O floare frumoasă şi rară răsare din mijlocul unui morman de gunoi. Loredana - o fetiţă minunată, a crescut în mizerie, sărăcie şi lipsuri. Țigăncuşa cu ochi verzi ale cărei gesturi sunt demne de o prinţesă, îşi ajută bunica şi mama la măturatul străzilor. Cu toate astea, Loredana rămâne o floare delicată, care te întâmpină cu un „bună ziua” elegant şi răspicat şi spune cuminte: „întotdeauna mă duc curată la şcoală.”
Exercițiu de imaginație – Cum vă închipuiți viaţa a șapte persoane, în plin mileniu III trăită într-o odaie căptușită cu pături vechi, fără apă şi curent electric, cu 200 de lei/ lună?
Loredana Cordoș are nouă ani și este copilul cel mare al unei familii de rromi din Bistriţa- Năsăud, măturători angajaţi la serviciul de salubritate. Este o fetiţă de o frumuseţe uimitoare, care a tot cărat măturoaiele grele, ca să-şi ajute mama şi mătuşa la curăţatul străzilor. Trăia cu ai săi - şapte suflete, la periferia municipiului Bistriţa, pe strada Zăvoaielor, în apropierea rampei de gunoi a oraşului, într-un grajd părăsit. Pe tatăl ei l-au luat la puşcărie, că a furat o căruţă cu lemne, iar familiei i-a fost din ce în ce mai greu să se descurce. Din mijlocul vieţii grele, al mizeriei şi sărăciei, Loredana a continuat să spere. Şi-a păstrat zâmbetul şi delicateţea, iar oamenii locului i-au spus “Prinţesa”. Peste toate necazurile, Gabriel, tatăl copiilor şi capul familiei, a fost închis pentru că a furat o căruţă cu lemne. Mama şi mătuşa fetei lucrează la salubritate, mătură străzile, iar banii abia dacă le ajungeau pentru mâncare. Cu toate greutăţile, Loredana nu s-a lăsat de şcoală. E în clasa a IV-a, e premiantă. Baia zilnică a fetiţei şi a frăţiorilor ei însemna un lighean plin cu apă rece, adusă de la izvor.
Subţire şi firavă, cu părul lung şi negru în dezordine, cu doi ochi verzi năpădiţi de gene negre, Loredana te uimeşte prin frumuseţe, cuminţenie şi maturitate. Un copil de nouă ani peste care au trecut atât de multe, încât a devenit un om mare fără vreme. Dar şi-a păstrat vioiciunea şi candoarea. Îmbrăcată doar cu o bluză, te priveşte drept în ochi şi îţi spune cu sinceritate: „Sunt obişnuită cu frigul”. De Crăciun i-a scris şi ea Moşului, cum s-a priceput mai bine: “Dragă Moş Crăciun, mă cheamă Loredana, am nouă ani şi colegilor le place de mine, pentru că mă duc tot timpul curată la şcoală. Te rog să îmi aduci o casă cu baie, pentru mine şi frăţiorii mei”.
Familia Loredanei locuieşte la periferia oraşului, pe unde trece doar maşina gunoierilor. Trăieşte într-un loc mizerabil, aflat în preajma rampei de gunoi.
Copii Julietei, Loredana (9 ani), Denisa (un an) și Alin (5 ani) sunt comoara familiei. Ei aduc bucuria şi seninătatea în locul acela sărac şi lipsit de orice bunăvoinţă faţă de cei care şi-au găsit culcuşul în el.
Mama, Julieta, de la care Loredana a moştenit frumoasele trăsături, pare şi ea un copil cuminte printre micuţii săi. Are doar 25 de ani. Bunica este o femeie cu o forţă interioară tipică celor trecuţi prin multe şi o frumuseţe care ar fi rămas intactă dacă nar fi fost atâtea necazuri şi zbucium. Din capul locului se vede că ea ţine familia unită, are grijă de toţi, îi protejează şi răspunde în numele lor. Părinții Loredanei , Julieta şi Gabriel sunt căsătoriţi de 11 ani. Au de aşteptat vreo doi ani până să fie din nou împreună. Cel puţin, au voie să se vadă o dată pe lună, pentru o oră. O oră în care cel mai important lucru este ca el „să-şi vadă copiii”. „E greu dacă nu este el, că altfel ea ar sta acasă şi ar avea grijă de copii. Dar aşa, se necăjeşte. Că o lasă pe ea noaptea. Ziua suntem noi. Dar e obositor, copila merge la şcoală şi trebuie să aibă grijă şi de copii.”, spune, arătând spre Loredana.
Toată familia locuieşte într-o singură cameră, fără duşumea, netencuită, căptuşită cu pături vechi, dotată cu o uşă pe care te-ai aştepta mai degrabă să o vezi la un grajd, şi nu într-un loc în care se află oameni. Un dulap, o masă, trei paturi şi soba. O sărăcie extrem de ordonată. Niciun obiect care să depăşească stadiul de „strict necesar”.
Poate doar televizorul care este deschis doar din când în când, probabil cum am deschide noi o cutie cu ceva din care ne permitem foarte rar, la desert. Nu au curent electric, doar un generator pe benzină care îi ţine două seri după ce i-au făcut plinul. La fel cum o căruţă de leme de 50 de lei le ajunge să facă focul o săptămână. Nu au nici măcar apă curentă, o aduc de la izvor.
O curte plină de noroi, plină de tot felul de lucruri aruncate de-a valma şi cu eternele rufe puse la uscat.
Şi pentru că prinţeselor totdeauna li se împlinesc visele, noul an a găsit-o într-o casă adevărată. Acum Loredana zâmbește fericită...
Grație unor oameni cu suflet mare, familia “Prinţesei” a întâmpinat noul an într-un apartament cu două camere, mobilat şi utilat. Primul lucru pe care fata l-a făcut a fost o baie în cadă. “Sunt fericită! Pot să mă spăl, iar acum nu o să mi se mai rupă papucii din cauza noroiului”, a spus, cu lacrimi în ochi, Loredana...
“...numa-n lacuri cu noroi cresc nuferi“ spunea Blaga... Material preluat din însemnările scriitorului Gelu Vlasin și a jurnalistei Veronica Ganea. Muzica: Tarik Kulenovic - Trista pena, Gipsy kings Realizat: Bibliotecar Elisabeta Lazar