Revista românia ta diaspora, august 2017

În acest număr au scris următorii autori: Adrian Melicovici

Jurnalist, Italia, Milano

Iancu Samson Scriitor, Franța, Cannes

Daniela Tănase Ichim

scriitor, Miane, Italia. Fondator al revistei România Ta ( Diaspora), design, tehoredactare, corectură, grafică și coordonare Adrian Melicovici

Confèrencière, Quebec, Canada

Doina Mustățea

prozator, Napoli, Italia

Colaborator umanitar, Roma, Italia

Natașa Valentina Roman profesor, Arad

Irina Lucia Mihalca, poet, București, România

Lică Barbu povestitor, Brăila, România

Liudmila Carta

Iuliana Matyas (Dinte) Constantin P. Popescu scriitor, pictor, București Redacţia oficială: Pucioasa, Dâmboviţa, România, strada Republicii nr 33.

Subredacţia: Treviso, Italia

ISSN 2360 – 607X Pentru PUBLICITATE : telefon 0039/ 333 947 2978

România Ta Diaspora, ALĂTURI DE TINE ORIUNDE TE AFLI! Contact: email: presadiasporei@gmail.com, telefon: 0039/ 333 947 2978

Caută-ne şi pe Facebook: pe pagina „România Ta” www.facebook.com/romaniatadiaspora

Pagina 3 – România Ta Diaspora Defileul Crișului (Foto 1) și Cascada Bigăr (Foto 2)

Pe malul Dunării pe jos, între Drobeta Turnu-Severin și Orșova. Fotografie din albumul expediției românești „Speranța Unui Vis.”

România în Imagini

Pagina 4 – România Ta Diaspora

România în Imagini

Pagina 5 – România Ta Diaspora

Români în lume

Nu sunt perfectă dar sunt specială Numele meu este Liudmila Carta, m-am născut în 1988 în Moldova. În 2012, am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicăriidin România.

Imediat după absolvire m-am mutat în Italia.

Pasiunea pentru fotografie s-a născut aparent cu mine, dar mi-am dat seama de aceasta în perioada de universitate. Ulterior, am început să dau atenție deosebită fotografiei de modă, glamour și fotografia de călătorie.

Eu cred că fotografia este cea mai sugestivă forma de comunicare, așa că îmi place să mă joac cu aparatul de fotografiat: din spate, dar și din fața obiectivului.

Să mă cunoașteți mai bine, vă invit să mă urmați pe blog adică pe www.millavintage.com Nu contează ce vârstă ai, câte kilograme sau ce înălțime, important este să te simți bine în pielea ta și să fii tu însăți, nu cum vor alții să fii pentru ei. Înainte să dau drumul acestui blog, am povestit unei persoane despre acest proiect și imediat a încercat să mă doboare cu diverse argumente negative (ex: nu pune poze pe internet că nu este bine, să faci modă nu ai înălțimea, nu ai corpul potrivit, ai un copil și nu dă bine și ca de obicei marea problemă a unor mentalități: ce o să zică lumea.)

Liudmila Carta jurnalist, Milano

mult este faptul cum unii oameni încearcă să-i manipuleze pe alții doar ca să le distrugă visele, să le taie elanurile.

Sunt foarte multe specimene de oameni care mereu vor spune Nu, de frică să nu reușești ceva mai mult decât ei.

NU SPUNE VISELE TALE NIMĂNUI, CĂ CEI MAI MULȚI VOR VREA DOAR SĂ LE DISTRUGĂ Visele tale sunt doar ale tale și doar de tine depinde cât de mult se vor realiza. Așa că treci la treabă. Acești “distrugători de vise” care mereu știu ce e mai bine pentru alții, nu știu, de fapt, ce e bine pentru ei, mimează fericirea și habar nu au ce e bunătatea, și faptul că ambele sunt strâns legate între ele.

Cum spuneam, nu sunt perfectă, dar cred că sunt specială, sunt specială pentru mine, pentru cei care mă iubesc necondiționat. Nu țin neapărat să devin elogiul unui public larg. Încerc să îmi demonstrez mie ceea ce pot să fac fără să mă bag în viața nimănui. Și sincer, nu mă mai afectează părerea nimănui. Că sunt frumoasă sau urâtă, că sunt grasă sau slabă, ori că am devenit snoabă: sunt eu și așa vreau să mă bucur cu/de mine însămi. Și da, sunt mândră. Pentru că am de ce. Pentru că știu de unde am plecat și știu unde am ajuns, pentru că fac ce pot și cum pot, fără să aștept ca alții să facă ceva pentru mine și pentru că în ciudă vârstei și a faptului că sunt mamă continui să îmi mențin kilogramele și să îmi folosesc creierul. Nu pentru răutăți, dar pentru binele sufletului meu! Sursa: MILLAVINTAGE.COM

Când cineva vrea să îți pună piedici îți găsește atât de multe defecte și argumente, încât te lasă cu gura căscată.

Cu toate acestea va avea mereu grijă să te asigure că îți vrea binele! Mereu am zis mulțumesc la astfel de “bine”, și mi-am văzut de treabă mai departe. Și, totuși, undeva are dreptate, nu am calitățile fizice unui Top model, am trecut demult de 20 de ani și da sunt mamă, dar toate acestea nu mă pot împedică să fiu eu și să-mi cultiv pasiunile.

Nu sunt perfectă, nici nu voi fi vreodată. Chiar dacă s-ar putea atinge perfecțiunea tot nu aș vrea să fiu, pentru că m-aș plictisi tare repede. Ce mă contrariază foarte

Vizitați superbul blog al Liudmilei,

MILLAVINTAJE pe adresa: www.millavintaje.com

Pagina 6 – România Ta Diaspora

Aniversare

Mii de români frumoși din toată lumea între paginile revistei, acum, după 3 ani de la apariție. Începuturile Dacă acum 3 ani cineva mi-ar fi spus că din nimic o să aducem milioane de cititori pe această publicație pozitivă, l-aș fi crezut exagerat de optimist. Nici măcar nu știam să tehnoredactez o revistă digitală. Mi-am luat patriotismul în suflet, dorul de țară după mine și am adus alături autori din zeci de orașe ale lumii, cu ajutorul cărora am realizat conținutul număr după număr. Și iată-ne în 2017, când ne bucurăm să vă spunem că nu ne vom opri. Fondator: Adrian Melicovici, Italia.

O zi și mai bine a durat să machetez prima pagină din numărul pilot. Era de fapt luna iunie 2014. Și tot atunci a ieșit ceva așa, timid, ce nu mi-a prea plăcut. Apoi am învățat singur într-un program gratuit de editare, open office, cum să adun minim 32 de pagini laolaltă. Cum să creez ceva frumos, despre românii frumoși și țara noastră.

Nu existau bani. Nu există bani. Nu e nimeni retribuit.

Totul e făcut cu pasiune, plăcere, multă muncă și dorința de a nu uita niciodată de unde am plecat. Nu ne vom opri.

Nu avem cum să ne uităm rădăcinile.

Îmi aduc aminte de primii autori care mai apoi sau retras dar nu mulți, nici nu am mai insistat să îmi trimeată materiale pentru că oamenii au problemele lor de viață și nu întotdeauna pot răspunde la solicitările mele. Însă sunt convins că au rămas alături de noi, cu sufletul măcar așa că trebuie să le mulțumesc și acum că au pus umărul la crearea unui conținut atractiv, socio-cultural,

educativ. Îmi mai aduc aminte că stăteam cu cafeaua veșnic lângă mine, mă enervam pentru nepriceperea mea de început și apoi apărea bucuria micilor reușite. Uite că singur-singurel am învățat să migălesc aici, să alcătuiesc un chenar, să inserez o poză, să corectez mereu, eu și soția mea, să punem diacritici acolo unde lipseau. Ba chiar am izbutit să scoatem și tipărită, plastifiat, revista, la un Crăciun. Totul a decurs simplu, de la sine. (Continuarea la pagina 7)

“Totul e făcut cu pasiune, plăcere, multă muncă și dorința de a nu uita niciodată de unde am plecat. Nu ne vom opri.”

Pagina 7 – România Ta Diaspora

Aniversare Gabriel Groman, de la Cannes, scriitorul Iancu Samson, de la Milano, Liudmila Carta, de la Cluj, doamna Bocu, de la Sacile, doamna Carina Margareta Cesa, de la Roma, din Olanda, Grecia, Canada, Irlanda, Spania, Germania ori din București, oameni frumoși, profesioniști sau amatori, au scris pentru această revistă continuu și pentru ei înșiși, prin creația lor. Revista a popularizat talente peste talente, evenimente peste evenimente, care mai apoi au fost preluat de Diaspora Tv sau Presadiasporei.com și nu numai.

Nu vreau să înșir aici toate numele care mi-au fost alături pentru că e foarte târziu, oricum lumea care ne citește îi cunoaște și voi mai avea ocazia să vorbesc despre ei.

La primul nivel al casei unde locuiesc, aici, la Miane, în provincia Treviso, se află o cameră mică, unde nu doarme nimeni. O canapea, o masă de birou, un scaun cu rotile, o bibliotecă suspendată. Pe masă un laptop vechi și un calculator cumpărat prin 2006 cu buletinul, știți voi, din acela cu Floppy, pentrtu dischete. Merge și astăzi perfect.

Pe laptop am salvat ce era de salvat și am început munca. În liniștea aceea, la poalele munților, în camera devenită brusc asemenea unei mici redacții, cu toate cele necesare, s-a scris și se mai scrie încă o mică istorie de viață. Tot acolo am continuat să îmi scriu și cărțile, poeziile, totul. Pe scurt, camera deloc mare s-a transformat într-un birou prin meritele soției mele Cati. Și așa au început să apară articole prin revistă și nu numai despre mulți români frumoși din țară sau diaspora.

Unii din autorii revistei au continuat să-i promoveze la rândul lor, mai ales Lidia Fichiosi de la Arezzo sau Natașa Valentina Roman de la Arad. Și nu sunt singurii.

De la Verona, Luiza Andrioaia, de la Londra, Cristian

Micul meu birou arată acum precum o veritabilă, deși micuță redacție. Deasupra, steeagul României. În spate, aparatele foto, la dreapta imprimanta, faxul, telefonul fix și pe dekstopul mult încercatului laptop, mii de foldere și amintiri cu încercări și nereușite, ca în orice viață de om.

Sper ca cititorii noștri să ne citească și în continuare ori să își aducă aminte prin fotografiile, materialele despre cultură, tradiție, spiritualitate, că România este nu doar o țară superbă dar și un tezaur al valorilor pe care încercăm să le menținem așa cum ne pricepem. Pe gratis. Că nu costă nimic să îți iubești țara și să o și dovedești, fie și printr-o revistă ca cea pe care o citiți acum. Vă îmbrățișăm.

(Adrian Melicovici)

Pagina 8 – România Ta Diaspora

Umanitare

Un om bolnav care a muncit în subteran are nevoie de ajutor. Vrea să vândă comorile familiei pentru sănătatea lui

Adrian Melicovici

Ioan Anciu a lucrat în subteran mulți ani și acum este foarte bolnav. Ca inginer în domeniul minier, Ioan Anciu nu și-a pierdut demnitatea și nu cere ajutor financiar dar nici nu îl refuză.

(scriitor, Miane)

Boala pe care o are nu mai poate fi ținută sub control decât cu ceva sprijin sau cu ajutorul statului român care îl face să aștepte dincolo de orice imaginație a suportabilului și răbdării.

Omul are hepatită cronică de tip C și fără medicamentație zilele sale sunt tot mai numărate dacă nu găsește înțelegere. Doctorii nu au vrut să îl pensioneze pe caz de boală, fiind vorba de România nu ne mirăm. Ajutorul sistemului medical românesc GRATUIT în astfel de situații este deocamdată doar un vis frumos.

Din păcate. Statul român este obligat să îi asigure tratament care constă în interferon și ribavirină.

Această medicamentație nu a sosit, e pe o listă de așteptare soră cu nesimțirea birocratică.

Alte medicamente care îi trebuiesc dar unde statul nu mai e obligat să intervină sunt Esențiale forte

(35 lei cutia) și Sylimarină (25 lei cutia).

Prețurile nu sunt mari dar ajutorul primit de la primărie este derizoriu…nici nu merită să mai amintim cât. Și toate acestea în condițiile în care dl. Anciu este asigurat cu toate plățile la zi către sistemul medical românesc.

Ioan Anciu este din Petrila, județul Hunedoara. Iar ca să facă rost de ceva bani pentru tratament, a decis să sacrifice bunurile familiei, lucrate de mână de peste 70 de ani. Sunt obiecte de valoare neprețuită pe care nici nu cere mult, confecționate la Caracal și în perfectă stare și astăzi. Aceste frumuseți artizanale l-ar ajuta pe domnul Ioan Anciu să își mai cumpere din medicamente, îi trebuie un minim de 80-90 de euro lunar pentru a supraviețui, separat de tratamentul cu interferon și ribavirină, gratuite prin legea care încă nu este aplicată și pentru domnia-sa.

Adăugăm fotografiile de mai jos cu obiectele pe care dorește domnul Anciu să le valorifice, pentru a-și controla boala necruțătoare. Cei interesați sunt rugați să îl contacteze pe Facebook cel mai sigur la acest profil al său. Îi urăm succes și sănătate și mai sperăm că români cu inimă vor sări să-i acorde un ajutor ori îi vor cumpăra aceste minuni artizanale autentice.

Profil Facebook Ioan Anciu: https://www.facebook.com/anciu.ioan

Pagina 9-România Ta Diaspora

Acțiuni umanitare prin cultură

Despre “DESTINE”,

Doina Mustățea colaborator special pe probleme umanitare, Roma

cartea cât un suflet de român Cartea DESTINE este o carte dedicată în totalitate beneficienței. Ea face parte dintr-un proiect amplu început cu ani buni în urmă care are în program descurajarea abandonului școlar în rândul copiilor din România, în special din mediul rural. În ultimii 10 ani abandonul școlar a luat o amploare deloc de neglijat și știm bine că motivul este sărăcia.

Proiectul nostru intitulat CARTEA-O UȘĂ DESCHISĂ CĂTRE VIITOR include trimiterea către România a unor colete care conțin haine, încălțăminte, rechizite, jucării și alimente copiilor proveniți din familii cu venituri foarte mici, care fac față greu cheltuielilor zilnice și care, bineînțeles, nu reușesc să asigure necesarul copiilor pentru a-i trimite la școală. La colectarea a tot ceea ce este trimis în România participă foarte mulți români din zonă Romei dar și italieni iar aceștia, spre bucuria mea, nu sunt deloc puțini.

Odată făcute coletele iau drumul spre România cu ajutorul transportatorilor care, la rândul lor, fac voluntariat și transportă gratuit absolut orice merge în beneficiență. Întorcăndu-mă puțin la cartea DESTINE subliniez că este una din etapele proiectului și ea există pentru că alături de mine au pus umărul la realizarea ei membrii Cenaclului literar românesc de la Roma, scriitorii Liliana Nechită, Adrian Melicovici și Mircea Cătălin Sava.

Cartea nu are un preț deci nu va fi vândută, cei care o doresc o vor obține în schimbul unei sume de bani sub formă de donație, fiecare în parte va decide suma care consideră că vrea să o doneze unui copil defavorizat iar cu acei bani vor fi achiziționate rechizite pentru școală. De acest proiect beneficiază copii de pe întreg teritoriul României, până în prezent foarte multe cazuri de copii cu grave probleme le-am preluat din diferite ziare, posturi de televiziune, de la prieteni sau de pe Facebook, am avut

colaborări cu unele asociații și fundații.

Fiecare caz în parte a fost verificat bine înainte astfel au ajuns colete de la noi în multe județe ale țării: Vrancea, Bacău, Brașov, Tulcea, Iași, Mehedinți, Satu Mare, București etc.

Marea mea satisfacție a fost că foarte mulți oameni au răspuns afirmativ inițiativei și au intrat bucuroși în acest proiect punând umărul la o bună desfășurare. Colaboratorii proiectului sunt ZIARUL EMIGRANTUL (CRISTI MERCHEA care a și distribuit o mare cantitate din colectele făcute), ROMIT TV (EMANUELE LATAGLIATA), VICEPREȘEDINTA CENACLULUI DE LA ROMA, EVIANA MEREUȚĂ (care este și unul din cei care se implică foarte mult în proiect) iar în România sunt mulți oameni care ne ajută la individualizarea cazurilor și la distribuirea coletelor, deci am pus la punct o oarecare rețea de distribuție formată din oameni atât din Italia cât și din România.

Un mare merit îl au transportatorii pentru că nu este simplu că faci voluntariat acolo unde alții fac bani iar distanța transportării este foarte lungă, 2000-2300 de km, astfel vreau să mulțumesc special lui SORIN BARBALATA (SCBSC TRANSCURIER SRL) care a dus în România cea mai mare cantitate de colete (de ordinul miilor de kg) pentru că face voluntariat de mulți ani, EUROCONSTANTIN și nu în ultimul rând ATLASSIB care prin responsabilul din zona Romei a acceptat fiecare cerere a noastră de ajutor fără a ne condiționa în vreun fel.

Mulțumesc tuturor colaboratorilor și în special tuturor celor care constant donează pentru a aduce un zâmbet copiilor defavorizați din România.”

Achiziționează și tu DESTINE pentru a fi alături de proiectul CARTEA, O UȘĂ DESCHISĂ CĂTRE VIITOR

Pagina 10 – România Ta Diaspora

Artă- România în imagini

Pagina 11 – România Ta Diaspora

Ceahlăul, denumit în Europa și nu numai „Olimpul Europei”

România în imagini

Pagina 12 – România Ta Diaspora

Români în lume și creația

Iubirea și bunătatea din tine Despre mine întâi!

Deşi peste câteva luni voi împlini 29 de ani şi sunt mamă de câțiva ani buni mă simt încă o copilă şi cred că aşa voi rămâne pentru totdeauna, un copil cu trup de femeie.

Iuliana Matyas

Sunt omul care vede frumosul în oameni, care iubește tot, dar mai presus de tot iubesc copiii. Pentru mine copiii sunt bucățică din sufletul Domnului ruptă şi pusă în palmele noastre şi cred cu tărie că lumea se va schimba în bine doar prin iubirea noastră față de copiii lumii.

poet, Napoli

Mereu mi-a plăcut să citesc şi să scriu dar o faceam foarte rar, am descoperit plăcerea scrisului şi am început să iubesc cu adevărat poezia pe patul de spital. Când frica punea stăpânire pe mine citeam sau îmi scriam emoțiile, încercam să-mi scriu durerea în diverse forme, apoi am început să scriu în gând.

fac meseria asta cand aveam 16 ani, de nevoie, apoi am început să o iubesc, în trecut mă bucuram că puteam face câțiva bănuți în plus față de alți oameni care poate au studiat mult peste mine, acum îmi doresc să cresc intelectualul, să las aceată meserie minunată altor tineri.

Îmi amintesc cu emoție în suflet ziua în care trebuia să mă operez, am plecat spre sala de operație cu poezia pe care mi-o spunea bunica în gând, am repetat poezia lui Mihai Eminescu (Pe lângă plopii fără soț) de trei ori, mi-am mai amintit versuri din câteva poezi care mă făceau să zâmbesc, am fost conștientă pe durata operației care mi s-a spus că a durat două ore, eu atunci nu am simțit timpul, pentru prima dată am simțit că timpul stă pe loc pentru mine.

Sunt o fire vorbăreață şi prietenoasă, cred în iubire pentru tot, în suflete frumoase şi în Dumnezeul din mine.

Am scris în gând şi l-am simțit pe tata lângă mine, de fapt îi scriam lui, abia asteptam sa ies de acolo să-mi pun gândurile pe hârtie, din păcate au urmat încă 20 de ore cu durei, iar eu am uitat o mare parte din ce am scris.

Acum cred cu tărie că doar nașterea este o întâmplare, restul sunt etape ale vieții, la fel şi moartea!

Sunt un om vesel, mereu cu zâmbetul pe buze, iubesc simpitatea şi naturalețea, animalele şi natura, îmi place să dăruiesc şi cred că cel mai frumos dar pe care l-am primit de la Dumnezeu este darul de a dărui.

Am crescut în Delta Dunarii în prima parte a copilariei mele, acolo am învățat de la nuferi ce înseamnă gingăşia, jucăriile mele preferate nu erau cele normale ci broscuțele țestoase sau şerpii. Iubesc serpii iar eu mă consider o sălbatică plină de sensibilitate.

Prima mea meserie a fost cea de ospatar, deşi am mai făcut cursuri în mai multe domenii eu până acum două luni am lucrat cu dragoste aceiaşi meserie. Am învățat să

Iubesc florile dar nu-mi place să primesc flori, îmi place să mă plimp să văd locuri ce aparțin trecutului, să simt cum prinde viață istoria în ochii mei, sub tălpile mele şi în palmele mele, îmi place să citesc cărți în care sunt scrise povești reale, istorice sau psihologie.

Iubesc psihologia, ştiinta sufletului, iubesc să mă descopăr zi de zi, şi nu stiu dacă este o calitate sau un defect dar sunt un om extrem de curios, curiozitățile mele nu sunt însă cele normale!

Scopul meu principal este să iubesc, să devin bogată prin iubire!

„Am crescut în Delta Dunării în prima parte a copilăriei, am învățat de la nuferi ce înseamnă gingășia...”

Pagina 13 – România Ta Diaspora (Continuare din pagina precedentă)

Iuliana Matyas (Dinte), ne prezintă sub formă de proză din sensibilitatea și mai ales romantismul ei Iubire, unde este bunătatea din tine, unde-ți ții ascunse aripile când îmi loveşti cu vorbe visele. Şi te rog, mai spune-mi o dată cu cum erai când aveai inima caldă.

Mai spune-mi iubire poveşti, despre cât de bine iubeşti, mai scrie-mi puțin din trecut şi lasă-mă să văd în mine ce nu am avut, lasă-mă să-ți ating coastele, să-mi simt inima cum bate sub ele, să fur culori din irişii tăi, să pictez în verde visele uscate, să pictez o mare în sufletul sec, câțiva nori în inima mea plina de dor, să pictez gingăşia de pe buzele mele şi iubirea ce ai rupt-o din tine.

Români în lume și creația să-mi iei rugina de pe suflet. Am nevoie să mă strângi în brațe atât de tare și-ndelung până când sufletul meu de copil se va uni cu cel de adult iar aripile îmi vor crește la loc. Am nevoie să-îi simt respirația în palmă, atingerea în talpă. Gâdilă-mă în inima să râd iar ca o nebună. Toată nevoia mea ești tu... Nu-mi doresc să fiu o piesă de teatru, nici cel mai bun film nu mi-aș dori sa fiu. Nu-mi doresc să fiu o carte, nici floare pe câmpie, nu-mi doresc să fiu nici poezie. Din tot frumosul lumii îmi doresc să fiu emoție, pentru că doar emoția le poate cuprinde pe toate!

Nu a mai rămas nimic sănătos în tine, ți-au rămas doar pumnii cu care ai lovit atât de des norii. Pumnii în care ai plâns si ai strâns lacrimi pe care le-ai transformat în pietre. Ți-a putrezit tot acum, şi lacrimile, şi amintirile, priveşte-te ți-au putrezit călcâiele cu care ai strivit de atâtea ori suflete. Acum ai doar pumnii pe care-i poți folosi pentru a te ruga. Roagă-te în pumni să te renaşti din flori, din nori, din tot ce e frumos. Poate nu vei fi din nou om, poate vei fi fluture sau bondar, dar orice ai fi iubește nu putrezi din nou.

Lasă-mă iubire, lasă-mă să mor aici pe prispă, să văd cum apune soarele la mine-n inimă, să visez la o altă viața, la un alt tărâm, la un alt plai dar la acelaşi crai.

Lasă-mă iubire, dar iubește-mă cu patimă...

Uneori ne dor atât de rău oasele inimii, ne curg lacrimi din suflet şi ne plouă în inimă. Sunt zile când vrem să rupem carne din carnea noastră să dăm pile de pe pielea noastră celor dragi noua când se află-n suferință, zile când şi un oftat ne obosește iar cuvântul ni se pare atât de greu de rostit, când vrem să rupem suflet din sufletul nostru, să dăm zile din zilele noastre şi bucurii din bucuriile noastre celor pe care îi iubim. În drumul vieții noastre vom avea momente din care nu credem că putem ieși, momente care ne fac să credem că viața nu este poveste, ne vom înțepa şi în flori şi ne vom alina cu spini, zile din viețile noaste pe care nu le putem uita, nici urâ, nu le putem iubi dar ne va fi dor de ele.

Acele zile nu sunt zile, sunt momente din viața noastră, sunt lecții de care fiecare om are parte mai devreme sau mai târziu, dar fiecare om le trăieşte diferit, există oameni care le trăiesc cu zâmbetul pe buze şi oameni care le trăiesc ân genunchi, oricum le-am trăi ele trec, trec dacă avem încredere în noi, în sufletul şi inima noastră!

Am nevoie de tine să mă repari, să-mi pui la loc fiecare piesă cazută, să-mi strângi șuruburile cu săruturi,

„Nu-mi doresc să fiu o piesă de teatru, nici cel mai bun film nu mi-aș dori să fiu...”

Pagina 14 – România Ta Diaspora

Scriitori în diaspora

Iubirea are memorie Iancu Samson

“Amintirea unei iubiri este ca un parfum, iar memoria ei , este poezia care se naşte în sufletul nostru. Când iubim, suntem capabili să scriem sute şi sute de poeme şi poezii.”

Scriitor, Cannes

Prin poezie retrăim viaţa, lăsând de fiecare dată o amintire în urma noastră. Iubirea este singurul sentiment de valoare pe care îl putem atinge.

Chimia iubirii este uneori complicată, chimia se poate naşte fie chiar şi cu un sărut, un sărut profund daruit din dragoste, care lasă în urma lui gustul şi moleculele careşi continuă procesul chimic în creierul nostru. Iubirea este în acelaşi timp o boală, o iubire pierdută, poate crea pagube foarte grave sănătăţii. Pentru această boală nu există medicamente şi nici nu se vor exista vreodată.

Singurul medicament care vindecă iubirea, este tot iubirea. Iubirea este ca o licoare otrăvitoare, care ni se strecoară în interiorul nostru, pătrunzând până în cele mai îndepărtate molecule ale corpului. Fara iubire nimeni si nimic n-ar mai exista.... Dragostea fără cuvinte este ca mâncarea fără sare şi piper !

Nu-ţi contesta viaţa pentru greşelile făcute, fii sigur că poţi face mult bine în viaţa ta şi chiar poţi să devii un geniu... dar pentru asta ai nevoie de resurse sentimentale, adică trebuie să iubeşti ceea ce faci.

De ce taci mutule ? Aprinde focul iubirii şi zâmbeşte fericit. Focul. Focul uriaş cine-l aprinde ? De scaldă nopţile cu învăpăieri de luceferi... Iar pe cărarea vieţii, pe care trecem ne urmăresc bolţile de frunze verzi şi flori de primăvară… Un semn deosebit că viaţa e frumoasă, Hai înfrânge-ţi durerea, ştiu că eşti puternic... Fii fericit, trăieşte fericit, mai mult ca fluturii care trăiesc o singură noapte!

Iubeşte-l pe Shakespeare care zicea: “Căci tot la zi ajunge şi cea mai lungă noapte, Şi noaptea cea mai lungă ai s-o transformi în rai ! De eşti iubit străine... aprinde focul !

Muzica fara portativ !

Muzica este ca o aripă de fluture colorată ca și tricolorul nostru romànesc: rosu, galben si albastru, ce se mişcă imperceptibil, plutind în văzduh, vibrând în trupul şi inima celor care o ascultă.

Foarte mulţi sunt geniali datorită faptului că în

locul notelor citite pe un portativ, cântă cu inima şi cu sufletul. Prin muzică este posibil să cunoşti sufletul, sentimentele şi gândurile unui om, a şti, a fi şi a cunoaşte, înseamnă speranţă, putere si iubire înseamnă drumul asigurat spre o viaţă mai bună.

Muzica este o limbă internaţională care se poate transmite şi vorbi în direct, ea dă putere celor care o ascultă. Cei care o cunosc şi o iubesc sunt capabili să o transmită din generaţie în generaţie.

Muzica este cea mai nobilă artă, este o terapie, un medicament invizibil care poate vindeca orice boală, este o dulce răsplată a iubirii, a prieteniei şi a unirii. Am momente când vreau să devin curajos simţind uneori nevoia să mă descriu aşa cum sunt, având dorinţa de a face ca personajele din cărţile mele să afle cât de nefericite sunt.

Ce-ar spune ele dacă ar afla ca fără cultură şi educaţie nu pot să se integreze în nicio ţară străină, chiar dacă uneori au şansa să-şi umple buzunarele cu bani?

Scriu mereu câte un nou capitol după care îl corectez. Ce înseamnă a scrie dacă nu a corecta?! Din corectare în corectare apare personajul pe care ţi-l doreşti, exact aşa cum este el, exact aşa cum eşti tu. În jurul omului fac să apară lumina, toate făcând să ducă la fiinţa care doreşte să fie: sănătoasă, bogată şi fericită, exact ca în pictură.

Omul pe care îl descriu nu are ochi şi nici gură, nici nas, nici urechi, nici buze, nici frunte; amestec doar trei culori, roşu, galben şi albastru şi cu ajutorul a sute de combinaţii, încep să dau formă, să conturez, să lungesc şi să scurtez aşa cum îmi dictează inima.

Aşa fac eu ca personajul meu să fie remarcat.

Voinţa de a învinge moartea îţi dă puterea de a trăi. Da! numai iubirea …. Numai iubirea de viaţă şi voinţa, îţi dă

„Şi noaptea cea mai lungă ai s-o transformi în rai!” puterea de a trăi , şi repet …doar voinţa...

Pagina 15 – România Ta Diaspora

Români în lume

Amintește-mi cine sunt Amintește-mi cine sunt “Când o să-mi pierd calea Și o să-mi uit numele Amintește-mi cine sunt.” Jason Gray

„Dacă ar trebui să rezum în puține cuvinte experiență mea, aș spune că jocul m-a dus mereu tot mai departe, tot mai adânc în real. Și filozofia mea s-ar reduce la o singură dogmă: Joacă-te!”

Mircea Eliade Amintește-mi cine sunt!

Daniela Tănase Ichim (Confèrencière) Gatineau, Canada

Cine sunt EU? Poate că ar fi bine în primul rând să mă prezint un pic. Daniela este numele meu. Un nume foarte des întâlnit peste tot în lume, doar că fiecare Daniela este unică și are povestea ei de viață.

Mi-aș dori uneori să strâng toate aceste povești în multe, multe cărți și să le laș moștenire viitorului ca să învețe din greșelile noastre, să trăiască fericit așa cum am trăit noi și să continue tot ce am început noi bine pe unde ne-om găsi în lumea asta mare.

M-am născut în vremurile acelea care încercau să reprime și să limiteze comunicarea și scrisul, dar cum mie nu mi-a păsat niciodată prea mult de ce voiau ei, vorbesc de comuniști, mi-am făcut din carte prieten și din vorbă alinare.

Citeam tot ce găseam, doamnele bibliotecare mă cunoșteau toate, mă urcam pe scările acelea ruginite, mai bine spus mă cocoțam, că să caut cele mai prăfuite volume de pe ultimul raft, aproape de tavan, fiindcă știam că acolo se țineau cărțile cele bune, că să nu ajungă oricine la ele.

Imaginația o lua în zbor și mă purta prin toate colțurile lumii.

„Orice vis poate deveni realitate!”

Visam să fiu fiecare personaj principal al cărților pe care le citeam , mă identificăm cu ele, mă bucurăm și plângeam la fiecare pagină.Doamne câte vieți de personaje am reușit să trăiesc prin ce citeam!

Tot atunci am început să scriu, compuneri, mici povestioare, pe caietele acelea liniate de câte 200 de pagini.

Din păcate nu le mai am, nu m-am gândit niciodată să le păstrez.

Anii au trecut repede iar la revoluție eram în ultimul an de liceu. Fericirea de a trăi într-o lume liberă a fost mult mai mult decât aș putea să spun în cuvinte. Voiam libertate, voiam să pot călători, voiam de multe!

Dar niciodată nu m-am gândit că voi pleca din țara.

Am ajuns studentă după ceva aventuri, studentă la

facultatea de inginerie mecanică, mecanică fină pe vremea aceea- acum și-a schimbat numele până și facultatea!

Sinceră să fiu niciodată nu m-am văzut ingineră, dar cum era la modă și se căutau inginerii am « intrat în rândul lumii » În timpul facultății, așa cum făcusem și în liceu am analizat atât de mult comportamentele umane, am observat atât de mult și am realizat că pasiunea mea era, este și va fi aceea de a lucra cu oamenii. Așa au intrat în viața mea domenii precum vânzările, resursele umane, comunicare, publicitate, marketing, imobiliar, coaching, consiliere, dezvoltare personala, psihologie.

Am terminat facultatea pentru că îmi place mereu să termin cu bine ceea ce încep, deși nu era iubirea vieții mele ingineria.

M-a ajutat însă să devin foarte structurată în gândire, să fac proiecte și să nu abandonez oricât de greu mi s-ar părea. Să înțeleg că orice problemă are o rezolvare, de fapt există atâtea soluții câte minți le analizează.

Cam asta este ingineria, caută soluții la probleme care apăr și nu se da bătută niciodată, oricât de multe încercări nereușite apăr, ea continuă până când se găsește ceva. Și ar mai fi un lucru important în inginerie: chiar dacă a găsit o soluție de moment care este bună, ea nu oprește cercetarea, pentru că știe că totul se schimbă și tehnologic vorbind vor apărea intodeauna soluții mai bune decât precedenta. Ca să vedeți cum gândește un inginer care iubește psihologia și comunicarea! Ceea ce însă nu știam când am terminat facultatea era faptul că voi plecadin țară după câțiva ani.

Când eram copil și în blocul nostru erau vecini care mergeau la muncă în străinătate mi se părea că este ceva extraordinar, un curaj și o aventură pentru oameni puternici.

Să trăiești în străinătate, să fii cetățean al altei țări, părea un vis! Dar acum după atât de mulți ani de când stau în Canada, vreo 14 la număr, pot să spun că orice vis poate deveni realitate!

(Continuare la pagina următoare)

Pagina 16 – România Ta Diaspora (Continuare din pagina precedentă) Să nu va îndoiți niciodată de puterea pe care o aveți înlăuntrul vostru! Orice ar zice oricine, urmați-vă drumul și trăiți pentru ce vă doriți, nimic nu vă poate sta în cale!

Dacă mă întrebați prin câte am trecut, câte am trăit, văzut, simțit de când am plecat din țara am să va spun că am trăit cât într-o sută de vieți.

Am făcut de toate, am început de la salarii foarte mici, am avut momente în care nu știam cum ne vom descurca.

Nu vorbeam nici franceză, nici engleză când am ajuns în Canada. Știu că pare ciudat fiindcă acum toată lumea pare să știe engleza… numai că odată ajuns în altă țară și trăind clipă de clipă, îți dai seama că ce știi și ce înseamnă să vorbești în limbă nu e deloc ce credeai tu.

Franceza din Québec e «franceza lor », o numim quebécoise, o franco-engleză cu regionalisme și un accent aparte, așa încât de multe ori chiar profesorii de franceză imigranți își ascut auzul ca să o înțeleagă. Iar francezii din Franța au nevoie de ceva timp să se adapteze, mi-au spus-o chiar ei.

Engleza este ceva mai americană cu accente

Români în lume diferite în funcție de provincia în care trăiești.

E specială Canada! Și Québecul e și mai special.

Mi-am dorit foarte mult să scriu în revistă și îi mulțumesc lui Adrian pentru că mi-a dat această ocazie nemaipomenită.

Vă voi povesti despre Canada, voi împărți cu voi bucuria scrisului și a unei vieți trăite peste mari și țări! Și mai ales voi găsi mereu motivația și inspirația de a va aduce subiecte și vești bune! Însă va spun sigur că niciodată nu voi uita cine sunt, unde sunt ai mei și dacă se va întâmpla vreodată să uit, o să-mi scriu pe hârtie și în suflet « RomaniaTa! ».

Gatineau, Quebec, Canada, orașul de unde ne scrie Daniela

Pagina 17 – România Ta Diaspora

România în Imagini

Pagina 18 – România Ta Diaspora

Pro Talente

Interviu cu poeta Eugenia Ponta Pete-un suflet sensibil şi talentat “O floare de mac mi-a șoptit printre lacrimi: Ia-mă la tine acasă, Așează-mă-n vază, pe masă, Nu mă lăsa să mor, Ia-mă de-aici, puișor...”

(Eugenia Ponta Pete)

De la câţi ani scrieţi, stimată doamnă Eugenia?

Cred că fiecare dintre noi am primit la naștere un har divin care, pe parcursul trecerii noastre prin această lume va ieși la suprafață, mai devreme ori mai târziu. E nevoie să învățăm să-l fructificăm, atât în folosul personal, cât și a celor din jurul nostru.

devenirea mea ca poet. Primul este întâlnirea cu Lucian Emandi, poetul pecican, elevă fiind în clasa a VI-a, când a lansat volumul Tainele inimii. Păstrez cu sfințenie volumul cu semnătura poetului. L-am reîntâlnit, cinci ani mai târziu, în pedagogic, invitat să ne vorbească despre poezie. Al doilea moment a fost acela în care am descoperit poeziile Magdei Isanos.

Care sunt studiile dumneavoastră?

Îmi aduc deseori aminte că, în primele zile din clasa I (aveam doar 6 ani și eram extrem de timidă) plângeam aproape zilnic pentru că nu-mi găseam creionul.

Delicata mea învățătoare, d-na Olimpia Belean, care este în viață și poate confirma, mă îndemna să-l caut sub bancă.

Bineînțeles că era acolo. Creionul a fost dintotdeauna, pentru mine, un obiect deosebit de important. Și este și astăzi!

Eu mi-am descoperit de mică pasiunile și de aceea mă consider un om fericit. Iubesc copiii, poezia și muzica.

De aceea mi-am și ales o profesie care să-mi dea prilejul, în fiecare zi, să fac ceea ce-mi place. Sunt profesor pentru ciclul primar, în școala în care am fost și eu elevă. Sunt licențiată a Facultății de Științe ale Educației a Universității Aurel Vlaicu-Arad și am și un master în management educațional.

Încă din ciclul primar îmi plăcea să creez texte, pe care să le și cânt. Una dintre poezioarele pe care am scris-o pe când aveam 7-8 ani, o am în minte și acum și o fredonez deseori, pentru că am făcut-o cântec:

Când aţi publicat prima dată poemele dumneavoastră?

O floare de mac mi-a șoptit printre lacrimi: Ia-mă la tine acasă, Așează-mă-n vază, pe masă, Nu mă lăsa să mor, Ia-mă de-aici, puișor...

O altă persoană, specială pentru mine, a fost regretatul profesor de limba română din gimnaziu, Ioan Hedeșan, care mă încuraja să scriu, spunând că am talent, dar că e nevoie de multă lectură. Am participat de câteva ori la olimpiadele școlare de limba română, până la fazele județene. Îmi plăcea să citesc. Și am citit mult în gimnaziu, apoi în liceu. Eram fascinată de poezie, de versurile marelui Eminescu, ale clasicilor Alecsandri, Coșbuc, Blaga, Goga.

Dintre contemporani îi citeam pe Păunescu, Stănescu, Beniuc, Emandi, Vieru.

Două

momente

le

consider

hotărâtoare

în

Poezie scriu din liceu, însă am publicat mult mai târziu, deoarece țineam doar pentru mine și pentru cei foarte apropiați, această taină a scrisului. În 1933 am decis să fac public talentul meu. Am trimis pentru a fi evaluate patru poeme, semnate cu pseudonimul Edina Peters. Am primit răspuns și aprecieri laudative, iar două mi-au și fost publicate ulterior (Rugă și Dezertare), în Salonul literar al cotidianului Adevărul din Arad, supliment de care se îngrijea scriitorul Petru M. Haș.

Acela a constituit debutul meu literar.

Atunci am hotărât să fac public parte din ceea ce scriu.

Pentru că eram redactor șef adjunct al publicației locale Pecicanul, am inițiat o rubrică personală permanentă, Cutia cu amintiri, unde publicam din poeziile scrise în anii anteriori. (Continuare pag.19)

„Creionul a fost dintotdeauna, pentru mine, un obiect deosebit de important. Și este și astăzi!”

Pagina 19 – România Ta Diaspora Ceva mai târziu, în 2010, am fondat, împreună cu Camelia Chifor, Bogdan Godja și Nicoleta SuceveanuDudaș, la Casa de Cultură din Pecica, Cenaclul Lucian Emandi, cenaclul în care își găsesc loc poezia, muzica folk, artele vizuale și teatrul. Din acel moment am devenit tot mai prolifică, reușind să pășesc și în afara spațiului local, făcându-mă cunoscută și printre arădeni, timișoreni, lugojeni, clujeni, orădeni.

Care sunt scriitorii/poeţii pe care îi admiraţi?

Dintre actualii poeți români îi apreciez pe: Camelia Radulian, Clara Mărgineanu, Sorin Poclitaru, Andrei Maftei, Florin Verdeș, iar dintre arădeni pe: Vasile Dan, I.V. Marcu, Vladimir Belity (pecicani amândoi), Rely Tarniceri, Petre Don, Monica Rodica Iacob, Floarea Cândea, Lucia Bibarț.

Ce simţiţi atunci când vă scrieţi trăirile?

Când scriu, sunt eu, cea adevărată, din care izvorăsc gânduri sincere, curate, care atunci când sunt transpuse pe hârtie, capătă strălucire. Uneori poezia vine mai greu, alteori curge cursiv. E ca o eliberare necesară. Și atunci, e nevoie de creion și de hârtie...pentru că așa scriu.

Abia după ce pe hârtie are forma care-mi convine, abia atunci redactez pe calculator.

Care sunt premiile pe care le-ati obţinut de-a lungul timpului?

La puține concursuri am trimis poezii. Și asta, pentru că m-am convins că e greu să răzbați printre nume care sunt deja cunoscute. Am obținut o mențiune la concursul Diamante spirituale, 2015. Nu țin să am premii.

Ce ati simţiţi când aţi ascultat melodii pe versurile dumneavoastră? Cu cine aţi colaborat dintre interpreţii de muzică folk?

Pro Talente 2013- Cioburi de cristal, EdItura Mirador, Arad, prefața semnată de Petre Don; 2014- Flori de tei, EdItura Mirador, Arad, prefața semnată de Rodica Monica Iacob; 2015- Verde-albastru, EdItura Mirador, Arad, prefața semnată de Ioan Vasile Marcu; 2016- Amurguri mistuite, EdItura Mirador, Arad, prefața semnată de Anton Ilica.

Anul acesta am reeditat volumul Flori de tei, ediție adăugită, Editura Tiparnița, prefața semnată Floarea Cândea. Lansarea va avea loc în cadrul Festivalului de Folk de la Oradea, pe 1 iulie.

Care este mesajul poemelor dumneavoastră?

Mesajul pe care îl transmit poemele mele este iubirea. Pentru că iubesc oamenii și locul care m-a plămădit, iubesc natura, anotimpurile, iubesc viața. Din viață trebuie să știi să iei frumosul și să-l sporești cu sufletul tău, cu dăruirea ta. Eu așa știu și așa îmi place să trăiesc. În ce reviste şi antologii aţi publicat până acum?

Am mai publicat în revistele: Tainele inimii(periodic pe care îl realizez cu colegii de cenaclu), Salon Gutenberg, Stindard, Arca(toate trei din Arad), Agora(Cluj), Almăjul(Timiș) și în antologiile: Tainele inimii, 2011, Arad, primul volum al cenacliștilor pecicani Porți deschise, 2012, Arad, al doilea volum al cenacliștilor pecicani Urzeala cuvintelor, 2013, Editura Fundației Ioan Slavici, volum al ligiștilor arădeni

Mă bucură faptul că multe dintre poeziile mele au devenit cântece, datorită colaborării cu muzicieni, în majoritate folkiști: Mario Ovidiu Madius, Walter Ghicolescu, Florian Chelu Madeva, Daniel Julean, Vasile Gondoci, Cristian Bordaș, Constantin Neculae, Florin Trofin, Gabriela Lădaru, Livia Daniel, Monica Cojocaru.

Unele mi le-am făcut eu cântece, cu sprijinul lui Mircea Igrișan le-am imprimat în studiou și se găsesc pe youtube. Și toate astea, pentru că poezia mea are rimă, e muzicală și are metrică perfectă. Este un sentiment care nu se poate descrie să-ți auzi poezia cântată. E ca și cum ai scri-o din nou. Emoționant!

Care este opinia dumneavoastră despre literatura contemporană?

Cum se numesc volumele publicate de dumneavoastră?

„Uneori poezia vine mai greu, alteori curge cursiv. E ca o eliberare necesară.”

Am editat patru volume de autor, toate lansate de ziua mea, 14 mai.

Părerea mea despre literatura contemporană?

Literatura contemporană trece printr-o perioadă interesantă.

Cei care azi se consideră specialiști ai domeniului agrează texte cu mesaj indirect, ca și în arta vizuală abstractă când, privind un tablou, habar nu ai ce mesaj a vrut să transmită artistul. Am încercat să scriu așa, în vers alb, concentrat.

Uneori mi-a reușit, chiar am primit aprecieri pozitive din partea cunoscătorilor. Eu însă cred că trebuie să rămân la versul clasic, că el mă reprezintă și așa mă exprim cel mai bine. (Continuarea la pagina 20)

Pagina 20 – România Ta Diaspora

Pro Talente/Recomandări

Care sunt preocupările dumneavoastră?(unde lucraţi)

eu rămân cuvânt –

De la 1 ianuarie 2017, pe lângă serviciul de la școală mai sunt și director al Casei de Cultură din Pecica, post ocupat în urma unui concurs. Mi-am dorit asta, fiind colaborator al acestei instituții din anul 2004, ca și președinte al Comisiei de Cultură din cadrul Consiliului Local.

greu precum ispita gurii în rostire, peste tot și toate îți rămân...iubire.

Eugenia Ponta Pete

De la preluarea acestei funcții am intrat într-o pauză de creație, programul de lucru ocupându-mi în întregime timpul disponibil. Mi-au rămas evenimentele culturale, care mă împlinesc. Unul dintre acestea, copilul meu, Festivalul Național Folk pe pâine, în pregătire ediția a VI-a, se va desfășura în 1 și 2 septembrie. În cadrul celor două seri de festival, poezia rostită și cea cântată se vor împleti, și ca de fiecare dată, vor face să vibreze multe suflete.

Pregătiţi un nou volum? Cum se va numi acesta?

Habar nu am când va fi următorul volum. Simt că acum nu este momentul. Cu siguranță, va veni atunci când trebuie să vină. Nu mă grăbesc.

Oricum Leagănă-mă-n soare,

Eugenia Ponta Pete

spulberă-mă-n vânt, biciuie-mă-n ploaie,

Joi, 5 august 2017, are loc de la ora 14 lansarea volumului JOI SPRE MIERCURI, de Doria Șișu, la Dublin, pe Dorset Street Upper 53

Pagina 21– România Ta Diaspora

Misterele Ceahlăului Dincolo de măreţia peisajului, menită să taie pur şi simplu respiraţia privitorului, Ceahlăul a intrat şi a rămas însă în istorie datorită misterelor care îl înconjoară.

Departe de a a egala prin înălţime alte piscuri din ţară, masivul poate fi totuşi văzut, în zile senine şi în anumite condiţii de luminozitate a soarelui, de pe ţărmul Mării Negre aflat la aproape 500 de kilometri distanţă, sau de pe malul la fel de îndepărtat al Nistrului.

de la noi, pe Ceahlău fiind ridicate unele din primele altare creştine din ţara noastră.

Astăzi, prin numărul impresionant de biserici şi de mănăstiri înălţate pe cuprinsul lui, Ceahlăul este considerat drept al doilea munte sfânt al creştinătăţii ortodoxe, după Athos. Şi poate că acest lucru nu a fost deloc întâmplător.

La orele răsăritului, deasupra Ceahlăului se produc jocuri de lumini unice şi inexplicabile.

Localnicii văd deseori apariţii misterioase pe cer şi descoperă pe păşunile din jur cercuri perfect trasate, pe care le pun pe seama altor fiinţe din Univers.

Cei din vechime considerau muntele ca fiind sălaş al zeului Zamolxis, iar cei de astăzi spun că masivul este străbătut de cea mai puternică axa energetică a globului pământesc. Sălaşul zeilor comparat cu Muntele Athos, geograful antic grec, Strabon, povestea în scrierile sale despre muntele sfânt Kogaion, unde trăia marele preot Zamolxis, devenit, mai apoi, zeu suprem al dacilor locuitori pe acele meleaguri.

Legenda spune că Dochia, fiica lui Decebal, a ales drept loc de refugiu din calea romanilor acelaşi Ceahlău al zeului Zamolxis. Împresurată de ostile împăratului Traian, ea s-a rugat divinităţii şi s-a prefăcut în stană de piatră. Stânca Dochiei străjuieşte şi astăzi masivul, fiind considerată de unii cercetători că fiind o creaţie a mâinii omeneşti, asemeni Sfinxului.

Cercetările arată că, poate deloc întâmplător, aici s-a făcut reala tranziţie între religia păgână şi creştinismul

Ceahlăul nu se ridică, nici pe departe, la altitudinea altor piscuri muntoase din România sau din ţările vecine. Cu toate acestea, în mod paradoxal, el este singurul masiv care poate fi văzut de la sute de kilometri depărtare. în anumite condiţii atmosferice şi de luminozitate solară, piscurile Ceahlăului se zăresc cu o deosebită claritate de pe ţărmul Mării Negre şi de pe malurile Nistrului.

Pe Ceahlău se petrec an de an, cu regularitate, două fenomene optice inexplicabile. în prima decadă a lunii august, sub lumina răsăritului de soare, umbrele vârfurilor Toaca şi Piatra Ciobanului formează, timp de peste o oră şi jumătate, o hologramă naturală imensă, având formă unei piramide perfecte. Din acest motiv, fenomenul a fost denumit Umbra Piramidei.

(Va urma) SURSA: Jurnalspiritual.eu

„Stânca Dochiei străjuiește și astăzi masivul...”

Pagina 22 – România Ta Diaspora

Itinerarii românești/ Gânduri poetice Amintirile Irinei...

Un colț de rai

Irina Lucia Mihalca poet, București

Am fost, pentru câteva zile, la Rucăr, o comună situată într-o depresiune intramontană încântătoare, din judeţul Argeş, undeva în zona culoarului Rucăr-Bran, pe vechiul drum comercial al ţării, drum care făcea legătura dintre Braşov şi vechile cetăţi de scaun ale Țării Româneşti: Câmpulung, Târgovişte şi, mai târziu, Bucureşti. Un loc mirific, în care, an de an, ne întoarcem şi unde aşteptăm, cu dor, să ajungem, încărcându-ne de frumos, de lumină. Un colţ de rai, aşa cum zic mereu!

Să stai pe un vârf de deal şi să priveşti panorama pitorească oferită privirii! Să nu te mai saturi de tot ce inspiri! În fundal, se întind păşunile, dincolo de care se întrezăresc crestele munţilor, pe dreapta Bucegii, pe mijloc, culmile crenelate ale Pietrei Craiului, Leaota, Iezer-Păpuşa, iar pe stânga, Munţii Făgăraş. În faţa lor sunt risipite, sate, dealuri şi culmi înverzite; pe colnice sunt presarate, icicolo, căsuţe de lemn. În depărtare, şoseaua şerpuieşte halucinant, iar noaptea, salba de luminiţe ale maşinilor te hipnotizează prin ritmul mişcării lor. Pe măguri, curmături şi dealuri cutreieră turmele ciobanilor.

În partea stângă zăreşti drumul duce la Peştera Dâmbovicioara. La contactul dintre culmile vestice ale Munţilor Iezer-Păpuşa şi Culoarul Bran-RucărDragoslavele, depresiunea Rucăr este străbătută de Râuşor şi afluenţii săi.

Să cutreieri potecile, pe drumuri de munte! În împrejurimi, în diferite excursii pornim spre cheile şi Peştera Dâmbovicioara, comuna Dragoslavele, Mausoleul de pe Mateiaş, spre cheile Ghimbavului, afluent pe stânga Dâmboviţei.

Să inspiri miresmele care plutesc în aer, un amestec de flori de câmp, arome de zmeură, fragi, mure,

fân proaspăt cosit, mentă, cimbrişor ori sânziene!

Să asculţi, pe fundalul atâtor zgomote, ţârâitul constant al greierilor, legănatul copacilor, adierea vântului printre frunze, trilurile păsărilor, bâzâitul albinelor, tălăngile vacilor care pasc în apropiere, pe culmi şi seara când trec, pe drum spre casă! Sunt sunete noi, diferite, pentru orăşeanul adaptat zgomotului citadin.

Să stai desculţ în roua ierbii, să te scalzi în baia de lumină a dimineţii, să adormi pe iarbă, în adierea vântului şi-a razelor soarelui, după-amiază, citind, iar seara, să priveşti cum apare luna şi apoi, una câte una, puzderie de stele! Să simţi că eşti aproape de cer, atingându-l!

Să te încarci de-atâtea culori, culori care se schimbă, ceas de ceas, în funcţie de lumină!

Să priveşti cerul întins şi norii care trec, în viteză, aproape de tine! Un nor mare şi pufos mi-am ales. În pragul zborului sunt alături de ceilalţi. Sar din loc în loc, într-un nor mă ascund. Mă prinzi?

Să vezi, odată trezit, dimineaţa, aburii ceţii care se ridică uşor! Să te pătrundă, seara, frigul serios, la care nu te aştepţi, neadaptat fiind, venit din canicula Bucureştiului!

(Continuarea la pagina următoare)

Pagina 23 – România Ta Diaspora (Un colț de rai-continuare din pagina precedentă) Să mănânci atâtea bunătăţi, oferite de gazdă; eu, adepta brânzeturilor, fructelor, legumelor, cu gust autentic, bulz cu mămăligă şi alte specialităţi locale, brânză de burduf, brânză de oaie în cetină, caş afumat, urdă, jintiţă, brânză de vacă, lapte, slănină de casă, cârnaţi afumaţi, pastramă, ouă de ţară, fructe, miere de albine, hribi... ce poţi să mai spui?!

Itinerarii românești/Gânduri poetice

Transfuzia de Irina Lucia Mihalca – Dacă simţi un minus, plusul este la mine!

Timpul îşi cere echilibrul şi netezirea drumului.

Pe lângă lumea noastră mai există una, sunt locuri, doar, pe unde poţi trece dincolo... ( Timpul nu mai are răbdare! ) – Ne încâlcim, ne ameţim tot mai mult într-o pânză, în pânza timpului dulce-amar...

– O gutuie e lumina din fereastra timpului!

Din asta suntem făcuţi, din suferinţă şi chin îngemănate cu plăcerea de a avea ceva, de a simţi altfel, mereu noi, mereu alţii, noi emoţii, regenerare nu stagnare, Urcăm, ne uşurăm, consumându-ne!

S-a rupt vreun fir? Poate nu, altfel nu mai scriai!

Ne complicăm când totul e simplu...

Că pleci cu părerea de rău că ziua nu are mai mult de 24 de ore sau că timpul nu-ţi permite să stai mai mult decât ţi-ai dori, dar cu dorinţa de a reveni mereu şi mereu.

Am fost acolo, an de an, încă de când erau fetele mici. Aşa au descoperit că se pot rostogoli în iarbă, pornind de pe deal, că pot să stea desculţe în iarba care te mângâie, în roua care te spală, că pot simţi contactul real cu natura... chiar şi când au fost înţepate de albine.

Prea obosit să mai strigi, frunzele ţi-au ieşit din orbite, sângele s-a făcut ţărână şi tot nu ai uitat-o!

Ai căutat-o, sărutându-i disperarea, ai alintat-o în moartea rece, dar nu ai uitat-o!

Aşteptai ochii ei, plutind de dincolo de timp şi iată, vezi copacii ce au îmbrăţişat-o odată cu tine, singuri şi galbeni, nocturni şi nebuni, cum era zâmbetul ei! nume timp, într-un anume loc, în taină înfloreşte-n inima ta o neştiută frumuseţe, o negustată lacrimă. În delirul mecanicii inimii, acul indicator al orelor ceasornicului ei îţi străpunge pielea într-un singur sens.

Binenţeles că şi acum, culegând flori de câmp şi plante medicinale, o albină m-a înţepat, e şi normal când intri în spaţiul lor... iar câinii proprietarilor, care mă cunosc de atâta timp, mi-au sărit în braţe, încă de la deschiderea portierei maşinii, nedesparţindu-se de mine, cât timp am stat acolo.

Nu ştiu cum se face, dar oriunde merg, câinii mă îndrăgesc.

Reciprocă e iubirea.

Din trupul rănit, în locul neştiut, printre atâtea perfuzii, urcă seva vieţii pentru a încălzi acele locuri neînsorite, pentru a-ţi înroşi harta neterminată.

Din inimă în inimă, picături de sânge donate sunt petale de maci purtate de vânt, de vântul speranţei...

Pagina 24 – România Ta Diaspora

Recomandări

Caută-ne și fii fanul nostru și pe facebook pe pagină la adresa:

www.facebook.com/romaniatadiaspora

MULTIMEDIA TOSCANA oferă doritorilor un serviciu fotografic de excepție. Ei își pot crea albume fotografice de înalt nivel, care să le rămână în tumultul amintirilor ca o clipă eternă frumoasă.

Pagina 25 – România Ta Diaspora

Recomandări

Pagina 26 – România Ta Diaspora

Procultura-Lumea Copiilor

O baltă de fericire Ce bucurie pe mine azi! Tata mi-a spus de asearǎ cǎ mâine, adicǎ azi, mergem la peşte.

Nu realizam eu cum e sǎ mergi la peşte, poate la pescuit, dar mǎ bucuram cǎ merge şi tata lui Zburlita şi o lua şi pe ea. O zi numai cu Zburlita. Era un vis, ce mai! Adevǎrat.

LICĂ BARBU

Am adormit greu, pentru cǎ numai la asta mǎ gândeam.

scriitor, povestitor, Brăila De abia m-a trezit tata pe la patru dimineaţa. Încǎ era întuneric. Eu am zis cǎ-i searǎ şi voiam sǎ mǎ culc la loc. Am cǎscat de s-a speriat Pufuleţ care s-a întors pe partea cealaltǎ dând anemic din coadǎ.

Cei doi tǎtici ne-au urcat pe bicicletele lor şi vâjjj!.. spre baltǎ.

Tatăl lui Zburlita avea o barcǎ în care ne-am urcat şi am alunecat lin pe luciul apei.

Tata spunea sǎ nu facem gǎlǎgie. Care gǎlǎgie?

Amândoi eram muţi de uimire.

Un abur matinal ieşea din apǎ şi mǎ visam plutind printre nori. Foşnetul bǎlţii dǎdea semne de trezire a vietǎţilor, a nuferilor şi sǎgeata apei zbura spre rǎsǎrit odatǎ cu noi.

Zburlita a şi trecut la acţiune. Eu fuguţa dupǎ ea.

La orice crenguţǎ pe care o gǎseam bunǎ de foc, ne sǎrutam. Aşa simţeam sǎ o facem. Jocul nostru a culminat pe iarbǎ, unde ne-am aşezat obosiţi dupǎ atâta alergǎturǎ.

Zburlita mi-a luat obrǎjiorii în mânuţe, m-a mângâiat pe pǎrul blond, m-a sǎrutat încet pe guriţǎ şi mi-a spus: -Mǎi, Lipovene! Eu te iubesc!

Toatǎ balta era întoarsǎ în privirea mea, iar Zburlita îmi fǎcea vânt cu o crenguţǎ de salcie. Leşinasem de fericire.

(Notă: Caricaturile din imagini aparțin povestitorului Lică Barbu).

M-a trezit din visare mânuţa Zburlitei care simţea la fel ca mine, cât şi clipocitul plutei în apǎ din undiţa lui tata. Zbââârrr!... sǎreau peştişorii drept în cǎldǎruşe.

A urmat un pescuit ca-n... ca-n... nu ştiu ca-n ce... dar, era o feerie toatǎ balta, toatǎ lumea din jurul nostru. Pe mine mǎ luase vârtejul clipei.

Tǎticii noştrii au tras mai la mal cǎci urma, spuneau ei, greul misiunii: monştrii bǎlţilor.

Aşa cǎ, ca sǎ nu-i peturbǎm din pescuitul misterios, ne-a lǎsat la mal sǎ adunǎm vreascuri pentru foc.

Urma o saramurǎ.

“Tǎticii noştrii au tras mai la mal cǎci urma, spuneau ei, greul misiunii: monştrii bǎlţilor.”

Pagina 27 – România Ta Diaspora

Jocul de-a vacanța de Lică Barbu Când e varǎ, e vacanţǎ. Eu sunt mereu în vacanţǎ. Şi când mǎ joc de-a Serviciul, şi când mǎ joc de-a Prietenia , şi când mǎ joc de-a Dragostea, tot timpul. Azi am am încercat să mă joc cu Tatalai, Parfeu şi Zburlita un nou joc: De-a Plecatul în Vacanţǎ.

Ne-am aşezat pe iarbă. Tatalai se aşezase pe o albinuţă şi ţipa disperat ţopăind că-i zbârnie un gândac în pantaloni. Zburlita, privindu-l drept în ochi, l-a hipnotizat.

Tatalai a înlemnit. Moment potrivit pentru Zburlita să-i tragă pantalonii scurţi în jos... şi albinuţa, bâz, spre roiul ei.

Un oftat cât o prăpastie a ieşit din pieptul lui Tatalai, dar au ieşit la iveală şi chiloţeii lui Tatalai coloraţi cu albinuţe.

Toţi eram topiţi de râs.

De bucurie a uitat să-şi tragă pantalonii şi dând să se aşeze mai atent pe iarbă a căzut pe spate peste un muşuroi cu furnici. Dacă avea chiloţei cu furnici, ăla era.

Bietele furnici nu l-au băgat în seamă şi au fugit spre alte muşuroaie dezinteresate de Tatalai.

Parfeu era tolănit lângă Cerceluş, vişinul de lângă drum şi tot mesteca o frunză. Parcă era Barbony când vine de la păscut. Fluiera ceva, iar mesteca. Poate îi era foame, îmi ziceam. Şi când să zic ceva de noul joc, începe Parfeu să cânte o doină ţigănească din frunză, de am rămas flori deschise în roua dimineţii. Primeam sclipici de la soare.

Cerceluş tremura prin frunzele lui şi toate vişinile cădeau una câte una peste Parfeu. Ce bucurie!

Parfeu a adunat mărgelele lui Cerceluş, le-a potrivit într-o grămăjoară şi ne-a invitat simplu: Haideţi la masa cântecului meu!

Un adevărat festin. Tatalai, căruia îi place acreala, avea un pumn de vişine în gură. Nu am văzut să scuipe sâmburi sau poate mi s-a părut. Eram atent la Zburlita care lua tacticos câte o mărgică de vişină, îi scotea sâmburele şi mai mult o

Procultura- Lumea copiilor gusta decât o mânca. Se dădea a maniere. Ei, aşi! Era toată mov pe degeţele şi buze. Îmi venea să o mănânc.

– Gata masa!... Hai la joc! – zic. Vă invit la un joc visător în care nimeni nu pierde nimic. Câştigă dorul de aventură, dorinţa cunoaşterii şi puterea de a fi liberi.

Le-am propus sǎ mergem în Ţara de Foc, în Ţara de Aer, în Ţara de Apǎ, via Ţara Pǎmântului.

Tatalai mă privea ca pe un copil bolnav. Parfeu căuta o frunză ca să o mestece, iar Zburlita a oftat.

Se uitau fistichiu la mine.

– Ce joc e ăsta? Cu ce se joacă? Şi dacă plecăm în ţările astea ce luǎm la noi? – m-a întrebat unul din cei doi fistichii.

– Fiecare din noi va lua cu el în călătorie o trăistuţă.

Trăistuţa este obligatoriu să conţină Busola Speranţei care ne va arăta Drumul Destinului în viaţă, Harta Inimii cu popasuri de dragoste şi prietenie, Lanterna Cu Sclipici pentru a ne juca fericiţi în Lumină, cât şi Şăpcuţa Dorului de a rămâne copii tot timpul călătoriei. Şăpcuţa va sta pe cap să ne ţină mintea curată şi inocentă. Vom trece prin aceste ţări cu gândul şi imaginaţia, vom inventa poveşti la Focul Emoţiilor sau în Poiana Întrebărilor, vom culege flori de Mulţumesc, Iartămă şi Te Iubesc pe care le vom aşeza în Ierbarul Prieteniei.

Cât durează călătoria Timpul va sta în loc şi ne vom întoarce în timp în acelaşi loc, adică în copilărie.

N-au înţeles ei prea multe, drept pentru care i-am pus sǎ scrie de zece ori pe peretele lui tanti Raţa care dă în stradă: ,,Nu ştiu sǎ visez!”, ceea ce nu au făcut pentru că nu ştiau să scrie. Puteau măcar să-şi închipuie că se fac că scriu şi ei.

Ghicindu-mi gândul, Tatalai şi Parfeu, au început să picteze pe perete cu câte o aşchie de cărămidă, steluţe, porumbei, floricele, pe tanti Raţa...

Aoleu!... A ieşit tanti Raţa la poartă şiiiiiii...

Nu mai ştiu. Eu şi Zburlita zburam spre Ţara de Foc, Ţara de Aer, Ţara de Apă... spre întrebările care ne îmboldeau în călătoria vieţii. ( Nota redacției: Caricaturi de Lică Barbu)

Pagina 28 – România Ta Diaspora

România în Imagini

Pagina 29 – România Ta Diaspora

Caricaturile lui Licuță

Autor desene și caricaturi:

Lică Barbu

Pagina 30 – România Ta Diaspora

Cultură- Proză

Fragmente Sursa: https://cppopescu.blogspot.it/2017/08/fragmente.html

Constantin P. Popescu

„Există numai un singur și atotputernic stăpân, îi spune.

Este Timpul. Nici un zeu, nici un înger și nici un demon nu-i rezistă, ca de altfel nici o făptură vie. Nici măcar materia, nici măcar moartea. Clipa, băiete, asta îți este singura bucurie. E la fel cu bucuria unui electron ce se învârtește pe orbita nucleului unui atom”

scriitor, pictor, București

Te vei roti, îi spune, cum se rotesc toate.

Primăverile tale se vor gândi numai la viitor, așa trebuie, din pricina repetatei renașteri, iar toamnele ți se vor dărui pentru a gândi doar la nostalgiile trecutului, care se va roti și el înspre altă primăvară. Te vei roti mereu, prin lumină și prin umbră, până la semnul alb. Până în centrul unui gând care a uitat că a făurit lumina din tenebrele pline de neliniști ale întunericului, că apoi lumina s-a strecurat, s-a prelins în forme, în toate formele care o absorb și poartă după ele o umbră. Centrul acela e gândul tău alb; ei nu-ți vor spune decât că e al celuilalt tărâm, fără să știe că tărâmul celălalt e aici.

Există numai un singur și atotputernic stăpân, îi spune. Este Timpul. Nici un zeu, nici un înger și nici un demon nu-i rezistă, ca de altfel nici o făptură vie. Nici măcar materia, nici măcar moartea. Clipa, băiete, asta îți este singura bucurie. E la fel cu bucuria unui electron ce se învârtește pe orbita nucleului unui atom. Mintea ta, atât de înfricoșată și neîmblânzită de vreo altă cunoaștere decât aceea pe care o ai deja dinainte de naștere, nu poate decât să amestece de-a valma amintiri fugare, cioburi din cântecul vieții. Nu uita niciodată: mintea ta se află cu totul supusă aceluiași necruțător stăpân, nevăzut și tăcut. Tot ce e veșnic, nemișcat, inert, adică nimic: acesta e Timpul. Vei fi hipnotizat de imperceptibila lui trecere și nu vei avea conștiința secundei, dacă... ...

Să nu uiți: fiecare acum începe numărătoarea Timpului, pentru ca în același acum să ajungă cu numărătoarea la infinit. Acum repetă totul. Asupra oricărui repaus, oricât de scurt, de îndelungat sau de relativ, ce anume poate veghea - supraveghea - dacă nu bagheta nevăzută a schimbării, a dirijorului numit Timp?

Nimeni nu cunoaște gândul dintâi; s-a ivit în conștiința noastră odată cu viața. Purtăm cu toții o mică fărâmă din el, ca pietrele, animalele ori plantele, doar ca simpli purtători ai misterului și nimeni nu-și amintește – ori

poate nu încă – cine, unde, cum și de ce a hotărât astfel, dacă nu cumva acesta este tocmai gândul Timpului.

Alte necunoscute căi, forme și tărâmuri le poți afla doar nemaifiind om. Acum, doar atât. ...

Ai încredere în mâinile tale: ele știu înainte ca tu să știi; au propria lor cunoaștere, înscrisă în fiecare celulă și sunt călăuzite doar de asta. Memoria ta trebuie să recunoască. Nu mintea, nu creierul, pe care îl crezi autorul a ceea ce te conduce, ci memoria celulelor, mintea și sufletele lor, încă tăinuite. Și la fel cu toate părțile care-ți alcătuiesc trupul: ești zidit din cunoaștere.

Viața însăși este cea care știe mai mult despre tine decât cunoști tu despre ea. Viața nu știe nimic în plus despre moarte, în afara faptului că starea aceasta există, că e doar o taină înscrisă acolo, în adâncul ei și că îi este necesară Timpului și numai lui. Cel care știe cel mai mult despre moarte - și doar despre ea - este Timpul. Pentru asta e atât de avid, de înfometat, de însetat de viață. A început odată cu viața și nu se poate sfârși înainte de a-și asigura existența urmașilor.

Moartea nu este sfârșitul timpului, ci schimbarea percepției lui, îi spune. Înseamnă doar a te identifica cu axa timpului, adică a putea să-l generezi tu însuți, din esența lui, care așteaptă în tine. Ceilalți îl vor putea socoti în continuare liniar. Are cine s-o facă, pentru propria lor cunoaștere, în acest fel pe care l-au ales și au uitat. Ca și tine.

Moartea nu este un repaus, ci o transformare a mișcării. Tu nu poți muri. Până la ultima ta suflare, poți numai să-ți desăvârșești nașterea. ...

„Nimeni nu cunoaște gândul dintâi; s-a ivit în conștiința noastră odată cu viața.”Constantin P. Popescu

Vă mulțumim că ne-ați citit și vă mai așteptăm!