The Industry Magazine, no. 1, September 2011 by BrandedCont.Net

N r. 1

SEPTEMBRIE 2011

T ra n za cT ia a n ului

Dedesubturile afacerii Ringier-Edipresse 8

T eleviziunea ca joacă

De ce e Top Gear Top Gear? 32

Est imări corec tate

Piaţa de publicitate în 2011: cât? 44

JO B D ESCRIP TION

Oamenii ăia cu monitoare mari 61

A ct ual itat e

8 | PRINT | Tranzacția anului.

11 | Advertising | Sexul vinde? Nu întot-

Ringier-Edipresse, dedesubturile afacerii

deauna

10 | Advertising | Top 10 al viralelor din

12 | DIGITAL | Linux la 20 de ani

lidează

13 | DIGITAL | Război pe iPad, între Financial Times și Apple

show‑uri

toate timpurile

11 | Advertising | GfK România introduce

eye-tracking

Tr e n d ur i

16 | PROGRAMMING | Grilele de toamnă. Atuurile televiziunilor generaliste

32 | TV | Jocuri pentru oameni mari. De ce e 46 | DIGITAL| Ce are de învățat digitalul de Top Gear Top Gear?

22| Research TV | Ratingurile verii 24 | Producţie TV | Business-uri media. Producători independenți, instrucțiuni de utilizare

la print. Vremea știrilor ca show

38 | Producţie de lung-metraj | De ce au

50 | RUBRICA DE PĂRERI | Cine e mai impor-

plecat filmele din România

tant, oul sau găina?

42 | Jurnalism| Scandalul telefoanelor interceptate din Marea Britanie

client?

51 | RUBRICA DE PĂRERI | Cui i-e frică de

28 | Advertising | Cannes Lions:

44 | PROGNOZE| Cât va fi piața de publicitate 52 | RUBRICA DE PĂRERI | Televiziunile din

#ContentNotAds

în 2011?

SUA mizează pe seriale

O A M ENI

54 | INTERVIU | De la “Dorel” la “Marți după Crăciun”. Radu Muntean: “Premiile nu pot influența industria cinematografică, pentru că ea nu există”

61 |Job Description| Art Directori. Oame-

65 | CINE, CE? | Umbra lui Soprano în seria-

nii ăia cu monitoare mari de tot

lele de la Emmy

64 | CINE, CE? | O’Reilly, inamicul public #1

65 | CINE, CE? | Obama pierde un scriitor de

58 | REVOLUŢIONARI | Cool sau util? Uneltele

64 | CINE, CE? | Michael Arrington

lui Steve Jobs

(TechCrunch) se face capitalist

Hollywood

www.theindustry.ro | office@theindustry.ro | telefon: 021 313 84 14

Redacția: Editor: Iulian Comănescu Colaboratori: Mihaela Călinoiu, Florentina Ciuvercă, Stewart Clarke, Grig Davidovitz, Chris Dziadul, Adrian Georgescu, Ada Roseti, Dorothea Ionescu-Vânău Foto: Intact Media Group, Griffon & Swans, Revista TOP GEAR, Revista Biz, Pătru Păunescu Concept editorial/conținut: Comanescu Concept grafic: Griffon & Swans Tipar: G Canale&C S.A. Tiraj: 5.000 de exemplare Powered by: Intact Media Group 4

H I G H LI G H T

Tranzacţia anului. Ringier-Edipresse, dedesubturile afacerii În piața românească de print, toată lumea vinde, cumpără, închide, restructurează, dar cu bugetele de publicitate nu se întâmplă nimic vesel. De aceea o știre ca vânzarea Edipresse-AS către Ringier România vine pe un fond de plictiseală, de “ce mai vor și ăștia”. Nu este deloc așa. Dacă ne uităm puțin mai atent la cifre ne dăm seama că e vorba de o mutare tectonică, cu atât mai mult cu cât conglomeratul Ringier-Edipresse s-ar putea să fie, în anii care urmează, nu Jupânul Revistelor, ci Mireasa Zmeului. Aflați în paginile 8-9 cine e Zmeul.

Grilele de toamnă. Atuurile televiziunilor generaliste

Bătălia “Vocea României”-“X-Factor” începe. Pro TV și Antena 1, cele două mari televizuni comerciale, propun și alte noutăți, iar Kanal D relansează cu pompă “Vrei să fii milionar”. În rest, însă, noutățile de pe piață sunt destul de puține. În locul lor, televiziunile românești propun un lucru aparent ciudat: idei recirculate. Din paginile 16-21 vă puteți da seama dacă asta e bine sau rău.

PRIMA TV

TVR 1

KANAL D

PRO TV

ANTENA 1

Jocuri pentru oameni mari. De ce e Top Gear Top Gear ? Bun, Top Gear e show-ul cu cea mai mare audiență din toată lumea. Mașinile sunt, e drept, obiecte foarte dezirabile. Dar cum se face că May, Hammond și Clarkson le plac și oamenilor fără carnet? Valorile de producție ale show-ului sunt clare. Dar, totuși, asta e destul? Răspunsurile la aceste întrebări sunt filozofice, dar clare și se găsesc în paginile 32-36.

Cool sau util? Uneltele lui Steve Jobs În timp ce produceam numărul 1 din “The Industry” a venit vestea retragerii din motive de cancer a lui Steve Jobs din poziția de CEO al Apple. Ziariștii sunt veseli când vin asemenea vești triste, fiindcă au ce scrie. Noi am fost tot triști. Ne-am gândit ce rămâne de dezbătut și am ajuns la întrebarea pe care și-o pune oricine despre produsele Apple: “Cool sau util?” Am decis să vă livrăm răspunsuri la prima mână, pentru care am apelat la o serie de utilizatori avizați autohtoni. Le puteți citi în paginile 58-61. 5

CO L ABORATORII

“The Industry” la mâna agenturilor străine Pentru numărul acesta v-am pregătit un meniu à la carte de colaboratori, din care ies la iveală o serie de agenţi ai imperialismului, care au primit în mod mișelesc de la “The Industry” însărcinări care ţin de divulgarea celor mai secrete secrete ale unor mari operaţiuni și grupuri media din afară.

CHRIS DZIADUL

Stewart Clarke

Dorothea Ionescu-Vânău

Florentina Ciuvercă

În schimb, pentru trendurile din publicitate, am trimiso la Cannes Lions pe Dorothea Ionescu-Vânău, a cărei relatare nu se poate să nu vă convingă că jurnalismul cel mai bun se face de la fața locului.

Am mai avut un subiect care trebuia abordat pe dos. Despre filmele cu buget mare făcute în România știam că nu există, mai nou. N-aveam cum să trimitem pe nimeni după ele, însă ca să dovedești că ceva nu există îți trebuie un specialist. De data asta s-a numit Florentina Ciuvercă, de la Filmreporter.ro.

Primul subiect pentru care ni s-a părut că avem nevoie de un reprezentant în afară a fost scandalul interceptărilor telefonice, care a dus pe râpă News of the World și amenință serios o parte a imperiului media al lui Rupert Murdoch.

Un alt subiect la care nu noi am fi cei mai în măsură să vorbim ar fi ultimele trenduri din “serialistica” americană, pentru care l-am solicitat pe Stewart Clarke, director editorial la TBI magazine.

Grig Davidovitz

Ada Roseti

Mihaela Călinoiu

ADRIAN GEORGESCU

32 | 54 | 58

Mai departe, de la “ceva ce nu e”, la “ceva ce e peste tot”, Grig Davidovitz, consultant și profesor de jurnalism evreu născut în România, co-CEO la RGBMedia.org, ne-a povestit ce poate importa internetul din presa scrisă.

În paginile de opinii revenim la sentimente mai bune, autohtone, poate chiar feminine. Acolo o găsiți pe Ada Roseti, director de programe pentru Europa de sudest la Discovery Networks, care se vede că fost expusă destul de multă vreme la cultura HD a rețelei.

Și, în plus, Mihaela Călinoiu, redactorșef la TV Story, care ne spune cum stă treaba cu relația dintre agențiile de media și editorial, pe și după criză.

Nu putem încheia fără să-l pomenim pe Adrian Georgescu, publicist și scriitor dar mult mai mult decât studinte, al cărui talent multilateral a fost prezent peste tot în revistă, de la psihanaliza Top Gear la interviul cu Radu Muntean și articolul despre Steve Jobs pe care le-a realizat.

A C T U A L I TATE P RI N T

Tranzacţia anului. Ringier-Edipresse, dedesubturile afacerii 8

DI GI TA L

Război pe iPad, între Financial Times şi Apple 13

A DV E RT I S I N G

Top 10 al viralelor din toate timpurile 8

T V-P R IN T

Cod de etică pentru reality show-uri 14

DI GI TA L

Linux la 20 de ani 12

Tranzacția anului

Ringier-Edipresse, dedesubturile afacerii După achiziţia Edipresse-A.S., Ringier România posedă un portofoliu de 18-20 de titluri, fără a socoti brandurile derivate. Cele două companii au o cifră de afaceri însumată de peste 103 milioane de lei (aproape 25 de milioane de euro) în 2010 şi pierderi de peste 31 de milioane (7,4 milioane de euro). Pare că noul supergrup media se va comporta ca un mamut corcit cu un aspirator de bani. Însă e evident că în astfel de tranzacţii 1+1 e departe de a face 2. Asta la capitolul cifre. Fiindcă nici la capitolul nume, Ringier + Edipresse s-ar putea să nu facă Ringier-Edipresse. Ci Axel Springer. de Iulian Comanescu ricare ar fi rezultatul acestor socoteli, principalul competitor de pe piață al noului conglomerat rămâne Sanoma România, cu o cifră de afaceri de aproape 9,26 milioane de euro și pierderi de 1,16 milioane de euro anul trecut. Burda România, al treilea clasat în ierarhia grupurilor specializate în reviste, are o cifră de afaceri de 6,06 milioane și piederi de 2,6 milioane. Conglomeratul Ringier-Edipresse e mult mai masiv decât Sanoma, în primul rând din cauza prezenței unui cotidian, “Libertatea”. Asta înseamnă, numai pentru Ringier, o cifră de afaceri de peste 19 milioane de euro și pierderi de 6,7 milioane. Iar cu asta, avem o formă a pieței de reviste care se apropie de duopol: Ringier-Edipresse versus Sanoma. După criză, acesta este aspectul de care se apropie și alte segmente media; de pildă, în piața tv joacă mai ales CME/PRO și Intact, după ce, înaintea crizei, Realitatea-Cațavencu părea a aspira la dimensiunile primilor doi clasați.

O vânzare estimată la 2,5 milioane La sumele amintite mai sus, ne-am putea aștepta la o tranzacție de multe milioane. Contactat de “The Industry”, Mihnea Vasiliu, General Managerul Ringier România, nu a putut să dezvăluie suma, însă surse avizate au avansat estimarea de 2,5 milioane de euro. Vasiliu nu a comentat nici această cifră, dar nu cash-ul aflat în joc e neapărat important. Importantă este schimbarea radicală a pieței de print. Edipresse-AS, care sub numele de RPG a creat piața de reviste moderne în România prin apariția “Avantaje” în 1995, a fost scos la vânzare după mai mulți ani de greutăți. Rezultatele pe 2010: o cifră de afaceri de 5,5 milioane de euro și pierderi de aproape 700.000. Piața de glossy de femei e al doilea cel mai bănos business de presă tipărită din România, după cotidiene; spre deosebire de acestea, e unul de inspirație occidentală pură. După lansarea “Avantaje”, aici au început să evolueze nu numai grupuri ca Ringier, ci și giganți ca Sanoma și, pentru o vreme, chiar Axel Springer, care după doi sau trei ani de tatonări a intrat într-un parteneriat minoritar/pasiv cu Edipresse, în formula Edipresse-A.S. Mai ales după 2004-2005, în piață s-au 8

implicat, mai puțin masiv, grupuri străine ca Liberis Publications sau Attica Media, dar și jucători autohtoni ca Intact, Publimedia sau Realitatea-Cațavencu. Așa se face că undeva prin 2008-2009, glossy-urile de femei se făcuseră în jur de 20 în România. Criza, care a micșorat veniturile din publicitate ale presei scrise de la mai bine de 80 de milioane de euro la aproximativ 30 de milioane, ar fi trebuit să ducă la o extincție comparabilă cu cea de pe piața cotidienelor, unde ziare ca “Gândul”, “Cotidianul” sau “Ziua” nu mai există pe hârtie. Grupurile media străine au strâns însă din dinți și au tăiat costuri pe unde au putut. Și, în loc de extincție, în vara lui 2011 a venit știrea vânzării Edipresse către Ringier. Cu alte cuvinte, oricâte semne de întrebare ridică, această tranzacție e cel mai bun lucru care se putea întâmpla pentru piața de reviste – și în general cea de print – din România. Va supraviețui business-ul nou creat exact în formula dată de Ringier + Edipresse?

Concurență și complementaritate Răspunsul e, previzibil, “nu tocmai”. Concurenți peste un deceniu în România și mari rivali în Elveția, Ringier și Edipresse au lansat reviste la rândul lor concurente. “Unica” și “Avantaje” s-au luptat între ele încă din anii ’90, în timp ce “Popcorn” și “Bravo” sunt amândouă magazine de teens. “Joy” de la Edipresse avea un corespondent din clasa pocket glossy în “Bolero” de la Ringier, dar revista a trecut în proprietatea Ringier înaintea restului, ca și “Autobild”, iar “Bolero” a fost închis. Deși la prima vedere pare că avem două portofolii simetrice, complementaritățile sunt mai multe. Mihnea Vasiliu, General Managerul noului conglomerat, comentează în primul rând similaritatea dintre două glossy-uri de femei: “După repoziționarea «Unica» din primăvară, «Unica» și «Avantaje» nu mai sunt pe aceeași piață, pentru că Unica s-a așezat într-o zonă puțin mai upmarket, mai orientată editorial spre carieră și așa mai departe.” Cu alte cuvinte, “Unica” de la Ringier s-a reașezat oarecum între “Elle”, superglossyul de la Edipresse, și “Avantaje”, de la același Edipresse. În privința celor două titluri de teens, Vasiliu a adăugat: “La «Bravo» și «Popcorn», într-adevăr, există o suprapunere, deși targetul «Popcorn» e puțin mai «bătrân», cu ghilimele, decât cel al «Bravo». Și, sigur, vom analiza implicațiile acestor suprapuneri.” Dacă Ringier-Edipresse va lua decizia de a închide ceva, în viitorul apropiat, asta nu ține neapărat de similaritățile între cele două portofolii. Ci mai degrabă de încercarea de a adapta noua structură la realitățile post-criză. Astfel de operațiuni pot avea succes. Chiar Ringier, undeva la începutul mileniului, și-a creat o poziție dominantă pe foarte promițătoarea, pe atunci, piață a ghidurilor tv, printr-un procedeu asemănător: A achiziționat un business de media autohton, din Cluj, format din “Tele Cablu” și “TV Satelit”. Peste puțin timp, avea să închidă primul titlu, care era concurent direct cu “TV

PR I NT

Ringier

Portofoliile celor doi şi poziţionările

Libertatea pentru femei

Unica

Lumea femeilor

Joy*

TV Mania**

TV Satelit** Bravo***

Auto Bild*

Edipresse

Libertatea

Avantaje

Look!

Lucru de mână

Women women women glossy, glossy, glossy, pocket (forupmarket mainstream mat mic)

Women glossy, consumer

Do it yourself

Elle Categoria

cotidian, tabloid

women, mass market

Baby Parenting

Popcorn Mass women

Ghid TV, săptămânal

Ghid TV, bilunar

Teens

Cars

Viva!

Povestea mea & Întâmplări adevărate

People (celebrity)

Social

* Titluri foste la Edipresse, deja integrate în Ringier ** Ghidurile TV sunt doar sub management Ringier, au fost vândute către Bauer în 2007 *** Bravo a fost lansat în România de Bauer la sfârşitul anilor ‘90 şi e deţinut de Ringier într-un joint venture cu Bauer. Surse: Ringier.ro, Edipresse-AS.ro. Au fost luate în considerare titlurile principale (fără branduri derivate ca Elle Decoration).

mania”, lansată în 1997, și să-și asigure dominația la capitolul ghiduri tv, devansând “PRO TV Magazin”. A cumpăra pentru a închide poate fi profitabil, atunci când obții o formă favorabilă a pieței. Iar Ringier-Edipresse ar putea realiza profit din altceva decât veniturile din tiraj și publicitate. Dar pentru a afla din ce trebuie să facem un pas înapoi, pentru a vedea un context mai larg.

Etapa pe Europa Centrală și de Est: AS-ul din Edipresse câștigă “În primul rând, Ringier România trebuie să se redreseze cu succes după ce am restructurat afacerea. În al doilea rând, (Axel) Springer are deja un parteneriat cu Edipresse și trebuie, mai întâi, să clarifice strategia viitoare a acestui joint venture.” Dăm timpul înapoi până în martie 2010, fiindcă această declarație, făcută de ultimul General Manager elvețian al Ringier România, Marius Hagger, pentru HotNews.ro, aruncă o lumină cu totul nouă asupra tranzacției RingierEdipresse. La vremea respectivă, Ringier și Axel Springer tocmai anunțaseră un joint venture pentru Europa Centrală și de Est, care reunea operațiunile Axel Springer din Polonia, Cehia și Ungaria cu cele ale Ringier din Serbia, Slovacia, Cehia și Ungaria. România era lăsată pe din afară, iar “Financial Times” scria că Ringier urma să primească o plată compensatorie de 125 de milioane de euro, dat fiind portofoliul mai bogat cu care intra în joint venture-ul în care participația avea să fie de câte 50 de procente. Ringier tocmai vânduse “Evenimentul zilei” și “Capital”, lucru care are o influență asupra cifrelor pe 2010, prezentate la începutul acestui articol. Au urmat diferite alte măsuri de criză, în acord cu restul pieței, dar și achiziții ca “Auto Bild” sau “Joy”, care au prefațat tranzacția din 2011. Astăzi, Ringier, care a fost vioara întâi a operațiunii, are o configurație mult mai atrăgătoare decât în ianuarie 2010 din punctul de vedere al Axel Springer. Iar joint venture-ul are, într-o oarecare măsură, aspectul unei vânzări sau al unei globalizări a Ringier, ca urmare a cash-ului pus pe masă de Axel Springer. Dacă acesta a pus pe masă 125 de milioane pentru patru țări, în 2010, Ringier-Edipresse România ar putea ceda 50 de procente pentru orice

sumă între 10 și 30 de milioane de euro. Asta, după ce Ringier a cheltuit, posibil, în jur de 2,5 milioane cu achiziția Edipresse. Mihnea Vasiliu, GM-ul Ringier-Edipresse, comentează: “Achiziția Edipresse nu are o legătură directă cu joint venture-ul cu Axel Springer. Acesta e posibil și probabil, dar nu e condiționat în nici un fel. Achiziția nu e un pas direct, nu face decât să îmbunătățească cifrele Ringier și, o dată cu îmbunătățirea și stabilizarea business-ului, care oricum s-a întâmplat anul ăsta, și înaintea achiziției, și joint ventureul devine mai posibil.”

Care sunt consecințele pentru restul lumii? Înapoi în România, o piață mai mică (cu mai puțini jucători) se potrivește mai bine cu veniturile diminuate la mai puțin de 50% față de 2007-2008. Cu alte cuvinte, integrarea Ringier cu Edipresse poate fi începutul unui reviriment al presei scrise din România. Chiar dacă asta înseamnă la un moment dat supraviețuirea pe un alt suport. Strategia joint venture-ului Ringier-Axel Springer e simplă și publică: 2010-2011 înseamnă integrarea operațiunilor, 2010-2013 extinderea digitală și 2013-2015, listarea la bursă. Iar revistele au mult mai multe afinități cu idei contemporane precum versiuni de iPad sau branduri transmedia decât bătrânele cotidiene politice. Dar viitorul nu e, încă, foarte clar. Mihnea Vasiliu are așteptări mult mai modeste și mai precise de la tranzacția cu Edipresse: “În primul rând, îmbunătățirea și consolidarea rezultatelor bune pe care le-am avut și înaintea integrării. Și mai aștept monetizarea faptului că avem o poziție importantă pe piața revistelor de femei, lucru care evident ne generează anumite sinergii în vânzări și marketing.” Pentru asta ar trebui ca lucrurile să înceapă să aducă, oarecum, cu ceea ce a fost odată în presa scrisă. Dar primele motive de optimism au început să apară, iar oameni ca George Soros au demonstrat că piețele sunt influențate decisiv de comportamentul (optimismul sau pesimismul) actorilor.

ADVERTISING

Top 10 al viralelor din toate timpurile evista Advertising Age a publicat un clasament al celor mai populare reclame video, după numărul de vizualizări. Compania care a realizat măsurătoarea, Visible Measures, a folosit un algoritm numit True Reach. Acesta cuantifică audiența totală a unei campanii virale, luând în calcul variantele originale, dar și variante, spoof-uri sau parodii. În acest top, “campionul” este unul surprinzător. Liderul all time al viralelor este unul neașteptat, având în vedere că toate cele peste 120 videoclipuri din serie sunt variațiuni ale aceleiași teme: președintele Blendtec, Tom Dickson, distruge un obiect – o cutie de chibrituri, o minge de golf, un telefon mobil, un notebook, un cristal de zirconiu - în blenderul său, întrebându-se de fiecare dată, pe fondului aceleiași melodii ușor kitsch, dacă

3. Old Spice, “Responses” – 80.592.555 vizualizări

7. Pepsi, “Gladiator” – 52.931.154 vizualizări

Campania “The Man Your Man Could Smell Like” (poziţia 9)

Vedetele din acest clip au făcut ca acesta să fie foarte

a fost continuată de una în care personajul principal le

urmărit şi la şapte ani după lansare

răspunde fanilor în filmuleţe postate pe YouTube

4. Volkswagen, “The Force” – 58.537.201 vizualizări

8. Old Spice, “Odor Blocker” – 52.465.193 vizualizări

Un puşti costumat în personajul arhetipal al răului convin-

Comediantul şi fostul jucător de fotbal american Terry

ge un automobil să i se supună

Crews a apărut în 16 reclame la acest produs

1. Blendtec, “Will it blend?” – 173.200.818 vizualizări

5. DC Shoes, “Gymkhana Project” – 57.868.629 vizualizări

9. Old Spice, “The Man Your Man Could Smell Like” –

Un CEO cu vocaţie actoricească demonstrează că produsul

O maşină de curse trece prin nişte situaţii incredibile, într-o

51.048.338 vizualizări

său poate fărâma orice

filmare superbă

Campania interactivă cu cea mai rapidă creştere

2. Evian, “Live young” – 158.185.452 vizualizări

6. Microsoft, “Xbox Project Natal” – 53.871.614 vizualizări

10. Doritos, “Crash The Super Bowl 2010” – 47.267.865 v.

Lansat iniţial pe Internet, filmuleţul s-a dovedit atât de

Membrii unei familii interacţionează cu realitatea virtuală

În 2007, Doritos a lansat o campanie pentru a permite

popular, încât a fost transformat în clip de televiziune

în moduri diferite

consumatorilor să-şi creeze propria reclamă

“Will it blend?”. Bineînțeles, aparatul electrocasnic învinge mereu. În afara acestei serii, demarate în 2006, numai campania “Live Young” pentru Evian a mai depășit 100 de milioane de vizualizări. Bebelușii pe rotile, care au “venit pe lume” în iulie 2009, strâng săptămânal 1,1 milioane de vizualizări (față de 700.000 ale Blendtec), deci vor deveni lideri, probabil, anul viitor. Trei campanii diferite pentru “Old Spice” se află în această ierarhie, inclusiv spectaculoa-

sa “The Man Your Man Could Smell Like”, din februarie 2010, în care actorul Isaiah Mustafa este filmat într-un secvență neîntreruptă, editată ingenios, trecând din baia sa pe un iaht, pentru a încheia victorios campania de seducție pe un cal. Reclama din 2011 la VW cu “Darth Vader junior” (locul 4) urcă puternic, obținând 40 de milioane de vizualizări în numai trei săptămâni. Singurul viral “preistoric”, adică scos pe piață înaintea apariției YouTube, din

februarie 2005, este cunoscutul spot “Gladiator”, pentru Pepsi, cu Britney Spears, Pink, Beyoncé și Enrique Iglesias. Cel mai lung, de 7 minute și jumătate, este clipul publicitar realizat pentru compania DC Shoes, în care, pilotul de raliuri american Ken Block (totodată, coproprietar al companiei) face o demonstrație de pilotaj la volanul unei mașini Subaru Impreza.

A D V E RTI SI NG

GfK România introduce Eye Tracker istemul, prezentat la Marketing Research 2011, te ajută să înțelegi ce se află în mintea cumpărătorului, să vezi prin ochii lui, stabilind cu precizie la ce se uită acesta și ce îl interesează din ceea ce vede. Eye Tracker este format din ochelari de plastic care susțin două camere mici de luat vederi - prima scanează ochiul, îi înregistrează mișcările, urmărind ceea ce subiectul privește, ca răspuns la diferiți stimuli; a doua filmează spațiul din fața subiectului analizat. Semnalul de la ambele camere este apoi transmis prin computer, înregistrările sunt suprapuse și, cu ajutorul unui software special, informațiile sunt decodate și analizate. Eye Tracker înregistrează toate acțiunile ce formează experiența cumpărătorului în interiorul magazinului. Astfel se pot defini, de exemplu: rute preferate de cumpărare și comportamente tipice, efectele promoțiilor și în ce măsură reușesc să oprească cumpărătorul și „valoarea”

OCHELARI TOBII PENTRU EYE TRACKING

OCHELARII SUNT ATAŞAŢI LA UN DISPOZITIV CARE ÎNREGISTREAZĂ VIDEO, AUDIO, MIŞCĂRILE OCHIULUI ŞI AJUTĂ LA CALIBRAREA ÎN FUNCŢIE DE CLIENT

CAMERĂ

SENZOR PENTRU COMUNICAREA CU MARKERELE DE INFRAROŞU DE PE PRODUSE SENZOR PENTRU MIŞCĂRILE OCHIULUI MICROFON, CARE POATE ÎNREGISTRA COMENTARIILE CUMPĂRĂTORULUI

diferitelor poziții în sistemul așezării la raft. Poate fi descris fiecare pas al deciziei de cumpărare, surprinzând primul moment al adevărului: ce a fost atins, ce a fost mirosit, ce a fost doar privit și pentru cât timp și, poate cel mai important, ce nu a fost privit deloc. Aplicațiile sistemului în studiul

comportamentului cumpărătorului pot fi de la testarea site-urilor astfel încât să fie îmbunătățit usability-ul, la testarea elementelor de comunicare (de exemplu, atunci cand se vrea alegerea celui mai potrivit dintre mai mulți stimuli pentru atragerea atenției cumpărătorului), la testarea de ambalaj astfel încât acesta să aibă

un impact cât mai mare la raft, până la marketingul la punctul de vânzare, unde poate fi folosit la găsirea de date care să ajute la organizarea mai bună a spațiului de la raft, la aflarea punctelor „fierbinți”, a pârghiilor de activare cu adevărat eficiente.

Sexul vinde? Nu întotdeauna a începutul lunii august, fotografii în care apăreau un pilot și o stewardesă ai companiei Cathay Pacific angajați într-un act sexual, în timp ce se aflau la bordul unui avion, au apărut pe Internet. Reacțiile au urmat în toată lumea, de la cele mai hazlii (de pildă, “Iată de ce cabinei de comandă i se spune cockpit!”), până la unele care trădau o îngrijorare serioasă față de seriozitatea personalului respectivei companii. Deși respectivii au fost concediați și purtătorii de cuvânt ai Cathay Pacific au precizat că respectivele imagini nu fuseseră făcute în timpul unui zbor, impactul negativ a fost atât de mare, încât compania aeriană a trebuit să amâne demararea unei campanii publicitare, pro-

gramată inițial pentru luna septembrie. De ce? Sloganul acesteia urma să fie “Fă cunoștință cu echipa care face mai mult decât i se cere pentru ca tu să te simți special”.

DIGITAL

Linux la 20 de ani drept, fanii maniaci, care prezic dispariția de pe piață a Windowsului și generalizarea Linuxului pe calculatoarele personale (laptop și desktop) par de la o vreme cam pisălogi și în același timp visători. Cu toate eforturile unor echipe precum aceea de la Ubuntu sau cea de la Red Hat, la jumătatea lui 2011, sistemul de operare anunțat de Linus Torvalds pe 25 august 1991 nu rula pe mai mult de 2� din calculatoarele de acest tip, față de 68� Windows și 7�, Mac OS X. Ar putea părea că tot zgomotul din jurul lui e nefondat. Și totuși: nu numai calculatoarele sunt calculatoare, ca să spunem așa. Cam inutil pe laptopuri și desktopuri, Linuxul câștigă aproape în toate celelalte domenii, de la supercomputere și mainframe-uri, la bancomate și GPS-uri.

Cum se câştigă bani cu ceva gratis Pare ciudat că un sistem de operare gratuit, ca Linuxul, poate aduce bani cuiva. Totuşi, pe baza lui se pot pune la punct nenumărate scheme de monetizare. Cinci din cele mai răspândite sunt următoarele: • Distribuţii comerciale: pachete formate din sistemul de operare şi programe cu diferite scopuri, puse la punct şi actualizate permanent de companii ca Red Hat sau Novel (SUSE). • Donaţii: fundaţii precum Canonical, cea care gestionează populara versiune Ubuntu, au bugete importante obţinute (şi) de la fanii distribuţiei. • Reţelistică: configurarea serverelor de web sau de reţea locală (Samba), soluţiile de mail şi back-up, întreţinerea acestora sunt pâinea cea de toate zilele a multor companii de IT. • Web Hosting: şase din cele mai bune zece companii de găzduire de Web rulau Linux la începutul lui 2010. • În ultimă instanţă, aproape orice afacere de internet, dar şi orice companie care posedă o reţea de calculatoare câştigă bani din Linux, fiindcă acesta e soluţia cea mai ieftină şi solidă pentru aşa ceva.

D I G I TA L

Război pe iPad, între Financial Times şi Apple ersiunea de iPad a cotidianului “Financial Times” a fost retrasă de Apple din al său App Store în ultimele zile ale lui august, din cauză că nu permitea plățile legate de utilizare prin intermediul magazinului de aplicații, ci le realiza independent. FT pentru iPad este numai una din aplicațiile celebre care nu se mai găsesc pe App Store-ul iPad, teoretic singurul care face posibilă instalarea unor programe pe tableta lansată de Steve Jobs. În joc este comisionul de 30� pe care Apple îl percepe la tranzacțiile care au loc prin intermediul App Store, mai mare de exemplu decât cele 10 procente pe care Google le reține pe Android Market, concurentul magazinului virtual Apple. Pe lângă “Financial Times”, au mai refuzat să se conformeze politicii Apple, în primul pas, și lucruri precum Google Books, care au dispărut la un moment dat cu totul din app store, pentru a reveni totuși ulterior. Conform Paidcontent.org, NY Times, Rhapsody sau Kindle s-au conformat regulilor Apple, ca și WSJ, care însă a furnizat site-ului menționat un comentariu interesant: “Suntem în continuare îngrijorați că sistemul de plăți Apple va însemna o experiență nu prea plăcută pentru utilizatorii noștri, care nu vor putea să-și gestioneze contul de Wall Street Journal în mod direct.” Disputa Apple cu Financial Times nu este deci una izolată, ci reflectă transformarea modelelor de afaceri aduse de migrația către internet. Dincolo de concurența pe care o face suporturilor clasice ca hârtia, online-ul înseamnă și apariția unor jucători care propun noi tipuri de distribuție, tentante pentru public, dar oneroase pentru

FT oferă un bookmark care se comportă ca o aplicaţie descărcată din App Store

proprietarii conținutului. Aceștia se zbat oricum în greutăți și va trebui să diminueze resursele (inclusiv umane) investite în propriile produse, cu o modificare corespunzătoare a calității. Discuția despre cele 30 de procente și tipul de subscripție nu e singura care duce la eliminarea unor aplicații din App Store. VLC, un program de vizionare video foarte popular a fost scos din magazinul virtual din cauza unor probleme legate de copyright. “Financial Times” a găsit o cale de a ocoli

restricția apple propunând cititorilor accesarea unei noi versiuni a aplicației proprii direct prin browserul iPad-ului, Safari. Pornind de la app.ft.com se poate crea un bookmark într-unul din desktop-urile iPad-ului, care poate fi optimizat așa încât să se comporte exact ca o aplicație descărcată din App Store.

Extensie “+1” pe Chrome a puțină vreme de la lansarea rețelei sociale Google+ în tandem cu butonul “+1”, Google pune la dispoziția utilizatorilor browserului său, Chrome, o extensie care permite marcarea tuturor site-urilor, indiferent de prezența sau nu a butonului menționat pe ele. Relativ tânăr pentru un browser, adică lansat în 2008, Chrome avea în iulie 2011 o cotă de piață de 16,8 la sută, conform Wikipedia, ceea ce înseamnă a treia poziție după Internet Explorer și Mozilla Firefox. Primul efect al acestui gen de acțiune îl reprezintă lista de site-uri marcate cu “+1”, pe care utilizatorul o poate face publică sau păstra pentru el. Însă Google obține la rândul lui date din această activitate, iar acestea pot fi folosite în diferite tipuri de cercetare sau chiar ca modalitate de modificare a

Google Chrome are şi el un magazin de aplicaţii la Chrome.Google.com/Webstore

ierarhiilor de rezultate ale căutărilor. Tech Crunch, unul din site-urile care au anunțat știrea, își exprimă și îngrijorări referitoare la datele personale, pentru că subliniază un pasaj din descrierea oferită de Google ex-

tensiei, care spune că toate site-urile vizitate de utilizatorul acesteia vor fi trimise Google. Adică inclusiv cele nemarcate prin “+1”.

T V-PRINT

Ce vrea Intact Publishing: digital, nişe noi, pieţe externe ruparea brandurilor de print ale Intact într-un singur business va fi urmată de investiții în digital și studierea unor noi nișe, a declarat pentru “The Industry” Dan Matiescu, CFO Intact Media Group și proaspăt coordonator al Intact Publishing, compania anunțată de Intact la începutul lunii septembrie, care grupează “Jurnalul

Național”, “Săptămâna financiară”, Fin.ro, “Felicia”, “Good Food”, “Top Gear” și “Focus”. “Pe lângă evidentul beneficiu la nivel operațional, gruparea atâtor branduri valoroase va contribui la evoluția acestora și din punct de vedere al conținutului”, a spus Matiescu. “Vom acorda o mare atenție dezvoltării acestor titluri online și vom lua în considerare acoperirea mai temeinică a nișelor importante, prin eventuale lansări de noi publicații.” Intact Publishing va studia și posibilitatea lansărilor în noi piețe. “Vizăm o expansiune în alte teritorii, așa cum am făcut-o deja prin lansarea revistei «BBC

Dan Matiescu, coordonatorul Intact Publishing, este şi Chief Financial Officerul Intact Media Group, compania care

Science Focus»”, a precizat Matiescu. Dan Matiescu este coordonatorul operațional al Comitetului Director care va conduce Intact Publishing. Din Comitet fac parte directorii publicațiilor Intact, adică Marius Tucă, Ștefan Barbato și Gabriela Firea. “Gazeta Sporturilor” rămâne un business separat al Intact.

reuneşte toate operaţiunile Intact

Cod de etică pentru reality show-uri oartea unui personaj din realityshow-ul de succes “The Real Housewives of Beverly Hills” a readus în discuție un posibil cod etic al producătorilor acestui gen. Russel Armstrong, soțul uneia dintre vedetele show-ului, s-a sinucis chiar înainte de lansarea noului sezon. Ultimele episoade difuzate arată degradarea relațiilor cu soția și episoadele lui depresive. Canalul a decis să difuzeze noul sezon în care Russel este personaj, adăugând un episod în care celelalte personaje pot să își exprime sentimentele în legătură cu decesul lui. Mai mulți comentatori au creionat regulile de bună purtare pe care ar trebui să le respecte producătorii de reality pentru ca întâmplări de acest fel să fie evitate: consiliere psihologică după filmari, contractele între concurenți/personaje și producători să fie publice, interzicerea alcoolului în timpul filmărilor, odihnă suficientă pentru personaje, servicii medicale în timpul filmărilor, editarea materialului într-o manieră cinstită, astfel încât să nu se creeze pierderi de reputație și selectarea unor subiecți care sunt sănătoși psihic. Desigur, dacă aceste reguli s-ar aplica, industria de reality-show-uri ar trebui să își reinventeze metodele. The Real Housewives of Beverly Hills se difuzează pe reţeaua de cablu Bravo din SUA 14

T R E N D U R I P r o gra m m ing

Grilele de toamnă. Atuurile televiziunilor generaliste

T V

Ratingurile verii 22

A dvertising

Cannes Lions: #ContentNotAds 28

Jocuri pentru oameni mari. De ce e Top Gear Top Gear? 32

R esear c h

T V

P r o gn o z e

Cât va fi piaţa de publicitate în 2011? 44

DI GI TA L

Ce are de învăţat digitalul de la print. Vremea ştirilor ca show 44

Program min g

Grile le de toam nă

de IULIAN COMANESCU

Pr og r a m m i ng

cum câțiva ani, un director de programe dintr-o televiziune românească scotea pe gură un porumbel gen “lansare treptată de grilă”, pentru a încerca să explice presei de ce emisiunile vor fi aduse pe post pe rând, contrar strategiei oricărei televiziuni serioase dintr-o piață civilizată, care presupune bombardamente cu noutăți la începutul sezoanelor. De fapt, era vorba de întârzieri, decoruri care nu erau gata și improvizație. După ratingurile-record atinse de Pro TV cu “Românii au talent” în primăvară, lucrurile s-au schimbat. Se știe că Antena 1 a ripostat achiziționând “X Factor”, după care Pro TV a plusat cu un format foarte asemănător cu acesta, “Voice of…”, denumit “Vocea României” la noi. Și, în fine, Antena 1 a anunțat “Idols”, formatul care s-a numit “Pop Idol” și “American Idol” în Marea Britanie și SUA. Desigur, puțină lume avizată s-ar fi așteptat ca toate cele patru mari formate, care presupun costuri de ordinul milioanelor pe sezon, să intre pe post în același timp. Așa se face că în momentul de față știm că “Românii au talent” se întoarce, iar “Idols” debutează, de-abia în primăvară. Cu alte cuvinte, în aceste zile încep “X Factor” și “Vocea României”. Dat fiind meciul care se anunță între primele două clasate din topul televiziunilor, Pro TV și Antena 1, informațiile au fost date presei cu țârâita. La începutul lui septembrie, când redactam acest articol, ziua și ora de difuzare ale celor două formate nu erau încă publice. Televiziunile generaliste, despre care vom vorbi în articolul de față, făcuseră însă o serie de anunțuri din care se desprindea și un simptom aparent curios: ideile recirculate. Prima idee de acest tip este reinventarea pe Kanal D a lui “Vrei să fii miliardar”, tot cu Virgil Ianțu, dar denominat la “milionar”. Tot Kanal D a fost cel care a rămas fără “Noră pentru mamă”, care a redebutat cu succes la Antena 1, sub numele de “Mireasă pentru fiul meu” și cu același producător. Dar, în schimb, a primit de la B1, care a renunțat la o parte din studiouri din motive de costuri, “Can Can TV”. Pe care l-a mutat din access, intervalul dinaintea prime-time-ului, în late night, adică după acesta. Deși avea în buzunar două talent show-uri majore și un cooking game show nou, Pro TV a păstrat pentru acest sezon longevivul și popularul “Dansez pentru tine”, în

timp ce un serial nou anunțat, “Pariu cu viața”, are similitudini cu mai vechiul “Cu un pas înainte”. Dar și premise interesante, așa cum se va vedea mai jos. În ce privește TVR 1, acesta rămâne cu o bucată de Divertis, sub numele de Distractis, disponibilă fiindcă Pro TV nu a mai avut nevoie de ea. Cealaltă noutate este un deja lansat serial corean, care vine după alte seriale asemănătoare și căruia i se adaugă și ceva fotbal, dar nu la proporțiile din sezoanele trecute. În fine, Prima TV are cea mai conservatoare grilă, cu show-uri cunoscute ca “Miss fata de la țară” sau “Cireașa de pe tort”. A plecat fantezia din televiziunea din România? Mai degrabă, cele care s-au dus sunt bugetele de altădată. Ideile reînviate și formatele vechi, păstrate pe post, sunt decizii raționale într-o piață de publicitate despre care se poate spune cel mult că nu s-a prăbușit ca la presa scrisă. În plus, formatele reinventate pot fi executate cu mai multă precizie într-un peisaj în care s-au văzut destule încropeli cu pretenții de originalitate, copii “ilegale” ale unor show-uri celebre și mese cu moderatori proptiți cu orele în studio, ca să umple spații de emisie vacante. Un prim simptom că e așa l-a dat chiar Virgil Ianțu, cu premiera “Milionarului”. Kanal D, o televiziune de locul al cincilea, a obținut un frumos loc al III-lea cu premiera din 24 august, pe publicul urban, și performanțe foarte bune pe publicul comercial. În fine, ultimul element comun pentru grilele celor cinci televiziuni generaliste discutate în articolul de față e miza mult mai mică pe fotbal. Investiția de peste 100 de milioane (cu TVA) făcută în urmă cu câțiva ani de Antena 1 și RCS-RDS pentru campionatul național s-a dovedit mai puțin rentabilă. O bună parte din meciurile din cele trei campionate naționale din perioada 2011-2014 au fost cumpărate în primăvară la solduri de RCS-RDS, pentru televizunile specializate. Ceea ce înseamnă că fotbal intern vor mai avea doar Antena 1 și TVR , dintre generaliști. În rest, fotbalul pare a fi destinat pay TV-ului, deși în momentul de față marii furnizori de semnal încearcă și să facă diferența unii față de alții cu el. E momentul să luăm în considerare informații specifice pentru grila fiecărui post, în ordinea inversă ratingurilor medii ale posturilor.

Program min g

“Legendele palatului” continuă

TVR 1 Andreea Raicu face un format autohton, “Miss Fata de la ţară”

PRIMA TV reality-uri internaŢionale, dar și românești În lipsa unor producții noi la Prima TV, ne putem întreba care-s atuurile producțiilor păstrate. “Cireașa de pe tort” e unul din puținele reality show-uri curate, din care bârfa și sexul lipsesc aproape cu desăvârșire. Are două premii de la cititorii TV mania și intră în top 20 producții de entertainment din România. “Miss fata de la țară” cu Andreea Raicu are o savoare autohton-originală, fiindcă ideea internațională de concurs de frumusețe e deturnată către fetele din mediul rural, așa cum se zice și-n nume. “Schimb de mame” e un joc ușor de rezumat la cuvintele din titlu și care poate tenta pe oricine, oriunde, iar “Cârcotașii”, “Mondenii” și “Trăsniții” au fiecare fanii lor. Prima TV e deținută, ca și Kiss TV, de singurul mare grup de media european prezent pe piața românească, anume ProSiebenSat.1. E destul de clar că gigantul de origine germană nu are interesul să tureze în momentul de față motoarele la maximum, pe piața românească, și e mulțumit cu un loc 7-8 pe piață. Pierderile de aproape 15 milioane de euro în 2010 pot fi o explicație pentru lipsa programelor noi.

întrecerea (core)anilor Televiziunea publică nu își comunicase noua grilă, integral, până la închiderea ediției “The Industry”. Se confirmase însă știrea semnării contractului cu “Distractis”, fiindcă pe Pro TV au rămas numai Toni Grecu și partenerii săi de la “Serviciul Român de Comedie”. “Jurnalul Național” relata pe 31 august că show-ul Distractis va fi programat duminica, de la ora consacrată a Divertis, 21:00. Silviu Petcu spunea că emisiunea urma să înceapă în octombrie. TVR 1 programase deja, de la sfârșitul lui iulie, o nouă serie din “Legendele palatului”, necostisitorul serial corean care a depășit 4 puncte de rating în acces. Noua serie se ocupă de un cetățean pe nume Lim Sang-ok, de profesie negustor. În rest, e foarte probabilă păstrarea în grilă a două showuri mari, “În Trecerea anilor” și “O dată-n viață”. E vorba de un format internațional, în care Mircea Radu și-a încercat și mâna de producător și care oscilează în jurul a 2-3 puncte, și o creație originală a TVR, semnată de veteranul Titus Munteanu, care depășește 5 puncte. Locul al șaselea pe care s-a situat TVR 1 în topurile verii e oarecum lucrul la care ne putem aștepta în lipsa unui pachet mare de fotbal, care propulsa în anii trecuți primul post al televiziunii publice pe primele locuri, pe durata meciurilor. Cum sportul îngroșa destul de tare pierderile instituției publice, primul post al acesteia pare a fi sortit unei poziții mai retrase pe piață, asemănător PBS-ului din sistemul media american. Televiziunea privată s-a dezvoltat prea tare, iar TVR are probleme mult prea mari pentru ca primul ei post să revină/ajungă la statutul de lider și trend setter al marilor televiziuni publice europene din clasa BBC sau ARD. În lipsa unei astfel de instituții dominante, și în România televiziunile de știri au prins viteză, suplinind grosso modo nevoia de informare politică. Toate aceste considerații au din păcate prea puțină legătură cu ceea ce se discută public în legătură cu TVR. Oameni de factura unui Andi Lăzescu sau a unui Dan Radu, cei cu strategiile noi, ar trebui în orice caz lăsați să își facă treaba.

Pr og r a m m i ng

Oamenii cu conţinutul “The Industry” a identificat o serie de oameni-cheie în mecanismele care contribuie la schimbările din programele televiziunilor româneşti, în această toamnă şi nu numai. Lista, nu tocmai completă fiindcă unele din televiziuni au evitat să răspundă unora dintre întrebările puse de “The Industry”, e prezentată mai jos alfabetic. CLARA BOMBOE – directorul de programe al Kanal D, a făcut schimbările de grilă descrise în cuprinsul articolului GIULIANO DOMAN/Family Film – producător de seriale şi film, responsabil cu succesul “Narcisei sălbatice” ADELA HARNAGEA/Direct Target – producător cu experienţă, a gestionat formate ca “Big Brother”. În acest sezon face “Câştigi în 60 de secunde”, cu Dan Negru, la Antena 1. Detalii în pagina 24 a acestui număr Bogdan Nicolescu şi Marian Ene/ Zucchero Media – producătorii lui “Vrei să fii milionar” de pe Kanal D, au în portofoliu şi lucuri ca “Mondenii” (Prima TV) sau “Ochiul soacrei” (Antena 1) SERGIO LAZAROV – regizor, are greaua sarcină a challengerului cu “X Factor”, formatul creat de Simon Cowell pe care îl gestionează la Antena 1 ANDI LĂZESCU – preşedintele-director general al TVR, are de suportat presiunile tipice acestei funcţii şi de scos serviciul public din poziţia dificilă în care se găseşte Dana Mladin – produce în Antena 1 “Plasa de stele”. Are un CV bogat, care merge până la “Surprize, surprize” Peter MarsChall/Paprika Latino – producător independent, formate ca “Schimb de mame” sau “Cireaşa de pe tort” de pe Prima TV. Detalii în pagina 26 a numărului de faţă Dan Radu – director de producţie editorială şi programe la TVR, răspunde de numeroasele schimbări de conţinut pe care instituţia le face, inclusiv pe posturi ca TVR Info sau TVR 2 Fatih Salis – directorul de producţie al Kanal D, implicat în conţinutul unor formate ca “Paparazzi”, “Te vreau lângă mine” sau “Can Can TV”. Mona Segal – cel mai cunoscut producător din Pro TV, autoarea succesului “Românii au talent”. Supervizează majoritatea formatelor de entertainment importante ale postului, încă de la lansare Monica Şenchiu/Media Factory – producător independent, a creat pentru Prima TV “Miss fata de la ţară”. Detalii în pagina 27 a numărului de faţă.

Virgil Ianţu revine la Kanal D, cu “Vrei să fii milionar”

KANAL D Balcani și milioane Dacă alăturarea dintre seriale turcești și “Vrei să fii milionar” din prime-time-ul Kanal D pare curioasă, atunci ne putem liniști cu ideea că “Kim bir milyon ister?”, varianta turcească a show-ului, e programată pe Star TV, o televiziune din Turcia care aparține tot Dogan. Actuala variantă românească de pe Kanal D, care a mers bine la prima ediție, e realizată de Zucchero, o casă de producție autohtonă, cu portofoliu consistent. Pe lângă deja pomenitul “Can Can TV”, care e la concurență cu “Showul păcătos” al Antenei 1 seara târziu, Kanal D și-a propus pentru această toamnă două reality-show-uri noi. “Mame din întâmplare” se ocupă de o problemă destul de frecventă în România, mamele minore și gradul de acceptare pe care societatea îl are pentru ele. Cel de-al doilea se numește “Găsește-mi familia” și e un format internațional, difuzat în 18 țări, cu o vagă asemănare cu unele cazuri din “Surprize, surprize”, când membri ai unor familii despărțiți de multă vreme erau reuniți. În rest, “Drept la țintă” al lui Mădălin Ionescu își va păstra locul de la ora 16:45, iar Gabriela Cristea, rămasă fără “Noră pentru mamă”, a primit un format de ora 10. Altminteri, Kanal D nu face nici un secret din accentul pus pe prime-time, normal pentru o piață în care GRPurile de vânzare sunt substanțial mai multe decât cele pe care doresc să le cumpere advertiserii. Cu o Prima TV mai puțin activă în ultimele sezoane, televiziunea turcilor e un fel de cui al lui Pepelea al pieței media românești. ADN-ul balcanic al postului predispune televiziunea fondată de turci la o politică de programe interesantă. Printr-o schimbare de proprietate sau o alianță pentru vânzările de publicitate, Kanal D poate înclina balanța puternic spre unul sau altul dintre marii jucători. 19

Program min g

Unul din vizualele campaniei de la “X Factor”, cu Mihai Morar, Paula Seling şi Adi Sînă

ANTENA 1 mai toate genurile cu “show” la coadă Declarativ, Antena 1 dorește în grilă un mix de game show, reality-show, talent show și candid camera. Marea miză din acest sezon e cunoscută și se numește X Factor. Dincolo de jurații Paula Seling, Mihai Morar și Adrian Sînă și de intrarea lui Răzvan și Dani de la “Neața” în prime-time ca prezentatori ai formatului, numele care trebuie pomenit e al lui Sergio Lazarov. Fiul lui Valeriu Lazarov e responsabil de direcția artistică a formatului creat de firma lui Simon Cowell, Syco TV. Din punctul de

vedere al vânzărilor din publicitate, există un parteneriat cu Orange România. Postul din Băneasa a mai luat decizia firească de a continua “Narcisa sălbatică”, cel mai vizionat serial din România în lunile mai și iunie. Noua serie se numește “Narcisa – Iubiri nelegiuite” și i se datorează lui Giuliano Doman, cu participarea lui Gabriel Corrado în chip de coordonator al echipei de scenariști. Pentru “Narcisă”, Antena 1 a avut și o lansare la cinematograf. Antena 1 mai mizează pe deja menționata “Mireasă pentru fiul meu”, producție Sinevisyon și New Films, cu Mirela Boureanu Vaida, venită dinspre Kanal D, unde se numea “Noră pentru mamă”. Rămân în grilă show-uri cu evoluție bună precum “Câștigi în 60 de secunde” realizat de Direct Target, “Plasa de stele” și “În puii mei”. Accessul și late night-ul rămân cele cunoscute, cu Simona Gherghe și Dan Capatos. Antena 1 are o grilă foarte diversă și o emisiune-fanion. Este de văzut cum se vor concretiza aspirațiile de leadership.

Pr og r a m m i ng

Platoul de la “Vocea României”, cu Marius Moga, Smiley, Loredana Groza şi Horia Brenciu

PRO TV râde, cântă și boxează Comparativ, grila Pro TV e mai concentrată în jurul unei idei, aceea de entertainment muzical. Cu privire la “Vocea României”, se știu jurații: Loredana Groza, Marius Moga, Horia Brenciu și Smiley. Pro TV a oferit presei și poze cu decorul, desigur identic cu cel al originalului olandez. Postul anunțase și cumpărarea “MasterChef”, un cooking game show de top și foarte longeviv lansat în 1990 de BBC, dar interesant e faptul că acest format intră din primăvară. În grilă a revenit în schimb vechiul și încă popularul “Dansez pentru tine”, care e atât de aproape, conceptual, de Vocea României cât poate fi dansul de muzică. Serialul care ia locul mai puțin popularei “Moșteniri” se leagă și el de același lucru. E vorba de “Pariu cu viața”, un serial muzical. Cu alte cuvinte, de o producție asemănătoare cu “Britannia High” (UK), sau “Glee” (SUA), a cărei acțiune se petrece de regulă într-o școală de talente. Pro TV a mai încercat ceva asemănător în urmă cu câțiva ani, prin “Cu un pas înainte”, dar interesant e că de astă dată vedetele născute de “Vocea României” sau “Românii au talent” și-ar putea găsi locul în distribuția serialului. Sportul pe care Pro TV punea accent în anii trecuți este prezent și el în grilă, chiar dacă în proporție mai mică, prin ceva fotbal și două meciuri de box importante, Vitali Klitschko-T. Adamek și Floyd Mayweather-Victor Ortiz. Pro TV pare a aplica, prin urmare, aceeași strategie din anii trecuți, a unei grile construite economicos, din producții plasate strategic.

Cine câștigă?

Din lunga enumerare de mai sus reiese că marile investiții în programe s-au făcut la cele două televiziuni comerciale importante. În afara lor, singurul post care a încercat mai multe soluții noi a fost Kanal D. Desigur că în momentul de față profesioniștii, dar și publicul mare, așteaptă cu interes rezultatul meciului dintre PRO TV și Antena 1 sau, mai specific, dintre “Vocea României” și “X Factor”. Din acest punct de vedere, pronosticurile sunt nu doar riscante, ci și interpretabile. Se poate spune însă altceva. Publicul, care a migrat către nișe o dată cu apariția televiziunilor de știri, a mai multor specii de pay TV și așa mai departe, s-ar putea întoarce către televiziunile clasate pe locurile unu și doi, atras de noile superproducții. Dar nu totdeauna un rating mai mare înseamnă un profit colosal. Cu o piață a publicității de-abia ieșită din criză, investițiile prea mari în calitatea programelor riscă să se lase cu pierderi. Desigur, există și înțelepciunea comună conform căreia cel mai ușor și ieftin e să cumperi cote de piață pe criză sau imediat după. Își va mai reveni însă acea piață la parametri atractivi peste un număr de luni sau mai degrabă ani? Cu dileme de acest gen, care nu au vreodată răspunsuri definitive, își petrec timpul strategii televiziunilor care contează. Atunci când un program e prea ieftin pentru gusturile noastre elitiste sau pur și simplu un kix, nu e cazul să fim prea supărați pe ei.

Res earch

T V

WHOLE DAY

AUDIENTA VARA 2011

IUNIE - AUGUST

VS.

1 PRO TV

VARA 2010 În perioada de vară, motoarele televiziunilor merg la relanti: consumul TV scade destul de abrupt, din cauza începerii perioadei concediilor. Totuşi, posturile îşi pregătesc programe de rezervă, nu atât de strălucitoare ca toamna şi nici aşa de numeroase, dar suficient de atrăgătoare pentru a încerca să-I ţină în faţa televizoarelor pe cei rămaşi acasă.

Whole Day Chiar și cele două mari posturi, ocupatele primelor locuri ale clasamentului, au o grilă mai “de vară”, cu multe filme și mai puține show-uri de divertisment. cert este că atât Pro TV (care a cunoscut o ușoară scădere de audiență), cât și Antena 1 (care a crescut față de 2010) sunt de neclintit in top.. Locul al treilea este deținut de Realitatea: măcinat de lupte intestine, postul suferă, de la un an la altul, o scădere

POZ. 2011 CHANNELS

2010 SHR POZ. (%) 2010

Pro TV

14.2

Antena 1

10.5

9.7

Realitatea TV 6.5

7.5

3 4

6.1

Kanal D

5.2

4,5

TVR 1

4.8

6,2

Acasa

4.6

4.3

Prima TV

3.3

Disney

2.9

3.4

National TV

RTG

2 ANTENA 1

10,5 %

SHR

198

1,7

RTG

6,5 %

SHR

1,1

RTG

2.8

RTG

RTG 274 (000)

ANTENA 1 2

9,7 %

SHR

1,6

RTG

RTG 186 (000)

REALITATEA TV 3

7,5 %

SHR

1,3

RTG

RTG 145 (000)

RTG (000)

4 ANTENA 3

6,1 %

116

2,4

RTG (000)

3 REALITATEA TV

123

SHR

RTG (000)

SHR

Antena 3

14 % 14,2 % 2,3

IUNIE - AUGUST 2011 2011 SHR (%)

PRO TV 1

SHR

264

WHOLE DAY

IUNIE - AUGUST

RTG

ANTENA 3 5

SHR

RTG

RTG 115 (000)

RTG (000)

5 KANAL D

98RTG (000)

KANAL D 6

5,2 %

4,5 %

0,9

0,7

SHR

RTG

SHR

RTG

RTG 86 (000)

R e se arc h

PRIME TIME IUNIE - AUGUST

IUNIE - AUGUST

1 PRO TV

POZ. 2011 CHANNELS

PRO TV 1

15,7 % 16,1 % SHR

RTG 594 (000)

5,1

2 ANTENA 1

RTG

SHR

5,3

RTG

RTG 602 (000)

ANTENA 1 2

10 % 10,1 % SHR

377

3,3

RTG

SHR

3,3

6,2 %

SHR

RTG

8,2 %

SHR

228

RTG

ANTENA 3 4

6,3 %

SHR

RTG 234 (000)

RTG 222 (000)

KANAL D 7

5,9 %

4,1 %

1,9

1,4

SHR

RTG

Pro TV

15.7

16.1

Antena 1

10.1

TVR 1

6.2

8.2

Antena 3

6.3

Kanal D

5.9

4.1

Acasa

5.6

4.8

Prima TV

5.1

3.7

Realitatea TV

5.9

National TV

4.1

3.6

Antena 2

2.2

2.8

de audiență de mai bine de 20.000 de telespectatori. Cu toate acestea, își păstrează locul al treilea, însă distanța față de Antena 3 se micșorează considerabil. Kanal D urcă, de asemenea, o treaptă în clasament și câștigă și audiență comparativ cu 2010, mulțumita unor telenovele cu priză la public. Postul public de televiziune are serioase probleme în a-și găsi identitatea. O soluție descoperită de managementul TVR sunt telenovelele coreene desi și acestea au cunoscut o scădere de audiență. Acasă crește ușor, la fel și Disney TV. OTV este inlocuit de Național TV în 2011.

Prime Time

RTG

RTG (000)

5 KANAL D

TVR 1 3

RTG 306 (000)

2010 SHR POZ. (%) 2010

RTG 378 (000)

RTG 234 (000)

4 ANTENA 3

2011 SHR (%)

SHR

2,7

IUNIE - AUGUST 2011

RTG

RTG (000)

3 TVR 1

PRIME TIME

T V

SHR

RTG

RTG 155 (000)

“Serviți, vă rog!” este show-ul propus în luna august telespectatorilor de către Pro TV. Antena 1 a avut pe post două producții estivale, “Burlăcița” și “Vaporul iubirii”. Fiecare dintre aceste trei emisiuni a avut un rating mediu de câteva sute de mii de telespectatori, suficient cât să le facă să se distanțeze de restul posturilor. TVR 1 îsi păstrează locul al treilea deși, în medie, mai mult de 70.000 de telespectatori au renunțat să mai privească emisiunile de prime-time ale acestui post. La o diferență extrem de mică se află Antena 3, dar și Kanal D. Un salt semnificativ cunoaște, în primetime, Prima TV, care, văzând că “Cireașa de pe tort” se bucură de succes, a mai introdus în grilă, în această vară, o emisiune cu Horia Varlan. Și dacă pe Whole Day, Național TV a promovat în top 10, în Prime-Time televiziunea nou venită este Antena 2, care a suferit de curând un proces de rebranding. Se pare că i-a priit.

Producţie

T V

Busine ss-uri media

Producători independenţi. Instrucţiuni de utilizare de Adrian Georgescu Nu-i vedem niciodată, dar în ultimii ani n-a existat zi în care una dintre producţiile lor - de la Animat Planet Show până la Frăţia vinului, de la Vreau să fiu vedetă până la Iubesc România sau Academia lui Horia - să nu se fi aflat pe micile ecrane. Nici măcar semnăturile nu le apar la capătul genericelor, în cadrele de sfârşit ale emisiunilor, deşi au aportul cel mai mare la realizarea lor. De altfel, ultimele elemente din alcătuirea acestui material au fost propriile poze. Obişnuiţi să se afle în spatele scenei şi a aparatelor de filmat, cei mai mulţi nu aveau pregătite fotografii de presă cu ei înşişi. În cele ce urmează, cinci reprezentanţi ai unor case de producţie independente care activează pe piaţa românească răspund la cinci întrebări despre ei înşişi şi despre industria tv autohtonă. Condiţia necesară, dar nu şi suficientă, pentru selecţia noastră a fost să aibă cel puţin două producţii tv diferite, prestate pe două posturi din grupuri media diferite, în ultimii doi ani.

DIRECT TARGET Adela Harnagea, director general:

“Format ideal nu există”

1. Am ales independența în 2004, după 10 ani de televiziune ca producător angajat. Am început cu TVR , a urmat ProTV și, în final, Prima TV. Am considerat că într-un deceniu am acumulat suficientă experiență și că e momentul să am propria firmă de producție. Nu a fost deloc ușor la început, dar a meritat și nu am regretat niciodată. M-a ajutat foarte mult și echipa mea, cu care am lucrat la ProTV și Prima. 2. Ca angajat, Big Brother, ca independent, Câștigi �n 60 de secunde și La Urgență. 3. Cronica Cârcotașilor.

ÎNTREBĂRI: 1. De ce ați ales independența? Privind înapoi, a meritat? 2. Care a fost formatul favorit din propriul portofoliu? 3. Dar showul preferat aparținând altei companii independente românești? 4. Care este emisiunea favorită dintre toate cele făcute vreodată, din toată lumea? 5. Cum arată formatul ideal, cel pe care v-ați dorit mereu să-l faceți, dar nu ați putut? De ce gen aparține, cu ce prezentator și la ce post tv?

La „Câștigi în 60 de secunde” (Antena 1), concurenții trebuie să depășească zece pr în care sunt folosite exclusiv obiecte de uz casnic 24

Pr od u c ţi e

4. Big Brother! 5. Nu există formatul ideal. Dacă ar exista, producătorul lui ar fi cu mult mai bogat decât John de Mol, inventatorul Big Brother și fondatorul Endemol, una dintre cele mai mari case de producție și distribuție de formate internaționale. Îmi doresc să produc un format care să fie live, genul entertainment, pentru că asemenea emisiuni îmi place să realizez. Diferența dintre o emisiune înregistrată și una transmisă în direct este foarte mare și are acel factor unic: adrenalina, atât de multă cât să nu poți adormi câteva ore după ce ai ieșit din live, chiar dacă ai terminat emisia la ora două dimineața, după șase ore de repetiții și trei de direct. Producătorii și prezentatorii emisiunilor live știu cu siguranță despre ce vorbesc.

uie să depășească zece probe,

INDIE STUDIO Direct Target Fondată în 2004. Din portofoliu: Totul pentru tine (Prima TV, 2004), Cei mai frumoși ani (Antena 1, 2004 – 2005), Ce vor fetele (Prima TV, 2005), Am o știre pentru tine (Realitatea TV, 2005 – 2006), La Urgență (TVR, 2006, 2007), Ziua judecății (Antena 1, 2005 – 2007), Departamentul vedete (Romantica, 2007), Vedete sub acoperire (Kanal D, 2007), Dance Bomb (Antena 1, 2008), Iubesc România (Kanal D, 2010), Super Bingo Metropolis (Antena 1, 2009 – 2011). adresă web: www.direct-target.ro

Ana-Maria Caia, proprietar:

“Formatul favorit este tot timpul ultimul” 1. Am ales independența când mi-am dat seama că ajunsesem la acel nivel la care puteam câștiga, ca angajat în interiorul unei televiziuni, mulți bani cu un efort foarte mic. Asta ar fi însemnat însă sinucidere profesională. A meritat: îmi prețuiesc din ce în ce mai mult meseria. 2. Formatul favorit este tot timpul cel născocit ultimul, deci Frăția Vinului, cu Adrian și Cătălin Păduraru, difuzat pe TVR 2. Fiecare format a fost cândva cel preferat, dar două inventate de

T V

mine ocupă un loc special, întrucât s-au replicat cu succes și în Republica Moldova: Marfa, cu Dragoș Bucur - care acolo e Cool Publika, cu Sergiu Voloc - și Săptămâna de Vreme. 3. Animat Planet Show, produsă de Media Factory. Toți în familie eram atât de captivați, încât atunci când emisiunea a fost scoasă de pe post, fetița mea mi-a spus: “Du-te la Antena 1 și spune-le să dea Animat Planet!”. Era duminică și noapte afară, a fost singurul motiv pentru care nu m-am dus. 4. E ca și cum ai întreba un gurmand care e mâncarea lui preferată. Spun și eu la întâmplare: The Amazing Race. După aia mă gândesc la Monty Python Flying Circus. Și nu pot să nu amintesc de minunatele serii de călătorii ale lui Michael Palin. Lista mea de slăbiciuni are însă cel puțin 50 de titluri. 5. Top Gear. L-aș face la BBC și, mirare!, n-aș schimba prezentatorii, Clarkson îmi convine. În afară de asta, mi-ar plăcea să fac TV Nation, show-ul inventat de Michael Moore, cu Andrei Gheorghe ca prezentator. Restul sunt secrete de business.

Indie Studio Fondată în 2006. Din portofoliu: Bazar (TVR 2, 2006), Marfă (Realitatea TV, 2007), Săptămâna de vreme (Realitatea TV, 2008), După bloguri (Realitatea TV, 2009), Cool Publika, Povestea vorbei, De pe net (Publika TV, Moldova, 2009), Salutare, națiune! (Publika TV, 2010), Frăția vinului (TVR 2, 2011). adresă web: www.indiestudio.ro

„Săptămâna de vreme” (Realitatea TV), cu Petre Cătălin Fumuru, a luat în 2008 premiul de excelență al Societății Europene de Meteorologie 25

Producţie

T V

MAMITZU PRODUCTION Monica Mihai, director general:

“Nu știu dacă a meritat, dar nu văd o altă cale pentru mine” 1. Independența unui producător de televiziune în România este o amăgire. Ești liber pe deciziile care țin de conceperea și de producerea unui proiect, dar cele cu privire la alegere și la difuzare aparțin stației tv. Ea e stăpânul tuturor. De aceea, cel mai important om dintr-o televiziune e pentru mine directorul de programe. Un producător, independent ori nu, produce programul la cerere, chiar dacă îi place sau nu ideea. Sunt producător independent cam din 1987, în sensul că am avut întotdeauna deciziile totale asupra unui proiect pe care l-am propus și executat. Am avut norocul să lucrez cu oameni de televiziune cărora le-au plăcut ideile mele și care mi-au dat șansa să le produc. Nu știu dacă a meritat sau nu, dar nu văd o altă cale pentru mine pe zona de televiziune. Nu mă încântă ideea unui post de producător într-o corporație. 2. Formatele preferate sunt cele originale produse de noi la Antena 1: Folclorul contraa-

tacă și Vreau sa fiu vedetă. Emisiunile lui Lazarov, importate, dar adaptate la noi, în special Ciao, Darwin! și Noaptea erorilor. 3. În acest moment, cel mai bun format de pe piața tv românească e Dansez pentru tine. Nu înțeleg de ce stațiile de aici nu cumpără So you think you can dance. Poate pentru că ProTV a luat piața cu Dansez pentru tine, dar mie mi se pare diferit. 4. American Idol, So you think you can dance, Survivor. De la ele s-au construit zeci de variante. Important e să ai primul ideea. Gândește-te câte variante la Folclorul Contraatacă s-au facut și se mai fac în România. Cu asta mă mândresc. 5. Formatele trebuie adaptate la țările în care se difuzează. În România, cel ideal ar îmbina divertismentul, umorul fiind obligatoriu, cu competiția și cu un dram de social ingurgitabil. Am două formate la sertar în care am încredere absolută, dar aștept perioada în care bugetele de televiziune să-și recapete consistența. Ideale pentru mine ar fi Antena 1 sau Kanal D. Ca prezentator? Dan Negru, indiscutabil cel mai bun în acest moment.

Mamitzu Production Fondată în 2002. Din portofoliu: Vecinii (Antena 1, 2002), Academia vedetelor (Antena 1, 2002), Gheorghe (Antena 1, 2003), Folclorul contraatacă (Antena 1, 2003 – 2008), Ce-am avut și ce-am pierdut (Antena 1, 2004), Zodia fluturelui (Euforia, 2006 - 2008), Fast Food (Antena 1, 2007), D-Dimineața (Kanal D, 2007), Fă-mi un copil! (Euforia, 2008), Vreau să fiu vedetă (Antena 1, 2006-2009), 100� Adevărat (OTV, 2009), Singuri cu vedeta (Euforia, 2010), CanCanTV (B1, 2011), România câștigă (B1, 2011). Adresă web: www.bigbangmedia.ro

La „Revanșa starurilor” (Antena 1), Pepe arbitra un duel între două echipe de vedete autohtone 26

PAPRIKA ENTERTAINMENT Peter Marschall, director general:

“Sunt mândru de Schimb de mame”

1. Am ales să devin independent după ce am ocupat o poziție înaltă într-o companie de producție germano-ungară. Au existat divergențe de opinii privind viitorul companiei, așa că am plecat. Bineînțeles că a meritat! Astăzi, Paprika Latino, care funcționează în șapte țări și produce anual între 12 și 15 showuri, e cea mai mare casă de producție independentă

În această toamnă, Horia Vârlan va deschide din nou porți

Pr od u c ţi e

din Europa de Est. 2. Formatul meu favorit este Cireașa de pe tort. L-am creat și produs în cinci țări și este sublicențiat în alte șase. În România, sunt mândru de Schimb de mame, ca reality-showul cu cea mai mare durată de difuzare. Al doilea este Academia lui Horia, dezvoltat împreună cu Prima TV, despre care cred că are un viitor luminos și pe plan internațional. Al treilea este Te pui cu blondele?, un mare succes la Antena 1. 3.Îmi plac Trăsniți �n NATO de la Grig Chiroiu Media Company și Miss Fata de la țară de la Media Factory. 4. Îmi plac foarte mult Survivor și Paradise Hotel, ambele sunt reality-showuri foarte antrenante. Primul reprezintă continuitatea, iar al doilea va fi următorul Big Brother, având un mare succes în rândul tinerilor. 5. Cred că alegerea o fac posturile tv. În ceea ce mă privește, sunt fericit să lucrez cu oricine apreciază Paprika Latino ca fiind o casă bună de producție. Paprika Entertainment Fondată în 2003. Din portofoliu: Mondenii (Prima TV, 2006 – 2011), Schimb de mame (2008 – 2011), Rătăciți în Panama (Kanal D, 2009), Te pui cu blondele? (Antena 1, 2009 – 2011), Cireașa de pe tort (Prima TV, 2010 – 2011), Academia lui Horia (Prima TV, 2011).t adresă web: www.paprika-latino.com

eschide din nou porțile academiei sale, la Prima TV

MEDIA FACTORY Monica Șenchiu, director executiv:

“Dacă am avea rețeta formatului ideal, nu aș spune-o”

1. Au fost multe, multe motive. Pe unele probabil le-am uitat, având în vedere că în februarie vom împlini 10 ani de când am pornit pe drumul acesta. Pentru că am vrut să vedem dacă se poate, la vremea respectivă fiind prima casă de producție independentă, pentru că am vrut să creăm proiecte tv pe care să le producem integral și pe care să ni le asumăm, cu cele bune și cu cele rele care decurg din asta, pentru că am vrut să lucrăm și să facem echipă cu oameni cu care avem ceva în comun. Da, sigur că a meritat. Au fost 9 ani și jumătate foarte interesanți, în care am inventat și produs aproape

T V

20 de programe tv. 2. Toate emisiunile produse de Media Factory sunt formate originale, create de noi, deci e greu să declar un favorit. Fiecare a însemnat ceva în evoluția noastră, începând cu primul, creat în 2002, Vine Teo!’, la ProTV. Mă gândesc apoi la România mea, cu Emil Hurezeanu, de la Antena 1, Reporter Incognito, la Prima, Animat Planet Show, la Antena 1. Acum, cel mai important pentru noi este Miss Fata de la Țară, la Prima TV, distribuit de un producător american, Small World. Televiziunea 1+1 din Ucraina începe primul sezon în luna septembrie 2011, iar formatul a fost achiziționat și în Franța de Endemol. 3. Din păcate, îmi e greu să găsesc un format original creat de o altă casă de producție independentă din România. De obicei, se produc formate internaționale sau se fac adaptări, cu sau fără drepturi. 4. Nu am o emisiune favorită, ci un lung șir, formate care îmi plac și pe care aș vrea să le producem și noi cândva. Ultima emisiune pe lista mea este Cash in the Attic, pentru că-mi plac vechiturile. 5. Dacă am avea rețeta formatului ideal, nu aș spune-o într-un interviu. Oricum, nu cred că există formatul ideal, din simplu motiv că o emisiune de succes ține nu numai de format, ci de o grămadă de alte lucruri, inclusiv de locul și de momentul în care este difuzată. Media Factory Fondată în 2002. Din portofoliu: Vine Teo! (ProTV, 2002 – 2004), România mea (Antena 1, 2003 – 2006), Reporter Incognito (Prima TV, 2004 – 2005), Animat Planet Show (2005 – 2009), Aruncați din tren (Antena 1, 2009), Miss Fata de la țară (Prima TV, 2010 – 2011). adresă web: www.mediafactory.ro

„Miss Fata de la țară” (Prima TV) este un format exportat de Media Factory și în Ucraina 27

Adv ertising

#ContentNotAds* CANNES LIONS EXCLUSIVE

9500

de delegați, 250 de jurați și aproape treizeci de mii de proiecte înscrise. Vorbitori celebri cu sala plină + Piers Morgan, Eric Schmidt (premiat Omul de media al anului), Mark Zuckerberg, Robert Redford (invitat de Yahoo și metamorfozat în evanghelistul conținutului online), Craig Davis, Tim Armstrong, Arianna Huffington, Sir Ken Robinson (care a endorsat Ogilvy, de data asta), Edward de Bono, Aaron Sorkin (premiat cu Oscar, BAFTA și Golden Globe pentru cea mai bună adaptare, pentru scenariul din The Social Network). Și nouă premii pentru România, din care două Grand Prix pentru o campanie de rebranding care a intrat în istorie (Rom American-McCann Erickson).

Advertisingul a murit, trăiAscă mărturisitorii Pareto și Negroponte

biectul Festivalului, adică lucrările de creație care s-au înscris în lupta pentru lei, a trecut ca un soi bifă, la galele de premiere de la sfârșitul fiecărei zile, făcute cu ștaif și risipă. Chiar și în publicația zilnică dedicată Festivalului, Lions Daily News, au fost tratate după principiul noblesse oblige în conținutul jurnalistic și aruncate, după un principiu mai puțin nobil, în niște tabele galbene de tip cearșaf, în partea a doua a publicației. Poate și pentru că advertisingul atrage din ce în ce mai puține wow-uri de câțiva ani buni, iar declinul lui înseamnă un declin de inspirație (a se înțelege artistică), la nivel global. Așa se explică, probabil, de ce niște campanii ca Old Spice - The man your man could smell like sau Decoding JayZ Autobiography sau chiar Rom American au dat lovitura la Cannes: pentru că pot fi considerate arhetipurile unei noi paradigme creative, sprijinită în cârja futuristă a interacțiunii și a ceea ce se numește consumer engagement. Așadar, adevăratul punct de atracție, marketat ca a tare, l-a constituit discursul omniprezent despre lumea digitală, transmis în fragmente redundante și complementare în seminarii, workshopuri

A d v e rti si ng

și cursuri master, toate organizate pentru audiențe copioase mai mult pe criteriul relevanței și mai puțin ca element de contrapartidă, în pachetele sponsorilor. Și când sponsor e Google sau YouTube, nu mai contează dacă e contrapartidă sau nu. Te aștepți să vezi și să auzi pe scenă un spectacol plin de știri și premiere. Nu-mi aduc aminte să fi văzut sau auzit (la seminarul YouTube, de pildă, lumea părăsea sala) decât cifre statistice cu multe zerouri care au venit să confirme că lumea s-a mutat pe Internet și, prin urmare, marketing-scepticii, care încă mai pariază pe tradiție, ar face bine să mediteze asupra schemelor, infograficelor și rezultatelor pe care non-scepticii curajoși le-au obținut pentru brandurile lor, mutându-se în lumea digitală. Una dintre cifrele adoptate ca principiu de bază de mai de toată lumea spune că 20� dintre consumatori îți aduc 80� din profit. Pareto redivivus, aproape de centenar. Însă întreg Palais du Festival arăta, deja, ca o construcție 3D din Second Life, Satul Global, bulevardul principal. De la intrare, până în cea mai îndepărtată sală de seminar sau chiar pe plajă, de-a lungul Croisettei, informația vizuală care copleșea, livra offline imagini din computer: atelierul Google, pontonul Facebook, panourile Adobe, steagurile Yahoo!, lounge-ul Microsoft Advertising, standul YouTube Good Work, YouTube beach bar și multe dotcomuri. O altă versiune de „Fab 5”, cum i-a spus Eric Schmidt „platformei digitale pe care orice companie își poate construi un business” (în varianta lui era vorba de Google,

Facebook, Apple, Amazon și, posibil, Twitter). It’s fabu! ar spune, cu prețiozitate canină, chihuahua de Beverly Hills. Un scurt istoric, cât se poate de serios, de data asta, care vine să confirme „amenințarea incluziunii” este cel al subiectelor supuse celor mai importante dezbateri, pe scena de la Palais du Festival: Technology transforming creativity (McCann Erickson Group și MRM Worldwide), When the technology of our dreams goes mainstream (Cheil Worldwide și The Barbarian Group), The power of the people is greater than the people in power (JWT despre Primăvara Arabă), The Revolution will not be Wired (Fleishman Hillard și gmmb), The hot issue: Advertising meets digital publishing (Adobe și Ogilvy), The Language of the 21st Century (Leo Burnett), The Golden Age of TV.Everywhere. (Time Warner). Plus: mai mult de 80� din proiectele înscrise în Festival au avut o componentă online sau tehnologică. LeoBurnett a lansat limbajul secolului XXI, adică un alfabet din faviconuri ale rețelelor sociale, reprezentat online la alphabetoftoday.com, iar în viața reală expus, sub forma unor cuburi sculptate în lemn și pictate de mână, pe Croazetă și la Palais. Alfabetul e prezentat ca definitoriu pentru noile repere ale eficienței publicitare. Ce spun organizatorii despre asediul digital: „Prezența din ce în ce mai semnificativă a compaPână în niilor din industria tehnologică la Cannes Lions demonstrează faptul că eco-sistemul digital YouTube face parte integrantă, în mod va servi aproape fundamental, din ceea ce înseamnă creativitatea modernă.” din totalul vizualizărilor globale Sir Ken Robinson: ...Dar aceeași creativitate ne conduce spre prăYouTube pastie, fiindcă natura timpurilor �n va vinde in-video ads către peste care trăim e fără precedent. Atât de multe s-au �ntâmplat �n decada din totalul de utilizatori care s-a scurs de când am scris Out of Our Minds, �ncât, când mi s-a cerut s-o actualizez, am sfârșit prin a o rescrie — pentru că �n urmă cu zece ani nu existau rețele sociale, 83% din utilizatori intră pe mai puţin de 30 site-uri pe lună . Ca brand, Google era o noutate, iar telefoane trebuie să te gândeşti cum să devii mobile nu aveau decât câțiva oaunul din cei 30 meni.

2016 40%

50%

[ Tim Armstrong, AOL ]

Near Field Communication

Trebuie să renunţăm la Marketing 360° şi să o înlocuim cu Marketing 365 de Zile.

2014 13%

Până în din telefoanele mobile vor avea opţiunea NFC activă. E posibil ca nivelul de penetrare în ţările dezvoltate să fie de iar în chiar de

40%, 2016 55%. [ sursa: iSupply, 2011 ]

[ Jess Greenwood ]

În doi ani, cantitatea de informaţie se va dubla la fiecare 11 ore [ Eric Schmidt ]

Socializarea Televiziunii 28%

din oameni vor să folosească reţelele sociale pentru a se uita la televizor [ sursa: Yahoo!, 2011 ]

Agenţiile trebuie să se inspire din startup-urile tehnologice [ Eric Schmidt ]

Natural User Interface

1/3

din posesorii de telefoane inteligente își folosesc telefoanele în timp ce se uită la televizor [ sursa: Google & sos OTX, 2011 ]

Din ce în ce mai multe tipuri de ecran vor avea încorporată recunoaşterea facială, ceea ce va face posibilă adresarea mesajului de advertising către individ, în loc de gospodărie. Unele programe IPTV vor putea ţine cont de comportamentul individual al utilizatorului, inclusiv datele folosite în aplicaţiile de ecomerţ.

10MIL 1MLD 38MIL Followeri de Twitter afişări pe YouTube Fani Facebook

250000

cel mai RSVP'd eveniment din istoria Facebook

GOVIRAL

maginea iconică prezentată de BBDO și Microsoft pe ecranul uriaș din teatrul Debussy e o fotografie din livingul unei case cu etaj, în care o familie e așezată pe canapea și privește spre ceva care pare să fie unghiul subiectiv al televizorului. De la stânga la dreapta: băiatul, de vreo 9 ani, ține cu ambele mâini un PSP. Tatăl cu privirea protopatică ține pe genunchi, cu ambele mâini, un notebook HP de vreo 21 inch. Mama, încă tânără, aparent un pic mai înaltă decât tatăl, dar cu privirea asemănătoare cu a lui ține fix, cu ambele mâini, un MacBook Air. Fetița, de vreo 13 ani, cu mâinile pline de brățări filiforme și o privire de Wednesday și Morticia la un loc, are unghii aproape roșii și un instrument care seamănă cu un iPhone. Și ea îl ține cu ambele mâini, însă mâinile îl năpădesc, așa că husa se mai întrevede atât cât să înțelegem că are un arabesc floral. Sigur, canapeaua e o legendă urbană, e un simbol al siguranței căminului, al taclalelor prelungite, al socializării sau al metamorfozelor, depinde din ce unghi privesti. Dar ce au în comun Kafka, familia Bundy, Courtney Fox, Truman Show și, cu atât mai puțin, The Simpsons (sau victimele răpite și semidecedate care apar, agonizând printre pixeli obscuri, în contraplan cu mimica îngrozită a investigatorilor din CSI)? Un consens cultural artificial pe care numai unghiul subiectiv al televizorului e capabil să-l permanentizeze. Cu alte cuvinte, e știrea care nu se vede în fotografia de mai sus. Lumea de azi e multitasking, fiindcă și-a închiriat inteligența unor instrumente pe care rulează și televiziunea. Keiser Foundation zicea cu groază, într-un studiu publicat anul trecut, că omul adolescent și tânăr din era noastră se expune 12 ore din 24 (în Europa media e de 10h45) la materiale video sau imagini dinamice rulate pe unul sau mai multe tipuri de afișaj electronic. Opt ore ar trebui să doarmă, îi mai rămân vreo patru să studieze, să citească, să se plimbe, să discute, să socializeze, să facă dragoste, vizite, cumpărături sau sport. Pentru scepticii din industrie cărora li se strânge inima că televiziunea e amenințată de Internet avem, deci, o veste bună de la Cannes. Nu, imaginea descrisă mai sus care anunță un viitor retard nu este cinică. Dimpotrivă, nu face decât să ne vorbească despre noua paradigmă a conectivității, în care brandurile și creatorii de conținut, prin urmare clienții, prin urmare agențiile de creație și editorii trebuie să ia parte la conversația globală, ca să ajungă la consumator, prin urmare la telespectator, pe toate platformele tehnologice ale secolului XXI. Trebuie să creăm conținutul potrivit pentru

fiecare tip de ecran. Piers Morgan a (re)devenit celebru (după aproape opt ani de televiziune în care fusese jurat la America’s Got Talent și câștigător al The Apprentice for Celebrities) la începutul lui 2011, atunci când l-a înlocuit pe Larry King în primetime-ul CNN. Însă o lună mai devreme se întrecea cu magnatul Alan Sugar pe Twitter în încercarea de a demonstra că poate atrage mai mulți followers. Pierce Morgan Tonight, emisiunea lui de la CNN, afișează în permanență, alternativ, identitatea vizuală și contul de Twitter, urmărit de peste un milion două sute de oameni, ceea ce înseamnă, în termeni de audiență tv, o medie de peste 5� rating! Prezența activă pe rețeaua de microblogging a intrat în pachetul grafic alături de ADN-ul mărcii. Încercați să-l întrebați ceva, că vă va răspunde, iar dacă aveți telefonul echipat cu aplicația, îl aveți pe Piers Morgan în buzunar. They may even be in your pocket a fost mesajul de pe invitația la seminarul Thinking Inside the Box. [The Golden Age of TV. Everywhere., distribuită de Time Warner la Cannes Lions. Trei corifei din showbiz au fost aleși strategic să vorbească preț de trei sferturi de oră despre noua eră a televiziunii, susținuți de însuși Jeff Bewkes, președintele Time Warner. Echilibru, conflict și totuși concluziile au fost adjudecate de noua paradigmă. Piers Morgan și Jeff Beweks, fascinați de modul în care puterea rețelelor sociale influențează televiziunea (numai celebrul interviu cu Charlie Sheen i-a adus lui Morgan 500.000 de followers), au câștigat în fața celor doi mari scenariști de la Hollywood, poate și pentru că aveau aprobarea mutuală a unei săli pline de creativi, jurnaliști și oameni de comunicare în totală imersiune cu lumea conținutului digital, care se simțeau martorii unui moment istoric. Chiar dacă Aaron Sorkin a comparat Facebook cu Hal 9000, computerul incapabil de eroare din Odiseea lui Kubrik și tocmai de aceea prezența lui finită pe rețeaua de socializare s-a datorat exclusiv documentării pentru The Social Network, iar David Simon și-a arătat îngrijorarea pentru dispariția jurnalismului high-end, Time Warner a reușit să confirme un trend, mesajul a fost bine primit, viitorul televiziunii abia acum începe.

2001 15%

din conversaţii erau despre branduri

2011 37%

procentul este de

Word of mouth e cel mai puternic între 8 şi 10 dimineaţa, peste tot în lume

SNEAKERPEDIA.com

Era de aur a televiziunii abia acum începe

LADY GAGA

Adv ertising

5000$ investiţie

pentru producţia video a atras

4,5MIL 6,7MIL =1MIL$ EARNED

TED ESTE excepția care merită diseminată, în premieră

onsensul a fost întrerupt de îndrăzneala lui Tom Chatfield (tomchatfield.net) care a vorbit pentru TED și a adus funia în casa spânzuratului. Printre cohorte globale de biți și pixeli care au reușit să administreze advertisingului secolului XX o comă indusă, debutul lui TED la Cannes Lion s-a infăptuit, în mod excepțional, în favoarea contemplării unui aspect pe care, sub imperiul fascinației digitale, industria de comunicare îl pierde din vedere: digital literacy.

tweets și

Facebook fans

A d v e rti si ng

Schematizarea lui Chatfield, care ar trebui luat și pus pe soclu for the sake of our future, arăta cam așa: Plugged in = duplicare, calculare, automatizare, interdisciplinaritate, viteză. Unplugged = rigoare, delegare, dezbatere, inițiativă, originalitate, libertate. Adică hai să stăm puțin și să facem un SWOT sănătos pentru conectivitate versus disconectivitate, înapoi la McLuhan, care zicea ca media tradițională favorizează o serie de activități cognitive pe cale de dispariție, precizie analitică, analiză cantitativă și ordonare secvențială, în timp ce noile media înseamnă înțelegerea simultană a tuturor părților componente și participarea activă a receptorului, care ar trebui să fie capabil să abstractizeze. Hold a hand today, not a device. Look at the sky instead of a screen. Statement-ul TED la Cannes Lions, un mesaj pentru industrie, dar și pentru consumator. Însă Tom Chatfield nu e încă un heavyweight, deci n-a cutremurat pe nimeni. A fost exotic.

Complotul digital, courtesy of PriceWaterhouseCoopers

CHEIA SUCCESULUI PENTRU KANDIA

cCann Erickson/Rom American au spulberat industria cu nouă premii, dintre care două Grand Prix, la rândul lor metapremiate de Senat, pentru beneficiile aduse imaginii României. E o legendă care spune că până și femeia de serviciu, paznicul și operatoarele de la centrala Kandia aveau ordin de serviciu să susțină hoax-ul, să nu sufle o vorbă că n-ar fi adevărată schimbarea proamericană. Într-o națiune în care delațiunea e mai mult decât un sindrom maladiv, iată o dovadă de profesionalism, care îi poate da șanse unei idei să devină credibilă și să cucerească lumea. Un client curajos, care a știut să-și asume riscul și să-și crediteze agenția. O agenție care a pus dinamită la indicatorii de brand, aducând o creștere sănătoasă de 20� în vânzările produsului și rezultate care exced cifrele: earned media de 300.000 de euro, un fenomen social memorabil, un răspuns popular mai puternic decât în cazul intereselor acute a căror lipsă de susținere decimează societatea. Și pentru un scop atât de nobil, Comisia de Etică (una imaginară) își permite, și ea, un derapaj machiavellic. Gurile rele spun că mare parte din succes i se datoarează lui Yonathan Dominitz, un evreu genial văzut ca guru al trainingului în domeniul creativității, care a livrat cursuri intensive pentru Adrian Boțan și echipa lui creație. USP-ul lui Dominitz (themindscapes.com) confirmă povestea: �n ultimii cinci ani, mai mult de 20 de Lei, printre care 3 Grand Pirx-uri, au fost câștigați de proiectele agențiilor instruite de Dominitz.

u e vorba de nici un complot, PwC și-a făcut treaba impecabil. PwC a venit să lanseze studiul „Pwc Global Entertainment &Media Oulook 2011-2015”, din care am aflat că Internetul va surclasa, începând cu 2012, industria de print, devenind a doua mare categorie de advertising după televiziune. Conform studiului, în 2015 bugetele cu publicitatea pe medii digitale vor reprezenta 22,5� din totalul cheltuielilor globale de advertising. Rezultatele studiului anunță trei direcții detașate pentru următorii patru ani: 1. advertiserul implicat, care va fi obligat să interacționeze cu consumatorul via platforme digitale, dacă vrea să nu-și piardă clienții; 2. creatorul de conținut pentru consumatorul fortificat digital, care a migrat spre online în continuă revoluție tehnologică, va trebui să creeze experiente multiscop și pe mai multe platforme, ca să câțtige din mai multe părți; 3. �ntreprinderea digitală colaborativă – companiile vor trebui să facă o infuzie de colaborare digitală în ADN-ul lor, dacă vor să reziste.

*hashtagul #ContentNotAds a fost creat și lansat la Cannes Linos 2011 de Tim Armstrong, CEO Adobe

Să facem un exercițiu de întoarcere în trecut și să ne închipuim cum s-ar fi petrecut lucrurile dacă agenția ar fi avut la îndemână numai două suporturi, TV și BTL. Spoturile ar fi anunțat schimbarea, lumea și-ar fi arătat indignarea la taclaleiar, dacă oamenii ar fi fost chemați la un miting de protest, până și-ar fi dat Primăria acordul și oamenii banii pe biletul de tren, indignarea s-ar fi diminuat și Piața Universității n-ar fi strâns 375.000 de persoane, adică tot atât cât au venit pe site-ul ROM și pe contul de Facebook, la un loc. Campania s-a bazat pe reactivitate instant, iar singurul mediu capabil s-o ofere a fost lumea online. Un motiv în plus ca să câștigi la Cannes Lions 2011.

T V

1977

Jo c u r i p e n t ru oa m e n i m a r i

Top Gear a debutat în 1977 pe BBC Two, sub forma unui show convenţional dedicat maşinilor.

DE CE E TOP GEAR

TOP GEAR de ADRIAN GEORGESCU

Cum a reușit cea de-a doua încarnare Top Gear, a cărei difuzare a început în 2002, să fascineze și să fidelizeze atâția oameni din întreaga lume? În primul rând, e una dintre puținele emisiuni, dacă nu chiar singura, în care ambele sensuri ale cuvântului „show” – „spectacol” și „a arăta” – sunt împlinite. Top Gear este pentru publicul masculin ce reprezintă Oprah pentru cel feminin: apogeul audienței și teritoriul perfect al regăsirii pe micul ecran. Primul clou al emisiunii sunt înseși personajele, construite asemenea supereroilor din desenele animate, ale căror puteri complementare, în loc să salveze Universul, îl zăpăcesc. Jeremy Clarkson este un Zeus malițios, Richard „Hamster” Hammond un „geek”, expertul care trăiește scufundat în domeniul pasiunii sale, iar James May, zis și „Captain Slow”, posesorul unei frizuri victoriene, un die-hard hippy care în general pierde con32

cursurile de tip macho. E greu pentru un iubitor de mașini să nu se regăsească într-una din aceste categorii. Iată-i pe cei trei falși supereroi imersați �n mijlocul publicului, care, senzațională găselniță!, stă în picioare. Aici apare și primul contrast creat în mod inteligent: asistența vădește încă din poziție semnele depline ale interesului și implicării, într-o emisiune dedicată mașinii, în care îți petreci timpul stând așezat. Aproape că nu există frontiere între spațiul prezentatorilor și cel al publicului: zonele sunt atât de apropiate, încât chipurile celebre și cele anonime din primul rând se află împreună în zona de clar a camerei. O altă fină metodă de captatio benevolentiae vizează tot ochiul. Emisiunea și-a cucerit o reputație din lipsa corectitudinii politice, din care parte integrantă sunt tușele misogine. Cu toate acestea, publicul din studio este repartizat în mod egal pe sexe, iar acest lucru este vizibil încă de la primele cadre. „Se găsesc urmașe ale Evei doritoare să asiste pe viu la realizarea emisiunii?”, s-ar putea cineva întreba. Element ajutător: lista de așteptare pentru cei interesați, aparținând ambelor sexe, să participe la emisiune este de aproape doi ani.

BBC TWO 463,5 KM/H

Aceasta era viteza dragster-ului pilotat de Hammond în momentul în care i s-a rupt o roată şi a început să se rostogolească

260.000 EURO

au fost strânşi din donaţii pentru compania de ambulanţă aeriană care l-a transportat pe Richard Hammond la spital, după accident

RICHARD HAMMOND

T V

2000 2001 2002

În 2001, în urma scăderii de audienţă, a fost scos din grila postului britanic. Un an mai târziu, cu un proiect radical schimbat de către producătorul Andy Wilman şi Jeremy Clarkson, a reintrat în grilă. În prezent, se difuzează cel de-al 17-lea sezon.

25 CM

2011 SEZONUL 17

REVISTA

30 TARI

E diferenţa de înălţime între Jeremy Clarkson şi Richard Hammond

Revista cu acelaşi nume este licenţiată în 30 de ţări, printre care şi România.

DIFUZAT IN

>100 TARI 350.000.000

AUDIENTA TV

+100.000.000 AUDIENTA INTERNET

+300.000

DESCARCARI/EPISOD PRIN RETELE de FILESHARING

Emisiunea este retransmisă în peste 100 de ţări şi are o audienţă globală de aproximativ 350 milioane de oameni. La aceştia se adaugă 100 de milioane pe Internet, fiecare episod fiind apoi descărcat de peste 300.000 de useri prin reţelele de file-sharing.

33 zile

a cÂte

16 ore/zi

au fost necesare pentru un fillm de jumătate de oră, în care Clarkson, într-un Bugatti Veyron, s-a întrecut cu Hammond şi May, aflaţi la bordul unui avion, între două oraşe din Italia şi Anglia JAMES MAY

RICHARD HAMMOND

JEREMY CLARCKSON

T V

1. Concursul

O joacA serioasA Cum atrag însă „Jezza”, „Hamster” și „Captain Slow” publicul covârșitor majoritar, cel masculin? Retrezind la viață copilul din fiecare congener, printr-o emisiune gândită parcă de Peter Pan. Mașinuțele plimbate cândva pe covor și bușite de șifonier au fost înlocuite de cele turate pe circuite, aruncate de pe stânci ori din avioane. În fond, cumpărătorul unui automobil este un băiețel care și-a atins visul. Apar aici câteva componente ale jocului infantil:

Practic, orice poate fi pretext pentru o întrecere: mașina împotriva unui ogar, schior, avion sau alpinist, „cine ajunge primul la Polul Nord?”, „transformăm automobilele în amfibii și cel dintâi care atinge pontonul câștigă”. Ca în cazul jocurilor, credibilitatea convenției nu e importantă, fiind doar un punct de plecare. Competiția nu e nicicând purtată după reguli complexe, ci din variația unui singur parametru: câștigă cel mai rapid sau cel care ajunge primul, după criterii tipic masculine. Chiar stâlpul din centrul studioului, pe care sunt trecuți în ordine timpii realizați de către invitați pe turul de circuit, este un simbol falic: consfințește o simplă măsurătoare. De asemenea, The Cool Wall, panoul pe care pozele mașinilor sunt aranjate ținându-se cont doar de criteriul adolescentin denumit coolness, este proiecția în platoul de televiziune a peretelui acoperit de afișele starurilor rock.

CINE E STIG? Cel dintâi Stig a fost Perry McCarthy, considerat cel mai ghinionist pilot de Formula 1 al tuturor timpurilor. Englezul a participat în toată cariera sa la 8 Mari Premii, în sezonul 1992. Dintre acestea, o singură dată a reuşit să treacă de precalificări – în acei ani, înaintea calificărilor se organiza încă o sesiune de „cernere” –, dar nici atunci nu a reuşit să ajungă pe grila de start. În autobiografia lui, McCarthy a povestit cu haz episodul: „Maşina a supravirat la ieşirea din garaj, apoi a subvirat, dar am reuşit să o stăpânesc”. După 18 metri, motorul i s-a oprit. Cum McCarthy a dezvăluit în autobiografie şi faptul că el e Stig, personajul a trebuit „omorât” şi înlocuit cu Ben Collins. Spre deosebire de primul Stig, îmbrăcat în combinezon negru, Collins a primit unul alb. A fost şi el înlocuit în decembrie 2010, din acelaşi motiv: s-a deconspirat. Momentan, identitatea celui de-al treilea Stig nu e cunoscută. Într-o emisiune difuzată pe 29 iunie 2009, a avut loc o „demascare”, Michael Schumacher apărând de sub celebra cască albă, însă a fost doar o glumă marca Top Gear.

Stig încearcă să păcălească un radar, mergând atât de repede încât să nu poată fi fotografiat. După câteva eşecuri, reuşeşte la volanul unui TVR Tuscan R.

SEZONUL 1 EPISODUL 1

2. Nesupunerea în faTa autoritATii În urma unui singur episod, difuzat în iulie 2006, la sediul BBC au fost primite 155 de plângeri. Două din partea unor musulmani, trei pentru că unui membru din public i se spusese că „arată ca Iisus”, 150 din partea posesorilor de rulote mânioși. Nici chiar BBC nu scapă de persiflările celor trei – atitudinea ireverențioasă față de postul TV care difuzează emisiunea este un motor de generare a simpatiei folosit și de Jay Leno, de pildă -, deseori șefii și vedetele postului fiind luați peste picior. Chiar dacă postul britanic își dorește ca toate emisiunile să fie obiective și echilibrate, mai ales într-un domeniu în care miza atragerii sumelor din publicitate este imensă, Top Gear reușește să fie în mod natural împotriva curentului. „It can never be fair”, spun ei, „’cause life is not fair”. Și nu este un paradox: într-un domeniu extrem de complex, cu numeroase variabile, la adevărata obiectivitate se poate ajunge doar printrun șir de estimări subiective, bazate însă pe competență și pe onestitate. Nici măcar între ei nu se iartă. În timpul drive-testelor, mereu îi vom regăsi pe Clarkson, Hammond și May grupați într-o alianță „doi contra unul”, care se destramă și se recompune imediat, când altul intră „la mijloc”.

Clarkson pilotează un Mercedes-Benz SLK55 AMG şi un Porsche Boxster S, încercând să nu fie nimerit de lunetiştii irlandezi.

Clarkson şi May încearcă, fără succes, să distrugă o Toyota Hilux.

SEZONUL 3 EP. 5 si 6

Hammond demonstrează că, în cazul unei maşini lovite de un fulger, ocupanţii nu se află în pericol.

SEZONUL 4 EPISODUL 5

SEZONUL 6 EPISODUL 5

T V

FOTO: revista Top Gear

3. Apetitul pentru distrugere După ce Clarkson a descris Toyota Corolla, cel mai bine vândut model al tuturor timpurilor, drept o mașină „plictisitoare”, producătorul japonez nu a mai trimis automobile nou lansate pentru a fi testate în cadrul emisiunii. Asta nu i-a împiedicat pe cei de la Top Gear să cumpere o Toyota Hilux, prezentată de producător ca fiind „indestructibilă”, dintr-un cimitir auto, pentru a verifica respectivul mit. Mașina a fost trecută prin probe de o duritate gradată, într-o frenezie tipic copilărească. Mai întâi, coborârea scărilor, frecarea de ziduri, ciocnirea de un copac. A fost abandonată în valuri sub acțiunea mareei, aruncată de la câțiva metri înălțime, trecută printr-o șandrama din scânduri, pe ea a fost lăsată să cadă o rulotă. Apoi, a fost lovită cu o bilă folosită la demolări și incendiată, totul culminând cu așezarea mașinii pe acoperișul unui bloc care a fost supus imploziei. Toyota Hilux a rezistat tuturor acestor „chinuri”, fiind apoi adusă în platou și repornită.

Cursă din Italia până în Anglia între cea mai rapidă maşină din lume, Bugatti Veyron, condusă de Clarkson, şi un avion Cessna, pilotat de May. Câştigă Clarkson.

SEZONUL 7 EPISODUL 5

4. Misterul Ideea „Stigului”, pilotul necunoscut care testează mașini, a fost lovitura de maestru dată de producătorul Andy Wilman și de Jeremy Clarkson, devenind marca inconfundabilă a emisiunii, de la reluarea ei în 2002. The Scotsman l-a descris drept „un James Bond real care posedă mistica lui Zorro, capabil să îmblânzească orice mașină”. The Sunday Times scria că “nu e un om, ci o idee, posibil un extraterestru”, arătând că, asemenea mitului lui Spartacus, cu cât mai mulți inși sunt suspectați a se ascunde sub combinezonul și casca lui, cu atât misterul devine mai puternic. Compus din mister și viteză, Stig este un Batman așezat la volan, ce vine în ajutorul simplilor muritori, înainte de a se reîntoarce în cercul lui strâmt și îndepărtat. Chiar și geneza numelui arată trecerea unor granițe între lumi: „Stigs” era porecla dată noilor veniți la liceul Repton, unde Clarkson și Wilman au fost cândva colegi. Personajul a fost construit în mod genial, ținându-se cont de o altă regulă de aur : crearea de contraste, apoi

Cei trei îşi cumpără maşini uzate şi străbat Statele Unite din Miami până în New Orleans. În Alabama, încercarea constă în a decora fiecare maşina altuia cu sloganuri care să-i facă pe localnici să tragă în ei. Printre înscrisuri: „Hillary preşedinte”, „Country&Western este gunoi”, „Iubirea între bărbaţi e OK”. Se lasă cu o lapidare.

SEZONUL 9 EPISODUL 3

folosirea lor în generarea conflictelor. Mai întâi, e aruncat în derizoriu, căci, spre deosebire de Clarkson, Hammond și May, nu are o identitate, doar o biografie schimonosită în mod hazliu. Din prezentările făcute de-a lungul vremii se știe că lui Stig i-a fost interzisă prezența la Târgul de Flori din Chelsea, că a inventat murătura Branston, că se teme de clopote, iar scările îi aduc o stare de confuzie, că vocea sa poate fi auzită numai de pisici și că indică în permanență nordul. Dar e cel mai rapid, ceea ce în lumea vitezei reprezintă totul. Imediat după ce se referă la el cu malițiozitate, vecinii săi de generic îl propulsează într-o sferă aflată deasupra lor, printr-un act de respect implicit: după ce unul dintre ei testează un model, acesta îi e oferit Stigului ca unui pilot suprem, căci doar el îl poate duce la frontierele vitezei. Există și un alt sens al tăcerii lui Stig aici, dezvăluit – bineînțeles, tot printr-o glumă serioasă – de cel care i-a dăruit-o. În rubrica sa din The Sunday Times, Jeremy Clarkson a explicat de ce Stig nu poate fi auzit de nimeni, cu excepția VIP-urilor pe care le consiliază la adăpostul căștii: „Opiniile unui pilot de curse sunt total inutile”. Cum esența exprimării sale o constituie viteza, actul lui fundamental e de-a exista cât mai puțin timp într-un punct al șoselei, aflându-se mereu în trecere. Pilotul perfect este așadar aproape desubstanțializat și veșnic sublimat în viteză: o nălucă.

Clarkson, Hammond &May aterizează la bordul unor avioane Spitfire pentru un „meci” cu germanii. Prima probă: o cursă între maşini suprapuse, în care pilotul de sus virează, iar cel de jos accelerează, frânează şi schimbă vitezele. Colegul e echipaj al lui Clarkson a fost un sunetist cu o proteză la un braţ, care în timpul probei s-a desprins şi a rămas agăţată de volan.

SEZONUL 11 EPISODUL 6

T V

5. CAlAtoria De la Polul Nord în Transilvania, din Alpi până în Botswana, asemenea eroilor lui Jules Verne, cei trei sunt mereu în mișcare. Are loc o simbioză continuă între natură și tehnologie: automobilului îi e redat sensul primar, de vehicul, și prin mașină descoperim lumea. Serviciul îi este întors mașinii, fiind integrată într-un peisaj în care calitățile ei, atât estetice, cât și mecanice, sunt puse în valoare, căci parcurgând un mediu – un deșert, o întindere de zăpadă, o șosea extrem de virajată -, automobilul, în același timp, îl înfrânge. Rețeta e de fiecare dată aceeași: prin joacă se ajunge la concluzii. Mai întâi, ca metodă de distracție a unor zeități-copii ce se plictisesc lesne, din senin apare pariul, întrecerea, proba. Clarkson, Hammond & May „coboară” atunci pe șosele și se fac de râs într-un mod inteligent, cu o noimă subtilă. Supereroii „devin” oameni, ambasadorii publicului în țara vitezei. Nu veți auzi nicicând în discursul lor noianuri de cifre și de indicii, refugiul nepricepuților din domeniu. Întotdeauna o caracteristică auto e exprimată printr-un act relevant. De pildă, calitatea-cheie a unui automobil de clasă mică – manevrabilitatea - e testată printr-un joc de fotbal cu o minge imensă disputat între o echipă compusă din modele Toyota Aygo și una formată din mașini Volkswagen Fox. Dacă prezentatorii rămân neschimbați în imaturitatea vârstei a doua, automobilele sunt cele care respectă una dintre regulile de aur ale unui scenariu: personajele trebuie să

O cursă pe Transfăgărăşan, pe care Clarkson o declară drept „cea mai tare şosea din lume”.

SEZONUL 14 EPISODUL 1

Pentru că emisiunea e difuzată la concurenţă cu Marele Premiu de Formula 1 al Marii Britanii şi cu Finala CM de fotbal, prezentatorii declară că nu-şi vor da interesul să iasă bine acea ediţie.

SEZONUL 15 EPISODUL 3

sufere o transformare în timpul acțiunii. În prima fază, cei trei se referă la mașinile care urmează a fi testate, dar nu le vedem în studio, ca și cum, împodobite cu atributele mitului, ar fi plasate într-un spațiu intangibil. Urmează drive-testul, iar aceasta poate fi – așa cum am arătat mai sus - sub forma celor mai ciudate încercări. La sfârșitul ciclului, în hangarul Aerodromului Dunsfold, automobilele testate sunt mereu prezente, ca și cum, săvârșind călătoria inițiatică, și-ar fi câștigat dreptul de-a fi acolo. Purtând semnele supliciului - zgârieturi, un far smuls, o portieră îndoită - sau numai pe cele invizibile, dar „mărturisite” de kilometraj, zeitățile sunt în mijlocul publicului, unde pot fi pipăite și admirate, iar a doua zi tovarășele lor de pe banda de producție cumpărate. Același procedeu, al străbaterii de lumi, le este aplicat și vedetelor. De la Tom Cruise la Rowan Atkinson, de la Ronnie O‘Sullivan la Rick Wakeman, starurile sunt demitizate prin plasarea la bordul unor rezervate îndeobște „muritorilor de rând” (de-a lungul anilor, Suzuki Liana, Chevrolet Lacetti, Kia Cee’d), în care realizează un tur rapid de circuit. Ca o ironie a sorții, omagiul suprem adus emisiunii a venit în urma unei confuzii. În 2005, Top Gear a primit un premiu International Emmy pentru „cel mai bun show de entertainment care nu e bazat pe un scenariu”. Cu toate acestea, Top Gear este bazată, în cea mai mare parte, pe un scenariu (Clarkson a și glumit, spunând că nu a putut participa la festivitate, fiind ocupat să-l scrie). Iată poate principalul motiv pentru care Top Gear e considerată cea mai bună emisiune din lume: este atât de bine făcută, încât nu pare a fi „făcută”.

Clarkson, Hammond & May refac traseul celor trei magi de la răsărit, călătorind cu decapotabile second hand din nordul Irakului până în Betleem.

SEZONUL 16 EPISODUL 2

„CUNOSCÂNDU-I, AI SENZAŢIA CĂ AI INTRAT ÎN EMISIUNE” În noiembrie 2009, Top Gear a realizat o emisiune în România. Redactorul-şef al ediţiei româneşti a revistei omonime, Costin Giurgea, a avut atunci oportunitatea de a-i cunoaşte pe Clarkson, Hammond şi May. T I : Costin, sunt cei trei diferiţi de personajele lor? C G : Deloc. După şase zile petrecute alături de ei, m-am bucurat la final să aflu că sunt exact la fel ca pe ecran. Clarkson e arogant, Hammond amuzant şi plin de bun simţ, răspunde întodeauna amabil oricui, iar James May se mişcă la fel de încet în lumea lui ca pe micul ecran. Dacă stai cu ei, senzaţia nu este că vorbeşti cu nişte oameni normali, ci că ai intrat în emisiune. T I : Care este, în opinia ta, principalul ingredient folosit în bucătăria Top Gear? C G : În primul rând, chimia dintre cei trei. Andy Wilman spunea la un moment dat că poţi avea cea mai bună echipă de producţie din lume, cele mai bune maşini la dispoziţie, cel mai mare buget posibil, dacă nu există relaţia între prezentatori, nu ai nimic. T I : Şi pentru telespectatori? Ce-i atrage în primul rând? C G : Faptul că emisiunea nu poate fi plictisitoare. De pildă, din când în când, unul dintre Clarkson, Hammond şi May mai aminteşte despre o filmare uluitoare cu care ar fi putut câştiga nu-ştiu-ce premiu de imagine. But what a bag of shit that was! e continuarea.

Producţie de lung-metraj

n - A m D A N S A T D E C Â T O VA R Ă

Decorurile de la Modigliani (2004), regizat de Nick Davis

de ce au plecat filmele DIN ROMÂNIA de Fl orentina ciuverca Scenariul în care figurează industria românească de film evoluează ca o dramă şi, ca orice dramă respectabilă, se ţine departe de happy-end-uri. De câţiva ani, producătorii români propovăduiesc beneficiile facilităţilor fiscale, depun proiecte şi cheamă la discuţii miniştri şi primari, doar ca după aceea să se lase liniştea. „The Industry” a pus cap la cap cifrele din vecini, a calculat ce ar aduce facilităţile fiscale în economia românească şi a încercat să afle unde şi de ce se blochează demersurile producătorilor.

aptul că Ungaria, în doar câțiva ani de la aplicarea unei deduceri de 20� din costurile locale ale realizării unui film, a atras toată producția americană cu ștaif și buget mare, n-a impresionat pe nimeni din Ministerul Finanțelor. Nici acela că Cehia, abandonată pentru Ungaria în doar câteva luni, a adoptat un sistem similar, preluat în diverse forme de Croația sau Serbia. și nici faptul că Bulgaria încearcă să țină pasul și a început demersuri în acest sens. „Nici măcar nu ne mai întreabă nimeni nimic de la o vreme. Nu mai suntem deloc într-o competiție deschisă cu restul lumii”, spune Bogdan Moncea, directorul de marketing al Studi-

Producţie de lung-metraj

ourilor Castel Film. Ca să facă față competiției și crizei economice, studiourile noastre au scăzut prețurile la echipamente și servicii cu 10-20�. Însă, în timp ce studiourile mari de lângă Budapesta sunt ocupate complet, iar producătorii străini își amână filmările doar ca să prindă un loc, în cele românești e (aproape) liniște. Singurul film cu buget consistent – în jur de 70 de milioane de dolari - turnat în România de la „Cold Mountain” încoace e „Ghost Rider: Spirit of Vengeance”, cu Nicolas Cage. Ungaria, în schimb, are parte de crème de la crème: filme ca „47 Ronin”, cu Keanu Reeves, un gigant cu un buget de 170 de milioane de dolari și „Asterix: God Save Britain 3D” (72 de milioane) sau un serial ca „Familia Borgia” (45 de milioane pe sezon). Între timp, propunerile producătorilor români zac prin birouri. „În momentul de față, Serbia și Croația s-au adaptat și ele, în Cehia merge excelent, dar în România nu reușim nici noi, cei din industrie, să exercităm un lobby eficient, iar experții Ministerului de Finanțe sunt pur și simplu imuni și muți la toate argumentele hârtiei care arată că având un astfel de sistem adoptat, volumul businessului de film se va tripla, deci locuri mai multe de muncă, mai multe taxe plătite etc. etc.”, explică Tudor Giurgiu, unul dintre cei care au tot trimis propuneri de proiect la ministere. Exemplul țării vecine e lămuritor: în 2004, anul în care s-a introdus deducerea fiscală de 20�, deja se cheltuiseră local 21 de milioane de dolari „străini”. Cu un an înainte, nu se filmase nici o producție străină în Ungaria, iar în 2005 suma cheltuită a ajuns la 85 de milioane de dolari. Lucrurile au evoluat rapid: studiourile s-au înmulțit și au ajuns la cinci, iar suma care a intrat în țară în 2010, grație filmului, este de 135 de milioane de dolari. Un stat poate sprijini producția de film în mai multe feluri: deducere fiscală (rebate), care înseamnă că un procent - de obicei între 10 și 25� - din bugetul alocat filmărilor pe teritoriul respectiv e înapoiat producătorilor; co-finanțare prin instituții de tipul Centrului Național al Cinematografiei, scutiri de anumite taxe și impozite, gratuități (de pildă, nu se percep taxe pentru Cred că suntem ultima ţară din Europa anumite locații de care nu are nici un fel de facilitate filmare, iar unele instituții ale statufiscală pentru industria filmului lui, ca poliția sau pompierii, se implică gratuit). Cehia, de exemplu, are un buget anual de 19 milioane de dolari, pe care îl dă unui număr limitat de producții străine (funcționează regula primul venit, primul servit), în baza acestor deduceri de 20�. De obicei, în majoritatea țărilor e obligatoriu ca din bugetul total al peliculei minimum 25� să fie cheltuit pe teritoriul respectiv. Iar deducerile nu se fac din bugetul total, de regulă, ci dintr-o listă de cheltuieli eligibile de producție. „Cred că suntem ultima țară din Europa care nu are nici un fel de facilitate fiscală pentru industria filmului”, spune Bogdan Moncea. „Au existat mai multe propuneri pe care le-am trimis aproape în fiecare guvernare din 2003 încoace. Le-am arătat și legea maghiară, care a trecut pe la Comisia Europeană și a fost aprobată. Le-am spus că dacă ar putea-o copia mot-a-mot, n-ar mai fi nevoie de nimic alt-

ceva. E cea mai avansată din Europa”, continuă Moncea. Ultima propunere, sprijinită de mai mulți cineaști, a fost trimisă miniștrilor Sebastian Vlădescu și Kelemen Hunor în martie 2010. În scrisoare se cerea crearea unei scheme de ajutor de stat sub formă de finanțare nerambursabilă în limita maximă de 25� din totalul cheltuielilor eligibile pentru producția unui film. Plafonul anual gândit inițial de cineaști ar fi fost de 50 de milioane de lei. Totodată, se solicita alocarea de la bugetul de stat a unei sume anuale egale cu suma fondurilor colectate de către Fondul Cinematografic Național (gestionat de CNC). Propunerea n-a avut nici o finalitate. Pe lângă faptul că, deși apelează la un principiu simplu de business – faci discount ca să aduci volum -, cei din ministere nu par să înțeleagă efectul macroeconomic al unei asemenea legi, există o piedică foarte concretă în calea inițiatorilor propunerii: articolul 77.1 din OG nr. 39/2005 privind cinematografia. Este inaplicabil și inexplicabil, remarcă Ada Solomon, și până și cei de la Bruxelles s-au declarat învinși. Articolul prevede oferirea unui „sprijin indirect în valoare de 150� pentru producătorii, coproducătorii și finanțatorii implicați în producția de film, acordat din impozitul pe profit corespunzător sumei investite, sumă care nu poate depăși 10� din costurile directe de producție efectuate pe teritoriul României, și reprezintă maximum 39

Producţie de lung-metraj

50� din profitul brut”. Pentru Ministerul de Finanțe, însă, înseamnă deja o facilitate, chit că este imposibil de aplicat. „77.1 este înțeles ca o schemă de ajutor de stat pentru industria cinematografică și nu poți să ai două scheme de ajutor de stat pe același subiect / sector. Deci nu poți să faci unul bun și profitabil pentru țară și pentru industrie, pentru că ai deja unul, dar care nu funcționează...”, explică Ada Solomon. Deși s-a declarat deschis inițiativei, fostul ministru Sebastian Vlădescu pare neîncrezător că ar avea de câștigat și altcineva în afară de susținătorii ei. „Eu am discutat în termenii în care toate părțile ar avea de câștigat, până la urmă e o formă de parteneriat. Dar să translatezi bani de la stat ca să aibă de câștigat niște companii private, nu prea merge. E un domeniu cu multe oportunități, dar există și foarte mult individualism”, susține Vlădescu, care consideră că Ministerul Culturii și CNC-ul sunt cele care ar trebui să se zbată pentru domeniul lor. În prezent, potrivit lui Vlad Păunescu, discuțiile s-au mutat la Ministerul Elenei Udrea, al Turismului și Dezvoltării, co-interesat în beneficiile de imagine pe care le-ar aduce prezența actorilor și regizorilor străini în România. Statele, în special cele de pe continentul american, s-au înscris deja într-un soi de competiție a rebate-urilor. Louisiana conduce detașat, cu o deducere fiscală de 30� și condiții de eligibilitate foarte avantajoase. Efectul: în fiecare zi, în statul Louisiana se lucrează la 130-150 de filme, aflate în diverse stadii de producție. Germania, la rândul ei, ține cu dinții de aceste facilități, care s-au dovedit foarte profitabile. Între 2006 și 2010, a

o industrie de cinema bine dezvoltată poate ridica toate celelalte segmente conectate la ea investit 316 milioane de dolari – traduse în bani înapoiați unui număr de 416 producții străine – însă suma adusă în țară este însă de șase ori mai mare, potrivit calculelor Fondului Federal de Film German: 2 miliarde de dolari. „E vorba de o returnare rapidă a investiției, de o creștere în sectorul infrastructurii, al entertainment-ului, în cel hotelier etc. Cu alte cuvinte, o industrie de cinema bine dezvoltată poate ridica toate celelalte segmente conectate la ea”, precizează Andreea Stănculeanu, COO MediaPro Studios. În plus, tehnicienii care stau pe tușă cu lunile ar avea permanent de lucru, iar șomerii s-ar putea recalifica muncind efectiv pe platouri. Hotelierii, proprietarii de restaurante, creatorii de costume, fabricile de textile și cele care furnizeză material pentru seturi, taximetriștii, furnizorii de diverse servicii, toți ar avea de câștigat (Ungaria a acordat inclusiv deduceri pentru investițiile în infrastructură, ceea ce a dus, printre altele, la ridicarea unor noi studiouri). „Peste tot în lume, producția de film a generat un PR de țară imens, ca să nu mai pomenesc de faptul că multe dintre locații au devenit locuri de «pelerinaj» pentru fani”, adaugă Andreea Stănculeanu. Concret, la un film cu un buget de 10-12 milioane de dolari care ar sta 32 de săptămâni în România (15 săptămâni de preproducție și 17 de producție), 25� (circa 2,5 milioane) 40

Decorurile de la The Cave (2005), regia Bruce Hunt

s-ar cheltui pe forța de muncă locală. În jur de 1,5 milioane de dolari ar merge pentru construcția seturilor și materiale, peste 1,2 milioane pe hoteluri și alte costuri legate de acomodare și confort, și circa 1 milion pe transport. Încă 1,5 milioane ar costa cateringul, închirierea locațiilor de filmare și materialele de recuzită. Însă nu doar în guvern există reticență, ci și printre cineaști. „Naționalismul nostru de provincie ne omoară. Vezi Doamne, ăștia vin, ne iau tehnicienii și uite așa cresc prețurile și nu mai avem echipe pentru producția locală - și aici am de comentat, pentru că tehnicienii buni au fost școliți practic în producțiile astea străine și ar fi de folos să continuam să formăm oameni”, detaliază producătoarea Ada Solomon, nemulțumită de lipsa de sprijin din partea unor voci importante din cinema-ul românesc. Pe lângă faptul că infrastructura în România e deficitară, iar condițiile generale mai proaste decât în Ungaria, prețurile scăzute de studiourile MediaPro și Castel Film pentru a face față competiției nu le fac mai atractive, din cauza unui algoritm care separă „soft money” de „hard money”, explică Andreea Stănculeanu, COO MediaPro Studios. Dacă un producător are un buget de 10 milioane de dolari și are de ales între o țară cu deducere fiscală de 20� și una cu servicii ieftine care îi reduc totalul la 8 milioane, va prefera prima variantă. Explicația e simplă: în primul caz, pe hârtie rămân 10 milioane, deși 8 au fost cheltuite de fapt, în al doilea sunt 8 milioane pe hârtie și în realitate. Atunci când distribuitorul filmului va negocia contractul, va oferi pe drepturi 3� din 10 milioane, în prima variantă, și doar din 8 milioane în cea de-a doua. Banii care se strâng din astfel de calcule se numesc „soft money” și sunt bani câștigați care pot fi investiți în alte proiecte. În paralel cu Ministerul Finanțelor – și, mai nou, cel al Turismului și Dezvoltării – se duce o luptă pe alt front: Primăria Capitalei cu cele mai mari taxe pen-

Producţie de lung-metraj

tru filmări din Europa. „Prețurile sunt aberant de mari”, comentează Bogdan Gooding Jr., și lucrează acum la „Six Bullets”, care l-a adus Moncea. Dacă media europeană este de 200 de euro, cea bucureșteană ajunge din nou pe Van Damme la București. „Am făcut filme în la 400-500 de euro. În centrul vechi, o filmare statică costă 2.205 lei pe locație/zi Louisiana și Canada și, când tragi linia, deși în Louisiana sau 2.730 pentru clipuri publicitare. În alte zone din București - 1.470 de lei sau ți se întorc 2,5 milioane de dolari datorită facilităților fis1.890 (reclamele). Cei care au nevoie ca circulația să fie întreruptă plătesc nu mai cale, ce poți face aici cu aceeași sumă pe care o investești puțin de 2.900 de lei pe zi, iar cei care pot filma cu traficul normal, 1.900 de lei. acolo nu se compară, e mult peste. Când lucrezi în SUA În concluzie, între 350 și 750 de euro pe zi, plus taxe de acces, pentru ceva ce New și Canada, ai de-a face cu sindicatele, cu controalele, cu York-ul oferă gratis, de pildă, iar Budapesta la circa 100-150 de euro. „Ajungi, legile care te obligă să angajezi mult mai mulți oameni cu totul, și la 3.000 de euro pe zi, ceea ce e enorm, mai ales pentru ce poate oferi decât ai nevoie”, înșiră Newall unul dintre motive. Ar Bucureștiul”, adaugă Moncea. mai fi profesionalismul tehnicienilor de la Buftea, creatiÎmpreună cu Tudor Giurgiu, Ada Solomon, Anca Puiu (Mandragora) și un re- vitatea lor și faptul că „nu se simt îndreptățiți să pretindă prezentant al MediaPro Pictures, directorul de marketing Castel Film a participat nimic” („cum fac cei americani”), studiourile în sine, fapanul trecut la o întâlnire cu primarul general Sorin Oprescu pe această temă. I s-au tul că efectele vizuale pot fi șlefuite la MediaPro Magic și, propus mai multe lucruri: aderarea Bucureștiului la CINEREGIO, organizația prezența unui om anume – Nick Allder, veteran în efecte fondurilor regionale de film, din speciale și unul dintre cei mai buni pe care care fac parte deja orașe ca Viena, i-a avut Hollywood-ul vreodată. Mutat de Roma, Londra, Paris, Belgrad, câțiva ani în România, Allder a superviînființarea unui fond cinematozat efectele speciale la „Alien”, „Războiul În paralel cu Ministerul Finanţelor grafic prin care să se finanțeze stelelor”, „Hellboy”, „Braveheart”, „Conan – şi, mai nou, cel al Turismului şi producții filmate în București Barbarul”, „Leon – The Professional”, „Al și crearea unui birou unic în cincilea element” etc.) Dezvoltării – se duce o luptă pe alt Primărie pentru filmări. ProduCei doi lucrează cu bugete mici, de 4-6 front: Primăria Capitalei cu cele mai cătorii care obțin granturi ar fi milioane de dolari, și produc în principal mari taxe pentru filmări din Europa obligați să cheltuiască 150� din filme de acțiune lansate cel mai adesea suma primită în București. direct pe DVD. Pentru că serviciile sunt Un alt subiect a fost scăderea ieftine în România, își permit să „investaxelor și gratuitate pentru filtească” în câte un nume (odată în liga înmările în anumite clădiri din patrimoniul public. Proiectul rămâne în picioare, tâi) ca Van Damme, Dolph Lundgren sau Cuba Gooding spune Oprescu, și va fi pus la punct după o a doua întâlnire cu producătorii. Jr. „Ei sunt obișnuiți să fie tratați la un anumit nivel, Din toate aceste inițiative eșuate lipsește exact cel care ar trebui să joace rolul iar noi ne străduim să le oferim, pe cât posibil, aceleași principal: Centrul Național al Cinematografiei. „CNC nu face nimic în sensul condiții. și cred că Bucureștiul are multe de oferit, există ăsta, deși ar trebui să fie «motorul» principal”, remarcă Tudor Giurgiu. Absent hoteluri bune și locuri bune unde să petreci, iar echipa este și Ministerul Culturii și Cultelor. tehnică e as. Nu simți, chiar dacă n-ai banii unui film ca Și totuși, există cineva care și-a mutat biroul din America în România ca să facă The Expendables, că sacrifici scenele de acțiune”, explică film. Patrick Newall și Justin Bursch, producătorii companiei independente Mo- și Justin Bursch. tion Picture Corporation of America (MPCA), au filmat la București „Weapon”, cu Jean Claude Van Damme, „One in the Chamber”, cu Dolph Lundgren și Cuba 41

J u rnalism

de CHRIS DZIADUL n urmă cu mulți ani mă aflam într-un tren care traversa Altiplano-ul Peruvian. Este vorba, desigur, de platoul înalt al munților Anzi Cordilieri, situat la 3.000 de metri peste nivelul mării, ai cărui locuitori locuiau în orașele mici, aparent fără nici o legătură cu lumea civilizată. În momentul în care trenul a oprit într-unul din acele orașele, am trăit o experiență care mi-a dezvăluit, poate pentru prima dată în viață, adevărata putere a informației. Doritori să afle informații din întreaga lume, vreo sută de oameni s-au repezit la tren, pentru a cumpăra ziare vechi de câteva zile, din Lima, de la un cetățean care le comercializa. De-a lungul anilor, am mai constatat de nenumărate ori că media are o putere incredibilă, mai ales mulțumită internetului, care anul acesta va sărbători 20 de ani de la înființare, dar și a expansiunii rețelelor de cablu și a transmisiilor prin satelit. O dată cu acestea, este nevoie desigur, de responsabilitate în răspândirea unor informatii, dar asta, din păcate, nu se întâmplă întotdeauna.

Media iresponsabilă Scandalul telefoanelor ascultate, care răvășește acum Marea Britanie, reprezintă un exemplu perfect de lipsă de responsabilitate – unii vor spune și lipsă de moralitate – din media de astăzi. Totul a început în 2005, când un detectiv particular, Glenn Mulcaire, a fost însărcinat de conducerea celui mai popular ziar din acea vreme, “News of the World”, să asculte convorbirile telefonice private care aveau loc între prințul William și Gordon Taylor, șeful Asociației Fotbaliștilor Profesioniști din Marea Britanie. Mulcaire și-a îndeplinit conștiincios sarcina de serviciu, ba a ascultat și discuții ale altor oameni faimoși, printre care George Michael și politicianul Boris Johnson (astăzi, primarul Londrei), după care a divulgat informațiile ziarului, care le publica, nu înainte de a le aplica ștampila de “exclusive”. De altfel, scandalul a început în același an, urmare a unor plângeri venite din partea Casei Regale. Cercetările 42

Detectivul angajat de News of the World, Glenn Mulcaire, avea drept sarcină ascultarea convorbirilor dintre prinţul William și Gordon Taylor, șeful Asociaţiei Fotbaliștilor Profesioniști din Marea Britanie. Mulcaire, zelos, a interceptat, în această perioadă, și discuţiile telefonice ale unor personalităţi precum George Michael sau Boris Johnson, actualul primar al Londrei.

J u r na l i sm

au condus către arestarea și chiar condamnarea la închisoare – chiar dacă pentru doar câteva luni – a lui Mulcaire, dar și a lui Clive Goodman, unul dintre editorii News of the World. Poate tot scandalul s-ar fi încheiat acolo și atunci, dacă în acea vreme editor la News of the World n-ar fi fost un anume Andy Coulson. El și-a asumat întreaga responsabilitate pentru ce s-a întâmplat la ziar, a demisionat și, după aceea, a devenit director de Comunicare pentru David Cameron, șeful Partidului Conservator. Din noua sa poziție, Coulson avea să joace un rol extrem de important în înfrângerea Partidului Laburist, care era la putere de 13 ani în 2010, când au avut loc alegeri generale. Trebuie spus că News of the World nu era o publicație oarecare, ci una care făcea parte din News Corp a lui Rupert Murdoch, ale cărui interese în Marea Britanie includ și o “halcă” generoasă din compania de transmisii prin satelit BSkyB. Reprezentanții News Corp au precizat de la început că vina acestor interceptări ilegale o poartă un singur om, Goodman, și nu poate fi aruncată asupra întregii organizări. Chiar Rupert Murdoch a precizat că “atunci când vorbim de înregistrări ale unor conversații telefonice realizate de un investigator privat, putem fi siguri că așa ceva este ilegal în întreaga lume și, cu atât mai mult, în Marea Britanie”. Cu toate dezvinovățirile, scandalul telefoanelor înregistrate nu s-a stins, ba, dimpotrivă, a răbufnit cu violență în acest an, ca urmare a dezvăluirilor din The Guardian, un ziar quality, adversar al lui Rupert Murdoch.

Teorii ale conspiraţiei Au existat voci care au spus că amploarea discuțiilor din presă a fost dirijată special pentru a opri News Corp să achiziționeze acțiuni la BSkyB. Zvonurile acestea s-au dovedit a fi simple vorbe, întrucât, în urma așa ziselor investigații oficiale, se spune că s-a dat “verde” realizării acestei tranzacții, semn de mulțumire către News Corp venit din partea Partidului Conservator, aflat în coaliție, cu Partidul Liberal Democrat, pentru ajutorul dat în campania electorală. Cert este că, dintr-o dată, scandalul telefoanelor ascultate ilegal a luat o amploare neașteptată. S-a aflat că au fost interceptate convorbirile rudelor adolescentei Millie Dowler, ucisă în 2002. Dezvăluirile au întors opinia publică împotriva publicației News of the World și, implicit, a plasat guvernul în defensivă. Totodată, Rupert Murdoch, fiul său James, dar și Rebekah Brooks, deținătoare, pe vremuri, a unei funcții executive la News International, au fost nevoiți să se prezinte în fața Culture Select Committee, pentru a răspunde unor întrebări deloc comode despre practica ascultării telefoanelor la acest ziar. Rupert Murdoch a luat astfel decizia de a închide “News of the World”, încercând să oprească astfel ca “unda” scandalului să afecteze întreaga sa companie. Cel puțin până acum, această măsură radicală a avut rezultatele scontate. Totodată, Murdoch a fost nevoit să-și amâne planurile de a cumpăra și restul acțiunilor la BskyB, măcar până agitația se va potoli. Preluarea completă a BskyB are mulți adversari în media din Marea Britanie, care consideră că, prin această mișcare, News Corp va avea o prea mare putere. În același timp, planurile de strategie ale companiei lui Murdoch sunt realizate tocmai în jurul acestei preluări. Este foarte probabil ca aspectul cel mai îngrijorător în acest scandal să fie faptul că nu am văzut până acum decât vârful icebergului. Interceptarea convorbirilor și a mesajelor vocale pare să fie o practică obișnuită pentru câteva ziare britanice și, cu siguranță, asta se întămplă și în multe alte țări. Chiar și la Altiplano, e posibil ca în spatele unor știri apărute în cotidianele cu mare popularitate să existe ceva mai mult decât se lasă de înțeles.

PROGNOZE

E s t i m ă r i aj u s tat e

Piaţa de publicitate în 2011: 280-300 de milioane de Iulian Comanescu Marile agenţii de media oferă an de an estimări ale pieţei de publicitate şi, de regulă, acestea se potrivesc destul de bine pe termene de ordinul a 12 luni. Cum 2011 se apropie de sfârşit şi actorii importanţi ai pieţei ştiu bine ce au în coş şi pe ce se pot baza până în decembrie, „The Industry“ a considerat interesant să vadă ce s-a schimbat în estimările media buyerilor profesionişti.

Se dovedește că toamna, așteptările sunt ușor mai pesimiste față de cele anterioare, formulate în primele luni ale anului. Însă numai ușor. Piața, așa cum a fost estimată în anii trecuți, va fi, după OmnicomMediaGroup și Initiative Media, undeva între 280 și 302 milioane de euro. Mediaedge:cia a introdus un element nou în metodologie, prin includerea unor estimări proprii referitoare la mari site-uri care fac publicitate, „alta decât prin banner sau display“, adică Google, Facebook sau Yahoo! Cu acestea, totalul e de 330 de milioane, din care 37 pe online. Singurul segment în creștere clară este același online, cu 25-30�. Oricum ar fi calculat, parese că în 2011 au existat pe acest suport peste 25 de milioane de euro.

Initiative Media: 302 milioane de euro (-4,5% faţă de 2010)

Alexandra Olteanu Managing Director Initiative „Ultima revizie făcutĂ de curând asupra pieţei stă un pic mai jos decât estimatele din iunie pentru Media Fact Book“ 44

P rognoze

Mediaedge:cia: 330 milioane (-5% faţă de 2010)

Bogdan Prăjişteanu Managing Director Mediaedge:cia “Suma de 330 milioane de euro include Și sumele estimate pentru Google, Yahoo! Și Facebook”

OmnicomMediaGroup: 280-290 de milioane (-5-10% faţă de 2010)

2011

Volum 280-290 mil euro Minus 5-10% faţă de 2010

65% share

PRINT Minus 15-20% faţă de 2010

Online Plus 30% faţă de 2010 Volum 25-28 mil euro

Nicu Laită Media Director OmnicomMediaGroup/Head of Opera: „Presa este categoria cu cea mai mare scădere“ 45

DIGITAL

C e a r e de în vă Țat digi talul de la pr int ?

Vremea ştirilor ca show d e G R I G D AV I D O V I T Z e 11 septembrie 2009, la opt ani după atacurile din 9/11, pe primul ecran al Huffington Post apărea un singur lucru: imaginea celor două turnuri gemene în flăcări, cu câteva minute înainte de a se prăbuși. O singură fotografie, care de-a lungul anilor a devenit un simbol al oribilului act de teroare, și nimic altceva. Fără reclame, fără alte articole, fără nici măcar un titlu. Era un moment de tăcere. Acest puternic statement editorial propus de Huffington Post este un minunat exemplu despre ceea ce lipsește astăzi website-urilor jurnalistice. Este vorba de înțelegerea faptului că un produs jurnalistic nu trebuie să ofere doar informație, ci să și creeze un news show din conținutul afișat. Jurnalismul nu înseamnă a realiza un sumar al realității. Înseamnă să spui povești, iar website-urile fac, din acest punct de vedere, o treabă foarte proastă. La începutul secolului XX, primele pagini ale ziarelor păreau, din perspectiva prezentului, îngrozitoare: zeci de articole și de reclame așezate unele lângă celelalte aproape fără nici o ierarhizare. Prima pagină e cea mai importantă, își vor fi spus mulți edi-

tori, deci trebuia să includă cât mai mult conținut posibil. Înlocuiți “prima pagină” cu “primul ecran” și obțineți paradigma designului majorității site-urilor de conținut din ziua de azi. În secolul trecut, ziarele au înțeles însă că în acest caz “mai mult înseamnă mai puțin” și au evoluat către o paradigmă grafică complet diferită. Cele mai multe publică în prezent între cinci și șapte subiecte pe fiecare pagină, iar aceste subiecte sunt împachetate cu grijă cu scopul de a crea un show. de a spune povești. Acest show se bazează pe două principii importante. În primul rând, densitatea scăzută a informației. Subiectele importante au suficient spațiu pentru a-și exprima valoarea. Conținutul lor e cel mai important actor din producție, iar actorii principali trebuie să aibă cea mai mare parte a scenei la dispoziția lor. Alte subiecte, mai puțin importante, sunt grupate în pachete mici, punându-le în valoare pe cele importante. Mai există însă un principiu im-

portant. Priviți prima pagină din New York Times de pe 12 septembrie 2001. Acum, priviți prima pagină a aceluiași ziar, într-o ediție obișnuită, dinaintea lui 11 septembrie. Aceste două pagini întâi coexistă într-un paradox: limbajul grafic este același și e ușor de recunoscut că aparțin aceluiași ziar. Însă structura paginilor e complet diferită: cititorul poate ușor înțelege, chiar înainte să citească titlurile, că atacurile din 11 septembrie sunt mult mai importante decât subiectul principal dintr-o zi obișnuită. De asemenea, ei pot simți că țin în mâini un obiect istoric. Un news show eficient nu constă doar în paginile cu densitate scăzută a informației. Presupune, de asemenea, ca editorii să aibă libertatea de a schimba designul potrivit

11 septembrie 2009: la opt ani de la prăbuşirea Turnurilor Gemene, Huffington Post apare cu o singură ilustraţie “above the fold”, în primul ecran. Site-ul fondat de Arianna Huffington a făcut operă de pionierat în materie de asemenea abordări

2 New York Times la 1 ianuarie 1900: titluri egale, poze lipsă şi o acumulare de conţinut. Nu cumva seamănă cu felul cum arată azi majoritatea site-urilor?

D I G I TA L

conținutului afișat. Majoritatea website-urilor din prezent au un template fix, predesenat. Editorii online iau toate acele lucruri uluitoare care se petrec în lume – povești triste, vesele, surprinzătoare, incredibile – și le bagă cu forța într-o formă care nu are nicio legătură cu ele. Conținutul e îndesat în design, în loc ca designul să evolueze din respectivul conținut.

Eliberați editorii! Încet, lucrurile încep să se schimbe. Exact ca în evoluția ziarelor, prima formă de libertate pe care și-au luat-o editorii a fost aceea de a

schimba website-urile atunci când în lume se petrec lucruri dramatice. Cea mai mare parte a website-urilor jurnalistice importante (The New York Times, The BBC, The Guardian și multe altele) sunt capabile să-și schimbe înfățișarea. De obicei, fac acest lucru trecând de la template-ul normal la unul dramatic. Nu e însă suficient. Mai întâi, nu e vorba tocmai de o alegere binară, “dramă/fără dramă”. Între un titlu principal normal și un eveniment istoric există nenumărate niveluri. Nici două, nici trei, uneori nici măcar cinci template-uri nu pot acoperi întregul spectru. În al doilea rând, nu numai subiectul principal are un anumit nivel dramatic. Un editor ar trebui să poată pune în valoare un subiect important aflat în partea de jos a site-ului. Acest joc, sus-jos/mare-mic, e un factor important în crearea diversității necesare. Mai mult, nivelul dramatic al produsului jurnalistic nu e singurul parametru de luat în seamă. Pentru a crea un news show, editorii ar trebui să aibă și libertatea de a accentua, în cadrul acestuia, cel mai bun element al fiecărui articol. Să ne întoarcem la print. Când creează o pagină tipărită, editorii și designerii evaluează materialele care ar trebui să populeze pagina, căutând cele mai bune elemente: o imagine uluitoare, un titlu important ori o infografie revelatoare. Varianta finală a paginii va fi construită în jurul acestor cele mai bune elemente.

Scopul este ca, în timp ce rulează pagina, cititorii să vadă întâi cel mai bun material, așa cum în vitrina unui magazin vor fi mereu așezate cele mai bune produse. Website-urile bazate pe template-uri nu fac posibil acest important proces. Editorii pot decide doar unde să pună un articol, care capătă un anume aspect în funcție de acea zonă din site. Dacă subiectul din cea de-a treia poziție a site-ului presupune o poză mică, întotdeauna va arăta astfel, chiar dacă imaginea ce însoțește articolul este specială. Micile pictograme folosite azi, care spun “click pe articol pentru a vedea o galerie foto interesantă” sau “vezi un video fascinant” sunt anti-jurnalism. Galeria (sau acel video) ar trebui să fie primul lucru care sare în ochii userului, indiferent unde e așezat articolul. Pentru a atinge acest scop, website-urile ar trebui să introducă template-ul la nivelul articolului. Sunt câteva moduri de a face acest lucru. Unul relativ simplu e să se folosească o singură coloană principală pentru a afișa articolele importante, un sistem pe care îl folosesc multe site-uri de ziare și reviste, ca Der Spiegel, Le Figaro, The Financial Times. Dar, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în prezent, editorii ar trebui să poată decide ce template să folosească pentru fiecare articol, jucându-se cu diferite mărimi ale corpului de literă din titluri, cu imagini, galerii foto, filme și infografii. În acest sistem, un editor poate alege, de exemplu, să publice o poveste neimportantă însoțită de o poză superbă, mare, în partea de jos a site-ului. De asemenea, ar putea decide care să fie dimensiunea exactă a titlului dat subiectului principal și dacă trebuie însoțit de o poză mică, de una mare sau de un video. Sistemul a fost implementat cu succes în

New York Times la 12 septembrie 2001 şi într-o zi obişnuită din aceeaşi lună: layoutul primei pagini (de hârtie) poate fi modificat, în funcţie de tematică. Primul NY Times e o ediţie-eveniment, al doilea e o punere în pagină curentă

4 47

DIGITAL

câteva website-uri proiectate de compania mea. Puteți vedea printre ilustrații un site german de știri, Deutsch Turkische Nachrichten. Editorii pot decide template-ul fiecărui articol afișat în aria principală din homepage. Template-ul final al site-ului constă în combinația diferitelor articole strânse împreună, un fel de sistem “lego” pentru știri. Mai există un factor important al schimbării: împachetarea informației. Multe subiecte nu

sunt reflectate doar de un singur articol, ci de un articol principal, însoțit de analize, reacții și altele. Editorii de print știu cum să transforme aceste abordări diferite într-o eficientă “hartă a minții”. Această “hartă a minții” dă posibilitatea cititorilor să decidă care anume dintre abordări îi interesează sau să citească cea mai mare parte a subiectului fără a parcurge textele, ci doar titlurile. Site-urile de azi creează asemenea pachete, dar cu excepția subiectului principal, toate celelalte abordări apar ca niște trimiteri neatrăgătoare.

Lecția iPad Ceva fundamental s-a stricat în modul în care știrile sunt prezentate astăzi online. IPad-ul e o altă dovadă că e așa. Aplicațiile de conținut ale celei mai avansate platforme digitale arată mai mult a print decât a web. IPad-ul oferă o experiență captivantă fiindcă din conținut se creează un show dinamic, în loc ca totul să arate ca un tablou static, ca la presa scrisă. Cu câteva luni în urmă, discutam cu editorii unuia dintre cele mai mari ziare din Statele Unite. “Nimeni nu va mai intra pe site-

5 La site-uri ca Deutsch Turkische Nachrichten, editorii pot decide compoziţia grafică a paginii, în funcţie de importanţa evenimentului, calitatea pozei etc.

Din ce în ce mai folosite pentru accesarea informaţiei, aplicaţiile de iPad tip Flipboard (şi nu numai) preiau organizarea paginii de hârtie, mai curând pe cea a ecranului de laptop/desktop şi a browserului de internet

ul nostru”, spunea unul dintre editori la întâlnire, “ne vor citi pe alte platforme, ca Facebook, Twitter și Flipboard”. Avea dreptate. Dacă tot ceea ce face site-ul tău de știri e să prezinte o selecție de linkuri, în curând acesta va deveni irelevant. După cum spunea Krishna Bharat, fondatorul Google News, când jurnaliștii cred că ei produc conținut și-atâta tot, se înșală, așa cum o face și angajatul Starbucks care crede că el produce numai cafea. Ai senzația că te duci acolo pentru cafea, dar de fapt ești acolo pentru întreaga experiență – muzica, spațiul pentru citit, colegialitatea, aroma, brandul. Sigur, plătești pentru cafea, dar întreaga experiență e cea care contează. La fel stau lucrurile și cu știrile: constituie o experiență globală mai degrabă decât un simplu produs. Provocarea pentru publisheri este să mute navigarea printr-un produs tipărit – o experiență proprie revistei – în tiparele consumului digital. Provocarea pentru publisheri, adaugă Bharat, este importul navigării intuitive prin conținutul unui produs tipărit – în tiparele consumului digital.

Grig Davidovitz este co-CEO al RGBmedia. org, companie specializată în concepte noi de jurnalism digital. A fost Editor-in-Chief al site-ului Haaretz şi are şi preocupări didactice, ca profesor de jurnalism şi trainer WAN.

RUBRICA DE PĂRERI

CINE E MAI IMPORTANT: OUL SAU GĂINA?

Ada Roseti

este director de programe pe Europa de Sud-Est la Discovery Networks şi responsabilă de conţinutul și imaginea celor 9 canale Discovery din această regiune. Cariera sa în media a început din poziţia de prezentator la radio Pro FM, iar în televiziune a lucrat atât în faţa camerei, la Pro TV, cât și în spatele ei, fiind responsabilă cu achiziţia de programe pentru TVR, Naţional TV și Prima TV.

ot mai mult, în domeniul comunicațiilor în masă se vorbește despre TV everywhere, ceea ce, într-un limbaj mai puțin științific, desemnează etapa următoare în relația noastră cu imaginea. și anume, capacitatea de a urmări un conținut video în orice loc, pe orice tip de ecran. Adică, dacă sunteți abonați la un operator de cablu sau DTH, să puteți vedea canalele de televiziune sau programele din pachetul plătit, oriunde: la televizor, pe computerul personal, pe tabletă, pe telefon sau – cine știe? – pe cerul albastru. Dacă ați crescut într-o perioadă în care privitul la televizor era o formă de recompensă pentru buna purtare, cu siguranță că evoluția lucrurilor în ultima vreme va amuzat. Televizorul nu mai e inamicul public numărul unu. Nici măcar computerul nu ocupă locul acesta, el a fost preluat de consolele de jocuri și, tot mai tare, de telefoanele inteligente. În ziua de azi, părinții ar prefera ca odraslele lor să petreacă mai mult timp în fața televizorului – unde pot vedea și programe interesante și educative, cum ar fi “Cum se fabrică” sau “Tehnici esențiale de supraviețuire” – și mai puțin în fața telefoanelor, jucând Angry Birds până la suprimarea definitivă a oricărei percepții cu privire la efectul real al legii gravitației. Un studiu făcut de Ericsson în 2010 arată că, la nivel global, oamenii petrec săptămânal 12,2 ore în fața televizorului (ecranul social), 8,6 ore în fața calculatorului (ecranul personal) și 2,8 ore în fața telefonului sau a altor ecrane mobile. Deci, în primă instanță, nu cred că producătorii de programe tv, proprietarii de televiziuni, operatorii de cablu și satelit ar trebui să se îngrijoreze prea tare. Da, oamenii nu mai privesc un singur ecran, ca acum 20 de ani, sau două, ca acum 10 ani, dar privesc în continuare foarte mult ecranul televizorului. Da, evident, cu toții am dori să putem să privim ce vrem, când vrem, pe ce ecran vrem, dar când vine vorba de disponibilitatea de a plăti pentru acest privilegiu, toți ne amintim că formula actuală de televiziune lineară e foarte comodă. și da, televizorul e tot mai mare, tot mai performant. Dar tentația de a cumpăra televizoare pentru performanțele lor tehnice se estompează în timp, pe măsură ce statusul conferit de posesia ultimului LED cu screen mare cât Casa Poporului pălește în fața unor alte asemenea obiecte mai mari, mai performante, mai scumpe. Cu alte cuvinte, acum 10 ani mulți au cumpărat televizoare HD pentru că erau scumpe și mari, deși la ora respectivă nu exista nici un canal HD. și, paradoxal, programele SD (standard definition, rezoluție normală de TV – n.r.) se vedeau mai prost pe ecranele HD. După ce un număr de early adopters au avut surpriza neplăcută de a se trezi că nu au ce vedea pe televizoarele lor HD (surpriză repetată recent în cazul televizoarelor 3D),

încet-încet lumea a început să înțeleagă care e adevărata problemă. După cum spunea un specialist acum patru ani, “it’s not the pipeline, it’s the content that matters”. Nu contează pe ce ecran îl vezi, contează conținutul. și, ca să fie și mai clar, pentru ca spectatorul obișnuit să facă pasul și să treacă de la un pachet SD (televizor, player, set top box) la unul HD, e nevoie ca întreaga ofertă să fie tentantă. Nu e suficient să-i dai aceleași programe, care să se vadă mai bine. E nevoie să-i oferi ceva în plus. Un program în care faptul că imaginea este High Definition să fie esențial, sau măcar să reprezinte un plus evident de valoare. Un film care să fie mai convingător pentru că exploziile par mai reale. Un documentar în care detaliile fascinante ale insectelor urmărite sau ale motoarelor disecate să fie mai clare în HD. O transmisie sportivă live care să îți dea senzația că ești direct pe stadion. Pe de o parte, avem tot mai multe tipuri de ecrane la care să ne uităm, mai mari, mai mici, mai interactive sau mai tridimensionale, dar în spatele lor există o nevoie veche de când lumea: nevoia oamenilor de a li se spune povești, de a fi distrați. Atâta vreme cât, pe oricare dintre aceste ecrane, spectatorii vor putea urmări programe interesante, despre personaje (reale sau imaginare) convingătoare, atâta vreme cât ei se vor simți emoțional implicați, atât producătorii de hardware, cât și industria în sine vor avea numai de câștigat. Dar secretul succesului rămâne tot acolo, în conținut. și, da, nu poți spune cine a fost mai înainte, oul sau găina, dar cu siguranță că poți spune că povestea a existat cu mult înainte de inventarea televiziunii, a cinematografului sau a tiparului mobil. și la fel de sigur e că povestea, nu ecranul, e cea care primează, până la urmă. Deși poate că poziția mea e influențată de faptul că de atâta vreme domeniul meu de activitate e legat de conținutul programelor de televiziune și n-am știut niciodată legile fizicii din spatele transmisiei video sau audio.

RUBRICA DE PĂRERI

CUI I-e FRICĂ DE CLIENT?

Mihaela Calinoiu

este redactor-şef la revista „Story”. Şi-a început cariera în media la „TV mania”, în 1997. A fost editor coordonator al ghidului TV de la „Evenimentul zilei”.

Poate că o să vi se pară nelalocul lui ca un jurnalist să vorbească despre vânzări, însă toți cei care lucrează în presa scrisă și-au dat seama în ultimii doi ani că vor fi tot mai implicați în a atrage bani, direct, prin ceea ce a intrat în vocabular drept “proiect special”, sau indirect, punând pe piață produse competitive și atrăgătoare pentru cumpărător și client. Nu militez pentru jurnalistulvânzător, decât în măsura în care sintagma se referă la vânzarea de conținut publicului cumpărător, ci pentru jurnalistul care să nu mai vadă în omul de la vânzări dușmanul absolut, pentru că nu își mai permite acest lux. Colaborarea redacțiilor cu departamentele de vânzări a devenit esențială, orice publisher s-a convins de asta pe propria piele. Merge, însă, și anevoios, câtă vreme relația editorial-client a semănat aproape întotdeauna cu spinarea unui lup furios. Țepoasă, imprevizibilă și întinsă la maximum. De ea se mai agăța vânzătorul de publicitate, incapabil să îmblânzească bestia. Cum, însă, lupul alerga, iar banii sosea (nu-i corect fără “u”, așa e, dar recunoașteți că e o rimă simpatică…), companiile nu au căutat să găsească soluții pentru blocajele de comunicare. Editorialul se credea superior, în timp ce clienții și agențiile continuau să nu înțeleagă mecanismul de funcționare a unei redacții. Iată însă că vrăjitoarea criză a lovit în plin și în relația editorial-sales, obligând-o să se uite un pic în oglindă și să-și dea seama că nu este nici prea frumoasă, nici prea deșteaptă și nici descurcăreață. Războiul orgoliilor sau chiar al principiilor, în redacțiile unde ele existau, a trebuit să ia o pauză, pentru că altfel risca să nu mai aibă combatanți. S-ar putea ca pacea dintre jurnaliști și vânzători să fie temporară, însă rezolvarea va sta în cât de bine reușesc aceștia să se mobilizeze. Editorii, spunea un director de vânzări, sunt singura armă pe care publisherii o au în fața agregatorilor de conținut precum Facebook, Yahoo sau Google, atât jurnalistic, cât și financiar. Nu e chiar drept că presiunea vânzărilor cade și pe editorial, însă, din păcate, așa stau lucrurile. Apare, însă, și reversul medaliei: pe timp de criză, conlucrarea prea strânsă dintre editorial și vânzări aduce și derapaje de la etică și combinații publicitare mai vizibile ca oricând. Responsabilitatea redactorilor-șefi e să echilibreze procesul. Astăzi, vântul schimbării stârnește pletele tuturor jucătorilor din piață cu atât mai tare cu cât cetăți neasediate (vizibil) până acum de tunurile presiunii financiare încep să demonstreze că nimeni nu poate merge legat la ochi pe un drum doar pentru că îl cunoaște ca în palmă dacă direcția este alta. Pe vremuri, multe contracte de publicitate se semnau pe prietenie și ca urmare a discuțiilor purtate pe deasupra tacului, la biliard. Publicațiile se plângeau că au prea multă reclamă și că nu le mai rămâne și de editorial. Acum, tare s-ar plânge, dar nu mai au de ce. Devine tot

mai greu să te descurci dacă nu ești performant: pe sold circulation, pe audiență, pe încasări, distribuție, online, creativitate, pe claritatea cu care îți urmezi drumul ales. De la începutul crizei, clientul face legea, conștient că nevoia pentru banii lui crește invers proporțional cu scăderea tirajelor. Cum jurnaliștii simt că s-au transformat în agenții de creație pentru clienți, iar aceștia vor, dar nu știu nici ce, nici cum să ceară, iată și câteva sfaturi pentru “oamenii cu banii”, ca lucrurile să meargă lin și nu după ce lumea implicată s-a dat de o mie de ori cu capul de tocul ușii:

1. Clienții de advertising așteaptă foarte multă susținere editorială, de aceea e obligatoriu să se stabilească de la �nceput premisele colaborării. Acoperire, ton, abordare și, �n primul rând, marcarea textului promoțional; 2. Când voi, clienții, strâmbați din nas la machetele clasice și vorbiți de “proiecte inventive”, oferiți măcar informații despre ce comunicați și despre ce vă doriți; 3. Fiți limpezi și nu lăsați lucrurile �n aer. Nu e o soluție lucrul așa: “vreau și eu ceva mișto, ia vezi ce poți face”. “Bine, uite ce am făcut”, zice jurnalistul. “Aaa… păi nu asta vroiam, nu e bine”. Cine câștigă din așa ceva? 4. Nu mai �ncercați să controlați totul și să faceți corectură pe texte! Jurnalistul care �și cunoaște publicul știe ce și cum să �i ofere; 5. Nu mai trimiteți informații stupide și seci și poze la rezoluții minuscule, așteptând să iasă proiecte geniale; 6. Nu mai comparați mereu colaborarea cu o publicație cu ceea ce s-a �ntâmplat �n alt caz. “Ăia cum au putut?” nu e un argument. Poate că au putut prost; 7. Oricât ar fi de disperat după bani, jurnalistul �și servește �n primul rând cititorul. Nu-l mai certați pentru asta, pentru că rămânându-i fidel �și păstrează credibilitatea și, deci, puterea de a vă vinde mesajul mai bine; 8. Nu mai cereți tot felul de lucruri după ce ați “bătut palma”. Jurnalistul nu �i poate da mereu și pe mama, și pe tata; 9. Nu mai pretindeți atâtea avantaje după un proiect special, doar pentru că ați fost “generoși”. De banii ăia, redacția a muncit de i-au sărit capacele; 10. Uitați de reclama mascată sau, cum ziceți voi, “informație integrată �n text”! Cititorul o miroase de la o poștă și fuge mâncând pământul! ... ar mai fi, dar ne oprim aici. Haideți, că se poate!

RUBRICA DE PĂRERI

Televiziunile din SUA mizeazĂ pe seriale

S t e wa r t Clarke

este director editorial la TBI Magazine. A semnat articole în Campaign, AsiaCom, Screen Finance şi Cable şi Satellite Europe. A răspuns unor întrebări puse de BBC Radio şi de diferiţi autori ai unor proiecte din sfera academică sau comercială, în privinţa pieţei media. Este un vorbitor frecvent la evenimente ale industriei media.

n Statele Unite, marile companii de televiziune se concentrează pe producții proprii: nu e un secret pentru nimeni că show-urile făcute “acasă” captează din ce în ce mai mult atenția telespectatorilor și unele se bucură de un ocean de simpatie și peste hotare. Și europenii încep să îmbrățișeze această soluție, după ce, ani de zile, au mizat pe succesul strălucitoarelor mega show-uri “adoptate” din SUA: tot mai multe companii de televiziune încep să investească în producții locale, astfel încât telespectatorul să se poată identifica cu vedetele și cu situațiile din scenariu. Privind din nou peste Ocean, o parte dintre producțiile cu priză la public aparțin televiziunilor ale căror programe sunt transmise exclusiv prin cablu, HBO, Showtime sau AMC, posturi unde pot fi urmărite seriale celebre pe mapamond, cum ar fi Game Of Thrones, Dexter sau The Walking Dead. Mai mult decât atât, devin din ce în ce mai numeroase vocile din media care spun că raiul pentru un producător este să lucreze la un astfel de post, întrucât serialul este transmis în întregime și nu există riscul să fie scos de pe post după două săptămâni, în cazul în care nu performează din punct de vedere rating. Cu toate acestea, ar fi o prostie să crezi că în această industrie cineva își poate permite să facă treabă de mântuială, indiferent de locul de muncă. Mizele sunt imense și dacă stăm să ne gândim doar televiziunile din SUA își permit “nebunia” de a investi zeci de milioane de dolari într-un episod pilot. Ce-i drept, dacă serialul se dovedește a avea succes, răsplata este uriașă: producția devine o franciză globală, o adevărată mină de euro, pounds, yeni sau orice altă monedă din lumea asta. Exemplele ar putea fi Lost și Desperate Housewives, seriale mulțumită cărora oamenii de la departamentul de vânzări al Disney vorbesc acum de câștiguri de miliarde de dolari. Date fiind acestea, suntem în plin sezon de toamnă, moment în care și în SUA intră în grilă noi producții aspirante la titlul de global hits. Iată, în continuare câteva seriale care au stârnit atenția presei și a publicului încă înainte de a fi difuzate pe post. Luând “Mad Men” de la AMC drept exemplu, două dintre producțiile despre care se tot vorbește în presă sunt lansate pentru a testa piața: Pan Am (ABC), serial a cărui acțiune se petrece în anii ’60, cu Christina Ricci în rolul unei stewardese atrăgătoare, și “Playboy Club” (NBC), cu intriga plasată în aceeași perioadă, despre gentlemenii membri ai clubului menționat în titlu. Ambele seriale vor trebui să înregistreze rating-uri uriașe și să obțină cronici favorabile în ziare pentru ca să putem vorbi de eventualitatea unui al doilea sezon. Totuși, practica demonstrează că este nevoie doar de cifre mari de audiență: comediile lui Chuck Lorre “Two

and a Half Men” și “The Big Bang Theory” sunt dovezi concrete că opinia criticilor este complet irelevantă, atâta vreme cât telespectatorii sunt numeroși. Având în vedere marele succes de care se bucură Glee, NBC s-a hotărât să facă “Smash”, o comedie muzicală care mizează clar pe popularitatea de care se bucură vedetele din distribuție. Vorbim aici de Debra Messing (Will & Grace), Jack Davenport (Pirates of the Caribbean) și Anjelica Houston (The Grifters). CBS s-a concentrat, în ultimii ani, pe programarea unor remake-uri și a dat lovitura, în sezonul trecut, cu “Hawaii Five O”. Inspirându-se de aici, ABC s-a hotărât să-i readucă la viață, în această toamnă, pe “Îngerii lui Charlie” (Charlie’s Angels), serial care o are drept producător executiv pe Drew Barrymore, unul dintre îngerii din filmul cu același titlu lansat în 2000. ABC n-a pierdut din vedere că “Desperate Housewives” va ajunge la un bun sfârșit, astfel că are deja pregătit un înlocuitor, “Good Christian Belles”. Inspirat din romanul “Good Christian Bitches”, acțiunea se centrează pe viața unei “fete rele”, care a revenit în orașul natal după 20 de ani. Producția este semnată de Darren Star, cel care a avut funcție omonima la “Sex & The City”. “Ringer” (The CW) marchează reîntoarcerea lui Sarrah Michelle Gellar (Buffy the Vampire Slayer) în producții pentru micul ecran. Fanii o vor putea admira pe Gellar chiar în dublu exemplar, pentru că interpretează rolurile unor gemene urmărite de Mafia, după ce una dintre ele a fost martora unei crime. Nu în ultimul rând, J.J. Abrams (producător Star Trek și Lost) lucrează pentru Fox la Alcatraz, un serial plin de mister, iar CBS are programat în grilă Rookies, produs de... Robert de Niro. Mai există și seriale inspirate din povești, Grimm la NBC și Once Upon a Time, la ABC. O mare parte dintre aceste seriale vor fi retrase de pe sticlă, iar unora dintre ele nu le va simți nimeni lipsa. Dar asta nu are nici o importanță. Dacă doar una dintre aceste producții va capta interesul unui număr mare de telespectatori, va fi difuzată apoi pe micile ecrane din întreaga lume. Și își va recupera înzecit și însutit investiția inițială. Rămâne de văzut care dintre seriale este cel de un milliard de dolari.

OA M E NI I N T E RV I U

De la “Dorel” la “Marţi după Crăciun”. Radu Muntean: “Premiile nu pot influenţa industria cinematografică, pentru că ea nu există”

J ob

D e s cription

Art directori. Oamenii ăia cu monitoare mari de tot 61

54 C I N E , R evo l u ţ ionari

Cool sau util? Uneltele lui Steve Jobs 58

CE ?

Michael Arrington (TechCrunch) se face capitalist Obama pierde un scriitor de Hollywood 64

I NTERV IU

D E L A „ D O R E L” L A „ M A R Ț I , D U P Ă C R Ă C I U N ”

RADU MUNTEAN: PREMIILE NU POT INFLUENŢA INDUSTRIA CINEMATOGRAFICĂ PENTRU CĂ EA NU EXISTĂ de Adrian Georgescu Dintre regizorii noului val cinematografic din România, Radu Muntean e singurul cu o activitate bogată şi consecventă în domeniul publicităţii. Cele două teritorii rămân pentru el distincte şi le dedică timp în mod egal, dar, de-a lungul timpului, pentru fiecare film realizat şi-a pus semnătura pe mai bine de 100 de reclame video. „The Industry” a stat de vorbă cu Radu Muntean despre cum vede trecutul, prezentul şi viitorul industriei autohtone de publicitate şi a aflat ce clienţi reuşesc să-i provoace o stare de frustrare.

Spui într-un interviu: „Filmul trebuie să aibă ceva personal, să spună ceva despre autorul lui”. Calea de la exprimarea de sine - proprie regizorului de film - la exprimarea unui produs – specifică publicității - nu duce uneori la frustrare? Aș nuanța un pic citatul. Nu orice film spune ceva despre autorul lui, sunt sigur că regizorul lui Transformers 3 nu a vrut sa facă un film personal, vorbeam acolo despre filmele de autor. Acum, apropo de frustrările din publicitate. Eu înțeleg foarte bine diferențele dintre film și reclame, am mai spus-o, nu încerc să fiu un autor în publicitate pentru că nu asta se cere de la mine. Încerc să fiu profesionist, să găsesc soluții prin care scenariul să devină mai expresiv și mai convingător, să știu să conduc actorii, să acordez stilul de filmare cu brief-ul de producție primit de la agenție și chestii de genul ăsta. Mai pe scurt, să fiu un regizor care să știe să spună o poveste de 30 de secunde în egală măsură eficient și seducător. Ar fi foarte deranjant pentru clienți dacă aș face spoturi de autor, care ar semăna, într-un fel, între ele. Se modifică industria publicității în România? În ce sens? Cred că astăzi publicitatea arată foarte diferit față de cum arăta acum zece ani, spre exemplu. A fost o perioadă, hai să-i zicem romantică, în care agențiile și chiar clienții aveau ceva mai mult curaj. A fost o perioadă foarte utilă, în care publicitatea românească a crescut mult, creativ vorbind. 54

Cred că premiile obţinute la festivalurile de publicitate ar putea încuraja clienţii săşi asume mai multe riscuri. Sau poate sunt eu naiv

Sigur că se făceau multe spoturi de festival, sau ghost-uri, cum le spuneam pe-atunci, care enervau pe multă lume întrucât erau de fapt făcături de reclame, dar repet, pe vremea aia oamenii erau clar mai entuziaști decât acum. Mă rog, după copilăria asta jucăușă ar fi venit în mod firesc o perioadă de maturitate, în care inventivitatea antrenată la începutul anilor 2000 ar fi putut servi o publicitate adevărată, mai funcțională. Doar că a venit criza și situația s-a împuțit într-o oarecare măsură. Lumea s-a speriat și a devenit mult mai tolerantă cu compromisul. Acum există multă eficiență în publicitate. Se fac trei sau patru spoturi într-o zi de filmare, personajele spun pe gură oferta promoțională, iar clienții nu par a fi deloc deranjați de clișee, atâta timp cât nu riscă nimic. Sigur că orice generalizare e periculoasă și excepții sunt destule, tocmai s-a întors McCann-ul de la Cannes cu o sumedenie de lei, dar una peste alta, hai să zicem contrar previziunilor mele inițiale, criza a mai tăiat din aripile publicitarilor. Atât cinematografia autohtonă, cât și publicitatea din România au câștigat premii importante în ultimii ani. În ce fel va influența acest lucru cele două industrii? În mod paradoxal, în absența unei tradiții cinematografice și mai ales a unei școli de film remarcabile, filmul românesc e acum o forță în cinematograful mondial. Suficient de multe filme românești au avut suficient de mare succes în ultimul deceniu, așa că acum e aproape de neconceput ca un festi-

I NTE R V I U

val important să nu aibă în selecție un film românesc. Moda aceasta a filmului românesc o să dispară însă cu timpul și părerea mea e că vor rămâne câțiva autori de film care vor continua să facă filme bune. Ceea ce, până la urmă, nu e rău deloc. Din punct de vedere comercial însă, premiile nu pot influența industria cinematografică pentru că ea nu există. Filmul românesc e subvenționat de stat și așa va ramâne încă multă vreme, atâta timp cât e aproape imposibil să aibă profit din încasări. Nu sunt foarte la curent cu ce se întâmplă în festivalurile de publicitate, dar cred că premiile ar putea încuraja clienții să-și asume mai multe riscuri. Sau poate sunt eu naiv. Ai, în general, dorința să filmezi spoturile publicitare pe peliculă, să folosești actori, îți plac povestea și dialogul. De ce? Eu sunt regizor de film, acesta e background-ul meu artistic. Nu sunt fotograf, creator de videoclipuri sau fost art director cum sunt mulți dintre regizorii care se apucă să facă publicitate. Nu că ar fi vreo problemă cu asta, vorba lui Seinfeld. Nu mă pricep la beauty commercials și nu mă bag în proiecte în care forma ia fața conținutului. Așa că e normal să mă simt confortabil atunci când spotul aduce cu un film de foarte scurt metraj. O corecție totuși la prezumția că filmez spoturile pe peliculă. Tehnologia a avansat mult în ultimii doi ani și au apărut camere digitale cu performanțe foarte apropiate de

peliculă și multe avantaje funcționale. Astfel, în ultima vreme mi se întâmplă foarte rar să filmez pe peliculă. „S-a întâmplat să primesc spoturi cu un potențial creativ ceva mai redus și să găsesc la filmare ceva care să le îmbogățească”. Citatul îți aparține. E loc în publicitate pentru improvizație? Reușești să găsești în publicitate motivația artistică necesară pentru a crea? știi care-i treaba?, eu sunt pasionat de meseria pe care o fac și găsesc cu greu motivația să merg la lucru dacă măcar ceva, cât de mic din ceea ce înseamnă lucrul ăsta, nu mă incită, nu-mi face plăcere. Banii nu sunt întotdeauna o motivație suficientă. Sunt clienți sau agenții de publicitate care ma solicită pentru input-ul pe care-l pot aduce la scenariu sau, mă rog, pentru că au sentimentul că pot aduce o plusvaloare produsului final prin felul în care îmi aleg actorii și îi conduc, prin modul în care filmez și așa mai departe. Oamenii aceștia îmi dau un spațiu de manevră în munca mea, mă lasă să improvizez și, până la urmă, îmi permit să-i ajut să facă un spot mai atractiv. Sunt însă alții care joacă foarte safe, mă solicită pentru că au auzit de mine și, chipurile!, numele meu ar reprezenta o garanție a succesului, dar de fapt nu mă folosesc cu-adevărat. Astea sunt momentele în care apare frustrarea de care vorbeai mai sus, când eu mă lupt cu oamenii pentru care lucrez să le fac un bine. Le explic că eu nu-mi iau spotul acasă să mi-l pun pe perete în loc de tablou, tot în folosul 55

I N TERV IU

lor vreau sa lucrez, doar că nu întotdeauna găsesc înțelegere. În jazz, fiecare cântă cu fiecare, tocmai pentru a nu apărea rutina. Tu lucrezi, de foarte mulți ani, cu aceeași echipă, atât în film, cât și în publicitate. Nu duce acest lucru la o anchilozare a creativității? Mai reușiți să vă surprindeți? Nu-mi doresc neapărat să fiu surprins. Colaboratorii mei apropiați sunt ca mine, oameni pasionați de meseriile lor, care și-au păstrat prospețimea de-a lungul anilor. Ne înțelegem bine, comunicăm foarte rapid și avem în general aceleași gusturi cinematografice. Deocamdată, nu văd nici un motiv pentru care aș schimba echipa. Tot ce contează, până la urmă, e rezultatul final.

Dacă aş fi obligat să semnez reclamele, aş fi în mod sigur un om mult mai sărac

Deseori precizezi că scenariul clipurilor tale aparține scenariștilor agențiilor de publicitate și că tu doar le regizezi. Nu e cumva un mod de distanțare? Ba da, dacă aș fi obligat să semnez reclamele, aș fi în mod sigur un om mult mai sărac. Cu toate acestea, așa se întâmplă de fiecare dată, agențiile sunt responsabile de concept și de scenariu. Că eu mai intervin din când în când cu câte-o replică ori cu câteo rezolvare dramaturgică, asta e altceva. Umorul este un ingredient în majoritatea clipurilor regizate de tine. Are publicul român umor? Cum ziceam, nu știu cum e publicul român în general. știu doar că un mesaj publicitar trebuie ambalat într-o formă care să-l facă mai ușor digerabil. De cele mai multe ori, umorul e calea prin care o reclamă poate rezista la multe vizionări. Toate lungmetrajele tale au români ca personaje. Dacă ar trebui să faci un spot de prezentare a României, așa cum e ea, cum ar arăta? Dar unul de promovare? Nu sunt ceea ce se cheamă un patriot și nu sunt foarte mândru de cum arată 56

V ia Ț a Ș i opera

RADU MUNTEAN, UNUL DINTRE „PĂRINŢII LUI DOREL”

Radu Muntean a absolvit în 1994 Academia de Teatru și Film, secția Regie Film. Lungmetrajul lui de debut, „Furia” (2002), a primit premiul pentru debut din partea UCIN și premiul pentru imagine la TIFF 2003. A urmat „Hârtia va fi albastră” (2006), care a deschis Competiția Internațională a Festivalului de la Locarno și a cucerit Premiul Special la Festivalul Internațional de Film de la Sarajevo, Premiul Special al Juriului la Festivalul Internațional de Film de la Namur și Marele Premiu la Festivalul de Film Eurasia. Cel de-al treilea, „Boogie” (2008), a fost selectat pentru Quinzaine des Realisateurs (Cannes, 2008) și festivalurile din Mar del Plata și din Karlovy Vary. În ceea ce privește spoturile publicitare, acestea sunt de peste 100 de ori mai numeroase decât filmele de lungmetraj. Multe au rămas în memoria publicului din România, cum ar fi „seria Dorel” pentru coniacul Unirea, Taraful pentru Xnet sau spotul pentru aplicația iPad a Gazetei Sporturilor. Cam 10� dintre clipurile regizate de el au fost răsplătite cu premii la festivalurile naționale sau internaționale de profil.

România de azi, așa că mă tem că spotul ar fi orice, dar nu un spot de promovare. Se poate face un interviu prin mail? Nu e ca și cum ar trebui să faci un spot publicitar pentru, să zicem, un ziar, dar nu ai ști numele ziarului? Mi se pare un pic forțată legătura. Interviuri pe mail se pot face, nu văd de ce nu, iar pe mine, ca să fiu sincer, mă interesează foarte puțin numele produsului la care fac reclama, atâta timp cât ințeleg conceptul și mi se pare credibil scenariul. Daca vrei totuși o paralelă cu publicitatea, pot să-ți spun că așa cum unele spoturi imită sau încearcă să imite măcar formal ciné-verité-ul, tot așa și interviurile pe mail pot prelua limbajul colocvial al unei discuții face to face. Jumătate din an faci film, cealaltă jumătate publicitate. Te-ar tenta să faci un film despre lumea publicității? Deocamdată nu. Nu mă fascinează îndeajuns.

REVOLUŢION ARI

C o o l s au u t i l ?

Uneltele lui

Steve Jobs Obiectele sunt ca oamenii. Sunt vii, respiră, conţin cunoaştere şi memorie Steve Jobs

Pe 24 august, Steve Jobs, preşedintele Apple, şi-a anunţat retragerea din funcţie, din motive de sănătate. Ce a stat la baza succesului invenţiilor sale? Sunt Macintosh, iPod, iPhone sau iPad în primul rând utile sau mai degrabă aspectul lor “cool” le-a făcut atât de dorite?

“Sunt un fabricant de unelte. Așa mă văd. Vreau să construiesc lucruri bune despre care să știu în inima mea că sunt valoroase”, declara Steve Jobs în 1994, într-un interviu acordat revistei Rolling Stone. Este autorul sau coautorul a 388 de invenții, din diferite ramuri ale tehnologiei, inclusiv boxe, adaptoare de putere sau tastaturi. Succesul comercial obținut de Apple a fost și este în continuare imens, iar cifrele de vânzări o certifică. Grație în primul rând acestor obiecte și creatorului lor, pe 9 august 2011, Apple a depășit ExxonMobil, devenind cea mai valoroasă companie din lume. Despre carismaticul CEO al companiei se știe că a dat mereu credit focus-grupurilor compuse dintr-o singură persoană: el însuși. Deseori lua acasă prototipurile produselor ce urmau să fie lansate și le testa luni în șir. A rămas celebră fraza sa: “Oamenii nu știu ce-și doresc până nu le arăți”. Așadar, a intuit Steve Jobs nevoile potențialilor cumpărători sau le-a creat, așa cum, de pil-

dă, s-a spus despre iPad că ar satisface o nevoie care nu există? Am pus aceste întrebări unor oameni, de vârste și profesiuni diferite, care folosesc în mod curent aceste obiecte, iar în rândurile care urmează aflați părerile lor. Așa cum e firesc, fotograful vede produsele Apple din punctul de vedere al lucrului cu pozele, artdirectorul e apropiat de el fiindcă se ocupă tot cu imagini, boss-ul casei de discuri vorbește despre magazinul de muzică virtual iTunes, în timp ce iPad-ul și iPodul și iPhone-ul sunt privite prin prisma utilizatorului fără o specializare anume.

Dragoș Stanca

managing partner Publyo şi Q2M 33 ani fost posesor de iPad Cel de-al patrulea ecran Cool sau util? Cred că aici e nevoie de o conjuncție. Cool și util. Intenționez să cumpăr un iPad nou – pe cel vechi l-am pierdut - sau o tabletă care să fie asemănătoare ca performanțe. De ce? Nu e un tool de lucru, e un tool de consum. Util în prezentările pentru clienți, dar mai ales

util pentru consum de media și de entertainment. Plus: e social-acceptabil. Încercați să deschideți laptopul în mijlocul familiei, după revenirea de la birou. Sigur cineva va avea reproșuri. Încercați același lucru cu un iPad sau cu orice altă tabletă. Reacția va fi mult mai tolerantă. În principiu, e vorba de o cu totul altă categorie, care s-a strecurat cu succes ca al patrulea ecran între cele trei “clasice” (telefon, laptop, TV). Vânzările au fost generate de o strategie cunoscută deja a celor de la Apple de a transforma orice produs într-un “must have”. Câte telefoane lansează Nokia sau Samsung pe an și câte Apple? În același timp, compania inspirată de Steve Jobs reușește să facă un eveniment planetar din lansarea iPad-ului alb. Fără un device cu-adevărat performant, toată gălăgia aceasta ar fi însă inutilă și chiar s-ar întoarce împotriva companiei. Nu este, însă, cazul. Oricine a avut un produs Apple în mână știe despre ce vorbesc.

R E V OLU ŢI ONA R I

Alex Gâlmeanu

fotograf freelancer Vârsta: 33 ani Macintosh: pur şi simplu funcţionează. iPhone: încântare + dezamăgire Acum câţiva ani, nu aveam nici un Mac, iar acum le am pe toate. Am la studio un Mac Pro cu care aş putea controla sateliţi pe orbită, acum scriu de pe un MacBook Pro, mai am un iPad şi nu am ratat nimic din seria iPhone. Dacă mă apuc să caut prin dulapul cu vechituri, cred că mai găsesc şi două iPod-uri ce merg uşor spre statutul de piese de muzeu. Ştiu că, la prima vedere, par un apple fan-boy, însă nu cred că este aşa. Mi-aş dori să existe o alternativă, dar concurenţa pare încă aflată cu nişte ani buni în urmă. Apple produce echipamente ce pur şi simplu funcţionează, iar ăsta e cel mai important lucru.

Alexandru Şchiopu

Art director, Notorious Advertising Vârsta: 51 de ani Apple Macintosh: mai tare e cool-ul decât funcţionalităţile Deoarece Mac-ul face acelaşi lucru pe care îl face orice computer, există altceva care îl transformă într-un obiect dorit

Ion-Alexandru Radu

Manager de casă de discuri, A&A Records/Warner Music Vârsta: 37 ani iTunes Store: despre Apple şi comerţul cu muzică După părerea mea, iTunes a fost pur si simplu un accident

Ioana Frangulea absolventă liceu 18 ani

iPod: look-ul pe care ţi-l oferă căştile albe Este util, ca orice instrument care îţi oferă o distanţă de lumea exterioară, e uşor de

Cum ar fi ca, în timpul unei şedinţe foto, în faţa unor clienţi care, până la urmă, mă plătesc, eu să restartez calculatoare şi să instalez drivere? Am avut, la un moment dat, o discuţie ce tindea spre ideea că dacă ştii să mânuieşti un sistem Windows şi dacă nu eşti un tip total atehnic, calculatorul o să-ţi funcţioneze perfect. De ce trebuie să se pună problema aşe, de parcă omul ar fi produsul cu o dotare minimă, nu calculatorul? N-ar fi mai corect şi mai plăcut să fii oricât de fraier, să faci cele mai mari prostii şi greşeli, iar calculatorul să funcţioneze totuşi în continuare? IPhone-ul este o cu totul altă poveste. E ca într-o căsnicie, în care încântarea şi dezamăgirea alternează rapid. Am trecut prin toate versiunile de hard şi de soft, astfel încât nu am înţeles niciodată de ce un telefon atât de avansat a avut nevoie de mai bine de un an pentru a primi funcţii simple precum „copy&paste” sau căutare în agendă pe baza unor cuvinte-cheie. Altfel, este un telefon de care nu am cum să mă despart, a fost prima dată când am văzut un touchscreen funcţionând, pentru prima dată când email-ul pe telefon se putea utiliza, iar navigarea pe Internet făcea un pas important, de la WAP încoace. Aşadar, în cazul ambelor, aş vota clar pentru “util”.

şi apreciat. Dacă un Power Cube arătând ca un prăjitor de pâine ori un iMac în formă de veioză încercau să fie cu totul diferite prin extravaganţă, Mac-ul zilelor noastre are un design conceput în mod raţional şi vândut în mod emoţional. Eu îl apreciez în primul rând ca obiect de design: inovativ, onest, recognoscibil. Cred ca Mac-ul a fost întâi exclusivist, apoi elitist, ajungând astăzi să fie cool. E cool să stai la o terasă cu mărul luminos vizibil. Pentru unii contează ce văd, pentru alţii cum sunt văzuţi. Mac-ul ţi le oferă pe ambele: poţi să ai un obiect inteligent cu design ingenios, dar poţi să ai şi un accesoriu supertare. Despre un Mac nu poţi spune: “Îmi fac treaba cu el”. Atitudinea e alta: “Am un Mac şi asta mă face să mă simt altfel”.

evoluţionist. În această ramură a biologiei, mutaţiile de sistem contribuie la producerea unor noi grupuri majore evoluate, aşazişii “monştri plini de speranţă”, fiinţe născute înainte de vreme, când nu se ştie dacă mediul e pregătit pentru ele. Începând cu iTunes, industria muzicală este progresiv populată de “monştri plini de speranţă”, aflându-se în căutarea unor noi modele de business, din ce în ce mai complexe, necesare adaptării. Alături de jucătorii clasici, cei nou-intraţi în business, pentru care era digitală este mediul natural, vor fi cei care au mai multe şanse de a propune în viitor continuări fireşti ale acestei invenţii.

folosit, are suficientă memorie pentru stocarea fişierelor. Cu toate acestea, iPod ţine mai mult de imagine, de look-ul pe care ţi-l oferă căştile albe. Şi înainte existau instrumente portabile de ascultat muzică, deci pentru mine, ca user, nu e nimic revoluţionar aici. La vremea la care a apărut, designul slim şi rotiţa polivalentă au fost, probabil, revoluţionare din punctul de vedere al utilităţii, dar după doar câţiva ani, iPod a fost încorporat ca aplicaţie gratuită în iPhone, deci a devenit aproape inutil. Totuşi, evoluţiile sale se vând în continuare foarte bine. Dacă nu era un obiect cool, dacă nu reprezenta ceva special, acum ar fi fost o amintire, ca walkman-ul. 59

REVOLUŢION ARI

Macintosh Prima generaţie a fost lansată

având ca principală îmbunătăţire sistemul Color Quick Draw. A fost primul Mac cu arhitectură deschisă. În 1998, la un an după reîntoarcerea lui Steve Jobs la Apple, apare iMac. Designul său, cu carcasa semitransparentă şi liniile fluide, e considerată drept un punct de cotitură în domeniu. A fost un succes comercial uriaş: în 139 de zile s-au vândut 800.000 de bucăţi, aducând companiei un profit de 309 milioane de dolari în acel an. În ianuarie 2006, a apărut MacBook Pro, noua linie de computere portabile, iar doi ani mai târziu, MacBook Air, prezentat drept “cel mai subţire notebook din lume”. Din 2001 până în 2008, vânzările de calculatoare Macintosh au crescut continuu, iar în primul trimestru al anului 2011, comparat cu aceeaşi perioadă a anului precedent, cota de piaţă Apple, în domeniul computerelor, din Statele Unite a crescut de la 7,3% la 9,3%.

iPod Prima generaţie a acestui media player

filmul Odiseea spaţială 2001: “Open the pod bay door, Hal!”. Modelul mai mic, Mini, disponibil în cinci culori, apare în 2004, fiind înlocuit un an mai târziu de Nano. Shuffle, un model lipsit de display şi care foloseşte memorie flash, îşi face apariţia la începutul lui 2005. Touch, primul iPod cu Wi-Fi şi interfaţă Multi-Touch, este lansat pe 5 septembrie 2007, în aceeaşi zi cu generaţia a şasea a iPod-ului, Classic.

pe 24 ianuarie 1984, devenind primul PC cu interfaţă grafică şi mouse care a avut un mare succes comercial. Userii nu mai comunicau cu computerul prin comenzi textuale abstracte, ca până atunci, ci, prin intermediul mouse-ului, cu un desktop conţinând iconuri, de fapt reprezentări ale unor obiecte din viaţa reală. Macintosh II a apărut în 1987,

portabil a fost lansată pe 10 noiembrie 2001, după mai puţin de un an de la demararea proiectului. Avea un hard drive de 5 gigabiţi, care urma “să pună 1.000 de melodii în buzunarul tău”. Numele a fost luat dintr-o frază rostită în

iTunes Store Magazinul online de digital media a fost deschis pe 28 aprilie 2003, oferind atunci spre vânzare 200.000 de produse. La inaugurare, Apple semnase contracte cu cinci mari case de discuri: EMI, Universal, Warner,

iPhone

Pe 9 ianuarie 2007, Steve Jobs anunţa

publicul că va prezenta trei dispozitive diferite: un iPod cu ecran lat, care va fi operat prin sistemul touchscreen, un telefon revoluţionar şi un terminal radical îmbunătăţit pentru comunicarea pe Internet. Era vorba despre iPhone. La sfârşitul lunii iunie, când a fost pus în vânzare în S.U.A., în faţa magazinelor erau mii de persoane care stăteau la coadă pentru a-l

iPad A apărut în luna aprilie a anului 2010. Spre deosebire de majoritatea tabletelor produse de concurenţă, cea a companiei Apple utiliza un display multitouch. Trei milioane de exemplare s-au vândut

Sony, BMG. În octombrie 2005, Apple a anunţat că noua generaţie de iPod va putea rula fişere video. Steve Jobs a anunţat, pe 12 septembrie 2006, că Apple deţinea la acel moment, 88 procente din piaţa de downloaduri legale de fişiere muzicale din Statele Unite. Pe 24 februarie 2010, prin iTunes a fost descărcat fişierul muzical cu numărul 10.000.000.000. De asemenea, audiobook-urile disponibile ocupă peste 20.000 de ore.

achiziţiona. Patru generaţii de iPhone au fost lansate până acum, fiecare fiind însoţită de o nouă versiune iOS, sistemul Apple de operare a dispozitivelor portabile. Cea de-a cincea variantă e aşteptată în această toamnă. Versiunea iPhone 3G (iunie 2008) avea, în afara sistemului din denumire, GPS asistat. Varianta 3GS (iunie 2009) a fost prima care a avut în dotarea standard o cameră pentru înregistrări video, iar iPhone 4 dispune de două camere video. Pe 2 martie 2011, Apple a anunţat depăşirea cifrei de 100 milioane de iPhone-uri vândute în toată lumea.

în doar 80 de zile, iar în 2010 s-au comercializat 14,8 milioane în întreaga lume, reprezentând trei sferturi din producţia anuală de astfel de dispozitive. În martie 2011 a apărut generaţia a doua, care este cu 33 la sută mai subţire decât precedenta. La sfârşitul lui 2011, se estimează că Apple va deţine 83 la sută din piaţa americană de tablete.

J o b D e s c ri p t ion

A rt D i rector i

Oamenii ăia cu monitoare mari de tot În media şi publicitate există meserii-vedetă şi eroi anonimi. “The Industry” şi-a pus în gând să descopere nume mai puţin cunoscute, dar unanim recunoscute de colegi pentru modul cum îşi fac treaba în orele de program şi, foarte des, şi în afara lor. Prima calificare aleasă e cea de art director de presă scrisă. Deşi nu s-ar crede, “art-ul” sau “AD-ul” există în nomenclatorul de meserii, undeva între armurier şi art-terapeut. Are în comun cu primul faptul că poate scoate ochii cuiva şi cu al doilea, ideea că i-ar putea pune la loc, măcar metaforic. de IULIAN COMANESCU În principiu, art directorul e responsabil de aspectul vizual al publicației. Asta înseamnă că în sens curent are două mari arii de competență, grafica (punerea în pagină) a articolelor și, atunci când e cazul, ședințele foto sau alte modalități de producere a ilustrației. A doua e de obicei neglijată. Ar trebui să discute cu jurnaliștii (mai ales editorii de pagină, sau dacă nu, cu autorii) layoutul fiecărui material, pentru ca jurnaliștii să îl împartă în bucăți și să-l scrie la lungimi conforme cu necesitățile grafice, care reies și ele din unghiul de abordare al autorului. Uneori, însă, nu face asta și rezultatul e o serie de picturi abstracte în care ilustrația are un rol generic, decorativ. Art directorul e veriga ultimă din lanțul evolutiv care începe cu tipografi/tehnoredactori, funcții considerate îndeobște tehnice și subalterne raportat la redactori și redactori-șefi. A început să aibă aproape tot atâta putere de decizie cât redactorul-șef în ierarhiile moderne, pe măsură ce revistele și ziarele sunt mai ofertante vizual. Cei cinci art-directori români aleși pentru acest articol au fost selecționați printr-un mecanism simplu și care, sperăm, a dat relevanță selecției: unora dintre ei le-am cerut să indice un top 3 personal și am introdus pe listă nume care au fost pomenite de cel puțin două ori de cei cu care am pornit. Le-am mai cerut câte 239 de semne (litere, în limbaj comun, așa se măsoară lungimea unui text, și deci volumul ocupat în pagină de el) despre ei înșiși. De ce 239? Fiindcă asta e lungimea ridicol de mică cu care un confrate de-al lor m-a chinuit ani la rând pentru textele dintr-o rubrică de cărți. Cu excepția lui Cristi Lipan, nu s-a conformat nimeni.

OCTAVIAN COCIş “Supratitlu: Art director Publimedia / Art director Realitatea-Caţavencu / GD Master @ Florence Design Academy (FDA) / Profesor la FDA / Art director Playboy Titlu: Ziarul Financiar, Gândul, Cotidianul, Kamikaze, Playboy Subtitlu: Cancan.ro, Spy.ro, Ciao.ro, Tabu.ro” Publicaţii asupra cărora şi-a pus amprenta: le-a enumerat chiar el mai sus. Distincţii: Premiu pentru excelenţă la Society for News Design, ediţia a 29-a (2008).

Job Description

CRISTI LIPAN Andrei Crişan “Cândva, demult, după multe nopţi pierdute am înţeles că e frumos dacă e funcţional. Și e funcţional/eficient dacă spune o poveste. Din clipa aia am devenit un “art” bun. Restul e exerciţiu, niscaiva cursuri, oareșce muzee, niscaiva cărţi de pe Amazon și multă Wikipedia, Poynter Institute etc.” Publicaţii asupra cărora şi-a pus amprenta: Bahtalo, Eco People, Ring, Udvarhely Híradó

“Doresc să aduc performanţă în munca mea, ştiind că numai aşa va răspunde procesului de calitate care este, inevitabil, în ritm cu progresul şi modernitatea. Am văzut că aceasta se întâmplă, an de an, în lume. Doresc să se întâmple şi aici.” Publicaţii asupra cărora şi-a pus amprenta: Adevărul, Aventuri la pescuit, Business Standard, Puterea, Viaţa liberă Distincţii: Award of Excellence pentru Adevărul, Business Standard, Viaţa liberă la European Newspaper Awards.

Job Description

Gina Nedu-Chioveanu “Sunt o persoană simplă, care se îmbracă în alb și negru (știu, jalnic pentru cineva care nu vede decât culori în faţa ochilor toată ziua!). Sunt cineva al cărui nume de mijloc este FONT SERIFAT. Cineva al cărui prenume este SHOOTING DE MODĂ.” Publicaţii asupra cărora şi-a pus amprenta: Femeia., Gândul, Libertatea, TV mania, TV Satelit

MARIAN TOADER “Dificil cu autocaracterizarea. Ce naiba să spun? Înainte de a-mi plăcea design-ul de presă îmi place presa în general. Îmi plac ziarele şi revistele. Totdeauna am asociat felul în care arată publicaţiile dintr-un loc cu gradul de civilizaţie al acelui loc.” Publicaţii asupra cărora şi-a pus amprenta: Acasă magazin, Bihoreanul, Cancan, Caţavencii, Cotidianul, Clujeanul, Evenimentul zilei, Gândul, Gazeta Sporturilor, GSP-iPad, Hunedoreanul, Informaţia de Alba, Pro Sport

CI NE,

CE?

O’Reilly, inamicul public no. 1 Bill O’Reilly de la Fox News, cel mai cotat moderator de talk-show din America și notoriu pentru simpatiile lui republicane, a mai primit o “directă de stânga” din partea unui site de această orientare. Publicația on-line Gawker (în traducere liberă: “Gură-cască”) susține că host-ul preferat al republicanilor ar fi convins persoane cu o poziție înaltă în ierarhia poliției americane să declanșeze o investigație despre integritatea profesională a unui reprezentant al forțelor de ordine despre care site-ul presupune că ar fi amantul soției. Inițial, Fox News a refuzat să răspundă, apoi s-a aruncat în luptă cu o știre care spunea că traficul site-ului Gawker.com, specializat în bârfe, a scăzut cu 75� în ultimul an. E o răfuială din care Bill O’Reilly iese ciufulit și la care asistă satisfăcute aproape toate publicațiile cu simpatii democrate. E drept, în cazul dat acuzațiile se susțin mai puțin. Însă toate cele de mai sus trebuie interpretate în sensul că O’Reilly, cu o mână pe Biblie și alta pe steagul Americii, ține discursuri moralizatoare și emite conclu-

The O’Reilly Factor de pe Fox News este talk-show-ul politic cel mai vizionat în SUA

zii aiuritoare despre toată lumea, mai ales artiști și personalități cu orientare de stânga, de la Arianna Huffington până la Jennifer Aniston. Despre prima a spus că nu vede diferența dintre ea și naziști, iar despre a doua că e distructivă pentru societate. Gawker are 15 milioane de vizitatori pe lună, show-ul lui O’Reilly vreo 80 de milioane. Site-ul atrage public urban și tânăr, Fox News țintește “inima Americii”, populația matură și rurală.

Michael Arrington (TechCrunch) se face capitalist Poate cel mai influent blogger de tehnologie, Michael Arrington, a rămas cu titlul de fondator al TechCrunch și a renunțat la cel de editor șef al site-ului. Motivele sunt o mai veche pasiune de-a lui Arrington, investițiile în start-up-uri, și un fond de 10 milioane de dolari pe care America On-Line l-a pus la dispoziția lui pentru aceste investiții. Noua slujbă lui Arrington se numește venture capitalist și înseamnă că va fi “investitor de profesie” acolo unde crede el că banii vor produce o cotă de cel puțin 25� profit. Asociații lui sunt celebrități de Silicon Valley, printre care fondatorul Digg, Kevin Rose, sau cel al Netscape, Marc Andreessen. Banii vor ajunge la firmele de internet printr-un fond care se numește CrunchFund. Arrington a mai investit în trecut în afaceri legate de IT, cât timp deținea controlul editorial al TechCrunch, lucru 64

FOTO: MICHELl ZAPPA

Michael Arrington vrea să scape de acuzaţiile de conflict de interese

care i-a adus numeroase critici. Nici acum, deși Arrington va rămâne doar “blogger invitat”, nu pot fi evitate suspiciunile că TechCrunch va influența piața în favoarea afacerilor CrunchFund. Asta cu atât mai mult cu cât, atunci când a achiziționat în 2010 TechCrunch, AOL a luat la pachet, ca și în cazul lui Huffington Post, și numele și influența fondatorului.

C I NE ,

C E ?

Umbra lui Soprano în serialele de la Emmy “Mad Men” și “Boardwalk Empire” au fiecare câte 19 și 18 nominalizări la Emmy-urile decernate pe 10 septembrie, dată la care “The Industry” se află în tipar. Creatorii lor se cunosc de pe platourile de la The Sopranos, unde au lucrat ca producători și scenariști. “Mad Men” e o creație Matthew Weiner și, din 2009, a câștigat an de an premiul pentru Outstanding Drama Series. Ca să îl ia și în 2011, trebuie să piardă “Boardwalk Empire”, creat de Terence Winter, serial al cărui prim episod a costat 18 milioane de dolari, sumă-record pentru producția de seriale, și a fost regizat de Martin Scorsese. “Boardwalk Empire” e o producție despre răufăcători, doar că plasată în vremurile prohibiției, în Atlantic City. Terence Winter a mai adus cu el în noua echipă scenariști, producători, chiar actori care au contribuit la succesul The Sopranos. Scorsese a fost doar extra factorul din combinație și, după cum mărturisea Winter, aspiratorul de actori. “Mad Men” e tot o producție de epocă, o altă epocă însă, anii ’60, localizată în New York. Povestea se petrece în birourile unei agenții de publicitate și conține cantități mari de alcool, țigări și infidelități. Costă aproape 3 milioane pe episod, adică e relativ ieftin și a influențat atât de mult piața de seriale, incât două noi lansări din această toamnă, Pan Am și The Playboy Club sunt plasate în aceiași ani ’60. Și următorul nume de pe lista cu cei mai nominalizați la Emmy (17 categorii) a fost premiat încă de la primul sezon. “Modern Family” este creația lui Cristopher Loyd și Steven Levitan, este filmat în stil reality, cu o singură cameră și se ocupă de relațiile funcționale și mai ales disfuncționale dintre membrii unei familii extinse. Cei doi producători au în portofoliu Frasier, un sitcom legendar despre viața

Obama pierde un scriitor de Hollywood Jon Lovett, 29 de ani, scriitor de discursuri pentru Barack Obama, lasă Washingtonul pentru Hollywood, visul lui fiind să scrie comedii. Pentru Obama, a scris glume care au făcut înconjurul lumii. Unul dintre cele mai memorabile momente a fost speech-ul ținut la dineul pentru corespondenții de la Casa Albă. La începutul carierei sale a scris pentru Hillary Clinton și a fost anga-

Styling de anii ’30 (sus) şi ’60 (jos), în “Boardwalk Empire” şi “Mad Men”

unui psihiatru host de emisiune radio. 21 de nominalizări a obținut Mildred Pierce, o miniserie a cărei acțiune e plasată în timpul Marii Crize și care are un cap de afiș mai curând de Oscar decât de Emmy: Kate Winslet în rolul principal.

jat tocmai pentru umor. Lovett a reușit să obțină și titlul de cea mai amuzantă persoană din Washington, într-un concurs în care a imitat-o pe Arianna Huffington. Pentru că nu e prea greu să fii cel mai amuzant în Washington, tânărul pleacă la Hollywood unde va dezvolta un serial politic și o variantă actualizată a serialului M.A.S.H. Lovett nu e primul care ia această decizie. Un fost scriitor de-al lui Al Gore este acum scenarist pentru “Doctor House”. Serial pe care actorul Kal Penn l-a părăsit pentru a intra în staff-ul lui Barack Obama, pentru a reveni ulterior la film. În orice caz, anul acesta politica este un subiect fierbinte la Hollywood. George Clooney a lansat la Veneția drama politică “The Ides of March”. Filmul indie “Knife Fight”, despre secretele murdare din comunicarea politică, acum în producție, va fi lansat în 2012, în plină campanie electorală.