România. Atâta tot

într-un nor de vorbe”. „Aerul curat al vorbelor dragi” îl cheam mereu i poetul le prinde, c ci „din gur -n gur , vorba merge/ i din poe i, poe i se nasc precum se nasc din mam fii” (Cifrul, p. 253).

Prin urmare „o hart încifrat este trupul,/ i fiecare trup o alt hart ./ Cite te tu, cu ceea ce tii/ dincolo de înv tur ”.

Eu am citit! Tot un poet acolo i eu, care conchid irevocabil: poezia lui Coman ova s-a retras în lumea absurdului, ca s mascheze o logic social ascuns , ca s practice filosofia Zen ca observa ie mistic i ca practic a lucidit ii. Dar aceast estetic oblig pe poet la o spontaneitate natural . În acest sens, poezia e o practic sacr de autopurificare, pentru a conserva s tatea sufletului i luciditatea min ii; e desigur i o stare deosebit de extaz în timpul c reia Eul liric vede reversul vie ii sale i posibilit ile limitate ale ei, neuitând totu i de «satori», adic de p trunderea intuitiv a esen ei lucrurilor, ca s se seasc pe sine ca interioritate transfilosofic în eon transmodernist.

Bibliografie:

- Arthur Schopenhauer: Studii de estetic ; studiu introductiv de N. Tertulian; traducere i note de G. T sescu; Editura tiin ific , Bucure ti, 1974. - Giacomo Debendetti: Poezia italian din secolul al XX-lea; traducere, cuvânt înainte i note: Florin Chiri escu; Editura Univers, Bucure ti, 1986. - Florentin Popescu: Coman ova, omul i scriitorul. Monografie; Editura Semne, Bucure ti, 2014 - Stéphane Mallarmé: Poezii; traducere i prefa de tefan Aug. Doina ; Editura Univers, Bucure ti, 1972 - Martin Heidegger: Originea operei de art ; traducerea i note de Thomas Kleininger i Gabriel Liiceanu; Studiu introductiv de Constantin Noica; Editura Humanitas, Bucure ti, 1995 - Nicolae Manolescu: Despre poezie; Editura Cartea Româneasc ; Bucure ti, 1987 - Gérard Genette: Introducere în arhitext. Fic iune i dic iune; traducerea i prefa a de Ion Pop; Editura Univers, Bucure ti, 1994 - Henri Bergson: Materie i memorie; traducerea de Cora Chiriac; Editura Polirom, Ia i, 1996. - William Empson: apte tipuri de ambiguitate; traducerea, prefa , note de Ileana Verzea; Editura Univers, Bucure ti, 1981 - Marcel Raymond: De la Baudelaire la suprarealism; traducere de Leonid Dimov; studiu introductiv de Mircea Martin; Editura Univers, Bucure ti, 1998 - Georges Bataille: Erotismul; traducerea de Dan Petrescu; Editura Nemira, Bucure ti, 2005 - Alexandru Surdu: Supercategoriile speculative i Arheotomia; în Tribuna, an XIX, 1-15 august 2020

}tefan Radu MU}AT

Sunt o buc[\ic[ din Rom`nia. At`ta tot

Pornit s c toresc în lume, am împ turit cu emo ie un bulg re din ara asta în pânza brodat de mama i l-am luat cu mine. Sunt con tient c desf cându-l pe peron o s -mi smulg o lacrim - dou . În inima lui zac inimile bunicilor i ale celor care au fost înaintea lor. Nu m plâng nim nui c nu mai sunt; râna a avut nevoie de ei. Inimile lor sunt la vedere în tot ce ating din p mântul pe care l-am împ turit cu grij i l-am pus în buzunarul de deasupra inimii. Mama a avut puterea s -mi spun s cred în dou lucruri: în mine i în Dumnezeu. Când desfac ervetul brodat de ea, m ad poste te de tot ce este r u i str in. Eu sunt buc ic din mâna asta de p mânt ars de lacrimile celor de dinaintea mea. Atâta tot. i a venit o diminea în care a trebuit s -mi terg obrazul de ceva. Ceva care seam cu o triste e dulce-am ruie, ceva care se explic în nostalgii, nostalgic, nostalgie - o form mai complicat a dragostei care te arde i te purific : lacrima mamei curgea în lacrima mea... Se întâlni cu alte dou lacrimi care urcar în balan a din lumina amiezii: inimile str bunilor mei se f cuser ziduri s m apere de tot ce era dureros de str in în jurul meu. Atâta tot. Din nou acas : Nimeni nu e conectat la nimic, nic ieri nu e nimic. În muntele de gunoi flutura ceea ce fusese cândva o revist german . La cât era de roas , supravie uise titlul. Parc era de smoal : HEUTE. Rumänien die östliche Hälfte... Baaahh! Anotimpurile României din secolul trecut: cui îi mai trebuie? Prezentul conteaz ...

E un gol imens în cel mai sensibil spa iu din om: suflet vatr - suflet. Mai degrab se distinge în el nisipul spulberat de vânt, patriotismul nu e un motiv forte aici. Vorba aceea: unde nu e în elepciune nu e cinste. Unde nu e cinste guverneaz haosul. Cuvintele: convie uire... na ional i derivatele acestui cuvânt din urm au r mas ferecate într-o sintagm învechit care nu corespunde normelor europene, c a a e la noi: ne aliniem. În Fran a, dac nu e ti patriot nu e ti francez. C a a e la ei. Am desf cut mâna de p mânt din peticul de pânz i totul e str in în jurul meu. Inimile bunilor mei se f cuser una cu vântul i am în eles c e un adev r de care oamenii nu mai au nevoie de el, ci doar de vie uire... i asta cum o fi. Din norm european , s-a transformat într-un „adev r” impus. Lumea este plin de m ti... Cu cât se l rge te pia a occidental i d pe-afar , mai cade câte ceva pe jos. Ei le adun cu grij , le injecteaz cu E din coada UE i ni le bag pe gât c suntem pelicani europeni... Atâta tot. Convie uire?... Fiecare vie uie te cum se pricepe el mai bine pentru a evita forma avansat : supravie uirea.

Liviu CHI}COP

O poezie intelectualizat[ ]i livresc[

Ligia Stan, Macii râd în hohote de soare, Ed. Contexte, 2020, 170 p.

Fiic a venerabilului Victor Stan, scriitor (poet i prozator) cu vechi state de serviciu (debut editorial în 1972), membru al Uniunii Scriitorilor din România - Ligia Stan calc ap sat pe urmele tat lui, confirmând înc o dat adev rul str vechii zicale cu „a chia” care „nu sare departe de trunchi”. Pe deplin con tient de rolul esen ial pe care-l are acidul dezoxiribonucleic (ADN) în procesul ereditar, Ligia Stan transfigureaz liric respectivul concept al geneticii moderne chiar în piesele a ezate în fruntea volumului de debut (Ademenind eternitatea, 2016), intitulate Autoportret insolit i Iubirile din ADNul sângelui meu, în care m rturise te: „În ADN-ul sângelui/ am primit mo tenire de la str buni/ i p rin ii p rin ilor mei/ iubirea necondi ionat / fa de frumuse ile lumii i semeni!” Sau: „Am înv at de la mama i tata/ c la cap t de drum/ m-a teapt împietrit t cerea,/ amar i dulce iubirea cum e fierea,/ nejinduit c in , înamorat iertarea,/ dorin a de a d inui i iubi/ în trecerea noastr spre alte dimensiuni.” De altfel, preocuparea pentru gratularea p rin ilor a reprezentat o prezen constant în crea iile poetei, înc de la începuturile activit ii sale literare, constituind tema celei dintâi poezii din grupajul cu care s-a produs, în urm cu trei decenii, debutul ei absolut - ca s spunem a a - în care citim: „Din cântecul uitat de mine acas / i-aicea mai p streaz-o tain -a lui,/ cu-atâtea patimi care tot m-apas / i aripa ce-o fream pe grui.” (Scrisoare mamei, în Ateneu, nr. 4, 1989). A aduce laud i mul umire p rin ilor, dar mai cu seam mamei, a însemnat se pare, pentru Ligia Stan, o îndatorire de suflet, o irepresibil obliga ie moral exprimat i în piesa final a cvartetului liric de debut, pe care o reproducem aici în întregime: „ tiu de la mama/ c iarba este prinosul rânii,/ prea plinul luminii;/ sufletul poe ilor tineri/ de luni pân vineri/ i dintr-o duminic / pân -ntr-o joi/ când vin tre tine/ împodobit cu p ri/ pe umerii goi.” (Prinos, în Ateneu, nr. 4, 1989)

Totodat îns , con tientizând deopotri nu doar necesitatea de a evada din mediul familial, ci mai ales pe aceea de a se elibera de sub povara tiranic a numelui pentru a i construi o carier liric pe cont propriu, Ligia Stan va continua, în deceniile care au suc-cedat debutului, s publice frecvent i în alte periodice importante ale vremii, precum Convorbiri literare, Tomis, Flac ra, Familia, Cronica, Luceaf rul i Amfiteatru. i într-adev r, învingând, în cele din urm , strivitoarea tutel patern , Ligia Stan va reu i s devin o voce distinct , original în peisajul liricii noastre, fiind remarcat de critici literari i poe i de cert voca ie i notorietate între care Sergiu Adam, Mircea Ciobanu, Lucian Strochi, Petre Isachi, Paul Sân-Petru, Mircea Bostan .a. Regretata Constan a Buzea, de pild , „poet de prestigiu” - dup cum justificat o calific , Ligia Stan în Nota autoarei din fruntea volumului de debut - se exprimase, într-un num r din Amfiteatru în ace ti termeni laudativi referitor la tân ra care-i trimitea, cu asiduitate, versuri din legendarul inut al Neam ului: „Poemele Ligiei Stan eman dintr-o extraordinar energie sufleteasc i arat , prin fr gezimea imaginilor i elanului frazei lirice c talentul tinerei poete va rodi cândva spectaculos.”

Într-adev r, intui ia Constan ei Buzea - corolar al unui infailibil sim estetic - func ionase f cusur, anticipând evolu ia tinerei poete care, în anii ce vor urma, va fi distins cu mai multe premii i diplome de excelen la concursurile de crea ie literar organizate de diverse reviste ori institu ii culturale. Tot pe atunci, în primii ani de dup Revolu ie, Ligia Stan definitiveaz sumarul unui prim volum intitulat Ademenind eternitatea, pe care-l încredin eaz scriitorului Mircea Ciobanu, pe-atunci director al Editurii „Eminescu” din Bucure ti, redactor de carte fiind Doina Uricaru. Din p cate îns - dup cum se va confesa ulterior autoarea în men ionata Not din fruntea volumului de debut - „între timp au avut loc numeroase evenimente tragice i dureroase, printre care i dispari ia nea teptat a marelui scriitor Mircea Ciobanu, astfel c apari ia c ii atât de a teptat de mine nu a mai avut loc” (Nota autoarei, în Ademenind eternitatea, Bac u, Ed. „Ateneul Scriitorilor”, 2016, p. 17). a se face c debutul editorial al atât de înzestratei poete (nu poetese, cum gre it se exprim unii!) se va produce cu mare întârziere, abia peste un deceniu i jum tate. Beneficiind de o ampl i doct prefa datorat eminentului critic literar nem ean Lucian Strochi, volumul de debut al Ligiei Stan s-a bucurat de un binemeritat succes de public i de critic , fiind comentat elogios nu doar de Lucian Strochi, în revista Asachi, ci i de Emilian Marcu în Convorbiri literare, de Petre Isachi, în 13 Plus i de al ii, între care poetul-medic Paul Sân-Giorgiu, care

sublinia originalitatea crea iei poetice a autoarei, vocea sa inconfundabil în peisajul liricii postdecembriste ( i înc postmoderne!): „Ligia Stan dispune de acea putere magic înn scut de a transfigura lucrurile sub puterea metaforei într-un fel numai al ei, f când s inunde sufletul cu frumuse i greu de descoperit. Vocea pur a îndr gostitei impunând-o dintr-odat aten iei cititorului din care se poate distinge un timbru personal (...) Altfel zis, am toate motivele s afirm c Ligia Stan este o poet adev rat care promite s devin o voce distinct în peisajul poetic feminin, fapt ce ne deter-min s -i tept m cu emo ie i interes evolu ia”. (Ademenind eternitatea, ed. cit., p. 16). Într-adev r, diagnoza critic avansat atunci de medicul din Poiana Teiului, jud. Neam , s-a dovedit a fi exact , întrucât recunoa terea talentului poetic al Ligiei Stan n-a întârziat s se produc , volumul s u de debut întrunind, în anul urm tor (2017), exigen ele juriului Festivalului-Concurs Na ional de Crea ie Literar „Avangarda XXII”, edi ia a XVI-a, care îi acord Premiul de Excelen pentru debut.

Gr bindu-se parc s i ia revan a asupra „timpului nemilos” care-i amânase nejustificat de mult debutul editorial, poeta, devenit între timp licen iat în tiin e juridice, depune, în 2017, la aceea i editur , manuscrisul unui nou volum de versuri, care avea s apar spre finele anului, intitulat Întâlnire pe acoperi ul lumii i prefa at de acela i Lucian Strochi. a se explic de ce acest al treilea volum al Ligiei Stan - Macii râd în hohote de soare - pe care încerc m a-l comenta aici, con ine i versuri apar inând unei perioade anterioare din crea ia autoarei, mai exact spus etapei optzeciste, recte genera iei postmoderniste... Lirica sa se circumscrie, din fericire, etapei optzeciste în integralitatea ei, fiind vizibile în volumele sale, mai toate principalele tr turi ale postmodernismului literar: ironie, autoironie, spirit ludic i chiar parodic, intertextualitate i propensiune pentru livresc, intelectualism i luciditate etc. Caracterizând „foarte pe scurt”, cum însu i declar , poezia postmodern , Nicolae Manolescu conchide: „Risc s afirm postmodernismul este un curent mai inteligent decât toate cele dinainte. Cu siguran , cel mai lucid. Cât prive te valoarea optzeci tilor, remarcabil , f dubiu, trebuie spus c istoria literar , ca i aceea general , nu e ra ional (din fericire!). E o loterie. Valorile sunt trase la sor i. Har Domnului!” (N. Manolescu, loc. cit, p. 3) Cât despre versurile Ligiei Stan, create preponderent în deceniile postmoderniste, dar tip rite în volume aproape dou decenii mai târziu, în plin epoc dou miist , acestea n-au nimic a face cu poezia dou miist , pe care tot Profesorul Manolescu - cel care tie mai bine decât oricine despre ce este vorba - o define te cu ace ti termeni: „E o cacofonie; de voci, de teme, de stiluri. O vin pentru acest Babel o poart criticii genera iei. Sigur, nici optzeci tii n-au putut conta pe criticii lor, cu una sau dou excep ii, dar au avut ansa de a-i fi ascultat pe cei ai genera iei '60, absolut excep ionali (...) O genera ie care nu datoreaz criticilor ei decât teribila încurajare de a- i dispre ui înainta ii. Rezultatul? O cacofonie critico-poetic .” (Nicolae Manolescu, loc. cit, p.3) Dup p rerea noastr , poate c ceea ce diferen iaz autorii dou mii ti de cei postmoderni ti este mai ales faptul c , în timp ce ace tia din urm accept adev rul axiomatic conform c ruia o oper de art reprezint o unitate indisolubil între un con inut i o form , acordând aten ia cuvenit ambelor aspecte, cei dintâi le ignor , de cele mai multe ori, pe ambele...

Revenind la Ligia Stan i la opera sa poetic , e de observat c ancorat , cum spunem, înc de la debut, centrelor de emergen optzecist -, poeta poate fi g sit înc în tab ra postmoderni tilor, punând febril în aplicare recuzita consacrat . F a mai fi structurat triadic, precum precedentele, actualul volum - Macii râd în hohote de soare - se înscrie docil - atât sub raportul con inutului, cât i al formei - în siajul apari iilor anterioare, validând o formul de succes. Ilustrativ în acest sens e chiar poezia plasat în fruntea volumului, în chip de art poetic - autoscopie lucid i chiar profesiune de credin . Într-o prim secven , rememorativ , poeta evoc aici vicisitudinile unei existen e potrivnice, care i-ar fi cauzat lunga t cere editorial instalat dup debutul în presa literar : „Am avut parte de prea multe opreli ti/ atâ ia zei obidi i mi-au b tut/ darabanele în lume/ spânzurându-mi lira-n cui/ pentru atâtea i atâtea lacrimi postume.// Mi-au fost arse pe rug,/ visteriile r stignite-n cuvânt,/ iarba f cut roat pe limba/ de miere a privighetorilor/ mi-a inut loc de ve mânt.” Acum îns , „arzând ca o flac ” pe altarul poeziei, se gr be te s i „însemne numele/ d ltuit în hieroglife amare”, încheind cu aceast confesiune patetic : „planeta poeziei am în cat-o cu din ii/ s poat izbucni din semin e lumina,/ din n du elile frun ii/ a a cum i-au visat-o din str vechi p rin ii” (Arzând ca o flac ). V dind o irepresibil înclina ie/ preferin pentru ludism i discursivitate, Ligia Stan propune, de regul , titluri ciudate, ingenioase, desf urând un suav ceremonial supravegheat: „A a cum stau gânditoare/ în pridvorul de diamant/ cu tâmpla rezemat / de ombilicul metaforei// aud cum cre te otava/ în împ iile sîlhui/ ale pitpalacului/ pân dincolo de câmpiile macilor.” (Rezemat cu tâmpla). Multe dintre poeziile prezentului volum sunt medita ii metaforizate, pigmentate uneori cu bre e intertextuale, ca în aceste Scrisori de acreditare: „O lie ciocârlie mi-a prezentat/ scrisorile de acreditare!// Fusese numit ambasadoare pe via / la cur ile împ te ti ale dorului/ domnului nostru Eminescu.// Atunci dintr-o b taie alb de arip / am auzit cerul de-acas plângând/de iubire i drag/ pe lâng plopii f so !/ Luna râdea de fericire la geam/ în chip de pas re rar / în at sus pe catarg/ aproape de Steaua Polar !” Cultivând o poezie intelectualizat i livresc , aflat frecvent sub presiunea intertextualit ii, Ligia Stan e, uneori, victim a unui metaforism hiperbolic, ca în acest Imn de iubire: „P mântul nostru, Doamne,/ e-un b gan solar/ încins la brâu c-un curcubeu de foc// c-o Dun re sprin ar la mijloc/ când ne cuprinden tain / dumnezeiescul dor de Eminescu!// De-o ve nicie ochii no tri tineri/ devin statui de cetini sfinte/ s i bucure lumina m iastr / din jur to i mun ii/ firesc devin borne de hotare// s ne cuprind -n cugete iubirea/ maic a noastr de p mânt/ cu ochii soarelui de chilimbar/ tot mai arar, arar!...” Consecvent lec iei textualiste, pe care o urmeaz cu fidelitate, poeta aduce în discu ie numele a tot felul de autori antici i moderni, în ton cu moda baroc a unor colegi de campanie liric de a- i etala lecturile preferate. De pild , unui ipotetic admirator, autoarea i se adreseaz astfel: „ i-apoi cine mai tie/ de cât blestem ai adunat în tine/ ca s i devin zei pe vecie,/ dr gaic , pururi ciocârlie,// etern îndr gostindu-m de-un prin Hamlet,/ Domnul Shakespeare m-a îndemnat/ s i fiu aleas la banchetul/ dat în cinstea statuilor antice!” (La îndemnul domnului Shakespeare). Iar într-o alt medita ie, în care e invocat Kafka, poeta mimeaz un jurnal liric cu substrat autobiografic cenzurat, transfigurat: „Deun zi am descoperit/ în arhivele secrete nedate publicit ii/ ale domnului Kafka/ un documentar tiin ific// scris pe limba de polen a privighetorilor/ din livada str bunicului meu/ Andone Logof tul// pe care m încumet -l dau publicit ii/ ast zi 4 mai anul curent/ zi istoric a na terii mele în chip de pas re rar !” (Documentar tiin ific scris pe limba privighetorilor). Recurent în lirica Ligiei Stan, motivul privighetorii se afl în deplin consonan cu tema central a volumului de care ne ocup m, aceea a iubirii. „Renumit pentru cântecul ei - se spune într-un dic ionar de simboluri - privighetoarea este un simbol al dragostei (în special în Persia). Obiceiul de a cânta în amurg a f cut din ea un acompaniament romantic pentru îndr gosti i. Caracterul tânguitor al cântecului ei a determinat asocierea, în folclorul european, cu sufletul celor damna i.” (Rowena i Rupert Shepherd, 1000 de

simboluri, Ed. „Aquila”, 2007, p. 205). C ci, în mai mare m sur decât volumele anterioare, Macii râd în hohote de soare are ca tem major , absolut , dragostea. Punct forte al volumului de care ne ocup m, erotica reprezint aici partea cea mai rezistent a crea iei Ligiei Stan, cartea fiind, într-un fel, o monodie consacrat , aproape în exclusivitate, temei majore - iubirea i, în subsidiar, subtemei pe care o constituie ideea de cuplu. Exist în volum, numeroase piese circumscrise acestei teme, unele dintre ele fiind veritabile bijuterii lirice. Pe deplin st pân pe uneltele sale, strunind deopotriv atât versifica ia modern , cât i prozodia clasic , poeta se simte capabil a slobozi „pega ii iubirii în lume”, pov uindu- i iubitul: „Fii bun prietene i zâmbe te mereu/ slobozindu- i pega ii iubirii în lume,/ lumina ambroziei crimat -n chivot,/ t cerile din arbori postume!// Ni-s clipele pe afetul de tun num rate/ tocate cu barda metaforei în buc i/ ca pe vremea lui Bonaparte/ luând parte / la ceremoniile viselor/ i înflorirea livezilor/ în ferestrele trubadurilor!” (Slobozind pega ii iubirii în lume).

Asocierea imprevizibil a termenilor în context - procedeu inconturnabil al cre rii figurilor de stil - la care se adaug vioiciunea versului ezat pe matricea popular sunt argumente suficiente pentru a include piesa În cetatea Domnului între izbânzile poetice ale Ligiei Stan, din care cit m: „Ies descul -n câmp cu tata,/ Doamne, nu m judeca// Vântu-n plete ar mii/ bate-n dunga de jeratic/ din imperiul nim nui// ip în p dure iarba/ c rat sus pe grui/ în cetatea dorului!// Cât n-a da s fiu cu tine/ dând pe gât cerul verii dintr-o du ,/porumbi a zorilor,// un pegas inut în cu / din porunca soarelui!/ / Hai s împingem dunga z rii/ dincolo de Himalaia/ pajura simbolului rii,// gra ioas libelula/ f când semnul disper rii/ s r sar -n crânguri luna!// Hai s ne iubim pe-o toamn / dând impuls seninul frunzei/ din bârlog Austrul tân r// mângâind c-un deget de m rgean/ tâmpla Sarmisegetuzei/ s -mi v d dragul cum surâde/ din icoana de la geam!”

Ideea de cuplu - de care pomeneam anterior - nu poate avea, ca rezultant final , decât androginul, mitul androginului - concept ce se realizeaz ezitant, în gesturi lirice de o tandre?e netrucat , ca în aceste versuri: „Dintr-un ram de ciocârlii / i-am zis Sire-n sat s vii/ la crucea amiezilor// la cules de pui nurlii/ din porunca zorilor/ cu dulce i de flori în sâni// în imperiul zeilor.” Tonul colocvial al acestor versuri, poten at i de utilizarea pronumelor personale primordiale tu/ eu, dar i de sim ul de necontestat al limbii, ne face s credem în sinceritatea autoarei, mai cu seam când are i inspira ia de a ad uga „pu in tinctur de Brumaru” - cum se exprima un coleg - dând t rie ceaiului poetic: „s r mânem numai noi/ Eu, ml di / Tu, altoi// singuri, singuri, singurei,// sub umbrarul teiului/ i ochiul cristeiului// ne iubim amândoi/ noaptea pe la cânt tori/ pân' nu intr Ursa-n nori// i p durea-n s rb tori/ dinspre vremile de-apoi!” (Dintr-un ram de ciocârlii).

Aderent , cu acte în regul , înc de la debut, la programul optzecist/ postmodernist, Ligia Stan, asemeni multor poe i congeneri, e mereu în c utare de metafor spumoas , epatant , îmbr ând, previzibil tonul ludic, candoarea treng rea , ori ipostaza confesiv , a cum procedeaz , de pild , în Risipind misterul: „Am adus în preajm cerul/ dintr-o cu de om t/ risipind din v i misterul!// ii atât de-aproape bolta/ de-am strâns soarele covrig/ dinspre Alfa pân -n Zeta// am plantat cu-arbu ti planeta/ toate z rile de frig/ f când stelele m nunchi// ridicate-n vârf de unghi/ dinspre lespedea fântânii/ picuri dulci de dat la lume!” Savant elaborate, cu migal de orfevru, astfel de versuri clasice, în caden e armonioase, în ritmuri egale i rimele perfecte o apropie pe autoare de parnasieni. Scris corect i coerent, cu o muzicalitate în registru sobru, ce aminte te parc de Eminescu, dar i de timbrul popular, specific românesc, Ligia Stan - în poezia din care cit m - incanteaz parc la nesfâr it, înaintând pas cu pas spre cititor: „Pe-un t an de dor anume,/ cramele-s sc ldate-n brume/ drob de sare în pridvor// aripa din m dulare/ priponit de izvor/ m cuprinde i m doare/ un cocor urcând spre soare/ pe-un t an de cimbri or/ Ursa-n strai de s rb toare!// Frunzuli de mohor/ din Nadir i-acum r sare/ dragul mamei C prior!”

Prin astfel de versuri perfecte, precum cele mai sus citate, Ligia Stan aspir , în prezentul volum, la o poezie a formelor, în care emo iile se sublimeaz într-o interiorizare stilistic exprimat cu o bogat imagistic ornamental . Prin atmosfera vag a unor poeme, prin muzicalitatea bacovian a versurilor, prin unele motive poetice i îndeosebi prin sensibilitatea specific feminin , lirica Ligiei Stan aminte te de simbolism. A nu se crede îns c iscusin a sa poetic se risipe te doar în matca versifica iei tradi ionale, în contratimp cu trendul liric de azi. E drept c - jurist (prin profesie) i poet (prin voca ie) - Ligia Stan e tentat adesea de un imbold perfec ionist. Dar, „st pân absolut ”, cum îns i spune, pe me te ugul prozodic, poeta mânuie te cu egal dexteritate/ abilitate versul liber i versul alb. Desc tu at , în acest caz, de orice conven ii, frazarea poetic dobânde te for i originalitate, ca în acest remarcabil Palimpsest: „Antichitatea mi-a f cut/ din fereastr cu ochiul/ dându-mi s -i citesc/ / palimpsestul iubirii/ de la obâr ii pe genunchi,/ trestiei cânt toare pierindu-i deochiul! (...) mierlele verii la banchetul dat/ în cinstea scoru ilor/ b tând dairelele vântului,/ în floare merii,/ chinchete sub iri de argint!”. Sau ca în acest postmodernist Autograf: „Deun zi am fost invitat de onoare/ de c tre Alba ca Z pada/ în sala de concert// a micsandrelor/ unde urma s aibe loc/ o lansare/ neobi nuit de carte! Un pi igoi fericit îmbr cat în haine de gal / mi-a acordat un autograf/ pe o floare de m r/ din împ ia lui Ro u împ rat!”

Alteori abstracte i dificile, de o elevat intelectualitate, versurile Ligiei Stan sunt capabile s dea expresie unor nuan e fine ale sensibilit ii. Caracterizate prin ging ie, delicate e i umor, poeziile din Macii râd în hohote de soare fac din Ligia Stan o reprezentant tipic a liricii feminine. De i Ana Blandiana spusese undeva c „poezie feminin nu exist ” i c adev rata distinc ie, axiologic vorbind, e între poezie i nonpoezie, totu i un critic de anvergura lui Adrian Dinu Rachieru, de pild , e de p rere c „evantaiul imaginarului feminin se r sfrânge scriptural, dincolo de conven ii, colorându-se temperamental. „Exist neîndoios - conchide ilustrul critic într-un eseu intitulat chiar Voci feminine -, un cifru specific al feminit ii.” (Poe i din Basarabia, Buc., Editura Academiei, 2010, p. 80). Iar una dintre cele mai înzestrate voci feminine din literatura român a ultimelor decenii e - risc m a spune - chiar cea a Ligiei Stan, poet din familia acelora care merg la înse i izvoarele lirismului, tr ind în inefabil ca în propriul element. În sensul aser iunilor de mai sus, ilustrative pot fi unele versuri din St pân absolut : „M rite, Sire, m pot declara fericit / în acest secol de glorie/ am devenit st pân absolut / la mine acas pe vise si sentimente!// Nu am niciun fel de regret/ am primit de la un voievod cumsecade/ tolba în esat de s ge i a lui Cupidon/ iar de la vecina noastr de apartament// am primit drept suvenir caseta de filde / cu iluzii tr snite i filme color/ cu peisaje indecente/ de pe vremea lui Dante Alighieri”. Sau cele din Ceremoniile cucului, aflate, i ele, sub semnul unui vizionarism fermec tor prin nota lor ludic : „Am fost de fa , Doamne,/ la ceremoniile cucului/ date în cinstea zei ei noastre Leda!// Bucuroas pe-atunci/ planeta a fost preg tit de nunt / de c tre un tulnic de luceaf r/ înamorat de-o porumbi p mântean / cu chip suav de domni !// Desigur fiica lui Ro u împ rat/ de la noi din sat/ având tr sura ro ie tras la scar / de tre un nor str veziu de sori” .a.m.d.

Dup cum se poate lesne observa, în mai toate piesele prezentului volum autoarea reintroduce anecdota, folosind intens ironia, reabilitând astfel ni te motive socotite iremediabil compromise de poezia veche. Mai cu seam ironia e cea care protejeaz reflec =ia grav , ca