george chiriac
s‑a zis cu noi
s‑a zis cu noi de George Chiriac prefață de A.R. Deleanu seria Poezie | colecția Prezent © 2012
casa de pariuri literare
www.cdpl.ro | editura@cdpl.ro tel. : 021.2607596 ; 0741.587259 ; 0726.407349 © Alexandra Mocan pentru ilustrația de pe copertă (perpetuum lupus, remake după obsesiile lui Nichita Stănescu) typefaces Warnock Pro & Adobe Text Pro, designer Robert Slimbach, Adobe Systems Incorporated tipărit la Mega Print, Cluj‑Napoca 0 9 8 7 6 5 4 3 2 1 Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României Chiriac, George s‑a zis cu noi / George Chiriac; pref. de A.R. Deleanu. – București : Casa de pariuri literare, 2012 isbn : 978‑606‑8342‑74‑0 I. Deleanu, A.R. (pref.) 821.135.1–1
george chiriac
s‑a zis cu noi
casa de pariuri literare
Născut pe 28 septembrie 1990 în Onești, jud. Bacău. Din 2012 locuiește în Cluj. Absolvent al Facultății de Biologie din cadrul Universității „Vasile Alecsandri“ din Bacău. În prezent masterand în anul I la Universitatea „Babeș‑Bolyai“ din Cluj Napoca, Facultatea de Biologie și Geologie. În 2011 a publicat volumul de poeme frica circulă prin subteran la editura Casa de pariuri literare. Lucrează la un roman intitulat momentan Mașinăriile.
Maestrul ceremoniilor nocturne
Cei care credeau că materialul poetic din frica circulă prin subteran nu‑și pu‑ tea găsi continuarea dincolo de lumea tenebroasă a cimitirului văzut prin ochii și călcat cu bocancii lui George Chiriac au în volumul s‑a zis cu noi aprofundarea unui univers absolut original în literatura română. Dacă în pri‑ mul volum calea de acces către o lume a beznei, a cărnurilor deformate și a animalelor‑mesager era cimitirul Bellu, în volumul s‑a zis cu noi George Chiriac despică lumea din jurul nostru pentru a releva în lumea ascunsă ră‑ dăcinile infirmităților din lumea văzută : […] aerul se desface ca un fermoar ca să ne facă loc […] Bănuielile metafizice sunt tapițate cu bucăți de carne la fel de reale în ire‑ alitatea lor, noul univers ce se revarsă prin acest fermoar depășind nu doar trupul, ci și mediul în care trupul ființează, ieșind din subacvatic, într‑un fastuos decor de ospăț funest, la pas cu lupul trist, acest precursor al apo‑ calipsei (una individuală, de această dată) : ultima petrecere de crăciun. Pentru că, oricît ar încerca autorul să se distanțeze de lumea reală, frînturi ale dramelor realității personale pătrund prin pereții poroși ai celeilalte lumi precum bube cu puroi : puloverul primit în dar, recurenta petrecere de cră‑ ciun, femurul smuls din corp : […] port puloverul pe care mi l‑ai dăruit crăciunul trecut în miez de noapte mușc din el pînă țîșnește sîngele. 5
Toate acestea nasc o amară bănuială : ele sunt acum cimitirul Bellu, salo‑ nul umed și împuțit din maternitatea coșmarurilor lui George Chiriac. Autorul nu se refugiază în poezie din frica de teamă, acea precauție întune‑ cată, ci pentru a‑i fi aliat fricii, clipă de clipă, pentru că numai așa poate co‑ borî în întunecatele defecțiuni tehnice, unde se ascund micile fisuri ce au de‑ venit, pe neașteptate, imensele cratere însîngerate ale cotidianului. În preajma fricii autorul se simte în siguranță, și aceasta este, pînă la urmă, a doua sa natură : […] marea bucățică de spaimă în care îmi înfig ciocul recunoscător ca și cum cineva m‑ar mîngîia pe burtă cu un brici […] Dar coborîrea în acest infern este departe de un mimetism hristic salva‑ tor, nu este menită să aducă mîntuirea, nici măcar una individuală, egoistă : […] ești o mireasă mecanică o mortăciune mecanismele reci sunt mai profunde îmi ziceai tot ce e ascuns ascuns rămîne […] După lectura primului volum l‑am considerat pe George Chiriac parte integrală, vitală și pulsantă a literaturii așa‑zise „speculative“, cu a sa aborda‑ re horror, cu noaptea prelungă a poemelor sale, iar într‑un gen literar care oferă foarte rar poezie, a avea poemele lui George Chiriac e ca și cum ai privi – legat la mîini și la picioare, noaptea – un episod din American Horror Story scris de un Bacovia reanimat, căruia i s‑au cusut de trup părți din cor‑ pul unui Edgar Allan Poe deshumat. Poate că‑i citesc poezia prea aplicat, cu ochi de prozator, însă îmi pare că autorul, mai intens în acest nou volum decît în primul, pune mai mult preț pe poveștile ce se nasc din poezia sa, decît pe forma ce naște poezia sa. În s‑a zis cu noi George Chiriac trasează insesizabil, dar abil, un fir epic sinistru, propunîndu‑ne o călătorie alături de lupul trist, o odisee neagră menită să ne pună față în față cu moartea, prezentă nu doar în jurul nostru, ci și în noi, zilnic, în degenerarea organică a ființei noastre : 6
[…] suntem pe val mi‑ai zis suntem morți ți‑am răspuns […] Probabil că acesta este rolul pe care și‑l asumă George Chiriac în literatu‑ ra noastră – el este acea siluetă în ceață, pe un deal, singur, fluturînd un steag negru, negru ca noaptea fără sfîrșit : […] știi și eu sunt un măr verde mă muști și îți zărești dricul. Eu știu doar că, de acum încolo, nu voi mai putea privi în gol, în aer, în noapte, fără să‑mi imaginez că George Chiriac e undeva în spatele acelei perdele, cu mîna pe fermoar. A.R. Deleanu Oxford, septembrie 2012
7
Cam peste un an și jumătate într‑o seară pe la ora zece pe cînd tata sora mea și Catherine Mahoney stăteau de vorbă în sufragerie auziră cîntînd pianul din salon Intrigată Catherine luă o lampă se duse în salon și văzu clar clapele mișcîndu‑se singure. Gellu Naum
Find out what you are afraid of and go live there. Chuck Palahniuk
#
(subacvatic) și merse și merse și merse și merse și merse și merse și merse și merse și merse și tot merse și tot merse și tot merse străbătu deja pontonul cu scînduri șubrede simți mirosul de pește împuțit văzu caleștile morții care întunecau aerul ușor sărat și merse și merse și merse și merse și merse și merse și merse și merse și merse pînă ce sub lac văzu o casă veche din paie imediat adulmecă parfumul adevărate decupaje de spaimă i se iviră sub colți simți mirosul de carne proas‑ pătă se apropie de fereastră ea locuia aici goală pușcă împărțind bule de aer în dreapta și în stînga doar o masă un scaun un ursuleț de pluș o cutie muzi‑ cală un pian o cursă de șoareci o rochie de mireasă cutii cu globuri sticluțe cu otravă un brici un gramofon his master`s voice un radio blaupunkt o pipă peterson tabachere o mașină de scris o inimă de copil apă de colonie cutii de chibrituri mierle moarte foarfeci bucăți de carne voaluri negre flori vestejite animale împăiate perne toate acestea zăceau potrivite în spatele ușii ca să nu pătrundă nimeni cineva invizibil pregătea mîncarea furculițele zburau farfu‑ riile pluteau ușor ca niște meduze cuțite lungi strigau după carne tarte cu brînză și afine cartofi dulci musaca de vinete fazan la cuptor șampanie fran‑ țuzească și arsenic aici e casa din paie peste care lupul trist mic și rău suflă cine nu‑i gata îl iau cu lopata și dintr‑o singură încercare dărîmă totul ea înotă ca un adevărat banc de piranha se ascunse într‑o casă din vreascuri ultima petrecere de crăciun abia începu
11
n‑am lumină dormi dormi somnul te duce de pe lume te spală și te piaptănă și te împarte copiilor săraci te‑am și uitat Virgil Mazilescu miroase a clor cît să nu poți respira branhiile se închid aerul se desface ca un fermoar ca să ne facă loc s‑a potolit vîntul corpurile noastre mlăștinoase îmbibate în lumină rece planează în spirale deasupra orașului am văzut copii săraci cu ochi vineții trăgînd de mînecile părinților în timp ce arătau cu degetul spre vitrine luminoase prin fața mea trece lupul trist trage după el o sanie din carne nu cred în revelion atunci în așteptarea zăpezii sigur se întîmplă ceva rău îmi zgîrii pielea cu dinții unui fermoar sîngele meu are culoarea zăpezii mîinile mele înghețate devin mîinile lui edward scissorhands într‑o secundă de slăbiciune sîngele înseamnă schingiuire sîngele înseamnă șampanie băută pe corso la miezul nopții sîngele înseamnă poftă de sex sîngele înseamnă focuri de armă trase către cer sîngele înseamnă petrecere de crăciun memorii sfîșiate ascunse ca un copil în frigider 13
zăpezi imense pisici navighează fac sărituri ascunse agită fulgii soare alb lacul înghețat nici urmă de pescari la copcă graurii slăbiți acaparează seninul
14
pulover nu ți‑am arătat niciodată lumina vitrinelor în care mă etalez fricos lumina subacvatică ce vine din frig chipul meu crud se învinețește bocancii mi‑au rămas cuminți în urmă nici măcar tristețea nu mai țipă ridurile nu mîrîie mi‑ai vorbit despre dragoste despre gîndul apropierii la doi metri sub pămînt vocea ta produce vibrații port puloverul pe care mi l‑ai dăruit crăciunul trecut în miez de noapte mușc din el pînă țîșnește sîngele
15
defecțiuni tehnice vreau să pătrund în întunecatele defecțiuni tehnice să ating orice lucru stingher aici sunt eu sărind dintr‑o mașină a morții – scurtmetraje ce mă așteaptă nedescheiate la bocanci gîndul că mașinile îmi intră în piele ca niște microbi vine aerul proaspăt și beculețul verde aprinde scheletele dobermanilor ca‑n frankenweenie știam că vine pavlov dragul de el ne roagă să luăm forma unor zeppeline de spaimă pantofii mi‑au rămas ascunși lîngă pian dacă aștepți îndeajuns vine pianista‑mortăciune știi tu cine îți taie labiile într‑o clipă și invidia răsare din buncărele intime să înceapă petrecerea spunea unul din noi dansați pe mese cu ochii‑nchiși urmărește fulgerele din absinth memorez orice îmi aduce aminte de tine citesc pe un zid în cluj mai bine ne rătăcim în pădure decît fără pădure strîng în mîini role de film se îngroașă spaima sentimental vorbind intru în filme diafilme cu defecțiuni o altfel de viață ascunsă hai stingerea
16
a cat in a hell`s chance oare ce mai vor de la noi cei care bat la uși și apasă pe clanță e aici și păduchele din san josé și mama omida ne alintăm spasmodic acum are loc marea inversare de roluri marea bucățică de spaimă în care îmi înfig ciocul recunoscător ca și cum cineva m‑ar mîngîia pe burtă cu un brici suntem căutați în noaptea portocalie de iarnă se aud respirațiile lanternelor și cîini polițiști cu nasurile înghețate adulmecă urmele bocancilor îmi înfigi în corp 28909019 lame de cuțit luminile se sting pentru mine zac sub covor de 28909019 zile aici este casa lupilor așa că rămînem încremeniți vegheați de ei ca de niște rude bătrîne și negre care plîng și urlă smulgîndu‑și părul din cap învelit în pături mucegăite învelit în hîrtii care ard într‑un foșnet cald totul miroase ca „acasă“ – îmi întind mîinile te caut plec desculț în mijlocul iernii să aduc lemne din vechea magazie ne vom încălzi noi cumva aud piticul care bate ascuțit în toba de tinichea oare e sufocarea ce‑mi învăluie pletele oare e lupul domnul lup trist strivind creierii cu colindul său interbelic aș putea să număr toți fulgii care pică pe corpul tău atunci cînd pleci iarna dis de dimineață lași ușa întredeschisă și nu te mai întorci – dansul tău e ca un somn suav într‑o casă mortuară micile tale vene 17
în care mă înghesui plăpînd ca în niște ape înghețate a căror respirație mă cheamă să adorm lupul cu trompetă flügelhorn lupul cu trompetă flügelhorn e chiar aerul ce se întunecă în zori sau acest schelet al stărilor care mă ucide
18
poem cu aglaja monika veteranyi și mere verzi noaptea tîrziu eram cu aglaja pe malul lacului zürich la o pipă ea se oglindea în apă ridurile creșteau și se adînceau mirosea a pește putrezit pe ce mături de vrăjitoare am ajuns aici pe ce sticle nervoase de cola ne‑am propulsat prin ce pîlcuri de ceață pe ce banchize în derivă ce povești i‑am spus lui stephen w. hawking la ureche și el ne‑a ascuns prin găurile negre prin atrii și ventricule prin galeriile bătrînei cîrtițe prin tunelurile buncărului mușcă‑ți mîinile vor răsări maci roșii voi fuma opium voi fuma pielea ta uscată și lividă în pipa mea flămîndă și dependentă de sînge am privit printr‑un binoclu cum te așezi în fața unui pian și‑mi cînți nu te ascult cum te ascunzi nu spun cine nu‑i gata îl iau cu lopata cum mori nu dansez pe mormîntul tău cum împodobești bradul de crăciun nu vei găsi un cadou de la mine cum lipești cu limba scrisori cum le parfumezi nu le citesc cum dansezi goală în mijlocul nopții nu vreau să mă culc cu tine maci roșii vor răsări din pielea ta alge nuferi și alte plante acvatice atunci cînd bietul tău cadavrul va fi scos din apă și mă 19
gîndesc la mărul acela care înfuleca mere – așa cum zicea herta müller la frustrările lui la remușcările lui știi și eu sunt un măr verde mă muști și îți zărești dricul
20
lupii berlinului mi‑am cumpărat bicicletă electra ghostrider e iarnă noaptea navighez tăcut pe străzile cu macadam în față îmi iese un lup îmi taie calea dacă mă cauți ca o disperată nu mă vei găsi înghit lupi sunt înghițit de lupi sunt șeful haitei presimt frigul care îmi va invada celulele iar căldura corpului se va impregna în vechile mele organe colindă un bărbat cu plete pe străzile înzăpezite ale berlinului aproape turbat cu spume la gură navigînd cu zăpada pe umeri
21
inimi pauză colaj păstrez în abdomenul meu un borcan plin cu lămîi tăiate simetric și înveș‑ mîntate‑n sare grunjoasă țin ochii deschiși locuiesc în același vechi buncăr și am aceleași vene violacee același asasin îmi dă tîrcoale vai lămîi am zis erau inimi mici și mecanice pulsau cu un zgomot ciudat era și sîngele tău pe acolo întreba de tine
22
primul tramvai primul întuneric e întuneric se face din ce în ce mai noapte motani se vînează pe sub mașini își marchează teritoriul te ridici din lac îți storci pletele și hainele alge îți rămîn suave în păr peștișori în plămîni treci nepăsătoare niciodată nu mîngîi pisici tărcate ceva care seamănă cu tine locuiește în inima mea mergi grăbită pe străzi dinții îți strălucesc și din difuzor se aude cum mori muzica nu vine din pielea mea nici gînd să traversăm strada în pași de dans nici gînd să atingem marele sfîrșit aici mișună caleștile nopții și oameni siniștri care și‑au vîndut hainele pentru o masă caldă aici e zgomotul difuzorului care și‑a prins firele de picioarele tale conectați‑mă dracului o dată vreau să trăiesc vreau să nu trăiesc aici respirația mea încălzește obiectele e chiar efectul invers al unui ventilator trebuie să mă ridic din mijlocul străzii să‑mi iau hainele în mîini și s‑o iau la sănătoasa e așa frig încît nu îți mai vine să te întorci acasă decît înainte de răsărit adorm conectat încă nu s‑a crăpat de ziuă primul tramvai trece la 5 dimineața scoate zgomote metalice infernale 23
oameni țin ochii închiși între stații mereu știu unde să coboare
24