În acest număr au scris următorii autori: Adrian Melicovici scriitor, Miane, Italia. Fondator al revistei România Ta ( Diaspora), design, tehoredactare, corectură, grafică și coordonare)
Cristian Gabriel Groman poet, Londra, Marea Britanie Natașa Valentina Roman profesor, Arad, România Lidia Fichiosi realizator radio, Arezzo, Italia Lică Barbu
povestitor, Brăila, România IANCU SAMSON scriitor, Paris, Franţa Liudmila Carta jurnalist, Milano, Italia Redacţia oficială: Pucioasa, Dâmboviţa, România, strada Republicii nr 33. Subredacţia: Treviso, Italia
ISSN 2360 – 607X
Pentru PUBLICITATE : telefon 0039/ 333 947 2978
România Ta Diaspora, ALĂTURI DE TINE ORIUNDE TE AFLI! Contact: email: presadiasporei@gmail.com, telefon: 0039/ 333 947 2978
Caută-ne şi pe Facebook: pe pagina „ România Ta” www.facebook.com/romaniatadiaspora Ești un artist necunoscut și vrei ajutorul nostru? Caută-ne, cu noi devii cunoscut!
www.facebook.com/romaniatadiaspora
Pagina 3 – România Ta Diaspora
La mulţi ani de Mărţişor şi 8 Martie româncelor!
Fie ca 1 Martie să aducă tuturor româncelor o primăvară frumoasă iar de 8 martie să fiţi şi mai iubite aşa cum nu aţi fost niciodată. Vă iubim!
LA MULŢI ANI, DRAGELE NOASTRE ROMÂNCE DIN ŢARĂ ŞI DE PRETUTINDENI! Echipa
Pagina 4 – România Ta Diaspora
Recomandări
Ceea ce vedeţi în imagine este coperta noii cărţi apărute în Italia, SECRETUL URIAŞULUI 160, prin Editura italiană Espressioni di Marca Aperta, varianta în limba română. O poveste clasică, inspirată dintr-un fapt real petrecut în Moreni, România, în perioada interbelică. Comandă pentru achiziţionarea cărţii online pe la e-mail scrivici@marcaaperta.it sau direct de la autor, cu autograful său, îl puteţi contacta în Italia pe adresa de Faceboo, www.facebook.com/adi.melicovici Preţ volum: 10 euro
Pagina 5 – România Ta Diaspora
Apariţii/ cultură
O poveste impresionantă despre Moreni într-un roman de Adrian Melicovici Adrian Melicovici, scriitorul român care a uimit Italia după ce a parcurs 2200 de km pe jos de la Târgovişte la Roma, iese din nou în evidenţă în Peninsulă cu o nouă apariţie literară, intitulată “Secretul Uriaşului 160”. Cartea scrisă în limba romană a fost publicată de editura italiană “Espressioni di Marca Aperta” la sfârşitul lunii noiembrie 2015. Iniţial este vorba despre un tiraj în ediţie limitată, dar anul acesta, se pare, după cum anunţa însăşi autorul, va fi tradusă şi în limba italiană şi vândută chiar în librăriile italiene. Ediţia în limba italiană, urmează să cuprindă câteva mii de exemplare, care vor intra şi în casele italienilor iubitori de cultură. Astfel, italienii vor mai avea o sursă de cunoaştere a culturii româneşti, dar şi a celui mai mare eveniment ce a marcat România în între anii 1929 şi 1931, şi anume incendiul de la Moreni, de la sonda 160. Deci, vorbim despre un roman documentat care prezintă un fapt real despre o zonă petrolieră a României interbelice. Oraşul Moreni, cunoscut ca centru al industriei de extragere a petrolului este ţinta scriitorului român, care îşi aminteşte despre cea mai tragică explozie de gaze la una dintre sonde. Cu multă documentaţie despre un fapt real şi cu puţină ficţiune, autorul reuşeşte să redea publicului un roman impresionant, cu personaje principale reale, care au avut o încărcătură istorică deosebită. Puţini, probabil, ştiu că într-o zi obişnuită de mai din 1929, o sondă la care se fora pentru a ajunge la statul de petrol, a explodat. Explozia a fost atât de puternică, că a înspăimântat, pe atunci, satul Moreni, dar şi împrejurimile. Focul a cuprins întreaga zonă în care se lucra, iar flacăra era atât de mare că era imposibil de învins. În urmă mai multor tentative, focul nu putea fi stins. Anume acest foc cu flacăra sa, ce înfricoşa satul Moreni, a fost numit de scriitorul Adrian Melicovici “Uriaşul 160”, ce a tăinuit ani la rând cel mai mare secret. , autorul introducând cititorul în mediul rural românesc de după Primul Război Mondial, când americanii încep să caute aur negru pe pământul românesc.
Liudmila Carta jurnalist, Milano
Prin urmare, “Secretului Uriaşului 160″ prezintă două lumi, cum spuneam, mediul rural românesc, iar pe de altă parte cel american, din Oklahoma, regiune blestemată de natură, unde lumea era devastată de tornade. Astfel, în ” Secretul Uriaşului 160″ avem paralel imaginea a două națiuni total diferite, separate prin mii de km distanţă, dar pe care le va uni incendiul de la Moreni, iar mai târziu”Secretul Uriaşului 160″, al lui Adrian Melicovici. “Este o carte de epocă”, după cum îi place să o prezinte autorul. “Secretul Uriaşului 160” este o carte care te ţine treaz şi pe care o citeşti pe nerăsuflate, este o carte ce te face să călătoreşti, nu doar în timp şi în două medii diferite, dar şi prin viaţa personajelor, cu poveşti de iubire şi umor românesc, dar mereu persistă curiozitatea deznodământului: “Va reuşi să fie învins focul uriaş de la sonda 160?”. “Cine, cum va stinge focul?” Secretul Uriaşului 160” ne dezvăluie cu adevărat un secret, ceea ce foarte mulţi dintre români, poate, nici nu știau. “Secretului Uriaşului 160” este cea de-a şaptea carte a scriitorului Adrian Melicovici, pe lângă: Ecouri din Sodoma şi Gomora (2009), Noaptea Destinelor (2010), Colţ de cer ( volum de poeme, 2011), Noaptea Speranţelor (2012), Pribeag pe drumul viselor (2013) şi varianta tradusă a acesteia din urmă în limba italiană, Errante sul cammino dei sogni.
“Secretul Uriaşului 160” este o carte ce te întoarce în timp, cu o scriitură simplă şi cu expresiile acelor vremuri
Pagina 6 – România Ta Diaspora
Români în lume
O experiență pentru suflet și pentru minte
LIDIA FICHIOSI moderator radio, Arezzo
Într-o lume în care totul tinde să devină haotic, există speranță și ea se numește noua generație.Tineri care vor, se străduiesc și fac ceva, creându-și singuri oportunitățile. Laura Pascu este un exemplu și experiența ei trebuie împărtășită.
De unde ai aflat despre proiectul din China? Am aflat despre acest proiect de la o prietenă apropiată care a avut șansa de a participa în prima sesiune a proiectului. Ea făcea un curs de limbă chineză aici, în Arezzo , organizat de Universitatea din Siena și Camera de Comerț, iar profesoara respectivă, de naționalitate chineză le-a adus la cunoștință cursanților acest minunat proiect și de aici a pornit o întreagă aventură. După aproape o lună petrecută în China, la întoarcere mi-a povestit cât de mult ia plăcut și văzând pozele și mai ales cât de interesant părea totul, m-a încântat ideea să îmi încerc și eu norocul. Cum se numește și în ce a constat exact acest proiect? Proiectul se numește Jinhua Homestay Project și s-a desfășurat în perioada 8 octombrie-2 noiembrie 2015, un proiect finanțat de guvernul chinez și Ministerul Afacerilor Externe prin care se dorea promovarea și dezvoltarea turismului în satele istorice din apropierea orașului Jinhua, situat în partea de Est a Chinei, în provincia Zhejiang. În același timp unul din obiectivele proiectului este și acela de a crea un schimb intercultural între Universitatea din Siena și Normal Zhejiang University prin intermediul studenților chinezi cu care am petrecut tot acest timp și care ne erau translatori în casă în care stăteam și în activitățile de zi cu zi, proiectul dezvoltându-se în limba engleză. Cum ai reușit după părerea ta să fii selecționată? Selecția îmi părea destul de dificilă gândindu-mă mai ales câți puteau să aplice, considerând că proiectul nu era destinat doar studenților. Am completat toate formularele necesare, am trimis un curriculum și am scris o scrisoare de motivație în engleză, exprimându-mi dorința de a face parte din proiect, cum aș putea eu să contribui și ce aș putea aduce nou. În aproximativ două săptămâni am
primit un e-mail în care organizatorii mă felicitau și mă invitau în această superbă experiență. Trebuie să recunosc că nu mă așteptam, am rămas plăcut surprinsă dar și puțin îngrijorată pentru toate procedurile ce urmau a fi făcute pentru obținerea vizei, călătoria cu escală și lungă de mai bine de 12 ore în care trebuia să mă aventurez dar și cele câteva zile petrecute în Shanghai singură deoarece nu găsisem un zbor pentru a ajunge în prima zi a proiectului. A fost cu siguranță o provocare. Câți ați participat și de ce origine erau ceilalți tineri? Dacă îmi aduc bine aminte eram în jur de 40 de participanți de naționalități și culturi diverse din China, Statele Unite, India, Anglia, Italia, Laos, Africa de Sud, Germania, Bulgaria și România. Îmi amintesc cu drag prima zi în care ne-am întâlnit cu toții în aeroportul din Shanghai, timizi, puțin dezorientați dar și curioși, întrebându-ne cum va fi, neștiind exact la ce să ne așteptăm. Ador să călătoresc, să îmi fac prieteni din toată lumea, să cunosc și să mă documentez despre alte tradiții, obiceiuri și inițial acesta a fost primul lucru care m-a împins să aplic.
Pagina 7 – România Ta Diaspora documentez despre alte tradiții, obiceiuri și inițial acesta a fost primul lucru care m-a împins să aplic. Era un mister nu numai pentru noi dar și pentru voluntarii translatori și organizatorii care se aflau la a două sesiune a proiectului și țineau să facă tot posibilul ca noi să ne simțim ca acasă, fără că impactul și diferența de cultură, naționalitate sau fus orar să ne afecteze în vreun fel. Care era tema proiectului? După cum am menționat, tema principală a proiectului era promovarea tradițiilor, istoriei și a culturii satului în care ne aflam, Siping Village, scopul fiind acela de a atrage cât mai mulți turiști străini, dar și de origine chineză în același timp. Am rămas uimită când încercam să mă documentez și să aflu mai multe despre locul în care urma să merg pentru trei săptămâni; nu reușeam să găsesc mai nimic concret, niciun fel de informație despre cum se poate ajunge la destinația respectivă iar pe Wikipedia puținele lucruri care puteau fi găsite erau greșite, nefiind actualizate de mai bine de doi ani. În cele din urmă am decis împreună cu organizatorii, că cea mai bună idee e aceea de a scrie articole despre locurile vizitate în tot acest timp, activitățile pe care le făceam zilnic, tradițiile și obiceiurile la care luam parte, incredibila arhitectură și istorie, familiile care ne găzduiau și impresiile fiecăruia despre timpul petrecut cu fiecare familie. În final toate aceste informații mergeau pe un site atât în engleză cât și în chineză deoarece majoritatea turiștilor chinezi nu știau prea multe despre acest loc. Cum ați fost întâmpinați și unde ați fost cazați? În grupuri de doi sau trei participanti, am fost cazați în casele localnicilor din Siping Village care își puneau timpul și spațiul propriu la dispoziție pe durata proiectului; cred că erau în total mai bine de 15 case care ne găzduiau, iar din câte îmi povestea familia unde am stat, erau aleși după reguli și condiții stricte pe care trebuiau să le îndeplinească pentru a putea participa. În fiecare casă eram însoțiți de câte un voluntar translator de naționalitate chineză, student la limbi străine al Normal Zhejiang University. Am fost întâmpinați într-un mod unic, nu credeam că e adevărat. Ajungeam din Shanghai cu toții după cinci ore de mers cu autobuzul noaptea târziu și tot ce voiam era un loc unde să ne odihnim , dar când am coborât din autobuz și am văzut cât de mult și-au dat silința și ce frumos ne-au primit, toată oboseala a dispărut instantaneu. Erau camere foto și jurnaliști peste tot, copii și localnici îmbrăcați în costume
Români în lume tradiționale, muzică, tot satul se strânsese să vadă 40 de oameni sosiți din toate colțurile lumii, unul mai divers decât altul ca naționalitate și aspect fizic. De fapt, în tot acest timp eram ca niște vedete și principala atracție a televiziunii și a turiștilor chinezi care veneau aici, auzind vestea sosirii noastre. Lumea ne oprea pe stradă, făceam poze, pentru ei eram foarte frumoase, să nu mai zic de câte o colegă blondă cu părut ondulat care era ceva unic pentru localnici. Ni se luau interviuri, eram la știri aproape în fiecare seară. Căutăm cu nerăbdare familia care urma să mă găzduiască și la un moment dat văd o fată, micuță de înălțime, translatoarea mea pe durată proiectului, ținând în mână o foaie cu numele meu și al fetei indience cu care am împărțit camera. Ne-am prezentat, am aflat că se numește Lizy și ne-a condus la Ayi și Shushu (așa îi numeam pe cei doi localnici simpatici ce ne-au găzduit în casa lor, în traducere ar fi “mama și tata” pentru persoanele care nu fac parte din familie, o formă de politețe). Mă așteptam la orice, mă și gândeam până să plec cum o să fie casa, mâncarea, cum o să mă acomodez, dar niciodată nu mi-a trecut prin minte că o să mă duc într-un sat în China și o să găsesc asemenea condiții; am găsit aici o casă minunată, primitoare și persoane extrem de amabile și calde, care au avut grijă că să nu ne lipsească nimic. E incredibil cum încă păstrează tradițiile istorice și țin oarecum să fie legați, să nu își piardă rădăcinile , chiar dacă trăiesc în case moderne. Am aflat că Shushu lucrează în poliția locală, și că e de asemenea și un maestru în masajul chinezesc de care am avut și eu parte și trebuie să recunosc, a fost dureros, am simțit dureri timp de trei zile dar a meritat e foarte benefic pentru sănătate. Ayi se ocupă cu treburile casnice și de o clinică micuță ce o aveau acasă, de plante medicinale. Am cunoscut și cele trei fete și nepoțelele care locuiesc în oraș și care ne-au pregătit cina, persoane deosebite de asemenea.
( Va urma)
Pagina 8 – România Ta Diaspora
România în Imagini
Pagina 9 – România Ta Diaspora
România în Imagini
Pagina 10 – România Ta Diaspora
Recomandare- eveniment
Pagina 11 – România Ta Diaspora
România în imagini
Pagina 12 – România Ta Diaspora
Gustul românesc/ România pitorească
Pagina 13 – România Ta Diaspora
Gustul românesc
Pagina 14 – România Ta Diaspora
Scriitori în diaspora
Poveşti nespuse… Călătorii în timp…
CRISTIAN GABRIEL ROMAN
Era o dimineaţă geroasă de iarnă…Ca în fiecare an, spre deosebire de vară, când, aproape că nu mai pridideam cu lucrul, iarna, munca în domeniul grădinăritului îngheţa, oarecum… Mă grăbeam să ajung la casa profesorului Jerome Vincent Jones, situată în zona Kensington, Londra. Traficul acelei dimineţi mă făcuse să fiu în întârziere, ceea ce nu-mi plăcea deloc.
poet, Londra Deşi mă ocupam de grădina profesorului de mai bine de 4 ani, nu îl întâlnisem niciodată personal; îl zărisem, de câteva ori doar, privindu-mă, de după perdeaua de mătase de la unul din geamurile de la etajul întâi… Se retrăgea, uşor, de fiecare dată când se simţea privit, înainte măcar să apuc să îl salut. Mi se părea foarte ciudat acest om, iar tot ce era legat de el şi de casa lui impunătoare, constituia un imens mister pentru mine. După ce mi-am parcat mașina, am urcat cele câteva trepte din faţa vilei şi am sunat la sonerie, de două ori. Majordomul George, mi-a deschis uşa cea mare, din lemn masiv, cu mănuşile lui de un alb imaculat, zâmbindumi larg: -Bună dimineaţa, domnule! Ce mai faceţi, toate bune? -Bună dimineaţa, George, mulţumesc frumos, totu-i bine, doar traficul ăsta infernal m-a făcut să întârzii, scuze pentru asta… Azi este puţin mai frig ca de obicei, nu crezi? -Nu vă faceţi griji, domnule, nu trebuie să vă scuzaţi, nu e vina dumneavoastră; Aşa este, e neobişnuit de frig astăzi; poate că şi din această pricină, a frigului şi a poleiului, s-a format şi traficul…Poftiţi înăuntru, vă rog, pot să vă ofer un ceai, o cafea? -Îţi mulţumesc, dragul meu, pe gerul acesta…un ceai fierbinte ar fi excelent! Nu este prea mult de lucru în perioada asta, îţi dai seama, doar câteva frunze, de adunat, însă ştiu prea bine că profesorului îi face plăcere ca grădina lui să fie întotdeauna impecabilă, să arate perfect, aşa că, întotdeauna se găseşte câte ceva de făcut… -Da, aveţi dreptate, domnul profesor este un perfecţionist,
ca şi dumneavoastră, de altfel, tocmai de aceea vă apreciază foarte mult munca. Apropos, când isprăviţi ce aveţi de lucru prin grădină, vă rog să nu plecaţi până nu vorbiţi din nou cu mine, am ceva să vă ofer din partea domnului profesor Jones… Era o tradiţie deja, ca în fiecare an, la ultima mea vizită dinaintea Crăciunului, profesorul să îmi dăruiască ceva, prin mâna sa dreaptă, majordomul George. Şi nu era chip să refuz, ar fi fost considerată drept o jignire…În anii precedenţi primisem ori un stilou, o brăţară, sau un ceas; Stăteam şi mă gândeam, oare de ce era acest bătrânel (pe care nici nu îl cunoşteam măcar) atât de amabil cu un necunoscut, ca mine?!? Şi tot eu îmi răspundeam: poate că aşa sunt unii dintre aceşti oameni foarte bogaţi: ciudaţi şi excentrici… Tot căutându-l pe George, trecând prin bucătărie și ajungând în living, rămăsesem uimit de antichitățile rânduite cu bun gust; statuete cu amazoane, trofee și măști africane, măsuțe din lemn de santal și mahon pe care erau așezate lumânări parfumate... Pe unul dintre pereți puteam admira o impresionantă colecție de arme de foc iar pe cel alăturat, o colecție de săbii, spade și pumnale...M-am întors în grădină și numai ce îmi veni ideea să intru și în garaj. Felinare în care pâlpâiau lumânări parfumate. străjuiau și aici, de o parte și de cealaltă, un spațiu imens. ( Continuarea în pagina 16)
„ ...poate că aşa sunt unii dintre aceşti oameni foarte bogaţi: ciudaţi şi excentrici…”
Pagina 15 – România Ta Diaspora
Recomandări
MULTIMEDIA TOSCANA oferă doritorilor un serviciu fotografic de excepție. Ei își pot crea albume fotografice de înalt nivel, care să le rămână în tumultul amintirilor ca o clipă eternă frumoasă. În comunitatea de români unde trăiești au loc evenimente importante socio – culturale ? Ai o asociație care vrea să își facă activitățile cunoscute ? Atunci ” România Ta Diaspora ” e soluția:
Pune mâna pe telefon și sună ACUM: 0039 / 3339472978 Italia, rețeaua TIM SAU e-mail: presadiasporei@gmail.com Nu uita: avem colaborări cu televiziuni din Diaspora sau site-uri info, orice se întâmplă frumos unde ești poate deveni o știre!!! România Ta e AICI!
Pagina 16 – România Ta Diaspora (Continuare din pagina 14, un material de la Londra de Cristian Gabriel Groman) În mijlocul încăperii se odihnea un superb Jaguar de culoare roșie, E-type, decapotabil, ce deși fusese fabricat cu zeci de ani în urmă, arăta ca nou. M-am apropiat, admirând adevărata bijuterie pe patru roți. Din ceea ce auzisem, aceste mașini se fabricau la comandă și valoarea lor creștea odată cu trecerea anilor. Cheia era în contact iar pe bord erau o mulțime de butoane luminate în diverse culori iar în centru, un ecran digital pe care era afișată data: 23 decembrie 2015 și ora exactă: 09:30. N-am rezistat imboldului și, deschizând portiera, m-am așezat pe scaunul șoferului, îmbrăcat în piele fină, de culoare neagră, ce dădea mașinii un plus de distincție. Confortabil, gândii eu, oare cât o valora o mașină ca aceasta? Probabil că nu mi-o voi putea permite niciodată...mașini pentru oameni bogați, ce nici măcar nu știu ce înseamnă cu adevărat munca... - Nu-i așa că-i frumoasă? Îți place? Se auzi o voce dinspre ușa garajului ce rămăsese întredeschisă... - O admiram, profesore, mă iertați că am îndrăznit, zisei eu, sărind de pe scaun. - Nu ai de ce te scuza, te așteptam! Ești primul om care vede această mașină în ani de zile, excluzându-l,
Scriitori în diaspora bineînțeles, pe George, cel care are grijă de ea. Dacă nu doream să o vezi nu se întâmpla asta, spuse profesorul apropiindu-se, zâmbind discret.. - Sunt foarte bătrân și, în ultima vreme, bolnav; Dumnezeu nu m-a învrednicit să am copii dar ea este ca și copilul meu, nu aș renunța la ea pentru nimic în lume... - Pot să vă întreb ce este cu toate aceste lumini și butoane, arată ca o navă spațială, ceva ce n-am văzut decât in filme, am întrebat eu. - Îți voi povesti, dragul meu, sunt foarte multe de spus, așa că te invit în living-room. În tine am căpătat încredere și, nu-i așa, noi doi nu prea am avut ocazia să stăm de vorbă în toți acești ani... - Chiar deloc, profesore! Câteodată mă gândeam că sunteți tipul acela de aristocrat bățos, rigid, căruia nu-i face plăcere să stea de vorbă cu ''oamenii de jos''; îmi făcusem o impresie greșită, vă rog să mă iertați! - Haide, lasă formalitățile, să mergem, am multe să îți povestesc!Ajunși in living, profesorul mă pofti să mă așez pe una dintre canapelele din partea dreaptă a șemineului, în care ardeau, trosnind, lemne de stejar și de brad. - Este foarte plăcut aici, la dumneavoastră, șemineul îmi amintește de anii copilăriei, de iernile petrecute la bunici, la gura sobei, ascultând povești...
Vă aşteptăm şi pe Facebook: www.facebook.com/romaniatadiaspora
Pagina 17 – România Ta Diaspora
Eveniment/actualitate
COMUNICAT DE PRESA :
Eveniment la Bruxelles: Adrian Melicovici, „Triplu salt spre inima Europei !” În data de 6 martie, duminică, a.c., va avea loc la Bruxelles (Belgia), evenimentul „TRIPLU SALT ÎN INIMA EUROPEI”, un eveniment intercultural românesc marca Adrian Melicovici. Astfel, va fi lansat oficial ultimul roman al scriitorului român dâmboviţean, Adrian Melicovici, intitulat “Secretul Uriaşului 160”, inspirat dintr-un fapt real care s-a petrecut la Moreni în perioada interbelică. Cartea este apărută în Italia prin Editura italiană Espressioni di Marca Aperta în decembrie 2015. Editorul principal, director al revistei socio-culturale Marca Aperta, a fost invitat şi a confirmat participarea, respectiv domnul Mario Fontana. Tot cu această ocazie, va fi lansat şi romanul document “Pribeag pe drumul viselor” de acelaşi autor, lansat prin Editura Bibliotheca dinTârgovişte în iunie 2013 şi este de asemenea inspirat dintr-un fapt real, urmare a unui parcurs pe jos al autorului de 2200 km. Cel puţin două din personajele reale ale cărţii vor fi prezente la eveniment. Evenimentul de la Bruxelles prezintă şi expediţiaproiect interculturală “Speranţa Unui Vis”, prin care în prima etapă, scriitorul a parcurs cu steagul României la vedere pe jos distanţa de 2200 kilometri de la Târgovişte la Roma, în anul 2012. A fost primit de primari români, consuli, ambasadori şi oficialităţi italiene. Unul din punctle principale al evenimentului de la Bruxelles îl reprezintă proiectul “Speranţa Unui Vis”, o iniţiativă privată de promovare a românilor, a Târgoviştei şi României, în Europa şi în lume. Alte scopuri ale acestui proiect iniţiat de scriitor ca persoană fizică la Târgovişte în 2012, sunt militarea antiviolenţă, antidiscriminare şi purtarea unui mesaj de încredere către toţi conaţionalii noştri.
Specificăm faptul că “Speranţa Unui Vis” este un proiect pacifist, apolitic şi demarat de o persoană fizică, respectiv scriitorul român Adrian Melicovici. Proiectul continuă şi astăzi sub diferite forme cum ar fi revista socio-culturală “România Ta Diaspora”, publicare în revista italiană Marca Aperta tipărit şi online în mod constant al atracţiilor din România şi o strânsă colaborare cu o echipă italiană în scopul bunei înţelegeri între popoarele român şi italian dar şi a promovării culturale.
Vă mulţumim. Organizatori Parteneri Elena Holban (promotor Asociaţia Culturală Rombel
cultural
Maria Sarpe Asociaţia Culturală EuropaNova
zona
Bruxelles) (scriitor)
Pagina 18 – România Ta Diaspora
Pro Talente
Poezia caldă a Antoniei Zavalic
Nataşa V. Roman
Antonia Luiza Zavalic este o poetă a tinerei generaţii, care, prin lirica sa, emoţionează datorită profunzimii stărilor şi imaginilor pe care le proiectează în poemele sale calde şi vii. Născută în Sighetu Marmaţiei, frumoasa maramureşancă consideră poezia drept cea mai înaltă formă de comunicare.
profesor, Arad De când eram copil aveam un univers propriu, un refugiu numai al meu, unde mă conectam la frumuseţe şi pur şi simplu mă încărcam de ceva, pe atunci, nu puteam defini ce era acel ceva, de care te umpli şi nu te mai saturi. Era o poezie intangibilă, de nespus, de nescris. Trebuia doar să treacă un anumit timp, să existe un stimul care să declanşeze tot acel şuvoi. ” Antonia Luiza Zavalic este licenţiată în Asistenţă Socială şi absolventă a Programului Masteral Asistenţă Socială în Spaţiul Justiţiei. Probaţiune şi Mediere în cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca.
„Despre înfrângerea definitivă a întunericului”, Editura Valea Verde, Sighetu Marmaţiei, 2015. De-a lungul timpului a obţinut mai multe premii la concursurile la care a participat: Premiul ‚‚Ileana Mihai”, acordat de către Centrul de Studii Maramureşene Sighetul Marmaţiei cu ocazia Zilelor Scriitorului Sighetean, iulie 2015; Trofeul ‚‚Primăvara 2015- agonia.ro” în cadrul Concursului de Poezie “Primăvara 2015- agonia.ro”; Premiul ‚‚Revistei Mişcarea Literară’’ la Festivalul Naţional de Poezie „Armonii de Primăvară”, mai 2014; Premiul pentru Debut al Serilor de Poezie „Nichita Stănescu” din cadrul Festivalului Internaţional de Poezie, Sighetu Marmaţiei, Ediţia XL, septembrie 2013; Premiul pentru Debut la Festivalul Naţional de Poezie „Armonii de Primăvară”, Vişeu de Sus, Ediţia XXXV, mai 2013. Modestă. Antonia consideră că aceste frumoase premii îi aparţin de fapt poeziei, căreia ea a reuşit să îi dea contur. „Tot ceea ce am câştigat este universul răscolitor, unde toate cuvintele sunt anotimpurile vii”, mărturiseşte tânăra poetă. Pentru Antonia, poezia reprezintă cea mai profundă dimensiune a spiritului, locul unde fiecare stare a zilei se risipeşte.
A publicat în revistele: Actualitatea Literară, Revista Singur, Oglinda Literară, Cronica, Negru pe Alb, Marmaţia Literară, Graiul Maramureşului, Mişcarea Literară. Ea a publicat două volume de poezii, care dovedesc o maturitate şi o viziune inedită a realităţii: „Despre fluturi şi praf”, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2013,
Actul creaţiei devine binecuvântare şi blestem deopotrivă, deoarece o determină să îşi accepte limitele şi să fie transportată la graniţa dintre vis şi realitate, însă totodată o învaţă să îşi iubească rănile, să se bucure de ele şi să fie „un preafericit bolnav incurabil”. „Poezia este cea mai pură şi candidă lume pe care o ştiu, de aceea o iubesc. Am descoperit-o în momentul în care am îndrăznit să mă privesc dincolo de oglindă, dincolo de materie şi de alte graniţe efemere. ( Continuarea în pagina următoare)
Pagina 19 – România Ta Diaspora ( Continuare din pagina precedentă) Aşa am ajuns să accesez o realitate nouă şi totalmente diferită de cea cu care societatea ne pune în cârcă. După ce scriu, nimic nu-mi mai aparţine, fiecare poem mă părăseşte şi îşi trăieşte viaţa, pe picioare proprii, pentru că fiecare poem în sine este entitate vie, matură şi cu un destin absolut unic”. Din punctul ei de vedere, adevărata poezie nu are vreo legătură cu numărul cărţilor publicate şi locul publicării lor, deoarece „ea se ridică cu mult deasupra
Pro Talente tuturor acestor lucruri, cu toate că are nevoie şi de suport material, esenţa ei este dincolo de hârtie şi caractere. I maginaţi-vă bucăţele din suflet smulse pe fiecare pagină. Iar acum încercaţi să vă închipuiţi că aşa este ea în realitate. Aşa vă îndemn s-o citiţi! Dacă cineva va deschide una dintre cărţie pe care le-am scris şi se va îndrăgosti de sufletul zdrobit între aceste file sau cel puţin de gândurile acestui suflet (care astăzi este) încă lipit de materie, zboruri şi praf, mă declar împlinită”, încheie Antonia Luiza Zavalic.
România Ta Diaspora, ALĂTURI DE TINE ORIUNDE TE AFLI! Contact: email: presadiasporei@gmail.com, telefon: 0039/ 333 947 2978
Caută-ne şi pe Facebook:
pe pagina „ România Ta” www.facebook.com/romaniatadiaspora Ești un artist necunoscut și vrei ajutorul nostru? Caută-ne, cu noi devii cunoscut!
Pagina 20 – România Ta Diaspora
România în imagini
Pagina 21– România Ta Diaspora
România în imagini
Pagina 22 – România Ta Diaspora
Culinare, tradiţii
Pagina 23 – România Ta Diaspora
Culinare, tradiţii
Pagina 24 – România Ta Diaspora
Itinerarii/spiritualitate
Biserica din Drăgănescu, pictată de Arsenie Boca între profeție la adevăr Arsenie Boca nu a fost un preot obișnuit, ci un preot cu har de la Dumnezeu, cu chemare și sfinție, un profet adevărat. Doar ochii săi dacă îi privești în orice fotografie par să pătrundă în mintea ta și să te citească. Se spunea că avea darul vederii inainte…Si cum altfel, când știa dinainte că vii la dânsul și cu ce necaz?… (Preluare de la sursa povestidecalatorie.ro) În biserica din Drăgănescu oricât ai sta nu e de
ajuns. Te minunezi la fiecare colțisor pictat ca într-o carte fotocopiată pe pereți. Interiorul este cel care contează. Exteriorul e simplu, al unei biserici din cărămidă tencuită cu acoperiș din tablă, în 1870, care nu îți dezvăluie cu nimic din misterul aflat între zidurile sale. Pictura sa reliefează cele două lumi în trei registre: cea spirituală în partea de sus, cu medalioane de sfinți, cea spirituală la mijloc și cea lumească în registrul inferior, predicând prin pictură ca răspuns la interzicerea de a mai rosti predici în biserică.
Fiecare sfânt are propriile trăsături, neexistând doi sfinți identici, deși stilul părintelui răzbate din fiecare. Părintele a lucrat și sub lupă când a fost nevoie! În altar este pictată viața Sfântului Ștefan cel Nou, singurul sfânt care are viața pictată integral, ziua acestuia prăznuindu-se la 28 noiembrie, dată la care Arsenie Boca s-a dus în Cer! Coincidență sau premoniție?…Asemănarea dintre viețile celor doi este mare. Părintele a scris în altar: ”Cuviosul și-a dat viață în 28 ale lui noiembrie, cu vina de pe urmă că a transformat temnița în manastire”. ”Păcatul e o conspirație între diavol și minte”, scrie pe pereți Arsenie Boca, ilustrând păcatul prin pictură
și judecată particulară, ca o cântărire cu o balanță, cu un text cutremurător al diavolului… Mulți au întrebat de ce părintele Arsenie Boca a răspuns solicitării părintelui paroh Savian Bunescu de a picta această biserică, când mulți preoți din Ardeal doreau să o facă. Răspunsul este că ei se cunoșteau dinainte, de când părintele Arsenie Boca era la Mănăstirea Prislop, soția părintelui Savian fiind sora stareței Zamfira. Părintele Arsenie Boca le-a făcut și un cadou, pictându-i familia în biserică.
O să vedeți și altceva ciudat, niște pioneze, neştiindu-se nici acum de ce anume au fost puse de părinte. În curte, totul este obișnuit, în afară de Clopotnița Bisericii, ce parcă urcă spre infinit cu ale sale coloane ce amintesc de marea operă a lui Brâncuși. Dacă nu puteți ajunge la Prislop, măcar faceți un drum la Drăgănescu. Cele două biserici se completează una pe alta ca trupul de suflet. În amândouă regăsindu-se spiritul Sfântului Arsenie Boca…
Pagina 25 – România Ta Diaspora
Recomandări
Pagina 26 – România Ta Diaspora
Procultura
Misterul dragostei
LICĂ BARBU
Eram trist pentru că prietenii mei mă tratau ca pe oricare şi cer mai mult decât pot da, iar eu, zi de zi, căutam să le ofer totul, fără condiţii. Prin ei, existam şi eu.Tata m-a dojenit când m-a văzut supărat şi mi-a spus: - Licuţă, dragă!..nu fi trist!..Prietenii tăi vor înţelege. Cine îţi este prieten te va aştepta şapte vieţi şi nu-ţi va cere explicaţii. Cine nu, nu îţi este prieten. Este un trecător fără umbră. Nu se vede decât pe el.
scriitor, povestitor, Brăila Cuvintele lui m-au încurajat, cu toate lacrimile pe care le-am scurs. Dar, eu tot vă cer iertare pentru că nu sunt la înălţimea pe care o doriţi voi! Sunt un copil şi mai am de învăţat de la Oamenii Mari.
voiam să stau lângă tine, Lipovene! – îmi ciripi Perluţa închizând o clipă ochișorii și întorcând privirea spre scenă. S-a dus vizionarea mea. Priveam în gol. Milioane și catralioane de întrebări îmi călătoreau prin minte, cât și roiuri de fluturași prin stomac.
Sâmbătă am fost la teatru de păpuşi cu toată grupa, dar fără Zburlita. Era răcită şi mămica ei nu i-a dat voie ca să nu ne-o dea şi nouă. Urma să-i povestesc toată piesa. Se juca „Cenuşăreasa”. Lui Zburlita îi plăcea, pentru că eu le mai înfloream, pe aici – pe acolo. Doar lui Barbony şi lui Pufuleţ le înfloream dea binelea.
Cine e acest vis? De ce a dorit să stea lângă mine? Şi de unde-mi știe porecla? Cufundat în călătoria răspunsurilor, nu am observat cum mânuţa ei era în mânuţa mea. Mă strângea puternic de mânuţă..Parcă-i era teamă să nu mă scape.
Am ajuns la teatrul de păpuşi cu un autobuz. Eram două grupe. Una de la grădiniţa noastră şi una de la o grădiniţă din oraş. Am intrat în sală şi ne-am aşezat pe scaune, aşa cum ne-a spus Doamna. Scaunul din dreapta mea a rămas liber. Parcă ştia că pe el ar fi trebuit să stea Zburlita.. A bătut gooongul!...şi lângă mine s-a aşezat o fetiţă. Nu am întors capul. Eram captivat de începutul piesei de teatru şi o vedeam doar cu coada ochiului.. În unul din momentele mai puţin captivant al povestei de pe scenă, întorc capul ca să văd lângă cine stau. A căzut clădirea pe mine. Lângă mine era o...o...o...şi cuvântul minunat mi s-a oprit în gât. Nu-mi venea să cred ce dar mi se oferea! Eu, un simplu băieţel,stăteam lângă o zână, lângă o floare. Mirosea a câmpie. Era ca o pădure primăvara, era un tot ce poate fi pe Pământ, era marea cu adâncurile ei, cu corali și meduze violete, era o perlă. Așa am și botezat-o: Perluţa. A simţit că o privesc și a întors ochișorii ei albaștrii spre mine. Părul ei, numai cârlionţi din raze de soare, a zburat lin prin aer atingându-mi obrazul. Tot corpul meu era electrizat. Am încercat un zâmbet și s-a oprit stigmatizat pe faţă. Mâna îmi tremura. Aveam impresia că nu mai aud și sunt mut pe veci. Eram îndrăgostit, Oameni Dragi! -Aveam loc în spate, dar am văzut că este un loc liber și
Un foc trecea prin mine. Eram roșu mai ceva ca Mingiuţă. O magie plutea între noi. Pe scenă, prinţul o îmbrăţișa sărutând-o pe Cenușăreasa. Perluţa a întors capul spre mine, m-a tras de bărbie și m-a sărutat. Dulcele merelor și miresmele teilor înfloriţi s-au revărsat în mine. Pluteam. Piesa s-a terminat. Am mai apucat să o văd pe Perluţa zburând la grupul grădiniţei cu care venise. Cine e?..Am visat?..O voi mai întâlni?..Dacă este să ne mai întâlnim, ne vom întâlni. Asta sigur. Dar, când?..Şi cum o cheamă?..Vaaai!..ce aiurit sunt! Am uitat să o întreb cum o cheamă. Şi... Şi eu ce-i povestesc Zburlitei? Chiar, nu știu!..E un mister și pentru mine. Noapte bună, Oameni Îndrăgostiţi! Stele cu sclipici să aveţi!
România Ta Diaspora, ALĂTURI DE TINE ORIUNDE TE AFLI! Contact: email: presadiasporei@gmail.com, telefon: 0039/ 333 947 2978 Caută-ne şi pe Facebook: pe pagina „ România Ta” www.facebook.com/romaniatadiaspora
Pagina 27 – România Ta Diaspora
Muzeul virtual „Speranţa Unui Vis”
Expediţia interculturală românească târgovişteană
„Speranţa Unui Vis”- muzeu virtual În toamna anului 2012, scriitorul român din Dâmboviţa, Adrian Melicovici, a parcurs pe jos distanţa de la Târgovişte la Roma, într-o primă etapă a unui proiect intercultural iniţiat de el. A dorit să arate Europei steagul României, să îşi promoveze ţara, oraşul, românii. Nu a fost uşor. A
fotografiat de unul singur mii de imagini de pe traseu ori le-a filmat, ca mărturie a unei călătorii fără precedent. A fost primit deosebit de primari români, ambasadori şi consuli, românii din ţară şi diaspora, oficialităţi italiene. Vă invităm să vedeţi câteva pagini cu fotografii relevante.
Scopurile expediţiei „Speranţa Unui Vis”: Militarea antiviolenţă, antidiscriminare, cunoaşterea românilor din diaspora şi munca lor din poartă în poartă, promovarea Târgoviştei şi a României, a valorilor culturale şi istorice româneşti. Presa italiană şi astăzi mai scrie despre toate acesta, mai ales că scriitorul este rezident în peninsulă. Pe 6 martie la Bruxelles, va fi prezentat pe larg cu detalieri şi proiecţii video proiectul expediţie.
Pagina 28 – România Ta Diaspora
Muzeul virtual „Speranţa Unui Vis”
Scriitorul român a parcurs România pe traseul TârgovişteGăeşti-Piteşti-Slatina- Balş- Drobeta Turnu-SeverinOrşova- Caransebeş- Lugoj- Timişoara- San Nicolau MareVama Cenad apoi a traversat Ungaria prin partea sudică, Slovenia direct pe mijloc, Italia până la Roma după ce a pătruns în peninsulă prin Trieste şi apoi un traseu direct ce îl reamintim deocamdată sumar: Cearvignano- LatisanaPortogruaro- San Dona di Piave- Mestre- MonseliceBologna- Loiano- Barberino di Muggeli- Firenze-ArezzoFoiano- Fabro Scala Orvieto- Montevarchi- MonghidoroViterbo- Monterosi- Campagnano- Prima Porta- Roma.
Pagina 29 – România Ta Diaspora
Muzeul virtual „Speranţa Unui Vis”
Pagina 30 – România Ta Diaspora
Muzeul virtual „Speranţa Unui Vis”
Pagina 31 – România Ta Diaspora
România în Imagini
Pagina 32 – România Ta Diaspora
Scriitori din diaspora
Levi Toţi ţiganii să iasă afara! Ţipă un Gefreiter cu faţă de şacal.
IANCU SAMSON
Copiii, tinerii şi bătrânii se aliniară cu toţii în faţa barăcii. Toată adunarea aceea tremura, se auzea un zgomot, adică mai multe zgomote care se auzeau simultan, le clănţăneau dinţii în gură de frică. Astăzi va fi ziua voastră cea mai lungă, voi aţi scăpat ieri din camera de gazare. Eu am decis să vă eliberez, în câteva minute o să fiţi îmbarcaţi în trei camioane, să nu îndrăznească cineva să fugă!
scriitor, Cannes
Levi 1
Şi acum Dragă Levi, hai să cântăm, să ne audă cei de-afară, că dintr-un nimic se poate naşte MUZICA. Levi 2
- Ştie careva dintre voi limba Germană? - E- Pentru că mama era evreică domnule, tata a fost ţigan. Oricum nu mai contează: vorbi un maior, azi, este ziua lor de naştere, maiorul zâmbi , făcând cu ochiul către toţi soldaţii; Ce mai contează! Luaţi-vă îmbrăcămintea şi mâncarea şi intraţi în baracă. Executarea. În faţa şi in spatele barăcii un pluton de soldaţi SS se postară în poziţie de tragere. În baraca 112 se făcu o mare îmbulzeală, copiii îşi făceau loc în jurul marmitelor şi mâncau cu lăcomie tot ceea ce apucau la întâmplare, în mânuţele lor.
Dar dacă ne-au dat mâncare şi îmbrăcăminte ca să ne îmbrăcăm şi ne-au promis că vom fi liberi, de ce ne păzesc soldaţii? De ce? (întrebară cei doi fraţi gemeni) - Nu pot să-mi dau seama; răspunse Levi. - Atunci hai să ieşim afară cu toţii şi să le cântăm ceva! Un băieţel de şapte ani aşezat în faţa grupului de prizonieri, a dat tonul la cântec. Azi în barca vieţii, eu călătoresc
Crezi că ne vor elibera Levi? Vorbiră doi fraţi gemeni în acelaşi timp.
Valurile lumii, în mine lovesc
- Nu ştiu ce să vă spun, ceva se va întâmpla, poate că s-a terminat războiul!
Porunceşte Doamne, furtuna să stea
- Ce-ar putea să se mai întâmple? Intră în vorbă un ţigan slab, atât de slab, încât burta părea că i se lipise de spate. Eu sunt un adevărat ţigan, care a furat cărţi de la boieri şi care le-a citit pe toate şi vă pot confirma, că noi suntem oameni, nu animale şi nu pot ei să ne extermine aşa de uşor, pentru că dacă noi murim şi rămâne în viaţă unul singur dintre noi, din el se vor naşte alţii; şi cei care se vor naşte vor fi tot că noi, exact aşa cum scrie în Biblie, că Dumnezeu ne-a creat după chipul şi asemănarea Lui. Noi nu putem să fim alte valori ale cuvântului « nimic », noi suntem Dumnezeu, noi nu o să murim niciodată!
Tu nu mă lăsa, vino în barca mea
Astăzi vin la Tine Tată Vreau să-ţi povestesc Creator ceresc, în numele Tău Schimbă azi în mine, tot ce este rău......
( Va urma)
„Soldaţii îi priveau nedumeriţi, aveau priviri răutăcioase, în momentul când se opriră din cântat îi împinseră cu brutalitate spre camioane.”
Pagina 33 – România Ta Diaspora
Recomandări
„Pribeag pe drumul viselor” este o carte scrisă după ce autorul a mers pe jos până la Roma în 2012 pentru a promova România şi românii, venind din ţară, de la Târgovişte. Un roman document cu personaje reale, din ţară şi diaspora. Pentru achiziţionarea volumului, conaţionalii din Italia şi Uniunea Europeană îl pot contacta direct pe adresa sa de Facebook, facebook.com/adi.melicovici TU AI îN BIBLIOTECA TA Pribeag pe drumul viselor?
Pagina 34 – România Ta Diaspora
Tradiţii
Despre Mărţişor. Origini, tradiţie Originile mărţişorului nu sunt cunoscute exact, dar prezenţa sa în zona Balcanilor este considerată ca aparţinând substratului comun daco-tracic. Alţii consideră că Sărbătoarea mărţişorului a apărut pe vremea Imperiului Roman, unde Anul Nou era celebrat în prima zi a primăverii, de ziua lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Această dualitate se observă şi în culorile mărţişorului, unde roşul semnifică războiul, albul, pacea.
Cercetările arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărţişorul, datând de acum 8.000 de ani. Acestea erau formate din pietricele vopsite în alb şi roşu şi erau purtate la gât. Documentar, mărţişorul a fost atestat pentru prima oară într-o lucrare a lui Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian mărturisea că, în Moldova şi în Bucovina, mărţişorul era compus dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu o aţă împletită alb cu roşu şi era purtat în jurul gâtului, obicei pe care ţăranii îl repetau în fiecare început de primăvară ca semn protector împotriva bolilor şi a nenorocului. Copiilor li se lega o monedă de argint la mână cu un fir răsucit de lână sau de bumbac alb şi roşu, ca să fie feriţi de boală, pe care aceştia îl legau, după 12 zile, în pom, ca să fie pomul roditor, iar vitelor li se agăţa acelaşi fir roşu cu alb, ca să fie sănătoase şi, la fel, bune de rod.
Fetele purtau şi ele mărţişor în jurul gâtului şi îl păstrau până la înflorirea arborilor. În acel moment îşi scoteau mărţişorul şi îl atârnau de creanga unui copac. Tradiţia spune că mărţişorul se poartă până în momentul în care înfloresc trandafirii sau vişinii. Atunci firul roşu se pune pe un trandafir sau pe o ramură a unui vişin. În alte regiuni, mărţişorul se poartă atât cât durează zilele Babelor sau până la Florii, când se scoate şi se agaţă de crengile unui copac. Se crede că, dacă pomul va rodi, omul va avea noroc. Atunci când mărţisorul este aruncat după o pasăre, purtătorul va fi uşor precum pasărea. Oamenii din popor mai ştiu că mărţişorul trebuie purtat ca un lucru sfânt, nu ca pe o podoabă ori ca o jucărie. Tradiţia spune că mărţişorul trebuie legat la răsăritul soarelui, în prima zi a lunii martie. El se poartă de la 1 Martie până când se arată primăvara, se aude cucul cântând, până înfloresc cireşii ori trandafirii, până vin berzele sau rândunelele. Preluat de lumea urbană şi devenit modă, firul de bumbac, uneori fir de argint sau de aur, este purtat drept colier şi podoabă, ţinut la piept, primit ca suvenir şi, mai nou, cadou.
Sursa: Cotidianul.ro
Documentar, mărţişorul a fost atestat pentru prima oară întro lucrare a lui Iordache Golescu.
Pagina 35 – România Ta Diaspora
Istorie, tradiţii
8 Martie, Ziua Internaţională a FemeiiIstoric Ziua de 8 Martie este cunoscută în întreaga lume ca sărbătoarea internațională a femeii. Luna martie este prima lună a primăverii când toată natura renaște și razele soarelui încep să ne încălzească sufletele. Dacă evenimentul coincide, ca perioadă din an, cu un nou început, semnificaţiile acestuia sunt legate şi de lupta femeilor pentru dobândirea unor drepturi, confundându-se ulterior cu o sărbătoare a mamelor în țările din fostul bloc sovietic. (Sursa: Cotidianul.ro)
În anul 1977, Adunarea Generală a ONU a proclamat printr-o rezoluție Ziua Națiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor și Pace Internațională. O sărbătoare a femeilor, recunoscută internațional, dar fără a se preciza o zi anume, a fost hotărâtă încă din 1910, de Internaționala Socialistă reunită la Copenhaga. După Primul Război Mondial s-a fixat data de 8 martie ca Ziua Internațională a Femeii, dar procesul de emanciparea femeii nu a fost încheiat. Femeile au continuat să demonstreze pentru drepturi egale și în principal pentru drept de vot. Următoarea etapă în instituirea unei zile dedicate femeii l-a constituit proclamarea, în 1975, de către ONU, a Anului Internațional al Femeilor și declararea perioadei 1976–1985 ca Deceniul ONU pentru condiția femeii. În 1908, 15.000 de femei au mărșăluit în New York cerând un program de lucru mai scurt, salarii mai bune și dreptul la vot, iar în 1909, conform unei declarații a Partidului Socialist din America, Ziua Internaționala a Femeii a fost stabilită pe 28 februarie. Un an mai târziu, în 1910, în urma unei Conferințe a Muncitoarelor de la Copenhaga, unde au participat peste 100 de femei din 17 țări, s-a hotărât ca Ziua Femeii să fie sărbătorită în aceiași zi peste tot în lume, data de 8 martie fiind aleasă însă abia în 1913. Ziua femeii a fost recunoscută ca sărbătoare internațională în 1977, devenind o tradiție în majoritatea țărilor din Europa și în SUA, fiecare sărbătorind-o așa cum o simte. Ziua de 8 Martie este pe plan internaţional Ziua Femeilor Militante, a celor datorită cărora femeile au drept de vot, dreptul la proprietate, dreptul la educație, la divorț, la asistență medicală, la contracepție.
În Anglia, unde pe 8 Martie au loc marșuri și întruniri în memoria acestor Femei. În România în ziua de 8 Martie se sărbătorește Femeia, bucuria vieții și motivația de a trăi. Până în decembrie 1989 se vorbea de ziua mamei, prilej cu care se organizau spectacole dedicate mamelor. După Revoluția din 1989 noțiunea de ziua mamei este înlocuită cu ziua femeii. Orice femeie așteaptă cu nerăbdare ziua femeii, zi în care îți dorește să fie răsfățată atât de iubit, soț, cât și de copii, rude și chiar colegi. Este ziua în care femeia este sau ar trebui să fie ridicată pe piedestalul unei regine, să primească flori în semn de respect și mulțumire. În această zi se obişnuieşte ca bărbaţii să dăruiască flori şi mici cadouri femeilor din viaţa lor – soţiilor, iubitelor, mamelor, fiicelor şi colegelor. În România şi Bulgaria, se păstrează obiceiurile de dinainte de căderea comunismului, când de 8 martie, de Ziua Mamei, copiii făceau cadouri mamelor, bunicilor, învăţătoarelor şi profesoarelor. Ziua Internaționala a Femeilor în Vest, simbolizează emanciparea femeii, fiind instituită pentru a promova drepturile acestora și egalitatea cu bărbații. Pe de alta parte, sărbătoarea este percepută ca o moștenire comunistă, în estul Europei. În țările baltice, de 8 martie se pune mai mult accent pe Ziua mamei, sărbătoare marcată prin oferirea de daruri și flori acestora. Bărbații din Italia, oferă de 8 martie femeilor mimoze galbene. Mimozele galbene și ciocolata sunt daruri oferite frecvent și femeilor din Rusia și Albania, în ziua de 8 martie .În Portugalia și nu numai, femeile sărbătoresc seara zilei de 8 martie în oraș, în grupuri formate numai din femei.
Pagina 36 – România Ta Diaspora
România în imagini- Clujul
Găseşte pagina oficială a revistei noastre şi pe Facebook la adresa: www.facebook.com/romaniatadiaspora
Pagina 37 – România Ta Diaspora
Opinii
Povestea românului plecat în lume Fiecare loc de muncă după care a plecat în străinătate a însemnat o nouă şansă în viaţa lui dar nu a fost niciodată uşor. Românii sunt oameni frumoşi şi ambiţioşi, deseori le pică precum o mănuşă întrebarea lui La Fontaine, adică "Cine oare nu are măcar un mic grăunte de ambiţie?". De ani buni românul a căutat să viseze la o viaţă mai bună iar dintotdeauna a sperat să se întâmple aşa ceva chiar în ţara lor. Cândva, unii au plecat din România de scârbă.
ADRIAN MELICOVICI scriitor, Miane, Italia
Alţii şi cei mai mulţi, în căutarea unei vieţi mai bune pentru ei şi familiile lor. Unii au răzbit, alţii nu au avut curaj să lase totul în urmă ori nu au existat posibilităţi. Am început să scriu despre românii din străinătate mai intens de prin anul 2012, când am publicat în romanul Noaptea Speranţelor al cărui autor sunt eu, desigur, fragmente originale din mărturisirile cuiva care mi-a povestit cum a reuşit să ajungă în Grecia, în urmă cu mai mulţi ani, când nu se dădeau vizele aşa uşor iar România nu era în Uniunea Europeană. Acea persoană care a plecat spre Grecia, mi-a povestit cum a trebuit să ajungă cu un ziar în mână, ca semn de recunoaştere în zona Gării de Nord din Bucureşti. Ghidul îi aştepta. Apoi un tir îi transporta pe toţi depotrivă, pe furiş, ascunşi sub cartofi, cu blăni de lemn aşezate deasupra. Femei şi bărbaţi laolaltă erau îngrămădiţi acolo şi trebuiau să păstreze tăcerea în vămi. Un prieten bun, care m-a sprijinit şi apreciat necondiţionat, Iancu Samson, a plecat cu copilul în braţe pe jos acum vreo trei decenii până în Franţa, la Paris. Alţi români, pe vremea comunismului, părăseau ţara spre libertate dar tot se gândeau la reîntoarcerea în ţară, fie ea şi vremelnică. Mulţi români au plecat spre ţări străine mai ales după intrarea noastră în U.E, a fost un exod.
Nu e frumos ca românii manipulaţi de presa ruşinii din ţară
să-i denigreze pe cei din afară. Şi nici invers. Nu mereu sunt înţelese vieţile românilor din străinătate şi atitudinea lor când se întorc acasă în vacanţe. Au dreptul să se mire că după ani de zile, zeci, tot nu există autostrăzi câte trebuie în ţara de origine şi lucrurile bune descoperite pe alte meleaguri. Românii din străinătate au trimis mereu bani celor din ţară şi iată, sunt trataţi deseori ca nişte trădători de neam, tocmai ei, care cu lacrimi de dor abia au aşteptat la începuturi să trimită câte un pacheţel cu diverse lucruri celor dragi. Câţi dintre cei din străinătate nu s-au dus la un western union sau un Moneygram să pună şi ei acolo câte 100, 50, 20, poate mai mult, de euro? Ştiu toţi cei care care jignesc românii din diaspora câtă trudă se depune pentru bancnota aia primită de la "vărul, tata, mama" din Germania, Spania, Italia, Canada şi nu numai? De fapt, povestea românului plecat în lume nu o pot scrie eu ci voi, cei care ştiţi foarte bine cum reuşiţi să vă descurcaţi. Nu e vina noastră că vrem să trăim mai bine şi că încă e greu în România. Mulţi ne vom întoarce probabil, sau generaţiile imediat următoare.
Au fost numeroase cazuri când unii au mers pe jos zeci, sute, mii de kilometri. Eu am parcurs în 2012 vreo 2200 de kilometri pe jos ca să-i înţeleg, trăiam încă în ţară. După acea incursiune, am scris "Pribeag pe drumul viselor". Şi da, românii au rămas mereu pribegi pe drumul viselor. Dar sunt cazuri când s-au realizat pe munca lor, meritul lor, sacrificii necesare. Vorba lui Victor Hugo, "Orice culme e severă, a urca înseamnă mereu a te sacrifica". Şi românii s-au sacrificat.
(Articol scris de mine prima oară pe sursa http://ro.blastingnews.com/exprima-te/2016/02/povesteaadevarata-a-romanului-plecat-in-lume-partea-i-dubluvideo-00767469.html)
Pagina 38 – România Ta Diaspora
Români în lume
O fostă „badantă” româncă impresionează italienii prin creaţiile ei poetice- Elena Leica S-a născut în căruţă, căci era o iarnă grea şi se întâmpla la începutul anilor '70 când spitalul era închis şi troienele nemiloase A trecut prin multe probleme în viaţă dar nu s-a lăsat nicicum. Şi-a împreunat mâinile printre lacrimi şiroaie şi apoi, a mers mai departe pe un drum presărat cu tot felul de piedici pe care le-a depăşit. Vorbim despre poeta româncă, stabilită în Italia, Elena Leica. A sosit în Italia încă din anul 2000. Dar odată cu trecerea timpului, ea a întinerit parcă şi mai mult şi astăzi scriem despre o femeie nu doar frumoasă fizic ci şi sufleteşte. Sociabilă şi modestă, deschisă oamenilor buni, Elena a acceptat să vorbească despre ea în exclusivitate pentru noi.
Românca ne-a mărturisit că atunci când a sosit în peninsulă, a lucrat ca "badantă" (îngrijitoare) pentru familiile italiene şi apoi, ca să supravieţuiască, a muncit din greu inclusiv ca bucătăreasă, cameristă şi acum este asistentă la un "studio dentistico" (Cabinet stomatologic). Mai mult, ea este studentă acum la Facultatea de Farmacie din oraşul toscan Florenţa. În trecut a absolvit Liceul Economic din municipiul Focşani. Însă femeia de astăzi, adolescenta şi mai apoi muncitoarea de ieri, este pasionată de poezie şi scris. A publicat deja trei cărţi, toate în limba italiană pe care o stăpâneşte bine. Ca proiect de viitor, lucrează acum la un volum autobiografic, bazat inclusiv pe povestirea vieţii sale din ultimii 16 ani. Cele trei cărţi publicate de ea au impresionat publicul cititor italian şi ultimul său succes a fost chiar ieri, în zona Frosinone, localitatea Cassino, unde a câştigat un concurs literar intitulat "Scriviamo" (Scriem) cu poezia
"Tăcerea ta". Atenţie, din 200 de participanţi, ea a fost singura româncă şi a ocupat locul I. Elena Leică este o perseverentă în toleranţa faţă de răul lumesc şi ascensiunea interiorului său scurs voit şi inegalabil către oamenii frumoşi, din jur şi către cititori. Poemele sale ne arată un mesager merituos al iubirii prin versurile sale. Poezia româncei este marcată de versuri cu şi despre dragoste. Prin poezie respiră zi de zi şi ne mărturiseşte că aceasta îi alimentează viaţa şi inima. Iată câteva "respiraţii" poetice ale Elenei Leica: "Cu tăcerea ta am scris cele mai frumoase poeme/ am dezbrăcat copacii de frunze/ în ploile urmelor tale de toamnă/ Şi cuvintele nerostite. Romantică incurabilă, românca ce cândva trudea din greu prin şi pentru familii de străini, astăzi se exprimă precum o mărturisire de suflet în aceste versuri: "Am scris ziduri de melancolie cu voce tare/ printre ecouri de vânt. Toate versurile redate de noi aici ale autoarei sunt ale poemului "Tăcerea ta" cu care a câştigat ieri primul loc. Poeta are însă şi o artistă care cântă pe versurile sale, mai simple. Este vorba de solista Raluca Ocneanu. Elena Leică este pe un loc fruntaş şi în preferinţele italienilor ori ale românilor din peninsulă sau din alte părţi. Vibrează prin scris şi dăruieşte partea frumoasă a unui interior sufletesc rarisim, ca şi ea, ca şi oamenii frumoşi care nu se dezmint niciodată. Să lupţi pentru ceea ce vrei, înseamnă că deja ai câştigat. Elena Leică nu s-a câştigat doar pe sine ci şi pe mulţi alţii, prin felul său de a fi şi de a scrie. Strofele poemelor sale sunt versuri ale vieţii tuturor, al unei aprofundări cu realitatea cotidiană transpusă în filele cărţilor sale, cum numai ea a ştiut să o facă. Elena poate fi citită şi ascultându-i inima ori cuvintele rostite sau "nerostite" cum spune ea. Dacă doriţi să-i cereţi cărţile, o puteţi găsi inclusiv pe Facebook unde are o pagină intitulată "Anime di poesia- Elena Leica". Acolo nu o veţi găsi numai pe ea ci şi o parte din frumuseţea sa interioară pe care ne-o oferă printre rânduri. Sursa: http://ro.blastingnews.com/cultura/2016/01/exclusivfosta-badanta-romanca-uime-te-italienii-cu-reu-itele-ei-incultura-00751847.html
Un material de Adrian Melicovici
Pagina 39 – România Ta Diaspora
Lumea lui Licuţă- Caricaturi
Vă mulţumim că ne-aţi vizitat şi vă aşteptăm înainte de Paşti cu o altă ediţie! Nu uitaţi să fiţi români oriunde v-aţi afla! Vă iubim!