Revista "9 Mai - Ziua Europei" Nr. 5 / V / 2015

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

1|R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Revista „9 MAI – ZIUA EUROPEI” Director Fondator: PROF.UNIV.DR.ING. LIDIA CRISTEA Redactor Șef: PROF.UNIV.DR. ARDIAN KYCYKU

Secretar General de redacție: Drd. ADELA BĂILESCU

ISSN: 2066-1851 Copyright: Editura ERA Nr. 5, An. V / 2015

Bordul Ştiinţific: LECT.UNIV.DR. LUMINIŢA TĂRCHILĂ MA. SEVER AVRAM DRD. LINDA PESCHIR MA. SANDU ZAMFIRESCU

Apare sub egida CENTRULUI DE CERCETARE COMUNIC@RT şi a DEPARTAMENTULUI DE LIMBI STRAINE & IMAGOLOGIE ale U.R.S.A. “GHEORGHE CRISTEA”. În parteneriat cu EUROLINK – House of Europe, Bucureşti

Revista conţine lucrări ştiinţifie, eseuri, dialoguri, prezentări de evenimente ştiinţifice şi universitare, creaţii artistice.

Responsabilitatea pentru conţinutul articolelor le revine autorilor.

Layout: Studioul de Imagine Comunic@rt

Contact: eu@ugc.ro București 2015

2|R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

CUPRINS E U R O P A – ÎNTRE INTEGRARE ŞI DREPTURILE OMULUI Migraţie şi integrare în Europa actuală ............................................................................................................ 4

TEMATICA PROF.DR.ING. LIDIA CRISTEA, LECT.DRD. ENONA CRISTEA: Uniunea Europeană și fenomenul migraţiei 5

ISTORIE & CULTURĂ DR. LUMINIŢA TĂRCHILĂ: Poetul şi lumea lui ................................................................................................... 13 DRD. LINDA PEŞCHIR: Spectacolul de dans şi creatorii lui ............................................................................ 17 AMINTIRI DIN EUROPA REALĂ ACAD. RĂZVAN THEODORESCU – ACAD. KOPI KYCYKU: Despre conștiința europeană ............................... 21

OASPEŢI ÎN SPAŢIUL MIORITIC MITRUSH KUTELI: Primăvară în Transilvania ................................................................................................................ 25

VERBA VOLANT PROF.UNIV.DR. ARDIAN KYCYKU: Metafora şi poeticul în Societatea „Sport” ............................................ 32

LUMEA CA UN SPECTACOL–ŞI VICEVERSA CONF.UNIV.DR. VIVIA SĂNDULESCU: „Imagine all the people” – o confesiune coregrafică marca Gigi Căciuleanu .............................................................................................................................................................. 33 MA. VALENTIN ROŞCA: Tradiţie şi experiment în spectacolul contemporan ........................................... 34 MA. TATIANA MANTA DOR: Dansul în fotografie ............................................................................................. 35 TRADIŢII & URME SIMONA LAZĂR, VALENTIN ŢIGĂU: Poarta Brandenburg a României .......................................................... 39 DIALOGURI “Ca interfață între România și decidenții europeni, CLDR va accelera transformarea dunăreană prin inovare a comunităților locale” – Interviu cu Președintele Executiv al Asociației "Comunitățile Locale Riverane Dunarii" – CLDR, Dl. Sever AVRAM .................................................... 41

PERSPECTIVE CONF.UNIV.DR. LIVIU-MIHAIL MARINESCU: Limba engleză contemporană și evoluția utilizării sale în ultimul deceniu ........................................................................................................................................................................ 43 I N V I T A Ţ I E Oferta Educațională 2015-16................................................................................................. 50

A C T I V I T Ă Ţ I Ş T I I N Ţ I F I C E Ş I E D I T O R I A L E ................................................................................. 51 Simpozionul Ştiinţific Internaţional şi Conferinţa ”C o m U n i q u e”: Carte, comunicare, cercetare .................................................................................................................................................................. 51 Limbă Română – Cultură și Civilizație Europeană – curs intensiv ........................................................ 52 Litteris Forum 2015 – întâlnire culturală dedicată tinerilor pasionaţi de literatură şi arte ........ 52 Al XXV-lea Simpozion “J U R I D I C A” - Volum Aniversar ............................................................................ 53 25 Anniversaries .................................................................................................................................................... 53 Revista ComUnique Nr. 10-11-12, An 9 / 2013-15 ..................................................................................... 54 Prezența în lumea virtuală ................................................................................................................................. 54 T a b l e o f C o n t e n t ...................................................................................................................................... 56 3|R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

E U R O P A – ÎNTRE INTEGRARE ŞI DREPTURILE OMULUI Migraţie şi integrare în Europa actuală

(Proiect de prevenire şi echilibrare a problemelor migraţiei masive în Europa. Date, strategii, tactici)

În principiu şi în presă, emigrarea este condiţionată de situaţia economică a anumitor grupuri şi / sau comunităţi. Rareori, doar anumiţi indivizi îşi schimbă mediul de trai din cauze culturale sau religioase. Cei mai mulţi dintre emigranţi pleacă spre alte ţări cu intenţia – declarată – spre a-şi asigura o viaţă mai bună.

Din punct de vedere stilistic, o viaţă mai bună nu subînţelege doar venituri mai bune, ci şi o perspectivă pentru generaţia următoare a emigranţilor, mai ales copiii, care sunt şcolarizaţi în condiţii greu de comparat cu cele din ţara natală. În ceea ce priveşte veniturile, ele nu sunt foarte mari, dacă avem în vedere taxele şi preţul serviciilor din ţările europene dezvoltate. Iar şcolarizarea copiilor emigranţi presupune un procent sensibil de asimilare şi integrare în societatea-gazdă. Totuşi, întâmplările tragice şi tensiunile crescânde din Franţa, Italia, Spania şi Marea Britanie – ca să dăm doar câteva exemple – dovedesc că, la un moment dat, poate şi datorită unor elemente psihice care combină patriotismul irealist cu frustrările străinului şi cu nostalgia strămoşilor, numeroși tineri veniţi de mici, sau chiar născuţi în Europa, devin cel puţin elemente anarhiste. Regăsim în acest comportament o neputinţă de a accepta statul ca o structură de înţelegere a vieţii sociale, de reglementare a ei, într-o disciplină pe care chinurile niciunei dezrădăcinări nu o pot pune sub semnul întrebării.

Migraţia şi mutările masive de populaţie nu sunt noi în istorie, iar specificul fiecăreia în funcţie de perioada istorică nu iese din structura primordială, cu toate nuanţele potenţiale, în primul rând pentru că individul contemporan identifică destinul cu istoria. Neînţelegerile europene şi viteza modestă de a acţiona – ca să nu spunem negocierile şi pasarea problemelor de la unul la altul pentru a rezolva conflicte politice locale şi / sau de clan – au făcut posibile predarea Constantinopolelui, invazia și lunga domnie a Imperiului Otoman şi, printre altele, mutarea dramatică a unor populaţii autohtone, cum este cazul celor aproape o jumătate de milion de albanezi care, după moartea lui Skanderbeg, au trecut marea şi se găsesc şi astăzi în Italia de sud.

Schimbul de populaţii între greci şi turci, în anii '20 ai veacului trecut, se integrează tot în acest proces. De menţionat că, la nivel micro emigrarea către Occident şi / sau Statele Unite continuă.

În mod constant, cauzele şi intenţiile mutărilor masive de populaţii au rămas aceleaşi, doar că în momentul de faţă, datorită drepturilor omului şi mai ales a procentului de vid sau al neconcordanţei între literă şi realitate, s-au înmulţit posibilităţile. La nivel teoretic, migraţia de astăzi este dezrădăcinarea produsă de unele conflicte de natură etnică, religioasă sau etnico-religioase care au în esenţă tot elemente economice și care restabilesc granițele unor zone de influență. Ne aflăm în faţa unei invazii duble: anumite forţe dominante îşi gonesc adversarii din mediul natal comun, cucerind spaţii din ţara x, dar cuceresc cel puţin demografic, treptat, ţări europene care sunt aproape total diferite din punct de vedere social, cultural, religios şi economic. Grupurile gonite / persecutate sunt formate în cultura iniţială şi de obicei încearcă să-şi conserve obiceiurile în ţara-gazdă pentru a nu se asimila. Drepturile omului, aşa cum sunt ele alcătuite şi respectate în Europa actuală, pot fi folosite indirect chiar de către gonitorii, spre beneficiul lor, cu ajutorul unor elemente umane şi mediatice europene care pun confortul financiar şi mediatic deasupra oricărei strategii statale şi armonii sociale de viitor. Astfel, comunităţi umane care erau neproductive în ţările lor de baştină, devin eficiente odată cu mutarea lor în Occident. Aceste comunităţi, în fond, conştientizând sau nu, reprezintă – în funcţie de situaţie – a. carne de tun, b. o variantă lentă şi multiplă a sinuciderii aplicată de extremişti şi c. capital mediatic imens.

Cert este că faptul că niciodată viitorul n-a fost liniștit când într-un prezent mase largi de nevinovați au fost folosite împotriva unor alte mase largi de nevinovați.

[Proiect elaborat sub egida Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea” În colaborare cu Centrul de Cercetare Comunicarts Ca parte a platformei virtuale „Imago-bridges” iniţiat de European Academy of Performing Arts.

Toate drepturile rezervate]

4|R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

PROF.DR.ING. LIDIA CRISTEA LECT.DRD. ENONA CRISTEA

TEMATICA

Uniunea Europeană și fenomenul migraţiei Abstract Lucrarea prezinta mai multe aspecte dramatice cu care se confruntă statele Uniunii Europene, începînd cu luna februarie 2015, legate de valul de migranți din teatrele de război din țările Orientului Mijlociu (Siria, Irak, Afganistan) sau Africa. Se analizează statutul de refugiat, posibilitatea ca, din valul de migranți, să fie mulți din țări emergente sărace care aspiră la un statut economic superior, sau chiar infiltrate din organizațiile teroriste. Este foarte importantă cunoașterea condițiilor de eligibilitate pentru acordarea statutului de refugiat, sau a protectiei internaționale. Cunoașterea corelației între cetățenia națională și cea europeană constituie un alt aspect important în fenomenul migrației.

Keywords Uniunea Europeană, cetățenie, drepturi, migrant, refugiat.

1. Migrația în Europa – fenomenul anului 2015 Organizaţia Internaţională pentru Migrație (OIM) definește migrația drept o mişcare a unei persoane sau a unui grup de persoane, fie peste o frontieră internaţională, fie în interiorul unui stat. Migrația este o formă de mobilitate a populaţiei şi include orice fel de deplasare a populaţiei, indiferent de durata, scopul sau forma acesteia. În această categorie sunt incluse: migrația refugiaţilor, migrația economică, precum și migrația persoanelor care se deplasează pentru alte scopuri, sau sub influenţa altor factori, cum ar fi reîntregirea familiei[1]. Organizația Națiunilor Unite (ONU) definește migrantul ca fiind o persoană care a domiciliat într-o țară străină pe o perioadă de mai mult de un an, indiferent de cauzele care au stat la baza schimbării domiciliului și de mijloacele folosite pentru a migra. În utilizarea curentă, termenul de migrant include anumite categorii de persoane care-şi schimbă domiciliul pe termen scurt, precum lucrătorii sezonieri din agricultură, care călătoresc în perioade scurte de timp pentru a lucra la însămânţarea sau recoltarea de produse agricole. În functie de aspectul teritorial, este o migraţie internă atunci când deplasarea se face în interiorul graniţelor, sau o migrație internaţională, care include obligatoriu trecerea frontierei. Migrația ce tine cont de factorul de timp poate fi migrație permanentă, sau migrație temporară. Motivaţia consideră migrație voluntară, pentru muncă sau din motive economice, sau migrație forţată de calamităţi naturale, de persecuţii politice, religioase, sau de războaie. Migrația poate să fie reglementată sau ilegală.

Migrația a existat în lume din cele mai vechi timpuri, înregistrând, însa, aspecte specifice în funcție de etapa istorică și dezvoltând în anul 2015 forme noi, complet diferite. În Uniunea Europeană, unul dintre primele drepturi recunoscute cetățenilor de legislația comunitară este libera circulație a forței de muncă. Uniunea Europeană s-a fundamentat pe o filosofie democratică ce are în vedere libera circulație a cetățenilor. Statele membre ale Uniunii Europene s-au confruntat cu situații specifice în ceea ce privește migrația, adoptând poziții și politici diferite referitoare la fenomenul migraționist în funcție de legislația națională și de opțiunile politice. Uniunea Europeană dorește să stabilească o politică comună privind migrația. A fost și va fi un obiectiv. Uniunea Europeană se confruntă cu un declin demografic, cu o populație îmbătrînită, ale carui consecințe se vor agrava în viitor, trebuind să-si modifice atitudinea cu privire la migrație. Legătura dintre schimbările demografice și politicile privind migrația reprezintă și va reprezenta o problematică importantă.

Migrația economică are un rol important pentru acoperirea nevoilor pieței muncii europene. În plus, regiunile dezvoltate din lume concurează în atragerea de imigranți pentru a rezolva nevoile economice. Din aceste motive, este necesară o politică privind migrația economică în Uniunea Europeană, ca un răspuns direct la criza refugiaților. O gestionare comună a migrației economice și armonizarea politicilor privind migrația reprezintă una dintre cele mai importante provocări ale migrației în Uniunea Europeană.

Avantajele și dezavantajele migrației forţei de muncă.

Pentru ţara gazdă, efectele migrației sunt favorabile pe piaţa muncii prin reducerea deficitului de forţă de muncă şi creşterea competiţiei pe piaţa muncii. Pentru ţara de origine, implicaţiile pot fi deopotrivă pozitive și negative. Între beneficii, sunt recunoscute următoarele: câştiguri în planul profesional şi în cel al culturii muncii; obţinerea unor venituri substanţiale, din care o parte sunt repatriate; sporirea capacităţii de 5|R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

investiţii. Există însă și aspecte negative, sau dezavantaje ale migrației forţei de muncă pentru ţara de origine. Studiile efectuate[2] evidenţiază pierderea de investiţii în capital uman, prin migrația forţei de muncă înalt calificate, formarea unui deficit de forţă de muncă în unele domenii şi posibila stagnare a economiei.

Un alt mare dezavantaj il reprezinta dezrădăcinarea culturală și religioasă ce poate merge pînă la pierderea identității.

2. Uniunea Europeană în fața fenomenului migrației

Revoluţiile arabe din primăvara anului 2011 au condus la un aflux masiv de imigranţi din sudul Mediteranei, care au intrat ilegal în Uniunea Europeană (UE) ajungând pe coastele italiene şi malteze. UE a luat măsuri de urgenţă ca răspuns la această situaţie. Evenimentele respective au arătat, însă, limitările pe care le prezintă mijloacele de care dispune UE în domeniul migrației și necesitatea unei solidarităţi mai mari între statele membre în acest domeniu[3].

Prin urmare, Comisia prezintă iniţiative care vizează crearea unei politici europene globale în domeniul migrației, mai adecvată pentru a face faţă provocărilor cauzate de migrație. Această politică trebuie să respecte tradiţia europeană privind azilul și protecţia, împiedicând totodată trecerea ilegală a frontierelor.

Sunt abordate astfel patru aspecte ale migrației[3]:

1. Trecerea frontierelor Controlul la frontierele externe ale UE trebuie să fie eficient şi să permită menţinerea unui nivel înalt de securitate, facilitând totodată intrarea persoanelor autorizate pe teritoriul UE. Comisia intenţionează să consolideze regulile comune existente. Aceasta are în vedere, în special, crearea unui sistem european al poliţiştilor de frontieră. De asemenea, Comisia insistă asupra îmbunătăţirii cooperării între autorităţile naţionale şi asupra schimbului de informaţii operaţionale în caz de incidente la frontierele externe.

Evaluarea aplicării normelor Schengen de către statele membre trebuie să se facă la nivelul UE, cu participarea unor experţi din statele membre şi ai Frontex, sub conducerea Comisiei. Aceasta din urmă are în vedere, de asemenea, crearea unui mecanism care să permită să se decidă, la nivel european, reintroducerea excepţională a controalelor la frontierele interne.

Pentru prevenirea imigraţiei ilegale, Comisia insistă asupra necesităţii de a adopta o politică europeană în materie de returnare (retrimiterea în ţara de origine a imigranţilor ilegali care nu au nevoie de protecţie internaţională) care să fie echilibrată şi eficace. Comisia insistă ca toate statele membre să transpună în legislaţia naţională Directiva „returnare” privind normele şi procedurile comune pentru returnarea imigranţilor ilegali, precum și Directiva privind sancţiunile împotriva angajării de resortisanţi din ţări terţe, aflaţi în situaţie de şedere ilegală. În sfârşit, Comisia admite eficacitatea acordurilor de readmisie cu ţările terţe, însă consideră că acestea din urmă trebuie avute în vedere în cadrul relaţiilor globale ale UE cu ţările în cauză şi trebuie însoţite de stimulente care să ajute ţările să le pună în aplicare.

2. Circulaţia şi şederea în spaţiul Schengen Comisia susţine o mobilitate mai bine organizată bazată pe cooperare (între agenţiile europene Frontex şi Europol și între autorităţile vamale și de poliţie naţionale), precum și pe noile tehnologii. Un sistem european de intrare-ieşire ar asigura în principal faptul că datele privind trecerea frontierei de către resortisanţii ţărilor terţe ar fi disponibile pentru autorităţi. Un program pentru călătorii înregistraţi ar permite automatizarea controlului la frontiere pentru persoanele care călătoresc frecvent.

Politica în materie de vize este, de asemenea, un instrument important în ceea ce priveşte mobilitatea.

Pentru a evita abuzurile legate de liberalizarea regimului vizelor, Comisia propune introducerea unei clauze de salvgardare care ar permite reintroducerea temporară a obligaţiei de a deţine viză pentru cetăţenii unei ţări terţe care beneficiază de acest regim. În acelaşi timp, Uniunea Europeană recunoaşte faptul că migranţii constituie o forţă de muncă indispensabilă pentru UE, atât ca răspuns la penuria de lucrători în anumite sectoare, cât şi la cererea de lucrători înalt calificaţi. Este, deci, importantă recunoaşterea calificărilor acestora și simplificarea procedurilor administrative. Comisia speră să înregistreze progrese în ceea ce priveşte proiectul de permis unic care autorizează cetăţenii străini să fie rezidenţi şi să lucreze pe teritoriul unui stat membru și face apel ca statele membre să transpună în legislaţia naţională directiva privind Cartea albastră a UE care facilitează recrutarea persoanelor înalt calificate. De asemenea, Comisia a prezentat propuneri referitoare la lucrătorii sezonieri şi la persoanele transferate temporar în cadrul aceleiaşi societăţi comerciale. Pentru a furniza migranţilor informaţii clare și practice, Comisia a lansat Portalul UE privind imigrația.

Integrarea migranţilor în societatea europeană trebuie să se facă respectând echilibrul între drepturile acestora şi legile și cultura ţării gazdă. Această integrare necesită eforturi atât din partea migranţilor, cât și din partea ţărilor gazdă. O integrare reuşită este esenţială pentru exploatarea la maximum a avantajelor 6|R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

economice, sociale și culturale ale imigrației, atât în beneficiul indivizilor, cât și al societăţilor. În iulie 2011, Comisia a prezentat o Agendă europeană pentru integrarea resortisanţilor ţărilor terţe.

3. Sistemul european comun de azil Instituirea unui sistem european comun de azil vizează reducerea diferenţelor între statele membre ale UE în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor de azil, asigurarea unui set comun de drepturi procedurale şi de fond și respectarea Convenţiei de la Geneva privind statutul refugiaţilor.

Comisia insistă ca reinstalarea refugiaţilor (reinstalarea permanentă într-un stat membru a unui refugiat care a obţinut protecţia într-o ţară terţă) să devină parte integrantă din politica europeană în domeniul azilului.

4. Relaţiile cu ţările terţe Aspectele privind migraţia trebuie integrate în relaţiile externe la nivel general ale UE. Trebuie găsit un echilibru mai bun între organizarea migrației legale, lupta împotriva migrației ilegale și maximizarea beneficiilor reciproce ale migrației pentru dezvoltare. Dimensiunea umană trebuie consolidată printr-o abordare care are în centrul ei migranţii. În ceea ce priveşte ţările din sudul Mediteranei, Uniunea Europeană le-a propus un dialog structurat privind migrația, pentru a stabili parteneriate de mobilitate în vederea facilitării accesului resortisanţilor lor pe teritoriul UE, condiţionat de colaborarea acestor ţări cu privire la gestionarea fluxurilor de migrație.

Agenția europeană pentru supravegherea frontierelor Frontex își va consolida misiunea în Grecia, din cauza numărului foarte mare de imigranți care fug în special din Siria aflată în război, a declarat directorul Frontex, Fabrice Leggeri în cadrul unei conferințe de presă, la Berlin, relatează AFP. Ne vom extinde în zilele și săptămânile următoare operațiunea Poseidon', misiunea Frontex la frontierele maritime ale Greciei cu Turcia.

Leggeri a precizat că misiunea va fi 'probabil extinsă' și în alte insule grecești, în condițiile în care cel mai mare număr de imigranți sosesc în prezent pe insulele Lesvos și Kos, în apropierea coastelor turcești.

Refugiații ajung în condiții dramatice la bordul unor ambarcațiuni din lemn sau bărci pneumatice supraîncărcate. Într-o scrisoare adresată Comisiei Europene, Leggeri recomandă, de asemenea, creșterea sprijinului financiar acordat Greciei pentru a spori capacitatea acestei țări de a le oferi un adăpost acestor imigranți, în special pe insule, unde există o problemă a locuințelor. 'Este foarte clar că Grecia are nevoie de mai multă solidaritate din partea Europei, iar Frontex este agenția europeană care ar putea transforma în realitate această solidaritate', a subliniat el. Situația din Grecia a evoluat rapid. Pe insulele grecești sunt din ce în ce mai mulți solicitanți de azil, mai ales din Siria, a precizat directorul francez al Frontex[4].De la începutul anului, s-au înregistrat circa 50.000 de 'intrări ilegale' de imigranți în Grecia, în condițiile în care Marea Egee a devenit una dintre principalele căi de acces în UE pentru solicitanții de azil. Obiectivul EUROSUR constă în sprijinirea statelor membre în eforturile lor de a limita numărul de resortisanţi ai ţărilor terţe care intră ilegal pe teritoriul UE, prin "îmbunătăţirea conştientizării situaţiei la frontierele lor externe" și prin "creşterea capacităţii de reacţie a serviciilor lor de informaţii şi de control la frontiere".

Tările participante speră ca noul sistem să ducă la reducerea numărului de imigranţi ilegali care intră în UE fără a fi descoperiţi, a numărului de decese ale imigranţilor ilegali, prin salvarea mai multor vieţi pe mare, şi la sporirea securităţii interne în întreaga UE, contribuind la prevenirea criminalităţii transfrontaliere.

Structura de bază a sistemului este reprezentată de "centrele naţionale de coordonare", prin intermediul cărora vor coopera și îşi vor coordona activităţile toate autorităţile naţionale care au responsabilităţi în ceea ce priveşte supravegherea frontierelor, precum poliţia, poliţia de frontieră, paza de coastă, sau marina militară.

EUROSUR contribuie la "gestionarea graniţelor terestre și maritime externe ale UE prin întărirea schimbului de informaţii între statele membre şi cu agenţia FRONTEX, însemnând schimbul de date și informaţii în timp real, culese de la diferite autorităţi şi prin intermediul a diferite instrumente de supraveghere, cum ar fi sateliţii sau sistemele de raportare de pe nave, prin intermediul unei reţele de comunicare protejate", potrivit unui comunicat al Parlamentului European.

Statele care utilizează EUROSUR vor fi obligate să respecte drepturile omului, inclusiv principiul nereturnării, care interzice trimiterea înapoi a unei persoane către o locaţie unde viaţa sau libertăţile i-ar putea fi ameninţate.

Regulile EUROSUR prevăd, de asemenea, ca utilizatorii să protejeze toate drepturile fundamentale UE, inclusiv protecţia datelor personale. Orice schimb de informaţii privind datele personale între statele membre UE sau cu ţări terţe, prin intermediul noului sistem, trebuie să aibă loc doar în cazuri extreme şi să respecte legile privind protecţia datelor.

Totodată, statele membre nu trebuie să utilizeze EUROSUR pentru a trimite către ţări terţe informaţii care ar putea fi folosite pentru a identifica o persoană a cărei cerere de protecţie internaţională este în curs de procesare, sau a cărei viaţă sau integritate fizică ar putea fi în pericol.

3. Eligibilitatea protecției internaționale și a statutului de refugiat[5]

7|R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Directiva 2004/83/CE[5] stabileşte condiţiile pentru calificarea şi statutul resortisanţilor unor ţări din afara Uniunii Europene (UE) sau al persoanelor apatride ca refugiaţi sau persoane care au nevoie de protecţie internaţională de alt tip. De asemenea, directiva stabileşte conţinutul protecţiei care li se va oferi acestor persoane. În cadrul Consiliului European de la Tampere din octombrie 1999, ţările Uniunii Europene (UE) s-au angajat să înfiinţeze un Sistem european comun de azil (SECA), pe baza aplicării complete şi cuprinzătoare a Convenţiei de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaţilor, la care se adaugă Protocolul de la New York din 1967, pentru afirmarea principiului nereturnării şi pentru a asigura că nicio persoană nu este trimisă înapoi într-o locaţie în care ar putea să fie supusă persecuţiei. Înfiinţarea unui asemenea sistem presupune, pe termen scurt, o aliniere mai precisă a normelor privind recunoaşterea şi sensul statutului de refugiat.

Această directivă stabileşte standarde minime pentru a acorda statutul de refugiat, sau tipuri subsidiare de protecţie, resortisanţilor unor ţări din afara UE, sau persoanelor apatride, definind totodată şi conţinutul protecţiei care urmează să li se ofere. Directiva se aplică tuturor solicitărilor depuse la frontieră, sau pe teritoriul unei ţări din UE. În plus, ţările UE sunt libere să introducă sau să păstreze standarde mai favorabile.

3. 1. Calificarea în vederea protecţiei internaţionale

Poate solicita statutul de refugiat orice resortisant al unei ţări din afara UE sau apatrid aflat în afara ţării sale de origine şi care nu doreşte sau nu poate să se întoarcă în acea ţară din cauza temerii de a fi supus persecuţiei. Solicitanţii care nu se califică pentru statutul de refugiat pot solicita forme subsidiare de protecţie.

Pentru a evalua în mod corect cererile, ţările din UE trebuie să ţină cont de următoarele cinci aspecte: 1. toate faptele relevante privind ţara de origine din momentul în care se ia decizia privind cererea, inclusiv legile şi reglementările din ţara de origine şi modul de aplicare a acestora; 2. documentaţia relevantă sau declaraţiile solicitantului din care reiese dacă a fost sau poate fi supus persecuţiei sau vătămării grave; 3. dacă există un indiciu serios privind temerilor fondate ale solicitantului de a fi supus persecuţiei sau al riscului real de a suferi vătămări grave, în cazurile în care solicitantul a fost deja supus persecuţiei sau altor vătămări grave și nejustificate; 4. situaţia individuală a solicitantului (context, vârstă, sex, acte la care solicitantul a fost sau ar putea fi expus şi care ar duce la persecuţie sau la vătămare gravă etc.); 5. orice activitate desfăşurată de solicitant de la părăsirea ţării de origine. Ţările UE trebuie să ţină cont de sursa ameninţării. Această ameninţare trebuie să vină din partea statului, a partidelor sau organizaţiilor care conduc statul sau a actorilor non-statali, în cazul în care statul nu doreşte sau nu poate oferi o protecţie eficace. În scopurile acestei directive, protecţia „de stat” poate fi oferită și de către partide sau organizaţii, inclusiv organizaţii internaţionale care controlează o regiune sau o parte vastă a teritoriului statului. Odată ce au stabilit că teama de a fi persecutat sau de a suferi alte vătămări grave și nejustificate este fondată, ţările UE pot examina dacă acestea sunt clar restrânse la o anumită parte a teritoriului din ţara de origine şi, în cazul în care este aşa, dacă solicitantul ar putea fi trimis înapoi în mod rezonabil într-o altă parte a ţării, unde nu ar exista motive să se teamă că va fi persecutat sau supus altor vătămări grave şi nejustificate.

3. 2. Reguli specifice care privesc statutul de refugiat

În accepţiunea acestei directive, se consideră că următoarele situaţii care duc la încălcări grave ale drepturilor umane fundamentale, prin natura sau prin repetarea lor, constituie „persecuţie” dacă sunt bazate pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţa la un anumit grup social sau opinie politică: 1. violenţă fizică sau psihică, inclusiv acte de violenţă sexuală; 2. măsuri juridice, administrative, poliţieneşti sau judiciare care sunt discriminatorii sau sunt implementate într-o manieră discriminatorie; 3. urmărirea în justiţie sau sancţionarea disproporţionată sau discriminatorie sau pentru refuzul satisfacerii unui stagiu militar care ar include crime extrem de grave, cum ar fi crime de război și crime împotriva umanităţii; 4. refuzul unei căi judiciare de atac care conduce la o sancţiune disproporţionată sau discriminatorie; 5. acte împotriva persoanelor de un anumit sex, sau acte împotriva copiilor.

Este indiferent dacă solicitantul posedă efectiv caracteristicile pe care se bazează discriminarea; este suficient ca asemenea caracteristici să îi fie atribuite de către părţile persecutoare. Tot astfel, este indiferent dacă solicitantul vine dintr-o ţară în care mulţi oameni sau toţi oamenii se confruntă cu riscul oprimării generalizate.

8|R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Refugiaţii îşi pot pierde statutul de refugiat în anumite cazuri (dobândirea unei noi naţionalităţi, întoarcerea voluntară în ţara de origine, dacă situaţia din ţara de origine a dispărut sau s-a schimbat într-o asemenea măsură încât nu mai este necesară protecţia etc.). În orice caz, dovada că un refugiat nu mai este eligibil pentru protecţie internaţională cade în sarcina ţării din UE. Li se poate refuza statutul de refugiat sau protecţia subsidiară persoanelor care au comis următoarele fapte: • o crimă de război, • o crimă împotriva umanităţii sau o crimă împotriva menţinerii păcii; • o crimă gravă de drept comun; • acte ce contravin principiilor Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

Totuşi, ţările UE trebuie să evalueze aceste cazuri în mod individual şi să ofere solicitanţilor posibilitatea unei căi de atac împotriva deciziilor de refuzare a protecţiei internaţionale.

3. 3. Reguli specifice privind statutul de protecţie subsidiară

Directiva prevede ca ţările UE să acorde statutul de protecţie subsidiară celor care solicită protecţie internaţională, dacă aceştia se află în afara ţării lor de origine și nu se pot întoarce în acea ţară din cauza unui risc real de a suferi vătămări grave, cum ar fi: tortură sau tratament inuman sau degradant sau sancţiuni; pedeapsa cu moartea sau execuţia; o ameninţare gravă și individuală la adresa vieţii sau a persoanei unui civil, ca rezultat al violenţei nediscriminatorii ce apare în situaţii de conflict armat internaţional sau naţional.

Protecţia subsidiară poate fi retrasă, dacă situaţia din ţara de origine a încetat să mai existe sau s-a modificat într-atât, încât protecţia nu mai este necesară.

3. 4. Drepturi acordate în virtutea statutului de refugiat sau de protecţie subsidiară

Ţările UE se angajează să ţină cont în mod special de nevoile anumitor categorii de oameni (minorii în general, minorii neînsoţiţi, persoanele cu dizabilităţi, persoanele în vârstă, femeile însărcinate, părinţii singuri însoţiţi de minori şi persoanele care au fost supuse torturii, violului sau altor forme grave de violenţă psihologică, fizică sau sexuală). În baza condiţiilor ce pot fi definite de ţările UE, membrii familiei unui beneficiar al statutului de refugiat sau de protecţie subsidiară au dreptul la aceleaşi beneficii ca și beneficiarul.

Această directivă le impune ţărilor UE să garanteze o serie de drepturi pentru persoanele care se califică pentru statutul de refugiat sau de protecţie subsidiară, printre care: principiul nereturnării; dreptul la informare într-o limbă pe care o înţeleg; dreptul la un permis de şedere valabil cel puţin trei ani, cu posibilitatea de reînnoire pentru refugiaţi, şi un permis de şedere valabil cel puţin un an, cu posibilitatea de reînnoire, pentru persoanele cu statut de protecţie subsidiară; dreptul de a călători în interiorul şi în afara ţării care a acordat statutul de refugiat sau protecţie subsidiară; dreptul la un loc de muncă remunerat, ca angajat sau ca liber-profesionist şi dreptul de a urma cursuri de formare profesională; accesul la sistemele de învăţământ pentru minori şi de reconversie profesională pentru adulţi; acces la îngrijire medicală şi la orice alte forme de îngrijire necesare, în special pentru persoanele cu nevoi speciale (minori, victime ale torturii, ale violului sau ale altor forme de violenţă psihologică, fizică sau sexuală etc.); accesul la un spaţiu de locuit corespunzător; accesul la programe de facilitare a integrării în societatea gazdă şi la programe care facilitează întoarcerea voluntară în ţara de origine.

4. Corelația între cetățenia națională și cetățenia Europeană.

Criza refugiaților sau migranților a dat naștere la o serie de discuții despre drepturi, libertăţi, cetăţenie naţională, cetăţenie europeană, naţionalitate şi identitate naţională, fără ca aceste concepte să fie bine cunoscute. Dimensiunile politico-juridice ale notiunilor enuntate au dat nastere unor demersuri ineficiente.

Astfel, sunt des utilizate exprimări precum cetăţeni români, cetăţeni străini, apatrizi. Cetăţeanul român este cel care are cetăţenie română. Cetăţeanul străin este persoana, de exemplu, de cetăţenie franceză aflată pe teritoriul României. Apatridul este persoana care nu are nicio cetăţenie. În ceea ce priveşte noţiunile de cetăţenie şi naţionalitate, la început, cuvântul care desemna apartenenţa unei persoane la un stat era naţionalitatea. O dată cu apariţia statului modern și cu dezvoltarea principiului naţionalităţilor, juriştii au încercat să facă o delimitare şi, treptat, s-a renunţat la cuvântul naţionalitate, acesta fiind înlocuit cu cel de cetăţean. Pentru că naţionalitatea exprimă apartenenţa la un corp social fondat pe alte reguli, în timp ce cetăţenia exprimă apartenenţa juridică la un stat. Doctrina juridică franceză este cea care a fundamentat diferenţa dintre conceptele de cetăţenie și naţionalitate, chiar dacă astăzi aceeaşi doctrină și practică judiciară le utilizează ca sinonime.

Aceasta aduce în discuţie problema corelaţiei dintre cetăţenia română şi cetăţenia europeană. Există un proiect de Constituţie al Uniunii Europene care, în articolul 7, se referă la cetăţenie, însă la cetăţenia Uniunii Europene, arătând că: orice persoană care are naţionalitatea unui stat membru este cetaţean al Uniunii. Dar 9|R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

există și Tratatul de la Maastricht, care a completat Tratatul de la Roma și care cuprinde un capitol intitulat Cetăţenia Uniunii, în care se afirmă că ”se instituie o cetăţenie a Uniunii. Este cetăţean al Uniunii un cetăţean care are naţionalitatea unui stat membru”. În virtutea acestuia din urmă tratat, cetăţeanul European are precizate şi o serie de drepturi care îi revin exclusive în această calitate: dreptul de vot în alegerile municipale, protecţie juridică din partea autorităţilor oricărui stat membru, dreptul de petiţie la Parlamentul European şi dreptul de a se adresa Mediatorului European. În cadrul unei structuri europene diferite de data aceasta există și Convenţia europeană asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg în 1997 şi ratificată de România în 2002. Convenţia dă o explicatie și nu o definiţie, însă este semnificativ faptul că ea precizează că cetăţenia înseamnă legătura juridică dintre o persoană şi un stat, ce nu oferă nicio indicaţie cu privire la originea etnică a persoanei. De asemenea, convenţia mai prevede şi că apatridia trebuie evitată[6].

5. Integrarea Europeană versus religie

Integrarea Europeană este, terminologic[7], un proces de integrare politică, juridică, economică (și în unele cazuri sociale și culturale) ale unor state care se află parțial sau total în Europa. Termenul de integrare europeană a apărut în primul rând prin intermediul Uniunii Europene și al Consiliului European.

Uniunea Europeană este asocierea a 28 state membre suverane, care prin tratat și-au delegat câteva dintre competențele lor unor instituții comune, pentru ca acestea să le coordoneze politicile în mai multe domenii.

Oficial este stabilită prin Tratatul de la Maastricht în 1993 pe baza Comunității Economice existente.

Cetăţenia europeană a fost definită prin Tratatul privind Uniunea Europeană, semnat în 1992, la Maastricht, și intrat în vigoare în 1993. Incluzând drepturi, obligaţii şi participarea la viaţa politică, cetăţenia europeană vizează consolidarea imaginii şi a identităţii Uniunii Europene şi implicarea mai profundă a cetăţeanului în procesul de integrare europeană. Articolul 17 al Tratatului de instituire a Comunităţii Europene prevede că este cetăţean al Uniunii Europene orice persoană care are naţionalitatea unuia dintre Statele Membre, conform legilor în vigoare în statul respectiv. Cetăţenia Uniunii Europene nu înlocuieşte însă, cetăţenia naţională, ci vine în completarea cetăţeniei naţionale, făcând posibilă exercitarea unora dintre drepturile cetăţeanului Uniunii pe teritoriul Statului Membru în care locuieşte (şi nu numai în ţara din care vine, aşa cum se întâmpla înainte). În plus, cetăţenia europeană are la bază principiile comune ale Statelor Membre: principiul libertăţii, principiul democraţiei, principiul respectării drepturilor omului și al libertăţilor fundamentale şi principiul statului de drept, incluse în Tratatul de la Amsterdam, și decurge din drepturile fundamentale ale omului și drepturile specifice acordate cetăţeanului european (drepturi de liberă circulaţie și drepturi civice), descrise în Tratat. Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare la 1 mai 1999, a consolidat protecţia drepturilor fundamentale, condamnând orice formă de discriminare, și a recunoscut dreptul la informaţie și protecţia consumatorilor.

Drepturile fundamentale şi valorile democratice sunt respectate în statele membre ale Uniunii Europene, acestea fiind semnatare ale unor texte precum Convenţia europeană a drepturilor omului (semnată în 1950 la Roma, sub egida Consiliului Europei), Declaraţia universală a drepturilor omului (semnată, sub egida ONU, în 1948), Carta sociala europeană (semnată în 1961, sub egida Consiliului Europei) sau Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor (semnată în 1989 de către toate statele membre ale Comunităţilor Europene, cu excepţia Marii Britanii, care a semnat-o în 1998). Respectarea drepturilor omului a fost confirmată în preambulul la Actul Unic European, semnat în 1986 şi intrat în vigoare în 1987, şi încorporată apoi în articolul 6 al Tratatului privind Uniunea Europeană. Garanţia respectării drepturilor fundamentale a fost întărită prin Tratatul de la Amsterdam, care a extins jurisdicţia Curţii de Justiţie, incluzând respectarea drepturilor care derivă din articolul 6, în ceea ce priveşte activităţile instituţiilor europene. În acelaşi timp, a fost introdusă clauza de suspendare, prin care pot fi luate măsuri în cazul încălcării grave și repetate, de către un Stat Membru, a principiilor care stau la baza Uniunii. Angajamentul Uniunii a fost reafirmat, în mod oficial, în decembrie 2000, când a fost proclamată Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În 1989, Comunităţile Europene aveau 12 state membre: Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Portugalia şi Spania.

Cetăţenia Uniunii Europene oferă drepturi cetăţenilor statelor membre și consolidează protecţia intereselor acestora: - dreptul la libera circulaţie, dreptul de sejur, de stabilire, dreptul la muncă și studiu în celelalte state membre ale Uniunii. Legislaţia Uniunii stabileşte numeroase condiţii pentru exercitarea acestor drepturi.

Pentru un sejur mai lung de 3 luni este necesar un certificat de sejur. Intrarea pe teritoriul altui Stat Membru nu poate fi interzisă decât din raţiuni de securitate şi de sănătate publică, iar interzicerea trebuie să fie justificată (la fel și pentru expulzare).

- dreptul de a alege şi de a fi ales în Parlamentul European şi în cadrul alegerilor locale în statul de rezidenţă, în aceleaşi condiţii cu cetăţenii statului respectiv; 10 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

- dreptul de a beneficia pe teritoriul unui stat terţ (stat care nu este membru al Uniunii Europene) de protecţie consulară din partea autorităţilor diplomatice ale unui alt Stat Membru, în cazul în care statul din care provine nu are reprezentanţă diplomatică sau consulară în statul terţ respectiv; - dreptul de petiţionare în faţa Parlamentului European şi dreptul de a apela la Ombudsman-ul European pentru examinarea cazurilor de administrare defectuoasă din partea instituţiilor şi organismelor comunitare.

Prin Tratatul de la Amsterdam, semnat în 1997 şi intrat în vigoare în 1999, statutul de „cetăţean european” include, în plus, următoarele drepturi: - dreptul de a se adresa instituţiilor europene într-o limbă oficială a Uniunii Europene şi de a primi un răspuns redactat în aceeaşi limbă; - dreptul de acces la documentele Parlamentului European, ale Consiliului şi ale Comisiei Europene, în anumite condiţii; - dreptul de nediscriminare, pe bază de naţionalitate, sex, rasă, religie, dizabilitate, vârstă sau orientare sexuală, între cetăţenii Uniunii; - dreptul de acces egal la funcţia publică comunitară.

Comisia Europeană, avînd rolul de a veghea la respectarea Tratatului, supraveghează aplicarea prevederilor legate de cetăţenia europeană şi elaborează rapoarte periodice asupra progreselor realizate şi asupra dificultăţilor întâlnite.

A pune problema religiei în contextual integrării în Europa a migranților din Orientul Mijlociu și a celor din Africa, în majoritate musulmani, știind că țările majoritare din Uniunea Europeană sunt creștine, este o paradigmă ce poate da naștere la reacții discriminatorii.

Ionut Țene[8] descrie din relatări jurnalistice fenomenul uriașei migrații cu care ne confruntăm ca europeni în anul 2015. Sute de mii de musulmani din Africa de Nord și Orientul Mijlociu iau cu asalt Europa[1]. ”Se trece prin graniţele maritime ale Greciei, prin graniţa Macedoniei şi prin gardul lui V. Orban, la frontiera cu Serbia, ca prin brânză. Nimeni şi nimic nu poate opri valul acesta uriaş de imigranţi musulmani porniţi întrun exod ca în vremea marilor migrații, când s-a luat cu asalt Imperiul Roman. De exemplu, turiştii români, ca să treacă din Grecia prin Macedonia, aproape toţi dau şpagă la vameşi să nu fie controlaţi ca pe vremea comunismului şi să se poată întoarce acasă. Ei pun banii în talonul autoturismului la control. Dar sute de mii de imigranţi din Orientul Mijlociu trec de vamă sau graniţă pe la „vama cucului”, fără să-i întrebe nimeni de sănătate. Se aruncă de formă câteva grenade lacrimogene, ca să nu se spună că nu fac nimic grănicerii. E ciudată aceasă masă uriaşă de imigranţi pornită din senin spre Europa. Valul de refugiaţi musulmani vor schimba structura etnică și religioasă a Uniunii Europene, accelerând musulmanizarea bătrânului continent.

Refugiaţii musulmani scandeaza „Germany, Germany”, lucru care arată că ştiu bine ce fac și ce urmăresc. Între refugiaţi, aşa zişi paşnici, se ascund luptătorii Statului Islamic care vor arunca Europa în aer. La vama Negru Vodă, dintre România și Bulgaria, deja refugiaţii sirieni au ameninţat poliţiştii de frontieră români, care asistau ca nişte babe, cum ne ameninţau că ne aruncă în aer ţara şi vor ucide români. Poliţia, în loc să-i aresteze, s-a făcut că nu vede. Conform unui articol publicat de un ziar austriac, serviciile secrete de la Viena estimează că, pentru fiecare persoană care ajunge în Europa ca refugiat, costul este mai mare de 3.000 de euro sau dolari, așa cum se spunea până acum în unele publicații. ”Cei care aduc refugiați în Europa cer sume exorbitante. Aceste sume pornesc de la 7.000 de euro și ajung până la 14.000 de euro, în funcție de zonele de unde se pleacă și de diversele organizații de traficanți. Aceşti refugiaţi musulmani nu sunt chiar aşa săraci precum par. Unii dintre ei au zeci de mii de dolari la ei să plătească călăuzele. Românii nu pot trece în Schengen, deşi sunt cetăţeni europeni, dar islamiştii au culoar liber peste frontiere. Curios? De asemenea, nu înţeleg de ce aceşti refugiaţi musulmani nu emigrează în ţări arabe bogate ca Arabia Saudită, Dubai, Kuweit sau Emiratele Arabe Unite în care se pot integra mult mai uşor şi au aceeaşi religie. Nu! Ei doresc doar în Europa, ca să le plătească statul ajutoare sociale că stau acasă să facă mulţi copii? E aici şi o supapă etnicoreligioasă la criza seculară din Orientul Mijlociu și deturnarea atenţiei spre Europa. Aşa se poate explica și finanţările unor ong-uri americane pentru refugiaţii musulmani. În acest context se considera de Ionut Tene că actualul val masiv de imigranţi din Africa de Nord și Orientul Mijlociu nu e consecinţa unui crize umanitare, ci un exod bine organizat şi finanţat pentru o invazie musulmană a Uniunii Europene, care va duce la schimbarea structurii entice, religioase şi politice a bătrânului continent, chiar mai înainte de anul 2050, când a profeţit transformarea în Califat Islamic a Europei scriitorul francez Houellebecq.

6. Concluzii

Concluziile sunt un set minim de întrebări.

1. Este Uniunea Europeană pregatita să primeasca peste un million de migranți?

2. Cum va asigura Uniunea Europeană integrarea socială, culturală, religioasă?

3. Statele membre ale Uniunii Europene vor fi solidare în privința acceptării cotei de refugiați?

4. Se vor întoarce refugiații în tarile lor de origine dupa terminarea războaielor?

5. Care este impactul economic al primirii migranților ce dobîndesc statut de refugiat?

11 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Bibliografie

1.Mădălina Popa, Dragoş Ungureanu; coord.: Iulian Oneaşcă. - Buzău, Politica de migrație a Uniunii Europene: implicaţii pentru piaţa muncii, Editura Alpha MDN, București, 2013, ISBN 978-973-139-264-6 2. Carmen Tudorache, Evoluția fenomenului migrației în Europa, ASE, 2012?

3. Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European și Comitetul Regiunilor din 4 mai 2011, intitulată „Comunicare privind migrația” [COM(2011) 248 – Nepublicată în Jurnalul Oficial], Mihaela Moise, editor: Florin Ștefa, AGERPRES 5. Directiva 2004/83/CE, a Consiliului Europei.

6. Ioan Muraru, Corelaţia dintre cetăţenia naţională şi cetăţenia europeană, Centrul de drept constitutional și institutii politice.

7. http://ec.europa.eu/citizensrights/ - site-ul Europa ta. Drepturile tale.

8. Ionuț Țene, napocanews.ro

12 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

DR. LUMINIŢA TĂRCHILĂ

ISTORIE & CULTURĂ

Poetul şi lumea lui

“Eu fug ducând cu mine amarul meu desgust Departe ...în natură, şi pacea cât să gust sub cerul lucitor, unde-a zâmbit speranţa pe-a sufletului cale, şi unde-a scris dovada puterniciei sale, înaltul Creator!"1 “Ars longa, vita brevis est”. Această veche cugetare se adevereşte în demersul de critică şi istorie literară pe care îl facem în această lucrare. Ne referim la destinul unei persoane luat în comparaţie cu destinul înfăptuirilor sale. Soarta unui om este un proces continuu care nu poate fi imbraţisat integral decât în momentul când omul încetează să mai devină, adică atunci când el nu mai este. Şi, se ştie, acest interval de timp nu este unul îndelungat. Raportat la istorie, el este chiar foarte scurt. În schimb, destinul unui artist, mai precis devenirea identităţii artistice a unui om, implică o mult mai îndelungată devenire. Este un proces care, practic vorbind, nu se va sfârşi niciodată datorită suprapunerilor de interpretări şi reinterpretări ale operei lăsate. În cadrul revizuirilor ei post-mortem, fiecare interpretare va însemna o redeşteptare la viaţă. Acest fapt este cu atât mai real cu cat referinţa se face asupra unui poet.

Identitatea unui poet constituie o ispită în plus pentru că iniţiază cercetătorul în sinuoase dar interesante itinerare care dau inţelesuri multe despre cultura unei vremi, despre societatea ei, mentalitatea oamenilor ei, forţa ei vitală care a transmis poetului puterea de a lăsa opera, de a-şi manifesta astfel valoarea de exponent a unui timp istoric, social şi cultural.

O ispită mare, spuneam, este aceea de a dovedi longevitatea artei, învingerea efemerului şi cucerirea nemuririi prin perenitatea ei.

Dar, în acest demers, cercetătorul este pândit de multe pericole. Când se apleacă atent asupra unei identităţi poetice el săvârşeşte un momet de anevoiaşă sinteză. Acest moment cuprinde deopotrivă factorii lăuntrici dar şi pe cei exteriori care complică viaţa launtrică şi care exercită, în măsură inegală, acţiuni contrarii de diversificare sau de tipizare a specificităţii individuale. Se poate vorbi aşadar, de o reconstituire din părţi a unei individualităţi, iar această acţiune riscă să fie o creaţie subiectivă a celui care cercetează, o sinteză, mai mult sau mai puţin arbitrară, a spiritului său de sistem. Istoricul ar putea să cadă în păcatul pe care Eminescu l-a sancţionat în memorabilele sale versuri, întrebând retoric: „ Şi cînd propria ta viaţă

singur n-o ştii pe de rost, / O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost?”.2 Alături de Eminescu, dar în alt mod, mai puţin poetic şi mai aplecat spre ştiinţă, Emeric Fiser îl avertizează şi el astfel pe temerarul istoric literar: „ Cunoaşterea unei persoane se bazează deci, în viaţa socială, aproape totdeauna pe o creaţie interioară pe care o substituim puţin câte puţin persoanei reale. Dar personalitatea pe care vrem să o cunoaştem din raporturi sociale ( prietenie, dragoste, etc.), este o creaţie a noastră; creaţie factică, care nu dă decât o imagine foarte imperfectă a persoanei reale; creaţie artificială provenind din această nevoie irezistibilă de a cunoaşte pe ceilalţi; creaţie arbitrară pe care o obţinem atunci când încercăm să ne punem în locul altora.”3 De aceea, cu multă prudenţă ne uităm spre portretul care ne priveşte din paginile istoriilor literaturii române de mai bine de o sută cincizeci de ani: poetul Anton Naum. Este un portret care şi-ar afla locul potrivit într-un salon de expoziţie cu tema “Portrete Lirice ale Junimii”. Chipul său priveşte de undeva, de dincolo de timp, cu un aer blând, uşor melancolic şi este învăluit intr-o aură de caldă austeritate. Părul albit complet de vârstă dacă nu cumva de griji şi mustaţa căruntă şi ea alungită în jos îi dau mina unui bătrân personaj de poveste.

Pare ca şi cum ar avea cu adevărat, de spus o poveste: povestea lui. Ochii îi zâmbesc pe chip dar buzele şi expresia generală a feţei parcă îi contrazic.

Ceva în el râde şi altceva în el plânge.

Deşi provocator, chipul din rama tabloului dă de înţeles că nu va fi uşor de pătruns, că ar putea chiar să-l rătăcească pe acela care s-ar lăsa ghidat numai de imagine. Taina de descifrat se află tocmai dincolo de imaginea portretului. Întrebarea firească ce se naşte imediat este: “ Cum să îi desghioci tâlcul acestei priviri de Giocondă?” Se cunosc numai câteva date.

A rămas în memoria istoriei literare sub pecetea de poet minor al Junimii. Dar, de ce “minor”? Cum este poezia lui? Cum “suna” ea în contextul dat de „corul”celorlaţi poeţi ai Junimii? Este oare catalogat “minor” doar pentru că intra în comparaţia cu inegalabilul său contemporan Eminescu? Cine este, de fapt, acest poet?

13 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Lumea, prin ochii poetului

Să luăm ca premisă, pentru început, modul în care el însuşi se percepea, pentru că Anton Naum se prezintă succint, cu întreaga sa viaţă într-o scrisoare datată în ianuarie 1913 şi adresată lui Iacob Negruzzi, adică aceluia care fusese, până în 1893, conducătorul revistei Convorbiri literare.

Acolo el începe astfel: “M-am născut în anul 18294; era atunci în Ţara aceasta ocupaţia rusească şi ciuma – nedespărţită de soldaţii cu coadă a împărătesei Ecaterina; m-am născut în Mahalaua Calicimei5 ( aşa era numită) şi într-o casă situată în faţa casei tatălui d-tale Costache Negruzzi, a le cărui versuri am început să le bâiguiesc de la vârsta de 7 ani”.

Ciocârlia cea voioasă în văzduh se legăna Şi’ nturnarea primăverei prin dulci ciripiri serba, Plugariul cu hărnicie, ş.c.l.6 până departe; şi când recitam bine, mama-mea căreia îi plăceau versurile, mă răsplătea câte c’un covrig sau cu vr’o prăjitură. Nu era cu putinţă unei vrăbii să zboare sub streaşina casei părinteşti, sau vreunei rândunele să zboare pe deasupra capului meu, fără să nu intonez: ciocârlia cea voiasă, şi soarta a făcut ca să fiu în copilăria mea vecinul caselor D-voastre părinteşti şi la târg şi la ţară, pentru că toate vacanţele mele cele mari le petreceam la moşiile Băltenii, Stagnăcenii şi Vladomira lui Bogonos, pe care le avea tatăl meu în posesie pe lângă comerţul din târg7; şi de multe ori spăriam bâtlanii şi raţele sălbatece pe hotarele Dvoastre la Hermeziu8. Şi câte alte suveniri nu am eu din timpul copilăriei mele! Când apoi am venit în contact intelectual cu D-ta în Junimea9, ţi-am devenit şi vecin de inimă prin sfaturile şi încurajările ce mi-ai dat ca director al Convorbirilor!

Poate că, dacă, nu aveam norocul acesta, râmâneam un belfer de duzină ca vai de mine!

Vra-să-zică, născut la 1829, am apucat mai-mai domnia lui Ioniţă Sturza10, ocupaţia rusească11, Regulamentul organic12 de tristă memorie, întreaga domnie a lacomului Mihail Sturza13, anul 1848, domnia lui Grigori Ghica de patriotică aducereaminte14, ocupaţia austriacă, Caimăcămiile Balş, Vogoridii15, Ştefan Catargiu16, am cunoscut în persoană acea admirabilă pleiadă de oameni: V. Alecsandri, Kogălniceanu17, Negri18, Panu19, M. Iepureanu20, Ralet21, apoi toată domnia lui Cuza22, şi toată domnia până astăzi, în urma emancipării noastre, a regelui Carol I-iu23! Este aceasta o longevitate invidiată?”24 Scrisoarea are un ton cald, uşor melancolic, conturând profilul unei persoane sensibile, profund întristate, în care amintirile mai mult dor decât să-i încânte memoria. Se simte undeva o individualitate apăsată prea mult de viaţă, în diverse chipuri, care cheamă a fi desluşită. Gândul ne trimite la o persoană împovărată de multe regrete şi neîmpliniri, la un om pentru care viaţa a fost mai degrabă un surghiun decât un miracol. Accentele

acestea, uşor oblomoviste, pe care le vom analiza în detaliu ulterior, se vădesc, în special în sfârşitul scrisorii: „ Şi acum, adunându-mi suvenirile de la acea epocă depărtată a copilăriei mele, şi până astăzi, câte bucurii am avut şi câte suferinţi, decepţi, amiciţii moarte, iluziuni pierdute, aşteptări zadarnice, crude realităţi şi pierderi de prieteşuguri, iubiri cu sfâşieri amare, cari înrăutăţesc inima cea mai bună a unui om; îmi pun întrebarea următoare: Dacă mi s-ar propune o a doua existenţă în condiţiunile cele de’ntei exact, ai primi-o? Nu, aş răspunde fără şovăială. Odată e deajuns.”25 Refulările acestei individualităţi sunt, prin urmare, adânci şi ele defuleză în amara concluzie de viaţă din finalul scrisorii care parafrazează titlul cărţii lui Nicolae Iorga26. Anton Naum şi-ar fi ales, cu siguranţă, ca titlu pentru o istorisire a vieţii sale: O viaţă de om aşa cum n-ar mai fi fost.

Profundul dezgust şi dezamăgirea totală ce răzbat, ca sentimente precumpănitoare din rândurile acestei scrisori încolţesc de obicei, în inima acelor oameni care apar în viaţă într-un timp şi într-un spaţiu neprielnic lor, care nu s-au regăsit pe ei înşişi, nici în epoca ce le-a fost dată şi nici în spaţiul unde a trebuit să trăiască. Astfel să se fi întâmplat cu viaţa acestui poet?

Efortul lui Anton Naum de a se autodefini prin această scrisoare, mai mult sporeşte misterul portretului decât să-l dezlege. Într-un fel, prin această scrisoare el dă glas tabloului său, îi face şi mai evidentă tristeţea chipului, dar nu-i explică enigma. Rămâne aceeaşi întrebare „ Cine este acest poet, de fapt?”

S-a născut, cum el însuşi afirmă, la Iaşi, în data de 17 ianuarie 1829, ca fiu a lui Tudor şi al Zamfirei.

Nu există suficiente atestări şi date pentru a-i reconstitui coordonatele biografice cu precizie. Din cele câteva informaţii rămase reiese cert faptul că tatăl său fusese un mărunt comerciant şi devenise apoi arendaş al câtorva moşii din Moldova. Era venit din Macedonia şi se stablise la Iaşi. Având asemenea preocupări, e de înţeles că asigura o oarecare stare financiară stabilă familiei şi, se pare, că viitorul poet a avut o copilărie oarecum fericită nelipsindu-i cele necesare traiului. S-a bucurat din plin atât de farmecul hoinăierilor prin poieni şi păduri la ţară, cât şi de educaţia riguroasă dată de şcolile de la oraş.

Spunem “copilărie oarecum împlinită” întrucât ne lipsesc detaliile necesare unui contur mai precis al acestei perioade. Se ştie însă că a avut oportunitatea de a-şi petrece timpul atât la ţară, unde orice copil se simte mai liber şi îşi hrăneşte / ca să spunem aşa / mai temeinic energia sa vitală, cât şi la oraş, deci într-un mediu cu mai multă rigoare, unde urmează primii ani de învăţătură. De aceea, e de presupus că la vârsta de aur a omului, care este copilăria, micului Anton îi fuseseră create condiţiile unei dezvoltări armonioase şi temeinice.

14 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Totuşi, aveau să se producă evenimente cutremurătoare, la o vârstă încă fragedă, în viaţa viitorului poet. Fără a se cunoaşte cu exactitate anii, este un lucru sigur că tinereţea i-a fost străfulgerată de pierderea tatălui şi, la o diferenţă de numai patru ani, a mamei. Interpretând aceste tragice pierderi, în lumina psihologiei umane, se va vedea că ele au avut urmări dramatice pentru evoluţia individualităţii artistice a tânărului.

Pentru el se întrerupea brutal un ciclu încă nedefinitivat, de procese sufleteşti care ar fi desăvârşit inserţia sa în societate. Acest ciclu constă dintr-o întreagă atmosferă socială, morală, de valori, obiceiuri, credinţe, opinii, cu funcţie circulantă care prin dispariţia părinţilor săi, se volatizau. În lipsa acestora va fi nevoie să intervină brusc autosugestia. Era un alt proces şi începea un alt ciclu de viaţă. Chiar dacă în cazul fiecărui individ acest nou ciclu este parcurs mai mult individual, la Anton Naum această nouă etapă începea într-un mod forţat, nefiresc, pe neaşteptate. De acolo înainte, în viaţa tânărului avea să intervină experienţa proprie, decizia personală care, în mod normal, ar fi trebuit să îl diversifice printre ceilalţi, să îl părţicularizeze şi să dea o nuanţă anume reacţiilor sale creându-i ceea ce se numeşte diferenţa specifică. Dar, în acel punct s-a produs, probabil, un declin în ordinea firească a treptelor evoluţiei sale.

Educaţia primită în familie, cu rolul ei uniformizant crease în Anton Naum, cu ajutorul unor principii comune timpului de până la jumatatea secolului al XIX-lea, un individ social asemănător tuturor celorlaţi oameni ai acelei vremi. Anton Naum şi-a stucturat cea mai solidă parte a personalităţii sale în vremea fanariotismului, a ocupaţiei ruseşti „de tristă memorie”, cum o califică însuşi poetul în scrisoarea adresată lui Iacob Negruzzi. Acel trecut îi formase deja anumite obişnuinţe, o anumită conduită, o anumită mentalitate, anumite automatisme de gândire. Dispărând părinţii tocmai atunci când toate acestea ar fi trebui să intre în contact reciproc cu experienţa proprie a viitorului poetului şi să dea o analogie de rezultate între cele două categorii de experinţe / educaţia şi experienţa proprie / se produce o breşă astfel încât ele devin opuse una alteia scindând în acest mod fiinţa poetului. Datorită unei atmosfere sociale commune tuturor persoanelor din anturajul lui Anton Naum, opoziţiile individuale erau atenuate în momentul pierderii părinţilor şi se stabilise un fond comun, o armonizare socială şi un regim de viaţă asemănător.

Odată cu pierderea suferită, dipărea din viaţa tânărului punctul de reazem, punctul de echilibrare între cele două etape de viaţă. Era spulberat sprijinul pe care o persoană îl primeşte din partea părinţilor în momentul trecerii de la treapta acumulărilor prin educaţie la aceea a uceniciilor de diverse tipuri, pe cont propriu, la dascălul suprem care este viaţa.

De aceea, este greu de stabilit sensul adânc al dramei prin care, practic, lumea se răsturnase pentru tânărul Anton Naum, în momentul în care a plecat la studii în Franţa. El avea să rămână acolo vreme de nouă ani, timp în care urmează cursurile Facultăţii de Litere şi, mai târziu pe acelea de la College de France. Covârşit de tristeţe şi însingurat, Anton Naum era total nepregătit sufleteşte pentru consecinţele majore ale contactului cu lumea cea nouă. Momentul era nepotrivit însă atunci se ivise şi era imperios necesar. Cât trăiseră părinţii, Anton Naum se aflase într-o feerică copilărie în care formula sa sufletească era magică şi fantezistă, neaderentă la realitate. În Franţa el se vede brusc aşezat în faţa realităţii, trezit din acea epocă a vieţii în care se operaseră rapid şi profound multiple primeniri interioare şi transformări de formulă vitală. Începea deodată pentru el, fără prealabile iniţieri, pătrunderea în coordonatele dure ale condiţiei umane. Furtuna vieţii îl luase pe neaşteptate în vârtejul ei.Numai că, după toate evidenţele atitudinilor sale ulterioare, ceasul vremii se oprise pentru Anton Naum acolo unde el numea “acasă”, înconjurat de dragostea părintească şi ocrotit de vicisitudini. Acela este timpul pe care îl va căuta poetul peste tot, în gândurile sale, şi în care va rămâne ancorat. De aici apar în structura individualităţii sale anumite înclinaţii spre ceea ce am numi oblomovism. Ne referim, bineînţeles, la cunoscutul erou din celebrul roman scris de Goncearov. Dar, la Anton Naum, nu este vorba de un oblomovism în sensul mai larg de fenomen care simbolizează un „parazitism social”, cum a fost recepţionat de către unii critici ai vremii27 ca fiind comportamentul celebrului personaj a lui Goncearov. Exista la Anton Naum un “oblomovism” special, manifestat în primul rând în teama faţă de orice lucru nou şi înaintat care l-ar fi putut lua pe nepregătite. Este o stagnare într-un anumit sistem de gândire care îi era atât de drag viitorului poet ( şi îi era drag pentru că îi era familiar, se simţea cu el oarecum „acasă”, îl cunoştea cel mai bine, şi îl înţelegea), încât îşi închide orice supapă prin care ar fi putut evada. Se autozideşte.

Un asemea sistem de percepţie a lumii era total nepotrivit noii ordini social culturale în care se întorsese Anton Naum de la studii. Probabil că se întorsese cu dorul sfâşietor de a regăsi printre compatrioţii săi acel „Eden” pierdut odată cu părinţii, poate că venise cu speranţa de a se regăsi pe sine dintre străinii în mijlocul cărora trăise atâta timp.

Pentru el, acel „acasă” căutat, dorit necontenit, însemna o viaţă cu orânduielile ei vechi, feudale, bătrânească, patriarhală, cu alte cuvinte, ideală şi deci ireală. Ca şi Oblomov, Anton Naum apare oarecum abstrus printre ceilalţi, de parcă nu ar fi conştient de adevăratele raporturi care există între el şi lumea înconjurătoare, de parcă ar fi amorţit.

Corespondenţa lui28 dovedeşte viu cum poetul simte permanent nevoia confirmării actelor sale din

15 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

partea celorlaţi; sfatul este sprijinul său vital, s-ar putea spune. Lucrul acesta este evidenţiat într-o scrisoare adresată aceluiaşi Iacob Negruzzi: “Te rog ceteşte’l împreună cu Maiorescu, care m-a încurajat mult şi scrie’mi imediat ce impresiune veţi căpăta după-ce întâiu cetire. Vă rog pe amândoi să fiţi nemiloşi şi se introduceţi ori-ce schimbări şi ori-ce variante veţi găsi de cuviinţă”.29 Pare jenant dar este explicabil. Anton Naum trăise vremurile când astefel de gesturi erau o modă. Pe de altă parte, rupt în mod brusc dintre atâtea repere care-i ghidaseră copilăria şi prima parte a tinereţii, procesul formării unor noi jaloane de viaţă se desfăşurase în mod deficitar, prin eliminarea unor trepte care, altminteri, sunt fundamentale în formarea solidă a unui om. De aceea el se simţea debusolat, pierduse cumpăna lucrurilor. Îşi pirduse încrederea fermă în forţa sa de orientare printre întortocheatele cărări ale „binelui” şi „ răului” din noua lume care se închega tot mai puternic în jurul său. Se schimbau ritmurile, iar omul format într-o altfel de societate, cu un mers mult mai lent, nu-şi mai putea racorda resorturile sufleteşti şi energia vitală la noile ritmuri de viaţă care făceau ca nimic să nu mai pară „aşezat” ci, dimpotrivă, într-un continuu progres, într-o perpetuă curgere de la ceva spre altceva. În aceste condiţii, îndelung „exilatul” tânăr, reuşeşte cu greu să se „repatrieze” şi de aceea strădania îl sleieşte constant de puteri şi îi induce o anumită stare de pesimism. Acesta era oblomovismul lui Anton Naum: o formă aparte de pesimism. I se părea, probabil, că orice ar face este oricum zadarnic şi rămânea ancorat, asemenea lui Oblomov, într-o stare de aşteptare a acelui moment potrivit care tot întârzia să apară.

Celebrul halat de casă al personajului lui Goncearov era simbolizat la Anton Naum de o stare specifică de amorţitoare aşteptare ce îi venea de undeva, din sentimentul propriu de inutilitate şi având parcă drept deviză „Toate trec! O sa treacă şi asta... Să vedem ce o să mai vină.” De aici, de la această placiditate care îi lîncezea umorile şi îi frâna iniţiativele şi până la gestul de răzvrătire relizat prin scrierea poemului satiric „ Povestea vulpei”, va fi o cale tot atât de lungă cât şi aceea străbătută de Oblomov până la palma coercitivă aplicată lui Tarantiev - excrocul care îl ruinase, fără scrupule şi cu multă tactică - cu tot năduful strâns într-o viaţă renunţată de la „a trăi”.

Anton Naum se întoarce în ţară cândva pe la 1865.

Ca „exilat” pe meleaguri străine devenise, cu siguranţă, un spirit copleşit de sensul dramei, condiţiei omeneşti, mereu urmărit de neliniştea şi de conştiinţa strivitoare a durerilor vieţii. Pentru el viaţa, astfel de crudă cum i se arătase, dominată de relativism şi schimbare era o damnaţiune, o reflectare a unei veşnice instatisfacţii. Viaţa lui Anton Naum se transformase într-o mărturie a unei conştiinţe neliniştite, grave, nefericite. Pentru spiritul lui traumatizat de pierderi iremediabile şi

înstrăinări precoce, viaţa şi lumea alcătuiau deja suferinţa. Astfel s-ar putea explica, cu un procent mai mic de probabilitate, de ce apar afirmaţiile grave din finanul scrisorii în care îşi făcuse scurta biografie. Ne întrebăm în acelaşi timp, dacă nu cumva evenimentele biografice, survenind aparent întâmplător, nu sunt în realitate determinate de anumite scheme de viaţă constante ale omului. De obicei astfel de scheme determină fapte repetiţionale sau analoage. Relatarea tristă a biografiei lui, pe care singur şi-o aşează într-un bilanţ, nu prezintă oare un aspect unitar coerent?

Nu există oare anumite tipizante, la Anton Naum, de înclinări care crează condiţiei umane orientări statornice? Întrega sa individualitate pare a asculta de aceste linii, restrânse ca număr, dar care îndiguiesc revărsare polimorfă a vieţii interioare.

Varietatea masivă a virtualităţilor lăuntrice îşi găsea, la Anton Naum, un corectiv în limitarea schemelor de activitate practică. Acestea convergeau către o unitate de comportare realizând astfel natura adevărată a structurii individualităţii ce presupune, îndeobşte, o unitate în multiplicitate.

De aceea conduita lui Anton Naum urmărită îndeaproape apare ca o expresie a unor serii nesfârşite de factori interiori care o condiţionează în orientările ei generale. Aceşti factori interiori constând din contradicţii şi opoziţii, din discondituitate şi disocieri lăuntrice, dintr-un complex întreg de tendinţe contradictorii ce hărţuiesc unitatea structurală a individualităţii, toate aceste contradicţii lăuntrice, dacă nu dispar, sunt, practic, absorbite de linia de viaţă şi conduita individuală sădite ereditar şi prin educaţie. Mai degrabă acest proces pare să se fi petrecut în viaţa lui Anton Naum. Putem constata în acesta, un alt unghi din care să vorbim despre ceea ce numeam oblomovismul lui Anton Naum.

De aceea, atunci când vrem să înţelegem cât mai bine o individualitate şi cu atât mai mult când este vorba de una artistică, ne este util să abordăm şi o perspectivă sociologică, cum este aceea făcută de Sorin Alexandrescu30 asupra grupului de scriitori şi cărturari de la “Junimea”. Felul în care omul reacţionează extern, modul în care îşi organizează şi direcţionează existenţa, este expresia unui stil de viaţă ( fie el unitar sau numai cu tendinţe către unificare).

Note:

1. Anton Naum, Versuri 1878-1890, Aegri Somnia, Tipografia Naţională, Iaşi, 1890, p. 43.

2. Mihai Eminescu, Poezii, Scrisoarea I, Editura Tipocart Braşovia, Braşov, 1993, p. 25.

3. Emiric Fisher, L’esthetique de Marcel Proust, Editura Alexis Redier,Paris, 1933, p.81.

4. În această nota, autorii volumului I din Studii şi documente literare realizate de I.E. Toroţiu şi Gh. Cardaş, publicate în Bucureşti în 1931, la Institutul de Arte Grafice “Bucovina”, arată “greşelile de date biografice în legătură cu Anton Naum, lansate cu multă uşurinţă în studiile noastre de istorie literară“, (n.a.), p. 367, şi se

16 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

scoate în evidenţă data reală de naştere a poetului, relatată de el însuşi.

5. Un cartier mărginaş din oraşul Iaşi (n.a.).

6. Cu aceste versuri începe Costache Negruzzi poema sa Aprodul puriceapărut la Iaşi în anul 1837. Cand s-a tipărit poema lui C.N., Anton Naum avea 8 ani (n.a.).

7. Tatăl lui Anton Naum era comerciant, de origine macedoneană (n.a.).

8. Moşia părintească a failiei C. Negruzzi (n.a.).

9. Anton Naum a intrat ca membru la Junimea în anul 1872 (n.a.).

10. “Ioniţă Strurza” a domnit în Moldova de la 21 Iunie 1822 până la 5 Mai 1828 (n.a.).

11. “Ocupaţia rusească” a şinut de la 22 Iulie 1828 până în Aprilie 1834.

12. “Regulamentul organic” intră în vigoare în Moldova la 1 Ianuarie 1832 (n.a.).

13. “Mihai Strurza” a domit în Moldova de la Aprilie 1834 – Iunie 1849 (n.a.).

14. “Grigorie Alexandru Ghica” a domnit în Moldova din Iunie 1846 – 26 Sept. 1853 şi de la 14 Oct. 1854 – 26 Iunie 1856 (n.a.).

15. şi 16. “Căimăcămia”: “Teodor Balş şi Neculai Vogoride” a fost de la 26 Iunie 1856 – Oct. 1858, iar accea a lui Ştefan Catargiu, Vasile Sturza şi Atanasie Panu” din Oct. 1858 – 17 Ianuarie 1859 (n.a.).

17.“Mihail Kogalniceanu” în lupta patriotică pentru propăşirea cultuii naţionale şi unirea Moldovei cu Muntenia (n.a.).

18. “Costache Negri” (1812-1876) cel mai înflăcărat petriot moldovean, luptător până la sacrificiu de sine,

pentru înfăptuirea unirii principatelor: Moldova şi Muntenia (n.a.).

19. “Anastasie Panu” (*1810-*1867) (n.a.).

20. “Manolache Costache Epureanu” (*1824-*1880) (n.a.).

21. “Dimitrie Rallet”, cunoscut om politic, mort în anul 1858 (n.a.).

22. 24 Ianuarie 1859 -11/23 Februarie 1866 (n.a.).

23. 10 Mai 1866 (n.a.) Toroşiu şi Cardaş, nu ştiau la data scrierii cărţii, până când va dura domnia lui Carol I, aceasta fiind în plină desfăşurare.

24. I.E. Toroţiu şi Gh. Cardaş, Studii şi documente literare, Vol. I, Institutul de arte grafice “Bucovina”, Bucureşti, 1931, p. 357-358.

25. Idem, p. 358.

26. Nicolae Iorga, O viaţă de om aşa cum a fost, Editura Univeritas, Chişinău, 1991.

27. D. I. Pisarev, Pisemski, Turgheniev şi Goncearov, 1861, şi Figuri de femei din romanele şi nuvelele lui Pisemski, Turgheniev şi Goncearov, 1861, în vol. Opere alese, Moscova, 1934, p. 114-184, A. V. Drujinin, Poveştii obişnuite, art. O privire asupra literaturii ruse din anii 1847, Moscova, 1847.

28. I.E. Torouţiu şi Gh. Cardaş, op.cit.

29. Idem.

30. Sorin Alexandrescu, Privind înapoi modernitatea, studiul Junimea-Discurs politic şi discurs cultural, Editura Univers, Colecţia “Studii româneşti”, Bucureşti, 1999, p.

47-82.

***

DRD. LINDA PEŞCHIR

Spectacolul de dans şi creatorii lui

Sacre du printemps (Ritualul primăverii) a fost primul balet al companiei la care libretul şi decorul au fost realizate de Nikolai Roerich.

Acest pictor rus fusese unul dintre membrii revistei Lumea artei, condusă de Diaghilev la Sankt Petersbourg, iar de-a lungul activităţii lui ca pictor a participat la săpături arheologice în aşezări scandinave şi slave.

Tablourile lui alcătuiesc o lume fantastică, rezultată din îmbinarea reconstituirii ipotetice cu plăcerea invenţiei.

Roerich a fost şi etnolog, specialist în păgînismul tribal şi ritualuri şamanice. Incercând, la fel ca Nijinski coregraful şi Stravinski compozitorul baletului, să caute rădăcinile arhaice ale Rusiei, a apelat la costumul popular, la tradiţie şi la spiritualitate. Spiritualul în artă fusese integrat de către Kandinsky în pictură.

Primele preocupări ale lui Nijinski au avut ca scop cercetările etnografice, ocazie cu care descoperise arta populară rusă. Abstractizarea formelor, interesul pentru primordial, arhaic, învăluite într-un aer auster şi rigid, fac din baletul Sărbătoarea primăverii o întoarcere către origini. Dansul urma un demers intelectual, ce depăşea simpla plăcere vizială. Disconfortul estetic intenţionat al coregrafiei lui Nijinsky, care întorcea canoanele dansului clasic pe dos, nu era propriu dansului de până atunci.

Cocoşul de aur a fost realizat în 1914, după concepţia scenică a lui Benois, dar costumele şi decorurile au fost pictate de Natalia Goncearova, o adeptă a rayonismului, care lucra pentru prima dată pentru Diaghilev.

Decorurile pentru Cocoşul de aur au fost inspirate de vechile figurine ruseşti de gips pictat, de păpuşile de cârpă ale ţăranilor ruşi, de frescele şi mozaicurile în stil bizantin din Novgorod şi Kiev. Ele imbinau formele cubiste ale artei moderne cu costumele tradiţionale.

Alături de soţul său Mihail Larionov, Goncearova a lucrat la Povestiri ruse în 1917 şi Bufonul în 1921. Dacă pentru primele două soţii au ales metoda cubistă a lui Picasso, fapt vizibil şi prin reinterpretarea de motive ale artei negre, în Bufonul au preferat să picteze un fundal cu tendinţe spre bidimensionalitate a subiectului (arhitecturii), inspirat din arta naivă ca stil, în care dimensiunile obiectelor au o formă şi mărime aleatorii, sugerând desenul unui copil.

17 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Nunta este un balet unde Natalia Goncearova aproape că a renunţat la decorul care să amintească de repere ce pot trimite la figurativ, preferând să picteze cele trei pînze ale tablorilor într-o culoare vagă. Nu s-a preocupat de organizarea spaţiului scenic, iar costumele au fost reduse la o combinaţie de alb şi negru. „Austeritatea pare aici tot atât de expresivă pe cît era, altădată, voluptatea orgiastică a culorilor’’.

Contemporană cu Kazimir Malevici, iniţiatorul curentului suprematist în 1915, Natalia Goncearova a considerat impactul produs de austeritate şi abstracţia geometrică radicală a lucrărilor lui Malevici decisive pentru ea, atunci cînd a creat spaţiul abstract al baletului Nunta.

Minimizarea rolului decorului şi al costumelor, mizând pe rolul expresiv al coregrafiei şi focalizarea atenţiei numai pe dans, este o tendiţă care va fi adoptată de acum încolo de mulţi coregrafi. Ideea va fi redescoperită în S.U.A.

Odată cu începerea primului război mondial, trupa lui Diaghilev s-a împrăştiat şi orice activitate a încetat. În cursul anului 1915, Diaghilev a reuşit să formeze o nouă trupă de balet.

Unul dintre primele proiecte pe care le-a aprobat a fost Fireworks, produs în 1917. Bazat pe o lucrare a lui Stravinsky, evenimentul consta în experimentarea unei aşa-zise coregrafii, compuse din lucrările artistului futurist Giacomo Balla. Prezentat ca parte dinntr-un spectacol al Baletelor Ruse la Teatrul Constanzi din Roma, singurul artist de pe scenă era lumina şi decorul mişcător – de fapt o versiune tridimensională a picturilor lui Balla. Balla a fost cel care a condus şi „baletul luminilor”, proiectat atât pe scenă cît şi asupra publicului, implicat astfel în jocul de lumini. Acest spectacol fără actori dura cam cinci minute, timp în care publicul viziona aproape 50 de pânze diferite.

Acest program era parte integrantă a gândirii futuriste, care proclama că senzaţia dinamică era opusă fixităţii momentului – până atunci ea fusese parte a dinamismului universal, care acum tindea să ia altă formă.

O nouă eră începea pentru Baletele Ruse, eră în care dansul devenea doar un element printre altele.

Parade. In jurul Baletelor Ruse se învîrtea acum o lume din ce în ce mai cosmopolită, în care Diaghilev va găsi printre pictori, muzicieni, scriitori acea satisfacţie şi acel nou imbold cu care plecase la drum pentru a-şi uimi publicul. Cel care îl va ajuta să îşi fixeze ideile a fost Jean Cocteau. Urmaş al simboliştilor, Cocteau a devenit un familiar al Baletelor Ruse şi un medium genial, la curent cu tot ce se întâmpla în muzică, arte, cinema sau circ. În 1912, Cocteau scrisese deja un libret pentru baletul Le Dieu bleu. Tot el i-a făcut cunoştinţă lui Diaghilev cu Picasso, Mattise şi Derain.

Despre Parade s-a spus că este o fantezie pură, specifică acelor timpuri. La crearea ei au participat Jean Cocteau care a scris libretul; Erik Satie a compus muzica, Pablo Picasso a făcut decorul iar Miassin coregrafia.

Apariţia acestui balet în 1917 era aproape concomitentă cu a dadaismului la Zürich. Avangarda artistică era în plină desfăşurare, iar Diaghilev nu vroia să piardă ocazia de a se afla printre cei care nasc revoluţii şi noi tendinţe. Negarea tradiţiei fusese un scop al artei moderne, care acum era depăşit prin negarea artei.

Negarea tradiţiei dansului şi-a avut şi ea adepţii ei în cadrul companiei lui, prin coregraful Nijinsky, dar negarea dansului şi înlocuirea lui cu altceva, într-o companie de dans, era ceva cu totul nou.

Se năştea acum un hibrid compus din tearu, dans, circ, acrobaţie, însoţite de o scenografie şi costume, puse de data aceasta în valoare prin intermediul mişcării. Se consiera că corpul poartă şi se supune unui angrenaj ce împiedică lejeritatea gestului. Dansatorul, ca în vechile balete de curte, devenea pluridisciplinar, mai mult mim, poate ca urmare a influenţei expresionismului pictural, care exploata printre altele mimica facială şi grotescul (Ensor sau Kokoschka).

Baletul Parade a oferit publicului parizian ceea ce Guillaume Apllinaire descria ca fiind „noul spirit”, iar „spectaclolul şi-a propus să modifice şi să dirijeze viaţa către o bucurie universală”, aşa cum era scris în programul de sală.

De fapt, baletul Parade a dat tonul pentru performance-urile de după război. Acţiunea lui combina atracţiile circului şi music hall-ul. Cocteau nota că putea fi descris ca „un act comic desfăşurat la intrarea într-un teatru cu scopul de a atrage publicul”.

Astfel, scenariul se învârtea în jurul ideii că apariţia unei trupe ambulante a fost confundată de mulţime cu o paradă dintr-un număr de circ. Pentru a pregăti scena, Picasso a pictat şi cortina spectacolului cu o scenă ce reprezintă un peisaj urban, având în mijloc un teatru în miniatură. Stilul folosit era cubismul, atât pentru cortină cît şi pentru costume şi decor. Deşi depăşise cubismul în opera sa, el apela touşi la acest stil, preferat până atunci şi de alţi artişti care au colaborat sau vor mai colabora cu Diaghilev.

Acţiunea începe cu Primul Manager îmbrăcat într-un costum cubist, dansînd pe o temă ritmică simplă, repetată la infinit. Prestidigitatorul chinez – mimat de coregraful însuşi, îmbrăcat în costum de porc, viu colorat – era urmat de apariţia celui de-al doilea Manager, cel american, îmbrăcat ca un zgârie-nori. Acesta era acompaniat de dansul unei Fete americane, care mima acţiunea de a prinde un tren, a conduce o maşină şi a jefui o bancă. Al treilea Manager imita mersul pe cal şi introducea actul următor. Doi acrobaţi dansau vals. Finalul era format din rememorerea scenelor anterioare şi se termina cu Fetiţa americană care, plîngând, refuza să intre în trupa de circ.

18 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Parade a fost prost primit de public şi critică. Criticii conservatori au atacat întreaga producţie, muzica orchestrată de Satie – care inclusese, la sugestia lui Cocteau, „instrumente muzicale” precum maşini de scris, sirene, semnale morse etc – fiind considerată drept un „zgomot inacceptabil”. De asemenea, au fost crititate şi costumele, care ascundeau sub ele dansatorii, fiind considerate ca un nonsens în balet. Dar ele fuseseră proprii baletului în vremea în care acesta abia îşi făcea apariţia, în secolul XVII! În programul de sală, Apollinaire sugera că „noul spirit”, în care era creat acest balet, conţinea noţiunea de „suprarealism” (surréalisme). „Parade întruchipa un fel de suprarealism, în care eu văd un fel de punct de plecare pentru o serie de manifestări ale Noului Spirit”, preciza Apollinaire.

André Derain a fost noul colaborator cu ajutorul căruia se făcea introducerea în lumea teatrului a acelui gen de imagini naive, sincere şi ironice aduse de Benois şi Larionov din arta populară rusă. Derain aducea stilul ţăranului francez, trecut prin filtrul noilor achiziţii făcute de fauvism şi cubism, dar mai ales de cercetările asupra artei primitive negre şi oceanice, asupra cărora Picasso şi Braque atrăseseră interesul.

Diaghilev l-a însărcinat să compună scenografia unui nou balet, Dugheana fantastică, al cărui subiect era legat de lumea păpuşilor animate. Fundalul era pictat cu mobilier şi peisaj exotic bidimensional, evocând o cutie de păpuşi. Coregrafia aparţinea lui Miassin şi a fost inspirată, în acord cu Derain, din desenele şi litografiile lui Toulouse–Lautrec.

Spectacolul a fost unul dintre cele mai mari succese ale companiei Baletelor Ruse. A avut premiera în 1919 la Alhambra Theatre din Londra, fiind adesea imitat şi reluat.

Colaborarea lui Picasso cu Baletele Ruse a continuat şi în 1919, la baletul Tricornul, inspirat din folclorul spaniol. Scenografia era redusă la cîteva elemente, pictate iluzoriu din linii subţiri, care să sugereze arhitectura sau peisajul. Practic, ea nu mai avea un rol important, păstrând rolul de simplu fundal pe care se desfăşura spectacolul. Tot el a desenat şi costumele, în cel mai pur stil spaniol. În anul 1920, trupa a prezentat la Opera din Paris Cîntecul privighetorii, o inovaţie în materie de decor şi coregrafie care nu a fost apreciată de public. Decorul aparţinea lui Matisse, creatorul fauvismului, ce realizase un decor în stilul caracteristic operelor sale.

Georges Braque a colaborat şi el cu compania pentru Nepoftiţii şi Zefir şi Flora, pentru care a făcut decoruri conforme cu stilul care l-a consacrat, cubismul. Deoarece curentul suprarealist se afla în plină desfăşurare, Diaghilev s-a hotărît să pună în scenă un spectacol suprarealist, Romeo şi Julieta. Calificat de autori ca o „repetiţie în două părţi, fără decor”, baletul amintea un vechi procedeu din teatrul romantic, ce opunea iluzia şi viaţa. La decoruri au lucrat Max Ernst şi Joan Miró, care au pictat pe fundal embleme fără legătură cu acţiunea scenică; probabil că acestea ar fi trecut neobservate dacă, la premieră, suprarealiştii n-ar fi produs un monstruos tumult, răspândind manifeste semnate de Louis Aragon şi André Breton. Tipărite cu litere roşii, acestea acuzau pictorii că s-au vîndut lui Diaghilev.

Pisica, spectacol din 1927, avea un decor constructivist realizat de Naum Gabo, din materiale produse industrial. Acesta publicase, împreună cu fratele său Anton Pevsner, Manifestul realismului (1920), unul dintre programele teoretice ale constructivismului rus.

Scenografia a fost realizată din folie de plastic, un material cu multe posibilătăţi expresive: luminozitate, transparenţă, flexibilitate şi putere de reflexie a luminii. Acest material, care apărea acum pentru prima dată în decorul de dans, va fi exploatat la mximum de generaţiile următoare de scenografi: îl vor întinde, tăia, decupa şi folosi pentru a înveli scena cu el în multe feluri.

În 1929, Fiul risipitor, după libretul lui Boris Kocino şi muzica lui Prokofiev, urmărea redarea pildei biblice într-un stil modern. André Levinson scria despre spectacol: „In această parabolă de circ, ei cedează prea uşor entuziastmului lor pentru jocurile pistei şi ale atleţilor pe covor. Aceşti dansatori nu dansează, ei aspiră la mişcările santimbalcilor sau campionilor”.

Dar introducerea sportului pe scenă, prezentat în cadrul baletului, îşi găsise locul mai de demult în compania lui Diaghilev. Baletul Jeux, încredinţat lui Nijinsky pentru a scrie în 1913 libretul şi a realiza coregrafia, reflecta dorinţa lui Diaghilev de a face o apologie plastică a omului. Era prima lucrare de dans care avea să aibă drept conţinut o temă contemporană.

Decorul pentru Fiul risipitor a fost conceput de Rouault, pictor din generaţiai fauviştilor, interesat de culoare, dar considerat mai degrabă un expresionist atingînd uneori grotescul. A fost un artist preocupat de virtutea şi morala creştină, iar provocarea propusă de Diaghilev nu a făcut decât să scoată la iveală temele sale favorite – circul şi tema spirituală –, ce şi-au găsit expresia în opere precum Chipul Sfânt sau Răstignire, realizate ulterior colaborării cu baletul.

19 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

După realizarea acestui balet în 1929, Diaghilev s-a stins, lasând în urma sa o operă impresoinantă, al cărei rol avea să fie determinant în primul rănd pentru istoria dansului, dar şi pentru cea a artelor plastice.

Aducând dansul în atenţia artiştilor plastici, el a declanşat o colaborare ce nu putea fi decât benefică.

Bibliografie

1. BENJAMIN, Andrew, Art, mimesis & avantgarde, aspects of a philosophy of difference, London &N.Y., Routlege, 1991 2. COCTEAU, Jean, Le Dècor de thèatre dans le monde depuis 1935, Bruxelles, 1965 3. COWLING, Elizabeth, Picasso, style and meaning, Phaidon Press limited N.Y.2002 4. FAUCIGNY-LUCINNGE, Jean-Louis (de), Fêtes mémorables, bals costumés, 1922-1972, Paris, ‘’ Herscher’’,1986 5. GOLDBERG, RoseLee, Performance from the futurism to the present, ed.Thames and Hudson, New York, 1998 6. HOFMANN Werner, Fundamentele artei moderne, vol.I, II, ed. Meridiane, Bucuresti, 1977 7. LISTA, Giovanni, La scene moderne, edition Carré, Paris, 1997 8. MICHELI, (de) Mario, Avangarda artistică a secolului XX, ed. Meridiane, Bucuresti, 1968 9. MICHEL, Marcelle, GINOT, Isabelle, La danse au XX siecle, ed. Bordas, Paris, 1995 10. VAILLAT, Léandre, Histoire de la Danse, Plen, 1972, Paris 11. Encyclopedie mondiale des arts du spectacle dans la seconde motie du XX siecle, ballet, dance, happening, opera, performance, sous la direction de Philippe le Maae, Gallimard, Paris ,2000 12. Dictionaire de la dance, Larousse,2001

20 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

AMINTIRI DIN EUROPA REALĂ ACAD. RĂZVAN THEODORESCU – ACAD. KOPI KYCYKU Despre conștiința europeană*

Răzvan Theodorescu: Noi avem datoria a sublinia tot timpul faptul că, pentru a găsi rădăcinile intoleranţei de astăzi, trebuie să studiem trecutul şi rădăcinile toleranţei de altădată.

Trebuie să studiem capacitatea de sinteză, unde românii şi albanezii au mult de făcut. Să facem ca Asociaţia noastră să fie o asociaţie ascultată şi care să ducă la unele soluţii.

Ca ministru al Cultelor am datoria de a asigura o întâlnire fericită între diversele biserici creştine, dar şi un dialog cu ceilalţi. Noi restaurăm biserici de toate confesiunile, restaurăm sinagogi, restaurăm Seminarul musulman de la Medgidia 1 ş.a.m.d.

Kopi Kyçyku: Ceva despre raportul Europacreştinism şi despre importanţa factorului religios în integrarea europeană…

Răzvan Theodorescu: Unitatea continentului nostru este legată de un singur punct, de un liant unic: creştinismul său tradiţional. Circumstanţa că Europa este, în realitate, o întâlnire de două lumi complementare şi uneori divergente, convingerea că a fi european înseamnă să împarţi valori care au fost cunoscute de continentul nostru când acesta sa născut spiritual, cu 2000 de ani în urmă, concomitent, la Est şi la Vest, trebuie să fie recunoscută de către cel care are de a face cu istoria şi o profesează. În „The making of Europe”, carte scrisă cu peste şaptezeci de ani în urmă, de istoricul englez Christofer Dawson, se subliniază că ideea creştină a jucat un rol principal. Deoarece, nu trebuie uitat că, până la urmă, europenismul rămâne, înainte de toate, o apartenenţă la tradiţia Ecclesia.

A fi european a însemnat de asemenea a fi conştieint că aparţii acestui pământ fecund, care a generat necontenit atitudini şi sentimente fundamentale umane, antropocentrism, filantropie, măsură în sfera esteticii şi a moralei, - a însemnat mândria că, peste tehnologiile sofisticate americane sau panteismele mistice asiatice, continentul a rămăs şi va rămâne acela, căruia omenirea îi datorează pagini esenţiale de cultură.

Revenind la conştiinţa europeană a Europei, ajungem la o altă deosebire fundamentală între cele două „jumătăţi” ale ei: cea confesională. Orice dezbatere privind construcţia europeană trebuie să pornească de la acest punct crucial.

1

Oraș român, în apropiere de portul Constanța.

Este din ce în ce mai evident faptul că, în epoca noastră, în conflictele majore, motivele etnice şi religioase devin determinante. Cu atât mai mult în lumea fostă comunistă, unde vreme îndelungată sau depus eforturi în vederea nivelării sentimentelor naţionale folosindu-se de maşina colosală a „internaţionalismului proletar” şi unde religia a fost persecutată în numele „ateismului ştiinţific”.

Deşi majoritatea savanţilor diferenţa între civilizaţii o fac prin istoria, prin limbile şi prin religia lor, nu sunt puţini politicienii şi diplomaţii, care trec cu uşurinţă peste criteriul religios când este vorba de evoluţii continentale şi transcontinentale. Şi asta în ciuda exemplului recent al fostei Iugoslavii, unde, după cum se ştie foarte bine, s-a manifestat ceea ce ştiinţa politică numeşte „sindromul ţărilor înrudite” - înrudite, în primul rând, din punct de vedere spiritual (aşa-zisul kin-country syndrome) Germania, Austria, Vaticanul sprijinind Republicile catolice din Slovenia, respectiv Croaţia; Iranul şiit, Turcia sunită şi Arabia saudită ajutând consistent pe bosniecii musulmani, în timp ce Rusia ortodoxă a lui Elţin fusese aliatul Serbiei ortodoxe a lui Miloşevici.

Kopi Kyçyku: Ce reprezintă, în opinia Dumneavoastră, creştinismul ortodox, într-un fel dominant în Europa de Răsărit?

Răzvan Theodorescu: În legătură cu această cultură ortodoxă, care, aş spune, defineşte Europa Răsăriteană, ar trebui să dăm răspuns urgent la o chestiune care este pusă pe tapet ori de câte ori au au loc mari întâlniri intelectuale, şi anume: ce reprezintă civilizaţia Ortodoxiei în Europa de astăzi? Este vorba aşadar de locul actual al acestei civilizaţii, forjată peste ceea ce reprezenta, în opinia majorităţii covârşitoare a oamenilor politici, începând cu Renaşterea, Universitas christiana, care, după părerea lor, se oprea la graniţa răsăriteană a lumii catolice şi protestante: adică pe undeva între Ţările baltice şi Rusia sau între spaţiul croato-sloven şi cel sârb. Şi aceasta – mai trebuie adăugat - deşi valorile Ortodoxiei fuseseră evocate, în numeroase împrejurări, ca fiind o paradigmă, de către cele mai înalte instanţe spirituale ale aceluiaşi Occident (gândul meu se duce în aceste momente la una dintre cele mai importante scrisori apostolice ale papei Ioan Paul al II-lea, din ultima vreme, Orientale lumen, care subliniază importanţa ofertei actuale a Ortodoxiei).

21 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Kopi Kyçyku: Care ar fi permanenţele şi „punctele forte” ale istoriei spirituale a Sud-estului Europei?

Răzvan Theodorescu: Istoria spirituală a Sudestului european este dominată de câteva constante, izvorâte de însuşi caracterul acestei multiculturalităţi balcanice şi carpato-danubiane.

Să încercăm să le enumerăm: opţiunea între Orient şi Occident (care datează de pe vremea misionarismelor creatoare de Biserici şi de state, mergând până la momentul „uniunilor” mai mult sau mai puţin vremelnice între Roma şi Constantinopol); dominaţia puternică a Ortodoxiei, primind - chiar conform naturii sale – trăsături distinctive teritoriale, iar apoi şi naţionale; toleranţa religioasă ca o dovadă a unei deschideri spirituale căreia, mai târziu, anumite tendinţe ultranaţionaliste şi intervenţii străine, puţin câte puţin, i-au pus beţe în roate în cursul acestui deceniu post-totalitarist.

Kopi Kyçyku: Se poate vorbi despre o opţiune între Orient şi Occident? Cu aproape un sfert de veac în urmă, academicianul Emil Condurachi şi Dumneavoastră aţi tratat această problemă pe larg.

Acum, v-aş ruga să vă referiţi la ea în mod cât mai sintetic. În acest cadru, aş dori să subliniez că religia popoarelor europene ea însăşi prezintă de asemenea anumite particularităţi fundamentale care ne îndreptăţesc s-o considerăm ca având o structură proprie. Pe de altă parte, s-a precizat 2 că ideea de muncă a creştinismului a avut urmări imense pentru toate popoarele europene.

Răzvan Theodorescu: Moştenitoare a lumii romane păgâne, lumea creştină bizantină trebuia să-şi păstreze şi în Sud-estul european un fel de prezenţă de natură ideologică. Avem de a face în cazul acesta cu un fenomen pe care sistemul rigid al vasalităţilor şi al suzeranităţilor medievale din Occidentul european, îl ignorau: uniunea constantă, la nivel doctrinar, al lui regnum cu sacerdotium. În această perspectivă se înscrie efortul susţinut misionar bizantin în Europa est-centrală şi orientală, din secolele al IX-lea – al X-lea, de a propovădui doctrina creştină. Pe lângă români, moştenitori nemijlociţi ai creştinismului latin, zonele sud-est europene, la fel ca Rusia, urmau să cunoască acţiunea misionară bizantină, însoţită de difuzarea unor modele artistice şi ideologice pline de fast şi de retorică.

Un aspect remarcabil al mentalităţii sud-est europene rămâne echilibrul între Orientul bizantin şi Occidentul carolingian, otonian şi papal - două părţi convergente şi divergente ale Europei, materializat mai degrabă prin întâlniri de ambasade ecleziastice din Roma şi din Bizanţ, autorizate de papă, respectiv de patriarh.

Vezi N. Bagdasar, Din problemele culturii europene, Editura București, p. 26.

2

Menţionăm că, tocmai de această Ortodoxie din Răsăritul european şi de contenciosul său cu Catolicismul din Occident, a fost legată ceea ce s-ar putea numi încercare de „integrare europeană” a Levantului balcanic şi mediteranean cu două mii de ani în urmă. Sunt bine cunoscute împrejurările care au îndemnat elitele Bizanţului Paleologilor, de la Mihail VIII până la Conciliul de la Florenţa, spre o salvgardare politică şi spirituală prin uniunea cu restul Europei – un rest catolic, la fel de sfăşiat, de războaie, dar relativ prosper graţie comerţului italian în Meditarană, protejat de invaziile venite din Asia. Aşadar, pentru a putea supravieţui, Orientul ortodox trebuia să accepte condiţiile puse de Occidentul catolic: să recunoască primatul papei, existenţa Purgatorului, realitatea lui Filioque, caracterul indelebil al ritului sacramental şi al căsătoriei, monarhia unui pontif, unus super omnes, dictând lumii creştine voinţa sa necondiţionat.

Kopi Kyçyku: Şi încercarea lui H. Massis, reprezentantul direcţiei absolutiste în perioada interbelică 3 de a identifica principiile culturii moderne în principiile catolicismului, a fost considerată de numeroşi cărturari moderaţi exagerată şi unilaterală, iar propunerea făcută de el de a intra sub egida Bisericii Catolice, de a transforma deci ştiinţa şi arta modernă în slugi umile ale religiei, nu numai că nu este realizabilă, dar nu este nici cea mai bună. Admiţând că n-a existat cultură în trecut din care să fi lipsit valorile religioase, savantul indian Rabindranath Tagore ne învaţă că aceasta nu trebuie să ne facă să punem semnul egalităţii între cultură şi religie, căci „religia nu formează în domeniul culturii decât doar un domeniu alături de alte domenii - ştiinţific, etic şi estetic 4.

Răzvan Theodorescu: După atitudinea spirituală adoptată înainte de 1453, s-au ivit cel puţin două direcţii diametral opuse: una „occidentofilă”, alta „bizantocentrică” (pe care, într-o altă epocă eu aş califica-o naţională). Din sânul elitelor bizantine au ieşit mari campioni ai uniunii necondiţionate cu Roma, în numele salvării credinţei creştine orientale, trecând peste diferenţele dogmatice şi mintale, adversarii acestei uniuni însă, - din rândurile aceleiaşi elite, partizani ai unei tradiţii ortodoxe mai riguroase şi mai ales antioccidentale, unii preferând chiar caftanul turcesc tiarei latine au fost în număr şi mai mare. Mai târziu, câţiva bizantini şi-au manifestat încredere într-o eventuală înţelegere islamo-creştină religioasă, dar şi politică.

H. Massis, Défense de l’ Occident, 1927.

Cf. Sushil Chandra Mitter, La pensée de Rabindranath Tagore; Benfey Meyer, Rabindranath Tagore și Engelmann, citate după N. Bagdasar, Din problemele culturii..., op. cit., p.94.

3 4

22 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Kopi Kyçyku: Un fapt este cert: Europa nu se simte inclinată să-şi părăsească drumul ei spiritual de până acum. Asta nu înseamnă însă că ea este împotriva schimbului de valori cu celelalte culturi şi confesii, ceea ce a existat întotdeauna între diferitele culturi; fiecare a împrumutat ceva de la alta şi a influenţat-o la rândul ei. Dar el trebuie să rămână un simplu schimb, să nu ducă la dominare exclusivă din partea uneia sau la imitare servilă din partea alteia. Ci fiecare să-şi păstreze originalitea proprie şi să creeze mai departe, potrivit spiritului ei, căci astfel cultura omenirii în genere se va îmbogăţi cu bunuri ideale.

Răzvan Thodorescu: În orice caz, eforturile pentru „unionism”, depuse cu cinci sute de ani în urmă, au eşuat. Revenind „la oile noastre”, se poate afirma că actuala „integrare europeană” - dintre ţările Sudestului Europei, porţile Uniunii Europene fiind deocamdată deschise numai Greciei - reprezintă un proiect bimilenar, care arată că istoria se repetă. În orice caz, acum cinci sute de ani „unionismul”, în urma cruciadelor s-a dovedit a fi un adevărat eşec. În condiţiile actuale, integrarea europeană riscă să rămână un desideratum pios dacă nu se renunţă la educarea opiniei publice, din ambele părţi ale continentului, în spiritul denaturării xenofobe, al prejudecăţiilor confesionale şi religioase, care, de la sfârşitul Evului Mediu, respectiv Renaşterii, s-au schimbat foarte puţin.

Se poate afirma, de asemenea, că, în ciuda atâtor opinii politice curente şi superficiale, „clauza religioasă” trebuie să-şi conserve ponderea în procesul de integrare europeană.

Kopi Kyçyku: Cu şapte decenii în urmă lua fiinţă Pactul Înţelegerii Balcanice (1934-1940). Acest eveniment a fost precedat de îmbunătăţirea relaţiilor dintre ţările acestei regiuni, în primul rând prin Conferinţe balcanice, una dintre ele - cea de a doua - organizându-se, în octombrie 1931, chiar la Istanbul, respectiv Ankara (seanţa finală).

Aceasta era, pare-se, o dovadă în plus că Turcia kemalistă, ataşată progresului şi modernităţii, de acum înainte se considera parte integrantă a Sudestului Europei, deci o ţară europeană.

Chiar şi felicitările adresate de către Atatürk (18811938, fondatorul Turciei moderne) conducătorilor statelor participante la Conferinţa în cauză, la recepţia oferită în onoarea lor, făceau ecou acestei realităţi noi.

Pe de altă parte, alături de România, care, graţie unei personalităţi proeminente, ca Nicolae Titulescu (1883-1940), diplomat, academician, om politic, ministru de Externe al României, preşedinte al Ligii Naţiunilor) îşi asumase în acea vreme un rol important la înlăturarea obstacolelor, spre binele tuturor ţărilor acestei regiuni, Atatürk, de asemenea, a devenit foarte activ în această privinţă, demonstrând, între altele, că Turcia republicană nu

mai urmărea scopuri expansioniste, imperiale, aspirând să fie primită în sânul „bătrânei” înţelepte, numită Europă.

Care sunt comentariile Domniei Voastre în această privinţă, domnule academician?

Răzvan Theodorescu: Întrebarea dumneavoastră mă serveşte foarte bine în a spune ceva ce obişnuiesc a spune şi studenţilor mei.

Există în istoria umanităţi două cazuri excepţionale de oameni, care, cu voinţa lor, cu geniul lor politic, au transformat imperii. Aceşti doi oameni, întâmplarea face că provin din spaţiile noastre răsăritene, ale Răsăritului Europei: unul a fost Petru cel Mare, creatorul marii puteri, care a fost Rusia; cel de-al doilea a fost Mustafa Kemal Paşa, Atatürk. Sânt singurele cazuri în care, repet, forţa unor personalităţi a reuşit să curme o evoluţie care era de fapt o involuţie la un moment dat – a unor state uriaşe, care intraseră pe panta declinului: Rusia prepetrină şi Turcia sultanilor până la Abdülhamid şi la Mahomet al V-lea.

Atatürk este, din punctul de vedere al gândirii sale, atât cât o cunosc, atât cât am putut să mă familiarizez cu ea (şi întâmplarea face că m-am familiarizat de foarte tânăr cu ea, pentru că tot hazardul a făcut ca unul dintre membrii familiei mele să fie ambasadorul Regatului României pe lângă Atatürk). Un unicat. Copilăria am trecut-o auzind zilnic ceva despre Atatürk. Aşadar, acest membru, aproape membru al familiei noastre, Alexandru Telemac, fusese, între cele două războaie, ambasadorul regelui Carol al II-lea pe lângă preşedintele Turciei. Pentru Atatürk nutresc o admiraţie profundă. Atatürk a reuşit, punând capăt califatului şi sultanatului, să transforme o lume. A reuşit, creând o nouă capitală în inima Anatoliei, la Ankara, să indice legături străvechi ale Turciei cu un spaţiu care era pre-islamc, indoeuropean, şi să sublinieze acest lucru pe măsură.

Pe de altă parte, à propos de întrebarea dumneavoastră, în ciuda faptului că orientarea geopolitică a Turciei republicane părea să fie aceea anatoliană, Stambulul, Turcia europeană, legăturile vechi ale Turciei imperiale, dar într-o altă formulă legăturile intelectuale, legăturile politice cu ţările balcanice, cu spaţiul românesc, au fost extremextrem de trainice. Într-un fel, Turcia lui Atatürk a fost un ianus bifrons, a privit în continuare spre Europa, dar nu cu ochii cuceritorului, ci cu ochii partenerului. În acest context, este extrem de interesantă şi politica faţă de abia apăruta Rusie sovietică. În tot concertul acesta, în care figuri, precum Titulescu sau Litvinov, aveau importanţa pe care o aveau, Turcia kemalistă şi-a adus o contribuţie extrem de importantă.

Pe de altă parte, ea a început să privească tot mai mult spre lumea turcofonă a Asiei şi undeva paşi ulteriori pe care i-a făcut în vremea noastră Turcia postkemalistă, dar care păstrează tradiţia lui

23 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Atatürk în direcţia sprijinului dat republicilor, ţărilor, popoarelor turcofone, din fosta Uniune Sovietică, îşi are rădăcinile în politica lui Atatürk, chiar dacă unii au încercat, printr-un islamism fundamentalist, să deturneze aceste tendinţe. Nu mai puţin, ideile lui Atatürk au rămas în picioare.

Mi se pare că, ceea ce s-a întâmplat cu Înţelegerea Balcanică 5, diversele întâlniri, à propos de noua structură de alianţe atunci creată, au avut până într-un punct de vedere ecouri foarte importante.

Sigur, se poate pune întrebarea astăzi: există, oare, rămăşiţe ale acestei Înţelegeri?

Sud-estul european a trăit între timp marea ruptură din epoca comunistă. Sud-estul european a fost locul în care Turcia, devenită o putere foarte europeană, după standardele NATO, mai puţin europeană, după standardele Uniunii Europene, a jucat rolul unei altera pars în confruntarea cu statele sud-est europene, care făceau parte din vechiul Pact de la Varşovia.

Lucrurile s-au complicat după anii 89-90 ai secolului trecut; au apărut toate nuanţele naţionaliste pe care le ştim.

Astăzi, Turcia, care păstrează tradiţia lui Atatürk, mi se pare că trebuie să devină tot mai mult o ţară, un stat al Europei, cum este prin cea mai mare parte a culturii sale. Eu sunt hotărât, un partizan al includerii Turciei în Uniunea Europeană, chiar dacă acest lucru poate să-i contrarieze pe unii din prietenii mei, oamenii de ştiinţă din Sud-estul european.

Noi nu facem însă aici decât o politică culturală şi în această politică culturală Turcia îşi are locul său.

Kopi Kyçyku: Dar şi celelalte ţări balcanice inclusiv Albania era vorba să adere la Înţelegerea Balcanică, s-au făcut eforturi în această direcţie şi de Titulescu, şi de Atatürk, dar din alte motive (era sub umbrela Italiei fasciste) nu s-a putut; Bulgaria (deşi aceasta avea, de asemenea, probleme în acest sens) - şi mai ales România, Turcia, Iugoslavia (fostă), care au pus bazele Pactului Înţelegerii Balcanice, garantând „mutual securitatea tuturor frontierelor lor balcanice” (articolul 1 al Pactului, semnat la Atena la 9 februarie 1934), ar trebui, probabil, să-şi reia această tradiţie. Credeţi, domnule academician, că ar fi posibilă o evoluţie în spirală în relaţiile panbalcanice şi sud-est europene?

Răzvan Theodorescu: „Corsi e ricorsi” de tipul Giambattista Vico...

Kopi Kyçyku: Să nu uităm că, de multă vreme, aceste ţări au vrut să fie legate una de alta.

Răzvan Theodorescu: Soarta noastră este de a fi legaţi. Chiar soarta Greciei, alături de Turcia, este aceasta, indubitabil.

5

|nțelegerea Balcanică (1934-1940).

Şi Ciprul trebuie să-şi cunoască o rezolvare ca ţară a Uniunii Europene. Mie mi se pare că toate datele noii istorii a Sud-estului european, ne pot conduce spre asemenea înţelegeri. Numai că, în noul context al Uniunii Europene, aceasta va fi o înţelegere regională. Pentru că, în viitor, şi Albania, şi Macedonia, vor avea locul lor în acest sistem european. Europa fără unele ţări balcanice sau sudest europene, este de neconceput.

Kopi Kyçyku: Şi rolul acestui „microcontinent”, care este România, cum s-ar defini, pentru că, probabil, i -ar reveni drepturile pe care le-a avut Franţa în perioada interbelică. Fiind în spatele Micii Înţelegeri, un fel de Éminence grise, de facto ea conducea. Acum Franţa are alte ambiţii...

Răzvan Theodorescu: România poate deveni unul dintre liderii regionali, pentru că este un element de legătură între Europa Centrală şi Europa Răsăriteană.

Kopi Kyçyku: Tradiţional vorbind, România n-a avut probleme propriu-zise cu niciuna din ţările Sud-estului european. De aceea, dintotdeauna s-a bucurat de stima şi respectul tuturor statelor şi popoarelor din regiune. Este şi la Porţile Orientului.

Răzvan Theodorescu: Este şi la Porţile Orientului.

Eu vorbesc tot mai mult de o schimbare a sensului de Sud-est şi vorbesc de un Sud-est, care, după cum am mai spus, merge spre zona pontică şi caucaziană; vorbesc chiar de o arie sud-est europeană-pontică, incluzând Caucazul şi zona Caspicei.

Toate aceste probleme, care privesc şi confruntările Creştinism-Islam, Ortodoxie-Islam, problemele economice care se pun odată cu interesul Marilor Puteri pentru zona Asiei Centrale, ne transformă pe noi într-o răscruce, într-o răscruce în care trebuie să ştim însă să ne ducem foarte bine „barca”. Pentru că, la un moment dat, poate să apară o emfază de lidership, care nu face bine. Pentru că, vedeţi, în momentul de faţă Serbia nu mai are importanţa pe care o avea înainte. Albania are o importanţă tot mai mare deoarece ea face legătura între spaţiul mediteranean, italic şi spaţiul sud-est european, balcanic şi nu numai, balcano-românesc. Ţări, cum este Grecia, îşi revizuiesc politica, pentru că vecinătatea cu Turcia nu mai trebuie să fie una explozivă. Este o serie întreagă de date, care trebuie să ne facă să fim foarte atenţi la politica noastră.

* Fragment dintr-un dialog al anului 2004, intitulat „Două Europe – un divorţ intelectual?”

24 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

OASPEŢI ÎN SPAŢIUL MIORITIC

MITRUSH KUTELI

Primăvară în Transilvania

(nuvelă)

Pseudonimul lui Dhimitër Pasko, prozator, poet, critic literar, economist, jurnalist şi traducător (Pogradec, 1907-Tirana, 1967), unul dintre întemeietorii prozei albaneze moderne. A studiat ştiinţele economice la Bucureşti. Autor al volumelor: "Nopţi albaneze", "Poetica lui Lasgush Poradeci", "Ago Jakupi şi alte povestiri", "Kapllan Aga al lui Şaban Sabia", "Cântece şi strigăte din oraşul incendiat", "Asalt şi lacrimi", "Poemul Sfântului Naum", "Fan Noli - traducător şi critic literar", "Într-un colţ al Iliriei de jos", "Exil şi întoarcere" etc.*

- „Tu nici anul acesta nu-ți vei putea petrece Paştele în ţara ta. Iar în loc să stai închis în acel oraş foarte zgomotos, mai bine vino la noi. Eu şi toţi membri familiei mele te aşteptăm cu drag”.

Aşa mi-a scris prietenul meu Luçian T. din oraşul Baia Mare. La sfârşitul scrisorii, adăugase şi următoarele cuvinte, cu acel scris de om cult, ponderat: „Aici avem primăvară. O primăvară dulce cum nu am mai văzut. Hotărâşte-te şi vino. Va fi aici şi Salustiu, fratele meu, cu soţia. Dacă ai dori, ne plimbăm prin Maramureş, până în apropiere de fluviul Tisa, precum şi în munţi, la valea râului Vişeu. Locuri frumoase care merită să fie văzute”.

Scrisoarea mai spunea: - „Domnişoara L. – pe al cărei caiet cu poezii îl ai acolo ca să-l analizezi (adu-l, dacă vrei) - m-a întrebat dacă vei veni…”

Nu era prima oară când primeam scrisori şi invitaţii de acest gen din partea colegului meu înţelept, de care mă lega o prietenie strânsă de când eram la Universitate, dar legăturile oraşului mare, care îl ridică pe om atât de sus, dar şi îl coboară atât de jos, erau foarte puternice şi nu mă lăsau.

De data aceasta am simţit un mare gol în suflet, pe care nimeni nu putea să mi-l umple. M-am hotărât repede şi am plecat.

A fost sfârşit de aprilie.

Drumul lung, dar foarte plăcut, mai ales valea râului Prahova, valea râului Timiş, printre păduri verzi, iar apoi câmpia care începe cu oraşul Braşov.

Toate acestea parcă le-am acum în faţă, fiindcă am stat tot timpul la fereastra vagonului, ca un sărman.

La Cluj – Koloszvarul de astăzi – n-am stat decât o singură zi, ca să mă întâlnesc cu nişte prieteni, să arunc o privire la marea bibliotecă a Universităţii, precum şi să mă plimb puţin, cu trăsura, prin parcul atrăgător al oraşului, lângă râul Someş. Şi de data aceasta, la fel ca alte dăți, mi-a făcut o mare impresie statuia ecvestră masivă, din alamă, a regelui maghiar, Matiás Korvin şi a vasalilor săi, situată în faţa catedralei oraşului. Dat fiindcă regele Korvin este cu sânge român, statuia sa rămăsese intactă. I se adăugase o inscripţie a panei ironice a profesorului N. Iorga.

Din câte mi-aduc aminte, inscripţia sus menţionată avea următorul conţinut: ”Matiás Korvin, invincibil în lupte, a fost învins numai de propria naţiune, atunci când a încercat s-o calce”. Această frază făcea aluzie la o bătălie, care îl pusese pe Korvin faţă în faţă cu prinţul Moldovei, fiind învins de acesta din urmă.

După ce am dat mâna cu prietenii şi colegii mei, printre care aflându-se şi Ferhat Mehmeti, inspector de finanţe, considerat de al nostru, deoarece era ginerele lui Ibrahim Themo, am pornit spre Baia Mare, de-a lungul Văii Someşului.

Oraşul Baia Mare – Nagy Banya – îl văzusem şi cu altă ocazie, dar aceasta se întâmplase sub cerul obosit al lui august.

Acum era primăvară. În timpul nopţii plouase uşor, ceea ce îi împrospăta orașului frumuseţea. Mirosea a ţărână, a flori şi a iarbă fragedă fermecătoare.

Prietenul m-a întâmpinat la gară. Casa era plină cu oaspeţi şi bucurie.

Venise, cu o zi în urmă, şi Salustiu T. cu soţia, o frumuseţe de neîntrecut: păr auriu, înaltă, dulce – una din acele femei pe care le întâlnim rareori în viaţă. Salustiu era mai tânăr decât Lucian, dar, pentru motive lesne de înţeles, se însurase mai devreme. Am uitat să vă spun că românii din Transilvania, majoritatea uniţi cu Roma, de veacuri poartă nume romane (Salustiu, Ulpiu, Treboniu, Caius) ca să evite maghiarizarea numelor. În avântul convorbirilor şi al distracţiei, nu-mi dau seama cum am ieşit la fereastră, am aruncat o privire peste acele dealuri şi iată! am rămas fără grai: mi s-a părut că ninsese.

25 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Sunt florile de măr, mi-a explicat prietenul, observându-mi uimirea. Este aprilie şi a înflorit pădurea întreagă.

Toate aceste coline în faţa noastră, sunt acoperite numai de pomi de măr. Acolo unde se sfârşeşte mărul, începe pădurea castanilor.

Fără să întârziem mult, am plecat de acolo, deoarece marele meu dor era să mă plimb printr-o pădure de castani, ca să-mi aduc aminte de ţara mea. Am păşit prin străzile liniştite ale oraşului, prin cărările parcului, unde lucrau – în faţa vreunei crengi înflorite – studenţii şi studentele Şcolii de Pictură; am trecut prin cimitirul oraşului şi am intrat în „păduricea” merelor. Flori albe se scuturau peste capetele noastre.

Am mers apoi pe alte urme şi am pătruns în pădurea castanilor.

Aromă de flori şi de ţărână proaspătă.

Aromă de codru, în primăvară. Mi-am adus aminte de versul unui cântec vechi bulgăresc: „Hubava si gore moja / Mirishesh na mladost”. Da, frumos eşti, tu, codrul meu, miroşi a tinereţe… Ținându-mi privirea în jos, am căzut în plasa gândurilor.

- La ce de gândeşti?- m-a întrebat prietenul.

- Iată - i-am spus - castanii şi merele înflorite îmi trezesc dorul adormit de ţara mea. Şi acolo a înflorit acum mărul, iar lacul străluceşte. Când închid ochii, aroma pe care o simt este aceeaşi cu cea a pădurii mele.

Astfel a început sejurul meu în oraşul Baia Mare, la acel sfârşit de aprilie. Am umblat prin acele păduri şi dealuri cu un dor şi avânt copilărești.

Plimbându-se, am coborât până la margine de drum, unde ochii mei au zărit un miracol: o căsuţă invadată de flori şi verdeaţă, ca în basme şi peste basme. Din interior veneau sunete rare de pian.

- Vrei să intrăm? - m-a întrebat prietenul cu zâmbetul pe buze.

Dat fiindcă nu i-am răspuns repede, el a continuat: - Ştii cine locuieşte aici? Domnişoara L. - Eh - am spus - suntem ca într-un roman romantic. Primăvară, flori, pian. Acum iată şi poezii. Şi o poetă…

- E mai bine să plecăm.

Eram gata să plec, când pe o ramură, deasupra uşii grădinii, s-a ivit un băiat – n-avea mai mult de 14 ani – îmbrăcat foarte simplu, în pantaloni scurţi şi sandale.

Prietenul meu s-a apropiat de el şi i-a spus ceva la ureche.

Băieţaşul a coborât şi a ieşi pe o străduţă.

- Este frăţiorul Domnişoarei L. Aşa stă tot timpul, până la toamnă.

Umblă ici-acolo, se suie în pomi, nu se amestecă cu colegii.

- Niţel sălbatic.

- Doar niţel…

Uşa s-a deschis.

O fată blondă – ca o poloneză (chiar era), cu ochi cenuşii, cu gene lungi care se mişcau întruna, mai degrabă scundă decât înaltă, îmbrăcată într-o rochie închisă cu „muşchetari” albi la mânecă şi la gât.

Aceasta era poeta cu care, de şase luni, datorită prietenului meu, ţineam o corespondenţă romantică privind arta poetică. Îmi trimisese un caiet – ca să-mi dau cu părerea – conţinând poezii care miroseau a primăvară, a ţărână proaspătă, a flori, cu ecouri de dureri ale viitorului, cu strigăte de viaţă şi ţipete de moarte, cu misticism de martiri. Îi dădusem, prin scrisori, câteva sfaturi în legătură cu tehnica versificării, precum şi cartea poetului Rainer Maria Rilke „Scrisori către un tânăr poet”.

I-am întins mâna.

- Tu eşti D’Artagnan?

Graţie isteţimii ei, şi-a dat seama de aluzia mea la albul gâtului şi la muşchetari. Strângându-mi mâna, mi-a răspuns: - Tu eşti Athos? Şi am rămas aşa: eu Athos, ea D’Artagnan.

Am şi eu mijloacele mele de a cunoaşte oamenii (în măsura în care pot fi cunoscuţi): modul cum îţi dau mâna şi modul cum scriu. Pe Domnişoara L. până atunci o cunoşteam după scris. Analiza mea spunea: inteligență, delicateţe, sensibilitate, feminitate, claritate, entuziasm, activitate. Când un D’Artagnan româno-polonez mi-a strâns mâna cu atâta căldură prietenească, mi-am dat seama că analiza mea nu fusese greșită.

Oamenii dubioşi au o manieră flegmatică de a da mâna, o mână moale, lipsită de viaţă.

- Câţi ani ai D’Artagnan?

(Fetele nu trebuie întrebate ce vârstă au, dar pentru mine domnişoara L., cu sunet polonez la sfârşitul numelui, nu era Maria-Magdalena L., ci tovarăşul meu mai mic D’Artagnan).

- Am exact şaptesprezece ani, Athos.

Genele domnişoarei L. s-au mişcat precum apa mării, iar privirea-i era deschisă – oglindă a sufletului.

Nu era foarte frumoasă Maria-Magdalena, acea primăvară de şaptesprezece ani, acel strigăt de aprilie, acea privire deschisă, acele gene ce băteau neîncetat ca mercurul, îi oferau o frumuseţe deosebită, de care nu se bucurau celelalte fete de vârsta ei, copii banale ale fetişcanelor-tip ale peliculei cinematografice americane.

Câteva din poeziile „tovarăşului” D’Artagnan fuseseră publicate în ziare şi reviste locale, precum şi într-un 26 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

periodic al tineretului catolic, ce apărea în capitală. Se deosebeau prin avânturi frumoase, curate, limpezi, spre Dumnezeu, spre viaţă, spre lumină. Reflectau un suflet proaspăt, ca florile, ca roua grădinii în care fuseseră scrise.

E un nume care, fără îndoială, se va înălţa, dacă îşi va continua drumul. Dacă „tovarăşul” D’Artagnan, care, de şapte ani încoace, era mereu cel mai bun din clasă, comitea unele greşeli în privinţa ritmului şi a metricii, la pian cânta fără niciun cusur.

Iar eu, omul chinuit al capitalei, ce mi înmuiasem de atâtea ori peniţa în fiere, am stat şi am ascultat ore în şir fanteziile degetelor albe ale Domnişoarei L. Mi-a repetat de câteva ori cântecul lui Solveig de Peer Gynt, o serie de cântece fine ale spiritului polonez, precum şi un număr de cântece populare româneşti, pline de lirism şi nostalgie.

Ferestrele erau deschise. Merele înflorite. Picături de ploaie pe frunze şi flori. Iar mâinile „tovarăşului” D’Artagnan alergau neîncetat peste clapele pianoului. Prin intermediul lor, mă înălţam spre cer şi coboram iarăşi pe pământ. Deseori chiar sub pământ, în adâncul său.

Astfel, încetul cu încetul, mi s-au topit toate păsurile aduse din capitală.

M-am uitat la Lucian. Părea liniştit, bucuros, probabil şi fericit. Ştiam că atunci era profund îndrăgostit de o brunetă din oraş (tatăl ei fusese, în timpul conflagraţiei mari, în Albania, ca ofiţer al Austriei), acum însă temelia acestei iubiri se clătina peste ape…

Ne-am încrucişat privirile, zâmbind.

D’Artagnan a simţit emoţiile noastre, şi-a întors capul, s-a uitat la noi, legându-ne cu un fir magic şi lăsândune muţi.

- Te rog să fii atent acum, iar mai târziu am să-ţi spun ceva – a intervenit colegul T. Degetele albe ale lui D’Artagnan alunecau pe clapele de asemenea albe, emanând un cântec nou, pe care nu-l auzisem vreodată. Era Grieg şi nu era Grieg… Era primăvară, cu clopote de turme, cu ape de pârâu, cu sunete nostalgice.

D’Artagnan şi-a întors complet faţa spre noi.

Apoi sunetele s-au potolit.

- V-a plăcut cel din urmă? „Tovarăşul” L. nu a aşteptat răspunsul meu.

- Aceasta este o compunere a domnişoarei de şaptesprezece ani, L. D’Artagnan a zâmbit.

Genele ei nu s-au mişcat preț de câteva clipe şi am reuşit să văd cât de frumoşi, cât de proaspeţi îi erau ochii cenuşii.

- D’Artagnan, îmi pare rău că nu eşti băiat. Aş dori să-mi fi fost coleg apropiat – şi i-am întins mâna.

Mi-a strâns mâna.

Când mă pregăteam să plec, pe pian am zărit o câmaşă brodată manual, aţă şi ace.

- În fiecare primăvară brodez câte ceva pentru fratele meu, dar el nu le îmbracă niciodată. Am deja o colecţie din toate vârstele sale. El umblă dezbrăcat prin păduri şi mănâncă flori. La şcoală însă învaţă bine. „C’est un petit sauvage”.

- D’Artagnan cel dintâi al clasei, D’Artagnan poet, D’Artagnan compozitor, D’Artagnan specialist în a broda.

D’Artagnan doar şaptesprezece ani. Tu eşti un miracol, D’Artagnan!

De când ne-am întâlnit, acesta a fost momentul în care, pentru prima dată, Domnişoara L. a devenit roşie pe obraji. O aură nouă i-a acoperit faţa proaspătă ca piersica. Genele au bătut repede-repede, aidoma aripilor unei răndunici când se apropie de pământ.

Apoi am ieşit pe străduţe, sub merele înflorite.

- Vă aştept de Paşti la un ceai colegial, fiindcă am invitat şi colegele de clasă, precum şi câteva studente.

- Vei fi şi tu printre noi, D’Artagnan?

- Sigur că da, „voi face onorurile casei”. Şi mi-a întins mâna din nou…

Paştele în acel an l-am petrecut la biserica unită din oraşul Baia Mare.

Sfânta slujbă a fost ţinută de canonicul T., tatăl colegilor mei Lucian şi Salustiu.

După aceea, episcopul Alexandru a vorbit plin de vervă despre lupta împotriva războiului, pentru pace şi dreptate în lume, tocmai atunci când însăşi temelia păcii şi a dreptăţii o luase spre prăpastie.

Am umblat în ziua aceea prin prieteni şi cunoştinţe, petrecând câteva ore de neuitat.

Undeva, sub un cireş înflorit – ca într-o pânză imprimată japoneză – stăpânul casei, care fusese deputat al ţării şi prefect al oraşului, mi-a vorbit despre Albania şi chiar despre locurile mele natale, pe unde trecuse în timpul marii conflagraţii. Îmi amintesc şi acum orașul, spunea acest fost ofiţer al Austriei, aşezat lângă masa încărcată cu darurile Paştelui, sub cireşul înflorit, îmi aduc aminte foarte bine lacul albastru, înconjurat de munţi aspri. Acei munţi i-am bătut cu piciorul, deoarece m-am luptat în acele locuri, care aveau zăpadă şi în mai. Locuri aspre, dar şi frumoase.

27 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Peste capetele noastre s-au scuturat flori de cireş.

El a mai adăugat: - Ne-am luptat, lăsând numeroşi morţi pe acele meleaguri: colegi, prieteni, fraţi. Nu ştiu dacă mai sunt mormintele lor.

Eu îmi aduceam aminte ca în vis de uniformele cenuşii ale austriecilor – cu care acoperiseră atâtea popoare – mărşăluind cândva pe cărările satului meu, în acel teribil an al foametei.

Numeroase fuseseră mormintele lor, acolo, pe un plai de castani. Mureau de răni, de boli, de foame.

Apoi cimitirul a fost netezit, transformându-se în podgorie.

Unele dintre oasele mari, pe care nu le topise ţărâna, au fost aruncate într-o groapă comună, în colţul podgoriei, lângă tufişuri. Acum, din mormintele austriece, nici urme nu există…

Omul care lucrase pământul acolo, Gjokë se chema, îmi povestise cândva despre un pumn de dinţi de aur, înfipţi în oase.

I-am smuls din oase cu mare greutate, cu ciocanul în mână, că erau tari.

Bine confecţionează dinţii cei din Austria.

Nu-mi puteam explica acea tristeţe care a năvălit peste mine sub acel cireş înflorit, lângă masa plină de darurile Paştelui.

Stăpânul casei, care îmi vorbise în mod special despre Albania, n-a mai întrebat de morminte.

- Hei, omule, coboară pe pământ, nu sta posomorât, mi-a strigat Salustiu T., ciocnind cu tărie paharul său cu al meu. La mulţi ani!

- No, servus, i-am spus eu, folosind expresia locului cu o uşoară ironie, şi-am ridicat paharul.

Era un vin atât de bun şi uşor, vinul acesta al văii râului Someş, în paharele subţiri, cristaline, încât nu apăsa deloc pe buze.

După ce ne-am golit paharele, Salustiu m-a tachinat prieteneşte pentru melancolia mea.

- Nu vă preocupaţi că este trist acum – a spus – deoarece mărul a înflorit şi va deveni din nou bucuros: Baia Mare este frumoasă, dar şi mai frumoase sunt domnişoarele noastre.

Am râs cu toţii.

Mai mult însă a râs el însuşi.

Cu o ofensivă de bucurie, ca nimeni altul.

Adevăratul motiv al tristeţii mele însă, nu l-a înţeles nici el, dar nici eu.

Parcă-l am şi acum în faţa ochilor pe avocatul Salustiu T., cu chipul său optimist, totdeauna optimist, cu ochii castanii în spatele ochelarilor cu ramă elegantă, în care nu se vedea nicio urmă de durere. Era plin de viaţă, sufletist, viteaz, cu un curaj implacabil privind viitorul.

Când râdea, şi râdea des, lăsa să i se vadă dinţii albi, iar printre ei, o strălucire aurie, în dantura de jos.

Nicio legătură nu făceam pe atunci între dintele său de aur, strălucitor, şi pumnul cu dinţi culeşi în mormintele austriecilor, când a fost săpat terenul. … Era primăvară, el era tânăr, cu o femeie frumoasă în preajmă, pe care o iubea la fel ca pe propria viaţă, era în ţara lui.

Legătura la care m-am referit mai sus şi tristeţea mea le înţeleg acum, după atâţia ani, aflând că Salustiu a căzut la Stalingrad, în luna august din patruzeci şi doi.

Salustiu T. era farte tânăr, mai tânăr decât mine şi decât fratele său (căruia îi spunea mereu „fratele meu cel bătrân”, fiindcă acesta se căsătorise mai devreme), dar viaţa o trăise pe deplin.

Ca student, iar mai târziu ca liber profesionist, se ducea des la capitală, conform unui program precis, ca să se distreze. Umbla prin teatre, frecventa mai degrabă teatrul de operă, se ducea la concerte, la restaurante cu orchestre selecte – singur, sau însoţit – iar fratele său, puţin mai timid, mai stăpânit, mai închis în sine, prefera tot timpul orga grea al Catedralei Sfântului Iosif, sau conferinţa vreunui orator clerical sau civil.

De când era student şi până când s-a însurat, Salustiu publicase mult în ziarele locale, pregătise şi ţinuse conferinţe culturale, recitase poezii… Personal organizase spectacole de teatru în câteva oraşe transilvănene, cu artişti diletanţi, majoritatea studenţi şi studente, pe care îi selectase şi îi adunase. Sigur că, fiind foarte talentat, un rol de jucat în piese şi-l rezerva pentru el. În acele spectacole făcuse cunoştinţă cu frumoasa fată, cu părul auriu, de care s-a legat pe viaţă.

Anecdotele şi întâmplările pe care ni le povestea despre această relaţie erau nenumărate.

Cândva, îmi spunea, cu vădită bucurie, făcându-ne să râdem în hohote, organizase un spectacol la Baia Mare.

Piesa fiind bună şi artiştii la fel de buni, şcolile respective le-au dat voie elevilor şi elevelor s-o vizioneze. Însuşi directorul unei şcoli, preot unit, prieten apropiat al tatălui lui Salustiu, foarte rigid în concepţiile sale despre noile curente ale tineretului, a luat loc pe un fotoliu în faţă, între propria fată (aceasta reprezentând un „flirt” vechi al tovarăşului Salustiu) şi soţie.

Dar ce improvizaţie îi trecuse prin cap regizorului nostru? Să înceapă piesa cu un soi de balet à la music-hall.

Baletul, fireşte, nu poate fi interpretat decât într-un costum apropiat de cel al Evei. Când şi-a dat seama de asta, directorul-preot şi-a acoperit ochii cu mantaua ca să nu vadă nimic, şi-a luat de o mână soţia şi de alta fata, ieşind afară ca furtuna. Fata însă, în drumul spre uşă, continua să fie cu ochii pe scenă, pe balet…

28 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Această întâmplare, Salustiu ne-o povestise de mai multe ori, cu completările respective, făcându-ne să explodăm în râsete. Dat fiindcă pe preotul în cauză îl cunoşteam, puteam să gust „materia” împreună cu nuanţele sale locale. În ceea ce priveşte piesa, în ciuda faptului că directorul a fugit, ea a continuat, bucurându-se de un real succes.

Chipeș, dulce în vorbe, foarte cultivat şi cu o ironie rafinată, a fi în preajma lui era totdeauna o plăcere, iar multe fete frumoase ale oraşului, care visaseră şi speraseră cândva să devină al lor, continuau să se uite la el cu dragoste. „Paznicul” însă, cu părul de aur, se afla totdeauna lângă el. Şi faptul acesta, alături de alte episoade ale trecutului, era pentru noi o ocazie de distracţie fără margini. Şi când stăteam de vorbă sau goleam pahare, unul după altul, tovarăşul Lucian T. („fratele meu cel bătrân”, cum îl poreclea Salustiu) consuma film după film pentru a-i înveșnici în memorie zâmbetul delicat unei domnişoare brunete.

Această domnişoară avea doar douăzeci de ani, iar colegul meu avea douăzeci şi opt, plus o grămadă de sentimentalism… Aceste treburi însă nu ne aparţin nici mie şi nici cititorului.

Spre seară ne-am dus la casa tovarăşului D’Artagnan.

Acolo am găsit prieteni noi şi vechi.

O tânără profesoară, proaspăt absolventă a Universităţii din Cluj, studenţi, studente, printre care şi „cele trei surori B”.

D’Artagnan parcă crescuse un pic, în doar o noapte. Probabil din cauza noii coafure, a veşmintelor şi a tocurilor înalte.

Se afla peste tot în mijlocul nostru, ca să-şi joace rolul de stăpână a casei. Şi îl juca bine, însufleţiind toate grupurile.

A venit din nou şi a ieşit afară ca să-i lase „pe tineri cu tinerii”. Erau şi părinţii săi: mama, directoare a liceului de fete, unde preda limba latină; tatăl, profesor de germană la două licee. A intrat şi „le petit sauvage”, supărat niţel că fusese obligat să se îmbrace. În orice caz, rolul principal în casă părea a fi apanajul doamnei, deoarece profesorul era foarte romantic: se ocupa de cărţile sale, de florile grădinii şi de muzică, o lume a sa atât de dulce şi atât de liniştită.

El personal îi predase lui D’Artagnan primele lecţii de pian.

Din balcoanele camerelor, ochiul aluneca peste merele înflorite, peste frunzişul care acoperea cimitirul, până departe, la acele dealuri, de unde se scoate aurul.

Cineva a dat drumul la radio şi un glas dur, aţâţător la război – ca un bici de gheaţă peste florile înmugurite – a străbătut odaia. Butonul a revenit la locul iniţial şi glasul s-a stins.

Mi-a fost încredinţat rolul grafologului.

Această favoare mi-a fost făcută de tovarăşul L., care n-a vrut să ia în seamă argumentul că, în acest domeniu, sunt un simplu diletant, nici celălalt argument, potrivit căruia Crépieux-Jamin, Henri Stahl şi alţi câţiva maeştri ai grafologiei mele, sunt împotriva practicii spre care ea te duce. Dar toate acestea s-au dovedit inutile şi iată că m-am trezit înconjurat de o coroană de fete şi de băieţi, fiecare cu o foaie de hârtie în mână, cu scrisul respectiv, pe care trebuia să le analizez. M-am străduit să-mi reamintesc cunoştinţele elementare privitoare la scris, caracterele principale care trebuie să fie subliniate, comparaţiile, direcţia, mărimea, factura, ca să încep apoi cu primul act al comediei.

Lăsând la o parte falsa modestie, vă pot spune acum că, ajutat de unele cunoştinţe şi de fizionomiile respective, primul act a foat foarte reuşit.

- Domnişoara profesoară, sufletul dumitale navighează pe apele misticismului. Literele tale delicate ca florile de cireş (priviți, vă rog, cum sunt legănate de vânt), sfârşesc printr-o uşoară cotitură, care se înalţă în sus ca fumul de tămâie. Gândeşti încet, acţionezi încet. Ai un suflet select, dar îl ţii acoperit ca lumina evanghelică aprinsă sub şiştar. Cel care va reuşi să-ţi cunoască sufletul, îl va adora toată viaţa. Aleargă, domnişoară, aleargă cu încredere şi curaj spre viaţă (- Nu-ţi am spus eu – i-a reproşat o altă fată – nu-ţi am spus acelaşi lucru?).

- Ah, dumneata, domnişorică, ai mare voinţă şi dorinţă să fi stăpână peste tot. Linia literii este sus, mare, aspră, picioarele literelor au formă nemţească. Eşti viitorul stăpân al casei, în care va cânta găina, nicidecum cocoşul. Dar şi cântecul găinii poate aduce fericirea. În ceea ce mă priveşte, îţi mulţumesc, mic dictator, dar îmi e teamă de mâna ta de fier. Sunt o fiinţă intuitivă, oarecum liric şi mi-e frică de jug.

Domnişorica s-a uitat la mine blând, din înfăţişarea sa nerezultând nicio săgeată dictatorială.

- S-ar putea să fi greşit, cine ştie?

- Există un plop, care, mi se pare, în botanică se numeşte populus tremula. Frunzele sale sunt mari, având cozi prea tari. Adierea cea mai lentă le face să şuşotească. Sufletul tău, domnişoară, este tocmai un populus tremula. Scrisul îţi este foarte inclinat spre dreapta, eşti sentimentală, pesimistă, probabil plângi din când în când. Simţi profund, deci suferi profund. Îţi spun frăţeşte „sursum corda”, ţine-ţi inima, căci cel care trebuie să vină, va veni.

29 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

- Dumneata, prietene, eşti plin de voinţă, mândru şi încrezător în tot ceea ce faci. Ai un scris decisiv, oarecum brutal (nu sunt sigur dacă vreodată o să-i smulgi părul viitoarei consoarte – mă auziţi, voi, domnişoarelor?- ).

- Acesta nu este scrisul meu, - a spus zâmbind, - este scrisul fratelui meu, care e căpitan.

- Dacă m-ai fi lăsat să continui, ţi-aş fi spus că eşti făcut pentru o carieră militară, dar te-ai grăbit să ieşi basma curată în faţa domnişoarelor.

- D’Artagnan, scrisul tău îl cunosc şi printre alte mii de scrisuri. Ai atâtea calităţi, încât ar trebui să roşesc când ţi le voi enumera: energii lipsite de brutalitate, entuziasm, claritate, delicateţe sufletească, o sumedenie de talente. Spune-mi acum: nu merit un pahar cu vin din mâna ta?

Paharul a venit.

Alte bucăţi de hârtie începuseră să iasă din buzunarele şi poşetele fetelor. Mi le întindeau cu un soi de timiditate, rugându-mă să le citesc doar parţial, nu întreg conţinutul.

- Domnişoarelor frumoase, şi voi, domnilor cavaleri, conţinutul scrisorii nu-mi aparţine. Nici nu-l citesc. Eu mă uit la litere, cel mult la cuvinte, la fraze nu. Acest scris mare, dezlânat, realizat cu pana ţinută între degetul arătător şi degetul mare, nu prea îmi place. În spatele lui se ascunde o domnişoară pretenţioasă.

Au început acum să urzească tot felul de comploturi. Mi-au adus scrisul unei domnişoare, care se afla în preajma mea. Majoritatea celor prezenţi s-au uitat la mine zâmbind cu ironie… rămânând în aşteptare.

- Dumneata, domnişoară brunetă cu ochi albaştri, nu poţi să ai 50 de ani şi nu cred că suferi de inimă. Acest scris îi aparţine vreunei mătuşe sensibile, culte, ușor bolnăvioară.

- Acum l-am scris, a adăugat domnişoara, care nu părea să aibă mai mult de 19 ani, şi a râs.

Totul s-a lămurit.

Era scrisul tatălui lui D’Artagnan, care se afla în odaia alăturată. Tentaseră să mă prindă în greșeală.

- Deci, ai greşit, mi-a reproşat cineva: este scris de bărbat, nu de femeie.

- În privinţa vârstei şi a diagnosticului medical, n-am greşit. Sunt sigur că domnul L. are o mulţime de calităţi alese ale spiritului feminin.

Peste câteva momente, a urmat o altă mistificare: mi-au dat un manuscris plin de litere amestecate, orientate în direcţii diferite, aruncate pe alocuri de o mână tremurândă.

- Inutil te străduieşti să te strecori, D’Artagnan. Când scriem, nu scriem doar cu mâna, ci, mai degrabă, cu sufletul nostru, cu sângele nostru.

Tu eşti aici ca un bebeluş, care îşi pune o pânză pe cap şi le spune altora, prin gura sa, că a plecat.

Ai jucat acest rol, D’Artagnan?

Chipul lui D’Artagnan s-a îmbujorat şi toţi au răbufnit în râs.

- Domnule Athos, - mi-a spus o domnişoară, care credea că acesta era numele meu adevărat, - nu cumva sunteţi chiromant? Mi-a întins mâna-i palidă, subţire, delicată, ca floarea de măr. Am luat-o în mâinile mele, simţind un tremur în suflet. Fiindcă şi eu, nu o dată, sunt ca frunza acelui populus tremula, pe care l-am pomenit mai înainte. Mâna ei semăna cu o mână care mă înebunise cândva şi care îmi revine totdeauna în minte cu nostalgie. Degete lungi, nobile, o perfecţiune lucrată parcă de Dumnezeu Însuşi. Am închis puţin ochii şi parcă am văzut-o pe „cealaltă” fată în faţa mea, ba chiar i-am simţit parfumul, vocea…

- Să-mi fie iertat acum că m-am îndepărtat de temă, dar de vină este adierea vântului ce parcurge foile, trecând printre ele…

Diletant fiind, mi-a venit în minte o strofă a unui poet francez, pe al cărui nume nu-l cunosc.

Citisem versurile cu mulţi ani în urmă într-o revistă.

De quel mica de neige, De quel cierge vierge, Est fait le blanc de la main?[1]

Nu ştiu dacă originalul sună exact aşa, dar eu aşa am reprodus-o în faţa prietenilor.

Apoi am vorbit: - Domnişoarelor, permiteţi-mi să vă citesc toate mâinile, după care să vă povestesc ce se vede în ele, începând cu linia vieţii.

- Dar mâinile noastre? - a întrebat un prieten.

- Ele intră într-o categorie specială şi, dacă veţi avea răbdare, le voi cerceta cu grija cuvenită.

Au trecut pe rând prin mâinile mele, mâini liniştite, mâini nervoase, prietenoase, mâini reci, mâini plinuţe sau subţiri, mâini albe…

Am terminat cu mâinile primei fete, care mi-au trezit amintirile.

Apoi am spus: - Drăguţe domnişoare (cine îmi poate traduce altfel cuvântul românesc „drăguţe”?), mâinile voastre sunt tare frumoase, dar vă rog să mă credeţi că, în timp ce în grafologie sunt un diletant, de chiromanţie habar n-am. În acea clipă nu sunt în stare să vă mărturisesc câte mâini răzbunătoare au căzut pe capul meu: - Ah, eşti un mincinos, un mincinos...

30 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

- Îmi cer scuze, drăguţe domnişoare, dar totuşi le mulţumesc mâinilor voastre atât de delicate... Acum nu merităm, oare, câte un pahar cu vin?

- Două-trei, dacă vrei.

Era D’Artagnan persoana care vorbea aşa.

- Aş dori să fac şi o propunere: nu se poate cânta la pian cu „patru mâini”? Şi aceasta a fost acceptată.

A cântat D’Artagnan împreună cu fata „mână-de-argint”, cum îmi plăcea s-o chem în gând.

Muzica şi bucuria au durat până târziu.

Afară coborâse noaptea. Din balcon se auzea cântecul pădurii înmăgurite.

Era primăvară.

Era linişte.

Iar mărul înflorise…

Am ieşit în grădină, am păşit prin străduţe, încet.

Sufletul-mi era foarte tulburat, deşi era primăvară.

- D’Artagnan, i-am spus, intră repede în casă căci noaptea este friguroasă. Iar tu eşti îmbrăcată în haine subţiri şi arzi ca focul.

N-a vrut, dar mi l-a urmat sfatul.

Mi-a întins mâna, suflecându-şi mânecile.

I-am sărutat mâna. Şi sufletul mi s-a umplut cu primăverile ei.

*Traducere din limba albaneză şi prezentare: KOPI KYCYKU

31 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

PROF.UNIV.DR. ARDIAN KYCYKU

VERBA VOLANT

Metafora şi poeticul în Societatea „Sport”

În esenţă, Metafora este un mod de a citi o lume printr-o altă lume, sau doar prin câteva elemente-cheie.

Graţie Metaforei, poţi găsi cheia virtuală care deschide o uşă reală, poţi găsi uşa virtuală care te introduce într-un spaţiu visat, poţi accesa medii şi chiar fiinţe fără a te mişca din loc. Un cuvânt-cheie valorează aici incomparabil mai mult decât o cheie – și aceleiași scări de valori se supun ușile, casele, cărțile, oamenii.

Metafora poate fi considerată timpul magic pentru un spaţiu şi spaţiul magic pentru un timp.

La prima vedere, Metafora pare doar amuzantă, hobby-ică, sau nocivă şi chiar destructivă, deoarece descompune neîntrerupt lumea care, spre a evita sfârșitul, trebuie să ajungă în starea ei primordială, unitară.

Iar Metafora pare a fi un şir de comentarii, din ce în ce mai subiective, oscilând între naivitate, paranoia, grotesc și autism, care adaugă ceaţă şi acolo unde nu este, şi unde este, mărind haosul. În realitate, tocmai prin descompunerea – s-o numim poetică – Metafora îl integrează treptat pe om şi îl re-armonizează cu lumea primordială. Altfel lumea ar fi folosit Metafora, ca să ne descompună – și nu noi, ca s-o înţelegem.

Fiind o dimensiune a poeziei, aşa cum Poezia este o dimensiune a Metaforei, ambele tind să unifice în gândirea omului chipul lumii de odinioară, pe care, precum se spune, „mult a iubit-o Dumnezeu, pentru că puţin s-a schimbat”. A nu se confunda însă, simplificarea şi nici unificarea lumii în gând cu uniformizarea.

Acestea se exclud şi sunt într-un conflict permanent, în care uniformizarea, pentru a se extinde, ia deseori chipul unificării şi / sau a simplificării. Uniformizarea există prin imitare sterilă, iar simplificarea – prin Credință.

Singura problemă – şi nu una mică, nici uşoară – este credibilitatea Metaforei și a Poeziei în contextul lumii actuale, o lume în care industrialul a devastat ruralul, şi pragmatismul distruge poeticul. Dacă omul se sprijină astăzi prea mult pe viziunea poetico-metaforică, riscă să nu se mai regăsească şi să devină un autist mai aparte, conștient, să zicem. De menţionat că neputinţa de a se regăsi a reprezentanţilor mulţimilor nu vine de la devotamentul lor faţă de poezie şi metafore, ci de la orgoliul rănit al insului convins că orice lux, orice linişte, orice fericire i se cuvine.

Societatea actuală se proclamă deschisă și pluridimensională, dar ea rămâne doar o societate sport, care trâmbițează şi ridică mișcarea fizică la gradul de treptată mântuire. Ea ”slăvește atletul și omoară poetul”, precum se exprimă un călugăr ortodox. Și pentru că aproape toate energiile acestui gen de societate merg spre găsirea soluțiilor științifice – or soluții se caută doar pentru creșterea confortului – structura ei insistă să înlocuiască rugăciunea, gândirea, intoarcerea omului în interior (memorie colectivă și / sau individuală etc.) Lucrurile merg ca în sport: sunt din ce în ce mai efemere, melodramatice, violente, extrem de scumpe (doar calitatea vieții scade); limbajul se strică, nivelul spectacolului decade, iar rezultatul duce mereu la dezechilibru.

Istoria Reală, nu neapărat cea scrisă, aduce argumente potrivit cărora necazurile rămân în esenţă aceleaşi, doar că omul s-a superficializat, s-a mutat mai în centrul universului – într-o mișcare post-iluministă care ia eufemismul drept garanție divină – şi este convins că suferinţele sunt nişte nedreptăţi imense, fără cauză şi fără rost. Cu timpul, el procedează în aşa fel încât, pentru orice rău cauzat semenilor, aceştia să-L învinovăţească pe Dumnezeu. În numele sportului salvator, omul de astăzi aleargă, și aleargă nu ca să arate bine, să întinerească, să gândească mai limpede și să se regăsească, ci ca să uite. El, de fapt, fuge. Și fuge mai ales fiindcă nu-i convine ceea ce are. Întrebarea este una simplă: Oare, chiar din cauza aceasta lui îi lipsește ceea ce crede că i se cuvine?

El aleargă, slăbește, renunță la carne, la tutun, la alcool, la alți oameni, la tot ce poate, ca să-și găsească fericirea, dar tot moare. Moare pe bune, nu în metaforă sau în poezie. Doar că, până în ultima clipă, nu crede că va muri și că moartea, înainte de a fi un concept, este un act individual, încă destul de intim, cu dedicație.

A duce o viaţă îndestulată şi fără griji – chiar dacă ea va fi încheiată printr-o moarte urâtă – este aproape un ideal astăzi. Urmările catastrofale ale unor ideologii și utopii au schimbat și prețul idealurilor. Idealistul sus menționat contează pe durata actului morţii care, în mod greşit, este măsurată cu ceasul material, nu cu intensitatea fiecărui act în sine, în funcţie de fiecare muribund. Pe de altă parte, cea mai sigură nemurire pe care o poate oferi ştiinţa este eutanasierea, cea pe care, de mult o poate oferi orice crimă. Desigur, nu sună moral să duci o viaţă urâtă doar pentru a-ţi face rost de o moarte frumoasă, în pofida faptului că, şi în acest caz, viaţa şi actul morţii (schimbarea de lume, cum e numită ea în folclorul balcanic) sunt măsurate tot după ceasul de perete, nu după cel transcedental. Deloc hazardat, două expresii cutremurătoare despre dualitatea timpului pomenesc iadul, și anume: ”Nu valorează nimic un veac la putere în comparație cu un ceas în iad” (Verset Ortodox) și ”Voi ziceți că este doar un iad mic. Dar dacă iadul ăsta mic durează toată viața?!” (Sf. Paisie Aghioritul).

32 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

LUMEA CA UN SPECTACOL–ŞI VICEVERSA

CONF.UNIV.DR. VIVIA SĂNDULESCU

„Imagine all the people” – o confesiune coregrafică marca Gigi Căciuleanu

E greu de spus lucruri noi despre teatrul-coregrafic şi spectacolele lui Gigi Căciuleanu dincolo de ceea ce declară el însuşi în interviuri, căci este nu doar un creator remarcabil ci şi un vorbitor spumos, care revarsă imagini poetice în toate formele sale de dialog – cu reporterul, cu dansatorii sau cu publicul. „Descoperirea” şi cultivarea teatrului-coregrafic – ale cărui producţii le defineşte drept „piese de teatru concepute ca şi coregrafii, compuse în limbajul mișcării de dans” – le datorează maestrei sale Miriam Răducanu, aflată ea însăşi la jumătatea drumului între actorie şi dans, prin studii şi practica artistică şi pedagogică. De-a lungul timpului, Căciuleanu a lucrat la fel de bine cu actorii – pe care i-a învăţat să-şi pună în valoare expresivitatea corporală în aceeaşi măsură cu cea vocală – şi cu dansatorii – a căror tehnicitate specifică a fructificat-o, ajutându-i să şi-o depăşească – şi formând artişti ambivalenţi, pe care i-a numit „dansactori”.

Uneori a pornit de la texte, alteori de la muzică, coagulându-şi spectacolele în jurul unui dramaturg (Caragiale, Shakespeare) sau compozitor (Mozart, Bach) şi nu a unui scenariu narativ, ca în balete. În „Imagine all the people”, recenta premieră de la Opera Naţională Română din Iaşi, ne propune o serie de povestiri scurte, ca la emisiunile de ştiri, clădind dintr-un melting pot de situaţii şi întâmplări o confesiune coregrafică despre all the people pe care i-a întâlnit sau nu, de-acum şi de altădată, de la noi şi de pretutindeni, de-aici şi de dincolo şi adună, după cum mărturiseşte, „frânturi de versuri, frânturi de rime, frânturi de muzici”. Între coperţile piesei lui John Lennon, în colajul său muzical îi întâlnim pe Rossini, Bach, Mozart sau Chopin (în câteva variante inedite), printre Janis Joplin, Piazzola, Pink Floyd, Bulat Okudjava sau Maria Tănase, presăraţi cu fluieratul trenului, cântecul greierilor sau chemarea amoroasă a balenelor.

Cum nu poţi avea un decor anume atunci când subiectul e lumea întreagă, Căciuleanu a „decorat” scena doar cu lumini, corelate cromatic cu starea sau sentimentul dansat şi a segmentat planurile acţiunii prin umbre sau le-a punctat cu stop-cadre. Nu a apelat la un scenograf, ci şi-a costumat interpreţii în ţinute voit neutre, anodine, la care a adăugat – din nou – recuzita. Căci pardesiele purtate pe umăr, îmbrăcate şi dezbrăcate, trântite de podea, rulate şi derulate pe braţ, sunt precum casa pe care melcul şi-o poartă în spinare.

Parpalacul universal e încărcat de simboluri (dezgolirea sufletului, vulnerabilitatea dar şi refuzul comunicării; ocrotirea, când cu el e înfăşurat celălalt; starea de veşnică ducă sau supărarea pe viaţă…). Iar fetele au contribuit cu pletele personale la amplificarea efectului vizual al mişcării, fluturarea lor liberă lăsând o dâră pe retina privitorului. Tot la capitolul recuzită-simbol am contabilizat măştile groteşti din „dansul macabru”, mănuşile reptiliene încălţate pe picioare, pălăria trasă pe ochi, protectoare a anonimatului sau ziarele care provoacă râsu’-plânsu’, ce inundă scena la final.

Succedarea momentelor e realizată divers, de la juxtapunere la întreruperea bruscă, alternând solouri sau duete cu grupuri complex orchestrate. Laitmotivele sunt trecerea şi dragostea – ca noţiuni separate sau împletite –, într-o infinitate de ipostaze: trecerea omului prin timp, mereu în aceeasi direcţie; întâlnirea; dragostea care vine şi se duce; senzualitatea; seducţia; lubricul; frustrarea; supuşenia; zbaterea în gol; indecizia – dar şi prietenia, jocul inocent al vârstei când traiectoria unei mingi imaginare are consistenţa unei pietre căreia îi ia zece secunde ca să cadă în apă – iar fiecare relaţie are contur şi individualitate. În lexicul dinamic regăsim mersul, fuga, atitudini cotidiene, gesturi care nu necesită o pregătire „clasică”, dar şi sărituri sau prize care speculează posibilităţile fizice şi tehnice ale balerinilor. Folosirea unui „limbaj de mijloc” şi bogăţia ideatică sunt cheia disponibilităţii creatorului de a lucra atât cu actori cât şi cu dansatori, pornind dintr-un sens sau din celălalt. Tratarea coregrafică a partiturilor muzicale – unele binecunoscute publicului – este mereu surprinzătoare, niciodată ilustrativă, ci constituind mai degrabă comentarii exprimate într-o limbă personală. Deşi declară că nu a intenţionat să realizeze un spectacol filosofic, Căciuleanu înglobează în mişcare mult subtext, zâmbind când cald, când trist, când şugubăţ, în oglinda dansatorilor. În decursul montării, lucrează cu interpreţii prin empatie, croindu-le partituri pe măură. Colaborarea cu el este de fiecare dată un workshop în sine şi le deschide apetitul pentru căi nebătute. Printre all the people de pe scena Operei din Iaşi s-au aflat şi căţiva elevi de la Colegiul de Artă „Octav Băncilă” din capitala moldavă şi nu s-a cunoscut, fiindcă s-au integrat perfect.

Deşi unii au avut partituri mai consistente decat alţii, nu pot să nu-i numesc pe toţi: invitaţii Ovidiu Iancu şi Lorena Negrea şi „localnicii” Monica Ailiesei, Pamela Tănasă, Roxana Trandaf, Sarasa Nagamine, Kotomi Hoshino, Mizuki Suzuki, Kurumi Sakamoto, Vlad Mărculescu, Elvis Gache, Dumitru Buzincu, Bogdan Tuluc, Cătălin Pandel, Maria Cotorobai, Viviana Olaru, Anca Andronache, Mălin Galan, Bogdan Aprofirei, Răzvan Vieriu, Dănuț Melenciuc, Gabi Roșcu.

33 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Fiind un spectacol de autor la care şi-a asumat toate registrele, Gigi Căciuleanu şi-a lăsat şi câteva mici semnături (în recidivă), aşa cum unii maeştri renascentişti ai penelului îşi strecurau autoportretul printre personajele tablourilor lor: un scurt insert al propriei lui voci recitând sau momentul dansat de el însuşi la aplauze, un fel de specimen al intervenţiilor sale din/de după unele creaţii anterioare.

Am simţit nevoia să revăd înregistrarea, ca sa mă bucur mai pe îndelete de imaginile derulate cu o mai mare densitate decât am putut decanta live. Şi aş mai vedea o dată „Imagine all the people”, ceea ce vă sugerez şi dumneavoastră, dacă sunteţi iubitori de teatru dansat la cote înalte. Este un gen artistic special, iar Căciuleanu vorbeşte la fel de bine cele două limbi, care în concepţia sa devin una. ***

MA. VALENTIN ROŞCA

Tradiţie şi experiment în spectacolul contemporan “Totul e în schimbare; ceea ce a fost contemporan ieri, nu mai este azi”.

(RĂZVAN MAZILU)

Trupul uman se află în permanente schimbări, tainice, necunoscute încă până la proiecţia lor pe scenă.

Mişcările ce survin nu sunt robotice, nu urmează un tipar ci sunt gândite prin prisma sentimentelor. Pentru că aceasta ne diferenţiază de roboţi: simţământul, prin urmare, cunoaşterea.

Cu toate acestea, spectaculozitatea pe care o relevă tehnologia pe teritoriile publice sau în cadrul spectacolelor contemporane înfăţişează şi, în acelaşi timp, ascunde caracterul interdisciplinar specific limitei dintre cele două forme ale cunoaşterii, respectiv cunoașterea știinţifică și cunoașterea artistică.

Este dificil de explicat evoluţia umană care este paradoxală cu evoluţia roboţilor (echivalent al noilor tehnologii) în a căror structură se cunoaşte clar care este locul fiecărui şurub şi care va fi următoarea mişcare pe care o vor face, controlată, de altfel. Aşadar, mişcarea coregrafică (umană) are propria identitate în esenţa noţiunii de “contemporan”, un concept mai antrenant decât cel de “clasic” şi mai aproape de gusturile unui public vizionar cosmopolit. Până la urmă, tradiţiile (echivalente ale implicaţiilor clasice) iau sfârşit acolo unde viaţa “le invită” să se lase liber exprimate. În ultimii doi ani, o formă artistică deosebit de apropiată de nevoile şi de interesul spectatorilor şi unică prin identitatea pe care şi-a creat-o de-a lungul timpului, a fost circul contemporan. Diversele tipuri de spectacol de circ contemporan care au fost expuse, indiferent că au fost show-uri solo sau în echipă, indiferent că au avut influenţe din teatru sau din dansul contemporan, au imprimat spectatorului senzații superioare momentului de experimentare a spectacolului.

Trecând de la o extremă la alta, poziţionarea unei alte forme de artă coregrafică şi anume teatrul stradal, în contextul european contemporan al artelor spectacolului, a fost una favorabilă, în mod expres pentru cei rebeli, libertini, pentru care desfăşurarea actelor de coregrafie în spaţiile închise nu au acelaşi impact că urmărirea unui spectacol în aer liber. Obiectivul primordial al celor care întreprind acest tip de activitate în locuri nepotrivite (precum în parcuri, pe străzi sau în pieţele publice) din punct de vedere profesional, trebuie avut de spectator în vedere, pentru că în funcţie de ceea ce îl motivează pe respectivul să petreacă timpul acolo, poate schimba radical concepţiile cu privire la acesta şi, implicit, concepţiile despre actul său.

Este imperios a se porni de la premisa unei concurenţe subterane existente între teatrul de interior şi între cel de exterior. În condiţiile în care în ultimul secol teatrul a suferit transformări la nivelul tehnologiei moderne, tehnicile mainstream au fost într-o competiţie acerbă cu tehnologia de ultimă generaţie a filmului, concurenţă ce a determinat apariţia unei adevărate industrii de spectacole exterioare, situate la graniţa dintre artă şi divertisment. Aceste schimbări fundamentale au făcut dificilă stabilirea limitelor dintre interpret şi public sau dintre eveniment social şi spectacol.

Un real interes reprezintă spectacolele de stradă de mare amploare, pentru că spectaculozitatea este cea care atrage publicul spre vizionarea unui act coregrafic, de orice natură ar fi acesta. În aceste condiţii, publicul acestor tipuri de acte este, într-adevăr, numeros pornind de la mii, la zeci de mii de “vizualizatori”. Astfel, distanţa dintre spectatori şi actori va fi una suficient de mare încât elemente precum vocea sau expresiile faciale ale interpreţilor să nu mai poată fi la fel de facil valorificate. În acest context, se recurge la catalige pentru o vizibilitate ridicată sau se lucrează la coregrafii de grup, care să scoată în evidenţă actul propriu-zis.

Experimente realizăm zilnic, indiferent că sunt practice sau mentale, indiferent că provin din proprie iniţiativă sau că experienţele celorlalţi ne îndeamnă să ne imaginăm “cum ar fi dacă”. În acest context, este lesne de înţeles de ce experimentalismul (contemporan, ce permite îndrăzneala de a gândi mai departe de 34 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

limitele impuse de clasic) rămâne semnul sub egida căruia sunt plasate creaţiile artistice, indiferent de tipul de arta cărora aparţin. Interesul maxim este trezit, în principiu de experimentele artistice din perspectivă situaţionistă şi de cele cu privire la resursele limbajelor.

Cu alte cuvinte, atrag atenţia experimentele care explorează limitele umane.

Contemporaneitatea a trezit în cei mai mulţi dintre artişti, acel spirit independent, acel sentiment de a lucra pe cont propriu, motiv pentru care cei mai mulţi dintre creatorii de dans contemporani îşi concep şi îşi interpretează, deopotrivă, singuri actele artistice. În spectacolul contemporan, tradiţia şi experimentul pot fi tratate ca două concepte diametral opuse, dacă le echivalăm cu raportul tehnică clasică – tehnică modernă. Cu toate acestea, în societatea de astăzi, experimentele create de artişti nu pot fi duse la bun sfârşit fără utilizarea unor repere tradiţionale orientative în aceeaşi măsură în care în eventualitatea abordării unei tehnici tradiţionale într-un spectacol, aceasta nu mai poate fi întreprinsă astăzi fără a experimenta. ***

MA. TATIANA MANTA DOR Dansul în fotografie

Introducere Cultura coregrafică trebuie s-o considerăm ca fiind o parte din cultura noastră spirituală. Ca oricare alt gen de artă, ea reflectă lumea sub formă de imagine artistică, specificul constând în faptul că sentimentele, gândurile, dispoziţiile omului se transmit prin intermediul mişcărilor, gesturilor, mimicii. Prin mişcările corporale ale dansului omul poate reda atât frumuseţea exterioară - latura fizică a artei, cât şi pe cea interioară - latura spirituală a artei. Limbajul dansului dispune de forţa exprimării sentimentelor şi emoţiilor, de trăirea redată cu mare sinceritate. Ideea de dans s-a născut probabil dintr-o nevoie de exprimare a ritmului acestei vieţi, chiar a vieţii din interiorul trupului şi sufletului nostru. El poate fi legat de dorinţa de libertate a omului. În secolul al-XX-lea, arta spectacolului se transformă printr-o remodelare a tuturor ramificaţiilor sale (scenariu, scenografie, light design, light sound, tehnici multimedia), şi aduce în prim plan interpretul.

Datorită dorinţei creatorilor de a se manifesta întrun mod cât mai inedit, scena tradiţională este înlocuită cu un spaţiu inedit, nou, care la rândul său presupune noi tipuri de spectacole metisate. Apar noi tendinţe estetice în care artiştii „noii avangarde” dezaprobă virtuozitatea, legea frontalităţii, grandoarea scenografiei, inducerea emoţiei de către muzică. De asemenea, spaţiile de joc neconvenţionale forţează publicul să se raporteze la artist diferit de până acum.

Experimentul la care iau parte, atât artistul cât şi publicul, obligă la o gândire personală, proprie asupra artei, iar creaţia este percepută ca un proces colectiv. Personalităţi ca Vsevolod Meyerhold, Kurt Joos, Bertolt Brecht, Merce Cunningham, Pina Bausch, Samuel Beckett, Robert Wilson sunt doar câţiva dintre inventatorii unor inedite forme

spectaculare. Interpreţii din spectacole se folosesc de mijloace noi de expresie, iar spectatorii sunt nevoiţi să privească creaţia diferit de până acum.

Dansul este o modalitate de a exprima trăiri interioare. Dar privind înapoi, la istoria dansului, ne dăm seama că dansul exprimă şi realităţi sociale, spune poveşti despre o anumită perioadă. Dansul nu poate fi desprins de context, de costume, de epoca în care a fost dansat.

Dansul în fotografie

Dansul este la fel de fascinant chiar şi în imagini statice, nu doar în înregistrările video sau în reprezentaţiile pe care le vezi live.

Unul dintre cele mai minunate lucruri la fotografie este că surprinde momente pe care nu le-ai observa atunci când toată lumea este în mişcare. Aceste momente sunt unice prin prisma fotografului, care vrea să redea prin lentilă mici fragmente de poveste.

Acest lucru se observă cel mai bine în cadrul fotografiei de dans, dinamică prin acţiunile celor participanţi, care devin modele.

Tehnici de fotografie în dans:  Fotografia realizată în spectacolele de dans trebuie făcută din faţă, nu din lateral şi nu de sus; de sus se face de la balcon când este vorba de un ansamblu de dansatori;  Trebuie surprins momentul maxim al mişcării, de amplitudine maximă;  Fotografia în repetiţie cu dansatorii stând, este neinteresantă;  Trebuie cautate unghiuri sau mişcări inedite;  Când sunt fotografiaţi atât dansatori cât şi solisti, fotografia se procesează, pentru a fi puşi în avantaj soliştii;  Personajele principale ale fotografiei trebuie să fie mai mari;

35 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

 Pentru a accentua înălţimea săriturii sau lungimea picioarelor, trebuie fotografiat de jos pentru a da senzaţia de săritură mai înaltă sau de picioare mai lungi; Incadrarea subiectului este cruciala pentru o poza reusita;  Pentru a da efect de înăţime săriturii, trebuie tăiat din partea de sus.

"Fotografia aduce ordinea în haos" spunea Ansel Adams. Pictura este arta includerii, pe când fotografia este arta excluderii. Încercarea de a "băga" totul într-o fotografie este o cale sigură spre eşec. Orice care nu contribuie la punerea în valoare a subiectului, distrage atenţia.

Fotografia este arta de a comunica “ceva’ care ne-a impresionat, care ne-a trezit curiozitatea.

Alexander Yakovlev, de origine rusă, este fotograful care a reuşit să facă nişte cadre geniale cu dansatori talentaţi. Alexander are un talent aparte de a suprinde dansatorii în acţiune şi realizează fotografii expresive şi dinamice, folosindu-se de arta compoziţiei. Atunci când urmăreşti un dans live, nu reuşeşti să vezi toate mişcările, pentru că dansul se derulează rapid.

Nefiind vorba de slow-motion, nu poţi admira orice mişcare, ci dansul ca întreg. Însă seria de fotografii dă şansa de a aprecia această artă a dansului, precum şi graţia dansatorilor.

Fotograful Alexander Yakolev face din imaginile sale cu dansatori profesionişti o adevărată artă adăugând elemente care cresc în intensitate prin elemente dinamice, cum e pudra sau făina ce însoţesc mişcările dansatorilor. Seria de dans cu făina capturează nişte momente unice, care şi cum nu ar face parte din dans, ci ar fi mişcări regizate.

De la dansatori de balet, la dansatori de breakdance, el a reunit toate fotografiile făcute acestora sub numele de ”Big Bang Theory”, fiind cea mai apreciată lucrare a sa de până acum.

Vadim Stein s-a născut în Kiev în 1967, unde şi-a făcut studiile de sculptură şi restaurare. Din 1985 până în 1992 a lucrat la Teatrul de Artă Dramatică – ca actor şi designer de lumini. După părăsirea teatrului şi-a redescoperit pasiunea pentru sculptură decorativă şi grafică. A devenit apoi necesar să îşi fotografieze lucrările. Acesta a fost începutul. În prezent, Vadim Stein trăieşte şi lucrează în St. Petersburg, oraşul nopţilor albe şi al oamenilor melancolici. Este cunoscut aici ca fotograf, sculptor şi scenograf. A început recent să experimenteze şi postura de videograf.

“Abordând probleme de estetică, descopăr şi multe întrebări ce ţin de etică. Pentru mine, chestiuni ca dragostea şi moartea se dezvăluie prin estetică, frumuseţea este predecesoarea eticii.”

Vadim Stein transmite imagini seducătoare ale corpului uman, într-un adevărat joc al curbelor şi muşchilor. Potrivit experţilor în artă, personajele

pe care le captează în fotografii redau emoţii, echilibru şi graţie.

Asya Verzhbinsky, s-a născut in St.Petersburg în 1969, iar 10 ani mai târziu a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde a studiat baletul la San Francisco Ballet School şi mai târziu la School of American Ballet in New York. După absolvire a dansat ca solistă la Birmingham Royal Ballet. Tot acum a început să fotografieze pentru companie.

Munca ei a apărut în mod regulat în Dancemagazine, Dance Europa, Ballett2000, Dancing Times, Royal Ballet şi National Ballet, Birmingham Royal Ballet publicaţii şi în toate ziarele naţionale britanice. În iulie 2002 Asya a fost beneficiarul Premiul de Dezvoltare Individuală a Artistilor de Artă din Londra. Munca ei este în prezent reprezentată de ArenaPal. Ea trăieşte şi lucrează în Londra.

Mark Olich, de origine rusă, este unul dintre privilegiaţii fotografi care se bucură de prezenţa în Teatrul Mariinsky sau în Şcoala de balet rusă, Vaganova, printre balerine şi balerini care aşteaptă parcă intenţionat poza care să marcheze o suspendare în aer sau captarea unui zâmbet grandios de pe un chip senin. Unele dintre pozele lui par lucrări în creion, îngrijite şi atent conturate, altele dezvăluie cele mai calde tonuri în concordanţă cu delicateţea balerinelor, iar cele mai frumoase sunt cele surprinse de deasupra scenei, cu balerine suspendate de braţe invizibile.

Mihai Eugeniu Cratofil, fotograf român ce şi-a dedicat peste 30 de ani fotografiei de spectacol în special celei de balet. De profesie inginer a început din 1983 să colaboreze la diverse publicaţii ca fotoreporter iar din 1990 este fotoreporterul Institutului Cultural Român. În cei peste 30 de ani de activitate în domeniul culturii a realizat mii de imagini cu numeroase personalităţi culturale romane şi straine. Domeniul care l-a atras însă cel mai mult a fost dansul având în aceasta privinţă o indelungată colaborare cu Opera Naţională din Bucureşti. A colaborat cu cei mai cunoscuţi şi valoroşi perezentanţi ai baletului românesc cum ar fi Oleg Danovschi, Jean Ranzescu, Ileana Iliescu, Ion Tugearu, Ştefan Banică, George Bodnarciuc, Carmen şi Gh Anghelus, Razvan Mazilu şi multi mulţi alţii.

Timpul de expunere face diferenţa între o fotografie ştearsă şi neclară şi una care imortalizează subiectul fotografiei deşi se află în mişcare. Timpul de expunere se măsoară în secunde şi este timpul de înregistrare a unei imagini cu aparatul foto.

Cu cât timpul de expunere este mai lung cu atât aparatul petrece mai mult timp „înregistrând” poza şi, implicit, orice mişcare a aparatului sau subiectului petrecută în acest timp este surprinsă, dar toate aceste mişcări sunt practic adunate una peste alta în cadrul aceleiaşi poze, rezultând o

36 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

imagine neclară în final. Setarea timpul de expunere, trebuie să fie foarte scurt pentru subiecţi în mişcare şi mai lung pentru obiecte statice.

Timpul de expunere nu poate fi mereu setat foarte scurt deoarece el dă şi luminozitatea finală a pozei.

Dacă aparatul poate seta restul parametrilor automat treaba este uşurată foarte mult. Un timp de expunere scurt înseamnă o poză întunecată dacă ceilalţi parametrii ai aparatului nu sunt ajustati în concordanţă.

Un alt element de care trebuie să se ţină cont în realizarea unei fotografii deste lumina. Lumina este materialul de lucru al fotografului. Prin lumină se pun în evidenţă materia, culoarea şi forma, care se înregistrează apoi cu ajutorul aparatului pentru a se produce imaginea fotografică. Lumina influenţează atât procesul de înregistrare al fotografiei cât şi subiectul. Se poate spune deci că în fotografie orice poate fi schimbat prin modul de iluminare. Fiecare situaţie de iluminare, indiferent că trebuie aleasă cu grijă la fotografia realizată în aer liber, sau se poate controla prin modelarea caracteristicilor luminii artificiale în interior, poate fi considerată ca un alt fel de a vedea lucrurile şi are un efect hotărâtor în calitatea fotografiei.

Lumina este, deci, unul din cele mai importante mijloce de expresie ale fotografiei nu numai datorită dependenţei create de modul de formare al imaginii dar mai ales datorită posibilităţilor variate prin care intervine asupra formei şi conţinutului acesteia. Anumite caracteristici au o influenţă vizibilă mai mare datorită efectului mai puternic, iar altele intervin mai discret nuanţând limbajul la un nivel mai elevat: intensitatea impune gradul de iluminare, direcţia crează umbrele, calitatea influenţează modul de tranziţie între lumină şi umbra, temperatura de culoare modifică registrul cromatic, s.a

Modul de iluminare trebuie să fie adaptat atât trăsăturilor fizice ale elementelor fotografiate cât şi intenţiei noastre de comunicare. Altfel spus, prin lumină se pot sublinia aspectele vizibile ale elementelor fotografiate, aşa încât descrierea făcută să sugereze înfăţişarea reală, cât şi aspectele „invizibile”, acele particularităţi prin intermediul cărora privitorul poate întelege conţinutul imaginii şi poate recompune povestea în acelaşi sens cu cel al autorului. În afara rolului sculptural, modelator, lumina poate fi folosită şi în regia compoziţiei. Modul de folosire al acesteia influenţează şi completează limbajul vizual determinând în mod decisiv aspectul imaginii. Lumina atrage sau distrage atenţia, repartizează masele, impune sau estompează perspectiva, determină intensitatea culorii sau poate sugera mişcarea s.a Indiferent de genul de fotografie abordat, efectul acesteia poate fi

exploatat urmând experienţe calificate în timp ca instrumente formalizate: creşterea contrastului conduce la crearea un joc grafic desfăşurat în planul bidimensional, atenuarea detaliilor din suprafeţele fotografiate plasează subiectul într-un univers mai abstract, folosirea razelor şi a părţilor luminate pot impune liniile de structură ale compoziţiei etc.

Toate aceste diferenţe şi efecte provenite din distribuţia luminii se transpun până la urmă în modul cum „explicăm” privitorului unde să privească, ce să vadă şi cum să perceapă.

Cum aparatul foto, ca unealtă inteligentă, controlată de legile opticei, “este programat să producă fotografii”, fiecare din acestea reflectă una din posibilităţile programate. Numărul lor este mare, dar nu toate fotografiile potenţiale sunt interesante şi multe sunt “redundante” (“nu poartă nici o informaţie”). Este una din capcanele tehnicităţii, care ameninţă cu robotizarea, cu reducerea acestei cuceriri “miraculoase” la o biată “maşină de imagini”. O salvează parteneriatul aparatului-artist, mai exact, intruziunea spiritualităţii în actul mecanic.

Arta tradiţională a început prin copierea realităţii vizibile, o servitute faţă de care eliberarea s-a obţinut târziu. S-a ajuns în prezent la o desprindere a artei de lumea din afară, prin două alternative: crearea unei noi realităţi sau abstracţia deplină.

Privind această evoluţie, Eugen Savinescu, conştient de condamnarea fotografiei la fidelitate faţă de real, meditează: Pictura poate imita realitatea fără s-o fi văzut sau poate chiar foarte uşor să propună o realitate sau derogări de la realitate fără a fi acuzată de fals sau de manipulare. Şi prin contrast, spune acelaşi autor, în măsura în care opera de artă citează însăşi realitatea prin fotografie (sublinierea noastră) ea devine într-un mod trivial, adevărată, pentru că raportul său cu realitatea exterioară este dat în mod obligatoriu.

Părerea este unanimă, altfel nu se poate: Artistul (fotograf) este silit să rămână în contact cu realitatea.

Aici stă individualitatea artei fotografice: ea nu poate inventa obiecte, nici personaje şi nici peisaje, ci se limitează la copierea realului care i se oferă.

De aceea a şi fost pe deplin creditată cu adevărul: Maşina “vede” planurile, le detectează automat, mecanic, pentru că ea nu crede şi nu ştie nimic, ei nu îi e teamă de niciun defect.

Deoarece imaginea este produsă prin acţiunea luminii pe care o reflectă fragmentul de realitate prins în obiectivul aparatului, imaginea captată nu poate fi decât o copie a acesteia: Poţi fotografia doar ceea ce reflectă lumina, deci ceea ce există în mod real. Raportul este explicitat astfel de Roland Barthes: Orice fotografie este un certificat de prezenţă. Acest certificat este noua genă pe care a introdus-o inventarea sa în familia imaginilor. Această caracteristică face ca fotografia să fie prin excelenţă o imagine completă, “plină”, căreia nu i se mai poate adăuga nimic:

37 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Nu ne putem îndoi, văzând o scenă fotografiată, de faptul că lucrurile chiar s-au întâmplat. În credibilitatea acestei retrospecţii, vede filosoful noema simplă şi clară a fotografiei: Acest lucru a existat cândva. În legătură cu timpul ar fi de subliniat şi altă particularitate cu totul specifică a fotografiei: sincronismul proiectării şi realizării imaginei. S-a vorbit despre contopirea dintre percepţia vieţii şi reflectarea ei. Aceasta este deplină pentru instantaneu. În general, fotograful întâi vede şi pe urmă acţionează, astfel că actul creaţiei se desfăşoară, dinamic, într-o succesiune ochi-mână.

Graţie sensibilităţii şi experienţei câştigate poate fi chiar anticipată mental imaginea ce va fi obţinută : Când priveşte prin vizorul camerei, fotograful nu vede scena actuală, ci viitoarele fotografii pe care le lasă să devină prezent (realitate) prin apăsarea declanşatorului.

Rolul compoziţiei este să atragă atenţia asupra imaginii şi sa creeze o stare, un semtiment.

Percepţia imaginii se face analitic, prin acumularea progresivă a informaţiilor prezentate. Prin compoziţie, înţelegem aşezarea informaţiilor( elementelor de imagine) în cadru, astfel încât să fie percepute unitar, într-o anumită succesiune.

Unitatea se obţine prin : - conţinut ; - forma de prezentare ; - să îmbogăţească imaginea cu semnificaţii.

Din punct de vedere al conţinutului, în imagine nu trebuie să se regăsească, decât elementele strict necesare pentru prezentarea subiectului şi pentru clarificarea circumstanţelor de loc, timp şi mod în care se află acesta.

Informaţiile suplimentare care afectează claritatea mesajului se vor elimina. Din punct de vedere al formei de prezentare, se va apela la un stil corelat cu subiectul ales. Unitatea imaginii se poate obţine fie prin armonia elementelor de imagine, fie prin contrastul acestora într-o formă conflictuală.

Pentru obţinerea clarităţii, se va apela la : - simplitate - echilibru relaţional Pentru simplitate, apelăm la sintetizarea subiectului principal şi a celorlalte elemente care-l caracterizează. In general, se vor utiliza subiecte comune cât mai uşor de identificat.

Echilibrul relaţional, permite privitorului să descopere intreaga complexitate a sitiaţie în care se află subiectul menţinându-i continuu trează atenţia şi obligându-l să parcurgă cu privirea imaginea

într-un anumit sens, până la descifrarea mesajului conţinut de imagine.

Concluzii

Obiectele de artă, sunt pătrunse de semnificaţia anumitor valori, a căror origine se găseşte în sufletul artistului, în modul său personal de a întelege şi a reda lumea şi viaţa, iar acest mod personal transferându-se operei, îi acordă valoarea spirituală.

Deci o caracteristică de bază a “ operei de artă “, a obiectului estetic, este valoarea spirituală.

O altă caracteristică a obiectului estetic, este plăcerea, satisfacţia pe care ne-o produce, întâlnirea cu el. Ori plăcerea, izvorăşte tot din procese psihice, precum senzaţii, percepţii, reprezentări şi corelaţii ale acestora. Aceste procese, vor trezi sentimente de plăcere în suflet, în momentul în care vor găsi condiţii favorabile, respectiv se vor reflecta în acord cu conştiinţa privitorului.

Fotografia este pasiunea de a comunica altor persoane emoţii stârnite de ceva sau de a păstra amintiri. Fotografia este un puternic mijloc de expresie. Ea este o reprezentare vizuală directă a unui subiect sau a unui eveniment.

Fotograful de spectacol trebuie să aibă gândire fotografică şi o sensibilitate artistică necesară.

Pentru o fotografie reuşită, fotograful trebuie să trăiască momentele din spectacol şi să declanşeze fotografia când simte, aceasta reprezentând esenţa pentru a fi fotograf de spectacole.

Bibliografie

1. GINOT, I., MICHEL, M.: „Dansul în secolul XX”, editura Art, Bucureşti, 2011 2. URSEANU, T.: IANEGIC, I., IONESCU, L., „Istoria baletului”, ed. Muzicală a Uniunii Compozitorilor, Bucureşti, 1967 3. BOURCIER, P.: Histoire de la Danse en Occident, ed.

Seuil, Paris, 1994, vol. I-II 4. DICTIONNAIRE DE LA DANSE, ed. Larousse, Paris, 2001 5. IANEGIC, R.: „Vid şi plin – concepte fundamentale ale spectacolului coregrafic modern”, ed. Institutului Cultural Român, Bucureşti, 2004 6. BANES, S.: Terpsichore in sneackers: post-modern dance, CND, Chiron, Paris, 2002 7. LEVINSON, A.: Les Visages de la danse, ed. Grasset, Paris, 1933 8. PETROVICI, V.: „Lumină şi culoare în spectacol”, ed.

Tehnică, Bucureşti, 1967

38 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

TRADIŢII & URME

SIMONA LAZĂR, VALENTIN ŢIGĂU

Poarta Brandenburg a României

(Calatorie fugară de la Prut la Nistru)

De 25 ani şi mai bine ne străduim să desfiinţăm un "zid" de apă şi sârmă ghimpată care separă oameni din acelaşi neam. Şi, cum ne bântuie un blestem răsturnat al Meşterului Manole, ceea ce se dărâmă - se înalţă la loc. Ne mai rămâne speranţa că, mereu rezidită, noua Poartă Brandenburg să devină tot mai fragilă…

LA PRUT. Prut. Cel mai neprietenos cuvânt din tot cuprinsul limbii române!... Oprim doar câteva zeci de secunde pe podul care leagă România de Republica Moldova. Apa Prutului e leneşă, subţiată de secetă, domolită de lăstărişul care o năpădeşte dinspre amândouă malurile. N-avem voie să coborâm. Suntem pe "pământul nimănui", între două state. Dar dacă am avea voie, am coborî şi i-am pune Prutului o întrebare sfâşietoare : De ce, Doamne, de ce? Aşa se vor fi întrebat şi românii care s-au pomenit într-o zi despărţiţi fără veste. În dialog, la Chişinău, cu poetul basarabean, Vasile Romanciuc aveam să aflăm cum s-a trăit într-un sat românesc din stânga Prutului în anii ce au urmat nedreptului rapt al Basarabiei: "Bădragii sunt pe malul Prutului, încoace, în Basarabia. De cealaltă parte a Prutului sunt Livenii. Când vii dinspre Edineţ, Bădragii şi Livenii par un singur sat. Nu se vede nici Prutul, nu se vede nici sârma ghimpată… Ai impresia că este un singur sat care are o pădure, o biserică, aceiaşi oameni, aceleaşi case, aceleaşi fântâni. Toate sunt ale unui singur sat. Te apropii: se vede Prutul. Te apropii şi mai mult: se vede sârma ghimpată. Din copilărie îmi amintesc că în primii ani de după război satul a rămas fără biserică. Biserica a rămas de partea cealaltă a Prutului. Am scris despre aceasta şi într-o poezie, «Biserica de peste Prut». Când veneau nori negri deasupra satului nostru, mama făcea trei cruci în faţa casei cu un cuţit mare sau cu sapa. După aceea se întorcea cu faţa spre biserica din Liveni, îşi făcea cruce şi spunea: «Ajută-ne, Doamne, fereşte-ne, Doamne, de ploaia cu piatră, fereşte-ne de piatră…». Şi s-auzeau clopotele din Liveni, se împrăştiau norii şi piatra nu ne bătea. De atunci, din acei ani, am convingerea că Dumnezeu locuieşte peste Prut, la Liveni".

ISTORIE ÎN CEARĂ. Drumul de la graniţă la Chişinău l-am parcurs rezonând la cuvintele lui Vasile Romanciuc.

Reîntâlnirea cu capitala Republicii Moldova am fi dorit să ne aducă un plus de exaltare. Pornisem, nu-i aşa?, să (re)descoperim Basarabia în ceea ce are ea mai profund: spiritul, sufletul, credinţa. Să căutăm garanţii pentru viitor, explorând trecutul. Până la urmarea planului nostru de călătorie, spre mănăstirile basarabene, "trecutul" ne-a azvârlit în faţă o găleată cu apă rece. O plimbare de seară prin Chişinău ne-a dus la expoziţia figurilor de ceară. O mostră din ceea ce păstrează marele muzeu din Sankt-Petersburg, dar o selecţie "atent făcută" pentru publicul basarabean. 17 personaje, dintre care patru, situate în sala (cămăruţa) centrală recompun istoria într-un stil mai mult decât elocvent. Lângă harta Basarabiei sunt aşezaţi pe scaune trei bărbaţi: Churchill (apatic, cu paharul de coniac şi sticla pe jumătate plină alături), Roosevelt (gata să aplaneze un conflict) şi Stalin (obosit, ca după lungi eforturi). Subiectul pe care îl reprezintă această poziţionare a personajelor: Tratatul de la Yalta. 11-14 februarie 1945. Împărţirea Europei în Est şi Vest.

Dincolo de Stalin se află Hitler, cu trăsăturile îndulcite (efect dat chipului de ceară). Între cei doi, pe un scaun, o hârtie cu următorul înscris: "Pactul Ribbentrop-Molotov". Pentru cei care nu au înţeles încă, cele patru personaje, harta şi înscrisul de pe hârtie ţintesc să atragă atenţia asupra a două momente istorice esenţiale pentru ceea ce sunt azi România şi Republica Moldova: cele două rapturi ale Basarabiei. Nicolae Iorga avertiza: "Istoria se repetă nu pentru că aşa vor oamenii, ci, uneori, tocmai dimpotrivă".

DE STRAJĂ, LA APA NISTRULUI. Facem, a doua zi, drumul de la Prut la Nistru, pentru a atinge cu mana vechile fruntarii romanesti. In cetate la Soroca, îl întâlnim pe Nicolae Bulat. Pasionat, plin de vervă, neostoit, Nicolae e demn urmaş al sorocenilor care au apărat cetatea şi graniţa, la Nistru, de tătari, de cazaci, de muscali. Doar că el, istoricul, a avut o misiune încă mai grea: a trebuit să apere istoria românească (întreagă!) de mucegaiul falsificării sovietice. A trebuit, şi trebuie încă, s-o rostească apăsat, de câte ori pare că boala sentinde, furându-ne (furându-le lor, sorocenilor, basarabenilor) adevărurile.

ÎNCEPUTURI. Cetatea, ne spune Nicolae, a fost menţionată documentar la 12iulie 1499, când boierii din sfatul domnesc au parafat tratatul de pace cu polonezii care au fost zdrobiţi în Codrii Cosminului de Ştefan Vodă.

Printre martorii oculari chemaţi la acest eveniment a fost şi Pan Costea, pârcălab de Soroca. La acele vremuri aici era deja o cetate. Era din lemn şi pământ sau era din piatră? Nu ştim. Unii spun că cetatea actuală a fost ridicată pe vremea lui Petru Rareş, prin 1543-1546. A doua domnie a lui Rareş. Dar eu, uitându-mă la pereţii acestei cetăţi, văd mai multe inele. Iată, să numărăm: unul, doi, trei, patru, cinci, şase. Cu fundamentul se fac şapte. Ca la copaci. Eu cred că aceste inele sunt anii de construcţie. Se pare că cetatea a fost construită într-un timp mai lung, poate vreo 10 ani. Petru Rareş a reparat Hotinul şi eu cred că e posibil ca el să fi reparat şi Cetatea Soroca. A ridicat zidul interior, a construit beciurile, galeriile subterane. Dacă ne uităm la arhitectura cetăţii, ea se aseamănă cu cea a castelelor din secolele XIV-XV. Eu cred că Cetatea Soroca a fost construită o dată cu Hotinul şi cu Tighina, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea sau la începutul secolului al XV-lea, în 39 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

timpul domniilor lui Petru Muşat şi/sau Alexandru cel Bun. Cu toate că nu avem documente. În Cornwall, Mare Britanie, există un castel care se numeşte Restormel. El e constituit dintr-un turn gigantic, exact ca la Soroca. Chiar şi diametrul este aproximativ acelaşi. Soroca – 30 m, Restormel – 34 m. Englezii îl numesc «turn carapace», dacă te-ai blocat în el şi ai închis porţile, nu te mai scoate nimeni. Castelul Del Monte din Italia, lângă Bari (anul 1240), este un octogon cu opt turnuri împrejur. Castelul Queenborough din Kent, Marea Britanie, e un turn gigantic cu şase turnuri mai mici împrejur. Şi Soroca are cinci turnuri. Specific acestui tip arhitectural este îmbinarea a trei trăsături caracteristice: rotunjime, sistem concentric de apărare, iar punctul slab – poarta – era perfect apărat de artilerie, din flancuri.

FRONTIERA DE EST. Soroca a fost construită pentru a crea o frontieră politică la Nistru. Peste Nistru era altă ţară, altă cultură, alt popor. Acolo era stepa sălbatică. Cetatea răspundea de securitatea ţării. De securitatea celor două capitale: Suceava, mai întâi, apoi Iaşii. Răspundea şi de securitatea comercială a ţării. Suntem la vad, la trecătoare, şi aveam de apărat porţiunea de Nistru de la Năslavcea până la Vadu lui Raşcu. În cetate erau pârcălabul, administratorul şi conducătorul ţinutului Soroca şi al steagului militar (formaţiune de luptă medievală), dar şi marele căpitan de frontieră cu alţi căpitani mai mici. Ţinutul Soroca a existat peste 500 de ani, fiind distrus numai în urma reformelor bolşevice, după 1940." Şi-aici Nicolae Bulat se opreşte, arătând teatral spre intrare: "E cald. Cetatea se aseamănă uneori cu un ceaun în care fierbe mămăliga. Nu mai avem podul «balansator» la intrare, nu mai sunt porţile de atunci şi nici capcana: o podea din două părţi, care se lăsa în jos, având dedesubt o groapă cu ţepuşe". Şi-acum se face una cu apărătorii de odinioară ai cetăţii: "Noi schimbăm des ţepuşele, ca să fie mereu proaspete. Iar cum suntem de fire şugubeţi, scriem cu cuţitul pe ţepuşe: Bine aţi venit la noi, la Soroca! De nu le place, să se întoarcă în Fundul Tartarului. Talpa Iadului, pentru moldoveni. Pentru că nimic nu era mai straşnic decât tătarii din stepa Volgăi…".

Câteva tehnici de construcţie medievale: "Nu departe de Soroca este o carieră de granit şi de calcar. Meşterii s-au folosit nu de roca puternică, ci de calcar. De ce? Calcarul amortizează lovitura de ghiulea. Şi nu face schije. Mortarul? O poveste menţionează că meşterii medievali utilizau proteine de animale: brânză, ouă, lapte sânge. Scoteau apoi din mlaştină nişte minerale folosite pentru a pregăti mortarul. Cetatea Soroca s-a păstrat în proporţie de de 75%-80% datorită acestui procedeu".

NUNŢI ŞI RĂZBOAIE. "Cronica spune: «De noroc era Petru Şchiopu cu cazacii ăştia. Nu scăpa bine de unul, că altul venea degrabă!» Da’ credeţi că numai pe el îl podidea aşa norocul? Ia hai să vedem ce-a păţit Vasile Lupu cu cazacii! Cazacul Bogdan Hmelniţki a vrut-o de soţie pe Ruxandra pentru Timuş, fiul lui. «Ori ne dai fata, ori luăm târgul Iaşi. Alege!» Ruxandra era cultă: vorbea turca, poloneza, greaca. Cazacii – nişte barbari. Sunt bătuţi însă la Beresteciko şi Lupu zice că nu-i mai dă fata. Hmelniţki vine cu 17.000 de cazaci la Soroca, spre Iaşi. Câştigă şi-n 1652 se face nunta. Peste un an, Timuş este ucis la Suceava. Ruxandra naşte doi gemeni care mor. La 1667 face cadou toată averea ei la Sfântul Munte, Mănăstirii Vatopedu. Se întoarce acasă la 40 de ani. În 1686 se ascunde în Cetatea Neamţului, unde este omorâtă de Vasile Krupenski. Să vedem însă ce se mai întâmplă la Soroca? În 1691 în cetate se află o garnizoană poloneză. Leşii construiesc un nou val în jurul cetăţii. Constantin Cantemir încearcă să o cucerească şi nu reuşeşte. La 17 iunie 1711 trece Nistrul la Soroca ţarul Petru cel Mare. În 1738 începe secolul de războaie ruso-turce şi Soroca este incendiată.

VIAŢA DE FIECARE ZI LA CETATE. "Vrăjmaşii veneau toamna. Atunci, toamna, era roada strânsă, viţeii, mieii erau crescuţi deja. În rest, era destulă linişte. Bucatele le aduceau ţăranii dimprejur. Satele erau mici: 30-40 de case. În fiecare trăiau câte cinci oameni, aproximativ. În beciurile din cetate, lângă praful de pulbere, se punea crupa (cereale sfărâmate), care absorbea umezeala. Se făceau şi bucate din crupa asta. Dar cel mai mult s-au găsit în cetate cupe pentru vin. Parcă era o veselie generală. Se învârtea la grătar sau la roată un bivol, un berbec, o caprioară, un mistreţ. Şi se bea vin. În rest, se punea pe masă mămăligă cu mujdei, brânză, ceapă, carne prăjită, turte, pâini micuţe. La 1702, un călugăr rus, Leonte, mergea spre locurile sfinte. Trece prin Soroca. Spune că n-avea ce mânca. De ce? Pentru că la Soroca nu era pâine de secară. Era pâinea albă. Or, asta lui nu-i convenea." Se mai mânca aici carne la ceaun, legume, miere, plăcinte cu brânză, cu varză sau ceapă. Mâncare simplă. Călătorii spun că boierii noştri muiau pâinea în vin şi mâncau. Dacă era o masă mai bogată, atunci era peşte. Când a venit Nicoară Potcoavă la Soroca, l-au întâmpinat cu un somn mare. Şi Rareş a fost pescar şi nu era sat în care să nu fie heleşteu.

LUMÂNAREA LUI BADEA MIOR. Lumânarea Recunoştinţei, "monumentul lui Badea Mior", este "ideea" scriitorului basarabean Ion Druţă. "Pe Druţă nu-l mai înţelege nimeni", e de părere istoricul Nicolae Bulat.

Monumentul – o… lumânare de piatră care se înalţă, falic, deasupra Văii Nistrului – a fost ridicat iniţial ca un "omagiu adus autorului necunoscut al baladei Mioriţa". Adică un omagiu adus lui "Badea Mior", ciobanul "inventat" pentru a da o origine "pur moldovenească" baladei. Distinctă de cea din România. A fost "aprinsă la 27 martie 2004". Aşa scrie pe o placă, la vedere. Şi asta pentru a mai "fura" semnificaţia unei zile sfinte din istoria basarabenilor: 27 martie 1918. Unirea cu România. "Ce fel de recunoştinţă? Ar trebui să fie o altfel de recunoştinţă!"

40 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

DIALOGURI

“Ca interfață între România și decidenții europeni, CLDR va accelera transformarea dunăreană prin inovare a comunităților locale” Interviu cu Președintele Executiv al Asociației "Comunitățile Locale Riverane Dunarii" – CLDR, Dl. SEVER AVRAM

Motto: "Există o unică țară a Dunării, pe care și-a făurit-o ea însăși, de la izvoare, în Munții Pădurea Neagră, până la vărsarea în Marea Neagră a României (...). Această țară este bazinul hidrografic al Dunării, pe umerii căreia se reazemă cerul Europei de mijloc pentru că Dunărea și-a făcut un teritoriu al ei chiar în mijlocul Europei ... creeind o adevărată Istorie a Dunării."

Aurelian BLIDARU - "Istoria Dunării", Editura Academiei Oamenilor de Știință din România, 2011

Cele 14 State cu interese comune la Dunăre reprezintă o comunitate deloc omogenă, cu decalaje mari de dezvoltare și abordare mai ales între cursul superior unde se află Germania și Austria, respectiv cursul inferior unde sunt plasate România și Bulgaria. Totuși, din 2011, avem la dispoziție un document cardinal de ghidaj, gândit din start pentru a reduce decalajele de competitivitate ale acestei mari regiuni față de restul Europei, dar și față de ambițiile globalizării și în această zona măcinată în trecut de atâtea războaie și crize zonale, mai ales în fosta Iugoslavie - pe scurt Strategia UE pentru Regiunea Dunării - SUERD.

Rep: Vă rugăm să explicați pentru cititori situația actuală relativ contradictorie în zona statelor din Bazinul Dunării în care un rol decisiv l-ar putea juca și România. Au fost desfășurate deja trei forumuri multinaționale SUERD, au fost anunțate multe proiecte majore, dar în practică s-au întâmplat relativ puține lucruri concrete care să schimbe starea de fapt economică și socială și să producă schimbările așteptate în zona cooperării trans-naționale extinse.

Sever Avram: Aveți dreptate. Este, într-adevăr, neapărat nevoie de o noua abordare, complet primenită, care să prevadă din timp obiectivele și joncțiunile necesare spre a putea să reducem din discrepanțe și a acționa bine țintit doar pentru transformări economice în profunzime. Ne aflăm în plină renaștere industrială, după cum au decis înțelepții de la Bruxelles, și atunci ar fi necesare eforturi comune, fără precedent pentru a putea urma și în partea noastră de Europa modelul macro regiunilor motor ale continentului de tipul Baden Wurttemberg, supranumită, cum se știe, California Europei. Ar fi, deci, cazul să profităm din plin de această oportunitate deosebită și să asumăm și aici un model nou de dezvoltare, bazat pe așa numitele Hub-uri de inovare, altfel spus noduri care iradiază modelele noi de creștere a competitivității și valorizare a capitalului uman. Mai concret, aceste hub-uri mari de pe lângă centrele mari universitare - economice ar urma să pună în valoare "specializarile regionale SMART" ale fiecărei regiuni potrivit Principiul integrativ de cooperare pe care l-a adoptat și Uniunea Europeană, denumit "Cuadruplu Helix", în care inovarea ar trebui să aibă loc prin interacțiunea dintre primării, universități ca propulsoare de cunoaștere și inovare la nivel teritorial, întreprinderile mici și mijlocii care integrează în producție inovarea și alte asociații profesionale sau non-profit relevante.

Rep: Este posibilă această ieșire din fărămițarea de până acum a concepției despre dezvoltare sau rămâne mai degrabă o utopie pentru cei din zona cu reputație balcanică sau balcanistă unde ne plasăm?

Sever Avram: Evident că este nevoie de o schimbare și a mentalităților, în ultimă instanță, aplicarea Strategiei Dunării la care suntem co-fondatori alături de Austria, spre aceasta ar trebui să conveargă. Numai că schimbarea mentalităților se produce lent, în generații, și ar merita să începem de undeva, totuși, constructiv, nu contemplativ sau fatalist dacă nu dorim cu adevarat ca decalajele între economiile din amonte și din aval să nu se adâncească în mod dramatic. În acest sens, o șansă deosebită ar reprezenta-o o rațională utilizare a Fondului de Investiții Strategice votat de Parlamentul European și alimentat parțial de Banca Europeană de Investiții, din initiațiva, cum se cunoaște, a Președintelui Comisiei Europene. Asemenea proiecte majore, cu valori începând de la 25 milioane euro sunt gândite spre a consolida îndeosebi întreprinderile mijlocii și a creea cât mai multe noi locuri de muncă în sectoare vitale (mergând de la infrastructură și bio-economie până la incluziune socială).

41 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Deocamdată, noi împreună cu partenerii din Bulgaria, am lansat deja la Giurgiu recent prima inițiativă de investiții strategice menită să realizeze 11 traversări peste Dunăre în România și între Bulgaria și România.

Proiectul prefigurat de coordonatorul inițiativei respective, Dl Jurgen EISELE, nu pleacă de la coridoarele europene de transport, ci își propune să îndrepte o injusție istorică, aceea care ne-a menținut departe de vecinii bulgarii și nu a favorizat prea mult schimburile de mărfuri și de experiență între cele două maluri ale Dunării. Acum, în doar câțiva ani, ar exista oportunitatea să creem o circulație inclusiv turistic mult mai intensă, iar localitățile de pe cele două țărmuri ar putea renaște rapid prin organizarea de tărguri, expoziții și festivaluri comune, care să rotunjeascăa în mod considerabil și veniturile administrațiilor publice din acele 11 zone.

Rep: Aveți în vedere că în cadrul proiectelor susținute de Consiliul Orașelor și Regiunilor Dunării din care asociația Dvs. cu caracter național face deja parte și reprezintă în mod oficial vocea unită a acestor comunități să lansați și alte inițiative strategice similare?

Sever Avram: Acesta este prevalent rolul nostru, CLDR - România, de facilitator pentru proiecte de anvergură în care să convingem Comisia Europeană că primariile și universitățile românești pot juca de acum înainte un rol mai activ, de jos în sus, care să ofere realmente o alternativă ne-birocratică și anticentralistă față de abordările anterioare românești. În practică, aceasta înseamnă că în contextul participării Coordonatorului Strategiei Dunării din partea Comisiei Europene, Dl Marco ONIDA și a Coordinatorului CoDCR. Dl Peter LANGER la Conferința viitoare de la sediul Senatului României în 24-25 septembrie 2015 intenționăm să mai lansăm alte două ințiative în cadrul Planului de Investiții Strategice și anume: una, în domeniul realizării unei soluții integrate de bio-ecoeficiență pe baza unei invenții românești brevetate deja și multiplicabile la scara parcursului dunărean; a doua, pentru realizarea unui lanț de mini-porturi turistice și debarcări pe tot cursul Dunării, în special în regim de parteneriat public-privat, sperăm, care să reînvie atractivitatea turistică a unor orașe precum Calafat, Fetești, Hârșova și așa mai departe.

Rep: În final, am dori să ne spuneți cât de eficient apreciați că este dialogul și cooperarea cu decidenții politici și administrativi din România.

Sever Avram: După cum se observă, noi traversăm valuri continue de instabilitate sau criză politică, în unele ministere care sunt responsabile de arii prioritare ale Strategiei nu există suficientă transparență sau interacțiune etc. Totuși, Strategia Dunării recomandă în primul rând stilul de lucru de jos în sus, adică dinspre initiațiva primarilor către ministerele sau organismele autohtone sau europene care pot sprijini transpunerea acestei Strategii cruciale pentru ieșirea din sub-dezvoltare, mai ales a așa-numitelor "state de categoria a treia", cum sunt catalogate încă Bulgaria și România.

Noi considerăm că ar fi necesar să lucrăm mult mai mult și mai intens sub inspirația și ghidajul statelor cu bune practici de împărtășit în domeniul implementării de mari proiecte dunărene, de toate tipurile - de la infrastructură la noile modele educaționale și de incluziune socială: Austria, Baden Wurttemberg și alte state partenere ale acestora precum Slovenia sau Cehia. Întrucât la Ulm, în această toamnă, vor fi prezenți toți miniștrii fondurilor europene din statele dunărene, avem în vedere să solicităm un sprijin și o implicare mult mai palpabile din partea guvernelor acestor țări spre a-și putea pune în practică propriile asumări și promisiuni de conlucrare, dar după modele de management mult mai coerente, cu mai mare acuratețe și mai avansate conceptual. Dacă nu vom proceda rapid și viabil în această direcție, am putea risca, din nou, o adâncire periculoasă a decalajelor, ceea ce nu ar fi în avantajul nici al statelor mai prospere din macro-regiune.

Nu mai este deloc timpul declarațiilor binevoitoare, al amânărilor sau al fugii de răspundere. Cuvântul de ordine trebuie să fie în sensul unei apropieri a standardelor de planificare și dezvoltare urbană, al îmbunătățirii calității vieții tuturor cetățenilor.

Interviu de Paul DRAGANESCU - 24PH.ro

42 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

PERSPECTIVE

CONF.UNIV.DR. LIVIU-MIHAIL MARINESCU*

Limba engleză contemporană și evoluția utilizării sale în ultimul deceniu

Abstract: Demersul științific al acestei lucrări presupune susținerea valorii denotative a lexemului globalizare, realizată atât din perspectivă lingvistică generală cât și prin intermediul unei abordări descripitiv-sincronice, diacronice și comparate a evoluției codificărilor acestei unități lexematice în spațiul lexicografic. Generarea unei astfel de perspective asupra globalizării lingvistice va conduce, în mod implicit, pe parcursul acestui demers, la identificarea spectrului lingvistic implicat de analiza impactului pe care lingua franca îl are asupra mediului global contemporan. Discursul metalingvistic și translarea sa în spațiul lingvistic românesc, propunerea terminologică și conexiunile interculturale, abordarea prezenței tehnologiei în societatea contemporană din perspectivă culturală-dinamică și reperele interdisciplinare realizate prin prisma descrierii propriilor experiențe reprezintă coordonate de sructură și de conținut ale acestei lucrări.

Cuvinte cheie: limba engleză, globalizare lingvistică, lingua franca, tehnologie, lexicografie.

Rolul limbii engleze în promovarea procesului de globalizare Necesitatea reperului terminologic - abordare descriptiv-sincronică, diacronică și comparată Din perspectivă semasiologică, lexemul globalizare denotă ansamblul de mutații percepute la nivel mondial ale căror efecte converg spre structurarea unor coordonate și tipare comune de acțiune cu repercusiuni majore de ordin social, politic, economic și cultural. În urma cercetărilor întreprinse, am putut constata că, în limba engleză, termenul globalisation (folosit în engleza britanică) / globalization (folosit engleza în americană și mai rar în cea britanică), cu un istoric al întrebuințării la scara universală relativ concentrat ca timp sau durată, nu a primit (în termeni de simplă consecință de ordin temporal) decât recent o codificare specifică în cele mai importante surse etimologice și enciclopedice de vocabular fundamental, neputând fi nicidecum inclus în primele și cele mai consacrate ediții ale reperelor lexicografice de prestigiu publicate de Oxford University Press sau Merriam Webster, cum ar fi, cu titlu de exemplu American Dictionary of the English Language, creație Merriam Webster 1844 . Termenul apare utilizat pentru prima dată la distanță de o suta de ani mai târziu de acest reper lexicologic, și tot întruna din publicațiile Webster’s . Cu toate acestea, nefiind deloc popular pană la mijlocul anilor 1980, globalization nu va apărea menționat în selecțiile-reper de vocabular fundamental publicate până în această perioadă de HarperCollins Publishers, Houghton Mifflin Harcourt sau Pearson Longman și, exceptând dicționarele de limbaj specializat economic, el va fi trecut cu vederea în repetate rânduri de ediții importante și suficient de ample ale publicațiilor menționate anterior, nefiind inclus în Oxford Advanced Learner’s Dictionary of Current English (Oxford University Press, 1995 – 1429 pagini; 65.000 definiții formulate cu ajutorul unui corp metalingvistic de 3.500 cuvinte ) sau Webster’s New Encyclopedic Dictionary (EDITIONS LE PRAT, Merriam-Webster Inc.1996 - 1639 pagini și 200.000 intrări lexicografice).

Sub alt raport semasiologic, termenul apare în lucrarea Towards a New Education publicată de ilustrul profesor în domeniul filosofiei educației Robert Bruce Raup, influențat masiv de condeiul, conceptele și întreg mentoratul nu mai puțin celebrului John Dewey - filosof, psiholog și reformator al sistemului educațional și însuși profesorul său. Denotația lexemului utilizat de Raup în sfera conotativă educațională trimite la un numitor comun în educație sau, altfel spus, o viziune de ansamblu, eclectică și sintetică asupra tuturor experiențelor educaționale acumulate, de care întreaga comunitate umană poate și trebuie să beneficieze. Acest tip de abordare cu caracter pur psiho-pedagogic va depăși, de bună seamă granițele impuse de Raup, fuzionând în plan semantic cu sfera denotativă a sintagmei corporate giants (giganți corporativi) create de întreprinzătorul american ulterior devenit predicator C.T.Russel, referindu-se la trusturile naționale și la întreprinderile de talie mare din vremea sa (sec. XIX) . Acești corporate giants din domeniul socio-economic vor fuziona atât de bine cu globalization propus de Raup, încât în anii 1960 ambii termeni vor cunoaște un grad ridicat de sinonimie. Popularitatea sporită a acestei structuri morfo-semantice se datorează, totuși, lui Theodore Levitt, economist american și ilustru profesor la Harvard Business School, 43 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

care în anul 1983 oferă tiparului articolul științific The Globalization of Markets care apare publicat în paginile prestigioasei Harvard Business Review Cuvântul își găsește însă expresia în cadrul produselor lexicologice actualizate care codifică lexemele din vocabularul fundamental, în opinia autorilor celei de-a treia ediții a Cambridge Advanced Learner’s Dictionary termenul globalization făcând trimitere la „dezvoltarea comerțului din întreaga lume ca efect al marilor companii care produc și comercializează bunuri în numeroase state” și respectiv la „situația în care produse și servicii disponibile și, totodată, influențe socio-culturale se uniformizează, treptat pe întreg mapamondul.” (traducere și interpretare personală) globalization - (noun) [ˌɡləʊ.bəl.aɪˈzeɪ.ʃən] 1. the increase of trade around the world, especially by large companies producing and trading goods in many different countries; 2.when available goods and services, or social and cultural influences, gradually become similar in all parts of the world În momentul de față, globalizare nu reprezintă doar o simplă secvență lexicologică sau termen cheie în limbajul economic, ci o trimitere concretă la una dintre cele mai prezente teme ale discursului contemporan.

Fenomenul de globalizare trimite, așadar, la uniformizarea reperelor de dinamică economică, socială, politică și culturală, în cadrul unui complex de procese care se adresează comunității umane privite în întreg ansamblul ei, deplasând integrativ percepția de pe elementele componente pe societate ca un tot unitar.

Limba engleză – lingua franca a epocii contemporane. Produs și promotor al globalizării

Termenul de globalizare, unul extrem de vehiculat în descrierile societății contemporane prin prisma evoluțiilor economice în raport cu procesul de internaționalizare și cu necesitatea adoptării coordonatelor interculturale, prezintă, în realitate, o întreagă fenomenologie multicauzală ce poate și trebuie capacitată în scopul redimensionării în plan pozitiv a beneficiilor ce derivă din trendul evolutiv comun în plan economic, social, politic și cultural.

Produs direct al globalizării din sfera economică, apariția fenomenului globalizării lingvistice delimitează în mod evident raportul de cauzalitate dintre evoluția permanentă a relațiilor economice în plan internațional și necesitatea firească a unui răspuns cultural comun în această privință, prin adoptarea unui sistem lingvistic reper în spațiul comunicării lingvistice. În această ordine de idei, teoretizarea problematicii gobalizării lingvistice nu poate face nicidecum abstracție de relevarea importanței ce revine înțelegerii contactelor dintre limbi. În Teoria contactelor dintre limbi; cu privire specială asupra contactelor între română și engleză, M. Buzatu subliniază faptul ca „interferențele lingvistice, sociale și culturale produc nenumărate modificări (împrumuturi de cuvinte/unități frazeologice, calcuri lingvistice etc.) în sistemul limbilor, văzut într-o continuă mișcare, reconstrucție și inovație.”

Suntem întru totul de acord cu această perspectivă deschisă la sesizarea elementelor de dinamică lingvistică și, în ceea ce privește prezența concretă a contactului dintre limba română și limba engleză, susținem faptul că elementele de efuziune lingvistică, socială dar și culturală generează un întreg anamblu de mutații în spațiul comunicării, manifestat cu precădere în plan lexematic prin nenumărate împrumuturi de lexeme și structuri morfo-semantice, care dinamizează și reorganizează în mod sensibil tiparele structurale ale sistemelor lingvistice intrate în contact, surprinzând, astfel, în plan pozitiv aspectele multiculturale, dar mai ales pe cele interculturale generate de promovarea procesului de globalizare. Împartășim, totodată aceeași opinie cu lingvistul român de exil și membru de onoare al Academiei Române Eugen Coșeriu în ceea ce privește influențele permanente din mediul extralingvistic cu care se armonizează limbile naturale, întrucât sistemele lingvistice evoluează atât în raport de condiționare directă cu propriile reguli, rațiuni și legități interne cât și, în mod special, în deplină rezonanță cu factorii de ordin social, cultural și politic.

Din punct de vedere sincronic, aceste simple mutații la care ne referim mai sus sau, altfel spus, manifestări evolutive prezente în planul lingvistic reprezintă, în esență, rezultatul concret al unei continue mișcări sau adaptări de ordin sistemic și pragmatic la contextul dinamic al societății globale contemporane, limba neputând fi percepută doar ca un ansamblu de semne sau secvențe locuționare analizate disparat, ci, dimpotrivă, ca un mecanism viu și dinamic, puternic angrenat în sfera socialului și sensibil la orice influență venită din afara elementului lingvistic.

Ca principiu de bază al internaționalizării lingvistice, o limbă naturală atunci cînd este utilizată ca lingua franca va subordona întotdeauna caracteristicile și condiționările de specific local unor aspecte de ordin global care depind din punct de vedere pragmatic de o suprastructură lingvistică necondiționată de aspectele circumscrise spațiului său natural. Devenind lingua franca, limba engleză nu aparține doar comunității care a generat-o, ci intră fără întârziere în patrimoniul universal, fiind supusă condiționărilor și influențelor din partea elementelor care au acces la acest patrimoniu. Ca urmare, neputând și nefiind nici de dorit să se disocieze de caracterul său internațional (supus influențelor din plan internațional), limba engleză va opera modificări în însuși corpus-ul ei de limbă naturală, îmbogățindu-l constant cu noi și noi achiziții. Pe cale de consecință inversă, venite prin intermediul principalei limbi internaționale, achizițiile din limba engleză în limbile naturale cu care aceasta intră în contact, și implicit în limba română, se produc în mod natural și fară 44 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

implicații majore în elementele de structură lingvistică, fiind preluate fie ad litteram fie prin adaptare la criteriile morfosemantice ale limbii care asimilează termenii, așa cum vom sublinia într-unul din capitolele următoare. Prin această deschidere interlingvistică și interculturală, limba engleză devine factor principal de promovare a procesului de globalizare și, după cum vom remarca în subcapitolul următor, motor al promovării tehnologiei.

Sistemul lingvistic utilizat la nivel global în scopul efectuării actelor de comunicare expuse acestui amplu proces de globalizare, se va limita pe cât posibil la utilizarea anumitor aparate și structuri lingvistice ce aparţin limbii naturale privite ca sursă, fiind, astfel, întrebuințate doar segmentele care servesc stilului lapidar și obiectiv și care nu lasă loc pentru posibile ambiguități în operațiunile de decodare a informațiilor transmise scriptic sau locuționar. Ținând cont de importanța decodării corecte de către interlocutor a informațiilor primite din partea locutorului în condițiile în care unul sau ambii participanți la discuțiile purtate în limba engleză nu sunt vorbitori nativi ai acestei limbi, apreciem ca fiind extrem de oportună deplasarea accentului comunicării pe actul locuționar esențial sau denotativ în defavoarea implicită a elementelor de nuanță lingvistică sau expresivitate ilocuționară.

La nivel sintactic, dar și stilistic, nu vor exista deloc abateri de tip digresiv de la subiectul discursului, fiind, totodată, omise elementele repetitive inutile sau divagaţiile, ci vor fi utilizate compenentele lingvisticstructurale esențiale ale construcției textuale, fiind încurajată cu precădere formularea clară a unor enunțurilor concise și cu interpretare unică. Împartășim opinia științifică formulată de C. Călărașu în lucrarea Globalizare lingvistică și anglicizare cu privire la sintaxa frazei impusă de un astfel de demers, pledând pentru frecvenţa ridicată a structurilor sintactice de tip temporal, condiţional, cauzal, consecutiv și, respectiv final - structuri ce nu pot fi omise din actele de comunicare, fară consecințe negative în plan locuționar. De asemenea, în procesul de standardizare a limbii engleze se va opta pentru o linie simplificată a discursului (fiind preferate structurile verbale cu rol de contragere a propozițiilor în părți de vorbire asemănătoare la nivel morfo-semantic cu amprenta lingvistică a construcțiilor nominale) și un bagaj lexematic specializat tipului de discurs urmărit reunind principalele elemente ale limbii standard.

Nu trebuie să se facă nicio confunzie între actul lingvistic de simplificare volițională a structurilor textuale sau locuționare (structuri concepute și transmise succint și la obiect în limba engleză de către participanții la discursul intercultural în scopul facilitării comunicării de tip non-nativ) cu ceea ce lingvistica britanică denumește interlanguage, după cum am explicat în lucrări de specialitate dedicate acestui concept distinct. În cele de mai jos, voi expune o traducere proprie din limba engleză a conceptului lingvistic de interlanguage, descris de J.C. Richards, J. Platt și H. Platt în lucrarea Dictionary of Language Teaching and Applied Linguistics, însoțită de textul în original: Interlimbă – tipul de limbaj produs de cei care sunt în plin proces de asimilare a unei limbi auxiliare (a doua limbă) sau a unei limbi străine. În învățarea limbii, greșelile sunt generate de o serie de procese. Acestea includ: a.împrumutul de tipare din limba maternă; b.extinderea tiparelor din limba țintă, ex: prin analogie; c.exprimarea sensurilor prin utilizarea cuvintelor sau a gramaticii deja cunoscute. Întrucât actul de limbaj produs prin utilizarea acestor procese de către persoana care învață limba diferă atât de slimba sa nativă cât și de limba țintă, acesta poartă uneori numele de interlimbă; alteori acest act este pus în seama sistemului de aproximare lingvistică propriu persoanei care asimilează limba. (traducere proprie) Interlanguage – the type of language produced by second- and foreign-language learners who are in the process of learning a language. In language learning, learners’ errors are caused by several different processes. These include: a.borrowing patterns from the mother tongue; b.extending patterns from the target language, e.g. by analogy; c. expressing meaningusing the words and grammarwhich are already known. Since the language which the learner produces using these processes differs from both the mother tongue and the target language, it is sometimes called an interlanguage, or is said to result from the learner’s interlanguage system or approximative system.

Erorile pe care îndrăznim să le numim interlingvale (pentru a nu se crea confuzii cu aspectele de ordin interlingvistic (lexem prin care facem trimitere la contactele dintre limbi) nu încetează sa apară în contexul în care apar elemente de transfer sintactic și morfo-semantic între limbile sursă și țintă și fac parte din riscurile lingvistice asumate atât de cei care doresc sa învețe principala limbă internațională cât și de vorbitorii nativi de limbă engleză care au oferit propriei limbi un caracter de universalitate, expunând-o în mod mod sigur la contacte interlingvistice și interculturale.

Experții lingviști au putut constata evoluția unor varietăţi noi dialectale ale limbii engleze, în special cea vorbită în fostele colonii britanice. Întrucât numărul vorbitorilor implicați în acest caz este extrem de considerabil, se înregistrează tendinţa firească de a concepe noi structuri lingvistice de comunicare locale în limba engleză, care vor fi în mod invariabil adoptate mai devreme sau mai târziu nu doar în plan local ci și în engleza standard, crescând considerabil numărul intrărilor lexicografice din sursele de limbă engleză consacrate. La aceasta se adaugă tendința tot mai pronunțată de asimilare a elementelor cultural-lingvistice 45 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

din spațiul contemporan american, fapt care generează, deopotrivă, reacții în lanț în ceea ce privește fenomenul de mondializare.

Globalizarea implică, așadar, situații concrete de risc atât pentru limba engleză ca sistem lingvistic internațional cât și pentru limbile cu care aceasta intră în contact, situații care trebuie, însă, fară nicio îndoială asumate, întrucât beneficiile internaționalizării în plan social, lingvistic și cultural depășesc cu mult riscurile.

Limba engleză contemporană – motor al promovării tehnologiei

Conceptul de tehnologie – între denotație și conotație. Abordare terminologică Oxford Advanced Learner’s Dictionary of Current English - sursă lexicografică de referință a limbii engleze definește termenul de tehnologie ca fiind studiul științific și utilizarea științelor aplicate (ex. ingineria); aplicarea acestuia în realizarea obiectivelor practice din industrie. (traducere personală) Spre deosebire de sursa citată anterior, Longman Exams Dictionary - reper lexicografic esențial pentru cei care doresc să obțină nivelul C2 a CECRL (Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi), ținând cont de abilitățile și deschiderea tehnică a grupului țintă căruia i se adresează, dar și de caracterul strict pragmatic al acestui material (de altfel extrem de vast) deplasează extrem de mult accentul (aproape în exclusivitate) pe elementele de noutate științifică, cu precadere cele referitoare la TIC: Tehnologie - noi mecanisme, echipamente și modalități de efectuare a unor acțiuni ce sunt bazate pe cunoștințe moderne despre știință și computere (traducere personală) Ca o primă coordonată diacronică, potrivit unui foarte consacrat reper lexicografic alcătuit cu minițiozitate de celebrul George Crabb și publicat în 1823, și anume UNIVERSAL TECHNOLOGICAL DICTIONARY, or Familiar Explanation of the Terms Used in All Arts and Sciences, Containing Definitions Drawn From the Original Writers (DICȚIONAR UNIVERSAL TEHNOLOGIC sau explicație familiară a terminologiei utilizate în toate artele și științele, conținând definiții extrase din operele originale ale scriitorilor) conceptul de tehnologie cunoaște din punct de vedere denotativ semnificația unei descrieri a artelor, în special a celor de conținut mecanic (description of arts, especially those which are mechanical) Între timp, sfera de referință și analiză a noțiunii de tehnologie – factor cheie al evoluției societății contemporane – a fost și este în mod sistematic extinsă în deplină corelare cu multiplele mutații prezente în lumea științei. În această ordine de idei, raportându-ne la conținutul lexicografic al celui mai mare produs tehnologic de tip catalog cu conținut deschis și, respectiv, cel mai mare repertoriu de informații disponibil pe Internet, și anume Wikipedia- proiect enciclopedic administrat de Wikimedia și parte integrantă din fenomenul Web 2.0., (deși neutilizat în mod obișnuit ca reper științific acreditat, ci doar ca simplu suport informațional verificat) putem desprinde cu ușurință cel mai accesibil conținut morfo-semantic al lexemului tehnologie, ale carui expresii cu suport denotativ și conotativ sunt expuse atât în funcție de coordonata sincronică și cât în funcție de cea diacronică.

Parafrazând această sursă și, dar mai cu seamă, aducând o serie de elemente de completare în acest sens, putem face trimitere la corpul lexematic al conceptului de tehnologie, compus din termenii de origine greacă τέχνη (artă, meserie) și λογία (cuvânt), ce denotă ansamblul sau totalitatea instrumentelor, uneltelor, echipamentelor și proceselor și implicit a acelor elemente de reper și suport metodic, procedural sau operațional utilizate fie în derularea diverselor activități întreprinse (cum ar fi, în primul rând cele de producere a bunurilor și serviciilor) fie în îndeplinirea sarcinilor obiectivelor ce derivă din acest proces (cum ar fi investigația științifică). Tehnologia trimite, așadar, la cunoștințele privind o serie de tehnici și procese științifice a caror expresie în plan material (aparatură și instrumente, computere, echipamente industriale etc) poate fi operată cu rezultate semnificative, fară a fi necesară cunoașterea în detaliu a componenței și corelărilor exacte din structura acestora.

O abordare oarecum mai „tehnică” a acestui concept se referă la: Aplicarea intenționată a informațiilor în proiectarea, producția, și utilizarea de bunuri și servicii, precum și în organizarea de activități umane. Tehnologia este în general împărțit în cinci categorii: 1. Tehnologie corporală: planuri, modele, manuale de operare, prototipuri.

2. Tehnologie necorporală: consultanță, rezolvare a problemelor, metode de instruire.

3. Tehnologie înaltă: automatizată în întregime sau aproape în întregime și, bineînțeles, de ultimă oră.

4. Tehnologie intermediară sau de nivel mediu: semi-automatizată (sau parțial inteligentă), care combină idei de ultimă oră cu posibilități materiale scăzute (materiale și input ușor disponiblie, materii prime mai ieftine).

5. Tehnologie de bază sau redusă: opusul tehnologiei înalte, aceasta implică doar utilizarea suportului tehnic material tradițional sau rudimentar (cu grad redus de tehnologizare) Competențele necesare dobândirii abilităților lingvistice din sfera comunicării, percepute prin prisma adaptării la evoluția societății contemporane 46 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Suntem în deplin acord cu D. Crystal în ceea ce privește necesitatea teoretizării internaționalizării în plan lingvistic, factorul determinant al delimitării elementului lingvistic fiind nefiind generat arbitrar, ci avându-și originea în principiile social și istoric și, implicit, în corolarul lor și anume planul politic. Totodată, avem ferma convingere că dorința de produce acte locuționare nu are doar un sport extrinsec, ci și unul intrinsec, iar intenția explicită de a comunica și de a transmite celorlalți propriile idei transpare din toate acțiunile noastre. În același ton cu C. Leah, putem afirma că avem și cultivăm această dorință înnăscută de a comunica și de face schimb de idei și experiențe și, întrucât nu putem în mod efectiv asimila toate sistemele lingvistice existente pe Glob, rolul de limbă globală sau principala limbă străină va trebui sa revină, cu siguranță celei mai vorbite limbi internaționale și anume limba engleză – o limba franca a epocii contemporane, vorbită și predată în toate formele de învățământ de pe întreg mapamondul fie ca limbă nativă, fie ca a doua limbă oficială sau fie ca principala limbă internațională. O altă abordare extrem de populară a problematicii răspândirii limbii engleze ca limbă nativă (sau prima limbă oficială), a doua limbă oficială sau limbă străină se leagă de așa-zisa teorie a „cercurilor”: cel interior, cel exterior și cel în expansiune. Majoritatea covârșitoare a vorbitorilor non-nativi de limbă engleză nu sunt în pericol de a-și pierde identitatea lingvistică întrucât limba lor maternă nu este înlocuită de limba engleză, nici chiar atunci când aceasta devine limbă oficială – caz în care lingua franca devine, în realitate a doua și nu prima limbă oficială. Caracterul universal al actelor de comunicare, al evoluției din sfera tehnologică și cea a transporturilor a avut un impact considerabil asupra tuturor sistemelor lingvistice, procesul de globalizare venind practic să adâncească acest impact. Pe de o parte, limba engleză, în calitatea sa socio-politică și cultural-istorică de sistem lingvistic internațional, își pune în mod evident amprenta asupra tuturor celorlalte limbi cu care intră în contact, iar pe de altă parte, progresul civilizației tehnologice globale își exercită constant influența asupra structurilor limbii engleze, aceasta intrând implicit în patrimoniul lingvistic universal și fiind, in consecință supusă unor reguli inter-culturale universale în egală masură în care se subscrie unor reguli culturale locale. După criteriul coordonatei interculturale, limba engleză contemporană urmărește, practic, două principii: principiul internaționalizării și cel al diversificării, internaționalizarea nefiind altceva decât motorul care stă la baza diversificării. Întreg parcursul practic al unui program WTCD (World Trainer Communication & Dictionary– program privind Sistemele profesionale de predare a limbii engleze, ce vizează contextul de abordare didactică a limbii engleze în învățământul universitar, organizat de Consulatul General al Ungariei, creat de Word Trainer Communication & Dictionary LLC New York și avizat de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului) la care am participat în anul 2009, mi-a confirmat încă o dată faptul că predarea limbii engleze contemporane, atât cu caracter general cât și specializat, reprezintă un act complex de maximă importanță în cuprinsul programelor de studiu și al planurilor de învățământ ale universităților europene de prestigiu și, ca urmare, trebuie reconsiderată și recalculată după cele mai noi principii și evoluții tehnice, pentru a putea profita din plin de caracterul evolutiv al societății globale contemporane. În opinia experților WTCD, metodele clasice de predare-învățare a limbii engleze, lipsite aproape complet de prezența stimulilor multisenzoriali (des întâlniți în structurile didactice actuale ce utilizaează componentele TIC), nu mai pot fi suficient de atractive pentru studenții deja familiarizați încă din învățământul preuniversitar cu mediul tehnologic educațional dinamic și interactiv.

Concluzii

Există, fara nicio îndoială, o interdependență pronunțată între utilizarea limbii engleze ca limbă internațională și asimilarea tot mai frecventă a elementului tehnologic. Este un lucru de la sine înțeles faptul că vorbitorii non-nativi de limbă engleză din întreaga lume (dar și cei nativi) trebuie să își consolideze în mod sistematic cunoștințele de limbă engleză pentru a avea acces la valorile globale ale educației și pentru ași actualiza permanent bagajul tehnic necesar desfășurării activităților curente caracteristice diverselor medii profesionale.

Legătura dintre aportul tehnologic și procesul de învățare a limbii engleze reprezintă un reper important în agenda educațională a celor mai renumiți didacticieni și cercetători care analizează mediul lingvistic contemporan, întrucât predarea limbii engleze atât cu caracater general cât și pentru scopuri specifice (ESP / English for Specific Purposes – limbaje specializate) se prezintă ca fiind un set de activități conforme cu realitățile tehnice curente. Într-o mărturisire directă, foarte cunoscuta Carol Chapelle, profesor TESL (Teaching English as a Second Language/ Predarea limbii engleze ca a doua limbă – Lingvistică aplicată) în cadrul Iowa State University, fost președinte al Asociației Americane pentru Lingvistică Aplicată (2006-2007) și, totodată, co-editor al seriei Cambridge Applied Linguistics afirmă următoarele: „Problemele legate de abilitățile necesare utilizării limbii engleze pe Internet sunt o concretizare curentă a preocupărilor pe care le-am avut cu mulți ani în urmă în privința competențelor lingvistice necesare studenților mei care participau în laboratorul de comunicare. Instructorii în probleme de limbă își planifică activitățile de instruire cu scopul de a dezvolta abilitățile lingvistice comunicaționale ale cursanților, dar 47 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

semnificăția exactă a acestui construct conceptual depinde de circumstanțele în care aceștia vor asimila limba engleză în viitor.” (traducere personală) În opinia cercetătoarei, un exemplu relevant în abordarea acestui principiu se referă la particularitățile orelor de curs dedicate studiului limbii engleze pentru scopuri specifice - ESP (English for Specific Purposes Classes) care sunt structurate pe marginea dezvoltării anumitor segmente și registre de limbaj specializat ce vor servi unor domenii de activitate din cele mai diverse (medicină, inginerie, economie, sociologie etc) chiar dacă disciplina respectivă apare uneori inclusă în programa universitară doar ca limba engleză, fară niciun conținut specific expres menționat, adică sub clasificarea de general. Și, mai mult decât atât, necesitatea însușirii temeinice a cunoștințelor de limbă engleză reprezintă o prioritate de vârf a celor care doresc să asimileze în parametri optimi de eficiență un bagaj cât mai amplu de informații cu aplicabilitate în plan tehnic. Prin urmare, „valul” tot mai mare de date tehnice cu care ne confruntăm zilnic și a căror expresie lexicală revine din ce mai mult în structura vocabularului fundamental părăsind zona de limbaje specializate aduce cu sine un spectru foarte larg de lexeme și structuri morfosemantice de limbă engleză extrase din zona lingvistică de aplicații tehnice și cu amprentă extrem de diversă – de la cuvinte de uz curent în mediul familial sau profesional și pâna la structuri terminologice ce țin de înalta tehnologie, despre care, grație progresului tehnic și extrapolând realitățile din plan diacronic, putem afirma că vor fi capacitate mai devreme sau mai târziu în secvențele lexicale fundamentale ale limbii române.

Pentru a surprinde ritmul real al asimilării în plan lingvistic a input-ului tehnologic, trebuie să înțelegem reciprocitatea relației dintre factorul tehnologic, pe do o parte, și expresia concretă a internaționalizării în plan lingvistic, pe de altă parte: existența și evoluția tehnologiei consolidează poziția limbii engleze la scară internațională, iar perfecționarea permanentă a cunoștințelor de limbă engleză condiționează în plan pozitiv accesul ridicat în lumea tehnologiei. În încheiere, trebuie sa recunoaștem trendul valoric ascendent și concret al aportului tehnologic în procesul de predare a limbii engleze - atât cu semantică fundamentală cât și cu limbaj specializat și, implicit, valoarea limbii engleze în promovarea tehnologiei – ca factor de progres în societatea contemporană, într-un raport de avantaj reciproc ce vine în sprijinul reconsiderării în plan pozitiv a premiselor globalizării.

Bibliografie

1. Bătrân, Mariana (2010). Globalizarea lingvistică, Revista de administrație publică și politici sociale- AnI, Nr 3/ Iunie 2010, pp 74-78 2. Buzatu, M. (2007). Teoria contactelor dintre limbi; cu privire specială asupra contactelor între română și engleză, Interculturalia, Philologica Jassyensia, Asociația Culturală „A. Philippide” An III, Nr. 2, Ed. Alfa, Iași, p. 155; 3. Călăraşu, Cristina (2003). Globalizare lingvistică şi anglicizare, în Aspecte ale dinamicii limbii române actuale, „Actele Colocviului Catedrei de Limba Română, 27-28 noiembrie 2002”, București, Universitatea din Bucureşti pp. 323-327; 4. Chapelle, Carol A. (2003). English Language Learning and Technology, John Benjamins Publishing Co., Amsterdam, p.

16; 5. Coșeriu, E.(1995). Introducere în lingvistică, Ed. Echinox, Cluj, p.58; 6. Crabb, George (1823). Universal Technological Dictionary, or Familiar Explanation of the Terms Used in All Arts and Sciences, Containing Definitions Drawn From the Original Writers, Baldwin, Cradock and Joy (publishers), London ; 7. Crystal, David (2003) . English as a Global Language, Cambridge University Press, Second Edition, passim 5- 40, p.61; 8. Curteanu, Valentin; Postolache, Florin; Filip, Alin; Marinescu, Liviu-Mihail; Marinescu Emanuel-Stefan (2010). The Transition from Traditional Education to E-Learning, Proceedings of the 6th International Seminar on Quality Management in Higher Education, Vol. 2/ 2010, ISBN: 978-973-662-566-4, ISI WEB of Knowledge, ISI Proceedings Database; 9. Leah, Claudia (2009). National Linguistic Identity in the Integration/Globalization Context, The Proceedings of the EUROPEAN INTEGRATION-BETWEEN TRADITION AND MODERNITY Congress, "Petru Maior University Publishing House ", Volume Number 3, (passim 1130-1135); 10. Levitt, Theodore - The Globalization of Markets (1983)- Harvard Business Review, May-June, passim. 92-102; 11. Marinescu, L.M. (2006). Current Linguistic Issues: From Interlanguage to English Varieties – Analytical Approac, in volumul Conferintei Internationale The European Integration. Realities and Perspectives in sectiunea Stiinte Economice (5 – 6 mai 2006), Universitatea “Danubius” Galati, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 12. Marinescu, L.M (2004) The Interlanguage – A Highly Complex Linguistic Concept, EuroEconomica nr. 10/2004, in Sectiunea Lingvistica 13. Mihăescu, N.(1986), Dezvoltarea limbii române, Bucureşti, Ed. Albatros 14. Miśkiewicz, Janusz; Ausloos, Marcel (2010) - Has the World Economy Reached Its Globalization Limit?, Physica A: Statistical Mechanics and its Applications, volume 389, issue 4, Elsevier / North-Holland, Feb 2010, p.797; 15. Ohles, Frederik; Ohles Shirley M.; Ramsay, John (1997) - Biographical Dictionary of Modern American Educators, Greenwood Press (RAUP, Robert Bruce – p.264); 16. Popescu, Daniela (2011). Comunicarea la nivel global și limba engleză, Seria Litere și Științe Sociale, Nr.2/2011, Analele Universității Constantin Brâncuși, Târgu Jiu, pp 101-113 17. Richards, J.C; Platt, J. și Platt, H. (1992). - Dictionary of Language Teaching and Applied Linguistics, Longman, interlanguage – p.186 18. Sala, Marius (1997), Limbi în contact, Editura Enciclopedică, București 19. *** (1944) Webster’s Collegiate Dictionary, G. & C. Merriam Co., Springfield; 20. *** (1995) Oxford Advanced Learner’s Dictionary of Current English - Oxford University Press, Technology - p 1226 48 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

21. ***(1844) American Dictionary of the English Language, Merriam Webster- Publishers: J.S. & C. Adams of Amherst; 22. ***(1969) American Heritage Dictionary (AHD) Houghton Mifflin Harcourt; 23. ***(1979) Collins English Dictionary HarperCollins Publishers; 24. ***(1995) Oxford Advanced Learner’s Dictionary of Current English - 5th Edition, Oxford University Press; 25. ***(1996). Webster’s New Encyclopedic Dictionary, EDITIONS LE PRAT, Merriam-Webster Inc.; 26. ***(2008). Cambridge Advanced Learner’s Dictionary -Third edition, Cambridge University Press, globalization- p.

610; 27. ***(1978). Longman Dictionary of Contemporary English, Pearson Longman; 28. ***(2010). Longman Exams Dictionary. Pearson, Longman, Essex Technology- p 1587.

Resurse Internet 1. Business Dictionary.com Copyright©2015 WebFinance, Inc. http://www.businessdictionary.com/definition/technology.html 2. Comitetul Director pentru Educație - Studierea limbilor și Cetățenia Europeană, Diviziunea Politici Lingvistice, Consiliul Europei, Strasbourg http://isjvn.vn.edu.ro/upload/f527.pdf 3. Ștefănescu, Adriana (2001). Cultural and Linguistic English Influences in Romania(n), Verbum 2001/2, pp 267-294, Akadémiai Kiadó, Budapest http://www.verbum-analectaneolatina.hu/pdf/3-2-02.pdf 4. Wikipedia –Free Enclyclopedia http://en.wikipedia.org/wiki/Technology

* Universitatea Danubius din Galați. Cercetător post-doctorat al Institutului de Economie Mondială (IEM) al Academiei Române

49 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

INVITAŢIE

50 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

ACTIVITĂŢI ŞTIINŢIFICE ŞI EDITOR IALE Simpozionul Ştiinţific Internaţional şi Conferinţa ”C o m U n i q u e”: Carte, comunicare, cercetare

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ŞTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA” CENTRUL DE CERCETARE COMUNIC@RTS DEPARTAMENTUL DE LIMBI STRĂINE ŞI IMAGOLOGIE

Au organizat în zilele de 23 Aprilie (Ziua Universităţii Române de Știinţe şi Arte ”Gheorghe Cristea”) şi 7 mai 2015 (în preajma Zilei Europei), în sediul din Str. Matei Basarab nr.18 bis., București, orele 10.00-17.00, respectiv 10.00-15.00 Simpozionul ştiinţific Internaţional şi Conferinţa ”C o m U n i q u e”, cu tema generală Carte, comunicare, cercetare

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

Subtemele propuse pentru Simpozion au fost:

Învăţământul de nişă şi perspectivele sale în context european Aspecte ale învăţământului universitar vocaţional Cultura organizaţională în Administraţia Publică Dreptul forţei, forţa dreptului şi rolul diplomaţiei Combaterea infracţionalităţii în lumea globală Tradiţie şi experiment în spectacolul contemporan Ipostaze ale multiculturalismului în perioada actuală

În cadrul Conferinței ComUnique și-au prezentat rezultatele cercetărilor recente, corespunzătoare tematicii simpozionului – în limbile română și engleză – cadre universitare, academice, intelectuali, masteranzi, studenţi, din ţară şi străinătate.

Printre participanți, s-au numărat: Prof.univ.dr.ing. Lidia Cristea (Forța dreptului și rolul diplomației în UE), Prof.univ.dr. Ardian Kycyku (Exil și multiculturalism în Europa), Dr. Antonio Frattasio (Tipologia războiului), Acad. Kopi Kycyku (Poezia eminesciană și influența ei asupra literaturilor balcanice), Conf.univ.dr. Ion David (Terorismul – un mod de comunicare atipic), Lect.univ.dr. Luminița Tărchilă (Profesia traducătorului în contextul actual), Lect.univ.drd. Arian Leka, Universitatea de Arte din Tirana (The socialist realism literature: an adventure between realism and irrealism), Lect.univ.drd. Ramadan Beqiri, Universitatea Europeană din Tirana (Virtual schools free of charge to learn from home – opportunity for developing countries), Drd. Linda Peșchir (Spectacolul de dans și creatorii ei), Ma. Tatiana Manta Dor (Dansul în pictură și sculptură), Ma. Valentin Roșca (Tradiție și experiment în spectacolul coregrafic contemporan), Adina Mihaela Bolba (Elemente semiotice în teatrul contemporan), Rădița Avram (Aspecte ale culturii organizaționale în Administrația Publică).

Unele dintre lucrările prezentate în cadrul Simpozionului și Conferinței ComUnique sunt publicate în acest număr al Revistei “9 Mai – Ziua Europei”, iar celelalte au fost incluse în cuprinsul Revistei ComUnique Nr. 13-14 / 2015, întrunind toate cerințele științifice și de impact.

În cadrul Conferinţei ComUnique a foste prezentat şi proiectul Litteris Forum – Ediţia 2015, întâlnire culturală dedicată tinerilor pasionaţi de arte şi literatură. ***

51 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Limbă Română – Cultură și Civilizație Europeană – curs intensiv

Universitatea Română de Științe și Arte ”Gheorghe Cristea”, prin Departamentul de Limbi Străine și Imagologie, organizează cursul intensiv de Limbă Română – Cultură și Civilizație Europeană – cu predare în limbile engleză și română – destinat migranților care vor să se integreze și să-și înceapă aici o viață normală, precum și celor care intenționează să migreze.

Cursul se desfășoară la sediile U.R.S.A. ”Gheorghe Cristea” din B-dul Energeticienilor nr.9 E, bloc M1, et.1, sector 3, Bucuresti, Romania.

Scrisorile de intenție pentru înscrieri se pot trimite la: comunicarts@gmail.com Tel: 0040 0741 032 073 ***

Litteris Forum 2015 – întâlnire culturală dedicată tinerilor pasionaţi de literatură şi arte

Organizatori: UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ŞTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA” EUROPEAN ACADEMY OF PERFORMING ARTS CENTRUL DE CERCETARE COMUNIC@RTS DEPARTAMENTUL DE LIMBI STRAINE SI IMAGOLOGIE

Scopul acestui forum (de altfel, unul dintre punctele principale în programele de cercetare ale instituţiei noastre) este să contribuie la cunoaşterea, aprofundarea şi mediatizarea literaturii şi artelor româneşti în cadrul învăţământului preuniversitar românesc, precum şi să sprijine creaţia artistică a elevilor, în noile coordonate cultural-educaţionale din Europa actuală.

Forumul se desfăşoară sub deviza „Comunicare în arte şi Artă în comunicare”

Se va acorda Premiul Litteris pentru secţiunile: • Poezie • Proză • Eseu (literatură, imagologie, artele spectacolului) • Scenariu (text de teatru, cinematografie, balet) • Traduceri (din limba română într-o limbă străină şi invers) • Artele Spectacolului (spectacol realizat de participanţi – fragmente pe CD, sau Synopsis)

Premiul Litteris pentru această ediție constă în obiecte necesare studiului și creației, în diplome personalizate și în asigurarea unui loc de student la una dintre specializările Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea”. Înmânarea premiilor se desfășoară la sediul nostru din Str. Matei Basarab nr. 18 bis, sector 3, Bucuresti, la 24 octombrie 2015.

Rezultatele şi o descriere a evenimentului vor fi oglindite în revistele ComunIQue şi euArts, precum şi în alte organe de presă scrise și electronice. Textele alese vor fi publicate într-o antologie care va fi accesibilă şi online.

Sunt invitaţi să participe toţi tinerii pasionaţii de literatură şi arte, inclusiv românii sau cei de origine română care trăiesc în străinătate.

Lucrările trebuie trimise la e-mail-ul: comunicarts@gmail.com până la data de 17 octombrie 2015 cu menţiunea Pentru Litteris Forum Pentru a uşura şi eficientiza activitatea Juriului, avem rugămintea ca textele să nu depăşească 10 pagini A4, Times New Roman 12 / 1 rând. Ele trebuie să fie însoţite de datele de contact ale autorilor: Nume, Prenume, Liceu / Şcoala, Adresă poştală şi de e-mail, şi un număr de telefon.

52 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

De asemenea, fiecare participant trebuie să completeze şi o declaraţie pe propria răspundere privind originalitatea lucrărilor trimise. Litteris Forum nu are nicio pretenţie privind drepturile de autor ale participanţilor

Finaliştii pot aduce cu ei prieteni şi susţinători. La cerere, autorii pot citi sau / şi interpreta din lucrările proprii în seara de premiere.

Echipa Litteris Forum E-mail: comunicarts@gmail.com

***

Al XXV-lea Simpozion “J U R I D I C A” - Volum Aniversar

C u p r i n s: C R I M I N A L I S T I C Ă – Testul poligrafic: teorii şi aplicaţii - Prof. dr. TUDOREL BUTOI, Col.(R) VASILE LAPADUSI, Jurist RAMONA DOBREANU MAHMOOD / Aspecte teoretice şi de practică judiciara privind infracţiunea de omor calificat - Lect.dr. IANCU ŞTEFAN, Jurist CĂTĂLIN BERARI / Rolul psihologiei judiciare în infracţiunile de omor - Lect.dr. CONSTANTIN DRAGHICI, Psiholog ADELA BAILESCU / Particularități metodologice privind investigarea criminalistică a infracțiunilor de trafic de stupefiante - Lect.Dr. IOAN HURDUBAIE, Ing. MARIA GEORGETA STOIAN, Jurist ŢÎRU VALENTIN DANIEL / Identificarea criminalistică a armelor de foc şi expertizarea acestora - Jurist ION PLEŞA / D R E P T P E N A L – Aspecte cu privire la regimul juridic al contravenţiilor în România - Jurist DRAGHICI OCTAVIAN CONSTANTIN / D R E P T U L M U N C I I – Modificarea contractul individual de muncă prin suspendare - Lect.dr. MITRIC BOGDAN, Jurist BUCUR ADRIAN / D R E P T U L D E A U T O R – Aspecte ale drepturilor de autor în literatură - Prof.univ.dr. ARDIAN KYCYKU / I S T O R I A D R E P T U L U I R O M Â N E S C – Unificarea legislativă după 1 Decembrie 1918 - Prof.univ.dr.

ION T. AMUZA / Istoria culturii; documente legislative - Coregraf LORENA NEGREA / D R E P T I N T E R N A T I O N A L - Modificările teritoriului de stat admise de dreptul internaţional contemporan - Lect.univ.dr. VIOREL VELIŞCU / Aspecte generale cu privire la Politica Europeană de mediu - Prof.univ.dr.ing. LIDIA CRISTEA / Libera circulaţie a persoanelor în Uniunea Europeana - Lect.univ.dr. VIOREL VELISCU, Jurist GABRIELA BALAIANU –181 p.

Volumul este accesibil online pe www.comunicarts.blogspot.ro

25 Anniversaries

The 25th Anniversary of the Romanian University of Science and Arts ‘’Gheorghe Cristea’’ from Bucharest, Romania is like a knowledge and communication bridge between the Organizers, the University professors, the Researchers and the Students and is marked with a Symposium ‘’Juridica’’.

We don’t forget that the research and the innovation is a contribute to the general prosperity of the society.

The main objective of the policy in the field of research and technological development is to enshrine the European Union as a knowledge-based economy in the world-leading. In this sense, fleshing out a joint Space research should enable, in perspective, optimizing cooperation at every level, better co-ordination between European and national policies, structural capacity expansion and greater networking of research teams; It should also stimulate the mobility of individuals and ideas. Current major changes, be they environmental, demographic or otherwise, represent challenges and require a global response. Europe has a key role in this regard, to ensure that international cooperation, like science, to form an area without frontiers. Therefore, research is a separate theme in foreign policy and the enlargement of the European Union. Research and innovation contribute directly to our level of prosperity and the well-being of individuals and society in general. The Treaty of Lisbon strengthens European Union (EU) action in this field of research with the aim of creating a European Research Area. With a budget of nearly EUR 80 billion, ‘Horizon 2020’ is the EU's research and innovation programmed for the period 2014-2020. It is designed to implement the Innovation Union, Europe's strategy for innovation and one of the Europe 2020 flagship initiatives. Horizon 2020 aims to establish the EU as a leading knowledge-based economy, producing world-class science and innovation to ensure Europe's global competitiveness. Environmental quality is considered central to health and wellbeing and has a lot of changes in legislation. Since the 1970s, the European Union (EU) and its member countries have introduced laws to ensure the careful use of natural resources, to minimize adverse environmental impacts of production and consumption, and to protect biodiversity and natural habitats.

Based on Title XX of the Treaty on the Functioning of the European Union, EU environment law covers aspects as wide-ranging as waste management, air and water quality, greenhouse gases and toxic chemicals.

The EU integrates environmental concerns in its other policies, e.g. transport and energy, and is a major global force in pushing for tighter environmental standards and for effective action against climate change.

53 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

This year the tradition with the Symposium ‘’JURIDICA‘ ’is given with participation of the prestigious professors from universities, students and master-degree students. The papers are in national law legislation with different study cases and in harmonization with the European law legislation.

The Romanian University of Science and Arts ‘’Gheorghe Cristea’’ from Bucharest, Romania wish great success to all the participants at ’’JURIDICA’’ 2015 Conference.

President PROF.UNIV.DR.ING.LIDIA CRISTEA

***

Revista ComUnique Nr. 10-11-12, An 9 / 2013-15

C u p r i n s: mAxioma – EVAGRIE PONTICUL: Forma simplă a aurului / Inter pares – Dr. ARDIAN KYCYKU: Mai multe morţi – o singură profesie / Education & Research: U.R.S.A. „Gheorghe Cristea” – noi proiecte / SIMPOZIONUL INTERNAŢIONAL ”C o m u n i q u e”: Carte, comunicare, cercetare / Litteris Forum 2015 / Concursul de Eseu Interdisciplinar / Comunicare & PR – Prof.univ.dr.ing. LIDIA CRISTEA: The triad communication-negotiation-mediation / Invitatul ComUnique – ANDREI ŞERBAN dixit… / Ipostaze ale Europei – Acad. RĂZVAN THEODORESCU – Acad. KOPI KYÇYKU: Uniunea constantă, la nivel doctrinar, al lui regnum cu sacerdotium / Imagologie – Dr. LUMINIŢA TĂRCHILĂ: Fragmentarium-ul - nucleul cel mai adânc al operei eminesciene / Drd. SILVANA LEKA: The memory of the community… / Inter/national – Dr. ANTONIO FRATTASIO: Tipologia războaielor / Poesis – EUGENIA ŢARĂLUNGĂ – biu (poeme şi texte-bloc)/ LOREDANA BOROŞ: Vârful ceasului / Îndreptar – Dr. DAN VĂTĂMAN: Consideraţii evolutive privind personalitatea juridică a Uniunii Europene / Metafore – Dr. Adrian CURCAN: Corespondenţe între curente artistice din artele plastice şi muzică / Drd. ALICE TEODORESCU: From the “moving image” of Futurism to the visual art of today / Pierdut in interior – de CORINA LINTE / Interpersonal – Aspecte psihologice ale comunicării interpersonale – de ALEXANDRU GABRIEL CHIRIAC / Litera – HIQMET MEÇAJ: Spre Nicăieri / Presa în ochii presei - Dr. ION DAVID: Mass-media şi terorismul contemporan / Pun(c)te de reper - Acad.

KOPI KYÇYKU: Nicolae Titulescu şi Albania / Semne – Cazul Oedip Rege – de ADINA MIHAELA BOLBA / Memoriae – Drd. LINDA PEŞCHIR: Lizica Codreanu, performer român în atmosfera pariziană de la început de secol / Re-legere – Sf. NICOLAE VELIMIROVICI: Rugăciune pentru vrăjmaşi / Administraţie Publică - Metode şi principii utilizate în Ştiinţa Administraţiei – de ALEXANDRU GABRIEL CHIRIAC / Artele Spectacolului – DARIO FO: ”... să scăpăm oraşele noastre” / Dr. VIVIA SĂNDULESCU: La Fille mal gardée, mai mult decat „a very English ballet” / Drd. LINDA PEŞCHIR: Stanislavski şi şcoala rusă / ”Spărgătorul de nuci” – de IRINA CRISTIAN / ”Umbra” – un spectacol – de TATIANA MANTA DOR / Comedia lui Plaut – de ALINA ROXANA LEONTE (IRIMIA) / (C)arte – Revista Română de Studii de Intelligence – model de ştiinţă şi profesionalism / Drd. GEORGE MOTROC: 5 recomandări literare ale anului 2014 / In-formation – Drd. RAMADAN BEQIRI: Learning process în the education system în Kosova / Bonus - OFERTA EDUCAŢIONALĂ 2015-2016 / TABLE OF CONTENTS / Open Letter – 149 p.

Revista este accesibilă online pe www.comunique.ro ***

Prezența în lumea virtuală

În condiţiile actuale, imaginea unei instituţii nu se poate promova doar prin materiale scrise. Presa electronică s-a dezvoltat enorm şi deja impune anumite standarde nu numai în publicitate şi marketing, ci şi în funcţionalitatea instantanee a unei instituţii de învăţământ. Odată cu refacerea şi punerea în totală funcţionalitate a portalului U.R.S.A. «Gheorghe Cristea», www.ugc.ro, am realizat şi am perfecţionat câteva bloguri care au structura site-urilor, dar o accesibilitate, un impact şi o viteză comunicativă mai mare.

Acestea sunt accesibile la nivel global şi sunt actualizate săptămânal şi/sau în funcţie de evenimentele importante ale universităţii noastre. Blogurile sunt afiliate portalului U.R.S.A. „Gheorghe Cristea” şi colaborează cu site-urile celorlalte reviste şi centre de cercetare ale universităţii, precum şi cu ale partenerilor noştri.

Blogurile noastre sunt: Facultatea de Arte şi Ştiinţe www.ursarte.blogspot.ro Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative www.ursa-dreptul.blogspot.ro Centrul de Cercetare Comunic@rt www.comunicarts.blogspot.ro

54 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Departamentul de Limbi Străine şi Imagologie www.depils.blogspot.ro Revista ComuIQue www.comunique.ro Revistele U.R.S.A. «Gheorghe Cristea», Biblioteca şi Revistele Online www.universitares.blogspot.ro

În acelaşi timp, Universitatea noastră a deschis două adrese oficiale în reţeaua globală de socializare Facebook şi un canal în reţeaua Youtube, în care pot fi vizualizate câteva prezentări video, precum şi fragmente din creaţia studenţilor şi masteranzilor noştri. În reţeaua Facebook, Universitatea noastră şi Centrul Comunic@rt au pagini active prin care nu doar promovăm imaginea universităţii, îmbogăţind în timp o comunitate virtuală de prieteni, simpatizanţi şi potenţiali studenţi şi/sau masteranzi, dar şi menţinem şi întărim relaţiile cu absolvenţii şi licenţiaţii noştri, în cadrul Programului Alumni, pe care îl vom definitiva în curând.

De menţionat că, în numai o lună de la lansarea blogurilor, numărul vizitatorilor unici s-a triplat, interesul faţă de activitatea noastră extinzându-se şi în ţări precum SUA, Rusia, Albania, Germania, Austria, Italia, Franţa, Brazilia, Spania, Grecia, Elveţia, Macedonia, Serbia etc. Iar câteva dintre blog-uri (Comunique, Departamentul de Limbi Străine şi Imagologie şi cele două facultăţi) au avut un număr impresionant de vizitatori, uneori competitiv la nivel naţional cu site-uri şi organe de presă cotidiene. În portalul www.ugc.ro se pot realiza înscrieri online şi există toată documentaţia necesară, precum şi oferta educaţională pentru anul universitar 2015-2016.

Câteva puncte ale viziunii universităţii noastre se regăsesc şi pe: http://ugc.ro/cuvantul-rectorului.php

55 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

Table of Content

MA. TATIANA MANTA DOR: Dance in photography

TRADITIONS & TRACES SIMONA LAZAR, VALENTIN ȚIGĂU: Romania’s Brandenburg Gate

EUROPA - BETWEEN INTEGRATION AND HUMAN RIGHTS Migration and Integration in Europe today TEMATICA PROF.UNIV.DR.ING. LIDIA CRISTEA, LECT.UNIV.DRD. ENONA CRISTEA: European Union and migration HISTORY & CULTURE DR. LUMINIȚA TĂRCHILĂ: The poet and his world DRD. LINDA PEȘCHIR: Dance performance and its creators MEMORIES FROM THE REALEUROPE ACAD. RĂZVAN THEODORESCU - ACAD. KOPI KYÇYKU: About European awareness GUESTS IN THE MIOROTIC SPACE MITRUSH KUTELI: Spring in Transylvania

VERBA VOLANT PROF.UNIV.DR. ARDIAN KYÇYKU: The metaphor and poetic in the "sport" society THE WORLD AS A PERFORMANC AND VICE VERSA DR. VIVIA SĂNDULESCU: "Imagine all the people" - a choreographic performance by Gigi Căciuleanu MA. VALENTIN ROȘCA: Tradition and experiment in contemporary performance

DIALOGUES "As an interface between Romania and European policymakers, CLDR will accelerate the transformation of local communities through innovation Danube" - Interview with CEO of the Association CLDR, Mr. Sever Avram

PERSPECTIVES DR. LIVIU-MIHAIL MARINESCU: Contemporary English language and the evolution of its use in the past decade I N V I T A T I O N: Educational offer 2015-16 Scientific ans editorial activities • International Scientific Symposium and Conference "C om U nique”: Book, Communication, Research • Romanian language - European culture and civilization – intensive course • Litteris Forum 2015 – a cultural metting dedicated to youg people passionate about literature and arts • The XXV Symposium "JURIDICA" • 25 Anniversaries • ComUnique Review Nr. 10-11-12, Year 9 / 2013-15 • The presence in the virtual world

Revista 9 MAI – ZIUA EUROPEI

Adresa: B-dul Energeticienilor nr.9 E, bloc M1, et.1, camera 19, sector 3, Bucuresti ISSN: 2066-1851 Copyright: Editura ERA Apare sub egida CENTRULUI DE CERCETARE COMUNIC@RT şi a DEPARTAMENTULUI DE LIMBI STRAINE & IMAGOLOGIE ale U.R.S.A. “GHEORGHE CRISTEA”. În parteneriat cu EUROLINK – House of Europe și REVISTA HAEMUS e-mail: eu@ugc.ro www.universitares.blogspot.com

56 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5

UNIVERSITATEA ROMÂNĂ DE ȘTIINŢE ŞI ARTE ”GHEORGHE CRISTEA”

57 | R e v i s t a 9 M a i – Z i u a E u r o p e i N r . 5 / V / 2 0 1 5