2 minute read
Studiu de caz. Zeii romanilor. Templele
ZEII ROMANILOR. TEMPLELE Studiu de caz
Religia romană
Advertisement
A. Statuie reprezentându-l pe zeul Jupiter
Templele
Ca și alte popoare ale Antichității, romanii aveau o religie politeistă. Zeii principali, în frunte cu Jupiter, zeul cerului, erau asemănători celor greci, religia romană preluând numeroase influențe din cea greacă (imaginea A). Pe lângă aceștia, existau mii de divinități care ocroteau diverse aspecte ale vieții. Fiecare familie avea propriile zeități, numite lari și penați, care protejau căminul (imaginea B).
În timpul Imperiului Roman, împăratul era considerat asemenea unui zeu. El îndeplinea funcția de preot suprem (pontifex maximus), fiind cel care asigura legătura dintre poporul roman și zei.
Pe măsură ce statul roman a cucerit noi teritorii, credințe și obiceiuri religioase ale altor popoare s‑au răspândit în lumea romană. Printre acestea s‑au numărat cultul zeului persan Mithra (Soarele) sau cel al zeiței egiptene Isis. B. Altar închinat larilor, descoperit la Pompei
Romanii ridicau temple în cinstea diferitelor divinități și respectau sărbătorile religioase organizate de preoți. În privința construcției, aceștia s‑au inspirat după cele grecești (imaginile C și D). În toate provinciile statului ro‑ man erau înălțate temple dedicate zeilor sau împăratului și familiei acestuia. C. Templul zeiței Diana (Merida, Spania) D. Panteon, templul tuturor zeilor (Roma)
Aplic
MODEL DE REZOLVARE
1 Privește imaginile C și D. Indică trei asemă‑ Divinitate nări între templele romanilor și cele grecești. romană 2 Copiază pe caiet tabelul alăturat. Adaugă tabelului încă cinci rubrici, corespunză‑ toare divinităților: Ceres (zeița recoltelor), Apollo (zeul artelor), Vulcan (zeul metalurgiei), Bacchus (zeul viței‑de‑vie), Mercur (zeul comerțului). Completează după model rubricile libere scriind, pentru fiecare divinitate romană, numele zeității corespunzătoare din religia antică greacă.
JupiterJunona Minerva Marte Venus Neptun Diana
Zeul cerului Zeița familiei Zeița înțelepciunii Zeul războiului Zeița frumuseții Zeul apelor Zeița vânătorii
Numele grecesc Zeus
3 Citește cu atenție textul de mai jos, apoi rezolvă cerințele. În fiecare familie zeii primeau ofrande (daruri) a. Transcrie din text fragmentele care prezintă zilnic. În casă exista un altar la care se depuneau atribuțiile larilor, respectiv pe cele ale penaților. alimente și cupe cu vin pentru divinitățile casei, larii și b. De ce crezi că zeilor familiei li se ofereau zilnic penații. Larii reprezentau strămoșii care apărau viața ofrande? membrilor familiei, iar penații ocroteau focul din vatră c. Scrie câte un enunț despre religia romanilor utilizând și hrana din locuință. (Fiona Macdonald, Roma antică) cuvintele următoare: zeu, împărat, templu, sărbători.
De reținut!
√ Romanii aveau o religie politeistă. Pe lângă zeii principali, ei credeau în numeroase divinități, atât romane, cât și preluate de la alte popoare. √ Templele erau lăcașurile zeilor. Arhitectura lor a fost influențată de cea a construcțiilor religioase grecești.