BE SMART/ NR. 2

REVISTA CLUBULUI DE PRESA COLEGIUL ECONOMIC BUZĂU NUMĂRUL II/ 1-15 MARTIE 2013

CUPRINS CONCURSURILE NOASTRE DE TOATE ZILELE TÂRGUL REGIONAL AL FIRMELOR DE EXERCIŢIU BUCUREŞTI- 2013- Bianca Burlacu, Râpan Miruna, Lavinia Coşconea ECOURI ALE LUMII CARAGIELENE- Andreea Şandru

NE UNEŞTE ADOLESCENŢA- Corina Bichiru, Iulia Scorţanu INTERVIURI LA CEAS DE SEARĂ IOAN ALEXANDRA - Daniela Eftimie

POEZIA ESTE O LACRIMĂ CARE PLÂNGE CU OCHII Alexandra Chiricioiu COLEGII NOŞTRI CEI DE TOATE ZILELE……

RĂTĂCIREA- Adrian Trifan

SĂ RÂDEM CU PRIETENII NOŞTRI - George Mladin, Andrei Şerban

2

CONCURSURILE NOASTRE TÂRGUL REGIONAL AL FIRMELOR DE EXERCIŢIU BUCUREŞTI- 2013 Burlacu Bianca, Râpan Miruna, Lavinia Coşconea

Pe data de 22.02.2013 am participat la Târgul Regional al firmelor de exerciţiu de la Bucureşti-ediţia a X a. Pentru noi a fost o experienţă inedită, deoarece a fost prima oară când am participat la un târg. La început a fost mai greu, deoarece nu eram familiarizaţi cu ceea ce trebuia făcut, dar am lăsat emoţiile deoparte, şi ne-am descurcat.

Ne-a plăcut foarte mult, am avut ocazia să comunicăm cu alţi elevi şi să schimbăm impresii.

3

Pentru elevele clasei a XI a B: Avram Mădălina, Tîrcavu Luminiţa, Rîpan Miruna, Coşconea Lavinia participarea la Târgul Firmelor de exerciţiu de la Bucureşti din data de 22 februarie a fost o extraordinară provocare şi o experienţă de neuitat.Pânş sş ajungem la târg totul părea foarte simplu dar s-a dovedit că firma de exerciţiu nu este o joacă ci multă muncă în echipă şi multă responsabilitate. Acolo am învăţat că secretul unei dezvoltări de success este munca în echipă.

Experienţa câştigată la târg a fost benefică pentru noi. Am încheiat tranzacţii, am negociat, ne-am promovat produsele.

AM CÂŞTIGAT EXPERIENŢĂ!

4

CONCURSUL “ECOURI ALE LUMII CARAGIELENE,, Andreea Şandru Vineri , pe data de 16.11.2012 , ora 12:00 a avut loc la Colegiul Economic Buzău, concursul judeţean “ Ecouri alea lumii Caragielene,, organizat de Director al Departamentului de Cultura Şandru Andreea , care a

fost îndrumată de doamnele

profesoare Bodea Emilia, Adriana Pietrareanu şi Paula Mihai.

Concursul a fost alcătuit din mai multe probe precum : eseu despre viaţa şi opera lui I.L.Caragiale, piese de teatru/ monolog, întrebări din viaţa şi opera lui I.L.Caragiale şi dezbatere, acestea fiind jurizate fiecare în parte. La

acest concurs au participat elevii din urmatoarele licee:

Colegiul Economic-Buzău, Liceul De Arta "Margareta Sterian" Buzău, Colegiul

B,P.Hasdeu

Buzău,

Liceul

Grigore Moisil Buzău.

Pe parcursul concursului elevii au dat dovadă

de tot ceea

ce e

mai bun ,

impresionând atât publicul cât şi juriul.

Primii

care au decis

să deschidă 5

competiţia a fost trupa de teatru ATHENAEUM, de la Colegiul Economic Buzău care ne-au surprins cu minunata piesă „” O scrisoare pierdută,, scrisă de I.L.Caragiale .Această trupă a reusit cu ajutorul străduinţei ,a muncii şi îndrumaţi de doamna profesoară Bodea Emilia să acapareze atât juriul cât si publicul prin minunatul moment în care au prezentat piesa, luând premiul întâi. Cea de a doua şi a treia echipă a fost de la Liceul de Arta Margareta Sterian Buzău care s-au prezentat cu piesa Justiţia de I. L.Caragiale, care au luat premiul al doilea îndrumaţi de profesorul coordonator Adrian Constantin şi “Cum se înţeleg ţăranii,, de I.L.Caragiale premiul Viorica Radu. Ultima

al

treilea

ajutaţi de profesorul coordonator

echipă de la Liceul Grigore Moisil Buzau au

prezentat piesa ,,Amicii‟ şi un monolog din “O scrisoare pierdută,,. Pe parcursul concursului a avut loc o dezbatere unde elevii au comparat politica din anul 1852 şi politica de acum şi felul cum se purtau elevii în acele

timpuri şi cum se poartă acum, , iar dupa terminarea dezbaterii

elevilor li s-au adresat întrebări din viaţa şi opera lui I.L.Caragiale .

La sfârşitul concursului au fost prezentaţi şi elevii care au creat eseuri despre I .L.Caragiale .Premiul întâi a fost luat de către elevul Tuzu Cristian din Colegiul B,P.Haşdeu Buzău, iar cel premiul doi a fost luat

de eleva Paraschiv Andreea de la

Sterian" Buzău.

6

Liceul De Arta "Margareta

BARIERELE DE COMUNICARE, DEPĂŞITE PRIN PROIECTUL ,,NE UNEŞTE ADOLESCENŢA” Corina Bichiru,Iulia Scorţanu Proiectul ,,Ne uneşte adolescenţa" a continuat şi în acest semestru. Prin intermediul său am avut marea plăcere de a vizita Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă ,,Elena Doamna”. Sâmbătă, 23 februarie, şcoala specială din Vrancea a fost un buchet de bucurie, înţelegere şi încredere. Motivul a fost reprezentat de întâlnirea dintre elevii Colegiului Economic Buzău cu cei ai Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă ,,Elena Doamna”. Evenimentul a cuprins activităţi artistice, educative şi sportive, menite a crea puncte de legătură commune între adolescenţii de la şcoala specială şi cei de la unitatea educativă de masă.

Piesa ,,Vizita” de I.L.Caragiale a fost pusă în scenă de două ori, dar într-o interpretare diferită. Cei care au ȋnceput au fost elevii de la C.S.E.I., îndrumaţi de 7

prof. Lonia Popescu şi prof. preot Radu Bîrsă. Lipsa darului vorbirii a fost compensată de empatia care i-a ajutat să trasmită chiar mai mult decat se poate

transmite

prin

intermediul

cuvintelor. A venit apoi rândul elevilor de la clasa a X-a C din cadrul Colegiului Economic

Buzău

să-şi

demonstreze

talentul în acest domeniu. Orele de repetiţii sub îndrumarea prof. Janina Nedelcu şi prof. diriginte Sandu Doina şi-au spus cuvântul reuşind astfel sa atragem admiraţia întregii săli. Momentul artistic a continuat apoi cu un dans popular din zona Moldovei şi un dans ţigănesc, ambele urmărite cu foarte multă atenţie şi preţuire de către toţi elevii şi profesorii aflaţi în sala de festivităţi.

Ulterior, sala de sport a fost locul în care baietii au arătat că se poate comunica şi prin mişcare cu ajutorul unei mingi. Vizitarea atelierelor, laboratoarelor, capelei religioase, sălii de recuperare şi a caminului au reprezentat cea de-a treia fază a activităţii.

Participarea la acest proiect mi-a oferit posibilitatea să intru în contact cu o lume magică în care semnele devin 8

mult mai expresive decât orice cuvânt. De altfel, vizita la CSEI a avut un impact pozitiv asupra tuturor elevilor participanţi, aceştia rămânând foarte impresionaţi şi luând experienţa ca pe o lecţie de viaţă. Iată care sunt opiniile lor: ,,Mă bucur că am avut ocazia să particip la acest proiect impresionant şi totodata marcant. Am cunoscut persoane excepţionale, persoane cu un suflet şi o privire caldă. În multitudinea de activităţi desfăşurate în cursul zilei , mi-au atras atenţia dansurile . Pentru un om obişnuit, să ȋnveţi să dansezi când tu nu auzi poate părea o nebunie. Este incredibil cum oamenii care nu aud pot să redea cu atâta eleganţă nişte mişcări învatate din pantomimă. Mi-a plăcut această activitate şi vă rog pe toţi să nu judecaţi după aparenţe.”

(Oana Agapie – X C) ,,Cu toate că acei copii au deficienţe de auz au dovedit că sunt foarte talentaţi în diferite activităţi, piesa de teatru şi mai ales dansurile au fost incredibile. Mi-a făcut plăcere să discut cu ei în limbajul semnelor.

Pentru

mine

a

fost

o

experienţa unică această excursie.”

(Adrian Voinea - X C) 9

,,Deşi viaţa lor nu eşti tocmai una uşoară, găsesc puterea de a se agăţa de orice lucru mărunt pentru a putea fi fericiţi. Rămân surprinsă de fiecare dată de entuziasmul lor, de sufletele lor calde şi primitoare şi dorinţa lor de a arăta că sunt la fel ca noi. Din partea mea au tot respectul, pentru ceea ce sunt şi ce fac. M-am simţit extraordinar când am realizat cât de receptivi şi atenţi la detalii sunt. Sunt convinsă că şi-ar dori să audă, dar nu se plâng că au aceste deficienţe, dând dovadă de putere şi curaj de a înfrunta orice.”

(Iuliana Scortanu - XA) ,,Întâlnirea cu copiii de la Centrul Scoalar pentru Educaţie Incluziva ,,Elena Doamna” a fost foarte plăcută. Am învăţat de la ei că trebuie să fim mulţumiţi cu ce avem şi să ne bucurăm de fiecare moment dăruit de viaţă.”

(Oana Guzu – XA) ,,Chiar dacă ei nu pot auzi sunt minunaţi, se bucură de viaţă cu bune şi rele, trăiesc intens orice moment. Avem ce învăţa de la ei, din entuziasmul şi realizările lor.”

(Gabriel Moldoveanu - XA)

10

INTERVIURI LA CEAS DE SEARĂ Alexandra Ioan, eleva Colegiului Economic Buzău: ,,Satisfacţiile voluntariatului constau într-o alegorie de aptitudini şi abilităţi” Daniela Eftimie Într-o lume în care valorile sunt întoarse, iar interesul personal este laitmotivul multor

activităţi,

voluntariatul este

principalul

element

ce

contribuie

la

crearea unei stări

de

Voluntarii pot fi

oricând luaţi ca

exemplu

entuziasmul şi

pentru

echilibru.

dorinţa dezinteresată de realiza lucruri cât mai frumoase, manifestate odată cu fiecare acţiune sau proiect în care se implică. Unul dintre voluntarii

care

a

înţeles

foarte

bine

rolul

organizaţiilor

neguvernamenatale în comunitate, dar şi modul în care se reflectă asupra formării personale participarea la activităţile pe care acestea le realizează, este Alexandra Ioan, elevă în clasa a XII-a F la Colegiul Economic Buzău. Despre primele activităţi la care a luat parte, motivele pentru care a continuat să se implice sau despre felul în care 11

voluntariatul i-a îmbrăcat personalitatea, ne va povesti chiar în acest interviu.

Reporter: Care a fost prima activitate în care te-ai implicat în calitate de voluntar?

Alexandra Ioan: Prima activitate a fost mai degrabă o iniţiativă.

Iniţiativa de a mă înscrie la o fundaţie/asociaţie pentru tineret din Buzău (Asociaţia Hair) unde se desfăşoară tot felul de activităţi prin care poţi să te autodezvolţi şi poţi să ajuţi societatea. Acesta a fost debutul, baza de unde au crescut alte ramuri ale iniţiativei precum ,,Let‟s do it, Romania!‟‟(sau ,,Ziua Curăţeniei Naţionale‟‟).

Rep.: Ce te-a determinat să faci acest pas? Cum ai continuat?

A.I.: Poate că începuturile nu par mari dar sunt luminoase. Am încercat să combin utilul cu plăcutul, să îmi valorific potenţialul dar în acelaşi timp să desfăşor activităţi distractive şi/sau să practic un hobby. Soluţia: să fiu membru într-o asociaţie unde se desfăşoară activităţi de tip nonformal, să fiu voluntar, să mă implic în diverse activităţi. Am văzut care sunt rezultatele şi ce impact au acestea, nu numai asupra

12

mea dar şi asupra colectivităţii (pentru că învăţăm unii de la alţii) şi asupra societăţii. De aceea am decis să continui.

Rep.: Care sunt cele mai mari satisfacţii pe care ţi le oferă participarea la activităţile de voluntariat?

A.I.: Satisfacţiile voluntariatului constau într-o alegorie de aptitudini şi abilităţi, pe care le dobândeşti după astfel de experienţe. Foarte importante sunt şi satisfacţiile spirituale şi cele morale: îţi faci prieteni, aparţii unei comunităţi etc. .

Rep.: Care sunt organizaţiile ce ţi-au oferit posibilitatea să fii un cetăţean activ şi responsabil?

A.I.: Organizaţiile au fost de tip ONG şi printre acestea se numără: Asociaţia Hair, ,,Let‟s do IT World!‟‟(cu subramura ,,Let‟s do it, Romania!‟‟).

Rep.: În ce a constat implicarea în proiectele sau acţiunile organizaţiilor respective?

A.I.: Am desfăşurat o serie largă şi diversă de activităţi. Nu obişnuiam să facem (vorbesc la plural pentru că includ şi colegii voluntari) aproape niciodată acelaşi lucru. Asta e şi partea savuroasă în a fi implicat în astfel de proiecte. Pot da câteva exemple de activităţi: teatru forum, expoziţii de fotografii, Land Art, schimburi de tineri cu scopuri specifice în direcţia voluntariatului.

13

Rep. : O întrebare care stă pe buzele tuturor: Ce are de câştigat un tânăr care face voluntariat?

A.I.: Răspunsul este mult prea amplu şi complex pentru a-l cuntifica în cuvinte. Pe lângă faptul că acumulezi experienţă în diferite domenii şi direcţii (aş putea da câteva exemple: workshop-uri photo, teatru forum, discuţii cu specialişti în leadership), te ajută să te autodescoperi şi să te autodezvolţi, cunoşti oameni noi cu care să îţi petreci timpul şi să ajuţi societatea. Cam toate activităţile de acest tip sunt nonformale aşa că iţi permit flexibilitatea de care ai nevoie să te desfăşori. E ideal dacă vrei să-ţi petreci timpul liber cu cineva sau să practici anumite hobby-uri, în mod constructiv.

Aş mai aminti un lucru captivant pentru foarte multe persoane: contează extrem de mult la CV. Dacă aş spune că este important pentru dezvoltarea gândirii şi flexibilităţii în muncă probabil nu ar fi atractiv. Cu toate că, dacă te atrage o astfel de activitate şi importanţa pentru CV rămâne singura ta motivaţie, nu vei ajunge departe. Dar dacă aşa simţi şi îţi doreşti să te implicit din tot sufletul o să-ţi dai seama în ce constă adevăratul câştigul. Partea cea mai paradoxal de frumoasă este ca nu ai cum să îţi iroseşti timpul, să greşeşti, să te epuizezi sau să spui că ,,îţi este frică că nu ştii ceea ce trebuie să faci sau cum să faci ceva anume”. Aceste lucruri nu pot efectiv să te împiedice.

14

Rep.: Care sunt atributele unui voluntar de success?

A.I.: Dacă ar fi să înglobăm părerea societăţii în încercarea de a contura voluntarul de succes, probabil, ar trebui să spunem că trebuie să fie sociabil, deschis, amabil... Eu prefer să rezum totul la o reţetă extrem de simplă: dorinţa de a face o schimbare (în bine, desigur) şi voinţă - drept combustibil care alimentează acest proces. De preferat ar fi să ai şi entuziasm. Însă dacă ai primele două atribute restul vine de la sine.

Rep.: Cum poate un tânăr să devină voluntar?

A.I.: Sunt atâtea oportunităţi şi organizaţii pe plan local. E suficient doar să gândeşti că vrei să încerci sau vrei să devii voluntar. Majoritatea organizaţiilor îşi fac suficientă publicitate încât îi găseşti uşor prin intermediul internetului, afişelor, pliantelor sau altor materiale de promovare. De asemenea, şcolile, liceele şi alte medii de aces gen sunt vizate de reprezentanţii ONG-urilor atunci când doresc să realizeze o activitate sau un proiect. Sunt multe cazuri fericite în care te găsesc ei pe tine şi totul se rezumă la dorinţa ta.

15

Rep.: Anul acesta vei absolvi liceul. Crezi că în anii de studenţie te vei mai implica în activităţi pentru comunitate?

A.I.: Chiar aştept să îmi extind activităţile o dată cu anii de studenţie.

Mai ales într-un mediu nou, unde sunt oportunităţi mai multe sau nedescoperite încă de mine.

Rep.: Ce sfaturi le-ai da elevilor care nu au avut până acum contact cu această lume?

A.I.: Cred că va părea un clişeu dacă le spun acestora că merită să încerce şi de aceea este probabil ca mesajul să fie ignorat. Aşa că mai bine să le spun să stea acasa şi să regrete după ceea ce au pierdut. Cine ştie, poate psihologia inversă merge mai bine. Vorbind cât se poate de serios, cel mai bine e să încerce (să zicem de probă) pentru că aşa te convingi iar dacă apar inconveniente se pot retrage oricând, nu este nici o tragedie. Cu toate că mă îndoiesc că se va mai retrage cineva după ce va simiţi ,,gustul‟‟.

16

POEZIA ESTE O LACRIMA CARE PLANGE CU OCHII Alexandra Chiricioiu Primavara Sărută-mi ochii

grei de-atâta

plâns...

Doar sărutarea ta

ar fi in stare,

Să stingă focul

greu ce l-a

cuprins, Să-l umple de

iubire și de

soare.

Sărută-mi gura, buzele-ncleștate, Ce vorba și surâsul și-au pierdut. Îți vor zâmbi din nou înseninate Și-ndrăgostite ca la început.

Sărută-mi fruntea, gândurile grele Și toate îndoielile o să moară. În loc vor naște visurile mele, De viață nouă și de primăvară.

17

Un sentiment

Durerea ce în suflet o port Nu pot s-o mai suport. În lacrimi mă topesc, În lacrimi mă trezesc...

De ce oare te iubesc?

Inima nu mă lasă Să te scot din suflet nu vrea, Să fii mereu în mintea mea Și alături de mine și iubirea mea.

Iubirea e un sentiment, Curat, pur și inocent, Ce în inimă îmi intră Și mă face fericită.

18

Te aștept

Privesc prin geamuri fumurii O casă-n depărtare Aș vrea să scriu rânduri mii și mii Tot inima-mi tresare, Afară ceru-i înnorat Și lumea-i rătăcită.

Un vânt nebun s-a apucat Iar eu neliniștită, Privesc cu frică prin perdea Prăpădul de afară.

Sunt mii de

stele ce aș vrea

Să le văd ca ieri

seară,

Și tot inima-mi

tresare

Deși știu că n-

ai să vii.

19

COLEGII NOŞTRI CEI DE TOATE ZILELE……

Rătăcirea Adrian Trifan ( continuare din numărul anterior) III. Felicia era o femeie frumoasă şi, după cum se arătase în primele luni după naştere, o mamă iubitoare. L-a cunoscut pe Andrei în timpul liceului încă din primul an al ei acolo. Nu a uitat niciodată prima întâlnire faţă în faţă cu tânărul. Ea nu a fost născută în capitală şi nici nu a copilărit aici.

Familia ei era de undeva de la munte şi acolo făcuse ea primii doi ani de liceu.

S-a întâmplat însă ca tatăl ei să primească o slujbă în Bucureşti. Urma să stea în capitală cinci zile pe săptămână şi cum Felicia abia terminase cel de-al doilea an de liceu s-au gândit să încerce un transfer la un liceu din capitală:”Tot va trebui să rămân eu, cinci zile pe săptămână, chiriaş în vreo garsonieră. Ea va locui cu mine. La sfârşitul săptămânii ne vom întoarce acasă. Până la urmă fetei îi place să înveţe şi…” obişnuia pe atunci să spună tatăl Feliciei de câte ori stăteau cu toţii la masă. Şi aşa au făcut. Toamna următoare Felicia era înscrisă la un renumit liceu din capitală, unde urma să îl cunoască pe Andrei.

20

Nu au fost colegi de clasă, însă ea făcea limba germana şi el la fel.

Astfel că întâia oară s-au văzut în sala de limbă germană, în care Andrei stătea, de fel, pe rândul de la perete, cam a doua bancă. În prima oră din acel an, el ajunsese mai devreme decât ea, se aşezase în bancă şi aştepta.

Când Felicia a întrat în clasă mai tot colectivul din acea încăpere o urmărea cu privirea, cum ai privi pe cineva pe care nu ai mai văzut niciodată şi care totuşi ţi se pare fenomenal de interesant. La zărit, întâmplător s-ar părea, prima oară pe Andrei, din celălalt capăt al clasei, de pe rândul de la fereastră, unde se aşezase în prima bancă, singura rămasă neocupată. Îi plăcea într-un mod aparte, faţă de ceilalţi băieţi din clasă, simţea asta. Părul lui negru, era parcă viu şi privirea lui serioasă îi atribuiau tânărului licean o aură de mister pentru cei care nu-l cunoşteau, îndeosebi fete, o imagine care impunea respect, chiar fără ca aceasta să fie intenţia lui. Dar Felicia nu voia să pice în plasa vreunui băiat rău, încă din aceste prime zile, aşa că se silise sa nu-l mai privească deloc în timpul acelei ore, mulţumindu-se cu un zâmbet complice, mai mult pentru ea însăşi.

Andrei ridicase şi el ochii din manualul în care citea, când ea a intrat în clasă. Dorea să vadă pentru cine atâta larmă, dar se uită la ea numai câteva secunde, apoi se întoarse la preocupările sale. Nu i se păruse deosebite, însă una este sa te uiţi la o persoana şi alta e să o priveşti.

21

- Bună ziua! se auzi vocea groasă a profesorului intrând în sală şi închizând uşa în urma lui. Era un om înalt, ce stătea drept întotdeauna şi zâmbea aproape tot timpul. Elevii îl iubeau.

După ce colectivul clasei a răspuns la unison:”Bună ziua…!” lungind câteva secunde ultima vocală, profesorul a spus către clasă câteva cuvinte, ca pentru începutul de an şcolar, apoi a chemat-o pe Felicia în faţa clasei pentru a se prezenta. Când fata a început a vorbi, pe faţa lui Andrei, s-a ivit un zâmbet subtil, iar ochii îi avea mari şi cu o urmă de uimire.

Cuvintele rostite din gura ei, îi păreau vii, adresate lui. O mişcare imperceptibila a buzelor, de un roşu aprins, ondula fiecare sunet, îi conferea accente de melodie. Ea însăşi părea foarte copilăroasă. Părul bălai îi acoperea umerii şi o mică parte a frunţii, cu bucle jucăuşe, ce săltau de fiecare dată când fata se mişca. Avea tenul alb, pur, iar ochii căprui păreau aprinşi ca doi cărbuni. Chipul rotund şi obrajii plini încheiau un portret ce părea al unei fetişcane de prin poveştile lui Goethe sau Hugo.

Chiar înainte de a-şi termina prezentarea, Felicia întâlni privirea vag uimită a colegului său. Se înroşi puţin şi lăsă ochii în jos pentru un moment, apoi îi ridică, zâmbi şi se întoarse în bancă. Andrei însă rămase cu respiraţia tăiată după ce o privise pe Felicia în ochi şi inima îi bătea de capul ei. Atât de vie i se păruse avea privire şi acel chip şi i se părea că i-a

22

transmis atât de multe, în acel moment, încât i-au trebuit minute bune să-şi revină şi, oricum, toată ora nu a asculta atent ce se vorbea.

A mai întâlnit-o apoi când au ieşit de la şcoala. Întâmplător, credea el, şi ea mergea o bună bucată de drum pe aceeaşi stradă cu el. El mergea încet; ea, grăbindu-se, nu se ştie din ce motiv, să ajungă acasă, trecu pe lângă el fără să-l observe. Andrei o văzu şi fără să aibă timp măcar să înţeleagă de ce ar face un asemenea gest, atunci, acolo, înaintă repede vreo trei paşi şi o opri punându-i mâna pe umăr. Se aflau într-o intersecţie mică, unde, pe colţ, era o florărie, bineînţeles, a mai tânărului pe atunci, domn Sandu, iar pe cealaltă parte, un cartier de blocuri.

- Hei, tu eşti Felicia, nu-i aşa? De la ora de germană; spuse tânărul curajos. Fata încremeni când îl văzu, apoi caracteristic firii ei, zâmbi şi răspunse vioi, cu o voce de copil.

- Da, eu sunt, iar tu eşti mister seriozitate Iorga Andrei. Trebuie să fie greu să afişezi tot timpul privirea aia a ta…aşa…; şi tânăra începuse a se strâmba încercând să-l imite pe băiat. Andrei nici nu mai ştia ce ar fi putut să zică, aşa că se porni şi el să râdă. Râdeau amândoi privindu-se.

Când se opri, băiatul rămase uimit de frăgezimea şi tinereţea gâtului Feliciei. Îl observa pentru întâia oară de aproape şi i se părea atât de cast, încât se gândi ca e cel mai feminin gât pe care-l văzuse vreodată. Se stăpânea cu greu să nu-l atingă, mai mult ca să nu-l pângărească cu 23

mâinile sale. Şi-ar fi dorit să poată săruta acel gât alb, pe care se distingea într-o parte un firicel verde, subţire, sub piele, ce parcă îi dădea viaţă.

Felicia îşi dădu seama de tulburarea tânărului şi spuse pe neaşteptate: - La ce te uiţi?

- Aaa…am observat că te grăbeşti, stai departe? încercă el astfel să nu pară atât de dezorientat pe cât era. Fata zâmbi scurt, se ridică pe vârfuri şi sărută pe Andrei pe obraz: „Nu, încă vreo cinci minute de mers, atât.” spuse ea, după care dădu să plece. Nu avu însă timp să facă un pas că Andrei îi prinse capul între mâini şi o sărută lung, parcă aşteptând o reacţie din partea ei. Fata nu se împotrivi. Simţise şi ea de la începutul conversaţiei că o atrage, spre tânărul din faţa ei, ceva prea puternic pentru a se împotrivi şi hotărâ să îşi accepte sentimentele din acel moment. Când el o eliberă, aveau mâinile împreunate. Felicia îl privi apoi drept în ochi, senină, cu onestitate şi împăcată: „La revedere, Andrei. Ne mai vedem mâine, pe la şcoală…” şi se îndepărtă.

Din acea zi, cu cât trecea timpul, cu atât iubirea dintre ei devenea mai clară. Se întorceau împreună acasă, de liceu; în zilele mai libere se plimbau în jurul oraşului, găsind acolo mai multă linişte, iar, în sfârşiturile de săptămână, uneori, ea îl ruga pe tatăl său să o lase la Bucureşti.

Perioada facultăţii a însemnat pentru Felicia mutarea alături de Andrei, în apartamentul lui, vis-a-vis de florăria de pe colţ. La trei ani după ce el a 24

luat licenţa, el în drept, ea la litere, s-au căsătorit, iar după încă doi ani s-a născut Alexandru.

Felicia îşi păstrase frumuseţea şi după naştere. Timpul a maturizat-o, corpul ei având acum accente de feminitate rar întâlnite. Pornind de la umerii rotunzi, tânăra nevasta avea un corp suplu, picioare subţiri şi lungi şi mâini cu „degete de pianistă”. În acea dimineaţă, dormind, a simţit lipsa soţului de lângă ea. S-a ridicat şi ea din pat şi a dorit să îl caute, să vadă dacă nu cumva s-a întâmplat ceva cu el. A căutat în bucătărie, nu era, apoi s-a gândit că este în camera lui Alexandru: „ poate cel mic plângea şi el l-a auzit” se gândea ea. Totuşi, nu era de găsit nicăieri. Atunci şi-a dat seama că din nou, ca şi de multe alte ori: „ a fugit la florăria lui Sandu, cu noaptea-n cap, să-mi dăruiască flori” şi gândind acestea, fu foarte fericita să observe că avea dreptate. Uitându-se pe geamul de la dormitorul lor putea vedea florăria şi pe Andrei, acolo, afară, aşteptând ceva. Zâmbi muşcându-şi încet o parte a buzei de jos (era un gest al ei, pe care îl făcea doar când era vorba de Andrei, când îl privea de la distanţă făcând ceva şi simţea cât de mult îl iubeşte), se întoarse şi se aşezase în pat, învelindu-se. Nu vroia să strice surpriza soţului său. Altădată s-a întâmplat să se trezească tot aşa, după ce el plecase, însă nu a avut timp să se uite după el că s-a şi întors acasă, găsind-o trează. Acel eveniment, nu l-a supărat, a fost însă puţin 25

dezamăgit atunci, chiar dacă se ferise să arate acest lucru, iar Felicia l-a simţit. De aceea acum se hotărâse chiar să adoarmă din nou, până se va întoarce el. Oricum el o va trezi.

Nu adormi, iar când Andrei a intrat în apartament l-a simţit. La simţit intrând la Alexandru în camera (era foarte grijuliu, îşi iubea copilul din tot sufletul şi adora să-l privească), l-a simţit aşezând florile şi l-a simţit lăsându-se în fotoliu. Era însă ceva în neregula cu el. Stând acolo, în fotoliu, îl auzea oftând, iar acest lucru nu se întâmplase de mult timp, de prin facultate, când, în ultimul an: „probabil examenele”, spunea ea, îl făceau să ofteze. Nu a mai putut răbda, vrând să ştie ce este în sufletul soţului său, ştiind că daca se vor privi, se vor înţelege. Aşa că se ridică şi după ce mirosi încântată florile, sări în braţele lui Andrei, ca o fetişcana, exact cum făcea când s-au cunoscut, şi îl sărută.

- Hei, ce e cu tine la ora asta? Te-ai apucat de năzbâtii, din nou? dar privirea lui nu trăda decât fericire şi împăcare, acum că ea se trezise. Astfel, Felicia crezu ca poate ea a exagerat. Să se bucure deci de această zi în care el avea liber de la serviciu.

- Pai, spune tu, copil ce eşti, am fost eu vreodată obosit, ori ştiu eu…ocupat, când vine vorba de tine? răspunse Andrei. În loc să-i întoarcă răspunsul, Felicia îl sărută de această dată pe obraz.

26

- Îţi aduci aminte ce-ţi spunea mama, înainte să ne căsătorim: „Draga de tine, Felicia, nu ştiu ce-i dai să mănânce, ori ce-i faci, dar de când stă cu tine, e şi el alt om. Şaptesprezece ani m-am luptat cu morile de vânt, că şi ta-su e la fel, şi-i spuneam: Andrei mamă, lasă şi tu cărţile alea şi nu mai fi îmbufnat tot timpul. Ieşi şi tu cu prietenii în oraş, scoate fetele la film. Nu se lega nimic de el…nici să-l baţi! Acum uite-l, umblă prin lume, cu iubita la braţ, îi face cadouri, ba uneori, e cam boem…” îşi reaminti Andrei şi râse de încercarea sa nereuşită de a imita vocea şi gesturile mamei lui.

- Ce să-ţi fac, dragă? Nu eu te-am pus să iubeşti. Uite, din toată boemia ta, te apucaşi sa faci şi copii; şi spunând Felicia acestea începură amândoi să râdă, nu de vreo gluma sau ceva asemănător, ci de fericire, râdeau de fericire.

Andrei se ridică şi se duse la fereastră. Dând la o parte perdelele, razele soarelui au pătruns în cameră, înnobilând trupul nevestei sale cu o lumină albă, liniştitoare, ce se reflecta în părul ei blond şi-o făcea să pară de o frumuseţe îngerească. Stătea în acel fotoliu vechi, rezemată de spătar, puţin întoarse către Andrei, picior peste picior. Avea braţele albe şi cuminţi, încrucişate la piept, sub sâni, astfel că prin decolteul bluzei de mătase violet, ieşea la lumină o piele puţin brună ce părea că ascunde dedesubtul ei două fructe moi ale sufletului ei, pline cu iubire, adevăr, 27

frumuseţe şi viaţă. Andrei o privea în acel moment, contemplând-o melancolic, pierdut în frumuseţea ei: „Femeia aceasta, atât de curată, de castă…atât de frumoasă, e soţia mea, e mama copilului meu. O iubesc…şi ea mă iubeşte, dar cum? Cum s-a putut ca ea, un înger, să mă iubească pe mine? Sunt eu demn de această iubire, un sacrificiu până la urmă? Nu cumva…”. Era prima oară când Andrei gândea astfel. Ceva din interiorul său, îi cerea şi-l îndemna să facă pentru ea ceva mai mult, să-i ofere mai mult. Nu ştia, pe de altă parte, cum ar fi putut el avea o putere financiară mai mare, pentru ca la asta se gândea, să poată merge cu ea în vacanţe, prin cele mai exotice şi renumite locuri de pe mapamond.

- Felicia, astăzi vom merge în vizită la noul nostru vecin; afirmă soţul pe un ton destul de ciudat. Mirată, Felicia întrebă: - Dar cum aşă? Era vorba că astăzi mergem ori în vizită la părinţii mei, ori ieşim toţi trei în parc.

- Nu, lasă, mergem la vecin, acum dimineaţă, după-amiază mai vedem. Astfel facem. Rosti Andrei privind pe fereastră, în jos, unde o maşină neagră, scumpă, foarte frumoasă era parcată.

Felicia ar fi vrut sa mai răspundă ceva, dar se mulţumi să se uite la soţul său aşa, ca la un bolnav căruia nu i se cunoaşte diagnosticul. Îl cunoştea foarte bine, iar tonul acela cu care vorbise, nu îi era familiar. Cel puţin ea, nu-l mai auzise. Oftă şi se gândi iarăşi că ar fi bine ca ea să 28

greşească judecând în acel mod. Apoi se ridică şi porni cu paşi moi spre camera lui Alexandru.

Andrei mai stătu, gânditor, la fereastră încă vreun sfert de ceas, apoi aranjă patul, deschise geamurile pentru a intra aer proaspăt în casă şi se duse să-şi caute soţia. Pe Felicia o găsi în camera fiului lor. Stătea cu spatele la uşă, undeva aproape de mijlocul camerei, lângă pătuţul celui mic. El se apropie fără zgomot şi o cuprinse în braţe: „Să mă ierţi pentru asta, Felicia” zise el în şoaptă şi privind peste umărul ei stâng, văzu cum legăna în braţe un trup gingaş, mic cât o pernă şi moale precum puful ei. Îl priveau doi ochi mari, rotunzi, negri, fascinaţi de ce se întâmpla în jurul lor. Era o privire neprihănită, ce nu ascundea absolut nimic. Două ferestre către suflet, de un întuneric adânc, ce străluceau totuşi de lumina sfântă ce venea din interior. Părul îl avea la fel de închis precum ochii; obrajii plini trădau voinţa lui de a trage din sânul cald al mamei viaţa, cu atâta putere, încât pieptul său mic abia ţinea pasul cu respiraţia lui vioaie.

Văzându-se martor la o astfel de scena, o lacrimă de bucurie pură, onestă se scurse încet pe obrazul lui Andrei. Nu ştia cum să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru acel moment, aşa că veni în faţa Felicie şi o sărută încet pe frunte, aşa cum îi plăcea ei, apoi săruta mânuţele mici ale lui Alexandru şi, privind în ochii ei, spuse: „Mulţumesc, pentru tot!”.

29

IV. David Drăgănescu devenise avocat cu normă întreagă. Nu-l uitase pe Andrei şi nici întâmplarea cu ministrul M. .El, fără îndoială, ajunsese cunoscut (era cunoscut într-adevăr în Bucureşti ca avocat care nu pierde niciodată un proces) pentru că făcuse precum i se dicta de către oameni mult mai influenţi ca el. În acea zi de început de primăvară, Andrei o luă pe Felicia împreună cu Alexandru şi, cu toţii, merseră în vizită la David. Fostul coleg al lui Andrei se mutase în blocul acela cu câteva zile în urmă, în scop lucrativ.

Tată său murise cu vreo trei ani în urmă dintr-o „cauză aparte” cum se spunea în acea vreme în presă, iar David moştenise tot, fiind, în prezent, mult mai înstărit decât orice avocat obişnuit.

Soneria bâzâi scurt, de trei ori, apoi uşa se deschise cu un scârţâit prelung. Un bărbat de-o seamă cu Andrei întâmpină familia Iorga, în pragul uşii. Era înalt, cu părul destul de lung, dat pe spate. Avea un corp ce părea destul de lucrat şi braţele goale, îi părea foarte solide. Când îşi revăzu colegul de facultate, un zâmbet larg i se aşternu pe faţă: - Vai, ce surpriză plăcută! Nici nu mă puteam gândi că o să te întâlnesc tot aici, Andrei. Intraţi, vă rog! şi după ce intrară toţi trei, David şi Andrei se îmbrăţişară prieteneşte şi se salutară.

30

- Lăsaţi, nu e nevoie să vă mai descălţaţi, veniţi după mine. Trecură printr-un hol mic, ce avea pe de-o parte şi pe alta două oglinzi mari, în care te puteai aranja înainte de plecare, şi intrară într-o cameră mare, mobilată modern. Pe jos era parchet cu încălzire în pardoseală, iar în mijlocul camerei era aşezat un covoraş alb. Pe un perete întreg se întindea canapeaua din piele, pe colţ aflându-se un fotoliu.

- Luaţi loc!

- Mulţumim pentru ospitalitate, sunteţi foarte drăguţ; spuse Felicia privind în jur la tablourile agăţate pe fiecare perete. Păreau originale.

- Nici nu vă puteţi imagina cât de fericit m-aţi făcut. Pe Andrei l-am mai văzut după facultate, ne-am mai întâlnit…dar pe tine, Felicia, de foarte mulţi ani nu te mai văzusem. Eşti foarte frumoasă, permite-mi să-ţi spun.

De fel ea era ruşinoasă când auzea astfel de cuvinte, rostite de altcineva decât soţul ei. Acum se îmbujoră şi lăsă capul în jos către copilul din braţele ei.

- Andrei, avem multe de discutat noi…nici despre copil nu mi-ai spus, cum îl cheamă? Întrebă David văzându-l pe Andrei cum se

31

uita puţin trist la obiectele de artă din acea cameră, intuind acum pentru ce îl căuta prietenul său.

Abia dezlipindu-şi ochii de pe un tablou ce surprindea un om înalt, care stătea cu spatele şi privea către un răsărit de soare ce se ivea peste nişte dealuri dinaintea sa, Andrei răspunse: „Alexandru. El este Alexandru, băiatul nostru. S-a născut acum patru luni şi este perfect sănătos. E cel mai frumos băiat din lume, poţi vedea şi tu!”, încheie tânărul tată zâmbind fericit în timp ce-şi contempla fiul.

După aceste replici, cei trei s-au pornit să discute tot ce-şi mai aminteau. Au vorbit despre locurile lor de muncă, despre familiile lor (David nu îşi întemeiase încă o familie şi, în fond, era aproape singur, tatăl său fiind mort şi mama lui trăind prin sanatorii) şi despre alte nimicuri care le mişunau prin cap. David stătea în fotoliu si privea când la Felicia, când la Andrei, soţii care ţineau între ei pe micul Alexandru. Moştenitorul averii marelui afacerist, Drăgănescu, avea ochii de un albastru pătrunzător şi o privire ce simţeai că ajunge până în cele mai ascunse şi bine păzite locaşuri ale unui suflet. Feliciei îi plăcea privirea aceea, uneori simţindu-se chiar intimidată de David. Pentru ea, ca şi pentru alte femei tinere, David părea un bărbat foarte frumos, dar, mai presus de toate, carismatic. Era încă prea tânără şi inocenţa nu o părăsise, astfel că ea nu putea la momentul acela să-şi dea bine seama cine era David cu adevărat şi cât îi 32

era lui de uşor să citească în ochii cuiva toate slăbiciunile. Andrei, pe de altă parte, ştia foarte bine această latură a lui David şi o înţelegea şi pe Felicia. Îl durea sufletul când observa cât de simplu e pentru David să câştige încrederea soţiei lui. În acele momente ofta, iar tânărul Drăgănescu afişa vag un zâmbet mulţumit, din colţul gurii. Ştia deja că Andrei venise la el pentru ceva anume şi că îşi doreşte să discute singuri, doar ei doi.

Astfel că încerca, la acel moment, să vadă dacă vecinul şi prietenul său era gata să-şi lase soţia să creadă în tertipurile lui, pentru ca mai apoi să nu suspecteze posibilele lor întâlniri dese.

După vreo trei ore, ceea ce presupunea David, s-a şi întâmplat.

Alexandru plângea de foame, aşa că Felicia îl luă şi-l duse acasă. După ce plecară cei doi, Andrei mai stătu câteva minute tăcut pe canapea, apoi se ridică şi porni cu paşi hotărâţi spre David.

- Trebuie să discutăm; rosti Andrei.

- Mă aşteptam…să-ţi mai torn cafea? întrebă David şi se aplecă spre un vas în care se afla o pulbere neagră. Luă o lingura, cu vârf, şi o turnă într-o ceaşcă, în faţa prietenului său. Vru să o ia şi pe a doua, însă rămase nemişcat când veni răspunsul celui dinaintea sa: - Felicia poate că nu înţelege prea multe, dar eu înţeleg. Tu nu eşti un simplu avocat. Ai moştenit de la tatăl tău doar averea sau ai împrumutat şi cutumele?

33

Drăgănescu, în loc să fie jignit de cuvintele auzite, pentru ca era clar la ce făcea referire Andrei şi era vorba despre fapte nu tocmai lăudabile, el afişa un zâmbet înţelegător: „E vreun interogatoriu aici? Îmi pare că sunt acuzat…”

- De fapt, nu-mi trebuie nicio informaţie despre ceea ce faci dumneata. Aş vrea să ştiu ce trebuie să fac eu, în treaba asta; şi spunând acestea Andrei stătea faţă în faţă cu David, privindu-l fix, în acei ochi albaştri, adânci, cu seriozitate şi iuţime. Tânărul avocat nu se lăsă intimidat (asta era de aşteptat şi Andrei ştia bine că, dacă va încerca să-l intimideze, nu va reuşi; el se comporta în felul acela pentru a-l face să înţeleagă că este serios şi s-a gândit bine înainte, la ceea ce va urma) şi râse deodată cu poftă, după care vorbi: - Nici nu se putea mai bine, dar nu înţeleg ceva, cum de ţi-ai schimbat principiile morale? Ştii că o să fie vorba despre ceva corupţie!

- Să nu crezi că m-am schimbat, nici că mă vei putea schimba tu vreodată, nici că o să fiu „omul cuiva”; spuse Andrei accentuând ultimele cuvinte.

- Despre asta mai vorbim noi…ţine minte, patima banului corupe şi cele mai credincioase inimi. Dar să nu mai vorbim mult şi fără rost. Uite, ai aici numărul meu (şi îi întinse o carte de vizită).

34

Acum aşteaptă-mă două minute; după ce spuse asta, David merse într-o altă cameră alăturată. Andrei rămas în mijlocul încăperii, era emoţionat, aproape să transpire. Chiar dacă se străduise să nu o arate, inima îi bătea să-i iasă din piept şi mâinile îi transpirau.

Acum că fusese de acord cu această cooperare şi realiza ceea ce face cu adevărat, se întreba dacă, într-adevăr, el spusese acele cuvinte cu puţin timp în urma. Asta i se părea ciudat, că, în acea zi, pentru prima oară, era ca şi cum ar fi existat în două „euri” ale sale.

Unul bine cunoscut, tatăl iubitor şi soţ al Feliciei şi, altul, care tânjea, era dezorientat şi tot ce ştia era că dorea să aibă mai mulţi bani. David reveni cu un pachet în braţe: - Am aici câteva probe, pentru cazul la care lucrez. Ai apărut la timp. Acestea sunt probe incriminatorii, furate de la adversari. Cu ele clientul meu ar putea fi găsit vinovat, iar eu aş pierde reputaţia mea de infailibil. Ştii ca nu îmi pot permite asta… .Dispariţia lor a fost sesizată de autorităţi şi în această după-amiază, ori mâine, casa mea va fi percheziţionată. Hotărăşte-te mă ajuţi? Trebuie să fii de acord să ascunzi tu probele, în casa ta.

Andrei căzu puţin pe gânduri. Era prima dată când participa complice la un act de corupţie şi, deşi conştiinţa îi striga din străfunduri să nu

35

accepte, pentru că va intra într-un lanţ vicios ce nu se poate încheia decât într-un singur fel, tragic, el întinse mâna şi luă pachetul.

- Nu am vrut să te mint, Andrei. Aş fi putut! Dar, ţine minte, ai avut ocazia să alegi!

- Da…nu o să regret; răspunse ezitant tânărul.

- Hehe…când or veni banii…să vezi cât o să-ţi mai placă!

- Eu o să plec acum. Sper să vorbim cât mai curând; se scuză Andrei şi se îndreptă spre ieşire.

- Desigur, aşteaptă telefonul meu, te voi anunţa când va fi nevoie de probe.

Andrei îşi lua la revedere de la amicul David, se îmbrăcă şi părăsi apartamentul acela luxos pentru a se întoarce acasă, singurul loc unde mai simţea, în acel moment, că putea fi, în fine, el însuşi.

Nu trebuia decât să urce două etaje şi nu prea ar fi avut cine să-l observe, însă, până la intrarea în apartamentul său, a ascuns pachetul ca şi cum ar fi fost urmărit de agenţi de poliţie, din toate umbrele acelui hol de bloc. Problema pachetului era, bineînţeles, o mare păcăleală. David, om cu experienţă şi precaut în afaceri de acel fel, nu s-ar fi încrezut aşa, cu una, cu două în Andrei, încât să lase în mâinile lui asemenea evidenţe. Folosise acest şiretlic,

36

punându-l pe Andrei în faţa unei alegeri, pentru a-i verifica interesele adevărate şi solidaritatea faţă de el.

Intrând în apartament, Andrei se descălţă şi merse în camera de zi unde se auzeau sunetele scoase de fiul său. Acolo, Felicia se juca împreună cu Alexandru. De bucurie, copilul încercă să vorbească, scoţând sunete amuzante. Când râdea aproape că uita să mai respire. Andrei stătea în uşa camerei de oaspeţi şi privea mândru. Îşi vedea tânăra soţie, stând întinsă pe spate, în mijlocul camerei. Părul ei blond strălucea sub razele soarelui, iar mâinile-i albe îl ţineau ridicat deasupra, pe fiul lor, urmaşul său.

- Hei, uite, s-a întors tati, vezi? se adresă ea lui Alexandru. Vezi mami? E tati, hai la el! şi îl luă de mână pe cel mic, ajutându-l să păşească nostim până la tatăl său. Andrei lăsă jos pachetul şi îşi luă fiul în braţe, sărutându-l pe ambii obraji.

- Dragă, ce este aici? se adresă Felicia soţului, luând pachetul în mâini. Pachetul era destul de greu şi voluminos, împachetat în hârtie albă, legată cu sfoară. Când Andrei şi-a dat seama că a uitat să ascundă probele, se sperie. Lăsă băiatul pe fotoliu şi se repezi către Felicia:

37

- Nimic, lasă-l te rog! Nu e nimic; şi i-l luă din mâini ducându-se cu el în dormitor, unde l-a ascuns bine în sertarul său cu lucruri intime. În acel moment, Felicia rămase şocată: „De când are el secrete faţă de mine? Şi de ce ar avea, când eu nu l-am judecat niciodată pentru lucrurile mai puţin uzuale care-i fac plăcere.” Totuşi, când el se întoarse, ea încerca să uite episodul de mai devreme, spunându-şi că e trecător: „Toane!”.

- Ce ai spune să ieşim în parc? Este după-amiază, soare si destul de cald pentru copil; spuse Andrei. La auzul vorbelor, Felicia se bucură şi începu a-l pregăti pe copil de ieşire. Asta vroia să audă de la el, în după-amiaza acelei zile. Vroia să stea numai ei trei, în familie, singuri, undeva în natură. În câteva minute erau îmbrăcaţi şi porniţi la drum, pe bulevardele bucureştene aglomerate, către parcul Cişmigiu. Andrei era cel ce conducea căruţul în care era aşezat Alexandru, iar Felicia avea grijă să-i dea din când în când copilului câte un biscuite, pe care el îl rodea cu dinţişorii abia ieşiţi din gingii. Se întâmpla, însă, din când în când, ceva ce-l necăjea pe Andrei, în interiorul său. Alte dăţi când mai ieşiseră împreună vedea acelaşi lucru, dar nu-l rănea. Era astăzi ceva care-l făcea să redescopere o parte a sufletului să de care se ferise şi, în loc să încerce să se adapteze la 38

ea, preferase să o ascundă. Întâmplarea despre care vorbim se petrecea când ei treceau pe lângă magazine cu aveau afişate în vitrine haine de dama la modă, accesorii sau mobilier şi electrocasnice de ultimă generaţie.

Din simplă curiozitate, Felicia, un spirit analitic, se oprea în loc şi privea la obiectele expuse timp de câteva secunde, analizându-le forma, designul şi eventual mesajul pe care vor să-l transmită. Ea nu era femeia care să nege că şi-ar fi dorit să poarte rochia „aceea” sau „cealaltă”, însă, în niciun caz, această dorinţă nu-i provoca regret. Fericirea ei consta în lucruri spirituale, mai precis cei doi tovarăşi de drum ai săi. Andrei însă, începând din acea după-amiază, când o zărea pe Felicia astfel, privind contemplativ la vitrine, simţea o durere interioară, crezând că ea regretă imposibilitatea de a poseda acele lucruri materiale, imputându-şi că nu reuşise în viaţa lui, deşi studiile în drept i-ar fi permis, să-i ofere soţiei tot ce-şi doreşte.

Lui Andrei i s-a mai limpezit mintea când a intrat în parc împreună cu familia. Cişmigiul era minunat în acea după-amiază, aleele erau înflorite cu muguri roz, din iarba verde de pe marginile pavajului, toporaşi şi ghiocei timizi îşi ridicau coroana de flori. În centru, Cişmigiul avea un pod mic, cu formă arcuită si balustrăzi din lemn cioplit. Dedesubt, apa din lac căpăta oglindiri, precum porţile către alte lumi, din basmele folclorice, sub razele soarelui sângeriu în plin amurg. În apă se vedeau înotând mici

39

peştişori, viu coloraţi, care când se adunau în număr mare intr-un loc, când fugeau unul de altul, exact ca la un joc de-a leapşa.

Andrei stătea acolo, rezemat de balustradă, cu mâinile, puţin aplecat peste ea, privind nostalgic spre orizont, către amurg.

- Trebuie să-ţi spun ceva, Felicia. Astăzi nu am avut o zi chiar rea.

A fost, de fapt, chiar frumos. Plimbarea aceasta si momentele de azi-dimineaţă….S-a întâmplat, însă, ceva cu mine astăzi, ceva care parcă nu-i al meu.

- Am simţit şi eu, dar am evitat să-ţi vorbesc despre asta. Am sperat ca doar e o iluzie de-a mea. Ştii…femeile sunt mai prăpăstioase de fel; răspunse Felicia, pe un ton înţelegător. Ea chiar îşi dorise să fi greşit, când gândea că ceva e în neregulă cu Andrei. Probleme au zilnic, precum orice om matur. În acea zi însă, conflictul nu era unul cotidian şi ea intuia acest lucru.

- Ştii…eu am vrut doar să-ţi spun asta. Probabil, mâine, o să-mi treacă. Nu am vrut să-ţi ascund nimic şi nici să te mint. Andrei vorbi foarte senin, ca şi cum ar fi spus un adevăr de necontestat.

Era şi el frapat cum deodată putea minţi atât de uşor şi de bine şi îi ascundea Feliciei lucruri importante. Ştia bine că de terminat, nu se va termina în ziua următoare, iar despre pachet, o minţise. Cu toate că raţiunea îl ruga să-i înapoieze chiar în acea seara, pachetul, lui 40

David şi să rupă orice legătură cu el, Andrei îşi acceptă corupta dorinţă ce-l stăpânea, încercând să îşi motiveze atitudinea astfel: „Pentru ea o fac, nu o să-i spun, dar o să fie fericită, trebuie!”.

- Îţi mulţumesc pentru asta, Andrei. Am încredere în tine. Am încredere în noi, în iubirea noastră.

El avu inconştient instinctul de a strânge pumnii şi a-şi muta privirea altundeva decât la ea, la auzul acestor cuvinte, semn că îl afectau foarte tare. Se întoarse apoi către Felicia, o sărută scurt, pe buze, şi plecară împreună acasă.

Se făcuse aproape miezul nopţii. Întins în pat, privind în sus, Andrei îşi aştepta soţia pentru a stinge lumina. După ce se îngriji de copil, ea veni lângă el: - A adormit?

- Da…a şi mâncat foarte bine astăzi. I-a prins bine plimbarea. şopti Felicia.

- E bine… .

- Ce e cu tine, pari gânditor.

- Mâine demisionez!

- Ce faci?! Cum! Întrebă tulburată soţia. Cum o să ne descurcăm?

-

Nu-ţi face griji pentru asta. O să fie bine, mult mai bine, o să vezi.

41

Întoarse capul către ea. Era frumoasă Felicia. O vedea ca în primele zile când o cunoscuse. Inocentă, cu părul blond, puţin buclat. Fruntea albă îi lumina trăsăturile feminine ale feţei, evidenţiind ochii căprui. Avea buzele roşii, jucăuşe. Se apropie de ea şi-i sărută gura, mângâindu-i cu palma pulpele pline, de femeie matură. Buzele îi coborâră apoi pe gâtul fraged, după a cărui senzualitate tânjise atât de mult când era mai tânăr. În acel moment o simţea toată, a lui. O simţea vie, palpitând sub palma sa la fiecare sărutare pasionala. Vroia să ajungă la viaţa ei, să o iubească în suflet. Pentru un moment îşi dezlipi buzele de trupul ei, simţind încă sânii moi încălzindu-i blând pieptul: „te iubesc” spuse el. Atunci femeia îi prinse capul între mâini şi îi ceru dragostea.

Va urma

42

SĂ RÂDEM CU PRIETENII NOŞTRI… Mladin George/ Şerban Andrei - De ce în calendarul lui Chuck Norris se trece direct de la 31 martie la 2 aprilie?

- Nimeni nu îl păcăleşte pe Chuck Norris B-) !

Chuck Norris nu poartă ceas. El decide cât e ceasul.

Cand Chuck Norris taie ceapă, nu plânge el, ci ceapa.

Chuck Norris doarme cu perna sub pistol.

Chuck Norris a ars o dată o padure când se juca cu apa.

Chuck Norris a reuşit să numere până la infinit. De două ori.

Vă puteţi molipsi ! 

În alte ştiri, aveţi grijă la :

43

44

REDACTIE:

PROFESORI COORDONATORI:

Bianca Burlacu

Irina Costianu

Râpan Miruna

Janina Nedelcu

Târcavu Luminiţa

Cătălina Poştovei

Daniela Eftimie

Bodescu Diana

Andreea Şandru

Sandu Doina

Corina Bichiru Iulia Scorţanu Alexandra Chiricioiu Adrian Trifan George Mladin Andrei Şerban

Logo revistă: Ilie Florentin Be Smart (online) = ISSN 2286 – 2625 ISSN–L 2286 – 2625

45