Mersul pe apa, autor Melania Cuc by Hopernicus

Melania Cuc MERSUL PE APĂ

SoČ&#x203A;ului meu Dumitru Cuc, cu tot dragul

Melania Cuc

MERSUL PE APĂ

EDITURA NICO 3

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

CUC, MELANIA Mersul pe apă / Melania Cuc - Târgu-Mureş : Editura Nico, 2013 I. BĂCIUŢ, N. (Ed., postf.) ISBN 978-606-546-282-3 821.135.1-1

Coperta aparţine autoarei Editura NICO Târgu-Mureş, str. Ilie Munteanu nr. 29 Lector Nicolae Băciuţ Apărut 2013 Copyright© Melania Cuc 2013 Toate drepturile rezervate Tehnoredactare Sergiu Paul Băciuţ Format 16/61x86, coli tipo 6,5 Tiparul executat la INTERMEDIA GROUP Târgu-Mureş, Str. Cuza Vodă nr. 57 România 4

Șunca și vinul Nu ştiu mai nimic despre lume. Aş putea fi fericită Ca pasărea de celofan Cuibărind pe borcanul cu gem de agrişe. O firimitură din viața mea Stă în oglindă cu felia ta de pâine albă. Între noi doi Cuțitul străluceşte ca un dinte de aur. Nu mă vrei în stânga ta La masa-ți rotundă Şi singurătatea creşte peste măsură. Cămara cu şunca şi vinul Îmi sunt prietenii cărora le citesc Epistolele către Corinteni. Vin şi nepoftiții Şi întreaga galerie a echipei de fotbal Se aşează pe cele douăsprezece scaune Fără spătar. Ochiul ferestrei este o gemă de sare Pe care tu pictezi Triada şi sfinții apostoli. Eu? Sunt o ignorantă, Nu ştiu mai nimic despre lumea în care Chelnerul poartă pe o tavă de aur Capul lui Ioan.

În papuci noi Am înşfăcat flaconul cu parfum preferat Si geanta burduşită cu vise interzise copiilor. Plec de acasă, Evadez Pe când tu dormi fericit În patul cu baldachinul ciuruit de molii. Locul este vacant în legendă Şi alt Manole o aşteaptă Pe Ana Să fiarbă ceaiul la bucătărie. Cea mai mare parte din mine Țipă, se revoltă, apoi se împacă cu toate Precum o cadână În fața papucilor noi de mătase. În zorii mahmuri ca poetul alcoolic, În capod negru şi un strop de Aqua Guerlain Sufletul meu se furişează Prin oraşul cu felinarele Stinse de un lampagiu nevăzut.

Jucării Înclin să cred Că nici nu existăm Doar traversăm două autostrăzi Prinşi în plasa unui păianjen. În dulapul cu furnirul crăpat şi iz de lavandă Stă cămașa ta cu mânecile gata răstignite. Eu fac piruete de jucărie mecanică În fața saxofonistului cu lentile negre pe ochi Şi te aştept să mă înveți Paşii dansului nebunesc. Peste cutia cu jocurile altor copii Capacul este uşor ca somnul dimineții. Trebuie să călătorim cu toți acești Soldățeii de plumb, Cu colombinele cu ochi de porțelan Şi caiii umpluți cu talaş. În prăvălia cu vitrina spartă Cu praştia ce l-a ucis pe Goliat, Vânzătorii joacă poker pe o cutie fără chibrituri.

Peisaj cu lan de cartofi Maestrul a aruncat pe foc schița. Cifrul secret a rămas o plantă înflorind În noaptea care zburdă printre pletele Femeilor cu pistrui pe obraji. Nunta. O, da, nunta, ştiu că va fi în vara următoare, Printre bani vechi şi bani noi, Aproape de câmpul în care au adormit Flămânzii şi însetații Culegători de cartofi. Nu am de ce să mă plâng, Am semnat cu viața mea pentru Jumătate din solda temnicerului. Nu mai ştiu ara nici cu plugul Nici cu sabia Şi de jur împrejurul perechii de salahori Pasc bourii traşi în folii de staniol. Străluceşte numai fructul pământului, Un fragment şi alt fragment din Zarul aruncat Printre merindări cu însemne heraldice. Încolo, E pace de motan cu unghiile trase în teacă Pentru mai puțin de o mie de ani.

Mapamond S-au zaharisit ziarele în vitrină. Femeile şi bărbații îşi fac plinul la benzinărie Şi limuzina e gata să ne poarte încă O generaţie de ginşii rupți în genunchi. Fierbe la primus ceaiul de soc Şi miroase în jurul oraşului A batalion asudat de pifani. Manechinele proaspăt date cu ruj Nu mai aşteaptă scrisoare în plic cu parfum. În rutina zilei mele de naştere Pregătesc umeraşele pentru rochii de vară. Pun nasturi de alamă Şi trag tivul dantelei mai sus de genunchi. La o maşină Singer şi cu smalțul sărit Am cusut și drapel, din şorțul în care Mama căra borcanele de zacuscă. Mi-a amorțit palma aşezată pe gură Şi fata din vecini continuă să planteze Bulbii freziilor ce vor înflori în decembrie. Suntem fericiți. Doar cele câteva evenimente din pagina a 6-a Şi-au țuguit buzele, Sorb zgomotos din fiertura În care Coțka de otravă plonjează Ca în piscina Hotelului X Umbra unui bărbat din mileniul trecut.

Sezonul Peste cabaret se lasă O dimineață răguşită şi cu albeață la ochi. Mahmură este şi tejgheaua cu pahare murdare Şi locul unde am exersat nonstop Cu orchestra de swing. Până la noaptea următoare E timp berechet Pentru a ne muta cu toții În cartierul de Vest. Fumăm cu chiştocul ascuns în palmă Sub podul peste care Pantofii dansatoarei exotice Caligrafiază arabescuri pe aer. Pe urmele nopților albe Trec bărbații, În negru şi cu pălărie fără calotă. La urma urmei, Toată viața mea este ocupată De calabalâcul pe care l-am adunat Cu insistență. Vând la licitație publică Recuzita de scenă Şi lingurița de alpaca, Tot obiecte dragi mie Şi de care Absolut nimeni în lume Nu mai are nevoie.

Spectacol Am revenit la locul de întrecere. Des şi untos este gazonul pe care Campionii trebuie să joace biliard Fără să lase scame de cretă Pe hainele cu care au fost la biserică. La cofetărie, spital şi la universitate Rebelii mei au depus armele. Curge mierea şi laptele de bivoliță Printre degetele toboşarului angajat pe viață Să anunțe viitoarea victorie. Lovesc şi eu din metacarpiene peste pielea mortului. - Este un fel de coridă, îmi spui Şi coloseumul e plin ochi cu eşarfe de muselină roz. Femeile îşi rod la sânge oja întinsă pe unghii. Bărbații fluieră, înjură şi plescăie din palmele Cu pete aurii de tutun. Printre încălțările noastre neastâmpărate, Matadorul caută bumbul de aur căzut din surtuc. Frica urcă, urcă pe genunchiul Care tremură ca aspicul dintr-un restaurant franțuzesc.

Din mers Autobuzul care ocoleşte oraşul Este locul meu favorit. Stăm în sicriul comun Tineri şi bătrâni, buni şi nebuni, Molima veche ne suflă-n ureche ultimul banc Şi sudoarea picteză pe guler Trandafiri în galben-tizian. -Urmează Maternitatea! Şi alte suflete ies pe brânci din carnea Sfâşiată în forceps de fildeş. De la Ospiciu, Urcă doar cămaşa de forţă, Arma letală cu care Se face legea şi jocul din ordinea interioară. Călătorim într-o conservă perfect etanşeizată. Nu ne pasă de taxe, de ceața ce s-a lăsat deasă Peste bariera de la calea ferată. Personal sunt ca şi în viață, Am aer suficient pentru respirația gură la gură Şi un scaun de vinilin roşu În dreapta şoferului beat.

Moştenire Sunt proprietarul unui lan de ovăz înflorit, Stăpânul locului în care Cal şi călăreţ odihneam Ca o pereche de dieci bătrâni În strana de dinaintea altarului. Corul enoriaşilor ridica imne de slavă spre cer Şi alte semne despre furtuna probabilă Veneau în picaj peste noi. Imaginile vin mereu La moara ce... le prinde, Le zbdrobeşte laolaltă cu uleiul Din seminţe de floarea soarelui. Alunecăm tot mai uşor Prin povestea asta de duminică dimineața. În răstimp, pe stadion, scorul a ajuns 1-1. Este un meci decisiv Între amnezica care sunt azi Şi funcționarul de la biroul de obiecte pierdute. “S-a rătăcit un mânz cu corn în frunte. Găsitorului, oferim recompensă”. Completez formularul cu atenție Şi semnez: Indescifrabil.

Migrații Un cârd de cocori îngrăşați cu nutreț concentrat Este cerul peste care orhideele pufăie polen. Miroase a oțet sub pomul-cunoaşterii Şi cu frâu de mătase joacă-n buiestru Partea mea din blestemul universului. Bat din copită, sângerez în zăbală Prin aburul pâinii din ce în ce mai amară. De fapt, nici nu mai există tată şi mamă În rezervația pentru care Uniforma de pază este prea strâmtă, prea nouă. Joia viitoare vom migra în echipă Cu toată ţărâna adunată sub unghiile De la mâini şi picioare. Şi inelul de logodnă şi cerceii mei cu smaralde, Podoabele de logodnă Dorm în caseta cu cheia pierdută Ca un câine bătrân în lanțul ruginii.

Curaj -Vââând petrol lampant la promoție! Țip pe sub ferestrele cu jaluzele lăsate. Îmi fac meseria în partea asta de lume Unde geana luminii e tot o funingine. Între timp a nins în munți şi E bocnă ghera ursului Cu care dansam pe jăratic. Nu-mi pasă! Sunt ultimul negustor de hidrocarbură periculoasă Şi în casa cu carii rumegând talaşul uşii Muşuroiul tăcerii mele creşte, Dospeşte precum prescura duminicii. La timpul potrivit şi din nisip se ridică Spinarea mea de termită. -Nu-ți fie frică! Îmi strigă fiara domesticită Din mormanul de cioburi colorate de sticlă.

Un mulaj luat la timpul viitor Am dreptul să mor fără să vă cer Documente care să certifice pasul meu Înafara balonului cu helium. Un sigiliu din ceară roşie e gura care tace Pentru a salva ce se mai poate salva Din furiaînchisă în cutia Pandorei. Maladii şi bani-gheață, Lacrimi şi triumf efemer… Iată, câteva dintre cele o mie de detalii Ale animalului falnic Care azi Stă resemnat în cârligele măcelăriei din colţ. Vine şi veterinarul. Omul care îi va lua mulajul la viitor. Nimic nu se pierde, nici nu se câştigă În teorema din care am purces cu dinți tociți Şi numărul din ce în ce mai mare Pus pe un pantofior de copil. Pe stelaj, În caserola cu ghips şi bandaje roșii, E linişte ca într-un bec de neon.

Generație Pentru că n-am avut niciodată Rochie de dantelă fină, Îmbrac aceiaşi ginşi Din piele de şopârlă sintetică Şi fac turul scenei pe care cântă The Beatles. Am scris primul meu poem la opt ani Pe un maculator de 50 bani bucata. Am vorbit în vânt despre Pisici albe şi pisici negre Fără să știu Că viața este o mare afacere, Că norocul se ia ca indigo-ul Dar şi că, se (şi) duce de pe degete La prima spălare mai serioasă. La fereastra fără mușcate, Cu literele scurgându-se dintre pagini Încerc să citesc ceea ce a mai rămas Din generația ce umblă pe stradă Cu sacoşa goală şi capul tras Între umerii paltonului de la second-hand.

Cercul de cretă Sunt din nou pe picioarele mele croite Din lemnul cel mai scump vândut pe cartelă. Un drumeţ fără destinaţie prin banca de date A unui ins ce şi-a scris dorinţele direct Pe gulerul cămăşii lui Iisus Cristos. E spațiul personal înmatriculat la fel ca şi o gară Prin care impiegații fac rondul de seară Cu paşi mici şi felinarele de vânt aprinse în ţigară. Nu doar eu reînvăț mersul pe bicicleta din cartea poştală Şi cercul de cretă şi gara cu trandafiri altoiți, Şi apa de la cişmeaua cu vopsea scorojită Rămân ziare ce presează între ele un vis. Herbare cu naftalină şi mătăsuri se vând cu toptanul. Rutină şi glume grosolane pe marginea halbei cu bere Se scurg la rigolă şi totu-i un truc Prin care gunoierii adună podoabele lumii În tomberonul etanş ca un sicriu din Egipt. De ce scriu în dimineaţa asta normală Despre moarte şi iubire în cămaşă de sfinți? Eu încă alerg după fluturi prin lume Cu drezina gâfâind după mine ca scoasă din minți.

Fără consistență Caravela-i burduşită cu giuvaieruri Şi sclave fără nume. Tot continentul fără consistență Miroase a tarabă cu fructe Mie necunoscute. Fac schimb cu mirodenii din Indii și pâine. Mușterii întârzie… În cele din urmă Se face şi tranzacţia imposibilă. Iartă-mă, Doamne! Sabia în teacă gâlgâie sânge. Este vorba despre jertfa mielului, Despre săptămâna chioară Şi despre peştele mic, care... Înțelege foamea peştelui mare. Pe Drumul Golgotei Ambarcațiunea noastră înaintează Ca o gânganie fără nume în dicționare.

Oglinda din atelier Portrete neterminate Şi mai multe sticle pline pe jumătate Cu alcool şi solveți din vechime Stau pe raftul Pe care-l sprijinim ca două cariatide. Hai să ne imaginăm că am fi Soldați în calul troian şi că Înafara trupurilor noastre Se dă bătălia pentru îngenuncherea Vitei roşcate dinaintea satrapului. Tu stai la adăpostul umbrei mele Subțiate, ca o manșetă, de vreme. Acolo nu te ajunge nici focul, nici apa, Nici gândurile cele mai afurisite. Oglinda veche rânjeşte. O, nu-mi aminti Că sunt doar un falit printre bogaţii planetei, Un scrib ce îşi face plimbarea de seară Prin argintul unei linguri pline cu cerneală. Tace şi muşcă gura de mine hrănită. Este totuşi, ceremonia De pomenirea a tuturor sfinților. Numele zilei este scris cu creta albastră În calendarul turistic din vechea Capadochie.

Mic dejun la fereastră Pasajele burgului curg cu pavajul Direct din robinetul bucătăriei comune. Dis de dimineață spăl vasele în ligheanul Din care cositorul ciupește Vârful mănuşii de plastic. Vopsesc în culori rezistente Rama pentru fotografia de familie Şi continui să gătesc la foc mic Visul gata jumulit de pana-i măiastră. Întreagă e numai pipota în care Granatele se împacă una cu alta Ca sâmburii-n rodia coaptă. Mic dejunul îl vom lua în dreptul ferestei, Noi doi și aceaşi ceaşcă de lapte Cu flori de glicină. Perdeaua între giurgiuvele e ruptă Şi vorbele noastre îşi foarfecă în ață Aripile pergamentoase de libelulă. De mii de mile-tăcere Tu încerci disperat Să repari ceasornicul Care are toate orele răsturnate.

Norocul la plic Vârful de seringă îmi Străpunge clipa şi viața gata resuscitată E gata de moarte. Glorie! Se trage norocul din plic şi sănătatea Şi banii inegal împărțiți pe partea asta de lume. În leprăzeria de la marginea fricii umane O stare de fapt normal nu există Decât aşa ca un păcat despre care Se vorbeşte în şoaptă Ca la ultimul act din opera Tosca. Avem spitalul cel mai modern utilat Şi putem jura că suntem prezenți În confreeria secretă. La următorul bal de cristal Voi ajunge îmbrăcată În foi din vată de zahăr. Şi ce dacă între timp a venit ploaia, ninsoarea Şi ziua omului pe care îl iubesc cel mai tare? În parcare, larvele gloriei trecătoare Ronțăie argintul din oglinda retrovizoare. Văd tot mai rău Scrinul din camera în care scriu Pe plic vechi, adresa ta nouă.

Fum alb Pietrele din montură se luptă între ele Pentru un loc în sala cu repetiția generală Pentru alegerea noului Papă. Cardinali şi fum alb umplu Piața Sfântului Petru. Cu batista fină în buzuarul hainei de lucru Michelangelo se plimbă peste umbrela deschisă De călugărița cu Parkinson. Nimic nu mai este cum ar trebui să fie Într-o colivie de aur. Soldații şi păpuşarii sorb ceai verde Din Graal. Caut şi eu un scaun de plastic În mijlocului furnicarului, Dau peste Piatra pe care să-mi Sfârşesc drumul cel lung Şi drumul să-mi cânte de leagăn. De jur împrejur e doar fum, Aburul ce atrage porumbeii Din arca lui Noe Spre Turnul lui Babel.

Floarea vinului Un şoim, Un cal, Un cavaler... Iată triada ce va traversa din nou Deşertul din Galileea... Niciun cetăţean din zona de influență Nu va repeta drumul meu Mergând pe picioroange de sticlă. Jocul e dublu. Am băut toată noaptea, ca la nuntă, Floarea vinului. Azi ar trebui să văd dincolo de colțul cetății Şi pălăria de pânză să mă apere De soare şi furtuni cu nisipuri nemişcătoare. Sunt un trişor care joacă zaruri la stâlpul infamiei. Aruncați cu piatra în mine! Piatra se va preface sigur în pâine. În trucul meu naiv Aerul stă prins în pionieze de tavanul Camerei în care liniştea-i de mormânt. Doar baldachinul levantin tremură Peste patul în care înfloreşte leandrul sălbatic.

Funii subțiri Avalanşa fluieră Ca un samovar uitat pe jar În bucătăria Palatului de Iarnă. Uniforme de schiori morți îmi aţin calea. Sunt numai nişte făclii stinse cu buricul degetului, Sunt ceea ce a mai rămas pipăibil Din ninsoarea care sprijină cerul. În parabola asta, gerul nu mai muşcă, Vorba bună tace. Cine mai ştie să cânte Osana? Au amuţit în ceruri heruvimii. Serafimii strigă în zadar Numele omului după care se rotesc Soarele şi luna. O droaie de inşi am rămas la start, Rupem funii tot mai subțiri din steagurile Cu care am putea evada Din vitrina cu zaharicale. Alb colosal este muntele cu măslini. Muzicuța prinde să cânte Şi alunecăm în hău Pe urmele apăsate cu furculița Pe fața de masă. În locantă se bea ceai cu rom Şi se poleiesc lumânările abia scoase din seu.

Eveniment Păstrezi pentru tine taina. Mie îmi oferi restul evenimentelor. În jurul focului din vatră Dansezi. Eşti un vrăjitor care toarnă nisipul în var Şi jarul se ridică peste degetele mele Şi mierea albinei dă îndărăt În carnea zgâriată cu spin de salcâm. Încoronarea infantei nu a avut loc încă. Milioane de mărgele din sticlă Au îmbrobonat păru-mi cărunt Şi se face ziuă. Într-un gând cu mine Invoci justițiarul, Iar pruncii din londouri strănută. În grădina publică, Se ard pe rug cămăşi de mirese. Tu te prefaci că fabrici din sânge Rubine Şi frații de lapte Şi mumele lor Aşteaptă minunea-n neştire.

Şah-mat Retez sfoara pe care păşesc cascadorii De la un turn la altul Pe tabla de şah. Apoi, decupez umbrele cailor Şi recunosc că nu ştiu nimic despre Restul figurinele care duc greul Războiului de gherilă. Sunt un pion fără proiecte şi fără principii. Un cetățean cu steag de celuloid Arborat la fereastra în care moare muşcata. Plouă cu nemiluita în jocul meu periculos Şi toţi cunoscuţii şi necunoscuţii Poartă butelii cu oxigen pe umeri. Vom face saltul în adânc fără mofturi. Mai tragem o dublă Cu secvenţa asta nelimitată Şi doar pietrele pe care le ţin sub limbă, Când exersez ultima-mi replică, Pietrele le simt cum Se sfâşie între ele Pentru ciozvârta dintr-o silabă. Nu deranjați, vă rog! Jocul continuă.

Cu Eva în brațe Drojdia amintirilor din revoluţia În care am fost doar un martor Dospeşte maiaua. Pâinea cea nouă Este gândul Pe care-l prind, îl cuprind În mănuşa mea de copil. În parc, Pe banca pe care abia am vopsit-o, Doarme Adam cu Eva în brațe. Dar, ce ştiu eu despre izgonirea din Rai, Despre păcatul care macerează În paharul jumătate vin, Jumătate lapte? Merg mai departe Prin oraşul cu vitrine electrificate. Cu un pas înainte, în pantofi fără talpă Merge pe aer şi dansatoarea mioapă.

Dresaj Bestia numărul Unu În topp-ul dresajului universal Rage din cabina de probă. Pentru ea, Etola de blană Este prea strâmtă, prea nouă, Prea lipită de pielea în care Cravaşa plezneşte Cu furie de femeie abandonată. În globul cu oglinzi policrome Se multiplică publicul din stranele înguste. Miliarde de pofticioşi Salivează dinaintea marelui bâlci. Cald. Lipicios este aerul prin care Zboară la trapez şoim după şoim. S-a prăbuşit bătrânul-înger! Şi-apoi?! Între gratii de bambus, Cu legături la mâini şi picioare Aşteptăm noi, În rând cu caiii şi cu clownii Să sune, de-a doua înviere, Trompeții.

Greşiților noştri Casa mea este un punct alb Pe locul viran prin care Trec, înarmați până-n dinți, Braconierii de păsări-flamingo. Scrâjnesc în somnul una cu pământul Şi tot mai greu disting Podoaba pălăriei Din fotografia pe care o țin în scrin Printre alte suveniruri din vremea în care Un cheag de sânge era prins cu aur În gheara inelului meu. De ce scriu despre greşeala greşiților noştri Ca și cum Aș ciopli coperțile de cărți Cu rindeaua tâmplarului Iosif Nazariteanul? La urma urmei sunt ceea ce sunt, Umbra unui obiect de lux Înghesuită în cutia de scule A unui insignifiant salahor.

Şampanie roz În această dimineață de joi, Îmi arunci un măr din Eden. Diseară ai să insişti negreşit Să sărim gardul cu spini şi Să culegem din pomul oprit Toate stelele de naylon. Insişti, mă convingi Că totu-i protezare, Un spațiu al nimănui Prin care Numai viermii duc apă de băut Spre fântânile Romei. Mă prefac să ascult. Cafeaua mea fierbe non stop în ibric Şi povestea mi-o scriu Pe pereți, cu tuş franțuzesc. Trag la sorți şansa De-a mai bea o dată şampanie roz La masa în jurul căreia Toate scaunele sunt ocupate. Şi... fructul legendar S-a decojit în fructiera de argint A prins mucegai Aşa, ca un sandviş cu unt Într-un peisaj de butaforie, La trei zile după filmare.

Fără fasoane Beția primăverii nu mai are măsură Şi toate cuvintele străine odată Îmi umblă desculțe prin gură... Vorbesc despre hematiile care clipocesc În cupa sacrificiului Şi despre dâra pe care o lasă sturionii În nisipul de pe fundul apei oxigenate Din farmacie. Şi totuşi, Nimic nu se compară Cu acoperământul unui cap de infantă, Cu acel văl verde-subțire Prin care soarele şi voința mea Trec fără probleme. Pe masa mea de la țară Ciorba în blid e sloi ca noaptea de iarnă. Mă voi hrăni totuşi Fără fasoane. Urmează etapa în care Voi însămânța, Vor creşte pietrele în brazdă. Praful de stele îmi intră ochi, Scrâşneşte în măsele plombate Cu un strop de miere şi fiere.

Dată-n naiba Trag veşmânt de camuflaj Peste dunga obrazului. Alt samsar de vite A trântit portiera camionului În care sunt duşi la abator Ultimii inorogi din poveste. În valtrapuri de brocart, Cu buza prinsă în pipă de fildeş Şi copitele lustruite bine cu şmirghel, Pleacă mânjii noştri din herghelie. O cenuşă de îndoieli cade peste fereastră. Moartea şi ea se agaţă de viaţă Cu dantura-i de abia aranjată. Până şi veşnicia asta cu rochie cârpită E dată-n naiba de mândră, Când se priveşte în oglindă. S-au sinucis în grup balenele adevărate. Albina în stup protestează. Numai eu îmi trag veşmântul Peste dunga obrazului... Stau cocoşată deasupra hârtiei Pe care îți dictez scrisori fără punct, Fără virgulă, fără litere.

Cadrilater La bibliotecă e inventar de un an şi mai bine. Bănuțul vechi a fost aruncat în pălăria cerşetorului. Patria ne mână în turmă cu bățul în mână. Iaca s-a zvonit transhumanța Şi cercul se strânge în jurul durerii de cap. Iau aspirină şi lupii-mi urlă la uşă. Trup la trup ne vom bate Pentru următorul vânat. La zidul cu iedera roşie Păcătoşii plâng. Care-i problema?! Azi îl voi vizita negreşit pe Monet. În orangeria primăriei sunt pregătite deja luminile, Penelurile scumpe şi pipa cu tutun cubanez. Urmează încă o lecție de supraviețurie În cadrilaterul meu din ipsos comun. Peste drum, Doi puşti cu număr matricol pe umăr Aşteaptă la uşa bordelului clandestin.

Bazar Scaune de mahon goale, Aeronave spaţiale periculoase, Opiu la negru, Bomboane mătăsoase ca femeile tinere, Dragostea oarbă şi şantajul politic… Tot nimicuri ce ridică din umeri În faţa vitrinei cu lenjerie intimă. Se vinde detergent la promoție. La locul faptei s-a făcut curățenie. Soseşte limuzina cu insul la costum şi cravată. Ce ceață ruginie a înfundat toată strada! Pungaşii dau iama peste marginea balustradei Care ne separă zilele albe de zilele negre. La camera servitorilor, Maşinile de spălat rufe duduie.

Serenada Trăiesc foşnet de arbore închis în violină. Adun monedele-n salba Ce împodobeşte busutul femeii. Aici voi ridica mănăstire cu rugăciunile mele. Între timp mi-au crescut copiii Şi am uitat Cum se scot petele de cerneală de pe şosete. Problema e să-mi crească unghiile Şi părul din cosița ce flutură deasupra Plitei cu ciorba de potroace. Tot organe vitale pentru o pasăre cu aripi tăiate. Am scăpat ca prin urechile acului De anul cârtiței oarbe. Liliacul s-a adaptat la lumină electrică... La capătul drumului cu asfalt expandat Aştept instrumentiştii Să exersăm împreună Serenada lui Schubert.

Oraş Este doar un zid închis în alt zid, Trup de păpuşă rusească în mucavaua vopsită albastru. Vânzătorii ambulanți flutură marfa proaspătă Înfăşurată în ziare vechi de o viață. Eu am colecția mea personală Am şi bani destui Să îmi pot procura ochelari fără rame Şi alte şi alte pagini cu rețetele fericirii totale. Nu dau un sfanț pe ceea ce pot lua pe gratis de la viață. Citesc peste umărul necunoscutei din tramvaiul zece Despre revolta literelor din SMS-uri, Şi că plumbul, care ucidea cu încetinitorul, A fost dat afară în şuturi din tipografie. Mă informez, Aflu cam tot ce-i negru sub unghie în lume. Ceea ce nu ştiu încă Este că ea, femeia cu ziarul din care citeşte, Are frumoasa perucă Pudrată cu cobalt şi rezistenţă maximă la razele Roentgen.

Cufărul cu nituri de aramă Reiau şotronul vechi Cu tălpile goale mergând pe tăişul cuţitului Din nou ascuțit. Câte limbi de rezervă mai are Ceasornicul ăsta? Şi... mâinile mele se preschimbă-n liane, Vin de pretutindei, coboară mereu, Se înmulţesc ca nişte țestoase caraghioase În cufărul cu nituri de aramă. Ți-aş scrie despre Toate aceste detalii ale existenței mele banale, Numai că tu nu mi-ai mai răspuns la răvaşe De ieri dimineață. Porumbelul nostru voiajor ciuguleşte boabe În hulubărie. La oră fixă Îmi primesc şi eu tainul Din pâine şi sare. În cuşca asta de maximă securitate Am deprins să fiu calmă la datorie, Aşa ca doica ce constată fără surprindere Cum copilului din leagăn I-a crescut barba, i-au crescut perciuni. Sunt în pace cu mine Aici sub cupola de sticlă a menajeriei În care tigrii adulmecă carnea vie Ca pe o floare matură de hibiscus sălbatic.

Umbra Umblu în jurul tău fără speranţă, Alerg ca un cobai pe roata experimentală Şi nu te văd când vii, Nu te aud când trânteşti uşa La plecarea luminii. Umbra hainei tale presară Sare peste gura-mi crăpată Şi mi-e sete de apă adevărată. Uite, iar privesc în oglinda venețiană, Şi nu-mi văd fața, nu-mi văd umerii.... Doar gândurile, Mormane de gânduri ca intestinele de găină Prin care un bucătar beat Scormoneşte după oul de aur Cu vârful cuțitului. Ar trebui să mă şi doară Operația asta ciudată, Să jelesc, să plâng, Să cobor din acest carusel La care Căluții din tinichea vopsită în roz I-am schimbat rând pe rând Cu jocuri online de ultimă generație.

Prețul Franzela e la locul ei în galantarul de inox. Vine şi vânzătorul.... e ora cinci fix. Preţul omului creşte direct proporțional Cu felia de sănătate. Secretul viitorului este mai banal ca un film indian. Între noi toți Curge cerneala Densă ca sângele unui bizon împuşcat cu pistolul. Duelul nu mai există Decât aşa ca o fermă din care Au rămas pe picioare un catâr Şi cositoarea mecanică. Cu țigara de foi aprinsă în fereastră Numai femeia ta mai aşteaptă.

Cu papuci mici Potaia muşcă mâna Care îi aduce farfuria cu oase sintetice. Numai între oameni Schimbul de sentimente s-a parafat Pe hârtia cu însemnul heraldic. Revoluția culturală s-a consumat Ca o țigară sfărâmicioasă. Repede Şi fără să-mi folosească la ceva M-am oferit voluntar cu halatul scrobit Şi cu papucii mici Apăsând pe linoleumul Unui culoar cu două sensuri. Spitalul are pereții galbeni ca un cadavru. Toate respirațiile sunt trecute În fişa de observație Cu ac de siguranță Cos la gură Cămaşa în care doarme tun Înamicul public al Secolului 20.

Decadent Se adună argintul viu în bobițe Pe acoperişul sub care dorm Caii tramvaielor de odinioară. Transpirată este metropola La ora cinci dimineața, Când apa curge la duş Şi canalul colector adună Resturile care nu au mai avut loc În castronul cu salata de fructe exotice. Decadent şi sfios totodată A fost evenimentul Prin care am trecut precum Prin logodna cu două verighete de iarbă. Acum, justiţiari, scorţoşi, Stăm cu ochelarii de mătase neagră pe ochi. Se amână sentinţa Şi fericrea mea ţine de cât de lung au gâtul Sticlele cu parfum De pe etajera pe care Adolescenta abia de o atinge Cu degetele mirosind a cărbuni. E dimineaţă. În geamul îngust Pernele noastre umpute cu puf, Odihnesc ca o pereche de dansantori De la teatrul din Sankt Petersburg.

Banca slinoasă Nu mai ştiu să plâng. Nu mai sunt copilul Care învățase să-şi spele gulerul bluzei În mărgele de sticlă vopsită. Nici nu mai visez trist, Nici în culori nu visez Aşa cum mi se mai întâmpla mereu În prima tinerețe. Am ajuns să fiu responsabilă, Cu zile în care Îmi apretez, îmi calc halatul de casă. Mi-am schimbat şi numărul la telefon. La ce mai sunt buni prietenii? Stăm ca pietrele coțuroase în acelaşi Caldarâm Peste spinarea căruia trec Bicicliştii, nebuni şi fără cască de protecție. Lumina zilei e dublată de nimbul electric Şi ştiu că i se va face dreptate Acarului Păun. În vagon, pe banca slinoasă, Am călătorit fără destinație Şi fără bilet. “No sporgensis” Silabisesc pe eticheta de email alb, Şi mâna mea singură Trage semnalul de alarmă. Brusc, locomotiva din care Arsenalul ar putea fabrica o mie de tunuri Se aşează în genunchi pe calea ferată. 43

Scutec de in Trec prin piață despuiată de darurile tale. Căruțele sunt pline cu flaşnetari obosiți Şi dinspre centru spre margini de iarnă Universul domestic se surpă Ca lovit în stomac un muşuroi de furnici. Paşi nefăcuți se aud pe rigolă Şi tabla pe casă e vopsită cu foc; Arde pădurea şi, cu frunza deodată, Mor mistreții fără belciug de argint. Este incendiu şi-n cana cu ceai aromatic Şi în maternitatea în care alt copil S-a născut cu stea de aur şi cu oasele frânte. Trec pe lângă mine, în şir de cocori, Cămăşi de mireasă şi lăutari cu rachiu Iar dimineața miroase teribil, - Nu a carne de capră Ci a sacrificiu uman ne-mplinit. - Sunt o femeie modernă, ce naiba; Am tocuri înalte la ghete şi şamponul Mi se scurge din păr, pe şira spinării, Peste masa de scris! Adulmec cafeaua ce dă peste margini, Din levantinul ibric.

Jaful va avea totuşi loc Îmi spun că ar trebui să plec, Dar stau mai departe Lipită cu tot sufletul de carnea Pe care o roade inelul cel vechi. Sunt un stăpân de câine bolnav, Ştiu să rabd dragostea şi ura ta; Evenimentele, aşa porționate Ca un gem cu unt pe felia de pâine. În celălalt oraş, Uşa camerei noastre nu mai scârţâie. Încuietorile miros a mir de contrabandă Şi jaful va avea totuşi loc la ora fixată. Nu voi întârzia să-ți spun ce am în minte Apoi să mă las adunată în staniolul Pe care îl mototoleşte pumnul cu miros de mălin.

Mersul pe apă Noi, pe nisipul negru, Împreună am putea desena Conturul unui clopot capabil să bată După cutremurul ce a nimicit Santorino. Albe sunt casele şi rochia mea decoltată Pe care pictorul orb A resifirat margarete. La ce bun să ne lamentăm, Să căutăm sufletul înafara trupului Care exersează mersul pe apă. Ne vom îneca ca două pietre de jad În curajul care spumegă Pe urmele cailor de mare. Doar o faună mai altminteri, Un acvariu fără peşti, fără alge, Din care Jacheta roşie a jokeului tânăr Luminează ca o lanternă de cale ferată. Sticla adusă de valuri A înflorit peste noapte Şi tot ceea ce îți spunem la micul dejun Este poezia pe care o voie scrie În genunchi, pe un trandafir de hârtie.

Răstignirea Uşile domneşti se închid una după alta. La castel, doar degetele mele, Pe sub mănuşa de ață Apasă clapele clavecinului. Melosul urcă spre gura grifonului Prins cu scoabe de aer în marmura veşnică. Tu mături după mine notele false Şi cu dosul palmei netezeşti fața mesei pe care Vom cina la lumina licuricilor. Becul electric nu s-a inventat încă. În globul de sticlă cad confetti Peste patinatoarea desuetă Şi gongul anunță de trei ori lar rând Miezul nopții. De data asta nu mă vei vinde. Doar îmi bați Cuie de aur în dedesubtul genunchiului Dar ştiu că răstignirea care urmează Este o metaforă de rezervă Cu care sincronizez Soarele şi luna; Detalii cu solzi de bronz vechi Pe pereții susținuți de subsiori De o bătrână în crinolină albastră.

Moneda care lipseşte Săptămâna-i fără de Duminică. Îmi joc norocul sorții cu hoții şi vardiştii În noaptea înflorind patruzeci şi trei de arginți. O monedă lipseşte din pungă, Şi toată credința mea se scurge Ca un vin călugăresc în nisip mişcător. Prea mulți fără de minte şi de vise Suntem împreună, Încât am putea ridica în piață altă hală de peşte. Oceanu-i departe și victoria omului asupra balenei În care Iona tot creşte, Nu mai contează. Între palme ruginesc caiele şi potcoave Forjate odinioară. Doar tărâmul nimănui mai are troițe Şi culturi de bumbac înflorit. Vom înfăşa pruncul nostru sub ochii mulțimii Şi sarea ocnaşului se va vinde pe aur. De la o vreme, Sunt tot mai singură în fața plitei încinse. Gătesc nonstop pentru cei Care cresc burtă, Prind ochi, dau din mâini şi picioare. -Fugi!! Îmi ordoni repetat, ca de pe banda stricată Şi ştiu eu, și ştii tu Că numai colbul rămâne din preşul Pe care-l călcăm zi de zi Cu viața spre moarte. 48

Alunecă printre degete Draperii de fum stau Înaintea şi în spatele gratiilor Unde ursoaica naşte pui Cu ochii de sticlă albastră. Eu sunt şeful, cabanierul Care am ronțăit tot ziarul În timp ce jarul țigării i-a ars Unghia lăcuită cu ceară de parchet. Şi avalanşa îmi alunecă printre degete, Spulberă schiorul medaliat post mortem. De acum pot alerga desculță Prin zăpada pe care tu o coseşti Dimineața devreme Până când nu au venit cei de la salubrizare Cu sacii negri de plastic. Am învățat să fac curătenie În viață şi în dulpul cu medicamente, Reuşesc să aprind şi să sting lumânările De la capătul scării, Locul unde stă în aşteptare Singurul tablou serios de familie.

Polka pe masă Îmi fac marşul de dimineață Spre brutăria din colț. Mă încolonez Printre fluturii aruncați din cer Direct pe sicriul unui om important. Zorii zilei se topesc ca untul Între sânii unei femei opulente. Toate mărunțişurile lumii mele au un rost Până şi manechinul din ipsos vopsit Este gata să guste cu mine, la prânz, Din carnea pământului. În crepuscul, Vom dansa polka pe masa acoperită Cu muşama şi fărâme de pâine de secară. Rebelii au cucerit toată strada Şi-i aud rozând în dinți lanțul De la parcul cu crinii oraşului. Tu continui să-mi vorbeşti Despre nisipul ce se aşterne tot mai gros Peste clopotele care sună la Lassa.

Estival Nu mai sunt hematii în farmacii Nici în macii sălbatici. Tot beau apă şi nu mă mai satur. Oh, câte tabieturi şi mofturi inofensive, Am găselnițe perisabile ca brazda De unde greierii-mi cântă despre Lingurița de argint a copilului ascuns printre riduri. De ce am abandonat ziua În care îmi ghiceai norocul în palma păpuşii? Câte vieți şi câte numere de jonglerie Am ascuns în aceste cârpe vopsite cu grijă! Tot steaguri fără steme Stau între mine şi restul contingentului. Nu mă plâng de prea multă lumină. În colțuri de paralele şi meridiane abia haşurate Păianjenul din broşa dăruită de tine, Țese saliva în frânghii mai tari ca oțelul. A rămas fără paturi hotelul nostru. Revoluția a confiscat şi draperiile Şi imaginile pe care le ciupeam Din goana trenului ce mergea fără şine. Un anotimp nărăvaş ca armăsarul sălbatic Este vara asta, În care batem fulgii din perne Peste ferestre cu pesisaje străine.

Pe înțelesul cailor Mi-ai dăruit un dicționar cu copertă Din iarbă. În fiecare zi învăț pe de rost Câte o pereche de cuvinte Pe înțelesul cailor care dansează Vals vienez. Un singur circ, în oraş Şi drumul meu către casă e alb. Sandalele umblă fără tălpi şi fără picioare, Trag chenare în discul Pieței cu fântâni strălucind de monede. Doar un turist şi o mie de griji Traversează pe culoarea roşie Norocoşii stau în ultimul rând La spectacolul care începe. Clovnii zăvorăsc uşile. Amazoanele îşi fac numărul fără cravaşă. La noapte voi întinde singură cearşafuri Şi cu argint picurat voi sufoca lumânările. Voi ciocni până-n la cântatul cocoşilor Porțelanuri fine, de Mainssen.

Iluzie optică Instrumentul fără eroare umană Alunecă pe pereții cantinei Şi pe fațada monumentului funerar. Hai să nu ne facem iluzii Că ne ajunge o singură salopetă Şi acea, Pătată cu zeamă din coajă verde de nucă, Şi... că putem alerga Pe sub candelabre venețiene, Într-o sărbătoare a nebunilor. Fast şi puroi se ițeşte sub pielea Mănuşii Care dirijează orchestra de alămuri. Şi linia întâi este liberă Pentru instrumentiştii de pretutindeni. Războiul cel mare este în cuşcă. Concertul de criză continuă cu cassa închisă Şi luminile rampei Alungesc umbra noastră Ca pe un obraz de sfânt pictat Pe uşa altarului.

Şontâc, şontâc… În jiletci cu fireturi de lurex şi nasturi de sticlă Cavaleriștii zăngănesc din pinteni În vitrina magazinului de antichități. În planul opus, Canavaful pictorului nu mai are vopsele Şi tenorul de la Opera Mundi e mut. Haideți să facem ceea ce ştim cel mai bine! Să ronţăim seminţele ce ar trebui semănate, Să germineze, să rodească arborii vieții de altădată. Vremuri de aur În care scuipam pe bombeul pantofului În care Cenuşăreasa şchioapăta noaptea întreagă. O, nu, nu ne vom permite să facem Nimic din toate aceste Păcate. Scormonind cenuşa din şemineul răcit, Ne vom privi în aceeaşi oglindă Cu care am dat de pământ. Şi cămaşa asta-i umedă în spate, Şi pe cerul gurii a înflorit romaniţa. Miroase a ceai medicinal În odaia prin care merg şontâc, şontâc, În timp derbedeii mă aşteaptă Să batem mingea De-a lungul şi de-a latul Unui maidan care nici n-a existat.

Ploaia Oraşul scoate coarne de melc Şi sacagiii oferă pe gratis Apă plată din pumni Trecătorilor. Glicina se aruncă peste gardul de fier Ca o femeie trădată în dragoste. Întregul cartier a tras lozul din plic Şi chilipirgiii alunecă pe coji de banane. M-am trezit din somn târziu Şi nu te mai caut prin fotografii demodate. Aparatul de dezghețat inima Funcționează şi cu baterii descărcate. Ar fi cazul să scriu poeme triste Şi să port eşarfa Cumpărată în memoria Isadorei Duncan. Sunt o femeie cu rochie lucrată în serie Şi fără iluzii care se beau de pe fund de pahar. De sub balconul meu de fier şi beton Acordeonul cântă fără note muzicale Marşul Radetsky.

Vraişte Printre muşcatele din fereastra garsonierei Maladia secolului şi doi călăreţi pe un singur cal Traversează secunda de aur a umanității. Spațiul meu vital stă înghesuit Între sticla cu vin de Bordeux şi cutia fără țigări. Pe foile ce acoperă masa de lemn vechi Cuvintele prind trup, prind duh şi sunt gata Să-mi dea ordine. Sunt doar om şi merg după ele Ca şi când aş mărşălui prin deşert Înglodată până-n brâu în nisip. Chibrite şi iatagane Se iţesc în coşmarul care ţine nebunul În cămaşă de forță. Nu se mai bea, nu se mai mănâncă În casa asta vraişte, Nici poeții nu mai trec Pe strada năpădită de caprifoi. Poemele lor fără final fericit Ruginesc laolaltă cu gologanii Ascunşi de tâlhari La rădăcina unui arțar.

Comemorare Ereticul a dezertat din echipă. Din depărtare Întinde spre mine un lujer de crin. Nu există potir în care să adun Tot jăraticul rugului în care Trupul său de lut străluminează Ca o cămaşă brodată Cu sârmă fină de wolfram. Făina de pâine se scutură ca un polen Peste podeaua cu cioburi de sticlă. Şi merg pe întuneric Către dulapul cu alimentele Care aşteaptă nerăbdătoare Evenimentul. Plescăie pofticioşii, Sorb otrava Din lingurița placată cu zahărul candel. Totul pare perfect comestibil, Apetisant şi potrivit Pentru a comemora două mii de ani De la cina de taină. Sub măslin, cu cutia milei în brațe, Iuda îşi şterge barba transpirată de sânge.

Nimicuri Notez în agendă problemele Nerezolvate la timp. Planetarium s-a umplut cu elevi de gimnaziu Şi cu anotimpurile lui Vivaldi. Stea lângă stea şi miliarde de inşi Suntem malaxați în maşina cu care Grădinaul taie gazonul. Doar Nimicuri Pentru cei ce calcă sub bocanci Covoarele lumii. Tremură fluturele răstignit pe vârful de ac Şi altă tornadă se naşte din praf. Ziua rămâne pe mai departe O jumătate din crucea Pe care o urcăm pe Golgota. Pagina următoare dintre coperte E albă Ca o femeie ce-și smulge cămaşa de noapte În fața unui şemineu încălzit.

Tot atâtea duşti de whisky Numele pilotului ucis în ultimul război? Nu mai contează Decât numărul de la bocanc Şi steagul decolorat Fluturând la gâtul îngerului de gardă. Şi lupingurile acelea colosale, Gesturi de pasăre cu arpile adunate Strâns În trupul de carne... Sunt tot atâtea duşti de whisky Date pe gât de artisul Care reconstituie din detalii infime Trecutul. În registrul de jos al portretului, Stau pacifiştii Oamenii cu degete din vopsele, Cei care sprijină pereţii bisericii Din care Dumnezeu a urcat la cer pentru o vreme. Ascensorul capitonat cu mucava ieftină Miroase a migdale amare.

Fărâmă din mâna stângă Între noi, liniuța de legătură, Pojghiţa lacrimei înghețate de frică. Vom ieşi la liman şi de data asta, Vom râde şi nu ne vom aminti De sângele ce ungea Lama cuțitului. Nici despre coaja de pâine împărțită la doi Nu-i vom vorbi anchetatorului În castelul de nisip ce se ia Pe tălpile tenişilor din anii 50. Noroaie fertile şi bivoli de apă Dau bătălia în crepuscul. Rumen e cerul pe care se cade-l deplâng Ca pe sinucigaşul cel tânăr. Tava cu apă rece şi cu halviță O duce pe scenă Numai o fărâmă Din mâna mea stângă. Mi-ai cumpărat la cristelniță, Mamă, O faşă prea lungă, Prea largă.

Pălăria de damă Mă mândresc cu Prima mea pereche de ochelari colorați. Pe sub ramele de bachelită Trec păsările flamingo înspre iernat. Se retrag pe sub muşchi, pe sub piele Şi durerile naşterii mele. Nuanțele dau una în alta, Ies la apă ca un fir de mătase Printr-un şireag de mărgele. Doar Pe sub podul palmei tale Ziditoare de arme Curge timpul meu liber. Cine mai are nevoie de o altă Femeie? Întrebarea-i retorică. -Ridică-te şi umblă! Îmi porunceşti ca şi altădată, În timp ce eu am prins rădăcini Cu pălăria de fetru în mână La capătul podului Waterloo.

Colțul opus Îmi sufli replici fără rezonanță În cutia toracică. În runda asta Mor doar plantele carnivore Şi poeţii alcoolici. Tremurând pe picioare subţiri În colţul cel mai ascuţit din viață Boxezi sub becul Atârnând liber în vârf de cârlig! Te strig, dar nu îmi răspunde decât Vagabondul cu acul de seringă în venă. Sânge curge peste insigna de merit. Nu voi mai scrie poeme de dragoste, Nici despre viscolul şi strada Care se înfige în zgârâie nori. Mult mai departe este deşertul Şi cactuşii cu flori prinse Cu ace de siguranță în buze. Eu fac joc de glezne În ghetele-mi mai mici cu o măsură Şi în ringul nostru E până-n genunchi făina de oase. Din rochia neagră și fără o mânecă, Edith Piaf cântă disperată despre dragoste.

Paralele Înfloreşte varul în rocă. Albă e noaptea şi albi sunt trandafirii din grădina Ghetsimani;locul public Prin care se plimbă Maria Magdalena Cu poemle lui Baudellaire la subsioară. Eu rămân aici, În caruselul din tinicheaua anilor 60. Aștept să se dea ora locală. Şi cotele fluviului să crească... Ca un derviş mă învârt prin Rotonda cu penițe de sticlă. Transparentă este călimara Şi rana sângerează pe umăru-mi fără trese. Citez vorbe mari din memorie . Linii paralele şi unghiuri moarte Au pereții patriei pe care o tapetez De sus până la mijloc, Cu proverde arabe. Între timp Manechinul de lux ocoleşte cişmeaua, Cu ulcica zincată în mână. Pe tălpile cizmuliţelor mele de cauciuc Se adună frunzele galbene.

În vara asta Roşiile s-au consumat În bătăliile dintre bande rivale. Îmi vinzi doar porumbei voiajori Şi la capătul curcubeului Construieşti volatiera din aur. Nu mă mai păcăleşti ca-n poveşti Şi-ți jur că am învățat Cum să mor pentru a-mi consuma secunda Câştigată la joc de ruletă. Pe vârful acului Cleopatrei stau cârcotaşii. - Ceilalți ce fac? Mă întreb şi... Plouă în noaptea Când firele electrice dintre noi Se unesc. Plouă şi... Femeia lui Noe iese pe prispa De unde trimite răvaşe în sticle de plastic.. Scapă cine mai poate! Oasele de libelulă țin loc de stâlpi La porțile cerului Pe când lumea iese din şut Tuşind convulsiv În trenurile de mare viteză.

Țarcul ˮNegoțul cu miei de lapte Va fi pedepsit cu ani de Robie!ˮ Îmi spun şi mătur mai departe Măruntaiele rispite pe lutul galben al casei. Probele lipsesc la locul crimei Şi sunt liniştită Cu halca mea de jertfă păgână În pântec. Vor veni după mine ecologiştii, Călugării peregrini Şi vegetarienii de dumincă; O mulțime de inşi cu mânecile suflecate Şi grijă fățişă pentru cetate. În țarcul cu gardul electric E liniştea de înainte de facerea lumii. Corifeii domnului Darwin Calculează rata de grăsime nesănătoasă Din cutia cu margarină. Afară se face lumină.

Aniversare Aştept poştaşul cu scrisorile de la tine. Vom bea în doi Ceaşca de cafea fără zahăr. Habar nu ai, cât am crescut de când Ți-ai luat hamul şi praştia, Ai plecat către tropice. Am vândut ceasul deşteptător Şi căsuța cu zorele în geamul dinspre Drumul pe care ne soseau anotimpurile. Am făcut pace pentru o mie de ani Cu mama şi cu tata, Cu frații şi cu fiii, Cu vecinii de bloc şi cu santinela Ce a uitat că războiul rece s-a terminat În coadă de peşte. Sunt ceea ce-ai vrut, O pasăre colibri Care ciuguleşte din miezul florilor de hibiscus sălbatic. Şi mereu o iau de la capăt dis de dimineață, Fac volute din ce în ce mai periculoase În golul de aer. Tu? Stai în planul secund, Tot mai departe de vremea în care Propovăduiam libertatea Îm ghetoul fără bani şi fără bătrâni. Azi e ziua mea. O zi sufocată între filele cărții La care scriu despre... Chipiul tău alb şi pantofi de box cu blacheu. 66

Scadența Un spin înfloreşte în drumul de pulbere. Focul îl voi aprinde târziu, Când copilul adoarme Şi poarta-o loveşte-n potcoavă Mânzul născut peste noapte. În negru se îmbracă lămpaşul pe sub sticlă Şi luna se lasă ronțăită de şoareci. Ca o grecoaică din antichitate Mi-am strigat numele pe străzi, În țara ce şi-a ars măslinii în teracote. Câtă țărână este adunată sub o unghie Atâta doar ne mai desparte, Îngeri de demoni. Din balansoarul fără calciu în oase, Mă înveți cum se trage fumul de țigară Şi lumea mea se rostogoleşte, Ca sub ghilotină, Un cap de regină nefericită. În calendar este data scadenței Şi calu-negru paşte în rezervație Nuferii lui Monet.

Paşii Chiar dacă nu-ți mai dau ştiri de la o vreme, Nu sunt moartă, doar îmi şterg ridurile frunții Cu o batistă murdară. Numai pudra din cutie este proaspătă, Ca atunci când mi-ai cumpărat-o. De la un timp, nu-mi mai vinzi vise Nici mirodenii. Îți aud paşii urcând Pe acoperişul de tablă şi-mi spun Că ai fi putut fi un animal de pradă, Nu vânătorul dinaintea căruia Iedul să îngenuncheze ca pe un preş În gazonul din grădina oraşului. Rămâne doar giulgiul între noi Şi lumea ce s-a scufundat Odată cu Andreea Doria. O, sigur, ai să-mi trimiți fildeş Din țările calde, În timp ce jarul în soba de acasă se va stinge Așa ca în gulagul siberian Memoria activistului pentru drepturile omului.

Peliculă în alb-negru Mai departe Era terenul de joacă al actorilor fără rol. Pe această peliculă am filmat Numai banchetul de gală Şi un strop de parfum scump. Voi, prieteni, mi-ați distrus şansa De-a mă lăsa strivită de unghia frigului Care creştea imperial Pe sub stofa rochiei de femeie frumoasă. Şi totuşi a fost un rol colosal! Într-un cuvânt, vreau să vă spun Că încă sunt unitatea de măsură A tuturor lucrurilor în care am crezut. Sunt ca uzina accea din comunism Care zdrobea munţii în măsele cariate. Drumul nostru comun Stă sub bicicletele cu care Adolescenţii rebeli trec în trombă Pe Strada Viitor. -Nu se mai schimbă polii pământului !! Strigă vânzătorii de ziare. Se lasă liniște. Câinele fără stăpân vine, Îmi linge palmele cu miros de cerneală Şi apoi latră de trei ori Către maidanul cu deşeurile A miliarde de arme letale.

Incubator de afaceri cu viața Nou născutul nu ştie încă să plângă. Nu-i programat să rabde arşiţa Din incubatorul inoxidabil şi în care Scutecul e aspru ca o frunză de toamnă. Infirmierele anunță schimbul de gardă Şi răsăritul altei zile continuă să stea agățat Peste leagăn Aşa, ca un măr mare şi roşu de plastic. Habar nu are copilul că fructul acela-i oprit Şi nici despre mamă, nu ştie Că stă rezemată în ţitera unui trubadur cabotin. Grauri tineri şi cu poftă de viață Se strâng peste acoperişul imobilului Prin care O fiară fără identitate Zdrobeşte paznici, seifuri şi ziduri... .

Exil Ştergi febra de pe fruntea mea Cu versurile abia scoase din jar. Storci, strecori înapoi În stilou, strop cu strop, Tot coşmarul nopții trecute. Nu s-a mai mai întâmplat nimic Important de consemnat, În zona noastră de acțiune. Unii spun că am fi doar Perechea de lupi izolați În rezervația cu gratii de ceară la grotă. E drept că, Urletul meu este tot mai ascuțit, Ca un spin înfipt în buricul degetului Şi sfâşiat e glasul tău Ca un ştergar tras Pe sub iedera ce se întinde lascivă Între două cripte. Nu pomenim de exil. Mie mi-e frică de toate cele neîntâmplate... Tu eşti calm şi-mi repeți că e vorba Doar de o altă iarnă calendaristică. În hipermarket-uri, Moartea căpriorului se comercializează La de trei ori mai mult Kilu de carne macră şi oase.

Pe carpeta turcească O inimă în vid şi Ultimul cuvânt îi revine Poştaşului. Celui cu tolba sfâşiată de câini iar Naţionala îngălbenindu-i mustaţa. El deţine secretul şi cheia Cetății prin care trecem uitând. Sub raza stelei de tinichea Mâna e ciungă-n mănuşă. Un lac de vitriol se holbează spre noi Când, nebuni, executăm Alt exerciţiu perfect adaptabil la stres. Repetăm zilele şi spațiul şi timpul Peste care palma loveşte cu triumf. În fundalul, pe carpeta turceasă, Tolănită-i povestea din care doar Mersul de mârțoaga se mai simte Ca un val de nisip Ce îmi va umple urechile, ochii şi gura. Mă minți că exiști Şi-mi trimiți rosmarinul gata presat Între pagini de carte cu pagini tăiate? Cu cine va cina mesagerul?

Anotimp stacojiu În birtul cu absint interzis Pictorii noului val Schițează umbre chinezeşti pe pereți. Azi şi eu sunt Aici! De mâine am să vă scriu negreşit Despre semințele din macii de câmp Şi despre cum vagabondul a fost răstignit Cu iadeşul păsării-n gât. Şi apoi? Prin sticla ferestrei se treieră-n umbră Străina cu inelul coclit. Este doar un anotimp stacojiu ca gulerul vestei Prin care lumina înnoadă Cele patru puncte cardinale ale întrebărilor tale. Busola nici ea nu mai are direcție. Nu te baza pe intuiția mea de femeie; Eu doar am reinventat halba cu bere Şi recipientul cu parfum ieftin De violete! - E ora închiderii! Ne anunță birtaşul cu şorț scorojit Şi umbrele noastre se preling ca un unt Prin pereții tapetați cu frunze uscate de mirt.

Curtea se retrage Sfărâmată sunt ca o nucă Între palmele tale înroşite de sânge şi aplauze. Spectacolul continuă cu cassa închisă. Mărşăluiesc mercenarii prin burgul Cu şifonuri dalbe în portaluri cu orbite adânci. Pe bulevarul podit cu smalțul decorațiilor militare Teii cresc crucea altui prunc cu nume Iisus. Un scenariu în care Nu mai am nimica de spus. -Dar cine sunt eu, tată, aici, Dincoace de lentila care ochiu-mi orbeşte? În miopia generalizată caut vinovatul. - Curtea se retrage! Anunță magistratul Şi toate imaginile din cărțile tale poştale Mi se şterg din memorie. Certitudinea a ars odată cu mucul țigării În pumnul pe care îl strâng, îl strâng…

Nu s-a născut La casa poporului e seară de gală. Mamele politicienilor beau şampanie scumpă Şi pruncii cu părul de aur încă nu s-au născut. Jos, pe rigola din stradă, Mărunțişul s-a prelins în cutia viorii fără arcuş. Sună a gol imnul slavei Ştiu că vă vorbesc în deşert Despre seri cu miros de santal şi fotolii de vinilin roz. -Ea minte de stinge când spune că… Ştie cum se păşeşte pe valuri şi Că… nu şi-ar vinde fratele pe niciun pumn de țechini! Poetul este doar o coajă de drojdie în pâine, Iar basmul spus de el este un os pentru câini. Iaca, eu, poporul, pocnesc din trei degete Şi smalţurile ceştii cu ceai scump a pleznit !Şuieră vântul în urechea-mi cu cercel sfârtecat.

Retro Trec prin piața cu flori de Olanda Trăsuri trase de iepe fără potcoave. Iarba din parc s-a cosit mecanic şi Cerul gurii de privighetoare E plin cu triluri de sintetizator. În tramvaiul, ce a tras spre depou, Controlorul îmi cere biletul şi o țigară banală. Cum aş putea să-l refuz, Să-i spun că-i ultima stație În noaptea cu femei palide Și domni fără somn. În rest? S-au topit trotuarele. Cobor, urc, cobor..

Sângele nostru se ia laolaltă Trece ursul... Îl fluieră golanii şi Procesiunea din anul acesta Are blana deasă, albă Şi, carne are pe oase. -Să-i smulgem caninii, Să-i tundem părul ! Hotărăsc privitorii, în timp ce Norocul li se scurge printre degete. Alunecos e și nisipul din lada pompierilor, Face volute prin aerul scăpat ca din glonț Pe caldarâmul cu urme de glonț. Regele rage în toate limbile pământului-nou. Eu am buzele pleznite de sare Şi sângele nostru se ia laolaltă Pe degetele sanitarului ce adună, Cară răniții pe targă. -Nu vor mai fi lupte de strad! Ne asigură Protecția Animalelor, Și copiii de trupă fac tumbe La mijloculo drumului. Pielea argăsită în exces cu sare Ne separă iarăși În cochilia Melcului mecanic.

Laser S-a închegat perfect sângele tău în pumnul Unde îşi fac veacul mistreţii sălbatici. Armele au ieşit din rastele cu stângul. E zi de execuție şi banderola se leagă la ochi. Hăitaşii danseză tangou pe ziarul în care Negustorii ambalau în seara trecută Hamsii. Umblă moartea în rochie mov pe tabla de şah. Un chiolhan se anunță la timpul probabil Şi munții sălbatici sunt luați cu asalt. Eu sunt casnică; Stau şi dumic pâinea în laptele praf. Cerul este o gingie roşie În care creşte incisivul forțat.

Veranda verde Am ochii legați cu roşu tifon Şi cuvintele mele sunt plimbate Pe limba muşcată şi pe buzele mute. Oare unde am greşit? E Ziua Cetățeanului. O frivolă cântă despre dragoste În turnul de apă al oraşului. Fredonează și, din veranda verde, Vecina. E zi liberă În timp ce eu continui Să răsădesc măslini Sub Scara lui Iacob. Şi zilele mele Şi zilele lor de femei Se adună pe umbrela de soare. Nu mai e nimic de făcut Cu atâta dantela de Flandra Aici, în sterilul pe care vântul îl spulberă Printre pahare.

Cineva se uită prin geam Pe buza de gheață extrem de subțire, Cu un pas în viață şi cu altu-n moarte, M-ai oprit să ascultăm împreună Concertul. Cineva se uită prin geam La cum se destramă în război de țesut Fibra cămăşii în care înotam cu delfinii... Un îngheț neaşteptat stăpâneşte lutul. În castelul de pe marginea mării Siluetele își anunță prezența La cina cu supă de midii. Între furculița şi lingura de argint Mâna mea prefiră grunji de sare Pe fața de masă. Amfitrionul nu o a sosit încă. Cu încetinitorul se răceşte rasolul În oală și pământul se rotește grăbit.

Rândașii zarafilor de odinioară

Am aprins felinarul. Tu ai adus cântarul şi împreună Cântărim inima bătrânei marionete. Eu sunt proprietarul veşmintelor rupte, Tu, bărbatul care I-a suflat aburul trufiei în nări, A iubit jucăria asta, apoi a uitat-o. Se adună bocitoarele, gălăgioase, obeze Şi cu gust de sânge tânăr în gură. Ştirbă este numai măsura. În noaptea asta Care cade odată cu capul infantei. Se rostogoleşte cuminte pe tipsia de aur. Şi iarăşi e sărbătoare de nuntă în cetatea Despre care s-au scris cărți în limbi gata moarte. Unitățile de măsurat sufletul Sunt necunoscute. Noi suntem doar rândașii zarafilor de odinioară, Numărătorii mărunțişului Din cutia de rezonanță a instrumentului Pe care contăm când pocneşte revolverul în toamnă.

Trapezul În livezi, Rodiile au rămas neculese. Viespii se îngraşă şi mai nu trec Prin urechea de ac Ca niște contorsioniste de circ. Altminteri este şi peisajul; Cu zilierii dormind în căruțele fără coviltir. Fiii rătăciți sunt aduși cu zăhărelul la matcă Şi vita naşte viţelul de aur gata prins în laţ. Merg din instinct pe linie strâmbă Suspendată între versanți Și fără lonja de siguranță. Trapezul se leagănă-n gol. Un circ ambulant şi femeia-şarpe ! Atât Și meșterul care va veni Să-mi ia măsura degetului pentru inel. Lemnul mesei, la care scriu literele strâmb, Oftează ca o divă în ultima sa reprezentație de vodevil.

Nimic de încercat Pâinea s-a întors în grâu Şi nu mai e nimic de încercat La moara asta pe apă-vie şi pe apă-moartă. Dincolo de butaforie şi vopseluri de China, Îngerii-copii îşi ung penajul Cu untdelemn sintetic sută la sută. De douăzeci şi patru de veacuri Plouă cu broaşte țestoase. În bălăceala generalizată, Numai piața de păsări mai străluceşte Ca o bomboană ambalată în argint viu. -Pe partea mea de lume este încă pace Şi dragostea croşetează ciorapi Pentru călcâie de mame uitate. Mă amăgesc şi uit că… Zac printre margarete din hârtie cerată Alături de firul cu plumb. Pe obrazul meu se ară fără plug.

Greutatea şeilor Dețin un artefact ieftin şi nemotivat Să iau în răspăr tot colbul igrasios De muzeu. Drumul s-a surpat Sub greutatea şeilor cu nituri de aramă. Alexandru zace la Bosfor În sarcofagul Cu faguri de miere. Turcoaze, femei, covoare şi câteva Poeme scrise la lumina străină... Iată prada de război reconstituită Pe drumul memoriei în care Dumnezeu încărunţeşte la tâmple pe sub turban. Drumul Mătăsii este totuși un basm.

Ca într-un film Omuleții verzi şi cu ochi foarte negri. Uriaşii din centrul punctului alb peste care Trag linii de fugă. Aşa începe nebunia spectacolului. Nu promit şi nu aştept nimic la schimb; Sunt doar un detaliu din ceea ce se joacă Cu cassa închisă de veacuri. Întemeietorul a dat şi a luat din destinul personajului Pentru care destinul este doar Un cavaler decupat din cartea de joc. Regizorul stă cu obrazul în palme La masă. Nici beat, Nici obosit. Doar nefolositor ca un dinte spart în sâmbure tare. Altă mână de cărţi sunt aruncate pe masa de joc. Norocul cherăie prin buzunarele dublate cu mătase. O da, actorul a intrat din nou în perechea de papuci găuriţi, Poate face turul oraşului, Poate bea, iubi şi înjura În birja cu miros de trabuc cubanez şi rom de contrabandă.

Taina Numele meu e bandajat în eșarfa veche. Fluturele a zburat din cocon Și taina firului chinezesc Prinde iarăşi coajă de ojă pe degetul inelar. E doldora ziua asta de poveşti şi gemeni. Vorbesc în oglindă Despre lupta pentru sănătate, Despre tinerețe fără bătrânețe Şi despre ştiința de-a ieşi basma-albă Odată ce am sărit din mersul trenului de mărfuri. Pe stradă, Felinarele clipesc cu înțeles Şi taina se lasă grea ca o pirită auriferă. Dincolo de frica urbană E câmpul cu floarea soarelui Și femeile în rochie neagră. Doliul național se instituie în steag de mătase. Stam..drepți,, la apel și numai Numele meu iese din rând. S-a oprit cu fața la perete Într-un joc de copiii. În Levant S-au aprins felinarele și sâmburii în rodii.

Pisica doarme Car amfore cu uleiul de roze pe umeri. Peste Calea Lactee curge mirul serii. Umblu cu ghete străine Într-un echilibru precar Şi râd când ajung În centrul lentilei ce frige. Eu dețin frigiderul cu hrana planetară Şi cobaltul din tabelul cu terapia Zodiei cancerului. Fără splină, în apa oglinzii înot nonstop, Ca fetusul în apa din pântecul mumei. Îngerului meu i-a căzut părul, I s-au retezat aripile... Monede fără efigii scot din bancomat. În parc, pe banca scorojită Stă pălăria gunoierului tânăr. Toți adulmecă viitorul. Numai pisica doarme în coşul cu rufele Pe care le-am spălat pentru tine Fără săpun, fără sodă.

Se vorbeşte la radio Funcţionarul expediază absolut toate scrisorile. N-ai cum să te minți că nu ai primit Ordinul de încorporare în armata salvării. Voluntariatul este o probă. Sunt gata să mă înham şi eu La sania ce cară anestezic și mesteceni Spre vest. Vom privi împreună oraşele de aur De la înălțimea ochiului Ce a citit ziarul de la un capăt la altul. Despre dragoste, muzică Și replicile seismului de aiurea Nu se mai vorbeşte la radio. Pe şoapte ne dezbrăcăm de paltoane În noaptea Cu boxele date la maximum.

Un bărbat şi o femeie rup ritmul orașului. Bat cu sfială la ușă, Intră pe vârfuri în atelierul Unde se plămădesc păsări din tină Şi unde Meșterul se numește Iisus.

Patria mandarinilor Brățara asta poartă piatră necunoscută giuvaiergiului. Mineralul arde carnea, Şterge linia destinului din palma Pe care i-o întind femeii ce-mi ştie deja Viitorul. Simplu! Trăiesc programat în centrul unui ochi Unde frunzele de dafin cad Zgomotoase ca nişte clape de clavecin. Următorul la tron! Port hlamidă sfârtecată în iatagane Şi mă înfometez tot cercetând Viața moliilor din biblioteca Bizanțului nou. În patria mandarinilor, Pe plaja cu nisip-acoperindu-mi trupul Respir din instinct. O fac fără zarvă, fără trădare... Fumul narghilelei cu sidefuri albastre Se amestecă în ceața pe care Tu mi-o aduci din larg. Corabia nevăzută poartă nume de prințesă valahă.

Tunsă la zero În alămurile Lustruite cu praf de magneziu Veştile proaste intră aplecate de spate, Ca la vecernie. Ea e tunsă la zero. De bani pentru agrafe nu mai are nevoie. Ce lungă şi îngustă este panglica Dăruită de tine, Și peste care stau ghimpi de măceş! O troiță-i agăţat în aer. Sub ea, meșterul şi o daltă de fier. Despre eroi Jurnaliștii scriu pe ultima pagină. E miezul nopții la București. În mahalaua sacagiilor O insomniacă face de cart Pe corabaia părăsită de Noe.

Glumiță A plouat toată noaptea trecută. Trandafirii şi ceapa de apă Bat din palme, tropăie Pe taste de computer. E o vară prostuță, Antimpul corigenţilor la filosofie. În şezlong, Lângă hortensia voluptoasă ca o nevastă de grof, Moțăie cenuşăreasa cu corsajul rochiei sfâşiat. -No, tot omu’ să afle: o fost bal, mare bal la castel şi în cer... Dă ştirea dobaşul primăriei. Pe asfalt, Vacile de lapte merg la păşune În coloană perfect adaptabilă la situație.

Clipa În buzunarul rochiei vintage Am dat peste batista Desdemonei. E timpul Să fac şi eu pe artista. Toţi castanii din oraşul meu Mă aplaudă. Numai tu porți basc de fetru şi Ai un fel ciudat de a privi spectacolul. Totuși, Sunt o rădăcină în aerul picnit de otravă. O haină nefolosită şi cu care Tu ai putea îmbrăca busturi de femei tinere. Aşa, ca într-un teatru de demult, Să stăm brațe în brațe Cu trandafirii sălbatici... Sângerează numai veşmântul Și se aude gongul călugărilor budiști. Secundele o iau la goană Înaintea replicii După care... Cade ca o ghilotină imperială, Cortina.

Masa fără copiii flămânzi Anotimpurile trec ca proletarii la parada de 1 Mai. Nu veniţi la mine cu daruri! Nu este sărbătoare în casa unde greierii cântă în pereți. Din vârful pantofului, Drumurile vieții se varsă pe masa fără copiii flămânzi. Potirul e plin cu purpură Şi vopseaua se ia pe veşmintele cardinalilor În catedrala cu gresii modelate-n coloane. Prea tineri şi fără de minte am rămas La bariera, dincolo de care Santinelele asmuță câinii la umbre. Alte persoane fără adăpost Ar putea viețui în pustiu. Simion Stâlpnicul e un nume doar Pe cuierul de lemn. În lumea asta cu rețetare pierdute, Sunt stăpână pe lingura cu sare. În bucătăria mea sună telefonul.

Lumea mea Stau ca un zar măsluit În cutia de table Pe care vecinul de bloc O duce-n talcioc. Ciorapii mei de mătase Umblă singuri prin casă. Lasă urme necunoscute pe oglindă, Pe masa de scris Și pe linoleumul din bucutărie. La televizor se dă în reluare filmul Cu zburătorul fără parapantă. Doar țipătul meu în somn Se aude real Ca o injecție cu adrenalină. Vor cânta de trei ori la rând Cocoşii de tinichea Până să mă vindeți. Târgul este gata făcut Şi în lumea mea Cât o mărgea de Murano, Dezastrul poartă butoni Cu monogramă personalizată La mânecile de la cămașă.

Rame de bronz Arhipelagul nostru Se clatină bâjbâind pe canale. Culorile ţipă la barcagiul înţepenit Peste motorul unei alte Veneţii Înveşmântate în cârpe de lux. Renaşterea gloriei atât de mult aşteptată Se lasă cu durere acerbă pe tărgi cu moloz. Şerpuiesc limuzine străine Pe sub portrete de dogi în rame de bronz Şi basilica veche şi fabrica nouă de lapte Ridică a neputință din umeri spre cer. E carnaval mondial Şi prin puntea suspinelor, - Cu masca pe față Insomnia mea trece ca o lamă de brici. Lumina orbeşte. Gondolele-s negre la față Şi vameşul se preface că doarme Cu capul pe sacul buruduşit de arginți.

Cassablanca Uite, cum se întinde sângele pe înserare! Brusc, s-a transformat tot oraşul Într-un hol de spital. Să ne imaginăm că suntem doi refugiați Pe aeroportul din Cassablanca. Că bem şampanie scumpă Şi apoi tu - printre două fumuri de țigară Îmi spui: ,,Închin în cinstea ta, puştoaico!ˮ Din cârciumă se văd piramidele, Kremlinul, tarabele anticarilor De pe Senna şi medicul acela, Palid şi gârbov Se vede cum ne oblojeşte rănile inimii. Din rutină îți scriu despre despărțire Ca despre Abecedarul dintr-a-ntâia primară, Născocesc cuvinte frânte-n silabele Care dorm pe aceeaşi pernă Cu plecările viitoare. Sunt la marginea pistei, Locul de unde nu se mai aud tonomatele. Sunt doar eu şi o valiză târşâită Peste iarba moale ca mina de creion dermatograf.

PORTRET AL ARTISTULUI LA TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE La mai bine de cinci decenii de la debutul în presă, Melania Cuc are prospeţime, ritm, într-o desfăşurare literar-artistică de invidiat, dar şi de luat în seamă ca artă a locuirii poetice în lume. Ca model. Cu disponibilităţi diverse, jurnalist (o viaţă), poet, prozator, pictor, Melania Cuc se întrece pe sine cu energii nebănuite, cu dorinţa de a nu da clipei răgaz să se risipească. I-am admirat ingeniozitatea, disponibilitatea, angajamentul, devotamentul, solidaritatea, atât în teritoriul cultural, cât şi în cel al relaţiilor umane. I-am fost „însoţitor” în multe dintre „aventurile” sale editoriale din ultimii ani, am citit-o pe îndelete, cu plăcere, uitând adesea, furat de frumuseţea textelor, că sunt editor, că am responsabilităţi legate de acurateţea conţinuturilor, pentru că, în vârtejul creaţiei, Melania Cuc încăleca adesea literele, chiar avea un flux năvalnic al ideilor şi metaforelor. Cred că avem de a face cu o capacitate creativă care iese din tipare, în registre ale spontaneităţii şi strunirii verbelor, oricât de larg ar fi fost orizontul rostirii. Dacă versurile sale se lasă ademenite de tentaţii criptice, naraţiunile sale au desfăşurări bine structurate, în scenarii riguroase, de destule ori în derulare cinematografică. Melania Cuc ştie să împace articolul de presă cu poezia, proza, eseurile şi pictura sa, fie că e vorba de 97

volute postmoderniste, fie că e vorba de fidelitatea faţă de izvoadele iconografice. Biografia literară a Melaniei Cuc are foarte multe reuşite, mult mai multe decât o critică obosită şi sufocată de prea multe responsabilităţi cotidiene le-a relevat până acum. Chiar dacă mulţi s-au exprimat în privinţa scrisului său, iar multe premii stau mărturie a aprecierii şi recunoaşterii unui statut literar exemplar. O nouă carte a Melaniei Cuc nu mai poate surprinde pe nimeni. E în firescul lucrurilor. Ea ne-a obişnuit în ultimii ani cu un ritm editorial în forţă, într-un fel parcă recuperator, pentru că nu toate împrejurările vieţii i-au fost favorabile scrisului. Nu s-a impacientat şi s-a purtat ca şi cum, la un moment dat, s-a născut a doua oară prin scris, prin pictură. Acum, metaforic, Melania Cuc reuşeşte să „meargă pe apă”. Adică a ajuns la acel prag al înţelegerii lumii, încât, fără urmă de misticism, să-şi asume o condiţie cristică, în care minunea înfăptuită de Mântuitor să fie posibilă şi pentru cei ce cred în cuvânt. Iar „marea” biblică să fie „marea de cuvinte”. „Mersul pe apă” al Melaniei Cuc confirmă încă o dată că autorul se respectă pe sine, adăugând încă „o piatră pentru templul” ei, consolidând şi confirmând investiţia de încredere a celor care au crezut în valoarea literară, dincolo de vremi, de circumstanţe şi de jocuri de culise sau de polită literară. Ele trec, cărţile rămân! NICOLAE BĂCIUŢ

CUPRINS Şunca şi vinul/5 În papuci noi/6 Jucării/7 Peisaj cu lan de cartofi/8 Mapamond/9 Sezonul/10 Spectacol/11 Din mers/12 Moştenire/13 Migrații/14 Curaj/15 Un mulaj luat la timpul viitor/16 Generație/17 Cercul de cretă/18 Fără consistență/19 Oglinda din atelier/20 Mic dejun la fereastră/21 Norocul la plic/22 Fum alb/23 Floarea vinului/24 Funii subțiri/25 Eveniment/26 Şah-mat/27 Cu Eva în brațe/28 Dresaj/29 Greşiților noştri/30 Şampanie roz/31 Fără fasoane/32 Dată-n naiba/33 Cadrilater/34 Bazar/35 99

Serenada/36 Oraş /37 Cufărul cu nituri de aramă/38 Umbra/39 Prețul/40 Cu papuci mici/41 Decadent/42 Banca slinoasă/43 Scutec de in/44 Jaful va avea totuşi loc/45 Mersul pe apă/46 Răstignirea/47 Moneda care lipseşte/48 Alunecă printre degete/49 Polka pe masă/50 Estival/51 Pe înțelesul cailor/52 Iluzie optică/53 Şontâc, şontâc…/54 Ploaia/55 Vraişte/56 Comemorare/57 Nimicuri/58 Tot atâtea duşti de whisky/59 Fărâmă din mâna stângă/60 Pălăria de damă/61 Colțul opus/62 Paralele/63 În vara asta/64 Țarcul/65 Aniversare/66 Scadența/67 Paşii/68 100

Peliculă în alb-negru/69 Incubator de afaceri cu viața/70 Exil/71 Pe carpeta turcească/72 Anotimp stacojiu/73 Curtea se retrage/74 Nu s-a născut/75 Retro /76 Sângele se ia de pe degete/77 Laser/78 Veranda verde/79 Cineva se uită prin geam/80 Rândașii zarafilor de odinioară/81 Trapezul/82 Nimic de încercat/83 Greutatea şeilor/84 Ca într-un film/85 Taina/86 Pisica doarme/87 Se vorbeşte la radio/88 Patria mandarinilor/89 Tunsă la zero /90 Glumiţă/91 Clipa/92 Masa fără copiii flămânzi/93 Lumea mea/94 Rame de bronz/95 Cassablanca/96 Nicolae Băciuţ, Portret al artistului la tinereţe fără bătrâneţe/97

101

Editura NICO 102

Să ne imaginăm că suntem doi refugiați Pe aeroportul din Cassablanca. Că bem şampanie scumpă Şi apoi tu - printre două fumuri de țigară Îmi spui: ,,Închin în cinstea ta, puştoaico!ˮ Din cârciumă se văd piramidele, Kremlinul, tarabele anticarilor De pe Senna şi medicul acela, Palid şi gârbov, Se vede cum ne oblojeşte rănile inimii. MELANIA CUC

103