Cdf nr 4web

Page 1

CUVINTE DE FIER PUBLICAŢIE INTERNă NR. 4 (29) / DECEMBRIE 2013

l a mulți ani!

2014 DE 40 DE ANI PE PIAŢA OŢELURILOR DE CALITATE

Dragi colegi, Luna aceasta se împlinesc 40 de ani de când COS Târgovişte produce oţeluri de calitate. Iată o tradiţie care merită respectată şi continuată. Anul pe care îl încheiem a fost unul destul de dificil. A adus schimbări majore pentru fiecare dintre noi. În 2013 am reușit împreună rezolvarea unor probleme care păreau fără soluție și am implementat planuri care să ne aducă un viitor mai sigur și mai bun. Chiar dacă nu am

Oleg ShvedakOv

administrator special soluționat încă toate problemele, suntem cu siguranță pe drumul cel bun. Încetul cu încetul încep să apară rezultate care ne fac să fim optimiști pentru anul care vine. Sărbătorile înseamnă un moment de bilanț, în

care tragem linie și încercăm să vedem dacă a fost un an bun sau rău, dar înseamnă și un moment în care, alături de familie și de cei dragi, facem planuri și depănăm amintiri. Un moment de liniște în care încercăm să întrezărim din lucrurile care se vor întâmpla. De aceea, în numele meu și al întregii conduceri, vă doresc sărbători frumoase și un an nou în care clipele fericite să fie mai numeroase decât momentele dificile. La mulți ani!

cOncurS cu premii Lansăm în acest număr al revistei un concurs cu premii surpriză. Vor fi recompensate cele mai frumoase povestiri sau fotografii realizate cu ocazia sărbătorilor de Craciun din acest an. Fiecare persoană are dreptul să participe cu o singură povestire sau / și o singură fotografie. Acestea vor fi trimise pe adresa de e-mail a redacției. cuvintedefier@outlook.com Data limită pentru trimitere este 10 ianuarie 2014.


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.