4 minute read
Deschideri interdisciplinare și interculturale
2. Indică ordinea elementelor descrise, prin raportare la poziția ocupată în cadrul versurilor din poezia originală, respectiv din varianta recreată.
Model: Ceasul este al patrulea element în poezia originală, iar în cea recreată ocupă pozițiile întâi și a doua. 3. Scrie prin ce se diferențiază și prin ce se aseamănă numeralele al treilea, a treia și trei.
Advertisement
Reține!
Cuvântul care exprimă ordinea sau locul pe care îl ocupă obiectele într-un grup aparține clasei numite numeral ordinal.
Structura acestuia este formată din: cuvântul al, cu forme diferite pentru gen, un numeral cardinal, un articol hotărât (le – pentru masculin, a – pentru feminin) și o particulă a pentru forma de masculin (exemplu: al doilea, a doua).
Aplică!
1. Formulează enunțuri în care să indici, cu ajutorul numeralelor ordinale, versurile poeziei Casa părintească, de Grigore Vieru, în care apar cuvintele: bani, maica, păcat, cândva.
Model: Cuvântul păcat apare în al treilea vers. 2. Formează, pe rând, numeralele ordinale la 3, 5 și 7. Scrie-le cu litere și alcătuiește enunțuri imperative cu ele prin care să oferi cadouri la trei persoane apropiate. 3. Alcătuiește un dialog amuzant în care să utilizezi trei numerale cardinale și două numerale ordinale.
Explorează!
1. Încă din perioada celor mai vechi civilizații, oamenii au măsurat timpul.
În anul 1960 s-a adoptat actualul Sistem Internațional de Unități (SI).
Scrie ce informații deții despre multiplii și submultiplii următoarelor unități: metrul, kilogramul, ora. 2. Unele țări folosesc alte unități de măsură: picioare, mile. Și în Țările
Române s-au folosit unități de măsură diferite. Scrie în litere numeralele cardinale care reprezintă echivalentul acestora. a. milă – unitate de măsură pentru lungimi, ale cărei mărimi variază în diverse țări. ◊ milă marină = măsură de lungimi maritime, egală cu 1852 m. b. picior (în sistemul anglo-saxon de unități) – 0,304 m. În țările medievale românești, piciorul și palma erau subunități pentru stânjen (echivalentul a 2,23 m în Moldova și 1,97 m în Muntenia).
Află mai mult!
Scrierea numeralelor nu s-a realizat întotdeauna cu cifre arabe. În Antichitate erau folosite ca cifre următoarele simboluri romane:
I = 1, V = 5, X = 10, L = 50,
C = 100, D = 500, M = 1000.
Cifrele romane au fost înlocuite de cele arabe. Primele se mai folosesc în puține situații: pentru a reprezenta orele ceasurilor, date calendaristice, secole, pentru a numerota capitolele unei cărți, dar și pentru a indica numele unor monarhi.
Dicționar
* Matrioșka este o jucărie din lemn, o păpușă viu colorată, goală pe interior, în care sunt introduse alte păpuși, mai mici, identice. 3. Numără cu voce tare câte păpuși Matrioșka* sunt în imaginea alăturată, știind că orice numeral trebuie să facă referire concretă la un număr.
Explică în ce măsură putem considera cuvântul ultima un numeral ordinal. Indiciu: Dacă numeri toate păpușile de la dreapta la stânga ultima va fi a… (numeral ordinal). 4. Privește imaginile de mai jos cu locuri și situri culturale românești incluse în Patrimoniul mondial UNESCO. Patrimoniul cultural are în vedere un anumit mod de viață dezvoltat de o națiune și transmis de la o generație la alta. Acesta include, obiceiuri, practici, tradiții, obiecte și manifestări artistice. Patrimoniul UNESCO cuprinde și situri naturale. Vorbește despre aceste obiective, relatând în ce contexte le-ai vizitat sau unde ai auzit despre ele. Folosește în prezentare numerale ordinale sau cardinale.
Delta Dunării Mănăstirea Horezu Biserică pictată din nordul Moldovei
Așezări săsești cu biserici fortificate din Transilvania Dansul Călușarilor
Biserică de lemn din Maramureș 5. Asociază fragmentele de mai jos cu două dintre imaginile prezentate. Transcrie pentru fiecare câte o secvență ce redă imaginea de ansamblu și două detalii, pe care le regăsești în text și în imagine. a. La început trebuie să treci de primele porți de fier și să urci aproape două sute de metri pe un drum pietruit. În stânga este o livadă cu pomi fructiferi, iar în dreapta, în mijlocul unei poienițe, hotelul mănăstirii, într-o clădire veche, amenajată de măicuțe. După ce ai trecut și de-al doilea șir de ziduri groase, prin porțile masive din lemn, pătrunzi în curtea interioară. Privirea îți este atrasă imediat de Biserica Mare, un fel de ax în jurul căruia pulsează toată viața mănăstirii. (Hurez, moștenirea lui Brâncoveanu, articol publicat de Adam Popescu, Evenimentul zilei, 20 august 2007) b. Delta, după câte știu, seamănă cu lacul cel cenușiu, unde pelicanul bătrân stă toată ziua grav, așteptând un fotograf. Ca să-i iasă poza bine, nici nu se mișcă din loc. Și ține și-un pește în cioc. Dar, râdea un guguștiuc, cică peștele-i de cauciuc! Aici, în deltă, vedeți, pe lângă foarte mulți pelicani, mai există și lișițe, nagâți și cormorani. O, aici sunt toate păsările de pe pământ (dacă nu și ceva în plus, adică păsările din Luna de sus). S-au adunat în aceste locuri pline de vrajă, ca să facă plajă. Eu mai cred că ele bat mările și poienele până aici și ca să-și arate penele. Pentru că, anual, în Delta Dunării se deschide pentru o lună și jumătate, Expoziția păsărilor neîmpăiate. Nu vedeți că toate au sprâncenele și penele care mai de care mai frumos colorate? (Unde fugim de acasă?, de Marin Sorescu)