Dilemateca43_web by Dilema veche

100 PAGINI ● 7 LEI

DILEMATECA Anul IV ● nr. 43 ● decembrie 2009

SCRIERI

INTERVIU

ATIQ RAHIMI DOSAR Noua dramaturgie

ANCHET~ Prima dat` la teatru

●

AUTORI

●

LECTURI

SUMAR

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

INTERVIU

INFO Bazar 12-13 3,14TECA 5-10

60-66 Atiq Rahimi

„În Afganistan, deîndat` ce încerci s` spui povestea unei vie]i, cazi în dram`“

DOSAR 14-21 Cristina Modreanu,

BEST-SELLER

Noua dramaturgie

Cristina Modreanu (paginile 14-21)

68-71 Stieg Larsson,

EVENIMENT

trilogia Millennium

22-24 Matei Martin, Festivalul

Interna]ional de Literatur` Bucure[ti

PROFIL 72-76 Delia Grui]`,

un bibliotecar francez fericit

RECENZII

ANCHET~

28-38 Literatur`: Adriana Stan,

Elena Cra[ovan, Paul Cernat, Cosmin Borza, Lumini]a Corneanu, Alexandru Budac, Codrin Liviu Cu]itaru, Gabriela Gl`van, Florin Irimia, {tefania Mihalache, Adina Dini]oiu 39 Eseu: Florina Pîrjol 40 SF: Michael Haulic` 41 Filozofie: Alexander Baumgarten 42-43 Istorie: Adrian Cioroianu, Bogdan Murgescu 44 Politologie: Bogdan Barbu 45 Arte: Vlad Bedros 46-47 Psihologie: Lena Ru[ti, Victor Popescu 48 Carte pentru copii: Adina Popescu

REPORTAJ 52-59 Nadine Vl`descu,

Japonia – În }ara Minunilor – Tokyo (I)

78-84 de Marius Chivu

Prima dat` la teatru

Atiq Rahimi (paginile 60-66)

LOCURI DE CITIT 86-88 Matei Martin, Air de Paris

într-o libr`rie de la Bucure[ti

FRAGMENTE 92-98 Antoni Casas Ros, Teorema

lui Almodóvar Stieg Larsson (paginile 68-71)

RUBRICI 26 49 67 77 85 89

Ioana Bot, C`r]i de plastic Sanda Ni]escu, Preparate din carte Cine ce cite[te: Theodora Herghelegiu Vasile Dem. Zamfirescu, Scriitori pe divan Ion Vianu, Portrete interioare Constantin Vic`, Tehnodrom

Antoni Casas Ros (paginile 92-98)

EDITORIAL

Non-cump`r`torii Barometrul cultural pe 2009 realizat de Centrul de Studii [i Cercet`ri în Domeniul Culturii spune c`, anul acesta, 51% dintre cei chestiona]i nu au cump`rat c`r]i, 71% nu au cump`rat filme, 63% nu au cump`rat muzic`. Pentru muzic` [i filme, exist` o „concuren]`“ puternic` a versiunilor piratate. Pentru c`r]i îns`, ar trebui s` ne îngrijoreze „trecerea pragului“ majorit`]ii? Anul trecut doar 45% declarau c` nu au cump`rat c`r]i, acum e vorba de un procent cu care, la o adic`, s-ar putea cî[tiga ni[te alegeri... Din p`cate, în partea de concluzii [i de analiz`, Barometrul e destul de superficial. Se spune c` „Pîn` la mijlocul anului 2009 media consumului cultural a înregistrat cele mai sc`zute valori din ultimii 5 ani, pentru toate tipurile de activit`]i“, dar [i c` „Rezultatele trebuie reanalizate la sfîr[itul anului pentru a trage concluzii definitive“. În a[teptarea concluziilor definitive, m` gîndesc c` aceast` majoritate non-cump`r`toare ar trebui raportat` la publicul (numeros!) care în general nu cump`r` [i nu cite[te c`r]i. Asta ca s` nu fim tenta]i s` d`m vina prea mult pe „criza economic`“. Sigur, oamenii au fost pruden]i, a[a cum [i editurile au fost prudente (au tip`rit mai pu]ine titluri, au cheltuit mai pu]in pentru promovare

DILEMATECA

Pentru abonamente suna]i la

Mircea VASILESCU (senior editor) Simona SORA (editor coordonator) Marius CHIVU (editor coordonator) Claudiu CONSTANTINESCU (editor coordonator) Matei MARTIN (editor coordonator) Matei PLE{U (secretar general de redac]ie) Dan STANCIU (prezentare grafic`)

0318.200.200 Num`r cu tarif normal NON-STOP

Radu Cosa[u, Cristian Ghinea, Stela Giurgeanu, Andrei Manolescu, Ruxandra Tudor, Adina Popescu, Iaromira Popovici Corectur`: Ruxandra Mih`il`, M`d`lina {chiopu DTP: Adrian Damian Foto: Rare[ Avram Foto coperta I: Reuters

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009 etc.). Dar criza o s` treac` – zice-se – peste vreun an, iar cauzele profunde ale consumului cultural redus vor r`mîne. Televizorul – du[manul principal – e explica]ia cea mai la îndemîn`: oamenii zac în fa]a micului ecran pentru c` e ieftin (aproape gratis) [i distractiv. Asta – s` nu ne facem iluzii – se va întîmpla întotdeauna cu o parte foarte numeroas` a publicului. E comod s` dai vina pe televizor [i Internet. Dar iat` o întrebare care se pune mai rar: în ce m`sur` sistemul de educa]ie (mai) preg`te[te cititori de c`r]i, vizitatori de muzee [i expozi]ii, spectatori de teatru [i film? „Educa]ia estetic`“ (dac` îmi este permis` aceast` etichet` general`) e precar` în programele [colare. Literatura se studiaz` mai degrab` stufos [i cam prea „tehnic“, nereu[ind s`-i atrag` pe copii [i adolescen]i sau „pierzîndu-i“ pe drum. În extrem de aglomeratele planuri de înv`]`mînt de la noi, e loc prea pu]in pentru „dexterit`]i“, iar dorin]a de a ne vedea copiii intra]i la liceu [i la facultate ne face (p`rin]i [i profesori deopotriv`) s` îi îndemn`m mai degrab` s` toceasc` materiile de examen decît s` înve]e cum se contempl` un tablou sau ce bucurii poate aduce cititul unei c`r]i. „Criza“, m` tem, nu e doar economic`, ci vine din felul nostru de a fi, în aceast` tranzi]ie care ne-a intrat în sînge... ■ Mircea Vasilescu

DILEMATECA este editat` sub licen]` de Satiricon srl

CUI 18006758 Calea Victoriei nr. 155, bl. D1, sc. 6, et. 7, sector 1, 010073 Bucure[ti Telefon: 231.35.00. Fax: 230.51.07 e-mail: dilemateca@satiricon.ro Abonamente: Gabriela Cristea (tel. 407.54.65, 407.54.69; fax 407.54.67 e-mail: gabriela.cristea@adevarulholding.ro)

Pentru abonamente suna]i la

0318.200.200 (num`r cu tarif normal non-stop)

Publicitate: Dorina Petru]i

(tel. 407.76.87; e-mail: dorina.petruti@adevarulholding.ro)

ISSN 1842 – 1377 Tip`rit la Tipografia MEGAPRESS

INFO

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

identitate este un act de curaj [i c` îi ofer` sprijinul pîn` la cap`t.

Bazar Blogeri]a anonim` Belle de Jour, ale c`rei experien]e ca dam` de companie au fost transformate în trei c`r]i [i în serialul de televiziune Secret Diary of a Call Girl, [i-a dezv`luit identitatea. Englezoaica Brooke Magnanti are 34 de ani [i a declarat celor de la Sunday Times c` a preferat s`-[i dezv`luie identitatea înainte s-o fac` fostul ei iubit. Brooke Magnanti este cercet`toare în Departamentul de s`n`tate a copiilor din cadrul Universit`]ii din Bristol [i a recunoscut c` a început s` lucreze în industria sexului în 2003, \n timp ce-[i termina doctoratul. Experien]ele adunate în cele peste dou`sprezece luni în care s-a prostituat [i pe care, înainte de a le aduna într-o carte, le-a povestit pe blog, au stîrnit diverse controverse legate fie de identitatea real` a personajului, fie de faptul c` prezenta prostitu]ia într-o lumin` plin` de glamour. Brooke Magnanti a declarat pe blog c` se simte u[urat` de faptul c` a reu[it s` arate adev`rata fa]` a acestei experien]e scepticilor [i celor cu prejudec`]i: „Colegii mei cercet`tori au fost incredibil de binevoitori [i mi-au oferit sprijinul lor cînd au aflat“. Universitatea a declarat c` trecutul lui Brooke Magnanti nu este relevant pentru actuala ei munc` de cercetare, iar editura care a publicat-o, Orion, a declarat, la rîndu-i, c` decizia de a-[i dezv`lui adev`rata

Dilemateca v` recomand` ■ Lucruri transparente de Nabokov (traducere de Anca-Gabriela Sîrbu), un elogiu al transparen]ei, al suprafe]elor [i al prezentului etern în roman, cum ar zice profesorul de literatur` (care dubleaz` orice mare scriitor): „Peste tot ce este suprafa]` natural` [i artificial` se întinde o pojghi]` sub]ire de realitate [i oricine î[i dore[te s` r`-

■ Mussolini în jurnalul amantei Jurnalul intim al amantei lui Mussolini, ap`rut recent în Italia, la editura Rizzoli, ofer` noi indicii despre viziunea politic` a dictatorului fascist. Jurnalul cuprinde însemn`ri ale Clarettei Petacci din perioada 1932-1938 [i dezv`luie aspecte necunoscute ale biografiei lui Mussolini. Corriere de la Serra a publicat recent cîteva fragmente considerate reprezentative. Noutatea ar fi antisemitismul funciar, autentic al lui Mussolini (pîn` nu de mult, se considera c` fascistul italian ar fi fost influen]at de Hitler). Pe 4 august 1938, într-o discu]ie dintre cei doi, Mussolini i-ar fi vorbit iubitei despre legile anti-evreie[ti ale lui Hitler. „Eu sînt rasist înc` din 1921. Nu pricep de ce mi se repro[eaz` c` a[ fi un imitator al lui Hitler. Pe vremea aceea, el nici m`car nu era n`scut. (...) Italienii trebuie s` dobîndeasc` un sim] al rasei pentru ca nu cumva s` nasc` meti[i [i s` se piard` ce avem mai frumos în noi“. Pe 11 octombrie, conform unei alte însemn`ri din jurnalul amantei, ar fi spus: „trebuie s`-i distrugem pe to]i ace[ti nenoroci]i de evrei. O s` fac un masacru mai ceva ca turcii. (...) O s` g`sesc o insul` [i o s`-i trimit pe to]i acolo“. Jurnalul ofer` [i cîteva impresii ale lui Mussolini dup` întîlnirea sa cu Hitler. „Führerul e foarte simpatic. Pîn` la urm`, Hitler e un mare sentimental. Cînd m-a v`zut, i-au dat lacrimile. Chiar m` iube[te mult.“ ■

mîn` în acum, pe acum, împreun` cu acum, s` aib` mare grij` s` nu str`pung` pelicula de suprafa]`. Altminteri, scamatorul lipsit de experien]` se va trezi c` nu mai p`[e[te pe ap`, ci c` se scufund` pe vertical` [i ajunge drept în mijlocul pe[tilor uimi]i“. (Simona Sora) ■ Noile mitologii, coord. Jérôme Garcin, Editura Art, 2009, traducere de Mona }epeneag: la peste 50 de ani

de la apari]ia Mitologiilor, „urma[ii“ lui Barthes (57 de romancieri, filozofi, istorici, economi[ti, psihanali[ti – printre care Pascal Bruckner, Gilles Lipovetsky, Bernard Pivot, Frédéric Beigbeder) descriu [i comenteaz`, continuînd tradi]ia, cîteva din noile mitologii ale momentului (speed dating-ul, instalatorul polonez, companiile low cost, telefonul mobil, blogul, coaching-ul…). (Iaromira Popovici) ■

INFO

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

Bazar

Mircea Mih`ie[

„O enigm` [i o strategie“ Prin redac]iile culturale circul` un zvon destabilizator: cum c` Idei în dialog nu va mai ap`rea. E drept, „bilan]ul de etap`“ al directorului ID, Horia-Roman Patapievici, este unul mai degab` deprima(n)t, date fiind inten]iile de acum 62 de numere, dar ce publica]ie româneasc` (din toate timpurile) a reu[it vreodat` s`-[i ajung` din urm` inten]iile de la începuturi? Evaluarea lui H.-R. Patapievici este amar-realist`: „ID nu a reu[it s` devin` un loc geometric, comun între culturile de specialitate care se afirm` azi cu vigoare în România, capabil s` readuc` în cultura public` ceea ce pentru corpul politic este binele comun: realitatea unei culturi comune, la care s` putem participa to]i – f`r` inhibi]ii, f`r` concesii, f`r` discrimin`ri; cu afirmarea standardelor de civilitate [i bun-sim], inteligen]` critic` [i obiectivitate“. O ilustrare (dac` mai era nevoie) a inten]iilor împlinite în ultimii ani de ID în presa cultural` româneasc` este dosarul coordonat de Mircea Mih`ie[, J.D. Salinger sau perversitatea inocen]ei, unul dintre cele mai ingenioase, complete [i actuale dosare cu putin]`, pe orice meridiane. Esei[tii care particip` la aceast` discu]ie (Marcel Corni[-Pop, Romina Fischer, Dana Chetrinescu, Dana Cr`ciun) nu fac (doar) analize de text sau panorame ale operei lui Sa-

Dilemateca v` recomand` ■ Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de r`zboi (cu o prefa]` de Nicolae Manolescu, colec]ia Jurnalului Na]ional, Editura Curtea Veche, 2009). Nimic pierdut din voluptatea îndelung` cu care îi citim, din adolescen]`, perplexit`]ile lui {tefan Gheorghidiu; dup` 80 de ani de la apari]ie, r`mîn în vigoare ([i înc`

linger, ci discut` – cu ingeniozitate [i acribie – actualitatea c`r]ilor acestui „om-armur`“ (M. Mihìe[) într-o lume cu totul la vedere. Reluînd un articol mai vechi din România literar`, Mircea Mihìe[ scrie despre „o enigm` [i o strategie. Opera lui însumat` abia dac` dep`[e[te cinci sute de pagini, adic` dimensiunile unui roman obi[nuit de ast`zi. {i totu[i, la 50-60 de ani de la apari]ie, c`r]ile sale continu` s` fie retip`rite [i citite. Salinger a ocupat, din instinct sau predestinare, o ni[` ciudat`: el nu e nici un clasic, dar nu e nici strict contemporanul nostru. Se situeaz` undeva în interior [i lateral, prea în adîncime ca s` ajungem la el [i prea departe pentru a-i detecta toate mi[c`rile. E o postur` atent cultivat`, a unui arici de a c`rui prezen]` sîntem con[tien]i, dar care împiedic` orice încercare de a-l examina de aproape“. Nea[teptat` este [i interpretarea minunatei povestiri salingeriene O zi des`vîr[it` pentru pe[tii banan` pornind de la numele fabulosului Seymour, f`cut` de profesorul Corni[-Pop: „Nu doar numele personajelor – feti]a cu nume profetic, Sybil, [i Seymour, al c`rui nume evoc` expresia «see more», clarv`z`torul –, ci [i întregul joc propus de Seymour, salvarea pe[tilor-banan` sinuciga[i, aspir` la puritatea [i gravitatea unui mit“. Un dosar de citit în întregime [i care nu ar fi putut ap`rea decît în deja clasica Idei în dialog. Cît despre ce va urma, r`spunsul e chiar pe coperta revistei: „Nu v` îngriji]i de ziua de mîine, c`ci ziua de mîine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei rùtatea ei“ (Matei 6, 34). ■

ce vigoare!) acele evenimente ale con[tiin]ei care fac dintr-un r`zboi [i o gelozie, bazate pe acelea[i coduri de spionaj, un „iad sufletesc“ egal cu mi[carea planetelor. Intact` energia exagera]iunilor, a exasper`rilor „unei sensibilit`]i n`zdr`vane“ în fa]a imbecilit`]ii na]ionale [i universale. Nemuritoare lec]ia de istorie a filozofiei povestit` pe în]elesul tuturor, în pat. A se sl`bi: avem roman! (Radu Cosa[u)

■ „Frica de moartea sau frica de a muri, ce prefera]i?“... Cea mai adev`rat`, mai intens` [i mai frumoas` (y compris frisonant`, dezolant`, bîntuitoare) carte despre moarte care s-a scris vreodat` – Nimicul de temut de Julian Barnes (traducere de Mihai Moroiu, Editura Nemira). A nu se citi! E suficient c` a fost scris`. (Marius Chivu) ■

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

Bazar Alta Ifland s-a n`scut în Transilvania [i a emigrat în Statele Unite în 1991, stabilinduse în California. Volumul ei bilingv (francez`-englez`) de poeme în proz`, Voice of Ice, a fost distins în 2008 cu Premiul Louis Guillaume, iar anul acesta Alta Ifland a publicat o culegere de povestiri intitulat` Elegy for a Fabulous World. Dintr-un spa]iu est-european comunist nedefinit, în care coexist` maghiari, germani, români, ]igani, evrei, ru[i [i ucraineni, [i pîn` la comunitatea de imigran]i de peste ocean, povestirile Altei Ifland, suprarealiste [i pline de umor negru, creeaz` un spa]iu mitic în care fantezia [i realitatea devin indistincte. „Universul povestirilor ei se na[te într-o continu` opozi]ie: este cald [i rece, tandru [i dur, profund uman [i absurd, comic [i trist“, scrie recenzenta Dubravka Ugresic, în timp ce Sven Birkerts remarc` faptul c` „o lume disp`rut` prinde contur [i semnifica]ie în amintirile naratoarei precum formele neclare ale celor mai stranii obiecte în mîinile unui arheolog“. ■ Ora[ul stelelor Faimosul ghid Michelin d` o nou` lovitur` gastronomiei franceze. Ultima edi]ie a influentei publica]ii reconfirm` Tokyo drept ora[ul cu cele mai multe stele din lume (261, cu 34 mai multe decît anul trecut). Nu mai pu]in de 197 de restaurante din Tokyo au fost incluse în acest clasament. Cele mai multe (67%) ofer` specialit`]i culinare nipone. Ghidul acoper` 15 districte ale capitalei Japoniei [i face distinc]ia între localurile de tip izakaya (braserii), restaurantele specializate în kushiage [i yakitori (specialit`]i la gr`tar) [i localurile shojin ryori (buc`t`rie vegetarian`). Tokyo r`mîne, de departe, capitala gastronomic` a lumii [i ora[ul cu cele mai multe restaurante de trei stele: cu 11 restaurante de trei stele (fa]` de 9 anul trecut), 42 de dou` stele (fa]` de 36) [i 144 de o stea (de la 128 în 2008), Tokyo surclaseaz` Pa-

INFO risul. Cu toate acestea, Fran]a r`mîne ]ara celor mai bune restaurante, cu 25 de restaurante de trei stele, fa]` de (doar) 18 cîte are Japonia. ■ ONG [i literatur` Terez Ulloa, directoarea unui ONG apar]inînd Coali]iei regionale împotriva traficului de femei în America Latin` [i Caraibe, a depus în luna octombrie o plîngere pentru a împiedica începerea film`rilor la ecranizarea c`r]ii lui García Márquez Memoriile tîrfelor mele triste. Márquez a cedat îns` drepturile de ecranizare unor întreprinderi mexicane, Femsa [i Televisa, care vor produce, împreun`, filmul. În plîngerea cu pricina, Terez Ulloa afirm` c` filmul face apologia prostitu]iei infantile [i a corup]iei de minori [i, mai ales, c` „îi expune unei situa]ii de risc pe to]i copiii – feti]e sau b`ie]i s`raci din America Latin` [i Caraibe“, adresîndu-se [i ambasadelor Danemarcei [i Spaniei, ale c`ror guverne au contribuit la bugetul acestui viitor film. Se pare c` directoarea respectivului ONG are, totu[i, o prea mare încredere în impactul literaturii asupra maselor largi de pedofili, dar [i în succesul ecraniz`rii unei c`r]i proaste semnate de fostul nobelizat pentru literatur`. ■ Ultima carte a lui Nabokov, în libr`riile americane În sfîr[it, a ap`rut: Penguin a publicat, la jum`tatea lunii noiembrie, The Original of Laura, ultimul roman (neterminat) al lui Nabokov. Fragmente din carte au ap`rut [i în edi]ia american` a revistei Playboy. În SUA, publicarea acestei c`r]i stîrne[te agita]ie [i controverse: autorul nu [i-a dorit publicarea acestei din urm` c`r]i; mai mult decît atît, el a dat indica]ii precise ca manuscrisul romanului s` fie ars. Fiul [i mo[tenitorul scriitorului, Dimitri, nu a putut îns` îndeplini aceast` dorin]` a tat`lui s`u. Ofertele generoase venite din partea editurilor l-au „ajutat“ s` ia decizia contrar`, adic` s` vînd` drepturile de publicare. Chiar [i manuscrisul original (compus din 138 de fi[e) a fost scos la licita]ie de celebra cas` Christie’s [i vîndut, se pare, pentru suma de 600.000 de dolari. Romanul urmeaz` s` apar` în curînd [i în Fran]a, la editura Gallimard. ■

INFO

Bazar

John Grisham

Esther Tusquets

John Grisham, celebrul autor de romane de spionaj, a publicat primul s`u volum de povestiri din carier`, intitulat Ford County. Volumele de povestiri se vînd prost [i în Statele Unite, vînz`rile rareori atingînd cîteva mii de exemplare, dar cererea pentru volumul lui John Grisham a fost atît de mare, încît siteuri precum walmart.com [i amazon.com au încercat s` speculeze momentul [i au oferit precomenzi la pre]uri variind între 9-24 de dolari. Într-o întîlnire pe care scriitorul de 54 de ani a avut-o cu jurnali[tii de la The Associated Press, acesta a declarat c` impulsul de a publica un volum de povestiri a venit din faptul c` multe dintre aceste texte adunate de-a lungul anilor au „e[uat“ în a deveni romane: „Fie nu erau suficient de lungi, fie nu erau destul de complexe. Dar le-am p`strat pentru c` partea cea mai bun` la o povestire este faptul c` o po]i scrie, pune deoparte [i uita cu anii, apoi te po]i întoarce la ea cu o perspectiv` sau cu o idee diferit` [i acel text poate fi salvat“. Întrebat dac` obi[nuie[te s` citeasc` proz` scurt`, John Grisham a r`spuns: „Pe cînd eram copil, citeam povestirile scrise de Mark Twain [i Charles Dickens; apoi, în studen]ie, mi-au atras aten]ia Faulkner, Eudora Welty, Flannery O'Connor [i Hemingway. Aveam un profesor în primul an de facultate care îl iubea pe Hemingway [i povestirile acestuia. Ani în [ir m-am bucurat s` iau The New Yorker, s` ies pe verand` [i s` citesc cîte-o povestire grozav` de-a lui John Cheever“. ■ Cum se calc` strîmb la Tusquets S`pt`mîna trecut`, marea doamn` a lumii editoriale spaniole, Esther Tusquets (n. 1936, Barcelona), a r`spuns cîtorva întreb`ri ale jurnali[tilor de la Babelia în leg`tur` cu ultima sa carte care a

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009 f`cut valuri în Spania, Confesiunile unei b`trîne doamne nedemne. „Cred c` am ajuns în acel punct, de dincolo de bine [i de r`u, în care ]i se permite orice“ – [i-a început venerabila doamn` discursul. Iar, ca o ilustrare a acestei concluzii (la care ajung, în ultima vreme, tot mai mul]i scriitori sau grafomani, astfel încît confesiunile de acest gen au ajuns s` se vînd` foarte bine în rîndurile unor voyeuri ai lumii culturale), Esther Tusquets o nume[te pe alt` mare editoare – agenta literar` cea mai cunoscut` din lume, Carmen Balcells – o fiin]` „impredictibil`, arbitrar`, lipsit` de un cod etic“, o alt` „doamn` de fier drapat`, la ocazii, în lacrimi“. Camilo José Cela, în opinia doamnei Tusquets, „nu [tia s` vorbeasc` decît despre bani“, iar poetul [i editorul Jordi Batlló ar fi „tipul cel mai autodistructiv de care m-am lovit în via]a mea“. Cum cel din urm` e [i unul dintre fo[tii (mul]i) aman]i ai doamnei Tusquets, s` fim de acord c` verbul ales pentru ultima formulare (tropezar înseamn` [i „a c`lca strîmb“) e singurul posibil. Prima condi]ie pentru na[terea unei scriitoare! ■ Suhrkamp î[i vinde arhiva Una dintre cele mai importante edituri germane, Suhrkamp, î[i vinde arhiva de manuscrise. Editura trece printr-o perioad` nefast`. Dup` moartea directorului Siegfried Unseld, în 2002, a început s` înregistreze pierderi, iar criza financiar` a adîncit declinul. Noua conducere a decis, printre altele, s` mute compania de la Frankfurt la Berlin, unde chiriile sînt mai ieftine. Numero[i redactori din vechea echip` au r`mas în urm`. Noul sediu nu mai poate g`zdui [i arhiva editurii, care cuprinde mii de documente (manuscrise, coresponden]`, c`r]i în stadii intermediare de editare, fotografii etc.) semnate de autori din portofoliu. E vorba, printre mul]i al]ii, de Theodor Adorno, Ingeborg Bachmann, Ernst Bloch, Bertolt Brecht, Hans Magnus Enzensberger, Max Frisch, Jürgen Habermas, Peter Handke, Christoph Hein, Arno Schmidt, Martin Walser, Peter Weiss, Paul Celan, Hermann Hesse. Multe dintre aceste documente sînt inedite, iar coresponden]a ar putea face obiectul unor antologii extrem de valoroase pentru istoria literar`. Tocmai pentru ca aceste

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

INFO

documente valoroase s` fie p`strate în bune condi]ii – explic` Ulla Berkéwicz, directoarea editurii – se dore[te cedarea lor c`tre Arhiva de Stat din Marbach. Îns` „cedarea“ nu înseamn` dona]ie. E vorba de o în]elegere scris`, prin care Arhiva de Stat se angajeaz` s` cumpere (pe o sum` înc` neprecizat`) aceste documente. {i alte edituri (Rohwolt, Fischer) [i-au cedat arhivele (la fel de valoroase) unor institu]ii publice, îns`, din cîte se pare, nu s-a pus problema unei oferte financiare. Dimpotriv`, cele dou` edituri au acceptat chiar s` pl`teasc` par]ial pentru transportul, evaluarea [i asigurarea materialelor donate. Nu-i de mirare c` aceast` „afacere“ stîrne[te controverse. Repro[ul major – exprimat de presa cultural`, dar [i de unii autori publica]i de Suhrkamp – e c` aceast` în]elegere ascunde, de fapt, ni[te scopuri financiare. Aflat` la ananghie, editura î[i scoate la mezat trecutul. Este legitim s` pl`te[ti, prin valoarea (dobîndit` în timp) a manuscriselor din arhiv`, pagube ale prezentului? Este corect s` acoperi investi]iile (ratate) în literatura contemporan` cu banii ob]inu]i din vînzarea clasicilor?

în Napoli, Saviano a început s` investigheze Camorra, intrînd în leg`tur` direct` cu membri ai organiza]iei, urm`rind procese, studiind arhive [i lucrînd sub acoperire, ca muncitor în port. Criza economic` – e de p`rere Saviano – a dus, printre altele, la o revenire în for]` a grup`rilor mafiote precum Camorra. Dup` publicarea, în 2006, a Gomorrei, care l-a f`cut celebru în întreaga lume, Saviano a scris anul acesta un nou roman, Il contrario della morte. Ritorno da Kabul (Contrariul mor]ii. Întoarcere de la Kabul), în care faptele, informa]iile reale [i fic]iunea se întrep`trund. ■

■ Premiul Hans [i Sophie Scholl, pentru Roberto Saviano În chipul lui Al Pacino, din Scarface sau al lui Marlon Brando din Na[ul, portretul hoollywoodian al mafiotului e unul mai degrab` uman, [armant [i beneficiaz` chiar de o aur`-cult. Saviano a cunoscut înc` de mic chipul real, necosmetizat al mafiei. Jurnalistul italian s-a n`scut, ca fiu al unui medic [i al unei profesoare, în localitatea Casal di Principe, lîng` Napoli, un important centru al organiza]iei mafiote Camorra. În anii ’80, tat`l s`u a fost b`tut cu brutalitate pentru c` a oferit asisten]` medical` unei victime a Camorrei. Saviano, care a împlinit de curînd 30 de ani, nu poate risca s` umble liber, neînso]it de poli]ie, pe strad`, trebuie s`-[i schimbe permanent domiciliul, iar amenin]`rile cu moartea fac parte din via]a lui de zi cu zi. Saviano dezv`luie în cartea Gomorra (Camorra) re]elele [i afacerile criminale ale mafiei napoletane. Pentru aceasta, scriitorului i s-a decernat de curînd Premiul Hans [i Sophie Scholl, la München. Dup` ce a absolvit filozofia

Roberto Saviano

INFO

Bazar

Joachim Ringelnatz

Kurt Flasch

Joachim Ringelnatz, dandy [i megastar al Germaniei anilor ’20. Ringelnatz (1883-1934), saxonul mic [i miop, a fost un cabaretist str`lucit care a sedus publicul interpretînd personajul comic creat de el însu[i – faimosul matroz Kuttel Daddeldu, dar [i un poet prolific, pictor [i scriitor. În via]a privat`, era îns` opusul rolului s`u marin`resc, ne spune Frank Möbius, profesorul de filologie de la Göttingen, care [i-a dedicat mai bine de zece ani studierii operei [i persoanei lui Joachim Ringelnatz: purta costume albe, ghetre [i baston. Era un dandy extrem de elegant, pedant [i îngrijit. Adora [ampania [i vinurile scumpe, cheltuia bani f`r` s` se uite [i frecventa figuri faimoase ale vremii, ca Max Schmeling [i Asta Nielsen. ■ O Fran]` monstruoas` În august 2009, scriitoarea francez` de origine senegalez` Marie Ndiaye spunea, într-un interviu din Inrockuptibles, despre Fran]a lui Nicolas Sarkozy: „Cred c` aceast` Fran]` este monstruoas`. Faptul c` noi am ales s` locuim la Berlin (scriitoarea, so]ul ei, scriitorul Jean-Yves Cendrey [i cei trei copii ai lor – n.n.) nu este str`in de acest sentiment. Am plecat imediat dup` alegeri, acum doi ani, mai ales din cauza lui Sarkozy... Mi se pare detestabil` aceast` atmosfer` de supraveghere [i vulgaritate... Îmi amintesc o fraz` din Marguerite Duras: «Dreapta e moartea». Pentru mine, ace[ti oameni reprezint` o form` de moarte, de îndobitocire a gîndirii, un refuz al diferen]ei. {tiu c` [i Angela Merkel este un politician de dreapta, dar ea nu are nimic de-a face cu dreapta lui Sarkozy: ea impune o moral` pe care dreapta francez` a pierdut-o“. Peste trei luni, cînd scriitoarea a primit Premiul Goncourt pentru romanul ap`rut la Gal-

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009 limard, Trois Femmes Puissantes (Trei femei puternice), deputatul francez Eric Raoult, figur` marcant` a majorit`]ii guvernamentale, a cerut ministrului Culturii, Frédéric Mitterrand, s` impun` anumite obliga]ii laurea]ilor celui mai prestigios premiu literar francez, ace[tia fiind datori, în opinia politicianului, „s` respecte coeziunea na]ional` [i imaginea ]`rii noastre“ [i, mai ales, o imprescriptibil` „datorie a rezervei“. Pîn` în prezent, ministrul francez al Culturii nu a dat nici un semn c` ar fi auzit de controversa privind libertatea de expresie, în afara unui r`spuns confiden]ial, în scris, trimis parlamentarului furios. Poate pentru c` o are pe a lui, cea legat` de romanul La mauvaise vie ap`rut în 2005, la Editura Robert Laffont. ■ PEN-Uniunea Scriitorilor german` comemoreaz` la Literaturhaus Berlin autorii uci[i sau persecuta]i. De Ziua Scriitorului Întemni]at s-au aflat în centrul aten]iei, cu prec`dere, colegii din Rusia. Laureata Premiului Nobel Herta Müller [i-a m`rturisit cu aceast` ocazie solidaritatea fa]` de autorii persecuta]i din Rusia. Ini]iatorii evenimentului au criticat faptul c` Moscova a îngr`dit considerabil libertatea de opinie, luînd m`suri represive împotriva jurnali[tilor critici. La manifestare au luat parte Günter Nooke, îns`rcinatul cu drepturile omului din partea Guvernului Federal, precum [i autorii Freya Klier, Doris Liebermann, Boris Schapiro [i Konstantin Asadowski – pre[edintele PEN-Clubului din Sankt Petersburg. În primele [ase luni ale anului 2009, în întreaga lume au fost uci[i, r`pi]i, b`tu]i sau încarcera]i 644 de autori. ■ Kurt Flasch – laureat al Premiului Lessing pentru critic` pe 2010. Specialistul în istoria filozofiei din Mainz propune, în lucrarea intitulat` Cîmpuri de lupt` ale filozofiei, un nou punct de vedere asupra filozofiei antice tîrzii [i medievale, din perspectiv` contemporan`. Premiul, dotat cu 20.000 de euro, va fi decernat pe 2 mai 2010 la Biblioteca August Herzog din Wolfenbüttel, locul în care a tr`it [i a lucrat [i filozoful german Gotthold Ephraim Lessing. ■

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

3 ,1 4 T E C A

■ La Tîrgul de Carte de la Frankfurt, România [i literatura român` au fost promovate printr-o bro[ur` într-un… soi de limb`. Organizatorii îi spuneau „englez`“. Romania, land of culture a fost bro[ura care, de[i a costat 30.000 de euro, a promovat mai mult furculisionul [i inep]iile. Potrivit ei, scriitorii români au scris „romans“ (adic` „novels“), scriitoarea Ioana Ieronim a… citit englez`, iar dup` revolu]ie România [i-a g`sit în sfîr[it democra]ia pe care o c`uta înc` din Evul Mediu. Per ansamblu, traducerile erau f`cute mot-à-mot, f`r` a ]ine seama nici de român`, nici de englez`. Pîn` unaalta, ei vorbe[te englez`. Cui, ce-i pas` dac` al]ii nu în]elege? S. G. ■ În SUA, concuren]a TV înseamn` [i competi]ie pe lista best-seller-urilor. Dac` o carte prezentat` în show-ul lui Oprah Winfrey, fie [i în treac`t, duce automat la un loc printre cele mai bine vîndute volume, ea are în ultima vreme un rival redutabil în persoana lui Glenn Beck, vedeta emisiunilor politice ale postului Fox News – relateaz` The New York Times. Spre deosebire de Oprah, care are gusturi eclectice – a readus în aten]ia publicului american c`r]i ca Anna Karenina [i Un veac de singur`tate, dar a sus]inut [i volume cu sfaturi practice sau de

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009 self-help –, preferatele starului TV conservator sînt „thriller-ele politice“, cu prec`dere ale autorilor tineri, care se trezesc peste noapte promova]i cum nici nu gîndiser`, dup` ce sînt men]iona]i în emisiune. Încerc s` mi-i imaginez pe Dan Diaconescu [i Mircea Badea cu o carte în mîn`, fie ea [i de duzin`… Ei, asta chiar ar merita un „Senza]ional! Vom reveni!“. M. {. ■ „O [esime din copacii Terrei sînt tìa]i pentru a fabrica hîrtie; de aceea, este pl`cut s` afl`m c` la construirea noii autostr`zi britanice M6 au fost folosite dou` milioane [i jum`tate de romane vechi, publicate de Editura Mills & Boon. Exemplarele nevîndute au fost transformate în past` [i adùgate în amestecul de asfalt – o «rat`» de 57.000 de volume la o mie de metri, iar asta pe o lungime de 25 de kilometri –, menirea lor fiind aceea de a împiedica fisurarea asfaltului turnat. Richard Beal, manager de proiect la Tarmac Central, a declarat c` au fost folosite romane de dragoste deoarece milioane de exemplare sînt returnate în fiecare an, nevîndute.“ (din Ghidul optimistului / Ghidul pesimistului de Niall Edworthy [i Petra Cramsie, ap`rut la Editura Nemira) M. C. ■ Tîn`rul scriitor bulgar Alek Popov, prezent luna trecut` la Festivalul Interna]ional de Literatur`, [i-a început lectura cu fraza: „Fiecare scriitor bulgar care se respect` crede cu convingere c` într-o bun` zi va fi sunat fie de la Stockholm, fie de la Hollywood, în cel mai rù caz de la Paris, ca s` fie anun]at c` operele lui au fost citite de ni[te persoane importante, au fost apreciate la adev`rata lor valoare [i c` urmeaz` s` primeasc` un cec fabulos“. Oare ce-ar fi avut în plus fraza care ar fi început cu „Fiecare scriitor român care se respect`…“? S. S. ■ Ziarul Die Welt îl intervieveaz`, chiar în ziua în care-[i s`rb`tore[te aniversarea de 80 de ani, pe Imre Kertesz. Omul trìe[te deja de cî]iva ani la Berlin. Se consider` berlinez. „Cumcum?“ – îl interpeleaz` reporterul. „Parc` am citit pe undeva c` sînte]i originar din Budapesta.“ „Citi]i prea mult“, îi r`spunde Kertesz. „Eu sînt un or`[ean. A[a am fost dintotdeauna. Un adev`rat or`[ean nu are ce cùta la Budapesta. Ora[ul acela este total balcanizat.“ Eu zic c` e bine. La dou`zeci de ani dup` c`derea regimurilor

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

comuniste ([i deschiderea grani]elor), cultura balcanic` a ajuns pîn` la Budapesta. Ce-o s` se fac` dl Kertesz peste înc` vreo dou`zeci de ani, cînd [i Berlinul va fi balcanizat? M. M. ■ În topul Tuttolibri, supliment s`pt`mînal al ziarului La Stampa, pe locul 1 se afl` Dan Brown cu Simbolul pierdut (dar vînz`rile scad, sub 25.000 s`pt`mîna asta fa]` de 50.000 s`pt`mîna trecut`). Pe 3, noua carte a lui Alessandro Baricco, Emmaus, pe 4 un nou roman cu comisarul Montalbano scris de Andrea Camilleri (serie de mare succes, din care Editura Nemira a publicat recent primele dou` volume), pe 5 horoscopul pe 2010 de Paolo Fox (un astrolog foarte trendy în Italia), iar pe 6 Ceva atît de personal, o carte de memorii a cardinalului Carlo Maria Martini, fost arhiepiscop de Milano. Abia pe 10 (dar a fost mai sus s`pt`mînile trecute) Il tempo invecchia in fretta (Timpul îmb`trîne[te în grab`) de Antonio Tabucchi. Spunea]i ceva de criz`?… M. V. ■ Pe rafturile libr`riilor caut – [i nu g`sesc destule – c`r]i care s`-mi elucideze din dilemele morale. Iat`, în sfîr[it, un exemplu remarcabil: Jean Sevillia, Corectitudinea moral`. C`ut`m cu disperare valori, Humanitas, 2009, traducere de Alina Daniela Marinescu [i Paul Marinescu. Printre multe alte calit`]i, volumul e capabil s` ne scoat` din depresia cotidian`: „Dac` [coala este în declin, exist` profesori care rezist`. (…) Dac` tineretul este în deriv`, exist` tineri care de]in cheia transform`rilor viitoare. Dac` munca este devalorizat`, exist` curajo[i care nu stau cu mîinile în sîn. (…) Dac` egoismul triumf`, oameni care lucreaz` în vederea binelui comun ac]ioneaz` în t`cere.“ (p. 193). I. P. ■ În Nimicul de temut, Julian Barnes se aventureaz` la un moment dat cu gîndul pe calea unei eventuale clon`ri: „Oricum, c` se va dovedi sau nu util, da, vreau s` fiu înhumat. Vizita]i-m` [i cur`]a]i lichenii de pe numele meu cu cheile ma[inii închiriate; pe urm` face]i propunerea s` fiu supus unei reînvieri laice, dintr-o por]ie de ADN… {i atunci vom putea constata dac` am o con[tiin]` identic`, dac` mi-aduc aminte ceva din aceast` via]` anterioar`… [i dac` m` a[ez înaintea primei ma[ini de scris care îmi iese în cale [i produc, cu entuziasm la-

borios, acelea[i c`r]i, de la cap`t – situa]ie în care, dincolo de toate celelalte aspecte, vor ap`rea foarte interesante probleme de copyright“. Interesante, într-adev`r. În primul rînd, ar trebui pl`tite drepturi pentru „reeditarea“ în carne [i oase a autorului. Dar cui? C. C. ■ La 20 de ani de la revolu]ia ceh` de catifea, înc` nu se [tie precis cine [i cum a lansat „bomba“ privitoare la moartea studentului Martin Smid, ucis de poli]ie în timpul manifesta]iei din 17 noiembrie 1989 care a r`sturnat, pa[nic, regimul comunist. O femeie care ar fi fost de fa]` i-ar fi transmis vestea disidentului Peter Uhl [i acesta a informat Vocea Americii [i Europa Liber`… E, totu[i, vag. Cert este c` Smid, matematician [i muzician, tr`ie[te [i refuz` s` vorbeasc`. Pe vreme de cium`, nu exist` nici catifea neintoxicat`. O scrisese, din timp, Albert Camus. R. C. ■ N-am s` v` \ntreb „thlIngan Hol Dajatlh’a’?“ („Vorbi]i klingoniana?“), fiindc` [tiu c` \mi ve]i r`spunde afirmativ. {i fiindc` mai [tiu c` s\nte]i, ca [i mine, epeolatri (adoratori ai cuvintelor), am s` v` \ntreb altceva. 1) Ce v` spune cuv\ntul mumpsimus? 2) Dar piblokto? 3) Dar gossypiboma? 4) Dar rinotilexomanie? R`spunsurile (\n caz de lapsus) le ave]i mai jos. 1) Mumpsimus. Persoan` care persist` \n folosirea eronat` a unei anumite expresii. 2) Piblokto. Stare de care s\nt afecta]i, pe timpul iernii, eschimo[ii inui]i [i animalele arctice, caracterizat` printr-un comportament irascibil, isteric sau ira]ional, urmat de apatie ori depresie. 3) Gossypiboma. Pansament uitat de un chirurg \n corpul unui pacient dup` opera]ie. 4) Rinotilexomanie. Obiceiul de a te scobi \n nas frecvent sau chiar obsesiv. D. S.

Cristina Modreanu

Noua dramaturgie

ÂŠ Dan Stanciu

Dou` valuri [i o schimbare la fa]`

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

DOSAR în memoria Magdalenei Boiangiu

Ani de zile m-a urm`rit imaginea scriitorului a[ezat la biroul sù masiv de lemn, cu biblioteca în spate [i tocul în mîn` (de parc` ar fi ]inut o pan`), cu privirea aspru-inteligent` de parc` în momentul fotografierii l-ar fi avut în minte fix pe Shakespeare. Genul acesta de „poz`“, cu tot falsul ei incredibil, o punere în scen` demn` de o regie mai bun`, a impresionat mult` vreme opinia public`. Cred c` prima dat` am v`zut-o în manuale, iar ultima dat` cînd a fost „oferit`“ public era cu ocazia penibilelor tablete ale lui Paul Everac, pe vremea cînd conducea Televiziunea Român` ca pe mo[ia proprie. Ea, poza aceasta a scriitorului, categorie ce includea [i dramaturgul, vorbea, dincolo de prima impresie de muzeu înghe]at al unor timpuri trecute, despre o imobilitate a mentalit`]ii acestei categorii, care ar fi trebuit s` fie prima care s` se schimbe, în ordinea social`, dup` momentul 1989. Cu rare excep]ii îns`, categoria în care orice societate î[i pune mari speran]e – oamenii de cultur`, scriitorii, arti[tii – a r`mas la noi pe loc, împietrit` ca într-un basm, ]inînd cu din]ii de privilegiile cî[tigate, de bine de rù, deseori prin compromisuri majore, în timpul regimului comunist. Desigur, [i în materie de dramaturgie, diferen]a e major` cînd compar`m situa]ia de dinainte [i cea de dup` 1989. În a[a m`sur` încît putem vorbi despre o adev`rat` schimbare la fa]`, despre o schimbare total` de model. Dac` dramaturgul dinainte era literat, scriindu-[i la birou operele, ce urma a fi publicate mai întîi [i abia apoi jucate, nu cobora mai niciodat` în sala de spectacol înainte de premier` [i apar]inea mai degrab` tagmei scriitorilor, decît celei a oamenilor de teatru, genera]iile ap`rute dup` 1990 tindeau exact spre opusul acestui model. Chiar dac` trìau în acelea[i vremuri tulburi, primii se hr`neau din amintirea vechilor lor succese, dezvoltînd treptat un fel de paranoia, încredin-

]a]i c` sînt „marginaliza]i“ de for]e obscure, în timp ce aceia care intrau în peisaj deschideau firesc, dintr-un simplu gest, u[ile c`tre modelul occidental al dramaturgului. Dar, pentru c` schimb`rile majore dureaz`, anii ’90 n-au fost extrem de boga]i în reu[ite dramaturgice, iar încercarea de schimbare radical` a modelului a b`tut o vreme pasul pe loc: discu]iile despre „de ce nu e montat` dramaturgia româneasc`?“ erau mai dese decît premierele cu piese române[ti [i deveniser` spre sfîr[itul decadei extrem de obositoare. Primele impulsuri în aceast` direc]ie complet gre[it`, care privea spre trecut [i nu spre în]elegerea prezentului [i proiectarea viitorului, le-a dat cronicarul

DOSAR

M`d`lina Ghi]escu \n rolul principal din mady-baby.edu regia Gianina C`rbunariu

Valentin Silvestru care, în ciuda atitudinii lui atot[tiutoare, n-a reu[it atunci s` vad` peisajul mai larg [i s` în]eleag` situa]ia: nu numai modelul dramaturgului se schimba, ci întreg modelul teatral românesc, iar prefacerea avea s` dureze cam cît prevestise cineva c` o s`-i ia societ`]ii române[ti s` se schimbe. O vreme, piesele unora dintre dramaturgii afirma]i înainte de ’89 au continuat s` fie jucate, din iner]ie. Concursul pentru cea mai bun` pies` a anului ini]iat de UNITER prin editura sa UNITEXT, specializat` în teatru, a publicat la primele edi]ii piese de Dumitru Solomon [i Iosif Naghiu – de altfel, doi dintre pu]inii dramaturgi adev`ra]i afirma]i înainte de 1989 [i care nu deveniser` total dependen]i de regim, a[a cum se întîmplase cu colegii lor care scriau la comanda partidului. Cu toate c` piese mai vechi [i mai noi ap`reau în volume, umplînd rafturile, pe m`sur` ce nume noi de regizori intrau în

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009 scen`, frecven]a mont`rilor cu texte române[ti sc`dea. Era momentul reconect`rii la cultura european` [i a lumii, iar pasul firesc p`rea s` fie traducerea pieselor de succes, în special din englez`, german` [i ceva mai rar din francez`. Într-o interven]ie recent` pentru Scena.ro, regizorul Vlad Massaci, afirmat în acei ani, î[i aminte[te: „Pe la mijlocul anilor ’90 a monta un text contemporan de teatru nu era ceva de la sine-în]eles în România. Directorii de teatru nu aveau prea mare încredere nici în dramaturgii contemporani, nici în regizorii tineri care îi propuneau spre montare. Dar nici regizorii nu aveau aceea[i p`rere despre ce înseamn` «contemporan». Unii luau cuvîntul în în]elesul lui cel mai obiectiv. Asta, de exemplu, îi f`cea contemporani cu, s` zicem, Paul Everac. Dar, fire[te, un text de teatru contemporan ]ine mai mult de idei [i viziuni împ`rt`[ite cu publicul decît de faptul c` autorul [i spectatorul / cititorul tr`iesc în acela[i timp. Cît despre dramaturgi – nu sînt prea multe de spus. Cei tineri lipseau, cei b`trîni se mirau c` nu sînt aprecia]i [i monta]i. A[a c` regizorii se orientau spre texte contemporane din Occident. Inclusiv eu.“ Privind retroactiv, pare firesc s` fi fost necesar` o perioad` de limpezire a lucrurilor în societate [i, pe cale de consecin]`, în teatru, arta cea mai receptiv` la schimb`rile sociale. Doar cîteva nume au ap`rut în anii ’90, mai ales spre final, iar dincolo de izbucnirile frustr`rii celor care se vedeau „marginaliza]i“ de gustul regizorilor – fiind, în realitate, anacronici, prin trecerea brusc` de la o lume, la alta, trecere cu care ei n-au putut ]ine pasul – exista o oaz` de normalitate numit` Dramafest, o ini]iativ` a Alinei Nelega, ea îns`[i dramaturg. Programul dezvoltat de funda]ia creat` de ea a atins un punct maxim în cele dou` edi]ii ale Dramafest ce au avut loc la finele deceniului 9, încercînd, cum spunea ini]iatoarea, s` „creeze un microclimat pentru dramaturgia româneasc`“. Fie c` proveneau din critica de teatru (ca Nelega), din literatur` (ca Saviana St`nescu), dintre practicienii de teatru (Cristi Juncu), sau din rîndurile dramaturgilor care „]inuser` pasul“ cu vremurile, fiind destul de tineri ca s` mai suporte schimbarea (Vlad Zografi, Valentin Nicolau,

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

DOSAR

Radu Macrinici), autorii de texte de teatru f`ceau cu to]ii pledoarii pentru profesionalizarea acestei meserii [i pentru strîngerea leg`turilor cu scena, care fuseser` minime pentru genera]iile anterioare. A fost îns` nevoie de o bun` perioad` de acumul`ri [i de un nou val, cel ap`rut abia în 2000, pentru ca acestea s` se întîmple cu adev`rat.

realitatea româneasc` spre care nimeni nu privise înainte. Problemele tinerilor în noua societate inspirau [i al]i autori precum Radu Macrinici (Îngerul electric, regia Radu Afrim, Teatrul Act, 2002), sau Saviana St`nescu (Num`r`toarea invers`, regia Theo Herghelegiu, 2000), dar nu cî[tigase terenul în fa]a altor tematici, precum cea istoric` (un succes al anilor ’90 a fost piesa lui Vlad Zografi, Petru, montat` de C`t`lina Buzoianu la Teatrul Bulandra, cu Mariana Mihu] într-un rol principal) sau de natur` poetic` (Infantele Savianei St`nescu i-au inspirat lui Radu Afrim unul dintre spectacolele ce l-au lansat în teatrul „mainstream“ – din nou la Târgu Mure[). Festivalul de Teatru de la Piatra-Neam], cel mai deschis [i curajos în anii ’90 a devenit, sub conducerea lui Corneliu Dan Borcia asistat de Victor Scorade], platforma de prezentare a celor mai interesante spectacole ce valorificau dramaturgia contemporan` prin reprezentan]ii unui nou feeling, fiindc` nu putea fi vorba despre o nou` genera]ie, ace[tia neac]ionînd uniform. O întîlnire inedit` a dramaturgilor ce d`deau un alt ton în scriitura pentru scen` a avut loc chiar pe scena Teatrului Tineretului din Piatra-Neam], odat` cu premiera „din frînturi“

Schimb`ri & manifeste Schimb`rile în tematica abordat` de noii dramaturgi a început atunci, odat` cu piese precum Eu cînd vreau s` fluier, fluier al Andreei V`lean, montat la Na]ionalul din Târgu Mure[ de Theodor Cristian Popescu. Era pentru prima dat` cînd un dramaturg f`cuse o documentare serioas`, la fa]a locului, Andreea V`lean lucrînd textul dup` o serie de interviuri cu tineri interna]i în [coli de corec]ie, pentru ca apoi s` colaboreze strîns cu regizorul, pe întreaga perioad` a repeti]iilor. Spectacolul, care a lansat [i un foarte talentat actor, Sorin Leoveanu, dar [i pe Ada Milea ca autor de muzic` de teatru, avea o incredibil` for]` venind din autenticitatea scriiturii realiste a autoarei [i se constituia într-o m`rturie impresionant` despre un „col]“ din

Sado-maso-blues-bar, pies` de Maria Manolescu (descoperit` \n concursul dramAcum), regia Gianina C`rbunariu

DOSAR

Kebab de Gianina C`rbunariu la Teatrul Shaubühne din Berlin

Ocean café (2001), în regia lui Radu Afrim, care con]inea texte scurte semnate de Alina Nelega, Saviana St`nescu, Radu Macrinici, Gianina C`rbunariu [i {tefan Caraman. Vremea manifestelor a venit ceva mai tîrziu, mai exact în 2002, odat` cu lansarea mi[c`rii dramAcum, un proiect n`scut în Universitatea de Teatru [i Film, care a marcat anii 2000, nu numai impunîndu-i pe „pia]`“ pe regizorii care l-au gîndit din dorin]a de a g`si piese noi despre societatea româneasc` de azi (Andreea V`lean, Gianina C`rbunariu, Radu Apostol, Alexandru Berceanu, împreun` cu profesorul Nicu Mandea, ci [i creînd un apetit general pentru noua dramaturgie, apetit pîn` atunci mai degrab` firav în teatrul românesc. Ca tip de scriitur`, noutatea adus` de piesele descoperite prin concursuri deschise organizate de dramAcum a fost revenirea la o stilistic` realist`, din nevoia de a spune lucrurilor pe nume, a[a cum nu se întîmplase de decenii întregi. Deviza curajoas`, comunicat` în stil publicitar, cu o campanie sus]inut` – „Ai o idee? }i-o facem!“ – a vibrat în con[tiin]a tinerilor, astfel încît nu numai c` s-a înregistrat un succes al concursului, dar s-a retrezit un interes al noii genera]ii pentru teatru

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009 în general. Odat` cu noile piese g`site de ei, membrii dramAcum au creat, pe neb`nuite, [i un nou public interesat de temele propuse, culese din realitatea imediat`, din via]a lor de zi cu zi, un public care îi urmeaz` [i azi. Impactul dramaAcum s-a cuantificat în diseminarea interesului concret pentru noile texte de teatru, pentru temele contemporane fixate în scris, fie de noi nume române[ti – Andreea V`lean, Gianina C`rbunariu, Peca {tefan, mai tîrziu Maria Manolescu, Mihaela Mihailov [.a. –, fie de dramaturgi contemporani din alte ]`ri. A[a au ap`rut traduceri nu numai din dramaturgia britanic`, irlandez` sau american`, ci [i ale unor piese din limba german` (gra]ie germanistului Victor Scorade], care î[i continua munca început` în anii ’90), din suedez` [i norvegian` (datorit` lui Carmen Vioreanu), din francez` (prin Anca Rotescu), dar [i din rus` (Ma[a Dinescu) etc. În cî]iva ani repertoriile teatrelor din România s-au modificat treptat, astfel încît acum, la finele decadei 2000, se poate spune c` st`m cu mult mai bine în materie de prezen]` a dramaturgiei contemporane decît multe alte ]`ri mult mai civilizate, printre care Fran]a, de exemplu. Un celebru teatrolog de origine român`, trìtor la Paris, observa în prefa]a unei c`r]i despre teatrul românesc: „Descop`r uimit extraordinara deschidere a regizorilor români la repertoriul contemporan, repertoriu strìn Fran]ei unde trìesc. Aici rat`m autori pe care atî]ia îi citesc [i îi pun în scen` acolo!“ (George Banu – prefa]a la Casa dinùntru de Cristina Modreanu, Editura Cartea Româneasc`, 2008).

Personalit`]ile noii genera]ii, recuperarea celor vechi Cu tot succesul acestor demersuri de grup fire[ti, care s-au coagulat dintr-o fireasc` nevoie de normalitate [i de reflectare a subiectelor arz`toare, la ordinea zilei, ar fi nedrept s` analiz`m personalit`]ile acestei genera]ii numai în cadrul mi[c`rilor genera]ioniste în care au activat (dup` dramAcum a urmat tangaProject,

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

DOSAR

ini]iat tot în cadrul UNATC, cu un accent pe tematica social` [i, ulterior, teatrul comunitar – membrii fondatori fiind Bogdan Georgescu, Vera Ion, David Schwartz, Miruna Dinu, Ioana P`un). Mai ales c` unii dintre ei au un destin artistic mai pregnant, al]ii înc` nu au avut reu[ite care s`-i înscrie pe un traseu relevant la nivel interna]ional, iar o alt` categorie s-a îndep`rtat între timp, din motive diverse, de teatru, preferînd fie televiziunea (Alexandru Berceanu), fie filmul (Andreea V`lean). Dintre cei r`ma[i pe o traiectorie constant` în demersurile lor teatrale, m-a[ opri asupra unui nume de regizor-dramaturg care a adus pe scena occidental` atît for]a unui univers teatral personal, cît [i ecoul unor teme [i preocup`ri inspirate din dinamica haotic` a unei societ`]i în tranzi]ie – încercînd s` produc` un r`spuns la întrebarea ce anim` întreaga opinie public` european`, mai ales acum, la 20 de ani dup` c`derea Zidului de la Berlin: „Cum arat` postcomunismul est-european în teatru?“. Ei bine, pentru dramaturgul [i regizorul Gianina C`rbunariu, una dintre cele mai puternice voci ale genera]iei dramAcum, societatea româneasc` pe deplin scufundat` într-o tranzi]ie care nu se mai termin` a furnizat subiecte pentru piese care i-au adus succese pe mai multe scene europene. Dup` o reziden]` str`lucit` la Royal Court Londra, piesa ei Kebab, povestea unei tinere care emigreaz` ilegal [i ajunge s` se prostitueze în Irlanda, a avut premiera în limba german` în 2007 la Shaubühne am Lehniner Platz din Berlin, teatru condus de un „guru“ al noii dramaturgii europene, regizorul Thomas Ostermeier, iar premiera în limba englez` la Royal Court, un an mai tîrziu. Între timp, premierele altor piese ale ei se succedau pe scene de la Paris, Leipzig, Frankfurt, Praga, Bratislava etc. iar spectacolul montat de ea îns`[i, mady-baby.edu, se juca pe toate meridianele, devenind un „must“ în festivalurile de nou` dramaturgie, în care românii nu mai fuseser` prezen]i pîn` atunci. Scriitura Gianinei C`rbunariu este puternic`, direct`, f`r` menajamente, dar are în acela[i timp calitatea de a crea un contrapunct poetic lipsit de patetism [i conectat la sensibilitatea contemporan`. Acest amestec a propulsat-o pe tîn`ra au-

toare în prim-planul pie]ei europene de nou` dramaturgie. C`rbunariu a prins un val ce ajungea în Estul Europei cu întîrziere, dup` ce invadase [i transformase complet teatrul dramatic al anilor ’90, dup` cum explic` Aleks Sierz într-o carte dedicat` fenomenului (Aleks Sierz – Inyer-face theater. British Drama Today, Routledge, 2000). Provocarea adus` în scen` în teatrul britanic de autori precum Sarah Kane, Mark Ravenhill, Martin McDonagh (cu to]ii juca]i acum [i pe scenele române[ti) este reiterat` aici cu accent pe aspectele sociale. Starea tulbure a societ`]ilor postcomuniste din Estul Europei a fost [i va r`mîne înc`, cel pu]in pentru o vreme, man` cereasc` pentru autorii dramatici din aceste ]`ri în plin` transformare, unii dintre ei devenind adev`rate vedete ale lumii teatrale [i literare (Fra]ii Presniakov, Ivan Vyripaev, Vladimir Sorokin [.a.). Privind înapoi înspre istoria de aproape 20 de ani parcurs` de dramaturgia româneasc`, interesant devine un detaliu: aproape to]i cei

Terorism de fra]ii Presniakov (traducere Ma[a Dinescu), regia Gianina C`rbunariu

DOSAR

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009 B`ie[u, Mazilu, D.R. Popescu, Dumitru Solomon sînt scrise cu har. De cînd am devenit atît de boga]i încît s` ne permitem s` arunc`m peste bord oamenii cu talent?“ (Magdalena Boiangiu – interven]ie în dezbaterea „Starea teatrului românesc“, în cadrul FNT, noiembrie 2008, consemnat` în Scena.ro nr. 1, 2009). În continuarea celor spuse de Magdalena Boiangiu, cred c` o mi[care de recuperare va începe destul de curînd, fiindc` 20 de ani sînt o distan]` suficient` fa]` de epoca în care aceste texte s-au n`scut, destul de mare cît s` devin` limpede care dintre ele mai pot vorbi unui public al secolului XXI.

C`r]i, scandaluri, festivaluri

care au marcat acest traseu au trecut la un moment dat prin „{coala de dramaturgi“ de la Royal Court, Londra – de la Alina Nelega [i Theodor Cristian Popescu în anii ’90, la Theo Herghelegiu, Andreea V`lean, Gianina C`rbunariu, Peca {tefan [i, mai recent, Vera Ion [i Mihaela Mihailov. În acela[i timp, de oarecare vreme, respingerea total` fa]` de dramaturgia de dinainte de 1989 s-a transformat într-o privire mai nuan]at` c`tre textele produse în epoc`. În lumea criticii s-a ar`tat un interes pentru recuperarea acelor dramaturgi sau piese care ar putea s` mai vorbeasc` lumii de azi. Îmi amintesc bine una dintre ultimele pozi]ii publice ale doamnei Magdalena Boiangiu care f`cea o pledoarie clar` în acest sens: „În materie de dramaturgie, eu personal cred c` nu e bine c` s-a aruncat peste bord, cu totul [i cu totul, dramaturgia scris` între 1948 [i 1989. Sînt autori [i piese care pot fi foarte bine puse în scen`, cu semnifica]ie pentru ceea ce tr`iesc oamenii ast`zi. Piesele lui

Coperta unei c`r]i de teatru era, cu c\tva timp în urm`, pe pia]a româneasc`, ultimul lucru din lume care ar fi putut stîrni vreun scandal. Te ui]i în bibliotec` [i în]elegi imediat de ce: multe sînt negre pur [i simplu, cu titlurile scrise cu alb sau cu ro[u (ce îndr`zneal`!). Sobru [i demn. Colec]ia de la UNITEXT dedicat` „Celei mai bune piese a anului“ poart` pentru o vreme amprenta scenografei Adriana Grand, prin desenele ei cu figuri contorsionate, simbolice. Mai sînt [i copertele inspirate din picturi celebre, din care sînt reproduse fragmente, probabil din obsesia pentru capodoper`, îndelung hr`nit` la noi. Nu e de mirare c` asemenea c`r]i nu circulau decît între oamenii de specialitate [i c` nici m`car regizorii nu le mai c`utau în anii ’90, dezam`gi]i dinainte de a le deschide. Abia tîrziu, dup` 2000, ceva din apetitul pentru cartea cu subiect de teatru pare s` fi revenit. Pe lîng` Funda]ia Cultural` „Camil Petrescu“, editor [i al revistei Teatrul Azi, marile edituri s-au repliat [i fie au înfiin]at colec]ii de teatru („Performa“ la Editura Cartea Româneasc`), fie au sus]inut sporadic un nume mare (Editura Polirom cu Andrei {erban sau Editura Humanitas cu Mihai M`niu]iu) sau au consim]it inteligent la alian]e aduc`toare de prestigiu (Editura Nemira a publicat o serie de traduceri de c`r]i [i albume coordonate de reputatul eseist George Banu). Coperta c`r]ii de teatru a

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

DOSAR

devenit obiect de scandal odat` cu publicarea unui volum cu texte ale Gianinei C`rbunariu la Cartea Româneasc`: pe copert` a fost pus` o fotografie din spectacol în care actri]a din rolul principal, rol de prostituat` în pies`, ap`rea cu un machiaj strident [i bustul gol, f`r` acordul ei sau al regizoarei. Dorin]a de a face reclam` cu orice pre] ajunsese [i la cartea de teatru, dup` ce afectase scena în varii feluri. Cartea s-a vîndut împreun` cu DVD-ul pe care se afla înregistrarea spectacolului – combina]ie care a atras mai mul]i cititori/spectatori. (Gianina C`rbunariu – mady-baby.edu, Cartea Româneasc`, colec]ia Teatru, 2007) Dar cele mai consistente apari]ii în materie de carte de teatru se datoreaz` în continuare, paradoxal, nu editorilor, ci festivalurilor de teatru care au în]eles s` dubleze cu o arm`tur` teoretic` structura evenimentelor pe care le gireaz`: Festivalul Interna]ional de Teatru de la Sibiu are înc` din primii ani de func]ionare un volum în care apar piesele noi prezentate întîi în spectacole lectur`, Festivalul Shakespeare colaboreaz` cu Funda]ia „Camil Petrescu“ la pu-

blicarea unor monografii despre mari regizori ai lumii, iar Festivalul Na]ional de Teatru a lansat în 2008 Colec]ia FNT, în dorin]a de a contribui la traducerea unor volume teoretice esen]iale pentru istoria mi[c`rii teatrale interna]ionale. Cît prive[te Festivalul Dramaturgiei Române[ti, eveniment dedicat prin tradi]ie în exclusivitate piesei române[ti [i, de cî]iva ani, noii dramaturgii – cu numele ei tinere de mare succes – acesta public` constant atît piese române[ti, cît [i traduceri din dramaturgia contemporan`, iar începînd din 2008 a preluat sub aripa sa Concursul na]ional de dramaturgie, ini]iat dup` ’90 de Ministerul Culturii [i Cultelor. Dup` un moment de recul, cînd teatrul s-a revoltat împotriva c`r]ii, construindu-[i destinul exclusiv pe scen`, se înregistreaz` o întoarcere c`tre instrumentele care pot s` contribuie cel mai serios la înt`rirea structurii teoretice f`r` de care nici o art` nu înregistreaz` progrese reale. M`car pentru practicienii artei scenice, dac` nu [i pentru spectatorii s`i, drumul teatrului ar trebui s` treac` [i prin bibliotec`. ■

Complexul România de Mihaela Michailov, regia Alexandru Badea

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

EVENIMENT Matei Martin

Fa]` în fa]` cu cititorii Anul trecut, dup` prima edi]ie, nu credeam c` va mai urma ceva. Nu pentru c` n-a[ avea încredere în cei trei organizatori Oana Boca, Bogdan-Alexandru St`nescu [i Vasile Ernu, ci pentru c` eram prea tentat s` cred în cli[ee: în România nu exist` public pentru lectur`. Ba uite c` exit`. Nu e prea numeros, dar curiozitatea celor dispu[i s` urm`reasc` lecturi publice trebuie satisf`cut`. Exact pe asta mizeaz` [i gazdele Festivalului de Literatur`, pe formarea ([i între]inerea) unei nevoi. N-avem lecturi publice ca în Germania. Dar avem un festival de literatur`. A ajuns la a doua edi]ie. Faptul c` titlul (sloganul) a r`mas neschimbat – „Re-writing the Map of Europe“ – arat` c` festivalul e un proiect cu b`taie lung`. Nu e vorba doar de o serie de întîlniri cu cititorii, ci de un dialog mediat, pe o tem` social` [i cultural` de interes general. Chiar [i alegerea autorilor invita]i spune multe despre aceast` inten]ie. Dac` ar fi s`-l credem pe Bogdan Alexandru St`nescu, criteriul op]iunii a fost valoarea literar`. A[a o fi – dar sînt sigur c` nu din întîmplare to]i scriitorii din festival au o rela]ie cu totul special` cu istoria (mai mult sau mai pu]in) recent`. Dincolo de valoarea literar`, aceast` selec]ie are meritul s` acopere perspective sociologice extrem de interesante [i de pertinente asupra actualit`]ii europene. „Continu`m s` re-scriem harta literar` a Europei [i, pe lînga supravie]uire, înc` un concept ar trebui pus în leg`tur` cu edi]ia a doua a festivalului nostru: diversitatea“, scrie Bogdan-Alexandru St`nescu. Jose Luis Peixoto (Portugalia), Zahar Prilepin (Rusia), Alek Popov (Bulgaria), Philip O

Ceallaigh (Irlanda), Dieter Schlesak (Germania) [i Ardian-Christian Kuciuk (Albania) sînt autorii str`ini invita]i s` dialogheze cu scriitorii români Radu Aldulescu, Vasile Ernu, Florin Iaru, Filip [i Matei Florian, R`zvan Petrescu, Radu Pavel Gheo, Gabriela Adame[teanu, [i Cecilia Stef`nescu.

Noua cale pentru vechea literatur` Prima zi de festival (desf`[urat` sub mottoul „New Ways for the Old Literature“) a prilejuit [i prima polemic`: în ce m`sur` mai conteaz` modelele literare? Sau, mai precis, cît de mult cînt`re[te tradi]ia în romanele autorilot invita]i? Jose Luis Peixoto (din Portugalia), Zahar Prilepin (din Rusia), Radu Aldulescu, Vasile Ernu [i Florin Iaru sînt, cu to]ii, autori consacra]i, scriitori experimenta]i care, f`r` s` recurg` la modele, urmeaz`, programatic sau dintr-un reflex

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009 incon[tient, pasional, „cì vechi“. Sigur c` vocea lui Antonio Lobo Antunes e de neg`sit în romanul lui Peixoto Nici o privire, îns` autorul a recunoscut c`-i datoreaz` mult [i sus-men]ionatului, [i (mai ales) lui Jose Saramago. Este firesc s` calci pe urmele înainta[ilor, dar asta nu înseamn` c` trebuie s` reinventezi roata – cam asta a fost explica]ia tîn`rului porughez. Cît despre Zahar Prilepin, care-a citit un fragment din romanul Sankya, acesta se consider` mult mai la ad`post de influen]e sau contamin`ri, de[i [ia afirmat deschis simpatii printre autorii ru[i contemporani. Din p`cate, dat fiind c` nici o carte a autorului nu a fost tradus` în român`, orice compara]ie sau asociere ne este, deocamdat`, interzis`. Din cîte pot b`nui (moderatorul întîlnirii, George Onofrei, a dezv`luit cîteva detalii, printre care [i faptul c` Prilepin a f`cut parte din for]ele speciale ruse, c` a luptat în Cecenia, [i c` acum coordoneaz` unul dintre cele mai importante ziare ruse[ti, Novaya Gazeta), romanele sale sînt extrem de ancoratre în actualitatea politic` [i social` a Rusiei. N-am avut îns` parte de replici prea tìoase, ci doar de-o lectur` cuminte. Oricum, nu p`rea prea la curent cu teoriile literare: scrie bine [i-atît. Mult mai subtil ([i conceptual) a fost Radu Aldulescu (Ana Maria si ingerii, în curs de apari]ie la Editura Cartea Româneasc`); [i mult mai volubil a fost Florin Iaru (care a citit din volumul de nuvele Bucuresti – cel`lalt trotuar, în curs de apari]ie la Editura Polirom). Pentru acesta din urm`, „calea nou`“ e evident` – poetul scrie... proz`. Despre modelele literare (pe care nu le are) nu a vorbit îns` decît în ultima zi a festivalului: un scriitor trebuie s` fie liber, de aceea îi este interzis s` urmeze cì, s` aibe modele.

Virtu]ile conciziei A doua zi a festivalului a propus, în continuarea dezbaterii din prima zi, înc` o tem` „fierbinte“: „The Short-Story: A Way to the Novel, or a Way Itself?“. Alek Popov (o vedet` literar` a Bulgariei, de[i foarte tîn`r) a citit un fragment din romanul Mission: London, Philip O Ceallaigh (autor irlandez care tr`ie[te, de cî]iva ani, la Bucure[ti; primul s`u volum, Povestiri dintr-

EVENIMENT

un bordel turcesc, ap`rut la Editura Polirom, a fost foarte bine întîmpinat de critic` [i de public) a citit din cel mai recent volum al s`u, {i dulce e lumina, Matei Florian a prezentat, în premier`, un fragment din mult-a[teptatul volum {i Hams {i Regretel, R`zvan Petrescu a citit din Foxtrot XX, iar Radu Pavel Gheo a propus o povestire din Numele mierlei. A[adar un cocktail ingenios [i surprinz`tor cu realism magig, autofic]iune [i mult miez polemic. Selec]ia a explicat-o chiar Bogdan-Alexandru St`nescu: „Alek Popov a început s` scrie proz` scurt`, îns`, dac` a]i crezut c` succesul adus de primul roman l-a îndep`rtat de aceasta, v` in[ela]i. A continuat s` scrie povestiri, s` le reediteze pe cele vechi, în paralel cu lucrul la al doilea roman. Despre Philip O Ceallaigh nici nu mai încape vorba: este un urma[ auto-declarat al lui Cehov, Hemingway [i Carver, un prozator convins c` va scrie numai povestiri [i nuvele. Ce ne facem cu proza scurt`: o consider`m în continuare laboratorul romanului, sau începem s-o respect`m la adev`rata valoare?“ To]i au fost de

De sus \n jos [i de la st\nga la dreapta: Radu Aldulescu, Vasile Ernu, Matei Florian, Radu Pavel Gheo, Florin Iaru, Ardian-Christian Kuciuk, Jose Luis Peixoto, Alek Popov, Dieter Schlesak

EVENIMENT

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

acord c` povestirea e o „pies`“ în sine, c` dezvoltarea for]at` a unei nuvele pentru a construi un roman e o strad` înfundat`, [i c` talentul de prozator nu se m`soar` la cantitate. Cel mai convins de virtu]ile conciziei pare s` fie Philip O Ceallaigh, cel mai dispus s` „calce strîmb“ – Alek Popov. Nu s-a ajuns la consens (oricum, nimeni nu-l a[tepta), [i nici nu s-au stabilit cu precizie ingredientele pentru o poveste bun` (ce e mai important: tehnica narativ` sau subiectul nara]ii?). Am hot`rît c` povestirile pe care le-au scris – [i din care au citit – sînt mult mai bune decît romanele înc` nescrise.

p`rere c` misiunea autorului e s` ne ajute s` fim p`rta[i la istorie. Romanul s`u Capesius, farmacistul de la Auschwitz e scris dup` o intens` [i minu]ioas` documentare despre lag`rele naziste (nevoia de documentare a venit dup` ce-a scris nu mai pu]in de 450 de pagini de fic]iune despre povestea farmacistului; îngozit de idea de literatur` – fictiv` – despre acele orori, s-a hot`rît în cele din urm` s` rescrie totul pornind de la m`rturii autentice, culese din arhivele despre Auschwitz). Literatura, fic]iunea d` posibilitatea s` construie[ti o micro-lume posibil`, greu de reconstituit doar cu mijloacele de care dispune nara]iunea istoric`. Moment în care intervine [i întrebarea – legitim` – în ce m`sur` exist` istorie pur`? Kuciuc e de p`rere c` „istoria întrece cu mult groz`viile de care ar putea fi posibil` imagina]ia“ (dac` ne gîndim la dictatura stalinist` din Albania, îl credem pe cuvînt). Desigur, spune el, e greu de scris o istorie „pur`“, fie doar [i pentru faptul c` relatarea unor evenimente presupune nara]iune, [i orice nara]iune e, pîn` la urm`, literatur`. Nici n-am apucat s` termin`m aceast` discu]ie c` s-a iscat o alta: exist` literatur` f`r` istorie? „Despre istorie are cine s` vorbeasc`. Literatura are [ansa s` fac` ce vrea cu istoria“, e de p`rere Filip Florian. „Istoria poate fi un fundal plauzibil pentru pove[ti imaginate“. Cecilia {tef`nescu face, împ`ciuitoare, racordul: „istoria personal` risc` s` fie tot fic]iune. Istoria e transmis` de un vehicul numit nara]iune. Istoria se confund` cu literatura în anumite momente“. Întreaga dezbatere s-a deschis precum o p`pu[` ruseasc`: imediat ce-a ap`rut o problem`, s-a desf`cut o alta, [i tot a[a pîn` la epuizarea timpului de anten`. Cele trei zile de dezbateri n-au provocat nici revela]ii, nici vreo stare de catharsis. Dar au prilejuit cîteva întîlniri interesante cu cititorii, cu cei care, pîn` la urm`, sînt beneficiarii „serviciului“ prestat de scriitori. Timp de trei zile, cei care scriu au stat fa]` în fa]` cu cei care citesc. P`cat c` n-au venit la aceast` discu]ie [i profesioni[ti din domeniu: n-am v`zut, de pild`, nici un editor, nici unul dintre jurnali[tii culturali cu autoritate (în afar` de cei invita]i s` vorbeasc`). Dar asta nici m`car nu m` mai surprinde. ■

Istorie, nara]iune În ultima sear` ni s-a propus o dezbatere cu titlul „Istorie – Imagina]ie“ în compania autorilor Dieter Schlesak (scriitorul german originar din România a citit din romanul Capesius, farmacistul de la Auschwitz, Editura Polirom, 2008), Ardian-Christian Kuciuk (din Albania; el a citit din volumul Empatycon, ap`rut la Editura Librarium Haemus, 2009), Gabriela Adame[teanu (lectur` în premier` din romanul Provizorat, în curs de apari]ie la Editura Polirom), Filip Florian (care a prezentat un fragment din romanul Zilele Regelui, Polirom) [i Cecilia Stef`nescu (lectur` din romanul Intrarea Soarelui, Editura Polirom). A fost cea mai substan]ial` dintre dezbateri. Tocmai pentru c` a dezvoltat ([i sintetizat), unghiuri de discu]ie deschise în diverse momente ale dezbaterilor precedente. Referndu-se la cei doi invita]i strìni, Bogdan-Alexandru St`nescu observ`: „Unul dintre invita]i sondeaz` memoria [i istoria obiectiv` (Schlesak), cel`lalt trìe[te [i scrie în plin` metafor` (Kuciuk). Dou` cì total diferite“. Discu]ia porne[te de la întreb`rile pe care tot el le lanseaz`: „Mai este romanul oglinda purtat` pe marginea drumului? Romanul secolului XXI, trecut prin oglinzile postmodernismului, se mai poate întoarce la formele pure de secol XIX? Rezist` romanul istoric, nepervertit de ludicul postmodern?“. Prima care încearc` o explica]ie e Carmen Mu[at: „De fapt, e vorba de oglinzi multiplicate“, de oglinzi care pun în rela]ie realitatea [i fic]iunea. Dieter Schlesak e de

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

C~R}I DE PLASTIC

din Bucegi [i Luminii Divine pentru inspira]ia pe care mi-au dat-o pentru a scrie aceast` carte“, în care anun]` c` „viitorul va consta în trecerea omului în virtual“, c` „viitorul nostru st` în iubire, destin, absurd, adev`r [i atîtea alte [i alte teme care fac parte din indicele alfabetic ce întrege[te cuprinsul al acestei c`r]i“ [i alte asemenea nout`]i de importan]` universal`. A[a cum – involuntar comic [i confuz – bine o caracterizeaz` Al. Florin }ene pe coperta a IV-a, „medita]ia autorului acestei c`r]i încorporeaz` reflec]ii care-i deschid calea spre adev`rul adîncurilor filozofiei, exprimat` printr-un stil concis [i frumos ce este nedesp`r]it de perfec]iunea [i puterea de interpretare a gîndului pe care îl exprim`“. Aforismele care scandeaz` cele 217 pagini ale c`r]ii, ordonate tematic [i alfabetic, se vor o literatur` a revela]iei. Nici revela]ie, nici literatur`, ele se înl`n]uie dup` scheme sintactice simplist-repetitive, în care vorba de duh (rar`...) e sufocat`, pe de o parte, de lipsa orizontului cultural adecvat, iar pe de alt` parte, de limba c`znit` [i de imagina]ia personal` s`rac`. Ideile sale au greutatea inscrip]iilor de album de domni[oar` („Iubirea este nimbul infinitului în aceast` lume“, „Viitorul este absolutul desfrînat al trecutului“). Vrînd s` fie veridic, evanghelistul de pe Bucegi reu[e[te s` fie confuz [i bombastic: „Haosul este Întîmplarea iar instinctul primordial Întîmpl`torul acestei întîmpl`ri. Astfel Dumnezeul Primordial redefinit prin Cuvintele Matrici la infinit este Unica Întîmplare Întîmpl`toare, pentru fiecare în parte dar [i prin fiecare...“, cînd nu e pur [i simplu plat [i plicticos: „Pentru Destin eternitatea vie]ii se afl` în moarte. Numai Destinul poate împ`ca via]a cu moartea. Destinul este cel mai mare neîn]eles al în]elesului“. Obsesia complotului („multe din secretele ascunse de cei care doreau s` ]in` omenirea sub control vor fi aflate...“) se adaug` salatei semidoct-dacico-filozofice. La ani-lumin` de tradi]ia literaturii apocaliptice europene, singura problem` a vizionarului Sorin Cerin cu lumea cealalt` e c` o ortografiaz` gre[it („transcedentul“ – sic!), dup` cum singura pecete stilistic` distinctiv` a scriitorului Sorin Cerin r`mîne virgula, înd`r`tnic pus` între subiect [i predicat.

Ioana Bot

Sfîr[itul lumii, varianta local` {tim: urmeaz` 21.12.2012, sfîr[itul lumii e aproape, iar nostradamicii de pretutindeni alimenteaz` o industrie de gadget-uri la tem`: de la tricouri inscrip]ionate la kit-uri de supravie]uire (aici m`rturisesc c` nu în]eleg: dac` lumea se termin` oricum, de ce [i mai ales cum se poate supravie]ui sfîr[itului ei?), de la „pastile de potabilizat apa“ (sper c` v` place expresia), la noi produc]ii hollywoodiene precum mult anun]atul 2012, din noiembrie pe ecrane. Speciali[tii în istoria mentalit`]ilor ne spun, limpede, c` tr`im într-o cultur` care permite, chiar încurajeaz` imaginarul catastrofic – de milenii încoace. Sau c` – din motive simple – actualmente marea majoritate a obiectiv`rilor temei provine din zona de influen]` a culturii americane de mas`. Din fericire pentru cititorii dilematici anima]i nu doar de nelini[ti existen]iale majore (de ce s` mai pl`tim ratele la b`nci dac` [i a[a vine 2012?), ci [i de sentimente patriotice eventual lezate cu atîtea mode americane, avem [i noi profe]ii no[tri – [i ei ne confirm` sfîr[itul lumii din 21 decembrie 2012, întrucît zeii dacici le-au transmis aceast` informa]ie. C`ci nu pe ecranele jocurilor cu icoane [i cu glasuri tremurate ale Occidentului trebuie c`utat` în]elepciunea... A[a se face c`, în deschiderea volumului Revela]ii. 21 decembrie 2012 (Editura Paco, Bucure[ti, 2008), Sorin Cerin mul]ume[te „Sfinxului

■

RECENZII

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

L I T E R AT U R ~

absurd onoarea, dragostea, dreptatea, tr`darea tr`ite de oamenii m`run]i. Un plan ideatic de profunzime, nicicînd explicitat altfel decît din unghiul visceral al cotidianului, leag` a[adar shot-urile epice în consisten]` de mare roman. În literatura noastr` prea adesea bolnav` dup` sclipiciuri artiste sau analitice, Cristian Teodorescu este egal cu sine însu[i la viteza senza]ional` a reportajului. Precis [i inefabil, dozîndu-[i magistral efectele [i voalînd deznod`mintele, scrisul s`u transmite scena „în direct“. Mantia neutr`, strict anticalofil`, a relat`rii la imperfect sau perfect simplu e frecvent sfî[iat`, ca în fa]a unei audien]e cu sufletul la gur`, de retorica acut` a prezentului verbal sau a unor improbabile sintagme orale. Purtînd titluri inspirate de scheci, fiecare poveste e manevrat` în spa]iul strîmt a circa dou` pagini cu dramatism ori haz de [oc voltaic, la nivelul unor performance-uri live. Chiar [i de relevan]` episodic`, precum capitolele despre cer[etorii „apocaliptici“ ai peronului sau c`]elul prostituatei, instantaneele nu s`r`cesc nici o clip` în tensiune, aten]ia prozatorului fuge vînînd gestul sau replica semnificativ` pe structura imprevizibil` a gagului. Toate detaliile filmate cu acuitate de camera realist` redau palpabilul unei lumi ce devine pe harta fic]iunii, ca [i Yoknapatawpha lui Faulkner, mai substan]ial` decît geografia real` din care se trage. Iar prin multele porti]e ale istoriilor personale ce defileaz` luminate din unghiuri incomplete, se ]ese, miniatur` cu miniatur`, o fresc` socio-istoric` mai frust` decît orice realism de [taif ar fi putut-o face. Ducînd dincolo de glosolalia teoretic` înv`]`turile narative ale optzecismului, Cristian Teodorescu se descotorose[te de podoabele psihologiz`rii, stilisticii sau metafizicii, pentru a scrie o proz` în stare pur`. Dup` cîteva volume de povestiri bune, ni se d`, în sfîr[it, cu acest roman-serial, m`sura unui talent veritabil [i a unui instinct epic „sigur“, cum îl intuia de mult [i Radu G. }eposu. {i dac` nu a p`truns prin incidente memorabile în analele istoriei mari, Medgidia reconstituit` aici are toate [ansele s` se afirme ca reper în istoria literaturii. ■

Medgidia, mon amour Cristian Teodorescu Medgidia, ora[ul de apoi Editura Cartea Româneasc`, 2009

24,95 lei

Sînt 103 intr`ri (cîte capitole) în ora[ul dobrogean, de-a lungul decadei dintre agita]ia legionar` [i impunerea comunismului. E un r`zboi [i sînt dou` alian]e, p`guboase ambele pentru România, cu nem]ii [i cu ru[ii. Sînt zeci de întîmpl`ri [i figuri pitore[ti, aproape deloc peisaje, e restaurantul g`rii (buric al p`mîntului) [i sînt cî]iva protagoni[ti urm`ri]i cu spor: cîrciumarul F`nic` Theodorescu, nevasta sa Virginica, maiorul Scipion, doctori]a Lea, angrosistul Haikis, chelnerul cosmopolit Ionic`. Exist` sigiliul veridic al documentului de epoc`, precum [i filonul memoriei povestite care-l anim` pe narator. Tot statistic vorbind, Cristian Teodorescu e un optzecist atipic ce [i-a educat la [coala jurnalismului inteligen]a epic` nativ`, ducînd-o, prin control treptat al stilului [i al gustului pentru artificiu narativ, tot mai aproape de miezul existen]ei tr`ite. Panoram` cu fine inflexiuni distopice a urbei natale situate „supt“ vremi, Medgidia, ora[ul de apoi a fost publicat` în România literar` pe episoade. Inten]ia fragmentarist` s-a p`strat [i dup` adunarea în volum, ca [i cum, temîndu-se s` nu-i fure nici unui erou momentul ie[irii la ramp`, autorul ar ezita s` coalizeze decis [i tradi]ional buc`]ile. Cristian Teodorescu declar` într-adev`r c`-[i vede povestirile ca „piese de sine st`t`toare“ [i, cu excep]ia capitolului ultim, care l`mure[te i]ele principale ale nara]iunii, pare mai interesat de percutan]a stop-cadrului decît de construc]ia de ansamblu. De la o pagin` la alta îns`, focusul minimalist se conecteaz`, parc` în ciuda decupajului foiletonistic f`]i[, la scara istoriei mari, unde mi[c`rile politice [i r`zboaiele reproiecteaz` tragic sau

Adriana Stan

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

L I T E R AT U R ~

Pe c`r`rile cerului Valeriu Anania, Opere (3) Amintirile peregrinului apter Editura Polirom, 2009

Volumul de povestiri ap`rut la Editura Polirom într-o elegant` „serie de autor“ reveleaz` o alt` fa]` a omului de cultur` – cleric, c`rturar, scriitor – Valeriu Anania. Cunoscut mai degrab` ca poet, dramaturg [i fin t`lm`citor al textelor biblice, autorul se descoper` în Amintirile peregrinului apter drept un prozator de mare valoare, v`dind, în aceste miniaturi epice erudi]ie, talent de povestitor [i, deopotriv`, delicate]ea duhovnicului care cunoa[te „tainele sufletului“. Geneza textelor se g`se[te în „conferin]ele“ din subteranele Jilavei, la începutul anilor ’60. A[ternute pe hîrtie dou`zeci de ani mai tîrziu, prozele nu mai sînt doar un istoric al periplurilor prin m`n`stiri, c`ci autorul are inspirata idee de a oferi descrierilor de odinioar` substan]` epic`. Se na[te astfel o proz` fantastic` de factur` tradi]ional`, cu un timbru aparte, în tonul povestirilor lui Vasile Voiculescu, care-[i poart` cititorii la hotarul dintre lumi: între prezent [i trecutul istoric, între mitologie cre[tin` [i legend` profan`, între omenesc [i angelic, real [i fabulos. Cadrul povestirilor este spa]iul blînd al m`n`stirilor române[ti [i înneguratul trecut istoric, de la domnia lui Brâncoveanu, la pandurii lui Tudor. Umorul c`lug`resc, anecdotele cu tîlc sau povestirile cu ton de Pateric se al`tur` secven]elor de dialog platonician, iar frumuse]ea plastic` a frescelor bizantine este ritmat` de poeticitatea graiurilor arhaice [i a limbajului liturgic. Personajele care mi[un` în texte cunosc tainele ierburilor, locurile ascunse, faptele cutremur`toare ori me[te[ugul zugr`virii icoanelor ce codific` în palimpsest secrete întunecate din vechile cet`]i de scaun sau din familiile voievodale. Nu lipsesc îns` nici cutremur`toare întîl-

RECENZII niri voiculesciene între ocna[ul pocìt [i „spînzuratul pe lemn“ care, precum în legendele vechi, coboar` de pe cruce [i împarte dumicatul cu cei din urm` oameni. Îns` protagonistul care traverseaz` toate cele dou`sprezece povestiri independente, unificînd astfel construc]ia epic`, este un personaj fabulos, contemporan cu patru secole de istorie. Pelerinul ve[nic tîn`r – c`lug`r, c`rturar, ucenic iconar –, de o discre]ie celest`, c`l`tore[te prin m`n`stiri [i prin vremi, c`ci auzind despre c`lug`ri c` ar fi „îngeri în trup“, eroulnarator î[i caut` semenii. „Eram un înger zburdalnic r`zle]it din ceata iezilor lui Dumnezeu, un pui de slug` r`sf`]at` la cur]ile Celui-ce-este, un fuior de lumin` care credea c` zborul se poate face [i de-a berbeleaca.“ Blestemat de un c`lug`r din vechime pentru ghidu[iile sale („Îngere, s` nu mai zbori!“), pierzîndu-[i aripile, dar purtînd mereu în sine urmele sîngerînde ale zborului ignorat, pelerinul se destìnuie: „R`t`cesc printre rosturile p`mîntenilor [i uneori îmi sîngereaz` umerii. Iat` îns` c` aripile mele nu mai sînt decît o ran` ascuns`, iar înomenirea mea s-a poticnit întru începuturile ei. Nu sînt decît o r`m`[i]` dintr-un sfîr[it [i zvîcnetul întrerupt al unei curgeri, cu semnele r`nilor mele, tuturor s` le ar`t [i nimeni s` nu le cread`“. De[i pare atît de „strìn“ de oameni [i de lume, peregrinul întrupeaz` întocmai condi]ia uman`, ]esut` în jurul unei absen]e, ca o cùtare neostoit` a perechii, h`r`zit` îns` unicit`]ii [i însingur`rii. Eroul este un personaj simbolic în care se concentreaz` sensurile adînci, teologice, despre firea uman` „zidit` dup` chipul [i asem`narea Creatorului“. Valeriu Anania reu[e[te s` î[i apropie cititorii nu doar prin farmecul de net`g`duit al povestitorului cu har, ci [i prin reu[ita încercare de resacralizare a lumii în privirea straniu-familiarului peregrin. Lectura volumului poate fi [i o duioas`, discret` apropiere de sacru prin cele mai taince [i umile manifest`ri mundane, în care serenitatea [i tragicul, de[i nenumite, stau mereu al`turi. ■ Elena Cra[ovan

44,95 lei

RECENZII

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

L I T E R AT U R ~

un „limbaj al dispari]iei“ (dup` expresia inspirat` a Angelei Marinescu) de o nobil` acuitate. Precaritatea eului locuit de neant nu exclude posibilitatea transcenden]ei, transformînd poemul în strig`t de profundis: „Am vorbit, Doamne, [i am scris, pîn` m-am înnegrit / cu totul, am crescut, Doamne, în vorbele mele, iar vorbele / mele au crescut în mine [i mi-au pus trupul în h`u, / stau în trupul meu ca într-un abis, fiecare cuvînt / îl adînce[te, c` v`d mi[cînd timpul [i moartea, mîinile / mele sînt întunecate, Doamne, de vorb`rie, îmi port / trupul ca [i cum propria groap` mi-a[ purta-o, în el, / limbajul se întîlne[te cu sine [i înnebune[te“. Ultimul vers e mare. Ca la expresioni[ti, culorile ([i non-culorile) sînt pu]ine: domin`, autoritar, negrul, cu tu[e agresive de ro[u [i, mai rar, de verde nevrotic. Oamenii sînt „f`r` regn“, totul se dizolv`, se altereaz`, sfîr[e[te în t`cere [i pierdere de sine, c`ci „în adîncuri / totul a fost mîncat, toate sensurile, în clarit`]i orbitoare“. Paradoxal, claritatea învinge obscuritatea cu propriile-i arme. Cînd [i cînd, în bezn` apar fulgura]ii de lumin`, flash-uri de „real“ cotidian („B`rba]i într-o ber`rie. Tonuri / brune înconjurate / de geamuri ude. Aici totul devine lichid. /.../ To]i / l-au v`zut pe nu“), de discurs „textualist“ („în partea textului acestuia, pe unde bat vremurile, / se afl` trupul mamei scandalos de nemîntuite / în`l]area ei la text e un simplu compromis, / timpul se bîlbîie în ea [i consum` chipuri, / un tablou gîlgîind / de suprareal, dup` ce realul a fost în întregime / mîncat“), referin]e livre[ti („Iar e sear`. Drumurile duc tot ca la Trakl, în Grodek“) sau bufeuri de visceralitate revoltat` de invazia mereu victorioas` a Neantului („{iacum despre peisajul verzui / al lipsei de st`ri, / o groap` moale, o despuiat` cavitate / a zilei f`r` faruri, aici / se pompeaz` limfe / de vie]i stricate, / de obicei se devor` ceva acolo, / de obicei cineva încearc` s` scape, / de obicei reu[e[te par]ial / [i intr` în h`cuitul / ochi de gudron / din care ies h`lci, / exprim`-le, / da’ exprim`-le tu, eu sînt halc`“). Un poet de reconsiderat... ■

Un mistic al negativit`]ii pure Aurel Pantea Negru pe negru Editura Limes, 2009

20 lei prefa]` de Al. Cistelecan

Pentru Al. Cistelecan, Aurel Pantea e un „poet mare“, iar cele dou` volume de Negru pe negru fac, împreun`, „cel mai negru lirism de la Bacovia încoace“. „Bacovianismul“ s`u este îns` unul filtrat prin Maurice Blanchot, iar „lirismul negru“ nu mai are, ca la autorul Plumbului, (doar) un caracter intuitiv, ci [i unul reflexiv, elaborat. Cele dou` volume din ciclul Negru pe negru (1993, 2005) pe care optzecistul echinoxist le reune[te acum într-unul singur constituie, de fapt, un mare „text comun“. Fiecare dintre secven]ele componente e „anonimizat`“ prin eliminarea titlului, dar op]iunea este departe de a fi un artificiu. Marea experien]` interioar` a lui Pantea – devenit` tem` obsedant` a autorului – a fost [i r`mîne, f`r` îndoial`, neantul, mistica negativit`]ii pure. Limbajul însu[i apare, din aceast` perspectiv`, un „vis al mor]ii-eterne“, iluzie a nimicului atotdevorator, chiar dac` eul poetic se instaleaz` con[tient în el (n-are încotro!) [i încearc` s`-i dea o form` pe m`sur`. A[a stînd lucrurile, orice opera]iune de „seducere“ a cititorului devine – Cistelecan dixit – complet futil`, privit` cu suveran` indiferen]`. În pofida obscurit`]ii [i a indetermin`rii majorit`]ii textelor – c`ci referin]a lor „tare“ nu mai e Fiin]a, ca la romantici sau la primii moderni, nici contingen]a cotidian`, ca la postmoderni, ci Neantul manifest –, senza]ia de autenticitate impresioneaz` ca într-un jurnal de st`ri-limit`. Poetul nu scrie despre, ci în, nimicul nu mai e simpl` no]iune abstract`, exterioar`, ci tr`ire direct`, instalat` ca un virus în imagina]ie, viziune, trup [i limbaj. Dac` impopularul Pantea e un poet de excep]ie, el este astfel prin faptul c` a reu[it s`-[i elaboreze un limbaj perfect acordat experien]ei sale interioare,

Paul Cernat

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

L I T E R AT U R ~

Arta literaturiz`rii traumelor Norman Manea Vizuina Editura Polirom, 2009

Pierdu]i printre zecile (ca s` nu zic sutele) de volume memorialistice/publicistice/eseistice, scriitorii reprezentativi ai exilului românesc î[i lanseaz` cu destul` zgîrcenie crea]iile fic]ionale. Unii au renun]at pur [i simplu la îndeletnicirile epico-lirice, al]ii prefer` s`-[i reediteze/rescrie opera de tinere]e. Tocmai de aceea orice apari]ie original` cî[tig` invariabil alura unui eveniment cultural. E [i cazul celui mai recent roman al lui Norman Manea. Numai c`, aici, noutatea nu e deloc sinonim` originalit`]ii, dup` cum memorabilul ]ine mai pu]in de valoarea literar` a c`r]ii. În contradic]ie cu titlul volumului Variante la un autoportret (2008), Vizuina pare s` contureze deplin portretul scriitorului exilat în America. Variantele chipului scriptural încep s` se coaguleze într-o imagine tot mai clar`. Cu bunele [i relele sale la vedere. Majoritatea semnifica]iilor ori ipostazelor pe care Norman Manea le confer` ideii de exil [i care, la rîndul lor, genereaz` viziunea, stilul, arhitectura prozelor sînt cumulate în caleidoscopul narativ al Vizuinii. Astfel, la un prim nivel, merit` remarcate autenticitatea tragic` [i echilibrul etic specifice pentru perspectiva lui Manea asupra exilului. Prozatorul intuie[te cu acuitate linia ce desparte dramele veritabile de farsa burlesc` în care mul]i se complac cu o egal` dexteritate. Victimele fascismului sau ale comunismului nu scriu în cartea lui Manea o istorie patetic` de eroi [i morminte, ci dezv`luie un itinerariu al umanit`]ii cu toate debilit`]ile [i ipocriziile ei. Înainte de a fi martiri ai unor sisteme represive politice, protagoni[tii din Vi-

RECENZII zuina (profesorul mizantrop-estetizant Augustin Gora, cameleonicul om f`r` însu[iri Peter Ga[par, bovarica [i, pîn` la urm`, superficiala Ludmila Serafim etc.) se g`sesc în postura de a-[i exorciza demonii interiori. Traumele se desf`[oar` în voie doar la maturitate/b`trîne]e, cînd lumea libert`]ii [i a împlinirii viselor ar fi trebuit s` le guverneze existen]a. Suspenda]i între un trecut doldora de frustr`ri [i un prezent al anxiet`]ii cronicizate, trìnd printre fantasme ipocrite menite s` le pun` în umbr` numeroasele la[it`]i, ace[ti exila]i sînt artificiali, incoeren]i, inadecva]i în tot ceea ce fac ori vorbesc. În consecin]`, departe de a fi „inapt narativ“ (cum îl eticheteaz` Mihai Iov`nel), Norman Manea se dovede[te chiar prozatorul potrivit pentru a fic]ionaliza tema exilului. În romanul sù, elipsele, prolepsele [i analepsele, dialogurile autiste, monologurile sacadate, dublate de fluxuri co[mare[ti ale con[tiin]ei complic` trama Vizuinii (implicit [i lectura) exact cît s`-i anuleze valen]ele de thriller, oferind în schimb teren de desf`[urare marilor problematici din universul refugia]ilor: comunicarea, intimitatea, identitatea, memoria, moartea etc. M`car pentru a urm`ri din nou straniul [i arborescentul demers al exil`rii individului fa]` de propriul trecut (marc` înregistrat` Norman Manea) Vizuina merit` citit`. Cronicarul de la Cultura e îns` pe deplin îndrept`]it s` anatemizeze roman]area abuziv` a mor]ii lui Culianu (alias Mihnea Palade) [i re[aparea cazului Eliade (maestrul Cosmin Dima). Redundante, rù conectate la firul epic principal, aceste istorii discutate deja de profesorul, eseistul, publicistul Manea nu pot fi gestionate de romancier. A[ vorbi aici de o alt` fa]et` a literaturiz`rii traumelor, cea de marketing editorial, care îl caracterizez` nu o dat` pe autor: retorica victimiz`rii are întotdeauna auditoriu. F`r` a fi vreo capodoper`, Vizuina constituie o sintez` epic` valoroas` [i, probabil, punctul terminus al fic]iunilor dedicate de Norman Manea exilului. ■ Cosmin Borza

39,95 lei

RECENZII

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

L I T E R AT U R ~

care, vorba cunoscut`, nu mai po]i scoate nimic. „Ursoaica Lili [i Balena Goliat“ e aventura „mamei“, în drum spre bîlciul unde vrea s` ajung` de dragul unui p`durar, de care se îndr`gostise pentru c` acesta „î[i rostea vorbele într-un fel aparte, miraculos pentru un copil care nu cunoscuse în via]a lui decît oamenii din dou` sate (...) – b`rbatul vorbea literar“. „Cîrti]a“ este despre ini]ierea „erotic`“ infantil`, constînd în trasul cu ochiul la fete [i în dezbr`catul demonstrativ, la vîrsta la care sînii fetelor sînt de dou` feluri: sfîrleze [i titireze. „Poveste de Cr`ciun“ reînvie atmosfera s`rb`torilor, dominat` aici de imaginea unui Mo[ ar]`gos, care bea cam mult [i e suspectat de copii c` n-ar fi adev`ratul Mo[, pe motiv c`, luat de val, le poveste[te acestora cum muncea el cînd era copil, „prim`vara, la pr`[it, de diminea]a pîn` seara“. „Lumea interlop` a brusturelui“ relateaz` aventura pioniereasc` a naratorului pentru a face rost de zece kilograme de r`d`cin` de brusture, cerute la [coal`, [i pentru a ob]ine astfel rîvnita „Roz` a vînturilor“, insigna pe care n-o avea nici un copil din sat. „Lampa cu c`ciul`“ e drumul chinuit, prin ploaie, al tat`lui [i copilului care duc la reparat un televizor cu l`mpi, de care pân` [i depanatorul s-a s`turat. „Nea Mihai [i tovar`[ul Dumnezeu“, cu structur` de nuvel`, contureaz` un personaj de neuitat: nea Mihai are pasiuni unice [i durabile, e îndr`gostit de buldozere [i cu ajutorul unuia face un iaz în sat, pe care-l populeaz` cu pe[ti, astfel încît însu[i tovar`[ul Nicolae Ceau[escu vine s`-l felicite pentru „marele succes în realizarea socialismului multilateral dezvoltat“. Toate aceste povestiri, în care [i întîmpl`rile banale devin cumva memorabile, printr-o secret` alchimie pe care doar scriitorii adev`ra]i o [tiu, sînt pline de umor [i ironie, inteligente, calde [i umane, scrise cu o des`vîr[it` art` literar`. Lampa cu c`ciul` confirm` un autor care a dep`[it de mult statutul de tîn`r scriitor [i care, orice-ar zice unii cîrcota[i, e pe bun` dreptate curtat de toate acele edituri str`ine. ■

Povestiri dintr-un sat moldovenesc Florin L`z`rescu Lampa cu c`ciul`

Colec]ia „Ego. Proz`“ Editura Polirom, 2009

29,95 lei

Noul volum al lui Florin L`z`rescu arat` un autor decis, sigur de sine, refuzînd s` plece urechea la glasul criticii care clameaz` necesitatea „marelui roman“ al României de ieri sau de azi. L`z`rescu [tie c` proza scurt` nu e, cum cred unii, un exerci]iu sau un gen minor, ci, dimpotriv`, o piatr` de încercare pentru orice prozator, dovada suprem` de st`pînire a artei narative, a[a cum au ar`tat-o marii scriitori ai lumii (Tolstoi, Cehov, Bulgakov sau Thomas Mann). Dup` romanul din 2005 (Trimisul nostru special), sofisticat, atent stilizat (accesibil îns`, la nivelul pove[tii, [i cititorului mediu), povestirile din Lampa cu c`ciul` propun o scriitur` simpl`, curg`toare, natural`, excelent adaptat` necesit`]ilor textului ca ansamblu. Se aude, de undeva, din fundal, o voce de povestitor moldovean, în linia Creang`-Sadoveanu, care, m`iestrit modulat`, [tie s` te poarte pe unde dore[te, s` dea volute, s` poposeasc` pe cine [tie ce detaliu, totul spre încîntarea ta, a cititorului. Sînt zece povestiri în care se pare c` autorul [i-a propus s` conserve o lume aparte, cu regulile, personajele [i întîmpl`rile ei; e o lume azi disp`rut`: aceea a satului românesc din ultimele decenii ale comunismului, v`zut` prin ochii copilului. Scriitorul [tie s` decupeze acele scene relevante care, bine puse în lumin`, s` spun` cît un roman întreg. Exerci]iul cinematografic al lui Florin L`z`rescu (care este [i un scenarist de succes, ecranizarea povestirii „Lampa cu c`ciul`“, în regia lui Radu Jude, primind peste 30 de premii interna]ionale) se dovede[te benefic: el reu[e[te [i în proz`, ca [i în film, s` spun` mult cu pu]ine mijloace, s` focalizeze cînd e cazul sau, în alt` parte, s` oculteze un detaliu, astfel c` micile lui buc`]i literare sînt ni[te bijuterii din

Lumini]a Corneanu

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

L I T E R AT U R ~

Pies` de muzeu Colette, Curtezana

Colec]ia „Cartea de pe noptier`“ Editura Humanitas, 2009

Vitrinele libr`riilor par s` concureze afi[ierele cinematografelor. Într-o lume în care se vizioneaz` mai mult decît se cite[te, este firesc ca editurile s`-[i etaleze produsele în deja clasicele movie tie-in editions, adic` în ]inuta obligatorie pentru c`r]ile ecranizate. Dincolo de ra]iunile de marketing, aceste transferuri ale posterelor pe copertele volumelor au ceva melancolic. S-au dus vremurile cînd cinefilii, a[eza]i în s`lile unde rula Moarte la Vene]ia, [tiau dinainte c` Visconti ecranizase o nuvel` de Thomas Mann. Acum, indiferent c` vorbim de No Country for Old Men sau de Twilight, noua înf`]i[are a c`r]ilor pare s`-i implore pe poten]ialii cititori: „V-a pl`cut filmul? Nu-i a[a c` o s` m` citi]i [i pe mine?“. Pe de alt` parte, nu pot s` nu m` întreb, ce altceva dac` nu o ecranizare bun` ar fi putut s` ne mai aminteasc` de Colette, excentrica autoare a romanului Chéri (de fapt, Curtezana este titlul sub care au fost lansate la noi atît cartea, cît [i filmul lui Stephen Frears)? Despre Colette afl`m, chiar din prezentarea de pe pagina a doua, c` a apar]inut genera]iei lui Proust, Valéry, Gide. Asta nu înseamn` mare lucru. Chéri, cel mai cunoscut roman al ei, r`mîne foarte departe, stilistic [i imaginativ, de crea]iile autorilor invoca]i. O compara]ie cu ace[tia îi face mai mult r`u decît bine. Pove[tii de amor dintre Chéri, fiul r`sf`]at al unei curtezane, [i Léa de Lonval, o seduc`toare trecut` de prima tinere]e, nu-i lipse[te savoarea, îns` cu greu o po]i distinge în pletora romanelor cu intrigi similare ce s-au scris [i înainte, [i la vremea respectiv`, [i de atunci încoace. Pe scurt, cartea are toate tr`s`turile unei piese de sezon. E încînt`-

RECENZII toare dac` o descoperi la vîrsta potrivit`, dar nimic nu-i poate anula caracterul efemer. Nu rezist` la recitire [i, oricît de r`bd`tor încerci s` fii, dup` o vreme tot te agaseaz` cu o serie de cli[ee. Imediat ce ai deschis-o, în]elegi c` Léa este femeia experimentat`, ideal` pentru ini]ierea sexual` a unui tîn`r, înc` adolescent. De[i pare st`pîn` pe situa]ie, devine iute limpede c` nu [tie prea bine dac`-l iube[te sau nu. Sufer` în t`cere cînd Chéri face o c`s`torie de convenien]` cu Edmée. Pleac` [ase luni în Normandia, s`-[i limpezeasc` sentimentele. În text, plou` cu „Vai!“, cu „Oh!“ [i cu „Ah!“, bîrfele de budoar nu mai contenesc, parfumuri [i pudre se revars` în valuri, a]î]area geloziei reprezint` sportul preferat de toat` lumea. La rîndul s`u, temperamentalul Chéri încearc` s` g`seasc` un echilibru între obliga]iile austere ale vie]ii conjugale [i destr`b`lare. Nici el nu [tie prea bine ce vrea de la via]`, a[a c` d` tîrcoale, pe înserat, somptuoasei vile cu interioare în alb [i roz, unde Léa întîrzie s` apar`. În cele din urm`, curtezana se întoarce, e drept, cam ofilit`, iar Chéri adoarme la sînul ei, precum un prunc, dup` consumarea unor acte pasionale la care particip`m prin eufemisme. Totu[i, nu se poate spune despre Chéri c` nu are nici o calitate. În primul rînd, se cite[te u[or, într-o dup`-amiaz` lene[`. Chiar dac` personajele sînt firave, autoarea nu comite [i gre[eala de a le motiva excesiv psihologic. Colette nu abuzeaz` de psihanaliz`, chit c` ar fi fost îndrept`]it` de contextul cultural al vremii. E drept c` tat`l lui Chéri r`mîne necunoscut, c` tîn`rul se adreseaz` mamei sale cu „doamna Peloux“, iar amantei, cu „mami“, îns` cititorului i se permite s` fantazeze cît vrea asupra acestor detalii. Izbutit` este [i maniera direct` în care cunoa[tem personajele. Caracterele lor se schi]eaz` rapid, f`r` preambuluri redundante. Eroii lui Colette intr` [i ies pe u[i, se a[az` [i se ridic` de la mese cu gesturi sigure, f`r` s` ne ofere explica]ii inutile. Din p`cate, timpul a tratat-o pe autoare cu aceea[i severitate expeditiv`. ■ Alexandru Budac

25 lei traducere din limba francez` [i note de Nicoleta Neagoe

RECENZII

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

L I T E R AT U R ~

ria[). De asemenea, unii exege]i au remarcat faptul c` imaginarul joac` un rol crucial în nara]iunile lui Ellis [i, ca atare, orice eveniment (prezentat ca „real“ în roman) trebuie privit cu circumspec]ie. Astfel, controversatul American Psycho a fost apreciat ca derapajul unei min]i bolnave (a naratorului) [i nu, a[a cum pare ini]ial, drept cronica unor masacre urbane. La fel, Less Than Zero s-ar axa pe universul halucinant, ie[it din creierele narcotizate ale studen]ilor-protagoni[ti, expu[i exceselor în vacan]a de Cr`ciun. Lunar Park nu face excep]ie de la regul`. Privit de la distan]`, e un horror psihedelic, dar intriga propriu-zis` ar putea fi, ultimativ, imaginat` doar de c`tre Bret Easton Ellis (personajul, „fic]iunea“, naratorul, „ha[uratul“), consumator notoriu (în carte) de alcool [i stupefiante. Situa]ia se repet` în Glamorama (publicat, în SUA, în 1998, tradus recent [i la noi), unde evenimentele halucinante prin care trece protagonistul (Victor Ward) ar fi ori efectul drogurilor, ori reflec]ia cinematografic` a vie]ii sale (un regizor, cu o camer` de luat vederi îl urm`re[te pretutindeni, controlîndu-i comportamentul). Ward pleac` în Europa, la solicitarea unui diplomat straniu (Fred Palakon), în c`utarea unei foste iubite. Descinde îns` în plin delir existen]ial (î[i schimb` chiar [i numele, ajungînd altcineva), în compania unor terori[ti londonezi. Aici nu se exclude totu[i, pe lîng` motivul „fic]ionaliz`rii“, [i tema conflictului tat`-fiu, Ward fiind urm`rit, fantomatic, de spectrul autorit`]ii paterne. Dialogul cel mai elocvent din roman (un fel de „art` poetic` implicit`“ a lui Easton) r`mîne cel dintre Victor [i Palakon, în care primul întreab` (disperat): „Ce-i adev`rat? “. R`spunsul cade ca o ghilotin`: „Nimic... Exist` adev`ruri diferite“. Eroul continu`: „{i atunci ce se întîmpl` cu noi?“. Palakon: „Ne schimb`m... Ne adapt`m“. Omul textual nu are o identitate stabil`, el migreaz`, tipologic, în universul fic]ional. Nu-[i arat` niciodat` fizionomia. Prefer` imaginea „ha[urat`“, decompus` în „aburul“ literaturii. ■

Omul textual Bret Easton Ellis, Glamorama Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2009

39,95 lei traducere din limba englez`, note [i postfa]` de Adrian Buz

Dac` intri pe pagina personal` de web a scriitorului american Bret Easton Ellis, descoperi o curiozitate biografic`. Exist`, de fapt, doi prozatori cu (aproximativ) acelea[i date existen]iale. Faptul este sugerat [i iconic: fotografia lui Ellis pare fracturat` la mijloc, jum`tate prezentîndu-ne chipul real al autorului, cealalt` – o variant` ha[urat`. Amîndoi au redactat [apte c`r]i, dintre care [ase sînt romane (Less Than Zero/Mai pu]in decît zero, 1985; The Rules of Attraction/Regulile atrac]iei, 1987; American Psycho, 1991; Glamorama, 1998; LunarPark, 2005; Imperial Bedrooms/Dormitoarele imperiale, programat s` apar` în 2010), iar una, o colec]ie de povestiri (The Informers/Informatorii,1994). Ce se întîmpl`? – te întrebi imediat, în absen]a oric`rei explica]ii din partea site-ului. Exist` gemenii Ellis, cu acelea[i prenume [i aceea[i profesiune scriitoriceasc` sau e[ti victima unei farse ambigue? R`spunsul e mai degrab` cel din urm`. Avem aici un Ellis „real“ (cel „neha[urat“) [i un altul „fic]ional“ (cel „ha[urat“). Evident, personajele din via]a „ha[uratului“ sînt ni[te „inven]ii“ epice, creionate în romanul Lunar Park. Sensul mai amplu al parabolei lui Easton devine acela c` scrisul iese din „turnul de filde[“ [i „invadeaz`“ existen]a propriu-zis` (un ideal postmodern, vizibil [i în conceptul c`rt`rescian de texisten]`). Omul real se cere înlocuit, tot mai mult, de omul textual. Critica s-a obi[nuit cu strategiile narative ale lui Ellis, c`utînd s`-i decripteze mesajele absconse înainte ca scriitorul s` vin` cu explica]ii prin interviuri. Astfel, s-a observat c` o tehnic` recurent` a prozatorului este aceea de reluare a personajelor în mai multe romane (care devin, prin urmare, piese dintr-un puzzle textual u-

Codrin Liviu Cu]itaru

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

L I T E R AT U R ~

Diavolul [i iepura[ul Nick Cave Moartea lui Bunny Munro Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2009

Cel de-al doilea roman al lui Nick Cave, Moartea lui Bunny Munro, confirm` statutul de scriitor autentic al unui artist afirmat în muzic`. Cariera sa în forma]ia Nick Cave and The Bad Seeds l-a impus ca pe una dintre cele mai charismatice [i originale figuri ale rock-ului alternativ. Sonorit`]ile melancolice, frisoanele erotice, fascina]ia permanent` a mor]ii [i a universului thanatic, cadrele lirice amintind de legende despre iubiri nefericite [i crime pasionale sînt transferate, prin liniile de tensiune ale unui imaginar fabulos, în traiectorii epice de o intensitate neobi[nuit`. Bunny Munro, un comis voiajor ratat din Brighton, este, în acest roman, protagonistul ultimei perioade a vie]ii sale. O c`l`torie spre moarte, povestea acestui erou dezarticulat are toate componentele unui road movie furios. Bunny este ratatul des`vîr[it, în jurul c`ruia totul se n`ruie. Slujba sa este o glum` trist`, de pe urma c`reia are mai mult beneficii sexuale. Obsedat de sex, dar [i de sexul inaccesibil al unor femei celebre, precum Kylie Minogue [i Avril Lavigne, Bunny tr`ie[te într-o permanent` vigilen]` senzorial`. Cele mai banale semnale sexuale declan[eaz` adev`rate seisme în corpul s`u, marcat deja de primele semne ale îmb`trînirii. Resemnat`, so]ia sa se sinucide, dup` ce expune indiferen]ei lui, zile în [ir înainte de a se spînzura de fereastr`, obiectele-martor ale iubirii lor fericite de alt`dat`: c`ma[a portocalie purtat` în noaptea nun]ii, lenjerie provocatoare, scrisori de dragoste. {ocul mor]ii lui Libby amplific` ritmul dezintegr`rii existen]ei lui Bunny [i devine motivul unei c`l`torii eliberatoare, departe de casa im-

RECENZII pregnat` de absen]a so]iei. Înso]it de fiul sù, Bunny Junior, porne[te într-o aventur` cu vag rol ini]iatic, marcat` de întîmpl`ri suprarealiste [i dinamizat` de for]a sexual` a animalului vulgar-totemic invocat de numele sù. La volanul unui Fiat Punto vechi [i înecat, Bunny Munro c`l`tore[te deopotriv` spre cap`tul nop]ii [i spre finalul vie]ii sale. Ceea ce confer` îns` originalitate acestui episod cuprinzînd aproape întregul cadru narativ este limbajul exploziv, frust [i crud, verosimil precum via]a banal` a acestui anonim transfigurat fic]ional într-un personaj memorabil. Acest nobody exemplar se expulzeaz` violent din propria biografie, trecînd printr-un proces extrem de epuizare a furiei sale sexuale, traversînd toate etapele degrad`rii [i sordidului, pîn` la episodul macabru al intimit`]ii sexuale cu o drogat` muribund`. Viziunea estetic` a acestui roman conecteaz`, într-o manier` dramatic` tulbur`toare, profunzimea expresiei poetice [i duritatea semantic` a construc]iilor argotice. Ironic, Bunny Junior poart` cu sine pe tot parcursul c`l`toriei o enciclopedie primit` de la mama sa. Acolo, sensurile în[iruite corect, alfabetic, creeaz` iluzia ordinii lucrurilor [i a lumii. Copilul în]elege îns` c` lumea maturilor e diform` [i confuz`, întîmpl`rile amoroase absurde prin care trece tat`l sù confirmînd aceast` percep]ie. Ie[irea din scen` a lui Bunny Munro închide romanul într-o form` ciudat` [i imperfect`. Co[marul sù perithanatic, generat de un accident ce îi va fi fatal, are consisten]a captivant` a textelor pe care Nick Cave le scrie, în tonalit`]i tandru-macabre, pentru muzica sa. Bunny înoat` prin apa neagr` ce-i desparte via]a de moarte, înso]it de diavolul metamorfozat într-o reptil` monstruoas`, hipersexual` [i dominatoare, care îl cuprinde într-un ultim spasm erotic [i pervers. De pe scena unui bal la care sînt invita]i to]i cei pe care Bunny i-a tr`dat, sedus sau min]it, le cere iertare [i, am`git de iluzoria absolvire, vegheat de fiul sù, moare. Finalul amplific` rezonan]ele nelini[titoare [i ritmurile obsesive ale c`r]ii, lectura devenind, sub acest semn, o revela]ie. ■ Gabriela Gl`van

23,95 lei traducere din limba englez` [i note de Ciprian {iulea

RECENZII

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

L I T E R AT U R ~

care amîndoi le resimt, dar pe care nici unul nu are curajul s` le recunoasc`. {i uite a[a, via]a li se scurge încet printre degete, în aceea[i atmosfer` monoton`, inert` [i conformist` care a devenit marca societ`]ii americane postbelice. {i totu[i, April are un plan. Un plan extraordinar, pe atît de curajos pe cît este de simplu. Ce-ar fi dac` – îi spune ea, surescitat` [i emo]ionat`, într-o sear`, lui Frank –, ce-ar fi dac` ar p`r`si cultura asta amor]it` în care au avut ghinionul s` se nasc` [i ar pleca s` trìasc` la Paris, un ora[ efervescent, dinamic [i cosmopolit pe care Frank chiar l-a v`zut sau, mai bine zis, întrez`rit, pe cînd era un tînar soldat naiv trimis s` lupte pe frontul din Europa? Cu banii pe care îi vor face din vînzarea casei [i a ma[inii [i cu economiile pe care le mai au, ar putea trì confortabil m`car [ase luni, timp suficient pentru ca ea s`-[i poat` g`si o slujb` bine pl`tit` într-o agen]ie guvernamental`, ceea ce i-ar oferi lui oportunitatea s` se g`seasc` pe sine însu[i, s` descopere ce vrea s` fac` cu adev`rat în via]` [i nu ce este for]at s` fac` în America, din cauza circumstan]elor. A[a cum era de a[teptat, majoritatea prietenilor, colegilor de serviciu, cunoscu]ilor [i apropia]ilor familiei Wheeler consider` planul lui April nerealist, nefondat, imatur, nechibzuit, un moment de proast` inspira]ie – cam to]i, cu excep]ia lui John Givings, un fost matematician cu sclipiri de geniu care, din nefericire, [i foarte sugestiv, este acum nebun cu acte în regul`. Apoi, la serviciu, acel serviciu plictisitor [i nemotivant, lui Frank i se ofer` [ansa unei avans`ri care va însemna o sum` frumu[ic` adùgat` la salariu. Unde mai pui c` April r`mîne îns`rcinat` din nou, iar Frank, care nu e tocmai cel mai iubitor tat` din lume, nici nu vrea s` aud` de un avort. În caz c` n-a]i v`zut înc` filmul cu acela[i titlu, v` las s` descoperi]i singuri deznod`mîntul acestui roman excep]ional, în care unul din Wheeleri î[i va duce totu[i planul la bun sfîr[it. În ce const` el [i care vor fi consecin]ele lui, ei bine, e de preferat s` nu afla]i niciodat`.

Un plan extraordinar Richard Yeats Revolutionary Road Editura Vellant, 2009

46,90 lei traducere din limba englez`, note [i postfa]` de Bogdan Perdivar`

Din perspectiva anilor ’50, Frank [i April Wheeler sînt cuplul ideal de americani. El a supravie]uit nev`t`mat celui de-Al Doilea R`zboi Mondial (în care a luptat pentru o cauz` nobil`), pentru ca mai apoi s` se c`s`toreasc` cu „o fat` excep]ional`“, frumoas` [i inteligent`, cu care, între timp, a f`cut doi copii minuna]i. Cînd s-au întîlnit prima dat`, la o petrecere unde [i-au dat seama imediat c` sînt sorti]i unul altuia, ea i-a m`rturisit c` este „cel mai interesant om pe care l-a cunoscut vreodat`“. Acum, la nici treizeci de ani, trìesc ferici]i în casa înc`p`toare din suburbiile Connecticut-ului, de unde, zilnic, el pleac` cu ma[ina la serviciu ca s` fac` bani, în timp ce ea st` acas` [i are grij` de copii. Din perspectiva lor îns`, lucrurile nu stau chiar a[a. April cea „încînt`toare“, care la un moment dat urmase o vestit` [coal` de art` dramatic` din New York, s-a trezit peste noapte c` a devenit mam` [i mai ales casnic`, iar singura modalitate de a-[i pune la treab` talentul e s` joace în piese interpretate de trupe provinciale de actori amatori. Nici m`car nu [i-a dorit s` aib` copii (nu la momentul acela, cel pu]in), dar Frank n-a fost de acord ca ea s` avorteze [i, treptat, a înv`]at s` se acomodeze cu existen]a lor. La rîndul sù, Frank consider` c` are „cea mai plicticoas` slujb` din cîte ]i-ai putea imagina“ [i se simte permanent sufocat de „gùno[enia f`r` speran]` a tuturor lucrurilor din aceast` ]ar`“, fapt pe care nu se sfie[te s`-l comunice oricui dore[te s`-l asculte. Poate de aceea o [i în[al` ocazional pe April cu o coleg` de la serviciu, poate de aceea au [i ajuns s` se certe din ce în ce mai des în ultima vreme sau poate e din cauza plictiselii [i a frustr`rii cronice pe

■ Florin Irimia

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

L I T E R AT U R ~

Dup` blocuri Faïza Guène Azi ca mîine [i poimîine Colec]ia „Zohra“, IBU Publishing, 2009

Din cînd în cînd, exist` cîte un scriitor a c`rui voce de debut se face auzit` devreme, cu for]` [i aplomb, într-o scriere „teribil`“ care face înconjurul planetei cu iu]eal`. În ultima vreme, de cînd cu societatea globalizat`, scrierile cu origine sau/[i subiecte multiculturale au [anse destul de bune – dac` sînt [i bine scrise – s` se constituie în adev`rate revela]ii editoriale. În aceast` situa]ie se afl` [i romanul Faïzei Guène, ap`rut cînd tîn`ra magrebin` avea numai 19 ani [i tradus, de atunci, în 28 de ]`ri. Jocul de cuvinte din titlu, Kiffe kiffe demaine în original, realizat prin exploatarea unor paronime – kif-kif, care înseamn` la fel, scris ca [i kiffe, care vine de la verbul kiffer (a iubi, a pl`cea) –, situeaz` vederile personajului principal, care este [i enun]`tor al discursului, sub semnul unei duble interpret`ri a realului radiografiat. Care personaj-narator-protagonist este Doria, o marocanc` de 15 ani, r`mas` numai cu mama dup` ce tat`l s-a întors în Maroc s`-[i caute o nevast` capabil` s`-i ofere un mo[tenitor, [i care real înseamn` un bloc dintr-un cartier de imigran]i, ironic numit Paradisul, [i condi]iile mai mult decît aspre de existen]` c`rora cele dou` trebuie s` le fac` fa]`. Tr`dat` de tat`, aflat` la intersec]ia dintre lumi – cea marocan`, îndep`rtat` [i ajuns` pîn` la ea mai mult la nivel de schi]`, [i cea a imigran]ilor ghetoiza]i –, Doria î[i duce existen]a mai mult sub semnul primului în]eles al cuvîntului din titlu. Ea nu-[i face nici o iluzie: cei din cartierul Paradisului sînt cei care ve[nic vor fi nereprezenta]i politic, nenumi]i, f`r` drepturi, perpetuu izola]i de societatea francezilor albi [i

RECENZII burghezi. Pentru cei ca ei, ast`zi e, într-adev`r, ca mîine [i poimîine – un [ir de zile în care se pun la nesfîr[it marile probleme de supravie]uire în formele lor cele mai banale, mai vulgare [i mai non-eroice. Lumea ei e plin` de damna]i de suburbie care ar putea avea tangen]e cu personajele lui Céline, în lumina unei viziuni estetice mai decise [i mai pu]in roman]ate, cît [i a unei mai bune tehnici de construc]ie: Aziz, b`canul zgîrcit care vinde produse expirate; Hamoudi, b`iatul care s-a l`sat de [coal`, are din]ii strica]i [i ocupa]ii dubioase (de la trafic de droguri pîn` la furturi de ma[ini), dar care recit` din Rimbaud; Lila, casiera algerian` m`ritat` cu un francez de „vi]` veche“ care i-a luat tot în urma divor]ului, obligînd-o s` se refugieze în cartierul celor f`r` speran]`. Mai marginal` chiar [i decît ace[ti marginali, Doriei nu-i r`mîn, pentru a se ap`ra, decît cinismul proasp`t [i dezinvolt, umorul [i sarcasmul compensate uneori [i printr-un sim] al poeticului. S`racii nu sînt doar condamna]i la s`r`cie, ei sînt condamna]i la plictis [i încremenire – aceasta e marea team` a Doriei. Un ascu]it spirit critic se îndreapt` în egal` m`sur`, cu for]a pe care numai adolescentul jefuit de speran]ele [i visele sale o poate avea, spre asisten]ii sociali francezi robotiza]i, spre tat`l acum absent, altfel un musulman be]iv, spre [eful tiranic [i profitor al mamei, spre reality-show-urile [i telenovelele care vînd cli[ee de via]` la pachet, fiind în acela[i timp singurele ferestre pe care le au cei izola]i în cartier spre ceea ce se nume[te „o via]` bun`“. În fond, întreaga construc]ie a romanului – dac` poate fi vorba despre a[a ceva [i nu doar despre meandrele unui jurnal zilnic – urm`re[te dinamica sufletului adolescentin r`nit: vocea care strig`, zgîrie [i condamn`, în`l]îndu-[i critica la propor]ii tumultuoase, se înmoaie odat` cu iubirea pe care i-o arat` Nabil, adolescentul tocilar ironizat alt`dat`. Cu o inocen]` simpatic` [i autentic`, autoarea [i personajul trec de la kif-kif la kiffe, v`zînd c` iubirea poate s` p`trund` uneori [i printre blocurile, [i dup` zidurile din Paradis. ■ {tefania Mihalache

26,20 lei traducere din limba francez` de Ramona H`r[an, prefa]` de Alexandru Matei

RECENZII

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

L I T E R AT U R ~

orice raport cu armonia naturii –, îmbrac` un puternic sens existen]ial. La fel se întîmpl` cu contemplarea „incendiului“ extatic al frunzi[ului p`durii, la vreme de toamn`: „Pe lîng` noi zburau pete de ro[u amestecate cu verdele intens al plantelor perene, cu maroniul unor copaci [i cu galbenul frunzelor de ginkgo. Toate culorile scoteau [i mai bine în eviden]` ro[iaticul, l`sînd impresia unei vîlv`tì în mii de nuan]e, ce p`rea s` ]î[neasc` din orificii nesfîr[ite. Am privit, t`cut` [i fermecat`, vegeta]ia deas` a p`durii“. Aceast` explozie coloristic` anticipeaz` întrucîtva „explozia“ confesiv` a celor doi, în schimbul de scrisori care va urma revederii. Un epistolar de mare sinceritate, deschis la fel de brusc între cei doi – ca o nevoie tîrzie, dar calm`, de a pansa rana, l`sat` de izbeli[te, s` se vindece singur`. Teru Miyamoto [tie s` dozeze destìnuirile, astfel încît abia treptat s` afl`m care a fost natura rela]iei lui Yasuaki cu femeia sinucis`, Yukako Seo. Era vorba de prima iubire, din adolescen]`, a unui bìat orfan de p`rin]i [i care afl`, în singur`tatea lui, pentru prima dat`, ce e voluptatea. Yukako Seo e o figur` de plan secund a romanului, îns` plin` de senzualitate [i de dramatism. Exist`, de altfel, în carte o doz` de patetism – aproape european – care dubleaz` cumva acea propensiune spre reprimare, specific` japonezilor. În convalescen]a ei de dup` divor], Aki face o pasiune eliberatoare pentru Mozart, gra]ie unei familii care deschide o cafenea Mozart în apropierea casei sale: „A trì [i a muri înseamn` probabil acela[i lucru. Am senza]ia c` asta vrea s` exprime misterioasa lui muzic` îngereasc`“, îi spune Aki proprietarului cafenelei, în urma unei revela]ii. Cafeneaua va arde, confirmînd parc` aceast` coexisten]` a vie]ii [i a mor]ii. În acela[i ritm misterios [i imprevizibil se succed [i existen]ele celor doi protagoni[ti, resemna]i acum, împ`ca]i cu soarta, cu drumurile lor care nu se vor mai întîlni niciodat`. C`ci „vasele de sticl` f`cute ]`nd`ri“ acum zece ani s-au convertit în armonia discret` [i senin` a muzicii mozartiene. ■

Iubiri japoneze pe muzic` de Mozart Teru Miyamoto, Brocart de toamn` Colec]ia „Raftul Denisei“ Editura Humanitas Fiction, 2009

23 lei traducere din limba japonez` [i note de Angela Hondru

Teru Miyamoto – absolvent de Litere [i cu experien]` de publicitar – este un important scriitor japonez contemporan, cu egal succes de public [i de critic`. Brocart de toamn` (1982) este un delicat roman ce analizeaz`, sub forma unui schimb epistolar, ruinarea brusc`, spectaculoas`, a unei iubiri [i a unei proaspete c`snicii. Protagoni[tii, Aki [i Yasuaki, erau tineri la vremea cînd un incident dramatic le schimb` cursul unei vie]i de cuplu abia începute. Yasuaki e g`sit grav r`nit într-o camer` de hotel, al`turi de o femeie care se sinucisese. Verdictul: sinucidere din dragoste. B`rbatul este salvat de la moarte, îns` r`ul e deja f`cut: Aki î[i simte tr`dat` dragostea, se zbate între gelozie acut`, iubire r`nit` [i furie neiert`toare. Tat`l ei, om de afaceri prosper, care-[i pusese toate speran]ele într-un mo[tenitor ca Yasuaki Arima, e nevoit s`-i cear` acestuia s` divor]eze, dup` aventura compromi]`toare. Aki cere [i ea divor]ul, iar cei doi se despart impetuos, f`r` a-[i da explica]ii, dar urmînd s` poarte, fiecare, stigmatul unei r`ni cu atît mai puternice cu cît ea venise s` sfî[ie o mare iubire. Tinere]ea orgolioas`, dar probabil [i o anumit` tradi]ie a reprim`rii vie]ii suflete[ti [i psihologice – la care japonezii sînt mae[tri ca nimeni al]ii – fac ca Aki [i Yasuaki s` se rup` imprevizibil, dar definitiv unul de cel`lalt. Zece ani mai tîrziu, ei se reîntîlnesc întîmpl`tor, pe muntele Zao, unde Yasuaki î[i dusese fiul de opt ani, infirm, s` admire splendoarea cerului înstelat de munte. Un lucru care le poate p`rea europenilor un capriciu estetic, inconsistent, dar care, pentru japonezi – ca

Adina Dini]oiu

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

ESEU

Mai-mult-ca-realul televiziunii Daniela Zeca-Buzura Veridic. Virtual. Ludic Efectul de real al televiziunii Colec]ia „Collegium. Media“ Editura Polirom, 2009

Din fericire, în ultimii ani au început s` apar` [i la noi studii dedicate jurnalismului [i produc]iilor ([i produselor) media ale actualit`]ii. S-au tradus lucr`ri celebre din literatura de gen, dar au ap`rut [i unele originale, rod al cercet`rii [i inteligen]ei unor profesioni[ti ai domeniului de la noi. A[ men]iona c`r]ile lui Sorin Preda, pe care îl [tiam pîn` acum doar în ipostaza lui de prozator, dar [i pe cele ale Danielei Zeca-Buzura, [i ea poet` [i prozatoare cunoscut`. Fiind interesat` de mecanismele responsabile pentru apari]ia [i proliferarea în ultimii ani ale unor hibrizi literari la limita dintre fic]iune, autobiografie [i reportaj hiperrealist, am citit volumul c`utînd ni[te explica]ii pe care istoria [i sociologia literar` nu mi le-au putut furniza. Trebuie spus, înainte de toate, c` avem de-a face cu o carte pentru un public de ni[` – cu un limbaj specializat, cu trimiteri bibliografice [i analize docte, pe care o pot citi îns`, f`r` prea mari eforturi, [i nespeciali[tii. Este ultima parte dintr-o trilogie dedicat` televiziunii, care mai cuprinde volumele Jurnalismul de televiziune (2005) [i Totul la vedere. Televiziunea dup` Big Brother (2007). Nu e un volum arid, poate [i pentru c` tema e una vie, iar polemica, înc` sub reflectoare: realitatea televizual`, care-i face concuren]` cu destul de mult succes celei „reale“. Efectul de real al televiziunii – pe care autoarea îl demonteaz` cu grij`, într-un text academic, dar nu plictisitor – contribuie la conturarea unei noi categorii epistemologice a mileniului în care tr`im. Am intrat,

RECENZII se pare, într-o er` a „telecra]iei“, în care citim realul prin intermediul ecranului, diluîndu-ne astfel rela]ia cu natura, dar [i cu semenii. Mecanismele puse în slujba cre`rii noii realit`]i artificiale a televiziunii sînt – ve]i vedea citind aceast` lucrare – complexe [i sofisticate, adev`rate strategii bine puse la punct pentru a induce senza]ia de autentic, de „adev`rat“. De la „teatralitatea“ bine regizat` a show-urilor de televiziune pîn` la „jocul-concurs“, ca fenomen reprezentativ al culturii televizuale a ultimelor decade, studiul de fa]` exploreaz`, cu un arsenal bibliografic impresionant ([i nu lipsesc de aici nici nume ca Roland Barthes, Walter Benjamin sau Jean Baudrillard), toate tehnicile de punere în scen` a realit`]ii pe siliciu: „Autopropulsîndu-se ca rezolvare pentru toate frustr`rile individului a[ezat în fa]a ecranului, televiziunea compensatorie a mileniului III ignor` cronologia, dar [i posteritatea, uzurp` statutul documentului, anuleaz` argumente evenimen]iale [i probe forte, pentru a se privi în propria oglind`: televiziunea postmodern` se genereaz` pe sine“. Desele referiri la teoriile media din ultimii 15 ani (pe care Daniela Zeca-Buzura, lector la catedra de pres` a Facult`]ii de Jurnalism [i {tiin]ele Comunic`rii, dar [i jurnalist cu experien]` bogat` în spate, pare s` le cunoasc` foarte bine) sînt dublate de exemple concrete din practica televizual` de la noi, dar [i din aceea occidental`. Volumul ar fi fost mult mai anost [i mai greu de digerat f`r` toate aceste ilustr`ri „vii“ prin care autoarea î[i argumenteaz` teoriile. Merit` men]ionat în acest sens [i excelentul capitol dedicat „fenomenului“ media din jurul învestiturii lui Obama ca pre[edinte al Statelor Unite. De ce volumul de fa]` e un op dedicat nu doar speciali[tilor, ci [i publicului larg? Pentru c` televiziunea nu e – se [tie – un instrument inocent [i „orice telespectator interesat va în]elege c` fic]ionalizarea începe de la cadrul cinematografic [i se insinueaz` pîn` [i în iluzia generalizat` a «realismului» oric`rei transmisiuni directe“. ■ Florina Pîrjol

24,95 lei

RECENZII

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

englezul nelini[tit, una dintre obsesiile lui Ion Hobana) sau doar cu recrearea glasului timpului (mi-am amintit cu pl`cere de povestea despre arheofon, de posibilitatea de a recrea glasurile din jurul olarului din mîinile c`ruia au ie[it amforele Antichit`]ii) sau, tot la capitolul „timp“, ingenioasa interven]ie în istoria Egiptului antic, în care Nefertiti a fost înlocuit` cu o cercet`toare [i, de aici, toat` povestea cu Akenaton... sau cu expedi]iile spa]iale, cu coloniile de pe alte planete în care, sear` de sear`, e programat` o or` de ploaie... Povestirile lui Ion Hobana, citite acum, sînt ca acel parfum pe care, cu siguran]`, mul]i dintre noi l-au sim]it cîndva în diverse case [i pe care, din cînd în cînd, îl simt pe strad`, de[i parfumul cu pricina nu se mai produce de mult, dar iat`, cineva e în posesia, poate, a ultimului flacon de pe P`mînt... Da, limbajul poate c` este unul u[or vetust uneori – dar f`r` s` sune dizarmonios (grupul de prieteni din prima povestire nu sînt turi[ti, ci vilegiaturi[ti), personajele au gesturi pe care nu le-am mai v`zut de mult – ca, de pild`, acela de a invita la dans o fat` de la alt` mas`, atunci cînd în restaurant se cînt` Zaraza..., o femeie are p`rul strîns într-un coc ridicat în cre[tet... Evident, nu lipsesc obiectele f`r` de care SF-ul n-ar mai fi SF, botezate chiar a[a, „în dulcele stil clasic“: viziofonul, cineciberul, arheofonul, ecranul tridim etc. {i dac` am vorbit de „ceva vechi“, s` zicem [i de „ceva nou“ (sau „ceva de împrumut“?): Ion Hobana apare el însu[i ca personaj, fie pe plaja de la Vama Veche (care nu mai e ca pe vremuri... evident), fie c`l`tor în Statele Unite, ca prieten al lui Forrest J. Ackerman, celebrul fan SF, fie în calitatea de realizator sau doar de participant la emisiuni TV pe teme de SF, ozenistic` etc. Un prilej de amintiri, de resuscitare nostalgic` a sefeului românesc al anilor trecu]i, dar o surpriz` prin felul în care Ion Hobana î[i prezint` azi pove[tile... O ini]iativ` a Editurii Bastion care ar fi bine s` fie continuat` [i cu al]i autori români, clasici în via]`. ■

|n dulcele stil clasic Ion Hobana Timp pentru dragoste Colec]ia „Helion“, Editura Bastion, 2009

15 lei prefa]` de Mircea Opri]`

În SF, clasicii sînt foarte aproape de noi, ca timp al tr`irii ([i al m`rturisirii), iar expresia „clasic în via]`“ nu are nimic peiorativ, nici exagerat. În cîteva zeci de ani, genul a înghi]it o istorie întreag`, astfel încît scriitorii anilor ’60’70 sînt pe bun` dreptate clasici. Unul dintre clasicii literaturii SF române[ti este Ion Hobana, c`ruia Editura Bastion i-a publicat un volum de proz` scurt` în colec]ia „Helion“, coordonat` de Cornel Secu. Volumul se nume[te Timp pentru dragoste [i are ca subtitlu: Dou`sprezece povestiri SF în dulcele stil clasic ([i c`l`toare în acela[i timp, dar „în acela[i timp“ este doar o expesie verbal`...). Structurat` ca un concert, în trei p`r]i, culegerea adun` în paginile ei cîte patru povestiri pentru fiecare dintre aceste teme majore ale sefeului: universul submarin, aventura spa]ial` [i c`l`toria în timp. Povestirile sînt mai vechi sau mai noi, dar – se va vedea la lectur`, iar cei care le [tiu din alte edi]ii le vor recunoa[te – rescrise, [i înc` rescrise pentru cititorii anului 2009. Avem astfel personaje care citesc revista Descoper` sau discut` despre De ce iubim femeile, volumul lui Mircea C`rt`rescu, prin Constan]a trec ma[ini Porsche etc. Mircea Opri]` zice în prefa]a lui: „Evident, temele clasice ale anticipa]iei trebuie privite în contextul ce le-a f`cut posibil` apari]ia, iar lucr`rile care le trateaz` trebuie judecate în func]ie de rezultatul lor literar“ – regul` valabil` pentru întreaga literatur` [i pentru tot SF-ul. {i pe care cititorul i-o va aplica [i acestui volum. Nu [tiu cu ce va r`mîne fiecare dup` parcurgerea volumului. Cu lumile submarine, populate de mon[tri, cu salturile în timp (chiar cu celebra ma[in` a timpului a lui H.G. Wells,

Michael Haulic`

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

FILOZOFIE

„Intru în camer` [i m` bucur“ Christian Ferencz-Flatz Obi[nuit [i neobi[nuit în via]a de zi cu zi. Fenomenologia situa]iei [i critica heideggerian` a conceptului de valoare Colec]ia „Academica“ Editura Humanitas, 2009

Este o bucurie s` cite[ti cartea lui Christian Ferencz-Flatz despre Heidegger [i fenomenologia situa]iei, fiindc` întîlne[ti cartea unui gînditor matur. „Vîrsta“ gîndirii sale este vizibil` din faptul c` î[i trateaz` subiectul participînd la el [i asumîndu-l, gîndindu-l ca pe o situare proprie [i ca pe povestea propriei sale gîndiri, în`untrul c`reia nu mai r`mîne nici un rest din ceea ce ar fi putut fi ini]ial tema [colar` a unei cercet`ri doctorale „obiective“, desprinse de natura situa]ional` a autorului [i de semnificativitatea pe care evenimentul coment`rii lui Heidegger le nasc. Aceast` natur` „asumat`“ a problemei c`r]ii se vede de la exemplele cotidiene cu care conceptele sînt clarificate [i pîn` la paginile de extrem` sugestie a analizei unor teme heideggeriene complet delocalizate din alveola lor textual` originar`, cum sînt, de pild`, minunatele pagini despre a[teptare [i nea[teptat sau despre situa]ie [i situare uman`. Merit` în]eleas` cartea lui Christian FerenczFlatz din perspectiva acestei note stilistice, deoarece nota con]ine o analogie perfect` cu obiectul c`r]ii: într-adev`r, autorul analizeaz` critica heideggerian` a conceptului de valoare din perioada freiburghez` a filozofului, a[a cum acest concept era în vog` în Germania primelor decenii ale secolului trecut [i îi avusese drept sus]in`tori principali pe Windelband [i pe Rickert. Pentru studentul [i tîn`rul profesor Heidegger, „în conceptul de valoare se ascunde un concept al fiin]ei, ce con]ine o explicitare a fiin]`rii în în-

RECENZII tregul ei“. Credin]a în postularea existen]ei unui reper al valorilor ferme [i obiective este zdruncinat` de Heidegger în 1930, în conferin]a „Doctrina lui Platon despre adev`r“, unde Platon pare a fi originea acestei teorii a valorilor, iar to agaton pare a fi interpretat uitînd rela]ia sa cu adev`rul în]eles ca scoatere din ascundere [i ca manifestare a fiin]ei în situa]ia privilegiat` a lui Dasein. Dar pentru a putea clarifica aceast` critic`, procedura lui Christian Ferencz-Flatz este abil` [i conving`toare: el ne invit` s` asum`m doi pa[i distinc]i în opera lui Heidegger, prin studierea evolutiv` a conceptelor de situa]ie [i semnificativitate. În ambii pa[i, natura de întreg, natura de deschidere [i natura de propriu a celor dou` forme de prezen]` originar` în lume devin laturi care submineaz` pas cu pas obiectivitatea teoriei valorilor [i o expun criticii. Situa]ia este o form` de deschidere a vie]ii factice, irepetabil` [i fundat` în ea îns`[i, constituind integralitatea cotidian` a lui Dasein, de la „contextul“ creionului pus la tîmpl` care suspend` includerea lui în fluxul situa]iilor impersonale [i pîn` la deschiderea disponibil` a autenticit`]ii aceluia[i Dasein în genere. Semnificativitatea prelunge[te hermeneutic, în profunda ei natur` situa]ional`, faptul c` eul se exprim` pe sine prin ea, în absen]a oric`rei obiectivit`]i fondatoare. Abia spre finalul c`r]ii, exemplul simplu pe care autorul îl discut` deschide matur [i asumat discursul spre filozoful neexersat în terminologia ontologiei fundamentale. Exemplul le este comun lui Husserl [i lui Heidegger: cînd intru în camer` [i m` bucur, actul este fundat pe constatarea unor st`ri de lucruri al c`ror con]inut obiectual este universal [i diferit de bucuria propriu-zis`. Aceast` interpretare, venit` din Cercet`rile logice, este contrazis` de autorul Interpret`rilor fenomenologice la Aristotel [i st` la baza criticii sale a filozofiei valorilor: m` bucur, adic` doar fiin]a mea se manifest` ca deschidere situa]ional` într-un orizont de semnificativitate, f`r` nici o alt` fundare. Or, aceast` tez` nu putea fi comentat` [i nici nu poate fi citit` altfel decît participativ, pentru a intra în armonie cu con]inutul ei explicit. ■ Alexander Baumgarten

26 lei

RECENZII

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

ISTORIE

evident exalta]i. Interesante detaliile aduse de Ion St`nescu ([ef al Securit`]ii atunci – el spune c` în iunie ’68 Ceau[escu fusese avertizat de invazie!) sau de Eugen Ionescu (corespondent Agerpres la Praga în august ’68); în plus, de citit & recitit stenograma discu]iei din 24 august ’68 dintre Ceau[escu [i Tito, care l`mure[te multe! Meritoriu în sine, volumul are m`car trei lacune: i) una, c` nu spune dac` Ceau[escu a fost anun]at sau nu de c`tre Brejnev de aceast` invazie (ipoteza pe care eu o sus]in e c` liderul român nu a fost în[tiin]at – [i de aici revolta [i temerea lui, combinate); ii) apoi, volumul trece cu vederea alte fa]ete ale aceluia[i an: ’68 nu e doar anul condamn`rii invad`rii Cehoslovaciei, ci [i anul în care Ceau[escu lanseaz` un credo: în întîlnirile cu membrii Uniunii Arti[tilor Plastici (19 aprilie), cu intelectualii din Cluj (30 august), cu cei din Ia[i (16 octombrie), cu Uniunea Scriitorilor (16 noiembrie) sau cu Uniunea Compozitorilor (13 decembrie), el va prefigura nefast „tezele“ sale din 1971. Ne place sau nu, acesta e Ceau[escu-’68: eroul ce condamn` interven]ia din Cehoslovacia, dar [i conservatorul ideologic ce anticipa propriile lui teze de peste trei ani. În fine, iii) deschiderea capitolului IV (autor Ilarion }iu) e cea mai superficial redactat` [i con]ine penibile erori de datare [i logic` istoric`: de exemplu, I.}. insist` (de trei ori!) pe ideea c` „guvernul de la Bucure[ti“ se îndep`rtase de la „linia“ Moscovei (în realitate, nu de guvern e vorba, ci de PCR – pentru c` partidul tutela guvernul, [i nu invers), apoi spune c` în ’68 Ceau[escu ar fi avut în lume „aura de lider democrat într-o Europ` de Est totalitar`“ (în realitate, nu „democra]ia“ lui Ceau[escu era admirat` în Occident, ci rebeliunea lui în coasta Moscovei), iar despre cartea Orizonturi ro[ii a lui I.M. Pacepa scrie c` ar fi „ap`rut în SUA în anii ’70“ (în realitate, Pacepa a fugit din România în 1978, deci nu avea cum s`-[i publice cartea înainte, iar Orizonturi ro[ii urma s` apar` abia în 1987!) [.a. Sînt de a[teptat [i alte c`r]i ale Laviniei Betea dup` experien]a Scînteia-2009 – poate ceva mai atent redactate, poate [i cu al]i colaboratori.

Momentul de glorie al lui Nicolae Ceau[escu Lavinia Betea (coord.) 21 august 1968 Apoteoza lui Ceau[escu Colec]ia „Istorii subterane“ Editura Polirom, 2009

27 lei

Lavinia Betea este editoarea unuia dintre cele mai interesante suplimente de pres` din România de azi: terifiantul & simpaticul ziar în patru pagini (numit, cum altfel, Scînteia!) care, în acest an, vine în mîna oric`rui cump`r`tor al Jurnalului na]ional. Niciodat`, cred, n-a fost Scînteia mai interesant` [i mai juc`u[` decît azi, cînd aduce un memento al acelei Românii din 1989. Pe lîng` echipa de „redactori“ din sec]ia de „istorie recent`“ a J.n., aceast` Scînteia are [i colaboratori de elit` (excelente, de pild`, paginile lui Mircea Iorgulescu despre via]a literar` & Uniunea Scriitorilor!). Al`turi de trei colegi (Cristina Diac, FlorinR`zvan Mihai, Ilarion }iu – to]i absolven]i ai Facult`]ii de Istorie din Bucure[ti), Lavinia Betea a purces la alc`tuirea unui volum despre momentul august 1968. Lucru l`udabil [i necesar: scena balconului din 21 august ’68 st` la baza întregului episod de istorie româneasc` numit (peiorativ sau nu) „epoca Ceau[escu“. Multe legende (supraevaluatoare sau demolatoare) au contaminat acest episod, astfel încît orice abordare focalizat` e binevenit`. Partea incontestabil reu[it` a volumului e cea documentar` – paginile de arhiv` (inedite sau nu) ori fragmentele de interviuri cu oficialit`]i ale vremii. Teribile, de exemplu, nota Securit`]ii din 5 august 1968 prin care Ceau[escu era informat despre „intensificarea activit`]ii militare sovietice la grani]ele României“ sau, dup` eveniment, scrisorile primite de Ceau[escu de la diver[i cet`]eni români, unii

■ Adrian Cioroianu

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

ISTORIE

Englezi la Sulina Constantin Ardeleanu Evolu]ia intereselor economice [i politice britanice la gurile Dun`rii Muzeul Br`ilei & Editura Istros, 2008 [ap`rut 2009]

Modernizarea României în secolul al XIX-lea este strîns legat` de intrarea sa în orbita intereselor economice [i politice ale puterilor occidentale. În mod firesc, geneza [i evolu]ia acestor interese au stîrnit interesul multor istorici. Lucr`rilor mai vechi li se adaug` acum monografia publicat` de tîn`rul istoric g`l`]ean Constantin Ardeleanu. Aceasta are la baz` teza de doctorat elaborat` de autor sub îndrumarea distinsului istoric ce a fost Paul Cernovodeanu (1927-2006), memoriei c`ruia îi este [i dedicat volumul. Lucrarea lui Constantin Ardeleanu reflect` adoptarea de c`tre autor a unora dintre caracteristicile definitorii ale stilului istoriografic al magistrului s`u: documentarea consistent` [i variat`, structurarea pe segmente cronologice judicios alese, analiza echilibrat`, prezentarea clar` [i preocuparea pentru împletirea factorilor politici [i economici. Constantin Ardeleanu nu este îns` doar un meritoriu emul al maestrului s`u, ci d`, în acest volum, [i proba propriei sale originialit`]i [i a deplinei st`pîniri a arcanelor cercet`rii istorice. Investiga]ia sa, folosind atît sursele române[ti, cît [i documenta]ia britanic` [i protocoalele Comisiei Europene a Dun`rii, ofer` informa]ii, pe de o parte, despre politica „mare“ [i încle[t`rile diplomatice dintre marile puteri pentru reglementarea [i controlul naviga]iei dun`rene, iar pe de alt` parte, despre activitatea diploma]ilor [i inginerilor britanici care au ac]ionat în aceast` regiune, remarcîndu-se îndeosebi figura lui Charles William Steward Hartley, cel care a proiectat amenajarea bra]ului Sulina [i a activat ca inginer al Comisiei Europene a Dun`rii timp de 5 decenii, retr`gîndu-se abia în 1906, la vîrsta de

RECENZII 81 de ani. Cî[tigurile sînt apreciabile nu doar în planul istoriei diplomatice, ci înc` într-o m`sur` [i mai mare în domeniul istoriei economice. Putem observa astfel faptul c`, în primele decenii de dup` Tratatul de la Adrianopol (1829), interesele britanice au fost mai mari în ceea ce prive[te debu[area m`rfurilor britanice în Principatele Române [i func]ionarea naviga]iei spre porturile dun`rene, [i mai pu]in semnificative în ceea ce prive[te comer]ul cu cereale române[ti, a c`rui pondere a crescut abia mai tîrziu. Se cuvine s` remarc`m [i efortul autorului de a fundamenta prin informa]ii cantitative analizele sale. Astfel, el a publicat deja dou` volume cuprinzînd serii statistice referitoare la naviga]ia de la Dun`rea de Jos [i la comer]ul româno-britanic pentru anii 1881-1900 [i 1900-1914, ceea ce îi îng`duie s` prezinte în acest volum numai o parte din informa]ia cantitativ` analizat` (41 de tabele statistice în anexe, precum [i altele r`spîndite în textul diverselor capitole). Aceast` fundamentare nu devine îns` niciodat` obositoare, analiza [i interpret`rile lui Constantin Ardeleanu r`mînînd clare [i u[or de în]eles chiar [i pentru cititorii mai pu]in interesa]i de informa]ia cantitativ`. O men]iune special` se cuvine editurii. Într-o perioad` în care editarea publica]iilor [tiin]ifice este deseori o aventur` economic`, dl Ionel Cândea [i Editura Istros [i-au asumat rolul de a promova publicarea lucr`rilor de istorie, asigurînd continuitatea unor periodice cvasiabandonate de Academia Român` (de exemplu, Studii [i materiale de istorie medie), tip`rind izvoare (de exemplu, Socotelile Bra[ovului din secolul al XVI-lea), ini]iind serii de mare respira]ie privind istoria [i arheologia Europei antice [i medievale [i, nu în ultimul rînd, oferind o platform` editorial` istoricilor afla]i la început de carier`. Al`turîndu-se celor peste 20 de teze de doctorat publicate pîn` acum de aceast` editur`, volumul lui Constantin Ardeleanu nu numai c` ridic` [tacheta, dar se constituie [i într-o contribu]ie de neocolit în în]elegerea unui aspect esen]ial al istoriei României în secolul al XIX-lea. ■ Bogdan Murgescu

14 lei

RECENZII

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

POLITOLOGIE

6000, în timp ce starul interna]ional Shakira – care are mai pu]ini bani, dar e cunoscut` pe tot globul – prime[te legitima]ia de membru. Op]iunea pentru num`rul 6000 este probabil dictat` [i de dorin]a de a-i prezenta pe fiecare din membrii superclasei ca „unul într-un milion“ (în contextul în care popula]ia actual` a Terrei este de 6 miliarde de locuitori), expresie care d`, de altfel, numele primului capitol. Una din cele mai interesante sec]iuni r`spunde la întrebarea: „Ce î[i doresc cu adev`rat membrii superclasei?“. Autorul consider` c` ace[tia î[i doresc în primul rînd „acces“ la resurse [i conexiuni, î[i doresc s` optimizeze la maximum timpul limitat de care dispun. Odat` definit obiectul de studiu, Rothkopf identific` un set de teme majore legate de superclas`. Iat` cîteva dintre ele: natura puterii membrilor superclasei, originile, obiectivele [i evolu]ia acesteia, rela]ia dintre interesele globale [i cele locale, mecanismele care duc la ascensiunea [i/sau declinul membrilor elitei, reprezentativitatea acestei elite la scar` global`, problema inegalit`]ii. Principala calitate a c`r]ii este c` reu[e[te s` discute aceste teme f`r` a c`dea în capcana teoriilor conspira]ioniste legate de noua ordine mondial`. Rothkopf se distan]eaz` de acestea, demitizînd, de exemplu, rolul global al unor ini]iative precum grupul Bilderberg. Autorul arat` c` ingredientele care fac [i desfac elite nu sînt noi: tradi]ia, institu]iile, banii, politica, for]a [i re]elele sociale au existat întotdeauna. La toate acestea se adaug` ceea ce Rothkopf nume[te „distribu]ia inegal` a norocului“, referindu-se la [ansa de a te na[te într-o ]ar` ce ofer` o mobilitate social` mare. Locul central jucat de afaceri [i sectorul financiar în cîmpul de for]e al puterii globale, construirea unei re]ele a antiglobali[tilor sau importan]a accesului la informa]ie sînt alte teme interesante. Totu[i, cel mai incitant sun` capitolul 8: „Cum s` devii membru al superclasei: mit, realitate [i psihopatologia succesului“. Dac` dori]i s` deveni]i „unul într-un milion“, citi]i cartea lui Rothkopf. ■

Superboga]i [i superfaimo[i David Rothkopf Superclass. Elita global` a puterii [i lumea sa Editura Publica, 2009

59 lei traducere din limba englez` de Alina Popescu

Avînd ocazia s` colind recent prin mari libr`rii din cîteva ora[e americane, constatam c`, în ciuda num`rului mare de c`r]i noi cu coperte atractive, cîteva doar propun subiecte cu adev`rat fierbin]i. Una dintre ele era Superclass, pe care am cump`rat-o [i am citit-o în englez`, cu gîndul c` va fi probabil tradus` în român` peste vreo doi ani. Întorcîndu-m` acas`, am avut pl`cuta surpriz` de a vedea c` m-am în[elat: Editura Publica s-a mi[cat extrem de repede, reu[ind s` lanseze deja o foarte bun` traducere în limba român` a c`r]ii. Ce este superclasa? În viziunea autorului, este o elit` a elitelor, un grup de circa 6000 de oameni, r`spîndi]i pe tot globul, care influen]eaz` în mod decisiv destinele planetei. Oficialii de top ai guvernelor celor mai importante ]`ri, liderii celor mai importante armate ale planetei, directorii celor mai bogate 2000 de corpora]ii, celor mai importante 100 de institu]ii financiare, celor mai mari 500 de firme de investi]ii, ai principalelor institu]ii interna]ionale [i ONG-uri. La ace[tia se adaug` principalii lideri spirituali [i cei mai importan]i gînditori, oameni de [tiin]`, universitari, scriitori [i arti[ti, plus cî]iva terori[ti interna]ionali [i cî]iva bloggeri cu audien]` global`. Autorul accept` c` num`rul celor selecta]i este unul relativ, c` cercul poate fi l`rgit, dar [i îngustat, în func]ie de specificul cercet`rii, subliniind c` ceea ce îl intereseaz` nu este (doar) bog`]ia, cît mai ales capacitatea membrilor superclasei de a influen]a milioane de oameni. De[i are o avere de circa 11 miliarde de dolari, Birgit Rausing, o octogenar` ce duce o via]` low-profile în Elve]ia, nu intr` în clubul celor

Bogdan Barbu

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

ARTE

O monografie exemplar` Corina Popa Ioana Iancovescu Mîn`stirea Hurezi Editura Simetria, 2009

Monografiile de monumente reprezint`, în genere, o raritate în peisajul publicistic din România. Cea de fa]` atrage nu doar aten]ia cercet`torului, ci [i interesul amatorului de art`, printr-o ]inut` grafic` de excep]ie, datorat` graficienei Carmen Apetrei. În comunitatea istoricilor de art` români, numele celor dou` autoare sînt bine cunoscute [i, prin ele însele, o promisiune de rigoare [tiin]ific`: profesoara Corina Popa este titulara cursului de „Istoria artei medievale române[ti“ la Universitatea Na]ional` de Arte din Bucure[ti, iar cercet`toarea Ioana Iancovescu, membr` a Institutului de Istoria Artei „George Oprescu“ al Academiei Române. Arta brâncoveneasc` s-a aflat constant în aten]ia ambelor autoare, ele preg`tind în momentul de fa]` publicarea repertoriului ansamblurilor murale vîlcene din acest interval premodern. Monografia Hurezilor constituie deci o avanpremier`, prezentînd monumentul-cheie al patronajului artistic brâncovenesc într-o viziune grafic` pe m`sura splendorii lui aulice. Abunden]a ilustra]iei, într-un plastic dialog vizual cu coloanele de text, [i estetica spa]iului gol par a recomanda, la prima vedere, un album de popularizare. Structura complex` a textului, abunden]a trimiterilor bibliografice [i, mai ales, anexarea inscrip]iilor medievale ale ansamblului, a planurilor [i a sec]iunilor monumentelor, a repertoriului scenelor din catolicon [i a releveului s`u iconografic nu las` îns` nici o urm` de îndoial` asupra caracterului savant al lucr`rii. Fire[te, comparat` cu repertoriul aflat în preg`tire, monografia de fa]` se plaseaz` c`tre

RECENZII zona populariz`rii de cea mai înalt` ]inut`, putînd fi folosit` [i ca succint` familiarizare cu fenomenul artistic brâncovenesc. Aceasta datorit` riguroasei analize a contextului istoric, cultural [i artistic de la finele secolului al XVII-lea, în virtutea c`reia este pus pe deplin în lumin` caracterul excep]ional al ctitoriei de la Hurezi – expresia des`vîr[it` a patronajului artistic brâncovenesc, în care se poate citi, în filigran, profilul stilistic al întregului patrimoniu din acest interval. Semnalez în special capitolul închinat plas`rii frescelor în orizontul cultural al epocii – eviden]iind rolul umanismului elenist, al polemicii dogmatice [i al discursului moralizator în configurarea imaginilor –, apoi riguroasa analiz` stilistic` a acestora, documentata evocare a vie]ii monahale în acel interval [i rafinata exegez` a iconografiei catoliconului, în pagini care tr`deaz` o erudi]ie liturgic` sigur` [i pregnant asumat`. Abunden]a referirilor la ansamblul artei brâncovene[ti [i la premise stilistice [i iconografice, locale sau balcanice, construie[te un tablou cuprinz`tor [i foarte detaliat al fenomenului artistic dominat [i sintetizat de ansamblul de la Hurezi. Textul evoc` în repetate rînduri personalitatea primului egumen al mîn`stirii, Ioan, cel pe seama c`ruia sînt puse particularit`]ile [i profunzimile iconografice frecvente în frescele mîn`stirii. Profilul acestui monah savant este construit în paralel cu analiza raportului dintre tematica frescelor [i ambian]a teologic` a intervalului, subliniind importan]a bibliotecii de la Hurezi în articularea selec]iilor iconografice. Prin modernitatea metodologiei, prin rigoarea academic`, prin plasticitatea [i precizia analizelor stilistice [i iconografice, monografia mîn`stirii Hurezi se recomand` drept o cercetare de maxim interes [i un model de popularizare a patrimoniului artistic. Cartea reprezint` în egal` m`sur` un gest de activism cultural al Ordinului Arhitec]ilor din România, care a finan]at publicarea ei prin fonduri din taxa pentru timbrul de arhitectur`. ■ Vlad Bedros

60 lei

RECENZII

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

PSIHOLOGIE

primii ani de via]` ni[te convingeri de baz` privind propria persoan`, pe ceilal]i sau lumea. În acest context, el poate alege anumite convingeri care s` îl ajute s` se dezvolte în mod armonios al`turi de ceilal]i sau, dimpotriv`, s` se considere fie mereu în lupt` cu lumea, fie for]at s` se retrag` din ea pentru a se sim]i în siguran]`. Omul adlerian nu este unul rù prin na[tere, a[a cum este omul freudian. Nevroticul este în primul rînd o persoan` descurajat` de sine sau de ceilal]i, care nu mai are încredere în capacitatea sa de a face fa]` în mod adecvat social sarcinilor vie]ii [i atunci se refugiaz` în simptom; [i suferin]a adus` de boal` pare un pre] pe care bolnavul e dispus s` îl pl`teasc` pentru a-[i atinge scopurile. Modul sù de operare devine astfel unul care aduce suferin]` fie sie[i, fie celorlal]i. Cartea în limba român` pierde, din p`cate, din textul original [i din semnifica]iile sale în primul rînd pentru c` traducerea este f`cut` din limba englez`, care pare mai s`rac` în dezvoltarea de nuan]e, f`r` raportare la terminologia german` a no]iunilor adleriene de baz`. Sensurile se a[az` uneori diferit venind din german`, fa]` de englez`. Unii din termenii adlerieni cheie – precum interesul social, rela]ia dintre con[tient [i necon[tient, protestul masculin – sînt retradu[i [i, uneori, pierd din for]`. Denumirea de incon[tient, de exemplu, ne poate duce (eronat) la incon[tientul freudian, pe cînd Adler nume[te necon[tient tot ceea ce nu apar]ine con[tientului într-un moment anume. Ele nu sînt no]iuni separate, pentru c` informa]ia poate s` migreze dintr-o parte în alta, un lucru necon[tientizat devenind con[tientizat la un moment dat [i invers. Psihicul uman devine unul dinamic [i în continu` schimbare. Titlul c`r]ii poate p`rea emfatic [i cam prea plin de sine, dar el reflect` ceea ce cartea vrea s` î]i ofere: nu î]i spune cum s` trìe[ti, cît î]i spune de ce trìe[ti a[a cum trìe[ti. {i te las` s` con[tientizezi modul în care suferin]a fiec`ruia dintre noi devine produsul propriilor noastre reguli de via]`. ■

De ce tr`ie[ti a[a cum tr`ie[ti

Dou` opinii despre o carte

25 lei traducere din limba englez` de Raluca Hurduc

Alfred Adler În]elegerea vie]ii. Introducere în psihologia individual` Editura Trei, 2009

Literatura cu miez psihologic este la mare c`utare, fie c` e vorba de cea „de buzunar“, din care afli cum s` fii fericit, cum s` dep`[e[ti problemele sau s` îi manipulezi pe al]ii, fie c` e vorba de cea scris` de [i pentru speciali[ti. {i aici sînt valuri care ]in de mod`, ca peste tot. Îns` dincolo de mod` ([i foarte „în psihologie“), o carte modest` s-a strecurat de curînd pe rafturi, ca o Cenu[`reas` sigur` pe ea, dar înc` nesigur` de reac]ia celor din jur. În]elegerea vie]ii e una din acele c`r]i rare pe care le po]i citi de orice parte te-ai afla, specialist sau trec`tor în ale psihologiei, [i o atitudine pozitiv` fa]` de unele formul`ri desuete te va putea l`sa s` p`[e[ti adînc în sensul c`r]ii, poate atît de mult încît î]i va schimba via]a. Adler nu a fost niciodat` un tip la mod`, de[i a influen]at cu discre]ie [i m`rinimie cele mai importante curente psihoterapeutice moderne, fiind un precursor al orient`rii cognitivcomportamentale, a[a cum recunoa[te Aaron Beck, a celei ra]ional-emotive, a lui Albert Ellis, [i nu numai. Socratic mai degrab` decît academic, îi pl`cea s` vorbeasc` [i s` rezolve, dar nu la fel de mult s` [i scrie. Iar cînd se întîmpla, o f`cea cu simplitate [i bun-sim], f`r` a încerca s` î[i rezolve prin formule semantice sofisticate vreun complex de inferioritate. A[a e n`scut` [i aceast` carte, adunat` [i retu[at` în urma unor conferin]e. E o carte scris` atît de simplu încît te poate p`c`li în privin]a profunzimii sale. În pagini [i cuvinte pu]ine, ascunde principii fundamentale ale psihologiei adleriene. Omul adlerian se na[te [i se dezvolt` într-o realitate social` în care î[i formeaz` înc` din

Lena Ru[ti

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

PSIHOLOGIE

De ce ho]ii se cred mai de[tep]i decît noi Alfred Adler În]elegerea vie]ii. Introducere în psihologia individual` Editura Trei, 2009

Dac` obi[nuim s`-i asociem pe Freud [i pe Jung cu libido-ul, respectiv cu incon[tientul colectiv, atunci conceptul cel mai potrivit pentru Adler ar fi cel al sentimentului de inferioritate. Ceea ce, nota bene, nu e totuna cu complexul de inferioritate. „Sentimentele de inferioritate nu sînt o boal`, ci sînt un stimul pentru dezvoltarea s`n`toas`, normal`“, aten]ioneaz` Adler în În]elegerea vie]ii, volum ce reune[te o serie de conferin]e americane din anii ’20. Oamenii normali, spune medicul austriac, „au ambi]ia de a avea succes [i atît timp cît aceast` str`duin]` este exprimat` constructiv, ea nu conduce la valori false, valori care se afl` la originea bolilor psihice“. Odat` îns` ce acest sentiment nu mai poate fi compensat prin scopuri realiste, persoana este cople[it` de nesiguran]` [i recurge la solu]ii nerealiste. Spre exemplu, un b`iat de 15 ani care e luat peste picior pentru c` e scund va ajunge s` halucineze c` împ`ratul Austriei i-a cerut s` conduc` oastea în locul s`u. Lucrurile o iau razna în clipa în care sentimentul de inferioritate ne blocheaz`, obligîndu-ne s` invent`m justific`ri pentru a ne sim]i superiori. „Dac` nu a[ fi a[a de lene[, a[ putea fi pre[edinte“, spun cei ce evit` greut`]ile, dar nu vor s` piard` sentimentul de superioritate. La fel – exemplific` Adler – se întîmpl` cu acei copii care fur` ori cu infractorii care se cred eroi. Ultimilor le lipse[te, de fapt, curajul de a da piept cu via]a, a[a c` au g`sit o cale ocolit` de a-i p`c`li pe ceilal]i, sim]indu-se [i mai de[tep]i decît ei. „Criminalitatea este expresia unui com-

RECENZII plex de superioritate, nu a unei rùt`]i fundamentale sau originare“ – observ` fondatorul psihologiei individuale. Plecînd de aici, Adler propune modele de terapie specifice, care nu difer` foarte mult de psihoterapia cognitiv-comportamental`. Povestind despre cazul unui b`rbat de 30 de ani extrem de anxios [i timid, neîncrez`tor în prieteni [i care ezita s` abordeze femeile, Adler investigheaz` copil`ria acestuia, cùtîndu-i stilul de via]`. A fost primul n`scut, dup` care a fost detronat de fratele sù, plasat în centrul aten]iei. „Din asta ne putem configura stilul sù de via]` – se a[teapt` mereu ca altcineva s` fie cel preferat“, scrie psihologul austriac. Potrivit acestuia, cura implic` dezvoltarea sentimentului social, a senza]iei c` faci parte dintr-o comunitate. Pentru a diminua sentimentul de inferioritate, i se explic` pacientului faptul c` de cele mai multe ori el se subevalueaz` [i c` frica în fa]a faptului c` ceilal]i ar fi mai buni st` în calea autorealiz`rii, dar [i a unei bune impresii pe care ar putea s-o fac` printre semeni. Finalitatea psihoterapiei – spune Adler – este adaptarea social`. Ceea ce înseamn` c` scopurile neadecvate (dorin]a de evadare) trebuie înlocuite cu ]eluri realizabile. De altfel, neadaptarea social` conduce la inadecvarea profesional` [i la imposibilitatea realiz`rii unei familii s`n`toase. „O persoan` care este exclusiv centrat` pe sine nu este preg`tit` pentru a fi o jum`tate dintr-un cuplu“ – afl`m din volumul În]elegerea vie]ii. Ajun[i la sexualitate, trebuie precizat c`, pentru Adler, aceasta e doar o consecin]` a stilului de via]`. Poligamii, de pild`, î[i cultiv` iluzia c` sînt cei mai dibaci cuceritori ca o compensa]ie pentru un complex de inferioritate. De unde [i teza care desparte esen]ial psihanaliza de psihologia individual`: „Mul]i doctori [i psihologi cred c` dezvoltarea sexualit`]ii este baza dezvolt`rii întregii ra]iuni [i a psihicului. Dimpotriv`, în opinia mea, întreaga dezvoltare a sexualit`]ii depinde de personalitate – stilul de via]` [i prototipul (scopul vie]ii cristalizat în copil`ria timpurie – n.n.)“. ■ Victor Popescu

Dou` opinii despre o carte

25 lei traducere din limba englez` de Raluca Hurduc

RECENZII

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

CARTE PENTRU COPII

nici o leg`tur` cu lumea real` (este doar una dintre defini]ii, catalogat` de mul]i fani ai genului drept simplist`). Principala condi]ie ca un autor de fantasy s` fie autentic este ca lumile sale inventate s` fie credibile pentru cititori [i s` „existe“ [i în afara pove[tii. Cu alte cuvinte, s` „te vezi“ acolo. Singurul care a reu[it chiar mai mult decît atît, izbutind s` creeze o mitologie inventat` (cu perioade istorice [i ere, genera]ii întregi de regi [i r`zboinici, cu o limb` inventat` – limba elfic`) e J.R.R. Tolkien. „Gre[eala“ lui Tolkien este, îns`, c` ajunge s` se ia prea mult în serios: debuteaz` cu The Hobbit, o poveste sincer` [i amuzant` în care lumea sa imaginar` nu e prea bine conturat`, [i sfîr[e[te prin a scrie „istorii“ greu de digerat, asem`n`toare unor saga, a[a cum se întîmpl` în Copiii lui Hurin. {i Licia Troisi î[i ia lumea sa imaginar` în serios, chiar dac` este imperfect` [i împ`r]it` în t`rîmuri cu nume ce pot s` par` banale – P`mîntul Nop]ii (unde niciodat` nu r`sare soarele), P`mîntul Focului (cu vulcani [i drumuri subterane, construite de gnomi) sau P`mîntul Apei (cu pîraie [i mla[tini în care locuiesc nimfe), îns` dincolo de povestea care jongleaz` cu un sistem de valori „clasic“, incluzînd prietenia, curajul sau tr`darea, se simte altceva, ce vine din partea autoarei: ea î[i prive[te Lumea P`mîntean` [i personajele ei cu duio[ie. Este o lume cu care se identific`, spre deosebire de Tolkien care e deta[at [i î[i asum` doar rolul de „cronicar“ al P`mîntului de Mijloc. Paralela dintre Tolkien [i Troisi nu este întîmpl`toare, chiar dac` cei doi autori privesc fantasy-ul la un mod total diferit. Troisi are ceva din Tolkien, f`r` îns` a-l imita; pe de alt` parte, se apropie mai mult de basm, de „povestea f`r` sfîr[it“ a lui Michael Ende. În locuri ascunse din fiecare t`rîm al Lumii P`mîntene exist` cîte un sanctuar magic unde po]i ghici z`d`rnicia, dar [i în]elepciunea tuturor lumilor posibile, inclusiv a lumii noastre, reale. Din acest motiv, a[ recomanda Cronicile... [i adul]ilor care vor „s` evadeze“, cu condi]ia s` treac` peste conven]ia c` „sînt c`r]i pentru copii“. ■

O alt` poveste f`r` sf\r[it Licia Troisi Cronicile Lumii P`mîntene (3) Talismanul puterii Editura RAO, 2009

45 lei traducere din limba italian` de Marina Loghin

În ultimele luni am cùtat un roman fantasy care s`-mi atrag` aten]ia [i pe care s` nu-l abandonez dup` prima sut` de pagini. Am tot dat peste imita]ii ale lui Harry Potter care, inevitabil, au ajuns best-seller-uri, peste lumi stereotipe populate de aceia[i unicorni, gnomi, troli [i elfi [i, mai nou, peste pove[ti pline de cli[ee cu vampiri „umaniza]i“ [i îndr`gosti]i. În momentul în care credeam c` nu se mai poate inventa nimic nou f`r` s` reciclezi, în numele Magiei, ceea ce au scris al]ii, am descoperit Lumea P`mîntean` a Liciei Troisi, o italianc` cu studii de fizic` [i astronomie care, la doar 21 de ani, a început s` scrie literatur` fantasy – [i, astfel, s-au n`scut Cronicile..., o trilogie ce nu iese neap`rat din tipare (personajele principale: o jum`tate-elf care, dup` ce a absolvit Academia, a devenit [i Cavaler al Dragonului [i un vr`jitor cu puteri limitate care nu folose[te magia interzis` în lupta împotriva Tiranului, acel rù absolut cu o reprezentare destul de naiv`), îns` are ceva cu totul special. Poate c` a contat [i faptul c` Licia Troisi nu este o scriitoare de limb` englez` (cum sînt majoritatea autorilor de fantasy), reu[ind, în acest mod, s` evite un anumit gen de construc]ie narativ` [i s` fie original`. Povestea ei este una plin` de prospe]ime [i pare rezultatul unei alchimii misterioase care vine din interiorul c`r]ii, iar dialogurile sînt inteligente [i au o profunzime surprinz`toare. Un roman fantasy presupune personaje imaginare care trìesc în lumi imaginare ce n-au

Adina Popescu

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

RECENZII

P R E PA R AT E D I N C A R T E

„mîncare din semin]e de cînep`“); „covrigi, mere turture, nuci poleite, ro[cove [i smochine din pomul mortului“; cîte un colac [terpelit – hîr[ti! – duminica la stran`; praznic la hramul bisericii (înfruptarea cu coliv` [i bucate), „nec`jindu-m` cu ni[te costi]e de porc afumate [i cîrna]i frip]i“; mul]imea de ou` ro[ii ciocnite cu Sm`r`ndi]a în ziua de Pa[ti... Apoi „smîntînitul oalelor“ – „începeam a linchi gro[ciorul de pe deasupra oalelor [i tot a[a în toate zilele pîn` la chi[leag“; strachina de pl`cinte fierbin]i [i o g`in` fript` puse pe mas` de generoasa crî[m`ri]`... Iar ca desert: cire[ele c`r`b`nite din cire[ul m`tu[ii – crude, coapte, cum se g`seau. Mama, Smaranda, atît de prezent`, îmi aminte[te de sufletul deschis al mamei mele: „Apoi la hramul bisericei se ]inea praznicul cîte-o s`pt`mîn` încheiat` [i numai s` fi avut pîntece unde s` pui coliva [i bucatele, atît de multe erau... {i mama, Dumnezeu s-o ierte, stra[nic se mai bucura cînd se întîmplau oaspe]i la casa noastr` [i avea prilej s`-[i împart` pînea cu dîn[ii“. Despre extraordinarea savoare a graiului moldovenesc, hazul mucalit, darul povestitorului, s-au umplut multe pagini, dar poezia pur` st` ascuns` pîn` [i în cel mai m`runt detaliu. Îl iubim pe Creang`, acest mare scriitor atît de român, genial prin simplitatea sa des`vîr[it`. Mai presus de toate, r`mîne o intens` bucurie de a tr`i, evocarea unui Paradis pierdut pentru noi to]i, definitiv. Sim]im c` de undeva de aici ni se trag r`d`cinile, de care ne îndep`rt`m din ce în ce mai mult. Mama, tata, Sm`r`ndi]a, bunicii... Familia tradi]ional` a[a cum era odinioar`. Spre mama ne duce gîndul atunci cînd ne cuprinde foamea. O foame primordial`, o s`n`toas` poft` de mîncare pe care nu o mai cunoa[tem ast`zi, str`bate amintirile, culminînd în aceste cîteva cuvinte: „Mam`, bate-m`, ucide-m`, spînzur`-m`, f` ce [tii cu mine, numai d`-mi ceva de mîncare c` mor de foame“. Nu atît bucatele în sine impresioneaz`, ci rela]ia între om [i hran` – altfel se mînca pe atunci: mai deplin, mai bogat, mai frumos. ■

Sanda Ni]escu

Dr`g`li]` Doamne… Nu-mi mai amintesc cu ce ocazie l-am citit pe Creang` prima oar`. Nici de ce mi-a revenit în mîn` dup` aceste zeci de ani. Acum, mai mult decît povestea, decît p`]aniile eroilor care mi-au încîntat copil`ria, m-au incitat la culme vocabularul colorat, savoarea regionalismelor, a arhaismelor, termenii ciuda]i care par desprin[i dintr-o alt` limb`. La sfîr[itul c`r]ii, editorul a adùgat un binevenit „Glosar“, un fel de dic]ionar care ne ajut` s` descifr`m codurile acestei alte limbi, pe care o sim]im totu[i atît de aproape. O alt` limb` româneasc`. Un „urs“ înseamn` bulz umplut cu brînz` [i rumenit la cuptor; a „cin`tui“ înseamn` a cur`]i p`s`rile sau pe[tele înainte de a le g`ti; „groscior“ este smîntîna sub]ire care se formeaz` cînd se pune laptele la prins; „holerca“ – rachiu, ]uic` (din cereale); iar „hrinca“ – felie de m`m`lig` de obicei pr`jit` pe j`ratec. Îmi dau seama c` fraze întregi mi se întip`riser` adînc în memoria subcon[tientului. Cît de mult iubesc acel „dr`g`li]` Doamne“, cuvinte care-l reprezint` atît de bine pe Creang`, omul! Parc`-l auzim: „Stau cîteodat` [i-mi aduc aminte ce vremi [i ce oameni mai erau în p`r]ile noastre pe cînd începusem [i eu, dr`g`li]` Doamne, a m` ridica bìe]a[ la casa p`rin]ilor mei, în satul Humule[ti...“ Procedînd la un decupaj al momentelor în care este vorba de ale mînc`rii, de ce s` nu imagin`m un interminabil „meniu Creang`“, în care fiecare mîncare s-ar îmbina în mod firesc cu momentul în care a fost trìt`: Meniu imaginar Creang` „Bob fiert, g`lu[te, turte cu julf` [i v`rzare“ – preg`tite de gazd` pentru bìe]i (julfa este o

{i Hams {i Regretel de Matei Florian Colec]ia Ego. Proz` Dac` v-a fost dor de {tim [i {tam, omule]ii f`r` chip din B`iu]eii, n`scu]i dintr-un borcan de mu[tar, Matei Florian a creat în {i Hams {i Regretel un întreg univers fantast, populat cu o legiune de pitici din cea]` colorat`.

Pre]: 24,95 lei

L-am urît pe Ceau[escu. Ani, oameni, disiden]` de Gabriel Andreescu Colec]ia Ego-grafii De ce disiden]a a fost sub Ceau[escu doar un fapt excep]ional? Ce a f`cut ca, în contextul acelor ani, unii s` rup` modelul colectiv al obedien]ei? Drumul parcurs de Gabriel Andreescu prin lumea de dinainte de 1989 propune un r`spuns la aceste întreb`ri.

Pre]: 32,95 lei Decembrie ’89. Deconstruc]ia unei revolu]ii de Ruxandra Cesereanu Colec]ia Plural M Un volum conceptual, care sintetizeaz` teoriile vehiculate pîn` acum pe tema revolu]iei din decembrie 1989 [i a urm`rilor acesteia, încadrîndu-le în trei categorii: teoria revolu]iei pure, teoria conspira]iei (extern`, intern` sau combinat`) [i teoria revolu]iei hibridate cu o lovitur` de stat.

Pre]: 24,95 lei

So]ia pre[edintelui de Elisabeth Curtis Sittenfeld Traducere din limba englez` [i note de Vali Florescu Colec]ia Biblioteca Polirom. Proz` XXI So]ia pre[edintelui este considerat unul dintre cele mai îndr`zne]e, documentate [i subtile romane ale momentului. El este, în egal` m`sur`, o istorie inspirat` din realitate, cum o dovedesc referin]ele la atacurile teroriste de la World Trade Center [i la r`zboiul purtat de Statele Unite „într-o ]ar` îndep`rtat`“

Pre]: 44,95 lei Omul duplicat de José Saramago Traducere din limba portughez` de Georgiana B`rbulescu Colec]ia Biblioteca Polirom. Seria de autor „ José Saramago“ „Omul duplicat este, într-adev`r, un formidabil eseu asupra identit`]ii, asupra rela]iei dintre noi [i ceilal]i, asupra condi]iei umane.“ (Diário de Notícias)

Pre]: 37,95 lei

Pastorala american` de Philip Roth Traducere din limba englez` [i note de Alexandra Coliban Colec]ia Biblioteca Polirom. Proz` XXI Pastorala american` este o nara]iune de propor]ii [i de mare for]`, unul din marile romane ale lui Philip Roth [i ale literaturii americane din secolul XX. De altfel, cartea, ap`rut` în 1997, a cî[tigat premiul Pulitzer [i a fost inclus` pe lista celor mai importante o sut` de romane din toate timpurile, realizat` în 1998 de revista Time.

Pre]: 44,95 lei Cript` pentru Boris Davidovici de Danilo Kisˇ Traducere din limba sîrb` de Simeon L`z`reanu Prefa]` de Adriana Babe]i Colec]ie: Biblioteca Polirom. Seria de autor „Danilo Kisˇ“ „Kisˇ este unul dintre foarte pu]inii autori a c`ror valoare nu poate fi contestat` de nimeni. Prin el, onoarea literaturii a fost salvat`.“ (Susan Sontag)

Pre]: 32,95 lei

Autoportretul scriitorului ca alerg`tor de curs` lung` de Haruki Murakami Traducere din limba japonez` de Iuliana Oprina Colec]ia Biblioteca Polirom. Seria de autor „Haruki Murakami“ „Autoportretul scriitorului... este o explica]ie plin` de gra]ie pe care Murakami o ofer` pentru multe dintre ideile obsedante din scrierile anterioare, redat` prin abilitatea sa caracteristic` de a face conexiuni nea[teptate“. (New York Sun)

Pre]: 24,95 lei

www.polirom.ro

Shakespeare pentru eternitate, de Stanley Wells Traducere de Ioana Grojdea Colec]ia Biografii celebre Apari]ia traducerii în limba român` a excep]ionalului studiu Shakespeare pentru eternitate al Profesorului Stanley Wells, unul dintre cei mai str`luci]i shakespearologi ai lumii, editor general al Edi]iei Oxford a Operelor Complete ale lui William Shakespeare [i director al trustului „Casa lui Shakespeare“ din Stratford-upon-Avon, reprezint` un act cultural de o uria[` valoare [i importan]`.

Pre] 46 lei Mircea Eliade. Pagini reg`site, de Mircea Handoca Colec]ia Cultur` general` Cartea este alc`tuit` din dou` p`r]i. În prima sec]iune sunt prezentate câteva eseuri inedite despre personalitatea scriitorului [i istoricului religiilor: Mircea Eliade, politica [i politicienii, publicistica interbelic`, cea a exilului, precum [i receptarea critic` a câtorva romane interbelice. Cea de-a doua parte a volumului este consacrat` reproducerii [i coment`rilor ineditelor eliadiste.

Pre] 39,50 lei Mircea Eliade [i contemporanii s`i, de Mircea Handoca Colec]ia Cultur` general` „Odinioar` se vorbea de un Heliade, mâine se va vorbi de un Eliade.“ – Petru Manoliu, 8 mai 1936 • [De la Eliade] „de]in o anumit` febr`: gustul de a [ti cât mai mult…“ - Constantin Noica • „Ce tip prodigios... Se d`ruie[te tot, de[i r`mâne mereu el [i cu sine. Ce proiecte imense are.“ – Octav {ulu]iu • „Mircea Eliade – mare scriitor [i mare înv`]at... care str`luce[te în fruntea tinerei genera]ii.“ – Liviu Rebreanu

Pre] 34 lei Fenomene inexplicabile, de L.Doncaster, K.Farrington, A.Holland Traducere Anca Irina Ionescu Colec]ia Cultur` general` Cartea de fa]` este o antologie captivant` a celor mai r`spândite enigme ale lumii. Corelând cercet`rile [tiin]ifice cu relat`rile martorilor [i dovezile istorice, sunt descrise cele mai bizare fenomene ale planetei [i nu numai: secrete ale civiliza]iilor pierdute, oameni r`pi]i de extratere[tri, locuri mistice, pove[ti despre blesteme, fantome, întâlniri cu spirite etc.

Pre] 36 lei

Anii tinere]ii, de A.J.Cronin Traducere Bogdan Oproiu Colec]ia Beletristic` Anii tinere]ii este un roman tipic al scriitorului de succes A.J. Cronin, ce prezint` rela]iile de familie din societatea englez` de început de secol XX. Structurat` în trei p`r]i distincte, cartea prezint` copil`ria [i drumul c`tre maturitate ale tân`rului Robert Shannon, timp rezumat metaforic ca „anii cei verzi“ [i contureaz` în tu[e puternic realiste mediul social ostil în care eroul-copil î[i croie[te drumul în via]`.

Pre] 36 lei 100 cele mai importante c`r]i din istoria omenirii, de Martin Seymour Smith Traducere Cintia Carmen Weston Seria 100 Autorul a selec]ionat o sut` cele mai valoroase c`r]i scrise vreodat`. Unele, cum sunt Biblia, Coranul, au devenit cartea de c`p`tâi a religiilor adoptate de milioane de oameni. Altele, precum Iliada [i Odiseea de Homer sau Operele lui Shakespeare au atins apogeul expresiei artistice. Originea speciilor prin selec]ie natural` –Darwin, Teoria Relativit`]ii – Einstein, au preg`tit calea descoperirilor [tiin]ifice.

Pre] 39,90 lei Terra se dest`inuie, de prof. Ion Manta Colec]ia Cultur` general` Cartea este o minunat` incursiune în misterele Terrei, un adev`rat mozaic geografic, fiind prezentat` într-o manier` literar`, pres`rat` pe alocuri cu imagini [i formul`ri plastice. Fiecare regiune, continent sau ]ar` este prezentat` sub toate aspectele, oferind o imagine de ansamblu inedit` prin surprinderea particularit`]ilor mai pu]in [tiute de cititori.

Pre] 29 lei Turnul nebunilor, vol. I, de Irving Stone Paria, vol. II, de Irving Stone Traducere A.I. Ionescu Colec]ia Biografii celebre Povestea extraordinar` a vie]ii omului [i a savantului Sigmund Freud, prezentat` în volumele „Turnul nebunilor“ [i „Paria“, constituie o oper` c`reia celebrul scriitor Irving Stone i-a consacrat cinci ani de munc` si cercet`ri asidue. Romanul relateaz` drumul anevoios str`b`tut de Freud pân` la recunoa[terea de c`tre lumea [tiin]ei a uria[elor sale merite...

Pre] vol I: 49,50 lei Pre] vol II: 42 lei

www.edituralider.ro

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

REPORTAJ Nadine Vl`descu

Japonia În }ara Minunilor – Tokyo (I) Spre sfîr[itul anului trecut, cînd m-am întîlnit cu Iepurele Alb, m` aflam la Tokyo [i m` plimbam agale pe Omotesando, bulevardul umbrit de arborii de zelkova, specia de ulmi japonezi cu scoar]` cenu[ie. Dumnealui purta joben roz [i m`nu[i albe [i s-a înclinat politicos cînd am trecut unul pe lîng` cel`lalt, s`ltîndu-[i u[or jobenul de sub care i s-a ivit p`rul albastru, în cel mai autentic stil harajuku. I-am zîmbit fermecat` [i am în]eles pe loc adev`rul cel mai frumos al sejurului meu nipon: Japonia, }ara Soarelui R`sare, }ara Z`pezilor, a Melancoliei [i a Crizantemelor Imperiale, avea s` fie pentru mine... }ara Minunilor.

Un prin], cîteva doamne [i tot atîtea stampe În fiecare zi, Lolite gotice, emo cu machiaje sumbre sau cyberpunk-i[ti cu creste multicolore, adev`ra]i „arti[ti ai lumii trec`toare“ [i virtuozi ai unor stiluri vestimentare nep`mîntene, ies la plimbare pe artera Omotesando, promenada chic supranumit` „Champs-Élysées a Tokyo-ului“, care se întinde din cap`tul sta]iei de metrou Harajuku spre spectaculosul cartier Shibuya, Mecca tinerilor tokyoieni. Ace[ti liceeni sau studen]i cu fe]e de p`pu[i, desprin[i din anime sau manga, str`bat constant zona,

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

R E P O R TA J

urmînd un ritual ame]itor care le cere s` vad` [i s` fie v`zu]i, al`turîndu-se mareei ce pulseaz` ritmic înspre [i în afara sta]iilor de metrou. Societatea nipon`, atît de tradi]ionalist` [i de conservatoare, în care fiecare î[i joac` rolul bine stabilit, prive[te cu îng`duin]` tinere]ea ca timp unic al libert`]ii absolute, destinat tuturor extravagan]elor, cînd tinerii sînt încuraja]i s` fie cît mai originali [i mai liberi [i s` experimenteze cît mai mult, înainte de c`s`torie, familie, slujb` [i rutina invincibil` a vie]ii de adult. La intersec]ia cu Meiji-Dori, mijlocul bulevardului, am cotit la stînga pe o str`du]` îngust` unde se afl` un muzeu dintre cele mai speciale: Ota Memorial Museum of Art, care cuprinde cea mai mare colec]ie de stampe ukiyo-e din Japonia. Faimoasele picturi [i litografii policrome create prin tehnica blocurilor de lemn, gen printre ai c`rui mae[tri se num`r` Hokusai, Hiroshige, Utamoro [i Kunioshi, au avut o mare influen]` asupra lui Van Gogh sau Matisse, fiind surse de inspira]ie pentru impresioni[ti, cubi[ti [i postimpresioni[ti [i punct de plecare pentru curentul numit „japonism“. „Tablourile lumii plutitoare“ înf`]i[eaz` mi[carea continu` a vie]ii [i lumea ca o ap` curg`toare prin care se perind` samurai, actori de kabuki, curtezane, nobili, curteni, negustori, ghei[e, fantome [i umbre ale mor]ii, într-un dans, dans, dans, fluid ca

o respira]ie. Din cele 12.000 de piese ale muzeului, sînt prezentate publicului în fiecare lun` în jur de dou` sute, reunite sub o nou` tem`, [i am avut norocul ca, în decembrie anul trecut, tema expozi]iei s` fi fost dedicat` lui Genji Monogatari / „Povestea prin]ului Genji“, primul roman japonez, care în 2008 î[i s`rb`torea venerabila vîrst` de... 1000 de ani. Creat` de o înalt` doamn` de la curtea epocii Heian, Murasaki Shikibu, povestea care îl fascina pe Borges [i care a fost tradus` în române[te doar pe jum`tate, din francez`, de Henriette Yvonne Stahl, prezint` aventurile str`lucitului prin] Genji, frumos, cultivat [i aflat mereu în c`utarea acelui unic fior al iubirii care s`-i dezv`luie perfec]iunea de neg`sit în lume. Doamna Shikibu, în infinita ei discre]ie, a omis cu elegan]` episodul mor]ii lui Genji, dincolo de care peripe]iile din carte se continu`. O alt` mare doamn`, Marguerite Yourcenar, mai pu]in reveren]ioas`, dar însufle]it` de tot atîta tandre]e, [i l-a imaginat pe prin] b`trîn [i orb, murind uitat de lume în bra]ele unei foste iubite pe care nu [i-o mai aminte[te, în „Cea din urm` dragoste a prin]ului Genghi“, din volumul-bijuterie Povestiri orientale, tradus f`r` cusur de un prin] al stilului, Petru Cre]ia. Literatura epocii Heian, creat` în jurul cur]ii de la Kyoto, mai cunoa[te înc` dou` scriitoare faimoase: poeta Ono no Komachi [i

fotografii de Nadine Vl`descu

R E P O R TA J

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

rivala lui Murasaki Shikibu, Sei Sho¯nagon, diarista [i eseista avant la lettre, autoarea celebrelor Însemn`ri de c`p`tîi, care i-au inspirat lui Peter Greenaway un film ca un poem, The Pillow Book. Doamna Sho¯nagon, o femeie complicat`, de[teapt`, cultivat`, cu un temperament iute [i un spirit de observa]ie ascu]it, atent` la cele mai mici detalii [i sensibil` la farmecele [i frumuse]ea lumii, avea obiceiul s` alc`tuiasc` liste pentru toate lucrurile ce îi atr`geau aten]ia, cu melancolie [i, adesea, cu foarte mult umor: lucruri alese, lucruri dr`g`la[e, fermec`toare, ginga[e, lucruri ciudate sau nelini[titoare, preacuvioase, lucruri ce nu le po]i asem`na, nespus de frumoase, de mirare, care te fac curios, ie[ite pe dos, apropiate [i totu[i dep`rtate, dep`rtate [i totu[i apropiate sau lucruri care nu fac decît s` treac`, precum prim`vara, vara, [i toamna, [i iarna, [i... anii omului. Cartea sa, modern` [i feminist`, se cite[te ca [i cum ar fi fost scris` ast`zi: „M` bucur tare cînd dau peste o mul]ime de povestiri necitite înc`. Ori, dup` ce-am citit o parte dintr-o carte bun`, cînd g`sesc deodat` urmarea. (Cu toate acestea, se-ntîmpl` s` m` dezam`geasc` pîn` la urm` a doua parte)“. La ie[irea din muzeu, înc`l]îndu-m`, am

zîmbit trecînd pe lista lucrurilor dr`g`la[e amintirea sutelor de [osete care îmi f`ceau cu ochiul din toate magazinele [i mi-am continuat în pas u[or drumul prin Harajuku, printre cl`dirile high-tech [i viziunile lui Tange Kenzo, cel mai cunoscut arhitect japonez, l`sîndu-m` purtat` de fluxul leg`nat al mul]imii, ce p`rea s` urmeze drumul norilor vine]ii la asfin]it, c`tre Shibuya. Am intrat în acea zon` crepuscular` cu ochii larg deschi[i, inhalînd spectacolul laserelor [i al neoanelor în fa]a c`rora Times Square a p`lit sfioas` [i s-a ascuns într-un col] al memoriei mele. Era iarn`, se înnopta [i se f`cuse frig, [i st`team în mijlocul pie]ei, uitîndu-m` în sus, încremenit`, la luminile care explodau pe ecranele gigantice, ca [i cum o nav` spa]ial` orbitoare, clipind hipnotizant, ateriza lent în fa]a mea. M-a cuprins o bucurie de nest`vilit [i m-am sim]it vie, puternic` [i mai real` ca niciodat`. Uimire [i cutremur, iat`, Amélie Nothomb avea dreptate, mi-am spus, înregistrînd în camera obscur` a sim]urilor mii de instantanee ale Shibuyei noaptea: sta]ia de metrou, trec`torii [i a lor bain de foule, cl`dirile, statuia lui Hachiko¯, locul de întîlnire mai celebru ca ceasul de la Universitate, vagonul de tramvai oprit locului, în care te po]i urca pentru a te a[eza [i a te înc`lzi pu]in, copacii sclipitori, ma[inile [i, mai ales, trecerea de pietoni, fabuloasa trecere de pietoni, care m` fascina de cînd v`zusem Lost in Translation, unul dintre cele mai originale, mai subtile [i mai tandre filme. La un semn, ma[inile se opresc [i sutele de pietoni inund` spa]iul din mijlocul pie]ei, traversînd în toate direc]iile; [i pentru c`, mînat` de un entuziasm fantastic, am trecut la rîndu-mi de mai multe ori de pe un trotuar pe altul, într-o be]ie încînt`toare, [tiu acum ce trebuie s` fi sim]it o[tenii din prima linie atunci cînd porneau în chiote s` dea piept cu uraganul. Cînd vezi armatele care stau în bloc-starturi a[teptînd s` n`v`leasc` peste tine, te apuc` o spaim` în`l]`toare [i ajungi pe partea cealalt` plin de uimire c`, dup` ce atîtea fiin]e [i-au [ters umbrele de tine, e[ti înc` teaf`r [i nev`t`mat [i gata s-o iei de la cap`t. Pîn` [i Sei Sho¯nagon ar fi ezitat, ne[tiind pe ce list` s` treac` aceast` experien]`: a bucuriilor, a ner`bd`rilor sau a lucrurilor de mirare.

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

„Nu ne sim]im bine decît altundeva“ Dup` ce am înghe]at suficient încît s` m` pot dezlipi din peisajul intergalactic, m-am al`turat mul]imii plutitoare, scurgîndu-m` în sta]ia de metrou, pentru a m` duce acas`, la Hachio¯ji, pe linia Chu¯¯o ce trece, asemenea tuturor rutelor mari, prin Shinjuku, cea mai aglomerat` sta]ie de metrou din lume, traversat` zilnic de dou` milioane de oameni: un ora[ subteran de sine st`t`tor, labirint de coridoare [i pasaje cu magazine, restaurante sau tonomate cu jocuri pachinko. Cum te urci în metrou, te frapeaz` imediat varietatea fizionomiilor pe care poate c`, de la o distan]` mai mare, nu ai observa-o, deprins cu prejudecata rasei albe conform c`reia to]i asiaticii arat` la fel. Privind cu aten]ie tr`s`turile lor, îmi dau seama c` în Asia, o lume atît de altfel încît presiunea de a te conforma modelelor înceteaz` s` existe, m` simt acas` [i c` ceea ce mi se spune adesea este adev`rat, probabil c` printre str`mo[ii mei se num`r` [i niscaiva ochi oblici; cine [tie ce nomazi ai stepelor au ajuns, din ]inuturi îndep`rtate de poveste, pe al meu plai pl`pînd sub vremuri... În aglomera]ia orelor de vîrf, cînd angaja]ii metroului au datoria s` împing` masele de naveti[ti în vagoanele umplute pîn` la refuz, ocupa]iile predominante ale c`l`torilor sînt butonatul spasmodic al tastelor unui telefon cînt`tor sau al altui tip de gadget cu multiple func]ii neb`nuite [i lectura manga-urilor cu noile lor subiecte corporatiste, preferate de tinerii în costum, blaza]i [i obosi]i, care î[i car` anevoie laptop-urile grele. La capitolul „lucruri nelini[titoare“ a[ trece faptul c` majoritatea persoanelor poart` masc` – pentru a nu lua, dar nici a da vreo boal`, spiritul civic [i igiena dus` la extrem fiind dou` dintre atuurile incontestabile ale japonezilor, pentru care a[ inventa lista lucrurilor „demne de toat` isprava“ –, dar [i incomoda situa]ie c`, din cauza sistemului de înc`lzire a banchetelor, care se activeaz` automat cînd te a[ezi, f`r` îns` a avea vreun termostat, dup` cîte am în]eles rapid, din zece în zece minute trebuia s` pornesc în c`utarea unui alt scaun,

R E P O R TA J neactivat înc`. Derutant era [i zumzetul neîntrerupt, amestec de moshi-moshi („alo-alo“) [i hai-hai-hai („ok-ok-ok“), îndemn surprinz`tor care, nu de pu]ine ori, m-a trezit din reverie. „Next stop is Shin-ju-ku, the doors are to your right“, sun` anun]ul melodios, mai întîi în japonez`, apoi într-o englez` cu un accent american des`vîr[it. Între Shinjuku [i Hachio¯ji, ora[satelit din vestul Tokyo-ului [i locul unde se afl` mormintele ultimilor doi împ`ra]i, denumirile de clopo]el ale sta]iilor [i melodia specific` fiec`rui peron m` încîntau nespus: Ogikubo, Kichijo¯ji, Mitaka, Higashi-Koganei, Musashi Koganei, Tachikawa, Kunitachi, dar mai ales Kokubunji [i Nishi Kokubunji, pe care mi le închipuiam mereu în competi]ie, fredonînd cîntecelele lor de întîmpinare care te îmbiau: „Coborî]i la noi! Coborî]i la noi!“. Odat`, m-am dat jos din tren la Kokubunji doar ca s`-mi imaginez c` melodia era cîntat` în semn de bun-venit, de o minuscul` orchestr` de liliputani, kokubunjienii, numai pentru mine. Mai tîrziu, am zîmbit aflînd c` Haruki Murakami, înainte s` plece candid În c`utarea oii s`lbatice [i înainte de a se pierde prin P`durea norvegian`, pe cînd Kafka pe malul m`rii nu se plimbase înc`, a locuit o vre-

R E P O R TA J

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

me la Kokubunji, unde î[i deschisese o cafenea numit` „Peter Cat“, care seara devenea club de jazz. Ajuns` la destina]ie, la cî]iva pa[i de ie[irea din metrou am dat peste un alt lucru „de toat` isprava“: un centru de închiriat DVD-uri cu o colec]ie uria[` de filme: anime-uri, printre care m-am amuzat s` caut cîteva serii cunoscute din copil`rie, filme [i seriale foarte noi, dar [i o colec]ie fantastic` de filme vechi, din anii de glorie ai Hollywood-ului, sau rarit`]i precum integralele „mute“ ale lui Chaplin, Murnau sau Eisenstein, pe care nici m`car în America nu le-am g`sit atît de u[or. Dup` un timp, mi-am dat seama c`, prins` în iure[ul lucrurilor „care te fac curios“, uitasem s` m`nînc, a[a c` m-am îndreptat spre etajul cu restaurante al unui mall iridescent. Ciudat lucru, restaurantele japoneze au obiceiul de a-[i expune în vitrin` felurile de mîncare frumos aranjate, al c`ror unic cusur este c` sînt din... plastic. Ba mai mult, exist` o întreag` industrie a magazinelor de unde î]i po]i cump`ra en gros astfel de „bucate rezistente“, magazine care se întrec în a-]i oferi mo-

dele dintre cele mai ingenioase [i mai „apetisante“. Îns`, în ciuda foamei, dup` vizionarea tuturor vitrinelor care mai de care mai colorate, dar poate prea originale, m-am îndep`rtat la fel cum venisem, [i pentru c` lîng` nici una dintre farfurii nu am v`zut vreun bile]el pe care s` stea scris, cu litere din stafide: „M`nînc`-m`!“. Tînjind dup` ospe]ele Bananei Yoshimoto din Kitchen, m-am resemnat s` încep lista lucrurilor „ie[ite pe dos“.

Sakura, mono no aware, sarinagara... Primul lucru pe care îl observ pe un t`rîm str`in este lumina, pentru c` ea modeleaz` mereu altfel realitatea fiec`rui col] de lume. În }ara Soarelui R`sare, ziua î[i porne[te lungul drum spre noapte mai devreme; la primele ceasuri ale dimine]ii, razele albe sînt lungi dîre transparente, tremurînde în stranietatea lor. Te cuprinde o cumin]enie calm` [i vezi lumea ca prin apa

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

R E P O R TA J

limpede [i rece a unui pîrîu de munte. Uneori, iarna, vibra]ia t`ioas` a frigului matinal se stinge în vioiciunea cîte unei zile ca de prim`var`: se face cald [i aburul de t`mîie din apropierea templelor umple str`zile ca o boare tainic` ce preveste[te un nou început. La Senso-Ji, cel mai venerat [i mai impun`tor templu din Tokyo, închinat lui Kannon, zei]a budist` a Milosteniei, fumul ritualurilor sfinte la care iau parte zilnic mii de credincio[i smeri]i, iese pe por]ile uria[e [i z`bove[te deasupra copacilor de ginkgo biloba, ce î[i întind gale[ spre soare evantaiele delicate ale frunzelor. Într-o astfel de zi, în decembrie, mi-am umplut acolo buzunarele cu frunze aurii, frecîndu-le între degete iar [i iar, ca pe un miracol fo[nitor, spre uimirea japonezilor care m-au urm`rit cu interes, zîmbind amuza]i. În lunile de toamn` tîrzie, o doamn` din poveste mîngîie cu m`tasea kimonoului în culori de foc fiecare copac, arbust, floare sau m`nunchi de frunze, aranjate cu gra]ia unui echilibru intrinsec, cu rafinamentul plin de delicate]e al unei na]ii ce contempl` melancolic splendoarea efemer` a lumii. Mono no aware, sentimentul dulce-am`rui al trecerii lucrurilor [i vie]ii [i al fragilit`]ii lumii, ca o etern` povar`, este pentru japonezi un modus vivendi, echivalentul acelei lacrimae rerum a lui Vergiliu, sensibilitatea fa]` de efemer, uimirea, încîntarea, dar [i imensa întristare în fa]a trec`toarelor frumuse]i. Acest popor disciplinat, minu]ios, atent [i ginga[ în pudoarea lui, care st` sub Zodia Fecioarei, temeinic [i curat, a f`cut simboluri din cele mai mici detalii ale vie]ii: sakura (florile de cire[), evantaiul, p`rul de tu[ al femeilor, m`tasea unduitoare, frunzele ruginii de ar]ar, puritatea z`pezii, ceremoniosul ceai, lini[tea pietrelor albe din gr`dinile zen [i arta bine p`strat` a gesturilor-semn din teatrul kabuki. În miezul cartierului Ginza, se afl` KabukiZa Theater, o cl`dire cu tu[e de lac negru [i ro[u unde au loc, în fiecare zi, dou` spectacole lungi, cu cîte trei sau patru piese. Între no¯, kyogen [i bunraku, kabuki (literalmente „cîntec, dans [i tehnic`“) se distinge prin dramatismul [i spectaculozitatea punerilor în scen`, prin machiajele sofisticate, subiectele fantaste din legende [i pozele complicate, aragoto, ale actori-

lor venera]i de public, care au onoarea de a juca din tat`-n fiu acela[i rol. De la etajul patru al teatrului (urcarea e cam abrupt`...), str`inii, neofi]ii sau scepticii pot asista la o singur` reprezenta]ie, care dureaz` în medie cam o or`. Spectacolul e foarte captivant, îns`, în ciuda ghidurilor audio ce î]i traduc povestea [i fiecare gest al actorilor, cî]iva obosi]i, entuziasma]i la început, mai a]ipesc nevinovat, trezindu-se deruta]i în mijlocul aplauzelor asurzitoare de la final, c`ci publicul nipon ador` teatrul. De[i kabuki a fost creat de o femeie, Izumo no Okuni, a c`rei poveste e spus` de Sawako Ariyoshi în Dansatoarea de kabuki, actri]ele au fost curînd îndep`rtate sub pretextul imoralit`]ii, astfel c`, la fel ca în piesele Angliei elisabetane, toate rolurile sînt jucate de b`rba]i, iar cei mai aplauda]i actori sînt onnagata, cei care imit` la perfec]iune expresia chipului unei tinere neprih`nite [i delicate]ea mersului de femeie pe hanamichi (c`rarea cu flori, element indispensabil al scenei). Piesele lui Chikamatsu Monzaemon, faimoase pentru momentele sinuciderilor duble ale îndr`gosti]ilor neferici]i, se joac` [i ast`zi cu tot atîta succes ca în perioada Edo. Un alt scriitor [i dramaturg, Yukio Mishima, a r`-

R E P O R TA J

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

mas celebru nu numai pentru romanele Templul de aur, Confesiunile unei m`[ti sau Dup` banchet, pentru sinuciderea ritualic` sau pentru c` a pierdut Premiul Nobel în favoarea mentorului s`u Yasunari Kawabata, ci [i pentru piesele sale de teatru prin care a modernizat arta kabuki [i no¯, printre care se num`r` [i cele Cinci piese no¯ moderne. Mishima, personaj surprinz`tor el însu[i, ce avea o fascina]ie morbid` pentru p`r]ile întunecate ale sufletului omenesc, a fost în tinere]e pe punctul de a se c`s`tori cu Michiko Sho¯da, viitoarea so]ie a împ`ratului Akihito, cea care ast`zi poart` numele de „Împ`r`teasa Tronului Crizantemelor“. Familia imperial` japonez` este reprezentanta celei mai vechi monarhii ereditare din lume, organizat` în jurul împ`ratului, descendent direct al zei]ei Soarelui, Amaterasu Omikami. Într-o dup`-amiaz` tîrzie, am l`sat în urm` zgîrie-norii din Shinjuku, pe ale c`ror fa]ade sticloase se perindau ceruri învolburate [i m-am îndreptat spre parcurile Palatului Imperial. În 1590, Ieyasu, primul sho¯gun Tokugawa, modelul dup` care James Clavell [i-a creat personajul lordului daimyo Toranaga din Sho¯gun, a început s` construiasc` aici un palat, pe care suc-

cesorii s`i din epoca Edo l-au transformat în cel mai mare castel din lume, devenit înc` de atunci centrul geografic al ora[ului. Palatul Imperial de ast`zi, reconstruit în urma bombardamentelor din Al Doilea R`zboi Mondial, se întinde la vestul acestor locuri, ascuns discret în spatele bastioanelor vechiului castel, [an]urilor cu ap` [i gr`dinilor. În jurul zidurilor groase ce înconjoar` complexul de cl`diri [i parcuri, precum [i de-a lungul esplanadei cu pietri[ fumuriu din fa]a por]ii principale, localnicii [i occidentalii pasiona]i de jogging alearg` în ]inutele lor sumare, ca ni[te furnici sprintene care acoper` cu meticulozitate traseele obi[nuite. În fa]a donjonului cel mare, Honmaru, se arcuie[te peste ap` Nijubashi, podul de piatr` pierdut în gînduri, pe care muritorii sînt l`sa]i s` treac` doar de dou` ori pe an, pe 23 decembrie (de ziua împ`ratului) [i pe 2 ianuarie (cînd vin s`-[i prezinte omagiile cu ocazia Anului Nou). La grani]a de sud a liniei Yamanote, care încinge ca o bucl` Tokyo-ul, [i la vest de soarele împ`r`tesc, se întinde Roppongi, cartierul ambasadelor [i al vie]ii de noapte, cu cluburile sale de jazz, blues, country sau soul [i cu restauran-

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009 tele [i cafenelele occidentale – Starbucks, Hard Rock Café sau Spago’s. Cultura de consum a Vestului a fost rapid adoptat`, dar trecut` prin filtrul autohton; japonezii, mai reticen]i fa]` de v`lm`[agul m`rcilor str`ine, î[i exprim` admira]ia mai ales pentru importurile fran]uze[ti, ca emblem` suprem` a luxului [i rafinamentului. La rîndul lor, francezii iubesc aceast` ]ar` plin` de subtilit`]i. În necuno[tin]` de cauz` de Amélie Nothomb, Elegan]a ariciului de Muriel Barbery sau Sarinagara lui Philippe Forest sînt toate, fiecare în felul s`u, dovezi de dragoste pentru cultura [i arta japonez`. De pe puntea de observa]ie a turnului Roppongi Hills, de la etajul 52, panorama Tokyo-ului î]i d` aripi: la nord, Shinjuku [i zgîrie-norii în ale c`ror muchii ascu]ite se-aga]` cîte un nor neatent; la est, Tokyo Tower, un Turn Eiffel în alb [i ro[u; iar la vest, în zilele cu cer senin, se z`re[te în dep`rtare cre[tetul nins al b`trînului Fuji-san, meditînd etern printre ce]uri. La asfin]it, lumi violete [i ro[ii se sting unele în altele, iar noaptea, ora[ul sclipe[te ca un pluton de licurici d`n]uitori, deasupra c`rora luce[te, misterioas`, luna. Fascina]ia japonezilor pentru supranatural m` fascineaz`. Basmele, pove[tile [i legendele lor sînt populate de spirite fantastice, personaje din alte lumi, duhuri caraghioase sau înfrico[`toare [i creaturi celeste, multe legate de simbolul Lunii. Într-una din pove[tile pentru copii, un iepure harnic de pe Lun`, probabil prieten bun al Micului Prin], coace de zor turti]e de orez. În alt` poveste, Taketori Monogatari, scris` în secolul al X-lea [i considerat` o precursoare a genului science fiction, o prin]es` din Lun` este adus` pe P`mînt în timpul unui r`zboi cosmic [i, dup` multe peripe]ii, se întoarce la familia sa extraterestr` într-un vehicul ce seam`n` izbitor, în ilustra]iile manuscrisului original, cu o farfurie zbur`toare.

Spre o alt` poveste În „trenul glon]“, Shinkansen, m` îndrept spre Kyoto, vechiul ora[ imperial. La viteza de 300 de km pe or`, orice încercare de a urm`ri peisajele sau de a z`ri Muntele Fuji îmi provoac` ame]eli [i viziuni în culori explozive. Îmi

R E P O R TA J

]in capul drept [i, ca s` treac` timpul, îmi întorc privirea spre sert`ra[ele interioare, din care încep s` ias` liste. Lucruri dep`rtate [i totu[i apropiate: Japonia. Lucruri apropiate [i totu[i dep`rtate: Japonia. Lucruri alese: parfumurile, mar]ipanul, safirele albe, ceaiul, lalelele, bro[ele, freziile, catifeaua... Lucruri fermec`toare: apa, lumina, prim`vara, ploaia, pesc`ru[ii [i gugu[tiucii, liliacul mov, lunile aprilie, mai [i septembrie, pove[tile [i graiurile, dansul, pîinea cald`... Lucruri nespus de frumoase: marea, marea, marea... Cînd am ajuns la Kyoto, soarele mi-a rîs palid ca o pisic` de Cheshire ce î[i pusese în gînd s` dispar` ho]e[te. Un aer rece [i proasp`t cobora dinspre mun]i. Dar... cum am trecut de cealalt` parte a oglinzii [i ce-am g`sit acolo, la Kyoto, aceasta este o alt` poveste. ■ (continuarea în num`rul viitor)

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

INTERVIU

„În Afganistan, de îndat` ce încerci s` spui povestea unei vie]i, cazi în dram`“ Atiq Rahimi În 1984, la 22 de ani, Atiq Rahimi trece clandestin grani]a dintre Afganistan [i Pakistan [i cere azil politic în Fran]a. Urmeaz` la Sorbona cursuri de semiologie a cinema-ului, devine realizator de documentare despre absint, arti[ti de strad`, fotbalul iranian sau despre celebrul escroc Barry Edward Gray. În 2000, public` la Editura P.O.L. primul roman, Terres et cendres, scris ini]ial în persan`, roman dup` care va realiza un film premiat la Cannes, în sec]iunea „Un certain regard“. În anii urm`tori apar Les Mille maisons du rêve et de la terreur [i Le retour imaginaire, un album foto al întoarcerii din exil. C`r]ile sale sînt traduse în peste 30 de limbi, iar Rahimi devine cunoscut pentru un stil dezgolit de orice artificii stilistice, capabil s` transforme nara]iunea în materia unei halucina]ii. Literatura afganului transcrie traumele poporului sù cu instrumentele vechilor basme orientale [i tehnici de precizie cinematografic`, creînd istorii universale despre umilin]ele oamenilor „din Afganistan sau de aiurea“. 2008 e anul lui Syngué Sabour. Pierre de patience, primul sù roman scris în francez`, pentru care Atiq Rahimi prime[te Premiul Goncourt. Presa cultural` salut` decizia juriului drept una din cele mai justificate din ultimii ani. În Le retour imaginaire, spune]i a[a: „Încerc s` fac lectorul s` retrìasc` senza]ia pe care o ai atunci cînd prive[ti o cicatrice“. De unde vine aceast` dorin]` de a zgudui cititorul, de a nu-l l`sa indiferent fa]` de puterea fic]iunii? Nu [tiu de unde vine. Idealul meu e s` scriu pove[ti de dragoste, pove[ti amuzante, îns` de fiecare dat` cînd m` apuc de scris totul se îndreapt` spre descrierea unei lumi întunecate.

Eu vin dintr-o ]ar` ca Afganistanul, o ]ar` care în ultimii patruzeci de ani a trecut prin mai multe regimuri dictatoriale, prin r`zboaie succesive. Imagina]i-v` numai, Afganistanul a cunoscut toate regimurile posibile: monarhia constitu]ional`, republica, monarhia absolutist`, comunismul na]ionalist, comunismul interna]ionalist, mujahedinii – islamismul pe model iranian, islamismul talibanilor... A[a c`, vede]i, [i ast`zi este un haos total! Într-o asemenea ]ar`, de îndat`

■ Scriitorul [i regizorul Atiq Rahimi (n. 1962, Kabul) [i-a f`cut studiile în limba francez` la Liceul Isteqlal. Dup` invazia sovietic`, scriitorul s-a refugiat în Pakistan, apoi a ob]inut azil politic în Fran]a. {i-a completat studiile la Sorbona, apoi a lucrat în televiziune, ca regizor de filme documentare [i de clipuri publicitare. A debutat în anul 2000 cu romanul, scris în limba persan`, Terre et cendres, devenit instantaneu best-seller în Europa [i în America de Sud [i ecranizat de Rahimi însu[i, filmul fiind distins cu Prix du Regard vers l’Avenir la Festivalul de la Cannes din 2004, premiul pentru Cel mai bun film la Festivalul Interna]ional de Film din Zanzibar, plus alte 25 de premii interna]ionale. Au urmat alte dou` c`r]i: Les Mille Maisons du rêve et de la terreur (2002) [i Le Retour imaginaire (2005), iar anul trecut i-a ap`rut [i primul roman scris în limba francez`, Syngué Sabour. Pierre de patience, roman pentru care a primit Premiul Goncourt. Întors în Afganistan în 2002, Rakimi a devenit senior creative advisor în cadrul celui mai mare grup media afgan, Moby Group, ajutînd la formarea unei noi genera]ii de regizori [i produc`tori de film. Atiq Rahimi este creatorul serialului Secrets of this House, prima telenovel` afgan`, al c`rei succes i-a adus scriitorului un premiu special la Seoul, Drama Awards de anul trecut. În prezent, Atiq Rahimi î[i împarte timpul între Paris, ora[ul de adop]ie, [i Kabul, ora[ul natal.

INTERVIU

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

ce încerci s` spui povestea unei vie]i, cazi în dram`. În spatele fiec`rui zîmbet se ascunde ceva tragic. De[i m-am n`scut într-o familie înst`rit`, nu am fost ferit de drame: la unsprezece ani, mi-am v`zut tat`l dus la închisoare, iar mai tîrziu fratele meu a fost ucis în timpul r`zboiului. Toate astea au f`cut ca în mine s` existe ceva tragic. Îns` s` [ti]i c` în via]a de toate zilele sînt un om vesel. Probabil c` tocmai asta m` ajut` s` m` simt bine în lume, s` fiu un bon viveur, s` iubesc oamenii, s` împart multe lucruri cu prietenii, cu cei apropia]i, s` spun mereu istorii amuzante, s` am întotdeauna zîmbetul pe buze, chiar dac` asta m` face, poate, s` par naiv. În 1984, cînd a]i p`r`sit Afganistanul [i a]i mers pe jos nou` zile [i nou` nop]i, ca s` pute]i ajunge în Pakistan, v-a]i gîndit vreodat` c` va trebui s` le vorbi]i europenilor [i restului lumii despre istoria ]`rii dvs., despre drama locuitorilor ei? Nu, deloc. În Le retour imaginare, povestesc cum, odat` ajun[i la grani]`, c`l`uza ne-a cerut s` privim în urm`, ne-am uitat cu to]ii [i am v`zut doar urmele pa[ilor no[tri pe z`pad`, iar de partea cealalt` a frontierei se g`sea o pagin` alb`, z`pada. Atunci mi-am zis: „Asta e, b`trîne, trebuie s` umpli pagina asta cumva“. Cînd am ajuns în Fran]a, nu am avut nici cea mai mic` inten]ie de a publica, de a scrie ceva, voiam s`-mi tr`iesc via]a, mi-am f`cut studiile, m-am lansat foarte repede în industria publicitar`. Am f`cut [i documentare despre ni[te subiecte destul de amuzante: arti[tii de strad` din Paris, absintul, practica jurnalului intim. Deci f`ceam filme despre tot felul de lucruri, dar nu despre Afganistan, r`zboi, eram departe de toate astea. Anul 1996 a fost un an îngrozitor pentru mine. Talibanii veniser` la putere, eu îmi pierdusem fratele... Îns` atunci cînd scriam Terres et cendres, nu pl`nuiam deloc s`-l public. Îl scriam pentru mine, ca o form` de doliu, atîta tot. Traduc`toarea a fost cea care a avut ini]iativa de a-l publica. De altfel, vede]i, nici m`car nu-l scrisesem în francez`. Apoi am continuat, aveam destul de multe pove[ti de spus, am v`zut c` prima carte a mers bine, editorul mi-a ce-

rut înc` una, a[a c` am scris Les mille maisons du rêve et de la terreur, care spune într-un fel povestea plec`rii mele. E preferata mea. M` bucur, pentru c` e o carte la care ]in foarte mult [i care, din p`cate, nu a avut aceea[i soart` ca Terre et cendres sau Syngué Sabour. {i totu[i, c`r]ile mele la care ]in cel mai mult sînt [i cele mai pu]in cunoscute: Les mille maisons du rêve et de la terreur [i Le retour imaginaire. Asta ca s` vede]i cît de neîn]ele[i putem fi uneori. Poate pentru c` nu au ap`rut într-un context prielnic? Cred c` totul ]ine de starea general` de spirit prezent` la un moment dat într-o anumit` ]ar` sau în lume. Iar starea de spirit nu e legat` exclusiv de contextul politic sau de cel economic. De exemplu, numai anul trecut au ap`rut în Fran]a [aisprezece c`r]i despre Afganistan. Dintre acestea, cel pu]in zece sînt despre femeile afgane. N-a[ putea îns` s` spun de ce unele au avut succes, iar altele nu. Depinde de destinul fiec`rei c`r]i în parte, depinde de scriitur`. Pentru mine, e un mare mister. Nici acum nu [tiu de ce, cu doi ani înaintea mea, o carte ca Binevoitoarele lui Jonathan Littell a mers atît de bine. Recunosc c` [i eu m-am întrebat acela[i lucru. {i totu[i, a devenit un adev`rat fenomen, 700.000 de exemplare vîndute. E o carte pe care î]i place s` o cite[ti, detestîndu-i, în acela[i timp, fiecare pagin`. E mai crud` decît C`l`torie la cap`tul nop]ii a lui Céline. Nu vreau s`-mi ap`r c`r]ile sau s` spun c` premiul pe care l-am luat nu e politic. Îns`, din cele 676 de c`r]i ie[ite pe pia]` toamna trecut`, au fost destul de multe despre islam, despre ce se întîmpl` acum în acea parte a lumii. Apropo de premiile literare din Fran]a, anul trecut Goncourt-ul l-a]i primit dvs., un francez-afgan, iar Renaudot-ul – Tierno Monénembo, un francez-guineez. Pì, în anul Binevoitoarelor, toate premiile literare mari din Fran]a au fost luate de strìni... Parc` dintr-odat` scriitorii strìni au acces la prima scen` literar` a Fran]ei.

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

INTERVIU

Cu atît mai bine. În America se întîmpl` lucrul `sta tot timpul. La noi probabil c` intr` în calcul [i treburi legate de economie, rela]iile între edituri [i critici, care ar orienta premiile spre un volum anume. În cazul Premiului Goncourt, jocurile s-au f`cut mereu între cele cîteva mari edituri, care public` tocmai autorii francezi importan]i. Eu sînt bucuros c` o editur` mic`, a[a cum e P.O.L., a putut s` ia Goncourt-ul, contrazicînd astfel a[tept`rile generale.

„Nu m` deranjeaz` obsesia perfec]iunii“ S` ne întoarcem la cartea pentru care a]i primit Goncourt-ul. Ca s` scrie]i Syngué Sabour, a]i f`cut un efort dublu. A]i renun]at la persan` în favoarea limbii franceze [i a]i creat un personaj feminin extrem de puternic. În ce fel a schimbat aceast` aventur` a scriiturii maniera dvs. de a v` raporta la literatur`? Eu am p`r`sit Afganistanul cînd eram foarte tîn`r. Am fost în India, apoi m-am întors, am plecat din nou. A[a c` mi-e destul de greu s` m` exprim corect în limba mea matern`. Trebuie s` fac mereu exerci]ii ca s` p`strez limba vie. Nici cu franceza nu mi-e mai u[or. Sînt condamnat s`-mi caut cuvintele [i s` lucrez mereu asupra frazelor. A[a e [i în cinema, dar cum sînt un tip maniac, obsesia asta a perfec]iunii nu m` deranjeaz`. Îndoiala pe care o am în mine m` împinge s` lucrez enorm. Faptul de a scrie în francez` a însemnat foarte mult pentru mine. Literatura [i limba francez` îmi influen]aser` deja felul de a scrie în persan`. În Terre et cendres, afganii au fost deranja]i de frazele mele foarte scurte, de lipsa adjectivelor, de locul verbelor (în persan`, verbul st` la finalul propozi]iei, iar eu l-am pus ori la mijloc, ori chiar la început). A[a c` afganii au zis: „Rahimi nu [tie s` scrie“. În schimb, iranienii sînt obi[nui]i s` citeasc` literatur` modern` [i contemporan`, de aceea Terre et cendres a [i luat un premiu în Iran, în 2002 sau 2003, nu mai ]in minte. În Afganistan îns`, nimic. De-abia la al doilea roman, cînd afganii au v`zut c` era acela[i fel de a scrie, au pri-

ceput c` era ceva inten]ionat, [i nu un accident. Acum, drept s` v` zic, dac` prima fraz` pe care-o scriu iese în francez`, atunci [i restul c`r]ii va fi tot în francez`. Nu sînt cineva care-[i spune: „De-acuma gata, o s` scriu numai în francez`“. A[tept momentul în care o poveste sau un personaj sau o situa]ie m` emo]ioneaz`, [i în func]ie de asta v`d în ce fel sînt asaltat de cuvinte. Dac` ele m` atac` în francez`, continui în francez`. Dac` m` atac` în persan`, continui în persan`. Apropo de stilul dvs. [i de leg`turile pe care le ave]i cu literatura francez`, criticii v-au comparat scriitura cu cea „transparent`“ a lui Marguerite Duras. {tiu c` prima carte pe care a]i cump`rat-o odat` ajuns în Fran]a a fost Amantul, c` ave]i în comun acela[i editor, P.O.L., [i Premiul Goncourt. Crede]i în puterea unor astfel de coinciden]e de a marca o via]`? S-ar putea spune c` destinul dvs. literar a fost vegheat de Marguerite Duras.

INTERVIU Povara tradi]iei [i structura infinitului „Am dedicat Syngué sabour unei poete afgane, Nadia Anjuman, care a fost ucis` în 2005, la doar 25 de ani, de so]ul ei. Leili Anvâr, specialist` în literatur` afgan` la Universitatea de limbi [i civiliza]ii orientale din Paris, i-a tradus unul din volume, ap`rut în 2005 sub titlul Floare ro[u închis (Gul-e-dodi). So]ul Nadiei Anjuman e departe de a fi un om incult, ignorant. Era un profesor inteligent [i simpatic, l-am cunoscut în celula sa de închisoare. Nadia participa frecvent la colocvii literare pe care le organiza uneori chiar ea. Întîlnea acolo mult` lume. Contextul acestei crime e complicat. Ce l-a împins pe acest b`rbat s` o ucid` pe so]ia lui, pe mama copiilor lui? Îns` el nu e unicul asasin, la fel de vinovat` e familia în ansamblul ei, inclusiv femeile, [i tradi]ia. Povara tradi]iei. Destinul acestei femei m-a marcat puternic. Nu am putut s` m` strecor în pielea criminalului, [i nici m`car în aceea a victimei. Scriitura e mai degrab` un personaj care se strecoar` în tine, care te locuie[te [i te bîntuie. Iar poeta a venit la mine ca s` vorbesc despre ea, despre suferin]ele ei. Pe el îl voiam paralizat, distrus, f`cut praf. El înregistreaz` ceea ce vede, dar nu analizeaz`. «O femeie care sufer` e o mam` care sufer`. {i atunci to]i oamenii sînt nimici]i.» În Afganistan, mai ales în aceste vremuri, femeia are nevoie de condi]ii speciale pentru a se putea exprima. Prin t`cerea, prin mu]enia, iner]ia [i paralizia lui, so]ul se poate transforma într-un syngué sabour (o piatr` a r`bd`rii) pentru so]ie, un fel de psihanalist. B`rbatul paralizat e la fel [i vizavi de tradi]ii, de sistemul social, de cuvinte. Cuvîntul e foarte important ast`zi în sistemul social din Afganistan: pentru ca femeia s`-l aib`, trebuie ca b`rbatul s` nu-l aib`. Sfîr[itul romanului e special, a[a s-a întîmplat cu toate c`r]ile mele. Merg împotriva întregii dramaturgii, împotriva tuturor codurilor sau a ceea ce se nume[te «codul de încheiere». Nu exist` un sfîr[it propriu-zis în Syngué sabour. E la fel ca în acel basm magic pe care îl

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009 povestesc în carte, în care toat` lumea trebuie s`-[i g`seasc` un sfîr[it. Pentru mine e important ca cititorii s` caute finalul. În asta const`, printre altele, diferen]a dintre cultura oriental` [i cea occidental`. În Occident, autorul caut` mereu o c`dere a operei sale. În cultura persanofon`, se practic` la nesfîr[it, pentru c` ne afl`m într-o structur` circular`. Destine care se întîlnesc [i se separ`. La fel se întîmpl` [i în poezie, pictur`, filosofie, chiar [i în istorie. Istoria Afganistanului e f`cut` din r`zboaie interminabile… Nu judec aici nimic, e vorba doar de o constatare structural`. Opera mea poate s` surprind` ori s` deranjeze. M-au oprit chiar oameni pe strad`, în Paris, ca s`-mi cear` explica]ii în leg`tur` cu sfîr[itul acestui roman! Cunoa[te]i probabil Conferin]a p`s`rilor (Mantiq al-Tayr) de Farid Al-Din ’Attâr. De fiecare dat` cînd se termin` o poveste, începe alta. E povestea p`s`rilor pelerine care pleac` spre muntele Qâf c`lùzite de o pup`z`, în cùtarea lui Simorgh, regele lor. Trec peste mai multe vì, Valea iubirii, Valea deta[`rii… La fiecare vale traversat`, pup`za le spune p`s`rilor o poveste. Îns` de fiecare dat` cînd una din p`s`ri întreab` care e concluzia acestei pove[ti, pup`za o ia de la cap`t cu alt` poveste. Unele p`s`ri nu suport` o astfel de c`l`torie [i prefer` s` r`mîn` în vale, renun]înd astfel la cùtarea adev`rului. În schimb, în fabulele lui La Fontaine, exist` o moral` pentru fiecare fabul`. M` inspir din structura infinitului care se g`se[te în Iran, în India. O poveste e f`cut` ca s` fie cùtat` iar [i iar. De altfel, ce m-ar îndrept`]i, ce mi-ar permite mie s` spun c` asta e morala, [i nu alta? Nu sînt un filosof, nu sînt dogmatic. Nu exist` în aceast` carte nici un fel de preten]ie ideologic` în materie de moral`. Scriu o anumit` versiune a lumii, a oamenilor, a situa]iilor. E vorba de o punere în discu]ie, de o privire asupra femeilor afgane diferit` de cea reflectat` de burka.“ (din Revue de Téhéran, nr. 39 / 2009)

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

INTERVIU

A]i spus-o foarte frumos. Voi folosi fraza asta de-acum încolo, cu permisiunea dvs. {i da, am fost marcat, poate tocmai pentru c` aveam în mine acest fel de a scrie înc` de cînd eram tîn`r. M` sim]eam atras de stilul acesta. Nu degeaba am fost, chiar înainte de a o fi citit pe Marguerite Duras, foarte influen]at [i mi[cat de doi mari poe]i mistici persani. Primul e Rumi. El are o scriitur` transparent`, care merge în inima lucrurilor. Al doilea e tot un poet de secol XIII, Saadi, cu fraze scurte, poetice, foarte ritmate. Cînd am reg`sit acela[i lucru la Duras, m-am aruncat pur [i simplu asupra c`r]ilor ei. De-abia dup` ce-am scris Syngué Sabour, l-am descoperit de exemplu pe Louis Calaferte, un scriitor foarte pu]in cunoscut, [i am fost cu totul impresionat de stilul s`u. Scrisul e un fel de-a fi pe care îl ai în tine. {i-atunci, dac` ai un astfel de scris, vei fi atras de scriitori asemeni ]ie. Totul e un joc de oglinzi, îl iube[ti pe cel`lalt pentru c` te descoperi în el.

c`, pentru a filma în India, trebuie s` ai nervi de o]el sau s` n-ai nervi deloc. {tiu c` dup` c`derea regimului taliban, a]i revenit în Afganistan de multe ori, pentru ni[te proiecte în colaborare cu o televiziune privat`. Despre ce proiecte e vorba? Trei fra]i [i sora lor au înfiin]at aceast` televiziune privat`, Tolo. Eu îi cuno[team, [i am v`zut c` aveau îndr`zneala de a face ceva ce nu se mai f`cuse pîn` atunci: un post de televiziune independent unde femeile s` poat` ap`rea din nou, un post cu dezbateri ai c`ror participan]i s` aib` puncte de vedere diferite. S` prime[ti la aceea[i mas` rotund` un comunist [i un islamist însemna deja foarte mult. Mi-am zis c`, dac` politica nu e în stare s` transforme lupta în dezbatere, atunci poate presa o s` reu[easc` lucrul `sta într-o ]ar` ca Afgnistanul. Imagina]i-v`, e o ]ar` în care 95% din popula]ie e analfabet`, deci televizorul [i radioul sînt dou` mijloace la fel de eficace pentru formarea cultural`, intelectual`, social` chiar, a acestei popula]ii. A le vorbi femeilor timp de o or` pe zi despre buc`t`ria tradi]ional`, despre vot sau despre felul în care î[i ap`r` drepturile

„Am creat primul soap opera afgan“ Sînte]i un regizor premiat la Cannes. Am vorbit de scriitorii de care sînte]i apropiat. Care sînt îns` regizorii la care ]ine]i cel mai mult? Probabil c` Resnais, cu Hiroshima mon amour... Da, desigur. Îmi plac începuturile lui Resnais, filmele lui mai recente nu-mi spun nimic. {i-apoi Orson Welles, Fellini, Antonioni, Ingmar Bergman, Sergio Leone, Sokurov, Béla Tarr, David Lynch, to]i nebunii (rîde). Iar acum lucra]i la un scenariu pe care l-a]i scris împreun` cu Jean-Claude Carrière. Scenariul l-am terminat deja. Tocmai vin dup` dou` s`pt`mîni de film`ri. A trebuit s` renun] deocamdat` din cauza m`g`riilor co-produc`torului. Oricum, asta nu înseamn` [i sfîr[itul proiectului. }in foarte mult la filmul `sta, intitulat Omul din Kabul, pentru c` e adaptarea unei nuvele superbe de doar [ase pagini scrise de Rabindranath Tagore, [i pentru c`-mi place s` filmez în India, în ciuda tuturor dificult`]ilor pe care le ai acolo ca str`in. Louis Malle spunea

INTERVIU

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

femeile din alte ]`ri, nu e pu]in lucru. Avem [i Academia vedetelor... Dar pîn` [i aici au f`cut un lucru extraordinar – tinerii vin s` cînte melodii din repertoriul clasic, nu hituri de doi bani. Am creat primul soap opera afgan, un fel de sitcom pe teme dintre cele mai diverse, de la corup]ie pîn` la iubire sau condi]ia femeii. Îns` din iunie anul trecut, nu m-am mai întors în Afganistan. Odat` cu apari]ia ultimei mele c`r]i, totul s-a schimbat, a trebuit s` fiu mereu prezent în Fran]a. Am început s` fiu chemat pentru numeroase conferin]e ori sesiuni de autografe, iar dup` ce am primit [i Premiul Goncourt n-am mai avut lini[te. Pentru final, a[ reveni la o declara]ie pe care a]i f`cut-o într-un interviu. Spunea]i acolo: „Cei treizeci de ani de r`zboi au distrus spiritul mistic al Afganistanului“. Cum au putut totu[i treizeci de ani, oricît de cruzi ar fi fost, s` distrug` ceva ce era acolo de milenii? Mai întîi a fost regimul comunist, pentru care mistica n-avea nici un sens. Comuni[tii au r`mas la putere zece ani, deci au avut vreme s` educe o genera]ie întreag`. Apoi, în timpul r`zboiului, majoritatea afganilor era pe front. Or pe front nu existau mijloace de educa]ie. S-a creat astfel o distan]` fa]` de identitatea cul-

tural` afgan`. În plus, islami[tii veni]i din lumea întreag` s-au instalat în Pakistan [i au îngenuncheat rezisten]a afgan`. Nu mai r`m`sese nimic din mistic` sau poezie, ruptura fusese prea brutal`. Treizeci de ani de r`zboi înseamn` enorm, dou` genera]ii. Dar mai e ceva. Omenirea intr` într-o nou` er`. Nu mai putem tr`i acum avînd un spirit mistic. Pîn` [i în India, cea mai mistic` ]ar` din lume, oamenilor le e din ce în ce mai greu s`-[i p`streze tradi]iile. De altfel, asta se vede [i-n Slumdog millionaire, unde se alearg` [i iar se alearg` dup` bani. Cred c` asist`m la o schimbare profund` a speciei umane. Cînd privim istoria umanit`]ii [i ne gîndim la evolu]ia ei, de la spiritul Evului Mediu [i pîn` la cel de dup` Rena[tere, exist` o distan]` enorm`. Eu nu deplîng aceast` stare de fapt, ci sus]in mai degrab` c` ]ine de natura lucrurilor. Dup` c`derea Imperiului Roman, toat` lumea credea c` e sfîr[itul lumii. Iar Sfîntul Augustin a spus c` nu e sfîr[itul lumii, ci doar sfîr[itul unei lumi. {i acum se întîmpl` acela[i lucru, asist`m pur [i simplu la na[terea unei noi lumi. Cum va fi ea, asta e deja alt` poveste. ■ interviu realizat de Luiza Vasiliu

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

CINE CE CITE{TE

m`, geana. Din Nostalgicele lui Dimov se prelingeau, confuze, adolescen]ele mele, toate, strînse laolalat`, l`ptatice [i confuze. Din Destinele sale, se iveau, pe rînd, cînd icnind acri[or, cînd am`rui gemînd, vagile taine ce nu le-am zis nim`nui [i care acum, avortate bezmetic, se consumau într-un tangou tehui. Iar din Visele lui germina o interminabil` spasm` existen]ial` care sem`na (intransigent [i radical) cu o furtun` în pielea goal`. Rondelurile, toate, m-au înghesuit pe rînd într-un col] de quasar [i, de-acolo, am întrez`rit prin cuantica lui cr`p`tur` misterul omului cu fular. Apoi m-am l`sat pe spate [i am murit de rîs. Pîn` urm`, r`sul a dat în plîns [i plînsul a dat în stare de duio[ie [i duio[ia s-a stins ca un bob de t`mîie. {i pe urm` a fost t`cere [i orgasm delicat de himere [i patimi cu coastele zdrobite [i s`rut`ri ce înc` nu-s pomenite. {i pe urm` a fost Fug` [i Veghe [i Goan` [i, în sfîr[it, a nesomnului prigoan`. {i pe urm` a mai fost ceva, dar nu v` pot povesti despre crampa de catifea, fiindc` iute, iute am trecut la Sonete. Sufletul mi-era ca un burete cu care ai [ters o galaxie de var – adic` era dezmembrat [i hoinar. Iar Sonetele, par[ive ca ni[te apatice dive, unduindu-se tandru l-au ademenit cu vorbe [i metafore cro[etate me[te[ugit pîn` la o margine de univers, unde l-au împachetat în ultimul vers. {i acolo l-au abandonat s` zac` pîn` s-o face chiparosul mesteac`n sau [in[ila vac`. Pe urm` au ap`rul Poemele care l-au resuscitat cu elegia lor select`, [i, de cum [i-a revenit un pic, l-au otr`vit [i l-au eviscerat pîn` la ultima consecin]` eclect`. Am navigat cu Leonid pe vasul s`u de cret` transparent` spre grani]a cu lumea desenat` în ochiul p`s`rii, concret`. M-a tot plimbat pe str`zi, prin cartiere [i alimentare, spunîndu-mi incandescentele pove[ti cu curtezane, stare]e [i vînz`toare. Am stat sub un pendul b`tînd întruna ora lui exact` [i-n dezmierd`ri de vin i-am ascultat jelania-n]eleapt`. M-a dus [i prin laboratoare, teatre, lupanare – alchimice cînt`ri cu viers de-nl`n]uite, reci fecioare. Din r`ni mi-a smuls cu rime [i volute to]i ghimpii rugini]i în vremi [i-n deziluzii absolute. Apoi mi-a oferit din carnea lui distihuri mute s` mi le prind în p`r – mici perle disolute. Iar la plecare, cu glas de prunc, sau poate glas de zeu, mi-a spus: „P`streaz`-l. ~sta-i ABC-ul meu. Ca oamenii s` nu m` uite...“. ■

Theodora Herghelegiu

Am navigat cu Leonid... Leonid Dimov, ABC 1973

Într-o bun` zi te na[ti, într-o bun` zi mori [i, între aceste dou` zile – ce faci?... Faci colec]ie. Aduni. Strîngi, pui la p`strare, stochezi, sortezi. Mai [i arunci, e-adev`rat. Dar, în general – colec]ionezi. Oameni, pet-uri, sentimente, resentimente, bunuri (fixe ori mobile), amintiri, emo]ii, impresii, idei, gînduri, decep]ii, speran]e, bucurii. Etc. Undeva, într-un sert`ra[ mai discret (c` doar nu umbli zilnic la el!) aduni poezii. {i aci, sert`ra[ul are dou` compartimente: „alea pe care le cite[ti“ [i „alea pe care le scrii“. Cel de-al doilea este, oarecum, secret; nu are voie oricine s`-[i bage nasul, direct. În schimb, primul compartiment con]ine poemele care-]i dau starea de bine. La ele te duci cînd te sim]i p`r`sit, sau însingurat, sau, pur [i simplu, pleo[tit. La ele te duci cînd ]i-e dor s` visezi cu ochii deschi[i sau cînd vreo tulbure amintire iar`[i te-a n`p`dit. Deun`zi, am dat în sertarul uitat peste ABC-ul lui Leonid Dimov, un poet devastat, cu vibra]ii rotunde, care vireaz` în mov. Un mistuit narativ, sensibil, cu verbul activ, cu versul ambalat în metafore spectaculare, a c`rui nefericire, festiv disimulat`, ustur` [i doare. Un maestru de rondeluri, sonete [i poeme care fac arabescuri, jete-uri [i piruete într-o coregrafie dement`, contemporan` cu lini[tea decadent`. Din fiecare poezie a sa îmi r`s`rea cîte o cucuvea [i cîte-o turturic` rozalie [i mic`, ce în zadar se tot str`duia s` zboare, s`rmana, c`ci o înghi]ea, instantaneu, spaima de via]` [i vana tres`rire de cea]` care-mi decalibra, în lacri-

Theodora Herghelegiu este regizoare, co-fondatoare a companiei Teatrul Inexistent.

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

BEST-SELLER Alina Purcaru

Stieg Larsson, procurorul de fantasme „Millennium“, trilogia de romane poli]iste scris` de Stieg Larsson, a ajuns peste tot în lume. Povestea c`r]ii [i a autorului ei continu` turul mapamondului cu fiecare nou` traducere. Mai interesante decît teoriile de marketing despre succesul acestui policier sînt schimb`rile pe care romanul în sine le reflect`: nu o crim` într-o camer` închis`, ci o goan` à bout de souffle printr-o întreag` re]ea a crimei [i a interlopilor, pentru care grani]ele nu exist`; nu un inspector de mod` veche, ci un jurnalist justi]iar, ajutat de o hackeri]` minion` care, la rîndul ei, nu e oprit` de nici o grani]`. Nu o lume închis`, ci episoade din cea pe care [i cel mai ignorant dintre noi o cunoa[te, m`car de la televizor. Scrise de un jurnalist, noaptea, dup` orele epuizante de munc` în redac]ie, toate aceste microfilme reunite în trilogia „Millennium“ suport` paralelisme credibile cu realitatea, fapt demonstrat de isteria cititorilor care aproape confund` fic]iunea cu documentarul [i interpreteaz` chiar biografia autorului, decedat, prin grila detectivistic` imprimat` de carte. Mai mult de 2000 de pagini au cele trei volume din trilogia „Millennium“ a suedezului Stieg Larsson, dar pentru cei care au ajuns s`-i înfulece romanele, capitol dup` capitol, asta nu le ajunge nici pe-o m`sea. Unii spun c` în su-

biectul c`r]ii ar fi ingredientul-drog, al]ii – c` mai degrab` în suflul alert al ac]iunii. În tìeturile realiste din fi[a clinic` a societ`]ii de azi, ar putea argumenta observatorii aten]i la tectonicile cotidianului, sau tocmai în nevoia cititorului de a ajunge la lucruri de care [i presa se apropie m`surîndu-[i cuvintele. {i criticilor le e greu s` se hot`rasc`, dar un lucru e limpede: cei doi protagoni[ti ai trilogiei – jurnalistul Mikael Blomkvist [i hackeri]a Lisbeth Salander – au ajuns s` întrupeze un num`r record din fanteziile care bîntuie societatea de ast`zi. Blomkvist e justi]iarul impar]ial, jurnalist dispus s` ri[te tot pentru o dezv`luire la care restul ar închide, comod, ochii. E vulnerabil [i în acela[i timp „greu de ucis“, suspicios, dar om de încredere, un profesionit pursînge, plus c` mai e [i un b`rbat irezistibil. E, în fine, pionul de rezisten]` [i oaia neagr`, seduc`torul [i infidelul, egoistul [i generosul – pentru cei mai mul]i, lupt`torul. Salander e o hakeri]` supradotat` care are grij` de bìe]ii rì scormonindu-le în calculatoare [i jucîndu-se, din taste, cu cîteva dosare care ar putea oricînd s`-i scoat` din sistem. E o sl`b`noag` îmbr`cat` în negru, asocial` [i agresiv` la prima vedere, un copil abuzat, o victim` cu gene dure de supravie]uitor, tipul de „soi rù“ care pune probleme unora mai mari, mai

periculo[i [i mult mai puternici decît ea: avoca]i corup]i, tutori deda]i pedofiliei, mari directori de corpora]ii îmbog`]i]i dup` delapid`ri, agen]i secre]i sau trafican]i de femei.

BEST-SELLER

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009 Stieg Larsson

Blomkvist [i Salander, în aceea[i poveste cu propriul autor Blomkvist [i Salander sînt, cum se spune, singuri împotriva tuturor, ca-ntr-un film de ac]iune, iar indivizii cu care se contreaz` deseneaz` o lume incredibil de divers` [i de complicat`. Plin` de corup]i, de interlopi [i de tot soiul de bad-boys, începînd cu bruta care p`ze[te un club dubios de motocicli[ti, pîn` la oameni infiltra]i etan[ în politica mare a Suediei, lumea împotriva c`reia opereaz` Blomkvist [i Salander aduce foarte mult cu realitatea despre care scriu ziarele de pretutindeni. A[a se face c` ei, eroii cu crust` dur` [i atribute de salvatori, joac` în fa]a noastr`, riscînd totul, pe un teren pe care îl [tim foarte bine: de la televizor, din ziare, din filmele cu mafio]i, f`cute [i ele dup` fantasmele lumii tot mai agresiv-intruzive în care tr`im. E cumva explicabil ca povestea lor s` prind`, dar nu suficient cît s` justifice isteria pe care a provocat-o. B`rba]i care ur`sc femeile, Fata care s-a jucat cu focul [i Castelul din nori s-a sf`rîmat – toate trei publicate la Editura Trei –, trilogia „Millennium“ adic`, a ajuns, în 2008, al doilea best-seller mondial. În Fran]a, „Millennium“ e un fenomen; în Suedia, unul din trei oameni a cump`rat-o [i se intereseaz` în continuare de pove[tile din culisele romanului, nemaivorbind c` pe seit-ul scriitorului s-a strîns o întreag` comunitate de fani cu gust pentru anchet` [i aten]i la ultimele [tiri despre carte [i autor, care au [i o platform` de discu]ii adus` la zi. În acest caz îns`, fenomenul se complic` mai r`u ca la alte c`r]i cu succes de mase, pentru c` povestea de via]` a lui Stieg Larsson, ca [i modul în care a murit ajung s` fie discutate în acela[i climat de suspiciune [i mister pe care îl imprim` romanul.

Larsson [i „Millennium“, o isterie cu combustibil biografic Stieg Larsson a fost un jurnalist cunoscut în Suedia: marea lui cauz` a fost deconspirarea [i pedepsirea grup`rilor neonaziste active pe teritoriul ]`rii, fixa]ie pentru care a ajuns s` fie urm`rit de diver[i membri ai unor astfel de nuclee pe care le-a demascat public. A fost un activist cu convingeri de stînga, chiar din tinere]e cînd, însu[indu-[i agenda flower power, a militat împotriva r`zboiului din Vietnam, s-a pronun]at împotriva a varii m`suri militariste [i, ca mul]i al]i tineri din genera]ia lui, a petrecut o vreme ca voluntar în Africa, motivat de scopuri umanitare. Timp de 20 de ani a lucrat într-una dintre cele mai mari agen]ii de [tiri din Suedia, ca graphic designer, [i a fost apoi redactor-[ef al revistei Expo. Nu e de mirare c` cele trei c`r]i ale lui sînt citite ca versiuni fic]ionalizate ale unor subiecte pe care le-ar fi cunoscut, ca om de pres` cu state vechi [i obiceiuri incomode, [i tot de aici s-au alimentat [i zvonurile c` moartea i s-ar fi tras din relatarea unor episoade nedivulgabile.

BEST-SELLER

Legendele „Millennium“, dup` Stieg Larsson Larsson n-a tr`it s`-[i vad` nici o carte publicat`. Scria la ele noaptea, dup` turul de for]` din redac]ia revistei Expo – apropia]ii depun m`rturie c` era obsedat de munc`, fuma enorm [i se alimenta cu cafea în cantit`]i cel pu]in periculoase –, iar dup` ce a terminat primele trei volume, dintr-o serie pe care a vrut-o de zece, a g`sit o editur` amatoare s` le publice. La cîteva luni (pe 9 noiembrie 2004, mai precis), a murit la redac]ia revistei Expo, în urma unui infarct, a[a încît, dup` apari]ia c`r]ilor, practic n-a mai lipsit nici un ingredient ca povestea lui, [i în special a capitolului final, s` fie discutat` dup` aceea[i logic` de roman poli]ist. Elena Maria Morogan, traduc`toarea lui Larsson în român`, a povestit cîte ceva despre aceast` parte tulbure a discu]iilor subterane [i a zvonurilor neverificabile care s-au strîns în jurul scriitorului, dar [i despre felul în care seria „Millennium“ a reu[it s` p`trund` în vie]ile suedezilor, dep`[indu-[i limitele de fic]iune: „Suedezii ador` personajele principale, pe Mikael Blomkvist [i pe Lisbeth Salander, care preiau personaje foarte iubite din c`r]ile scriitoarei pentru copii Astrid Lindgren. Adora]ia pentru Larsson i-a f`cut pe unii s` cread` chiar c` autorul n-ar fi mort, ci s-ar ascunde undeva, sub

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009 identitate fals`, din cauza amenin]`rilor provocate de un [ir de dezv`luiri pe care urma s` le fac` în viitoarele volume, mai ales în leg`tur` cu asasinarea lui Olof Palme, charismatic [i controversat prim-ministru suedez, a c`rui asasinare în plin centrul Stockholm-ului r`mîne înc` un mister“. Traduc`toarea lui Larsson a pomenit [i de dorin]a cititorilor de a avea un acces nemediat la lumea descris` în „Millennium“, apetit speculat imediat de agen]iile de turism din Suedia, care organizeaz` vara drume]ii pe urmele eroilor din carte, cam cum se fac trasee în Roma cu Codul lui Da Vinci ca ghid. Tot ea a adus în discu]ie o alt` chestiune familiar` celor mai multor fani Stieg Larsson, anume dureroasa problem` a mo[tenirii drepturilor de autor. Eva Gabrielsson, pe care a întîlnit-o la 18 ani [i care i-a devenit partener` de via]` pîn` la moarte, p`streaz` calculatorul în care Larsson avea deja gata 320 de pagini din urm`torul roman, iar mo[tenitorii de drept – tat`l [i fratele scriitorului – vor [i textul, [i drepturile pentru celelalte. Cum ea [i Larsson nu erau c`s`tori]i, iar el nici nu a scris vreun testament, legea suedez` nu-i d` Evei Gabrielsson nici un drept, chestiune care a aprins o întreag` dezbatere în Suedia.

Andrei Gheorghe: „Lisbeth Salander e mai tare ca Vitoria Lipan!“ În România, cartea începe s` prind` teren cu impulsuri venite tocmai dinspre tab`ra preten]io[ilor. Nu te-ai a[tepta de la Dan C. Mih`ilescu, care îi cite[te cu religiozitate pe Yourcenar [i Cioran, s` se entuziasmeze în fa]a unei jum`t`]i de metru de roman poli]ist, unde mai pui c` e scris de un socialist feroce! Nu s-a împiedicat în asta. A spus-o la lansarea c`r]ii, într-o sear` de septembrie, în gr`dina din spatele Libr`riei C`rture[ti Verona. În plus, a ]inut s` le explice oamenilor ie[i]i la teras` de ce e de neratat întîlnirea cu un personaj ca Lisbeth Salander, pe care ajungi s-o iube[ti [i atunci cînd n-o crezi în stare s` fac` toate acele manevre infor-

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

BEST-SELLER

matice (în care aproape c` te pierzi, în carte) sau s` dea de p`mînt cu ditamai gorilele puse pe „caft“ serios, ea, la cele 45 de kilograme ale ei. A vorbit cu Andrei Gheorghe, alt sus]in`tor al lui Salander – care, iat`, zicea Gheorghe, a fost inventat` pentru c` aveam nevoie s` existe cineva ca ea: pentru c` e fragil` [i dur`, pentru c` a fost abrutizat`, pentru c` e a dracului cu indivizii aluneco[i [i fat` de treab` cu cine merit`, pentru c` e atît de mic` [i face chestii la care ]i-e lene s` [i visezi, [i mai ales pentru c`, oricît de lucid, de ra]ional [i de c`lit ai fi, tot ai nevoie s` crezi, m`car cînd deschizi o carte, c` o mîn` de femeie, împu[cat` [i îngropat` de vie, g`se[te cumva putere s` se scoale din mormînt ca s` sar` la beregata criminalului. Varianta scurt` a venit la final: Lisbeth Salander e mai tare ca Vitoria Lipan!

volum [i lansat cu o mic` punere în scen` pornind de la un fragment, face mai mult decît s` garanteze cîteva ore bune de lectur` palpitant`. Romanul – [i mai ales succesul uria[ pe care îl are – ne pune fa]` în fa]` cu un nou raport dintre scris, realitate [i cititor. Despre aceast` muta]ie, care este o caracteristic` nou` a genului de roman ce se bucur` ast`zi de succes peste tot în lume, vorbea [i Alessandro Baricco, în eseul s`u Barbarii. Cartea – spunea Baricco – nu mai e neap`rat o lume închis` între limitele pe care fic]iunea singur` le traseaz`. Cartea popular` azi include buc`]i recognoscibile din realitatea la care fiecare dintre noi sîntem într-un fel sau altul cupla]i, un soi de re]ea de pasaje prin care ne conect`m la secven]e familiare, sau m`car [tiute, din cotidianul fiec`ruia. „Millennium“, ca semn al acestei muta]ii, poate fi un interesant studiu de caz, cu concluzii profitabile [i pentru scepticii la literatura venit` din pop-cultur`, [i pentru hedoni[tii dispu[i într-o mai mare m`sur` s` ri[te, chiar cu un best-seller. ■

Romanul poli]ist [i tîrgul cu pl`cerile vinovate L`sînd gluma la o parte, cartea lui Larsson chiar a racolat cititori serio[i, [i lucrul nu e de mirare. Exist` în acest roman o inventivitate [i o prestidigita]ie în tratamentul numeroaselor fire ale intrigii care nu sînt la îndemîna oricui. S` scrii despre inginerii financiare, despre tehnici de a manevra, f`r` s` la[i urme, offshore-uri ilegale, despre strategiile de operare ale hackerilor sau despre culisele serviciilor secrete nu e imposibil, dac` e[ti un fanatic al document`rii [i ai m`car palide urme de talent. Dar s` o faci nu doar credibil [i palpitant, ci în a[a fel încît [i individul cel mai rupt de lume [i de subiect s` fie hipnotizat de h`]i[ul de scenarii cere ceva mai mult, nemaivorbind de restul condi]iilor [tiute: nu oricine poate s` gradeze suspansul, s` plaseze în text trape care se deschid cînd nu te a[tep]i sau s` aib` intui]ia de a aduna în roman material care pe nimeni s` nu lase rece. Adriana Babe]i spunea c` a citit primul volum într-o noapte [i o jum`tate de zi, Nicolae Manolescu [i-a m`rturisit la rîndul lui sl`biciunea pentru „Millennium“ – [i lista nu se sfîr[e[te aici. „Millennium“, ajuns [i în România la ultimul

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

PROFIL Meseriile c`r]ii

Delia Grui]`

un bibliotecar francez fericit

Cînd a plecat, în 1997, de-acas`, unde era student` la Facultatea de Litere (sec]ia German`-Englez`), Delia Grui]` avea 20 de ani [i un entuziasm juvenil care dep`[ea cu mult traseele concrete ale unei viitoare vie]i adulte: beneficia de schimburile interuniversitare ale Universit`]ii „Babe[-Bolyai“ cu Universitatea din Nantes [i, de[i nu studia Franceza (dar, la Nantes, sec]ia de Germanistic` este prestigioas`), voia s` fie student` altundeva, mai departe de cas`, în Europa, sperînd c` va mai cî[tiga o limb`, cu un drum. Semestrul de stagiu francez s-a transformat în ani, Delia absolvind Germana la Nantes în 1999. Acas` mai vine doar în vacan]e [i de s`rb`tori, cînd î[i umple valizele cu c`r]i române[ti, colind` libr`riile, compar` cu ochiul de-acum format, al specialistului, se mir` [i... poveste[te. Inclusiv, cu mult` pasiune, despre munca ei. Ascultînd-o, ai dovada c` oamenii se pot împlini prin ceea ce fac, c` meseria de bibliotecar e una din cele mai frumoase din lume, c` [i copiii cei mai mici citesc, c` lectura e departe de a muri – dimpotriv`. {i c` (fire[te) Dilemateca ajunge pîn` în dep`rtata Bretanie.

Delia îns`[i nu [tie cînd a trecut de la ipostaza studentei pline de planuri la aceea a „meseria[ului a[ezat“. Lucrurile – spune ea – s-au petrecut treptat, datorit` unor concursuri de împrejur`ri [i a unui dram de noroc: o burs` la Centrul Cultural European din Nantes dup` licen]`, dorin]a ei de a se îndrepta spre o specializare legat` de „obiectul carte“, dificultatea (pentru un student str`in) de a intra în programele franceze de formare în domeniul edit`rii de carte, cu locuri num`rate sever [i bugetate strict... A fost angajat` pe un post de emploi jeune (formula francez` a form`rii tinerilor pe posturi precare) într-o bibliotec` municipal` (destinat` unui ora[ cu 7000 de locuitori, Nortsur-Erdre), unde a stat trei ani. Ceea ce p`ruse un interimat a devenit traseul unei deveniri en cours de route, unde a c`utat s` urmeze cursuri [i stagii de formare cît mai multe [i a descoperit c` meseria... îi place. N-a mai p`r`sit-o. „Faptul de a avea sub propria-mi responsabilitate o bibliotec` municipal`, fie ea cît de mic`, mi-a permis s` creez în mod natural puntea între teorie [i practic`. Din misiunile pe care le aveam f`ceau parte rela]iile cu municipalitatea, a c`rei politic` se presupunea c` o

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009 aplic, revenindu-mi îns` indirect mie s` sugerez [i s` ghidez orient`rile [i deciziile legate de bibliotec`, ceea ce însemna totu[i o mare responsabilitate. Trebuia [i s` m` lupt pentru bugetul bibliotecii, lucru delicat, mai ales cînd e vorba de cultur`, chiar [i în Fran]a… s` m` ocup de asemenea de gestiunea acestui buget, de rela]iile cu furnizorii, de achizi]ii [i de dezvoltarea fondului literar [i documentar, de catalogajul informatizat, precum [i de toate aspectele legate de public, de organizarea de evenimente, ateliere etc. (programele, afi[ele, rela]iile cu presa local`), precum [i de crearea parteneriatelor cu alte structuri comunale ([colile, cre[ele [i gr`dini]ele…). F`r` s` uit rapoartele de activitate, bilan]urile bugetare [i statisticile anuale, programarea previzional` a anului urm`tor... Lista începe s` fie lung` [i programul zilnic – foarte înc`rcat pentru o singur` persoan`; eram ajutat` doar de membrii sau, mai bine zis, membrele benevole ale unei asocia]ii locale formate în jurul bibliotecii. Într-un cuvînt, o experien]` cu multiple fa]ete care mi-a permis s`-mi dezvolt, într-un timp destul de scurt, printre multe alte cuno[tin]e [i competen]e, [i ceea ce în Fran]a se nume[te le sens du Service Public [n. I.B.: s-ar traduce prin «sim]ul datoriei publice»]. O no]iune [i ast`zi înc` foarte important` în domeniul cultural, în numele politicilor franceze de «democratizare a culturii», lansate pe vremea ministeriatelor lui André Malraux. A[ putea vorbi de un fel de «crez», o con[tiin]` profesional` bazat` pe convingeri profunde de ordin nu numai profesional, ci [i personal, [i care face parte din profilul unui angajat al bibliotecilor publice franceze.“

PROFIL Cîteva explica]ii pentru a în]elege sistemul francez al bibliotecilor [i diversele organisme de formare: exist` o diferen]` între bibliotecile municipale, apar]inînd ora[elor [i care au, în general, angaja]i proprii, din teritoriu, [i celelalte biblioteci (universitare, marile biblioteci ca BNF, BPI din Centre Georges Pompidou etc.), unde angaja]ii sînt considera]i func]ionari ai statului. Organismele principale de formare pentru bibliotecile municipale sînt CNFPT (Centrul Na]ional al Func]iei Publice Teritoriale), precum [i bibliotecile departamentale („jude]ene“), care au menirea de a „sus]ine“ atît material, cît [i intelectual (prin programe de formare) bibliotecile municipale; în afar` de acestea, mai exist` eventual alte organisme, private sau asociative, care propun form`ri specifice, dar, în general, la pre]uri foarte ridicate.

romanele poli]iste, istoriile personale), concentrîndu-se tot mai mult asupra literaturii pentru copii – procentajul cititorilor copii ai bibliotecilor franceze este majoritar. „Eu citisem ceva Daniel Pennac [i, desigur, Kundera, înainte, dar nu sem`na deloc cu ceea ce aveam de [tiut aici.“ În 2003 a dat concurs [i a fost angajat` pe un post nou, într-o mare mediatec`, din SaintHerblain (http://www.la-bibliotheque.com/ho mepage.php). „Visam s` lucrez acolo“, î[i aminte[te cu emo]ia înc` vie a succesului. De atunci e convins` c` [i-a „g`sit locul“: „Re]eaua de lec-

Responsabilitatea documentar` În acei ani a acumulat [i cuno[tin]ele din domeniul produc]iei literare franceze contemporane. Fosta absolvent` a unui liceu german din Transilvania, licen]iat` în German`, a trebuit s` înve]e despre cele mai diverse genuri literare (a descoperit genuri literare pe care [coala de-acas` le prejudicia, ca literatura SF, benzile desenate pentru adolescen]i [i adul]i,

PROFIL

tur` public` a ora[ului Saint-Herblain este compus` din mediateca mare [i alte trei biblioteci mai mici, care deservesc cîteva din cartierele acestui ora[ de 48.000 de locuitori din suburbia Nantes-ului. Aceast` re]ea func]ioneaz` cu o echip` compus` din 38 de angaja]i, dintre care 26 de bibliotecari. Eu sînt responsabila uneia dintre bibliotecile de cartier, lucrînd deci atît la mediatec`, cît [i în respectiva bibliotec` [i ocupîndu-m` totodat` [i de un domeniu documentar pentru întreaga re]ea. «Responsabilitatea documentar`» presupune realizarea achizi]iilor în func]ie de un buget dat, catalogarea [i localizarea c`r]ilor în re]ea, urm`rirea evolu]iilor fondului (pe baz` de statistici de împrumut, vîrst` etc.), precum [i realizarea a[a-numitului «plivit», adic` eliminarea unui anumit num`r de c`r]i anual, în func]ie de diferite criterii. Aceast` ultim` sarcin` este una din cele mai grele pentru mine [i recunosc c` adesea ajung acas` cu plasele pline de ceea ce noi numim «buruieni», de[i teoretic este strict interzis. «Plivitul» se explic` prin faptul c` misiunea noas-

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009 tr` de bibliotec` public` nu este una de «conservare», ci de «informare». În principiu, faptul c` o carte nu mai este împrumutat` de mai mul]i ani înseamn` c` ea nu mai intereseaz` publicul [i deci nu î[i mai are locul în colec]ii. De altfel, dat fiind c` [i spa]iul colec]iilor în acces direct este limitat, num`rul c`r]ilor unui fond nu poate s` creasc` neîncetat, ci trebuie, teoretic, s` r`mîn` constant. A[a încît, dup` modelul Bibliotecii Publice de Informare (care se afl` în interiorul Centrului Pompidou din Paris) [i gra]ie unor instruc]iuni [i criterii destul de stricte, dar nu întotdeauna u[or de aplicat, elimin`m [i noi cît [i cum ne las` inima.“ Unui bibliotecar îi revin, apoi, domenii documentare particulare. {i aici, Delia Grui]` d` impresia c` a avut noroc, cînd, de fapt, a avut... pasiune. „Unul din aspectele importante [i pasionante ale postului meu este tot ceea ce e în leg`tur` cu «tineretul», cu cartea pentru adolescen]i [i copii. Una din principalele misiuni ale mediatecii este promovarea artelelor vizuale: ofer` un foarte vast fond dedicat artei contemporane [i «literaturii pentru tineret», pentru care mul]i ne invidiaz` de-a dreptul (fondul de c`r]i pentru tineri reprezint` peste 30% din bibliotec`). Bugetele pentru aceste achizi]ii sînt [i ele apreciabile (avem, în 2009, 11.600 euro doar pentru albume, de exemplu), iar în plus, mediateca are o superb` sal` de expozi]ii, în care au loc patru expozi]ii anuale, dintre care una este sistematic consacrat` unui ilustrator de albume (a[a numim [i c`r]ile ilustrate pentru copii). Desigur, dac` ]inem cont c`, în anul 2008, 46% din publicul bibliotecii a fost alc`tuit din tineret (cu vîrste sub 18 ani), aceste eforturi sînt justificate.“ Împotriva apocalipsei lecturii Discursurile alarmiste, despre tinerii care nu mai citesc [i despre cartea pe care Internetul ar ucide-o în zilele noastre, o las` destul de perplex`. Recunoa[te c` le aude atît în România, cît [i în Fran]a – unde se încearc` s` li se r`spund` de mult` vreme prin politici coerente, cu aplica]ii concrete. Ea îns`[i particip`, ca bibliotecar, la realizarea lor. Moartea lecturii? „Desigur, ne

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

PROFIL

lipse[te înc` o perspectiv` mai lung` în timp [i este evident c` obiceiurile de lectur`, în general, sînt supuse unor modific`ri, dar eu sînt totu[i optimist` [i nu cred c` tinerii vor dezerta vreodat` definitiv, a[a cum le place unora s` anun]e în mod apocaliptic. Dimpotriv`, tocmai aici este important rolul bibliotecilor care, prin îns`[i stuctura lor, ca «zone-captatori de fenomene sociale», trebuie în mod continuu s`-[i pun` întreb`ri asupra acestor modific`ri [i a modului în care pot [i trebuie s` evolueze ele însele în func]ie de atari muta]ii comportamentale, în termeni de propunere, dar [i de imagine (fire[te, viziunea bibliotecii întunecoase [i pr`fuite, a depozitului din care bibliotecarul î]i aduce cartea cerut`, cum era în studen]ia mea româneasc`, sau chiar cea a unui spa]iu de lini[te, unde toat` lumea vorbe[te în [oapt` sînt, cred, dep`[ite).“ Dac` îi ceri, sceptic, exemple concrete, „te-ai ars“: are o mul]ime, sînt chiar meseria [i

pl`cerea ei în joc. În numele lor, Delia Grui]` vorbe[te însufle]it despre cele 200 de vizite de clase de [coal` pe an pe care fiecare din bibliotecile de cartier le organizeaz`, despre ateliere [i anima]ii, despre permisul gratuit al fiec`rui copil înscris în acel an [colar într-o form` de înv`]`mînt, despre efortul ei de a face ca biblioteca s` le plac` tinerilor, s` nu semene cu „lec]ia de la [coal`“ [i, totu[i, s` fie o lec]ie. „{i aici se afl`, de altfel, una din dificult`]i: cum s` g`se[ti cartea cea mai interesant`, cum s` transmi]i cu pasiune dragostea pentru un autor/ilustrator sau un personaj, astfel încît s` po]i s`-i la[i s` plece din bibliotec` sperînd c` a r`mas totu[i ceva, c` mica scînteie i-a p`truns m`car pe unul sau doi? Desigur, nu exist` o regul` [i nici certitudini, în afar`, poate, de faptul c` în astfel de momente nu se tri[eaz`, nici de o parte, nici de cealalt`. Îns` cînd vezi venind uneori, în timpul programului (15 ore pe s`pt`mîn` în afara orarelor propuse [colilor), cîte o mogîldea]`

PROFIL

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

care de-abia vorbe[te, tr`gînd de mînec` un bunic sau un p`rinte c`tre raionul albumelor pentru copii, atunci [i tu e[ti mîndru [i emo]ionat. {i chiar dac` nu ]i se întîmpl` din astea în fiecare zi, asemenea momente nu sînt nici foarte rare!“

„Biblioteca mea de cartier va fi în curînd înlocuit`, în cadrul unui proiect de reînnoire urban`, de una nou`, mult mai mare (suprafa]` tripl`), mai frumoas`, mai luminoas`… Ea va avea, într-un spa]iu comun, o bibliotec` [i o ludotec` [i, ]ine]i-v` bine, un spa]iu de restaura]ie (alimenta]ie-cafenea). Fire[te, cu acest fel de nou` bibliotec`, putem spune în mod definitiv adio bibliotecii «tradi]ionale», cu aura sa de lini[te profund`, în care nici în vis n-am fi putut s` ne refugiem cu un sandvi[ sau, mai r`u, cu o cea[c` de cafea! Aceast` imagine poate p`rea oarecum nelini[titoare, pentru c` în cotidianul zgomotos mai sînt [i unii care au poft` de a se refugia (chiar [i f`r` sandvi[) într-un loc tihnit, departe de agita]ie, dar cred c` trebuie totu[i încercate [i alte c`i, pentru a nu fi uitat [i a nu se l`sa dep`[it de timp [i de lume. Iar în ceea ce m` prive[te, în ciuda unei oarecari re]ineri la auzul noului proiect, sînt totu[i curioas` [i ner`bd`toare s` v`d cum va func]iona noua bibliotec` [i s` descop`r noile fa]ete ale unei profesii în evolu]ie“. ■

Mefien]` [i entuziasm Acestea fac – spune Delia Grui]` – sarea [i piperul profesiei ei; nu se plictise[te niciodat`. Mereu trebuie s` se confrunte cu cel`lalt, mereu s` fie atent` la ce i-ar putea pl`cea... Trebuie s` [tie foarte multe, meseria i-a insuflat un fel de spaim` c` nu e suficient de informat`: „Am diverse subterfugii la îndemîn`, unul fiind pur [i simplu cunoa[terea expert` a programului informatic al bibliotecii [i a tehnicilor de c`utare combinat`, f`r` s` uit`m recursul la prietenul Internet. Îns`, în ciuda tuturor acestor stratageme, r`mîne mereu în mine teama de a nu fi prins` descoperit`, de a trebui s` spun cîndva, unui cititor, nu [tiu...“. Cînd vine vorba despre proiectele de viitor, vorbe[te cu acela[i amestec de entuziasm [i mefien]` care d` culoarea pasiunii ei pentru carte:

Ioana Bot

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

S C R I I T O R I P E D I VA N

por – toate entit`]i abstracte. Autoarea citeaz` dintr-o capodoper` a genului (Trenul blindat) remarca so]ului revolu]ionar în fa]a so]iei sale: „Nevast` minunat` [i scump`, mereu s` ne aducem aminte de Lenin“. Nu exist` intimitate afectiv` [i erotic` sau ea trebuie binecuvîntat` de tat`l atotputernic [i atotprezent al revolu]iei bol[evice. Copii eterni, adul]ii c`s`tori]i sînt centra]i pe suprapersonal, [i nu pe via]a lor. În timp ce Erosul este deturnat spre institu]iile comuniste [i conduc`torii acestora, Thanatos-ul este negat. Pentru individ, moartea nu exist`, întrucît el face parte din „popor“, care este nemuritor, [i ce conteaz` dac` eroul din Trenul blindat moare în lupta cu du[manul (de clas`, bineîn]eles), el continu` s` tr`iasc` [i s` ac]ioneze prin so]ie, care-i preia rolul. Pe aceea[i linie a neg`rii complete a naturii umane, romanele realismului socialist blameaz` feminitatea, prin defini]ie „reac]ionar`“ în m`sura în care ar putea înclina balan]a din inima b`rbatului spre via]a privat`, sustr`gîndu-l devo]iunii fa]` de partid [i de cauza comunismului. Iat` de ce Pavel Corceaghin din A[a s-a c`lit o]elul a lui Nicolai Ostrovski renun]` la iubirea lui de tinere]e: „individualismul ieftin al fetei devenea insuportabil pentru Pavel“. Un alt du[man al sistemului, poate cel mai redutabil, îl reprezint` sentimentul filial. De aceea el trebuie distrus prin modelele din romane. Trebuie s`-]i denun]i tat`l, ca Pavlik Morozov, sau fiul, asemeni lui Anton Vadu din Cump`na de Lucia Demetrius. Nu pot evita, rememorînd împreun` cu A.P. cele mai contrariante lecturi ale copil`riei mele, s` trasez o paralel` între fic]iunea realismului socialist [i practicile sp`l`rii de creier caracteristice experimentului Pite[ti, ceea ce conduce la înfior`toarea concluzie a identit`]ii dintre realitatea totalitar` [i fic]iune, care înceteaz` s` fie con[tiin]a mai bun` a realit`]ii. Întîlnirea cu fantomele realismului socialist prilejuit` de cartea lui Alice Popescu m-a determinat s` m` întreb: au folosit la ceva comunismul [i ideologia sa? R`spunsul nu poate fi, pentru mine, decît c`, prin comunism, Thanatos-ul a realizat una dintre cele mai reu[ite lucr`ri ale sale. Timp de 70 de ani, o parte important` a omenirii s-a aflat în agonie. ■

Vasile Dem. Zamfirescu

Cartea cu fantome Din r`sputeri fugim de comunism, în uitare, în timp ce acesta r`mîne ag`]at de mentalit`]ile noastre, ca un scaiete nep`s`tor. L`sat pe mîna politicienilor, procesul comunismului s-a stins, în loc de a fi devenit o dominant` a dezbaterilor actuale, a[a cum s-a întîmplat în trecut cu procesul nazismului. Cînd, într-o astfel de atmosfer` de iluzorie uitare a trecutului comunist, apare cîte o carte care str`punge barierele reful`rii colective, dedicîndu-se cîte unei fantome ro[ii, nu putem decît s` ne bucur`m [i s` sim]im disconfort, în acela[i timp. Catharsisul [i elaborarea psihic` presupun nu numai eliberare, ci [i suferin]`. O socio-psihanaliz` a realismului socialist de Alice Popescu (Editura Trei, 2009) readuce la lumin` una dintre cele mai vechi [i hidoase fantome ale trecutului imediat – realismul socialist. Demersul nu este de constatare-evocare, ci unul care convoac`, în vederea în]elegerii, instrumentele psihanalizei, sociologiei, antropologiei etc. Dar mai ales ale psihanalizei, a c`rei voca]ie de deconstruire a fenomenelor ira]ionale este bine cunoscut`. Dac` ar fi s` judec dup` mine, pu]ini dintre cei care au tr`it realismul socialist pe pielea lor de elevi, studen]i sau iubitori de beletristic` î[i mai amintesc de enormit`]ile antropologice din romanele lui paradigmatice! Printr-o confuzie voit` între trebuie [i este, iubirea partenerilor dintr-un cuplu nu se îndreapt` unul c`tre cel`lalt, spre copii sau rude, ci spre partid, revolu]ie, patrie, po-

Prima dat` la teatru Adriana BABE}I ● Vasile GÂRNE} ● Iolanda MALAMEN ● Angela MARINESCU Antoaneta RALIAN ● Radu }UCULESCU ● Horia URSU

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

ANCHET~ „Îmi pare uneori c` m-am apucat s` scriu teatru pentru c` nu-l puteam suferi. Citeam opere literare, eseuri, mergeam la cinematograf cu pl`cere. Ascultam din cînd în cînd muzic`, cercetam galeriile de art`, dar la teatru nu m` duceam niciodat`. Dac`, numai [i numai din întîmplare, m` nimeream la vreunul, apoi era ca s` înso]esc pe careva sau pentru c` nu fusesem în stare s` refuz o invita]ie. Nu încercam nici o pl`cere, nu luam parte. Jocul actorilor m` stingherea: m` sim]eam stingherit în numele lor. Situa]iile mi se p`reau arbitrare. Îmi p`rea c` e ceva fals în toat` treaba asta. Reprezenta]ia teatral` pe mine unul nu m` vr`jea. Totul mi se p`rea ni]el caraghios, ni]el penibil. Nu în]elegeam, de pild`, cum poate fi cineva actor. Socoteam c` actorul face un lucru de neîng`duit, vinovat. Se lep`da de sine, se l`sa în voia altuia, î[i schimba pielea. Cum de se putea învoi s` fie un altul? S` joace un personaj? Pentru mine era un soi de grosolan` în[el`torie, cusut` cu a]` alb`, de neconceput. Actorul nu devenea de altfel un altul, se pref`cea doar, ceea ce e [i mai r`u, îmi spuneam. Lucrul mi se p`rea nepl`cut [i, într-un anume fel, necinstit. «Ce bine joac`», ziceau spectatorii. Dup` a mea credin]`, nu juca bine [i nu era bine c` joac`...“ – Eugen Ionescu

■ Adriana BABE}I Am v`zut primul spectacol de teatru (vreau s` spun teatru jucat pe scen`, cu oameni, nu teatru de p`pu[i [i nici oper`) înainte de a împlini [ase ani, în obsedantul deceniu, undeva pe lîng` Bucure[ti, unde sora mamei, Nu]a, e buc`t`reas` la IAS C`]elu. Ca s`-mi fac` un program artistic, fiindc` sînt la ea într-un fel de vacan]` toat` vara, îmi d` un maiou alb [i-o fust` de stamb` tras` pe elastic pe care o ur`sc, m` urc` în [aret`, d` bice calului orb Stelu [i ne oprim drept la M`ineasca, unde-i centrul a nu [tiu ce [i unde, într-o barac` mare, ticsit` de oameni care stau pe b`nci lungi de lemn, e un soi de scen` împodobit` cu ghir-

lande din hîrtie creponat`. Un b`rbat negricios [i asudat anun]` ceva, dar nu în]eleg ce, pentru c` vorbe[te prea repede. Lumea aplaud`. Nu]a, cople[it` de bucurie, îmi [opte[te „e teatru de la Bucure[ti“. Sînt destul de îmbufnat` pentru c` n-am prins locuri în fa]`, pentru c` nu prea v`d [i aud bine, dar mai ales pentru c` nu-i ca la Timi[oara, la oper`, unde lumea e îmbr`cat` frumos, miroase totul a parfum velur [i carmen, sala e ca-n pove[ti, cu un candelabru mare, cu loj` [i balcoane, totul în catifea vi[inie [i aurit. Fiindc` nu exist` cortin`, v`d cum ni[te b`rba]i aduc pe scen` un panou mare, pe care sînt pictate dou` geamuri, o u[`, un dulap [i-l proptesc

A N C H E T~

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

în fundal. Apoi se opintesc cu o mas` [i dou` scaune, iar o femeie acoper` masa cu ceva înflorat, dup` care aranjeaz` repede o vaz` goal`, o scrumier`, dou` pahare [i iese în fug`. În sal` se stinge lumina, dar pe scen` bat tare dou` reflectoare. Intr` un b`rbat [i o femeie. De[i nu spun [i nu fac înc` nimic, oamenii aplaud` în draci. Nu]a îmi [opte[te plin` de venera]ie dou` nume. Sînt în continuare îmbufnat`, pentru c` nu îmi place nimic. Cei doi se a[az` la mas`, el începe s` fumeze, ea bea ceva din pahar [i vorbesc. Pentru c` nu aud clar ce spun, încep s` m` plictisesc. {i m` tot plictisesc, pîn` dibui ce se întîmpl` pe banc`, lîng` mine, cînd îl recunosc pe sublocotentul Murgea Virgil. Îl [tiu pe sublocotenent de la C`]elu, unde e [eful unei echipe în care lucreaz` mul]i solda]i. Trag cu to]ii tare la secerat [i treierat, iar pe Virgil l-am re]inut din cauz` c` urc` pe tractor, ba chiar vine [i la mas`, la cantina unde Nu]a se d` de ceasul mor]ii s` fie totul în regul`, într-o pereche de izmene ro[ii, lucioase, din satin, ca un drac împieli]at.

Cam a[a ceva [i este, cu must`cioara lui neagr` [i p`rul dat cu briantin`, valuri, valuri, cînd le înghesuie pe feti[cane, ba chiar pe femeile m`ritate prin c`pi]e, prin [ure sau poduri. Dac` se întîmpl` s` cutreier ferma, lat` de plictiseal`, oriunde aud fojgìal`, gîfîieli [i chirìeli, pot fi sigur` c` e Murgea [i, cu un amestec de înfiorare [i team`, stau pe gînduri ce s` fac: s` m` uit sau s`-mi v`d de treab`. De cele mai multe ori m` uit. A[a fac [i acum, cînd Virgil, cu pantalonii militari bufan]i, cizme [i c`ma[` alb`, f`r` veston, face nu-mi dau seama ce pe sub fusta încre]it` a unei brigadiere m`ritate de la C`]elu, pe care am mai v`zut-o cu el. În timp ce brigadiera se foie[te ca o clo[c` pe ou`, geme, chicote[te, sufl` greu, trece actul întîi, iar eu m` gîndesc la ce-i poate face atîta vreme sublocotenentul proastei `leia pe care deja o ur`sc, pentru c` v`d limpede c` nici unul din ei nu pare plictisit. Dup` ce to]i aplaud`, încep s` m` smiorcì, mint c` mi-e rù [i o implor pe Nu]a s` plec`m. Resemnat`, ea îl înham` pe Stelu [i ne întoarcem acas`. Prin octombrie, la Timi[oara, îmbr`cat` în rochie de catifea roz, cu pantofi [i po[et` de lac, m` duc cu mama la teatru duminic` dup`-masa. Se face întuneric, se ridic` încet cortina [i…minune: pe scen` o mas` cu dou` scaune într-o camer` cu un geam, cu dulap, scrin, canapea. Pe mas` ceva înflorat, o vaz`, o scrumier` [i dou` ce[ti. Intr` un b`rbat [i o femeie, se a[az` la mas`, el fumeaz`, ea soarbe o înghi]itur` [i încep s` vorbeasc`. Amu]esc de uluire [i chiar dac` aud clar fiecare cuvînt nu în]eleg nimic, cu gîndul aiurea, cu plexul explodat de ceva neclar, cu palmele înghe]ate [i obrajii fierbin]i, scormonind cu privirea de sus, din loj`, toate rîndurile de la parter, de[i presimt c` sublocotenentul Virgil n-are cum s` ajung` pîn` aici. P.S. Am verificat în programul teatrului din Timi[oara: atunci, în 1955, am v`zut Întîlnire cu tinere]ea de Aleksei Arbuzov.

■ Vasile GÂRNE} Prima mea întîlnire cu teatrul, una care mi-a marcat pentru totdeauna rela]ia cu aceast` art`, a fost cea cu… teatrul la microfon. Aveam, cred, 6 sau 7 ani. În satul meu de ba[tin`, a[ezat pe malul Prutului, în sudul Basarabiei, se prindeau foarte bine posturile de

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009 Radio Bucure[ti [i Ia[i, dar [i Televiziunea Român`. Iar cea care m-a ghidat în aceast` lume magic`, a cuvintelor frumos rostite, a fost bunic`-mea Stanca, a c`rei pasiune pentru teatru avea un reper biografic (în tinere]ea ei avusese o rela]ie intim` cu subdirectorul Teatrului Na]ional din Chi[in`u – asta am aflat-o mai tîrziu –, un tîn`r intelectual din regat, cu veleit`]i literare, delegat în Basarabia între cele dou` r`zboaie). M` fascinau vocile de la radio pe care le auzeam – limpezi, cu timbru pl`cut –, alternîndu-[i intona]ia, îmi pl`ceau inserturile muzicale, r`stimpuri în care Stanca plasa o remarc` sau un scurt comentariu, care m` ajutau s` în]eleg mai bine povestea „pus` în scen`“. Erau primele no]iuni de critic` teatral` cu care f`ceam cuno[tin]`. A[a am în]eles c` în spatele acelui ansamblu de voci cuceritoare se ascunde o regie, un mecanism gîndit de cineva… Într-o sal` adev`rat` de teatru am ajuns la 10 ani, sosit la Chi[in`u în cadrul unui grup de elevi eminen]i din raion. Era un spectacol dup` o pies` de Alecsandri, în care mirosul r`[inii de brad – vacan]a de iarn` tocmai începuse – se amesteca, într-un mod nepl`cut pentru mine, cu damful de cear` topit` (elemente ale recuzitei scenice). P`strez în memorie aceast` senza]ie olfactiv`, suprapus` pe impresia dezagreabil` cauzat` de jocul actorilor. De fapt, cel mai mult m-a deranjat vorbirea lor gr`bit`, gîfîit`, aproape ininteligibil`. {i asta în compara]ie cu modelul cultivat în mintea mea, al teatrului la microfon, ascultat în lungi seri, al`turi de Stanca, în casa noastr` de pe malul Prutului.

■ Iolanda MALAMEN Memoria m` face s` retrìesc intens, dar în chip ubicuu, senza]ia c` am participat la toate spectacolele dintr-odat`. Prin fa]a ochilor îmi trec zeci [i zeci de imagini, cu s`li arhipline, aplauze frenetice, figuri de actori întruchipînd atîtea [i atîtea personaje, frînturi din piese celebre, scenografii de neuitat, simt plu[ul îmbietor al scaunelor, aud cele trei b`tì de gong ce preced spectacolul, percep întunericul dens prin care, generos, misterioasa scen` se deschidea privirilor, dar mai ales simt acea emo]ie care-mi tìa respira]ia de fiecare dat`... Mai aud vag, ca prin vis, cîte o

A N C H E T~

[oapt` de sufleur, r`t`cit`, dar mai ales simt înc`rc`tura magic` pe care o purtam în minte mult timp dup` aceea. Am avut norocul s`-mi petrec copil`ria [i adolescen]a într-un ora[ (Ploie[ti), în care teatrul, chiar dac` nu era un fenomen constant excep]ional, însemna foarte mult, mai ales c` actori de notorietate îl slujeau cu mult` d`ruire [i str`lucire.. Apropierea de Bucure[ti a fost benefic` într-o perioad`, dar uneori [i frustrant`, pentru c` mari actori au p`r`sit rînd pe rînd teatrul ploie[tean, în favoarea teatrelor din Capital`. Teatrul din Ploie[ti a fost cel în care am intrat pentru prima oar`, iar Toma Caragiu a fost primul actor pe care l-am v`zut pe viu în toat` m`re]ia harului, în De Pretore Vincenzo de Eduardo de Filippo, o pies` plin` de via]`, cu replici spumoase, care a f`cut s`li arhipline o lung` perioad`. Nu am uitat-o nici pîn` azi. Era \n 1962.

■ Angela MARINESCU Am fost o singur` dat` la teatru. Aveam aproape 30 de ani, abia venisem în Bucure[ti [i se anun]ase peste tot venirea trupei de actori a marelui Peter Brook. Am v`zut Regele Lear, juca un singur actor român, Ovidiu Iuliu Moldovan, dar nu mai [tiu în ce rol. Un singur lucru m-a izbit [i acel lucru a r`mas în capul meu [i acum ca fiind foarte ade-

A N C H E T~

v`rat: o na]ie civilizat` are timbrul limpede, r`spicat, puternic, iar atunci cînd oamenii se contrazic pot s` se certe cu voce tare [i f`r` s` ajung` la vulgaritate. Actorii pe scen` vorbeau tare, uneori urlau unii la al]ii, iar eu, care toat` via]a am „urlat“, mi-am dat seama atunci, nu c` n-a[ fi fost civilizat`, ci, dimpotriv`, c` eram prea civilizat`. Pentru c` „cearta“ dintre doi oameni nu poate avea loc în [oapt`, [mechere[te, ocolind subiectul, a[a cum fac ]`ranii.

■ Antoaneta RALIAN Am copil`rit [i am urmat liceul într-un or`[el moldovenesc, patriarhal, care nu avea un teatru local, nici m`car o sal` de teatru. Existau doar dou` cinematografe, Modern [i Trianon, [i cînd venea – rar – cîte o trup` de teatru din Bucure[ti în turneu, ecranul cinematografului Modern se ridica, rulîndu-se sul, [i înd`r`tul lui ap`rea, ca prin farmec, o scen`. Pe de alt` parte, liceul de fete era de o stricte]e [i o severitate patologice, elevelor le era interzis` participarea la orice spectacol. De dou` ori pe an eram duse în colectiv, cu

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009 [coala, înso]ite de pedagoge, la cîte un film pentru copii – ar`tam ca un sinistru cîrd de ciori, cu p`l`riile noastre negre, înfipte pe cap de la sprîncene pîn` la ceaf`, cu [or]urile negre peste uniformele gri [i cu ciorapi negri. O singur` dat` am fost duse, tot în cîrd negru, la Coco[ul Negru de Victor Eftimiu, venit în turneu. Dar nu aceasta a fost prima pies` pe care am v`zut-o. {tiam ce e teatrul de la mama, care îmi povestea, pe în]elesul meu, tot ce citea [i tot ce v`zuse. Din piesele pe care mi le povestise, m` impresionaser` adînc Romeo [i Julieta, Nora de Ibsen, Don Carlos de Schilller [i, nu în]eleg de ce, M`tr`guna de Machiavelli. Teatrul era, pentru mine, o no]iune înv`luit` de mister, într-o aur` de poezie. {i într-o zi, pe cînd eram în clasa întîi de liceu, a venit în turneu nu [tiu ce companie din Bucure[ti, cu piesa Potasch [i Perlmutter de Montague Glass. Am insistat la p`rin]ii mei s` m` ia [i pe mine. Eram înnebunit` s` v`d teatru în carne [i oase. Mama, care îmi satisf`cea toate toanele, [i-a asumat riscul. Nu aveau bilet pentru mine [i am stat între scaunul mamei [i al tatei. Mi s-a dat voie s` intru în sal` pentru c` mama îl cuno[tea bine pe director, domnul Modern. (Pe atunci identificam total denumirile firmelor cu numele patronilor, a[a c` proprietarul merceriei era domnul Ruleta, iar domnul Marca]`ri era proprietarul pr`v`liei La Marca }`rii; nume de om avea numai domnul Blecher, proprietarul unui mirific magazin de por]elanuri [i cristaluri [i, dup` cum [tia tot ora[ul, tat`l unui geniu, ]intuit la pat de o boal` grav` [i autor al unor c`r]i tr`snite, din care nimeni, nici m`car atot[tiutoarea mea mam`, nu în]elegea nimic.) În afar` de titlu, nu mai ]in minte nimic din piesa respectiv` pentru c`, din momentul în care am intrat în sal`, m-a ame]it lumea mult` din jur [i, mai ales, spaima s` nu se afle la liceu de temerara mea escapad`. Abia acum con[tientizasem pericolul. {i, într-adev`r, chiar a doua zi am fost chemat` la cancelarie, aspru mustrat` de doamna directoare – o admirabil` profesoar` de român`, dar o femeie acr` de parc` înghi]ise cinci l`mîi cu coaj` cu tot. Am fost eliminat` din [coal` pe trei zile [i mi s-a sc`zut drastic nota la purtare, ceea ce a fost o mare jale mare pentru tocilara ambi]ioas`

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

A N C H E T~

care eram. Deci prima mea pies` e asociat` cu un dezastru personal. Dar pentru c` am vorbit despre sala Modern, nu m` pot ab]ine s` nu povestesc o alt` întîmplare petrecut` pe aceea[i scen`, de[i nu e strict legat` de tema de fa]`. Prin anii ’30 a venit în or`[elul nostru, la Modern, Ion Minulescu, care f`cea un turneu de lectur` a poeziilor sale. Am participat [i eu – mama îmi citise multe din versurile lui. La sfîr[itul lecturii, a dat autografe. Îmb`tat` de muzicalitatea versurilor am urcat pe scen` [i i-am solicitat [i eu un autograf pe programul de sal`, în care erau în[irate toate poeziile citite. Au trecut peste [aptezeci de ani de atunci, dar pot s` reproduc, aproape exact, cuvintele lui Minulescu, rostite în timp ce m` privea peste ramele negre, rotunde, ale ochelarilor: „Cum a[a, feti]o? Pe program vrei autograf? {i eu din ce s` tr`iesc? Du-te jos la stand [i cump`r`-mi o carte. Vino cu cartea [i-]i dau un autograf“. Am r`mas stupefiat`. Fusesem convins` c` poe]ii tr`iesc doar prin poezie, nu din negustorie. Nu auzisem înc` de Rimbaud.

din seri, am cunoscut la Prim`vara un tîn`r plin de vitalitate, cu un p`r blond [i cîrlion]at, crescut rebel ca [i al meu, care m-a cucerit din prima clip`. Se numea Eugen Harizomenov [i era actor la Na]ional. Am jucat pocker, am b`ut nenum`rate coniace [i-apoi – cum se zice – s-a rupt filmul. M-am trezit (a doua zi...) întins pe-o banchet` vi[inie, într-o c`m`ru]` vi[inie în care mai erau cîteva scaune vi[inii [i o oglind` cu ram` aurit`... Eugen îmi f`cea semn s` nu scot o vorb`. Naiba [tie cum, dormisem amîndoi într-o loj`, rang unu central, a Teatrului Na]ional... {i a[a, cople[it de-o uimire mut`, am urm`rit repeti]ia general` cu Fizicienii de Dürrenmatt în regia lui Vlad Mugur. Primul meu contact cu teatrul jucat pe o scen`. Cu actorii ie[i]i din cutia radioului... Atunci mi-am zis hot`rît: o s` m` fac regizor!

■ Radu }UCULESCU Am copil`rit [i mi-am petrecut adolescen]a în Reghin, un mic or`[el crescut pe burta unui deal, între o margine de p`dure [i un mal de rîu. Ora[ul nu avea teatru, în schimb, avea o... orchestr` semisimfonic` [i un cinematograf. Evident, nu exista nici televizor. Habar nu am de unde crescuse în mine pasiunea pentru teatrul radiofonic. Era atît de puternic` încît, adesea, miercurea chiuleam de la ultimele ore pentru a fugi acas` [i a asculta piesa dat` în reluare pe la amiaz`, cred c` era ora 12. În clasa a IX-a am ajuns la Cluj [i am fost cazat în internatul liceului de muzic` unde am rezistat un an de zile într-un dormitor cu treizeci de elevi [i igrasie gras` pe to]i pere]ii. Apoi am ie[it în gazd` [i, în mod cît se poate de firesc, am început s` bîntui prin localuri unde m` dedam, adesea, la jocul de pocker. Locul preferat era Gr`dina Prim`vara, nu departe de Teatrul Na]ional de a c`rui existen]`, recunosc cu umilin]`, [tiam foarte vag. Mai exact, [tiam doar c` în cl`direa aceea impun`toare, în`l]at` pe vremea imperiului, se cînt` oper`, gen muzical pe care nu l-am îndr`git niciodat`. Într-una

A N C H E T~

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

■ Horia URSU Am fost la teatru pentru prima oar` la vîrsta de opt ani. Eram elev în clasa a II-a [i [tiam s` citesc. Atunci mi-am cump`rat prima mea carte, cu titlul Romeo [i Julieta, scris` de un autor de care nu se vorbea înc` la orele de citire. Numele s`u era Shakespeare. Am citit cartea, relativ sub]ire, [i, chiar dac` m-a întristat, am înv`]at cîteva pagini pe de rost. La noi în ora[ nu aveam sal` de teatru, dar se jucau din cînd în cînd piese în sala cinematografului Soda. A[a se numea atunci fosta celebr` fabric` de sod` Solvay. Dat`-mi fiind vîrsta [i distan]a relativ mare pîn` la Soda, nu aveam cum s` merg la teatru, nici m`car înso]it. Acas` nu aveam radio. Aveam în schimb un difuzor mic la care se putea asculta, dup` cum cu bucurie aveam s` aflu într-o zi, teatru la microfon. {i ce s` vezi, se putea asculta, dac` aveai noroc, chiar [i Romeo [i Julieta, piesa mea preferat`. Am mers singur la teatru o vreme. În fiecare s`pt`mîn`, seara, intram cu emo]ie în cutia difuzorului nostru unde era întuneric [i unde nu vedeai nimic decît ni[te voci care se mi[cau dup` anumite reguli, cred. Vocile erau personaje în timpul spectacolului. La sfîr[it ele î[i recî[tigau numele lor adev`rat: Vraca, Birlic, Calboreanu, Giugaru,

Beligan, Finte[teanu... De[i îmi pl`ceau vocile feminine, în afar` de cea oarecum special` a L.S. Bulandra nu mai re]in nici una. M` mai impresionau dou` nume la categoria regia artistic`: Puican [i Moruzan. Autorii prefera]i erau Goldoni, Caragiale [i Shakespeare de care m` cam temeam mai ales cînd ascultam Hamlet. Nu m` fr`mînta deloc celebra „a fi sau a nu fi“, ci mai degrab` soarta Ofeliei [i duelul din final. Cînd piesele erau prea lungi [i mai pu]in interesante, adormeam cu capul pe genunchi [i lucrul acesta se vedea cel mai bine a doua zi la [coal`. Aparent prezent la prima or`, eram într-un fel ciudat captiv al întunericului din difuzor. Acest întuneric fratern a persistat [i dup` ce ai mei au cump`rat radioul cu l`mpi Opera. Prima dat` într-o sal` adev`rat` de teatru am intrat în Cluj, în 1966, student la Filologie. Nu [tiu cîte piese de teatru am v`zut. Una îmi r`mîne în minte pentru totdeauna: Caligula, în regia lui Vlad Mugur. Atunci am în]eles ceva din misterul luminii întunecate din difuzorul nostru de la Ocna Mure[.

■ anchet` realizat` de Marius Chivu

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

P O R T RE T E I N T E R I O A RE

simt asta cînd vorbesc despre o pace care le dep`[e[te în]elegerea“... Sexualitatea dezl`n]uit`, f`r` fruntarii, este în sine de o extrem` agresivitate. În Opus pistorum exist` chiar descrierea persuasiv` a unor liturghii orgiastice oficiate de preotul satanist Charenton (numele unui azil de bolnavi mintali). {i toat` aceast` pornografie este numai furie contra omenirii [i, mai direct, furie contra p`rin]ilor [i a „stupidit`]ilor“ lor, a brutalit`]ilor, b`t`ilor. Sexul este violen]`, dar nu se g`se[te în violen]` [i mîntuirea, prin r`scump`rare, a[a cum presupune titlul general al trilogiei milleriene (Sexus – Plexus – Nexus): R`stignirea roz? Pentru Miller, omul este, în raport cu cosmosul, smut. Ce înseamn` smut în englez`? În primul rînd, „funingine“, un fulg de cenu[` care r`t`ce[te prin aer, cade. Dar înseamn` [i „neghin`“, un parazit al cerealelor, negru ca firul de funingine... Înseamn` [i „obscenitate“. În raport cu cosmosul sîntem restul umil al unui incendiu, un parazit, o obscenitate... B`trînul pornograf reciclat în spiritualist nu se poate dezb`ra, în ciuda eforturilor [i a vedeniilor, de o viziune pesimist` [i agresiv` asupra omului... S-a spus c` Opus pistorum, difuzat la origine în California, în cinci exemplare b`tute la ma[in`, nu ar fi opera lui Henry Miller, ci a unei anume Mary Phelps Jacob, cunoscut` în lumea modei ca inventatoare a unui obiect indispensabil din lenjeria feminin` – brasiera. Ar fi scris textul spre a veni în ajutorul scriitorului, aflat în acel moment într-o dramatic` lips` de bani, interzis, cenzurat, urm`rit de justi]ie. Un fugar. Personal, nu cred c` imaginarul feminin poate concepe o asemenea violen]` obscen`. Pornografia feminin` este mai soft, mai pu]in inspirat` de Marte [i mai mult de Venus... Faptul c` Anaïs Ninn afirm`, în jurnalul ei, c` oricine scrie pornografie se exprim` cu o parte a eului care este exterioar` identit`]ii pe care o posed`, fiind, dimpotriv`, identic` cu „dorin]a“ sa, nu m` convinge. Cine cite[te aceast` proz` a lui Miller nu poate imagina o femeie la cap`tul mîinii care ]ine tocul. Exist` în carte un ritm, o violen]` interioar` care sînt pur masculine, iar în cazul Opus pistorum aceast` violen]` este atît de lipsit` de artificialitate încît nu [ov`i s` o proclam inimitabil b`rb`teasc`. ■

Ion Vianu

Scriitura masculin` Henry Miller, Opus pistorum Editura Trei, 2009

Opus pistorum!… misterios titlu al romanului pornografic al marelui Henry Miller! Pistorum este genitivul plural al participiului trecut al verbului pinso, pinsere – pistus –, care înseamn` „a zdrobi, a meli]a“..., aluzie la numele de familie al scriitorului, Miller (Müller în german`), adic` morar, morarul fiind un zdrobitor al cerealelor. Tot a[a cum meli]a sau piuli]a, obiecte falice, zdrobesc gr`un]ele, sexul masculin ac]ioneaz` agresiv în actul sexual. „Miller“ a devenit „pistus“, iar lucrarea lui [i a celor ca ei, ca brutalii americani veni]i la Paris s` posede sexuri feminine (prin metonimie: femei), o „Lucrare a morarilor“, Opus pistorum... Într-un interviu cu Barbara Kraft publicat cu pu]in înainte de moarte (în 1981), Miller a dat explica]ii cu privire la starea de spirit pe care o avea în acel deceniu patru de excese sexuale, la Paris, în timpul „zilelor lini[tite la Clichy“. St` în fa]a ma[inii de scris [i deodat` o vede în fa]a ochilor pe teozoafa doamn` Blavatsky: „Mi-am v`zut într-o clip` via]a... am suferit o mare schimbare psihologic`. În acea clip` mi-am spus mie însumi: Henry, renun]` la lupta asta, aceast` furie contra oamenilor. Nu te duce nic`ieri, pred`-te. {i «deodat`» eram în pace cu mine, nu m-am mai certat cu nimeni. Am iertat mamei [i tat`lui meu toate stupidit`]ile... Era o senza]ie minunat`. Cred c` este ceea ce am sim]it. To]i marii lideri religio[i

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

LOCURI DE CITIT Matei Martin

Air de Paris într-o libr`rie de la Bucure[ti

fotografii de Rare[ Avram

La sfîr[itul lunii septembrie s-a deschis la Bucure[ti prima libr`rie francez`, la parterul Institutului Francez. E mezina familiei C`rture[ti. {i singura 100% francofon`.

Acum vreo doi ani, la Bookfest, ambasadorul Fran]ei Henri Paul se plîngea c` în România nu exist` nici o libr`rie specializat` în carte francez`. C`r]i (vechi) în francez` se mai g`sesc prin anticariate, c`r]i mai noi, prin diverse biblioteci, îns` titlurile recent publicate de editurile pariziene sînt de neg`sit. O lips` ru[inoas` pentru o ]ar` care se declar` francofon`. A[a c` domnul ambasador [i-a propus s` deschid` la Bucure[ti o libr`rie francez`. De la idee la inaugurarea efectiv` a magazinului a durat ceva vreme: cine ar fi cump`r`torii? Cî]i î[i permit s` cumpere c`r]i fran]uze[ti? Poate deveni o afacere rentabil` sau m`car sustenabil`? {i, mai ales, cine s` se ocupe de acest proiect? Partenerul cel mai potrivit era, fire[te, C`rture[ti, re]eaua de libr`rii cu cele mai bune competen]e în ceea ce prive[te studiile de pia]` [i promovarea,

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

LOCURI DE CITIT

compania de distribu]ie cu cel mai bine conturat profil, creatorul celor mai pl`cute ambian]e, libr`ria româneasc` cea mai... parizian`. Pîn` la urm`, dup` un [antier ce a durat aproape toat` vara, dup` fel de fel de informa]ii „scurse“ prin pres` (care n-au f`cut decît s` creasc` tensiunea a[tept`rii), s-a deschis: e mic`, primitoare [i cochet`. {i dintre rafturi r`zbate air de Paris.

pu]in de 2000 de titluri disponibile sur place. Libr`ria [i-a propus s` r`mîn` în actualitate, a[a c` se reaprovizioneaz` regulat. Iar dac` ai nevoie de vreo carte care nu se g`se[te la raft, po]i s` o comanzi. E mai simplu [i mai uman decît cu impersonalul Amazon. Libr`riile C`rture[ti Verona [i alte cîteva din ]ar` ofer`, înc` din iunie, o (mic`) selec]ie de carte francez`. În curînd, libr`riile din Timi[oara [i Cluj vor avea [i ele rafturi specializate. Co-fondatorul re]elei C`rture[ti, {erban Radu, a povestit, la inaugurarea libr`riei de la Bucure[ti, c` înc` din vremea copil`riei, cei din anturajul s`u citeau în francez`, î[i împrumutau unii altora c`r]i fran]uze[ti, discutau despre actualitatea literar` parizian`. Între timp – în ciuda libert`]ii redobîndite – aceste c`r]i au devenit mult mai rare la Bucure[ti. „Circula]ia ideilor“ se produce pe alte filiere. S` cumperi o carte în francez` ar trebui s` devin` un gest tot atît de firesc ca închirierea unui film – spunea {erban Radu. „Deschiderea unei libr`rii de carte francez` e într-un fel un act de restituire a normalit`]ii, de vreme ce valorile culturii franceze au stat la baza unei întregi genera]ii;

50 de lei pe un Molière Ini]ial mi s-a p`rut c` oferta este restrîns`, dar am g`sit, z`bovind în fa]a rafturilor, mai toate c`r]ile în dezbatere prin presa cultural` francez`: literatur` (în primul rînd clasic`, dar [i c\teva romane contemporane sau volume de teatru), tratate de [tiin]e politice [i sociologie, c`r]i de filozofie, c`r]i pentru copii, BD, albume de art`, dic]ionare [i enciclopedii, o selec]ie (reprezentativ`) de literatur` român` tradus` în limba francez` – în fine, de toate pentru to]i. Cele mai multe sînt în format poche, a[a c` [i pre]urile sînt rezonabile: 40 sau 50 de lei pe un Molière din colec]ia „Folio“ de la Gallimard e aproape un chilipir. Catalogul cuprinde nu mai

LOCURI DE CITIT

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

nu cu mult` vreme în urm`, lecturile elitei române[ti erau preponderent în aceast` limb`.“ Lectura în francez` nu ar fi doar un simplu act lingvistic, ci mai degrab` o stare de spirit. {i, în egal` m`sur`, o aliniere la valorile predecesorilor no[tri, pentru care cultura francez` era purt`toare de modernitate. Libr`ria francez` are în vedere mai degrab` acea restituire de care vorbe[te {erban Radu, [i mai pu]in profitul economic. E o investi]ie în planul ideilor.

reper ale capitalei franceze. A[a c`, dac` n-avem Bibliotec` Na]ional` ca la Paris, m`car s-avem o imita]ie (ludic`) a cl`dirii. Cele patru turnuri ale institu]iei (reprezentate de patru corpuri de bibliotec`) demarcheaz` un spa]iu intim [i cochet, un loc de întîlnire cu literatura fracofon`. A[a cum ne-am obi[nuit, [i mica libr`rie C`rture[ti de la Institutul Francez are o cafenea: de fapt, e un mic bistro în toat` regula, cu brînzeturi, delicate]uri fran]uze[ti (croissant, pain au chocolat), ba chiar [i cu o selec]ie de vinuri. Ca orice libr`rie C`rture[ti, nici aceasta nu e dedicat` exclusiv comer]ului de carte; la fel de important e [i schimbul de idei. Printre evenimentele programate aici luna trecut` se num`r` „Atelierul sunetului“ (coordonat de Cosmin }apu) „Atelierul Imaginilor“ (cu Noelle Pujol), o dezbatere despre alegerile preziden]iale [i una despre mizele Revolu]iei din decembrie 1989 organizate de Liceul Francez „Anna de Noailles“, lecturi publice etc. ■

Cafea [i pain au chocolat Chiar [i amenajarea spa]iului este polemic`. Designul conceput de Attila Kim [i Ciprian Tocu are drept model Biblioteca Na]ional` a Fran]ei, una dintre cele mai reprezentative cl`diri publice destinate conserv`rii [i promov`rii culturii scrise. Arhitectura impozant` a transformat-o, din anii ’90, într-una din cl`dirile-

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

TEHNODROM

concurau, în imaginarul colectiv, la acest premiu. Graficul rezultat se întinde din ianuarie 2004 pîn` ast`zi. În decembrie 2004, C`rt`rescu face 88 de puncte de interes, cît timp pentru ceilal]i doi autori cùt`rile nu ofer` date relevante (deci 0 puncte – cùt`ri foarte pu]ine). În aprilie 2008, Manea face 7 puncte, C`rt`rescu – 22, Müller – 0. În octombrie 2009, cînd se anun]` cî[tig`torul premiului, Herta Müller are 100 de puncte, C`rt`rescu – 22, Manea – 1. La fel de rapid cum a crescut, interesul pentru Herta Müller scade, în noiembrie 2009, la 13 de puncte, iar C`rt`rescu revine în top cu 28. Care sînt cele mai vizibile edituri pe web? Am introdus în statistic` Humanitas, Polirom, RAO [i Nemira. Topul respect` aceast` ordine, iar în noiembrie 2009, interesul era a[a: H – 32, P – 26, R – 18, N – 9 puncte de interes. Din 2004, Humanitas domin` cùt`rile, urmat` de Polirom la o distan]` de 12 puncte. Cre[tere masiv` a înregistrat Humanitas Online (peste 300%), Polirom are o cre[tere de 150%, iar Corint (termen pe care eu nu l-am introdus, dar Google da, pentru c` statistica e [i comparativ`) – o cre[tere de 250%. Probabil datorit` manualelor care se editeaz` în septembrie. Am vrut s` verific [i interesul pentru criticii literari care domin` din anii ’60 pia]a ideilor. Pe Google, interesul pentru Nicolae Manolescu [i Eugen Simion e net în favoarea primului, cu 41 de puncte de interes fa]` de numai 21. Ultima dat` cînd interesul pentru Simion a fost mai mare e luna martie 2008, cînd diferen]a între cei doi era de doar un punct în favoarea fostului pre[edinte al Academiei Române. {i ca s` tulbur`m spiritele de tot, am cerut o statistic` pentru revistele culturale. Cele mai frecvente cùt`ri sînt pentru Dilema veche, iar topul pentru 2004-2009 arat` a[a: Dilema veche – 43 de puncte; România literar` – 15; revista 22 – 14; Observator cultural [i Idei în dialog – cîte 8 puncte. Este interesant c` o cre[tere masiv` au avut cùt`rile cu „romania literara“ [i „dilema veche plesu“. O cre[tere în ultimii ani, de 50%, a înregistrat [i revista 22. Desigur, aceste cifre nu sînt absolute [i privesc doar mediul online, dar, cu mici ajust`ri, dau imaginea interesului pentru cultura scris`. ■

Constantin Vic`

Cultura scris` m`surat` cu Google Problema cea mai mare pentru pia]a de carte româneasc` [i pentru pia]a ideilor, în general, este lipsa unor m`sur`tori: ce caut` cititorul de literatur`, ce nume care conteaz`, cum apare interesul pentru un autor sau pentru o dezbatere etc.? Google a lansat de curînd un serviciu care poate oferi par]ial r`spunsurile. Cum peste 7 milioane de români sînt online, din toate categoriile sociale, dar cu accent pe categorii de vîrste mai mici, asum`m c` Google poate oferi date relevante despre cùt`rile culturale ale indivizilor activi din România. Serviciul se nume[te „Google. Statistici de cùtare“ (http://www.google.com/ insights/search) [i nu ofer` date absolute, ci date standardizate [i normalizate dup` formule matematice care se aplic` în cercetarea statistic`. A[a cum se explic` [i pe pagina de ajutor: „Cifrele din grafic arat` cîte cùt`ri au fost efectuate pentru un anumit termen, comparativ cu num`rul total al cùt`rilor efectuate pe Google de-a lungul timpului. Acestea nu reprezint` cifrele volumului absolut al cùt`rilor, deoarece datele sînt normalizate [i prezentate pe o scar` de la 0 la 100. Fiecare punct pe grafic este împ`r]it la valoarea din cel mai înalt punct sau 100.“ Prima statistic` pe care am generat-o a fost una legat` de Premiul Nobel, obsesia clasic` a culturii române. Am introdus trei termeni de cùtat („herta muller“, „mircea cartarescu“ [i „norman manea“) spre a observa interesul utilizatorilor români pentru cele trei nume care

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

MERIDIANE Andra Rotaru

Ahorita, Mexico! La începutul lunii octombrie s-a încheiat, în Mexic, cea de-a treia edi]ie a Festivalului interna]ional de literatur` „Zilele Europei“, care a avut ca tem` „Literatura [i noile tehnologii“. Ca o ironie (necesar`), fiecare dintre scriitorii invita]i – Mattias Hirth (Germania), Elisabeth Reichart (Austria), Lorenzo Silva (Spania), Hans van de Waarsenburg (Olanda), Manuela Gretkowska (Polonia) [i, cu sprijinul Institutului Cultural Român, Andra Rotaru – au fost înso]i]i pe parcursul lecturilor de reprezentan]i ai propriilor ambasade care au monitorizat securitatea lor.

fotografii de Andra Rotaru

MIC ISTORIC. Prima edi]ie a festivalului s-a desf`[urat acum doi ani [i el a fost organizat din necesitatea de a cunoa[te literatura european`, mai pu]in accesibil` în acel moment în Mexic. Fiecare edi]ie a presupus mese rotunde cu editori independen]i, cu reprezentan]i ai institutelor culturale mexicane, agen]i literari, jurnali[ti, scriitori [i s-au asigurat lecturi din opera autorilor invita]i, în spa]ii cît mai diverse, de la universit`]i, muzee, case memoriale pîn` la centre de cultur`, teatre sau palate. Anul acesta, spa]iile de prezentare au fost extinse [i în afara capitalei Mexicului, în centrele universitare ale unor ora[e precum Hidalgo, Morelos, Puebla, Cuernavaca, Tlaxcala, Pachuca.

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

MERIDIANE

PRESA MEXICAN~ (ÎNAINTE). „La masa inaugural` fiecare dintre arti[tii invita]i va oferi, într-o manier` individual` [i detaliat`, o serie de reflec]ii caracteristice ambientului literar [i cultural din care provine.“ (La Cronica de Hoy) PRESA MEXICAN~ (DUP~). „De cî]iva ani asist`m la editarea c`r]ilor pe suport electronic. Putem prevedea în decurs de cî]iva ani dispari]ia c`r]ilor tip`rite, f`r` s` nu facem din acest fapt o tragedie? Se va transforma îns`[i industria editorial`? Primele c`r]i care au suportat un format electronic au fost c`r]ile de specialitate, dic]ionarele [tiin]ifice, enciclopediile, iar asta poate [i pentru c` poezia, nuvelele au nevoie de o experien]` mai intim` din partea cititorului. Toate aceste transform`ri vor schimba industria editorial`; dac` procesul se va realiza cu inteligen]`, cititorii vor putea participa [i ei la aceste schimb`ri, editorii se vor putea dedica mai mult scriitorilor care ar putea fi r`spl`ti]i financiar mai bine.“ (La Jornada) LECTURI, SEPAR~RI. Organizatorii festivalului au separat dup` prima lectur` prozatorii de poe]i. Astfel c` prima întîlnire a poe]ilor cu studen]ii mexicani a avut loc la Universitatea UNAM (Universidad Nacional Autonoma de Mexico) care se întinde pe o suprafa]` mai mare decît a unui sat mediu din România. Dup` lecturi, întreb`rile din public au fost diverse, atît cu accent politic, cît [i literar. Despre România se [tie c` a fost sub comunism, nu se [tie dac` acum e de dreapta sau de stînga [i, în general, nu se [tie cum arat`. În schimb, se [tiu multe despre Ana Blandiana, Marin Sorescu (cunoscut de toat` lumea: scriitori, pictori, studen]i), Lucian Blaga, Geo Bogza, Paul Celan. Studen]ii de la UNAM erau curio[i s` afle care este locul acestor scriitori printre preferin]ele celor tineri, dac` genera]iile trecute le influen]eaz` pe cele prezente, dac` scriitorii tineri îi mai respect` pe cei de dinaintea lor... {i dac` Frida Kahlo e cunoscut` în România. Întrebarea cea mai dificil`, care a fost repetat` apoi [i în decursul altor lecturi: ce [ti]i despre literatura mexican`? Octavio Paz, Carlos Fuentes, Guillermo Arriagala, Mario Calderon, Jose Manuel Pintado. Întrebarea s-a repetat [i în ora[ul Puebla, la Universitatea BUAP (Benemerita Universidad Autonoma de

Puebla). De asemenea, la Casa del Poeta Ramon Lopez Velarde din capital`. CUM A FOST ÎN REST. Dup` zece zile petrecute mai mult prin autocarele puse la dispozi]ie de organizatori, de teama taxiurilor-fantom`, dup` dimine]i care au început în ritmuri de muzici tribale, dup` mar[uri la fiecare nou` ridicare în pia]ete a steagului mexican, dup` maratoane [i lupte de wrestling, dup` celebr`ri [i comemor`ri, dup` alarmele poli]iei [i ale ambulan]elor, baloane care pluteau în aer, mirosuri de agave [i tequila, suprapopula]ia de turi[ti & localnici, dup` ce am experimentat toate acestea, Mexicul r`mîne o mare enigm`. Zborul e u[or, peisajele – demne de Sub vulcan. Iar pentru orice problem` exist` expresia ahorita! ■

■ Andra Rotaru (n. 1980, Bucure[ti) a absolvit Facultatea de Psihologie [i {tiin]ele Educa]iei. A debutat în anul 2005 cu volumul de poezie – care transpune în versuri pictura Fridei Kahlo – Într-un pat sub cear[aful alb (Editura Vinea), volum nominalizat la Premiile pentru debut ale USR. Anul trecut, cartea a fost tradus` în spaniol` la Editura Bassarai, cu titlul En una cama bajo la sabana blanca.

ÂŠ

Dan Stanciu

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

FRAGMENTE Antoni Casas Ros

Teorema lui Almodóvar Suprafa]a nu exist` decât sub forma unui accident1

Îmi imaginez întregul cosmos alc`tuit din suspensii eteroclite. O portocal` s-ar întâlni cu o ecua]ie, un copac cu un fluture, un rinocer cu o dansatoare de flamenco, iar eu, de fapt quarcurile* mele care danseaz`, risipite, m-a[ bucura de aceste întâlniri întâmpl`toare. F`r` gravita]ia corpurilor nu exist` oboseal`. Articula]iile ar r`mâne suple. Am vedea venerabili b`trâni îndr`gostindu-se de un fetus care ar oscila nehot`rât, înc` androgin. Posibilit`]ile întâlnirilor s-ar înmul]i la infinit. Totul ar putea fi pus în ecua]ie. A[ putea scrie o lucrare care ar lua în derâdere principiile sociale, politice [i rela]ionale cele mai elementare: „Plutirea corpurilor“. Aventura, adev`rata aventur`! Orice problem` psihologic` ar fi pus` sub semnul întreb`rii. Monstruosul egocentrism ar exploda. Îns`[i imposibilitatea de a stabili o rela]ie mai lung` de o miime de secund` ar face orice leg`tur` la fel de u[oar` ca fulgul de albatros. Fiin]ele ar afla în sfâr[it c` nu exist` singur`tate, datorie, destin, trecut [i viitor. O suspensie de sentimente [i de dorin]e, sexele s-ar bucura s` fie mereu înconjurate de spa]iu. Filosofii s-ar exprima cu simplitate, ceea ce nu este specialitatea lor. Ah! Acea simplitate pe care pu]ini o cunosc, atât filosofii cât [i ceilal]i, [i la care eu aspir! Ar fi într-un fel Edenul matematic. Iat` cu ce îmi petrec timpul.

Acest gen de visare m` încânt` la culme. Mi se întâmpl` s`-mi petrec [apte sau opt ore pe terasa mea, orientat` spre sud, cu vederea care d` spre portul din Genova, f`r` s` fac vreo mi[care, în afar` de acel du-te-vino al bra]ului în direc]ia unei sticle de coniac. În noaptea asta m-am trezit pe la ora trei diminea]a cuprins de o bucurie pe care n-o mai cunoscusem vreodat`. Bucuria lui Newton când m`rul a c`zut [i a trezit în el intui]ia atrac]iei terestre: aveam s` scriu autobiografia unui spirit, [i nu pe cea a unui trup. Se pare c` Newton n-a vorbit niciodat` despre episodul cu m`rul, f`r` îndoial` pl`smuit de Voltaire, dar prea pu]in conteaz`. Atrac]ia terestr`, atrac]ia pe care orice corp o exercit` asupra tuturor celorlalte, întâlnirile întâmpl`toare ale obiectelor, a unei ma[ini cu un copac, de exemplu, fac parte din cele care mi-au schimbat via]a. De cincisprezece ani nimeni nu m-a v`zut. Ca s` ai o via]`, ai nevoie de o fa]`. Pe a mea a distrus-o un accident [i totul s-a oprit într-o noapte, la dou`zeci de ani. Prima mea întâlnire cu Newton. De atunci, am citit cu pasiune, nu prea aveam mare lucru de f`cut altceva. De la Vita Nova la Détectives sauvages, nici o scriere autobiografic` nu mi-a sc`pat. Reprezentau o parte important` din biblioteca mea invadat` de romanul latino-american, spaniol, catalan. Nu am nimic împotriva poe]ilor. Îmi recunosc fa]` de Juarroz o devo]iune total`.

traducere din limba francez` de Aurelia Ulici

1 Titlurile capitolelor sunt citate din Newton. Gravita]ia urmat` de Asupra mi[c`rii corpurilor, traduse din latin` de Marie-Francois Biarnais [i François de Gandt, coll. Tel, Gallimard, 1995.

■ Antoni Casas Ros s-a n`scut în 1972 în Catalonia francez`. La Gallimard nu l-a v`zut nimeni. Nici m`car editorul sù. Cu fa]a mutilat` în urma unui accident de ma[in` bizar, scriitorul a refuzat s` apar` în public în ultimii 15 ani. A urmat cursuri de matematic`, dar a renun]at la studii în urma accidentului. Dup` Barcelona [i Nisa, acum locuie[te în Roma. Le théorème d'Almodóvar este primul sù roman, distins în Spania în 2008 cu premiul Cel mai bun roman de debut. Situat` între fic]iune [i autobiografie, cartea este un roman baroc în care excentricitatea se intersecteaz` cu teoriile matematice. R`mâne îns` [i o medita]ie asupra (im)posibilei adapt`ri a unui monstru la via]`. În martie 2009 i-a ap`rut la Gallimard urm`toarea carte, Mort au romantisme, o colec]ie de nuvele. Urm`torul sù roman, Enigma, va ap`rea în 2010.

FRAGMENTE

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

Timp de câ]iva ani am visat mult s` scriu, ca [i cum voiam s` m` strecor între dou` c`r]i din bibliotec`, Casanova [i Celan, dar m-a împiedicat o supersti]ie. Un om f`r` fa]` e un pronume nedefinit. O autobiografie pare a fi povestea unei vie]i foarte împlinite. O succesiune de fapte. Deplas`rile unui corp în spa]iu-timp. Aventuri, fapte reprobabile, bucurii, suferin]e [i sfâr[it. Adev`rata mea via]` începe cu un sfâr[it. Dou`zeci de ani nu mai conteaz` atunci când nu [tii c` totul se va opri acolo. Totu[i, n-am de gând s` scriu primul meu roman ca s`-mi povestesc iubirile, angoasele lipsite de consisten]`, nelini[tea mea, nop]ile de be]ie. Pot la fel de bine s` citesc via]a lui Jackson Pollock sau pe cea a lui Newton. Scriu doar ca s` în]eleg cum poate exista o alt` s`rb`toare în centrul spa]iului vid. La început am crezut în doctori, dar chirurgia reparatorie nu mi-a putut salva fa]a de stilul ei cubist. Picasso m-ar fi urât pentru c` eu reprezint negarea inven]iei sale. De asemenea, se poate crede c` m-ar fi întâlnit în gara din Perpignan, centrul universului, dup` p`rerea lui Dalí. Sunt o fotografie mi[cat` care te-ar putea face s` te gânde[ti la o fa]`. Dup` accident, nimeni, în afar` de copii, a c`ror fascina]ie pentru mon[tri e bine cunoscut`, nu m-a privit mai mult de trei secunde. În noaptea aceea, Sandra a murit în clipa când ma[ina s-a zdrobit de un platan. Pielea ei e ultima care s-a lipit de a mea, privirea ei, ultima privire îndr`gostit` care a f`cut s` mi se m`reasc` pupila. Când [i-a desf`cut centura ca s` a]ipeasc` cu capul a[ezat pe coapsa mea dreapt`, a ap`rut un cerb, hipnotizat de faruri, a[a cum eu eram hipnotizat de apari]ia lui himeric`. 4L a f`cut o deviere fatal`. Eram be]i, veneam de la s`rb`torirea diplomei de absolvire în matematici. Când am ie[it din com`, a început o nou` via]`. O lung` experien]` a singur`t`]ii, totul din cauza unui cerb care a ]â[nit din p`dure cu n`rile aburinde! Aveam totul ca s` reu[esc. Profesorii îmi preziceau cel mai str`lucit viitor, eram dotat cu un soi de abilitate matematic` ce m` ajuta s` acced uneori la un nivel de în]elegere care dep`[ea cu mult nivelul de absolvent. Ast`zi dau lec-

]ii de mate pe net [i fac unele mici servicii de contabilitate. Asta m` ajut` s` m` între]in f`r` s`-mi ar`t fa]a. În diminea]a asta, 4 septembrie, începe noua mea via]`. Pân` acum, una dintre pu]inele mele pl`ceri era s` m` mut des. S` descop`r un ora[ nou. Am trìt la Barcelona, la Nisa, la Napoli [i acum trìesc la Genova. Tata s-a n`scut în Catalonia. Mama este piemontez`. Exodul meu spre sud este genetic. Ca s` m` simt acas` este suficient un miros, un peisaj, un sunet. Mama era profesoar` de matematic`, tata, inginer. Ecua]ia vie]ii lor n-a fost o reu[it`. Pasiunea n-a supravie]uit divergen]elor politice. Mama s-a întors s` trìasc` la Torino, tata, la Perpignan. Eu, eu am nevoie s` privesc marea, infinitul, pacheboturile. Locuiesc aproape de port. Dar locul unde ar fi trebuit s` trìesc este Vene]ia. Acolo a[ putea purta o masc` aproape tot anul. A[ fi luat drept un excentric, o minte care s-ar fi abandonat nebuniei carnavalului [i ar ]ine-o tot a[a pân` când masca lui de carton s-ar decolora de ploaie. Îmi amintesc c` am v`zut o emisiune de televiziune în care Aragon purta o masc` alb`. Întotdeauna am fost impresionat de aceast` combina]ie între frivolitate [i curaj. Tot ceea ce am, în afar` de c`r]i, încape într-o singur` valiz`. Când hainele s-au uzat, le arunc [i îmi cump`r altele. Ca s` m` mut, închiriez o camionet` care se transform` în bibliotec`. A[ putea fi traficant. Nimeni n-ar îndr`zni s`-mi pun` întreb`ri sau s`-mi cear` socoteal`. Elevii m` urmeaz` f`r` s` [tie c` m` mut neîncetat. Ast`zi, aspir la o mult mai mare simplitate. Dac` a[ putea s`-mi abandonez biblioteca unei institu]ii, inima mi-ar fi la fel de u[oar` ca bagajul! Urm`toarea etap` a s`r`ciei! Odat` disp`rut` nevoia de a poseda o fiin]`, obiectele î[i pierd valoarea afectiv`. Am totu[i câteva: fotografii din copil`ria [i adolescen]a mea, frumoasa privire întunecat` a celui care p`rea deja s` nu cread` în lumea care se ]esea în jurul lui, acea lume din care neprev`zutul era alungat. Aceast` trist` linie dreapt` nu mai exist` atunci când contempli marea a c`rei

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

FRAGMENTE

curbur` se vede cu ochiul liber. ~sta este poate motivul ata[amentului meu fa]` de vastele întinderi de ap` [i de cer. Tata era o linie dreapt`, mama, o curb`. Un telescop vechi din aram`, cump`rat dintr-un magazin din port, este piesa de rezisten]` a comorii mele. Întotdeauna i-am mul]umit cerului c` nu mi-am pierdut vreunul din sim]uri. Este poate norocul meu. Când nu po]i face nimic, sensibilitatea se accentueaz` [i î]i deschide un alt t`râm, mai pu]in concret, în care po]i sim]i, gusta, vedea [i visa delectându-te cu ni[te fudulii de taur, cel mai barbar fel de mâncare dintre toate, din care catalanul î[i face o datorie de onoare din a-l mânca. M` simt bine în hainele mele. Sunt elegante. Dou` costume închise la culoare, bine croite. Dou` perechi de pantofi, una din piele moale care face mersul u[or. Port c`ma[` [i cravat` chiar [i când sunt singur. Nu am în cas` nici o oglind`, [tiu s` m` b`rbieresc pe pip`ite [i sunt obligat s` privesc lumea de pe terasa mea, de la nivelul acoperi[urilor. Uneori m` plimb noaptea, mai ales iarna când p`l`ria [i fularul, obiecte indiscutabil pre]ioase, îmi permit s` trec aproape neobservat. Uneori intru într-un bar. Be]ivii m` privesc de dou` ori, nesiguri în zona ce]oas` care separ` halucina]ia etilic` de realitatea obiectiv`. Dar locul meu preferat r`mâne cinematograful. Libertatea de a fi acolo un trup neiscodit [i de a sim]i toat` c`ldura uman` îndreptat` spre pânza de unde izvor`sc visele. Îmi mai place muzica repetitiv` [i obsesional`. Beau excesiv, oricum în salturi, mai ales vara. Tata era alcoolic, am asta în sânge. Chirurgii sus]in c` asta a împiedicat cicatrizarea. Navighez pe net, începând flirturi care nu duc niciodat` nic`ieri. Nevoia de a seduce înc` nu m-a p`r`sit, dar nu pot trimite nici fotografie, nici nu pot s`-mi fac o descriere. Aceste schimburi m` afecteaz`. Farmecul limbajului se dezleag`, duce uneori la momente intense. Adesea am visat c` într-o zi îmi voi dezv`lui infirmitatea unei femei care va veni s` m` caute, va îndr`zni s` m` priveasc` [i m` va iubi. Dar în]eleg teama [i dezgustul, chiar dac` orice fa]` se descompune într-o zi. Nu [tiu dac` exist` fiin]e eliberate de teama visceral` de

a vedea pe cineva care pare deja a fi în mormânt. La liceu aveam un coleg diform. Corpul lui p`rea c` a fost sf`râmat de un tor]ionar franchist sau de un inchizitor din Evul Mediu. Cu toate astea, avea un farmec, fa]a lui nu le l`sa indiferente pe eleve. S-a c`s`torit, a avut copii. Doar lipsa fe]ei pare insuportabil`. Cu el puteam vorbi despre suferin]a mea. O în]elegea. Când vie]ile noastre s-au desp`r]it, mi-a lipsit. Ast`zi pred` într-o universitate belgian`. Mi-a vorbit despre un chirurg excelent despre care crede c` e capabil s` fac` ceva pentru mine, mai ales pentru nasul meu care este un dezastru, dar experien]ele mele trecute m-au lecuit pentru totdeauna de dorin]a de a încerca indiferent ce ar fi. Prietenul meu a ajuns chiar s`-mi spun` c`-mi iubeam izolarea [i c`-mi lipsea curajul. Frapat de spiritul lui de observa]ie, ast`zi cred c` avea dreptate. Exist` o oarecare comoditate în singur`tatea mea sau poate, mai rù, un orgoliu, o obi[nuin]`. Detest cuvântul `sta. Nimeni nu poate în]elege cu adev`rat. {i totu[i ideea sinuciderii nu m-a obsedat niciodat`. M-am gândit la asta o singur` dat`. Îmi cump`rasem chiar o arm`, dup` ce opt luni de coresponden]` pe Internet cu o tân`r` au luat o întors`tur` brusc` în fa]a refuzului meu de a o întâlni. Jena de a nu spune nimic a fost mai puternic`. T`cere [i moarte. Iat` cum vedeam eu lucrurile. Adesea m-am gândit la Pedro Almódovar. Nu [tiu de ce mi-l imaginez peste zece sau cincisprezece ani, îmb`trânit, s`tul s`-[i tot descrie lumea, complet dezabuzat, r`t`cind prin ora[ în cùtare de ceva nou. L-am întâlnit o dat` la Barcelona, era înconjurat de lume [i nu m-a v`zut, dar în acea noapte am avut certitudinea c` într-o zi voi fi eroul unuia din filmele sale. El ar avea acea profunzime a privirii la care visez, care cite[te dincolo de disperarea [i energia eroilor sì. {i eu voi fi acolo, în fa]a ochiului neiert`tor al camerei sale. El ar scrie povestea acestui om invizibil. Probabil c` în adolescen]` Wells l-a f`cut s` viseze. Sau Bogart, care î[i scoate bandajele dup` ce a acceptat s` i se creeze o nou` fa]` ca s` scape de justi]ie [i s`-[i dovedeasc` nevinov`]ia,

Amintind, prin refuzul s`u de a ap`rea în public, de Thomas Pynchon sau J. D. Salinger, Antoni Casas Ros a provocat numeroase dezbateri în Fran]a cu privire la identitatea sau chiar la existen]a sa, mergând pân` la a fi considerat` drept o g`selni]` editorial` sau o fantasm` a lumii literare pariziene. În rarele interviuri acordate presei, Casas Ros m`rturise[te c` ar fi ales izolarea [i în cazul în care accidentul care i-a marcat via]a nu ar fi avut loc. Le théorème d’Almodóvar/Teorema lui Almodóvar urmeaz` s` apar` la Editura Vellant în traducerea Aureliei Ulici, cu o prefa]` semnat` de Alexandru Matei.

FRAGMENTE

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

sus]inut de Lauren Bacall. Prima jum`tate de or` din film prezint` lumea v`zut` prin procedeul camerei subiective**. Apoi î[i scoate bandajele în fa]a oglinzii [i se descoper`, se pip`ie în acea scen` miraculoas` din Passagers de la nuit al lui Delmer Daves. Almódovar mi-a scris un scenariu. Filmeaz` zbaterea violent` a unei schi]e de femeie, f`cut` din foc [i din sânge, care pu]in câte pu]in se transfigureaz` prin iubirea pentru lipsa de form`. I-am v`zut toate filmele. {tiu c` sunt ultima lui crea]ie cu toate c` într-un anume fel exist deja. Fa]a mea s-ar vedea prin intermediul fe]ei lui. S-ar în]elege cum formele aruncate în spa]iu devin atomi. Atunci fiecare atom [i-ar fi suficient sie[i, n-ar exista dorin]` decât de la un atom la altul. Ar fi teritoriul unei bucurii siderale la care totul ar putea participa. În afar` de asta orice armonie este utopic`. Ne sc`ld`m în oroare. În clipa asta, fericirea mea se leag` de faptul c` m-am eliberat de masa atomic` desemnat` sub numele de corp. Sensibilitatea unui atom n-a fost înc` mirosit` sau gustat` de fizicieni. Eu, eu o simt în clipa când scriu aceste rânduri. Este magia gândirii desprinse de amalgamele provizorii, de toate acele corpuri care nu par s` [tie c` sunt punctele cele mai spinoase ale iluziei. Pl`cerea mea pentru pictur` vine [i ea tot din faptul c` pictorii au privit destul corpurile ca s` [tie c` nu exist`. Scriitorii sunt obliga]i la realism pentru c` scot din bagajul lor imagini mentale, în vreme ce pictorii au magnificul drept de a ne violenta imaginarul. Am în mân` paleta [i pictez aceast` carte. Nu m` simt constrâns de realism. {tiu c` pictorii pot exprima spa]iul cu o singur` culoare, uneori chiar cu o tu[` de cu]it pe o suprafa]`. Almódovar este un pictor. El [i cu mine, amândoi umbl`m pe str`du]ele înguste din Genova, pe unde r`t`cesc la întâmplare cei mai frumo[i transsexuali care exist`. Împ`rt`[im aceast` fascina]ie. Ce joc de p`c`lit cromozomii [i de a-[i inventa un sex cu scopul de a atrage b`rba]ii! Ei ofer` experien]a acestui spa]iu, sunt deja în plutire. Întotdeauna am visat s` fac dragoste cu unul dintre ei. Nu cu unul care s-ar fi operat, ci cu unul care ar fi des-

tul de bun alchimist, în sensul newtonian al cuvântului, pentru a crea iluzia [i prezen]a organului, indiferent de denumiri. Principiul nesiguran]ei este mai excitant decât orice realitate definit`. Almódovar nu m` va machia. M` va filma a[a cum sunt, cu urmele ro[ii caligrafiate prin întret`ierea planurilor invizibile. Îi e destul de dificil s` reu[easc`. Eu trebuie s`-l conduc spre infinit. — Pedro, m` urm`re[ti? — S` ne a[ez`m pe terasa asta. Am primele zece pagini ale scenariului. — Ce te deranjeaz`? — Cerbul... Nu v`d cerbul... Po]i s` mi-l descrii? — Avea coarnele ca r`d`cinile unui copac r`sturnat. — Ah... bine... acum îl v`d. — Vrei s` începi cu el? — Nu, cronologia n-are nici o importan]`. Cerbul este elementul important. Când Lisa î]i va descoperi fa]a pentru prima oar`, vreau ca el s` fie în camer`. Va fi pu]in colorat. Poate în ro[u... Ca un personaj mitic... Va fi pe generic. — Întotdeauna bei ap`? — Când lucrez. Ridic`m ochii. Un tân`r transsexual scoate limba la noi. O limb` frumoas`, foarte roz [i tremur`toare. Pedro face ochii mari. — Cum te cheam`? — Lisa. — E chiar ea, o sim]eam venind. E[ti de acord? — {i actri]a ta feti[, Bibi Anderson? — În clipa asta vis`m. Fata asta m` inspir`, este esen]ial. — Lisa, o s` te regulezi cu prietenul meu? Almódovar scoate un teanc de bancnote din buzunarul blugilor [i i-l întinde Lisei, care m` prive[te ciudat. Ia banii. Nu e o ezitare real`. Se petrece altceva. Comunic` prin priviri cu mine. Caut` în pupila mea spa]iul.

O atrac]ie care te poart` pân` la Lun` Lisa m` duce într-o camer` care seam`n` cu o bomboan` roz cu verde, plin` de oglinzi. Îmi

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

FRAGMENTE

scoate p`l`ria, fularul, le pune pe coarnele cerbului, m` culc` pe pat [i m` prive[te. Pot s` citesc emo]ia care-i str`bate privirea, dar [i mu[chii care vibreaz` imperceptibil. Este un fel de ritual sau o evaluare. M` contempl` a[a cum contempli o oper` de pictur` sau o fotografie care te tulbur`. Fascina]ia ei m` face s` m` gândesc c` nu vede fiin]a uman`, ci lipsa formei, vidul care încearc` s` creeze iluzia unei m`[ti. Conformismul de a vrea ca o fa]` s` urmeze anumite criterii de armonie, a[a cum fulgerul [i norii nu pot fi concepute ca inseparabile de cer. Apoi întinde mâna dreapt` care plute[te deasupra frun]ii mele [i coboar`. Îi simt c`ldura înainte ca ea s` m` ating`, mâna, durdulie, cu degete scurte, cu pielea moale. Lisa îmi mângâie fa]a. — Pentru majoritatea indivizilor problema este c` nu au ochi. Asemenea unei vitrine înainte ca vitrinierul s` pun` ceva în ea, e ceva gol, neatr`g`tor. Ochii t`i sunt ca ni[te bijuterii într-o vitrin` de catifea, [tii, piatra aceea neagr`, lucioas`, uneori aurie, pe care o ador. — Obsidianul? — Asta e. În ce m` prive[te, în afar` de ochi eu nu v`d mare lucru, m` rog... totu[i mai e ceva, spune ea f`când cu ochiul în direc]ia sexului meu. Sunt pe str`du]a asta în fiecare sear`, începând de la ora unsprezece pân` la cinci diminea]a, sau la cafeneaua de mai jos. Mi-ar pl`cea s` vii s` m` vezi în fiecare zi ca s`-mi oferi bijuteriile tale, vom putea sta de vorb`, vom petrece momente pl`cute. Lucrezi? — Pe Internet. — {i eu la fel. Intr` pe site-ul meu, îmi spune ea sco]ând o carte de vizit` din pantalonii scur]i [i strecurându-mi-o în buzunarul de la c`ma[`. — Dac` m` prive[ti a[a lung în fiecare zi, cred c` fa]a mea o s` se transforme. Cred c` e posibil. V`d în asta un fel de chirurgie subtil`. Nimic nu e fix, totul este în mi[care în Univers, formele sunt etape efemere. Cum întorci privirea, cap`t` alte aspecte. În mod normal, nimeni n-ar trebui s` recunoasc` pe nimeni. M` uit mult la fa]a altora [i am observat c` în fiecare noapte are loc un proces misterios care face ca totul s` se schimbe imperceptibil. Depinde de starea de spirit, de emo]ii, de vise, dar nimeni n-o [tie cu adev`rat. Aceast` imobilitate pe care

fiecare crede c` o are este cea care ]ese iluzia general`. Asta e ceea ce distruge lumea. Este prima form` de violen]`. Fiecare are grij` de imobilitatea lui [i o între]ine pe a celorlal]i. În cele din urm`, se a[teapt` de la tine s` fii mereu acela[i. Tu ai rupt lan]ul în mod con[tient, eu, prin accident. — Ai pielea atât de fin`, pu]in prea palid`, se vede c` nu ie[i foarte des. Trebuie s` ie[i la aer, iubitule, s` umbli. Într-o zi te voi duce la malul m`rii într-un s`tuc pe care îl [tiu eu, foarte departe de aici. — La Barcelona, noaptea m` plimbam în preajma portului [i m` lungeam pe plaj` cât mai aproape cu putin]` de valuri, având grij` s` nu m` apropii prea mult de cuplurile care erau culcate pe nisip. Pe unii i-am speriat. — O s`-]i ar`t un col] unde nu este lumin`. Vezi doar stelele [i luna. Când sunt trist`, acolo m` duc în imagina]ie [i plâng ore întregi, uneori în ap`, imagineaz`-]i! N-am reu[it niciodat` s` fac s` creasc` nivelul m`rii cu un milimetru! Nu e o suferin]` serioas`! — O lacrim` este destul ca s` fac` nivelul m`rii s` creasc`. Nu e m`surabil, dar e real. — Cu toate lacrimile omenirii ar trebui s` avem numai insule, nou` zecimi din planet` ar trebui s` fie sub ap`! — Suntem pe ni[te insule, tu [i cu mine o [tim. Dac` nimeni nu opre[te diluviul, ne vom îneca. — Ar trebui construit` o nav`. — La ce bun dac` nu mai exist` port? — Tr`im pe vapor, fum`m ]ig`ri turce[ti, bem, cânt`m toate melodiile triste inventate de oameni. — {tii multe? — O prieten` îmi spune „Muza cântecului trist“. — Îmi cân]i unul? Lisa începe cu vocea ei frumoas` de fum`toare s` rosteasc` unul dup` altul cuvintele lui Vinicius de Moraes. Un s`rut de o clip` care se transform` în ve[nicie. Mor]i inutile. Disperarea trupului care nu înceteaz` s` se unduie chiar în suferin]`. O blânde]e de fond, a[a cum se spune „alerg`tor de fond“, care trece prin straturile pielii [i ale mu[chilor ca s` ajung` în spa-

FRAGMENTE

DILEMATECA ● DECEMBRIE 2009

]iul misterios din adâncuri, acea mare în care plutesc organele. — Am fost acolo... — În pielea ta se poate intra, e deschis. Când îi ating pe b`rba]i, întotdeauna am impresia c` alunec la suprafa]`. Nimic nu este mai alunecos decât un b`rbat. Lisa m` face s` râd. Se a[az` pe pat, fumeaz` o ]igar` turceasc` gre]oas`. Simt c` mi se încre]e[te pielea. — Vrei un pahar de lichior de m`r verde? E drogul meu. Am b`ut. Lisa mi-a ar`tat fotografia amantului ei. Un haidamac cam burtos, care ]inea un harpon în care era înfipt` o caracati]`. Un soi de Neptun modern. — E buc`tar, g`te[te feluri delicioase din fructe de mare. Dac` vrei, într-o sear` putem merge s` cin`m la el, dar e destul de gelos, nu-i place s` mi-o trag în fund cu oricine. Dar cu tine e în regul`, ai o mutr` de nevinovat. Dintr-odat` îmi amintesc sunetul vocii Sandrei, prima dat` când ne-am vorbit la telefon, o voce destul de joas` [i vibrant`. Aveam un dialog ciudat despre faptul c` trupurile noastre puteau pluti prin spa]iu [i se puteau întâlni. Ea este cea care m-a înv`]at calit`]ile galactice ale imaginii mele corporale, care putea ac]iona asupra limitei corporalit`]ii. Dorin]a intens` era suficient` ca s` ne uneasc`. Pielea mea se desprindea [i pleca departe pân` în clipa când o atingea pe a ei. Ca imediat s` ne sun`m din nou, pentru a verifica dac` întâlnirea sideral` chiar avusese loc. S` ne vorbim despre am`nunte, cum ar fi c` ea sim]ise mai întâi buzele mele pe um`rul ei, apoi c` pântecul meu îl atinsese pe al ei. Partea dreapt` a fe]ei mele se atinsese de obrazul ei. Apoi întreaga ap`sare a corpului meu c`reia ea i se deschidea. Întotdeauna calculam exact. Imagina]ia îns`[i nu înceteaz` s` ating` u[or obiectele [i s` le întâlneasc` în spa]iu, ca [i cum orice form` era o fic]iune pe care o con[tiin]` avea sarcina s-o perpetueze. Imensul orgoliu al oamenilor de a-[i atribui singura con[tiin]`. Eu, eu am v`zut ni[te ecua]ii privindu-m`. Am sim]it ni[te gale]i încercând s` stabileasc` o comunicare, am tremurat de întunericul care m`

înconjura [i m` ocrotea ca o imens` mantie de lân` în timpul unei nop]i glaciale. Imposibilitatea sau dificultatea de a comunica cu oamenii mi-a accentuat sensibilitatea. Am în]eles c` creierul meu p`zea p`trunderea misterului ca un pitbull bine dresat. De atunci las câmpul de investiga]ie deschis. Pentru mine, [tiin]a nu se limiteaz` la func]iile cerebrale. Ea include corpul întreg [i atunci când îi citesc pe matematicieni, pe fizicieni simt partea eliberat` a mentalului care vegheaz` [i intervine dintr-odat` ca s` fecundeze imagina]ia. Ador tot ce nu se poate verifica sau m`car r`mâne la stadiul de ipotez` [i a[teapt` o minte luminat`. Matematica nu este o [tiin]` exact`, asta e ceea ce m` fascineaz`. Mi-ar pl`cea s` pun în ecua]ie dorin]a, creativitatea, îndr`zneala, teama, cutezan]a, singur`tatea. V`d un amfiteatru plin de studen]i pasiona]i care caut` s` rezolve teorema dorin]ei. Contemplu corpurile ner`bd`toare care ar g`si cheia misterului în ele, în carnea lor, în celulele lor eliberate de greutatea exact`. Mi-ar pl`cea ca într-o zi medalia Fields, echivalentul Nobelului pentru matematicieni, s` fie decernat` celui care ar putea rezolva ecua]ia dorin]ei, a nebuniei sau pe cea a actului creator. Pentru a schimba, pentru a termina cu judecata lui Dumnezeu, cum spunea Artaud. Dac` matematica ar invada spa]iul stelar, inven]ia n-ar mai fi îngr`dit`. Uneori scriu ecua]ii a[a cum un compozitor î[i arunc` pe hârtie notele unele dup` altele, cum un faian]ar î[i croie[te bucata de gresie care î[i g`se[te locul f`r` cea mai mic` dificultate. Uneori visez c` parfumul unei femei întâlnite noaptea pe o str`du]` devine o ecua]ie în spa]iu [i p`trunde în inima mea. {i în seara asta, datorit` lui Almódovar, o ecua]ie s-a n`scut. Am fost contemplat, am fost atins, cuvintele s-au prelins pe trupul meu. Lisa, tr`iesc! ■

(în curs de apari]ie la Editura Vellant) * (n. tr.) Particul` elementar`, sensibil` la for]e puternice. ** (n. tr.) Obiectivul camerei se substituie personajului principal – procedeul camerei subiective asociat cu vocea lui Bogart.

DILEMATECA

decembrie 2009