Boris Mehr Elegii euforice

OMENIA ESTE REZULTATUL TR IRII ROMÂNE TI A ADEV RULUI EVANGHELIEI.

VI

OMENIE I SFIN ENIE. Omenia nu este sfin enie. Omenia cons-tituie îns climatul cel mai prielnic pentru înlesnirea pasului spre su-prema treapt la care cheam înv tura lui Hristos: Fi i des vâr i precum i Tat l vostru cel ceresc des vâr it este! (Mat. V, 48)

Poporul român are despre sfin enie o idee atât de înalt , c niciodat nu a îndr znit s treac pe vreunul din ai s i în catalogul sfin- ilor, adec în rândul acelora care prin des vâr irea vie ii lor s-au unit cu Dumnezeu. Pân la anul 1855 [sic] (1885, n.a.) - dup ob inerea autocefaliei -, Românii n-au îndr znit s fac un astfel de pas.

Lipsa canoniz rilor nu însemneaz lipsa sfin eniei pe p mântul românesc. (Pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, de pild , în vremea în care tân rul Platon Velicicovski - marele Stare Paisie de mai târziu - se afla în schitul Tr isteni din ara Munteneasc , tr ia acolo un sfânt c lug r valah, Gheorghe cu numele, «prietenul vr biilor». Vr biile îl a teptau totdeauna la u a chiliei i, a ezându-se pe umerii i pe bra ele lui, îl înso eau pân la u a bisericii. Aici a teptau sfâr itul slujbei, ca apoi, la fel, s -l petreac pân la chilie. i s vâr indu-se sfântul c lug r i fiind purtat la groap , s-au aruncat vr biile în mormânt, t lindu-se de durere. i nu putea arunca p mântul în groap din pricina vr biilor surori.) Dumnezeu singur tie câ i sfin i b rba i i câte sfinte femei au binecuvântat cu via a lor p mântul românesc, - p mânt care a cunoscut ade rul cre tin înaintea tuturor vecinilor lui de ast zi. C ci poporul român a fost încre tinat înaintea ru ilor, a bulgarilor, a sârbilor, a ungurilor, a cehilor, a polonezilor.

Apocalipsa sfântului Ioan ne înf eaz defilarea neamurilor mântului în cereasc cetate luminat de slava lui Dumnezeu: i se va aduce în ea slava i cinstirea neamurilor. (XXI, 26) Prin „slava i cinstea” neamurilor se în elege aici specificul i unicul popoarelor. Fi-va, acum, neamul nostru românesc ru inat, înaintea tronului Mielului, în ziua supremului examen? La aceast întrebare, nimeni dintre muritori nu e îndrept it a da un r spuns.”

Boris MEHR

Elegii euforice

I. Vârsta mea nu are nicio importan , nici Dumnezeu nu are vârst , Ceea ce nu înseamn c eu a fi egalul Lui, Doamne fere te, Chiar ieri aveam o discu ie frivol despre aman i, amante, Cump turi, medicamente, despre viii mor i i mor ii vii. Am pierdut ceva timp, dar asta e via a. Femeia e un tip celebru, la Dun re ca i la Ebru, seduc toare sau redus , mai r rit , mai apus , zei este, partener , iar uneori, chiar o himer , pisic -sexy sau rival , în locul mamei face coal . Ce pot s spun? Parfumul ei îmbat o trup de pigmei sau de eroi trufa i, de ce s o l ud m pe Salome? Excentric , impresii rare, co maruri înfior toare sau vise dulci ca sarailia, regre i lumina i trezia, scandalul e mereu prezent, cherchez la femme, eveniment, exotic de vrea, de uit c -n jur sunt amorezi o sut , pletele ei sunt negre, blonde, femei cochete, pudibonde, au ic, au voce de siren , femeie din femei, peren , În Univers ea este Centrul, po i s spui nu, po i s fii pentru. II. Într-o scoic închis e un ocean, versul poetului, un m rgean, n-are sfâr itul un început, totul ne doare sau ne-a durut, frigul colind , cere-ad post, dragostea pleac , via n-a fost, somnul din mon tri na te ra iune, inima ine cumpene bune. Femeile m servesc cu zâmbete, b rba ii cu vorbe grele, îmi iau câmpii i muntele îl mut în ghilimele, când am ceva pe suflet merg în pustiu i strig, de pild Jennifer Cooper îmi ine de frig. Ziua-i masiv alb i rece, ca un colegiu pentru colege, Numai iubita, doar ea se z re te într-o oglind ca ochiul de pe te, Trece cu trenul omul cu trenciul, luat pe-o hârtie de treisprezece, numai iubita în nouri se scald , ziua-i masiv , rece i alb , numai iubita, sub ire, înalt , este. Iar eu sunt în lumea cealalt . III. Trebuie s -mi in ochii larg deschi i pân când Domnul mi-i va închide. Trebuie s fiu neîndur tor cu mine, pân când Domnul se va îndura de mine. Trebuie s cred în Har, pân când Harul se va pogorî i asupra mea. Trebuie s iert i s iubesc pân când voi fi i eu iubit. Ruga mea este t cut ca melcul, ea înainteaz prin nop i de poezie limpede. Cine este în epicentru cade primul, cei de la margine se uit , dau din picioare. S n-alunece în groap , cine se afl în epicentru va striga din adâncuri, De ce, Doamne, eu sunt alesul? De ce, Doamne? IV. Bucuria de a te trezi la miezul nop ii, în miez de zi, de a scrie versuri pe care nu le cite te nici orbul cu sensibilitatea în de te. Sihastru nu sunt, nici sfânt, poate nebun, raiul e doar o coal de hârtie. Vor înflori în curând gr dinile-n cer, mor ii blânzi din p mânt. Rolul meu este de a m interpreta pe mine, dup lectura Comediei Divine. Eu îmi scriu textul, regizorul sunt eu i, uneori, se amestec i Dumnezeu. Dar, din nefericire, spectacolul este mereu întrerupt de exclama iile unui surd, Ori poate c eu nu în eleg surzenia lui, care-i tot darul Demiurgului. V. Când m voi teme, când voi ajunge la termen, Când cerneala din stilou se va cerne ca o cenu uscat , Când coala va r mâne curat , când voi privi în gol, Când voi desena cheia sol, f s mai urmeze o not , Când t cerea va deveni bigot , atunci, moarte a mea, s apari în splendoare, cu ochii de jar, cu sânii dezveli i, cu p rul despletit i vom pleca împreun , îndr gosti i. VI. Ar trebui s fiu foarte trist, ca s pot asculta un disc, o muzic , a, un Beethoven, în urechea mea stâng chiuie un ren, ar trebui s deschid o fereastr ca s v-ascult pe Dumneavoastr , Pas re iastr . Oare cât se vor împiedica-n balamale, în belciuge în yale, Solfegiile siderale? Eu nu cred în muzica pe care-o consum Auriculul Dvs. ca pe-o legum . Dumneavoastr a tepta i când sunte i tri ti s-auzi i în rai op it de arti ti? V spun, totu i, c pe domnul Beethoven l-am întâlnit mult mai sus, pe planeta Epsilon.

Ionel POPA

Via\a de fiecare zi din Rom`nia comunist[

Mihai Zamfir, În a teptare, Ed. Polirom, 2020, 400 p.

Dup un solfegiu preg titor urmeaz concertul unui cvartet: În teptare de Mihai Zamfir (Ed. Polirom, 2020).

În prim vara timpurie a anului 1929, tinerii prieteni, avocatul Dissescu i bancherul Reiss, au hot rât s i construiasc o cas nou , pe Intrarea Vergului nr. 6. Îmbinând arhitectura florentin cu elemente moderne. Maestrul arhitect Antonescu le-a construit un „bloc-vil ” cu dou apartamente. Celebrul arhitect a îmbinat în mod armonios frumosul artistic cu utilul. Din vechile case în care au crescut, cei doi au adus doar mobil de stil. i anii au trecut.

În vremurile cumplite care au urmat, locuitorii imobilului l-au strat cum au putut, în func iune. A suferit cutremure i alte pericole i datorit unei veri oare a lui Reiss, cu o func ie înalt în partidul comunist, i datorit faptului c acolo a locuit câtva timp, clandestin, comunistul Lucre iu P tr canu, vila burghez a sc pat în dou rânduri de na ionalizare. Apartamentul de la etajul II a fost cump rat (salvat) de Matei Zippa, ef de sec ie la Academie, dar n-a locuit acolo. Mai târziu a locuit fiul s u, Christi. Dup moartea b trânilor Reiss i emigrarea fiului lor Mili în Israel, apartamentul a fost repartizat politrucului Nicolae Airinei i so iei „tovar a Ana”. Christi a fost nevoit s se retrag la mansard . De la sfâr itul anilor '80, dintre participan ii la inaugurarea din 1930 a vilei mai supravie uia fiul b trânului Dissesc, Gheorghe cu so ia Lilica. Istoria vilei Dissescu-Reiss face din ea un personaj simbolic al romanului. Sub mersul de tancbuldozer al comunismului, vila „burghez ” i-a pierdut din frumuse ea ini ial , dar i-a p strat statutul de martor al veacului... de suferin e care a urmat, casele d râmate de dictator au sat numai amintiri. „Casele”comuniste erau blocuri, toate identice, f personalitate, construite pentru „m cinarea sufletelor” prin frig, foame, fric .

Din paginile solfegiului, de dinaintea cutremurului comunist, sunt de re inut urm toarele acorduri: „Instala i în noua locuin , tinerii Dissescu i Reiss, fiecare cu nevast i câte un b ie el, s-au sim it acas înc din prima zi. B rba ii doreau de mult vreme s plece din casele vechi unde se n scuser , iar vila-bloc însemna i începutul unei noi vie i. În 1930, totul era nou i promi tor. În ritmul în care r reau în Bucure ti blocuri cu dou , trei sau mai multe etaje, în care se deschideau restaurante, bodegi de lux ori gr dini de var în parcuri, ai fi zis c lumea se preg tea pentru un veac de pace i fericire în ora ul ce sem na tot mai mult cu unul european, a a cum îl visau p rin ii tinerilor de la 1930.” Non comment!

Planul/topografia blocului-vil i-a inspirat scriitorului structura romanului. Primele pagini f titlu, pe care le-am numit solfegiu, spun istoria , în mod esen ializat, istoria rii din perioada interbelic . Perioada respectiv devine termen de referin i compara ie pentru istoria comunist , în spe , ultimul deceniu al dictaturii ceau iste. Dup acest solfegiu, urmeaz cele zece capitole, fiecare cu titlu imobiliar i notarea datei calendaristice: Capitolul I - Etajul I Noiembrie 1987; Capitolul II - Mansarda Decembrie 1987;Capitolul III - Parterul Aprilie 1988; Capitolul IV - Mansarda 1988; Capitolul V- Parterul Septembrie 1988; Capitolul VI - Etajul II Decembrie 1988;Capitolul VII - Etajul I Martie 1989; Capitolul VIII - Etajul II i Mansarda 1989; Capitolul IX - Decembrie 1989; Capitolul X - Februarie 1990. Primele opt capitole sunt rela ionate dup cum urmeaz : capitolul 1 cu 7; capitolul 2 cu 4; capitolul 3 cu 5; capitolul 6 cu 8. Deci un cvartet. În cele opt capitole fiecare instrument/ personaj î i execut partitura. În ultimele dou capitole cele patru instrumente/personaje execut împreun partitura, de fapt ultima parte: evenimentul revolu ionar din zilele Cr ciunului 1989. Interpretarea ultimei p i se face pe dou voci: a vocilor c rora teptarea s-a împlinit i vocea c reia teptarea i s-a n ruit.

Pensionarul Dissescu, Christi, Veronica, Ileana a teptau/visau o cas ocrotitoare, pe care s-o iubeasc ; Airinei a teapt salvarea casei sale - comunismul.

În capitolul 1, în cea mai mare parte - monologul b trânului Dissescu, sunt trei detalii de maxim semnifica ie: „[...] numai frig [...]”; „[...] când s-au golit rafturile magazinelor, a ap rut i frigul [...]”; „M trec r cori închipuindu-mi ce-ar zice un tip, cu ochi alba trii, dac s-ar apuca le cerceteze atent [dosarul de la cadre i filele jurnalului s u secret], cu gândul de a te scoate oricum vinovat.” Sunt consemna i cei trei F: Frigul, Foamea, Frica. Cu ei regimul comunist a subjugat poporul. Capitolul 2, care ne duce la Ia i, relateaz „ora de iubire” dintre Christi i Veronica. Iubirea lor în ora ul cu „vechi i dulci” amintiri e o încercare de ie ire din urâ enia lumii comuniste. Capitolul 3 e despre via a dramatic a Ilenei, sora vitreg a lui Christi. Rezumândui via a de a tept ri i neîmpliniri, naratorul rge te aria de cuprindere socio-politic a romanului. Prin intermediul gândurilor i observa iilor personajului, scriitorul aduce în aten ia cititorului pe ceilal i locatari ai vilei, în primul rând pe politrucul Airinei. În acest mod, naratorul transfer sarcina sa de psiholog Ilenei.

Capitolul 4 e despre nelini tile, fr mânt rile i incertitudinile lui Christi, legate de iubirea lui pentru Veronica. În aceast stare tensionat , gândurile lui Christi încep s graviteze în jurul sorei sale vitrege, care îi este aproape o str in .

În capitolul 5 sunt relatate alte momente temporale din via a Ilenei. În gândurile i nelini tile ei apare tot mai des fratele ei vitreg.

Capitolul 6 e despre profesorul Airinei, politrucul care pred la Universitate „filosofia”. În relatarea biografiei acestuia sunt punctate câteva aspecte care îi definesc caracterul i ascensiunea profesional : originea, c toria cu „tovar a Ana”, fiica comunistului ilegalist Gavrilovici, activitatea de turn tor la Secu, i iubirea târzie, ridicol , pentru studenta Maria Zm u (Ma a), venit din Basarabia. Pe fundalul vie ii lui Airinei se contureaz imaginea malefic a securit ii.

Capitolul 7 continu capitolul 1, iar capitolul 8 continu în tandem capitolul 4 i 6. Capitolele 9 i 10 strâng la un loc firele narative i personajele raportându-le la momentul revolu ionar din decembrie '89, care pune cap t dictaturii comuniste i las deschis calea unor noi a tept ri.

Evenimen ial, a teptarea personajelor are dou paliere: unul social-politic, cel lalt intim. Palierul socio-politic e ilustrat prin tipologia personajelor (pensionar, intelectual activ, activist; b trân, matur, tâ r; b rbat, femeie), prin caracterul lor i prin atitudinea fa de dictatura comunist . Acest palier d romanului dimensiunea politic .

Al doilea palier are dou intr ri: cea familial a cuplurilor: Dissescu-Lilica i Airinei-„tovar a Ana”; i cea erotic a triunghiului Veronica-Christi-Ileana.

Regimul comunist, prin diferite metode, a perturbat i deviat via a intim a oamenilor. În aceste condi ii, când g se te o bre , Erosul izbucne te impetuos, înc lcând toate tabuurile i restric iile. i în acest caz, romancierul se dovede te echilibrat i subtil analist. El nu face din povestea erotic a trioului Veronica-Christi-Ileana un caz de cazuistic moral . Las cazul în seama psihanalizei, pe el îl preocup descrierea modului cum erosul se opune traumelor pricinuite de comunism. Scriitorul are i inspira ia de a înv lui povestea celor trei în reminiscen e poetice eminesciene (numai ele ar merita o pagin de comentariu).

Romancierul e un fin analist al triunghiului erotic, a rela iei celor dou femei, care numai în treac t s-au v zut, dar tot timpul i-au fost ostile. Christi nu va în elege con tient, ci numai va sim i ostilitatea dintre Veronica i Ileana. Iubirea lui pentru Veronica r mâne neîmplinit ,dar iubirea se va împlini în rela ia sa cu Ileana, i tocmai în zilele revolu iei. Iat un subiect pe care scriitorul, dup cum spuneam, îl las în seama psihanalizei.

Paginile care relateaz suferin ele, nelini tile, întreb rile n scute în sufletul i mintea b rbatului îndr gostit ne trimit spre paginile analitice din romanul lui Camil Petrescu i cel al lui Anton Holban. Personajul lui Mihai Zamfir face parte din familia lui tefan Gheorghidiu i Sandu. Povestea de iubire dintre Christi i Veronica, având ca spa iu Ia ul, este un excelent exemplu de intertextualitate. Sunt abil folosite modelele oferite de Ibr ileanu (Adela), Lovinescu ( uca), Camil Petrescu (Ultima noapte de dragoste...), Anton Holban (O moarte care nu dovede te nimic) i nu în ultimul rând ecourile din poezia erotic a lui Eminescu i cea a Veronic i Miclea. i din coresponden a celor doi.

Cu privire la cele dou paliere narative mai trebuie subliniat întrep trunderea celor dou paliere, ele nu rup în dou p i romanul.

Din puzzle-urile biografiei personajelor este reconstituit istoria rii din perioada dictaturii ceau iste.

Gheorghe Dissescu, inginer pensionar , fiul celui care în 1929 a construit vila florentin , a tr it tot timpul cu frica dosarului. El ine un jurnal secret în care noteaz evenimentele la care e martor i le comenteaz . Din prezent, prin numeroase rememor ri, se întoarce la anii adolescen ei i tinere ii din perioada interbelic . Acum, în prezent, toate a tept rile i speran ele îi sunt agresate de frigul, foamea i frica impuse oamenilor de dictatura ceau ist . Dissescu îi ur te pe comuni ti..

Cel care î i afi eaz cu mândrie grosolan cartea de vizit Nicolae Airinei conferen iar universitar doctor, Universitatea Bucure ti este un vajnic ap tor i apologet al comunismului. Ur te pe Gorbaciov a c rui politic a deschis cale pr bu irii comunismului. Airinei e c torit cu „tovar a Ana” cu func ie important în MAE. E lipsit de feminitate, sau altfel spus, asexsuat . Caracterial, Airinei este un carierist i un delator. Crede în comunism i sufer pentru el. Toat via a a urm rit parvenirea social-politic i tiin ific , a a c e greu de crezut în sinceritatea lui. Un singur lucru e cert: regret cu lacrimi pr bu irea comunismului, cu toate c ideologia comunist i-a distrus omenia i l-a frustrat de toate drepturile fire ti ale vie ii personale. Când descoper acest adev r este prea târziu i încercarea de salvare prin iubirea pentru Ma a în loc s -l umanizeze i salveze îl arunc în ridicol. Ultima clip , când gust din fructul oprit i Ma a, foarte elegant, îl oblig plece definitiv, este una de mare umilin , consfin te sfâr itul lui i a ceea ce a reprezentat. Meritul scriitorului este, în portretizarea personajului, nu a c zut în capcana caricaturiz rii, care nu i-ar fi avut locul în dramatismul din roman.

Christi Zippa, cel care locuie te la mansard , de i pare un tân r prins în mrejele iubirii, e cercet tor literar, pasionat de munca sa i un anticomunist convins. În final afl m c este unul dintre semnatarii scrisorii de protest citit la postul de radio Europa liber . Christi e un personaj cu o via interioar complex i intens .

Ileana, cea care locuie te la parter, pare o fiin tears , anonim . Ea ilustreaz cenu iul i nesiguran a vie ii în comunism. Sub aceast înf are se ascunde o fiin sensibil , cu o via interioar intens . E f cut din acela i aluat din care e f cut i Christi.

Toate personajele sunt în a teptare: Dissescu a teapt pr bu irea dictaturii comuniste a lui Ceau escu; Airinei, tancurile care s salveze comunismul; Christi e în a teptarea împlinirii iubirii i eliberarea din chingile comuniste; Ileana a teapt o schimbare radical a vie ii sale de anonim . Pân i TIMPUL a teapt : fiecare an a teapt viitorul an. Foarte subtil, scriitorul sugereaz sinonimia între teptare i acumulare, care se realizeaz în punctul critic: izbucnirea revoltei. Revolta izbucnit în zilele Cr ciunului lui '89 îi îmbr eaz pe to i.

Nara iunea romanului În a teptare este un aliaj pre ios de relatare neutr la persoana a treia singular, de stil indirect liber, de monolog interior i rememor ri.

Ion POPESCU-BR{DICENI

Cuvinte de reazem ]i uimirea de a fi @n opera poetic[ a lui Coman }ova

1. Fluturii, Dumnezeu i Erosul

Am publicat recent, la o reputat editur ie ean , condus de un scriitor revolu ionar, „O introducere în opera poetic a lui Coman ova”. Cum, conceput într-un asemenea format fiind, micromonografia a avut drept scop o recuperare axiologic a unei figuri, aparent de planul doi, a neomodernismului (vezi Popescu-Br diceni, 2020, in integrum), mi s-a oferit prilejul, de c tre acela i Aurel tefanachi, directorul Editurii Tipo Moldova, s revin cu o cronic de carte, în care s continuu ce-am deschis spre dezbatere public .

Am pe masa de lucru, al turi de volumele altor aizeci ti celebri (printre ei Anghel Dumbr veanu, Ion Horea, Radu Cârneci, Cezar Baltag, Mircea Iv nescu, Constan a Buzea, D. R. Popescu, Nicolae Breban, Ion C pruciu, Ion C voiu), «opera poetic integral » a lui Coman ova sub un titlu incitant dar i entelechial: „Cuvinte de reazem. Uimirea de a fi” ( ova, 2020, 787 p.).

Cititorii sunt invita i s i revendice, repetat, dreptul, uimitor, de-a fi, la rându-le, un ontos plin de cuvinte de sprijin cu care s se comunice pe sine, dar i s cuminece, prin harul rostirilor esen iale. Cu asemenea expresivit i ne-a înc rcat, cultural i literar, sufletele i con tiin ele, poetul român contemporan cu fluturii, cu Dumnezeu i cu Erosul flamboaiant, Coman ova.

2. Partitura ermetic i apa freatic

I-am apreciat lui Coman ova, de la bun început, sobrietatea (adic autoexigen a) stilistic , puterea de concentrare a enun ului liric, patetismul doar imploziv (deci centripet) i, nu în ultimul rând, lupta cu sine însu i de-a fi aletheic cu o constant eroic . Citez: „Orice ran se închide/ i acolo unde apare o cicatrice/ totul e mai rezistent.” ( ova, 2020, p. 169). Acest prim indiciu m oblig s adaug înc un detaliu: de ipso et de facto, ca manier de abordare a subiectului, temei i dicteului dic ional-fic ionist, Coman ova s-a manifestat în contextul aptezecismului, în cadrul c ruia a compus o partitur ermetic . Citez „Un fel de haiku”: „Vino/ s treci ca un glonte/ prin bra ul care te cheam .” Frumuse ea ter inei de mai sus e de-o frumuse e s lbatic /stranie.

Am crezut din start c vocea lui se distinge net într-un cor i a a destul de restrâns. Mai ales c o pleiad de esei ti, critici, exege i, cercet tori, traductologi i hermeneu i i-a confirmat identitatea auctorial , rezonan a cu ecou stratificat, acordarea de prioritate filosofiei (vezi „Cercuri concentrice”, ova, 2020, pp. 594-601). Este vorba de un platonicianism i de un aristotelism retopite într-o provocare de ordinul „tiparului dinl untru”. Textul de suprafa este irigat de „apa freatic / pentru setea de mai târziu”. Poetul tr ie te „atrac ia corpurilor” ce-l înconjoar dar i nostosul „ferestrelor deschise” precum Umberto Eco i Ezra Pound.

3. „Pa ii pe nisip” i tiin a poieinului

Poetica lui Coman ova î i are a(l)titudinea ei orgolioas , dar ferit de narcisismul iluzoriu. „O privire un gând un ritm o molecul ” ca-n arheotomiei lui Alexandru Surdu ale trupului instituie, parc etern acel „departe”: „unde nici o arip n-a str tut/ i ce copil ros te pân h t/ în atunci i în acolo i în va fi,/ înf urat în momentul lui de uimire” ( ova, 2020, p. 596).

Aceast (meta)poetic se bazeaz , în prelungire blagian , pe mister, „nisip fin”, respira ie, „mersul unei fete”, „dealuri i pante/ i pante/ cascade/ scene turnante”, pe „rota ia astrului acesta”, „inele din lan ul sângelui f sfâr it”, „nedumerire”, „sertarul cu umbre”. i are drept miez: „miezul de via i miezul de colind”. Un miez din care pleac drumul „pân la rodul frumos al verticalit ii/ înscris pe fruntea înving torului”. Iar mie, criticului de întâmpinare, îmi revine dificila misiune de a depista/ eventual prin decodare/ „urmele din untru ale celor st ruitori”, „locul cuvintelor de mângâiere,/ hainele de s rb toare, jocul”. tiin a poieinului, poetul „Cuvintelor de reazem” i-a fixat-o, experimental, pân la - citez - „ultimul prag”. Defini ia pragului e i ea reveriant i... constructivist , drept replic , desigur, la deconstruirea i diferan a lui Derrida (Derrida, 1998). Citez demonstrativ: „În cuvinte/ e un t râm./ Dac vrem s -l atingem,/ trebuie s ne construim cor bii/ din timp” ( ova, 2020, p. 294). „Pove tile” (ne)terminate ale lui Coman ova nu devoreaz chiar la întâmplare... realitatea, ci doar o înghit ionaionic ca s-o scuipe afar renuvelat , recalibrat , eventual de-a dreptul metamorfozat .

În viziunea lui Florentin Popescu, întreaga oper poetic ovaian este str tut de ideea întrup rii gândului i a vie ii prin cuvânt. Citez: „Zilele mele i cuvintele mele/ sunt una; trage i în mine cu cuvintele mele// Alunga i-mi cuvintele/ i nu voi mai avea anotimpuri,/ va cre te îngâmfarea ca un cancer.// Pue i-le s cânte miercurea/ i vor face un zgomot penibil.// Da i-le respira ie i aer,/ p duri i polen/ i vor s di lumin / pentru toate nop ile” (Rodire) ( ova, 2020); (apud Popescu, 2014, p. 122).

Bibliografie

- Ion Popescu-Br diceni: O introducere în opera poetic a lui Coman ova, în colec ia „Opera Omnia Dic ionar”, Editura Tipo Moldova, Ia i, 2020. - Coman ova: Cuvinte de reazem. Uimirea de a fi; în colec ia Opera Omnia. Poezie contemporan ; Editura Tipo Moldova, Ia i, 2020. Umberto Eco: Opera deschis . Form i indeterminare în poeticile contemporane; traducere i prefa de Cornel Mihai Ionescu; Editura Paralela 45, Pite ti, 2002 - Ezra Pound: Opere II. A.B.C.-ul lecturii/ Ghid spre kulthur ; traducere de Radu Vancu; edi ie de Horia-Roman Patapievici, Editura Humanitas Fiction, Bucure ti, 2019 - Jacques Derrida: Scriitura i diferen a; traducere de Bogdan Ghiu i Dumitru epeneag; prefa de Radu Toma, Ed. Univers, Buc., 1998

- Florentin Popescu: Coman ova, omul i scriitorul; Monografie; Editura Semne, Bucure ti, 2014.

4. Postamentul t(r)ainic

În cartea „Cu privire la estetica poeziei” - Arthur Schopenhauer îi asigur pe cititorii acesteia c „va purta întotdeauna pecetea individualit ii artistului sau a modelului s u”. Iat -l pe Coman ova neintimidat de marile modele interbelice Blaga, Barbu, Voiculescu, Arghezi, Maniu, Philippide, Emil Botta, Mateiu I. Caragiale, Pillat, Camil Petrescu, G. C linescu, M. Blecher i Eugen Ionescu (vezi poezii ca „Rug ”, „Testament”, „Dup Apocalips ”, „Poemul unui dac”, „Mit uitat”, „Alcooluri”, „Poem barbar”, „Din zadar”, „Iad... rai”, „Be ie”, „Întoarcerea la Ulise”, „Joc”, „Uimire”, „Nunta de aur”, „Lumina”, „Prive te ninsoarea”, „Sorbind în imi”, „Întunericul nop ii”, „Cerc gra ios”, „Pa i pe nisip”, „Frunze c toare”, „Pod de îngeri” .a.m.d. - n.m.).

Inspirat de estetica schopenhaeurian , Coman ova pune în mi care imagina ia noastr cu ajutorul cuvintelor, scontând pe a ne releva idei, în ce const via a i ce sens are lumea, i dac viziunea sa e comprehensiv a esen ei lucrurilor pe trepte de ini iere ori dintrodat , genial de-a binelea (Schopenhauer, 1974, pp. 74-97).

Îns pe acest postament trainic, poetul atac în „Astrul nim nui” cu „o mân de eter” specii lirice precum ruga, elegia, jocul, imnul, inovând curajos i eficient în ton cu poezia unor Montale, Ungaretti, Luzi, Saba, Penna, Sereni, valorificând cu o de invidiat dezinvoltur i siguran de sine (Debendetti, 1986, in integrum) orice influen european .

5. Poemul ca înmul ire a fructelor

Florentin Popescu sesizase meditativul în marginea vie ii i a mor ii, simbolismul purit ii absolute, autoreferen ialitatea recurent poesc , adic vizând chintesen a viziunii auctoriale într-o situa ielimit (vezi poemul antologic la nivel european „Cercuri concentrice” (Popescu, 2014, pp. 126-127)).

Ermetismul ovaian nu intimideaz , nu frustreaz , nu interzice angajamentul cititorului în reinterpretarea textului dat, definitiv i original pân la ceea ce Stéphane Mallarmé a afirmat pe un fundament obscur c-ar fi fiind lirismul modern: metafor ca oglind a unei structuri spirituale aparte (s.m., I.P.B.), a unui cifru „secret oarecum” aplicat materialului verbal al poeziei-ca-atare ori în termeni heideggerieni - în virtutea poemului ca limb , ca „unic Poem” mereu neexprimat ca „spunere integral ”. Cu toate acestea, fiecare poem ovaian vorbe te pornind de la întregul acelui unic Poem i îl roste te pe acesta de fiecare dat altfel, drept variant a unui Invariant-virtual dar imposibil de ipso et de facto. „Locul poemului ad poste te esen a înv luit ” dar totodat „dialogul poetic dintre poe i”, acela c ruia Nicolae Manolescu îi zice intertextualitate iar Gérard Genette transtextualitate. Pân la urm „orice dialog al gândirii cu poemul unui poet r mâne ancorat în rela ia reciproc dintre localizare i l murire”. Iar dialogul meu cu opera poetic integral a lui Coman ova trebuie i asume necesitatea autenticului dialog poetic dintre poe i, fiind eu însumi cel care î i desf oar opera proprie ca o rela ie privilegiat , chiar dac diferit cu limba cultivat magistral de un autor pe care citez - poezia îl ocup pe de-a-ntregul, el fiind vocea ei, vibra ia ei, plânsul ei, mâna care scrie ce spune muza, zei a, „pur i simplu supus” ova, 2020, p.457).

Martin Heidegger ne asigur c doar acest dialog arhitextual scoate la iveal esen a limbii, pentru ca muritorii s înve e din nou s locuiasc în limb (Heidegger, 1995, pp. 209-2010).

E acea limb cu for a meditativ , i în virtutea c reia mereu mai exist o „min nedescoperit ”. Citez: „Ce s -i mai dau poemului/ s poat înmul i fructele, s fie s mân ,/ punct de sprijin pentru rotund,/ s fie invulnerabil/ ca miezul p mântului,/ ca adev rul care teapt r bd tor,// min nedescoperit .” (S poat înmul i fructele, ova, 2020, p. 369).

6. Filiera vizionarilor

Ca i Mallarmé, Coman ova cedeaz ini iativa cuvintelor, comportându-se ca un (al)chimist. Adic , materiale vii, purt toare de virtu i latente, cuvintele se activeaz , trecând dintr-o stare de poten ialitate într-o stare de ac iune vibrant , în momentul în care intr în creuzetul combinatoriu al memoriei (ca într-un totodat incubator, bergsonian, poetul î i cedeaz propriul limbaj structurii propriei sale limbi române ti; aceast „ini iativ ” poetul i-o asum în mod i con tient i incon tient ca s logodeasc imprevizibil i totu i logic elementele unei noi «metalimbi», a lui i numai a lui). În „Astrul nim nui” (1970) în aceast meta-/ trans-limb / „verbele cresc în fiecare por”; „poe iis stingheri i de zgomot./ Le vine zgomot nepoftit în umbr ./ decapitând imagini”.

În „Marival” (1974), cuvântul e „venit de dincolo de sânge,/ t ind adânc prin stratul întâilor p ri/ de pe rmul unde înc se mai aud/ silabele lui nimeni”. „Cuvintele n-ar mai avea aer pentru a se rosti,/ de nu s-ar sprijini pe piatra... acestui neam cuminte” de români statornici în credin a lor i într-un destin ales. Cuvintele au fost „ca pâinile din est”, dar au fost elogiul frumuse ii, iubirii, femeii ideale (vezi bijuterii ca „Da, e ti frumoas ”, „Umbra în poeme”). „În a teptarea fiului” ne propune un eden pentru ni te slove uitate între pini i ninsoare „într-o insul mic , paradiziac , pentru o joac în doi, pe o plaj de aur”.

Coman ova e un mare poet erotic în continuitatea unei transcenden e par ial pillatiene par ial phillipidiene; în „Iubito, fii ast zi”, „Act final”, vocea lui seduce. „Noapte albastr ” e o splendid ter iniad în slujba mitului transmodern al poeziei exact cum îl define te Marcel Raymond: pe filiera vizionarilor, poetul exercit „o magic influen , c reia este dificil s i te sustragi” (Raymond, 1998, p.9). În „Erotismul” s u Georges Bataille atribuie frumuse ii actul transgresiunii. C ci în elesul ultim al erotismului este moartea. „Exist în c utarea frumuse ii, în acela i timp cu un efort de a accede, dincolo de o ruptur , la continuitate, i un efort de sustragere de la ea. Niciodat acest efort ambiguu nu înceteaz de a fi astfel. Ambiguitatea lui îns rezum , reia mi carea erotismului” (Bataille, 2005, p. 159). Iar Empson echivaleaz ambiguitatea într-un tablou cu apte tipuri i toate contribuie i în cazul lui Coman ova la modul cum fiecare cuvânt este considerat ca membru al unei limbi extraordinare ca poeticitate, ca intertextualitate, ca suprarealitate, ca joc al spiritului liber.

Nu mi s-a p rut, ci am ferma convingere c acest poet din „Cuvinte de reazem” (1977), scrie cu întreaga greutate a limbii române, pentru a aminti în permanen de implica iile-i latente, de-o manier eficient : aceea c semnifica ia poeziei nu conteaz , deoarece este sesizat ca sunet pur, i al doilea, c atmosfera este cea care conteaz într-ade r în poezie.” (Empson, 1984, pp. 39-41).

7. Eul satoric i harta încifrat

În „Cuvinte de reazem” (1977), Coman ova fixeaz în past semanticoliric „o mireasm visat întotdeauna”, „silabele tâmplelor arse”. Tuturor „e reazem cuvântul” a c rui menire se politomiaz , ceea ce în termenii lui Alexandru Surdu înseamn ciclicitate transfinit a unor periodicit i cosmice i/ sau telurice (Surdu, Tribuna, 2020, p. 21) „rotindu-se într-o nunt f cap t” de „nop i vorbitoare”.

Poetul ni se confeseaz apoi în compensa ie: „cuvântul meu i iubirea mea sunt darurile/ r bd rii i zbuciumului meu” „împreun în spatele nop ii” „st m într-un clopot de sticl / i clopotul de sticl /