DIlemateca46_low

100 PAGINI ● 7 LEI

martie 2010

DILEMATECA Anul V ● nr. 46 ● martie 2010

SCRIERI

●

AUTORI

FRAGMENTE Herta Müller Leag`nul respira]iei

DILEMATECA

DOSAR

JULES VERNE

●

LECTURI

EDITORIAL

AFCN Administra]ia Fondului Cultural Na]ional reprezint` un uria[ pas înainte fa]` de vechea modalitate de subven]ionare a culturii, care a „generat“ cazuri în care o comisie numit` de ministrul Culturii decidea subven]ionarea c`r]ilor scrise de unii dintre membri sau de ministrul însu[i. AFCN apeleaz` la exper]i independen]i, are proceduri, s-a str`duit s` introduc` ni[te criterii de evaluare. Are [i site (www.afcn.ro) pe care se g`sesc informa]iile [i formularele necesare. (N-ar fi r`u s` fie îns` actualizat mai des [i s` con]in`, în numele transparen]ei, [i componen]a Consiliului de Administra]ie – numit la sfîr[itul anului trecut.)

Ar mai fi îns` destule de îmbun`t`]it. Am fost de mai multe ori invitat, ca expert, s` evaluez proiecte editoriale [i pot s` spun c` exist` un amestec de criterii care îi dezavantajeaz` pe solicitan]i.

Vrînd s` cuprind` cît mai multe, cei care le-au elaborat au pus laolalt` „sprijinirea debutan]ilor [i a tinerilor scriitori“ cu „publicul-]int`“ (punctajul acordîndu-se pe „urban“ sau „rural“ – ceea ce în multe cazuri e nerelevant) [i cu „vizibilitatea editurii“ (care dezavantajeaz` editurile mai pu]in cunoscute, dar care propun proiecte bune). Dar, dincolo de aceste elemente de detaliu, ar fi nevoie de ni[te politici culturale mai clare [i de un r`spuns simplu la întrebarea fundamental`: ce c`r]i subven]ion`m cu prioritate (mai ales c` banii

DILEMATECA

Pentru abonamente suna]i la

Mircea VASILESCU (senior editor) Simona SORA (editor coordonator) Marius CHIVU (editor coordonator) Claudiu CONSTANTINESCU (editor coordonator) Matei MARTIN (editor coordonator) Matei PLE{U (secretar general de redac]ie) Dan STANCIU (prezentare grafic`)

0318.200.200 Num`r cu tarif normal NON-STOP

Radu Cosa[u, Cristian Ghinea, Stela Giurgeanu, Andrei Manolescu, Ruxandra Tudor, Adina Popescu, Iaromira Popovici Corectur`: Ruxandra Mih`il`, M`d`lina {chiopu DTP: Adrian Damian Foto: Rare[ Avram

4

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0 sînt pu]ini)? Actualmente, se acord` subven]ii pentru aproape orice: de la volume de debut ale unor poe]i pîn` la tratate academice de istorie, de la reedit`ri din clasici pîn` la traduceri din mari autori str`ini. „Filozofia“ din spatele acestei practici este „s` ajung` la toat` lumea“, ceea ce poate fi legitim. În felul acesta, tabloul general al c`r]ilor subven]ionate e foarte divers, dar sumele care ajung la solicitan]i sînt mici. Au existat [i în anii trecu]i încerc`ri de „a da o linie“ (de exemplu, sus]inerea debutan]ilor [i a tinerilor autori), dar era prea general`. Ar fi nevoie, poate, de o strategie pe cî]iva ani, axat` pe acele lucruri la care st`m prost: edi]ii critice, volume de referin]`, instrumente de lucru fundamentale pentru orice cultur`. În orice caz, ar trebui descurajate tentativele unor edituri de a cere subven]ie pentru autori str`ini celebri, care peste tot în lume se vînd bine [i ob]in profit. {i apoi, de ce se subven]ioneaz` doar produc]ia? Poate c` o parte din bani ar trebui orientat` spre consumatori, spre campanii de promovare a lecturii, de exemplu. De ani întregi, mul]i spun c` avem nevoie de astfel de campanii, unii au [i f`cut cîte ceva, dar f`r` mari rezultate. Dac` tot cheltuim bani publici, poate ar fi bine s`-i direc]ion`m spre formarea [i cre[terea publicului cititor de mîine. C`ci – subven]ionate sau nu – c`r]ile depind de cititori...

■ Mircea Vasilescu

DILEMATECA este editat` sub licen]` de Satiricon srl

CUI 18006758 Calea Victoriei nr. 155, bl. D1, sc. 6, et. 7, sector 1, 010073 Bucure[ti Telefon: 231.35.00. Fax: 230.51.07 e-mail: dilemateca@satiricon.ro Abonamente: Gabriela Cristea (tel. 407.54.65, 407.54.69; fax 407.54.67 e-mail: gabriela.cristea@adevarulholding.ro)

Pentru abonamente suna]i la

0318.200.200 (num`r cu tarif normal non-stop)

Publicitate: Dorina Petru]i

(tel. 407.76.87; e-mail: dorina.petruti@adevarulholding.ro)

ISSN 1842 – 1377 Tip`rit la Tipografia MEGAPRESS

SUMAR

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

INTERVIU

INFO 5-10

Bazar

62-67 Zhang Jie „Pentru a traduce via]a în c`r]i nu

12-13 3,14TECA

exist` cuvinte suficient de adev`rate“

DOSAR

PROFIL

14-21 Jules Verne în România

Radu Paraschivescu (paginile 22-26)

70-72 Antje Contius,

INTERVIU

directoarea proiectului Traduki

22-26 Radu Paraschivescu

ANCHET~

„Sînt orice, numai moralist nu“

76-82 de Marius Chivu

RECENZII

Ce autor/carte a]i subevaluat?

30-36 Literatur`: Paul Cernat, Cosmin Borza,

DOCUMENTE

Codrin Liviu Cu]itaru, {tefania Mihalache, Alexandru Matei,

84-86 Ioana Em. Petrescu

Florin Irimia, Critic` literar`: Gabriela Gheorghi[or 37 38-40 Eseu: Florina Pîrjol, Adriana Stan,

Zhang Jie (paginile 62-67)

MERIDIANE

Bogdan-Alexandru St`nescu

88-90 Petre R`ileanu Dou` evenimente pariziene

Alice Popescu 41

Memorialistic`: Octavian Buda

42

SF: Michael Haulic`

43

Politologie: Bogdan Barbu

FRAGMENTE 92-98 Herta Müller Leag`nul respira]iei

44-45 Istorie: Adrian Cioroianu,

RUBRICI

Bogdan Murgescu 46

Filozofie: Alexander Baumgarten

47-48 Psihologie: Lena Ru[ti, Victor Popescu

27

Cine ce cite[te: Ana-Maria Stan

28

Ioana Bot, C`r]i de plastic

49

Arte: Anca Oroveanu

51

Sanda Ni]escu, Preparate din carte

50

Carte pentru copii: Adina Popescu

69

Ion Vianu, Portrete interioare

75

Vasile Dem. Zamfirescu, Scriitori

REPORTAJ 54-61 Nadine Vl`descu

Antje Contius (paginile 70-72)

pe divan 87

Constantin Vic`, Tehnodrom

Despre pragmatism, naivitate [i emancipare în America. Atlanta (I)

3

Herta Müller (paginile 92-98)

INFO

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

Bazar Prima edi]ie a Salonului de Poezie organizat de ICR Stockholm la jum`tatea lunii februarie le-a avut drept invitate pe scriitoarele Nora Iuga [i Christine Falkenland. C`r]ile Norei Iuga (care anul trecut a primit cea mai important` burs` oferit` de statul german unui scriitor str`in: Deutscher Akademischer Austausch Dienst – DAAD) au fost traduse în limbile german`, bulgar` [i sloven`, iar romanul Sexagenara [i tîn`rul se afl` în curs de traducere în limbile spaniol` [i francez`. Un fragment din acela[i roman a ap`rut în limba suedez` în antologia de scriitori români Rumänska synvinklar (Perspective române[ti), publicat` de ICR Stockholm în 2008. Pentru Salonul de Poezie de la ICR Stockholm, reputata traduc`toare suedez` Inger Johansson (autoarea versiunii suedeze a trilogiei Orbitor a lui C`rt`rescu) a tradus o selec]ie din volumul Autobuzul cu coco[a]i. Cealalt` invitat` a Salonului de Poezie,

Dilemateca v` recomand` ■ Un fotoreportaj din casa lui Frédéric Beigbeder: www.theselby. com/10_17_08_Frederic_Beigbeder /index.html; un top cu cele mai bune filme despre scriitori: www.geekwe ek.com/2010/02/20-greatest-moviesabout-writers.html; un scurtmetraj animat plin de umor (narat de Liv Ullmann [i premiat cu Oscar) despre un poet danez fericit: www.youtube. com/watch?v=iTef0HWbW_M [i trailer-ul unei c`r]i despre c`]elul lui Marilyn primit de la Sinatra: www.lrb. co.uk/blog/2010/01/31/deborah-frie dell/maf-the-movie. (Marius Chivu)

Christine Falkenland (n. 1967) s-a remarcat prin ceea ce criticii literari au numit „curajul [i excentricitatea“ c`r]ilor sale. Opera ei, care cuprinde optsprezece titluri – romane, versuri [i literatur` pentru copii –, a fost tradus` în limbile francez`, german`, italian`, olandez`, danez` [.a. Scriitoarea este laureat` a numeroase premii na]ionale suedeze. În limba român` i s-a tradus romanul Umbra mea (Editura Vremea, 2002).

■ Volumul de poeme Din amintirile unui Chelbasan (2003) de Ana Maria Sandu a ap`rut în limba francez`, la Editura Chemin de Fer, cu titul L’écorchure, în traducerea lui Fanny Chartres. Volumul este ilustrat cu desenele graficianei Marine Joatton, iar un tiraj de o sut` de exemplare a fost numerotat special pentru membrii Asocia]iei „Les éditions du Chemin de Fer“. Ana Maria Sandu a beneficiat anul trecut de o reziden]` de crea]ie la ICR Berlin [i a fost selectat` în proiectul „100 to watch – A directory of New Romanian Creative Talent“. Al doilea ei roman, Omoar`-m`!, a ap`rut luna trecut` în colec]ia „EGO.Proz`“ a Editurii Polirom.

■ Aleksandr Soljeni]în, Iube[te revolu]ia! (traducere din limba rus` de Vadim Vasiliu, Colec]ia „Biblioteca ideal`“, Editura Art, 2009). Subtitlul fiind: „Povestire neterminat`, scris` în convoi militar în 1941“, nu [tim cît sarcasm con]ine acest titlu neobi[nuit în opera autorului. Cu siguran]` îns`, din cît ne-a r`mas, se proiecta un erou de un patetism rar descris de acest „du[man al puterii sovietice“: un tîn`r matematician rus, care porne[te cu toat` vitejia în r`zboiul pentru ap`rarea patriei, gata s` moar` pentru idealurile revolu]iei mondiale, convins de superioritatea orînduirii socialiste, dar care începe s` se îndoiasc`

Christine Falkenland

■

de adev`rurile ei, de lozincile [i cli[eele fericirii sovietice. Pîn` unde ar fi ajuns evolu]ia lui Gleb Nerjin? Ne-ar fi r`mas lîng` Ivan Denisovici? E întrebarea presant` care men]ine interesul lecturii. (Radu Cosa[u) ■ Paul Celan, Meridianul [i alte proze (Editura EST, 2009), în traducerea [i cu postfa]a lui Andrei Corbea, o stranie colec]ie de texte „ocazionale“, ale unui poet „r`nit de realitate [i c`utîndu-[i o realitate“ în cel mai personal dialect celanian. (Simona Sora) ■

5

INFO

Bazar

J.D. Salinger

Original, autentic, intertextual O cheam` Helene Hegemann [i e autoarea celui mai mare plagiat din ultimul deceniu. Pîn` s` se descopere plagiatul, presa cultural` declara, la unison, c` romanul ei, intitulat Axolotl Roadkill, reprezint` cel mai bun debut din ultimii zece ani. Autoarea are doar [aisprezece ani [i poveste[te despre întîlniri [i experien]e care, teoretic, îi sînt interzise pîn` la majorat: partuze, consum de droguri, violen]e etc. De copiat, a copiat dintr-un roman publicat pe blog tot de un tîn`r, dar ceva mai mare, de 21 de ani.

Airen – a[a se nume[te blogger-ul – a explicat, dup` ce s-a deconspirat plagiatul, c` a scris o poveste „original`“, nu neap`rat „autentic`“.

Cînd a fost constrîns` s` se scuze, autoarea-plagiatoare a plagiat înc` o dat`: „Nu exist` originalitate, doar autenticitate“. De fapt, tocmai pe asemenea jocuri intertextuale se bazau cele dou` romane, ale c`ror pove[ti sînt narate pe mai multe voci de ni[te euri narative bipolare.

Die Zeit vorbea despre un jargon de „fututborît“ care se suprapune peste „zgomotul de fond al prezentului nostru“. {i îl situeaz` undeva între Bonjour, tristesse [i Crazy. {i Die Welt, Der Spiegel, Suddeutsche Zeitung [i Frankfurter Allgemeine Zeitung au avut numai cuvinte de laud` pentru limbajul „autentic“, „original“ [i „tare“, inventat de Hegemann.

Repro[urilor cu privire la plagiat Hegemann le-a r`spuns explicînd c` „a copiat“ de la Airen pentru c` îl consider` un „mare scriitor“. Cînd a preluat pasaje din cartea lui nu a vrut decît s` intre într-o form` de comunicare cu el. Ghilimele sau note care s` indice c` e vorba de citate nu apar nic`ieri, dar asta ar fi vina editurii, care nu a în]eles ce [i cum a preluat ea – a spus Hegemann. Editura î[i asum` doar o parte din vin` (anume faptul c` nu a verificat dac` opera e original`), îns` î[i ap`r`, discret, [i autoarea: ce preten]ii po]i s` ai din partea unei scriitoare minore, crescut` în cultura de partaj de pe Inter-

6

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0 net? Din tot acest scandal editura are cel mai mult de cî[tigat: cartea se afl`, de s`pt`mîni bune, pe primele locuri în topul vînz`rilor de beletristic`.

■ Moartea lui J.D. Salinger la vîrsta de 91 de ani a redeschis discu]iile despre posibile manuscrise p`strate în seif. Scriitorul a m`rturisit la un moment dat c` nu scrie pentru a publica, doar pentru propria pl`cere, [i se presupune c` în cei cincizeci de ani în care n-a mai publicat nimic s-ar fi adunat la sertar destule texte, poate chiar un volum de memorii. Margaret Salinger, fiica scriitorului, [i Joyce Maynard, fosta lui iubit`, au declarat, de altfel, c` Salinger avea o ascunz`toare secret` în care ]inea tot ce scria. Agen]ia lui literar` îns`, Harold Ober Associates, nu a comentat zvonurile despre presupusele scrieri inedite. Via]a retras` a lui Salinger, stabilit înc` din 1953 în or`[elul Cornish din provincia New England, a predispus la r`spîndirea a tot felul de bizarerii. De altfel, or`[elul Cornish, fondat în 1763, cu o popula]ie de doar 2000 de locuitori, a r`mas un loc atipic [i neatins de vremurile moderne – nu exist` supermarket-uri, mall-uri sau cinematografe, iar institu]iile func]ioneaz` doar cîteva ore pe zi –, fiind preferat, de-a lungul timpului, de mul]i arti[ti, ca loc de retragere [i recreere: dansatoarea Isadora Duncan, actri]ele Ethel Barrymore [i Marie Dressler, pictorii Henry O. Walker [i Kenyon Cox sau arhitectul Charles Platt. Despre Salinger îns`, vecinii spun c` era perfect integrat în comunitatea ora[ului, îi pl`cea s` mearg` [i s` priveasc` la tîrguri caii, cump`ra l`ptuci de la pia]` [i se în]elegea cu copiii pe care, uneori, îi chema la el în cas` [i le oferea lapte cu cacao.

Peter Burling, fost senator [i vechi vecin al scriitorului, spune: „Auzeam tot felul de pove[ti despre cît de ciudat era. Îns` Salinger era un bun vecin [i îi pl`ceau copiii. Cînd eram mici obi[nuiam s` mergem la picnic în gr`dinile lui [i niciodat` nu s-a sup`rat“. Mul]i din cei care l-au cunoscut spun c` via]a lui Salinger a fost mult prea normal` pentru a fi scris un volum de memorii. Cît despre alte scrieri, a[teptarea continu`, iar curiozitatea cre[te.

■

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

Bazar Uit`-te pe tine însu]i! Iconoclastul François Roustang, omul tuturor rupturilor, a publicat recent un volum în care Socrate este prezentat nu atît ca un în]elept [i un filozof, ci mai degrab` ca un mag care le inducea interlocutorilor s`i veritabile pase magnetice. În noua carte semnat` de François Roustang, Le secret de Socrate pour changer la vie, afl`m de un Socrate dac` nu ini]iat în practicile [amanice, m`car aflat în leg`tur` strîns` cu practicieni ai artelor [amanice. Recitind dialogul Charmides, François Roustang afirm` imposibilitatea de a-i atribui lui Socrate faimosul adagio, s`pat pe frontonul templului lui Apollo din Delphi – „Cunoa[te-te pe tine însu]i!“. Contrazicînd o întreag` [coal` filozofic`, scriitorul francez (iezuit plecat din ordin [i psihanalist ajuns la hipnoz`) conchide c` maxima cea mai potrivit` magului Socrate ar fi fost „Uit`-te pe tine însu]i!“.

■ Recitind Biblia Editura francez` Labor et Fides a publicat recent o Introducere la Vechiul Testament (coord. Thomas Römer, JeanDaniel Macchi [i Christophe Nihan) reunind 22 dintre cei mai importan]i speciali[ti în textele fondatoare ale spiritualit`]ii iudeo-cre[tine. Organizat în cinci sec]iuni („Pentateucul“, „Profe]iile“, „Scrierile“, „C`r]ile deuterocanonice“, „Vechiul Testament al Bisericilor Orientului“), acest manual – sus]ine Stéphane Briand într-o recenzie de pe site-ul nonfiction – „evit`, în mod deliberat, orice apropiere confesional`, privilegiind un punct de vedere metodologic bazat pe coeren]a intern` a fiec`rei c`r]i biblice, dar [i retrasînd, în m`sura posibilului, istoria alc`tuirii acesteia [i prezentînd contextul socio-istoric în care ea a fost scris`“.

■ Salon du Livre Organizatorii celei de-a 30-a edi]ii a Salonului de Carte de la Paris, care va avea loc între 26-31 martie 2010, au anun]at, la

INFO conferin]a de pres` din 11 februarie, c` se vor concentra pe aceast` aniversare, invitînd peste 90 de scriitori importan]i din întreaga lume [i renun]înd astfel la invitatul de onoare (care ar fi trebuit s` fie, în acest an, Turcia). Cu toate c` discu]iile preliminare franco-turce avuseser` deja loc, cu toate c` se preconiza ca invitarea editorilor turci s` închid` „Sezonul Turciei în Fran]a“ ce a debutat în iulie 2009 [i s` prefigureze alegerea Istanbul-ului drept capital` cultural` european` în 2010, organizatorii Salonului C`r]ii au întrerupt avansatele discu]ii [i au schimbat macazul. Sindicatul Na]ional al Editorilor din Fran]a (SNE) neag` existen]a vreunei leg`turi între aceast` situa]ie [i teama ca prezen]a Turciei ca invitat de onoare la edi]ia jubiliar` a salonului s` nu provoace noi polemici (precum cele iscate nu demult în leg`tur` cu Armenia, Kurdistan-ul sau integrarea european`). Pe de alt` parte, editorii turci au protestat, reamintind importan]a [i vitalitatea industriei lor, dar [i preparativele costisitoare pe care le-au f`cut deja în urma lans`rii invita]iei franceze. Discu]iile nu au încetat, îns` e sigur c` va fi o edi]ie cum rar s-a v`zut, chiar dac` locul de desf`[urare nu va fi nici în acest an nou renovatul Grand Palais, ci tot halele periferice de la Porte de Versailles, a c`ror capacitate de a primi (dup` spusele organizatorilor) peste 220.000 de vizitatori [i peste 900 de edituri ar fi, f`r` îndoial`, asigurat`.

■ Noul Proust Colec]ia Garnier-Flammarion [i-a s`rb`torit jum`tate de secol de existen]` prin reeditarea primului volum al sag`i proustiene. À la recherche du temps perdu. Du côté de chez Swann a ap`rut îns` cu o prefa]` sub forma unui interviu luat premiantului Goncourt din 2007, Daniel Mendelsohn, autorul unui extraordinar roman (înc` netradus în române[te) – The Lost. Mendelsohn, considerat unul dintre cei mai proustieni scriitori ai vremurilor noastre, poveste[te în acest interviu [ocul cultural pe care l-a avut cînd a citit pentru prima dat` În c`utarea timpului pierdut, analizînd rezonan]ele literare, dar [i erotice, ale uneia dintre cele mai importante lecturi ale vie]ii sale.

■

7

Daniel Mendelsohn

INFO

Bazar Scriitorul argentinian Tomás Eloy Martínez a murit Unul dintre cei mai cunoscu]i autori argentinieni contemporani a murit, în vîrst` de 75 de ani, la Buenos Aires.

Martinez era editorialist al ziarelor La Nación, New York Times [i El País.

Tomás Eloy Martínez

■ Premiul Heinrich Mann pentru Michael Maar Eseistul [i criticul literar Michael Maar va primi Premiul Heinrich Mann, acordat de Academia de Arte din Berlin, pentru anul 2010. Juriul l-a descris pe Maar ca pe un „detectiv printre esei[ti“. El a reu[it s` resusciteze texte „pe care noi le-am depus cu admira]ie superficial-definitiv` în arhiv`, f`r` s` le mai consult`m vreodat`“. Stilul lui Maars ar fi impecabil, firesc, cursiv [i captivant pentru cititor, a mai argumentat juriul. Decernarea premiului în valoare de 8000 de euro va avea loc la Berlin, pe 28 martie. Din juriul pe acest an au f`cut parte Wolf Lepenies, Ursula März [i Hanns Zischler – laureatul pe anul 2009 al aceluia[i premiu.

■ Cel`lalt Dumas Lumea literar` e plin` de „negri[ori“. De multe ori, pove[tile cu „negri[ori“ se dovedesc, pîn` la urm`, adev`rate.

Alteori, sînt doar pove[ti inventate de oameni gelo[i pe marile succese literare. Despre Alexandre Dumas s-a tot spus (par]ial, s-a [i dovedit) c` n-ar fi unicul autor al romanelor sale.

Exact despre asta e vorba [i în filmul Cel`lalt Dumas al lui Safy Nebbou: adev`ratul autor al romanului Cei trei muschetari ar fi, demonstreaz` filmul, Auguste Maquet. Îns` nu aceasta e miza principal` a filmului de fic]iune. Pelicula urm`re[te de fapt rela]ia tumultuoas` dintre Dumas [i Maquet [i-o intrig` „fierbinte“:

8

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0 Maquet se d` drept Dumas pentru a cuceri una dintre admiratoarele scriitorului. Începe o aventur` romantic` tip „cap` [i spad`“. Astfel c` o confruntare între cei doi devine inevitabil`.

Identit`]ile se amestec` [i se întrep`trund, conflictele se intercaleaz` pe mai multe niveluri, drama cre[te. O întrebare r`mîne, totu[i, f`r` r`spuns: ce-ar fi fost Dumas f`r` Maquet?

■ Romane premiate în Fran]a Cea mai bun` carte a anului 2009 a fost, în Fran]a, o traducere din englez`: romanul lui Colum McCann, Let the Great World Spin (Et que le vaste monde poursuive sa course folle), o alt` saga newyorkez`, considerat` de cei de la Lire „o cronic` social` [i un portret al Americii imediat dup` r`zboiul din Vietnam, o medita]ie asupra fragilit`]ii umane [i o punere în scen` a tuturor vertijelor noastre, într-o lume construit` pe abisuri. Citim cu sufletul la gur` cartea unui scriitor care practic` literatura ca pe o c`utare spiritual`“. La sec]iunea „roman str`in“, redac]ia Lire a ales ultima carte a lui Philip Roth, Exit Ghost, „un roman teribil de lipsit de iluzii, o reflec]ie magistral` asupra îmb`trînirii [i asupra ravagiilor timpului: lucrarea tenebrelor, în care autorul lui Portnoy se arat` mai lucid [i mai neiert`tor ca niciodat`“. Ceilal]i concuren]i, la aceast` sec]iune, au fost Jonathan Coe [i Toni Morrison. Cel mai bun roman francez a fost considerat cel al scriitorului de origine haitian` Dany Laferrière, L’énigme du retour, o medita]ie asupra exilului [i a dezr`d`cin`rii, ce „evit` orice cli[eu, reluînd, cu gra]ie [i melancolie, eterna dram` a acestor r`t`citori, condamna]i s` r`mîn` str`ini în propria ]ar`“. Nominaliza]ii la aceast` categorie au fost Marie Ndiaye cu ultima ei carte, Trois femmes puissantes, [i Laurent Mauvignier cu romanul Des hommes. În fine, cel mai bun roman de debut ap`rut în Fran]a este La solitude des nombres premiers al italianului Paolo Giordano, un fizician de 27 de ani care a scris o poveste (considerat` de unii salingerian`) ce s-a vîndut într-un milion de exemplare în Italia [i a primit Premiul Strega.

■

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

Bazar Casanova la Paris Fran]a a cump`rat de la familia de editori germani Brockhaus memoriile legendarului Giacomo Casanova. Minstrul francez al Culturii, Frédéric Mitterrand, a semnat contractul de vînzare-cump`rare pe 18 februarie, la Paris. „Manuscrisele se aflau în proprietatea noastr` [i îmi doream s` le fac accesibile marelui public“ – a spus Hubertus Brockhaus. „M` bucur s` pot oferi aceast` oper` a literaturii universale unei biblioteci na]ionale.“ Pre]ul nu este cunoscut, dar exper]ii estimeaz` c` ar fi vorba de peste 3,6 milioane de euro. Fran]a a cump`rat unicul exemplar al memoriilor lui Casanova, datat în secolul al XVIII-lea, cu sprijinul unui mecena anonim – a declarat ministrul Mitterrand.

INFO dintre ini]iatorii Cartei 08, în efortul de democratizare a Chinei. Liu este, din 2003, pre[edintele PEN-clubului chinez al autorilor independen]i. Cu ocazia recentei sale vizite în China, ministrul de Externe al RFG, Guido Westerwelle, a afirmat c` este „foarte îngrijorat“ de noul val de arest`ri [i de „pedepsele draconice“.

Havel se implic` în mod special pentru Liu, deoarece Carta 08 are la baz` Carta 77 a drepturilor omului, din fosta Cehoslovacie. În SUA, Kwame Anthony Appiah, pre[edintele PEN-clubului american, l-a propus, la rîndul s`u, pe Liu pentru Premiul Nobel. Acestei ini]iative i s-au al`turat [i al]i autori proeminen]i, precum Philip Roth [i Salman Rushdie.

■

■ Herta Müller [i Liu Xiaobo Laureata Premiului Nobel pentru literatur` Herta Müller îl sus]ine pe Liu Xiaobo, militantul chinez pentru drepturile omului. Herta Müller consider` c` Liu Xiaobo, aflat actualmente în arest, s-ar cuveni s` primeasc` Premiul Nobel pentru pace. „Liu Xiaobo merit` Premiul Nobel pentru pace deoarece [i-a riscat via]a angajîndu-se în ap`rarea libert`]ilor individului, în pofida amenin]`rilor regimului din China“ – a scris Herta Müller comisiei Nobel la Stockholm. Ea a trimis scrisoarea, la început de februarie, Funda]iei Nobel, cu rug`mintea ca textul s` fie transmis mai departe c`tre Nobel Peace Center, la Oslo/ Norvegia. Cu toate acestea, Herta Müller nu are drept de vot pentru aceast` sec]iune a premiilor Nobel, nefiind ea îns`[i laureat` a Premiului Nobel pentru pace. „Pot îns`“ – spune Herta Müller – „s` sus]in propunerea fostului pre[edinte ceh Václav Havel în favoarea lui Liu Xiaobo.“ „Premiul Nobel pentru pace ar fi în m`sur` s`-l ajute pe acest om extraordinar. Liu Xiaobo îl merit` pe deplin.“ Guvernul chinez l-a condamnat pe Liu Xiaobo, în decembrie 2009, la 11 ani de închisoare, deoarece s-a angajat, ca unul

9

Liu Xiaobo

INFO

Bazar

Biblioteca-muzeu „Morgan“ din Manhattan

Cum citim mai mult, mai repede? În fiecare an, cantitatea de cuno[tin]e pe care le dobînde[te omenirea cre[te cu 30%. Pentru a ]ine pasul cu imensa cantitate de informa]ii care circul` pe toate canalele media trebuie s` cite[ti mult. {i repede. Conform unei cercet`ri, angaja]ii „birocra]i“ î[i petrec între o or` [i jum`tate [i dou` ore pe zi citind (e-mail-uri, rapoarte, comunic`ri interne, prezent`ri etc.). Asta înseamn` c` angajatorul pl`te[te un sfert din cifra de salarizare pentru citit. Dac` angaja]ii [i-ar cre[te eficien]a la lectur` cu 25%, angajatorul ar putea cî[tiga pîn` la 14 zile de lucru pe an, se explic`, mai departe, în analiz`.

O companie american` ofer` – de peste dou`zeci de ani – training pentru cei care vor s` înve]e... cum s` înve]e. Improved Reading Training – a[a se nume[te compania – a prezentat recent [i o serie de sfaturi (gratuite) în acest sens. Iat` decalogul: 1) Cite[te înainte s` cite[ti.

Cine reu[e[te s` încadreze textul înainte de lectura propriu-zis`, cite[te mai eficient. 2) Cite[te din zbor. Cine parcurge elementele esen]iale ale textului, înainte de lectura propriu-zis`, se orienteaz` mai bine. 3) Cite[te grupuri de cuvinte. Creierul re]ine mai u[or sensurile, dac` ochiul opereaz` t`ieturi semantice. Tempo-ul lecturii e mult mai mare a[a decît dac` cite[ti liter` cu liter`. 4) Cite[te f`r` s` vorbe[ti. Vocea interioar` consum` o energie care ar putea fi folosit` la în]elegerea mesajului. 5) Mai mult curaj pentru lacune! Cine reu[e[te s` identifice pasajele critice nu are nevoie s` citeasc` textul integral. 6) Repeti]ie, dar cu cap! Pentru a re]ine con]inutul e nevoie adesea de o revenire. De multe ori, chiar [i relectura primelor cuvinte din fiecare paragraf e suficient` pentru a rememora con]inutul întregului text. 7) P`streaz` distan]a. Hîrtia trebuie ]inut` la 35-40 cm de

10

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0 ochi, ecranul computerului la 70 de cm. 8) Marker-ul e un instrument util. Dar numai la relectur`. Cine coloreaz` rîndurile la prima citire, î[i scade [ansele s` asimileze textul. 9) Gr`be[te-te încet. Dup` un sfert de or` de lectur` intensiv` e nevoie de o scurt` pauz` de reflec]ie. 10) Nu folosi]i aceste sfaturi în cazul beletristicii: instrumentele de lectur` rapid` sînt eficiente doar în cazul textelor de informare/documentare.

■ J.D. Salinger, în intimitate La numai dou` s`pt`mîni dup` moartea autorului, la New York au fost expuse 11 scrisori pe care Salinger le-a scris, între 1951 [i 1993, prietenului s`u Michael Mitchell. New York Times a anun]at c` scrisorile vor fi expuse pentru publicul larg, la mica Bibliotec`-muzeu „Morgan“ din Manhattan. Mitchell se pare c` a vîndut scrisorile unui colec]ionar, Carter Burden, care le-a pus, la rîndul s`u, la dispozi]ia Bibliotecii „Morgan“. În scrisori, Salinger m`rturise[te cît de mult l-a bucurat, la început, recunoa[terea pe care i-a adus-o romanul s`u cult De veghe în lanul de secar`, care i-a oferit, printre altele, ocazia unui dineu privat cu Laurence Olivier [i Vivian Leigh, la Londra. Chiar [i dup` retragerea sa la New Hampshire, Salinger c`l`torea adesea la New York, ora[ul eroului s`u Holden Caulfield. Acolo se înt\lnea cu prieteni, mînca, cu predilec]ie, la chinezi, petrecea ceasuri lungi prin libr`rii [i mergea, spre sfîr[itul zilei, la un spectacol pe Broadway. Cu anii, entuziasmul s`u pentru agita]ia metropolei s-a stins, spre sfîr[it r`mînînd doar fascina]ia pentru „subterana“ newyorkez`: Salinger adora metroul, dup` cum îi declara prietenului s`u Mitchell. Chiar dac`, prin locul în care a ales s` tr`iasc`, s-a aflat departe de lumea dezl`n]uit`, Salinger a urm`rit îndeaproape evolu]ia culturii pop [i a politicii – sus]ine New York Times. De[i s-a opus vehement (ajungînd pîn` în instan]`) public`rii scrierilor sale, Salinger obi[nuia, cel pu]in pîn` în 1980, s` se a[eze la masa de scris zilnic, de la [ase diminea]a, dup` cum îi m`rturisea buddyroo-ului s`u Mitchell într-una dintre scrisori.

■

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

3 ,1 4 T E C A

■ Dup` ce a l`sat urme în culoarea hainelor, a lenjeriei intime, a hîrtiei de ambalaj [.a.m.d., flac`ra violet` love[te pe pia]a editorial`. Panouri imense, în sta]iile de metrou din Bucure[ti, fac reclam` unei c`r]i care se nume[te Flac`ra violet`, ap`rut` la o editur` specializat` în scrieri paranormal-ezoterice.

M` gîndesc c` acum era momentul unei relans`ri, pentru publicul larg, a simboli[tilor, în frunte cu Bacovia: „Nu rata]i ocazia! Poetul triste]ilor violete, într-o nou` edi]ie!“. M. {.

■ Proteste viguroase în Fran]a, la decizia de a-l distribui pe Gérard Depardieu \n rolul lui Alexandre Dumas din viitorul film Cel`lalt Dumas. Blond [i cu ochii alba[tri, Depardieu – sus]in persoane serioase [i de meserie – ar fi cu totul nepotrivit pentru a-l juca pe scriitorul negricios, cu origini africane, nepot al unui sclav haitian. Pîn` unde poate merge fic]iunea, de nu chiar discriminarea alb`? Pre[edintele Consiliului Asocia]iilor Persoanelor de Culoare din Fran]a a ridicat urm`toarea problem`: „Peste 150 de ani, rolul lui Barack Obama va putea fi jucat de un alb cu o peruc`?“. Ave]i chef s` r`mîne]i pe gînduri? R. C.

12

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0 ■ Un recent studiu Gfk Romania (ianuarie 2010) arat` c` în timpul deplas`rilor zilnice majoritatea românilor vorbesc – la telefon sau cu alte persoane (fizice) – într-un procent de 71%.

Exist` îns` [i un procent, modest, de 12%, care, în subterana metroului sau la suprafa]a transportului în comun, citesc. Diferen]a de procente, de la vorb`rie la citit, nu e totu[i o revela]ie, de vreme ce de]inem un patrimoniu impresionant de cultur` oral`. De la Miori]a citire. S. G. ■ Recenta edi]ie, ap`rut` în colec]ia „Pléiade“, a Operelor complete ale lui Lautréamont a iscat, imediat dup` apari]ie, o intens` polemic` în Fran]a. Cum La Quinzaine littéraire a refuzat s` publice articolul devastator al unuia dintre colaboratorii s`i apropia]i, Jean-Jacques Lefrère, acesta a ap`rut în edi]ia electronic` a revistei L’Express. Bref, eseistul acuz` de neprofesionalism [i lips` de criterii editoriale echipa de la Gallimard (în principal, amestecul indistinct de comentarii de toat` mîna al unor „autori ai casei“), f`cînd [i o lectur` mai mult decît conving`toare a edi]iilor precedente. Se a[teapt` o strîngere a rîndurilor echipei (prezent` la lansarea fastuoas` de la Musée d’Orsay), mai ales c` pre]ul edi]iei a dep`[it cu mult estim`rile ini]iale [i se a[teapt` vînz`ri pe m`sur`. S. S. ■ Bastian Schweinsteiger (Bayern München) a ap`rut la o conferin]` de pres` cu ni[te ochelari cu rame groase [i p`tr`]oase, arborînd un zîmbet intello. I s-a repro[at c` e prea intello [i prea pu]in sportiv. Exact în aceea[i perioad`, Hans Magnus Enzensberger (editura Suhrkamp) apare la o conferin]` de pres` purtînd ni[te ochelari din gama „Pilot“, cu rame sub]iri [i lentile fumurii. I se repro[eaz` c` e prea sportiv, prea relaxat. Adev`rul e c` inadecv`rile astea nici nu conteaz`: Unseld d` goluri, Schweinsteiger lanseaz` best-seller-uri. {i amîndoi cî[tig` salarii cu multe zerouri. M. M. ■ Slide show-urile, cu imagini [i text, cu diverse mesaje [i teme care se trimit din mail în mail, cu interdic]ia de a rupe lan]ul, tind s` se transforme în literatur`. De cele mai multe ori

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

kitsch [i lipsit` de valoare, îns`, dincolo de trend, e o încercare de a redefini lectura. Iat` cîteva mostre de fraze ticluite „cu sens“: „Nu uita]i c` exist` oameni atît de s`raci încît nu au nimic altceva decît bani“, „Smerenia const` în a trece sub t`cere virtu]ile noastre [i de a permite altora s` le descopere“, „Via]a nu înseamn` s` supravie]uie[ti unei furtuni, ci s` [tii s` dansezi în ploaie“, „Ieri a trecut. Mîine este un mister.

Ast`zi este un dar. De aceea se cheam` prezent (engl. present = dar)!“. A. P.

Orient) în fenomenologia mor]ii, iar din 2006 încoace, dup` ce [i-a construit o realitate extins` în „zona de tranzi]ie“ (Bardo) – v. Cartea tibetan` a mor]ilor –, cunoa[te dou` lumi [i încearc` s` ]in` deschis „pasajul“. De asemenea, conferen]iaz` prin centre municipale din Italia, dar [i în Bucure[ti, pe teme ecologice sau de tip „Portalul e în noi“. În noi care, cîndva, voiam p`mînt. C. C.

■ Exist` o ini]iativ` de a aduce în ]ar` arhiva postului de radio Europa Liber` (detalii pe http://100000romani.ro). Sper s` se poat` realiza, iar apoi s` fie valorificat`. Mi-ar pl`cea, de pild`, s` ascult un audiobook cu Monica Lovinescu. {i unul cu „al dumneavoastr`, Neculai Constantin Munteanu“. M. V. ■ „Poeziile moderne scrise în sco]ian` sînt publicate împreun` cu un glosar menit s` explice fraze care ar suna cam a[a: «No, mai ]îp` oloi un chicule] în croampele [elea!» («Mai pune pu]in ulei în cartofii aceia»). Accentul sco]ian variaz` în limite largi de la un cap`t la altul al ]`rii. Rostit` de un locuitor din Glasgow, o declara]ie de dragoste, de pild`, sun` ca o amenin]are cu moartea. Din partea cuiva din Insulele Hebride, amenin]area cu moartea pare o veritabil` poezie. Ciudat e c` toate aceste accente au o sonoritate sco]ian` (chiar [i al celor din Aberdeen, de[i nici sco]ienii nu în]eleg ce spun ei).

Celor care sînt originari din Glasgow le prinde bine un ghid de conversa]ie în limba vorbit` local, iar lucrarea Parliamo Glasgow, care ofer` explica]ii ale unor fraze utile precum «Jawannabeeltoanramooth?» («Vrei o curea peste gur`?») nu lipse[te niciodat` din libr`rii“ – din Ghidul xenofobului. Sco]ienii (Editura Nemira).

P.S. Un romancier la mod` prime[te urm`toarele rînduri de la un admirator sco]ian: „Ultima dvs. carte mi-a pl`cut atît de mult, încît era gata-gata s-o cump`r!“. M. C.

■ Între 17 [i 21 de milioane de nord-americani – constat` Donald Dossey, cercet`tor în domeniul [tiin]elor comportamentale – au, în zilele de vineri 13, diverse ritualuri pe care le practic` înainte de a pleca de acas`: anun]` la serviciu c` sînt bolnavi, î[i amîn` c`l`toriile cu avionul sau cump`r`turile importante [i genereaz`, astfel, anual, pierderi economice de peste 700 de milioane de dolari. P`gubitoarea afec]iune se nume[te paraskevidekatriafobie (teama de vineri 13). M. P. ■ Prin grija Academiei Romåne [i a Institutului de Etnografie [i Folclor „C. Br`iloiu“, a ap`rut de cur\nd volumul V (Dobrogea, Muntenia) al unui corpus de documente etnografice intitulat S`rb`tori [i obiceiuri. R`spunsuri la chestionarele Atlasului Etnografic Romån (Editura Etnologic`, 2009), din care am aflat, printre altele, dou` lucruri interesante. Primul, despre strigoi. |n 1980, un informator din satul Uda, jude]ul Arge[, spunea: „Strigoi era mortul ro[u [i moale“. Al doilea, despre uria[i. |n 1975 sau \n 1980, un informator din satul Cotmeana, jude]ul Arge[, spunea despre ei: „Oameni uria[i care au tr`it prin acele locuri. S-au g`sit oase voinice“. E limpede, [tiau cei vechi ceva. C\]i dintre noi mai de]inem, azi, asemenea informa]ii? D. S.

■ {tia]i ceva despre vreun nepot al lui George Co[buc? Ei bine, îl cheam` Ovidiu Victor Co[buc, are 47 de ani, s-a specializat (în

13

Dodo Ni]`

Jules Verne în România

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

DOSAR

Perioada interbelic` De peste 100 de ani, Jules Verne (08.02.

1828-24.03.1905) r`mîne scriitorul cel mai tradus, editat [i citit din România. Începînd cu 1897, cînd romanul s`u Castelul din Carpa]i a fost publicat de o revist` literar` din Sibiu, [i pîn` ast`zi, au fost traduse în române[te 60 din cele 64 de romane din ciclul „C`l`torii extraordinare“.1 }inînd cont de tirajele anun]ate în caseta tehnic` a romanelor ap`rute la Editura Ion Creang` – între 45.000 [i 145.000 de exemplare – [i multiplicînd doar cu 2 media dintre cele dou` cifre, rezult` un total aproximativ de 5.400.000 exemplare, ceea ce, la scara României, este extraordinar! ({i, f`r` îndoial`, aceast` cifr` este mult subevaluat`.) Între 1920-1948 (anul na]ionaliz`rii întreprinderilor private din ]ara noastr`) s-a dat o adev`rat` „b`t`lie“ între dou` mari edituri na]ionale, Cugetarea [i Socec, care s-au întrecut în a publica cît mai multe romane ale scriitorului francez. Astfel, Cugetarea a editat aproximativ 30 de romane, cele mai cunoscute din opera lui Jules Verne, în dou` edi]ii – una obi[nuit`, cu coperte suple [i alta „pe hîrtie de lux, legat` în pînz`“, cu cîte dou` romane într-un volum. Editura Libr`riei Socec (care se dorea varianta dîmbovi]ean` a celebrei edituri fran]uze[ti Hachette) a scos [i ea vreo 20 de romane, de cele mai multe ori acelea[i, uneori doar cu titlurile schimbate.

De ce erau editate [i reeditate cu atîta sîrg romanele lui Jules Verne? Un posibil r`spuns ni-l d` Constantin C. Giurescu în volumul s`u

de Amintiri2, unde poveste[te despre editorul P.C. Georgescu-Delafras: „Plecat de la ]ar`, de la Fr`sinet, pe Mosti[tea – de aici «cognomen»-ul s`u – a fost mai întîi ucenic într-o tipografie bucure[tean`, apoi lucr`tor [i administrator de tipografie pentru ca, în 1920, s` întemeieze, în condi]ii cu totul modeste, editura sa «Cugetarea». Succesul i l-a adus editarea traducerilor în române[te ale romanelor lui Jules Verne (s.n.) urmate de traducerile altor romane celebre ale literaturii universale. În 1939 (...) Georgescu-Delafras era unul din editorii de seam` ai ]`rii.“

1

R`mîn de tradus – s` sper`m cît mai repede – L’épave du „Cynthia“, Famille sans nom, Mistress Branican [i Seconde Patrie.

2 Editura ALL, 2000.

Volume de exegez` despre Jules Verne [i opera sa Dinu Moroianu, Romanul lui Jules Verne [i al c`l`toriilor sale extraordinare, Editura A[ez`mintele pentru Cultura Poporului, 1947 Idem, Jules Verne [i „c`l`toriile sale extraordinare“, Editura Tineretului, Colec]ia „Oameni de seam`“, 1962 Ion Hobana, 20.000 de pagini în c`utarea lui Jules Verne, Editura Univers, 1979 Simion S`veanu, Pe urmele lui Jules Verne în România, Editura Albatros, 1980 Ion Hobana, Jules Verne în România?, Editura Funda]iei Culturale Române, 1995 Idem, Dou`zeci de mii de pagini în c`utarea lui Jules Verne, edi]ia a II-a (substan]ial rev`zut` [i ad`ugit`), Editura Gramar, 2000 Idem, Jules Verne – chipuri, obiceiuri [i peisaje române[ti, Editura Pro, 2005 Lucian Boia, Jules Verne. Paradoxurile unui mit, Editura Humanitas, 2005

15

DOSAR

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0 O parte dintre romanele editate de Cugetarea au fost traduse de Ion Pas, scriitor [i gazetar de stînga (viitor ministru al Artelor, pre[edinte al Radiodifuziunii [i membru în Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român) din motive „alimentare“. Din acelea[i motive, dar într-un alt sistem politico-social – regimul comunist îl pusese la index [i-i interzisese s`-[i mai publice propriile romane între 1947-1954 –, Radu Tudoran a tradus [i el mai multe romane julesverniene, care vor ap`rea la noua Editur` a Tineretului3.

Perioada socialist`

3

Înfiin]at` în 1945 de Partidul Muncitoresc Român, cu numele complet Editura Tineretului Progresist.

Încuraja]i de acest succes extraordinar de public, [i alte edituri ale vremii au publicat romane ale lui Jules Verne (unele inedite): Leon Alcalay – în colec]ia sa „Biblioteca pentru to]i“ , I. Negreanu (Pira]ii de la cap`tul lumii – în 1926), Cartea Noastr` (Secretul lui Wilhelm Storitz), Na]ionala Ciornei (Spre centrul P`mîntului, Opt sute leghe pe Amazon, Un c`pitan de 15 ani – în 1938, volume de format mare [i bogat ilustrate de arti[ti români precum Dem Demetrescu), Cultura Româneasc` (Printre ghe]urile eterne, Doctorul Ox, O dram` în Mexic – în 1942), Bucur Ciobanu (C`l`torie în fundul p`mîntului – în 1943).

C`r]i non-fiction ale lui Jules Verne traduse în române[te Istoria marilor descoperiri, 2 vol., Editura {tiin]ific`, 1963, cuvînt înainte de Ion Hobana Cristofor Columb, Editura Nemira, 1992 (reeditare în 2006, Editura Paralela 45)

16

Trebuie remarcat c` Jules Verne a fost unul dintre pu]inii scriitori „capitali[ti“ care a fost adoptat de la început ca „tovar`[ de drum“ de c`tre regimul comunist (de la noi, dar [i din toate ]`rile lag`rului socialist), tradus, tip`rit [i difuzat în milioane de exemplare.

Editura Tineretului a (re)editat deci cele mai importante romane ale scriitorului francez – [i mai ales Mathias Sandorf, în trei edi]ii succesive: în 1957, 1959, 1961 (traducere de Ovidiu Drimba). Dup` care, în mod curios, pîn` la c`derea comunismului, în 1989, acest roman nu a mai fost reeditat. S` fie oare datorit` faptului c` eroul principal al c`r]ii era un conte maghiar din Transilvania, r`zvr`tit contra imperialismului austriac? {i înc` o ciud`]enie: nici unul dintre traduc`torii succesivi ai aventurilor acestui adev`rat conte de Monte Cristo ardelean nu a tradus corect numele personajului [i al romanului: Matyas Sandor (a se pronun]a Matia[ {andor), preferînd varianta transcrierii fonetice fran]uze[ti a numelui maghiar. În 1969, Editura Tineretului este desfiin]at` [i patrimoniul s`u este preluat de dou` noi edituri: Ion Creang`, care se adreseaz` copiilor, [i Albatros, pentru cititorii tineri. Jules Verne este încadrat la scriitori pentru copii [i Tiberiu Utan, noul director al Editurii Ion Creang`, cu aprobarea comitetului de partid, ia o hot`rîre extraordinar`, care va aduce un strop de bucurie în sufletul a milioane de mici cititori din România: înfiin]area „Bibliotecii Jules Verne“.

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

DOSAR

Între 1972 [i 1989 vor ap`rea în aceast` colec]ie 40 de volume, în format mare, cu coperte cartonate [i cu reproduceri ale ilustra]iilor din edi]iile originale fran]uze[ti, într-o prezentare grafic` unitar` realizat` de cunoscutul artist plastic Val Munteanu. Cele 40 de volume cuprind 47 de romane din seria „C`l`toriilor extraordinare“, precum [i mai multe nuvele („O fantezie a doctorului Ox“, „O dram` în v`zduh“, „O iarn` printre ghe]ari“, „Domnul Re-Diez [i domni[oara Mi-Bemol“, „Humbug“, „Zece ore de vîn`toare“, „Peripe]iile familiei Ron]“, reunite în volumul Doctorul Ox).

De men]ionat faptul c` zece dintre romane au fost traduse de scriitori consacra]i (Ion Hobana – 4, Gellu Naum – 3, Radu Tudoran – 2, Vladimir Colin – 1), lucru ce a constituit o garan]ie a calit`]ii traducerii.

Ca o curiozitate, s` mai not`m [i neglijen]a editorilor, care au publicat dou` traduceri ale aceluia[i roman, Les Histoires de Jean-Marie Cabidoulin, cu titluri diferite: {arpele de mare (în 1976) [i Închipuirile lui Jean-Marie Cabidoulin (în 1986).

Cititorii [i colec]ionarii de atunci ai acestei serii de romane au regretat totu[i c` ele nu au

fost editate în ordinea cronologic` a apari]iei lor în Fran]a [i, mai ales, faptul c` nu aveau trecut titlul romanului pe cotorul c`r]ii. Iar cei care au avut vreodat` în mîn` o edi]ie fran]uzeasc`, pentru compara]ie, ar fi dorit reproduse mai multe ilustra]ii originale. În „Biblioteca Jules Verne“ au fost editate cele 4 romane „române[ti“ – a c`ror ac]iune se petrece în România sau/[i ale c`ror personaje principale sînt români: Castelul din Carpa]i, Pilotul de pe Dun`re, Claudius Bombarnac, Keraban înc`p`]înatul. Lipsesc îns` (dintr-o pruden]` excesiv`, pentru c` ele nu ridicau totu[i probleme politice) romanele a[a-zis „ruse[ti“ (Mihail Strogov, O dram` în Livonia, Aventurile a trei ru[i [i trei englezi în Africa Austral`), cel „chinezesc“ (Aventurile unui chinez în China), precum [i Mathias Sandorf, de[i marea majoritate fuseser` traduse [i editate atît în perioada interbelic`, cît [i în anii ’50. În paralel, în mod ocazional, apar romane ale lui Jules Verne [i în Colec]ia „Biblioteca pentru to]i copiii“ a aceleia[i edituri Ion Creang` (C`pitan la cincisprezece ani, Copiii c`pitanului Grant, Testamentul unui excentric, 800 de leghe pe Amazon) sau la alte edituri,

17

■ Dodo Ni]` este autor al dosarului „Jules Verne, l’auteur étranger le plus lu en Roumanie“, în revista francez` Les Nouvelles de Roumanie, nr. 27/2005, precum [i realizator al expozi]iilor: „Jules Verne în banda desenat` european`“, Casa Sfatului, Bra[ov, 1995; „Jules Verne – personaj de benzi desenate“, Muzeul de Art`, Constan]a, 1998; „Jules Verne în grafica româneasc`“, Institutul Cultural Francez, Bucure[ti, 2005.

DOSAR Jules Verne [i so]ia sa, gravur` ap`rut` \n L’Illustration, \n aprilie 1905

Adapt`ri în benzi desenate Dup` cum era [i firesc, Jules Verne i-a inspirat [i pe arti[tii BD români, care au realizat mai multe benzi desenate adaptate dup` romanele celebrului scriitor francez: Doi ani de vacan]` (Ketevi Vakacio) de Livia Rusz, serial în revista pentru copii Napsugar (în limba maghiar`) din Cluj, 1968-1969 C`pitan la 15 ani, carte BD desenat` de Nicu Russu, Editura Stadion, Bucure[ti, 1972 Eternul Adam de Gabriel Rusu, în revista Politia clujean`, 1993 C`l`torie spre centrul P`mîntului de Dan Petcan, serial în suplimentul pentru copii Mini Azi, 1995 Înc`p`]înatul Keraban de C`lin Stoic`nescu, serial în acela[i supliment, 1998 Cinci s`pt`mîni în balon, carte BD desenat` de Vali Ivan, Editura Egmont, 2005 Trebuie neap`rat men]ionate aici [i cele dou` minibiografii desenate ale scriitorului vizionar: Jules Verne de Livia Rusz, în Napsugar, 1978 Un certain Monsieur V. de Adrian Barbu, în revista de benzi desenate Carusel, 2005

18

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0 precum Albatros (St`pînul lumii) ori Junimea (}inutul bl`nurilor), anterior îns` apari]iei lor în „Biblioteca Jules Verne“.

De notat [i cele dou` apari]ii singulare, dar fire[ti în colec]ia de bro[uri – celebr` în epoc` – „Povestiri [tiin]ifico-fantastice“: Insula cu elice, în 1959 [i În secolul XXIX. O zi din via]a unui ziarist american în anul 2889, în 1961, ambele traduse de Ion Hobana. „În bagajul sumar cu care descinsesem la Bucure[ti, în toamna anului 1949, se afla [i La Jangada. 800 lieues sur l’Amazone, într-o superb` edi]ie policrom`. Mi-o d`ruiser` p`rin]ii mei la o aniversare, parc` pentru a înviora albastrul [ters al seriei Jules Verne publicate de Editura Cugetarea. Pe coperta acestui exemplar bibliofil unic în biblioteca mea de adolescent provincial, portretul scriitorului, în semi-profil, cu p`rul [i barba de un alb înc` neuniform, purtînd la rever rozeta Legiunii de onoare. Este imaginea care a p`truns în con[tiin]a atîtor genera]ii de cititori, ocultînd tinere]ea agitat` [i dramele ascunse sub însemnele unei senin`t`]i iluzorii“ – m`rturise[te Ion Hobana în cartea sa Dou`zeci de mii de pagini în c`utarea lui Jules Verne. De peste 50 de ani el este cel mai important promotor [i exeget al operei julesverniene din ]ara noastr`. A tradus 10 romane [i mai multe povestiri, a semnat patru din cele opt volume de exegez` româneasc` despre opera marelui scriitor [i a sus]inut numeroase conferin]e pe acest subiect.

Perioada contemporan` Dup` 1989, editurile au exploatat din plin aceast` „g`in` cu ou` de aur“ care este opera lui Jules Verne, romane îndr`gite de atî]ia cititori [i pentru care copyright-ul este în domeniul public. Astfel, la începutul anilor ’90, în timp ce editura de stat Ion Creang` retip`re[te cele mai importante titluri din „Biblioteca Jules Verne“, nou-înfiin]atele edituri private public` titluri nereeditate de peste 60-70 de ani4: Uimitoarele aventuri ale unui chinez [i Drumul Gloriei (Le chemin de France) – Editura Agora din Ia[i; Aventurile celor trei ru[i [i trei englezi în Africa Austral` – Editura Cozia; Mihail Strogoff

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

DOSAR

– Editura Junior.

Tipografia Arta Grafic` a fost cump`rat` de ac]ionari francezi [i – scurt` vreme – a func]ionat [i ca editur`. În 1994 a ap`rut aici, pentru prima dat` în România, o pies` de teatru de Jules Verne, Un voyage à travers l’impossible: C`l`torie prin imposibil – „pies` în trei acte de d-nii d’Ennery [i Jules Verne“, traducere, comentariu [i concep]ie grafic` de Ion Hobana.

Un adev`rat volum bibliofil, tip`rit \n condi]ii bune [i bogat ilustrat cu reproduceri dup` desenele originale fran]uze[ti.

La mijlocul anilor ’90, Editura Corint demareaz` Colec]ia „Biblioteca [colar`. Literatur` universal`“ cu romanul Cinci s`pt`mîni în balon, dup` care va publica peste 40 dintre romanele scriitorului. Dintre acestea, merit` men]ionate cele inedite, ap`rute dup` 1945: Nord contra sud, Arhipelagul în fl`c`ri, Fra]ii Kip, Supravie]uitorii „Cancelarului“ (Le Chancelor).

De remarcat prezentarea grafic` unitar`, cu coperte desenate de arhitectul [i graficianul Walter Riess, iar ilustra]iile de interior, cînd nu sînt reproduceri dup` cele fran]uze[ti, sînt desene originale de Dan Petcan, talentat grafician [i viitor regizor de televiziune.

Dup` anul 2000, arti[tii Valentin T`nase [i Albin St`nescu deseneaz` copertele mai multor romane de Jules Verne, ap`rute la editurile Herra [i Tedit FZH. Aceasta din urm` public` în 2004, reunite într-un acela[i volum, dou` romane de mici dimensiuni (sau, altfel spus, dou` nuvele mai mari): Str`pungerea blocadei (Les Forceurs de blocus) [i Paznicul timpului (prima traducere în române[te a nuvelei Maître Zacharius, ap`rut` în Fran]a în 1854). În anii ’80-’90 ai secolului XX, în patria de origine a scriitorului, mai ales datorit` pasiunii [i entuziasmului membrilor Societ`]ii „Jules Verne“5, opera sa a f`cut obiectul unei vaste campanii de reabilitare [i revalorizare. Astfel, s-au descoperit [i publicat manuscrise inedite ale lui Jules Verne, refuzate la vremea lor de editorul Pierre-Jules Hetzel, precum Paris au XXe siècle [i Voyage à reculons en Angleterre et en Écosse, precum [i versiunile originale ale operelor sale postume, modificate [i profund schimbate de fiul s`u Michel Verne, precum En Magellanie (devenit Naufragia]ii de pe „Jonathan“), Le beau Danube jaune (devenit Pilotul de pe Dun`re), Vulcanul de aur, Goana dup` meteor, Secretul lui Wilhelm Storitz. Cu aceea[i

4

Unele chiar precizînd în caseta redac]ional` c` textele au fost reproduse dup` edi]iile de la Editura Cugetarea.

5 Înfiin]at` în 1935 la Paris [i reactivat` în 1966, Societatea editeaz` trimestrial un Buletin cu studii [i articole de exegez`, precum [i texte inedite ale lui Jules Verne. Pre[edintele actual al Societ`]ii, doctorul Olivier Dumas, a descoperit [i publicat mai multe manuscrise inedite ale marelui scriitor.

19

DOSAR

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

ocazie s-a mai dezv`luit c` anumite romane semnate Jules Verne au fost, de fapt, scrise de Michel: Agen]ia Thompson & Co, Uimitoarea aventur` a misiunii Barsac, precum [i nuvelele O zi din via]a unui ziarist american în anul 2889 sau Eternul Adam. {i în ]ara noastr` este în curs acest proces de revalorizare a operei verniene, în special datorit` neobositului Ion Hobana, prin lucr`rile sale de exegez`, dar [i prin traducerea [i edita-

rea celor dou` romane inedite: Parisul în secolul XX (Editura Nemira, 2005), volum ilustrat de artistul BD belgian François Schuiten, ca [i edi]ia fran]uzeasc`6; C`l`torie de-a-nd`ratelea în Anglia [i Sco]ia (Editura Compania, 1999)7. În fine, în 2002, Editura Niculescu va publica In Magellania, iar în 2006, Editura Dacia din Cluj – Dun`rea galben`.

2005, anul comemor`rii a o sut` de ani de la moartea lui Jules Verne, a fost poate cel mai bogat în manifest`ri [i noi reedit`ri ale operei sale. În luna martie, Institutul Cultural Francez din Bucure[ti a g`zduit o mare expozi]ie „Jules Verne în grafica româneasc`“, fiind expuse c`r]i, benzi desenate, afi[e [i timbre cu aceast` tematic`. Tot aici s-au lansat: cartea de benzi desenate Cinci s`pt`mîni în balon de Vali Ivan, volumul de exegez` Jules Verne. Paradoxurile unui mit de Lucian Boia [i o serie de 4 timbre po[tale cu peisaje române[ti în opera lui Jules Verne, timbre desenate de Walter Riess [i editate de Romfilatelia.

Centrul Cultural Francez din Cluj-Napoca a organizat un parcurs turistic: „Itinerarul Jules Verne din Castelul din Carpa]i“. Editura Grai din Tîrgu-Mure[ a editat o hart` a României pe verso-ul c`reia propune 7 trasee turistice pe urmele personajelor române[ti ale lui Jules Verne.

Editura Minerva a editat – în Colec]ia „Ion Hobana prezint` mae[trii anticipa]iei clasice“ – volumul O dram` în v`zduh, reunind nuvelele „O dram` în v`zduh“, „O fantezie a doctorului Ox“, „Un ora[ ideal“ (inedit`), „Ziua unui ziarist american în 2890“, „Edom“ (titlul original al „Eternului Adam“).

Editura Casa Radio a Societ`]ii Române de Radiodifuziune a lansat la Tîrgul de Carte „Gaudeamus“ volumul Dou`zeci de mii de leghe sub m`ri, care cuprinde scenariul radiofonic al romanului, scris de Gellu Naum, precum [i un CD cu înregistrarea piesei montate în 1955. În fine, pe întreg parcursul anului 2005, Editura Corint a publicat primele 5 romane ale lui Jules Verne din ciclul „C`l`torii extraordinare“, într-o prezentare grafic` de excep]ie, realizat` de Walter Riess – rivalizînd cu cea a edi]iilor Hetzel –, dar [i cu un aparat critic impozant, alc`tuit de Traian Fin]escu, traduc`tor al mai

Adapt`ri radiofonice Prima adaptare radiofonic` româneasc` a unui roman de Jules Verne – Dou`zeci de mii de leghe sub m`ri – dateaz` din 1955. Scenariul a fost scris de poetul Gellu Naum, traduc`tor de altfel al unor romane din seria „Jules Verne“. Între 1970-1989, Electrecord (singura cas` de discuri din perioada socialist`) a editat – pe discuri de vinil – mai multe adapt`ri radiofonice dup` romanele julesverniene: ● C`pitanul Hatteras ● Ocolul P`mîntului \n 80 de zile ● C`pitan la cincisprezece ani ● Copiii c`pitanului Grant ● Sfinxul ghe]arilor ● Steaua Sudului ● 20.000 de leghe sub m`ri ● Pariul M`rii Negre (Keraban înc`p`]înatul) – 2 discuri.

Dup` schimbarea de regim, abia în 2001 casa de discuri Roton va realiza cîteva noi adapt`ri radiofonice, înregistrate [i difuzate sub form` de casete, în Colec]ia „Pove[ti“, dar cam tot dup` acelea[i romane: ● 20.000 de leghe sub m`ri ● Insula misterioas` ● Copiii c`pitanului Grant – 2 casete ● C`pitan la cincisprezece ani.

20

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0 multor romane verniene.

Ca o curiozitate, s` mai amintim [i faptul c`, în acela[i an, Concursul European de Matematic` Aplicat` „Cangurul“ a fost dedicat – în acord cu Ambasada Fran]ei – scriitorului francez, dar [i c`, în aceea[i perioad`, s-a înfiin]at la Bucure[ti compania mixt` româno-francez` „Jules Verne Imobiliare“, avînd ca profil dezvoltarea imobiliar` [i construc]iile. {i înainte, [i dup` 2005 – an jalon al bibliografiei române[ti a lui Jules Verne – [i alte edituri au continuat s` publice romanele cele mai cunoscute ale marelui scriitor: Regis, {tefan, Exigent, Bogdana, Cartex 2000, Aramis, Andreas, Arthur, Cartier, Eduard, Gramar, Grupul Editorial Art, Lucman, Maxim Bit, Na]ional, Paralela 45 (unde, în 2009, a ap`rut, \n premier`, O dram` în Livonia) etc. În 2009, Adev`rul Holding a publicat – în colec]ia sa „100 de romane esen]iale“ – dou` romane reunite într-un singur volum, O c`l`torie spre centrul P`mîntului [i Goana dup` meteor. Iar în ianuarie 2010 a început reedi-

DOSAR Adapt`ri cinematografice Din p`cate, nu a fost realizat`– pîn` acum – decît una singur`: Castelul din Carpa]i. |n regia lui Stere Gulea (1981), filmul a avut o distribu]ie de excep]ie: Marcel Iure[, Ion Caramitru, Octavian Cotescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Irina Petrescu, Dorel Vi[an.

Scenariul, semnat de scriitorii Nicolae Drago[ [i Mihai Stoian, a fost „adaptat“ vremurilor, schimbînd pe alocuri biografiile principalilor protagoni[ti (care acum sînt „un revolu]ionar ardelean [i un conte ungur“) [i plasînd ac]iunea filmului în fr`mîntatul an 1848. În ultimii ani, a mai fost redifuzat de unele televiziuni profilate pe filme cu tematic` româneasc`. tarea celor 40 de volume din „Biblioteca Jules Verne“, p`strînd formatul [i prezentarea grafic` a colec]iei de la Ion Creang`, dar îmbog`]ind-o cu mai multe ilustra]ii originale, spre bucuria numero[ilor cititori [i colec]ionari ai romanelor nemuritorului Jules Verne.

■

6

Cartea a fost lansat` cu mult fast în cadrul Salonului Interna]ional al Benzii Desenate de la Bra[ov, 1995, în prezen]a ilustratorului belgian.

7 În cadrul colec]iei coordonate de Ion Hobana – „La bord cu Jules Verne“ –, unde vor mai fi reeditate Castelul din Carpa]i [i Cele cinci sute de milioane ale Begumei.

21

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

INTERVIU

„Sînt orice, numai moralist nu“ Radu Paraschivescu De vorb` cu Radu Parschivescu despre limba român` ast`zi, despre ticurile verbale, limba de lemn [i „româna cu fixativ“ [i despre cea mai recent` carte a sa, Dintre sute de cli[ee, o analiz` ironic` [i spumoas` a cli[eelor noastre de zi cu zi...

Cum este limba român` ast`zi? Ce este „româna cu fixativ“?

Limba român` azi, din punctul meu de vedere, este bolnav`. I se fac ni[te perfuzii tot mai n`stru[nice [i nu cred c` se va externa prea curînd sau o va face cu mai multe pocinoage decît a avut atunci cînd s-a internat (acum vreo cîteva decenii), de cînd folosirea cli[eelor a devenit norm`, un fel de gimnastic` verbal` impus`. Asta se întîmpla prin anii ’60-’70, cînd exista un anumit tip de cli[eistic`, cea de plenar`, pe care mult` lume a împrumutat-o prin programele de [tiri.

Dup` ’90 s-a schimbat esen]a lemnoas`, dar nu s-a schimbat n`ravul [i-atunci „româna cu fixativ“ este exact deprinderea asta, a tot mai multor oameni, de a vorbi în structuri prestabilite, în formule-cartu[ (ca numele faraonilor), care se rostesc doar a[a – n-ai voie s` amputezi nimic pentru c` dispare tot sensul. „Româna cu fixativ“ este româna stropit` de lene, lenea este fixativul care încremene[te limba în ni[te structuri amor]ite,

rigide, iar lenea asta este – înainte de lenea vorbirii – lenea gîndirii. Mi-e greu s` cred c` un om care gînde[te cursiv [i elastic poate vorbi blocat, încremenit [i f`r` nuan]e. De la o gîndire [leamp`t` te a[tep]i fie la un limbaj [leamp`t, fie la o exprimare pur conven]ional`, de multe ori golit` de mesaj, ce recircul` ni[te formule în care cineva se face c` vorbe[te [i altcineva se face c` aude.

Limba de lemn nu este organic`, ea nu se degradeaz` decît foarte lent. Cum putem s-o „recicl`m“?

Cred c` prin biblioteci în primul rînd. Dac` am avea cît de cît timp pentru toaleta mental`, ar fi o idee, pentru c` a[a cum e[ti grijuliu cu s`n`tatea ta fizic`, s-ar cuveni s` fii [i cu s`n`tatea ta mental` [i cu mijloacele tale de exprimare, altfel vei avea o colonie de mutan]i care va comunica într-un stil [ablon [i la cel`lalt cap`t vei avea un receptor mutant care va prelua formule automat, pe negîndite [i va [ti c` a trecut prin mi[c`rile obligatorii, dar la sfîr[itul întrevederii, al comuni-

23

■ Radu Paraschivescu (n. 1960) este scriitor, traduc`tor [i gazetar.

A absolvit cursurile Facult`]ii de Filologie din Bucure[ti, a lucrat ca profesor de englez`, bibliotecar [i documentarist, apoi ca redactor la editurile Olimp, Elit [i RAO. Din 2003, este editor la Humanitas.

A publicat dou` romane (Efemeriada [i Balul fantomelor), un volum de povestiri (Bazar Bizar), unul de eseuri despre necinstea \n sport (Fanionul ro[u), a alc`tuit un Ghid al nesim]itului [i o colec]ie de perle – Fie-ne tranzi]ia u[oar`! Este traduc`tor [i coautor a dou` lucr`ri de referin]` din literatura sportiv` (Enciclopedia Larousse a fotbalului [i Jocurile Olimpice de la Atena la Atena: 1896-2004) [i a tradus aproape [aizeci de c`r]i din autori englezi, americani, canadieni [i francezi (Salman Rushdie, Julian Barnes, William Burroughs, Kazuo Ishiguro, Jonathan Coe, David Lodge, Virginia Woolf, François Mauriac, Nick Hornby [.a.). În prezent de]ine c\te o rubric` \n Idei \n dialog, Evenimentul zilei [i Gazeta Sporturilor.

INTERVIU

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

c`rii, va r`mîne cu nimic, cu un soi de praf care s-a a[ternut pe ceea ce era cîndva organismul viu al limbii [i pe care nu va putea s`-l scuture indiferent ce va face.

Cine sînt schingiuitorii limbii române? Alt`dat` Eminescu vorbea de „fonfii [i flecarii“, dvs. vorbi]i de gargaragii care se închin` la Sfînta Gargara...

Da, a[a este [i sper s` nu fiu pedepsit cu vreo incursiune punitiv` de prin Valea Jiului, de[i acolo perechile minimale [i paronimele n-au trecere. Schingiuitorii sînt to]i cei care n-au ru[ine în momentul în care comunic` public [i asta înseamn` – eu am dat exemple din pres`, dar presa nu este cea mai vinovat`, ci cea mai vizibil` – omul de rînd, politicianul, pre[edintele de club, tîn`rul care a preluat formulele astea de la alt` genera]ie [i se simte dator s` le foloseasc`; înseamn`, din p`cate, oameni din industria c`r]ii – aici e triste]ea mea cea mai mare pentru c` eu func]ionez în sistem [i constat cu mîhnire c` nici aici, unde limba ar trebui slujit` cu maximum de competen]`, nici aici nu dispar cli[eele, nu dispare tenta]ia de a merge pe linia minimei rezisten]e. Din punctul meu de vedere, folosirea cli[eelor este o form` de balet pe minima rezisten]`.

Dar este suficient` privirea bonom`, domneasc`, îns` oarecum îng`duitoare?

Evident c` nu e suficient`, dar eu altceva nu practic la ora asta, nu m` simt în stare. H.-R. Patapievici a vrut s`-mi fac` – [i mi-a [i f`cut – un compliment numindu-m` moralist, dar mi-a creat un portret cu totul fals. Sînt orice, numai moralist nu [i n-am vîn` de reformator, de om care asaneaz`, de b`iat de la salubrizarea social` care vine [i îndreapt`. Nu, nu rectific nimic, ci pur [i simplu încerc s` scriu lucruri vesele care s` aib` în spate o tem` la care s` te gînde[ti. La Rochefoucauld avea marea calitate a vorbelor ironice [i autoironice în acela[i timp. De la el mi-a r`mas o zicere care m` bîntuie: „B`trînii încep s` dea sfaturi bune atunci cînd nu mai pot s` dea exemple proaste“. Bonomia e necesar`, dar nu cred c`-]i ajunge; n-a[ [ti ce trebuie în afar` de bonomie [i de autoironie, dar autoironia e obligatorie. Cunosc cî]iva oameni care se pot lua singuri în derîdere, evident intrînd într-un joc, într-o conven]ie, iar oamenii `[tia sînt oameni st`pîni pe mijloacele lor, pe lecturile lor [i pe arta bunei convie]uiri. L-am dat întotdeauna exemplu pe Radu Cosa[u care este un autoironic spumos, ceea ce înseamn` c` are un echilibru l`untric, o form` de întîmpinare a realit`]ii care combin` cordialitatea cu umorul, cu floreta. {i el pune la punct, [i el spune lucruri care nu-]i cad bine la stomac, dar stilistica îl impune în fa]a altora. Cred c` trebuie s` existe o stilistic` a umorului [i a poantei.

Cît de creativ` este limba român`? Se mai poate inova, mai exist` creatori de limb` ca Eminescu, ca Nichita St`nescu?

M` tem c` la ora asta nu, pentru c` a disp`rut verva întemeietoare; reflexul, acum, este s` conservi ce exist` deja [i s` mergi pe c`i b`t`torite.

Inventatorii, oamenii noi în limb` sînt foarte pu]ini ast`zi. Nici nu este o limb` care s` se preteze gramatical inven]iilor, comparativ cu engleza, de exemplu. În român`, dac` spui a mo[cr`ciuni, lumea î]i aduce un medicament [i-un pahar cu ap`. Româna are îns` o alt` calitate, insuficient exploatat`: deschiderea spre calambur. De[i calamburgiii au cam disp`rut, mai sînt cî]iva buni, cum e Foar]`, pe care îl ape[i pe un buton [i-]i vorbe[te în calambururi pîn` îl ape[i pe cel`lalt

„Dincolo de fand`rile spre gaura cheii“ Limbajul este o imagine, o imita]ie a lumii.

Cum arat` realitatea româneasc` v`zut` prin intermediul limbajului?

Da, noi a[a [tiam. Este varianta ei de plastic.

O lume cu foarte mult sclipici, o poleial`, cu pu]in miez, fals` în bun` m`sur` [i care, de fapt, asigur` o fa]ad`, pentru c` pe noi asta ne intereseaz`. Dincolo de fand`rile spre gaura cheii pe care le exers`m în fiecare zi, ne intereseaz` ca fa]ada s` arate bine; c` în spatele ei cade [andramaua, asta nu conteaz`. Limbajul, la ora asta, reflect` aplecarea pentru aparen]`, pentru pojghi]`. E un limbaj care nu merge în profunzime pentru c` nu are el însu[i profunzimea necesar`.

Horia-Roman Patapievici v-a numit moralist; a[ glumi [i-a[ spune c` s\nte]i un La Rochefoucauld al României. Ridendo castigat mores.

24

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

INTERVIU

buton ca s` se opreasc`. Henri Stahl era a[a, se [i prezenta: „Eu sînt Gicu Calamburgicu“. Dar nu mai exist` ispita de a cutreiera prin limb` [i de a descoperi ici-colo un sens nou, o posibilitate de a ramifica limba. Dac` îns` m` pui s` aleg între o limb` în curs de sofisticare [i o limb` în care s` nu se mai foloseasc` decît în afirmativ, care în loc de pe care, recunosc c` a[ prefera varianta s`n`toas`. Dac` p`strezi starea de s`n`tate a limbii, dac` o consolidezi [i elimini to]i parazi]ii `[tia care sînt prim-mini[tri, [efi de partide, nu doar oameni din fotbal, atunci po]i s`-]i permi]i s` umbli [i la [urub`riile intime [i la rafinamente.

Dup` 1990 am trecut prin diferite perioade în care a existat cîte un tic predominant: perioada „deci“, perioada „ca [i“, acum exist` „o zi bun`“, lupta secular` „care“/„pe care“, unul care îmi place mie teribil – „m` duc în Paris, în Bucure[ti“, [i mai exist` [i „Mai am decît un dor“. Care te enerveaz` cel mai tare [i de ce apar periodic altele?

Depinde de vehiculul care le pune în circula]ie; dac` el se nume[te televiziune, atunci partida e pierdut`. Cînd eram profesor, am p`]it un accident de genul `sta. Încercam s`-i conving pe ni[te copii de clasa a V-a c` numele proprii se scriu cu liter` mare [i ei au zis: „Ba nu, pentru c` noi am v`zut la televizor pe generic c` se scriu cu liter` mic`“. Î]i pierzi orice argument în fa]a acestei opozi]ii. Nu m` enerveaz` unul în mod special, ci perspectiva ca ele s` devin` norm` în viitorul foarte apropiat. În momentul acela, domnii Geoan` [i T`riceanu vor fi absolvit, vor deveni mari pedagogi ai limbii române, ni[te vizionari care, iat`, au anticipat bunul mers al limbii. {coala e neputincioas`. Nu [tiu dac` e vreunul mai nociv decît altul, toate sînt la fel, e de v`zut ce bate pîn` la urm` – dic]ionarul sau deprinderea; în jur sînt mai mul]i oameni care vorbesc incorect decît care vorbesc corect.

fa]a esen]ei, `sta e p`catul mare. Pîn` acum, vorbitul cu orice pre] era condi]ie de legitimare, indiferent c` avea cine s` te asculte, c` aveai ce s` spui. Se degradeaz` în paralel cu alte lucruri care se degradeaz` în societatea româneasc`, de pild` cu gînditul. E o lume care gînde[te prin împrumut, prin procur` [i care simte aceea[i nevoie de t`tuc ca [i în politic`. De ce s` gînde[ti cu mintea ta? E mai comod s` preiei re]ete, consumul neuronal e mai mic. Meteahna este gîndirea care se deterioreaz` [i asta se leag` de discursul public, de comportamentul public. Ele se stric` împreun`, nu separat.

Cum vezi nostalgia neocomunist` care se manifest` de la filme precum Amintiri din Epoca de Aur la tinerii care poart` din teribilism tricouri cu Che Guevara? Îmi aduc aminte c` o crainic` de la sport l-a prezentat pe Che Guevara drept un mare erou anticomunist. E o vorb`: „Cine regret` comunismul îl merit` înapoi“. Dar îl merit` înapoi cu tot ce a însemnat el, pentru c` aici se produce mi[carea derutant` [i gre[it`. Comunismul e v`zut acum ca un lucru demn de nostalgia noastr`, pentru c` noi st`m [i bem cafea [i Coca-Cola, fum`m ]ig`ri str`ine [i ne uit`m la posturi interna]ionale.

„Pîzdîrc`“ Limba român` se degradeaz` în acela[i ritm cu societatea? În ce m`sur` îi mai reprezint` pe români ceea ce spun?

Da, e bun` întrebarea. Într-o m`sur`, nu pot s` cuantific; în orice caz, aparen]a se impune în

25

INTERVIU

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

{i atunci î]i po]i permite s` spui: „Comunismul n-a fost a[a...“. În momentul în care îl ai înapoi cu tot ce a însemnat el, î]i dai seama în ce eroare de judecat` [i de memorie te aflai. Filmele de genul acesta î[i au rostul lor. Eu sînt dispus s`-i bat la cap pe to]i tinerii pe care nu-i intereseaz` ce-a fost atunci; sînt vinova]i dac` nu-i intereseaz`.

Ignorîndu-]i trecutul, e[ti nepreg`tit pentru ce ar putea s` se întîmple la un moment dat. Îi în]eleg pe nostalgicii sinceri [i pe cei care au un set de determin`ri care s` le justifice nostalgia; îi în]eleg, dar nu-i aprob. Dar pseudo-nostalgicii care au tricouri cu Che Guevara pentru c` a[a e cool sînt ni[te oameni prost informa]i [i prost a[eza]i.

Din manualul de istorie nu afli de frica în care ai tr`it; nu numai de foame [i frig, ci în primul rînd de fric` – astea sînt lucruri pe care noi trebuie s` le transmitem mai departe, chiar dac` le transmitem p`tima[, deformat, subiectiv. E mai bine s` le transmi]i decît s` spui: „Norocul lor, e mai bine c` n-au apucat a[a ceva“.

Caragiale avea liste de nume, de cuvinte [i expresii. În „}ara lui Escu“, el inventase sau g`sise nume ca Ampotrofagu, Sublimatin, Scuipici. Ai asemenea liste?

Mai am, da. Îmi d` din cînd în cînd prin cap cîte un nume pe care trebuie s`-l fac personaj [i-aici folosesc sunetele sugestive ale limbii române – î-ul [i `-ul, care sînt ni[te sunete foarte bune, mai ales pentru personaje caricaturale.

Tat`l meu, cînd îl vedea pe Octav Cozmînc`, îi

spunea Pîzdîrc`. Mi se pare un nume fabulos [i cred c` o s` fac din el un personaj. Expresii mai notez din cînd în cînd, n-am ca Oscar Wilde carne]el de bal (el avea un carnet în care-[i nota replici pe care le folosea apoi [i mult` lume credea c` sînt ale lui; nu erau toate), dar cînd dau peste o expresie care are suc, o notez pe un plic, pe un col] de hîrtie [i le ]in într-un sertar în ideea c` la un moment dat, cînd o s` mai scriu ceva gen Bazar Bizar, or s`-mi ajute. O surs` foarte bun` este multitudinea de forumuri unde g`se[ti ni[te lucruri epocale [i unde apar oameni cu instruc]ie precar` care folosesc tot felul de lucruri necovenabil [i incorect, dar [i oameni cu preten]ii care spun: „Nu-[tiu-cine a proliferat injective“, ceea ce mi se pare o performan]`.

Ce le-ai spune schingiuitorilor limbii române care nu ]in cont de „Româna nu e a mea, nu e a voastr`, ci a urma[ilor urma[ilor vo[tri“? Le mai r`mîne ceva urma[ilor din româna frumoas`?

Le r`mîne ce-a r`mas în c`r]i. N-a[ putea s` le spun ceva pentru c` nu m-ar crede [i eu a[ p`rea un diriginte tembel care încearc` s` domesticeasc` nedomesticibilul. N-a[ putea s` m` prezint în fa]a lor [i s` le spun: „Uita]i de ce trebuie s` face]i a[a“. Fie nu m-ar crede, fie a[ p`rea un ins ciudat venit de undeva dintr-o zon` tulbure, fie a[ fi luat cu pietre. {i-atunci n-am sfaturi [i sugestii pentru ei, n-are rost s` devii ridicol. Iar imperativul nu func]ioneaz`, nu po]i fi jandarm decît dac` vrei conflict cu orice pre], iar eu nu vreau. Eu pun sub ochi o carte care sper s` fie citit` în cheia corect` [i m` bazez în continuare pe cele cîteva lumini care exist` în discursul public [i pe calitatea modelor de a fi mode, adic` perisabile. Asta e singura mea n`dejde. E mai greu s` crezi sau s` speri c` peste cincisprezece ani vei avea un limbaj degajat, dezinvolt [i dezb`rat de toat` zgura asta înconjur`toare. Nu cred în re]ete, cred pîn` la un punct în capacitatea ironiei de a produce ni[te efecte, dar dac` ironia nu g`se[te un ecou, orice lec]ie de dirigen]ie, orice imperativ, orice amenin]are devin inoperante.

Mi-ar pl`cea s` spun c` speran]a moare ultima, dar n-o s` spun.

■ a consemnat Nadine Vl`descu

26

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

CINE CE CITE{TE

biectiv`, un coup de coeur (am ales s` cump`r cartea din cauza fascina]iei mele, de dat` recent`, pentru lumea anglo-saxon`). Intriga poate s` par` banal` – e vorba de un emigrant din Estul Europei, polonez dup` toate aparen]ele, care pleac` s` munceasc` la Londra, în c`utarea unei vie]i mai bune pentru el [i familia lui. Pe acest schelet, autoarea reu[e[te s` monteze îns` un adev`rat Bildungsroman, care îl poart` pe protagonist din micul s`u or`[el în metropola britanic` [i... înapoi. Iar întîlnirea dintre Est [i Vest las` urme adînci de ambele p`r]i, fiecare înv`]înd de la ceilal]i [i transformîndu-se iremediabil.

M-am reg`sit, spre exemplu, în descrierea primei c`l`torii a lui Lev c`tre Londra, care mi-a reamintit de primul meu drum, de peste 20 de ore, cu autocarul, cînd am plecat spre Vest, acum vreo doisprezece ani, ca student bursier. Pe atunci, era înc` nevoie de vize... [i co[marurile esticului erau mult mai multe, de-a lungul drumului celui lung.

Am redescoperit, odat` cu Lev, stratificarea societ`]ii occidentale, care nu ]i se dezv`luie decît treptat [i, uneori, perfid. Dar, mai mult decît orice, am admirat faptul c` autoarea a construit un erou care se dovede[te deschis s` înve]e ceva de la lumea asta nou`; Lev este prototipul omului dornic s` se adapteze, s` se transforme [i nu se izoleaz` printre compatrio]ii lui, încercînd doar s` î[i transplanteze identitatea în noul context.

Pentru mine, Lev este un exemplu de reu[it` în Occident, [i nu, nu pentru c` a f`cut avere acolo, ci pentru c`, dup` toate experien]ele sale londoneze, a reu[it s` descopere ceea ce vrea: „Asta este, a spus. Asta este Ideea mea. Îmi voi deschide propriul meu restaurant“. Iar dac` v` a[tepta]i ca acesta s` fie un alt local polonez în Londra, ei bine, nu. Lev se întoarce acas` [i, acceptînd [i aici schimbarea inevitabil` a vie]ii, adus` deopotriv` de capitalism [i de simpla trecere a timpului, î[i va deschide un local în „lumea sa cea veche“, folosind ceea ce a aflat în „lumea nou`“. Mai multe nu v` dezv`lui, ca s` v` incit s` descoperi]i singuri. Doar o precizare: dac` nu pentru altceva, citi]i Drumul spre cas` ca s` descoperi]i cea mai scurt` [i mai bun` lec]ie despre cum s` faci un plan de afaceri de succes, în domeniul alimenta]iei publice (pp. 440-447). Mai c` îmi vine s` îl aplic la propria mea, de mult visat`, ceain`rie...!

■

Ana-Maria Stan

Pentru afaceri de succes Cînd am primit invita]ia Dilematecii de a spune ce (mai) citesc, primul meu impuls a fost s` r`spund a[a: citesc ceea ce traduc în acest moment, adic` o carte despre Dalai Lama. Cum îns` ea face parte, în sens larg, din „fi[a postului“ meu de istoric, deoarece vorbe[te detaliat despre istoria [i tradi]iile Tibetului, Revolu]ia Cultural`, confrunt`rile chino-tibetane [i Mao Zedong, aceast` carte „nu se pune“.

A[a c` am aruncat o privire asupra volumelor care stau la capul patului [i fac parte din lectura de pl`cere, adic` cea din afara lucrurilor indispensabile pentru profesie. Am constatat cu uimire c`, [i atunci cînd citesc beletristic`, multe dintre c`r]i au un context istoric, lucru pe care l-a[ explica mai întîi, f`r` îndoial`, ca pe o inevitabil` deformare profesional`, care m` ajut` s` nu m` îndep`rtez prea mult de ceea ce fac zilnic, dar [i ca pe o nevoie, uman`, de a intra mai u[or în poveste, dincolo de realitatea cotidian`. Se vede treaba c` „a fost odat` ca niciodat`...“ e o formul` f`r` vîrst`.

Dintre c`r]ile mele de noptier`, nu v` voi vorbi îns` despre Cititorul lui Bernhard Schlink, nici despre Surorile Boleyn de Philippe Gregory (apropo, am v`zut c` tocmai a ap`rut [i traducerea unui nou volum din serie, Mo[tenirea Boleyn, pe care o a[tept în libr`riile traseelor mele zilnice), ci despre o alt` carte.

Drumul spre cas` al Rosei Tremain, volum ap`rut în traducerea Nicoletei Nedu la Editura Leda în 2008, reprezint`, cum altfel, o alegere su-

27

Ana-Maria Stan este cercet`tor la Muzeul Universit`]ii „Babe[-Bolyai“ din Cluj.

A publicat articole [i c`r]i privind rela]iile româno-franceze în secolul al XX-lea, istoria cultural` [i istoria universitar` româneasc`, precum [i traduceri în domeniul istoriei.

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

C~R}I DE PLASTIC

tice ale autorului s`u. Stilul c`znit al prozei sentimental-restitutive [i amoros-istorice în`bu[` orice efect de autenticitate a tr`irii, în fraze cleioase [i sf`to[enii cu iz de moral` superioar`: „În cele ce urmeaz` ne vom ocupa numai de Bucure[ti, unde averea [i iubirea (dac` putea exista a[a ceva f`r` prima, v` pute]i întreba, iar noi v` vom dovedi c` în Bucure[tii vechi a existat) au legat [i au dezlegat idile [i c`s`torii întocmai ca într-un roman sau într-o telenovel` (care la noi înc` nu s-a produs)“. Experien]a de dramaturg (pe care o invoc`, narcisiac, în deschidere) nu îl ajut` nici ea, de vreme ce accentele teatrale nu dep`[esc nivelul unor inser]ii interogativ-alarmate, à la conu Leonida însu[i: „Cînd, deodat`, inexplicabil, Barbul fuge în Transilvania? N-o mai iubea pe fiica lui Mircea? Nici vorb`! Din nou, politica î[i va fi spus cuvîntul“. Efigiile e[ueaz`, la rîndu-le, în aceea[i peltea neinspirat`, cu lexic s`rac [i vedere dinspre birt spre via]a vecinilor de bloc: „Ioan Gheorghe Caragea se pare c` de]ine primul loc în topul domnilor fanario]i care s-au remarcat nu numai prin patima chiverniselii [...] dar [i prin libidoul dezvoltat care-l f`cea s` rîvneasc` la femeia altuia“. Profuzia de informa]ii despre epoca fanariot` nu supline[te incultura autorului, care îl face s` insiste asupra Capitalei ca ora[ „al pl`cerilor carnale“ (cînd, oriunde, aceasta e imaginea Metropolei) sau s` se întrebe, relativ la poeziile V`c`re[tilor, dac` „eman` oare sinceritate“ sau sînt „doar un moft ori adaptarea la gustul timpului?“. Incidentul amoros Eminescu – Caragiale – Veronica Micle (unul din capitolele cu greutate...), evocat în termeni de tabloid, mai e [i a[ezat la originea „Luceaf`rului“ (o legend` urban`, aceasta, a profesorilor slabi de român`: datele manuscriselor o infirm`); [i lista gafelor se tot lunge[te... Favoritele mele privesc felul cum a ajuns Veronica Micle poet` („nesatisf`cut` [de so]] în plan afectiv [i sexual... [i-a c`utat refugiul în poezie... prilej cu care s-a produs [i apropierea de Eminescu“), respectiv mirarea autorului c` un b`rbat scund (Grigore {u]u) î[i poate „g`si o so]ie“, ba chiar [i amante (materia unui întreg capitol); ele dezv`luie un personaj pitoresc, telenovelistic, inedit: Corneliu {enchea însu[i.

■

Ioana Bot

Istoria însiropat` a Bucure[tilor Hot`rît lucru, Corneliu {enchea, ziarist [i profesor de istorie, se dore[te un suflet sensibil. În ultima sa carte (Amor [i galanterie bucure[tean`, Editura Ideea european`, 2008), scrie despre „oamenii [i istoria ora[ului meu, privi]i din unghiul acestui unic sentiment menit s` ne fac` în egal` m`sur` ferici]i [i neferici]i [i s` ne influen]eze cu atîta cruzime [i ironie via]a de zi cu zi: dragostea“, cu cli[ee uscate de atîta uzaj, cu retorica pompoas` de album de domni[oare, greoi la sintax`, f`r` nuan]e [i f`r` ezit`ri. Dac` visa]i, ca [i mine, la c`r]i de inspira]ie româneasc` despre istoria moravurilor [i a mentalit`]ilor, iubi]i cititori dilematici, lua]i-v` gîndul: nu aici ve]i g`si r`spunsul! Corneliu {enchea confirm` doar c` acolo unde nu e condei, degeaba sînt subiecte, iar o literatur` f`r` scriitori va s` zic` c` nu îi are. Reperele sale literare nu sînt nici clasicii no[tri, nici modelul apusean al istoriilor à la Georges Duby, ci „...mi-am însu[it cu bun` [tiin]` formula reputatului jurnalist [i scriitor Ion Cristoiu, tratînd istoria ca telenovel`, dar, ca [i domnia sa, am luat termenul în sensul bun al acestuia, sens care exist` pentru cei care cred c` se poate scrie scenariul unui serial TV respectînd anumite canoane ale artei [i ale bunului gust“.

A[a cum e, volumul nu ne las` s` ghicim ce canoane ale artei respect`, în schimb ne spune, involuntar, multe despre op]iunile etice [i este-

28

RECENZII

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

deaz` cititorii întru împ`carea cu lumea „a[a cum e“ – imperfect`, dar vie. Inventivitatea prelucr`rilor este concurat` doar de inteligen]a problematiz`rii. Ceva asem`n`tor a f`cut, cu materialele industriei publicitare, Bogdan Dumitrescu în SMS, iar ca precursor autohton îmi vine în minte Jacques G. Costin, cu Exerci]ii pentru mîna dreapt` [i Don Quijotte (1931).

Dar la discipolul avangardist al lui Jules Renard exerci]iile fabulistice en marge des vieux livres aveau o fantezie inovativ` care, de[i nu-i lipse[te lui Andrei Cornea, nu d` tonul c`rticelei sale „de sear`“ în a c`rei introducere autorul Penumbrei evoc` „pove[tile asfin]itului“ spuse discipolilor de un Socrate condamnat pe nedrept la moarte de atenieni.

Inseparabile de autoritatea eruditului autor, „apocrifele“ exceleaz` stilistic prin me[te[ugul povestirii sf`toase (cu andrisant la persoana a II-a) [i prin oralitatea înscenat` cu haz subversiv. Tiparul e „clasic“: nara]iune exemplar` (sabotat` fantezist), dezbatere/colocviu de idei cu r`sturn`ri imprevizibile [i finaluri cu moral` cîteodat` previzibil`. Punctul cel mai de sus e atins în istorioarele ce dau frîu liber fanteziei satirice, utopice sau distopice, f`r` happy-end: Pe[tele [i Ramura, Istorie biblic` contrafactual` (vezi Facerea 25-27), Rostul vie]ii (prima variant`) sau antologica Educaria, viziune a unei societ`]i atît de „îmbun`t`]ite“ moral încît, prin dispari]ia tuturor p`catelor, dispar pe rînd profesiile, societatea [i (în sfîr[it, ferici]i!) oamenii, ultimii „educarieni“ fiind cî]iva „profesori de virtute“ care mor [i ei cînd reu[esc s`-[i eradicheze ultimele „vicii“ (ironia, bîrfa, infatuarea).

Mai pu]in conving`toare, cumva frustrante sînt textele în care moralismul are un caracter prea abrupt, tezist [i schematic (Neascultarea, Crocodilii [.a.) sau prea „liric“ (Cele trei fîntîni, R`]u[ca cea urît`), iar facilul banc biblic din Trei întreb`ri (cu un Adam senil care nu-[i mai aminte[te din Paradis decît de Eva – „Uau!“) – putea lejer s` lipseasc`.

Cu toat` inegalitatea lor, Pove[tile... sînt un exerci]iu fic]ional captivant [i insolit, un delectabil chill out al filozofiei morale.

■ Paul Cernat

Fabulele asfin]itului Andrei Cornea Pove[ti impertinente [i apocrife Editura Humanitas, 2009

24 lei

Istoric eminent al artelor [i al ideilor, clasicist, filozof, eseist [i publicist de prim-plan, dar, în fond, umanist [i moralist, Andrei Cornea cocheteaz` cu proza într-un exerci]iu de captatio al unui public mai larg. Deschis printr-un celebru motto „mefistofelic“, recent-ap`rutul s`u op de 200 de pagini (din care cîteva zeci – albe, cu texte scurte, între cîteva file [i cîteva rînduri) e la fel de greu situabil ca [i autorul lui. G`sim aici „apocrife“ de tot felul, apologuri, pilde, scenarii utopice, de anticipa]ie sau cu tent` SF, fabule [i mituri reciclate, anecdote biblice – o întreag` tradi]ie iudeo-cre[tin` [i umanist-clasic` recondi]ionat` „impertinent“, pentru uzul lumii noastre postmoderne. Universalul e prelucrat individual cu verv` [i savoare. Cîteva parabole se inspir` din „cazuri“ ale istoriei recente (Melita); altele au un caracter confesiv (Invidia, Doi fra]i), la loc de cinste fiind critica mali]ioas` a postmodernit`]ii, a moravurilor politice [i a pragmatismului apter. Adam, Eva [i ceilal]i locuitori ai Paradisului (în frunte cu Atoatele), Noe, Iona, Fiul risipitor, Oedip [i Sfinxul, Narcis, corbul [i vulpea, motanul înc`l]at, {eherezada, Don Quijote [i Peter Schlehmil, extratere[tri, planete, fire de praf [i figuri geometrice, toate acestea [i altele asemenea sînt provocate prin medierea fic]iunii la turniruri morale despre condi]ia uman` dintotdeauna. Totul e antropomorfizat, în registru cînd umoristic [i mu[c`tor, cînd reflexiv [i cu note de lirism melancolic. În aceast` manier` „minimalist`“ [i popular`, de o mare diversitate a subiectelor [i formulelor clasice reformulate ludic (unele texte au [i variante!), Andrei Cornea î[i persua-

30

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

„Prizonier al întunericului“ Radu Petrescu Pentru buna întrebuin]are a timpului.

Jurnal 1971-1976 Colec]ia „Biblioteca româneasc`“ Editura Paralela 45, 2009

Nu [tiu ce l-a determinat pe Ion Bogdan Lefter s` afirme c` Jurnalul lui Radu Petrescu dintre 1971 [i 1976 reprezint` „cartea anului 2009“.

De[i r`mîne o apari]ie important`, volumul nu îmi pare atît de valoros. Dac` am considera drept principal criteriu de evaluare a notelor zilnice calitatea construc]iei autenticit`]ii – adic` acel proces de transfigurare a vie]ii prin care autorul încearc` s` î[i conving` cititorii s` încheie pactul autobiografic conform c`ruia eul intim, „pur“ se confeseaz` cu o a[a-zis` „liminar` sinceritate“ pentru a surprinde „palpitul existen]ial“, „concretul vital“ –, atunci chiar jurnalele antume ale lui Radu Petrescu (Ocheanul întors [i P`rul Berenicei) se plaseaz` pe o treapt` superioar`. Dac` latura documentar` devine primordial`, Pentru buna întrebuin]are a timpului e surclasat de memorialistica Monic`i Lovinescu (pentru a oferi doar un exemplu). Iar în ceea ce prive[te valen]ele de „metajurnal“, de „jurnal de crea]ie“ ori „de lectur`“, respectivele aspecte sînt mult mai atenuate decît în celelalte c`r]i autobiografice ale scriitorului tîrgovi[tean (de pild`, Catalogul mi[c`rilor mele zilnice ori Prizonier al provizoratului). În fapt, multe dintre fragmentele diaristice publicate în 2009 par a fi simple rescrieri ale unor însemn`ri mai vechi ale lui Radu Petrescu: orgoliosul prozator eviden]iaz` obsesiv muta]ia estetic` pe care romanul s`u, Matei Iliescu, o produce la nivelul epicii europene [i pe care criticii „dobitoci“ nu vor/pot s` o observe; crea]iile picturale ale so]iei Adela („Maestrul“) pro-

RECENZII duc veritabile revela]ii artistice; obliga]iile institu]ionale/sociale cronofage, bolile polimorfice, s`r`cia umilitoare, cenzura [i autocenzura, dorin]a maniacal` de a atinge perfec]iunea artistic` constituie obstacole insurmontabile pentru un scriitor tr`ind mereu urgen]a finaliz`rii proiectelor literare. Senza]ia de déjà-vu/déjà-lu marcheaz` multe dintre tr`irile, st`rile, ideile radupetresciene. {i totu[i, Pentru buna întrebuin]are a timpului se individualizeaz` prin abordarea explicit` a unei problematici care, f`r` a fi deloc inedit`, e adesea evitat` de autobiografi din cauza superficialit`]ii ei aparente: corpul social-simbolic al scriitorului. Nu e vorba aici nici de inefabilul „trup sufletesc“, nici de teoreticul „pact somatografic“, cît de mult mai banala, în materialitatea sa, dar la fel de obsedanta imagine public` a creatorului. Într-o perioad` în care Marin Preda, Eugen Barbu ori Mircea Horia Simionescu monopolizeaz`, sub lumina reflectoarelor criticii, scena artistic` autohton`, Radu Petrescu – ajuns la maturitatea fizic`, intelectual`, creatoare – pare sortit unei plas`ri marginale. Cu toate c` î[i declar` sfid`tor dezinteresul fa]` de onorurile sociale, diaristul resimte acut anonimatul în care i se pare c` tr`ie[te [i red` memorabil lupta sa pentru a lua în posesie o realitate exterioar` traumatizant`. Aflînd c` stilul s`u narativ le produce unora puseuri de rîs, sim]indu-se neglijat/exploatat de prieteni [i constant subevaluat de cronicari, Radu Petrescu realizeaz` c` judec`]ile celor din jur îi blocheaz` accesul la interioritate [i autoanaliz`, a[a încît caietele sale de însemn`ri zilnice se transform` în „agende superficiale“, o „lad` de gunoi“ unde „fraza“ e „ma] f`inos, ud, voce falsificat`“. Chiar de aceea maniera marcat estet` de a scrie jurnal e înlocuit` adesea de ni[te note telegrafice, anticalofile. În plin regim ceau[ist, Radu Petrescu resimte mai pu]in presiunea istoriei „mari“, dictatoriale, dramele sale interioare datorîndu-se mai degrab` „întunericului“ social generat de prieteni, critici, cititori.

■ Cosmin Borza

31

29 lei edi]ie îngrijit` [i tabel cronologic de Adela Petrescu

RECENZII

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

înstr`inat, desprins aici [i în acest chip – se desprinde (...) [i un Altul?“. Exprimarea (u[or) criptic` („obscuritatea“ discursiv` a lui Celan a fost, în dese rînduri, exploatat` de comentatori!) nu trebuie s` deruteze. Scriitorul vede în poezie împlinirea idealului pre-rafaelit al artei ca summum bonum. Adic` o simbioz` fericit` a opozi]iilor, în absen]a c`reia s-a ajuns, în planul existen]ei/istoriei imediate, la inimaginabile erup]ii de intoleran]`. Într-o Europ` divizat` de fascism, Paul Celan însu[i [i-a „sim]it“ evreitatea ca pe o ilustrare a alterit`]ii refuzate. El e, în ultim` instan]`, „Str`inul“ (cu identitate maltratat`) respins de „Eul“ dominator (supradimensionat identitar). „Alteritatea“ lui (evreitatea sa, asumat` deschis într-un segment istoric al „solu]iei finale“ [i într-o limb` vorbit` de necru]`torul inamic) face pasul c`tre „simbioz`“ prin art`. Din unghiul unei asemenea convingeri, Celan a reu[it s` fie un mare poet de limb` german`, f`r` ca faptul s`-i creeze complexe de vreun fel. El se las` chiar impregnat de filozofia nem]easc` – recognoscibil` în manifestele sale poetice. Heidegger (cu care a avut o întîlnire istoric` la Freiburg) – simpatizant, se [tie, al na]ional-socialismului – este „asimilat“ în interiorul gîndirii estetice celaniene (mai ales cu distinc]ia faimoas`, a autorului lui Sein und Zeit, dintre „imagina]ie“ [i „ra]iune“). Pe aceea[i filier` estetic-ideologic`, problema str`inului apare [i în parabolicul text „Dialog în munte“ (inspirat de o proiectat` conversa]ie a scriitorului cu Adorno, ce nu a mai avut totu[i loc). Cei doi veri (evrei) – personajele alegoriei construite cu ramifica]ii biblice [i mitologice – viseaz` s` vorbeasc` o limb` neutr`, „f`r` de Eu [i de Tu, doar cu El, doar cu Acela“ (acela, ne m`rturise[te traduc`torul într-o not`, reprezint` echivalentul românesc pentru pronumele german al neutralit`]ii Es, un fel de it englezesc sau de id latin – de remarcat aici înaltul profesionalism al t`lm`cirii lui Andrei Corbea, precum [i minu]iosul aparat critic [i istoric pus la dispozi]ie de acesta!). O „limb`“ în care str`inul/cel`lalt s` fie, finalmente, acceptat.

■

Întoarcerea „Str`inului“ Paul Celan, Meridianul [i alte proze Editura Samuel Tastet, 2009

27,25 lei traducere din limba german`, postfa]` [i note de Andrei Corbea

Apari]ia antologiei Meridianul [i alte proze a lui Paul Celan, în traducerea româneasc` a reputatului germanist ie[ean Andrei Corbea, constituie un eveniment cultural de prim rang. Ne afl`m în fa]a unei restitu]ii istorice, imperios necesare. Tragicul poet din Tangoul mor]ii (ale c`rui scris [i biografie sînt marcate, deopotriv`, de momente dramatice), format în atmosfera Cern`u]iului românesc dintre r`zboaie [i devenit ulterior unul dintre importan]ii autori europeni postbelici, reformator al limbajului liric german, se dovede[te, în prozele sale alegorice [i în articolele estetice, un gînditor modern, care vede arta ca pe o form` (poate singular`) de eliberare din constrîngerile istoriei.

Dac` poezia lui puncteaz` ororile [i abera]iile timpului istoric, proiectîndu-le într-un tablou al durerii mute, tablou menit s` reactualizeze terifiantul în memoria colectiv` – prea pu]in predispus` la înregistrarea gre[elilor trecutului –, proza scriitorului (derivat`, în mod special, din textele de direc]ie [i discursurile publice) are, cumva paradoxal, un caracter optimist, afirmativ, invitînd la reconstruc]ii ideologice [i reconfigur`ri culturale. „Meridianul“ (la origine, o prelegere) este un astfel de „manifest“ al insurgen]ei (estetice) reformatoare, ce „percepe“ efortul liric ca pe o posibilitate de unificare – într-un absolut artistic, desigur – a contrariilor (alt`dat` distructive): „Poezia ar putea s` însemne o schimbare de suflu. Nu cumva, poate, cine [tie, poezia str`bate calea – inclusiv calea artei – de dragul acestei schimb`ri de suflu? Poate va izbuti, dat fiind c` Str`inul (...) va izbuti s` deosebeasc` aici între Str`in [i Str`in (...), în acest scurt [i unic moment? Poate c`, odat` cu Eul – cu Eul

32

Codrin Liviu Cu]itaru

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

Scriitorul fa]` cu primul cititor al ]`rii Daniel B`nulescu Fugi din via]a ta, revolt`toare [i slut`, în cartea mea Editura Cartea Româneasc`, 2009

Organizatoric vorbind, devine din ce în ce mai greu s` te orientezi în h`]i[ul de serii, clasific`ri [i subclasific`ri în care apar, sub nume [arjant-megalomane, romanele lui Daniel B`nulescu. Am avut pîn` acum de-a face cu trilogia „Danielissima“ în care au ap`rut romanele Cei [apte regi ai ora[ului Bucure[ti, Cel mai bun roman al tuturor timpurilor [i Te pup în fund, conduc`tor iubit!. Trilogiei i-a luat îns` locul o categorie cu iz mafiot, „clanul de romane“ – intitulat „Am v`zut, lucrînd, degetul lui Dumnezeu“ – în care s-au regrupat Cel mai bun roman... [i o rescriere a lui Te pup în fund, conduc`tor iubit!, intitulat` Fugi din via]a ta, revolt`toare [i slut`, în cartea mea.

Aceast` tendin]` se poate citi ca o replic` la nivel formal a inten]iei estetice care structureaz` universul fictiv serial: e vorba de construirea universului dictatorial ca o lume replicat` la nesfîr[it în mii de oglinzi narative, pîn` cînd î[i devine ei înse[i prizonier`. Mecanismul de articulare al dictaturii este v`zut ca o surs` nesfîr[it` de fic]iuni suprapuse. Nevoit` s` inventeze structuri concentrice de protec]ie, dictatura ajunge, prin rafinare, justificare [i explicare continu`, s`-[i spun` o poveste despre ea îns`[i.

O lume în care Securitatea [i contra-Securitatea sînt orchestrate de aceia[i oameni, în care exist` mereu, gata preg`tit, un pluton de fal[i vinova]i pentru orice ac]iune destabilizatoare – vinova]i care se supun apoi unor false anchete (cum este povestea fotbalistului Grigore Iulian, zis Marco, din romanul de fa]`), r`nile fiind, la rîndul lor, desenate cu farduri de machiori – nu

RECENZII poate fi decît o lume eminamente fictiv`.

Pentru a-l proteja pe primul fiu al ]`rii, fiecare pion, a[ezat într-o irepro[abil` structur` ierarhic`, trebuie s`-[i îndeplineasc` rolul, protejîndu-se în acela[i timp cu ajutorul pionilor de dedesubtul s`u, care îi trimit înapoi o variant` de fictiv` interpretare a faptelor reac]ionare.

Astfel, fic]iunea este circulat` [i recirculat` la toate nivelurile. Reac]ionarii au pu]ine [anse de reu[it`, nu doar din cauza dificult`]ilor concrete de a se înarma [i a se organiza, ci tocmai pentru c` au deja locul lor în poveste, iar sensul faptelor lor prime[te, pentru primul cititor al ]`rii, o alt` turnur`: cînd Iarba Fiarelor incendiaz` Arcul de Triumf, lui Nicolae Ceau[escu i se spune c` ni[te tineri l-au aprins din neaten]ie, în timp ce s`rb`toreau, în martie, ziua sa de na[tere.

Personajul Nicolae Ceau[escu nu este nicidecum fanto[a incult` [i primitiv` care a devenit icon-ul reprezent`rilor populare, ci un consumator atent de versiuni fic]ionalizate ale unei realit`]i la care nimeni nu mai ajunge. Cu un mecanism estetic construit pe astfel de premise, aceast` reprezentare a dictaturii poate fi decorat` în egal` m`sur` cu elemente de realism magic, folclor [i mituri urbane care au suculen]a expresiv` a mahalalei [i structura func]ional` a literaturii absurdului. Într-o lume atît de generos [i divers fictiv` este loc [i pentru înso]itorul-Duh, prieten din copil`rie al tovar`[ului, care se transform` în labrador negru [i emite un discurs hîtru [i persiflant, [i pentru Madian, propov`duitorul care îi arde, la propriu, cu privirea pe activi[tii de partid, [i pentru Buzafé, temutul de]inut care are în celula 13 din închisoare un magazin. În mijlocul acestui univers care se autofic]ionalizeaz`, era de a[teptat s` apar` nimeni altul decît scriitorul, nimeni altul decît Daniel B`nulescu însu[i. Personajul-scriitor Daniel B`nulescu se învîrte abulic prin aceast` lume suprasaturat` de fic]iune, pîn` cînd se întîlne[te fa]` în fa]` cu însu[i primul cititor, care-i lanseaz` provocarea de a scrie cea mai bun` carte posibil`. De la sine în]eles c`, în aceste condi]ii, scriitorul nu poate scrie nimic.

■ {tefania Mihalache

33

RECENZII

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

coativ`, augural`, iar poezia lui se scrie ca o mistic` a libert`]ii [i ra]ionalit`]ii realizate în ceea ce se nume[te „pia]a liber`“. No]iunile acesteia cap`t` deodat` anvergur` figural` [i se transfigureaz`, magic, în ni[te „globuri de foc, rotindu-se / trufa[, superb, aproape-ntunecînd / lumina firmamentului, cam ca îngerii / din gravurile lui Blake“ (este vorba aici despre „Antreprenori“).

Imaginea hypermarketului ca teren al unui joc sublim insoliteaz` mai mult un semnificat binecunoscut al oric`rei descrieri de spa]iu urban contemporan decît reprezentarea lui ca minciun` a prosperit`]ii. Exist` dou` poeme polemic-nodale ale acestei pledoarii pentru libertatea „mîinii invizibile“: unul care acuz` mizerabilismul dominant în arta contemporan`, cu o termina]ie nervoas` brut` („a]i devenit ast`zi / ni[te tîmpi]i / complet lipsi]i de For]a Imagina]iei“) [i unul, lung, în care sînt incrimina]i ni[te francezi care prezentaser` poeme din acest volum în cheie anticapitalist`. Cine s` fie anticapitalist – „Eu, cel mai bun prieten / al Pie]ei Libere, al Competi]iei, al ideii / de Autoreglare [i Dereglementare, de Stat / mic, mic de tot?“ Poemele lui Caius Dobrescu sînt a[adar ni[te elogii ale lumii pe care îndeob[te arti[tii o acuz` ca fiind alienant` [i absurd`. Dar este vorba de un elogiu care reu[e[te s` se p`streze aproape f`r` fisur` la nivelul figurii, al unei metafore a dinamicii vitale în toat` materialitatea dovezilor ei: banii, produsele, transportul lor, consumul, excre]ia – totul fiind absorbit de [i redat printr-o viziune mistic`. Toate aceste procese v`desc via]a în esen]a ei volitiv` [i în tendin]a ei de schimbare permanent`. Via]a este, de altfel, o metafor`: un mijloc de transport.

Poezia devine a[adar un limbaj metaforic în m`sura în care rolul ei este s` preschimbe semnificate, s` p`streze – s-ar putea spune arogant – „puritatea semnificantului“, s` nu lase nimic la locul lui [i nici chiar locul însu[i: „Gloria Imperiului e-o Statuie de aer“. Volumul lui Caius Dobrescu este un autentic act poetic [i o referin]` absolut` a poeticii capitalismului a[a cum se scrie [i este ilustrat` ea în poezia româneasc` de dup` 2000.

■

Capitalismul metaforic al lui Caius Dobrescu Caius Dobrescu Od` liberei întreprinderi Colec]ia „Neo“, Editura Tracus Arte, 2009

pre] neprecizat

Voi începe cu un reminder: „exist` o poetic` a capitalismului, fie la vedere, care-[i cere subversiunea, fie ascuns`, care-[i cere afi[area“. Am vorbit luna trecut` despre volumul Elenei Vl`d`reanu, Spa]iu privat: o poezie pop bricolat` perfect din cuvintele [i sintagmele de carton ale societ`]ii de consum [i de control în care tr`im. Od` liberei întreprinderi – ultima carte de poeme a eseistului, profesorului [i poetului Caius Dobrescu – afi[eaz` o poetic` a capitalismului diferit`, mai subtil`, dar, astfel, [i mai greu de perceput [i cu un poten]ial estetic mai discret.

Poemele au un caracter pronun]at discursiv.

Versurile se articuleaz` mai degrab` argumentativ decît imagistic. De aceea, figura – fiind mai rar` – e mai bine pus` în eviden]`. De altfel, fiecare poem e un argument. În fiecare poem, un concept (sau o sintagm`) este explicat(`) [i ilustrat(`), sau m`car sugerat(`). Dar valoarea poemelor nu vine, desigur, doar din acest contrast dintre un argument formulat inteligent [i o suit` de imagini care-l insoliteaz`, ci, în primul rînd, dintr-un aer augural, la care m` opresc acum. S` compar`m. La Elena Vl`d`reanu, poetica aceasta a capitalismului se formuleaz` escatologic. În orice discurs artistic reciclator, derulat cu inten]ia de a resemnifica un sistem considerat închis, monoton [i constrîng`tor, opera astfel ap`rut`, ca parazit al unei realit`]i ea îns`[i – [i doar ea într-adev`r – infernal`, este una a sfîr[itului. O art` escatologic` e ast`zi un loc comun al modernit`]ii.

R`mîne singur s` juiseze orgoliul vizionar al artistului care [tie c` ultima viziune îi apar]ine lui. {i c` e vorba, într-adev`r, despre o viziune ultim`.

Lumea poeziilor lui Caius Dobrescu este îns` in-

34

Alexandru Matei

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

Talent [i încredere Antologia Granta. Cei mai buni tineri romancieri americani 2007 Editura Leda, 2009

În 2007, Editura Curtea Veche publica traducerea Antologiei Granta. Cei mai buni tineri romancieri britanici 2003. Leda nu s-a l`sat mai prejos [i, la sfîr[itul lui 2009, i-a scos pe pia]` pe Cei mai buni tineri romancieri americani a[a cum au fost desemna]i de Granta în 2007. Ambele volume merit` to]i banii, dar pentru moment m` voi opri doar asupra americanilor. În Granta american`, sînt prezen]i dou`zeci [i unu de scriitori. De cei mai mul]i nu auzisem pîn` acum (fac excep]ie Gary Shteyngart, autorul Absurdistan-ului, [i Jonathan Safran Foer, semnatarul cunoscutului Totul este iluminat), dar tocmai acesta e scopul Antologiilor Granta, s` propun` cititorilor permanent nume noi (The Magazine of New Writing este logo-ul revistei) care, în urm`toarea decad`, au toate [ansele s` se impun` pe scena literaturii americane de calitate.

S-a vorbit deja pe seama vîrstei autorilor, to]i sub treizeci [i cinci de ani, o vîrst` „fraged`“ pentru literatur`, dac` ar fi s` ne lu`m dup` standardele anilor 1980, nu îns` [i pentru vremurile noastre, cum precizeaz` în „Introducere“ însu[i Ian Jack, editorul revistei Granta; s-a vorbit [i despre marea diversitate etnic` a autorilor care, de[i actualmente americani, nu s-au n`scut sau n-au copil`rit to]i în America; s-a vorbit [i despre faptul c` cei mai mul]i au absolvit prestigioase universit`]i americane [i c` au frecventat cursuri serioase de creative writing.

Tocmai de aceea m-am gîndit s` semnalez un aspect despre care nu numai c` nu s-a vorbit, dar care poate p`rea, cel pu]in la prima vedere, foarte bizar.

De[i în titlu e vorba de romancieri, din cele dou`zeci [i unu de texte cîte con]ine antologia,

RECENZII doar opt sînt fragmente de roman, restul de treisprezece fiind povestiri; iar jum`tate din autorii lor, aten]ie, fie nu-[i publicaser` primul roman la momentul apari]iei volumului (Yiyun Li, de pild`, care debuteaz` ca romancier` în 2009), fie n-au debutat ca romancieri nici pîn` în prezent! Este vorba de Christopher Coake cu a sa Pentru prima oar`, una dintre cele mai bune povestiri din întreaga antologie, de Rattawut Lapcharoensap, de Gabe Hudson, care se pare c` înc` lucreaz` la al s`u American Buddha, de ZZ Packer care, deocamdat`, nu a publicat The Thousands (din care am putut citi aici un scurt, dar promi]`tor fragment), de mezina volumului, Karen Russell, n`scut` în 1981, cu savuroasa ei povestire Grajdul de la sfîr[itul mandatului nostru, dar [i de Jess Row care, pîn` la momentul scrierii acestui articol, nu publicase decît un foarte apreciat volum de proz` scurt`. A[adar, cum se explic` acest paradox?

Care este codul descifr`rii sale? Explica]ia st`, evident, în talent [i încredere. E vorba de talentul celor selecta]i [i de încrederea juriului c` autorii de proz` scurt` vor deveni la un moment dat romancieri. A[ vrea s` v`d a[a ceva întîmplîndu-se [i în România, ]ara care ve[nic se plînge c`-i lipse[te ceva, dar care nu d` doi bani pe ceea ce are. A[ vrea s` apuc nu neap`rat ziua cînd tinerii prozatori români vor fi v`zu]i drept viitori romancieri, ci m`car pe aceea cînd vor fi considera]i demni de luat în seam`. Ave]i impresia c` exagerez? Atunci lua]i [i citi]i prezenta antologie, iar apoi apuca]i-v` de scris exact ca acolo. Crede]i c` ve]i stîrni interesul vreunui editor? C` ve]i primi o ofert`? Sau, în cel mai bun caz, c` ve]i publica un volum altfel decît pe banii vo[tri? O veste bun` totu[i, apropo de ce spuneam mai sus: cinci scriitori din cei dou`zeci [i unu nu s-au n`scut americani. Num`rul nu e mare, dar tot e ceva. Poate c` în viitor vom citi [i de un oarecare X-ulescu care a p`r`sit România la cincisprezece ani, iar la dou`zeci [i cinci, povestirea sa a fost inclus` în Antologia Granta. Greu de imaginat? Poate. Dar nu mai greu decît o Românie în care, peste zece ani, înc` se va mai scrie.

■ Florin Irimia

35

49,90 lei traducere din limba englez` de Cornelia Bucur, Ondine-Cristina D`sc`li]a, Mihnea Gafi]a, Irina Horea, Irina Negrea, Radu Paraschivescu, Livia Szász, Irina Vainovski-Mihai, Nadine Vl`descu

RECENZII

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

L I T E R AT U R ~

unei reale oboseli, ci pare mai degrab` pus pe joac`, chiar atunci cînd poveste[te episoade destul de jenante sau triste.

Nu exager`m prea mult dac` spunem c` scriitorul, n`scut în Columbus, Mississippi, [i-a adunat cam tot materialul prelucrat ulterior în piese [i nuvele din copil`ria fericit` petrecut` al`turi de comis-voiajorul alcoolic [i agresiv care-i era tat` [i de isterica de mam`, Doamna Edwina, irlandez` catolic`. A contribuit la popularea menajeriei [i sora Rose, c`reia o minunat` institu]ie dedicat` bolilor nervoase îi va efectua o lobotomie ce o va transforma în legum` pentru restul vie]ii. În aceea[i perioad`, Tennessee Williams devine un alcoolic înveterat, asezonînd be]iile cu ceva barbiturice sau amfetamine procurate de la doctorul Feelgood.

Totu[i, cititorul trebuie s` fie cu adev`rat atent pentru a sim]i vreun resentiment al autorului fa]` de aceste specimene ale menajeriei personale. Poate doar – [i aici e unul dintre cele mai frumoase pasaje ale c`r]ii – o amintire plin` de remu[c`ri, legat` de cîteva vorbe ustur`toare spuse bietei Rose. În rest, amatorii de cancan-uri ale vie]ii literare din anii ’30-’40-’50, dar [i legate de lumea Hollywood-ului ori a Broadway-ului, au aici material din plin. La fel cititorul pasionat de literatura diaristic`: Williams d` dovad`, în memoriile sale, de mai mult` libertate [i lips` de autocenzur` decît o fac mul]i prozatori în fic]iunile lor. Nu lipsesc din menajeria extins` a c`r]ii personaje ca Truman Capote, Gore Vidal, Elia Kazan, Anna Magnani, Christopher Isherwood, fiecare dintre ei atins de sinceritatea memorialistului. Sinceritate înso]it` de o... elegan]` greu de descris. Un cocktail de discre]ie (în ceea ce-i prive[te pe ceilal]i), lips` de ranchiun`, pe alocuri melancolie. În fond – a[a cum o spune chiar autorul –, „o înalt` pozi]ie în via]` nu poate fi dobîndit` decît prin puterea de a supravie]ui experien]elor odioase ale existen]ei, cu calm [i elegan]`“. {i nu vreau s` închei altfel decît repetînd: o astfel de carte trebuie citit`. Altminteri, se cheam` c` am ]ipat în pe[ter`.

■

Amintiri din menajeria de sticl` Tennessee Williams Memorii ale unui b`trîn crocodil Editura Minerva, 2009

33 lei traducere din limba englez` de Antoaneta Ralian

Am s` încep cu un avertisment: nu c`uta]i cartea, despre care vorbesc, în libr`rii, nu v` agita]i a[a cum am f`cut-o eu. Editura Minerva nu distribuie cartea. Nu, poate ave]i o [ans` la tîrgul din var` sau poate face]i într-o sear`, dup` serviciu, un drum pe Bulevardul Metalurgiei, cum mi s-a indicat mie telefonic. Nu distribuim, dar veni]i dvs. la sediul editurii...

M` rog, n-a[ face atîta tam-tam dac` ar fi vorba despre vreun manual de acvaristic`, îns` aici m` refer la memoriile lui Tennesseee Williams, în traducerea Antoanetei Ralian. Adic`, dac` nici asta nu e o carte pe care s-o sco]i în fa]`, nu [tiu ce ar mai fi. A, [i înc` o treab`, dup` care trec la cronica propriu-zis`: editorul, de[i nu distribuie cartea, a ]inut s` marketeze coperta I în mod corespunz`tor. {i nu oricum, ci scriind cu litere de-o [chioap`: Premiul Pulitzer pentru... dram`!!!!!

Surprinz`tor, pentru mine, acest volum autobiografic, numit, foarte simpatic, Memorii ale unui b`trîn crocodil. Surprinz`tor, în primul rînd, prin caracterul lui absolut sincer (cînd trebuie s` ascund` numele real al unui personaj, Williams î[i cere scuze, men]ionînd în mod repetat faptul c` personajul e cel ce i-a interzis folosirea numelui real): de la bun început, într-un mod aproape agresiv, memorialistul abordeaz` problema propriei sexualit`]i invertite. E subiectul principal al memoriilor, al`turi de scris [i de chinurile provocate de cronicari.

Organizate oarecum haotic, memoriile sar adeseori dintr-o perioad` de timp în alta, l`sîndu-se în voia unui spirit auctorial tiranic [i juc`u[. B`trînul crocodil nu d` niciodat` semnele

36

Bogdan-Alexandru St`nescu

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

CRITIC~ LITERAR~

Un Midas al literaturii Eugen Negrici Imanen]a literaturii Colec]ia „Critic` [i istorie literar`“ Editura Cartea Româneasc`, 2009

În contextul actual al unei postmodernit`]i fluide [i permisive, în care aproape orice fel de text este sau poate deveni literatur`, un studiu ca Imanen]a literaturii se înscrie firesc în orizontul general de a[tept`ri. La aproape trei decenii de la apari]ie, cartea lui Eugen Negrici, reeditat` f`r` revizuiri, nu numai c` nu se arat` desuet`, dar nici m`car u[or fanat`. Privind retrospectiv, fa]a ei proasp`t` de-acum are îns` ca revers subcutanat un soi de „vizionarism“ critic, prin excelen]` l`udabil. În vremea cîinoas` a ceau[ismului, Imanen]a literaturii – [i, de altfel, trilogia Expresivit`]ii involuntare în întregul ei – deschidea un nou [i nea[teptat culoar de cercetare. Iar de aceast` binevenit` oxigenare a criticii [i a istoriei literare nu era responsabil` doar „credin]a orgolioas` c` literatura este o fatalitate a limbajului“, ci [i „nelini[tea celui care se preg`te[te s` afle o cale de supravie]uire a literaturii“. Inutil s` mai spunem ce anume primejduia atunci fiin]a fragil` [i par]ial desfigurat` a literaturii române. Dac` via]a se g`sea în „alt` parte“, în afara cotidianului cenu[iu [i mizer (cînd nu terifiant) al comunismului, literatura trebuia c`utat` (mai ales) în alte timpuri [i în zonele marginale ale scrisului, altele decît cele canonice [i oficiale.

Resuscitarea [i activizarea secundarului (în]elese [i ca atitudine în r`sp`r) reprezentau, a[adar, o necesitate vital`, [i nu un joc gratuit/teribilist. Efortul deschiderii obiectului literaturii venea, de fapt, dup` o dubl` închidere – cea politic` (ini]iat` în ’71) [i cea strict episte-

RECENZII mologic`, redevabil` structuralismului, înc` în mare vog` la noi în acei ani. Cu sugestii din formali[tii ru[i, din teoria „actelor de vorbire“ [i, îndeosebi, din estetica recept`rii, Eugen Negrici ofer` o lectur` revelatoare, în spirit estetic, [i de convertire expresiv` a unor scrieri nonliterare sau f`r` inten]ie literar` explicit`. Rolul esen]ial [i dinamic în procesul de semnificare nu-i mai revine aici enun]ului/textului – stimul inert ori foarte slab –, ci receptorului, i.e. interpretului. Imagina]ia asociativ` a acestuia [i bog`]ia codurilor sale de referin]`, structurate în sens artistic, trezesc la via]` „lumea de minuni adormite“ din c`r]ile vechi [i lumineaz`, prin uzul emotiv al referin]elor, expresivitatea [i plasticitatea limbajelor specializate/pragmatice de odinioar` sau contemporane. Sub privirea iscoditoare a criticului – în postura fericit` a unui Midas –, o considerabil` materie lingvistic`, vetust` ori anodin`, se reînsufle]e[te surprinz`tor, îmbr`cînd straiele de s`rb`toare ale literarului. Fiind vorba mai mult despre fragmente de scrieri, majoritatea n-are cum s` intre într-o istorie propriu-zis` a literaturii, îns` importante r`mîn „instructajul“ perceptiv [i modul în care concepe Eugen Negrici literaturitatea, confirmat ulterior [i de al]i teoreticieni.

Cum ne raport`m totu[i la aceast` carte / la autorul ei dup` Iluziile literaturii române? Se împac` demersul recuperator [i constructiv cu recentul decrementum al literaturii române?

De[i cu sens contrar, ambele ac]iuni au la baz` un imbold etic [i sînt emana]ia aceluia[i spirit nelini[tit [i nelini[titor, care într-un caz deconstruie[te mistific`rile [i iluziile criticii, iar în cel`lalt destram` habitudini [i iner]ii de lectur`.

Meritul lui Eugen Negrici rezid`, prin urmare, nu numai în ocolirea c`r`rilor b`t`torite, ci [i în livrarea constant` ([i generoas`, pîn` la urm`) a unui daimon al îndoielii, care nu d` voie gîndirii s` lîncezeasc`. La acestea se adaug` coeren]a metodic` a analizei, tandre]ea comprehensiv` [i, nu în ultimul rînd, expresivitatea stilului, calit`]i care s-ar cuveni s` fie imanente oric`rui critic serios.

■ Gabriela Gheorghi[or

37

24,95 lei edi]ia a doua

RECENZII

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

ESEU

c`) se amestec` inspirat cu nota]ia literar-aforistic`. Este, de fapt, povestea tulbur`toare a unei reconvertiri, dar [i a conflictului între obliga]ia impus` de tradi]ie [i discern`mîntul intelectualului („nu m` simt mo[tenitorul tradi]iei, ci marioneta ei“). Leon Wieseltier pierde într-un interval scurt doi ta]i: pe cel biologic, pe care-l onoreaz` recitînd kaddish-ul de trei ori pe zi, vreme de unsprezece luni, a[a cum cerea tradi]ia, [i un altul spiritual ? pe Isaiah Berlin, maestrul care i-a influen]at în mod dramatic parcursul intelectual. Între intelectual [i fiu („mai întîi fiu [i abia apoi intelectual“) se ]ese un drum [i se recreioneaz` – cu pa[i mici, cu noi repere – un destin cu totul nou. Miza dramei intelectuale [i personale, expuse de Leon W. în Kaddish [i analizate cu atîta pasiune de Mircea Mih`ie[ este îns` mult mai adînc`: „Poate c` pînda încordat`, vînarea [i expunerea istoriei atît de contradictorii a kaddish-ului vor explica, m`car în parte, tragedia contemporan` a religiei iudaice“. Care, în fond, într-o lume tot mai desacralizat`, devine tragedia tuturor religiilor la un loc. „Al zecelea om“ (pentru c` orice rug`ciune iudaic` se desf`[oar` numai dac` exist` zece credincio[i în sinagog`) nu e doar o glos` plin` de savoare (cu splendide acroba]ii stilistice), ci [i o surs` pre]ioas` de cunoa[tere (profund`, aplicat`) a unuia dintre cele mai interesante aspecte ale iudaismului – rug`ciunea kaddish-ului.

Fii sau, pur [i simplu, „rude“, noi cei care am tr`it „experien]a durerii“ ne înc`p`]în`m s` citim despre moarte, c`utînd mereu ceva. Lini[tea – poate mai mult a noastr` decît a celor pomeni]i în acest ritual protocolar [i mecanic („mecanica datoriei“) [i, adesea, lipsit de interioritate. „La ce bun filozofia dac` exist` durere?“ – se întreab` jurnalistul american evreu, devenit peste noapte un simplu orfan în c`utarea vechii sale noi identit`]i. Nu [tiu dac` eseul semnat de Mircea Mih`ie[ poate r`spunde la o întrebare atît crud` [i de adev`rat`, îns` cu siguran]` te duce în preajma altor glasuri, din alte înc`peri. De unde s-ar putea ivi, într-o zi, lini[tea, împ`carea. Sfîr[itul doliului, altfel spus.

■

Ce sens (mai) are doliul?

Mircea Mih`ie[ Despre doliu.

Un an din via]a lui Leon W. Colec]ia „Plural“, Editura Polirom, 2009

32,95 lei

Subiectele celor mai recente c`r]i ale lui Mircea Mih`ie[ ? esen]a poetic` a pieselor lui Cohen [i deconstruc]ia emo]iei pe care acestea le produc (Via]a, patimile [i cîntecele lui Leonard Cohen) [i „metafizica“ unui gen considerat altminteri minor, cel poli]ist (Metafizica detectivului Marlowe) ? m-au convins c` mobilitatea intelectual` [i talentul de hermeneut ale autorului sînt departe de momentul epuiz`rii.

Peste toate aceste calit`]i, condeiul sigur [i cuceritor (îmi vine s` zic molipsitor) [i baletul gra]ios (sau turnirul feroce) al ideilor fac din orice carte semnat` de el o lectur` plin` de bucurii. Cea mai bun` dovad` c` a[a stau lucrurile este recentul s`u Despre doliu. Un an din via]a lui Leon W., o carte despre un subiect grav [i dificil: semnifica]ia rug`ciunii evreie[ti a kaddishului [i a doliului, în general, punînd, de fapt, problema dilu`rii tradi]iei [i a muta]iilor religiosului în lumea actual`. Cartea e structurat` în dou` p`r]i: „Al zecelea om“ (cea mai ampl`), un comentariu inteligent [i „afectuos“ (în toate sensurile posibile) pe marginea c`r]ii celebre a jurnalistului american Leon Wieseltier, Kaddish, [i „Doliul. Mod de întrebuin]are“, o demistificare [i o interpretare destul de critic` a „institu]iei“ doliului.

Prima parte e un adev`rat manual de hermeneutic`, îns` unul care – surprinz`tor, pentru un subiect relativ specializat (din zona etnologic`, antropologic`, a studiilor iudaice etc.) – se cite[te cu destul` pl`cere [i curiozitate: cartea semiconfesiv` a jurnalistului de la The New Republic este disecat` [i comentat` pas cu pas, analiza lucid` (literar`, filozofic`, antropologi-

38

Florina Pîrjol

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

ESEU

Sufletul în vremea deconstruc]iei

Alexandru Budac Byron în re]ea sau Cum a r`mas liber` canapeaua doctorului Freud Editura Humanitas, 2009

Punînd la b`taie un titlu foarte occidental [i o armat` de note de subsol, Alexandru Budac aduce ve[ti bune pentru cei ce se temeau c`, dup` valuri succesive de moderniz`ri, literatura nu mai are cum s` vorbeasc` despre „suflet“. De forma]ie intelectual` complex`, eseistul timi[orean caut` s` explice, în cartea sa de debut, modelul dezontologizat, dar prolific imaginativ al prozei postmoderne prin prisma filozofiilor cognitive de la finele secolului XX, semnificative pentru r`sturnarea vechiului raport cartezian ra]iune-imagina]ie. Dintr-un unghi pe cît de ambi]ios pe atît de rar în studiile de la noi, autorul promite s` atace în manier` updatat` concepte precum „con[tiin]` de sine“ sau „creativitate literar`“, pe terenul deci al unui postmodernism ce face inoperante interpret`rile tradi]ionale ale nara]iunii [i personajului în termeni de etic`, metafizic`, interioritate. Viziunea „omului-puzzle“, dezasamblat, din prozele lui Pynchon, C`rt`rescu, Crowley [i O]oiu, reface pe terenul figura]iei literare concluziile unor Douglas Hofstadter, Daniel Dennet sau Antonio Damasio, cu privire la dislocarea conceptului de „eu“, hazardul neuronal de la baza con[tiin]ei sau similaritatea „programului“ min]ii cu pattern-uri non-umane (din matematic`, de pild`), de unde [i specula]iile distopice asupra inteligen]ei artificiale.

Leg`turile dintre literatur` [i [tiin]e în cadrul epistemei postmoderne sînt, desigur, mai adînci decît simplul transfer tematic sau lexical, Ion Manolescu explorînd – printre singurii la noi – intimitatea tehnologiilor computa]ionale cu tipul de nara]iune numit „fractalic`“.

Alexandru Budac, la rîndul s`u, le-ar fi putut g`si teoriilor neurologice un sol fertil de ateri-

RECENZII zare în chestiuni de poetic`, de vreme ce mecanismul gîndirii, descris prin „fluiditate conceptual`“, labilitate brownian` de analogizare [i „autoreferen]ialitate“, se v`de[te a func]iona – a[a-zicînd – „estetic“.

Relevan]a descrierii cognitiviste a personalit`]ii pentru geneza [i interpretarea literaturii descentrate a postmodernismului r`mîne îns`, de cele mai multe ori, neclar`. Cititor pasionat pîn` la imersiune de teoriile pe care le desf`[oar` cu lux de citate, Alexandru Budac evit` cu gra]ie, pe de alt` parte, s` limpezeasc` apele conceptuale sau s` explice la ce nivel – antropologic, procedural, pur... metaforic? – în]elege aerul de familie paradigmatic în care cognitivul [i esteticul î[i corespund. Tonuri nodale ale discu]iei (anticipate, unele, în introducere) se estompeaz`, din p`cate, pe fondul simfoniei vocilor (critice sau filozofice) de autoritate.

Eseistul men]ioneaz`, de exemplu, diferen]a de finalit`]i între demersul [tiin]ific, orientat, chiar [i în era dispersiei, spre o ra]ionalitate intrinsec`, deci spre „adev`r“, [i cel artistic, consumat (în postmodernism, mai cu seam`) în zona „retoricii [i a tropilor“. Problema – care e, de fapt, una de coeren]` teoretic` a studiului – nu e totu[i tran[at`, mai ales c` uneori autorul pare s` g`seasc` în literatur` doar confirmarea ipotezelor filozofice, pe cînd alteori el admite incomensurabilitatea esteticului („de cîte ori se apropie de produsele cu adev`rat valoroase ale imagina]iei, [teoria lui Hofstadter] las` impresia c` a ajuns prea tîrziu“).

Dou` discursuri distincte merg, de fapt, unul lîng` cel`lalt, în m`sura în care literatura se reveleaz`, cu toat` încercuirea filozofic` la care e supus`, (tot) un „mister“ (în sensul stimulator al cuvîntului). Astfel c`, dac` prima sut` de pagini va face deliciul chi]ibu[ar al amatorilor de gadget-uri teoretice anglo-saxone, cea de-a doua parte a volumului va oferi analize literare mai degrab` de sine st`t`toare, neîndoielnic îns` eflorescente în observa]ii [i referin]e. Doar patru autori în focus, insuficien]i pentru a sus]ine o „paradigm`“, dar îndeajuns de greu epuizabili pentru a îndrept`]i lecturi complexe, vii, stratificate.

■ Adriana Stan

39

22 lei

RECENZII

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

ESEU

afla cît timp tr`iesc...“ este celebra defini]ie unamunian` a religiei. C`l`uza acestei c`ut`ri a adev`rului este scepticismul în sensul s`u etimologic [i filozofic, „c`ci sceptic nu vrea s` spun` cel care se îndoie[te, ci cel care cerceteaz` [i caut` cu de-am`nuntul“; [i: „Trînd`via spiritual` fuge de pozi]ia critic` sau sceptic`“.

Secretul vie]ii [i alte eseuri nu este o carte confortabil`, ea cere alternan]e meditative [i de spirit. Î]i trebuie un fel de a citi Sminteala doctorului Montarco [i un altul pentru Ideocra]ie, intelectualitate [i spiritualitate, Singur`tate sau În`untru!. Unele sînt dramatizate, cu dialoguri aproape socratice, altele iau forma unor scrisori, în timp ce cele mai multe poart` pecetea confesiunii. În descrierea pe care Unamuno o face indivizilor, inspirîndu-se din clasificarea Sfîntului Pavel în carnali, intelectuali (sau psihici) [i spirituali (pneumatikos), scriitorul pledeaz` net în favoarea celor din urm` [i critic` sminteala celor de mijloc, pîn` într-acolo încît chiar [i sarkinos (carnalii), în starea lor profund animal`, mai au o [ans` în în]elegerea lui Dumnezeu, în contrast cu intelectualul, care „nu prime[te cele ale Duhului lui Dumnezeu, c`ci pentru el sînt sminteal` [i nu le poate în]elege, pentru c` ele trebuie judecate duhovnice[te“. Frumoas` luciditate a unui gînditor luat drept filozof, dar care era, în fapt, un spiritual, un vis`tor, un mistic „care nu tolereaz` tirania min]ii, [i nici chiar pe cea a logicii“, cel ce vedea cre[tinismul nicidecum altfel decît ca pe o agonie, ca pe o lupt` solidar` cu via]a, ca pe un individualism absolut [i, prin urmare, tot ce poate fi mai universal, cel care sim]ea consisten]a tactil` a spiritului… {i atunci, spune]i-mi, nu este aceasta esen]a zonei divine, grani]a aceasta subtil`, care nici nu ar trebui s` existe, între individualitate [i universal, între cre[tinism [i spiritualitate? De ce aproape toate celelalte religii îi confisc` omului demnitatea individualit`]ii, iar cre[tinismul i-o acord` doar cu condi]ia sclaviei fa]` de obtuzitate? Citi]i în cartea lui Unamuno cea mai frumoas` în]elegere a eului...

■

Un spiritual Miguel de Unamuno Secretul vie]ii [i alte eseuri Editura Humanitas, 2009

40,90 lei traducere din limba spaniol` [i note de Grigore Dima

M-am întîlnit cu Agonia cre[tinismului în facultate. Unii îl consider` pe Unamuno un catolic fervent. Ar fi fost simplu dac`, citind acum Secretul vie]ii [i alte eseuri, a[ fi putut subscrie nesmintit la aceast` defini]ie. E cam greu de în]eles cum poate fi etichetat astfel, cînd el însu[i avertizeaz` în privin]a celor ce vor s`-l cuprind` într-o formul`: „caut` s` m` clasifice [i s` m` vîre într-una dintre rubricile în care a[az` spiritele, zicînd despre mine: «E luteran, e calvinist, e catolic, e ateu, e ra]ionalist, e mistic» sau oricare alta dintre aceste sentin]e, al c`ror sens deplin nu-l în]eleg, dar care-i scute[te s` mai gîndeasc`. Iar eu nu vreau s` m` las clasificat, c`ci eu, Miguel de Unamuno, ca orice om care aspir` la o con[tiin]` deplin`, sînt specie unic`“.

Este poate unul dintre cei mai în]elep]i [i vii rebeli ai cre[tinismului, care transcende, prin anvergura în]elegerii sale spirituale, limitele dogmei religioase, ale acestui „ism“ c`ruia îi prefer` numele de cre[tin`tate, prin asem`narea cu cel de umanitate. Îl iube[te pe Hristos, rea[ezîndu-l în pozi]ie de anterioritate [i prioritate fa]` de în]elegerea moart` [i adesea în eroare a Bisericii. Nu ar fi fost de mirare ca, tr`ind în Evul Mediu, s` fi fost ars pe rug împreun` cu opera sa, f`r` nici o urm` de regret cultural sau uman. Îns` pentru c` ne-a fost dat abia peste cîteva secole, ne gr`bim s`-i aplaud`m filozofia, opera, intelectul. Este un filozof, un scriitor [i eseist.

Excelent, în acest caz s` ni-l însu[im, nu s`-l declar`m eretic. „Religia mea este c`utarea adev`rului în via]` [i a vie]ii în adev`r, chiar [tiind c` nu le voi

40

Alice Popescu

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

MEMORIALISTIC~

Trecute vie]i de doctori bucure[teni C. D.-Severeanu Din amintirile mele (1853-1929) Editura Funda]ia Cultural` „Gheorghe Marin Speteanu“, 2008

Pentru amatorii de istorii inedite bucure[tene, cu parfumul scrierilor lui Ionescu-Gion, cartea doctorului Constantin Dimitrescu Severeanu (1840-1930) este o adev`rat` cronic` a urbei noastre scris` „la firul ierbii“.

Severeanu a început [coala primar` abia la 13 ani, cînd unul din fra]ii s`i mai mari l-a sus]inut material s` stea la Turnu Severin. A plecat apoi la Bucure[ti, unde a intrat elev la {coala de Medicin` [i Farmacie. În timp ce urma cursurile {colii de Medicin`, a terminat la Liceul „Sfîntul Sava“ [i cele patru clase gimnaziale, trecînd concomitent examenul de bacalaureat [i concursul de internat în spitale.

Dup` concursul desf`[urat la ie[irea din internat, ob]ine o burs` pentru continuarea studiilor la Paris. Ajuns aici (în 1862), î[i sus]ine, dup` numai doi ani, doctoratul la Facultatea de Medicin` din Paris. Întors în ]ar`, este numit medic secundar la Spitalul Colentina [i devine profesor suplinitor la Facultatea de Medicin` bucure[tean`, unde ]ine cursul de bandaje [i mic` chirurgie. Între 1867-1910, func]ioneaz` ca profesor de chirurgie la Spitalul Col]ea, dup` pensionarea profesorului Nicolae Turnescu. Între 1881-1885, a condus catedra de Medicin` Operatorie de la Facultatea de Medicin` din Bucure[ti, iar între 1885-1910, catedra de clinic` chirurgical`.

Severeanu a fost un veritabil deschiz`tor de drum în înv`]`mîntul superior de chirurgie de la noi. În 1873, Severeanu introduce metoda antiseptic` [i face prima anestezie rahidian` în 1900, la numai un an dup` elaborarea acestei tehnici. A f`cut [i o serie de modific`ri [i adapt`ri de instrumente chirurgicale. A publicat un

RECENZII Tratat de chirurgie (în 1900), iar la numai un an dup` descoperirea razelor X de c`tre Conrad Röntgen (1895), instaleaz` în clinica chirurgical` de la Spitalul Col]ea cel dintîi aparat de radiologie din România. Severeanu a fost primul pre[edinte al Societ`]ii Române de Chirurgie (1898-1899), func]ie pe care a mai de]inut-o [i între 1908-1909.

Edi]ia de fa]` o reproduce pe cea din 1929, fiind îngrjit` [i completat` cu un aparat critic [i imagistic de Constantin Rezachevici. De la amintirile copil`riei [i evolu]ia sa ca medic, autorul ne plimb` apoi prin via]a bucure[tean` de sfîr[it de secol XIX: cum se luminau locuin]ele, cum erau via]a studen]ilor, petrecerile boiere[ti de alt`dat`, inunda]iile din Capital`, cur`]enia „privatelor“ (a toaletelor), barierele ora[ului sau m`turatul str`zilor.

Multe dintre problemele sociale, sanitare [i economice române[ti de acum mai bine de un secol le reg`sim aproape identice (doar c` la o alt` scar`), transferate parc` printr-un tunel al timpului, în societatea româneasc` de azi... Iar cînd apar deosebiri [i nuan]e, atunci ele se plaseaz` în avantajul celor care, la sfîr[itul secolului al XIX-lea, se str`duiau s` creeze o na]iune, s` modernizeze o societate [i s` împlineasc` o ]ar`.

De exemplu, Severeanu, care remarcase de multe ori cum se fur` mîncarea în armat`, constat` uimit c` se poate fura pîn` [i drumul de sub picioare: „În caietul de sarcini se spunea cum s` fie nivelat p`mîntul, s` pun` un strat de nisip de 10 centimetri, pietrele s` se pun` cu partea mai ascu]it` în jos, ca s` nu în]epe picioarele pietonilor, s` toarne ap` peste ele [i s` le bat` cu maiul. Cinsti]ii antreprenori puneau nisip pu]in, 2 centimetri, pietrele le puneau cu vîrful în sus“. Apoi „se în]elegeau cu inginerii [i ta[eronii, [i, prin bac[i[uri, se f`cea agurida miere“.

Cînd s-a schimbat regimul, noua administra]ie a început s`-i strîng` cu u[a – sau „în chingi“, cum spune doctorul – pe vechii antreprenori.

Sc`parea lor este în bac[i[uri împ`r]ite generos: vinova]ii r`mîn astfel [i cu cî[tigul, [i cu „obrazul curat“... F`r` comentarii!

■ Octavian Buda

41

78 lei

RECENZII

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

SF

Marte. Despre ce se a[teapt` de la ea [i despre ce se g`se[te acolo. Despre ce e omul pe P`mînt, privind spre Marte, [i ce e omul pe Marte, privind spre P`mînt.

Iar pove[tile care compun acest puzzle sînt despre mar]ienii ar`mii cu ochii galbeni, pentru care un p`mîntean de 1,85 m este un gigant, despre dragostea [i gelozia unui mar]ian a c`rui so]ie are vise cu un p`mîntean (tare frumoas` povestea „Ylla“!), despre mar]ienii care se ap`r` în fa]a invadatorilor p`mînteni (primii sînt împu[ca]i, membrii celei de-a doua expedi]ii sînt închi[i într-un azil de nebuni – sus]in c` vin de pe o alt` planet`!), despre mar]ienii care sînt, de fapt, ceea ce vor p`mîntenii s` vad` (luînd chipurile rudelor moarte), despre a patra expedi]ie, cea care va reu[i pentru c`, între timp, mar]ienii au murit de v`rsat de vînt (una dintre binefacerile „civiliza]iei“ p`mîntene!), despre terraformarea planetei Marte (un proces mai mult fantastic decît [tiin]ifico-fantastic, dar ce vre]i, era 1950, Kim Stanley Robinson cu a sa trilogie mar]ian` a venit abia în anii ’90), despre cum au fugit negrii spre Marte sau despre Casa Usher II, construit` pe Marte, ca un loc al libert`]ii de gîndire [i crea]ie, dar în care s-au înfiin]at func]ionarii de la Climate Morale [i membrii Societ`]ii pentru Prevenirea Fanteziilor, dup` ce în 1975 au dat foc c`r]ilor de literatur` fantastic` (dup` trei ani, Bradbury avea s` publice romanul Fahrenheit 451°) – [i s` nu uit`m c` e vorba de o carte publicat` în 1950! –, despre r`zboiul izbucnit pe P`mînt în 2007 [i despre refugiul pe care oamenii l-au g`sit pe Marte, despre ora[ele t`cute în care n-a mai r`mas nimeni, ca ni[te ultime ]`rmuri, sau despre anii lungi petrecu]i în compania unor simulacre, despre singur`tate [i despre supravie]uire, despre case care func]ioneaz` în gol, f`r` nici o fiin]` vie care s` le locuiasc`. Ultima povestire ni-i arat` pe adev`ra]ii mar]ieni, care sînt, de fapt, p`mînteni privindu-se în apa din canale...

O carte de povestiri? Un roman? O carte de poeme? Un eseu despre fiin]a uman`? Toate la un loc?

O carte uimitoare, o carte despre oameni, de fapt, a[a cum sînt toate sefeurile bune...

■

O carte despre oameni Ray Bradbury Cronicile mar]iene Colec]ia „Science Fiction“ Editura Leda, 2009

35,90 lei traducere din limba englez` de Mihai-Dan Pavelescu

„La 40 de ani dup` ce omul a p`[it pe Lun` nu mai r`mîne de f`cut decît s` coloniz`m planeta Marte. Marte este destinul nostru“, spunea Ray Bradbury în decembrie 2009, la [aizeci de ani de la publicarea volumului Cronicile mar]iene.

Votat`, la un sondaj organizat de revista american` Locus în 1999, drept cea mai bun` culegere de povestiri care s-a scris vreodat`, Cronicile mar]iene a fost o provocare, de-a lungul timpului, [i pentru editori, care [i-au încercat [i ei mîna, ad`ugînd sau eliminînd texte, pentru a aduce în fa]a publicului edi]ia perfect`. Se pare c` cea mai complet` variant` va ap`rea în acest an la Subterranean Press, într-o edi]ie limitat` (de 500 de exemplare, la pre]ul de 300 USD) [i una de lux (de numai 26 de exemplare, la 900 USD). Printre cele cincizeci de texte din aceast` edi]ie figureaz` [i unele nepublicate pîn` în prezent.

Cronicile mar]iene este o carte n`scut`, iar nu f`cut`, p`r]ile componente fiind scrise [i publicate una cîte una în diverse reviste, pîn` în 1950, cînd a ap`rut prima edi]ie. Deschizi cartea [i cite[ti pagin` dup` pagin`, poveste dup` poveste, iar tabloul planetei Marte – cu peisajul ei, cu mar]ienii ei, cu primele expedi]ii umane, cu invazia p`mîntenilor, cu bolile [i obiceiurile (bune [i rele) aduse de ace[tia, cu visele lor [i dezam`girile lor – se formeaz` ca un puzzle, unul f`cut f`r` vreo urm` de strategie, la marea inspira]ie, cum se zice. F`r` s` urmeze vreo logic` anume, p`strînd doar cronologia.

Nu este un roman despre istoria cuceririi planetei Marte de c`tre p`mînteni, nu este o saga, nici o carte de aventuri, ci una despre planeta

42

Michael Haulic`

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

POLITOLOGIE

Greaua mo[tenire Catherine Durandin Statele Unite [i lumea mo[tenite de Obama Colec]ia „Cartier Istoric“ Editura Cartier, 2009

„Statele Unite n-o duc bine“, observ` Catherine Durandin în finalul c`r]ii discutate aici, dup` care se întreab` retoric ce se va întîmpla cu SUA [i cu lumea, în era Obama. Va fi capabil noul pre[edinte s` imprime o alt` direc]ie Americii, una care s` o pozi]ioneze avantajos pe termen lung, atît în interesul na]iunii americane cît [i al stabilit`]ii globale? Semnalele sînt încurajatoare – consider` autoarea –, examinînd discursul de inaugurare al lui Barack Obama, al c`rui con]inut îi apare „lucid [i plin de hot`rîre“. Viziunea reînnoit` asupra identit`]ii na]ionale americane, în linie cu tradi]ia p`rin]ilor fondatori, absen]a retoricii r`zboinice, a doctrinei loviturilor preemptive, mîna întins` tuturor na]iunilor lumii, toate acestea sun` bine [i aduc lumii, dup` p`rerea autoarei, „un mesaj de umanism occidental“.

Toate bune [i frumoase, dar realitatea se dovede[te mai pu]in amabil` cu idealurile nobile ale lui Barack Obama, schimb`rile fiind mult mai lente decît se a[teptau sus]in`torii s`i americani [i mondiali. E [i criza economic` de vin`, f`r` îndoial`, dar principala cauz` a acestei lentori o poart`, în viziunea Catherinei Durandin, povara trecutului. Un argument care nou`, românilor, ne sun` foarte cunoscut – „greaua mo[tenire“ – devine îns`[i miza c`r]ii autoarei franceze.

Cartea este structurat` în opt capitole care reprezint` tot atîtea exerci]ii de întoarcere în timp, cu scopul de a examina episoade ale istoriei recente relevante pentru ceea ce înseamn` ast`zi puterea american`: mijloacele prin care SUA [i-au asigurat victoria în R`zboiul Rece, felul în care a fost gestionat` c`derea co-

RECENZII munismului în prima parte a anilor ’90, remodelarea NATO, deschiderea Alian]ei spre ]`rile ex-comuniste [i rolul acesteia în fosta Iugoslavie, 11 septembrie 2001 [i declan[area r`zboiului împotriva terorismului, desemnarea lui Osama Bin Laden [i a lui Saddam Hussein ca du[mani absolu]i ai Americii, r`zboaiele din Afganistan [i Irak.

Pe m`sur` ce ne apropiem de prezent, lucrurile se schimb` în r`u – pare a sugera autoarea. Dac` filonul umanist [i idealist al politicilor lui Jimmy Carter, viguroasa campanie anticomunist` a lui Ronald Reagan, siguran]a cu care George Bush senior a gestionat c`derea comunismului [i chiar implicarea lui Bill Clinton în Balcani sînt prezentate pozitiv, nu acela[i lucru poate fi spus despre analiza erei Bush junior. Înconjurat de un grup de politicieni [i intelectuali neoconservatori interesa]i atît ideologic cît [i economic de instaurarea unei noi ere „r`zboinice“, Bush a folosit din plin momentul 9/11 pentru a implica SUA într-o nou` epopee mar]ial` cu uria[e costuri în bani, vie]i omene[ti [i capital de simpatie, situa]ie care a adus America în situa]ia dificil` cu care se confrunt` ast`zi.

Cartea mai include, pe lîng` capitolele propriu-zise, dou` scurte eseuri în care autoarea trage concluzii tran[ante: americanii sînt în Irak pentru petrol, [i r`zboiul împotriva terorismului nu poate fi cî[tigat atîta vreme cît scopurile sale nu sînt definite cu precizie. Revenind la Obama, misiunea sa istoric`, îngreunat` de direc]ia pe care epoca Bush a imprimat-o Americii este, potrivit autoarei, aceea de a da Statelor Unite o identitate reînnoit`, care s` adauge imaginii unicit`]ii americane, a Cet`]ii de pe Colin`, pe aceea a recunoa[terii alterit`]ii, a lumii „de dincolo“. Cu un pre[edinte al c`rui tat` a fost kenyan, care a petrecut cî]iva ani în Indonezia [i care are rude de religie musulman`, Statele Unite par mai preg`tite ca oricînd pentru o astfel de muta]ie identitar`. Asta dac` nu se va întîmpla ca „greaua mo[tenire“ s` încline balan]a în favoarea revenirii la vechiul model, cel al cowboy-ului global, promovat dup` 11 septembrie 2001.

■ Bogdan Barbu

43

26 lei traducere din limba francez` de Corina Iftimia

RECENZII

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

ISTORIE

din Basarabia guvernat` de Sankt Petersburg erau într-o situa]ie mai proast` (material`, spiritual` [i na]ional`) decît românii din Transilvania guvernat` de Viena.

Volumul cuprinde trei p`r]i: prima, o excelent` analiz` a situa]iei (intelectuale, politice, geopolitice) a României în preajma r`zboiului, completat` cu o decodare a istoriografiei subiectului din anii ’20 [i pîn` azi. Dezb`rat` de cli[eele „visului de veacuri“ etc., dar [i imun` la tenta]ia opus` a lamenta]iilor ce brodeaz` varia]iuni pe tema „ca la noi la nimeni“, fraza lui Boia este clar`, lucid` [i adesea cu o doz` agreabil` de fin` ironie. Aceste prime capitole discut` ce scriau ziarele, ce f`cea elita (jurnalistic`, cultural`, universitar`), ce în]elegea ]`r`nimea; care erau miza & ra]iunea antantofililor sau rusofobilor. Nuan]ele, [i nu sentin]ele domin`.

Microstudii de caz alc`tuiesc partea a II-a: peste 60 de intelectuali, diferi]i între ei, dar fiecare cu unghiul s`u de înclinare progerman` – de la Tudor Arghezi la Ioan Slavici, de la Martha Bibescu la pictorul Tonitza, istoricul Ioan Bogdan, sociologul Dimitrie Gusti, socialist-liberalul Constantin Stere, conservator-junimistul Simion Mehedin]i, naturalistul Grigore Antipa, romancierul Rebreanu, sobrul Dimitrie Onciul [i ludicul George Topîrceanu [.a.m.d., ei au crezut, în acel moment istoric, în alian]a cu Germania contra Rusiei. E drept, „Istoria nu i-a confirmat“ – dar oare cît e necesitate [i cît e [ans` în faptul c` România învins` [i mic[orat`, din martie 1918, avea s` devin` înving`toare [i mare în decembrie acela[i an? În fine, un „Epilog“ discut` soarta „germanofililor“ dup` 1918: unii [i-au frînt brusc cariera, al]ii s-au ridicat imperturbabili (vezi Arghezi, care avea s`-i mai cînte [i pe Carol al II-lea, [i pe Gheorghiu-Dej!). De re]inut fraza lui Ioan Slavici la procesul intentat în 1919: „Ast`zi sîntem prieteni cu slavii, [dar] cine poate [ti ce se va întîmpla peste un an sau doi?“.

Peste 20 de ani, Istoria i-a dat lui dreptate.

Pe scurt: un volum pentru lectur` [i pentru reflec]ie. „Germanofilii“ va r`mîne, cred, una dintre c`r]ile majore ale profesorului Lucian Boia.

■

La fel de intelectuali, la fel de români

Dou` opinii despre o carte

Lucian Boia „Germanofilii“.

Elita intelectual` româneasc` în anii Primului R`zboi Mondial Editura Humanitas, 2009

36 lei

Mai cad ceva steaguri printre cei ce-l acuz` pe Boia c` scrie istorii „ne[tiin]ifice“, „pentru str`in`tate“: volumul „Germanofilii“ este o veritabil` anchet`, construit` dup` standardul calit`]ii istoriografice. Subiectul e inedit, teza e curajoas` [i provocatoare, argumentarea se sus]ine printr-o logic` f`r` cusur, stilul este admirabil, iar demonstra]ia convinge.

Cum a f`cut-o [i-n alte c`r]i, Boia pleac` în c`utarea alterit`]ii – printre intelectualii români care, în anii de gra]ie 1914-1916, au fost obliga]i (de statutul lor [i de Istorie) s` ia pozi]ie într-o dilem` fierbinte: România s` mearg` în r`zboi cu Puterile Centrale (Germania, AustroUngaria) sau cu Antanta (Fran]a, Britania, Rusia)? La mai bine de 90 de ani de la Marele R`zboi, discursul istoriografic dominant la noi ([i perpetuat din iner]ie) spune c` antanti[tii au ac]ionat în spiritul interesului na]ional, pe cînd ceilal]i („germanofilii“) au fost cî]iva r`t`ci]i repede contrazi[i de Istorie. Cei ce se înc`p`]îneaz` în acest cli[eu comit un dublu p`cat: 1) fa]` de logica faptelor, care spune, totu[i, c` pîn` în 1918 Puterile Centrale au fost mereu aproape de a cî[tiga ([i) ele r`zboiul; 2) fa]` de nume „grele“ ale culturii române, a c`ror pre]uire fa]` de Transilvania era înfrînat` de o real` [i cu temeiuri team` de Rusia. A[adar: printre partizanii Puterilor Centrale de la noi se g`seau, bineîn]eles, germanofili veritabili, dar mai ales se g`sea un contingent masiv de rusofobi, al c`ror argument de baz` (corect) era c` românii

44

Adrian Cioroianu

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

ISTORIE

„Diversele chipuri ale drept`]ii“ Lucian Boia „Germanofilii“.

Elita intelectual` româneasc` în anii Primului R`zboi Mondial Editura Humanitas, 2009

Lucian Boia este istoricul care a marcat cel mai mult dezbaterile publice din România ultimelor dou` decenii. Demersul s`u de deconstruire a miturilor istoriografice ce au populat cultura român` a stîrnit atît aprecieri entuziaste cît [i reac]ii critice [i chiar acuze de tr`dare a intereselor na]ionale, care îi descalific` pe cei ce le-au lansat. În noua sa carte, Lucian Boia abordeaz` mitul adeziunii cvasiunanime a societ`]ii române[ti la idealul realiz`rii unit`]ii na]ionale prin participarea la Primul R`zboi Mondial al`turi de Antant` împotriva Puterilor Centrale. El porne[te de la distinc]ia – esen]ial` – între majoritatea t`cut` a popula]iei (peste trei sferturi dintre cet`]enii Vechiului Regat locuiau la sate, iar majoritatea erau analfabe]i), „opinia public`“ (cei care citeau ziare [i î[i d`deau cu p`rerea despre chestiunile la ordinea zilei – cel mult cîteva sute de mii de oameni, adic` pu]ine procente din popula]ia ]`rii) [i elitele intelectuale (ziari[ti, scriitori, universitari – în total cîteva sute de oameni, care în mare m`sur` se suprapuneau [i cu elita politic`). Potrivit lui Lucian Boia, majoritatea t`cut` avea în perioada neutralit`]ii alte preocup`ri existen]iale decît idealul na]ional, iar „opinia public`“ s-a manifestat majoritar în favoarea intr`rii în r`zboi de partea Antantei, invocînd Transilvania [i solidaritatea cu Fran]a.

Elementul central al analizei îl reprezint` îns` atitudinile foarte împ`r]ite ale membrilor elitei intelectuale, foarte mul]i sus]inînd op]iuni diferite de cele ale „opiniei publice“. Termenul „germanofili“ este comod, dar totodat` în[el`tor, pentru c` sugereaz` o unitate de vederi –

RECENZII care, evident, lipsea – printre oponen]ii intr`rii în r`zboi al`turi de Antant`. De[i nu ne l`mure[te asupra momentului în care a fost lansat termenul polemic „germanofili“ [i asupra avatarurilor folosirii sale, autorul aten]ioneaz` c` acest termen a fost utilizat în sens peiorativ, vizînd diabolizarea pau[al` a tuturor oponen]ilor politico-ideologici ai „antanti[tilor“, [i c` în categoria „germanofililor“ intr` persoane cu motiva]ii, convingeri [i op]iuni extrem de diverse: adep]i ai neutralit`]ii, adversari ai Rusiei [i/sau admiratori ai Germaniei. Analiza sistematic`, pe cîmpuri socio-profesionale, este completat` cu 65 de mini-medalioane ce prezint` sintetic [i clar atitudinile [i comportamentele unor „germanofili“ mai mult sau mai pu]in cunoscu]i pentru op]iunile lor din timpul r`zboiului. Remarc`m aici, pe lîng` destui intelectuali dezorienta]i de evenimente, personalit`]i care au [tiut s`-[i men]in` verticalitatea pîn` la cap`t (cum a fost Traian Bratu, ardelean, conferen]iar [i apoi profesor de germanistic` la Universitatea din Ia[i, care a sus]inut în timpul neutralit`]ii nevoia de a elibera Basarabia [i a luptat apoi exemplar pe front în 1916-1918), cît [i oportuni[ti (precum Alexandru Macedonski care, în 1918, mai întîi i-a l`udat excesiv pe Mackensen [i pe împ`ratul Wilhelm al II-lea, pentru ca apoi s`-i salute cu aceea[i lips` de m`sur` pe fra]ii Br`tianu [i pe Take Ionescu). În judecata sa asupra „germanofililor“ care au colaborat cu Puterile Centrale dup` 1916, Lucian Boia este nuan]at, dar tran[ant. El accept` c` „fa]` de con[tiin]a lor, Slavici [i Stere au procedat drept“, recunoa[te c` „fa]` de o anumit` istorie au gre[it, dar puteau la fel de bine s` nu gre[easc`“, îns` aten]ioneaz` totodat` c`, din punct de vedere legal, ace[tia „au f`cut jocul inamicului, împotriva guvernului legal al ]`rii [i al armatei române care rezista cu mari jertfe pe frontul din Moldova“ [i subliniaz` c` „diversele chipuri ale drept`]ii nu se exclud neap`rat, dar nici nu se identific` în mod obligatoriu“. În esen]`, o pledoarie pentru legitimitatea pluralismului de opinii, necesar atît în în]elegerea trecutului cît [i în structurarea democratic` a prezentului.

■ Bogdan Murgescu

45

Dou` opinii despre o carte

36 lei

RECENZII

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

FILOZOFIE

re le-a scris dezvoltînd ceea ce, ca studen]i, ne fascina [i ne stîrnea reac]ii de o diversitate rebel`. Nu pot comenta aici pastilele prietenilor (de la Ciprian Mihali la Sorin Antohi sau Mihai Goldner), ale c`ror cuvinte frumoase joac` adesea rolul obiectelor care devin invizibile imediat ce sînt puse pe ochi. Îns` cititorul, cred, se poate îndrepta în lectur` în primul rînd spre textele discipolilor (de la Vasile Ernu la Adrian Costache sau Andrei State), pentru a putea urm`ri cum tema trilemei prinde via]` de la o carte la alta a profesorului [i cum poate ea conduce la un rod propriu. Andrei State, de exemplu, marcheaz` traseul profesorului de la analizele structuralismului francez la medita]iile asupra comunic`rii în contextul postmodern, de la limbajul corpului la filozofia iubirii sau la o teorie general` a comunic`rii dat` de reducerea filozofiei la un gen literar, dovad` a structurilor de semnificativitate pe care ea le con]ine cu titlul unor construc]ii la fel de simbolice [i de aparent gratuite ca [i literatura. Adrian Costache vorbe[te despre o versiune semiologic` a dialecticii lui Hegel [i asumarea unui stil existen]ial în care deconstructivismul este [coal` asumat` [i transpus` într-un exerci]iu al suspiciunii. {tiu sigur c` oricît de aproape sau de departe de temele semiologiei m` voi situa, mi s-a lipit de suflet un gînd pe care nu mai pot renun]a s` îl gîndesc, oricum l-a[ traduce. Interpretarea trilemei îmi pare vecin` cu epocile lui Gioachino da Fiore: dac` cea ultim` apar]ine spiritului pur care înseamn` doar rela]ie, atunci e adev`rat ce spune Aurel Codoban, c` problema epocii noastre este stabilirea unei surse de sens în sinteza dintre semiologie [i hermeneutic`.

De o parte, teoria (relativist`) a spa]iilor semnificante în interiorul c`rora mintea zburd` în coeren]e, dar al c`ror temei exterior este absent. De cealalt` parte, tradi]ia sensului dat, care trebuie descoperit [i a c`rui asumare înseamn` încrederea c` primele dou` teme nu s-au retras complet în fa]a comunic`rii, ci fac semne din fundalul ei, ordonînd-o. Îi dator`m profesorului s` accept`m provocarea [i s` ne-o traducem fiecare în limbajul propriu.

■

Cuvîntul care ne spune pe to]i Timotei N`d`[an (coord.), Comunicarea construie[te realitatea.

Aurel Codoban la 60 de ani Editura Idea Design Print, 2009

20 lei

Cînd eram student, am fost fascinat de profesorul Aurel Codoban, fiindc` l-am auzit sus]inînd o idee care mi-a tulburat anii studen]iei, care m-a îndreptat spre lecturi menite s` o r`stoarne cu gesturi de contestare de adolescent, lecturi ce îmi a[ezau în fa]a ochilor [i a judec`]ii propria mea mirare [i rezisten]` în fa]a a ceea ce auzisem. Profesorul Codoban ne spunea c` istoria culturii noastre poate cunoa[te trei etape, asimilabile celor trei pa[i ai trilemei lui Gorgias: prima, corespondent` gîndirii antice [i medievale, revine tematicii fiin]ei [i încrederii în faptul c` discursul filozofic se refer` cu adev`rat la un nucleu tare al realit`]ii a c`rui descrip]ie trebuie s` o dea. A doua ar fi corespondent` lumii moderne [i ar avea drept fundament ideea c` nucleul tare al „fiin]ei“ ar fi cedat în fa]a încrederii în cunoa[tere, în structurile noastre de receptivitate care dau m`sura [i sensul a tot ceea ce acela[i discurs filozofic mai poate lua drept semnificativ. În fine, a treia corespunde lumii postmoderne [i are drept fundament teza care sus]ine c` numai comunicarea mai poate sus]ine edificiul cunoa[terii [i al fiin]ei, fiindc` este singura care le mai poate da un sens în contextul lumii în care tr`im.

Acum citesc Comunicarea construie[te realitatea. Aurel Codoban la 60 de ani, un Festschrift coordonat de Timotei N`d`[an, în care prieteni [i discipoli ai profesorului îi dedic` un elegant volum. El se deschide cu un interviu pe care profesorul îl acord`, creionînd pun]i de leg`tur` între o filozofie asumat` ca mod de via]` în peisajul universitar clujean [i c`r]ile pe ca-

46

Alexander Baumgarten

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

PSIHOLOGIE

Puterea de a vorbi despre neputin]ele noastre Jeffrey A. Kottler, Jon Carlson Cînd terapeu]ii rateaz` Editura Catharsis Media, 2009

O carte despre experien]e ratate, cu oameni care [i le asum`, vorbind despre ele... Un lucru terapeutic în sine, cathartic de-a dreptul, a[ spune. Dar cî]i dintre noi au puterea de a vorbi despre e[ecurile lor, de orice fel ar fi ele? Cu atît mai mult în psihoterapie, unde munca în practica individual` atîrn` definitoriu de succesele noastre, de reputa]ia cazurilor noastre?

La aceast` concluzie au ajuns [i autorii – provocatori pentru a doua oar` cu aceast` carte (dup` ce au scos Mumia de la masa din sufragerie) – cînd au v`zut c` cei mai mul]i dintre terapeu]ii întreba]i au refuzat s` vorbeasc` despre e[ecurile lor. Au m`rturisit c` se simt inconfortabil s` o fac` sau pur [i simplu au evitat. Îns` nu to]i. Iar cei care au f`cut-o au fost suficien]i pentru a alc`tui o carte plin` de pove[ti mi[c`toare despre e[ec, responsabilitate, în]elegere [i acceptare. Cei mai mul]i iau întreb`rile foarte în serios. Se gîndesc nu doar la poveste, ci [i la ceea ce au înv`]at din ea [i la ce le-a dat puterea de a merge mai departe.

Po]i afla în carte pove[ti în care terapeutul aproape c` se bate cu pacientul, în care clientul pleac` pur [i simplu în timpul [edin]ei, f`r` a se mai întoarce vreodat`, l`sînd în urm` dezorientare [i mirare. Cazuri în care, din dorin]a de a aplica tehnicile, acela[i terapeut uit` c` are în fa]a sa o persoan` real` [i, îmb`tat de gloria cuvintelor, se treze[te singur pe drum. Mai sînt cazuri în care el se implic` prea mult [i vine cu propriile valori (ca atunci cînd Carlson se sup`r` pe clienta sa care î[i în[ela so]ul cu preotul comunit`]ii, dar devine mai mult decît sup`rat cînd descoper` c` so]ul credea c`, de fapt, chiar terapeutul este amantul).

Fiecare le poveste[te cu haz sau cu triste]e. U-

RECENZII neori un caz ratat este povestea unei persoane care avea nevoie disperat` de ajutor, iar terapeutul nu a [tiut cum sau cînd s` îl ofere, aceast` gre[eal` punîndu-i pacientului via]a în pericol. „Dac` am înv`]at ceva, atunci pot s` m` iert“ – spune Violet Oaklander, relatînd o poveste emo]ionant` în care unul din pacien]ii ei adolescen]i alege s` se sinucid` pentru c` nu vede nici o alt` cale spre starea de bine.

Nu po]i citi cazurile decît cu interes [i empatie. Pe mine m-au f`cut s` m` raportez la propriile e[ecuri, din care am înv`]at enorm, motivat` de dorin]a de a nu le repeta. Mi-am amintit chiar de primul meu client de la cabinet. Eram atît de blocat` în lucruri pe care trebuie s` le fac, încît am completat pe factur` apelativul „doamn`“ al`turi de numele clientei, într-o pe cît de necon[tientizat`, pe atît de v`dit` nevoie de a ar`ta cît de nesigur` m` sim]eam, pozi]ionîndu-m` în inferioritate fa]` de clienta mea.

E[ecurile sînt discrete sau publice. Se întîmpl` în lini[tea cabinetului, între tine [i client, [i atunci te po]i face c` nu exist`, î]i po]i construi mecanisme de ap`rare „beton“, spunîndu-]i c` el, clientul, nu era preg`tit, c` nu a colaborat sau c` e un therapist killer, tr`ind din pl`cerea de a trece de la un terapeut la altul. Ori î]i po]i asuma responsabilitatea, al`turi de clientul t`u. Mai sînt îns` e[ecurile publice, de care mai greu te po]i ascunde. {i cum cei mai mul]i dintre povestitorii c`r]ii sînt terapeu]i de renume, multe dintre situa]iile penibile au avut loc chiar în timpul unor [edin]e demonstrative, cu public numeros, protagoni[tii fiind filma]i [i observa]i îndeaproape.

Un astfel de e[ec e mai greu de ignorat, îns` modul în care ei povestesc despre aceste momente ne arat` înc` o dat` ce resurs` minunat` e umorul, chiar dac` îl folosim doar ca mecanism de protec]ie.

Cartea se termin` într-o not` constructiv`: povestirile sînt analizate cu dorin]a de a g`si atît un [ablon al posibilelor gre[eli din terapie cît [i o cale de a le evita. Iar pe lîng` asta, î]i mai ofer` [i lini[tea de a în]elege c` a gre[i e parte din drumul c`tre a deveni un terapeut bun. Doar s` nu te opre[ti la asta.

■ Lena Ru[ti

47

32 lei traducere din limba englez` de Cristina Dr`gulin

RECENZII

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

PSIHOLOGIE

oficializeze rela]ia. Tot timpul sarcinii, femeia a fost scîrbit` de felul în care i s-a for]at mîna, dar nu [i de faptul c` a[epta un copil. Ajuns în cabinetul lui Dolto, b`iatul deseneaz` un peisaj care sem`na leit cu negativul unui film fotografic: fe]ele [i soarele era colorate în negru, hainele erau albe. În interpretarea psihanalistei, desenul reprezint` lumea „în negativ“ – a[a cum i-a fost dat` lui Pierre înc` dinainte de a veni pe lume –, o prelungire a doliului mamei.

Pentru Dolto, miza educa]iei nu const` în cîte limbi str`ine [tie copilul sau cîte instrumente muzicale e în stare s` mînuiasc`. Ce conteaz` este ca într-adev`r cel mic s` devin` autonom [i s` nu fie ap`sat de culpabilit`]i [i interdic]ii. Dac` sugarul este crescut de o mam` anxioas`, care îi va spune tot timpul, cu îngrijorare, „Nu face a[a!“, libertatea odraslei sale va fi din start îngr`dit`. Copilul – afl`m cartea Dificultatea de a tr`i – va fi poate mai matur decît tovar`[ii s`i de joac`, dar va deveni tem`tor cînd nu mai e cu mama, vinovat dac` va risca, încredin]at c` tot timpul a gre[it ceva. Pe de alt` parte, Dolto observ` c` dac` mama este „neanxioas` [i liberal`“, copilul se va sim]i foarte bine în pielea sa. Va fi tot timpul în mi[care, va vorbi întruna cu p`rin]ii [i nu se va plictisi niciodat`.

Sfaturile psihanalistei franceze nu se opresc la cei [ase ani de acas`. În anii ’70-’80, ea critica în for]` sistemul rigid de educa]ie, de la gr`dini]` pîn` la liceu. Este, de altfel, autoarea centrului „Casa Verde“, un spa]iu care nu e nici gr`dini]`, dar nici cabinet psihologic, unde p`rin]ii pot veni s` discute cu psihologi, dar [i cu al]i p`rin]i ai c`ror copii prezint` probleme similare. Un loc ideal în care cei mari se sf`tuiesc reciproc [i î[i împ`rt`[esc grijile, a[a încît angoasele lor s` nu mai fie transferate asupra celor mici.

Tematica volumului lui Dolto este extrem de bogat`, a[a c` ve]i putea afla de ce imagina]ia copiilor este bîntuit` de mon[trii [i diavolii din dulap, cum poate fi dep`[it salutar complexul lui Oedip, de ce ar fi nevoie de ore de educa]ie sexual` în clasa întîi [i cum se desf`[oar`, pas cu pas, psihanaliza unui copil.

■

Copilul care colora soarele în negru Françoise Dolto Dificultatea de a tr`i.

Povestiri psihanalitice despre copii Editura Trei, 2009

59 lei traducere din limba francez` [i postfa]` de Delia {epe]ean Vasiliu

„Lumea s-a întors pe dos. În toate timpurile istorice, copilul se mîndrea, s` l`uda cu realiz`rile p`rin]ilor lui. Ast`zi, dimpotriv`, copilul trebuie s` poarte întreaga povar` a insatisfac]iilor [i a neputin]elor p`rin]ilor. Copilul este cînd du[manul direct, dac` face de ru[ine familia prin e[ecurile sale, cînd stindardul falnic, dac` se umple de onoruri, de note, de succese, de victorii“ – poveste[te psihanalista Françoise Dolto în volumul Dificultatea de a tr`i. Povestiri psihanalitice despre copii. O veritabil` enciclopedie a vie]ii psihice a primilor ani de via]`, de la gîngurit [i dependen]a sugarului de mam` pîn` la complexul oedipian [i la scenariile fantasmatice ale pre[colarilor, cartea însumeaz` articole [i conferin]e ale pediatrei franceze. Cîteva sînt relativ tehnice, majoritatea fiind îns` accesibile [i de folos pentru orice p`rinte sau educator.

Revenind la „povara“ copiilor ap`sa]i de neîmplinirile genitorilor, trebuie spus c` Dolto lucreaz` plecînd de la urm`toarea axiom`: nu copiii, ci p`rin]ii sînt problema. „Cînd un copil nu este bine, în realitate copilul nu este bolnav, el încearc` doar s` ne vorbeasc`, s` ne spun` ceva prin propriul trup. Corpul este limbaj, iar prin anumite disfunc]ii sau tulbur`ri ale st`rii de s`n`tate, copilul vorbe[te despre starea de armonie dintre mama [i tat`l lui, în m`sura în care ace[tia se proiecteaz` în el“ – explic` psihanalista, oferind [i o ilustrare.

Micul Pierre a fost conceput în ciuda dorin]ei mamei. P`rin]ii s`i tr`iau logodi]i de cî]iva ani [i pentru c` mama nu dorea s` se c`s`toreasc`, tat`l a l`sat-o gravid`, for]înd-o astfel s`

48

Victor Popescu

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

ARTE

}esut urban [i transparen]` {tefan Ghenciulescu Ora[ul transparent.

Limite [i locuire în Bucure[ti Colec]ia „Zeppelin“, Editura Universitar` „Ion Mincu“, 2008

{tefan Ghenciulescu mediteaz` de mai mult` vreme la Bucure[ti, un ora[ pe care, ca mul]i dintre noi, îl iube[te [i îl detest` în acela[i timp.

Cartea pe care o prezint este fructul cel mai recent al acestei insistente [i grijulii medita]ii. Autorul ei î[i propune s` dep`[easc` dilema afectiv` mai sus descris` printr-o abordare pe cît posibil riguroas`, care s` duc` la o privire lucid` asupra ora[ului [i la dep`[irea unora dintre poncifele cu privire la el. Instrumentele pe care [i le-a construit în timp sînt condensate prin mijlocirea a dou` concepte, tratate ca interdependente: cel de limit` [i cel de transparen]`, ambele prezente, de altfel, în titlul [i subtitlul c`r]ii. În contextul în care e utilizat, conceptul de limit` nu necesit`, poate, clarific`ri ulterioare, dar pretinde o mînuire agil`, apt` s` ia mereu în considerare elasticitatea limitelor, pluralitatea lor (inclusiv în termeni de scar`), caracterul uneori subiectiv al reperajului lor. Cel de transparen]` oblig` la un scurt popas, chiar [i într-o prezentare atît de rapid`. Descoperit prin lecturi, dar dobîndind o pecete personal`, el i-a p`rut lui {tefan Ghenciulescu deosebit de rodnic în analiza tr`s`turilor proprii alc`tuirii urbane care este Bucure[tiul ([i de preferat unor expresii înrudite, ca deschidere, porozitate ori spa]iu intermediar), dac` accept`m un sens al s`u care se îndep`rteaz` considerabil de cel literal. Transparen]a virtual` a unui ]esut urban este „o stare a acestuia în cadrul c`reia ele-

RECENZII mentele se pot citi ca apar]inînd simultan mai multor sisteme de ordonare (interior-exterior, public-privat)“; autorul sper` c` utilizarea acestui instrument în analiza unor studii de caz va permite deslu[irea „unui anumit mod de a conjuga intimitatea [i expunerea, individualul [i colectivul“. Citit astfel, Bucure[tiul devine un semnificativ exemplu de cultur` a locuirii, a c`rei complexitate e în]eleas` ca rezultînd, cel pu]in în parte, din ambiguitatea, pe diferite paliere, a limitelor, dintr-o negociere complex` între public [i privat: „Cred c` se poate accepta transparen]a mai degrab` drept un mod de a realiza o deschidere mediat` între public [i privat, o tendin]` niciodat` exprimat` explicit de a «amortiza» trecerea de la marea scar` a ora[ului la unitatea individual` de locuit; dac` vre]i, o domesticire a spa]iului urban“.

Las cititorilor pl`cerea de a descoperi detaliile studiilor de caz prin care autorul î[i probeaz` uneltele conceptuale [i de a-l înso]i în reflec]iile mai vaste pe care acestea i le sugereaz`.

Aceste studii îi permit s` avanseze ipoteza c` „transparen]a reprezint` o tr`s`tur` morfologic` structural` a perioadei moderne în Bucure[ti, ar`tînd o permanen]` istoric` remarcabil` în condi]iile unor func]iuni, stiluri [i situa]ii urbane extrem de diferite“; autorul observ`, totodat`, grava pervertire a acestei tr`s`turi în perioada socialist` [i modificarea profund` a modurilor de raportare la spa]iu în Bucure[tiul de dup` ’89, descris` ca un proces de „opacifiere a limitelor“. Speran]a lui circumspect` este c` acest proces nu e ireversibil. Ca arhitect, {tefan Ghenciulescu nu se mul]ume[te s` analizeze, s` caracterizeze, s` pun` un diagnostic. E vorba de a conferi caracter opera]ional principiilor sale de analiz`: ele ar putea ghida practica arhitectural` în g`sirea unor solu]ii adecvate pentru evolu]ia Bucure[tiului actual, astfel încît receptivitatea fa]` de tr`s`turile specifice unei anume culturi a locuirii s` nu devin` pur` nostalgie, s` nu se traduc` printr-un refuz al prezentului în numele unui pathos recuperator. Cîteva exemple sugereaz` direc]ia, care ar putea fi aceea a „reinvent`rii transparen]ei“.

■ Anca Oroveanu

49

14 lei

RECENZII

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

CARTE PENTRU COPII

tr-o scriitur` deosebit` (în fond, se adreseaz` unor copii de 8-12 ani), se folose[te de cli[ee (în fond, tr`im într-o er` a basmului comercial), gîndind ac]iunea romanelor [i în func]ie de ecraniz`rile ulterioare Warner Bros. (compania care a cump`rat drepturile de autor înc` de la prima carte [i-]i d` de multe ori senza]ia c` în spatele lui Harry Potter, cel din carte, nu se afl` un singur om – scriitorul –, ci o uzin` întreag`). Îns` ceea ce reu[e[te Rowling, prin imagina]ie [i intui]ie, este crearea unei lumi fantastice în care copilul de pretutindeni [i din toate timpurile se poate reg`si. O lume paralel` care interac]ioneaz` cu a noastr` [i care, uneori, este atît de aproape încît, la un moment dat, chiar ]i se pare firesc s` intri într-o toalet` public` [i s` te treze[ti în Ministerul Magiei, s` apari [i s` dispari (de[i apari]ia e o tehnic` vr`jitoreasc` pe care o înve]i abia în ultimul an de studii) sau s` prime[ti scrisori prin intermediul bufni]elor.

Mai mult decît atît, este o lume care creeaz` dependen]` [i de care ]i-e greu s` te desprinzi, c`ci acel copil universal se va întreba la nesfîr[it de ce trebuie s` mearg` la banala lui [coal` din cartier, cînd ar putea s` studieze la o [coal` de magie, de ce s` nu i se predea Po]iuni în loc de Chimie, sau Ierbologie în loc de Botanic`, de ce a avut ghinionul s` se nasc` Încuiat (astfel se nume[te cel care nu are puteri magice), cînd ar fi putut s` fie vr`jitor.

N-am idee dac` vînz`rile de m`turi, la nivel mondial, au crescut (cine [tie cînd nimere[ti una care zboar`?) de cînd Harry Potter a devenit o industrie, îns` am convingerea c` „fenomenul“ nu o s` dispar` peste noapte [i c` cele [apte c`r]i [i-au g`sit un loc în biblioteci, pentru genera]iile viitoare. Au ap`rut deja imita]iile care, promovate cum trebuie, au [anse s` se vînd` la fel de bine ca originalul, în c`r]ile pentru copii magia este un trend, [i nu discut`m despre acea magie din pove[tile clasice la care nu aveau acces decît ni[te ini]ia]i, ci de o magie „domestic`“, la îndemîna oricui. Datorit` lui Harry Potter, a fi sau a nu fi vr`jitor este, pentru orice copil, doar o chestiune de imagina]ie [i de voin]`.

■

Goodbye Harry Potter?

J.K. Rowling Harry Potter [i talismanele mor]ii Editura Egmont, 2009

59,00 lei traducere din limba englez` de Ioana Iepureanu

Se zvonea, cu ceva vreme înainte de lansarea Talismanelor..., c` J.K. ar fi avut de gînd s`-l omoare pe Harry Potter, în lupta final` cu Lordul Cap-de-Mort. Pîn` la urm`, l-a omorît doar pe jum`tate, [i anume f`rîma de suflet a lui Capde-Mort care se insinuase în sufletul lui Potter, iar mai apoi, dup` o plicticoas` discu]ie „de pe lumea cealalt`“ cu Dumbledore (despre dragoste, prietenie [i curaj), l-a înviat ca s` dea lovitura de gra]ie. Un happy-end previzibil [i un epilog cu un Potter matur, însurat [i cu trei copii care vor merge [i ei la {coala de magie, farmece [i vr`jitorii Hogwards. E vorba de o „deschidere“ spre o nou` serie, sau ne lu`m r`mas-bun pentru totdeauna de la cel mai faimos [i „comercial“ vr`jitor al tuturor timpurilor?

Nimeni nu contest` succesul fenomenal al seriei, datorat în mare parte unei strategii de marketing foarte bine puse la punct. De altfel, la un search pe Google, Harry Potter, cu 77 de milioane de rezultate, îl devanseaz` cu mult pe Mo[ Cr`ciun (Santa Claus), care are doar 19 milioane de rezultate, în timp de J.K. este de dou` ori [i ceva mai accesat` decît Hans Christian Andersen. Contestat` este, în schimb, valoarea c`r]ilor, catalogate de mul]i drept superficiale, lipsite de stil, pline de cli[ee. Dincolo de toate acestea [i în pofida lamenta]iilor unor p`rin]i care nu accept` faptul c` Harry Potter este mai important pentru copiii lor decît pove[tile clasice sau romanele lui Jules Verne, „re]eta“ a func]ionat [i discut`m deja despre o carte (de fapt, o serie de c`r]i...) fundamental` a copil`riei. Într-adev`r, J.K. Rowling nu exceleaz` prin-

50

Adina Popescu

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

P R E PA R AT E D I N C A R T E

g`tite – în apetisante specialit`]i, combina]ii creative prin jocul coloristic. Intestinele pane ne incit`, capul de vi]el cu c`p[uni, ficatul de vi]el cu cafea [i vin de Marsala, obrajii de porc cu portocale sau inima ne provoac` neb`nuite bucurii.

Brusc, ne spunem c` „se poate [i a[a“.

Textele [i ilustra]iile se îmbin` pentru a ne convinge c` prin metamorfoza unor produse de aparen]` resping`toare se pot ob]ine mînc`ruri nea[teptat de apetisante [i de gustoase.

Printre fotografii [i re]ete, persoane avizate – fiecare cu portretul propriu – s\nt invitate s` ilustreze ideea autorilor, m`rturisindu-[i pasiunea sau dezgustul lor pentru una sau alta dintre mînc`ruri. „Ceea ce m` dezgust` sînt mai degrab` produsele industriale pline de substan]e v`t`m`toare“ – spune Vincent Fremiot, specialist în alimenta]ie. Îl în]eleg.

Testiculele se num`r` printre marile „tabuuri alimentare“. Sandra Gamber, comerciant` de astfel de produse, contraatac` tran[ant: „Condimentate cu mult usturoi [i p`trunjel, fuduliile de berbec sînt un deliciu“. Mai ciudat, o produc`toare de emisiuni culinare î[i m`rturise[te o perversiune ([i se pare c` nu e singura): „Îmi place s` ling sîngele r`mas pe hîrtia în care a fost împachetat` carnea“. Dintre cele 365 de brînzeturi fran]uze[ti, specialit`]ile cele mai rafinate îi dezgust` chiar [i pe unii francezi. Un Maroilles sau Munster sau un camembert a c`rui coaj` devine aproape maro au un miros atît de tare încît „î]i iau nasul“. De fiecare dat` cînd [tie c` m` duc în Fran]a, un prieten român, fin gastronom, mai rafinat decît francezii, m` implor`: „Mie s` mi-o aduci pe cea mai împu]it`“. În orice caz, în carte sînt în[irate o sum` de mînc`ruri care pe mul]i i-ar scîrbi (de[i pe al]ii îi fericesc), dar [i unele datorate ingeniozit`]ii incredibile a unor tineri buc`tari.

Cu fiecare nou` experien]`, gama gusturilor se extinde. „G`titul este ca rela]ia cu cel`lalt, nu trebuie s` ne gr`bim s` judec`m dup` aparen]e“.

Pentru a gusta, în]elege pictura, muzica sau literatura, e nevoie de timp, curiozitate, bun`voin]`.

La fel [i cu arta culinar`: totul este s` fii curios [i s` încerci. Dar s` ne ferim de capcana snobismului. Dac` nu merge, e inutil s` ne for]`m.

■

Sanda Ni]escu

Od` fuduliilor Din avalan[a de c`r]i de gastronomie nouvelle vague publicate în ultimii ani, am cules una mai n`stru[nic` decît toate. Titlul este Beurk!

C’est bon (beurk fiind onomatopea pe care francezii o emit cînd ceva, mai cu seam` un aliment, le produce scîrb` – ceva asem`n`tor cu „cîh“ al nostru).

Cartea, în sine, este o delectare: pl`cerea de a o ]ine în mîn`, chiar înainte de a citi vreun rînd; format mai mare decît pentru o carte obi[nuit`; calitate grafic` f`r` cusur, dar mai cu seam` fotografii excep]ionale în negru [i alb – semnate Tommaso Sartori – pentru produsele beurk (intestine, creier, urechi de porc sau fudulii). Produsele cele mai scîrboase, crude, sînt transfigurate prin m`iestria fotografului. Desprinse de context, ma]ele devin valuri de nisip în de[ert, altele – pliurile unei rochii de gal`; un ochi hlizit din capul unui iepure – o fotografie suprarealist`; o inim` de miel – o plan[` anatomic`; o caracati]` [erpitoare ca un rîu – o hart` geografic`. Uit`m c` este vorba de mîncare, ne plimb`m printr-o expozi]ie de art` contemporan`.

Rezultatele ob]inute din aceste dezgust`toare produse explodeaz` în culori, iar re]etele corespunz`toare ne conving [i ne fac curio[i. Eu a[ încerca inima de vi]el cu sos de cafea/ciocolat`; sau stridii fierbin]i cu praz; sau intestine cu o]et balsamic. Dar ce-a]i spune de o tocan` de caracati]` fiart` în vin ro[u? Lista e interminabil`... Asemenea prin]ului din poveste care din broscoi se transform` într-un superb tîn`r blond, materii gelatinoase, vîscoase, alunecoase, încre]ite, urît mirositoare, cu aspect dezgust`tor se transform` –

51

Via]a unui om singur de Adrian Marino Hors Collection Autorul rememoreaz` [ase decenii de existen]`, cu represiunea, deportarea în B`r`gan [i însingurarea moral` de dup` 1989. Autobiografie îndelung a[teptat`, volumul ce apare, conform dorin]ei autorului, la cinci ani de la moartea sa captiveaz` prin traseul unei vie]i de excep]ie, ca [i prin valoarea cultural` a m`rturiei pe care o aduce.

Pre]: 44,95 lei Zaira de C`t`lin Dorian Florescu Colec]ia „Fiction Ltd“ Traducere de Mariana B`rbulescu Zaira Manta este un personaj real, are 80 de ani [i tr`ie[te în prezent în Timi[oara, dup` 40 de ani de exil american.

C`t`lin Dorian Florescu i-a surprins povestea vie]ii în acest bestseller occidental, o poveste ce acoper` dou` continente [i aproape un secol de drame [i aventuri. „O poveste plin` de aventuri, palpitant`, care te ]ine cu sufletul la gur`.“ (Die Presse)

Pre]: 44,95 lei Omul de nic`ieri de Aleksandar Hemon Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere de Dan Sociu „Un virtuoz al limbajului, stilisticii [i observa]iei sociale, Aleksandar Hemon a scris un roman de un umor caustic [i cauterizant. Adolescentul balcanic angoasat [i chinuit de hormoni pe care l-a creat este profund uman, total irezistibil [i adesea haios, în acela[i timp produsul unei culturi aparte [i om universal.“ (San Francisco Chronicle)

Rendez-vous cu lumea de Aurora Liiceanu Colec]ia „Ego-grafii“ Continuînd dialogul dintre antropologie [i literatur` din volumul Prin perdea, Aurora Liiceanu folose[te din nou confesiunea drept pretext pentru a face psihologie. Rendez-vous cu lumea se concentreaz` asupra rela]iilor dintre sexe, a diferen]elor culturale [i preconcep]iilor, evocînd personaje care au r`mas în memoria autoarei prin naturale]ea, creativitatea [i inteligen]a social` deosebite.

Pre]: 27,95 lei Coaja lucrurilor sau Dansînd cu Jupuita de Adrian O]oiu Colec]ia „Fiction Ltd“ „Un roman ce marcheaz` – nu spun vorb` mare! – o dat` important` în calendarul schimb`rii la fa]` a romanului românesc postdecembrist. Un sfîr[it, dar [i un început de partid`.“ (Paul Cernat) • „Dac` se poate vorbi de «romanul mediatic», atunci cu siguran]` Coaja lucrurilor e un exemplu cu semnifica]ie paradigmatic`.“ (Cornel Moraru)

Pre]: 44,95 lei

Pre]: 24,95 lei

Fantoma iese din scen` de Philip Roth Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere de Cristina Panaite Cu acest nou roman, ap`rut în Statele Unite în 2007, Philip Roth revine la unul din personajele lui favorite, scriitorul Nathan Zuckerman, naratorul [i protagonistul c`r]ii. Cele trei fire narative, semnificînd moartea, iubirea [i scrisul, se împletesc într-o poveste captivant`, conturat` de mîna sigur` a unuia din marii scriitori contemporani ai planetei.

A avea [i a nu avea, seria de autor „Ernest Hemingway“ Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere [i note de Ionu] Chiva A avea [i a nu avea este unul dintre romanele de senza]ie ale lui Ernest Hemingway, ecranizat în 1944 într-o produc]ie clasic` a cinematografiei, cu Humphrey Bogart [i Lauren Bacall în rolurile principale – o poveste fermec`toare, cu intrigi amoroase, contraband` [i dileme morale. • „A avea [i a nu avea impune aventurii literare un nou standard.“ (Times Literary Supplement)

Familia lui Pascual Duarte de Camilo José Cela Traducere de Mona }epeneag Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Premiul Nobel pentru Literatur`, 1989 „Dup` Don Quijote, Familia lui Pascual Duarte este probabil cea mai citit` carte în Spania!“ (The New York Times) • „O carte memorabil`, ce îi confer` scriitorului un loc de vaz` în tradi]ia picaresc` spaniol` [i, totodat`, un loc aparte în contemporaneitate, al`turi de Céline sau Malaparte.“ (New York Times Book Review)

Pre]: 32,95 lei

Pre]: 24,95 lei

Pre]: 22,95 lei

www.polirom.ro

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

REPORTAJ Nadine Vl`descu

Despre pragmatism, naivitate [i emancipare în America Atlanta (I) „Poveste[te despre Sud. Cum e acolo. Ce fac ei acolo. De ce tr`iesc acolo. De ce tr`iesc, de fapt“ – spune vocea lui Faulkner în Absalom, Absalom. Cum s` încep, ce s` r`spund? Nu [tiu ce este America. Am vizitat-o de trei ori, pe perioade mai lungi sau mai scurte de timp, m`rginindu-m` s`-i explorez doar Coasta de Est, iar Sudul mi s-a înf`]i[at fugar, ca o arom`, ca un fum, mult prea pu]in ca s`-l pot prinde într-o idee înc`p`toare. O ]ar` [i o lume atît de altfel, de simple [i de clare [i totu[i de nep`truns. {tiu îns` c` aici e[ti acceptat f`r` s` fii judecat, libertatea este argumentul suprem, iar fericirea – un drum deschis tuturor. {i acesta este un bun început.

Comment peut-on être Persan? În diminea]a de dup` balul pentru care traversasem jum`tate de glob [i intrasem pentru a treia oar` în Lumea Nou` schimbînd trei avioane, m` aflam într-o camer` a Omni Hotel din cl`direa sediului CNN, în centrul Atlantei, în inima Georgiei, Statul Piersicilor, în vechiul Sud, molatec, indolent, fermec`tor, puternic, lent, [i deschisesem televizorul, mahmur` [i cu ochii împ`ienjeni]i de presiunea jet-lag-ului, în c`utarea [tirilor care, din jum`tate în jum`tate de or`, aduceau nout`]i frisonante despre mult a[teptata instalare a pre[edintelui Obama, care avea s` aib` loc peste numai dou` zile. America

54

era în fierbere [i Sudul, populat masiv de negri, pulsa de excita]ia unui nou început, exaltat de noua dimensiune istoric` ce începea cu primul pre[edinte de culoare al Americii. Aerul vibra de electricitate, spiritele erau încinse [i ochii tuturor str`luceau de speran]`, emancipare [i în]elegerea festiv` a faptului c`, în sfîr[it, istoria f`cuse dreptate, iar cei r`bd`tori [i cumin]i fuseser` r`spl`ti]i. Intrarea în America fusese, ca de obicei, lent` [i dificil`. Aterizasem la Charlotte, în Carolina de Nord, [i, dup` ce st`tusem la o coad` imens`, reu[isem la limit` s` o conving pe negresa gener`leas` care coordona puhoaiele sosite (strigînd, mînîndu-i din scurt [i punîndu-i la punct cu exces de zel pe europenii printre care m` aflam) c`, dac` nu m` l`sa s` trec înainte, aveam s` pierd zborul de co-

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

R E P O R TA J

nexiune c`tre Atlanta [i s` r`mîn in the middle of nowhere, perspectiv` deloc trandafirie la expunerea c`reia am primit ini]ial r`spunsul: „{i ce dac`? Atlanta nu e decît la cinci-[ase ore de condus distan]`“. Acolo urma s` m` a[tepte partenerul de bal, venit la rîndul s`u din alt col] al lumii, tocmai din Japonia, [i ne planificaser`m zborurile în a[a fel încît s` ateriz`m cam în acela[i timp pe Hartsfield-Jackson Atlanta International, aeroportul cu cel mai mare trafic din lume, datorat faptului c` Atlanta este nu numai ora[ul de ba[tin` al CNN [i CocaCola, ci [i al companiei aeriene Delta. Cu Delta zburasem între Charlotte [i Atlanta, dup` ce intrasem în sfîr[it pe teritoriul Statelor Unite [i reu[isem, alergînd zdrav`n, s` prind zborul de leg`tur` (care, în cele din urm`, a decolat cu o or` întîrziere), trecînd de cerberii care mi-au luat iar`[i datele biometrice [i care, dup` ce m-au chestionat zece minute despre scopul vizitei mele, despre ocupa]ia mea de traduc`toare [i ce presupune ea, m-au întrebat, f`r` umor [i f`r` ironie, privindu-m` sec [i încruntat, dac` vorbesc engleza. Ora respectiv` mi-am petrecut-o înghesuit` în unul dintre scaunele rustice ale avionului „domestic“, încremenit pe pist` în a[teptarea permisiunii de zbor, f`cînd conversa]ie cu vecinul de la fereastr`, un sudist [i cow-

boy autentic [i unul dintre cele mai pitore[ti personaje din panoplia de întîlniri „instantanee Polaroid“ pe care le colec]ionez din toate zborurile. Îl chema Scott Price [i era foarte mîndru de originea sa germanic` ([i [i mai mirat c` observasem asem`narea dintre price [i Preis din german`...), era agent de vînz`ri [i se mîndrea cu faptul c` v`zuse toat` America, dar, mai presus de toate, purta ni[te cizme de cowboy flamboaiante, puse în umbr` doar de cele dou` ghiuluri de la care nu-mi puteam lua ochii în timp ce vorbeam despre misterioasa Europ` pe a c`rei hart` cu contururi vagi România nu-[i prea g`sea locul, iar el îmi împ`rt`[ea visul ca într-o bun` zi s` ajung` în Elve]ia, ]ara despre ale c`rei frumuse]i auzise cu siguran]`. Cînd l-am întrebat care ar fi locurile cele mai frumoase [i mai demne de v`zut din Atlanta, a ezitat [i mi-a r`spuns c` nu prea mai face incursiuni prin centrul ora[ului, dar c` Acvariul e un loc fantastic.

Figura lui bronzat` [i zîmbitoare avea ceva reconfortant, iar simplitatea circumstan]ial` a discu]iei m` relaxase [i îmi risipise aproape în întregime îngrijorarea cauzat` de faptul c` decolarea se tot amîna [i c`, în jur, oamenii deveniser` nervo[i, pîn` cînd a venit întrebarea la care mai r`spunsesem [i alt` dat`, poate atunci cu

55

R E P O R TA J

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

mai mult` precau]ie: „Dar ce crezi despre noi, americanii, [i cum sîntem noi v`zu]i în lume?“.

Ce crede lumea despre noi? N-am întîlnit pîn` acum nici un american care s` nu aib` curiozitatea asta [i recunosc c` naivitatea sincer` a întreb`rii m` înduio[eaz` de fiecare dat`. „Un francez sau un englez n-ar întreba în veci a[a ceva [i nici nu l-ar interesa“, i-am spus eu domnului Price, destul de verde-n fa]` (cineva mi-a ghicit odat` în Tarot c` mai trebuie s` lucrez la capitolul tact), „sînte]i pragmatici, muncitori, solari, optimi[ti, cei mai puternici [i cei mai prosperi, dar sînte]i [i teribil de naivi“. Nu i-am zis îns`, amintindu-mi totu[i de cuvintele lui Alexis de Tocqueville („Nu e bine s` declari orice adev`r“), ceea ce simt de fiecare dat` cînd ajung în America, senza]ia unei lumi deconectate de realitate, o lume atrofiat` în care totul vine de-a gata, unde lucrurile sînt simple [i clare, dar anesteziante, o lume puritan` [i ultraconservatoare unde hrana (mai ales cea spiritual`, atunci cînd exist`) e gata mestecat`. Sînte]i atît de altfel – îmi venea s`-i spun –, neîngr`di]i de trecut, alerga]i frenetic c`tre viitor [i tr`i]i hipnotiza]i într-un prezent fals, idealizat, „to]i egali, to]i liberi [i îndrept`]i]i s` caute [i s` g`seasc` feri-

cirea“, dar fericirea nu se afl` într-o cutie supradimensionat` de cereale, chiar dac` pe ea scrie „Mic-dejunul campionilor“.

Corectitudinea politic`, discriminarea pozitiv`, „interesul bine în]eles“, spiritul american.

America din filme nu are nimic de-a face cu America real`, pîn` [i New York-ul, cel mai europenizat [i mai cosmopolit ora[ al Americii, este departe de imaginea sa ultramediatizat`, iar Sudul pentru care în copil`rie f`cusem o pasiune, îndr`gostit` de Patrick Swayze în rolul gentleman-ului sudist Orry Main din Nord [i Sud, frumosul Sud cu aerul s`u idilic [i desuet, cu domni curtenitori [i belles fermec`toare, învîrtindu-se în s`li de bal cu candelabre sclipitoare, cu planta]iile de bumbac peste care plute[te cîntecul trist al negrilor, manierele alese [i dragostea pentru tradi]ie [i familie, pentru mine a r`mas în c`r]i. Cît despre bal, cu amuzament trebuie s` spun c` l-am ratat. În sîmb`ta respectiv`, de[i ne culcasem tîrziu, z`p`ci]i de orele lungi de zbor [i de diferen]a de fus orar, ne-am sculat devreme, ne-am îmb`iat [i ferchezuit [i ne-am preg`tit ]inutele, dup` care am adormit nevinova]i, contemplînd smochingul, rochia de sear`, m`nu[ile lungi din satin negru

56

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

R E P O R TA J

[i papionul în[irate în a[teptarea marelui bal corporatist de la începutul fiec`rui an, [i am dormit du[i pîn` a doua zi de diminea]`, trezindu-ne o singur` dat`, întîmpl`tor [i, probabil dintr-un reflex vinovat, exact cu o or` înainte de începerea balului, ca s` ne întreb`m din ochi ce facem, dup` care s` ne întoarcem pe partea cealalt`, pl`cinte uria[e cu piersici [i Georgia on our minds. De p`rut r`u nu prea ne-a p`rut, mai ales c` mai fusesem [i la balul de la Chicago, cu doi înainte, unde defilasem pe covorul ro[u preg`tit ca pentru Oscaruri, tema din acel an, a[a c` trezindu-m` duminic` diminea]a [i realizînd fapta comis`, am ridicat din umeri [i am dat drumul la televizor, dup` cum spuneam, f`r` s` [tiu c`, de[i nu ie[isem înc` din hotel [i nu v`zusem nimic din the American way of life in the Deep South, ceea ce aveam s` urm`resc live avea s` m` edifice pe deplin.

cu dimensiuni de stadion gigantic [i decora]iuni de str`lucitoare sal` de concerte – în fa]a a peste 16.000 de oameni care stau ag`]a]i de vorbele lui chiar acum, în moment ce eu dau drumul la televizor [i-l v`d cum închide ochii transfigurat [i-[i întinde ar`t`torul spre audien]` ca pentru a-[i înt`ri spusele, într-un gest care imit` „Crearea lui Adam“, în timp ce în spatele s`u, pe scena uria[`, care nu are nici altar [i nici o cruce, se învîrte[te un glob p`mîntesc –, este „Evanghelia prosperit`]ii“, care spune c` bog`]ia [i puterea sînt r`splata cre[tinilor pio[i [i sîrguincio[i. Privindu-l cum î[i arunc` vraja de iluzionist peste audien]a care pare sobr`, educat` [i înst`rit`, într-un perfect balans al vorbelor, gesturilor, vocii [i privirii, trec repede de la zîmbet [i neîncredere la uimire [i perplexitate, pentru a ajunge în cele din urm` – pe m`sur` ce discursul s`u, în esen]`, mult prea simplu [i repetitiv, pres`rat cu truisme, dar [i cu poante [i autoironii inserate la momentul oportun, se desf`[oar` unduitor [i m` captiveaz` pe nesim]ite – s`-i sorb fiecare cuvin]el [i s` dau la rîndul meu din cap aprobator, al`turi de celelalte mii de p`pu[i mecanice din public. Încerc s`-mi explic magnetismul pe care îl exercit`, f`cut din 90% încredere [i 10% mesaj, dar ceva îmi spune – [i gîndul îmi d` frisoane – c` orice mesaj ar alege omul acesta s` vînd`, împachetat în hîrtia lucioas` [i viu colorat` a charismei, i-ar reu[i f`r` efort. Nu-mi pot da seama cît e autentic [i cît pref`c`torie în imaginea sa f`r` fisur`, m` intereseaz` în special gradul de autoiluzionare, dar gîndurile acestea r`mîn secundare, pentru c` este clar c` discursul s`u insidios m` seduce [i chiar începe, ca printr-o fantastic` autosugestie, s` m` conving`. Tipicul predicilor lui din aproape fiecare duminic` (la Lakewood, biseric` întemeiat` în 1959 de p`rin]ii s`i, John [i Dodie Osteen, mai predic` [i so]ia, fra]ii [i sora sa) e urm`torul: toate încep cu un mesaj de mul]umire adresat telespectatorilor, un fel de mul]umim c` a]i trecut pe la noi, dac` v` e inima bun` mai pofti]i [i alt` dat`, apoi o scurt` [i foarte original` rug`ciune, mereu aceea[i: „Spune cu credin]` / Aceasta e Biblia mea / Sînt ceea ce ea spune c` sînt / Am ceea ce ea spune c` am / Pot face ceea ce ea

Evanghelia prosperit`]ii sau „Pune capacul pe cap!“ E ceva hipnotizant [i înfrico[`tor în felul în care mii de oameni, de toate vîrstele [i culorile, pot sta ag`]a]i de cuvintele [i vocea leg`nat` a unui singur om, încuviin]înd ritmic din cap în timp ce chipurile li se lumineaz` extatic. Ca în fiecare duminic`, slujba era transmis` în direct de la Biserica Evanghelic` Lakewood din Houston, Texas, cea mai puternic` [i mai mare congrega]ie din Statele Unite, cu mai mult de 43.000 de enoria[i care particip` s`pt`mînal la slujbele urm`rite de milioane de oameni din toat` lumea – megafenomen religios [i afacere de familie al c`rei star de necontestat este charismaticul Joel Osteen, pastorul cu alur` [i zîmbet de Tom Cruise, care se consider` mai mult un life coach decît un lider religios. În costumul impecabil, cu figura cuceritoare care eman` încredere [i calm [i cu vocea t`r`g`nat` [i suav` de sudist pursînge, Joel Osteen este întruchiparea perfect` a conceptelor Bisericii Carismatice, cea de-a doua ramur` a cre[tinismului, ca m`rime, dup` Biserica Romano-Catolic`. Ceea ce predic` el, de pe scena Lakewood Church,

57

R E P O R TA J

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

spune c` pot / Ast`zi voi înv`]a Cuvîntul Domnului / Voi m`rturisi cu curaj / Mintea îmi e treaz` / Inima îmi e deschis` / Nu voi mai fi nicicînd acela[i / În numele lui Iisus“, pentru ca înainte de predica propriu-zis` s` spun` cîte un... banc „religios“, din care nu lipsesc nici blondele, nici poarta Raiului sau Sfîntul Petru.

Predica pe care am ascultat-o eu în ziua respectiv` se nume[te Don’t Give Your Power Away [i, dincolo de vocea lini[titoare pe care am admirat-o cîteva minute înainte de a-i c`dea prad`, ceea ce am re]inut a fost faptul c` lumea e un camion de gunoi care încearc` în permanen]` s`-[i verse con]inutul în capul t`u; a[a e ea, rea, [i n-ai ce-i face, dar dac` î]i pui capacul pe cap, gunoiul altuia nu te va mai murd`ri, nu-l vei prelua, deci nu-]i vei ceda puterea [i, la rîndul t`u, nu-]i vei arunca zoaiele în capul altora.

S` zîmbim, s` nu ne enerv`m [i s` ne veselim!

Simplitatea [i eviden]a eliberatoare ale mesajului m-au p`lit instantaneu [i m-au umplut de veselie (ce u[or era!), a[a c`, asemenea principiului pe care l-am înv`]at în timpul unei conferin]e medicale unde f`ceam interpretare în cabin`, KISS (Keep It Simple, Stupid!), am apli-

cat înv`]`mintele de multe ori de-atunci, trecînd ]an]o[ prin lume cu capacul pe cap. („Fundamentul celei mai mari p`r]i a coloniz`rii Americii a fost c`utarea libert`]ii religioase [i a dreptului de a-l sluji pe Cel Atotputernic într-un fel propriu“, spunea Alexis de Tocqueville în Despre democra]ie în America, [i sînt perfect de acord cu acest drept). Mai tîrziu, aflînd c` Osteen este [i autor de succes, i-am c`utat curioas` c`r]ile în sec]ia uria[` de self-help a unui Borders [i m-am ab]inut cu greu s` dau banii pe Cum s` ai o via]` mai bun` – 7 metode prin care s`-]i îmbun`t`]e[ti via]a de zi cu zi, în]elegînd c` odat` ie[it` de sub farmecul live, n-aveam s-o citesc niciodat`, astfel c` am adoptat tactica de evitare explorînd alte standuri forte ale libr`riei, precum Oprah’s Book Club [i lista de best-seller-uri unputdownable în fruntea c`rora tronau cele patru volume din saga Amurg, despre care un librar diligent m-a informat c` merit` luate, pentru c` se v\nd cîte unul pe minut, iar adolescentele le cump`r` [i le citesc cot la cot cu bunica. Pilda predicii lui Osteen este îns` alta, puterea imaginii, [i ea se leag` de o for]` bine în]eleas` în lumea american` (lume care a inventat [i a acordat atîta putere conceptului de imagine public`): charisma.

Un alt fel de charism`, mai subtil` [i mai elegant`, aveam s` observ dou` zile mai tîrziu, în discursul de inaugurare perfect echilibrat al pre[edintelui Obama. La o zi dup` Martin Luther King Jr.’s Day, celebrat` întotdeauna în a treia zi de luni din ianuarie, Obama a devenit un nou vizionar cu un vis [i, prin victoria sa recompensatoare, a dat popula]iei de culoare o nou` încredere – vizibil` pe chipurile [i în gesturile oarecum bru[te [i agresive ale tuturor afroamericanilor cu care m-am intersectat la Atlanta, fie ei chelneri, [oferi de taxi, vînz`tori sau cameriste (sau homeless de la col]ul str`zii), deoarece, cu excep]ia recep]ionerelor din hotel, care erau poloneze, [i a ghidei de la casa lui Margaret Mitchell, în scurta mea incursiune în Sud n-am întîlnit nici un exponent al serviciilor publice sau private care s` nu fie de culoare. „Nu ne vom cere scuze pentru modul nostru de via]` [i nici nu vom [ov`i în a-l ap`ra“, pentru c` „noi sîntem cei care-[i asum` riscuri,

Margaret Mitchell

58

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0 f`c`torii, realizatorii lucrurilor“ – iat` mentalitatea înving`torilor! De[i „tirania majorit`]ii poate na[te noul Leviatan“, dup` cum spune Tocqueville, statul democratic (fie el republic` sau monarhie) nu este perfect, dar este singurul sistem viabil, lucru pe care Lumea Nou` [i We, the People l-am în]eles prea bine. „Nu-i a[a c` e grozav?“, m-a întrebat camerista ar`poaic` treb`luind prin camer` cu un ochi la televizor, ar`tînd spre Obama pe un ton care m-a somat s`-i r`spund prompt: „Magnific!“. „Dar de Michelle ce p`rere ai? Nu c` e cea mai elegant`?“ Aici n-am mai r`spuns atît de elocvent; am dat scurt din cap, mai mult de fric`, [i mi-am f`cut de lucru mai departe cu por]ia de cl`tite cu sirop de ar]ar, servite pe cea mai mare farfurie pe care am v`zut-o în via]a mea. În incursiunea mea „atlantic`“, nu prea am p`r`sit interioarele, mai ales c` ora[ul, nea[teptat de gol [i de încremenit, p`r`sit ca dup` un cataclism apocaliptic, cu o rat` a criminalit`]ii mai mare decît alte ora[e importante ale Americii, avea ceva amenin]`tor [i chiar fusesem avertiza]i, ca vizitatori ie[i]i din g`oace, s` nu ne aventur`m singuri în afara hotelului, mai ales dup` c`derea serii. În schimb, am experimentat modul de via]` couch potato, impulsionat` de m`rimea por]iilor [i de vivacitatea posturilor de televizune (chiar dac`, în ciuda faptului c` sute de seriale î]i fac cu ochiul, reclamele care irump vulcanic din cinci în cinci minute fac vizionarea lor indigest`, dac` nu imposibil`), a c`ror for]` de atrac]ie era sporit` de proximitatea colosului CNN, pe care l-am vizitat (reu[ind s` m` deplasez pîn` în incinta sa tot prin interior [i urcînd pe cea mai lung` scar` rulant` din lume sprijinit` doar la capete), observînd prin pere]ii de sticl` crainicii spilcui]i, faimoasele fundaluri croma [i stilul proactiv [i dinamic exportat c`tre televiziunile de [tiri din toat` lumea. {i chiar dac` am ratat expozi]ia cu solda]ii de teracot` de la High Museum of Art, pe care o mai ratasem o dat` [i la Londra [i care r`mîne în topul meu personal drept cea mai scump` [i multiplu pl`tit` expozi]ie pe care n-am v`zut-o – pe o list` care mai include un concert Beyoncé la Paris despre care mi-am dat seama, exact în momentul cînd m` preg`team s` ies pe u[`, c` avusese loc cu dou`

R E P O R TA J

seri înainte, [i o lectur` Tracy Chevalier la Londra, dup` care [i acum îmi pare r`u –, ceva-ceva tot am ajuns s` v`d la Atlanta: casa lui Margaret Mitchell, aflat` pe Peachtree Street, strad` de vaz` a Atlantei, pe care se afla [i conacul unde, în vremurile lor bune, Scarlett [i Rhett î[i primeau oaspe]ii.

Tell about the South Sudul american se mîndre[te cu numero[i autori cunoscu]i, mai mari sau mai mici: Mark Twain, William Faulkner, Robert Penn Warren, Flannery O’Connor, Pearl S. Buck, Caroline Miller, Truman Capote, Anne Rice, Tom Wolfe, Eudora Welty [i Tennessee Williams, Harper Lee, Carson McCullers, John Kennedy Toole, Pat Conroy, John Grisham, Charles Frazier, Alice Walker sau Cormac McCarthy – mul]i dintre ei cî[tig`tori ai Premiului Pulitzer [i unii chiar ai Premiului Nobel. Dintre Premiile Pulitzer legate în mod direct de Atlanta [i de lumea tip`rit`, amintesc doar dou`: primul a fost acordat în 1931 ziarului The Atlanta Constitution, pentru servicii publice, în urma expunerii corup]iei la nivel local (în 1982, acesta a fuzionat cu cel`lalt

59

R E P O R TA J

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

ziar important al Atlantei, The Atlanta Journal – pentru care Margaret Mitchell a lucrat ca reporter între 1922 [i 1926 –, creînd împreun` The Atlanta Journal-Constitution, care este ast`zi singurul cotidian important al ora[ului Atlanta); cel de-al doilea, mult mai renumit, este premiul primit de Margaret Mitchell îns`[i, în 1937, pentru Pe aripile vîntului, care la momentul apari]iei a fost cel mai vîndut roman din istorie [i a doua carte cea mai bine vîndut`, dup` Biblie. În minusculul apartament de la demisol al casei care a ars de dou` ori, apartament pe care celebra-i locatar` îl numea dr`g`stos The Dump (un fel de „d`r`p`n`tura“ sau, în cheie [i mai comic`, „groapa de gunoi“), povestea „marelui roman sudist“ mi-o aduce în fa]a ochilor pe Margaret Mitchell, o minion` cu ochi vii, talie de viespe [i temperament aprins de jurnalist` tîn`r` [i emancipat`, naufragiat` între pernele unui fotoliu, cu glezna luxat`, umplînd paginile cu imaginea unui Sud apus, p`strat doar în memoria veteranilor R`zboiului Civil. În ziua în care so]ul s`u, care îi aducea zilnic de la bibliotec` romanele istorice preferate, i-a spus c`, dac` mai voia s` citeasc` înc` unul, trebuia s` [i-l scrie singur`, Margaret Munnerlyn s-a apucat de scris. Cînd editorul Harold Latham, c`ruia Margaret i-a fost ghid al Atlantei în timpul vizitei acestuia în c`utarea unor noi scriitori din Sud, a întrebat-o dac` scrisese vreodat` o carte, r`spunsul n-a fost ferm, dar mai tîrziu, în ziua respectiv` – impulsionat` de sarcasmul unei cuno[tin]e care, auzind povestea, pufnise: „Imagineaz`-]i c` cineva atît de neghiob ca Peggy ar putea scrie o carte!“ –, micu]a doamn` ferm` i-a pus în bra]e c`ut`torului de talente un manuscris enorm din sute de pagini înghesuite în plicuri îndoite sau amestecate, f`r` primul capitol [i cu un titlu rozaliu, Pansy (numele ini]ial al lui Scarlett), spunîndu-i: „Ia-l pîn` nu m` r`zgîndesc!“, pentru ca mai pe sear` s`-i trimit` o telegram` cerîndu-[i manuscrisul înapoi. Dar editorul [tia mai bine, a[a c` patru ani [i un Pulitzer mai tîrziu, în 1939, la premiera filmului, care a avut loc la Atlanta, scriitoarea era deja un star – atît de asaltat` de reporteri, ziare [i reviste încît m`rturisea c` romanul îi acaparase via]a [i nu-i d`dea r`gazul s` mai scrie altceva.

În micul muzeu din spatele casei, printre obiectele, fotografiile [i m`rturiile legate de film, troneaz` portretul lui Vivien Leigh în rolul lui Scarlett O’Hara, cel comandat de Rhett Butler [i atîrnat pe peretele dormitorului lor. Îmi pare c` literatura sudist` penduleaz` între descrierea Sudului mai degrab` idilic al lui Mark Twain, leg`nat de [uierul vapoarelor cu aburi de pe Mississippi (Hemingway considera c` toat` literatura american` modern` provine dintr-o singur` carte, scris` de Mark Twain: Huckleberry Finn), [i goticul sudist, un stil care „a prins intui]ia unui sentiment de spaim` subiacent experien]ei moderne“, dup` cum spunea Tennessee Williams. Iar lumea dintre ele este însufle]it` de southern belles [i de black mammas, femei puternice care amintesc, cu vorba dulce, de realit`]i uneori mult prea dure. Personaje precum cele din Beloved de Toni Morrison, din Culoarea purpurie de Alice Walker sau din Their Eyes Were Watching God a lui Zora Neale Hurston, dar [i Mammy a lui Scarlett, rol pentru care Hattie McDaniel, fiic` de fo[ti sclavi, a cî[tigat primul Premiu Oscar acordat unui afro-american (pe care îns` nu l-a putut primi în mod oficial, nefiind l`sat` s` participe la ceremonia de decernare din cauza culorii pielii). Ironia (sau justi]ia divin`) a f`cut ca 62 de ani mai tîrziu, în 2001, Oscarurile s` fie dominate de actorii de culoare, într-o edi]ie în care Halle Berry [i Denzel Washington au cî[tigat premiul pentru rol principal, iar Whoopi Goldberg a fost gazda evenimentului.

Prin ferestrele imense ale lobby-ului hotelului, Parcul Olimpic – Centennial Olympic Park, creat pentru edi]ia cu num`rul 100 a Jocurilor Olimpice de Var`, care au avut loc aici în 1996 – pare pustiu [i trist, str`b`tut cînd [i cînd doar de ecourile stinse ale efervescen]ei de peste var`. Atlanta se întinde în jurul s`u ca o armat` de gigan]i de beton, sticl` [i o]el, cl`diri grote[ti [i impersonale care nu las` loc imagina]iei.

Num`r trec`torii: în dou` ore am v`zut zece persoane pe trotuarul de vizavi, chiar dac` m` aflu în centrul ora[ului. Pentru mine nu exist` o expresie mai larg`, mai vie [i mai emo]ionant` a umanit`]ii, în toat` splendoarea ei, decît spectacolul Jocurilor Olimpice [i acela, mai pu]in evi-

60

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

R E P O R TA J

dent, al aeroporturilor. Nic`ieri nu defileaz` rasa uman` mai variat [i mai gr`itor ca pe stadioanele olimpice sau pe pardoseala neted` a culoarelor unui aeroport, într-o continu` celebrare a condi]iei de-a fi om, viu [i în mi[care, fiecare altfel [i cu to]ii la fel. Aceasta este [i lec]ia Americii. Sîntem fiecare altfel, dar uni]i în diversitatea noastr` de acela[i drept: c`utarea fericirii. {i ce conteaz` unde cau]i fericirea? Dac` fericirea mea nu este nefericirea ta, [i invers, înseamn` c` ne bucur`m amîndoi de libertate.

Poate c` Georgia, cel din urm` dintre Statele Confederate care s-a realipit Uniunii, a acceptat mai greu lucrul acesta, dar dup` ce i-a fost ars` din temelii capitala (de trupele generalului Sherman, adepte ale „r`zboiului total“), orice stat ar fi ezitat pu]in înainte de a îmbr`]i[a pe de-a-ntregul toleran]a.

Poveste[te despre Sud... Pe aeroportul din Charlotte privesc pistele de pe care avioanele î[i iau zborul, leg`nîndu-m` încet într-unul din balansoarele inconfundabile pe care, în filme, fermierii obosi]i se las` seara greu, pe verandele de lemn înmuiate de c`ldura verilor din Sud. Poate c` [i Mark Twain a meditat într-unul, cine [tie, poate ridicîndu-[i ochii de pe Coliba Unchiului Tom cît s` soarb` cîteva înghi]ituri din

limonada rece [i s` priveasc` în zare, cum privesc eu acum, tot la ni[te p`s`ri mari [i albe. În jurul meu, c`l`torii plictisi]i încep s` se foiasc` [i s` se îndrepte c`tre poarta de îmbarcare a zborului c`tre München, deschis` de un tîn`r de culoare, supraponderal (sau, mai bine zis, horizontally challenged), foarte simpatic, foarte vesel [i extrem de amabil, cu care am stat de vorb` mai devreme în timp ce îmi alegeam locul la culoar. Plin de lipici [i de un firesc molipsitor, nu mi s-a adresat decît cu honey [i love, în cel mai inocent [i mai natural mod posibil, iar la îmbarcare, în momentul cînd am trecut pe lîng` el, mi-a urat drum bun, m-a îndemnat s`-l caut dac` mai am vreodat` drum prin dear old Charlotte [i, ca s`-mi poarte noroc, mi-a zîmbit cu gura pîn` la urechi [i mi-a zis: „Give me five, sugar!“. Am b`tut palma cu un sudist [i toat` c`ldura Sudului, americanilor [i negrilor a trecut din palma lui în palma mea [i îmi înc`lze[te [i acum inima cînd m` gîndesc la frumosul Sud [i la frumoasa [i neîn]eleasa Americ`. Apoi el s-a întors la lucrul s`u, la sutele de pasageri c`rora le-a zîmbit la fel de viu [i de c`lduros, iar eu am pornit c`tre cas`, [tiind c`, pentru America, [i mîine e o zi de munc`.

■

61

Š Mirco Toniolo / AGF /Rex Features

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

INTERVIU

„Pentru a traduce via]a în c`r]i nu exist` cuvinte suficient de adev`rate“ Zhang Jie În timpul Revolu]iei Culturale a lui Mao Zedong, statisticiana Zhang Jie, a c`rei mam` era descendent` a dinastiei imperiale manciuriene, a fost trimis` pentru trei ani într-un lag`r de reeducare prin munc`, experien]` care a determinat-o s` devin` scriitoare. În 1980, Zhang Jie s-a înscris în Partidul Comunist Chinez [i în acela[i an a publicat romanul Aripi de plumb, considerat primul roman politic chinez, criticat ca anti-socialist [i nealiniat la rigorile partidului. Ast`zi Zhang Jie este considerat` una dintre cele mai importante scriitoare chineze contemporane, numele s`u fiind vehiculat de cîteva ori în jurul Nobel-ului literar. Publicat` în 2002, trilogia Cuvinte nescrise, impresionant` fresc` a Chinei secolului al XX-lea, dublat` de tulbur`toarele istorii de via]` a trei genera]ii de femei, este cel mai premiat roman chinez contemporan.

Cînd v-a trecut prima dat` prin minte c` vre]i s` scrie]i?

S` vrei s` fii scriitor [i chiar s` devii scriitor sînt dou` lucruri cu totul [i cu totul diferite.

Mi-am dorit s` devin scriitoare de pe vremea cînd eram copil. Tot atunci voiam foarte mult s` fiu pianist`. Dar eram foarte s`raci, nu ne puteam permite un pian, a[a c` acesta a r`mas doar un vis. Dup` cum [ti]i, am ajuns s` scriu destul de tîrziu, la maturitate, [i „Copilul din p`dure“ a fost prima mea povestire. Aveam 40 de ani [i nici nu-mi trecea prin cap c` voi deveni cu

adev`rat scriitoare. Pe vremea aceea, îmi pl`cea s` scriu [i atît, nu m` gîndeam mai departe.

Cînd a ap`rut povestirea, în 1978, mi-am zis c` e un fel de test: dac` nu reu[esc, nu voi mai scrie niciodat`. Povestirea a cî[tigat un important premiu na]ional pentru proz` scurt` [i de atunci am avut succes dup` succes, am fost încurajat` s` perseverez, iar asta m-a ajutat foarte mult. Sincer, acum, dup` 30 de ani, mi se pare c` povestirea respectiv` nu era prea grozav`, în realitate. De fapt, toate scrierile mele de început sînt destul de imature.

63

■ Zhang Jie s-a n`scut la Beijing în 1937 [i a fost crescut` doar de mama ei, o înv`]`toare modest`, cu origini nobile: descendent` a dinastiei imperiale manciuriene. De[i a fost pasionat` de c`r]i înc` din copil`ria petrecut` fugind, împreun` cu mama sa, de armatele invadatoare japoneze, a f`cut studii economice pe care le-a absolvit în 1960 [i a lucrat vreme de 20 de ani ca statistician`. În timpul Revolu]iei Culturale, a petrecut trei ani (1969-1972) într-un lag`r de reeducare prin munc`, experien]` care i-a marcat destinul de scriitoare. În 1979, a publicat prima ei carte, un volum de povestiri, Iubirea nu trebuie uitat`, pentru care a cî[tigat un important premiu na]ional de literatur`. În 1980, Zhang Jie s-a înscris în Partidul Comunist Chinez [i în acela[i an a publicat Aripi de plumb. În 1981, apare Arca, povestea a trei femei de carier` care s-au desp`r]it de so]ii lor, roman etichetat de critic` drept feminist. Au urmat: Numai soarele (1988), Cuvinte nescrise (trilogie, 2002), Tabloul lui Z. (2006), Suflete r`t`citoare (2009), Patru cîini de hr`nit (2009). Titlul romanului Cuvinte nescrise, tradus în limba român` de Alin Buc` [i Andreea Chiri]` [i publicat la Editura IBU Publishing, a fost inspirat de un aforism chinez clasic: „Cea mai mare form` e aceea f`r` grani]e, cel mai puternic zgomot e acela lipsit de sunet“. {i, adaug` Zhang Jie, „cea mai grozav` poveste este aceea a cuvintelor nescrise“.

INTERVIU

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

Cît de mult s-a schimbat scrisul dvs. de la momentul debutului [i pîn` acum?

Nu m-am sim]it niciodat` limitat` sau for]at` în alegerea subiectelor c`r]ilor mele: lumea e uria[`, iar via]a – infinit de bogat`. Prin urmare, nu-i în]eleg pe cei care se mul]umesc cu un singur subiect sau cu un singur stil. Mi-a pl`cut s` scriu despre fenomene sociale majore, mai ales evenimente istorice – s` creez viziuni panoramice asupra societ`]ii dintr-un moment istoric anume –, dar am scris [i ceea ce se nume[te „fic]iune pur`“. Nu cred c` sînt o scriitoare cu un talent uluitor, dar am fost întotdeauna extrem de muncitoare, am investit foarte mult` energie în scris. Primele c`r]i au fost mai mult ni[te încerc`ri, doar o mic` parte din tot ceea ce am scris pîn` acum m` mul]ume[te cu adev`rat.

Cred c` abia dup` terminarea trilogiei Cuvinte nescrise m` simt împlinit` ca scriitor.

A însemnat scrierea acestei trilogii un fel de „prag“?

Am lucrat la aceast` trilogie vreme de doisprezece ani, am lucrat pîn` la epuizare, dar nu regret nimic, nici o secund`. {ti]i, exist` un proverb chinez care spune c` e nevoie de zece ani încheia]i pentru a ascu]i o sabie, [i e foarte potrivit în acest context. Din pricina suferin]ei, dincolo de orice închipuire, pe care am sim]it-o în timp ce lucram la Cuvinte nescrise, sim]eam uneori c` m` ucid pe mine îns`mi scriind aceast` carte. C` m` distrug. Pîn` în ziua de azi, amintirea acelor momente m` face s` m` sufoc, pur [i simplu. Nu a fost doar un „prag“, cum zice]i, a fost mai mult de atît, a fost o experien]` consumptiv`, total`, plin` de chinuri [i de r`zboaie cu mine îns`mi, ca suflet, minte [i trup.

Toate aceste episoade-limit`, toate aceste sentimente legate de scris – scrisul e mai curînd o lupt` decît o pl`cere frivol` – sînt descrise în volumele al doilea [i al treilea ale romanului.

Dvs. l-a]i citit numai pe primul, îns` lucrurile cap`t` sens [i miez cînd parcurge]i toate piesele acestui triptic romanesc. În Cuvinte nescrise exist` mai multe personaje masculine care evit` s`-[i asume orice fel de responsabilit`]i, l`sînd aceste lucruri în seama femeilor. E comun` aceast` atitudine în China, sau e vorba doar de fic]iune?

V` referi]i, probabil, la responsabilit`]ile b`rba]ilor fa]` de familie [i fa]` de femei, în general. Cuvinte nescrise este o sintez` a secolului trecut, o epoc` în care pu]ine femei din China (dar nu numai) erau active social, majoritatea fiind casnice [i ocupîndu-se de treburile gospod`riei, în vreme ce exclusiv b`rba]ii jucau un rol important în societate, asumîndu-[i responsabilit`]ile impuse de aceasta.

A[adar, nu pot descrie b`rba]ii [i femeile din acea vreme altfel decît în concordan]` cu situa]ia de atunci.

Oricum, în ceea ce prive[te responsabilit`]ile b`rba]ilor fa]` de femei, mi-e team` c` nu e o mare deosebire între b`rba]ii din China [i cei din restul lumii. Nu e o chestiune de tradi]ie, de cultur`, a[a cum crede]i, ]ine mai degrab` de o structur` mental`, emo]ional` – care e comun` tuturor b`rba]ilor. Sau majorit`]ii, poftim.

Eroina c`r]ii, Wu Wei, are o obsesie: s` nu fie considerat` o femeie u[oar`, o libertin`.

Este libertatea femeilor din China condi]ionat` atît de mult de societate?

Dac` Wu Wei nu treze[te simpatia celor din jur nu este neap`rat pentru c` ar fi libertin`, ci din pricina refuzului ei ferm de a face orice fel de compromisuri în fa]a convenien]elor, precum [i din cauza spiritului s`u critic [i foarte combativ. Oricum, sînt sigur` c`, dup` ce ve]i fi citit întreaga trilogie, ve]i avea o cu totul alt` percep]ie asupra acestui personaj. Cît despre condi]ionarea libert`]ii femeii, a[a stau lucrurile peste tot, nu doar în China. {i cred c` modernitatea, emanciparea nu au schimbat mentalitatea general`, nu pîn` la cap`t, în orice caz.

Cita]i mereu în Cuvinte nescrise vechi proverbe, maxime, aforisme, ast`zi uitate cu totul. V` e dor de aceast` component` a culturii?

Da, sincer chiar resimt dureros aceast` lips`. Ea ascunde, de fapt, o lips` înc` [i mai grav`: aceea a tradi]iei [i a culturii serioase. Ast`zi, se observ` cu ochiul liber o general` [i, în mod ironic, o global` pierdere a elegan]ei, în toate domeniile [i aspectele vie]ii, peste tot. Acum totul e comercial. Întreaga trilogie descrie un secol de istorie, are cîteva sute de personaje, e o adev`rat` e-

64

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

INTERVIU

popee. Se pare c` a]i spus totul; de unde vine titlul c`r]ii?

Nu, nici pomeneal` s` fi spus „totul“, nimic nu poate fi spus în totalitate. Iar titlul tocmai asta subliniaz`, pentru c` se refer` la faptul c` nu exist` vreo limb` sau vreun alt cod prin care s` po]i transmite cu maxim` fidelitate adev`rata durere sau experien]ele cele mai intense. Oricît de mult ai fi scris, tot ]i se pare insuficient, pentru c` aici e vorba despre a traduce via]a, experien]a uman`, dramele, suferin]a, viul. Pentru toate acestea nu cred c` exist` cuvinte suficient de adev`rate, de puternice. Ele vor r`mîne mereu nescrise.

„Istoria, colportaj [i legende“ Crede]i c` exist` un sentiment al continuit`]ii în istoria modern` a Chinei? A reu[it regimul comunist s` anihileze cu totul institu]iile sociale [i politice ale vechiului regim?

Cultura, conceptele fondatoare, principiile de moralitate ale oric`rei ]`ri sau ale oric`rui popor se afl` într-o rela]ie de continuitate cu trecutul – sînt lucruri [tiute de oricine. {i s` nu ne imagin`m vreo clip` c` le-am putea sec]iona, ca pe un castravete, în felii t`iate cu precizie. Eu sînt destul de sceptic` în privin]a abord`rii a[azis didacticiste a istoriei [i cred c` manualele de istorie sînt într-o destul de mare m`sur` subiective, [i nu tocmai vrednice de încredere. În mare parte, istoria este scris` de cei victorio[i, fiind deci, în mod inevitabil, p`rtinitoare. Relatarea ulterioar` a faptelor [i a momentelor istorice este, de obicei, minat` de inadverten]e care ]in de pozi]ionarea, oportunismul, simpatiile [i antipatiile, ori chiar de imagina]ia istoriografului, precum [i de alte op]iuni personale, legate de planul viziunii sale estetice [i valorice.

Este, a[adar, de prisos s` mai spunem c` în procesul de transmitere [i p`strare a istoriei apar multe fracturi [i multe pierderi. Cele mai recente dou` romane ale mele (Suflete r`t`citoare [i Patru cîini de hr`nit) exprim` tocmai acest scepticism fa]` de istorie, fa]` de felul în care este ea perceput` prin texte. Cît despre rela]ia dintre noul regim [i vechea orînduire, nu

e nevoie de un r`spuns explicit din partea mea. Întrucît [i ]ara dvs. s-a aflat mult` vreme sub un regim comunist, sînt convins` c` [ti]i foarte bine cum stau lucrurile.

Cu toate acestea, a]i scris un roman care, m`car în parte, este, pîn` la urm`, un roman istoric. {i a]i fost nevoit` s` apela]i la „textele“ istoriei, a[a imperfecte cum sînt ele...

A[a este, ]in mult la rigoare, [i nu doar la cea stilistic`. Bun`oar`, pentru a scrie Cuvinte nescrise, am vizitat multe locuri [i am luat numeroase interviuri celor care au fost martori ai evenimentelor descrise de mine în carte. Ei bine, de[i abia trecuser` cî]iva zeci de ani, oamenii deja nu mai [tiau cu exactitate unde [i cînd s-a petrecut cutare eveniment, faptele [i personajele istorice fiind recuperate, în realitate, dintr-un colaj amplu de m`rturii [i versiuni diferite asupra acelora[i fapte. {i acest lucru s-a întîmplat nu doar pentru c` cei direct implica]i nu se puteau pune întru totul de acord asupra aceleia[i întîmpl`ri sau asupra a ce anume a zis cutare personaj istoric. Uneori, am fost [ocat` s` des-

65

INTERVIU

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

cop`r c`, de fapt, relat`rile lor se b`teau cap în cap. Lipsa de respect fa]` de istorie este, de altfel, unul dintre motivele pentru care am scris Cuvinte nescrise. Pentru c` istoria a devenit un sediu al colportajului, al legendelor, iar adev`rul a ajuns s` nu mai conteze pentru oameni aproape deloc. China secolului al XX-lea a fost plin` de schimb`ri dramatice [i eu, ca artist dotat cu o con[tiin]` social` puternic`, am sim]it nevoia s` punctez, s` clarific [i s` umplu cu semnifica]ie, în felul meu, toate aceste metamorfoze sociale [i politice.

citit pe ru[ii care au scris despre deport`rile în Gulag, atunci a]i putea în]elege dimensiunea adev`rat` a acestei experien]e. Nu [tiu dac` am fost o victim` a istoriei. Pot s` v` spun îns` c`, pentru mine, a însemnat foarte mult faptul c` am primit un premiu din partea Guvernului comunist chinez pentru acest roman. A fost un fel de recunoa[tere tîrzie a meritelor mele ca intelectual, ca scriitoare.

Cît` autobiografie exist` în c`r]ile dvs.?

A[a cum li se întîmpl` multor scriitori, nu încep o carte avînd în minte o persoan`, un loc, un detaliu, ci mai curînd un sentiment, o stare.

Apoi, sap mai adînc în acel sentiment. Este ca [i cum ai cl`di o fîntîn`. {i s`pînd tot mai adînc, acest sentiment se conjug` cu alte sentimente [i experien]e din trecut.

Mult` lume identific` personaje [i întîmpl`ri din c`r]ile mele cu via]a mea personal`, îns` eu cred c` scrisul bazat pe propria ta via]` nu prea e fic]iune. Nu [tiu cum s`-l numesc – reportaj, poate –, cert e c` nu v`d ce relevan]` ar putea avea o astfel de scriitur` pentru ceilal]i. E adev`rat c` personajele mele con]in multe detalii pe care le-am observat în timp la oameni din via]a real`, dar ele sînt tot fic]ionale.

Care e statutul tinerelor femei din China contemporan`?

Femeile din China actual` studiaz`, lucreaz`, chiar ocup` pozi]ii politice importante, dar emanciparea lor a r`mas cumva incomplet`.

Poate c` e vina mamelor, care nu au reu[it s` le transmit` fiicelor importan]a independen]ei [i rolul covîr[itor al acesteia în ob]inerea fericirii personale. Dou` lucruri a[ vrea s` nu uite tinerii din zilele noastre: cum am fost în trecut [i de ce azi sîntem a[a cum sîntem.

Criticii literari consider` Arca unul dintre primele romane chineze feministe; sînte]i de acord cu ei?

Nu sînt o feminist`. N-am stat niciodat` „cu palma întins`“, nu am cerut nim`nui nimic.

Cred c` lucrurile pe care ]i le dau al]ii nu te fac mai puternic`, mai ales fiindc` ele î]i pot fi oricînd luate înapoi. Nu m` bazez decît pe lupta individual`, [i dac` am dobîndit vreodat` ceva, inclusiv respectul celorlal]i, a fost prin propriile puteri. Mi-a pl`cut dintotdeauna s` analizez

„Nu sînt o feminist`“ A]i fost trimis` într-un lag`r de munc`, în timpul Revolu]iei Culturale. V` considera]i o victim` a istoriei?

Sînt o intelectual` [i pre[edintelui Mao nu-i pl`ceau intelectualii, dup` cum bine [ti]i. De aceea am fost trimis` într-un lag`r de reeducare, vreme de trei ani. A fost o experien]` îngrozitoare în via]a mea, cu munci de-a dreptul inumane (aveam grij` de porci [i munceam în cîmpuri de orez, stînd ziua întreag` afundat` în ap` pîn` la brîu). De altfel, acolo m-am [i îmboln`vit, de atunci am avut probleme cu spatele.

Cred c` experien]ele din acea perioad`, ale mele [i ale altor intelectuali chinezi, seam`n`, pe alocuri, frapant de mult, cu ceea ce li s-a întîmplat celor trimi[i în Gulagul siberian. Dac` i-a]i

66

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

INTERVIU © Getty/Gulliver

fenomenele care sfideaz` normalitatea, mi-a pl`cut s` descriu excep]ionalul, anormalul, [i asta cred c` am f`cut în acest roman, Arca, pe care nu în]eleg de ce lumea îl consider` feminist. Cred c` femeile se confrunt` într-adev`r cu multe probleme, dar acestea, la urma urmelor, nu sînt numai ale lor, ci [i ale întregii societ`]i.

Nu cred în ]elul comun al acestor femei care lupt` în grup, al feministelor, adic`.

„Un schimb destul de echitabil“ De care tip de cititor v` sim]i]i mai apropiat`: de cel profesionist sau de cititorul obi[nuit? C`r]ile dvs. au avut succes [i de stim`, dar [i de public…

Citesc ce scriu criticii, fire[te, [i observa]iile lor sînt pre]ioase pentru mine. Dar sigur c` m` intereseaz` mai ales publicul larg, oamenii care-mi cump`r` c`r]ile [i g`sesc în ele pl`cere, adev`r sau alinare. Ar fi interesant s` pot afla ce gînde[te fiecare dintre ace[tia, s` aflu cheia, interpretarea lui, pentru c` de foarte multe ori aceste lecturi individuale, personale sînt surprinz`toare, nea[teptate. De aceea, evit, cînd vorbesc despre c`r]ile mele, s` dau explica]ii sau re]ete de lectur`. Cred c` un roman bun trebuie s` lase mult spa]iu cititorului.

V-a influen]at literatura occidental` în vreun fel?

Scriitorii chinezi din genera]ia mea s-au inspirat [i s-au hr`nit spiritual destul de mult din literatura occidental` clasic` a secolelor al XVIII-lea [i al XIX-lea, mai ales din romanele care exploreaz` psihologia uman`. Cred c` [i scrisul meu datoreaz` multe acestei glorioase tradi]ii literare. Îns` în vreme ce literatura congenerilor mei subliniaz`, de obicei, con]inutul epic [i intriga, cea scris` de mine nu d` o aten]ie covîr[itoare acestor elemente.

Ce scriitori occidentali v` plac?

Lista de scriitori care-mi plac îi include pe Victor Hugo, Romain Rolland, Charles Dickens, Emily Brontë, Virginia Woolf, Stefan Zweig [i, bineîn]eles, pe Tolstoi [i Cehov. Dintre americani îmi plac mult Mark Twain [i Jack London, dar [i Kurt Vonnegut, pentru satira lui spumoa-

s`, sau Saul Bellow, pentru extraordinarele descrieri ale psihologiei intelectualilor. Mai sînt [i al]ii...

Cînd am ajuns prima dat` în SUA [i i-am întîlnit personal pe Arthur Miller [i Kurt Vonnegut, era în 1982, cineva a g`sit de cuviin]` s` observe c`, de fapt, în mod paradoxal, \n c`r]ile mele exist` [i o puternic` viziune occidental`.

Cred c` afirma]ia e discutabil`.

V-a]i început cariera de scriitoare acum 30 de ani; ce a]i cî[tigat [i ce a]i pierdut între timp?

Am pierdut ni[te ani, timp concret, fizic. Sigur, am pierdut tinere]ea care nu se va mai întoarce niciodat`. Dar am dobîndit maturitate artistic` [i o din ce în ce mai mare libertate spiritual`. Cred c` scrisul meu a devenit, cu timpul, mai subtil [i mai rafinat. Ca s` fac o glum`, cred c` e un schimb destul de echitabil.

■ interviu realizat de Florina Pîrjol

67

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

P O R T RE T E I N T E R I O A RE

con]inînd dou` cuvinte: „am înnebunit“, sare în tren pentru a-i da ajutor. Boala lui Kien nu vine din retragerea în lumea abstract` [i sublim` a c`r]ilor idolatrizate (c`r]ile sînt mai de iubit decît oamenii, spune savantul). Boala este consecin]a unei rupturi în aceast` existen]` ajuns` la perfec]iune, a distrugerii confortului intelectual, a pierderii casei, a transferului într-o lume de vagabonzi, cer[etori, ho]i, care nu este departe de lumea brechtian` a Operei de trei parale. {i în toat` aceast` oroare, femeia este v`zut` ca factorul principal de ruin`, misoginia fiind piatra de temelie a ideologiei lui Peter. În momentul intr`rii în ac]iune a medicului, savantul umanist este în situa]ia de a-[i reg`si confortul, dac` este ajutat. Psihiatrul-frate convocat nu este un psihanalist (op]iune pe care o respinge explicit), dar este un fin diplomat, un strateg al imposturii, care nu ezit` s` se dea drept „prefectul Parisului“. Îi intimideaz` pe persecutorii lui Kien, îi ademene[te în acela[i timp. {iretenia lui este comparat` cu a lui Ulise. Psihiatrul are sentimentul c` ra]ionalitatea a reparat nebunia. Situa]ia ini]ial` a pacientului pare c` s-a restabilit. El î[i va continua bogata, productiva via]` de înv`]at.

Dar nu se întîmpl` a[a. Lovit de delirul de persecu]ie, Peter î[i va da foc. Va arde odat` cu biblioteca sa. L`sînd nebunia s` evolueze, Georges Kien, psihiatrul bun, a dat o viz` de validitate consecin]elor ei celor mai violente. {i totu[i... Marele teoretician al bolilor psihice de]ine, crede el, explica]ia ultim` a nebuniei. Nebunia survine ori de cîte ori individul se apropie prea mult de mas`, î[i pierde individualitatea. Iubirea sexuat` joac` un mare rol în demasificare, ea îl înva]` pe om s` se realizeze ca ins, ca „entitate“.

Intelectualismul pur te face fragil, permeabil la pornirile catastrofice (de aceea, poate, intelectualul cedeaz` u[or sugestiilor totalitare). În Mas` [i putere, cealalt` oper` mare a sa, Canetti a explicat în am`nunt teoria schi]at` în roman. În fond, exist` o convergen]` între psihologia analitic` [i teoria canettian`. Nu este pentru C.G. Jung individua]ia marele ]el al existen]ei, pav`za maxim` împotriva psihozei? Nu altceva pare s` spun` Elias Canetti în acest roman, într-o dezbatere profund`, egalat` doar de Dr. Faustus al lui Thomas Mann.

■

Ion Vianu

Portretul unui psihiatru Orbirea, marele roman al lui Elias Canetti, a avut un destin special. A ap`rut în limba de elec]ie a autorului, germana, în 1936, apoi a fost interzis în ]`rile c`zute sub nazism. Traducerile apar dup` r`zboi, dar succesul este par]ial. Abia lucrarea teoretic` a lui Canetti, Mas` [i putere (ideile ei fiind deja schi]ate în Orbirea), ap`rut` în 1960, asigur` gloria romanului [i încununarea cu Premiul Nobel a scriitorului, în 1981. Carte de r`scruce, carte bogat` pîn` la exces, produs al unor influen]e [i confluen]e multiple, prevestitor imediat al Europei totalitare, romanul Orbirea este, în acela[i timp, de la început pîn` la sfîr[it, o istorisire a nebuniei. Planul real se intersecteaz` neîncetat cu cel delirant.

Iar apoteoza eroului, marele savant Peter Kien, este [i victoria final` a nebuniei.

Unde este nebunie este [i un psihiatru, din secolul al XIX-lea începînd. Aici rolul este jucat de fratele lui Peter Kien, Georges Kien, tr`ind la Paris (în timp ce eroul nostru tr`ie[te într-o alt` capital`, identificabil` ca fiind Viena). Georges este un psihiatru renumit, a[a cum Peter este un incomparabil sinolog. În marele spital de boli nervoase pe care îl conduce, Georges practic` metode eretice. El nu le aplic` bolnavilor nici o constrîngere, le arat` o total` bun`voin]` [i intr` în delirul lor.

De[i nu-i vindec` niciodat`, reu[e[te în schimb s` fie iubit de ei ([i detestat de confra]i – dar celebru, totu[i). Cînd prime[te o telegram` de la fratele s`u

69

© Bärbel Gäthje

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

PROFIL Circula]ia capitalului de cunoa[tere \n Europa de Sud-Est

Antje Contius directoarea proiectului Traduki

În spatele [ugub`]ului nume Traduki („a traduce“ – \n esperanto) se afl` un proiect care cuprinde zece ]`ri din Europa de Sud-Est plus cele trei mari ]`ri vorbitoare de german` din Vest – Germania, Austria [i Elve]ia. Scopul proiectului este circula]ia capitalului de cunoa[tere \ntre aceste culturi. Promov\nd traducerea c`r]ilor, se \ncurajeaz` cunoa[terea reciproc`. La originea ini]iativei se afl` un „consor]iu“ de editori [i operatori culturali coordonat de Antje Contius de la „S. Fischer“ Stiftung. „N-am calculat niciodat` c\te posibilit`]i ar rezulta dac` fiecare carte din acest program s-ar traduce \n toate cele zece limbi ale ]`rilor participante la proiectul Traduki“ spune Antje Contius, directoarea Funda]iei „S. Fischer“ [i coordonatoarea Traduki. În ultimii doi ani, zeci de titluri noi au ap`rut \n cele zece ]`ri din Europa de Est: e vorba, de regul`, de acele c`r]i care nu intr` pe lista de priorit`]i ale editurilor comerciale. Înc` de la \nfiin]are, \n 2003, S. Fischer Stiftung s-a angajat \n promovarea evenimentelor de interes na]ional. Prin aceasta, funda]ia \n]e-

70

lege inclusiv schimburile interna]ionale, comunicarea cultural` dincoace [i dincolo de grani]e. {i astfel continu` credo-ul [i angajamentul „patronului“ ei, fondatorul uneia dintre cele mai mari [i mai prestigioase edituri din Germania, Samuel Fischer (1859-1934). Samuel Fischer a venit de la Viena la Berlin \n 1886 [i a \nfiin]at aceast` editur`, devenit` \n scurt timp un centru al modernit`]ii germane [i europene, public\nd autori precum Emile Zola, Lev Tolstoi, F. M. Dostoievski, Henrik Ibsen, Thomas Mann [i Hermann Hesse. În spiritul acestei tradi]ii [i din convingerea membrilor fondatori, Funda]ia „S. Fischer“ [i-a propus s` promoveze [i s` sprijine traducerea literar`. Primele programe au vizat traducerea literaturii germane contemporane \n limbile rus`, polon` [i turc`.

Extinderea programului [i spre alte limbi s-a produs dintr-o necesitate evident`. „În ultimul secol, schimburile culturale cu aceast` regiune au avut de suferit, rela]ia Estului cu Vestul s-a rupt, \n mod tragic.“ Traduki [i-a propus tocmai s` restabileasc` aceste pun]i de leg`tur`. „În spa]iul german exist` numero[i cititori care cunosc Estul Europei doar prin cli[ee.

PROFIL

Mul]i dintre ei nici m`car nu fac deosebirea \ntre diversele ]`ri din regiune, ci judec` totul dup` ni[te prejudec`]i. Spun, pur [i simplu, «Balcani», [i c\nd spun Balcani, adun` laolalt`, \ntr-un singur cuv\nt, toate cli[eele [i prejudec`]ile despre aceast` zon` extrem de diversificat`. Pe de alt` parte, anumite comunit`]i din regiune s-au cufundat \n mituri despre sine, astfel \nc\t descoperirea reciproc` a devenit o necesitate. E vremea ca statele din fosta Iugoslavie s` re\nceap` s` comunice.“ {i schimbul de c`r]i e un bun \nceput. „Traduki nu e un program al iluziilor, ci un program al speran]ei, un program \n care fiecare carte ar trebui s` aibe locul s`u.

Cum nu ar fi fost posibil s` croim programe speciale de traducere pentru fiecare dintre aceste limbi \n parte, [i cum, pe de alt` parte, ProHelvetia, KulturKontakt Austria [i Goethe Institut practic` de mult` vreme programe de traducere, se putea foarte bine s` leg`m aceste activit`]i sub aceea[i p`l`rie [i s` le extindem.“ Pentru finan]atorii programului (sus-numi]ii, la care se adaug` ministerele de externe ale Germaniei [i Austriei, S. Fischer [i agen]ia sloven` JAK), unul dintre criteriile esen]iale a fost rolul pe care l-a jucat [i \l va juca literatura din aceast` regiune pentru destinul Europei. Traduki – proiectul pe care \l „piloteaz`“ acum funda]ia S. Fischer – este o re]ea european` dedicat` literaturii [i c`r]ilor din care fac parte Albania, Austria, Bosnia-Her]egovina, Bulgaria, Croa]ia, Elve]ia, Germania, Kosovo, Macedonia, Muntenegru, România, Serbia [i Slovenia. „Bine\n]eles, promovarea traducerii \nseamn` \n primul r\nd s` avem grij` de traduc`tori“, explic` Antje Contius. Formarea este doar una dintre direc]iile de ac]iune: prin programul Schritte („Pa[i“), funda]ia invit` \n fiecare an c\te zece traduc`tori din Europa de Sud-Est la un stagiu de patru s`pt`m\ni la Literarisches Colloquium Berlin. Tot de respectul pentru profesionalism [i pentru a sus]ine calitatea traducerii, funda]ia ofer` traduc`torilor onorarii motivante, la nivelul celor practicate \n Europa occidental` (ele s\nt adesea de 4-5 ori mai mari dec\t tarifele oferite \n România). Dup` ce editura cump`r` licen]a [i \[i alege un traduc`tor,

Traduki \ncheie un contract direct cu traduc`torul. „În acest fel, ne asigur`m c` traduc`torul prime[te \ntreaga sum` [i c` aceste fonduri nu s\nt folosite de editur` pentru a acoperi cheltuielile de produc]ie sau alte hangarale curente. Totodat`, \n acest fel putem avea un control direct asupra calit`]ii traducerii.“ Înainte s` apar` cartea, traduc`torul [i redactorii se angajeaz` s` trimit` funda]iei, pentru verificare, mostre de text. „Angajamentul programului Traduki nu se \ncheie odat` cu publicarea c`r]ii. Dimpotriv`, urm`rim \n continuare cartea [i receptarea ei, sprijinim promovarea operei respective finan]\nd participarea autorului la t\rguri de carte [i festivaluri literare.“ O prezen]` activ` \n fiecare dintre aceste ]`ri \nseamn` [i o \ntreag` \ncreng`tur` de rela]ii cu alte institu]ii na]ionale. „Încerc`m s` g`sim formule de cooperare cu operatori culturali din ]`rile \n care lucr`m. În România, partenerii no[tri de dialog s\nt Catrinel Ple[u [i Corina Bernic de la Institutul Cultural Român, precum [i Ioana Grünwald de la Centrul de Carte German`.“ © Bärbel Gäthje

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

71

PROFIL

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

C\t de conecta]i s\nt colaboratorii de la Traduki cu actualitatea literar` din România? „Oamenii no[tri s\nt prieteni ai literaturii universale.

Bine\n]eles c` antenele lor ajung peste tot unde se \nt\mpl` ceva palpitant \n plan literar. Ajung, evident, [i \n România. Unii dintre noi am crescut cu Rinocerii lui Ionesco [i-am ajuns, la maturitate, Pe culmile disper`rii, al`turi de Cioran...“ Primul dintre [efii Funda]iei „S. Fischer“, Dietrich Simon, a fost editor. De el se leag` cea dint\i traducere \n german` a Nostalgiei lui C`rt`rescu (Verlag Volk und Welt, 1997). Traduc`torul lui C`rt`rescu, Gerhardt Csejka, al`turi de Ernest Wichner se num`r` printre cei mai activi „informatori“ ai funda]iei: ei s\nt cei care au f`cut totul pentru ca literatura român` s` fie cunoscut` \n Germania. E o lupt` grea, inegal` – ne asigur` Antje Contius. Decizia de a publica o carte are \ntotdeauna [i o component` pragmatic`, economic`. Totul depinde de puterea de cump`rare [i de disponibilitatea de a alege acea carte dintr-o ofert` debordant`. Dar asta deja nu mai e valabil doar pentru c`r]ile române[ti – mul]i autori germani foarte buni se \nscriu \n continuare la marginea sau \n afara sistemului editorial.

Cum se stabile[te care s\nt c`r]ile care pot

beneficia de un sprijin pentru traducere? „Selec]ia operelor incluse \n program este – ca s` folosesc un cuv\nt la mod` – orientat` \n func]ie de cerere.“ Editurile au posibilitatea s` cear` sprijin pentru a traduce opere literare din domeniul beletristic`, literatur` pentru copii [i non-fiction, scrise \n celelalte limbi din program.

De trei ori pe an, o comisie alege titlurile \n func]ie de importan]a operei respective, de anvergura ei \n cultura european`. De cele mai multe ori e vorba de c`r]i care nu ar putea s` apar` f`r` vreo form` de sprijin. {i care doar cu mari eforturi de promovare ajung s` fie profitabile. „Aproape toate c`r]ile din program s\nt greu de impus. Principala problem` ]ine de situa]ia economic`, diferit`, de la o ]ar` la alta. {i apoi, mai ales \n ]`rile din Europa de Sud-Est, exist` mari greut`]i legate de difuzare [i de lipsa bibliotecilor publice. Oricine public` sau difuzeaz` c`r]i, oriunde \n lume, se lupt` din greu.

De cele mai multe ori se lupt` cu morile de v\nt.

Dar, p\n` la urm`, c`r]ile nu s\nt doar o marf` oarecare, iar succesul lor nu se m`soar` dup` clinchetul b`nu]ilor \n cas`. S` faci c`r]i e o art`, o don-quijoterie“ – m`rturise[te Antje Contius.

Cu asta se ocup` Traduki.

■ © Christoph Ransmayr

Matei Martin

Aylin Rieger, Antje Contius [i Dietrich Simon

72

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

S C R I I T O R I P E D I VA N

capcana facil` de a urî ([i de a nu ierta) un om, [i nu un sistem care, fiind abstract [i difuz, nu poate face obiectul urii? Pentru c` nu pot accepta aceast` ipotez`, trec la urm`toarea.

Oricît de distructiv ar fi fost Ceau[escu – G.A. are dreptate cînd descrie, pasional, ororile produse de el –, el era un dezaxat, un „paranoic“, cum este numit constant în carte, adic` un om atins de aripa funest` a nebuniei. Or, un nebun este o persoan` care, în principiu, nu e responsabil` pentru ceea ce face. De aceea, nebunii sînt interna]i în ospiciu [i nu fac obiectul urii. Din nou, m` îndoiesc c` G.A. nu [tie asta.

Atunci cum îl poate urî atît de durabil pe defunctul dictator?

Se pare c` semnele de întrebare de mai sus impun recursul la psihanaliz`, care poate descoperi motiva]iile incon[tiente. Analizînd povestirea lui Hoffmann Omul cu nisipul, Freud descrie universala ambivalen]` a fiului fa]` de tat`l s`u, caracteristic` etapei œdipiene. Tat`l „bun“, care apare în nuvel` sub chipul tat`lui salvator, reprezint` dimensiunea pozitiv` a atitudinii fa]` de tat`, predominant` pîn` la 3-4 ani (etapa preœdipian`), iar tat`l „r`u“, simbolizat de Coppelius/Coppola, concentreaz` ostilitatea fa]` de tat`, din faza œdipian` (rivalul care trebuie eliminat). Ostilitatea fa]` de tat`, partea cea mai supus` reful`rii din complexul patern, este, în anumite circumstan]e, proiectat` în exterior. Cu siguran]`, îl vom fi folosit cu to]ii pe Ceau[escu pentru a pune în el [i vechile noastre uri. Din p`cate pentru psihanalistul din mine, aceast` func]ionare psihic` nu pare s` fie relevant` pentru G.A. Din m`rturisirile sale reiese c` a avut o rela]ie foarte bun` cu tat`l s`u, care i-a servit ca model de atitudine vertical` fa]` de comunism, a[a încît dimensiunea negativ` incon[tient` a sentimentelor fa]` de el trebuie s` fi fost nesemnificativ`.

Ceea ce mi s-a p`rut foarte interesant în carte este ideea – pe care, din p`cate, titlul o ascunde – c`, în România, postura de disident nu este explicabil` sociologic, ci doar psihologic.

Particularit`]ile psihice personale decideau asupra atitudinii de opozi]ie public` fa]` de regim [i de conduc`torii s`i.

■

Vasile Dem. Zamfirescu

Cine nu l-a urît pe Ceau[escu?

Poate doar rudele cele mai apropiate s` nu fi avut sentimente ostile fa]` de Ceau[escu. Restul popula]iei, unde includ [i nomenclatura, cu siguran]` l-a urît pe fostul lider comunist. {i nu este vorba de o presupunere, ci de experien]a mea de atunci: [i eu, [i cunoscu]ii mei, [i numero[i comuni[ti, unii dintre ei cu func]ii, l-am urît pe dictator. Atunci de ce Gabriel Andreescu î[i intituleaz` memoriile recente legate de disiden]a sa L-am urît pe Ceau[escu (Editura Polirom, 2009)? Doar pentru a se înscrie într-o lung` serie alc`tuit` din popula]ia unei ]`ri?

Asemenea întreb`ri sînt pe deplin legitime în cazul unei persoane care, spre deosebire de majoritatea românilor, a reu[it s` ac]ioneze în sensul sentimentelor sale, exprimîndu-[i-le ori de cîte ori a transmis peste Cortina de Fier mesajele sale. Cu alte cuvinte, de ce un disident atît de cunoscut care, m`car în parte, s-a „desc`rcat“, de[i a suferit pentru asta, nu-l poate ierta pe Ceau[escu nici în 1994, nici în 2009? „Eu am în mine puterea de a-l ierta pe Ceau[escu.

Dar nu-l voi ierta niciodat`.“ Sînt sigur c` G.A. are suficient` cultur` sociologic` [i psihologic` pentru a [ti c` liderii monstruo[i ai societ`]ilor totalitare sînt produsul unui sistem social. Selec]ia social` a unor astfel de conduc`tori paranoici [i r`mînerea lor la putere s\nt posibile doar în condi]iile unui sistem social nedemocratic [i represiv, sistem în care conducerea este de]inut` de partidul unic [i de poli]ia politic` secret`. S` fi c`zut G.A. în

75

Ce autor/carte a]i subevaluat?

colaje de Dan Stanciu

Bianca BUR}A-CERNAT ● Paul CERNAT ● Cosmin CIOTLO{ Lumini]a CORNEANU ● Daniel CRISTEA-ENACHE Gabriel DIMISIANU ● Alex GOLDI{ ● Dan C. MIH~ILESCU Ioana PÂRVULESCU ● Costi ROGOZANU Bogdan-Alexandru ST~NESCU ● Cornel UNGUREANU ● Mihaela URSA

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

ANCHET~ Cronicile de întîmpinare nu pot fi rev`zute [i ad`ugite. (M`car datorit` acestui coeficient de risc [i critica de întîmpinare ar trebui ceva mai mult pre]uit`!) De aceea am imaginat aceast` anchet` ca pe un joc de-a autocritica în care cronicarii literari s` fie provoca]i / s` li se dea [ansa unei posibile mea culpa. Ca s` nu m` eschivez tocmai eu, m`rturisesc c` regret, de pild`, recenzia f`cut` în 2005 romanului Blazare de Petre Barbu. G`sesc, acum, c` lectura mea a dezavantajat cartea. Din fericire, în jocul criticii nu e[ti niciodat` singur [i valoarea unei c`r]i reiese din suma tuturor recenziilor. Mul]umesc cronicarilor care au r`spuns acestui exerci]iu de sinceritate. (M. C.) ■ Bianca BUR}A-CERNAT F`r` îndoial`, s-a întîmplat s` gre[esc [i prin supraevaluare, [i prin subevaluare. Recitind, de exemplu, un articol pe care l-am scris în urm` cu trei ani despre Cine adoarme ultimul, romanul realistmagic al lui Bogdan Popescu, îmi dau seama c` „verdictul“ putea fi formulat altfel, mai pu]in casant. Nu-mi retrag obiec]iile; regret doar c` n-am pus suficient în valoare meritele c`r]ii. Îi repro[am autorului manierizarea (prematur`) [i, c`utînd nod în papur` (ar zice unii), subliniam cu dou` linii anumite deficien]e de construc]ie. Nu subliniam îndeajuns, din p`cate, cu cît` pl`cere se cite[te Cine adoarme ultimul.

■ Paul CERNAT De[i am mult mai multe s`-mi repro[ez în materie de supraevalu`ri, cred c` am subevaluat gre[it (în sensul c` am pus anumite accente polemice excesive) ori de cîte ori judecata axiologic` mi-a fost afectat` de prejudec`]i ideologice, „postmoderne“ sau de alt` natur`. E cazul cîtorva scriitori din genera]ia

’60, dar nu numai, e cazul tonului prea pamfletar din articolul despre Omul recent, e cazul radicalismului comentariilor despre Dic]ionarul General al Literaturii Române. Dezintoxicarea de ideologie a fost lung` [i dificil`, dar consider c` a meritat. Resping, ast`zi, orice form` de partizanat ideologic sau genera]ionist îngust, în judecata de valoare. Din acest punct de vedere, nu am a-mi face repro[uri la comentariile negative din ultimii cî]iva ani, oricît de justificate sau nejustificate vor fi ap`rînd ele din perspectiva altora sau din perspectiva celor viza]i.

■ Cosmin CIOTLO{ Fac critic` literar` de patru ani [i un pic. A[a c` n-am avut timp suficient s` dezavantajez serios vreun autor. Iar dac` mi s-a întîmplat asta cumva, dac` l-am ]inut de r`u pe vreunul care era cu adev`rat bun, înc` nu-mi pot da seama. E prea scurt intervalul. Sigur, am preferin]ele [i incompatibilit`]ile mele, îmi plac unii parc` dinadins, dup` cum al]ii m` las` rece, în ciuda aurei care-i înconjoar`.

77

A N C H E T~

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

Cad pe spate la Florin Iaru, dar nu m` mi[c` Ion Mure[an, de pild`. {i apropo chiar de exemplul `sta, cred c` problema subevalu`rii ]ine mai mult de interpretare decît de verdict. {i Iaru, [i Mure[an (fiecare pentru cîte-o carte) î[i merit`, dup` p`rerea mea, superlativele. Numai c`, dac` la cel dintîi acestora le pot ad`uga arm`tura unui ra]ionament interpretativ care s` m` mul]umeasc`, ei bine, în ce-l prive[te pe cel de-al doilea, mie unuia nu-mi iese. {i, nu vreau s` sup`r pe nimeni, dar n-am g`sit, între numero[ii critici literari care au comentat Cartea de iarn` sau Poemul care nu poate fi în]eles, pe vreunul c`ruia s`-i fi ie[it. Sînt de acord cu to]i, dar, ca argumenta]ie, nu m-a[ da pe mîna nici unuia. Altminteri, ar însemna s` m` subevaluez pe mine \nsumi.

cetire), c` poate `[tia la a doua carte or s` fie sclipitori dac` nu-i descuraj`m noi, criticii hapsîni; [i b) cînd am scris despre consacra]i, s` nu dau cu parul (în fond, dac` opul e execrabil, nu mai scrii despre el, nu?), iar atunci cînd am fost dur`, s` îmi bazez discursul pe argumente solide-beton, din ciclul elementar, dragul meu Watson... În general, selec]ia c`r]ilor despre care scriu opereaz` cu criteriul blînd [i pozitiv: „Ce le recomand eu cititorilor din ce a ap`rut nou pe pia]`“, tradi]ionala „radere“ producîndu-se, deci, în faza de preselec]ie. Astea fiindu-mi obiceiurile, cred c` sînt din start mai pu]in expus` riscului. Off topic, oarecum: sub t`cere cad, din p`cate, [i c`r]i pe care le iubesc, dar despre care n-am avut timp sau nu m-am sim]it în stare la un moment dat s` scriu, din motive care nu încap aici. Astfel s-a întîmplat cu, dup` mine, cele mai bune dou` c`r]i române[ti ale anului 2009, Reg`sirea intimit`]ii, a Simonei Sora [i Zilele regelui, a lui Filip Florian, despre care regret c` nu am scris, dar m-am bucurat cînd au f`cut-o al]ii [i care mi-au adus o fericire personal` de fiecare dat` cînd au luat un premiu. Precizarea asta fiind f`cut`, nu mi se pare c` am subestimat vreodat` prin „neluare în seam`“, mai ales c` nu m` cred buricul p`mîntului, adic` nu cred c` lumea a[teapt` musai de la mine s` scriu despre una sau alta (sînt atî]ia critici cu discern`mînt [i care scriu bine în lumea noastr` literar`, încît cred c` orice carte bun` ajunge la lumin` în cele din urm`). Cît despre subestimarea „activ`“, explicit`, dac` e s` trag o concluzie, am stat, m-am gîndit [i nu, domnule, tot nu mi se pare c-am subestimat pe nimeni, iar dac` i-am subestimat pe vreunii, m` tem c`, în nemernicia mea de critic cu inima de piatr`, am s`-i subestimez în continuare!

■ Lumini]a CORNEANU În nici un caz, nu, niciodat` n-am subestimat pe nimeni. Supozi]ia îns`[i mi se pare scandaloas`. Serios vorbind acum, am încercat cît am putut: a) s` nu desfiin]ez debutan]i (de la profesorul Negrici

■ Daniel CRISTEA-ENACHE Mai degrab` am supraevaluat cî]iva autori (la momentul „auroral“ al primei c`r]i) decît am subevaluat pe vreunul. Sînt înclinat s` v`d partea plin`, nu cea goal`, a paharului. Am totu[i regretul c`, neputînd fizic s` citesc tot ce apare pe pia]a româneasc` de carte, am scris cu relativ` întîrziere despre doi-trei autori de calibru. Primul este Radu Aldulescu, pe care l-am „recuperat“

78

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

A N C H E T~

critic, roman cu roman, în ultimii trei ani. Al doilea exemplu este Radu }uculescu, din care nu citisem nimic pîn` la Stalin, cu sapa înainte!, romanul ap`rut anul trecut. De la prima pagin` se vedea profesionistul. O s`-mi dau [i cu el restan]ele criticii.

mai conving`tor, într-un amestec de confesiune noir [i analiz` hiperlucid`, desp`r]irea de artificiala civiliza]ie a c`r]ii între]inut` de totalitarism – de care continu`m s` ne ag`]`m redemptiv [i ast`zi. Cu toat` receptarea ei amestecat` în cei aproape doi ani de la apari]ie, cartea lui Negrici va continua s` cî[tige în prestigiu. Dac` subestimarea neexprimat` mai poate fi îns` reparat` prin cronici [i men]iuni tardive, mai complicat e cu cea manifestat` deja. A[a încît profit de aceast` anchet` pentru a-mi repara verdictul negativ asupra volumului de debut al lui Ciprian {iulea – Retori, simulacre, imposturi.

Ceea ce etichetam acum [ase ani drept o colec]ie de eseuri lipsite de substrat, îmi apare azi cu certitudine o medita]ie profund` cu privire la posibilitatea spiritului critic într-o perioad` de proliferare a fantasmelor ideologice de tot soiul. În timp ce majoritatea cercet`torilor descompuneau dup` scheme [i re]ete miturile totalitariste, Ciprian {iulea merge pe contrasens, alc`tuind o radiografie crud` a „contramiturilor“ tranzi]iei române[ti: apologia ira]ional` a interbelicului, na]ionalismul discret din spatele proeuropenismului, protocronismul care alimenteaz` iluziile postmodernismului românesc etc. Prin analize serioase [i prin op]iunea pentru un individualism constructiv [i onest, Retori, simulacre [i imposturi ne atrage permanent aten]ia asupra pericolului – trecut adesea neobservat dup` o traum` atît de puternic` – contracar`rii ideologiei totalitariste cu ideologii civilizatoare aproape la fel de nocive.

■ Gabriel DIMISIANU Am supraestimat uneori scriitori [i c`r]i, le-am acordat note poate prea mari, fie pentru mesajul lor curajos, antitotalitar, cum îmi ap`rea în context, fie, în tinere]e, împins de afinit`]ile genera]ioniste.

Note prea mici, pe nedrept, nu cred s` fi dat, de[i nu-i exclus. O cronic` rezervat`, îmi amintesc, am scris despre romanul lui Radu Petrescu Matei Iliescu, contrariindu-l pe M.R. Paraschivescu, sus]in`torul s`u entuziast [i de mare prestigiu. Ca viziune literar`, cartea lui Radu Petrescu, de[i bine construit`, mi se p`ruse „veche“, prea mult îndatorat` modelelor interbelice. S` m` fi în[elat? Pe Mircea Ciobanu, ca poet, pot spune c` l-am descoperit, citindu-i în manuscris placheta cu care va debuta: Imnuri pentru nesomnul cuvintelor. Figura la editur` în lotul „manuscriselor X“. I-am f`cut referat favorabil public`rii [i a ap`rut în colec]ia pentru debut „Luceaf`rul“. Nu i-am acordat îns` aten]ie prozatorului Mircea Ciobanu, manifestat mai tîrziu. Ar fi trebuit s` o fac. Istoriile sale în cinci volume constituie una din marile c`r]i ale literaturii noastre postbelice. Nu am scris despre ea la timpul cuvenit. M` consolez cu ideea c` oric`rui critic i se întîmpl` s` se în[ele, fie supraestimînd, fie subestimînd. Nu trebuie s` o fac` totu[i prea des. În[elarea prea deas` îl scoate din joc, îi surp` autoritatea de bine, de r`u cî[tigat`.

■ Alex GOLDI{ În ciuda unui aforism românesc de autoritate conform c`ruia canonul nu se discut`, ci se face, exist` destule judec`]i discutabile în cariera oric`rui critic, pe care el însu[i le resimte ca atare. Dac-ar fi s`-mi schi]ez autocritica, a[ spune c` am dou` tipuri de regrete: vizavi de c`r]ile despre care n-am scris [i vizavi de c`r]ile pe care le-am subestimat. Din prima categorie face parte Iluziile literaturii române a lui Negrici, volum care proclam` cel

■ Dan C. MIH~ILESCU Trag n`dejde s` nu m` b`nui]i de infatuare sau megalomanie, dac` o s` v` spun c` nu re]in nici un astfel de nume ori titlu. Am fost [i sînt un critic îng`duitor, simpatetic ([i simpatic, îmi place s` cred) mult mai aproape, a[adar, de supraevalu`ri decît de minimalizare. Altceva regret: c` nu am apucat s` scriu niciodat` de unele nume care au devenit cu vremea adev`rate repere de istorie literar`, de la Virgil Mazilescu, Mariana Marin [i Ion Mure[an, pîn` la Cristian Popescu, Filip Florian [i Floriana Ilis. De ce? Ba fiindc` la vremea cu pricina nu aveam rubric` la gazet`, ba eram complet magnetizat de literatura vea-

79

A N C H E T~

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

cului 19 sau de spa]iul interbelic, ba eram agasat de corul encomiastic al confra]ilor, ceea ce stîrne[te instinctiv rezerve. P`cate la tinere]e, p`cate la b`trîne]e!

au fost mai multe asemenea stîng`cii, dar, cum nu lucram la computer [i nu-mi prea adunam textele, nu le mai [tiu. Poate am nedrept`]it [i indirect, pe unii, l`udînd prea tare c`r]ile altora?

Aici e posibil ca lista s` fie mult mai bogat`. De scris, am scris cu bun`-credin]`. Vorba lui Piaf: „Non, rien de rien, non, je ne regrette rien!“

■ Ioana PÂRVULESCU N-am scris cronic` literar` decît trei ani, [i-atunci mai ales la c`r]ile care-mi pl`ceau. A[a c` îmi amintesc doar de un caz în care am fost nedreapt` – lucru pe care, fire[te, nu l-am con[tietizat atunci, dar îl pot spune acum, cînd am alt` perspectiv` literar`. A fost chiar cu un om al c`rui scris îl admiram [i de la care înv`]asem multe, [i cu care împ`r]eam pasiunea pentru ironia tandr` thomasmannian`. E vorba de domnul Radu Cosa[u.

Cînd am scris la una din c`r]ile lui, am formulat o obiec]ie legat`, din cîte îmi amintesc, de „publicistic`“. Aveam, se vede, o ierarhie a genurilor [i speciilor literare pe care o privesc ast`zi cu totul altfel. Principalul e c` dl Cosa[u nu s-a sup`rat, de[i a obiectat ceva, între patru ochi sau între dou` telefoane, o fi v`zut multe la via]a lui [i, de altfel, nici n-avea de ce: sim]ea c` e mai mult o stîng`cie decît o nedreptate. Poate

80

■ Costi ROGOZANU M`rturisesc, l-am subestimat pe C.T. Popescu pentru c` avea prea mult` putere administrativ` [i simbolic` în presa româneasc`, iritant de mult`. L-am subestimat pe CTP [i pentru c`, într-un articol din 2004, din Observator cultural, l-am supraestimat pe Traian Ungureanu – i-am recenzat pe amîndoi deodat`. Am crezut c` primul are ambi]ii de scriitor, dar r`mîne un jurnalist în sensul cel mai populist al cuvîntului. Am crezut c` al doilea e accidental un jurnalist [i c` are ambi]ii mai mari decît simple populisme. Acum cred c` am gre[it. Mi s-au schimbat personajele. C.T. Popescu a r`mas cu putere simbolic`, dar nu o mai face [i pe patronul, [i pe jurnalistul, [i pe schimb`torul de istorie. Traian Ungureanu a re-

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

A N C H E T~

nun]at la materiale suculente despre sport [i societate sau le-a r`rit semnificativ [i [i-a mutat aten]ia asupra unor zone pentru mine complet neinteresante: o continu` autohipnoz` stilistic`, aia care îi face pe mul]i s` spun` c` nu conteaz` ce scriu, ci cum scriu (chestie care-mi aminte[te de estetica pamfletarului [i care m` cam las` rece), [i asupra encomioanelor pentru Traian B`sescu. Oricît de mult ar fi fost interesat politic, ar fi trebuit s` existe o autocenzur` care s`-l opreasc` pe Ungureanu dintr-o aventur` deja cinic`. Dup` ani de laude „necondi]ionate“ aduse lui B`sescu, a fost ales europarlamentar, o sinecur` în care pare s` fi plonjat cu pl`cere.

C.T. Popescu a început s`-mi plac` în urm` cu un an – ultimul populism comis în stilul s`u, cu ghioaga prin ulcele, a fost într-un articol despre moartea handbalistului Cozma în Ungaria, în care descria diferen]e fizice dintre victim` [i „]iganii criminali“. Am trecut peste astea pentru simplul fapt c`, de cînd e (sau pare) mai relaxat în leg`tur` cu propriul s`u statut, a început s` fac` ceva important: s` experimenteze, s` scrie mai mult despre sport [i filme (nu sînt mai niciodat` de acord, dar e un tip care risc` opinii de „Moromete“ într-o lume a cinefililor de un snobism uneori insuportabil). Î[i interpreteaz` propriul trecut – CTP ar putea deveni în sfîr[it un personaj interesant pentru c` a trecut de stresul audien]ei. Deocamdat` strîng mai multe dovezi. Scriam în 2004 despre cele dou` populare abrevieri, TRU [i CTP, cam a[a: „Dou` perspective complet diferite. Una a juc`torului solitar [i cealalt` a unui ]ip`t isteric de la peluz`“.

Judecata r`mîne valabil`, doar c` cei doi au schimbat rolurile.

folosesc limba comun`, [i c` fina mea ureche de mare critic în devenire (cam a[a m` consideram \n urm` cu [ase ani) a prins scîr]îitul artificial din spatele naturalului prost mimat. Bineîn]eles c` cel care scîr]îia eram tocmai eu [i via]a a demonstrat treaba asta. Din fericire, cronica publicat` în Adev`rul literar [i artistic (seria necontaminat` de petrodolari) nu se mai g`se[te. Nici eu n-am p`strat-o. {tiu îns`, [i nici n-am s` uit vreodat`, c` declicul, epifania a avut loc dup` ce am citit Jurnalul: un melanj în care cineva aruncase un sentiment insuportabil de jen`, senza]ia aceea c` semeni cu coiotul deasupra c`ruia tocmai a ap`rut o bul` în care scrie JackAss [i, poate cel mai r`u, con[tiin]a faptului c` nu mai ai de la cine-]i cere scuze. C` ai înf`ptuit un lucru ireparabil.

■ Cornel UNGUREANU Cronicar la o revist` din provincie, f`r` ecou notabil, cel pu]in între 1970 [i 1989, am fost legat de o strategie în care „evalu`rile“ [i „subevaluarile“ r`mî-

■ Bogdan-Alexandru ST~NESCU Simplu, mai ales c` îmi st` pe suflet: Sorin Stoica, cel din O limb` comun`. Nu-mi amintesc dac` pe vremea aia m` certam neap`rat cu Sorin Stoica sau dac` ]inta mea era avalan[a criticilor care cotaser` favorabil cartea. Dup` care, a murit autorul, eu m-am l`sat de critica de întîmpinare, am recitit cartea, mi-am dat seama c` am fost dobitoc [i era cam tîrziu pentru asta. M` rog, decît niciodat`... Din cîte îmi amintesc, îi repro[am tocmai faptul c` personajele sale nu

81

A N C H E T~

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

neau pentru c`r]ile de mai tîrziu – pentru proiectatele sinteze. Cum din diferite motive nu am putut publica în 1993 Proza româneasc` de azi, vol. II, cum am trecut la Istorii secrete [i Geografii literare, n-am putut s` scriu cum se cuvine despre Radu Petrescu, Petru Cre]ia, Mircea Ciobanu, Alice Botez, Nichita St`nescu. Dac` voi mai avea timp, voi reveni prin micromonografii asupra acestor scriitori fundamentali.

lectur` a criticului însu[i? Nu mi s-a întîmplat ca, recitind o carte româneasc` pe care nu o considerasem grozav` s` m` r`zgîndesc la a doua lectur`: nu mi-a pl`cut foarte mult Coborîrea de pe cruce, a Florinei Ilis, [i m-am str`duit s` v`d de ce a recenzat-o critica atît de laudativ, dar n-am reu[it. În raport cu o recunoa[tere critic` mai ampl`? Aici iar`[i am re]ineri: e suficient s` cite[ti cîteva c`r]i cu dosare de critic` impresionante pentru a observa c` se import` în evaluarea critic` din simpatia criticilor fa]` de amicul scriitor, fa]` de pozi]ia acestuia pe pia]a de carte sau fa]` de autoritatea lui în politicile literare... Sau în raport cu o receptare public` [i editorial`? Cota pie]ei nu este direct propor]ional`, dup` cum [tim, cu valoarea literar`, deci nu insist. Totu[i: regret c` nu am publicat – din ra]iuni independente de mine – cronica pe care mi-o inspirase excep]ionalul volum de poezie Anul cîrti]ei galbene de Dan Coman. N-a fost nicidecum o subevaluare, dar o consider un rateu critic notabil: ar fi trebuit s` insist atunci pentru publicare, ulterior n-a mai avut importan]`. A[tept cu ner`bdare dezv`luirile criticilor!

■ Mihaela URSA Sînt înclinat` mai degrab` s` supraevaluez în textele mele de întîmpinare, decît s` subevaluez. Nu sînt un cititor naiv, dar prefer s` nu scriu deloc despre c`r]ile care nu îmi spun mare lucru [i, în plus, nu cred în valoarea motiv`rii negative: în fa]a unui text, pornesc de la premisa c` nu trebuie distrus [i c` lectura lui atent` este mai important` decît desfiin]area critic` de principiu. Chiar [i a[a, mi-am atras suficiente repro[uri din partea unor autori despre care scrisesem, din punctul meu de vedere, „de bine“, dac` nu tocmai laudativ. Am constatat astfel c` mai ales poe]ii au orgoliul de a sus]ine c` lectorii lor cei mai nimeri]i sînt ei în[i[i (sau al]i poe]i), dar [i doi critici mi-au explicat cum ar fi trebuit, de fapt, s`-i citesc. M` întreb ce critic va recunoa[te c` a subevaluat [i în raport cu ce anume. În raport cu o a doua

82

■ anchet` realizat` de Marius Chivu

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

DOCUMENTE

Urme pe cioburi de hîrtie

Ioana Em. Petrescu

Mirela Tomoloag` este doctorand la Universitatea Babe[-Bolyai, Cluj-Napoca

O provocare aparte în studiul coresponden]ei intime a Ioanei Em. Petrescu, din Fondul de Colec]ii Speciale „Petrescu-Popovici“ al Bibliotecii Jude]ene Cluj, a constituit-o g`sirea unei scrisori rupte, aproape denereconstituit, pe care Marius Chivu a restaurat-o de curînd. Reconstituit`, scrisoarea a dobîndit nu numai întregimea unei foi de hîrtie, nu doar lizibilitate, ci [i aspectul simbolic al unei pagini cu r`ni de nevindecat. Scrisoarea aceasta, ca multe altele din corpus-ul foarte bogat pe care îl studiez, devine pentru Ioana Em. Petrescu un spa]iu care îi îngr`de[te, imortalizeaz` [i tr`deaz`, totodat`, tr`irile intense pe care ea ar fi dorit s` le ascund`. Dovada: scrisoarea aceasta e rupt`, dar p`strat` cu grij` într-un plic separat, paradox incitant pentru cercet`tor [i „semnalizare“ a unei înc`rc`turi tensionale speciale.

Nedatat`, ea poate fi, totu[i, plasat` în timp, undeva în iulie 1962 (cînd Ioana Popovici, student`, corespondeaz` cu iubitul ei, Liviu Petrescu, concentrat în armat`, la Beiu[), întrucît corpus-ul mai p`streaz` [i o variant` finalizat` ([i expediat`) a ei, cu numeroase modific`ri. Scrisorile au în comun grafia oscilant`, inegal`, petele [i [ters`turile albastre, murdare, ale unui pix de proast` calitate. Ele fac referire la perioada spitaliz`rii Ioanei Popovici (care va deveni Ioana Petrescu abia în 1964, prin c`s`toria cu Liviu) înaintea unei opera]ii de apendicit`, banal`, dar de la care, dintr-o gre[eal` a chirurgului, care i-a sec]ionat artera piciorului, Ioana Petrescu va r`mîne cu probleme de circula]ie sangvin` ce vor agrava boala care o va ucide în 1990. Cititorul de azi [tie ceea ce tîn`ra epistolier` nu avea cum s` b`nuiasc`: opera]ia de care îi era, atunci, fric` îi

84

va schimba radical via]a [i îi va hot`rî moartea.

Cioburile scrisorii evoc` o Ioana Em. Petrescu altfel decît o [tim din studiile dedicate lui Eminescu, Barbu, Budai-Deleanu etc. Aici, istoricul [i criticul literar cedeaz` locul subiectivit`]ii calde, care î[i transform` destinatarul într-un complice: „mi-e foarte greu s`-]i scriu. {terg mereu“. Scrisoarea vorbe[te foarte limpede despre statutul privilegiat pe care alter-ul intim îl are în ochii celei care scrie: „ar trebui s` g`sesc pentru tine altceva, cu totul altceva“ sau „tocmai ]ie“.

Cititorul va remarca ruptura de ritm din interiorul scrisorii: trecerea de la lamento-ul [i angoasa bolii la descrierea afectiv`, optimist`, juc`u[`, ironic` a „ghemotocului de puf“ primit cadou: „Un pui monden. Se simte bine numai în societate. Singur protesteaz`. Dac`-l pun pe ziar, prefer New [York] Times-ul, pe care-l ciugule[te cu n`dejde…“ Tot ceea ce fusese mai devreme vulnerabilitate a fiin]ei supus` dep`rt`rii, fricii [i bolii se transform` în spirit ocrotitor, calm, senin, pentru o clip` fericit. Ciudat este îns` faptul c` în scrisoarea pe care am identificat-o ca apar]inînd aceleia[i perioade [i care ar reprezenta varianta expediat` a scrisorii de fa]`, nu se mai p`streaz` nimic din acest paragraf„oaz`“; acolo tonul recade în notele grave ale triste]ii, ale supersti]iei [i ale temerii permanente. De altfel, corpus-ul întreg este marcat, din loc în loc, de blancuri, de ner`spunsuri, de t`ceri. E ca [i cînd hîrtia s-ar închide în sine, r`pind în cuta ei tres`rirea unui gînd ce nu se poate rosti.

■

Mirela Tomoloag`

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

DOCUMENTE

Dragul meu drag, Nu vreau s` mi te închipui a[a cum îmi scrii. M` doare c` te [tiu departe, c` m` [tiu pe mine departe [i incapabil` s`-mpart cu tine oboseala. A[ vrea. Nu, dragul meu, o lun` [i jum`tate nu trece prea greu!1 Ai s` vezi [i tu. {i pe urm` am s`-]i spun tot ce-a[ vrea acum“2.

S`-]i spun un secret… mi-e f. greu s`-]i scriu. {terg mereu. Am impresia c` nici unul din fleacurile care m` fur` n-are importan]` [i c` ar trebui s` g`sesc pt. tine altceva, cu totul altceva. {i dac-ai [ti ce u[or3 î]i scriam mai demult – scrisori, natural, imposibil de expediat – de obicei în momentele de suprem` furie, cu un vocabular nu tocmai controlat, epistole nimicitoare, cu invective pitore[ti, etc. etc. Mare p`cat c` nu le p`strez. Crede-m` pe cuvînt erau delicioase în genul lor.

Am ascultat zilele trecute la radio Sonata clarului de lun`. Am citit din c`r]ile pe care mi le-ai adus, am meditat.

Sînt tare, tare obosit`. Ar trebui s`-mi fie ru[ine s` m` plîng [i tocmai ]ie, dar4… atunci cui s`-i spun. {i mi-e fric`, îngrozitor de fric`. Voi fi operat` probabil în 12 sau 135, cînd se-ntoarce la Cluj prof.

Nana.

1

{ters`tur`: „crede-m`“.

Corectur`: „as fi vrut“; urmeaz` dou` rînduri de [ters`turi, din care nu se în]elege decît c` ea îl nume[te „copilul meu bun [i drag“.

3 Ini]ial era scris „rapid“, peste care a t`iat.

4 Urmeaz` o [ters`tur` de aproape un rînd, din care se deslu[e[te doar: „Cred c` am [i fierul...“ 5 Aceast` afirma]ie fusese precedat` de „asta pentru c`-s supersti]ioas`“, peste care a t`iat cu pixul.

2

© Marius Chivu

(fa]`)

85

DOCUMENTE

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

M` urm`re[te gîndul [i-n somn. Niciodat` n-am crezut c` mi-ar putea fi chiar a[a de fric` pentru un fleac. Dar [tii cît sînt de supersti]ioas` [i… mi-i fric` [i pace. Mi-e fric` mai ales de frica mea.

Sînt o caraghioas`, nu-i a[a? Am primit ceva ginga[ de tot: un pui c`ruia îi zic ciripel6. E minunat s` vezi frumuse]e de via]` într-un asemenea ghemotoc de puf. {i piuie… are o voce grozav`. Un pui monden. Se simte bine numai în societate. Singur protesteaz`. Dac`-l pun pe ziar, prefer` New Times-ul, pe care-l ciugule[te cu n`dejde.

Dar locurile favorite sînt pe um`r la mine, la încheietura cotului sau în buzunarul halatului lui frate-meu.

Pe cînd te-ntorci tu are s` fie mare [i n-o mai avea nici un haz. Dar acum e o bijuterie vie [i cald`, irezistibil`, care ]i se ghemuie[te în palm` c-un aer de beatitudine7. {i m` mai face s` uit de fric`.

Spune-mi c`-s proast` [i caraghioas`. Spune-mi c` n-am de ce s` m` tem. Spune-mi ceva ca s`-mi treac`8. Îmi face bine fiecare vorb` a ta. Spune-mi orice, dar mai ales despre tine, Ioana

6

Lipse[te o bucat` din scrisoare [i urm`toarele dou` propozi]ii nu se în]eleg, fiind frînturi de cuvine, din care se distinge doar „alias (cînd… Lache)“.

7 Ini]ial era scris „suprem` satisfac]ie“, peste care a t`iat.

8 Urmeaz` o [ters`tur` descifrabil`: „Descînt`-mi tu, Liviule“. (verso)

86

© Marius Chivu

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

TEHNODROM

Schimb`rile în mediile de stocare, în ultimii 20 de ani, au fost atît de rapide încît nu putem apela la alte evenimente din istoria mediilor, pentru a în]elege ce fenomen tr`im. În num`rul din martie-aprilie 2010 al revistei American Scientist, Kurt D. Bollacker, computer scientist, pune problema riscului digital în raport cu mediile clasice, analogice, de stocare. Exist` dou` situa]ii, sus]ine cel care a fost directorul tehnic al Internet Archive (un site specializat în conservarea resurselor online): în prima, suportul perisabil nu mai permite recuperarea datelor (fizic este imposibil); în a doua, suportul permite recuperarea, dar nu mai avem tehnologiile de decodificare a datelor, astfel încît informa]ia nu mai poate fi procesat` de calculator [i în]eleas` de agentul uman. Ambele situa]ii sînt frecvente.

Bollacker d` diferite exemple pentru fiecare: o dischet` înc` magnetizat` care poate fi citit`, dar programul în care au fost scrise datele nu mai exist`; sau casetele cu imagini ale Lunii realizate de NASA în anii ’60, pentru care nu mai existau modalit`]i de citire. Cercet`torul american face [i o istorie comparativ` a mediilor de stocare, relevant` pentru schimbarea fundamental` pe care o tr`im în migra]ia digital`. Prima scriere, cea în table de piatr` (mediul favorit al lui Moise), a fost realizat` acum aproximativ 8000 de ani î.e.n., iar perioada de garan]ie a mediului dep`[ea 4000 de ani. Hîrtia rezist` peste 2000 de ani, pictura în ulei – cîteva sute, fotografia – aproape o sut` de ani, înregistrarea pe vinilin – aproape 120 de ani (pîn` acum suportul a fost analogic). Caseta magnetic` rezist` cîteva decenii, discul magentic – aproape 20 de ani, discul optic la fel.

Informa]ia cuprins` în tablele lui Moise ocup` extrem de pu]in spa]iu pe un disc optic. Dar acesta din urm` are o durat` de via]` de 200 de ori mai scurt`.

Tr`im paradoxul eliber`rii informa]iei. Cu cît este mai liber` cu atît scad [ansele de a fi transmis` mai departe în aceea[i form`. De aceea provocarea secolului nostru nu este cît` informa]ie producem, ci cum s` producem mecanisme care s` o conserve în timp [i s` o poat` decodifica u[or, indiferent de formatul ales. Cu alte cuvinte, cum vom dezvolta tehnologiile memoriei.

■

Constantin Vic`

Evul Mediu digital Nu voi urma argumenta]ia conservatoare care sus]ine c` evul digital în care tr`im este o lume a neobarbarilor, un ev al hoardelor [i triburilor electronice care ocup` – încet, dar sigur – lumea civilizat`. Problema pe care o observ este cea a fragilit`]ii [i precarit`]ii suportului informa]ional digital. Din ce în ce mai multe studii semnaleaz` riscul la care se expune o cultur` în momentul în care informa]ia se dematerializeaz` complet [i, vorba manifestului, reu[e[te s` fie liber`. Ultimii 20 de ani, privi]i retrospectiv, ad`postesc cel mai amplu fenomen de migra]ie informa]ional`: suportul analog în care au fost „încastrate“ artefactele informa]ionale a fost p`r`sit pentru unul în care duplicarea informa]iei are costuri zero. Aceast` migra]ie a adus eliberarea informa]iei [i capacitatea de a o codifica pentru ma[ini universale de calcul (cum sînt calculatoarele sau telefoanele mobile), dar riscurile au început s` fie discutate abia dup` ce migra]ia a avut loc. L`sînd la o parte dezbaterea despre cum aceast` migra]ie duce la implozia sistemului bazat pe copyright (dreptul de a produce exemplare) [i tensiunea care rezult` din aceast` implozie, întrebarea care se pune sun` astfel: vor supravie]ui semnele noastre digitale (e-mail-uri, fotografii digitale, filme, înregistr`ri) pentru genera]iile viitoare sau vor avea soarta deja clasic` a floppy-disk-ului (discheta)? În nici dou`zeci de ani, discheta, un mediu magnetic [i flexibil de stocare, a cunoscut succesul [i dec`derea. Nici CD-ul [i nici DVD-ul nu au o soart` mai bun`.

87

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

MERIDIANE Petre R`ileanu

Dou` evenimente pariziene Fundoianu-Fondane.

Poetul între Ulise [i Sisif La 65 de ani de la moarte, survenit` în octombrie 1944 în lag`rul de la Auschwitz, Mémorial de la Shoah din Paris a consacrat, timp de patru luni, o excep]ional` expozi]ie lui „B. Fondane: Roumanie-Paris-Auschwitz, 1898-1944“. Autorul unei opere polimorfe, Fundoianu-Fondane are exege]i pasiona]i, dar nu [i-a g`sit editorul.

Benjamin Fondane

Exist` în expozi]ia de la Paris cîteva pagini manuscrise ale tîn`rului Fundoianu, un fragment dintr-o „tez` la limba francez`“, cum noteaz` con[tiincios, în partea de sus a primei pagini, cel care se cheam` înc` B. Wechsler. Subiectul este Bossuet (Jaques-Bénigne), marele orator din secolul al XVII-lea care a l`sat, dincolo de inaccesibile – pentru noi – subtilit`]i teologale, cîteva sinteze enciclopedice ad usum Delphini (în sensul cel mai propriu, c`ci erau adresate chiar celui numit în tradi]ia francez` Dauphin – fiului Regelui, în cazul de fa]` viitorul Ludovic al XIV-lea). Dar Bossuet este celebru mai ales pentru predicile sale, Sermons, [i

88

pentru discursurile funebre, Oraisons funèbres, în num`r de dou`sprezece, improviza]ii orale intrate, în ciuda coloraturii teologale, în marea tradi]ie a discursului francez situat între filozofie [i moral`, capodopere de elocven]` studiate ca model de mai multe genera]ii. Sîntem în 1912-1914, elevul B. Wechsler nu are decît între 14 [i 16 ani, dar, cu un scris perfect format, lejer, rapid [i artist, se exprim` direct în francez` despre acest autor dificil cu o dezinvoltur` uimitoare, sesizînd cu o perspicacitate pu]in comun` partea de artificiu din textul studiat, desemnat` sub formula raffineries de philosophe. Subtilitatea – avea s` constate mai tîrziu, cu juste]e, Cioran – era „viciul“ major al lui Fondane, dar ea nu e necesar` [i cu atît mai pu]in obligatorie într-o tez`, fie ea [i de francez`: profesorul subliniaz` cu ro[u cuvîntul raffinneries [i, contrariat de libertatea de ton a elevului s`u, îi d` nota 3 dup` ce noteaz`, [i el cu o caligrafie impecabil` [i cu cerneala ro[ie a anatemei indelebile: „Divagations d’un bout à l’autre“ („Divaga]ii de la un cap`t la altul“). Elevul B. Wechsler nu scrie deloc o compunere [col`reasc`, el este – cum vor fi mai tîrziu Fundoianu [i apoi Fondane – gr`bit s` ajung` la esen]ial.

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

MERIDIANE

Surprinz`tor de precoce se arat` tîn`rul Fundoianu nu numai în excesul de subtilitate al intui]iilor sale, dar [i în fixarea [i definirea a ceea ce are toate particularit`]ile unei voca]ii: de la primele manifest`ri publicistice el î[i atribuie misiunea de mesager al culturii europene.

Volumul din 1921, Imagini [i c`r]i din Fran]a, este în întregime scris din aceast` perspectiv`, [i – noteaz` tîn`rul de 23 de ani – atitudinea era „incon[tient`“, dar nu mai pu]in just`, determinat` de un fel de adev`r suprapersonal care g`sise cea mai potrivit` modalitate de a se manifesta. Într-un articol publicat în Sbur`torul literar din noiembrie 1922, Fundoianu revine cu o confesiune impregnat` de umor [i autoironie, explicînd c` prima sa tenta]ie de a face critic` literar` a fost repede în`bu[it` [i destinat` sertarului, din „necesitatea na]ional`“ de a se consacra înainte de orice misiunii de „importator de cultur` european`“. Este, în aceast` ipostaz` asumat`, [i afirmarea indirect` a limitelor unei literaturi care s-a compl`cut prea mult în situa]ia de „colonie“ a celei franceze.

Plecarea în Fran]a va fi consecin]a logic` a acestei provoc`ri adresate în primul rînd lui însu[i, cu tot cortegiul de drame, rupturi, umilin]e ce înso]esc exilul fie el [i voluntar, contînd cît o moarte, dar [i cu entuziasmanta promisiune a rena[terii în orizontul unei libert`]i alese. Nici repro[, nici frustrare, nici resentiment în gestul lui Fundoianu, nici fug` din fa]a persecu]iilor (antisemitismul se va instala progresiv în România un deceniu mai tîrziu), ci aspira]ie legitim` c`tre alte orizonturi.

La Paris, fidel misiunii sale, se instaleaz` în postura de „exportator de cultur` european`“ [i trimite publica]iilor din România substan]iale articole con]inînd cronici, analize, reflec]ii, eseuri consacrate poeziei, teatrului, filmului, dezbaterilor în jurul artei moderne [i tendin]elor din cercurile avangardei europene din capitala Fran]ei.

Expozi]ia de la Paris, datorat` abnega]iei exemplare a cercet`torilor [i pasiona]ilor de opera lui Fundoianu-Fondane – grupa]i în jurul societ`]ii de studii ce poart` numele poetului, prezidat` de Eric Freedman – [i constituit` în mare parte din piesele aflate în arhivele lui Mi-

chel Carassou, punctat`, pe timpul celor patru luni, de conferin]e, mese rotunde [i recitaluri, este f`r` îndoial` cel mai important eveniment consacrat vreodat` acestui creator care a suscitat interesul [i entuziasmul unor exege]i remarcabili – printre care trebuie men]ionat Olivier Salazar-Ferrer –, dar care nu [i-a g`sit înc` editorii care s` continue opera de pionierat început` de Michel Carassou în Fran]a, de Monique Jutrin în Israel [i de Mircea Martin în România.

Un singur regret îmi treze[te expozi]ia de la Paris: absen]a unui manuscris aflat la Biblioteca „Jacques Doucet“. El con]ine poemul Ullyse, versiunea rescris` de Fondane în timpul r`zboiului. La sfîr[it, poetul men]ioneaz`: édition définitive. Dup` care, taie cuvîntul définitive [i scrie sans fin. Édition sans fin, înc` una din surprinz`toarele intui]ii premonitorii ale poetului care scrisese f`r` urm` de emfaz` sau de vanitate, doar cu luciditate, c` „exilul este prima posteritate“. Edi]ie f`r` sfîr[it, ca un oracol al netermin`rii, al nefinitudinii, ca fatalitate a exilatului care acumuleaz` exilurile [i pentru care nu exist` port de sosire, doar escale înaintea unei noi plec`ri. Poetul ca Ulise [i Sisif în acela[i timp.

Benjamin Fondane

Virgil T`nase despre Camus La acest început de an 2010, Fran]a î[i aminte[te de Camus. La 50 de ani de la moarte, autorul Omului revoltat revine în actualitate [i poate c` el este autorul ce convine începutului de secol [i de mileniu, care a crezut o vreme în profe]ii gr`bi]i s` proclame sfîr[itul ideologiilor. În felul s`u, Camus s-a plasat în afara lor, chiar dac` timp de doi ani, între 1935-1937, a fost la Alger membru al partidului comunist.

Preferînd revolta în locul revolu]iei, preocupat s` r`mîn` pe linia unui echilibru oricît de fragil între justi]ie, adev`r, libertate [i convertind aceste abstrac]iuni exigente la nivelul omului, Camus [i-a salvat opera, dar [i-a transformat existen]a social` într-un lung [ir de suferin]e [i neîn]elegeri. Exact contrariul ilustrului s`u con-

89

Virgil T`nase

Albert Camus

MERIDIANE

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

temporan Jean-Paul Sartre, care a dominat scena intelectual` parizian` de dup` r`zboi – uneori în forme inchizitoriale, ilustrînd exotismul trist al unei inteligen]e ie[ite din comun [i al unui talent pe m`sur`, ac]ionînd conform principiului „cine nu e cu noi e împotriva noastr`“ – [i a c`rui oper` angajat` a atins termenul de expirare. În valul de edit`ri [i reedit`ri, studii [i evoc`ri consacrate lui Camus printre polemicile provocate de inten]ia [efului statului de a muta r`m`[i]ele scriitorului la Panthéon – scriitorii sînt prefera]i de oamenii politici mai ales în ipostaza de glorii postume – merit` semnalat` între toate biografia publicat` de editura Gallimard în colec]ia „Folio“ [i semnat` Virgil T`nase. O incursiune în universul scriitorului [i, în acela[i timp, un roman pasionant în care autorul se estompeaz` pentru a l`sa tot locul personajului s`u: Albert Camus.

Ca om de teatru, Virgil T`nase scrie cu empatie [i competen]` despre aceast` fa]et` uneori neglijat` a lui Camus, care, dincolo de a fi experimentat ca autor acest gen, a jucat el însu[i ca actor la Alger, a adaptat [i a pus în scen` texte de Dostoievski, Faulkner, Dino Buzzati [i Malraux, între al]ii, a fost chiar foarte aproape de visul de a avea propriul teatru în momentul în care Malraux a devenit primul ministru al culturii din istoria Republicii franceze sub pre[edin]ia generalului De Gaulle. Teatrul era „falansterul“ lui Camus, adesea un refugiu [i o consolare, agita]ia lumii r`mînea afar`, în incinta sacr` echipa de actori – asemenea unei comunit`]i de c`lug`ri muncitori „smul[i secolului“ – preg`tea misterul ce va fi celebrat într-o sear` pentru prima dat`.

Ca romancier, Virgil T`nase este deosebit de sensibil la drama scriitorului bîntuit de îndoieli [i care nu o dat` e la un pas de decizia de a nu mai scrie, dar [i la aceea intim` a lui Albert Camus, francez n`scut în Algeria, avînd deci dou` patrii, dar tr`ind sentimentul unui dublu exil. Momentul maximei notoriet`]i aduse prin decernarea Premiului Nobel pentru literatur` la doar 44 de ani este [i acela al tuturor decep]iilor, al maximei izol`ri, toat` drama fiind concentrat` în aceste note scrise la cîteva zile dup`

aflarea ve[tii: „Însp`imîntat de ce mi se întîmpl` f`r` ca eu s` fi cerut. {i, peste toate, atacuri atît de joase c` mi se strînge inima. Din nou dorin]a de a p`r`si aceast` ]ar`. Dar unde s` m` duc?“. În sfîr[it, ar mai fi de spus c` Virgil T`nase pune în joc un întreg arsenal de abilit`]i [i o re]ea de considera]ii subtile pentru a trata un subiect imposibil de ignorat, dar dificil cînd e vorba de un scriitor „panteonizabil“, ai c`rui copii – un frate [i o sor`, gemeni – sînt în via]`, aten]i [i sensibili, în mod legitim, la tot ce are atingere cu tat`l [i mama lor, Albert [i Francine: femeile din via]a lui Camus. {i ele au fost numeroase – celebre, precum actri]a Maria Casarès (o mare pasiune), sau nu, ca daneza Mi (întîlnit` în 1957, cînd ea avea 22 de ani, iar el de dou` ori mai mult). Pentru acest b`rbat frumos [i senzual, purtînd în el soarele Sudului [i germenii tuberculozei, femeile erau mai importante decît literatura. „Arta nu e totul.“ Singurul lucru care conteaz`, spune el, este for]a extraordinar` pe care o avem în noi, dorin]a [i bucuria de a tr`i.

Camus moare în diminea]a zilei de 4 ianuarie 1960, în automobilul care-l aducea la Paris, condus de prietenul s`u Michel Gallimard.

Avea, ca [i Fondane, 46 de ani.

Am reluat L’Étranger [i am reg`sit acele pasaje de pe plaj` care m-au impresionat cînd eram student [i pe care le comentam sufoca]i de emo]ie cu asistentul nostru de francez`. De fapt, lucrul cel mai frapant în acest roman este platitudinea scriiturii, aproape de zero-tensiune, ceea ce pentru un organism înseamn` colaps. Acest tip de scriitur` poate suscita o intens` atribuire de sens sau indiferen]`. Camus a avut parte de amîndou`. Explor`rile mele continu` – îi scriam intempestiv [i distrat cu pu]in timp în urm` prietenului meu Ioan Lascu, universitar, membru al Societ`]ii de sudii camusiene din Fran]a. În]elept, Lasconi se face c` nu observ` enormit`]ile mele [i-mi vorbe[te de proiectul unui colocviu în luna octombrie la Universitatea din Craiova, invitîndu-m` s` particip cu o comunicare. O invita]ie discret`, dar, recunosc, eficient` la lectur`. La înc` o lectur`.

90

■

Š Mediafax / Zoltan Lorencz

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

FRAGMENTE Herta Müller

Leag`nul respira]iei Durerile-fantom` ale unui ceas cu cuc Pe nea[teptate, într-o sear` din vara celui de-al doilea an, ne-am pomenit c` deasupra g`le]ii de tabl` cu ap` de b`ut era ag`]at de perete un ceas cu cuc. A fost cu neputin]` s` afl`m cum de ap`ruse dintr-odat` aici. A[a încît el îi apar]inea bar`cii [i cuiului de care spînzura, [i nim`nui altcuiva. Dar ceasul `sta ne deranja pe to]i laolalt` [i pe fiecare în parte. În dup`-amiezile pustii, tic`itul lui tr`gea cu urechea la cine vine, cine pleac` ori doarme-n patul lui.

Sau poate c` doar s-a întins în pat, cufundat în gîndurile sale, ori st` în a[teptare, fiindc`-i e prea foame ca s-adoarm` [i-i prea sleit ca s` se scoale. Dar dup` a[teptarea asta nu urma nimic în afar` de tic`itul ce-l sim]eai în omu[or, dublat de tic`itul ceasului.

La ce ne trebuia aici un ceas cu cuc? N-aveam nevoie de ceas pentru a m`sura timpul.

N-aveam nimic ce m`sura – diminea]` de diminea]` ne trezea imnul ce r`suna din difuzorul cur]ii. Iar seara tot imnul ne trimitea la culcare.

Ori de cîte ori aveau nevoie de noi, ne luau de unde tocmai ne g`seam: din curte, de la cantin`, din somn. Sirenele fabricii erau [i ele un ceas, la fel [i norul alb al turnului de r`cire sau clinchetele bateriilor de cocsificare.

Pesemne c` ceasul cu cuc fusese c`rat aici

de tobo[arul Kowatsch Anton. De[i se jura c` n-are nimic de-a face cu el, îi întorcea zilnic mecanismul. Dac` tot atîrn` aici, barem s` mearg`, spunea el.

Era un ceas cu cuc absolut normal, doar cucul nu era normal. Ie[ea afar` din cutie la trei sferturi de or`, anun]înd jum`tatea de or`, iar la [i-un sfert anun]a ora plin`. Cînd era ora fix`, ori uita de tot s` cînte, ori cînta gre[it, dublînd sau înjum`t`]ind num`rul de ore. Kowatsch Anton sus]inea îns` c`, raportat la timpul din alte regiuni ale lumii, cucul anun]a totdeauna ora exact`. Kowatsch Anton era îndr`gostit pîn` peste urechi de întregul ceas – de cuc, de cele dou` greut`]i apreciabile ale sale constînd în conuri de brad din fier, precum [i de pendulul zglobiu. Dac` ar fi fost dup` el, l-ar fi l`sat toat` noaptea s` ne anun]e timpul din alte regiuni ale lumii. Noi ceilal]i din barac`, îns`, nu voiam nici s` r`mînem treji, nici s` dormim în dep`rtatele regiuni ale cucului.

Kowatsch Anton era strungar la fabric`, iar în orchestra din lag`r era baterist [i tobo[ar al habanerei La Paloma dansate plisat. Instrumentele [i le me[terise singur la strungul din atelierul de l`c`tu[erie, c`ci îi pl`cea s` bricoleze. Vroia s` potriveasc` cucul cel umblat prin lume dup` disciplina ruseasc` de zi [i de noapte. Prin îngustarea fantei vocale din mecanismul cucului inten]iona s`-l înzestreze pe acesta cu

93

traducere din limba german` [i note de Alexandru Al. {ahighian

■ Herta Müller, scriitoare german` originar` din România; s-a n`scut la 17 august 1953 în satul Ni]chidorf, într-o familie de [vabi. În perioada 1973-1976 studiaz` germanistica [i limba [i literatura român` la Universitatea din Timi[oara.

Apropierea de Aktionsgruppe Banat o aduce în aten]ia Securit`]ii. Între 1977 [i 1979 lucreaz` ca traduc`toare la întreprinderea Tehnometal din Timi[oara. Ulterior pred` germana ca profesoar` suplinitoare. În 1982 debuteaz` cu volumul de povestiri Niederungen (}inuturile joase), în care cenzura intervenise considerabil, urmat, în 1984, de un altul, Drückender Tango (Tangou ap`s`tor).

Niederungen apare, în acela[i an, în forma sa ini]ial`, în Germania, fapt care îi aduce Hertei Müller interdic]ia de a mai publica în România. Constant h`r]uit` de Securitate, a c`rei colaboratoare refuz` s` fie, Herta Müller emigreaz` în Germania în 1987.

FRAGMENTE

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

un glas nocturn scurt, în`bu[it, situat cu o octav` mai jos, precum [i cu un cîntat diurn mai lung, în registrul acut. Dar mai înainte ca Anton s` prind` clenciul ma[in`riei cucului, careva îi [i smulsese ceasului p`s`ruica. U[i]a cucului atîrna strîmb în ]î]îni. Iar cînd mecanismul ceasornicului punea acum cucul s` cînte, u[i]a se mai cr`pa, e-adev`rat, de bine, de r`u, dar din c`su]` se ivea în loc de cuc o buc`]ic` de cauciuc ca un soi de rîm`. Care vibra l`sînd s` se aud` un zorn`it jalnic aducînd întrucîtva cu tu[itul ori dresul glasului, ori sfor`itul, pîr]îitul, suspinul cuiva în timpul somnului. A[a ne-a ocrotit rîma odihna de noapte.

Pe Kowatsch Anton rîma îl entuziasma la fel de tare ca [i cucul. Nu era numai me[ter într-ale bricolajului, ci [i un om care suferea c` n-avea în orchestra din lag`r un partener de swing jazz, ca odinioar` în big band-ul lui de la Caransebe[.

Seara, cînd imnul din difuzor ne mîna înapoi în barac`, Kowatsch Anton, manevrînd o sîrm` îndoit`, programa rîma de cauciuc s` scoat` zorn`itul nocturn. {i de fiecare dat` mai întîrzia o vreme lîng` ceas, privindu-[i chipul în g`leata cu ap` [i a[teptînd ca hipnotizat prima zorn`itur`. Cînd u[i]a se deschidea, el se coco[a ni]el, iar ochiul lui stîng, care era ceva mai mic decît dreptul, îi sc`p`ra cu o mare precizie. Dup` o astfel de zorn`itur` a spus odat`, mai mult c`tre sine decît ca s-aud eu: – Ehe, rîma asta a mo[tenit de la cuc ni[te dureri-fantom` pe cinste!

Mie ceasu-mi pl`cea.

Ce nu-mi pl`cea erau cucul nebun, [i rîma, [i pendulul zglobiu. În schimb îmi pl`ceau cele dou` conuri de brad. Erau din metal greu [i inert, [i cu toate astea recuno[team în ele p`durile de brazi din mun]ii de-acas`. Deasupra capului, sus, înghesuite unele într-altele – paltoanele din ace de brad negre-verzui. Dedesubtul lor, cît vezi cu ochii – drepte, severe, picioarele de lemn ale trunchiurilor care stau locului cînd tu stai locului, care merg cînd tu mergi [i-o iau la goan` cînd o iei la goan`. Atît doar c` altfel decît tine – ca o o[tire. Iar cînd apoi sim]i cum, de fric`, î]i bate inima sub limb`, descoperi pe nea[teptate sub picioarele tale blana lucioas` din ace de brad, acea lini[te luminoas` cu co-

nuri de brad risipite pe jos pretutindeni. {i te-apleci [i culegi dou`, iar pe unul îl vîri în buzunarul pantalonului. Pe cel`lalt îl p`strezi îns` în mîn`, [i dintr-odat` nu mai e[ti singur. Te face s`-]i vin` mintea la loc, pricepînd c` o[tirea nu-i nimic altceva decît o p`dure [i c`, de[i te sim]eai pierdut în ea, pîn` la urm` totul nu-i decît o simpl` plimbare.

Tata [i-a dat mult` osteneal` cu mine, vrînd s` m`-nve]e s` fluier, [i dup` ecoul fluieratului cuiva care s-a r`t`cit în p`dure s` deslu[esc în ce direc]ie se afl` acela. {i cum s`-l g`sesc r`spunzîndu-i printr-un alt fluierat. Am priceput, desigur, foloasele fluieratului, dar nu [i cum s`-]i ]uguiezi buzele expulzînd cu for]`, într-un [uierat, aerul din gur`. Gre[eam tr`gîndu-l, dimpotriv`, înl`untru, astfel încît ce cre[tea-n volum era pieptul, dar nu [i ascu]imea sunetului pe buze. N-am înv`]at niciodat` s` fluier. De cîte ori mi-a ar`tat cum trebuie f`cut, nu m` gîndeam decît la ce vedeam – c` buzele b`rba]ilor str`lucesc pe din`untru precum cristalele de cuar] trandafiriu. Tata-mi spunea c`-n cele din urm` voi vedea cît e de folositor. {uieratul, adic`. Eu îns` m` gîndeam la pielea de sticl` a buzelor.

De fapt, ceasul cu cuc îi apar]inea Îngerului foamei. C` doar aici în lag`r nu despre timpul nostru era vorba, ci despre simpla întrebare: Cucule, cît am s` mai tr`iesc? [...]

94

Infrac]iunea cu pîinea Fenia n-a purtat niciodat` un veston de pufoaic`, ci un halat de lucru alb [i peste acesta jachetele ei cro[etate din lîn` – de fiecare dat` o alta. Una era de un maroniu de nuc`, o alta de culoarea violet murdar` a sfeclei necojite, iar`[i o alta galben` ca lutul [i mai avea una în pic`]ele alb-cenu[ii. Toate aveau mînecile prea largi [i erau prea strîmte la burt`. Nu [tiai niciodat` care jachet` era pentru care zi, [i nici de ce Fenia sim]ea propriu-zis nevoia s` le-mbrace, ba pe deasupra [i peste halat. N-aveau cum s`-i ]in` cald – aveau prea multe g`uri [i prea pu]in` lîn`. Lîn` dinainte de r`zboi, deseori împletit` [i iar desf`cut`, care înc` se dovedea bun` de cro-

FRAGMENTE

[etat. Poate c` era lîna tuturor jachetelor uzate ale unui clan numeros, ori a jachetelor mo[tenite de la to]i mor]ii acestui clan. Nimeni din noi nu [tia nimic despre familia Feniei, [i nici m`car dac` avusese o familie înainte sau dup` r`zboi. Pe nici unul din noi nu-l interesa Fenia personal. Dar fiecare i se supunea, fiindc` era cea care ne împ`r]ea pîinea. Ea era pîinea [i cu]itul cel de toate zilele, st`pîna din palma c`reia ciuguleam cu to]ii.

Ochii no[tri r`mîneau pironi]i pe ea ca [i cum tocmai urma s` inventeze pîinea dinadins pentru noi. Foamea noastr` înregistra totul la Fenia cu o mare precizie. Sprîncenele ei ca dou` periu]e de din]i, fa]a cu b`rbia enorm`, buzele prea scurte, ca de cal, care nu reu[eau s`-i acopere pe deplin gingiile, mîinile cu unghii cenu[ii în care ]inea cu]itul mare de buc`t`rie pentru a por]iona pîinea cît mai exact cu putin]`, cîntarul de buc`t`rie cu cele dou` ciocuri ale sale. Dar mai ales ochii ei grei, lipsi]i de via]` ca bilele de lemn de la abacul pe care nu-l folosea aproape niciodat`. Chiar fa]` de tine însu]i era nepermis s`-]i m`rturise[ti c` Fenia era hidoas` la înf`]i[are. }i-era pur [i simplu team` ca nu cumva s` vad` ce gînde[ti.

De îndat` ce ciocurile cîntarului se mi[cau în sus [i-n jos, le urm`ream înfrigurat cu privirea. {i la fel ca ciocurile îmi zvîcnea [i mie limba în gur`, [i strîngeam tare din din]i. Dar gura o l`sam întredeschis` pentru ca Fenia s`-mi vad` din]ii zîmbind. Ca nu cumva s` ratezi favorurile Feniei, zîmbeai for]at de-mprejur`ri [i din principiu, zîmbeai deopotriv` adev`rat [i fals, lipsit de ap`rare [i perfid. F`ceai totul ca s` nu pui în joc dreptatea Feniei, ci dimpotriv`, s-o stimulezi, [i pe cît posibil s`-i spore[ti dreptatea asta barem cu cîteva grame.

Dar nu-]i folosea la nimic, c`ci Fenia tot prost dispus` r`mînea. {i-avea un picior drept mult prea scurt. Atît de tare [ontîc`ia îndreptîndu-se spre poli]a cu pîinea, c` ne ziceam c` piciorul îi e de-a binelea damblagit. Piciorul Feniei era a[a de scurt c` p`rea c` îi trage în jos pîn` [i col]urile gurii – pe cel din stînga permanent, iar pe cel din dreapta cînd [i cînd. {i-ntotdeauna astfel ca [i cum proasta dispozi]ie i se tr`gea de la pîinea întunecat` la culoare, [i nu

de la piciorul scurt. Din cauza zvîcniturilor gurii, mai ales partea dreapt` a fe]ei ei avea un aer chinuit. {i deoarece Fenia era cea care ne d`dea tuturor pîinea, damblageala [i chinul de pe fa]a ei dobîndeau în ochii no[tri ceva fatidic precum mersul împleticit al Istoriei. Fenia avea într-însa ceva dintr-o sfin]enie comunist`. Era în mod cert o cadrist` devotat` a conducerii lag`rului, o ofi]ereas` a pîinii – altminteri n-ar fi avansat niciodat` la rangul de patroan` a pîinii [i complice a Îngerului foamei.

St`tea singur`-singuric` în c`mara ei v`ruit` în alb, cu cu]itul mare în mîn`, înd`r`tul tejghelei, între cîntarul de buc`t`rie [i abac. În capul ei avea liste întregi. {tia cît se poate de precis cine anume avea de primit ra]ia de 600, cine pe aia de 800 sau de 1000 de grame.

Eram subjugat de hido[enia Feniei. Cu timpul am început s` v`d în ea o frumuse]e întoars` pe dos, ceea ce se apropia de un sentiment de venera]ie. Oroarea m-ar fi f`cut dur, [i asta însemna s` ri[ti cînd în fa]a ta aveai ciocurile cîntarului. M` ploconeam g`sindu-m` deseori eu însumi dezgust`tor – dar asta abia dup` ce terminasem de mîncat cu poft` pîinea ei [i m`

Public` romane, între care Der Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt (Omul e un mare fazan pe lume, 1986), Der Fuchs war damals schon der Jäger (Înc` de pe atunci vulpea era vân`torul, 1992), Herztier (Animalul inimii, 1994), Atemschaukel (2009); volume de eseuri, între care Hunger und Seite (Foame [i m`tase, 1995), Der König verneigt sich und tötet (Regele se înclin` [i ucide, 2003), precum [i volume de poezie din colaje.

Este laureat` a numeroase premii importante: Premiul Kleist (1994), Premiul european pentru literatur` Aristeion (1995), Premiul IMPAC Dublin (1998), Premiul Franz Kafka (1999), Premiul pentru literatur` al Funda]iei Konrad Adenauer (2005). Academia Suedez` îi atribuie în 2009 Premiul Nobel pentru literatur`.

Pîn` în prezent, c`r]ile Hertei Müller au fost traduse în peste dou`zeci de limbi. © Lucian Muntean

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

95

FRAGMENTE

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

sim]eam pe jum`tate s`tul pentru cîteva minute.

Azi cred c` pîinea ce ne-o împ`r]ea Fenia era din toate cele trei soiuri pe care le cunoscusem pîn` atunci. Prima era obi[nuita pîine amar` ardeleneasc` a Dumnezeului evanghelic, cî[tigat` dintotdeauna cu sudoarea frun]ii. Cea de-a doua era pîinea integral` brun`, coapt` din grînele aurii ale lui Hitler din Reich-ul german.

Iar a treia era ra]ia de hleb1 de pe cîntarul rusesc. {i cred c` Îngerul foamei avea cuno[tin]` de aceast` Trinitate întru pîine, [i c` o specula.

Fabrica de pîine livra primul transport în zori de zi. Cînd veneam la cantin` între orele [ase [i [apte, Fenia [i terminase de cînt`rit ra]iile noastre. În fa]a fiec`ruia din noi mai punea o dat` por]ia pe cîntar [i-o cump`nea bine mai ad`ugînd o f`rîm` ori mai t`ind din ea un col]i[or. Ar`ta apoi cu vîrful cu]itului spre cele dou` ciocuri [i-mi arunca, ]inîndu-[i piezi[ b`rbia cabalin`, o uit`tur` de str`in de parc` de patru sute de zile încoace, în fiecare diminea]`, m` z`rea pentru prima oar`.

Chiar dinainte cu o jum`tate de an – cînd se petrecuse infrac]iunea cu pîinea –, înc` de-atunci îmi trecuse prin minte c-am fi în stare s` [i ucidem de foame, tocmai pentru c` sfin]enia rece a Feniei se strecurase-n pîine.

Recînt`rind cu precizie pîinea în fa]a noastr`, Fenia ne demonstra c` este impar]ial`. Ra]iile gata cînt`rite [i acoperite cu cear[afuri albe erau a[ezate pe poli]e. La fiecare ra]ie ea tr`gea u[or de cear[af, descoperind-o ni]el [i acoperind-o apoi la loc, la fel cum procedau [i cer[etorii exersa]i într-ale comer]ului ambulant cu bucata de c`rbune. În c`mara v`ruit` în alb, îmbr`cat` în halat de lucru alb [i cu cear[afurile acelea albe, Fenia celebra igiena pîinii ca form` de cultur` a lag`rului. De cultur` universal`.

Mu[tele erau nevoite s` se-a[eze pe cear[afuri în loc de pîine. La pîine n-ajungeau decît atunci cînd o ]ineam în mîn`. Iar dac` nu-[i luau zborul suficient de rapid de pe ea, mîncam laolalt` cu pîinea noastr` [i foamea lor. Niciodat` nu m-am gîndit la foamea mu[telor, [i nici m`car la igiena regizat` cu cear[afurile albe.

Impar]ialitatea Feniei ajunsese ca un drog pentru mine, combina]ia asta de gur` piezi[` [i

de precizie pe cîntar. Resping`tor la Fenia era aceast` perfec]iune. Fenia nu era nici bun`, nici rea: nu era cineva, o persoan`, ci legea îns`[i în jachete cro[etate. Nu mi-ar fi dat prin minte s-o compar pe Fenia cu alte femei, fiindc` nici o alt` femeie nu era atît de chinuit disciplinat` [i absolut hidoas` ca ea. Fenia era aidoma pîinii rectangulare [i distribuite la ra]ie – pîine mult jinduit`, teribil de umed`, lipicioas` [i scandalos de hr`nitoare.

Ra]ia de pîine o primeam diminea]a s` ne-ajung` pentru toat` ziua. Ca majoritatea celorlal]i, f`ceam [i eu parte din categoria candida]ilor la 800 de grame de pîine, era ra]ia uzual`.

600 de grame primeau cei repartiza]i la muncile u[oare de pe terenul lag`rului: umplerea cisternelor cu fecalele din latrin`, m`turatul z`pezii, cur`]enia de toamn` [i de prim`var`, v`ruitul pietrelor care formau bordura corsoului. Iar 1000 de grame nu primeau decît pu]ini dintre noi, aceasta fiind excep]ia acordat` muncilor celor mai grele.

600 de grame, [i tot ar putea p`rea mult.

Dar pîinea era a[a de grea, încît chiar 800 de grame t`iate de la mijlocul pîinii nu reprezentau mai mult de-o felie de grosimea degetului mare. Dac` aveai noroc [i primeai bucata de pîine de la cap`t, cu coaja ei col]uroas`, uscat`, atunci felia era groas` de dou` degete.

Prima decizie zilnic` era asta: voi reu[i azi s` m` ]in tare [i s` nu m`nînc înc` de la micul dejun întreaga ra]ie la supa de varz`? Oare în toiul fl`mînzirii am s` pot pune deoparte o buc`]ic` de pîine pentru seara? Un prînz oricum nu exista, erai în plin` munc` [i nu era nimic de decis.

Iar seara dup` lucru – asta în caz c` rezistasem ispitei la micul dejun – urma a doua decizie: voi reu[i s` m` ]in atît de tare încît s`-mi vîr mîna sub pern` doar ca s` v`d dac` pîinea economisit` mai e acolo? Oare am s` pot a[tepta pîn` la terminarea apelului de sear` [i s-o m`nînc abia cînd ajung la cantin`? Asta mai putea dura vreo dou` ceasuri. {i dac` apelul nu se mai sfîr[ea, chiar mai mult.

Dac` diminea]a nu m` ]inusem tare, seara nu mai aveam nici o r`m`[i]` de pîine [i nu mai era nimic de decis. Îmi umpleam lingura numai pe jum`tate [i sorbeam prelung. M` înv`]asem

96

FRAGMENTE

s` m`nînc încet, [i dup` fiecare lingur` de sup` s`-mi înghit saliva. Îngerul foamei m` pov`]uia: saliva lunge[te supa [i culcatul devreme scurteaz` foamea.

M` culcam devreme, dar m` tot trezeam fiindc` omu[orul mi se umfla [i pulsa. Fie c`-mi ]ineam ochii închi[i sau deschi[i, c` m` zvîrcoleam sau priveam fix la becul de serviciu, c` unul din noi sfor`ia ca [i cum era gata-gata s` se-nece, sau c` zorn`ia rîma de cauciuc a ceasului – oricum, noaptea era nem`rginit de mare, [i înl`untrul ei cear[afurile Feniei erau nesfîr[it de albe, iar sub ele era o gr`mad` de pîine de neatins.

Dup` imnul de diminea]`, foamea se zorea împreun` cu mine s-ajung` la micul dejun, la Fenia. La acea prim` supraomeneasc` decizie: voi reu[i azi s` m` ]in tare, am s` pot p`stra o buc`]ic` de pîine pentru seara?... [i a[a mai departe.

Cît de departe?

Zi de zi Îngerul foamei îmi devora creierul. {i într-o zi m-a f`cut s` ridic mîna. {i cu mîna asta era s`-l ucid pe Karli Halmen – vorbesc despre infrac]iunea cu pîinea.

Karli Halmen primise o zi întreag` liber [i-[i mîncase toat` pîinea înc` de diminea]`. Noi to]i eram la lucru. Pîn`-n sear`, Karli Halmen a fost singur în barac`. Iar seara, pîinea pe care-o economisise Albert Gion nu mai era. Albert Gion se ]inuse tare cinci zile la rînd, a[a c`-[i economisise cinci buc`]ele de pîine – echivalentul ra]iei pe-o zi. Fusese toat` ziua cu noi în tur`, [i ca to]i cei care economiseau pîine se gîndise toat` ziua la supa de sear` cu pîine. {i ca noi to]i, primul lucru pe care l-a f`cut întors din tur` înapoi în barac` a fost s` caute sub pern`. Pîinea nu mai era.

Pîinea nu mai era [i Karli Halmen [edea pe patul s`u avînd pe el doar ruf`ria de corp. Albert Gion s-a dus la el [i, f`r` o vorb`, i-a ars trei pumni în gur`. Tot f`r` o vorb`, Karli Halmen a scuipat în pat doi din]i. Un altul, acordeonistul, l-a în[f`cat pe Karli de ceaf`, ducîndu-l la g`leata cu ap` [i vîrîndu-i capul sub ap`. Mai întîi s-a auzit o gîlgîire din gur` [i nas, apoi un horc`it, apoi – t`cere. Un altul, tobo[arul, i-a tras afar` capul din ap` [i l-a strîns de beregat` pîn` ce

gura lui Karli a zvîcnit la fel de urît ca gura Feniei. L-am împins deoparte pe tobo[ar, dar mi-am scos sabotul de lemn din picior. {i-a[a de tare mi s-a smucit mîna-n sus, c` era s`-l ucid pe ho]ul de pîine. Avocatul Paul Gast, care pîn` atunci ne privise din patul lui de sus, mi-a s`rit în spate, smulgîndu-mi din mîn` sabotul [i dînd cu el de perete. Karli Halmen z`cea pe jos lîng` g`leat` în propria-i urin`, vomînd o secre]ie mucilaginoas` de pîine.

Setea de omor îmi furase min]ile. {i nu doar mie, eram cu to]ii o hait`. L-am tîrît cu to]ii afar` din barac` pe Karli, a[a cum era în ruf`ria lui mînjit` de sînge [i pi[at. Era februarie. L-am proptit de peretele bar`cii, dar el s-a cl`tinat pe picioare [i-a c`zut. F`r` a ne fi vorbit mai dinainte, ambii, tobo[arul [i cu mine, apoi Albert Gion [i to]i ceilal]i, ne-am descheiat la pantaloni. {i pentru c` tot eram înainte de ora de culcare, am urinat cu to]ii, rînd pe rînd, pe fa]a lui Karli Halmen. Avocatul Paul Gast, [i el. Doi cîini de paz` au început s` latre, [i-n urma lor a sosit în goan` mare santinela. Cîinii adulmecaser` sîngele [i mîrîiau, soldatul înjura. Avocatul [i santinela l-au dus pe Karli la baraca bolnavilor. Ne-am uitat dup` ei [i ne-am frecat cu z`pad` mîinile murdare de sînge. Am reintrat cu to]ii în t`cere în barac`, vîrîndu-ne în paturile © Lucian Muntean

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

97

FRAGMENTE

D I L E M AT E C A ● M A R T I E 2 0 1 0

noastre. Am v`zut c` la încheietura mîinii aveam o pat` de sînge; am rotit-o înspre lumin` gîndindu-m` ce ro[u-deschis e sîngele lui Karli, ca ceara de sigiliu – slav` Domnului c`-i sînge din arter`, nu din ven`. În barac` domnea o lini[te deplin`, apoi am auzit zorn`ind de-atît de aproape rîma de gum` din ceasul cu cuc, de parc` zorn`itul ie[ea chiar din capul meu. Nu m-am mai gîndit la Karli Halmen, nici la cear[aful nesfîr[it de alb al Feniei, nici chiar la pîinea de neatins. M-am cufundat într-un somn adînc, lini[tit. În diminea]a urm`toare, patul lui Karli Halmen era gol. Ne-am dus ca totdeauna la cantin`.

Z`pada, [i ea, era pustie [i neînro[it` – ninsese proasp`t. Karli Halmen a z`cut dou` zile în baraca bolnavilor. Dup` care a revenit, a[ezîndu-se iar la cantin` al`turi de noi, cu urme de r`ni purulente, ochii abia întredeschi[i de umfla]i ce erau [i cu buzele vine]ii. Povestea cu pîinea se terminase, to]i ne purtam ca mai înainte.

Nimeni dintre noi nu i-a repro[at vreodat` lui Karli Halmen ho]ia s`vîr[it`. {i nici el, nou`, pedeapsa primit`. {tia c-o meritase. Tribunalul pîinii nu dezbate cauza, ci osînde[te. Frontiera zero nu cunoa[te paragrafe, n-are nevoie de nici o lege. Ea este legea, fiindc` Îngerul foamei e [i el un ho] care-]i fur` min]ile. Justi]ia pîinii n-are

nici prolog, nici epilog – e doar prezentul. Absolut transparent sau absolut misterios. Oricum ar fi, justi]ia pîinii e într-alt fel brutal` decît brutalitatea neînfometat`. În justi]ia pîinii morala curent` nu-[i are locul.

Tribunalul pîinii a fost în februarie. În aprilie Karli Halmen [edea pe scaunul din frizeria lui Oswald Enyeter, r`nile i se vindecaser`, iar barba-i crescuse ca iarba c`lcat`-n picioare. Eu îmi a[teptam rîndul dup` el, stînd în spatele lui, în oglind`, a[a cum de obicei st`tea în spatele meu Tur Priculici. B`rbierul [i-a pus mîinile p`roase pe umerii lui Karli, întrebîndu-l: – Da’ de cînd ne lipsesc doi din]i din fa]`?

F`r` a mi se adresa nici mie, nici b`rbierului, ci numai celor dou` mîini p`roase, Karli Halmen a zis: – De cînd cu infrac]iunea cu pîinea.

Dup` ce-a terminat s`-l rad`, m-am a[ezat în locul lui pe scaun. A fost singura dat` cînd în timpul rasului Oswald Enyeter a fluierat un soi de serenad` [i de sub spuma alb` s-a ivit o pic`tur` de sînge. Nu ro[u-deschis ca ceara de sigiliu, ci ro[u-întunecat ca o zmeur` în z`pad`. (roman în curs de apari]ie la Editura Humanitas)

■

© Lucian Muntean

98

100 PAGINI ● 7 LEI

martie 2010

DILEMATECA Anul V ● nr. 46 ● martie 2010

SCRIERI

●

AUTORI

FRAGMENTE Herta Müller Leag`nul respira]iei

DILEMATECA

DOSAR

JULES VERNE

●

LECTURI