Abstracţiuni cantabile, autor Aurel Avram Stănescu by Hopernicus

Aurel Avram Stănescu

Abstracţiuni cantabile

Editura PIM, Iaşi, 2012 0

Abstracţiuni Cantabile

Imagine copertă şi grafica: Liliana Nastas-Brătescu Prefaţă: Ioan Lilă Corector: Bombonica Curelciuc

Editura PIM Editură acreditată CNCSIS – 66/01.05.2006 Şoseaua Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 4, Iaşi – 700497, Tel.: 0730.086.676;

Aurel Avram Stﾄハescu

Abstracﾅ｣iuni cantabile

Abstracţiuni Cantabile

Ars Poetica Nu am mai scris niciodată o postfaţă, nu sînt nici măcar critic literar, aşa că nu am instrumentele necesare pentru a analiza o operă literară, de aceea nici nu vreau să ridic în slăvi de carton volumul scriitorului Aurel Avram Stănescu, pentru că, orice aş scrie eu, oricît l-aş lăuda, poezia lui se susţine pe ea însăşi şi nu are nevoie de laudele nimănui! Iată “Ars Poetica”: “Ieri am visat oglinzi prăfuite/ livezi în crepuscul/ omătul topit curgea în suspine/ eclipsa de afară... răceala din mine/ iubirea din tine a ieşit la iveală/ Am zărit tremurând norii, fiorii de-o clipă/ Nu mai e nimeni/ elanul meu moare/ răsăritul e rece… fără culoare” Mai este nevoie de vre-un comentariu? Profunzimea suavă a versurilor se înalţă în conştiinţa noastră ca o catedrală a spiritului! Ce este un poet în esenţa lui intimă? Iată cum se vede pe el însuşi Aurel Avram Stănescu, îndatorat muzei poeziei pînă dincolo de metaforă: “O metaforă s-a împletit ca un şarpe/ de bastonul ce-l port cu umilinţă/ ajutând lumea să treacă prin altă

Aurel Avram Stănescu

poveste/ deşi mă poticnesc spre finalul sfârşiturilor/ fără s-arunc vina pe nimeni”.

Cînd trece la proză poetică, Aurel Avram Stănescu deţine taina fabulosului poetic: “am călărit împreună armăsarii norilor cenuşii până au fugit înnebuniţi de zările sângerii curăţând umbrele şi ochii zânelor cu dantelării de alpaca”. Pentru a-i înţelege esenţa profundspirituală, trebuie să-l pomenim aici pe Saint-John Perse: “Ô toi, désir, qui vas chanter....” Si replica poetului Aurel Avram Stănescu: “cuprindeai în palmă lumea”! Şi iată cîntecul de lebădă: “Nu plânge! Visează, ştiu că eşti frumoasă! Mi-a şoptit un înger”. Ioan Lilă

Abstracţiuni Cantabile

Criptică Ieri am visat oglinzi prăfuite, livezi în crepuscul; omătul topit curgea în suspine eclipsa de afară... răceala din mine, iubirea din tine a ieşit la iveală. Am zărit tremurând norii, fiorii de-o clipă. Nu mai e nimeni elanul meu moare răsăritul e rece… rezecţie.

Aurel Avram Stănescu

Celor care ştiu, celei care află De-un galben veştejit de milenii răzleţe sunt frunze rămase Printre lăstari se vede o căruţă şi-un Jeep - peisaj arhaic îmbinat cu un modernism desuet – ea şi el, de data asta invers la volan e ea şi de căruţă el. Se iubesc perechi ciudate ea rea, înaltă, cu mantilă încreţită sclipitoare elegantă, mănuşi lungi acoperind destine. 6

Abstracţiuni Cantabile

El blând, neputincios bătrân, hăituit ar refuza-o dar nu se cade să-i faci asta eternităţii. Cu ultimele tresăriri îl cucereşte... nu mai răsuflă l-a deconectat de la legăturile supreme. Pleacă mai departe în căutarea căruţei care i-a tulburat inexistenţa. Jeepul zvâcneşte nervos.

Aurel Avram Stănescu

Paraliticul şi frica Toate trotuarele acestui oraş sunt cârpite din loc în loc, o casă modernă are trotuarul refăcut cu pietre frumoase

Abstracţiuni Cantabile

dar pe mine mă încurcă orice denivelare; consum energie nemăsurată să ocolesc, să depăşesc acest obstacol; durează un secol până voi trece noua treaptă, fiecare pas e o povară, o aventură, o amintire la fiecare pas aş putea să cad... veşnic trăiesc cu spaima că-n clipa următoare mă voi prăbuşi. Nu-mi este teamă de moarte, îmi este teamă că mă voi trezi în aceeaşi lume pe care nu o mai iubesc. Sunt plin de dureri, de temeri de spaime că într-o zi nu mai pot mişca şi totuşi creierul va putea să lucreze. Nu înţelegi că şi legumele gândesc şi nu mai vor! Plâng, fiindcă am pofte, am dorinţe interzise, am amintiri însă lumea mea nu e a ta lumea mea îmi aparţine numai mie.

Femeile sunt jumătăţi care se unesc cu jumătatea mea să demonstreze că iluzia e permanentă. Plâng fiindcă ţi-e milă, că mă compătimeşti, 9

Aurel Avram Stănescu

că sunt nervos şi nu mai pot să mă ascund ca-n alte vremi.Plâng că mă urăşti sau îţi sunt indiferent că toată lumea se oglindeşte în ochii tăi. Sunt prea multe pietre, la mine pe stradă trotuarul are altfel de bolovani. Sunt jumătate câine, plâng cu un ochi fără lacrimi, fără grimase, fără un tremur pe faţă. Cealaltă parte e peşte, am ochiul în lacrimi, tot oceanul este plin de lacrimile lor şi le aşteaptă pe-ale mele să le înece. Plâng, nu fiindcă mă târâi ci fiindcă nu mă iubeşti sau nici nu m-ai iubit vreodată... nu e vina ta, niciodată nu ai ştiut de mine. În viaţă iubeşti o singură dată, iar eu am iubit, restul a fost un coşmar şi-aştept cu nerăbdare să-l termin.

Impulsuri În ţara mea ţâţele vacilor dau numai lapte şi miere şi ţâţele femeilor se lasă sărutate de oricine; 10

Abstracţiuni Cantabile

în ţara mea e apreciat oricare, drumurile sunt presărate cu flori. Suntem bogaţi: din buzunare ne curge numai lapte şi miere potecile, cărările, drumurile sunt pline de lapte şi miere dar ce folos, eşti născut diabetic şi mori de foame; degeaba ţâţele te îmbie, funcţiile curg eşti dat la o parte dacă nu eşti mare şi tare. Eşti sufocat de cuvinte.

Cercuri exclusiviste Copiii intelectualilor nu pot fi decât intelectuali, ai bogaţilor nu vor fi săraci, ai regilor… prinţi până la moartea regilor;

Aurel Avram Stănescu

copilele puşcăriaşilor vor ajunge în stabilimente fetele popilor vor fi preotese iar fiii… ghiciţi! Copiii palavragiilor ne vor împuia capul iar copiii celor mulţi şi umili vor fi la fel ca şi părinţii lor adică truditori. Aceasta e ordinea firească şi rareori va fi alta dar se mai întâmplă. Creatorul se joacă, probabil în alte vieţi am fost un bard nemulţumit de starea lucrurilor.

Raţiune Să fim raţionali să nu ne-amăgim cu vorbe să lăsăm ideile să curgă

Abstracţiuni Cantabile

să nu grăbim înşelătoarele cuvinte, să privim cu ochii minţii dragostea noastră bolnavă. Poate înşelăm reflecţiile aspirăm gândurile suntem victime ale imaginii din noi, conceptele noastre sălbatice cu noţiuni multiple ocolesc himera acest animal terestru care ne bântuie cu sugestii, cu explicaţii savante ivite din tomuri de piatră şi nu mai avem nimic de făcut decât să ne-aşezăm unul în faţa celuilalt, la distanţe cumplite de inimi: eu să visez, tu să vorbeşti. Să adoptăm un limbaj convenţional să fim raţionali.

Întrebare nesfârşită De ce oare sunt cuprins de îndoieli de ce oare mă mint ori nu mă mint de ce în vise sunt speriat şi fericit sau nu 13

Aurel Avram Stănescu

de ce sunt optimist şi-n orele târzii plutesc şi-n alte dimineţi mi-e frică să gândesc de ce mi-e teamă când mă simt stăpân iar când sunt ameţit sunt sigur că mă pierd? De ce mi-e dor şi te visez mereu iară privirea ta mă urmăreşte întruna şi glasul şi mila sunt la cheremul tău când nu mai am puteri să îţi ating gândirea îndepărtărilor pierdute-n eşecuri şi în ploi de ce oare îmi zic… că m-ai iubit sau nu şi sentimentele le-amestec şi mă dor... ce-mi pasă, sunt al nimănui ce-mi pasă?

Iubire indecisă O clipă lungă cât un secol am fost cuprins de îndoială şi-un grad înalt de osteneală 14

Abstracţiuni Cantabile

mi-a dat visarea peste cap, am vrut s-adorm dar n-am putut. Iubeşte-mă laconic în cuvinte, îţi voi pătrunde-n inimă pragmatic la fel ca-n alte dăţi, cuminte.

Câştigând vise Amândoi câştigăm vise dănţuim în spirale şi lumi sinusoidale. Trecem în contratimp

Aurel Avram Stănescu

ca rătăcirea sfârcului în spatele draperiilor de pluş. Dereglăm programul hergheliilor şi răsuflările în focuri de paie peste noianul amintirilor. Singurătăţile îmbrăţişează draperiile amurgurilor ratate în uzura fanteziilor deja împlinite.

Limbajul Acum două zile îţi tăiai unghiile de la picioare, erai ghemuită, închircită, atentă să nu-ţi strici marcajul. 16

Abstracţiuni Cantabile

Voi, femeile, nu faceţi niciodată munci inutile. Doreai să fii frumoasă din vârful degetelor şi până la capăt; te strângeai să te desfaci te-ngrămădeai să cedezi te chinuiai să potoleşti vacarmul tău sufletesc. Preferai să-ţi vâri capul între genunchi ca ultimă jertfă adusă iubitului după care, destinzându-te, îmi arătai degetele şi exclamai fericită: - Îţi place? Şi-ţi aruncai privirea admirativ Alternând când la ojă când cu mândrie de posesoare la subsemnatul. Amândoi îţi aparţineam! Din păcate, nu te găteai pentru mine !

Atât de uşor E uşor a scrie versuri când nimica nu te doare. E uşor a lua în cârcă viitoarele păcate ale lumii virtuale. 17

Aurel Avram Stănescu

Când eşti sănătos şi tânăr cu puterea lângă tine poţi să îţi închipui bine fierea clipei viitoare. E uşor să te prefaci că te doare mâna, capul şi să te cuprindă dorul de-alte vieţi păgubitoare.

Departe în trafic Iubito… iar am visat cum primeai telefon de la iubitul tău şi nu doreai să te aud; 18

Abstracţiuni Cantabile

vocea îţi devenise moale-nceată, mă izgoneai de lângă tine. Privirea-ţi era blajină şi încărcată de tristeţi zâmbeai pierdută mă respingeai de lângă tine nu cumva să-i recunosc glasul. Iubito… pe cine să urăsc: aparatul sau vocea?

Aurel Avram Stﾄハescu

Abstracţiuni Cantabile

Gânduri difuze Când eram mic, dar mare… mă gândeam, într-o dimineaţă când soarele strălucea puternic şi afară ploua cu stropi mari de căldură ce nu se mai opreau şi eram nervos pe ploaie, pe soare, pe Tamba că dispăruse în noapte ca motanii, mă tot gândeam dacă îi spun Colonelului, tatăl tău, dimineaţa când pleacă la unitate: - Tată... te rog, încuie uşa după mine! Eu vreau să mă joc cu Luminiţa până... vom muri şi vom învia! Vreau să construim din plastilină o Luminiţă, un Aurel şi alte figurine... ce se întâmplă dacă le creăm cu imaginaţia noastră fabuloasă. Cred că mi-ar fi răspuns: - Intră, fiule. dar vezi că acum doarme, nu-i place să se trezească atât de dimineaţă. Mama ei nu mai e aşa că vezi... iubeşte-o, iubiţi-vă!

Aurel Avram Stănescu

Sunteţi tineri dară iubirea nu o veţi sfârşi niciodată. Intră, dar n-o trezi… dezbrăca-te, dar n-o trezi… atinge-o, dar n-o trezi las-o să viseze toată viaţa! Chiar dacă visează alt băiat acum începând de azi, te va visa numai pe tine. Ai grijă, îi place să creeze aşa că n-o trezi niciodată! Hai intră, fiule, încui uşa după tine. Aşa cred că m-ar fi îndrumat colonelul înalt, puternic, frumos şi cu musteţi ca un husar aşa ar fi procedat un tânăr înţelept dar eu nu eram. Aş fi pătruns încet în camera ta, în odaia ta m-aş fi dezbrăcat de hainele devenite inutile şi lângă tine, lipit de tine… te-aş fi privit până în adâncuri. Sunt sigur că ai fi ţipat la mine: - Pleacă, pleacă imediat, fraţii nu se iubesc, iar tu îmi eşti un frate şi nu putem comite acest incest!

Abstracţiuni Cantabile

Eu te-aş fi mângâiat pe trup şi ţi-aş fi şoptit: - Lasă-mă... vei vedea că nu-ţi sunt frate. Luminiţă dragă, mică, drăguţă, veselă şi slăbuţă, toţi băieţii din această lume sunt fraţii tăi, numai eu nu-ţi sunt. Sunt sigur, că după ce te-ai fi dezmeticit şi te-ai fi gândit un secol, în secolele următoare m-ai fi lăsat, Luminiţă dragă, mică, drăguţă, veselă şi acum.. grăsuţă! Iar eu aş fi fost mai fericit şi Ani ar fi fost mai fericită iar tu Luminiţă… ai fi fost fericită! Aşa cred eu dar nu înseamnă că e adevărat sunt om şi greşesc întotdeauna! Când eram mic dar mare iar tu erai mică dar mare şi eu n-aveam mintea de acum când sunt mare dar mic iar tu eşti tot tânără, însă înţeleaptă. Era pe vremuri.. când eram tineri copii de o şchioapă şi mi s-a părut că eşti singură. Oare ai fost singură sau am fost noi vreodată tineri?

Aurel Avram Stănescu

Uşiţa din perete Nu s-au sfârşit dar au trecut în goană acei ani frumoşi şi fermecaţi când doi copii se bucurau în tihnă seara de pita neagră cu untură, cu dungile subţiri şi arse de pe grătarul de metal. Ei ascultau glasuri suave ce-ntr-una îşi şopteau alene şi-aşa s-au trezit brusc la viaţă în camera cu teracota verde... deodată au simţit şi gerul iar prin uşiţa fermecată descoperită de copii în zidul gros de cărămidă, căldura năvălea în valuri. Afară era frig şi-întunecat şi-în casă nu mai ardea focul. Era mult jar mocnind în teracotă căruia nu-i venise tăcut sorocul să-l stingă timpul din clepsidră, să îl transforme în cenuşă pe care să o vânture furtuna în timp ce ei, micuţii fără vină, se încălzeau şi se hrăneau cu pită arsă şi untură de pe grătarul de metal.

Abstracţiuni Cantabile

Prieteni duşmani Walkira, zeiţa războiului, îi este muză rea, răzbunătoare, apărătoarea celor slabi care nu ştiu să lupte. Eram copii pe străzi: multe fete şi un băieţel, adică eu slab, pipernicit, dacă nu aveam pantaloni scurţi ai fi zis că sunt o fetiţă mai micuţă; mă veghea sora mea dar şi toate fetele, eram păpuşa lor. Aveam numeroşi duşmani printre prieteni, prea aveam acces la toate jocurile fetelor şi normal stârneam invidii groaznice. Într-o zi, a vrut unul să mă cotonogească, era atât de simplu n-avea decât să strănute spre mine şi zob m-ar fi făcut, dar Walkira imediat scoţând înverşunată sabia colonelului dintr-un şifonier nu din teacă, era prea uriaşă, s-a aşezat în faţa mea, care probabil că bâzâiam, să mă apere neînfricată ca o adevărată Walkiră.

Aurel Avram Stănescu

Adversarul a fugit speriat de moarte şi imediat s-a zvonit că sunt intangibil, mă apără Walkira ! Era pe vremuri şi auzisem de amazoane dar fiindcă am scris-o abia acum, te numesc Walkiră. Dar aveam şi numeroşi prieteni printre duşmani care nu vroiau să mă bată… fiindcă aveam o soră iar balaurul cu ochii scânteind flăcări rubinii mă păzea aspru.

Abstracţiuni Cantabile

Programarea omului. Atac Umbre de fum privesc disperat pe ferestre, caut şi sper vii sau nu… cern nădejdi; clonarea mea continuă, voi trage alt bilet la loz în plic. Metoda secretă hormoni excitanţi, induce dopamină dragostea e stăpână, dorinţe înşelătoare şi atracţii alternante. Memorez traumatismele până la ştergerea lor finală. Îngheţ cortexul senzorial indecis, promiţătoare recunoaştere în confluenţe de strategii. Ating un nivel ambiguu, îndepărtat control nedorit şi declanşări diluate. Ciclică, nelămurită vendetă.

Aurel Avram Stănescu

Singurei Eşti singura care mă cercetezi nu te cunosc, nu îţi ştiu chipul nu vrei să cerni nisipul părerilor de rău; îţi scufunzi scrisul ermetic în cochiliile pietrificate ale melcilor pierduţi prin încâlceala prăbuşită a gândurilor noastre lăuntrice. Sunt visător îmi place să-mi arăt urâţenia şi să ascund frumuseţea zilei numai în tine! Ţi-ai ales un nume potrivit cu trezirea inconştientă a unor lacrimi, bizare reflecţii curgând la nesfârşit. Căzut cerului prizonier, tăcut, revoltat tu rechemi în mine amintiri făcute dar nedezlegate, promisiuni uitate prin mahalale răvăşite. Ţi-ai ales un nume potrivit cu mâhnirea din suflet şi ochi înlăcrimaţi: eşti ea!

Abstracţiuni Cantabile

Deşertul negru Ţi-am căutat inima prin deşert, pe-ntinderi de nea am găsit-o desfrunzită plină de drumuri nevăzute. Unde duc paşii de la-nceput? Nu ştim şi nu vrem să ştim ce se va-ntâmpla. Viitorul e numai o închipuire trăită repetabil de mii şi mii de ori fugind în necunoscutul tainic - sufletul l-am hrănit cu smirnă şi-au răsărit chiparoşi; ai alergat să ajungi lângă mine, sunt mai bogat cu o zi lumină împrăştiată-n văzduhul cerat. Când curge marea vine furtuna, fug peştii în larg dar cântecul, plânsetul, râsul violei netezeşte vuietul şi nu-l poţi evita. Acum sunt peste tot şi nicăieri ştiu că exişti, e suficient... şi nu e.

Aurel Avram Stănescu

Ultimul poem Totul e standard emitem păreri, lansăm presupuneri formulăm supoziţii! Poporul adormit în bocanci bea cafele nu ştie cum să folosească diurna timpului îl iroseşte, îl risipeşte consideră ca suntem invulnerabili şi speră să fim responsabili în cuantificarea orelor amăgitoare, când clipa e cea care domină universul lor foarte mic, spart în amăgiri şugubeţe. Şi-n vreme ce fracţiunile unificate rânjesc, adevărul nu îi poate privi, fiindcă lumea o găseşti numai în tine.

Abstracţiuni Cantabile

Ieri iubeai într-un fel Viaţa un joc în care iubeşti să nu fii singur, te amesteci în săli de bal şi faci tumbe neîntrerupte pierzându-ţi harul unei apetenţe fără margini. Cursorul nedoritelor promisiuni se zbate dramatic, controlează recompense într-o nouă zi în care iubeşti altfel.

Aurel Avram Stănescu

Linişte Stăpân peste văgăuni, ai insomnii tremurătoare, simţi privirea stinsă picând într-o tomnatică durere. Aparenţele derutează crocant, sufocant dar nu mă iau după mirosul fetid al vieţii de dincolo. Mâine nu vei mai dori nimic resemnat în spaţii, pierdut într-un Chronos rătăcit lângă insolvabila sămânţă, toceşti penelul scursorilor ambiţios nu mai ai păr sau oase, doar spuză. De-a lungul covârşitoarelor ambiţii de a învinge într-o maniacală înfrângere n-auzi cum şuieră gândul cunoaşterii, mereu mai obosit ; mişti doar împins de inerţia reflexiilor aparţinând nimănui culpabil.

Abstracţiuni Cantabile

Răspuns la o idee Sunt suficient, sunt mulţumit cu viaţa? Totul a fost planificat. Timpul a stat la picioarele mele? Toate bătăliile le-am încheiat victorios! Ce mai aştept să fug la Histria !? Unde ziduri albe, prăbuşite umbre, chipuri din alte milenii se amestecă cu cimentul şi chirpicul. Unde picioarele elefanţilor sunt suporţi din sticlă şi lemn în temple bine măsurate şi-n cotloanele neştiute ale ogorului meu de unde bine văd ungherele gândurilor tale ascunse. Unde toate converg la marea, veşnic mare albastră iar spotul de lumini îşi mărturiseşte teama în fascicule. Unde ideile se învălmăşesc în etape, că totul, un tot... zero unul, unul zero ca într-o cartelă matematică este peren. Numai prieteniile se duc şi vin şi iubirea difuză în orice ipostază!

Aurel Avram Stănescu

Aspiraţie nostalgică Casa mea e-n bătaia oceanului dar talazurile nu vor dovedi să captureze dragostea profundă, s-o împrăştie şi s-o doboare. Nu pot s-aştept, te caut răscolind ţinutul de ape din Golful Biscaya* care freamătă-n apropierea mea. Valuri uriaşe mă frământă fulguind în inima mea pierzîndu-se în imensitate. Unde eşti ? Casa mea e-n bătaia oceanului.

* - Marea Cantabriană = golful Biscaya

Abstracţiuni Cantabile

Claviatura (Keyboard) Iubita mea e o himeră cu chip învăluit în ceaţă, dar nu îmi pasă, mă ştie şi mă vrea chiar dacă sunt bătrân şi hâd, chiar dacă îmi târăsc piciorul iar mâna nu pot să o-ntind. Eu îi vorbesc în şoaptă ea mă ascultă, surâde reflectă şi acceptă chiar dac-o apăs cu nerozii. Mă lasă-ntotdeauna să-i ating gândul tainic, îmi dă speranţă şi mă învăluie c-o muzică divină din veacuri viitoare. Ei nu-i trebuie frumuseţe, nici violenţă, ci numai clipe fericite, mă roagă-ntruna fremătând să n-o reped, să nu fiu crud c-atâta îşi doreşte-n schimb: să-i mângâi clapele mai blând.

Aurel Avram Stﾄハescu

Abstracţiuni Cantabile

Prins. Capcana Prins în capcana din pustiul gerurilor cu viscole veşnice şi nesfârşite, cu întuneric şi lumină prin zări cuprinse de oceane, încercuit şi singur, cedând continuu spărgătorului atomic. Scrâşnetele mă înfioară croind alt drum inutil printre gheţuri. Gânduri sfărâmate defilează prin faţa noastră: poate cândva m-am întâlnit cu tine şi-am mers ţinându-ne de mâini, pân-am simţit adierea rafalelor de ceaţă ireal de frumoase în succesiuni de imagini marcate cu lumini de stronţiu camuflate... Încă mai am puterea-n mine să îţi admir obrazul creponat, sărutat de duhul ce m-a părăsit

Aurel Avram Stănescu

Balcoanele Te-am zărit într-un balcon nesfârşit, cuprindeai în palmă lumea care aluneca, te uitai dar nu vedeai nimic; ochi imobili, o mâna flexată, o bosă părăsită de toţi... eşti singură, sunt singur suntem trişti, suntem disperaţi două păpuşele defecte una de bătrâneţe şi alta de tinereţe în fiecare dintre noi.

AbstracĹŁiuni Cantabile

Aurel Avram Stănescu

Căutători în dragoste pe Internet Vreau să ne tutuim, email-urile tale sunt ciudat de precise, foloseşti puţine cuvinte, însă la obiect, blândeţea ta îmi dă încredere, speranţele tale îmi dau speranţe, nădejdile tale se vor metamorfoza! Tu… nu eşti tu? Îmi place îmbrăţişarea ta din ultimul răspuns. Bizar, dar e plină de căldură, e la locul ei, singurătatea ta îmi umple sufletul, nu mai sunt singur, înconjurat de persoane care mă iubesc, nu mai sunt singur! Îmi place îmbrăţişarea ta este fictivă, ireal de plină îmi umple inima, vorbele tale îmi arată o altă faţetă! Dară tu, nu eşti tu. Căutăm speranţe neîncetat… te-am găsit ? Te-am găsit virtual într-un moment vital? N-ai încredere? N-ai certitudini încă? Momentul în care vei răbufni e aproape! Ai încredere, ai speranţe, fii veselă, 40

Abstracţiuni Cantabile

fii binevoitoare, fii generoasă! Eşti credincioasă, eşti cum te-am visat. Nu te mint, scrie-mi mai mult, am nevoie! Tu încă nu eşti tu! Eşti sinceră? Eşti departe? Cu atât mai bine! Suferi? Poate vei suferi mai puţin! Întreabă-mă orice nu te ascunde! Te tăinuieşti în expresii, plângi? Nu plânge! Visează, ştiu că eşti frumoasă! Mi-a şoptit un înger. Dar tu… eşti tu? E uşor să păcăleşti pe Internet un nume, o fotografie, o adresă, mai multe nume, mai multe fotografii, mai multe adrese nu are rost să mă minţi; vorbele tale ascund o persoană inteligentă, măcinătă de frică. Dacă eu nu sunt eu… iară tu nu eşti tu? M-am jucat o clipă... eşti singura care mi-ai răspuns. Nu vreau să mai caut! Port un nume simplu! Sunt obosit... sunt bătrân şi tânăr... sunt flancat de iubiri. 41

Aurel Avram Stănescu

Avem Giga biţi nenumăraţi, milioane de nano şi mai multe miliarde de pico! Ţi-e teamă de pustietate? Şi mie, dar împreună vom surprinde înterg universul! Îmi lipseşte îmbrăţişarea ta de la ora 4, am devenit dependent de tine! Voi pândi să se aprindă plicul*! Oare îmi vei răspunde? Tu… Eu!

*plicul - steluţa de pe Messenger

Abstracţiuni Cantabile

Kantiene Eu pentru Kant nici nu exist dar nici el pentru mine El spune că mi s-a părut că eu nu sunt iar el există acolo în mormânt. Tot e iluzie susţine deşi bătrânii zic că tot… e praf şi pulbere acolo în mormânt. Îmi demonstrează că nu văd şi mi se pare deşi nu-s orb sau surd dar simt când mă atingi şi existenţa-mi pare sublimă pe pământ O simfonie minunată de-asculţi e tot părere iar spaţii, timpi încovrigaţi, spirale reiau presentimente şi coşmaruri în vise sub pământ !

Aurel Avram Stﾄハescu

Abstracţiuni Cantabile

Mi-e dor de Belvedere Când iarna amintirilor va trece în umbre de arţari întortocheate noi doi împrăştiaţi pe firul gheţii ne vom vedea de-a pururi într-o carte, nescrisă, cum triumfă-n calea vieţii pluteşti mereu la umbra ierbii noastre când ne-aspersam în unduiri febrile, pierdute-n depărtări apropiate, şi-uitam cum delicatele begonii dispar în neguri şi imensitate.

Aurel Avram Stănescu

Dans irepetabil Nu vezi că universul pică prin clipe şi elanuri de uitare iar astrul nostru… luna purtând cămaşa ta de noapte dezveleşte proteic ţărmul uitatelor poveşti? În noaptea asta nu vreau să te schimbi. Trăieşte-ţi viaţa în reverii pictate iar dimineaţă… de te vei trezi în zgomot de cometă urlătoare, tu nu uita că ieri te-am alinat de ţi-ai schimbat conturul în aer demn şi sacru de veşnică icoană.

Abstracţiuni Cantabile

Nu-i nimeni lângă mine Sufăr, niciodată nu am fost atât de singur. Cine eşti tu? Iarba mea înverzeşte în mii de nuanţe iar neştiutul se-împarte în jocuri care dor, în doi, în trei...nu cumva râzi de mine? Pe vremuri, când eram patron peste inimi citeam contoarele de scurgere a timpului şi nu-mi era teamă că deontologia profesională mă va da de gol cu excedentul de cifre. Ştiam că deficitul concav se va răsturna într-o oglindă, iar razele lunii vor topi gradual umbra copacilor ascunşi sub povara chipului tău, al chinului tău în spatele ochilor tăi suferinzi, ispititori, captatori de prea multă iubire. Amplificai curentul indus eliberând sclipitoarele luminiţe sublime în aşa fel că niciodată nu am fost atât de singur. Suferinţa, în jocul ei dantelat mă destramă, se apropie dar… prea încet şi-aştept izbăvirea, ca să încep alt chin. Prietenă, alungă-mi incertitudinile Acum cât suntem încă singuri!

Aurel Avram Stănescu

Gelozie Când mă iubeşte piatra absurd abisul vine din adâncuri, ceaţa trandafirie hoinăreşte pe străzi; coborâm răsfăţaţi în profunzimi, umbrele îşi caută singurătatea se află, se regăsesc, se împlinesc. Pândim să se reverse cerul. Ce fiară este timpul care ne răsfiră!

Abstracţiuni Cantabile

Tremur final În pădurea de mesteceni care tremură uşor vântul bate nu se-ncurcă şi-n albeaţa pinilor, în mătasea frunzelor, în dorul cutezător. Coaja dulce ce imprimă ordine firească-n glie te fereşti ca fiecare să ajungi ţară străină pictori sfinţi din acuarele îi fereşti ca-n pasul tău să se-ngroape în nădejde şi în chin de visul tău. Alergăm după fantasme şi idei ivite-n grabă dar uităm esenţialul desori cădem în sfadă, nordul sudul deopotrivă vin călare peste mine şi-alergând pustietatea rămân stinghere păcate să le ierţi apoi să-îndoi până vii plin de nădejde 49

Aurel Avram Stănescu

să le sari peste şipoate peste culmi şi peste şoapte să ridice într-o rână o fermecătoare zână plină de sevă-aleasă suptă cu nesaţ din coarde împletite în zăpadă şi în aştrii fără număr care trec spre locul lor să le salte-nemurire şi în vraja zeilor. Îmbătaţi de epitete şi metafore sublime sari batardele străine şi catalecticele rime cu idei unduitoare, iar dactilele moderne cu a lor nemărginire cântă în duete blânde liminare portamente potenţate în tărie sintagme şi interjecţii într-o topică sinistră şi obţii din nemurire mercantilice versete. 50

Abstracţiuni Cantabile

Conştiinţă gândul e un complicat misterios poem ce-ncearcă psihologii să-l deşire dar fuge, se complică în numărate fire ieşind un colorat şi criticat blestem ivindu-se din încurcata fire a omului stăpân pe toate, dar nu pe gândul lui.

Aurel Avram Stﾄハescu

Abstracţiuni Cantabile

Femeia începutului de mileniu Tu mâine ai grevă, nu ştii dacă şi soţul. Vei face gesturi necugetate te vei răscula, vei gesticula, te vei amărî, vei striga până vei răguşi ; ştii că ai dreptate, nervii ţi se vor întinde la maxim, vei trăi cu intensitate febrilă dar gustul revoltei se va cocli. Eşti dezamăgită… totul pleacă de la centru obosită, târându-ţi paşii te vei întoarce acasă. Când îţi schimbi bluza cu năsturaşi de argint mă găseşti pierdut în buzunărelul din colţ, mă arunci plictisită. Eu fac poezele în alt ungher rătăcit; iubirea redusă la un joc spiralat neîntrerupt şi absurd, bagatelă în veşmânt de primadonă. Gândeşti obsesiv: copilele pătrund în tanga din folie diamantată, băieţii vor numai tricouri de firmă

Aurel Avram Stănescu

dacă şi soţul face grevă fără venituri cât vei rezista? Furioasă renunţi la bikini! Din bucătărie iradiază arome vanilate s-a lăsat răcoarea vei pregăti cremşnit cu frişcă, glazurat, garnisit şi încurcat în fire de cataif crocante vine noaptea ţi-e cald, ţi-e frig, ţi-e tot mai cald.

Abstracţiuni Cantabile

Rătăciţi Ţi-ai încărcat bateriile pentru încă un an; acum ai rămas să amesteci şi să compari amintirile cu rupturile de altă dată... cu cine seamănă povestea mea, oare a fost poveste? Greşită-n timp, în aşteptarea comisionului corectura-i gata. E ora patru rătăcită-n noapte, lumini şi umbre alterate, presimţiri sumbre din alte milenii. La marginea lumii cântă strident cocoşii lansează unde premature în aer sunete, emoţii, culori, simţuri vuiesc doar prin percepţii. Dacă nu eşti, tu ele nu există!

Aurel Avram Stﾄハescu

Abstracţiuni Cantabile

Dependent Ne-am regăsit la început de vară. Plângeam; întortocheatele vertebre le ascundeam. Cântai valsai cu fluturi de cuvinte, în vălul tău des încurcat descoperisem glasul îngerului de sub mări. Iubirea continua dansul ei neîntrerupt absurd, orb şi crud, topind culorile înflăcărând stingerile suspendând felin mângâierile respingând apropierile, dragostea…. veşnică auroră boreală. Te plictisea jocul nostru ireal? Tu pe cine iubeai în trecut? Eu doar trăiam o teamă indescriptibilă inoculată, dureroasă, răvăşită. Cum poţi avea nevoie de mine? Cerşesc mă-nclin îmi lipseşti mai puternic decât sfârşirea.

Aurel Avram Stﾄハescu

Abstracţiuni Cantabile

Flash-uri Invidia m-a împins spre pericol vânturam scena în imagini, impresii. În barcă ţi-am zvârlit o mână de apă râdeai să prelungeşti clipa peste răcoarea instaurată, broboanele îţi succedau trupul felii continuam s-arunc pumni cu licoare. Adiacent se umplea laguna ţestoaselor apa îţi licărea printre sâni Vezuviul şi Etna deportaţi trasau pe cer dâre de fum cenuşii care-ţi ţâşneau prin gură, unindu-ne Secvenţial, altădată, ningea cu fulgi mari, fierbinţi, albăstrii aşteptam în cameră şi număram zilele rămase în frunze şi stele. Lmina felinarelor despărţea starea unui aion sălbatec, depăşit, zăpada îţi scârţâia pe sub tălpi îmi strigai numele, viaţa alerga inutil dar subtil, clasat şi interogat, selecţionat însă secţionat în mii de fragmenţele. Chronos acum fierbe-n cazan aerul şi-ţi simt răceala. 59

Aurel Avram Stănescu

Desen inerţial Eşti poezie, azi ţi-am descoperit curbura sculpturală într-un erotism simbolic. Te-am sorbit în gândul răvăşit dizolvat cu violetele de Parma, spulberat în deznădejdea dorinţelor noastre. Ametistul ochilor tăi încrucişat cu realităţile lubrice năvălea, n-am recunoscut umbra violată în amalgamul atracţiilor nestăpânite. Încurcaţi, tipărim continuu, niciodată nu vom avea aceeaşi polaritate.

Abstracţiuni Cantabile

Crepuscul Se însera pluteam fierbeai şi ne iubeam într-un desen pictat cu orizonturi. Râvneam şi-n ziuă ceaţa alburie ne diseca se-mprăştiau apusuri, vieţi cenuşii şi colbul se răspândea umplându-ne cu vise. Ne ascundeau cometele de lucşi şi noaptea albastră cenuşie se-nviora. Era târziu şi – totuşi ni se părea... dorinţa miticului ars mustea din luminările încinse. Şi iar se-nsufleţeau dezlănţuirile aprinse.

Aurel Avram Stănescu

Anotimpuri de indiferenţă Îţi sorb tăcerea şi gustul cutremurător al desfrînării ideilor de ieri ce nu pot năvăli peste ziua de azi, când noaptea strănută turbată şi-ţi pretinde zburdălnicii, udând vestejitele anotimpuri de indiferenţă. Îneci suferinţele de odinioară, când priveam pe-ascuns valurile interminabile ale asfinţitului pedant, suprapunând gândurile răbdătoare, din celofan nedesfăcut cu sigilii de carton codificate, să vâneze greşelile viitorului negeluit, vânturat într-o îmbrăţişare surdă.

Abstracţiuni Cantabile

Evaporat în singurătate Limpezimea bântuieşte fantasmele, scoate nelămuririle din praful dimineţii şi le aşază confortabil într-un sicriu cu multe scheme. Te înăbuşi şi ieri ca şi azi citind cartea sperând evaporarea vălului în limpezimea ochilor de banană. Sublimarea lasă urme adânci, paradoxuri iluzii cromate în îmbrăţişări difuze scormonind dedesubturile. Întrebări ştiute din fântână au prospeţimea sperieturii unor minţi de lăcuste şi te-ngrozeşte sperând atingerea, apăsat de atâta singurătate.

Aurel Avram Stănescu

Glasul O voce interioară pune întrebări punctând figuraţiile şi retuşând convenienţele. Ce oare în cavalcada deşertului sec aleargă să poţi cuprinde nimicul ce nu sfârşeşte nicicând? Ce oare înnebuneşte iscusinţa geniului agitat spre alte zări tulburi de atâtea nelămurite judecăţi? Ce oare îţi spui de fiecare dată contrazicându-te în balansul acela înfiorător al bucuriei de a auzi glasul obişnuit să poruncească succesiunea firească a stagiunii următoare? E o treabă personală care nu interesează pe nimeni iar fericirea de a atinge ceva e acelaşi lucru cu oboseala deja instaurată consecuţiei timpurilor până la unificarea neprogramată. Desigur, vei spune că n-ai existat într-o prezentare grafică cu mii şi mii de planuri. Dar oare te saturi? Oare te bucuri? Şi până la urmă suspini de un dor nelămurit care nu te lasă să fii singur.

Abstracţiuni Cantabile

Smoală Plouă, plouă peste case alterate, degradate, suprapuse degerate, îmbuteliate abator de oameni, tristeţi plictisite întuneric şters, timp întins în hăuri gust de ebonită arsă mohoreală pală, şantiere scurse prăpăstii murdare peste municipiu, oase învelite, dichiseală stinsă… Cenuşii sunt toate : vise, descompuneri, frunze răvăşite culori fără nume urme de iubire îndoit e vântul zboară peste inimi asfalt, smoală, plumb umbre chinuite.

Aurel Avram Stﾄハescu

Abstracţiuni Cantabile

Povarna. Sunt aşa cum sunt Privesc scena cu un surâs dureros şi târziu înecat în parfumuri sordide, înăbuşitoare şi lacome; totuşi, noi iubim viaţa şi moartea în egală măsură. La un vecin se-aud trosnind lăstarii de viţă, în vie. Se-mprăştie un miros greu de fum, de cazan neîndulcit de porumbi şi cartofi copţi în spuză cu veşnicia ascunsă în fiece bute iar firul neiertător ce leagă lumile noastre şiroind eliptic printre sânii tăi, neatinşi în scorburile judecăţii de apoi, devastează potecile dezlănţuite. Şi… curge neîncetat tăria subţire ca un fir, mă ameţeşte cu sclipirea argintie a lichidului fugind de mărturii incomplete. O mâţă s-a împletit ca un şarpe de bastonul ce-l port umil ajutând lumea să treacă prin altă poveste, deşi mă poticnesc spre finalul sfârşiturilor fără s-arunc vina pe nimeni.

Aurel Avram Stănescu

Iar smoală. Oraşul Plouă. Plouă şi în case, plouă peste inimi gârbovite, arse. Frig este ‘năuntru, frig e şi afară. Gândul împresoară iubiri îndrăcite visări încâlcite ziduri coşcovite deprimantă stare diurn calapod reverii pictate clonă zbuciumată. Totul se transformă-n moină-ofticoasă şi-aş merge-n pădure într-un parpalac, ferit de dileme parca-aş fi brotac şi vârât în scheme de mai marii mei care-s, din păcate, candizi derbedei.

Abstracţiuni Cantabile

Pântec cu laser privit dintr-o parte. Feeling Sânul, asemănător unui bot însetat de cămilă, m-aşteaptă şi nu ştie mila, fiindcă şi eu la rândul meu te doresc cu toţi ghimpii văpăii lăuntrice inseparabili, ce îmi frământă starea. Lipesc frumuseţea unor mesteceni albi din îmbulzeala nesfârşită de cuvinte înecând toate obstacolele artificiale şterse în chinuri. Un fel de intuiţie personală ce o găseşti numai în freamătul pădurii de foioase. Ploile de ninsori aşteaptă să rumege împletitura dureroasă a crengilor arzând gingăşia unui cuib de voci pierdut prin Templul zeiţei Hator. Gonind veşnicia printre glasurile răguşite ale pietrelor puse s-aleagă arma cu plasmă a stăpânei! Contur filigranat în porţelan albastru de Prusia.

Aurel Avram Stﾄハescu

Abstracţiuni Cantabile

Şi ce dacă-i Întâi Martie?

Mărţişor Primeşte de la mine un mărţişor fictiv; chiar de nu-ţi place, va sta la pieptul tău ca un trofeu zbârlit de amintiri din vid. Vestitorul Primăvara asta oare mă voi dezbăra de tine cu speranţe-ncrucişate, cu nopţi calme şi senine? Am scăpat din iarna cruntă zgribulit, firav şi totuşi zornăindu-mi clopoţeii şi mănuşile din ceară… lotuşi în zăpada îngheţată biruită de-un sor vesel. Iară captivat de-a ta menire am lansat o circulară. Primăvara asta oare te vei sătura de mine ?

Aurel Avram Stﾄハescu

Abstracţiuni Cantabile

Cerne Cerne cu flori de cireş în livadă ninge cu arome savante din ceruri bate un vânt de poeme ratate se-nvârt morişcă florile de tei miresme domolesc vieţi agitate menta pluteşte în aer învolbură iubirea fără cruţare ţârâie-n inimi cu flori de cais sângerii lumini se-înăbuşă cu uimire felină luna scânceşte vopsită respirăm, fremătăm bucurie parc-am fi pe estradă sorbim incerţi din pahare în forme ciudate de scară parfumul desfăcut în văzduh împrăştie teama acele pinului sfâşie mugurii şiroim să ne-ascundem, iubito, sub un ram de măslin!

Aurel Avram Stﾄハescu

Abstracţiuni Cantabile

Depresie nocturnă Împlânt cuvântul în îmbinarea secretă, tresar când surp viaţa care… sigur valsează jubilând. În rest aud aceleaşi incantaţii sonore fără umbrele de ploaie, fără umbrele iubitelor sub acoperământul stărilor de mucava. Încerc să pătrund molcom în involuţia spre copilărie, adesea mă învingi în discuţii mă prefac un timp că opun rezistenţă. Dar ştii… un timp indestructibil se zbate amarnic iar peticul acela de cer hărăzit numai mie se extinde, jocul minţii se ascute sub molatece unde sau aleargă în vrie. Îl opresc… o iarnă mutilată dezvăluie în pictograme mentale, mărunte de Kirk sau Cabanel ce nu mai vor să învie în detaliu.

Aurel Avram Stănescu

Copleşit Într-un cer de purpură în râpa îngheţată un balans furibund îşi strecoară acordul în recunoaşteri. Oscilând cercul magic se-nchide dincolo de făpturi, tăinuit se-avântă în umbre şi golul tot pâlpâie, revine mai greu întortochind dilemele. Suferinţa parcurge căi neştiute printr-un procedeu plin de ignoranţă, încurcat în fire plăpânde sculptat cu unde precise. Ochii… algele unui pericol mental patinând, alunecă pe serpentine filiforme tăceri în oceanul de păcură. Nu mai rabzi, mânios te desprinzi din acea zbatere anacronică iar tu nu mă suferi!

Abstracţiuni Cantabile

Studiu psihosomatic. Sinestezie Se lasă toamna pe alei, stimată doamnă, şi noi în timp alegem amintiri culese din tristeţe, dar cine ne condamnă în vise moi şi dulci ? O, preafrumoasă doamnă, acum este târziu iar frunzele îngălbenite au plâns stingher de dorul ploii. Eu aş dori să-ţi scriu poeme, să te-ncălzească în simţire iar tulburarea să-ţi parvină cu preţul miraculoaselor enzime ce sapă-n minţi iar la final aş vrea să-ţi pipăi gândul îndelung

Aurel Avram Stﾄハescu

Abstracţiuni Cantabile

Carapacea Cufundat în abisul de mâine prăfuit, încalc absenţele din album, înec argumentele aşternute persuasiv în asprul arzător al avalanşelor de altădată. Bagajul bântuitelor banchize îmbină gămăliile capriciilor şi clocotesc de speranţă; dangătul viu perceput în inevitabilele iubiri mă ameţeşte îmi descalţă efectul poveştilor fără adresă în împunsături de floretă. Înăbuşim torţa mânuitorilor de cuvinte, ne-avântăm ţipând legenda manuscrisului în ruine, colonizăm mosoare fumegânde alternând dezmierdările. Sub acoperiş, în colţul casei, se sărută două turturele.

Aurel Avram Stănescu

Atât de cald Universul pierdut printre degete frământă stările necuvenite ajustat până la marginea îndoielii. Mă prăbuşesc incert în praful îngheţat al dimineţii de sepie şi emisiile pulsatile trec dincolo de aşteptări suspendându-se una pe alta. Nu cerşesc blândeţea zilelor de ieri, doar sunt tentat de atracţia viitorului ce se poticneşte în staţionări echivoce. Liminar, clipele brodate timid se pierd, însă acum mă-nghesuie, oscilează, mă leagănă duios zvâcnesc în afară tot felul de versuri întâmplătoare declanşând flashul amintirilor înăbuşite ce nu le-am întâlnit niciodată

Abstracţiuni Cantabile

Egalitatea binomului Marea spăla poalele tale în lumi trecătoare alunecasem printre stele prelungind secundele spre asfinţit Zgomote contaminate tânjeau după margini musteau în artificii repetabile îngrădite de alte coordonate Rezonam în sfâşietoare abuzuri eram zei! Astăzi ţi-am recalculat vrăjile de sus până jos; zornăiau cifrele uitând să-ţi depeni semnul ce se va uita.

Aurel Avram Stănescu

Din ea au ţâşnit doi bujori Deşi poarta era deschisă, ai sărit peste gard; inima mi-a tresărit de spaimă: mă jefuiai… mi-ai spart codul de bare. Îngrozit, am clipit o singură dată când am deschis ochii ai dispărut un salt în timp şi totul era irosit. Ai pătruns în lumina sălbatecă a lunii operai metafore străpungeai nepăsătoare clipele amestecai fără teamă distanţele nimiceai surprinzător abisurile metamorfozate părăseai violent existenţele deschizându-te peste margini, însă luminile din irişii tăi îmi aparţineau numai mie. Ţi-ai desfăcut bluza…

Abstracţiuni Cantabile

Sfârşire Am băut o cană cu vin te-am regăsit înşelător în apropiere conversaţia noastră părea compromisă nu îmi doreai inspiraţiile nu îmi mai hrăneai iluziile şi tot nu aveam curajul să-ţi spun adevărul. Doar o discuţie începe: Aţi fost informat din timp… sau Nu se explică tot ce vedem alte modificări se impun, şi simţurile năvălesc amarnic odată cu îmbrăţişările jinduite dar neformulate. Astfel ajungi la forma care transformă un univers palpabil, valabil numai pentru cei ce trăiesc în alt anturaj mai înalt, mai indiferent faţă de ceilalţi până rămâi cu sentimentul tanatic mai apropiat conceptului de stare identificat cu pierderea sublimităţii şi îmi vâri în ţeastă sentimentul că sunt mult mai puternic, când eu sunt atât de slab. Am zdrobit în dinţi un cârcel dulce-acrişor de la o plantă care mă vizitează. A rămas în urmă un gust confuz, de glucide.

Aurel Avram Stănescu

Regina stea Trec pe lângă reginele nopţii. Parfumul lor îmi aminteşte de tine! Chipul neîncrezător, visător ochii tăi limpezi dintr-o poză mai veche îmi hrănesc instincte afective vizuale care mă macină. Telefonul sună, îţi aud glasul întretăiat de grabă. Fiinţa ta lăuntrică, structură răvăşită cu o duioşie covârşitoare, stenică mă-învăluie hipnotic doborând orice urmă de împotrivire logică. Respiri a Regină !

Abstracţiuni Cantabile

Luna se multiplica nehotărâtă În noaptea asta cu lună umflată ascund următoarea stare în care mă simt totuşi mai ascuţit să rescriu ludicul, cod genetic. În altă viaţă te voi iubi altfel mai îndrăzneţ, mai călduros sau mai distant sau poate voi căpăta altă înfăţişare pastelată sigur însă te voi căuta sub trepte la nesfârşit în jocuri paralele.

Aurel Avram Stănescu

Iubiri proscrise De ce mă strângi atât de tare la pieptul tău probabil fleşcăit? Nu vezi că bâţâim, că ai un Parkinson incipient, că tremuri din toate încheieturile? Că suntem bătrâni iar vocea îţi este ezitantă? Ai riduri subţiri întinse pe toată faţa, te-ai creponat, ai slăbit, însă... ciudat! Eşti la fel de frumoasă ca atunci. În ochii tăi blânzi văd marea, văd nesfârşitul. Gura ta nu-i stafidită în canioane scurte, concentrice şi cosmetice. Memoria îţi este intactă când îmi mângâi trăsăturile şi îmi răsfeţi privirea oferindu-mi bujorii obrajilor emoţionaţi. Acum, când te întinzi să-mi dai sărutul de bun venit, buzele ţi le simt moi pe obrazul meu împietrit. Când ne-am cunoscut cu adevărat ţi-am văzut sânii întâia oară! Îţi hrăneai sugarul, nu-i ascundeai de mine! Nici n-aveai cum… erau nesfârşiţi, puternici, inflamaţi iar invidia mă sfârtecase când am observat cum pruncul îi strânge înverşunat, îi suge lacom şi-i loveşte nervos să-i curgă mai repede viaţa.

Abstracţiuni Cantabile

Regretam, de ce nu eram în locul lui? Atâta îmi doream, nu i-aş fi lovit, doar i-aş fi supt şi mângâiat cu duioşie. Că te uitai în ochii mei şi nu ştiu ce vedeai, însă ne iubeam pur şi simplu şi pur şi simplu îţi adoram sânii încrustaţi cu vinişoare bleu şi trei aluniţe în trifoi. Cât de măreţi erau, ce frumoşi arătau şi cât lapte curgea din ei! În toamna aceea tropicală acest scenariu îl repetam zilnic, de multe ori. Eu te urmăream cuminte dar nerăbdător, îţi mistuiam privirea catifelată până-n străfunduri şiţi tot spuneam şi-ţi repetam răguşit: - Plânge, i-e foame copilului! Te scăldai în ochii mei cu multe surâsuri pe buze; îţi lăsai sânii uriaşi cu sângele albastru să ţâşnească prin bluza albă cu dantele macramate* şi mă îmbiai să îi privesc, să îi ating, să îi reţin veşnic, să mă hrănesc cu viziunea lor şi să-i apuc într-o încleştare vremelnică dar de neuitat, până îmi venea rău de-atâta gelozie. Regret şi plâng acele timpuri când aveai motive întemeiate să îţi expui sânii în public, dar care numai între noi vibrau! Planuri, iluzii, proiecte, eşecuri! Dar sunt bolnav şi am murit şi-am înviat să te mai văd odată! Stai, stai că mă dărâmi când mă 87

Aurel Avram Stănescu

săruţi şi pierd şirul pupăturilor de bucurie că mă vezi! Stai, fii calmă să-ţi privesc sânii încărcaţi cu doruri. Stai să-i ating, stai să-i încercui, stai să mă joc puţin cu ei! Culmea, sânii tăi nu-s vlăguiţi ci doar flămânzi! Brusc, mă urmăresc avizi, glandele au început să elibereze misterioasele secrete iar ei au devenit suculenţi, tresaltă, dansează şi-acum mustesc plini de viaţă! Nu vezi că ne dezechilibrăm când mă strângi în braţe? Spre uimirea mea freamăţi, palpiţi şi nu mai tremuri, nu ne mai zguduim, ne controlăm şi nu mai vrei să-mi dai drumul. Nu vezi că toţi din jur privesc invidioşi îmbrăţişarea noastră? Întotdeauna ai fost şi eşti mai frumoasă ca oricare! Acum nu te pot îmbrăţişa, aş cădea, ne-am divulga confidenţele însă am un plan! Când vom visa în noaptea ce urmează că-i ziua noastră, te voi cuprinde şi te voi săruta până-n adâncuri, cu toate că am gura înţepenită. Stai să-ţi şterg o lacrimă… cad… cad… dar femeie, te iubesc! Planuri, proiecte, iluzii… eşecuri?

Abstracţiuni Cantabile

Vârsta prescrisă Când n-au trecut toţi anii peste noi, am reîntâlnit-o… era frumoasă, frumoasă! Departe de vârsta marilor pasiuni, nu era perfectă, însă constituiam cuplul ideal, ea divorţată, eu însurat sau invers… nu mai ţin minte. Avea o literă-n plus, un cerc, un însemn care mă cuprindea şi mă învăluia înşelător spre ea! După despărţire câteva legături o aruncaseră în alta dar când ne-am văzut… am ştiut! Ne întâlneam, ne ascundeam, mă proteja, cunoştea pe pielea ei ce-ar fi-nsemnat o despărţire. Mergeam adesea pe la ea, mă chema şi-o căutam să respirăm împreună acelaşi orizont, însă mai mult de o îmbrăţişare fugară, nu ne permiteam! Eram siguri că nu ne-am fi putut opri. În anotimpul florilor căzute şi înflorite temperaturile o luaseră razna iar vara mă înăbuşea prin căldura ei, cu problemele mele, cu dilemele noastre! Într-o seară cu lună mare, clară, uluitor de luminoasă şi nefiresc de pustie m-a încercat ispititor! A zăvorât uşa de trei ori… la fiecare mişcare zgomotul încuietorii creştea şi ea se întrista. 89

Aurel Avram Stănescu

A pus lanţul la uşă, zornăia zgomotos, parcă şi-l atârnase de gât! Era cocârjată din cauza mea, o apăsau pasiunile mele, nehotărârile mele, remuşcările mele. Dar s-a îndreptat mândră şi apropiindu-se devenea tot mai înaltă, deşi era mai scundă decât mine, până m-a acoperit cu-n văl de romantism graţios! Ne-am aşezat pe un scaun… era singurul scaun din lume şi-am început să neadâncim privirile în noi. Era cald, zăpuşeală, târziu… tăcerea căzuse peste noi. Ne transformasem brusc în doi adolescenţi… aproape goi! Răsuflările noastre haotice ca nişte flăcări îşi completau perfect ardoarea. În liniştea senină şi-n ţipetele nopţii luna scânteia prin cameră, frângea acoperişuri. Eu fierbeam răscolit, nu mai aveam glas. Ochii săi verzi s-au încleştat în mine, sufletele se-nfiorau, trosneau la fiecare zvâcnitură. Nu mai auzeam decât gâfâielile noastre dezordonate căzute peste amândoi… fremătam, ne volatilizasem! Bluziţa ei galbenă, cu un desen de Picasso abstract, dispăruse! Sânii săi minunaţi mă mângâiau dansând în aşteptare… se-nghesuiau între noi, mă fixau în afara graniţelor nemărginirii! 90

Abstracţiuni Cantabile

Mă-ncercuiseră în văzduh, clipoceau peste maluri, tremurau de nerăbdare! Becurile străluceau halucinant ca nişte sori. Era deja unu sau două noaptea, simţeam cum timpul s-a blocat, pot spune către infinit. Deodată, i s-a făcut frică, vedea în ochii mei dezastrul! Eram în stare să merg până la capăt cu toate riscurile. Joaca s-ar fi încheiat tragic, iubirea noastră ar fi început cu o trădare neînchipuită! Preţul ar fi fost prea mare. I-am auzit vaietul înfundat, întretăiat c-un suspin scârţâit: - Acum poţi să pleci, mi-ajunge ! Mi-am potolit foamea şi setea de tine! Acum poţi să pleci! M-am săturat pentru o clipă, un milenium, o viaţă. Pleacă repede şi nu privi în urma ta, nu o să vezi pe nimeni! Sunt cu tine întotdeauna şi aşa voi rămâne! Vocea ei nu mai era a ei! Ne-a venit rău, am plâns, am gemut interior… m-a sărutat veselă la despărţire şi m-a expediat hotărâtă. Eu, să spun drept, nu eram vesel, aşteptam în ultima clipă să se răzgândească. Când am ajuns acasă, unde mă aştepta soţia dormind, trezind-o, mi-a şoptit încet, plutind printre vise: - Mai încet, vreau să dorm! 91

Aurel Avram Stănescu

Atunci mi-am revenit la realitate! Atracţia mirajului dispăruse, însă nu m-a lăsat să-i spun că iubirea noastră e cât o eternitate… şi n-avea chef să facem dragoste: - Hai încetează, fii cuminte, suntem bătrâni! mi-a repetat, mi-a amintit. Planuri, iluzii, proiecte, eşecuri? Dar ea, perfecta, nu-şi închipuia să nu mă vadă! M-a căutat şi din nou m-a găsit când scormoneam la rândul meu pe poteci singuratice din parcuri, unde paşii noştri se pierdeau în zări, pe sub mări, peste văi înverzite şi nu-mi păsa că iubirile mele apocrife şi sentimentele mele pestriţe vărsau lacrimi vinovate, însă noapte ca aceea, când luna se încăpăţâna să lumineze dragostea noastră limitrofă, nu s-a mai repetat! Profilul ei acum avea ceva bizar, dispăruse atracţia, acel parfum care face dorinţa să te piardă în celălalt. Ne-am revăzut de multe ori şi-atât de bine ne simţeam împreună, departe de orice frământări ca două flori ce nu se pot amesteca, însă pe furiş se privesc, se preţuiesc. Era într-o vineri când o aşteptam şi ea plutea bucuroasă spre mine!

Abstracţiuni Cantabile

Trei bărbaţi au întâmpinat-o în aglomeraţie, unul era alesul. A plecat cu ei trecând pe lângă mine, plecându-şi capul. Luni m-a sunat. Avea vocea moale, gâtuită, parcă-şi cerea iertare: - Eşti om! Nu sunt gelos, de mult mi-a dispărut acest simţământ urât. I-am spus imediat cum ne-am revăzut. Trebuie să te recăsătoreşti, să mă uiţi şi să te uit! Era atât de fericită, vroia să-mi şoptească: - Hai acasă, în odăile noastre cu lună, vino în patul meu, la sânii mei, mi-e dor de tine, mi-e dor de noi. Suntem atât de puternici, însă n-are rost să mai păstrăm distanţele! Vreau să fim o singură fiinţă! Toată era o chemare, dorea să înflorească în mine. Cedase, sărutul prescris se răspândise-n văzduh. De data asta eu m-am ferit din calea ei, deşi atâta o visasem. După aceea a trebuit să divorţez sau să mănsor, nu mai ţin minte! Ştiu sigur că nu s-a măritat şi a plâns mult când a aflat că am murit. Acum nu are curaj să vină la mine-n cavou, nu poate să-şi justifice prezenţa, însă tot visez cum mă proiectează în ochii săi verzi şi câteodatalbaştri. Iluzii ! Proiecte? Vise! Idilă! Iubire indecisă… 93

Aurel Avram Stﾄハescu

Abstracţiuni Cantabile

Dans haotic Ce blândă-i noaptea când se sfârşeşte în noi haotic! Frunzele valsează zbătându-se să nu cadă dintr-un cer răsturnat în altul. Vântul se scurge cotrobăind spasmodic visele impersonale ale clienţilor din magazinul de mărunţişuri. Te caut în buzunărelul din colţ… e plin, încărcat de cuvinte speriate ţâşnind de-a valma valsând imperfect. Pătrund mai departe ţintind adânc între cele două ovale cu axele intersectându-se instantaneu în infinitul apropiat; dogoreşti şi ţi se scurge clocotind limfa din ansamblul rănit de copilulminune zâmbind năstruşnic şi misterios! Vreau să-ţi fur lanţul ce mi l-ai dăruit, să fim dezlegaţi de toate frământările. M-aş destăinui, m-aş confesa, ţi-aş spune orice dar mi-e frică! Mi-e tare frică de Verde Împărat! În magazinul de chiţibuşuri m-ai zărit imediat. Tu… Împărăteasa cerurilor, Gladiola veşniciilor căutai plictisită printre poeme ratate unul uitat; m-ai luat ca arvună cu ultimii bani găsiţi în buzunăraşul din piept. Abia mai răsuflam înverşunaţi recitind într-un gând şoptit tot ce aveam pe suflet. Păreai părăsită însă ţi-ai schimbat 95

Aurel Avram Stănescu

registrul vocal şi supoziţiile până te-am pierdut în grămada de vise timide! Pe măsură ce te apropiai gândurile dansau. Râdea verde Împăratul Verde! În magazinul de antichităţi din nou ai dat peste mine! Exasperată că nici aici nu-ţi las inima să se scufunde, m-ai dat primei venite în căutarea farmecelor cu argint viu, bare de cositor scrijelit şi cenuşă fierbinte. Luminile magice, plăpânde, transfigurate în plumburiu topit cântau simfonii perpetui de culori şi arome! Împăratul Verde era verde pal! În magazinul de fleacuri ai scăpat de mine cu-n sărut. A fost suficient, se înverzise Verdele Împărat în bostănăria unde era stăpân peste suflete. Perechea de pepeni şi mai mulţi ieşind din aglomeraţie se zbenguiau fascinanţi în terminaţii printre răzoarele frustrate. În magazinul de şiretlicuri ai intrat nesigură. Nervoasă că nu mă vezi, ai crăpat din ochi un văl de miresme şi-atunci m-ai simţit! Epuizată de-atâtea căutări, însă nesupusă ai chiuit, s-aud numai eu vâltoarea şi-am intrat goi în bulboaca copilăriei necuprinse. Verdele Împărat era vânăt. 96

Abstracţiuni Cantabile

În magazinul de murături ai găsit pătlăgele pârguite, felii şi frunze de ţelină, garnisite cu morcovi, conopidă crestată… şi pe mine făcut maioneză! Râdea bucuros Verde Împărat! În magazinul de prospături te-am găsit ducând gânduri brumate, purtate în noi de milenii. Idei neuitate zburdau de fericire nepământeană spărgându-se în spume! Scrâşnea afânat Verde Împărat! În magazinul de abţibilduri se vindeau la solduri iubiri veşnic noi aflate la concurenţă cu însetatele buze, flămânde de-atâtea bunătăţi, dornice de mulţumiri ricoşate în timp! Elipsele cu centrele asimetrice, intersectate pe nicăieri se zbăteau îndrăcite prin grădina împărătesei în ţinută prea elegantă. În infinitul uşor depărtat şi-n opoziţie continuă ai pus la copt acoperind prăpăstiile, o vânătă şi-un ardei gogonat, rătăciţi împreună în spuza fierbinte risipită-ntr-o clipă indusă voit, cutreierând spaimele, asaltând visele înflăcărate, realităţile fecunde şi mai ales stelele întunecate de veşti negrăite. În magazinul de şmecherii ai împroşcat din trompetă alergând amorţirile, Verdele Împărat era epuizat în vopsele iar aburul înjunghiat solitar, spre asfinţit, l-ai împins către mine să am mâinile 97

Aurel Avram Stănescu

ocupate cu umbrele tale. Ai reprogramat cronometrul şi am clacat amândoi răsturnaţi în valuri! Pe culoar m-ai ucis de multe ori cu vocea ta matinală din golful îngustat de coşmaruri neîmplinite având Luna mentor de seamă. Tu, împărăteasa ideilor înhăţate, ai cucerit lumea agitată a iluziilor spulberate. În magazinul de ciudăţenii ai împachetat veri foşnitoare care mă îmbâcseau, gelozii en gros, nori încărcaţi cu iluzii plesnitoare, inconştienţe duse în răspăr, vagi urme de iubire ivite palid conturate printre cioburi de ametist şi te-ai calmat călcând munţii peste un copac anemic pe care l-ai crescut cu lapte de la sânul tău şi smirnă. Ai evitat verdeaţa impusă mocnit de Împăratul Verde, ca să zbori spre palatul de cleştar şi ai sorbit ploaia repezită care ţi-a făcut inima fleaşcă şi ţi-au moleşit picioarele înfierbântate. Împăratul Verde era epuizat! În magazinul de suveniruri zburdai în rochiţa cu o geometrie filigranată uluitoare şi-ai luat pentru noi certitudini sinusoidale despletind şuviţele unor nădejdi aşteptate cu nerăbdare. Ai dat totul la o parte, conştientă şi împotriva tuturor care te împroşcau cu stigmate în răspăr iar vremelnicele concepţii le-ai aruncat în grabă 98

Abstracţiuni Cantabile

eliberând aspiraţii furibunde. Te-ai îndepărtat ca să rămâi numai în mine şi nu i-ai lăsat Împăratului Verde nici dubletul tulburătoarelor fragi al despărţirilor din lumea cocotierilor şi cocteilurilor, turnate în pahare de gheaţă ! În magazinul de jucării ai tresărit surprinsă vizitând potecile timpului; m-ai îmbrâncit neînduplecată în şura cu trifoi prea mirositor şi floricelele multicolore din poiana stejarilor întunecaţi şi nu mi-ai dat drumul decât să răsuflăm peste oceanele îngheţate! Ai încurcat paşii şlefuiţi de timp şi am zburdat împreună, departe de Verde Împărat care pândea înverşunat printre tufişuri. Am călărit împreună armăsarii norilor cenuşii, până au fugit înnebuniţi de zările sângerii curăţând umbrele şi ochii zânelor cu dantelării de alpaca. În magazinul de chilipiruri şi al dorinţelor nestăpânite în contextul vechilor orientări paradoxale, eu, prinţul uitărilor din deşert şi tu, împărăteasa aşezării cuvintelor căutate şi fredonate, eu am înşfăcat energia nebiruită; iar tu n-ai ezitat să-ţi descoperi secţiunile intim pârjolite de aspiraţii inocente, năzuind împreună să ne atingem părţile nebronzate în pasiunea amintirilor! Am sorbit lacomi, în ciuda 99

Aurel Avram Stănescu

Împăratului Verde, dintr-un pur imbold erotic, atracţiile vulgare dispărând în impulsuri omeneşti nevinovate, fibrilaţii cugetate şi violente curăţenii sufleteşti. Împărate… dă-mi Gladiola din ţinutul lacurilor limpezi şi casante, să tremurăm neastâmpăraţi de ospăţul serii, să fredonăm în surdină melodii uitate în ceasul delăsării, să nenfruptăm dornici cu linguriţa din salatiera de argint plină cu ambrozie fierbinte şi să imprimăm reverii blajine în păduricea plină de alburii păcate!

100

Abstracţiuni Cantabile

Şedinţa Totdeauna mi-au plăcut blondele fără condiţii. Îmi placi, probabil pentru că eşti blondă însă şi pentru că ne asemănăm! Ştiam demult, mai bine zis pronosticasem că ne vom întâlni. Aveam presentimentul că îmi va fi destinat să fii poetesă. Eşti realistă şi-ţi trăieşti suprarealismul din fiecare clipă ştiută şi împlinită în exagerări nemărturisite… cum parfumul mierii de coriandru se adânceşte molcom în respiraţie, cum o amintire, transformată în visare permanentă, separă cele două planuri. De fapt totul se petrece în mintea noastră, iar ţie îţi place să te joci cu minţile oamenilor. Acum eşti ghicitoare în vise, explică-mi te rog cum combini, cum tălmăceşti realităţile şi faci să dispară justificările? Aseară târziu începusem să visez… trebuia să încep lecţia de masaj fizioterapeutic. Era zăpuşeală şi nimeni acasă. Mă cuprinsese toropeala. La ora fixată a venit o maseuză. Nu o cunoşteam şi mi-a spus că mă remarcase în sanatoriu, la tratament. Ştia despre ce e vorba, de situaţia mea, însă a făcut schimb cu terapeutul care venea de obicei.

101

Aurel Avram Stănescu

Era o femeie serioasă, brunetă, obişnuită… acţiunea s-a petrecut de-aici încolo cu repeziciune, chiar fulminant. Imediat a început să-şi scoată veşmintele pregătindu-se de şedinţă. Şi-a dezbrăcat penultimele desuuri în mod firesc şi a stat în cumpănă, derutată, câteva secunde. Deodată, hotărâtă, cuprinsă de o blândă, nespusă şi nesupusă rătăcire a aruncat restul lenjeriei. A rămas cu bustul gol arămiu, de un arămiu uniform care mă înăbuşea exclamând ca justificare: - Este prea cald… doar ai mai văzut şi alte femei! A spus având privirea pierdută într-o tainică reverie, iar eu am rămas interzis. S-a apropiat de mine, plutea… buzele-i strălucitoare îmi răvăşeau fiinţa în adâncuri. Sângele înfierbântat plana cu tunete de duhuri înfuriate. Avea sânii ca două mere micuţe, rotunde, deosebite în sublimitatea lor, de o frumuseţe sculpturală inclusă în tot trupul, tresăltând uniform şi sigure pe ele. Mă sufocam, atâta perfecţiune nu mai întâlnisem. Nu-mi puteam desprinde privirea de la acei sâni parcă încorporaţi în acel trup desăvârşit şi mi-am spus:

102

Abstracţiuni Cantabile

- Dacă îi sărut, sunt sigur că am înfăptuit un lucru grozav! Am înghiţit în sec, dezmeticindu-mă! Eram băţ! Nu înţelegeam de ce nu eşti lângă mine. Simţeam că te aflai totuşi în preajma mea, dar nu vroiai să te arăţi. Întărâtat, prelungindu-mi starea, te doream furibund, însă bruneta sau mai bine zis sânii ei mă obsedau, amestecând viziunile. Merele ei dulci mă înăbuşeau, se unduiau deasupra mea. Tu nu erai acolo… eram nedumerit, îmi lipseai ca substanţă şi, nervos că nu te găsesc unde trebuie, călărindu-mă, îmi percepeam băţul tremurând de încordare. Am rămas un răstimp într-un extaz nelămurit, cuprins de dorinţe sfâşietoare, însă acea stare de admiraţie neînchipuită se îndepărta. Concepţiile… întrecerile, combinaţiile noastre comune şi mai ales nocturne se distanţau. Înfuriat, mi-am perceput băţul cum se moleşeşte. Eram supărat că numai în acea stare înţelegeam să te am, dar unde erai tu? Unde era bruneta? Ameţeala mă cuprinse într-un vârtej care nu se mai termina, speranţa într-un noi inseparabil îmi sfâşia mintea. Toate lucrurile, toate ideile se îndepărtau şi rămâneau în urmă numai viziunile, obsedant… chinuitor! 103

Aurel Avram Stănescu

Atunci, am intuit că te aflai deja în interiorul meu palpitând, strecurându-ţi tulburător inerţia în arome tremurânde cu regina nopţii, împletind domol inimile noastre. Mai suferi, draga mea?

104

Abstracţiuni Cantabile

Cuprins Ars Poetica........................................................... Criptică................................................................ Celor care ştiu, celei care află........................... Paraliticul şi frica................................................ Impulsuri............................................................. Cercuri exclusiviste............................................ Raţiune................................................................. Întrebare nesfârşită............................................ Iubire indecisă..................................................... Câştigând vise..................................................... Limbajul............................................................... Atât de uşor......................................................... Departe în trafic.................................................. Gânduri difuze .................................................. Uşiţa din perete.................................................. Prieteni duşmani................................................ Programarea omului. Atac............................... Singurei............................................................... Deşertul negru.................................................... Ultimul poem...................................................... Ieri iubeai într-un fel.......................................... Linişte................................................................... Răspuns la o idee...............................................

5 7 8 10 12 13 14 15 16 17 18 19 20 22 25 26 28 29 30 31 32 33 34

105

Aurel Avram Stănescu

Aspiraţie nostalgică............................................ Claviatura (Keyboard)....................................... Prins. Capcana.................................................... Balcoanele............................................................ Căutători în dragoste pe Internet..................... Kantiene............................................................... Mi-e dor de Belvedere....................................... Dans irepetabil.................................................... Nu-i nimeni lângă mine.................................... Gelozie................................................................ Tremur final....................................................... Conştiinţă............................................................. Femeia începutului de mileniu......................... Rătăciţi.................................................................. Dependent............................................................ Flash-uri............................................................... Desen inerţial....................................................... Crepuscul............................................................. Anotimpuri de indiferenţă................................ Evaporat în singurătate...................................... Glasul.................................................................... Smoală.................................................................. Povarna. Sunt aşa cum sunt.............................. Iar smoală. Oraşul............................................... Pântec cu laser privit dintr-o parte. Feeling....

106

36 38 39 41 44 46 47 48 49 50 52 54 56 58 60 61 62 63 64 65 66 68 69 70

Abstracţiuni Cantabile

Mărţişor.................................................................. Vestitorul.............................................................. Cerne..................................................................... Depresie nocturnă............................................... Copleşit................................................................. Studiu psihosomatic. Sinestezie....................... Carapacea............................................................. Atât de cald......................................................... Egalitatea binomului.......................................... Din ea au ţâşnit doi bujori................................. Sfârşire.................................................................. Regina stea........................................................... Luna se multiplica nehotărâtă.......................... Iubiri proscrise....................................................... Vârsta prescrisă................................................... Dans haotic............................................................

72 74 76 77 78 80 81 82 83 84 85 86 87 90 96 Şedinţa.................................................................. 102 Cuprins ................................................................ 106

107