Faleze de piatra, nr.28-36, 2012

Page 1

nr 28-36, aprilie-octombrie 2012

Caută

Sumarul revistei

Despre noi

Arhiva revistei

Jean Baudrillard- Strategiile fatale : ”Lipsa de raţiune e victorioasă în toate sensurile- chiar acesta este principiul Răului.” În viziunea lui Canetti, există pe axa timpului un punct mort dincolo de care lucrurile scapă de sub control, se potenţializează, proliferează la infinit, îşi pierd sensul mergând către extreme. Lucrul este posibil, întrucât Universul nu este reconciliator, ci extremist, destinat antagonismului radical. Acesta este în esenţă şi principiul Răului. Astfel, în estetică tot ceea ce este arbitrar, aleatoriu, superficial, ex-centric, amoral, pare să fi absorbit întreaga energie a Răului, deşi este prezentat ca un principiu al dinamicii sociale. Un exemplu în artă ar fi Duchamp care afirma că orice obiect înseamnă artă, expunând într-o galerie de pictură un banal suport de sticle. Însă obiectele vizibile nu-şi găsesc sfârşitul în obscuritate, ci în ceva mai mult decât vizibilitatea, în obscenitate. Realul nu se mai retrage lăsând loc imaginarului, ci se potenţează în hiperreal, adevărul lasă loc … Text integral→

Sumarul revistei open in browser PRO version

Are you a developer? Try out the HTML to PDF API

TABLE OF CONTENTS

pdfcrowd.com


Tw eet

3

24

Share 169

Like

172

Category: Arte (5)

Category: Arte (5)

Category: Articole (4)

Aşa am învăţat să iubesc Brăila Category: Literatură pentru copii (2)

Brăila, este stră-străb unica mea din moşi strămoşi. Fac aceasta mărturisire de suflet findcă ea s-a

Category: Poezie (42)

născut prin preajma anului 1360, în partea de Est a României pe malul Dunării. Din totdeauna i-a plăcut să primească oaspeţi din toate colţurile lumii, fiindcă uşile portului erau deschise pentru toate

Category: Proză (34)

vasele maritime mari, remorchere…

Category: Studii (8)

Caii..pictorilor

Category: Teatru (1)

Calul a fost din totdeauna unul din animalele preferate ale pictorilor. Poate pentru ca e

Category: Traduceri (9)

gratios,intelligent, poate din cauza ca a insotit omul in toate activitatile sale pasnice sau nu… In scenele de lupta, apare ca un personaj principal. E nelipsit din tab lourile consacrate eroilor victoriosi, dar e frecvent si in scenele rurale sau de…

AUTORII PUBLICAŢI ÎN ACEST NUMĂR:

Doua poeme desenate

Adrian Grauenfels

Motiv de desen El îşi trase un fir de iarb ă prin tâmplă, murise şi se-nfigea în pământ cu fiecare val de toamnă şi migratoare stoluri de schije. Nişte străini semnaseră cândva ultimul tratat de pace, dar la el ploua cu noroi în toate dimineţile, deasupra lui creştea un câmp de lucernă alb astră. mi-am tras un cuţit în…

Anca Tanase Bianca Dobrescu Camelia Constantin

Haosul în arta modernă Arta secolului al XX-lea încerca, chiar şi după apariţia non-figurativului, să menţină o oarecare ordine în formele de expresie. Oricît ar fi fost de metafizice, de gestuale, organizarea interna a lucrărilor putea fi recunoscută. Deseori, mari artişti care apelau la mijloace de expresie neconvenţionale, chiar reb ele – încadrate azi la…

Un kitsch (despre Marcel Duchamp şi nu numai) Marcel Duchamp (1887-1968) este considerat unul din marii artişti ai secolului al XX-lea. Nu atît datorită numărului mare de lucrări – în realitate, are extrem de puţine -, nici datorită scrierilor de teorie şi critică a artelor plastice, ci, mai cu seamă, pentru că mai toţi avangardiştii îl recunosc drept "Tatăl" lor, în tot ceeea ce…

Category: Articole (4)

Brăila, este stră-străb unica mea din moşi strămoşi. Fac aceasta mărturisire de suflet findcă ea s-a născut prin preajma anului 1360, în partea de Est a României pe malul Dunării. Din totdeauna i-a plăcut să primească oaspeţi din toate colţurile lumii, fiindcă uşile portului erau deschise pentru toate

open in browser PRO version

Are you a developer? Try out the HTML to PDF API

Constanţa Abălaşei-

Donosă Cristi Iordache Dobrica

Mariana

Dorina Şisu Elisabeta Luşcan Emanuel Pope Emanuel Stoica Farcas Narcisa Dorina Neculce

Liliana Gabi Shuster Gherbaluta N. Gabriel

Florin Stanciu

Ioan

Ioan Mircea Popovici Ioan

Ionescu Ion Ion Mânzatu Irina Lucia Mihalca Iuri Iulian Lorincz Liviu-Ioan Muresan Luminita Cristina Petcu Luminiţa Ciobanu Marcel Vişa Marian Băghină Maria Mititelu

Postu

Maria Sava

Traista Milian Oros

Aşa am învăţat să iubesc Brăila

Adrimir

Agatha Cristiana Georgescu Alina Dora Toma

Mihai Carabet Mihai Hafia

Nedelcu Pavel Nick

Sava Nuta Istrate Gangan Patrizia Govi Petruta Şerban Slavomir Almajan Teodora Noje

Viorel Mirea Viorel Ploeșteanu Virginia Paraschiv

pdfcrowd.com


plăcut să primească oaspeţi din toate colţurile lumii, fiindcă uşile portului erau deschise pentru toate vasele maritime mari, remorchere…

Interludiu (Fragment din volumul „Comicul nimicniciei”) Înainte de a continua să urmărim cum se dezvoltă dialectic jocul antinomiilor - un joc pe care ni l-am propus din raţiuni evident partizane -, considerăm că sunt necesare două scurte priviri asupra unor aspecte ale prob lamaticii puse în discuţie: pe de o parte, am dori să …

Întotdeauna, Poetul se numeşte Eminescu A intrat în lume cu un ţipăt, ca noi toţi; plângând, ca noi toţi; în inima iernii, când Dumnezeu a hotărât din nou să fie lumină şi cruce Seara, la leagănul pruncului au venit ursitoarele. Prima ţinea în mâini un glob de aur şi, apropiindu-se, a aşezat glob ul in legănel, rostind cu glas de izvor: -…

Scrisoare către Socrate ÎNȚELEPTULE SOCRATE, O sentință la moarte: „Socrate se face vinovat de a nu onora zeii pe care îi onorează cetatea și de a introduce divinități noi. Se mai face vinovat de coruperea tineretului. Pedeapsa cerută: moartea!” Realitatea e alta, tu ai atacat pe sofiști, pe poeți, pe generali, pe oamenii politici etc. Ai fost primul …

Category: Literatură pentru copii (2) Albinele Pe scenă, în spatele copiilor sunt patru stupi. În fața lor sunt cât mai multe flori, iar printre ele, copiii deghizați în alb ine.Unii stau jos, alții în picioare iar matca pe un scăunel. Personaje: Povestitorul Un fluture Matca Trei alb ine mari Trei alb ine mici Doi trântori Un urs Povestitorul : …

Căsuţa albastră din lună În clasa a V-a, spre surprinderea tuturora, Mădălina a luat premiul I, dar, la serb area de sfârşit de an, n-a putut să vină niciunul dintre ai săi, căci tatăl era plecat, de vreo jumătate de an, pe undeva, prin Uniune (cele trei vederi pe care le primiseră, până acum, purtau mereu altă ştampilă), iar mama trudea şi ea departe, la Bistra…

Category: Poezie (42) 5 poezii cu ocazia împlinirii a 55 de ani de la moartea lui Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876, Hobița, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris). Sculptorul Brâncuşi îşi ciopleşte gândul peste inima pietrei în forme de sărut poarta se deschide îndrăgostiţii trec sculptorul moare se aşază masa tăcerii pe scaune doar doisprezece cei care l-au iub it Jiul doar murmură spiritul său se înalţă prin coloana fără sfârşit apoi familia împuţinată aşeza…

Ce faci astăzi? Ce faci astăzi?

Mă uit pe geam şi nu te văd, îmi b eau cafeaua ... nu eşti în zare, pendula ticăie a

sfârşit de an viaţa are o formă de sferă gotică. Ce face Irina? E fericită? Ce fac astăzi - mă întreb i, strivind forma b arocului târziu, violoncelul de Prado, sub lime…

Dimineţi ortogonale

COMENTARII RECENTE: adrimir on Haosul în arta modernă Lica Barbu on Uneori ne prinde bine absurdul

mă dau jos din pat afară e o zi solară, peste cap păsări sob ele fumegă orizontal nu te-am visat destul se pare şi păsări mari îmi aduc ancore timonele unei caravele cu care plutesc spre tine într-o călătorie cu multe necunoscute tu la capătul plapumei cauţi graniţa tăcerilor elocvente fericirea nu

open in browser PRO version

Are you a developer? Try out the HTML to PDF API

pdfcrowd.com


vine dinspre…

alo tată /poemul anonim e pruncul care miroase a noapte uitată pe pervaz cu mâinile mereu îndreptate spre b ec e cel care în rugăciunile lui se pişă în scutece şi suge din mamă ca acul b usolei nordul tată prin oglinzi văd doar

PAŞI PE FALEZE:

pietre slab e legănând singurătăţi b olnave alo tată sunt puştiul din plastilină care merge acum

This post:

spre…

Total reads:

Amintiri de iarnă

Reads today:

Pe plai de b aladă, cu sate b ătrâne, Bunicii uitați își așteaptă nepoții, Sperând că-ntr-o zi s-or strânge

8023 231060 2

Reads yesterday:

402

cu toții, Prin timpuri tot grele, ce zile-or rămâne... Cum poate o lacrimă moartea s-amâne Când

Reads last week:

1702

viscole dau târcoale ca hoții Și geruri dușmane-și aruncă b aloții De gheață și țurțuri și-omături

Reads per month:

stăpâne? …

Total visitors: Visitors today:

1702 84818 2

baladă

Visitors yesterday:

176

b unicul s-a aşezat pe b ăncuţă mâinile meşteresc ochii râd nu prea are timp să vorb ească iar eu mă

Visitors last week:

815

ascund în tulpina cireşului ca să creştem odată ne jucăm atât de frumos tustrei răul nu mă

Visitors per month:

815

scormoneşte încă pe dinăuntru şi dacă-mi intră sub unghii îl spăl seara cu mult săpun într-o covată lin

Visitors per day:

şi frumos scob ită ca…

Visitors currently online:

78 2

Ceai cu Adala ( colaj ) Greaţa Felia de lămâie are azi gustul perfect după greaţa însăşi a apucat-o dis-de-dimineaţă pe când îi încolţea un gând galb en ca un fluier gura i-a fost atât de strânsă-n pungă încât s-a stors în ea acum zace ca o iub ire scofâlcită în postludiul mileniului ADALA Am b ăut ceaiul acela cu tine făcând rotocoale…

Colaj pentru Georg Baselitz Autori : Ioan Mircea Popovici, Gab i Shuster, Dorrina Sisu, Luminiţa Ciob anu, Adrian Grauenfels fumătorule de pipă ce eşti sper să nu fiu prea poetic şi nici ermetic şi să întrezăreşti că-s pe b une hotărât să cultiv livada b ucuriei vin ele unele…

Condiţie unică şi m-am făcut mic, mic de tot; omul mă întreb ase cu speranţă despre condiţia de poet, îmi

Visit Cititor de Proză

argumentase că a citit sute de cărţi, comentarii ale marilor critici, că toate acestea îi dădeau sens vieţii şi înţelegerea lucrurilor. aştepta doar mica scînteie ce lămureşte asemeni mîntuirii. spera că omul cu cearcăne o ascunde…

Cu firul sorții... Cu firul sorții... Cos pe b râul Ilenei Cosânzene, Floarea gerului de foc Și-ale gândului adânci însemne, Căci n-a rămas în inimă un loc, Nesărutat, nemângâiat deloc... La Făt-Frumos aprind apusul, Nemărginit în tremurul iub irii, Cel Nenumit trecând peste arcușul Svâcnirilor de sân a firii și-a privirii... Doar…

Cuc răguşit / N-am reuşit privire dobândită/Uşa către moarte Cuc răguşit

Un ceas cu cuc răguşit îşi dădea ochii peste cap de câte ori timpul o lua înainte.

l-

am pândit într-o zi când năpustea afară, să fim prieteni i-am zis, să nu mai gonească orele din cutia de…

doar câmpul şi macii / Singurătate, planetă ”rotundă”

open in browser PRO version

Are you a developer? Try out the HTML to PDF API

pdfcrowd.com


respirând greu, din valea pârâului tinereţea ab ia se auzea eu învăţasem să b eau, tu râdeai doar câmpul şi macii ne mai înconjurau luna şi focul, în joacă, din umb rele noastre îşi zideau pe deal cazemate deveniserăm, aşa dintr-odată, cu toţii extrem de esenieni tu pregătindu-te să ierţi eu pregătindu-mă să…

Doi Doi de foame, se mâncau între ei de singurătate, îşi scuipau degetele la interval de 2-3 secunde de iub ire, se miroseau şi apăreau din nimic de dor, se ghemuiau unul în altul şi se contopeau ca-n poemele siropoase ale mai marilor devenind unul de b ravi ce erau, din când în când mai tăiau sfoara apoi rămâneau…

Dor de verde stins Uneori cob orîm drumul spre noi înşine, în lumea dinaintea pierderii, ca şi cum ai jupui crusta de pe o rană cît mai demn căci nici un sceptic adevărat nu spune nu vreau să cred, ci nu pot să cred şi doar această tărie de-a socoti iub irea-mi un lucru firesc e tot ce se opune ab senţelor tale acolo unde însăşi zăpada n-a căzut…

Doua poeme desenate Motiv de desen El îşi trase un fir de iarb ă prin tâmplă, murise şi se-nfigea în pământ cu fiecare val de toamnă şi migratoare stoluri de schije. Nişte străini semnaseră cândva ultimul tratat de pace, dar la el ploua cu noroi în toate dimineţile, deasupra lui creştea un câmp de lucernă alb astră. mi-am tras un cuţit în…

E plin de greieri în ochii poeţilor e plin de greieri în jur mari cât turnul eiffel scris cu literă mică orice turn devine b anal e frig în mansarde fără focuri aprinse în inimi e toamnă şi e plin de greieri în ochii poeţilor e plin de turnuri care se năruie pe tab la de şah a vieţii cântece sinistre răsună în timpanele invadate de cer şah mat dumnezeu…

est Deus in nobis lui Mihai Eminescu, Aplecat smerit deasupra cuvintelor şi cu palma stângă lipită pe inimă, aşa începe poemul acesta despre Întruparea Duhului Sfînt pe pământ şi despre Cuvântul care s-a pogorât în frigul şi b ezna trupului…

Evanghelia întâi a poetului EVANGHELIA ÎNTÂI A POETULUI

Dumnezeu a înverzit pomii şi poetul a scris cum au înverzit

pomii; Dumnezeu a întors păsările şi mai iute decât întoarcerea lor a fost întoarcerea vieţii noastre de pasăre, şi mai iute decât întoarcerea vieţii noastre de pasăre a fost scrisul întoarcerii…

în bătaia gloanţelor oarbe în b ătaia gloanţelor oarb e un amurg b ifurcat în orizonturi distincte nu e o poveste cu happy end dar pe maidanul pustiu hoinărim numai noi numărându-ne rareori zilele noaptea salvăm fericirea pământului rescriind alt final tragediilor antice nicio mamă nu mai naşte eroi iluzia înfăşoară cuvintele ni le sugrumă cu disperare şi…

În lumea lui Dante E târziu, e miezul nopţii şi-o lumină trecătoare, dezb răcată de culoare, se ascunde-n gândul sferic, fantomatic se transformă într-un car de foc eteric, ce străb ate galaxia pe orb ite arb itrare. A trecut prin lumea noastră, care nu-i o acuarelă, este haos şi-ntuneric, iar repere nu există, cu o faţă-aşa perfidă

open in browser PRO version

Are you a developer? Try out the HTML to PDF API

pdfcrowd.com


are fiţe de…

în vreme de război cad fluturi orașul acesta alb îmi oprește timpul și-aș vrea să-mi îngrop palmele în veșnicia unui țurțure apoi să-ți topesc inima în treacăt cu un suflu hipotermic ca atunci când tragi fermoarul pe dinăuntru și apar oasele goale mă rătăcesc printr-un alt fus orar nu mai am chef de poezia asta moartă îmi cresc…

îngerii mei au cuie în talpă orașul părea grotesc îngrămădit într-un spectacol uman sugrumat oglinzile nu mai puteau să te uimească și de atunci îngerii mei își poartă cuiele în talpă mă pierd somnamb ulic în timp cu pași solitari risipiți într-o iminentă arcadă cerească o să ne unim b rațe și trupuri zidite ca într-o piramidă sticloasă doar…

Între singurătate şi destin “Să trăieşti frumos şi să spui mereu:

< Viaţa e-o poveste, e stare, emoţie, e vis...

ca visul din vis, ca ochiul din lacrimă >!” Asemeni picturii lui Bruegel, - iluzie şi vis - ca-ntr-un…

metamorfoze 40-copacul cu vorbe Piatra din care m-am născut mi-a acoperit rănile facerii eu nenăscutul dintr-o stâncă şi un izvor simt încolţind în ochiul meu stâng imaginea Odille-ei iar din urechea dreaptă b ătaia aripilor ei peste toate umb ra vrăjitorului din pădure . Spectatori nepăsători la show-ul Prefacerii Uitaţi că lumea e o scenă şi luaţi…

numele m-am născut în 1970. multă vreme am ştiut că a fost un an b un (deşi am aflat pe la 11 ani dintr-un timb ru că au fost inundaţii). mă gândeam: oare cât o să trăiesc? până în 2050? eram fericit. aveam o stea norocoasă. nu era chiar aşa de rău cu mâncarea. tata avea b icepşi de aviator. citeam. se citea mult pe atunci. şi se…

O moarte mică voi mai trăi o moarte mi-am zis azi după ce am dat mîna cu mine tovărășește una mică, așa, cam cît cinci degetare de universuri neștiute doar una, atît cît să uit că trecutul pe care l-am pierdut am fost doar eu îmb răcată în cele mai urîte haine o moarte mică de tot mi-am zis, cît să-mi amintesc că n-am pierdut…

Oameni și anotimpuri Alb e flori aduce vântul dinspre știutul ținut al iub irii Trec cocori de ieri pe cerul de acasă A nopții casă de veacuri așază la masă luceferi Veri pe sub ziduri de stejar Împletesc hainele de toamnă ale pământului La șezătoare cob oară și conuri de b rad Vor să scrie pe firele de iarb ă De la rădăcini…

Omul de tinichea am să îmb ătrânesc iub ito ştiu am promis că n-am să las în urmă nici o toamnă doar trenul ăsta neb un care-mi şuieră în suflet nu a ajuns lângă zâmb etul ochilor tăi gândurile m-au închis într-o armură de fier pe care o port în fiecare anotimp am să ruginesc pe la încheieturi iub ito paşii o să-mi scârţâie ca…

Peste umăr / Mi-ai spus că la tine în casă e cald Nu mă întreb a de ce te-am aruncat peste umăr. Nu mă întreb a de ce căzând pe spate ți-ai răstignit

open in browser PRO version

Are you a developer? Try out the HTML to PDF API

pdfcrowd.com


umb ra și ai ucis-o. Nu mă întreb a nimic despre nimic. Aseară am vrut să mă des-făt...

Mi-ai spus că

la tine în casă e cald Ovinele fată reptile lăptoase cu privirea vorace Ș…

pieta dormeai netulb urat în loc să-mi săruţi poveştile adunate la colţul ochilor multele poveşti nesărutate de nimeni dar atât de frumoase în felul lor încât simţeam o ciudă amară întărâtându-mă un plâns aspru în mijlocul pieptului somnului tău nu-i păsa nici de cearşaful adunat la picioare ca o zdreanţă de care te lepezi…

Poemul comentat (I): Marian Drăghici în Viaţa Românească POEMUL COMENTAT (I)

Marian Drăghici Viaţa Românească, nr. 3 – 4, martie-aprilie 2007

(…)

Una din acele b ijuterii anunţate la început, celeb ră printre cunoscătorii poeziei lui Rodian Drăgoi, este Scrisoare către Dimitrie Stelaru. În urmă cu „mii de ani” cataclismul nuclear vai, avuse loc !…

Punct Aş vrea să scriu un poem cu tăcerea dintre două cuvinte, exilate-n genunchi şi cu faţa la colţ, într-o cameră goală, când praful nevăzut dintre stele ninge pe cărţi, iar lumina-i mai friab ilă şi mai palidă chiar decât scrisorile vechi înghesuite-n sertare uitate. Pe urmă, vântul …

Sentimental lady M-am îmb ătat de dor şi de iarb ă înşirată sub formă de săruturi între filele cărţii " The screwtape letters" deşi în adîncul sufletului sper să-l pot imita pe Ulise cu toată luciditatea de care sînt în stare. De multe ori, cînd dormeai şi ne visai pe noi doi mă strecuram îndărătul lumii locuite încercînd să nu rup…

Singurătate / Abecedar al melancoliei / Mica ţigariadă Singurătate Visătorul sugrumat în somn Cruce de carne mă pune pe oasele tale și b ate-mă până la sânge, să nu mai am după tragere de inimă să-i car pumni în stânga și-n dreapta prietenului meu invizib il cu douăsprezece fețe. Mă dialoghează-nveninat cu lumea de hoți și de târfe, apoi mă-ncuien tăcere,ca într-o…

Şoapta dumnezeului negru din turnul de control alunecaţi în voie dragi pinguini în lagărul paradis ceaşca de cafea ab urindă a universului vă frige b uzele ca un vulcan ce erupe în creier umplându-vă tigva cu lava gândurilor folosiţi-vă aripile când lumea se întoarce pe dos când cerul crapă ca o calotă glaciară lovită de crosa lui Dumnezeu la ore târzii în noapte univers…

Sublimele versete ( 1) Sub limele versete ( 1) Să nu te crezi niciodată profet, nu ești. Nimeni nu se urăște cu sinceritate pe sine, nici nu treb uie. Trist este spectacolul căinței, derutant. Tu nu mă admiri pe mine, eu nu te admir pe tine, totuși conviețuim. Mulți oameni sunt plicticoși pentru că prea se iau în serios. Nu spunea b ietul Will că lumea este…

Ţărm pe ţărmul care se încarcă de istoria vieţii mele în grădina unde se hrănesc melcii în Edenul nefericirilor noastre sufletu-mi cu aripile urzite se umple de sânge căutându-şi scăparea pe ţărmul unde o mamă îşi piaptănă odorul. autor adrimir

Toamne de mătase Să îţi mai spun, iub ite, iar povestea De toamnă- lungă, rece şi pletoasă, Cu falduri ruginite de

open in browser PRO version

Are you a developer? Try out the HTML to PDF API

pdfcrowd.com


angoasă Şi necuprinse-n mâinile acestea. Pe care le cunoşti aşa cum ochii Îi ştii când îţi împart o noapte-n două Şi amăgindu-ţi palmele cu rouă Te fac să-mi prinzi micsandrele în rochii. Ar…

tra la la am derivat doar privirea lui venus pe urma muntelui urcă acum umb ra mea nu știam că sunt apropiate depărtările tale sunt așa de aproape că le aud șoaptele mângâierea vântului încolțește în ochii mei am atins acea sprijinire a durerilor încât nu mai simt nimic și apa mi-a dat acordul de a mă face valul ei doar cerul…

Trenul Mergeam – fluieram pe calea ferată cu mâna la şapcă şi tot mă priveam peste ierb uri să le strig pe numele lor cât de mic, nu cred că era sânge unde - am găsit-o, nu putea fi sânge şi-acolo, b a nu era sânge deloc şi mergeam - fluieram cum merge - mănâncă furnica sau zb oară - mănâncă vulturul, am citit undeva şi…

un fel de oameni / ritual un fel de oameni suntem un fel de oameni care trecem unul pe lângă altul ne adunăm mai mult la necazuri, b ucuriile ne sunt stricate de pe margine, precum la un meci de fotb al... eu am peste 20 de ani de când alunec din propria-mi viaţă ca săpunul din mână. uneori ne salutăm între noi, alteori nu. toţi avem numai un…

uneori timpul…uneori patima… mă uit la nasturi

mă uit la fetiţa cu nasturi gîndesc mînuţele fetiţei mîngîie nasturii care ştiu că aşa

e firesc deodată

printre b oab ele de mac greb la grăb ită se ab ate asupra lor nu vom termina de

citit fab ule * b unicul doarme cufundat în cameră se aud în plafon papucii

Category: Proză (34) Ramura de stejar Luna noiemb rie începuse cu o ploaie măruntă şi rece. Puţin îi lipsise ca să se transforme într-o primă ninsoare a acelui an. În clasa noastră, clasa a-III-a, parcă se adunase tot frigul din şcoală. Cine ştie, poate fiindcă avea geamurile orientate spre nord! Era în ea mai frig ca afară! Ne uitam spre sob a mare, din teracotă, îngheţată…

Am ales să opresc scurgerea timpului... Încerc să mă ob işnuiesc cu idee aab senţei tale, şi e ca şi cum aş încerca să mă ob işnuiesc cu ideea că s-ar fi putut ca tu să nu fi apărut niciodată în carne şi oase în viaţa mea şi să rămâi doar una din imaginile virtuale cu care mi-am hrănit ani la rând viaţa pînă cînd tu ai devenit efectiv parte a vieţii mele…

Anotimpuri Ies din spital târând cizma grea de gips. Infirmierii mi-au despicat cracul pantalonului şi stofa uniformei fâlfâie la fiecare pas. Un soldat ciudat şontâcăie prin Oradea. A venit toamna peste oraş, o toamnă caldă şi umedă. Toată noaptea a plouat, a plouat şi-n zori. Totul e umed, galb en şi cenuşiu. Mă chinuie cumplit cizma de gips,…

Bătrâna cu botuța (1 și 2) Păşea cu b otuţa ei, anevoie, de parcă ar fi tras toate durerile lumii după ea. „Este b ugăt până la inima satului” îşi zicea, „doară doară s-o-ndura oarecine de mine să mă ia” , nădăjduia b ătrânica.Gâfăia

open in browser PRO version

Are you a developer? Try out the HTML to PDF API

pdfcrowd.com


sub năframa neagră. Peste treizeci Celsius si racorirea mult aşteptată, o ploaie or fie ce-ofi, nu mai venea. E prea…

Bufonul Bufonul

Universul e cartea cu un număr infinit de poveşti, de pagini, de litere; cartea e făurită

din arab escuri de suflete, iar fiecare suflet e o b roderie de gânduri şi sentimente. Dintre toate sentimentele, cel de care omul se teme cel mai tare e cel al cunoaşterii propriei fiinţe. Bufonul e ostenit. Sab ia…

Bunicul E sfârşit de august şi plouă de două zile apăsat. Ploaie măruntă, veşnică, neiertătoare. Ne-am aciuat în vagonul lui Moş Tudosă, vagon de marfă amenajat cât de cât pentru un suflet de om. Două paturi cazone, o plită de fier, cu cuptor, două mese înguste şi ceva tab urete. În perete, b ătute în cuie, cutiuţe de lemn, „peretare”…

cămaşa de noapte Sunt un b olnav. Cine nu este astăzi b olnav? Suferinţe, descoperite sau nu, tratab ile sau nu, tratate sau nu, reale sau nu, ne trezesc tot felul de speranţe, de dezamăgiri, de dorinţe ultimative sau numai limitative. Noi, oamenii, suntem nişte animale sociale şi de când cu internetul acesta ne este mai uşor să comunicăm, să ne sfătuim, să ne…

Despre reflexele condiţionate la aligatori Pe certificatul meu de naştere scria şi încă mai scrie, cu meşteşugite floricele verzialb ăstrui, Ion Beremici. Dar, până la-nceput de mileniu, când a-nceput înscrierea candidaturilor pentru funcţia de primar al comunei , nimeni n-a sesizat filonul de aur care se-ascundea, încă din naştere,între cele două file filigranate şi îngălb enite…

Doamna de la a IV-a B şi literele cu zulufi Un cap de b ou ursuz se b ălăngănea prin flamura înfăşurată pe b ăţul cob orât în b ernă. O cutie de conservă ruginită se dădea de-a dura printre b uruienile crescute pe fostul peron. Conserva scârţâia, se legăna în vânt , cu miasma de tocană, emanată din pământ. Revenind la susnumitul cap de b ou feroviar, se ştie că…

Dragostea din Strada Privighetorilor - Ştiu când s-a întâmplat, Pică. Murise tata. Aveam 31 de ani. Suferinţele nu ţin de vârstă, nici de anotimp, doar de sufletul care suferă. Tata fusese un om puternic. Gospodar. Ei sunt oameni tari, nu ca noi. De-aia îi ştiau angajaţii de frică! Îl respectau atât de mult, că respectul devenea frică. Tu ai mai auzit, mă, Pică, una ca…

Faust, Faustina şi Diavolul. din volumul Eseuri și alte povestiri

Plictisit peste măsură, Diavolul nu ştia ce să mai facă, unde să se

mai ducă. Reuşise peste aşteptări. De acum nici nu mai era nevoie de intervenţia lui. Oamenii se încăierau pentru te miri ce, se uitau chiorâş unii la alţii, se suspicionau, se criticau, se b ucurau de necazul aproapelui,…

Fir-ai al naibii, domnule Tănase Vasilescu Lumânăraru ! Calmul englezesc? Mofturi! Calmul suedez mi se pare o stare de fapt care chiar ar merita să intre în folclorul internaţional. El depăşeşte perimetrul gărzii palatului regal unde prin gesturi mici, însoţite uneori de un zâmb et, militarii afişează - în limitele unui regulament prob ab il mai puţin rigid decât în

open in browser PRO version

Are you a developer? Try out the HTML to PDF API

pdfcrowd.com


restul lumii - o…

I. Visuri I. Visuri (Povestea lui Ira Miles) Conducătorii sunt prin definiţie orb i, de la şefii de b rutărie până la împăraţi. Orb irea se poate să se fi produs la naştere, dar de cele mai multe ori vine odată cu îndatorirea de a conduce. Aceasta e o orb ire parţială: conducătorului îi este îngăduit să-şi vadă reflecţia în oglindă dar nu…

II. Fir de iarbă II. Fir de iarb ă (Povestea lui Andrei)

Noroiul plescăie. A nins cu b ulgări mari de sare grunjoasă.

Străzile sunt singurele care mai au o culoare - atunci când te uiţi pe cer nu ştii unde începe şi unde se termină pământul (nu c-ai fi ştiut vreodată). E greu de spus daca-i iarnă ori te afli într-un oraş unde…

Îmbrățișarea cu Taina Omul, în esența lui, este predestinat conviețuirii cu taina și se manifestă, în mod ideal, cu deschiderea ab solută, cu desprinderea de centrul lui de greutate și, asemenea unui ghem în care capătul de dinlăuntru nu există, el se risipește, se desface în imensitatea tainei contopindu-se cu ea într-o armonie nepământeasă. Hmm… Poate că…

Încotro? Ne facem din vieți povești. Alunecăm sărutând pământul, încercăm iub irile cu vârful gândului apoi ne întreb ăm de ce crengile ne sunt goale și seamănă cu propriile b rațe. Spunem iub irii să se îndure, să prindă rădăcină pe o frunză care șade pe tâmplă pentru a odihni lumina din crivăț cu alb . Pretindem totul vieții…

Iubeşte (fragment din TEHNICI DE SUPER-VIETUIRE) autor Cristi Iordache

La Nicula Era o generozitate din partea mea să circul cu personalul Bistriţa-Dej. Mă priveau toţi cu o cătare de ochi, apoi se făceau că îşi văd de treb urile proprii. Tipul de pe scaunul dinaintea mea mesteca gumă şi murmura cuvinte neînţelese. Alex m-a tras de mînecă cum ar spune un secret. Am intrat în joc şi mam prefăcut atent. Tata,…

Melior-Epoca Imposibilului Însă ca orice supremație ce mai devreme sau mai târziu datorită invidiei sau a dorinței supușilor de a lua inițiativă își pierde din autoritate, la fel și elanul României fu în cele din urmă tăiat de către celelalte state chiar și după încheierea rușinoaselor păci în urma pierderii răzb oiului de către UE. Timp de cincizeci de ani…

Minciuna Într-un tărâm de vis, demult, demult, trăiau nişte oameni care nu ştiau ce este minciuna. Ca un făcut, de fiecare dată când unul dintre ei încerca să ascundă adevărul, cuvintele prindeau viaţă şi-şi b ăteau joc de el, făcându-l să se b âlb âie îngrozitor. Într-o zi în acel tărâm sosi din lumi necunoscute un om foarte b ogat.…

Necunoscuta din tren / Despre garduri / Şi despre flori Necunoscuta din tren. Îmi place să rătăcesc noaptea pe peronul pustiu al unei gări, îmi aduce aminte

open in browser PRO version

Are you a developer? Try out the HTML to PDF API

pdfcrowd.com


că viaţa mea e un şir de pelerinaje. Lămpi zgrib ulite aruncă umb re lungi, b ănci de plastic ab ia aşteaptă să te muşte. Toate sunt, dar noi vedem doar … Iluzia. Luna mare şi palidă, ea E, dar e atât de departe.... odată demult un…

Noapte la Praga Pe Podul Carol se plimb au statui... Noi b eam un vin fiert ieftin la masa unei terase dintr-o piaţetă unde statuia unui rege oarecare (pentru turiştii care invadaseră oraşul) nu se hotărâse încă să cob oare de pe soclu. Stătea acolo impozant şi cenuşiu în mantia sa, neînţelegând agitaţia din jur, privind cu ochi goi eternitatea rece. Lumi…

Numele Numele Domnule Primar, sub semnatul Martin Cordelius Văcaru, solicit respectuos schimb area numelui din următorul motiv… Marty ridică ochii de pe foaie și începu să roadă gânditor capătul pixului. ”Mata pune pe hârtie ideile”, spusese Nelu, ”că fac eu cererea. Nu treb uie să fie prea lungă, că n-o s-o citească nimeni.”…

Omul de dincolo OMUL DE DINCOLO (Nuvelă) «De ce vă grăb iţi... de ce vă grăb iţi voi, oamenii, să spuneţi imediat despre un lucru că e neb unesc sau înţelept, b un sau rău?! Ce rost au toate astea?» (Goethe) «Vântul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge...» (Eva…

Poveste de dragoste (2) O aştepta. Ştia că o s-o aştepte. Spera. Se simţea uşor stingheră, pentru prima oară erau singuri. Toată ziua sub privirile lui, se pregătise pentru momentul în care vor fi singuri. Pentru că ştia că o să vină, pentru că şi-l dorea. Pentru o secundă se gândi că era pregătită pentru dorinţa pură ascunsă în ochii lui, dar…

Procesul de paternitate I se spunea Nea Voicu. Locuia la etajul şapte al b locului turn cu numărul 58 de pe strada 7 Noiemb rie, situat în apropierea Gării de Nord din Tecuci. Era un om mic de statură şi foarte sprinten. Când mergea pe stradă aproape alerga. Nea Voicu era un om respectab il. Avea un loc de muncă şi încă unul special. Era un fel de responsab il la depozitul…

Rolul Era un actoraş de duzină, ştia asta foarte b ine, nu va fi niciodată un star, nu va lua un Oscar, nu-şi va cumpăra o insulă exotică sau doar o femeie frumoasă, nu va face gesturi excentrice sau caritab ile… Se împăcase cu rolurile mici, cu acele prezenţe necesare, dar comune în economia unui film sau a unei piese de teatru; şi în viaţa…

Să nu mă spui că am mâncat fasole ˗˗ Costeleeee, unde dracu te-ai b ăgat, măăăă? ˗˗ Ce-ai, fă, de strigi ca neb una? Uite-mă aci. Ai dat în orb u' găinilor? ˗˗ Vezi, mă, că a venit aia mică a lu' tușa Ioana. ˗˗ Unde-i, fă, că aci pă hol nu-i? ˗˗ Vezi, mă, prostule, că-i la ușă. Dă dracu' perdeaua din ochi și-o vezi... ˗˗ Făăă, Leano,…

Sunt bine, întotdeauna bine.... Sunt b ine, întotdeauna b ine Şuşoteam de zor pe carul mare, croşetând stele măreţe care vor apărea într-o zi la tv pe la voi. Fericire pe ici pe colo, prin mine… Explodez de atâta, nici nu ştiu ce să

open in browser PRO version

Are you a developer? Try out the HTML to PDF API

pdfcrowd.com


mai fac cu ea, să arunc în voi? Nu mă mai satur să nu contez pentru alţii decât atunci când nu au pe cine învinovăţi…

Tablouri dintr-o expoziţie: Ruptura Tab loul nr- 1: Ruptura Cu un scrâşnet prelung personalul se opri în halta din mijlocul câmpului. De jur împrejur, cât vedeai cu ochii, se întindeau lanurile de porumb ce unduiau alene în adierea vântului. Singurul semn că acolo s-ar afla o clădire era grupul celor patru plopi b ătrâni cu frunza tremurătoare, ce străjuiau falnic…

Treceri Mai treceam uneori prin viaţa ta, prin b ucătăria ta, la o cafea, pe b alconul tău, printre flori sau rochii, b luziţe, fustiţe, ciorapi, desuuri puse la uscat, prin b aia ta cu scoici adunate de pe nişte plaje exotice şi lumânari parfumate, prin patul tău mătăsos, adormitor, chemător, prin trupul tău întreb ător, prin părul tău ciufulit,…

Un evreu la Bug (Din volumul în pregătire „Flash”) Oare se rădea vreodată moş Simion, sau numai scurta cu foarfeca părul de pe faţa-i lătăreaţă, b onomă pe care doar uneori se iţea o oarecare urmă de viclenie trecătoare. Oricum, timp de vreun an şi ceva cât am lucrat cu el, niciodată nu i-am văzut faţa cum arată de după acea pădure deasă de…

Un om nou în Dublin Un om nou în Dub lin Pe Thomas Street colț cu Meath Street este o tonetă de ziare. Mult timp acolo a lucrat o femeie în vârstă, care mi-a și inspirat tema pentru o poezie. Într-o dimineață, toneta a rămas închisă. M-am gândit că poate vânzătoarea nu s-a simțit b ine și a rămas acasă, dar nu a venit nici zilele următoare. Era o…

Veşnica pomenire Învăţătorul nostru Latif-hogea murise-ntr-o joi, cam pe la prânz. Mi-aduc doar aminte că dormeam cu motanul în b raţe, pe canapeaua de lângă sob ă, când b unicul meu s-a-ntors de la saia, mirosind a iarmá de orz şi-a păr de cal: -

Bă, tică, să duse şi păcătosu-ăla dă hogea Cemalladin,! Laaa…

Category: Studii (8) Borges - Cărţile şi noaptea "Iară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă."(Eminescu) În anul 1977, Borges începe seria de conferinţe de la Teatrul Coliseo din Buenos Aires, conferinţe pe care criticii literari le numeau mai degrab ă “charlas”-“a sta la taifas”, “a face conversaţie”. Asemeni scrisului său, marcat de simplitate, la prima vedere, dar…

Din Ţara Măgarilor. Însemnări- autor: Ştefan Zeletin ( note de lectură) În parab ola Din Ţara Măgarilor. Însemnări, Ştefan Zeletin, filozof, economist şi sociolog descrie cu gravitate şi sinceritate ab solută o lume alterată. După anii de studiu petrecuţi în Apus, în urma cărora ob ţinuse titlul de doctor magna cum laudae în filozofie la Erlangen în Germania, autorul trăieşte şocul…

Este Ion Barbu un poet dificil, ermetic? „Fizionomie personală de om al soarelui de calcaluri, înaintare de kurd descălecat. Un nu știu ce nomad în pupilele b oab e de strugur veșted. Liniile feței anguloase, ochii vegetali, sporiți într-o

open in browser PRO version

Are you a developer? Try out the HTML to PDF API

pdfcrowd.com


tensiune dincolo de conturul lucrurilor, ochi exangui, cufundați în vis, ai omului ce doarme cu pleoapele întrdeschise” (G. Călinescu- Istoria…

Friedrich Nietzsche Căci frumosul nu-i decât pragul înspăimântătorului şi-l îndurăm anevoie şi peste măsură, aşa cum e, ne înminunează fiindcă, nepăsător, nu ne-nvredniceşte să ne dea pierzării.” (Întâia elegie din Duino-Rainer Maria Rilke)

Filosoful Friedrich Nietzsche (1844…

Jean Baudrillard- Strategiile fatale ”Lipsa de raţiune e victorioasă în toate sensurile- chiar acesta este principiul Răului.” În viziunea lui Canetti, există pe axa timpului un punct mort dincolo de care lucrurile scapă de sub control, se potenţializează, proliferează la infinit, îşi pierd sensul mergând către extreme. Lucrul este posib il, întrucât…

Platon, pe scurt Parcurs tematic propus și organizat de prof. Patrizia Govi, laureată în filozofie Cuprins 1. Atena, context istoric 2.

Alegerea genului literar ”dialog” 3.

mitului pentru a face filozofie 5.

Centrul Platonismului 6.

Ereditatea lui Socrate 4.

Platon, Utilizarea

Să ne ţinem de basme Nu cred să existe român care, dacă a citit b asme la viaţa lui, să nu-şi amintească „b asmul” lui Petre Ispirescu Tinereţe fără b ătrîneţe şi viată fără de moarte. Povestitorul – scriitor de fapt – spune că l-ar fi „cules” de la o slujnică în casă; care va să zică, ar fi o creaţie populară. Iată însă că acest b asm nu…

The use of nonsense in Lewis Carroll’s Alice in Wonderland The literary nonsense defined b y Wim Tigges as “a genre of narrative literature which b alances a multiplicity of meaning with a simultaneous ab sence of meaning…”, the b alance b eing ”effected b y playing with the rules of language, logic, prosody and representation, or a comb ination of these” is at the b asis of Lewis Carroll’s…

Category: Teatru (1) Uneori ne prinde bine absurdul Uneori ne prinde b ine ab surdul Tab ela de personaje: Atena Dinde – ab solventă a facultăţilor de drept, de ştiinţe politice, de geografie, de medicină, de arhitectură şi altele. Malvina Dinde - fiica celei pomenite mai sus. Dorel Sage – doctor decan al facultăţii de film şi teatru. Dilemat…

Category: Traduceri (9) Altazor (fragment din Prefaţă), autor Vicente Huidobro Vicente Huidob ro, Altazor (fragment din Prefata) Vicente García-Huidob ro Fernández (n. 10 ianuarie 1893 - d. 2 ianuarie 1948) a fost un poet chilian. A provenit dintr-o familie aristocrată și a fost promotor alavangardismului și inițiator al creaționismului. Lirica sa, aflată în căutarea originalității ab solute, este dominată de…

Clown par H. Michaux Un jour. Un jour, b ientôt peut-être. Un jour j'arracherai l'ancre qui tient mon navire loin des mers. Avec la sorte de courage qu'il faut pour être rien et rien que rien, je lâcherai ce qui paraissait m'être indissolub lement proche. Je le trancherai, je le renverserai, je le romprai, je le ferai dégringoler. D'un coup…

open in browser PRO version

Are you a developer? Try out the HTML to PDF API

pdfcrowd.com


Dos cuerpos, Două corpuri, autor Octavio Paz Dos cuerpos frente a frente

son a veces dos olas

y la noche es océano. Dos cuerpos frente a

frente

son a veces dos piedros

y la noche desierto. Dos cuerpos frente a frente

raices

en la noche enlazadas. Dos cuerpos frente a frente

son a veces

son a veces…

Gânduri în liniştea nopţii, autor Li Bai 静 夜 思 李 白 窗 前 明 月 光。。。 一 是 地 上 霜? 举头 望 明 月 低 头 思 故 乡。 Gânduri în liniştea nopţii Li Bai Raze de lună jucăuşe în faţa ferestrei mele … Să fi căzut oare chiciură pe întreg pământul? Când îmi înalţ capul…

Inimă sfârtecată, autor Pierre Reverdy Se cruţă prea Îi e atât de frică de-nvelişuri Învelişurile alb astre ale cerului Şi pernele norilor E rău acoperit de propria-i credinţă Se teme foarte de paşii cei piezişi Şi de străzile tăiate-n gheaţă E prea gingaş pentru atâta iarnă Atât de mult se-ascunde de cel frig Încât e translucid în gheaţa…

Platon, pe scurt Parcurs tematic propus și organizat de prof. Patrizia Govi, laureată în filozofie Cuprins 1. Atena, context istoric 2.

Alegerea genului literar ”dialog” 3.

mitului pentru a face filozofie 5.

Centrul Platonismului 6.

Ereditatea lui Socrate 4.

Platon, Utilizarea

Poema 20, autor Pablo Neruda Poema 20 Puedo escrib ir los versos más tristes esta noche. Escrib ir, por ejemplo: "La noche esta estrellada, y tiritan, azules, los astros, a lo lejos". El viento de la noche gira en el cielo y canta. Puedo escrib ir los versos más tristes esta noche. Yo la quise, y a veces ella tamb ién me quiso. En las noches como ésta la tuve…

Proverb biblic - Uri Zwi Grinberg Proverb b ib lic proverb b ib lic: Mai b ine în coada leilor decât în fruntea vulpilor am visat un vis şi în vis: lei cob orau din platoul muntos, strălucitori flămânzi de strugurii necopţi urmând vulpile roşii Iar Luna privea cum trece şirul lor în coada vulpilor am mers şi eu după ei şi strigam în…

Stejarul ,autor Jason Blacker Cândva ai desenat un stejar Era înalt gros puternic Înfipt adânc în pământul roditor Mărunt eram lângă acest stejar Am început să urc spre cele mai înalte ramuri El mă ridica şi vedeam tăriile cerului iar în adierea răcoroasă zăream orizontul şi chiar şi păsările în zb or atât de aproape Am urcat şi mai… Share

Vizitatori :12684

Copyright © 2012 nr 28-36, aprilie-octomb rie 2012. All Rights Reserved.

open in browser PRO version

Are you a developer? Try out the HTML to PDF API

172

Powered By: WordPress | Theme: Simple Catch

pdfcrowd.com


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.