CUVINTE DE FIER NR. 19 / IULIE 2012
PUBLICAţIE INTERNĂ control risc
ÎNAPOI LA ȘCOALĂ
>> pag. 3
5 POVEȘTI CREDIBILE DESPRE EDUCAȚIA DIN ROMÂNIA
Paza bună trece primejdia rea
TÂRgOVIȘTE
>> pag. 5
Reparație capitală finalizată cu succes la OE 2
EDitoriAl Eu chiar cred că ceea ce ni se întâmplă vine și din problemele mari pe care le tot descoperim în educație. Nu vreau deloc să spun prin asta că suntem un popor de oameni șterși, fără minte sau plecați cu sorcova. De fapt, în contextul pe care îl propun aici, educația nici nu are legătură cu inteligența, ci cu un sistem gândit pentru a se potrivi cu modul de a fi, cu așteptările și nevoile noastre de români. Educația nu poate fi identică în întreaga lume, pentru că oamenii, adică cei cărora li se adresează, sunt diferiți, iar nevoile lor depind, pentru fiecare caz în parte, de numeroși factori strict locali. Vă spun câteva povești adevărate, care ne vor ajuta, poate, să înțelegem că ceea ce se întâmplă este greșit. Că ar trebui să gândim și să punem la lucru un sistem educativ în care lucrurile să nu se schimbe odată cu fiecare ministru. 1. Noi nu avem grădinițe. Știu mulți părinți, chiar eu sunt unul dintre ei, nevoiți să plătească bani mulți pentru a mai prinde un loc la grădinițele particulare. Nu avem locuri suficiente pentru că nu mai interesează pe nimeni că cei șapte ani de acasă se formează, de fapt, la grădiniță. Ca părinți, să o recunoaștem, am devenit mai lipsiți de atenție și de răbdare. Venim acasă obosiți, stresați, ne îmbrățișăm copilul și îl lăsăm (sau îl însoțim), de cele mai multe ori, în fața televizorului, crezând că îi facem o bucurie. Sperăm, nu-i așa, că va învața singur ceea ce are nevoie. Și totuși, nu e nimic mai fals decât asta. Sunt studii care arată că un asemenea comportament va avea efecte foarte negative în timp, printre care și instalarea unui grad ridicat de alienare a copilului. Nu vă mirați, deci, dacă nu se simte comod în preajma altor pesoane. 2. La școala generală, acum 30 de ani, am învățat, printre altele, că notele sunt foarte relative. Că 10 poate lua cel care a răspuns totul corect, dar și cel care a greșit, dar are părinți influenți. Aveam o colegă, pe vremea aceea, a cărei mamă lucra la Casa de comenzi. Alimenta învățătoarea cu toate bunătățile care nouă ne erau interzise. Astăzi, unii părinți pun bani grei pentru plata taxelor - dacă vorbim de școlile private, sau pentru finanțări, dacă vorbim de cele de stat. La primul examen mai serios − admiterea la liceu, bacalaureatul, admiterea la facultate − lipsa de cunoștințe serioase iese la iveală, iar notele produc șocuri. Părinții sunt disperați și nu înțeleg cum de e posibil. 3. La liceu am prins ultimul an cu examen la treapta a doua. Abia mă dezmeticisem din probele de admitere și
din primele teze cu adevărat competitive, că trebuia deja să învăț ca să rămân la cea mai bună clasă din oraș. Când am aflat anunțul de la Minister, cum că eram ultima generație cu acest examen, mi s-au înmuiat genunchii. Cum pot fi atât de ghinionist? Dar, mai ales, cum de Ministerul schimba lucrurile de pe o zi pe alta? Am renunțat însă repede la întrebări și am pus burta pe carte. Nu aflasem, încă, faptul că viața nu e neapărat un joc corect, dar știam sigur că părinții nu prea aveau cu ce plăti pregătirile. De fapt, replica lor era seacă , dar adevărată. „Ai manuale? Trebuie doar să înveți ce scrie acolo, nu altceva“. 4. Facultatea am facut-o alergând de la servici la cursuri și înapoi. Am avut norocul ca unii profesori deveniseră deja mai „înțelegători“. Se făceau că ne predau, cum și noi ne cam făceam că învățăm. În plus, la facultate poți îngrășa porcul în ajun. Cu câteva zile înainte de examen răsfoiam niște notițe și speram că e suficient. Uneori chiar era. 5. Când am predat primul curs la Universitate mi s-a părut, pentru un moment, că sunt mai timorat decât masteranzii pe care îi aveam în față. Ca să destind repede atmosfera i-am invitat să pună ei primele întrebări și aproape în cor, ca și cum exersaseră asta de mult, au întrebat? „În ce va consta examinarea noastră?“. Nu îi interesa cine sunt, ce vom încerca să învățăm împeună, cum vor decurge cursurile... Aveau de aflat doar ce trebuie să facă pentru a obține o notă. Înțelegeți cum funcționăm noi? Ne interesează doar obținerea, cât mai comodă, a unui rezultat. O notă, în cazul celor care învață, dar nu și acumularea unor cunoștințe solide, care să te ajute, apoi, în profesie. O diplomă de absolvire, apoi, pentru ca să poți cere un serviciu pe măsură, plătit ca pentru studii superioare, și din care să nu ne înlăture nimeni, până la adânci bătrâneți. O diplomă de master, sau de doctorat, obținută de cele mai multe ori (și vă rog să mă credeți că știu ce spun) fără muncă prea multă, fără efort personal, fără zile și nopți de studiu, de căutări, de îndoieli și de restricții la distracție și la timp liber. Pe hârtie suntem cu toții destul de bine pregătiți. Avem documente adunate la dosar care să ateste acest lucru și nu mai contează cum le-am obținut. Este un mod comod de a ne fura căciula. Deși mie mi se pare că deja nici căciulă nu mai avem. Dragoș tudor, redactor șef
intErViU
>> pag. 6
Am ajuns să cunosc și să iubesc această meserie
Mi-A PlăcUt în AcEst nUMăr „Cuvinte de fier“ este un ziar liniștitor. În fiecare zi mă confrunt la serviciu cu tot felul de probleme, solicitări pe care trebuie să le rezolv în termenii stabiliți. De dimineața auzi de la televizor doar știri despre crime și crize, atât economice, cât și politice. Și doar o dată pe lună, când primesc revista, mă calmez și mă bucur pentru noi, pentru succesele obtinute de colegii de la întreprindere și de la uzinele Mechel. Îmi place că, pe lângă descrierea rezultatelor, este abordată și viața colegilor, istoria lor în muncă, poveștile de dragoste, hobby-uri, familia. Acest număr a fost unul mai special pentru mine, căci a atins problema maidanezilor. Iubesc animalele, mai ales câinii (am acasă 2 maidanezi, i-am luat de pe stradă când erau mici). E o problemă a societății noastre, care trebuie să fie rezolvată omenește. E o coincidență incredibilă că în această ediție este descrisă activitatea Direcției Control Risc și problema câinilor fără stăpân. Guţan Vladimir, șef Serviciu Control Intern, Ductil Steel Buzău