Paul Tannacui
Trﾄナnd pe credit
Editor: Robert Şerban Coperta: Bogdan Dumitrache Paginare: Camelia Dogioiu Tipar: BrumaR Editura BrumaR 300050 Timişoara, str. A. Popovici 6 tel./fax: + 40 256 203 934; 293 441 e‑mail: office@brumar.ro www.brumar.ro
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Paul Tannacui Trăind pe credit / Paul Tannacui Timişoara : Brumar, 2012 ISBN 978-973-602-834-2 821.135.1-31
Paul Tannacui
Trﾄナnd pe credit
Porte-bonheur, fiicei mele
Într‑o zi, în Africa, am stat în jurul oamenilor săraci. La sfârşitul zilei am tras concluzia că a fost distractiv şi m‑am simţit bine. Angelina Jolie
Prefaţă Toata istoria umanităţii stă sub semnul crizelor: criza resurselor, criza alimentară, criza petrolului, criza energetică, criza economică, criza financiară, parlamentară, existenţială, criza de timp, criza bărbatului la 40 de ani, a femeii la 30, criza post‑naştere, criza de idei... Avem în faţă o carte despre cea mai recentă criză financiară, văzută din unghiul experienţei personale a autorului, prezentată sub forma unui jurnal intim în paralel cu un adevărat manual de supravieţuire. Criza economică din ultimii ani a afectat aproape întreaga omenire într‑un moment în care lumea modernă nu îşi putea imagina un declic de o asemenea anvergură având falsa senzaţie că trăim într‑un sistem care se auto‑echilibrează fiind dotat cu anticorpi rapizi şi eficienţi. Ea a dezvăluit însă vulnerabilitatea celor mai avansate şi mai puternice state, instituţii şi persoane aparent intangibile. Paul Tannacui (Paul Ţanicui) e unul din miliardele de pământeni şi cei 20 de milioane de români afectaţi de această criză. Nu ştiu cum a început criza asta. Ce faceam eu în momentul ala? Unde eram? Cum eram îmbrăcat? Aventura sa prin labirintul crizei a dus la cartea de faţă care te pune pe gânduri, pe alocuri în tonuri supra‑realiste, dar nu fără umor: Prietenii tăi încep să se baricadeze în casele lor, iubitele tale să‑şi facă alţi iubiţi. Încheie‑ţi nasturii, ridică‑ţi gulerul, trage‑ţi şapca pe cap şi strigă: am dat chix! Aş putea oricând să scriu un manual de supravieţuire pe munte, în Himalaya sau pe gheţurile Groenlandei. Nu m‑aş încumeta însă niciodată să scriu cum e să supravieţuieşti unei depresii financiare care te apasă zi de zi, pe parcursul mai •7•
multor ani. Au fost perioade în care aveam chiria neplătită pe două luni, contoarul de gaze luat (timp de şase luni în care am prins iarna din plin), datorii la cămătar, nu mai aveam credit la telefon, internetul tăiat, raţionalizam ţigările la cinci pe zi în condiţiile în care fumez aproape 30. Dar aveam un prăjitor electric, pliculeţe de supă instant, biscuiţi populari, câţiva prieteni care mă mai creditau, o florăreasă în Piaţa Amzei care‑mi dădea flori şi scrisul zilnic la această carte. „Trăind pe credit” e o reality book, după cum spune cel care a scris‑o. E cartea care se scrie pe măsură ce se‑ntâmplă. E textul non‑fiction în care autorul îşi face propria fişă de observaţie şi‑n timp real. Te ajută să‑ţi vizualizezi locul în lumea reală, te organizează şi te echilibrează, îţi oferă consultaţii gratuite în contextul în care busola ta nu mai arată nordul. De la definirea pe categorii a etapelor sărăcirii, la tehnici de supravieţuire incluzând coşul zilnic şi tacticile de evitare a conflictelor cu cei din jur în asemenea situaţii. N‑am urcat nici un munte cum n‑am coborât în nicio peşteră, spune Paul Tannacui. Dar sunt unul dintre aceia care a trăit en‑gros această experienţă şi are oportunitatea s‑o livreze en‑detail celor interesaţi. Aflăm de la autor sursa de inspiraţie a numelui sub care semnează această carte. Tannacui vine de la insula Tana din largul Pacificului. De acolo, un mic grup de aborigeni a fost transplantat pentru câteva zile în mijlocul civilizaţiei (noastre), ca personaje ale unui documentar TV. Se pare că cel mai mult i‑au impresionat nu casele până la cer, ci problemele cu care ne confruntăm la tot pasul. Au promis că se vor ruga pentru noi, odata ce vor ajunge acasă. Şi‑acolo, în insuliţa lor pierdută în imensitatea oceanului ei se roagă şi astăzi pentru cei rămaşi să mişune etern dezorientaţi printre aceeaşi zgârie‑nori. •8•
Constantin Lăcătuşu
Cuvânt înainte Dacă ar fi să fac o medie a zilelor bune cu zilele rele, a orelor în care am văzut limpede cu cele în care totul s‑a arătat sec, prăfos, lipsit de substanţă şi, în fine, a secundelor în care ceva a sclipit şi altceva a fost doar cu sclipici, aş fi în favoarea celor dintâi. Adică a acestui an ale cărui luni au împlinit şi gustul şi desgustul supravieţuirii mele. Nu sunt sigur dacă le‑am adunat sau le‑am scăzut, daca le‑am făcut simple când au fost complicate şi complicate când au fost la îndemâna oricui. Cum n‑aş putea să remarc măsura calităţii acestor trăiri, dincolo de propria‑mi persoană. Aş putea doar să afirm că acestea s‑au scris în timp real, că dintr‑un reality show am sărit direct într‑un reality book, pe şest mai întâi, convenit tacit la final. Convenţie dictată de nevoia de a spune. De a rosti în cuvinte întâmplările atunci când se petrec. Ceea ce mă face foarte norocos. Ceea ce doresc oricui are nevoie. Autorul
•9•
Introducere Tentaţia iniţială a fost aceea de a încadra aceste texte în datele unui manual de supravieţuire1 ca set de reguli menite să ajute la ieşirea din criză2. Criza înţeleasă ca sărăcire, înainte de toate. Capacităţile noastre de analiză, de interpretare şi, desigur, pedagogice sunt, însă, sub nivelul unui asemenea proiect; iertat să ne fie, deci, caracterul mult prea generalist al conţinutului acestei cărţi. Iertată să ne fie şi vanitatea de a crede că experienţele, trăirile, situaţiile etc., date de traversarea acestei perioade ar avea relevanţă în viaţa altor persoane decât cea a autorului3. Credem, totuşi, că o vorbă bună contează. Şi acestea ne dorim a fi, înainte de toate, vorbe de bine. Supravieţuire. Care „supravieţuire”? Supravieţuirea înţeleasă ca fapt real. Ca efort de rămânere în realitate. Supravieţuirea ca liman. Ca amânare. Ca trăit în contratimp. Supravieţuirea mea diferită de supravieţuirea ta. 2 Criza. Care criză? Criza ca blocaj. Ca aşteptare. Ca refuz. Criza înţeleasă ca un gol. Ca privit în gol. Ca adevăr spus pe jumătate. Criza înţeleasă ca imposibilitatea de a‑ţi mai plăti dările, datoriile, obligaţiile, nuca de cocos zilnică. (Criza cowboy‑ului de la miezul nopţii.) 3 Scurt profil de caz Vârsta: 30‑45 ani Mediu: urban Studii: universitare Statut marital: casătorit. Profesie: de tip creativ, liber profesionist Caracteristici psihico‑emoţionale: introvertit, dispus spre depresie, grad de sensibilitate mare Sociabilitate: prietenii pe criterii profesionale. Limitat la relaţiile necesare Experienţa de viaţă: traseu de tip self‑made, dar se dovedeşte ineficient în a‑şi folosi experienţa Relaţionare cu familia: inconsecvenţă, crede mai mult în ideea de familie Pasiuni: nu are în afară de cele legate de profesia lui Obiceiuri: fumător, consumator de cafea, băutor de ocazie Nevoi: încadrate în formula „libertatea rentierului” 1
• 11 •
Partea I
I. Sărăcirea benignă Ce este sărăcirea Grade de sărăcire Simptome. A face rost, a te descurca, a căuta Ce este sărăcirea Sărăcirea e proasta socoteală4. E pierderea treptată a mijloacelor de subzistentă în condiţiile în care instinctul tău de conservare se dovedeşte imprecis. Sărăcirea e incapacitatea de a păstra contactul cu oamenii cu bani. Nerespectarea contractului între ţine şi obligaţiile tale. Neştiinţa în a te face folositor. Amânarea în a lua decizii; e proasta gestiune între nevoia de libertate şi rutina aducătoare de venit. E nevoia de libertate înţeleasă prost. E viziunea de ansamblu văzută în gol. Excluderea din lanţul trofic al circulaţiei banilor. Sărăcirea e un efect al lipsei de consecvenţă. O gaură între cauză şi efect. 4 „E atunci când n‑ai bani să‑ţi plăteşti chiria. Când n‑ai bani să‑ţi cumperi mâncare. Şi când n‑ai bani să‑ţi plăteşti chiria şi să‑ţi cumperi de mancare începi să gândeşti rău.” Howlin’ Wolf „What is the blues” Spre mai buna înţelegere a unui spirit lovit de dambla (citeşte criză) autorul cărţii de faţă a adunat în anexa 5 o sumă de expresii sub formă de (re)sentimente la adresa lui însuşi.
• 15 •
Grade de sărăcire Grad unu (de tip benign): când eşti pe cale să rămai fără bani şi nu se întrevede o perspectivă pozitivă în următoarea lună Grad doi (de tip sever): când eşti înglodat în datorii şi nu ai nici o posibilitate de a le plăti sau a returna banii Grad trei (de tip malign): când ai epuizat toate resursele, iar viitorul se anunţă total incert Sărăcirea de gradul unu e teoretic stadiul cu cele mai multe şanse de evitare. În realitate e insinuantă, nesimţită, nu are simptome vizibile de la început; chiar dacă sunt, vei refuza într‑o primă fază să le iei în seamă. Şocul descoperirii ei are două trepte: mai întai vezi cu ochii tăi că standardul tău de viaţă se schimbă, ca în final să constaţi pe pielea ta că, fără tratament, această schimbare va tinde să devină un proces ireversibil. E primul tău drept de apel. Your first call, momentul chemării în instanţă. Prima măsură profilactică contra sărăcirii în acest stadiu ţine de evitarea consecinţelor ei. Realitatea în care te‑ai trezit te determină la gesturi riscante cum ar fi cheltuielile inutile (făcute pentru a‑ţi nega noua condiţie), generează stări conflictuale cu cei din jur, ineficienţă în lucru, pierderea răbdării, victimizarea, tentaţia de a spune nu. Cheltuielile inutile. Cu toate că nu are datele unui sindrom real, tentaţia de a‑ţi arăta că nimic nu s‑a întâmplat în ce priveşte standardul tău de viaţă te va urmări fără încetare. Vrei să‑ţi arăţi că poţi, că nu eşti afectat, că ai rămas neatins, deşi ce vezi în portofel te contrazice. Stările conflictuale cu cei apropiaţi (familie, prieteni) se manifestă de cele mai multe ori spontan şi fără o cauză anume. Pleacă de la gesturi fără importanţă şi se agravează pe măsură • 16 •
ce insişti să crezi că de ele depinde totul. Îţi vei spune de fiecare dată că tu ai dreptate. Că tu eşti singurul lucid. Că ai obosit şi nimeni nu ţine cont de asta. Că şi răbdarea ta are limite şi cineva trebuie să înţeleagă, în final, acest lucru. Negativismul şi victimizarea. Ca şi tentaţia de a cheltui fără rost, negativismul şi victimizarea sunt aceleaşi supape false în a crede că eşti în afara spectrului sărăcirii. Nu‑ul devine o formă de agresivitate lipsită de obiect, căci te afli în război cu toată lumea când lumea nu e responsabilă pentru starea ta. Eşti, de fapt, incapabil să menţii un echilibru între aceste stări extreme, recurgând la stări extreme. Eu împotriva tuturor e urmat de nimeni nu mă înţelege, toţi sunt împotriva mea. Prima regulă. Acceptă situaţia lucid şi conştient: mie mi se‑ntâmplă! Supravieţuirea e, în fond, o chestiune de management al resurelor adaptate la condiţiile de „mediu”. Şi dacă ele sunt din ce în ce mai mici în această perioadă, se datorează dezacordului în care trăieşti. Acela de a nu putea să ţii „intrările” în acord cu „ieşirile” consumului tău cotidian. Şi nu doar de cel material e vorba. În egală măsură starea ta psihică va fi supusă unor presiuni uriaşe. Vin din toate părţile şi te lovesc cu aceeaşi tărie. Adaptarea e cuvantul cheie şi cheia stopării sau măcar încetinirii acestui mecanism de dislocare a ta, de punere într‑un alt context, cu totul neprietenos – cel al sărăcirii. E, într‑un fel, precum condusul noaptea pe o stradă neluminată. Să reduci viteza, să te deplasezi constant şi să‑ţi iei ca reper marcajul de pe mijlocul şoselei, cât şi semnele de pe marginea ei. E, într‑alt fel, precum te‑ai trezi dintr‑o dată într‑un oraş străin. Nu cunoşti pe nimeni, n‑ai habar de străzi, de mărimea oraşului, de trafic, de locuri de cazare, de moneda în care se fac • 17 •
schimburile etc. Ce se impune mai întâi? Care sunt nevoile tale imediate? Cum accesezi informaţia care te interesează? Nu există, în definitiv, reguli în forma lor strictă, nu există o succesiune a lor reprezentată ca în acest text, cum nu există un secret care să te absolve sau care să determine evitarea crizei, sub orice formă ar fi ea. Există însă etape ale acestui proces de dis-locare. Există obligaţia de a le lua în seamă şi a ţine cont de ele. Există nevoia de a învăţa să te aperi din mers şi capacitatea de a le face faţă în timp real. Totul se‑ntâmplă în timp real în această perioadă. Sau altfel spus: dacă timpul înseamnă bani, cu siguranţă, lipsa lor te va scoate în afara timpului5. 2 oct. 2010 Spaţiul în care locuiesc a devenit neîncăpător fără să‑l fi încărcat între timp cu obiecte. Îmi dă o stare de agitaţie bizară‑ ai zice că mobilele astea au iniţiat un soi de joc în care miza e să de deplaseze spre centru camerei, centimetru cu centimetru, până am să mă trezesc sufocat. Fiică‑mea spunându‑mi: ...ne mai jucăm puţin şi după aia ne trezim că ne ia somnul. 4 oct. M‑am prins care e motivul senzaţiei de claustrofobie: petrec mai mult timp acasă. Am mai mult răgaz să observ de ce m‑am înconjurat. Chiria e neplătită, datoriile la bancă s‑au acumulat, deja pe două luni. Ce se‑ntâmplă? Ce naiba mi se‑ntâmplă? M‑am jucat şi m‑am trezit că m‑a luat somnul sărăcirii. 5 Electric six „Future is in the future”
• 18 •
7 oct. Ar mai fi concertele. Am trimis mailuri la mai toate corporaţiile din oras, n‑am primit nici un răspuns, încă. H. nu răspunde. Ar fi fost bine dacă se‑ntâmpla să tragem discul astă primăvară. Ar mai fi scenariul pentru MP, dar B. e greu de prins, sunt sătul de amanările lor. În fine, e ceva. Ar mai fi editura din Paris, dar francezu’ n‑a mai dat nici un semn de luni de zile. Până acum nimic concret. Am stat şi m‑am întrebat dacă nu sunt propria victimă a propriului meu experiment‑ dacă celălalt eu nu s‑a pornit să‑mi facă o farsă? 8 oct. Cavalcadă. Am văzut o înregistrare cu Michael Jackson folosind cuvântul ăsta în studioul unei televiziuni italiene unde era prezent şi Pavarotti. Vorbea, cred, despre o acţiune umanitară pentru copii pe care voia s‑o facă împreună cu „Luciano”. Aproape ireală această întâmplare. Megastaru’ părea destul de intimidat, tot se pierdea în gesturi – ba să‑şi mişte pălăria, ba să‑şi aranjeze ochelarii, ba saluta publicul (în delir, desigur) din vârful buzelor, ba îşi împreuna mâinile a rugăciune. Prezentatoarea (destul de trecută) bolborosea ceva în italo‑engleză, Luciano se arăta oareşcum impasibil. Aşadar, Michael şoptea, suspina mai mult, despre intenţia lui (a şi scos din buzunarul interior al tunicii un bilet pe care avea scris ceva, nu s‑a înţeles ce‑ i‑a arătat doar tenorului şi acesta a dat din cap Aaa, da...), aia bătea câmpii cu ale ei, sala striga I love you, Michael, Pavarotti se făcea că traduce, ceva de genu’ „lui dice che...” Cavalcadă, da.
• 19 •
9 oct. Am rămas fără bani de ţigări. Sărac da’ curat e un fel de seninătate morbidă. 10 oct. Uite un tip de viaţă exemplară: să fii mecanic auto şi‑n restul timpului să joci table, să pescuieşti şi să uzi grădina. Patru activităţi care nu se supun niciunui dubiu. 16 oct. Câte poţi să cumperi cu 10 ron? Un borcan de zacuscă, 200g de slănină, 1kg de cartofi. Sau 150g de salam de calitate medie, şase ouă şi o pâine. O conservă de carne de porc, o pâine şi o jumătate de kg de mere. În cazul în care vrei să găteşti – o pungă de legume congelate şi 100 g de costiţă şi o franzelă. Dacă nu vrei legume congelate – o jumătate de kg de morcovi, o jumătate de cartofi, trei cepe, trei‑patru ardei şi câteva bucăţi de carne de porc din categoria celor care se vând pentru tocat. Printre acestea poţi avea surpriza să găseşti şi bucăţi de muşchi de cea mai bună calitate. 20 oct. Deschid frigiderul şi frigiderul e mai gol decât sunt eu. Decât tristeţea unui eschimos bătrân, în cazul în care aceştia sunt vreodată trişti. Decât sufletul femeii care te‑a părăsit pentru cel mai bun prieten al tău. Decât somnul tatălui meu când mă pregăteam să ies pe uşă cu valiza aia de lemn în mână şi i‑am spus că plec în armată. 21 oct. Se poate ca într‑o zi toate cafelele să fie bune şi în altă zi, a doua zi, toate cafelele să fie proaste? • 20 •