Andrei Vornicu (coord.)
La final, Moartea strigă : „Bis!“ Trei piese de prelungit viața
La final, Moartea strigă : „Bis!“. Trei piese de prelungit viața de Andrei Vornicu (coord.) texte de: Vera Ion, Alina Frâncu, Andrei Vornicu seria Teatru | colecția Prezent © 2013
casa de pariuri literare
www.cdpl.ro | editura@cdpl.ro
typefaces Warnock Pro & Adobe Text Pro, designer Robert Slimbach, Adobe Systems Incorporated tipărit la Mega Print, Cluj‑Napoca © Loredana Piper pentru fotografia folosită la ilustrația copertei 0 9 8 7 6 5 4 3 2 1 Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României VORNICU, ANDREI La final, Moartea strigă : „Bis!“ : Trei piese de prelungit viața / Andrei Vornicu (coord.), Vera Ion, Alina Frâncu – București : Casa de pariuri literare, 2013 isbn : 978-606-8342-88-7 I. Ion, Vera II. Frâncu, Alina 821.135.1–2
Andrei Vornicu (coord.)
La final, Moartea strigă : „Bis!“ Trei piese de prelungit viața
casa de pariuri literare
Vera Ion s‑a născut la București în 1981. A absolvit Facultatea de Litere din ca‑ drul Universității din București, apoi Facultatea de Teatru, specializarea Regie, la UNATC. Debutează în anul 2000 cu volumul de poezie Copilul‑cafea (Editu‑ ra Vinea), iar în 2005 publică un nou volum de versuri, Acetonă, la Editura Mu‑ zeul Literaturii Române. Ulterior devine un nume proeminent în cadrul tinerei generații de oameni de teatru, activând atât ca dramaturg, cât și ca regizor. Este unul dintre fondatorii proiectului Ofensiva Generozității, cu scop comunitar, alături de care va realiza în 2006 Rahova nonstop, un spectacol experimental de 25 de ore. Urmează piesa Vitamine, jucată la Teatrul Foarte Mic și publicată de Editura Cartea Românească în 2006. Este co‑scenarist al filmului Weekend cu mama, în regia lui Stere Gulea, după care publică romanul ControlAltDelete. Weekend cu mama (Editura Rao, 2009), inspirat de scenariul lungmetrajului. Urmează înființarea, alături de actorul Sorin Poamă, a Platformei Scrie despre tine, menită să genereze și să promoveze texte dramatice scrise de amatori, pe baza unor experiențe reale. Proiectul Scrie despre tine s‑a concretizat în 2013 într‑un festival, în intervalul 10 mai–10 iunie. Mai multe detalii pe scriedespretine.com. Platforma a mai produs spectacolele Ich Clown și Refuz să cresc. Dacă puteți face o mică donație.
Alina Frâncu s‑a născut în 1987 la Cluj‑Napoca. Absolventă a Facultății de Teatru și Televiziune, Universitatea „Babeș‑Bolyai“, participă la diverse festivaluri de teatru naționale și internaționale, precum și workshop‑uri pe scriere dramatică și critică teatrală, împrejurări în cadrul căro‑ ra își prezintă propriile creații în materie de scenaristică teatrală, sub formă de spectacole‑lectură. În 2009 câștigă Premiul I pe dramaturgie la Sesiunea de Co‑ municări Științifice a facultății, cu monologul Nano. Timp de un an ocupă func‑ ția de consilier pe relații publice și asistent de proiecte la teatrul Sala Mică din cadrul Centrului Cultural Independent Fabrica de Pensule, Cluj‑Napoca. Încă din timpul facultății colaborează ca scenarist și critic de teatru și film la revistele de cultură Man.In.Fest., Studia Universitatis „Babeș‑Bolyai“ – Dramatica și Tribuna. Profund interesată de fenomenul de mutilare psihică a individului de către so‑ cietatea în care acesta trăiește, scrie scenarii precum Joi (2007), Femeia care și‑a schimbat sexul pentru a deveni homosexual (2008), Fata și pasărea (2009) și Nano (2009). Din 2011 se implică, cu precădere, în proiecte culturalo‑politice, având ca scop și motto instigarea la cultură. În această direcție scrie scenariul‑dramatizare după poeziile lui Mihnea Blidariu (solist Luna Amară) pentru spectacolul de teatru mânia.Ro – cabaret politic (2011), precum și pentru filmul de scurtme‑ traj Armand, Marie și Fularul – alegorie a situației politice actuale (2012).
Argumentul coordonatorului (cu CV inclus) Pe la 5 ani am învățat să scriu (cu majuscule !) și mi s‑a părut o chestie tare. Apoi am învățat să scriu de mână, după care, pe la 8 ani, am găsit, undeva prin casă, un toc roșu de plastic, și am făcut rost de o călimară și de foi. Atunci am scris primele povestiri – ilizibil, dar foarte pasionat. La 11 ani am început primul ro‑ man, pe care l‑am abandonat după vreo opt caiete (mici, dictando, în care um‑ pleam fiecare spațiu posibil). Între timp, am mai început două romane (din care am terminat unul și încă sper să‑l aduc la o variantă finală), am înghițit vizual și cerebral câteva biblioteci mici, am văzut o groază de filme, am vrut să scriu scenarii, dar n‑am făcut‑o, am perseverat, însă, în poezie (pe care am abando‑ nat‑o), în pamflete (pe care le‑am publicat pe unde am putut), editoriale dictate de muză la ore imposibile, apoi am văzut teatru și am continuat să văd, am scris cronici de teatru (mai curând eseuri), am început să scriu teatru, am și montat & jucat, am mai luat câte‑un interviu, am publicat ici‑colo, în spațiu virtual sau tipărit, lucrez într‑o editură la care n‑am publicat nimic, vând cărți / CD‑uri / mi‑ liarde de accesorii la o librărie cu dichis, am fost o vreme reporter la TVR Cul‑ tural, ascult mult jazz și emanații sonore inclasificabile, am înființat Asociația culturală Podium (asociatiapodium.ro), am continuat să scriu teatru și una din‑ tre piese se cheamă Fugind pe gheață, am introdus‑o într‑o antologie (ghiciți care), alături de două piese scrise de două autoare pe care vă invit să le cunoaș‑ teți laolaltă cu subsemnatul punct volumul poate fi citit cu voce tare / în surdi‑ nă / în gând, poate fi jucat, prezentat în lecturi publice, poate fi făcut cadou, poate fi achiziționat și ținut ca obiect decorativ, se pot plesni cu el muște, se pot agresa persoane nesuferite, se poate da la anticariate sau vinde la nimereală unei persoane interesate, coperțile pot fi făcute filtre pentru jointuri sau, cu puțin efort, figurine origami rezistente, cartea poate servi drept suport pentru varii obiecte sau pentru alte cărți, poate fi ruptă în bucăți, filă cu filă, și risipită pe străzi amatorilor de cultură urbană neconvențională, vă poate servi ca sursă de citate pentru rețele de socializare sau pentru tatuaje, dar cea mai bună idee e să o răsfoiți, să o citiți, să o înțelegeți și, dacă vă place efectul, să o pasați mai departe punct sau să le sugerați și altora să o cumpere sau chiar să monteze piesele punct NB : Veți fi mai puțin plictisiți de conținut decât de această ple‑ doarie marcată de autobiografism și, oricum, mult prea laconică punct semnat eu, adică Andrei Vornicu punct
Refuz să cresc. Dacă puteți face o mică donație de Vera Ion o piesă de teatru bazată pe întâmplări reale
7
Personaje Vera Peter Pan (care apare ca desen animat)
9
(Vera intră, cu o geantă cu haine și obiecte. În spatele ei se află un ecran de proiecție pe care vor apărea, animate, personaje din povestea pe care o spune, detalii de spațiu, și, din când în când, Peter Pan plutind deasupra ei. Acum, pe fundal, avem interiorul unei toalete publice.) Salut, eu sunt Vera și sunt gata de o nouă zi de muncă. Lucrez în Londra. Sunt din București, dar lucrez aici pe vară. Pe stradă. Cer bani de la turiști. Azi vreau să fac 100 de lire. (Scoate din geantă o sabie de plastic, o pălărie de Peter Pan și câteva hai‑ ne. Începe să se schimbe.) Am ajuns aici cu doi prieteni, și ei tot din București. Am venit să dăm lovitura. Eu am făcut un an de master aici și am rămas prietenă cu foștii colegi. Ne‑au zis că putem să stăm la ei pe vară. Voiam să modelăm anima‑ le din baloane și să le dăm la turiști pe stradă, făceam 200 pe zi și puteam să ne întoarcem cu 3000 la sfârșitul verii. Da’ n‑a mers așa de bine. Anul ăsta s‑au interzis animalele din baloane pe Southbank. E interzis să dai ori‑ ce formă de iepurași, girafe și elefănței din baloane pe străzile Londrei. Săptămâna trecută era să fiu arestată, m‑a văzut un polițist cu baloane în brațe și m‑a oprit imediat. Mi‑a luat datele, m‑a dat prin stație și a zis că îmi face criminal record. Da’ de ce ? It’s a crime, you are a criminal, you will have a criminal record ! Au mai rămas 20 de vânzători de baloane în Londra. Clandestini. Toți sunt români. Au o tehnică a lor, apar pe furiș, le dau pe sub mână ca pe parfumuri și, în zece minute, toți turiștii sunt plini de baloane… vânzătorii au dispărut. Am încercat și eu, dar m‑am speriat prea tare de poliție. Am mers o dată pe malul Tamisei, cu baloane și, în paralel cu mine, pe apă mergea o barcă de poliție, exact cu aceeași viteză. Sau poate m‑am pa‑ ranoizat eu aiurea. Oricum, am mers zeci de kilometri în ziua aia și am fă‑ cut 5 lire. Așa că am ales position Peter Pan pe Southbank, ăsta e jobul meu. (A terminat să se schimbe, acum e îmbrăcată în Peter Pan.) Lucrez pe Southbank, în zona cea mai turistică din Londra. Mă schimb la toaleta publică și traversez prin privirile celor de la terase. Mi‑e puțin jenă, dar Vestul respectă diversitatea, așa că aș putea să am și trei capete și ei tot la fel mi‑ar zâmbi. Civilizat. Încurajându‑mă „să fiu eu însămi“. Nu‑ mai să stau la un metru distanță. 11
Ajung printre ceilalți artiști de stradă… Ia uite, e full aicea. Deja s‑au adunat. Tommik e la locul lui, fă‑te că nu‑l vezi… E soare, trebuia să mă gândesc să plec mai devreme. Poate nu mai găsesc nici un loc. De obicei primul loc pe care îl vezi, ăla e al tău, și dacă eziți, nu o să meargă bine toată ziua. Primul loc pe care îl văd e chiar lângă coșu’ de gu‑ noi… și cu spatele la Tamisa. Și mai e unu’… da’ e rezervat. Pentru Michael Jackson. Hai, ce ai găsit aia e, hai, că n‑avem timp. Asta e. O să fac 100 de lire fix aici, chiar dacă trebuie să stau până la 9 seara. Fix aici, lângă coșu’ de gunoi. (Pe fundal, în spatele ei, apare proiectat Southbank‑ul – varianta de desen animat, cu Big Ben‑ul, apa, vapoare cu steagul britanic, plutind. VERA scoa‑ te din geanta o pușculiță, cartoane cu „Make a picture with Peter Pan, dona‑ tions welcome“, „I refuse to grow up“, „Queen of fairies“, un fluier, încă o sa‑ bie. Le aranjează în jurul său.) Hai. Facem și noi un ban azi ? Primele 15 minute sunt mai grele. Trebe să admiți că te simți prost și să aștepți să treacă. Asta e, mă simt prost și dau din fluier, și între timp îmi fixez și poziția, chestia cu mâna sus, capul fluierului înspre tine, bărbia pe umăr, mâna ridicată, unghiurile exact ca la Tyra Banks la America’s Next Top Model, ia uite ce frumos, și cât ai hulit‑o, uite, vezi, te ajută Tyra, acu‑ ma, mâna ridicată… genunchiu’ stâng flexat, drept întins, bărbia ridicată, rămâi. (Stă vreo 5 secunde așa, se uită în față.) Vezi că a apărut unu’ mic. S‑a speriat. Copii de occidental. Le e frică și de mă‑sa. Ăia arabi sunt buni, că‑s mul‑ ți. Hai. Hai, c‑avem 100 de lire de făcut azi. Toată săptămâna ai frecat‑o, azi fără 100 de lire nu intri în casă. Statuia aia cum poate să facă 200 de lire pe zi, și uite ce rochie jegoasă are ? Hai, că ești micuță, drăguță, ai superperso‑ naj, ai lumină‑n ochi, ai tot ce‑ți trebe. Hai, Peter Pan, hai fii cu mine, că știu că poți. Cred în tine, Peter Pan, și‑n sufletu’ tău de copil… Și, mai ales, în sufletu’ de copil al tipului ăstuia… care trece… treci mai departe. Cine dracu’ crezi că‑și face poze lângă coșu’ de gunoi ? Unii vin de la 5 să‑și ocupe loc și tu nici la 10 nu ești în stare să ajungi. Doi bulgari s‑au în‑ junghiat astă‑vară pentru un loc aici și tu vii la 12 ca o prințesă.
12
Hai. Hai, nu contează. Primele 15 minute, până‑ncep să zâmbească. Când încep cu zâmbetele e ca și rezolvat, hai. Hai, Peter Pan, coboară‑ți spiritu’. Știu că poți. De băut, n‑am băut. M‑am culcat devreme. Am pus gelu’ de duș a lu’ Judy la loc, exact așa cum l‑am găsit. Nici n‑am cheltuit prea mult ieri. Dacă îmi dai 100, 50 pun deoparte, zece îi dau lu’ Javi pentru chirie și din restu’ iau mâncare pentru toată casa. Fac salată de rucola. Le fac și mămă‑ ligă, dacă e. Le fac ciulama. Și îi iau alt gel de duș lu’ Judy. Crezi că eu vreau să îi folosesc gelu’ ? O să și recunosc, o să zic iartă‑mă, Judy, ți‑am folosit gelu’ de duș, da’ uite altu’ la loc, exact la fel. Plin. Să nu mai zică ai naibii români împuțiți, după ce că îți beau laptele, îți consumă și gelu’. O să‑mi iau și laptele meu. (Închide ochii și începe să se roage ; Peter Pan apare plutind deasupra sa.) Eu cred în tine, Peter Pan. Coboară‑te și atinge‑mă cu praf de stele și ajută‑mă să fac oamenii fericiți. Știu că se poate. Trebuie numai să crezi. La școală, la promoția lui Cojar, domnul profesor spunea că a coborât îngerul când actorii jucau cu credință. Și eu cred. Cred în tine. Cred în puterea de a face lumea mai frumoasă. Chiar și cu un zâmbet. Chiar și cu o poză cu Peter Pan. N‑o să mă gândesc la bani. Banii se fac dacă nu te gândești la ei. Ce știe Michael Jackson despre actorie ? Sau Donald. Sau Tommik bale‑ rinul. Pe Tommik l‑am auzit foarte clar cum a zis odată că vrea să arunce măcar un copil în Tamisa, să vadă cum e. Eu nu gândesc așa. Și nici nu ard ca el un whiskey, Redbull și două jointuri înainte să încep munca. Și nici ca Matrix, să arunc după ei cu banii dacă îmi dau mai puțin de 50p. Pentru mine sunt bune și monezile roșii. E bun orice ban. Numai să fie 100 de lire la sfârșit. Oriunde îmi găsesc loc, stau și te aștept, Peter Pan, și știu că tu vei veni. Chiar și așa cum e azi, cu fața la clădirea Shell, cu spatele la Tamisa. Lângă coșu’ ăsta de gunoi. De când am venit aici am avut atâta dorință : să îmi găsesc loc mereu cu fața la apă, dar uite că azi așa a fost să fie. Eu m‑am trezit la 9, dar tot la 12 am plecat. Dar n‑a fost vina mea. N‑a fost vina mea că Javi avea o problemă senti‑ mentală cu Matt și voia atât de mult să vorbim despre asta. Suntem priete‑ ne. Îmi făcuse și un ceai. Plângea. Ce puteam să fac ? Eu sunt încă un copil, Peter Pan. Copilul din mine n‑a murit. Încă știu să mă joc, încă știu să glumesc, și știi prea bine că încă am simțul umorului. 13
Cine ar fi mai potrivit decât mine să te joace ? Încă de mică aveam o geacă de blugi pe care scriam : Refuz să cresc. Cu șmecheria asta mă știa o plajă întreagă. La toată lumea eram simpatică. Dacă știam de pe atunci, le‑aș fi cerut de atunci bani. Dar, uite că acum au mai trecut anii și am învățat. 100, Peter, 100 până la sfârșitul zilei. Hai că merge și locu’ ăsta. (Face cu mâna. Un copil vine lângă ea. Fac poză.) Hai că se caută‑n portofel. There. Thank you. (La loc în poziție.) 200 fac azi, gata. (Începe să salute – făcut cu ochiul, apoi cu mâna gradat.) Ia uite, ia uite. Ești cea mai bună. O prințesă, o regină. Ia uite ce frumos. Toată lumea îți zâmbește. Hello mister ! Pastelate, uită‑te după ăia în culori pastelate, că ăia au bani… Bleu ciel… Ia uite. Permite‑mi să te salut. E cu toată familia… Mama, tata, bunica, bunicu’, toți numa’ un pastel… Și tata e și el doar un copil mai mare. Hello mister. (Dă mâna cu tata, strângere fer‑ mă.) Fă‑le un moment, că ăștia put de bani. (Ridică cartonul cu „I refuse to grow up“, râs teatral.) Nu e bună ? Refuz să cresc. Hai că‑s amuzantă. Poză‑poză, da copilu’, bunica scoate poșeta, prelungim momentu’, sensibilizăm bunica… (Copi‑ lului) It was really nice meeting you… Can you promise me something ? Promise me that you won’t grow up too fast ! Bunica e muci, familia îndu‑ ioșată… Două lire ! Mi‑a făcut plăcere să fac afaceri cu voi. Hai că se‑adună. Una mică, neagră și un japonez, ia japonezu’… Normal că ai cameră. (Face poză.) Bye bye… Uhm… Excuse me… If you can make a little donation, please. Nu înțelegi… A little donation… Like how much you want. Money. Nici asta nu înțelegi. (Se uită după ei cum pleacă.) Da… nici nu mă interesează. Ia uite, neagra mică a rămas aicea. (Îi întinde mâna.) Hello, what is your name ? Foarte bună asta cu numele. (O imită / îi preia din ton.) Me‑lin‑da… Hello Melinda, my name is Peter Pan. Ia uite, mă‑să câte bijuterii are… negrii bogați sunt mai generoși decât albii bogați… ? Melinda nu‑nțelege nimic… Hai, Melinda, nu fi timidă, zâmbește la mă‑sa, mă‑sa nu‑și mișcă fața, do you want to make a picture with Peter Pan ? Tot nu‑nțelege, uită‑te la părinți, nu la Peter Pan, la imigranta din Europa de Est care a venit să muncească din greu aici, pe Southbank, hai, mami, că te 14
simt că nu te‑ai născut bogată, hai cooperează, nu vrei să‑ți mai aduci aminte, a ? Mami nu‑și mișcă fața, tati e blanc. Dacă poți să spui asta despre un negru. Sunteți bogați, nu vă mai interesează, nu ? Ai dreacu’. Mai sunt niște japonezi, japonezi am zis că nu, vezi că‑i pierzi pe‑ăștia, i‑ai pierdut. (Uitându‑se după ei.) Pa, Melinda. Vezi să nu te‑ndoape mă‑ta cu prea mult Xanax când crești mare. Hai, nu te enerva, că ți se acrește fața. Ești frumoasă, ești luminoasă. Uite unu’ mic acolo, da’ n‑are mamă, n‑a‑ re tată… Și mai uite un gras. Nu te miști. Nu vrei tu să te miști. Păi și io ce să‑ți fac dacă tu nu vrei să te miști ? Mami ? Mami are ochiu’ vânăt. Lasă‑i, că‑s cu probleme. Vezi că vine un grup mare. Tricouri la fel. Francezi. Nu face eye contact. (Se uită în jos.) Hai că e bine, ai făcut trei lire până acum. Nu te gândi la bani, nu face eye contact. Non, ce n’est pas Robin Hood, c’est Peter Pan. Francezi inculți. (Spre stânga departe, dezarmată.) Ăla micu’ e tot acolo. Nici nu mai clipește. Știu, ai un șoc în momentu’ asta. Io ce să‑ți fac ? Unde e mami ? Nu te mai miști, a ? Știu, m‑ai văzut în filmu’ ăla, nu ? Și acuma deodată, pac ! În fața ta. (Se uită la el mai mult.) Eu nu sunt Peter Pan de fapt. Peter Pan e o chestie în imaginația ta, care… pe care… Lasă‑l să stea acolo, nu e treaba ta. Treaba ta e să faci bani. Ia uite, un micuț englez cu un tată englez. Hello, young man, vezi că vine Matrix, fă‑te ocupată, englezu’ a plecat, stai pe poziție, stai nemișcată, fumează, o să aibă chef să vorbim până își termină țigara. „Hei, te‑a băgat și pe tine cineva în seamă azi ?“ Da, m‑a băgat și pe mine cineva în seamă azi. „Mda. Nu e rău. Io nu prea am chef de muncă azi. Auzi, mă gândeam… de ce nu‑ți iei tu niște ochelari în formă de inimioară și o păpușică mică, blondă, să ți‑o pui pe umăr, că zice lumea că ești Robin Hood, eu nici nu mi‑am dat seama ce personaj ești.“ Lasă, că mă descurc io și‑așa. „Io nu prea am chef de muncă azi. Am niște trăiri ciudate.“ Ce trăiri ai ? „E ceva în aer… E… e ceva în aer… E ceva în aer… E, e ceva în aer… Am… am niște coșmaruri în ultima vreme… E ceva ciudat… Știi chestia aia ce se spune cu 2012… Eu chiar cred că ceva o să se întâmple… Ceva… Ceva o să se întâmple și… Eu nu… nici nu mai vreau să mai muncesc… Dacă se întâmplă ceva în 2012, eu ce fac, muncesc așa ca prostu’ ? Ceva o să se întâmple. Nu 15
știu… nu știu… Să văd ce o să se întâmple. Și dacă o să mai fim în viață cu toții până în 2012, atunci o să mai muncesc. Da’ până atunci eu nu mai am chef de muncă. Nu mai am chef de muncă.“ (Pauză, se uită la el.) Bine, hai că eu m‑apuc de lucru, că nu‑s așa sigură de chestia asta cu 2012, știi, și tre’ să‑mi plătesc întreținerea la toamnă. Vezi că a apărut ăla în cărucior, cu roțile în stânga. Poate nu e el, el e, poate nu vine încoace, nu vine pe dracu’, a ajuns fix lângă tine. Nu te uita la el, super, i‑au mai ieșit trei bube pe față, uită‑te doar la însoțitoarea… (Către însoțitoare.) Da, merge bine, da, am mulți clienți azi, ce cercei frumoși, sunt din plas‑ tic sau sunt cireșe adevărate, voi ce mai faceți ? „Știi ce idee i‑a venit ? Se gândea să‑și ia… costum de Batman, să vină cu tine aicea, coleg pe Southbank. Ce zici ?“ (Pauză) „Ce zici, ce nebun e ?“ Da, e chiar nebun. Uită‑te la el, îți cerșește doar o privire, dă‑i privirea aia și o să plece. Și‑așa are ochelarii de soare, nu îi vezi ochii. Uită‑te spre el un pic și vor‑ bește cu el. Atât are nevoie. Ce dracu’, Vera. E doar un om care are nevoie să‑l bagi în seamă. Poate că asta îl ține sănătos, să vină în fiecare zi să vor‑ bească cu tine. Ce poate să îți facă ? Hey, how are you ? Vezi, nu a fost așa greu, râzi puțin, faci conversație despre ideea lui cu Batman și te lasă în pace. Măcar tu ești întreagă. Tu nu ești în scaunul cu rotile. Tu nu ai nici o problemă. De ce îi spui handicapat în primul rând ? E și el un om ca și tine. Yea, I’m cool. It’s great, yea. Lots of people today. Very sunny. Hahaha la gluma cu Batman. Vrea să vadă că te amuzi, amuză‑te. Hahahahahahahahahhaha. Mai era unu’ zilele astea care cânta la orgă cu degetele de la picioare. Cred că am face o superechipă. Hai, te rog, prinde‑te că am treabă. Nu, nu mai rămân mai mult de o lună în Londra. Da, vreau să mă întorc cu niște bani în București. Da, în România nu există artiști de stradă. Da, în România e foarte greu pentru handicapații ca tine să iasă din casă. Nu, nu am nevoie de nimic, nu am nevoie de un suc. Nu fumez, mulțumesc. E doar un… E doar o persoană cu dizabilități în căruciorul cu rotile. 16
Ok, have a nice walk… I mean… day. See you around ! Yes, I’ll be here to‑ morrow too. Gata. Gata, a plecat. Ba nu, n‑a plecat. O să‑l lase în urmă să îmi mai spună micul lui secret. Da, adevăru’ e că arăt al dracului de hoț în costumu’ ăsta de Peter Pan, mai hoț decât în rochița albă în care dădeam baloane. Gata, ai spus‑o, da, rămâne doar între noi, și da, comunic cu tine și nu mi‑e scârbă de tine și de balele tale întinse pe toată fața, comunic și râd la gluma ta ca un adult cu alt adult… în timp ce el se pregătește să îmi spună al doilea secret și în timp ce vaca aia stă acolo și se face că n‑a văzut nimic. Și nici nu mă gândesc cum i‑ai cerut asta când v‑ați început plimbarea de după‑amiază, auzi, dacă trecem pe Southbank și e fetița aia mică, mă lași și pe mine un pic singur cu ea ? Hm‑hm‑hm‑hm sigur, daa’ ce vrei să îi spui ? Mă gândeam să o invit la un suc, crezi că ar accepta ? De ce să nu accepte, e din România. A făcut și un an la master aici și a înțeles că toți suntem egali și diferiți în același timp, suntem egali prin diferențele noas‑ tre, și toți avem șanse și oportunități egale, chiar și o persoană cu dizabili‑ tăți poate avea aceleași drepturi cu o persoană fără dizabilități. Așa că pot să îi văd și eu păsărica ? Da, desigur că poți, așa cum oricine poate să i‑o vadă. (Privire la el.) Nu știe cum să își spună al doilea secret, pe ăsta l‑a copt mai mult, aplea‑ că‑te să‑l auzi bine (se apleacă spre el), te apleci, îl asculți, nu îți modifici nici un mușchi de pe față, nu îi răspunzi – adevărul e că te‑aș lua acasă să‑mi faci și mie un pic de magic – fă‑te că nu înțelegi gluma, vaca aia se uită în altă parte… Uite că nu se poate să vin cu tine acasă, să îți fac un pic de magic, îți fac un pic de magic aici, ce zici de asta ? (Își ridică mâna și pe proiecție capul tipului în cărucior explodează.) Gata. Uită. Ai uitat. A plecat. Nu mai sunt aici. S‑au dus. Conectează‑te la copii… Zâmbește. Vreau să plec. Acum. Conectează‑te la copii și la oricine îți zâmbește, toată lumea îți zâmbește, ești frumoasă, ești luminoasă, stai pân’ la nouă, stai și pân’ la zece dacă e nevoie, faci 100 de lire azi, ești deja în pierdere, nu există pierdere, nu te gândi la bani, ți s‑a crispat un mușchi. Trebuia să beau mai multă cafea azi, nu trebuia să stau cu Javi, trebuia să vin direct, bei cafeaua, îți cureți gândurile și te apuci de treabă, ai obosit deja, mai bine faci o pauză. Știam că nu o să meargă dacă stai cu spatele la apă, asta e. Există zile bune și zile rele. 17
Te urci în tren, mergi acasă, faci un duș și mâine o luăm de la capăt. Nici nu‑ți iei pauză. Toată lumea aici își ia pauză, numai tu nu. Reptila cu Mi‑ chael Jackson iau pauză două ore. Mai și mănâncă. Tu nu iei pauză. Nici nu mănânci. Dacă iei pauză, poți să stai și pân’ la zece. Dacă iei pauză, poți să pierzi locu’. Și oricum nu mai e nici un copil la zece. Poate ar trebui să fac o pauză, mă duc acasă, fac un duș și revin la 6 seara. Uite, Jack Sparrow pleacă la 4. Pot să‑i iau locul. Care‑i faza cu Jack Sparrow ? Îți place Jack Sparrow ? Jack Sparrow nu e Johnny Depp. Doar seamănă. Da… e prietenos. Invită‑l la un suc. E însurat. Și ce dacă e însurat ? Ce contează ? Toți sunt însurați. Ce contează ? Ce, tu vrei să te măriți ? S‑a întors paraliticul ? E în spatele tău. Da. S‑a pus în spa‑ tele tău și se uită la tine. Nu contează, fă‑te că n‑ai observat. Ce dracu’ vrea ? Ține poziția. Poate să stea acolo oricât. Poate să stea și două ore. Să mă mut. N‑am unde să mă mut. Toate locurile sunt ocupate, e o prostie să mă mut. Se uită fix la tine în momentu’ asta. Și comentează cu aia. Hai, n‑are ce să‑ți facă. Conectează‑te la copii. Hai hai hai hai hai. Nu îți strica starea, ai o emoție negativă, conectea‑ ză‑te la copii, controlează emoția, controlează emoția, prinde copilul, ți‑ ne‑i privirea, ține flow‑ul, nu te rupe, o stare proastă se poate schimba în‑ tr‑o stare bună, conectează‑te la copii, nu ai gânduri, nu te gândești la ăla, nu te gândești la bani, nu te gândești la tine, faci ce‑ți spun, prinzi copilul de departe, îi ții privirea o secundă, apoi întorci capul, aștepți să ajungă în dreptul tău, atunci te uiți a doua oară, ușor surprinsă, te știu de undeva ? Dacă e mai mare, întinzi mâna direct, dacă e mai mic, faci din mână, faci ca Charlie Chaplin din degete, apoi întinzi mâna, când îi strângi mâna i‑o ții puțin, te ții conectată la copil fără să gândești altceva, nu poți să te gândești la altceva când ești conectată la copil, copilu’ e curat, prezent, atent la tine, tu nu ai gânduri, nu te gândești la bani, nu te gândești la ăla, nu te gândești la nimic, ești în flow, ești fericită cu copilul cu copilul cu copilul, dacă co‑ pilul e mai urât, îi spui că va fi asistentul lui Peter Pan, dacă fetița e mai grasă, îi pui un cartonaș cu Queen of fairies, nu spui ca întrebare, spui ca afirmație, vrei o poză cu Peter Pan, dadada. Nu te gândești la ăla, ăla stă în spatele tău numai ca tu să te poți concentra mai bine, tu știi să folosești orice vine împotriva ta, să îl transformi în avantaj, e mai bine că s‑a oprit în spatele tău pentru că nu o să pleci, uite, așa o să îți demonstrezi că poți s‑o faci, o să îi demonstrezi că poți s‑o faci, o să le demonstrezi tuturor că poți, tu poți s‑o faci, nu există gânduri, tu nu gândești, faci numai ce îți spun eu. 18
Și eu îți spun că ești fericită, ai stare bună, ai o stare bună bună bună bună. Ești în flow, ești în flow, folosești fiecare secundă la maxim, nu pierzi nici o privire, nici un copil, ai maximă eficiență, maximă productivitate, câștig dublu. Faci ce îți spun eu, te conectezi la copil, are părinții cu el, părinții zâmbesc – da, părinții se ceartă – nu, copilul e singur – nu, culori pastela‑ te – da, familii elegante – da, copilul e în cărucior – nu, copii japo‑ nezi – nu, la mame te uiți ca un copil, la tați te uiți ca o fetiță, la copii te uiți că un băiețaș, copil în cărucior – nu, copil la tați pe umăr – nu. Nordici da, englezi nu, ne perfecționăm, câștigăm, ne perfecționăm, câștigăm. Nordici da, englezi nu. Nordici da, englezi nu. Arabi da. Japonezi nu. Francezi nu. Indieni da. Români da. Bulgari nu. Italieni nu. Sud‑americani da. Africani da. Evrei da. Ruși nu. Americani nu. Chinezi nu. Turci da. (În timp ce se mișcă din ce în ce mai repede, pe bandă se aude vocea ei, șoptind.) „Te gândești cum o să intri în casă cu gențile pline, mama o să fie emoțio‑ nată, tata nu o să iți arate, dar o sa fie emoționat, bunicu’ o să spună nu tre‑ buia, Ceburashka, o să desfaci geamantanul mare pe covor exact ca bunicu’ când venea din Germania, acum 20 de ani, acum tu vii de afară și o să ai o sticlă de whiskey, un pulover, un aparat foto, cărți, ăsta o să fie alt geamantan pe lângă ăla mare, unul plin numai de cărți, o să mai scoți niște semințe de flori, o pungă de condimente, pulover de iarnă – mama, mănuși groa‑ se – tata, cărți de știință – bunicu’, pălărie elegantă – mama, eșarfă‑fular british – tata, un geamantan de cărți pentru tine, jucărie cu luminițe pentru tine, un aparat foto nou, intri în bancă, pui banii pe card, cardul în bancomat îți arată că ai bani, scoți bani, hârâie mașina, plătești cu cardul, intri la apar‑ tamentul 43, plătești întreținerea la timp, iei o bomboană, privești în ochi ad‑ ministratorul, mulțumesc pentru bomboană și mai du‑te‑n pizda mă‑tii cu întreținerea ta, o zi bună, haine de toamnă, ciorapi colorați, ojă roșie, șosete, ceai negru English Breakfast – mama.“ (Observă un tip stând lângă ea. Se oprește. Se oprește și vocea.) Ăsta ce naiba mai vrea ? „Ce faci tu mă acolo, mă micuțo, mă ?“ „De ce mă întrebi ?“ „Așa, că‑mi place de tine cum arăți. Nu ești din sectoru’ 6 ?“ „Ba da.“ „Ești venită cu Iuliana, nu ? Una mai micuță, mai grăsuță, tot din Giulești. Stai mă, nu te feri, că nu‑ți fac nimic.“ 19