Claudiu Dobre -Poeme simple Carticica de buzunar by Hopernicus

Editura TERRA DESIGN 2009

Drepturile asupra acestei ediŃii aparŃin autorului.

Coperta după picturi semnate Silviu Runcanu ("Flori de aur" şi "Gălbenele"), reproduse cu acordul scris al Dlui. Silviu Runcanu, artist plastic, pentru ediŃiile acestui volum. Orice reproducere neautorizată strict prohibită.

Descrierea CIP a Bibliotecii NaŃionale a României DOBRE CLAUDIU Poeme simple (Cărticica de buzunar) / Claudiu Dobre – Gura Humorului : Terra Design, 2009 ISBN 978-973-8914-25-4 821.135.1-1

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

AUDIłIE LA ORA 9,00

Întreaga orchestră cântă. În sala de concert reverberează o rumoare discretă şi blândă. - Ascultă, ascultă !!!

Sunete stinse, şoapte. - Oh, e sfârşită (lucrarea simfonică, Cât şi - de epuizare - orchestra).

- Vă rugăm, se neliniştesc târziu somnoroşii melomani, vă rugăm stăruitor, începe adevărata muzică !?; să fim puşi în posibilitatea exercitării unui act pur de contemplare artistică !

Reflectoare, la gura benignă, fantastică, privesc mute şi, asemenea, suflete încântate prin ochii scăldaŃi în pleoape curate. În aer mustesc cercuri de sunete, claxoane şi păsări pentru amiază.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

SEMANTICĂ FIERBINTE 1. CRENELURI Pleoapele închise de apăsarea mâinii calde destramă chemarea, setea din ochii grei ca sarea. Soră - şopteşte subofiŃerul, o gură de apă. - SubofiŃer ... îŃi este sete (...) Doamne, ce are ? ce-i cu el ? - Se afundă în clipa riverană morŃii. Doamne, de ce alŃii ! şi nu el, să păşească în sudul vieŃii, de ce alŃii ! să se culce adânc la inima frunzarului din cărŃi de vizită ! - Soră, şopteşte maiorul, şterge-Ńi (...) ochii de lacrimi. - Doamne, Doamne, oferă-i moartea, ca pe o binefacere, ca pe un excrement al durerii !! Atins şi deplâns de lacrimi în curgere sărată, îŃi jur, din el, păcat şi firesc, amintirea o să persiste pătată. 2. RECURS Trăiesc întinderile mării prin valuri ? Dar adâncurile ? Sunt inimile spectatorilor petele de sânge ale coridei ? PulsaŃiile durerii să fie hrană râvnită ? Şi ceaŃa să fie ispită ? 3. SEMANTICĂ FIERBINTE SubŃire şi tandră umbră cuprinde cu pletele picioarele pietrei. Memoria ei afectivă o pătrunde, o înlănŃuie de mormântul proaspăt. În momentul plânsului fierbinte este un animal şi speriat şi ireal ca şi vântul (...) Spune-mi, cu ce poate s-o ademenească lumina ! ? Cum s-o atingă... În ce fiord al gândurilor, remuşcărilor, aşteaptă sufletul ei înfrigurat şi ud ? - Printr-o asemenea despărŃire rece, îşi spune văduva încet, nu mai pot trece.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

GRĂDINARULUI

Mănunchi de adevăruri şi şoapte debile Se contopesc în mersul tău, copile ! De vei dori vreun rău albei flori anume, Te voi preschimba în pulbere de grâne. Te voi lovi, netrebnic ucenic, nu-Ńi fie teamă: de-nvăŃătură, vei dărui la rându-Ńi o palmă de pomană. Cuminte ai să-ngrijeşti de orice rădăcină, Nu vreau a florilor lumină s-alunece în tină. Şi de-o veni aici prea frageda, stăpâna, Îi vei săruta inelul, iar nu mâna ! Şi îi vei dărui buchete fără nici un gând, Zâmbind, cu capul în pământ, săpând. Eşti slugă, fii smerit şi credincios, păgâne...; - Atâta spun: preafericit a te sluji, stăpâne.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

SUB CANDELABRUL TĂCERII

Jură sincer ca sufletul să-Ńi fie deschis ! E cu putinŃă. Ascund jurământul sub această piatră (...). E ca şi cum ai ascunde sub candelabrul tăcerii, în incindenŃa atâtor priviri, încât evidenŃa clară să Ńeasă giulgiul tăcerii peste sufletul meu, deschis şi limpede, incapabil de tăinuire.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

JAZZ

Am dedus că înecase luna, vinovata, fântâna; praf de argint se face rouă. Aplecându-mă să cert, apele ei se tulburară, oglindind mânia zilei: nevinovată rază fugară. Căci gemetele adâncurilor impurifică cristalul păcii aşternut ca raŃiune letargică pe luciul apei.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

URMARE / IU N'I-ERAI ? (FOLCLOR ARMÂN) Relatare. / Părmislu tri spuneare. Pe drumul de cai, /Pri-iu trec cărvănari, Pri bogazi di munti, în sâmbăta mare, / sămbăta mari, la amiază revin / tru merinde viniră hoŃii extenuaŃi. / Furil'i cu mustăŃ asudate. HoŃii dau bună ziua, / Furil'i da Calimera s'avigli'ia se privesc speriaŃi de / aspăreaŃ di singur îndisit prezenŃa unicului călător. / cărvănar, făr' di soŃl'i. Mai domol rătăcesc caii / Loară atîl'i s'arugască copitele printre pietre şi-n / furil'i acăŃară pi gione. lumina pală şuşotesc perechi, despre acela fără cal, (...)/ Şi năs fu vătămat; lipsit de un drum bun / Kiru lailu gione cărvănar. în continuare. Îi cunoaşte cineva femeia ? / Cai s'cunoască a lui nveastă ? O Ńărancă frumoasă/ Hil'e di armână muşată şi văduvă, / s'veduve, iute la mânie, / veduve arauă, rea ca un baltag. / arauă ca ună tăpoară.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

ASPIRAłIE MERCANTILĂ

Perechi de salahori culeg fructe, gălăgioşi, din caişii cu ramuri ca aripile de cocori. Frumos să fie, un cais încă verde, un fraged... Gustul amar şi rău de fruct necopt ar fi în şoaptă pe rănitele buze. În jur, carnea coaptă a caişilor dă să plezneacă cu stropi setoşi. Negrii şi albii armăsari scăpaŃi din hamuri zăpăcesc prin livadă umbre ursuze. Tremură - mercantil - mâna pe coaja uzufructului greu, de dorinŃa protejării unui suflet de zăpadă.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

GLORIE SAU CREDINłĂ

În nări cu primăvara, cuminte tu socoate, că îndrăzneala de torent Ńi-a fost aproape; de ai pierdut prilejul de a lovi în toate cele ce se zăreau în coasta dealului, spre ape înclinat - rugându-se cu sobră demnitate, copaci ologi, arbuşti mărunŃi, hârtoape, mărunte vietăŃi de crâng şi frunze moarte, eşti vinovată, zăpadă murdară de noapte: - păcat, gheaŃa se scurge prosteşte în şoapte, în promisiuni şi rugăciuni deşarte, de parcă iarna n-ar fi poposit pe abrupt şi frigul veşnic poate fi oricum întrerupt. Ai fi putut să cazi din cerul aspru şi rece ca fulgerul de nimeni în mânie întrecut, dar viaŃa-Ńi mulŃumită cu modestie trece; puteai să fi o spadă însângerată, eşti doar scut, căci gloria de a fi un suflet înarmat curmând aprig vieŃi pe-un drum abrupt şi conducând ostaşi, urlând înfierbântat, vai !!!, neputinciosule, vai !!!, ce ai pierdut. Îmi ceri pe drumul morŃii, nemernic, în loc de rugăciuni pioase închinate, să fi lovit sărmani, să fi ucis şi tâlhărit; nu cred ca Domnul să preŃuiască aşa ceva, nefericit sfetnic. Spiritul mi s-a înălŃat prin credinŃă, sunt mântuit.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

SCHIT DE ANTRACIT

Aripile libelulei prinse de antracit zbat să iasă în zbor ateu, fărâmiŃându-se de grabă. Diamantine, pietroase şi strânse buze plate o reŃin.

Doamne, n-are să scape singură.

Fii !! (nd) atât de bună, roagă-te de-o lină adiere.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

ORBIRE DE-MENTĂ - TOTALĂ - FANTASTICĂ 1. ORBIRE DE-MENTĂ Gândind de mult cu ochii murdari de marmeladă, că voi aluneca curând - sau poate atras de sfadă voi curăŃi şi spânzura în închisori, de-ndată, durerea strecurată printre gratii, de cer întunecată: Sunt deŃinute prin vrerea curajului meu gândurile, mai reci sau mai seci, sunt disperat că peste urletele mele de ură se-aştern pământurile, străfundurile morŃii, adorm încercănat. De ce, Doamne, de ce mi-ai furat exteriorul, de ce ai ascuns colŃurile şi nuanŃele, Ńine minte, Ńine minte, ura distrugătoare în mine se va întoarce şi nici că ştiu ce va cuprinde. Să-mi stabileşti atât de greu preŃul conjuncŃiei ? 2. ORBIRE TOTALĂ În stânga muntelui, unde chipul i se aşterne pe piept, se află brâul de grohotiş şi stâncă bolnavă. - Cunoşti cuibul din intrândul acela din stâncă ? Peste gura de lumină s-a suprapus o lespede grea de piatră gravă. Pasărea se zbate, geme, se teme. Scoica de întuneric e la cheremul oricărei violenŃe a apăsării. Picături de apă din infiltraŃii - compasiune din exterior o ating şi-o înnebunesc. - Dumnezeule; fie-Ńi milă şi striveşte-i capul de piatră, în lumina dârei albe de doliu prin care viaŃa mai priveşte spaŃiul închis. Ce gheare şi ciocul puternic de răpitor proscris ! 14

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

- Ah, cât mă doare inima că nu pot să-i scot trupul să-l strivesc între pietre. S-a făcut târziu. 3. ORBIRE FANTASTICĂ Fire de lumină rănită se deşiră cu vinovăŃie din fusul flăcării. Pe haine regăsesc pelicula de căldură, o răspântie a drumului de foc, o căinŃă a cenuşii. Desigur, înŃeleg, mâinile mele oarbe au răsturnat lumânarea. (...sunt cuvintele unui orb). Trupul de cenuşă şi jar slujeşte într-un singur chip naşterii magice a cuvintelor, precizând, metaforic, geneza artistică - sau în cazul realei combustii libertatea pe care şi-o atribuie spaŃiul pârjolit, putinŃa noilor însămânŃări. 4. PEISAJE Privighetoarea sângerează culori şi cântece răzleŃe pentru a delimita peisajul. Primăvaarăă !... fir alb între lună şi noapte. Drumul stingher, prin paşii grei se întretaie, răsuflarea oamenilor de pe el se Ńine, ca drumul să nu se încovoaie. Norii de ploaie întunecă orizontul. Tărâmul ploilor e Ńinutul răului şi zborurilor frânte, desigur. 5. ORBI ? NEPĂSĂTORI ? Arareori pe margini de durere mă gândesc ce cataplasme să-mi pun pe ochii orbi, ce transfuzii cu plasmă maculată să-mi introduc să circule în viscerele alterate ale speranŃei, am căzut în nas şi-am însângerat un bulevard întreg şi grăbitele turisme patinează şi înjură şoferii de ciudă, doar vulpea se interesează de portofelul meu şi alŃi trecători se amestecă şi se condimentează în autobuzele flămânde, complet nepăsători, complet iresponsabili şi necreduli, nici chiar cerşetorii nu se opresc din numărat banii ca să-mi dea amărâtul de baston, amărâŃii de ochelari negri, să nu atrag amărâŃii de misionari însufleŃiŃi de ideea convertirii unui ortodox; iar posedaŃii puterii îndeamnă şi îndeamnă la obedienŃă prelungită. 15

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

MELCIŞORI 1. MELCIŞORI Cochilii de melci se purtau pe cărare, melci întrebau: unde mergi ? Hai în ogradă, este un câine care latră, vino tu cu noi, noi suntem melci, uită-te pe unde mergi. Un melc întreb: ce eşti ?, un ghioc pierdut, mă înveŃi să merg ? - dacă poŃi să-nveŃi, noi suntem melci, tu eşti un aspect de melc. Plâng uşor. Mă uimiŃi cu răutatea voastră. 2. CÂNTEC Plânge, plânge, nu ierta, c-o alice-n miez de şold, am să-ngân şi mai nărod; şi mai hoŃ: de prin livezi am să fur capra cu iezi, mai tâlhar: de prin grădini voi aduce rădăcini, voi spori un bol de lapte ca să alăptez o carte, amăgind, gardieni şi creditori: Ceru-i plin de doritori ! - uşor mi-e să sar un gard, uşor mi-e să fur un rând (de vorbe), deci nu spun "Pe curând". DaŃi razie-n zurgălăi, Deci mânaŃi flăcăi, flăcăi !! 3. CICLUL O Curată pricepere a întoarcerii la femeia frumoasă, orbit de negrul privirilor ei, plăcerea numărătorii unu, doi, trei; pe rând câte ouă au ieşit dintre pene şi câte cresc pentru ciclul găină - ou, sinuciderea mioritică şi moartea de infarct în creasta muntelui, din păr ieşind jnepeniş, din ochi grote cu infiltraŃii leneşe, din sânge ieşind sânge şi din carne - acvile.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

POVAłĂ MODESTĂ 1. POVAłĂ MODESTĂ Din cele două ramuri căzute, înalŃă una, argate şi tulburările de frunze şi fructe fie aşezate pe platouri, spre îmbierea drumeŃilor vârstelor toate. Tu, fiul meu, făptuieşte acestea în zori, încât cunoscuŃii, lângă platoul cu fructe roşii, bătute şi acre, să poată aprecia atâta generozitate, să-l laude entuziasmaŃi pe gospodar, virtuosul, în fine, aşa cum de altminteri, se cuvine. 2. POVAłĂ ACUZĂRII Să nu tocmiŃi cuvântul fără substanŃă să înroşească crima, dacă de mântuit nu reuşeşte s-o facă pentru voi, măcar. Dar nu uitaŃi !, o vorbă ca ecoul răgetului asurzeşte doar o clipă. ConvingeŃi cu acuze şi nu vă murdăriŃi ! Adevărul adoarme în faptele dintr-un cerc etanşeizat prin sentimentele personajelor implicate. - Greşeşti, mi s-a epuizat sufletul de cât sângerase. Pe cine, te întreb, să condamni pentru acest imediat proaspăt deces ? Asta mă-ntrebi ? Cuvintele-mi reŃin ultimele puseuri de căldură aşa cum se-ncălzeşte un biscuit muiat în lapte fiert. 3. CREZ Îmbătat de moarte, sapă, cerşetorule, sapă, lărgeşte mormântul speranŃei şi credinŃei, termină repede şi treci de te adapă, doar vinul deschide zăvoarele minŃii. Coboară crucea, dar nu sub ochii mei, te rog, scurmă ateule pământul îngheŃat în groapă, nici că ştiu pentru ce Ńii sfânta cruce zălog, ori de când flacăra sufletelor rătăceşte în deriva oarbă... Implori de la mine strălucirea privirii, orbita mi-e goală; să-Ńi dăruiesc credinŃa - ce n-o doreşti, nu e în putinŃa firii. Nu cerşi lumină, când nu te sfieşti să scuipi locul de unde vine şi încă făr' ca de fapta-Ńi să te-ngrozeşti...

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

PASIVITATE 1. PASIVITATE Marea calmă, lumina calmă, asemenea, apăsătoare, văd copii alergând de pe dig pe stânci şi valuri murdare tărăgănând impactul cu piatra cenuşie şi rece şi pătată de verde, văd cum copii imaginează un alt intrând în mare, e o viaŃă liniştită şi plăcută, plaja miroase a seu de focă, lumina calmă, asemenea, apăsătoare, asociaŃiile cu aerul, cu jocurile sunt multiple, beau ceai, mă simt fericit şi mă comport puŃin egoist. Noaptea se neagă în meditaŃia mea. Digul aspru şi lung înhaŃă din cruzimea hoaŃă şi repezită a mării, clădirile ruinate de pe creasta surpată se lăsau pe vine să mă vadă mai bine; marea încheie un abrupt stâncos. Mare agitată. 2. AM INIMA OBOSITĂ... Am inima obosită de diurna de mâl a zilei, sunt o lacrimă nebună şi sărată, mă-nec în râu, mă pierd în ceaŃă, iubita mă schimbă pe-o cutie de bere, pe-o jucărie chinezească de hârtie, pe-o superstiŃie, m-aruncă din gelozie. Dă-mi, Doamne, putere să scap de toate acestea sau să mă leg prea strâns. Noroc cu bătrânul povăŃuitor, căci s-a oprit şi mi-a ostoit Nedumerirea. 3. TRISTEłE Râuri albe ascunse de saŃ trăiesc prin pescăruşii ce pătrunzând, cu aripile largi de soare - renasc pentru ispita zborului. Nori de ploaie întunecă orizontul. Zborul este povestea sinuoasă a călătoriilor. E foarte trist, în tărâmul ploilor e de necălătorit. Nici măcar cu răutate nu se pot găsi virtuŃi greşelii. Tărâmul ploilor fiind Ńinutul răului şi zborurilor frânte, desigur.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

POIANĂ 1. POIANĂ Mă-nchin la poarta iernii reci, zăpezile tu le petreci ori ai să plângi, ori ai să treci, ori ai să vii, ori ai să pleci. Zăpezile se despletesc în torente de primăvară şi le despart, le încălzesc ochi luminaŃi de-o bucurie rară. Păcat în devenire, popasul de o clipă al buzelor unite de aceeaşi gripă, al chipurilor transfigurate de risipă; apropie-te, apropie-te-n pripă. Cine ar crede ? văzând pustiul de viaŃă dintre pietrele golaşe, că eşti născătoarea celei mai frumoase poieni de viaŃă şi pace şi a izvoarelor de clipe destinate prezentului coagulat, unei nesperate convalescenŃe. 2. FERICIRE Copacii dosesc pietre (...) dincolo de muşchi se zoresc furnici, ce măruntă viaŃă, câtă sete, aşternută-n roua de aici. - Câtă groază de natura moartă, au albinele - o văd prin flori. Ce e o albină ? multe rânduri de clipe-n cor cărora li s-a deschis o poartă. Aici lângă mine arde, arde focul, frigarea roteşte iedul căprioarei, chipurile omeneşti zâmbesc, pe ele marcat gustul vieŃii de câine, la o frigare, cum de nu, în uitare, să te veseleşti ? Vină să guşti, să guşti o dulce bucată de carne, să iei o gură de vin în sânge spurcat, să ştergi lacrimile de pe obrazul gustat. Întins pe pământ, privat de cărunt, omul fericit doarme crunt, ca de obicei, e vreasc rupt, e însuşi butucul peste care se taie lemne. - ÎŃi spun, pădurea e o şcoală nepereche a vieŃuitoarelor... 19

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

ISTORISIRE 1. FĂRĂ MOTIVAłIE S-au regăsit în acelaşi râu de fapte, căutându-se haotic, dezorientaŃi, temători, neştiind că sunt pionii unei spectaculoase întâmplări; încrezători, prosteşte, în forŃa dragostei. - Ochii, chiar sărutul îi apropie; fără a cerşi atingere, apropie în suflet tăria lui de caracter care, pentru ea, este suflul vieŃii ei (...). - spune, lebădă, dacă iubeşti, ce iubeşti şi cum. 2. CE SUNTEM NOI Ce suntem noi doi acum, acum - mă simt o praştie de gânduri din ce ne întrupăm noi doi, noi doi, acum, (din dragoste cedându-mi) şi cum de poŃi să scalzi irişii, Doamne, albaştrii sâmburi între vânturi, eşti doar un far, eşti doar o şoaptă, eşti doar un crâmpei din cea de zi cu zi, un Ńărm din care mă-nfrupt, tumultuos şi dezlănŃuit eu însumi ca Marea Neagră. 3. BUCURIE ÎNTEMEIATĂ În bătătura de casă beŃivii nuntaşi mănâncă, mănâncă şi în răstimpuri, generos, dau şi copiilor: "Ia, mă, de mănâncă". Uite ce fumoşi sunt mirii, ăăăă, care sunt, care ? cel alb şi cea neagră, în cinstea lor, să ne trăiască perpetuu. 20

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

4. FEMEIE ADULTERĂ Noapte, emoŃie, durere: - în fiecare aşteptare ulterioară zilei. Nu vezi cât tremur, nu pot să dorm, mă satur şi de noapte şi de umezeala ochilor, îmi şoptesc: ah, adorm (...), fără însă să pot părăsi clipele de nesomn. Vino odată, femeie, mi-e frig, nu mă face să strig. - Degeaba, trupul, inima ta le cunosc. Aştept. Doresc. Aştept un copil. Iubito, - Alcmena, zâmbeşti ? - Vreau copilul tău, singurul (...) îl doresc mai fierbinte decât te doresc pe tine. 5. NOUĂ Izvorul de lapte peste chipul naşterii. Întârziasem să ştiu cum te simŃi, prietenă; O viaŃă plină şi fragedă trebuie să-Ńi umple clipele. E ceasul nouă. 6. DUIOŞIE Spre sânul ei deschise pruncul calzi şi umeziŃi ochi limpezi. Îşi ridică-n picioare trupul de zăpadă, cade, aruncă din picioare, se scaldă. Se joacă slab în apa călduŃă şi neagră în care s-au spălat înainte ai săi. Copilaşul a adormit uitat în apa din lighean. Sus, cerul apare într-o spărtură de tavan. Apa s-a răcit. Jos se cânta la vioară, mă-sa, pe jumătate adormită şi ea, l-a scos din apă. Cu mânuŃele largi se-ntinse spre pletele ei. Uimit de cafeniul părului şi ochilor, dopat de-atâta lumină rece, de zgomot de porumbei, El se ghemui şi păru că doarme. Maică-sa-l văzu cum pune capul jos, Îl privi cu multă grijă, ea îşi strânse cocul şi zâmbi, ochii strălucesc aprins în orbită, Orbit, copilul adormi. 21

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

7. ZÂMBET Acum amăruie, para ei transpirată, sânul ei îl făcea pe copil să tremure de nervozitate şi - fără să urle să lovească din când în când mânuŃele în semn de cerere exigentă. Zâmbetele amândurora se pierd în gropiŃe şi între cute răbdarea pierdea mult din vigilenŃă să dea semne de duioşie. Aripioarele răsuflării lui zbat după vârtejuri grăsune de prospeŃime, transpiraŃia ei maternă îi face bine, ca şi atingerea de bluza ei murdară. 8. BUNĂSTARE Apasă cerul şi casa, dimineaŃa, dimineaŃa, grasa. CăŃei mici de tot şi băieŃi ies să joace până când mamele să-i cheme la desert, la tort; tata întârzie jos în răcoarea pivniŃei şi aduce vesel o sticlă plină pe jumătate. 9. VĂDUVĂ Întâmplă-se când ochii-Ńi nu privesc spre mine. Fă-Ńi semnul Crucii şi Cerul durerea să Ńi-o mai aline. Prea adâncită şi trăitoare în griji sărmana arată cât de greu şi grav e ai da speranŃei frâu liber, de-ndată. Mândrie de ai, dragă, bine să o Ńii păstrată, în zăcământul sufletului păstreaz-o fără pată. Cum poŃi să porŃi mândria ? Cum poate fi purtată ? Când inima de dragostea copiilor prea mult e însetată, Şi burta, vulgara, fi-va nicicând îndestulată ? 10. EPITAF POETIC Ca sunetul de apă sunt, de e secată albia, rămân în aşteptare. Un susur pe care-l intuieşte Însetatul. 11. IUBIRE Cu ochii înroşiŃi de lacrimi fierbinŃi, Mi-am plâns amar sărmanii părinŃi, Mi-a fost atât de teamă că n-o să-i văd, De mult şi des la ei trebuia să mă reped. 22

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

VERDE ROUĂ 1. ALUNECĂRI DE TEREN Frica stimatizează dorul de munte, chiar aerul de-acasă; Ce mai frământă oare masivul de stâncă veşnic ? Nici că mai ştiu ce se vede de pe culmea ta rasă, Nici cum este să te simŃi nefiresc de mic. Păcat, curând, bătrâne, tu însuŃi ai să devii amintire, Ai să cazi din săritorile vieŃii, să uiŃi a turistului iubire, Atins şi deplâns de lacrimi în curgere sărată, Din tine, păcat şi firesc, amintirea rămâne pătată. Jos urlă viaŃa. Ecoul ramurilor în vânt măturate, Gândesc c-o să cad, copacii atârnă, magic, Părerea de rău pe buze-mi îngheaŃă. PresimŃiri tulburate. Mă sfârşesc tragic. Singur am în mine frica de aer şi apă, AlŃii rămân fermecaŃi de-a luminii lampă, valea prelinsă trezeşte în mine o vină cochetă, - Delictul de-a fi stat exclusiv pe mochetă. 2. VERDE ROUĂ Ied însetat de sân sunt încă, În snopii de iarbă m-arunc nebuneşte Scântei ies între copite şi stâncă, Ploaia mă spală, mă îmblânzeşte. Animale aŃâŃate de caldul meu sânge pândesc libertatea din mintea mea tânără, Prea devreme cascada de spumă mă plânge, Trupul cabrat de-o pantă abruptă atârnă. Zvâcnind, culmea-o zdrobesc fără milă, Nemiloasa ursoaică speră, speră umilă, Ochii mei, tăciuni alunecoşi, îndeamnă la miere. Deasupră-mi zboară vulturi nostalgici, Pândind clipele când voi fi încolŃit. În libertatea-mi mă-mpiedic de Ńepii de arici: Şchiopătând m-abat de la drumul sortit.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

SEZON INTERZIS

1. Săgeata naşte opŃiuni pe moarte. Sunt dese cirezile de frunze şi beŃigaşe, în umbra lor, ascuns, în pădure, vânătorul caută cu fruntea condamnaŃii. Vânătorul manifestă preferinŃă pentru becaŃe (e bronzat şi ascuŃit la faŃă, sper să-l recunoaşteŃi). Vânătoarea-i crimă, vânătoarea-i moarte, dar când o practică omul e "plăcere aparte". Pădurea e plină de animale care-şi aşteaptă dreptul la sezon deschis. Crânguri foşnesc (...). Crângurile răspândesc minunat miros, cântecele veveriŃelor se aud ascuns. Vântul se-mbuibă de frunze scăpate, de departe simt discret parfum de prepeliŃă şi o ploaie acidă. 2. Devale sună, cornul rece; vânătoare-n crâng; nerăbdătoare-s sălbăticiunile aşteptând sezon deschis. Crângurile foşnesc, vântul se-mbuibă de frunze scăpate şi teama de a trece din vânător în vânat o ascunde vântul spre zările pădurii toate ... Doi oameni înarmaŃi. Ciocârliile se-ascund. Iepurii şi iepuroaicele tremură de frig în scorburi. Un bărbat şi o femeie, un şoim şi câini bătrâni. Îi arată el: uite, pasărea în zbor nu simte zborul şoimului. Pasărea alunecă în crâng - când şoimul umbreşte umărul braconierului. - Iubito, dragostea mea îŃi aduce la masă inima păsării, o inimă gustoasă. Să-i căutăm şi cuibul. Din dreapta se apropie un om sărman. Salută. - Bună ziua, se grăbeşte tânărul. AŃi văzut pădurarul ? ... Pădurea foşneşte uşurată. -Nu, nu , fi liniştit, tinere. - VânaŃi ? - încerc să împuşc iepuri; pentru ei nu sunt restricŃii de vânătoare. Când rău-venitul dispare, tânărul o sărută dulce pe nepoata pădurarului.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

MĂSLIN DEASUPRA CURCUBEULUI MIRĂRII 1. MĂSLIN Cu ramurile păcii, de măslin, se-ntorc prieteni; prieteni pribegi, priviŃi spre vântul nesăŃios de-aromă de măslin; frunzele ramurilor par a remunera cerul sordid şi aspru. 2. SPERANłE Limita dintre aer şi râu nu simte acum un efort suplimentar apăsării apei în curgere cuminte. Ard dureros razele adânci ale sentimentelor dintre luciul apei şi lumină. E o bucurie a apei de a ceda pătrunzătoarei lumini. Este un sens, al luminii, de a risipi tăceri obscure ? Lucrurile au adormit. Negative disparate oglindeşte râul mort sau amorŃit, nori, ori poate gânduri, băltind ca albituri suspendate de-a valma, în neorânduială, la uscat. Râul veghează şirul sălciilor având pletele umezite de frig şi de lunga simulare a pescuitului aprig. Plouă. 3. CURCUBEUL MIRĂRII Râsese adesea de ceaŃă ca fiind fiinŃă fără faŃă, urâtă şi greoaie şi veşnic pusă pe plâns şi pe ploaie. Râsese adesea de nori ca fiind prea mari şi moi bureŃi şi care când se poticnesc plâng şi iar plâng. De ce oare ? prinde doar sfârşitul ceŃii şi norilor şi însuşi trăieşte atât de puŃin ! 4. ÎNCARTIRUIRE Regina mierii şi a muncii sfătuieşte albinele stupului ce şi cum să facă, viaŃa lor să fie normală. Albinele ei nu pot fi libere decât după ce muncesc normele reglementate, iar după, sunt libere să îndeplinească şi munca celor lipsă. 5. REGINA NOPłII Petală. Privită de jos eşti ca pasăre rară, Ńinută în lanŃuri de fiară. Se scurge privirea; Regină a nopŃii, frumoasă, Regină a nopŃii, Regina razelor palide precum obrajii căzuŃi pe gânduri, pal de Thanatos, regină ? 25

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

ÎNSETAT FĂRĂ SPERANłĂ 1. ÎNSETAT Din gândurile - îndepărtate de firul somnului - ar culege antetele visului. Tulburătoare impresie de apă în curgere, de substanŃialitate, de fond vizual şi sonor dezarmant, disimulând doar o teamă de revărsările de ape. Trebuie să posede propensiuni însetatul întru magia asupra fluidităŃii şi atemporalităŃii; (doar există şi durere, dragoste, înmormântări, foc, reflux, căderi, pe care viaŃa ni le rezervă). Aşa cum de altminteri îl zărim prin albastrul apei pe acest înecat, tânjind să plutească eliberat de viaŃa şi nămolul apei de adâncime. - Arată-l, te rog, nu-mi găsesc monoclul ! Uite-l ! Îmi închipui câtă sete trebuie să fi pus stăpânire pe judecata mortului. A, da, desigur, graŃie lui, locul este perfect pentru pescuit.... 2. SPERANłA Pe gemenul speranŃei lotrul de inimi l-a înşeuat şi-l năduşeşte bietul peste Ńărmuri de căutare, peste apele memoriei. SperanŃa este o iapă nepotcovită. Să nu ne prindă amurgul muŃi ca Bachus. Curând să duci speranŃa la armăsar, să prindă sămânŃă. - Ptiu, luate-ar....de iapă. Încep să mă gândesc ce bine mi-ar sta două palme deasupra pământului în uşoară legănare, strâns prea mult de un fel de cravată. 3. EA, PROGRAMATOARE, EL - PROGRAMATOR Vienezului, povesteau, cum era în sat. DiferenŃa dintre binar şi spaŃiu se integra perfect în mintea lui proaspăt descâlcită. Ea, programatoare şi el – programator. Vienezul nedumerit: "Câte luni şi-a îndeplinit barza stagiul militar ?". 26

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

SUPĂRARE 1. SUPĂRARE: Simbolurile ospeŃiei stau părtaşe. Omul era trist. Părul cărunt din cauza murdăriei de ipsos alunecase pe ochi. Ochii sunt şi ei distruşi. (Rostul simŃurilor lui este de a se aşterne în vadul durerii de a simŃi). Mă invită să iau loc. - MulŃumesc. E amuzant şi prânzul ostracizat: sare, cuŃitul - să-mi tai gâtul dacă ştiu la ce foloseşte - şi pâine. Oricum ar fi, el se declară în conştiinŃa lui mulŃumit de o asemenea supărare deosebită. (Nimeni nu doreşte să-l supere îndreptăŃindu-l cu ceva.) - Şezi, străine, să-Ńi istorisesc drama existenŃei mele. 2. SUPĂRAT: De două ori neagră toartă se apropie de mâna mânată de sete, la han întârzie lumea să bea, un om negru cu încălŃările-n picioare cade ca un arnăut peste pure sentimente, peste sete, sparge ulciorul, - fiŃi atenŃi, fugiŃi, fugiŃi !, urlau îngrozitor beŃivii în jur, omul îşi puse lipsit de apărare în faŃa aşteptării capul sub tăişul morŃii. Masa o şterge birtaşul şi ceilalŃi încă privesc sub efectul scurgerii cronaxiei. Sunt beŃi. Preotul binecuvântează. Numai la gândul că acela s-ar fi putut răzgândi şi plânge de necaz. 3. STINGEREA Există ceva în noi, care ne face să nu fim noroi. Se decantează ceva în sânge ca să ne abŃinem a plânge. Regăsesc altceva în sete, nimic nu ar putea să mă îmbete. Din durerea morŃii aproapelui se naşte nisipul rinichilor ce deşartă lacrimi. Şi înŃelegem împreună că doar firul genetic al vieŃii nu e nisip vânturat. ÎnŃelege: urmaşule. - ÎnŃelegem ! Şi demnitatea e efemeră, o păstrăm până în pragul decantorului de vieŃi, Apoi se stinge scurt în memoria celor vii, care devin şi ei, după un scurt circuit, cei morŃi !

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

CONDAMNARE 1. CONDAMNARE CăruŃa dintre maci, în jur cu noroi împroaşcă, Stau condamnaŃii în lanŃuri pe lemnul negru şi se sprijină între ei şi între furcile de lemn la fiecare zdruncinare; şi carnea li se atinge în plimbare de pulpa de vânt a ceva ce-a fost, a unei false prezenŃe. Un râs aspru. Din căruŃă se ridică înalt călăul. CăruŃa dintre maci împroaşcă în jur cu mult noroi. 2. GRANIłA S-a repezit pe cărare cu genunchii zdreliŃi, pe buze persistă gusturi amare şi dinŃii îi sunt zdrobiŃi. Să-l plâng ce jalnic arată după tortură ? Pe chipu-i se lărgeşte o surpătură, pe care pot să-l cred zâmbet cel mult după veselu-i umblet. - Credeai că n-o să mă vezi, da' de unde ?! am trecut peste dureri ca peste o punte, m-au bătut puŃintel... să mă-nveŃe minte, dar n-au avut parte decât de două - trei cuvinte. Mă ardeau plăgile ochilor sărate, ei presărau pe răni o prea măruntă sare de bucate, migrenele se succedau rar, în clipele dese, de când cizmele lor îmi loviseră ceafa şi fruntea, citeam cu plăcere cărŃile primite-n închisoare în Braille, acum de unde să le ai ? până când mi-au scos unghiile pe alese, de la degete, însângerându-mă fără să pregete, n-au reuşit însă să schimbe sexul gândurilor, (îngropat în pământul adâncurilor) şi-am scăpat ! Ce dor mi-e de viaŃă ! 28

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

S-A SCURS CLEPSIDRA 1. OBEDIENłĂ Prietene, în clipele bătrâne ai să-ntinzi şi tu mâna, Tânjind din rărunchi o vorbă de alinare, ai să cerşeşti un suspin decent, ori ai să crăpi, de tine cine-o să mai întrebe oare ? Ascultă timpul: clipa care-a trecut a fost şperaclul deschizător al porŃii leprozeriei bătrâneŃii. Gândeai că vei fi trădat ? Că te vei fi îndreptat atât de convins spre senilitate ? Chiar de-ai fi ghicit convertirea bigotă a neliniştii tale în Parkinson, ce-ai fi putut face ? decât zace, ori, slavă Atoateştiutorului, cel mult, cel mult, îŃi spun, ridicat în capul oaselor, blestemând căldura de la Avicola, râvnind o Coca-Cola. 2. S-A SCURS CLEPSIDRA Ai trăit pe o prăpastie, doar o mască; ochi şi zâmbet pe seacă piatră. Ai rămas volubil, un pachet ascuns de nervi, un orgoliu nepereche. Ia o pâine şi mănâncă, să se pună-n gât un nod, tremură ca fine falduri mâna-Ńi galbenă de mort. Calcă pe tot, cu ochii alungiŃi de cearcăne, de creŃuri, în orbite, barba albă de cărbune să şteargă resturile de mâncare rămase la colŃul gurii, mănânci pe patul de moarte, ceilalŃi au impresia că-Ńi scuipi plămânii, ce-i drept, sfidezi totul. CeilalŃi se uită la moarte ca în apă; deja, în suflete, groapa Ńi-o sapă. 3. BOCET Covoiul curge lent, bocetul cade în vale, Pantele plâng, fiorii îi cedez speriat de ploaie, Fulgerele Ńes ochi de lumină pe cer, Din valea vieŃii stingher pier. 29

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

CURIOZITATE 1. CURIOZITATE Cel ce reŃine, treaz, vrea să vadă lespezile scărilor peste care treci, pentru că tu chiar pleci. Închisă fire. Luna aprinde contururi de râuri. - Să povesteşti ce amintire fruntea îŃi apasă, ce gânduri nu te lasă. - Mai ştii cum aşteptam o veste, cât dor, Doream cu drag epistole cretine. - Cât de frumoasă ! aşteptai în prag, pe cine ? 2. LIPSINDU-MI În sufletul meu înşelător eşti umbra care alină, eşti dragostea ce sporeşte. Inima mea te doreşte ! Tânjesc amarnic şi plâng, te vreau alături mai curând. Sunt prea bolnav fără tine. Plâng. Incendiază ierbile ce sufocă inima, părăseşte-Ńi trecutul, Lasă-mă să te doresc, Lasă-mă să te-mplinesc, Vreau să te iubesc. 3. ÎNSTĂPÂNITO ? DE CE AI...? De ce ai semănat grâu în Flandra sufletului meu, în inima mea, pe când eu aşteptam buzele tale să umezească şi să frământe buzele mele. Ştiu că aştepŃi o recoltă ! Şi te-ai înstăpânit peste mine, tu ! arşiŃă care-Ńi îmbrăŃişezi sau le împrăştii cu vânturi turbate rădăcinile-Ńi înlănŃuite de sufletul meu. Capricioaso ! eşti dulce sau amară, ori eşti sărată ca ploaia de lacrimi ! Nici nu-Ńi mai spun că mă doare apăsarea umbrei tale. Eşti un cuibar de frig, dar arzi de mi se-ncing obrajii ca petalele. 30

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

CERCURI ÎNCHISE ŞI DISTINCTE 1. RESEMNAREA ANEI Suficient să mor, suficient să spun, că mai am gânduri bune, că mai am sânge bun, sunt înecată, despletită, cu gânduri descărnate în plete, îndrăzneşte un suflet de zid să mă înece în perete. Rugăciuni să ascult - totul fiind putred sau scrum şi-n zidul mănăstirii mele am să visez la fântâni (dacă există fântâni). Eu am crezut - constrânsă de zid - c-aş putea ascunde melancolie şi de fapt prin hemoragie am pierdut-o de mult. 2. SUPĂRARE ŞI REMUŞCĂRI Frigul se scurge din arcada ulcelei îmbietoare ca răcoarea evantaielor umbrei, ca raŃiunea unui om pe care-l doreşti tandru. Este în măsură să îngheŃe florile şi fructele târzii. 3. RESURSELE MORALE Scurg fluvii îngheŃate fiori de răceală în respiraŃia caldă, un mod de a extermina indiscreŃiile. În subteranele resurselor morale astfel se şterge urma contactului cu Ńărmul amar, cu viaŃa, se anulează căldura apelor de suprafaŃă. 4. IMPREVIZIBILITATE PuŃinele frunze dispar între şuviŃele de vânt. Până la turnul care susŃine cerul se aşterne această alee cu mult pietriş, ah !, în fapt e albia unui râu; apa râului se grăbeşte în urma nisipului. Valea s-a umezit. Dar ce de noroi şi ce întinsă mlaştină aş fi privit dacă pământul era mai argilos...sau poate nisipos... 5. TÂLHĂRIE Albinele hoinare aŃin calea florilor verzi în livezi. Dacă te pândesc, va să zică, la trecerea binelui pe care Ńi l-au făcut, la epuizarea binelui stăruie acră amintirea efemerităŃii resimŃite de retină şi de simŃurile crispate în special. (După ce a furat, albina m-a înŃepat). Nu vreau să spun prin asta că sunt adversarul acupuncturii.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

TREI NEDUMERIRI

PRIMA. TRECĂTOR Aceşti porumbei aparŃin trecătorilor aşa cum şi norii aparŃin ploii sau durerea rănii. Îşi acceptă generos captivitatea ? A DOUA. INSECURITATE Adâncurile şi profunzimea sunt la indiscreŃia ucigaşă a gestului căderii ? A TREIA. SALCÂMII PLECAłI Sub greutatea frigului de toamnă se pleacă întârziaŃii salcâmi, le plâng adâncite în tristeŃe pletele negre şi goale. FugiŃi, plecaŃi, dar unde ? tichete îngălbenite, de drum. PATRU. SOLUL ÎNFRÂNGERII Pribegi, privirilor voastre deconcertate v-arăt durerea înfrângerii şi răni deschise. Vă rog, vă rog, dar, să fim omenoşi cu învingătorul, să ne căim pentru neşansa sa, pentru suferinŃele ce urmează să le-ndure. CINCI. O UMBRĂ Pierdem prietenia fără să ştim. Nici că ne pasă de-o părăsim ca pe-o umbrelă ruptă, uitată-n tramvai când ploaia e scurtă. Adeseori, prietenii adevăraŃi se află departe şi-Ńi vine greu să le trimiŃi vorbă sau carte. Mi-apasă sufletul greu când umbra prieteniei atinge glezna pasului meu ca un câine şi latră mereu, mă doare când ştiu că ritmul se schimbă în viaŃa mea, nu mai e suficient timp să respirăm adâncimea sentimentelor simple, să cernem cu gingăşie zăpada amintirilor vesele. 32

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

PĂLMAŞ

Spre biserica de la răscruce nevoiaşul crucea şi-o duce, târându-se, soarta purtând-o pe verticala-i spinare, îmi şoptesc sătenii: haine groase n-are. Când vita în jugul plugului a murit, s-a înhămat, însângerându-se, în muncă, s-a poticnit, a blestemat tot desŃelenind pământurile bisericii din sat. Se-ntreabă atunci, nedumerit şi indignat, primarul rus cum de-a avut putere cu Ńărână în vitralii s-arunce ? - Oh, Tătucă, de tine, fără voie, l-au îndepărtat. Întins şi obosit, bietul om omorât de trudă, Cuvântul Tău în ruseşte, de la Moscova primit, de sus, Nu poate nici a-l desluşi, nici să-l audă. Abia - abia de se mai retrage în sufletul obosit de frigul Siberiei, în al sufletului său sălaş de rugă. Pot să jur, chiar eu cu urechile mele l-am auzit cum a înjurat: Dracu' să vă ia cu cine v-a sfătuit să mutaŃi în biserica fără însemne regionala de partid. - Oh, cât sunt de ateu, îl plâng, Tătucă, se-nchină toată ziulica Domnului său românesc şi nici să bea nu poate, cinică interdicŃie, ori nu e în stare ?! Pe când alŃii se Ńin foarte tare. Alioşa Rubin ! Îl ştii pe Alioşa ? A murit înecat în vin.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

DESPĂRłIRI VOLUNTARE 1. DESPĂRłIRE Să vii, ameŃitoareo, cu gustul orişicui, nu-mi pasă, doar n-am pretenŃii să fermentezi ca vin de casă. Cu setea orişicui, muşcând buzele calde şi sărate, mă-nfrupt, din dragoste făcându-Ńi parte. Iar dacă-mi ceri, prezenŃa-mi discretă am să Ńi-o doresc şi dăruiesc sporadic. 2. BALUSTRADĂ Compătimeşti ochii trişti răsăriŃi din cofă. În plimbare pe alei, cu mersul prăfuit, pe frunze, cu faŃa rece, lăcrimată, inima rece, toamna, cu obrajii umezi de lacrimile pe care pleoapele le risipesc din cauza vântului, purtând batista la gură şi una murdară la nas, răcit, scuipând sânge firesc şi bacovian, să-mi vii să-Ńi las pe buze un sărut dacă accesul de tuse e groaznic. Mărul din gât mi-era aspru, iubita mă puse să scuip în palmele ei coacăzele negre de sânge şi clei. La ieşirea din uzină te voi lua de braŃ, Vom sta pe-o bancă, am să citesc "Lumea", mergem să găteşti şi să-mi faci curăŃenie, da, dragă; toată seara este a ta, facem numai ce vrei tu, după care te duci cuminte acasă. Ajunsă acasă, probabil, mă-ta ar fi curioasă să ştie ce-am făcut. Ne-am plimbat, am stat şi Ńi-am precizat, să mai vedem, într-adevăr, mi-e greu cu pensia alimentară, cu toate că nu se poate spune că nu sunt tare obişnuit cu greutăŃile existenŃei.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

CÂINII DE OAMENI

Din vâlcelele ascunse şi dintre arbuşti răsar Caprele şi câinii turbaŃi şi răi, înrăiŃi de jar, Le împinge şi le mână mânios din urmă Un puiandru. Abia Ńine pasul după turmă. La pârâu degrab-ajungem, timp am să-Ńi povestesc Cum flocoşii câini ucis-au falnic cerbul regesc. ÎncolŃit şi hăituit sălbatic, sfâşiat, Cerbul ciutele-şi speriate abia le-a scăpat,

Negru vrednic îl izbeşte şi-i răneşte coapsa caldă, Iară Gera către al lui grumaz se saltă, Vena să i-o prindă, sângele să-i bea; cerbul mort îmi pare nereal, de mucava. Uite dar vânatu-n traistă, a ajuns carne sărată. Chiar aseară gazda ne-a-mbiat cu o bucată, Apărută lângă apă, biata Gera şchiopătează, Caprele în vad se-adapă potolite, e amiază... - Ce-Ńi spuneam, aşa-i că Negru şi Gera au deprins porniri umane ?! Copilul loveşte câinii cu-n toiag prea mare. - Bate-i bine, măi copile, bate-i bine !, Simioane.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

IMPREGNARE 1. IMPREGNARE Gândurile mele, furoul tău, buzele şi pieptul, ochii mei, înlănŃuiŃi de gene şi sărutul buzelor rujate sunt impregnate de emoŃia ta, de vibraŃia obrazului, de vibraŃia coapselor tale impudice, a întâmpinării. - Fă, Doamne, astfel încât corpurile noastre să calomnieze cea mai frumoasă primăvară pe care sufletele noastre o trăiesc îngenuncheate, în rugăciune, în contopire, în persuasivă identitate, în ignoranŃa marasmului pântecului tău, suflete devenite braŃele unei singure amfore. - Mă topesc după tine, performer şi puternic Gibraltar al fluidului vieŃii mele, fericirea, trupul te dezmiardă, iubitule. Suntem arşi de dragoste şi impregnaŃi, de parcă ne-am uni în smoală. Când norii cocoşaŃi de durere ar atinge albia dragostei, secată, nu ştiu cine se va reclădi de la rădăcină, cine va fi în stare de un nou început. 2. MĂ ARZI Iubită, eşti soarele zorilor mei: cât de puternic îmi orbeşti ochii ieşiŃi din întuneric ! Există o geană de lumină în ceea ce fac ? Ce poate ieşi din visele mele îndelung hibernate ? Tu eşti lumină, dar arzi şi porŃi repere îndepărtate. Şi totuşi sper din suflet să-Ńi fiu pe plac. N-am suflet, atât cât să plâng, n-am voce să strig. Mă arzi, dar fără tine mi-e frig, mi-e frig. 3. RANĂ DESCHISĂ Trecem prin râul vieŃii doar o clipă- erată scurtă tot pentru ispită. Iubesc cu a sentimentelor dulce risipă undele tale cele mai adânci, bolesc după sărut şi-atingerea oprită, eviŃi să afli cât eşti de dorită ...să mă săruŃi ! O faci în pripă chiar de plâng. Din viaŃa ta să nu m-arunci. Greşesc, căci nu ştiu cu-i nu e dat adeseori cu sine ori cu alŃii să o facă. Brazde prea adânci în mine ai arat, iubeşte-mă, altminteri rănile nu vor putea să-mi treacă !

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

NUNTA 1. NUNTA (În amonte de cuvântul "Da", tânărul mire cu silă speră deşart şi crâncen în dragostea-i umilă.) Trupu-Ńi de sticlă-l scald, te scald atingeri reci, răscolitoare şi nerăbdătoare - întrebi: "Nu mă încerci ?". Aprinsă-n capu-mi, lumina lunii se arată, Cadavrul zilei îl acopăr cu prelată. Să-Ńi spun cât te iubesc nu sunt în stare, Neaşteptat de rău testiculul dorinŃei doare. În vadul vieŃii tale mi-aşez deplin făptura toată, BraŃele-Ńi lungi cu lină-mbrăŃişare mă-nconjoară roată. Îmbătrânim îmbrăŃişaŃi şi fără minte, "Dezmoştenito, vino mai bine să alegem linte, Vino grăbită şi ostoieşte-Ńi pofta." Râzând cu bucurie, îŃi văd în gură afta. "Gândeşte-te cu drag ce nuntă minunată vom avea. În capul mesei ne vor fi naşi buni foamea şi setea." (În amonte de cuvântul "Da", tânărul mire se-agaŃă de dragostea căreia cu silă îi poate face faŃă.) 2. NUNTĂ Se-nchid potecile, te miri că-Ńi aŃin calea, în braŃe mi te-aşterni cu sânge cald. Ne rănesc adânc crengile şi te-nfrigurează valea. Corpul prea uşor Ńi-l salt, sărutul mi-l cerni. ...Acoperă-ne vântule sub crengi de jale; ...ascunde de amare ierni sufletele noastre ce trec împreună un singur vad.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

VÂNTUL RECE ŞI LIBERTATE DE GAZELĂ 1. VÂNTUL RECE Vântul rece din umbra pădurii suflă peste povară, povara apăsătoare a munŃilor, povârnişurilor, vântul rece din munŃi îngheaŃă coapsele căprioarei; în dezlănŃuirea lui e complet înstrăinat de noi şi chiar de tentaŃia filantropică a propriei sale mile. Vântul rece de seară - sălbatic duh alergând după arsurile cu fierul, ce biciuie oile acrite de viaŃă în Ńarcuri, le biciuie exact în rana însemnării pe viaŃă, în locul care cu mult mai mult doare, tare rău doare vântul rece de seară zoreşte piatra acoperită de zăpadă să pornească în avalanşă, în avalanşa lunii decembrie. Vântule cald: pledând în instanŃa primăverii iertarea delictelor de iarnă - care au obligat la pribegit atâtea cântece, ori au ucis speranŃa - şi veghind dezgheŃul curgerii te rog, roagă, te rog, roagă bufniŃele să fie împuşcaŃi acei turbaŃi lupi, capabili să ucidă stejarii aspri şi să sfâşie în somn urşii. 2. PRIETENIE CU GAZELA Oricâte întinderi de ierburi aş străbate, oricâte nopŃi aş trăi frica sunetelor sălbatice şi lucirilor unor ochi ce pândesc stingerea focului, oricât m-aş preface imun la nazurile coioŃilor sau tigrilor, imun ?- deşi mă aflu înconjurat în viaŃă de un ocean de adversităŃi- ştiu !!! că exclusiv prietenia gazelei şi practic, deci, zborul alături de ea în salturi este un joc pur cu necunoscutul spaŃiu, o eliberare de inhibiŃia adevăratei fugi, o revărsare de căldură şi o vastă bucurie - bucurie a farsei de a ceda fiarei urmăritoare o clipă de speranŃă, de saŃietate, de a-i oferi doar pentru o clipă impresia de a poseda ascendentul unui rafinat gurmand. Atât doresc.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

STRAJĂ DIMINEłILOR LINIŞTITE 1. ORĂ MATINALĂ Clarul de lună scade şi înfiorează, căci umbrele vărgate ale trecătorilor împing noaptea înspre dimineaŃă. Brrr, ce frig e, ce teamă mi-e. Îmi este teamă de acomodarea cu o nelinişte perpetuă. E foarte târziu. - AveŃi un foc ?". "Nu te apropia. ScoateŃi şapca pentru a înŃelege reala dumitale identitate (...). Omule, eşti tuns prea scurt ! ". 2. STRAJĂ DIMINEłILOR LINIŞTITE Guard al somnului adânc de pe umerii clipei, doar cerul naşte suspensii de plâns rece ... CeaŃă. Îi sortesc să vindece migrenele florilor, durerea apăsătoare a somnului, eventual starea de vis. 3. ZORII ZILEI Deşi grăbiŃi, oamenii întârzie în somnul trecutului, păsărele mici ciripesc crispate de frig în părculeŃe; îmi auzi vorbele, somnoroaso ? Cred de altfel că dimineaŃa deschide zborului derivă şi forŃă. Cum luna ştearsă e pentru mine o mică pară, coaptă, de-ntind palma pe loc Ńi-o sugrum. Să geamă cerul, să plângă trecuta noapte sunt lucruri de-nŃeles (...), doar dragostea mea generoasă impune vieŃii noastre un nou sens. 4. ARSURA Când arde soarele ca un grilaj şi libertatea nu-mi ajunge - ce pot depune vieŃii gaj ? ... Perdeaua lunii-ncet se strânge - . Ce oare ? acum mă mai îmbie. Ce rău va Ńine să mă scalde ? Rigola cerului scurge-n robie mizeria vieŃii mele albe. 5. DOLOMITĂ, ANDEZITĂ ŞI-O RĂŞINĂ ... Dolomită, andezită şi-o răşină dogorâtă, trei sferturi din vâlvătaie de văpaie, de viclean tărâm vulcan, de trei ani privesc la ele, pietrele mele, pietrele mele, chiar privesc ca un viŃel şi nu văd dincolo de ele, e lumină, e candoare, sunt înscrise versete rare, nu mă dumiresc de fel, ce gânduri transmite el...

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

CU-VÂNTUL ŞI ALTE POEME SCURTE 1. CU-VÂNTUL Pe palmele arse pâinea se-mpreună cu praf de cărămizi şi tencuială. Prin barba sa curge vinul ce nu-şi găseşte sălaş în trecătoarea odihnă a gurii însetate. E rânduială. Ştiind doar că sufletului încărcat de omizi dăruitu-s-a pumn şi tină spre a spurca ochii oamenilor îndreptaŃi spre lucru curat, ca aceşti ochi să vadă lucrul acela murdar. Şi după ce şi-ar şterge ochii uscaŃi de praf să nu privească la acel lucru curat şi nici să mai dorească a preŃui folosinŃa Sa. Cine iese sărăcit ? 2. NECREDINłĂ Duminicile, cârduri de atei stăteau la pândă să prindă un înger măcar, care să mărturisească, să le spună deschis de ce viaŃa e atât de scundă, dacă eşarfele lungi şi rezistente la greutatea unui om slujesc la chiar atât de ... multe fără ca bocitoarele profesioniste să se plictisească ... - ce poate întreŃine dragostea evanescentă ?; ori dacă e un semn de pescuieşti un somon şi curg întrebări şi nu este o întrebare decentă !? Şi chiar de nu pot să-l prindă duminica aceasta, poate cealaltă să fie cu mai mult noroc la îngeri, e timp şi să aprindem o lumânare care să ne dăruiască căldura sufletelor, chiar ceea ce nu poate oferi termoficarea. 3. ERATĂ Vântul roade cu dinŃii stânca şi gândurile adânc se zbat, iar degetele înlănŃuie dunga buzelor, aducând gust sărat. Degete şi stânci ursuze strâng în jur scoici: mirările. Inimile-n pumn să bată, să vorbească mările. Nu e chip să ştie scoica cum se-mbracă perlele: simplă, spartă şi coruptă, îşi zice ea cântările. 40

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

AMBIłIE 1. AMBIłIE Pe ape murdare alunecă o plută marcată de doliu. Pe Styxul tulbure păstrându-l unic martor. Pluta e în întregime neagră şi ramurile vieŃii plutaşului roadele-i întind. Nu-mi vine să cred. Se grăbesc. (E ora culesului). Am ambiŃia să eliberez sufletul îndrăgit. - Plutaş orb - zeitate a destinului - îŃi plac darurile lipsite de scrupule pe care în acest moment mă simt în stare să le sacrific ? Pot ceda orice şi oricum de dragul moartei. Îmi Ńine fruntea. - ÎŃi promit ce vrei, dar şterge-mi doliul; pot să plâng două briliante în orbitele-Ńi goale (...) - promit să te înduioşez, o promit din suflet. 2. POTOP - Aşa Adam, plouă continuu. Adam !? Unde eşti? - Nu răspunde. Sunt singură (...făpturii gingaşe, feminine, amorŃite pe Ńărmul frunzelor de măr, cu sfială, grumazul gros al mărului arome şi fiori de măr respiră). Mi-e foame. Îmi rezerv plăcerea de a dejuna al doilea măr. - Ah, mă doare să port ciobul de gheaŃă, care-mi jenează inima, mărule. "Durerea se află în gluga ta". Pletele cad liber. - Unde este ciobul de gheaŃă ? "În durerea capului tău". Unde ? Spune-mi ! "În podul palmei". Nu, nu. Unde ? "S-a topit". Şi eu !? (Vâltoarea, potopul ce înaintează omoară. Eva îşi perie părul lung). - Te sufocă apa, mărule ?! Dragule... 41

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

SUNT IARBA... 1. IDENTITATE Când mă adun să-Ńi spun mii de cuvinte, îŃi amintesc că mâna ta nu minte, se împreună cu palma mea îndelungat şi dulce vestindu-mi fără de tăgadă o răscruce. Mă fericesc de bucuria de a te cunoaşte, chemarea ta în mine dragostea o naşte. Păcat în devenire popasul de o clipă, al buzelor unite de aceeaşi gripă - şi chipurilor transfigurate de risipă - a parafat un adevăr comun: pasiunea e-mplinită când dă rod bun. Aşa că stai, dragostea mea s-o ai. 2. INCONSTANłA Sunt două animale, asemenea, două călduri, o mare care în plină iarnă păstrează fiorul trecutei veri şi Ńinutul adiacent, margine egală şi ternă, dar totuşi Ńărm cu alintată respiraŃie, stârnind, întreŃinând a valurilor agitaŃie. (Ca vilegiaturist, personal, n-am surprins furtuni mânjind cu doliu chipul zării). Răceala fluviilor îngheŃate ori au atins, ori pătrund în răsuflarea acră a mării. În subteranele resurselor morale astfel se şterge amprenta unică a contactelor sale, ale apei în curgere, cu Ńărmul de viaŃă, e anulată liniştea apelor de suprafaŃă şi sunt hăituite clipele iernii dintr-un anotimp al sentimentelor în care trăiesc îndrăgostiŃii. Vă jur, aceste cupluri au însufleŃit digul, orizontul, pescăruşii, stelele din cerneala nopŃii, ea şi cu mine nu suntem deloc vinovaŃi, decât în parte. 3. SUNT IARBA Adastă alături gazelă înfometată, eu sunt păşunea cea grasă. De-or fi ploi să-mi îmbogăŃească izvoarele şi iarba, să-Ńi simt nările răsuflând cald şi râvnind. Chiar de pleci în pădure !, frunzele umede ce Ńi-au sărutat corpul îŃi păstrează gustul şi mirosul, dar pentru prea puŃin timp. Numai când revii pot iubi ! De-o să fie prea multă secetă, prea mult soare, deşert se va aşterne peste numele trupului ce-l fiinŃez. Mereu te voi iubi, vreau să revii, te-aştept ca o clepsidră pe care doar tu, doar tu o întorci.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

ÎNDEPĂRTARE 1. FIRUL ARIADNEI Din primăvară, gâtul ei de lebădă atinge anotimpul cald al verii. nu vreau să fiu stupid, dar ce anotimp umple căpşorul gingaş ? - Al ceŃii şi ploilor reci. - Dar trupul ? - Al fructelor coapte. (De parcă ar fi muntele Kilimandjaro). Forme atât de pline, un gât şi umerii atât de calzi, o frigiditate atât de senină. 2. ÎNDEPĂRTARE Zidul e o durere a noastră, tocmai pentru că ne zâmbim amândoi, jenaŃi şi murdari de ciment. Tenace, urcă, urcă între noi şi fiecare dispare pentru celălat, printre ceilalŃi. Nu asta oare am vrut ? Când mă ştiu sigur singur redescompun surâsul tău obligat şi mi-l simt mai aproape. Stau şi mă îndrept cu gândul către tine (la ceea ce e între noi), mă întreb dacă e adevărat că am ajuns la un compromis de moloz, că totul s-a Sfârşit. Hotărârile noastre de piatră îndelung vor suferi într-un deşert temperamental. Aştept să-Ńi aud pasul sigur. Aştept să-Ńi zâmbesc, mai nou, mai nobil; de dragul tău aş face tot ce ar putea fi bine. 3. NEPUTINłA Rodită ca focul de ierburi în pustietatea simŃurilor, năluca iubirii atinge şi arde filonul de pasiune al inimii, îndurerând ca semnul de sclav de pe umărul atins de funia prea-blândului vătaf. M-a sortit chipul iubitei să devin hamalul durerii de a fi îndrăgostit, să mă ispitesc cu dorinŃa de a-i încredinŃa cele mai frumoase flori ale Ńinutului în cel mai proaspăt buchet şi de a o îngâna atunci când cântă. Ce-mi pot dori mai mult ?! Femeia e dăruită să ispitească. Pe creanga pasiunii ascult (dornic ca fructul copt), copt doar de dorinŃă...

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

EMULSIE DE MILĂ 1. CĂRUNT CA ... Cărunt ca lemnul epileptic de mesteacăn (ajunge osul să se vadă), de o curea bătrânul stă să vadă, prin magazinul gol. Se duce, pune mâna fără vlagă, alege, omul de foame-ntreabă dacă o să-l încapă cureaua, duce mâna la tâmpla fără vlagă, îşi caută sicriul; cărunt, ca lemnul epileptic de mesteacăn, Adio, adio ! O oboseală. Plictis, nesperanŃă în viaŃă, neputinŃa, banul cerşit, renunŃare, moarte, uitarea numelui şi a mormântului, o ultimă urmă. De bună seamă, vântule, pământ liniştit pe piept îi torni să adoarmă. 2. PRINS CU AGRAFE... Puritatea şi sinceritatea revelaŃiei cuvântului se dezvăluie în desfăşurări inedite şi cu ample rezonanŃe lirice, melodice. Un firesc amplu şi cuprinzător izvorât din viaŃă. Un veac de sinceritate se revarsă călăuzit de noapte. - Mai spune nepotului tău, bunicule. - Mi-e foarte greu, moartea m-a prins cu agrafe. Mori ? întreabă suferinŃa sa fizică, încercând să şi-l păstreze o clipă mai mult. - Ah , nu, nu, bunicule, nu, agaŃă-te de viaŃă, te rog, mor de curiozitate să ştiu ce s-a mai întâmplat. 3. INGRATITUDINE Îngrop în carnea solului pârghia întinsă să mă sprijine. Ascund trecutul eredităŃii. Mi se citeşte în ochi ingratitudinea. - Eşti mulŃumit ? Prin moartea sa (a tutorelui) ai pierdut legătura ce te-a susŃinut. - Cât de mulŃumit, de fericit sunt, într-adevăr. Aproape nu-mi vine să cred că sunt liber să mă târăsc.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

NESPUSELE 1. CONQUISTĂ O sete pe care nu şi-o poate opri, sete din arşiŃă, îl duce departe, către a muntelui plin de cai graniŃă, el şi ai săi vor stăpâni ardenta vale a lunii mai. E prima lună a stăpânirii peste noile pământuri. Poporul creştinat înghite războinic carne de cal. În valea adâncă se-aşterne februar cel amar. - Iată, dar, sentimentele de bună conquistă sunt stări, stările ultime trecerii dragostei în iesle şi sexului în uniformă. Cât de groaznice pot fi ura şi ignoranŃa când seceră fără discernământ şi îngheaŃă flori abia răsărite. E ultima lună a stăpânirii peste pământuri. Vântul desăvârşeşte pustiul. 2. NESPUSELE PuŃin, vai, aduci în sufletul de crâng închis; de pietrele din drum ce îngreunează paşii cu greu te desparŃi !; de ce ? Cum să identific reflexia interioară care înstrăinează emergenŃele luminoase ? - Doamnă, uite-l, el e, uite-l, crângul nostru de altădată, nu e veşted ?, nu e veşted, nu e sec în el izvorul ?, curg plin ape, curge vântul, toate încă mă îmbată. Sunt nespuse, minunate clipele când - refugiat în mii de pietre sau în ocnele de sare, am uitat că din mine pentru tine-i partea cea mai mare - şi-am lăsat pe loc o umbră-n contemplare. 3. AMENINłARE La lumina aspră - diluată de fereastra celulei gândesc că-Ńi este greu să scrii un rând cast (geneza şi isonul liberei firi). Pe cel ce scrie îl urmăreşte privirea mea lacomă. Îşi încovoaie trunchiul. - ÎŃi este greu, mâna-Ńi tremură. (Te-nŃeleg ?). De frică sau de ură !? Simt plăcerea, tinctura resorbită de porii mei în faŃa celui ce-şi notează sentimentele puternice. Aerul rece menŃine ameninŃări. Rămân mut de uimire când mă surprind subliniind rândurile... grele, convergenŃele unui adevăr nubil. - Permite-mi să devin complicele libertăŃii pe care o posezi în cuget. 45

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

CICLUL O 1. TRIUNGHIUL FERICIRII Spera în gând, credea în vis - dublă floare de cais, un sân, ...o portocală mică, cancer - boală, la o adică. O floare, ooo ! ce floare, o fată de pudică paloare. Identitatea devenirii se cerne-n corpul ei curat, spre pântecul de viaŃă plin priveşte soŃul împăcat. "Presimt că timpul e barat de ecluza naşterii grele ce deschide calea minunii cu trup şi păr de miere". "Acest copil ne uneşte, ai să vezi, îi spune soŃul ei, de va fi fetiŃă negreşit va purta numele drag al mamei". Iubitul ei alergase pe alei, când pe timp negru, acru, ea-l păstrase albit şi necăjit, în aşteptare, ca un tigru. (La poarta casei preafericiŃilor se frământă amar, amar, zdrobit de griji şi remuşcări - adevăratul, Tatăl natural.) Iubita lui, iubita, avea părul blond şi ochi căprui. 2. INTERSECłIE Întârziat şi-n grindul iubirii nepoftit - mi-am întins rădăcinile nesăŃioase, ca un şacal viclean cu hrană procopsit, la fel de lacom mă prind de mâlurile grase. Mai e doar puŃin şi se-ntoarce clepsidra, în antecamera morŃii mi-ascund chipul. Sunt pânza roşie ce-nfierbântă corida - călcată, sfârtecată-n al arenei nisipul. Orologiul morŃii sau domnia iubirii ? Nu ştiu de fel ce va urma în viaŃă - Facă-se deplina voinŃă a firii, - Doar simt imanenŃei morŃii mele greaŃă. Mă spulberă, mă rup taurii înfierbântaŃi, mă spală ca pe nămol apele pribege, ştiu, mâncând din pufuleŃi săraŃi că viaŃa se scurge, că viaŃa se trece, rece. Că sunt învinsul în întrecere. 3. CICLUL LINIŞTII Ochii se legănaseră o clipă, apoi clipiră, zâmbiră – ochii zâmbescşi aşteptară oglindirea în mii de ochi goi. Lacrimile, la sfârşitul sentimentului coboară-n surâs şi fac curăŃenie. Pe faŃa interioară a lucrurilor e condens. Nici nu-i de mirare la muŃimea de ochi care mă constituie. Nu se cere o schimbare mare. Tapetare cu materiale interior refractare. 46

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

DESTĂINUIRILE ACTORULUI

Cu ochii la tine aprind lumânarea şi uit de Regizor. Sunt Actor. În sală se-aud şuşoteli. Eu joc. Aplauze. (Încet mor ploile în noapte, mor ploile în noapte, mor lacrimi în scurgerea ploilor în matcă). Văzând rolul de sculptor ratat, că nu-Ńi găsesc mulajul de ceară, spectatorii îşi spun: "E orb". Din ajun rezistase în memorie repetiŃia. Lumânarea se-aşterne pe mâna mea. Îmi plec capul, într-un joc de scenă, până aproape de lumânare şi de schiŃele cu femeia-model. Interpretez rolul de sculptor. Cu gândul la tine, frumoasă actriŃă, aprind o nouă lumânare, oricum eu joc pentru rol, să reuşească rolul şi existenŃa mea. Ce mă determinase să intru într-o întunecime prozaică, întunecimea orbirii - fusese nereuşita mea în a-Ńi înzestra privirea cu vulgaritatea provocatoare şi tandră şi urâtă de pe sărutul tău. Ce mă determina totuşi să nu plec ? Oricum, (aş fi un câine în lesă pe lângă tine), oricum ai zice: "Sfinxul meu de azi", ai spune răutăcioasă: pentru simpla contemplare oricum te-aş dresa. FiinŃa aceasta, frumoasa actriŃă, mă ghicea pe de-a întregul. Devenise veritabilul model din care vibrau chemările unei statui. Regizorul priveşte urât la scenă, - ea spune replicile aşa cum doresc însumi -, luminile se concentrează după gesturi actoriceşti, din când în când spectatorii răsuflă, absolut toŃi vor un sfârşit de piesă nemarcat.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

CANDIDA Când s-a propiat cu pas "cărunt" cu dalta de acel bloc de marmură l-a privit ca şi tăietorul în piatră. (Vizitatorul dă să atingă statuia - femeie din expoziŃie). Uşa sălii de expoziŃie era deschisă să intre căldura corpurilor, mirosul de stradă şi oamenii. VentilaŃia este aproape inexistentă. În sală, însă, mai ales în încăperile dinspre strada Roşianu zidurile se păstrează reci şi aerul, plăcut. "Mă pătrunde revelaŃia limitelor instinctului, de parcă ea, candida - ar fi o statuie realizată de mine, dar şi dorinŃa de a nu-mi aparŃine decât ca apendice titulativ: a lui, a celui". (Vizitatorul face referire la piatra din faŃă). "Candida îmi apare drept model, marmură albă şi curată". Când s-a apropiat cu dalta de aceea, femeia născută dintr-o răsuflare de marmură, a privit-o îmblânzitor ca un tăietor în piatră moale. Sculptorul strânge cu furie din dinŃi. Vizitatorul trece către alt exponat. Rând pe rând, în stradă, farurile înnoptau. "De feminitatea ei delicată mă mir". Din pieptul ei cădeau două maree albe de irizaŃii - pe retină se întâlneau în alb -, ceea ce îl fascinase pe vizitatorul întins într-un fel tâmpit şi nevinovat să se uite şi mai bine la pieptul ei, cert este că sculptorul se afla alături şi-l apostrofă: "Prietene, te rog, nu eşti în Lacto-bar, îŃi amintesc că unitatea din colŃ se renovează" şi să judece ajunse sculptorul (în creierul plin de forme) ce vrea să-nsemne atitudinea de vizitator şi legăturile atitudinii cu subconştientul. (...) Vizitatorul întârzia mult, chiar că se uimea şi sculptorul, adică dânsul n-are ce face sau a venit cu un scop anume ? Aproape de tot se întunecase în urma soarelui cu luminile reclamelor, chiştocurilor de Ńigări, neoanelor din magazine. Paznicul expoziŃiei închise uşa. Uscat ca un băŃ, paznicul se hotărâ să-şi lumineze mişcările la o ultimă Ńigară. Pufăia şi scuipa, o dată, a doua oară; când o termină coborî până ajunse în staŃia autobuzului şi adună chiştoace. Un câine se încovrigă

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

la auzul trecerii paşilor lui şi primi benghiul aceluia. Pe şosea Ńâşneşte brusc un cor de schelălăituri. În fine, luna se ruşina în spatele norilor, nefiind nicidecum nevoie de ea. Cei doi se uitau ancoraŃi de ochii şi zâmbetul pietrei. "Linia intimă defineşte felul artei de a se expune prin sine. Ce fermecătoare aglomerare de expresii"- În sală bâzâiau ŃânŃari şi muşte. Între sculptor şi vizitator, o terŃă persoană, sculptorul, se dovedea de neevitat. SimŃind-o spiritual de vie, muştele se aşezau grămadă pe piatra aceea. Sculptorul se îndepărtă şi de la şapte – opt metri măsoară statuia şi vizitatorul, faŃă în faŃă cu ea şi aşezat pe un scăunel, spatele sprijinindu-l de perete. "-Se poate să nu aibă unde dormi ! ". Între mâinile artistului ia naştere pe schiŃă şi în mulaje o uimire gravă, iubire adevărată pentru obiect. Vizitatorul adormise. Pe vârfuri, celălalt pătrunse în atelier şi tăie cu o febră de nerăbdare un bloc de marmură lat de un metru şi cincizeci. Ca o ciudăŃenie, în acest timp inform, celălalt se întinse Ńeapăn până aproape de lucrarea expusă. În visurile sale, sculptorul încerca să-i ciopârŃească carnea, să-i scoată ochii, să-l lege de piatră, transformându-l tot într-o uimire. Paznicul visa şi el.

Când s-a apropiat cu cărunteŃea lemnului epileptic de mesteacăn, dimineaŃa însăşi se trezi în geană.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

CANDIDA ŞI ARTISTUL CANDIDA ŞI ARTISTUL FiinŃa aceea era o vietate stăpână peste instincte, o suflare, înŃelegere, o absorbire decisă. Părul ei se legase prin el însuşi şi atârna încolăcit şi lungit. Chipul feminin amintea poetului cultul primitiv al matriarhatului, de figura hipnotică a feminităŃii fertile. Se aşteptase ca din ea să iasă o poezie. Câteva versuri. Nişte obiceiuri de cuvinte. Poetul dorea să se înzestreze cu ardoarea personajului pe care-l descria, ori fiinŃa sugera ideea frumosului. - O statuie, ceva imobil şi hipnotic. Plămân ud în mijlocul unui ocean (plămân plin de apă). ÎnŃelese poetul că se gândea la statuie altfel, o gândea o frumoasă femeie moartă. Ea murise fără ca el să-i guste măcar surâsul îmbătrânit. Demult înmormântată femeie... OBIECT DE CONTEMPLARE Adâncul ochilor, adâncul lor, o însângerată canalizare prin care deplângem. Prin murdăria reŃelei roşii a ochilor pătrund şi-n retină, şi-n organismul meu fragil părerile comune, ele, aceste păreri, mă desemnează martor mut şi viu. Tot ce-mi era propriu: ideile literaturizante, precum cele ale femeii victime sau moarte şi vitrinei scenă întinsă anume spre expunerea oportunităŃilor, a părerilor sănătoase şi infiltrate pe retină, acest propriu s-a izbit de unitatea obiectului de contemplare.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

DISPERARE 1. PREłUL CONJUNCłIEI De pe versantul pasiunii adresează disperat chemări, neştiind a coborâ în valea seacă a simplelor comunicări. Introvertit şi chinuit. Urât sau iubit. Te desparte o balustradă a neputinŃei şi nu poŃi da frâu dorinŃei nedemne de a te tângui prosteşte, de a fi alintat sau jignit. Ce mult atârnă în balanŃă coerenŃa comunicării. Te desparte mizantropica detaşare de sentimentele cu care întâmpinai refluxul de fapte al vieŃii ! (Numai să nu te poŃi îmbolnăvi în ultima instanŃă tu însuŃi de egoismul sihaştrilor). E indecent amarul vieŃii tale. 2. ANATEMA N-o să mai sper aparte că pot să mă feresc de şoapte. Că interstiŃiile sunt roşii, eu doar mă tem, eu doar mă tem. Dacă vrei să-Ńi curgă izvor de visuri şi de dor, să pleci acum departe, aici nu se mai poate, aici nu se mai poate. M-ar durea sufletul să te-arunci orbeşte, precum un andabat în arenă. 3. ÎNĂLłAREA Pe malul Ńipătului se înalŃă vocea mănată de frică şi alintul durerii în pripă curmă a lacrimilor risipă. (Încorsetată de frică prada nu încetează să Ńipe, se zbate şi invocă drepturile omului chiar din ghearele demonului. Mori liniştită, pacea cu tine.) 4. MATERNITATE Ploaie cu visuri greoaie, în aspectul urâcios al cuvântului s-a aşternut şiroaie peste creasta absolutului. Gândaci, licurici, umbre albastre, ele scurg din înŃelegeri măiastre. Şi nu-i deloc poveste, Absolutul, din când în când, roşeşte. Lângă mâna iubirii tale, o floare. Vreau tot, suntem mulŃi; Sărutu-l Ńi-l iau; pierduŃi. Maternitatea ? Moarte în soare.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

UMBRA

Alunecă pescăruşii, alunecă pe cerul de jar, Corabia morŃii şi-a vieŃii e-n a derivei zadar, Spune-mi ! Să-mi spui la ce folosesc zbuciumul apei, zgomotul valurilor când se izbesc.

Răsună carena, lemnul geme izbit, În mare catargul se prăbuşeşte subit, Căpitanul - corsar aleargă, cu o gestică dementă; Steward ! L-ar calma, cred, ceaiul de mentă.

Marinari şi mateloŃi blesteamă, se roagă şi gem. FiŃi calmi, ce dracu' ! În cealaltă lume trecem. Sunt împăcat: nu voi avea parte de groapă, Somn uşor, moarte bună, nava ia multă apa.

Aş vrea, doar, să aflu: trăit-am în van ? Cine-mi va mai pomeni numele peste un an ? Când barca disperării se scufundă, eu râd. ÎŃi aşteptam, moarte, al tău sărut urât.

Căci prizonierul corăbiei fost-am mult timp.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

ÎNVĂłĂTURI SIMPLE

Pe doi alături să n-aşezi, căci nu sunt doi la fel. Şi chiar de-ai vrea să vezi un loc al tău alături de cel aprig, Grijeşte-te să-Ńi fie ostoită foamea; Acoperă-te, noaptea să nu-Ńi fie frig. Dar să râvneşti ! şi luptă, căci altfel... ÎŃi spun, iubitul meu fiu, Că cel sătul nu-l crede pe înfometat, Aflându-mă în gară la Lehliu, îmbolnăvit de friguri, Un coltuc de pâine nu am căpătat. Dar zdravăn cum mă ştii, mi-am revenit; şi de-atunci sunt om păŃit. Chiar frate de sânge să-Ńi fie cine Ńi-o cere ceva - căci ai şi fraŃi de care eu nu ştiu – Să fii câine; rău, înrăit; câine. Tată, vorbele tale sunt aur pentru mine, MulŃumescu-Ńi. Dar n-avem multă pâine o gură-n plus să Ńinem. Ieşi dar din casa mea.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

DORITĂ, VRUTĂ

DORITĂ, VRUTĂ M-ai subjugat, m-ai condamnat să fiu melcul ce atinge curcubeul făpturii tale şi întârzie să-Ńi străpungă sufletul. Dar îmi place, oh, nu ştii cât îmi plac gesturile tale de a-mi stăpâni valurile sufletului... sunt fluxul ce te iubeşte; tu însăŃi – refluxul ce mă ostoieşte, izvorul de viaŃă îmbătător; pătrunzătoare lumină a existenŃei mele, aureolă iubită. Nu am crezut de la început în tine; şi-acum, când cred deplin, cu mult mai greu îmi este, căci mă răscoleşti şi îmi lipseşti când nu te am alături. Nelinişteşte-mă, căldură tulburătoare, alungă cu pintenii tăi de culoare, curcubeule, sila din mine, povesteşte-mi întâlnirile tale cu orizontul. REVERENłA IUBIRII Mă rog lui Dumnezeu ca sufletul să-mi curgă în valuri către tine, ce e mai bun în mine să te scaldă; ştii că sunt înnebunit să te sărut... Vreau să te am ! Doar îmi doresc ca în stingheră insulă să te-ntrupezi, noaptea te-aş trage în larg, în furtună, iar ziua ancorată vei fii, de Ńărmul de care aparŃii ? Am în gură gustul sărutului tău. De ce nu te pot smulge fără ca în tine să se rupă ceva ? Eşti trupul unei stânci prea mari pentru sufletul meu ! Dar sunt al tău deplin, chiar de nu eşti deplin a mea ? Te am. În sânge. Am în gură gustul sărutului. ÎnlănŃuieşte-mă cu pletele, cu sărutul tău. Ştii că sunt înnebunit să te sărut. Dacă ai fi vin roşu te-aş sorbi deodată. Nisip umed de-ai fi te-aş atinge ca valul care spală rănile urmelor de paşi. Ocean friguros de-ai fi m-aş cufunda bucuros pradă adâncului tău. Nu am în minte decât o dorinŃă: sărutul ce ne răscoleşte, iubito.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

CANDELĂ SUFLETULUI CANDELĂ SUFLETULUI: Doamne, fie-Ńi milă şi orânduieşte-mi nefiinŃa curând. Sunt doar pasăre oarbă zdrobită în întuneric, gândurile mă prăbuşesc înainte s-ajung la luminator. (Ofrandă regească Ńi se oferă pentru totdeauna, moarte – ochi de chihlimbar închişi în albă noapte...). Sângele arde penajul. Urmez calea prea blând, resemnat, fără să râvnesc firimiturile azimei din viitor: nici măcar o frântură, o aspiraŃie, o scenă, o haină de cleric, o piatră de mormânt, un vultur ucigaş, câteva lumânări aprinse. Ghemotocul de vise încurcat de metastaze n-o să mă scape din labirintul îndoielii, din ale întunericului agape. - Candela sufletului păsării nesperat de deplin se stinse. Călăuza morŃii grăbite, am zărit-o, târziu de tot sosise. COAJĂ DE SALCIE: Coaja de salcie vindecă toate şi sentimente prea curate şi inteligenŃe predefinite, dar necurate... le vindecă de miezul cel rău şi le îndrumă spre Dumnezeu... coaja de salcie desfide concasorul de munŃi şi de aur, Roşia Montana sfârşită între copaci se odihneşte, râul roşu la poale de munte sporeşte, e râul de sânge al rănii deschise; aceste fapte de ce au fost permise ? FÂNTÂNĂ: Părerile – amintiri experimentate. Dintr-o fântână până la alta se trăieşte cu crezul şansei de a dibui apă vie. CredinŃa în şansă, eliberare. Aşteaptă fântâna să te culeagă ca pe un aruncat. VoinŃă - extaz în jurul persoanei tale. Fântână sarcastică, cu plete şi cu multe trăiri exterioare. Lirism - apă stătută. Moarte - credinŃa în şansă. Aşteaptă fântâna să te culeagă ca pe un aruncat.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

RURALE PE CÂMP Port nori şi cenuşă în sânge, ca vântul, ca moartea mă chinui, Pe ruta în curgere spre valuri grăbesc neostoit de odihnă. Mi-e somn de moarte, căci abrazivă e calea paşilor mărunŃi. O eroziune cumplită în urma brazdei crustate de cugetele prea-înŃelepŃilor tractorişti năruie malurile sufletelor. Trage la ham, obidit nomad, surule ! Purtându-ne pe arătură cu nepăsare. Puradei aleargă abitir pe lângă căruŃă, łigăncuşa zace, sângerând prea tare: De n-a avut-o Fleică, Ńiganul, pe spurcata, sărmana, sigur nimeni n-o mai are ! VIN Am amintirea cea mai dulce a râului de vin, strivit în teascuri de Ńărani - bunicii mei bătrâni, prea gârboviŃi de grija de-a trăi şi de-a săpa o criptă unisens în ceasul de apoi. Nu-i nimeni să mai ştie ca bunicul din pământul frământat s-alcătuiască pâine crescută, cât despre bunica mea, Ńăranca, cu farmece ea mulge din iarba grasă laptele alb, pentru copii, îl deşartă în căni cu desene minunate şi toarte vesele şi ne-ndeamnă: creşteŃi !, FeŃi-Frumoşi. Am amintirea cea mai blândă a morŃii lor, căci ei plecaŃi sunt; şi-i urmez cărunt, îi urmez în toate, eu ! NepoŃi nedomoliŃi curând îmi dau roată. De prin luna mai presimt zorii grei de putregai. Destăinuie-mi, cât îŃi ascuŃi tăişul, moarte - ce vorbe dulci se spun în clipa revederii. O lumină mai aprinsă decât cerul înnorat îmi orbeşte sufletul încătuşat de ideea judecăŃii. STINGEREA ŞI EPITAF Există ceva în noi, care ne face să nu fim noroi. Se decantează ceva în sânge ca să ne abŃinem a plânge... ca sunetul de apă sunt (dar nu e plâns, e rouă sângerie), de e secată albia, rămân în aşteptare. Un susur pe care-l intuieşte însetatul.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

NAVEGACIONES Y REGRESOS (PABLO NERUDA) 1. Navegaciones... (Vienezul): Îl concep. Prin lumina dintre noi doi. Lună. Grotesc. (Producătorul cu produsele): zi, zi. (Vienezul): Esc. (Producătorul): Unu; admite intuitiv existenŃa deoarece nu se pune sub semnul întrebării pe sine însuşi... [Doi noi, lumea, deci s-au înverzit copacii... şi pierde rodul iarba, Nu ştiu ce să mai caut, Nu ştiu ce să mai spun, Ori dimineaŃa cântă spre noi...] ...sau fiindcă nu exagerează, - un copil ar fi constatat în imagini plate, nu-i copil, să-i trăiască -, face distincŃia. (Producătorul): doi; ai timpul, această degenerare a tăcerii, să-l programezi. [Noi doi, lumea firească din care ne-am desfăcut, Şi pierde rodul iarba, Ori dimineaŃa cântă spre noi frumos, din flaut, Revină, dulce fiinŃă]. 2. ...Y regresos... Am (suspiciune), fiinŃa contrafăcută. O înŃelegere e surdă. O privelişte mută, cuvântul însuşi penibil aplatizat mă greşeşte; zborul spre buzele mele arse de soare... ÎnvăŃ cuvântul de pe buzele tale, Cuvântez în sărut spre a vedea că nu se poate cuvânta şi altfel ... Şi scrisul e dragoste. 3. CÂNTEC Ropot de clopot, ropot de gând, sunete stinse din trup de pământ, înger de foc şi înger sfânt ropot de clopot în trup de cuvânt. 57

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

OVERLAST – NOUL TESTAMENT

Mă înneacă un munte de rouă, mă arde o lacrimă de vis neplâns, mă ucide un fâlfâit de aripi de acvilă, mă cheamă foşnetul brazilor să mă crucifice, ating luna cu lupa şi soarele cu ochelarii de eclipse, ard răbdarea trecutului şi incinerez dorinŃa de viitor, mângâi răsuflarea avidă de bani a Avarului de Molière... versiunea românească social-democrată, ating destinul şi-l contorsionez cu mintea, cu spiritul, cu sentimentele deşarte, overlast, dictez un nou testament notarului care nu mă priveşte, nu mă ascultă şi scrie mecanic ! Nu-Ńi fie cu bănat, mă înneacă un munte de rouă... mă ucide o lacrimă din vis ! nu vreau să fiu proscris, căci nu pot fi ucis ! arde sânge, adulmecând răzbunarea... de dragoste a aproapelui, de dragoste a prezentului, de absenŃă a viitorului. Nu pun la îndoială dragostea animalelor politice de a fiinŃa...de a acumula, de a cheltui, de a risipi, de a colecŃiona, de a manipula...mistreŃi, vă ordon, încolŃiŃi-l pe vânător !

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

VISUL PROSCRISUL

Dantelă şi catifea, cafea şi rămurea, crânguri şi vise de toŃi proscrise, păsări şi ceruri de mii de feluri, roşii şi albastre şi verzi curcubee măiastre, muguri de vis din sânge proscris, vis efemer de mâine stingher, ceaŃă, greaŃă, străzi de zaŃ pline de saŃ, gropi efemere ca mâine - răspoimâine plombate cu oase de Tuthankamon răsfirate, lacul cu nuferi înecat în sine, lună aprinsă pe steaguri desprinsă, galbene spice arse care nu speră că vor ajunge pâine... vase de lut ... sădite de roata olarului slut, olarul revoluŃionarul neolitico - fierarul care-a născocit săgeata, sabia, tunul, tancul, nucleara...şi-a domesticit calul, bizonul de fier - trenul, pasărea de fier - avionul, asteroidul de fier - naveta şi până şi viruşii pătrunşi de genetica întâmplării şi-a ars pădurea pentru lanuri, pământului i-a îndesat pe chip mască mortuară de beton, cerului i-a risipit centura de ozon, vieŃii i-a întrerupt continuitatea... şi efemeritatea...

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

DANTELĂ DE CUVINTE de cer închis mi-a fost cândva teamă, când tabloul furtunii se zbătea în ramă sau poate cerul înnorat s-a uşurat ca un copil neastâmpărat ! şi-a fulgerat ! de mare mi-a fost frică când era mică cât saramură, saramura dintr-o linguriŃă, de codru mi-era teamă odată când clipa era nucă râvnită de veveriŃe din pădurea toată... de umbră-mi era teamă ca niciodată când mâncarea era mai nesărată... dar am uitat ce-i frica şi durerea, sunt imun sau poate chiar n-am cunoscut-o niciodată... nu mi-e frică de cerul e pătat cu cerneală, nu mi-e teamă dacă râul iese din matcă, nu mă doare când sarea e presărată pe rană, nu simt când lama secŃionează o venă, nu mi-e dor de clipa de cer incolor, nu mi-e teamă de rană, de durere, de milă, de celulă, de vis, de amnezie, de viitor, de moarte, de zbor, de propriul meu spirit !

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

SEMI-LUNĂ ARGINTIE

de ce eşti palidă şi rece ? , ce vină oare se petrece şi gândul oare mi-l întrece... ce moarte aşteaptă pe la colŃuri, gândind că sunt câŃiva ce trebuie să moară, de ce să te-ntorci spre ei, tu semi-lună argintie şi să presari pe-al lor sfârşit din premiul Nobel infinit, din elementul dinamit.... de ce eşti palidă şi rece, cu noi oare ce se petrece, arabie lună argintie sau purpurie, ce sânge oare - acum te scaldă şi răspândeşte-n juru-Ńi lavă care de-odată o să ardă ? de ce eşti tristă şi sedusă de fundamentalismul fără chip şi de uitare scăldată-n ură, dreptatea oare cui promisă-i... onoarea cui pe veci proscrisă ? minciuna fi-va pe veci zisă... prea-otrăvitelor ciuperci le veŃi da chip !

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

LARVE DE SUNETE LARVE DE SUNETE Mi-am amintit de clipa diasporeană, nici tristă, nici rece, ci jilavă şi-am înŃeles că s-a înstrăinat Ńinutul zâmbetelor când am văzut că afară plouă înnorat. Şşşştttt, nu mai vorbiŃi, Îmbătrânesc cuvintele Abia-nmugurite... LăsaŃi-le ca larve de sunete... Nu le mai culegeŃi în în fraze nesătule.... CONSPECT Pescuiam într-o baltă. Despre ea nu ştiam nimic, absolut nimic, decât că în apele ei pot găsi alge verzi, o minunăŃie, alge albastre, roşii, portocalii, mandarinii (...), alge cu plete de scrupule. Unduitoare ca licăririle dintr-o obscură noptatică privelişte, alge cu miezul plin de miercuri, alge cu esenŃă de perseverenŃă, insecte fudule. Albastre, precum şi multe alte aspecte, venite să pescuiască pe baltă. APROXIMAłIA În dulciterra înŃărcata, Apropourile se băteau cu două mâini – şi ambele drepte: a nordicului şi a destinului şi a înŃelegerii declinate. GENETICĂ Alb prins şi bătut, cu mâna, se adaugă strop de negru, se trece stropul prin mijloc de foaie. Galateea, Galateea, donne moi une idée ??? encore ?, encore ! 62

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

ARHANGHELUL DURERII

M-am învăŃat mai nou cu pocăinŃă să pun şi cauterul pe dorinŃă pe ce-am visat sau am sperat pe ce-am gândit şi am încercat pe goana după siluete de nisip ce-am plănuit s-a risipit în praf de dună... măcar acum să mă mai odihnesc o semilună ! mi-e dor, mi-e dor de iniŃiala morŃii-n taină să-mi văd chipul în ramă de aramă să-mi odihnească-o-cruce căpătâi eu nu mai vreau să fiu în linia vieŃii cel dintâi... sau cel de niciodată... eu nu mai vreau să spun că mi-este sete căci aş sorbi o mare pe-ndelete eu nu-ndrăznesc să spun că mai iubesc când Domnul coborât în miezuri de deşert o ocrotit pe veci ce-i omenesc mie-mi mai rămâne doar inima-mi din piept ! să-mi odihnesc, să-mi odihnesc... şi să-mi daŃi voie un surâs să dăruiesc !

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

CONVERSIA TIMPULUI INFINIT NEGATIV

Timpul, acest anizotrop şi asimetric, atât de drag fizicii evenimentului, considerat de unii pe nedrept că ar fi un interval orientat, este de fapt curbat şi deşirat şi dezlânat... o biată spirală ! cu acelaşi punct de plecare şi de revenire, asemeni benzii lui Moebius, dilatată sau comprimată funcŃie de scăderea sau creşterea densităŃii spiritului materiei, materiei - spirit ori spiritului de după materie, iar timpul, acest ireversibil fărâmicios continuu de praf de nisip, acest imparŃial de timp ce se dă uneori drept tâmp fără suflet, (deşi el nu poate fi lipsit de suflet, după cum apa nu poate fi lipsită de memorie) mă covârşeşte cu graba cu care mă hăituieşte de parcă mâine m-aş transforma în caolin cosmic. Pe spirala timpului tras pe roată, precum Horea, Cloşca şi Crişan, timpul infinit negativ defineşte materia pură, iar timpul infinit pozitiv defineşte spiritul pur (premergător materiei) şi eu alerg pe hipodromul timpului spre a deveni din materie pură spirit pur, prin dragostea faŃă de tine, iubita mea, marea mea, Ńărmul meu, heroina mea, sublima mea săgetătoare. ... Dilema filosofilor se cerne între gene şi e profundă ca marea strâmtorată de extreme.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

CORUPT DE FERICIRE

E dimineaŃa de rouă, ne plouă, ne plouă, ne plouă, e dimineaŃa de rouă adâncă în şoapte şi-n presimŃiri sparte, e dimineaŃa de rouă şi vreau să vă spun în gândul meu bun că rostul luminii este coacerea pâinii, rostul înŃelepciunii este orânduirea lumii, iar rostul credinŃei transcederea fiinŃei. Iubirea aşteptată să fie nepătată, curată, profundă ca marea, cuprinzătoare precum cerul, bogată-n risipă de lumină, deplină, subŃire şi fină, cu păr de mălai şi-o gură de rai, un chip luminos scăldat de frumos, un zâmbet de căldură din suflet incandescent ! Corupt de fericire, te iubesc, corupt de fericire, de când am ancorat bogata navă a sufletului tău în portul golfului vieŃii mele, eu te iubesc şi te voi iubi şi-n zorii următori, când fi-vom alŃii, dar tot noi doi, când ne vom coace din clorofilă de spice, când vom sădi, dinnou temei de ordonare lumească, când vom transcede iar şi iar ca două numere perpetue câştigătoare la loterie până ne vom contopi într-o singură fiinŃă.

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

MÂNTUIT PRIN TINE

Mi-e dor de tine, mi-e dor de mult, din clipa când neantic te-am văzut şi-atunci m-am întrupat din noapte-n trup şi m-am hrănit cu fructele aureolate scăldate-n soare şi am râvnit la ele din ce în ce mai mult, din ce în ce mai mult.... mi-e dor de tine, mi-e dor târziu şi până în noaptea vieŃii cu tine aş vrea să fiu... Eu sunt tâlharul care-n remuşcări crucificat s-a mântuit prin tine, ia-mi, te rog, înger iubit, sufletu-mi hain în rai cu tine să-Ńi fie colb, să-Ńi fie spin ca în dulce uitare în altă eră să ne regăsim: ca doi corali mortificaŃi în a mării catapeteasmă, ca două răni deschise într-un grumaz de ciută, să fim pierduŃi şi regăsiŃi, iubito, iubite înger, ca doi dalbi porumbei înfricoşaŃi, ca două inserŃii din rocă metaliferă, tu dalbă şi eu gri... ce mult mi-aş fi dorit să ne fi cunoscut în viaŃa asta de când eram copii !!!

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

EU AM DESTINUL LUNII...

Eu am destinul lunii pline, să-mi fie veşnic dor de tine şi mult prea efemer să ne atingem prin raze reci în zori şi la sfârşit de veci, eu am destinul lunii pline îmbuibat şi sătul în trecerea caravanei nopŃii de luni până în vineri şi care geme după tine, iubite soare nestemat, eu am destinul lunii pline !! Eu am destinul lunii pline, să nu te-ating deplin şi doar să sper că universul infinit se va reduce la un pic şi-atunci vom fi un soare-lună împreună, împreună !!! Eu am destinul lunii pline, conduc doar noaptea către tine şi mă topesc în efemer şi nu mă încălzesc de fel, de fel, ci doar spre dimineaŃă simt că de la ani şi ani lumină tu îmi trimiŃi o sărutare caldă şi curgerea mi-e iarăşi plină... Eu am destinul lunii pline, aştept să te revăd pe tine, dar tu lumină aşteptată te-mparŃi şi risipeşti în galaxia toată... şi eu prea-luminez, dar luminez în mine şi nu-mpart risipă de lumină ca şi tine !!! Tu eşti Lumină de la Dumnezeu, eu sunt Proscris de El, Proscris de El să tremur noaptea pe un arc de Cer !!! Lumină dulce aşteptată, mi-e dor de tine-n lumea toată !!! 67

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

RAMURA DESCULłĂ

Sunt paşii măslinului mai târzii Decât niciodată… în fruct se ascunde Un suflet de fată… În arbori izvorăsc gânduri de insecte Fertile, ce dulce amestecă răşina Sorbind cu nesaŃ – mi-e dor ca să-Ńi spun că de măslinul ofrandă m-am legat de pe-acum şi spinii ieşiŃi din tufiş aşteaptă un cap Dumnezeiesc să îi poartă şi cuiele tremură sperând să fie alese ca durerea lui Dumnezeu să o călăuzească şi s-o bruscheze, că moara ce toarce fire de vânt de nisip în Marea cea Moartă acum s-a oprit şi-n apele sărate nebuna s-a opintit. Ce dulce sărată-i măslina ca fată… Ce sărată aprinsă e luna nestinsă… Ce plânge şi disperată-i salcia sărată Pe malul Mării deja Moartă. Câtă durere are securea ce taie în cedrii Suri de Liban până luni, o cruce, Ce Ńipă ! ce Ńipă ! de durere Cedrul trântit la pământ plângând că duce În Dumnezeiesc mormânt pedeapsa de a fi Cruce de răstignit, de împrumut al morŃii… Aşa-s osândite vrerile sorŃii…

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

CUPRINS • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • •

AUDIłIE LA ORA 9,00 SEMANTICĂ FIERBINTE GRĂDINARULUI SUB CANDELABRUL TĂCERII JAZZ URMARE / IU N'I-ERAI ? (FOLCLOR ARMÂN) ASPIRAłIE MERCANTILĂ GLORIE SAU CREDINłĂ SCHIT DE ANTRACIT ORBIRE DE-MENTĂ - TOTALĂ – FANTASTICĂ MELCIŞORI POVAłĂ MODESTĂ PASIVITATE POIANĂ ISTORISIRE VERDE ROUĂ SEZON INTERZIS MĂSLIN DEASUPRA CURCUBEULUI MIRĂRII ÎNSETAT FĂRĂ SPERANłĂ SUPĂRARE CONDAMNARE S-A SCURS CLEPSIDRA CURIOZITATE CERCURI ÎNCHISE ŞI DISTINCTE TREI NEDUMERIRI PĂLMAŞ DESPĂRłIRI VOLUNTARE CÂINII DE OAMENI IMPREGNARE NUNTA VÂNTUL RECE ŞI LIBERTATE DE GAZELĂ STRAJĂ DIMINEłILOR LINIŞTITE CU-VÂNTUL ŞI ALTE POEME SCURTE 69

3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 14 15 16 17 18 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38

Claudiu Dobre – Poeme simple (Cărticica de buzunar)

• • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • •

AMBIłIE SUNT IARBA... ÎNDEPĂRTARE EMULSIE DE MILĂ NESPUSELE CICLUL O DESTĂINUIRILE ACTORULUI CANDIDA CANDIDA ŞI ARTISTUL DISPERARE UMBRA ÎNVĂłĂTURI SIMPLE DORITĂ, VRUTĂ CANDELĂ SUFLETULUI RURALE NAVEGACIONES Y REGRESOS (PABLO NERUDA) OVERLAST – NOUL TESTAMENT VISUL PROSCRISUL DANTELĂ DE CUVINTE SEMI-LUNĂ ARGINTIE LARVE DE SUNETE ARHANGHELUL DURERII CONVERSIA TIMPULUI INFINIT NEGATIV CORUPT DE FERICIRE MÂNTUIT PRIN TINE EU AM DESTINUL LUNII... RAMURA DESCULłĂ

39 40 41 42 43 44 45 46 48 49 50 51 52 53 54 55 56 57 58 59 60 61 62 63 64 65 66