֎֎֎
1
֎֎֎
BRÂNCUŞI PE CALEA DESĂVÂRŞIRII – PREZENTARE
Brâncuşi pe calea desăvârşirii este a cincea mea carte dedicată operei sculptorului Constantin Brâncuşi. Cartea conţine trei capitole, primul dintre ele, Brâncuşi demiurg, purtând un motto foarte incitant, la sfârşitul capitolului vom vedea de ce. Iată motto-ul cu pricina: „Brâncuşi a vrut să-i semene lui Dumnezeu şi i-a reuşit pe deplin acest lucru.”(Karl Sand burg) În limba egipteană, cuvântul „sculptor” înseamnă „creator”. Nici unui sculptor nu i se potriveşte mai bine această semnificaţie decât lui Brâncuşi, întrucât „Titanul de la Hobiţa” a creeat un univers întreg aşa cum va reieşi din acest prim eseu al cărţii. În eseul Brâncuşi demiurg, am cercetat trei modalităţi de interpretare a universului formelor lui Brâncuşi, anume: A. Metamorfoza unei singure forme plastice – ovoidul; B. Materializarea mitologiei cosmologice din triada: oul primordial – ţestoasa, imago mundi – axa lumii; C. Materializarea formelor plastice ale prototipurilor fiinţelor reale, după modelele platonic şi biblic. În celebra carte MARII INIŢIAŢI, Edouard Schuré subliniază că preoţii egipteni încifrau în scrierile sacre hieroglifice, trei niveluri de semnificaţie: propriu, figurat şi transcendent (pentru iniţaţi). Aceste niveluri de semnificaţie se regăsesc şi în încercările mele de decodare a semnificaţiilor universului plastic brâncuşian. A. Metamorfoza ovoidului (sensul propriu) Sculptorul Henry Moore spunea: „Brâncuşi a fost martirul unei singure forme – ovoidul.” Am încercat să demonstrez că, exagerând puţin, se poate afima şi acest lucru. Întâi de toate, forma plastică cea mai sugestivă pentru simbolizarea genezei universului şi fiinţelor este ovoidul (oul, pântecele matern). De aceea sculptura lui Brâncuşi, Începutul lumii are această formă de ovoid perfect.
2
֎֎֎
Considerând ovoidul ca un cap de copil, dacă îl crestăm cu Barda (sabia timpului) se conturează o gură, copilul scoate Primul strigăt şi apoi, conturându-i o mică bărbie şi un năsuc, devine Noul născut. Alte capete ovoidale de femei şi bărbaţi sunt realizate, ca şi cele pe care le-am pomenit, după marea cotitură stilistică din sculptura brâncuşiană: Muzele, Muzele adormite, Domnişoarele Pogany, Negresle blonde, Eileen, Narcis, Prometeu, Capul lui Haret (Fântâna lui Haret) etc. Apoi, Păsăruica, corpurile Măiestrelor (pântecele) sunt ovoidale. Animalele nocturne, Peştii şi Păsările în spaţiu sunt calote ovoidale înguste (ca nişte felii de pepene). Focile sunt nişte cilindrii îndoiţi la 90 de grade (formă ce s-ar putea obţine dacă am considera ovoidul din plastelină şi rotunjit între palme). Dar cea mai complexă modalitate de utilizare a ovoidul ar fi constituit-o una dintre variantele propuse pentru Templul eliberării din Indore, dar nu a fost să fie. În acest ovoid uriaş, ar fi încăput un bazin cu apă şi trei Păsări în văzduh: una din bronz, una din marmură albă şi una din marmură neagră. Ar fi fost Mausoleul prinţesei de Indore. B. Materializarea mitologiei cosmogonice din triada: oul primordial - ţestoasa (imago mundi), - axa lumii (sensul figurat) Despre oul primordial, ovoidul pur care simboizează universul întreg am vorbit, acum să vedem cum se naşte universul concret prin spargerea oului în două cupe: cupa superioară, a cerului şi cupa inferioară a pământului, despărţite de axis mundi. Legenda germenelui de aur, din mitologia indiană, ne vine în ajuor. În interiorul oului primordial, zeul Indra sparge coaja despărţind cupa cerului de cea a pământului susţinând cupa cerului cu ajutorul coloanelor cerului (axis mundi). Să cercetăm mai multe sculpturi brâncuşiene pentru a vedea ce părţi ale acestora simbolizează cupa cerului şi ce părţi cupa pământului. Cronologic, primul moment semnificativ în separarea cupelor îl putem distinge în sculptura Sărutul (din anul 1907) unde braţele cuplului marchează separarea cupelor: capetele alipite – simbolizează cupa cerului iar busturile – cupa pământului. Ouăle de Paşti, încondeiate de Natalia Dumitrescu, la sugestia lui Brâncuşi, întăresc supoziţia noastră.
3
֎֎֎
În cazul Coloanelor sărutului, cu simplu şi dublu capitel, capitelurile reprezintă cupe ale celui, soclurile – cupele pământului, iar coloanele care susţin capitelurile, reprezintă axis mundi. În cazul Coloanei sărutului cu dublu capitel (varianta adevărată a Templului eliberării din Indore), capitelul dublu (cubic) ar fi trebuit să fie celula individuală de meditaţie în interiorul căreia s-ar fi pătruns printr-un pasaj subteran. În interiorul incintei sacre am fi descoperit: bazinul cu apă, cele trei Păsări în văzduh (din bronz, marmură albă, marmură neagra), Regele Regilor/ Spiritul lui Buddha, urna cu cenuşa funerară a maharanei. Lumina ar fi pătruns printr-un orificiu circular practicat în tavan şi ar fi căzut, la zenit, pe Pasărea de bronz polisat, iluminând feeric încăperea. Pelerinul, îngenunchiat în dreapta Tatălui (Regele Regilor), orbit de lumina reflectată de Pasărea de bronz, ar fi coborât privirile în bazinul cu apă, în care ar fi distins cu uimire că reflexiile celor patru sculpturi, amplasate la cele patru laturi ale bazinului, s-ar fi întâlnit într-o cruce (supoziţia mea). Tăbliile Mesei tăcerii pot sugera şi ele cupa cerului (roata de moară superioară) şi cupa pământului (roata d emoară inferioară). Arhitrava Porţii sărutului poate fi considerată cupa cerului, picioarele monumentului joacă rolul de coloane ale cerului iar fundaţia, cupa pământului. Scaunele clepsidrice din jurul Mesei tăcerii şi de pe Aleea scaunelor pot şi ele simboliza cupa cerului (partea superioară a scaunului) şi cupa pământului (partea inferioară). Coloana fără sfârşit poate şi ea considerată o succesiune de clepsidre, jumătatea de clepsidră din vârful Coloanei reprezintă coloana pământului care sugerează nesfârşirea, în aşteptarea cupei cerului care să o închidă. Ingeniozitatea lui Brâncuşi se vădeşte în sculpturile aşezate pe discuri de metal polisat, în care entităţile se reflectă. Astfel rezultă clepsidrele: Peştele cu imaginea sa reflectată; Animalul nocturn şi imaginea sa reflectată; Noul născut şi imaginea sa reflectată. În sfârşit, după ce a modificat sculpturile Adam şi Eva, aşezând-o pe Eva pe umerii lui Adam, femeia a devenit cerul bărbatului care rămâne să simbolizeze pământul. 2. Ţestoasa – imago mundi În mitologie, se spune că ţestoasa reprezintă o imago mundi, carapacea superioară simbolizând cerul, cea inferioară, pământul, iar carnea dintre carapace, lumea vie. Brâncuşi a sculptat în anul 1944 o Ţestoasă, aşa că interpretarea de mai 4
֎֎֎
sus i se poate aplica. Mai are însă şi o Ţestoasă zburătoare care seamănă cu o ţestoasă răsturnată şi cu o sapă totodată, aerodinamică. Se spune că ţestoasele, la bătrâneţe, se răstoarnă şi din această poziţie nu se mai pot întorce, aşteptându-şi moartea. La Brâncuşi, Ţestoasa zburătoare reprezintă un vehicul psihopomp, care transportă sufletul vietăţii la cer. Totodată este o cupă a pământului care zboară prin cer. Este ultima sculptură originală a lui Brâncuşi, cântecul său de lebădă. 3. Coloanele cerului Coloanele nesfârşite, Cariatidele, Coloanele sărutului, Piatra de hotar, trimit indubitabil la axis mundi – stâlpii de susţinere ai cerului. Aspecte columnare au şi alte sculptri: Adam şi Eva, Regele Regilor/ Spiritul lui Buddha, Socrate, Platon, Plantă exotică, Torsurile de băieţi şi fete, chiar Păsările în văzduh Momentul spargerii oului cosmic în două părţii: cupa cerului şi cupa pământului este surprins în sculptura Portretul doamnei L(éone) R(icou). Între cele două cupe, este aşezată o mică şi delicată Coloană. Dar cea mai impresionantă Coloană fără sfârşit rămâne cea din cadrul Ansamblului monumental de la Târgu – Jiu. Această Coloană reprezintă, în cadrul Ansamblului şi o scară pentru urcarea sufletelor la cer. Dar ce roluri au celelalte piese în cadrul Ansamblului dedicat eroilor din Primul război mondial, căzuţi în apărarea oraşului Târgu – Jiu? Masa tăcerii – masa de pomenire unde se săvârşeşte praznicul. Aleea scaunelor reprezintă locurile de hodină ale convoiului funerar. Poarta sărutului este locul în care se săvârşeşte nunta postumă a eroilor, în Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel se desfăşoară ceremonnia funerară iar la Coloana fără sfârşit, sufletele eroilor se urcă la cer. Tot o Coloană fără sfârşit ar realizat-o Templul eliberării, alcătuit din Coloana sărutului cu dublu capitel şi din raza de soare coborâtoare la zenit în interiorul incintei sacre. C. Materializarea formelor plastice ale ideilor pure şi după mdelul biblic (sensul transcendent) Modelul biblic constituie cea mai înaltă decodificare a universului plastic brâncuşian. Dar şi aici avem două posibilităţi de interpretare. În cartea lui Eduard Schouré, MARII INIŢIAŢI, Moise afirmă că cele şapte zile ale creaţiei nu se referă la creearea lumii materiale ci a celei în idee, a prototipurilor lumii reale. Acestea mă duc cu gândul la lumea ideilor platonice. Astfel putem considera sculpturile lui Brâncuşi ca prototipuri, conturul plastic al ideilor pure în versiune românească. 5
֎֎֎
Dar şi dacă mergem pe linia BIBLIEI clasice, Brâncuşi l-a luat ca model pe Dumnezeu. Dacă Dumnezeu a creat în şapte zile toate vieţuitoarele existente şi Brâncuşi a creat fiinţe care să ocupe toate arealurile: fiinţele choniene (Animalul nocturn – cârtiţa), fiinţele acvatice (Peştii), fiinţele amfibii (Focile, Ţestoasa, Ţestoasa zburătoare şi Pinguinii), fiinţele terestre (oamenii), fiinţele aeriene (Păsările) şi chiar Himere, Vrăjitoare). Acum ne putem închipui geneza universului brâncuşian (pag 28 – 31). În sfârşit, în denotaţia transcendentă a lui Moise, Eva se mai scrie Ieva – Iahve şi reprezintă principiul feminin universal, adică pe soţia spirituală a lui Iahve. Al doilea eseu al cărţii se numeşte BRÂNCUŞI PE CALEA DESĂVÂRŞIRII Fiind preocupat de opera lui Lucian Blga, am citit cu deosebit interes cartea lui Ion Spânu: Meşterul fiinţei. Prolegomene la o nouă interpretare a dramei „Meşterul Manole” de Lucian Blaga (Ed. Dionysos, 2012). Cartea urmăreşte nouă momente ale acesteia, pe calea desăvârşirii: Închipuirea, Plăsmuirea, Personificarea, Detaşarea – moartea aparentă, Suferinţa – sacrificiul, Dezvăluirea fiinţei, Materializarea, Serialitatea, Desăvârşirea. Mi-am propus în acest eseu să aplic aceste momente la opera lui Constantin Brâncuşi. Etapa 1. Închipuirea Aşa cum subliniază Barbu Brezeanu, surprinzător, închipuirea lui Brâncuşi a pornit totdeauna de la modele reale. Să le prezentăm succint: un copil orb, rămas anonim – pentru Capetele de copii realizate în perioada 1906 – 1907; George Percival Farquhar, unul din băieţii Otiliei Cosmuţă – pentru Capetele de copii realizate în perioada 1907 – 1921; Raymond Brebant, fiul patronului restaurantului Chartier – pentru Supliciul; Dan Stoenescu, fiul pictorului Eustaţiu Stoenescu – pentru Primul ţipăt, Noul născut şi Copilul dormind; Lilly Waldenberg – pentru Fragmentul de tors (1905); celălalt băiat al Otiliei Cosmuţă – pentru Prometeu; Baroneasa Renée Franchot – pentru Muzele şi Muzele adormite; psihiatra Maria Bonaparte – pentru Principesa X; copilul George – pentru Portretul lui George; capul dansatorului Sȅrge Lifar – pentru Începutul lumii; pictoriţa Margit Pogany – pentru Domnişoarele Pogany; Florence Homolka – pentru Foca; o negresă cu părul oxigenat – pentru Negresele albe şi Negresele blonde. Ce să mai vorbim de busturile
6
֎֎֎
cu trimitere directă: Vitelius, Ion Georgescu Gorjan, Carol Davila, Nicolae Lupescu, George Chiţu, Petre Stănescu, Eugen Meyer, Nancy Cunnard, Léone Ricou etc. Artisul a privit modelele până a văzut, dincolo de particular aspectul universal. În aceasta constă închipuirea brâncuşiană. Etapa 2. Plăsmuirea Acum imaginea devine icoana (eikon) şi reprezentare (eidõlon). Se ajunge la temelia formală mentală durabilă pe drumul eliberării de aparenţă şi iluzie. Sufletul individual intră în relaţie cu cel colectiv şi se întrevede arhetipul. Imaginea devine mai clară şi începe jocul de conturare a fiinţei, aşa cum afimă Haidegger. (pag. 44) Etapa 3. Personificarea nu se regăseşte în plastica brâncuşiană. Etapa 4. Detaşarea/moartea aparentă Înseamnă ieşirea din sine şi contopirea cu obiectul creaţiei. La Brâncuşi citatul pag. 45+46. Etapa 5. Jertfă, sacrificiu, suferinţă Această etapă însoţeşte întreaga viaţă a artistului. Brâncuşi, presimţind că are ceva de spus lumii, a fugit de mai multe ori de acasă, copil fiind, apoi a mers la Paris pentru desăvârşirea creaţiei sale. Nu se căsătoreşte pentru a se dedica în întregime creaţiei. Are un copil cu pianista neo-zelandeză Vera Moore pe care nu-l recunoaşte, dar îl ajută material. Etapa 6. Apariţia fiinţei Este mai mult teoretică/filosofică. Ea se realizează împreună cu materializarea sculpturii şi ţine de apariţia noii fiinţe odată cu concretizarea prototipului. Etapele 7. Materializarea prototipului şi etapa 8. Serializarea. Se pune temelia durabilă, se aleg materialele şi se realizează materializarea sculpturilor. Creaţia moare în artist şi devine vizibilă pentru ceilalţi. Brâncuşi realizează acum fie sculpturi de săvârşite: Doi pinguini, Trei pinguini, Regele regilor, Adam şi Eva etc., fie sculpturi seriale care urmează pas cu pas calea desăvârşirii: Capete de copii, Torsurile de băieţi şi fete, Orgoliile, Femeile privindu-se în oglindă, Danaidele, Domnişoarele Pogany, Muzele adormite, Începutul lumii, Sărutul, Măiestrele, Pasările în văzduh, Peştii, Animalele nocturne, Focile, Ţestoasele, Coloanele fără sfârşit etc. Etapa 9 Desăvârşirea Despre sculpturile lui Brâncuşi putem spune că desăvârşite eliberează spiritul care le-a creat şi aduce armonia interioară. 7
֎֎֎
În ceea ce priveşte sculpturile realizate înainte de perioada de cotitură stilistică, naturaliste, academice, acestea aparţin, după cum ar spune Constantin Noica, „devenirii întru devenire”, iar cele stilizate, de după perioada de cotitură, aparţin „devenirii întru fiinţă”. În sfârşit, ne putem închipui sculpturile brâncuşiene la scară umană, locuibile, şi îmi închipui ce senzaţii am avea locuindu-le. În sculpturile ovoidale, de exemplu Începutul lumii (oul, pântecele matern) ne-am simţii liniştiţi şi forma s-ar preta unui somnului odihnitor. În forma dinamică a Păsărilor în văzduh ne-am simţi inspiraţi pentru creaţie. COLOANELE BRÂNCUŞIENE TREPTE PE CALEA DESĂVÂRŞIRII Vom folosi în cercetarea noastră câteva observaţii ale Doinei Lemny (cercetătăr la Muzeul de Artă Modernă din Paris, Atelierul Brâncuşi), din volumul ei, BRÂNCUŞI. Autoarea subliniază că e greu de făcut o cronologie a coloanelor brâncuşiene. Prima, din lemn de stejar, a fost realizată în perioada 1916 – 1917 şi cuprinde 3 module întregi şi câte o jumătate la vârf şi la bază. Modelul a fost stâlpul de casă ţărănească. Această casă tradiţională reprezintă o imago mundi, plafonul reprezentând cerul, pardoseaua pământul iar stîlpii, coloanele cerului. În 1925 sculptorul a realizat o Coloană de 9 module şi jumătăţile eferente iar în 1926 a realizat tot o Coloană cu 9 module întregi şi jumătăţile aferente, înaltă de 7 metri, în grădina fotografului american Edward Steichen. În 1927 fotograful plecând în America, grădina a fost dezafectată, iar Brâncuşi a tăiat Coloana în două şi a transportat jumătăţile în atelierul său. Încununarea seriei Coloanelor se realizează prin Coloana fara sfârşit din cadrul Ansamblului monumental de la Târgu – Jiu, măsurând 29,35 metri (15 module întregi şi cele două jumătăţi aferente). S-a realizat în perioada 1937 – 1938 de către inginerul Ştefan Georgescu Gorjan având ca model un modul din lemn de tei, sculptat de Brâncuşi. Coloana are un miez de oţel inoxidabil iar modulele sunt realizate din fontă alămită. Interpretările Ansamblului – p.56 – 61.
Lucian Gruia
8
֎֎֎
9