Ion Buzu
3ml de Konfidor
3ml de Konfidor de Ion Buzu seria Poezie | colecția Opera Prima © 2013
casa de pariuri literare
www.cdpl.ro | editura@cdpl.ro
typefaces Warnock Pro & Adobe Text Pro, designer Robert Slimbach, Adobe Systems Incorporated tipărit la Mega Print, Cluj‑Napoca 0 9 8 7 6 5 4 3 2 1 Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României Buzu, Ion 3ml de Konfidor / Ion Buzu – București : Casa de pariuri literare, 2013 isbn : 978‑606‑8342‑86‑3 821.135.1–1
Ion Buzu
3ml de Konfidor
casa de pariuri literare
Ion Buzu este născut în anul 1990, în satul Ratuș, Republica Moldova. În anul 2013 absolvă facultatea de Marketing și Logistică al Academiei de Studii Economice din Moldova, secția frecvență redusă. A mai lucrat printre altele ca operator de sondaje, copywriter, software tester. Are în proprietate 22 de ari de pămînt arabil.
Holiday session 1. Cînd eram prin a șasea în ajun de Crăciun mama m‑a găsit ghemuit pe podea în coridorul mic din casă. „mă taie în partea stîngă a stomacului“ – spuneam gemînd și tremurînd, „s‑a blocat în intestin. aaaa, mă înfige în partea stîngă“, „e căcatul din tine, trebuie scos“. Cea mai mică mișcare îmi provoca tăieturi în intestin, de parcă acolo era o steluță ninja și nu căcat, „e blocat acolo de mult timp și nu mai iese. s‑a adunat în toate zilele astea, încep să‑ți crape mațele și să se împrăștie prin organism, în curînd te vei umple tot cu căcat, clismă, îți trebuie urgent clismă !“ atunci mi‑a băgat o chestie în fund și a început să curgă apă, simțeam cum îmi intră prin anus, în intestinul gros, apoi tot mai înăuntru, urlam, mă zbăteam și îmi scuturam fundul să iasă din el chestia aia care tot pompa apă în mine, nu am mai suportat, am fugit la veceu cu pantalonii în vine și i‑am dat drumul.
5
2. Legend e un joc în Playstation în care trebuie să mergi și să dobori tot felul de monștri, te strecori prin capcane, gropi, catapulte, cîini, săbii zburătoare ca să ajungi la marele boss, dai în el cu pumnii și picioarele și tragi din arbaletă apăsînd pe butoanele joystick‑ului pînă îți învinețești degetul mare. Doar așa puteai trece jocul, făcîndu‑ți degetul vînăt, altfel nimeni nu te credea că ai ajuns la final, nu‑ți acordau nici o atenție dacă nu‑ți zăreau degetul vînăt. Mă jucam în Legend numai duminica, de Crăciun, Paști, sau orice zi în care puteam sta 6 ore fără întrerupere apăsînd butoanele joystick‑ului. Uitam să mănînc ori să merg la veceu, erau niște detalii neimportante, mă apropiam de ceva și trebuia să apăs pe butoane pînă cînd bossul de la ultimul nivel zdohnea, atunci puneam joystick‑ul jos, îmi priveam mîinile tremurînd simțeam că trecusem la un alt nivel, nimic nu se compara cu senzația asta, nici notele bune, nici chiar 10 lei găsiți pe drum, degetul învinețit era dovada.
6
3. Cînd învățam în gimnaziu mă uitam tot mai des în calendarul religios din bucătărie și căutam zilele însemnate cu roșu, mi le notam pe o foaie și îi aminteam mamei cînd va fi sărbătoare și nu va trebui să lucrez, mă voi uita toată ziua la televizor, fără cartofi pe care să am grijă să‑i ud, În zilele astea sînt doar eu și televizorul, stau în casă pînă se înfierbîntă în cameră, ochii încep a‑mi lăcrima și am senzația că‑s femeia din Reqviem for a dream care înghițea pastile pentru a sta trează și a slăbi în timp ce se holba săptămîni întregi la emisiunea preferată, yellow in the morning blue in the afternoon orange in the evening.
7
4. Vreau să apară o mașină de scris pe masa mea, să apăs pe taste cu putere producînd zgomotul unei mitraliere, fratele meu să țipe la mine că‑l țin treaz toată noaptea, iar eu să mă mut afară și să apăs pînă îmi apar bătături la degete tot mitraliind simțind că mă apropii și cîini să latre, să schelăie, să simtă și ei că mă apropii. așa însă cîinii nu fac zgomot, eu stau și doar mă scobesc în nas gîndindu‑mă la un articol : Dostoievski obișnuia să stea pe fotoliu o oră, 2, 3 pînă îi tremura mîna dreaptă, apoi începea să zboare pe orizontală, pe verticală, cădea, se ridica și începea să scrie ceva de genul Fraților Karamazov eu, mă scobesc în nas o oră, 2, 3 pînă începe a sîngera, scurgîndu‑se pe mîna dreaptă.
8
Zeii, găoaza Eram undeva la vie, venisem cu bicicleta și era vreo opt seara cînd începu să apară nouri serioși, nouri nervoși, nouri ce arătau ca niște șefi, cu frizură scurtă, cefe groase și ochelari de soare. Îmi spuneam : — Bre, ce facem, o luăm din loc că nu e nici un adăpost aici și dacă plouă, pămîntul se udă, se lipește de roți pînă se blochează. — Nee, nu te teme – tot eu răspundeam. Încă e devreme, doar să termin de legat rîndul ista ! — Nu vezi că începe a tuna ? Nu cumva vrei ca zeii să ți‑o tragă ? Doar știi că o pot face. — Lasă‑mă cu asta. Nu mi‑o vor trage în nici un fel zeii, fii serios. — Hei, tu imaginează‑ți ce dimensiuni au testiculele lor, ar trebui să fie cît două planete. Acum imaginează‑ți organul lor genital și încă în erecție, sînt sigur că nu ai vrea așa ceva în găoaza ta. — Mda, ai dreptate – mi‑am spus și am strîns ce lucruri aveam prin cîmp, am urcat pe bicicletă și am început să pedalez. Începu să plouă și sătenii își adăposteau ce aveau pe afară, bobocii, puii, vițeii, copiii – îmi tot ieșeau în față, trebuia să încetinesc să nu‑i calc – cînd colo, un tunet din spate ; 9
— Mai repede pedalează băi, doar nu vrei o săgeată‑n fund ; amintește‑ți, zeii, găoaza.
10
Vine un tractor, un T 82.5 Duminica asta, iau cărțile una cîte una, le deschid și după puțin timp le arunc cu furie la fel cum aș arunca o armă blocată în timp ce asupra mea se trage, inamicul are arme mai puternice decît mine. Părul meu are 1 an și e timpul să scap de el. Mă sună Ion și îmi spune că e timpul să facă un space monkey din mine, sau un space dog, să mă tundă ca pe Laika și apoi să mă trimită în spațiu. A doua zi aveam de pus cartofii – vine un tractor, un T 82.5 din Bielorusia, nimeni din cei prezenți nu am mai văzut așa ceva – un tractor care să planteze cartofi, ne apropiem cu frică de el, femeile se tem să urce în locurile de unde să pună cartofii într‑un tub, le apucă panica, iau în mîini cîte o sapă și zic că mai bine plantează cu propriile mîini, e prea periculos acest tractor, nu știe nimeni cum merge, e dintr‑un alt viitor, tractorul ăsta e un fel de monstru Frankenstein, îl atingem și apoi fugim de lîngă el speriați. Apoi, noaptea am ieșit în stradă căutînd locuri întunecoase în care m‑aș alege cu belele, urmăream tipi dubioși care să mă tragă într‑o parte și să mă bată, aveam nevoie de degradare, voiam să scap de vechiul meu sine pîrlit.
11
Începea să plouă, la știri au spus că e norul venit din Fukushima infectat cu radiație nucleară, picăturile îmi cădeau pe creștetul proaspăt tuns, am început să rîd, inamicul chiar are arme mai puternice decît mine, nu am nici o șansă.
12
Ostatic Îmi înfund mîinile în pămînt și scormonesc după cartofi, picăturile de transpirație îmi cad de pe frunte, îmi amintesc o frază zen : iadul nu este o sentință, este un antrenament. pe brațe îmi apar alunițe de la razele ultraviolete. Lotul de pămînt pe care îl muncesc e înconjurat cu sîrmă ghimpată. E terenul meu de antrenament timp de zece ani. Pentru orice închisoare, căsnicie, regim politic sau muncă malignă – sînt pregătit. Sîrma ghimpată m‑a ținut sub eticheta „cea mai bună lume posibilă“, și am învățat, cumva, o chestie, că antrenamentul trebuie să fie întotdeauna mai grav decît lupta reală.
13