buildings, 1,442 stalls Racetrack (left-handed) - Outer teack - 1,800m(L) ; 25m(W) - Inner teack - 1,600m(L) ; 25m(W) - Homestrstch - 450m(L) ; 30m(W)
Cele Mai Importante Curse
Most Important Races
Cele mai importante curse ale sezonului includ Korean Derby din luna mai, Cupa Ministerului Agriculturii din octombrie, Cupa Preşedintelui din noiembrie şi Grand Prix Stakes din decembrie. Competiția Triple Crown de pe Korean Racecourse este formată din cursele de KRA Cup Mile, Korean Derby şi Cupa Ministerului. Korean Derby din 2015 se va alerga la Seul Racecourse duminică, 17 mai. Între timp, prima manşă a competiției Triple Crown 2015 a avut loc pe 5 aprilie şi a fost câştigată de calul Rafale. Cupa Ministerului va fi pe 19 iulie.
Most Important races of the season include the Korean Derby in May, the Minister of Agriculture Cup in October, President’s Cup in November and the Grand Prix Stakes in December. The Triple Crown of Korean Racecourse is formed by KRA Cup Mile, Korean Derby and The Minister’s Cup. The 2015 Korean Derby will be run at Seoul Racecourse on Sunday May 17. In the mean while first leg of the Triple Crown it took place in 5th April and was won by Rafale. The Minister’s Cup will be in 19th July.
Cum ajungem la Seoul Race Park
How to get to Seoul Race Park
Seoul Racecourse este situat lângă Seoul Grand Park zona de sud a orașului Seul, respectiv în suburbia Gwacheon. Pentru a ajunge acolo, luați metroul linia 4 către stația Seoul Racecourse Park. Ora deschiderii este: vineri (începând cu 09:30), sâmbătă/duminică (începând de la 09:00). Taxa de intrare este de 2,000 de woni.
Seoul Racecourse Park is located next to Seoul Grand Park in the southern Seoul suburb of Gwacheon. To get there, take subway Line 4 to Seoul Racecourse Park Station. The Admission Hour is : Friday (starting to 09:30), Saturday/ Sunday (starting to 09:00). Admission Fee is 2,000KRW (won – the currency of South Korea).
Secretele Cazinourilor (VII) The Forum Shops – un “secret” de care știe toată lumea
The secrets of the casinos Când spuneţi Las Vegas probabil vă vine în minte ideea de joc, cazinouri, lumini, lux şi fascinaţie. Vegas-ul însă nu este doar un loc special destinat gamblingului. Capitala Nevadei este cunoscută în întreaga lume pentru impresionantele malluri şi spaţii comerciale destinate cumpărăturilor.
În această ediţie de Secretele Cazinourilor, vă facem cunoscut cel mai impresionant mall din Vegas, The Forum Shops, din incinta Caesars Palace. Mall-ul este proprietatea grupului Simon Property Group, lider mondial în operarea și închirierea de spaţii comerciale. Astfel, dacă unii turişti vin în Vegas special pentru a juca la cazinouri, unde lasă sume impresionante de bani, cei care câștigă la cazino se bucură de opulentele mall-uri, cum este The Forum Shops, unde veniturile sunt de 1.750$ pe metru pătrat pe zi!, sursă importantă de câștig pentru capitala luminilor. Astfel, indiferent dacă câștigi sau pierzi la joc, banii ajung acolo unde trebuie…
Istoria lui The Forum Shops Mall Mall-ul a fost construit în 1992 ca o aripă extinsă a hotelului şi cazinoului din Vegas de la acea vreme, Caesars World. Ideea a aparţinut lui Henry Gluck, director executiv al Caesars World în perioada 1983-1994. Mall-ul a fost extins ulterior, în 2004, către principalul bulevard din oraș, pe Strip. Acest spaţiu comercial nu este doar cel mai mare din Vegas, ci şi cel mai mare din Statele Unite, atât ca dimensiune cât şi ca încasări, înregistrând
78 CASINO INSIDE NR. 54
câştiguri pe metru pătrat mai mari decât întregul Rodeo Drive din Beverly Hills, California. Mall-ul găzduieşte peste 270 de comercianţi de lux, restaurante şi baruri.
The Forum Shops Mall Dorind să împrumute din măreţia de odinioară a Forumului Roman (acum o ruină, și care poate fi vizitat la Roma) acest loc este cunoscut drept un spaţiu de vis pentru împătimiţii de shopping. The Forum, a devenit pe lângă cel mai mare mall şi o atracţie turistică, un loc pe care nu îl poţi rata odată ajuns în Vegas. Opulenţa, luxul, arhitectura şi designul aparte fac din acest loc un adevărat obiectiv turistic. The Forum Shops Mall este situat pe Strip și are 59,100 de metri pătraţi şi este dispus pe 3 etaje. Vizitarea întregului mall v-ar putea răpi o zi întreagă, poate chiar două. Cel mai mare spaţiu comercial din Vegas și din Statele Unite oferă un portofoliu variat de magazine de renume unde se află cele mai apreciate branduri ale celor mai mari designeri de modă din lume ca Valentino, Versace, Gucci, Armani, Louis Vuitton, Cartier, Burberry, Christian Louboutin, Fendi, Marc Jacobs, Michael Kors, Tifanny&CO și alţii.
CASINOS
LAS VEGAS NU E DOAR O DESTINAŢIE DE JOC, CI ȘI UNA DE SHOPPING, PE LÂNGĂ UNA DE ENTERTAINMENT. LAS VEGAS IS NOT JUST A GAMING DESTINATION, BUT ALSO A SHOPPING AND ENTERTAINMENT SPOT.
mall hosts more than 270 luxury merchants, restaurants and bars.
The Forum Shops Mall
This edition of Casino`s Secrets outlines the main and most impressive mall in Vegas, The Forum Shops, places inside Caesars Palace. The mall is property of Simon Property Group, world leader in operating and renting commercial spaces. So if many tourists come to Vegas especially for playing in casinos, leaving there impressive amounts of money, those winning in casinos enjoy the luxurious malls such as The Forum Shops, where the incomes equal $1.750 per square per day, an important income source for the capital of lights. In such way, no matter if you lose or win by playing, money go where they have to go…
History of The Forum Shops Mall The mall was built in 1992 as in extended wing of the back then hotel and casino Caesars World. The idea was developed by Henry Gluck, executive director at Caesars World between 19831994. The mall was expanded in 2004 again, on the main boulevard in Vegas, on the Strip. This mall isn`t just the biggest in Vegas, but the biggest in the United States, for its dimensions and also incomes, having even bigger incomes than Rodeo Drive in Beverly Hills, California. The
Meant to borrow the majesty of the old Roman Forum (now only made by ruins that can be visited in Rome), the place is known as wonderland for shoppers. The Forum has also become a touristic attraction, a place you can`t miss once you are in Vegas. The luxury, opulence and design altogether make this place a real touristic spot. The Forum is places on the Strip, has 59,100 squares and 3 floors. Visiting the entire mall would take one day is not two. The biggest commercial space in the United States offers a variety of famous boutiques of the most appreciated brands and fashion designers in the world like Valentino, Versace, Gucci, Armani, Louis Vuitton, Cartier, Burberry, ChristianLouboutin, Fendi, Marc Jacobs, Michael Kors, Tifanny&amp;CO and others. The restaurants that offer their top services inside the mall are The Cheesecake Factory, Border Grill, Spago, Il Mulino New York, Joe`s Seafood Prime Steak and Stone Crab –offering seafood, La Salsa Cantina offering mexican food, Sushi Roku, Trevi Italian Restaurant or Planet Hollywood. The boutiques inside The Forum Mall are opened during the week from 10 a.m. to 11 p.m. and on weekends from 10 a.m. to 12 p.m.
The Forum Shops – a “secret” that everyone knows When saying Las Vegas you probably think of games, casinos, luxury, lights and fascination. But Vegas isn`t just a place for gambling. The capital of Nevada is known all over the world for its malls and commercial spaces for shopping. ► DE ROXANA LEONTE
Entertainment a la The Forum This hyper commercial space also hosts the biggest private art gallery, Martin Lawrence Galleries, where there is a dedicated section for Andy Warhol – the main artist in Pop Art in the U.S.A. Tourneau, Roman Times, Officine Panerai, Breitling and Hublot are some of the watches collections you have got to see here. Another interesting fact is that the top boutiques host some especially delivered from The Forum, as in exclusive products delivered on the market only here. The Burberry boutique hosts a special showroom inside the store. Here you can find speaking statues that seem real, a real big and impressive aquarium with exotic fishes and exclusive entertainment spaces, all surrounded by a special design under a ceiling that reveals
NR. 54 CASINO INSIDE 79
CASINOS Între restaurantele care îşi oferă serviciile gastronomice de top în cadrul lui The Forum Shops se află The Cheesecake Factory, Border Grill, Spago, Il Mulino New York, Joe`s Seafood Prime Steak and Stone Crab – cu specific marin, La Salsa Cantina cu specific mexican, Sushi Roku, Trevi Italian Restaurant sau Planet Hollywood. Magazinele din incinta mall-ului sunt deschise în timpul săptămânii începând cu ora 10 și până la ora 23, iar în weekend de la 10 la 24.
și una de shopping, pe lângă una de entertainment. Iar cu această ocazie aţi aflat că unul din secretele cazinourilor este că ele fac bani nonstop din absolut tot ceea întâlnești în Vegas, nefind nevoie să ajungi la ruletă sau în faţa aparatului de joc pentru a băga mii de dolari în buzunarele proprietarilor de cazinourilor. Pentru că, să nu uităm, The Forum Shop face parte din Caesars Palace…
THE FORUM SHOPS MALL ÎNREGISTREAZĂ CÂŞTIGURI PE METRU PĂTRAT MAI MARI DECÂT ÎNTREGUL RODEO DRIVE DIN BEVERLY HILLS, CALIFORNIA.
Divertisment a la The Forum Această mega-galerie comercială găzduieşte, de asemenea, și cea mai mare galerie de artă privată, Martin Lawrence Galleries, în cadrul căreia se află o secţiune destinată lucrărilor lui Andy Warhol – iniţiator al curentului artistic Pop Art din Statele Unite. Tourneau, Roman Times, Officine Panerai, Breitling si Hublot sunt câteva dintre colecţiile de ceasuri ce trebuie văzute aici. O altă particularitate a mall-ului este prezenţa în majoritatea magazinelor de top a unor produse exclusiv distribuite în acest mall din Vegas, de negăsit în altă parte de lume. În acelaşi timp, buticul Burberry găzduieşte un showroom special în cadrul magazinului. Aici veţi întâlni statuete vorbitoare care par reale şi destind vizitatorii, un acvariu cu peşti exotici de dimensiuni impresionante şi spaţii de divertisment nemaiîntâlnite, toate în cadrul unui decor de lux, sub un tavan care imită perfect cerul, fântâni arteziene, lift spiralat şi cupole din mozaic, în stilul arhitectural al Romei Antice.
Plimbare prin Roma Antică Decorul nu te va lăsa să pleci prea repede din mall fără să scoţi bani din buzunar. Încă de la intrare vizitatorii sunt întâmpinaţi de coloane romane sculptate deosebit şi balustrade pe care sunt amplasate statui ale filosofilor antici sau a personalităţilor militare din perioada Romei Antice. Atracţia principală rămâne, cu siguranţă, tavanul “plutitor”, imitând cerul într-un mod foarte natural, conferind o atmosferă plăcută incintei. Cu un design ce înfăţişează nori din ipsos, acesta se deschide pe timpul zilei şi se întunecă pe timpul nopţii, simulând perioadele zilei, totul fiind posibil datorită unor lămpi speciale, cu lumină fluorescentă. Planul arhitectural al construcţiei spaţiului comercial are forma unui soare. Urmărind podeaua, turiştii pot observa prezenţa unei mini-piaţete în mijloc, unde se află şi Fântâna Zeilor cu lasere, muzică şi efecte sonore, de unde pornesc patru alei cu magazine, ca nişte spiţe, alături de care vine o a doua piaţetă romană cu o altă fântână romană în mijloc. Mall-ul deţine o zonă de relaxare cu băi romane şi spa, unde vă puteţi relaxa ca în antichitate, conform ritualurilor de atunci. Show-ul oferit de cascada Atlantis este căutat de toată lumea. Acesta oferă un mix de sunete, lumini, animaţii şi elemente pirotehnice, care aduc în prim-plan atmosfera oraşului mitic Atlantis, spectacolul fiind gratuit. Dacă vă gândiţi că The Forum Shops este doar o variantă secundară de divertisment în Vegas, după celebrele cazinouri, vă înşelaţi. Mall-urile din Vegas fac mare concurenţă spaţiilor de joc, mulţi lăsându-și banii aici. Însă dacă acum 2000 de ani toate drumurile duceau la Roma, acum, in Vegas, toţi banii ajung într-un singur buzunar – al marilor corporaţii de gambling. Așadar, Las Vegas nu e doar o destinaţie de joc, ci
80 CASINO INSIDE NR. 54
THE FORUM SHOPS MALL HAS HIGHER SQUARE METER`S INCOMES EVEN THAN THE WHOLE RODEO DRIVE IN BEVERLY HILLS, CALIFORNIA.
the sky perfectly, fountains, spiral elevator and mosaic domes all inspired by the Ancient Rome style.
Walk in the Ancient Rome The design won`t let you leave the mall without spending some money. From the entrance visitors are welcomed by Roman columns impressively designed and railings with antique statues representing Ancient philosophers and Roman army military figures.
The main attraction is for sure the floating ceiling, imitating the sky in a natural way, offering a special atmosphere. Showing plaster clouds, it brightens during the day and darkens during night, simulating daytimes, all thank to fluorescent lights. The architecture plan inside shows a sun shape. Following the floor, you can observe a square in the middle where The Fountain of Gods is placed with music and lasers. From it four aisles with boutiques spread away, like sunrises, next to which there is another Roman square with a fountain. Inside the mall there is a relaxing zone with Roman baths and spa, where you can relax like in ancient times, enjoying rituals from back then. The show offered by Atlantis waterfall is desired by everyone. It is a free show, a mix of sounds, lights, animations and pyrothechins that bring up the atmosphere of the mitical city Atlantis. If you think of The Forum as a secondary entertainment environment in Vegas, after the famous casinos, you might be wrong. Malls in Vegas are the biggest concurrence for casinos, people spending lot of money here. But is 2000 years ago all roads went to Rome, nowadays in Vegas, all incomes end up in the same pocket – the ones of gambling corporations. So, Vegas is not just a gaming destination but also a shopping and entertainment spot. And by means of this article you know now one of the casinos secrets, that they make money all the time from all sources you can find in Vegas. You don`t have to end up in front of a roulette or a gaming machine, to put thousands of dollars into casinos owners pockets. Let`s not forget that The Forum Shops is part of Caesars Palace…
NEWS
Daniel Negreanu în parteneriat cu Poker Central Network Card Player a anunţat că Daniel Negreanu a încheiat un parteneriat cu Poker Central Network pentru a ajuta la realizarea acestui proiect. "Suntem încântaţi să îl putem coopta pe Daniel în cadrul echipei Poker Central," a spus Clint Stinchcomb, director executiv al companiei. "Daniel este un mare ambasador al acestui joc şi ne va ajuta să ducem pokerul televizat pe noi culmi". Lucrând la acest proiect de mai bine de un an, se așteaptă ca Poker Central să înceapă emisia înainte de sfârşitul anului 2015. În următoarele săptămâni vor fi de asemenea anunţaţi și alţi parteneri, pe lângă Negreanu. Poker Central este în prezent angrenat în Super High Roller Bowl 2015, care va avea loc vara aceasta la Aria Resort & Casino. Turneul cu un buy-in de 500.000 de dolari, care are loc în perioada 2-4 iulie și va cuprinde unii dintre cei mai mari jucători care au concurat vreodată la masa de poker precum Antonio Esfandiari, Dan Colman, Erik Seidel, Joseph Cheong, Phil Hellmuth, Phil Ivey, Scott Seiver și Tom Dwan, aceștia concurând pentru un premiu estimat la 25 de milioane de dolari.
82 CASINO INSIDE NR. 54
Daniel Negreanu Partners With Poker Central Network The Card Player announced that Daniel Negreanu has partnered with the Poker Central Network to help make 24/7 poker a reality. “We are excited to add Daniel to the Poker Central team,” said Clint Stinchcomb, chief executive officer of Poker Central. “Daniel is a great ambassador of the game and will help take televised poker to new heights.” In the works for more than a year, Poker Central is expected to air before the end of the 2015. Other partners, in addition to Negreanu, will also
be announced in the coming weeks. Poker Central is currently gearing up for the 2015 Super High Roller Bowl which will take place this summer at the Aria Resort & Casino. The $500,000 buy-in tournament, which takes place July 2-4, will feature some of the greatest players to ever compete on the felt such as Antonio Esfandiari, Dan Colman, Erik Seidel, Joseph Cheong, Phil Hellmuth, Phil Ivey, Scott Seiver, and Tom Dwan competing for an estimated $25 million prize pool.
NEWS
Prezenţă excepţională la Târgul de la Madrid pentru AMATIC Industries și Comatel Group: grupul spaniol a aniversat 25 de ani Târgul Interazar din acest an de la Madrid a avut o importanţă specială pentru AMATIC Industries, care a fost alături de partenerul ei de lungă durată, Comatel Group. Comatel a aniversat 25 de ani de existenţă, alături de clienţii, partenerii, prietenii și participanţii de aici. Comatel Group este un furnizor foarte respectat în soluţii de gaming pe piaţa spaniolă a jocurilor de noroc. Angajamentul lor faţă de piaţa spaniolă a jocurilor de noroc s-a reflectat în alegerea soluţiilor de gaming: AMATIC Industries a jucat un rol major în această privinţă timp de mai mulţi ani. ”Produsele vedetă ale acestui târg sunt, fără îndoială, ruletele și Multiliner, oferite de producătorul austriac AMATIC Industries. Produsele lor au o calitate extraordinară, de înaltă tehnologie și garantează succesul veniturilor. La Londra au fost prezentate noile evoluţii, care sunt evidenţiate și la târgul Interazar din Madrid. Jackpotul, ruleta cu 8 posturi Grand Jeu 22 WS 8, dar și jocurile Multiliner au dovedit că sunt un mare succes pentru toţi participanţii care le-au abordat cu mult entuziasm”, a declarat Fidel Molina, director general și proprietar al Comatel Group. Succesul AMATIC Industries se reflectă în modul în care furnizorul austriac a pătruns pe piaţa spaniolă: peste 900 de rulete electronice multiplayer și 2,000 de aparate Multiliners. Iar aceste cifre sunt în creștere. Fondată în Valencia, echipa Comatel Group știe cum să își celebreze aniversările. Așa cum era de așteptat, a fost o mare aniversare. Au fost prezenţi magicieni, personaje din desene animate, o paella gigantică din care au gustat peste 2000 de persoane în fiecare zi, dar și oferte magnifice pentru cea de-a 25-a aniversare. Aceste oferte au fost posibile mulţumită clienţilor care au ales să opereze cu încredere produsele oferite de Comatel Group. Leopold Öller, director al AMATIC Industries, a concluzionat că Târgul de la Madrid a fost memorabil și a mulţumit echipei Comatel pentru sprijinul excelent oferit. ”Succesul nostru în Spania este bazat pe parteneriatul puternic pe care îl avem cu Comatel Group. Am investit încă de la început în stabilirea unor soluţii optime de gaming pe piaţa spaniolă. Fiind o companie de familie, putem implementa rapid strategiile noastre de creștere. Parteneriatul profesional pe care îl avem cu Comatel a adus de-a lungul anilor din ce în ce mai multe soluţii de gaming dedicate jucătorilor din Spania. Suntem foarte bine plasaţi prin intermediul ruletelor electronice, dar și prin aparatele de joc Multiliner. Aș dori să profit de această ocazie și în numele întregii echipe AMATIC să mulţumesc întregului personal de la Comatel Group pentru suportul lor continuu, pentru dăruirea lor adevărată și să îi felicit pentru cea de-a 25-a aniversare”, a declarat Leopold Öller.
Amatic Industries & Comatel Group look back on exceptional Fer in Madrid Spanish partner Comatel Group celebrated its 25th This year’s FER Interazar was of particular importance for AMATIC Industries together anniversary in style with their long-standing Spanish partner, Comatel Group. Indeed, Comatel Group celebrated its 25th anniversary there – together with all its customers, partners, friends and attendees. The Comatel Group is a much-respected supplier of gaming solutions to the Spanish market. Their commitment to the Spanish gaming market is reflected in their choice of gaming solutions: AMATIC Industries has played the major role here for many years. Mr. Fidel Molina, Managing Director and owner of Comatel Group, sums this up, stating, “The star products of this show have been, without doubt, the Roulettes and Multiliner by the Austrian manufacturer, AMATIC Industries. Their products stand out for their quality, high technology and successful incomes. At the London show new developments were presented that have been highlighted in the Interazar fair in Madrid. The jackpot and the yellow Roulette 8 players Grand Jeu 22 WS 8 including Multiliner games have proven to be a great success for all attendees, creating great excitement”. The success of AMATIC Industries and AMATIC Industries is mirrored in the market penetration that AMATIC Industries enjoys in Spain - with a deployment of over 900 electronic multiplayer Roulettes and 2,000 Multiliners in the Spanish market, and these numbers are growing every day.
Based in Valencia, the team at Comatel Group knows how to celebrate in style. As it could be expected, it was a big celebration. There was a magician, cartoons, a giant paella on 24th and 25th for more than 2000 people each day, magnificent offers for the 25th anniversary, such offers have only been possible thanks to customers´ trust placed on the products of Comatel Group. Mr. Leopold Öller, Director at AMATIC Industries, looked back on a truly memorable FER and thanked all the team at Comatel for their excellent support: “Our success in Spain is based on our strong and lasting partnership with Comatel Group. We have invested right from the beginning in establishing the optimal gaming solutions for the Spanish market. Being a family-owned company, we can quickly implement our strategies for growth. Our in-depth and professional partnership with Comatel over the years has brought more and more of our dedicated gaming solutions to the players in Spain. We are very well placed in both key land-based market segments – namely in Roulette and with Multiliner video-based gaming machines. I would like to take this opportunity on behalf of the entire AMATIC team to thank all the staff at Comatel Group for their continued support and true dedication and congratulate them on their 25th anniversary”.
NR. 54 CASINO INSIDE 83
NEWS
Tropicana Hotel & Casino din Las Vegas va fi vândut pentru 360 de milioane de dolari
Tropicana Las Vegas hotel and casino to be sold for $360M The Washington Times reported that Penn National Gaming spent years shopping for a Vegas Strip property and it has finally found one. The company announced recently that it is buying the 58-year-old Tropicana Las Vegas, paying $360 million to shareholders including private equity firm Onex Corp. Onex spent the past four years giving the Tropicana a $200 million face-lift after buying it out of bankruptcy in 2009. In five years, the property’s losses have been cut more than half, dropping to $19.2 million last year, according to its annual financial report. Penn National said it plans to spend another $20 million in improvements at the revived 1,467-room South Beach-inspired resort. The company, based in Wyomissing, Pennsylvania, operates 26 casinos and hotels around the country. Its other Nevada property, The M Resort, is about 12 miles from the Las Vegas Strip. The market for buying and selling casino-
84 CASINO INSIDE NR. 54
hotels and land on the Strip has been slowly climbing since hitting bottom in 2013. For years, Penn National either encountered unwilling sellers or astronomical pricing on the Strip. The 34-acre resort sits on the corner of Tropicana Avenue and Las Vegas Boulevard across from MGM Resorts future 20,000-seat Las Vegas arena, which is expected to open next year. The company spokesman, Eric Schippers, said a plan already in the works to develop a two-story retail and restaurant complex on the casino-hotel’s corner is being reviewed by Penn National Gaming Inc. It could have a different mix of retail and restaurants than were first envisioned depending on what the company hears from customers. The Tropicana also has a comedy club, a theater and more than 100,000 square feet of meeting space. The deal is expected to close later this year pending regulatory approvals including from the Nevada Gaming Commission.
Washington Times a anunţat că Penn National Gaming a petrecut ani întregi căutând să cumpere o proprietate pe Strip în Vegas şi în cele din urmă a găsit una. Compania a anunţat de curând că va cumpăra Tropicana Las Vegas, proprietate cu o vechime de 58 de ani, cu suma de 360 de milioane de dolari ce va fi plătită acţionarilor, inclusiv firmei de capital privat Onex Corp. Onex și-a petrecut ultimii patru ani oferindui lui Tropicana o restaurare de 200 de milioane de dolari după ce a salvat-o de la faliment în 2009. Potrivit raportului financiar anual, în 5 ani pierderile proprietăţii au fost reduse cu mai mult de jumătate, scăzând anul trecut la 19,2 milioane de dolari. Penn National a declarat că intenţionează să cheltuie alte 20 de milioane de dolari în îmbunătăţiri aduse complexului inspirat de South Beach cu un număr de 1.467 de camere. Compania, cu sediul în Wyomissing, Pennsylvania, operează 26 de cazinouri şi hoteluri în toată ţara. Cealaltă proprietate a sa din Nevada, The M Resort, se află la aproximativ 15 kilometri de Las Vegas Strip. Piaţa de vânzare-cumpărare de casino-resorturi şi terenuri de pe Strip a început încet să crească după ce a experimentat un declin total în 2013. Penn National a întâlnit timp de ani de zile fie vânzători ce nu doreau să vândă, fie preţuri astronomice. Complexul de 34 de acri este poziţionat la intersecţia dintre Tropicana Avenue şi Las Vegas Boulevard, vis-a-vis de viitoarea arenă de 20.000 de locuri din Las Vegas a lui MGM Resorts, a cărei inaugurare este programată pentru anul viitor. Purtătorul de cuvânt al companiei, Eric Schippers, a spus că deja compania lucrează la un plan de lucrări pentru a dezvolta un complex de magazine și restaurante pe două etaje în zona hotelului-cazino care este restaurat de Penn National Gaming Inc. Aceasta ar putea deţine un alt loc conţinând un mix de shopping și restaurante decât cel gândit iniţial, în funcţie de feedbackul pe care compania îl va primi de la clienţi. Tropicana deţine, de asemenea, și un club de comedie, un teatru şi un spaţiu de conferinţe de peste 100.000 de metri pătraţi. Se așteaptă ca afacerea să fie încheiată spre finele acestui an, aşteptându-se reglementările și standardele anunţate, inclusiv de la Comisia de Jocuri din Nevada.
BILLY WILKERSON, O VIAȚĂ CA-N FILME ► DE BOGDAN FECHITĂ
William R. Wilkerson e una dintre personalităţile care și-a întipărit numele în istoria orașului Las Vegas. Cunoscut mai mult sub numele de Billy Wilkerson, a fost un personaj atipic, care și-a trăit viaţa la maxim, dar care și-a dorit mereu să realizeze tot ce și-a propus, iar pentru asta a știut să facă compromisurile necesare. Să îi descoperim povestea! Billy s-a născut în Nashville, statul Tennessee, Staele Unite, pe 29 septembrie 1890, provenind dintr-o familie catolică. A început să studieze medicina în Philadelphia, însă destinul lui a luat o întorsătură decisivă în 1916, an în care tatăl său a murit, lăsând în urma lui numeroase datorii pe capul familiei. Billy a fost nevoit să înceapă să lucreze și a acceptat să managerieze o micuţă sală de teatru și cinema deţinută de un prieten în Fort Lee, New Jersey.
Prima investiţie e mereu proastă Lucrurile reîncep să intre în normal, Billy mai primește un loc de muncă în industria filmului, mult mai avantajos, în New York. Se lansează chiar în mici afaceri, pornind un ziar dedicat celei de-a șaptea arte. În 1929, face un împrumut pentru a-și susţine publicaţia, însă are ghinionul ca piaţa de valori să se prăbușească și pierde toţi banii investiţi. După acest eșec, Billy se mută în California, cu cea de-a doua sa soţie. Aici lansează un nou produs media, The Hollywood Reporter, care peste timp va deveni un brand veritabil în istoria presei. Devine cunoscut ca un reporter agresiv al industriei de film de la Hollywood, iar în acest fel reușește să facă din publicaţia sa un nume de succes. În 1936, se decide că vrea să își diversifice afacerile și începe să investească în cluburile de noapte. În districtul Sunset Strip din Hollywood, Billy deschide mai multe cluburi în care, pe lângă petreceri uriașe și fotomodele, existau și camere unde se organizau jocuri de noroc ilegale. Mai mult, în 1940 deschide un cazino ilegal în Lake Arrowhead, însă acesta este închis imediat de autorităţi.
Contactul cu Las Vegas Ca orice bărbat, Billy avea și el o mare pasiune care îi consuma resursele. Era aproape dependent de jocurile de noroc și făcea mereu vizite în California și Mexic unde participa la curse de cai și juca în cazinouri ilegale. Începe să frecventeze și Las Vegas, dar de cele mai multe ori se întorcea fără bani. În 1944 pierde 750,000$, o sumă uriașă la acea vreme, după ce joacă în mai multe cazinouri din Vegas și ajunge într-un mare impas financiar. E momentul în care primește un sfat preţios de la prietenul său Joe Schenck, producător de filme la Hollywood. Acesta îi spune să înceteze să mai joace în cazinouri și mai bine să își construiască el singur un cazino. Billy ţine cont de acest sfat, iar în ianuarie 1945 pleacă în Nevada pentru a-și îndeplini acest vis. Pentru 84,000$ cumpără un teren în Vegas și începe să își pună planurile în aplicare. Acest proiect se va numi Flamingo.
Compromisul Costurile lansării unui asemenea cazino erau totuși uriașe, iar Billy nu deţinea fonduri suficiente. Prin urmare, începe să caute și alte surse de finanţare. Primește
86 CASINO INSIDE NR. 54
400,000$ de la Bank of America, însă suma nu este suficientă. În aceste condiţii, Billy este nevoit să facă un compromis pentru a-și vedea obiectivul îndeplinit. Acceaptă un parteneriat cu cunoscutul gangster american Bugsy Siegel, care era dispus să investească în construcţia noului cazino. Billy primește toate fondurile necesare, dar e nevoit să se compromită și să colaboreze cu Mafia. Pentru acest deal, va primi un milion de dolari, bani mai mult decât suficienţi pentru a duce la capăt proiectul. Billy și-a dorit să atragă la Flamingo nu doar celebrităţile de la Hollywood, ci oamenii din întreaga Americă. Și-a conceput cazinoul după reguli stricte: în interiorul resortului, fără geamuri și fără ceasuri, pentru ca clienţii să piardă noţiunea timpului și să rămână cât mai mult la mesele de joc. Totuși, colaborarea cu Bugsy Siegel nu a fost una ușoară. Gangsterul avea cerinţe tot mai exagerate în designul re-
CASINOS
Billy Wilkerson, a life like in the movies Billy was born in Nashville, Tennessee, United states of America, on September 29th, 1890, from a Catholic family. He began to study medicine in Philadelphia, but his destiny took a decisive turn in 1916, the year his father died, leaving behind numerous debts to his family. Billy was forced to begin work and agreed to manage a tiny cinema and theatre hall owned by a friend in Fort Lee, New Jersey.
The first investment is always a poor investment Things start align, Billy gets a job in the film industry in New York, one that is much more advantageous. He even launches in small business, starting a newspaper dedicated to the seventh art. In 1929, he makes a loan to support his publication, but has the misfortune that the stock market should fall and loses all the money he invested. After this setback, Billy moves into California, with his second wife. Here is launching a new media product, The Hollywood Reporter, which over time will become a veritable brand in the history of the press. He becomes known as an aggressive reporter of the film industry in Hollywood, and in this way he manages to make its publication a success.
Hollywood. He tells him to stop play in casinos and better to build himself a casino. Billy takes account of this advice, and in January 1945 he goes to Nevada in order to fulfill this dream. He buys a land in Vegas for $ 84,000 and begins follow out his plans. This project will be called the Flamingo.
The Compromise The costs of launching the Casino were huge, and Billy had not had sufficient funds. Therefore, he begin to look for other sources of financing. He receives $ 400,000 from the Bank of America, but the amount is not sufficient. Under these circumstances, Billy is forced to compromise in order to see his goal achieved. He accepts to partner with the famous American gangster Bugsy Siegel, who was willing to invest in the construction of the new Casino. Billy receives all the necessary funds, but he is forced to compromise and collaborate with the Mafia. For this deal, he will receive one million dollars, more than enough money to finish the project. Billy wanted to draw at Flamingo not just Hollywood celebrities, but the people all over
William R. Wilkerson is one of the figures who imprinted their names in the history of Las Vegas. Better known under the name Billy Wilkerson, it was an atypical character, who lived life to the fullest, but who has always wanted to achieve what he has proposed, and he knew to make necessary compromises for that. Letâ&#x20AC;&#x2122;s discover his story!
In 1936, he decides that he wants to diversify his business and begins to invest in nightclubs. In the Sunset Strip district in Hollywood, Billy opens more clubs where, in addition to huge parties and models, there were also rooms where illegal gambling was organized. Moreover, in 1940, he opened an illegal casino in Lake Arrowhead, but it is immediately closed by the authorities.
Contact with Las Vegas Like any man, Billy also had a great passion that consumed his resources. He was nearly addicted to gambling and was always paying visits to California and Mexico where he was attending horse races and playing in illegal casinos. He starts to visit Las Vegas too, but most of the time he was returning without money. In 1944, he loses $ 750,000, a huge sum at the time, after playing in several casinos in Vegas and ends up in a big financial impasse. This is the time he receives a precious advice from his friend Joe Schenck, a film producer in
NR. 54 CASINO INSIDE 87
CASINOS DUPĂ CE SE MUTĂ ÎN CALIFORNIA, BILLY WILKERSON LANSEAZĂ THE HOLLYWOOD REPORTER, UN BRAND DE MEDIA VERITABIL CARE A FĂCUT ISTORIE ÎN MASS-MEDIA AMERICANĂ. AFTER MOVING TO CALIFORNIA, BILLY WILKERSON LAUNCHES THE HOLLYWOOD REPORTER, A GENUINE MEDIA BRAND THAT MADE HISTORY IN THE AMERICAN MEDIA. sortului și, în plus, și-a pierdut rapid încrederea în Billy. Prin diverse mijloace, a încercat tot timpul să îl scoată din proiect. La un moment dat, chiar a vrut să îl ucidă de faţă cu alţi muncitori aflaţi pe șantier, însă Billy scapă și se ascunde o perioadă în Paris. Se întoarce în California în 1960, la timp pentru a-și vedea finalizat cel mai mare și mai frumos proiect iniţiat de el, care dăinuie și în zilele noastre.
Sfârșitul Pe lângă jocuri, lui Billy îi plăcea să fumeze. În fiecare zi consuma câte 15-20 de ţigări, iar acest lucru avea să îi fie fatal. Din cauza fumatului excesiv, în ultima parte a vieţii se simte foarte rău. Pe 2 septembrie 1962 moare în urma unui atac de cord, iar astfel se încheie povestea acestui personaj care a contribuit decisiv la dezvoltarea orașului Las Vegas.
• BILLY HAD A PERMANENT COLUMN IN THE HOLLYWOOD REPORTER, WHERE HE WROTE IN EVERY ISSUE FOR 32 YEARS, UNTIL HE MET HIS END. • HE WAS MARRIED SIX TIMES. • HIS FIRST WIFE DIED IN 1918 DUE TO THE FLUE EPIDEMIC THAT HAD HIT AMERICA THAT YEAR. • HE WAS THE ONE TO DISCOVER LANA TURNER, THE ACTRESS. • HE HAD CHOSEN THE NAME ”FLAMINGO” FOR THE CASINO BUILT IN LAS VEGAS BECAUSE HE LOVED THESE EXOTIC BIRDS. • HE USED $200,000 OF THE LOAN OBTAINED FROM THE BANK FOR THE PURPOSE OF BUILDING FLAMINGO, TO PAY HIS GAMBLING DEBTS. • AFTER BUGSY SIEGEL TOOK OVER THE FLAMINGO WORKING SITE, TOTAL COSTS REACHED 6 MILLION DOLLARS, DUE TO THE UNINSPIRED DECISIONS MADE BY THE GANGSTER.
Afacerile lansate de Billy Wilkerson: - Flamingo Hotel&Casino - Hollywood Reporter - Vendome Wine & Spirits Co. - Cafe Trocadero - Sunset House - The Arrowhead Springs Hotel - Ciro's - LaRue (Hollywood) - The Flamingo Hotel - L'Aiglon - LaRue (Las Vegas)
COLABORAREA DINTRE WILKERSON ȘI SIEGEL ÎN CADRUL PROIECTULUI FLAMINGO A FOST UNA CU SCÂNTEI, MAFIOTUL ÎNCERCÂND CHIAR SĂ-L OMOARE. THE COLLABORATION BETWEEN WILKERSON AND SIEGEL AT THE FLAMINGO PROJECT WAS A ROCKY ONE, THE MOBSTER EVEN TRYING TO KILL WILKERSON.
America. He designed the Casino after strict rules: inside the resort, without Windows and no clocks, so that clients could lose track of time and remain as much as possible at the game tables. However, the collaboration with Bugsy Siegel was not an easy one. The gangster had increasingly exaggerated requirements concerning the resort's designs and, in addition, quickly lost confidence in Billy. Through various means, he had tried all the time to take him out from the project. At one point, he even wanted to kill him in front of the other workers present on the construction site, but Billy escapes and hides for some time in Paris. He returned to California in 1960, in time to see the largest and most beautiful project he had ever initiated and which endures even today, completed.
The End
• BILLY A AVUT O RUBRICĂ PERMANENTĂ ÎN THE HOLLYWOOD REPORTER ÎN CARE A SCRIS ÎN FIECARE NUMĂR PÂNĂ A MURIT, TIMP DE 32 DE ANI. • A AVUT ȘASE SOŢII. • PRIMA LUI SOŢIE A MURIT ÎN 1918 ÎN URMA PANDEMIEI DE GRIPĂ CARE A AFECTAT AMERICA ÎN ACEL AN. • A FOST CEL CARE A DESCOPERIT-O PE ACTRIŢA LANA TURNER • A ALES NUMELE DE ”FLAMINGO” PENTRU CAZINOUL CONSTRUIT ÎN LAS VEGAS DEOARECE IUBEA ACESTE PĂSĂRI EXOTICE. • A FOLOSIT 200,000$ DIN ÎMPRUMUTUL OBŢINUT DE LA BANCĂ PENTRU CONSTRUCŢIA FLAMINGO PENTRU A-ȘI PLĂTI DATORIILE DE LA JOCURILE DE NOROC. • DUPĂ PRELUAREA DE CĂTRE BUGSY SIEGEL A CONTROLULUI ASUPRA ȘANTIERULUI FLAMINGO, COSTURILE TOTALE AU AJUNS LA PESTE 6 MILIOANE DE DOLARI, ASTA ȘI DATORITĂ DECIZIILOR NEINSPIRATE LUATE DE GANGSTER.
88 CASINO INSIDE NR. 54
Besides gambling, Billy also liked to smoke. He was smoking 15-20 cigarettes daily, and this was going to be the end of him. Due to excessive smoking, he was very indisposed in his last years of life. On September 2nd, 1962 he dies as a result of a heart stroke, and so the story of this character who had a decisive contribution to the development of the Las Vegas City comes to an end.
Businesses launched by Billy Wilkerson: - Flamingo Hotel&Casino - Hollywood Reporter - Vendome Wine & Spirits Co. - Cafe Trocadero - Sunset House - The Arrowhead Springs Hotel - Ciro's - LaRue (Hollywood) - The Flamingo Hotel - L'Aiglon - LaRue (Las Vegas)
Cel mai scump caviar din lume: ambrozia câștigătorilor
CUVÂNTUL ”CAVIAR” PROVINE DIN TURCESCUL ”KHYAVYAR” ȘI A FOST ASOCIAT, DE-A LUNGUL TIMPULUI, CU SOCIETATEA ARISTOCRATICĂ. THE WORD „CAVIAR” COMES FROM THETURKISH ”KHYAVYAR” AD WAS ASSOCIATED, THROUGHOUT TIME, WITH THE ARISTOCRATIC SOCIETY.
A fost seara voastră norocoasă la sala de joc sau la masa de poker? Dacă da, meritaţi un răsfăţ ca recompensă, iar dacă nu, unul ca încurajare. În oricare dintre situaţii, un răsfăţ culinar pe măsura oricărui câștig este caviarul. Și pentru că un gambler adevărat ţine la etichetă, Casino Inside vă prezintă câteva sortimente de caviar care ocupă primele locuri în topul celor mai scumpe din lume. ► DE OANA MIHALACHE
Cu siguranță papilele gustative ale unui câștigător au nevoie de mâncăruri fine, care să aducă nu numai gust, dar și un mix unic de savoare, sănătate și inspirație. Caviarul întrunește toate aceste caracteristici, iar caviarul care este cel mai scump din lume sigur merită încercat într-o seară câștigătoare. Cuvântul ”caviar” provine din turcescul ”khyavyar” și a fost asociat, de-a lungul timpului, cu societatea aristocratică. Această tradiție s-a păstrat până acum, având în vedere faptul că acest fel de mâncare este și acum accesibil doar persoanelor din clasa mijlocie sau din pătura de sus a societății. Potrivit Guiness World Records, cel mai scump caviar, care este și cel mai scump fel de mâncare din lume, poate fi găsit în Marea Caspică. Mai exact, este vorba de un pește iranian numit Beluga, al cărui caviar, numit ”Almas”, costă 34.500 de dolari. Doar un kilogram. Icrele acestui pește sunt mai întâi dezhidratate și apoi măcinate.
care înoată în Marea Caspică, mai puțin poluată decât altele din lume. Descris de unii ca ”mâncarea zeilor”, acest tip de caviar poate fi consumat cu ambrozie, o plantă despre care se credea că este hrana zeilor și că dă nemurire și tinerețe veșnică. Acest tip de caviar nu este însă ca cel obișnuit, negru, ci este mai degrabă un ”aur alb”. Compania Almas găsește tipul de pește din care el provine în partea persiană a mării, care nu este poluată. Prin urmare, această delicatesă este nu numai unică în lume, ci și organică. Cu toate acestea, se pare că acest fel de mâncare poate fi făcut chiar mai scump de atât. Dacă în mod normal acest caviar este ținut într-un container de 24 de karate, un pescar pe nume Walter Gruell a venit cu ideea de a-l amesteca cu aur de 22 de karate. Prețul este pe măsură: 110.000 de dolari pentru un kilogram, însă este estimat că va ajunge la 300.000 de dolari. Unii numesc acest amestec ”Strottarga Bianco”, fiind făcut doar în cazul unor comenzi speciale.
Caviar și ambrozie, hrană pentru zei
Caviarul care a ajuns să fie cunoscut ca ”aurul alb” a fost creat de Walter Gruell împreună cu fiul său Patrick, care dețin o afacere în Austria: ”Grull fish trade”.
Caviarul este de obicei numit ”aur negru”, însă nu și acesta, pentru că este obținut din ouăle unui sturion albinos care are între 60 și 100 de ani și
90 CASINO INSIDE NR. 54
TOYS FOR GAMBLERS Firma lor a fost prima din întreaga lume care a produs caviar din sturion, fiind și unul dintre cei 30 de crescători ai acestei specii de pe glob. Caviarul amestecat cu aur este specialitatea lor, însă caviarul standard pe care îl produc se vinde pe site-urile din Austria cu 6.250 de euro per 250 de grame, ceea ce înseamnă 28.438 euro pe kilogram. Acest produs este exportat în restaurante din Elveția, Milano și Dubai. Dacă ambrozia este hrana zeilor, în mod cert caviarul este hrana campionilor. Un adevărat campion este și un câștigător prolific, așa că oricărui gambler îi va prinde bine o cină luxoasă care să includă acest fel de mâncare exclusivist. Poftă mare și câștiguri impresionante!
The most expensive caviar in the world: winners’ ambrosia A winner’s taste buds surely need fine foods, that can bring not only great tastes, but also an unique mix of savor, health and inspiration. Caviar meets all these demands and the most expensive caviar in the world is surely worth a try in a winning night. The word „caviar” comes from theturkish ”khyavyar” ad was associated, throughout time, with the aristocratic society. This tradition is still valid nowadays, given the fact that this dish is accessible only to those from the middle class or from the upper class. According to Guiness Word Records the most expensive caviar in the world, which is also the most expensive dish in the world, can be found in the Caspian Sea. To be precise, it’s the Iranian Beluga fish, whose caviar, known as “Almas”, is $34.500. Just for one kilo. The roe is first dehydrated and then grinded.
Caviar and ambrosia, food for gods Caviar is usually known as the “black gold”, but not this one, as it’s made from the eggs of an albino sturgeon between 60-100 years old, which swims in the Caspian Sea, less polluted than others. Described as the “gods’ food” by some, this type of caviar can be consumed with ambrosia, a plant which was believed to be the food
of gods and gave them immortality and eternal youth. This type of caviar is not the regular, black caviar, but rather a “white gold”. The Almas company finds the sturgeon for this caviar in the Persian part of the sea, which is not polluted. That is why this delicacy is not only unique in the world, but also organic. Nonetheless, this type of food can seemingly be found at an ever bigger price. If normally the caviar comes in 24 Carat container, fishermen called Walter Gruell thought about mixing it with 22-Carat gold. The price matches the quality: $110.000 for one kilo, but it’s estimated that it will soon reach $300.000. Some call this mix ”Strottarga Bianco”, as it’s made only for special and rare occasions. The caviar known as the „white gold” was created by Walter Gruell with his son Patrick, who have a business called ”Grull fish trade” in Austria. Their companby was the first in the world to produce sturgeon caviar, being also one of the 30 breeders of this species around the world. The caviar mixed with gold is their specialty, but the standard cavair they produce is sold on Austrian sites with €6.250 for 250 grams, which means €28.438 for a kilo. This product is also exported in well-known restaurants from Switzerland, Milan and Dubai. If ambrosia is the food of gods, certainly caviar is the food of champions. A real champion is also a prolific winner, and that is why a luxurious dinner that includes this exclusivist dish is a great choice of every gambler. Enjoy the food and the impressive winnings!
Was this night your lucky one at the table games or poker table? If it was, you deserve a spoil as a reward, and if it wasn’t, as an encouragement. Either way, a culinary delight that can match any winnings is the caviar. And because a true gambler holds on to etiquette, Casino Inside will introduce you to some caviar assortments that are among the most expensive in the world.
CAVIARUL CARE A AJUNS SĂ FIE CUNOSCUT CA ”AURUL ALB” A FOST CREAT DE WALTER GRUELL ÎMPREUNĂ CU FIUL SĂU PATRICK, CARE DEŢIN O AFACERE ÎN AUSTRIA: ”GRULL FISH TRADE”. THE CAVIAR KNOWN AS THE „WHITE GOLD” WAS CREATED BY WALTER GRUELL WITH HIS SON PATRICK, WHO HAVE A BUSINESS CALLED ”GRULL FISH TRADE” IN AUSTRIA.
NR. 54 CASINO INSIDE 91
NOVOMATIC Calea Bucureştilor nr. 275-277, Otopeni, Ilfov Telefon: +40 374 159 000 Fax: +40 374 159 020 E-mail: intertop@admiral.ro
S.C. BAUM S.R.L. Str. Tudor Vladimirescu, Nr.49, Dumbrăveni, 555500, Sibiu, România Tel./Fax: +40 269 865379 E-mail: baum@baumnet.com, david@baumgames.ro Web: www.baumgames.ro
NEWTON SLOTS Şos. Pipera, Nr. 4, Et. 7, Aurel Vlaicu Office Building, Sector 1, Bucureşti Email: sales@newtonslots.com robert@newtonslots.com Sales Manager: (+40) 733 40 40 40 www.newtonslots.com
S.C. Advanced Technology Innovations S.R.L. Bucureşti, Str. Valea Oltului 77-79, et. 2, sector 6 Telefon/Fax 031 805 16 14 Mobil 0728528988
SC INNOGATE TRADE S.R.L. Splaiul Unirii Nr. 39, Bloc M12, Scara 2 , Etaj 1, Ap 40, sector 3, Bucureşti, România Birouri: Calea 13 Septembrie, Nr. 128, Bloc P35, Scara 2, Parter, Ap. 37, sector 5, Bucureşti Tel: +40 21.320.32.92 - Fax: +40 21.320.32.93 office@innogate.ro www.innogate.ro
DGL Pro s.r.l. Str. Crişul Alb, nr. 17, Bucureşti, România Tel: (+40) 21 332.11.65 - (+40) 722.380.252 FAX: (+40) 21 332.30.73 office@digiel.com www.digiel.com
STORM BET Str. Agatha Bârsescu, Nr 15b, et 1, biroul Nr 1, sector 3, București Tel: (+40) 770 974 698 Fax: (+4) 031 437 83 50 Vânzări și Suport: (+40) 0747270812 office@stormbet.ro
SlotLogic Str. Agatha Bârsescu, Nr 15b, et 1, biroul Nr 1, sector 3, București Tel: (+40) 770 974 698 Fax: (+4) 031 437 83 50 Vânzări și Suport: (+40) 0747270812 office@stormbet.ro
92 CASINO INSIDE NR. 54
OUR FRIENDS
office@pokerplayers.ro WWW.POKERPLAYERS.RO
GameWorld Bucureşti Mall Adresa: Complex Bucureşti Mall, Calea Vitan, NR. 55-59, etaj 2, sect. 3, Bucureşti
e-CASINO Galaţi, Str. Brăilei nr.169, bl.A1-A2 Galaţi, Str. Domnească, nr.17, bl.B Tel/: 0728871528 www.e-casino-galati.ro
Gheorghe Ţiţeica, nr. 180, sector 2, Bucureşti Phone: +40.317.111.430 Fax: +40.317.111.432 www.merkur-sala-jocuri.ro
CASINO VESUVIUS Braşov, Calea Bucureşti 229 a, cod poştal 500299 tel: 0268.301.425 pr@casinovesuvius.com www.casinovesuvius.com
Shalimar Gaming Hall Sos. Mihai Bravu Nr. 2, Bl. 60A, Sector 2, București Tel: 031 405 3019 031 405 3020 www.shalimarslots.ro
REVITAL Str. Donath, nr.162, 400331 Cluj-Napoca jud. Cluj, România Telefon: 0742-699.064 / 0264-581.800 www.infinitygames.ro
WINNER Str. Dionisie Lupu, nr. 70-72 Sector 1, Bucharest, Romania Mobile: +40747114444 E-mail: office@winner.ro www.winner.ro
NR. 54 CASINO INSIDE 93
B-du Vasile Milea, nr.4, sector 6, Bucureşti incinta Afi Palace Cotroceni, et. 1, MegaFun Area tel: 0747.11.44.44 office@blingbet.ro www.blingbet.ro
office@bettinginside.ro WWW.BETTINGINSIDE.RO
PATIR DESIGN GmbH Dieselstr. 12 85386 Eching b. Munich, Germany Phone: + 49 (0) 8165 - 647 89 0 Fax: + 49 (0) 8165 - 647 89 18 info@patir.de www.patir.de
BAUM BET Str. Tudor Vladimirescu, Nr.49, Dumbrăveni, 555500, Sibiu, România Tel.: +40 269 865893 / Fax: +40 269 865379 E-mail: baum@baumbet.ro www.baumbet.ro
Tel: (021) 300.1000 Fax: (037) 230.0008 www.stanleybet.ro
Str. Niţu Vasile nr. 61, sector 4, București Tel.: 072 PARIURI (0727.274.874) Tel.: 073 PARIURI (0727.274.874) Fax: 0372 876 385 email: office@gsbet.ro www.gsbet.ro
94 CASINO INSIDE NR. 54
OUR FRIENDS
Advansys d.o.o. Velika pot 20 5250 Solkan, Slovenija M: +386 41 345 373 T: +386 5 33 31 698 info@advansys.si www.advansys.si
MAGIC GAMES Calea Floreasca nr. 55, Clădirea Grand Offices, etaj 2, sector 1, București Phone: +4021.230.00.70 office@magicjackpot.ro
NOVOTEL Calea Victoriei nr. 37B, București 021-308.85.28 email: H5558-SB@accor.com www.mercybynovotel.ro
ROYAL POKER CLUB Regele Ferdinand Nr 6 - Galeriile Ferdinand, Cluj Napoca Semenescu Dan Mobil: 0744602272 Email: Dan@royalpoker.ro
Asociaţia organizatorilor de jocuri de noroc ROMBET București Telefon: +40 737 577 804 mail: office@rombet.com www.rombet.com
ROMSLOT Asociatia Organizatorilor de Sloturi Str. Corvinilor nr. 6D, sector 6, cod 060772, Bucuresti Telefon: +40 (0) 21 315 8540 www.romslot.ro
Bucureşti, Str. ELIZEU, Nr. 24, Et.1,Ap. 2, Sector 1 Tel./Fax: (+40) 21/ 312 15 42 GSM: 0744 244 604 E-mail: aopjnr@yahoo.com Website: www.aopjnr.ro
PATRONATUL ORGANIZATORILOR DE PARIURI DIN ROMÂNIA Romanian Bookmakers B-dul G-ral Vasile Milea nr. 2P, et. 3, biroul nr. 2, sector 6, Bucureşti Fax: 037 230 0008 Email: contact@romanianbookmakers.ro
NR. 54 CASINO INSIDE 95
OUR FRIENDS
78th Unirii Bv., BL. J2, SC. 2, AP. 44, 4th floor, district 3, Bucharest Tel: 0721.172.387 Fax: 021 - 320.41.70 E-mail: andutza7@yahoo.com
Sediul social: Str. I. L. Caragiale nr. 35, sector 2, Bucureşti Adresa Poştală: Office 216, Hotel Intercontinental, Blvd. N. Bălcescu 4, Bucharest 010051, România Tel: +40 (0)742 227466 Email: info@asociatiacazinourilor.ro; office@casinoassociation.ro Web: www.asociatiacazinourilor.ro; www.casinoassociation.ro
The Slot Academy +31653633036 - Lucien Wijsman Lucien@theslotacademy.com +31642807711 - Olga Balaeva Olga@ theslotacademy.com www.theslotacademy.com
MEDIABLOC Adresa: Str. Theodor Sperantia, nr. 14, sector 3, București tel: 0722400055 rosu@mediabloc.eu www.mediabloc.eu
Leann Lee phone: +86-20-28967700 cell: +86 13424055045 Fax: +86 20 8257 9220 marketing8@grandeurhk.com http://zsgaf.com
21-22 October 2014 Venue: Inter Expo Center, Sofia Bulgaria e-mail: info@balkangamingexpo.com phone: + 359 2 812 9 438; 481 www.balkangamingexpo.com
Date: 20-21 October 2014 e-mail: info@eegamingsummit.com phone: + 359 2 812 9 333 www.eegamingsummit.com
96 CASINO INSIDE NR. 54
Expo 24 Romania Strada Cornelia Nr. 10 Bucuresti, Romania T: 021 335 6681 F: 021 335 6680 M: 0788 00 81 00 contact@expo24.ro