În acest număr au scris următorii autori: Adrian Melicovici scriitor, Miane, Italia. Fondator al revistei România Ta ( Diaspora), design, tehoredactare, corectură, grafică și coordonare)
Claudia Bota poet, profesor, Piatra-Neamț
Dana Popa poet, Londra, Marea Britanie Irina Lucia Mihalca, poet, București, România
Jurnalist, Italia, Milano
Iancu Samson Scriitor, Franța, Cannes
Mihaela Luiza Andrioaia profesor, Verona, Italia
Liliana Daniela Găvănășteanu poetă, Madrid, Spania Redacţia oficială: Pucioasa, Dâmboviţa, România, strada Republicii nr 33. Subredacţia: Treviso, Italia
ISSN 2360 – 607X
Lică Barbu povestitor, Brăila, România
Liudmila Carta
Pentru PUBLICITATE : telefon 0039/ 333 947 2978
România Ta Diaspora, ALĂTURI DE TINE ORIUNDE TE AFLI! Contact: email: presadiasporei@gmail.com, telefon: 0039/ 333 947 2978
Caută-ne şi pe Facebook: pe pagina „România Ta” www.facebook.com/romaniatadiaspora Ești un artist necunoscut și vrei ajutorul nostru? Caută-ne, cu noi devii cunoscut!
Pagina 3 – România Ta Diaspora
Umanitar
În numele omeniei: De la Roma și din Italia alături de un copil aflat în ultimele luni de viață! Dacă tristețea ar putea plânge deodată cu durerea noastră, poate că am simți mai mult cât valorează chiar și nimicul pe care credem că îl avem. Veșnic nemulțumiți sau în goana după cotidianul deseori absurd, mulți oameni apreciază valoarea fiecărei clipe de viață abia atunci când simt că ele, măcar pentru unul dintre semenii noștri, nu ar mai putea exista.
Este și cazul lui Daniel, copilul român care nu a avut niciodată prieteni. O mamă sfâșiată de lacrimi și durere știe că își va pierde feciorul. Nimic nu mai poate opri boala necruțătoare a unui suflet care nu a avut niciodată prieteni cu adevărat. Suferă de sindromul Down, s-a născut parcă dintr-un blestem nemeritat deodată cu el. Și așa a început povestea râurilor de lacrimi pentru familie în primul rând. Tot nu a fost suficient pentru ca soarta băiatului să fie decisă de un Dumnezeu parcă nemilos: Au apărut două forme de cancer. Teribile. Și acțiunea SĂ FIM PRIETENII LUI DANIEL, inițiată de români inimoși de la Roma din cadrul Cenaclului de la Roma sau al comunității. De nevindecat însă bolile acestui suflet. Emigrantul.it: „Osteosarcom de inalt grad și necroza osoasă în metastaze pulmonare și hepatice.Mama lui a trebui sa plece sa muncească departe de el lăsându-l în grija bunicii, asa a putut să-i asigure tot ce era necesar pentru viata lui „specială”. Cu ajutorul nostru, Daniel poate sa zâmbească, iar mama lui poate sa-i fie alaturi tot timpul, să nu-l mai lase doar cu bunica. Să fim prietenii lui Daniel, sa-i oferim un zâmbet, sa-i oferim o sansă la viată, conchide Eviana Clementina Mereuță pe portalul românilor din Cetatea Eternă, Ziarul Emigrantul. Dealtfel, Eviana este cea care a declanșat acțiunea preluată și dată mai departe de Doina Mustățea. Pe mine m-a contactat Doina Mustățea și așa am aflat că oameni de cultură donează câte una, două, trei cărți care mai apoi sunt vândute pentru a susține medicamentația de alinare a durerilor lui Daniel. Cenaclul de la Roma are oameni frumoși și Italia respiră omenie în multe inimi. Printre poezii și seri de relaxare spirituală, poeții și scriitorii români ai nimănui parcă pentru statul român și ai sufletului românesc pentru totdeauna și-au dat mâna pentru o cauză dreaptă. Și alături de ei, mulți români care muncesc în Italia, din greu, ca să își facă o viață mai bună.
Nu știm dacă Dumnezeu va face minuni. Cancerul este în formă avansată de metastază. Dar pe lume s-au întâmplat miracole. Și dacă nu s-au întâmplat, măcar să ajutăm acest copil să moară cu prieteni alături, că tot nu a avut parte de ei de când a deschis ochii prima oară și pe mama lui să nu mai stea plecată de lângă el, măcar până va pleca el la îngeri. Chiar va pleca?
Cei ce doresc să contribuie la sustinerea acestui caz vă rugăm să o faceti aici: Postpay nr:4023 6009 3948 5050 Cod fiscal: NSCLND92H57Z129F Deschis pe numele surorii lui Daniel. Ionescu Alexandra-Ramona Să fim prietenii lui Daniel!!!
Pagina 4 – România Ta Diaspora
Recomandări
Ceea ce vedeţi în imagine este coperta noii cărţi apărute în Italia, SECRETUL URIAŞULUI 160, varianta în limba română. O poveste clasică, inspirată dintr-un fapt real petrecut în Moreni, România, în perioada interbelică. Comandă pentru achiziţionarea cărţii online direct de la autor, cu autograful său, îl puteţi contacta în Italia pe adresa de Facebook, www.facebook.com/adi.melicovici Preţ volum: 10 euro
Pagina 5 – România Ta Diaspora
Români în lume
8 lucruri pe care trebuie să le știi despre iubirea adevărată Să iubești cu adevărat însemnă să știi, să recunoști și să înțelegi că fiecare persoană are defecte la fel cum și calități. Mai devreme sau mai târziu unele gesturi ale partenerului te pot deranja, că nu tot timpul va fi lapte și miere că în poveștile cu prinți și prințese. Pe scurt, iubirea înseamnă să trăiești luând în calcul multe detalii, incluse sunt visele și dezamăgirile. Dacă înțelegem aceste lucruri atunci vom înțelege valoarea reală a iubirii. 1.Îndrăgostiți-vă de voi înșivă și de viață voastră, apoi puteți iubi pe oricine doriți Pentru a iubi cu adevărat și sănătos avem nevoie mai întâi de autocunoaștere și de auto valorificarea propriilor emoții. Pentru a putea spune cu adevărat Te iubesc, trebuie mai întâi să știi a îți spui Te iubesc. Iubirea de șine și auto-cunoașterea este cheia pentru stabilirea unor relații sănătoase. Pentru a găsi persoană potrivită, trebuie să fim pregătiți să avem o relație. Acest lucru necesită lucrarea interioară și stabilirea, cunoașterea propriilor limite și exigențe.
2.Să iubești cu adevărat înseamnă să iubești necondiționat, fără reguli și excepții Este normal să nu ne placă chiar totul la partenerul nostru, cu toate acestea diferențele fac iubirea mai frumoasă și o completează.
3.Să iubești nu înseamnă să ai nevoie, dar să dorești doar să iubești Dependența și dragostea sunt două sentimente atât de opuse, că dacă le forțați să trăiască împreună vor ajunge prin a se distruge reciproc. Nimeni din lume nu are obligația sau responsabilitatea să ne ofere ceea ce ne lipsește, de aceea iubește pentru că dorești să iubești, nu pentru că ai nevoie să fii iubită sau altceva. Da valoare persoanei iubite pentru cea ce este, nu pentru ceea ce îți oferă.
4.Să fii cuplul perfect nu înseamnă să nu ai probleme, dar să știți cum să le rezolvați Uneori se greșește când se consideră că în dragoste nu trebuie să existe probleme, ci doar înțelegere 100% și să fii întotdeauna la dispoziția celuilalt. Dragoste înseamnă să faci față și binelui dar și răului. Problemele trebuie rezolvate prin respect, compromis și stabilitate.
5. Iubirea nu crește din nimic, iubirea se construiește
Liudmila Carta jurnalist, Milano
Dragostea adevărată se construiește bazându-se pe susținerea reciprocă, recunoaștere și afecțiune adevărată. Cu aceste premise este posibil să se construiască ceva mai bun de dragoste: complicitatea. Pentru a construi iubirea, trebuie să formați o echipă în care sunt stabilite clar regulile de joc. Pentru a fi capabil să se joace împreună este nevoie de multă comunicare, să va ascultați cu sinceritate și empatie.
6.Pentru a iubi complet, trebuie mai întâi să îți stabilești propriile limite emoționale O relație sănătoasă nu este bazată pe jocurile de putere sau de condiții, ci rezultă din scopuri comune, echilibrate și sănătoase. De aceea, trebuie să scapi de ideea de sacrificiu pentru dragoste. Abuzul, înșelăciune, manipulare emoțională sau încălcarea valorilor noastre sunt lucruri care nu trebuie tolerate.
7. Iubirea adevărată nu este ceea ce îți cere, dar ceea ce îți oferă Dragostea adevărată nu sunt controlul sau exigențele, dragostea adevărată înseamnă libertate și încredere. Dacă pentru a rămâne alături de cineva suntem constrânși să sacrificăm o parte din noi sau din viață noastră, atunci iubirea nu este reală. Iubirea adevărată se bazează pe respect și pe creșterea individuală a fiecărui din cei doi membri ce formează un cuplu.
8.Dacă iubirea are limite, atunci nu e pe măsură dimensiunilor tale… Dacă te face mai mult să suferi și îți provoacă mai mult rău decât bine, atunci nu mai poate fi vorba de iubire și ar fi cazul să o luați pe drumuri diferite. Nu trebuie să te schimbi niciodată pentru ai face pe plac, trebuie să înțelegi că pur și simplu nu ai întâlnit persoană potrivită care să te accepte așa cum ești. SURSA: www.millavintage.com
Pagina 6 – România Ta Diaspora
Cultură-poezie
Claudia Bota- nu doar profesor ci și poet ori pictoriță
Claudia Bota
Claudia Bota: „Sunt o persoană dinamică,cu bune cunoștinte de comunicare, capabilă să lucreze în condiții de stres, interesată în perfecționarea profesională în domeniul consilierii. Sunt comunicativă și sociabilă, capabilă să duc la bun sfârșit sarcinile primite. Am preocupări artistice: poezia și pictura.”
poet, pictor, Piatra Neamț
Poezii ale Claudiei Bota: Fluturii albi
Zborul ridicând praful de pe piatra, unde mi-ai săpat, Cuvântul pe care Tu, în suflet mi L-ai încrustat!
Am rămas Fluturii albi desprinși din neaua iernii Dansând al vieții ultim vals sublim, Primind lumina clară în faptul serii Tu, fiind poeta la care să mă-nclin. Și ne-ai lăsat printre cetăți dezlănțuite Un gol pe pietre ale unor zidurilor prăfuite, O lacrimă din mine se desprinde și se-nfiripă Știind că azi nu va mai fi ca ieri. Eu stau și meditez la ziua dintre anotimpuri sugrumate, Clepsidra din privirea ta strabate depărtări Un pas ne leagă printre cuvintele înlănțuite Ale unei lumi de-a pururi învechite.
Am rămas un înger părăsit de dor, La marginea unui pământ multicolor, Am rămas un cântec în albastrul serii, Topit de amurgul trist al tăcerii. Am rămas cu gândul la lumina celestă, Uluit de a ta frumusețe angelică neștirbită. Am rămas uitând că visul s-a închis, Eu care-n iarnă inima mi-am deschis. Am rămas la poarta vieții țintuit de al tău dor, Tu care nu-mi lăsai durerea să mi-o măsor. Am rămas cu viscolul hain ținându-i piept,
Dor nesecat Te-am privit prin dorul ochiului meu luminat, Ale cearșafurilor îngălbenite și topite de sentimente seci, Prin gândul neputinței mele, reținute m-am schimbat, Am răsturnat valurile care mă purtau spre alte bărci. M-ai petrecut până dincolo de durerea rătăcirii, Până la limita neștiută și neîmblânzită a decăderii. Fiind un suflet dalmat, durerile toate mi Le-ai luat, Dorul Tău mă pustiește mereu, prin cetăți neștiute,
Pentru a fi un om ce judecă curat și drept. Am rămas de dorul tău străin pribeag, Fie vreme bună sau rea, neclintit ca și un fag.
Pagina 7 – România Ta Diaspora
Cultură-poezie
Dana Popa, poeta româncă din Anglia Ne-a contactat și dorul de țară ori versuri de suflet ne-au convins să-i publicăm aici două poezii dintre nenumăratele create de ea. Este o fire sensibilă și deschisă frumosului așa cum îi stă bine unui OM deosebit.
Dana Popa
(Redacția)
poet, Londra
„Pe PePoezii ale Danei Popa
Și lacrimi azi pe chip tu ai Că zilele se scurg mereu
„Pe drumul meu” din „O lacrimă” (Carte dedicată tatălui meu).
Iar cei ce-n lume au plecat Azi nici măcar nu îți mai scriu.
Când am venit eu pe pământ, Habar nu am avut de mine, De va fi rău, de va fi bine Sau ce destin, mi se cuvine.
Și plângi că știi că le e greu Și tot așteăți să=i vezi venind Căci sufletul de mamă nu îl schimbi Chiar de copiii în depîrtare-ți sunt.
Și merg pe drumul ce îl am, Habar nu am ce întâlnesc, Azi poate plâng, mâine zâmbesc, Dar merg pe drumul meu și mulțumesc.
Scrisoare azi tu iar le scrii Dar nici adresa nu o știi Și lacrima iar chipul îți inundă De dorul ce-l ai de copii.
Și când sfârșitul va veni Habar nu am ce va mai fi De va fi bine, de va fi rău Eu merg cu drag pe drumul meu.
Aștepți cu nerăbdare Un semn de la mare depărtare Copiii tăi să-ți scrie Că-n viață le e bine.
„Dor de copii” (Din „Mama” carte dedicată mamei mele)
Căci sufletul de mamă
În pragul casei azi tu stai Și-n depărtare tu privești
Mereu la ei îți este
Minunea azi poate va fi Copiii venind azi să îi zărești.
Iar lacrima din ochi Mereu îți izvoraște.
Pagina 8 – România Ta Diaspora
Umanitare
Un om bolnav care a muncit în subteran are nevoie de ajutor. Vrea să vândă comorile familiei pentru sănătatea lui
Adrian Melicovici
Ioan Anciu a lucrat în subteran mulți ani și acum este foarte bolnav. Ca inginer în domeniul minier, Ioan Anciu nu și-a pierdut demnitatea și nu cere ajutor financiar dar nici nu îl refuză.
(scriitor, Miane)
Boala pe care o are nu mai poate fi ținută sub control decât cu ceva sprijin sau cu ajutorul statului român care îl face să aștepte dincolo de orice imaginație a suportabilului și răbdării. Omul are hepatită cronică de tip C și fără medicamentație zilele sale sunt tot mai numărate dacă nu găsește înțelegere. Doctorii nu au vrut să îl pensioneze pe caz de boală, fiind vorba de România nu ne mirăm. Ajutorul sistemului medical românesc GRATUIT în astfel de situații este deocamdată doar un vis frumos. Din păcate. Statul român este obligat să îi asigure tratament care constă în interferon și ribavirină. Această medicamentație nu a sosit, e pe o listă de așteptare soră cu nesimțirea birocratică. Alte medicamente care îi trebuiesc dar unde statul nu mai e obligat să intervină sunt Esențiale forte
(35 lei cutia) și Sylimarină (25 lei cutia).
Prețurile nu sunt mari dar ajutorul primit de la primărie este derizoriu…nici nu merită să mai amintim cât. Și toate acestea în condițiile în care dl. Anciu este asigurat cu toate plățile la zi către sistemul medical românesc. Ioan Anciu este din Petrila, județul Hunedoara. Iar ca să facă rost de ceva bani pentru tratament, a decis să sacrifice bunurile familiei, lucrate de mână de peste 70 de ani. Sunt obiecte de valoare neprețuită pe care nici nu cere mult, confecționate la Caracal și în perfectă stare și astăzi. Aceste frumuseți artizanale l-ar ajuta pe domnul Ioan Anciu să își mai cumpere din medicamente, îi trebuie un minim de 80-90 de euro lunar pentru a supraviețui, separat de tratamentul cu interferon și ribavirină, gratuite prin legea care încă nu este aplicată și pentru domnia-sa. Adăugăm fotografiile de mai jos cu obiectele pe care dorește domnul Anciu să le valorifice, pentru a-și controla boala necruțătoare. Cei interesați sunt rugați să îl contacteze pe Facebook cel mai sigur la acest profil al său. Îi urăm succes și sănătate și mai sperăm că români cu inimă vor sări să-i acorde un ajutor ori îi vor cumpăra aceste minuni artizanale autentice. Profil Facebook Ioan Anciu: https://www.facebook.com/anciu.ioan
Pagina 9-România Ta Diaspora
Români în lume
Împotriva geloziei: ”O iubeam cu adevărat”
Povestea unui Puști (Continuare din numărul precedent) Hai recunoaște, pentru că el mi-a zis că e ceva vreme de când tot o țineți așa și că îți este teamă să îmi spui...știi ceva? Eu cu forța nu te pot ține alături de mine, nu pot sta cu o femeie care nu mă mai iubește, nu te pot obliga să stai cu mine dacă nu mai simți nimic pentru mine, ai înțeles? Ești liberă și poți să faci ce vrei, team iubit enorm de mult ca să te țin închisă într-o relație care nu mai merge demult... A început să plângă ...și eu la fel ...simțeam că mă prăbușesc și că îmi pierd controlul, m-a luat în brațe și am început să plângem amândoi...băi nene, mă despărțeam de marea mea dragoste și atunci când plângeam și o țineam în brațe parcă nu mă durea atât de mult, mă gândeam ca a doua zi totul se va îndrepta și va reveni la normal, mă gândeam ca îi va părea rău pentru ceea ce a făcut și că se va întoarce la mine, spunându-mi că nu poate trăi fără mine și că, să o luam de la început și să facem în așa fel încât să îndreptăm ceea ce nu a mers până în acel moment... Am plecat și am lăsat-o plângând, m-a sunat de câteva ori, plângea, iar eu încercam să o liniștesc, nu îmi venea să cred că a acceptat atât de repede să ne separăm, dar în mintea mea mai exista speranță, că ei îi va părea rău...am plecat la București pentru câteva zile, timp în care prietenii mi-au spus că ea a început să se afișeze cu amicul meu, că merg împreună prin cluburi și că sunt nedespărțiți, se țin de mana și se sărută de parcă ar fi Romeo și Julieta... Asta mi-a ridicat tensiunea și sângele la cap, am înnebunit de furie și am început să îi ameninț, vroiam să mă răzbun mai întâi pe el, pentru că mă trădase ca prieten, pentru că în fața celorlalti amici ai mei mă simțeam ca un fraier și vroiam să îmi spăl rușinea, vroiam să mai stau cu el de vorbă pentru ultima oară și să îi trag o palmă pentru toate minciunile pe care mi le îndrugase... Îmi erau alături toți prietenii, care încercau să mă încurajeze și să mă ajute să merg mai departe, am aflat apoi lucruri inedite despre cum mă înșela marea mea iubire , pentru care eu mi-aș fi dat și viața și asta mă făcea să încep să o urăsc puțin câte puțin, atâția ani alături de o femeie care nu merita dragostea mea, o femeie care mă înșela in timp ce o țineam de mână.
Liliana D. Găvăneșteanu poet, Madrid
Nevoia de răzbunare devenise pentru mine obsesie, am ajuns acasă și am prins momentul potrivit, m-am întâlnit cu ei, erau împreună într-o cafenea, am așteptat să iasă și i-am cerut lui să imi acorde câteva minute, i-am pus câteva întrebări si nervos cum eram, i-am tras o palmă si lam aruncat peste niște mașini, aș fi vrut să îl rup in bucăți, dar mi-a fost milă văzându-l pe jos doar dintr-o palmă, a fost prietenul meu de gașcă, am petrecut multe împreună, iar mila și-a spus cuvântul în acel moment... Apoi am plecat, aș fi vrut să o scuip pe ea, cea lângă care am stat câțiva ani, dar m-am răzgândit, țineam încă la ea și îmi era mila de privirea ei...are decât 18 ani , e încă un copil, va crește și își va da seama cu timpul, că eu chiar am iubit-o cu adevarat Faptul că devenisem gelos, era din prea multă dragoste adevărată, de care ea nu și-a dat seama....acum sunt liniștit și m-am împăcat cu gândul că nu mai este a mea.... Viața merge înainte, suntem prea mici ca să ne facem planuri de viitor, nu vreau decât să ajung ,,Un mare cineva'', ca să îi demonstrez că, deși nu îi ofeream super multe, nu aveam banii și mașinile celui cu care este acum. Bine că banii si mașinile sunt ale fratelui și ale părinților lui, eu voi încerca să fac toate acestea ca să le demonstrez tuturor că sunt un mare Om prin propriile mele forțe, fără să mă ajute nimeni...știu că am mult de luptat cu viața, sunt conștient că voi trece prin zile bune și prin zile rele, dar ambiția de a deveni cineva îmi va da puterea să lupt .... Așa să îmi ajute Dumnezeu !
„Nevoia de răzbunare devenise obsesie”
Pagina 10 – România Ta Diaspora
Artă- România în imagini
Lumea lui Constantin Brâncuși sculpuri și povești de dragoste Constantin Brâncuşi, născut la Hobiţa pe 19 martie 1876, fuge de două ori de acasă, prima dată la vârsta de 11 ani, a plecat la Târgu Jiu unde s-a angajat vopsitor de lână într-o boiangerie. Constantin Brâncuși
Câteva luni mai târziu, fuge a doua oară de acasă, de data aceasta, mai departe, la Slatina şi la Craiova, unde lucrează ca servitor sau ca spălător de vase în diverse restaurante şi bodegi. La vârsta de 27 de ani a plecat pe jos la Paris, unde realizează cele mai importante opere ale sale, expune la New York şi intră în lumea colecţionarilor de artă americani. În 1922 revine de la Paris la Hobiţa, însoţit de o frumoasă irlandeză. A îmbrăcat-o într-o cămaşă oltenească, cusută cu motive populare şi aşa a dus-o până la Paris. A organizat pentru ea şi un prânz ţărănesc, a întins pe pământ pături ţesute la război, în străchini de pământ a pus castane fierte şi în ulcele de pământ a pus vin. Atunci când se pune pentru prima dată apa sau vin în ulcele de pământ se aude un sfârâit. Când irlandeza a întrebat ce se aude, Brâncuşi i-a răspuns că este „glasul pământului, glasul iubirii”. La plecare i-a dăruit o trăistuţă plină cu străchini şi ulcele şi i-a spus: „să mergi în satul ăla al tău mare, care se numeşte Paris, şi spune-le cum trăiesc prietenii mei la Hobiţa”. În atelierul din Paris, Brâncuşi avea o masă mică. Îşi invita prietenii să ia loc la ea şi îi servea cu ochiuri, mămăligă, varză murată cu boia de ardei şi ţuică de prună. Pentru prânzurile pe care le oferea invitaţilor săi, a fost denumit de aceştia „Principele ţăran”. Dacă avea femei invitate în atelier, le lega la ochi cu o eşarfă fină şi le servea cu ceapă verde dată prin brânză grasă şi le zicea: „ronţăiţi şi ghiciţi ce-i”. Acestea se delectau cu preparatul pregătit de Brâncuşi, dar nu reuşeau să ghicească nici măcar atunci când le venea în ajutor cu o gură de ţuică românească. Apoi, le vorbea în cuvinte pline de duh şi înţelepciune despre limbă şi gust, despre mâini şi pipăit. Apoi, le vorbea în cuvinte pline de duh şi înţelepciune despre limbă şi gust, despre mâini şi pipăit. Mai avea în atelier un gramofon, istalat într-un stei de piatră şi o colecţie de discuri şi printr-un sistem numai de el ştiut, declanşa muzica. Dacă era întrebat ce se aude, el răspundea: „Eu am învăţat şi piatra să vibreze”. În 1932 a cunoscut o pianistă venită la Londra din Australia. Au rămas împreună, iar pe 15 septembrie 1934, aceasta a născut un băiat pe care Brâncuşi l-a văzut doar de două ori. În schimb, a ajutat-o pe mama lui să-l crească.
„Cumințenia pământului”
Pagina 11 – România Ta Diaspora
Artă-România în imagini
Lumea lui Constantin Brâncuși
În imagini: 1. Masa tăcerii 2. Rugăciune 3. Domnișoara Pogany 4. Sărut
Pagina 12 – România Ta Diaspora
Artă - România în Imagini
Lumea pictorului român Nicolae Tonitza „Coadă la pâine”
“Copil cu fundă verde”
Vase cu maci Nicolae Tonitza (13 aprilie 1886, Bârlad – 26 februarie 1940, Bucureşti) a fost un pictor şi grafician român, interpret al „tristeţelor luxuriant colorate” şi al unor sincere simţăminte de revoltă mocnită şi îndelung resemnată. La fel ca şi în cazul altor artişti, viaţa lui Tonitza se împleteşte cu creaţia sa. S-a născut la 13 aprilie 1886 la Bârlad, primul dintre cinci copii ai Anastasiei şi ai lui Neculai Toniţă. În 1902 părăseşte Bârladul pentru a se înscrie la Şcoala naţională de Belle-Arte din Iaşi, avându-i printre profesori pe Gheorghe Popovici şi Emanoil Bardasare (dar nu va putea să îşi ia diploma de absolvire deoarece participă în ultimul an la o grevă a studenţilor).
În 1903 cunoaşte Italia, în cadrul unei excursii a studenţilor de la Arheologie din Bucureşti, condusă de profesorul Grigore Tocilescu. Vacanţa următoare rămâne în ţară, unde, împreună cu alţi colegi, zugrăveşte biserica din sat. Mănăstirea Durau.Pronaosul, naosul si altarul au ramas nepictate pana in 1935, cand, prin stradania doctorului Paul Gotcu și cu sprijinul credinciosilor, interiorul va fi împodobit cu pictura în ceară, executată de studenți și absolvenți ai Academiei de Arte Frumoase din Iași – printre ei și Corneliu Baba – călăuziți de dascălul lor, Nicolae Tonitza. Sursa:
g1b2i3.wordpress.com
Pagina 13 – România Ta Diaspora
Diverse
Ce ușor este să-i judeci pe alții! De câte ori ați fost puși în postura de a fi judecați, de părinti, de frați, de prieteni, de soți, de copii voștri, de rude sau chiar de necunoscuți?” “Cu cât un om judecă mai mult, cu atât mai puțin iubește."
Mihaela Luiza Andrioaia
-Honoré de Balzac-
Desigur că se vor justifica: “eu nu bârfesc, constat – este un adevăr”. Dar de câte ori, însă, ați judecat voi pe alții, chiar și în gândul vostru? O dată intrați pe acest făgas, este greu să te oprești. Este foarte ușor să-i judeci pe alții, dar tu nu știi de fapt de ce acea persoană este așa sau de ce a acționat așa; doar conștiința lui o poate ști. Nu știi câte incercări, câte suferințe, câte renuntări, experiențe; ce viață a dus acea persoană. Avem tendința de a judeca pe alții pentru ceea ce se vede, ce este evident: cum vorbește, cum se îmbracă, ce muzică ascultă, cât de gras sau slab este, cât este de bogat sau sărac sau pur și simplu pentru că este diferit de noi; o facem, uneori, ca “sport”. Persoane frustrate și dorința de a face bine Ce nu știu persoanele care judecă pe alții, este că se dezvăluie pe ele înșele ca persoane frustrate, nemulțumite de viața lor și care nu suportă ca alții să aibă succes. “Judecătorii” doresc să justifice o acțiune a lor, discreditând o acțiune a alcuiva; privesc cu aer de superioritate și pun la zid cu repeziciune nemaiîntâlnită persoane despre care știu prea puțin. Trist este că printre persoanele care ascultă această “judecată” sunt și persoane ușor influențabile, care te vor privi cu alți ochi, care vor râde de tine și te vor arăta cu degetul - gură lumii- dar asta este o altă poveste. Nu mă pot opri aici să nu dau un citat arhicunoscut: “De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? ” (Luca, 6/41). De multe ori avem tendințe lăudabile, vrând să facem neapărat un bine altora. Doar că “binele” acesta nu ni l-a cerut nimeni, iar după ce am vrut să scoatem “paiul din
profesor, Verona ochiul altuia” am reușit, da, să înrăutățim situația. O vorbă din bătrâni spune : “Toti îți vor binele, nu-i lăsa să ți-l ia.” Cred că cel mai bine ar fi să ne ocupăm de treburile noastre de bârnele din ochii noștri. Nu, acesta nu este un semn de egoism, ci de integritate morală , de sinceritate vizavi de noi înșine. Oricum ar fi, cei ce judecă pe alții, se pun ei înșiși într-o lumină negativă, vor fi uneori chiar ocoliți, ceea ce va spori și mai mult nefericirea “judecătorului”. Nu vă sinchisiți Tratați cu indiferentă, evitați, ignorați aceste “limbi ascuțite”, nu dați oportunitatea unor astfel de persoane să vă strice fericirea, reputația personală și profesională. Cine bârfește pe alții, te va bârfi și pe tine, se spune în popor.
“Nu judeca pe cineva pană nu ai umblat două luni în mocasinii săi.” (Proverbe amerindiene)
“De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? ” (Luca, 6/41).
Pagina 14 – România Ta Diaspora
Scriitori în diaspora
Filo Sami și al său Barbu Lăutaru'
Iancu Samson
Oamenii frumoşi sunt frumoşi în orice domeniu ar lucra, sunt frumoşi în faţa copiilor şi în faţa prietenilor, sunt frumoşi până în ultima zi a vieţii lor. Adevărata longevitate a frumuseţii este atunci când reuşeşti să-i faci fericiţi pe cei din jurul tău. Cannes 12/martie/2017
Scriitor, Cannes
Dar, mai întâi, să îmi readuc aminte că lucrurile acestea ar fi putut ieşi mult mai bine pentru ţigani, dacă ei ar avea parte de libertate, educaţie şi cultură. Întâlnirea mea cu Barbu Lăutarul, Vasile Alecsandri, Franz Liszt şi alţi boieri cunoscuţi, îmi face plăcere și scriu despre toți aceștia, pentru că ei fac parte dintr-o istorie reală. În acelaşi timp, nu vreau să spun că sunt un iubitor de efecte dramatice; după cum aţi văzut, am o atitudine mai degrabă rezervată faţă de exigenţele genului literar şi caut din tot sufletul şi inima mea să redau istoria exact aşa cum a fost ea în acele timpuri uitate de toţi, uitată în primul rând de toţi aceia care nu ştiau să scrie şi să citească.
Dar pământul drag În inimă îl voi păstra. Şi dacă, îngheţat în marile troiene, Moartea o să mă cheme doar, Am să o rog din suflet Să mă lase să adorm Cu fulgi de stele între gene. Şi florile de primăvară
Eu, Atinghanos, fiul lui Samson.
Coroană să îmi fie.
Am lăsat cortul şi căruţa,
Te iubesc, ţara mea, SFÂNTĂ ROMÂNIE!
Merii şi perii înfloriseră, Şi-am fugit din robie, Prin păduri şi prăpăstii abrupte,
Într-o bună zi, vrăjitoarea-prezicătoare apăru în faţa mea, foarte frumoasă şi mai tânără cu optzeci de ani. Pe sub ie i se vedeau sânii micuţi, ca două mere coapte.
Cântînd cântecul libertăţii.
- Mă iubeşti oare, iubitul meu, Athinganos?
Salutări, pământ iubit,
Am încredinţat-o că o iubesc mai mult decât oricine altcineva pe lume.
Sărut locul unde m-am născut! Fug şi iarăşi fug de robie, caut doar liniştea Pe un alt teritoriu, necunoscut. Orânde-aș fi, te voi veghea cu drag, România mea! Voi trece prin ploi şi vânt, Prin troiene friguroase,
- Am spus că templul iubirii noastre se sprijină pe învăţătură, bunăvoinţă, sinceritate şi puterea de a mă contopi în trupul şi în mintea ta. Ori, mai bine zis, am citat ceea ce mintea îmi vorbeşte în acest moment. - Vrei, atunci, să-mi arăţi cea mai mare putere a ta, aceea de a te stabili în mintea şi în corpul meu? Iubirea ta va trebui să dovedească că toate învăţăturile pe care le-am primit de la tine sunt identice cu ale tale.
Pagina 15 – România Ta Diaspora
Scriitori în diaspora convinsă că vei reuşi nu numai să te reîntorci în timp, ci să înaintezi prin el, aşa cum îţi doreşti tu, după voia şi inima ta, Atinghanos. - Şi, dacă înaintez în timp, până în ce an pot ajunge? - Depinde de cât de mult citeşti. Eu am reușit să ajung până în anul 2515, e foarte mult, să ştii! Pentru că acum suntem în anul 1860.
- În curând, Athinganos, vei reuşi să treci dintr-un timp în altul. Timpul are o măsură diferită în toate dimensiunile, ai să observi că el poate trece foarte uşor, alteori trece neobservat, tot aşa se poate reîntoarce înapoi, trebuie doar să crezi în el. Spune-mi, iubite Atinghanos, nu-i aşa că ai reuşit să intri în mintea şi în trupul altor oameni? - Da! Sigur că da, am reuşit, dar nu aşa ca tine... –
Ca să mă vezi, iubitule, trebuie doar să te uiţi la formele norilor, acolo mă poţi vedea mereu, doar după o scurtă aşteptare şi o mică bătaie de vânt.
- Mi-ai schimbat viaţa. La început, am reuşit să merg înapoi doar cu o sută de ani şi doresc să ajung în urmă cu două mii de ani. Ce trebuie să fac? - Ştii? Eu nu sunt o femeie ca oricare alta, aşa-i, a cărei menire este să te fac pe tine să te reîntorci în timp. Sunt
“- Mi-ai schimbat viaţa. La început, am reuşit să merg înapoi doar cu o sută de ani şi doresc să ajung în urmă cu două mii de ani. Ce trebuie să fac?”
Pagina 16 – România Ta Diaspora
România în Imagini
Pagina 17 – România Ta Diaspora
România în Imagini
Pagina 18 – România Ta Diaspora
Pro Talente
Cervignano: Copiii de aur ai României pe meridianele lumii Oamenii care dau optimism semenilor, au spus cuvinte de neuitat pentru umanitate: Unii au rostit la ceas de taină că atunci când îți obosesc picioarele, trebuie să mergi cu sufletul înainte. Alții au numit oamenii frumoși dintre noi povești nemuritoare, pentru tot ce fac prin ei însăși și pentru semenii lor. Un strigăt de dor și poezie românească a sosit tocmai de la Brescia în cealaltă parte a Italiei, mai exact în Friuli Venezia Giulia, la Cervignano: Poetul național al diasporei, Viorel Boldiș.
Începem acest articol cu el pentru că Cezarului îi trebuie dat măcar un gând bun și aplauzele sufletului românesc. Încărcat cu spiritualitate, patriotism, dragoste, profunzime, Viorel Boldiș a deschis nu numai inimile iubitorilor de poezie dar și cerurile. Afară ploua duminică seara la Cervignano însă un altfel de soare, acela care inundă interiorul nostru emoțional, a învăluit asistența cu lacrimi, dor și mai mult ca niciodată cu măcar puțină Românie departe de casele noastre rămase în urmă, după ani și îndurări, după lupte cu viața și izbânzi.
la Românii au Talent ori la Next Star, au electrizat pur și simplu pe toți cei prezenți. Și lista cu alte nume continuă.
Rareș Florescu
Dar nu a fost singurul. Copiii minune ai României, artista de numai 11 ani, Nicoleta Iancu, cântăreață de muzică populară ca și băiețelul violonist Rareș Mihai Florescu, ambii sosiți din România, ambii participanți ori
În data de 5 martie a avut loc la Teatrul Pasolini din orășelul friulian Cervignano, spectacolul Gingășii de Primăvară sub organizarea Asociației Culturale Europa conduse de Iorgu Iordache, împreună cu Municipalitatea.
Nicoleta Iancu
Dealtfel, primarul localității, a ținut ca la eveniment să fie prezenți atât poetul Viorel Boldiș ca și scriitorul care a traversat pe jos Cervignano prima oară în 2012, Adrian Melicovici.
Pagina 19 – România Ta Diaspora
Poetul Viorel Boldiș
Au mai participat în afară primarului Gianluigi Savino, consilierul regional Pietro Pavioti, delegat să fie prezent de președinta regiunii Friuli Venezia Giulia, doamna Debora S. De la Udinesse respectiv parohia din CervignanoSan Giorgio di Nogaro, au sosit preoții ortodocși Iustinian și Leonida, profesor Iulia Daniela Negru de la Universitatea din Trieste, consul din Cadrul Consulatului General din Trieste, Laurențiu Babei, unul dintre reprezentanții comunității de români din Toscana, președintele Asociației CASCRI, Leontin Cojocea ca și reprezentantul România-Lombardia, Robert Răducescu. Dealtfel, cei doi președinți de asociații au transmis salutul conaționalilor inclusiv primarului localității și oficialităților locale prezente. Moderatorul spectacolului a fost Daniel Săboanu, președinte al Asociației Culturale Române, DecebalTraian, din San Donà di Piave, care evident, plin de aplomb și impunător ca întotdeauna, a dat cuvântul celor mai sus enumerați. Prof. Iulia Daniela Neagu a susținut o miniexpunere despre pericolele, autoprotecția și importanța doamnelor, atingând responsabilitatea societății civile față de toate acestea.
Pro Talente
Nicoleta Iancu
Jennifer Sfârcioc
Pagina 20 – România Ta Diaspora Micuța Jennifer Sfârcioc a rostit cuvinte calde, ca un fel de deschidere a ceea ce urma să se întâmple, conturând prin discursul și evoluția ei desenul unei lumi pe care ne-am dori-o cu toții. Ea a vorbit inclusiv despre legenda mărțișorului purtând audiența până către originile acestuia și simbolistica lui, existentă încă din antichitate.
Români în lume superbă, el este și solist vocal. Copilul a coborât în aplauzele celor prezenți printre spectatori, continuând să cânte și aducând după el toată admirația binemeritată a celor care l-au ascultat.
Nu putea să lipsească de la întâlnirea cu voia bună și cultura ori reunirea conaționalilor pentru doamnele lor, cântărețul român Marcel Tofan. Prezență scenică, simplitate, costumație populară tradițională și cântece care au determinat publicul să aplaude. Este foarte important să reamintim că toți invitații s-au întrunit prima oară întâmpinați la o cafea sau discuție, la un hotel după care, chiar și duminică fiind, aceștia au fost primiți în sala de consiliu a primăriei Cervignano, chiar de către primarul Gianluigi Savino, alături de alți oficiali, inclusiv viceprimar. Un gest de ospitalitate rarisimă. În cadrul evenimentului care mai apoi s-a desfășurat la Teatrul Pasolini, scriitorul Adrian Melicovici a donat pentru Biblioteca orașului un set de 10 cărți în limba italiană, respectiv romanul ERRANTE SUL CAMMINO DEI SOGNI (Rătăcitor pe drumul viselor). Și a venit momentul micuțelor minuni. Mai întâi Nicoleta Iancu, micuța care a încântat o țară întreagă la cunoscutul show-concurs Români au talent, a uimit prin costumația extraordinară populară autentică, jocul scenic și o voce care atunci când a interpretat un cântect despre mame, în onoarea zilei de 8 martie, a provocat emoție și lacrimi. Și primarul Savino a stat nemișcat, fără să părăsească sala. Dealtfel, în cuvântul său, a reamintit că a vizitat Bucovina și a pronunțat numele regiunii perfect românește, specificând că accentul e foarte important. Nicoleta Iancu a oferit CD-uri și a cântat ca o veritabilă artistă pe care Leontin Cojocea a denumit-o micuța Maria Tănase, deoarece acesta o cunoștea mai de mică. Aceeași situație s-a întâmplat și mai târziu puțin, când violonistul excepțional Rareș Florescu, a uimit din nou, prin virtuozitatea sa. Băiatul are acum 12 ani.
A cântat Hora Staccato, hore, muzică clasică, muzică din Teleorman ducând vioara cu o dibăcie nemaiîntâlnită în spate, ridicând-o și privind publicul drept în ochi și în suflet. Pentru cine nu știe, Rareș are o voce
Și a venit momentul… și au venit momentele… poetul Viorel Boldiș, și-a luat cărțile publicate însă la microfon, ele parcă s-au deschis altfel, atunci când a început să își recite creația, atât în limba română cât și în cea italiană. Și s-a făcut liniște. Și s-au aprins doruri de țară. Și s-au încălzit inimi și suflete. Și au ascultat o poveste de viață, frumoasă, într-un poem expresiv, reprezentativ. Când a spus că spre casa lui nu mai era ceva alb atârnând la fereastră, ca altădată la reîntoarcere, ci mai toate cele albe din casă, inclusiv primarul Gianluigi Savino și-a strâns mâinile de emoție, căci Viorel spunea povestea în italiană și vorbea despre trăirile lui, ale anilor de demult și poate și-ale multora dintre noi. Zicea cumva că oriunde am fi, trebuie să învățăm să locuim în limba română.
Poetul Viorel Boldiș și micuțul violonist Rareș Mihai
Pagina 21– România Ta Diaspora Verticalitatea exprimării poetului contemporan, a atins colțurile multor ochi și au șters lacrimi pe furiș, căci nu-i așa, românul simte mesajul. Și POETUL VIOREL BOLDIȘ, l-a transmis, cum numai el știe să o facă. Fondul muzical pe care și-a recitat creația, a îmbogățit un glas de om care ne spunea poeziile sale, făcute pentru noi. Dărnicia spirituală a lui Viorel Boldiș s-a așternut cu și mai multă generozitate peste o seară de neuitat. Insist cu o mică poezie la fel de simplă și totuși cutremurător de tulburătoare a poetului Boldiș:
În limba mea Sunt musafir în alte limbi,
Români în lume Micuții artiști care au cântat, Nicoleta și Rareș, au fost ca niște îngeri pământeni trimis de cel mai frumos destin printre noi, ca să recunoaștem prin ei că râul vieții, deși trece milenar, rămâne mereu cu apa lui limpede și aducător de pietre nestemate care rămân, deși trece. Stavila existențială nu poate opri suspinul unei împliniri de frumos suflet românesc. Este răbufnirea aceea care ne adună pe toți să ne certăm nevinovat și să ne împăcăm printre străini, adunați la seara cea frumoasă dar nu cea din urmă la Cervignano. Și ca la un semn divin, a sosit la ceas târziu și vestea cea mare: Acolo, în micuța comunitate, va exista de acum o Bisericuță ortodoxă. Știrea a venit tot duminică seara. Ce ciudat destin! Deloc trist! Pentru că ea se află exact sub fereastra unde locuiește unul din organizatorii serii de duminică. Care e român. (Adrian Melicovici)
căci doar în limba mea mă regăsesc. Am tot iubit străinele femei, dar doar în limba mea eu știu să le iubesc. Mai buchisesc, așa, din când în când, câte un vers în graiul ăst dantesc, dar poezia sufletului meu e scrisă doar in graiul românesc.
Daniel Săboanu, președinte al Aociației Decebal-Traian, San Donà di Piave, un om “greu”
Interpretul Marcel Tofan
Iorgu Iordache, organizator al evenimentului, președintele Asociației Europa, Cervignano
Pagina 22 – România Ta Diaspora
Procultura
”De întinzi mâna le vei simți”... cititorule! Nu ezita!
Irina Lucia Mihalca
”Scriu pentru că așa simt, din iubire, din lacrimă, din dor, din durere, din razele de lumină sau umbrele împrăștiate de norii cercului lăuntric.” ”scriu din dorința de a evada, eliberând lanțurile durerii sau temerii adunate în străfunduri.”
poet, București
Ieşirea din labirint Ard clipe la temelia templelor, urnind lespedea simţi vaierul lanţurilor. Mai departe de soare, insula virgină apărută din mare ( cu fiori pătrunzi în ea ). Am sărutat vântul, crezând că-s ochii tăi! Un mesager nevăzut, vântul călător mi-a dăruit sărutul. Parfum suav, mister printre stele, doar buzele tale în vise! Misterul învăluie visele tale, o lume unde puţini au acces. Capcane de gânduri despleteşti spre mâine, înaintezi în flacăra stinsă a torţei, printre voci, respiraţia ei îţi arde oxigenul. Două clipe-i separă – atât de aproape şi-atât de departe... Blocat printre ruine, paşii lui călcau peste el. Ea trebuie să reaşeze mozaicul pieselor, şoptind o chemare. Aripile grele îşi continuă zborul spre zenit. – lumină strânsă în cercul iubirii – februarie 2011
Mâine e prea departe Lacrimi albastre miezul nopţii a picurat, în tăcerea ei transparentă călătorim spre stele, e o chemare, un dor crescut din lumină. Toate vin nevăzute spre centru, deşi toţi le văd depărtându-se de el! Turbionul vieţii le atrage – cercuri concentrice, presărate cu frunze în oglinda apei. Nişte frunze sunt oamenii, îi duce viaţa precum vântul! În bătaia destinului, departe de noi, suntem purtaţi, pe unda gândului primim răspunsul. Opreşte-o petală, arunc-o pe apa vieţii! Fiecare lucru îşi cere timpul lui, fiecare vis visul lui, fiecare emoţie emoţia ei, totul e doar o stare ce curge! Dincolo de câmp curge un mare fluviu, adună multe râuri în drumul lui! Nu te teme de vise, nimic nu te poate răni, nici gândul, nici cuvântul, nici raza de soare ce trece prin oglinzile timpului! Mâine e prea departe... Dincolo de garduri, împrăştiată de aripa vântului, fiecare petală e vie.
Pagina 23 – România Ta Diaspora
Spicuiri din recenzii despre poeta Irina Lucia Mihalca realizate de Valentina BECART/ 4 ianuarie 2017 Înainte de a pătrunde în universul liric al poetei Irina Lucia Mihalca, voi face o mică prezentare a drumului său spre cetatea cuvântului. Mă voi opri asupra unor publicații (selectiv), lăsând cititorului bucuria de a descoperi ”întregul”. „Aliteraţia timpului - Irina Lucia Mihalca”, volum de poezii on-line, Însemne Culturale, 2012; „Însemnele unei tăceri”- antologie de poezie, Ed.Rovimed Publishers, Bacău; Autograf pentru m(â)ine”, Antologie „Însemne culturale”, Adjud, Armonii culturale; Antologia de poezie “Arta sfâşiată” -73 poeţi contemporani- coordonator Valentina Becart, Editura ARHIP ART – Sibiu. Publicații în reviste: Armonii culturale; Basarabia literară; Caiete silvane; Cronica; Constelații diamantine: Ex Ponto; Melidonium; Izvoare codrene etc. Volumul de poeme ”Dincolo de luntrea visului” a apărut la editura Mușatinia, Roman, în anul 2016. Iată ce ne spune doamna Adina Dumitrescu în prefața cărții: ” Scrierile Irinei Lucia Mihalca sunt curajoase nu prin părăsirea rimelor stas, ci prin miza metafizică, morală și aș putea spune, esoterică a lor. Stilul ei reflectă o dăruire intelectuală ce liază suflete, eliberându-se de dogmatismul laicului, dar și de stridențele, vulgaritățile moderniste și postmoderniste.” Versurile din acest volum ne așază în fața ochilor un univers variat de sentimente, de simboluri, de taine ascunse în strigătul unei conștiințe care duce o luptă ingală cu destinul, mereu răvășită de neliniștile existențiale. ” Toate mor. Pe unde vei trece noaptea / vei auzi șoaptele străzilor pustii, / a caselor părăsite, a ferestrelor nedeschise.”( Într-un cuvânt încape întreaga lume). Poeta Irina Lucia Mihalca se întreabă, adesea, de ce toate cuvintele ”tac și plâng”... când ar putea să devină emoție, să devină poezie. Fire sensibilă, cu o viguroasă forță contemplativă, poeta se sustrage simțurilor ”uzitate”, cotidiene și se situează adesea în zona extazului, zonă unde trasfigurarea este posibilă, poezia căpătând astfel, valențe luminoase, realitatea imediată rămânând pe o treaptă inferioară. Indiferent de locul în care ne poziționăm ”arta se adaugă vieții”, ne spune poeta – care încearcă să-și creeze, contureze un ideal cu ajutorul visului, iluziei, fanteziei creatoare. În clipele de beatiudine sufletul se lasă cuprins de cea mai pură și minunată emoție. Fuga de real este o necesitate pentru Irina Lucia Mihalca. Numai în acest mod se poate salva de zbucium, de
Procultura efemerul clipelor, de ”mâna” timpului care ”vinde” totul fără urmă de milă. O altă mână, din umbră, simte nevoia să-i mângâie obrazul, să-i alunge teama atunci când ” nisipul din clepsidra noastră se scurge impasibil”. ” – Mâna ta, Teah, mi-a cuprins disperarea,/ cărarea râdea, ochi-ți zâmbeau, ochii-ți plângeau,/ Te iubeam dincolo de viață și de moarte”/ Nu se auzeau nici măcar șoapte,/ doar foșnetul clipelor și sângele buzelor.” ( Șoaptele timpului, subtil parfum de iasomie). Lirismul poetic este trecut prin toate stările, de la extaz la agonie, de la flacără la cenușă, poeta privind mereu peste umăr, cu teamă, cu mirare... Versurile, jocul cuvintelor se desfășoară de la polul plus până la polul minus al trăirilor. La polul minus putem găsi expresii în care este concentrat zbuciumul poetei: ”buncărele fricii”, ”ceața timpului”, ”sufletul sleit de putere”, ”nisipul deșertului”, ”delirul literelor”, ”drum înghețat și pustiu”, ”dureri rostogolite”, ”Întotdeauna frica desfigurând”, ”plânge vioara”, ”Inima rănită” etc. La polul plus găsim alte stări, pline de entuziasm, senin, visare: ”lumina blândă a soarelui”, ”Salbă de stele”, ”tăceri de lumină”, ”petale de vis”, ”poeme de stele”, ”ceas al liniștii albe”, ”parfumul atingerii”, ”într-un alb desăvârșit”, ”Mireasma începutului” etc. Această pendulare neobosită vine să sublinieze o anumită trăsătură emoțională a Irinei Lucia Mihalca, poeta fiind într-o permanentă căutare a sinelui, a înțelegerii propriei sale existențe. Efemeritatea lucrurilor îi accentuează neliniștile și, mai ales, suferința de a fi o ființă superioară, înzestrată cu sentimente și conștiință, dar supusă degradării timpului și dispariției.”
(Valentina Becart)
Pagina 24 – România Ta Diaspora
Recomandări
Caută-ne și fii fanul nostru și pe facebook pe pagină la adresa:
www.facebook.com/romaniatadiaspora
MULTIMEDIA TOSCANA oferă doritorilor un serviciu fotografic de excepție. Ei își pot crea albume fotografice de înalt nivel, care să le rămână în tumultul amintirilor ca o clipă eternă frumoasă.
Pagina 25 – România Ta Diaspora
Recomandări
Pagina 26 – România Ta Diaspora
Procultura-Lumea Copiilor
Telefonul lui Licuţă Bună seara, Oameni Mari! Nici nu am venit bine de la grădiniţă, căci Zburlita hop la poarta mea. - Licuţăăăăăă! – striga ea la poartă de parcă era tanti Raţa când ţipă la orătănii. Am ieşit în fugă cu Guriţa în mână, lingura mea. Tocmai savuram un borş de ştevie. LICĂ BARBU scriitor, povestitor, Brăila - Vreau să vorbim şi să ne jucăm! - comandă Zburlita cu mâinele în şolduri. - Păi, nu am vorbit la grădi’? – păream eu nedumerit. - Daaaa! Dar la grădi’ nu vorbim aşa fistichiu, ca acasă. Te roooog! - Bine! Termin de mâncat borşul şi vin. Vrei şi tu? E aşa de buuun! Toată natura e în el. - Nu, merci! Am papat gogoşi calde cu gem. Când le termină mama îţi aduc şi ţie. Sunt aşa de buneee! Toată dulceaţa verii e în ele. - Văd că ţi-au plăcut foarte mult. Ai gogoşi şi-n păr. Plus mustăţi de la gem. - Ha-ha-ha! Ai şi observat, deşteptule!... Hai, că te aştept! Şi nu era prima dată când Zburlita proceda aşa. Una-două vine şi mă strigă să stăm de vorbă. Nu zic că nu-mi place, nu mă mai satur să vorbesc cu ea, dar vine tocmai când sunt ocupat. Şi Pufuleţ a observat asta. Când aude strigătul Zburlitei ţuşt pe casă şi miorlăie încât Barbony, berbecul, sare cu capul drept în zidul de la bucătărie, iar Vasile, cocoşul, trage un cucurigu de cade Pufuleţ de pe acoperiş. Iese o hărmălaie cu toate orătăniile. Până şi Caramel, cărămida mea, din maro se face roşie. Paul, păianjenul, bietul de el, nici nu mai vânează muşte. Zici că-i împăiat. Aşa că, trebuie făcut ceva. Nu pot să-i spun să nu mai vină. Ar însemna să nu mai exist fără ea. Şi nici să nu mă fac că nu o aud. Nu pot. Zbor când mă strigă. Nici nu termină de strigat şi eu sunt lângă ea. Şi-atunci?... Uffff!... Greu cu fetiţele astea îndrăgostite! Salvarea a venit de la Parfeu. Se juca cu o bobină adusă de tatăl lui de pe unde caută fier vechi. I-am cerut puţină liţă să-mi cos un nasture care atârna bleg la bluza mea.
Şi brusc mi-am adus aminte că am văzut în Arici Pogonici cum doi băieţei vorbeau de la distanţă cu două cutii de chibrituri legate prin liţă de bobină. Uraaaa! Problemă rezolvată. Simplu. Trag liţă de la mine la Zburlita şi vorbim fără să mai vină la mine. Zburlita s-a bucurat când i-am spus, dar nu voia cutie de chibrituri, ci de bomboane. Cică, să vorbim mai dulce. Fleoşc! Îmi dădea peste cap tot proiectul. De unde să iau cutie de bomboane? Aşa ceva vedeam doar în Pomul de Crăciun, dar m-a rezolvat Tatalai. În fiecare clipă el mănâncă ceva. Era pe stradă cu o cutie de bomboane din care mânca seminţe prăjite. - Vrei seminţe? – mă întrebă Tatalai şi îmi întinde cutia sub nas. - Pffff!... Miroase a dropsuri. Seminţele se mănâncă din buzunar, Tatalai. Sunt mai gustoase şi eşti mai şmecher. Tatalai a răsturnat imediat seminţele în buzunar şi a aruncat cutia la picioarele mele, ca semn că el ştia ce să facă. Şi dus a fost spre înţelesul spartului de seminţe prăjite. Acolo, pe malul şanţului, avea o fericire în el pe care nu am înţeles-o niciodată. Truli! Comoara era la picioarele mele. Dorinţa Zburlitei era rezolvată. Şi dacă mă dădeam de trei ori peste cap şi tot nu făceam rost de cutie. Şi precis mă pricopseam cu un cucui.
„Seminţele se mănâncă din buzunar, Tatalai. Sunt mai gustoase şi eşti mai şmecher.”
Pagina 27 – România Ta Diaspora Am trecut la construcţia telefonului. Primul pas era să întind liţa de la mine, acasă la Zburlita. Cam greu. Între casele noastre locuia tanti Raţa. Cum să treci peste zona minată? Mă fac că nu-mi pasă şi mă urc pe acoperiş. Leg liţa de o piatră şi ţintesc curtea Zburlitei. Zvârrrrr! Am lansat. Poc! Geamul sufrageriei lui tanti Raţa era o amintire.
Procultura- Lumea copiilor Piiiiing! Mi-a venit ideea. De bucurie o sărut pe Zburlita. Cât p’aci să leşine. Tot de bucurie, normal. O las nedumerită în poartă şi fug să-l caut pe Pufosu. Chin mare să-l fac să vină acasă. Era total vrăjit de miros. Nu mă vedea, nu mă auzea. Îi promit că-i dau o balenă, zece şoricei şi trei mii de pupice. Nimic. Stătea cocoţat pe gard şi miorlăia a cântec de jale. Încep să miorlăi mai tare ca el. O clipă a tăcut, iar mama lui Zburlita mi-a adus o bucată de peşte prăjit. Credea că de aceea miorlăi. I-am mulţumit şi am plecat zâmbind la mine acasă. Pufosu, cu ochiul lui de spion, a observat scena şi stătea ca prostul neînţelegând de ce el nu a primit peşte că doar a miorlăit mai ceva ca-n junglă. Ca să afle răspunsul, s-a mângâiat pe cap cu lăbuţa şi ţuşt după mine acasă.
Două zile nu am ieşit din casă şi Arici Pogonici nu aveam să mai văd câteva numere. Eram pedepsit. Plus curăţat la coteţuri, scărpinat Barbony să-i crească lâna, măturat curtea şi spălat troaca lui Botic, porcul... Ufff! Le făceam pe toate bucuros cu gândul la miraculosul telefon. După ce s-a consumat pedeapsa, am reluat planul. De fapt am reluat să mă gândesc cum să fac, că practică ioc. Îmi treceau prin cap toate poveştile pe care le ştiam, dar niciuna nu era cu liţă dusă peste casa lui tanti Raţa. O nouă încercare cu piatra ar fi însemnat război cu vecina, iar eu nu voiam să mă lipsesc de a mai citi Arici Pogonici.
În treacăt i-am spus Zburlitei să-l aştepte pe Pufosu cu o bucăţică de peşte şi să lege liţa la cutia ei de bomboane. Na înţeles ea prea mult, dar a spus ,,Bine!”. E clar că era aeriană. Acasă l-am aşteptat pe Pufosu şi i-am dat o bucăţică mică-mică de peşte. Cât mesteca el peştele, i-am legat liţa de trupul lui şi am aşteptat.
(Va urma) P.S. Desenele alăturate aparțin povestitorului Lică Barbu
Vine Zburlita la poartă şi strigă la mine. Bineînţeles, aceeaşi scenă. Toate orătăniile erau în panică. În plus, Ghiţă, gânsacul, începuse să gâgâie în chineză. Din fericire, Zburlita nu venise să vorbim, ci mă ruga să-l chem pe Pufosu acasă. Mama ei prăjea peşte şi el stătea cocoţat pe gard miorlăind a poftă. Plus că Cezar, căţeluşul ei, lătra fără punct şi virgulă.
„Chin mare să-l fac să vină acasă. Era total vrăjit de miros. Nu mă vedea, nu mă auzea. Îi promit că-i dau o balenă, zece şoricei şi trei mii de pupice. Nimic. Stătea cocoţat pe gard şi miorlăia a cântec de jale”.
Pagina 28 – România Ta Diaspora
România în Imagini Cheile Bicazului
Canionul „Șapte scări”
Pagina 29 – România Ta Diaspora
Pro Artă
Creații ale pictorului român THEODOR AMAN
Theodor Aman (n. 20 martie 1831, Câmpulung-Muscel — d. 19 august 1891, București) a fost pictor și grafician, pedagog, academician român, întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și București. Theodor Aman reprezintă pentru istoria plasticii românești primul artist modern în adevăratul sens al cuvântului. El a influențat prin activitatea sa și a grăbit în același timp, în Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, deschiderea spre modernitate și dezvoltarea instituțională până la izbucnirea Războiului Ruso-Turc din 1877.Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu au fost, în data de 5 octombrie 1864, întemeietorii Școlii de Arte Frumoase din București. Sursa: Wikipedia
Pagina 30 – România Ta Diaspora
Tradiții și obiceiuri românești
Sărbătoarea Paștelui la români -tradiții și obiceiuriÎn 2017, Paștele catolic și cel ortodox cad în aceeași zi, la 16 aprilie. Peste doi ani, în 2018, catolicii vor sărbători Învierea Domnului la 1 aprilie, iar ortodocșii la 8 aprilie. Sărbătoarea Paștelui ne învață cum să lăsăm în urmă prejudecățile și să păstrăm în inima noastră vie amintirea tradițiilor și obiceiurilor românești moștenite din bătrâni. Departe de a fi rodul naivității noastre așa cum presupun cei puțin mai sceptici, unele tradiții ne întăresc credința în cele sfinte, altele ne umplu de recunoștință față de Dumnezeu pentru darul minunat al vieții pe care ni l-a oferit cu atâta generozitate.
Se spune că este bine să păstrăm lumânarea de la slujba Învierii aprinsă până când ajungem acasă. Lumina acestei lumânări care simbolizează prezența Domnului în inima noastră ne va ghida pe tot parcursul vieții. Dacă vom aprinde lumânarea în momentele de cumpănă, vom trece mai ușor peste problemele cu care ne confruntăm. De asemenea, apa de la slujba Învierii ne poate vindeca de anumite suferințe și boli. În ceea ce privește ciocnirea ouălor în ziua de Paște, bătrânii ne sfătuiesc să împărțim primul ou cu toți membrii familiei pentru că astfel să fim mereu uniți. De asemenea, dacă oul ciocnit are două gălbenușuri înseamnă că trebuie să ne așteptăm la o nuntă în curând. Fetele care se spălau pe față cu apa dintr-un vas în care a fost pus un ou roșu își vor păstra tenul curat și frumos pe tot parcursul anului. În câteva sate din Moldova trebuie să punem pe lângă ouă și flori și bani în acel vas pentru a avea parte de prosperitate.
Să nu uităm și de faptul că respectarea obiceiurilor creează o punte între trecut și prezent prin care evenimentele trecute sunt reactualizate astfel încât ele se desfășoară în dimensiunea spirituală a prezentului. Cu alte cuvinte, retrăim la nivel simbolic sentimentele generate de această sărbătoare a generațiilor anterioare.
Obiceiuri de Paște Unul dintre cele mai răspândite obiceiuri românești este servirea unor preparate din carne de miel. Motivul pentru care se consumă de Paște carne de miel se datorează faptului că acest animal este asociat cu imaginea Mântuitorului și cu sacrificiul său al cărui rol este de a mântui sufletele noastre. Astfel că gospodinele gătesc friptură sau drob care să-i amintească întregii familii de încărcătura spirituală pe care o are simbolul mielului.
În unele zone din România, masa din prima zi de Paște se servește numai după ce bucățele au fost tămâiate și după ce toată familia a primit o linguriță de vin sfințit și o bucată de pâine sfințită. Tradiția tămâierii bucatelor este respectată cu sfințenie în special în Bucovina, scopul său fiind de a îndepărta forțele răului și de a primi binecuvântarea Domnului. (Sursa: Ziarul Unirea)
Pagina 31 – România Ta Diaspora
Tradiții și obiceiuri românești strică, vei avea noroc tot anul.
Credințe și Superstiții de Paște – În ziua de Paşti nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros, vei avea ghinion, viermii vor mânca semănăturile, recolta va fi distrusă şi te va prinde ploaia ori de câte ori vei vrea să lucrezi câmpul.
– De Paşti se aşeză o bucăţică de fier sub prag, ca o protecţie pentru casă. –
Dacă prima persoană care îţi intră în casă este bărbat, vei avea noroc tot anul.
lumina sfanta– Lumânarea de la Înviere trebuie păstrata în casă şi aprinsă în caz de boală, calamităţi naturale, supărări. – În dimineaţa Paştelui e bine să priveşti prima dată într-o cofa cu apă neîncepută. Se spune că vei avea vederea buna în restul anului. – Se spune că e bine să te speli pe faţă cu apa neîncepută dintr-o cană nouă, în care ai pus un ou roşu, unul alb, un bănuţ de argint şi un fir de iarbă verde, semne ale sănătăţii, prosperităţii şi sporului în toate. –
În ziua de Paşti nu se mănâncă oul cu sare, se spune că transpiri tot anul.
– De Paşti, există credinţa că cerurile se deschid, permiţând sufletelor celor morţi să se întoarcă acasă, pentru a-şi proteja rudele dragi. – Se spune că cei ce mor în duminică de Paşti sunt scutiţi de Judecata divină, sufletele lor ajungând direct în rai. –
– Pasca, crucea de pe ea sau anafura sunt considerate de leac, de aceea se păstrează bucăţi din ele peste an. –
Cocoşul sfinţit de Paşti se credea a fi o sursă de belşug, sănătate şi dragoste. În vechime oamenii aduceau cocoşi la slujba de Înviere, pe motiv că aceluia căruia îi va cânta primul cocoşul în acea noapte va avea noroc tot anul. Apoi cocoşii erau daţi de pomană săracilor.
– La masa de Paşti e bine să mănânci mai întâi un ou, se crede că acesta aduce sănătate trupului pe parcursul anului, apoi peşte şi pasăre, pentru a fi sprinten precum peştele şi uşor ca pasărea. – Cu cine ciocneşti ouăle vopsite în ziua de Paşti, te vei întâlni în lumea cealaltă. Dacă păstrezi un ou roşu 40 de zile după Paşti şi nu se
Copii născuţi de Paşti sunt binecuvântaţi, având o viaţa luminată şi presărată cu noroc toată viaţa.
Pagina 32 – România Ta Diaspora
Procultura
Universul poetic al marelui Nichita Stănescu- biografie și creație Nichita Stănescu, numele la naştere Nichita Hristea Stănescu, (n. 31 martie 1933, Ploieşti, judeţul Prahova — d. 13 decembrie, Bucureşti, 1983) a fost un poet, scriitor şi eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române. Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu, a fost ţăran prahovean care mai târziu a devenit meşteşugar şi comerciant ploieştean. Mama sa, Tatiana Cereaciuchin era parte a unei familii nobile din Rusia.
secţia de poezie a Gazetei literare. În 1963 are loc prima călătorie peste hotare a poetului în Cehoslovacia. Trei ani mai târziu publică la Editura Tineretului un volum cu 11 elegii. Tipăreşte Necuvintele, care primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai apare şi volumul de poezii "Un pământ numit România". Este numit redactor-şef adjunct al revistei "Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu. În 1970 devine redactor-şef adjunct la "România literară”, revistă condusă de Nicolae Breban. Publică două noi volume de poezii: "Belgradul în cinci prieteni" şi "Măreţia frigului". Pentru volumul de eseuri "Cartea de recitire" obţine pentru a treia oara Premiul Uniunii Scriitorilor. Un an mai târziu obţine pentru ultima oară Premiul Uniunii Scriitorilor şi i se atribuie Premiul internaţional Johann Gottfried von Herder. Devine publicist comentator la "România literară”. Se mută în ultima sa locuinţă, din Str. Piaţa Amzei nr. 9. În faţa geamului apartamentului său creşte celebrul salcâm Gică. La 4 martie 1977 poetul încearcă, în zadar, să-l salveze pe prietenul său Nicolae Ştefănescu, şi este lovit de un zid care s-a prăbuşit după cutremur. În urma şocului suferă o paralizie de scurtă durată a părţii stângi a corpului care va lăsa ceva sechele şi după vindecare.
În perioada 1944 - 1952 a urmat Liceul “Sf. Petru şi Pavel”, devenit “Mihai Viteazul” din Ploieşti, pentru ca ulterior, între 1952 - 1957 să urmeze cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti. În 1952, s-a căsătorit cu a doua dragoste a sa din adolescenţă, Magdalena Petrescu, dar cei doi se vor despărţi după un an. În 1962 s-a căsătorit cu poeta şi eseista Doina Ciurea, din a cărei dragoste se va plămădi tema volumului "O viziune a sentimentelor". Ulterior, fiind împreună cu poeta şi autoarea Gabriela Melinescu, se vor inspira reciproc în a scrie şi a construi universuri abstracte. În 1982 se căsătoreşte cu Todoriţa (Dora) Tărâţă . Nichita şi-a adunat poeziile sale “băşcălioase”, scrise, după propriile sale cuvinte, “fără mamă, fără tată”, într-un volum numit "Argotice"— cântece la drumul mare şi publicat foarte târziu, după moartea sa, în 1992, de Doina Ciurea. Este pentru scurt timp corector şi apoi redactor la
În 1978 publică volumul de poezii Epica Magna, care primeşte în acelaşi an premiul "Mihai Eminescu” al Academiei Române.
„De ce mi-ai apărut Doamne în timp ce mi-ai atribuit mirarea că sunt? Nichita Stănescu”
Pagina 33 – România Ta Diaspora
Nichita Stănescubiografie și creație Pe 12 decembrie, durerile din zona ficatului devin îngrozitoare şi este adus la Spitalul de urgenţă unde crizele sunt extrem de violente şi poetul se stinge din viaţă fix la orele două şi zece minute. Ultimele sale cuvinte au fost: "Respir, doctore, respir”. A fost laureat al Premiului Herder şi nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură (1980). Considerat atât de critica literară cât şi de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuşi o denumea “Dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparţine temporal, structural şi formal, poeziei moderniste sau neomodernismului românesc din anii 1960-1970. Ca orice mare scriitor, însă, Nichita Stănescu nu se aseamănă decât cu el însuşi, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu şi Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime şi intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici şi poetici. "Ceea ce putem spune, până toate acestea se vor lămuri, este că poetul Nichita Stănescu continuă o serie mare de poeţi din secolul al XX-lea (Bacovia, Arghezi, Blaga, Barbu) şi că el însuşi este un mare poet care cu închipuirile, jocurile, teoriile, stările şi abilităţile lui a schimbat faţa poeziei româneşti.
Procultura necunoscut ..." (Eugen Simion) Sursa: Historia.md
Poveste sentimentală Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des. Eu stăteam la o margine-a orei, tu - la cealaltă, ca două toarte de amforă. Numai cuvintele zburau intre noi, înainte şi înapoi. Vârtejul lor putea fi aproape zărit, şi deodată, îmi lăsam un genunchi, iar cotul mi-infigeam în pământ, numai ca să privesc iarba-nclinată de caderea vreunui cuvânt, ca pe sub laba unui leu alergând. Cuvintele se roteau, se roteau între noi, înainte şi înapoi, şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât repetau, într-un vârtej aproape văzut, structura materiei, de la-nceput.
Străfund de ochi Valul venind spre mine a împietrit în aer O, chiar şi tu, iubito, ai rămas într-o deplină nemişcare. Şi timpul are febră O, el mă arde secunda este fixă ca o perlă şi stropii valului atârnă-n aer. Tu, atât apuc să strig, tu şi cuvântul începe să se vadă încet,âncet cum se vede lăsarea de noapte, cuvânt din două litere: tu. Animal monstruos, înţelesul s-a oprit, şi începe să se vadă... ( Autor poezii, Nichita Stănescu)
Un mare poet român într-o istorie imposibilă (epoca totalitarismului), un mare liric european aproape
Nichita, vorbe nemuritoare...
Pagina 34 – România Ta Diaspora
Procultura
Adrian Melicovici, creație-n gânduri - scriitor și poet într-o lume a singurătății de 7 miliarde de sufleteVorbe-n vânt Și te-am renăscut din nou cu dragostea mea, femeie oricine ai fi, că eu sunt bărbatul închipuit de nicaieri, care e lângă tine și pleacă pentru nicăieri...și în poveștile noastre suntem din fericire acei NIMENI nestiuti, unde tu rămâi femeia-anotimp...Și te-am trezit la urmatoarea viață, desen stelar, acolo unde se întâlnesc drumurile ca rădăcini niciodată smulse din visele lor. Și te-am respirat frumusețe și te-am îmbrățișat cu nesosirea mea peste gânduri și uite...uite că încă mai soptim trăiri, mai soptim dorință în tăcere mai mută ca acea clipă adusă de an în zadar așteptat...într-o istorie de viată... rămâi pictură neinramata vreodată, apără cei al tău că eu sunt aici, nevăzut și neștiut ca și tine...ce te prefaci așa oglindă a pornirilor? Ce te mai chinui să fugi spre pierdute speranțe? Stai acolo vis de-a gata că eu de nu ma vezi, dorm în nesomnul tău, încerc să îți adorm așteptarea...că doar din atâta dor și iubire, cu tot ce sunt te voi renaște într-una...numai să vrei...
Pentru un vis și-o inimă de aur Cât e un prea banal şi nestatornic ceas? Ah…dar ia te uită, e zi în plină noapte Şi tu eşti vis trezit cu timpul ce-a rămas. Sau poate mi te-arăţi desen închipuit Ce stai cu schiţa în alb-negru la cerşit. În plus mai şi vorbeşti cumva… Eşti o senzaţie de şoapte. Cine-a mai pomenit ca-n secolul de-acum Să cerni cenuşa ultimului gând, Prin sita vieţii ce-a trecut? Sunt vorbăreţ de fel dar azi sunt mut, Şi fericit şi trist şi optimist Într-o splendoare de simţire omenească Te caut inimă de aur, în strigătul care-a rămas tăcut. Mai preţios e timpul care-i pe sfârşite Decât trăiri din amintiri nici astăzi desluşite. Mai în zadar e aurul din munţii răscoliţi Decât comoara dinăuntrul tău, chip necioplit, Zici c-am ajuns civilizaţii de neînţeleşi şi adormiţi, În cel mai omenesc şi regretabil asfinţit. Am săpat groapă menajeră, cum nu vroiam vreodată, Şi-n ea, în acest secol de nemulţumiţi, S-a rătăcit iubirea, cât colo, aruncată. Aşa păţesc când scriu de-a valma şi în diferite vise, Mi-e dor de dragoste şi off-uri-suflet, Globalizarea mondială a setat şi sentimentele Pe secţiunea fără noimă, adică „interzise”? Câţi oameni mai visează un romantism fără reţea de
internet? S-a transformat timiditatea primei întâlniri, Într-un curaj adus de tastatură. S-au alungat prea ruşinoase şi totuşi splendide priviri Nu mai suntem noi, nick-name ne e noul nume, În cea mai dezorientată şi neregăsită lume. Şi ceasul nici nu mai are ace să se-alerge acolo, Analogia e desuetă şi-n mediul virtual Orice persoană se-arată frumoasă şi cochetă. Şi totuşi…în progresul existenţei deseori nebănuite, Mai bat şi inimi care nu-s de gheaţă Oricât ai dispera tu, suflete, în noua ta direcţie, Iubirea a fost cea mai frumoasă regulă dar şi excepţie. Nu avem nevoie de alt aşa zis analfabetism, În dragoste ori şi mai simplu spus, în romantism. Cât de sărac e acest vers în epitete, ce mai literatură, Am devenit un criminal de poezie Dar ce e dincolo de mine, iarăşi mă repet: Nimeni nu ştie Doar inima care m-aşteaptă la ceasul acela, analogic, Pentru un vis în doi, de-acum şi pururea, antologic!
În pat de sclipiri Visând sub cerul liber Mi-am facut așternut Din picături de rouă Iar seara luna răsare Ca să mă trezesc Dimineață La viață Din noi amintiri În patul meu de sclipiri.
Pagina 35 – România Ta Diaspora
Eveniment
Eveniment de amploare în diaspora la Bruxelles: Festivalul Balkan Trafic Promotoarea culturală româncă de la Bruxelles, Elena Holban, va reprezenta la acest eveniment grandios țara noastră, România, împreună cu invitații aduși din țară, artiști ai unor ansambluri recunoscute în plan național și internațional. Evenimentul este preconizat să aibă loc în capitala Belgiei, Bruxelles, în perioada 10-14 mai 2017. Un adevărat spectacol al tradițiilor din țările lumii printre care și România, reprezentată de aportul neobosit al promotoarei românce Elena Holban, recunoscută pentru insistența și încăpățânarea cu care insistă pentru crearea evenimentelor culturale și mai ales pentru o cât mai bună promovare a imaginia țării noastre în lume.
odată ajunși la Bruxelles să reprezinte România la festivalul Balkan Trafik. Imaginați-va imensa bucurie, liniște și putere ce veți dărui acestor oameni în munca lor tenace de a purta cântul și dansul popular românesc peste hotare. Succesul lor e și al nostru, al tuturor celor ce și-au zis, da, și eu pot să fac asta! Va rugăm, donați și partajați acest apel și eveniment în speranța că va atinge sufletele a mii de oameni uniți la bine și frumos. Detalii cont pentru donații: Unite în Good BE03 3631 6042 3084 cu mențiunea "Balkan Trafik." Toate donațiile vor merge spre finanțarea cazării ansamblului folcloric "Codrii Neamțului" din Piatra Neamț, pe perioada participării lor la festivalul Balkan Trafik din Bruxelles. În numele Ansamblului Folcloric "Codrii Neamțului" :
Elena a invitat artiști din țară pentru a reprezenta România într-un spațiu alocat de două ori în mod generos reprezentanților români. Ansamblul din Belgia, Floare de Colț sau Codrii Neamțului, vor evolua pe o scenă unde oricine s-ar simți mândru să arate formidabilele dansuri românești și farmecul folclorului autohton. Pentru o cât mai bună desfășurare a evenimentului, partea românească are nevoie de sprijin, SPONSORI și sperăm că aceștia se vor găsi. Iată și apelul Elenei Holban postat și pe rețeaua de socializare Facebook:
1
euro" și 2800 de oameni dragi de pretutindeni.
Dragi Români și oameni dragi de pretutindeni, Acesta mică donație este un 'dar' de neprețuit pentru artiștii noștri acum neliniștiți și preocupați de soarta lor
"Un vis pe care îl visezi singur este doar un vis. Un vis pe care îl visezi împreună cu ceilalți este realitate" (John Lennon) Va iubim și vă mulțumim.
Vă mulțumim că ne-ați citit și vă așteptăm la ediția aniversară din iunie când vom împlini TREI ANI de existență! Redacția