Volum de poezii ”Peregrinări”- ediție on-line -

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin

Volum de poezii - ediție on-line -

Foto: Emanuel Stoica (Suedia)

”Peregrinări” ediția a VI-a, Dublin, 2015 Realizator Dorina Șișu

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Regulament de participare Concursul „Peregrinări” – poezie – 2015 Organizat de către Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Partener: Asociația Culturală Direcția 9 https://www.facebook.com/directia9?fref=ts Juriu: Attila F. Balazs (Slovacia) Florin Iaru (România) Dorina Șișu (Irlanda) Adrian Suciu (România) Gelu Vlașin (Spania) Ion Potolea (România) Mihok Tamas (România) Premii: Fiecare dintre câștigători va primi diplomă tipărită, un exemplar din revista Itaca, nr. 10 (aprilie, mai, iunie 2014) și o monedă irlandeză de 1 penny, din anul 1915.

Cărți oferite câștigătorilor, din partea membrilor juriului: - romanul 7 ani, autor Dorina Șișu, volum apărut la Editura Singur, Târgoviște, 2014 - volumul de poezie winrar de tot, autor Mihok Tamas, Editura Tracus Arte, 2015 - volumul de poezie Tratado de psiquiatria (bilingv, româno-spaniol), autor Gelu Vlașin, apărut la Amargord Ediciones, Madrid, Spania, 2014 - 10 volume de poezie, cu autograful autorilor, oferite de către partenerul acestei ediții, Asociația Culturală Direcția 9 (autori: Adrian Suciu, Ciprian Chirvasiu, Dan Herciu, George G. Asztalos, Marie Vrânceanu, Marius Dumitrescu, Raluca Oana Ciceu, Silvia Bitere, Valentin Leahu, Vali Orțan) Toate poeziile premiate vor fi publicate în numărul 10 al revistei Itaca.

Perioada de trimitere a poeziilor pentru concurs: 1 aprilie – 15 mai 2015 Jurizare: 16 – 31 mai 2015 Anunțarea câștigătorilor: 1 iunie 2015 Poeziile se trimit numai pe adresa centruldepromovaredublin@gmail.com Fiecare participant va trimite poezia în nume propriu și va primi un e-mail de confirmare în 48 de ore. Dacă nu primiți acest e-mail, vă rugăm să retrimiteți!

6. Se trimite o singură poezie, în limba română, într-un document word de maxim 2 pagini A4, fără imagini, cu diacritice, font Times New Roman, mărimea literei 12.

7. Fiecare participant se va înscrie o singură dată în concurs, atașând la e-mail numele real și complet, o fotografie jpg și localitatea de reședință.

8. Poezia trimisă la concurs nu trebuie să mai fi fost publicată anterior, nici măcar pe blogul personal sau pe site-uri de literatură.

9. Vârsta minimă de participare este de 14 ani împliniți. Vârstă maximă nu se impune.

10. Pot participa la concurs scriitori de limbă română, indiferent unde s-ar afla pe această planetă.

11. Poeziile intrate în concurs vor fi postate pe site-ul Centrului de promovare “Itaca” – Dublin, sub anonimat, primind un număr de ordine, în funcție de înscrierea lor.

1.

2.

3.

4.

5.

pg. 2

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

12. Participanții sunt rugați să nu-și promoveze creația cu numărul respectiv pe propriile pagini de internet, în pofida faptului că nu va exista și un vot al publicului.

13. Jurizarea se va face în două etape. În prima, între 16 și 28 mai, fiecare membru al juriului va nota 10 poezii, pe care le consideră ca fiind cele mai bune, cu valori de la 1 la 10, fără a repeta vreo notă. După această primă evaluare, cele mai bine situate 10 poezii vor intra în faza finală, între 29 și 31 mai, iar fiecare membru al juriului va nota numai locurile I, II și III, acordându-le 5, 3 respectiv 1 punct. Astfel se vor stabili cei trei câștigători.

14. Nu se acordă mențiuni, diplome de participare și nu se face public votul juriului, luat individual.

15. După anunțarea câștigătorilor, în termen de câteva zile, vor apărea pe site și numele autorilor în dreptul fiecărei poezii și vom realiza un volum colectiv on-line (nu tipărit!), cu toate poeziile înscrise în concurs (de aceea este nevoie și de fotografiile autorilor).

16. Câștigătorii vor primi premiile în luna iulie a anului 2015, după ce va fi tipărit numărul 10 al revistei Itaca.

17. Vă vom ține la curent cu evoluția concursului pe site-ul Centrului de promovare “Itaca” – Dublin http://hopernicus.falezedepiatra.net/CentruldePromovareaCulturiiDUBLIN/ ca și pe pagina de facebook a acestuia https://www.facebook.com/sufletromanescdublin?ref=hl Dorim succes tuturor participanților, iar membrilor juriului inspirație în alegerea celor mai bune poezii!

pg. 3

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Câștigătorii concursului de poezii „Peregrinări” ediția a VI-a, Dublin, 2015

LOCUL I: VICTORIȚA TUDOR (București) cu poezia

Poveste cu-n om aproape mare

LOCUL II: ALICE BRATIȘ (Oradea) cu poezia

Sonet Po – Mo

LOCUL III: Paula Lavric (Anglia) cu poezia

Simfonie de sfârșit de iarnă

Materialul acestui volum nu a suportat nicio corectură din partea realizatorului, reflectând întrutotul concepția autorilor.

pg. 4

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Gânduri de la juriu * “Dacă poetul și poezia sunt constant definite, promovate, analizate, ierarhizate, premiate, ei bine, cititorul de poezie este un mare anonim. Nu știm mai nimic despre el. E inginer? E medic? E fotbalist? Citește mereu sau sporadic? Există sau nu? Caut uneori conexiunea inversă a unui poem de Huidobro sau Machado în publicul comun și constat că nimeni nu a auzit de acești poeți și că în general poezia e asimilată cu un text ilizibil, absurd, irelevant... Eu am avut speranța, pînă la urmă neîmplinită, că măcar un aspirant la gloria de poet este un bun cititor de poezie. Un text poetic propus unui concurs reflectă vrând-nevrând nivelul de educație estetică al cititorului care s-a apucat de scris. Cred că mulți dintre cei care au participat la acest concurs nu au o veritabilă carieră de cititor. Dar nu e timpul pierdut.

Deci trăim o criză de receptare. Godot, cititorul poemului nostru ontologic, este așteptat în continuare. Absența lui, liniștea asurzitoare a sălii, determină însă o poetică specifică, mai deschisă, mai șocantă, mai senzuală, mai puțin apolinică și mai mult dionisiacă, mai puțin integratoare și mai mult fragmentară, mai puțin dirijată înafară și mai mult configurată ca un discurs al deșertului în fața lui însuși. Poezia are puterea de a se întemeia singură pe sine. Cînd un autor simte asta se va întîmpla ce zicea odată Ulici: nu tu scrii poezia , ci poezia te scrie pe tine. Este cazul fericit al câștigătoarei acestei ediții a concursului de creație poetică PEREGRINĂRI.” Ion Potolea * Proiectele Centrului de promovare „Itaca” Dublin se mențin cu succes în rândul investigațiilor artistice privind sensibilitățile emigrării. Ajuns la a VI-a ediție, concursul de poezie transfrontalier „Peregrinări” a adunat laolaltă și anul acesta versuri pestrițe, a căror singură constantă a fost limba de creație, româna, pe alocuri condimentată cu neologisme în trend.

Membrii juriului au avut de parcurs un număr de 132 de texte, notarea realizându-se în funcție de criteriul estetic. Personal, am urmărit ca parametri de punctare originalitatea și coerența. Pentru a ajunge în finală, un text trebuia să emoționeze în stil propriu, putere intrinsecă care să îl propulseze dincolo de statutul de exercițiu literar. Pe de altă parte, clișeele, inconsistența, absurdul nefondat, rătăcirea direcției propuse, stângăcia imaginilor poetice sau tonul de partizan al propriilor cunoștințe vaste au fost taxate pe măsură.

După primul tur de „scrutin”, ierarhia a fost ușor dată peste cap din cauza nerespectării regulamentului de către unii participanți. Astfel, texte precum „despre prieten”, „Același timp” sau „Vis cu sandale roșii” – poem căruia i-am acordat punctajul maxim – deși au primit inițial un loc în finală, trebuiau descalificate (spre regretul organizatorilor!), fiind deja publicate pe alte platforme virtuale.

Preferințele celor șapte membri ai juriului nu au fost influențate reciproc, notarea din runda finală reflectând obiectivitatea ca exigență supremă: Poemul înscris cu numărul 110 a primit votul de 5 puncte din partea a trei jurați, „sonet po-mo” a atras două astfel de voturi, în timp ce „simfonie de sfârșit de iarnă” a fost votat o dată. În opinia mea, clasamentul final a scos la iveală trei dintre cele mai reușite poezii înscrise în acest an la concurs. Iată câteva pasaje-model ale experienței poetice conferite de „Pereginări 2015”:

pg. 5

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

„am cucerit bărbați / ce pretindeau că l-au citit pe Kafka, / că adoră poeziile lui Dan Sociu, / că ascultă Debussy înainte să meargă la culcare / nimic nu mai e la fel de ușor // azi, acum, pe Calea Moșilor e gălăgie / mașinile trec, motocicletele trec / cu-o viteză năucitoare / vorbesc cu tata la telefon, / spune că prin Constanța e cald, e prea cald și culturile vor fi proaste” (Victorița Tudor) „rămân singura cută din pat / dimineața se subțiază printre burice // ajung să cred că pipăi un tatuaj / din caractere chinezești trecerea / de la ieri la azi e ca o traducere în bing” (Alice Bratiș) „câinele făcea rotocoale împrejur / întărâtând iarna / anotimp cu nume de femeie / şi sentimente de femeie / şi glas de femeie / ascuţit / ca un fierăstrău” (Paula Lavric) Felicitări premiantelor, mult succes pe plan literar și satisfacții depline!

Mihók Tamás

pg. 6

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr.1 România virtuală – Autor Marin Ifrim (Buzău)

Dincolo de România reală, cea de zi cu zi, uneori obosită şi urâtă, alteori fardată de patrioţi cu simbrie tricoloră, sau pur şi simplu firească precum alte ţări fireşti, mai există o Românie, una fictivă , dar mai palpabilă decât cea vizibilă: România din mintea fiecăruia. O ţară cu acte de proprietate în regulă, transferată din cărţile de istorie în intimitatea minţilor noastre.

La şcoală, simţi contradicţia dintre viaţa reală şi trecutul nostru măreţ.

La maturitate, văzând pe viu cine şi cum face istoria, crezi că această ţară a avut numai conducători de seamă: oameni buni, bătrâni, cumpliţi, afumaţi, frumoşi, drăcoşi, turciţi, ţepoşi etc. , cu toţii trecuţi prin coaforul istoricilor şi cronicarilor, rujaţi precum domnişoarele de 101 de ani proaspăt scoase din congelatorul de la morgă.

Când e vorba de ţară, primul lucru care-ţi trece prin minte este necesitatea de a fi sincer cu ea şi cu tine însuţi, ca într-o căsnicie în care, dincolo de iubirea reciprocă, primează încrederea unuia în celălalt.

Multora nu ne place România de acum, însă nu facem nimic pentru a o schimba.

Patriotismul de paradă e o interminabilă văicăreală.

Patriotismul adevărat, în stare pură, nu există nici măcar amestecat cu un pic de naţionalism.

Am locuit puţin şi în altă ţară, undeva de unde România nu e percepută în nici un fel, ea nu există decât în închipuirea noastră, când urlăm că „suntem mândri că suntem”. Români adică!

Să fie mândru oricine dar nu politicienii care au pus ţara pe dric şi o duc spre Catedrală.

Există şi o Românie superbă, minunată, perfectă, frumoasă şi puternică.

E România din mintea unora dintre noi.

Nu a subsemnatului în mod special.

România din suflet.

O ţară mai blândă şi mai dreaptă decât sora ei de lut.

O catedrală din „tavanul” căreia uneori picură silenţios lacrimi cereşti.

Reversul României al cărei ştat de plată îl frecventează patrioţii amanţi ai urnelor electorale.

Cine nu simte că e stăpânul real al unei Românii virtuale, nu dă nici măcar o şansă acestei ţări care nu e cu nimic mai prejos decât cele lăsate de Dumnezeu pe pământ…

pg. 7

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 2 Încotro? – Autor Viorica Lazăr (Toplița, Harghita)

Odată pielea mea era gingaşă ca petalele Nu nu mai am tenul puf de piersic Ştiu maturitatea îmi părea că e urâtă pe vremuri Cum de s-a întâmplat dar mai ales cum Imi pare mai stupidă acum tinereţea Încotro as putea s-o iau? Înapoi la dreapta unde amorezii de beaux artes admiratori ai fructului fraged se încordează la pasul meu vioi Înapoi la stânga unde cei ce se sperie la vederea unui burete de sutien Să pun un make-up sau o podoabă?

De dragul vreunuia?

Mă voi duce Direct înainte către cea Unica soluţie, moarte!

pg. 8

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 3 Caii morţii – Autor Ovidiu Oană – Pârâu (București) Motto: Şi-un călăreţ se-arată, ieşit dintr-un sicriu, Doar oasele de dânsul- pe-un negru bidiviu, O mână întinzându-mi, să urc cu el în şa ...

(Ronsard – Imn către demoni) Fantoma cu coasa trimite, Solie şi stavilă sorţii, groparii în care cernite cu caii năpraznici ai morţii.

Se zgâlţâie-n ele sicrie, mai mici sau mai mari, toate negre, cu colburi pe uliţi ne scrie, hulpavele-i marşuri funebre.

Cerniţi sunt ca spumele nopţii focoşii trăpaşi ai lui Charos şi gâfâie gloabele morţii, chemând osândiţii spre haos. În frunte e Roibul de Rouă, furat de la mândrul Conan; duşmanii cu bale şi-i plouă, scântei scăpărând spre rădvan.

La dreapta e Neagră Copită, Pe stânga e Surul din Macha, cu sânge îi pare urzită, birjarului morţii cămaşa.

Amarnic plesneşte cu biciul vechilul în gloabele morţii, alungă spre iaduri supliciul şi-şi numără-n hohote orţii.

Prin aer ecouri nechează afund în iatac şi în casă, doar spaima în urbe e trează, stârnită de Doamna cu Coasă.

pg. 9

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 4 Scarlatinã – Autor Luminița Potîrniche (Galați)

mã îmbolnãvisem de scarlatinã, toate petele alea roşii de ruşine, timiditatea de copil unic pus fațã în fațã cu faptele sale îmi ieşiserã pe piele. mã usturã privirea mamei care îmi citea gândurile. o fãcusem proastã în sinea mea şi ea îmi întorsese vorba pe toate pãrțile pânã când şi eu începusem sã mã mir cum am putut cugeta o astfel de blasfemie. acum stãteam cu tot trupul purpurã şi mã chinuiam sã-mi aduc aminte care fusese greşeala care declanşase pârjolul, mâncãrimea, febra, pastilele greu de înghițit, vecinii de pat, camera de spital vechi, scorojit, doctorul evreu care se numea khon, mirosul de clor de la wc-ul turcesc, injecțiile din şase în şase ore, tristețea, ah, tristețea de a fi singurul copil gras bolnav de scarlatinã lãsat singur intr-un salon fãrã numãr pe uşã. prin fereastra întredeschisã mama îmi strecoarã portocale şi cartofi la cuptor. mai e un veac pânã mor sau vreo saptãmânã. între timp, pustiul mai mare râde de mine cum plâng şi-mi cresc bube pe bluza de pijama. cel mai tare mã doare cã nu pot alerga prin curtea plinã de coji de boalã lãsate în urma de toți însãnãtoşiții, externații, evadații, nãpârliții de scarlatinã.

pg. 10

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 5 Sakura – Autor Natașa - Valentina Roman (Lipova, Arad)

În frângerea mea Buzele-ţi alunecă Pe umărul meu drept Sakura Clipa e Anotimpul îngemănării noastre Cu ploi albastre Şi rădăcini înfipte-n cer Sakura Sufletul tace geneza.

pg. 11

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 6 Plouă – Autor Alexandru - Ioan Popa (Codlea, Brașov)

tristețile cu melancolie, toată ora plutește, mai fierbinte ca ploaia și trece înspre octombrie, acolo unde privighetorile au cuibărit peste răsuflarea morii de piatră, chiar peste măduva tulbure a pietrei, în rănile reci ale calcarului.

Cu melancolie plouă tristețile, scufundând leagăne, înecând morminte, în apele de piatră vânătă, până la sprâncene cu totu-n leșie și ca un potop, toamna amestecă satele și orașele făcându-le una cu sângele său, ne-ndurător.

Doar tu, neînvinsul meu pardesiu, și cu tine, strâmbă din spițe, vechea mea umbrelă, ca doi soldați din poliester teflonat, în groaza toamnei ploaia adâncă-nfruntând, coiful meu cu-atâtea iluzii brodat să nu-l dați pradă vremurilor, vulturilor. ......................................................................................

O mie de ploi mai târziu, ca un fluture rănit de-asupra livezii, între lut și oțel se desface un arc parfumat, pe sub care îndrăgostiții, indiferenți și de gât, plutesc în adierea multicoloră.

pg. 12

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 7 istoria iubirii – Autor Cristian Ghica (București)

la început a fost mama mama era iubire și iubirea era dumnezeu apoi am fost noi noi am fost iubire și iubirea eram noi fructele au fost mai târziu târziul a fost fruct și noi eram fructul târziului azi este doar iubire iubirea este mâine și mâine este azi poimâine va fi mâine mâine se va urca pe cruce și crucea va fi poimâine la final va fi iubirea iubirea va fi dumnezeu și dumnezeu va fi mama

pg. 13

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 8 E pur si muove – Autor Viorel Surdoiu (Târgu-Jiu, Gorj)

„Pur şi simplu” e cel mai complicat punct de vedere Nu e o întâmplare că peştii trăiesc în apă au branhii „pur şi simplu” păsările au aripi şi prin urmare excrementele lor sunt scuzabile când ajung pe haine de gală „pur şi simplu” din întâmplare Peruşilor când şi când le creşte apetitul de spaţiu şi ciocul Aşadar cu poftă mare mestecă puţin câte-o peninsulă ronţăie graniţe la fel de simplu Dar oamenii au mereu ca argumente punctele de vedere trăiesc oriunde vânează păsări îşi umflă în pene unii în faţa altora punctele de vedere devenind linii de fugă e pur si muove!

pg. 14

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 9 Nea Nică citea ziarul – Autor Elena Neacșu (Râmnicu-Vâlcea)

Nea Nică citea ziarul şi era un om vesel, fără de griji parcă, şi citea pentru fiecare trecător, ascultător în parte, iar ţaţa Măria – aşa îi spunea lumea –, stătea la poarta ei şi vorbea, vorbea cu fiecare, şi dacă voiai să ştii cine-a mai murit, cine s-a-nsurat, cine a căzut mort de beat în şanţ , n-aveai decât să te-aşezi pe lemnul de la poarta ei.

Azi turuie-ntruna TV-ul şi, zău, dacă mai ştiu ceva de nea Nică, de muma Măria...

pg. 15

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 10 pentru noi – Autor Liliana Negoi (Moșteni, Giurgiu)

magnoliile mureau încet pe marginea drumului. mureau ca nişte clipiri de pleoape peste găurile negre ale unor priviri înghiţind toată lumina din jur. sau ca nişte fluturi. sau ca nişte paşi de vals deodată prea obosiţi de muzică. şi în vremea asta nouă ne creşteau drumuri pe tălpi, cu rădăcinile adânc înfipte în calcule şi statistici, coborându-ne în văi şi urcându-ne pe munţi şi îndoindu-ne de mijloc până la pământ în căutarea muşuroaielor de furnici din care ne-am născut. magnoliile mureau încet pe marginea drumului iar dumnezeu le culegea petalele una câte una ca să facă mai târziu din ele sori şi ploaie şi inimi scrijelite şi pietre de mormânt şi muşuroaie de furnici pentru noi.

pg. 16

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 11 Scrisoare deschisă primăverii – Autor Dorina Pop (Timișoara)

Iubita mea, atâția ani călcat-am pe aceeași umbră și acum?

Privirea ta m-a aruncat în lacrimă și alergi spre nicăieri geloasă pe toamna care-mi face curte.

Poate mă-ncerci să vezi cum reacționez. Și eu plâng. Suspin în colțul vieții mele mutându-mi gândul în amintirea propriului meu mugure, pe care-l chem cu disperare.

De ce-ai plecat?

Timidă, îți respiram prospețimea plină de pasiune.

Of, m-ai învățat atâtea... În argumentul pronumelui NOI, ai aruncat în valuri proprii muguri pentru ca eu să înțeleg iubirea.

Silabele tale rupte din petale m-au ajutat să formulez cuvinte cu care-mi definesc acum echilibrul.

Zâmbetul tău plin de speranță a lunecat în viața mea, când întrebările doreau să explodeze în incertitudini.

Când pentru toate acestea mă pregăteam să-ți mulțumesc, tu fugi?

Rămâi! Revin-o în brațele mele care nu se satură să-ți admire mireasma din polenul culorii.

Rupe iluziile și ia în brațe curajul, șterge-mi lacrima ofilită și fă-mi cadou aripi pentru a zbura spre tine.

Dacă respingi atâta iubire pe care-am clădit-o împreună,

pg. 17

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

mută-ți trupul în dicționar și dispari în era glaciară unde oamenii nu simțeau nevoia de a trăi și azi și mâine în aceeași Primăvară.

Acum, te las.

Timpul mă strigă să privesc dansul frunzelor spre nemurire.

pg. 18

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 12 Dorul săltăreţ – Autor Elena Mereuță Ion (Inești, Republica Moldova)

De ce-şi poartă vîntul Coroana înflorată Cînd tristă sunt şi gîndul Peste ţări mă poartă?!

De ce plînge frunza Cînd eu o mînuiesc Şi îi transform moartea Într-un buchet regesc?!

De ce-mi saltă dorul Prin piept bătînd mereu, De parc-ar vrea să iasă Să nu îl mai simt eu?!

De ce aşteptarea E atît de grea Cînd nu mai am răbdarea De a te vedea?! Şi mugetul de codru Ce se revarsă-n văi, De ce tu nu-l auzi Copil pierdut în alte ţări? Şi unde este umbra Privirii cu alin?

Că-mi arde gîndul, Soarele, cu al lui suspin.

Ah, ţară-nmiresmată Cu-al doinei cînt de flori, Nu voi uita nicicînd Zborul primului cocor.

pg. 19

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 13 Scârţ – Autor Elena - Beatrice Boldor (Oradea, Bihor)

iar îmi curge nasul și batista mi-e botniță în broderia bunicii viituri ca la știri dumnezeu îmi atinge obrazul poate nu trebuia să te fac din polistiren.

pg. 20

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 14 Mărturisire – Autor Marieta - Alina Ion (Brăila)

Vă rog să primiţi aceasta umilă şi ascunsă povară, astăzi penitenţa mea s-a sfârşit, nu mai e o taină, căci întru iertare a venit timpul, ce-a mai ramas.

Mă încordez cu greu să cuvânt dar pot astfel să torc şi să istorisesc declamatele clipe, pe rând şi prin fapte, aşa cum au fost.

Am venit pe acesta lume cu tracţiune mecanică dintr-o altă lume concretă şi uşoară, sub forma de zgâmboi născut, şi se pare că în amestec cu apa, am ieşit până la urmă, un om.

Cocoloş, semănând a mamaligă am facut din nimic ochi şi nefiert, c-o suflare, am tras aer în piept şi m-am ancorat pe pământ.

Conştiinţa mea s-a trezit într-o zi de duminică când, în nevârstnicia ei, a rămas îmbrăţişată şi atârnată după gâtul unui tată de familie, cu mama alături şi o mulţime de străini.

M-am prins de locuirea sufletului mai târziu, abia după ce am bâjbâit după înăuntrurile trupeşti, când, din aproape în aproape, l-am dibuit bine.

Am crescut împăcată, cu ochii mari şi departe de huiet, zăluzeală, cu îndurare, am iubit bunătatea şi a cerului gol şi a pământului plin.

Nu puteam înţelege multe şi câte lucruri realizabile au zburat de le-am lăsat să se ducă, căci nu mi-a promis nimeni că va fi bine!

Dar am încercat atătea cât puteam duce, ziceam eu, şi am fost naivă se pare.

pg. 21

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Abia când am căzut prima dată în genunchi, am observat că cerul a început să se umple, că pământul s-a golit putin cate puţin, şi atunci s-a rostuit totul în mine căci clepsidra s-a întors.

N-am imporat, n-am plâns dar în păduri şi dumbrave s-a facut o linişte mare.

Cu sufletul rupt, m-am trezit atunci vie şi curgerea iuţită prin carne a topit firea şi vrerea.

Azi nu ştiu prea bine, cum ajuns aici căci timpul tot a fost cât am spus toate astea, şi ştiam că n-o sa fie deloc o noutate.

pg. 22

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 15 Toamna versului – Autor Emanuel Pătrăscioiu (București)

să plângem peste linia orizontului cerul își va menține coloana vertrebralã. să dăm foc lumii cu nisipul florilor ne va spăla rușinea apă va mai fi doar când va îngheța lacrima. cum să te plimbi printre picături de ploaie cu cimitire pe umeri? mi-ai spus atunci: rămâi cu mine! când nimic nu îți mai rămăsese de făcut. ți-am permis să mă conduci, știam că te voi ghida în prăpastie. eram atât de frumoși doar sângele ne unea. două țări despărțite de aceeași mare. toate fotografiile din parc sunt verzi încă în bătaia inimii. îți cautã nemurirea.

pg. 23

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 16 Primăvară în ritm de Haiku – Autor Gabriel Todică (Fălticeni, Suceava)

Miresme de flori Ieşite în zori timid Soarele cătând Le văd tremurând La lume zâmbind dulce Cum vă seduce.

Brânduşe, Crine Cu superbele Ine Şi Florentine, Toate cochete Unduind siluete În pas legănat Iar Lăcrămioare Zâmbesc la soare dulce Cordu-mi seduce!...

C-o Margaretă Din piruietă mă pierd Visul mi-l desmierd Sunt paralizat Cu gâtul blocat în nod Ş-o săgeată-n cord.

Sângele mi-i ars În ritm de tango şi vals Paşi de Flamingo…

Constat consternat, Că am uitat că-n sezon Sunt păsări beton!...

pg. 24

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 17 Omnia vincit amor – Autor Florin T. Roman (Sebiș, Arad) Iată, stau aplecat peste această ultimă coală a caietului în care îmi scriu poeziile.

E o coală albă, imaculată. Singura.

Foaia imaculată odrăsleşte cuvinte nedesluşite, din care tu îmi răsari, zveltă şi nobilă, precum o aristocrată bizantină cu umerii goi şi cu fruntea senină, castă ca Athena, orgolioasă ca şi Casiopeea.

Mă iei la braţ şi urcăm împreună sub clar de lună într-o nacelă cât o jumătate de nucă, purtată în zbor de o pasăre colibri, amândoi înveşmântaţi în raze de lumini argintii ca în haine de bal, tu purtând la gât o salbă din bătăile inimii mele, eu purtând pe cap o coroană de luceferi încă nenăscuţi, tu fredonând rapsodii în cinstea primăverii, eu declamând tăceri impermeabile, de Shakespeare.

Urcăm, urcăm şi Pământul e tot mai mic.

Simt cum în mine se naşte şi creşte un imperiu de cruci, tu ai rămas în urmă, să culegi trandafiri şi sentimente însângerate, eu te aştept foşnind ca un sinistrat al florilor cerului. Şi iarăşi urcăm, urcăm, fără popas, şi cerul e tot mai aproape, se destramă, iată, rozele şi zborul, tu mă strigi dintre urme de cuvinte: Omnia vincit amor ! Omnia vincit amor !

Eu nu-ţi răspund şi ecoul tăcerii produce albastru. Închinăm un pahar de senin, închinăm şi urcăm, iată, tocmai am trecut de cer, am lăsat în urmă şi cuvântul cer, îmi zâmbeşti şi surâsul tău dezintegrează emoţiile în mii de nestemate, cu frivolitate, privesc în urmă: nu se mai văd nici cerul, nici umbra cerului, nici cuvintele, nici necuvintele, dar tu încă ştiu cine eşti, te mai recunosc după forma inimii şi după cicatricea de pe destin; şi suspin.

pg. 25

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 18 Arderi – Autor Paula Romanescu (București)

Timpul necuprins s-ar fi stins dacă pe rugul lui de-ntunecime n-aş fi aprins chiar zilele mele puţine.

Cândva spre târziu – fără mine – el va arde mai viu fiindcă-i las vreascuri noi dintr-un crâng de lumine cu seve de viaţă, cu dor ne-nceput din setea înaltului cer orb şi mut de a se răsfrânge în bobul de lut.

pg. 26

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 19 Cuvinte mute – Autor Mihaela Țăranu (Letea Veche)

E multă trudă-n-a scrie o mică, ne-nsemnată poezie…

Când nu găsești izvorul cuvintelor, misterul, totul se prăbușește și te înnebuneșteca eterul.

Ambiții iuți te strigă și o iei de la capăt.

Când totul te intrigă, un vers vine dup’altul Și uite! Pic cu pic apare ca un miracol veșnic în plină reluare.

Un zgomot întrerupe al gândului visare și iarăși muza fuge cu coada-ntre picioare…

Nimic n-o mai întoarce, căci totul pare avan și stau înmărmurită cu ochii în tavan; nici un cuvânt nu cântă și trilul este mut; m-afund în întuneric și nu mai știu să cânt. Și sufletu-mi tace. Cuvintele torc… și dragostea joacă în flăcări de foc Întorc o privire și ochiul ascultă Se-ncruntă, se-ncrede și leagă o nuntă E el - e cuvântul, mireasă e vorba Dansează-mpreună și lung bate toba.

Scrântită e viața și dulce amorul Când curge ca apa și viața și dorul.

Unde e luminița? Unde e ceru-n cântec?

Un fluture de-amiază s-așază pe un scutec. Și mă transform pe dată în aripi de lumină Și versuri curg ca mute și stihuri mă alină.

Sunt fericită iarăși, un licăr de speranță S-a transformat mirific într-un mic fir de ață.

pg. 27

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Penița blând ascultă și rândul este scris De gânduri și de temeri cu veșnicul său bis Canoanele cu zile și nopți des cununate Mă-ncurcă și o spaimă zgârâie al meu spate Adorm iar învârtindu-mi în cap câte o rimă și totul calm se stinge, devine-o dulce tihnă… suspansul este totul, un licăr ce va fi probabil și mâine de scris peste hârtii…

pg. 28

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 20 Reguli de şah – Autor Elvira - Marcela Szigeti (Satu-Mare)

Ce poţi să fi într-o lume nebună în care doar banul e a omului măsură.

Pion sau nebun poţi să alegi de nu ai bani să fii printre regi.

Dar trebuie să ştii o regulă clară pionul e sacrificat iar nebunul aleargă.

Nu e deloc un joc complicat e chiar convenabil şi mereu aplicat pe a lumii imensă tablă de şah.

pg. 29

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 21 Armistițiu – Autor Cristina Grigorov (Pinneberg, Germania)

când dormi inima mă constrânge să te țin de mână până în zori și gleznele să ți le înfășor cu tălpile-mi reci precum două cuburi de gheață îmbrățișând o moleculă de alcool pur nu pentru că mi-e frig sau frică de coșmaruri ci pentru că mă amenință opacitatea pernei în care îți îndeși obrazul ca într-o irealitate prea cornoasă pentru unghiile mele fragile la miezul nopții toată ființa mi se refugiază în degetele reumatice tot așa cum în sămânța unui fruct bortit de viermi se rotunjește speranța de-a rodi pământul timpului viitor când dormi niciun sunet nu dezarmează liniștea dintre două respirații numai loviturile de gong ale dorinței imperioase de a-ți coloniza tăcerea mai înfricoșătoare decât plânsul haotic al unui sugar mai apăsătoare decât distanța reală dintre trupurile noastre de teamă să nu te trezesc cu vârful degetelor dezmierd pielea orelor afazice în care mărșăluim prin tranșeele somnului ce ne minează conștiința chiar dacă tu nu înțelegi codul morse sunt fericită în diminețile când eliberăm soarele din adăpostul palmelor noastre într-o provizorie pace

pg. 30

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 22 Moderna comedie – Autor Pavel Nedelcu (Serravalle Scrivia, Italia) PARADIS: Muntele inspirației poetice are două vârfuri Unul aparține muzelor, celălalt lui Apolo; Dacă în bărbia mea presiunea atmosferică este 101325 Pa, Atunci, în vârfurile urechilor mele apa fierbe la șaizeci și nouă de grade.

Am așa, ca o viziune: Impregnat în depresiunile microscopice ale hârtiei (Aparent netede și imaculate Precum carnea și cugetul unei fecioare), Îl văd pe Virgiliu, ca în manualul de latină din liceu: În blugi tăiați în genunchi cu foarfecele lui Augustus. Ține de mână o Beatrice beată criță, însă evlavioasă.

Virgiliu îmi strigă mohorât: ”Dacă vrei nu vrei să ai probleme, boy, Bad et ingratus boy, Beatrice rămâne cu mine!”

INFERN: Dulcele meu Sigmund, de te-aș avea călăuză În locul șmecherului de Virgiliu!

Fundul iadului este asfaltat.

Prin crăpăturile unor pereți de marmură albă, Se ivesc flori, fără frunze, cu petale verzi și tulpină roșie, Pe spinii cărora mă cațăr.

PURGATORIU: La noi, patriarhii nu vând indulgențe Se vând pe ei înșiși, cu dinții de aur Cu haine de aur, de aur Cuvântul De aur și mitra, de aur mormântul. În Purgatoriu stă tata: Oricât aș încerca să îi fac față, Mereu stă cu spatele la mine, De parcă ar încăleca un titirez Sau roata singuratică a destinului.

Pater et mein Fluch, Now that i met you, i’d like to ask you something: Quel est le rôle du le cinquième commandement, Cuando mi vida es un camino hacia ti Ma tu non vuoi, con me, salire a le stelle?

pg. 31

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 23 „Evadare de țară” – Autor Alina Balan (Ploiești)

Când noaptea îşi aşterne sclipiri de argint,,cu aripi împrumutate de înger,evadez în vis...

Evadez deasupra norilor,deasupra crestelor de munte,ce miros a brazi și a sărut al maicii din copilărie – dulce paradis...

Deasupra plaiului tău mitic,salutând sub cetini, ciocârlia,acolo unde ne-a fost dată în zori PÂINEA și s-a grăit întâiași dată: ACUM S-A ÎNTREGIT ROMÂNIA! Evadez în frumusețea unei limbi de miere, DULCE ca o litanie de duminică,pe un podmol de lut în care mi-am julit genunchii și mi-am sculptat simțirea. În dragostea dintâi a vechilor mei străbuni,în RUGĂCIUNEA UNUI DAC, În odaia SFINTEI ȘI ÎNȚELEPTEI DOCHIA , aducătoare de dulce primenire.

Evadez până la a lui Decebal „MEMENTO MORI”, într-o duminică înmiresmată de mai, Opintindu-mi razele întremătoare în cioburile clarului de lună, În pajiștile iubitei schitului de la VĂRATIC „canonizat” de tainică iubire.

Acolo unde EA a ales ca INIMA ei să bată… în dulce reverie. În pajiștile sfinților de ocnă care,cu tâmpla îngenuncheată ,au ales SĂ TRĂIASCĂ versurile luî Gyr „ Iisus în celulă”, ca inima lor să bată neînțeles.

pg. 32

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 24 Oameni cu potcoave de aur – Autor Francisc-Mihai Lorinczi (Sibiu)

Oameni cu potcoave de aur Aleargă pe pavajul de andezit Tropăie, tropăie, tropăie Trop-trop, trop-trop Calvar în mişcare Fericirea cea de toate zilele Alergare după himere Pe trotuarul neîmblânzit Un pas, un salt Sângerează oamenii pe străzi Albul nu e alb, verdele nu mai e Trotuarul e cenuşiu E vânăt, e negru Lumina? Da, lumina Unde e?

S-a retras.

Orbecăim pe trotuare Mărşăluim, alergăm, suntem în goană De la răsărit la apus Ne înşfăcăm de gulere În marea vânzoleală Dar nu ne privim în ochi Trecem mai departe De neopriţi, de neopriţi Paşi peste cadavre Gonim spre locul de muncă Galop cu copitele blindate Cu potcoave de aur.

Stau de strajă Doi lei negri Cu coamele de aur Gâtul şi-l rotesc încet La stânga şi la dreapta Prada e scanată Urmează saltul

pg. 33

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

În goană se aruncă – Marele arc apoi ...

Zgârieturi pe oglindă Zvâcnete disperate Unghii înfipte în real Un chip dezumanizat Pradă monitorului Omul de azi Crucificat Pe reţeaua de socializare.

Chircit sub povară Durere acută în creieri Zvâcnetul ţestei Ca lovitura de tun Un întreg oraș în mocirlă O năclăială urât mirositoare Libertatea ca formă limitată Într-o cuşcă în care Nu ai loc nici să-ţi întinzi membrele Ești diform Dar explorând nelimitat Ţărmuri virtuale.

pg. 34

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 25 7 zile într-o iarnă - Autor Cristina-Mihaela Botîlcă (Gruiu, Ilfov)

Ziua 1 Sunt singură Și stau într-un lac de umbre mișcătoare Sub lună.

Razele ei se opresc în brazi Și nu mă văd, Cum nu se vede cârtița sub pământul rău Și aștept să pice câte o stea Să își arunce lumina până la mine Să pot vedea lacul Și umbrele Și luna.

Ziua 2 S-a topit soarele De atâta caldură.

S-au stins norii De la ploaie. Și acum e frig și întuneric Nicio umbră nu iese de sub pietre Iar șopârlele mișună peste tot.

Sunt mii Și nu pot să calc pe ele Pentru că mi-e milă.

Câinii nu mai latră Iar cocoșul e mut de frică Pentru că dimineața Aduce tot frig și întuneric.

Ziua 3 Stejarul este umbra și soarele meu El ma apără și tot el mă aruncă în cele mai negre vise Pe el îl văd când închid ochii și plouă Iar stropii de divinitate se preling printre ramuri Ca printr-un labirint

pg. 35

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Și zorii cântă ode uitării Și preamăresc ultima clipă de lumină Pentru că atunci stejarul este cel mai frumos om.

Ziua 4 Și iar ninge și mă plimb printre adieri de viață.

E frig Și în casă-i soare Dar eu prefer să stau aici, în munți Și să mă minunez cu ochii la Dumnezeu Și la vârfurile înghețate.

Să văd prin ele Tocmai până în cealaltă lume, Unde se schimbă anotimpurile în fiecare zi, Nu ca aici, Unde toată viața-i o iarnă nesfârșită, Iar soarele nu apare decât dacă îl strigi.

Dar de unde glas, când toate gurile sunt înghețate?

Așa că aștept să iasă cineva din munte Și să strige și pentru mine.

Ziua 5 Aseară am coborât până în Infern În somn.

M-am găsit pe un râu Și era ceață Și miros de ceară.

Pluteam în infinitul gol Și mi s-a făcut sete, Dar am uitat tot până dimineață.

Ziua 6 Nu se aude nimic pe luncă Soarele încă nu s-a spart Iar luna e pitită dupa ceață.

Nu știu unde sunt Dar îmi place liniștea din jurul meu.

E un câmp in față Și e negru și ars, Iar stelele îl fac și mai urât, Și ciorile stau drepte în plopii bătrâni Și cheamă iarna în urma lor, Să vindece omul, să îl curețe Și să îl lase inghețat până la primăvară.

Ziua 7 Se face ziuă în curând.

Vai! Ce am mai umblat azi-noapte...

pg. 36

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

L-am vizitat pe Dumnezeu Și am stat de vorbă, Așa cum facem în fiecare noapte.

Ne întâlnim în lumea de mijloc Sau în oglindă Și vorbim până dimineață.

Azi-noapte însă am plecat.

Am deschis ochii Și l-am vazut pe Lucifer Dormind pe tavan.

Eram trează prea devreme Și am vrut să adorm din nou Dar nu am mai putut.

pg. 37

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 26 Poet de vamă – Autor Dumitru Mocanu (Chișinău) (celui care ne-a unit prin cuvânt - la cei 77 de ani a lui Grigore Vieru)

Azi e ziua ta maestre, Azi vom ști să te cinstim Și vom ști să-ți dăm de veste Că și noi arzând iubim.

Bustul tău de pe alee Va fi iar deschisă carte, Pentru cei care-or să vrea Să învețe din dreptate.

Din cuvântul tău ca iarba, Din izvorul tău de Prut, Ochii celor cu credință S-or uni printr-un sărut.

Tu modest, dar plin de lauri, Un păstor de bună seamă, Ne vei tălmăci prin versuri Că și floarea are mamă.

Ne vei spune cu tandrețe, Să iubim limba română, Basarabia de țară Să n-o rupem ca străină.

Pâinea albă ce se coace, În jăratic prinsă toată, Ne va aminti de pace Cum ne-ai spus-o tu odată. […]

La mulți ani, chiar dacă vremea, Pentru tine nu-i obstacol; Doar cu vorba și cu gândul

pg. 38

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Ți-ai făcut viața spectacol.

Doar cu pana și cu versu’ Ai fost rege prin cuvinte, Unde ești tu azi maestre Să ne chemi la lucruri sfinte!?

Că e țara răvășită, Stă să cadă tricoloru’ Sub povara unor fapte, Care ne-au distrus poporu’ Luptătorii azi mai strigă, Dar a cam slăbit cetatea, Când sub scutul casei noastre Vrea să nască lașitatea. […]

La mulți ani! Eternitatea Să îți fie-n loc de viață, Cartea care ne-ai lăsat-o Să rămână-a fi povață; Frunza să îți cânte versu’, Mama să îți ducă doru’, Grâul plin cu bob de aur Să-ți hrănească tot poporu’ Amintirea despre tine Veșnic s-o avem curată, Cum îți este poezia Pură și adevărată.

Tot copilul să te știe, Să-ți cinstească al tău nume, După cum o viață-ntreagă Tu i-ai spus doar vorbe bune. […]

Noi rămânem, de se poate, Într-o umbră fără seamă, Când citim a tale versuri Cu mândrie și cu teamă.

La mulți ani, poet de vamă!

pg. 39

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 27 Likemania – Autor Mihaela Aionesei (Târgu-Secuiesc, Covasna) am uitat să-mi deschid cont pe site-ul unde se împarte nebunia în like-uri pe o listă nesfârșită a morții stau așezate fotografii de mărimea unui bebeluș născut înainte de a împlini un kilogram... se zice că așa s-ar cântări viața acum un kilogram ție un gram două mie o sută două celor care alunecă din burta mamei ca pe pârtie prea devreme prea ușori fulgi fără apă aripi fără îngeri sau îngeri fără aripi cine mai știe pe unii îi vezi altora le simți doar răsuflarea de colibri 70 de bătăi de aripi pe minut 1200 de bătăi ale inimii indică graba sau zbaterea cu care vor să intre în lume unde rămâne cine poate am uitat să-mi deschid ferestrele am rămas în conul de umbră nu mă văd nu mă simt unde sunt unde sunt mamă, mi-am făcut cont pe facebook „cică dacă nu am, nu exist”... mamă tu mă vezi? mamă tu mă simți?

Mamăăăă

pg. 40

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 28 Se smulge sufletul din mine – Autor Petre - Ioan Crețu (Slobozia, Ialomița)

şi printre pietre mă voi pierde la masa mea de lut ciobit până m-adună luna din vertij

mă aud plângând în somn pe după prunii crunţi căzuţi în pribegie deschide-ţi sufletul îmi zic şi-aprinde candela pustie căci dintre pietre am răsărit

se aude în cer miriştea arzând scrâşnind a izbăvire mor cuci bătrâni ascunşi în timp cu aripile topite printre iele în sânge îmi cresc statui de fum şi lupi flămânzi cerşesc lumină mă sting uşur pe după duzi un biet poet orbit de vină şi ars de secetă stupid atâtea drumuri rătăcesc îmi cântă îngerii din uşi un imn de foc un imn de scrum se înstrăinează carnea în os mă-nchin şi mă închid între peceţi mă plânge iarba crudă în munţi şi-o babă slabă albăstrie şi am genunchii rupţi de rouă şi ochii plânşi ca doi cireşi şi văd o cruce înmugurind pe partea inimii pe piept acolo unde-mi creşte blând câmpia şi-mi cântă trist un greier orb se smulge sufletul scrîşnind din carnea mov de păpădie şi îşi pierde urma prin livezi de zici că a mai rămas un rest de viaţă tristă pe sub unghii

pg. 41

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 29 În exil de topaz – Autor Geraldine Ghineț (Galați)

Într-o seară, în pahar, Din candide depărtări, Am găsit un nor hoinar Între sumbre așteptări. Îmi intrase-adânc în palmă Și durerea-și ascundea. Îi șopteam cuvinte calmă, Însă el nu le-auzea.

Se credea un prinț pierdut În regate reci, haine; Într-un sfert de început, Între secole străine. Și visa cu ochii-n palmă Sub clipiri timid nocturne, Așteptând... ca prima oară Zori de șoapte pal-diurne. Și abia mai respira Fremătări și gânduri coapte și tot timpul suspina Așteptând o altă noapte.

Azi, gătit, s-a înălțat Între sfere de topaz.

Zâmbea trist și încurcat Între cioburi de extaz.

pg. 42

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 30 Rădăcini de iubire – Autor Maria Filipoiu (București)

De-aș mai întâlni iubirea de odinioară, i-aș broda norocul pe vălul privirii mele.

Ca la o mireasă în straie de primăvară, i-aș împleti cunună din petale de stele.

I-aș da înaripare din zările senine.

Din piept i-aș oferi căldură și-al vieții tumult.

Să nu ne rătăcim, dorul i-aș lega de mine.

Iar din Vara tinereții i-aș da alt început.

Dar iubirea dorită a fost doar un vis frumos, ce l-am dus în speranță, până când m-a părăsit și ploaia tristeții, ultima lacrimă mi-a stors.

Că prințul inimii mele în vis s-a rătăcit. În ochi se stinge Vara iubirii așteptate, când mă inundă ploaia în Toamna bătrâneții.

O-nchid în amintire, pentru eternitate, când Iarna-mi viscolește cărările tristeții.

Iubirea își desface petale-n călimară, când cer de sub pleoape în albastrul zării duce iubirea de fecioară, spre altă primăvară.

Pe scară de cuvinte, povestea ei să urce.

Rădăcini de iubire cresc floarea poeziei, să-i ducă amintirea în a vieții răscruce.

Divinitatea să îi dea soarta veșniciei și floarea inocenței în jerbă pentru cruce.

pg. 43

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 31 Secunde matinale de rugăciune – Autor Dorin Ilie (Constanța)

Mă-ncalţ cu fericirea dimineţii. Şterg praful de pe ochii minţii...

Sărut o cruciuliţa înlemnită când vede o privire adormită.

Dau slavă că exist, că văd şi pot, dau slavă că exist, deşi nu pot în câteva minute să Îi mulţumesc pentru că m-a făcut: să fiu şi să trăiesc.

Un vid de timp implor în taină ceasului să stau cu sfinţii mei în taina sfatului, un lung şir de discuţii am cu ei, dincolo de loc şi timp, în eternul rugăciunei.

Printre nevoi, necazuri, griji şi rugi printre toţi cei ce au fost convinşi de slava Lui şi i-au urmat cu îndârjire acolo stau cu sufletul, în vid şi-n biruire. Şi împreună acolo lăcrimăm în bucurie în calde păci şi stări şi gânduri, în lumea vie hrănindu-mă din plin pentru o-ntreagă zi Cu tot ce am nevoie pentru a nu muri.

pg. 44

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 32 Depărtare – Autor Carla – Francesca Schoppel (Brașov)

Sunt acrobatul ce sapă cărările apropierii în nisipul mişcător al îndrăgostirii.

De-acum mioza strânge sânge, pupila mă izolează de lume iar eu rămân un biet număr impar.

Mă contract ca pulsul în aşteptări dizolvate şi rostesc necuvântul, dar trupul nostru comun - seducător bestiarse-nchide ca o rană a vrăjilor întâmplate.

Rechem vacanţa noastră spre Nicăieriul vieţii şi-al morţii dezlegând viitorul promis de iubirea fatală.

Mă destram ca să te umpli de mine tu mă legi ca să nu mă mai caut şi învăţăm depărtarea.

pg. 45

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 33 De ce te uiți la mine? – Autor Florentina Danu (Brașov)

Te uiți la mine cu chipul trist Și-n ochii tăi mă văd, Dar nu exist, Iar din privirea ta de gheață Îți cade totuși o lacrimă pe față.

De ce te miri?

Tu n-auzi oare, cum Strigă liniștea în depărtare?

De ce ți-ascunzi chipul divin În împietrirea sferelor de gheață, Iar lacrima ce alunecă încet Arde totul pe-a ta față?

De ce te miri, De ce te uiți la mine Atât de împietrit, Te chinuie uitarea?

De ce ți-s ochii atât de goi Și totuși lacrima te doare, Căci nu mai este vreme de-mpăcare?

De ce te miri, Tu nu simți cum buzele-ți de gheață, Încetul cu încetul, se trezesc La viață? Încerci să strigi, Încerci să urli de durere, Dar nu auzi decât tăcere...

De ce te uiți la mine De parcă nici n-aș exista Și picături de lacrimi Cerșesc iubirea mea?

Dar totul e zadarnic, Un munte s-a născut, Un munte de durere Din lipsă de cuvânt.

De ce te uiți la mine?

pg. 46

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Povara nepăsării pe veci M-a alungat.

De ce te miri?

Mi-ai spus să plec Și am plecat. În mine toate visele Au înghețat, Aș vrea să mai rămân Aș vrea și să te iert, Dar tu mă vei ierta?

De ce te uiți la mine Cu chipul împietrit, De ce nu întinzi mâna Către mine, Iar eu din pragul unui asfințit Voi răsări spre tine?

Chiar m-ai uitat? În clipa răvășită de păcat, În brațele-ți tremurândă Mă zbat, Dar tu nu vezi, N-ai cum să vezi, Dar ai putea...

Dac-ai privi puțin Prin inima ta!

pg. 47

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 34 Opus dei – Autor Cerasela Bundă (București)

Viaţa şi moartea se bat pe un trup, Lacrimi şi zâmbet brãzdeazã un chip, Binele, rãul dãinuiesc pe pãmânt, Îngeri şi demoni întrupați dintr-un gând, Iubirea şi ura zămislite-s în om, Minus şi plus în acelaşi binom, Întuneric, lumină despică o zare, Adevãr sau minciunã o vorbă ce doare, Femeie, bãrbat fãcuţi din ţãrână, Materie, spirit scânteie divinã.

pg. 48

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 35 despre prieten – Autor Vasile Pintilie (Piatra Neamț) niciodată cuvântul nu mi-a fost atât de prieten ca atunci când am luat biciul și l-am scos din cușcă mi-a întins sângele albastru încât au început oameni să mă înoate muzicantul tocmai coborâse din gutui un pui de bolero fără cămașa pe el și pompierii visau cu vârful degetelor iubitele care se scurgeau printre buze iar focul era numai o apă care stătea la gura sobei și asculta câinii au spus că plouă ca o eșarfă mușcătura biciului ei șerpuia pe gâtul subțire al vântului care-l luase sub aripa lui și a deschis gura unui strigăt aruncându-l ca pe un os tânăr măselelor de minte oameni nu au ajuns la mal s-au tot dus să mă înoate legat cu șnur verde la pălărie taurul aștepta în culise să îl găsească numărul de la fântână semăna și se uita în lungul dimineții și făcea umbră secundei care era numai o pasăre ce stătea la streașina gândului și asculta am fost laș si am spus că acest cuvânt nu este al meu el mă mirosea ca pe un câine căutând scobitoarea dintre dinți cu care-l eliberasem din plomba ideii ochii lui erau atât de umezi încât nu m-au recunoscut un pian visa în poala cheii sol o poartă prin care să încapă suferința unei priviri strivită sub pleoapă de cuvânt dar poarta se izbea în golul care scârțâia prin gardul pe unde intrau câinii pe care-i durea luna ce nu se născuse

pg. 49

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 36 Învierea – Autor Dorian Marcoci (Târgu - Mureș)

Se netezesc cu gândul sentimente Asprimea vieţii vrând să potolesc Printre speranţele care rodesc, Nemăsurate în procente, Ci-n linişte şi dăruire Izvor din jertfa Celui răstignit Ce s-a-nălţat şi ne-a învrednicit Să luăm lumină din iubire.

Aşa simţeam în liniştea-nserării Când sufletele aprindeau un rug Să lumineze drumul lung Parcurs de taina Învierii.

pg. 50

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 37 Anotimpuri, iubiri – Autor Sorin Bârsan (Viștea de Sus, Brașov)

Din inima-mi ce bate gândind astăzi la tine Mă smulge primăvara în dulce al ei fior Asemeni unei flori ce port mereu în mine Mai tandru, mai candid să-ți dărui mărtișor Ți-ntinde voaluri albe vechilă iernii mele Alcovul ți-l așterne si vinul în clondir Atât de diafană ca mugurii-n zăbrele Când eu m-aplec spre buze-ți să beau din sfântul mir Pe perna-n capătâiul podit cu iasomie Toți îngerii se-ntrec căpșorul să-ți adoarmă Mi-ncing banduliera cu inima-ți zglobie S-atârne-n ea la pieptu-mi, ghețarele de-mi sfarmă.

pg. 51

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 38 Salvarea speciei – Autor Dragoș Niculescu (București)

În doi copaci să ne ascundem, de teama desfrunzirii, strigîndu-ne, din miezul lor, în jocul regăsirii. În două mări să ne ascundem, de teama uscăciunii, chemîndu-ne, de sub balize, strîns ancorate-n funii. În două peşteri să ne-ascundem, de teama-mpotmolirii, cerîndu-ne, din galerii, tandrul ecou al firii.

Desigur, vor lovi topoare, vor arunca harpoane-adînci, vor fi piraţi, comori şi lupte, eu voi simţi cînd o să plîngi. Şi-atuncea, cînd vom fi din nou, va coborî ninsoarea ‒ Unul cu altul înveliţi vom cugeta cum marea, bătrîna peşteră, copacul pot exista fără iubire şi, tot gîndind, iubirea noastră se va salva de la pieire.

pg. 52

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 39 Te uită cum plouă-n octobre… iubită-n dovleac – a.g. secară (Galați) (proiect de baladă)

şi hai să ne pregătim de halloweenul inimilor noastre sumbri, făcându-ne în continuare că nu existăm cu adevărat în costumul ăsta de king kong cu iubita-n dovleac întinsă a lene gata să mă urc pe turnul de televiziune pentru o altă viziune a sentimentelor şi de-acolo să sar din deal în deal până-n pădurea buciumenilor ori o pădure născocită de tine şi de piticii tăcerilor de stele să fim acolo doi copaci să ne iubim ca doi copaci sau să fim singurii copaci din lume care se taie unul pe altul se lovesc până devin doi oameni de lemn care vor crede în evanghelia după pinocchio şi-apoi vor începe fiesta unde ne vom bucura cu adevărat de noi de fantoma aceasta de iubire şi de lumina focului de tabără care ne va arde în memoria greierului care ne-a cântat povestea iubitei-n dovleac

pg. 53

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

şi mai întinde-ţi şi picioarele acelea de cuvinte şi degetele de imagini iubirea mea de ogar fugărind umbra iubirii noastre şi mai arde-ţi privirii sânii topindu-se-n ceara buricului cenuşe şi scrum lanţ d-amant şi dacă voi fi întrebat vreodată ce aş vrea în dovleacul ei din zilele acestea ale raţiunii iubirii aş vrea să fiu dovleacul ei de miere şi portocale dulceţuri sălbatice crezând în cafele amare în trupuri de fum de ţigară suflete de felinare lumini noi doi anti-materie sclipind în întunericul altor iubiri licurici nadă în cârligele unor alţi monştri rătăciţi într-un halloween paralel rostogolind dovleci între buzele noastre împrăştiate de maşina de treierat sărutări imaginare

pg. 54

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 40 Discipol către alt discipol – Autor Rafila Radu (Iași)

aceaşi veghe, îndelungul plâns: dinspre care seară, înspre care zi? a mai rămas o noapte o aşteptare, o înviere a mai rămas ceva de spus de smuls, de-nvins măgulitoarele proporţii bine-ascunse în caietul rămas închis. dă-mi, cu împrumut, puritatea ta cu faţa-nspre cerul deschis! îţi dau misterul nevorbit. dă-mi , timpul tău trecând peste castanul, în noapte, albind oraşul iute, apoi, scuturat de mânia secundelor sparte! ia, de la mine, speranţa orbului! în care noapte? să creada, să vadă. aceeaşi veghe, îndelungul plâns îţi dau visul meu nespus, nesupus pe umerii noştri fragili mutilaţi de farmecul întrerupt, îmbălsămat un soare-nţepenit într-o palidă amiază gata stă, curând, să cadă.

pg. 55

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 41 Muguri de lămâiță – Autor Roxana Marcu (București)

Spune liniuță mi unde mi liniuță ai ascuns inima punct Sub o tufă de lămâiță care a liniuță nflorit de nebună iarna trecută virgulă Sau ai uitat liniuță o în buzunarul de la palton virgulă lângă niște mărunțiș virgulă cartela de metrou și alte inimi punct Spune liniuță mi punct Aș vrea să o mai văd o dată virgulă te rog dacă e întreagă dacă doarme bine dacă mănâncă destul dacă se spală pe dinți în fiecare dimineață punct Spune liniuță mi îmi miroase inima a lămâiță sau măcar îmi bate mai tare decât celelalte virgulă nu mai știu nimic puncte puncte

pg. 56

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 42 Darul – Autor Daniela Albu (București)

Îți las toți cerbii coborând din munți Când cerurile se deschid fugar, Și sânziene să le pui pe frunți, De cireșar fecioarelor în dar.

Cosița împletită din colaci, Mustangii cu copite de bazalt, Căciulile rămase de la daci Și tulnicul cu tânguit înalt.

Mai las și săbii de Crai-nou uitat În neguri coborâte peste văi, Sfântul secret al neamului criptat În ritm de clopote și zurgălăi.

Zborul măiastrei către infinit, Sărut încremenit în piatra mea Din vâna soarelui de andezit, Rotunda masă de tăcere grea.

Deși el inima de mult și-a-nchis, Ți-l las să te vegheze dinadins Pe lupul alb de care ne-am dezis, Neștiind că împreună am fi-nvins.

Când ne-au zdrobit și-au mistuit cetăți Și prin trădare aurul ne-au luat, Goneam cu-ale pădurii vietăți Strigându-ne durerea de bărbat.

Cuvânt ales prin veacuri de popor, Noi pe dușman ”bădiță” l-am numit, Șăgalnic alintându-l mustrător, Cum am crezut a fi mai potrivit.

Pândește ielele la cântători Când focuri se rostoglesc spre lunci În roțile de hore și de sori, Dar nu privi în ochii lor adânci.

Când portocalii înfloresc în sere, Mai fi-vor alte cruci umile-n drum,

pg. 57

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Străjeri prin anotimpuri efemere De vis răpus, de zbor trunchiat în scrum.

Va curge poate sânge pe zăpezi Învârtejit pe ii de borangic Și când de lacrimi nu o să mai vezi, Iartă de poți, dar nu uita nimic.

Va bate geana dimineții-n geam Vegheată de luceferii tăcuți, Tu flori de măr vei săruta pe ram, Miji-va albă blana pe mieluți...

Copile, și când eu voi fi plecat, Ai grijă de cumva poeții tac, Sau de se pierde vreun cuvânt uitat Să nu le faci dușmanilor pe plac, Iute-n corola de minuni să-l prinzi, Când steaua lumii arde-n palma ta, De limbii noastre candelă i-aprinzi, Nimic și nimeni nu ne-o poate lua.

pg. 58

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 43 Aş vrea sa fiu ca marea – Autor Viorica Iancu (București)

Aş vrea sa fiu ca marea, sa-ţi alin durerea ce-ţi înlanţuie inima şi-ţi inceţoşează privirea.

Aş vrea să fiu ca marea, să-ţi şoptesc la urechi muzici diafane.

Aş vrea sa fiu ca marea, unduindu-mă asemenea tinerelor odalisce părasite-n tristul harem al unui sultan.

Aş vrea sa fiu ca marea, în unicitatea ei sa-i fiu intrusă, să-i descifrez toate tainele, ca apoi să-ţi sărut tâmplele cu valuri pline de dragoste şi să-ţi depun pe frunte, ca pe-o coroană, şerpuitoarele alge marine.

Aş vrea sa fiu ca marea, să-ţi cuprind trupul cu valuri, să te acopar în fiecare zi, în fiecare clipă cu nisip şi scoici.

Aş vrea sa fii tu ţărmul meu, iar eu sa-ţi fiu marea.

pg. 59

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 44 Vis împlinit – Autor Maria Aniței (Letea Veche, Buzău)

O rază cald-a dimineții A unui soare arzător Bătea la ușa unei case Bătea de zor.

Cu verzii ochi de diopsid Cu părul prins –ntr-o codiță Strigând ușor: ,, Acuma vin!”

Păși afară o fetiță.

Avea vreo nouă-zece ani O rochie de câțiva ani Era o fată sărăcuță Grasuță, blondă și-înăltuță.

Purta o traistă peticită De bunica-i împletită Un zâmbet larg omului bun Dădea-ntâlnindu-l pe drum.

Pornea spre școală bucuroasă C-o aștepta-ntr-o galerie O profesoară minunată Și ca ea își dorea să fie.

Dar într-o zi astă fetiță Veni plângând cu fața tristă Cu lacrimi mari, din ochii verzi De nu știai ce să mai crezi.

Cu pași muiați s-opri în prag Unde-al său tată cu mult drag O luă-n brațe și-ntristat Îi spuse c-a ajuns sărac.

pg. 60

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Trecură astfel zece ani Duceau acut lipsă de bani, Dar fetița trestioară Avea un crez, de profesoară.

O clipă dispăru ăst vis Căci azi șezând pe pat-ntins Al fetei tată bătrâior Se stinse luând al său dor.

De ani fata nu fu pe-acasă Muncea de zor pentru-a sa masă Trăbăluia foarte departe Sclavie în străinătate. Își dorea să aibă-n țară Un perete, o mescioară Copii și-un soț s-o iubească Așa cum fu și-n a sa casă. Și-așa trecură alți ani grei Fetița avea banii ei Avea un soț, copii și-o casă Avea ce pune și pe masă.

Un dor rămase tot nestins Dorul de-al său bordei închis Unde bătrânul o crescuse Până-n ziua –n care se stinse.

S-a-ntors cu inima bătândă A dat-ntr-o parte ușa strâmbă Și a zărit lângă cuptor O bătrânică cu fuior.

Văzând pe fată a-naintat Pe umăru-i s-a aruncat Și i-a cerut iertare grea ,, Mă iartă, eu sunt fiica ta!”

Era a ei dragă profesoară Ce gândul de odinioară Veni să i-l împlinească Drumul lin să i-l croiască. Și visul ei se împlinise O mamă bună devenise Și-o profesoară minunată, Cum își dorise altădată.

pg. 61

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 45 Au pus o cruce în spirală și pentru tâlharul cel nou – Autor Emil - Iulian Sude (Poiana - Câmpina)

să privească să privească prin urechile acului. noi orbul să trecem prin urechile acului să trecem. și nu le încăpeau nici sufletul nici privirea nu le încăpeau. şi am vândut tot ce aveam de vândut noi. noi tâlharul cel nou. că nu mai avem pe cine vinde. şi nimic nu ne mai aparţinea. şi ne-am apucat să vindem să ne vindem comoara noastră ce-a mai de preţ. doar doar se vor deschide urechile acului cât mărimea tâlharului cel nou. să încăpem să trecem tâlharul cel nou căruia nu ni se mai vedea nici începutul nici sfârşitul. vom trece ispite cu pluta bolovani mutaţi dintr-un loc în altul. şi mulţi nebuni ne vor spune că suntem nebuni. ne buni să intrăm să trecem prin urechile acului. vom fii arătaţi cu degetul arătător că nu orice închipuire e o minune vom fii arătaţi. priviţi la tâlharul cel nou câtă singurătate ia trebuit pentru a creea minunea aceasta migăloasă de om singur. l-aţi văzut e mai viu decât fericita uitare. şi spune tâlharul cel no. iisus a înviat către cei trei şi răspunde numai cel care va învia.

pg. 62

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 46 Vor auzi prin ochii mei – Autor Ioana Custură (Letea Veche, Buzău)

mamă! tată! voi, iubiții mei, mai sunteți fericiți? oh!... de câte ori eu tare v-aș striga voi niciodată nu mă veți auzi… suspin și plâng pe o petală grea nu mă auziți!…voi , bieții de voi, auziți doar prin ochii mei și aceeași soartă generoasă, nefastă, nemiloasă o are și frățiorul meu „cadou” de la Dumnezeu. doar eu vă pot ajuta, prin inima mea… doar eu vă pot oferi glasul meu, pe față… doar eu vă pot desluși sunetele, prin semne… doar eu vă pot alina, cumva… căci doar eu pot auzi, egoistă … deși și auzul meu firav ar fi fost fără…

Scumpa mea, dragă Bunicuță, doar tu mi-ai oferit acest sunet turbat al lumii, doar tu te-ai zbătut îndrăzneață pentru mine, doar tu mi-ai păcălit, prin joc, glasul cu drag, cu strădania ta de a mă auzi vorbind, spunându-ți „bună” La propriu și la figurat.

Sunt un copil normal, ÎȚI MULȚUMESC Și mereu eu voi trăi să te iubesc, să vă iubesc! nimeni și nimic nu mă va nicicând împiedica să-mi urmez visul, calea, să mă pot ridica să îi ajut pe cei ce nu pot auzi al zumzetului zbor si care au aceeași soartă, același dor ca și părinții mei, ca și al meu frățior Căci și eu știu ce-nseamnă o închisoare a limbii și simt asta mereu, mă macină din greu cum e să fii surd …, cum e să fii altfel, accept și eu. și mulți ca mine cu defect, își plâng muțește soarta pe ei vreau să-i ajut că-i sufletește a deschide poarta și ei sunt oameni norociți de soartă și iubiți ce duc până la moarte nenorocul ce-l poartă și suferă pe viață, mai uniți, înlănțuiți. dar cel mai greu e să fii dur lovit, paralizat la pat și mântuit și orb, și surd, nemângâiat tăcerea o găsești

pg. 63

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

și altele asemenea împărtășești e crunt că nu m-aud… ei nu pot auzi…m-auzi?

Nu pot vedea, nu pot vorbi și nu se pot mișca!-nțelegi! e tragic și e nemilos să fii tu cel nenorocos printre cei norocoși. să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru ce ne-a făcut – căci ne-a scăpat de gura rea a celor înăuntru muți are un plan și pentru ei, cei ce n-aud v-a hărăzit clipe frumoase să îl slăvim,să-i mulțumim căci nu avem un handicap de viața știm așa tăcuți, frumos să o trăim. Învață de la mine astăzi Că soarta este o speranță Te legi de ea și te ții tare și reușești în viață.

pg. 64

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 47 Același vis, aceeași lume…Autor Alexandros Doncean (Ipotești, Botoșani)

Vise, fapte, de vânt sunt luate Lumea pleacă, lumea vine Tot aici am rămas Același vis, aceeași lume.

Ochi albaștri, din umbră mă privesc Amor uitat, iubiri pierdute Clopotele bat, fanfare cântă Iarnă vine, crivat aduce Același vis, aceeași lume.

Umbre cad, încet, încet Peste vise, peste lume Amor de-a fost, amor de-ar fi Acum nu mai e… Și veghez și aud clopotele cum bat Vise fărâmate, fapte uitate Amor uitat iubiri pierdute Același vis, aceeași lume.

pg. 65

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 48 Labirint sângeros – Autor Costel Suditu (Băjani, Buzău)

Întrucât ţâşnesc din mine ca laptele din uger, Ascuţite, rotunde, într-un ecou, Spumă de pietre pulsând las în urmă Cum în urma lui de înger, Îngerul, pe Dumnezeu.

Labirint ţâfnos, nemernic şi sărat, Străbat – pe încontinuu o vreme sângeroasă, Aceste fracţiuni de timp neregulat Ce cred întortocheatul un trufaş de palat, Iar inima lui pat Şi creierul o masă.

Cândva, nici lumina călăuzitoare, Nici forţa invizibilă ce urcă apa din pământ, Nici unu, doi şi trei, nefiind simple numere, Ci glasuri tunătoare fiind, Nu erau amare şi nici grele şi nici... Şi nici visul femeii să ma aibă Nu era dureros pe atunci.

Pe sângerosul pat, ele nu se odihnesc – Fiecare în misiunea ei, fiecare Cu unealta specifică ordinii descrescătoare: Lui 100 îi răspunde 99 şi tot aşa Până la Împăratul Unu De la care nu se mai moare.

Din palidul creier ţâşnesc vocala, consoana Asemeni cuvintelor din ochii pietrei; În jur, verbe, substantive, înroşind, Sărând lipicioase cântecul vetrei.

Cine doar nu vrea, nu devine şi poet, Nu arde ochii pietrelor cu jarul din cuvinte;

pg. 66

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Cine doar nu vrea şi se întreabă simplu: „de ce, Când foarte bine, pot să merg mai departe...

Să merite această oprire? Nu!” Şi merge mai departe fiindcă aşa vrea, Fiindcă nu suportă răsădirea în cuvântul poet.

De obicei ne oprim într-un punct şi privim Cum se dispare în acest labirint Şi nu ne ruşinăm şi mai ales Nu recunoaştem stângăcia tâmplei Albind pe dinlăuntru înainte de vreme. Şi întrucât ţâşnesc din mine ca un glonte – Frate geamăn ivit dintr-odată, Mă întreb dacă ţinta va fi cu inimă vie Sau tot numai cu o pulsândă piatră Se va amăgi în ziua execuţiei Pe care nimenea o ştie, Fiindcă-am iertat simplitatea care m-a încurajat Să rodesc în mâlul nerecunoştiinţei, Am îmbrăcat cu sângele meu pietre Nesigure de condiţia lor pietroasă, Am urcat până la uciderea de ghete Aceeaşi pantă osoasă de care picioarele Dispăreau tocite în plânsul ierbii Sângerând în partea cealaltă coborârea.

Am iertat cu simplitate totul.

De aceea, labirint sângeros, Veacului stau rânduită poartă, Iar cerului încă o încercare.

pg. 67

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 49 Cum ar fi oare?! – Autor Nadejda Gorean (Chișinău) Fără de trup cum ar fi oare, Ar mai fi răni să mă mai doară?!

Ar mai fi brațele

crengi putrezite, inima nopții ar mai fi răvășită?!

Picioarele lumii s-ar pierde prin humă, dar cum ar fi chipul fără de brume?! Și cum ne-om petrece fără de trup, Pe care obraz vom primi un sărut?!

Cum secerați de moarte am mai fi, Pe care corpuri cruci s-ar ivi?!

Cum am fi mire, mireasă pe terră, Ce-ar face albul cu atâta durere?!

Ah, numai suflet pământul mai ține, Cuvintele-s doruri de păsări eterne Și toate se îmbină în cântec de duh.

Cum ar fi oare să plou și să ning, fără de stropi, fără de fulgi, fără de eu, fără de mine, fără de azi, fără de mâine?!

pg. 68

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 50 Poezie pentru mama – Autor Mădălina Opincă (Cuizăuca, Republica Moldova) Şi iarăşi toamna bate-n geam, Şi-mi amintesc cum eu visam, Şi îmi doream o floare.

Dar este toamnă,bate vîntul Şi trist îmi e ecoul, Şi mai nostalgic este plînsul, Şi tot mai mare dorul.

Cerul plînge mai amar decît plîngea odată Şi frunzele neliniştite dansează a visare, Şi inima-mi pustie ar mai vrea să vadă Un chip umil,tomnatic...păşind a resemnare.

Dar resemnare nu-i,căci nu mai pot vedea Nici marea clocotindă,nici soarele zîmbind.

Cînd te-am vrut aproape ,nu te-am putut avea, Spunîndu-mi o poveste şi cu drag zîmbind.

A mai trecut o toamnă,a mai căzut o frunză, Încă un pîrîu poate a secat Şi nimic în lume,azi,nu mă amuză...

Tu nu ai venit,iar eu te-am aşteptat. Şi iarăşi toamna bate-n geam, Răsună-n deal ogoare...

Măicuţă ,astăzi eu te am, Dar dorul mă mai doare...

pg. 69

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 51 Viaţa, umbra trecutului aparte – Autor Ana – Maria Bursuc (Jimbolia)

Viaţa...

Un labirint de orgolii înaripate Fugi de ele,dar le-ai în spate, Priveşti cu ochii-nchişi zilele grele Îndrăznesc să zămbesc Deşi încep uşor să zidesc Vorbele,ce-ţi "mănâncă"fiecare pas, Încep să ţip,deşi ştiu că nu mai am glas.

Calc cu putere pe cioburi de cristal şi sper...

Multe amintiri se-apropie şi cer, Gândurile-napoi să vină-n inima ei Să distrugă zidurile dragostei.

Dar singurătatea strânge gâtul dorinţei, Lasă viaţa pe mâna speranţei Se-aruncă cu grijă în vraja trecutului, Poate aşa repară greşelile prezentului.

Lovesc cu putere-n gândul spulberat În vis tu mereu m-ai întrebat Unde-i visul dintre noi Înger blând lovit de ploi, Luat în gânduri doar de vânt Micul demon izgonit din cer,pe pământ...

Ai ars cu minte-amintiri furtunoase, Fulgerate de dureri cam nemiloase Revin brusc la cruda realitate, Mă scutur de gânduri şi vise spulberate, Mă uit în jur,poate-l zăresc în mine Şi merg mai departe în gândirea spre bine.

pg. 70

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 52 Degeaba... – Autor Dimitrie – Sorin Pană (Titu, Dâmbovița)

De-atâta răutate tot binele-i învins Şi risipit în ceruri, pustiul dă ocol, Degeaba bate toaca când clopotul e gol Şi focul Învierii nu poate sta aprins.

Mimăm neprihănirea, în sufletul ateu Al fiecărei clipe, o rugă peste rând Devine lăcomia din fiecare gând Ce şi-a pierdut credinţa în bunul Dumnezeu.

Degeaba ne ascundem sub bolta-mpăcăciunii Căci vocile ni-s acre, din coşul cu păcate Împrăştiem ofrande prin lumi îndoliate Ce nasc obedienţă pe timpul rugăciunii.

Mişcări neuniforme şi plecăciuni trunchiate Emană falsitate, durerea mai puţină Spre ceruri se ridică şi nimeni n-are vină De tot ce se întâmplă în minţile turbate.

Printre duminici oarbe doar ură-mpărtăşim Pe drumul neputinţei, în care Dumnezeu Alină suferinţa sătuilor de greu Ce merg spre altă lume, la care nu gândim.

Degeaba bate toaca când clopotul e gol Şi focul Învierii nu poate sta aprins, De-atâta răutate tot binele-i învins Şi risipit în ceruri... pustiul dă ocol.

pg. 71

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 53 Entropie – Autor Laurențiu – Alin Dumitrache (Pitești, Argeș)

Vântul din orbite îmi lasă spatele de bronz dezgolit în faţa vectorilor ascuţiţi şi din aortă un homuncul scuipă bobocul zambilei în plasa de fluturi ruptă de avioane.

Sudura palmelor de cupru stă în mecanismul umbrei de la răsărit ce trist valsează un rămas-bun spectrului continuu sfâşiat de neon.

Ziua emergentă din pata oarbă se joacă în lutul chipului vechi, născând cuvântul ploii acide ce pune piciorul în prag şi sugrumă firimiturile indigo ale zilelor de mâine...

pg. 72

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 54 o zi de neuitat – Autor Valentin Busuioc (București)

sub un salcâm înflorit copila închide ochii îşi ţuguie buzele iar primul sărut devine cea mai intensă trăire cu mâinile-i încleştate de saltea femeia închide ochii strângându-i cu putere și după ce aude un scâncet ridurile-i dispar iar lacrimile se pierd în perna fierbinte lângă bradul împodobit copilul stă cu palmele întinse închide ochii și când pipăie jucăria bucuria îi izbucneşte pe chip luminând încăperea amintindu-și toate acestea bătrânul îşi pune mâinile pe piept închide ochii și de la atâta fericire nu-i mai deschide

pg. 73

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 55 natural beauty – Autor Cosmina – Ștefania Oniciuc (Suceava)

ea are o librărie întreagă pe coloana vertebrală cu proeminențele cărților proaste care îi sugrumă ritmul de păpuşă ce întăreşte buretele din umerii ăia falşi ea e nonconformista cu pălăria pe partea dreaptă înconjurată de lumea dur creată a unui rârâit absolut realist ea are ochii slabi şi luminați ai îngerilor muți. oferind iubire şi cerând nimic încolăcit cu soare într-o zi senină HUMANITAS, UMAN, HUMAN în locul ei aş fi rece ca o piatră şi bogată ca omul ce a zis că oriunde s-ar afla femeia cheală îşi piaptănă părul

pg. 74

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 56 Definiție – Autor Ioana – Serenela Rezeanu (Figuera, Spania)

Mintea mă minte așa cum vrea ea De parcă-i stăpâna a toate Cuminte, inima bate Culori luminate se reflectă în ea; curcubeul.

Prin urechi vorbe întortocheate Fluieră ca vântul prin încăperi pustii Adâncul din noi, ecoul răzbate Un colț de rai împrumutat; sufletul.

Cu ochiul privim pământul în zare De-ar exista un ochi de privit înăuntru Am vedea alte fețe și o schimbare O bucată de prismă incoloră; oglinda.

pg. 75

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 57 “ ̶ M-ai salvat.” - Autor Veronica Gaidei (Drepcăuți, Republica Moldova)

O inimă s-a certat cu toate sistemele, Amenințînd că se va vinde la licitație.

Lumea interioară nu i-a înțeles problemele, Însă oricum a început o agitație.

Plamînii spuneau: “ ̶ Ne ești necesară.”

Tiroida striga: “ ̶ Voi supraviețui!”

Inima a înțeles că le este adversară Și a decis să plece fără a mai vorbi.

Ea și-a strîns puținele sale bagaje, A îmbrăcat paltonul maroniu Și a început a părăsi internele etaje – Plecarea ei suna ca tăierea pe viu.

După care a pornit un adevărat haos, Toate organele strigau de durere. “ ̶ Vă sunt doar un adaos. ” Șoptea ea părăsind structurile efemere.

Inima a plecat fără regrete Și fără a întoarce capul înapoi. Înainte, însă era un perete Clădit din nenumărate ploi. Îi era teamă că nu va reuși, Dar știa că nu se poate întoarce.

Ea nu a încercat a minți, Îi era greu, dar nu avea ce face.

Aceasta a fost întîia dată Cînd creierul a adormit, Însă nuștiu care minte luminată Trezindu-l, totul i-a povestit.

pg. 76

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Encefalul era supărat la nebunie, A dat ordin ca inima să fie întoarsă. “ ̶ Fără ea nu poate exista armonie!”

Apoi adauga: “ ̶ Sper să fie doar o farsă!”

Dar să fim serioși, n-avem loc pentru glume, Inima nu a mai fost găsită, Însă organele aveau nevoie de ea pe bune, Astfel a fost luata decizia: “ ̶ Să fie înlocuită.”

Li s-a adus în schimb o inimă artificială, Iar ea s-a dovedit a fi rigidă și dură.

Astfel încît organismul a devenit o filială, Evident, cu o spirituală fisură.

Pentru procurarea respectivului mecanism Au fost vîndute cîteva organe.

Așadar a încetat oricare cinism, Dar au început aberațiile umane.

Lumea internă și-a regretat prostia, Însă era prea tîrziu.

Organismul și-a vindecat maladia, Însă acum nu mai era Viu. În acea noapte al dezertării, Inima a fost găsită de un poet, Unul, care se îneca în apele durerii Și care totuși i-a devenit parapet.

El, care pînă atunci era crud și feroce, A devenit cel mai cordial aliat, Cucerit de o simplă voce Ce îi soptea: “ ̶ M-ai salvat.”

pg. 77

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 58 Reverența tristeții mele – Autor Narcis Dan (Satchinez, Timiș)

În camera mea ciudat de ospitalieră Cu patul enorm, un dulap și-o scrumieră Ți-am lăsat pe trupul transpirat și fierbinte Un ultim sărut ce știi că te minte Hoinar prăfuit e sufletul meu E nobil și darnic dar și derbedeu Iubirea o port ca bacșiș la vedere Aș da-o primei femei ce mi-o cere Lumea o văd ca o ruină de vieți Tot alte tablouri pe aceiași pereți Iau zilnic doza de vis și speranță În fata morții mai am o restanță Reverența tristeții mele e aproape perfectă Sunt omul normal cu viața defectă Frică nu am să strig către toți De ce sunteți singuri și-aveți lacăte-n porți

pg. 78

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 59 Canon înțelepciunii sacre – Sofia – Autor Camelia Suruianu

Sofia: De tac, de plâng, de mă ascund, de caut glas de mângâiere, De-i greu, de sufăr cu durere, cui i-aș putea trimite un gând?

Eros: De-aș fi un vulture călător Acuș’ țâșni-voi către tine, Să poposesc la pieptul tău, Discret și tainic să-l sărut, Să pot uita de mine.

O, tu ființă sacră, noblețe din altar, Ce ai sălaș de foc, ascuns în altă lume, De ce ai coborât pe acest pământ gângav?

De ce ai acceptat să ți se dea un nume? În lumea ta erai nespusă în cuvinte, Surâsul tău senin stârnea jerbe de har, Erai zeiță doamnă, sfântă și stăpână Și adăpai supușii din cupe cu nectar.

Era lumea ta, de vise și mistere În care toți cei vii ți se-nchinau cuminte Conduși de ritualul seraficului loc.

Bucură-te, inimă, briliant ce luminezi a mea căutare!

Bucură-te, izvoraș tăcut de farmec și-ncântare!

Bucură-te, căci de acum doar bucurii ți-oi oferi în dar!

Bucură-te, Sofie, întruchipare vie a preaînaltului har!

pg. 79

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 60 Același timp – Autor Roxana – Alexandra Călin (Buzău)

Deși bunicul meu a rămas În urmă cu câteva clipe Adesea-ntorc ceasul într-o parte, Ca strângerea de mână Să rămână-n taină Suspendată la mijlocul surd, Al unui moment în care, Noi doi reușim să respirăm În același timp.

pg. 80

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 61 Rugăciune... – Autor Doina Cotfas (Toplița)

Mă rog ca o respirație a sufletului...

Ca un toiag al inimii...

Ca o dezmierdare a cugetului, În prag de seară La ușa zidită de închisoarea nopții!

Mă rog la ora când pruncii visează...

Când copacii vegează cu ramurile lor Ferestrele templului nins de clipe.

Mă cutremur și pășesc sfioasă prin coridoarele Înfundate de uitare.

Caut cu sufletul lumina ce pâlpâie abia Ascunsă printre rafturile singurătății Și strig către labirinturile țesute de neiubire: Unde ești? În ce ungher prăfuit aluneci? În ce abis te pierzi Omule?

Uiți că trecerea ta Rămâne doar ca o urmă a pașilor tăi!

Uiți că viața ta e măsurată cu palma...

Uiți că drumul tău trece pe la răscrucea anotimpurilor?

Uiți că sufletul tău se hrănește cu rugăciune?

De ce te afunzi în eclipsa uitării?

Crezi că ești veșnic pe pământ Rătăcire pierdută într-un pahar de vin și...

O bancnotă uzată!

pg. 81

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 62 spectacolul lumii – Autor Petruț Camui (București)

am vrut să mă călugăresc să caut ciuperci în cea mai apropiată pădure la distanță de-o umbră ca și cum ar fi fost un om vântul sufla în foc de emoția întâlnirii cu Dumnezeu m-am întors evident nu era pe placul părinților să beau cu străinii îmi reproșau speriați că te voi ține până mirosul va intra în casă la cântecul gaiței mici și zeflemitoare mi-ai spălat picioarele impresionată de numărul magic în durerile nașterii țipă o stea și iubirea devine obiect de cult ascultăm inspirați de nevoia de continuitate întrebăm câte feluri de ape trebuie până stingem fumul acestui oraș cu versuri din alt univers poate cineva aude și-i pare ok spectacolul lumii în ambele sensuri nimic rău nu se va întâmpla atâta timp cât îl faci pe dușman să te placă restul stă în puterea lui Dumnezeu sau în a cui credeți voi că există

pg. 82

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 63 pantheist love – Autor Bianca – Cristina Coștiug (Suceava)

până când ploaia ne va picura direct pe organele de pământ cât am vrea să ne-amețească frigul cât am vrea să fim vulturi să ne rămână ceața-n gât mai avem de mers știu asta trăiri extraterestre ninge peste morțile noastre știam deja de când miocardul se sufoca de umbre iar eu te iubeam cu flori spus cu respirația de dimineață și cu liniștea așezată-n pântece e liniște e multă liniște cât să ne umple creierele vâscoase de la pastilele anti-realitate corsetul meu de spini tensiunea dintre gestul de a te îndepărta și cel de a te aduce mai aproape cerul doarme peste noi toți ochii care te-au văzut vreodată se camuflează își despică gurile cu gene cresc clădiri din cochiliile de melci iar noi plantăm unii în alții semințe de soare cât ordinea ne vandalizează corpurile sterile când moartea te șterge din jurnal crize de identități umblă pe străzi au lipite foițe de frunte mereu cu planul de mâine citesc literatură erotică au toți herpes intelectual

pg. 83

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

au măști frumoase și le-au pus unii altora cu aracet dacă se dezlipește una sar toți să îl ajute să fie buni cetățeni să îi dea un pumn în față livin the american dream repetă în cor în spirit liber mulțumesc știu ar fi fost o tragedie să îmi vedeți fața au knockout emoțional & fețe pictate de părinți și preoți într-o aranjare forțată de gheișe urbane într-un război de schizofrenie religioasă buton unu: turn off nu te vede nimeni buton doi: ne crapă fețele Suntem vandalismul ordinii

pg. 84

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 64 Naşterea metaforei – Autor Venera Stoicescu (Frăsineț, Călărași)

Metaforele sunt ca stâncile: puternice şi periculoase.

Mă lăfăi printre metafore cu coadă şi mustăți, Visez să mă scarpin cu epitete despre curvari şi hoți, Iar când reuşesc să-mi satisfac plăcerile subconştiente, Mă-mpodobesc cu echimoze şi cu eclectisme influente.

După un asemenea duş, periculos de frust, Mă gândesc să-mi şterg memoria cu eseuri din Proust, Sau mai bine mă angajez într-o instanță, Care să-mi dea dreptul la totală ignoranță.

Mă adâncesc cu-ndârjire în fluidul ce mă-nconjoară, Reverberez cu tot subconştientul ținut în stare pedunculară Până la saturație şi plăcere dureroasă, Fără să mă ofuschez sau să mă-mpiedic de vreo angoasă.

pg. 85

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 65 Glasul tău – Autor Ștefan Schmoll (Timișoara)

Glasul tău suav de piatră gândul veșnic în mare îl poartă Te găsesc abandonată în marea îngândurată și fire de iarbă semnalizează recele de altădată, clepsidra spartă jugul îl înhamă în nopți reci de karmă, mă privesc fără de teamă când vântul mă aclamă alerg spre toamnă

pg. 86

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 66 Ratificare – Autor Iuliana – Corina Mîndrean (Timișoara)

exclusiv sintactic eşti scuza în care apogeul cuvântului ani lumină la naivitatea teologică cu care uman am rătăcit în frica de credinţă, nici o virgulă nu mi-a deschis ochii în afara pendulei ticătul enervant obstacol aberant, silabisez întârziat la rolul meu vacant. în lipsa minţii instig primejdios la tot ce nu mai vine, la tot ce nu a fost, tu singur îmi rămâi furtună şi adăpost searbăd regret la nu ne-am născut împreună tot aşa vom muri-instigare.

pg. 87

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 67 Rănim – Autor Ada – Evodia Bodnariuc (Suceava)

Rănim. În fiecare zi adăugăm un alt strat de vinovăție pe mâinile noastre murdare.

Rănim cu mâinile, cu ochii, cu buzele, cu noi înșine.

Rănim arătând cu degetul către Pilat din Pont.

Dar poate că suntem ultimul Cain. Și primul.

Eu mă duc să mă spăl pe mâini, pe ochi, pe buze, pe mine-n întregime... cu mine.

pg. 88

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 68 Plopul – Autor Luca Cipolla (Cesano Boscone, Italia)

Nu ca steag care flutură balconului nici de cânt orfic nu este vorba, stea anemică te dezvălui și lumină reflectată plopului.. lâncezesc amintirile unei minți cu urzeala lată ce chiar o mângâiere cerșește momentului de sub briza lui.

pg. 89

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 69 Vis cu sandale roşii – Autor Ioana Burghel (Motru)

în pereţii de beton liniştea se despleteşte până la farduri lipindu-mi amărăciunea de podele cu nişte degete de greieri degeraţi învăţ să plâng şi să contemplu asfinţitul (doare mai puţin decât o rătăcire prin hăţişul de zâmbete sparte) aerul mă toarce sacadat şi grav ca un bolnav de tuberculoză întind palmele şi tu te afunzi în durere ca-ntr-un vis cu sandale roşii (dincolo de tot întunericul ăsta aş putea să inventez altceva de exemplu un ritual cu nebunii lumii rânduiţi pe aceiaşi sfoară sau să învăţ un şarpe de pripas să danseze la toate festinurile sfinţilor) o femeie şi un bărbat au inceput să încolţească lângă pământul acestei singurătăţi răsturnate şi toate acestea pentru nişte sandale roşii"

pg. 90

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 70 Arşiţa – Autor Cristina – Liliana Sărățeanu (Reșița)

Limba soarelui, Fierbinte, A încins podeaua zilei, Eu m-apuc să sap morminte, Pentru ochi, urechi şi gură, În cea glie care-adapă Stihul meu Cu gust de mură.

Guri de foc, Văpăi ce ard, Rod în brazda milenară Şi-mi apleacă de mijloc Gând nevolnic, Gând supus, Care cuib îşi face-uşure Ca să moară.

Iarba coaptă-n Strai de doliu, Ca şi mine-i, Însetată…

Poticneşte, Răscolind cu ochii-n jos Să se-aştearnă, Sub dogoarea-nfometată.

Colţi de arşiţă Mă zvântă Şi scobesc adâncul meu, Pârjolit şi dezolant, Ca uimirea unei stele, Prăvălite de pe boltă, În neant.

pg. 91

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 71 Acasă – Autor Andreea – Iulia Munteanu (Botoșani)

În cameră nu e nici soare , nici lumină Şi pe pereţi domină petele de mucegai În acest miros dezgustător şi toxic Visez la tine şi la noi..

Cu mobilierul plin de praf Şi-o hartă de pânză de păianjeni , Ce se-ntinde pe întreg tavanul ; Vreau să plec , să scap dar nu am cum..

Sunt captivă aici acum şi-ntotdeauna Memoria ta mă ţine în viaţă Dar ,simt că nu mai rezist mult În acest spaţiu îngust şi otrăvitor Mă sufoc..

pg. 92

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 72 Intro-poetic – Autor Constantin – Andrei Pătrăucean

Coșmarul meu va fi un vultur falnic, Compătimit în cercul lui de foc Sintetizând în secolul năvalnic Un nor de plumb, cu ochiul emetrop.

Din începutul unui glob de sferă Se balansează cântecul nocturn, Demitizând originea edenă Și cercul dimprejurul lui Saturn.

Doar întâlniri în visul fără margini Unde vei fi a mea, voi fi al tău Iubirea noastră, între zeci de pagini Urlând nebun ca glasul unui leu.

pg. 93

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 73 Bunica – Autor Alexandra – Marilena Popică (Londra, Anglia)

bunica mea n-avea aspirator, dar îl avea pe dumnezeu admirator. și niciodată nu era mizerie... bunica mea n-avea nici pămătuf; ștergea praful cu cârpa. și creștea pui de găina ca de puf! bunica mea nu zăbovea degeaba. bunica mea n-avea tractor și tot putea; n-avea nici cal măcar și tot răzbea hectare de pământ fără un ajutor. și nu se tânguia că șalele o dor. bunica mea nu se plângea! bunica mea avea fântână-n curte și săpun de casă. bunica mea avea pisoi, porci și un câine care nu era de rasă. bunica mea purta năframă și se-nchina la icoane. bunica mea n-avea mașină, dar avea sandale. bunica mea mirosea a busuioc și smirnă. bunica mea era plină de râvnă! bunica mea se bucura când mă vedea și, doar atunci, lacrima îi curgea... bunica mea îmi dădea să mănânc slănină. bunica mea credea că nu am nici o vină! bunica mea spăla rufele-n pârâu și se scălda în vale. bunica mea avea păr lung și pielea moale. bunica mea făcea oale din lut și avea mereu, în cuptor, un cozonac crescut. bunica mea căra sacii până la moară pe bicicletă. bunica mea nu se ținea cochetă.

pg. 94

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

bunica mea era o fată... tânără, înfloritoare și brodată. bunica mea era așa... cum n-am să întâlnesc alta; cum pe pământ nu se vor naște. bunica mea credea în moaște. bunica mea nu se temea că timpul se va termina. și că o să moară vreodată... bunica mea... era nevinovată!

pg. 95

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 74 Şi felinarul e o lună – Autor Victoria Azareonoc (Chișinău)

Şi felinarul e o lună, Făcută din lumini cereşti, Cometă ce poveşti adună, Şi-i adunată din poveşti. Şi felinarul e o lună, Pazeşte-n veac indrăgostiţi Şi dăruie sclipire pură, Lumină-n ochii ei cuminţi. Şi felinarul e o lună, Ce-aşteaptă zorii care sting, Şi-n aşteptarea ei nebună De cer luminile-i ating. Şi felinarul e o lună, O lună plină de lumini, Lumină ce poveşti adună Poveşti în ochii ei senini.

Cu stelele din lumea ei El niciodată n-o sa spună Că pe pilonii ăia grei Mai poate fi şi el o lună..

pg. 96

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 75 Șeherezadă – Autor Elena – Luminița Burlacu (Mizil, Prahova)

Aș fi putut să-ți vorbesc despre vifornițele de curcubee ce mi-au biciuit trupul până a devenit diafan.

Aș fi putut să-ți spun despre vremea în care un copac m-a apărat de greul pământului luându-mă în brațele lui înflorite.

Aș fi putut să-ți arăt dovezile rodirii mele în lume ─ amprentele poamelor dulci ale trupului meu pătruns de taina mare a Vieții.

Aș fi putut să-ți înșir pietricele în culorile sufletului care a lăcrimat de durere, de iubire, de milă, de dor, de dorință, de viață și de moarte. Și încă aș putea să-ți spun o poveste de o mie de ani adunați din miliarde de clipe dilatate ca niște pupile larg deschise în fața săgeților otrăvite cu miere sau cu fiere.

Aș putea, desigur...

Dar fac un nod pe firul poveștii, aici, acum.

E nodul meu de dor de veșnicie, de dor de Sunt și de Lumina cea neînserată.

E nodul în care mă-nfășor ca-ntr-o pătură călduroasă acum, aici, în frigul ce vine dinspre ziua de mâine.

pg. 97

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 76 Arcă – Autor Cornelius – Ioan Drăgan (Vaslui)

dor doritor de FIINȚĂ ce doaredoare sufletul neîmperecheat, doare sângele cald care nu trece prin inimă, doare sărutul meu care nu se întalnește cu buzele tale doare timpul care-l irosesc fără TINE doare pasul meu singur mergând înspre mare doare trupul neimpartăsit ție IUBITO doare ziua întreagă cand nu-ți simt respirarea usoară doare noaptea când visul meu nu se întalnesc cu al tău doare neatingerea , nerâsul, dor simțurile toate, IUBITO tu cea care ți-ai pus pecetea pe mine și ai plecat fără de veste în constelația SAGITTARII.

pg. 98

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 77 Eternă reîntoarcere în neant - Autor Andreea – Georgiana Danciu (Craiova)

Dă-mi eternitatea ta să-mi spăl ochii verzi, Spune-mi că sunt speranţa ta de astăzi, Minte-mă mâine şi dă-mi viaţă ieri Ca să-ţi spun dacă poţi să-mi stai alături.

Inima palpabilei descătuşări carnale Lasă sufletul pierdut în bătăi brutale, Căci nu poţi trăi cu frământarea-n destrămare Şi te doare că nu poţi să pleci în căutare.

Cunoaşterea e pură realitate, fără de muzicalitate Pe care o asculţi, o îngâni, dar nu-i găseşti nimic aparte, O întorci, o repeţi, o urlii şi o cânţi, dar vocea te lasă Şi-năuntru e gol, dar sufletul nu vrea, te apasă. Îţi cântă în cavou iubirea, pe care ai pierdut-o călător, Îţi cântă că te vrea înapoi, tu simplu muritor...

Nu te juca cu ceea ce nu poţi să înţelegi, Căci mă îngheţi şi-mi dai impresia că negi, Negi tot ceea ce mi-ai redat printr-o trăire, Mă faci să alerg în neant către iubire.

Ia-mă de mână şi fă-mă popă între stele, Numai aşa să ştiu că ai ascultat rugile mele...

Dimineaţa era crezul tău spiritual, Însă l-ai abandonat pe un al doilea plan I-ai dat aripi să plece hoinar prin zări străine, Fără urme de regret şi fără amintiri la tine, Fără de inimă şi fără de strălucire rapitoare Ai lăsat iubirea în deşert, în boare.

Te-ai întins pe spate şi ai şoptit fără de veac: -Timpul nu e etern, repede trece, Nu uita să zâmbeşti , fiindcă ajungi rece. Îmi dai impresia ca viaţa e mută-n faţa ta Că n-are ce zice, ai lăsat-o fără grai, cumva I-ai dat nemurire să tacă,

pg. 99

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Să spere, să se prefacă, Să alunce în mii de gânduri obscure, Să-ţi taie aripile cu o secure, Să te îngroape de viu şi să râdă, Să zacă fără de viaţă, tacută.

Las în mine o ultimă urmă de regret, Înainte să trăiesc o viaţă în ascet.

Visez cum mori în fiecare gând al meu, Cum dintr-un muritor, ai ajuns Asmodeu.

pg. 100

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 78 De ce-ai fi trist? De ce-aş fi tristă? – Autor Costina - Vergina Ștefănescu (Văieni, Gorj)

De ce-ai fi trist? De ce-aş fi tristă? când pe acelaşi drum am presărat zambile şi-am mers în pas de tobe arcuite cu un nimic şi un etern râs hilar ce astăzi îl căutăm în toate chiar în jar, în strigătul Etnei strâmb şi pripit – statui oameni pictaţi în var sunt.

Norocul cerului e luna, al întunericului, tristeţile ce se împart în mii de lumini, eu scriu cum pot, poate prea târziu, ortacii în vremea asta goală şi putredă au rănit tu eşti asemenea mie şi toţi la fel – cu pocăinţa nesfârşită parcă suntem duşmani nu fraţi de cruce sau buni şi nu voiesc cupe să beau sângele curs de un spân mai bine dus în ocnă la Sibiri.

Din drobul mut al lacrimei renviu, în friguroasa zare, mai graţios să-ntâmpin şi triumful şi dezastrul cu acelaşi senin deşi nu îmi place să văd vorba sucită şi şarlatani ce spurcă un rost bătut în cuie fără a face jindul ţel.

Nu vreau decât un rost care să prindă culoare şi mâini care să semene – să trecem şi să întrecem clipa zdobitoare mereu bonom.

pg. 101

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 79 Robii de aur – Autor Grigore Cojocaru (Cosăuți, Republica Moldova)

La răspântie de vremuri negrul cer vărsa jăratec și bătea nebun din coarne nimicind în jur regate.

Cu genunchi în sânge negru ce-a brăzdat în lung tărâmul, oameni simpli de la țară semănau pe dealuri grâul.

Chinul robilor de aur se va face-n timp o piatră ce-o să sfarme gheața toată, așternută peste neamuri ce tot cad însângerate.

Pe peretele din casă, limbi de foc înghit coșmarul ce-a venit în lumea asta să ne-aducă doar amarul.

Peste tot doar lacrimi curse, chiar și-n glontele de fier ce-a ucis în văi feciorii și pe maicele la fel.

Sub icoanele ascunse de bătrânele creștine, mor încet cu doru-n scâncet vetrele pictate-n sânge de speranțele divine.

Gheare aprige și multe și-n război tocite iară jefuiesc a noastră țară

pg. 102

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

plânsă-n cer și în olimp.

De gulaguri plină lumea, lumea plină de căință, cum de-ajung în suferință mame, tineri și bătrâni? Și de ce a fost să fie, fără voie și cruțare, n-am cioplit noi oare maluri, n-am cioplit și cruci noi, oare?

Ne pândesc acum memorii, noaptea neagră greu că trece știu în cer nemuritorii, dar primesc cu totul rece.

Robi de aur cu memorii și cu ochii împietriți, duc în spate nemurirea, ca și cum cei răstigniți și-ar purta în spate crucea, din golgota pân' aici.

Căutăm în jur dreptate și iertare căutăm. pentru relele făcute noi cu toți să ne-nchinăm, Să privim spre-acele vremuri cu durere și mâhnire, cine știe ce-o s-ajungem, ce va fi, cine să știe?

pg. 103

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 80 Doar un moment... – Autor Constantin Predescu – Neacșu (Lungulețu, Dâmbovița)

Doar un moment de ai, cândva, cineva, o mână îți întinde, Te-mpinge pe drumul, ce cu greu îl duci, Acel moment te poartă, nimic nu-ți pretinde, Putând ca să renaști și pas cu pas să urci.

Acel moment ce vine, împrăștie furtună, El strânge energii, crează nesperate virtuți Și tot ce-i bun apare, îți dă curaj și toate se adună Și ce-i balast se pierde, rămâne ca să-l uiți.

Muguri de fericire răsar și din amare lacrimi, Chiar vărsate fiind în clipe tumultoase, Dar vine și momentul, când sări peste dureri și patimi, De ai doar un moment ...și care nu te lasă.

Acel moment când vine , lasă-l să vuiască, Urmează acel ceva, ce parcă te-mpinge, te îndrumă, E mersul norocos, ce pare să-ți priască, Ce-n urmă lasă răul și nemplinirile pe urmă.

Doar un moment de ai, din multele ivite, Ce-au cântărit în viață și ți-au refăcut destinul, El îți schimbă sensul vieții, iscând puteri mărite Și care mai târziu croiește, schimbând apoi și drumul.

Doar un moment să ai, că și ești prins de vâltoare, Lăsând în urmă flăcări, ce par de alții nezărite Și fulgerări iscate de-o stea neștiută, protectoare Și care te poartă, te-ndeamnă, spre căi nebănuite.

Doar un moment de vine, când viața e-n derută, Apoi totul se schimbă, pe alt făgaș curgând Și-n urmă lași și vise și lași lumea tăcută Și tot ce-i vechi se schimbă, o altă viață... apărând

pg. 104

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Și vei găsi, răspunsuri , nu neliniști împânzite, Cu nopți de insomnii și gânduri, care curg în valuri, Tot trudind prin noianul vieții, afli lucruri noi, nebănuite Și-ncepi: să cauți, să studiezi, să scri și-acestea,... devin haruri.

pg. 105

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 81 Veniți, mame, la copii! – Autor Natalia Bradu – Dombrovschi (Văratic, Republica Moldova)

Mă îndeamnă mulți de-o vreme prin lume să-ncerc norocul, iar lângă a mea copilă alte rude să-mi ia locul.

N-am să-mi las copilul singur, chiar de greu va fi s-o cresc, căci, copil o las acasă, dar copil n-am s-o găsesc, fiindcă timpu-i dur, nu-așteaptă, iar copila mea frumoasă azi o-mbrac încă-n rochiță, mâine - în rochie de mireasă.

Pentru bani și pentru bine și măicuța a plecat, dar, oricât a stat prin lume, să se-ntoarcă n-a uitat. Știi, măicuță, mai deunăzi, am privit televizorul nu-i mai mare jale decât să n-ai cui îi duce dorul, căci, din fiecare casă, plecând toți, au transformat, mai în glumă, mai pe bune, satul în orfelinat.

Mamă, azi iar pleci de-acasă, dar, te rog, când ai să vii, fie-ți milă, fă-ți pomană și-adu mame la copii.

pg. 106

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Eu nu pot privi deoparte, mamă, suferința lor.

Oare cum îndură asta sufletul părinților?!

Strigă-n gura mare, mamă, când acasă ai să vii, ca s-audă toți părinții să se-ntoarcă la copii.

pg. 107

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 82 Veneţia – Autor Mariana – Magda Crăciun (București)

Zidurile vechi îşi vorbesc!

Doar stau atât de aproape.

Iar clipocitul ăsta des le îngână rostirea, amplificată continuu în ape.

O mască-i după colţ, o alta vine-n faţă, coborâtă din vitrina cu lanterne colorate, măşti şi false nestemate.

Aici, printre ziduri, zac înlănţuite, grămadă, suflete de dogi, done rafinate, cavaleri duplicitari, fete suave, ademenite de un inel cu piatră rară, bădărani trişaţi prin zâmbet, Volponi şireţi, maeştri pricepuţi la toate.

O lume-n măşti, o lume-n carnaval.

Dar şi o lume fără de număr, doar aici, în lumea şoaptelor, lipsită de mască.

Fire au ţesut între ele, încâlcite, nevăzute.

Măştile fără de mască!

Susură domol, fără a şti de unde vin, unde s-au născut, încotro pleacă.

Voci multe, dar mute, se-ngână cu ale tale.

Reverberează printre ziduri şi ape.

Măşti, multe măşti şi voci, desigur, înfundate.

Oraşul pare inert şi , poate, pe moarte dar glasul măştilor se-aude.

Vorbeşte-n clipocitul nesfârşit de ape.

Atât de aproape, atât de departe.

pg. 108

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 83 Vis – Autor Claudiu Zidărescu (Galați)

Devin visător în ceasul nopţii eterne, Gândul purpuriu îndată mi se aşterne, Lăsând în urmă lui… nuanţe desenate uşor Pe pustiul adânc al lumii, încetişor.

Mi-am imaginat-o pe ea, în miez de noapte.

Am văzut-o pe o alee într-o parte, Am observat că, umbrela ei colorată Îi subliniază gingăşia pictată.

Drama artistică are loc într-o carte, Chipul sufletului tău este cam departe.

Realizez cu tărie că am fost învins, M-am încălzit datorită unui foc aprins.

Timpul, îmi cerne în lume sentimentele Subconştientul coboară încet pe trepte Ajungând pe foile dintr-un profund jurnal Visul meu a fost adimensional…

pg. 109

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 84 Poveste – Autor Carmen Săndulescu (Brașov) Cine a spus că lumea este o minune Nu a mai avut timp să spună că-i şi iubire ...

I Într-o zi, privind apusul, m-am gândit să-mi încerc norocul.

“De ce nu?! ”, mi-am spus.

La urma urmei, dacă tot s-a isprăvit visul, am hotărât să încep altul: “Se făcea că odată, din plictiseală, m-am certat cu mine însumi din pricina mea (doar nu din pricina altuia!).

Aşa că, fără să stau prea mult pe gânduri, am atins soarele cu un cuvânt, culmea, am primit un răspuns: «- E o nebunie!

Nimeni nu mai trebuie s-o ştie!...»

Intrigat, am urmat până la urmă sfatul şi...am plecat în lume, cu geanta de necazuri atârnând şi cu nişte vorbe-n vânt.

II Şi tot mergând aşa, s-a înserat, a venit noaptea, apoi bezna.

Nu mai vedeam nimic...

Deodată, printre ramuri, desluşesc un fir de lună.

Certându-mă pentru absenţa îndelungată, - un timp am stat închis în casă şi în mine M-a obligat să-i divulg povestea, După care mi-a răspuns: « - Cine ţi-a spus că-i o nebunie?

Toată lumea trebuie s-o ştie!»

pg. 110

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Am plecat confuz ...

După ca m-am odihnit la umbra cerului, dis-de-dimineaţă, am pornit alene, cu aceeaşi geantă, dar pe jumătate golită- cealaltă jumătate am înlocuit-o cu speranţe şi amintiri şi am aşezat-o în inima mea, ca să nu o mai car în spate.

Am urcat poteci şi văi, Am trecut şi munţi şi ape... Şi tot mergând aşa, mi-a ieşit în cale Cineva.

Am vorbit îndelung: minute, ore, ani, nu mai ştiu cât...

Cert este că, după un timp m-am trezit cu un alt anotimp.

Uşor, timid, o pornim în doi agale când la deal, când la vale...

Tot drumul am vorbit.

Ne-am îndrugat verzi şi uscate: despre mine, despre tine, despre noi, Ce s-o mai lungim, era vară pentru amândoi!

Deodată ne-am trezit cu ani şi cu gânduri multe...

III Dacă tot ne-ntâlnisem din întâmplare, Am hotărât să rămânem ...

Ne-am divulgat unul altuia secrete. Şi dacă tot am ajuns până aici, I-am spus şi pricina mea: «- Toată viaţa am crezut Numai în cine am vrut: în soare şi în lună, în cer şi în stele, însă, cu tine am descoperit, că, în ciuda faptului că drumul se apropie de sfârşit, lumea înseamnă minune, adică iu ... » Nu am apucat să-mi sfârşesc bine cuvântul: cât ai clipi mi l-a luat timpul!”

pg. 111

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 85 Tot felul de meșteri – Autor Laura Țâru (Brașov)

Repară-mi sentimentele aveai o cheie franceză pe undeva prin dulap, unge-mi inima cu ulei de argan – e fragilă; erau nişte plasturi într-o cutie – îmi ţâşneşte depresia din vene ştii, de când am început să beau iluzii nu mi-a scăzut febra depresiei, sufletul mocneşte, nerăbdarea se agită… internează-mă-n spitalul iubirii! îngrijirea la domiciliu nu e o soluţie, nu mai funcţionează tratamentele din obligaţie, compresele cu singurătate, ceaiurile amare; am nevoie de atenţie, discreţie şi introspecţie. ceasul fostei relaţii a stat – nu era unul elveţian i s-au împiedicat rotiţele şi i-au tăcut limbile şi-a dat ultimul tic-tac în inimile noastre (cadavru întins pe covorul persan vişiniu). câte obiecte mai trebuie să fie reparate? adu-ţi toată trusa de scule!

pg. 112

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 86 Întâlnire cu un copac înflorit – Autor Cătălina Balmuș (Avezzano, Italia)

A mai pierdut iarna din scuturi De friguri şi ninsori. Dezleagă-n livezi Pomi înfloriţi, ca invitaţii pentru fluturi, Promisiune albă, pierdută-n vise verzi.

Primăvara m-a înălţat din ghiocei, spre soare, Aşa l-am întâlnit pe el, copacul înflorit, Acoperit de doruri pure, din cap până-n picioare, Şi-n sufletul din ramuri, un pic cam amorţit.

Când eu oftam pierdută, lui îi cădea o floare, De ochii îi plecam, şoptea prin ramuri vers, Iar când zâmbeam, iubirea sa, nepieritoare, Umplea cu muguri viaţa, cu viaţa-un univers.

M-am sprijinit de el, cu flori m-a învelit, Şi nostalgia toată i-am strecurat prin ramuri.

Zefirul a suflat, el dorul mi-a doinit, Cu frunze mi-a plouat tandreţea-n geamuri.

Maiestuos, cu hermelina lui cea înflorită, Părea un prinţ, la bal, cu zâna primăvară. În rapsodii florale cânta pe-a sa iubită, Plătind cu ofilirea o arie solară.

pg. 113

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 87 Manifesto – Autor Delia – Aureliana Feraru (Leordeni, Argeș) Să presupunem că poezia are picioare și umblă prin lume Deghizată într-o Maria Magdalena fără Iisus.

Ce ar face poezia , dacă s-ar prostitua pe cuvinte , in fiecare seară și tot nu ar umple o pagină ponosită?

Crinul mi-a răspuns : „S-ar lăsa de împodobit silabe și s-ar apuca să șteargă urmele negrului din mine.

Mi-ar șterge picioarele cu părul ei neîngrijit și apoi m-ar ucide pentru un singur cuvânt.

Cum , care ar fi cuvântul acela?

Alb!” Cerul a spus: „S-ar călugări între norii mei.

Ar fi stareța lunii și ar trage de stele în fiecare noapte Ca de ultimele clopote care ar anunța liturghia de pe urmă.

Ar bate toaca la soare pentru fiecare ploaie.”

Pasărea a decis: „Ce să facă? mi-ar smulge aripile și m-ar învăța zborul pe picioare, am face pui și i-am pune să cânte cuvinte.”

Copacul s-a îndoit: „Nu sunt sigur, dar cred că mi-ar fura coroana și ar merge cu ea prin lume, împărțind frunze săracilor, păsări ,bolnavilor și fructe, morților.”

Dumnezeu a decretat: „Poezia are picioare și umblă prin lume ca Lazăr, Pentru că Magdalena a făcut o nevroză în lipsă de cuvinte și lipsă de Iisus!

Postiți, rugați-vă și lăsați-o să moară.

Se va găsi întodeauna un Iisus să o aducă înapoi După 4 zile!”

pg. 114

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 88 Ești ceea ce nu aș putea avea niciodată – Autor Iliuță Cozma (Tomești, Iași)

Născută din apele repezi ale primăverii, Te văd prima oară astăzi mergând Prin vântul ce îţi aşterne culorile frunzelor toate.

Pe rochia ta căzută la pământ, E toamnă târzie de acum Şi părul tău în vânt se alintă, În timp ce eu scriu despre tine.

Frumoasă şi dulce femeie.

Privesc corpul tău ce îţi străluce sub soare Şi astfel încep să simt că pierd Pământul de sub a mele picioare.

E vraja iubirii pururi de tine…

De acum simt că mă leagă, Dar conştiinţa îmi spune: Eşti ceea ce nu aş putea avea niciodată !

pg. 115

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 89 Job description – Autor Elena Șerban (București) Dumnezeu e ocupat cu noile amestecuri e complicată sortarea catastifele cu păcătoşi nu mai există baza de date electronică a fost compromisă

a crescut cererea de poleială omul înfloreşte prin seminţe modificate genetic nu mai avem nevoie de lampioane roşii la poartă robinetul cu lapte nu se opreşte nici în post mierea e suprafaţă de larg consum s-a momit un şofer să pună bibanul în undiţa pisicilor aristocrate să le fotografieze pentru coperta revistei dovedind spirit de „team building”

se derulează un „science fiction” cu druizi armatele de roboţei de la multinaţională răzbesc uşor după studii superioare la fără frecvenţă sunt supradotaţi cu tancuri şi lasere trec cu uşurinţă şi plăcere peste furnici şi greieri singura ocupaţie care le oferă satisfacţii orgasmice am apăsat din greşală pe butonul „soul” o cutie goală de metal ruginit în care poţi să baţi darabana şi să fii prins în capcană din armura de războinici ai planetei cocoţaţi pe grămada mare de mălai aruncă în ochii înceţoşaţi câte un bob pe semestru însoţit de rugămintea fierbinte şi ambiţioasă de a-ţi creşte cota de respect faţă de numeroasele lor ore suplimentare petrecute în hambarul fumurilor se strâng fonduri de ten pentru a menţine pe Dumnezeu în funcţia de shaker

pg. 116

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 90 Cuvânt înainte – Autor Romulus – Adrian Dinu (Giurgiu)

Calci pe urme de cometă Cu pâslari de acuarelă, Jupiter ți-e amuletă Cercul lui Saturn, umbrelă.

Te renaști între sinapse Dintre Căi Lactee vii, Buzele-ți sunt reci și arse De deșerturi aurii.

Te-ai hrănit din bioplasmă De sonet intergalact Totu-n jur e o fantasmă De vibrație și tact.

Ești vioara rezonantă Dintre paralele vieți, Sufletul ți-e spor de plantă Prin taifunuri de gameți.

Porți amprenta descântată Cu un fir de Everest, Ești oglinda constelată Tresărind sub palimpsest.

Trece fila peste tine Lumea îți va spune „ieri”.

Tu vei clipoci-n balanța Nenăscutei primăveri.

pg. 117

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 91 Joacă – Autor Elena Zubașcu (Dragomirești, Maramureș) Încă de aseară, vântul s-a oprit mirat în frunze; se făcuse pace caldă în văzduhuri nepătrunse. Şi-a-ncordat atent urechea, scuturând din plete ude; cineva turna-n văzduhuri noi miresme, dulce-crude.

Cine-o fi pornit aiurea aruncând prin aer unde de arome plutitoare?

Cine-o fi? Unde se-ascunde?

Când deodată, dând să plece, dă cu ochii de frunzare ce-şi ivesc şăgalnic floarea în ciorchini aromitoare. Şi-a surâs atuncea vântul, ruşinat de tot, săracul.

Nu era nicio minune: Înflorise liliacul!

pg. 118

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 92 Simțire – Autor Elena – Mădălina Perți (Timișoara)

Stau întinsă în iarba verde a sufletelor sprijinindu-mi cotul unei aripi în țărâna mătăsoasă a timpului.

Cerul și-aruncă petalele străvezii pe obrajii mei în așteptare…

Sunete topite se preling printre pene, adieri de ecouri îmi ating pielea, cântece îmi gâdilă albastrul… În susul privirii mele se-ntâmplă știutul… În josul penelor mele tresaltă pământul, culegându-și simțirile.

Culori neștiute își strâng mâinile, iar dorința din străfundul ochilor le simte aroma…

E-atâta ziuă încât cerul se uită la mine, oglindindu-se.

pg. 119

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 93 Simfonie de sfârșit de iarnă – Autor Paula Lavric (Londra, Anglia)

program de ieşit cu câinele la plimbare în parc îi scoate lesa ca pe o bretea de sutien şi împietreşte lângă cel mai malad copac uneori se apleacă după vreun băţ umed prins sub zăpada cleioasă şi icnind îl aruncă zuuup fără vlagă nu prea departe [de] copacii osoşi desfrunziţi contagioşi nu te învaţă cum să salvezi o viaţă l-am văzut atârnat [ca un pendul] de cel mai malad copac câinele făcea rotocoale împrejur întărâtând iarna anotimp cu nume de femeie şi sentimente de femeie şi glas de femeie ascuţit ca un fierăstrău vâjâind printre crengile osoase desfrunzite contagioase simfonie care leagănă trupul spânzurat două săptămâni mai târziu zăpada se topise în cerc câinele încă alerga împrejur urletul lui [vâjâind] făcea piele de găină scoarţa plesnea pe la încheieturi muguri umezi puroioşi nu te învaţă cum să salvezi o viaţă

pg. 120

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 94 Zig-zag… - Autor L.G. Camilla (Dublin, Irlanda)

Vii sunt amintirile, de-or pleca ca zilele, Sufletu-mi chinuie, lua-mi-l-ar ca nopțile.

Anii tot au trecut, dar n-am putut să uit, Pielea mi-a îmbătrânit, și părul mi s-a albit Vasul când a pornit, și la bord a poposit…

Cu ochii m-a fermecat, cu pălăria salutat.

Zâmbetul tău de neuitat, și părul cârlionțat Cum pe punte ne țineam, purtați de vânt ne lăsam…

Lacrimile curg acum, de mi le-aș șterge…

De-aș uita, cum eram tineri împreună cândva…

Valurile puternic băteau, la auzul lor râdeam Visând iubire nu știam, pericolul ce-l ascundeau…

Vioi, și fără nevoi, de lumea-n jur am dat uitării Doar noi doi, și c-o iubire…sub cerul senin al nopții N-am auzit, și n-am văzut…

De sub apă… dușmanul mării și-a scos colții…

Panica s-a instalat, deodată cu toții au înviat Simt și acum la-ncheieturi… la mână drumu’ nu mi-ai dat În loc timpu’ nostru s-a oprit, și de-atunci e neclintit Totu-n jur s-a învârtit, când nemiloasa apă a lovit…

La picioare lumea-mi prăbușea, sub mine se scufunda În ochii mei tu te uitai, și iubire îmi jurai…

Picioarele ne înghețau, înăuntru de dragoste fierbeam Haos noi nu mai vedeam, mâinile ni le țineam Un val puternic a bătut, ce pe loc ne-a despărțit Țipete ce auzeam, erau ca un ecou în gând Din picioare am căzut, când un cutremur am simțit Nu-i pământ, nu-i rai, nici iad, e doar vas in două rupt.

pg. 121

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Ca un zig zag s-a decupat, cel mare de nescufundat Eu aici, și el dincoace, ne facem vânt in apa morții Apa-n care-aș fi murit, decât fără tine pe-acest pământ Apăsător m-a luat în jos, apăsător mi-e și acum…

Dar tu în grabă m-ai salvat, m-ai prins în sus, m-ai ridicat Pe un lemn m-ai așezat, aerul tău mi l-ai dat… Înghețați ca stânci de gheață, nemișcați în marea apă Așteptând să fim salvați…

Tot ce-am mai simtit atunci, când apa rece mi te-a luat, A fost să rămân cu tine, putere să am, dar n-a rămas Pierdută în adânc am privit, la Titanic…

Cel de nescufundat.

pg. 122

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 95 Distrugeri – Autor Claudia Temeș (Zalău, Sălaj)

Mi se distruge în mine singurătatea precum se sparge apusul în lumină și întuneric sau în lumea din interiorul tău.

Mă urmărește noaptea în pasul reginei nopții când îi miros în taină întunericul și se trezește la gândul ca i-aș putea distruge floarea. Își plânge viața pământul în orgolii închise. În cutii de vioară goale ploile carnale își dau întalnire la răspântia unei nopți de mai dansează idei în umbra săruturilor luminii cu întunericul împletind cerul în două jumătăți inegale îmi picură pe buze vânt din amorul a doi salcâmi tăiați de curand.

Mă iubește vara ca anul trecut aproape de cer când pământul se mânca în rouă și bea apa oglinzilor din ochii tăi.

S-a scuturat orașul de sub fereastra ta sărac de amorul liliacului și noi odată cu el grăbiți să picurăm în cești negre de cafea să ducem în mâinile goale timpul dincolo de cer.

pg. 123

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 96 Poezie – Autor Karina – Ioana Rus – Mițco (Arad)

În ochi îi se reflecta lumina sufletului, iar în urechi foşnetul şoaptei adormitoare.

Călăuzea prin lume, dincolo de graniţe, cu paşi mărunţi spre malul florilor de tei.

Gândul lui era posesorul dimineţii, Iar trupul lui rămânând nemişcat în taina cerului şi a lunii veghetoare.

Doar un ticăit al ceasului şi işi deschise ochii ca două astre ale galaxiei nemărginite. Şi încă îmi amintesc că doar câteva cuvinte, acordate de balansul mâinilor şi mimica feţei, i-au trebuit să-mi spună ce visase: “Condus pe malul florilor de tei, pe drumul împietrit de sticlă şi răcoare, ma balansam, ca un “nou” al vieţii, şi m-a lovit în ochi lumina ei…

Prea frumoasa era, prea frumoasă, ca să pot fi demn doar să îi ating un singur fir de păr…Şi ochii ei, parcă mă sfidau, şi mă ademeneau spre o iubire lirică, ce putea fi exprimată doar în versuri.

Mi-a luat mâna, şi-a pus-o pe pieptul ei, să îi pot simţi bătăile inimii, şi să ştiu că trăieşte prin mine, prin noi, prin toţi.

Diamant neşflefuit, îmi ziceam…aşa eram, aşa îmi era de fapt sufletul, care nu a fost învăluit în amintiri în care minciuna triumfa.

Frumuseţea ei era prea de nedescris, deja eram paralel cu realitatea. M-a luat de mână, şi m-a făcut să-i zic că o iubesc, iar pentru o secundă, când mi-a rupt o şuviţă din parul ei, am ştiu că sunt manipulat de o dragoste neîmplinită.” Ştiam că este bolnav, ştiam că a ajuns ca toţi ceilalţi…s-a îndrăgostit.

pg. 124

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 97 Mirifica oglindă albastră – Autor Alexandru Mitu (Constanța)

Statuia încinsă de brâiele soarelui Priveşte-amorţită marea oglindă Ce poartă-n pântece o pulbere fluidă, De unde,tainic,izvorăsc slovele poetului.

Pe ţărmul pustiu se aude o doină, Marea o cântă suav dintr-un nai; Acordul simfonic cutreieră fluxul, Copiii mării se joacă în larg…

Stihiile vapoarelor mărturisesc cu lacrimi Patima mării arsă de dor.

Poetul îşi trage cuvintele ca un pescar prada, Slovele plâng, marea-şi sărută copiii…

pg. 125

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 98 Nimic de etalat – Autor Diana – Roxana Vlad (Agigea, Constanța) Ca şi varul ce se scurge pe perete, omul nu este mai mult de-atât; Totuşi, ce e omul, incolorul, pe lânga veştmântul strălucitor?

Este toul.

Fără corp, cereasca înveliciune Se spune Că nu ar fi decât o spurcăciune.

De ce?

De ce am fost facuţi să apreciem culoarea?

De ce ceea ce este incolor nu e la fel de apreciat?

Si totuşi, ne e indispensabil.

Fără el, ce-ar fi?

Ar fi prea colorat!

Ce e nemulţumirea?

Ce e pentru tine-acest constant "S-ar putea.." ?

S-ar putea să schimbi tu multe, la final ce ţi-a ramas?

Cu ce pasteluri, ce siclamuri, ce albastru ai pictat?

Dar cu ce se-mpleteşte viaţa Simplul alb sau dezvoltat?

E greu s-alegi, sunt multe intrebări – însă important este ca tu ţii penelul vieţii tale.

Cum e?

Pur, sau colorat?

E un răspuns cam complicat.

Eu am ales să creez omul simplu, opinia lui să conteze.

Am ales ca acesta să nu inspire multe, să fie neobservat. Şi-aşa e: pe lângă veşmântul colorat, de neuitat oare ce a mai rămas?

Nimic de etalat!

pg. 126

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 99 Ermetismul ontic – Autor Alexandra Luca (Salcea, Suceava)

Eu sunt propria-mi conflagrație al existentului haos Răpus în umbra luminii Şi-ascult susurul revelației lumii Ce se varsă-n uitare.

Retoric ascult ecoul din mine Ce rupe tăcerea ursuză.

Sunt propria-mi umbră-n lumină, Ce-ascult văpaia din sine.

Stam singur în lumea cea vie, Cu jocuri de-o falsă modestie.

Dar ce-i deşertăciunea planului etic Ce-mi reflectă viața c-un surâs paralel?

Călătorind prin stele mă redefinesc; Un peregrin agnostic, prin sentiment inefabil Respir pustiul ontologic fals, Prin taine-ascunse de talazuri vaste.

Intuitiv, e un amestec fără incipit prozaic, Călătorind dualic printr-un epos enigmatic.

Legiferez transcederea lumii novice C-o libertate răsfrântă-n oglindă.

Inestetic stau bizară şi privesc dorința vagă E imens, indezirabil să îmi sprijin condamnarea.

Din deducția renaşterii, spre accederea esenței Prin mimesis, scrum, catharsis Străbat lumea, dar conştiința.

Rima rară se răreşte, Constatându-mi ironia din contrastul filosofic.

Injustețea invocată al retuşului poetic, Reluat stilistic, drastic; sunetul antic al inferenței.

Meditarea ideală al noianului lăuntric Dă viață constatării începutului creării.

Zburând prin dorințe cu aripi murdare Îmi echivalez condamnarea cu false idealuri.

pg. 127

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Redefinesc refugiul lumii consacrate, C-un călător al determinării; Nu saltul inițierii prin locuri concrete, Ci obsesia conştiinței răsuflă paradigma vieții.

Călătorii, peregrinări?...

O conştientizare a propriei identități.

M-ai regăsit?...căci eu sunt totul acum!...

pg. 128

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 100 Primăvară – Autor Marius Mărăcinescu O albină şi doi fluturi patru viespi şi un bondar au asediat cu toţii crenguţa unui stejar. Şi prin iarbă , cu vioara, greieraşul mititel, auzind că vine vara, a-nceput un cântecel.

Trei furnici şi o lăcustă s-au oprit şi îl ascultă, iar sub tei , o tămâioară, fermecată de vioară, înflori a doua oară ...

Chiar păianjenul cu treburi, de sub coaja de arţar, vrea să-l vadă printre ierburi pe distinsul lăutar. Într-un zarzăr dat în floare opt găndaci cu mama lor vor neapărat să zboare pe acordul strunelor.

Dintr-o scorbură rotundă veveriţa-puişor calculează singurică numărul insectelor.

pg. 129

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 101 Jocul... – Autor Nadina – Maria Szakacs (Vladimirescu)

Jocul acesta de culori este precum un carusel ce mă poartă prin el. În avântul pe care mi-l iau, un nu ştiu ce mă poartă grabnic, la tine-mi stă gândul, mereu şi te regret amarnic.

Al cui să fie meritul? al vântului, al cuvântului, al inimii care întreabă de tine – zănatică...

Nu ştiu, dar astăzi resimt cum îmi închide uşa – vântul, cum mă doare, spus numai pe jumătate – cuvântul şi simt, că da, pe-al dragostei culoar mi se deschide, în sfârşit – inima!

Jocul acesta l-am mai jucat, m-am ars şi altădată cu jar încins, pe-aceleaşi alei, sufletul,

pg. 130

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

mi l-am întins. În acest joc în care nu ştiu de sunt învingător sau chiar învins, tu îmi apari ca o himeră pe veci de neatins de inima-mi stingheră ce s-a pornit pe plâns!

Este târziu!

Pe-alei, pomii aceleaşi jocuri găzduiesc, iar eu îmi reculeg sufletul din nefiresc... mi-e ţăndări inima, să ştii că te iubesc, ai tăi sunt ochii după care nutresc, privirea ta încerc din minte să o recompun şi nu mai reuşesc.

Cu ale nopţii făclii luminează, adâncul spre care s-ajung nu izbutesc... stinge de tot un joc care nicicând nu a părut lumesc, pe care oricât l-am ocolit şi de care nicicum n-am putut să mă feresc.

E-n mine-o nostalgie de joc şi de joacă, iubirea, dragul meu e o făclie ce-mi recompune inima, cândva, beteagă.

E-un joc: să mă adun şi să mă reconstruiesc la loc.

pg. 131

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 102 Plutesc departe – Autor Ivana Kat (Arizona, USA)

Într-un ocean de energii, plutesc departe Sunt liberă și totuși legată de gât cu lanț Ce mă ține a nu mă dispersa?

Trebuie să transcend iară. Mă pierd… Întinsă, fără griji sub o salcie Coruri de iîgeri îmi curbează spiritul spre o cheie E a mea să o iau? Mă va arunca în libertate? În frică eu sunt. Eu exist.

Ghidează-mă. Rănește-mă. Cineva, faceți ceva!

Cântă la vioară. Sunt oarbă și surdă. Nu simt nimic Cavitățile din al meu craniu îmi apasă creierul Și lichid iese din urechi… și din nas Trebuie să găsesc. E întuneric în mintea mea. Ce caut?

Răspunsurile ce vin nu mă satisfac. Doar multe întrebări Oprește examinările - îmi spun însămi. Fă-o! Fă ce trebuie făcut Într-un ocean de energii, plutesc departe…

pg. 132

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 103 Păsări de vis – Autor Zigmund Tauberg (București) Pe când eram copil, În basme şi în joc am cunoscut O pasăre de vis ce m-a purtat, Prin lumi de bucurie pline.

Dar am crescut Şi pasărea s-a depărtat de mine.

Când n-am mai fost numai copil Şi-o pasăre de vis am căutat În mijloc de vâltoare, Ca împreună să durăm Covor de floare Ea nu era acolo şi nu ştiu De fost-a vreodat.

Iar mai târziu, O pasăre de vis am căutat Prin universurile-abstracte, Printre mulțimi discrete şi conexiuni compacte, Dar n-am găsit-o, nu m-a aşteptat.

Trecuse vremea, am întârziat La întâlnire, Doar nişte pene de la năpârlire Am mai aflat Şi-am făurit, Cum am putut, aripi din ele Să-ncerc să mă înalț spre stele.

Dar încercările au fost deşarte, M-au ridicat puțin dar nu m-au dus departe.

Apoi Te-am întâlnit Şi am fost doi. Şi-am făurit Un vis ce ne-a-nsoțit la drum.

S-a împlinit! Şi suntem trei acum.

pg. 133

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 104 Emisfere suflebrale – Autor Camelia – Diana Luncan (Oradea)

Mai toarnă-mi Un pahar de gând Fără întrebări Să mă țină Până peste un anotimp.

Oricum îmi va lipsi Oftatul tău repetitiv.

Să ne reamintim Emisferele Din care venim?

Le vedem gardurile Stringente Și-n vis. Întreabă-mă Să nu știu să-ți spun Despre Emisfera ta Deja rotundă. Îți gătesc Un suflet de desert Acrișor Să-ți ajungă De dor.

Dacă ajunge Dacă ne-ajunge Dacă ne-ajungem.

pg. 134

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 105 Prizonier – Autor Nicoleta – Daniela Tudorache (Prahova) Lasă-mă să-ţi dau azi!

Mâine s-ar putea să-ţi cer!

Mă priveşti cu ochii albaştri aiurea, Mă măsori cu privirea şi mă pierd cu firea, Mă simt ca-ntr-o cuşcă cu cheia de gât, Între tine şi gratii există un lacăt.

Cu sunete stranii mă trezeşti din visare Şi râzi ca nebuna! Doresc evadare!

Cu o mână încerc să smulg cheia de fier, Dar mâna-i de piatră... Rămân prizonier.

Azi tu ai cheia şi te pierzi printre fluturi, Porneşti către altul, alt suflet sa tulburi; Şi te vezi diafană, legendar curcubeu Printre ploaie şi soare răsari ca un zmeu.

Eu te rog disperat, în genunchi dacă vrei, Pune-mi mâna pe ploape când ochii mi-s grei!

El se dă amanet şi mai crede-n minciună, Şi se vede liber când nebuna-l subjugă.

O femeie ca ea e dorința supremă Când bărbatul trăieşte din extremă-n extremă.

Prizonierul mai speră la un soare de mai, Că femeia-i divină, parcă ruptă din rai, Libertatea să-i dea, în lume să plece, Şi mai speră-n iluzii şi în vorbe mărețe. Însă uită că nebuna nu ştie de glumă Şi când el vrea să plece, ea vrea să rămână.

pg. 135

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 106 Marea în clar de lună – Autor Mihaela Cojocaru

Cînd peria de gene negre a noptii siderale Coboară peste întinderile albastre și ancestrale, Nemărginirea lor se unește cu îndepărtata zare Și astrul nopții se oglindește în enigmatica mare.

Nici ale lunii raze, nici ale stelelor sclipiri, Nu pot pătrunde în adâncile mării unduiri, Iar marile abisuri sub valuri înspumate Ascund vechi legende ce rămân în veci uitate!

pg. 136

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 107 Printre gândurile mele – Autor Andrei Bracău (Letea Veche, Bacău)

Te-am întâlnit pe tine Rară, făcută pentru mine.

Ai lăsat dâra dragostei Tu călăuză a ochilor mei. În ochii tăi eu am intrat, Iar tu cu ciudă m-ai încuiat Al tău rămânând mereu Şi pe tine iubindu-te eu.

Nu vreau să ies nicicând din ei Pe misterul lor eu pun temei Eu îţi ofer dulci trandafiri Tu, numai tandre amintiri.

Vreau să mă apropii lin de tine Şi să te trag tot mai spre mine Tu să te laşi mereu purtată De a mea dragoste toată!

Pe al tău glas tandru, mirific Îl tot aud...şi nu mai ştiu nimic Păr cu miros de scorţişoară Milioane de simţuri înfioară.

Buzele tale frumoase Par cusute cu mătase Împreună-le cu ale mele Şi să ne transformăm în stele!

Să îţi spun un: „ Te iubesc !” nu pot Cuvântul nu cuprinde tot Ne tot renasc lungi sentimente Rămâi cu mine finalmente!

pg. 137

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Stai într-ale mele braţe grele Să-ţi povestesc gândurile mele Râmâi, pe veci, te rog, cu mine Căci nu vreau să duc dor de tine!

Ci vreau la capăt de viaţă Când totu-i pentru noi o ceaţă Să-mi furi ultima suflare Cu un sărut, iubirea mea cea mare!

pg. 138

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 108 Hermeneutică – Autor Mihaela Rotaru (Cluj – Napoca)

Poate doar semnul cărților sfinte, la început, dar, cum mintea nu stă, cercetând pas cu pas, clipă de clipă, visele au evoluat.

Spre ce? ... ar întreba oamenii de litere? și cei însetați de carte.

Spre știința interpretării textelor vechi.

Exegeza și știința ei, interpretare a poruncilor lui Zeus, reminiscență mitologică.

Cultura spirituală și întreaga ei fenomenologie.

Abstract pentru unii, plin de miez pentru alții.

Stănescianul zbor al omului cu aripile înăuntru, sau suferința (aceluiași om), de prea mult suflet.

Odă sau imn lui Nichita Stănescu?

Da, oarecum, prin pătrunderea măreției frigului cuvintelor.

Metodă de interpretare, artă în accepția plenară a cuvântului. Întrucât talantul-talentul este condiție sine qua non.

Cripticul, absconsul, ascunsul, obscurul, pretențioase și prețioase vocabule.

Noica le-ar numi prețioase.

Ansamblu de date simbolice, puternic metaforizate, Interpretare semiotică a … semnelor ca emblemă culturală, teorie care interpretează și pătrunde dincolo de țesutul epitelial al textului.

Ce amestec are mesagerul zeilor?

pg. 139

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Scrierea capătă sens, trăind dincolo de conținut și semnificație.

Actul creației devine co-naissance, naștere încă o dată și încă o dată, cu fiecare lectură, o redescoperire perpetuă a sinelui prin operă.

Răstălmăcire în și prin experiența personală.

Comprehensiune de text, reducere la esență.

Chintesență, mai bine. (revenim mereu la punctul de la care am plecat, o mai veche meteahnă a ființei umane).

Metodologie lărgind orizontul de așteptare al atotputernicului cititor.

Demiurg atotputernic, ridici sau ascunzi cartea, pentru totdeauna, Autorul se pune în bară, ecran complet pentru cititor.

Actul lecturii devine act al creației, opera renaște cu fiecare abordare, lector – autor, privilegiat statut când te substitui creatorului, cutezanță luciferică, răsplătită cu satisfacția perceperii straturilor adânci și cu căderea din monolitul convingerilor.

pg. 140

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 109 Abecedarul –leagăn cu amintiri – Autor Opincariu Constantin

De mic copil nu îmi plăcea Limba română s-o învăţ; Era materia cea grea Pe care toţi o cam urăsc.

Voiam să fiu un pic mai chic Doar eu din clasă să chiulesc; Şi mai mereu se nimerea La limba pe care-o vorbesc.

Trecură anii şcolăriei Şi mai mereu mă fâsticesc, În loc de „i” îl pun pe „x” Şi nici nu prea ştiu să citesc.

Aş vrea să scriu câte-o scrisoare La vechi prieteni ce-i aveam; Stăteam cu ochii trişti la foaie Şi de cuvinte mă-ndoiam.

Privesc nedumerit la mine La anii care i-am pierdut; Aş vrea să fiu din nou la şcoală Abecedarul să-l mănânc. Şi trist respir aerul Londrei Departe de ai mei copii; Mă lupt amarnic contra firei Ca să răzbesc prin amintiri.

pg. 141

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 110 poveste cu-n om aproape mare – Autor Victorița Tudor (București)

acum 19 ani trotuarul din fața casei nu era construit nici pe mine nu mă construiseră zăceam undeva cuminte între ochiul negru al mamei ce făcea miercuri de miercuri compot de cireșe la aragazul vechi din beci unde ajungeai pe-o scară strâmtă și între poeziile multicolore ale tatălui ce vindeca de frică zi de zi caișii înfloriți din spatele casei eu dormeam undeva între dragostea lor tânără ca un pui de pisică ghemuit pe sub saltele undeva între patul mic și fereastra vopsită-n alb de-un nene pe care-l plătiseră să facă asta undeva între tabloul cu câini de vănătoare, găleata cu apă și florile indigo de plastic, undeva învelită-n covoare sau în capotul pestriț ce-o îmbrățișa pe mama în timp ce bea Jacobs Krönung cu puterea Alintaromei apoi am ieșit pe străzi, am învățat alfabetul, mi-l dumica mama încet ca să-l pot înghiți cu drag și eu cântam ”Summertime, the living is easy” cu o lejeritate neomenească înconjurată de păpușile lipsite de sex Radu, pe care-l îmbrăcam în bebe ajutată de bunica, a adormit demult între colții lui Bengi și bunica a adormit demult, de prea mult mai mereu ... am ieșit pe străzi ca o femeie în rochii înflorate și cu cercei în formă de fluturi adormiți lângă urechea mea, am cucerit bărbați ce pretindeau că l-au citit pe Kafka,

pg. 142

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

că adoră poeziile lui Dan Sociu, că ascultă Debussy înainte să meargă la culcare nimic nu mai e la fel de ușor azi, acum, pe Calea Moșilor e gălăgie mașinile trec, motocicletele trec cu-o viteză năucitoare vorbesc cu tata la telefon, spune că prin Constanța e cald, e prea cald și culturile vor fi proaste, eu îi spun ceva despre Malraux, el mănâncă, ascultă și nu știu dacă înțelege că cei aproape 50 de ani ai lui îmi despachetează inima din trup în fiecare noapte înainte să adorm

pg. 143

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 111 Groapa – Autor Alina - Elena Ene (Slobozia, Ialomița)

O,tu,lume murdară ce sufletul mi-l înjoseşti Şi groap-aceasta de mizerie tot mereu o adânceşti.

Azi soarele caut să-l văd, pereţii gropii-i zgândăresc Căci azi,o,lume-am înţeles cum carnea spiritu-l îndepărtează Şi văd acum că bunătatea -azi- devine rară.

Vreau sufletu-mi să-l curăţesc,dar O,tu,lume neînduplecată!

Nisipuri mişcătoare-ai pus în groapă, Iar eu mă adâncesc,mă adâncesc…

pg. 144

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 112 Am să-ți mai scriu din ultima redută – Autor Cosmin Pincu (Oravița)

Am sa-ți mai scriu din ultima redută, Am sa-ți mai scriu de dincolo de timp, O ultimă poveste, iubito, absolută, Și-apoi să beau ninsoare din muntele Olymp.

Am să-ți mai scriu o strofă răgușită, Ca panaceu iubirii ghipsate, evident, Și-n fiecare noapte am să răzbat cu mită Să-ți pângăresc iatacul ca simplu rezident.

Am să-ți mai scriu și-apoi mă voi întoarce Să apăr omenirea de-același rău sublim, La contracronometru cu veșnicele Parce, Am să-ți mai scriu, pe urmă, grăbit și anonim.

pg. 145

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 113 Raport pe marginea cuvântului steril – Autor Maria – Elena Chindea (București)

icterul gândului nespovedit de lumină ”prea multe bordeluri suprapopulează carnea macră a gândului” a concluzionat în raportul final îngerul păzitor statistic investitura noastră de cocreatori pare falimentară măsurată-n cangrenă pe toate dimensiunile planeta geme înstrăinări de-un cenușiu pluripartinic forează miezul a toate numitorul comun obscenitatea ca o grație nedescifrată ne expulzează din oase cel ce nu e (ochiul ce-i vede semnătura în tot e cusut de prostia solzoasă) condurul de cenușăreasă al vremii nu încalță nicicum zile vestejite chiar destine orfane de sine povestea e compromisă nimeni nu urcă nici se coboară pe scară de aur în zadar plătim masajul reflexogen cu supramăsură soarele are spondiloză acută (și nu avem nici o certitudine cât nouă doamne deșertul ca un balaur cât nouă în parte ni se cuvine) sub linia orizontului nimic nu respiră doar umbra este stăpână aprindem felinare de avarie taifunul se poate să ne salveze într-un târziu de moarte totu-i prea puțin sau prea mult norocul scrie petiții peste petiții moirele nu-l iau în seamă în mâinile lor ața scămoșează tunica împrumutată a vieții travestite procesiuni spre nicăieri părăsesc limba uscată de ger gesturile tuturor îngălbenesc a toamnă târzie și săracă cuvântul surpă zidirea văduvită de jertfă

pg. 146

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

pe troiță doar corbi dizolvă profeții sinistre în ureche surdă condamnarea omenirii e doar o știre de subsol într-o fițuică obscură prea bine chiar am învățat să nu ne pese în loc de aripă înălțăm tribună de interese comune în respirație sulfurică pe scenă faun în straie de flutur execută un Tsukahara cu fața la abis țipă în coapse siluirea luminii fecioare sângerate prea multă oroare suflete rătăcite spaime materia răzvrătită însetează în vertebra izvorului ultimă şansă plutonul de execuţie al timpului seceră fără anestezie gândul fără pupilă de sacru în geana copilului un soare se naște ca o explozie îngerul reface raportul

pg. 147

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 114 Quasar – Autor Kocsis Zoltan (Aluniș - Mureș)

Treci prin contemplare, de bolta-nstelată Pătrunzi, profund incomensurabile cărări, Stele şi planete, nebuloase şi comete Te copleşesc în adâncuri spre festive stări.

Necuprinse-s toate şi totuşi te simţi acasă, Printre gândurile Lui, ţi se ascute gândul, Să vezi, să ştii cine-ţi este Tată, Te inundă-n ființă dragostea şi cântul.

Galaxie cu galaxie se-ntâlneşte Venind din infinitul cosmic prin dansul spiralat, Se absorb dansând într-o singură dorinţă, Se-nbrăţişează într-un sărut înstelat.

Dispar prin contopire şi se renasc din nou Quasar cu două inimi şi un singur suflet, Născută din tainica şi măiastră contopire Lumina lui pe veci e a fericirii plânset.

Pătrunde universul pe distanţe infinite, Lumina lui, lumină de geneză, Te obligă om mic vrând nevrând La contemplare-n suflet şi la profundă sinteză.

Da, e imens cosmosul, incomensurabilul e lege la măsură, Dar adâncul sufletului tău, nu poat'să aibă oare Aceeaşi adâncime profundă?

Nu poat'să aibă goluri, neanturi infinite, Misterioase lumini şi diamantică sclipire? Şi minuscula galaxie, sufletul tău, Cu nimic mai prejos de galaxiile cereşti, Nu se-ntâlneşte oare cu altă galaxie?

La contopire se minunează coruri ingereşti!

Quasar născând, două inimi şi un singur suflet Emanând iubire, devenind celeşti.

Gândul, sentimentul, trăirea ce se naște Lacrima ce curge când suferă adâncul, Nu-i minunea de stele şi comete Nu reflectă oare Gândul şi Cuvântul?

pg. 148

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Treci prin contemplare de bolta-nstelată, Treci prin contemplare în sufletul uman, Patrunzi, profund incomensurabile cărări Şi percepi în linişte divinul plan.

Stele şi planete, nebuloase şi comete Te copleşesc în adâncuri spre festive stări, Gândul şi cuvântul, fericire sau durere Ne conduc în taină spre aceeaşi ţărm.

Necuprinse-s toate şi totuşi te simţi acasă, Printre gândurile Lui îţi regăseşti gândul Şi vezi şi ştii cine-ţi este Tată, Te inundă-n fiinţă dragostea şi cântul Şi rosteşti cea mai înaltă năzuinţă:Quasar!

Cel mai înalt plan!

Contopirea între Divin şi uman!

pg. 149

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 115 „Mami, mami? Unde e mami?” – Autor Claudia – Antonia Giogan (București)

„Mami, mami? Unde e mami?” „Nu este! E departe...”

Mami frumoasă, dulce, mlădioasă, Mami bună, înţeleaptă şi sfioasă...

Minciună, minciună, minciună! „Tu nu poţi să-mi înţelegi suferinţa!”

O voce lăuntrică, tremurândă, tună În spatele măştii, sclipeşte dorinţa! „Mami, mami? Unde e mami?” „Nu este! E departe...”

Urlet, ţipăt, delir complet, Venele-mi tremură cu vuiet!

Urlet, ţipăt, delir complet.

Gândurile-mi forfotă încet!

Urlet, ţipăt, delir complet, Un ultim of, un ultim scâncet! „Mami, mami? Unde e mami?” „Nu este! E departe...”

Expir! Pleoapele greu dansează, Pe-o pânză violet fără speranţă.

Vălul negru al agoniei de groază, Te-mbată! Totu-i în balanţă... „Tu nu poţi să-mi înţelegi suferinţa!” În spatele măştii, sclipeşte dorinţa! „Mami, mami? Unde e mami?” „Nu este...”

pg. 150

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 116 Sevraj al realității – Autor Teodora Fador (Rădăuți, Suceava)

Merg spre poteca ondulată de realitate Si respir din viață praful de molecule Dar de ce ești rece?

Când realul e visul ce se divide în celule.

Trec de porțile gândirii Si turnul încărcat al memorie se cutremura Rămân latent zgâriat de sigiliul iubirii Și creația de mine îndură.

Sunt. . atât de aproape spre elucidare Dar realitatea paralelă mă înconjuară Și capturat în cer reprim. .

Eu știu că realitatea mea o să moară.

pg. 151

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 117 Revolta lutului – Autor Marina Ciobanu (Chișinău)

Mă-așteaptă-întâii fulgi la depărtarea tristă de trei zile, Apoi o iarnă mâzgâlită-n cenușiu, cu violet și vânt.

Cu ochii desfrunziți și-un vis trimis în amintire Condamn uitării înc-o toamnă fără număr pe pământ.

Desfac cu brațul stâng văzduhul plin de anotimpuri și caut oarbă flori de măr, gutui și ram de rozmarin Să le zidesc pe ale nopții mele desfrânate trunchiuri, Să nu mai știu de ce și... cui în beznă mă închin.

Se schimbă frunza în omăt și sângele în fumuri.

Blestemul cerului mă roade până-n carne. Sunt din lut, dar am și ceară. De ce mă ruinezi prin mii și mii de drumuri până-n mormânt, să nu cunosc ce-înseamnă primăvară?

Pământul se întoarce veșnic către soare, verile plouă peste câmp...

Unde ți-s morții care cresc prin cimitire iarbă-n spate?

Ești jalnic, tu, cel care împarți viața în regret și timp.

Mă rup de iarnă să mă vezi cum plâng, nu ca să-mi numeri anii de păcate.

pg. 152

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 118 Trandafirul – Autor Andrei Marin (Modiin, Israel)

Trandafirul cel mai salbatic, Pe o piatra cresti singuratic, Cel mai frumos si parfumat, Trandafir din intregul regat.

Dar, cu sosirea verii, Minunatele-ti flori se vor ofili, Albinele si fluturii te vor jeli, Greierii, de dor iti vor canta, Si noaptea, licuricii, florile-ti uscate vor lumina.

Iarna va veni, cu fulgi de nea te va acoperi, Iar tu singur, vei dainui.

Primavara soseste, Incepi sa invii, Pe tine te trezeste, Si nu vei mai dormi.

Atunci boboci vei inflori, frunze vor inmuguri, Si cel mai frumos dintre trandafiri, iar vei deveni.

pg. 153

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 119 Recviem – Autor Andrei Scridon

Actrița minoră și-a luat zborul de la fereastra micului ei apartament, purtând rochia ei neagră de femme-fatale și o inimă de Saint-Bernard, iar sângele ei s-a revărsat peste șevaletul pictoriței încorsetate.

Adolescenta plictisită a îngenuncheat în fața cuțitului care i-a retezat firul vieții, scăpând din mână jurnalul în care scrisese cu litere de-o șchioapă: “Nimic nu se intâmplă în viața mea...”

Fecioara cu obrazul crestat din Metropola Mărului a căzut pe asfalt. Neputincioasă.

Douăzeci și doi de oameni au urmărit de la ferestre spectacolul morții.

Iar când totul s-a terminat au tras perdelele și și-au văzut mai departe de viață. Și acum tu, tinerețe care nu voia să fie înțeleasă, te-ai înecat în marea propriei tale dezamăgiri.

Liniște de mormânt.

Nimeni nu vă cântă recviemul.

pg. 154

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 120 sonet po-mo – Autor Alice Bratiș (Oradea)

soarele se prelinge sub perdele o magmă ce-mi topește urmele de fard filmele de peste noapte dau în clocot împrăștiind miros de ceară știu că dacă mă ridic un gândac mi se va zbate-n colțul ochiului văd cum greața intră prin perete și încerc să găsesc un punct fix șterg cu mâna umbrele de pe cearșaf până rămân singura cută din pat dimineața se subțiază printre burice ajung să cred că pipăi un tatuaj din caractere chinezești trecerea de la ieri la azi e ca o traducere în bing

pg. 155

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 121 morfologie – Autor Maria – Cătălina Șerban (Ogrea, Dâmbovița)

tu eşti acela ce mi-a dăruit prezentul indicativului iubesc ! şi substantivul simplu o iubire; îmi amintesc de ele, participiile pe care le-ai dezvăluit: eşti iubită, sunt iubit... şi totul într-o zi eu te morfoanalizam, tu parcă mă-ntrebai: mă ştii ? sunt un copil, eşti atributul meu cu jucării sunt a visa, eşti infinitul unei galaxii. sunt însăşi viaţa, tu eşti posesivul mea sunt un aeroport, eşti verbul a zbura sunt adjectivul drag, tu eşti superlativ sunt subiect, eşti complementul meu sociativ sunt eu, eşti detector de mine eşti tu, sunt sinonim total cu tine.

pg. 156

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 122 Minunați nemuritori – Autor Emilia Ștef (Oradea)

Singuri in lupta iubirii , Pe pământul in care murim, Murim zdrobiti, înecați În sentimentele nemuririi noastre. În lupta cu vrășmașii, pe cărarea vieții Care ucid trupurile si sufletele noastre, Smulgându-ne din brațele fericirii Aruncându-ne intr-o lume jalnică, În care focul își pune amprenta, Iadul își spune cuvântul.

Vântul iubirii, adie cărările vieții Dar furtuna si vânturile Umple cărările cu o deșertăciune amară , Nemiloasă, străină, care nu iartă Cuvintele dureroase ale semenilor noștri.

Oh, iubirea preasfântă Cum ar înălța ea sufletele Și cum doar, minunații nemuritori Ar uimi de dor culmile inimii noastre .

Cum am putea smulge Crucea din rădăcini?

Cum am putea-o arunca in mare, Înecându-se printre pietrele Suferinței noastre ?

Cum am putea crea, noi cununi Din negura nopții Învăluindu-ne într-o dragoste veșnică, Acoperiți de un cer glorios și senin, Strălucind pururi în ființele noastre Transformându-ne in minunați nemuritori.

pg. 157

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 124 În umbra serii... – Autor Alexandra – Geanina Jugulete (Perșinari, Gorj)

1. Eu m-am trezit luptând pentru nimicuri, Cu armele ce mi-au distrus imense scuturi, S-au năpustit asupra-mi gânduri rele, În cerul meu din suflet e numai praf de stele.

2. Sunt lutul rece pe care îl dețin...

Bătătorit puțin câte puțin, Din bogățiile ce poartă sclipirile lumești, Fără să știu eu îngropam comorile cerești...

3. Un tainic glas mă cheamă printre șoapte, Prin umbre de mister alunecă în noapte, Un cor de vis din bolta înstelată, Mi s-a deschis în suflet ca o poartă...

4. Fără Isus sunt muritor și rece, Sunt îmbrăcat cu vremea care trece, Și anii ce păreau a fi milenii, S-au scurs ușor spre umbra înserării...

5. N-am să-mi opresc piciorul, vreau mai mult, Tot cerul mă susține să ajung, În drumul ce mă duce la Tatăl meu ceresc, O veșnicie întreagă doresc ca să-l iubesc...

pg. 158

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 125 Insurgentă – Autor Ruxandra – Demetra Neculau (Fălticeni, Suceava) Aflându-mă-n ale adolescenței mreje, Mă las dusă de-ale tinereții valuri .

Minutele aseptice se târăsc leneșe Lăsând în urmă dâre cu daruri.

Darul poftei de viață și-al beatitudinii, Cei mari crezând că-s adepta intruziunii, Căci e interzis să trăiesc, să respir! Îns-acum santinelele-mi repugnă Iar monotonia seplucrală nu-mi oferă nimic!

Cu stoicism refuz să devin o legumă!

Voiajul în contra curentului insurmontabil Îmi dă putere să lupt c-o forță inexorabilă…

Răspund frigid c-un aer de egolatră Oricui mă interpelează de ce-s prea refractară.

Penetrez cu-aviditate în carnea insurgenței, Apoi o savurez, lasând restul lumii perplex.

Până-n pânzele albe-ajung și-ucid mâinile inechității Împotriva iubirii, fermă și cu tricoul sumes. În ghearele vulturului libertății eu zbor Neînfricată și neostoită. Naufragiind pe-un nor, Îmi zăresc zburătorul, ne sărutăm fugar, Și-mi fură inima , Ca s-o păstreze ca un avar.

O fur și eu pe-a lui, și mă strânge febril La piept,în semn că-i mulțumit.

Ne despărțim, și ne-ntoarcem în real, Apoi fiecare-și reia viața de surtucar: Cu școală, colegi, teme, învățat Și petreceri fastuoase de neuitat.

Mă scufund iute-n marea rebeliunii Până-n adânc, nepăsându-mi de gura lumii. Și descopăr că nici măcar un zbir Nu mă poate distruge, adolescentă fiind!

pg. 159

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 126 Soare-apune – Autor Iuliana – Gabriela Popa (Trestiana, Vaslui)

Când o fi pustiu şi tot ce s-o sădit, o fi uscat, tot ce s-o ridicat, o fi ruină şi prin oblonul de sub streaşină nu s-o mai strânge lumină, spune-mi cine, cine-o să plângă după mine?

Când s-o spulbera tot fânul din şură şi tot porumbul l-or fi mâncat şoarecii, oiştea or fi măcinat-o vremurile, greutatea şi soarele, spune-mi cine, cine-o să plângă după mine?

Când n-o mai creşte lucerna şi s-or scutura ciulinii de-atâta ură, când o-nghiţi apa pământul şi zgura văzduhul, când o muri şi cântec şi blestem, spune-mi cine, cine-o să plângă după mine?

Când n-o mai fi loc de făcut umbră sub soare, de la atâta vrajbă şi ardoare, n-o mai fi nici sărăcie, n-o fi nici avere, s-o duce de tot şi râset şi lacrimă, n-o mai fi suflet să calce alt suflet, n-o mai sta Cerul s-asculte nicio rugă, niciun cuvânt, n-o mai vindeca Domnul nici pe orb, nici pe surd, spune-mi cine, cine-o să plângă după mine?

pg. 160

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Când n-o mai fi loc de făcut umbră sub soare, n-o mai fi nici suflet să calce pe altul, n-o mai vindeca Domnul nici surdul, nici orbul, spune-mi cine, omule, cine-o să plângă după tine?

pg. 161

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 127 Pasărea paradisului – Autor Andrei Mandea (Galați)

Transcendă şi pură în spaţiu şi timp, O lumină vie, într-o clipă se-arată, Nelinişti născute pe aripi ea poartă Şi trece în zborul său divin, odată.

Realitatea e tot mai prezentă, Ucigând spiritul-dorinţă din vis, Gândul devine o prezenţă atentă, Irizând fiinţa de dorul nescris.

Se scurge destinul închis în clepsidră Şi viaţa e zbor desenat pe nisip…

O briză uşoară, spre nori se ridică, Aducând pe pământ un nou anotimp.

Vreau să-mi divid existenţa banală Între realul absurd şi magicul vis, Să-mi răstignesc tristeţea în lumea reală Şi să privesc apusul palidului abis.

Aştept să cadă şi zidul din noapte, Lumina să-mbibe ale viitorului culori, Fluxul amintirilor să coboare în şoapte, Iar visul să devină realul din zori.

pg. 162

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 128 Ești – Autor Cosmina Odageru (Baia Mare)

Te-aud și acum câteodată, când mintea mea n-are ce face.

Ești vocea care-mi spune să tac doar atunci când trebuie, ești toate vocile din lume care nu mă lasă să respir. * Ești florile de primăvară devreme care prind rădăcini în arterele mele, înflorești cu durere-n plămâni la fiecare pas. * Ești gesturile care mă sperie, șoc sistolic în gândurile mele, mă chemi, mă minți, resuscitezi. * Ești zilele de vineri și toate sentimentele pe care nu le suport, facturi ce umple cutia poștală, vitamine și reduceri în toate magazinele. * Ești fiecare idee, fiecare inspirație, expirație; toate lucrurile care mă fac să zâmbesc, arhitectură gotică pe străzile mele, ești

pg. 163

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

fizică cuantică și orice nu pot înțelege. * Ești totul și-n același timp nu ești aici.

pg. 164

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 129 Când apune liniștea – Autor Ciprian Vesteman (Blaj, Alba)

Simt din depărtare starea ta de spini Și mă gândesc: „Dacă o să taci o să fie bine pentru urechile din mine”.

Dar în zare răsare o furtună de gânduri Și văd cum te arunci asupra-mi precum un tsunami. Și-ți spun șoptit precum un șoricel: „Ceartă-mă cu tăcere și răbdare Și nu-mi otrăvi urechile cu vorbe urâte Căci mi-a ruginit inima de atâta plâns! Și nu-mi înjura iarna din suflet Așteaptă doar un anotimp și vara va veni!”

Dar nu, nu auzi, Și mă bucur că măcar cerceii tăi m-ascultă dacă urechile tale s-au îmbolnăvit.

Sap în întunericul minții tale

pg. 165

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

încerc să găsesc semințe de bunătate, mă rătăcesc...

De sus mă privești înțepător Și simt cum săgeata-mi înflorește în suflet cu gheare usturătoare.

Rănesc acum foaia jurnalului cu frazele mele triste amintindu-mi de acele vremi când ai aruncat spre mine o grenadă verbală Și cum mi s-au înfundat urechile cu multele tale cuvinte urlate. Îmi venea să mă dau la șopârle...

Dar te iert mă îndrept Și te întreb: „Cine te va iubi mai mult decât mine?

Poate doar acela care va rosti toate numerele până la infinit!”

pg. 166

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 130 respiră pentru mine – Autor Katy Nicol (Mangalia)

boala ta nu se ȋncrede ȋn nimeni de când aveai 22 de ani din perioada aceea voi pleca cu ura față de mine ȋn mormânt meritai un bărbat a cărui iubire nu simbolizează baghetă şi joben astăzi ai dori să te fi născut o pasăre rară departe de umanitate nu ȋnțelegi de ce mă comport ca piatra cu semenii şi câteodată cu tine da dar piatra lăcrimează ȋn camera ei ȋn locurile unde nu e cunoscută sau generez un câmp magnetic şi intră ȋn acțiune indivizi electroacustici ai- cre-ie-rul –blond- con-sti-tu-ți-e –de- a-do-les-cen-tă- scrii- bi-ză-re-le eu o femeie cu vârsta de 40 şi ȋncă puțin nu ader la un rotund literar cu eticheta compromisurile cresc piscuri imaginarul personal persistă ȋntr-un spital se decretează rezultanta bolii tale un ficat irecuperabil din antidepresive ȋn sala de operație pe ecran linia dreaptă transcende pulsul ȋmi donez organele.

pg. 167

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 131 De-o zi, de-o noapte... – Autor Andrei – Robert Chiperi (Dorohoi, Botoșani)

Ideile-mi încap pe mii de pagini, De-o zi, eu m-am oprit din căutări.

Ajuns-am spre prăpastii, dar la margini, Stăteam şi mă uitam, treceam prin stări...

Dar m-ai lăsat aici printre paragini.

De-o noapte-ţi scriu un vers de nepătruns, Cuvintele îmi trec prin faţă, parcă şterse.

Mă-ntind spre trupul tău mereu ascuns, Şi sentimentele-mi sunt reci, purtate lesne...

Dar ameţesc într-un vârtej, de jos, în sus.

De-o zi şi-o noapte n-am vorbit cu nimeni, N-am apucat să tac, să te rostesc.

Speram să fii altfel, nu să m-ademeni, În lumea ta şi să mă-ndrăgostesc...

'Dar uit să uit de tine!', ce prostesc.

pg. 168

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Nr. 132 Frumuseţi uitate – Autor Petru Dincă (Plopeni, Prahova)

În adâncul gândului meu zac ascunse comorile şi frumuseţile lumii.

Acolo nimic nu pătrunde nici priviri indiscrete nici lumina prea orbitoare a zilei ce le-ar răpi misterul care le acoperă ca aura tot ce e viu; sunt făcute numai din umbre şi raze de topaz şi safir. În adâncurile sufletului meu se odihnesc ca-ntr-o camee veche visurile şi amintirile lumii.

Doar uneori în nopţile târzii ies la lumină în licăriri abia zărite frumuseţile uitate gândurile şi amintirile oamenilor ce-au trăit demult cândva… demult…

pg. 169

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin Concurs „Peregrinări” – poezie – 2015, ediția a VI-a

Mulțumiri autorilor participanți la acest concurs de poezii!

Mulțumiri juriului pentru dăruire!

Centrul de promovare „Itaca” – Dublin, dorește iubitorilor de artă și literatură, succes în acțiuni și putere maximă de creație

„La sfârșitul fiecărei zile socotește nu ceea ce alții au făcut față de tine, ci ceea ce tu ai făcut față de alții.”

Nicolae Iorga

pg. 170