Cine sunt eu?, autor Pop Stelu by Hopernicus

POP STELU · CINE SUNT EU?

Pop Stelu

„sunt o fărâmă de vis ce-alunecă prin Univers șoapta oglindită într-o undă de vers” Pop Stelu

Cine sunt eu? poeme

ISBN 978-973-000-000-9

Pop Stelu

Cine sunt eu? poeme

BucureČ&#x2122;ti, 2016

Le mulțumesc prietenilor care au crezut în mine, și prin contribuția lor financiară și logistică m-au ajutat să dau viață acestui vis. Atât de aproape sufletului meu, adevărații prieteni sunt: Daniela, Nicu, Călin, Claudia, Mihai-fratele meu, Lilioara, Dan, Vlad, Cristian, Mihai, Antimia, Valeriu Teodor Troșan-președintele Asociației Mondus Vivendi din Cluj Napoca, și nu în cele din urmă, domnul Valentin Ajder-directorul Editurii Eikon… mă înclin vouă… Pop Stelu.

© Copyright-Pop Stelu-2016 Editura EIKON București, Str. Smochinului nr. 8, sector 1, Bucuresti, cod poștal 014605, România Difuzare / distribuție carte: tel/fax: 021 348 14 74 mobil: 0733 131 145, 0728 084 802 e-mail: difuzare@edituraeikon.ro Redacția: tel: 021 348 14 74 mobil: 0728 084 802, 0733 131 145 e-mail: contact@edituraeikon.ro web: www.edituraeikon.ro Editura Eikon este acreditată de Consiliul Național al Cercetării Științifice din România (CNCS) Descrierea CIP este disponibilă la Biblioteca Națională a României ISBN: 978-000-000-000-9 Coperta:

realizată de Pop Stelu după tabloul „Căutările mele” – Lilioara Macovei

Colaborator: Cristian Tömlö Editor: Valentin Ajder

Cine sunt eu?

Motto:

Giorgos Seferis – „Un bătrân pe malul fluviului” „Nu vreau altceva decât să pot vorbi simplu, să mi se acorde această grație. Cântecul ni l-am încărcat de atâtea muzici că încetul cu încetul se scufundă și arta ne-am împodobit-o într-atât că fața îi e roasă de zorzoane, și trebuie să spunem puținele noastre cuvinte pentru că mâine sufletul își înalță pânzele. Dacă suferința este omenească, nu suntem oameni doar pentru a suferi, de aceea-n aceste zile cuget astfel la marele fluviu, acest sens care înaintează printre plante și ierburi, animale păscând și adăpându-se oameni care seamănă și seceră, și printre marile morminte și micile lăcașuri ale morților.” un suflet de copil în zborul lui de flutur, acesta sunt eu-un om simplu, frumos pe interior prin frumusețea simplității mele, un făuritor de frumuseți, izvorâte din Suflet… Pop Stelu

Identificări sufletești în zborul de fluturi. Câte se pot spune despre o identitate a cuiva? Chiar, câte? Suntem, poate, obișnuiți să asemuim „identitatea” cu ceva plat, definit sau descriptibil. Când vine vorba de identitatea unei persoane apropiate sufletului, așa cum e cazul amicul meu bun, Stelu Pop, câte se pot spune? Nimic. El a spus deja destule în prima parte a volumului său poetic de debut, „Cine sunt eu?”. Voi încerca să trasez câteva linii directoare pornind de la această părticică princeps. Acolo, la începuturi, cunoaștem un suflet, un suflet de copil căruia îi place să se joace cu fluturii inocenței și care ascunde comori păstrate bine ascuns, pentru cele mai dragi ființe ale universului. Cu un spirit de Icar, autorul a parcurs, și o face în continuare, drumuri mai mult sau mai puțin lungi, dar importante. Importante prin revelațiile sufletești, aceste zboruri identitare l-au ajutat să cultive „corola de minuni a lumii” în ceilalți, dar, mai ales, în el însuși… sigur, iremediabil, vine un moment când te trezești în Marea Moartă. Așa s-a întâmplat și cu Stelu, dar cuvântul cheie are valoare de verb și nu e deloc static: „și m-am trezit, cândva târziu… în Marea Moartă”. De-aici, a urmat lupta cu timpul, „după reguli neștiute de nimeni, nici chiar de mine însumi”, urmând tâlcuirile lui, apoi odihna-n visare, iar la final, permanenta întrebare, care persistă: acesta-s eu ? Pe un drum, doar al său, cel fără nume, autorul mulțumește Divinului pentru florile și spinii peste care a dat pe traseu, știind faptul că „dorința de a face bine, te răsplătește, uneori, cu mărăcini”… și mulțumind, apare semnul! Acel semn necesar al cunoașterii de sine. Contemplându-l tăcut și nud, așa cum numai sufletele

știu să o facă, amintirile curg și, aproape imediat, apare tentația în chip de iele încercând să-i înșele conștiința. Drumul continuă și pe fundal apare eternul început: mama. „Tu știi, mamă, dorința-mi veche de-a da contur lumesc sufletului meu, când prunc fiind, am început să lipesc în unghiurile adiacente sufletului câte-un boț de lut sub formă de Eu…” Și boțul acela deveni semnul de acum, reperul regăsirii identitare a autorului din suflet. Posibil… Stelu Pop încheie, în stilu-i caracteristic, poemul-căutare, cu încă o întrebare. O ultimă încercare încheie seria identităților pierdute și regăsite cu poemul care dă și numele volumului de față. După un scurt taifas cu sufletul, Stelu ne oferă câteva indicii. Discernem, cu el, pumnul de lut frământat din propriul Eu desfășurat pe o fărâmă de vis ce-alunecă prin univers până pe șoapta oglindită într-o undă de vers, pentru ca la final, să schimbăm registrul cu o notă rătăcită pe clapele pianului-vreme într-un perpetuum concert ancestral. Ultima strofă ne readuce, ușor, la fluturii inocenți al căror zbor invers s-a desăvârșit cu o aripă frântă. O planare „ce-și caută rost și sens într-o ultimă zvâcnire de vers… ” acesta să fie el? Cred cu tărie că acest parcurs poartă o profundă pecete inițiatică. Cu toate că, nici într-o viață de om, nu putem știi, cu adevărat, cine suntem, reîntâlnirea cu noi desăvârșindu-se… mai apoi, eu cred că el, autorul, Stelu Pop, își găsește un chip de înfățișare prin fiecare vers cercetător al poemelor sale. Acesta e el! Mihai Cotea (MiCo) – Baia Mare

Contribuții unor cuvinte-n dar Dacă în prima parte a volumului său poetic de debut, Stelu Pop se lasă descoperit de ochii întrebători ai lumii avide de slove curate, în partea a doua a lucrării sale, autorul ne oferă în dar cuvântul. „Prinos cuvântului”e un omagiu adus cuvântului viu oferit nouă, celor ce-l urmăm. Se impune de la sine un salut respectuos față de toți cei care au parfumat hârtia cu gândurile lor. Stelu Pop îl face. Salută. Respectă. Admiră și recunoaște. Fără greutatea în peniță a lui Blaga sau Eminescu, astăzi, nivelul culturii noastre ar fi avut alte configurații. Despre opera blagiană este (oare?) îndeajuns să amintim minunata corolă de minuni a lumii, pe care nici Stelu nu o uită și cu care-și începe incursiunea omagială în opera poetului: „Așa îmbogățesc și eu întunecata zare cu largi fiori de sfânt mister și tot ce-i ne-nțeles se schimba-n ne-nțelesuri și mai mari sub ochii mei – căci eu iubesc și flori și ochi și buze și morminte.” Confesându-și, imediat după aceste versuri, tăria în crezul său pe care-l împarte cu marele poet, Stelu se unește cu Lucian Blaga și-și alătură trăirile-emoție alături de crâmpeie din opera acestuia. Cu Mihai Eminescu, lucrurile învie. Aici nu mai este difuzie, ci o fascinantă infuzie realizată de Stelu din și pentru opera demiurgului. Atingerea sufletească revărsată-n cuvântul autorului ne destăinuie cum acesta își ia hrana spirituală zilnică din elementele definitorii eminesciene precum munții, câmpurile, codrii sau apele

tremurătoare. Nici stele identificatoare cu omagiatul nu sunt uitate, ci li se aduc o ofrandă metaforică plină de sevă în versurile „luceferi metamorfozați în noi ce-și plâng în vreme nemurirea oglindită-n ploi… toate, toate, zi de zi, clipă de clipă… îmi picură în vene”… Cu toate acestea, înainte, între și după aceste amintiri strămoșești necesare, există un culoar umplut de Stelu Pop cu alte pretexte de recunoștință. Dacă e să luăm în ordinea curgerii poemelor, partea a doua, „Prinos cuvântului”, debutează cu poemul omonim al acestei zone, dedicat celebrării zilei limbii române. Aici, regăsim o joacă a autorului cu el însuși și cu noi, care nu se îndepărtează de la subiect, ci îl personalizează prin forțe proprii. „Cuvintele ce se preling din ochi, din suflet, din trupul dezgolit, le regăsesc în rostuirea cuvântului dintâi,cuvântului nedefinit și nerostit”. Durerea cuvântului dintâi, ca perspectivă și ca trăire personală, aduce, acum, înapoi, cazne și amintiri labirintice prin care rămânem, ca cititori, la final, în fața unei deschideri care explică totul și nimic: „din preaplinul iubirilor trecute, iubirilor tăcute și nerostite… te caut cu neputință printre cuvinte.” Explicațiile nu-și au rostul în poeme, poate doar revărsarea emoțiilor ce ar fi voit așa de mult să plângă și n-au putut. Întoarcerea la Blaga era un imperativ și am realizat-o inconștient, bănuind doar faptul că poetul e un pilon de susținere și inspirație în viața lui Stelu. Întorși în lumea propusă de Stelu Pop, nu ne depărtăm mult de sensul pilonilor din viața sa și găsim în poemul „Mi-e sufletul o colonadă”, următoarele versuri de început: „mi-e sufletul o colonadă ce sprijină

un Univers, un univers în care fiecare cuvânt nerostit capătă nuanță de vers, un vers ce dă sens și rost existențial formalității cu nume de trup trecător (mormanul de materie destinat purificării prin putrefacție).” Transfigurația eului în trup de colonadă prin care (ne) susținem și vedem per ansamblu, de la înălțimea sa, realizează portretul unei persoane obiective și… „Poate roua”, poemul următor, dedicat Zilei internaționale a comemorării Holocaustului, ne va dezvălui mai multe. Descoperim aici o viziune amarnic de realistă asupra unei epoci în care, într-un fel sau altul, ori, poate, la alt nivel, încă trăim: „poate nouri îngreunați de-atâtea lacrimi șiroaie varsă țărânei văduvite de sufletele mii sunt cei duși în căutarea hăului din noi ce rătăcesc nemărginirea metamorfozați în ploi culcuș-etern ei vor clădi pentru cei morți în cei vii.” Întrebări existențiale și aici, căutări, frământarea trecutului sub simbolul lui Clio și filosofii de viață indispensabile. Tragem în piept aerul aparent curat al lumii noastre și ne întrebăm imediat „De ce suntem născuți?”. „Nu simt durerea ce curge-n valuri printre tenebre colonade, simt, doar, clepsidra risipită ce picură din noi”.Versurile acestei poezii bântuie în ceasul ființării noastre și, simțire după simțire, ajungem la o întrebare care poate explica totul, ultima din poemul amintit: „de ce suntem Născuți, doar… din Nevoi?” Tot ce avem este sufletul și la el ne întoarcem prin următoarea haltă poetică propusă de autor în lucrarea sensibilă „Suflet… puritate de cristal”. De fapt suntem prea sensibili, prea casanți în fața unor întrebări atât de grele precum cele puse anterior și posibil nepregătiți să facem față răspunsurilor, astfel că mereu ne întoarcem

la ce avem deja. Căutarea își are rostul ei atunci când își atinge timpul. Poezia „Paleta – suflet… curcubeu” se pune în ipostaza cromatică a sufletului cu ajutorul autorului și definește câteva semnificații de culoare, dintre care, cea care mi-a atras atenția, spune că:„violet-e orizontul privirii tale, cufundat în iubirea mea.” Iubirea e rostul născării noastre. Aici se afla cheia. Osteniți de întrebări și iubire, Stelu ne face cunoștință cu părerea lui față de „Viața de apoi”. Primul pas la care purcedem este identificarea nudității noastre cu natura, pentru ca o dată deschiși năzuințelor care ne compun să ne lăsăm „veșmintele grupându-le pe anotimpuri în sicrie făurite din abis(dintr-o mai veche dorință a metamorfozării într-un vis)”. Ne trecem spiritul prin toate exercițiile de întărire pentru experiența exterioară învelișului nostru și renaștem ca un „rod pe ram”, „un fruct în pârgă”, „o sămânță”. Acum, pregătiți vom fi (oare?) să lăsăm păsările călătoare să zboare? Stelu încheie poemul „renasc” cu aceste cuvinte în suspensie… „lasă-le să zboare, lasă-le să zboare… să zboare… ” Las și eu zborul său să continue, așa cum îi este parcursul, mereu și la nesfârșit. Să lăsăm poetul să zboare! Aceasta îi e esența, acesta îi e sensul. Mihai Cotea (MiCo) – Baia Mare

Lilioara Macovei – Fluturi și Flori

_________________ I. Identitate__________________

suflet de copil în zbor de fluturi m-am născut din unduirea apei, cu suflet plămădit din praf stelar, în visul meu spre libertate, am dat vieții, tribut, un spirit de Icar, în jocul meu cu viața și cu moartea, am învățat să-adun și flori, și spini, din zborul meu spre identitate, păstrez în mine o comoară – un Suflet de copil.

Pop Stelu

autoportret mă regăsesc în fiecare clipă de tăcere, împodobindu-mi fruntea cu raze din „corola de minuni a lumii”, îmi spăl sufletul în lacrima universului, și mă las copleșit de-o simplă mângâiere.

Cine sunt eu?

cândva… în Marea Moartă (pentru cei care au atins cu sufletul stelele, pentru cei care au vrut sa atingă cu sufletul stelele, pentru aceia care vor atinge cu sufletul stelele…)

cândva… am vrut, am încercat, m-am oprit, am îndrăznit, am renunțat încet, încet… și m-am trezit în Marea Moartă. cândva am vrut să ating cu sufletul stelele, m-apropiam încet, încet… dar ele alunecau spre cer, am încercat să privesc în zorii zilei luna-chip împietrit, ea-mi zâmbea suav și blând cu zâmbetul Giocondei, mai târziu am vrut să cuprind în brațe soarele, m-am oprit la timp, amintindu-mi de Icar, am îndrăznit să prind în lanțuri timpul, și fiecare clipă ce mi se părea o veșnicie am trăit-o cu multă patimă si iubire, am renunțat încet, încet… de teama soartei prometheice, am vrut, apoi, să mă scald în lacrima universului, mă cufundam încet, încet, încet… și m-am trezit, cândva târziu… în Marea Moartă.

Lilioara Macovei â&#x20AC;&#x201C; Decor de oglinzi

Cine sunt eu?

acesta’s eu? într-un decor de oglinzi venețiene conice paralele valeriene vine o vreme în care timpul trecător stă la taifas cu mine imaginea ce se reflectă’n ele capătă chipul și asemănarea mea după reguli neștiute de nimeni nici chiar de mine însumifrânturi de zbor licăr de lumină pleoape umbrite de dor (ce’ngemănează în tăcere ochi mari de copil neștiutor) iubire pătimașă tristețe și tăcere uitare eludată mai câte-un vis ce prinde viață în realitatea-mi efemeră mai câte-un sentiment și o chemare ieșite din frigidele tipare mai câte-un zâmbet încrustat pe buzele-mi arzânde de plăcere și-o inimă o inimă sclădată’n sânge în flori de curcubeu iar întrebarea mea târziu în vreme e una simplă… acesta’s eu ?

Pop Stelu

drumul meu, cel fără nume Doamne, Dumnezeul meu, Ție, Îți mulțumesc că M-ai adus aici, aici la început de drum. Tu, mi-ai dăruit o ființă dragă, cum alta nu e pe lume, o ființă dragă, cu numele de Mamă, prin ea am primit în dar viață, prin ea am învățat să privesc, prin ea am învățat să zâmbesc, prin ea am învățat să plâng și să iubesctoate le-am învățat prin ea; să pășesc, să întind mâna, iubire să primesc, iubire să dăruiesc, cuvinte dragi în taină să rostesc, și… Doamne, cât de mult, cât de mult dor să pot să dăruiesc. Pe drumul meu, cel fără nume, am întâlnit și flori și spinidorința de a face bine, te răsplătește, uneori, cu mărăcini,

Cine sunt eu?

dar binele nu se măsoară-n faptă, ci în iubire, bunătate, prieteniecând ți-ai deschis sufletul spre oameni, pășești încet, încet spre nemurire. Cu Tine, Doamne, am pășit, apoi, pe drumul meu, ce ia un numecând am căzut, m-ai ridicat, când am negat, Tu, m-ai iertat… eu am roșit, când am greșit, Tu, visele-mi le-ai răstignit… și toate, Doamne, pentru ce? să dau iubire lumii? să dau viață? sau, poate un Rost drumului meu, Drumului Meu cu numele… de Viață.

Lilioara Macovei – Mâinile

Cine sunt eu?

semn al cunoașterii de sine (dedic aceste rânduri omului simplu și fain, Grigore Leșe.)

tăcut și nud o vreme-am străbătut cărări pierdute-n uitare, am răscolit păduri scrijelind în lemnul alb chip de iele, (dintr-o nefirească dorință de identificare și definire a iubirii mele) în scorburi găunoase am răsădit cenușa sufletului pustiit, și visele le-am atârnat pe ram cât mai sus, sus în bătaie de vânt, înșiruite înmiit… când mâinile au prins miros de-împreunare, și-n scurtul timp rămas capătă profil de lumânarebinecuvântează mamă pruncul din mine, dar mai cu samă, luminează-mi drumul spre cunoașterea de sine! tu, știi mamă dorința-mi veche de-a da contur lumesc sufletului meu, când prunc fiind, am început să lipesc în unghiurile adiacente sufletului câteun boț de lut sub formă de Eu…

Pop Stelu

mai apoi, când lutul deveni vâscos, alunecos doar printre cuvinte, boțul de lut l-am umezit în roua iubirilor trecute, tăcute și nerostitenerostite de teama cuvintelor ce ar fi putut să prindă viațăla fiecare zâmbet împietrit pe față, la fiecare sărut-mut, la fiecare păcat ieșit din tipare, la fiecare simplă chemare a sentimentului răstignit pe altare… binecuvântează mamă pruncul din mine, cât încă mai sunt părtaș cunoașterii de sine… vezi mamă! … mâinile-mi miros a-împreunare, și-n scurt timp vor prinde contur de lumânareîncet, încet, încet se stinge pruncul din mine… să fie și acesta un semn al cunoașterii de sine?

Cine sunt eu?

suflet… puritate de cristal din altare scrijelite în simțiri și trăiri bicefale, vreau să-ți închin mii și mii de osanale, pe muzică de rit atemporal te încrustez în sideral piedestal, de teamă să nu te frâng, să nu te sparg de teamă să te expun în cercuri concentrice realității crude, după cum zi de zi hidoșenia capătă formă de portrete nude, da! mi-e teamă, mi-e teamă să nu te frângi, să nu te spargi suflet… puritate de cristal.

Lilioara Macovei – Căutările mele

Cine sunt eu?

cine sunt eu? Motto:„Esența transformării interioare este renunțarea conștientă la măști, la identificări, și trăirea directă a Adevărului despre Sine”

adeseori stau la taifas cu sufletul și… mă întreb, (eu și fărâma rămasă din Eu) cine sunt eu? sunt pumnul de lut frământat din propriul Eu, rostind în fapt de sară cuvinte ce stau să cearnă tristeți și bucurii deopotrivă, când luna își caută hodină pe câte-un crepuscul punct cardinal, într-un ritm de conjuncție cu statut planetar, rupt dintr-un indescifrabil sistem universal, sunt o fărâmă de vis ce-alunecă prin univers, șoapta oglindită într-o undă de vers, o notă rătăcită pe clapele pianului-vreme într-un perpetuum concert ancestral unde până și visul devine visceral, sunt aripa frântă a zborului invers, ce-și caută rost și sens într-o ultimă zvâcnire de vers, un zbor de suflet-flutur cu iz de zeu, rezultat al unei binecuvântări dumnezeiești cu determinare de Eu… acesta să fiu eu?

Lilioara Macovei â&#x20AC;&#x201C; 22 Aprilie-Ziua Terrei

_________ II. Prinos cuvântului__________

mi-e sufletul o colonadă22 Aprilie – Ziua Terrei mi-e sufletul o colonadă ce sprijină un Univers, un univers în care fiecare cuvânt nerostit capătă nuanță de vers, un vers ce dă sens și rost existențial formalității cu nume de trup trecător – (mormanul de materie destinat purificării prin putrefacție) mi-e sufletul o colonadă ce sprijină un univers, un univers în care cuvântul se transformă-n lacrimă, o lacrimă ruptă din nemărginire de univers, mi-e sufletul o colonadă ce dă sens și rost sufletului meu – în cuvânt, vers, lacrimă, Univers.

Lilioara Macovei – Nașterea mea

Cine sunt eu?

de ce suntem Născuți? nu simt durerea ce curge’n valuri printre tenebre colonade, simt, doar, clepsidra risipită ce picură din noi, și fiecare pas ce conturează amprenta iubirilor pierdute în zâmbetul care primește aprobul clipei născută din genuni, din sfânta încrucișare a ispitirii în cei buni, cei mai nebuni dintre nebunii născuți din farmecul frământării lutului sumar, simt, doar, culoarea ce capătă contur în quadratura seninului din Univers, acolo unde… unde nu’s… acolo unde fiecare vers capătă sens și-un adevărat culcuș cuvântului din noi… de ce suntem Născuți, doar… din Nevoi?

Vlad Adrian Țupa – Renaștere

Cine sunt eu?

renasc renasc odată cu renașterea ta – un rod pe ram, un fruct în pârgă, o sămânță, pumnul de cenușă răsădit pe drum… atât, aș vrea să fiuprinos Cunoașterii, Cuvântul, cuvântul nerostit în pripă, tu, în drumul tău, lasă păsările călătoare, lasă-le să zboare… ți-e sufletul îmbobocit de soare, lumină, iubire și credințălasă păsările călătoare să zboare, lasă-le să zboare… iar, în cele din urmă fi-voi Cuvântul Cunoașterii Tale… te rog, nu frânge zborul păsărilor călătoare, lasă-le să zboare, lasă-le să zboare… să zboare…

Lilioara Macovei – Oprește trecerea

Cine sunt eu?

„Oprește trecerea” – Cinstindu-l pe Lucian Blaga, la Zi Aniversară! Sfârșitul de săptămână îmi lipește cât mai aproape de timpane minusculele căști, iar timbrul sensibil și pătrunzător al lui Andru Donalds, ce răzbate din al său album , „Snowin’ under my skin”, îmi încălzește cele mai ascunse cotloane ale sufletului… deschid culegeri de versuri ale mentorului meu, Lucian Blaga, parcurg, cu vădită emoție, vers după vers, tom după tom… din Alese Versuri ,Tomuri și Volume… caut să însăilez Pânza, iar aura mea prinde contur la rostirea versurilor ce mi-au luminat, în timp, drumul: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii și nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea în flori, în ochii, pe buze ori morminte. Lumina altora sugrumă vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric, dar eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii tainăși-ntocmai cum cu razele ei albe luna nu micșorează, ci tremurătoare mărește și mai tare taina nopții, așa îmbogățesc și eu întunecata zare cu largi fiori de sfânt mister și tot ce-i ne-nțeles

Pop Stelu

se schimba-n ne-nțelesuri și mai mari sub ochii mei – căci eu iubesc și flori și ochi și buze și morminte.” Da. Acesta este Crezul Meu. Acum, vreau să-mi adun toate trăirile, toate suferințele, toate bucuriile, toate sentimentele, toate iubirile, și pe toate am să le’ngrop „La cumpăna apelor” și „La curțile dorului”, acolo unde sălășluiesc doar… „Unicornul și oceanu”, „Cerbul cu stea în frunte” … acolo mă voi întoarce nud și mut… păși-voi alături de „Pașii profetului” pe „Nebănuitele trepte” , unde voi rosti „Cuvinte către patru prieteni”, voi cânta „Cântecul focului” … și voi intona următorul „Psalm”… voi pune „Cântare subt pietre și flori” , mă voi opri „În munți” … voi sta cu „Cap plecat” și am să scriu „Scrisoare” „Către cititori” : „Aici e casa mea. Dincolo soarele și grădina cu stupi. Voi treceți pe drum, vă uitați printre gratii de poartă și așteptați să vorbesc. – De unde să-ncep? Credeți-mă, credeți-mă, despre orișice poți să vorbești cât vrei: despre soartă și despre șarpele binelui, despre arhanghelii cari ară cu plugul grădinile

Cine sunt eu?

omului, despre cerul spre care creștem, despre ură și cădere, tristeți și răstignirii; și înainte de toate despre Marea trecere. Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit așa de mult să plângă și n-au putut. Amare foarte sunt toate cuvintele, de-aceea – lăsați-mă să umblu mut printre voi, să vă ies în cale cu ochii închiși.” …………………………………………… …………………………………………… Acum… „La cincizeci de ani” mai zăbovesc „Printre culori” și încrustez „Cuvinte pe o stea funerară”, adun în pumni „Mirabila sămânță” , și o arunc în „Solstițiul grădinilor “ , precum „Risipei se dedă florarul” … „Dacă m-aș pierde” în „Suprema ardere” … aș vedea că „Nu sunt singur” pe „Drum prin cimitir” , iar „În marea trecere” văd „Pasăre sfântă” , și „Paradis în destrămare” , văd cum „Un om s-apleacă peste margine”, și strig „Cuvântul din urmă”: „Oprește trecerea. Știu că unde nu e moarte, nu e nici iubire, și totuși te rog: oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsuri destrămarea.”

Lilioara Macovei â&#x20AC;&#x201C; Paleta sufletului

Cine sunt eu?

paleta-suflet… curcubeu am încercat, adeseori, să identific culoarea sufletului meu, dintr-un perpetuum amalgam de culori, trăiri, sentimente… (uneori nedefinite și nerostuite, dintr-o veșnică teamă de mistificare de Eu), am disecat pe paleta-suflet un Curcubeu, și fiecărei culori, însumate’n șapte, i-am dat un nume și un rost– roșu – capătă nuanță de iubire, și rost de inimă binecuvântată, – portocaliu – strălucire de Soare, în rostuirea dreptului la zâmbet, – galben – raza de lumină ce ocrotește chipul pruncului din leagăn, – verde – e firul de iarbă ce prinde viață odată cu Învierea, – albastru – culoarea infinitului oglindită’n apa mării, – indigo – îmbrățișarea lunii ce dă rostul rotund pământului , – violet – e orizontul privirii tale, cufundat în iubirea mea, … astfel, culorile toate, însumate’n șapte, formează o Paletă – Suflet, sub chip de Curcubeu.

Lilioara Macovei – Răstignirea

Cine sunt eu?

viața de apoi Motto: „Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucățică de viață, m-aș îmbrăca foarte modest, m-aș întinde la soare, lăsând la vederea tuturor nu numai corpul, ci și sufletul meu.” Gabriel Garcia Marquez

apoi, am început o altă viață, (rezultatul unei decizii ferme și unilaterale, ruptă de dincolo de tipare) am purces la primul pas… identificarea nudității mele cu natura, astfel, m-am descătușat de veșminte, grupându-le pe anotimpuri în sicrie făurite din abis, (dintr-o mai veche dorință a metamorfozării într-un vis) singur am scrijelit mormânt în plăceri carnale, păstrate doar în gând, peste care timpul a trecut rând pe rând…

Pop Stelu

mai apoi, (trecând peste bariere de conduită, etichetă, distorsionând decența în falsă pudoare) mi-am îmbrăcat trupul în grandoarea nudității mele, și-n eterna chemare a naturii, m-am contopit cu apa și pământul cu soarele și luna, definindu-mă prunc al naturii–mamă, vrednic urmaș al tatălui-univers, mi-am tatuat pe suflet Alesul Vers al Iubirii; al iubirii de oameni, al iubirii de sine, al iubirilor trecute, al iubirii care vine… și fără să’ncrustez tăcerea pe chipul cioplit, în cele din urmă… vieții de apoi sufletul mi-am răstignit.

Cine sunt eu?

în fiecare zi… Dor de Eminescu! din susur de izvor s-adapă Inorogul, în cele patru zări, încornorații cerbi îi cântă Epilogul… în fiecare zi ating cu sufletul munții pioși, câmpuri revărsate în ogoare cu ape tremurătoare, codrii verzi de bradpăduri ce se adăpa din izvoare nevăzute de iubire, și stele vii, și stele căzătoare, luceferi metamorfozați în noi ce-și plâng în vreme nemurirea oglindită-n ploi… toate, toate, zi de zi, clipă de clipă… îmi picură în vene frumusețea rostuită a iubirii eminesciene.

Pop Stelu

poate roua… 27 Ianuarie-Ziua Internațională a Comemorării Victimelor Holocaustului poate nouri îngreunați de-atâtea lacrimi șiroaie varsă țărânei văduvite de sufletele mii sunt cei duși în căutarea hăului din noi ce rătăcesc nemărginirea metamorfozați în ploi culcuș-etern ei vor clădi pentru cei morți în cei vii poate clipa se-ntoarce în tăcerea-i mută a gloanțelor ce șuieră prin noi salutul ultimului cazon de pe redută cu rost de petrecanie de neagră nuntă țărâna înmuiată-n sânge mireasă-i soldatului căzut cu chipul în noroi poate lutul primar se frânge în mii și mii de schije ce dă contur eului din noi prin pânza însăilată a vremii se țese iar cu sânge și stele cad Pleiade când cerul plânge… plânge și cade peste noi și poate… poate roua ce-mi cade printre gene se rostogolește-n palma mea suspinând să fie gândul ce se pierde-n vreme să fie timpul care se prelinge-n gând?

Cine sunt eu?

prinos cuvântului la 31 August - Ziua Limbii Române cuvintele ce se preling din ochi, din suflet, din trupul dezgolit, le regăsesc în rostuirea cuvântului dintâi, cuvântului nedefinit și nerostit(de teama neputinței de-a silabisi cuvântul de-nceput, cuvântul de sfârșit) când eu le căutam în întruparea celor morți din cei vii, și-mi defineau durerea, durerea ascunsă printre semne miiîn alte cuvinte ce le-au adus, alte cuvinte care s-au spus, alte cuvinte ce au răpus iubiri neîncepute… de teama neputinței de-a iubi, din preaplinul iubirilor trecute, iubirilor tăcute și nerostite… te caut cu neputință printre cuvinte.

foto â&#x20AC;&#x201C; GĂ˘nditorul de la Hamangia ce poate fi iubire?

__________ III. Iubire perpetuă___________ ce poate fi iubirea? iubirea e o vorbă, un cuvânt, o simbolistică… un lucru sfânt ? mai poate fi, ea, o fărâmă din ales gând, sau… poate fi un scâncet de sentiment, prin suflet alergând? ce poate fi iubirea? … o vorbă, un cuvânt, sau o fărâmă de gând?

și poate… poate roua ce-mi cade printre gene, se rostogolește-n palma ta râzând, să fie gândul ce se pierde-n vreme, să fie visul care se prelinge-n gând?

nu-mi frânge inima, iubire! nu-mi frânge inima, iubire dă-mi lacrimi, dă-mi suspine, dă-mi săruturi, plăcere, fericire… lasă clipa cea trecută în seama clipei care vine… și totuși… dă-mi iubire… dă-mi iubire!

Pop Stelu

Lumea mea de vise… (dedic aceste versuri, acelora care cred în Iubirea și Prietenia Adevărată)

dezbracă-te de gânduri și tristețe, și vino cu mine să ne plimbăm mână în mână, prin grădina mea de vise, prin lumea mea de dor, fii nud, așa ca mine, și privește: – aici, aici e pădureapădurea ce se-mbracă-n verde, – ei, ei sunt cireșii cei sălbatici, acum în floare adevărate torțe de albă culoare, – acolo, acolo e „corola de minuni a lumii”, mă lasă să-ți împodobesc fruntea cu o rază de lumină, să-ți pun în mână petală din corola minunilor lumii, -acesta, acesta e izvorul uitării și al iertării, iar lângă el o floare neprețuită iubirea mea… (iubirea scăldată-n lacrima universului, iubirea ce-o ud cu roua dimineții, și o sărut cu buzele tristeții) – iar aici, aici e ogorul unde vom semăna ură și vom culege iubire, vom arunca tristețe și vom aduna zâmbet și bucurie… – Hai! lasă-te purtat de dor, și vino-n lumea mea, în lumea mea de viseîn lumea mea de dor…

Cine sunt eu?

iubirea mea nemărginită iubirea mea e chin și e durere e visul de ieri e speranța care piere e când tristețe e când dor toate, toate se îndepărtează în nemărginirea lor iubirea mea e clipă de plăcere e o lumină e simplă mângâiere e șoaptă mută e mult dor toate, toate se îngemănează în nemărginirea lor iubirea mea e cântec e tăcere e inima deschisă e sufletul durere e-o flacără ce arde cu mult dor toate, toate mă înnobilează cu nemărginirea lor.

Pop Stelu

nevoia de iubire stele cad în jurul meu, una câte una pe drumul tău, pe drumul meu, întind mâna spre soare, dar ceva îmi spune, că nu e destul, nu… nu e destul… am vrut să-ți pun apusul la picioare, și răsăritul să-ți încrustez pe buze, tot universul am vrut să-ți dăruiesc doar ție, numai ție. eu… eu aveam nevoie de iubire, nu doar de un surâs, un zâmbet, o privire, aveam nevoie de-o simplă mângâiere, și de sărutul ca pe-o binecuvântare… aveam nevoie de tine, aveam nevoie de iubire ta!

Cine sunt eu?

ai încredere în iubirea mea!

nimic din ce am vrut să-ți dăruiesc nu ai putut atinge cu privirea… nici visul, nici șoapta, nici simpla mângâiere, nici plăcerea, nici iubirea… tu, ai rostit doar vorbe… vorbe care dor, iar visul, șoapta, simpla mângâiere, plăcerea și iubirea încet, încet, încet se sting, și mor… și, totuși, te rog… ai încredere în iubirea mea!

Pop Stelu

nemărginirea iubirii cu sau fără tine am încercat să-adun toate lacrimile iubirilor trădate într-un singur suspin cu sau fără tine am cules de pe inima-mi rănită roua dimineții cu sau fără tine am clădit altar iubirii din vise speranțe… și dorințe cu sau fără tine m-am înălțat atât de sus atât de sus… încât am atins nemărginirea cu tine m-am înălțat atât de sus atât de sus…

Cine sunt eu?

răspuns chemării mele te caut te pierd te văd… mă regăsești tu mă atingi tu simți și pui sărut fierbinte răspuns chemării mele… îți caut pașii pe nisipul înroșit, te caut cu ochii în asfințit, te pierd în umbra soarelui umbrit, te văd, apoi, cum tu mă cauți, mă cauți prin tăcerea nopții… târziu mă regăsești în visul mult dorit, tu mă atingi cu palmele pe gene, pe buze, pe trupul dezgolit… tu simți cum inima-mi te cere, cum trupul meu te vrea, cum inima cerșește doar simpla-ți mângâiere, și pui sărut fierbinte pe inima-înrobită de chemarerăspunsul tău-chemării mele.

Pop Stelu

unica mea dorință exist, pentru că exiști și tu, semn al existenței mele ești doar tu, ești umbra ce pătrunde în mine mereu, gândul ce răzbate până la gândul meu, ești lacrima ce-mi spală ochii și sufletul, surâsul ce-mi luminează fața și zâmbetul, ești floarea ce-am udat-o cu lacrima universului, rima ce-am dat-o tribut, doar, versului, ești inima ce-mi bate în piept cu suferință… tu, doar tu, ești unica mea dorință.

Cine sunt eu?

acum când simt iubirea că mă îmbracă în culori de curcubeu, și oamenii din jur îmi par copii de zeu, când pot cuprinde fărâme din soarele măreț, iar clipa, ce se sparge’n palma mea, are un alt preț… acum, pot reclădi altar iubirii din șoaptă, din zâmbet, din sărut, din simpla mângâiere, din inima jertfită în clipa de tăcere… acum, pot să spun… DA! TE IUBESC!

foto: A. C. Săpălcan – Apus de soare în val de mare

Cine sunt eu?

Altar Iubirii îți caut pașii pe nisipul înroșit, pașii pierduți, pașii uitați, pașii regăsiți… din umbra pașilor vreau să clădesc altar iubirii… iubirii pierdute, iubirii uitate, iubirii regăsite…

Lilioara Macovei â&#x20AC;&#x201C; Ochii mei

Cine sunt eu?

aș vrea să-ți spun aș vrea să-ți spun atât de multe dar, încă nu știu, nu știu dacă vor să mă asculte ochii tăi frumoșii, atunci mai bine tac, și nu mai spun nimic. aș vrea să-ți simt privirea în tăcere, să-mi adâncesc sufletul în ochii tăi, să-ți rup din trup tainica durere, cu-un dor nebun de simplă mângâiere… și iarăși tac, tac… și sufăr în tăcere.

Lilioara Macovei â&#x20AC;&#x201C; Universul iubirii

__________IV. Universul Iubirii__________ ești atât de frumoasă! uneori mă pierd în Universul tău și mi-e atât de greu să te recunosc, mi-e atât de greu să te culeg din praful stelar, și dragostea ce-o port în suflet pe inimi de gheață s-o presar, acum, când te privesc și te mângâi, te mângâi cu privirea, simt acolo unde doar îngerii pot pătrunde o mare de iubire, o iubire atât de caldă și de frumoasă, încât… nici soarele, nici cerul plin de stele, nici marea, nici pământul nu o pot cuprindepentru că ești atât de frumoasă, pentru tine aș putea să-adun toate stelele de pe cer, pentru tine aș clădi altar din lacrimi și suspine, iubirile trecute le-aș dărui iubirii care vine… ție… ți-aș dărui zâmbetul pierdut pe clapele pianului uitat în vremepentru că ești atât de frumoasă… pentru mine, tu, ești frumusețea clipei trăite-n paradispentru că ești atât de frumoasă, ești atât de frumoasă… Iubire!

Lilioara Macovei – Ascensiune infinită

Cine sunt eu?

gândurile… drumurile câte din gândurile mele, câte din cuvintele mele, câte din drumurile mele au putut să te facă să uiți clipa când zâmbetul tău mi-a deschis porțile sufletului, când privirea ta m-a înălțat pe culmi oglindite-n infinit… când toate gândurile, toate cuvintele, toate drumurile mele s-au contopit într-o simplă mângâiere… câte din drumurile mele au putut să te facă să uiți, să uiți că te iubesc?

Lilioara Macovei â&#x20AC;&#x201C; Iubirile mele

Cine sunt eu?

mi-e dor să-ți spun la zi aniversară, îmi doresc să-ți spun că te iubesc mi-e dor de clipa cea trecută, mi-e dor de sărutarea mută, de ochii ce nu i-am privit, de șoaptele ce n-am rostit, de gândul ce nu l-am gândit, de visul ce n-am împlinit, de mâna ce n-am întins, de lacrima ce s-a prelins… mi-e dor de sufletul din tine, de sărutare care vine, mi-e dor, mi-e dor, atât de mult, de tine… toate-s trecute, toate mai dor… ce pot să spun acum că-mi este dor un dor nebun… mi-e dor să-ți spun … să-ți spun… că te iubesc.

Lilioara Macovei â&#x20AC;&#x201C; Verde crud

Cine sunt eu?

Simfonia Primăverii! cum, încă, Iarna nu-i trecută si Primăvara-i încă mută, ea scoate nasul temătoare, mai cerșește-un drob de soare, apoi… apare zâmbitoare cu miros de liliac, muguri răsuciți pe-arac, zumzet dulce de albine, ciripit de păsărele, nori de ploaie, cer cu stele, soare cald și luminos, pomi în floare, chip voios, susur sfânt de mic izvor… toate, toate cântă-n cor… Simfonia Primăverii.

Lilioara Macovei – Bucuriile vieții foto: Pop Stelu – În grădină

Cine sunt eu?

De Ziua Ta! Tu… ești candela ce ne dă viață ești surâsul sfânt de înviere ești izvorul cald de mângâiere ești ogorul ce ne zămislește și lumina ce ne ocrotește… iar tu… ești câmpul plin cu flori ești adierea ce ne dă fiori ești sursa noastră de plăcere și clipa ce ne dă putere ești dorul inimii ce niciodată nu piere… toate astea’s pentru tine… Ființă Sfântă cu nume de Femeie!

Lilioara Macovei – Ferestre deschise în vreme

________ V. Iubire în alb și negru_________

lasă iubirea să ningă când iubirea se transformă în uitare și gândurile gândurile vor să zboare să zboare pe fereastra casei uitată de vreme privește în alb și negru privește iubirea răpusă de gând de gândul ce nu se uită nicicând fii gândul meu de acum fii gândul ferestrei deschise în vreme privește timpul în alb și negru… și lasă iubirea să ningă în noi a tăcere… fii tu gândul cel dintâi fii tu cea de dinainte de vreme. … fii tu gândul cel dintâi fii tu cea de dinainte de vreme.

Pop Stelu

cândva… aici cândva… aici Soarele s-a oprit izvorând din pământ cândva… aici Îngerii s-au iubit s-au iubit și apoi au plâns… din lacrimile lor au răsărit stele curgând și timpul s-a oprit în loc cufundat în gând mai apoi stelele s-au transformat în fulgi de nea rând pe rând iar îngerii în suflete de dor în suflete de dor plângând.

Cine sunt eu?

zi de boncăluit cad din mine rând pe rând tăcute cuvinte trecutele iubiri ce-mi picură din buze le regăsesc în teama nedefinită ce mă țintuiește’n umbre atârn voința de-a trăi în mormanul de necuvinte scrijelite’n colțuroasa piatră-mormânt unde stau pitite ascunsele visele-gând aici unde sângele pulsează în ritm de blues jazz și rock iubirea mai face un ultim troc cu un dram de noroc doar sufletul stingher mă mai face să sper când toate se duc și se pierd în eter… (un ultim rămas bun cu iz efemer) în zi de stretenie caut un bârlog să prind iarna în dârlog primăverii să-i dau imbold pe drumul reavăn plin de glod cu un profund respect pentru anotimpul dus ascuns după umbră de urs pământul reavăn înglodit mă cheamă la boncăluit pe note ancestrale de rit.

Lilioara Macovei â&#x20AC;&#x201C; Dansul iubirii

Cine sunt eu?

dansul iubirii am întâlnit o floare, o floare rară , o floare cu petale dalbe, ocrotită de lumină, o floare mustind a iubire, și dornică de dăruire, am încercat s-o mângâi, să-i miros parfumul, și să-i sorb nectarul, întind mâna spre ea, ea se sperie, fuge, și se pitește-n matcă, am vrut, apoi, să-i spun o poveste, o poveste despre tainele nebănuite ale iubirii, am vrut s-o cufund în roua dimineții, s-o alint cu lacrima de lumină, ea s-a evaporat și a trecut prin mine… am încercat s-o frâng, s-o rup, ea se topește-n palmă… încerc din nou s-o mângâi, ea îmi citește gândul simplei mângâieri… și încet, încet, încet începem, împreună, dansul tăcut al iubirii.

foto: Ioana Câmpeanu – Parcul Central Cluj Napoca

Cine sunt eu?

iubire ninsă ninge peste sufletul meu ninge cu flori de iubire e-atâta liniște încât aud sărutul fulgilor de nea pe ochii mari de copil neștiutor pe buzele-mi arzânde de plăcere pe sufletul ce rătăcește în marea de tăcere ninge… ninge cu flori de iubire.

foto: Pop Stelu â&#x20AC;&#x201C; Prima ninsoare ĂŽn ocolu-mi

Cine sunt eu?

prima ninsoare e iarnă și ninge’a iubire a norilor tăcută privire pe sufletul tău se lasă când Luna își reclădește casă noaptea își cerne mătasea de aur și lumină totul lucește în alb – sfântă – mirifică – grădină e ger e frig cu flori de iubire ninge stele de nea se preling rând pe rând… iarna lin plânge.

Lilioara Macovei – O iubire de toamnă

Cine sunt eu?

o iubire de toamnă … doar o rază de lumină, și o pată de culoare, nori ce pleacă, vânt ce vine… lucrurile, toate, cântă în mirifica grădinătotu-i vis… e simfonie pe paleta de culoare… lumea, toată, se cufundă într-o mare de iubire.

Lilioara Macovei â&#x20AC;&#x201C; Culorile Toamnei

______ VI. Repere pe buza toamnei_______

Toamna ce-mi picură din buze aici mi-am regăsit sălășluirea într-un binecuvântat cuvânt scrijelit în colțuroasa piatră-mormânt aici zac eu în teama nedefinită ce mă țintuiește-n umbre povestindu-mi iubirile trecute ce le-am uitat pe buze atârn voința de-a trăi în mormanul de necuvinte și rând pe rând plâng plâng din mine tăcutele frunzeiubirile trecute ce le-am uitat pe buze aici zac eu impetuos portret cu aură de suflet dezgolit de patimi desfrunzit lipesc din noianul de frunze câte-o toamnă o toamnă ce-o simt cum picură din buze.

Pop Stelu

din spuza toamnei când chipul își pune masca de hilar reavănul mormânt caută culcuș în chemarea lutului primar stau tolănit pe margine de univers rezemat dezinvolt într-o undă de vers adun din toamna căzutelor frunze (ce stau mărturie trecerii mele prin vremi nedefinite de spațiu și timp rod și culoare sub formă de nimb) în contul zilelor ce vin și vin și vin adulmec miresme de ninsoare cu iz de vin din multitudinea de zilele trăsnite pline de eres transform iarna în cânt și vers în cânt pe ritm de blues jazz și rock când trupul încearcă un ultim troc cu destinul înrădăcinat în nenoroc (minune cu iz efemer ce mă face să sper) pun hazul în necaz și invers și iar… invers și caut în spuza toamnei o unduire de iernatec vers.

Cine sunt eu?

stand by me stai cu mine toamnă a tăcutelor cuvinte când picuri din unde eu mă ascund în necuvinte azi le fac în necaz tomnatecelor frunze ce unduiesc în ramul nud o ultima rundă de an lud mai caut un compromis în cuvântul-rând ce vrea să fie un revers al așa-zisului vers (rezultatul orânduielii alambicate cu literă de alfabet dintr-o nevinovată smucitură de tastatură de net) stau și mă socot cu timpul netot ce nu-mi da răgaz de taifas cu ale mele cuvinte rostuite cu rost și sârg într-o banală înșiruire de gând când mă plec și mă supun Cuvântului Bun și spun… și spun stand by me… stand by me…

Pop Stelu

Povestea Trenului Invizibil cum Iarna încă nu-i trecută, și se-arată’n chip de slută, ascultă’n liniște povestea, povestea trenului invizibil… e ger și gara-i plină, e plină de călătorii rebegiți de frig, flocosul câine stă în jurul cozii, făcut covrig, norii mai cern prin pleoape argintii petale albe, petale azurii, e ger, e frig, trosnește-n gură metalul din proteze, iar câte-o babă mai uită, în vreme, să ofteze, și călătorii așteaptă, așteaptă, așteaptă… cătând în zare, fantoma unui tren ce nu apare… e ger, e frig și nimeni, nimeni nu mai mișcă, doar gara se oprește-n loc, când cheferistul cere-un foc chiștocului găsit pe șine, … și Trenul Invizibil nu mai vine, nu mai vine, nu mai vine…

Cine sunt eu?

salutări Valeriului! deseori te-am zărit umbră pierdută în tăcerea mormintelor etrusce căutător neobosit al liniștii eterne vașnic călător al timpului precar binefăcător neostoit al iubirilor caduce… tu – Duce de Plusquamperfectum(reflecție a oglinzilor valeriene după simpla regulă a energiei eoliene în sensul invers al acelor de ceas) când Cuvântul prinde viers și glas… mă plec și mă închin cuvântului venin preschimbat în licoarea numită vin (atât de drag mie și ție surechit din propria vie) salut viersul cotidian poemul manifest într-o determinantă atitudine fest!

Pop Stelu

Toamna se numără… cucuruzii S-au gălbejit tăți cucuruzii, în holda dealului din sat, de-au năpustit din crâșma chiar și zuzii, s-adune rod de ciucălăi, de an mănos, din an bogat. Cocoșii satului dau tonul și cheamă tăt norodu’n vatra satului, la sfat, înșiruiți, în zori, pornesc în cete, bărbați, muieri, bătrâni, copii și fete, spre holda ciucalăilor din sat. Cu voie bună, spor și-orânduială, ajung în margine de hat, bătrânii înțelepți împart cu chibzuială, rând după rând, ușor de numărat. – ,,Amu, pă ei… feciori și fete, pă tăți să-i dați supuși, nu vă lăsați, până să’nsară, dă osteneală răpuși, să nu rămână nici bob, nici ciucalete, pă vreun cocean ne adunat … cu Domul înainte… cu voie bună, cânt și spor… porniți la-aaatac!”

Cine sunt eu?

Un fluierat e semnul de’nceput, în holda cucuruzilor din hat, s-aude strigătul de voie bună a vașnicilor luptători din sat… foșnesc în rând pănuși după pănuși, mai șușotesc, râzând, feciori și fete, când iau în mâini câteun știulete, mai câte-o babă rămâne’n urmă, să ofteze, iar moșu nu ezită s-o parafrazeze, copiii, mai pe bune, mai în joacă, adună’n coșuri rod de cucuruz, se prăpădesc, pe jos, de râs, când dau peste un harbuz, bărbați vânjoși aruncă în căruțe coș după coș… până ce holda-i gata, ascunși după cocenii dezgoliți, feciorii mai țucă o dată fata. Târziu , pe înserat, înșiruiți, se-ntorc în sat mândrii războinici, cum nu s-a mai aflat, cu voie bună, veselie… cu mulțumiri dumnezeiești de rod mănos, de An bogat. Până se lasă noaptea peste curți, aburcă’n falnice pătule mulțimi de ciucalăi… știuleți… de cucuruzi… .

Pop Stelu

La aniversară! … mai fac un pas în Univers, înnobilâdu-mi sufletul cu un vers… iar celor ce-mi înțeleg chemarea, le dăruiesc, (din preaplinul frumuseții mele interioare) un Zâmbet, o Floare, o Caldă îmbrățișare, un Ales Sentiment, sub formă de Iubire și Prietenie, mai fac un pas în Univers… la 16 0ctombrie 2014.

Cine sunt eu?

încă un pas… la 16 octombrie 2015 Motto: „Dumnezeul meu, dacă aș avea o bucățică de viață… N-aș lăsa să treacă nici o zi fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc. Aș convinge pe fiecare femeie sau bărbat spunându-le că sunt favoriții mei și aș trăi îndrăgostit de dragoste.” Gabriel Garcia Marquez

cu fiecare clipă pășesc în univers cu fiecare cuvânt nerostit înnobilez sufletul cu un vers și-n zborul meu ancestral adun în pumni praf stelar pe suflete deschise cu grijă îl presar trăiesc minunea lumii cu fiecare clipă cu fiecare ceas din zborul meu spre înalturi… oare cât a mai rămas? … mai fac un pas în Univers!

Pop Stelu

La surechit… (dedic aceste rânduri prietenului Valeriu, și nu numai, dedic aceste versuri celor care știu să prețuiască nectarul zeilor-vinul, și mai dedic aceste rânduri celor născuți la vreme de surechit… inclusiv mie!)

Căzut’au toate frunzele din vie, dându’și obștescul lor sfârșit sărutului de glie, s-au copt în draci toți strugurii’n ciorchină, de teama brumei, ce’o să vină, bob după bob se-înnobilează cu aroma cea fructată, ca semn de aleasă prețuire al gliei-mumă, al soarelui-tată . Pe dealul viei satului din hat, s-adună’n cete de războinici întregul nat, cu coșuri de nuiele înarmat, cu cânt de drag, cu voie bună… pornesc eterna ofensivă a transformării bobului rotund în stropul viu al graiului de lună,

Cine sunt eu?

coș după coș s’aburcă în căruță, la fiecare coș, coconu mai țucă o mândruță, nu prididesc a șede până ce via’i gata, la loc de cinste, a primul ciubăr, aleasă-i fata… desculță, cu poala suflecată pană’n brâu, zdrobește bob după bob… și mustul curge râu, când curge mustul, e semn divin al purității viei , e sângele ce curge din milenare vene ale gliei. Se lasă-o vreme scurtă, la pritocit, în tihnă… se toarnă în butoaiele curate, aici n-are hodină, el bulbucește, bulbucește, bulbucește… pân’se așază încet, încet, încet… apoi, se limpezește… la șase săptămâni s’astâmpără din joc, taman atunci, când, gazda’i urează… „Mult Noroc!” „Poftiți cu toții, poftiți de beți… beți din nectarul zeilor străbuni, îmbălsămați veți fi de dor, de drag, iubire… tăteee… izvorâte din genuni!”

Lilioara Macovei â&#x20AC;&#x201C; Clepsidra tornadelor ĂŽn noi

____ VII. Clepsidra tornadelor din noi_____

clepsidra tornadelor din noi cu ce-am rămas? timpul scurs din trinitate și spațiul ce umple clepsidra tornadelor din noi toate ne sunt măsuratevisuri-pieziș zboruri-zboruri mereu amânate izvoare – lacrimi lacrimi prelinse printre pleoape amorțite-n așteptări tristeți în octave dureri ce nu mai dor… cu atât am rămas cu holograma timpului scurs din trinitate și spațiul ce umple clepsidra tornadelor în noi.

Vlad Adrian Țupa – Everybody cries

Cine sunt eu?

toată lumea plânge… în fiecare zi pășesc pe drumul meu, pe drumul destinat doar mie, uneori, nu văd pe nimeni în jurul meu, doar oameni care trec, și nu se opresc din drum lor, ei trec, atâta doar, doar trec… pășesc spre ei cu sufletul deschis și dezbrăcat, de drumul meu predestinat, întind o mână, dăruiesc o floare, un zâmbet, o caldă-îmbrățișare, iubirea din preaplinul frumuseții mele interioare… dar câteodată, pe mâna mea întinsă se preling lacrimi din durerea lumii, a lumii ce trece pe drumul ei, pe drumul meu… uneori, toată lumea plângeplânge din durerea iubirii neîmplinite, uneori, toată lumea plângeplânge de fericirea iubirii regăsite, uneori, toată lumea plânge…

Vlad Adrian Țupa – Rostul trecerii

Cine sunt eu?

și… uite așa mai ninge alene norii creionează cerului ultimile gene fulgi rari de nea îmi mângâie ochii în ultim sărut rece de catifea iarna’mi suflă prin buzunare colna’i goală lemnele’s cenușă și fum raftul camării’i gol vinul din beci se prelinge’n bemol (ecou scrijelit pe grinda spânzurata’n pod acolo lângă cel de’al doisprezecelea nod) ostenit de’atâta iernat țin ison vinului-Mare Domn! dau samă paharului gol doinind a dor și jale cinstind memoria iubirilor mele celor tăcute și nerostite înrudite cu cele rostite și neprimite și… uite așa mă aghezmuiesc cu sârg de dragul voracelui dor nebun ce încă își caută sens și rost trecerii prin celest.

Pop Stelu

mă socotesc cu timpul adeseori mă rătăcesc pe drum, fac pașii înapoi, dar drumul capătă altă formă, alt sens… (ceva legat de acele ceasornicului din turnul timp, un timp pe care, nevoit de spațiu, îl parcurg într-un ritm prea alert prea nebun) ostenit de atâta drum de străbătut… încerc să mă opresc, hodină să-mi găsesc, cu greu mă sprijin de secundele ce-și mai caută rost în tumultul de clipe ce le știu pe de rost, doar visul efemer mă mai face să sper, într-o clipă de răgaz, când zâmbetul mi-a împietrit pe obraz, fac haz de necaz și mă ridic, știind că acolo la orizont înaripat stă un dric, caut să mă tocmesc cu un gropar, să-mi sape groapă sub un des umbrar, la umbră de falnic nuc, când vine vremea să mă duc … ce folos de sex, iubire, de elan… când toate vin înșiruite pe platan, și-apoi întipărite în firman… firmanul, eu, și bunul dric ne socotim cu timpul pe nimic.

Cine sunt eu?

un drum de străbătut un drum mai am de străbătut din plinul drumului de început mai lasă-mă, un bob zăbavă, să-mi oglindesc chipul tăcut în umbra ta… în urma ta… Adastă timp, rămâi o vreme printre runele sufletului meu, te-aștept cu fiecare clipă, să mă închin ție, precum unui zeu, mai dăm răgaz de o iubire, douăsă-ți fie îngăduința singur țel, când plouă cu Pleiade’n Univers, vei înțelege din zboru-ți al meu zel, rămâi cu mine o vreme, mai am de primenit al tău harnașament, și de trasat pe nebuloase un drum, un drum… traseu dement… un drum mai am de străbătut, din plinul drumului de început, mai lasă-mă, un bob zăbavă, să-mi oglindesc chipul tăcut în urma ta… în umbra ta…

Vlad Adrian Țupa – Un ultim troc

Cine sunt eu?

Ultima Haltă! oprește dom’le cheferist, pentru-o secundă, carul, căci am o vorbă, de vorbit, cu-acarul! eu, i-am cerut să-mi definească, sus pe boltă, o stea, el, cere plată în avans, și vrea să mă-amăgească cu un fulg de nea, eu, îi confirm pe boltă inventarul stelelor pierdute în Pleiade, iar steaua ce-am ales-o-i undeva sus… sus în Carul Mare. oprește dom’le cheferist, pentru-o secundă carul, mai am câte ceva de-orânduittristețea și amarul, un vis de împlinit și-un bob de iertăciune, o floare de sădit sub clopotul preaplinului de rugăciune! oprește dom’le cheferist, pentru-o secundă carul, de nu poți opri, tu, carulopresc, atunci, planeta, vreau să cobor… să stau de vorbă cu acarul!

acesta sunt eu… M-am născut din neputința de-a trăi a unui frate mai mare, i-am însușit nu numai viața ci și numele, am intrat în vâltoarea vieții pe post de “ înlocuitor” (nu cred că a fost o reîncarnare, doar o simplă substituire), astfel, am pășit pe drumul meu, pe drumul meu cel fără nume… La trei ani am găsit de cuviință să mă bălăcesc într-o groapă cu smoală (bitum topit) în curtea unui vecin, am fost salvat de îngerul meu păzitor, urmând o șurluială zdravănă cu peria de rădăcină înmuiată în petrol… La patru ani descopeream focul (fără intenții prometheice), dând foc unei căpițe mari cu paie din fața casei, urmarea, o pedeapsă crudă și nemiloasă, din partea tatălui meu (odihnească-se în pace!)… La cinci ani am încercat să zbor (fără să-l imit pe Icar), aterizând de-a rostogolul de pe o scară de cinci metri, a urmat o pauză respiratorie, apoi, o revenire la viață, iar îngerul meu păzitor… La șase ani mă sărutăm și făcea „sex” cu fetița vecinului, după care, a urmat o bătaie zdravănă, aplicată cu nuiaua noduroasă de cais înflorit de tatăl fetiței… La șapte ani căram în spinare imensul ghiozdan, plin cu cărți și caiete, pe lungul drum ce ducea spre școală… La alți câțiva ani am început să descopăr lumea, cu cele mai simple și frumoase lucruri care-o alcătuiesc, astfel, am început să descifrez din frumusețile vieții;

Cine sunt eu?

101

am început să privesc cu inima, să miros cu ochii, să iubesc cu sufletul, am început să prețuiesc frumosul, natura, frumusețea interioară a omului, mi-am încărcat sufletul cu bunătate și iubire, am ascultat fiecare șoaptă în tăcere, mi-am încununat fruntea cu raze din„corola de minuni a lumii”, m-am scăldat în lacrima universului, am privit clipa, clipa care vine și se duce, încercând să opresc timpul în loc, dar… La aproape douăzeci de ani descopeream o latură nebănuit de frumoasă a compoziției mele interioare și, astfel, drumul meu ia un nume… Apoi au urmat suișuri și coborâșuri, frumuseți, plăceri și dezamăgiri, iubiri și tăceri, bucurii și multă lumină… Lumină și Zbor-zbor măiestru… Iată-mă, acum, aici, acesta sunt euPop Stelu, un Om Simplu, frumos pe interior prin frumusețea simplității mele, un făuritor de frumuseți, izvorâte din Suflet… Pop Stelu

Universul Iubirii – Dincolo de cuvinte Într-o lume în care se vorbește și se scrie despre iubire în diferite moduri, prozaic sau poetic, fiindcă și iubirea îmbracă nenumărate forme, cei care se apleacă asupra acestui sentiment cu seriozitate și cu dorința sinceră de a-i descoperi, pe cât este omenește posibil, fațetele, nuanțele și simbolurile vizibile, dar și ascunse, profunde și poetice, pășesc pe un drum cu multe obstacole. Din această perspectivă autorul prezentului volum de versuri ni se înfățișează în postura unui călător, a unui căutător neobosit, atent, meditativ, interogativ al „iubirii perpetue” care ne îndeamnă să îl însoțim și să pătrundem cu emoție și sfială în „universul iubirii”, pornind inevitabil de la întrebarea esențială: “ce este iubirea?”Un demers deloc facil, având în vedere că tematica iubirii l-a preocupat pe om, cu precădere pe omul-poet, de-a lungul atâtor veacuri și care urmărește, înainte de toate, să afle cine este el însuși,”omul simplu, un suflet de copil în zborul lui de fluturi”, cum se autodefinește. Poeziile sale ne oferă posibilitatea alegerii acelei variante a definiției iubirii care este mai aproape de sufletul și de simțirile noastre, căci… „ce poate fi iubirea?- o vorbă, un cuvânt, un lucru sfânt sau o fărâmă de ales gând”? Aparent, toate aceste variante par destul de comune, poate chiar banale și depășite, dar, în condițiile unui examen mai profund, ne dăm seama că nu este ușor de ales și nici de răspuns. Poate că iubirea are din toate câte ceva și anume Cuvântul care nu este sinonim cu o vorbă aruncată în vânt, oarecare, căci de la El a început totul, sfințenia, fiindcă, fără ea, iubirea rămâne doar o simplă vorbă și „fârăma din ales gând”-un gând care dobândește treptat acea putere cu care iubirea îi adună pe oameni.

103

Căutarea asiduă a răspunsului are și o însoțitoare-speranța că iubirea va fi împărtășită. Iar în acel„univers” în care căutătorul iubirii „se pierde “, el dorește o iubire de fapt, o iubire de necuprins, poate chiar atotcuprinzătoare, “caldă” și de o frumusețe de neînchipuit. Desigur, “universul iubirii” nu poate dăinui fără „lumea de vise” în care, având ca model un alt univers-acela al poeziei lui Lucian Blaga, atât de drag autorului, iubirea îmbracă haina “unei flori neprețuite, scăldată în lacrima universului”-imagine deosebit de grăitoare a unui univers în care ne aflăm ca făpturi umane dar și a celui aflat în fiecare dintre noi. Poetul parcurge însă și un drum al unor incertitudini, oscilând între a avea și a nu avea. între setea de alb și negru, între lumină și întuneric, între certitudine și îndoială, iar, în acest context, gândul devine matur, sobru, conștient, descătușat din acel avânt specific începutului. În mod firesc”ninsoarea timpului” se așterne peste „gândul ferestrei deschise în vreme”, prin acceptarea celor ce au fost și vor mai fi și„lasă iubirea să ningă în noi a tăcere”.Versuri care sunt menite să mângâie la ceas adânc de taină, de reflecție și mai ales de introspecție, sufletul cititorului dornic de a descoperi iubirea, dar și răspunsul la întrebările pe care le ridică aceasta. Iar tăcerea este tărâmul pe care iubirea „ se transformă-n uitare”, deși gândurile vor mai purta mult timp amintirea iubirii. Povestea „tainelor nebănuite ale iubirii” rămâne în sufletul dornic de iubire ca „un dans tăcut al iubirii”, desigur dureros, care își dorește ca albul, culoarea unei iubiri pure, lipsită de patimă, purtând amprenta unei liniști interioare, să „ningă cu flori de iubire”, în timp ce el „rătăcește în marea de tăcere”. Antimia Dobromir – Brașov

„Simplitatea este unul din principalele caractere ale frumuseții; ea este esențiala sublimului.” (Denis Diderot)

Poezia este un veșmânt în care ne îmbrăcăm iubirea și moartea, spunea Lucian Blaga, mentorul truditorului nostru întru cuvinte. Mă bucur că mi-a fost dat să cunosc un făuritor de frumos care simte ceea ce scrie, un om care a închis o lume în el, un om cu un suflet deosebit din care se preling cuvinte definindu-i durerea ori iubirile neîncepute, trecute, tăcute și nerostite, făcându-ne părtași la toate astea, cu ochii îndreptați către clepsidra ce picură din noi. Pasiunea cu care creează poemele având la îndemână cuvinte atât de simple, poate fi o mândrie pentru el și o pildă pentru alții. Dar nu este mândru și nici extaziat. Are grijă de frământările sale în modestia și spațiul lui literar, împăcând sufletele cititorilor pretențioși care îi iubesc poezia. Când din infinitatea de cuvinte, trăiri, sentimente, se găsește un priceput în a le topi sub un anume fel de vrajă, avem de-a face cu o creație. Eu am în față una semnată distinct și original - P.S. (a carei semnificație vine, după cum ne mărturisește autorul… când de la Pop Stelu, când de la Post Scripum - ca semn că mai are câte ceva de spus). Așa cum îl cunosc eu prin poemele sale, este un om simplu, de o frumusețe interioară deosebită, cu „sufletul o colonadă ce sprijină un Univers.” Ca o iubitoare de poezie, citindu-l pe Pop Stelu, am niște emoții care se țin de mine ca un dușman perfid, dar știu că sunt pentru un lucru care merită. Starea de spirit a făuritorului de frumos este adâncă și transmite vibrație sufletească, ori ceea ce se vrea a fi o poezie valoroasă, acesta îi este principalul atu.

105

În lupta cu timpul ,,scurs din trinitate”, poetul arde de-atâtea întrebări și e tot mai frământat de răspunsuri pe care le caută la nesfârșit… iar rezultatul -,,tristeți în octave”, ,,dureri ce nu mai dor” sau „holograma timpului scurs din trinitate și spațiul ce umple clepsidra tornadelor în noi”. Alte poeme sunt amprentate ca și destăinuiri își ating cititorul cu mesaj așijderea unei aripi de înger. Nu găsesc ostentație nicăieri în arta lui și ce poate fi mai impresionant? În poemele din capitolul „Clepsidra tornadelor din noi” se vede măiestria creatorului de frumos cu care transmite cititorului sentimente privind existențialitatea. Călătoriile către propria noastră ființă sunt cu mare meticulozitate ,,aranjate” și astfel cunoaștem limbajul sufletului și indubitabil al spiritului lui Pop Stelu. Lumea ,,arhitectului de frumusețe”, Pop Stelu, este revelatoare, este una magică și pătrunzând în ea îi înțelegem strădania cu care adună în versuri splendoarea de care un iubitor de poezie are nevoie. Arta lui frumoasă, bazată pe un solid act de credință, portretizează până la identitate… „un suflet de copil în zborul lui de fluturi” și nouă cititorilor ne produce acea emoție intangibilă în comunicarea cu poetul. Muzica poeziei lui înalță spiritul, ori lucrul acesta se întâmplă când poetul are un suflet mare și sensibil. Conchid prin a spune că Pop Stelu este îndrăgostit iremediabil… îndrăgostit de o mare doamnă… Doamna Poezie! A consemnat, Lilioara Macovei – Bacău 11 noiembrie 2015

________________ Cuprins_________________ Identificări sufletești în zborul de fluturi recenzie de Mihai Cotea ................................. 4 Contribuții unor cuvinte-n dar recenzie de Mihai Cotea ................................. 6

I. Identitate............................................................ 11 suflet de copil în zbor de fluturi.......................................11 autoportret............................................................................. 12 cândva… în Marea Moartă................................................. 13 acesta’s eu?............................................................................ 15 drumul meu, cel fără nume................................................16 semn al cunoașterii de sine...............................................19 suflet… puritate de cristal..................................................21 cine sunt eu?.......................................................................... 23

II. Prinos cuvântului............................................... 25 mi-e sufletul o colonadă-...................................................25 de ce suntem Născuți?........................................................27 renasc........................................................................................29 „Oprește trecerea”................................................................31 paleta-suflet… curcubeu.....................................................35 viața de apoi...........................................................................37 în fiecare zi… Dor de Eminescu!.......................................39 poate roua…........................................................................... 40 prinos cuvântului -............................................................... 41

III. Iubire perpetuă................................................. 43 ce poate fi iubirea?............................................................... 43 și poate…................................................................................. 43

107

nu-mi frânge inima, iubire!............................................... 43 Lumea mea de vise…........................................................... 44 iubirea mea nemărginită................................................... 45 nevoia de iubire.................................................................... 46 ai încredere în iubirea mea!...............................................47 nemărginirea iubirii............................................................. 48 răspuns chemării mele........................................................49 unica mea dorință................................................................ 50 acum..........................................................................................51 Altar Iubirii...............................................................................53 aș vrea să-ți spun..................................................................55

IV. Universul Iubirii................................................ 57 ești atât de frumoasă!..........................................................57 gândurile… drumurile..........................................................59 mi-e dor să-ți spun...............................................................61 Simfonia Primăverii!.............................................................63 De Ziua Ta!...............................................................................65

V. Iubire în alb și negru.......................................... 67 lasă iubirea să ningă.............................................................67 cândva… aici........................................................................... 68 zi de boncăluit....................................................................... 69 dansul iubirii...........................................................................71 iubire ninsă............................................................................. 73 prima ninsoare.......................................................................75 o iubire de toamnă............................................................... 77

VI. Repere pe buza toamnei.................................. 79 Toamna ce-mi picură din buze..........................................79 din spuza toamnei................................................................ 80 stand by me.............................................................................81 Povestea Trenului Invizibil.................................................82 salutări Valeriului!.................................................................83

108

Pop Stelu

Toamna se numără… cucuruzii........................................ 84 La aniversară!........................................................................ 86 încă un pas… la 16 octombrie 2015............................... 87 La surechit…........................................................................... 88

VII. Clepsidra tornadelor din noi........................... 91 clepsidra tornadelor din noi..............................................91 toată lumea plânge…...........................................................93 și… uite așa..............................................................................95 mă socotesc cu timpul........................................................ 96 un drum de străbătut...........................................................97 Ultima Haltă!.......................................................................... 99 În loc de Epilog – P.S.............................................. 100 Universul Iubirii – Dincolo de cuvinte recenzie de Antimia Dobromir – Brasov...... 102 „Simplitatea este unul din principalele caractere ale frumuseții; ea este esențiala sublimului.” recenzie de Lilioara Macovei....................... 104 Cuprins.................................................................. 106 Pagina cititorului:.................................................. 109 Sursă ilustrații:...................................................... 109 CV literar............................................................... 110

Pagina cititorului: Dragă cititorule! Dacă simți nevoia sa lași un gând, o impresie, un cuvânt… o poți face aici…

… sau pe undă de net la e-mail: stelu_p@yahoo.com ___________________________________ mă înclin… Pop Stelu

Sursă ilustrații: 1. Coperta 1, 4: Pop Stelu după tabloul – „Căutările mele” – Lilioara Macovei 2. Picturi – Lilioara Macovei - paginile: 10, 14, 18, 22, 24, 26, 30, 36, 54, 56, 58, 60, 62, 64/1, 66, 70, 76, 78, 90, 3. Lucrări – Vlad Adrian Țupa - paginile: 28, 92, 94, 98 4. Foto – Gânditorul de la Hamangia - pagina: 42 5. Foto – A. C. Săpălcan - pagina: 52 6. Foto – Ioana Câmpeanu - pagina: 72 7. Foto – Pop Stelu (P. S.) - paginile: 64/2,74,110.

Pop Stelu

… un suflet de copil în zborul lui de fluturi… astfel se definește, omul simplu, frumos pe interior prin frumusețea simplității sale, făuritorul de frumuseți, izvorâte din Suflet-Pop Stelu, născut la 16 10 1957 în Sântana jud. Arad, în prezent domiciliat în jud. Cluj. A început să dea glas tăcutelor cuvinte în urmă cu aproximativ șapte ani, activând de doi ani și jumătate în site-urile literare Negru pe Alb, Cititor de proză, Dialoguri culturale, Ars poetica, Grai Românesc… cu peste 70 de apariții în revistele: Negru pe alb, Cititor de proza, Itaca, Nomen Artis-Dincolo de tăcere, Spiritualitatea Universală, Regatul cuvântului, Sfera Eonică, Armonii culturale, Amprentele sufletului, Steaua Severinului, Oglinda literară, Luceafărul, Actualitatea irlandeză, Destine literare… participant la câteva concursuri de poezie, premiat cu 2 mențiuni I … apariții în două antologii ale site-ului Negru pe Alb:”Ceasuri de mătase”, „Petale de suflet”, una a site-ului Confluențe lirice: „Paradigme virtuale”,

Cine sunt eu?

111

șase a Editurii Napoca Nova Cluj-Napoca: „Să ningă peste inimi bucurii”, „Simfonie-n verde crud”, „Roșu aprins în câmpul de mătase”, „Pe șevalete ruginiul toamnei”, „Ninsori albastre cerne cerul”, „Ne cheamă cucul în zăvoi” și Antologia „Dor Românesc” editată de StarPress, în curs de apariție antologiile: „ACtori printre stele” editată de Armonii Culturale, „Limba noastră cea Română” editată de StarPress-2016 (ediția a III-a)