֎֎֎
1
֎֎֎
ARS POETICA Culegere de texte lirice publicate de Editura Biscara în perioada decembrie 2019-ianuarie 2022 Autorii menționați în ordine alfabetică:
Ladislau Daradici Angela Dina-Moțățăianu Lucian Gruia Victoria Milescu Costel Stancu Nicolae Florentin Streche Bucureşti: Editura Biscara, 2022 Format electronic - Flipbook Realizator : Sara Mina - Editor
Copertă
2
2022
֎֎֎
Cuprins
Cuvânt înainte ARS POETICA DESPRE TIMP DESPRE IUBIRE TOAMNA IMAGINARIUM
4 6 10 14 18 22
3
֎֎֎
Cuvânt înainte În fiecare an, pe 21 martie sărbătorim Ziua Internațională a Poeziei. Pare ciudat că ne plecăm doar o singură dată pe an ochii asupra unei fațete a spiritului nostru. Percepția lirică a tot ceea ce ne împresoară este un efect al sensibilității noastre intrinseci. Poeții, prin excelență, își manifestă gândirea creativă cu prisosință, făcând asociații inedite în intenția de a proiecta în exterior un complex univers intim… Fidelă obiceiului de-a regăsi argumente pentru orice afirmație în cele scrise de autorii publicați de Editura Biscara, anul acesta, în preajma zilei de 21 Martie, am încercat un experiment. Am fixat câteva teme și am purces la identificarea modului în care scriitorii și-au pus amprenta personală în creațiile lor cu privire la subiectele alese… În primul rând, am căutat o definiție pentru Ars Poetica. Puzze-ul legat de Timp, următorul reper comun al meditațiilor lirice căutat de mine, s-a relevat a fi și mai fascinant. Mi-am continuat experimentul concentrându-mă asupra temei Iubirii. Am urmărit apoi în volumele publicate poeme legate de anotimpuri. Toamna pare să fie numitorul comun surprins de autori, într-o varietate de nuanțe. Imaginarium este o minicolecție în care explodează câteva dintre conexiunile artistice inedite ale fiecărui om de condei, amprente ale unei pure gândiri creative. 4
֎֎֎ Toate acestea păstrează firesc aceeași amprentă a fiecărui scriitor… Victoria Milescu este centrul propriului univers palpabil, din care evadează pe unda purtătoare a poeziei. Lucian Gruia, speculativ, dă înțeles nou cuvintelor, întâmplărilor obișnuite. Angela Dina-Moțățăianu face incursuri în inconștientul colectiv, arhetipal, iscând povești noi. Costel Stancu încearcă să-și găsească printre rânduri un alter-ego. Nicolae Florentin Streche își dezvăluie relația cu Divinitatea. Ladislau Daradici pășește pe hotarul dintre cele două lumi, contemplând fără teamă tărâmul umbrelor. Sunt convinsă că, citind poeziile alăturate, veți descoperi alte și alte fire nevăzute ce leagă între ele acești creatori, convinși că poezia e o stare de spirit… Sara Mina – 21 martie 2022
5
֎֎֎
ARS POETICA Nume: Femeie. Adresa: Planeta Albastră, Ţara lui Decebal, Oraşul lui Bucur, Cartierul Titanului, Casa orei H, Etajul Terţ. Născută în luna lui Prier, Ziua Ghinionului, Zodia Berbecului, Anul Războiului… Ofrandă pe altarul lui Eros, geamănă Penelopei înlăcrimate și, contrar evidenţelor, exclusiv consoarta unui Ulise mereu pe drumurile nebănuitelor capcane ale sensurilor multiple, unicul astru pentru mine - Cuvântul… [Curriculum Vitae – Angela Dina-Moțățăianu]
* Scriu ca şi cum aş respira sub apă. Cuvintele mele se agaţă de orice fir de nisip, de orice întîmplare ce ar putea să le fie conţinut. Mi-e dor de mine, celălalt, chiar dacă nu ne-am întîlnit. E linişte parcă s-ar suprapune perfect două stele care nu au fost niciodată perechi. Scriu. Pe dosul hîrtiei, celălalt îmi copiază mişcările, mi-o ia înainte. […- Costel Stancu] 6
֎֎֎
* Hârtia e câine, o aud mârâind, în nopţile zbuciumate când încerc să fiu dresorul cuvintelor. Cu jobenul pe cap, stiloul bici, le îndemn, le lovesc, le zâmbesc, le ademenesc, fac tumbe, ghiduşii, le implor – dându-le trupul şi sângele meu drept hrană – să sară prin cercul de foc al minţii ce desparte lumina de haos. [Câinele hârtiei - Lucian Gruia]
* când torni în pahar îţi tremură mâna un vers, încă un vers până se revarsă pe faţa de masă întinsă direct pe pomi mâinile arse de tutun deşurubează stelele dureri atroce îţi sfâşie pântecul să dormim să dormim până trece dormi şi Tu! [La masa de lucru – Victoria Milescu]
* Din ce se naşte poemul 7
֎֎֎ din preaplinul vieții insuficiența ei ori pur şi simplu dintr-o poveste pe care o trăim în locul celorlalți altcineva visând-o pe-a noastră poate din amintirea caldă a unei iubiri căci mai durabilă decât orice dragoste e reverberarea ei umbra făpturii tale de lotus neprofanată încă iluzia împlinirii unor suflete trădate mai apoi fii tu poemul meu am putea rămâne alături în această desăvârșită dulce eroare să mai fiu privilegiat o noapte o zi prizonier în cea mai tăinută chilie a sufletului tău îmbătat de parfumul alcătuirii tale dar nesperat al lui Dumnezeu […- Ladislau Daradici]
* Eu nu scriu poezii de dragul unor femei, am energie pentru rime, adio, vouă, iluzii feminine! Eu nu scriu poezii să-mi cumpăr iluzii, sunt lefter şi nefericit, iubind tot ce-i sfinţit. 8
֎֎֎
Eu nu scriu poezii în parcuri pustii, înconjurat de străini cu priviri de arginţi. Eu nu scriu poezii decât pentru iubiri născute între oameni cu averi în ceruri. Eu nu scriu poezii să-mi cumpăr iluzii în parcuri pustii decât pentru iubiri. [Nu scriu poezii – Nicolae Florentin Streche]
9
֎֎֎
DESPRE TIMP Destinul frânează brusc, Maşina timpului se opreşte scrâşnind La intersecţia maturităţii cu bătrâneţea. De pe bancheta trecutului, Copilăria năvăleşte peste noi, Aruncându-ne în bezna viitorului, Prin parbrizul, aproape imperceptibil, Care desparte viaţa noastră efemeră De veşnicia nefiinţei. [Inerție - Lucian Gruia]
* Pe malul râului, în satul din vale, bătrână ca vremea, zace-n uitare o moară de vânt în stei de renunţare... Predestinată a fi să macine în fălci bobul tare de grâu, demiurg mă găsesc şi nou rost făuresc! Patru fluturi aduc în tura de noapte, firea să tresalte doar înspre lumină şi un schimb de zi cu patru scatii, aripi să-i învârte, de vânt să asculte. Aşa-ncepe moara timpul de ieri, de azi şi de mâine încet să fărâme... şi, la ceas de seară, poveşti să presară, să dea fericire oricui o zăreşte în luncă, 10
֎֎֎ tocând curcubeu, al vieţii sens nou, în pace adâncă… [Moara – Angela Dina-Moțățăianu]
* Bate copilul cu degetul în pămînt şi cere un pahar cu apă. Îl bea pe nerăsuflate - ziua e în el, tremurătoare Se joacă, ceasul sună a plin. Timpul e un iepure pe care toţi se laudă că l-au prins. [... – Costel Stancu]
* un orologiu sunt ce bate aiurea perturbând flora şi fauna ecleziastică a poemului desigur, cineva studiază fenomenul ştiu ritmuri care vor face carieră 11
֎֎֎ în estetica veacului sanguinolent aruncând din mers: pinioane, rotiţe, arcuri în baia de nichel cu solvent nu te apropia, bătrâne ceasornicar timpul e-n camera de tortură... [Dă-mi timp, tu, vreme rea – Victoria Milescu]
* am furat secunda şi mi-am pus-o în ochi – tic-tac, tic-tac... ţi-am furat o secundă şi mi-am pus-o în inimă tic-tac, tic-tac - amândoi ne-am furat secunde şi le-am pus în Cer printre stele tainice când secundele ni s-au întâlnit din pom au căzut ceasuri şi-amintiri despre noi tic-tac tic-tac tu şi eu - un vis de totul sau nimic [Tic-tac – Nicolae Florentin Streche] 12
֎֎֎ * Dintotdeauna am fost empatic cu morții e o povară stranie și dulce pe care o port cu mine de-o vreme m-apropii de ei m-aşteaptă aceiaşi timpul lor e clipă eternă prezent continuu ca şi cum ți-ai lua acum rămas bun de la ei regăsindu-vă instantaneu în celălalt timp doar pentru noi se prelungeşte la nesfârşit între o murire şi alta între două lumânări picurându-şi ceara pe rănile rămase necusute ale vieții dintotdeauna morţii au fost cumva empatici cu mine o simt cu ăst colţ fremătând de suflet inevitabilele noastre plecări devenind mai suportabile parcă [... – Ladislau Daradici]
13
֎֎֎
DESPRE IUBIRE Încă din prima secundă, viaţa te-aduce în starea de om dintr-o iubire dintre un Adam şi-o Eva. Când vine a doua secundă, trupul îţi miroase a iubire nouă, acum tu eşti Adam şi îţi cauţi Eva, sau poate o Eva alergând după Adam, cu mărul smuls dintr-un copac. Vine, vine a treia secundă, când, din nou, o să fie noapte, ea te va culca la pământ, pentru că n-ai ştiut să visezi copaci, cai, pietre şi păsări, pentru c-ai uitat să-i spui în singura zi de primăvară: „iartă-mă că nu te-am iubit!” [Iartă! – Nicolae Florentin Streche]
* Să iubești pe cineva atât de mult încât să fii ameţit tot timpul inocent să plângi ca un copil să te doară totul să nu poţi respira oare doar poeţilor le este dat această imposibilă dulce povară m-ai învățat că iubirea n-are vârstă 14
֎֎֎ în seara aceea de toamnă însoțindu-ne fără cuvinte prin piețe pe poduri de-a lungul străzilor Romei rămase din veacuri apuse mi se părea că eram îndrăgostiți de-o mie de ani poate murisem deja trecând pe nebănuite în cealaltă viață să iubești să fii amețit tot timpul cu bolta sufletului împurpurată de luceferi [… - Ladislau Daradici]
* Ţi-am scris dar în drum spre tine porumbeii mei au fost momiţi cu grăunţe de aur şi prinşi, cu penele lor au fost scrise alte scrisori şi trimise nicăieri. Nu plînge. Scrisorile neprimite sunt curate ca palmele copilului, în ele poţi citi fără să te înşeli. Nimic nu e nou, doar amintirea ta mişcă, din cînd în cînd, valurile unei mări îngheţate. Toate sunt la locul lor aşteptînd să se nască. Eu găsesc pe prag dimineaţa ochii nopţii şi mă întreb: ce a luat cu ea atît de preţios noaptea 15
֎֎֎ de a trebuit să îşi lase în schimb ochii? [… - Costel Stancu]
* Mi se întâmplă să nu adorm deşi, organic, îmi cer somn minte şi suflet deopotrivă! Atunci, aflat în derivă, îmi iau perna şi cu Morfeu o mobilez, c-un vis de-o noapte o-nnobilez sau amintiri din viitor. Iar, când mă scol, privesc spre sine şi îmi ordon să pun în pernă chiar şi poveşti: că n-ai plecat, că mai trăieşti, că ne plimbăm, că ne iubim, că împreună veşnicim… [Perna - Angela Dina-Moțățăianu]
* Am locuit în acelaşi oraş dar nu ne-am văzut am stat în aceleaşi case de frunze şi oase dar nu ne-am vorbit ne-am îmbăiat în aceeaşi mare uitându-ne aripile pe ţărm fiecare am fost în aceeaşi carte în acelaşi poem de dragoste, singurătate şi moarte 16
֎֎֎ dar nu ne-am găsit deşi am murit unul pentru celălalt. [În aceeaşi viaţă – Victoria Milescu]
* În fiecare urmă a paşilor tăi Am sădit flori Le-am udat cu sânge. După ce mi-am vărsat ultima picătură, Am devenit pământ de flori. Seamănă tu cuvântul iubire În pământul meu, Va înflori. [Pământ de flori – Lucian Gruia]
17
֎֎֎
TOAMNA Pe cer, se proiectează umbre... În iaz, e soarele-n amurg, lăsându-şi dinspre metereze crepusculul roş-galben-brun. Căderea frunzei acum, toamna, aşterne pasului covor împestriţat cu tonuri calde şi peste care vise dorm. Ici-colo, pietre fasonate de soare şi tumult de ploi, înţelepţite dau tăcerii de astăzi numai sensuri noi. Şi nemişcarea relativă ca însăşi viaţa se disipă... Lângă o bancă, bronzul din statuie îngână zvonul trecător, mereu alăturea de mine pe cărăruia de rubine, întârziat, oniric muritor... [Toamna pe insulă - Angela Dina-Moțățăianu]
* Plouă, iar plouă, afară e frig El nu îmi răspunde zadarnic îl strig Plouă, iar plouă, e ploaie sau plâns Atâtea poeme în mine s-au strâns 18
֎֎֎
Şi parcă şi ele să plouă ar vrea Cu lacrimi de nu, cu zâmbet de da Şi parcă şi ele tot plouă mereu Cu zâmbet de tu, cu lacrimi de eu. [Plouă, iar plouă – Victoria Milescu]
* Plouă întruna, mi-e milă de paparude. De singurătate, omul vorbeşte cu inima sa - pasăre al cărei cîntec se desăvîrşeşte pe măsură ce îi strici cuibul. Tu reciteşti – a cîta oară? – o scrisoare albă ce n-a apucat să fie mireasă. Eu stau la fereastră şi văd cum toamna îşi pierde minţile după o frunză uscată. Şi plouă. Şi nu se întîmplă nimic, parcă timpul ar fi măsurat cu un ceas aşteptător. În curînd ai să miroşi, legat la ochi, floarea amărăciunii, îmi spui. Eu tac. Deasupra noastră, un nor trist ca un copil fără bomboane. [... – Costel Stancu]
* Ţipătul pescăruşilor Sparge rotula mării 19
֎֎֎ În valuri fosforescente – Trunchiuri fluide Rostogolite departe. Mâini ofilite Împletesc surâsul tristeţii Cu zborul cocorilor. Un lied subpământean Curge în venele pietrelor – Cascada toamnei. [Cascada toamnei – Lucian Gruia]
* Toamna frunzele se chircesc întorcându-se spre sine cum li se întâmplă și oamenilor de altfel când îi atinge răsuflarea morții ne resemnăm așteptând în găoacea sufletelor să ne culeagă la rându-ne brațul nemilos al veșniciei nimic nu rămâne în urma acestui poem mii de amintiri despre tot atâtea iubiri deziluzii încât nu mai contează ce spune unul ce înțelege celălalt ce simte fiecare totul învălmășindu-se în urma acestei nebunatice aventuri gonind pe șoselele pierzaniei în timp ce copiii noștri de pe margini 20
֎֎֎ nedumeriți socotind cine a iubit sperat trădat în cea din urmă secvență cinematografică a vieții. [… - Ladislau Daradici]
* Să ştii un lucru, înger de toamnă, că mă desfrunzesc cu fiecare adiere, şi-ncerc să plec departe pentru iertare, căci am păcătuit din prima zi când mă jucam în nisipuri cu respiraţii şi chipuri uitate. Să mai ştii, înger cu frunze multe, că mă paşte în curând o ninsoare, şi-am să-mi las plete albe şi grele, pentru prima oară în bătaia secundei, alergând cu tâmpla înainte şi înapoi, să caut foişorul din Centrul Lumii. Și nu mă striga pe nume, nu, nu! - nu se cuvine, când pleci în Anonimat, cu dureri şi iubiri în neant! [Înger de toamnă – Nicolae Florentin Streche]
21
֎֎֎
IMAGINARIUM Cădeau în rafale munţi de cuarţ şi de sare, adevărată ploaie morbidă şi orice firidă din urbea placidă ad-hoc îi sorbea. Cu grăunţele reci oraşul era pălmuit îndelung. Volburi, coloane turbate din pietre sparte, răsucite-n spirale, schimbau între ele sidefatele cer şi pământ. Noaptea, târziu, în iscatul pustiu, stârnit de vuiet marin din cochilia de melc în care-şi trăieşte utopic destin, oraşul visează o ploaie de apă din care nădejdi pe veci îşi adapă... [Oraşul din cochilia de melc - Angela Dina-Moțățăianu]
* Un ochi deschis - amestecat cu vânt care adie blând, se lăsă pe pământ o vreme, la alegere, apoi se pune o inimă, în culori aprinse, de roşu, peste se aplică încă un ochi, 22
֎֎֎ şi se adaugă un nor alb, presărat cu mare de azur. Se lasă la foc intens - până la apariţia unui alt ochi care se serveşte cu puţin nisip. [Plăsmuire – Florentin Nicolae Streche]
* Sunt o cabină telefonică Abandonată în vânt. Nimeni nu sună, Am ruginit aşteptând; Acum dacă sună, Nu mai răspund. Sunt o cabină telefonică Răsturnată de vânt. [Cabina telefonică – Lucian Gruia]
* cînd eram copil credeam că fiecare pasăre are în buzunar un ou și îl va arunca înspre mine în schimbul pietrei cu care îi voi doborî cuibul o să strîng o grămadă de ouă 23
֎֎֎ gîndeam fericit se făcuse primăvară şi îmi închipuiam că şarpele e lanţul de la bicicleta cu care Dumnezeu se plimba nestingherit printre noi [… - Costel Stancu]
* Într-o clipă de sfidare a gravitației frunzele au pornit să se înalțe spre cer ploua dinspre pământ spre nori furnicile curgând șerpuitor către soare ca spre un mușuroi final te-am ținut în brațe să nu te pierd să nu ne înstrăinăm unul de celălalt prinși în acest vârtej haotic în care poți confunda orice cu orice viața cu eternitatea iubirea cu durerea nașterea cu o moarte inopinantă dintr-o dimineață nostalgică de septembrie era ca și cum nu ne-am fi cunoscut tot încercând să ne reîndrăgostim la un capăt de viață o margine de lume a nimănui [… - Ladislau Daradici]
* totul este real în Café de La Paix 24
֎֎֎ în oraşul ofertelor colorate totul este real chiar şi acest mic accident – viaţa cu o pungă de celofan trasă pe cap şi o etichetă de preţ redus. [Într-un balon de săpun – Victoria Milescu]
25
֎֎֎
26