Dilemateca66low

DILEMATECA Anul VI l nr. 66 l noiembrie 2011

SCRIERI

l

AUTORI

l

LECTURI

MERIDIANE Rom창nia, ]ar` invitat` de onoare la T\rgul de Carte LIBER, Madrid, 2011

DOSAR ADRIANA BABE}I Amazoneritul la rom창ni

EDITORIAL

Mircea Vasilescu

O scrisoare f`r` r`spuns Pre[edintele Uniunii Scriitorilor, dl Nicolae Manolescu, a publicat o „scrisoare deschis` c`tre editori“ chiar pe prima pagin` din România literar`, nr.

40, în care se refer` la „comandoul care a descins în Comisia de Cultur` a Camerei Deputa]ilor“ pentru a-[i prezenta punctul de vedere în leg`tur` cu timbrul literar. Se afl` pe rol o modificare a Legii privind timbrul cultural, care prevede ca un mic procent din încas`rile provenite din vînzarea c`r]ilor, biletelor la concerte [i spectacole etc. s` fie colectat [i virat în conturile uniunilor de crea]ie. Sumele rezultate sînt folosite pentru pensia suplimentar` a scriitorilor [i pentru alte forme de ajutor social.

Cadrul legal exist` din 1994, dar nu se respect`: nu toate editurile pl`tesc timbrul de 2% aplicat la pre]ul c`r]ii. Propunerea legislativ` de acum este ca pe fiecare exemplar s` fie lipit un timbru de-adev`ratelea (ca la ]ig`ri [i alcool), astfel încît s` poat` exista o eviden]` clar`. Numai c` – scrie dl Nicolae Manolescu – editorii nu doresc transparen]` în afaceri: „Tirajele nu sînt men]ionate pe c`r]i. Despre vînz`ri, nu se sufl` nici o vorb`. Autorii n-au habar cî]i bani s-au cheltuit pe tiparul [i hîrtia c`r]ilor lor, cî]i au fost recupera]i din vînz`ri [i cî]i li se cuvin ca drepturi de autor, în procentele contractuale.“ Pe scurt: editorii ar vrea s` nu mai pl`teasc` timbrul literar (invocînd greut`]ile, taxele, costurile etc.), iar pre[edintele Uniunii Scriitorilor

aduce argumente în favoarea timbrului. {i, în final, î[i asum` deschis o „urît` b`nuial`“: „Presupun, dat fiind misterul tirajelor [i vînz`rilor sau imprecizia defini]iei c`r]ii ca atare (legea nu are în vedere [i c`r]ile electronice, nota mea), c` evaziunea fiscal` e în floare“.

M` a[teptam ca aceast` scrisoare deschis` s` aib` oarecari ecouri. Nu numai pentru c` este semnat` de pre[edintele Uniunii Scriitorilor, ci [i pentru c` 1. pune degetul pe ran`; 2. dincolo de chestiunea timbrului, ridic` [i alte probleme care ]in de statutul social al scriitorului [i de rela]ia acestuia cu editorii. N-am întîlnit îns` nici o reac]ie public` (nici m`car cu Google!). Curios lucru... S` nu se simt` nimeni îndemnat s` r`spund` la „urîta b`nuial`“?... Mai a[tept.

Pe de alt` parte îns`, pe termen lung s-ar rezolva multe probleme dac` Uniunea Scriitorilor (plus asocia]iile de traduc`tori) ar negocia [i semna, cu asocia]iile editorilor (care sînt organiza]ii patronale) un contract-cadru în leg`tur` cu drepturile de autor [i celelalte aspecte care ]in de rela]ia dintre autor [i editor. |n alte ]`ri a[a se face. La noi, deocamdat` fiecare „piere“ cu dreptatea lui: editorii se plîng de greut`]i, iar scriitorii [i traduc`torii nu pot tr`i din munca lor. Exist` alt` solu]ie decît negocierea [i rezolvarea în comun a problemelor? n

3

SUMAR

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

INFO 5-7 8-9

Bazar 3,14TECA

INTERVIU 40-44 Patrice Bollon „Cioran era un dandy intelectual“

DOSAR 10-20 Adriana Babe]i, Amazoneritul la români

Adriana Babe]i (paginile 10-20)

MERIDIANE 46-55 România – invitat` de onoare la Tîrgul Interna]ional de Carte LIBER 2011 56-59 Petre R`ileanu, Demondializarea

RECENZII 22-26 Literatur`: Paul Cernat, Codrin Liviu Cu]itaru, Alexandru Budac, Gabriela Gl`van, Drago[ Zetu 27 SF: Michael Haulic` 28 Filozofie: Alexander Baumgarten 29 Istorie: Bogdan Murgescu 30 Politologie: Bogdan Barbu 31 Psihologie: Lena Ru[ti 32 Muzic`: Florinela Popa 33 Arte: Ruxandra Demetrescu

Svetlana Cârstean (paginile 34-36)

ANCHET~ 64-68 de Marius Chivu Filmele preferate

EVENIMENT 70-72 Ioana Nicolaie, Literodromul Babel

AVANPREMIER~ 74-78 Herta Müller Mereu aceea[i nea [i mereu acela[i neic`

RUBRICI

PROFIL 34-36 Svertlana Cârstean – scriitoare [i editoare Baby-sitting pentru poezie

DILEMATECA

Mircea VASILESCU (senior editor) Simona SORA (editor coordonator) Marius CHIVU (editor coordonator) Claudiu CONSTANTINESCU (editor coordonator) Matei MARTIN (editor coordonator) Matei PLE{U (secretar general de redac]ie) Dan STANCIU (prezentare grafic`)

Petre R`ileanu (paginile 56-59)

Radu Cosa[u, Cristian Ghinea, Stela Giurgeanu, Andrei Manolescu, Ruxandra Tudor, Adina Popescu, Iaromira Popovici, Ana Maria Sandu, Luiza Vasiliu Corectur`: Ruxandra Mih`il` DTP: Adrian Damian Foto: Rare[ Avram

45 61 62 63 73

Ioana Bot, C`r]i de plastic Ion Vianu, Portrete interioare Luiza Vasiliu, Biblioteca „Paradiso“ Poemul din noiembrie: Andrei Bodiu Constantin Vic`, Tehnodrom

Revist` editat` de

CUI 18006758 Calea Victoriei nr. 155, bl. D1, sc. 6, et. 5, sector 1, 010073 Bucure[ti Telefon: 231.35.00. Fax: 230.51.07 e-mail: dilemateca@satiricon.ro Abonamente: Ani[oara Sevastre (fax 407.54.67 e-mail: anisoara.sevastre@adevarulholding.ro)

Abonamente [i informa]ii: tel.: 0800.800.111 (num`r cu apel gratuit \n orice re]ea telefonic`, luni-vineri, orele 9,00-18,00 e-mail: abonamente@adevarulholding.ro)

Publicitate: Dorina Petru]i (tel. 407.76.87; e-mail: dorina.petruti@adevarulholding.ro)

ISSN 1842 – 1377 Tip`rit la Tipografia MEGAPRESS

Herta Müller (paginile 74-78)

4

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

INFO comb`tut` cu mijloace tehnice. Mai mult de jum`tate dintre c`r]ile în format electronic sînt copiii-pirat.

Bazar Cartea electronic` la Frankfurt Anul acesta, la Tîrgul de Carte de la Frankfurt s-a discutat, din nou, despre cartea electronic`. Noile medii [i impactul pe care îl au asupra pie]ei de carte e tem` central` deja de un deceniu, îns` anul acesta, cred editorii, breasla e preg`tir` de marea schimbare. |ntr-adev`r, dispozitivele sînt acum mai fiabile, mai ergonomice [i, mai ales, accesibile. O „carte electronic`“ red` fidel pagina tip`rit`, r`sfoitul virtual seam`n` cu r`sfoitul paginilor reale, pîn` [i fo[netul paginilor generat de computer ofer` senza]ia unei lecturi de carte tip`rit`. |ntr-un dispozitiv cît o carte încape cît într-o bibliotec` întreag`, [i în bibliotec` se pot ad`uga volume noi din libr`riile care au deja centre de vînz`ri electronice. Pia]a e aproape preg`tit` din punct de vedere tehnic. E preg`tit [i publicul? |n SUA, pia]a c`r]ilor de buzunar a sc`zut în ultimul an cu aproape 60%, pia]a hardcover cu 20%; în schimb, c`r]ile în format electronic reprezint` aproape un sfert din pia]a american` de carte. Distan]ele mari dintre ora[e ([i libr`rii) au creat aceast` oportunitate de dezvoltare pentru comer]ul electronic: orice carte ap`rut` la o editur` newyorkez` poate fi acum desc`rcat` imediat dup` apari]ie de un cititor din cine [tie ce or`[el texan. |n Europa exist` înc` re]ineri din partea cititorilor. Pe de o parte, pia]a de carte e fragmentat` (în func]ie de limba în care sînt publicate c`r]ile); pe de alt` parte, publicul e mai conservator. |ns` [i aici „revolu]ia“ e pe cale s` izbucneasc`. Pre[edintele Uniunii Editorilor din Germania, Jürgen Boos, estimeaz` c` vînz`rile de carte în format electronic se situeaz` între 3 [i 5% din volumul total al vînz`rilor. Poten]ialul de cre[tere pentru urm`torii ani e imens. Problema principal` (în Europa [i în America) r`mîne îns` pirateria, care nu poate fi deocadat`

n Un plagiator de meserie Joseph MacéScaron, directorul revistei Magazine littéraire, directorul adjunct de la Marianne [i realizatorul unei emisiuni TV de succes, a fost acuzat de plagiat, ultimele sale c`r]i „împrumutînd“ masiv din Ernst Jünger, Victor Malka, Bill Bryson, Jay McInerney [i Rachel Cusk. Macé-Scaron, care a avut un succes nea[teptat cu ultimul s`u roman, Ticket d’entrée (Grasset), a invocat intertextualitatea [i postmodernismul vremurilor. Pentru metoda copy-paste aplicat` în articolele sale din presa cultural` francez` (de pild`, articolul „Catulle, le Rimbaud de Vérone“, publicat în 2006 în Marianne, era copiat cuvînt cu cuvînt dup` un articol semnat de Laurence Liban în Lire, cu doi ani înainte), jurnalistul n-a mai invocat vremurile, a îngro[at obrazul [i s-a pus la ad`postul metodei atît de des folosite. E de v`zut dac` Macé-Scaron î[i va da demisia, acum c` toate împrumuturile au fost mai mult decît clar dovedite, sau va continua invocînd hipertextul în care tr`im cu to]ii. n Ce mai zice R`ugînditorul din Bogotá Varianta în limba spaniol` a romanului lui Varujan Vosganian, El libro de los susurros, a ap`rut la începutul anului 2011, în traducerea lui Joaquin Garrigos. Edi]ia spaniol` a c`r]ii a fost foarte bine receptat` de cititori (tirajul s-a epuizat deja), dar [i de media, dosarul de pres` al volumului cuprinzînd aproape 200 de pagini de recenzii ap`rute în Spania, Venezuela, Columbia, Chile, Argentina. Dac` La Vanguardia titreaz`: „Sîntem în fa]a unei c`r]i de o autentic` profunzime. Vosganian este un magnific povestitor european“, El País (Babelia) scrie: „Cartea [oaptelor este de o frumuse]e fascinant`, un roman care este Istoria îns`[i.“ Iar bolivianul El Malpensante de Bogotá (ceea ce ar însemna R`ugînditorul din Bogota) ne asigur`: „Cartea [oaptelor este o carte ce va deveni universal`.“ Ce mai, un adev`rat éxito! n

5

Joseph Macé-Scaron

INFO

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

Bazar

Patrick Modiano

Un gen minor? Respins`, ignorat`, neiubit`, slab evaluat`, considerat` un subgen sau un gen minor, biografia a fost mult timp neglijat` de universitari [i critici. Exerci]iu de vulgarizare pentru istorici, m`rturie factual` f`r` miz` literar` pentru scriitori, biografia nu a început decît recent s` fie privit` cu ochi mai buni în cercurile universitare. Acestei îndelungate marginaliz`ri i se opune, desigur, un succes editorial [i comercial vizibil mai ales în Statele Unite, unde genul reprezint` un sector aparte în toate marile libr`rii. O dezbatere pe aceast` tem` a fost organizat` recent la Centrul Na]ional al C`r]ii de la Paris, unde scriitori (Pierre Assouline), istorici (Antoine de Baecque), biografi sau editori (Jean-Luc Barré sau Ran Halevi) au discutat despre viitorul acestui gen subevaluat. n Nemira în AFI Palace La jum`tatea lunii octombrie, Editura Nemira a deschis o nou` libr`rie, în AFI Palace Cotroceni. Cele mai noi apari]ii editoriale pot fi g`site într-un spa]iu elegant, în care mobilierul alb, minimalist este pus

Dilemateca v` recomand` n Revista Newsweek a publicat relativ recent lista c`r]ilor citite de pre[edintele Barack Obama de cînd a cî[tigat alegerile. Pe lîng` numeroase titluri de non-fiction (economie, politic`, istorie, biografii), se afl` [i ceva beletristic`: Poeme alese de Derek Walcott, Our kind of traitor de John Le Carré sau Libertate de Jonathan Franzen, recent tradus [i la noi de Da-

6

în valoare de pardoseala neagr`, pe care este imprimat un fragment dintr-o carte. Libr`ria Nemira din AFI Palace Cotroceni este deschis` 7 zile din 7, de la 10 diminea]a la 10 seara. Cititorii vor beneficia de oferte speciale [i nout`]i editoriale variate: science fiction, fantasy, suspans, literatur` clasic` [i contemporan`, ghiduri practice, c`r]i pentru copii [i adolescen]i. Iat` c` se mai deschid [i libr`rii în România! n S`-l uit`m pe Modiano? Romancierul francez Patrick Modiano, recent premiat cu Premiul Marguerite Duras pentru întreaga sa oper`, s-a declarat profund [ocat de apari]ia unei c`r]i (subintitulate „roman“) în care autoarea, Marie Lebey, i se adreseaz` direct scriitorului, împ`rt`[indu-i ancheta sa literar` [i fotografic` prin mai multe locuri invocate de Modiano în romanele lui. Vreme de trei ani [i jum`tate, Marie Lebey (cunoscut` mai ales ca fosta nevast` a fotbalistului Dominique Rocheteau) a mers pe urmele scriitorului s`u preferat, imortalizînd locurile evocate de acesta, dintr-un Paris mai degrab` imaginar. Modiano, lezat de indiscre]ia cititoarei sale [i autoarei „romanului“ cu pricina – intitulat, criminal, Oublier Modiano –, s-a declarat [ocat [i a trimis o scrisoare indignat` editorului Leo Scheer, prin avocatul s`u. Presa francez` se indigneaz` [i ea [i invoc` infernul literar... n

nielea Rogobete pentru Editura Polirom, roman spre care merge [i recomandarea mea. {i ca s` în]elege]i de ce sînt îndr`gostit de literatura nordamerican`. (Marius Chivu) n Una dintre rubricile s`pt`mînale pe care nu-mi permit s` le scap este „Scrisoarea c`tre melomani“, semnat` de Victor Eskenazy în S`pt`mînalul de cultur` de la Ia[i. Impecabil` în ]inut`, informat` la zi, sensibil` în idei,

cu o memorie fastuoas`, „scrisoarea“ aceasta e unic` în presa noastr` intelectual`. (Radu Cosa[u) n Demen]ialul roman de familie al lui Alexandre Jardin (Romanul familiei Jardin) tradus recent la Editura Humanitas (de Marieva C`t`lina Ionescu), o carte ca un foc de artificii în care totul merit` s` fie fic]iune.

(Simona Sora) n

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

Bazar Sensul unui sfîr[it Scriitorul englez Julian Barnes a cî[tigat Man Booker Prize pe 2011 pentru romanul The Sense of an Ending.

Man Booker Prize este unul dintre cele mai prestigioase premii literare [i se acord` celui mai bun roman publicat în ultimul an în Marea Britanie, Irlanda sau în statele Commonwealth.

Julian Barnes s-a aflat, în total, de patru ori pe lista scurt` a nominaliza]ilor pentru acest premiu, fiind selectat [i în 1984 – pentru Papagalul lui Flaubert, în 1998 – pentru Anglia, Anglia, [i în 2005 – pentru Arthur & George. Romanul The Sense of an Ending, care va ap`rea în române[te în 2012 (la Editura Nemira), este povestea complicat` a unui om care, aflat la finalul vie]ii, reflecteaz` la c`ile pe care au mers el [i un prieten din copil`rie.

Julian Barnes s-a n`scut în Leicester, Anglia, în 1946. A studiat la City of London School, apoi la Magdalen College, Oxford, absolvind în 1968 sec]ia de limbi moderne. Dup` încheierea studiilor, Julian Barnes a lucrat ca lexicograf pentru Oxford English Dictionary timp de trei ani. Din 1977, a lucrat ca redactor literar [i a semnat recenzii în New Statesmen [i New Review. |ntre 1979 [i 1986 a realizat cronici de televiziune, mai întîi pentru New Statesmen [i apoi pentru Observer. Opera lui Julian Barnes num`r` peste cincisprezece volume de proz`, povestiri scurte [i eseuri, cariera sa literar` fiind încununat` de numeroase premii [i distinc]ii. A scris [i sub pseudonimul Dan Kavanah, cele mai cunoscute romane sub aceast` semn`tur` fiind cele din seria Duffy.

INFO dinului Artelor [i al Literelor (Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres). Recunoscut ca parte a Ordinului Na]ional al Meritului de c`tre Charles de Gaulle în 1965, titlul recompenseaz` cele mai importante personalit`]i culturale ale lumii franceze, dar se acord` [i cet`]enilor de alte na]ionalit`]i pentru contribu]ii excep]ionale în îmbog`]irea patrimoniului cultural francez.

Succesul în Fran]a al autorului ie[ean, ale c`rui c`r]i au ap`rut deja în traducere francez`, este confirmat de aceast` distinc]ie. Trei dintre c`r]ile lui Dan Lungu au ap`rut la editura parizian` Jacqueline Chambon (parte a grupului editorial Actes Sud): Le paradis des poules (Raiul g`inilor), Je suis une vieille coco! (S\nt o bab` comunist`!) [i Comment oublier une femme (Cum s` ui]i o femeie), în traducerea lui Laure Hinckel. n PUBLICITATE

n Dan Lungu, Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres Dan Lungu a fost distins de statul francez cu titlul de Cavaler al Or-

7

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

3 ,1 4 T E C A

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011 veste incredibil`. Te ]ine cu sufletul la gur` mai ceva ca un roman poli]ist, are [i umor, [i dramatism. Iar stilul în care e scris` seam`n` cu felul în care lovea mingea pe teren Agassi.

Dac` mai era nevoie de demonstrat, performan]a e un demon cu o mie de capete [i de frici. {i cel cu care te lup]i e[ti tu însu]i, nu adversarul. A. M. S. n Patru bestseller-uri (traduse din englez`) str`juiau intrarea unei libr`rii turce[ti: Klon, Histeri, Ironi, Psiko. Patru titluri tari. M. P. n Scandalosul regizor John Waters (Pink Flamingos, Hairspray, A dirty shame) – pe cît de controversat, pe atît de cult – are o vorb` care cred c` merit` s` ias` din cercul strîmt al fanilor [i s` intre în circuitul culturii de mas`: „We need to make books cool again. If you go home with somebody and they don’t have books, don’t fuck them!“. M. C.

n „|n ziua în care lumea se va sfîr[i, nimeni nu va fi de fa]`, a[a cum nimeni n-a fost nici cînd a început. E un adev`rat scandal. E un scandal atît de mare pentru rasa uman`, încît ar fi în stare, în mod colectiv, de ciud`, s` gr`beasc` sfîr[itul lumii prin toate mijloacele posibile numai ca s` se poat` bucura de spectacol“, scria Baudrillard în 1987. |n 2011, Lars von Trier a f`cut Melancholia [i ne-am bucurat cu to]ii de spectacol. L. V. n „Sînt un om relativ tîn`r. Treizeci [i [ase de ani. Dar m` trezesc ca [i cînd a[ avea nou`zeci [i [ase. Dup` trei decenii de sprinturi, opriri bru[te, s`rituri înalte [i ateriz`ri brutale, corpul meu nu mai pare s` fie corpul meu, mai ales diminea]a. |n consecin]`, mintea mea nu mai pare s` fie mintea mea. Cînd deschid ochii sînt un str`in pentru mine însumi [i, înc` o dat`, de[i acesta nu e lucru nou, e mai pronun]at diminea]a. Trec repede prin faptele elementare. Numele meu e Andre Agassi.“ (Open. Autobiografia lui Andre Agassi, Publica, 2011) Oricine s-a uitat vreodat` la un meci de tenis sau s-a întrebat ce e în mintea unui campion ar trebui s` citeasc` aceast` po-

8

n Calculatorul m`rturise[te din nou. De data asta, în leg`tur` cu Tora (primele cinci p`r]i ale Vechiului Testament), al c`rei autor era unanim considerat a fi Moise. Ei bine, folosind un software care poate detecta diferite „condeie“ pe baza unor indici lingvistici sau stilistici (de pild`, preferin]a pentru un anumit termen dintre mai multe sinonime), ni[te cercet`tori israelieni au ajuns la concluzia c` textele Torei au avut, de fapt, mai mul]i autori distinc]i, nu unul singur. Nu cred, totu[i, c` asta va isca vreo problem` de copyright. C. C. n Un anun] în s`pt`mînalul Drapelul de la Ia[i, „organ Na]ional Liberal“, duminic`, 11 martie 1890: „Sonerii Electrice. Ori ce instala]iuni noue precum [i reparaturi efectu`m cu mult mai eftin de cît ori unde. Asemene vindem ori ce material necesar pentru sonerie, precum: Sonete, Elemente, Butoane, Sirm` etc., cu pre]uri destul de convenabile. Cump`r`torilor de material pentru o sonerie le d`m gratuit instruc]iunea necesar` pentru a-[i putea singuri instala soneriele, economisind astfel cheltueala mont`rei etc. Pentru mai multa înlesnire a clien]ilor ne oferim a primi plata so-

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

nierilor în rate. Morhus et Singer, Ia[i, str. Golia.“ |n vremuri în care nu existau telefoane mobile [i alte lucruri care s` ne sune în cap, ce poezie era limba român`, ce Sonete! A. P.

rar. La Círculo de Bellas Artes – unde l-am întîlnit la o mas` rotund` cu scriitori români, de[i cu un etaj mai jos conferen]ia Llosa – avea un sac de c`r]i române[ti [i abia a[tepta s` ajung` la Valencia ca s` le citesc`. ¡Vixca Valencia! S. S.

n Tat`l c`tre feti]`: „Deci este o legend`… Adic` o poveste care are o parte adev`r, o parte neadev`r, tati. E legenda Me[terului Manole, care a construit m`n`stirea aia de la Curtea de Arge[, tati, ai v`zut-o?“ Rezum` & recit` încîntat, trecînd prin momentele-cheie, s`rind peste episoadele horror: „Zece me[teri mari, / calfe [i zidari, / cu Manole zece, / care-i [i întrece.“ „{tii care-i morala acestei legende?

Cînd faci un lucru, f`-l din toat` inima, tati“, îi explic`. Feti]a se uit`, d` din cap [i-l întreab`: „Care-i partea de adev`r [i care-i partea de neadev`r în legenda asta?“. Hmmmm. Cum e, tati? M. M. n Programele de jurnale au fost inundate de o [tire mai mult sau mai pu]in monden`.

Dac` ar fi s` o lu`m dup` idee, [tirea ar apar]ine culturalului. Adic` a ap`rut o nou` biografie a lui Van Gogh. Con]inutul ne arunc` îns` spre monden: potrivit studiului, pictorul nu s-ar fi sinucis, ci ar fi murit împu[cat accidental. De asemenea, autorii sus]in [i c` artistul nu [i-ar fi t`iat „urechea“, ci doar „o parte“ a organului auditiv. {i multe asemenea cancanuri care m` fac s` cred c` pîn` [i biografiile oamenilor celebri au ajuns s` fie tabloidizate.

Altfel, probabil c` azi n-ar mai avea nici un haz.

S. G.

n |n calendarul catolic, pe 17 septembrie este celebrat sfîntul Roberto Bellarmino. Cardinal iezuit [i inchizitor, Roberto Francesco Romolo Bellarmino s-a n`scut în 1542 [i a trecut la cele ve[nice în 1621. La porunca papei Clement VII, s-a ocupat îndeaproape de procesul lui Giordano Bruno, ob]inînd condamnarea acestuia ca eretic [i arderea lui pe rug în 1600, iar ceva mai tîrziu, în 1616, i-a ordonat lui Galileo Galilei s` înceteze a mai proclama ca adev`rat sistemul heliocentric al lui Copernic. Fapte de arme care pesemne i-au asigurat lui Bellarmino beatificarea (în 1923) [i mai apoi canonizarea (în 1930). |ntr-un catalog al c`r]ilor bizare poate fi g`sit, la pre]ul relativ modest de 130 de euro, un volum al s`u, De gemitu columbae (Geam`tul porumbi]ei), legat în piele de vi]el [i ap`rut la Köln, în 1634.

Oferta de vînzare este înso]it` de o sumar` descriere a c`r]ii, de unde afli c` ea (cartea) nu e într-o stare perfect`: o gaur` de vierme o str`bate dintr-o parte într-alta. Poate nu întîmpl`tor. D. S.

n Chiar [i dup` moartea tat`lui s`u, nu e de neglijat întrebarea pe care fiica lui Gaddafi a pus-o la un post sirian de radio: „De unde [ti]i c` cei care l-au tr`dat pe Gaddafi nu v` vor tr`da [i pe voi?“. Aceast` Aisha e de profesie psiholog. R. C. n L-am cunoscut, la Madrid, pe cel mai îndr`gostit (de literatura român`) spaniol din toate timpurile. Se nume[te Miguel Ramón Bauset, este profesor de matematic` în Valencia [i î[i spune Mihai în cea mai curat` limb` român`, înv`]at` [i cultivat` din amor lite-

9

Adriana Babe]i

Zoe, fii b`rbat`! sau Amazoneritul la rom창ni

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

DOSAR

Dup` ce, în peste 100 de pagini (intitulate Vîrstele amazoanelor), am f`cut o incursiune prin suita de reprezent`ri ale r`zboinicelor în literatura lumii [i în arte (din Antichitate pîn` în vremurile postmoderne), a r`s`rit în mod firesc o întrebare: unde sînt românii în toat` aceast` desf`[urare de for]e? S` nu fie demn de pomenit într-o carte despre amazoane nici un autor de-al nostru? Adev`rul este c`, de[i f`cut` cu zel, explorarea amazonologic` pe teren românesc nu mi-a adus capturi importante. {i nici m`car numeroase. Iar explica]ia nu pare greu de dat. |ntr-o societate modernizat` cu întîrziere, cum e cea a noastr`, cu o civiliza]ie vreme îndelungat` precump`nitor rural`, p`str`toare vajnic` de tradi]ie (moral`, religioas`, cultural`), cu un patriarhalism conservat în felurite forme chiar pîn` azi, nu e de mirare c` imaginea unei femei dominatoare, libere, în stare s` pun` mîna pe arme, spre a-[i face dreptate, nu are prea mare trecere. {i totu[i.

Literatura popular` [i-a f`cut datoria în ce le prive[te pe r`zboinice. Le-am trecut în revist` (urmîndu-l pe Laz`r {`ineanu) pe cele cîteva neînfricate fecioare de os domnesc din basme [i legende, într-un întreg subcapitol, Fata cea viteaz` a împ`ratului. Apoi am încercat s` capturez, una dup` alta, întruchip`rile lupt`toarelor în beletristica noastr`, din cele mai vechi timpuri pîn` azi. Iat` cum arat` prima parte a acestei noi incursiuni.

Cîntate vie]i de doamne [i domni]e Ar trebui recunoscut de la bun început: imaginea amazoanei în literatura cult` româneasc` e tîrzie, rar`, destul de firav` estetic [i, oricum, mult stilizat`. De altfel, chiar vocabula în sine – amazoan` – apare la noi abia în prima jum`tate a veacului al XVIII-lea, la un autor pentru care Antichitatea greco-latin` r`mîne un reper

11

DOSAR

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

intelectual [i artistic puternic: Dimitrie Cantemir. Astfel încît amazoanele intr` pentru prima dat` într-o pagin` româneasc` în Capitolul I din Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, text redactat de principe între 1719-1722i. Iat` fragmentul unde amazoanele sînt pomenite fugar atunci cînd Cantemir trece în revist` principalele momente din istoria vechii Grecii [i pe marii s`i autori. De-o parte, poe]ii epici, precum „Omiros“, cel „cu ascu]it` limb` elineasc`“; pe de alta – istoricii, între care, întîiul amintit, Iustin. De el se leag` [i numele femeilor r`zboinice, de neam scit: „Precum Schitii, a[é [i amazoanele vestite în vitejie mueri, dintracela[ ném purcése (precum pentru a´ c asta adevere[te Iusii tin, iscusitul istoric)“ .

Dar într-o oper` beletristic` de la noi cuvîntul amazoan` r`sare abia în a doua jum`tate a veacului al XIX-lea. Risc s` spun c` l-am întîlnit pentru prima oar` (dup` cîte am putut verifica) în romanul lui Bolintineanu din 1855, Manoil.

Dup` cum cred c`, deloc întîmpl`tor, tot lui Bolintineanu i se datoreaz` pomenirea amazoanelor în premier` la noi într-un poem, ca o compara]ie pentru vitejia unei eroine legendare. E vorba de „Maria Putoianca“, publicat în 1863.

Ce spun îns` lexicoanele [i enciclopediile române[ti despre amazoane? Primul care le include e italienizantul dic]ionar al lui Treboniu Laurian [i I. Massim (1871), unde amazona î[i are un loc al ei, fie [i sumar, între amatu- [i ambagi: „Amazone sau amazona, s.f., femina bellicosa“. |n schimb, în mult mai elaboratul Dic]ionar universal al limbii române. Enciclopedia, scos de Laz`r {`ineanu în 1896, vocabula intr` în dou` rînduri: o dat` spre a explica mitul grec (amazoane: „popula]ie fabuloas` de femei r`zboinice, ce ar fi locuit în Asia Mic`“iii) [i apoi pentru a face etimologia numelui dat uria[ului fluviu din America de Sud. Dac` ar fi îns` vorba numai despre literatur`, pîn` la pa[opti[ti nu-i nimeni s` le pomeneasc` pe b`rb`toasele r`zboinice. Nici cronicarii, în letopise]ele lor, nici Cantemir în opera sa beletristic` nu fac vreo trimitere la eroinele din mitologia greac`, fie [i în treac`t, în chip de simpl` compara]ie pentru femeile vîrtoase care r`sar totu[i din paginile istoriei noastre. E drept,

nu la tot pasul, dar cu o for]` care le face s` d`inuie peste veacuri. C`ci au existat doamne, domni]e, boieroaice, c`pit`nese de haiduci sau simple ]`r`nci pline de bravur` care [i-au ap`rat cu arma în mîn` copiii, cetatea, ]ara. Letopise]ele [i alte documente de epoc` le consemneaz` faptele. Iar mai apoi, legendele, nuvelele, dramele istorice din veacul al XIX-lea le eternizeaz` pe cîteva, în cheie romantic`.

A[a e, de pild`, cazul femeilor animate de idealul puterii [i gloriei. De cele mai multe ori, ele sînt mame sau so]ii de voievozi. Le face pomenirea C. Gane, în trilogia sa Trecute vie]i de doamne [i domni]e, ap`rut` între 1933-1939iv. |ns` între toate, doar una singur` a condus o o[tire [i a pus mîna pe arme: doamna Chiajna. Dar dac` ar fi s` îi d`m crezare lui Nicolae B`lcescu [i surselor str`ine din care el se inspir` pentru a scrie un episod din Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, la aproape 40 de ani dup` b`t`lia condus` de Chiajna, mai exact în 1595, apare un personaj cu totul [i cu totul ie[it din comun, Maria Putoiana, într-un episod ce pare decupat din Istoria August`. Scena nu se consum` pe cîmpul de lupt` românesc, ci la Constantinopol, în fa]a sultanului, în timp ce robii trec prin fa]a sa, într-o jalnic` defilare. |ntre ei, o femeie îmbr`cat` în haine b`rb`te[ti: „Era o jun` fat` numit` Maria Putoiana. Istoricii nu spun nimic despre na]ionalitatea ei; numele îns` o dovede[te a fi fost românc`. |mpins`, dup` spusa unora, de dorin]a de a-[i r`zbuna familia m`cel`rit` de turci, iar dup` a altora, de m`rimea curagiului s`u [i de sfînta dorin]` de-a se lupta cu du[manul legii, ea se b`tuse mult` vreme ca soldat“v.

Secven]a în care Maria îl înfrunt` pe sultan e antologic`, iar prelucrarea ei literar` cunoa[te cîteva variante, între care, mai cunoscut`, cea a lui Bolintineanu.

La aceea[i grani]` dintre adev`r istoric [i legend` apar [i alte figuri feminine eroice. Le-am g`sit consemnate în volumul lui I.M. {tefan [i V. Firoiuvi, care le preia din cartea lui C. Negru, Via]a femeii române în trecutul foarte dep`rtat (1939). Iat`-le: o munteanc` (r`mas` f`r` nume) care ar fi luptat al`turi de so]ul ei în timpul r`zboaielor lui Mircea cel B`trîn; o curajoas` din Moldova, ridicat` la rang de suta[ de c`tre

12

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

DOSAR

{tefan cel Mare pentru vitejia cu care a rezistat pîn` ce a fost grav r`nit` ap`rînd un tun; tîn`ra ascuns` în spatele unei pove[ti de r`zboi de pe timpul lui Vlad }epe[ (dup` unii) sau Vlad Dracul (dup` al]ii), care va intra în legend` ca Fata de la Cozia.

Din aceea[i surs` (Sub semnul Minervei) am extras [i numele cîtorva femei omagiate de memoria colectiv` pentru îndr`zneala de a conduce cete haiduce[ti. Voichi]a, Ro[ia, Ileana, Vidra[ca, Neaga, Stanca, Bucura, Burloaia, Suzana, Floarea au fost c`pit`nese sau staroste de haiduci. Unele ajung personaje de balad`, altele trec fulgurant prin paginile romanelor populare „cu haiduci“, atît de prizate de publicul larg în a doua jum`tate a veacului al XIX-leavii. |ntre toate îns`, numai Floricica, ciob`ni]a de la Lipia, atrage aten]ia unui scriitor important, Panait Istrati. Ea devina eroina romanului s`u din 1926 (scris, e drept, în francez`), Domni]a din Snagov. Pentru c` ac]iunea e plasat` în 1854, Floarea Codrilor ar trebui s` arate cam ca Femeia unui ho] român, litografia publicat` în 1847 în

Almanahul [i reprodus` mai tîrziu de G. C`linescu în Istoria literaturii române de la origini pîn` în prezent. Imaginea reprezint` o munteanc` frumoas`, bine zidit`, în catrin]`, ie, fot`, cu marama pe cap [i opincile în picioare, dar [i cu o flint` în mîna dreapt`, gata oricînd de lupt`.

Care sînt îns` scriitorii care dedic` m`car cîteva rînduri acestui gen de femei aprige? Cronicarii moldoveni [i munteni le pomenesc fugar pe cele cîteva doamne de voievozi, renumite – e drept – mai degrab` pentru în]elepciunea [i puterea lor de îndurare, decît pentru eroismul de pe cîmpul de lupt`. Paginile letopise]elor vor fi, de altfel, principala surs` de inspira]ie a autorilor din veacul al XIX-lea, interesa]i (în spirit romantic) de evocarea unor scene din trecutul istoric na]ional. Nici Dimitrie Cantemir nu e mult mai generos cu portretele feminine puternice. O excep]ie – propria sa mam`, Ana Bant`[, cea de-a treia so]ie a lui Constantin Cantemir, pe care savantul o venereaz` [i c`reia, m`rturise[te, îi datoreaz` enorm în formarea sa. O

13

DOSAR

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011 teaz? {i totu[i, ceva-ceva s-ar g`si de pomenit într-un tratat de amazonologie [i în }iganiada.

Pe de-o parte, f`pturile aprige ce amintesc de stihiile Nordului p`gîn. „Mîndrele zîne“, „cele tari, ba [i cele vîntoase“, ce zboar` „pîn` tîrziu c`tr` miaz`-noapte“ îi tulbur` min]ile lui Parpangel pornit în c`utarea Romic`i. Pe de alt` parte, atunci cînd alegorizeaz` Dîrzia, Vr`jm`[ia, Vrajba, Pisma, Cazna, R`utatea, Cruzia, Budai-Deleanu le plaseaz` pe cîmpul de lupt` ca într-un poem homeric [i le descrie ca pe ni[te femei n`prasnice, înarmate, care în goana cailor nimicesc totul în cale: „Dîrzia cai buiestri-înte]e[te; / [...] Vr`jm`[ia cu arma ascu]it`“ix.

Damele române [i emancipa]iunea

singur` femeie pare îns` a fi hot`rît` s` î[i închine, pîn` la un punct, via]a Dianei, „iar nu Afroditii“. Ea apare alegorizat` în Istoria ieroglific`, în povestea preafrumoasei Biruin]a, nimeni alta decît Victoria din Galata, so]ia lui Scarlat Ruset. Portretul pe care i-l face Hameleonul pare descins din galeria amazoanelor Rena[terii: „o ficioar` ghizdav` [i frumoas` denaintene în picioare st`tu, carea cu ochii sigeta, cu sprîncenele arcul încorda, cu fa]a singe v`rsa, cu budzele inima spintica, cu mijlocul via]a curma, cu statul mor]ii r`dica, cu cuvîntul dzilele în cump`n` m`sura, cu r`spunsul sufletul de la mormînt înturna, iar cu singur numele Biruin]ii, toat` frumse]e biruia [i covîr[iia“viii.

Dac` a[ ad`uga o alt` capodoper` a literaturii române, }iganiada, mi-a[ putea pune o întrebare (nu neap`rat retoric`). Oare de ce poema]ionul eroi-comic al lui Ion Budai-Deleanu, inspirat de marile epopei ale Antichit`]ii [i ale Rena[terii, dar [i de spiritul ironic-parodic al Luminilor, nu scoate la iveal` o figur` feminin` r`zboinic`? E prea devreme la noi, în 1800, ca – de pild` – voinicul ce-i r`sare lui Parpangel din p`dure, îmbr`cat în „zaoa luminoas`“, s` fie o Bradamante autohton`, [i nu Argineanul cel vi-

14

Ce mai ofer` îns` începutul de veac XIX românesc unui amazonolog împ`timit? Nu multe lucruri. |ntre ele, totu[i, surpriza de a descoperi un poem dedicat în 1811 de foarte tîn`rul Gh. Asachi [i scris ini]ial în italian`: „Cu ocazia zborului aerostatic a Madamei Blanchard, întreprins la Roma, la 1811, cînd în ceri se vedea cometa cea mare“. Entuziasmul junelui poet nu cunoa[te margini cînd compar` apari]ia corpului ceresc cu isprava bravei fran]uzoaice, pe care viitorimea o va numi „amazoana aerului“.

Asachi se mul]ume[te s` o al`ture doar cometei: „Azi minune mult mai mare o femeie ni arat`“x. {i tot Asachi, de data aceasta ceva mai tîrziu, în 1841, revenind pe sol autohton [i pogorînd în trecutul Moldovei, o omagiaz` pe neînfricata mam` a lui {tefan Voievod [i pe toate femeile române cu „suflet de b`rbat“. Scrie Asachi, ca un laitmotiv pe tot parcursul poemului „{tefan cel Mare înaintea Cet`]ei Neam]u“: „|n timpul cel cumplit, un suflet moldovan / A fost [i la femei, ca la aprozi, d-o[tean“xi.

Dar pentru a în]elege mai bine de ce modelul amazonic nu cople[e[te paginile unor scriitori care au militat în preajma Revolu]iei de la 1848 pentru emanciparea femeilor în provinciile române[ti, ar trebui ]inut cont de pozi]ia extrem de ambigu`, de oscilant`, a majorit`]ii acestor autori. Pe de-o parte, to]i pledeaz` pentru principiile progresului. Ca atare, subliniaz`

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

DOSAR

importan]a pe care o au femeile în modernizarea ]`rii. Educa]ia lor cosmopolit`, dorin]a de a fi mereu în pas cu moda occidental`, prin vestimenta]ie, mondenitate, lecturi, smulg admira]ia [i elogiul multor scriitori. Pe de alt` parte îns`, virtu]ile feminine exaltate cu asupra de m`sur` r`mîn cele tradi]ionale: mam`, so]ie, fiic`. Iar cînd pornirile emancipatoare ale unor doamne li se par excesive, pa[opti[tii î[i tempereaz` treptat entuziasmul [i nu ezit` s` le amendeze [i s` le ridiculizeze cu ironie, ba chiar cu spirit caustic.

Nu una, ci mai multe explica]ii ale acestei st`ri de fapt pot fi g`site în antologiile {tefaniei Mih`ilescuxii [i în volumul colectiv Patriarhat [i emancipare în istoria gîndirii politice române[tixiii. Acolo apar trecute în revist` principalele momente ale evolu]iei feminismului la noi, dar [i o radiografiere a tensiunii între diferitele ideologii (de stînga, de dreapta) din perspectiva aderen]ei sau inaderen]ei lor la modernizarea statutului femeii. Impresia de ansamblu este c` problematica de gen nu a ocupat niciodat` prim-planul interesului vreunuia din autorii pe care i-am avut în vedere, oricît de

deschise le-ar fi fost min]ile spre principiile unui egalitarism de fond între b`rba]i [i femei. |n plus, apare la to]i acea ambivalen]` pe care am pomenit-o [i care, privit` într-un context mai larg, poate fi în]eleas`. E vorba despre mult comentata ardere a etapelor moderniz`rii, despre o accelerare a ritmurilor civiliz`rii, care a[az` fa]` în fa]`, greu de conciliat, dou` atitudini: pe de-o parte, acceptarea egalit`]ii sexelor [i, în consecin]`, a libert`]ii [i emancip`rii individuale, dar pe de alt` parte, în spiritul tradi]iei, fixarea rolurilor femeii în cadre constrîng`toarexiv. Oricît ar fi de idealizate ca principal agent al civiliz`rii, doamnele trebuie s` r`mîn` în primul rînd „mume de familie“. Iar cînd li se accept` intrarea în politic`, ele au de îmbr`]i[at doar cauza so]ilor, ca „s` se jertfeasc` pentru ea“.

Exemplul Mariei Rosetti e pe buzele tuturor.

Curajoasa so]ie [i mam`, gata de sacrificiu, îi serve[te pictorului Constantin Daniel Rosenthal drept model spre a imortaliza România revolu]ionar` în cunoscutele sale tablouri mobilizatoare. Iar Ana Ip`tescu e glorificat` de poe]ii [i prozatorii vremii ca întrupare a curajului suprem prin care „îmb`rb`teaz` mii inimi [ov`in-

15

DOSAR

de“. Pe 19 iunie 1848, ea se avînt` în fruntea mul]imii, înalt`, impun`toare, înarmat` cu dou` pistoale, [i schimb` soarta Revolu]iei.

Dar r`zboinice propriu-zise, gata s` atace vr`jma[ul c`lare sau pedestru, cu arma în mîn`, ca la cartea amazonologic`, nu se arat` în literatura pa[opti[tilor? Ba da, dar destul de timid. Situa]ie care – oricît poate p`rea de ciudat – se perpetueaz` [i în secolul al XX-lea. Mai mult, s-ar putea avansa observa]ia c` – prin compara]ie strict cantitativ` – secolul al XIX-lea românesc e chiar mai spornic în a reprezenta literar femei belicoase.

S-a v`zut care ar fi cauza de adîncime a faptului c` în literatura român` se perind` pu]ine amazoane, fie ele [i stilizate. Pe de-o parte, un întreg context istoric [i cultural, pe de alta, o determinare estetic`. Astfel c` Ioana Pârvulescu are toat` îndrept`]irea s` scrie în Alfabetul doamnelor. De la doamna B. la doamna T., cînd schi]eaz` o tipologie a femininului din pro-

16

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011 zele române[ti din secolele XIX-XX: „Eva sau Lilith? Acestea sînt cele dou` posibilit`]i literare oferite femeii, nu atît de literatur`, cît de rigida organizare social` a secolului trecut pe care o preia literatura“xv. A[adar, nimic de re]inut pentru un inventar amazonologic din binevenitul bilan] al Ioanei Pârvulescu? Doar doamna Chiajna. {i aceasta deoarece femeile autoritare, în genul pragmaticelor Mara [i Vitoria Lipan, nu pot fi înregimentate într-un tratat despre amazoane. Ele au o complexitate psihologic` [i de comportament mult prea mare (sînt v`duve, sînt mame) pentru a le bifa în cataloagele cu femei virilizate [i belicoase. |ns`, revenind la pa[opti[ti, o alt` explica]ie (de factur` estetic`, de aceast` dat`) a pu]in`t`]ii femeilor r`zboinice în opera lor se refer` la dominanta romantic` a literaturii pe care ei o produc în a doua jum`tate a veacului al XIX-lea.

Chiar dac` to]i ard etape (clasicism/romantism/realism), poemele [i prozele lor se supun covîr[itor codului romantic. {i, cum romantismul face parte fie unui prototip feminin de tip angelic, fie unuia demonizat ([i, cîteodat`, unuia matern-protector), nici pa[opti[tii no[tri nu se abat prea mult de la regul`. Doar în paginile inspirate de istoria na]ional` sau de fondul legendar românesc ei fac s` r`zbat` – e drept, rareori – cîte o eroin` r`zboinic`.

Maria, Fulga, Telma et comp.

S` începem cu poe]ii. Iat`-l, de pild`, pe Dimitrie Bolintineanu, cu nu mai pu]in de patru poeme. |ntîi, cel dedicat Mariei Putoiana, eroina lui Mihai Viteazul, c`zut` prizonier` în mîinile lui Sinan Pa[a. „Maria Putoianca“ (1863) s-ar putea num`ra între primele poeme române[ti (dac` nu chiar primul) unde apare cuvîntul amazoan`: „E jun` [i frumoas` sub ost`[e[ti vestminte / Frumoasele-amazoane, ea mîndru ne aminte“xvi. Adus` în fa]a sultanului [i întrebat` de acesta dac` a ucis mul]i turci, Maria r`spunde cu mîndrie: „|]i jur pe Dumnezeu, ucis-am numai nou`, [i mult îmi pare r`u! / |mi trebuia o mie ca s` r`zbun un tat`“. |n fa]a demnit`]ii [i curajului femeii, impresionat, sultanul o gra-

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

DOSAR

]iaz`: „– Fii liber`, tr`ie[te! E[ti demn` a tr`i!“ |n aceea[i not` e omagiat`, în „Fata de la Cozia“, eroina care a ]inut piept turcilor pe vremea lui Vlad }epe[: „– Iat`, strig vitejii, mîndrul c`pitan / Ce-a ucis cu mîna-i pa[` musulman!“xvii Nu altfel e înf`]i[at` tîn`ra domni]` din „Han-t`tar“, care, îmbr`cat` în zale [i înarmat`, îl înfrunt` c`lare pe hanul t`tar pentru a ap`ra onoarea tat`lui prea b`trîn ca s` lupte. |n vîltoarea luptei ea cade r`pus` ca un adev`rat cavaler. Abia în clipa cînd coiful îi cade [i „p`ru-i galben se depune / Cum sub soare luce-un val“, hanul î[i descoper` adev`ratul adversar. Nu e de omis nici poemul „Românele din Cavaia“, care apar]ine unui ciclu mai amplu, Macedonele (1855), gest de reveren]` pentru str`mo[i, „catagrafie de femei aromâne“, cum scrie G. C`linescu în Istoria... sa.

Iat` o mostr` din tabloul cailor în galop: „Ei port femeile, dalbe ca ziorile / Cele de var`. / Brîul cu armele lucea ca florile / De prim`var`“.

Sau un alt exemplu: Alecsandri, cu un poem amplu, delectare a vechilor serb`ri [colare, „Dan, c`pitan de plai“, publicat în 1875. Acolo r`sare poate cea mai bine conturat` figur` de fecioar` r`zboinic` a romantismului românesc:

Fulga, fiica b`trînului Ursan, chemat din nou la arme de c`pitanul Dan. |n fa]a urgiei p`gîne, cei doi î[i recap`t` miraculos for]ele. Amazoana moldav` intr` în pagin` printr-o scen` de gen.

Herghelia de „harmasari zmeio[i“ ce n`v`le[te la porunca lui Ursan întunec` zarea. Iar cel care domin` cavalcada e un „voinicel în floare, pe-un alb fugar calare / |n mîn` c-un harapnic ce-n urma lor pocne[te / {i ca un [erpe negru prin aer se-nvîrte[te“xviii. Voinicul aprig, care vrea s` se avînte [i el în lupt` al`turi de cei doi eroi e, de fapt, Fulga. Fecioara frumoas`, care poart` „la brîu un palo[ [i pe grumazi o salb`“ stîrne[te nedumerirea lumii: „ce s` fie, fecior de zmeu ori fat`?“ |n acela[i tipar al fecioarelor c`l`ri, curajoase [i puternice, intr` [i alte personaje feminine din poemele lui Alecsandri. Cum ar fi, de pild`, Lia, din „Legenda ciocîrliei“, frumoasa îndr`gostit` de Soare, care porne[te în iure[ dezl`n]uit spre alesul inimii, c`lare pe cei mai aprigi telegari. Mai mult, ea trece, pîn` la un punct, [i proba deghiz`rii în straie de „fiu împ`r`tesc“.

Sau Ana, din „Ana Doamna“, în stare s` str`pung` cu un pumnal – fie [i doar în închipuire – pieptul hanului t`tar.

© Dan Stanciu

17

DOSAR

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

Cît prive[te proza pa[opti[tilor, ar fi de a[teptat ca femei belicoase s` dinamiteze ac]iunea unor romane inspirate de Walter Scott sau Dumas [i transplantate în istoria noastr`. Sau s` str`bat` nuvele în cheia celor semnate de Mérimée, Barbey d’Aurevilly, Gautier, cu doamne în stare s` ucid` din pasiune. O a[teptare fireasc`, deoarece un simplu inventar al circula]iei c`r]ii str`ine, dar [i al traducerilor de la noi arat` limpede un lucru. Anume c`, înainte, dar mai cu seam` dup` 1850, lumea se d`dea în vînt dup` romanele lui Dumas, Eugène Sue, Hugo, George Sand, citite fie în original, fie t`lm`citexix. A[adar, era bine cunoscut` publicului

varianta fran]uzeasc` a femeii temerare, gata oricînd s` se dueleze, s` trag` din goana calului cu pistolul sau pu[ca. {i totu[i, din motivele deja expuse, amazoanele romantice întîrzie s` apar` în prozele române[ti.

Primii no[tri romancieri aduc în prim-plan cînd femei diafane, gracile, supuse, devotate (mame, so]ii, fiice, surori, prietene), cînd amante capricioase, superficiale, de o cochet`rie provocatoare. Semn c` modernitatea emancipatoare nu era consolidat`. {i totu[i, Kog`lniceanu, Pantazi Ghica, Radu Ionescu, Ioan M. Bujoreanu fac loc, în paginile lor, efemina]ilor filfizoni, fie [i pentru a le ve[teji excesul de imita]ie occidental`xx. E ciudat atunci cum tot ei ezit` s` vorbeasc` despre damele emancipate.

Iar cînd o fac, tonul se încarc` de dispre] [i zeflemea. |nc` un semn, acesta, c` valul moderniz`rii mai avea pîn` s` triumfe în mentalitatea româneasc`. E drept c` în Tainele inimei, romanul din 1850 (r`mas neterminat) al lui Mihail Kog`lniceanu, cînd e descris Copoul, Cîmpia Elizee a Ia[ului, al`turi de oamenii de lume, cum ar fi tinerii anglomani („dandies [i gentleman riders“) sau francofili („lei [i paralei“), apar [i „femei à la mode“, „damele cele mai civilizate, adic` mai leoaice, dup` moda Parisului [i a Vienei“xxi.

Dar femei aprige nu apar nici în Tainele inimei, nici în romanele lui Ion Ghica, Alexandru Pelimon, V.A. Urechi`, Pantazi Ghica, Radu Ionescu sau Constantin Aricescu. Doar la G. Baronzi, în Misterele Bucurescilor (1862-1864), r`sare un personaj feminin descins parc` din proza unui Walter Scott sau Gautier: Telma, fiica Antistelei Silvani [i a colonelului Oros Silvani, asasinat mi[ele[te. Tîn`ra (r`t`cit` de mama [i fratele ei) se deghizeaz` în b`rbat, se înarmeaz`, î[i schimb` numele (Amlet) [i particip` astfel la o suit` de aventuri, al`turi de cei care vor s` redea demnitatea [i averea familiei sale.

Intrigi, r`piri, crime, qui pro quo-uri, amoruri neîmp`rt`[ite o aduc pe Telma/Amlet în centrul aten]iei. Ea este, probabil, de singurul personaj din romanul românesc al veacului al XIX-lea care se apropie de prototipul r`zboinicei. Semn [i acesta c` Baronzi, vajnicul traduc`tor din Walter Scott, Dumas [i Sue, e captivat de model.

18

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

DOSAR

O men]iune aparte merit` îns` cele dou` romane ale lui D. Bolintineanu, Manoil (1855) [i Elena (1862). Dup` [tiin]a mea, sînt între cele dintîi proze unde apare cuvîntul amazoan` (dac` nu cumva Manoil are prioritate absolut` la acest capitol). E drept, nu r`sar din paginile lui femei înarmate pîn` în din]i, gata s` porneasc` la lupt`, ci doar ni[te tinere de familie bun` care practic` echita]ia en amazone. Au, cu alte cuvinte, ve[minte de c`l`rie a[a cum cere codul epocii [i-i înso]esc c`lare pe b`rba]i fie într-o excursie, fie la vîn`toare. Iat-o, spre exemplu, pe Zoe, alintat` de Manoil, într-o epistol`, cu „frumoasa mea amazoan`“. Echipat` în „rochie de amazoan` verde“, cu un bici [fichiuitor, ea porne[te în galop nest`vilit peste cîmpuri, l`sîndu-l în urm` pe Manoilxxii. Sau Elena – descris` [i ea en amazone, în plin` cavalcad`, într-o secven]` din care se întrez`re[te for]a personajului.

Mai apar în romanele lui Bolintineanu [i femei care vor s` scape de servitutea spre care le împing normele rigide ale familiei (c`lug`rirea for]at`, c`s`toria împotriva propriei dorin]e, ca simplu contract financiar, dependen]a oarb` de ta]i, fra]i mai mari sau so]i). Evad`ri din m`n`stire, plec`ri de acas`, gesturi rebele [i discursuri revolu]ionare, iat` cîteva din ingredientele cu care sînt pres`rate cele dou` romane ale sale.

Pentru zona româneasc`, o tirad` emancipatoare precum cea a Frosei din Manoil sun` încurajator la 1855: „[...] dup` obiceiurile de ast`zi, b`rba]ii sînt [i mai liberi [i mai tolera]i în faptele lor decît femeile“xxiii. Iar drept concluzie a unei întregi demonstra]ii, tot ea declar`, plin` de înfocare: „Am vrut s`-]i ar`t c` b`rbat [i femeie sînt egali înaintea virtu]ei“xxiv. E maximum de curaj feminin formulat verbal pe care l-am întîlnit în cele cîteva romane de început ale literaturii române. {i înc` o precizare: spre deosebire de congenerii s`i, Bolintineanu nu strecoar` nici o ironie cînd î[i portretizeaz` eroinele. S-ar spune c`, dintre to]i pa[opti[tii, e cel mai empatic cînd vine vorba despre libertatea femeilor din epoc`.

Cît despre nuvelistica [i proza de c`l`torie ale aceleia[i perioade, nu s-ar g`si prea multe pagini care s` intereseze amazonologia. Sigur

c` bilan]ul nu e unul definitiv, din simplul motiv c` nici cercetarea de fa]` nu are cum s` fie exhaustiv`. S` amintesc totu[i o nuvel` aproape uitat` a lui Pantazi Ghica din 1858, publicat` în Na]ionalul (nr. 47/22 mai): o „episod` istoric`“, probabil primul text românesc cu un titlu care trimite direct la tema noastr`: „Amazoanele române“. E imaginat destul de inabil, cu o construc]ie precar` [i un stil sc`pat de sub control, un episod din timpul lui Mihai Viteazul, cînd soarta le arunc` în lupt` pe cele dou` femei curajoase, Ancu]a [i Florica, so]ia, respectiv nepoata c`pitanului Cosmin. Ele apar ca ni[te „amazoane c`l`ri“ care „]in în mînile lor albe [i fine cîte o s`bioar`“.

Cu un an mai devreme e tip`rit` „Zoe“, nuvela lui Constantin Negruzzi, din P`catele tinere]ilor (1857). Tîn`ra fiic` a unui boierna[ de ]ar`, orfan` de ambii p`rin]i, vine la Ia[i [i se ded` cu toat` buna credin]` patimii amoroase. „Se dete cu gînd, cu inim`, cu suflet“xxv, scrie Negruzzi. Dar cere în schimb aceea[i d`ruire. Cînd e tr`dat` de flu[turatecul Iliescul, r`zbunarea are loc ca la cartea cu amazoane. Frumoasa Zoe nu preget` s` se deghizeze în arn`ut [i s` se strecoare astfel în dormitorul tîn`rului. F`r` s` ezite, apuc` s` descarce unul dintre cele dou` pistoale, cu care e înarmat`, spre pieptul infamului, f`r` a-l nimeri îns`. Gestul s`u e primul – dup` [tiin]a mea – în care un prozator român pune un pistol în mîna unei femei.

Dar pîn` s` intre în pagin` duelurile amoroase (e drept, f`r` arme de fier ori de foc) ale îndr`gosti]ilor din Thalassa lui Macedonski, pîn` s` apar` c`pit`neasa de haiduci a lui Panait Istrati sau domni[oara Kivi Mavrocosti, apriga mo[iereas` a lui Sadoveanu din Nop]ile de Sânziene, pîn` s` se perinde amazoanele în iure[ prin poemele avangardi[tilor sau femeile virilizate prin romanele Hortensiei Papadat-Bengescu, pîn` s` fie imaginate cele cîteva utopii negre cu lumi st`pînite de femei, mai trebuie s` treac` în literatura român` cîteva decenii bune.

Dac` nu aproape un secol. n (Fragment din volumul Amazoanele.

O poveste, în preg`tire la Editura Polirom)

19

DOSAR

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

i Dimitrie Cantemir, Hronicul vechimei a romanomoldo-vlahilor, în Operele principelui Dimitrie Cantemir publicate de Academia Român`, tomul VIII, Bucuresci, Institutul de arte grafice „Carol Göbl“, 1901. ii D. Cantemir, op. cit., p. 59. iii Laz`r {`ineanu, Dic]ionar universal al limbii române. Enciclopedia, Bucure[ti, Mydo Center, 1995, p. 8. iv V. C. Gane, Trecute vie]i de doamne [i domni]e, Chi[in`u, Editura Universitas, 1991. v Nicolae B`lcescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, în Opere III, Bucure[ti, Editura Academiei RSR, 1986, volum îngrijit de Daniela Poenaru, p. 69. vi I.M. {tefan, V. Firoiu, Sub semnul Minervei. Femei de seam` din trecutul românesc, Bucure[ti, Editura Politic`, 1975. vii V. [i teza de doctorat a Ioanei Dr`gan (în coordonarea lui Paul Cornea), publicat` cu titlul Romanul popular în România: literar [i paraliterar, Cluj-Napoca, Casa C`r]ii de {tiin]`, 2001. viii Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglific`, Bucure[ti, Editura Academiei RSR, 1973, text stabilit [i glosar de Stela Toma, Prefa]` de Virgil Cândea, studiu introductiv, comentarii, note, bibliografie [i indici de Nicolae Stoicescu, p. 215. ix V. Ion Budai-Deleanu, }iganiada, în Opere I, Bucure[ti, Editura Minerva, 1974, studiu introductiv de Al. Piru, edi]ie critic` de Florea Fugariu, p. 327. x Gh. Asachi, „Cu ocazia zborului aerostatic a Madamei Blanchard“, în Opere, vol. I, Bucure[ti, Editura Minerva, 1978, edi]ie critic` [i prefa]` de N.A. Ursu, p. 66. xi Gh. Asachi, „{tefan cel Mare înaintea Cet`]ei Neam]u“, în Opere, vol. I, p. 172. xii {tefania Mih`ilescu, Din istoria feminismului românesc, vol. I, antologie de texte (1838-1929), Ia[i, Editura Polirom, 2002. xiii Maria Bucur [i Mihaela Miroiu (editoare), Patriarhat [i emancipare în istoria gîndirii politice române[ti, Ia[i, Editura Polirom, 2002.

xiv V. [i {tefania Mih`ilescu, „Introducere“ la Din istoria feminismului românesc..., precum [i studiul semnat de Raluca Maria Popa, „Dimensiuni ale patriarhatului în gîndirea liberal` româneasc` între 1848 [i al Doilea R`zboi Mondial“, din vol. Patriarhat [i emancipare... xv Ioana Pârvulescu, Alfabetul doamnelor, Bucure[ti, Editura Crater, 1999, p. 58. xvi Dimitrie Bolintineanu, „Maria Putoianca“, în Opere, I, Poezii, Bucure[ti, Editura Minerva, 1981, edi]ie îngrijit`, tabel cronologic, note [i comentarii de Teodor Vârgolici, studiu introductiv de Paul Cornea, p. 177. xvii D. Bolintineanu, „Fata de la Cozia“, în Opere, I, p. 117. xviii V. Alecsandri, „Dan, c`pitan de plai“, în Opere, II, Poezii, Bucure[ti, EPL, 1966, text ales [i stabilit de G.C. Nicolescu [i Georgeta R`dulescu-Dulgheru, studiu introductiv, note [i comentarii de G.C. Nicolescu, p. 75. xix V. Dic]ionarul cronologic al romanului tradus în România de la origini pîn` în 1989, Bucure[ti, Editura Academiei Române, 2005; Pionierii romanului românesc. De la Ion Ghica la G. Baronzi, Bucure[ti, Editura Minerva, BPT, 1973, antologie, prefa]` [i note de {t. Cazimir; Paul Cornea, „Traduceri [i traduc`tori în prima jum`tate a secolului al XIXlea“, în vol. De la Alecsandrescu la Eminescu, Bucure[ti, EPL, 1966. xx V. Adriana Babe]i, Dandysmul. O istorie, Ia[i, Polirom, 2004, pp. 105-115. xxi M. Kog`lniceanu, Tainele inimei, în Pionierii romanului românesc..., p. 35. xxii Dimitrie Bolintineanu, Manoil, în Opere, vol. V, Romane, Bucure[ti, Editura Minerva, 1984, edi]ie îngrijit`, note [i comentarii de Teodor Vârgolici, p. 17. xxiii D. Bolintineanu, Manoil, ed. cit., p. 83. xxiv Ibidem. xxv Constantin Negruzzi, P`catele tinere]elor, Bucure[ti, Editura Minerva, 1986, postfa]` [i bibliografie de Nicolae Ciobanu, p. 21.

20

RECENZII

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

L I T E R AT U R ~

postbelice, m`rturii ale cunoscu]ilor, scrieri diaristice [i memorialistice [i, nu în ultimul rînd, dosarele de urm`rire informativ` („Anonimul“ [i „V`leanu“) de la CNSAS, care ofer` „surprize“ interesante despre via]a secret` [i gîndirea subversiv` a scriitorului. Copil`ria [i tinere]ea acestuia sînt reconstituite meticulos, cu cîteva m`rturii în premier`; e infirmat` legenda originilor ]ig`ne[ti ale autorului, generat` probabil de aspectul fizic [i de volumul din 1941. De un interes aparte r`mîne, fire[te, romanul erotic al acestui insa]iabil „consumator“ de femei, cu [apte c`s`torii [i nenum`rate amante (între care pictori]e sau scriitoare ca Margareta Sterian, Sidonia Dr`gu[anu, Magdalena R`dulescu). Ana Dobre ofer` destule date – unele delicate – despre familia scriitorului. Nici istoricul bolii psihice a lui MRP (epilepsie temporal`), declan[ate în 1939 [i agravate în 1947, nu e neglijat. De la un punct încolo, cartea se transform` într-un fel de scriere „autenticist`“, stimulat` de chiar „obiectul“ ei. Dar filonul cel mai important al demersului Anei Dobre îl constituie „romanul“ politic, sau politico-literar al scriitorului, pe fundalul unei epoci istorice tulburi, oscilante ca [i personalitatea „cobaiului“ ei. Psihologia lui MRP e bine surprins`, cu oscil`rile sale între rafinament [i vulgaritate, cu traumele, complexele, duplicit`]ile schizoide [i r`bufnirile violente caracteristice, unele – greu de în]eles. E drept c` atacurile incalificabile de dup` 1944 împotriva lui Arghezi urmeaz` unor atacuri murdare ale poetului Florilor de mucegai (cu insinu`ri privind originea ]ig`neasc`), iar denun]area Antologiei... din 1968 a lui N. Manolescu (ce a precipitat retragerea ei de pe pia]`) va fi fost generat` de neincluderea în sumar a lui MRP, între al]i scriitori „de stînga“, precum Bogza, Banu[ sau Jebeleanu...

Cu toate complet`rile [i obiec]iile de detaliu care-i pot fi aduse, volumul Anei Dobre e de neocolit pentru oricine se va ocupa de acest personaj „eretic“ fascinant [i derutant care a fost Miron Radu Paraschivescu: un scriitor [i un intelectual ce-[i a[teapt`, înc`, mai dreapta reevaluare. n

Biografia unui eretic de stînga Ana Dobre Miron Radu Paraschivescu – eternul eretic Colec]ia „Aula Magna“ Editura Muzeul Literaturii Române, 2011

pre] neprecizat prefa]` de Eugen Simion

Este meritul Anei Dobre de a fi publicat prima biografie serioas` a lui Miron Radu Paraschivescu, poet de neignorat [i intelectual de stînga eretic, sub toate regimurile prin care a trecut: comunist ilegalist din 1933, dar cu devieri anarhiste [i tro]kiste, oscilînd între avangard`, poezia pur` [i arta proletar`, antiarghezian (campaniile sale de dup` 1944 le anun]`, funest, pe cele ale lui Sorin Toma), dar debitor lui Arghezi inclusiv în emblematicul Cîntice ]ig`ne[ti (pus sub semnul lui Lorca [i Anton Pann), herald al noului regim, dar dezam`git [i cu pusee incontrolabile de revolt` în anii ’50, în fine, cvasi-disident în anii ’60, cînd cel care-l descoperise pe Marin Preda patroneaz` – [i lanseaz` – noua modernitate literar` „eretic`“ din România poststalinist`, de la „grupul oniric“ pîn` la Radu Petrescu, Norman Manea, Nora Iuga [i Paul Goma (c`ruia îi sus]ine romanul Ostinato [i pe care-l nume[te, primul, „un Soljeni]în român“). „Eternul eretic“ e o formul` definitorie, bine g`sit`, inspirat` de titlul Journal d’un hérétique al manuscrisului clandestin pe care MRP, prieten [i traduc`tor al lui Malraux, l-a transmis la Paris dup` ce fusese citit în cercurile „oniricilor“ pe care-i tutela. Textul va fi tradus în române[te sub titlul Jurnalul unui cobai [i se va impune, al`turi de Cîntice ]ig`ne[ti, ca scriere definitorie. Avînd la baz` o tez` de doctorat coordonat` de E. Simion, volumul Anei Dobre nu e arid /scor]os, ci scris cu nerv [i naturale]e. Autoarea a valorificat suficiente documente disponibile pentru a da cercet`rii relevan]a necesar`: arhive na]ionale, colec]ii de periodice interbelice [i

22

Paul Cernat

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

L I T E R AT U R ~

Obsesia universalit`]ii Obsesia incertitudinii / The Obsession of Uncertainty.

In Honorem Norman Manea Editura Polirom, 2011

Marea obsesie a literaturii române a r`mas, se [tie, universalitatea. De vreo dou` secole, ne str`duim s` ne-o „asum`m“ cu îndîrjire, dar lec]ia pe care o înv`]`m, constant, din acest efort e aceea c` nu noi putem merge spre universal, ci universalul vine/va veni c`tre noi, în mod natural, atunci cînd va fi cazul. Un episod elocvent: în postur` de doctorand în America, în prima jum`tate a anilor ‘90, îmi intrase în cap, nu [tiu de ce, s` promovez, la seminariile de literatur`, cultura român`. A[a se face c`, la workshop-ul intitulat „Advanced Shakespeare“ – f`cut cu shakespearologul A.C. Mills –, am intervenit de dou` ori, cam inoportun, pentru a-mi îndeplini „misiunea“. Mai întîi, vorbind despre Othello, m-am oprit, nepermis de mult, asupra pasajului în care Maurul vene]ian spune c` se aseam`n`, la furie, M`rii Negre [i am descris furtunile de la Pontul Euxin. Apoi, referindu-m` la King Lear, am amintit Scrisorile lui Eminescu (folosind cîteva bune traduceri ale lui Levi]chi!) [i am c`utat o viziune comun` (Eminescu/Shakespeare) asupra istoriei. Nici într-un caz, nici în cel`lalt profesorul [i colegii nu au fost teribil de impresiona]i. La un moment dat îns`, Mills, comentînd absurdul tragicului [i al tragediei, îl pomene[te [i pe Eugen Ionescu.

Adaug`, privindu-m` pe sub ochelari, parc` pu]in ironic: „Ionesco is your country-fellow, Codrin, isn’t he?“. Bouche bée.

Scriitorul Norman Manea r`mîne, ca [i Ionescu, un exemplu de universalizare natural`, fireasc` a literaturii autohtone. F`r` a epata, f`r` a for]a rigorile normale ale vie]ii culturale americane, autorul |ntoarcerii huliganului a devenit, dup` emigrarea (mai întîi în Germania,

RECENZII ulterior în SUA) din 1986, un scriitor interna]ional, în sensul cel mai propriu al termenului.

Dac` Premiul MacArthur (pentru cunosc`tori, un echivalent al Nobel-ului pe continentul nord-american) [i prestigioasa Burs` Guggenheim, ambele primite de prozator în 1992, celebrul Premiu Nelly Sachs (decernat, în 2011, în Germania), numeroasele traduceri ale romanelor sale în diverse col]uri ale lumii [i distinc]iile importante, atribuite de celebre funda]ii [i organiza]ii mondiale, nu i-au convins înc` pe sceptici, cu siguran]` c` opiniile elogioase exprimate, în timp, asupra operei de pîn` acum a lui Norman Manea, de personalit`]i precum Philip Roth, Homero Aridjis, Edward Hirsch, Michael Krüger sau Dieter Schlesak, vor avea darul de a schimba acest stereotip.

Astfel de texte, înt`rite de o biografie detaliat` a scriitorului, au fost incluse în volumul omagial (dedicat împlinirii vîrstei de 75 de ani) recent ap`rut, în edi]ie bilingv`, la Polirom, cu titlul Obsesia incertitudinii. Cartea mi se pare o construc]ie cultural` remarcabil`, ce umple, în plan local, vidul informa]ional din jurul unui autor prin intermediul c`ruia literatura român` este mai prezent` pe mapamond decît sînt, poate, unii preg`ti]i s` accepte. Norman Manea scrie despre însingurare, inadaptare, alienare, totalitarism [i, nu în ultimul rînd, despre libertate – toate, teme prin excelen]` ale postmodernit`]ii, ivite îns`, la el, nu din experien]a mai curînd livresc` a romancierilor contemporani, ci din trecutul traumatic (la vîrsta de cinci ani, a fost deportat din Bucovina, împreun` cu familia, în lag`rul pentru evrei din Transnistria, pentru ca apoi, adult fiind, s` tr`iasc` marasmul comunist, c`ruia i se va opune pîn` în punctul-limit` al „indezirabilit`]ii“). Foarte inspirat, din acest unghi, se prezint` eseul lui Ion Vianu, Eulpiele. Spune autorul: „|n scrierile lui Norman Manea surprindem [...] un discurs emo]ional despre goliciunea dezarmat`, despre nevoia trupului de a se acoperi.“ Avem aici, simbolic, str`dania victimei nude de a se acoperi cu ve[mîntul – fie el, uneori, [i fic]ional – al istoriei. n Codrin Liviu Cu]itaru

23

54,95 lei volum îngrijit de Cella Manea [i George Onofrei

RECENZII

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

L I T E R AT U R ~

c`rui în]elepciune citeaz` proverbe adînci: dac` ajungi în închisoare sau în spital, e bine s` te afli în propria ]ar`. Nu [tie s` comenteze apoftegma, în schimb o prieten` îl ajut` s` traduc` în polon` cuvintele „Anarhie Total`“. Le transcrie pe o hîrtie fixat` la c`p`tîiul patului. Citat din Pascal. Dup` atîta blazare confuz`, am avut nevoie de un efort de voin]` considerabil ca s` trec mai departe. |ntrucît a compus textul pentru propria satisfac]ie solitar`, Bolaño mizeaz` exclusiv pe obscuritate, uitînd c` orice artist, indiferent cît de sofisticate îi sînt ambi]iile, trebuie s` se exprime cumva. Fals poetizant [i fragmentar, Anvers î]i între]ine senza]ia mesajului tainic, gata s` surprind`, de[i, dac` nu te numeri printre cititorii care consider` ilizibilitatea o categorie estetic` special`, te dumire[ti rapid c` autorul habar n-are ce vrea s` spun`. Dialoguri f`r` personaje, situa]ii repetitive, de obicei sordide, deliruri unde se amestec` referin]e culturale [i rev`rs`ri umorale, Hamlet [i vome.

Cadavre de turi[ti, un poli]ist, un ghebos, o ro[cat`. Indica]iile scenice, terminologia cinematografic` (aproximativ`, deoarece vocabularul lui Bolaño se reduce la „band` sonor`“ [i „fadeout“) [i cear[aful dus pe bra] de ghebosul din campingul unde autorul chilian mîzg`le[te cartea sub cerul liber (cît` autoreferen]ialitate, atîta originalitate) ar fi trebuit s` lase loc posibilit`]ii ca transcrierea unor evenimente filmice, laolalt` cu gînduri despre via]` [i moarte, s` justifice incoeren]a. Din p`cate, Anvers nu ofer` decît vulgaritate gratuit`. Vedem cum poli]istul „î[i privea cu ni[te ochi umezi sula sculat`“. |i ascult`m filozofarea: „Singur`tatea este un aspect al egoismului natural al fiin]ei umane.“ Sau poate era vocea auctorial`, iar eu nu m-am prins. Ro[cata trece [i ea prin cadru doar cît s` fie supus` la contorsion`ri obstetrice, scormonit` în anus cu degetele [i sondat` vîrtos cu vibratorul. Fata geme [i se gînde[te la propozi]ia „necunoscuta s-a pierdut în metrou.“ |ntre timp asist`m la travaliul literar: „Rahatul picura din fraze la în`l]imea piepturilor...“ M`car Bolaño î[i d` singur verdictul corect.

Poli]istul, ro[cata [i vibratorul Roberto Bolaño Anvers Colec]ia „Mae[trii Leda“ Editura Leda, 2011

29,90 lei traducere din limba spaniol` de Horia Barna

|mi repugn` pornirile sectare, de orice natur` ar fi ele. Constat îns` tendin]e infantile tot mai pronun]ate în reac]iile publicului (larg, desigur) fa]` de operele de art` (revendic`ri p`tima[e, fan cluburi, gherile internaute) [i o suficien]` semidoct` în felul cum unii arti[ti se raporteaz` la predecesori [i chiar la propriile lor crea]ii meschine (uita]i-v` la inegalabilul Damien Hirst). |ntrucît judecata estetic` e taxat` drept moft burghez, iar criticii vor s` devin` neap`rat publicitari, orice revela]ie neguroas` poate trece azi drept expresia unui talent ie[it din comun. Imediat se nasc culte, gata s`-[i apere fanatic idolii. Pasiunile adolescentine monomaniace, le[inurile de majoret` sînt oricum ridicole în cultur` („m` consider fan Hegel“), dar dac` declan[atorul efuziunii îl constituie un balon de s`pun, atunci lucrurile cap`t` îmbujor`ri senile.

Haloul ]ip`tor înv`luie [i romanul Anvers.

Scris în mizerie prin 1980, publicat dou`zeci [i doi de ani mai tîrziu, înainte de moartea scriitorului, acest „poem în proz`“ merit` a fi considerat cheia de acces la capodoperele ulterioare.

Cel pu]in asta garanteaz` a[a-zisa opinie critic` [i chiar autorul, care m`rturise[te c`, dintre toate scrierile sale, numai de Anvers nu se ru[ineaz`. De altfel, în prefa]a volumului, Roberto Bolaño poveste[te de ce a scris cartea pentru el însu[i, de[i nu avea timp, într-o vreme cînd îl m`cinau furia [i pornirile violente, dar [i dragostea pentru pornografi [i poezie. Apoi, hodoronctronc, ne informeaz` cum s-a apucat de afaceri ilicite împreun` cu un prieten argentinian, din a

24

n Alexandru Budac

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

L I T E R AT U R ~

Etica suedez` Philip Roth Nemesis Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2011

|n seria romanelor minore ale lui Philip Roth, Nemesis are probabil cea mai evident` inten]ie de a revela, în direc]ia tragicului, semnifica]iile alegorizante ale unui destin colectiv marcat de o mare traum`. Spaima, neputin]a, teama de moarte sau Istoria absurd` [i destructiv` din romanele sale anterioare sînt reluate aici în perimetrul imediat al unui eveniment ce a marcat genera]ii întregi de copii [i adolescen]i americani: epidemia de poliomielit` din vara lui 1944. |n comunitatea evreiasc` din Newark, New Jersey, virusul aduce nu doar paralizia [i moartea, ci [i paranoia, rasismul [i dezbinarea – oricine poate fi purt`tor al bolii, îns` marginalii sînt primii b`nui]i, exclu[i, demoniza]i. Scenariul, cunoscut deja de la Camus, îl are în centru pe profesorul de sport Eugene „Bucky“ Cantor, un atlet pasionat de meseria lui m`runt`, dar plin` de satisfac]ii sincere (copiii îl idolatrizeaz`), „un tîn`r cu convingeri ferme, relaxat, blînd, lipsit de prejudec`]i, grijuliu, demn de încredere, viguros, musculos – un tovar`[ [i, în acela[i timp, un conduc`tor.“ |n termenii lui Roth, aceast` descriere con]ine toate elementele necesare plas`rii personajului în orizontul catastrofei, al unui destin orb [i nedrept ce-i va mutila bunele inten]ii [i îi va întoarce toate calit`]ile pe dos, transformîndu-le în handicapuri.

Compara]ia cu eroul Pastoralei americane (considerat` de mul]i dintre criticii [i cititorii lui Roth romanul s`u deplin) deriv` firesc din simetria pe care cei doi, Bucky Cantor [i Seymour „Suedezul“ Levov, o dezvolt` pe mai multe

RECENZII niveluri, în cele dou` texte. Al`turarea, îns`, clarific` ferm natura mult diluat` a Nemesis-ului în raport cu structura închegat` [i cu for]a narativ` ale Pastoralei.

Este totu[i irelevant dac` Roth î[i poate dep`[i marile performan]e din trecut, fiind mai important` maniera în care trateaz` un subiect oarecum nou, plin de promisiuni racordate direct la substan]a spiritului clasic, acolo unde flagelul ce afecteaz` cetatea destructureaz` [i lumea eroului tragic. Bucky Cantor asist`, neputincios, la moartea elevilor s`i, pe care se ambi]ioneaz` s`-i antreneze în vara torid` a lui ’44, ca o compensare a faptului c` nu a fost trimis pe front. Erou la el acas`, Cantor se dedic`, într-o tragic` orbire oedipian`, luptei nev`zute cu virusul, disputelor puerile cu un Dumnezeu duplicitar [i odios care ucide copii nevinova]i, alin` p`rin]i îndurera]i, î[i tureaz` la maximum con[tiin]a [i sper`, cu o naivitate alarmant`, c` epidemia se va sfîr[i cît mai rapid. |[i urmeaz` iubita, pe Marcia, într-o tab`r` de copii, la munte, are remu[c`ri c`-[i p`r`se[te teritoriul [i proteja]ii, dar lovitura ultim` i-o aplic` aceea[i perfid` „nemesis“ ce pedepse[te întotdeauna hybris-ul, fie c` acesta e un exces de bun`tate, de frumuse]e sau de responsabilitate.

Fraza-cheie a romanului [i-a pierdut, în traducere, din for]a ini]ial`, probabil din restric]ii stilistice. „A misplaced sense of responsibility can be a debilitating thing“, îl avertizeaz` pe Bucky tat`l Marciei, doctorul Steinberg. Sl`biciunea acestuia e îns`, ca într-o parabol` kafkian`, literal` – sim]ul responsabilit`]ii prolifereaz` malign [i se contope[te cu boala, îl izoleaz`, contaminîndu-i toate gîndurile cu o insuportabil` ur` de sine. |n Nemesis, Roth reia una dintre temele predilecte ale scrierilor sale, inocen]a tragic`, dar o face explicit [i sonor, în termenii r`spica]i ai retoricii comune, pe tonul revoltei existen]ialiste ce demasc` r`ul divin, iar liniile nobile ale romanului, precum confuzia tragic` sau fracturarea destinului individual în crevasele mortale ale timpului istoric, devin transparente [i secundare. n Gabriela Glavan

25

27,95 lei traducere din limba englez` de Radu Pavel Gheo edi]ie revizuit` de Ramona Gönczöl

RECENZII

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

L I T E R AT U R ~

transforme într-un personaj tragic, prins` fiind nu doar în mijlocul unui r`zboi f`r` sfîr[it pentru tron, ci [i într-o lupt` interioar` între datoria fa]` de familie [i credin]a ei care presupune iubirea aproapelui.

Victim` a unei mame reci [i neiubitoare, abandonat` de propriul tat` (care s-a sinucis), tîn`ra devine din ce în ce mai nesigur` [i mai avid` de putere, transformîndu-se într-un personaj egocentrist [i manipulator, care tr`ie[te cu credin]a c` este omul ales al lui Dumnezeu, la fel ca Ioana d’Arc. Cel mai mare vis este s`-[i vad` propriul fiu pe scaunul Engliterei, pentru ca ea s` poat` atunci semna cu numele Margaret R (Regina). Descenden]a regal` era asigurat` [i de primul s`u so], astfel încît fiul lor, Henry, ar fi avut toate [ansele s` fie însc`unat drept Henric al VII-lea dac` nu ar fi existat o mîn` de pretenden]i rivali, ale c`ror capete trebuie s` cad` pentru a-i deschide calea spre mult rîvnitul tron. Acest obstacol nu este nicidecum insurmontabil în viziunea lui Margaret care, timp de aproape trei decenii, urze[te cele mai sîngeroase planuri pentru a-[i vedea visul împlinit.

Tîn`ra pioas` devine o uneltitoare f`r` scrupule, pretins loial` casei de York (aflat` la putere), dar pl`nuie[te în ascuns rebeliuni, mai întîi împotriva lui Edward al IV-lea [i a frumoasei sale so]ii Elisabeth (Regina alb`), apoi împotriva succesorului acestuia, Richard al III-lea. Dup` moartea primilor doi so]i, sacrific` rela]ia cu singura persoan` fa]` de care nutre[te sentimente de iubire, cumnatul s`u Jasper Tudor, pentru a se c`s`tori cu lordul Stanley, cel mai oportunist nobil din ]ar`, adev`rat maestru al în[el`ciunii, al`turi de care va deveni Reginamam`. |n Regina ro[ie Philippa Gregory creeaz` un personaj incomod, viu, autentic, a c`rui voce narativ` este cît se poate de captivant`, chiar dac` cititorul are dificult`]i în a empatiza cu un a[a crud protagonist. Scriitoarea britanic` aduce în prim-plan imaginea unei femei puternice, necru]`toare, care încearc` s` î[i construiasc` un destin propriu în ap`s`toarea lume patriarhal` a secolului al XV-lea. n

Intrigi regale Philippa Gregory Regina ro[ie Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Editura Polirom, 2011

29,95 lei traducere din limba englez` de Anacaona Mîndril`-Sonetto

Regina ro[ie este partea a doua a trilogiei Verii în r`zboi, scris` de cea mai cunoscut` autoare britanic` de romane istorice, Philippa Gregory. Este tabloul unei perioade tulburi din istoria Angliei, marcat` de R`zboiul celor Dou` Roze, în timpul c`ruia [i-au disputat dreptul la domnie Casa de Lancaster [i Casa de York. |n prima parte a trilogiei, Regina alb` (Polirom, 2010), autoarea face o cronic` a celei de-a doua jum`t`]i a secolului al XV-lea din perspectiva lui Elizabeth Woodville, cea mai important` femeie din Casa de York, pentru ca în volumul de fa]` s` se ocupe de acela[i moment istoric, cu diferen]a c` focalizatorul este acum Margaret Beaufort, cea care va întemeia dinastia Tudorilor, prin fiul s`u Henric al VII-lea. Aceast` schimbare de perspectiv` reprezint` unul dintre punctele forte ale romanului, care are în comun cu volumul precedent mai multe scene-cheie, filtrate îns` de personaje diferite.

Imaginea lui Margaret domin` cu prec`dere edificiul narativ. La numai 12 ani, ea face cuno[tin]` cu asprimea [i exigen]ele vie]ii regale atunci cînd este for]at` s` se c`s`toreasc` cu Edmund Tudor, un b`rbat dur, amator de lupte sîngeroase, c`ruia nu-i scap` nici un prilej de a-[i viola tîn`ra so]ie. Margaret este nevoit` s` accepte un rol de gen impus de societatea în care tr`ie[te, coordonatele tragice ale acestuia fiindu-i prezentate chiar de c`tre mama sa: „Trebuie s` [tii c` nu vei putea alege niciodat` cum s`-]i tr`ie[ti via]a! E[ti fat`, iar fetele n-au de ales... Trebuie s`-]i sluje[ti casa, familia [i so]ul.“ |n fa]a acestor constrîngeri, Margaret î[i g`se[te alinare în credin]` [i în imaginea de lupt`toare a Ioanei d’Arc, cu care î[i dore[te s` se identifice. Din acel moment, tîn`ra pare s` se

26

Drago[ Zetu

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

SF

Ciulamaua sfîr[itului lumii Arkadi & Boris Struga]ki Un miliard de ani pîn` la sfîr[itul lumii, Colec]ia „Fic]iune f`r` frontiere“ Editura Paralela 45, 2011

Un prieten spunea c` a citit prima jum`tate a romanului Un miliard de ani pîn` la sfîr[itul lumii al fra]ilor Struga]ki într-o or`, iar cealalt` jum`tate în dou` zile. Prima – pentru c` l-a captivat povestea astronomului Maleanov, a doua – pentru c` [i-a tot pus întreb`ri, îndemnat fiind de cele scrise de autorii ru[i. {i la mine tot trei zile a durat lectura, dar nu de dragul întreb`rilor, pentru c` singura întrebare pe care mi-am pus-o mereu a fost: ce vor `[tia de la mine?

Acum [tiu c` mi-am pus în cap toat` floarea fanilor SF pentru care fra]ii Struga]ki, al`turi de Stanislaw Lem, sînt numele sacre ale sefeului (est)european.

Deci care-i treaba cu miliardul `la de ani? Pe o c`ldur` teribil`, în „aerul ca o ciulama“, astronomul Dimitri Alexeevici Maleanov încearc` s`-[i duc` mai departe lucrarea despre interac]iunea stelelor cu materia difuz` din galaxie. Dar telefonul sun` întruna, apoi prime[te un pachet de la „casa de comenzi“ (avem [i noi amintiri...) cu mîncare [i b`utur` – foarte important, toat` cartea personajele vor mînca [i vor bea din produsele primite –, apoi mai vine în vizit` [i o domni[oar` (trimis` de so]ia lui Maleanov) cu care acesta începe cherchelirea. Mai vine [i un vecin, Arnold Palîci Snegovoi (care va disp`rea în chip misterios, printr-o sinucidere suspect`), apoi apare un anchetator, Igor Petrovici Zîkov (o caricatur` a lui Porfiri Petrovici, cel din Crim` [i pedeaps`), se mai adun` în apartamentul astronomului ni[te prieteni, to]i cercet`tori sau implica]i în proiecte de vîrf care le-ar putea aduce Premiul de Stat, poate chiar [i Nobelul... {i uite-a[a, cîte doi, cîte patru (maximum cinci), savan]ii no[tri stau de vorb` ca într-o pies` de

RECENZII Ionesco sau Beckett, în decorul [i cu apuc`turile personajelor lui Bulgakov.

Punctul de maxim suspans este marcat de ideea c` toate sînt dirijate de o civiliza]ie extraterestr` care vrea cu orice chip s` opreasc` cercet`rile celor cinci prieteni/cunoscu]i/vecini, acestea ajungînd într-un punct în care rezultatele lor ar putea deveni periculoase pentru civiliza]ia uman`. {i, a[a cum, poate, zona din Picnic la marginea drumului n-a fost decît locul în care au f`cut un scurt popas reprezentan]ii unei civiliza]ii în mersul lor galactic, neb`gînd m`car de seam` c` aici, pe P`mînt, exist` o civiliza]ie, poate tot astfel ceea ce se întîmpl` nu reprezint` altceva decît primele reac]ii ale Universului la pericolul transform`rii omenirii într-o superciviliza]ie. Adic` Universul se ap`r`.

Fix în acest moment am avut prima – [i unica – tres`rire: a vorbi despre faptul c` omenirea unificat` de o îngrijorare general` va da o lovitur` mortal` superciviliza]iei cotropitoare e ca [i cînd am vorbi despre puterea sovietelor [i imperialismul capitalist cotropitor.

Cînd lucrurile au ajuns în punctul `sta, Maleanov n-a mai putut. S-a dus la buc`t`rie [i [i-a f`cut înc` un ceai. Asta ar fi reac]ia „revolu]ionar`“ a societ`]ii civile con[tiente. {i m-am trezit în plin` parodie. Totul e parodie în cartea asta. Pîn` [i agita]ia cercet`torilor, pîn` [i ancheta [i anchetatorii (pu[i mereu, ca [i colegii savan]i ai lui Maleanov, pe mîncat [i b`ut din pachetul de la casa de comenzi), pîn` [i nevasta astronomului [i gelozia ei crescînd treptat (din p`cate, autorii n-au mai deslu[it misterul prietenei pe care [i-ar fi trimis-o, cea cu care so]ul ei a chefuit o bun` bucat` de noapte [i care [i-a l`sat rujul în camer`...).

OK. Bun a[a. {i în alte c`r]i fra]ii Struga]ki fac ce fac [i parodiaz` ori satirizeaz` societatea sovietic` [i... {i atît? Asta s` fie marea art` a celor doi ru[i? {opîrlele? P`i, în cazul `sta, s-avem pardon, dar avem [i noi [opîrli[tii no[tri...

Dar poate nu am eu organ pentru opera fra]ilor Struga]ki. De[i Picnicul... Picnicul e altceva. Mai a[tept traducerea Insulei locuite, cea care închide „trilogia Progresorilor“. Dac` nici n atunci...

Michael Haulic`

27

15 de lei traducere din limba rus` de Valerian Stoicescu edi]ia a 2-a

RECENZII

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

FILOZOFIE

F`cînd-o, el trece prin cîteva aspecte ale temei con[tiin]ei care au f`cut obiectul tradi]iilor invocate: dedublarea con[tiin]ei [i prezen]a ei ca grani]` a sinelui [i deschidere spre cel`lalt, situarea con[tiin]ei în comunitate [i tensiunea subtil` dintre elanul reflexiv [i apartenen]a la cîmpul larg [i impersonal al lipsei de reflexivitate, lupta neîncheiat` dintre asumarea tradi]iei [i examenul ei reflexiv, luat` ca bagaj cognitiv al constituirii unui for interior. Toate acestea, într-un sistem care vorbe[te despre categoria tr`irii, a deciziei, a reflexivit`]ii, a aprecierii estetice. Iat` o mostr` a textului, care define[te con[tiin]a de sine în viziunea domnului T`taru. Ea este „capacitatea de a gestiona prin analiz` [i sintez` datele propriilor tr`iri, reprezent`ri, gînduri, [i de a strînge laolalt` acest rezultat cognitiv în unit`]i suprastructurale concluzive care pot alc`tui o filozofie a subiectivit`]ii, o imagine sistemic` a sinelui“. Doamne, ce limbaj! Resim]i în el for]a unei gîndiri explozive [i nestrunite, dispuse s` consume cuvintele filozofiei la minima lor înc`rc`tur` [i tensiune.

Dup` ce i-am citit cartea, i-a[ oferi domnului T`taru, cu cald` prietenie, o înc`pere alb`, curat`, cu c`r]i pu]ine [i însorite. I-a[ pune acolo dou`-trei dialoguri din Platon (cel de tinere]e), apoi i-a[ da cîteva texte din stoici, mai ales cele despre forul interior, apoi i-a[ da un mic tratat al lui Alexandru din Afrodisia, mai ales Proclus, Elementele de teologie [i, la final, comentariile lui Siger din Brabant la Liber de causis. I-a[ l`sa, pe un petic de hîrtie, un fragment din Heraclit [i unul din Cassian. Acolo cred c` va descoperi dou` lucruri: c`, de fapt, con[tiin]a e o inven]ie a Antichit`]ii tîrzii, la grani]a dintre semnificarea complicit`]ii cu alteritatea (conscius) [i revenirea în sine – complet`, pentru unii, incomplet`, pentru al]ii – (reditio). Cu un asemenea fundament, f`r` ca el s` fie o pledoarie pentru studiile vechi, ci mai degrab` elanul fundament`rii [i limpezirii direc]iilor contemporane, am putea angaja o lung` [i deschis` conversa]ie despre efortul infinit al min]ii de a reveni asupra ei înse[i, care seam`n`, la rîndul ei, cu efortul infinit de a p`r`si o camer` alb`, curat`, f`r` u[i [i f`r` ferestre, care seam`n` neînchipuit de tare cu mintea noastr` îns`[i. n

O înc`pere alb`, curat`, cu c`r]i pu]ine [i însorite Vlad Ionu]-T`taru Con[tiin]a de sine Editura Institutul European, 2011

15 lei

Cartea lui Vlad Ionu]-T`taru este o promisiune care î[i a[teapt` elanul unei scufund`ri spre originile conceptului c`utat: el scrie despre con[tiin]a de sine, folosind un titlu care satisface doar un singur tip de cititor, [i anume pe cel de filozofie contemporan`. Generozitatea formul`rii titlului las` deoparte amatorul de istoria genezei con[tiin]ei, pe amatorul de scriitur` filozofic` deconstructiv`, aflat mereu în c`utarea unor origini menite s` surprind` decizii ireductibile în construc]ia istoric` a cîte unui concept pe care limba filozofiei îl folose[te azi. Dar Vlad Ionu]-T`taru scrie despre con[tiin]a de sine folosind filozofia contemporan`, la rîndul ei, nediscriminat: de la Bergson la Blaga, de la cîteva repere ale filozofiei moderne timpurii la pragmatismul american, de la estetica lui Ingarden la psihologia abisal` a lui Jung sau de la ontologia fundamental` a lui Heidegger, prin filozofia analitic`, spre psihologia genera]iei lui Piaget. De[i originile [i deciziile istorice ale evolu]iei conceptului de con[tiin]` nu fac obiectul lucr`rii (mintea noastr` s-ar fi bucurat de un subtitlu explicativ [i restrictiv al lucr`rii), totu[i pîn` [i cîmpul contemporan, evocat în aceste str`fulger`ri de la o galaxie a lui la alta, ar fi meritat, la rîndul s`u, o precizare, oarecum analogic` rafinamentului culinar, în care amestecurile deliciilor nu dau întotdeauna cele mai bune reu[ite în acela[i platou.

E adev`rat, [i cultul strictei specializ`ri î[i are propria orbire, iar cîndva [i secolul trecut va trebui s` primeasc` o judecat` unificatoare, neamendat` de rafinamentele distinc]iilor de tradi]ie. E dreptul autorului s` uneasc` grani]ele.

28

Alexander Baumgarten

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

ISTORIE

„Experien]a uimirii“ Diarmaid MacCullogh Istoria cre[tinismului.

Primii 3000 de ani Editura Polirom, 2011

La primul contact, volumul lui Diarmaid MacCullogh [ocheaz`. {ocheaz` mai întîi prin subtitlul provocator, care include în istoria cre[tinismului [i unele aspecte ale culturii grece[ti (esen]ial` pentru definirea contextului spiritual în care avea s` se defineasc` religia cre[tin`), [i geneza Vechiului Testament în mediile iudaice. {ocheaz` totodat` prin dimensiuni – peste 1000 de pagini dense, volum cartonat, aproape cît o c`r`mid` – [i prin ambi]ia prezent`rii de ansamblu a unei problematici extrem de complexe.

Odat` dep`[it [ocul [i afundat în lectur`, nu [tii ce s` admiri mai mult: erudi]ia profesorului de la Oxford, elegan]a construc]iei întregului, erudi]ia [i elegan]a demonstra]iilor sau echilibrul interpret`rilor. Cine dep`[e[te unele inexactit`]i [i obscurit`]i ale textului (pe care a[ avea tendin]a s` le pun mai degrab` în responsabilitatea traduc`torilor decît în cea a autorului) poate înv`]a multe [i cu folos atît despre curentele principale ale cre[tinismului – de exemplu, despre felul în care apostolul Pavel a eludat tendin]a cristic` de a contesta ordinea social` existent` –, cît [i despre manifest`rile sale în spa]ii exotice rareori integrate în nara]iunile clasice despre aceast` religie, cum ar fi aventura duofizi]ilor (mai cunoscu]i sub denumirea de nestorieni) în Asia mileniului I sau cre[tinismele africane din secolele XIX-XXI. Imaginea general` care rezult` este aceea a unei imense diversit`]i a interpret`rilor cre[tine, precum [i a unei dinamici considerabile, animat`

RECENZII de c`ut`ri individuale [i colective ale comunic`rii cu divinitatea. Felul în care au re]inut oamenii [i institu]iile diverse elemente din Biblie sau din tradi]ia cre[tin` a variat foarte mult [i explic` în mare m`sur` schimb`rile survenite de-a lungul istoriei atît la nivelul institu]iilor [i al ritualurilor, cît [i la cel al nucleului credin]elor religioase.

Dincolo de divergen]ele clasice conturate în primele secole de dup` Cristos, cu privire la natura Sfintei Treimi [i sfîr[itul lumii, autorul ne atrage aten]ia cu elegan]` [i asupra controverselor de interpretare a doctrinei cre[tine în contextul dezbaterilor asupra abolirii sclaviei în secolul al XIX-lea sau în cel al atitudinilor fa]` de antisemitism în Germania nazist`. O men]iune special` se cuvine [i pentru cele 68 de ilustra]ii incorporate în volum, care ofer` bune prilejuri de medita]ie asupra sensurilor multiple ale cre[tinismului în diverse contexte istorice. |n contextul acestei desf`[ur`ri de erudi]ie polifonic`, am fost curios în ce m`sur` istoria ]`rii noastre se reg`se[te în prezentarea lui Diarmaid MacCullogh. Rezultatul este sugestiv: dincolo de vreo 10 men]iuni fugitive, care reflect` poate [i faptul c` în sintez` micile ortodoxii na]ionale nu s-au bucurat de o aten]ie special`, singurul aspect asupra c`ruia se focalizeaz` autorul este rolul precursor al Transilvaniei în definirea unui model al coexisten]ei dintre confesiuni în secolul al XVI-lea. |n încheiere, consider c` merit` s` medit`m la frazele de final ale volumului. Dup` ce discut` posibilitatea ca muzica s` ajute la dep`[irea impasului în care au ajuns unele dintre discursurile religioase, precum [i succesul [i riscurile cu care se confrunt` cre[tinismul contemporan, autorul adaug`: „O puternic` încurajare la p`cat este absen]a uimirii. Chiar [i cei care nu v`d în istoria cre[tin` altceva decît un [ir de istorii pot g`si c` experien]a uimirii este s`n`toas`: abilitatea de a asculta [i de a contempla.

Ar fi foarte surprinz`tor dac` aceast` religie, atît de tîn`r` [i totu[i atît de variat` în experien]a ei istoric`, [i-ar fi dezv`luit deja toate tainele.“ n Bogdan Murgescu

29

129 lei traducere din limba englez` de Cornelia Dumitru [i Mihai-Silviu Chiril`

RECENZII

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

POLITOLOGIE

din ]`rile bogate sînt pl`ti]i mai mult decît ar trebui, pie]ele financiare trebuie s` devin` mai pu]in eficiente; altele pun sub semnul întreb`rii lucruri pe care mul]i le considerau locuri comune ale globaliz`rii: nu tr`im într-o epoc` postindustrial`, a[a cum auzim la tot pasul, iar capitalul are o na]ionalitate, chiar [i într-o economie dominat` de companii multina]ionale. |n sfîr[it, unele emit teorii greu de demonstrat, precum aceea c` folosirea generalizat` a ma[inii de sp`lat a schimbat societatea modern` mai mult decît a f`cut-o Internetul.

Dincolo de ideile sus]inute – ce pot fi sau nu pe placul nostru –, ceea ce e de remarcat este modul de organizare a informa]iei. Autorul ne propune de la bun început nu mai pu]in de [apte moduri de a citi cartea, pornind de la informa]iile pe care dore[te s` le afle fiecare cititor. Pentru a afla, de exemplu, motivele pentru care Africa r`mîne un continent subdezvoltat, cititorului i se sugereaz` s` parcurg` doar 11 capitole din cele 23. Logica dezv`luirilor, anun]at` chiar în titlu, este p`strat` pe parcursul capitolelor, fiecare dintre ele deschizîndu-se cu dou` paragrafe: în primul ni se face un rezumat cu ce „ni se spune“ pe tema respectiv`, în timp ce al doilea ne prezint` sintetizat „ce nu ni se spune“.

Fiind convins de faptul c` sistemul economic mondial actual „zace în ruin`“, autorul propune, în loc de concluzii, un plan radical de reconstruc]ie a acestuia, cu accent pe limitarea for]elor necontrolate ale pie]ei libere. Interven]ia guvernamental` nu este doar util`, în viziunea lui Ha-Joon Chang, ci [i absolut necesar`. Planul de redresare trebuie s` se bazeze pe opt principii, de remarcat fiind insisten]a cu care este sus]inut` revenirea la o economie bazat` pe produc]ia de lucruri concrete, în dauna celei bazate pe „cunoa[tere“, un alt elementcheie fiind realizarea unui echilibru mai bun între lumea finan]elor [i activit`]ile economice reale. Provocare lansat` sus]in`torilor pie]ei libere, lucrarea apare într-un moment cum nu se poate mai propice unei dezbateri pe tema interven]ionismului economic. n

Procesul capitalismului Ha-Joon Chang 23 de lucruri care nu ]i se spun despre capitalism Colec]ia „Economie [i societate“ Editura Polirom, 2011

39,95 lei traducere din limba englez` de Doris Mironescu

Ani buni dup` c`derea Cortinei de Fier a existat, în lumea academic` [i nu numai, o veritabil` obsesie, total justificat` de altfel, de a scoate la lumin` adev`rurile nespuse [i groz`viile vechiului regim. Acela[i lucru începe s` se întîmple în prezent cu capitalismul, în contextul crizei care clatin` serios, de cî]iva ani, sistemul mondial. Ha-Joon Chang, profesor de economie la Cambridge, este unul dintre acei intelectuali occidentali c`rora criza din 2008 [i tot ce a urmat dup` le-au adus apa la moar`. Reprezentan]i ai unei stîngi academice occidentale semnificativ marcat` de filonul filozofic marxist, ace[ti intelectuali simt c` a venit momentul s` ias` la ramp`, s` declan[eze procesul capitalismului.

Pentru mai mult` precizie, trebuie spus c` lucrarea se dore[te o critic` a unei anumite specii de capitalism, acela al pie]ei libere, a[a cum se manifest` el în prezent. Ideologia pie]ei libere este, în viziunea lui Ha-Joon Chang, principalul vinovat pentru situa]ia dificil` în care se afl` în prezent lumea. A l`sa indivizilor libertate economic` total`, limitînd la maximum interven]ia guvernelor nu înseamn`, în opinia autorului, mai mult` prosperitate pentru toat` lumea, ci o dezvoltare dezechilibrat` din care au de cî[tigat foarte pu]ini. Mai mult, pia]a liber` nici nu exist` în realitate, acesta fiind unul dintre cele 23 de lucruri ascunse legate de capitalism pe care autorul î[i propune s` ni le dezv`luie, pe parcursul a tot atîtea capitole.

Unele dintre aceste dezv`luiri sun` foarte anticapitalist, avînd menirea s` scurtcircuiteze mintea cititorului setat` s` cread` exact contrariul: companiile nu trebuie s` fie conduse în interesul proprietarilor, majoritatea oamenilor

30

Bogdan Barbu

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

PSIHOLOGIE

C`l`torie în interior C.G. Jung Cartea Ro[ie/Liber Novus Editura Trei, 2011

Tipul de c`l`torie în care te ini]iaz` Cartea Ro[ie/Liber Novus poate fi privit ca bizar sau fascinant, sau poate ambele în acela[i timp, în func]ie de locul în care e[ti acum [i de direc]ia în care te îndrep]i spiritual. Jung a murit în 1961 f`r` a fi încercat s` î[i publice cartea, dar a vorbit despre ea ca despre locul din care [i-au extras seva întreaga sa crea]ie [i ceea ce îl define[te.

Aceast` reticen]` a fost împ`rt`[it` [i dup` moartea sa, cartea fiind p`strat` pur [i simplu în familie, iar apoi, începînd cu 1984, într-un seif. |n cele din urm` îns`, ea va fi publicat`, cu notele explicative ale lui Sonu Shamdasani (care a avut nevoie de [ase ani pentru a preg`ti monumentala edi]ie). Apari]ia acestei c`r]i stinge controverse întinse pe decenii întregi, dar stîrne[te altele noi, laolalt` cu un uria[ interes.

Jung a perceput perioada în care a început s` scrie cartea ca pe o criz` existen]ial` [i a avut nevoie de timp pentru a în]elege ceea ce i se întîmpl`, a accepta [i a se adapta. A încercat apoi s` nu î[i inhibe fantezia adus` de partea necon[tientizat` a psihicului s`u, g`sind chiar c`i de a încuraja acest proces prin ceea ce unii au numit „halucina]ii induse“, iar Jung – „imagina]ie activ`“.

1913 a fost un an de schimb`ri majore pentru Jung, cu sfîr[ituri [i începuturi percepute de el organic. Ruptura de Freud este legat` de aceast` perioad` [i tot atunci începe [i scrierea acestei c`r]i, la care va lucra pe parcursul a 16 ani – o preocupare constant` al`turi de practica privat` [i de celelalte scrieri ale sale, de via]a sa social` [i personal` (un am`nunt important pentru cei care s-ar gr`bi s`-i judece lucrarea ca fiind doar o bombastic` exaltare psihotic`). |n

RECENZII carte, un b`rbat numit de Jung Filimon va deveni ghidul s`u spiritual, al`turi de o femeie, Salome, care se va dovedi a fi anima sa. Practic, Jung se confrunt` cu propriul incon[tient, îndrumat de energia de tip superior a propriei fiin]e, întrupat` în Filimon [i Salome. A rezista demonului interior care iese din tenebre nu este întotdeauna o experien]` cî[tig`toare, dar Jung înva]` pe parcursul acestor întîmpl`ri [i le împ`rt`[e[te în carte, în dialogurile sale cu Filimon. Cartea devine astfel un lung proces de autoanaliz`, al c`rei scop nu este vindecarea, ci g`sirea st`rii superioare a Eului. Prin aceast` perspectiv`, terapia jungian` îns`[i se mut` din zona trat`rii unei boli sau a unui bolnav în cea a dezvolt`rii superioare a Sinelui.

Volumul con]ine peste 100 de imagini/desene, unele fiind combinate cu text caligrafiat. Imaginile sînt reprezent`ri ale viziunilor autorului pe perioada scrierii c`r]ii [i constituie o modalitate direct` de comunicare avînd ca surs` incon[tientul colectiv. Ele î[i înt`resc sensul odat` ce ne amintim c` pe parcursul scrierii acestei c`r]i au fost elaborate concepte jungiene fundamentale, precum incon[tientul colectiv sau arhetipul.

Ca [i metoda psihologic` ce poart` numele autorului, explor`rile din carte se plaseaz` între ra]ional [i ira]ional, între tr`irile trecutului [i viziunile viitorului, alc`tuind o c`l`torie ini]iatic` ce las` loc magicului [i miticului, visului [i imaginarului. Reinterpretarea conceptelor filozofice [i religioase devine astfel o surs` pre]ioas` în experien]a evolutiv` a autorului, iar notele de subsol ale lui Sonu Shamdasani aduc l`muririle necesare unei lecturi din aceast` perspectiv`.

Unii v`d în Cartea Ro[ie o boal` creativ`, al]ii – un delir psihotic. Pentru unii este o c`l`torie de o profund` spiritualitate, pentru al]ii – doar o manifestare narcisic`. Unii o vor citi pe ner`suflate, al]ii o vor g`si prea bizar` ca s` merite efortul. Autorul însu[i spune, în epilogul scris în 1957, c` unii o vor socoti o „sminteal`“.

Cert e îns` c` Jung, a[a cum îl [tim noi, genial prin contribu]iile sale în psihologie, nu s-a dezis niciodat` de ea. n Lena Ru[ti

31

400 lei traducere din limba german` de Viorica Ni[cov edi]ie [i introducere de Sonu Shamdasani

RECENZII

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

MUZIC~

de tipul Festivalului „George Enescu“. Dar asta e o alt` discu]ie.)

Documentarea pentru aceast` carte i-a oferit lui Malcolm, în România anilor ’80, posibilitatea consult`rii manuscriselor compozitorului la Muzeul „Enescu“, dar [i a unor analize muzicale temeinice [i teoretiz`ri ale limbajului enescian, semnate de nume ca Pascal Bentoiu, {tefan Niculescu, Clemansa Firca [.a. Pentru articularea biografiei, autorul a apelat, ca principal` surs`, la relat`rile f`cute de muzician în convorbirile cu Bernard Gavoty, înregistrate pentru Radioul Francez. De asemenea, a adus în prim-plan voci ale unor discipoli sau cunoscu]i de-ai lui Enescu (Helen Dowling, Yehudi Menuhin, de pild`), care rostesc cu claritate unele adev`ruri – trecute de cele mai multe ori sub t`cere – despre via]a personal` a muzicianului. Iat` un exemplu: „Cînd se afla pe patul de moarte semiparalizat, so]ia lui a început s` vînd` manuscrisele ca s` fac` rost de bani, iar astfel multe dintre ele au ajuns la Bucure[ti. Cei care l-au vizitat pe Enescu în aceast` perioad` î[i amintesc de înf`]i[area grotesc` a prin]esei, fardat` în exces, [i de vocea ei strident` cu care debita bîrfe bucure[tene [i alte fleacuri.“ Malcolm aminte[te [i de boala care i-a afectat auzul în ultimii ani ai vie]ii [i care s-a manifestat prin perceperea distorsionat` a în`l]imii sunetelor: „Ne putem închipui cît de greu trebuie s`-i fi venit [...] cînd s-a urcat pe un podium de concert ca s` cînte lucr`ri pentru vioar` solo de Bach. Pentru cîteva concerte a aranjat cu o elev` devotat` ca aceasta s` stea în sal` în primul rînd [i s` foloseasc` un limbaj discret al semnelor ca s`-i spun` dac` nota era diez sau bemol.“ Dincolo de suferin]ele fizice, de exilul autoimpus pentru a evita autorit`]ile comuniste, durerea cea mai mare pare s` fi fost pentru compozitor, la finalul vie]ii, neputin]a de a mai scrie muzica pe care o avea în minte. Iar dac` Malcolm citeaz` din cînd în cînd personalit`]i remarcabile – de pild`, pe Casals, care vorbea despre „cel mai mare fenomen muzical de la Mozart încoace“ –, o face pentru c` el însu[i nu î[i poate ascunde admira]ia profund` fa]` de omul n [i muzicianul Enescu.

Admira]ie f`r` idolatrie Noel Malcolm George Enescu. Via]a [i muzica Colec]ia „Contrapunct“ Editura Humanitas, 2011

34 lei traducere din limba englez` de Carmen Pa]ac

V-a]i gîndit vreodat` c` muzicianul român cel mai de seam` ar putea fi privit în mediile culturale occidentale cu „îng`duin]` politicoas`“? Ei bine, istoricul, filozoful [i jurnalistul britanic Noel Malcolm relateaz` în introducerea volumului s`u George Enescu. His Life and Music (Toccata Press, 1990) despre aceast` „îng`duin]` politicoas`“ cu care i se r`spundea, în Vest, ori de cîte ori î[i manifesta entuziasmul fa]` de muzica enescian`. |n prefa]a pe care o semna în acela[i volum, Sir Yehudi Menuhin, discipolul preferat al lui Enescu, îl numea pe acesta „cea mai extraordinar` fiin]` omeneasc`, cel mai mare muzician [i cea mai puternic` influen]` exercitat` vreodat` asupra [sa]“. {i totu[i, pentru lumea occidental`, numele compozitorului român r`mînea unul cît se poate de obscur.

Tradus` în român` la peste dou` decenii de la apari]ia sa, cartea lui Malcolm propune o abordare destul de diferit` de literatura muzicologic` despre Enescu de la noi. F`r` a veni cu cine [tie ce nout`]i frapante pentru speciali[ti, autorul mizeaz` pe un discurs relaxat, cursiv [i incitant, care înc` e o raritate pentru scrisul autohton despre muzic`. Receptarea lui Enescu, înainte de 1990, drept un compozitor na]ionalist, folcloric e pus` de Malcolm în principal pe seama „[ovinismului grosolan, capitalul de baz` al politicii culturale a lui Ceau[escu“. Autorul nu trece îns` cu vederea nici polivalen]a lui Enescu; excelarea sa deopotriv` ca interpret – violonist, dirijor, pianist – [i compozitor nu pare s` fi avantajat aceast` din urm` latur`. (Dac` [i în ce m`sur` s-a schimbat, între timp, în lume optica asupra crea]iei românului ar fi greu de spus, în pofida unor evenimente cu adev`rat vizibile,

32

Florinela Popa

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

ARTE

Arhitectura din România comunist` Ana Maria Zahariade Arhitectura în proiectul comunist.

România 1944-1989 Editura Simetria, Bucure[ti, 2011

Ultima apari]ie a Editurii Simetria reprezint` o fericit` surpriz` a[teptat`: o carte (bilingv`, român`-englez`) despre arhitectura contemporan`, scris` de o autoare (re)cunoscut`, [i editat` în condi]ii grafice remarcabile, ce confirm` [i reafirm` prestigiul unei edituri specializate în publica]ii dedicate cu prioritate istoriei [i teoriei arhitecturii.

Surpriza este dat` [i de felul în care autoarea [i-a construit discursul – unul alc`tuit din cinci eseuri distincte, care ofer` un parcurs sinuos, dar conving`tor al unei problematici înc` dificil de abordat: arhitectura din România comunist`. Obiectul cercet`rii a fost asumat con[tient dintr-o perspectiv` dubl`: una obiectiv`, dat` de scanarea minu]ioas` a arhivelor [i studiilor de teren, [i alta datorat` reac]iei subiective, emo]ionale a martorului/autorului. Rezultatul reprezint`, în acest caz, cheia succesului: cartea se adreseaz` specialistului, dar [i amatorului de istorie recent`, bucure[teanului care nu se resemneaz` s` r`mîn` indiferent fa]` de soarta dramatic` a urbei natale [i, totodat`, oric`rui cititor curios s` în]eleag` mecanismele care au reconfigurat, manipulat [i deformat meseria prin excelen]` liberal` a arhitectului.

Iat` de ce Ana Maria Zahariade m`rturise[te dintru bun început c` aceast` carte trebuia scris`, iar asumarea obliga]iei presupune îndr`zneli, riscuri [i, de ce nu, erori. Dar toate incit` nu doar la o lectur` de suprafa]` sau de profunzime, ci [i la medita]ie. Aici intervine, cred, un alt element surprinz`tor: arhitectura ne prive[-

RECENZII te, ne afecteaz` într-o m`sur` neb`nuit`. Ea face parte integrant` din via]a noastr`, este o m`rturie a unei epoci fa]` de care nu putem r`mîne nici indiferen]i [i, probabil, nici obiectivi pîn` la cap`t.

Cartea propune un parcurs interesant în cinci pa[i. Primul – cel mai mare –, „Dou` c`r]i, visul comunist [i Dacia 1300“, reprezint` o reevaluare a arhitecturii comuniste prin recitirea unor volume de sintez` dedicate istoriei arhitecturii autohtone; titlul con]ine o „capcan`“, deoarece nu trimite explicit nici la urbanism, nici la teoria ori practica de arhitectur`. Invocarea unui simbol al epocii – automobilul autohton – rimeaz`, pentru istoricul de art` cel pu]in, cu o faimoas` strategie folosit` de Erwin Panofsky în eseul tîrziu dedicat capotei Rolls Royce-ului. Citirea unui fragment de istorie prin grila pragmatic`, dar simptomatic` a celui mai rîvnit – pe atunci – obiect de consum reprezint`, în cazul de fa]`, un element de virtuozitate literar`.

Celelalte eseuri au titluri care dezv`luie treptat subiectul cercet`rii: „Despre t`cere [i cuvinte“, „Citind t`cerea: arhitectul fericit“, „Arhitectura care nu a existat – arhitectura ocult`“, „Proiectul comunist în beton – o istorie a profesiunii“. Dincolo de fascinantele analize ale epocii comuniste prezentate prin grila arhitecturii, consacrate aici ca „barometru“ al edific`rii unui proiect totalitar, se cite[te limpede preocuparea – la propriu [i la figurat – a autoarei: condi]ia profesiunii de arhitect. Concluzia – inconfortabil`, afirmat` în ultima pagin` a c`r]ii – este c` „în România, proiectul comunist în beton se traduce prin istoria unei traume a profesiunii, chiar dac` exist` realiz`ri notabile.“ Lectura este palpitant` [i captivant` [i datorit` stilului alert [i elegant. Parafrazînd un pictor-autor celebru (Andre Lhote), am putea afirma c` de la „plan[et` la masa de scris“, Ana Maria Zahariade reu[e[te performan]a de a transforma un subiect dificil – sau indigest – într-un discurs fascinant despre rolul [i rostul demiurgului modern care este arhitectul, chiar [i în acea „capcan` a istoriei“ (Lucian Boia) care a fost comunismul. n Ruxandra Demetrescu

33

35 lei

Fotografii de Rare[ Avram

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

PROFIL Baby-sitting pentru poezie Svetlana Cârstean scriitoare [i editoare Poate c` e doar o coinciden]` c` „poezia“ rimeaz` cu „criza“. Dar nu din cauza crizei economice nu (mai) apar, în România, volume de poezie. Editorii cred c` nu mai exist` cititori de poezie, [i atunci nu mai public` volume de versuri. Cititorii cred c` nu mai exist` poezie, [i atunci nici nu mai cer. E un cer vicios. Poet` [i editoare, Svetlana Cârstean opune acesui cerc vicios „Cercul poe]ilor ap`ru]i“ – noua serie de poezie a Editurii Pandora M. Svetana Cârstean a debutat în volumul colectiv Tablou de familie cu poemul „Floarea de menghin`“. Atunci, în 1995, volumul (în care au mai debutat Sorin Ghergu], R`zvan R`dulescu, Cezar Paul-B`descu, Mihai Ignat [i T.O. Bobe) a stîrnit valuri prin presa cultural`. N-a fost un succes comercial – nimeni nu spera asta –, dar a marcat debutul unei noi genera]ii de scriitori.

Care au confirmat ulterior. Din „familia“ lansat` în 1995, cei mai cunoscu]i ([i publica]i) sînt prozatorii. Versiunea definitiv` a poemului „Floarea de menghin`“ a ap`rut în volum deabia în 2008 (Editura Cartea Româneasc`); iar Sorin Ghergu] [i-a lansat volumul Orice (uverturi & reziduuri) de-abia la începutul acestui an, în Colec]ia „Cercul poe]ilor ap`ru]i“, a Editurii Pandora M. Exist` o reticen]` evident` a editorilor de a publica poezie – spune Svetlana Cârstean. A-

34

cum vreo doi ani, într-un interviu oferit site-ului hotnews, Svetlana Cârstean se plîngea c` în România nu se mai public` poezie. Se plîngea [i în acela[i timp îi acuza pe editori c` nu au curajul s` scoat`, sistematic [i sus]inut, c`r]i de poezie.

Directoarea Editurii Trei, Magdalena M`rculescu, s-a l`sat convins` de acest interviu. „Ne-am spus c` e momentul s` ne facem [i noi drumul nostru în ceea ce prive[te poezia. Eu nu f`ceam decît s` dau glas unor lipsuri pe care nu le sim]eam doar eu. Mult` lume peocupat` de poezie sim]ea c` trebuie f`cut ceva. {tiam c` poezia nu e o cauz` pierdut`, c` nu e ceva pe care editurile s` nu poat` paria chiar deloc.“ Acum, la un an [i jum`tate de la acel moment, exist` mai multe edituri care public` poezie, exist` un fel de marketing propriu al poeziei care nu a fost împrumutat de la alte publica]ii. Lucrurile s-au dezvoltat oarecum firesc: Cartea Ro-

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

PROFIL

mâneasc` a avut aceast` ini]iativ` în 2005 – a fost un prim val, cu patru titluri. Printre al]ii au publicat acolo Elena Vl`d`reanu [i Claudiu Komartin. La începutul acestui an s-a lansat [i Colec]ia „Cercul poe]ilor ap`ru]i“ a grupului editorial Trei.

Problema este – crede coordonatoarea colec]iei – c` pîn` acum „editurile nu au vrut s` fac` baby-sitting pentru poezie. E greu s` cre[ti ni[te autori. Editorii se gîndesc la poezie ca la ceva perdant, p`gubos. Ei sînt în continuare mult mai preocupa]i s` se dezvolte ca o for]` pe pia]`. Editurile din România nu sînt preocupate s` creeze sau s` „vînd`“ autori români în general – cu atît mai pu]in autori de poezie. „Asta [i pentru c`, pîn` la urm`, poezia se scrie oricum: poe]ii scriu indiferent dac` sînt sau nu publica]i. Ceea ce mi s-a p`rut semnificativ, în urm` cu cî]iva ani, era faptul c`, una peste alta, erau mai multe edituri, deci mai multe posibilit`]i de alegere pentru poe]i. Scriitorii migrau de la o editur` la alta – ceea ce ar`ta c` lucrurile nu sînt în regul`. Nici o editur` nu era dispus` s` primeasc` un poet [i s` se ocupe de destinul s`u de la A la Z. Existau fel de fel de probleme practice legate de promovare, de distribu]ie

etc. – chestii care nu erau satisf`cute.“ |ntr-adev`r, au ap`rut, în ultimii zece ani, cîteva volume de poezie excep]ionale, dar care n-au avut parte de un tratament corespunz`tor: doar autorul [i o mîn` de oameni [tiu c` au ap`rut...

De unde aceast` prejudecat` c` nu se vînd volumele de poezie? „|ntotdeauna c`r]ile de poezie nu se vor vinde precum cele de proz`. Problema este c` editorii judec` poezia cu m`sura prozei. Cred c` editorii au a[tept`ri prea mari de la un volum de poezie [i atunci sînt dezam`gi]i. E o inadecvare. Nu trebuie s`-]i propui s` sco]i bani din poezie. E pur [i simplu important pentru o editur` s` fixeze un anumit loc poeziei în portofoliul s`u.“ Ceea ce s-a întîmplat cu primele dou` volume ale seriei de la Pandora M contrazice în mare m`sur` prejudec`]ile. C`r]ile au mers foarte bine chiar [i din punct de vedere comercial. „Dar asta a fost poate doar o întîmplare. Am sperat s` mearg` bine, dar nu ne-am bazat pe asta“ – adaug` Svetlana Cârstean. Care s` fie explica]ia? „A fost o mare [ans` s` începem cu Sorin Ghergu]. E foarte greu s` g`se[ti un autor ca el a[a, din prima. |n momentul în care am început s` discut`m concret, în editur`, despre seria de carte, am f`cut [i o list`

35

PROFIL

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

de autori. Printre altele, mi-am amintit [i c` exist` acest poet extraordinar care n-a mai publicat de mult. Avea o carte terminat`, la sertar.

Pariul pe care l-am f`cut pentru colec]ia asta e destul de riscant. Vroiam ca aceste c`r]i s` nu semene între ele. Asta e miza, de fapt, s` ne surprindem mereu cititorii. Dup` ce l-am publicat pe Ghergu], lumea [i-a imaginat probabil c` acesta va fi genul colec]iei, c` asta vom publica [i în continuare. Apoi a ap`rut cartea lui Alex. Leo {erban [i probabil c` mul]i [i-au spus c` vom merge în continuare pe acel gen. De fapt, nu exist` o regul` din punctul `sta de vedere. Nici urm`toarea carte nu corespunde vreunei a[tept`ri. {i nu e vorba de o surpriz` de marketing, ci de una global`: cine e autorul? Ce-a f`cut el pîn` acum?“ Urm`torul poet publicat este total necunoscut, un poet foarte bun, care aduce un aer foarte proasp`t, un scriitor care nu are leg`tur` cu nici un mediu literar, nici mize sau orgolii de tipul celor pe care le au autorii români – e alt gen de portret de autor – spune Svetlana Cârstean. Autorul pe care îl descrie astfel este George Nechita. A f`cut arte plastice, a avut cîteva expozi]ii [i a început s` scrie.

Declinul c`r]ii de poezie e, dac` judec`m doar în cifre, evident. |ns`, a[a cum aveam s` aflu la „Marché de la poésie“, un eveniment ini-

]iat de Institutul Francez din Bucure[ti [i coordonat tot de Svetlana Cârstean, cifrele pot fi în[el`toare. Audien]a poeziei e, de fapt, mult mai mare decît num`rul (mic) al cititorilor. Iar consumul e, cu totul altfel decît m-a[ fi a[teptat, în cre[tere. |n c`utarea publicului, poezia s-a transformat, dep`[ind formatul „carte“. Performance-ul poetic nu e o inven]ie recent` (pîn` la urm`, [i menestrelii tot performance f`ceau!), dar a devenit de- abia de pu]in` vreme „fenomen“. Poezia migreaz` – din volum înspre performance, un shortcut sigur [i accesibil c`tre public. Mai exist` public pentru poezie? La „Marché de la poésie“, r`spunsul a fost un „da“ r`spicat. |ntîlnirile lunare de la Institutul Francez, moderate de Svetlana Cârstean [i intitulate, la fel ca [i seria de la Editura Pandora M, „Cercul poe]ilor ap`ru]i“, sînt [i ele frecventate de oaspe]i numero[i. La fel cum [i seriile de poezie organizate, de pild`, de R`zvan }upa („Poeticile cotidianului“, apoi „Ateliera]ionale“) î[i au fanii lor. Nu de public ar duce lips` poezia, ci de promovare: adesea, cei care editeaz` poezie sînt mai mult entuzia[ti, decît profesioni[ti. Editura Pandora M încearc` acum, cu aceast` serie dedicat` poeziei, s` dubleze miza, investind în entuziasm cu profesionalism. n

36

Matei Martin

Cabana memoriei de Tony Judt Colec]ia „Eseuri [i confesiuni“ Traducere de Cristina Chevere[an „Pasiunea politic` lipse[te cu des`vîr[ire [i, din întreaga panoplie a obsesiilor stîngii, autorul a selectat o singur` valoare: fervoarea umanist`. […] |n cazul lui Tony Judt, amintirile au [i rolul de a dubla, ca biografie existen]ial`, spectaculoasa biografie intelectual` a unuia dintre gînditorii de anvergur` ai sfîr[itului [i începutului de mileniu.“ (Mircea Mih`ie[)

Pre]: 19,95 lei Apropieri de Ion Vianu Edi]ie în print [i e-BOOK Colec]ia „Ego-grafii“ Un fascinant periplu prin lumea literar` [i artistic`, prin realitatea cotidian`, dar [i prin meandrele psihicului uman / „Titlul sugereaz` o privire de aproape asupra unor subiecte din sfera literar`, istoric` sau a ideilor. |n acela[i timp, Apropieri poate s` însemne demersul de a sesiza proximit`]i acolo unde aparent nu exist` decît dep`rt`ri.“ (Ion Vianu)

Pre]: 24,95 lei C`r]i sau ]ig`ri de George Orwell Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere [i note de Ciprian {iulea Un volum remarcabil de eseuri [i texte publicistice, un demers în care dimensiunea etic` e dublat` de talentul jurnalistic [i literar al acestui mare prozator al secolului XX. „Orwell a zgînd`rit, a provocat [i a iritat min]ile lene[e, dar i-a [i încîntat pe cei c`rora le f`cea pl`cere s` urm`reasc` spectacolul unei gîndiri originale.“ (Time)

Ultimul Judt de Mircea Mih`ie[ Edi]ie în print [i e-BOOK Colec]ia „Eseuri [i confesiuni“ „Tony Judt a fost un gînditor pentru care moralitatea [i politica nu sînt domenii incompatibile. Spirit polemic, ostil certitudinilor comode, a provocat prin scrierile sale reac]ii puternice [i adeseori agresive. |l exaspera orice form` de fundamentalism. C`r]ile sale stau m`rturie pentru o atitudine de consecvent` respingere a oric`ror fixa]ii ideologice“ (Vladimir Tism`neanu)

Pre]: 19,95 Noul cinema românesc. De la tovar`[ul Ceau[escu la domnul L`z`rescu de Cristina Corciovescu [i Magda Mih`ilescu (coord.)

Colec]ia „Cinema“ Discutînd despre nostalgie, modalit`]i de socializare, emigra]ie, moarte, obsesia istoriei recente, rela]ia p`rin]icopii, umor-dram`, prezen]a sau absen]a genurilor în accep]iunea lor tradi]ional`, volumul abordeaz` produc]iile Noului cinema românesc, revelînd apropieri neb`nuite între ele.

Pre]: 24,95 lei

Pre]: 19,95 lei

{unc` pe pîine de Charles Bukowski Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere de Cristina Ilie „|ntr-o epoc` în care to]i se închinau conformismului, Bukowski a scris despre aceia de care to]i se fereau: despre urî]ii, egoi[tii, singuraticii [i nebunii ]`rii sale.“ (The Observer) / „Wordsworth, Whitman, William Carlos Williams, beatnicii – cu to]ii au dus arta scrisului c`tre un limbaj al perfec]iunii.

Bukowski a trecut aceast` grani]`.“ (Los Angeles Times Book Review)

Violul. O poveste de dragoste de Joyce Carol Oates Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere de Ioana Filat „Romanul acesta este, mai presus de orice, un atac la adresa misoginiei. E scris cu o furie st`pînit`, pentru toate femeile care au fost violate sau tr`iesc cu frica violului [i pentru toate femeile care [i-au v`zut atacatorii pu[i în libertate.“ (The Guardian) / „Romanul pare un haiku brutal, construit din frînturi de imagini ce surprind perfect o crim` teribil`.“ (Cleveland Plain Dealer)

Mic dejun la Tiffany de Truman Capote Colec]ia „Biblioteca Polirom“ Traducere de Constantin Popescu Cartea a cunoscut o ecranizare celebr` în 1961, cu Audrey Hepburn în rolul principal. „Apari]ia în anii ’60 a unei c`r]i ca Mic dejun la Tiffany a schimbat fa]a literaturii mondiale [i a dat posibilitatea culturii pop americane s`-[i reevalueze posibilit`]ile.“ (USA Today) „N-a[ schimba o virgul` în Mic dejun la Tiffany.“ (Norman Mailer)

Pre]: 19,95 lei

Pre]: 19,95 lei

Pre]: 32,95 lei

www.polirom.ro

Fa]` c`tre fa]`. |ntâlniri [i portrete de Andrei Ple[u Humanitas, Serie de autor „Am înv`]at multe din c`r]i – spunea cineva –, dar am înv`]at totul de la câ]iva oameni. Suntem, în bun` m`sur`, suma întâlnirilor de care am avut parte. |n ce m` prive[te, am fost norocos.

Parcursul de-a lungul c`ruia s-a alc`tuit biografia mea privat` [i public` mi-a prilejuit o sumedenie de contacte umane, a c`ror «urm`» m-a modelat, într-un fel sau altul, de la croial` pân` la cus`tur`.“ (Andrei Ple[u)

Pre]: 35 lei |ntreb`ri privitoare la credin]` de Gianfranco Ravasi Humanitas, colec]ia Mentalit`]i /Religie/Filozofie/Eseu Ap`rut` într-o vreme în care oamenii se înstr`ineaz` din ce în ce mai mult de religie, înlocuind-o cu diverse surogate, cartea de fa]` încearc` s`-i readuc` la credin]a p`rin]ilor [i a bunicilor lor.

R`spunsurile autorului alc`tuiesc un îndreptar al adev`ratei credin]e, al acelei credin]e care nu nesocote[te problemele [i îndoielile, ci în]elege s` mearg` la r`d`cina lor pentru a ie[i înt`rit`.

Pre]: 39 lei Noua [coal` de gândire a dreptei de Cristian P`tr`[coniu Humanitas, colec]ia Cultura libert`]ii Noua [coal` de gândire a dreptei propune o serie de dialoguri tematice cu 20 de personalit`]i a c`ror voce [i-a f`cut sim]it` prezen]a, din ce în ce mai puternic, în dezbaterea public` [i în via]a politic` din România ultimelor dou` decenii.

Pre]: 35 lei Universul elegant de Brian Greene Humanitas, colec]ia {tiin]` Universul elegant e prima carte în limba român` care ofer` o prezentare sistematic`, limpede [i intuitiv` a teoriei corzilor. Brian Greene reu[e[te aici marea performan]` de a face accesibile publicului larg, f`r` nici o preg`tire [tiin]ific`, cercet`ri de ultim` or` [i idei pe cât de abstracte, pe atât de tulbur`toare, ce par s` conduc` spre teoria ultim`.

Pre]: 45 lei

Rabbit se odihne[te de John Updike Humanitas Fiction, colec]ia Raftul Denisei Ultimul roman din tetralogia dedicat` de John Updike lui Harry Angstrom alias Rabbit – distins în 1991 cu premiul Pulitzer – ne poart` prin America anilor 1989–1990. F`când naveta între Pennsylvania natal` (vara) [i Florida (artificialul paradis hibernal al pensionarilor americani), Rabbit se confrunt` cu noi crize [i începe s` se simt` muritor.

Pre]: 45 lei Aleph de Paulo Coelho Humanitas Fiction, Serie de autor |n Aleph, cel mai personal roman al s`u, Paulo Coelho ne invit` într-o curajoas` [i insolit` c`l`torie c`tre descoperirea de sine. Pentru a afla o cale spre rena[tere [i îmbog`]ire spiritual` hot`r`[te s` aleag` un nou început c`l`torind, cunoscând oameni [i descoperind locuri.

Pre]: 32 lei Ghepardul de Giuseppe Tomasi di Lampedusa Humanitas Fiction, colec]ia Raftul Denisei Ghepardul, capodopera lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, apare în „Raftul Denisei“ într-o nou` traducere, împreun` cu prefa]a lui Gioacchino Lanza Tomasi, fiul adoptiv al autorului, dedicat` metamorfozelor pe care le-a suferit celebrul roman, precum [i cu dou` fragmente inedite [i câteva poeme cuprinse în a[a-numitul „Can]onier al Casei Salina“.

Pre]: 32 lei Destina]ia turistic` de Rui Zink Humanitas, colec]ia Cartea de pe noptier` „|ntr-o lume f`r` destina]ie, Dumnezeu este turistul suprem. Apare când vrea. {i pe urm` o [terge. Este [i nu este pretutindeni, adic` mereu în tranzit.

Nu-[i asum` responsabilit`]i, gra]ie escrocheriei cu liberul arbitru. Iar noi am fost f`cu]i dup` chipul [i asem`narea sa...“ (Rui Zink)

Pre]: 19 lei

www.humanitas.ro

Š Editura Humanitas Š Olivia Horvath

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

INTERVIU

„Cioran era un dandy intelectual“ Patrice Bollon Jurnalistul [i scriitorul Patrice Bollon tocmai a terminat un eseu filozofic despre dimensiunea metafizic` a crizei actuale a Occidentului, dar interviul de mai jos îi este dedicat lui Cioran, despre care, în 1997, a publicat la Gallimard o carte intitulat` Cioran, l’Hérétique. 2011 este Anul „Emil Cioran“.

Cum a]i ajuns s` cunoa[te]i opera lui Cioran?

Nu-mi mai amintesc exact cum am ajuns s` cunosc numele lui Cioran. F`r` îndoial`, dintr-un articol de ziar, care mi-a dat ghes s` cump`r edi]ia de buzunar a Précis de décomposition – pe care o am [i acum –, pe la începutul anilor 1970. Pe atunci aveam dou`zeci de ani [i m` doream cît mai extremist. Militam într-o organiza]ie ultra de stînga, anarho-comunist`, dar totodat` eram fascinat [i de beatnici. |ncercam s` fiu beatnic, cu barb` [i p`r lung, c`l`torii în Creta, la Tanger, Istanbul etc. Pe planul ideilor, îi admiram la modul absolut pe Marx, Kropotkin, Stirner [i Nietzsche, iar în literatur`, pe Lautréamont, Artaud [i Bataille. Pe scurt, eram un fel de vl`star des`vîr[it al epocii, undeva între stîngism [i miturile marginalismului, rockului,

41

n Patrice Bollon este jurnalist [i scriitor.

Ca ziarist, a lucrat pentru cotidianele franceze Libération, Le Monde [i Le Figaro-Littéraire, pentru s`pt`mînalele L’Express [i Paris-Match, pentru revistele Vogue-Hommes, Femme, City-Magazine, Le Magazine-Littéraire, Philosophie-Magazine, La Revue des Deux Mondes etc., [i a coordonat rubrica de cultur` la Globe-Hebdo.

Ca scriitor, a publicat [apte volume, toate traduse în limbi str`ine, printre care se num`r` un eseu despre dandism, Morale du Masque (1991, Seuil), Cioran, l’Hérétique (1997, Gallimard), Esprit d’époque (2002, Seuil), Manuel du Contemporain (2007, Seuil) [i Kapital Kontrol (2009, Anabet). |n momentul de fa]` a terminat un eseu filozofic despre dimensiunea metafizic` a crizei actuale a Occidentului.

INTERVIU

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

ale „centurii“, ale iubirii libere etc. A[adar, însu[i titlul c`r]ii lui Cioran a reprezentat pentru mine un fel de „declan[ator de cump`rare“, cum se spune în marketing. Nu putea fi idee mai frumoas` pentru mine decît aceea a „descompunerii“!

Cred c` la început m-am mul]umit s` ciupesc pasaje pe ici, pe colo, cum mi se n`z`rea pe moment. Nu l-am citit sistematic pe Cioran decît spre sfîr[itul anilor 1970 [i doar mai tîrziu, în 1986, în momentul apari]iei Exerci]iilor de admira]ie, l-am întîlnit, cu prilejul unui portret pentru o revist` [ic pe hîrtie lucioas`, City-Magazine, pe care îl intitulasem: „L’Aristocrate du doute“ („Aristocratul îndoielii“). La vremea respectiv` îmi scriam prima carte, Morale du masque, un eseu despre etica aparen]ei, [i aspiram mai mult sau mai pu]in spre dandysm…

Pentru mine deci, descoperirea lui Cioran nu a reprezentat un fapt literar; ea mi-a înso]it evolu]ia intelectual` [i spiritual`.

Inferioar`. Asta l-a f`cut s` rîd` în hohote. Dup` aceea am început s`-l întîlnesc ori s` îi dau telefon aproape s`pt`mînal. Schimbam considera]ii despre ni[te autori pu]in frecventa]i, ca marele savant italian Mario Praz... |[i f`cea multe griji pentru situa]ia mea material` (cum îmi închipuiam eu c` voi supravie]ui f`r` un loc de munc` stabil, ca el?) [i se interesa [i de via]a mea privat`. (Cine era, bun`oar`, tîn`ra [i frumoasa metis` cu care m` v`zuse la plimbare pe Saint-Germain-des-Près, cu o s`pt`mîn` înainte? Eram îndr`gostit? {i a[a mai departe...)

Pe scurt, purtam cu el discu]ii nesfîr[ite, foarte pl`cute, fiindc` era deschis, nostim, delicat [i întotdeauna de o polite]e f`r` cusur. Eu personal nu l-am asociat niciodat` cu tema sinuciderii sau a pesimismului. Pentru mine, era un dandy intelectual – a[a cum sînt „adev`ra]ii“ dandy, c`ci dandysmul nu are nimic de-a face cu îmbr`c`mintea. Cum a scris Barbey d’Aurevilly, el este exact nega]ia ei: este o atitudine, o moral` de via]`.

Ce aspecte din opera lui Cioran v-au atras aten]ia la o prim` lectur` [i pe care le considera]i importante [i ast`zi?

Cele dou` teme care mi-au re]inut aten]ia la prima lectur` [i care continu` s` m` atrag` [i ast`zi sînt cele pe care tocmai le-am amintit: revolta (în sensul voin]ei de a r`mîne un marginal, un asimetric) [i modalitatea de a se acomoda. A[a cum am spus deseori, pentru mine Cioran este înainte de toate un maestru de via]`, de existen]`: cum s` r`mîi nobil într-o lume care nu este nobil`, ba chiar o lume chiar ignobil`, corupt`, josnic`, murdar`, prins` în capcana sordid` a banilor, a reu[itei materiale ob]inute cu orice pre]? Celor care o doresc, Cioran le d` o speran]` c` vor izbuti, ca [i Wittgenstein de altfel: amîndoi ofer` remedii la ceea ce trebuie s` numim decaden]` spiritual`. Ei sînt adev`ra]ii filozofi, în sensul de în]elep]i sau mari cinici, asemenea „cerescului cîine“ Diogene. A[ spune numai c`, în acest registru, Wittgenstein, mi se pare mai puternic întrucît este mai intransigent: un veritabil „sfînt civil“.

Oricum ar sta lucrurile, ne afl`m departe de o viziune b`tut` în cuie despre un Cioran melancolic [i preocupat exclusiv de stil, viziune pe

Deschis, nostim, delicat Cum era omul Cioran ?

Ceea ce m-a cucerit imediat la el a fost latura lui de marginal [i dandy. |n el g`sisem cumva un exemplu a ceea ce eu însumi visasem s` fiu!

Opusul total al unui om de litere, el era ceea ce Nietzsche numea un spirit liber. Nu îi pl`cea s` vorbeasc` despre opera lui. La urma urmelor, opera lui se g`sea la dispozi]ia tuturor, era de ajuns s` te cufunzi în ea [i s` tragi ce concluzii doreai. Din acest motiv, cu el se vorbea, înainte de toate, despre mizele vie]ii. |mi aduc aminte c` prima oar` cînd l-am v`zut i-am povestit istoria unui personaj ciudat din lumea rockului, Vince Taylor, un perdant magnific ([i în anumite privin]e mai degrab` jalnic), din care David Bowie se inspirase pentru personajul fictiv Ziggy Stardust. Asta îl distrase foarte tare. Cum eu încercam s` revin la filozofie, el mi-a spus c` destinul acelui om era mult mai metafizic decît întreaga oper` a lui Kant! Fiindc` pe atunci eram fascinat de via]a lui Wittgenstein, îmi amintesc c` i-am povestit [i cum f`cuse – se zicea – un „miracol“, pe vremea cînd era profesor al copiilor de ]`rani din Austria

42

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

INTERVIU

care unii o agit` [i acum [i care, dup` p`rerea mea, îl degradeaz`. La el nu vedeai nici urm` de afectare, în stil sau comportament, a[a cum vedem la pretin[ii lui „admiratori“. Era o fiin]` dreapt`, c`ci era adev`rat`, dar c`reia îi putem repro[a totu[i o anumit` [iretenie, aceea de a nu fi mers întotdeauna pîn` la cap`t în convingerile sale. Acestora le d`, în schimb, impulsul.

De obicei idio]ii sau oamenii m`run]i trec pe lîng` ceea ce înva]` el, c`ci înv`]`turile lui nu ]in de literatur` în sensul strict al termenului, ci tocmai de ceea ce este mai important, ba chiar de singura realitate care ar trebui s` conteze: via]a.

c` cei care gîndesc a[a nu analizeaz` niciodat` ce anume reprezint` stilul pentru Cioran. Cioran nu era nicidecum un pre]ios. Dac` stilul poate fi considerat drept mesajul lui, acest lucru este posibil întrucît, pentru el, stilul nu este o pur` preocupare estetic`, ci [i una etic`. Opera lui ilustreaz` celebra fraz` din Tractatus logico-philosophicus a lui Wittgenstein, dup` care „estetica [i etica sînt una“. |n fond, aici se situeaz` interpretarea general` pe care o dau eu operei lui. Se revine la ideea c` stilul este un mijloc – singurul? asta mai r`mîne de v`zut – de a face fa]` cu elegan]` dezastrului existen]ei. Acesta este dandysmul lui Cioran: o moral` de via]`!

Din punctul de vedere al temelor de reflec]ie [i al stilului, ce scriitor ar putea fi comparat cu Cioran?

Nu v`d, a priori, nici un scriitor contemporan care s` poat` fi comparat cu Cioran. De fapt, mi se pare c` cea mai bun` paralel` pe care am putea-o trasa ar fi cu unii romancieri ca Albert Cossery [i Jean Genet. M` gîndesc la ei datorit` stilului lor, dar [i mai mult datorit` firii lor independente [i care îi împinge s` mearg` pîn` la

Stilul ca preocupare etic` Care este interpretarea pe care o da]i dvs. operei lui Cioran? |n Cioran, l’Hérétique, am încercat s` dau o coeren]` operei sale prin intermediul temei „r`scump`r`rii“ r`t`cirilor lui din trecut – m` refer la pozi]iile antisemite [i prohitleriste din tinere]e. Acest lucru m-a f`cut s` propun o interpretare de ordin politic [i moral aflat` sub semnul – expresia se g`se[te la el – „anti-utopiei“. Putem r`mîne fideli idealului sau visului unei r`sturn`ri politice [i sociale totale atunci cînd îi cunoa[tem consecin]ele? {i ce s` facem apoi? Aceast` tez` a fost criticat`, dar [i reluat` adesea, uneori criticat` chiar de cei care au reluat-o. Acesta este jocul m`runtelor ego-uri stupide, în care Fran]a este din p`cate specialist`, dar s-o l`s`m balt`… Aceast` tez` nu este decît o propunere. Mai sînt [i altele. Se poate sus]ine, de exemplu, c` exist` la el o filozofie implicit` a „viului“, care nu are nevoie decît s` fie dezvoltat`. Este ceea ce am sus]inut acum cîteva luni într-un articol din Dosarul „Cioran“ în Magazine Littéraire. |n sfîr[it, mai este [i stilul lui, despre care nu am vorbit înc`. Cioran este un maestru al scrierii, un egal în proz` al lui Baudelaire, de altfel într-o m`sur` mai mare decît morali[tii francezi din secolul al XVII-lea, cu care îl asociaz` uneori o anumit` trînd`vie intelectual`. Putem spune atunci c` la el stilul este totul, c` ideea vine ulterior. Este teza sus]inut` de unii; problema este

43

INTERVIU

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

cap`t: în fond, un caracter moral. Or, aceasta este o calitate pe care o întîlnim din ce în ce mai rar în ziua de azi, într-o lume în care, inclusiv în literatur`, totul a devenit un business, material sau al ego-ului. |n domeniul gîndirii, lucrurile stau pu]in altfel. Cum este pu]in, ba chiar deloc rentabil`, ea a fost acaparat` de universitari. Bineîn]eles, unii dintre ei au foarte multe calit`]i, îns` opera lor nu este legat` de via]`, cîteodat` fiind opusul, dac` nu cumva chiar adversara vie]ii.

Nu încape îndoial` c` în lume exist` autentici „PrivatDenker“, „gînditori particulari“, dup` expresia lui Nietzsche pe care o revendica [i Cioran pentru sine, dar nu înseamn` neap`rat c` îi [i cunoa[tem. Ei sînt singurii pe care i-am putea compara legitim cu Cioran, pentru c` fac parte din aceea[i familie, aceea a esei[tilor-poe]i, ca Nietzsche, Leopardi, Kierkegaard, Wittgenstein sau, cu unele rezerve, Schopenhauer.

Din aceast` categorie face parte Cioran. |n acest sens aproape c` am putea vorbi despre „clar-v`z`tori“.

Ceea ce tocmai am spus ilustreaz` incontestabila apropiere existent` între atitudinile lui Cioran [i Nietzsche – deosebirea fiind c` acesta din urm` era mult mai filozof, în sensul propriu al termenului. Nietzsche a bulversat filozofia reconstruind-o. |n opera lui sau la marginea ei e con]inut` întreaga reflec]ie ce a urmat dup` el: Foucault, desigur, dar [i o parte din Wittgenstein [i Heidegger din Ce înseamn` a gîndi?.

Cioran nu are aceea[i putere ca ei. |n ochii mei el este, repet, un maestru al existen]ei – ceea ce într-un sens înseamn` c` este mai pu]in, într-altul, mai mult.

Care este în prezent receptarea operei lui Cioran în Fran]a?

Pozi]ia mea nu este prea potrivit` pentru a r`spunde la aceast` întrebare. Dup` apari]ia c`r]ii mele, în 1997, am trecut la altceva. Nu m` v`d sfîr[ind ca „specialist în Cioran“. Este genul de identitate pe care o dispre]uiesc. Nu am urm`rit, a[adar, actualitatea comentariilor în aceast` privin]`. Totu[i, dup` cîte pot judeca, ele sînt slabe. Poate c` receptarea lui Cioran nici nu a început cu adev`rat înc`. Nu demult am citit dou` sau trei lucr`ri recente despre el, cum ar fi Les Cahiers de l’Herne [i un eseu intitulat destul de vulgar „Éjaculations mystiques“. Toate aceste publica]ii mi s-au p`rut laborioase, egotiste, cu fasoane, sl`bu]e – adic` inversul a ceea ce mi se pare c` am putea [i ar trebui s` scoatem din opera lui. |ns` trebuie s` ne p`str`m încrederea în viitor. Dac` întrebarea pe care o pune Cioran este aceea a existen]ei, obligatoriu ea va fi citit` într-o zi la un nivel bun. C`ci va trebui s` ie[im din epoca oarb` în care lîncezim în prezent. Poate c` atunci Cioran va ap`rea drept una dintre posibilele resurse în vederea unei revolu]ii metafizice [i spirituale care s` regenereze Occidentul nostru sleit de puteri. A[adar, s` a[tept`m!

Un maestru al existen]ei

© Editura Humanitas

Considera]i just` p`rerea exege]ilor care v`d în Cioran principalul continuator al lui Nietzsche în secolul al XX-lea?

n interviu realizat de Ciprian V`lcan traducere din limba francez` de Cornelia Dumitru

44

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

C~R}I DE PLASTIC

s`u optimist de a fi, vede mai totdeauna partea plin` a paharului. Simpatiile sale pentru doctrina marxist` nu pot fi puse la îndoial`. Vedem în acest aspect ceva mai degrab` l`udabil, în sens pur literar.“ Vîna moralizatoare se exprim` în schimb la adresa „impurilor“, care „au aruncat la co[ul cu gunoi adeziunea lor sincer` la ideile marxiste, de îndat` ce dictatura comunist` a luat sfîr[it.“ |n numele aceleia[i purit`]i literare, I. Topolog crease un personaj pozitiv inspirat de figura Elenei Ceau[escu, „o femeie cu modul de exprimare al unui parvenit agresiv, dar în acela[i timp cu un anumit sim] al drept`]ii, [...] o mam` ni]el megaloman`, ni]el ]oap`, dar iubitoare, în general vorbind.“ V. Bugariu nu ezit` s` releve pe larg „curajul romancierului de a merge împotriva curentului“, prezentînd-o pe so]ia dictatorului „ca un înalt activist comunist cu fa]` uman`“.

Fiindc` doar un scriitor al cli[eelor comuniste poate aprecia un alt scriitor de cli[ee comuniste (a[a cum doar o ma[in` poate aprecia un poem scris de o alt` ma[in` – cum se spune în lumea dezumanizat` a capitalismului decadent, nu?), V. Bugariu folose[te [i el expresii din frumosul lemn al liniei partidului, subliniind convergen]a viziunii sale cu aceea a scriitorului discutat: „autorul bra[ovean reu[e[te s` ating` un nivel scriptural mul]umitor“, el „reu[e[te s` ne arate c` înzestrarea sa de prozator este real`“, „într-o form` socotit` de critic` mai evoluat` din punct de vedere al profesionalit`]ii“ etc. Chiar [i atunci cînd se retrage în tran[eele (anistorice) ale temei iubirii, exegetul continu` s` bat` ritmul secerii peste ciocan: „delicate]ea demersurilor erotice“ ale eroului, „postura standard a unui om îndr`gostit“ care [tie „atrac]ia clasic` a tinerelor studente pentru cadrele universitare de sex masculin [i, ast`zi, de sex feminin“ (sic!), în vreme ce „rigorismul moral al eroului nu invadeaz` [i domeniul sexual“ rostogolesc comentariul pe panta ridicolului. Ecologia reune[te, în final, op]iunea politic` postcomunist` a autorului, religia [i erosul literar: „iubirea este ecologic`, pentru întreaga planet`, dar [i pentru divina femeie, f`ptura creat` de bunul Dumnezeu într-un moment de maxim` inspira]ie.“ Nici Dumnezeu nu e inspirat la maxim chiar tot timpul.

Ioana Bot

O perspectiv` ecologic` asupra amorului pur literar în comunismul românesc |n amintirea cititorilor mai vechi, Editura Minerva este asociat` c`r]ilor prestigioase ale culturii române, Ion Topolog – romanelor educative pe linia comenzii oficiale, iar Voicu Bugariu – „literaturii de anticipa]ie“. |n anul de gra]ie 2011, din aliajul lor improbabil se na[te studiul lui Voicu Bugariu despre Ion Topolog. O mitologie a iubirii.

A[a cum numele [i sigla vechii edituri în]elepte au învins tranzi]ia, cump`rate [i reorientate pe pia]a liber` (adic`, de ce-ar fi fost Editura Minerva o valoare patrimonial` a culturii române[ti, protejat`, cum visau nostalgici ca mine?), cei doi scriitori „de serie B“ ai ultimelor decenii comuniste se „reîncarc`“ reciproc, f`r` nevoia vreunei reflec]ii critice asupra propriului trecut.

Fascinant e, în primul rînd, felul cum V. Bugariu î[i disculp` prietenul de-o via]`, pe I. Topolog (au semnat împreun`, cîndva, proz` educativ` pentru tineret...), alegînd strategia unei idei-for]` a c`rei logic` are, cert, umor involuntar: viziunea idilic` a prozatorului fa]` de comunism se datora optimismului s`u funciar, mo[tenire a originilor sale ]`r`ne[ti. El ia „în considerare mai ales inten]iile bune, patriotice, ale dictatorului, iar excesele antidemocratice sînt puse mai ales pe seama unei viclenii a istoriei.“ Ceea ce îl a[az` pe I. Topolog, f`r` alte eforturi critice, în zona literarului pur: „Mao este v`zut exclusiv ca un erou civilizator.

Observ`m aici c` Ion Topolog, consecvent felului

n

45

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

MERIDIANE

Praguri, spaime [i influen]e literare România – ]ar` invitat` de onorare la Tîrgul Interna]ional de Carte LIBER 2011

Grupaj realizat de Simona Sora

Anul 2011 a fost anul literaturii române în Spania, nu doar pentru c`, în prezent, traducerile române[ti au cucerit pia]a editorial` din peninsul` (cu peste 40 de c`r]i traduse doar în ultimii ani), ci [i datorit` eforturilor conjugate ale Institutului Cultural Român, Centrului Na]ional al C`r]ii, ale traduc`torilor dedica]i literelor române[ti [i, nu în ultimul rînd, ale scriitorilor români care au în]eles cît de important` este, adesea, propria (re)prezentare public`. Dac`, în acest moment, în libr`riile spaniole exist` rafturi speciale pentru literatura român`, dac` po]i discuta, la Círculo de Bellas Artes, cu cititori îndr`gosti]i de literatura român`, care [tiu totul despre „noul val literar“ – aceast` deschidere ]ine [i de un efort de reprezentare a culturii române, de programele sistematice elaborate creativ [i inteligent, de sus]inerea economic` f`r` de care am fi fost [i acum la nivelul bunelor inten]ii. Evenimentele dedicate prezen]ei României ca invitat de onoare la Tîrgul Interna]ional LIBER 2011 au durat dou` s`pt`mîni [i au cuprins excelente conferin]e (cea a profesoarei Eugenia Popeang` Chelaru de la Universitatea Complutense despre ecourile tradi]iei evreie[ti în cultura român` modern`, cea a istoricului {tefan Lemny despre „saga Cantemire[tilor“ sau cea a lui Arnau Pons despre Paul Celan), expozi]ii (Alexandru Ciubotariu – „Istoria

46

benzii desenate române[ti“; Clubul Ilustratorilor – „Poveste în pove[ti“), proiec]ii de film, mese rotunde, libr`rii temporare, un stand excep]ional (pe tema „c`r]ii care zboar`“, datorat arhitec]ilor {erban Sturza [i Pierre Bortnowski) [i mai ales multe întîlniri (care altfel n-ar fi putut avea loc) între scriitori, traduc`tori, critici, cititori.

Scriitori germani din România: fic]iunea utopiei Cele dou` evenimente de la Institutul Goethe din Madrid, moderate de Catrinel Ple[u, directoarea Centrului Na]ional al C`r]ii, i-au avut ca invita]i pe romancierul Eginald Schlattner [i pe criticii literari Cecilia Dreymuller de la El País (care a reconstituit receptarea romanului lui Schlattner, M`nu[ile ro[ii, în Spania) [i Nicole Hennenberg (care a f`cut o succint` [i interesant` panoram` a literaturii moderne s`se[ti [i [v`be[ti). Prin literatura care se scrie azi în România (Eginald Schlattner) sau în Germania (Herta Müller), traumele Estului sînt altfel percepute în Occident – s-a spus în prima sear` de discu]ii –, mai ales fiind vorba despre o literatur` de calitate care îmbin` memoriile, istoria, cu o privire dinspre prezent. „Literatura lui Egi-

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

MERIDIANE

nald Schlattner este literatur` într-un fel foarte special. Are toate calit`]ile literaturii mari, dar se refer` la o experien]` de via]` care r`stoarn` raportul dintre realitate [i fic]iune. Este una dintre caracteristicile cele mai ciudate ale unui sistem dictatorial – aceea de a împinge absurdul [i inumanul pîn` la fic]iune: fic]iunea utopiei, aceea a omului nou, a ingineriei sociale, a evacu`rii persoanei umane în beneficiul unui colectivism f`r` chip“ – a spus Catrinel Ple[u descriind ruinarea civiliza]iei [i omenescului în Trilogia transilvan` (Clavir în cea]`, urm`torul volum al acesteia, va ap`rea în 2012, la Editura Leda). |n cea de-a doua sear` german` de la Madrid, dup` o interesant` prezentare a traducerii spaniole a M`nu[ilor ro[ii (ap`rut` de Editura Acantilado, sub titlul Guantes rojos), a avut loc proiec]ia filmului lui Radu Gabrea care ecranizeaz` acest roman al lui Schlattner.

editoriale, p`strîndu-[i totala independen]` în selec]ia titlurilor (în general, literatur` de foarte bun` calitate), dar f`cînd în comun marketingul [i promovarea. Astfel, o editur` mic` precum Impedimenta (cea care public` opera lui Mircea C`rt`rescu) reu[e[te s` fie una dintre cele mai vizibile în acest moment în Spania, iar cartelul din care face parte este cel care public` opera recent premiatului Nobel.

Lumini]a Marcu a vorbit despre „tendin]a asociativ` a societ`]ii spaniole, un lucru evident în cele mai mici aspecte ale vie]ii cotidiene, de la puternicele asocia]ii de p`rin]i sau de vecini (asocia]ii pe criterii imobiliare, de locatari, care ajung s` aib` chiar putere politic`) pîn` la asocia]iile de breasl`, ca acelea ale editorilor sau librarilor care realizeaz` evenimente foarte mari, tîrguri de carte sau care for]eaz` ini]iative legislative, cum este cea a dreptului de autor.“ |n final, Bogdan-Alexandru St`nescu a oferit cifre gr`itoare din domeniul c`r]ii, statistici privind num`rul de cititori, tirajele, costurile adiacente ale unui editor român (de pild`, timbrul literar, inexistent în Spania), iar Carlos Pardo a ar`tat c` [i în Spania, în ciuda num`rului mare de cititori, o carte de poezie este un succes dac` ajunge la un tiraj de 2000 de exemplare.

Pia]a de carte: o ecua]ie cu mai multe necunoscute România a fost invitat` de onoare la cea de-a 29-a edi]ie a Tîrgului LIBER, într-un moment extrem de dificil pentru pia]a editorial` spaniol`, o pia]` care pune în mi[care în jur de 4000 de milioane de euro anual (5% din PIB) [i care a sc`zut cu 10% din 2009 pîn` ast`zi. |n aceste condi]ii, masa rotund` la care au participat Bogdan-Alexandru St`nescu (Editura Polirom), scriitorul Carlos Pardo (directorul marii libr`rii madrilene „Antonio Machado“) [i Lumini]a Marcu (directoarea adjunct` a ICR Madrid) a avut un ton mai degrab` precaut. Bogdan-Alexandru St`nescu [i Carlos Pardo au vorbit despre înr`ut`]irea situa]iei în domeniul editorial. |n România, s-a spus, au disp`rut cîteva dintre pu]inele libr`rii existente, în timp ce în Spania solu]ia pe care au g`sit-o librarii pentru a supravie]ui a fost specializarea. Astfel, în Madrid au ap`rut o mul]ime de libr`rii mici, care acoper` ni[e precise. |n România, multe edituri mici [i-au încetat activitatea în ultimii ani, pe cînd în Spania tendin]a a fost s` se asocieze în cartele

Fotografii de {erban Bonciocat

47

MERIDIANE

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

Scriitori netradu[i în spaniol`: frontiere reale [i praguri fic]ionale

Banaturi (sîrbesc [i românesc), cu istorii, culturi [i mentalit`]i comune. Pe de alt` parte, grani]a era dur`, p`zit` de gr`niceri ca nici o alta pe vremea lui Ceau[escu. Dincolo de ea se afla tot ce nou` ne era interzis. A[a c` «starea de grani]`» amesteca într-un mod ciudat nostalgia unei foste lumi cu teama [i, în acela[i timp, fascina]ia a ceva necunoscut, abia presim]it.“

Lecturile publice pe dou` voci – fiecare scriitor cu traduc`torul propriu – au urmat celor dou` mese rotunde de la Círculo de Bellas Artes, în cartierul literar la Madridului, cu scriitori propu[i spre traducere (Adriana Babe]i, Adrian O]oiu, Cezar Paul-B`descu) [i scriitori deja cunoscu]i în mediul spaniol (Ana Blandiana, Filip Florian, Dan Lungu). Le-am propus scriitorilor tradu[i, deocamdat` fragmentar, s` vorbim despre frontiere: frontiere exterioare [i interioare, limite reale [i construite, praguri fic]ionale [i ideologice, iar discu]ia s-a încins, pentru c` doi dintre ei, „speciali[ti“ în limologie sau frontierologie (Adriana Babe]i [i Adrian O]oiu), au comutat accentul de pe border studies pe „sarsaneliada“ comunist` sau pe „stîng`ciile [i enormit`]ile“ Epocii de Aur, iar cel de-a treilea (Cezar Paul-B`descu) a f`cut o piruet` nostalgic` de personaj veritabil [i autofic]ionar. „|n Tinere]ile lui Daniel Abagiu mi-am propus s` ofer o dubl` perspectiv`: sînt texte în care privirea e a copilului sau a adolescentului, dublate de altele în care acelea[i lucruri sînt v`zute de cel care între timp a devenit adult... Scriu pentru a-mi rezolva problemele cu mine însumi, iar cele dou` perspective (din interiorul [uvoiului, dar [i cea de pe mal, deta[at`) m-au ajutat s` m` împac cu propria copil`rie sau adolescen]`.“ – a spus Cezar Paul-B`descu.

Dup` o introducere în „limologie“ [i, mai ales, dup` un protest autoironic împotriva marginaliz`rii stîngacilor în societatea de azi, Adrian O]oiu [i-a prezentat prozele de grani]` din volumul Stîng`cii [i enormit`]i pe un ton care a stîrnit sala de la Círculo de Bellas Artes. Adriana Babe]i a vorbit despre „starea de grani]`“, despre Banatul-Eldorado [i despre scrierea Femeii în ro[u (împreun` cu Mircea Nedelciu [i Mircea Mih`ie[, în 1986): „starea de grani]` era pentru noi un exerci]iu care azi [i-a mai pierdut din tensiune. Pe de-o parte, grani]a aceea era un spa]iu poros, moale, pentru c` avea de-o parte [i de alta dou` lumi asem`n`toare, cele dou`

48

Scriitori tradu[i în spaniol`: spaima de literatur` [i de critic` Cea de-a doua întîlnire cu scriitori a fost mai animat`, f`r` îndoial`, din pricina provoc`rii tematice: spaima de literatur` – tem` inspirat` de un text din volumul omonim (ap`rut recent) al Anei Blandiana, o confesiune despre teama de „amenajarea rostirii, de potriveala vorbelor, de me[te[ug“, pe care poeta a f`cut-o deschis [i expresiv. „Am tr`it o via]` în a[teptarea inspira]iei care venea în valuri. Dup` ce scriam, inspira]ia se termina brusc [i nu mai [tiam dac` se va repeta. Eram disperat` la sfîr[it, ca oamenii primitivi care nu mai [tiau dac` prim`vara va mai veni. Am început s` scriu proz` pentru c` am vrut s` devin scriitor profesionist, adic` cineva care scrie nu doar pentru c` Dumnezeu îi d` inspira]ie. A fi prozator profesionist e o calificare, a fi poet e o abera]ie, un grad de intensitate a st`rii de scriitor.“ – a spus Ana Blandiana.

Dan Lungu [i Filip Florian au comutat discu]ia pe rela]ia proprie cu critica literar` [i pe teama de etichete. Spaimele lui Dan Lungu nu sînt nici metafizice, nici ontologice, ci ]in mai degrab` de competen]ele criticii literare române[ti: „A fi realist în România este foarte r`u, pentru c` are cel pu]in dou` r`d`cini care stigmatizeaz`: pe de o parte, trimite le realismul socialist [i la sociologismul vulgar din anii ’50. Pe de alt` parte, foarte mul]i receptori profesioni[ti din România î[i imagineaz` realismul ca la Balzac – e ca [i cum ai r`mîne, în filozofie, la August Compte. Or, exist` o schimbare enorm` a defini]iilor realit`]ii [i a percep]iilor asupra realit`]ii în filozofie [i în [tiin]ele socio-umane care nu-[i g`sesc drum spre critica literar` româneasc`,

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

MERIDIANE

întrucît critica literar` româneasc`, în afar` de literatur`, nu [tie mai nimic. (s.m., S.S.) Nu [tiu ultimele trenduri din filozofie, din sociologie, din multe zone conexe, iar eu cred c` nu po]i s` faci critic` literar` adev`rat`, profund`, percutant`, f`r` s` ai un pluralism al dimensiunilor lumii în care tr`ie[ti. Pentru c` realitatea e cu totul altceva decît î[i imagineaz` criticii literari.“ Iat` un discurs madrilen despre spaima de literatur` care se poate transforma, la o adic`, în groaz` de critica literar`.

Nici Filip Florian nu avea, la Madrid, veritabile spaime de literatur` sau de plauzibilitatea document`rii istorice: „De istorie te po]i folosi doar ca de un fundal care î]i arunc` peste fapte o iluzie a adev`rului. Scrisul seam`n` cu iluzionismul vechilor circuri ambulante care chiar creau o iluzie magic`. Nu cred c` am scris roman istoric.“ Al]ii au crezut altceva, au [i argumentat – de unde o discu]ie vie, pe alocuri patetic`, ce s-a încheiat cu un taninos Ribera del Duero, la restaurantul de la parterul frumoasei cl`diri care ad`poste[te Círculo de Bellas Artes.

Influen]a [i puterea literaturii române în Spania Cele dou` s`pt`mîni de s`rb`toare a culturii române în Spania organizate de ICR – evenimentul extraordinar fiind concertul sus]inut de Jordi Savall [i grupul instrumental Hespèrion XXI pe muzic` de Dimitrie Cantemir – au fost un triumf. Cine are îndoieli ar trebui s` parcurg`, m`car pe diagonal`, presa spaniol` de toate orient`rile. Articolul publicat de romancierul Ignacio Vidal-Folch în El País ar trebui tradus [i publicat în toate cotidienele române[ti care mai au dileme legate de importan]a ICR în reconstituirea imaginii României în lume [i, eventual, citit pe diversele posturi de televiziune alarmiste. El este, în primul rînd, un elogiu adus lui Horia-Roman Patapievici, pe care Ignacio Vidal-Folch l-a citit [i l-a intervievat de pe vremea cînd era doar autorul Omului recent. Dar mai este [i un elogiu la adresa performan]ei sale rare [i evidente la conducerea sin-

Simona Sora [i Filip Florian

gurei institu]ii europene din România. „|n lume nu exist` o cerere masiv` pentru înv`]area limbii române, a[a încît Institutul Cultural Român î[i concentreaz` energiile în recuperarea, promovarea [i difuzarea literaturii române clasice [i contemporane în str`in`tate. |n Spania, unde tr`iesc mai mult de un milion de români, destui f`r` acte, Institutul este foarte activ, iar acest lucru explic` – al`turi, desigur, de valoarea autorilor [i devo]iunea traduc`torilor, unii competen]i, al]ii doar asidui – faptul c` literatura român` este atît de prezent` în libr`riile noastre.“ – spunea Ignacio Vidal-Folch, un scriitor nu doar îndr`gostit de cultura român`, ci [i suficient de edificat în ierarhiile ei, cu vîrfurile, dar [i cu autosabot`rile sale prodigioase [i abisale. n

49

MERIDIANE

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

C`t`lina Iliescu

Enclava de cultur` Madridul, planturos [i ne[ov`itor ca o moa[` care [tie bine c` rolul s`u este de a maieutiza via]a cultural` spaniol`, apare v`duvit de indigna]ii s`i, care lipsesc din peisaj. Am aflat ulterior c` indigna]ii fac benchmarking la New York. E drept c`, unde te întorci pe Gran Vía, dai numai peste muzicaluri de ]i-ai vinde jum`tate din suflet pentru un spectacol la Bulandra, dar în general, cei care venim din provincie (cazul meu) cu paporni]a Samsonite, ne uit`m iremediabil în sus, la corni[ele impozante, la platanii semper in florae ori dup` vreun semn divin (în Bucure[ti nu mi se întîmpla... o voce mali]ioas` ar zice c` din cauza gropilor) pe deasupra capetelor împodobite cu c`[ti audio solide, de lucr`tori la Radio sau la NASA.

Ei bine, în vînzoleala capitalei spaniole, avem [i noi, românii, un loc[or, pe pînza împ`ienjenit` de evenimente – [i asta datorit` ICR-ului. |ntr-un gr`bit zigzag cronologic circular, a[ începe din Bulevardul Marques de Urquijo, unde se g`se[te sediul madrilen al institu]iei, o enclav` nu româneasc`, ci de cultur`; o plut` a c`r]ilor primitoare, zîmbitoare, solar` [i confortabil` pentru naufragia]i din diferite bresle: scriitori, traduc`tori, editori, universitari din ambele tabere (m` refer la docen]i [i discen]i, nu la politizarea in crescendo a univer-cet`]ii), noi to]i bucurîndu-ne de aten]ia echipei profesioniste a ICR Madrid. |n ce m` prive[te, îmbr`]i[area fireasc` pe care-o a[teptam de ani, ca [i revela]ia cum c` traduc`torul, precum în-

C`t`lina Iliescu este conferen]iar dr. la Universitatea din Alicante, pre[edinta Asocia]iei culturale româno-spaniole „Aripi“ (www.aripi.es) Dan Lungu, Ana Blandiana, Simona Sora [i Filip FLorian

50

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

MERIDIANE

gerul, se plimb` non[alant între azimuturi, între dou` lumi schenghenizat separate pentru restul muritorilor, sînt un dar pe care îl duc studen]ilor mei, spre a înlocui metafora lui Hermes.

Seara, la Círculo de Bellas Artes, un soi de Mecca pentru via]a cultural` spaniol`, am descoperit scriitori români (necunoscu]i mie, din vina mea), a[eza]i la o mas` nu tocmai rotund`, dar generatoare de dorin]a de a-i citi [i a-i traduce: Adriana Babe]i, Adrian O]oiu, Cezar PaulB`descu. Moderatoarea – clavecinul bine netemperat – a dat cezarilor ce era al lor, iar noi, publicul, ne-am exersat bilingvismul (sau biculturalismul – cine a reu[it s` ajung` la aceast` minte de pe urm`) calculînd gradul de deviere (nerecomandabil, dar [i neînfrînabil) în imponderabila lume a textului-surs` [i textului-]int`.

Am plecat cu imaginea ostil-seduc`toare a Sarsanelei semiîngropate de vie, cu [nurul comandantului de deta[ament pe retin` [i cu o list` complet` a stîngacilor celebri ai tuturor timpurilor.

La Tîrgul de Carte botezat LIBER, vizitatorul se întîlne[te cu standul ]`rii invitate: România.

Am dat cu ochii de el împreun` cu prietenul Enrique Nogueras, romanist de vi]` veche, cititorvorbitor de român`, discret bacovian. Amîndoi am avut un sentiment de lini[te sufleteasc` la

întîlnirea cu standul, verbalizarea percep]iei fiind „da“. Acest „da“ aglutineaz` senza]ia de a r`mîne pe b`nci sau pe taburete la mosorul în chip de mas`, pip`ind c`r]ile atîrnate-n grind` precum ardeii în pod la bunica, estetica autentic fireasc`, de o simplitate covîr[itoare (lemnul natur, firul translucid-suicid prin care graviteaz` literatura printre noi), un moment singular de o rar` frumuse]e.

Seara, din nou la Círculo... de data asta concurînd cu nobelizatul Vargas Llosa (Honoris Causa al universit`]ii unde activez), ceea ce n-a împiedicat ca sala noastr` s` se umple pîn` la monoclul lui Valle Inclán. Prezen]a Anei Blandiana, flancat` de Filip Florian [i Dan Lungu, discu]ia despre spaimele scriitorului, rolul cititorului ca instan]` (indecis`) decisiv` în procesul crea]iei, roman istoric sau istorie fic]ionalizat` (romanizat`?) prin filtrul a mii de ]ig`ri, precum [i polemica ]esut` în jurul etichetelor, a vocii criticii (institu]ionalizate au ba) la care publicul s-a încins (intelectual!) în timp ce afar` se isca vînt din Levant, toate ne-au f`cut s` plec`m de acolo – cum ar spune Românul din A treia }eap` dup` o ipotetic` excursie la |nalta Poart` – „burdu[i]i de impresii“. n

51

MERIDIANE

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

Traducerea de pl`cere – convorbire cu Marian Ochoa Eribe [i Xavier Montoliu Pauli – Cum a]i ajuns s` traduce]i literatur` român`?

MARIAN OCHOA ERIBE: Activitatea mea ca traduc`toare a început datorit` insisten]ei prietenilor din România, care s-au luptat mult pîn` m-au convins s` m` apuc de literatur` român`.

Dup` ce mi-am sus]inut doctoratul în Literatur` Comparat` (la Universitatea din Deusto, Bilbao, în 1992), am venit în România. Eram primul lector de limba spaniol` la Universitatea „Ovidius“ din Constan]a. Aici am predat în perioada 19931997, am înv`]at limba român` [i am stabilit o rela]ie cu România care dep`[e[te aspectul strict profesional. Pot spune c` am o adev`rat` familie aici, c` sînt extrem de legat` de aceast` ]ar` [i c` o simt ca pe o parte din mine.

XAVIER MONTOLIU PAULI: Primul meu contact cu limba român` a fost în 1992, cînd am sosit la Universitatea Bucure[ti ca lector de catalan`, trimis de guvernul catalan la solicitarea doamnei Sanda Râpeanu, pe atunci [ef al Catedrei de Lingvistic` Romanic`. Timp de patru ani am tr`it în Bucure[ti, i-am înv`]at pe români catalan` [i catalanitate, dar pe mul]i i-am avut profesori de român` [i... de românitate. Plecarea de la Bucure[ti nu a însemnat ruperea leg`turilor cu România – a[ zice, dimpotriv`, nu doar c` au continuat, ci s-au îmbog`]it, diversificat. |nainte de a fi traduc`tor, am fost un cititor asiduu de literatur` român`. Debutul ca traduc`tor mi l-am f`cut abia în 2003, cînd directorul Institutului de Litere Catalane, poetul Francesc Parcerisas, a propus s` organiz`m un seminar de traducere poetic` în Pirinei. Au fost invitate Denisa Com`nescu [i Ioana Ieronim, [i am lucrat împreun` traducerea unor poeme de-ale lor (publicate mai tîrziu, la Barcelona, într-un volum bilingv). Am continuat cu poezia, propu-

52

nînd revistei Reduccions un grupaj de poezii din Ileana M`l`ncioiu, Virgil Mazilescu [i Ioan Es. Pop. Anul acesta am tradus tot poeme, ale poe]ilor Ion Cristofor, Leti]ia Ilea, Oana C`t`lina Ninu [i Aurel Pantea, care au ap`rut într-un volum cu ocazia Proiectului „Voci paralele“ (un „schimb“ poetic între Catalunya [i România, sus]inut de ICR [i de o serie de institu]ii catalane). |ntre timp, poetul Arnau Pons, care este [i un mare specialist în Paul Celan, mi-a propus s` traduc în spaniol` cartea lui Petre Solomon, Dimensiunea româneasc` a lui Paul Celan.

Versiunea spaniol`, tip`rit` anul trecut, [i ecranizarea f`cut` dup` aceast` carte, de Alexandru Solomon, au fost prezentate la primul eveniment al Tîrgului LIBER din acest an, de la Madrid, intitulat „Ecourile tradi]iei evreie[ti în cultura român`“. La LIBER am reîntîlnit-o pe Marian Ochoa, pe care o cunoscusem la Constan]a, [i, discutînd despre traducerile noastre din român`, am fost amîndoi de aceea[i p`rere: traducerea are sens dac` o faci, în primul rînd, din pl`cere.

Criteriile de alegere au fost mai ales personale sau/[i institu]ionale?

MARIAN OCHOA: Apropierea mea de literatura român` e legat` mai ales de gusturile [i sfaturile prietenilor mei universitari, speciali[ti în acest domeniu. Ei m-au îndreptat spre literatura din perioada interbelic` [i spre clasici, cu ei am purtat discu]ii pasionante despre Creang`, Rebreanu, Mateiu Caragiale, Panait Istrati, Urmuz, Sebastian... Apoi am fost receptiv` fa]` de interesul editorial spaniol, care caut` nu numai autorii de calitate, ci [i autorii pe placul publicului cititor. Eu locuiesc la Bilbao [i nu am contacte directe cu editurile importante din ]ar`. Cînd am trimis primele manuscrise, aveam mari

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

MERIDIANE

emo]ii: nimeni nu m` cuno[tea ca traduc`toare de român` [i nu prea [tiam cum s` m` prezint.

Dar r`spunsul din partea unor edituri ca PreTextos sau Impedimenta a fost mai mult decît entuziast de la bun început. Ace[ti editori curajo[i au avut încredere în propunerile mele [i în munca mea, f`r` ei n-a[ fi acum traduc`toare de literatur` român`. M-am sim]it mereu liber` s` propun ce-mi place mie [i cred c` aceast` libertate de a traduce ce vreau îmi permite s` g`sesc bucuria textului. Nu a[ traduce niciodat` un text care nu-mi place, nu a[ putea, pur [i simplu.

XAVIER MONTOLIU: Problema alegerii are dou` aspecte. Pe de o parte, op]iunea proprie în urma lecturilor, a recomand`rilor. |n cazul meu, o asemenea op]iune, dup` lecturi repetate, a fost aceea pentru Marin Sorescu; în acest moment, lucrez al`turi de profesoara Corina Oproae la preg`tirea unei antologii bilingve (catalan` [i român`), iar traducerea ne ofer` mari bucurii. Pe de alt` parte, exist` canonul, f`cut dup` criteriile speciali[tilor. Participarea literaturii române la LIBER a pus accent pe un program literar destul de interesant nu numai pentru editori [i publicul larg, invitîndu-i pe scriitorii renumi]i de acum [i publicînd un catalog de fragmente traduse. Un model bun mi se pare catalogul Colec]iei „Biblioteca de Cultur` Cata-

lan`“, îngrijit` de Jana Matei la Editura Meronia din Bucure[ti. Meronia a [tiut s` aleag` clasicii din secolele XIX [i XX, scriitorii contemporani de relief interna]ional, de exemplu Jaume Cabré, dar [i autori canonici în sensul cel mai strict, fondatori ai literaturii, ca Ramon Llull.

Este un model mai personal, chiar artizanal, de a lucra, dar tot a[a cred c` se petrec lucrurile [i la editurile Lleonard Muntaner sau Impedimenta, unde au ap`rut deja, între altele, traduceri din român` în spaniol`. |ndrumarea pe care o face Centrul Na]ional al C`r]ii (CNNAC) este un excelent mod de a sprijini proiectele de traduceri propuse editurilor str`ine care decid s` publice literatur` român`. {i nu numai prin programele de subven]ii, ci [i prin propunerile de autori [i titluri. |n catalan`, din p`cate, înc` nu a fost publicat` nici o traducere din român`. M` gîndesc c` ar fi foarte interesant` o vizit` a CNNAC-ului la Barcelona, de exemplu în jurul s`rb`torii de Sant Jordi (Sfîntul Gheorghe, patronul Catalunyei), cînd marile simboluri ale Barcelonei sînt cartea [i trandafirii, ca s` deschidem pofta editorilor catalani de a publica traduceri din român`. Ar fi interesant, de exemplu, un paralelism între românul Dimitrie Cantemir [i catalanul Ramon Llull sau, ca s` fim mai reali[ti, un dialog între un autor de proz` scurt` ca românul Dan Lungu, din care mi-ar pl`cea s`

Simona Sora [i Xavier Montoliu Pauli

53

Ana Blandiana

MERIDIANE

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

traduc o carte, [i un autor catalan, de exemplu cunoscutul Quim Monzó.

De ce a]i avea nevoie în primul rînd pentru a continua s` traduce]i?

MARIAN OCHOA: Mie îmi trebuie mai mult timp, zile de 48 de ore pentru a realiza tot ce a[ vrea! Dar în afar` de timp, este indispensabil` o politic` de prezentare a literaturii române din partea institu]iilor; editorii spanioli trebuie informa]i despre calitatea [i bog`]ia literaturii române – atît a celei clasice, cît [i a celei contemporane. Aceast` activitate nu poate fi l`sat` numai [i numai pe seama traduc`torilor. Mie mi-e greu s` prezint proiectele mele, s` conving un editor de importan]a unui scriitor anume, nu numai în contextul românesc, ci [i în cel al canonului european.

XAVIER MONTOLIU: Cred c`, pentru a-i convinge pe editori, ar fi necesare ni[te cataloage bune, cu fragmente din opere române[ti traduse în limba lor (a[a cum s-a procedat la Madrid). A[ mai propune – dintr-un punct de vedere, s` zicem, mai tehnic – întîlniri între traduc`torii în diferite limbi ai unui autor, promovarea traducerilor din autori s`rb`tori]i (de pild`, la centenarul na[terii), expozi]ii (fízice sau virtuale) de istoria literaturii române sau alc`tuirea unei baze de date cu autorii [i titlurile traduse în diverse limbi.

A]i sim]it interesul institu]ional [i personal pentru adev`ra]ii traduc`tori?

MARIAN OCHOA: |n ce m` prive[te, cred c` în ultimii ani s-a f`cut un mare efort pentru a promova literatura român` în Spania. Ajunge o vizit` la libr`riile mai importante din marile ora[e pentru a remarca acest lucru. F`r` actuala politic` de subven]ii, editorii ar fi fost mult mai reticen]i la o astfel de aventur`. Ca traduc`toare, m` bucur de aceast` deschidere din partea editorilor, pentru c` proiectele mele sînt bine primite, iar publicul spaniol începe s` aib` o idee mult mai bogat` [i conturat` despre literatura român`.

XAVIER MONTOLIU: Munca traduc`torului este foarte solitar`. De aceea cred c` ini]iativa ICR Madrid de a aduna, în cadrul Tîrgului de la Madrid, cît mai mul]i traduc`tori din român` în spaniol` a fost excelent`. Ca traduc`tor, te situezi astfel într-un context mai real, în care po]i vedea [i asculta ce [i cum fac ceilal]i. Am v`zut acolo convie]uirea a dou` genera]ii de traduc`tori: veterani [i tineri. A[a ceva nu poate decît s` favorizeze traducerile din literatura român`. A atribui traduc`torilor caracteristicile supranaturale ale mesagerilor cere[ti, fie ei doar literari, cum a f`cut-o pre[edintele ICR, este un clin d’oeil care ne încurajeaz` s` continu`m lucrul, fiecare în chilia lui [i, în momente de gra]ie, împreun`.

Cum vi se pare situat` literatura român` printre celelalte literaturi mici din Europa?

MARIAN OCHOA: Trebuie s` spun c` sînt o vizitatoare obsesiv` de libr`rii [i c`, din motive strict personale, nu citesc în ultima vreme aproape nimic altceva decît literatur` din Est.

54

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

MERIDIANE

Astfel, sînt la curent cu tot ce apare în acest domeniu [i pot spune c` literatura român` e mult mai bine prezentat` decît literatura din Polonia, Cehia sau Ungaria. Calitativ vorbind, autorii români sînt, dup` p`rerea mea, mult mai interesan]i decît mul]i autori occidentali foarte la mod`. Nu-i permis s` nu fie cunoscu]i de un public mai larg [i, f`r` îndoial`,, sensibil la calitatea lor.

Tocmai de aici porne[te lupta mea ca traduc`toare.

XAVIER MONTOLIU: Dac` arunc`m o privire în catalogul autorilor români tradu[i în alte limbi, se observ` o eviden]`: sporirea constant` a num`rului traducerilor, în toate limbile. Vizibilitatea literaturii române a avut o cre[tere deosebit` în Spania, în ultimii 4-5 ani; în libr`rii din Barcelona sau Madrid, de exemplu, exist` deja rafturi speciale pentru literatura român`, în vreme ce, doar cu cî]iva ani în urm`, c`r]ile (pu]ine) se subsumau unei categorii mai generice – „Literaturi din Est“.

Ce ar fi de f`cut pentru ca lucrurile bune s` continue?

MARIAN OCHOA: Literatura român` trebuie neap`rat sprijinit` de institu]iile ]`rii, iar aici politica cultural` desf`[urat` de Institutul Cultural Român e fundamental`. F`r` un sprijin financiar ar fi greu, într-o perioad` de criz` economic`

global`, s`-i convingem pe editori s` se angajeze în aventura public`rii. Ca traduc`toare, a[ avea nevoie de acces la nout`]i editoriale, prin prezent`ri virtuale (dac` nu reale), întîlniri sau congrese anuale de traduc`tori [i autori...

Experien]e precum cea de la LIBER din Madrid sînt foarte îmbog`]itoare. Cred c` ar mai fi util` – de[i e clar c` e extrem de scump [i de complicat – [i o reuniune a traduc`torilor în România, unde ar fi [i mai simplu s` fie prezen]i mai mul]i scriitori din mai multe domenii (teatru, literatur` pentru copii, eseu).

XAVIER MONTOLIU: Cred c` exist` o tendin]` de good practice, o marc` proprie a casei ICR, s` zicem o „marc` Patapievici“, care a permis o bun` extindere [i o desf`[urare eficient` a institutelor în str`in`tate, bine perceput` de institutele str`ine omoloage – [i nu numai din punct de vedere literar. Cred c` aceast` tendin]` nu trebuie sub nici o form` oprit`, nici din punctul de vedere al con]inutului, nici din punct de vedere material. Ca s` dau un exemplu bine cunoscut, ICR-ul din Madrid are evident o traiectorie ascendent`, echipa condus` de doamna Ioana Anghel a dovedit-o din plin în acest an la LIBER. n

Marian Ochoa [i Lumini]a Marcu

55

MERIDIANE

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

Petre R`ileanu

Demondializarea Procesul de liberalizare [i de integrare la nivel planetar în domeniul schimburilor comerciale [i în cel financiar, lansat în urm` cu patru decenii [i cunoscut sub numele de mondializare sau globalizare, a atins limitele suportabilului, f`r` s`-[i ]in` promisiunile de dezvoltare [i de bun`stare generalizate. Economistul Jacques Sapir propune în eseul La Démondialisation (Seuil, 2011) un bilan] al mondializ`rii [i c`ile unei demondializ`ri programate. Consecin]ele pe plan cultural ale mondializ`rii – în materie de con]inut, forme [i obi[nuin]e de consum – sînt analizate de Hervé Juvin [i Gilles Lipovetsky în eseul L’Occident mondialisé. Controverse sur la culture planétaire (Grasset, 2010).

Scurt` istorie a mondializ`rii Epoca actual` este marcat` de un curent puternic de unificare a lumii, de integrare comercial`, financiar`, tehnologic`, politic` [i cultural`. Fenomenul este desemnat de termenii mondializare sau globalizare, în func]ie de contextul în care sînt folosi]i, francofon sau anglofon. Geograful francez Laurent Carroué crede c` ar trebui operat` o distinc]ie între globalizare, termen excesiv de vag, în opinia lui, [i mondializare, definit drept „procesul istoric de extindere a capitalismului pe ansamblul spa]iului geografic mondial.“ Dar, în afara diferen]ei impuse de ariile lingvistice semnalate, gradul de sinonimie dintre cei doi termeni îi face inter[anjabili, chiar dac`, de la un mediu lingvistic la altul, de la o ]ar` la alta, de la o cultur` la alta, globalizare [i mondializare cap`t` o serie de nuan]e [i conota]ii. {i r`d`cinile etimologice sînt apropiate ca sens, glob [i univers, primul –

56

cu o tent` de pragmatism, terre à terre, strict denominativ, al doilea – înso]it de o conota]ie umanist-cultural`.

Mondializarea a început cu aproape patru decenii în urm` [i a rezultat din ac]iunea combinat` a dou` fenomene: globalizarea financiar` [i globalizarea schimburilor comerciale prin extinderea la scar` mondial` a principiilor liberului-schimb în materie de produse [i capitaluri.

Punctul de plecare al acestor dezvolt`ri îl constituie destructurarea a[a-zisului sistem Bretton Woods, operat` în dou` etape, 1971 [i 1973.

Acordurile de la Bretton Woods au fost semnate la 22 iulie 1944, dup` trei s`pt`mîni de dezbateri neîntrerupte la care au participat 730 de delega]i reprezentînd 44 de ]`ri. R`zboiul înc` nu s-a terminat, nici Germania [i nici Japonia nu au capitulat, dar conferin]a are drept obiectiv preg`tirea condi]iilor de reconstruire a ]`rilor dezvoltate. Pe tot parcursul conferin]ei, economistul britanic John Maynard Keynes a încercat s` tempereze ardorile liberalismului american.

Keynes este partizan al cooper`rii interna]ionale, îns` respinge mecanismele suprana]ionale care priveaz` guvernele de propria suveranitate. Keynes nu ob]ine decît cîteva concesii nesemnificative, SUA au un ascendent strivitor asupra tuturor celorlal]i participan]i [i î[i impun cu u[urin]` propria viziune asupra noii ordini mondiale ce se va instala dup` terminarea r`zboiului. Acordurile de la Bretton Woods prev`d în esen]` liberalizarea total` a mi[c`rilor financiare, înfiin]area FMI (cu misiunea de a garanta stabilitatea monetar` interna]ional` în cadrele stabilite de Bretton Woods) [i, în sfîr[it, impunerea rolului central al dolarului. Paritatea dolar-aur devine baza noului sistem. Fiecare stat urmeaz` s`-[i defineasc` propria moned` prin

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

MERIDIANE

raportarea la dolar, stabilind o paritate fix` pe care se angajeaz` s` o men]in`, veghind la echilibrul balan]ei de pl`]i.

Limitarea parit`]ii dolar-aur [i apoi renun]area complet` la etalonul aur – cu alte cuvinte, destructurarea acordurilor de la Bretton Woods – constituie punctul de plecare al mondializ`rii: „Utilizînd dolarul pentru finan]area enormelor cheltuieli militare legate de r`zboiul din Vietnam [i de cursa înarm`rii împotriva URSS, Statele Unite nu mai puteau garanta raportul dintre dolar [i aur. Convertibilitatea în aur a dolarului a trebuit s` fie limitat` în martie 1968. Autorit`]ile americane au suspendat în mod unilateral aceast` convertibilitate, la 15 august 1971, ceea ce reprezenta o incapacitate de plat` din partea Statelor Unite (défaut) în m`sura în care moneda constituie o datorie, iar contravaloarea dolarului ar fi trebuit s` fie dat` de echivalentul în aur. Aceast` decizie transforma sistemul monetar interna]ional în pur «sistem dolar», f`cînd imposibil` exercitarea oric`rui control asupra Statelor Unite. Ratele de schimb, în mod normal fixe – dar posibil de revizuit –, au fost progresiv abandonate jocurilor pie]ei în timpul conferin]ei din Jamaica din 1973. Trecerea la ratele de schimb flotante, în acord cu progresul ideologiei monetariste [i neoliberale, a de-

terminat fluctua]iile brutale cunoscute, de la sfîr[itul anilor 1970 încoace, [i natura din ce în ce mai accentuat speculativ` a sistemului. {i asta, pîn` la criza actual`.“ |ntr-o prim` faz`, mondializarea desemna mi[carea de extindere a pie]elor de produse industriale la scara blocurilor geopolitice din timpul R`zboiului Rece. Odat` cu pr`bu[irea blocului sovietic, la începutul anilor 1990, mondializarea a intrat într-o faz` de accelerare [i generalizare, impunînd peste tot principiile liberalismului economic [i plasînd Statele Unite în pozi]ia de leadership mondial unic [i incontestabil.

Obiectivul ini]ial, cel pu]in la nivelul discursului, era: dezvoltare economic` generalizat` [i accesul la bun`stare pentru toat` lumea.

Analizele economi[tilor „neangaja]i“ divulg` o realitate diferit`. Pierderile (în termeni de calitate a vie]ii), deteriorarea ]esutului social, distrugerile ecologice adesea ireversibile sînt mai importante decît cre[terea economic` [i bun`starea exprimate prin indicatorul PIB (Produs Intern Brut) care, de multe ori, nu este decît un „artefact statistic“ sau o manipulare contabil`, sus]ine Jacques Sapir: „Trebuie deci s` re]inem c` «puternica» dezvoltare a comer]ului mondial, în ultimii treizeci de ani, [i o parte din cre[terea

57

MERIDIANE

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

înregistrat` de PIB nu corespund unor mi[c`ri «reale». E vorba pur [i simplu de luarea în calcul în cadrul anumitor norme contabile a produc]iilor care anterior nu erau contabilizate, dar care existau totu[i. Nu trebuie uitat c` în fluxul contabilizat al comer]ului interna]ional reg`sim aceast` dimensiune a mar[andiz`rii, în m`sura în care institu]iile economice interna]ionale (FMI, Banca Mondial`) au împins ]`rile în curs de dezvoltare s`-[i creasc` produc]iile comercializate [i exportabile. Rezult` de aici c` atunci cînd se compar` volumul comer]ului de la începutul anilor 1970 cu acela de la sfîr[itul anilor 1990, iluzia statistic` ar putea reprezenta între 30 [i 50% din fluxul statistic.“

drepturi odat` cu revenirea pe scen` a statelor, considerate pîn` acum neputincioase, în paralel cu diminuarea rolului jucat de pie]e, despre care se pretindea c` ar fi omnisciente.“ Deglobalizarea se poate realiza într-un grup de state, dar poate fi declan[at` [i de ini]iativa unei singure ]`ri. Economistul francez crede chiar c` Fran]a are toate atuurile pentru a-[i asuma rolul de leadership al mi[c`rii de deglobalizare. |mpotriva tuturor argumentelor contrarii, un lucru poate fi decisiv: efectul de contagiune produs de schimbarea de context, fie la nivel na]ional, fie interna]ional. Protec]ionism, reglement`ri, orientarea produc]iei c`tre pie]ele interne, [i nu spre export, reindustrializare sînt solu]iile cel mai des invocate. |n mod simptomatic, în remediile propuse reintr` în scen` cuvîntul na]ional: „politici na]ionale coordonate“, „rena]ionalizarea politicii noastre economice“ (Jacques Sapir), „rena]ionalizarea democra]iilor“ (Pierre Rosanvallon, istoric). Nu e, prin urmare, surprinz`tor c` – în Fran]a, cel pu]in – deglobalizarea (sau demondializarea) a intrat în arsenalul extremei drepte [i a devenit portdrapelul preelectoral al unor sociali[ti autoproclama]i „de stînga“.

Este posibil` demondializarea? |n opinia lui Jacques Sapir, globalizarea schimburilor comerciale [i globalizarea financiar` au atins ast`zi „limitele suportabilului“.

Primul argument este cel ecologic, documentat prin distrugerile, multe ireversibile, provocate în lumea întreag` de logica dezvolt`rii pretins „globale“. Aceea[i constatare [i din punct de vedere economic: nu numai c` globalizarea nu s-a dovedit capabil` s` ajute ]`rile în curs de dezvoltare, dar a condus la profunde regresiuni sociale în ]`rile dezvoltate. Din aceast` perspectiv`, mondializarea apare ca o politic` ce a condus la „s`r`cirea s`racilor din ]`rile bogate [i îmbog`]irea boga]ilor din ]`rile s`race.“ De fapt, scrie economistul francez, globalizarea a constituit o arm` puternic` ce le-a permis puterilor dominante s` recupereze ceea ce cedaser` în anii 1950-1970 – cu alte cuvinte, pe timpul decoloniz`rii. Pe plan politic, „o schimbare de paradigm` este pe cale de a se opera, f`r` s` putem [ti nici cît timp va dura pentru a se materializa, nici în ce forme se va încarna.“ Deglobalizarea este posibil` – sus]ine Jacques Sapir – fie prin modific`ri marginale, care vor permite perpetuarea liberaliz`rii financiare, fie prin decizie politic` menit` s` limiteze drastic globalizarea financiar`. Demondializarea a [i fost „amorsat`“, principiul fiind astfel formulat: „Istoria, politica [i na]iunile reintr` în

58

Cultur` [i mondializare Dar mondializarea economiei constituie în egal` m`sur` un fenomen cultural. Este teza sus]inut` de eseistul Gilles Lipovetsky, cunoscut mai ales ca un exeget critic al postmodernit`]ii. „Capitalismul mondializat“ – scrie acesta – „nu este doar un fenomen economic rezultat dintr-un demers «ra]ional», ci [i un fenomen cultural n`scut dintr-un proiect ideologic, dintr-o viziune a lumii, dintr-un mit – autoreglarea pie]ii, maximalizarea intereselor tuturor agen]ilor economici –, dintr-o credin]` ale c`rei idei-for]` au fost aplicate peste tot indistinct, f`r` a ]ine cont de specificit`]ile na]ionale.“ Pentru a desemna noua realitate, Gilles Lipovetsky propune termenul de culturemonde, un nou cosmopolitism, o form` de hipercultur` transna]ional` care consacr` dou` mari „ideologii“ – ecologia [i drepturile omului

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

MERIDIANE

– [i ai c`rei stîlpi de sus]inere sînt: pia]a, consumismul, tehno-[tiin]a, individualismul, industriile culturale [i de comunicare. Hipercultur` a hipercapitalismului, s-ar putea spune, luînd în considera]ie afec]iunea special` a eseistului pentru prefixul „hiper“, ca expresie a excesului ce ar caracteriza lumea contemporan`, [i pe care Gilles Lipovetsky îl propune în varianta hipermodernism, mai pu]in vag [i mai aproape de adev`r decît „post“. |n aceast` nou` realitate cultural` adus` de mondializare, timpul scurt înlocuie[te timpul lung, „gloria nemuritoare“ [i exemplaritatea sînt detronate de alte serii de comportamente [i valori, respectiv recunoa[terea imediat`, celebritatea mediatic`, succesul comercial. Iat` tabloul comparativ-sintetic trasat de Gilles Lipovetsky: „Cosmopolitismul clasic era o chestiune de con[tiin]`, de alegere ideologic`, de voluntarism etic [i politic: el vehicula o ideologie de emancipare. Nu tot a[a stau lucrurile în cadrul culturii hipercapitalismului, care apare ca o amenin]are, ceva în genul unei fatalit`]i, o constrîngere ce-[i dicteaz` imperativele de adaptare [i de flexibilitate, de competitivitate [i de modernizare pentru a evita eliminarea de pe arena mondial`: sau «te mondializezi», sau dispari. Nimeni nu poate

sc`pa de confruntarea cu aceast` dilem`: lumea a trecut de la un cosmopolitism liber [i voluntar la un cosmopolitism ineluctabil, finalizat prin obiectivul supravie]uirii economice.“ Lumea intr` într-o faz` în care Occidentul începe s` piard` pozi]ia de leadership în economia mondial`. Nu e vorba de un declin al ]`rilor occidentale, ci de o cre[tere accelerat` a ponderei altor zone (Asia, în special). Concomitent, cultura occidental` triumf` în lume. Nu trebuie în]eles prin asta vehicularea unui con]inut particular, ci impunerea a ceea ce Lipovetsky nume[te o form`, respectiv ra]ionalitate tehnico[tiin]ific`, calcul economic, drepturi individuale – altfel spus, „cosmopolitizarea realit`]ii planetare“, „difuzarea mondial` a vectorilor universali[ti“ constitutivi ai modernit`]ii, a[a cum s-a dezvoltat ea în Occident. |n mod paradoxal, ast`zi, cînd Occidentul este, mai mult ca oricînd în trecut, criticat, ridiculizat, detestat, desemnat ca responsabil de degradarea lumii, cultura sa este mai „interiorizat`“ ca niciodat`, ca limbaj, ca aspira]ie, dar [i ca structur` de fond. Cultura occidental` func]ioneaz` [i ca un revelator, coagulînd particularismele identitare [i dîndu-le vizibilitate. n

59

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

P O R T RE T E I N T E R I O A RE

a omului, convingerea lui c` este capabil s` controleze incontrolabilul, voin]a de putere, trauma niciodat` lichidat` a rupturii cu S. Freud.

Fire[te, nimic nu poate s` intereseze mai mult decît procesul intelectual [i spiritual prin care s-a format concep]ia jungian`. Jung a spus toat` via]a c` este doar un om de [tiin]`, a refuzat cu înver[unare s` fie v`zut drept un vizionar sau un profet al unei noi religii. A trecut prin experien]e subiective fantastice pe care le-a t`inuit, c`ci era în el o parte burghez` [i conformist` (profund încurajat` de familia lui) [i nu ar fi vrut cu nici un pre] s` treac` drept un „nebun“. {i totu[i, mi[carea New Age, care vrea s` întemeieze sacralitatea pe alte baze decît cele tradi]ionale, nu rezist` în a-l vedea ca pe un profet. Pe m`sur` ce laicizarea civiliza]iei occidentale progreseaz`, pe m`sur` ce lumea contemporan` confirm` „moartea lui Dumnezeu“, presim]it` de Nietzsche (care era doar cu o genera]ie înaintea lui Jung), apare tot mai vie nevoia de-a salva sacrul, ca pivot [i temei al vie]ii umane. A[a cum ar trebui un punct de sprijin pentru a schimba axul p`mîntului, este necesar` o referin]` exterioar` realului, imediatului, spre a în]elege lumea, a întemeia o moral`, a da consisten]` efortului. |n aceste condi]ii, azi, imaginea lui Jung este din ce în ce mai împins` c`tre postura profetic` pe care o detesta atîta. O biografie am`nun]it` ca a lui Bair are meritul de-a readuce în real personalitatea atît de charismatic` a lui C.G. Jung, f`r` vulgaritate. Apare extraordinar cercul din jurul psihanalistului – mul]imea de femei, rela]iile de dragoste [i altele care se ]es în jurul lui.

Emma Jung, so]ia, este o personalitate puternic`, dominatoare, singura care-l poate manevra pe tiranicul savant. Totu[i, Emma face concesii – de pild`, accept` triunghiul conjugal cu Toni Wolf.

Dup` moartea Emmei (în 1955) Jung supravie]uie[te [ase ani – ani de declin fizic, dar înc` de mult` energie [i de vioiciune intelectual`. Jung î[i dicteaz` memoriile, dar cuprinsul lor este supus unei cenzuri morale severe de c`tre familie [i de secretara Aniella Jaffé. Astfel, Amintiri, vise, reflec]ii nu este de fapt cartea lui Jung, ci un text de compromis cu societatea ce-l înconjoar`. Cu atît mai pre]ioase sînt datele furnizate de noua biografie. n

Ion Vianu

„Un tratat de vulcanologie“ Anul 2011 este, în România, un an Carl Gustav Jung. Comemorarea a cincizeci de ani de la moartea marelui om este poate una dintre cauzele remarcabilei activit`]i a Editurii Trei. |n afara Caietului ro[u, despre care a fost [i va mai fi vorba, Trei public` [i traducerea celei mai cuprinz`toare [i mai obiective relat`ri a vie]ii lui Jung, datorat` lui Deirdre Bair care s-a distins [i prin alte biografii, între altele cea a dramaturgului Samuel Beckett.

Rod al unor extinse cercet`ri de arhiv`, cartea lui Bair nu trece peste nici unul din aspectele vie]ii lui Jung, nici chiar peste cele pe care el însu[i le-ar fi definit ca aspectul sumbru al personalit`]ii, „umbra“ sa. Jung apare ca o for]` a naturii, un temperament uria[, clocotitor; el l-a f`cut pe un contemporan s` spun` c` biografia lui Jung nu va putea fi decît „un tratat de vulcanologie“. Geniul lui Jung, fabuloasa sa capacitate de cuprindere a celor mai diferite domenii ale cunoa[terii, înclinarea c`tre aspectele misterioase ale spiritului, originalitatea profund` a gîndirii sale coexist` cu amintirea unui om puternic, cîteodat` insuportabil, capabil de generozitate, dar [i de r`utate, chiar de meschin`rie. Elucidarea împrejur`rilor în care Jung a colaborat (acceptînd, ani de zile dup` instalarea dictaturii lui Hitler, s` prezideze o societate [tiin]ific` controlat` de nazi[ti) [i a „sc`p`rilor“ lui antisemite (dar [i a ajutorului repetat acordat unor evrei care fugiser` de hitlerism) este extrem de interesant`. Bair arat` ambi]ia feroce

61

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

BIBLIOTECA „PARADISO“

nostalgic` cu o Natalie la fel de pastelat` ca-n Splendor in the Grass, dar cam ingrat`: „Mircea, trebuia, / trebuia s` î]i spun, / n-am fi putut continua altfel. {tii, / n-am vrut nici o clip` s` m` culc cu Robert / dar e atît de insistent... blonzii `[tia-s cumpli]i... / dar credem`, Mircea, crede-m` c` tot tu r`mîi cel mai bun...“ Cum, care Robert? Redford, desigur. |ntr-un fel destul de previzibil, dac` ne gîndim c` cinematografia este, pîn` la urm`, un art du temps retrouvé, mai toate poemele despre cinema pe care le-am citit sînt însiropate cu o nostalgie irezistibil`. S` citez din „Chaplinesque“, al lui Hart Crane (despre a c`rui via]`, multitalentatul James Franco tocmai a f`cut un film, The Broken Tower, lansat în iunie la LA Film Festival), dar numai în englez`, ca s` vede]i [i dvs. întinderea acestei melancolii cinefile: „we have seen / The moon in lonely alleys make / A grail of laughter of an empty ash can, / And through all sound of gaiety and quest / Have heard a kitten in the wilderness.“ S`rim de la Chaplin nu prea departe, doar pîn` la poemul „The Prisoner of Shark Island with Paul Muni“, al fantasticului John Berryman (care va ap`rea în curînd tradus în român`, prin grija lui Radu Vancu). Dac` nu sînte]i aten]i, Berryman v` poate sf`rîma inima foarte u[or scriind despre Henry, care e „b`trîn, b`trîn; pentru c` Henry î[i aminte[te / de tuba dlui Deeds“ (din Mr Deeds Goes To Town, unul dintre preferatele lui Graham Greene) [i de alte filme de-alt`dat`. {i a[a, cu inima sf`rîmat`, ne revenim rapid cu zglobiul „My Career as a Director“, scris de Bob Hicok, noua mea feble]e poetic`, care-[i închipuie cum ar ar`ta copiii unor filme la fel de închipuite [i reu[e[te, în opt strofe, una mai frumoas` decît cealalt`, s` descrie ni[te scene pe care s-ar lupta s` le filmeze to]i regizorii europeni bolnavi de „paralizanta triste]e a mor]ii“.

Am l`sat la final imnul L.N.P.C. – „Ave Maria“ de Frank O’Hara: „Mothers of America / let your kids go to the movies“ ca s` nu v` urasc` mai tîrziu, cînd vor fi „b`trîni [i orbi în / fa]a televizorului / uitîndu-se la / filme pe care nu i-a]i l`sat s` le vad`/cînd erau tineri.“

Luiza Vasiliu

L.N.P.C.

Natalie Wood

Toate poemele despre care-a fost vorba mai sus le g`si]i la liber [i pe Internet.

Vizionare pl`cut`!

Dac` aprilie e National Poetry Month (în America, nu la noi), atunci noiembrie ar putea s` devin` Luna Na]ional` a Poemelor despre Cinema. F`r` nici un motiv, a[a, pur [i simplu. |nainte de fiecare proiec]ie, în loc de trailere la premierele viitoare, ne-am uita la teasere pentru volumele de poezie care urmeaz` s` apar`, regizorii români ar m`rturisi, cu mîna pe inim`, c` ei au vrut de fapt s` se fac` poe]i, la [coal` s-ar introduce un op]ional de „Cum s` scrii o poezie [i s` faci un film în acela[i timp“, iar pe trenciurile [i mantourile noastre gri, negre, verde închis, am imprima cîteva dintre versurile despre care va fi vorba mai jos.

Am g`sit „Sean Penn Anti-Ode“ într-un num`r mai vechi din Poetry. Scris` de Dean Young (despre care Charles Simic a spus: „omul `sta ne aduce aminte c` nimic nu-i mai serios decît o glum`“), anti-oda începe a[a: „Trebuie Sean Penn s` arate întotdeauna ca [i cum ar stoarce / ultimele pic`turi dintr-un burete iar buretele / e fa]a lui?“ Mult prea încrîncenat [i ar]`gos, Sean Penn are mereu pe vîrful limbii cîte un discurs despre inegalit`]ile din lumea asta de doi lei, a[a c`-[i merit` din plin anti-oda lui Dean Young („orice-a]i face, s` nu cumva s`-i atinge]i portiera cu a voastr`. / Nu-l întreba]i despre pisica iubitei.“) Acreala lui Sean Penn vs dulcea]a lui Natalie Wood sau „Anti-oda Sean Penn“ vs „Oh, Natalie...“ al lui Mircea C`rt`rescu (din volumul nimic, Editura Humanitas, 2010), o dulce fantezie

62

n

POEMUL DIN NOIEMBRIE

Andrei BODIU

Tidemouth Radu Cosa[u lîng` locomotiva Thomas Lîng` Tom [i Jerry lîng` Hannah Montana.

Radu Cosa[u într-un pulov`r |n dungi. Pe gît. Tom [i Jerry îl privesc plini De uimire. Hannah Montana E la fel de inocent` [i aerian` ca întotdeauna.

Radu Cosa[u f`r` pip` dar Cu ochelarii pe nas. {i el E în c`utarea depoului Tidemouth Care înghite cele mai bune Locomotive din lume.

63

Filmele preferate Radu ANDRIESCU l Dumitru CRUDU l Cosmin MANOLACHE Angela MARINESCU l Cosmin PER}A l Antoaneta RALIAN

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

A N C H E T~ „{i, totu[i, de ce vedem filme? Un r`spuns imediat ar fi: pentru c` nu mai avem timp s` citim [i pentru c` n-am devenit înc` atît de decaden]i încît s` fi pierdut gustul nara]iunilor exemplare. Ne uit`m la filme pentru a uita c` realitatea nu e un film. Iar atunci cînd ni se pare c` este, o supradoz` de filme st` adesea la originea acestor constat`ri. La limit`, se poate spune c` a vedea filme este o sl`biciune. Ca orice fic]iune compensatoare. Vezi un film tocmai pentru c` nu vezi, în via]a ta, racorduri, montaje sau cadraje posibile. Via]a este, de cele mai multe ori, un blur; filmul este un [arf. Desigur, aceste melancolice constat`ri se pot face abia dup` ce vei fi v`zut un film – m`car unul! E nevoie s` te fi deprins, oricît de rudimentar, cu ceea ce este un film – s`-l «recuno[ti»: nu e nici literatur`, nici pictur`, nici muzic`, ci toate la un loc. Sau, mai bine zis, este ceea ce nu pot face literatura, pictura sau muzica decît la un loc – iar acel «loc» este filmul…“ (Alex. Leo {erban, De ce vedem filme, Editura Polirom, 2006) n Radu ANDRIESCU |n ultima vreme am descoperit filmele europene. Nu mai în]elegeam nimic din arta asta. Sînt mai ales poet, deci marginal. Ar trebui s` în]eleg mult. Uite c` nu am reu[it, pîn` am dat de http://bt.eutorrents.com/index.php. Eurotorente, c` nu [tiu ce-i un php. Concluzia ar fi c` tr`im pe un continent frumos, cu tot felul de arti[ti. Filme islandeze [i bulg`re[ti. Ce po]i s` ceri mai mult, de la imagine? S` dau un exemplu. Dup` discu]ii cu Constantin Acosmei, pe care unii îl consider` autist – spune doar necesarul –, m-am uitat la Zift. Mi-a pl`cut [i i l-am recomandat lui Dan Sociu, cu ceva timp în urm`, la Vama Veche. Locuiam la Casa cu Olane a profesorului Miron [i a doamnei Elsa. Adi Schiop era cu noi, din fericire. Nu [tiu dac` filmul i-a pl`cut lui Dan. Nici nu m` intereseaz` prea mult. E suficient c` am avut experien]e separate, dar convergente în pl`cere, la Petya, lipoveanul care are în meniu rapane cu m`m`ligu]`. Rapanele sînt melcii aceia masivi, adu[i de pu]in` vreme pe burta va-

poarelor din Japonia în Marea Neagr`. S` revin la subiect: tot pe filiera european`, am dat de Samsara, un film indian, cu budi[tii din nordul Indiei. E cel mai bun film pe care l-am v`zut în ultimele luni.

n Dumitru CRUDU |n ultimul timp, filmele mele preferate sînt române[ti, atunci cînd am ocazia s` le v`d. Cred c` `sta e abia începutul [i c` noua cinematografie româneasc` înc` nu [i-a spus ultimul cuvînt. Filmele lui Porumboiu, Mungiu sau ale lui Sergiu Prodan sînt, f`r` discu]ie, noua fa]` a cinematografiei europene. |n acela[i timp, nu cred c` aceste filme ar fi putut s` apar` dac` nu ar fi existat optzecismul [i nou`zecismul românesc în literatur`. |n opinia mea, proza lui C`rt`rescu, Nedelciu, Cr`ciun, Vlad, Danilov, Gro[an, Aldulescu, L`cust` a exercitat o real` influen]` asupra cinea[tilor români tineri. Acum procesul s-ar putea s` fie invers. Ca cinea[tii s`-i influen]eze pe tinerii litera]i. Ar fi absurd dac` nu s-ar întîmpla asta.

65

A N C H E T~

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

n Cosmin MANOLACHE Nu sînt vreo referin]` cinefil`, nu m`-ndoiesc de asta. Ceea ce nu m` împiedic` s` am preferin]e. Dac` tot sînt întrebat ce [i cum în leg`tur` cu, mi-aduc aminte alb-negrul filmelor neo-realiste italiene pe care le vedeam la Telecinemateca. E o prezen]`, o forma]iune pe retin` de o stranietate care m-a fascinat. Un clarobscur, a[a îmi apare [i a[a mi-a [i revenit din anii `ia, cumva pe nesim]ite, ca din visele altora, recunoscîndu-le ca un medium sau ca unul care trezindu-se diminea]a cu ma]ele chior`ind parc`-[i aminte[te [i nu prea c` noaptea a mîncat rege[te. Cînd am v`zut 8 1/2 am zis c` `sta va fi filmul meu [i a[a a fost, a[a a r`mas. Cam la fel a fost [i cu Clovnii, La Dolce Vita sau Amarcord. Apoi Evanghelia dup` Matei, cu care m-am luptat la Cluj, la Casa Studen]ilor, ori A [aptea pecete. Teorema am v`zut-o mai tîrziu, dar intr` de asemenea în geamantanul meu de c`l`torie. Tr`iesc din osînz` veche, s-ar zice, pe care din cînd în cînd o mai împ`nez cu prosp`turi, dup` cum am norocul [i timpul. Ca s` nu fac pe sentimentalul [i nici pe de[teptul, mai bine fac frumos o list`, ca la pia]`, pentru preg`tirea unui festin, pe care l-a[ alc`tui din, f`r` italice: De[ertul t`tarilor / Ora lupului / Ansiktet / Scene dintr-o c`s`torie / Goodbye, Mr. Chips / Zabriskie Point / L’Avventura / Blow Up / Fanny and Alexander / Anul trecut la Marienbad / La grande bouffe / Cu]itul în

ap` / Balul pompierilor / Trenuri bine p`zite / S`tucul meu iubit / Noaptea american` / Conversa]ia / Stardust Memories / Annie Hall / Deconstructing Harry / Zelig / C`l`uza / Breaking The Waves / Sorgul ro[u / Magnolia / Europa / Reservoir Dogs / Pulp Fiction / Kill Bill / Festen / Punch Drunk Love / Drowning by Numbers / Pillow Book / Aaltra / Dead Man / Broken Flowers… Mai sînt [i altele, ale c`ror titluri nu mi le mai amintesc cu precizie, a[a c` voi arunca numele regizorilor lor ca pe ni[te zaruri bune: Jodorowski, Herzog, Wenders, Fassbinder, Van Sant, fra]ii Taviani… E [i mult` uitare la mijloc.

Eclectic, eclectic, Manolache!

66

n Angela MARINESCU |mi amintesc Hamletul cu Laurence Olivier, interpretare halucinant` [i de un erotism extrem. Aveam, cred, 14 ani, iar în noaptea de dup` film am vrut s` m` sinucid. |l uram pe Hamlet, care o ura pe Ofelia. Misoginismul respectiv mi-a pus creierul în func]iune, a fost obsedant. Apoi Ivan cel Groaznic de Eisenstein. Cruzime alb-negru, obsesia crimei, crim` obsesiv`. Cîteva filme ruse[ti: Al 41-lea, Zboar` cocorii, Nou` zile dintr-un an [.a. Simple, aproape primitive, transfigurante, cu personaje feminine obsedate de obsesia lor pentru Unul (un b`rbat, o idee), devotament absolut, un fel de naivitate ce irumpe din adîncuri, obsedant`… Tarkovski – mister,

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

A N C H E T~

obsesie, religiozitate pentru imagine [i sens.

Andrei Rubliov cu t`cerea aceea ultim`. Tot la Tarkovski, obsesia pentru handicap. Splendid adus` la zi de Haneke în Caché [i \n Panglica alb`. Handicapa]ii sînt ni[te in[i obseda]i, sexual desigur. Noaptea generalilor, de dragul lui Peter O’Toole, patologie pur` în noaptea erotic` a unei boli psihice de care sufer` cei bolnavi de ideea de putere [i de moarte. Triada lui Antonioni: Aventura, Eclipsa, Noaptea, ce m-a aruncat în plin` melancolie geometric`. Strig`tul aceluia[i Antonioni, ca o sfî[iere f`r` posibilitatea de a lua sfîr[it. Exact ca-n F`r` anestezie al lui Wajda – întreruperi mortale în desf`[urarea vie]ii cuplului. P`durea de mesteceni a aceluia[i Wajda, despre boal`, tuberculoz` (eu în plin` tuberculoz`, desigur la cap). Bergman, cinicul [i misticul, misoginul [i religiosul din Fanny [i Alexander; imaginile superbe, dintr-o alt` lume, în Fragii s`lbatici, [i obsesia pentru familie. Decalogul lui Kie´slowski – fragmente de delir moral, obsesiv. La Dolce Vita al lui Fellini – neantul întunecat al sim]urilor. Anul trecut la Marienbad – melancolie, înstr`inare. Tarantino – sînge pe to]i pere]ii, violen]` în plin` pudoare. Taxi Driver, cu De Niro atras puternic de moarte, obsesie pentru dreptate, posibil` exclusiv la americani. Asta înainte de Von Trier. |n Melancholia lui r`t`cind pe o cale ferat` a cuplului pîn` la apari]ia în vitez` a înstr`in`rii de to]i [i de toate. De fapt, e vorba de intimitatea apropierii, de îmb`trînire [i moarte. Alt obsedat, aceea[i obsesie. Filme obsedante f`cute de mari obseda]i.

se identific` sau îi repugn`. Exist` filme care m-au sfî[iat pe din`untru, în care îmi doream s` pot interveni de-a dreptul, s` fac un act de justi]ie. Un sentiment asem`n`tor cu acela din copil`rie cînd imagina]ia îmi broda ore, zile, s`pt`mîni în [ir pe marginea cîte unei c`r]i citite, modificîndu-i personajele, ac]iunea, c`utînd îns` s` modifice cît mai pu]in finalul, c`utînd forma perfect`. Nu pentru c` cea ini]ial` nu ar fi fost perfect`, ci pentru c`, în majoritatea cazurilor, nu reu[eam s` m` împac cu ac]iunile personajelor, cu deciziile lor (Ho]ii de biciclete al lui De Sica, Vremea ]iganilor al lui Kusturica, Lilia4ever al lui Moodysson, Forest Gump al lui Zemeckis, Ora[ul zeilor al lui F. Meirelles [.a.) Le rev`d constant, dar rar. Reac]iile pe care mi le stîrnesc sînt prea dure pentru o frecven]` ridicat`. Exist` filme care m-au umplut de triste]e, o triste]e efervescent`, cînd furioas`, cînd resemnat`, dar care m-a modificat, acestea sînt filmele pe care le rev`d cel mai des (Luminile ora[ului [i Modern Times ale lui Chaplin, Andrei Rubliov [i Solaris ale lui Tarkovski, Rocco [i fra]ii s`i al lui Visconti, Doctor Jivago al lui Leen, La strada al lui Fellini, Mama Roma al lui Pasolini, Easy Rider al lui D. Hopper, 3 Iron [i Prim`var`, var`… ale lui Kim Ki-Duk, Breaking the Waves [i Dogville ale lui Von Trier, A love song for Bobby Long al lui Gabel, La vitta è bella al lui Benigni, Cu capul înainte al lui Fatih Akin [.a.). Esist` îns` [i filme memorabile prin umor, cu scene pe care nu le pot uita (Farmecul discret al burgheziei al lui Buñuel, Pulp Fiction al lui Tarantino, Snach al lui Guy Ritchie, Take the money and run [i A Midsummer Night’s Sex Comedy ale lui Woody Allen [.a.).

Acestea sînt cîteva dintre filmele mele preferate. Fiecare dintre ele m-a format într-un anumit sens, a transformat iremediabil ceva în interiorul meu, mi-a modificat pentru vecie perspectiva asupra lumii, m-a f`cut un alt om.

Mai bun, mai r`u, mai trist, mai vesel, mai r`bd`tor, mai ner`bd`tor, mai calm, mai furios, mai în]eleg`tor, mai neîn]eleg`tor, tot mai departe, tot mai departe de lume. {i acesta cred c` trebuie s` fie, pîn` la urm`, rolul unui film, s` ofere o alt` perspectiv`, s` schimbe, s` schingiuiasc`.

Cum? Prin magie.

n Cosmin PER}A Filmele preferate, c`r]ile preferate, locurile preferate… în]eleg prin asta filmele, c`r]ile, locurile la care m-a[ întoarce, nu neap`rat cele mai frumoase, mai bune…

Ar fi mult de discutat pe marginea acestor preferin]e [i a capriciilor lor, care se manifest` în afara logicii [i uneori chiar a sentimentului estetic, fiind generate, influen]ate doar de o subiectivitate profund`, intim`. Indie, comercial, vechi, nou, toate se amestec` atunci cînd e vorba de preferin]e. Interiorul meu nu rezoneaz` dihotomic, ci unificator, nu distinge atît genuri, specii, [abloane, cît punctele sensibile cu care

67

A N C H E T~

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

n Antoaneta RALIAN Sînt o lacom` consumatoare de cinematograf, a[a încît numeroase filme au l`sat dîre în memoria mea. Ba mai mult, cînd eram jun` copil`, obi[nuiam s` [i plîng la scenele lacrimogene [i m` gratulam singur` cu calificativul „gîsc` roman]ioas`“. Dar înainte de a vorbi despre impactul filmelor artistice [i despre emo]iile estetice sau despre îndoielile existen]iale infuzate de filme, trebuie s` povestesc despre influen]a bizar` pe care a avut-o un anume film în copil`ria mea. Nu-mi explic cum, eu care am avut o educa]ie foarte supravegheat`, am nimerit, pe cînd aveam vreo [ase ani, la un film cu Frankenstein. Un film de groaz` (habar n-am cu cine sau de cine), un care în soi de artist î[i speria victimele sco]îndu-[i jum`tate de craniu ca pe-o p`l`rie, dup` care le b`ga într-un cazan cu cear` fierbinte [i le transforma în statui de cear`. Nop]i întregi nu am putut dormi dup` aceast` splendid` vizionare [i m` rugam de mama s` m` ia în patul ei. Am r`mas pîn` în ziua de azi cu o aversiune fa]` de muzeele cu statui de cear` – n-am putut vizita nici celebrul Madame Tussauds. Pe la 15 ani am v`zut, cred, de vreo cincisprezece ori, La r`scruce de vînturi, eram îndr`gostit` de Heathcliff – Laurence Olivier, [i de fiecare dat` plîngeam exact la acelea[i scene, de[i [tiam c` vin [i

le cuno[team pe de rost. A urmat adolescen]a romantic` în care m-au înnebunit Casablanca [i Scurt` întîlnire cu muzicile respective. Tr`iam intens tragismul desp`r]irilor dintre îndr`gosti]i, pentru c` [i eu trecusem printr-o experien]` similar`, numai c`, spre deosebire de Ingrid Bergman [i de cucoana din Scurt` întîlnire (nu [tiu cum o cheam`, [tiu doar c` purta o p`l`rie caraghioas` – Celia Johnson – n.red.), eu nu m` desp`r]isem din pricina îndatoririlor conjugale. |n deceniile socialismului victorios, pîn` la C`l`uza lui Tarkovski, care a rulat în anii ceau[i[ti [i m-a r`sturnat total, nici un film nu mi s-a imprimat în suflet. |n anii no[tri, filmul în care m-am reg`sit (da, ne plac c`r]ile [i filmele în care ne recunoa[tem – e o form` de narcisism) a fost Orele dup` romanul omonim al lui Michael Cunningham. M` r`scole[te soarta Virginiei Woolf, m` r`scole[te drama doamnei Dalloway, a[a cum m-a r`scolit soarta lui Iris Murdoch reprodus` magistral de Judie Dench.

Dar filmele care reprezint` pentru mine relaxarea, cl`tirea creierului, amnezia pasager` sînt cele de mistere inteligent rezolvate, de tip Hitchcock, Agatha Christie, Raymond Chandler.

68

n anchet` realizat` de Marius Chivu

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

EVENIMENT

Literodromul Babel

© Ioana Nicolaie

La workshop-ul cu traduc`tori de literatur` român` organizat de Institutul Cultural Român, prin Centrul Na]ional al C`r]ii [i Institutul Român de Cultur` [i Cercetare Umanistic` de la Vene]ia, au participat traduc`tori din mai multe spa]ii lingvistice: Bulgaria, Fran]a, Germania, Israel, Italia, Olanda, Polonia [i Ungaria.

Georg Aescht [i Gerhardt Csejka

70

Literatura român` nu e tradus` în str`in`tate. Ba nu, acum e tradus`; înainte, cînd n-aveam institu]ii interesate, nu era tradus`. O fi ea tradus`, dar, se [tie, n-are nici un ecou. Edituri mici, aranjamente, nimeni nu d` doi bani pe ea.

N-am nici o îndoial` c` to]i am auzit, într-un context privat sau public, genul acesta de afirma]ii. Nici m`car nu e de mirare, dac` ]inem seama c` au disp`rut paginile de cultur` din cotidiane, iar publica]iile literare au tiraje simbolice. Cît despre bloguri [i variile spa]ii de socializare, n-au reu[it decît s` ridice zvonul la rang de informa]ie verificat`. Prin urmare, dac` nu dai crezare tuturor comunicatelor de pres` al c`ror rol este promovarea cu orice pre], ce se mai întîmpl` cu autorii români [i c`r]ile lor r`mîne o enigm`. E drept c` sînt cî]iva oameni care se str`duiesc s` dezambiguizeze situa]ia, unii dintre ei chiar critici literari, dar cum s` identifici valul coerent în marea de cuvinte dezarti-

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

EVENIMENT

culate? Cine s` scoat` în eviden]` c` festivalul cutare, la care au fost invita]i [i scriitori români, este de incontestabil prestigiu? Cine s` aleag` din mul]imea de evenimente în care sînt implica]i arti[ti autohtoni? Cum s` ierarhizezi participarea la Tîrgurile de Carte, cum s` afli de turneele de lecturi ale unor scriitori români, de unde s` iei informa]ii valide despre receptarea unui titlu tradus în str`in`tate?

Cu atîtea întreb`ri f`r` r`spuns, e firesc s` nu fi auzit niciodat` de Literodromul Babel. De întîlniri ale traduc`torilor s-a mai vorbit, da, [i în al]i ani, de[i nu era clar care traduc`tori, cei români sau al]ii, de aiurea, despre care oricum nu [tim mare lucru. C` Literodromul `sta nu e tocmai la prima edi]ie n-are a face, oricum s-a desf`[urat departe, taman la Vene]ia. {i-apoi, dac` e un eveniment legat de ICR, n-o s` se declan[eze instantaneu corul g`sitorilor de nod în papur`? Las` c`-i mai bine s` nu se mai organizeze [i la anul, de ce s` trag` doar unii foloase? Dar dac` totu[i o s` se ]in`, doar c` în alt` ]ar`, c` parc` a[a au sugerat Dana Bleoca [i Florin Bican, responsabilii de eveniment din partea ICR? {i-apoi, dac` 2012 este decretat An al Culturii române în Italia, iar România – asta da veste! – este invitat` de onoare la Tîrgul de Carte de la Torino, te pomene[ti c` echipa Monic`i Joi]a de la Institutul Român din Vene]ia n-o s` renun]e cu una, cu dou`, la Literodrom?

C` literatura român` este tradus` în str`in`tate [i c` mai are [i ecouri, am aflat de la cei peste dou`zeci de traduc`tori din român` în alte limbi – Jan Cornelius, Joanna Kornas, Lora Nenkovska, Maria Luisa Lombardo, Arone Mapelli, Gabriele Di Palma, Raluca Lia Toma, Angela Dalla Costa, Georg Aescht, Laure Hinckel, Serafina Pastore, Adele Tarditi, Danilo de Salazar, Ileana Maria Pop, Pietro Scarpulla, Gerhardt Csejka, Jan Willem Bos, Steinar Lone, Mauro Barindi, Alessandro Zuliani, Sigrid Nanut, Clara Mitola [i Bruno Mazzoni – care au participat la Literodromul Babel desf`[urat la Vene]ia între 19 [i 23 septembrie. Plecînd de la fragmente din c`r]i de Marin M`laicu-Hondrari, Mircea C`rt`rescu [i subsemnata, vreme de cinci zile, la IRCCU Vene]ia, s-a vorbit doar despre traduceri. Limba de comunicare n-a

fost engleza sau franceza, ci româna. La o cafenea, de pild`, cînd Steinar Lone, romanist pasionat, î[i exersa italiana cu chelnerul, am fost întreba]i: „Dar de unde sînte]i?“ Ne-am uitat unii la al]ii [i am izbucnit în rîs. „Din România“, am r`spuns mai întîi. Dup` care am continuat: „Din Olanda, Germania, Norvegia, Fran]a etc.“

Ce înseamn` traducerea Metoda de lucru: în grupe, pe text. Programul: între orele 10 [i 17, cu întreruperi scurte pentru cafea [i o pauz` de prînz. Zilnic a fost sus]inut` [i o comunicare despre traducere. Jan Willem Bos a propus subiectul „Ce mi-a f`cut Mircea C`rt`rescu. Iar!“, Laure Hinckel a preluat ideea [i a în[irat cîteva din dificult`]ile c`rora a trebuit s` le fac` fa]` traducînd ultimul volum al trilogiei Orbitor, Steinar Lone a venit cu o serie de sugestii practice – cum se poate accesa DEXul online, unde pot fi g`site texte clasice pe Internet etc. –, Gerhardt Csejka a discutat despre contextul cultural al unei opere literare [i dificult`]ile care apar la transplantarea în alt` cultur`, iar Bruno Mazzoni a ]inut o miniconferin]` despre sensul traducerii [i traductologia ca [tiin]`.

Cît despre ce înseamn` traducerea, Literodromul ne-a pus bine pe gînduri. Problemele apar începînd chiar de la titlul unei c`r]i, cînd, dac` nu g`se[ti solu]ia dorit`, te po]i gîndi luni, chiar ani la ea. Mai ales în cazul poeziei care e un pariu mai greu decît proza. Autorii nu sînt încorseta]i de o limb` precum traduc`torii: ace[tia din urm` v`d imediat cus`turile [i nu merg mai departe pîn` nu pricep exact despre ce este vorba. De aceea, dac` ar fi posibil, orice traduc`tor ar fi fericit s` aib` la îndemîn` un duplicat al autorului, care s`-i despice mereu firul în patru.

Lucrînd mai mul]i pe acela[i text, am constatat c` în cîteva ceasuri nu se pot traduce mai mult de dou` pagini, [i-acelea într-o variant` brut`. Am în]eles c` sistemele gramaticale ale unor limbi nu permit anumite structuri sintac-

71

© Ioana Nicolaie

EVENIMENT

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

tice, ceea ce-i oblig` pe traduc`tori s` inoveze.

Am decretat c` registrul e sfînt [i c` trebuie, pe cît posibil, p`strat. M-am mirat c` traduc`torii vorbesc nu doar o limb` str`in`, ci trei, patru.

Am descoperit c` italiana [i franceza pot avea solu]ii asem`n`toare în cazul unei expresii, c` germana, olandeza, norvegiana comunic` subteran, c` bulgara sau polona au [i ele drumuri comune. Am auzit, ceea ce deja [tiam, c` traduc`torii nu pot tr`i, îndeob[te, din traducerile lor. Doar unii dintre ei, din ]`ri mai norocoase, au fost r`spl`ti]i cu mari premii pentru traduceri: Gerhardt Csejka sau Jan Willem Bos. Am aflat c`, dintre cei tineri, cî]iva au ales s` tr`iasc` în România: Serafina Pastore, Clara Mitola etc.

Mi-am zis c` fiecare traduc`tor e o poveste în sine, de[i doar unii, ca Jan Willem Bos care a publicat de curînd dou` c`r]i despre România, ajung s` o [i a[tearn`. Am stabilit c` cerul gurii, furca pieptului, buricele degetelor sînt doar ale noastre, c` apele oglinzii nu-s acelea[i peste tot, c` faian]a e de-un fel în Italia [i de alt fel în Fran]a... C`picul lui Marin M`laicu-Hondrari a fost analizat [i r`s-analizat, f`r` s` se dea varianta mul]umitoare. Iar oarb` la viitor, expresia din Ochiul c`prui al dragostei noastre, textul nepublicat al lui Mircea C`rt`rescu, discutat la Vene]ia, a fost [i ea îndelung întoars` pe toate fe]ele.

La cap`tul s`pt`mînii, am tras [i cîteva concluzii. Prima s-a legat de fondurile de sus]inere financiar` a traducerilor, f`r` de care ar fi incomparabil mai greu. S-a vorbit apoi despre o pagin` pe site-ul ICR unde s` apar` informa]ii referitoare la ce se traduce, dar [i premii ob]inute de o carte, nominaliz`ri la premii sau fragmente din recenzii. Traduc`torii au subliniat c` îi ajut` foarte mult întîlnirile acestea, nu doar ca antrenament de lucru, cît mai ales pentru sentimentul apartenen]ei la o comunitate. A ap`rut chiar ideea coagul`rii într-o uniune profesional` care ar putea fi înregistrat` în România.

Literodromul din acest an a fost o curs` serioas` care se cere neap`rat repetat`. Motto-uri pentru edi]iile urm`toare ar putea fi: „Germana nu cînt`, mai mult m`r[`luie[te“ – Georg Aescht; „Nu v-a[tepta]i s` g`si]i solu]ia imediat`“ – Florin Bican; „Cînd traduci pierzi întotdeauna ceva, dar compensezi prin altceva“ – Laure Hinckel; „Sîntem arti[ti creativi sau interpretativi? Cred c` undeva la mijloc“ – Steinar Lone; „Traducerea e de parc` o nem]oaic` pe tocuri înalte ar merge pe un trotuar desfundat din Bucure[ti; s-ar împiedica la tot pasul“ – Georg Aescht. n

72

Ioana Nicolaie

De la st\nga la dreapta: Maria Luisa Lombardo, Jan Willem Bos, Bruno Mazzoni, Ileana Maria Pop, Jan Cornelius, Raluca Lia Toma, Florin Bican, Mircea C`rt`rescu [i Laure Hinckel

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

A LT F E L D E S P RE A LT C E VA

TEHNODROM

[i p`strînd textul pur. De aici începe distrac]ia.

Odat` pornit butonul de „play“ [i stabilit` viteza dorit`, rîndurile se a[tern unul dup` altul, p`strîndu-se vizibile doar cuvintele care se citesc.

Textul efectiv curge, rînd cu rînd, prin fa]a ochilor, apropiat de felul în care curg subtitr`rile pe ecran sau anun]urile pe burtier`. Po]i m`ri sau mic[ora viteza de „curgere“, po]i pune [i pauz` în acest proces de lectur` rapid`. Aplica]ia a fost gîndit` ca o form` de antrenament, cu diferite etape ale specializ`rii în lectur` rapid`. Am citit pentru început cîteva texte în englez` [i francez`, cu o vitez` de peste 360 de cuvinte/minut. Dar în limba nativ`, român`, viteza a dep`[it 420 de cuvinte/minut. Am stat dup` experiment s`-mi dau seama ce am re]inut din texte, dincolo de ideile principale. {i re]inusem destul de multe detalii, construc]ia fiec`rui text, ordinea paragrafelor etc. Desigur, textele erau în medie de 3000 de semne, cam cît rubrica aceasta din Dilemateca. Probabil c` la lectura unui roman sau eseu, aplica]ia ar fi o piatr` de moar`. Este util` în cazul textelor mai degrab` informative decît formative (dinamice), texte scurte, care nu con]in descrieri mari sau argumente complexe. Pentru cei antrena]i în memoria vizual`, care „fotografiaz`“ pagina pe care o citesc [i se folosesc de plasarea spa]ial` a cuvintelor în pagin`, ReadFa.st va fi ceva provocator pentru c` te oblig` s` interac]ionezi altfel cu textul. Pentru genera]ia nativilor digitali, doar un instrument în plus.

Vitez` putem avea [i prin în]elegerea statistic` a unui text. Analiza de text nu prive[te în]elesul, ci elementele care contribuie la apari]ia lui. Am analizat cu Textalyser.net articolul ap`rut în num`rul trecut al Dilematecii, „15 ani de Internet Archive: 3.000.000 de texte“. Din p`cate, aplica]ia e doar pentru limbile englez` [i francez`, deci nu ia în calcul regulile specifice ale altor limbi. Cu o densitate lexical` de peste 70% [i cu 142 de propozi]ii (dintre care cea mai lung` avea 16 cuvinte), textul meu cere un efort mediu de în]elegere. Oare l-a[ putea citi în vitez`, în mai pu]in de dou` minute?

Constantin Vic`

Noi instrumente pentru textul de ecran Tu cît de repede cite[ti ceva? Deschide o carte la orice pagin`, porne[te ceasul, las`-]i ochii s` alerge liter` cu liter`, rînd cu rînd. Acum opre[te ceasul, împarte num`rul de cuvinte la num`rul de minute [i vei vedea cît cite[ti pe minut. Pare bizar s` faci astfel de calcule care nu spun nimic despre calitatea lecturii [i despre cît po]i re]ine dintr-o lectur`. Dar ele s-ar putea s` fie necesare pentru cei care citesc pe ecrane, fie de computere, tablete, telefoane inteligente sau readere electronice. Mai mult, aproape e un loc comun c` oamenii nu mai citesc pe ecran, ci fac salturi vizuale pe suprafa]a textului, ceea ce duce, inevitabil, la o lectur` superficial`. Cît de corect e acest loc comun e alt` problem`. Poate c` ochii [i creierul se pot antrena pentru lectura online [i pentru cea de ecran. De la presupozi]ia aceasta au plecat cei care au gîndit aplica]ia ReadFa.st. Oricine o poate utiliza, este o aplica]ie online, gratuit` – te po]i conecta folosind contul de Facebook, de exemplu. Odat` instalat` în navigatorul web folosit, ea transform` orice pagin` web cur`]ind-o de elementele vizuale

n

73

Š Privat, Carl Hanser Verlag

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

AVA N P RE M I E R ~ Herta Müller

Nu te duce cu g\ndul unde nu trebuie Cum se numesc p`s`rile migratoare, ne întreba înv`]`toarea. Nu, altfel ne întreba: cum se numesc p`s`rile NOASTRE migratoare – ele trebuiau s`-i apar]in` micului nostru sat, ba mai mult, chiar celor care locuiau aici, în acest sat izolat f`r` strad` asfaltat`. C`ci ele nu aveau nevoie decît de calea aerului [i, spre deosebire de noi to]i, puteau s` [i plece de-aici în cursul anului. La întrebarea cum se numesc p`s`rile NOASTRE migratoare, r`spundeam cîntînd cu to]ii în cor: graur, mierl`, pi]igoi [i sturz. R`spunsul era dat în cîntecul „P`s`rile toate-au [i sosit“ii. Oricine putea memora cîntecul, deci [i numele p`s`rilor migratoare. {i an de an, mereu acela[i elev constata, de îndat` ce terminam de cîntat, c` rîndunica lipse[te din enumerare.

Iar înv`]`toarea îi r`spundea, an de an, din nou acela[i lucru, anume c` rîndunica e prezent` [i ea, de vreme ce cîntecul spune: „{i întregul stol de p`s`ri. Doar ]i-am mai spus asta [i anul trecut.“ Cîntecelul acesta al lui August Heinrich Hoffmann von Fallersleben îi apar]inea satului.

Nici unui copil din sat nu i-ar fi trecut prin minte c` poezia fusese scris` cu mult timp în urm` de un adult aflat departe de locul acesta. Cîntecul îl cuno[teau [i bunicile, îl cuno[teau mamele [i m`tu[ile. Era vechi, fiind tradi]ional, dar [i nou, prin însufle]irea pe care-o stîrnea. Cînd îl cîntai, era de parc` însu[i ]inutul dimprejur ar fi iscat cîntecul în decursul fiec`rei copil`rii a fie-

c`rui locuitor, la fel cum, an de an, ]inutul isca [i prim`vara. {i, de ce nu, [i vîntul [tia s` cînte.

Cînta de fiecare dat` altfel: fie f`r` ecou, ca aer zbur`tor, fie trecînd prin coroanele copacilor.

Altfel în porumbi[te decît pe terenul cultivat cu tutun, ori în lanul de grîu. {i ploaia cînta cu totul altfel, c`ci nu era f`cut` din aer, ci din [nururi de sticl`. A[adar, cîntecul `sta era mai mult decît folclorul micului sat. A[a cum vîntul [i ploaia î[i f`ceau cîntecul lor, la fel era [i cu „P`s`rile toate-au [i sosit“ – iscat de însu[i ]inutul dimprejur, iar noi îl preluasem, cîntîndu-l. [...]

Cîntecele au, poate, o mai mare capacitate de memorizare decît creierul. Cînd sînt cîntate, ele ajung pe furi[ s` se ocupe de întreaga persoan`. Cîntecele se transform` într-o parabol` personal`. Ceea ce-i dinainte formulat cre[te, devenindu-[i propriul prezent. Efectul e concret, se încuibeaz` cu precizie într-un moment al vie]ii, clar identificabil. Cum anume nu se [tie. Cauza te ia pe nepreg`tite, se furi[eaz`, deci e abstract`. Brusc te vezi catapultat în amintire. Muzica p`streaz` sentimentele a[a cum n-o face nimic altceva. Pretutindeni în lume [i dintotdeauna emigran]ii duc dorul muzicii [i al mînc`rii de-acas`. C`ci ambele, cîntatul [i g`titul, ]in de suflet, nu de ra]iune.

Asta o [tiu [i dictatorii. Ei au folosit totdeauna muzica pentru a acapara individul. Noi, germanii, cunoa[tem pustiul l`sat în urm` de na-

75

Discurs de mul]umire rostit la decernarea Premiului Hoffmann von Fallerslebeni

i Prestigios premiu interna]ional, acordat bianual, din 2000 încoace, pentru literatura de reflec]ie critic`. ii „Alle Vögel sind schon da“, unul din cele mai îndr`gite cîntece germane, pe un text scris de poetul [i culeg`torul de folclor Hoffmann von Fallersleben (1798 – 1874). Printre altele, poetul a scris [i „Lied der Deutschen“, imnul na]ional german de mai tîrziu (n. tr.).

n Scriitoarea german` originar` din România Herta Müller s-a n`scut la 17 august 1953 în satul Ni]chidorf. Dup` absolvirea studiilor de filologie german` [i român`, lucreaz` pentru scurt timp ca traduc`toare într-o fabric` din Timi[oara, de unde este concediat` din cauza refuzului de a colabora cu Securitatea. |n 1982 debuteaz` cu volumul de povestiri Niederungen (}inuturile joase), masiv cenzurat, a c`rui versiune original` avea s` apar` în Germania în 1984.

iii Cîntecul „Am Brunnen vor dem Tore“ („La fîntîn`-n fa]a por]ii“), pe un text datînd din 1823, a circulat în dou` forme, dintre care a doua, o prelucrare de Fr. Silcher a muzicii compuse de Schubert, a devenit cunoscut` ca un cîntec popular. – „Wir fahren gegen Engeland“ („Plec`m la lupt` împotriva Engliterei“), pe un text al scriitorului Hermann Löns (1866-1914), este un cîntec propagandistic din perioada nazist` (n. tr.). iv Vechi cîntec popular german. „Catrinu]`, haide, la botine te încheie! / Sumete rochi]a, picioru[ele nu-]i steie! / Didl, dudl, dadl, zum, zum, zum, / Dan]ul s-a încins acum, / Catrinu]`, haide, d`-i ’nainte, d`-i!“ (n. tr.).

AVA N P R E M I R E R ~

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

]ional-socialism. Cîntece pe care nu le mai po]i cînta pîn` în ziua de azi, fiind contaminate. Ele au fost incluse planificat în jafurile [i asasinatele lui Hitler, [i atrase în crimele solda]ilor. Chiar [i cîntecele pline de sensibilitate au servit sub drapel în r`zboi, fiind astfel implicate în crim` deopotriv` cu solda]ii, cu toat` sensibilitatea lor. Iar pentru camarazii din Wehrmacht [i SS, care între timp au îmb`trînit [i ei, aceste cîntece au continuat s` fie balsam pentru memorie, chiar [i patruzeci de ani mai tîrziu, chiar [i în anii de vîrf ai socialismului, chiar [i în cel mai pr`p`dit c`tun. Cîte ceva mai pricepuser` [i camarazii de arme, pe alocuri mai corectaser` una-alta, de multe se dezb`raser` – doar cîntecele lor de-atunci r`m`seser` neatinse. Nici o serbare s`teasc` nu sfîr[ea f`r` aceste cîntece de front. {i amintirea nu f`cea nici o deosebire între ginga[ul „Am Brunnen vor dem Tore“ [i cîntecul beat de poft` de cucerire „Wir fahren gegen Engeland“iii. Ambele cîntece aveau aceea[i func]ie: conjurarea r`zboiului ca timp al tinere]ii. Golite de orice con]inuturi politice, apelai la cîntece [i ele te slujeau. Chiar dac` în creier s-a produs distan]area, cîntecele transfigureaz` [i-i fac pe oameni s` fie în continuare încrez`tori.

Nostalgiile se sprijin` adesea pe cîntecele care au înso]it istoria. Nu doar în cazul f`pta[ilor, c`ci [i victimele au parte de a[a ceva – [i ele p`streaz` în amintire, pîn` la cap`tul vie]ii, cîntecele suferin]ei de-atunci. {tiu de la Oskar Pastior c` oamenii care au fost în lag`r se reg`sesc intim lega]i de „punctul zero al existen]ei“, cîntînd cîntecele din lag`r. Din trauma care avea s`-l marcheze toat` via]a pe Pastior, am tras concluzia c` în anii de mai tîrziu r`nile fundamentale nu pot fi îndurate decît pentru c` spaima celor tr`ite se cupleaz` cu dorul dup` ele. |mperecherea aceasta de precis [i abstract.

Recursul la aceast` contopire e instinctiv, involuntar, în ciuda a tot ceea ce-]i po]i explica ra]ional. }i se-ntîmpl`. {i te jenezi de tine însu]i.

Fiindc` trebuie s` îng`dui recursul, dac` ai ajuns s`-l provoci – chiar dac` n-ai avut de ales. {i pentru c` [tii c` asta va z`p`ci categoriile propriei tale sc`ri a valorilor. Cîntecul nu se sinchise[te de ceea ce gînde[te creierul.

Am tr`it [i eu, pe propria-mi piele, ce în-

seamn` s` cîn]i într-o situa]ie limit`.

Aveam poate [apte ani cînd am mers odat` în tr`sur`, cu bunicii, la fratele bunicului meu într-alt sat. Era în primele zile mai calde, z`pada se dusese. Dar pe drum a început s` ning` cu furie. Ne-am învelit în p`turi, iar bunica a deschis umbrela. Am mers prin p`durea de salcîmi, tr`sura s-a împotmolit în p`mîntul moale.

Ne-am dat cu to]ii jos, am smucit, am împins, am ajutat calul. Cînd deodat` am auzit un urlet dinspre p`dure [i-am z`rit haita, opt lupi. Veneau spre noi, tot mai aproape, abia la cî]iva pa[i dep`rtare s-au oprit. Au luat pozi]ie de atac. Bunicul m-a ridicat pe capra tr`surii, iar bunica a luat umbrela neagr` în mîn`. A deschis-o [i a început s` cînte:

76

Heißa, Kathreinerle, schnür dir die Schuh!

Schürz dir dein Röckele, gönn dir kein Ruh! Didl, dudl, dadl, schrumm, schrumm, schrumm, Geht schon der Hopser rum: Heißa, Kathreinerle, frisch immerzu!iv Cînta cu voce aspr`, rostind sacadat fiecare silab`, ]inînd înaintea ei umbrela, cu care lovea caden]at aerul, mergînd cu pa[i mici, preci[i, înspre lupi. Le vedeam respira]ia înghe]at` deasupra n`rilor de cear` [i boturile pe din`untru liliachiu-pale, ca ni[te magnolii aburinde. Precizia ochilor [i labelor lor în semicerc. {i, în faptul serii, osatura copacilor despuia]i. Luate împreun`, îmi p`reau a fi cap`tul vie]ii. Mi-am tras p`tura peste cap [i m-am gîndit la bunicu]a Scufi]ei Ro[ii, mîncat` de un lup. Iar aici erau opt lupi. |nv`]asem c` p`mîntul se rote[te tot timpul. Speram ca el s`-i roteasc` acum pe lupi departe de noi. Bunica a mai cîntat o dat` [i înc` o dat` cîntecul despre Catrinu]a. Apoi, dintr-odat`, am sim]it-o lîng` mine pe capr`. P`mîntul rotise într-adev`r lupii – ace[tia se dep`rtau de noi. S` fi avut ureche muzical`? Oricum, ascultaser` destul de îndelung cîntecul. Pesemne nu voiau s` devoreze o prad` cînt`toare.

Mai tîrziu, am mers la liceu în Timi[oara. |n primul an [i jum`tate la ora[, n-am fost decît o p`p`die neajutorat` de la sat, una de cincispre-

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011

AVA N P R E M I R E R ~

zece ani. Dorul de cas` m` tot împingea s` merg la gar`. Cînd m`-ntorceam, la sfîr[it de s`pt`mîn`, acas`, [i auzeam în sat muzica de fanfar` pe care-o uram atît de tare, în adîncul lehamitei mocnea o poft` care m` ru[ina. O reîntoarcere ratat`, în ciuda a tot ceea ce [tiam [i îmi puteam explica ra]ional. {i, de îndat` ce p`r`seam satul din nou, lunea în zori, eu m` suiam în trenul cu direc]ia ora[, iar pofta de muzic` de fanfar` se d`dea jos din mine [i m` înfiora. |n ce prive[te atitudinea politic`, n-au existat în mine niciodat` ezit`ri, decizia pe care-o luam era imediat` [i de neclintit. Dar în treburi private, deci în chestiuni sentimentale, natura mea deseori întorcea pe dos tot ce era deja limpede în capul meu. Aici nu-[i avea loc niciodat` t`ietura, ci doar o ruptur` înceat`. Cînd ne amintim lucrurile, nu exist` nimic real în exterior, ci numai în minte. Sentimentele reconstruiesc ceea ce a fost. Chiar [i realit`]ile politice de-atunci, persecu]ia, la fel [i numele, datele [i cifrele se transform` într-o chestiune afectiv`. {i asta cu-atît mai mult, cu cît omul e mai traumatizat. Doar e vorba de nervi aici, are efect asupra psihicului. Ca s` m` pot ap`ra, trebuie s` m` las [icanat` de amintiri ca odinioar` de muzica de fanfar`.

Traumele, s-o recunoa[tem, sînt [i r`mîn ni[te leg`turi – ni[te leg`turi necesare, virulente [i nemiloase. Cred c` `sta e general valabil. Fie c` te-ai desprins din leg`tura cu p`rin]ii, fie c` ai sc`pat de persecu]iile unei ]`ri, în ambele se p`streaz` un dor ira]ional, cu toate c` nu vrei s` te reîntorci la acei p`rin]i, ori în acea ]ar`. Aceste dureri-fantom` din amintiri au ceva ame]itor ce nu-]i d` pace. {i care, dup` cum [tim, pe unii din cei traumatiza]i îi împinge în mod letal în trecut, îi împinge la suicid.

Probabil c` Hoffmann von Fallersleben a tr`it în aceast` sciziune, asigurînd un reazem textelor sale politice provocatoare – vie]ii sale publice –, prin cîntecele pentru copii, care ]in de via]a privat`.

Socialismul le-a f`cut, [i el, supu[ilor s`i spatele [i sufletul daraban`. Ca instrument de putere, muzica a fost utilizat` în mai mare m`sur` decît toate celelalte genuri artistice: cîntece de copii pentru perechea de dictatori [i partid, [la-

g`re despre hidrocentrale sau uzine siderurgice, cîntece populare despre recolte abundente. Stupide pîn` la penibil, f`r` scrupule în ipocrizie. Scoborîre în text [i melodie pîn` la coruperea tuturor criteriilor artistice. Ceea ce n-ai fi putut rosti decît împurpurat de ru[ine, o puteai cînta patriotic [i, ca lemnul dus de ape, puteai m`r[`lui cu picioarele-n valurile melodiei. Jos, proletariatul care cînta – [i [tabii de partid de la tribuna mare, mici cît un b`] de chibrit, f`cînd semne din mîn`, cu un aer absent. De 1 Mai, de obicei, înc` mai era frig, [i ei înc` purtau propria lor m`nt`lu]` – m`nt`lu]a gri a fabricii de confec]ii socialiste, p`trat` de-a binelea de cît de ]eap`n` era. Iar în jurul lor, m`nt`lu]a purpurie comun`, socialist` – pînza de steag în care era înf`[urat` tribuna. Cei care le defilau prin fa]` cu steagurile erau, [i-ace[tia, m`nt`lu]a lor. Z`ng`nind sau chel`l`ind, muzica de comand` era obscen`. Cînt`re]ii de [lag`re din acea vreme, fie ei tineri sau b`trîni, gra[i sau slabi, cu to]ii ar`tau parc` lin[i cu scuipat din t`lpi [i pîn`-n cre[tet. Nu doar ce cîntau, ci întreaga lor persoan` era dezgust`toare în îmb`lo[area puterii. Dar nu existau decît ei, cei de la putere. Ceau[escu decretase „Cîntarea României“ ca unic` surs` de inspira]ie. {i, totodat`, interzisese muzica popular` autentic`, poezia cu adev`rat bun`.

Nici m`car la nun]i nu era voie s-auzi muzica Mariei T`nase, marea cînt`rea]` venerat` de to]i. C`ci ea cînta: Lume, lume, soro lume, Cînd s` m` satur de tine?

Cînd oi l`sa sec de pîine {i paharul de la mine, Cînd mi-o suna scîndura, Cînd m-or b`ga în mormînt, Poate-atunci m-oi s`tura Sau: P`i cine iube[te [i las`, Dumnezeu s`-i dea pedeaps` Dumnezeu s`-i dea pedeaps` Tîrîi[u’ [arpelui {i pasu’ gîndacului

77

Amenin]area din partea Securit`]ii continu`, obligândo pe Herta Müller s` emigreze în RFG în 1987. Public` romane: Der Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt (Omul e un mare fazan pe lume, 1986), Reisende auf einem Bein (C`l`torie întrun picior, 1989), |nc` de pe atunci vulpea era vân`torul (Der Fuchs war damals schon der Jäger, 1992; Humanitas Fiction, 2009), Animalul inimii (Herztier, 1994), Atemschaukel (Leag`nul respira]iei, 2009), volume de eseuri, între care Hunger und Seide (Foame [i m`tase, 1995), Der König verneigt sich und tötet (Regele se înclin` [i ucide, 2003), volume de povestiri, precum [i volume de poezie din colaje. Este laureat` a numeroase premii importante, printre care Premiul Kleist (1994), Premiul european pentru literatur` Aristeion (1995), Premiul IMPAC Dublin (1998), Premiul pentru literatur` al Funda]iei Konrad Adenauer (2004).

Academia Suedez` îi atribuie în 2009 Premiul Nobel pentru literatur`. |n seria de autor pe care Editura Humanitas Fiction i-o dedic` scriitoarei Herta Müller au ap`rut romanele Leag`nul respira]iei (mai 2010), în traducerea lui Alexandru Al. {ahighian, [i |nc` de pe atunci vulpea era vân`torul (publicat în colec]ia „Raftul Denisei“ în noiembrie 2009, tip`rit în 26.000 de exemplare pân` în iunie 2010; intrat în aceast` serie în iulie 2010), în traducerea Norei Iuga. Pe 15 septembrie 2010 apare romanul C`l`torie într-un picior, iar în noiembrie 2010, Omul este un mare fazan pe lume, ambele versiuni române[ti purtând semn`tura Corinei Bernic. Seria de autor „Herta Müller“ va continua în anii urm`tori.

AVA N P R E M I R E R ~ Vîjîitu’ vîntului Pulberea p`mîntului.

Sau: B`trîne]e haine grele, Ce n-a[ da s` scap de ele; Tinere]e hain` scump`, Ce n-a[ da s` nu se rup`

(din volumul Mereu aceea[i nea [i mereu acela[i neic` \n curs de apari]ie la Editura Humanitas Fiction, traducere din limba german` de Alexandru {ahighian)

Oare po]i toca la urechea unei ]`ri, care a avut o sut` de ani asemenea cîntece, aceast` bolboroseal` de muzic` socialist` tîmp`? Da, po]i. O po]i face u[or, dac` pe fiecare metru p`trat de a[a-numit` patrie st` cîte un delator.

Tinerii voiau muzic` rock. Ici-colo se mai d`dea cîte un concert, to]i trebuiau s` ia loc [i s` r`mîn` a[eza]i. Pere]ii s`lilor erau colora]i în albastru-închis de jur-împrejur, cît de-un stat de om – lambrisa]i cu uniformele mili]ienilor: m`nt`lu]e purpuriu-albastre.

Muzicienii care f`ceau rock aveau acelea[i belele ca [i scriitorii cu textele lor. Cenzura mirosea în orice poezie aluzii la dictator, la s`r`cia din ]ar` sau la dorin]a de-a o [terge de-aici. Textele erau atît de profund cenzurate, c` orice concert nu mai consta decît din zbîn]uieli aprige [i cînt`ri golite de con]inut. Pentru muzicieni, concertul era o mic` izbînd` [i o mare înfrîngere. A[a cum litera]ii introduceau în ]ar` c`r]i prin contraband`, la fel f`ceau [i muzicienii cu discurile. Ei cuno[teau toat` muzica rock existent` pe-atunci în lumea liber`. Litera]ii lucreaz` în t`cere, scrisul nu face zgomot – puteai scrie, chiar dac` nu puteai publica. Puteai s` [i ascunzi ce scriai. Muzicienii, în schimb, se confruntau cu cenzura chiar de la prima lor repeti]ie pentru concert.

Chip f`r’de chip Frunte de nisip Glas f`r’de glas Ce-a mai r`mas Timp a r`mas Timp f`r’ de timp Ce-a[ putea s` schimb Unu dintre fra]i Pentru un Carpa]i

v Text original în limba român` de Herta Müller (n. tr.). vi E vorba de trupa timi[orean` Pro Musica, al c`rei album Rockul baroc avea s` apar` în 1988 (n.red.).

78

DILEMATECA l NOIEMBRIE 2011 Am un singur gînd Ce-a[ putea s` vînd Boaba de strugure Sau un nasture {apca f`r’ de cap A[ putea s` tac Mai pentru nimic Noaptea coase-un sac De întuneric.

Iarb` vitreg` amar` Fluier` un tren în gar` Sau un copil f`r’ de adul]i Pe-asfalt st` un pantof descul]v La rug`mintea unor prieteni, cînt`re]i de rock, care compuseser` minunat-sofisticata muzic` pentru o oper` de „rock baroc“, am scris pe-atunci în române[te cîteva texte muzicalevi.

Dar deja de-atunci eram un du[man al statului.

Dup` cum convenisem dinainte, muzicienii i-au spus cenzorului c` textele le apar]in. Dar n-a folosit la nimic, textele nici n-au fost luate în considera]ie. Tot din dosarul meu [tiu îns`, azi, c`-mi fuseser` montate microfoane în toate camerele locuin]ei. Probabil c` ascultaser` tot ce vorbisem între noi. Pîn` la urm`, prietenii mei s-au ales cu un text scris de alt poet, de al c`rui nume nu trebuia s` te fere[ti – un soi de ap` de ploaie, ce putea fi cîntat` în public.

A fost o duzin` de texte scrise de mine atunci, singurul lucru scris vreodat` în române[te, ca serviciu f`cut unor prieteni. Bateristul forma]iei mi l-a cîntat deseori pe primul dintre ele, cel citat mai sus. De aceea îl mai [tiu [i azi.

Pe celelalte le-am uitat de mult.

Ce n-am uitat: Atunci cînd haita de lupi [i-a dispre]uit prada, iar bunicul a reu[it s` despotmoleasc` tr`sura, încît am putut ajunge, pe bezn`, acas` la fratele lui, eu am fost trimis` imediat la culcare. |nainte ca bunica s` sting` lumina, am întrebat-o: – De ce bunica Scufi]ei Ro[ii nu i-a cîntat lupului un cîntec?

Iar bunica a spus: – Nu te duce cu gîndul unde nu trebuie. n