Pagina |1
Gazeta de Grozăvești Alt număr, aceeași lipsă de-o altă denumire
Cuprins
În deschidere
2
Un simplu element jucând rol de prolog al acestei lecturi. Scribii de printre noi
3
Pasul cel dintâi, inițierea, treapta spre mai departe. Sincere felicitări și mulțumiri! Cuvinte, 1
4
Cuvinte, 2
6
Adresat fumătorilor
8
Că poate reușim să dovedim că nu suntem chiar ultimii oameni. Cuvinte, 3
10
Cuvinte, 4
12
Pe sticlă
13
„Libertate, frate, poate facultate” zicea Chirilă când încă nu se vânduse ca o curvă bună ce e, dar poate că n-am înțeles noi prea bine mesajul. Deci…
14 Vă las pentru o altă dată, la revedea-v-aș altcumva.
Pagina |2
În deschidere
Se face că a mai trecut un an cu toate bunele și mai ales mârșavele lui și avem ocazia să ne revedem prin aceste câteva rânduri pe care m-am strofocat să le vărs aici, în fața voastră, sub presiunea sărbătorilor; ce-ar fi de sărbătorit în tot acest anotimp înghețat nu pot spune cu certitudine că știu sau înțeleg, da’ poate că totuși ceva există și-ați fost voi, toți ceilalți, cu mult mai înțelepți pentru a descoperi și celebra. Se face, cum spuneam, că ne revedem. Că vă mai servesc cu același sictir ireproșabil o nouă mostră de ceva evident nu foarte plăcut pentru mulți – dar pe cei mulți s-a înțeles deja că nu-i țin aproape și că nu dau doi bani sau măcar saliva albicioasă din colțul gurii secetoase de după noaptea cea mai pierdută. Fie-vă noul an poate mai prielnic decât sincera mea jignire. În urma publicării primului număr din ce-a fost numit în mai multe feluri, am putut ajunge la o oarecare concluzie, vremelnică și ea, bineînțeles, și anume pentru cine are vreun rost să mai scriu câte ceva. Dându-mi liber la gândire, am dedus două situații destul de opuse în ceea ce privește numărul de cititori ce vor răsfoi această nouă ediție: fie suficient de mulți s-au simțit ori prea ofuscați, ori prea vizați și-ntr-un fel atacați, ori pur și simplu mult prea adormiți de balivernele ieftine ale unui amărât ce se crede mai presus și nu găsesc rostul unei noi lecturi de același gen, fie, și-i clar că asta mi-ar plăcea să se întâmple, tocmai discordia anunțată și ignoranța stilului fac curiozitatea să conducă mintea la a cere mai mult. Fie ce-o fi, mă lasă rece în cele din urmă eventualitatea situației. Acele scuze anticipate și explicații cum c-ar fi vorba numai de-o glumă, de-o distracție proastă în forma unui pamflet, nu numai că nu s-au făcut prea bine înțelese acum o lună, ci vor lipsi cu desăvârșire începând de acum. Dacă se mai găsește careva cu musca pe căciulă, n-are decât să-mi recitească falsul regret de data trecută și să-și vadă în continuare de viață. Stilul nu s-a schimbat și nici n-o va face, deci continuați cu mintea limpede și pe proprie răspundere.
Pagina |3
Scribii de printre noi
V-am propus în numărul anterior un alt fel de joacă în afară de Fifa și Candy Crush, un experiment pentru voi în primul rând, și n-am fost deloc surprins să văd cât de puțini s-au aventurat până acum. Dar un început e chiar ceea ce lipsea, întocmai elementul uitat sau nici măcar gândit, iar acei câțiva scriitori de lângă veioza imaginară și-au luat inima-n dinți și-au făcut pasul cel dintâi. Nu pot spune că vă ofer cele scrie de alte mâini, căci nu sunt cuvintele mele pentru a le oferi, ci doar vă voi prezenta pe parcursul gazetei din această lună ceea ce-au încropit mințile acestora. Mă bucur că am ajuns să-i cunosc într-o oarecare măsură și mai ales să-i citesc și vreau să le mulțumesc din nou pentru efortul depus și irefragabila bravură dovedită. Acum rămâne să înghit în sec și să fac ceea ce n-aș fi vrut vreodată, și anume să vă cer vouă printr-o autentică doleanță să nu rămâneți retrași în tăcerea de până acum, ci să le oferiți o replică pentru a se putea ajunge la ceea ce am vrut să fac de la început. Un mânuitor al stiloului – chiar dacă tastatura-i folosită mai de fiecare dată – are nevoie de critici, de oameni cu simțuri care să ridice în slăvi o lucrare făcută publică sau direct să se pișe batjocoritor pe ea. Dacă mie nu-mi pasă de părerile voastre distructive ori dimpotrivă, altul poate că vrea să știe ce impresie a reușit să imprime într-un cititor. Sau nu! Mai știi, poate-mi seamănă și nu-i interesează nici pe ei opiniile unor indivizi exagerați. Văd necesar să menționez un ultim lucru – în scrierile care mi-au fost trimise înspre publicare nu mi-am însușit dreptul de a modifica eu însumi nici măcar o virgulă în ceea ce privește conținutul; singurele alterări ce-mi aparțin sunt cele ce țin de domeniul formatului și a paginării. Lectură plăcută sau cum o fi, hotărâți voi la final!
Pagina |4
Cuvinte, 1 „ Aventuri in no man’s land
Ca un pui de om rȃzgȃiat ce mǎ aflu, la ȋnceputul anului, cȃnd m-am mutat la cǎmin, ai mei mi-au adus mașinǎ de spǎlat. „Pǎi ai bani de mașinǎ de spǎlat, da’ stai la cǎmin?” Da, e mașina veche de acasǎ, pe care ai mei au pǎstrat-o, „cǎ pleacǎ fata la facultate și…”. Dar ȋn primul an, fata a stat ȋn chirie, unde exista deja mașinǎ de spǎlat, așa cǎ n-a fost nevoie, și au puso frumușel la pǎstrare pȃnǎ ȋn octombrie, anul ǎsta, cȃnd am ȋnceput sǎ ființez ȋn cǎminul D Grozǎvești. Credeam cǎ e manǎ cereascǎ mașina asta, cǎ mǎ scutește de umblat cu rufele murdare pe la rude și prieteni, de dat banii pe curǎțǎtoria din Carrefour și pe serviciile prestate de colegi binevoitori de cǎmin, care spalǎ cu 4 lei rufe albe, și cu 6 rufe colorate. Cu detergentul lor. Bǎi, ce sǎ zic, chiar a picat bine. E la ȋndemȃnǎ și e bunǎ, așa veche și ruginitǎ cum e. Cei drept, cam fuge cȃnd intrǎ pe program de uscare și nu pot s-o las nesupravegheatǎ, mai ales la sfȃrșitul programului, iar capacul de la sertǎrașul pentru detergent și balsam e cam instabil și-i prins cu holșuruburi de atotpriceputul tata, dar e ȋn regulǎ, cǎ oricum folosesc pernuțe de detergent lichid și balsam pun cȃnd ȋmi amintesc. Și ȋmi place sǎ mǎ cocoț pe ea cȃnd ajunge la programul de uscare, cǎ mǎ zdruncinǎ și pot sǎ fac pe robotul. Toate bune și frumoase, pȃnǎ ȋntr-o duminicǎ ȋn care m-a trosnit hǎrnicia ȋn moalele capului. Da’ mi-a dat biiine de tot. M-am trezit pornitǎ sǎ-mi spǎl rufele și sǎ fac curat ȋn camerǎ. Am luat-o sistematic: m-am lǎsat la chiloți și sutien, sǎ fie treaba treabǎ, am strȃns hainele ȋmprǎștiate prin camerǎ, le-am sortat frumușel, care-i curatǎ, care e mai puțin murdarǎ (nici nu trebuie sǎ fie murdarǎ-murdarǎ, cǎ doar am mașina de spǎlat la botul calului și apa n-o plǎtesc), albe, colorate, am luat brațul de haine, le-am pus pe pat, lȃngǎ mașinǎ și m-am aplecat sǎ pun detergentul ȋn cuvǎ. Moment ȋn care cerul s-a despicat și Zeus mi-a dat o palmǎ peste ceafǎ: din cuvǎ a curs un val de apǎ murdarǎ și care puțea oarecum a apǎ de flori cu pește mort. Nu știu, mirosea atȃt de urȃt, cǎ-i indescriptibil. M-am blocat. Eram plinǎ de apǎ ȋmpuțitǎ și nu puteam sǎ reacționez. Am ȋnchis nenorocita aia de ușǎ la loc și m-am pus metaforic ȋn fund o fracțiune
Pagina |5
de secundǎ, sǎ vǎd ce-i de fǎcut. Am decis cǎ cel mai ȋnțelept ar fi sǎ ȋncep sǎ adun apa care s-a ȋmprǎștiat, ca sǎ nu risc sǎ intre sub frigider (da, avem și frigider, suntem boși), sub paturi, sub linoleum și pe unde mǎ-sa putea sǎ mai intre. Am luat mopul și m-am apucat sǎ strȃng. Parcǎ nu mergea suficient de repede. Pentru cǎ la ȋnceputul anului, eu și colega nu ne-am stabilit clar ce ia fiecare, ne-am trezit cu douǎ mopuri, care nu fǎceau decȃt sǎ zacǎ acolo și sǎ ocupe inutil spațiu. Pȃnǎ ȋn ziua fatidicǎ de care povestesc, cȃnd mopul lǎțos nu a dat randament și am apelat la ǎla de se stoarce cu manetǎ, care a fǎcut treaba sǎ avanseze oarecum mai repede. Urmǎtorul pas era, evident, sǎ spǎl pe jos, ca sǎ nu mai putǎ. Dar mi se fǎcea rǎu de la miros și era vital sǎ deschid geamul. Eu eram lȃngǎ ușǎ, geamul - ȋn capǎtul celǎlalt al camerei. Ȋntre noi, sertarul patului meu, pe care-l deschisesem ca sǎ pot șterge sub el. Am fǎcut un pas imens peste el, ȋn ideea cǎ no sǎ fie nevoie sǎ pun piciorul fleașcǎ de apǎ murdarǎ printre rahaturile din sertar. Idee care s-a dovedit extrem de proastǎ, ȋn momentul ȋn care mie mi-a alunecat piciorul și m-am rostogolit ca vita ȋn sertar. Bun. Geamul era deschis, gǎleata mopului lǎțos era pe jumate plinǎ cu apǎ cu detergent de podele, mopul lǎțos a trecut la acțiune și ne-am apucat sǎ reparǎm ce-am stricat. Greșeala cu numǎrul 2, pentru cǎ am uitat cǎ mașina de spǎlat nu se golise de tot de apǎ. Am curǎțat, am frecat, am uscat, camera era fresh. Și vine revelația cǎ trebuie sǎ golesc mașina, lucru pe care nu aveam cum sǎ-l fac fǎrǎ sǎ dau iar apǎ pe jos, cǎ incǎ mai conținea o cantitate substanțialǎ de apǎ. Am ȋnghițit ȋn sec și, cu gǎleata golitǎ și dornicǎ de-a fi reumplutǎ, m-am aruncat iar spre cuva care mi-a nenorocit zilele. N-are rost sǎ zic ce a urmat, se repetǎ procesul murdǎrit – adunat – spǎlat – uscat, cu mica diferențǎ cǎ, dupǎ ultimul pas, cȃnd storceam mopul lǎțos, sǎ ȋl pot pune la loc, dintr-un exces de zel, l-am apǎsat cam tare și s-a rǎsturnat gǎleata cu apa cu care tocmai spǎlasem pe jos fix spre mijlocul camerei. Ǎsta e momentul ȋn care mi-a venit sǎ cad dramatic ȋn genunchi și sǎ-mi smulg pǎrul din (preferați „de pe”?) cap ȋn smocuri, ȋn timp ce strig „Nuuuuuuuuuuuuuuu” cǎtre dumnezeul crud care și-a bǎtut joc de duminica mea, la fel cum eu mi-am bǎtut joc de duminica lui, cȃnd am hotǎrȃt sǎ ȋncalc porunca aia care-mi ordonǎ sǎ mǎ hodinesc ȋn a șaptea zi. Am ȋnghițit IAR ȋn sec, am strȃns IAR de pe jos, de sub paturi, de sub alte sub-uri și de peste tot. Dupǎ o discuție semi-smiorcǎitǎ la telefon cu tata, am identificat și remediat problema – prea complicat s-o mai expun și pe-aia, dar important e cǎ am rezolvat, am golit gǎleata, am
Pagina |6
curǎțat camera și mi-am spǎlat rufele. Dupǎ ce am fǎcut duș, am curǎțat chiar și apa pe care am ȋmpins-o pe hol cu mopul, pentru cǎ mǎ panicasem și nu știam cum s-o strȃng mai repede, sǎ nu se ȋmprǎștie. Bine cǎ nu m-a vǎzut nicio femeie de serviciu, cǎ-mi ieșea scandal mai ceva decȃt unui bǎrbat care vine cu ruj pe guler acasǎ, la nevastǎ, și-și mai lasǎ și ciorapii aruncați pe jos. Cǎ veni vorba de femeile de serviciu, blestemele care au ȋnsoțit binecuvȃntarea de-a avea mașinǎ de spǎlat la cǎmin nu se ȋncheie aici. Dar despre asta, data viitoare. "
ANONIM
Cuvinte, 2 „ CESI. Un portret endoscopic
Scena I Reporterul: - Bună ziua. Iată, ne aflăm aici în faţa sediului CESI, adică Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii, care oferă programe de studii masterale şi doctorale. Vom vorbi cu specialistul nostru, Ics Ygreculescu, care ne va povesti mai multe despre această instituţie de învăţământ. Internul: - Bună ziua. Eu sunt intern aici la CESI, de aceea cunosc atât de multe despre modul în care decurge activitatea universitară aici. Hehe, puteţi spune că sunt familiar cu toate chestiunile de bucătărie internă. CESI doreşte să ofere elitelor studenţeşti o alternativă la studiul în străinătate, de aceea totul funcţionează conform unui sistem, sistemul excelar.
Reporterul (intrigat): - Sistemul... excelar? Internul (lămuritor): - Da, da... Sistemul excelar. Este sistemul care realizează circulaţia substanţei excelare de la corpul profesoral la cel studenţesc. Aceasta e expulzată de fiecare
Pagina |7
unitate profesorală în parte şi e transmisă prin canale comunicante către studenţii care primesc cu valvulele deschise fluxul hrănitor de excelucocite. Odată cu substanţa excelară mai sunt trimise şi imagini de artă, imagini publicitare, imagini arhitecturale. Cel mai adesea se transmite imaginea de sine, deşi nu avem psihologia printre obiectele de studiu. Nu prea ştim de unde vine excesul acestui compus al limfei excelare, dar e binevenit oricând. Reporterul: - Da, bănuiesc că e un beneficiu pe care chiar îl puteţi folosi să atrageţi studenţi. Internul: - Da, aveţi o intuiţie foarte bună, chiar îl avem trecut în broşurile de promovare. Reporterul: - Mda, spuneaţi despre sistemul excelar. Internul: - Da, da, da. Păi v-am vorbit deja despre circulaţia excelară, dar mai există şi altă modalitate prin care corpul profesoral interacţionază cu cel studenţesc. Uneori profesorii iau o imagine şi o bombardează cu ce le-o da prin cap. Fragmentele se desprind şi sunt împinse prin limfa excelară în care plutesc liber. Apoi vine cesitatea care le fagocitează, iar astfel ajung la toate organitele cesitare în parte, adică la fiecare student. Reporterul: - Un proces fascinant... Vă mulţumim pentru lămuririle aduse.
Scena II Reporterul: - Iată şi nişte studenţi la CESI, să vedem ce ne pot spune ei. Reporterul: - Bună ziua, care e părerea voastră despre cursurile pe care le oferă CESI?
unul foarte entuziasmat: - Destul de excelente. unul ameţit – Eeexcelenteee. unul ferm şi hotărât – Relativ excelente.
Reporterul: - Dar despre profesorii de aici?
Pagina |8
Studenţii: - Cât se poate de excelenţi. / Excelenţi prin excelenţă. / Foarte excelenţi. Reporterul: - Puteţi să detaliaţi, să ne mai spuneţi câteva cuvinte? Studenţii: - Mmm nu. / Nu! / Am spus tot ce aveam de spus.
Reporterul: - În fine, despre activitatea de cercetare de aici? Studenţii: - Aaaah, aceasta e cea mai excelentă. / E grozav de excelentă! / Mă dă pe spate. Reporterul: - Mda, vă mulţumim foarte mult. Reporterul către cameră: - Se pare că doar ce au primit o doză proaspătă de... excelenţă. „
Irina Glonte Iute
Adresat fumătorilor
Câți dintre voi sunt fumători? N-am stat să cercetez pe net, să caut statistici sau să le fac chiar eu, dar sunt de părere, e doar o vagă impresie, că unul din patru le trage zilnic în plămâni săpându-și cu zel mormântul timpuriu cu câte 14 lei pe zi. Aproximativ. Și cât ne mai place să facem asta, cât de curios găsim o atât de intensă desfătare în a ne ucide în felul ăsta. Știu, cum știți și voi, că-s ale dracului, că n-aduc niciun beneficiu în materie de sănătate. Știm cu toții că ne pute gura dimineața, că adesea tușim precum o cioară lovită de tuberculoză și că după trei etaje suntem pregătiți să picăm astmatic pe jos asemenea unui sac din rafie plin de cartofi stricați. La un moment dat poate nici n-o să ni se mai scoale sau, deoarece găsesc că-i necesar să aibă de suferit ambele sexe, pentru o egalitate indiscutabilă – și aici din nou anunț o lipsă totală de
Pagina |9
informare – poate n-o să se mai ude așa ușor de la o vârstă. Dar ce bine-i că suntem încă tineri și toate merg sau alunecă așa cum trebuie! Și-acum nu-i greu să găsim legătura dintre această plăcere morbidă a noastră și acest și mai macabru cămin în care ne-am găsit un fel de casă. Și, cum s-a întâmplat de nenumărate ori să observam, legătura e tocmai problema. N-avem voie, vezi, să fumăm înăuntru, în camere ori pe holuri, și mă mir cum de nu s-a impus o limită de zece metri de la intrarea de jos, că poate-ar intra vreun fir fumegând pe ușă când se mai cară frigidere. Dar de ce? Chiar colegi de campus, de-ai noștri, nu de prin alte cămine ori universități, fumează de zor pe lângă ușa administrației și nu se găsește nimeni să pornească în comentarii inutile. Poate-am avut nenorocul să ne ochească vreo canalie cu capsa pusă în timp ce ne relaxăm la o țigară târzie, rezemați de caloriferul din capătul holului, și să-i surâdă ideea că dacă duce informația mai departe în intervalul orar 10-14 va fi mai bine văzut decât până atunci. Și cât noi ne căutăm gândurile fugitive privind pe geam la mașinile care se avântă în noapte, acel minunat vierme se agită în așteptarea momentului sublim în care va putea săruta încă puțin interiorul unui cur autoritar. Cunosc ura pe care i-o purtați administratoarei, m-a bântuit și pe mine în unele ocazii demult trecute. E-un sentiment de angoasă alimentat de imagini de tot felul. Poate nu toți ați avut ocazia să stați de vorba cu ‘îndrumătoarea’ noastră și nu i-ați îngăduit să vă amintească de acea profesoară care vă scotea din sărite în timp ce vă sprijinea în alte moduri numai de ea cunoscute. Pentru mine, momentele de acest gen au fost suficiente și pot să vorbesc puțin mai departe pe acest subiect. Motivul pentru care îi auziți trezirea în fiecare dimineață și apelativele care vă înconjoară aparțin stadionului este faptul că urăște mizeria, jegul pe care-l lăsăm disprețuitor de fiecare dată în urma noastră. Haideți să încercăm ceva nou și dacă se ivesc altercații, îmi asum eu răspunderea în fața ușii de metal, că doar ideea îmi aparține. Avem cu toții o scrumieră sau măcar o conservă de pateu goală pe care s-o folosim ca niște oameni care se spune c-au ajuns la facultate. Ieșim pe hol și, pe lângă țigări și brichetă ori chibrit ori tăciune, luăm și-un recipient de care avem la îndemână; aprindem, tragem pofticios, scrumăm, tragem din nou
P a g i n a | 10
bolnăvicios și tușim o gură bogată de fum și tot așa până când stingem și ne retragem în camerele dezordonate. Repet ce-am spus mai devreme, ca să se înțeleagă: dacă faceți asta și încetați să mai lăsați în urmă tutun ars și chiștoace, sunt sigur că va înțelege, iar dacă e să nu asculte explicația logică și premeditată a situației, îmi ofer eu capul ghilotinei pentru această grosolană judecată pe care-am avut tupeul s-o expun. Am așa o curiozitate… oare câți și-au aprins o țigară doar citind articolul. Mă gândesc că v-am făcut puțină poftă.
Cuvinte, 3 „ Mitul zȃnelor de la dușuri
Am avut o tresǎrire de ȋncȃntare cȃnd am vǎzut cǎ dușurile din mǎrețul Grozǎvești D beneficiazǎ de gǎuri de aerisire. Ce bine, mi-am zis, n-o sǎ mǎ ofilesc de la aburi. Da’ dupǎ ce mi-au mai pȃlpȃit puțin beculețele, mi-am dat seama cǎ oamenii bine intenționați care au fǎcut gǎurile alea acolo nu le-au fǎcut ca sǎ nu mǎ sufoc eu, ci ca sǎ vadǎ pǎsǎrele ciripind voioase, cum au vǎzut ei ȋn filmele pe care le stocheazǎ ȋn cantitǎți industriale ȋn laptop. Laptop care, fie vorba ȋntre noi, ar trebui ars la moartea lor, ca sǎ ȋndepǎrteze spiritele femeilor exploatate de industria de ,,specialitate”, dar și pentru cǎ altfel n-ai putea sǎ scoți niciodatǎ materia cleioasǎ dintre taste. Bǎieți, dragii mei, creaturi fǎurite din spuma...mǎrii, voi, sirene cu 3 picioare! Sǎ lǎmurim problema asta, cǎ ați ajuns pȃnǎ la dooj’ de ani și tot mai credeți cǎ fetele lasǎ panseluțe și sclipici ȋn vasul de WC. Fetele nu se spalǎ cum credeți voi cǎ se spalǎ. Dragile de ele chiar trǎiesc ȋn exact aceeași lume ca voi, unde praful ți se lipește de piele, unde fumul ȋți ȋmpute pǎrul, ba chiar transpirǎ. Ȋmi
P a g i n a | 11
pare rǎu, n-am vrut sǎ fiu așa durǎ. V-am luat prea tare? Știu cǎ ultima nu vi se pare deloc plauzibilǎ, dar, ȋn calitate de om care a fost cȃndva un copil supraponderal și care acum e fatǎ (nu cǎ la ȋnceput eram altceva, dar e mai greu sǎ deduci genul cuiva, cȃnd ȋți stau 3 straturi de grǎsime ȋn cale), va trebui sǎ vǎ cer sǎ mǎ credeți pe cuvȃnt. Din ce-am mai aflat și eu din stȃnga, dreapta, mulți dintre voi, bǎrbații-sirenǎ, ȋși imagineazǎ cǎ la dușurile alea de cȃte 40 de minute, fetele nu fac decȃt sǎ ȋși facǎ turbane din spumǎ ȋn pǎr, zȃmbitoare ca niște flori, și sǎ se spele/mȃngȃie ȋndelung pe sȃni, ȋn timp ce gem a plǎcere. Cruda realitate e alta. N-o sǎ vǎ dau detalii tehnice inutile, doar o sǎ menționez cǎ probabil fetele sar peste pasul ȋn care se ȋntrec cu colega din cabina de lȃngǎ sǎ vadǎ cine dǎ cea mai zgomotoasǎ bǎșinǎ, ca dupǎ aia sǎ se hǎhǎie ȋn propria putoare. Deși bǎnuiesc cǎ-i mai bine ȋn putoarea ta decȃt ȋn a altuia. Și poate eu trǎiesc ȋntr-o minciunǎ. Sǎ mǎ contrazicǎ cineva, dacǎ-i cazul. Tot ce o sǎ vedeți prin gǎurelele alea plasate strategic la nivelul ochiului de jos o sǎ vǎ facǎ sǎ vǎ doriți sǎ nu fi ieșit vreodatǎ din coconul de cremǎ de mȃini și filme porno din siguranța camerei voastre. Nu se ȋntȃmplǎ nimic plǎcut acolo. Ȋn orice caz, nimic din ce n-ați vedea ȋntr-o carte de anatomie sau ȋntr-un filmuleț educativ de pe net. Și știm deja cǎ filmulețele educative nu sunt sexy. Singura situație ȋn care fetele chiar fac duș cum credeți voi e cȃnd le sunt iubiții prin preajmǎ și sperǎ sǎ-i ademeneascǎ ȋnǎuntru sau distinșii domni le ȋnsoțesc deja ȋn cabina de duș. Nu știu cȃte cupluri se ȋncumetǎ la ȋndeletniciri de-astea ȋn cǎmin, dar permiteți-mi sǎ-mi scos pǎlǎria ȋn fața ǎlora care o fac. Revenind la situația aia rarǎ, fiți siguri cǎ dușul ȋn care ele vǎ lasǎ sǎ le dați cu tone de gel de duș pe piept și spate a fost mai mult ca sigur precedat de un duș adevǎrat, ȋn care fetele chiar s-au spǎlat bine și acuma-s proaspete ca scoase din cutie. Pentru alte visuri pe care vreți sǎ vi le spulber, vǎ stau la dispoziție. „
ANONIM
P a g i n a | 12
Cuvinte, 4 „ Există şi ghenă...
Din seria „aşa nu” cred că e ok să ajungem şi la minunatul gunoi ce ne-nconjoară, cel puţin pe cei ce îşi fac veacul în camerele ce se termină în 19. Dragii moşului, că doar mai e puţin până la Crăciun, treaba asta nu e tocmai roz şi, pe deasupra, nici parfumată. Datorită unor factori, unii mai mişcători ca alţii (şi nu doar atât), m-am hotărât să vă expun o idee, un plan, o poveste, iar începutul îl ştie toată lumea - „se ia sacul plin cu gunoi şi se merge spre capătul holului”, ce urmează nu prea. După ce ajungi în capătul holului, pe dreapta, e o cameră aflată în umbră (zic umbră pentru că bec nu există şi nu cred că va exista prea curând), dar, surprinzător, aventura nu se termină aici. Finalul ce urmeză poate fi catalogat ca fiind mare secret... GUNOIUL NU SE ARUNCĂ ACOLO! Ci tre’ să mai străbaţi cale lungă, mai exact doi paşi, şi să-l arunci într-un tub sau,cum e numit popular, „ghenă”. Cu toate că nu există în dicţionar, cuvântul „ghenă” nu trebuie să lipsească din vocabularul studentului de rând şi nici din traseul gunoiului. Vă pot dezvălui că şi eu apreciez comoditatea, dar nu când vine vorba de curăţenie şi bun simţ. În final nu pot să mai zic decât...Trăiască Raid-ul! „
Roxana Corbu
P a g i n a | 13
Pe sticlă
Ce-ar fi dacă ne-ar instala camere de filmat în dușurile pe care le profanăm de-atâția ani? Aș fi nu numai ipocrit, ci și neinspirat dacă ar fi să zic că n-aș vota pentru acest demers. Cu siguranță că nu se va putea face vreodată o asemenea mișcare, pentru că am impresia că ar încălca suficiente reguli din cele mai grave, dar când ți s-a căcat câinele pe covorul scump din sufragerie nu l-ai pocnit cu un ziar de vreo două ori în zona adiacentă cozii? Și mai mult decât atât, n-a învățat după câteva reprize de acest gen că nu-i ăla cel mai potrivit loc pentru a se elibera de problemele lui existențiale? În cele din urmă, încă suntem în mare parte niște animale sălbatice sau, în cel mai bun caz, prost domesticite, așa că n-ar avea vreun rost să căutăm îndurare prin scheunături ofticate. Câte-o cameră în fiecare duș și-un singur om, probabil însuși administratorul căminului și nimeni altcineva, care să arunce zilnic o privire pe cele întâmplate în ziua precedentă. N-ar fi tare?! Eu zic c-ar fi de-a dreptul inovator, dar sunt și puțin plecat, deci înțeleg dacă rămân singur cu părerea mea. Și la o adică, ce dacă v-ar vedea cineva spălându-vă la P-uri și V-uri; nu vă mai gândiți că-i ceva atât de special – nu prea este. Singurul inconvenient pe care-l pot aprecia și pentru care aș regreta o asemenea măsură impusă de mai marii noștri ar fi moartea ‚iubirilor’ din duș al căror nu neapărat fan, dar cel puțin apreciator am fost întotdeauna. Suntem cu adevărat o adunătură de nenorociți siniștri cu apucături primitive când știm că un anumit lucru nu-i al nostru și ne permitem prea multe ca să mai putem cere tot atât de numeroase drepturi precum simpla intimitate. Sa aibă dumnezeul vostru milă de voi, că mie nu-mi provocați decât cu totul alte simțăminte.
P a g i n a | 14
Deci…
La mulți ani și bine-am lăsat în urmă anul 2013! M-am gândit că ar fi cel mai bine să vă adresez urările în încheierea acestui număr al Gazetei de Grozăvești, ca și oarecare mulțumire pentru ca ați ajuns și de astă dată la finalul nimicurilor din aceste cuvinte ale mele. Într-o lună revin cu încă un număr și cu alte subiecte poate prea indiscrete sau vulgare pentru unii dintre voi, cu forțe proaspete și preferabil fără vreo restanță, cu-același dispreț nelămurit și înc-o sticlă ieftină de Vat69. Dacă sperați să citiți altceva sau măcar altcumva, nu pot decât să vă ofer un citat de-al marelui filozof Jagger: „You can’t always get what you want”.