Regulamentul concursului de creatie
BALAGAN Jocul a fost iniţiat şi alcătuit de Ştefan Serseniuc şi Eva Grosz şi constă în alegerea a câte 10 cuvinte fără legătură între ele ,de către orice cititor membru al site-ului. Intenţia este sa se folosească cât mai multe cuvinte din cele propuse , într-un text de proză sau de poezie. Cuvintele se pot folosi la singular, plural şi familii de cuvinte. De asemenea se pot adauga cuvinte de legatura. Cuvintele alese din cele propuse de participanţi să fie îngroşate- caractere bold pentru a le deosebi de restul. Punctajul se face după numărul cuvintelor folosite din cele propuse. Fiecare cuvânt din cele propuse este un -îmi place- la care alţi cititori pot adăuga încă semne like. Lista de cuvinte propuse: pisica, zapada, ochelari, lipici, prietenie, caiet, gogosi, picatura, dans, muzica, poveste, oraș, soare, surîs, întîlnire, prietenă, cafea, timp, sărut, idilă, soare, iarbă, a, merge, control, Europa, fotbal, pietre, cască, mormăit, minciună, speranţă, lumină, nori, fir, operă, prudenţă, a, zbura, cinema, întâlnire, perspectivăidee, nemarginire, creare, binete, orgoliu, incertitudini, coordonare, adunare, sotron, pocnet.galaxie, stea, univers, mișcare, soare, constelație, motor, albastru, oglinda, granit, spiridus, lingurita, momaie, cafteala, beizadea, matroana, galusca, chiparos, autentic, panarama, smochine, dulci, copac, curcubeu, nisip, clepsidră, spaţiu, pian, explozie, cupă, schimbare, normă, enormă, platformă, formă, Reformă, cuneiformă, conformă, Neconformă, transformă, metamorfoză, ţuică, defulare, râd, ecou, interdependenţă, orgasm, suprapunere, graniţă, comuniune, a agăța, a moșmondi, a descătușa, a pune, a înfierbânta, a înălța, a alunga, a merge, a fi, a face, nelumina, sortire, luminare, legamant, nestins, credinta, azimut, risipire,foc, altar, baligă, baltă, barză, brînză, gard, a mişca, a scăpăra, a urca, varza, a zburda, trist, vesel, jucăuş,ingrădit, gentil, risipitor, câştigător, atent, răzbătător, a, chiui, caut, om, dincolo, trup, netezească, paşii, bolta, cerului, adânc, pustiul.
Va uram succes!
* Un spiriduş şi un băieţel! M-am certat cu pisica. I-am zis, Nu mai sta la soare şi casca, Vino să te joci cu mine! Jucăm un şotron, un fotbal. Mi-a răspuns, Îmi pare că nu eşti prea jucăuş, de nu ai prieteni, de stai aşa că o momâie? Nu, e că azi sunt un pic trist, de obicei sunt vesel. Hai, dacă te joci cu mine îţi dau gogoşi cu brânză dulce. Nu mă amăgi cu chestii din astea, vreau găluşti cu varză! N-am! N-ai? Atunci nu mă joc! Bine, mă duc la spiriduş, mormăi băieţelul, mânca-te-ar barza din baltă, mâţă toantă. Să ţi se smochineascăcoada! Spiriduşul moşmondea ceva la nişte ochelari, îi lipea cu nişte lipici. Ce vrei? Nimic, speram să zburdăm un pic prin iarbă, să ne urcăm prin copaci, să mergem la cinema. Vezi clepsidra asta? Ai timp de o tură de nisip, dacă răspunzi la întrebare corect, vin cu tine, dacă nu, nu. S-auzim! Câte linguriţe de smochine îţi trebuiesc să faci o picătură de ţuică? Băieţelul privi cu prudenţă şi incertitudine la spiriduş. Nici una! De ce? Smochinele nu se iau cu linguriţa! Prietenia lor dura mult şi bine. Un spiriduş şi un băieţel! Stefan Serseniuc
* Amestec de cuvinte... Cântă muzica ciudat dansul, pare demodat, nici pisica nu mai vrea stă lipită de canapea. Afară a nins liniștit zăpada însă s-a topit apa curge-n picături, prietene, poți să-nduri
mirosul ăsta de gogoși? -Ia un caiet și ca la Moși pune-ți ochelarii și scrie amintiri din copilărie..... Ciurezu Mariana
* Joc de cuvinte 2 Am sufletul pustiu și caut , dar nu știu dacă voi găsi omul, să netezească drumul cu al său trup, spre zare spre cerul plin de culoare, și pașii să mii poarte dincolo, departe, unde bolta -nstelată adâncă și-ndepărtată, cheamă sufletele toate când sunt întristate... Ciurezu Mariana
* Joc de cuvinte 3 O poveste am să compun despre un prieten va spun, pe care în oraș l-am chemat
la o cafea, că eram deprimat. O întâlnire de taină a devenit o idilă
divină,
un surâs a fost deajuns când soarele-nori s-a ascuns timpul parcă-n loc a stat când cu drag ne-am sărutat... Ciurezu Mariana
* Erezie Degeaba-ţi spun eu că în univers e mai multă nelumină decât lumină, că tu nu înţelegi! Degeaba te uiţi tu la Soare, la bila asta de foc, e o stea într-o galaxie şi nimic altceva. Ca ea mai sunt mii, dar ce zic eu, milioane, o infinitate, drept să-ţi spun nu ştiu câte sunt, de unde să ştiu, cum fac să le număr. Degeaba te uiţi în sus, bolta cerului e plină de nori, nu se vede, că dacă se vedea... era clar pentru toţi şi nu trebuia să mă cert cu toţi popii. În toată enormitatea asta, în toată nemărginirea asta este şi constelaţia noastră şi aici stăm noi pe Pământ şi ne învârtim în jurul Soarelui. Iar de la soare la noi e pustiu, aşa, nu-i nimic. Creatorul s-a gândit bine, nu suntem noi, oamenii centrul lumii, nu se învârte lumea după noi, ci noi ne învârtim după ea. E numai orgoliul nostru să credem aşa ceva! Or să încerce să-mi schimbe ideea mâine, dar am să le spun că totul este în mişcare, totul se mişcă! Aşa am să le spun mâine la proces, "Eppur şi muove"! Stefan Serseniuc
* Pisica cu ochelari Vreau să vă spun o poveste despre o pisică cu ochelari pe care am văzut-o într-o dimineață plimbându-se prin zăpadă pe sub fereastra unei case din cartierul meu.Plecasem după gogoși și miau atras atenția ochelarii ,întrucât nu mai văzusem până atunci pisică cu ochelari.Era o zi cu soare.Eu nu aveam ochelarii,în schimb avea pisica.Plecasem în oraș și intenționam să cumpăr și ceva cafea pe care să o savurez la mine în living,ascultând muzică împreună cu prietena mea căreia îi dădusem întâlnire încă de ieri. Eram sigur că între mine și ea se va infiripa o idilă și mă gândeam să încerc un sărut astăzi.Mergând neatent,cu ochii după pisică am alunecat pe iarbă care era acoperită cu gheață și zăpadă;rezultatul a fost că am făcut o entorsă și așa s-a zis cu plimbarea prin oraș.Trebuia acum să merg la un control,să mi se facă o radiografie la glezna stângă.Nu voi mai putea juca fotbal în weekend și turneul programat în Europa pentru săptămâna viitoare era și el ratat.N-am călcat cu prudență și asta mă făcea să ratez întâlnirea cu prietena mea.În privința turneului prin Europa mai rămânea însă o speranță:dacă nu era fisură sau fractură,până săptămâna viitoare aveam mari șanse de recuperare.Apoi am auzit un zgomot de motor și un automobil albastru opri lângă mine.Am recunoscut unul din prietenii mei,era cam panaramă el ,dar în momentul acela era binevenit.M-a întrebat dacă pot veni mâine seară la el să bem o cupă de șampanie în cinstea unui eveniment important pentru el.I-am zis că mai bună ar fi o țuică din aia tare,întoarsă,făcută pe la Bihor,decât o cupă de șampanie.A început să râdă și de ideea mea cu țuica,și de pățania cu piciorul.M-a întrebat dacă privisem după vreo fată frumoasă pe stradă.Când a
auzit că mă uitasem după o pisică cu ochelari și-a pus mâinile în cap.Am urcat în automobilul albastru și am mers la spital cu prietenul meu,cel despre care am zis ca e cam panaramă. Părul lung, prins în coadă la spate, vopsit portocaliu, cu cercei în urechi,unul în sprânceana stângă și altul în buza superioară,arăta haios rău.Dar eram cu el în momentele acelea, nu eram singur.Și voia să stea până terminam cu investigațiile și apoi să meargă cu mine acasă.Mi-am sunat si prietena,spunându-i că nu pot fi prezent la întâlnire.A trecut ceva vreme până am terminat totul și,cu piciorul în ghips,am plecat acasă.Sărind într-un picior ca la șotron am reușit să ajung,ajutat de Panaramă,în bucătărie unde am pus să se înfierbânte niște țuică.Am moșmondit prin dulap și am găsit niște smochine (nu prea mergeau cu țuica,dar altceva nu aveam).Salvatorul meu și-a luat paharul cu țuică și s-a apropiat de pian ca să mă înveselească puțin cu ceva muzică.Eram trist gândindu-mă la tot ceea ce pierdusem și în ziua aceea și la celelalte evenimente din viața mea pe care trebuia să le amân.Toate din pricină că nu fusesem atent.Trebuia neapărat să aflu a cui era pisica aia trăznită cu ochelari(sau mai trăznit era cel care îi pusese ochelarii).Aveam pe undeva un caiet cu numerele de telefon ale câtorva vecini și aveam să aflu mâine. Panaramă după câteva pahare de țuică se apucă să-mi povestească despre copilăria lui pe care și-o petrecuse la bunici,undeva prin Sud.Și-a adus aminte cum a sărit un gard cu o bucată de brânză în mână,să vadă mai bine o barză pe baltă.Barza se tot mișca și el tot cu ochii după ea călcă întro baligă.După asta i-a pierit cheful de-a zburda și a plecat acasă plin de noroi și-bineînțeles-de baligă.Am început să râd,să fiu vesel,să las tristețea la o parte.Îmi venea să chiui de bucurie când Rouana,prietena mea apăru în ușa de la intrare cu o sticlă de șampanie în mână.Mă lămuri peste câteva clipe că a venit să bem o cupă de șampanie în pustiul acelei seri de iarnă;tresări când îl văzu pe Panaramă care era încă la pian,abia ținându-și trupul pe scăunel.Iepurele meu alb apăru și el din bucătărie cu o frunză de varză în gură și se opri câteva momente când o văzu pe Rouana apoi o zbughi pe ușa de la intrare rămasă întredeschisă.Toate bune și frumoase.Pe lângă pisica cu ochelari mâine mai aveam de întrebat vecinii și de iepurele meu alb. Tin minte că Rouana m-a acoperit apoi am căzut într-un somn adânc pe canapeaua unde îmi lăsasem trupul ostenit.Până la urmă povestea pisicii cu ochelari a devenit o poveste a pățaniilor mele,de trecător anonim sub bolta cerului. Fărcaș Narcisa Liliana
* Dincolo (joc de cuvinte) se mai aude din când în când dincolo de trup dincolo de bolta răstignită-n crucea cerului cum paşii se înfig adânc în pustiul bântuit de îngeri cum încă caut un om dincolo dincolo de pustiul prelins din trup de necioplită renunţare crucificaţi acest trup de albastru plăpând mai apug să strig căci în adânc de flutur sunt eu un om nimic mai mult - priveşte iubito cum vântul a reuşit să netezească spaţiile dintre noi dincolo de bolta cerului marginită se află un om un flutur un om o renunţare şi poate pustiul Petre Ioan Cretu
* Cu Anna despre responsabilitate În anul 1600 Europa era controlată în totalitate de Biserica Catolică, matroana lumii, cum o numea mai târziu un istoric modern. Simțind că pierde teren odată cu răspândirea Reformei
Protestante, Biserica Catolică s-a adunat la Trento, un oraș din Germania, între 1545 și 1563 acolo unde a clarificat într-un conciliu ecumenic anumite norme contestate cu înfierbântare de Luther. Unele dogme au fost schimbate, altele abil suprapuse, altele în totalitate transformate. Ceea ce urmărea Biserica era controlul absolut al societății prin îngrădirea libertății de exprimare a oricăror concepte sau idei neconforme cu religia catolică. Cenzura era cuvântul de lege în acea perioadă iar Inchiziția ardea pe rug sute de persoane anual acuzate de vrăjitorie sau erezie. Totul intra sub controlul atent al Bisericii, arta și literatura în primul rând. Povestea mea nu e o minciună însă ai tot dreptul să nu o crezi și să cercetezi, așa cum nu te sfătuiește dulcea religie creștină, spuse bătrânelul puțin trecut de cincizeci de ani cu trupul aplecat de înțelepciune dar încă în putere. Tot ce cred de acum înainte nu mai contează suntem sortiți morții din momentul în care am fost săltați de Inchiziție, a fost o imprundeță din partea mea să scriu acele lucruri iar tu? Tânărul filozof al Romei se întoarse către bătrânul încă vioi ai cărui ochi veseli scăpărau părând că zburdă în adâncul orbitelor în spatele ochelarilor. Privirea i se opri brusc la un surâs. Eu? spuse el orgolios. Eu, dacă voi muri, voi muri cu demnitate! Opera mea explică incertitudinile religiei, filozoful adevărat este cel cu perspectivă totală, cel care îndrăznește să depășească granițele mentalității mărginite ale filozofiei și Bisericii deopotrivă. Dacă voi muri, voi muri cu demnitate, sunt un filozof adevărat ce cugetă ghidat de naturalețea luminii raționale, nu un eretic! Și totuși, adăugă tânărul filozof roman cu tristețe, să mori pentru a convinge umanitatea că bolta cerească este infinită? -
Este purul adevăr!
-
Însă de neconceput! Nu îmi pot imagina o entitate fără limite.
Asta pentru că ești un urmaș al lui Aristotel, asta înseamnă să nu vezi dincolo de materie să nu vezi non-materia cuprinsă în materie. Materia este infinită, universul este infinit. Eu nu sunt de acord cu teoriile tale, voi napoletanii aveți o vervă necontenită în a spune orice doar pentru a nu tace. Chiar și neadevăruri, de cele mai multe ori neadevăruri! Universul tău este supus haosului, realitatea implică existența lui Dumnzeu El este cel care o ordonează și o supune. Dar nu am contestat asta, tinere, vezi tu, infinitul, asemenea finitului, este ordonat de același Dumnezeu. Stelele sunt organizate în constelații, constelațiile în galaxii iar galaxiile constituie universul. Doar că sunt miliarde de miliarde de galaxii nimeni nu le poate ști adevăratul număr, numai Dumnezeu. Universul este în continuă mișcare, totul se mișcă în univers, de ce Terra ar fi imobilă când totul este supus mișcării? Terra se rotește în jurul axei sale de aceea soarele pare că se naște și moare în fiecare zi. Fiecare cuvânt ieșit din gura bătrânului napoletan părea blasfemie pentru cei ce îl ascultau. Atâta risipire de patos pentru a afirma lucruri înălțătoare pe care nimeni însă nu le putea înțelege. Între el și filozoful roman, deși se crease o superficială prietenie mai mult de dragul de a discuta în momentele în care nu erau torturați, se găsea un pustiu de nerăzbătut. Tânărul fusese arestat pentru că un prieten îl denunțase. Un alt prieten superficial, poate nici măcar prieten. Era ușor să fii arestat atunci; de ajuns ca cineva să te suspecteze de fapte ce nu ar fi fost în conformitate cu
principiile Bisericii și să te denunțe. Așa că unii o făceau pentru a se răzbuna pe inamici alții doar pentru a pune paie pe foc. Însă majoritatea oamenilor simpli, ce constituiau trei sferturi din populația unui oraș, erau de-a dreptul înspăimântați de vrăjitoare sau eretici. Biserica avusese grijă să îi educe pentru a-i putea controla, zilnic execuții în piața publică erau ca o descătușare pentru popor, ca o ofrandă antică adusă zeilor în Imperiul Atzec. În numele Domnului aceste defulări erau însoțite de urale și aplauze: Moarte ereticului, moarte necredinciosului! Dumnezeu să-i purifice sufletul și să-l aibă în pază! De aceea modalitatea de execuție era arderea pe rug, focul ars pe altarul improvizat simboliza purificarea sufletului. Dacă cel acuzat își recunoștea vina, călăul îl strangula înainte ca rugul să fie aprins. Prin ce tip de metamorfoză un suflet întinat ca cel al unei vrăjitoare se transforma întrunul purificat gata să pătrundă în rai este încă inexplicabil. Pedeapsa era autentică, odată focul stins călăii și ajutoarele de călău, toți oamenii Inchiziției, stratificau perpendicular lemne pentru următoarea zi. Azimuturile formate te lăsau mut. Copacii gemeau tăiați în ramuri suprapuse. Până și pisicile negre căutau refugiu pășind cu atenție să nu fie observate de Inchiziție. Orice superstiție provoca suspiciuni. Nimic nu e mai puternic decât Biserica, știi? spuse bătrânul oglindindu-și chipul într-o baltă formată într-o crăpătură a colțului celui mai luminat al celulei. Picăturile de apă încă se mai prelingeau de-a lungul pietrelor reci ale peretelui. Uită de regi, continuă el, de comandanți, toți suveranii sunt supuși Papei, de la Henric al Franconiei încoace toți se tem de excomunicare. Atunci am greșit răsculându-ne împotriva Bisericii, cu siguranță ne-am jucat viața ca la zaruri. Ca la zaruri, spuse bătrânul, însă diferența e că noi am câștigat fiecare rundă, și vom câștiga și războiul, eu nu voi renunța la principiile mele. -
Nu îți este frică de ceea ce ți s-ar putea întâmpla?
Sigur că îmi este, tinere filozof, însă închid ochii și mă gândesc la viitor. De la o vreme, îl trase pe filozoful roman de braț cu discreție șoptindu-i aproape de ureche, de la o vreme Biserica nu mai reprezintă comuniunea credincioșilor cu Dumnzeu. Reprezentanții ei sunt din ce în ce mai egoiști, mai interesați de controlul societății, mai avizi. Dar va veni o vreme când totul se va schimba iar preoții și cardinalii vor fi vânați pe capete, Papa însuși va fi excomunicat! Tânărul se trase înapoi speriat însă, cu toate că își luase un elan considerabil, nu reuși să se desprindă din mâna bătrânului încleștată în jurul brațului său. Începu deodată să strige complet dezorientat: Gardian, gardian! Bruno vrea să mă lovească, Bruno face pe nebunul, scoateți-mă de aici, scoateți-mă de aici! La auzul pașilor gardianului bătrânul se încruntă. Tâmplele i se încrețiră iar expresia chipului său palid se umplu de ură. Ești un inchizitor, strigă el în urechea tânărului, ești un inchizitor, te-au trimis să mă faci să vorbesc, te-au trimis să mă provoci ca să aibă motiv să mă tortureze sau vor doar să termine mai repede cu mine? Ce e? Nu mai aveți mâncare? Sunt prea risipitor? Mănânc prea multă coajă de pâine? Am cerut eu vin, găluște, gogoși? Blestemaților, ne tratați ca pe niște animale, tot ce faceți
este să ne intimidați pentru ca noi să răspundem în fața voastră, nu în fața lui Dumnezeu, a voastră, a slujitorilor Lui. În timpul acesta gardianul se repezi înăutru: -
Bruno, vrei cafteală? Iar faci scandal, nu te saturi niciodată nu? Vrei să te pocnesc iar?
Dă-i acum până ies ca să se gândească bine înainte de a vorbi cu un inchizitor, să-și măsoare cuvintele și să-și netezească gândurile, spuse tânărul filozof. Își scutură haina pe care i-o adusese gardianul de impuritățile prafului ridicat. Bruno începu să geamă sub loviturile bastonului. Foarte interesantă poveste, mă gândesc în timp ce închid caietul Annei. Trebuia să ne întâlnim la o cafea în urmă cu zece minute. Participă la un concurs literar. Scopul e să reușești să introduci o sută cincizeci de cuvinte deja date într-un text de proză sau de poezie. Am citit și alte povești, toate sunt însă forțate, toți vor să introducă toate cuvintele în cincisprezece fraze alterând sensul întregului. Un experimentat poet a făcut furori printr-un text abstract ridicat la puterea abstract. Pare că transmite filozofia filozofiilor și că fiecare două cuvinte din fiecare vers al fiecărui catren reprezintă un concept nou. Alții au fost superficiali sau patetici. Nu și Anna. Anna e o fată inteligentă, din păcate nu atât de frumoasă, cine a procreat-o nu s-a mai gândit și la aspectul ăsta. Nu are o talie cuneiformă așa cum vrea societatea modernă iar formele voluptoase, acolo unde ar trebui să apară, sunt înlocuite de smochine moi și uscate. Nimic de spus despre cultura sa, în timpul unei conversații te urcă și te coboară până amețești. Însă cască fără să-și acopere gura, scuipă în timp ce vorbește, mormăie când nu-i convine, nu își coordonează deloc gesturile și râde cu ecou. Când doarme pare o momâie iar când ajunge la orgasm devine rigidă ca granitul și se lățește ca o platformă petrolieră. Am agățat-o cu nerușinare, cred că i-a plăcut asta deși face pe mironosița. Între noi s-a instalat nu o idilă ci o oarecare interdependență, faptul că eu scriu iar ea are o anumită cultură ne permite să discutăm și să ne îmbinăm completându-ne. În relație o mai moșmondim, mai un sărut, mai un buchet de flori, mai o ieșire la cinema, sex foarte rar, nu știu dacă o dată pe săptămână, mereu la ea, locuiește singură și are mai mult spațiu în apartament, ai ei sunt la muncă în Germania. O prezint tuturor ca fiind prietena mea, ei se miră, am eu un lipici numai la urâte, nu e o relație, așa le spun, e doar o modalitate de a-mi petrece timpul. Mai am și un fetiș pentru hâde, între noi fie vorba. Observ vitrina cafenelei, are o decorație specială. O explozie de culori, figurine și beculețe, brazi pitici împodobiți cu ghirlande albe, spiralate, un Moș Crăciun cu o clepsidră în mâna stângă a cărei nisip roșiatic a ajuns de mult la fund. Spiriduși îmbrăcați în verde sunt așezați ca și cum ar împacheta cadouri pe o masă pe care domnește o ceașcă enormă de cafea cu o linguriță așezată alături. Mai în spate, trei țânci ancorați la o sanie joacă șotron în zăpadă. Admir cafeneaua asta, peste tot pe ecranul TV ce rulează în fundal sunt prezentate ultimele noutăți în materie de fotbal, cupe și campionate europene sau naționale. Aici însă un pianist interpretează muzică clasică făcând un curcubeu să se înalțe peste norii supărării mele. Mi-am pierdut ultimul firicel de speranță de a o mai vedea pe Anna astăzi. Când să plec îi văd umbra mișcându-se de-a lungul străzii încă neluminate. Merge de parcă ar dansa populară, săltând, chiuitul îi mai lipsește, mă face să mă gândesc la tradiție, ce e mai bun în tradiția noastră decât ciolanul cu varză și țuica rece proaspăt scoasă din beci? Ea intră după ce mă caută cu privirea printre cei doi chiparoși pitici plantați în ghivece cu iarbă aflați de o parte și de alta a intrării. Dă binețe barmanului ce se oferă să-i ia haina. Îmi alung gândurile negre, îmi impun să fiu om încă o dată și gentil îi ies în întâmpinare, îi trag scaunul să se așeze. I l-aș trage de tot să vină cu fundul ăla mare de pământ! Ar face spume la gură ca un cățel turbat.
-
Ia zi, de ce ai întârziat? o întreb eu mai în doi peri de cum se așează încălcând legământul.
-
Da ce, ai fi vreun beizadea? Nu știi că femeia mereu trebuie să întârzie la o întâlnire?
Zece minute e scuzabil, tu ai întârziat jumătate de oră, i-o tai eu grosolan fără să-mi pese dacă e adevărat sau nu. Auzi? îmi zice scuipând, de ce faci panaramă? Am parcat motorul și am venit pe jos, a trebuit să mă întorc pentru că știi că în apropiere nu sunt locuri de parcare. Ceea ce numește ea atât de pompos motor e un scuter albastru Yamaha de care nu se desparte niciodată. Nici dacă se duce la pâine, la două străzi distanță. Mereu îl conduce și are aliura unui struț zburător. -
O cafea lungă, ca de obicei?
-
Aha, îmi răspunde, zi-mi ce crezi despre text.
Textul, uitasem complet de text, caietul îmi căzuse sub masă, nu știam cum să îl ridic fără să observe. -
Textul, desigur, un pic să-mi leg șireturile.
Depozitez caietul în buzunarul paltonului care mi-a rămas pe spătarul scaunului. -
Bun text, minunat! spun în timp ce mă ridic după dezlegarea și legarea nodului gordian.
-
Vorbești serios? pare a fi măgulită, acum mă privește surâzând.
Sunt foarte serios, chiar mă gândeam la cât de slabi sunt ceilalți concurenți, tu nu ești așa, textul tău are noimă, are stil, nu e întortocheat, tasat cu tălpile într-o cutie goală, e limpede, e perfect. Celelalte texte citite mi-au amintit de copilărie, pe atunci stâlceam toate proverbele, spuneam a da cu brânza-n baligă și a da vrabia din mână pe barza de pe gard. -
Ce?
Exact, vezi? Nu are sens. De asta îți spun, foarte bun textul, dacă tot e să ne jucăm cu cuvintele măcar să o facem într-un stil mare, matur, responsabil. Chelnerul vine să-i ia comanda iar Anna e un munte de fericire. Îmi place să o văd așa. Privită din anumite unghiuri chiar are trăsături frumoase. Nedelcu Pavel
* Spiriduşul trist Prin pustiul ce se întindea sub bolta cerului plecasem să caut un om ce-mi fusese cândva prieten şi despre care mi se spusese că în urmă cu câteva zile fusese văzut îndreptându-se către nisipuri. Soarele apusese de mult în spatele oraşului şi nu aveam nici o idee cum aveam să îl
găsesc pe Nicki în nemărginirea aceea.Ştiusem că va trece ceva timp până o să dau de el şi am luat cu mine cafea şi câteva smochine.Nu am mers prea mult şi am văzut o lumină,apoi s-a auzit o explozie nu foarte puternică şi în final am auzit un mormăit.Da.Se pare că îmi fusese scris să am întâlnire acolo în pustiu cu un spiriduş.Mi-a arătat pe cer constelaţia Pegassus şi mi-a făcut semn să mă ţin după el.Îmi închipuisem până atunci spiriduşii veseli şi jucăuşi dar ăsta al meu era prea serios ,îmi părea mai degrabă trist.După o oră de mers am ajuns în preajma unui cort albastru; în spatele lui îmi păru că văd o momâie cu o oglindă în mână din direcţia căreia se auzea vag un zgomot de motor. Spiriduşul trist intră în cort şi eu după el.Înăuntru era soare,călcam pe iarbă şi de undeva se auzea un pian la care cineva cânta o muzică ce părea că vine de undeva din univers .Lângă un chiparos m-am aşezat şi am mâncat smochinele ce le luasem cu mine;am băut şi cafeaua şi am aşteptat să apară spiriduşul care dispăruse de cănd am intrat în cort.Zgomotul de motor pe care îl făcea momâia cu oglinda se auzea şi el,pe lângă muzica de pian. Nu prea mai aveam nici o speranţă să-l găsesc pe Nicki;nici nu ştiam dacă sunt într-adevăr acolo unde mă dusese spiriduşul sau zăceam undeva în pustiu şi deliram. Într-un târziu apăru târâind o clepsidră mai mare decăt lungimea lui şi-mi arătă prin semne ce urma să fac,adică să las nisipul din clepsidră să se scurgă peste trupul lui înfierbântat.Am spart clepsidra în momentul următor şi am făcut ce îmi arătase.Apoi se schimbă totul:eram iarăşi în pustiu,dar nu singur ci cu trupul lui Nicki lângă mine.În rest nici urmă de spiriduş,de cort,de chiparos! Dintr-o mişcare l-am întors cu faţa către mine.Un fir de salivă i se prelungea printre buze şi atunci i-am strigat numele de căteva ori.Un mormăit slab se auzi şi am ştiut că prietenul meu e bine. Farcas Narcisa Liliana
* Cioban la tata Nu terminasem facultatea.Treceam în anul trei și pe timpul verii încă mai eram cioban la tata.Înțelegerea era ca după ce termin să vândă jumătate din oi (asta însemna cam 500 de mioare)și cu banii de pe ele să deschid o afacere în Capitală.Așa era vorba de când am intrat la Științe Economice și îmi venea să chiui la gândul că mai aveam puțin și scăpam de ciobănie.Toată ziua trupul îmi era înfierbântat,ostenit,alteori intram seara în casă plin de baligă ba de la cai,ba de la vaci.Ce mai,viată de fermier! Erau bune planurile mele,nu zic nu,da' era o fată la noi în sat,una Nina a lui Mujdei:înaltă,brunetă,cu parul lung până mai jos de mijloc.Într-o zi o tăvălisem prin iarbă și am știut de atunci că între noi se înfiripa o idilă. Nina asta,prietena mea,era studentă la filologie.Îi căzuse într-o după-amiază un pui de pisică în apă și i-am zis că i-l scot dacă mă lasă să o sărut o dată.Norocul meu cu pisoiul.Îi făcusem promisiunea că în iarna următoare o duc cu sania pe zăpadă undeva la munte,găsim noi. Astea erau gândurile mele în timp ce stăteam întins pe spate în iarbă și urmăream cu privirea o barză ce se ridicase de pe baltă și urca în zbor tocmai către bolta cerului.La o aruncătură de băț de locul unde stăteam întins erau două hectare cultivate cu varză,a lui Mitroi,prieten cu tata.Noaptea dacă mergeai cu mașina și lăsai farurile aprinse puteai vedea iepurii de câmp cum săreau printre căpățânile de varză. M-a întrerupt din visare gândul că seara trebuia să joc fotbal la sala de sport așa că m-am ridicat și am trecut drumul prin dreptul fântânii lui Moș Arcadie.Trebuie să vă spun și de Moș Arcadie:îl țineam minte pirpiriu și negricios,cu o pereche de ochelari cu ramele lipite cu te miri ce;un braț de la ramă era înlocuit cu un elastic pe care îl trecea pe după cap.Din casa lui care fusese în spatele fântânii cu vreo câțiva metri mai rămăseseră acum doar ruine pe care ziua stăteau șopârlele iar noaptea liliecii și bufnițele.Dacă te nimereai să vii noaptea între sate și să fie și iarnă ți se făcea pielea de găină când treceai pe acolo. Tot cu gândul la Nina uitam să vă spun că la noi în casă era mare fierbere:toți îl așteptau pe tata să vină,că fusese plecat cu afaceri prin Europa,să facă contracte pentru oițele lui(eu deocamdată nu eram decât cioban la tata).Toți îl așteptau să vină în afară de mine care mă simțeam cu musca pe căciulă pentru o treabă. A trecut și meciul de fotbal, a venit și tata acasă și într-o după-amiază mă trezesc cu mama că vine și mă întreabă ce e între mine și Nina ;îi zisese Leontița-mama Ninii adicăcă ne-a văzut în ultimul timp tot împreună. Am recunoscut,cum să nu recunosc.Și uite așa,când a
venit vremea Nina legăna și cânta și eu căutam pe Doogle la DEX cuvinte ca:agramat,gerontofil,mentenanță cu sinonime,etimologie și tot felul de referate de care are mare nevoie un student la filologie. Astea sunt o parte din amintirile mele de când eram cioban la tata.Leam scris pe hârtie într-un caiet din acela mare,studențesc,cum aveați și voi când erați ...he,he,hei...tinerețe fără bătrânețe... Farcas Narcisa Liliana
* Doi Povestea oraşului sub surâsul soarelui ? ...am întâlnit-o în depănările barmanului în timp ce sorbeam cu prietena o cafea, pe terasa unde cu ceva timp sub sărutări fierbinţi trăiam idila adolescenţei! Lia Vana
* Dragă Dragă, tu nu mă asculţi! Dragă, tu nu mă mai iubeşti! Dragă, degeaba îţi vorbesc eu, degeaba, tu nu asculţi ce-ţi spun. Nu! Înainte, când ne-am cunoscut, când eram numai prieteni tu mă ascultai, mă lăsaaaai aşa să vorbesc, acum îmi pare că vorbesc singură. Uite, stai lângă mine, stai şi ascultă-mă, pun clepsidra asta să pornească, nu ştiu cât durează să se scurgă tot nisipul, o oră, mai mult, mai puţin? Să vedem cât timpstai cu mine. Să vedem! Fă o cafea, caută ţigările, şi stai lângă mine. Hai nu fi trist, aşa, surâde, fiivesel. Facem ca la cinema, numai că filmul sunt eu, tu stai şi mă asculţi şi eu îţi vorbesc. Aşa, că într-oidilă, că la o întâlnire, tu mă săruţi, eu râd, mă înfierbânt, mă descătuşez, zburd în braţele tale. Fii atent, fii gentil cu mine. Orgasm? Ştii că-s dificilă. Nu fi orgolios, ce dacă nu chiui la urmă, nu înseamnă că nu te iubesc, dar aşa sunt eu, incertă, nu explodez. Nu asta nu e adevărat, nu am risipit orgasmele cu alţii. Fii prudent cu cuvintele, iubitule! M-am schimbat pentru tine iubitule, m-amtransformat, nu mai sunt neconformista care eram, m-am suprapus peste imaginea ce mi-ai impus-o, tu eşti câştigătorul, iubitule. Ai idee de cât control mi-a trebuit să trec graniţa dintre mine şi mine, dintre ce am fost şi ce sunt? E adevărat, m-ai agăţat de undeva de prin oraşele Europei, unde simulam orgasme cu plată, ce să-i faci, nu toţi sunt răzbătători ca tine în viaţă, singura mea reuşită eşti tu. Tu iubitule! Tu m-ai creat, tu mi-ai dat bineţe pe lumea asta, diversă, tu măcontrolezi, tu eşti totul pentru mine. Hai pune o picătură de ţuică, să ne domolim.
Stefan Serseniuc
* Reforma la români Orice mare cuneiformă: Cu o normă neconformă Printr-o schimbare de formă Totdeauna se transformă Intr-o enormă platformă Cu norme UE conformă Asa facem noi...reformă! S. Budeanu
* La repezeală Pisica... după ce prin zăpadă şi-a pus ochelarii de soare se lipeşte cu prietenie ca o gogoasă umflată (picătura de plăcere) într-un dans descifrat din caietul de muzică. * Lia Vana
* Pisica şi spiriduşul jucau şotron. Pisica era aşa, când mai prietenoasă, când mai prudentă, deh, ca pisicile. Spiriduşul în schimb era serios. Pentru el jocul era joc, regulile erau reguli. Nimic nu era la întâmplare, totul era controlat, verificat, notat într-un caiet şi arhivat. Jocul e joc, spunea el, şi trebuie privit cu toată seriozitatea!
Pisica, în schimb voia să râdă la joc, voia să se distreze. Singura ei plăcere era să râdă când se juca şotron. Nu-i destul că sunt serioasă când trebuie să prind şoareci, să mai fiu încordată şi la joc. Jocul e joc, spunea ea, şi trebuie privit cu toată seriozitatea! Ba nu, îi răspunde spiriduşul, jocul e joc şi trebuie privit cu toată seriozitatea! Ce-ar fi lumea fără reguli? Anarhie! Jale, nenorociri, război! Sfârşitul ei ar fi! Ei hai, nu te încorda aşa, se miorlăi pisica prietenoasă pe lângă el, ai dreptate, jocul e joc şi trebuie privit cu toată seriozitatea! Exact, punctă bosumflat spiriduşul! Stefan Serseniuc
* haiku curcubeu în stea credinţă-ecou nestins nemărginire dorina neculce-ciocan
* Bingo! Pisica păşeşte pâş-pâş pe zăpadă, îşi potriveşte ochelarii şi, aşa, cu lipici se uită la prietenul ei care împachetează gogoşi şi printre picături dansează pe muzică. Ea, pisica, cu el, prietenul. Povestea de acum o oră, cea cu soarele şi surâsul, am scris-o când eram la întâlnire cu o prietenă la o cafeluţă, dacă-mi dădea mai mult timp, ne-am fi putut săruta. Idilă? Soarele pe iarba merge, în control. Se zice că în Europa fotbalul se joacă cu pietre. Prostii, căscă mormăind soarele, mincinoşi! Speram să fie mai lumină, dar cu norii ăştia cusuţi cu fir de aur, ca la operă, trebuie multă prudenţă. E adevărat, vă zic, norii pot zbura la cinema, cine ştie poate au o întâlnire. Frumoasă perspectivă! Ideile mele sunt nemărginite, zise creatorul. Eu îi dau bineţe şi el îmi răspunde, aşa, fără nici un orgoliu. Mă chinuie incertitudinea îmi răspunde, nu găsesc rima la coordonare. Adunare! Dar la şotron? Balcon! S-a pocnit peste frunte şi a dispărut. Am descoperit o galaxie mică-mică, are o singură stea. E în mijlocul universului. Ei, sigur că nu o puteţi vedea, e în mişcare! Steaua se cheamă Soare şi eu, curajos am plecat prin constelaţie călare pe un motor. L-am vopsit în albastru şi i-am pus şi oglinzi laterale, să văd dacă nu arunca cineva cu pietre după mine, că s-au văzut cazuri când aruncau şi cu granit! Invidia, dragilor, invidia!
Spiriduşul hrăneşte cu linguriţa o momâie. După cafteala cu beizadeaua s-au aciuat la matroană acasă şi mănâncă găluşte, stau la umbra unui chiparos autentic. Ce panaramă! Smochinele mai dulci se găsesc în vârful copacului! Dacă n-ai scară poţi să te urci pe curcubeu. Cum unde-i intrarea!? Dai la o parte nisipul din clepsidră, îţi faci spaţiu, că-i strâmt a naibii, îţi sugi burta şi iată-te călare pe curcubeu! Ai grijă, s-ar putea să întâlneşti pe omul care cânta la pian, fii atent că o să-ţi ofere, aşa, că o explozie într-o cupă. E şampanie şi te ameţeşte! Mi-au schimbat norma! Mi-au făcut una enormă! Şi-acum o să stau toată ziua pe platformă. Nu-i nimic, îmi zic, am să propun o formă de reformă, aşa de forma cuneiforma. O fi conformă, o fi neconforma!? Important e că se transformă! ă! Unii se metamorfozează în gândaci! Eu, mai deştept, mă transform într-o ţuică. Să mă beau cu prietenii, să-şi defuleze tot oful cu mine. Să râd de să fac ecou. Zice că este o interdependenţă între ţuica şi orgasm, aşa că mă pot da drept viagra sau vreun corn de rinocer, în sirop. Avantajul e că, aşa, ca şi ţuică, poţi suprapune toate graniţele într-o comuniune, unde toţi sunt allegri, toţi. Am agăţat una pe stradă. Ploua! Ea moşmondea ceva pe sub fusta. Ma acuzat că i-am descătuşat firul de la ciorapi cu umbrela. M-am oferit repede s-o ajut dar a strigat la mine să nu-i pun mâna acolo ca se-nfierbântă. Era mai înaltă decât mine, aşa că m-am alungat şi eu cât am putut, ca să putem merge împreună. A fi sau a nu fi, se-ntreba unul. Eu îi răspund, a face sau a nu face, amore. Super! Nebunul îmi zice! Ştii bancul cu becul? Să ne luminăm nelumina! Soarta becului e să lumineze întunericul, el, becul, a făcut un legământ, să rămână nestins, cu credinţa că va deveni un fel de soare. Azimutu' mamii lui, zice nebunul, risipeşte prea mult curent, ce-i el focul etern? Mai nebunule, mai treci pe altar, mai fă o cruce, că prea nebun eşti! Dacii credeau în puterea magică a baligii de baltă, aia de barza, nu de broască, că aia nu-i bună la nimic. Tot ei, înainte de romani, puneau brânză pe gard la uscat, aşa, cu atenţie să n-o mişte cineva, să nu se brânzească. Când au apărut romanii, scăpară la fugă, urcând prin munţi. De acolo aruncară cu varză murată în capul lor de cotropitori. Până la urmă s-au împăcat cu romanii şi de bucurie s-au pus pe băut moare şi pe zburdat, vinul, precum se ştie, era interzis prin lege. Eu când sunt trist, sunt şi mai vesel decât de obicei. Devin chiar şi mai jucăuş! Unii au încercat să mă îngrădească, aşa, cu gentileţe, dar eu trag în ei cu râsete, aşa sunt eu, risipitor. Nu ştiu cine iese câştigător din toată afacerea asta, dar ştiu că ei se uită atenţi la mine, zicându-mi, parcă, o să răzbim noi, aşteaptă. Da mie nu-mi pasă, chiui şi le mai arunc un zâmbet. Bat la uşă, ciocănesc, sun! Caut un om! E dincolo! A, mulţumesc! Îmi deschide, e el, trup şi suflet. Îmi netezeşte cu paşii săi bolta cerului, pe unde o să călătorim împreună. Da nu-i prea adânc aici, îi zic, că ştii că mi-e frică de înălţimi? Mă uit în jur, pustiu. Ptiu! Cred că am visat! Stefan Serseniuc
* Vulpiţa si vulpoiul Vulpiţa rosie, cu ochii verzi
Vulpoiul gri, din tinutul zapezii Vulpoiul gri se înfierbântă repede! Doar la auzul ca pe lume, undeva prin univers, ar fi o vulpe roşie cu ochii verzi se puse pe zburdat. Din nemărginitul lui pustiu îngheţat Îi trimitea atenţii, gentileţi. O oglindă de gheaţă Care reflectă numai roşul şi verdele ei, Boabe de cafea adunate în singura zi cu soare, Clepsidra cu nisipul împietrit de ger, Ce-ţi opreşte timpul în loc. Ea, vulpiţa, uitându-se oglindă, şi Mândră de coada ei roşie, Şi de ochii ei verzi, Între o cafea şi alta, Deabia dacă avea timp să-i trimit-un surâs, Un zâmbet. Dar şi ăsta, odată vesel, odată trist. Griul vulpoi, printr-un sărut îndepărtat Îi ceru o întâlnire la el în castel. Ia promis muzica compusă pentru ea, Cantată la un pian cu o mie de clape, Pe care să danseze împreună Şi plin de speranţă se pune în aşteptare. (va urma) Stefan Serseniuc
* Un joc în doi şi două poveşti pentru fiecare caut un firicel de iarbă printre lacrimile tale ştii un surîs mi-e de-ajuns să-l găsesc printre norii de afară un copac
o clepsidră un joc în doi ce se aude într-un lung ecou ia-mă de mână te iau de mână să rămânem într-o sortire ca un fel de legământ bizar leganaţi de câte o păpădie sau de o mică stea o poveste cu omul de zăpadă am să-ţi spun da cu omul de zăpadă ce ar fi dorit să fie prieten cu spiriduşul dintr-o altă galaxie ce ar fi vrut saracul să-şi împartă cu careva victoriile jucăriile şi neuitatul şotron şi câteva delicioase gogoşi umplute cu smochine din bucătărie şi încă o poveste am să-ţi mai spun dragul meu încă nu pleca o poveste cu o pisicuţă ce fugea de un şoricel jucăuş vai biata de ea s-a speriat s-a speriat de întîlnirea cu voinicul şoricel iată
mai jos sub umbra acelui curcubeu e un dirijor ce vesel e i se văd picioarele pe clapele unui pian cântând de unu' singur la soare e barza printre multele verze căzătoare ce explozie de lumină călătoare în adânc în albastrul fir de iarbă şi pustiul dispare cu fiecare picătură de ploaie Maria Oprea
* Poveste autentică Prolog Plouă, Narcis și Echo își surâd și mănâncă smochine Au încheiat un armistițiu conform schimbărilor de normă Și-au dat binețe și au jucat un joc de interdependență și coordonare O poveste autentică ce nu s-a terminat cu o cafteală O gogoașă despre cel ce se iubea pe sine și o fată cam vicleană. Echo Nimic mai răzbătător decât parfumul tău de bărbat
Amestec de tutun cu băutură tare, o țuică amar-dulce din pivnița de piatră, Încă te mai visez cu ochii deschiși, orgasmele îmi înfierbintă coapsa, Oglinda metamorfozează surâsu-mi de matroană într-un zâmbet trist. Narcis Încă te mai creez cu un mormăit, ecou, ecou, sunetul vorbelor mele, Un dezacord de pian, o comuniune nepotrivită în unire. Orgasmul îmi înfierbântă coapsa, scapără un timp al sortirii Oglinda metamorfozează surâsu-mi de beizadea într-un râset trist. Final De câte ori se duce ploaia sfârșește idila cu minciuna Curcubeul descătușează nemărginirea din nori Speranța alungă incertitudinea universului pustiu. Din perspectiva aceasta, neconformă azimutului constelației păgâne, Până și Narcis se satură de a urî imaginea reflectată din adânc De va căuta un om dincolo de trup să-i însoțească pașii Nu va dori să-l mai sacrifice pe altarul de orgoliu nestins. Adrimir
* File dintr-un caiet Am sa va spun o poveste despre prietena mea. Suntem din acelasi oras.Vara când cresc firele de iarba printre pietre, sub copaci ne lumineaza soarele de pe bolta cerului ca oglinda fără nori. Ea poartă ochelari şi are mult lipici. Este ca un spiriduş, cu un surâs dulce ca smochinele. Îi plac, dansul, muzica de opera şi pianul Citeşte texte in cuneiformă şi joacă şotron. Are şi o pisica albă ca zăpada, cu un ochi albastru. Pe ea am agaţat-o cu prudenţă la cinema. Rula un SF cu o stea care a facut explozie in spaţiu prin suprapunere intr-o constelaţie dintr-o galaxie la graniţa universului. I-am dat intâlnire la o cafea la mine sa vada Cupa Europeană. O panaramă de fotbal unde am luat cafteală. Ne –am moşmondit, nu ne-am descatusat si am jucat fără orgoliu şi coordonare. După meci am servit brânză, varză călită şi o picătură de ţuică iar ea gogosi şi galuşte cu linguriţa. Am fost atent, gentil şi risipitor. Ne-am defulat ca o beizadea si o matroană şi am râs cu ecou Intre timp nisipul curgea in clepsidra. Treceam printro metamorfoză. Intre noi a a apărut o idée şi am trecut de incertitudini Ne-am pus rapid în mişcare , scapăram,eram înfierbântaţi de un foc nestins! Am luat ca azimut patul unde ne-au dus pasii in mers şi am zburat in el . Acolo a fost altarul comuniunii trupurilor noastre in interdependenţă şi în risipire. Am zburdat veseli şi jucauşi fără control. Nu am stat ca o
momâie pe gard. Răzbătător i-am pus-o adânc, ca un motor neîngrădit de vreo normă. Am fost un autentic câştigător! La ea orgasmul a urcat, înălţat ca un curcubeu şi a inceput a chiui. Mi-a dat în final un sarut. Eu am mormăit ceva si am căscat. Eram moale ca o baligă. Nu este nici o minciună, dar idila noastră a avut un sfârşit trist, fără speranţă şi fără perspectivă, un adevărat pustiu.Nu am fost om şi am lasat-o baltă. Sunt trist în zadar o mai caut la telefon. Ea m-a alungat, dar se teme să nu vină barza. Acum ne dăm doar bineţe. Ionel Mony Constantin
* POEM CONTEMPORAN DE 66 DE STROFE, PE OPT PAGINI, PISICA ÎN DANS Cu smochine-n constelaţii Şi oglinzi tot moşmondind Trec pe gard idile- graţii Mormăitul mormăind. Defulare şi vibraţii Neconforme strălucind De se leagănă Carpaţii De cafele aburind. Timpul scutură libaţii Caut Omul strălucind Şi pe cei veniţi din spaţii Îngrădit râu clipocind De orgoliu, peroraţii Uit poemele scriind Pe caietul cu oraţii În credinţă-mi adiind. Iară-n balta de argint Barza celor elongaţii, Sparg adâncul dezvelind
Spiriduşii altor naţii O poveste cu cârnaţii Lângă varza aburind Din oraşul ţuicii-n raţii Cel pustiu acoperind, Bucurând pe toţi soldaţii Jucăuşi, veseli, sărind Pe platforme, decoraţii De carceră toţi primind. Doar o beizadea: “Ciudaţii N-au orgasm, nici ţuicărind, Peste graniţa, ca fraţii La matroană în colind S-a aflat c-au fost, bărbaţii Legământul părăsind” -Ce gogoşi vinzi, tu?-Aliaţii Dacă află, de ne prind, Ai zburdat tu şi gradaţii, Peste codru, peste grind Azimutu-ţi de negaţii, De n-ai stare, de n-ai jind? Au scăpat, vin chiuind Ca la fotbal acrobaţii Europei gol pretind, Şi cafteală-au de ovaţii De râd cei cu cotizaţii
De schimbările ce tind Să-i aducă la trataţii De gogoşi, cari se pretind A fi-n grele congregaţii Trup şi normă, ce descind Din străbune demarcaţii De orgolii – Roma, Pind… Dar cantina suferind De brânză, în dotaţii Şi de cei ce se destind În şotron de congregaţii Are parte de somaţii Cu nisip, că se desprind Panamale, reparaţii, Ce-n Europa se extind, Căci reforme, amputaţii De euroi tot agrăind, Paşii celor combinaţii, Hrana ălor suferind, Dar pe urmă, declamaţii Risipitorii toţi se –ntind Câştigători de aplicaţii Prin oraş benchetuind. Iar soldaţii? Ca piraţii Se descurcă, întreprind Adunări de cotizaţii,
Pe motoare se destind, Agăţând dulce senzaţii De fătuci ce se aprind În explozii de-admiraţii, Cum şi soarele, sorind, Întâlnirea-n contemplaţii, Perspectivă de alint, A pus norii pe vibraţii Pe amicii coţcărind… Ce mai vuiet! Deputaţii Au aflat, cupe ciocnind, Se întrec în elucubraţii Dincolo de –a fi fiind Ce-o fi fost, vagi defloraţii, O colindă, un colind, Cerului benchetuind Mde, ca la noi…alte naraţii… Doar ziarele cuprind Cuneiformele-n explicaţii, Baligă –n texte lipind, Scăpărând schimbări, rotaţii Cât pe Gange, cât pe Ind, Ori pe Sena, democraţii Ziariştii dunărind Preşedinţii, împăraţii, Ba şi regii porcăind
Cu morala şi hidraţii Pe la Roşia lucind – Ce mai! grele intoxicaţii Peste toate greu mugind… În ăst timp, în compensaţii, Cei prinşi fetele rodind Au parte de mari mutaţii, La alte trupe se perind… La cantină, trei fundaţii, Suprapuneri ocrotind Galaxia şi-alte spaţii, Raţiile la toţi sporind, Un sergent intră-n dizgraţii, Cinci zile-n arest păşind La don colonel cu-argaţii Vilă nouă construind… Când aflat-au literaţii, Lumea-ntreagă povestind, De ecou şi explicaţii Paşii-n cărţi, cu dedicaţii, “Foc de dragoste” numind Cele fapte şi-altercaţii, Ba şi premii-acum primind… Criticii, ce elucubraţii! Gentil text, acompaniind Risipire, divagaţii
În altar amirosind A subtext şi divinaţii, Metamorfoze, -ntinerind Cele şapte generaţii Descătuşându-le, roind De-oximoroane şi –ecuaţii Postmoderne, -nţelepţind Forme de-albastru, spaţii De granit, doar şlefuind Cele vorbe, dizertaţii, Doctorate, toţi dorind Un subiect de meditaţii, Universuri noi roind De-cucuvăi şi vegetaţii – Toţi de ăştia-acum scriind… Ce Sarte?! Îs noi Horaţii, Ba şi Nobelul privind Bolta noii generaţii. Vor urca…pe- Ovid în jos privind Splendid scris! Ce conotaţii! Iată steaua lor horind! …M-am înfierbântat, ce graţii Vor fi fost? Vor fi ştiind A ştire ştiind gradaţii Alte fete-n ierbi sorind… Trist eu însu-mi, povestind
Am parte de contestaţii Cupa-i goală, sforăind Vă aud. Ce situaţii! Curcubeu, culori, senzaţii, Rimele-mi iar poleind Nelumina lor, notaţii Ca Nichita rumenind Vorbe, -n rarele prestaţii Cu tribulinzii măr cojind Netezească-şi veneraţii Timpului graiul slujind, Pe când alţii siluind Se înalţă-n transmutaţii Clepsidre noi pocnind Cu lipici, vai, germinaţii De surâsuri răsucind Ochelari în interspaţii, Operă, frumos vădind, Prietenă, versificaţii, Un surâs, precipitaţii De săruturi, definind Un poem – stratificaţii De zăpezi frumos lucind, Iar când totul va fi fiind Supus la gratificaţii O minciună-aici steclind,
Oar’ intra-voi în dizgraţii Sau pisica-n dans sărind Clopoţeii –n trepidaţii Mişcă, florile-ocolind, Voi zăvozii dezlegaţi-i, Să se-audă hămăind, Alungând toţi candidaţii De gogoşi încă-aburind Pe cuptorul, din locaţii, Ce nu spun, eu mult iubind Prietenă de navigaţii, Pe internetul tot ştiind, Muzica de pian, plutind Peste sori din constelaţii, Galaxii în noi vuind A bineţe, transmutaţii – Atent sunt şi la senzaţii Picătura-n vers clipind Peste-atâtea fluctuaţii De-ntâmplări ici şiroind, Precum norii, dând senzaţii Ierbii, piatra răcorind O idee, inspiraţii Zeului în noi sorind Sub un chiparos, tentaţii De-a-l surprinde moţăind,
Pe când el în peroraţii Timpul ne-arde, strălucind A speranţă, invitaţii În nemărgnire dorind Neştiute divinaţii Pocnete în lumi oprind Doar cu unele-afirmaţii, Munţi pornind Întru alte gravitaţii Comuniune el pierind, A merge, nepoposind Întru cele modulaţii Noi momâie nefiind, Nici acolo – respiraţii… Şi-astfel totu-n noi suind O sortire, aspiraţii De a fi toate afluind Cu lumină-n timp şi spaţii Un copac de incantaţii Râul nopţii risipind, A zbura, fără somaţii, Sfere-n cântec auzind. Interdependenţă, taţii Au prudenţă, dar golind Visteria detronaţii O duc bine, chefuind,
Că găluşca delicaţii Înghiţiră, şuguind La-ntâlnirea cu gripaţii Doar un timp şi iar suind Făr-control, ei, mumificaţii Cască, iată-i puroind, Autentic protejaţii Enormă banca golind, Chipurile martirizaţii, Toate lumile foind Răzbătător cu dumicaţii Incertitudine-ndoind, Conformă cu magistraţii Peste lege ei domnind, Coordonarea puroind Nestins veac, ei răsturnaţii Lumânarea păsuindŞi-astfel ţării imigraţii Nu văd pâinea-n ţest dospind, Că o fură toţi guşaţii… Şi-aş mai scrie, explicaţii Prieteniei strălucind, Dar vă las, am reputaţii Altunde azi poleind, Linguriţa iau poftind Cinema la toţi jâmbaţii
Măsurici, că ei, bolind, Întră-n alte conjuraţii, Ori mişcare, vertebraţii Toate cele răscolind – Vă salut, voi, fii, magnaţii Vă iubesc, iar voi rodind, Veţi fi vârful ăstei naţii Ce transformă, poleind, Cu iubirea ce dezgheaţă, Râul lumii, clocotind. Florin Grigoriu
* Cuvinte Privesc atent afara prin geamul inghetat la zapada pufoasa ,o explozie de alb,un spatiu intins de lumina,o intindere nemarginita de liniste ce descatuseaza toata tristetea si cauta adanc in timp,dincolo de mine,toata muzica,toata inaltarea,toata credinta,tot ce e autentic,pana la granita cu incertitudinea. O intalnire cu mine,o poveste fara cuvinte,un timp ce se scurge odata cu nisipul ce trece prin clepsidra din noi,o schimbare,o transformare,o metamorfoza , o comuniune intre mine si UNIVERS,un ecou stins intre mine si pacea de afara,o defulare in continua miscare a tuturor ingradirilor,a tuturor pasilor in pustiu,a tuturor sperantelor desarte,a tuturor minciunilor,a risipirilor ,a ideilor ce nu au prins forma,o “reforma” a sufletului,conforma si neconforma cu ceea ce caut. E un sotron in care copilul din mine nu indrazneste sa arunce piatra ,o interdependenta intre eu cea de azi si eu cea de odinioara,o oglinda in care fiecare picatura a timpului creeaza un curcubeu,o suprapunere de imagini intre omul care am fost si omul care sunt. O veselie,o joaca de copil uitat in mine,ce vrea sa zburde,sa chiuie,sa rada,sa surada,sa danseze,sa zboare,sa scape de orgolii,sa se agate de timp,sa arda focul nestins,sa castige,sa urce pana la bolta cu stele si sa revina din inaltul cerului cu o forta de granit.Sa ia din caldura soarelui,sa netezeasca cai necunoscute,sa cutreiere galaxii,sa dea binete norilor si sa rosteasca un legamant in altarul de lumina al UNIVERSULUI. Sa revina cu prudenta pe un fir albastru de lumina,sa deschida ochii ca dupa un sarut,cu o noua perspectiva intr-o lume pe care sa o perceapa mai puternic,in care :”a fi”, “a face”,”a merge”,”a razbi”,sa fie tot mai present ,mai clar,ca o noua idila cu viata,ca o fila noua intr-un caiet vechi,ca o cupa de smochine dulci,ca un sunet de clapa de pian,ca o aroma de cafea dimineata,ca un umar puternic de prieten,ca o atingere a unei pisici cu lipici,ca un oras nou plin de surprize,ca un copac cu radacini adanci,ca niste “ochelari” noi cu care sa vezi viata,ca o
opera in care neuronii ajung la “orgasm”,ca un pahar de tuica care infierbanta si pune sangele in miscare ,ca mirosul ierbii primavera,o “adunare” a gandurilor si o coordonare a propriului “eu” voichita ostafie
* COMUNIUNE adânc surâs din picături de stele urcând în formă tristă de sărut descătușează mișcarea universului de foc al pașilor pustii risipit legământ pe-altarul de granit al timpului alungat în ecoul îngrădirii creând lumină din nelumină agățat de nestinsă sortire mișcă constelații la granița credinței alungă galaxii de nisip în clepsidra albastră dintre spațiu și orgolii dansând pe fire de nori apoi râde înfierbântat de metamorfoza dulce a pustiului din soarele cel de dincolo de trup și ceruri Daniela Tiger
* Vulpiţe si vulpoi de toate culorile, partea a doua si ultima De atâta aşteptare vulpoiul cenuşiu, cupă după cupă răsturna. Stătea la fereastră şi privea la nemărginitul lui imperiu, o galaxie de gheaţă. Enorm şi nemărginit spaţiu fără viaţă. Pianul cu o mie de clape, în aşteptare a uita şi muzica şi se puse să facă alta, mai tristă. Răspunsul veni! Răspunsul veni! Vulpiţa cea roşie cu ochii cei verzi va veni! Va veni! O singură condiţie, preţ al iubirii! El din distinsul sau gri, Alb să devină! Nu pot, iubitul meu încă gri, să stau lângă tine, Gândeşte-te, gri! Culoare ce numai cu anii place mai mult, Căci tinerii roşu iubesc, şi verde. Sângele-ţi îngheaţă, numai când auzi. Auzi tu, gri. Gri, îmi pare că-i aşa... de parcă, Nici nu-ţi vine să vii! Şi mie-mi place să vin! Ş-apoi griul nu merge, nici la roşu şi nici cu verdele nu stă! Nu se asortează! Spaima-l cuprinse pe-al nostru vulpoi. Aşa, ca o frică în oase, Spaima şi frica, Să nu piardă vulpica! Alb se face la faţă, din imperialul sau gri, Alb îi devine şi trupul său de vulpoi cenuşiu. Coada, ce să vă spun, Din gri tot mai albă era. Alb complet! Se metamorfoza! Totuşi, într-un singur loc era gri. Şi nu alb ca în rest, un loc nelavedere, de toţi. Vulpiţa privi cu interes la locul încă gri, îl accepta şi-i spuse Asta-i problema mea şi eu o rezolv!
Şi-i găteşte în fiecare zi orgasme! Micul dejun abundent, că-i bun peste zi. La amiază în multe feluri. Şi seara lejer, lejer, dar fără grabă, cu tihnă. Câteodată pune picant, câteodată dulce, Sărată ca marea-i, dacă ea vrea. Are o imaginaţie vulpiţa asta, în bucătărie. Pata nu mai intereseaza pe nimeni, Griul e alb, pentru verde şi roşu. Imperiul din gri, colorat s-a făcut. De alb cu ochii verzi, de coadă roşie cu restul alb, lăbuţe, una roşie, una albă, una roşie, una albă, bot roşu, cravata albă. În fiecare an, vulpiţa roşie cu ochii ei verzi, îi dăruieşte o combinaţie nouă. Imaginaţia nu-i lipseşte, vă spuneam! Stefan Serseniuc
* O POVESTE FĂRĂ SPIRIDUŞI " Cine o fi făcut panarama asta cu vulpoii? Ghini că a avut doar două părţi şî s-o sfârşit di grabă. Parcâ-i scrisă în cuneiforme E plictisitoare, n-are nici-un pic de cafteală. Parcî văd că o sî postezi iar matroana aia di LiaVana sau Adrimir şî or sî spună că-i un text dulce cu lipici! Dacî scrii aşe am sî ridic un coment ş-o sî li fac varză," îşi spuse pisica cea albă ca zăpada, scoţându-şi ochelarii, după ce termină de citit poezia. Îşi închise ochiul albastru, cugetă puţin şi îşi aminti: " Aaa, e şoldoveanul şela di Serseniuc, cari m-o lăsat în poalele bunică-sii, şi s-o tot dus prin şel pustiu canadian şi o mers pân' a ajuns la Saska...ka... cum îi zice Doamni iartâ-mă. Acuma iaca s-a metamorfozat în mari scriitor şi sî tot balanganeşte pe Cititor. Spuni numai gogoşi. S-o înhierbântat şî sî credi déjà câştigător. Mai şti o hi şî el vreo beizadea şi are rudi la Ierusalim. N-o sî facî nişi-o brânzî, pierdi timpul digeaba. Se opri o clipă din tors, linse o linguriţă de ţuică şi îşi reluă firul gândurilor: "El cu laudili şi biata Eva cu număratu.O-nghiţât găluşca! Eu zâc că întri ei a început o idilă. Şi barbatu ei stă ca o momâie pe gard. Ptiu stuchi-ar mâţili !" Obosită de prea mult cugetat, pisica albă căscă, răsturnă cu lăbuţa clepsidra şi se incolăci sub pian privind cum curge nisipul. Mai toarse o vreme şi adormi tristă. In seara aceea nu avea programat niciun orgasm, motanii erau lipsă la apel! Ionel Mony Constantin
* Desenate gânduri(I) Caut un om, dincolo,
în adâncul trupului, să-mi netezească paşii Sub bolta cerului pustiit de nori Sărutul soarelui sub surâsul timpului prin povestea oraşului… ajunge o idilă sorbită ca o cafea în clipa întâlnită prietenă Chiuie câştigătorul răzbătător prin risipiri de-o clipă! Atent, vesel, jucăuş, gentil, neîngrădit, fără pic de tristeţe! Lia Vana
* Cuvinte în risipire În caietul timpului scriu o poveste despe oraşul în care orice întâlnire cu o prietenă la cafea poate scăpa de sub control când îţi dă bineţe de sub casca de protecţie cu un mormăit orgoliul te crezi un soi de beizadea autentic sub un chiparos (copacul acela exotic) iar femeia pe care o înălţai ca pe o credinţă îţi serveşte gogoşi cu linguriţa cu prudenţă alung-o nu este o capodoperă nici o vedetă de cinema ci doar o momâie o matroană de toată panarama care nu-ţi crează nici măcar un orgasm ...până şi barza o ocoleşte mereu să fi gentil ori să-i tragi o cafteală şi s-o pui pe varză... atâta te-ai moșmondit ai dorit să aduni piesele în motorul iubirii dar ai nimerit cu băţul în baltă cu nuca în gard şi cu mâinile-n baligă
ţi-ai pus cupa cu vin la o parte nici ţuica nici brânza nu te mai pot salva pentru că totul merge în formă de reformă de multe ori neconformă pe platforme conforme normei europene într-o interdependenţă absurdă nu spera...totul se pierde nimic nu se transformă pe străzi neluminate copiii joacă fotbal cu pietre ce idee nu ştiam că aşa pot fi netezite rănile albastre pisici cască sub soare pe când picătura minciunii urcă pe zăpada unui trup undeva dincolo râde o stea agăţată sub bolta adâncă de cer mă caut om în risipire de foc aştept o speranţă neîngrădită răzbătătoare zburdând printre galaxii enorme precum o suprapunere de curcubeie în perpetuă metamorfoză ştim oare că orice univers de granit în mişcare se măsoară cu incertitudini din găluşte de nori plouă dulce precum un sărut cu lipici pe firul de iarbă jucăuş ca intr-o idilă privită cu ochelari de miop când observi un azimut din altă perspectivă lumina se strecoară asemeni unui spiriduş şi joacă sotron mi-a făcut confesiuni oglinda despre coordonarea greşită în spaţiul care sfârşeşte cu pocnet asurzitor printr-o explozie iar eu voi fi schimbarea-n clepsidră defulată-n ecouri unde orice graniţă îmi va fi luminare sortire voi descătuşa focurile-n altare ca pentru prima comuniune pustiul va pieri sub paşii mei de dans infierbântat voi scrie poeme-n nisip cu litere cuneiforme sub muzica unui pian de culoarea smochinei cine a scăpărat doar o dată amnarul prieteniei şi nestins l-a păstrat nu va fi trist veselia lui va zbura chiuind în mâna sa de fiu risipitor va fâlfâi biletul câştigător Melania Briciu Atanasiu
* azi ca și ieri clepsidra își numără nisipul din timpul strecurat prin ecoul plin de fluturi colorați azi ca și ieri undeva în lumea mică albastră ne-a fost dat să trăim dezgoliți ca într-un orgasm plin de minciuni și de nelumină risipită în flăcări dulci aș putea zice că e granitul din soare din care ies fire mici de izvoare de lumină palidă sub tălpile goale azi ca și ieri mă plânge iarba codrul zborul și soarele iernatic în pieptul sfâșiat de sărutul tău ca o nălucă
rămas în ritm de dans cu muzica lipită de timpane of și cerul acela cerul acela înfierbântat pe buze îmi înalță peste coapse întregi altare pentru iarbă copaci și nori trecători ce foșnet de ape se-aude un întreg univers privit în mișcare e firul de nemărginire cusut pe a ta spinare azi ca și ieri mă plânge picătura din smochinul verde prăpădit și balta și mersul tău cu șoșonii rupți și uzi mirosind ... a pietre și baligă Maria Oprea
* Un vechi prieten Imi beau cafeaua de dimineata.Surad usor,fara un motiv anume.O fi raza de soare care a patruns jucaus prin geam,o fi aroma gogosii intens pudrate cu zahar,din care musc cu nesat,sau poate unduirea plina de tandrete a batranului meu pisoi,ori poate ramurile copacului care-mi dau binete la fiecare adiere de vant,habar n-am.E clar ca sunt un om vesel,imi spun in gand. Azi am intalnire cu un vechi prieten.Gandul cauta adanc in timp,defuland un spatiu uitat,transformat de ani in trecut.Ciudat!Amintirile au cateodata mirosul lor,lumina si muzica lor.Pot descatusa tot ce am ascuns odata in noi:tristeti,ingradiri,risipiri,legaminte nerostite,pasi opriti de orgolii,de incertitudini,idei,sperante,minciuni.Un vechi prieten,imi spun din nou in gand.
“Ne-am sarutat?-Da!;Am dansat?-DA! “Am fost la opera,la cinema,am contemplat cerul cu nori,am privit stelele,am mers de mana pe nisip fierbinte,am baut din aceeasi cupa de sampanie,ne-am alungat spiridusii din noi,am creat un univers al nostru in care am razbit si am castigat in lupta cu viata,ne-am lipit trupurile intr-un zbor numai al nostru si apoi,intr-un tarziu …..am intrat intr-un pustiu in care parca nimic din sufletul unuia nu mai avea ecou in celalalt.Un vechi prieten! Surad usor.E clar ca sunt un om vesel…. voichita ostafie
* O POVESTE FĂRĂ SPIRIDUŞI Pisica se trezi din somn şi se întinse fericită. Visase că se încălzea la soare pe iarbă sub bolta nemărginită a cerului, ca oglinda fără nori. Îşi linse blăniţa albă ca zăpada apoi coborî din pat, şi îşi îndreptă paşii spre calculator. Urcă pe scaun, dădu enter pe Balagan, şi incepu să citească atent. Avea o fire jucăuşă, dar acum simţea că face explozie: "Cine o fi făcut panarama asta cu vulpoii? Ghini c-a avut doar două părţi şî s-o sfârşit di grabă. Parcâ-i scrisă în cuneiforme E plictisitoare, şî n-are nici-un pic de cafteală. Parcî văd că o sî vină să postezi imediat matroana aia di LiaVana ori prietena ei Adrimir şî or sî spună că-i un text dulce cu lipici! Dacî scriu aşe am sî ridic un coment ş-o sî li fac varză," îşi spuse scoţându-şi ochelarii, după ce termină de citit poezia. Îşi închise ochiul albastru, cugetă puţin şi îşi aminti: "Aaa, e şoldoveanul şela di Serseniuc, cari m-o lăsat în poalele bunică-sii, la Botuşeni, şi s-o tot dus să zburde prin şel pustiu canadian.O mers pân' a ajuns la Saska...ka... nu ştiu cum îi zice, Doamni iartâ-mă. Acuma iaca s-a metamorfozat în mari scriitor şi sî tot balanganeşte pe Cititor. Spuni numai gogoşi. S-o înhierbântat şî sî credi déjà câştigător.Mai şti o hi şî el vreo beizadea şi are rudi la Ierusalim. N-o sî facî nişi-o brânzî, pierdi timpul digeaba. Taman ca aşela rău di gurî Mony Constantin cu care are mare prietenie. Aista dă mereu cu băţun baltă, da când îl cauţi, răspunde mândru ca un curcan pi balegă. S-o smochinit stând pe site şi bând cafea că nu-l citeşti niminea, că n-are nicio idee. Acum cică agaţă dami pe Face Book şi le zâce minciuni că le invită în oraş la cinema. N-are pic de orgoliu." Se opri o clipă, toarse, ca să se mai liniştească, linse o linguriţă de ţuică şi îşi reluă firul gândurilor: "El cu laudili şi biata Eva cu număratu.O-nghiţât găluşca! O sî ajungă la Zidul Plângerii. Eu cred că întri ei a început o idilă, da barbatu ei nu ştie şi stă ca o momâie pe gard. Ptiu stuchi-ar mâţili !" Obosită de prea mult cugetat, pisica albă căscă, răsturnă cu lăbuţa clepsidra şi se incolăci sub pian privind cum curge nisipul. Mai toarse o vreme şi adormi tristă. In seara aceea nu avea programat niciun orgasm, motanii erau lipsă la apel! Ionel Mony Constantin
* Honorius şi Persida - atmosferă domestică -
Iubi, ninge, iubi... - Da, iubito... - Hai să facem o pisică de zăpadă! - Un om...
- Nu se mai poartă! - Gogoşi! - Nţ! găluşcă, vrei?! Am facut galuşte cu smochine... - Cu prune! - De unde prune, acum, iarna? Acum, iarna, doar măsline umplute... - Cu ce iubito? - Cu sâmburi! - Cu gogoşari iubito, sau migdale... Iubi ştia tertipurile iubitei de a-l face atent la ea, unul din ele fiind acest gen de dialog, înlocuind cuvinte. - Iubito lasă-mă, te rog, să termin de corectat lucrările, nu-mi vad capul de treabă... - Iubi, stai cu nasu-n treabă de câteva ore bune, aproape ca ţi s-au lipit ochii de ochelari. - Te rog, mergi să prepari o cafea şi între timp mai fac câteva corecturi, nu ai idee cât îmi place cafeaua la ibric facută de tine. Iubita ştia că e minciună cerinţa lui, că e bună şi cafeaua la filtru, dar la ibric durează mai mult; trase adânc aer în piept, surâse amar, mormăi un mă duc, nu înainte de a-i lăsa un sărut pe frunte. Nori negri în mintea iubitei, fierbea cafeaua, fierbea şi ea... Azi e aniversarea noastră, a uitat... o avea pe altcineva? Honorius să fie capabil de o... idilă? Nu cumva ieri, nu a fost la meci, meci de fotbal care conta în europene... ci la întâlnire! Aha, asta e! Persida simţi revelaţia ca o explozie. Aruncă linguriţa de cafea în chiuvetă, picături pătând peretele ca o scriere cuneiformă - nu-i a bună, gândi, spiriduşul îndoielii îşi bagă coada... Luând ibiricul de pe foc şi două ceşti mari căci aveau de discutat, gândi ea, trebuie luat taurul de coarne! Paşii îi deveniseră nesiguri, simţea că-i fuge pâmântul de sub picioare, spaţiul i se părea că se măreşte şi nu mai ajunge unde o aştepta, cu cafeaua, Honorius. În dreptul uşii aproape că i se înmuiaseră genunchii, când, Honorius a dat drumul la muzică, ia luat ibricul şi ceştile din mână, punându-le pe masă, de unde, în pas de dans cu o piruetă elegantă trase un cadou frumos împachetat, legat cu o fundiţă albă pe care era aşezat un trandafir roşu, printre dulci sărutări urându-i Persidei "La mulţi ani!" - Iubi! Cadoul meu pentru tine a rămas în cuierul de pe hol! - Iubito, tu eşti cel mai frumos cadou pentru mine! Ieri nu am fost la meci, am colindat prin toate magazinele să îţi fac un cadou frumos ca un curcubeu. - Stai, iubi, nu se poate să nu îţi aduc cadoul zise Persida şi o zbughi pe hol. Între timp, Honorius desfăcu şampania, pocnetul sticlei a coincis cu intenţia vecinei de palier de a bate la uşă; speriată, aceasta a început să strige destul de tare încât a auzit şi Honorius : "Doamnă CLEPSIDRA, sunteţi acasă?" Persida, recunoscând vocea vecinei, deschise uşa, văzând-o pe aceasta înlăcrimată o pofti să intre. Vecina era o doamnă trecută de a doua tinereţe, cu trăsături fine ce încă mai păstrau frumuseţea. - Iertaţi-mă, că intru aşa, nici bineţe nu am apucat să vă dau... am fost la piaţă, timp în care soţul meu a băut mai bine de jumătate din damigeana cu ţuică şi mă bănuie de infidelitate, degeaba i-am arătat sacoşele cu cumpărături, i-am arătat că am luat brânză, peşte, varză şi... sughiţuri înlăcrimate opri mitraliera de gânduri din gura vecinei. - Vecină, poftiţi în sufragerie! Haideţi, luaţi loc! Honorius şi Persida , bulversaţi de starea vecinei, erau într-o continuă mişcare prin cameră unul să oprească muzica, altul să mai aducă o cupă spre a servi şi musafirul neaşteptat. În câteva zeci de secunde, vecina se opri din plâns, i se lumină ochii pe sticla de şampanie tocmai când a apărut şi a treia cupă spre a fi umplută. - Vai, dragii mei, am nimerit într-un moment în care voi sărbătoreaţi! Vă rog să mă scuzaţi! Iar se aud bătăi în uşă. Persida se oferă să deschidă ea, să mai scape de starea de tensiune din cameră. În prag, vecinul bine afumat:
- Shăr'mhâna, dhomniţă Pher...Pher...shida! Nhevastha mhea a intrhat la dhum...dhumneata! - Bună ziua, vecine! răspunse Persida dându-se câţiva paşi înapoi, din pricina damfului şi a mişcărilor mult prea aplecate ale beţivului. În sufragerie, de teamă, vecina sărise în braţele lui Honorius şi începu iar să plângă Vecinul, prin aplecarea la aproape nouăzeci de grade în faţă, reuşi să vadă până în sufragerie chiar scena în care soţia sa sărise, de teamă, în braţele lui Honorius. - Ho- paaa! El e Soarele thău?! Ia mh...âna, ia mhâna de pe ea, Ho... Hormonică! hâc! Aşa... mergi thu la phi...phiaţă, nhe...nhevasthă!? Înfierbîntat de alcool şi de gelozie, beţivul porni, fără a mai aştepta invitaţie, spre sufragerie. Ajuns lângă Honorius i se mai risipi din furie. - Dha văd chă phe... phe...threceţi. Nhu... nhu...mai a mhea, nu vrea! Vh..rea să ch...chu...reţhe ph...pheşte, auzi? Dhe..ehheehe urechi! Cine... a vhăzut phe...şte cu urechi? - Da, luă cuvântul vecina, e ziua la oamenii ăştia şi le facem noi neajunsuri! - Dha?! Vhoi vh... vh-aţi nhă...nhăscut am...îndhoi dheodată?! - Nu, bărbate, e aniversarea lor de căsătorie! Parcă îi mai reveniseră chefliului ceva norme de bun simţ şi încercă să le ureze sărăbătoriţilor "La mulţi ani!" dar nu mai reuşi decât un zgomot ca de motor, picioarele i-au cedat prăbuşindu-se, ca o baligă în fotoliu. Persida şi Honorius priveau nedumeriţi către nevasta beţivului, aceasta, descătuşată de teamă îi linişti: - A dat Domnul să adoarmă! Nu e om rău dar, când bea, se transformă. Nu vă speriaţi, dacă doarme îşi revine! A, ce bine, fotoliul dumneavoastră are roţi, îl putem duce acasă! Acolo, domnu' Honorius, îl putem pune în pat dacă mă ajutaţi, vă rog! Au împins toţi trei fotoliul până în apartamentul vecinei, rostogolind trupul în patul din dormitor, Persida exprimându-şi teama că vecinul nu mai respiră, vecina asigurând-o că nu e nimic grav. Şi într-adevăr, vecinul se puse pe sforăit şi mormăit în somn. Reveniţi în apartamentul lor, au reluat sărbătoarea ciocnind cupele cu şampanie, printre hohote de râs, făcându-şi urări: - Clepsidro, la mulţi ani! - La mulţi ani, Hormonică! Mihaela Popa
* La masă, poftiţi! Scapăr un chibrit sub varza cu costiţă în plita, unde brânza, ouăle şi cârnăciorii au zburdat în tigaie ca omletă, puţintel mai devreme! Gardul de ciocolată pe tortul cu cremă urcă spre nări arome miscătoare, de nerefuzat! Bucătăria este cu ziduri de chirpici
(baligă, lutul cu amintirile istorisite şi paiele gălbeioare), iar alături barza îşi caută şi ea prânzul în balta curţii bătrâneşti, nepavată! Lia Vana
* lupta cu timpul Ma trezesc speriata si ma uit la ceas.A,e duminica! Oricum,n-am somn! Ma uit in graba in oglinda.Ce naiba,timpul asta are motor?Eu inteleg ca santem mereu in criza de timp,dar el ar trebui sa-si pastreze “masura”,sa-si tina nemarginirea sub “control”. Imi intorc privirea spre fereastra.Soarele surade vesel si-mi da binete cu fata-i luminoasa.Pe cerul albastru nu e nici un nor.Univers,Miscare,Schimbare,Transformare…si eu ce pretentie am sa tin timpul pe loc?Sa ma mint cu un lifting facial,sa-mi “ingradesc “ rasul intr-un zambet “impietrit”,sa suprapun peste mine,o imagine de momaie cu o fata neteda gata sa pocneasca,pentru un orgoliu de fals castigator in lupa cu timpul?Nu,nu,nu….ne e sortit sa imbatranim,sa ne smochinim.Trist e ca oricat de departe ar arunca destinul piatra in sotronul vietii fiecaruia,tot e greu “sa dea mana “in noi,cel tanar cu cel batran. voichita ostafie
* Firul Am moşmondit în cutie, mi-a zis că acolo trebuie să fie. Firul purtător trebuie să fie înăuntru, acolo l-am pus ultima oară! Aşa mi-a spus spiriduşul. Era un ghem mic, nici nu se vedea dacă nu ştiai ce cauţi, era la un loc cu nişte linguriţe vechi, mai erau nişte boabe de cafea, un beţigaş cu parfum de chiparos, o clepsidră spartă din care s-a scurs tot nisipul şi nişte clape de pian, dar nu normale dreptunghiulare, ci, aşa, ascuţite, cuneiforme. Mă uit la ele şi încerc să înţeleg la ce folosesc, cred că erau de la un pian rotund, aşa în formă de cerc. Caută să nu risipeşti tot firul, îmi spuse spiriduşul, o să ai nevoie de el. Fii prudent la drum, orgoliul nu-ţi foloseşte acum la nimic, la încercarea asta! Certitudinea că vei răzbate? Nu pot să-ţi spun că vei fi câştigător, îţi pot spune să nu-ţi risipeşti şansa. Nu e o joacă! Asta-i intrarea, pe aici, şi-mi arăta o uşă din lemn înaltă, albastră. Lumina nu este, dar ai să te obişnuieşti cu întunericul. Ce trebuie să caut eu înăuntru, care este încercarea? Nu trebuie să te duci unde vrei să te duci, trebuie să termini unde trebuie să ajungi, îi spuse spiriduşul şi închise uşa în urma lui. La început i-a fost frică, dar când s-a obişnuit cu nelumina din labirint s-a liniştit, îi părea că era ca şi până atunci, zile cu soare, zile cu nori, noaptea vedea galaxii pe cer, stele, acelaşi univers. La început controla cu atenţie firul, aşa cum i-a spus spiriduşul. Mai greu a fost până a găsit prieteni cu care să se joace, acolo înăuntru, iar cu ei nu-i mai era urât, ca la început. Tot cu ei s-a dus la şcoală, cu ea, una dintre ei, a avut prima idilă, şi-au surâs la prima întâlnire, şi-au suprapus primul orgasm. La altar le-au urat casa de piatră. Incertitudini, defulări, orgolii, speranţe, credinţe, viaţă. El, precaut controla firul, firul purtător. Părea că e luuuung, lung şi-l deşira cu risipă, până ce nu întâlni oglinda. De oglindă, spiriduşul nu i-a şoptit nimic, nici o vorbă. O fi uitat? Când s-a uitat înăuntru era el care-i vorbea, el care-i zicea " ai grijă la fir, ai grijă!". S-a gândit s-o spargă, să n-o mai vadă, aşa era de speriat, dar cu timpul uită de ea şi firul se derula ca şi
până atunci. Iarăşi se înfierbântă, se defula, se descătuşa, juca, râdea, plângea, viaţă. Mult după reîntâlni oglinda! Controlă firul speriat, privi metamorfoza dinăuntru si i zâmbi stingherit. Fără rost îi părea acum să se ducă unde trebuia să se ducă şi căzu fără vlagă. Au încercat cu toţii să-l ajute, să-l împingă, să-i tragă de ultimul capăt de fir din buzunar. E fără rost să mă duc unde trebuie să mă duc, am ajuns şi trebuie să termin! Curios, spiriduşul a fost singurul care l-a felicitat că a trecut încercarea. Stefan Serseniuc
* Cum câstigi timp Ca să câştig cât mai mult timp, beau multe cafele. La cinema, cât timp văd filmul, mă sărut cu vecinii de scaun şi aşa rezolv problema cu idilele. Deh, toţi am avut câte una. Mă grăbesc, sunt în mişcare continuă, stau atent, cu ochii pe clepsidra să văd ce oră e. Sunt trist şi vesel în acelaşi timp, e mai economic, se risipeşte mai puţin. Intru în criză dacă nu sunt în criză de timp. Am omorât toţi spiriduşii, că nu mai erau la modă şi mă făceau să pierd timp, erau prea jucăuşi. De atunci joc numai fotbal, dar aşa, în pas de şotron, într-un picior, arunc cu mingea dintr-un pătrat în altul, ca şi cum aşi trage şut în poartă, aşa fac două lucruri deodată. În bucătărie fac toată mâncarea la un loc. Ce rost ar mai avea să pierd timpul cu felul unu, doi şi trei. Fac, aşa o gogoaşă mare, înăuntru pun o găluşcă pe care o umplu cu varză într-un colţ pun şi două smochine, asta ţine loc de dulce, în colţul opus adaug şi câteva picături de ţuică. Când încep să mănânc o iau din partea cu ţuica, îmi zic poftă mare, o dau pe cap şi închei mâncatul în colţul opus, cu smochinele şi-mi zic să-mi fie de bine. Nici nu mai pun totul în oală, să nu pierd timp, gătesc totul într-o linguriţă. Hap! Şi am burta plină. Am şi o idee inovatoare, sper să funcţioneze. Mă pun unde se termină noaptea şi unde începe ziua şi merg în direcţia soarelui, odată cu el. Aşa am o zi infinită. Când ajung la oceane ies pe partea cealaltă ca din cadă, atent să nu alunec. Cu timpul astfel economisit îl pun la bancă, cred că-mi dau şi dobânda ăştia, oare cât o mai fi pe an? Gata, hai că n-am timp! Stefan Serseniuc
* Despre aşteptare ca un legământ nestins Matematica mentală este mult mai simplă decât mi-am închipuit: până la urmă drumurile noastre sau intersectat sub bolta cerului într-o lume conformă până când aceasta a căpătat o altă formă. O frază varză, ca o baligă într-o baltă. Încerc să fiu mai adâncă. O schimbare de normă, mai multe variabile introduse, un curcubeu apărut din senin într-o perspectivă din ce în ce mai bizară şi drumurile noastre s-au despărţit. Al tău a devenit mai răzbătător. Plin de credinţă te-ai lăsat dus de un foc mistuitor ce te-a înălţat. Câştigător, răzbătător, ai uitat legământul de iubire fâcut cândva, dar n-ai uitat din când în când să mă anunţi gentil că sunt sensul tău de a fi. Măcar mă mai înfierbântă uneori ideea că drumurile noastre se vor suprapune, interdependenţa îşi va demonstra puterea, şi … ca un ecou se aude … „Suntem sortiţi unuia celuilalt”. Pe drumul meu era cam nelumină, din cauza asta mi-am luat multă cafteală. Bâjbâiam în oraşe nepermise, ca o momâie mă lăsam dusă de vreo beizadea ce-mi promitea orgasmul unei comuniuni spirituale. Cât
mi-aş fi dorit să ies iar din trup. Dincolo de dansul împerecherii, vesel, jucăuş, chipul meu trist desluşea dorul nestins, altarul pe care am sacrificat iubirea, tu şi cu mine. Pentru că cineva ne scrijelise pe creieri, de mici, că trebuie să facem ceva cu vieţile noastre. De parcă, a iubi nu era îndeajuns. Eu cel puţin am rămas fidelă acestui crez, deşi de atunci iubirea mi-a fost dată numai cu linguriţa, în porţii mici şi cu multe gogoşi. Cam multe gogoşi şi incertitudini pentru o fată ce căuta cu atâta prudenţă în şi dincolo de om. Ce căutam? Desigur, nu Europa, în primul rând prietenie şi apoi creştere: crearea ideii de nemărginire ce numai între doi oameni care se iubesc poate lua formă, oricare ar fi ea, cuneiformă, conformă, neconformă. Credeam într-o reformă a speranţei, a surâsului, a sărutului, o poveste care începe cu o idilă şi se transformă într-o descătuşare a zborului. O explozie de culoare şi sentimente ce ne-ar fi dat bineţe pentru întotdeauna. Stai liniştit, tot ce am scris acum a fost o defulare, pur şi simplu am lăsat clepsidra săşi scurgă nisipul, în timp ce degetele-mi zburdă pe taste. Cafeaua aburindă pe caiet, însoţită de ţoiul de ţuică, da, tot o beţivă autentică am rămas! În ce să-mi înec pustiul? Graniţa noastră a devenit de granit, prin gard trece doar nelumina, orgoliile noastre l-au făcut suficient de trainic. Alungată într-un spaţiu de piatră, nu mai pot privi decât în sus, la singura stea care încă nu a apus dincolo… Şi uite aşa ajung să-l plagiez pe Eminescu, dacă scriu tot ce îmi trece prin minte!!! Ei, aş, o să-i spun nu „steaua singurătăţii”, ci, pur şi simplu, Soarele. Stau şi mă uit în Soare, fără cască şi ochelari de protecţie şi aştept…M-am moşmândit atât timp. Ce mai contează o eternitate? Tu continuă să mergi pe unde te vor purta paşii, dar fii atent să nu-ţi risipeşti toate forţele. Când obosit vei căuta odihnă, să mai descătuşezi atâta mişcare încât, cu un şut galactic, ca în fotbal, să răstorni zidul ce va cădea, sigur, cu un pocnet sec … peste mine. Doar, ştii că universul nu e chiar aşa imprevizibil pe cât pare, sigur îşi va râde de toate planurile mele, zicându-mi: „Spiriduş dulce, panaramă ce eşti, degeaba ai avut un fir conducător în tot ce nu ai făcut!” Adrimir
* REVELAȚIE Povestea mea, trup de granit, ecou de legământ, Vesel altar spre ceruri înalță dulce cuvânt, Nisip-curcubeu se-agață clepsidră de soare, Sărutu-i foc de orgolii și râde, și doare! Nestinsă credință schimbă speranța-n lumină Univers transformat face urcarea mai lină. Copacii prudenți adună orgasme stelare, Prin spații și timpuri, pun galaxii în mișcare. Dincolo de oglindă, atent, explozii pocnesc, Din nori, un surâs atârnă fitil, dansul câinesc Din pași risipiți în forme albastre se cască, Zburdă adâncă trisețe în lumea cu mască.
Daniela Tiger
* joc de cuvinte Am cautat o alta Galaxie unde sa poposesc , sa ma ascund , sa fug de aici , din locul in care am venit , cred , din greseala . In fuga mea m-am agatat de o Stea , nu intamplator , era steaua mea , steaua mea care imi zambea in fiecare noapte si am pornit printr-o calatorie prin Univers .Frumoasa mea stea m-a purtat printr-o miscare lina . Pluteam.... ma simteam eliberata , ma simteam usoara , eram un nimeni intr-o imensitate . Cred ca am adormit .... Hei ! trzeste-te ! e dimineata ! Am privit spre fereastra si am vazut Soare .... Si-a intins o raza spre mine si duios mi-a spus : tu , suflete , nu te afli aici din greseala ... Iudita Ecaterina
* Gogoșerii Lumina din firul ierbii zburdă Mișcarea credinței e absurdă Speranța ia o altă perspectivă Clepsidra agață omul în arhivă. Eu, cu lingurița gust din cupa prieteniei Și cu prudență înfierbânt nisipul idilei Care-a zburat spre omul îngrădit. Îi dau binețe, ca o pisică din granit. Dar spiridușul din oglindă mă transformă Zbor dincolo de nori, pe o platformă. Un dans de pietre mă alungă Sunt varză sau doar într-o dungă? Scapăr în foc omul cu lipici Orgoliu-i explodează-n altarul de-aici. Povestea mea sărută motorul de cuvinte Beizadeaua râde, doar ecoul minte. Pop Dorina
* Rătăciri Ideea este că dacă joc fotbal în iarbă, nu mai am timp să-mi beau cafeaua linguriță cu linguriță. Fac doar mișcare în orașul înfierbântat de lumină și soare. Și dacă mă moșmondesc mult în oglindă mă transform într-o... baligă. Râd. Ecoul spectatorilor agățat dincolo de timp și spațiu pe bolta cerului albastru șoptește că sunt o... momâie. Iau un caiet, îmi pun ochelarii de pisică și notez epitetele: baligă, momâie. Curcubeul din copac sparge nisipul existenței mele din clepsidra timpului. Pașii mei merg pe pietrele din iarbă. Firele ierbii îmi dau binețe. Ce schimbare! Caut omul din mine.Mă agăț de o barză și urc atentă. Dincolo de pustiul adânc, trupul meu chiuie vesel și jucăuș. Muzica mă înalță. Sărut cu prudență altarul speranței. Trist, focul din mine, îmi impune să fiu atentă. Fac legământ cu galaxia incertitudinilor mele și îmi netezesc povestea cu lipici: Sunt o panaramă autentică... o găluscă enormă. Niciodată... beizadea! P.S. Gentil, spiridușul din minciună aruncă opera (cu control) în Europa. Zăpada se agață de idilă ca o stea în mișcare... Pop Dorina
* Galaxie Dacă va fi să mă adun Într-o tăcută și trecută constelație de control Îți voi da binețe prin culoarea unei gogoși cu brânză Sau voi zâmbi cu speranța de schimbare ca o linguriță cautându-și curcubeul, prin muzica indicatorului timp într-un panou de control oarecum rotund, oricum plin din care vei mușca sărut cu speranța de doi, în privire… Tudor Alexandru Costin
* La raport Don Giovanni, l' innamorato, e chemat la fiecare sfârşit de an la raport. Adică de ce să nu aibă şi el un şef, ca toţi. Nu zic să-i coordoneze în amănunt toate problemele lui de servici, dar o dare de seamă anuală nu strica la nimeni. Asta ca să nu se lase pe tânjeala! Nu-i lucru complicat, trebuie să completeze nişte fise şi să povestească ce şi cum s-a întâmplat...
...Cu Anita am băut multe cafele şi de fiecare dată când voiam să o sărut, mă oprea şi-mi spunea să-i ghicesc în zaţul lipit pe buzele ei. Priveam cu atenţie, aşa să nu greşesc. Când terminam, mă săruta cu foc, de se agaţă tot zaţul de buzele mele. Şi începea ea să-mi spună viitorul şi tot schimbăm minciuni între noi până ne înfierbântăm şi mă trimitea prudenta acasă. Aşa era ea, o idilă. ...Tot cu A, avem Anna, săraca, era cam mioapă, când îi luăm ochelarii de pe nas, era aşa, că o pisică de lapte, mă caută orbeşte şi-mi netezea cu gentileţe obrazul, de parcă voia să ştie dacă întradevăr eram eu. ...Adriana! Nu-ţi faci idee ce înseamnă dragostea dacă n-o cunoşti pe Adriana. Ne-am cunoscut la un vernisaj, era un fel de matroana, nu ştiu ce prezenta, ce expunea, erau nişte chestii ca nişte momâi din pânză, colorate ca un curcubeu, că nu prea eram atent. Cum puteam să fiu atent, dacă am văzut-o pe ea. Adriana. Mi-a surâs şi eu am început să zburd pe lângă dânsa ca un prost, părea că dansez pe o muzică veselă de pian. I-am spus, nu-ţi spun minciuni, eu şi cu tine, în seara asta ne vom descătuşa într-un orgasm imprudent. Dacă vrei să agăţi ceva, du-te pe stradă, de ce vii la mine? Eu vin la tine, nu vreau să mă duc pe stradă, nu vreau să agăţ pe cineva, i-am repetat că un ecou plin de adevar. În schimb? Ce-mi dai în schimb? O poveste, te fac să râzi, îţi spun o poveste veselă. Vezi clepsidra? Nu are nisip, are pietricele de granit în ea, când trec toate dintr-o cupă în alta, sunt a ta! O oră, numai o oră, mai mult nu pot, trebuie să zbor! A trecut ceva timp de atunci, din când în când mă mai întorc să controlez, ea e tot acolo, îmi zâmbeşte şi parcă ar vrea să-mi asculte povestea mea, dar n-o lăsa clepsidră. Nu mai înţeleg nimic! ...Mirella, ei, Mirella! Era o gospodină perfectă, îi gătea gogoşi în fiecare zi, dimineaţa, la amiază şi seară. Odată cu varză, odată cu brânză, la astea dulci, îi presăra cu o linguriţă zahăr pudră deasupra, că aşa-mi plăceau mie gogoşile, dulci. Până l-a prins incertitudinea şi după, prudenta... Mirella cu gogoşile ei, era o mincinoasă, asta era. Ar mai fi scris Don Giovanni, l'innamorato, câte una, câte alta, dar anul acesta a fost scurt a dracului, n-a fost nici măcar bisect, ştia că şeful lui o să-l privească aşa, de sus, cu un sentiment de superioritate... dar lasă ca şi el nu mai nimereşte cu arcul şi cu săgeţile lui cum nimerea când era tânăr... Stefan Serseniuc
* Cuvinte Ne jucăm ca oamenii mari, cu cuvintele. Aruncăm unul aşa în glumă şi el ne răspunde. Uimiţi, continuăm. Două cuvinte. O mirare, un suspin ca răspuns. Curge ca o poveste şirul ce duce spre fraze şi idei întregi. Piruete fac gândurile noastre în dimineţi sau nopţi, săltând cu forţă. Pot înlocuii cafeaua sau ţuica în tărie. Oho şi încă cu ce succes! Se mişcă între a fi, a se risipi, a zbura, a minţi, a cădea ca o piatră, a râde cu prietenie fiecare cuvinţel. Niciodată nu rămâne neutru. Se agaţă de o stare şi ne urmăreşte uneori ca o obsesie. Alteori devine soarele nostru. O zi, o lună, poate mai mult. Sunt vasele fonetice prin care ne hrănim. Instinctiv. Chiar şi nevăzătorii simt asta. Sunetele silabelor formează melodii. Dansează cu sau pentru noi. Aşa cum le-aţi simţit dragilor!
Ne cheamă, ne transformă, ne metamorfozează. Nu mai suntem ca ieri! Cum vrea cuvântul nostru devenim. Nu muşchiul! Buni, calzi, încrezuţi, răi, neînţeleşi sau optimişti, senini. Ca şi curgerea clepsidrei, suntem simpli sau costelaţii-oameni ! Iubim sau urâm prin cuvintele noastre. Chiar şi când tăcem. Se lipesc de bolta existenţei noastre. Ne îmbogăţesc sau ne usucă. Devenim dulceaţă de smochine sau panarame. Sub pana scrierii zburdăm, ne înălţăm, ne înfiebântăm sau facem pe naivii când descătuşăm sacul cu tulburi stări, ofrandă orgoliului nostru. Noi alegem din copacul cuvintelor: Mormăit sau chiuit, Clinchet sau uragan, Fir de nisip sau curcubeu, Orgasm sau pustiu, Spiriduş sau matroană, Perspectivă sau moşmondire, Motor sau cafteală, Informă sau granit, Nemărginire sau incertitudine. Orice idée, orice creaţie, orice adunare de cuvinte ajunge undeva. Pocneşte ca mugurii pe ramul visării sau joacă fotbal cu nemulţumirea, neîmplinirea noastră. Plecăm din Europa, chiar din galaxia noastră. Ca o stea în mişcare rătăcim în univers dar revenim din albastru pe iarba prezentului, transformaţi, schimbaţi. Punem un gard graniţă un timp din tăcere între noi şi ceilalţi ca mai apoi ca o explozie înflorim într-un chiparos netezind mersul paşilor spre idei, dansuri, versuri. Recreăm sau ucidem. Întunecăm sau luminăm. Oricum ar fi urcăm pe trupul ideilor. Lia Vana
* Desenate gânduri(II) Nemărginirea binelui
pocneşte ca o explozie, orbind orgoliul incertitudinii într-un şotron jucat pe recrearea ideilor sub coordonarea luminii. Din tot universul aleg o stea în mişcare să-mi fie soarele motor al gândurilor albastre privite în oglinda de granit a constelaţiei din galaxia noastră. Descătuşăm spiriduşul gândurilor într-un şotron sau fotbal jucat de-a lungul visării. Iar pianul simţului metamorfozează lumina sub curcubeul melodiilor. Lia Vana
surîsul în micul univers un om ce vrea a fi să fie dincolo de pustiul netezit de pașii oglindiți în gol surîsul prins într-o galaxie
Maria Oprea
* Timp în schimbare Ca o prietenă atentă, pisica cu ochelari îi trimite un surâs spiridușului jucăuș și gentil. Acesta înfierbântat îi propune o întâlnire. Pașii pisicii se înalță peste pietrele din pustiu agățând clepsidra. Cu prudență, sărut nisipulcare a zburat dincolo de bolta cerului albastru. Incertitudini? Nu. Ideea e că povestea s-a agățat într-un fir de iarbă. Râd... Pe altarul timpului caut omul îngrădit de lumină, îmbălsămat în credință și speranță. Trebuie să mă ajute. Îl strig. Ecoul se suprapune peste scrierea mea cuneiformă. O schimbare enormă s-a descătușatdin gardul galaxiei în mișcare. Dincolo de timp și spațiu, spiridușul s-a înecat în cafea, iar pisica își caută ochelarii în zăpadă. Cuvântul meu ascultă muzica plină de gogoși și închide ușa cu prudență. P.S. Sărut minciuna cu control?! Pop Dorina
* Talmeş-balmeş Iarna Afară e iarnă. Uşa de la casă s-a deschis şi pisica a sărit în zapadă. Am dat fuga după ochelari. Lângă etui se afla un tub de lipici. La radio se cânta o melodie despre prietenie. M-am repezit la un caiet şi i-am notat numele. Între timp, felina a revenit în casă şi am văzut-o cum s-a repezit la o tavă cu gogoşi, aflată pe masa din sufragerie. A fost picătura care a umplut paharul. Ca să n-o dau afară din casă, în ritm de dans m-am plimbat prin casă şi am ascultat muzică. Primăvara A venit primăvara şi afară-i soare. În iarbă se juca Azorel-căţeluşul. M-am gândit a merge la medic spre a-mi face un control. Ne aflăm în Europa, cu un an înaintea unui nou campionat mondial de fotbal. Pe drumul spre dispensar erau multe pietre. Eram pe bicicletă şi mi-am dat seama că plecasem fără cască. La dispensar, medicul m-a întrebat ce mă doare şi i-am răspuns printr-un mormăit. S-a prins că vroiam să-i spun o minciună şi după ce mi-a luat tensiunea şi glicemia mi-a spus că pot juca fotbal cu prietenii. Ioan Pavel