APROPIERI: Mariana GURZA - pelerinaj prin idee, gând și suflet by Emilia Ţuţuianu

Emilia Ţuţuianu (coordonator)

Apropieri Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Muşatinia, 2017

Editor: Emilia Ţuţuianu Lector carte: George Anca Redactor: Dorin Dospinescu Grafica: Iosif Haidu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Apropieri : Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet / coord.: Emilia Ţuţuianu. - Cordun : Editura Muşatinia, 2017 ISBN 978-606-8203-57-7 I. Ţuţuianu, Emilia (coord.) 821.135.1.09

Emilia Ţuţuianu (coordonator)

Apropieri Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Motto: ,,Ideea de literatura devine obiectul unei exegeze de tip hermeneutic, singura în măsură să descopere semnificaţiile/ sensurile în toate nuanţele lor, iar ideea de literatura se desface înţelegerii din studiul erudit al izvoarelor,, Adrian Marino

Mariana Gurza, aşa cum se retrografiază în noul volum, Apropieri – ce-au scris prieteni despre ea, ce-a scris ea despre ei -, îşi denunţă pietatea bucovineană pe foi ca de acatist. Să fi bravând poeta creştină? Dar au bravat Vasile Plăvan sau Aspazia Oţel Popescu prin pisaniile lor însângerate? Astfel de scrieri nu ţintesc neapărat literatura, cât spiritualitatea ancestrală. Se tinde ideal spre logodirea rugăciunii cu poetica. Evaluările critice ale lui Adrian Dinu Rachieru sau Artur Silvestri îi statuează parcursul de la întâmpinare la recunoaştere literară, în afara modelor. Versalitatea pelerinar-creştin-dedicativă a poetei magnetizează judecaţi afine din ţară şi diaspora româneasca: ,,poeta cu suflet de înger,, (Valentina Teclici) – ,,o recreare a unui stil neconvenţional,, (Ben Todica) - ,,minus durere,, (Vasilica Grigoraş) – ,,model de limbă româneasca,, (Cecilia Bănica Pal) – ,,pete de inocenţă,, (Alexandru Moraru) – ,,un univers antinomic,, (Eleonora Schipor) – ,,o reţetă salvatoare,, (Vetuţa Anghel). Masiva recoltă de lăudaţii sporeşte prin reflecţiile de cititor, sincere panegirice ale Marianei Gurza, ca într-un ordin al mărturisirilor. Ajungem, cumva, la dedesubturi ale creaţiei sale, prin empatia cu autorii recenzaţi. Facem cunoştinţă cu un cerc similiortodox, în prelungirea Gândirii: Anatol Covali (,,Fraternitatea cu poetul Radu Gyr denotă puritatea poetului,,) – Veronica Bălaj (,,un fel de Vitoria Lipan modernă,,) - Camelia Cristea (,,este inspirată de tot ce mişcă,,) – Ilie Motrescu (poet crîsnean - Cântarea Carpaţilor / Arizona / postum – ,,o carte

Apropieri

Dosar - credinţă

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 6

necesară,,) – Dorina Stoica (,,o poezie profetica ce s-a născut în urma prigoanei,,) – Elena Schipor (,,truditoarea cuvântului românesc,,) - Hedir Al-chalabi (,,şi-a creat universul ei dincolo de imaginaţia noastră,,) – Emilia Ţuţuianu (,,este lacrima durerii coborâtă din nord de Moldovă Ştefaniană pe câmpiile bănăţene,,). Acest dosar-credinţă se citeşte ca un poem de poeme, ca nu în cine ştie ce instanţă. Daca poemele proprii vor fi fost ecouate amical-eufonic, de o subtilă grandoare este reeditarea Boabe de lacrimi de Vasile Plăvan în volumul Vasile Plăvan ,,un Slavici al Bucovinei,, . Mulţumim Marianei Gurza pentru încredinţarea acestei lucrări (Dumitru Mnerie). În volumul Destine umbrite, carte de neuitare, ,,în galeria personalităţilor care îi confisca interesul nu putea lipsi unchiul Vasile Plăvan.,, Vivacitatea carţilor de poezie lasă deschisă şi o fereastră politica ,,incorectă,,, cum ar fi: O lacrimă de dor, rostogolită din “Ţara fagilor,,; Vivat, crescat, floreat, muceniţa Neamului Românesc, Aspazia Oţel Petrescu!: ,,M-aş cuibări ca o copilă / în poala ta sfântă mucenica /şi-am depăna filă cu filă /poveşti din dulcea Bucovina.(...) O îmbrăţişare creştină /din Ţara Fagilor venită / ca o sfântă cetină-n lumină / de la legionari primită.,, În ce-o priveşte pe poeta Mariana Gurza: ,,Am crezut ca travestindu-mă / în lumină, / în disperare / am să-ţi adorm imaginaţia.,, George Anca

I. REFLECŢII DE CITITOR

Volumul de poezii Apostol fără nume de AnnaNora Rotaru-Papadimitriou şi nevoia de a descifra teluricul. Poezia din grecescul ποίησις - poesis, şi nevoia fundamentală a sufletului uman de a prinde sensul lumii, le regăsim din nou la Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou. Volumul de poeme Apostol fără nume, vine să confirme dorinţa poetei de a ne cuceri prin puterea cuvântului. Se spune ca, ,,poezia este însăşi viaţa, e umbra şi lumina care catifelează natura şi dă omului senzaţia ca trăieşte cu planeta lui în cer.” Aşa putem explica denumirea incitantă a acestui volum, şi caracterul său religios. Apostol este denumirea dată fiecăruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos, în gr. ἀπόστολος ,,trimis,,; în acest context, autoarea doreşte să fie ea însăşi o misionară necunoscută, umilă şi evlavioasă în căutarea sinelui: ,,De-mi ceri, Tu Doamne, sufletul am să-l predau,/ Cuvioasă, c-aicea pe Pământ am învăţat destule.../ Din viaţa ce mi-ai dăruit, am luat şi pot să dau/ Şi la alţii, ca braţele-mi sunt pline şi sătule!... M-ai învăţat cum să sădesc şi roade am cules,/ Din pântecele Pământului dar şi din mine.../ Ca ofrandă, din toate, fructu-ţi dau cel

Apropieri

Mariana Gurza (Prefaţă vol. Apostol fără nume, Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou Editura Singur, 2017 – Colecţia Scrisul de azi)

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 8

mai ales/ Şi Tu, să-mi laşi zborul spre sferele-ţi divine.,, (Apostol fără nume) Îşi exploarează cu naturaleţe propria sa uimire şi temerile zilei de mâine. Se simte prizonieră, într-o lume tristă şi fără de culoare, mereu în cautarea drumului. Ruga sa este cea care îi dă speranţă: ,,Doamne, întoarce-Te spre noi cu-a Ta bunăvoinţă,/ Dă-ne sporul de speranţă, culcuş să-şi faca-n palme,/ Ca-l vom stropi cu-aghiazma lacrimilor de credinţă...,, Un volum în care afectivitatea lirica are o meditaţie filozofica proprie. Stilistic, poemele se situează între relativ şi absolut, tristeţi şi speranţe, tăcere şi strigăt, rătăcind printre apusuri, ca o năluca... Eul său poetic, plin de îndoială, găseşte resurse de a spera, de a iubi. Nemulţumirile cotidiene îi îmbrăcă versul într-o lirica interesantă din mai multe puncte de vedere. Daca Platon considera poezia la fel de importantă ca istoria, Aristotel este puţin mai explicit, considerând ca, ,,diferenţa dintre istorici şi poeţi nu constă din faptul ca unii scriu proză, iar ceilalţi versuri... Cei dintâi descriu lucrurile care au fost, ceilalţi faptele care pot deveni. Din aceasta cauză, poezia este mult mai filozofica şi mai importantă decât istoria, întrucât afirmaţiile ei sunt de o natură mai curând universală, faţă de cele predilect singulare ale istoriei.,, Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou, evoluează prin poezia de inspiraţie religioasă, este contemplativă, trăind o stare de extaz, arta sa, devenind rugăciune. Odată citită,

poezia ei se remarca printr-un spirit viu, rebel şi totuşi foarte matur. Odată cu volumul Apostol fără nume, poeta urca o nouă etapă a creaţiei sale. Devine ea însăşi o misionară cunoscută printre slove.

Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou ,,la graniţa-ntre vise”

Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou (prin volumul La graniţa-ntre vise), reprezintă ca poetă, parafrazându-l pe Aristotel în Poetica, ,,arta care imită slujindu-se numai de cuvinte, simple ori versificate,, . Poeta, îşi pune în mişcare sufletul, răspândind un ton şi un spirit de unitate, printr-o forţă magica şi unificatoare - imaginaţia, printr-un limbaj prin care îşi explorează propria sa uimire: ,,Drum lung prin viaţa mea am făcut/ Şi pe pământ, în genuni şi printre stele.../ Ielele de m-aumbiat cu voci, eu, am tăcut,/ Să nu mă prind în dans înşelător cu ele!... Am colindat ani şi ani, ce-mi par un veac,/ Căutând prin neant, pe cineva... ceva.../ Voiam să strig, dar nu puteam decât să tac,/ În vis, himere să nu mă bântuie cumva!,, (La graniţa-ntre vise) Gândurile poetei au prins culoare, ne transpune în bucuria visului şi chiar ironia subtilă este de remarcat. ,,Poezia nu se învaţă de la alţii, nu e un act mimetic.

Apropieri

Mariana Gurza (Prefaţă vol. La graniţa-ntre vise, Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou, Editura Singur, 2017)

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 10

Poetul e un Narcis, îşi asumă existenţa lumii prin propria-i trăire; are centrul creaţiei în el însuşi,, (Friedrich Schlegel). Volumul La graniţa-ntre vise ne arată complexitatea dintre poet - pictor, menirea medicului de a salva suflete şi a omului de a aduce un balsam prin vers celor apropiaţi. Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou, o iubitoare de oameni şi frumos, mocneşte ca un rug pe altarul poeziei. Poezia Annei-Nora Rotaru-Papadimitriou se aşează cuminte între pg.ini, păstrând o linie clasica, având tendinţa să compare poezia cu un tablou, construind astfel o metaforă, în timp ce, făcând diferenţierea dintre poezie şi tablou, poeta afirmă un adevăr literal. Strigătul către divinitate este ca o chemare: ,,Mi s-a stins în mine farul,/ Ca o flacără ce moare,/ Parca Domnul mi-a luat harul,/ De-a găsi calea spre soare!,, (Dincolo de graniţe) Putem vorbi despre o remarcabilă ars poetica a expresionismului, lirismul poetei fiind plin de culoare pentru persoana iubită: ,,Te-am aşezat pe-un plai, sub un stejar, Iubire.../ Să-mi stai la umbra lui, să mi te odihneşti,/ Caci vor veni în valuri, clipe-n rătăcire/ Să mi te smulgă, de să nu ştii cum să le-opreşti!/…Vor încerca să tragă de pe tine, rufe-sentimente,/ Să te dezgolească, de ce mai de preţ ai adunat,/ Lăsând pe trupul tău firav adâncile amprente/ Ale obscenităţii, ce-ţi vrea veşmântul destrămat!,, (Secretul unei iubiri adevărate) Frământată de întrebări existenţiale, se situează adesea, ancestral, într-un dialog direct.

Apropieri

Anotimpurile, sentimentele, tăcerile albite de mersul lucrurilor, o întăresc prin vers găsindu-şi aleanul: ,,Şi... e septembrie, azi parca e ziua mea.../ Din frunze ruginii mi-am pus o stemă... A mai trecut un an, a mai căzut o stea,/ S-au scuturat petalele din crizantemă.../ Gândurile-mi plutesc, ca valurile de nori,/ Unii-s mai pufoşi, alţi-s mai grei şi cenuşii.../ Îmi cântăn cor zefirii, cu glasuri de viori,/ Un adagio, de bun rămas, ca n-o să-mi vii...,, (E septembrie...) Este greu departe de ţară, şi totuşi inima este acolo unde îi sunt cei dragi. Contopindu-se cu sentimentele celor din jur, reuşeşte să surprindă realităţile dureroase ale vieţii. Poeta Anna- Nora Rotaru-Papadimitriou scrie din iubire, fiecare poezie având rolul unui dar mistic, ca un pocal dăruit în noapte de îngeri veghetori. Chemările şi tristeţile sunt apele reci ce le întâlneşte în noapte. Dorul de părinţi, este mistuitor. Uneori şi tăcerea o doare… Anna Nora Rotaru-Papadimitriou este într-o cautare asiduă a descoperirii eului său poetic. Pioşenia versului religios, tematica filozofica, cuprinsă de acel fior liric unic, îi dau nobleţe şi statornicie. Ea scrie din iubire faţă de cuvânt, aşternând în braţele noastre ca pe nişte flori, poemele ce alcatuiesc acest volum. Sper, ca poeta Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou, prinsă în vârtejul existenţial, să ne dăruiască noi volume, ca ofrandă iubirii sale pentru semeni.

In memoriam Boris David

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Mariana Gurza Observatorul, 1 septembrie 2016

„Nu-mi reproşez nimic din acest fel de a fi, nici cu gândul la trecut, nici la ceea ce sunt astăzi. Mereu în sufletul meu a fost tumult şi nu mai am timp să scap de el. Când voi ajunge Dincolo, voi avea destul timp să mă analizez, convins, mai mult ca oricând, de faptul că sufletul nu moare niciodată. Deci: Avanti Boris, Poessis Cossa!, ca într-o revoluţie made in Italia”. (Boris David) „N-a fost să fie…”, prietene! Aşa cum afirmai odată, este foarte greu de a scrie despre un prieten la trecut. Ştiu că ai fi dorit să-ţi respecţi promisiunea făcută Margaretei… De a nu pleca încă… Şi ai plecat… Strigătul tău a fost auzit. Îmi paralizaseră toate simţurile când intuisem ce va urma. Ce ne-a apropiat? Totul! Tu un basarabean dezrădăcinat, eu o fiică de bucovineni pribegi. Demni şi curaţi ne-am luptat cu viaţa, păstrându-ne credinţa: „Nihil sine Deo!” (Nimic fără Dumnezeu!) Boris David (cu pseudonimul literar – Daris Basarab) s-a născut în Basarabia, în oraşul port la Dunăre, Ismail, la 10 mai 1929. Frământat de prezent, este cu gândul la cum „a fost”, străduindu-se să se adaptez la „cum este”…şi-a făcut, cu încăpăţânare, un modus vivendi al său. Sentimental, visător, sclav al propriei poezii, veşnic îndrăgostit, „de cursă scurtă”, aşa cum afirma în ultima vreme, a beneficiat de un mediu artistic deosebit, în care s-a complăcut spre surprinderea prietenilor din activitatea sportivă. Aici s-a ascuns, de fapt, adevărul despre refuzul său de a se opri la

Apropieri

vreo disciplină cu profesionalism: „Am fost, şi am rămas un amator, precum cei din arta naivă, dacă mi-e permisă comparaţia. Am cules, în sport, ca şi în poezie, informaţia primară, am stors-o după capul meu şi, în multe privinţe autodidact”… Prietenul său din tinereţe, Titus Popovici (scriitor şi scenarist român, membru corespondent al Academiei Române), apreciind calitatea versului şi cea de comentator, i-a sugerat un pseudonim, Daris, luând din nume şi prenume începutul şi sfârşitul. După mulţi ani, a mai adăugat un Basarab. Boris David, ca brav basarabean, bolnav de românism, s-a identificat cu versul său, strigându-şi dorul prin cânt, tânjind după Ismail. Şi-a urmat drumul, remarcându-se în toate domeniile. În anul 1941, la 12 ani, aflat cu familia sub ocupaţie sovietică, scapă dintr-o coloană de deportaţi. Războiul de eliberare se termină greu pentru basarabeni care, în 1944, sunt nevoiţi să ia drumul pribegiei. Un lung şi istovitor periplu prin oraşe din România: Călăraşi, Râmnicu Sărat, Beiuş, Oradea, se încheie în Cetatea Episcopală, unde, sub protecţia, încă influentă a episcopului de Oradea, familia este ferită de urmăririle Comisiilor mixte de repatriere. Studiază la Liceul Emanuil Gojdu din Oradea. Urmează apoi la Universitatea Politehnică din Timişoara, Facultatea de Chimie Industrială, absolvind în anul 1954. Munca în cercetare i-a adus cele mai mari satisfacţii. Dosarul politic a fost o piedică în calea ascensiunii lui în domeniul universitar. Dar, brevetele de inventator certifică calitatea şi pregătirea chimistului Boris David. A lucrat la Compania naţională a Uraniului ca inginer chimist din 1954, unde s-a dedicat cercetărilor din

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 14

domeniul metalelor rare şi radioactive realizând câteva invenţii şi inovaţii (împreună cu un colectiv de cercetători) şi numeroase lucrări de specialitate, comunicări ştiinţifice. A lucrat ca inginer chimist în prospecţiuni geologice în: Algeria (1972), Tanzania (1975) şi Mozambic (1977-1978). Dragostea sa pentru Africa nu s-a stins niciodată. „AFRICA – DRAGOSTEA MEA” – ne mărturiseşte autorul la începutul volumului Dor de ducă încă de la început. Boris a prins gustul „vieţii de hoinar”… iubind natura, călătoriile. În paralel, continuă visul din adolescenţă, scriind poezie şi proză. Pentru Boris David alias Daris Basarab volumul N-a fost să fie… a rămas un roman neterminat. O plecare grăbită şi neaşteptată, acum un an, de 1 septembrie 2015. N-a fost să fie… „La 85 de ani, am adunat destule „momente critice” şi nu ştiu dacă încercând o mediere a lor, aş putea ajunge la o definiţie cuprinzătoare a stării sufleteşti care te cuprinde”, afirma în ultimul său interviu, consemnat de doamna Emilia Ţuţuianu. Nu ne-am întâlnit niciodată, decât prin puterea cuvântului, legaţi de acelaşi dor, Basarabia şi Bucovina. Un prieten rar. Îmi lipseşte… A fost şi va rămâne printre puţinii prieteni dăruiţi într-o viaţă de om. Dispar chipuri dragi, oameni pe care i-am preţuit… Ne-am cunoscut prin intermediul prietenului comun, Mihai Rădulescu, scriitor de beletristică, istoric al detenţiei române sub comunism, armenolog, cercetător al artelor plastice şi editor, una dintre marile personalităţi ale culturii române din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea. Istoria literaturii române de detenţie, cartea care îl consacră pe Mihai Rădulescu în spaţiul istoriei

Apropieri

noastre literare, este şi prima carte de acest gen pentru istoria noastră, nu numai literară, ci şi aceea a civilizaţiei. După plecarea din lumea aceasta, a profesorului Mihai Rădulescu, după o perioadă de ani de suferinţă, în ianuarie 2009, împreună cu Boris şi Monica Levinger, am încercat să-i păstrăm „neîntinat” crezul: „Un popor fără istorie nu poate rezista în înfruntarea cu viitorul”. Acest crez le-a insuflat celor doi prieteni, Boris şi Mihai, puterea de a răzbi în viaţă, măcinaţi de adevăruri ce se doresc uitate. Am găsit înţelegere în presa internaţională pentru a-l aduce în memoria colectivă pe cel care, Experimentul Piteşti sau Fenomenul Piteşti i-a schimbat destinul. În discuţiile private, am descoperit în Boris, un suflet răzvrătit, uneori un rebel sentimental. Un model de soţ şi părinte. Un prieten cum rar îţi este dat să întâlneşti într-o viaţă de om. Trecea printr-o suferinţă care mă marcase şi pe mine… Nimeni nu poate să înţeleagă ce este în sufletul unui om, ce poartă cu el boala secolului… Întrebări curioase de genul… „sunteţi bine, aveţi loc…?” Da, sunt bine, suntem bine! Am avut grijă ca din acest punct de vedere, să-i ocup mintea lui Boris prin provocări directe. Am dorit să-i dau încredere şi putere de a depăşi boala cu seninătate, pe unde de vers, prin poeme personalizate… A fost o luptă pentru VIAŢĂ! I-am prezentat oameni minunaţi, care între timp i-au devenit prieteni. Actorul Florin Nan, poetul Eugen Emeric, dar cea mai implicată s-a dovedit a fi editoarea şi poeta Emilia Ţuţuianu. Prozator, Boris David alias Daris Basarab, s-a făcut remarcat prin volumele sale Povod şi Ecvestra, volume ce au atras multe ecouri în ţară şi străinătate. Pentru

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 16

Boris tăcerea a avut glas, „între sunet şi lumină”, povara anilor l-au făcut nostalgic deşi fiorul tinereţii sufleteşti l-am regăsit mereu. Poemele sale reflectă viaţa aşa cum o percepe poetul, un îndrăgostit de Eminescu, un păstrător al anilor de pribegie. Acid şi critic, purtând încă durerea pentru BASARABIE, Ţară râvnită, Ţară sfârtecată… Prin Editura Muşatinia din Roman, Boris s-a dovedit prolific în creaţii, bucurându-se de noi apariţii şi ecouri pe măsură. Volumul de poeme Postume vii, ce îmi fusese dedicat, m-a copleşit. Un dar unic, un dar de suflet aşa cum şi Boris pentru noi toţi a fost un dar ceresc. Cum aş putea uita grija de care m-am bucurat în urma unui infarct? Îi simţeam tristeţea şi ne trimiteam câte un semn…! Doar un semn de exclamare… Şi totuşi, intervenţia pe cord m-a schimbat… O schimbare pe care nici eu nu o înţeleg… M-am închis în mine, am refuzat să mai scriu. Totul a fost interpretat… Şi Boris şi Emilia au suferit în tăcere… Am fost poate nedreaptă… Plecarea lui Boris, mi-a marcat mai mult sufletul… Emilia şi Dorin, au fost prezenţi până în ultima clipă, la marea despărţire. Un gest nobil faţă de un prieten nobil… Mulţumesc celor care s-au implicat şi se implică la pomenirea lui după tradiţia ortodoxă… Boris David, nu poate să fie uitat! Cărţile şi descoperirile sale unice îl vor situa pe Basarabean alături de românii de frunte. Modestia şi demnitatea lui sunt remarcabile. S-a pregătit pentru viaţă, în felul său optimist, pentru a nu ceda disperării în faţa nereuşitelor şi a continua senin drumul omului încrezător în destinul său. Pentru el „nereuşita” era trecut, iar visul Dorului era viitorul de neoprit… Avea un

simţ al umorului dezarmant. Unchiul Alex îl învăţase multe… Boris David a devenit de curând, membru al Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova, anunţul fiind făcut de Preşedinta-fondatoare a acestei uniuni, poeta Diana Ciugureanu-Zlatan. La 1 septembrie 2016, sunetul clopotelor s-a transformat în rugă. Rămas bun, dragul meu prieten… Acum, eşti împreună cu cei plecaţi întru viaţă veşnică. Nu te vom uita, BORIS DAVID!

Constantin Enianu pe urmele lui Anteu

Iată ca, după volumele Eliberarea de Anteu şi Complexul lui Anteu, poetul, eseistul şi publicistul Constantin Enianu vine cu un nou volum, Anteu. Ca să-l parafrazez pe Lucian Blaga, ,,istoria este mitologia oamenilor, aşa cum mitologia este istoria zeilor,,. În cazul poetului, putem vorbi de o poezie ,,anteunica,, ce-l are în prim plan pe Anteu, unul dintre giganţi, a cărui mamă era Geea (Pământul) şi de aceea nu putea fi înfrânt atâta vreme cât stătea cu picioarele pe pământ. Poetul, cultivă o poezie cerebrală, de meditaţie filozofica, care-şi trage harul de la contactul cu pământul cu realitatea vie, concretă.

Apropieri

Mariana Gurza (Prefaţă vol. Anteu , Constantin Enianu, Editura Muşatinia, 2016)

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 18

Fiecare om este întotdeauna în mijlocul suprafeţei pământului şi sub zenitul propriei sale emisfere, şi deasupra centrului pământului. (Leonardo da Vinci ) Această trilogie legată de Anteu, ni-l descoperă pe autor, fascinat de mitologia greaca, simţindu-se uneori constrâns în mendrele antice… ,,chiar daca Anteu e o dilemă / care mai constrânge / el are geniu…“ (homo aestimans) O poezie ermetica cu profunde note filozofice, o parcurgere de trepte în căutarea sinelui. În creaţia autorului, nu avem de-a face doar cu homo faber, cel care creează, construieşte, cu homo cogitans, cel care gândeşte, ci şi cu homo aestimans, cel care valorizează, cel care este în stare să aprecieze şi să promoveze valorile. Homo aestimans: ,,vede simţirea / clară între corpuri / şi ţine cuvintele deschise/până la împlinirea /ursitei de Ulise,,. Poetul este prins de eluţiuni reflexive de spiritual locului…: ,,spiritul locului cheamă luna…/ universul cântă cu el în mers /pe o coardă/la vioara cerului/… cel ce se depărtează de pământ / se ascute spre vârf/ devenind piramidă/ totul e cronica la curgerea/simţită de la râu până la tine/ care eşti gând simultan/cu osul de voievod /şi vocea de rapsod,,. (genius loci) ,,Eternitatea e clipa salvată din erori,, – motto-ul autorului, dorind să descifreze spiritul lumii, ,,meşterul e tată de infinită coloană /adăpată ca albina din miere/sau lumina cu vrere/din profund domeniu/încununat de geniu,,. (creştere în mers) ,,Nu mai avem niciun acces la spiritul Lumii, poate fiindcă nici nu îl căutăm; însă trupul omenesc nu este nici el diferit de structura universului.,, - C. Brâncuşi

Personaje mitologice inundă versul. Nu degeaba mitologia a fost considerată fiica a fizicii înfrumuseţată de poezie. Cochetează cu pseudo-haiku-uri destul de îndrăzneţ. Tematica zborului, a iubirii, a creaţiei, sunt prezente. Neîncrederi şi temeri, tricatrene, uneori umorul străluceşte. Poeme precum, cântec anteic, anteica facere a lumii îl apropie din nou de Anteu ca într-un zbor: Pământul / apoi Anteu / după care Dumnezeu / fiind Cuvântul …,, (anteica facere a lumii). Poetul Constantin Enianu trăieşte din plin clipa. Nu îşi iroseşte cuvintele şi ne poartă într-o lume uneori uitată. Fiecare carte îşi are drumul său…în cazul de faţă, atinge pământul, aidoma autorului. ,,Daca sunt o lebădă tăcută /adâncul firii se prelinge-n mine/ca umbra corpului sărind din lut/cu ştirea voindu-se pe sine/…astfel sunt pătruns de-adâncul taciturn/prin zid opac la ziua învingând nocturn/şi taina pietrei negre – zgura din Ereb –/caci mută este piatra făţiş de n-o întreb.,, (vina tenebrei de pe piatră - gândind la L. Blaga)

Când timpul îţi cuprinde în braţe rădăcinile

Daca o parte din timpul nostru ne este răpit, altul ne este sustras, altul se scurge în versul poetului Mugurel Puşcaş, timpul devenind avid – nu mai este

Apropieri

Mariana Gurza (Prefaţă vol. Catarge peste timp, Mugurel Puşcaş, Editura Nico, 2016)

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 20

acea părticica extrem de mica a unei clipe – un remediu suveran al tuturor lucrurilor din jurul său. Poesisul lui Mugurel Puşcaş devine o mărturisire de credinţă literară, versul său reface ceea ce timpul se străduie să şteargă. Elegiac cu măsură, nostalgic fără ostentaţie, patetic cu evlavie, versul lui Mugurel Puşcaş vine din retorica poetica a lui Goga, în poemele sale religioase coborând ,,în dimineaţa poeţilor,, (Eugen Simion), ,,într-un elan lipsit de complexe şi detaşat de mode poetice,, ( Nicolae Băciuţ ). Este greu pentru un iubitor de poezie, de a nu răspunde prin gânduri răzleţe după citirea atentă a poemelor sale. Sensibilitatea poetului, vizibilă, cu o retorica poetica clasica, amprentată de lirismul scriitorilor clasici este proiectată în lumina blândă a existenţei cotidiene în care simbolul statorniciei şi sacrificiului este împlinit cu fireasca simplitate. Filonul religios abundă paginile într-un dialog personal cu divinitatea. ,,Nihil Sine Deo”. Structura volumului: Credo, Cabana iubirii, Vârste – anotimpuri, Poemele cetăţii - interesant patrulater, bine structurat, îmbinând mărturie de credinţă, iubire şi vis, prin poemele ce se desfăşoară calm, învăluitor pentru cititor, îndreptându-se spre un final pilduitor, pe alocuri surprinzător, bine ,,ticluit“ folosind metafore şi cuvinte meşteşugite. Iubitor de neam şi de loc, simte nevoia aprigă de a clădi un trecut îndepărtat, evocând acest trecut prin fapte reale subliniate de imaginar, ca un reper, o mărturie poetica dedicată Reghinului sau localităţii natale (Somnul oraşului, La Ruşii-Munţi).

Apropieri

Impresionantă dragostea sa faţă de satul său, Ruşii Munţi, un loc binecuvântat: ,,La Ruşii-Munţi se toarce veşnicia /Stă Bursucaun mâini cu-n fus de timp, /Dumnezeiescul Scaun stă de veghe, /La firul vieţii-n fiece-anotimp. /La Ruşii-Munţi e mai albastru cerul/ Strălucitoare stele-n nopţi de jar,/Par licurici împrăştiind lumină /Clipe de vară-n vremuri de cleştar. /Pe drum de care, mai aproape-i visul… /Când ostenit se-ntoarce de la câmp, /Ţăranul, adormit, cu biciu-n mână, /Visează holde mari pe-al său pământ. /Curgând încet, purificând prin apă, /De la-nceput spre mâine, vii si morţi…/E Mureşul, eternă acoladă! /Ruseni au fost, vor fi, suntem cu toţi!“ (La Ruşii Munţi). Pentru el, copacul vieţii are doar două fructe dulci: nectarul poeziei şi relaţia cu Dumnezeu. Preocupat de existenţial/existenţă, fericit se bucură de fiecare clipă pe care timpul o aşterne cu lumină în calea sa. În dialogul pe care autorul îl are cu Dumnezeu, răzbate o sinceră şi curată strigare: ,,Clipe dragi adu-mi Doamne…/Clipe dragi ce vei arde /Pe-al iubirii blestem /Sunt tăciuni ce-or rămâne,/când la mine te chem,,. Tema dragostei, dar şi nostalgia, inundă paginile, într-o suferinţă tăcută. (Dialog). Poetul se’nalţă cu ,,aripi largi de fluturi…, mângâiat în lumină, /…modelat de humă, / Din apă vers şi stele ,,, implorând cerul la o întoarcere ,,Când nu Te simt în mine, /Îndepărtează răul… /Întoarce-te, SUBLIME“ (Înălţare). Poezia religioasă îl situează pe autor printre cei care rămân să-şi găsească calea:

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 22

,,Dă-mi, Doamne, putere /Să treacă prin mine /A vieţii vâltoare…Necazuri, suspine…/ Să pot împărţi fericire şi pâine…/ A mea roată a vieţii / Să fie curată, / A Ta suferinţă, Divin, nepătată, /S-o merit, Stăpâne, / Caci grea este crucea / Ce-mi pus-ai pe umeri. / Bizară răscrucea / Şi nu găsesc CALEA / Să vin către TINE, / Dar TU eşti pe cruce, / Mă-ndrumă, SUBLIME…“(Rugă). Mugurel Puşcaş, un poet ce-şi lasă ideile, trăirile şi meditaţia să inunde paginile. O filozofie subtilă în care reflexivitatea, frământarea, neliniştea metafizica devin dominante. Este critic cu el însuşi, căutând perfecţiunea. În subcapitolul Cabana iubirii poetul aduce ofrandă pasiunii arzătoare, prin vers. Mugurel Puşcaş scrie dintr-un plin sufletesc ce se revarsă cu generozitate într-un roşu tril, ,,mereu pribeag, drumeţ spre alte zori,,, adumbrind cu nonşalanţă, uimire, plăcere şi dor popasul inimilor noastre, aducând un omagiu etern şi nedisimulat femeii, iubirii ca cea mai înaltă şi minunată trăire umană, pătrunzând cu alese cuvinte în intimitatea cititorului, răscolindu-l… Poetul trăieşte profund clipa, fiind într-o permanent căutare şi împăcare cu sine. Mereu tânăr, poetul Mugurel Puşcaş, vrea: ,,… aripi să zbor peste timp, /Să fiu iarăşi prim-anotimp./Pe veci, tânăr să fiu aş vrea, /Cu ochi de granit şi de stea,/Pe umeri cu mantii de flori/Să gust ale vieţii culori, /Să gust din pocalul cu vin, /Mereu tânăr,mereu senin… Te-ntoarce, tu vreme’napoi, /Şi uită de CLIPA DEAPOI, /Nu vreau bătrâneţe şi ger,/Nu vreau să devin efemer…,, (Veşnic tânăr).

Mugurel Puşcaş iubeşte rădăcinile timpului, soarele, imensă întoarcere spre începuturi. Preocupat de viaţa CETĂŢII, semnalând prin cuvânt tot ce frământă de veacuri istoria neamului (Alaiul domnesc, Gândiţi-vă, români, la Eminescu, Pământul vechii Dacii vrem, Ţăranul), poetul e bolnav de românism, îndrăznesc a spune, acum, când ar putea să pară desuetă afirmaţia. Am convingerea, ca în şi prin poezia sa, distinsul scriitor mai are multe de spus, de transmis, beneficiind de două atuuri importante: talentul incontestabil şi dorinţa de perfecţiune. Un autor ce merită a păşi spre alte noi, nebănuite trepte.

Poeta Dacina Dan, cu inima pe-o frunză de vie

,,Inefabil şi diafan, ca un desen transparent, însă de o ironie subtilă,,, volumul bilingv (română-engleză) de versuri Aparent / Illusory, semnat de Dacina Dan, a apărut la Editura Singur, în colecţia SCRISUL DE AZI. Traducerea în limba engleză, a fost asigurată cu mult profesionalism, de către Mădălina Maria Dăncuş. Un titlu incitant, cu implicaţii filosofice, daca ne-am raporta la ideea ca, nu există un adevăr real, ci un adevăr aparent . Poeta Dacina Dan, purtând cu ea o singură iluzie, doreşte să se regăsească în gene de floare. Este iubire şi

Apropieri

Mariana Gurza Timişoara, 9 decembrie 2016

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 24

lacrimă, este însăşi poezia-n care vine ploaia. (Nichita, mereu, pg. 21). În zbor , s-ar contopi cu cerul, ,,ar declina cu norii /…ar dezbrăca speranţa / în stropii de ploaie /… dansând sub lună / cu picior de izvor. (Zbor, pg.23). Dacina Dan este într-o perpetuă căutare a eului copleşit de iubire, frumos şi speranţă, deşi uneori, plouă cu singurătate. Utilizează principiul disonanţei în creaţie (lirismul ei fiind prins între trăiri contradictorii). O singurătate pe care mi-o explic, cunoscând autoarea, prin dorul de locul copilăriei. Nostalgii, uneori revoltă interioară, pentru acele zile când zborul, teii, bluzele brodate cu frunze, părul mirosind a fluturi, erau în dialog cu ploaia care îi vorbeşte: ,,…despre iubiri / mereu amânate.,, (Nostalgie, pg.27). Poezia Dacinei Dan este o poezie modernă, folosind metafora revelatorie. Misterioasă, îşi pune inima pe-o frunză de vie: ,,iar cerul are aripi / şi topeşte cuvinte…/ regizorul care i-a semnat prezentul/a răsfoit o carte/şia lăsat-o deschisă/pe-o masă cu pietre/şi-acum stâncilemi rănesc trupul.,, (Regizorul, pg. 29) Poeta surprinde lucrurile, limbajul, într-o continuă metamorfoză, atribuind adesea alte sensuri: ,,chiar şi aici / amiaza are trup de cruce / nici rug măcar / poate un gând…, rătăceşte prin templul subfebril / ce-n nopţile curând brumate / va rugini exuberant/inutil.,, (Rug, pg. 41) Dacina Dan foloseşte tehnica ingambamentului care dă o notă mai personală poemelor: ,,indicibilă e sămânţa cuvântul / un copac / în care atârnă strâmb / două inimi albastre / în timp ce una bate / cealaltă-nmugureşte

/ sărbătorind tăcerea dintre noi / cu frunze,, (Cuvânt, pg.53) Apropierea de Nichita, Blaga şi chiar Bacovia, se reflectă în poeme. Principiul fanteziei dictatoriale prin care poeta creează universuri posibile, se supun doar propriei sale imaginaţii. Volumul Aparent / Illusory, semnat de Dacina Dan, într-o grafica excelentă, se bucură de o coperta şi o prefaţă create de fiica sa, Mihaela Gheorghiu. Parafrazându-l pe Lucian Blaga, poetul rămâne ,,un donator de sânge la spitalul cuvintelor.,, Volumul Aparent/ Illusory îşi are drumul său…Se spune ca un volum este o pasăre, cu mai mult de o sută de aripi, gata de zbor. Poeta Dacina Dan, oferindune cu generozitate ars poetica, într-o lume însetată, îşi oferă simbolic cuvintele – adică pe sine însăşi – lumii întregi.

,,Acolo unde este inima, acolo e şi casa ta!,,

Putem spune despre Octavian Curpaş, autorul volumului Exilul românesc la mijloc de secol XX – ,,Paşoptişti,, români în Franţa, Canada şi Statele Unite, volum apărut la Editura Anthem, Arizona, 2011, ca face parte din suita intelectualilor români ce au reuşit departe de ţară.

Apropieri

Mariana Gurza (cronica vol. Exilul românesc la mijloc sec a XX, Octavian Curpaş)

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 26

Destinul celor plecaţi, de multe ori complicat de evenimente şi motivaţii necunoscute noua, lasă amprenta locului. Aşa cum ar spune şi M. Eliade ,,destinul este acea parte din Timp în care Istoria îşi imprimă voinţa ei asupra noastră.“ Fiecare dintre cei dezrădăcinaţi au odiseea lor, autorul însuşi declarându-se un Ulise, ce reuşeşte prin inteligenţă şi perseverenţă să-şi atingă scopurile. Aş putea spune ca inima lui Octavian Curpaş bate ritmat pe sunet de doina româneasca în Arizona, unde acesta s-a stabilit, alături de fiinţele cele mai dragi… Dar dorul de casă, locurile copilăriei îl urmăresc inconştient, lăsând prin paginile volumului nostalgia românului pribeag. Nu aş spune ,,exilat,,… ,,Dumnezeu este un vecin faţă de exilul eului nostru, care ne face să ne căutăm pe alte tărâmuri şi să nu fim niciodată în apropierea noastră, prin soarta inaccesibilă nouă,,, afirma Emil Cioran. O carte document aş spune, prin această incursiune istorica a diasporei româneşti de la mijlocul secolului trecut. Dorinţa de libertate şi de a-şi împlini visurile i-a determinat pe cei plecaţi să-şi privească viitorul în credinţă şi adevăr, aşa cum spunea şi Mircea Eliade: ,,a fi liber înseamnă înainte de toate, a fi responsabil faţă de tine însuţi.,, Fiecare erou al cărţii este desenat pe o hartă planetar-sufleteasca de către autor cu profesionalism şi o tandreţe remarcabilă. Demnitatea româneasca străbate fiecare pagină… Să fie dorinţa scriitorului de a ne mai reda din demnitatea ştirbită de vremi? ,,De ce îi este omului de astăzi foame? De iubire şi de sens.,, (Nicolae Steinhardt)

Apropieri

Aceasta ,,foame,, o regăsim în volumul lui Octavian Curpaş. O viaţă de căutări, dorinţă de izbândă ! Personajele sale autentice au prins şi mai multa viaţă prin subtilitatea autorului. Felul în care îl descrie autorul pe Dumitru Sinu este foarte bine ancorat în volum, vorbind de cei 63 de ani de exil. Aceşti ani ,,înseamnă mult pentru un emigrant, învăţăminte trase din propriile întâmplări de viaţă, evaluarea fiecărui individ cu mare atenţie şi selectarea adevăraţilor prieteni, înseamnă să ştii, să vrei şi să poţi să întinzi o mâna de ajutor atunci când cel de lângă tine are nevoie şi asta pentru a putea primi la rândul tău, pentru ca niciodată nu ştii ce-ţi aduce ziua de mâine. Dumitru Sinu a reuşit să se-ncadreze în rigorile unei lumi dure, a unei lumi care l-a călit şi l-a întărit şi în care a reuşit să se înconjoare de foarte mulţi oameni care şi-au dobândit în faţa sa, statutul de PRIETEN. Daca ar fi să polemizam pe baza acestui subiect ne-ar trebui pg.ini întregi pentru a-l creiona şi a-i evidenţia toate caracteristicile, implicaţiile, avantajele şi uneori, dezavantajele, de aceea las la latitudinea fiecăruia dintre dumneavoastră alegerea prototipului uman care să întrunească toate cerinţele pentru a-l ridica la rangul de prieten.“ Fiecare personaj are povestea sa captivantă, autorul făcând adesea trecerea prin momentele esenţial-umane: naşterea, şcoala, prima dragoste, căsătoria, familia, prietenii, urme adâncite în timp şi spaţiu. Cuvintele noastre ,,reprezintă o introducere la dor,,, considera Constantin Noica şi adesea ilustrul gânditor se întreba daca nu s-ar putea fundamenta ,,o filozofie a dorului, drept una a românescului.,,

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 28

Prin acest dar, făcut noua, românilor de-acasă şi nu numai, Octavian D. Curpaş ne poarta într-o noua lume, unde ,,limba,, şi-a găsit locul după cum afirma Heidegger: ,,Limba este deopotrivă loc de adăpost al Fiinţei şi locaş al esenţei omului,,. (Scrisoare despre umanism) Folosind stilul sau remarcabil de jurnalist şi fin psiholog, îmbinând în nuanţe vii destinele prietenilor săi, uneori contopindu-se prin afect, legănat de propriile sale amintiri, nu pot să nu remarc românismul adâncit ca într-o fântâna cu ,,apă vie,,. ,,Limba este însăşi floarea sufletului etnic al românimii…,,Din mii şi mii de vorbe consista-a noastră lume,,… ,,Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră… Limba şi legile ei dezvoltă cugetarea,,. (M. Eminescu) Octavian Curpaş prin Exilul românesc la mijloc de secol XX – ,,Paşoptişti,, români în Franţa, Canada şi Statele Unite, o noua viziune socio-psihologica din perspectiva istorica asupra diasporei, poate să fie o carte de referinţă pentru noi toţi. ,,Împrejurările sunt mai întotdeauna grele. Şi fiecare obţine ce vrea, dar ceea ce vrea cu adevărat, nu ceea ce spune ca i-ar plăcea să aibă; ceea ce se obţine prin neprecupeţit sacrificiu, înfrângând lenea, nestăruind asupra scrupulelor. Împrejurările nu pot fi scuza decât pentru rataţi; şi rataţii pe plan social sau duhovnicesc sunt cei care s-au dat bătuţi, n-au avut mesaj sau nu le-a fost destul de scump.,, (Nicolae Steinhardt) Octavian Curpaş a reuşit! Şi nu este singurul! Încetul cu încetul ne vom recâştiga mândria de român,

(hulită azi de unii!), prin cei de lângă noi, care ne dau lecţii de românism, de demnitate naţională. Prin Exilul românesc la mijloc de secol XX – ,,Paşoptişti,, români în Franţa, Canada şi Statele Unite, o carte document ce merita citita…

Anatol Covali un ,,bijutier de cuvinte” Mariana Gurza, Timişoara, 02 Martie 2015

Poetul-muzician Anatol Covali, prin Sonete alfabetice, Editura Bibliotheca Târgovişte, 2015, se uită pe sine şi de data aceasta, oferindu-ne un volum, demn de un ,,bijutier de cuvinte,,. Un titlu incitant, sonetele având un parcurs liric, în ordine alfabetica. Revenind la Maiorescu, şi pentru Anatol Covali, în liniştea sa, ,,nu are calendar,, şi treapta dintâi pe care se înălţă, ,,e un altar de jertfă.,,. Pe bună dreptate scriitorul Radu Cârneci, vorbeşte în prefaţa cărţii de o ,,înţelegere maioresciană,,, surprinzând poetul ,,citind în dicţionare şi în stele,,, şi ,,grupând cuvinte,, într-un ,,tom saturat de frumuseţi esenţiale, rostite în cuget deplin, măiestrind cu har la haina vremii din totdeauna şi de acum.,, Sonetele, (în metru clasic, în cel iambic, în metru liber sau sontete-rondel, sonete-gazel şi incipituri cu litere străine) pline de sensibilitate şi harice, îndeamnă la

Apropieri

,,Cine are vocaţiune? Cel ce în momentul lucrării se uită pe sine.,, Titu Maiorescu

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 30

meditaţie. Din nou problematica existenţială se rânduieşte firesc, prin trăirile pline de substanţă în faţa naturii, a necuvântătoarelor, a iubirii, durerii, fiind din nou în rezonanţă cu eul său neliniştit. ,,Arderi intense-n ireale spaţii/aprinse de scânteie divine/atunci când din Cuvinte şi din Sine/au dat năvală-n infinit vibraţii.,, (Ab initio, pg. 11) Gândurile îl năpădesc, îşi face un bilanţ, clar, trecând de la descătuşare spre extaz. ,,…Eu sunt ce sunt de când alt sens dau vieţii./E-n mine o prefacere totală./Eliberat din temniţa tristeţii./ exist pentru-omplinire ideală./ Extazu-n care ard, nu e părere,/efort sau amăgire, ci-nviere!,, (Extaz, pg. 15). Personalitatea ,,bijutierului de cuvinte,, joaca un rol rolul decisiv în construcţia sonetelor. Indiferent de formele găsite, comunicarea cu intenţii estetice se sprijină pe imagini vizuale, auditive, fiind înţeleasă ca o interpretare a acesteia cu scopul de a scoate în evidenţă o anume semnificaţie. ,,Arta este un colţ al naturii văzut impersonal şi exprimat printr-un temperament individual,, (Titu Maiorescu). ,,Geruri au fost. Acum e primăvară. /Ghiocei albi au năpădit pădurea. /Gândul întinerit colindă-aiurea. /ghiduş dorind ca-n gânduri să-ţi răsară. /…gingaşe adieri ce or să cheme /griji şi necazuri, doar spre-a le preface /grenadele războinice în pace.,, (Gonesc, pg. 17) Esenţa poeziei poetului, este iubirea, frumosul, prin foşnetul cuvintelor. Maiorescu arată cum ,,Poezia, ca toate artele, este chemată să exprime frumosul,,, iar ,,frumosul cuprinde idei manifestate în materie sensibilă,,.

Apropieri

Anatol Covali, plămădit din sensibilitatea şi frumuseţea lumii, înveşmântat în timpul ce-i zideşte lucrarea încărcată de sfinţenie, îşi cunoaşte rostul: ,,Rodu-mi bogat, strâns cu atâta trudă, /risipei a fost dat, ca dar să fie, /re-ntinerind când sfânta armonie/recolte-n ea a vrut să tot includă…/risc şi străbat cărări necunoscute./Rămân tot eu, însă mereu sunt altul /rostu-i fiind de-a cuceri cerul.,, (Rost, pg. 27) Maiorescu ajunge la identificarea acestora, definind frumosul, în termeni hegelieni, drept aparenta sensibilă a ideii,,. Arta dobândeşte un rol moralizator, pentru ca îl înnobilează pe om, îi conferă demnitate. Menirea unui poet, este profetica: ,,Mi-e tare dor, din când în când, de mine!/Mă caut şi mă aflu în uitare/mai trist, mai plin de sentimente-amare/mereu cu lacrimi prinse de retine/...mirifici care poartă-n ei elanuri./ Mut şi uimit admir cum reîncepe/ menirea mea să scot rod din stepe.,, (Menirea, pg. 23) . Eul poetului, vibrează cu intensitate şi sinceritate, ,,ideea fiind trăită în toate adâncimile sufletului, pentru a-i da căldura care să învăluie pe cititor sau ascultător,, Starea de contemplaţie estetica creează în autor ,,o atmosferă intimă de disponibilitate, de libertate sufleteasca,,. ,,Ce liberal e Beethoven în orchestraţie! Tot instrumentul e întrebat să-şi dea părerea şi reproduce pe răspunderea sa ideea principală. Ideea principală câştigă astfel o varietate de feţe originale, e când înaltă, când burlesca, când tristă şi când voioasă, şi în impresia totală rămâne o lume armonica aparte, adevăratul humor al omenirii.,,(Titu Maiorescu)

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 32

Această tonalitate muzicală, este prezentă şi în sonetele poetului Anatol Covali. Are o ţintă precisă: ,,ce ţine de viaţa-mi încă neînvinsă,/ ţesută de destin direct pe stele…/ţinut dempliniri cât mai departe./ Ţâşnind ca un vulcan din poezie/ţin să rămân poet şi-n veşnicie “. (Ţintă, pg.31) Ca un drumeţ, ,,prin stepe rătăcit,,, poetul, ne avertizează ca, într-o bună zi, îi vom vedea ,,drumeagul,, urcând: ,,Elanul sufletului meu /e zbor semeţ prin spaţii, /entuziast şi-avid mereu, /erupţii de vibraţii…/emoţie fierbinte /Eul e-atunci dinamitard, /ecou divin şi ţinte.“ (Elan, pg. 41) Harul poetic străbate volumul cu acea ardere de tot pe care o găsim în majoritatea volumelor. Filonul religios este viu, şi gândul la veşnicie îl poartă în rugă. Subtilitatea filozofica a versurilor îl clasează pe o treaptă de maturitate poetica. ,,Vers pătimaş voi scrie,/vulcani arzând în anii mei/vrăjiţi de veşnicie.,, (Veşnicie, pg. 59) ,,O carte deosebită prin arhitectura cu totul insolită, prin minuţiozitatea cu care este destilată ideea şi pusă în forme neaşteptate de poetul-muzician Anatol Covali...În aceste sonete alfabetice poetul încearcă a cuprinde cu dezinvoltură lumea – pe el însuşi cu tot jurîmprejurul de la vierme până la astru; iubiri, dureri, bucurii şi tristeţi întru esenţializare; se luptă cu înaltul şi adâncul (cu sinele-i), soseşte şi pleacă mereu întru regăsirea-i şi, asemeni Meşterului Manole, zideşte şi surpă neobosind până la ultima cupolă a mănăstirii din suflet. Ana cea mândră şi neînvinsă este el însuşi, fiind

în acelaşi timp meşterul de har divin, zidindu-se şi rămânând eternităţii.,, (Radu Cârneci)

Anatol Covali: 365 de sonete O carte cât o viaţă

Volumul 365 de sonete, apărut la Editura Biblioteheca din Târgovişte, 2013, purtând semnătura poetului Anatol Covali, a adus ,,în casa liricii noastre,… 365 de sonete…rod al multor ani de dăruire severă în lupta cu puternicia cuvântului,,. (Radu Cârneci) Se ştie ca, odată cu apariţia versului liber (verse libre), sonetul a început să fie privit ca o formă învechită de poezie şi nu a mai fost folosit pentru o vreme de poeţi. Cu toate acestea un număr de poeţi din secolul al douăzecilea, incluzându-i pe John Berryman sau Seamus Heaney, au privit aceasta drept o provocare de a reda sonetului prestigiul pierdut. Printre poeţii care au mai scris sonete în secolul douăzeci figurează şi Edna St. Vincent Millay sau Pablo Neruda. Altfel a stat percepţia în România. Sonetul, această formă regală de exprimare, a fost mereu prezent în creaţiile scriitorilor români, binecunoscuţi cititorilor, printre ei fiind şi Anatol Covali. O prezenţă destul de discretă, care merită cunoscută. Abundenţa poeţilor care uneori nu spun nimic, mau determinat şi pe mine, în a mă opri la cei ce au ştiut să zideasca prin cuvânt lirismul. O atenţie deosebită, trebuie

Apropieri

Mariana Gurza, Timişoara, 24 Februarie 2015

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 34

acordată poetului Anatol Covali, prolific în creaţii de substanţă, un bijutier al formelor, un sonetist de excepţie. Aşa cum putem citi şi în prefaţa volumului, aparţinând omului de cultură, Radu Cârneci, abordarea lirismului, reînflorirea sonetului, îl situează pe autor printre sonetiştii de marca, alături de Mihai Codreanu, Victor Eftimiu, Vasile Voiculescu, Şt. Aug. Doinaş, Adrian Păunescu, Adrian Munteanu, ş.a. Anatol Covali aidoma lui Vasile Voiculescu trece prin ,,dimensiuni pasionale,, – ,,bucuria şi durerea,,, ,,înălţimea, dimensiunea spiritualităţii,, şi, ,,dimensiunea metafizica, în extaz şi sfinţenie,,. Iubirea, ca o ardere de tot, este prezentă în creaţia autorului. Trăieşte fiecare clipă cu nesaţ, cu bucurie, tristeţe şi revoltă în funcţie de tot ce vede şi simte. Harul poetului, însoţit de sfinţenia rugăciunii, îl fac mai tenace. 365 de sonete, mă poartă cu gândul la un ciclu. Nu este întâmplător acest titlu. Anatol Covali a biruit! ,,Am biruit. A fost o luptă dură /şi-aş fi putut cădea de ea răpus. /Dar nu n-anspăimântat a morţii ură /şi nu am acceptat să-i fiu supus. / Tăria mea a fost mereu credinţa /ca sunt şi apărat şi ocrotit/ de Dumnezeu, ce-mi sprijină fiinţa…/,, (Am biruit, pg. 21) Fraternitatea cu poetul Radu Gyr, este edificatoarea, privind puritatea poetului. Toată simplitatea şi firescul unei exprimări melodice, dau poeziei sale majestatea autenticităţii româneşti. Versul lui Anatol Covali, irumpe lin, trezindu-ne din adormire, pentru ca apoi să ţâşnească tumultos ca o cascadă, trezindu-ne din încremenire, către rostul nostru transcendent spre Înviere: ,,E calea hărăzită de Creator sufletului românesc, pe care Radu

Apropieri

Gyr a intuit-o şi a exprimat-o ca nimeni altul. Versul său ne poartă din condiţia cea mai umilă, a lipsurilor şi a suferinţei, înspre năzuinţa apropierii de Dumnezeu.,, ,,Sunt fratele lui Radu Gyr, / n-avem străbuni în sânge, / însă acelaşi duh martir/ în carnea noastră plânge…/ Dar suntem fiecare/ poeţi ce au ca adăpost / o stea nemuritoare.” (Fraternitate, pg. 23) Anatol Covali, un ,,rug aprins,, pe altarul iubirii. Preocupat de trecut, nu uită ca, ,,istoria sfârşeşte şi începe /cu Gherla, cu Aiudul sau Canalul, / Aici ne îngropară idealul /barbarii nemiloşi veniţi din stepe…/ istoria e-n gropile comune /de unde cu durere şi oroare /acuză vinovata naţiune.” (Istoria e-n gropile comune, pg. 66) Singurul prieten, Creatorul. ,,Dă-i Doamne şi inimii mele puterea / pe care Iisus răstignit o avea, / ca lumea să calce cu ură pe ea/şi ea să nu-şi urle sălbatic durerea…/menirea-mi mereu ne-mplinită-ndeajuns. / Şi ca să nu simt ezitări în aripă / Te-ndură şi stai înlăuntru-mi ascuns.” (Rugă, pg. 127) Volumul 365 de sonete, într-o formă grafica de excepţie, merită să fie prezent în biblioteci. Poetul Anatol Covali şi-a câştigat un loc printre cei mai sensibili poeţi ai vremurilor. ,,Prin sonetele sale, Anatol Covali se înscrie printre cei mai decişi în a apăra şi promova această nobilă formulă poetica. Întreprinderea colegului Anatoli Covali de a împlini un an de sonete este mai mult decât stimabilă. Talentul său foarte nuanţat, hărnicia (tenacitatea) şi iubirea-i de frumosul esenţial au învins într-o carte cât o viaţă.” (Radu Cârneci)

Poeta Camelia Cristea, pe aripi de înger

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Mariana Gurza Timişoara, 15 Aprilie 2015

Camelia Cristea a ales să stea de veghe…,,după datină şi lege, /Să aline durerea lumii prin blânda rugăciune.,, Volumul Ferestre deschise de Camelia Cristea, apărut în colecţia Scrisul de azi, Editura Singur, 2015, este o invitaţie de a descoperi lumea autoarei, prin zidirea existenţei voite de Dumnezeu. Camelia Cristea şi-a găsit vocaţia de a cultiva ogorul lumii în măreţia lui, devenind o lucrătoare prin cuvânt. Prin vers se regăseşte, respiră frumosul, iubeşte măreţia lumii: ,,Avem nevoie de iubire / Trăim murind, / De parca nici n-am fi.”…(Avem nevoie de iubire, pg.7). ,,Sunt trilul păsării voioase / Ce a văzut seninul de cu zori, / Şi-n zborul ei a scuturat angoase, / Pe aripi port lumini de visători! / Sunt solul ce aduce pace, / Războaiele în lanţuri le convoc, / Sunt ziditor în sfere luminoase / Şi mă înalţ firav…! Pe scară urc cât pot.” (Sunt, pg.8). Poeta cu multă naturaleţe, trece prin diverse etape existenţiale, contopindu-se cu o pajişte înflorită, cu pasu-i de furnica, ducându-şi poverile prin vremurile tulburi. ,,Sunt pasul de furnica-n lume / Şi-mi duc poverile aşa cum pot, / Îmi las cuvintele să se cunune / Cu razele de soare la un loc.” (Sunt, pg. 8).

Apropieri

Înfloreşte în fiecare anotimp cu smerenie şi înţelegere faţă de mersul lumii deşi, adesea, în noapte tăcerea se frânge. ,,Am înflorit în liliacul din grădină, / Şi-n tei mi-am pus sărutul de cu zori, / Din meri bătuţi, cu frunză de sulfină,…(Am înflorit, pg. 10). ,,Aş vrea să-asculţi viorile din mine, / Arcuşul lor ce-n vis se risipeşte / Şi din troienele de gânduri/Să-alungi şi iarna ce mă viscoleşte…” (Aş vrea, pg.10)! Poemele autoarei sunt de o gingăşie distinctă în care dragostea se afirmă ca un leac miraculos, dorind să scrie un poem de iubire prin lacrima de dor ce plânge. De aici, din zona afecţiunii pioase, renaşte în fiecare zi, mai puternica, lăsându-şi regretele să plece, risipită într-un spaţiu imaginar, nostalgic: ,,Am renăscut din propria cenuşă, / Prin ancestral stindardul am să-l port,/Un înger îmi deschide acum o uşă, / Din zbor nu mă opresc… dar nici nu pot! / Şi recompun din cioburi universul, / În fiecare galaxie vise noi, / Prin stele-gând fac piruete / Şi toate astea le împart cu voi!” (Am renăscut, pg.16). Camelia Cristea dăruieşte aşa cum primeşte…Frumuseţea interioară, harul hristic îşi pun pecetea pe trăirile autoarei într-un firesc covârşitor. Deşi poezia sa este plină de întrebări, toate apar ca o scară a virtuţilor pe care poeta încearcă să o străbată în tăceri mărturisite: ,,Eu am văzut… ai răsturnat un munte / Şi câmpul tot l-ai pus într-un picior / O mare cu valurile ei toate / Stă resemnată acum într-un ulcior…/ Acum eu cred ca totu-i cu putinţă / Şi-n flacăra aprinsă de idei, / Las o fereastră larg deschisă, / Albastrul cerului să scrie în condei.” (Eu cred, pg. 17)

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 38

Este inspirată de tot ce mişca, în mod special de viul ce-l vede în fiecare floare, contemplând Frumuseţile dumnezeieşti, necesare prin purificarea de patimi a sufletului; ,,ca să se nască în suflet şi frumuseţe dar şi putere pentru săvârşirea celor ce trebuiesc făcute, avem nevoie de harul dumnezeiesc. Frumos e orice suflet, privit în simetria puterilor sale proprii, dar frumuseţea cea adevărată, adică firea cea dumnezeiasca şi fericită, se poate privi, se poate contempla numai de cel ce are curăţită mintea. Cel ce-şi ţinteşte ochii la luminile şi harurile lui Dumnezeu primeşte ceva de la El: ca de la o culoare îşi colorează propriul lor chip cu o strălucire înfloritoare.”(Sfântul Vasile cel Mare) Camelia Cristea, prin acest volum de debut, a intrat în rândul poeţilor creştini. Profunzimea versurilor îndeamnă la meditaţie, reprezentând o mărturisire de credinţă. Se spune ca atunci când omul este lucrător cu Dumnezeu, cultura lui devine o funcţie în slujba împărăţiei lui Dumnezeu şi justifica istoria şi existenţa omului şi contribuie la împlinirea menirii sale în creaţie: ,,Din puterea rugăciunii / M-am născut a mia oară, / Gândul bun în mine creşte/Şi îmi cântă a primăvară./M-am născut din foc şi apă/Când ruinele din oase/Îmi intrară pân’ la sânge/Şi dospeau în strâmte vase…/M-am născut iar din ţărână/Ca un bob micuţ de grâu/Să ţin răul la distanţă/Şi tot binele în frâu./M-am născut în dimineaţă/Pe un clopot alb de crin,/Vorba mea să fie dulce/Ca durerea să-ţi alin./Mam născut din rugăciunea/Sfinţilor ce ştiu a ţine/În pocal iubirea-naltă/Şi o floare-n piept de bine./Şi dau slavă pentru toate/Câte sunt şi-or să mai fie/Un ochi

Apropieri

plânge, altul râde/Şi mă-aprind în bucurie.” (M-am născut, pg. 81). Poezia Cameliei Cristea, deşi are un puternic filon religios, te cucereşte printr-o filozofie subtilă, pilduitoare. Mesajele directe, poezia de atitudine privind valorile Neamului Românesc, poeme scrise pentru părinţi, copii, vin spre noi, senin, ca o rază de soare. Cuvântul ei prinde rădăcină, prin chemarea de a scrie ,,cartea cu lumină,,. Veşnicia, năzuinţa fiecărui creştin, este şi chemarea poeţilor: ,,Şi îngerii i-aş lua ca sfetnici / Să ne îndrume în călătorie / Cu dragostea ţinuţi de mână / Să ne-ndreptăm spre veşnicie!” (În Eden, pg. 88). Pentru a ajunge la ,ferestre deschise, autoarea a calcat pe cioburi de lumină, ascultând glasul îngerilor ce cântau în clopot de chemare: ,,Aripi îmi creşteau fără să ştiu / Şi mă-nălţam pe razele de soare… / Minutele se-nchină la utrenii, /Genunchii bat metanii, nu risipă, / Să potolească marea şi valul trist al vremii…” (Cioburi de lumină, pg. 69). Lirica Cameliei Cristea se dezvoltă într-un perimetru filozofico-religios, unde iubirea şi frumosul se întrepătrund. Dragostea pentru semeni prinde culori de curcubeu. Aşa cum ni se destăinuie, s-a regăsit: ,,în rugul de cuvinte, / În versul ce acum se scrie, / În rodul toamnelor bogate / Şi în ciorchinul copt din vie. / Visez să zbor dincolo de mine / Să-alung tăcerile ce-au plâns/…Iar ochii sufletului or să vadă / Când se deschid ferestre-n zori / Să intre iar lumina nudă / Ca-n rai ninsorile de flori.” (Ferestre deschise, pg. 55) Aceste câteva gânduri despre poezia Cameliei Cristea, purtată pe aripi de înger, sunt doar o invitaţie

spre cunoaşterea creaţiei sale artistice, care prin iubire şi plinătatea ideilor, se vrea citită întru mângâierea şi liniştirea sufletelor noastre.

Poeta Dorina Stoica pe Calea Crucii

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Mariana Gurza Timişoara, 20 aprilie 2015

,,Avem doar un singur mod de a ne apropia de Dumnezeu, credinţa. Aceasta se află pe Calea Crucii şi a pocăinţei. Altă Cale nu este! Ea este la îndemâna oricui. Singurele condiţii sunt asumarea ei şi urmarea lui Iisus Hristos,,. (Arhimandrit Ciprian Grădinaru - Fără cruce nu se poate ajunge la mântuire, pg. 6) Poeta creştină Dorina Stoica, şi-a asumat drumul, din iubire faţă de Dumnezeu în volumul de poeme Când nu Te iubeam, Editura PIM, Iaşi, 2014. Volumul este orientat asupra sacrului în poezia româneasca prin limbajul poeziei religioase, a poeziei-rugăciune, ce definesc legătura hristică a poetei. O poezie profetica, ce s-a născut în urma prigoanei… Titlul acestei antologii de autor, sugestiv, privind trecutul autoarei şi urcarea sa pe alte trepte de lumină. Iubirea, adevărata măreţie de a ajunge la divinitate. Dumnezeu este Iubire, iar unde este Iubire acolo este şi Dumnezeu. Este nevoie de a cunoaşte trecutul omului pentru a putea ajunge la o cunoaştere deplină a prezentului, a stării de făptură renăscută în Hristos. O evoluţie spirituală a poetei prin multă jertfelnicie, acum, la maturitatea crezului său poetic.

Apropieri

,,Când nu Te iubeam/ iubeam o floare /cândva am iubit/ un copac/ apoi o mulţime/ de păsări /cuibărite în sufletul meu/ la geam şi-au făcut cuiburi/ a venit o furtună din senin/ au căzut cu pui cu tot/ ca o pasăre am suferit/ ce i-a păsat naturii/ ea nu are nici măcar /un copil din flori/… când nu Te iubeam iubeam / o rază de soare/ intrată/ pe geamul îngust/ din biserica veche/ parca eram o gâză/ în braţele ei/ aşa de strălucitoare era/ ca-mi venea/ să mă fac Lumină…/când nu Te iubeam/ iubeam străzile oraşului/ cu pietre rotunde/ grele cât luna/ şi florile din grădina/ cu cireşe coapte/ pe care aş fi vrut să le fur/ aşa de poftă îmi era/… când nu Te iubeam/ iubirea părea indiferentă/ dar mă pândea/ lasă ca într-o zi te prind/ să văd unde ai să-ţi ascunzi/ inima/ când nu Te iubeam/ Doamne, lut şi ţărână eram,, (Când nu Te iubeam, pg. 9) Sfântul Grigorie de Nazianz afirmă ca, ,,în calitate de pământ, eu sunt legat de viaţa de aici, însă având în mine o parte divină, port în mine dorul după veşnicie“. Poeta în căutarea sinelui, urmărită de umbre, porneşte pe drumul mântuirii prin rugăciune, conştientă ca, măreţia omului constă în faptul ca el este chemat să devină aşa cum spune Maxim Mărturisitorul, o ,,biserica tainica“. Sfântul Simeon Noul Teolog afirmă şi el ca, ,,fiecare din noi este adus la existenţă de către Dumnezeu ca o a doua lume mare în această lume mica şi văzută. ,,În ce constă măreţia omului?“, întreabă Sfântul Grigorie al Nyssei. Şi tot el răspunde: ,,Nu în asemănarea lui cu lumea creată, ci în faptul ca este făcut după chipul naturii care l-a creat“. Aceasta înseamnă ca măreţia omului se află în drumul lui…

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 42

În raport cu natura şi cu întreaga creaţie, poeta îşi înţelege menirea de a fi o purtătoare de cuvânt a lumii în faţa lui Dumnezeu urcând scara virtuţilor spre desăvârşire. Poeta Dorina Stoica se doreşte a deveni o biserica vie în care lucrează tainic Duhul Sfânt: ,,În biserica Ta, Doamne,/ nu-s nici regi, nici sărmani,/ nici răi, nici virtuoşi,/ sunt doar oameni ce se roagă,/ nişte simpli păcătoşi.,, Smerenia autoarei, măcinată de întrebările existenţiale, aprind în ea dorul de Dumnezeu. Doar prin poezia-rugăciune îşi regăseşte echilibrul, într-o lume dominată de mentalităţi… Pentru toate ezitând un nou început. Drumul poetei Dorina Stoica, este un drum spre lumină şi adevăr. Prin puterea cuvântului ziditor, depăşeşte barierele văzute şi nevăzute. Poezia Dorinei Stoica este rugăciune, poeta, trăind în momentul indefinit al creaţiei, o stare de îndumnezeire a omului. Mesajul înălţător al poeziei religioase defineşte poetul ca fiind ,,un purtător al unui mesaj înalt în istorie, un mărturisitor al Logosului,,, cum spunea marele imnograf Ioan Alexandru. Rugăciunea de mulţumire, fascinează prin mesajul simplu şi direct al autoarei către divinitate. ,,Îţi mulţumesc azi ca sunt pentru ziua de mâine./ Îţi mulţumesc ca am pe masă o pâine. /Îţi mulţumesc pentru stropii de ploaie, /pentru fructe, păsări, flori, /pentru soarele care răsare în zori, /pentru cerul cu licăr de stele, /pentru toate zilele vieţii mele… Mulţumesc pentru Pruncul Iisus/ ce din Fecioara Maria în iesle se naşte,/ ca Te-ai răstignit pentru noi şi ai Înviat/ în noaptea de Paşte./ Am atâtea lucruri pentru care să-ţi

Apropieri

mulţumesc/ ca n-ar fi de-ajuns o mie de ani să trăiesc! ,, (Îţi mulţumesc, Doamne, pg. 12) Pentru părintele Stăniloae, actualizarea sensului lumii, şi prin aceasta ,,urcarea ei pe trepte spirituale mereu mai înalte, este o lucrare a spiritului uman ce acţionează prin mijlocirea trupului, caci omul se depăşeşte pe sine însuşi pentru a intra în comuniune cu persoana absolută, adică cu Dumnezeu“. Autoarea este consecventă drumului asumat, iubeşte poezia, oamenii, frumosul, dar nu poate să nu se întrebe de ce schilodim prin nimicnicia noastră ce ne-a fost dat… ,,Ce vină are ziua ca-i plină de lumină?/ Iar omul are vină ca se întoarce-n tină?/ Ce vină are pomul ca s-a umplut de flori?/ Ce vină are cerul când se adună nori?/… În dar le-avem pe toate spre-a noastră folosire./ Atunci de ce-avem ură şi n-avem doar iubire?“ (Întrebări, pg. 14) Sfântul Grigorie Teologul, în Cuvântarea sa la Sfintele Paşti, spune ca, după crearea omului, Dumnezeu îl: ,,pune pe pământ ca o altă lume mica în cea mare, ca un alt înger, închinător al lui Dumnezeu, văzător al creaţiei văzute şi iniţiat în cea inteligibilă, împărat al celor de pe pământ şi împărăţit de sus, pământesc şi ceresc, vremelnic şi nemuritor, văzut şi nevăzut, dar înţeles cu mintea, la mijloc între măreţie şi umilinţă, acelaşi duh şi trup…“. Poezia Dorinei Stoica, scrisă cu inima, este rodul întâlnirilor cu Dumnezeu în iubire, printr-o trăire lirica intensă raportată la sacralitatea vieţii. Nu este ocolită confesiunea, credinţa ca stare de existenţă în faţa lui

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 44

Dumnezeu, revelaţia, suferinţa, strigătul disperat într-o lume păcătoasă. Prigoana a fost dintotdeauna…cei care prin menirea lor profetica, strigă în cetate, vor fi huliţi aici, dar mângâierea o vor primi în Împărăţia Cereasca… Este cazul şi poetei Dorina Stoica, conştientă de Crucea pe care cu umilinţă şi smerenie trebuie să o poarte. Aici intervine jertfelnicia poetei Dorina Stoica ! Acest volum, unde sunt înmănuncheate un grup de poeme de inspiraţie biblica, este o adevărată comoară duhovniceasca, menită să ne îmbogăţească spiritual. Poetica creştină are rolul de a pune omul în legătură cu Dumnezeu ajungând să spună precum psalmistul David ,,gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul.,, Poezia religioasă a Dorinei Stoica îşi are rădăcinile în cărţile sacre. Există o artă a limbajului în poezia religioasă, poetul pare inundat de lumina divină, poetul duce mesajul, făclia, la oameni, sub semnul intertextualităţii şi transtextualităţii, remarcând etapele: arta scrierii textului, momentul receptării textului, efectul de purificare provocat de text, conform teoreticianului H.R. Jauss. Inspirată după o rugăciune a Părintelui Arsenie Boca, autoarea se prezintă smerită şi ispăşită în singurătatea ei, simţindu-L alături, doar pe Tată Ceresc: ,,Doamne, Cel ce vii în taină printre oameni,, /Ai milă de mine, te rog nu mă izgoni/. Ajută-mă să mă vindec de minciună,/ De invidie, de lăcomie şi să lucrez fapta bună./ Luminează-mi gândurile întunecate şi rele,/ Nu lăsa nici o umbră să cadă peste ele!/ ,,Doamne, Cel ce vii în taină printre oameni,, /Vino la îndrăzneaţami chemare să mă alini… ,,Doamne, Cel ce vii în taină

printre oameni/ La Tine alerg, afară de Tine nu am pe nimeni.,, (Doamne, cel ce vii în taină, pg. 14) Suferinţa purifica. Harul poetei s-a născut pe acest drum, pe Calea Crucii, pe care l-a urmat la un moment dat…Strigătul ei de ajutor, este ridicat spre cer. Vremurile au venit, au plecat… Poeta s-a regăsit prin vers, prin puterea rugăciunii, poemele ei reuşind să transfigureze sufletul omului, ridicând-o la rangul de lucrător cu Dumnezeu la frumuseţea lumii. Şi-a asumat drumul, spinos şi plin de angoase…Poeta Dorina Stoica, o poetă ce completează lista poeţilor creştini, care nu-şi doreşte altceva, decât, mântuirea. Puţini vor înţelege… Dar, prin iubire, har, desăvârşire şi jertfelnicie, Dorina Stoica a biruit! ,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.” (I Corinteni 13) Poetul Anatol Covali, un semănător de biruinţe

Cântând, poetul Anatol Covali, prin volumul, Zâmbetele senectuţii se livrează fără rest, protejat de, aripa îngerului, „mângâiat de, zâmbetul Creatorului.”

Apropieri

Mariana Gurza Timişoara, 25 februarie 2015

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 46

Volumul, Zâmbetele senectuţii , apărut la editura sa de suflet, Biblioteca din Târgovişte, 2014, vine să întregească profilul unui poet de succes, după cele peste 25 de volume publicate în colecţia Lirica şi receptate pozitiv de publicul larg., ,,Cele 25 de volume publicate sunt copiii mei. Mai buni, mai veseli, mai trişti, mai curaţi sufleteşte sau mai plini de păcate, dar aşa cum sunt îi iubesc şi încerc din când în când să le îndrept greşelile, să-i mângâi sau să-i trag de urechi. Şi nu mă las. Mai fac câţiva!” (Anatol Covali – Opinii critice, pg. 322) Poezia autorului, este o respiraţie zilnica, aşa cum muzica, în calitatea sa de solist al Operei Române, i-a înnobilat viaţa. Iubeşte formele fixe, cuvântul fiind modelat de sunete gingaşe, mereu în căutarea de noi partituri, dorindu-se un original prin rezonanţa eului. Şi-a înţeles menirea: ,,Mi-am înţeles, în sfârşit, /menirea. /... Mi-am pus traista pe umăr/şi mă îndrept/spre împlinire, cântând.” (Cântând, pg.5) Expresia pură a trăirilor sufleteşti îl apropie pe Anatol Covali de poezia filozofica a lui Blaga. Iubirea, frumuseţea, anotimpurile pe care le traversează. Metafora revelatorie, dă substanţă lirismului poetic. Limbajul metaforic este îmbogăţit cu procedee artistice şi figuri de stil. Epitetele având rolul de a potenţa o încărcătură emoţională faţă de mesajul autorului., Înfrunzesc sentimentele: ,,Mugurii gândurilor / plesnesc şi se preschimbă / în flori înmiresmate / Orice cântec e verde, / adierile sunt albastre /... iubirea / e când violoncel, / când vioară, / când flaut.” (Primăvara, pg. 25) Antaol Covali, ciopleşte în cuvânt, purtând înfrigurarea artistului de a găsi fericirea. Ca un meşter

Apropieri

crucificat pe altarul artei, nu are odihnă. Multe întrebări ce îşi caută răspuns în poezia covaliană: ,,Nu am odihnă. / Cioplesc înfrigurat / blocul de marmură / al fericirii /... Unde e? Unde e?” (Cioplind, pg. 29). Mergând pe urmele lui Blaga, poetul intrat în sfera albastră, dornic de a se descoperi pe sine, cu sentimentele sale, la întâlnirea cu misterul cuvintelor, reuşind ,,să proiecteze în misterul lumii un înţeles, un rost şi valori, care izvorăsc din cele mai intime necesităţi ale vieţii şi duhului... Omul trebuie să fie un creator...” (Lucian Blaga) Anatol Covali, un spirit liber, armonios în vers şi gândire, preocupat de prezent, ancorat la trecut. Suferă de o neodihnă, regăsindu-se adesea în privirea Creatorului: ,,Şi în privirea Creatorului / strălucea zâmbetul / din care ieşise biruitoare lumina. /Eram acolo, fiindcă făceam parte, /din totdeauna, din neînceputul / ce se hotărâse în sfârşit să înceapă.” (Neodihnă, pg. 267) La fel ca şi Blaga, Anatol Covali, fecior de preot, prin poezia sa religioasă, plină de profunzime şi înţelesuri, se lasă înălţat în Lumină, cu smerenie. Ruga este biruitoare, sprijin în tot ceea ce sculptează prin cuvânt: ,,Fă, Doamne / o minune! / Ia-mi în palme inima obosită... / Şterge-i/ lacrimile/ şi linişteşte-i / zbuciumul / vindecai/rănile.” (Rugă, pg. 258) Poetul trăieşte intens clipa. ,,Doar, veşnicia stă ascunsă într-o clipă” - parafrazându-l pe Arhim. Arsenie Papacioc: ,,Trăiesc în fiecare zi / ca şi cum ar fi ultima / în care mi se mai îngăduie / să cotrobăi în gânduri / şi să admir / perfecţiunea Creatorului/... Pentru mine nu mai există mâine, / Viaţa / se reduce la timpul / din care

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 48

încerc să storc / ultimele picături esenţiale. (Trăiesc, pg. 88) Poetul pictează cu înfrigurare tristeţea, tristeţea lumii, pe care oamenii nu o pot vedea: ,,Mi-am adunat lacrimile / şi pe pânza înrămată / de pe şevalet / pictez cu înfrigurare / tristeţea. /... Sărmanii / ce orbi sunt, / cum de nu zăresc capodopera/pe care le-o ofer? (Tablou, pg.9). Cu aceeaşi candoare ne avertizează privind trecerea noastră dincolo: ,,Nu izgonirea din rai / a fost pedeapsa / cea mai grea / pe care Creatorul / le-a dat-o oamenilor. /Pământul întreg / era un rai / plin de viaţă / binecuvântată. / Osânda / cea mai mare/... a fost/moartea.” (Osânda, pg. 88) Anatol Covali, nu-şi poate uita obârşia: ,,Basarabia –/Mâna stângă a României, /cea de lângă inimă, / pe care un imperiu, / lacom şi criminal/a amputat-o, /a ciopârţit-o... Basarabia –/ cimitirul în care strămoşii / se zvârcolesc şi blestemă.” (Basarabia, pg. 76) În poezia lui Antol Covali, se pot identifica două constante: reflexivitatea şi metaforă. ,,Transcendentul artistic balansează profund umanul, prin creaţie omul se salvează, acesta este concepţia întregii poezii a lui Anatol Covali.” (Monica Grosu - La umbra cuvintelor – Opinii critice, pg. 323) Opiniile critice care însoţesc volumul, onorante şi obiective. Anatol Covali, este un poet al cărui nume fiind adunat pe-o Carte, pe care o scrie cu har de-o viaţă prin volumele publicate până acum, într-o bună zi va sparge obrocul modestiei personale, dar şi pe cel al inapetenţei unor critici, şi se va arăta lumii literare, aşa cum s-a arătat şi lumii scenei lirice – o voce de aur.

Se va arăta ca un poeta vates: À tout seigneur, tout honneur. (George Coandă – Antaol Covali, un poet al reverie şi al revelaţiilor magice) Volumul Zâmbetele senectuţii, un volum reprezentativ, pentru opera poetului Anatol Covali. Aşa cum minunat, scrie Octavian Goga despre menirea scriitorului: ,,Eu, graţie structurii mele sufleteşti, am crezut întotdeauna ca scriitorul trebuie să fie un luptător, un deschizător de drumuri, un mare pedagog al neamului din care face parte, un om care filtrează durerile poporului prin sufletul lui şi le transformă într-o trâmbiţă de alarmă. Am văzut în scriitor un element dinamic, un răscolitor de mase, un revoltat... Am văzut în scriitor un semănător de credinţe şi un semănător de biruinţe.” (Octavian Goga) Pentru mine, scriitorul Anatol Covali rămâne un, semănător de credinţe,, şi, un semănător de biruinţe.,, sursa: https://gradinaculecturi.wordpress.com

La răscruce de lumi un volum de Anna Nora Rotaru,

La margine de lume, pe-o stâncă, poeta Anna Nora Rotaru, ,,agăţată-ntr-un punct, pe cer” unindu-se cu praful stelar simte cum, ,,secundele curg, imaginile, pe pământ milenar, /călătorind în timp şi-n spaţiu... /în lumi neştiute cu-o divină, celestă lumină”, lăcrimând, îşi

Apropieri

Mariana Gurza Timişoara, 21. 04. 2015

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 50

pune, efemerul pe-o arcă, prin acest volum de debut, La răscruce de lumi, Editura Singur, 2015. Autoarea, o creatoare de frumos, aşa cum bine a punctat scriitoarea Emilia Țuțuianu prin cuvântul de întâmpinare: ,,Ut pictura poesis, este ceea ce defineşte stilul poetei Anna Nora Rotaru.” Privind tablourile poetei Anna Nora Rotaru auzi poezia, citindu-i versurile ai în faţă imaginea trăirilor. Pictură şi poezia, considerate contexte imitative sunt diferite: tuşele de culoare, vopseaua, sunt potrivite pentru afişarea de calităţi senzoriale, tactile, ce pot aminti numai elemente argumentative. Cu toate acestea, poezia face procesul invers. ,,Ut pictura poesis” (pictura e poezia) maximă lui Horatio. După cum, prin culoare şi formă ,,unii izbutesc să imite tot soiul de lucruri, poeţii reprezintă arta care imită slujindu-se numai de cuvinte, simple ori versificate.” (Aristotel, Poetica) Anna Nora Rotaru, îşi pune în mişcare sufletul, răspândind un ton şi un spirit de unitate, printr-o forţă magică şi unificatoare – imaginaţia. ,,Poezia nu se învaţă de la alţii, nu e un act mimetic. Poetul e un Narcis, îşi asumă existenţa lumii prin propria-i trăire: are centrul creaţiei în el însuşi.” (Friedrich Schlegel). Volumul, La răscruce de lumi, ne arată, complexitatea dintre poet – pictor, menirea medicului de a salva suflete, şi a omului de a aduce un balsam prin vers celor apropiaţi. Anna Nora Rotaru o iubitoare de oameni şi frumos, mocneşte ca un rug pe altarul poeziei. Inspirată de cotidian, se reîntoarce în trecut memorând clipele petrecute alături de părinţi. Un destin

Apropieri

zbuciumat al unei familii ce cunoscuse dezrădăcinarea, odată cu refugiul părinţilor din Basarabia. Sfaturile mamei le lasă moştenire copiilor ei, (volumul fiind dedicat familiei): ,,Nu judeca, să nu fii tu de judecat!... /Nu arunca cu ,,pietre”... /Iubeşte, ca să fii iubit! /... Fă bine, ca să fii binevenit! /... Respectă, ca să fii respectat, /Întinde mâna celui aplecat, /Să nu priveşti cu arogantă / SOARTĂ-n ochi, /Să fii puternic, îndrăzneţ, dar şi umil…” (Sfat de mamă, pg. 6) Poezia Annei Nora Rotaru se aşează cuminte între pagini, păstrând o linie clasică, având tendinţa să compare poezia cu un tablou, construind astfel o metaforă, în timp ce, făcând diferenţierea dintre poezie şi tablou, poeta afirmă un adevăr literal. Strigătul către divinitate este ca o chemare: ,,DOAMNE... / Dă-mi de vrei, să beau măcar vreun strop de cer, /Topit în ceaşca asta, cu cafeaua şi rece şi-amără / /Să pot simţi un pic din măreţia TA, să pot să sper, /Că sunt din ŢINE-o fibră, nu numai o umilă fiară! /Mai pune-n ea, de vrei şi-un strop de soare.” (O ceaşca de cer, pg. 7) Putem vorbi despre o remarcabilă ars poetica a expresionismului, lirismul poetei fiind plin de culoare pentru persoana iubită: ,,Cu trupul tău, penel... am să pictez vreo frunză... / Şi-o voi stropi-n culori, din cele vii de toamnă! / O voi aşterne pe ochiu-mi visător, pe arsa buză / Să-i simt ce gustul şi culoarea-n mine-nseamnă. / Cu trupul tău... la frunză-i voi picta şi-o floare...,, (Cu trupul tău, pg. 8) Frământată de întrebări existenţiale, se situează adesea, ancestral, într-un dialog direct.

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 52

Anotimpurile, sentimentele, tăcerile albite de mersul lucrurilor, o întăresc prin vers găsindu-şi aleanul. Este greu departe de tară, şi totuşi inima este acolo unde îi sunt cei dragi. Contopindu-se cu sentimentele celor din jur, reuşeşte să surprindă realităţi de viaţa dureroase. Poeta Anna Nora Rotaru scrie din iubire, fiecare poezie având rolul unui dar mistic, ca un pocal dăruit în noapte de îngeri veghetori. Chemările şi tristeţile sunt apele reci ce le întâlneşte în noapte. S-a închis într-o lumină luminând cărarea în nopţile ce dor... Poeta se doreşte flacără arzând încet până la scrum (Păstreazămă, pg. 13) Impresionant poemul dedicat Vasluiului, locul unde autoarea a copilărit: ,,Cu ochi închişi... mă las furată deamintiri... / În trenul lor călătoreşte, pierdută-a mea fiinţa... / Prin gări de nostalgii, cu bucurii, dezamăgiri, / Mă-opresc la gara ceea mică numită NĂZUINŢA… / Acolo... mă poartă singuri paşii mei pe drum, hai-hui, / Pe-asfaltul unde-mi lăsasem tipărite urmele-altădată... / Acolo-n orăşelul meu de suflet unde-am trăit, VASLUI, / Unde-mi lăsasem copilăria şi tinereţea mea, odată. / Îmi las fuiorul minţii mele încet să se rotească, / S-adune firul amintirilor încâlcite sau răzleţe... / Să îmi conducă paşii la vechea vatră părintească, / Rămasă-n urma mea, cu-alaiuri de lacrimi şi tristeţe.” (Vaslui cu dor, pg. 14) Pribegeşte pe cărări astrale, cutreierând limitelentre Universuri: ,,Singură sunt, plutind, aleg cărări diverse. /Să-mi vadă ochii minţii, sferele ca de-argint... Obosită fiind din peregrinarea mea cerească, /Să măntorc spre casă, la chipul meu de lut.” (Cărări astrale, pg. 84)

Anna Nora Rotaru este într-o căutare asiduă a descoperirii eului său poetic. Pioşenia versului religios, tematica filozofică, cuprinsă de acel fior liric unic, îi dau nobleţe şi statornicie. Ea scrie din iubire fată de cuvânt, aşternând în braţele noastre ca pe nişte flori, poemele ce alcătuiesc acest volum. Sper, ca poeta Anna Nora Rotaru, prinsă în vârtejul existenţial, să ne dăruiască noi volume, şi o aşteptam aici, acasă...

Rezonanţa dorului…

Volumul Dor de ducă, purtând semnătura scriitorului Daris Basarab alias Boris David, apărut la Editura Muşatinia, 2014, îngrijit de editoarea Emilia Ţuţuianu, reprezintă o provocare pentru autor, o curiozitate pentru cititori, fiind un volum dedicat prietenului său ing. Gheorghe Filip. Autorul îşi motivează titlul: ,,Dor de duca… ce frumos sună această sintagmă la noi! Oare de când a intrat în vocabularul curent al românului? Cred ca dintotdeauna! Da, aşa trebuie să fie. Altfel, cum aş putea explica faptul ca de mic copil am simţit un ,,dor,, mistuitor de necunoscut care mă cuprindea ori de câte ori auzeam pe cineva descriind locuri şi întâmplări din alte lumi, lumi pe care le urmăream cu degetul pe hartă, încercând să reconstitui cele auzite.”

Apropieri

Mariana Gurza 10 mai 2014, Revista Melidonium

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 54

Fascinat de imaginea unchiului sau Alex, fermecat în copilărie de poveştile năstruşnice care veneau din peregrinările acestuia prin Africa, autorul a moştenit aceeaşi dragoste pentru necunoscut, prin acel imbold primit în copilărie, înţelegându-şi unchiul: ,,Prin cuvintele lui pe care le-am înţeles doar la maturitate mi-e dor de ce las, când sunt departe şi mă întorc ca să-mi fie dor de ce-am văzut şi, mai ales, de ceea ce n-am văzut încă…Era definiţia lui pentru neostoitul dor de duca.” Daris Basarab, revine mereu în pagină, avându-l alături pe neliniştitul unchi Alex, ce îl plimbase în copilărie în ţări ale fantasmelor şi safariurilor… Un strigăt de victorie reuşind să-i păşească pe urme, cu acelaşi umor şi fascinaţie. Hoinar din fire, s-a bucurat de frumuseţile naturii româneşti, reuşise să viziteze ţări din Europa şi Boris a prins gustul ,,vieţii de hoinar”. ,,Aşa am dat frâu liber dorului meu de duca, şi am rămas surprins de cât de minunată este viaţa de hoinar. Şi am hoinărit pe rupte, cât s-a putut, păstrând neştirbită amintirea unchiului Alex, cu al său periplu prin lumea liberă şi, mai ales, cu al lui popas fascinant la poalele veşnic înzăpezitului Kilimanjaro şi a celebrei văi Serengeti de la graniţa dintre Kenia şi Tanzania”. Volumul Dor de duca, este structurat în trei capitole: Algeria, Tanzania şi Mozambic. În anul 1972, fiind un redutabil chimist, ocupânduse de cercetare a fost trimis în Algeria. ,,Algeria însemna pentru mine nu numai prima ieşire, ci şi trecerea prin lumea interzisă şi, pe această cale, intrarea pe tărâmul mult visat al Africii. În clipa

Apropieri

aceea am realizat ca visul care-l însoţise în viaţă pe unchiul Alex, se transformase într-un zâmbet, care urma să-mi însoţească primii paşi în împlinirea dorului meu de duca”. Ajunsese în Africa! ,,AFRICA – DRAGOSTEA MEA”, – ne mărturiseşte autorul încă de la început. Dialogul său cu prietenul Toma, este plin de culoare. Descrie traseul prin ochiul curios al celui care vine în contact cu o nouă lume, obiceiuri, tradiţii, descriind cu entuziasm obiective istorice, impresionat de gravurile rupestre din sudul Saharei, splendorile naturale oferite de masivul Hoggar, mormântul legendarei regine a tuaregilor, Tin-Hinan. Pentru autor: ,,într-o viziune panoramica, Algerul Alb, un superb amfiteatru urcând, sau daca vreţi, coborând spre ape. Încurajat acest prim contact cu multitudinea de vile si edificii purtând toate o singură culoare-albul de Alger, cum mi-a venit deseori să-l definesc. Curăţenie şi lumină.” Amintirile întipărite pe meleagurile Saharei, cele legate de Hoggar l-au urmărit cu sfinţenie. ,,Fiţi bine veniţi în oraşul roşu!”, au fost cuvintele de întâmpinare rostite de prietenul meu Ghiţă, inginerul chimist Gheorghe Filip, venit la Tamanrasset de la In Ecker. Să faci un asemenea drum, să zbori peste 2000 km peste Sahara, să visezi zi şi noapte să vezi ce nu mai văzuseşi dar vedeai cu 21 imaginaţia vagabondului din tine, însemna să-ţi trădezi visul indus din copilărie de unchiul Alex.

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 56

În anul 1975 fusese solicitat în Tanzania, bucurându-se la vederea piramidelor a Sfinxul de la Giseh (Gisa), fascinat de trecerea sa prin Cairo. Un vis devenit realitate…Din nou, copleşitoare emoţii. Umbra unchiului hoinar îl urmăreşte… Kilimanjaro: ,,No, unchiule dragă, n-ai vorbit în zadar despre hoinărelile tale atât de hulite! Să te pomeneşti în inima Africii, în Tanzania visurilor unui copil care nu avea habar de geografie sau istorie, ci se hrănea cu povestirile unui unchi năbădăios,,. Multe date istorice despre locuri şi oameni. Date despre activitatea ştiinţifica şi implicarea tuturor. Oceanul Indian, cu o plajă ce se întindea pe zeci de kilometri, părea un vis. Tanzania, specifica autorul, este recunoscuta a fi fost leagănul dezvoltării fiinţei umane, ca urmare a condiţiilor climatice favorabile create de ceea ce geologii numesc Valea Marelui Rift, care străbate Tanzania de la Nord la Sud, venind de pe la Cornul Africii şi pătrunzând în Tanzania în dreptul Lacului Victoria. Mozambicul o altă destinaţie. Anul 1975 venise cu un vis împlinit: ,,Dorul meu de duca, ce mi-a fost inoculat în copilărie de către mult iubitul, dar şi hulitul, ,,Unchiul Alex,,, a primit ce i se cuvenea. Am asemuit, fără rezerve, anul 1975 cu un vis împlinit. Aşa a şi fost. Implicat până peste cap în cercetările legate de tehnologia prelucrării minereurilor uranifere, mi-am astâmpărat cu succes, pot spune, neastâmpărul care ma bântuit în materie de hoinăreală.,, Volumul este presărat cu multe date istorice, întâmplări inedite. Farmecul locului şi-a pus amprenta pe

Apropieri

sufletul rebel al autorului. Această carte era necesară, atât pentru el însuşi cât şi pentru ,,hulitul unchi Alex,,… O carte document pentru noi, cei care nu am ajuns în îndepărtata Africa, o lume pe care abia acum învăţăm să o cunoaştem. Încă o dovadă, ca, cercetătorii români erau căutaţi şi apreciaţi în lume. Fiind dedicată prietenului ing. Gheorghe Filip, in memoriam, prezent şi el in acest volum, constatăm puterea prieteniei ce poate dăinui dincolo de timp. Daris Basarab alias Boris David, un nume ce merită să fie cunoscut în literatura română. Un povestitor ,,înnăscut,, cum precizează şi editorul volumului, în prefaţă, doamna Emilia Ţuţuianu: ,,Scrise de un povestitor înnăscut, amintirile dorului de duca din anii tinereţilor lui Daris Basarab ne incită la lectură, descoperind parfumul călătoriilor africane şi al întâmplărilor unor români ,,evadaţi’’ din lumea comunistă care descoperă astfel un alt fel de modus vivendi în afară de comunism.,, Boris David, mai are un dor…ce-l macină uşor…Dor de Basarabia! *Date despre autor: Daris Basarab alias Boris David, s-a născut în Basarabia, în oraşul dunărean Ismail, veche cetate moldoveneasca, la 10 mai 1929. În anul 1941, la 12 ani, aflat cu familia sub ocupaţie sovietica, scapă, ca prin minune, dintr-o coloană de deportaţi. Războiul de eliberare se termină lamentabil pentru basarabeni care, în 1944, sunt nevoiţi să ia drumul pribegiei. Un lung şi istovitor periplu – Calăraşi, Râmnicul Sărat, Beiuş, Oradea – se încheie în Cetatea Episcopală unde, sub protecţia, încă influentă a episcopului de

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 58

Oradea, familia este ferită de urmăririle ,,Comisiilor mixte de repatriere,,. Inginer chimist din 1954, se dedica cercetărilor din domeniul metalelor rare şi radioactive – publicaţii, comunicări, brevete. În paralel, continuă visul din adolescenţă, scriind, de dragul scrisului, păstrând cu sfinţenie acest ,,secret,,, dar cu gândul mereu la pseudonimul Daris, propus de talentatul său prieten şi coleg de liceu, idolul adolescenţei sale, şi el în căutarea unui pseudonim, la care nu a apelat niciodată. O întâmplare fericită, o întâlnire de 50 de ani, şi, un coleg şi prieten, fac posibil un debut întârziat prin apariţia romanului Povod, la Editura Semne 2004 Bucureşti, sub pseudonimul Daris Basarab. Sertarul ce păstrează versuri şi proză, este mărturia unui vis adolescentin. Apariţii mai puţin cunoscute: Glasul Tăcerii; Cu, şi fără, adresă…,; Moçambique, Hoinărind prin ţară; Glasul bucureştilor. Proză scurtă; Povod; Rugul Creaţiei; Ecvestra. Postume vii….; Dor de duca.

,,Să aveţi smerenie şi jertfelnicie”! Trei ani de la înălțarea la cer a părintelui Adrian Făgețeanu Mariana Gurza 27 septembrie 2014

Părintele Adrian, pe care am avut privilegiul să-l cunosc de prin anii 1970, a rămas în mintea și conștiința mea un reper, un cărturar de la care am avut parte de adevărate lecții de viață. Dacă odată aștepta de la noi ,,o

Apropieri

bucățică de pace”, acum eu sunt cea care tânjesc după același lucru. Și poate nu sunt singura… Poate originea bucovineană ne-a apropiat sau așa mi-a fost rânduit. Să fiu aproape de un mare duhovnic! Am declarat de multe ori, că pentru mine, dânsul, a fost ,,bunicul meu”, așa am simțit relația copil fiind, așa am simțit la maturitate. Îmi amintesc zâmbind ziua când îmi cunoscuse soțul și îl supusese la o a avalanșă de întrebări…Așa ca un bunic interesat de ,,fata moșului cea cuminte”, cum mi se adresase într-o ultimă epistolă. Îmi este foarte greu să-mi amintesc de Părintele Adrian, fără să lăcrimez. Plecarea dânsului, m-a lăsat mai săracă, poate mai singură într-o lume în care ,,scapă cine poate”… Interesant interviul din anul 2007… ,,e vremea lui scapă cine poate”. În ultima perioadă, auzim des această afirmație, atribuită unui anumit personaj… Au trecut trei ani! Ultimele sfaturi pe care le-a dat Părintele Adrian, au fost: ,,Smerenia e cel mai mare dar de la Dumnezeu, izvorul celorlalte. Să aveți smerenie. Și jertfelnicie. Iar de ai supărat pe cineva, să-ți pară rău și să te împaci cu el.” A iubit mult poporul roman. Mă privește zilnic, alături de ceilalți părinți ai Neamului Românesc, alături de Eminescu și Tricolor! Când îmi este dor, și nu-mi ajunge gândul, fug spre Prislop, Lainici… Din cauza vremurilor, anul acesta nu mi-a fost rânduit să ajung așa cum obișnuiam an de an, spre alte locuri dragi: Rarău, Sucevița, Petru Vodă, Neamț…Sfinte mănăstiri, comori tainice a creștinătății noastre. Iertare Sfinți Părinți! Rugați-vă pentru noi nevrednicii!

Să-ți fie somnul lin, bun părinte, alături de ceilalți ctitori ai neamului. Un ,,bun rămas” și acum, și mâine, până la marea întâlnire, dacă o să-mi fie rânduit…Ierusalimul Ceresc, este greu de atins…suntem tot mai răi și credința noastră se clatină…Sfinții Părinți, de veacuri, ne îndeamnă spre rugăciune, spre mântuirea fiecăruia dintre noi. Și noi ce facem? Am lăsat gândurile să vină de la sine. Fiind un sentiment înălțător, nu-mi este îngăduit a reveni asupra altor amintiri legate de Părintele Adrian. Rămâne în inima mea, bunicul cel blajin, care mi-a luminat viața… O lacrimă cât o rugăciune la sfârșit de septembrie!

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Veșnică să-i fie pomenirea!

*** Părinte, Spune-mi cum este veșnicia? Ce mai putem face Pentru a noastră mântuire? Părinte, De ce atâta osândire? Trei ani, o Trinitate! Sfințenie, Doruri alinate. Părinte, Ocrotește ce-a mai rămas! Nu uita de frați… Du-ne ruga mai departe Domnului cu a Sa dreptate,

Să avem în țară PACE. Dumnezeu să-l odihnească în grădina Sa ! http://www.marturisitorii.ro/2014/saaveti-smerenie-si-jertfelnicie-trei-ani-de-lainaltarea-la-cer-a-parintelui-adrianfageteanu-16-noiembrie-1912-27-septembrie2011-marturisire-si-interviu-video

Părintele Justin Pârvu – Dumnezeiască Lumină a Neamului Românesc

MOTTO: ,,Pământul este baza de existenţă a naţiei. Naţiunea stă ca un pom, cu rădăcinile ei înfipte în pământul ţării. Nu există neam care să poată trăi fără pământ, după cum nu există pom care să trăiască atârnat în aer…. Ne-am născut din negura vremii pe acest pământ odată cu stejarii şi cu brazii! De ei suntem legaţi nu numai prin pâinea şi existenţa pe care ne-o dă muncindu-l din greu, dar şi prin toate oasele moşilor şi strămoşilor care dorm în ţărâna lui! Toţi părinţii noștri sunt aici. Toate amintirile noastre, toată gloria noastră războinică, întreaga noastră istorie, cu fapte bune şi rele , aici stă îngropată… Moartea nu anulează şi nici măcar nu simplifică lucrurile şi faptele, vorbele sau gândurile noastre de aici de pe pământ, ci le complică, implicându-le în veşnicie…” (Părintele Justin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruită lui Hristos, vol.2, pg.130-131)

Apropieri

Mariana Gurza Timişoara, 09 iulie 2013

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 62

M-am întors de curând de la Mănăstirea Petru Voda, după un scurt popas la Mănăstirea Rarău si Sihăstria Rarăului. Am suferit în tăcere, în rugă, nefiind prezentă la plecarea spre veșnicie a Părintelui Justin Pârvu. Am păstrat în memorie momentele de taina ce mi-au dus pașii spre marele duhovnic al tuturor românilor, iubitor de Neam Românesc, Părintele Justin Pârvu. La intrare, drapelul ne-a întâmpinat fluturând spre cer. În partea dreaptă, semeață, troița ridicată de preacuviosul părinte, în cinstea sfinților eroi Moţa şi Marin. Mi-am amintit de anii persecuției comuniste, preacucernicul însăşi fiind unul dintre cei prigoniți: ,,Dumnezeu a dăruit ţării, pe vremea persecuţiei comuniste, părinți spirituali şi duhovnicii cei mai mari din istoria Bisericii noastre. Aceştia au menţinut credinţa în inimile românilor prin cuvântul lor tare. Atunci când ierarhia se plia şi când cuvântul ierarhilor era ambiguu, aceşti părinți spirituali au ţinut sus inima românească în nădejdea că Dumnezeu ne ne-a părăsit. Cine ar putea înşira numele lor scris cu litere de foc în conştiinţă. Slăvit să fie Domnul Dumnezeu nostru că nu ne-a lăsat în mâinile vrăjmaşilor noştri ca să-şi râdă de noi şi să spună: bine, bine…. Aceşti monahi crescuţi în închisori, batjocoriţi, umiliţi, dar niciodată frânţi, au învăţat acolo că adevărată dragoste de neam nu are nici o legătură cu noţiunea de naţionalism practicată de socialismul ştiinţific si nici dragostea de patrie nu are nimic de a

face cu discursul patriotard de partid.” (Părintele Justin Pârvu) Acum, Părintele Justin Pârvu s-a alăturat sfinților români veghindu-ne mai mult ca niciodată. Așa cum îi simțim prezenţa Sfântului Ardealului Arsenie Boca, așa vom simți puterea rugăciunii din cer a celui care este un adevărat stâlp în Ortodoxia Românească, un sfânt voievod al credinţei româneşti. Mănăstirea era mai vie ca niciodată. Prezenţa locului de veci a Preacuviosului, un cort al drepților aici pe pământ, înconjurat de har ce te îmbia la smerenie şi rugă. Cu sfială m-am apropiat şi printre lacrimi m-am mărturisit bunului părinte… O ultima spovedanie lângă Duhovnicul Neamului Românesc. Lumânarea adusă de la Mănăstirea Rarău, ardea lin în palmele mele tremurânde: Doamne, rămas bun Părinte În viață mult ai pătimit! Mereu te-au răstignit Aici, în temnițele comuniste…

,,Nu vă fie frică” Aşa ne spuneai odată

Apropieri

Acum veghezi printre sfinți La Neamul Românesc Azi mulți ne osândesc Dar, sfinții ne ocrotesc.

Credința este una Salvarea noastră dată.

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

,,Nu suntem singuri” Cu noi este Dumnezeu! Sus inima români! Părinte al Neamului meu!

Era ora 19,00 când în jurul mormântului plin de flori, se pregătea Parastasul. Am participat cu emoţie şi împăcare. În momentul în care am ridicat şi eu bucatele aduse cântând ,,Veșnica-i pomenire”, lacrimile mi-au brăzdat inima şi faţa. Erau lacrimi de bucurie! Pentru Părintele Justin Pârvu Biruitorul. Glasul clopotelor m-a înfiorat! Parca băteau pentru tot Neamul Românesc. Ca un mesaj tainic al Părintelui Justin. De a ne păstra credința noastră din moși strămoși, valorile neamului, de a-l avea mereu pe Iisus în inimă… şi în faptele noastre. Părinte, în aceste vremuri tulburi, ai biruit! Îmi amintesc de mesajul primit acum câţiva ani: Un mare duhovnic ne vorbeşte- Pr. Justin Pârvu: E o vreme de pustiire a neamului: ,,Prigoane, puşcării, lagăre, temnițe, izolări, înfometări, schingiuiri, umiliri, astea le-am trecut şi noi. Nu mai sunt atât de grozave. Dar prin ce veți trece voi, aceasta nu a mai fost de la începutul lumii până azi”. ,,Ştiți ce sunt toate aceste rele? Ele nu sunt altceva decât un medicament foarte bun pentru sănătatea noastră sufleteasca.

Apropieri

Cu cât un popor este mai încercat, cu cat un popor este mai împilat, mai strâns şi ținut în stările acestea de ispitire, cu atât poporul acesta va fi mai înţelept şi mai destoinic în a învinge iadul.“ ,,Politicienii știu că întotdeauna Biserica a fost forța şi rămâne forţa unui stat, şi de aceea s-au grăbit să o paralizeze. Nu i-au mai dat voie să lucreze şi ne găsim în asemenea haos încât cu greu se va mai putea redresa ceva…“ ,,S-a ajuns, din nefericire, la o descompunere înceată a neamului nostru, care va avea o consecință extrem de gravă peste 40-50 de ani, când s-ar putea întâmpla să nu mai vorbim în limba română, să nu mai avem unde să ne închinam într-o biserică ortodoxă română în Moldova de astăzi sau oriunde în ţară. E o vreme de pustiire a neamului, dar speram ca Dumnezeu nu ne va lăsa, așa cum nu ne-a lăsat în toate vremurile grele, când Biserica noastră a fost prezentă în mijlocul poporului, când Stefan cel Mare, Daniil Sihastrul, Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrân, uniți cu toți călugării şi călugăriţele din mănăstiri păstrau tradiția şi continuau istoria. Aceștia erau ei politicieni? Înainte de toate erau creștini, care știau să apere valorile ortodoxiei şi implicit ale neamului.” Gustasem de pe masa parastasului cea mai bună bucată de pepene, după ce în acea zi lungă nu băusem decât apă şi mâncasem puţină pâine. Ne-am oprit în faţa chiliei…acolo unde Părintele Justin primea pelerinii…

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 66

Mi-am amintit de acele zile când fusesem la Bunul Părinte pentru cuvânt de folos, pentru o binecuvântare, cu un mesaj din partea Părintelui Adrian Făgeteanu. Dumnezeu a fost darnic cu mine să pot cunoaște mari duhovnici, Adrian Făgeteanu, Arsenie Papacioc, Justin Pârvu. Ne-am închinat cu smerenie la mormântul Părintelui Justin, la Sfintele Moaște din Biserica Biruinței. Am zăbovit o clipă în cimitirul mănăstirii pentru a ne închina poetului martir Radu Gyr şi la căpătâiul Părintelui Calciu. Închisoarea pentru martirii Neamului Românesc nu a fost decât o lucrare dumnezeiască de întărire în credința şi în valorile nației. Societatea românească ar fi arătat cu mult altfel fără acești martiri ai poporului român. ,,Acolo am înţeles şi am trăit această dragoste…neam iubit Biserica, patria şi neamul de care eram despărţiţi prin violenţă şi crimă, cu toate fibrele inimii noastre, aşa cum şi-au iubit evreii patria (dăruită târziu, nu apărută odată cu neamul în ea dintru început, ca la noi) şi am suspinat cu inima frântă văzând cum ticurile verbale erau preluate (fără nici o rezistenţă, măcar intelectuală) de unii reprezentanţi ai bisericii şi de o parte din elita ţării noastre. Acolo am învățat să ne iubim patria cu ardoarea şi cu nădejdea cu care evreii au făcut-o în timpul robiei; acolo am învățat cât de sfântă este noţiunea de neam, cât de cristică este ea, şi nici un cuvânt de dispreţ, cum era pentru comunişti şi cum este astăzi pentru masonii şi ereticii din Vest (şi de la noi) care ne batjocoresc sufletul şi iubirile cele mari” (Părintele Justin Pârvu )

Apropieri

Părintele Justin Pârvu, duhovnicul Neamului Românesc , ne-a lăsat o bogată şi înălţătoare zestre de demnitate națională, de credință şi adevăr. Cărţile şi cuvintele de folos, sunt puncte de referință ce a reprezentat şi reprezintă cărturarul, ctitorul voievod, JUSTIN PÂRVU. Un ctitor de suflete, un erou al naţiei! Justin Pârvu – Dumnezeiască Lumină a Neamului Românesc! Dumnezeu să ne învrednicească a fii demni urmași ai acestui stâlp al ortodoxiei romanești. Justin Pârvu a biruit! Noi, avem datoria de a ne iubi neamul, locul şi Cuvântul Lui Dumnezeu. Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul! Rugul Aprins, mereu prezent în spiritualitatea românească, indiferent de vremuri! Un singur rugător dacă rămâne, nu suntem pierduți, ca să-l parafrazez pe duhovnicul Justin. Dar, avem nevoie mai mult ca niciodată de rugăciune, de încredere în biserica ortodoxă tradițională. Depinde de noi, de fiecare în parte cum dorim să trăim: liberi sau sclavi. Să avem un gând pios pentru Părintele Justin Pârvu așa cum şi ruga sa va lucra întru teandrică iubire pentru Neamul Românesc. Da, ca naţie suntem mai bogaţi: ,,s-a născut un Sfânt”! † Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

Scara divină, urcuş în poezia lui Teo Cabel Mariana Gurza Timişoara, 30 iulie 2013

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Motto: ,,Ca să fii plin de toate bucuriile şi durerile lumii, urmează pilda vioarei: goleştete de tot ce eşti tu, scobeşte-ţi tot miezul egoismului, aşa ca înăuntru să circule, ca un aer, sufletul universal.” Vasile Voiculescu

Poetul Teo Cabel (Cabel Ştefan Teodor) un buzoian ce face cinste locului. Nu întâmplător am ales ca motto, un citat din Vasile Voiculescu, ,,medicul fără de arginţi,, şi marele poet isihast al Rugului Aprins, un sfânt plecat în veşnicie, iubitor al meleagurilor buzoiene. Poate şi dedicaţia autorului m-au determinat să mă opresc ,,pe un strop liric,, ajuns pe ,,malurile Begăi,,. După apariţia primului volum, Tablouri fără semnătură, Editura Lorilav, 2010, iată, poetul ne propune un alt titlu. Noul volum, Merg mai departe…, purtând semnătura poetului Teo Cabel, Editgraph, Buzău, 2012 cu o prefaţă incitantă a scriitorului Marin Ifrim, ne avertizează încă de la început ca: ,,Teo a trecut de porţi”… Fiorul liric al poetului captează de la primele pg.ini prin inspiraţie religioasă. Având un titlu sugestiv, poetul merge mai departe ştiind ca: ,,Soarele nu va mai apune şi nici Luna nu va mai scădea, caci Domnul ne va fi lumina veşnica şi zilele plângerii noastre vor lua sfârşit.,, (Is 60,20). Întotdeauna cu Dumnezeu înainte! Teo Cabel îşi păstrează crezul şi vine cu o mărturisire literară,

Apropieri

încrezător în ceea ce face, în ceea ce va urma… Un temerar cu verticalitate, ce nu se ascunde în spatele cuvintelor. Poezia sa ,,străina,,de el însuşi, ,,se altoieşte,, ecleziastic: ,,Daca este vreun lucru despre care s-ar putea spune: Iată ceva nou!, demult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră.”(Eclesiast 1.10) Pentru poet lumea este un poem, ,,un alt poem fiva”: ,,cu o lume în mişcare, paşi risipiţi, o lume destrămată, ca o biblioteca deranjată, / Ultimul cade cerul…/ Cu revelaţia orizontului.” (Biblioteca deranjată, pg.8) Poetul cu înţelepciune, credinţă şi viziune filozofica, se vede în faţa treptelor, a scării: ,,Trepte, / trepte / trepte/,, (aici intervine trinitatea), scara dumnezeiescului urcuş, aşa cum ne-o înfăţişează Sf. Ioan Scararul ,,o scară întărită de la cele pământeşti la Sfintele Sfintelor şi ni-L arată pe Dumnezeul iubirii rezemat pe vârful ei…Dar să începem, rogu-vă, cu râvnă şi cu credinţă acest urcuş înţelegător şi suitor la cer, al cărui început e lepădarea de cele pământeşti, iar sfârşit, e Dumnezeul iubirii.,, Alegerea poetului este îndreptăţită…,,La intersecţie / Trebuie sa aleg. / Nu ştiu niciodată / unde ajung.,, (Scara, pg. 11) Vibraţia iubirii inundă paginile în tăceri şi lumină în poeme reprezentative precum: Poemul unui dac, Iubirea mea, Coroana zilelor etc. Se dovedeşte un fin observator al vremurilor şi uneori prin versurile jucăuşe goneşte secundele, zâmbeşte ca Moromete… Îşi simte îngerii păzitori, ,,îi păzesc rugăciunea…/ Au nu a zis Domnul,, ca eşti poet? / Vine miros de

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 70

tămâie…/ Doamne mâna care scrie/ E ca biciul la colindă?” Poezia sa actuală, privind totul printr-o fereastră, ,,căutând un petic de aer sau de lumină,,. Poetul Teo Cabel, ne avertizează: ,,timpul vostru este încă o linie negradată.” Multă subtilitate în vers, o revoltă interioară vizibilă, amintiri, iubiri, destine: ,,Iubirea, clepsidra, / Eu, nisipul.?” În barul elegiilor de noapte printre frunze îl vede pe Nichita sorbind din Necuvintele… ,,cu scânteia de luceafăr în ochi,,, rostind: ,,Tăria asta se bea fără vorbe…,,. Nicolae Labiş: ,,avea ca un mucenic/ pasărea cu clonţ de rubin/…(Frunze, pg. 39) Teo Cabel surprinde cu fiecare poem. Prin ,,ochii poetului,, i se deschide lumea cu frumuseţile şi enigmele ei… Imagine: ,,Să rămână şi / Stând cu ochii închişi, / Să o vadă şi ceilalţi, / Să-i întindă timpul mâna / Ca un prieten pretenţios, / Sau poate niciodată…,, (Ochii poetului, pg.48) Cu bucurie i-am descoperit versurile poetului Teo Cabel. Premiile obţinute de-a lungul timpului sunt binemeritate. Un poet sensibil, uneori destul de trist pentru reaua întocmire a lumii, îşi găseşte echilibrul prin vers, în iubiri şi vise. Teo Cabel, aplecat spre rugă, îmi certifica ideea ca, poezia este profetica, ca, timpul este al nostru… Depinde de fiecare cum îl percepe…într-o lume globalizată…Credinţa îi este reazăm…Despre temele propuse în acest volum, am putea face multe conexiuni filozofice…

Moştenirea culturală lăsată de scriitorul Vasile Voiculescu, a dat rod bogat într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, aşa cum este ţinutul buzoian. Volumul Merg mai departe…, semnat de Teo Cabel, un volum de referinţă pe ogorul literaturii române, alături de alţi fii ai locului. Cu Dumnezeu înainte, Teo Cabel! ,,Credinţa cea adevărată e aşijderea acestui instinct de tăcută şi lină plutire, e la fel cu acea nesfielnică predare în puterea apelor, de cufundare şi ameninţare, graţie harului unei respiraţii tainice, graţie unei inspiraţii de aer pe care-l sorbi o clipă, de sus, ca să-l duci cu tine la fund… Credinţa e un instinct de ritm şi orientare care nu se poate deşuruba în cuvinte, oricât de măiestre.,, (Vasile Voiculescu – Gânduri albe)

Ilie Motrescu – Cântarea Carpaţilor

,,Plămadă de neoromantic,,, cum îl caracterizează criticul Mihai Cimpoi, şi pretendent ,,pentru cel mai bun cântec al lui Orfeu,,, cum se autodefineşte, Ilie Motrescu se dezvăluie (îşi ,,scrie numele ca poet,,) sub ,,toaca singurătăţii.,, Prin Cântarea Carpaţilor, volum de poezii aparţinând poetului Ilie Motrescu, ediţie bilingvă română-ucraineană, îngrijit de Eleonora Schipor, traducere în limba ucraineana, poeta Maria Gulei, Editura Prut, Cernăuţi, 2011, neobosita scriitoare şi-a

Apropieri

Mariana Gurza Timişoara, 30 iulie 2013

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 72

împlinit visul. ,,Iată ca mi s-a împlinit şi acest vis de a vedea poeziile lui Ilie Motrescu, din perioada adolescenţei, traduse în limba ucraineană.,, (Eleonora Schipor - postfaţă) Volumul surprinde plăcut prin cele 27 de poezii ale tânărului poet crâsnean, Ilie Motrescu, cu imagini din arhiva surorii poetului, Maria Motrescu-Popescu şi a fiului Vasile, fotografii din copilărie, adolescenţă şi fragedă tinereţe. Ilie Motrescu a devenit pentru mulţi ,,emblema tânărului poet şi ziarist care plătise tribut de sânge pentru demnitatea de a fi român, pentru gândirea şi atitudinea sa nonconformiste, ce nu se prea înscriau în schemele ideologice ale regimului.,, Destinul scriitoricesc al Eleonorei Schipor s-a împletit cu destinul iubitorului de neam românesc Ilie Motrescu. Preocupată de a recupera tot ce a scris poetul, ,,plămadă de neoromantic,, sub ,,toaca singurătăţii.,, (Mihai Cimpoi) Poetului Ilie Motrescu a trăit prin vers: ,,…puţine rânduri, / Mai multă viaţă, multe gânduri.,, Fiorul liric este prezent, vrăjit de magia nopţilor frumoase: ,,o altă noapte mai frumoasă/ Ca asta-n care scriu…/.,, (Noaptea, pg.6) Poetul îşi strigă dorul, ascultând tăcut ,,doinirea codrului cea lină/ şi-un murmur tainic de izvor.,, (Regret, pg.11) ,,Brădetul munţilor se-aprinde / Când soarele-şi arată iar…/ E totul plin de duhul tainic. Născut în Carpaţi, mesajul poetului este unul foarte clar. Suntem un popor binecuvântat. Atâta amintire / Voi mai purta

de-acum / Atâta mângâiere / În nesfârşitul drum. ,, (Năcutu-m-au Carpaţii, pg. 34) Satul său este surprins cu toate amintirile. Anotimpurile îl determina să surprindă frumuseţea locului, preocupat de timp, de acea dragoste de neam in spiritual dreptăţii. Ilie Motrescu a lăsat un mesaj ,,poetului”: ,,Te simţi cuprins de spiritual dreptăţii / Şi simţi ca ai în suflet o muză de poet?…/ O, mai domol, poete, nu răsturna pământul…/Sunt pomi ce pot să aibă o scurtă mângâiere / Făcând mereu la roade din cele timpurii, / Pe când alţi pomi dau rodul fecund cu-ntârziere, / Şi trebuie cu aceştia mai răbdători să fii.” (Poetului, pg. 24) Cântarea Carpaţilor, un volum necesar. Acelaşi neam, aceeaşi limbă. Carpaţii ne unesc printr-o hora a vieţii, Ilie Motrescu un dac semeţ: ,,Bătrâni Carpaţi cu mândre creste, / Cu dulci izvoare argintii / Şi codrii falnici ca-n poveste, / Pe-alocuri netede câmpii. / Carpaţi pletoşi, Carpaţi cu fală, / Privesc la voi mai mulţi străini; / Cântarea voastră-i mondială…/ Da, vouă face să te-nchini!” (Carpaţii, pg.28)

Ce mi-e inima când plâng – pasăre rănită-n crâng, tăinuită-n ramuri ude… Plânsul cine i-l aude?

Apropieri

,,Ce mi-e sufletul când cânt – codru răvăşit de vânt, fluviu revărsat spre zare doina mea potopitoare.

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Maica, ce-am să mă răsfac, ca mi-s falnic dar sărac?..” (Ce mi-e sufletul, Ilie Motrescu)

Felicitări scriitoarei Eleonora Schipor, o truditoare pe câmpul literaturii române din Bucovina. Ilie Motrescu pretendent ,,pentru cel mai bun cântec al lui Orfeu”, cum se autodefineşte, poetul se dezvăluie încă din tinereţe prin versuri de o gingăşie rară. Personal, îmi doresc ca versurile lui să fie mai cunoscute în România. Un dar minunat făcut de Eleonora Schipor. ,,Despre acest vrednic fiu al neamului nostru care şi-a iubit atât de mult baştina, graiul, neamul, portul, credinţa, datinile, tradiţiile şi obiceiurile care sunt comoara de nepreţuit a unui popor ,, vom mai auzi. Zestrea sa culturală stă măturile a vremurilor ce au fost, a celor ce vor veni…mereu neclintiţi purtând pe buze Cântarea Carpaţilor. ,,În acest an jubiliar pentru Ilie Motrescu, am dorit mult să fac tuturor un frumos cadou – aceasta carte. Elevilor, studenţilor, profesorilor, dar şi tuturor iubitorilor de poezie sper ca le va fi de folos. Ca îngrijitoare de ediţie, ţin să aduc sincere mulţumiri stimatei doamne profesoare Maria Gulei din s. Banilov-Podgornâi, poetesă, autoare de cărţi. Anume ea a tradus în limba ucraineană cele 27 de poezii ale tânărului poet crâsnean. De asemenea aduc mulţumiri surorii poetului, dnei Maria Motrescu-Popescu, pentru ca mi-a pus la dispoziţie fotografiile necesare, feciorului ei Vasile,

pentru peisajele carpatine de o rară frumuseţe. Aceleaşi mulţumiri le aduc şi lucrătorilor tipografiei Storojineţ. Dumnezeu să le ajute tuturor! - Eleonora Schipor”

Pentru a-l cunoaşte mai bine pe poetul Ilie Motrescu, iată câteva date bibliografice culese din prefaţa cărţii Cântarea Carpaţilor. ,,Poetul Ilie Motrescu s-a născut la 18 august 1941 într-o familie de meseriaşi (cojocari) din comuna CrasnaPutna, judeţul Storojineţ (Bucovina). După absolvirea şcolii generale din sat (1959) a intrat la Institutul Pedagogic Alecu Russo, din Bălţi (Republica Moldova) la Facultatea de filologie moldoveneasca şi muzica pe care a absolvit-o în 1964. După un an de armată, s-a întors la baştina lucrând ca profesor şcolar la şcoala generala nr.4 (1965-1967). După aceea s-a transferat la Cernăuţi angajându-se la ziarul nou înfiinţat Zorile Bucovinei, în calitate de lucrător literar în secţia de cultură până la dispariţia sa. Ilie Motrescu are publicate, postmortem, două culegeri de poezii: Cântarea Carpaţilor- poezie timpurie din perioada adolescenţei (Bălţi, Hliboca, Storojineţ) şi Hora vieţii – poezie matură, publicistica (Timişoara, România). Despre Ilie Motrescu şi creaţia sa s-au tipărit cărţile: Restituiri – Ilie Motrescu (Bucureşti – 2003), autor – Laurenţiu Dragomir), Ilie Motrescu – coborâtor din semeţia daca (Bucureşti – 2003), De-a pururi

Apropieri

*(Postfaţa Ilie Motrescu –Cântarea Carpaţilor, volum de poezii, ediţie bilingvă română-ucraineană, îngrijit de Eleonora Schipor, traducere în limba ucraineana, poeta Maria Gulei, Editura Prut, Cernăuţi, 2011.)

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 76

logodit cu tinereţea (Hliboca – 2004), Nestinsă-i făclia poetului (Cernăuţi – 2005), Cu gândul la poetul Ilie Motrescu (Cernăuţi – 2008), (autoare – Eleonora Schipor). Ilie Motrescu a fost un harnic culegător de folclor, a posedat o voce bună, îi plăcea dansul, cânta la vioară, practica sportul… Despre poet, viaţa şi destinul său s-au publicat în ultimii ani zeci de articole, schiţe, interviuri, recenzii, prezentări de carte, comemorări, în mai multe ziare şi reviste atât din Bucovina, cât şi din Moldova şi România. Avem încă multe de scris şi de publicat despre acest vrednic fiu al neamului nostru care şi-a iubit atât de mult baştina, graiul, neamul, portul, credinţa, datinile, tradiţiile şi obiceiurile care sunt comoara de nepreţuit a unui popor.,, (Ilie Motrescu – Cântarea Carpaţilor, volum de poezii, ediţie bilingvă română-ucraineană, îngrijit de Eleonora Schipor, traducere în limba ucraineana, poeta Maria Gulei, Editura Prut, Cernăuţi, 2011).

Poeta Cecilia Bănica-Pal, între cele două linişti Mariana Gurza revista Melidonium, 13 iulie 2013

Protagoras este autorul celebrului aforism: ,,Omul este măsura tuturor lucrurilor, şi a celor care există precum există, şi a celor care nu există, precum nu există”.

Apropieri

Poeta Cecilia Bănică-Pal, în volumul La umbra timpului, editura Muşatinia, Roman, 2010, prefaţată excelent de prof. univ. dr. emerit Tudor Ghideanu, cu o postfaţă semnată de Ghe. A. M. Ciobanu, ,,măsoară timpul / dintre cele două linişti…/ aşteptând mereu liniştea de după noi.” (Măsura timpului, pg. 19) Aşa cum însăşi autoarea ne atenţionează: ,,tot ce am scris s-a născut la umbra timpului,,. Grafica volumului aparţine fiului poetei, Sabin Pal. Viziunea poetei despre timp şi spaţiu face trimitere spre estetica transcendentală a lui Kant care expune în prima secţiune concepţiile despre spaţiu, pentru ca în cea de-a doua secţiune să vorbească despre timp. ,,Iluminarea este ieşirea omului din starea sa de imaturitate auto-impusa,,. Problematica umană constituie o preocupare frecventă a oamenilor de cultură. Conform Dicţionarului de Filozofie (Editura Politica, Bucureşti, 1978) spaţiul şi timpul desemnează ,,formele de bază ale oricărei existenţe,,. Încă din antichitate au fost abordate filozofic de cei mai mari cugetători. Spaţiu şi timpul, teme inepuizabile pentru gânditorii de ieri şi de azi. Cecilia Bănică-Pal aidoma lui Blaga, se pare ca ,,a făcut un pact de coexistenţă paşnica cu timpul: nici el nu mă urmăreşte, nici eu nu fug de el. Într-o zi ne vom întâlni,,. Fiorul istoriei o regăseşte ,,pe cai târzii,, urmărită de: ,,umbre de zei,, ce o înfioară: ,,Aşa plecară, an de an / vremurile de glorii şi durere…/ iar osemintele sub lan / se transformă în flori şi-n stele.,, (Fiorii istoriei, pg.20)

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 78

Amintirea, ca să-l parafrazez pe Blaga, ,,e o seră a fericirilor trecute,,, chiar daca lacrimile păstrează urme ,,pe zidurile vechi, uitate,,. Ca o ,,trestie gânditoare,,, Cecilia Bănică-Pal, prin toate simţurile îşi doreşte să cunoască ,,înţelepciunea umanităţii.,, Într-un dialog intim, poeta visează în miez de cuvânt, bucurându-se de lumină, temătoare şi totuşi încrezătoare în divinitate: ,,O, Doamne, câte-aş mai vrea să-ţi spun!…/ Tu, însă, le cunoşti,,/…,,stând la umbra timpului,,, speră în binele suprem. (Dialog intim, pg.25) ,,Odată câştigată intelectualitatea unui popor, biruinţa Bisericii este asigurată,, – scria Nichifor Crainic în 1924 (Gândirea, an II). Aceasta legătură dintre poeta şi dumnezeire, este edificatoare în fiecare poem. Doar El, Cel ce le ştie pe toate, ne poate aduce starea de ,,bine,,. Fiorul liric al poetei străbate fiecare pagină. Iubirea, singurătatea, dorul, visele şi speranţele se prefac ,,în cânt de soare,,, considerându-se un copil. Un copil al nimănui? Cum ,,ram mi-e braţul, / trunchi mi-e trupul…,, Cecilia Bănica-Pal rămâne ,,copilul dorului,,. (Singuraticul copac, pg. 26) Prin porţia de viaţă, priveşte spre ochiul străzii într-un ton profund şi jucăuş, dorind să ne avertizeze ca şi Blaga: ,,Opreşte trecerea! Ştiu ca unde nu e moarte nu e nici iubire, dar, te rog, opreşte, Doamne, ceasornicul cu care ne măsuri destrămarea!,, ,,Iluziile moderne,, nu o captează. Suferă de un romanism autentic, conştientă ca noi ca naţie, iubind doina, dorul, hora, suntem cu adevărat nemuritori. ,,Ceea

Apropieri

ce nu opreşte legea, opreşte buna-cuviinţă,, cum ar spune Seneca. Cecilia Bănică-Pal păstrează ,,fereastra cerului,, deschisă pentru a se hrăni cu dulcea iubire. Umbra anotimpurilor o urmăreşte. Retrăieşte momente unice, necruţătorul timp îl doreşte ,,în nemurire,,. Prin surâsuri şăgalnice descoperim o alta lume. ,,Să te gândeşti spre ce vei fi? Regretele tale n-au viitor. Şi nici un viitor nu-i al tău. În timp nu mai loc, în timp zace groaza.,, (Emil Cioran) Printre iubiri pierdute, dureri înăbuşite o ascuţime a versului. Întrebări, metamorfoze…Spaţiul şi timpul sunt intuiţii pure a priori, sunt joncţiuni ale intelectului pentru autoare. ,,Timpul este suficient pentru oricine îl foloseşte,,, aşa spunea Leonardo Da Vinci. Cecilia Bănică-Pal, ştie ca ,,trăim timpul ce ni s-a dat,,, ştie cum să-l folosească, ,,retrăind totul cu ochii sufletului, / căutând mereu liniştea de dinainte de noi./ aşteptând mereu liniştea de după noi.,, Cu emoţie m-am aplecat asupra acestui volum, având un titlu incitant. ,,Clipa ce vine este, prin faptul doar ca bate mai târziu, oarecum inferioară clipei antecedente,,. (Lucian Blaga) Doamna scrisului nemţean Cecilia Bănică-Pal, un nume de referinţă printre scriitorii contemporani. Multe roade pe ,,câmpul culturii,, române!

Dialog intercultural Mariana Gurza Neamul românesc, 2013

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Motto: ,,Poezia este numai artă: ea este însăşi viaţa, însăşi sufletul vieţii. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant.,, (Nichita Stănescu)

În vâltoarea circulaţiei informaţiilor de orice categorie, se regăsesc benefic şi cele legate de poezie. Mai este loc şi pentru exprimarea gândurilor în formule artistice, lucru încurajator. Adesea, poeziile scrise în limba romana dar în diferite colţuri ale lumii, ajung din nou acasă, la origini, prin dăruirea autorilor, ai celor ce promovează valorile romaneşti de pretutindeni. Este şi cazul poeziilor semnate de Alex Amalia Călin, scriitoare din New York, autoare a 10 volume dintre care unele în limba engleză, dar, de remarcat este, ca primul volum a fost tipărit la Timişoara, la Editura Andotour, 1997, iar acum, autoarea a revenit în acelaşi loc pentru a scoate încă o carte, Dialog cu entitatea. Titlul te poate duce la gândul unei marturii făcute divinităţii, poate însemna o raportare la divinitatea care ne dirijează, sau, lasă loc oricăror alte interpretări legate de acest fir nevăzut dar atâta de miraculos, raportul omunivers, om - Dumnezeire. Poezia propusă de Alex Amalia Călin, în volumul în amintit, are alte accente decât cele din volumele anterioare, după cum remarca Veronica Balaj, scriitoarea care a semnat şi o întâmpinare la primul volum al

Apropieri

autoarei, la prezentarea cărţii recente făcută la Cenaclul Pavel Dan, condus de prof. Rodica Opreanu. Dacă în celelalte volume, autoarea mergea pe linia unei exprimări cifrate, unde sacrul intervine subtil, cu versuri scurte, condensate, de data aceasta se repliază pe forma versului îndelung desfăşurat, adesea explicitând despre ce este vorba, Volumul Dialog cu entitatea, are o prefaţă semnată de. Ştefan Stoenescu din New York, care semnalează punctele specifice poeziei semnate de poeta Alex Amalia Calin: ,,Poetă.. are un temperament de luptătoare... şi.. disponibilităţi sufleteşti ce o branşează.. la circuitele de înaltă tensiune ale comuniunii mistice cu transcendenta” - spune autorul prefeţei. Nu este o poezie modernă în totalitate şi nu este o poezie clasica... este o formă poetica ce aparţine doar autoarei. Un limbaj propriu al universului său interior, unde frământările îşi găsesc rostul într-un mod inedit. Acest limbaj liric îl regăsim şi în celelalte volume semnate de poeta Alex Amalia Calin. Poeta a recurs la înnoirea unor termeni, câştigânduşi nota de particularitate, în volumele precedente, iar acum merge pe tonalităţi precum cele ce urmează: ,,Entitatea- porţi durerea incoloră / pe năzuinţele încă ancorate / fără vestea apelor în reflux permanent / pătura vieţii nu te acoperă/nici cu trecutul, nici cu prezentul / ţesut din fire scurte cu multe noduri/care se destramă mereu fără nici un cuvânt/” (pg. 16. Vol. Dialog cu entitatea) Legătura cu divinitatea ocupa un spaţiu aparte. Prin profunzimea versurilor ei, exista un dialog sacru, care, pentru poeţi, este primordial.

O continuitate a limbii române peste mări şi oceane, este lăudabilă. Vorbim din nou despre puntea dintre lumi, despre acest limbaj atât de frumos ce îşi găseşte loc prin poezie. O felicitam pe autoare pentru tenacitatea de care dă dovadă, pentru dăruirea şi arderea ei în lumea cuvintelor, aşteptând-o din nou acasă cu alte volume. Un dialog intercultural care va ţine vie limba noastră indiferent de loc. Românii plecaţi sunt parte din noi. Creaţiile tuturor vin să certifice faptul ca inima lor este ŢARA şi niciodată nu se vor desprinde de acest loc binecuvântat.

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

https://arhivaneamulromanesc.wordpress.com/romanii-depeste-tot/mariana-gurza-dialog-intercultural

Bună ziua, Bade Ioane Mariana Gurza Neamul Românesc, 2013

Apariţia volumului Bună ziua, Bade Ioane, editura Cuget Românesc, aparţinând scriitorului Ioan Miclău, certifică încă odată poziţia autorului, iubitor de limbă şi de neam: ,,Limba româneasca este preţioasa dăruire, roditoare veşniciei reînvierii de neam, de popor, dăruită de Dumnezeu.” Emoţionantă este această carte inedită dedicat acad. prof. dr. Artur Silvestri, ,,geniul născut din geniul neamului sau românesc.” Structurată în şase capitole, autorul încearcă o diversificare tematică, pornind de la articole, studii,

proză, versuri, cugetări. Paginile sale ne duc cu gândul la Sadoveanu prin limba folosită plină de autenticitate. Ne atenţionează încă de la începutul cărţii: ,,Să nu neglijăm izvoarele folclorice şi pe acestea să le sfinţim!” Ţăranul român are un loc aparte în sufletul scriitorului. Interesul pentru societatea româneasca a rămas viu, chiar daca este departe de ţară. Îngenunchează în faţa celui ce munceşte pământul, azi atât de oropsit. ,,De la observaţie directă la raţionament”, reuşeşte cu multă amărăciune să facă o radiografie, a societăţii româneşti... Deşi nu are pretenţia de a fi ,,filozof “, studiile autorului ne arată în termeni generali, că filosofia sa este un studiul critic, speculativ sau analitic al exteriorului şi interiorului în plus faţă de studiul reflectiv asupra metodei de studiere a unor asemenea subiecte. Da, ,,utopiile trebuiesc tăiate, nu capetele oamenilor.” Avem prin Ioan Miclău un iubitor de pământ străbun. Un nostalgic al tradiţiilor noastre străbune, un iubitor de doine, şi mai ales de Eminescu. Este un păstrător al valorilor noastre culturale şi creştine. O bucată da ţarină, un izvor, o horă bihoreană, o lacrimă, o rugăciune. O inimă ce bate pentru ţara sa, pentru credinţa şi neam.

Apropieri

sursa:https://arhivaneamulromanesc.word press.com/istoria-literaturii-romane/marianagurza.buna-ziua-bade-ioane

Cu Hristos în celulă, de Aspazia Oţel Petrescu, ,,o vecernie de suflet...” Mariana Gurza Timişoara, 06. Dec. 2013 Revista Melidonium

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Motto: Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă. O, ce trist şi ce-nalt părea Crist! Luna venea după El, în celulă Şi-L făcea mai înalt şi mai trist. ... Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele. Din lună venea fum de căţui... M-am pipăit... şi pe mâinile mele, Am găsit urmele cuielor Lui.,, (Radu Gyr – Cu Iisus în celulă)

Cu Hristos în celulă, de Aspazia Oţel Petrescu, ediţia a doua revizuită şi coordonată de Danion Vasile, Editura Meditaţii, Bucureşti, 2013, promite o vecernie de suflet, în care veţi auzi cum picură lin lumina jertfei neînserate. O carte document, de trăire ortodoxă, într-un timp învolburat, când o lume debusolată se clătină pe marginea abisului apostazic. Am folosit aceste cuvinte, ale autoarei, pe care le-am savurat citind prefaţa cărţii. Cuvintele mele ar fi prea sărace în faţa dezvăluirilor cutremurătoare. Aspazia Oţel Petrescu, vorbindu-ne despre un ,,trecut ziditor de suflete, despre acea călătorie statornică spre un ideal sfânt”, pe care l-a slujit până la jertfă. Este şi va rămâne o mărturisitoare a lui Hristos, Cel care i-a trimis îngeri păzitori în celule comuniste. Aşa cum bine subliniază editorul, în volumul de faţă sunt

Apropieri

,,ecouri ale acestei mărturisiri”... fiind vorba de ,,femeia creştină, gata să rabde chinuri muceniceşti din iubire pentru Hristos şi pentru Neamul Românesc.” Fidelă convingerilor legionare, aşa cum au fost majoritatea intelectualilor, din acea perioadă, 14 ani de temniţă, cu Hristos în celulă, Aspazia Oţel Petrescu, a ştiut să-şi păstreze demnitatea şi dragostea pentru neam, credinţa fiind prezentă alături de mărturisitori. Cu toţii au fost animaţi de acelaşi ideal: iubirea pentru Hristos, lupta împotriva comunismului, dragostea pentru ţară şi neam: ,,Noi l-am întâlnit (pe Hristos -.N.n.) viu şi adevărat în vârful foamei, al setei, al frigului, al singurătăţii şi al terorii de nedescris...” Pentru Aspazia Oţel Petrescu, temniţa, a fost, o onoare aşa cum şi Petre Tutea o considera, ,,toţi răspunzând la o chemare a suferinţei pentru izbăvirea neamului.” Strigătul i-a fost auzit în toţi anii de cumpănă. Rugăciunea i-a salvat viaţa. Cuvinte de folos, cuvinte vii... Comunicarea directă, smerită, i-a adus lumina tainica a Celui Preaînalt. Acolo, în răceala zidurilor, a primit mângâiere, mulţumind pentru suferinţa primită. Emoţionantă evocarea, aruncării sale în izolatorul 3, o celulă mica cu şobolani... Experienţa sa mistică pare a fi desprinsă dintr-o filă de pateric: ,,Doamne nu mă lăsa...” Şi strigătul i-a fost auzit..., în clipa aceea toată realitatea din jurul meu s-a transfigurat. Nu mai era nici lucarna, nici platforma, nici scări care coborau, nici şobolani. Nu mai era nimic. Era o imensitate albă, era o lumină albă, eu eram cuprinsă de această lumină, eu o simţeam concretă, atât de concretă încât eu o credeam materială. Era ca o lumină concretă, materială, o

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 86

simţeam, mă simţeam cuprinsă în ea... Şi nu era o lumină ca de la soare sau ca de la bec. Era o lumină ireală, o lumină... vibratoare,, aducătoare de bucurie, de linişte şi pace. Cred, sunt convinsă ca această izolare în celula trei, nu a fost întâmplătoare – Sfânta treime mereu prezentă printre fii săi! Dar asta Nu aveau cum să ştie şi să înţeleagă inchizitorii...Fascinante aceste trăiri povestite cu blândeţe şi smerenie. M-aş bucura daca în timp ar dispărea, dispreţul nătâng al unora,, faţă de mărturisitorii Neamului Românesc. Istoria acestui încercat popor trebuie cunoscută aşa cum a fost, recunoscându-ne valorile, idealurile înaintaşilor. ,,Cum să nu iubeşti neamul care pune ca pecete pe trăirea sa credinţa primită de la strămoşi din propria cenuşă?” Nu putem nega sau deforma adevărul. Fără jertfa lor, cum am arăta acum ca popor? Ne încăpăţânăm să îi distanţăm pe cei care într-o perioadă a vieţii lor ne-au arătat calea spre mântuire. Ei l-au cunoscut pe Hristos în celulă! ,,Acolo în toiul suferinţelor de neîndurat, ni S-a descoperit ca Domn al iubirii şi al îndurării, prieten adevărat, certitudine imediată, naturală şi clară ca lumina zilei.” Volumul Cu Hristos în celulă se citeşte cu sufletul. Cuvinte ce zidesc, tainice minuni, îndemn spre desăvârşirea fiecăruia prin credinţa în Tatăl Ceresc, prin blânda rugăciune. Aspazia Oţel Petrescu, o truditoare prin Cuvânt în Lumină! O carte scrisă din iubire!

Femeia creştină care a ştiut, să rabde chinuri muceniceşti din iubire pentru Hristos şi pentru Neamul Românesc. Sursa:http://www.marianagurza.ro/blog/ volumul-cu-hristos-in-celula-de-aspazia-otelpetrescu-o-vecernie-de-suflet

Vivat, crescat, floreat, muceniţa Neamului Românesc, Aspazia Oţel Petrescu!

Aspazia Oţel Petrescu s-a născut în ziua de 9 decembrie 1923, în localitatea Cotul Ostriţei, nu departe de Cernăuţi, în judeţul Noua Suliţă. A crescut în spiritul de jertfă al Mişcării Legionare, al trăirii creştine şi naţionale. Fiica a Bucovinei, colţ de ţară de atâtea ori înstrăinat de străinii, dar izvor nesecat de talente şi caractere româneşti. Aspazia Oţel Petrescu a venit ca un dar de la Cel de sus, într-o toamnă nostalgica... Despre domnia sa, s-a scris mult şi încă se va scrie. Filonul bucovinean ne-a legat încă de la prima convorbire. Caldă, iubitoare şi smerită. O viaţă închinată lui Hristos, Neamului Românesc. Un model de românism incontestabil. La început eram temătoare, copleşită de personalitatea celei care a cunoscut jertfa. Am realizat că, lumină divină i-a arătat mereu drumul, a întărit-o, reuşind să depăşescă toate barierele.

Apropieri

Mariana Gurza Timişoara, decembrie, 2013

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 88

A rămas aceeaşi... un ochi de lumină pentru Neamul Românesc. Nu şi-a părăsit niciodată crezul. Iubirea, jertfa ,,te împlineşte şi te face desăvârşit.” Doamna Aspazia Oţel Petrescu este un Om împlinit, desăvârşită prin mucenicie. Am simţit puterea credinţei. O vibraţie ce te poate învălui oriunde te-ai afla. Majoritatea celor care au devenit mărturisitori şi au cunoscut temniţa, teroarea, au devenit mai puternici în credinţă. Acolo, în celule, Aspazia Oţel Petrescu şi alţi martiri ai Neamului Românesc au fost mai aproape de Dumnezeu! Cu ,,Iisus în celulă!” În prag aniversar am simţit nevoia de a-i dărui o îmbrăţişare caldă, îmbrăcând-o în vers, aşa cum mi-a fost dat... Un gest de iubire, de preţuire, de respect... O lacrimă de dor, rostogolită din Ţara fagilor... Vivat, crescat, floreat, muceniţa Neamului Românesc, Aspazia Oţel Petrescu! ,,De-aş fi vântul cu miresme parfumate...,, Ţi-aş săruta inima cuprinsă de dor Aş şterge urmele-ţi însângerate Lacrimile vărsate pentru popor. M-aş cuibări ca o copilă În poala ta sfântă mucenică Şi-am depăna filă cu filă Poveşti din dulcea Bucovina. ,,Strigat-am către Tine, Doamne...” Şi vom striga mereu iar în Cetate

Cinstindu-ne martirii, prin ale Tale taine Să ai milă, Doamne, să faci dreptate... Destine frânte, umilinţa Te-au întărit în vremuri grele Reazăm ţi-a fost credinţa Fraţii te-au vegheat din stele.

Neamul Românesc ţi-a fost casă Sfinţii din cer prieteni în veşnicie Lupta pentru adevăr, mireasmă Drumul tău, drum spre mucenicie. Strig către Tine, Doamne Azi la ceas aniversar, Dăruieşte-i sănătate Bucurii, înmulţeşte-i al său har. O îmbrăţişare creştină Din Ţara Fagilor venită Ca o sfântă cetină-n lumină De la legionari primită. Doamne, te rog, Tată Ceresc, Jertfa i-a fost viaţa, mult a pătimit Aspazia Oţel Petrescu, În lumină, prin iubire, a biruit! Sursa:www.marturisitorii.ro/2013/12/09/doamnaaspazia-otel-petrescu-miscarea-legionara-estebiruitoare-in-spiritul-hristic-la-multi-ani-la-implinireavarstei-de-90-de-ani/

Apropieri

Vivat, crescat, floreat!

Părintele Justin Mărturisitorul Album Foto de Cristina Nichituş Roncea

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Mariana Gurza Timişoara, 16. 10. 2013

Albumul Foto Părintele Justin–Mărturisitorul purtând semnătura Cristinei Nichituş Roncea, Ed. Mica Valahie, Bucureşti, 2013, este o adevărată şi frumoasă mărturie de credinţă ortodoxă. Prefaţat de doamna Aspazia Oţel Petrescu, cu sufletul înmiresmat de bună mireasmă duhovniceasca, răsfoindu-l, surprinzi frumuseţea divină, imagini unice a locului, unde Părintele Justin ne-a dăruit şi încă ne mai dăruieşte har. Doamna Cristina Nichitus Roncea surprinde din nou, viul prin imagini de excepţie, la Sfânta Mănăstire Petru Vodă, un loc de pace şi smerenie, unde însăşi autoarea a avut parte de trăiri binecuvântate. Mângâi acest Album, unde IUBIREA Părintelui Justin se face simţită pentru cei care l-au cunoscut, pentru Neamul Românesc. Vorbele de duh ale Părintelui îndulcesc firea noastră zbuciumată. File de Pateric Românesc... Vă recomand acest album ca pe un mic îndreptar spre cunoaşterea mirifica a frumuseţii ortodoxiei romaneşti, prin imagini şi cuvânt de folos. Pentru, Buni,,, pentru noi toţi, acest dar făcut de doamna Cristina Nichituş Roncea, ne conştientizează ca ,,avem un singur suflet, un singur Dumnezeu, o singură credinţă şi cu ea vom merge în faţa Judecaţii.” (Părintele Justin Pârvu)

Credinţa, aşa cum spun Sfinţii Părinţi, trebuie să fie mărturisitoare şi nu numai prin cuvânt, ci mărturisitoare prin întreaga noastră viaţă. Pentru doamna Cristina Nichitus Roncea, fapta este revelatoare. ,,Sfinţenia vine din dragoste. Toţi cei ce cred şi iubesc cu adevărat sunt sfinţi.” (Sfântul Ioan Gură de Aur) Cu bucurie vă împărtăşesc aceste gânduri, fiind convinsă de puterea IUBIRII. ,,... să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.” (1 Ioan 3.18). Cristina Nichituş Roncea prin fapta sa ziditoare, nea adus acest dar... Părintele Justin–Mărturisitorul, va rămâne în inimile românilor, un rugător în ceruri pentru Neamul Românesc... dar şi pentru toată omenirea. sursa: http://www.parintelejustinparvu.ro/2013/10/29/poetamariana-gurza-despre-parintele-iubirii-si-albumul-parintele-justinmarturisitorul-de-cristina-nichitus-roncea/

Eugen Emeric Chvala prins În spatele oglinzii

Eugen Emeric Chvala, poet, promotor cultural, interesat de cultură, jurnalist, un meloman incurabil. Volumul de debut În spatele oglinzii al poetului Eugen Emeric Chvala, apărut la Editura Muşatinia, Roman, 2013, prin bunăvoinţa doamnei editor şi director, Emilia Ţuţuianu, ni-l înfăţişează pe autor aşa cum este,

Apropieri

Mariana Gurza Timişoara, 15 Ianuarie 2013

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 92

ascuns în spatele oglinzilor, cu: ,,sufletu-mi greu seodihneşte pe ţărm/nisip numărând/clipe de scrum.” Trecerea timpului, îl cerne, cum însăşi autorul se destăinuie: ,,mă cerne mereu/şi marea mă-ntreabă mereu/de sunt eu.” Preocuparea existenţială fireasca în lumea celor ce stăpânesc cuvântul. Un suflet ce freamătă la fiecare adiere a frunzelor, ce lăcrimează tăcut copleşit de reaua întocmire a lumii. Ştie să dăruiască, ne vorbeşte la un moment dat de egoism, dar un altfel de egoism... De la care avem ce învăţa. Să nu fim indiferenţi, să arătăm tuturor ca ne pasă. Eugen Emeric Chvala scrie dintr-un plin sufletesc, este ca o apă curată de izvor ce doreşte a ne chema să ne privim chipurile obosite şi frământate. De o sinceritate dezarmantă, înconjurat de familie, unde îşi găseşte mereu echilibrul, ştie să înfrunte vremurile prin puterea cuvântului. Fiorul liric, apropierea de divinitate îl fac tot mai puternic. Are tăria de a dărui din pacea să, puţina lumină celor din jur. De la suflet la suflet. Iubirea ce îl împresoară la fiecare vers, nu este una carnală, ci una pentru oameni, pentru sufletele răvăşite de vremuri: ,,să te iubesc... nu pot/o ştii prea bine/mai lasă-mă să cresc/să mă cunosc pe mine//să te sărut... aş vrea/dar nu ştiu cum/şi, recunosc... o vreau demult/aşa cum pasul îţi doreşte drum//să te privesc... ei, da/te soarbe-adânc chiar inima/lacrimi firave îmi mijesc/deşi nu ştiu de vrei... ori ba.”

Apropieri

Are un stil aparte, inedit în felul în care aşează vorbele, iar sufletul său sensibil vibrează pe acorduri de imnuri cereşti. Şi nu i se poate imputa nimic. O inocenţă lirica te cuprinde încă de la cunoaşterea poesis-lui său, ce ne aduce zâmbet, tandreţe. Putem vorbi de poezie, de o proză poetica? Autorul scrie aşa cum simte, cu sufletul. Atunci când scrie, devine pasăre... doar el purtat de vremi spre eternitate. Aşa cum însăşi declara, din dragoste pentru cei dragi: ,,sunt un tip foarte căsătorit şi cum dragostea a fost cea care m-a unit cu Liliana, o foarte iubesc aşa cum îmi foarte ador cei doi copii: Alexandra şi Loredana... orice listă de daruri aş face, ar începe cu ele, cu mama mea Maria, cu sora mea Mariana şi... de aici listă ar căpăta proporţii nebănuite... iubesc viaţa şi oamenii... nu e un secret...” ,,Era o zi cu o însemnătate anume... aleasă parca de destinul meu – 15.01.1988... a fost prima întâlnire oficială, ziua în care am şi cerut-o în căsătorie, ziua în care a şi răspuns ,,DA,, iubirii mele... şi clipele trec, şi anii se duc frumos...,, (Eugen Emeric Chvala) Da... nu este un secret, Eugen iubeşte oamenii, şi familia să reprezintă forţa şi puterea de a păşii cu smerenie şi dragoste, spre timpul ce se scurge... Preţuieşte fiecare clipă, este doar lacrimă, zâmbet, ştiind că ,,veşnicia stă ascunsă într-o clipă “. Un prinos adus IUBIRII din IUBIRE! Să-i urăm succes pentru debutul său literar şi fie ca această zi specială, să-i aducă zâmbet şi lumină în suflet...

Exil de zi şi noapte Exil de jour et de nuit cu Veronica Balaj

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Mariana Gurza Timişoara, 2012

Veronica Balaj, autoare a peste 20 de volume, este, totodată, realizatoare de emisiuni radio-tv, membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Asociaţiei Scriitorilor de Limba Romana din Quebec, Montreal, a Asociaţiei Aut-Pro-Rom, Austria şi a Asociaţiei Internaţionale Athanor, Roma. Deţine Premiul de Excelenta al USR, Filiala Timişoara (200); Premiul Festivalului Internaţional de Poezie DON LUIGI di LIEGRO – Roma (2008); Diploma di Merito, conferită de Academia Citta di Roma (2008), etc. Dintre volumele apărute: Ne tirez plus!, proză scurtă, ediţie franceză prezentata la Bruxelles (1993); Cu îngerul la arăt, ediţie bilingna romana-engleza, carte prezentată la New York (1997); Le cafe du bouguiniste, poeme prezentata la Neuchstel – Elveţia (2000); Baltazara, roman prezentat la Viena (2001), versiune în limba italiană, prezentata la Roma (2005); De şapte ori viaţa/Siben mal das Leben, proză scurtă, traducere în limba germană, volum prezentat la Viena (2003); Carnavalul damelor, roman; Între noi soarele nordic, proza poetica; Poeme în civil, ediţie bilingvă romana-engleza; Puzzle veneţian, proză scurtă (2008); Areopg.uş. Interviuri cu scriitori din diaspora, coautor Cristina Mihai, volum prezentat la Salonul Internaţional de Carte, Montreal (2008);

Apropieri

Pirueta pe catalige/Pirouette auf Stelzen, poeme, ediţie bilingvă romana-germana, volum prezentat la Viena (2009). Veronica Balaj a fost inclusă în Enciclopedia personalităţilor din România, editată de Ralph Hübner în prestigioasa serie Who’s Who. Veronica Balaj, o scriitoare prolifica a lumii culturale bănăţene, şi nu numai, şi-a lansat noul volum de poezii Exil de zi şi noapte/Exil de jour et de nuit, apărut la editura Anthropos, 2010, Timişoara, în ediţie româno-franceză, traducere de prof. Rodica Opreanu. Într-o atmosferă sărbătoreasca, în data de 12 noiembrie, în sala de cenaclu a Filialei din Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România, sala Orizont membrii ai Uniunii Scriitorilor, prieteni, iubitori de cultură au fost prezenţi la această întâlnire de suflet. Recunoscuta pe plan internaţional, scriitoarea Veronica Balaj, este una dintre cele mai remarcabile personalităţi bănăţene. ,,Veronica Balaj este o poetă care se joaca frumos cu limba română, în propria poezie. O poezie care se dovedeşte convingătoare, într-un spaţiu al fantezismului liric” a precizat editorul Lucian Alexiu, la deschiderea evenimentului. Cartea la prima vedere pare a fi o antologie de versuri şi după cum sublinia Graţiela Benga, semnatara prefeţei volumului, cartea, ,,este şi nu este o antologie. Două dintre secţiunile sale cuprind o selecţie de poeme publicate mai demult, altele sunt noi. Cartea e de fapt recapitularea unor etape creative, afective, vorbind despre o unitate a lirismului ce învăluie în valurile lui bucuria confesiunii, o efervescentă a fantazării, dar şi

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 96

detaliul cultural. Daca ar fi să sintetizez, patru sunt liniile ei de forţă: calea, sensul, timpul şi moartea, acestea absorbind în jurul lor o serie de sentimente contradictorii.” Volumul Exil de zi şi noapte / Exil de jour et de nuit, s-a finalizat în variantă bilingvă, în urma colaborării dintre autoare şi traducătoarea Rodica Opreanu. Ca traducător, afirma Rodica Opreanu, ,,a trebuit să pătrund bine textul, să-l desfac, să caut sensurile profunde, să găsesc cuvintele potrivite şi să-l refac.” Intervenţiile interesante ale Graţielei Benga, Ion Marin Almăjan, au subliniat muzicalitatea şi profunzimea versului. Vladimir Jurăscu, a fost cel care a recitat din poemele autoarei, într-o oază de linişte, ,,exilat“ între două stări, prin Ochii Florentinului şi Arca lui Noe. O nouă carte, un nou început. Emoţiile nu au ocolito pe Veronica Balaj, mulţumindu-le celor prezenţi, vădit copleşită de eveniment... Recunoscuta pe plan internaţional, scriitoarea Veronica Balaj, este una dintre cele mai remarcabile personalităţi bănăţene. Suntem mândrii de toate performantele ei culturale. ,,Una dintre cele mai importante coordonate ale modernității este desigur, interculturalitatea. Forţa de comunicare prin artă. Într-o Europă unită, valentele particularului, ale specificităţii sunt o emblemă obligatorie pentru că, unitatea să poată fi realizată în şi prin diversitate.” (Veronica Balaj) ,,Om de radio şi scriitor, Veronica Balaj şi-a dedicat întreaga viaţă cuvintelor. Are o colecţie impresionantă de interviuri păstrate în arhiva Radioului Timişoara, cu voci importante ale culturii.

Dintre acestea ar alege ,,interviul realizat în casa poetului Ion Barbu cu soţia sa, Gerda Barbilian, sau cel imprimat cu George Uscatescu, prieten cu Brâncuşi, convorbirea cu domnul Francis Dworshak, din Ottawa, care la vârsta de 80 de ani s-a apucat de scris trei tomuri bine documentate, în apărarea lui Mircea Eliade, cu scriitorul Shaul Carmel, care, deşi se afla de peste 40 de ani în Israel, continua să scrie în limba romană.” (preluare din Revista Avantaje, aprilie, 2008) După cum scrie Graţiela Benga, în prefaţa volumul Exil de zi şi noapte / Exil de jour et de nuit, poemele Veronicai Balaj compun şi recompun o lume stratificată, în care cultura şi natura îşi au locul bine stabilit... Autoarea îşi scrie poemele cu o mână reală, din carne şi sânge, dar şi cu o alta, fantasmatică, a cărei mişcare pe hârtie traduce forţa sau fragilitatea indefinibilă a interiorităţii – în faţa vieţii şi a trecerii. În fata poeziei. Sursa:arhivaluceafarulromanesc.wordpress.com/BCcritica-literara/mariana-gurza-exil-de-zi-si-noapte-cuveronicabalaj.https://revistaiosifvulcan.wordpress.com/ru brici/carti-si-scriitori-din-romania/mariana-gurza-Edouageneratii-in-lumea-cuvantului

Poeta Maria Rugină şi ,,fărâma sa de cer”

Volumul de poeme Cartea nerostirii, aparţinând poetei nemţene Maria Rugină (MARU –cum semnează poeta), apărut la Editura Muşatinia, 2012, într-o formă

Apropieri

Mariana Gurza Timişoara, 2012

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 98

grafica excelentă, poartă cititorul spre Apa Cunoaşterii, spre poezie. Preocupată de sine, de a descoperi pe treptele tăcerii o lume ,,fără mal a nerostirii,, (Zorica Laţcu) pătrunde cu fineţe ,,Spre Lumea Lumilor Lumii,, . ,,Visul metaforic,, mereu prezent, ,,Tu, OMDEFINITIV – MINUNE,, un strigăt înfometat de a se cunoaşte, de a pătrunde sensul vieţii. Dorinţa de adevăr: ,,tahionic…seva gândului / în fagurele minţii …rebele / …Neavând/ cuvinte fertile…/ am ivit Cartea nerostirii, / sperând/ ca tăcerea Marelui Punct / să preia, când şi când, / neputeria Cuvântului–Gând…,, (Sunt, pg.10). Întrebări, nedumeriri, ,,a şti ca nu ştii nimic,,… omu-şi caută esenţa /…Substanţa, Viul, Misterul / Se ating şi de-ntretaie…,,(Apa cunoaşterii, pg.77). Poeta Maria Rugină se eliberează prin CUVÂNT. Iubirea, trăirile interioare au ,,ca unitate / dorinţa şi împlinirea.,, (În logica firii, pg.120) Citind poemele poetei nemţene, cu multe conotaţii filozofice şi religioase, confesiunile nude, scrise dintr-un prea plin sufletesc, mă duce la gândul ca suntem cu toţii ,,bolnavi de …cele ce sunt,, (pg.108). Conceptul filozofic ce răzbate din vers, ne propune o interpretare a Existenţei. Prin ,,condiţia umană,, – ne avertizează D.D. Roşca – trebuie să înţelegem ,,nu numai condiţia unei fiinţe economice şi politice care luptă alături de semenii săi pentru libertatea sa socială şi politica şi pentru apărarea demnităţii sale, ci înţelegem mai cu seamă condiţia omului fiinţa spirituală, creator de valori

Apropieri

spirituale şi capabil să transforme cu ajutorul acestora realitatea ce-l priveşte, s-o umanizeze, transfigurând-o“. Nu este întâmplător faptul ca acest gânditor situează în centrul reflecţiei filosofice ,,caracterul absolut problematic al vieţii spirituale“, ,,caracterul de aventură şi miracol pe care-l arată civilizaţia şi valorile ei“, ,,sentimentul de constanţă şi iremediabila nesiguranţă în ce priveşte destinul nostru ca fiinţe cu anumite nevoi spirituale“. Poezia, ca: ,,fir de nisip descătuşat / de gravitaţia terrană/ se deplasează, în unghi drept, / spre Marea Rugă suverană.,, (pg.101) Preocupată de ,,gramatica iubirii,,…,,în apa sufletului…,, poeta se întreabă: ,,încerc botezul minţii mele, / ca Taină Sfântă Durerii / în lunga noapte fără stele…/ Răstorn clepsidra nerăbdării / în vastul timpului real / şi scotocesc hermeneutic / în plumbul nesupus de val/ CE CAUT ştiu ca-i ne-nceput, Este FĂRÂMA MEA DE CER,,/ …(Ce caut?, pg.75). Poeta Maria Rugină, o fiinţă puternica, ce aduce ofrandă iubirii, încrezătoare în timp şi spaţiu, lăsând lumina şi toate stările să se topească în ea, definindu-i starea. Ştie să se bucure de fiecare clipă sublimă percepând-o ca parte a veşniciei, făcându-şi din ea icoană. (Întoarcere, pg.69) ,,Cunoaşterea este Taina…/ Zborul zămisleşte Cerul…IUBIREA fiind voinţa, conectarea existenţei, la esenţa de a fi “ (Zbor şi cer, pg.39) ,,La urma urmei, ce este omul în natură? Nimic în raport cu infinitul, tot în comparaţie cu neantul, un lucru de mijloc între nimic şi tot. El este infinit de îndepărtat de ambele extreme; iar fiinţa lui nu stă mai

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 100

aproape de nimicnicia din care este scoasă decât de infinitul în care-i înghiţită. Puterea sa de înţelegere păstrează, în ordinea lucrurilor inteligibile, acelaşi rang ca şi corpul în imensitatea naturii. Tot ce poate face ea este de a descifra ceva din ceea ce aparţine lucrurilor de mijloc, veşnic disperată ca nu le poate cunoaşte nici principiul de bază, nici finalitatea…Iată adevărata noastră stare. Este ceva ce limitează cunoştinţele noastre într-un fel de margini peste care nu trecem, incapabili de a şti totul şi de a ignora totul în mod absolut.,, (Blaise Pascal) Cartea nerostirii, un titlu incitant al poetei Maria Rugină. Poemele ei dau căldură minţii făcând-o să tresară în ea ,,muguri – astre, / ce sorb lumină absolută / din FLACARA voinţei noastre.,, (Trief major, pg. 5) Pentru poeta Maria Rugină, poezia rămâne apa ,,cunoaşterii,,, primind forţa de a merge mai departe. Versurile ei învăluite în ,,taină“ îşi pun amprenta cu sfinţenie pe meleaguri nemţene şi nu numai. O luptătoare ce respiră prin vers, mereu în căutarea ,,luminii absolute,, sub ,,fărâma sa de cer”.

Trei paşi către infinit de Mariana Corcoveanu Ivaniuc Mariana Gurza

Aprilie 2012, Monitorul cultural

Editura Eurostampa, Timişoara, 2008, propune iubitorilor de poezie o alta carte Trei paşi către infinit, aparţinând poetei Mariana Corcoveanu Ivaniuc,

Apropieri

volum bilingv romano-italian, apărut sub Mottoul: ,,Ca să obţii ceva de la viaţă, ori ca să cunoşti ceva, trebuie să ştii să renunţi pentru acel ceva, la restul lumii.,,(Antoine de Saint Exupery) Această apariţie îmbucurătoare vine să completeze profilul liric al poetei Mariana Corcoveanu Ivaniuc, după apariţia celor doua volume sensibile şi provocatoare: Enigma sentimentelor, 1999 şi volumul Descătuşare, 2001 apărute la Editura Mirton din Timişoara. Aşa cum precizează editorul, ,,lectura nu poate fi facilă, comoditatea trebuind înlocuită cu o căutare febrilă şi uneori extenuantă, a grăuntelui de aur, ascuns în masa de minereu…un suflet pur, fragil şi neliniştit, care se înalţă spre lumină, într-o rotire tot mai larga şi mai izbăvitoare…,, ,,La ceasul marilor împliniri,, uimită de ,,mătasea apei,,, răscolită de visuri şi iubire faţă de Vlad, fiul ei, mărturiseşte cu o sinceritate dezarmantă trăirile lăuntrice: ,,Prin slove scrise cu argint/ mai sunt doar trei paşi spre infinit,,, lăsându-şi gândurile să valseze ,,cu efervescenţele trăiri / şi imensele iubiri,,. Glasul clopotului este un strigăt, nostalgii de iarnă, imagini copleşitoare în care ,,timpul viselor deşarte,, a schimbat ,,destinul,,. Nu vrea să rupă ,,mirajul clipei,,, păstrându-şi dulcea iubire în ,,vraja “ sa. ,,Meditează,, tăcut prin ,,pădurea de salcâm,,, îndrăgostită de farmecul naturii, îmbătată de ,,parfumul florilor petrecute,,. ,,Pădure, tu iubirea mea! / ..tu eşti…imensa bucurie,,. Şi totuşi este o carte tristă, în care poeta se regăseşte fremătătoare la ce a fost ieri, la vremurile care vor veni,

101

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

lăcrimând: ,,într-un apus sublim / la umbra unui dafin / ce va scutura / cate o petala alba / din cununa sa/,,. Aşteptând ,,cu toata fiinţă / timpul, cu multe poveşti / colorate cu imagini,,. Ca procuror, poeta Mariana Corcoveanu Ivaniuc, se confruntă zilnic cu realitatea. Dar dincolo de toate cu o sensibilitate poetica, în universal său lăuntric, vibrează duios, plină de iubire, ca o rugăciune, într-o lumină tainica, doar de ea ştiută, fiind mereu preocupată de această lume: ,,care ne-nconjoară: / pribegim ca Luna / alungăm destinul…doar poetu-şi cară / pietrele de moara,,…,,fără nici o graba / şi-i pustiu, pustiu…” Aceeaşi tonalitate se regăseşte şi în varianta italiana a versurilor acestui volum.

102

Noi suntem ca şi cărţile Hedir Al-chalabi Mariana Gurza Revista Singur, 2012

,,Noi suntem ca şi cărţile, întotdeauna cele de valoare sunt îngrijite, protejate şi puse deoparte!” (Hedir) Dedicaţia primită în dar, pe un volum de poeme elegant şi delicat, aparţinând prietenei mele Hedir Alchalabi, Şoptind Suspine Mute, apărut la Editura David Press Print, 2012, m-a prins în mrejele poetei, în şoaptele adâncite în iubiri. Trăiri intense, o luptă interioară, un reazăm în credinţă, un strigăt către Dumnezeu. Poeme tandre, pline de optimism, revărsând

Apropieri

iubire spre cei apropiaţi. Un ,,cuvânt”, pentru noi, mai degrabă o lecţie de viaţă, un optimism uluitor... În locuri umbrite de timp, cuvintele par să-şi piardă sensul şi puterea. Pe cât de clare sunt lucrurile în lumină, pe atât de mult se înceţoşează când ea treptat dispare... daca aş reuşi să oglindesc omul în vreun fel, probabil ar deveni transparent. Cuvântul, fiind unul dintre căile spre înţelepciune, îl las să eclipseze ochiul către suflet. Poetul Abdullatif Celebi consideră ca fiecare dintre cărţile sale îi este ,,o prietenă adevărată şi iubitoare, care alungă toate grijile.” ,,Pentru mine, literele îmbinate într-o anumită ordine sunt magice, transformându-se în cuvinte ce se arcuiesc după sufletul ce le ghidează. Printre ele mă pierd, mă adâncesc. M-aş îngropa în cărţi, ele fiind cele care ,,relevă multe plăceri acelora care ştiu să le aleagă, dar niciun câştig nu se obţine fără efort”, susţinea Montaigne. Mi s-a spus odată, metaforic vorbind, că daca asociem calea până la acea sursă tainica din fiinţa noastră, cu săpatul unei fântâni, atunci putem şti ca apa rece, limpede şi minunată la care vor ajunge este însăşi apa vieţii pe care o bem în eternitate. Mi-aş dori să pot avea uimitoarea influenţă subtilă de a face omul să intuiască spontan prezenţa acelei ape din profunzimile sale cu mult înainte de a ajunge la ea. Chiar daca pot vedea lumea în diferite peisaje, fie ca e un tablou plin de viaţă sau de moarte, prefer să selectez esenţialul, comoara întregii vieţi: timpul nostru. Cât timp voi scrie, simţiţi-mă aproape pentru ca astfel, vă mulţumesc că sunteţi!” Hedir

103

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 104

Trupu-i ,,miroase-a vers”, reînvie ,,aşternând rugină pe hârtie”, ,,zi de zi vă cânt”...,,ghemuită, suport adâncul mister”/…/,,respir, aştept... /Aştept.” (Vă cânt şi aştept, pg.13). Un ,,amalgam de trăiri”, căutând semnele vremii şi trandafirul uscat: ,,culoarea trandafirului, îl caut mereu/Culoarea îi mai dă viaţă,,/.. ,,mascată-aş vrea să fiu cu petalele ei.” (vezi pg.53). Poemele creştine, privind pe ritm de vers drumul spre veşnicie, arată profunzimea şi maturitatea poetei Hedir, conştientă de ,,povara efemeră, ,,însetată după ,,apa vie” lăsând în mâna Celui de Sus judecata fireasca: ,,Aş vrea să tac/Şi voi la fel să faceţi/În linişte să trec păşind/Doar respiraţia mea s-aud” (Povara efemeră, pg.131) ,,Viaţă pentru viaţă” o rugăciune tainica pentru părinţi... Deşi nu sunt critic literar, am simţit nevoia de a scrie despre volumul Şoptind suspine mute, aparţinând unui om drag, Hedir Al-chalabi. Îmi aminteşte de primul său volum Ecouri de speranţă, apărut la aceeaşi editură în 2009, poeta fiind prezentată în presa locală şi cea din străinătate ca ,,un suflet gingaş, care radiază lumina şi veselie în jur în permanenţă, dar frământările sale sufleteşti şi tristeţea-i, pot fi descoperite doar în poeziile ei...” (Alternativa, Canada) Volumul Şoptind suspine mute, o carte deosebită, profundă; poeme de dragoste, tristeţe ce macină dar întăritoare, revoltă interioară pentru ce este nedrept, având puterea totuşi de a iubi, a ierta şi a merge zâmbind mai departe. Legătura cu divinitatea este unica.

Puterea cuvântului o întăreşte zi de zi. Deja şi-a creat universal ei dincolo de imaginaţia noastră, purtând ea însăşi povara tuturor în numele iubirii, ,,şoptind suspine mute”... Poeta Hedir Al-chalabi, cu ,,sufletul ei special” a biruit! Îţi mulţumesc pentru carte, draga mea prietenă, oriunde te-ai afla... ,,Sunt focuri care ard şi-n ploaie / Sunt focuri care nu se sting / Sunt depărtări ce par aproape / Sunt inimi tari care înving.”

Ben Todica – un artist al memoriei şi al transferenţei Mariana Gurza

,,Noi am plecat din ţară mamă, acolo au rămas munţii cărunți, văile cu florile, turmele cu oile, pădurile cu doinele, mormintele cu crucile.” Ben Todică este un artist al memoriei şi al transferenţei - între ,,aici” şi ,,acolo”, ,,trecut” şi ,,prezent”, ,,spațiu” şi ,,timp”, ,,universal” şi ,,particular”, „viața” şi „moarte”, un portret ancestral făcut de o mare doamnă a neamului românesc, prof. Aurelia Satcău. Un Om Mare cu inima de copil, de tata, de bunic. Un povestitor ce vrăjeşte prin simplitate şi ochiul magic al camerei de filmat. Te priveşte uneori virtual cu ochiul sufletului. Atunci totul devine lumina. Simt bliţul cum clincăie, ca o coardă de vioară. În urechi, balada lui Ciprian Porumbescu mi-l aduce mai aproape. Îi simt

Apropieri

Revista Iosif Vulcan, 2012

105

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 106

dorul, dorul de casă. Şi din prea mult dor, veghează ca cei ce sunt departe, să fie prezenţi tăcuţi şi calzi la vatră lor. Poate odată ne-am întâlnit pe aceeaşi scena la Oţelu Roşu. Amândoi încercând să dăm viaţa unor personaje. Scena roasă de vreme încă mai păstrează urmele paşilor noştri şovăielnici. Am rămas doar doi actori anonimi, iubitori de oameni. Nimic nu-l face mai fericit pe Ben decât să poată să redea puţin din clipa veşniciei... O vorbă bună într-un azil de bătrâni, o încurajare scrisă sau cu vocea gravă, din radio, un mesaj cald ce uneori aduce lacrimi. ,,Am început de unul singur-spune Ben - ca o scânteie şi mocnind ca un foc înăbuşit am străbătut întreaga viaţă luminând modest precum licuriciul în noapte nederanjând dar tresărind atenţie pe ici, pe colo.” Camera de filmat, fermecata ,,vede, aude, simte, mângâie, este tactila şi ocrotitoare, dezlănţuita ca o furtună şi subtilă ca un Zefir pe vârfurile vag înzăpezite ale Semenicului.” Visul său: să facă un film! Un film posibil când îţi doreşti şi crezi... Dumnezeu veghează, la timpul potrivit va întinde mâna... Copilăria petrecută la Ciudanoviţa, îl urmăreşte. S-a îndrăgostit de acel colţ de lume... Proiecţiile anonime care îi bucură pe localnici, îl purtau în cer... Teatrul din Oraviţa, activitatea şi premiile din cadrul Cinecluburilor călărăşene, oamenii sfătoşi şi calzi din colonie, pe toate le-a dus cu el în Australia. Când a plecat din ţară, s-a lăsat dus de un impuls... un simplă năzbâtie de adolescent liber, de a putea

Apropieri

cunoaşte o altă lume... Dar, nu şi-a uitat iconiţa. Ea fost cea care i-a deschis drumul... ,,Am luat bătaie acasă dar nu m-am gândit niciodată să-mi părăsesc părinţii pentru asta, sau ca ar fi o scuză bună faptul ca nu e carne la măcelărie să-mi părăsesc ţară. Am părăsit ţara de curios. Am fugit deacasă ca un copil care face năzbâtii şi-i neascultător. Am sărit pârleazul şi-am luat-o pe maidan.” Ben este unic... Povestea să este fascinantă... Cartea despre Domnia sa, vă aduce multe elemente noi. ,,Nu mă potrivesc! - striga prin ecran – Sunt prea naiv, prea inocent, prea în contra-timp cu starea şi sentimentele celorlalţi. Aş fi preamult şi nimic cu linia cărții. Nu ştiu dar Dumnezeu mi-a demonstrat de nenumărate ori ca ştie ce face. Tot amarul care mi l-a dat mi l-a dat cu dragoste şi răbdare. Eu sunt însă prea încet. Sunt făcut din lemn şi cu briceagul – aşa mă făcut Dumnezeu.” Nu, Ben, Dumnezeu te-a făcut în mare taină. A ales drumul pe care urmează să-ţi bătătoreşti picioarele, fie şi ,,mergând pe jos.” Nu eşti încet... uneori încerc să te prind dar mergi prea repede... Dumnezeu pe toţi ne-a făcut după ,,chipul şi asemănarea Sa.” În planul Celui Puternic, prin Iubire şi Cuvânt, prin frumuseţea naturală a pământului cu toate câte ne-a dăruit, cu acea cheie sacră ferecata în inima ta, vei ciopli tu singur în inimile românilor adevăraţi, dorul după Eminescu. Eşti minunat Ben! Un prieten bun, care a ajuns în inima noastre! Cei din Ciudanoviţa, Vaslui sau de oriunde

107

se mândresc cu cel ce este şi va rămâne Ben Todică Ciudovițeanul.

Ioan Miclău purtându-şi Duhul de Românie, neatins de vremi...

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Mariana Gurza Ianuarie, 2011, Revista Singur

108

Mulţumesc pentru dar, Bădie! Acum când este frig şi totul parcă este încremenit, cartea mi-a încălzit casa... ,,Numai pomul dezrădăcinat ştie gustul pământului de acasă; numai omul dus peste mări şi ţări ştie cât de grea este povara dorului de Ţară; numai poetul arde ca o torţă, în fiecare zi, în fiecare noapte. Nu ştiu daca I. Miclău şi-a luat ţărâna din grădina casei părinteşti, ca să-şi învelească trupul cu ea când o fi să fie. Sunt sigur, însă, ca a luat cu sine atâtea amintiri, cât să-i ajungă pentru o veşnicie. Îşi înveseleşte sufletul cu ele, când îl pătrunde frigul străinătăţii; îşi oblojeşte rănile ce i le fac săgeţile singurătăţii; îşi şterge lacrimile dorului, îşi doineşte neîmplinirile şi puţinele bucurii ale vieţii. Şi toate astea le rabdă cu stoicism, ştiind ca astfel îşi ispăşeşte vina de a fi POET”. (Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda). Ioan Miclău, ,,purtându-şi Duhul de Românie, neatins de vremi...”, în noul său volum, Frunze de toamnă aurie, apărut la Barda, editura Cuget Românesc, 2010, le mai lasă urmaşilor o parte din sufletul său, o dragoste tainică, de românism incurabil.

Mândria de român este prezentă în scrierile autorului, aşa cum iubirea, pacea sufleteasca sunt roadele Duhului Sfânt. Un îndemn pentru fiecare din noi de a ne aminti ce ne spune Apostolul Pavel, ,,roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea”. (Gal. V. 22). ,,Ia aminte, cât de întocmai se rosteşte Apostolul şi în ce mare legătură stau cuvintele lui, el pune dragostea înainte, apoi vorbeşte despre urmările ei. El începe de la rădăcină, şi apoi arată roadele. El pune întâi piatra fundamentală, şi apoi aşează zidirea. El face începutul cu izvorul şi apoi vine la râu. Adică dragostea – rădăcina şi izvorul şi mama a tot binelui. Ea, asemenea unei rădăcini, produce mii de ramuri ale faptei-bune, se varsă ca un izvor în nenumărate pâraie, şi asemenea unei mame îmbrăţişează pe toţi cei ce scapă la dânsa. Fiindcă Sfântul Apostol Pavel foarte bine ştia aceasta, a numit-o rod al Sfântului Duh. Dar într-alt loc îi dă el o numire

Apropieri

,,... M-aş simţi gol, secunda risipită, /De n-aş avean iubire al gândului izvor... “, ne spune poetul Ioan Miclău, pentru ,,acest Neam frumos” căruia îi aparţine, ,,cel al Românilor”, el scrie şi trăieşte prin credinţă, fiecare secundă, pentru istoria Românilor, pentru cei dragi lui, mânat parca de Duhul celui ce ne-a creat, ,,Duhul adevărului.” ,,Eu voi ruga pe Tatăl, şi alt mângâietor va da vouă, ca să fie cu voi în veci, adică Duhul adevărului” (Ioan XIV, 16, 17). ,,Cum o secundă este viaţa întreagă, /Cu-a Naţiunii fiinţă s-a unit, /Caci Timpul – Neamul merge înainte, /Chiar de orologiul gongul şi-a oprit!”

109

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 110

aşa de mare, încât o numeşte plinire a legii “. ,,Dragostea, zice el, este plinirea legii.” (Rom. XIII, 10). Căci unde este dragostea, de acolo lipseşte micimea sufletului; unde este dragostea, de acolo pier patimile cele nebune ale inimii, caci dragostea, zice Apostolul, ,,nu se trufeşte, nu se îngâmfează, nu se poartă cu necuviinţă, (I Cor. XIII, 4, 5). (din Predici la duminici şi sărbători, Sfântul Ioan Gură de Aur). Ioan Miclău este unul dintre acei truditori ai cuvântului, a faptei bune, a dragostei necondiţionate. O ramură în toamnă, ce-şi duce rugăciunea cu evlavie pentru Neamul Românesc, conştient de rădăcina să sănătoasa, de coroană, frunze şi rod. Volumul Frunze de toamnă aurie, aparţinând scriitorului Ioan Miclău, emană miros de floare de câmp, trăiri şi amintiri unice. Se doreşte a fii păstrat în amintirea nepoţilor, ca o rugăciune de ne-uitare. Citind paginile, am simţit prezenţa mentorului său, profesorul ARTUR SILVESTRI. Fiecare din noi, am învăţat câte ceva, acel ceva, ce ne va zidi în cuvânt. Fascinaţia lui pentru cele ,,două mari dimensiuni ale duhului românesc cel veşnic”, basmul şi ,,Aminul Neamului Românesc duhul Revelator-Identificator-Călăuzitor de Neam, MIHAI EMINESCU”, te copleşesc prin simplitatea simţirii, a harului. Poetul Ioan Miclău este: ,,cânt pe marginea unei prăpăstii, /Sub care curge fluvial infinit; este ,,lacrima ce sună în ocean, /Precum secundă-n timpul nesfârşit.,,...,, Culorile sunt vârste, simboluri, şi cărări, /Frunzele anii ce repede trecuţi, /O, Doamne ce valuri vin pe Mări, /Iar omenirea fuge de-a Tale îndurări! “.

,,...Ardeleanul, româno-australian IOAN MICLĂU este, el însuşi, prin harul zicerii/povestirii şi prin setea sa de cunoaştere, întru Duhul Creştin Autentic Românesc, un ,,HOROIES”,! Un Traco-Dac Gigantic, din cei adevăraţi de la care, cum îi zicea Horoiesului din legendă, fiicei sale celei curioase şi miloase, ,,VOM MOŞTENI,, Lumea cea authentic-Românească / Omenesc–Dumnezeiasca!” (Prof. Dr. Adrian Botez). https://arhivaneamulromanesc.wor dpress.com/romanii-de-peste-tot/marianagurza-Eioan-miclau-%C2%ABpurtandu-siduhul-de-romanie-neatins-de-vremi

Ioan Miclău și dorul de casă Mariana Gurza

Primesc orice volum de poezie cu interes. Este un alt mod de a vedea lumea. Adeseori, acesta se transforma în bucuria lecturii, în bucuria de a crede ca poţi înţelege ceva din vastitatea şi nuanţele lumii. Este şi cazul volumului de fata sosit tocmai din Australia. O imagine personală a existenţei, filtrată prin trăiri personale şi care a străbătuta mari şi tari, până să ajungă la noi. Volumul Poezii alese semnat de dl. Ioan Miclău, Barda, Editura Cuget Românesc, este o carte apărută în România pe meleagurile natale, Bihor, unde autorul şi-a cristalizat primele sentimente despre ceea ce înseamnă limba maternă şi ţară de baştină.

Apropieri

Revista Ecoul, 2 feb. 2011

111

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 112

Acum îşi exprima trăirile amplificate de trecerea anilor dar şi de depărtare, le trece, deci, în formă de vers în pagina tipărită. Este ca o mărturie. Uneori o declaraţie de dragoste pentru FLORILE casei. Pentru poetul Ioan Miclău, versul, poezia în sine cantabila ca formulă de expresie, este o stare interioară şi apoi un punct referenţial pentru viaţa de exil. O perpetuă unduire intre nostalgia locurilor natale şi meditaţia asupra trecerii timpului, a raportului, om-univers. Toate acestea au accente speciale date de faptul ca autorul nu trăieşte în ţara ,,vechimea de neam” cum o defineşte autorul dimensionează propriile-i gânduri, simţiri şi întrebări. Cartea are echilibru chiar în aceste unice stări, fără elucubraţii, fără încifrări. Expresie simplă, tandra, cu o ritmare cantabilă, uşor de descifrat, uşor de reţinut. Autorul se poate ca asta şi-a propus: o comunicare directă, afectuoasa, a felului cum percepe el lumea, legătura cu ţara, cu neamul, cu divinitatea. Între începutul şi finalul cărții încape o adevărată geometrie sentimentală. Chiar şi cineva care nu cunoaşte tara de baştină a autorului, poate înţelege câteva repere definitorii: doina, ca ilustrare şi expresie a lirismului românesc, vitejia în timp a străbunilor, dulcea alternanta deal-vale, tristeţea exilului din motive socio-politice (comunismul). Totuşi, dincolo de nostalgii, răzbate bucuria taifasului poetic, a spunerii versului. De notat ca autorul nu cade în jelanie. Are ceva din lumină zglobie a versului lui Vasile Alecsandri. Nu este o litanie ci, o mărturie tandră, umană în care se poate regăsi la urma urmei, orice suflet sensibil.

Mai ales orice om care-şi poartă tara în suflet la mii de kilometri depărtare. Ca un cântec interior ritmat în vers.

Barba lui Hegel

Citind poemele domnului George Anca, din volumul Barba lui Hegel, am încercat sa-i număr firele istorice ale filozofului, lăsându-mă înţepată de asprimea vremii, mergând pe urmele ,,fiinţei,,, captivată şi eu de Fenomenologia spiritului. ,,Fiinţa este abstracţia, purul universal. Spiritualul este realul efectiv.,, (Hegel) Daca pentru Georg Wilhelm Friedrich Hegel, ,,o idee este întotdeauna o generalizare şi generalizarea este o proprietate de gândire,,, George Anca rătăcind prin Barba lui Hegel, a căutat acelaşi lucru, pornind de la ideea filozofului german: ,,Pentru a generaliza înseamnă a gândi,,,deoarece ,,guvernele nu au învăţat nimic din istorie, sau au acţionat pe principiile deduse din el.,, ,,Pierduţi dantaţi d’antan / vânt arab negerman / raiaua taie raiului pâraie / şi m-a terza rima Herza / danţul rupt cu gleznele / într-o bunătate de Carpaţi” (Yama). Codul moral este zgâlţâit de prezentul tomnatic prin acelaşi ,,hazard teatralizat,,. Mă trezesc printre ,,picuri şocaţi pe somnul câinilor,, /viezuri în loc de ploaie peste rană /de mi-aş contorsiona represatorii / aleluia lulea

Apropieri

Mariana Gurza Timişoara, 06.11.2011

113

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 114

bineţea mierle / până la dumnezeu cioara/veveriţa leagă apostolii.,, ,,Animalele sunt în posesia ei înşişi; sufletul lor se află în posesia corpului lor. Dar ei nu au dreptul la viaţa lor, deoarece ei nu vor.,, (Hegel) Ne lipseşte educaţia. Versul este ca un strigat in agonia timpului. ,,Educaţia este arta de a face omul etic.,, (Hegel). Dar ce este etic astăzi? ,,Orice lucru care atârnă e un bec/… nu mai lătra mătrăguno / hore la silnica trudă / după comenzi şaşii foc,, (teatrux). ,,Tragedii Genuine în lume nu sunt conflicte între bine şi rău. Acestea sunt conflicte între două drepturi.” (Hegel). Oare aşa sa fie? ,,Istoria lumii este o instanţă de judecată,,…,,Este mai uşor să descoperi o deficienţă în indivizi, în statele şi în Providence, decât să vezi de import şi de valoarea lor reală,,. (Hegel) ,,tranzacţia nu mă / tranzacţia nu mă mai priveşte / fraţilor ăla nu şparleşte englezeşte / nepoţii de-or sosi ce-om mai vorbi / nu se cântă decât din lăcustă / printre copite bărboase cu Hegel / bolile ni le purtăm singuri / a mai omorî pe podium / mă veţi vedea după moarte / în stih strecurat argint/ nici de Hegel barbă nu şi-ar smulge/premiindu-mă la cuvântul familiei / nici scenometria nu mi se merită / vorbiţi ai roţii undeajunge soar’le / solstiţiu împuşcară-ţi la teatru/barba hegeliană a lui Ienăchiţă,, (tranzacţia nu mă) George Anca şi-a ,,orânduit discursul în atmosferă,, dorind ,,să detun ciocul lui Hegel tuns peste cercei băieţeşte,,…,,tundere barba lui Hegel oleacă / a mă

Apropieri

bucura ca de contestaţie / replici din astă-seară se joaca Noica,,. Interesant modul de abordare al esteticii artei simbolice, clasice şi romantice ale profesorului George Anca. O filozofie care captivează prin ,,Yama,,…urmată de ,,picuri,,, ,,viezuri,, şi ,,margarete,,. ,,Orice lucru,, poate să existe ca un ,,teatrux,,, ,‚scald,, sau un ,,Boccacio,,. O contrapartidă cu el însuşi, pornind prin provincie, azi la Comana, mâine la Paris. ,,Marii în neant şi după mine / cine pe cine să întâlneasca / lentă despărţire care să ne ştie / lume împărţind / puţinătatea bărbaţilor / ca după vechi războaie” (Marii în neant) George Anca cu ,,aerele pe tâmplă,, postat la ,,apa cavalului,, este mereu în aceeaşi căutare. A armoniei universale. Un manifest filozofic adânc în rânduri neconsolate: ,,interzişi neînţeleşi nedescoperiţi/ asasinaţi sinucişi decapitaţi / represiunea poeziei poezia represiunii / dictatura până la ucidere / induce trepte reactive măreţe / pe care le represează sadic / ne pregăteşte moartea fizica în spirit / ne simţim interzişi ca persoană / n-avem decât să ne radicalizăm.,, (Interzişi) Cât despre ,,barba lui Hegel,, în viziunea scriitorului ,,…era o contabilă / aplauze la pagină închisă relicve / staliniste în recuperarea pierderilor/cu respect figuraţi evidenţe ghetto / ce se alege de arhivă inspiraţie / trendy craniu în croncanire/coincidenţă convulsivă pe frig scenometric / ţine-mă închis în casă ca-mi fac partid / dai bani să-ţi auzi numele botezându-se / scenă secesionenă cenă mecenă / secereră-ne materia lacustră de nu s-o îmbăta / step canto macronim ce mai

115

zugrăvim / calende roase aprobat zdrobire oase / răpunere zgardă jet alungă thor / zgâiţi-vă zgârie-nor Ann Arbor zbor / tripleţi de ghindă spre casă grindă / Gayatri vouă neam de părinţi nouă/mi-a venit să mă închin la Brâncuşi,,. ,,Să mă închin la Brâncuşi,,- acest final de poem spune totul despre GEORGE ANCA.

Nichita Stănescu-un idol fals? Mariana Gurza

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Revista Ecoul, 2011

116

Am primit cu plăcere un volum apărut la Editura Princeps Edit, 2006, intitulat Nichita Stănescu-un idol fals? - purtând semnătura cunoscutului scriitor şi critic literar Adrian Dinu Rachieru. Un argument la cuvintele cunoscute: ,,Şansa scriitorului nu se joaca niciodată în timpul vieţii lui” (Nichita Stănescu) Nu ştiu daca îmi este permis a începe prin ,,argumentul” autorului: ,,Pe harta seismica a literaturii romane, numele lui Nichita Stănescu - ,,obiect” de cult şi ţinta unor nesfârşite pelerinaje, cândva – a devenit acum, pe piaţa postumă, o miză a revizuirilor postdecembriste. Provocând, dincolo de interesul scriitoricesc, o înfloritoare ,,mitologie ieftină” (cum observase Alexandru Condeescu), fenomenul Nichita este, indiscutabil, un caz de sociologie literară. A.D.R.

O carte bine scrisă, argumentată sociologic şi literar, atingând ,,gloria inerţiala”, ,,zarea transmodernismului”, vorbindu-ne despre ,,nichitizare” despre ,,Nichita Stănescu şi dreptul la timp”. ,,Oricât s-ar strădui unii”, mărturiseşte autorul, ,,Nichita Stănescu nu poate fi dat jos de pe soclu” Pe coperta cărții, versuri semnate de Nichita: ,,Nu jupuiţi, de foame, Vulturii în timp ce zboară! Carnea vulturului Chiar şi fiartă Miroase a stele! Oricât v-ar fi foame, Daţi-i dracului de vulturi! Numai zborul lor E gustos. Mă jur!” Şi un cuvânt ziditor, din ,,cuvintele autorului”: ,,Slujirea poeziei este durere” (Nichita Stănescu) Sursa:https://adriandinurachieru.wordpress.com/op inii-despre-autor/mariana-gurza/

Revista Melidonium – consfinţeşte valoarea

Am primit cu plăcere ultimul număr al revistei de cultură şi spiritualitate Melidonium, fondată de Societatea Culturală George Radu Melidon, din Roman,

Apropieri

Mariana Gurza 17 oct. 2011, Timişoara

117

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 118

înfiinţată la iniţiativa doamnei psiholog Emilia Ţuţuianu Dospinescu, director fondator. De menţionat este faptul ca în cadrul Asociaţiei Culturale George Radu Melidon, fiinţează Societatea Culturală cu acelaşi nume, având ca membri fondatori personalităţi de marca: psiholog Emilia Ţuţuianu, prof. Univ. Dr. emerit Tudor Ghideanu, ing. Doru Măndăşescu, prof. Gh. A. M. Ciobanu, prof. Dr. Vasile Uraschi, arhim. Ciprian Ignat, pictor Iosif Haidu, prof. Cecilia Bănica-Pal, jurist Emilia Silvia Popă, prof. Violeta Lăcatuşu, prof. Dana Vega, bibliotecar Cristina Panaite, ing. Felicia Dumbravă, prof. Elena Drăghiceanu, ec. Valerian Chiriac. Într-o formă grafica excelentă, revista îşi propune să promoveze valorile culturale, morale, religioase, artistice, locale şi naţionale. Revista este şi un gest de restauraţie spirituală şi de suflet, este o încercare fireasca, demnă de apreciat şi de urmat deoarece doamna Emilia Ţuţuianu Dospinescu fiind nepoata Părintelui Zaharia, plecat în Împărăţia Cereasca, îl readuce în atenţia românilor pe ,,moşul” său, Arhimandritul Ciprian Zaharia - un străjer în vremuri de restrişte. (Arhim. Timotei Aioanei) ,,Este emoţionantă evocarea Părintelui Ciprian Zaharia de la Bistriţa – restaurator al unui leagăn de civilizaţie medievală” (Ioachim Băcăuanul Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului). Aşa cum susţine inimoasa Emilia Ţuţuianu Dospinescu, obiectivele Societăţii Culturale ,,sunt cunoaşterea moştenirii culturale a comunităţii din urbea Romanului, zonă cu un bogat trecut cultural, prezentarea, păstrarea şi promovarea patrimoniului acesteia pentru oamenii de azi şi pentru viitorime, cât şi

Apropieri

promovarea noilor talente în literatură, poezie, artă în general. Astfel paginile revistei Melidonium vorbesc de la sine despre realizarea obiectivelor noastre, la fel cum şi cărțile publicate la Editura Muşatinia.” Revista având peste şaizeci de pagini, cu o ilustraţie deosebită, te prinde într-o ,,horă, arc peste timp şi spaţiu”, citând din prof. Dr. Ovidiu Trifan. Textele sunt interesante, captivante, semnate de nume de rezonanţă de pe meleagurile Romanului, dar şi din întreaga ţară, de oamenii timpului precum: prof. Dr. Artur Silvestri, dr. Vasile Ursache, prof. Minodora Ursache, Sergiu Găbureac de la Biblioteca Metropolitană din Bucureşti, Dan Ciachir-publicist, critic literar, Constantin Tomşa-critic literar, scriitorul Marin Toma şi mulţi alţii la fel de merituoşi ca cei amintiţi. Printr-un ,,periplu romaşcan” ing. Dorin Dospinescu prezintă ,,cartea de vizită, a ţinutului muşatin.” Doamna editor Emilia Ţuţuianu Dospinescu, poetă, publicistă, scriitoare împreună cu soţul domniei sale, aduc din prinos sufletesc temelii culturale. Acţiuni de jertfă pe altarul culturii, azi, uneori, atât de marginalizat. Scriitorul Marin Toma ne vorbeşte ,,despre frumuseţea oamenilor şi faptelor - punte între doruri”. Această publicaţie este o adevărată panoplie a culturii romaşcane ce adună în paginile ei gânduri, sentimente, memorii, sinteze ale cuvântului, care dovedesc munca acestui minunat Om de cultura, Emilia Ţuţuianu Dospinescu.

119

Subscriu acestui gând din ,,dor de dor” dorindu-i d-nei Emilia Ţuţuianu Dospinescu, ,,să ne dezmorţeasca sufletele” cu minunatele sale opere. Viaţă lungă revistei Melidonium, drum drept în LUMINĂ!

În memoriam Mihai Rădulescu (1936-2009)

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Mariana Gurza Revista Agero, 07.03.2011

120

Profesorul, scriitorul Mihai Rădulescu a plecat în veşnicie, tăcut, modest, aşa cum a fost o viaţă. Îmi lipseşte dialogul cu dânsul. Dintr-odată, nu am primit nici un semn. Nu ştiam pe cine să întreb, ce mai face prietenul nevăzut, Mihai Rădulescu. Plecase într-o iarnă fără să ne spună. Profesore, cum este acolo, în acea lume în care cei truditori îşi găsesc mântuirea? Cum a fost întâlnirea cu Sandu Tudor şi alţi ,,oameni mari”? Nu mă certaţi, din acea lume tainica. Parca v-aş auzi aşa cum miaţi scris odată: ,,De ce mă pui alături de oamenii aceia mari? Nu este corect. Îmi faci un renume păgubitor. Sunt un foarte modest iubitor al lor. Dar de aici, să fiu confundat cu ei!... Habar n-ai ce încălcări morale am săvârşit şi chiar şi acum, când am devenit în parte conştient de ele, încă săvârşesc cu mintea atâtea închipuiri de care mi-ar fi ruşine să vorbesc la lumina zilei! Te rog, nu mă preţui decât pe merit. Ca să nu îţi pregăteşti dezamăgiri neplăcute.” (Mihai Rădulescu) Dar cum să nu-mi preţuiesc prietenul, mentorul? Omul care nu s-a despărţit niciodată de ,,acest rai

Apropieri

românesc.” Plecarea sa a lăsat mult gol în sufletele celor care l-au cunoscut, chiar şi virtual, sau prin revistele sale. Prin dânsul l-am cunoscut mai bine pe Sandu Tudor. Obişnuiam să-i relatez despre expediţiile mele în munţi. ,,Îţi invidiez curajul, Mariana. Astăzi, a pleca pe munte mi se pare un act de curaj. Mi se pare ca toţi au aceleaşi neputinţe ca mine şi ca se cuvine să le aplic temerile mele. Te fericesc. Fii fericită şi bucură-te de minunile lui Dumnezeu răspândite pretutindeni în calea noastră. Drum bun. Aştept să-mi istoriseşti fiece amănunt al expediţiei.” (Mihai Rădulescu). Aşa am descoperit Rarăul şi mormântul Părintelui Daniel, ridicat în cimitirul mănăstirii, ca semn a trecerii prin acele locuri... A urmat şi explicaţia profesorului Mihai Rădulescu. ,,Nu, dragă Mariana. Părintele Daniel nu are mormânt. A fost îngropat într-o groapă comună în cimitirul Aiudului. Locul său de adormire este raiul, de aceea nu avea nevoie de un mormânt pentru bietele sale oase anchilozate. Moartea trebuie să-i fi fost tare dureroasă, din pricina acestui reumatism poliarticular ce-l înţepenise. Boala l-a salvat de ispita prin care au trecut toţi întemniţaţii Aiudului. Nu a apucat să semneze de acceptare a reeducării, adică nu a semnat că acceptă partidul, ca o forţă legală în România. Dumnezeu l-a salvat. Spune-i că-l iubesc şi că mă străduiesc pentru amintirea lui, după puterile mele şi, cu ajutorul lui Dumnezeu să-mi dobândească mai multe puteri şi mai straşnice îndemnuri spre a-i ţine amintirea trează.” (Mihai Rădulescu). Acum, când Mihai Rădulescu ne priveşte de undeva din altă lume, cele scrise pot rămâne ca un fel de îndemn, de a ţine trează amintirea despre dânsul şi ceilalţi

121

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 122

biruitori ai neamului. Ne-a apropiat mult şi prietenia dânsului cu Părintele Adrian Făgeţeanu. Profesorul Mihai Rădulescu mi-a fost dascăl virtual. Mă corecta ori de câte ori mâna îmi fugea prea repede pe tastatură. Din cauza ochilor, scriu direct şi nu mai verific nimic, mă las pradă sentimentului. Spontan, versificam în timpul corespondenţei. Nu agrea versul alb. ,,E foarte frumoasă poezia ta, ca elan şi ca atitudine. Daca poţi scrie versuri aproape egale, ca număr de picioare, aproape clasice, de ce nu mai faci pasul atât de simplu de a căuta şi rime? Este păcat ca un poet talentat ca tine să se autodescalifice refuzând tiparul clasic. Versul alb este pentru aceia care au şi mintea fie prea plină de vlagă, fie descompusă. Ne alegem modul de a ne exprima şi nu-l lăsăm pe el să ne conducă.” Într-o zi, îi făcusem un acrostih. O variantă, două... Mare a fost surpriză când le-am văzut postate în paginile revistei sale. http://www.literaturasidetentie.ro /detentia/carte_3_2.php

Acrostih Mariana Gurza

Mă îndrept tăcut spre mari cetăţi, În locurile sfinte, prin înţelepciune Hristos a înviat la noi în munţi An de an, printr-o minune, Iertând pe cei pribegi... Rugul arde sub frunţile albite Amar e focul vremurilor trecute

Durerea e ascunsă-n frunze... Umbra trecutului îmi plânge, Lumina, simt cum mă străpunge E vremea să reclădim cetatea Sub soare dulce de Rarău Cu fapte şi înscrisuri, cu dreptate, Urmaşi ai Sfântului Daniel. VARIANTĂ a ACROSTIHULUI Mă îndrept tăcut spre mari cetăţi, În locurile sfinte, prin înţelepciune Hristos a înviat la noi în munţi An de an, printr-o minune, Iubirea aducând-o prin părinţi.

Acum, când Mihai Rădulescu nu mai este, îmi pot reproşa multe lucruri...Eram însă copleşită de personalitatea sa. Scriam cu lejeritate despre tot ce se întâmplă, despre istoria familiei mele dezrădăcinate. ,,Mariana, este foarte emoţionant. Astfel de lucruri nu trebuie să dispară odată cu noi. Daca ai putea pune pe hârtie, mult mai dezvoltat decât ai făcut-o de data asta, şi să publici fie la Agero, fie în altă parte, ţi-ai face o datorie faţă de rudele tale şi faţă de bucovinenii înghiţiţi de Siberia şi astăzi de Ucraina.

Apropieri

Rugul arde sub frunţile albite Amar e focul vremurilor trecute Durerea e ascunsă-n frunze... Umbra trecutului îmi plânge, Lumina, simt cum mă străpunge E vremea să reclădim cetatea Sub soare dulce de Rarău Cu fapte şi înscrisuri, cu dreptate, Urmaşi ai Sfântului Daniel.

123

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Pe site-ul meu am introdus un capitol nou: Cartea Prietenului Meu. Daca mi te consideri prietenă, scrie pe larg ceea ce mi-ai povestit acum foarte pe scurt. Te voi publica. Acolo intră numai foşti deţinuţi şi neamurile lor, când scriu despre suferinţa lor. Exista un site: www.gid-romania.com Are numeroase texte din Basarabia, din şi despre Bucovina. Află de acolo lucrurile ce nu le cunoşti, învaţă altele noi, studiază şi scrie. Mulţumesc pentru această primă scrisoare adresată ca unui prieten. Cu drag, Mihai Rădulescu”

124

Îmi este dor de profesorul Mihai Rădulescu. Am sperat, că se va scrie mai mult acum despre dânsul. Un model de viaţă şi de corectitudine. Un român adevărat ce va fi mereu prezent în sufletul meu. ,,Un anonim, conştient ca, daca nu duce până la capăt recuperarea literaturii naţionale din detenţie, într-o formă, oricare, organizată, munca la care s-a înhămat, această memorialistica risca să se piardă în uitarea unei lumi dezinteresate de rădăcinile proprii. Atât mai ştiu să spun astăzi despre mine. Daca încerc altă frază, mă sufoc...” (Mihai Rădulescu) Profesore, ai biruit! Temniţa, lupta pentru adevăr, credinţa, dragostea de neam, ţi-au fost veşminte. ,,Un popor fără istorie nu poate rezista în înfruntarea cu viitorul. Acesta e marele crez al omului Mihai Rădulescu.” Acum, din cortul drepţilor, cu siguranţă te rogi pentru naţia noastră atât de prigonită.

Iarna Revederii

Apariţia unui nou volum de proză a Veronicăi Balaj, Iarna Revederii, editura Atticea, 2009, provoacă cititorul de a cunoaşte un ,,decembrie înrudit cu plecările / cu depărtările”, Un ,,decembrie, pe cai albi în cavalcade,, în ,,balansarea luminii,, un ,,decembrie, acoladă peste ocean…,, O carte emoţionantă în care întâlnirea celor dragi la Ottawa, într-o ,,lumină pământeasca”, transformă totul, într-un ,,decembrie înflăcărat”. Sentimente fireşti ce-i animă fiecare clipă în ,,iarna revederii,,. O carte trăită, în care autoarea se regăseşte într-o ,,nostalgie şi culoare”. Canada, fiind locul unde Cristina, Andrada şi Medana , ,,fetele,, ei, dau sens vieţii. Poate fi un jurnal de călătorie, sau o carte document. Trăiri unice, ce în scris au ,,o inedită autenticitate şi sugestie, invocând simboluri general umane,,. Veronica Balaj, autoare a peste 20 de volume, este totodată realizatoare de emisiuni radio-tv, membră a Uniunii Scriitorilor din Romania, a Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Quebec- Canada, a Asociaţiei Aut-Pro-Rom / Austria ptr, România / şi a Asociaţiei Itinerario di Solidarieta e Cultura, Roma. Deţine premiul de Excelenţă al USR, filiala Timişoara, 2000; premiul Athanor, al Asociaţiei Culturale Progetto Athanor, Roma, 2008; diploma Merito H.C. in Lettere, conferită de Accademia Citta di

Apropieri

Mariana Gurza August 2009, Revista Ecoul

125

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 126

Roma, 2008; Diploma di Merito d’Onore , delle Citta di Porto cu colab. Binghamton University of N.Y. Dintre volumele semnate: Ne tirez plus!, proză scurtă, ed. fran. prez. la Bruxelles, 1993; Cu îngerul la arat, ed.bilingva rom.engl. prez. la New York, 1997; Le cafe du bouquiniste, poeme, prez. la Neuchatel, Elveţia, 2000; Baltazara,roman, prez. la Viena, 2001, trad. in lba.ital. Roma, prez. 2005; De şapte ori viaţă, trad. in lba.germană, Sieben mal das Leben prez.Viena, 2003; Carnavalul damelor, roman; Între noi, soarele nordic, proza poematica ; Poeme in civil, ed.rom.engl; Puzzle veneţian, proză scurtă, 2008; Areopg.us - interviuri cu scriitori din diaspora; coautor, Cristina Mihai, vol. prez. la Salonul de Carte din Montreal, 2008; Pirueta pe catalige/ Pirouette auf Stelzen / poeme, ed.rom.germ.prez. la Viena, 2009. ,,...Limbajul folosit în scrierile sale, este o voce în care fuzionează , incisivitatea cu puterea evocării particulare, cu o inedită autenticitate şi sugestie, invocând simboluri general umane…” (L. Pizziconi, Il Corriere di Roma, sept.2008)

Veronica Balaj Puzzle venețian Mariana Gurza Timişoara, 12 ianuarie 2008

Poetă, traducătoare, dar înainte de toate prozatoare, Veronica Balaj ne propune o proză poetică prin volumul Puzzle veneţian, apărut la Editura Hestia, Timişoara, 2007. Îmi aminteşte oarecum de Ion Vinea, un mare

Apropieri

creator de imagini, ce a ştiut să ţină ,,controlul inteligenţei artistice asupra fluxului imagistic”. Volumul Puzzle veneţian, poate fi inclus ca roman manimalist scris astfel încât, ca cititor ai senzaţia că priveşti totul prin ,,ascuţişuri de oglindă”, dintr-un tablou vechi, o proză modernă în care fraza e frântă lăsând loc cititorului să colaboreze, să-şi dea frâu liber imaginaţiei. În proza sa poematică, Veronica Balaj trăieşte stări emoţionale diverse şi cei care înţeleg că textul se deconstruieşte pentru a se reconstrui subtextul, vor citi interesaţi această carte. Articulată sub semnul feminismului şi al oglinzilor, autoarea, apelează la formula psiho-proză poematicăjurnal, călătorind temătoare printr-un ,,puzzle imaginat” unde piesele “se zvântură fără noimă”, cu acelaşi ,,eu” liric dominat de amintiri, iubiri, pierderi, dureri. ,,Sunt din nou un călător rătăcit”…Înlăcrimată uneori…Vlăguită de viaţă, vinovată de temeri, dar vie. Iubitoare ” Trecând prin ,,biblioteca elveţiană”, arcuindu-se peste secole, ,,timpul real este cel trăit” de autoare. ,,Zvăpăiat în interior. Mă îmbăt cu ispititoarea stare”. Pentru Veronica Balaj ,,clipa se leagănă lin şi cantabil”. Din nou revine ideea de zbor, mare, val, fantezii trepidante scrise într-o notă alertă. Totul curge spontan, uneori zeflemitor, căci ,,lumea nu mai are timp. E nedesluşită, azi oablă, mâine încâlcită…”; ,,Talazuri din mine alung”. ,,Cuvintele mă zidesc şi mă destramă…” Crede în puterea cuvântului. Monologul său te introduce într-un ,,ritual” psihologic.

127

,,Puternic şi buimăcitor cuvântul tău! Cuvintele mele vijelie, fulger, copie flască după originalul biblic, ancestral, se vor o punte. Sau…poduri peste. Eu sunt…cuvinte.” Toate acestea recomandă această proză poematică , unde veti regăsi maniera secvenţială şi amprenta jurnalistică precum şi un grupaj de referinţe critice. https://croniciliterare.wordpress.12-ianuarie2008-veronica-balaj.puzzle-venetian-editurahestia-timisoara-2007-mariana-gurza/

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Silvanii - Memorial, autor, Constantin Pădure

128

Mariana Gurza 30 Septembrie 2008, Timişoara

Am primit un dar, un dar de preţ, o carte Silvanii Memorial, Chişinău, 2008, purtând semnătura Domnului Constantin Pădure (Bândiu Constantin). Un bucovinean ce a cunoscut amarul înstrăinării. Ciudeiul, mereu prezent în visul său, locul sfinţit unde a văzut prima lumină. Pentru Domnia sa, Bucovina ,,nu este un teritoriu oarecare, situat undeva departe, în nord, la margine de ţară, în bătaia vânturilor şi a capriciilor istoriei. Este un loc sfânt, un sanctuar care adăposteşte osemintele celui mai mare voievod al ţării, credinţele, idealurile, bucuriile, tristeţile şi durerile noastre, axa a lumii care uneşte Nordul cu Sudul, Estul cu Vestul, Cerul cu Pământul, comoară de frumuseţi şi casa a inimii, în afara căreia sufletul nostru plânge şi se simte înstrăinat.,,

Acelaşi simţământ îl au majoritatea celor dezrădăcinaţi. Am dorit însă să menţionez spusele autorului, fiind ca o mângâiere în ceas de noapte, prin amintiri ce dor. ,,Nu degeaba străinii au râvnit această Frumuseţe între frumuseţi, au răpit-o, au supus-o, au mutilat-o şi acum, după marea trădare din iunie 1997, se cred stăpânii absoluţi ai acesteia, socotindu-ne pe noi, pământenii, toleraţi la noi acasă. Uite, din păcate, un fapt elementar: apele vin şi trec, pietrele rămân.”C.P. Istoria care se repetă, ne arată că după vremuri vin vremuri, ce-a fost odată va mai fi şi nimic nu rămâne definitiv în marea devenire a spiritului uman. Să sperăm că va veni timpul când Voievodul de la Putna nu va mai fi nemângâiat şi trist, ci se va bucura văzându-şi moşia din nou întregita.

Între noi, Soarele Nordic de Veronica Bălaj

,,Îmi aduc aminte de atâtea lucruri, încât mă rătăcesc.,, Mircea Eliade, Dayan Semnalăm apariţia volumului Între noi, soarele nordic, aparţinând scriitoarei Veronica Bălaj, din Timişoara, ediţie revizuită şi adăugită, scrisă în memoria soţului, Doni, apărut la Editura ATTICEA, 2007. Veronica Bălaj, poeta, prozatoarea, traducătoarea şi ziarista de radiodifuziune, face parte din categoria femeilor puternice şi sensibile totodată, un fel de Victoria

Apropieri

Mariana Gurza Iulie 2007, Revista Agero

129

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 130

Lipan modernă, luptătoare discretă şi fascinantă. Prin ,,puterea cuvântului,, scris, dincolo de percepţia sensibilităţii ce vibrează în alcătuirea textelor sale, autoarea creează o elegie atrăgătoare prin simplitatea şi dezinvoltura sa. Este totodată, mesajul femeii frumoase şi stăpâne pe sine, conştientă de tăria sentimentelor sale, ce defininduse fără vârstă, discret , nuanţează subtil sensibilitatea propriului suflet, dinainte de experienţele maturităţii, capacitându-i urcarea către cunoaştere, smerită, în urma Mântuitorului. Cărţi, ca: Parisul fără mine (Paris sans moi) 1992; Sărbători amânate, 1993; Ploua la Troia, 1995; Vara himerelor, 1996; Andrada şi Prinţul Vis, 1996; Cafeneaua anticarului, 1999; Între alb şi noapte, 2000; Baltazara, 2001; Băutori de nepăsări, 2002; De şapte ori viaţa, 2004; Carnavalul damelor, 2005, etc., unele dintre ele traduse în limba engleză, franceză şi italiană, o recomandă şi definesc pe scriitoarea şi jurnalista Veronica Bălaj, ca pe unul dintre cele mai autentice, dar şi prolifice condeie ale scrisului românesc contemporan. De asemenea autoarea este semnatara multor articole din reviste literare româneşti din ţară şi străinătate. Între noi, soarele Nordic se defineşte astfel ca dramă, prin zbuciumul interior, cauzată primordial prin suferinţa pierderii. Aşa se pot naşte cărţile, din arderile interioare şi percepţia durerii. Aşa cum ne mărturiseşte în prefaţă, citându-l pe filozoful român Mircea Eliade, pierderea omului drag, ,,îi aduce aminte de atâtea lucruri,,, încât dispariţia

Apropieri

partenerului de viaţă apare cititorului tangibilă la rândui, caci rândurile citite atestă nu numai dorul, cât disperarea şi accepţia irevocabilului, în faţa destinului. ,,O deznădejde mărturisită poartă încă nostalgia speranţei, caci ,,... o agonie de care îţi dai seama şi împotriva căreia lupţi, justifica încă o dată victoria vieţii,,. (Mircea Eliade, Oceanografie). Pentru Veronica Bălaj ,,secundele trebuie înduplecate să revină”. Creatorul ar trebui cumva înduplecat, caci omeneşte se simte în faţa destinului neputincioasă, de la momentul când semnele vremii şi-au concretizat semnificaţia şi până în momentul în care conştientizează, ca nu trăieşte o scenă dramatica, un altceva ce se întâmplă numai altora, ci proprie realitate: ,,Eu sunt vie, violentă, neputincioasă, nepotolită pământeasca, slabă,, - strigă în neant, autoarea. Clipa izbăvitoare, o promite ,,cerului”. Ar fi dat orice pentru un miracol! ,,Fulgerătoare e speranţa ca sunt într-un spectacol greu! Trist până la necuprinderea lui în mine! Am o fracţiune de secundă, atât am dreptul să mi se pară ca rolul meu şi spectacolul în sine, se va sfârşi.,, Sufletul celui rămas în urmă, aşteaptă o minune, ce nu se va produce! Luptă astfel cu fiecare clipă în lipsa omului iubit, până la o limită înfricoşătoare, în timp ce timpul terestru continuă irevocabil să curgă! ,,Mi se spune, acolo, într-o altă dimensiune: tu, pari să fii o lumină plutitoare. Caut să te identific, Sfinte Doamne, daca-mi dai îngăduinţa, lasă picurând, o dâră din lumină care s-ar părea ca-i Doni, să prindă grai! Iţi

131

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 132

voi sădi la căpătâi un copac. Nu ştiu încă daca va fi un nuc, precum sunt împrejurul tău. Ochii mei când plâng, au culoarea nucilor crude. Ar fi ca şi când te-aş privi din fiecare frunză. Dar frunzele de nuc au gust amar. Un salcâm? Ar înflori în fiecare primăvară pământeasca!” Liberul arbitru, oare chiar există? Dar daca de fapt, e o secretă, misterioasă conjunctură ce defineşte destinul tău fiecare moment, iar noi, suntem în fapt dirijaţi ca nişte păpuşi, trase ba în stânga, ba dreapta, sus, jos, mai jos, de sfori nevăzute, într-un spectacol numit viaţă? Cartea Veronicăi Balaj, este strigătul femeii îndurerate, însingurate înainte de vreme. Este apelul psalmic, o rugăminte deşartă către destin. Este încredinţarea ca eternitatea ne va stăpâni, cândva.

Iulian Neculcea, un poet creştin Mariana Gurza Pr. Iulian Neculcea: Lacrimă de clopot, Editura Itinerar Bacău, 2007

Plecarea în cele veşnice a părintelui iconom Iulian Neculcea, paroh la Parohia Voivodeasa venise pe neaşteptate. Visul său de a-şi strânge gândurile într-o carte, s-a materializat prin efortul părinţilor săi, la un an după dispariţia sa. S-a născut la 6 septembrie 1966, în oraşul Bacău, din părinţii Vasile şi Maria. Şcoala primară şi liceul le-a absolvit în Bacău. În anul 1989 devine student teolog al

Apropieri

Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu, iar din anul 1990 se transferă la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, absolvind-o în 1993. În august 1992 se căsătoreşte cu tânăra învăţătoare Ecaterina Nichitean. A fost hirotonit diacon şi odată cu sărbătoarea Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, în 29.08.1993 a fost hirotonit preot de către P.S. Ioachim Vasluianul. A fost novice în preoţie în două parohii: Fundătura, comună Glăvăneşti, judeţul Bacău, la care a păstorit în perioada 1993-1994 şi la parohia Mihaieşti-Rotopaneşti, comună Horodniceni, judeţul Suceava în perioada 19941997. În anul 1997, în data de 1 octombrie este transferat la parohia Voivodeasa, comună Suceviţa, judeţul Suceava, unde cu sprijinul credincioşilor a înălţat un lăcaş deosebit cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Lucrările au durat în perioada 1998-2006, în ultimii ani de viaţă a celui care devenise odată cu finalizarea lucrării, iconom stavrofor. Dumnezeu l-a binecuvântat cu trei copii. Activitatea sa cărturăreasca devenise cunoscută. Organizând arhiva parohiei, a publicat în diverse reviste şi ziare locale, articole cu conţinut teologic. Dar, o pasiune deosebită pentru părintele Iulian Neculcea a fost poezia. Poeziile sale având conţinut religios ar fi dorit să le publice. Evlavia sa către Maica Domnului i-a fost reazăm. Dar, în data de 17 noiembrie 2006, părintele, condus de familie, prieteni, credincioşi plecase într-o altă lume.

133

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Lacrimi de clopot s-au auzit în Bucovina. Aceste ,,lacrimi,, vor dăinui în amintirea celui ce a fost Pr. Iulian Neculcea, un poet ce merită a fi citit şi cunoscut.

134

*Pr. Iulian Neculcea: Lacrimă de clopot, Editura Itinerar Bacău, 2007; 16 Octombrie 2008 – Pr. Iulian Neculcea: Lacrimă de clopot, Editura Itinerar Bacău, 2007 (Mariana Gurza) Pr. Iulian Neculcea, plecat spre lumea veşniciei, în 2006, nu mai apucase să-şi vadă visul împlinit... Cartea. Volumul Lacrimă de clopot, Editura Itinerar Bacău, 2007, apărut prin grija celor apropiaţi, s-a bucurat de o primire caldă în rândul enoriaşilor din Parohia Ortodoxă Voivodeasa, judeţul Suceava. Cartea este structurată în trei capitole. Autobiografia este scrisă chiar de autor: ,,Lăsând lumina să vorbească,,, poetul ne poartă prin versurile sale spre ,,Măicuţa Sfântă,,, îndemnându-ne la ,,Iubire şi jertfă,,. Mai regăsim versuri calde pentru toate sărbătorile creştine. În capitolul doi al cărţii, intitulat Cuvânt din taină, autorul ne poartă spre ,,un cer şi un pământ... neuitat,,, abordând cu largheţe teme religioase într-o proză scurtă. Cuvinte de îndemn, spre iubire, pocăinţă: ,,Faceţi fapte vrednice de pocăinţă, ca să fiţi fii ai luminii. Prin facerea faptelor bune ne apropiem de Dumnezeu, răspunzând astfel iubirii Sale divine, care ne cheamă ca lucrători în ogorul lumii acesteia dar şi a lumii de dincolo.,, Recomand cu multă căldură această carte.

Mi-aş dori ca acest poet plecat atât de pripit de lângă noi să-şi găsească locul prin autorii de poezie creştina. Lacrima de clopot trebuie auzită de toţi iubitorii de neam. sursă:http://croniciliterare.wordpress.com /about/10octombrie-2008/

,,Artur Silvestri va rămâne în conştiinţa colectivă ca un mare iniţiator “

,,În zilele ce ni s-au dat, când majoritatea zdrobitoare şi sufocantă este atât de puţin «aşezată», fiind mai mult «imagine» decât «conţinut», a crede ca aproape totul – sau chiar totul! – Se alcătuieşte în acest fel e o reacţie obişnuită. De fapt, a nu fi aşa nu-i nicidecum un «excepţionalism» ci o «normalitate» în «norma dată de tipar», o expresie a Naturii. Uitaţi-vă la vietăţile din natură care, întotdeauna, fac ceea ce li s-a spus să facă, mişcându-se după un ,,tipar “neclătinat: ele nu mint, nu înşală, nu au gânduri oculte şi nu «închipuie bezmetic» fiindcă nu pot: ar fi contrar însăşi formulei lor de a exista. «Omul» doar le face pe toate acestea şi le face cu încredinţarea ca «aşa trebuie să fie»: şi greşeşte. Dar poate ca acesta este şi scopul lui final. “–Artur Silvestri Am simţit nevoia să-l citez pe mentorul meu, omul care mi-a adus lumina, cel care mi-a arătat plin de bunătate taina lumii cu frumuseţile ei.

Apropieri

Mariana Gurza

135

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 136

Un OM darnic, mărinimos, bun cu cei care meritau, indiferent faţă de cei meschini, iubitor de natură, prieten al necuvântătoarelor. Am fost martoră în noapte cum ,,trudea“ pentru binele Neamului Românesc, pentru trezirea conştiinţelor adormite. Oare câţi ştiu ca doar dânsul, singur, se ocupa la început de ,,florile sale “? O munca titanica care a dat rod! Îmi amintesc cum mi-a dăruit Patericul românesc, o carte care m-a schimbat mult simţind-o aşa cum mi-a fost prezentată: ,,Este o lectură interesantă, stranie şi categoric folositoare fie şi numai prin aceea ca se văd mai bine «oameni din altă dimensiune» despre care au ştiut puţini şi au vorbit şi mai puţini la vremea când erau pe Pământ. Despre aceştia se vorbeşte astăzi şi mai puţin dar cred ca Important ar fi să nu fie uitaţi. Iar daca vor fi uitaţi, nu ei pierd ceva esenţial ci mulţimile care îşi imaginează ca nu mai este nevoie de ei. Din acest punct de vedere, «conservarea» lecţiei sapienţiale a Pr. Adrian Făgeţeanu o veţi înţelege şi mai bine în aspectul ei de «act eroic» şi de «ripostă» la contemporanitatea depravată. “ Artur Silvestri va rămâne în conştiinţa colectivă ca un mare iniţiator cultural, fondator al multor reviste, sufletul viu ce a animat o mare de oameni. A reuşit să creeze cel mai mare grup mediatic online românesc. Era preocupat de a-mi găsi un loc în colectivele construite cu mari scriitori. Nu mă simţeam sigură pe

Apropieri

mine şi în final am acceptat cooptarea mea ca editor delegat la Abecedar de cuget românesc. ,,Mă gândeam să mă apuc de mâine să definitivez şi programul ABECEDAR DE CUGET ROMÂNESC şi daca aveţi vreme să încercam să îi dăm un contur, făcând un sfat pe aceste teme. Nu este presant, bineînţeles, dar cred ca ar merita să existe şi acest tip de documentar, mai ales pentru românii din lume, care nu au la îndemână «hrana spiritului» şi sunt departe de «Locul» ce îi ţine în fiinţă... Mă impresionează, şi vă sunt recunoscător, pentru că vreţi să aduceţi ceva la vederea «celorlalţi», gând bun, de jertfelnicie. Acum v-aş spune că puteţi. Destul de mult din ce am primit mai recent s-ar putea include în documentarul Abecedar de cuget românesc, pe care daca l-am putea face public într-un interval rezonabil, ar fi foarte de folos mai ales pentru «românii din părţile de Afară», unde există voinţă şi năzuinţă către Tradiţie însă puţin material. Dar şi pentru cei «Dinlăuntru», unde legăturile cu rădăcina sunt firave şi adeseori întrerupte. Iar daca veţi încuviinţa această idee, aş ruga să îngăduiţi să se pomenească efortul ce aţi făcut. “– Artur Silvestri Avem nevoie de o ,,hrană a spiritului“ şi Artur Silvestri a înţeles acest lucru. Într-o lume în care criza morală se adânceşte, dânsul a vrut să ne pregătească pentru suflet. Amintirea şi cuvintele de folos a marilor oameni sau dorit a fi regăsite în Abecedar sufletesc al fiecăruia dintre noi. Destinul unei naţii depinde de tenacitatea noastră, de a crede în valorile străbune: ,,Neamurile au un destin

137

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

ascuns în Dumnezeu. Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când şi-l trădează, să se gătească de pedeapsă! “ (pr. Arsenie Boca) Nu ştiu daca mai există altcineva ca Artur Silvestri! Ceea ce a creat va dăinui! Ne-a învăţat să rezistăm indiferent ce va veni peste noi. A întărit şi mai mult credinţa ortodoxă prin cărţile şi publicaţiile sale. Ne-a învăţat să fim demni! Să avem doar frică de Dumnezeu! Ne-a învăţat să-L strigăm şi să biruim aşa cum şi el ,,a biruit“ prin tot ceea ce a făcut şi ne-a lăsat moştenire.

138

Boabe de lacrimi – un documentar despre avocatul şi jurnalistul Vasile Plăvan, din Bucovina Mariana Gurza

Artur Silvestri rămâne ,,OMUL FAPTEI MARI“, ,,grădinarul“ naţiei, căreia i-a dedicat întreaga viaţă. ,,OMUL FAPTEI fără nume ,,care a ştiut mereu să scotocească în scump pământ românesc. El însuşi era o istorie prin cunoştinţele acumulate, prin trăirile sale. Trecutul era prezent şi prezentul trecut. Mirosul de ,,vechi“ avea mireasma duhovniceasca. Chipurile strămoşilor, ale marilor voievozi, ctitori, monahi, oameni valoroşi dar uitaţi, au fost puse în valoare în mod firesc. O simţea ca pe o datorie de onoare să aducă în faţă pe cei care au scris cu sânge istoria acestei ţări.

Apropieri

Un OM al dreptăţii, al jertfei. Un Om iubit de Cel de sus, întotdeauna! Un «grădinar» ales! Aveam un proiect comun, în a scrie o carte despre ieromonahul Adrian Făgeţeanu care îl cunoscuse pe «moşul» sau fostul mitropolit al Bucovinei, Tit Simedrea. Îmi promisese sprijin din toate punctele de vedere. Între timp, intervenise o dorinţă a bunului părinte şi am amânat acest proiect. Primisem o copie după cartea unchiului meu Vasile Plăvan, fost jurnalist şi avocat la Cernăuţi, participant la Marea Unire din 1918, Boabe de lacrimi, apărută în anul 1936. Eram hotărâtă să o re-editez, şi îi cerusem sfatul ,,bunului grădinar Artur Silvestri “. ,,Sfatul“ a fost unul copleşitor. Şi-a manifestat intenţia de a o re-edita dânsul, cu toate costurile aferente la Editura Carpathia Press. Un gest unic în aceste zile tulburi! O bunătate ce nu am întâlnit-o niciodată. Boabe de lacrimi, ediţie îngrijită şi prefaţată de mine, cu o postfaţă de Artur Silvestri a văzut lumina zilei la scurt timp. O carte care a apărut în 1000 de exemplare şi a fost distribuită gratuit la bibliotecile săteşti şi mănăstirile, în luna martie 2007. Nu am ştiut niciodată cum să-i mulţumesc pentru acest efort ziditor. În corespondenţa noastră i-am vorbit şi de alţi oameni care scriu şi nu au posibilitatea de a-şi edita cărţile. Mereu a înţeles şi a fost deschis în a aduce în faţă nume noi dar care aveam ceva de spus. A ajuns la dânsul o monografie bine documentată scrisă de Petru Ciobanu – Monografia satului Cupca. Cunoscând autorul, ştiind ce munca titanica a depus pentru a termina această carte, l-am făcut cunoscut în revistele ARP şi la comemorarea unui an de la plecarea

139

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 140

spre cele veşnice, am făcut o plachetă pentru familie, care a fost găzduită de bunul grădinar. ,,Ideea despre o carte privind opera istoricului Petre Ciobanu merită încurajată însă câteva imperative trebuie evocate. Fiind nu o monografie (caci această reclamă alt efort) ci o ,,evocare“, va fi în afară de îndoială obligatoriu să apară ,,sensul generic“, scopul, ,,fabula“ ce vehiculează. În absenţa acesteia ceea ce reiese este o simplă culegere de pagini răzleţe şi nimic mai mult, având doar o recunoaştere sentimentală. De aici rezultă necesitatea de a croi planul, adică sumarul şi ,,mărimea “ansamblului caci daca nu se face acest proiect, întregul se dezechilibrează şi efectul va fi diminuat. Dar, fiindcă sunt şi ,,inedite“ şi ,,cuvinte de amintire“ la un loc, s-ar putea orândui toată materia în patru capitole, între care începutul şi sfârşitul să cuprindă o ,,explicaţie “şi, deci, un ,,bilanţ“ iar conţinutul masiv – ,,evocări “ şi ,,inedite “. Această formulă se întrebuinţează curent şi nu-s motive de a se face derogări “. Prezenţa mea în volumele colective se datorează tot acestui mare Om. Mă simţeam neputincioasă printre atâtea nume celebre care se regăseau în revistele bine grădinărite. Am avut un moment de ezitare în evocarea trimisă pentru Mărturisirea de credinţă literară şi dânsul prin felul său convingător mi-a dat de înţeles ca ţine la ,,mărturisirea mea “. Şi totuşi, Boabe de lacrimi, cu postfaţa de Artur Silvestri va rămâne darul meu din ,,Floarea darurilor “. O carte ce va rezista peste ani datorată ,,grădinarului dăruit “.

Artur Silvestri Dialog celest

Au trecut doi ani. Cum este în lumea veşniciei Maestre ARTUR SILVESTRI? Ce mai faci prietene? Noi, am rămas mai trişti, mai singuri... Şi aşa cum ai prevăzut odată, toate vin spre noi nefiresc. Urâte vremuri, aşa cum au fost scrise... Din cauza noastră, a lor... nu ştiu. ,,Esenţialul în aceste vremuri este, cred, să nu stăm pe loc şi cu mâinile în sân. Cât despre toate celelalte ce se întâmplă în jurul nostru, între care unele, de fapt destule, ne ating sau ne supără, numai Dumnezeu ştie ce e mai bine; dar nădăjduim în aşezarea tuturora la rânduiala şi la vechile - şi sănătoasele - principii de îngăduinţă şi bunăvoire.,,, (Artur Silvestri) Am reţinut doar ca ,,relele sunt mai puţin importante,, şi trebuie ,,să le lăsăm deoparte. Binele se potenţează. Facem bine! Învăţam în fiecare zi să preţuim secunda…În fiecare clipă sta secretul vieţii,,. ,,Raul ne asaltează în formele cele mai perfide şi necontenit. Esenţialul însă cred ca este simţământul ca nu suntem singuri şi ca, în acelaşi timp, nu stăm cu mâinile încrucişate. Iar daca în fiecare zi vom face “binele,, cât de mărunt şi aparent neimportant, vom vedea ca toate se adună şi de la o vreme privirea noastră se va aşeza peste o lume mai senină decât cea de acum”. (Artur Silvestri).

Apropieri

Mariana Gurza Notă: Citate din ,,file de corespondenţă”

141

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 142

Mesaje de suflet care ne însufleţesc spiritual. Cuvinte de folos ce vor rezista în timp, călindu-ne pentru a duce mai departe ,,Fapta Cultuala”. ,,Sensul vieţii noastre trăite în echilibrul ce ni-l dau învăţăturile înţelepte este, cred, mai întâi de toate, acela de a înţelege rostul solidarităţii care se manifestă fără a fi cerută şi al mâinii întinse către cel ce are nevoie; apă pentru însetat şi hrană pentru flămând. Fiecare dintre noi îl putem ţine minte; iar daca ne vom încerca să îl şi facem posibil, ne vom da seama nu doar că suntem de folos dar şi că nu ne este greu, biruind singurătatea cu o jertfă zilnica oricât de mică pentru cei care, la fel ca oricare din noi, au trebuinţă de ajutor, sprijin şi îndemnare. Să fim, deci, pomi cu flori care dau fructe fără să ne întrebăm despre rostul lucrării noastre; să nu fim vâsc agăţat de ceea ce rodeşte şi fructifica. Să fim darnici şi să nu uităm lecţia răspândirii gândului bun pretutindeni unde el poate ca este aşteptat şi dorit; şi va fi ascultat.” (Artur Silvestri) Ai fost în Timişoara, prietene Artur Silvestri! Doamna Mariana Brăescu Silvestri te-a adus printre noi, în sufletele tuturor. Era soare, un porumbel se plimba zglobiu pe lângă picioarele noastre. A fost poate unul din acei porumbei, de care îmi povesteai cum îl hrăneai. Clopotele au bătut în final, cu sunete de doina românească... Un semn celest... Ai fost printre noi maestre! A fost clipa când am ştiut, că ai poposit lângă noi, cei care te-am plâns. După acel moment am început să scriu din nou. Prezenta soţiei, a cărţilor, a ,,viului,, mi-au

Apropieri

dat din nou tăria de a merge mai departe. Nu puteam să te dezamăgesc. Pornisem pe un drum fără întoarcere. Prietene, când mă simt împovărată, găsesc răspunsuri, tu fiind mereu lângă noi. Îmi amintesc, de un mesaj: ,,Mulţumesc pentru ceea ce îmi scrieţi atât de clar, hotărât şi de fiecare dată-esenţial şi nădăjduiesc să reuşim şi anul ce vine să putem comunica şi poate să ne şi vedem ,,faţă către faţă,, daca o vrea Dumnezeu. Aş mai adăuga, deşi nu ştiu daca vă este de folos, ca orice semn ce îmi vine de la Domnia Voastră îmi dă o mulţumire specială. Un semn venit sub forma de gând pur şi simplu, a unei cărţi ori a unei publicaţii; de fapt, un semn oricât de mic ce îmi arată că existaţi, că nu staţi cu mâinile în sân aşa cum fac prea mulţi dintre cei ce ne sunt contemporani şi ca vă gândiţi şi la alţii care se străduiesc, pe cât pot, sau lasă ca ,,nefăcutul,, să devină risipitoare a vieţii noastre atât de scurte. Scrieţi-mi oricând credeţi ca trebuie să împărtăşiţi cuiva o părere, un gând sau o nelinişte; când realizaţi ceva, ce credeţi că vă exprimă sau care a trebuit să vă ia efort şi aţi biruit până la urmă...” (Artur Silvestri) Dorinţa de a ,,privi în aceeaşi direcţie,, s-a materializat. Ne-am adunat cu toţii în jurul maestrului, şi aşa am rămas. ,,...A venit timpul să re-clădim şi să renunţăm la distrugerile sinucigaşe de până acum. La aceasta ne îndeamnă felul însuşi cum suntem constituiţi şi deopotrivă, ecourile ce ne vin din vechime în forme şi cuvinte care ne sunt inteligibile şi pe care, la rândul nostru, ne străduim să le facem înţelese şi altora, pentru a fi utile azi, mâine şi în timpul nedesluşit ce ne aşteaptă.

143

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 144

Căci, la drept vorbind, altă cale nu ar putea fi. Să ne facem că nu le auzim ar însemna să ne arătăm neaşezarea şi să ne recunoaştem nevrednici; să le uităm ar fi să nu mai avem principiul însuşi de alcătuire; să le schimonosim nu se poate închipui caci am trăi degeaba. Destul că sunt unii, şi nu puţini, care, în indefinitul compoziţiei lor sufleteşti mărunte, nici măcar nu mai ştiu de unde vin şi unde se duc şi a căror inclinaţie către ,,urât“ şi rău, stă nu doar împotriva celulei originare negând întreaga istorie de unde au ieşit ca întocmiri ci şi în contra Naturii însăşi, cu peceţile ei ce le sunt ininteligibile, străine şi de sens ascuns. Noi, însă, avem legitimitatea faptului trăit şi a lumii de origine cu mesajele ei i-modificabile, pe care ni le-am însuşit. În anii de până acum, mulţi sau puţini, aşa cum o vrea Dumnezeu, nu am avut decât năzuinţa de a privi în jur cu atenţie şi cu buna-voire, înţelegând că, dacă viaţa ne-a fost dată ca un mister inexplicabil, nimic nu o face mai bine purtătoare de înţeles ireductibil decât rezultatul viu şi definit, Fapta, de orice greutate. De-aceea, atât ,,ieri”, cât şi azi - şi, daca voi avea zile, şi mâine – am simţit că dacă dincolo de orice prejudecaţi, reţinere nepăsătoare şi individualism sterp, voi afla, precum în nisipul râurilor mari, pepita de aur şi o voi arăta şi altora, ajutând, pe cât pot, să se scoată mai lămuritor în evidenţă, nu voi fi trăit fără rost; şi nădăjduiesc că nu am greşit. Mulţi cred, şi îmi spun, ca astfel de îndemnări, deşi în esenţa lăudabile şi poate că şi creatoare de efect pozitiv, nu vor duce decât la suferinţă şi dezamăgire căci ştergerea din memorie a celor bune ce ţi s-au făcut este o lege ireductibila a ,,umanului,, şi că gratitudinea apasă

Apropieri

de obicei ca o boală grea şi nu se suportă decât de către cei cu adevărat puternici. Însă, dacă aş gândi la fel, ar însemna să nu mai pot înainta cu lărgime şi să cad cu totul pradă deznădejdii, închipuindu-mi că, în timpul ce va veni, ,,lucrarea,, noastră, de oricâtă anvergură, nu va mai însemna nimic şi că, în locul sufletelor dedicate, vor exista numai creaturi definite de o stricăciune insondabilă unde apucăturile rele ar fi doar cele mai de îngăduit. Această concluzie este de neimaginat. Viaţa noastră nu se desfăşoară în măsuri ce depind de noi mai mult decât de însăşi Firea căreia îi aparţinem, iar în enigma ei insondabilă nu încap decât principiile ce conduc la ,,întocmire,, creând organisme cu sens interior şi nu arătări necontinutistice. Suntem, deci, ,,în firea lucrurilor,, adică, acolo unde esenţiale sunt ,,locul de unde venim,, limba ce o vorbim, rudeniile ce ni s-au dat, sufletele însoţitoare, întregul ce ne înconjoară şi până la urma: Părinţii, adică Neamul, alcătuind o realitate nesfârşită şi inaccesibilă pentru înţelegerea noastră, făpturi mai mărunte decât bobul de nisip. (Artur Silvestri) Şi în ,,Cortul nostru,, ridicat de tine prietene, ne-am adunat cu precădere, oameni buni, aşa cum ţi-a fost voia. ,,Nu vom lăsa fără timp ceea ce socotim că ne reprezintă şi ca nu vom mai amâna fără rost, şi în folosul celor ce nu merita străduinţa noastră, tot ceea ce mai întâi şi-ntâi trebuie făcut pentru Neamul nostru şi cât mai puţin pentru noi. Caci pentru toate vine o plată, cândva, într-o vreme ce nu e aşteaptă şi nu iartă.” (Artur Silvestri)

145

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 146

Cărţile editate acum sunt şi mai căutate, lumea începe să descopere OMUL de aleasa preţuire, Artur Silvestri. Ne-ai promovat pe noi, necunoscuţi lumii, şi manuscrisele tale le-ai amânat, din dragoste pentru oameni. Câtă sfinţenie în fiecare bine zidit! Maestre, ce spun Sfinţii Părinţi în acea lume unde toţi vom ajunge? Să fim buni, să ne iubim aproapele, să semănăm binele la tot pasul... Să fim pregătiţi pentru mântuire... Aşa cum prietene ai făcut-o demult, doar tu şi Tatăl Ceresc, în nopţile târzii, vegheat în îngerii fără somn, preocupat de starea naţiei. ,,În zilele ce ni s-au dat, când majoritatea zdrobitoare şi sufocanta este atât de puţin ,,aşezată fiind mai mult ,,imagine,, decât ,,conţinut,, a crede ca aproape totul-sau chiar totul! - Se alcătuieşte în acest fel e o reacţie obişnuită. De fapt, a nu fi aşa nu-i nicidecum un ,,excepţionalism,, ci o ,,normalitate,, în ,,norma data de tipar”, o expresie a Naturii. Uitaţi-vă la vietăţile din natura care, întotdeauna, fac ceea ce li s-a spus să facă, mişcându-se după un ,,tipar”, neclătinat: ele nu mint, nu înşeală, nu au gânduri oculte şi nu ,,închipuie bezmetic,, fiindcă nu pot: ar fi contrar însăşi formulei lor de a exista. ,,Omul,, doar le face pe toate acestea şi le face cu încredinţarea ca “aşa trebuie să fie,,: şi greşeşte. Dar poate ca acesta este şi scopul lui final... Căci contrar a ceea ce se crede, România tainică este incalculabil mai bogată şi mai diversă prin atitudini, gesturi şi chipuri decât ,,Româniile de suprafaţă,, şi decât

,,Valoarea sufletului nostru n-a spus-o un prooroc sau un apostol, ci a spus-o Hristos; Ce va da omul în schimb pentru sufletul său? De ar avea toată lumea nu poate cumpăra un suflet! Asta a spus-o Hristos!,, (Pr. Cleopa) Prietene, după doi ani, te simt liniştit, senin, angelic. Fapta Culturală este vie, prin tot ceea ce face doamna Mariana Brăescu Silvestri şi Doamna Teodora Mândru. Ţara plânge, prieten bun. Ai prevăzut vâltoarea, nimicnicia lumii. ,,Sărăcirea severă a oamenilor care produc, şi, deopotrivă, declasarea lor prin obligarea la vânzarea muncii aproape pe nimic, sunt directivele vremii de azi. Îmi creează o stare de rău numai gândul ca asemenea realităţi exista iar când le întâlnesc direct totul se amesteca indefinit în mânie, desperare şi compasiune. Uimitor este însă ca “ei,, înţeleg aceste vremuri: o priveam astăzi pe femeia ce alegea gogoşarii, cu gândul să îi dea “pe cei mai buni,, şi recunoşteam la ea simţământul de calm înţelegător al taranului. Aveau amândoi aceiaşi privire obidită dar directă şi “simpla,,, ca şi pronunţarea unei axiome. Cu siguranţă ca oamenii aceştia “ştiu,, ceva sau, mai bine spus, “ceva,, din ei le da această linişte în vremuri nedefinite, o linişte asemănătoare cu a copacilor desfrunziţi, în toamnă târzie.” (Artur Silvestri - 19 Noiembrie, 2006)

Apropieri

,,ţară simplificata,,…născocită pentru vitrină şi pentru creaţia de realităţi fictive ale ,,jucăriei”. Circulare - Artur Silvestri

147

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 148

Chiar daca ne este dor, ne hrănim prin fapta şi cuvinte lăsate moştenire. ,,Peste noi, şi peste Locurile noastre, trec zile şi ani grei şi nedesluşiţi; pe deasupra noastră trec nori întunecaţi şi pânze înceţoşate: vremuri de nelinişte, de bejenie şi, poate, şi de prigoană. Astăzi, mulţi din cei ce îşi făcuseră din Fapta Bună o expresie a însuşi felului lor de a fi încep să ezite şi să se îndoiască sub asaltul unui rău nedefinit care aduce stricăciuni fără de număr şi apăsări în a preschimba aşezăminte multimilenare ce ne-au ţinut; dar şi obiceiuri neverosimile. E vremea când, ca şi altădată, va trebui să alegem grâul de neghina şi să ne învăţăm a vedea ,,sămânţa bună,, şi roditoare şi ,,soiul,, ei bun, indiferent unde se găseşte ori se ascunde.. Caci, oricât ni s-ar spune, prin cuvinte, despre ceea ce altora li se pare ca ar fi ,,de trebuinţă,, - mulţi venind cu poruncă de la Inserator - noi ştim, prin însăşi întocmirea noastră, că adevărul nu cunoaşte decât o rânduială iar aceasta izvorăşte de acolo de unde ne vin toate şi se exprimă întotdeauna prin Neamuri. Numai astfel, prin această enigmă ce sălăşluieşte în fiecare dintre cei buni şi doritori de a merge ,,înspre bine,,, vom putea trece peste timpurile de acum cu nădejdea Timpului nesfârşit. Şi eu, ca şi Domnia Voastră, mă străduiesc să fac în tăcere şi la adăpost de zgomotele lumii dezlănţuite ,,partea mea de bine,, fără să spun decât puţin - şi uneori chiar deloc - din ceea ce fac şi nici daca îmi este uşor sau greu caci ştiu, aşa cum bine ştiţi, ca unicul nostru criteriu este Fapta Bună; iar pe aceasta o ştie Dumnezeu, căci nu exista un alt Judecător.

El ne va ajuta să ducem înainte, şi cu folos, dorinţa noastră de a înfăptui şi a lăsa o urmă, o povaţă sau o îndrumare ce poate ca va fi un reazem cândva, cui va avea Nevoie: însetatului, flamandului, deznădăjduitului sau celor umiliţi şi obidiţi. Dar pentru aceasta avem uneori, şi chiar la Zile Mari, trebuinţă de a simţi ca ,,nu suntem singuri,, şi ca nu suntem ai nimănui.,, (Artur Silvestri) Aşa cum ştim amândoi, ,,trecutul e în prezent pentru că ei, sunt prezenţi şi aşa prezentul lor şi al nostru e trecutul lor şi al nostru, de aceea ne simţim atât de solidari cu ei, cu ceea ce numim trecut. Vorbind despre trecut, fără să ne dăm seama, întotdeauna întrebuinţam pluralul la persoana I: Noi am luptat la Călugăreni – zicem; noi am luptat la Plevna – zicem; noi am făcut unirea –zicem! Vorbim ca nişte nemuritori. Şi suntem nemuritori.” (Antonie Plămădeală). Aşa cum eşti şi tu maestre ARTUR SILVESTRI, un nemuritor. Apărându-ţi memoria, ne apărăm pe noi. Veşnic în inimile noastre. Ca o flacără ce arde necontenit pe altarul culturii. Aşa eşti pentru noi, MAESTRE ARTUR SILVESTRI!

,,Identitatea” nu dispare ci dimpotrivă: apar sintezele aşteptate

Nu demult , la Timisoara, în prezenta prof.univ.dr. Cornel Ungureanu si a criticului literar de exceptie,

Apropieri

Mariana Gurza Monitorul cultural, 2008

149

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 150

Adrian Dinu Rachieru, au fost prezentati doi scriitori de marca: Ion Milos, poetul „luminii care surade” , şi Catinca Agache, o prezenta fascinantă prin acel spirit ieşan de noblete şi bunatate. Cartea prezentata a dnei Catinca Agache, Literatura română în ţările vecine 1945 2000 , este o adevarată enciclopedie bine documentată a fenomenului literar din provinciile istorice româneştiBasarabia şi nordul Bucovinei – sau din teritoriile locuite de romanii din jurul granitelor Tarii. Editata la Editura PRINCEPS EDIT, aceasta era „o carte aşteptată” – aşa cum notează in prefata Dl. Acad. Constantin Ciopraga. Las mai cita spunand că: ,,a rămas de pomină o observaţie a lui N. Iorga (cel dinainte de primul razboi mondial) ca România e o ţară inconjurată de români”. „Percepem, pe drept cuvant, literatura in limba lui EminescuSadoveanu-Nichita Stanescu provenind din afara – ca produs intregitor al ethnosului comun. Exegeze de tip unilateral, bunaoara despre literatura romana contemporana din Basarabia, din Banatul sarbesc ori din nordul Bucovinei- fiecare cu insemne psiho-fizice particulare – releva fenomenologia romanitatii in conditii istorice diferite, altele de la un orizont la celalalt. Intr-o remarcabila sinteza, Catinca Agache realizeaza in premiera, dupa indelungi cercetari, studiul monografic Literatura romana in tarile vecine (1945-2000); subtitlul vizeaza Basarabia (Republica Moldova), nordul Bucovinei (Ucraina), Banatul iugoslav – Voivodina (Serbia) si Ungaria. Frapeaza documentarea exceptionala si numeroasele note de contrapagina; de subliniat, totodata, alternantele, trimiterile demonstrative la volume si periodice; se insista – in functie de generatii si promotii – pe fluxul ideilor, pe paradigmele in miscare.Vivacitatea

discursului evolueaza in pas cu desfasurarea de aspecte definitorii dar putin cunoscute la noi. Sfidand dificultatile, Catinca Agache semneaza, în esenţă, o carte de referinţă, mult aşteptată”. (Acad. Constantin Ciopraga) Cartea in sine poate fi considerata o carte-document, ce trebuie sa fie prezenta in bibliotecile celor care sunt preocupati de fenomenul literar. https://monitorcultural.wordpress.com /o-cultura-tacuta-o-rubrica-de-mariana-gurza/

Vorbind cu cerul în Săptămâna Luminată despre Aurel Turcuş

Aurel Turcuş, scriitor, poet şi ziarist, membru al Uniunii Scriitorilor şi autor a numeroase volume de poezie, proză, critica literară sau etnografie, ne-a surprins plecând spre lumea veşniciei, la câteva zile după ce îşi lansase ultima carte, Muzeografie timişoreană, ediţia a II-a, Editura Eurostampa, Timişoara, 2012, la Biserica Parohială Ortodoxă Română Dacia. A animat, mai ales de-a lungul ultimelor două decenii, sute de manifestări, de la medalioane aniversare şi simpozioane istorice, la festivaluri de creaţie religioasă, concursuri de debut şi schimburi culturale cu comunităţile româneşti de peste hotare. Mai multe distincţii de prestigiu, precum Premiul Uniunii Scriitorilor din România (2003), Premiul festivalului internaţional Mihai Eminescu (2007) şi premiul

Apropieri

Mariana Gurza

151

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 152

Societăţii ,,Tibiscus,, din Uzdin, Serbia (2003) i-au răsplătit dăruirea pe tărâmul artei. Anul trecut, fusesem onorată în acelaşi lăcaş de cult, îmi fusese conferită diploma Marele Premiu Dosoftei de către Societatea Culturală Patrimoniu, Timişoara, Lumină Lină – Festival Internaţional de Creaţie Literară Religioasă, ediţia a VIII. Iată de ce am îndrăznit de a-mi aşterne gândurile pentru cel care m-a selectat şi m-a onorat cu acest premiu unic din toată activitatea mea umilă scriitoricească. Mărturisesc că nu l-am cunoscut personal, i-am cunoscut însă activitatea, opera. Sunt oameni ziditori, măreţi în ale cuvântului, pe care îi poţi aprecia şi preţui în tăcere, cu teamă să nu fii copleşit de personalitatea lor... Un demers de a scrie despre Aurel Turcaş, mi-l asum, pornind de la ,,un cuvânt care poate fi arbore”, citându-l pe Constantin Noica: ,,Că s-a născut pe pământul tău ori ca a căzut ca o sămânţă din lumea altora, un cuvânt este, până la urmă, o făptură specifica”. În Timişoara, din păcate, există o anumită ,,castă”, în care greu poţi fii admis sau tolerat... Scriitorul AUREL TURCUŞ era ALTFEL! Cu smerenie şi demnitate se apleca asupra celor care nu erau vizibili pe scena culturală bănăţeană, străduindu-se ani în şir de a-i aduce în lumină...,,în lumina lină”. Un model de viaţă, de corectitudine şi spiritualitate. Îi simţim lipsa, deşi, prezenţa să o să domine conştiinţele curate. Aurel Turcuş a văzut literatura română trimiţând la B. P. Haşdeu, ca ,,o câmpie poetică, unde fiecare

Apropieri

creator de artă e ca un ram ce creşte în individualitatea să.” Fiecare an a fost important pentru scriitorul Aurel Turcuş, ,,pentru că firul vieţii se scurtează; în privinţa unei longevităţi nu sunt prea optimist, aşa că mă bucur de fiecare an împlinit; doresc să fiu mulţumit de trecerea unui an prin realizările din cursul lui...” Trecerea timpului ,,de fapt ritmarea trecerii timpului o văd prin prisma activităţii; fac abstracţie de trecerea lui... În viaţa mea n-am cunoscut ce este plictiseala. Sentimentul trecerii timpului îl am numai când fac anumite retrospecţii...în rest, timpul pentru mine înseamnă activitate, forţă spirituală, tinereţe...” (Aurel Turcuş) Niciodată nu a avut sentimentul bătrâneţii, dar ,,a simţit o anumită tristeţe ca anii s-au adunat...” A plecat, poate, cu acel sentiment de nemulţumire ca multe lucruri nu le-a putut încă înfăptui, dar spera că o să le poată face pe toate cu ajutor divin. ,,Viaţa pământeasca îi este dată omului să-şi pregătească veşnicia (...) Viaţa de aici este doar o şcoală în pregătirea noastră pentru viaţa veşnica”. (Nicodim Patriarhul României). Scriitorul Aurel Turcuş a ştiut prin fapte şi simţire româneasca, să-şi netezească drumul spre o altă viaţă... Şi-a dorit sănătate, putere de muncă, aşa cum menţiona într-un interviu: ,,două lucruri esenţiale pentru a-mi îndeplini condiţia de intelectual şi scriitor aşa cum doresc, făcând abstracţie sau luptând împotriva împrejurărilor destul de vitrege care sunt în societatea noastră pentru punerea în lumină a rezultatelor muncii unui om de cultură. Sunt o fire

153

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 154

optimistă şi interesant este că nu simt, deocamdată, trecerea timpului astfel încât să mă marcheze negativ şi mă pot bucura foarte bine de viaţă. Nu mă pot defini ca persoană decât prin prisma preocupărilor mele scriitoriceşti, intelectuale, nu îmi văd existenţa fără a le trăi. Cred ca sunt o persoană cu o leacă de har scriitoricesc şi de cercetător literar, cu o leacă de cultură şi, zic eu, un harnic muncitor pe ogorul ăsta al spiritualităţii. Mă bucur ca vârsta vine o dată cu înţelepciunea...” (Aurel Turcuş) O mărturisire a scriitorului desprinsă parca din file de Pateric... Era mai mult decât atât, un om împlinit, plin de HAR, având credinţă, demnitate şi iubire faţa de semeni. Cărturarii bănăţeni erau mereu prezenţi în activităţile şi scrierile sale. Aş putea spune că, acum, Aurel Turcuş se numără şi el alături de Ioachim Miloia, ca un ,,harnic muncitor cultural”. Timpul va decide, nu noi, cei ce suntem vremelnicii timpului... ,,Între fruntaşii noii generaţii bănăţene, caut în zadar unul care să fi unit mai multe cunoştinţe, cu mai multă dorinţă de a lucra şi cu mai mare spor în operă pe care, din fugă unei scurte vieţi, a putut-o întruchipa, decât harnicul muncitor cultural care a fost – cât mă doare s-o spun!” – Ioachim Miloia (Nicolae Iorga - În Neamul Românesc , 3 aprilie 1940) După o istorisire a poetului-folclorist Aurel Turcuş din Timişoara, la noi ar exista încă în memoria bătrânilor legenda Maiul Sfânt. Conform acesteia, uciderea bătrânilor era obligatorie şi se făcea după un anumit ceremonial în vatra

Apropieri

satului. Însă, unui fecior i s-a făcut milă de tatăl său şi în loc să-l omoare, l-a ascuns şi l-a hrănit cum a putut, pe ascuns. Dar s-a abătut asupra ţinutului o secetă mare, încât oamenii cădeau jos şi mureau de foame. S-a dus el în grota unde l-a ascuns pe tatăl său: ,,Tată, a zis el, o să murim de foame toţi. O secetă groaznica a secat apele şi nu avem bob de grâu”. Tatăl i-a dat atunci povaţa: ,,Lasă, nu te teme de moarte, du-te unde-şi fac şoarecii şi guzganii muşuroaie şi adună pleava; du-te unde a fost aria şi adună pleava, apoi seamănă tot ce ai adunat şi vei avea grâu”. Feciorul l-a ascultat şi aşa a şi făcut, încât anul următor a fost singurul din ţara aceea care a avut grâu. S-au sesizat autorităţile şi au început să-i pună întrebări, să-l tortureze pentru a spune de unde a avut grâul. Până la urmă a recunoscut că nu şi-a omorât tatăl din milă. De atunci împăratul a poruncit să nu se mai ucidă bătrânii şi a rămas proverbul românesc: ,,Daca n-ai bătrâni să-i cumperi”! M-am oprit asupra acestei legende, nu pentru a-mi aminti vârsta scriitorului, pe care nici nu o cunosc... Spiritul său viu, tineresc, prezent printre noi, lasă o moştenire generaţiilor viitoare. Cuvinte pline de înţelepciune, reflecţii ce-ar putea da de gândit multora... Îmi este uşor de a scrie despre Omul Aurel Turcuş. Este ca şi cum aş scrie o scrisoare dincolo de timp, el fiind plecat într-o călătorie lungă şi din când în când, prin pagini alese, voi găsi gânduri şi poveţe, în aceeaşi lumină lină: ,,Lumină lină, lini lumini Înstrăinându-i pe străini Lumină lină, nuntă leac Tămăduind veac după veac

155

Cel întristat şi sărăcit Cel plâns şi cel nedreptăţit Şi pelerinul însetat În vatra ta au înnoptat Lumină lină, leac divin Încununându-l pe străin, Deasupra stinsului pământ Lumină lină, Logos sfânt.”

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

(Ioan Alexandru)

156

Iisus ne-a asigurat, zicând: ,,Amin, amin zic vouă: Cel ce ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis pe Mine, are viaţă veşnica şi la judecată nu vine, ci s-a mutat din moarte la viaţă,, (Ioan 4, 24). Iar în alt loc ne spune: ,,Iar viaţa veşnica aceasta este, ca să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu, şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis,, (Ioan 17,3).,, (Părintele Arsenie Boca, Viaţă şi Viaţă veşnica). Până la învierea cea de acum tânjea şi Apostolul Pavel. ,,Aceasta e biruinţa vieţii asupra morţii: învierea sufletului, biruinţă la care lucrăm şi pe care o aşteptăm”. (Părintele Arsenie Boca, Viaţă şi Viaţă veşnica). Prin plecarea sa, cărturarul Aurel Turcuş a biruit! Hristos a Înviat! (Articol apărut în Revistă de cultură Columna 2000, editată de Asociaţia Naţională Cultul Eroilor din România – Filiala Timiş, Despărţământul Ioachim Miloia Timişoara al Astrei, Societatea Culturală Patrimoniu Timişoara, anul XIII, nr. 49-50, 2012, Timişoara Ediţie specială Dedicată omului de cultură AUREL ŢURCUŞ şi ZILEI EROILOR NEAMULUI ROMÂNESC)

Anton Naghiu Universitatea Populară Beiuş – Instituţie de Educaţie (1966- 2006)

Am primit recent o carte nou apărută, un fel de monografie a Beiuşului. Este în lucru o lucrare mai amplă, a monografiei locului. Autor – prof. Anton Naghiu, titlul: Universitatea Populara Beiuş – Instituţie De Educaţie – (1966 – 2006). Cartea este însoţită de un argument a prof. univ. dr. Nicolae Sacalis, şi de o ,,prefaţă” sub semnătură conf. Univ. Dr. Nicolae BRANDA. Printre pg.ini putem găsi capitole interesante, cum ar fi: Beiuşul- vatră de cultură şi educaţie, Delimitări şi integrare, Repere europene şi româneşti în educaţia adulţilor, Repere beiusene în educaţia adulţilor, Pentru o Universitate Populară la Beiuş, Destructurarea tradiţiilor, Cerinţe şi ingerinţe ideologice în activitatea cultural-educativa, etc. Anton Naghiu este absolvent al Facultăţii de istoriefilozofie (secţia filozofie) a Universităţii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. A lucrat în învăţământ o perioadă, până în anul 1977 când devine promotor al Universităţii Populare din Beiuş ca director al acesteia. După 1989 preia şi conducerea Casei de cultura locale, a cărei activitate o coordonează până în 2001. A iniţiat activităţi, a determinat acţiuni, uneori evenimente, din care s-a constituit viaţa socialculturala a Beiuşului ultimelor decenii. Încercând izvodirea lucrării, aceasta şi alcătuitorul ei nu şi-au arogat o autoritate în materie. Lucrarea şi-ar

Apropieri

Mariana Gurza Timişoara,02 Februarie 2007

157

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 158

putea revendica motivaţia într-un scenariu conceptualizat, născut dintr-un şir de experienţe, ce se identifica cu trăirile autorului, integrate spaţiului bihorean pe parcursul a peste patru decenii. De aceea ea a fost scrisă,, spre neuitarea celor mulţi – cunoscuţi şi necunoscuţi - ce au ostenit cu trudă pentru iluminarea fiilor neamului şi ai poporului din care ei înşişi s-au ridicat. ,,Caci, să cum o defineşte autorul, educaţia rămâne,, o permanentă insuficienta a formării noastre şi de aceea ea este şi trebuie să fie continuă.” Munca și dăruirea profesorului Anton Naghiu, îl înnobilează prin această lucrare ca ,,model cultural” pentru generațiile viitoare. Iată cum este prezentată în prefaţa de dl. prof. univ. dr. Nicolae Sacalis: ,,Rareori îţi este dat în viaţa să întâlneşti oameni care se identifică până la dăruire cu un ideal, şi care dovedesc putere şi tărie sufleteasca să lucreze la împlinirea lui, chiar şi atunci când sunt confruntaţi cu adversităţi şi vicisitudini. Oamenii aceştia au fost rari, în toate vremurile pentru ca ei vin pe lume dintr-o sferă mai înaltă, unde sufletul lor a intrat în contact cu ideile incoruptibile şi nemuritoare de bine şi frumos care menţin ordinea cosmica. De la Casina Romana, şi chiar de mai departe, şi până la Centrul de Cultura Zonală de astăzi, pg. Ina cu pg. Ina, descoperim în această carte, purtaţi de autorul ei, drumul mirific pe care o instituţie din Tara Bihorului l-a făcut pentru afirmarea spiritualităţii romaneşti,,.

Conotatii biblice despre ,,jertfa vie” şi limbajul ,,imnic euharistic, autor pr. dr. Ioan Bude

Semnalez aparitia cartii Conotatii biblice despre ,,jertfa vie” şi limbajul ,,imnic-euharistic” a prot.dr.Ioan Bude din Timisoara, aparuta la Editura Alma Mater, Cluj-Napoca, 2006, prefatata de o ,,recomandare” a I. P. NICOLAE, Mitropolitul Banatului. Aprofundarea credintei, pe care o marturisim si care sta la temelia existentei noastre odata cu primirea Botezului, constituie o necesitate de la sine inteleasa.” I.P. NICOLAE Autorul- preot iconom stavrofor, doctor in teologie si cadru universitar- este paroh la biserica Pogorarea Sf. Duh (din 1997) in Timisoara si protopop. S-a nascut pe plaiuri carasene in data de 24.07.1954. Saptamanal, în fiecare zi de luni, tinerii si cei ce vor sa asculte cuvinte de folos, o pot face la intalnirile cu parohul Ioan Bude. A publicat articole in revista Invierea, şi participă la diverse dezbateri religioase.El si-a propus in acest volum, asa cum reiese din titlu, ,,relevarea pe de-o parte, a conotatiilor cuprinse in textele biblice privitoare la unul dintre cele mai semnificative concepte noutestamentare precum ,,jertfa vie”, iar pe de alta parte, reliefarea modalitatilor expresive ale comuniunii euharistice şi meditatiei imnologice”. Prot.dr. Ioan Bude a dorit sa sublinieze în cartea sa ,,sensul evolutiv si saltul calitativ al gesturilor, faptelor

Apropieri

Mariana Gurza Timişoara, 05 Martie 2007

159

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 160

si ideilor de exprimare a sacralitatii, de la Legea Veche la Legea Noua, potrivit unitatii intertestamentare si semantice ale institutiilor biblice mozaice si crestine.” Şi încă un exemplu semnificativ privind atât elementele de cult cat şi evoluţia stratului literar creştin, modalitatea lui de constituire: ,,Formele şi terminologia cultică, preluate de crestinişm din tradiţia iudaică, au fost complet delestate de vechile lor conotaţii şi umplute cu un conţinut cu totul nou…Imnologia creştina a veacului apostolic, constitue un echivalent, atât al Psalmilor Vechiului Testament, cât şi al genului liric clasic al antichitaţii, prin aceeaşi ritmică, acelaşi stil, aceleaşi construcţii frazeologice şi aceleaşi paralelisme poetice, având însă un conţinut…profund creştin. Sub inspiraţia Duhului Sfant, poezia creştină n-a rămas tributară celei ebraice (care a avut câteva interferenţe), ci s-a dezvoltat în mod direct proporţional cu intensitatea ,,închinării celei duhovnicesti” Sunt în pregatire încă două carţi, ne avertizează autorul, prima avand ca tematica ,,analizarea şi comentariul minimal asupra textelor biblice noutestamentare privitoare la Sfintele Taine şi ierurgii în epoca creştinismului primar”, iar a doua având drept scop ,,fundamentarea biblică a cinstirii - încă din epoca apostolică - a Maicii Domnului, a Sfintilor Ingeri şi a tuturor Sfinţilor, a Sfintei Cruci şi a Sfintelor Icoane, subiecte de controversa şi dezbinare între confesiunile creştine de astăzi” Să-i uram ,,bun venit” Prot.Dr.Ioan Bude din Timişoara în lumea celor care şi prin scris se dedică, şi cu

har, bisericii ortodoxe române, sufleteşte, răsfoind paginile scrise.

îmbogăţindu-ne

Apariţia revistei Floare de latinitate, Anul IV nr. 2(15) 2007, facilitata de către Uniunea-Fundaţia Augusta din Timişoara, este un eveniment în sine ca şi prin ,,simbol”: aceasta este o revistă de cultură şi spiritualitate românească editată de Consiliul Minorităţii Naţionale Române din Serbia - Novi Sad. Pe prima coperta, Biserica Sf.Nicolae, din comuna Densus ridicata in secolele X-XIII, Sf.Manastire Putna, şi plăcuţele de lut ars, descoperite la Tartaria, pe Mureş datate 5200 i.Chr. O carte mai bine zis care te frapează citind pe coperta NU UITA CĂ EŞTI ROMÂN… Imagini româneşti de pe Valea Timocului, un ,,drum lung”prin istoria neamului, amintindu-ne că în acest an se comemoreaza ,,trecerea a 19 secole, 1900 de ani) de la sfârşitul războaielor daco-române, în cadrul Ligii Culturale pentru Unitatea Romanilor in Lume. M-aş opri însă asupra unui motto, ce prefaţează cartea. ,,NAŢIUNILE SUNT PIETRELE DE TEMELIE ALE OMENIRII, IAR EXISTENŢA LOR ESTE UN FAPT ESENŢIAL PENTRU ÎMPLINIREA UMANĂ”

Apropieri

Tineţi-vă de popor ca să nu rătăciţi! Simion Barnuţiu

161

Un temei pentru a felicita grupul redactional pentru acesta aparitie şi pe redactorul sef, scriitorul Vasile Barbu, din Banatul Sarbesc.

Două generaţii în lumea cuvântului Mariana Gurza

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Revista Iosif Vulcan, Australia

162

Volumul Areopagus - Convorbiri cu scriitori, apărut la editura Atticea, Timişoara, sub semnătură Veronicăi Balaj şi a Cristinei Mihai, vine să întărească unitatea celor ce scriu, din întreaga lume. Romanii răspândiţi peste tot, cu aceeaşi nostalgie după locul de baştină, români ce nu-şi uită condeiul în ciuda motivaţiei înstrăinării de Ţara Mamă. Literatura un ,,catharsis, o eliberare”, o împărtăşire, trăire, o flacără ce se vrea nestinsă printre cei ce scriu. Suntem loviţi mereu de răuvoitori, care, defăimează poporul român. Într-o societate modernă, în care istoria încă mai macină destine sau conturează o nouă hartă sufleteasca a celor plecaţi în lume, vocea româneasca se aude cu o rezonantă unica. Prezenţa unor tineri, mai convingători ca niciodată, ne prezintă intelectuali ce ostenesc prin cuvânt, reuniţi într-un forum mondial, un fel de ,,areopg.uş” contemporan. Cristina Mihai, studiind departe de casă, în Canada, aplecată spre curiozitatea universală, a îndrăznit să-i provoace pe romanii întâlniţi, la dezvăluiri interesante,

sursa: https://revistaiosifvulcan.wordpress.com/ rubrici/cartisi-scriitori-din-romania/mariana-gurza-doua-generatii-inlumea-cuvantului

Apropieri

prin ceea ce reprezintă ei prin scris, prin acel ochi magic al înţelesului tainic. O tânără iubitoare de neam, ce ştie ca oriunde s-ar afla prin profesie, studii şi scris, poate trezi nostalgii şi poate aduce în lumină pură ,,oamenii cetăţii”. M-am oprit asupra Cristinei Mihai din dorinţa de a semnala seva tânără ce este pregătită cu ,,ţara în suflet”, să ne trezească sentimentul naţional. Asemeni ei, maturi şi tineri, duc tainic, emblema naţiunii peste mări şi zări. Atât Veronica Balaj cât şi Cristina Mihai, au dorit ca prin volumul Areopagus să cuprindă idei şi mărturii. Nu aş dori să nedreptăţesc pe cineva, dar, semnează în paginile sale doar o mica parte dintre scriitorii de origine romana aflaţi dincolo de graniţele tării, în Franţa, Germania, Elveţia, Spania, Israel, Canada, SUA, Australia, autori pe care noi îi preţuim pentru tot ceea ce ,,zidesc” în folosul Neamului Românesc, făcându-ne cinste oriunde s-ar afla. Fără a-şi propune să fie măcar un dicţionar, cartea reuneşte convorbiri realizate fie direct, pentru emisiuni radiofonice, fie prin formula electronica, în credinţa ca, la un anume moment, toate acestea s-ar putea constitui într-un document al memoriei afective privind identitatea cultural româneasca. Fiecare intervenţie subliniază în modalitate proprie, o notă în concertul interculturalităţii păstrând marca spirituală căreia, structural, continua să-i aparţină. Mă bucura această cooperare, dintre Veronica Balaj, mai cunoscută printre cei care scriu şi o voce ce merită a fi reţinută – Cristina Mihai, ce promite în plan literar şi în acelaşi timp, obliga...

163

Ioan Miclău, ,,purtându-şi Duhul de Românie, neatins de vremi...“

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Mariana Gurza

164

Mulţumesc pentru dar, Bădie! Acum când este frig, şi totul parcă este încremenit, cartea mi-a încălzit casa... ,,Numai pomul dezrădăcinat ştie gustul pământului de acasă; numai omul dus peste mări şi ţări ştie cât de grea este povara dorului de Ţară; numai poetul arde ca o torţă, în fiecare zi, în fiecare noapte. Nu ştiu daca I. Miclău şi-a luat ţărâna din grădina casei părinteşti, ca săşi învelească trupul cu ea când o fi să fie. Sunt sigur, însă, ca a luat cu sine atâtea amintiri, cât să-i ajungă pentru o veşnicie. Îşi înveseleşte sufletul cu ele, când îl pătrunde frigul străinătăţii; îşi oblojeşte rănile ce i le fac săgeţile singurătăţii; îşi şterge lacrimile dorului, îşi doineşte neîmplinirile şi puţinele bucurii ale vieţii. Şi toate astea le rabdă cu stoicism, ştiind ca astfel îşi ispăşeşte vina de a fi POET.,, (pr. prof. dr. Al. Stănciulescu-Bârda). Ioan Miclău, ,,purtându-şi Duhul de Românie, neatins de vremi…” în noul său volum Frunze de toamnă aurie, apărut la Barda – editura Cuget Românesc, 2010, le mai lasă urmaşilor o parte din sufletul său, o dragoste tainica, de românism incurabil: ,,M-aş simţi gol, secunda risipită, / De n-aş avea-n iubire al gândului izvor... “, ne spune poetul Ioan Miclău, pentru, acest Neam frumos,, căruia îi aparţine, ,,cel al Românilor”, el scrie şi trăieşte prin credinţă, fiecare secundă, pentru istoria Românilor, pentru cei dragi lui, mânat parca de Duhul celui ce ne-a creat, Duhul

Apropieri

adevărului: ,,Eu voi ruga pe Tatăl, şi alt mângâietor va da vouă, ca să fie cu voi în veci, adică Duhul adevărului.” (Ioan XIV, 16, 17) ,,Cum o secundă este viaţa întreagă, / Cu-a Naţiunii fiinţă s-a unit, / Caci Timpul – Neamul merge înainte, / Chiar de orologiul gongul şi-a oprit!,, Mândria de român este prezentă în scrierile autorului, aşa cum iubirea, pacea sufleteasca sunt roadele Duhului Sfânt. Un îndemn pentru fiecare din noi de a ne aminti ce ne spune Apostolul Pavel, ,,roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea.” (Gal. V. 22). ,,Ia aminte, cât de întocmai se rosteşte Apostolul şi în ce mare legătură stau cuvintele lui, el pune dragostea înainte, apoi vorbeşte despre urmările ei. El începe de la rădăcină, şi apoi arată roadele. El pune întâi piatra fundamentală, şi apoi aşează zidirea. El face începutul cu izvorul şi apoi vine la râu. Adică dragostea – rădăcina şi izvorul şi mama a tot binelui. Ea, asemenea unei rădăcini, produce mii de ramuri ale faptei-bune, se varsă ca un izvor în nenumărate pâraie, şi asemenea unei mame îmbrăţişează pe toţi cei ce scapă la dânsa. Fiindcă Sfântul Apostol Pavel foarte bine ştia aceasta, a numit-o rod al Sfântului Duh. Dar într-alt loc îi dă el o numire aşa de mare, încât o numeşte plinire a legii “. ,,Dragostea, zice el, este plinirea legii.” (Rom. XIII, 10). Caci unde este dragostea, de acolo lipseşte micimea sufletului; unde este dragostea, de acolo pier patimile cele nebune ale inimii, caci dragostea, zice Apostolul, ,,nu se trufeşte, nu se îngâmfează, nu se poartă cu necuviinţă, (I

165

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 166

Cor. XIII, 4, 5). -(din Predici la duminici şi sărbători, Sfântul Ioan Gură de Aur). Ioan Miclău este unul dintre acei truditori ai cuvântului, a faptei bune, a dragostei necondiţionate. O ramură în toamnă, ce-şi duce rugăciunea cu evlavie pentru Neamul Românesc, conştient de rădăcina să sănătoasa, de coroană, frunze şi rod. Volumul Frunze de toamnă aurie aparţinând scriitorului Ioan Miclău, emană miros de floare de câmp, trăiri şi amintiri unice. Se doreşte a fii păstrat în amintirea nepoţilor, ca o rugăciune de ne-uitare. Citind paginile, am simţit prezenţa mentorului său, profesorul Artur Silvestri. Fiecare din noi, am învăţat câte ceva, acel ceva, ce ne va zidi în cuvânt. Fascinaţia lui pentru cele ,,două mari dimensiuni ale duhului românesc cel veşnic”, basmul şi Aminul Neamului Românesc duhul Revelator Identificator-Calăuzitor de Neam, MIHAI EMINESCU, te copleşesc prin simplitatea simţirii, a harului. Poetul Ioan Miclău este ,,cânt pe marginea unei prăpăstii, /Sub care curge fluvial infinit” este ,,lacrima ce sună în ocean, / Precum secundă-n timpul nesfârşit”, culorile sunt vârste, simboluri şi cărări: ,,Frunzele anii ce repede trecuţi, / O, Doamne ce valuri vin pe Mări, / Iar omenirea fuge de-a Tale îndurări! “. ,,Ardeleanul, româno-australian IOAN MICLĂU este, el însuşi, prin harul zicerii / povestirii şi prin setea sa de cunoaştere, întru Duhul Creştin Autentic Românesc, un HOROIES! Un Traco-Dac Gigantic, din cei adevăraţi de la care, cum îi zicea Horoiesului din legendă, fiicei sale celei curioase şi miloase, VOM

MOŞTENI, Lumea cea authentic-Româneasc/ Omenesc– Dumnezeiasca!”, (Prof. Dr. Adrian Botez). Sursa: https:/arhivaneamulromanesc.wordpress.com/romaniide-peste-tot/mariana-gurza-Eioan-miclau-purtandu-si-duhul-deromanie-neatins-de-vremi-

Mariana Strungă – Alb din marele ascuns, Editura Eurostampa, Timişoara 2009 Mariana Gurza Timişoara, 21 Iulie 2010

Apropieri

O carte pe zi În volumul Marianei Strungă, Alb din marele ascuns, apărut la Editura Eurostampa, Timişoara 2009, cuvântul triumfă: ,,Dincolo de viaţă, /dincolo de moarte, /aburi de lumină/urca dinspre soarte.” Volumul de versuri al poetei, de o sensibilitate covârşitoare, cuprinde trei cicluri: Cantată sibilină, Rouă astrală şi Alb din marele ascuns. Ca o ,,Atlantidă scufundată,, respiră în lumină, ,,şi din cuvânt-lumina avidă,,, dorind să înalţe o nouă Atlantidă. Caută visătoare clipa vieţii pentru a reînvia eterna iubire. Autoarea ,,se altoieşte mereu”, cu ,,Visul, Clipă, Dorul, Gândul”, îşi poartă voalul ,,De-amărăciune” dorind să stăvilească ,,urgia lumii / Şi ca un val reverberând, /mor spre-a renaşte din Cuvântul / Poemelor, ca Visul, Gândul...”

167

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 168

Poeta Mariana Strungă ne avertizează: ,,Nu mă iubiţi, cu tot ce doare, /Eu sunt cătuşa lucitoare, /Ce adună-ntruna, prin cuvânt, /Destine, vise, dor şi gând” Lăcrimează prin cuvânt odată cu cerul, ,,rezideşte viaţa, moartea niciodată!.” Visele poetei sunt ,,sfere rotunde”, mereu în căutarea cuvântului tainic, ,,dorul de dor, viaţa, /cantată sibilină.” Smerită îngenunchează în faţa Celui de Sus, mesajul religios fiind prezent în poemele autoarei: ,,Mă-nchin Păstorului, /acum, şi pururi.” O înclinaţie spre astral, unde îşi ascultă sufletul ,,vibrând şi-n veşnicie”. Cu pleoapele încearcă să ,,deschidă zările terestre”, sorbind cu buzele ,,licărul din cântec”, rătăceşte prin galaxie şi tot ce atinge ,,devine poezie.” Pentru autoare, ,,universal fără margini / e-o retină-n oscilare” şi ,,viitorul lumii/e acelaşi cu trecutul.” Descoperim pe lângă poeme filozofice şi poeme creştine. Profunzimea versului te cucereşte. Poeta Mariana Strungă de o sensibilitate dezarmantă, plină de iubire şi freamăt sufletesc, meditativă privind viaţa, dezamăgită de mersul lumii, merită să fie citită. Mesajul religios devine captivant: ,,Doamne, trupul meu, fântână, /Tainei Tale i se-nchină!...,, Doamne, doar Cuvântul Tău, /E Lumină-n templul meu!.” https://ocartepezi.wordpress.com/2010/07/21/21-iulie-2010mariana-strunga-Ealb-din-marele-ascuns-editura-eurostampatimisoara-2009-mariana-gurza/

Bună ziua, Bade Ioane, bună ziua, Ioan Miclău!

Apariţia volumului Bună ziua, Bade Ioane!, editura Cuget Românesc, aparţinând scriitorului Ioan Miclău, certifică încă odată poziţia autorului, iubitor de limbă şi de neam. ,,Limba româneasca este preţioasa dăruire, roditoare veşniciei reînvierii de neam, de popor, dăruită de Dumnezeu.” Emoţionantă este această carte inedită, dedicată prof. dr. Artur Silvestri, ,,geniul născut din geniul neamului său românesc.” Structurată în şase capitole, autorul încearcă o diversificare tematică pornind de la articole, studii, proză, versuri, cugetări. Paginile sale ne duc cu gândul la Sadoveanu prin limba folosită plină de autenticitate. Ne atenţionează încă de la începutul cărții: ,,Să nu neglijăm izvoarele folclorice şi pe acestea să le sfinţim!” Ţăranul român are un loc aparte în sufletul scriitorului. Se apropie de viziunea lui Petre Ţuţea, pentru acesta, ,,ţăranul este omul absolut.” Interesul pentru societatea românească a rămas viu, chiar daca este departe de ţară. Îngenunchează în faţa celui ce munceşte pământul, azi atât de oropsit. ,,De la observaţie directă la raţionament” reuşeşte să facă o radiografie a societăţii româneşti, cu bune şi rele, cu multă amărăciune... Deşi nu are pretenţia de a fi ,,filozof”, studiile autorului ne arată că în termeni generali, filosofia sa este

Apropieri

Mariana Gurza Timişoara

169

studiul critic, speculativ sau analitic al exteriorului şi interiorului în plus faţă de studiul reflectiv asupra metodei de studiere a unor asemenea subiecte. Da, ,,utopiile trebuiesc tăiate, nu capetele oamenilor.” Avem prin Ioan Miclău un iubitor de pământ străbun. Un nostalgic al tradiţiilor noastre străbune, un iubitor de doine, şi mai ales de Eminescu. Este un păstrător al valorilor noastre culturale şi creştine. O bucată de ţarină, un izvor, o horă bihoreană, o lacrimă, o rugăciune. O inimă ce bate pentru ţara sa, pentru credinţă şi neam. Scriitorul IOAN MICLĂU prin cartea sa, aduce o frumoasă ,,Odă de Iubire!” sursa: https://arhivaneamulromanesc.wordpress.com/istoria-

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

literaturii-romane/mariana-gurza-buna-ziua-bade-ioane

170

Versuri ieftine şi bune, de Ovidiu Vasile şi Alin Cucuruzan Mariana Gurza Timişoara, 28 Octombrie 2013, Revista Singur Motto: ,,Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când şi-l trădează, să se gătească de pedeapsă!” Părintele Arsenie Boca

Volumul, Versuri ieftine şi bune, cu o prefaţă şi o postfaţă semnată de Constantin Zărnescu, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2012, aduce în actualitate doi

Apropieri

prieteni, doi poeţi clujeni: Ovidiu Vasile şi Alin Cucuruzan. O carte ,,scrisă la două mâini,, cum bine se explică în prefaţarea cărții... Împătimiţi de internet, de informaţie, cei doi, prin acest volum tipărit, într-un mod incitant, mă duce cu gândul la un concert simfonic unde, privirea, gândul şi mâinile se contopesc într-un singur sunet – muzicalitatea cuvântului. Mirosul unei cărții proaspăt scoasă din tipar, pentru fiecare este altceva. O carte nouă, este ca un prunc ce învaţă să meargă spre lumea cititorilor. La deschiderea cărții descoperi, fenomenul de oglinda’’, un miraj caracteristic zborului pe mare... Atât Ovidiu Vasile cât şi Alin Cucuruzan, prin mesajul creştin, uneori cu multă demnitate, exprimă prin vers dragostea pentru neam, frământări ce mistuie gândurile poeţilor: ,,Ne plânge şi cerul cu lacrimi de ploaie Durerea şi răul făcut cu ştiinţă, Din ura aprinsă ca focul de paie Ce stinge pe cruce Divină Fiinţă.” (Ne plânge cerul, pg.28 – Ovidiu Vasile) Poezia lor protestatară, este de a atrage atenţia ca suntem români, iubitori de neam şi glie. Nu sunt uitaţi nici prietenii cuvântului, scriitorii de ieri, ce ne-au lăsat adevărate comori literare: ,,Iubiţi-vă,, zis-a Poetul ,,Pe tunuri, pe arme, pe flori Pe cruci, pe morminte de-a dreptul Pe valul zadarnicei mări” ...

171

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

,,Viaţa mea fu o răscoală O luptă, un zbucium, un fum Creaţia mea e egală Cu voi ce rămâneţi antum,,. (Alin Cucuruzan – Când a plecat la cer Poetul, pg., o dedicaţie poetului Adrian Păunescu)

172

Poezia celor doi, dovedeşte că sunt aplecaţi şi asupra poeţilor martiri, Radu Gyr, Vasile Voiculescu, N. Crainic etc., fiind captaţi la ce ne-a fost dat ca moştenire literară. Nu îmi doresc să nedreptăţesc pe niciunul dintre autori. Se completează firesc, scriu dintr-un plin sufletesc ce doar ca iubitor a lui Hristos o poţi face. Acest volum este ca un strigăt, ca o rugăciune, un avertisment pentru o lume mai curată, pentru un pământ sănătos: ,,Pământul face valuri, se frământă, Bolnav de noi, rapace furnicar, Ce din adâncuri pân’ la bolta sfântă Am pângărit curatul cu murdar. Ne pedepseşti din miezul tău fierbinte, Cu apa şi cu focul câteodată, Cu mintea-n inimi învăţăm cuminte Să îl vedem pe-adevăratul Tată…” (Ovidiu Vasile – Alerta pământului, pg. 22) Dragostea este prezenta şi ea la cei doi în vers... Ce ne-am face fără iubire? Doar ea, este ultima speranţă: ,,Dintre toate speranţele Judecate, Condamnate Şi executate,

Îmi aduc aminte Acum Doar de una: Speranţa iubirii...” (Ovidiu Vasile – Ultima speranţă, pg. 115)

,,Pământul nostru sfânt Ierta-ne-vei vreodată? Te-am părăsit răbdând Nedreapta judecată, Străinilor dispreţul, Privirea cea de sus, Cuvântul de ocară Ştiut dar netradus, Ca rudă mai săraca A fratelui... Apus. Tratat cu umilinţă, Văzut ca indecent În marea de sodome De fratele-Occident. Imaginile foamei Pe chipuri afişate, Parole de-nchinare A naţiei trădate.” (Ovidiu Vasile – Rugă la pământul patriei, pg. 116)

Apropieri

Fiecare poem are un iz filozofic aparte, te îndeamnă la meditaţie, la clipa prezentă la cea care o să vină. Vremurile vin şi vremuiesc. Pentru Ovidiu Vasile şi Alin Cucuruzan, dragostea pentru patrie nu este demodată. O simt, o trăiesc:

173

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

În labirintul lor interior, se strâng contrastele lumii, trăiri greu de imaginat. Rezonarea prin cuvânt este descătuşarea lor într-o lume în derivă. Un concert clasic, ce azi dezvăluie o realitate plină de umilinţă. Vatra noastră veche, încărcată de istorie o regăsim cu generozitate în poemele lui Alin Cucuruzan:

174

,,La Alba în veac mai răsună Un clopot cu glas de aramă, Unirea cu patria mumă, La arme caci ţara te cheamă. Prin dacice suliţi, Zalmoxe, Mai vino-ntre noi şi ne-ndrumă, Credinţa-ntăreşte-o în oaste Şi vina de veacuri ne curmă. Andrei n-a venit în pustie La daci să-şi încerce norocul, Iubirea de semeni şi glie N-au stins-o nici apă nici focul. Dobrogea, Muntenia, Oltul Pe Mircea ni-l cântă-n colinde, La Cozia-n munţi, Voievodul, Se roagă în strană fierbinte. Ardealul mai plânge pe ţarini, Un Vodă Mihai cel Viteaz, Moldova lui Ştefan din datini Ni-i smulsă cu josnic ucaz.” (Alin Cucuruzan – Veacurile Albei, pg. 117) Nu pot spune ca este un volum vesel. În schimb, pot afirma ca este o carte necesară, curajoasă, ca semn, ca

POEZIA, trăieşte, este vie prin poeţi ca Ovidiu Vasile şi Alin Cucuruzan. Volumul Versuri eftine şi bune, semnat de Ovidiu Vasile şi Alin Cucuruzan, ne invită să nu uităm Neamul Românesc, să putem ctitori speranţa în mai bine, să ne păstrăm credinţa, demni, cu Rugăciunea Inimii în suflet.

Ilie Motrescu – Cântarea Carpaţilor, volum de poezii, ediţie bilingvă română-ucraineană, îngrijit de Eleonora Schipor Mariana Gurza Timişoara, 2013 Revista Melidonium

Prin Cântarea Carpaţilor, volum de poezii aparţinând poetului Ilie Motrescu, ediţie bilingvă română-ucraineană, îngrijit de Eleonora Schipor, traducere în limba ucraineană, poeta Maria Gulei, Editura Prut, Cernăuţi, 2011, neobosita scriitoare şi-a împlinit visul: „Iată ca mi s-a împlinit şi acest vis de a vedea poeziile lui Ilie Motrescu, din perioada adolescenţei, traduse în limba ucraineană.” (Eleonora Schipor - postfaţă)

Apropieri

Motto: ,,Plămadă de neoromantic”, cum îl caracterizează criticul Mihai Cimpoi, şi pretendent ,,pentru cel mai bun cântec al lui Orfeu”, cum se autodefineşte, Ilie Motrescu se dezvăluie (îşi ,,scrie numele ca poet”) sub ,,toaca singurătăţii.”

175

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 176

Volumul surprinde plăcut prin cele 27 de poezii ale tânărului poet crâsnean, Ilie Motrescu. cu imagini din arhiva surorii poetului, Maria Motrescu-Popescu şi a fiului Vasile, fotografii din copilărie, adolescenţă şi fragedă tinereţe. Ilie Motrescu a devenit pentru mulţi, emblema tânărului poet şi ziarist care plătise tribut de sânge pentru demnitatea de a fi român, pentru gândirea şi atitudinea sa nonconformiste, ce nu se prea înscriau în schemele ideologice ale regimului.,, ,,Destinul scriitoricesc al Eleonorei Schipor s-a împletit cu destinul iubitorului de neam românesc Ilie Motrescu. Preocupată de a recupera tot ce a scris poetul, ,,plămadă de neoromantic” sub ,,toaca singurătăţii.” (Mihai Cimpoi) Poetului Ilie Motrescu a trăit prin vers: ,,... puţine rânduri, /Mai multă viaţă, multe gânduri.” Fiorul liric este prezent, vrăjit de magia nopţilor frumoase: ,,o altă noapte mai frumoasă / Ca asta. - N care scriu...” (Noaptea, pg.6) Poetul îşi strigă dorul, ascultând tăcut: ,,doinirea codrului cea lină / şi-un murmur tainic de izvor” (Regret, pg.11); ,,Brădetul munţilor se-aprinde / Când soarele-şi arată iar... / E totul plin de duhul tainic. Născut în Carpaţi, mesajul poetului este unul foarte clar. Suntem un popor binecuvântat. Atâta amintire/ Voi mai purta de-acum/Atâta mângâiere/În nesfârşitul drum.” (Năcutu-m-au Carpaţii, pg. 34) Satul său este surprins cu toate amintirile. Anotimpurile îl determina să surprindă frumuseţea locului, preocupat de timp, de acea dragoste de neam în spiritual dreptăţii.

Ilie Motrescu a lăsat un mesaj, poetului: ,,Te simţi cuprins de spiritual dreptăţii/Şi simţi ca ai în suflet o muză de poet?... / O, mai domol, poete, nu răsturna pământul... /Şut pomi ce pot să aibă o scurtă mângâiere / Făcând mereu la roade din cele timpurii, /Pe cad alţi pomi dau rodul fecund cu-ntârziere, /Şi trebuie cu aceştia mai răbdători să fii.” (Poetului, pg. 24) Cântarea Carpaţilor, un volum necesar. Acelaşi neam, aceeaşi limbă. Carpaţii ne unesc printr-o horă a vieţii, Ilie Motrescu un dac semeţ: ,,Bătrâni Carpaţi cu mândre creşte, /Cu dulci izvoare argintii /Şi codrii falnici ca-n poveste, /Pe-alocuri netede câmpii. /Carpaţi pletoşi, Carpaţi cu fală, /Privesc la voi mai mulţi străini; /Cântarea voastră-i mondială... /Da, vouă face să tenchini!,, (Carpaţii, pg.28)

Felicitări scriitoarei Eleonora Schipor, o truditoare pe câmpul literaturii române din Bucovina.

Apropieri

,,Ce mi-e sufletul când cânt – Codru răvăşit de vânt, Fluviu revărsat spre zare Doina mea potopitoare. Ce mi-e inima când plâng – Pasăre rănită-n crâng, Tăinuită-n ramuri ude... Plânsul cine i-l aude? Maica, ce-am să mă răsfac, Ca mi-s falnic dar sărac?” (Ce mi-e sufletul de Ilie Motrescu)

177

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 178

Ilie Motrescu pretendent ,,pentru cel mai bun cântec al lui Orfeu”, cum se autodefineşte, poetul se dezvăluie încă din tinereţe prin versuri de o gingăşie rară. Personal, îmi doresc ca versurile lui să fie mai cunoscute în România. Un dar minunat făcut de Eleonora Schipor. ,,Despre acest vrednic fiu al neamului nostru care şi-a iubit atât de mult baştina, graiul, neamul, portul, credinţa, datinile, tradiţiile şi obiceiurile care sunt comoară de nepreţuit a unui popor,, vom mai auzi. Zestrea să culturală stă măturile a vremurilor ce au fost, a celor ce vor veni... mereu neclintiţi purtând pe buze Cântarea Carpaţilor.” În acest an jubiliar pentru Ilie Motrescu, am dorit mult să fac tuturor un frumos cadou – această carte. Elevilor, studenţilor, profesorilor, dar şi tuturor iubitorilor de poezie sper ca le va fi de folos. Ca îngrijitoare de ediţie, ţin să aduc sincere mulţumiri stimatei doamne profesoare Maria Gulei din Banilov-Podgornâi, poetesă, autoare de cărți. Anume ea a tradus în limba ucraineană cele 27 de poezii ale tânărului poet crâsnean. De asemenea aduc mulţumiri surorii poetului, d-nei Maria Motrescu-Popescu, pentru ca mi-a pus la dispoziţie fotografiile necesare, feciorului ei Vasile, pentru peisajele carpatine de o rară frumuseţe. Aceleaşi mulţumiri le aduc şi lucrătorilor tipografiei Storojineţ. Dumnezeu să le ajute tuturor! https://melidoniumm.wordpress.com/page/121

Cuvinte de minte, Ioan Miclău, Editura Cuget Românesc

Întâmpinare, de Mariana Gurza. ,,Ioan Miclău, un scriitor român din Australia. Poet, dramaturg, jurnalist, autor de memorialistica literară, promotor cultural de seamă. Fondator de grupări literare în ţara de la Antipozi. Cărți reprezentative:Poezii alese (vol. I, ÎI), Teatru, Fiica Zeiţei Vesta, nuvelistica. Ioan Miclău s-a distins drept principalul animator al grupării scriitorilor romani de la Antipozi, având o acţiune cetăţeneasca uimitor de tenace şi de echilibrată. Fondator al Bibliotecii Mihai Eminescu, din Cringilla, Australia, ridicată şi înzestrată cu efortul său generos şi neprecupeţit, Ioan Miclău a dat un exemplu de ,,acţiune româneasca” printre străini, şi a devenit un model ce va trebui luat în seama întotdeauna când se vor aminti faptele mari. Şi pentru aceasta scriitorul a fost distins cu Premiul de Excelenta al Patrimoniului Românesc, decernat de ARP, în 2006.” (Artur Silvestri) Scriitorul Ian Miclău, ,,prinzând aripi,,, ne propune o nouă carte: Cuvinte de minte, apărută la Editura Cuget Românesc-Barda. Aşa cum precizează autorul, a reuşit ,,să adune de prin toate scrierile anterioare vreo 500 de proverbe, ziceri

Apropieri

Mariana Gurza Motto: ,,La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.,, (Sfânta Evanghelie după Ioan)

179

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 180

de minte şi înţelepciune, cam în ideea de care amintea Prea Bunul Roman Tainic Artur Silvestri!,, Faptele noastre fiind legate de cuvânt. ,,Cuvintele sunt cărările faptelor.” (Sfântul Ioan Gură de Aur) ,,Apa de izvor”, la cererea autorului, îmi revine, pornind de la ,,un cuvânt care poate fii arbore”, citându-l pe Constantin Noica. ,,Că s-a născut pe pământul tău ori că a căzut ca o sămânţă din lumea altora, un cuvânt este, până la urmă, o făptură specifică.” Să fie vorba despre o carte minimalista? Minimalismul literar este caracterizat printr-o folosire redusă a cuvintelor. Dând posibilitatea celorlalţi a reflecta şi a adăuga. Cei mai mulţi scriitori minimalişti evita adverbele şi descrierile. Personajul principal devine chiar cititorul - acesta trebuie să determine înţelesul ,,cuvântului” pe baza propriilor experienţe şi mai puţin pe contextul autorului. Volumul Cuvinte de minte, reuşeşte să ne capteze de la bun început prin reflecţii privind arta. ,,A intra în poezie, înseamnă a ieşi afară în universul mare, spre a pândi şi prinde din realitate visele imaginaţiei proprii; altfel zis, visele pot deveni realitate atâta vreme cât imaginaţia noastră le poate intuit.” (I. Miclau) Aranjarea ,,cuvintelor”, în ordine alfabetica, reprezintă credinţa poetului Ioan Miclău în puterea cuvântului, ele fiind ,,vocea inimii” citându-l pe Confucius. Autorul, făcându-ne trimitere la B. P. Haşdeu, vede literatura română ,,o câmpie poetica, unde fiecare creator de artă e ca un ram ce creşte în individualitatea sa”. Este convins de necesitatea cuvintelor, ,,umbra de aur în conştiinţă a materiei” (Nichita Stănescu).

Cuvinte de învăţătură, acumulate în ani de trudă de scriitorul Ioan Miclău pe câmpul literaturii romane. De ne-am întreba de ce această carte, ne-am opri la o ,,imaginaţie a sufletului romanesc” sau ne-am întoarce la poetul Lucian Blaga: ,,Ce este cuvântul, orice cuvânt. Nimic decât o rană a tăcerii.” Cuvinte de minte, purtând semnătura scriitorului Ioan Miclău, o necesitate de a ne transmite ,,proverbe, ziceri de minte şi înţelepciune” pentru cei de azi şi mâine. ,,Zilele vieţii sunt ca valurile râului, deşi prezente, sunt totuşi noi. De unde vin? Din Marea spre care se reîntorc. Aşa şi zilele vieţii, dinspre sfârşit răsar cu aştrii cei cereşti!,, (Ioan Miclău) https://melidoniumm.wordpress.com/2012/03/26/ioanmiclau-cuvinte-de-minte

Eleonora Schipor – filă de memorie culturală româneasca

Personal, nu am cunoscut-o niciodată pe scriitoarea Eleonora Schipor, profesoară în satul drag mie, Cupca. O bucovineanca energica, ce şi-a dedicat viaţa culturii, locului natal îndrăgit şi oamenilor gospodari. Suferise enorm de mult de pe urma regimului totalitar sovietic, fiind pe timpuri deportaţi şi hărţuiţi. Modestă din fire, un foarte bun corespondent voluntar al ziarelor de limbă română din regiunea Cernăuţi, autoare a peste zece volume de proză şi versuri, publica zeci de lucrări referitoare la cultură, tradiţiile şi datinile satului românesc din nordul Bucovine: ,,În

Apropieri

Mariana Gurza

181

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 182

Cupca zilei de azi, românismul se simte ca la el acasă. Ca niciodată, poate, lumea de aici îşi iubeşte limba, portul şi obiceiurile, deosebit de intensă e şi activitatea artistica de amatori...Viaţa cupcenilor, a românilor, grijile şi aspiraţiile tuturor îi stau în faţă Eleonorei Shipor.” …,,Despre primele zile, ca profesoară de limba germană, trăite printre străini, nu-i prea vine să vorbească. Când reuşi să se vadă din nou printre ai săi, i se păru ca se născu a doua oară. Deşi nu nimeri chiar la sine acasă, în Pătrăuţii de Jos, ci într-un sat vecin, Cupca, românesc şi el, cu gospodine şi gospodării la fel de bune, cu acelaşi Sireţel încântător, depozitar al unor legende şi balade ale neamului românesc, unice în felul lor.”(Vasile Izvoreanu-Cernăuţeanul). Culegătoare de folclor, implicată în viaţa culturală a locului, încearcă să păstreze tradiţia moştenită, scriind mult despre regretatul poet crăsnean Ilie Motrescu, Nicolae Motrescu, despre cei risipiţi în lume, dezrădăcinaţi şi uitaţi. Pledează pentru neuitare, străduindu-se să aducă în actualitate valori autentice. Iată câteva din titlurile primate: De-a pururi logodit cu tinereţea, Hliboca, 2004 - Eleonora Schipor; Cântecul viorii-eseuri, 2005- Eleonora Schipor; Viaţa trece, amintirile rămân..., Storojineţ, 2006- Magdalina Morar; Nestinsă-i făclia poetului, Storojineţ, 2006 Eleonora Schipor; Muguri pe ramul creaţiei, Cernăuţi, Editura Prut, 2007 - Eleonora Schipor; Viaţa culturală a satului Pătrăuţi de Jos, Cernăuţi, Editura Prut, 2008Eleonora Schipor; O privighetoare de munte cu nume de baladă, Cernăuţi, Editura Prut, 2008; Toamna crizantemelor

Apropieri

albe, Cernăuţi, Editura Prut, 2008 - Vasile IzvoranCernăuţeanu; Anii de şcoală - amintiri de neuitat, Cernăuţi, Editura Zelena Bucovina, 2009 - Eleonora Schipor; Cu gândul la poetul Ilie Motrescu, Cernăuţi, Editura Prut, 2009 - ediţie pregătită şi îngrijită de profesoara Eleonora Schipor;,, Ca bradul la poale de munte,,, Cernăutţ, Editura Zelena Bucovina, 2009 Eleonora Schipor; Răbdarea, floare rară, Storojineţ, 2009 - Eleonora Schipor; Biserica ,,Sfânta Treime” din Crasna, Nicolae Motrescu, Editura Coralia, Bucureşti, 2004; Viaţa pe pământ - un drum spre veşnicie, Dorina Prepeliţă, Storojineţ, 2010, şi multe altele. Primirea cărților a fost o mare bucurie, semn că, noi, cei ce încă tânjim după locul moşilor noştri, nu suntem uitaţi. Scrisese odată un articol Nevoia de a sfida tăcerea şi uitarea, sensibilizată de versurile mele. Nu fusese pentru prima oară, de fiecare dată când ajungeau versurile mele prin ,,ambasadorul nostru bucovinean prof. Petru Ciobanu” (aşa cum l-a caracterizat A. D. Rachieru), fiu al satului Cupca, plecat şi el în eternitate, se apleca cu blândeţea caracteristica asupra versului meu, publicându-mă şi făcându-mă cunoscută în satul mamei mele. Pentru mine Eleonora Schipor este şi v-a rămâne o ,,doină” un dor, o mângâiere dând dovadă de un românism autentic. O bucovineancă vrednică, de care sunt mândră! Născută la 6 februarie 1960 în satul Pătrăuții de Jos, Raionul Storojineţ. Părinţii: Viorica şi Toader Schipor.

183

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 184

După absolvirea cu menţiune în anul 1977 a şcolii medii din satul de baştină susţine în acelaşi an cu succes examenele de admitere la Universitatea de Stat din Cernăuţi, la facultatea de limbi străine, secţia limba şi literatura franceză. Absolvind facultatea se încadrează în munca pedagogica. Mai întâi ca profesoară de limba germană la şcoala medie din Banilov Podgornâi, cu limba ucraineană de predare. Din anul 1984 şi până în prezent este profesoară de limba franceză la şcoala medie (azi Complexul Instructiv Educativ) Cupca. Este corespondentă netitulară a multor ziare româneşti din regiune. În deosebi colaborează mult cu ziarul Libertatea cuvântului. Gama publicaţiilor este variată: despre oamenii acestui meleag, prezentări de carte, materiale din viaţa şcolară, reportaje, schiţe, eseuri. Scrie şi publica folclor şi versuri. Participă la toate manifestările dedicate spiritualităţii neamului: port, datini, credinţă, tradiţii, obiceiuri etc. Are până în prezent 18 cărți publicate. Pregăteşte pentru tipar a 19-a carte. Titlurile cărților proprii - Ilie Motrescu – coborâtor din semeţia daca, Bucureşti, 2003; - De-a pururi logodit cu tinereţea, Hliboca, 2004; - Un fizician cu suflet de poet, Cernăuţi, 2004; - Cântecul viorii (eseuri), Cernăuţi, 2005; - Din comoara strămoşeasca, (pagini de folclor), Cernăuţi, 2005; - Nestinsă-i făclia Poetului, Cernăuţi, 2006;

Cărțile îngrijite şi redactate de Eleonora Schipor: - O viaţă zbuciumată (autoare – Elizaveta Bogdaniuc), Storojineţ, 2005; - Muzica inimii (autoare – Elizaveta Bogdaniuc), Cernăuţi, 2006; - Viaţa trece, amintirile rămân... (autoare – Magdalina Morar), Cernăuţi, 2007; - Cântarea Carpaţilor (autor – Ilie Motrescu), Storojineţ, 2008; - Toamna crizantemelor albe (autor – Vasile lzvoran-Cernăuţeanu), Cernăuţi, 2008;

Apropieri

- Muguri pe ramul creaţiei, Cernăuţi, 2007; - O privighetoare de munte cu nume de baladă, Cernăuţi, 2008; - Viaţa culturală a satului Pătrăuţii de Jos, Cernăuţi, 2008; - Cu gândul la poetul Ilie Motrescu, Cernăuţi, 2009; - Ca bradul la poale de munte, Cernăuţi, 2009; - Anii de şcoală – amintiri de neuitat, Cernăuţi, 2009; - Răbdarea, floare rară, Storojineţ, 2009; - Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului”, din Pătrăuţii de Jos la 100 de ani, Cernăuţi, 2009; - Mergând pe drumurile vieţii, Cernăuţi, 2010; - Un frumos început de drum (în colaborare cu pr. Dorina Prepeliţa. Storojineţ, 2010; - Pătrăuţii de Jos, tu eşti baştina mea, Cernăuţi, 2010; - Dăruind un strop de fericire oamenilor, Storojineţ, 2010.

185

- Între vis şi realitate (autoare – Maria Motrescu – Popescu), Cernăuţi, 2009; - Тепло душі моєї, Ольга Захарюк, Сторожинець, 2010; - A trăi viaţa deplin, Iulia Morar, Lilia Morar, Storojineţ, 2010; - Cântece de leagăn din Bucovina, Irina Timiş, Storojineţ, 2010; - Viaţa pe pământ un drum spre veşnicie, Dorina Prepeliţa, Storojineţ, 2010; - Când munca înfrumuseţează viaţa, Nina Ciobotar, Storojineţ, 2010.

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

sursa: http://bibliostor.cv.ua

186

Ioan Miclău, Un om între oameni Mariana Gurza

Apariţia cărții Scrieri în proză, vol. II, a scriitorului Ioan Miclău, apăruta la Editura Cuget Românesc, 2007, vine să ne întărească convingerea în puterea să creatoare, cu acelaşi simţământ duios privind dragostea pentru Neamul Românesc. Cartea, aşa cum ne mărturiseşte autorul, ,,are o identitate”, ,,ca orice fiinţă (!), născută din fiinţă”. Lăsând la o parte elementele ce ţin de coordonate tehnice, găsim aici o filozofie subtilă privind naşterea unei cărți. Publicist, poet, dramaturg şi prozator, autorul este ca albina ce doreşte să strângă cât mai mult polen, din

Apropieri

cele mai diversificate flori, pentru mierea cea mai dulce în cuvânt. Un dac vechi, crescător de albine ,,luptă cu imaginaţia sa proprie”, un dar al celor care vin din ,,locul unde s-a născut veşnicia.” Autorul a reuşit în acest volum să adune mai multe texte inedite. Impresionantă, ,,restituirea” nuvelei Fiica zeiţei Vesta, dedicată fiicelor sale Elena, Tinduța şi Otilia. Dar temele sunt mult mai largi: el ne introduce firesc în lumea proverbelor, în crestomaţia din vechea literatură română şi universală, în cronici de suflet, în ,,poemes pour coudre leş babits des saisons.” Ioan Miclau – ,,un om între oameni” - aşa cum îl vede Dimitrie Grama, şi cum o simte cel mai bine ,,Benoni din Ciudanoviţa” mereu prezent în viaţa bibliotecii Mihai Eminescu, în sfera nevăzută a simţirii... Impresiile despre filmele româneşti din Australia realizate de Ben sunt mereu prezente. Aşa cum scrie pr. prof. dr. Al. Stănciulescu Barda, ,,Ioan Miclău obişnuieşte să-şi amestece în fiecare picatură de cerneală o rază din sufletul său mare de roman. Astfel, scrisul său capătă viaţă, capătă putere pentru a străbate în timp şi spaţiu.” Pentru Ben Todica, ,,dorul şi înstrăinarea sunt elementele care-l controlează,, pe autor, acea mare ,,dorinţă de a nu lăsa să-i dispară cultura, istoria,... străbunii neamului.” Cu dorinţa de a fi citit Ioan Miclau, ,,de a-l cunoaşte şi a-l înţelege”, de-al iubi, m-aş opri asupra Rugăciunii unui român: ,,Dă-mi zâmbetul pe buze, Doamne / Şi-n

187

inimă dă-mi dragostea-napoi, / Dă-mi codru verde şi izvorul / Şi ia-l pe anticristul de la noi.” Sursa: https://universulcartilor.wordpress.com/intampinar ea-scriitorului/ioan-miclau-un-om-intre-oameni

Accente de interculturalitate

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Mariana Gurza ARP, 3 iulie, 2009

188

Veronica Balaj din Timişoara, este prezentă pentru a doua oară la Roma, de data aceasta pentru prezentarea unei cărți de poeme, Fuga nel cerchio tradusă de prof. Laura Mara. Prezentarea va avea loc la Palazzo Municipale din Roma, la invitaţia Asociaţiei Internazionale de Solidaritate Culturală şi a Academiei Citta di Roma. La prima întâlnire a cărților sale cu Roma, a fost vorba de romanul Baltazara, tradus de Marcella Marone. Interculturalitatea funcţionează atunci când oamenii pun preţ pe comunicare, pe interrelaţionare artistică, aşa se face că, Marcella Marone a stabilit mai întâi legătura cu România, în mod special când, la Colegiul de Artă Ion Vidu din Timişoara, au fost interpretate compoziţii muzicale semnate de tatăl, ei, M. Marone, fost dirijor al Filarmonicii din Roma, muzician de expresie clasica. Baltazara, semnată de Veronica Balaj, a fost o carte care s-a bucurat şi de o prezentare specială, prin

cuvântul spus atât de prof. Claudia Menichelli cât şi de Av. Pierro Marrone, de la Vatican. La această nouă întâlnire cu literaţii din Roma, Veronica Balaj va prezenta poeme în data 20 iunie, ora 14,30 la sala de conferinţe de la Palazzo Municipale. De menţionat că, mai întâi cartea a fost prezentată în CORRIERE DI Roma, în septembrie anul trecut, iar acum va fi în atenţie, prin intervenţiile susţinute de prof. Şi poetul Luciano Pizziconi, preşedinte de onoare al Asociaţiei Scriitorilor din Paris, membru al mai multor Academii, şi prof. Prado de Francesco. Să-i urăm succes unui scriitor român, Veronica Balaj, care încearcă o comunicare culturală prin limbajul literaturii!

Adrian Dinu Rachieru: Cei doi Hagi

Cartea lansata recent de Adrian Dinu Rachieru Cei doi Hagi, editata la Editura Augustă, din Timişoara, nu este o surpriză. Temutul critic literar cochetează des cu lumea sportului, Domnia Sa fiind un microbist înverşunat. Daca nu renunţa la tenis, nu va renunţa niciodată la această lume a ,,mingii rotunde”, pe care o ,,simte”, pe teren sau în rubricile unor ziare. Plecând de la ,,drama lui Hagi”, pe ,,la masa bogaţilor”, sau printr-un ,,carusel polist”, aducându-l ,,cu picioarele pe pământ” cartea în sine face o radiografie cu un alt ,,Hagi, cel din oglindă.”

Apropieri

Mariana Gurza 04 Decembrie 2007

189

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 190

Ce-ar spune Hagi? ,,Regret, dar n-a ieşit”. Şi, totuşi, Hagi, rămâne doar un mare fotbalist. Autorul îşi rezuma cartea astfel: ,,Adevărul e ca media l-a îmbolnăvit pe Hagi. Uns ,,rege”, marele fotbalist (devenit legendă) s-a crezut, peste noapte, şi mare antrenor. Or, Hagi-antrenorul luptă cu statuia jucătorului cu acelaşi nume. Artist pe gazon, croşetând adversarii, născând faze geniale, Hagi nu poate face minuni pe bancă. Antrenorul Hagi e condamnat să trăiască în umbra marelui jucător care a fost. El rămâne, vorbă lui Pele, ,,un om de treabă”. Iar a-l ,,transforma în moaşte”, cum scria un cronicar, înseamnă a-i face un mare rău. Care deja a fost făcut... Pornind în căutarea gloriei ca antrenor, Hagi trăieşte o dramă. Episodul Steaua (clubul vieţii, nu?), un război din care, aparent, a ieşit învingător baciul piperan, se va cicatriza greu.” Cei doi Hagi, o carte bine documentată, o ,,cronichetă”, ce tăie răsuflarea fiecărui microbist. Cât despre ,,pălăria lui Gigi şi revanşa lui Gica” vom lăsa cititorii să se delecteze...

Preot Ioan Megheleş şi Iubire îngerească Mariana Gurza Revista AGERO, 2006

Preotul Ioan Megheleş, a scris din prea-plinul sufletesc, într-o perioadă când iubirea, gândurile

profunde şi interesul existenţial al omenirii îl preocupa, încorsetat ce-i drept de dogme. Adunând gânduri rătăcite şi cuvinte foşnitoare, în placheta Iubire îngerească, rănit de potopul dezamăgirilor, asistăm la o carte tristă, covârşită de reaua întocmire a lumii, când unii, uneori trebuie să plece într-o altă dimensiune... Cu toate acestea, poetul îşi cântă iubirea, copilăria, crângurile luminoase, uneori, neînţelegând sensul cuvintelor,,, dorind totuşi o schimbare a lumii, pornind de la principii divine. Refugiindu-se în poezie, poetul Ioan Megheleş – se divulgă fără rest, în versurile sale ascunse de ochii lumii, dar atât de profunde... Mariana Gurza

Manifest

Nu, nu pot renunţa la puterea cuvântului. NU pot privi liniştită la ceea ce se întâmplă într-o societate bolnavă de prea multă politica. Poate m-am îmbolnăvit şi eu de ,,politicus,, o boală grea care uneori ne face meschini şi orbi în faţa realităţii. Nu pot să accept ceea ce se impune prin pierderea demnităţii umane. Am adunat în mine de-a lungul timpului prea multă iubire, speranţă, mult zbucium şi de ce nu, revoltă. În

Apropieri

Motto: ,,Am văzut ca totul se reducea radical la politica, şi ca, oricum am lua lucrurile, nici un popor nu poate fi vreodată decât ceea ce conducerea să îl va face să fie.” J.J.Rousseau, Confession, cartea a IX-)

191

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 192

numele adevărului meu, a simţirii vis-à-vis de această perioadă tranzitorie (care parca nu se mai sfârşeşte) dorinţa de reformă, de schimbare, a devenit dintr-odată dureroasă, neconcretizându-se. Nu se face nimic (sau încercam să facem?), pentru a plămădi singuri valori, fără a mai sta cu mâna-ntinsă la mesele puterii. De ce nu învăţăm din nou arta construcţiei prin prisma libertăţii actuale, pentru a ne putea lansa singuri în renaşterea româneasca? Restructurăm în fiecare zi, dar uităm totuşi să mai adăugăm câte-o cărămidă acolo unde singuri o putem pune pentru a mai economisi ,,o ordonanţă,, sau două... Mă doare indiferenţa faţă de valorile existente, mă doare această rătăcire la nivelul politicului. Această durere o simt din ce în ce mai acut ca om ca român, care înţelege nouă structură, dar care nu poate accepta ceea ce se întâmplă lângă noi. Demnitatea noastră poate fi mai presus de cele mai mari interese şi mă gândesc cu stupoare la momentul, când, ne-am putea îndepărta de cei care până ieri îi consideram fraţi. În 1915 unchiul meu, ziaristul Vasile Plăvan scria în cotidianele vremii îngrijorat de soarta sârbilor: ,,Natura îmbracă a doua haină de toamnă de când se aude dialectica macabră a tunurilor. Această dialectica nu se resimte de oboseală, vocea ei se menţine la aceeaşi înălţime, caci puterea nu îi sub formă de muniţiuni fabricate de ştiinţa omeneasca – o înviorează, ba îi ridica timbrul din ce în ce mai tare, mai obsedant. Naţiunile care, clipă de clipă, încet, dar continuu, şi-au întrupat geniul, energia în monumente de artă, în invenţiuni de tot soiul spre folosul omenirii, în poezie, în

pictură, în arhitectură, se întrec acum să distrugă, parcă ar fi cuprinse de nebunie, produsele efecturilor lor din timp de pace. Vremile acestea, cari ni-i dat să le trăim, sunt cele mai lugubre, cum ne arată răbojul istoriei. Sufletul plin de milă şi bunătate, iubitor de adevăr şi dreptate este exterminat. Se pare ca revine pe pământ era dinainte de arătarea zărilor creştinismului…” (fragment din vol. Boabe de lacrimi, Vasile Plăvan, 10 octombrie 1915)

M-am oprit asupra celor scrise cu presentimentul ca istoria se repetă. Poezia, acest manifest al gândului, în cazul meu, poate să fie o salvare sufleteasca. Pledez pentru integritate morală, pentru iubire şi adevăr şi nu pot accepta ideea, ca mâine putem deveni mai răi, mai intoleranţi, mai inconştienţi. În noi se ascund valori şi vreau să cred ca atunci când toţi le vom descoperi, vom realiza ca numai prin noi, prin demnitate şi dăruire ne putem ridica şi salva. O reformă morală la nivel de individ începând chiar din sferele superioare al politicului, ar fi revelatoare. Dar, până atunci, voi încerca să plutesc în universul poeziei sau ,,proeziei,, simţindu-mă în felul acesta protejată sau ameninţată de marii inchizitori...

Apropieri

Mariana Gurza Manifest, vol. Gânduri nocturne, Timişoara, 27.04.1999

193

II. REFLECŢII CRITICE

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

De ce Mariana Gurza?

194

La o primă vedere, s-ar putea spune despre poezia Marianei Gurza ca este de un ermetism pe care mulţi cititori nu l-ar înţelege. Deh, e mult mai uşor să priveşti poezia de azi prin prisma textualismului - dar dincolo de aparenta închistare lingvistica explodează versuri neobişnuit de pro-funde; poate în asta stă şi coeficientul de ermetism pe care nu-l neg, doar îl observ (ca parte, nu ca întreg). Încerc să definesc global maniera scrisului Marianei Gurza, nu să mă raportez la valenţele unui singur volum, astfel ca pot opina: aura profesorală ca primă senzaţie, când îi citeşti poemele aproape ca dispare, daca te laşi purtat de versuri, fără intenţii critice imediate. Ce şi-ar putea dori mai mult un poet, decât să trezească emoţia în potenţialul cititor?, caci trăim într-o lume în care sentimentul este, după tot mai desele păreri, mult mai uşor de generat pe calculator decât trăit pe viu, la intensitatea generată de fiinţa umană. E drept ca actualele resurse tehnologice îndepărtează omul de propria sa expresivitate, îndepărtându-l astfel de partea lui artistica – dar tot drept este ca poezia contemporană s-a transformat întrun fel de ,,bun,, ce poate fi vândut ori cumpărat precum o roată de maşină, ca să dau un exemplu. Şi-atunci cum să convingi pe cineva ca artă este necesară? Tot felul de filme şi informaţii mass media spun lumii ca arta se măsoară în cotaţii ale caselor de licitaţii, ca e valoros numai ce costă mulţi bani, ignorându-se (voit

sau din neştiinţă) rostul ei primordial, acela de a ne răscoli fiinţa în alt sens decât cel material. Prin poezia să, Mariana Gurza opune curajos latura spirituală celei materiale, ,,realizării,, facile prin materialul/financiarul acestor timpuri dezaxate. De vom privi şi partea spirituală – depinde doar de noi. De nu, putem spune ca Nietzsche: ,,Daca te uiţi adânc în neant, şi neantul se uită la tine.” Ştefan Doru Dăncuş - postfaţă la volumul Dumnezeu şi umbră, Editura Singur, 2016

At a first glance, of Mariana Gurza’s poetry one might say that it îs of an hermeticism which many readers would not understand. Aye, it's much easier to look at today’s poetry through the prism of textualism - but unusually profound poetic lines explode beyond the apparent linguistic seclusion. Perhaps în this resides the factor of hermetism which I do not deny but simply observe (aş a part rather than aş a whole). I attempt to define the manner of Mariana Gurza’s writing globally instead of referring to the valencies of a single volume, therefore I can opine: although an iniţial perception when you read the poems, the professorial aura nearly disappears if you leţ yourself be carried away by the lines with no immediate critical intentions. What could a poet wish for but to emotionally stir the potenţial reader?, because we live în a world where the sentiment îs - according to increasingly common opinions - much easier to be generated on the computer than living lively,

Apropieri

Why Mariana Gurza?

195

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 196

at the intensity generated by human beings. It cannot be denied that current technological resources remove the human being from its own poetic expression, thus removing him or her from their artistic side. But it îs equally valid that contemporary poetry hâş been turned into a type of commodity that can be sold or bought aş a car wheel, for the sake of giving an example. How could you then possibly convince someone that art îs indispensable? Various films and media information present art to the world aş if it were measurable în the quotas of auction houses, aş if it were valuable only when costing a lot of money, and they ignore (willingly or ignorantly) its primordial purpose, that of stirring our being în another manner than the worldly one. Through her poetry, Mariana Gurza courageously opposes the spiritual side to the materialistic one, to the facile ,,achievement,, by materialistic and monetary means of our contemporary world lacking an axis. Should we also consider the spiritual side, that depends only on uş. Should we not, we can state like Nietzsche: ,,If you gaze long into an abyss, the abyss also gazes into you.,,

Frumoasa doamnă întru Dumnezeu şi umbră Mariana Gurza atinge graţia poeziei prin împărtăşirea trăirilor sale cu părinţi şi copii, eroi şi sfinţi, Bucovina şi Zenon. Aşa cum la Eminescu melancolia se face vers, la Valmiki soka (durere) devine sloka (verset), aici umbră se face litanie. Singurătatea de neam şi

Apropieri

nemaineam poartă rezistenţa prin logos, înviere la înviere. Unul câte unul, poemele se caută liturgic revărsând pietatea domestic-zenoniană: ,,Eram frumoasă, /când te aşteptam.” (Eram frumoasă); ,,Am crezut ca travestindu-mă/în lumină, /în disperare/am să-ţi adorm imaginaţia.” (Cerul plânge în inima mea); ,,Am crezut ca ştii /cine sunt. /Eu mă credeam, /deopotrivă ca sunt/şi umbră şi fiinţă.” (Spune-mi cine sunt); ,,Se făcea ca sunt pasăre-n zbor. /A câta din numărătoarea/lui Dumnezeu?” (Zbor printre nori); ,,mă uimeşti, prieten/cu dorinţa ta de a merge/pe urmele sfinţilor, /de a te întoarce spre tine însuţi.” (Mă uimeşti, prietene); ,,Unde eşti bunicule, uitat printre străini/aruncat într-un colţ de pământ, /ţi-o fi pus cineva o cruce, /fiind român, /sau te-au batjocorit/şi te-au făcut scrum?” (Unde eşti bunicule); …,,Alergam înfrigurată/spre un sfeşnic pribeag/întocmai ca Zenon. /Ne-am surprins amândoi/în noapte întrebând...,, (Pe urmele lui Zenon). ,,Vrea să detoneze egoismul din jur” (Adrian Dinu Rachieru), ,,tăcerea nu-i va zăgăzui sufletul” (Eleonora Schipor), ,,versurile devin universul şi salvarea să.” (Nina Ceranu). Ne exceptând romanţioase declaraţii erotice, poemele Marianei Gurza (bucovineanca născută în Banat, mamă de copii, bunică), au mai mereu dimensiunile rugăciunii Tatăl Nostru.

197

Traducătorul a ascultat, concomitent, şi cântece de Frank Sinatra, alegând abia câteva fulguraţii cvasi-mistice aşternute de-a lungul anilor şi publicate în volumele: Paradox sentimental, Ed. Augusta, 1998; Gânduri nocturne, Ed. Augusta, 1999; Nevoia de a sfida tăcerea, Ed. Augusta, 2000, Lumini şi umbre, Ed. Augusta, 2001; Lacrimă iubirii, Ed. Artpress, 2003; Ultimul strigăt, Eubeea, 2006. George Anca - prefaţă la volumul Dumnezeu şi umbră, Editura Singur, 2016

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Beautiful Lady unto God and shadow

198

Mariana Gurza touches the grace of poetry by sharing her feelings and experience of parents and children, heroes and saints, Bucovina and Zenon. Aş melancholy becomes poetic line for Eminescu, and soka (grief) becames sloka (verse) for Valmiki, în the present case shadow becomes litany. Loneliness - of nation and no-longer-nation – carries the resistance through logos, resurrection upon resurrection. One by one, the poems seek each other liturgically, pouring ouţ the domesticZenonian piety. ,,I was beautiful/when waiting for you.,, (I was beautiful). ,,I thought that disguising myself/aş light, /aş despair, /I would lull to sleep your imagination.,, (The heaven weeps in my heart). ,,I thought you know/who I am. /I thought I was/equally/shadow and being.,, (Tell me who I am). ,,It came aş if I was a bird în flight. /Which

one în the God's/counting?,, (Flight amidst clouds). ,,you amaze me, friend/with your deşire to walk/on traces of the saints/to return toward self.,, (You amaze me, friend). ,,Where are you grandpa, forgotten among strangers/thrown into a corner of ground, /did someone put a cross on you, /being Romanian, /or have they mocked you/and made you ash?,, (Where are you grandpa). ,,I ran trembling/toward a vagrant candlestick/just like Zeno. /We surprised each other/wondering în the night...,, (On Zeno's footsteps). ,,She wants to detonate the selfishness around,, (Adrian Dinu Rachieru), ,,silence will not restrain her soul,, (Eleonora Schipor), ,,lyrics become her universe and redemption,, (Nina Ceranu). Without excluding romantic, erotic statements, the poems of Mariana Gurza (with roots în Bucovina, born în Banat, mother of children, and grandmother), almost always bear the literary dimension of Our Father. Simultaneously, the translator also listened to songs by Frank Sinatra, only choosing a few quasi-mystical recalls written over the years and published în the volumes: Paradox sentimental/Sentimental Paradox, Ed. Augusta, 1998; Gânduri nocturne/Night thoughts, Ed. Augusta, 1999; Nevoia de a sfida tăcerea/Need to defy silence, Ed. Augusta, 2000, Lumini şi umbre/Lights and shadows, Ed. Augusta, 2001; Lacrimă iubirii/Tears of love, Ed. Artpress, 2003, Ultimul strigăt/Last cry, Eubeea, 2006. Apropieri

George Anca

199

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Poezia în care ,,umbra se face litanie”

200

Mariana Gurza este fără doar şi poate o poetă ce a ajuns la maturitatea scrisului său. O poetă creştină ce mânuieşte cu măiestrie cuvântul spre zidire, îndemn la cercetare lăuntrica a fiecăruia dintre noi, în raport cu cei din jur. Ne-o dovedeşte volumul bilingv Dumnezeu şi umbră apărut în toamna anului 2016, la Editura Singur în condiţii grafice deosebite, aşa cum sunt toate cărțile apărute la această editură, în colecţia Scrisul de azi, prin grija scriitorului editor Ştefan Doru Dăncuş. Un plus de valoare este dat cărții prin traducerea în limba engleză de către renumitul scriitor specializat în indianistica, traducător şi eseist privind literatura sanscrită, literatura antropologica, prof. dr. George Anca. Acesta, în cuvântul de întâmpinare Frumoasă doamnă între Dumnezeu şi umbra, sesizează ,,singurătatea poetei de neam şi nemaineam” purtând rezistenţa prin logos, înviere la înviere. Poemele se caută liturgic şi ,,au mai mereu dimensiunea rugăciunii Tatăl Nostru” subliniind şi ca, în versurile poetei, ,,umbra se face litanie.” Umbra este de fapt omul, fiinţă minunată dar căzut prin luciferica mândrie, perdant al raiului. Dacă în poezia Marianei ar fi vorba despre umbra propriu-zisă, lucrurile ar fi un pic mai simple, dar această alăturare, Dumnezeu umbră poate crea o adevărată filosofie în mintea celui ce încă nu a deschis cartea. Umbra este zona de graniţă între amintire şi uitare. Un titlu foarte inspirat şi plin de înţelesuri teologicoesoterice. Lucrurile pe care vrem să le uităm le punem

Apropieri

întâi în umbră, iar într-un final ele ajung în întuneric. Umbra creează secretul. Fiecare om este un secret. Lumea în care trăim este un mare secret, pentru ca nimic nu este dezvăluit în totalitate: ,,Totul e un simulacru/de moarte/E doar o şaradă/ (Iubitule voi fi umbra ta). Sau ,,Am crezut ca ştii/cine sunt/şi umbră şi fiinţă. /Până când mi-am dat seama/ca-n oglinda timpului/nu eram mai mult decât /un strigăt, /un hohot de râs, /o rochie albă, /o flacără de lumânare, /un ou roşu, /o bucățica de prescură, /un ochi de lumină/” (Spune-mi cine sunt) Putem vorbi de o poezie lirica filozofica în care poeta îşi pune unele probleme în legătură cu existenţa omeneasca. Se poate vorbi de un universul poetic firesc, a unui cotidian trist o durere nu atât personală cât pentru cel aflat în suferinţă, un dor de părinţi, de bunici, grija pentru fii, nepoţi, amestecate cu multă dragoste şi cu nădejde în Dumnezeu, în sfinţi şi în Maica Domnului. Poeta are conştiinţa imperfecţiunii lumii în care trăieşte. Ea visează o lume plină de iubire, de compasiune şi ne mărturiseşte simplu, fără subtilităţi, frumos: ,,Spre infinit m-aş duce/cu un cântec de dor păgân, /şi-n lacrimi tremurânde, /aş semăna iubiri; /m-aş prinde printre stele/cu mâinile de flori, /şi-aş îngenunchea o lume, /o lume plină de erori.” (Speranţă) Durerea pe care o simte pentru suferinţele semenilor este la fel de puternica ca durerea personală. Ea suferă pentru acei care şi-au pierdut serviciile, pentru copilul orfan, dar şi pentru acei îndestulaţi care trăind în opulenţă uită de semenii lor. ,,Trecătorule /priveşte în jurul tău/şi spune-mi ce vezi. /Cum arată ochii copiilor, /ai bătrânilor..” (Indiferenţă).

201

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 202

Mariana Gurza crede ca omul este viu prin puritate şi curăţenia gândului, iertare şi iubire: ,,Lăsaţi-mi gândul neîntinat / Dogorind în iubiri pierdute, /Lăsaţi-mi sufletul curat / Şi visele plăpânde.” (Manifest pentru viaţă) Înţelepciunea conţinută de majoritatea poemelor rezultă din cunoaşterea şi trăirea credinţei. Totul însă este dozat, discret, subtil, smerit: ,,Am reuşit să-mi zăresc îngerul/rătăcit în mine, /căutându-mă/în gestul meu de umilinţă.” (Cerul plânge în inima mea). Poezia Marianei Gurza trebuie citită de mai multe ori, o primă lectură nu-ţi dezvăluie decât parţial mesajul profund creştin. Ei îi pasa! De oameni, de lume, de sufletele care se pierd, de copiii care se nasc într-o lume poluată moral şi spiritual, globalizată. Ea face parte din categoria poeţilor exegeţi care cred într-o lume mai bună ce ar putea fi posibilă daca oamenii s-ar schimba prin credinţă şi dragoste: ,,Deschid geamul şi simt / Răceala stropului de lume / plâng şi eu, nu pot să tac, /dar simt/... şi simt ca mi-e stăpân / doar Domnul cel ceresc.” Parafrazându-l pe N. Steinhardt, conform căruia, ,,Omul însuşi e mister” (adică o Taină), poeta Mariana Gurza prin poemele sale, se destăinuie pios prin reflecţie, ajungând la esenţa umanului, în strânsă legătură cu esenţa Dumnezeirii. ,,Nihil sine Deo!” Dorina Stoica 18 decembrie 2016, Mioriţa USA

La palmaresul publicaţiilor Marianei Gurza se adaugă, la ceas aniversar o nouă apariţie editorială. Este vorba de volumul Dumnezeu şi umbră – God and Shadou, ediţie bilingvă, română-engleză, care a văzut lumina tiparului la Editura Singur din Târgovişte, octombrie, 2016. Varianta în limba engleză este o contribuţie strălucită a renumitului scriitor specializat în indianistica, traducător şi eseist privind literatura sanscrită, literatura antropologica, prof. Dr. George Anca. Marele filosof Blaise Pascal afirma în una din celebrele sale cugetări ca, atunci când n-ai un templu în suflet în zadar aştepţi apariţia zeităţii. Se pare ca acest lucru se potriveşte şi poetei Mariana Gurza, care, în timp, cu aplecare şi migală şi-a construit în suflet un ,,locaş” al Domnului. Comentatori şi critici ai poemelor sale, recenzori ai cărților de poezie, pe bună dreptate o califica unanim pe Mariana Gurza ca fiind o poetă creştină. Este corect acest lucru, concretizat prin dorinţa să neclintită de apropiere de cele sfinte, îmbrăcând cu sfială haină unor reale valori creştine: umilinţa, iubirea, dăruirea: ,,Sunt o frunză înnourată / Căzută la picioarele tale Iisuse, /Doar rugăciunile îmi dau putere/După atâta zbucium şi durere.” (Smerenie) Conştientă de tarele lumii în care trăim, poeta îşi păstrează speranţa ca iubirea este cea care ne va salva de la pieire: ,,Spre infinit m-aş duce/cu un cântec de dor păgân/şi-n lacrimi tremurânde, /aş semăna iubiri; /m-

Apropieri

Universul tainic între Dumnezeu şi umbră

203

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 204

aş prinde printre stele/cu mâinile de flori, /şi-aş îngenunghia o lume, /o lume plină de erori.” (Speranţa) Altruistă până peste poate şi cu generozitatea-i bine cunoscută croieşte un îndemn adresat tuturor celor care iubesc viaţa: ,,Lăsaţi caii să zburde pe câmpiilentinse/Liberi în jocul nebunesc de altă dată, /Fără poveri şi fără lanţuri groase/să simtă ce-i aceea viaţă.” (Manifest pentru viaţă) Punându-şi întrebarea cine suntem, Mariana Gurza conchide ca suntem ,,şi umbră şi fiinţă”. În opinia sa, umbră se conturează atunci când dispare sau nu mai regăsim soarele în noi. În atare situaţie este nevoie să dedicam timp şi răbdare scormonirii eu-lui interior pentru a ne descoperi sinele adevărat şi a renunţa la egoul fals sfătuitor. Doar astfel ne întărim şi consolidăm credinţa, pilonul principal al casei Domnului, al Bisericii străbune: ,,Am crezut ca ştii cine sunt. /Eu mă credeam, /deopotrivă ca sunt/şi umbră şi fiinţă. /Până când miam dat seama/ca-n oglinda timpului/nu eram mai mult decât/un strigăt, /un hohot de râs, /o rochie albă, /o flacără de lumânare, /un ou roşu, /o bucățica de prescură, /un ochi de lumină.” (Spune-mi cine sunt) Mariana Gurza călătoreşte prin vers, cu inima complet deschisă spre lumină. Eleonora Schipor consideră ca poeta ,,trăieşte în poezie cele mai variate sentimente, speră şi visează, suferă şi radiază ca orice spirit profund şi vulnerabil”, versurile sale fiind ipostaze ale trăirilor, întruchipări ale sufletului, adevăratul ,,turn de control,, al sinelui său interior: ,,Am crezut ca travestindu-mă/în lumină, /în disperare/am să-ţi adorm imaginaţia. /Am reuşit/să-mi zăresc

Apropieri

îngerul/rătăcit în mine, /căutându-mă /în gestul meu/de umilinţă.” (Cerul plânge în inima mea) Poemele sale nu trădează niciodată, ci explică, amplifică ori adânceşte stările şi trăirile. Scriitura Marianei este lirico-filosofica, cu simplitate şi subtilitate abordează problemele fundamentale ale omului - viaţa şi moartea. În opinia sa, acestea nu sunt opuse, ci complementare, intim legate. Totul este o curgere prin timp, este o trecere, pe care trebuie s-o privim şi s-o primim cu seninătate. ,,Eu încă mai sper /să am o plecare provizorie, /să mă pot întoarce, /şi să fiu tânăra femeie din vis. /Să-ţi spun: Vezi, n-am murit, /n-am vrut să te las /singur cu umbra mea! /Cu toate ca moartea/e doar un drum... /De-aceea, /eu n-am să mor niciodată /cu adevărat. /Totul e un simulacru/de moarte. /E doar o şaradă.” (Iubitule, voi fi umbra ta) Pe firul timpului, se-mpletesc căderi şi înălţări, scăpătări şi reveniri: ,,Născându-mă din nou, /Iată-mă! /Am trecut prin furcile unui vis urât. /Neştiută de nimeni, /m-am împresurat în suferinţa-mi mută. /Dar acum, Doamne, mă desfăt/cu darul tău de viaţă nouă, /să pot râde, să pot plânge, /să pot lupta, să trăiesc, /precum în neclintirea lor stâncile”. (Mă uit la cer) În opinia sa şi stelele cad, uneori: ,,Căderea stelelor/o percep ca o scurgere/de clepsidră... /Din când în când, /mai prind câte-o stea /pitind-o după un nor/sperând/ca odată să o regăsesc..,, (Căderea stelelor) Poeta simte o nevoie acută, o aprigă sete de acurateţe sufleteasca şi spirituală, de puritate, de adevăr, de dăruire, şi găseşte să împlinească aceasta printr-o

205

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 206

oarece izolare, interiorizare şi depărtare de tumultul vieţii, stare presărată din când în când cu izbucniri calde şi transparente, prin vers, pe care citindu-le poţi cunoaşte adevăratul său ,,chip” liric. Tonul poeziilor nu este unul tern, ci vivace, expresiv, versurile aprinse de metaforă îşi pun sigur şi durabil amprenta în mintea şi sufletul cititorului. Sub zodia modestiei şi a bunului simţ, în tăcere şi linişte interioară sau zbuciumată, în uşoară melancolie ori extaz, uneori cu seninătate, alteori înnourată, în laboratorul intim al creaţiei poetei, plămada fecundă dă viziune şi prospeţime lirismului său. Poemele sunt izvor de frumuseţe, de căldură, rămânând inalterabile în timp. Semnul vigorii poetei Mariana Gurza este faptul ca scrie poezie în vers alb: ,,Semn ca poezia trăieşte/e versul alb/care a înşelat rima. /De aici începe poezia/de la fotografia asta/pe care ţi-am lăsat-o/la îndemână/cu câteva rânduri oblice/dintr-un manuscris/din care, /prieten drag, /ai rupt o filă, /ai ars-o într-o ţigară, /înainte de a te vindeca/de mine”. (Poezie în vers alb) Poemele sunt amplu articulate, cu o consistenţă naturală şi un demers lirico-discursiv coerent. Priveşte lumea interioară şi pe cea din afară printr-o lupă care-i permite o cunoaştere mai profundă, acceptând lăuntric, cu discernământ pios sugestiile din afară şi lăsând să transpară în ochii cititorilor gesturi de mare delicateţe, precum sentimentul iubirii: ,,Eram frumoasă, /când te aşteptam. /Dar a trecut ceva vreme/de când noi doi/neam legănat / pe două curcubeie, /după ce ploaia/mi-a spălat buzele/de sărutările tale. /Şi totuşi inima mea, /învelită în iubirea ta, /a păstrat/pecetea sacră/cu care

tu m-ai/atins cu iubire, /acolo, printre nouri, /printre culori/şi fulgere/irosite de iubiri...,, (Eram frumoasă?) Şi merge mai departe, trăgând, poate un semnal de alarmă a deteriorării acestui sublim sentiment uman: ,,Există o lege nescrisă/care obligă la iubire. /Dar cum iubirea a devenit o relaţie/dintre cerere şi ofertă, /nimeni nu este suficient de bogat/pentru a cumpăra iubirea”... (Paradox sentimental) Cartea se remarcă şi prin eleganţa şi ţinuta grafică de excepţie, merite incontestabile ale editurii, pentru care transmit un gând bun editurii Singur şi editorului Ştefan Doru Dăncuş. Bun venit volumului de versuri Dumnezeu şi umbră pe piaţa editorială, felicitări distinsei poete Mariana Gurza, căreia îi dedic un micropoem în stil nipon, tanka: ,,Deasupra apei Străluceşte în noapte Un pod de lună – Eliberat de temeri Găsesc cheia liniştii,, Vasilica Grigoraş Observatorul, Toronto

S-a născut la 2 octombrie 1955 în Oţelu-Roşu, România. Locuieşte în Timişoara, România. Mariana debutează cu volumul de versuri Paradox sentimental (1998), după care publica alte şapte volume de versuri şi un volum de eseuri (Destine umbrite, Editura Atticea, 2008).

Apropieri

Mariana Gurza

207

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 208

Multe din poeziile ei au fost traduse în engleză şi publicate pe blogul ei, apoi preluate de site-uri din România, Germania, Canada, SUA, Australia. Poeziile şi eseurile ei sunt publicate în diferite antologii şi volume colective. De asemenea, a îngrijit trei ediţii de memorialistica dedicate lui Vasile Plăvan, Petru Ciobanu şi Ioan Slavici, importanţi scriitori şi oameni de cultură. Mariana mărturiseşte că, din clasele primare s-a simțit atrasă de poezia marilor poeţi români Eminescu şi Coşbuc. În anii de liceu, gândurile i-au stat în ,,forme geometrice prinse în unghiuri de vers “. Mariana comentează: ,,Într-o viaţă de om pe drumuri lungi, întâlneşti, cunoşti oameni. Am învăţat să iubesc omul. Să-l înţeleg în felul său, fiecare având un univers propriu. Respectul şi iubirea faţă de aproapele tău, mi-au fost de folos. Din respect pentru ţara mea, pentru neamul românesc, îmi las până să scrie aşa cum simt, aşa cum Cel de Sus mă învredniceşte “. Pentru toate acestea şi pentru multe altele, este numită ,,Poeta cu suflet de înger”. Volumul ei bilingv de versuri Dumnezeu şi umbră, tradus în engleză de dr. George Anca, a apărut la Editura Singur în 2016 chiar de ziua ei. Mariana este membru colaborator la Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română din Quebéc. Valentina Teclici Poduri lirice/Poetical Bridges ediţie bilingvă (engleză-română), a antologiei de poezie română-neozeelandeză. Editura Scripta manent din Napier, Noua Zeelandă, 2016

She was born on October 2, 1955, în Oţelu-Roşu, România. She lives în Timişoara, România. Her debut poetry volume Soulful Paradox (1998), was followed by another seven volumes of poetry and a collection of essays ( Shady Destinies, Atticea Publishing House, 2008). Many of her poems have been translated into English and published on her blog, then shared by websites în Romania, Germany, Canada, SUA, and Australia. Her essays and poems are published în anthologies and collective volumes. She hâş also edited three editions of memoirs dedicated to Vasile Plăvan, Petru Ciobanu and Ioan Slavici, prominent writers and cultural personalities. Mariana confesses that since primary school she felt touched by the poetry of Eminescu and Co şbuc, great Romanian poets. Mariana comments: ”In a lifetime you meet and get to know people on life’s long roads. I learned to love the human being. I learned to understand them în their own way, each one with their own universe. Respecting and loving your neighbour, helped me. Ouţ of respect for my country, for the Romanian people, I leave my pen to write aş I feel, and aş God hâş gifted me. For all this and more she îs called ,,The poet with an angel soul”. Her volume of bilingual poetry God and Shadow, translated into English by Dr George Anca, hâş published at Alone Publishing House în 2016, on her birthday. Mariana îs a member colaborator of the Association of Romanian Language Writers from Quebec. Traducere, Valentina Teclici

Apropieri

Mariana Gurza

209

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Momente de răgaz cu Poduri lirice Poetical Bridges

210

Am făcut cunoştinţă cu acest concept literar de Antologie în mediul on-line, mai precis pe facebook, acum câţiva ani când o editură din Bucureşti mi-a propus să particip la un astfel de proiect cu texte de proză şi poezie. După ce am primit primele două astfel de cărți şi am văzut ca sunt publicată alături de autori din ţară dar şi din diasporă unii dintre ei nume consacrate am înţeles cât de important este să aduni într-o carte 10, 20 autori cu stiluri diferite, în stadii diferite ale creaţiei şi din locaţii diferite. Prin intermediul acelor cărți am cunoscut o mulţime de lucruri despre autorii incluşi în antologie, le-am citit textele, mai apoi le-am căutat cărțile şi cu cei mai mulţi am devenit cu timpul prieteni în mediul virtual. Pe parcursul a doi ani am tot contribuit cu texte la alcătuirea altor antologii, cu alţi autori din ţară şi diasporă. Am participat şi la câteva lansări ale acestora chiar şi la târgul de carte Buookfest. Daca până atunci ne cunoşteam doar din mediul on-line, cu ocazia lansărilor ne-am cunoscut personal, am făcut schimb de cărți şi în prezent ne citim creaţiile. Antologiile sunt cu adevărat ,,poduri lirice” întru cunoaşterea fenomenului literar contemporan. În Cuvântul înainte al Poetical Bridegs - Poduri lirice, antologie bilingvă, româno-engleză apărută în anul 2016 la Editura Scripta manent Publising House Limited Napier, Noua Zeelandă (scriptamanentnz

Apropieri

@gmai.com), având ca editor pe poeta Valentina Teclici, tipărită la PIM- Iaşi, doamna amintită ne spune ca a descoperit o totală necunoaştere de către poeţii din România a poeziei scrise de cei din diaspora neozeelandeză şi invers. Traducerea exemplară realizată de doamna Valentina Teclici din limba română în limba engleză şi din limba engleză în limba română a făcut posibilă o interacţiune între o părticica din cele două culturi atât de diferite dar care şi-au găsit un numitor comun în a se apropia, poezia. În volum au fost publicaţi 12 poeţi din Noua Zeelandă şi 12 poeţi de origine română. Doamna Valentina Teclici ne promite continuarea acestui minunat şi folositor proiect în următorii 2-3 ani. După cum ne spune această distinsă doamnă poetă, traducerea dintr-o limbă în cealaltă a fost un proces dificil dar interesant: ,, Am mult mai multă înţelegere şi respect pentru traducători, după ce am practicat acest exerciţiu în ultimele unsprezece luni. Am simţit uneori ca am ajuns la ,,măduva poeziei,, în încercarea de a înţelege şi exprima ,,adevăratul,, sens sau mesaj al poeţilor.” (din Cuvânt înainte). Dacă între filele acestei cărți nu ar fi fost printre cei 12 poeţi români şi două poete ce-mi sunt prietene şi anume poeta vasluianca Vasilica Grigoraş talentată creatoare de haiku şi Mariana Gurza, poetă creştină de o factură aparte, ce poartă Lumină în cuvinte, această carte nu ar fi ajuns la două centre culturale din oraşul meu şi nici la mine. Şi iată cum prin ele, mi-a fost dat să citesc poeme traduse în limba mea, ale unor creatori ai altei culturi!

211

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 212

Cartea este alcătuită din două părţi. În prima parte sunt publicate câte trei poeme bilingve (română şi engleză, respectiv engleză şi română) ale celor 24 poeţi. În partea a două ce poartă numele Să ne cunoaştem poeţii, aflăm câte ceva despre activitatea literară a acestora. Nume de marca, personalităţi precum dr. Tudor Opriş, dr. Paul Sân Petru, dr. Monica Săvulescu Vounduri, poetele Mariana Gurza, Vasilica Grigoraş, dr Valentrin Teclici, Ana Anton şi Ana Urma (alte două vasluience pe le-am descoperit cu mare bucurie în această carte), Victor Clinca, precum şi autori cu mai puţine cărți publicate dar cu incontestabil talent literar despre care cu siguranţă se va mai scrie, fac din această excelentă carte un punct de plecare important în descoperirea culturii neozeelandeze de către amatorii de poezie din România şi de către poeţii din Noua Zeelandă a poeziei româneşti contemporane. Cartea se încheie cu o pagină de “Mulţumiri,, adresate celor care au contribuit prin munca lor la apariţia acestui volum bilingv. Daca cineva mă va găsi părtinitoare îi voi răspunde ca într-adevăr sunt deoarece simt nevoia să stârnesc interesul cititorilor evidenţiind un poem (şi traducerea acestuia) semnat de prietena mea, poeta Mariana Gurza: ,,Zbuciumul mut /Ca să mă păcălească, /Doamna cea Neagră, /s-a îmbrăcat în mireasă. /Nuntea laolaltă cu primăvara, /cu vântul cel nestăpânit, /nuntea/cu dragostea mea de viaţă. /Mi-am dat seama ca nu e/ea aleasă, când i-am dat/vălul alb la o parte şi/prin fereastra sufletului ei, /a ieşit un porumbel negru, /în cioc cu şiragul meu/de lacrimi fierbinţi, /ca lava unui vulcan. /Mi-a fost teamă/atunci să nu ard cu ele/tot ce

Dorina Stoica Mioriţa UŞA, 2017

Apropieri

aveam mai drag.” (Ultimul strigăt – Editura Eubeea, Timişoara, 2006) Silent Struggle ”În order to trick me, /the Black Lady/dressed aş a bride. /She was getting married to spring/to the unrestrained wind, /she was getting married/to my love for life. /I realized that she was not / the one, when I pushed / her white veil to one side, and / through the window of her soul, /a black dove came ouţ / holding în hâş beak a neckless/of my tears aş hot aş / the lava of a volcano. /That moment I was afraid/they might burn/what I loved the most. /” (The Last Shout, Eubeea Publishing House, Timişoara, 2006). Aduc laude binemeritate doamnei Valentina Teclici pentru migală, dăruire şi realizare prin această carte a unei legături de excepţie între România şi îndepărtata Noua Zeelandă dar şi poetelor Mariana Gurza şi Vasilica Grigoraş fără de care nu aş fi avut parte de Momente de răgaz: ,,haiku//ogor pârjolit/–de-o vreme în vechiul jgheab/nicio stea tremurând//o iarnă lungă/- privirea tatei prinsă-n/fânarul tot mai gol//crengi cu măceşe/– alte coroane de spini/pe troiţa veche//Şcoala de BelleArte – frunza cap de afiş pe/şevaletul toamnei//tata la oaste – mama întinde războiul/urzind timpul//Moments of Respite: haiku//scorched field/– for a while în the old gutter/no star îs trembling//a long winter/-father's gaze caught în/the hay storage even more empty. //rosehip branches - other crowns of thorns on the old crucifix//School of Fine Arts/- leaf headline on/autumn’s easel//dad în the army/-mother sets the handloom/weaving the time//.

213

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Reflectând la opera lui Vasile Plăvan

214

Pentru Editura Fundaţiei pentru Cultură şi Învăţământ Ioan Slavici, editarea acestui volum reprezintă un eveniment deosebit, din mai multe puncte de vedere. Suntem de mai mulţi ani onoraţi de colaborarea cu distinsa Doamnă a scrisului Mariana Gurza, membră şi a Colegiului de redacţie al periodicului Demnitatea, ,,administrator” al blog-ului http://demnitatea ioanslavici.blogspot.ro/, unde pot fi citite întotdeauna materialele publicate. Cu fiecare poezie care a apărut în paginile ziarului nostru am câştigat mai mult interesul cititorilor. Sensibilitatea scriitoarei Mariana Gurza s-a dovedit încă o dată, prin aplecarea către o operă trecută prea uşor cu vederea şi asupra unui scriitor care a trăit puţin, (49 de ani) – dinspre secolul al XIX-lea către prima treime a secolului XX – dar s-a implicat activ în viaţa socială, în jurnalistica, cu atitudine adevărat patriotica faţă de evenimentele vremurilor. Parcurgând rândurile acestui volum, atât cele scrise şi lăsate de Vasile Plăvan, cât şi cele completate de Mariana Gurza, cititorul a putut descoperi o lume, poate nu demult petrecută, dar de puţini români ştiută, cu importante reverberaţii pentru cei ce vor să înţeleagă acum prezentul printr-un trecut mai adevărat, descoperind totodată şi marea dragoste de neam a românilor din Bucovina, precum şi purtările nedrepte ale vitejilor noştri în lupte, nici acum prea bine înţelese.

Apropieri

Reflectând la opera lui Vasile Plăvan, e uşor să aluneci în poveste şi să recunoşti ca de multe ori ajungi să fii năpădit de ,,boabe de lacrimi” ajungi să spui, ca şi Radu, că ,,M-am născut să rătăcesc în lume fără noroc”. Romantism, realism şi sentimentalism laolaltă, atenţionează într-un mod anume pe oricine care citeşte acest volum. De aceea, merita repus în pg.ini contemporane Vasile Plăvan, o rădăcină din neam care explica firea firavă, dar cutezătoare a urmaşei Mariana Gurza. Această carte poate fi catalogată ca şi o prezentare biografica a avocatului-scriitor Vasile Plăvan, cu repere de antologie a graiului bucovinean, dar poate fi considerată o adevărată monografie a Bucovinei de la cumpăna ultimelor două secole încheiate. Dar, cel mai mult se simte orientarea către manualul de patriotism şi unitate naţională pe care trebuie să-l parcurgem cu luare aminte şi ca reper pentru drumul pe care mergem. Citind acest volum, să ne mai bucurăm încă de o frescă a unei Bucovine, care prin Vasile Plăvan este făcută mai bine cunoscută şi înţeleasă pentru mai mulţi români şi România, la fel cum Crişana, tot Ardealul şi nu numai..., au ajuns să ne fie zugrăvite de Ioan Slavici. Plăvan ca şi Slavici au trudit pentru a lăsa valoroase urme de trecută demnitate româneasca, pentru a avea după ce învăţa şi noi azi, ca să fim mai buni şi mai importanţi în lumea noastră mare. Dumnezeu, pe ei să-i odihnească în pace, iar nouă să ne călăuzească paşii spre mai departe! Mulţumim Marianei Gurza pentru încredinţarea acestei lucrări şi îi dorim sănătate şi putere de munca,

215

mai lăsând încă sufletul să se scurgă prin şi mai multe creaţii, contribuind prin acestea, puţin câte puţin, dar în mod serios la îmbogăţirea patrimoniului cultural al neamului nostru românesc şi la încântarea spirituală a cititorului, oricând şi oricare ar fi el. Consilier editorial: prof. univ. dr. Dumitru Mnerie - Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei, Editura Fundaţiei pentru Cultură şi Învăţământ Ioan Slavici şi EUROSTAMPA, Timişoara, 2013)

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Frumoasa mea Bucovină

216

Stimată doamnă Mariana Gurza, Acum, când m-am hotărât să vă scriu este sfârşit de toamnă şi în grădiniţa mea ,,doamnă melopeelor,, îşi desfăşoară nostalgica să romanţă. Îşi aşterne covorul galben-auriu de frunze moarte printre florile înfiorate de suflul rece al acestei dimineţi sticloase, cu un cer încă senin, dar cu geană de nori plumburii spre asfinţit. Copacii aproape goliţi de frunze se leagănă trist în vântul sprinţar; par stindarde zdrenţuite ce se pleacă în calea soarelui, care se mai îndură să salute cu suliţe lungi de lumină trandafirii şi daliile ce se străduiesc cu elan să mai dea ,,farmec regretelor”. Părea o zi obişnuită, nu lipsită de farmec, dar o tristeţe surdă punea stăpânire pe sufletul meu; îmi lipsea ceva. Un dor nesfârşit îmi încleştă inima, ziua aceasta semăna cu ceva ce pierdusem definitiv şi iremediabil şi totuşi ceva ce era dorit cu intensitate.

Apropieri

Îmi era dor de o zi de toamnă din grădina publica a oraşului Cernăuţi, oraşul drag al copilăriei şi adolescenţei mele, oraş ce nu l-am putut uita în pofida anilor ce s-au scurs cu nemiluita din acel moment fatidic (anul 1944) când l-am părăsit cu jale de prohod în suflet, pentru totdeauna. Deşi atunci era un început sfios de primăvară, toamna este anotimpul care îmi aduce an de an nostalgia după acest colţ de ţară, rai pierdut fără voie, pierdere niciodată acceptată. Probabil melancolia acestui anotimp induce în sufletul pribeagului chemarea gliei strămoşeşti. Acesta este motivul pentru care m-am hotărât să vă scriu această scrisoare deschisă. Căutam un leac de dor şi l-am aflat în cartea dvs., în restituirea pe care i-aţi făcut-o publicistului şi scriitorului Vasile Plăvan, această bijuterie de restituire a unei întregi epoci, înecată atât de drept în uitare. Desigur, am citit această carte a Dvs. Vasile Plăvan un Slavici al Bucovinei, cu toată atenţia şi cu toată consideraţia atunci când mi-a fost oferită de doamna Emilia Ţuţuianu. O restituire perfectă, realizată după toate regulile genului şi care demonstrează pe deplin că este vorba de un scriitor ,,Aufklärer” (luminator) care a reuşit să nu fie doar un gazetar exemplu de virtute şi talent, nu numai un român adevărat de o mare nobleţe, ci şi creatorul unei opere complexe, care cuprinde complet şi cu mult har o întreagă epocă. Nu este în intenţia mea să rememorez toate argumentele care s-au adus cu prisosinţă pentru a demonstra ca Vasile Plăvan a fost un om cât o epoca şi nu voi reveni la toate apropierile care s-au făcut în paralel cu Ion Slavici şi alţii, juste şi pertinente, atât de corect

217

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 218

exprimat în lucrarea Dvs. Aţi făcut, cu adevărat, o prestigioasă şi completă operă de restituire. Vă felicit din toată inima. Opera lui Vasile Plăvan este atât de complexă încât poate oferi şi alte apropieri. De exemplu folosirea limbii vorbite de bucovineni o putem găsi şi la Eusebiu Camilar şi la Anuţa NaudrişCudla. Caracterizarea succintă şi precisă a cântecului slav ne-a dus cu gândul la Lucian Blaga, care în Orizont şi stil, dezvoltă mai pe larg, în aceeaşi termeni, caracterul de stepă, infinit al ,,matricei stilistice” a creaţiei popoarelor slave, faţă de spaţiul mioritic al doinelor noastre. Ceea ce vreau să spun este faptul ca lucrarea Dvs., doamnă Mariana Gurza, a însemnat pentru mine o regăsire aievea a unei epoci cu care am fost contemporană. Anul 1936, când a apărut prima ediţie a volumului Boabe de lacrimi, coincide cu primul meu an de liceu. Amintirile m-au impresionat cu tumultul vieţii de atunci în oraşul de atunci în Bucovina de atunci de îndată ce am reluat lectura cărții, de data aceasta cu inima mea de bucovineanca, nu cu mintea care doar se informează. Cartea a fost de data aceasta o fereastră larg deschisă spre acea Bucovină prinsă în efervescenţa idealurilor unirii şi independenţei. M-am pomenit pe străzile Cernăuţilor în acele dimineţi de început de an şcolar, când paşii mă purtau spre liceu şi mă intersectam cu stolul băieţilor care împânzeau toate cartierele strigând cât îi ţineau gura: Glasul Bucovinei. Ritmam aceste două cuvinte într-o tonalitate cu totul deosebită, am regăsit-o în amintire şi

Apropieri

sunt capabilă să o reproduc. Părea să sublinieze importanţa acestei gazete care cuprindea în filele ei toată lupta unor gazetari de talia lui Vasile Plăvan şi pe care trecătorii grăbiţi spre locurile de munca o cumpărau ştiind ca vor găsi acolo nu numai informaţii cotidiene, ci şi spiritul creştin şi ortodox al provinciei. Ziarul favorit le vorbea despre luptele de idei pentru unitatea românilor, liberi, în sfârşit, să-şi împlinească destinul istoric, plămădit cu atâta jertfe, de înaintaşii legaţi între ei de aceleaşi doruri, de aceleaşi aspiraţii, de aceleaşi suferinţe. Am retrăit cu emoţia de atunci acea atmosferă încărcată de patriotism, incendiată de idealuri înalte, răstimp de regăsire într-o patrie mare şi unită. Am regăsit numele unor oameni de seamă care miau marcat viaţa de şcolăriţă cum ar fi cel al profesorului de limbă şi literatură română, Constantin Loghin, după a cărui istorie a literaturii române mi-am completat cunoştinţele despre scriitorii români; sau cel al profesorului Emanoil Ilinţ, directorul liceului Aron Pumnul, unde a învăţat fratele meu, sau numele unor rude cum ar fi cel al uncheşului Ion Axani, văr primar al mamei mele. Mi-am amintit poveşti rostite la ceas de sfat de uncheşii mei după mamă: poveşti despre voluntari eroi, soldaţi viteji animaţi de dragostea de glie sau despre participanţi la lupte străine de interesul neamului cum a fost lupta de pomină de la ,,Câine-Creţ,, (Koniggrätz 1866). Mi l-am amintit pe fratele meu căznindu-se în van să le corecteze pronunţia localităţii cu pricina.

219

Rătăcesc şi acum, când scriu, pe străzile Cernăuţilor şi-mi astâmpăr dorul de locurile natale, de frumoasa mea Bucovină, mirifica Ţară a fagilor şi ascult cu nesaţ doinele şi datinile străbune din foşnetul lor nemuritor. Pentru toată această alinare de dor, ,,de profundis” vă mulţumesc doamnă Mariana Gurza. Pe viitor ştiu unde o să-mi găsesc leacul de dor. Va fi suficient să citesc câteva regionalisme, plimbându-mă printre ,,heiurile” bătrânului burg.

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Aspazia Oţel Petrescu Revista Singur, 16 noiembrie, 2013

220

Prin cuvânt, Mariana Gurza însufleţeşte omul şi istoria literară Întrucât o cunosc bine pe Mariana Gurza, am rămas plăcut impresionată de complexitatea abordării genurilor literare, motiv pentru care am citit această carte cu mult interes. Cu atât mai mult cu cât am aflat ca personajul real al cărții în cauză, Vasile Plăvan, este unchiul ei. Dar cine este Vasile Plăvan? În anul 1936 a apărut la Tiparul Glasul Bucovinei, cartea intelectualului de marca Vasile Plăvan, carte intitulată Boabe de lacrimi. Lucrare care a relevat personalitatea şi talentul unui scriitor de marca al Bucovinei. Au trecut 71 de ani fără ca această importantă lucrare a Bucovinei să mai vadă lumina tiparului. Apoi, în 2007, eruditul om de cultură Artur Silvestri, a tipărit

Apropieri

ediţia a doua a cărții Boabe de lacrimi, la Editura Carpathia Press. În epoca, Vasile Plăvan era avocat, gazetar, publicist entuziast şi un idealist de o aristocratica nobleţe sufleteasca, de distincţie morală, de bunătate şi necuprinsă omenie. Uitat pe nedrept atâtea decenii la rând, cu atât mai mult cartea de faţă Vasile Plăvan-Un Slavici al Bucovinei, a scriitoarei Mariana Gurza se relevă a fi un jalon important în reevaluarea corectă a literaturii noastre contemporane, o restituţie de valoare pentru literatura română. Sensibilă, Mariana Gurza, (iată ca poeta poate fi în această carte şi un raţional şi un exact istoric literar) nu poate să nu remarce patetismul vieţii acestui nedreptăţit scriitor, precum şi viaţa să demnă de o intelectuală aventură. Caci spune Artur Silvestri: ,,indiferent daca este o restituire cu greutate sau o completare de întreg cultural, prin alăturarea tuturor producţiilor exprimate Boabe de lacrimi de Vasile Plăvan, îngăduie o discuţie obligatorie (care, însă, nu se face la noi) în materie de istoriografie literară şi de acces la documentul original (...) Arareori, doar câte un spirit scormonitor ori sentimental, reciteşte cărți vechi ce abia daca se mai ţin în cotoare sau răsfoieşte ziare şi reviste din vremuri parca antice şi mai descoperă câte un nume, câte o creaţie fără cotă de idei rămasă fără descendenţi; şi se miră. Acum restituirea nu apare întâmplător, ci aparţine Marianei Gurza care, fiindu-i rudenie, ilustrează tipologia urmaşului veghetor, rară şi ea la noi, unde

221

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 222

uitarea şi risipa au devenit regulă de fier şi atitudinea cea mai răspândită.” De altfel, Mariana Gurza este preocupată de arborele ei genealogic de invidiat, cu toate ca în copilăria ei a avut mult de suferit din cauza politicii şi prejudecaţilor timpului. Cartea Marianei Gurza este structurată pe cinci mari capitole, deschizându-se cu un amplu Cuvânt înainte, semnat de autoare. În primul capitol, Mariana Gurza redă cititorilor cu fidelitate Boabe de lacrimi, restituind astfel un valoros text literar. Capitolul II este rezervat unor fotodocumente ale epocii. În următorul capitol sunt prezentate câteva notaţii legate de înmormântarea lui Vasile Plăvan, făcute de către cunoscuţi publicişti ai vremii. Urmează Referinţe critice asupra vieţii, scriiturii şi perioadei în care a publicat Vasile Plăvan. În Nota Editorului, de la primul volum, Vasile Plăvan, mărturiseşte: ,,în cursul celor 13 ani de munca în redacţia ziarului Glasul Bucovinei am stăruit pentru întărirea elementului de baştină aici în Bucovina, pe temeiul credinţei străbune în Dumnezeu, în cinste, corectitudine şi mai ales în jertfă neprecupeţită pentru interesele superioare ale Statului. M-am încredinţat ca meşteşugul scrisului zilnic mistuieşte puterile omului mai mult decât alte îndeletniciri.” Sunt sigură ca volumul Vasile Plăvan – Un Slavici al Bucovinei, apărut la Editura Fundaţiei pentru Cultură şi Învăţământ Ioan Slavici şi EUROSTAMPA, (Timişoara, 2013) avându-l ca şi consilier editorial pe prof. univ. dr. Dumitru Mnerie, este o lucrare importantă pentru istoria literaturii române, iar

Mariana Gurza, autoarea ei, un nume de referinţă în literatura de specialitate. Este de apreciat ca prestigioasa fundaţie s-a aplecat asupra acestui autor uitat. Hedir Al-Chalabi - Glasul Aradului, 25 aprilie, 2013

Universitatea Ioan Slavici din Timişoara, a găzduit, în cadrul unui simpozion mai amplu, în data de 23 aprilie 2013 şi lansarea volumului Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei, semnat de Mariana Gurza, autoare a mai multor volume de poezii Această nouă apariţie editorială, apărută la Editura Fundaţiei pentru Cultură şi Învăţământ, Ioan Slavici, Timişoara şi tipărită la Eurostampa, este o carte document. Autoarea face un act de restituţio istorico-cultural, dar şi moral, fiind descendenta familiei cărturarului şi iubitorului de neam, Vasile Plăvan, din Bucovina de dinainte de Al Doilea Război Mondial. Paginile sunt o ilustrare a personalităţii acestui cărturar şi intelectual susţinător al limbii române şi propovăduitor al istoriei neamului său în vremi de restrişte. Se pot citi aici, în aceste pg.ini şi documente de epoca, documente de familie, care întregesc imaginea unui luptător prin cultură, el fiind şi autorul unui volum de proză scurtă, inspirat din viaţa meleagurilor natale Boabe de lacrimi, reeditat tot prin strădania autoarei, Mariana Gurza, în anul 2007, la Carpathia Press, Bucureşti.

Apropieri

Mariana Gurza – Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei

223

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 224

Lucrarea are o notă civica şi un caracter socio-istoric întrucât defineşte şi ilustrează prin documente atmosfera, coordonatele vieţii din acea vreme, dar coboară şi în timp, spre rădăcinile comunei Cupca din Bucovina de Nord, de unde este originar avocatul şi exemplarul intelectual, Vasile Plăvan. Volumul aduce completări la imaginea unei lumi, trecută prin furci caudine conjuncturale, prin drame care nu trebuie uitate şi mai ales, nu trebuie uitaţi cei care, prin dăruirea lor spirituală au susţinut cauza naţională şi limba română în ani de restrişte. Demn de toată laudă este felul în care autoarea, a înlănţuit datele istorice cu cele personale aşa încât, a rezultat o excepţională derulare cinematografica a evenimentelor foarte precis încadrate în timp. Impresionante fraze, citate, selectate ingenios, împletite cu sensibilitatea şi pioasa aducere aminte a consemnatarei ne dezvăluie o lume care stă mărturie anilor de cumpănă a istoriei. Cartea este argumentată şi prefaţată de un Cuvânt înainte al autoarei, care lămureşte concis şi convingător despre acest demers şi de o Notă a Editorului, semnată de prof. univ. dr. Dumitru Mnerie, din partea Fundaţiei care a pus girul pentru editarea cărții. Volumul se înscrie aşadar în şirul cărților mărturii, care trebuie păstrat ca semn de legătură între etapele istoriei neamului. Cu acest prilej, autoarei i-a fost înmânată o diplomă de onoare din partea Fundaţiei pentru Cultură şi Învăţământ, Ioan Slavici, ca şi recunoaştere a participării sale la multe alte evenimente culturale şi ca semn de preţuire pentru actul de cultură pe care l-a făcut dând la

lumină aceste documente, parte din istoria noastră, ca un mic lanţ de care trebuie să ţinem cont. Veronica Balaj Vol., Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei, Editura Fundaţiei pentru Cultură şi Învăţământ Ioan Slavici şi EUROSTAMPA, Timişoara, 2013

Stăpânirea habsburgica din Bucovina avea propriile interese, cu totul altele decât cele pentru binele şi propăşirea românilor. Acţiona printr-o masivă colonizare cu populaţii neromâneşti, scopul final fiind distrugerea caracterului românesc al acelui teritoriu. La această grea povară a populaţiei româneşti din dulcea Bucovină, se adăuga şi faptul ca teritoriul său fusese teatru de război între trupele ruseşti şi cele ale puterilor centrale. Astfel după Marea Unire din 1918, situaţia populaţiei era dintre cele mai grele. Locuitorii satelor trăiau în mizerie, iar intelectualii bucovineni erau împrăştiaţi în toate părţile. ,,În Cernăuţi şi în Bucovina au rămas (în 1918) numai foarte puţini intelectuali români şi asupra lor a căzut toată greutatea acestor zile istorice” - consemna Constantin Loghin în anul 1943. Lumea de azi este preocupată de griji de alt ordin decât a-şi consfinţi înaintaşii şi se apleacă doar accidental şi episodic asupra cinstirii acestora. De prea puţine ori se vorbeşte despre adevăraţii bărbaţi ai neamului, şi asta

Apropieri

Intelectuali bucovineni Vasile Plăvan

225

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 226

doar cu ocazia unor evenimente: aniversări, comemorări etc. Noi, cei de astăzi suntem vlăstare, mlădiţe ale acelor rădăcini ,,dezrădăcinate” care au trudit şi sângerat şi este de datoria noastră să facem corecţiile şi restituirile cuvenite. Cred ca este timpul să ne construim o ,,Arca a lui Noe” şi să salvăm ce se mai poate salva din tezaurul românesc istoric, cultural, spiritual. Unul dintre marii bărbaţi români care a trăit şi activat în Bucovina la sfârşit de secol 19 şi începutul secolului 20 a fost avocatul, publicistul şi gazetarul Vasile Plăvan. A văzut lumina zilei la 24 noiembrie 1889, în comună Cupca, judeţul Storojineţ, într-o familie de ţărani înstăriţi. Iubita să mamă l-a crescut în evlavia neamului românesc, în spiritul unor idei şi crezuri clare, concentrate pe respectarea şi revendicarea drepturilor naturale ale românilor. A avut o educaţie aleasă. După primele patru clase primare din comună natală, a frecventat cursurile secundare la Liceul nr. 3 de stat din Cernăuţi, apoi a studiat dreptul la Universitatea din Cernăuţi, formaţie care răspundea pe deplin dorinţei şi voinţei sale de adevăr, dreptate, justiţie. Figura lui Vasile Plăvan, ocupă un loc important în viaţa şi societatea Bucovinei. Nu a fost doar martor la ceea ce se întâmpla în Bucovina vremii sale, ci un participant activ la viaţa socială. Privind în adâncul sufletului său, Vasile Plăvan a văzut revolta românilor bucovineni împotriva stării de suferinţă, umilinţă şi

Apropieri

defăimare şi a descoperit dorinţa de a lupta pentru binele acestora. Nu a plecat fruntea în faţa celui viclean, nu s-a îngrozit de amenințările celor care-şi hrăneau lăcomia din măruntaiele scumpei patrii şi scurgeau măduva ţării adunând toate veniturile ei fără a face vreo îmbunătăţire a stării populaţiei. Având un orizont larg de înţelegere a contextului istoric, Plăvan, alături de mari intelectuali români au refuzat să fie supuşi unui regim politic străin, militând şi acţionând pentru unitatea românilor şi unirea cu patria mamă. Era convins ca astfel vor slăbi şi pieri deşertăciunile ca negura nopţii, împrăştiată de soarele dreptăţii. Considera ca românii au trăit destul în obedienţă, în privare de drepturi, ca îndeajuns au fost blasfemiate aşezămintele cele mai sfinte, îndestul s-a împlântat mâna în sânge nevinovat, îndestul românii au fost adăpaţi cu lacrimi. Format în atmosfera tumultoasă a luptelor de idei care-i confruntau pe românii din Bucovina cu monarhia austro-ungară a fost promotorul eroismului şi patriotismului curat. În opinia sa, patria nu este pământul în care trăim din întâmplare, ci e pământul plămădit cu sângele şi întărit cu oasele înaintaşilor care au vorbit aceeaşi limbă, care au avut aceleaşi doruri, aceleaşi suferinţe, aceleaşi aspiraţii. Şi mai ştia ca pentru dăinuirea unui neam este nevoie, mai întâi de toate de păstrarea credinţei strămoşeşti, sfânta cuminecătură a sufletelor, caldă rugăciune a celor care au fost şi nu mai sunt decât ţărână şi oase. În cugetul curat al lui Vasile Plăvan şi al celorlalţi

227

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 228

intelectuali bucovineni ai vremii a fost lupta sfântă, închinată sorţii copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor. Dedicându-şi întreaga viaţă activităţii de propăşire a naţiuni şi unirii, a insistat obsedant pe ceea ce era esenţial pentru toţi românii din Bucovina, pe ceea ce însemna împlinirea unui ideal colectiv. Vasile Plăvan a fost o ,,vioară” importantă în ,,orchestra” revenirii Bucovinei la vatră străbună. Vasile Plăvan şi-a ales ca armă de luptă condeiul, pe care l-a mânuit cu har, pricepere şi dăruire ca redactor şi redactor şef al ziarului Glasul Bucovinei (1926-1939), la Voluntarul Bucovinean şi colaborator la mai multe periodice ale vremii. Şi-a exprimat opiniile, ideile în mod clar, sub cea mai potrivită formă pentru a fi receptate de cât mai mulţi români. Ceea ce a scris avea ecou în conştiinţa contemporanilor săi şi-i mobiliza pentru a se alătura cauzei comune. În paginile revistelor şi ziarelor la care a publicat, a scris despre obiceiurile, datinile şi portul românilor, despre cântecele şi doinele care întreţineau flacăra vie a românismului. A scris despre ocupaţiile lor: creşterea animalelor, albinăritul, grădinăritul, cultura cerealelor, despre împroprietăriri, reforma agrară, dar cel mai mult a scris despre viaţa dură şi nedreaptă a ţăranilor români neaoşi. A scris despre locurile sfinte şi binecuvântate de Dumnezeu din Bucovina, înălţătoare lăcaşuri ortodoxe româneşti. A scris despre rolul intelectualilor în viaţa bucovinenilor. Cu mare drag povesteşte despre învăţătorul Dionisie Mitrofanovici, ,,luminător sătesc”,

Apropieri

despre copiii şi tinerii satelor, care, deşi sfâşiaţi de dorul de părinţi şi leagănul copilăriei, au plecat la şcoli în oraşele Cernăuţi, Suceava, Rădăuţi şi au ajuns oameni învăţaţi, instruiţi şi educaţi în iubire de neam. A scris despre ziarul Glasul Bucovinei, pe care-l considera ,,îndrumătorul prevăzător al vieţii publice din Bucovina”. A făcut referiri la înnoirile pe plan cultural, economic, financiar, bisericesc şi politic realizate la ,,îndemnul oamenilor cugetători cu serioasă pregătire ştiinţifica adunaţi în jurul ziarului Glasul Bucovinei “– V. Plăvan, Boabe de lacrimi, 1936. Dar cel mai mult a scris despre dezrădăcinare, despre suferinţa şi lacrimile tăcute ale celor ce şi-au lăsat în urmă vatră şi toloaca, căutând în zadar ,,mlădiţe de săcară”, scene din vremurile de bejenie ale ultimului război trăit, a vieţii româneşti din Bucovina din timpul stăpânirii străine: ,,În cursul celor 13 ani de munca în redacţia ziarului Glasul Bucovinei, am stăruit pentru întărirea elementului de baştină aici în Bucovina, pe temeiul credinţei străbune în Dumnezeu, în cinste, corectitudine şi mai ales în jertfă neprecupeţită pentru interesele superioare ale Statului. M-am încredinţat ca meşteşugul scrisului zilnic mistuieşte puterile omului mai mult decât alte îndeletniciri.” – V. Plăvan, Boabe de lacrimi, 1936 Având un condei iscusit şi ascuţit, prezentând trivialitatea vieţii în condiţiile revărsării ,,puhoaielelor”, străine care au subjugat şi oprimat populaţia româneasca a stârnit ura şi duşmănia celor care nu vroiau binele ţării. A suportat rigori şi umiliri, a înfruntat suferinţa pentru împlinirea idealului: ,,Avocatul şi ziaristul Vasile Plăvan, întoarce lutului ce a fost a lutului. – Iar veacului

229

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 230

celui fără sfârşit un suflet nepătat. Dumnezeu Atotputernicul deie odihnă de rai acestui om care n-a avut parte decât de suferinţă în blânda-i trecere prin văile de resemnare ale vieţii “– Glasul Bucovinei, nr.5535 din 26 ian.1939 Deşi a fost un neobosit şi vehement luptător pentru binele românilor din Bucovina, era un bărbat generos şi prietenos: ,,Blând cu cei netrebnici, conciliant cu cei răi şi ignobili, blajin faţă de toţi hulitorii şi certătorii de profesie şi iertător faţă de toţi cari l-au nedreptăţit sau persecutat şi l-au jignit, Vasile Plăvan a fost întreaga lui viaţă un îmblânzit fanatic al idealului şi în acelaşi timp o nefericită victimă a credinţei lui sufleteşti ca oamenii sunt mai buni decât se învederează în josnicia lor de toate zilele.” – Ziarul Suceava, nr. 20, din 27. Ian.1939, din Cernăuţi. Era ,,un idealist incurabil, om blând şi iertător (cum l-au văzut contemporanii) a fost avocat şi ziarist, moşind Sindicatul ziariştilor din Bucovina. Ale sale Boabe de lacrimi vădesc, deopotrivă, soarta provinciei (ruptă din trupul Ţării) dar şi dezrădăcinarea autorului, rămas ,,un suflet nepătat.” – Adrian Dinu Rachieru. Avocatul Vasile Plăvan ,,a fost un entuziast şi un idealist de o aristocratica nobleţe sufleteasca, de distincţie morală, de bunătate şi necuprinsă omenie. La 49 de ani s-a stins, lăsând în urmă o luminoasă pildă de virtute, un nume de o rară puritate şi un exemplu de adevărat românism” – Mariana Gurza, Destine umbrite, 2008. Vocile celor care l-au cunoscut cu adevărat au vorbit cu admiraţie, căldură şi respect, conturând şi confirmând autenticul portret al lui Vasile Plăvan: ,,Vasile Plăvan a

Apropieri

fost un om întreg în numeroasele ipostaze profesionale ale zbuciumatei sale vieţi, epuizându-şi treptat resursele vigoarei, energiei şi a sănătăţii sale spre a fi doborât în cele din urmă de mistuitoarea suferinţă a trupului său, vlăguit de toată gama durerilor fizice şi sufleteşti.” Ziarul Suceava, nr. 20, din 27. Ian.1939, din Cernăuţi. Prin întreaga sa viaţă şi activitate a lăsat neamului o moştenire de preţ: ,,Anii de munca prestată, zi de zi, în coloanele acestui Glas al Bucovinei. Ani grei ca povara unui munte pe sub care trebuie să răzbaţi cu condeiul muiat nu atât în cerneală, cât mai ales în suflet şi în sânge, sunt cea mai frumoasă moştenire pe care redactorul-şef Vasile Plăvan o lasă presei noastre provinciale.” – Glasul Bucovinei, nr.5535 din 26 ian.1939. Pentru toate meritele şi sacrificiile făcute pentru binele ţării şi a românilor: ,,Mult regretatul defunct [Vasile Plăvan] fiind decorat cu medalia Regele Ferdinand! cu spadă pe panglica, onorurile au fost date de către un pluton din Reg. 4 Pionieri.” – Glasul Bucovinei, nr.5536 din 27 ianuarie 1939. Simţind seva neamului din care se ridica, poeta Mariana Gurza, cu o dorinţă fierbinte de a face restituiri în memoria unchiului său Vasile Plăvan cercetează o parte din documentele referitoare la personalitatea acestuia. Prin revenirea şi aplecarea pioasă asupra vieţii şi activităţii gazetarului completează biografia cu detalii, cu sublinieri reliefate de trăsături, cu contribuţii esenţiale la destinul bucovinenilor epocii sale. Toate acestea ne conving ca a fost ,,un om cât o... Epocă Istorică. Un om cât sufletul neamului” – Mariana Gurza, Destine umbrite, 2008.

231

Fie ca tineretul să se apropie mai mult de istoria neamului, să discearnă adevărul de minciună, de fals şi cu luciditate să acţioneze numai în interesul poporului, al românilor de pretutindeni şi al României. Să nu-l uităm pe VASILE PLĂVAN! Să nu ne uităm adevăraţii bărbaţi ai neamului românesc! Să adăugăm numele lor în cartea de onoare şi de suflet a neamului! Vasilica Grigoraş 9 iulie 2010, Foaia Naţională

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Destine umbrite

232

După o febrilă şarjă poeticeasca (rodind editorial în câteva titluri) şi un răgaz prielnic, trebuitor chiar unor fireşti acumulări, MARIANA GURZA ,,recidivează”: vizitată, din nou, de ,,gânduri nocturne” ne propune, aşadar, un alt volum, adunând un buchet de tablete, şi ele inevitabil amprentate de fiorul liric. Fiindcă, sub titlul Destine umbrite noul op se vrea o carte de neuitare, aparţinând unui suflet fremătător şi suferitor, o carte-mărturie, reverberând cu patos o trăire sinceră, o devoratoare iubire pentru neam şi glie. Fie că discută despre spiritul locului sau despre România tainică, fie ca portretizează admirabile feţe duhovniceşti sau reconstituie Sărbători în clepsidră (cum sunt botezate cele patru secţiuni ale cărții), autoarea – o insomniacă vizitată de întrebări – se împotriveşte, spuneam, uitării.

Apropieri

Veghează ca memoria naţiei să nu fie ameninţată de eclipse amnezice. Pricină pentru care creionează portretele unor figuri luminoase, prigonite de Istorie, adevăraţi păstori ai neamului, culegând cuvinte de folos şi luminându-ne calea cu puterea rugăciunii. Şi părintele Ţârovan şi preotul Adrian Făgeţeanu şi preotul poet Megheleş ca să nu mai vorbim de patriarhul Teoctist (smulgându-i, la despărţire, gânduri cernite), de Antonie Plămădeală, Nestor Vornicescu, Gh. Calciu Dumitreasa, dar şi Ciprian Zaharia ori Milivoi Stoin intră, scrie apăsat d-na Gurza, în şirul învăţătorilor neamului. Sau întâlnirile cu Arsenie Papacioc, cu Iustin Pârvu ilustrând rodnicia pildei, aspiraţia spre celest şi pacea sacră, puterea credinţei şi armonia fiinţei. Sunt cuvinte de învăţătură preţuind clipă şi veghind trecerea, inevitabila ,,mare plecare,,, izvodind însă lucrarea, şirul faptelor spre binele neamului. Evident, în galeria personalităţilor care îi confisca interesul nu putea lipsi unchiul Vasile Plăvan. Cel venit din Cupca, un idealist incurabil, om blând şi iertător (cum l-au văzut contemporanii) a fost avocat şi ziarist, moşind Sindicatul ziariştilor din Bucovina. Ale sale Boabe de lacrimi vădesc, deopotrivă, soarta provinciei (ruptă din trupul Ţării) dar şi dezrădăcinarea autorului, rămas ,,un suflet nepătat”. Ca gest pios, d-na Gurza alătură propriilor texte şi pagini recuperate, vorbind pilduitor despre strădaniile înaintaşului. Şi tot aici aşează meritate cuvinte de laudă la adresa inimosului inginer Petru Ciobanu, dispărut şi el, semnatarul unei monografii închinată satului natal (Cupca), un veritabil ,,ambasador bucovinean”, răsfoind

233

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 234

pentru noi paginile dureroase ale încercărilor vieţii, înstrăinându-ne. În fine, putem citi cartea d-nei Gurza şi ca un jurnal de vacanţă. Am în vedere, desigur, secţiunea care vorbeşte despre România tainica. Născută în Caraş, autoarea simte chemarea unor locuri mirifice, sacre, călătoreşte ,,cu ţara în suflet”, se regenerează poposind la Suceviţa, la Sarmisegetuza ori pe Ceahlău, în Ţara Oraşului sau peste tot pe unde o poartă paşii, căutând cu credincioşie locurile de veci ale străbunilor (bunica Trandafira). În fond, chiar autosuspectându-se de conservatorism, autoarea cere imperativ să învăţăm turismul, vrea o Românie curată, deplânge amorţirea civica a societăţii. Şi, mâhnită, se întreabă pe bună dreptate: unde ne sunt intelectualii? Ce face elita? Concluzia se desprinde fără mari eforturi ori speculaţii metafizice. În plin nomadism planetar (cum spun sociologii), confruntaţi cu păcatele unor elite infidele, ticăloşite, supuşi tăvălugului globalizării noi trebuie să redescoperim iubirea de glie. Să ne apărăm culturaliceşte cinstind naţiunea-pom, scrie Mariana Gurza, mare iubitoare a locului, ştiind prea bine ca trecutul ne urmăreşte. Şi ca alerta identitară nu e o invenţie. Suferind, desigur, când ţara e defăimată de neprieteni, când apetitul demolator face ravagii dovedind ca nu ştim să ne preţuim valorile. O carte, aşadar, scrisă ca o urgenţă, revărsată din prea-plinul unei iubiri suferitoare, cu risipă de vorbe mari (să recunoaştem), fără economie de superlative. Dar o carte necesară, invitându-ne să nu uităm osuariul

strămoşesc pe care ctitorim speratul mai bine al unui neam urgisit, dator să nu-şi uite rădăcinile. Scriind-o, Mariana Gurza a împlinit, la rându-i, o datorie de suflet. Adrian Dinu RACHIERU Revista Agero - prefaţă la volumul Destine umbrite, Editura Atticea, Timişoara, 2008

Prin bunăvoinţa scriitoarei Mariana Gurza, în octombrie 2009 a intrat, cu titlu de donaţie, în colecţiile Bibliotecii Judeţene Nicolae Milescu Spătarul, din Vaslui un exemplar din cartea Destine umbrite, apărută la Editura Atticea, Timişoara, 2008. Lecturând cartea m-am dus cu gândul la ceea ce spunea Sfântul Antonie: ,,Daca vom privi cu băgare de seamă şi vom descrie, fiecare după putinţă, faptele şi mişcările sufletului nostru, ca şi cum ni le-am dezvălui unul altuia, putem fi siguri ca, din ruşinea de a fi cunoscuţi în întregime, vom înceta de a mai adăposti în inimă ceva necurat.” De obicei, trăirile şi mişcările sufleteşti le păstrăm fiecare în unghere ascunse ale minţii şi inimii noastre. Oamenii duc vieţi de tăcută disperare. Cei care au avut experienţe dintre cele mai triste pot dobândi şi manifesta compasiune, pot dărui înţelegere şi iubire. Astfel se îmbunătăţesc şi se îmbogăţesc duhovniceşte şi prind puterea şi înţelepciunea de a dezvălui amarul şi tristeţea. Acest lucru încearcă şi reuşeşte, cu măiestrie şi pioşenie, Mariana Gurza în cartea ce poartă un titlu atât de sugestiv Destine

Apropieri

Poeta cu suflet de înger

235

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 236

umbrite. Întâlnim aici mărturisiri şi confesiuni veridice despre fragmente din viaţa sa şi a altor semeni, umbrite de vicisitudinile istoriei, de întunericul minţii şi micimea sufletului unora sau, pur şi simplu, de încercări ale destinului. De asemenea, autoarea ne prezintă bucuria trăirii întru Hristos, într-o Românie binecuvântată de Dumnezeu, care, după opinia sa este Român. Spiritul cărții Marianei Gurza lucrează pentru realizarea unui minus de durere, a unui minus de nepăsare şi egoism şi a unui plus de înduhovnicire. Lucrarea este alcătuită din 4 capitole: I. Spiritul locului, II. România tainică, III. Feţe bisericeşti, IV. Sărbători în clepsidră. Sensul principal al primului capitol este nevoia de identitate a fiecăruia dintre noi. Autoarea consideră ca pentru a-ţi cunoaşte identitatea este nevoie de căutare, raportare şi întoarcere întotdeauna la rădăcini: ,,Există un mister al cerului. Un dans al norilor. Un limbaj discret fără cuvinte între mine şi restul lumii încremenite în taină. O legătură sfântă pornind de la rădăcini la cer, de la străbuni la mine, de la acel loc mirific al părinţilor mei spre sufletul meu fremătător.” Căutarea după 1990 a propriilor rădăcini a înălţat-o spiritual. Descoperindu-şi obârşia, a căpătat şi propria-i identitate. E drept ca nu a găsit răspunsuri, aşa cum şi-ar fi dorit la toate întrebările. De ce? Pentru ca acestea se află în afara oricăror raţiuni, a oricărei logici umane. Însă a realizat un lucru esenţial. Descoperind-şi filonul familiei, arborele genealogic, i s-au mai potolit dorurile de tată, de moşi şi strămoşi, de neam şi a căpătat putere sfântă de a înfăptui câte ceva în memoria înaintaşilor.

Apropieri

Neastâmpărul interior de a-l descoperi şi cunoaşte pe unchiul Vasile Plăvan - avocat, publicist, gazetar, a motivat-o să scotocească continuu prin cărți, publicaţii periodice şi alte documente, dar să şi discute cu diferite persoane care ştiau câte ceva despre el. Descoperă astfel informaţii despre viaţa şi activitatea lui Vasile Plăvan, despre lucrările sale, despre moartea prematură la numai 49 de ani. Marele Om Vasile Plăvan a luptat pentru unirea românilor din Bucovina, vorbind şi revoltându-se pentru toate faptele privind dezrădăcinarea românilor din locul naşterii şi strămutarea pe pământul aceleiaşi ţări, dar ei fiind consideraţi străini. Mariana Gurza reuşeşte să facă o restituire a memorie sale prin publicarea lucrării Boabe de lacrimi a unchiului său. Al doilea capitol al cărții este o mărturisire de credinţă şi izvor de bucurie duhovniceasca: ,,Da, îmi iubesc ţara! Un sentiment înălţător! Îmi iubesc neamul! Îmi sunt dragi munţii, apele, pădurile şi oamenii. Avem o ţară minunată şi refuzăm să o vedem dincolo de aparenţe. Dumnezeu este Român. Aşa îl simt. Dumnezeu ne va ţine de mână aşa cum a făcut-o de ani. Nu ne va lăsa să risipim istoria, tradiţia, credinţa noastră ortodoxă.” În acest capitol, scriitoarea aduce un Argument, inspirat povăţuindu-ne că, numai prin ,,Identitate şi valoare” vom putea scrie o ,,Epistolă” cu ,,Ţara în suflet”, ,,Clipa sacră, în loc sacru”, se întâlnesc pe ,,Piatra nestemată a Moldovei” şi prin ,,Metania Cuviosului Peon Sihastrul” vom nădăjdui să ajungem

237

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 238

,,Spre rădăcini spirituale” pentru a evita ,,Insomnii cu întrebări”. Şi cum altfel ne-am putea păstra identitatea de neam, ţară, limbă, daca nu printr-o biserica sfinţitoare şi lucrătoare. În bisericile şi mănăstirile cu adâncime de zile şi trăire, sau în cele mai nou zidite şi sfinţite, slujesc sfinţi părinţi, despre care povesteşte cu evlavie şi smerenie Mariana Gurza în capitolul ,,Feţe bisericeşti”. Întâlnirea autoarei cu sfinţii părinţi români (arhimandrit Arsenie Papacioc, arhimandrit Iustin Pârvu, mitropolit Antonie Plămădeală, mitropolit Nestor Vornicu, arhimandrit Ciprian Zaharia, protoiereu stavrofor Milovoi Stoin ş.a.) au sporit-o în credinţă şi iubire, iar din acestea dăruieşte la rându-i celor care vor dori să se aplece asupra cărții domniei sale. Şi parca, nu ar fi atât de armonios alcătuită lucrarea Marianei Gurza, daca nu şi-ar fi dezvăluit, în ultimul capitol al lucrării sale, trăirile duhovniceşti cu ocazia celor două mari sărbători ale creştinătăţii: Învierea Mântuitorului nostru Iisus (Sfintele Paşti) şi Naşterea Domnului Iisus Hristos (Crăciunul). Spiritul acestor sărbători la români este profund, ne îmbie la iertare şi iubire, la pregătire pentru a primi lumină în sufletele noastre şi a lumină la rându-ne: ,,O lumânare nu pierde nimic daca aprinde altă lumânare.” Autoarea, ea însăşi o rază de lumină gata oricând să ajungă la sufletele celor care au deschiderea de a cere şi a primi lumină. Cartea prezintă o vizibilă armonie a sufletului său cu lumea, cu semenii, dar şi cu Dumnezeu. Proza Marianei Gurza are aceeaşi muzicalitate şi culoare ca şi poezia să. Volumul Destine umbrite, asemenea poeziilor sale,

Apropieri

este un cântec care mângâie şi alină sufletul, este lumină discretă care te acoperă de speranţă şi bunătate. Lucrarea Destine umbrite nu trebuie doar citită, ci este ca o carte de rugăciune, pe care s-o ai permanent la căpătâi. Are rol mesianic, de a deschide drumuri noi, de a îndrepta pe cei rătăciţi pe calea dreaptă şi adevărată, aduce cititorului o clipă de uitare de sine, un zâmbet sau o lacrimă de înduioşare pentru suferinţele altora. Citind cartea, putem cunoaşte sufletul autoarei. Cunoscând un suflet înălţător, putem prinde aripi pentru a ne înălţa noi înşine, pe aceeaşi cale: apropierea de Dumnezeu, sporirea în credinţă, dobândirea smereniei şi a adevăratei iubiri, a păcii inimii. Este o carte de profundă revelaţie. Acest volum este o sinceră călătorie în spiritualitatea românilor de ieri şi de mâine, prin trăirile de azi, durabilă în timp şi spaţiu. Este o pledoarie convingătoare pentru însuşirea şi interiorizarea adevăratelor valori umane, spirituale. Este un fel de fir al Ariadnei pentru ieşirea din imensul labirint pe care-l reprezintă viaţa noastră actuală prin care rătăcim fără noimă. Se cuvine să spunem câteva cuvinte şi despre autoarea volumului Destine umbrite. Poetă şi scriitoare, cu 8 volume publicate, care s-au bucurat de cronici generoase bine meritate. Arta scrisului este pentru Mariana Gurza un mod de viaţă, un motiv de bucurie şi împlinire. Tematica abordată în scrierile sale se desprinde din viaţa umană dar şi din planul ceresc, iar inspiraţia este divină. Este un fin psiholog, un ,,cititor” al stărilor sufleteşti ale oamenilor, ,,scanează” repede şi bine omul. Fire

239

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 240

blândă şi îngăduitoare, are darul de a pătrunde în cutele cele mai ascunse ale sufletului omenesc. Un suflet bun, îngeresc de bun şi de o modestie aşa de atrăgătoare încât oricine se apropie de ea se simte prins în mrejele unui farmec nespus, aproape ireal de frumos. Daca o cunoşti pe Mariana Gurza, de la început îţi poţi da seama ca este o persoană foarte bogată sufleteşte. În timp, cu migală, răbdare, smerenie şi multă râvnă, şi-a construit ,,o făbricuţă de gânduri bune”, precum spunea Cuviosul Paisie Aghioritul. Însă ceea ce este înălţător, este faptul ca aceste gânduri le oferă semenilor săi, astfel ele fiind ,,sămânţa”, care poate rodi în mintea şi sufletul celor care o primeşte, dar este adevărat ca, această rodire, depinde de ,,pământul,, în care a ajuns. Astfel poţi învăţa de la autoarea Mariana Gurza ca atât culmile cât şi văile parcurse în viaţă se află sub binecuvântarea Domnului. Ştim cu toţii ca empatia este rar întâlnită în zilele noastre. Trecem liniştiţi pe lângă oameni cu diverse nevoi, necazuri, lipsuri, cu dureri trupeşti şi sufleteşti fără să reacţionăm. De la o simplă răsfoire a cărții, orice cititor, şi cel avizat şi cel mai puţin cunoscător al tematicii abordate, va observa empatia autoarei faţă de semeni, aceasta fiind una dintre virtuţile sale. Empatizând cu personajele reale ale cărții, Mariana Gurza demonstrează că se cunoaşte foarte bine pe sine, însă îi cunoaşte şi pe ceilalţi, are capacitatea şi abilitatea de a intra în relaţie cu semenii, de a ,,intra în pielea lor” şi se comportă în consecinţă. Astfel nu intră cu bocancii în gândurile şi sentimentele celorlalți, ci dimpotrivă îi ascultă, îi înţelege, îi mângâie şi în măsura în care poate îi ajută.

Pentru Mariana Gurza, nu este suficient doar să cunoască şi să emane compasiune pentru nevoile oamenilor, ci gândul bun trece la faptă. A încurajat şi ajutat tineri poeţi şi scriitori să-şi publice şi să-şi lanseze cărțile. Este implicată în activitatea filantropica a Asociaţiei Învierea, de la Biserica din Şuşenii Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud. Şi exemplele ar putea continua. Aş putea conchide că, virtuţile personale le-a transferat acestei cărți. Aşa cum te simţi în preajma Marianei Gurza, tot atât de bine te simţi şi citind cartea, în care sunt îngemănate trăiri personale, reflecţii, meditaţii, experienţe de viaţă, asigurând cititorului pacea sufleteasca pe care ne-o dorim cu toţii. ,,Şi, Doamne, această linişte, pare luminată de toate gândurile bune, privind-o c-un surâs pe micuţa Atticea cuibărită în sufletul meu... “ - încheie minunat Mariana Gurza cartea Destine umbrite. Vasilica Grigoraş Revista Agero

Icoana Mariei Autorul a ales să păstreze şi să lase cadou generaţiilor viitoare (acum, nici ca se putea să aleagă mai bine), să garanteze drumul spre pomenire şi păstrare al ,,luptătorilor nedreptăţiţi de istorie”, al eroilor săi şi ai noştri acum – al dragostei lor. A adunat aceste pietre preţioase din colb din drumul carelor şi a zidit o icoană

Apropieri

Cartea Marianei Gurza: Destine umbrite

241

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

precum zidesc meşterii la ţară în mănăstirile lor: Icoana Maicii Domnului. Nimeni nu va avea curajul să o sfarme, iar nedoriţii nu-i vor vedea, pentru ca soarta lor va fi protejată de ,,chipul Mariei”. Poporul acesta a fost năvălit de urgii năprasnice în drumul său, însă românul a ştiut întotdeauna să-şi iubească aproapele şi din cioburile rămase au construit spre aducere aminte şi răsplată a trudei părinţilor lor – noi lăcaşe. Mariana Gurza prin Destine umbrite se dovedeşte a fi, şi continuă să aducă flacăra miilor de cititori, din acest neam. Ca şi icoană, de la distanţă, cartea e un chip, e ca o lumânare aprinsă, însă, daca te apropii de ea, truda sinceră a meşterului binecuvântează. Pentru ca dragostea e adevăr – şi nu se pierde.

242

Ben Todica Revista Iosif Vulcan, Australia 15 august 2008

Tandreţe versus vertij existenţial La polul opus cărților care vor să şocheze, să atragă atenţia cu orice preţ, aproape vehement şi care populează peisajul editorial de la noi, mai există şi cărți, mai există şi autori care, încrezători în binele şi tandreţea acestei lumi vijelioase, scriu altfel. Senzaţia lecturii este una liniştitoare. Pornind de la percepte morale. De la credinţa într-o, spiritualitate a locului şi a iubirii de neam. Este şi cazul cărții Destine umbrite, semnată de Mariana Gurza, Editura Atticea,

Apropieri

Timişoara, 2008, cu o prefaţă de Adrian D. Rachieru, coperta în tonuri discrete semnate de Ioana Gurza. Volumul este structurat pe 4 capitole, legate toate prin tonul de lirism cald. Este o modalitate de la care mulţi au abdicat. Primul capitol Spiritul locului, este o tandră rememorare a unor locuri istorice şi afective, în speţă e vorba de ,,dulcea Bucovină”, de drama trăită de mulţi dintr-o generaţie de sacrificiu precum şi familia autoarei, o restituire pentru cei care vor să ştie ceva din geografia spirituală şi istorica a acestui neam. Portretele evocate aici sunt personalităţi de atunci, sau de azi, care au slujit acest frumos simţământ al iubirii neamului din care fac parte. Remarcabil este Vasile Plăvan, un intelectual de clasă aleasă, jurnalist şi avocat bucovinean, alături de persoane obişnuite care însă, au trăit la fel, aceeaşi dramă a dezrădăcinării. Tragedia trăită atunci, este doar sugerată fără a se intra în detalii dar rămân în memoria cititorului scene precum cele din textul intitulat Căruța cu destine. Desigur ca s-ar putea face trimitere după modalitatea de expresie, la Agârbiceanu sau sămănătorişti dar, există nota particulară a autoarei care face disonanţă faţă de ceea ce înseamnă adesea azi modern, exacerbarea limbajului frust, vulgar. Capitolul al doilea, este o însumare de texte despre spiritualitate, credinţă ortodoxă, despre înţelesuri tainice, aşa cum le-a trăit intens autoarea şi le-a întâlnit în drumeţiile sale. Este o Românie Tainică precum ne codifică şi titlul. Este un adânc sentiment din care izvorăsc pilde, înţelesuri, o anume filozofie de viaţă. Filozofia respectului

243

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 244

şi iubirii pentru străbuni, părinţi, pământ şi neam, autoarea fiind evident o sentimentală. Aceasta, de remarcat, se petrece azi, când mulţi se feresc mai ales în scris a spune lucruri din suflet pentru apartenenţa la spiritualitatea moştenită. Autoarea accentuează cu fermitate ca, acestea fac parte din arsenalul obligatoriu al echilibrului nostru interior. Figuri ale Sfinţilor Părinţi, vin să susţină acest demers, această pledoarie pentru identitatea spirituală, în capitolul următor: Feţe Bisericeşti. Portretele se susţin tot prin trăirile autoarei. Un flux de simţăminte înrădăcinate până la amintire. Părintele Iustin Pârvu, Arsenie Papacioc, Adrian Făgeţeanu sau, figura unui preot de ţară, străluminează o filozofie plină de înţelepciune şi tandreţe, întreaga carte este străbătută de tonul cald moralizator, cu accente didacticiste uneori, lucru firesc într-o asemenea derulare de trăiri. Un volum cât un periplu de moralitate chiar şi când autoarea intervine direct, ca într-o mărturie limită şi face referiri punctuale, personale la globalizare şi comunism, la actualitatea politica româneasca. Totul în ideea respectului pentru spiritualitatea lăsată nouă moştenire. Teama ca globalizarea să nu afecteze sau să ştirbeasca acest dat existenţial, are argumentul, din nou, al iubirii, de neam de aceea se poate afirma ca, volumul în discuţie este..., o carte trăită,,. Gânduri adumbrite, destine frânte de istorie, marturii trăite la cota arderii interioare, iată liantul textelor din acest volum eterogen ca expresivitate literară. Este şi nota de reportaj şi de povestire şi de memorialistica.

Peste orice formulă de a spune, rămâne însă, ca un arc luminos, care leagă înţelesurile cărții, iubirea de neam şi respectul pentru valorile sale. O carte tandră în acest vertij existenţial contemporan. Veronica Balaj Revista Iosif Vulcan, Australia

Indiferent daca este o restituire cu greutate sau o completare de întreg cultural prin alăturarea tuturor producţiilor exprimate, Boabe de lacrimi de Vasile Plăvan îngăduie o discuţie obligatorie (care, însă, nu se face la noi) în materie de istoriografie literară şi de acces la documentul originar. Caci, de fapt, deşi acesta este un ,,caz “de scriitor uitat şi cu operă risipită din ignoranţă, nepăsare ori reavoinţă, ,,canonul semi-uitării “ pare ca s-a impus într-un mod şocant în această literatură care nu-i capabilă nici până astăzi să aibă măcar un singur autor cu ediţie de ,,opere complete“ aşa cum pretutindeni în societăţile aşezate este normă nediscutabilă. Arareori doar câte un spirit scormonitor ori sentimental reciteşte cărți vechi ce abia daca se mai ţin în cotoare sau răsfoieşte ziare şi reviste din vremuri parca antice şi mai descoperă câte un nume, câte o creaţie fără ,,cotă “ori idei rămase fără descendenţi; şi se miră. Acum, ,,restituirea“ nu apare întâmplător ci îi aparţine Marianei Gurza care, fiindu-i ,,rudenie“, ilustrează tipologia ,,urmaşului veghetor “, rară şi ea la

Apropieri

Un Slavici de Bucovina

245

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 246

noi, unde uitarea şi risipa au devenit regulă de fier şi atitudinea cea mai răspândită. La drept vorbind, Vasile Plăvan merită o ediţie nouă şi poate ca în viitor chiar şi o ediţie integrală daca năzuinţa de a nu-i lăsa numele să revină în penumbră de unde iese acum, se va însoţi şi de un efort bibliografic nu de tot mărunt. Dar va fi nevoie de căutări în revistele bucovinene de acum aproape un veac şi poate, daca va interveni şi norocul, de investigaţii lungi şi anevoioase în arhive unde adeseori trebuie căutat acul în carul cu fân. Boabe de lacrimi confirmă un ,,autor de epoca “. Proza lui este în chip izbitor sămănătoristă, eticistă şi ,,iorghistă “, arătându-ne un fel de Slavici de Bucovina însă mai degrabă un Slavici de Popa Tanda decât cel din americanismul Morii cu Noroc. Această constatare se impune. Însă perspectiva curentă ce dispreţuieşte astfel de producţii sub cuvânt ca ar fi ,,primitive “şi ilustrând un ţărănism înapoiat trebuie înlăturată. Origina ei este, însă, surprinzătoare caci deşi aşezat în categoria ,,dosarelor clasate “, semănătorismul nu cunoaşte până astăzi chiar decât examinări ideologice şi contestaţii doctrinare (ce vor trebui şi ele explicate cândva) şi nici o analiză de perspective estetice şi de integrări în evoluţii de ansamblu. Cine se va încerca în această materie va întâlni, totuşi, realităţi neobişnuite de unde s-ar putea să rezulte altfel de legături cu producţiunile anterioare sau cu cele ce i-au urmat caci ,,sămănătorismul “se va înţelege cu vremea drept o viziune antropologica, a omului pur şi a ,,bunului sălbatic “, anticipând un fel de ecologie care astăzi daca ar fi cunoscută ar avea adepţi şi susţinători. Scenele etnografice fără cine ştie ce însemnătate estetica,

Apropieri

invocate frecvent în felul argumentelor de scăzământ, nu sunt însă înţelese cu lărgime şi bineînţeles ca se greşeşte. Esteticeşte, acestea sunt mai degrabă scheme de pictură settecentesca, traducând o viziune de Fragonard de sat ce pictează viconţi în iţari şi momente de calendar al unei realităţi stilizate şi epurate de incidental prin reducerea la canonic. Acelaşi utopism de umanitate idealizată apare şi aici, deşi materia este diferită. ,,Se făcea ca Radu se întorcea din ţarină pe cărări umbrite de spice de săcară îndoite. Amurgul se lăsase peste sat. Holdele erau trecute de pieptul omului. Bătute alintat de zefir, se legănau încet într-un susur molcom. Cârduri de vite veneau de la păşune, mugind prelung ca să spargă tăcerea satului. Dintre ogoarele încărcate de roadă se desprindea, ca un farmec sfânt, doina ciobanului care şi-a pierdut turma. O cânta din fluier, flăcăul Toader Căprarul care se întorcea de la lucru cu carul cu boi. Cum în tot satul nu se găsea flăcău care să cânte doina ciobanului cu şartul lui Toader Căprarul, bătrâni şi tineri se topeau în admiraţie pentru flăcăul acesta care tălmăcea cu foc jalea acestui cântec apucat din bătrâni. Valurile doinei pline de alean se revărsau peste sat şi fetele se adunau botei şi rămâneau în loc prăpădite ca să asculte cu ochii în lacrimi glasul fluierului. La rădăcina tufanilor din pădurici, licuricii îşi îmbiau lumina miraculoasă, podoabă cereasca prinsă pe hlamida violetă a amurgului. Era atâta voie bună în sat şi atâta mulţumire...“ Dar prozatorul nu era un ,,sămănătorist“ iar adaosurile faţă de ,,sămănătorismul “ clasic, de altminteri până astăzi rău înţeles şi condamnat în doctrină fără nici

247

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 248

măcar o idee de examen în sfera valorilor estetice, există şi au importanţa lor. Întâiul ar fi stratul de atitudini cu străvechime şi invocând reminiscenţe de arhaicitate ce nu sunt nici simplificări şi nici desen decorativ fără conţinut. O reverie a sufletelor candide se observă adeseori iar semnele originarului apar din toate părţile şi se impun. Secera totemica, satul mitic, ,,soroacele“, ursită, mulţimea de superstiţii, de frici de neolitic şi de reacţii codificate se includ aici dar în felul unui ,,sadovenism congenital“ al literaturii române care în alte părţi s-a dezvoltat în creaţie indigenistă şi în ,,realism magic “sudamerican. Prozatorul nu înaintează însă în această direcţie. El picură în substanţa lui afectivă multă doctrină şi element de tradiţie regională cultivată într-un chip aproape secret, ca şi cum ar constitui ,,cărțile sacre “. ,,Eminescianitatea“ se impune ca atitudine şi se confirmă până şi în evocările ,,drumului de fier“ văzut deopotrivă în felul Doinei dar şi al lui Sadoveanu, ca un agent coroziv al alienării şi al ,,sfârşitului poveştii“. Însă ,,eminescian“ este şi presentimentul dramei colective, descrierea ,,încercărilor“ ce cuprind un popor care parca a traversat deşertul simbolic dar nu s-a ridicat încă mai sus de ,,blestemul sub-istoriei“. Acesta este regimul de ,,supus austriac “, o invenţie modernă ce pune laolaltă într-o mixtură de neînţeles atât pe ,,cives“ cât şi pe ,,foederatus“, pe cetăţean şi pe barbar. Observaţiile au, în această temă, ceva implacabil deşi se aşează până azi într-o linie de sursologie eretică, mai cu seamă atunci când se invoca ,,măsurile sistematice pentru stârpirea elementului românesc“ şi, prin aceasta, o

Apropieri

,,păgânizare“ înţeleasă astăzi mai bine când tradiţia ,,amestecului“ pare a triumfa. De altminteri, ,,babelismul “de imperiu în amurg se întrevede pretutindeni, acesta fiind, de fapt, ,,cernăuţismul“ elogiat de unii apologeţi recenţi, prea de tot ignoranţi în materie însă predispuşi a face agitaţie şi prozelitism pentru un ,,multiculturalism“ neconţinutistic. Accentul acestei literaturi este eticist şi doctrinar, cultivând un rousseauism etnic izbitor. Dar şi aici pătrund scene din tablourile de viaţă cotidiană, litografii şi decor. Câteva din aceste creaţii cu gen indistinct, unde memorialistica se alătură cu proza etnografica, sunt memorabile nu atât prin forţa de a evoca portretistic ci prin document de viaţă istorica şi prin atitudinea ce defineşte rostul omului în univers. ,,Modelul“ şi ,,,exemplul “ sunt aici capitale şi constituie, mai cu seamă prin mica bijuterie eticistă ,,Dionisie Mitrofanovici“, punctul cel mai înalt al creaţiei acestui autor de ,,portrete morale“ şi de apologuri de uz didactic, mai degrabă însă apte a fi citite ,,în prispa bisericii“. În fond, Vasile Plăvan era un cărturar de speţă practica, în tradiţie bucovineană unde ştiinţa de carte nu a condus la un gen contemplativ. Era, deopotrivă, un om citit (evoca între altele pe Carlyle, al cărui messianism al ,,omului mare“ presimţit şi de Alexandru Haşdeu, îi va fi plăcut) şi ,,cu formula vie“, având înţelegere a vieţii, pătrunzător. Iar daca i s-ar fi îngăduit să se exprime cu lărgime şi în etape lungi, poate ca ar fi devenit şi un scriitor ce contează caci avea un talent simţit printre rânduri, între

249

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 250

altele şi prin aceste pg.ini de linişte buzzatiană, de felul celor din ,,Deşertul Tătarilor“. Cum păşeam pe drum, un cântec frumos a-nfiorat tăcerea serii ce se lăsase de-a binelea. Cântecul venea din sus, dinspre ţarină, şi se desluşea din ce în ce mai bine. Era atâta duioşie în el, atât alean stingher, ca m-am oprit locului să-l ascult. Se cunoştea ca nu era cântec românesc. Rusoaice veneau cu sapa de-a umăru de la praşilă. Un ciopor de fete se desfăşurase de-a curmezişul drumului şi se mişca alene cântând în două voci, prin mijlocul satului. Ieşeau femeile la porţi de ascultau împietrite acel cântec de jale. Cântecul de mult se pierduse în vale ci eu tot stăm pe loc ascultând melodia ce-mi rămase în auz. Şi multă vreme m-a urmărit acea vrajă a cântecului de stepă. Se născuse în pustiul stepei, caci trăgănările lui prelungi şi stridente aminteau imensitatea ştepii cu monotonia obositoare. Acolo pe stepă, în cântece de acestea îşi varsă amarul inimii cazacii. Şi cum vremurile au urzit ca straja Moldovei de la Nistru să dea până la Prut, lăsând cu nestrânsă durere o parte din hotar în sama străinului, acesta hâlpav s-a sforţat să dea cu sila acelui colţ de Moldovă tiparul său, felul de viaţă al său. Dar duhul acelora cari dorm somnul de veci în acel pământ, s-a împotrivit opintirilor duşmanului. Şi cu toate ca acesta a gospodărit, după năravul său, un veac şi mai bine între Prut şi Nistru, nimic nu l-a ispitit pe Moldovean să-şi schimbe datinile. Moldoveanul legat de glie a rămas acelaşi. Cântecul său de jale nu l-a dat pe cântecele ruseşti.

De departe, din fundurile Ucrainei, luna îşi arăta discul roşu, învăluind în taină satul. La tabăra de lângă cetate soldaţii dorm în jurul vetrelor de foc. De undeva se desprinde o doină olteneasca, zisă din caval. Nimic nu se mişca, drumurile sunt pustii, doar vreun câine latră din când în când. Pe coama cetăţii Tighina, mândru, cu arma la umăr, păşeşte soldatul român: straja Moldovei e iar la Nistru! “ Artur Silvestri Vasile Plăvan, Boabe de lacrimi, ediţie îngrijită de Mariana Gurza, Ed. Carpathia Press, 2007)

Două nume tipărite cu caractere identice—unul privind spre est, iar celălalt spre vest, dar ambele îmbrăţişând în lumina ochilor clarvăzători un spaţiu larg de strămoşeasca glie—ne deschid, cu ospitalitate româneasca, uşa cărții în care destinele lor s-au întâlnit şi apropiat. Întâlnirea vestită de Artur Silvestri—care îl anunţă pe Vasile Plăvan ca, un fel de SLAVICI DE BUCOVINA, – este pusă în pagină de către mult-sensibila şi luminatpioasa Mariana Gurza—poetă, editoare şi eseistă creştină, nepoată, pe linie maternă, a lui Vasile Plăvan. Născut în 1889, la Cupca, judeţul Storojineţ —o aşezare în care istoria s-a simţit la ea acasă încă de pe vremea costobocilor şi a dacilor mari, intrând în hrisoave sub, Alexandru Voievod, Domn al Ţării Moldovei,, — Vasile Plăvan, avocat, gazetar şi publicist a fost—

Apropieri

O carte scrisă cu sufletul nu poate fi citită decât cu inima

251

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 252

apreciază autoarea Mariana Gurza—un entuziast şi un idealist de o aristocratică nobleţe sufleteasca, de distincţie morală, de bunătate şi necuprinsă omenie. ,,La 49 de ani s-a stins, lăsând în urmă o luminoasă pildă de virtute, un nume de o rară puritate şi un exemplu de adevărat românism.” (pg.8) Despre îndârjirea, demnitatea şi dăruirea cu care generaţiile lui Ioan Slavici şi Vasile Plăvan au apărat identitatea româneasca, spălând trupul şi inima ţării dragi în, Boabe de lacrimi, s-a scris mult şi autorizat, în ultimele luni. Rândurile mele se vor destinate desluşirii personalităţii atât de fragile (,,nucul fraged dezrădăcinat”), dar cu atât mai vrednica de, binecuvântarea vieţii, a autoarei acestei cărți — aşa cum am reuşit s-o percep din lectură unora dintre scrierile sale, din convorbiri, atitudini şi, mai ales, din aplecarea atentă asupra acestei biografii de familie—în sensul cel mai larg posibil—apărută la Editura Fundaţiei pentru Cultură şi Învăţământ, Ioan Slavici, Timişoara—Ed. Eurostampa, 2013. Gestul recuperator săvârşit de urmaşi, întru păstrarea, mănunchiului,, de neam al unui popor, este, în zilele noastre, tot mai anemic şi mai rar. Cu atât mai sfântă apare declaraţia de credinţă a Marianei Gurza: ,,nu avem voie să ne uităm rădăcinile” (pg. 9) – un avertisment autentic şi demn de ascultat, care vine din partea unei persoane trăind dezrădăcinarea, fără a risipi niciodată pumnul de ţărână neaoşă, udat cu, boabe de lacrimi,, fierbinţi şi repede curgătoare. Cobor cu emoţie treptele templului istoric al României răsăritene. Cel puţin de la Dimitrie Cantemir

Apropieri

încoace, această binecuvântată parte a ţării a rămas cea mai săraca, deşi a dat oamenii cei mai aleşi! Explicaţia vine şi prin Vasile Plăvan, Mariana Gurza şi câţi alţii (!): nevoile exterioare sunt echilibrate printrun interior de o bogăţie, o forţă şi o tenacitate rare şi recunoscute. Alături de filiaţia literară evidentă, se poate distinge în paginile cărții şi o apropiere de destin biografic în căutarea şi descifrarea drumului drept, necesar şi definitoriu. Nemângâiata, condamnare ,,la viaţă după pierderea unuia dintre părinţi, amarul despărţirii de locurile unde-şi depănase firul zilelor de copil” (pg. 18), ieşirea, din cătuşele ,,realităţii, spre a visa, dulce şi mângâietor” (pg. 19), ,,jindul nestrâns după pământul şi aerul” (pg. 20) pierdute, sentimentul singurătăţii şi al părăsirii, cu care... „făcuse prea de timpuriu cunoştinţă” (pg. 20) şi încă altele, pecetluite parcă de ,,cumpăna destinului citit în capriciul, boabelor de săcară”: ,,M-am născut să rătăcesc în lume fără noroc” (pg. 22), apăsări sfâşietoare pentru sufletul copilului Radu din povestirea, Boabe de lacrimi, par desprinse de pe coperta inimii Marianei Gurza. Agitaţia, fierberea interioară, neacceptarea distrugerii marilor valori materiale şi spirituale în aventurile unor sisteme politice iresponsabile, stări des întâlnite în poezia Marianei Gurza, sunt similare cu cele trăite de înaintaşul său, atunci când descria ororile primului război mondial: ,,Sufletul plin de milă şi bunătate, iubitor de adevăr şi dreptate este exterminat.” (pg.23).

253

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 254

Participant direct în corpul de voluntari la luptele pentru întregirea neamului, ,,Vasile Plăvan revarsă testamentar în sufletul nepoatei sale dreptul sacru, ca pământul străjuit şi apărat cu îndârjire de arcaşii lui Ştefan cel Mare să fie readus sub oblăduirea noastră.” (p. 29). Versul Marianei Gurza stăruie legănat pe cea mai caldă şi aleasă muzica a sufletului său, aşa cum textele lui Vasile Plăvan unduiesc precum spicele pe nelipsitele armonii ale doinelor româneşti sau pe trilurile privighetorilor, aducând lumile în armonie. Dedicând fiicei sale (Geta) o povestire pilduitoare (Două lumi), autorul înalţă ţăranului român un monument, având ca soclu triadic Munca, Ordinea şi Credinţa. Nu-i iartă însă străvechea şi dăunătoarea atitudine refractară faţă de carte şi învăţătură, înţelegând ca numai, truda fără răgaz, atât pentru cărturari cât şi pentru plugari, ,,poate duce la, consolidarea morală şi materială a scumpei noastre Ţări”. (pg. 35). Ceea ce a înţeles Vasile Plăvan, acum circa un veac, mai bine decât unii, responsabili,, ai zilelor noastre, este faptul că extazul religios (Obrazul drept al Maicii Domnului, lipit în fericire negrăită de căpşorul pruncului divin, gura întredeschisă puţin şi umbrită de o uşoară durere eterica, frumuseţea palidă a feţei şi capul înclinat cu o graţie care îţi aduce aminte de femeia de pe pânzele Renaşterii italiene—toate sunt învăluite ,,într-o atmosferă de resemnare dumnezeiasca şi de cucernicie înălţătoare” pg. 36) înalţă sufletul, dar nu hrăneşte mintea şi trupul. Într-o ţară fără industrie, dependentă de, fabricile din străinătate, ,,exportatoare de materii prime”

Apropieri

(Românul nu contribuie decât aproape numai cu mânuirea ţapinei – este vorba de exploatarea lemnului— pg. 35), folosul rezultând din această ,,operaţie economica îl trag intermediarii, tot ei.” (pg. 35). Murmurând, precum odinioară, ,,apele noastre povestesc, de vremile cari au fost, când liota străinilor nu vremuia ghiftuită pe meleagurile acestea” (pg. 36). Un popas la mănăstirea Moldoviţa, care-ţi grăieşte de trecutul nostru bogat în oameni şi fapte mari, ,,te îndeamnă să-ţi faci şi tu datoria, sporind pe cât se poate creaţia cinstită şi curată a Românismului”. (pg. 37). Evocând figura directorului de şcoală din Cupca, autorul vorbeşte cu evlavie, recunoaştere şi recunoştinţă despre, luminătorii, ,,care au stăruit cu osârdie şi tragere de inimă, ca să samene sămânţa culturii şi să spargă paragina ce se împotrivea cu îndărătnicie” (pg. 39). ,,Obiectivul său principal a fost de a primeni viaţa satului, de a arăta foloasele învăţăturii” (pg. 40). O altă coordonată pe care s-a înscris cu vădită pricepere şi perseverenţă Mariana Gurza, ducând mai departe idealurile înaintaşului său, este presa. Vorbind despre rolul acesteia, Vasile Plăvan numea ziarul (, Glasul Bucovinei,,), crainicul neadormit al ideilor frumoase, pe cari le duce în casa celui bogat şi în coliba săracului,,, idei pornite, dintr-un suflet curat şi plin de dragoste pentru tot ce-i românesc, suflet mai stăpânit de dorul celei entuziaste propăşiri,, (p. 44). Ca publicist online şi în format tipar, Mariana Gurza şi-a creat o vastă reţea de colaborări la nivel naţional şi în diaspora, manifestă o exigenţă selectivă demnă de tot respectul, ştie să cultive şi să întreţină o atmosferă relaţională care îi face cinste!

255

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 256

Şi sigur ar trebui să luăm aminte la observaţia cu care se încheie ciclul povestirilor lui Vasile Plăvan, aceea că: ,,Banul era ispită şi rădăcina tuturor păcatelor de pe lumea asta, când el ajunge să fie stăpân pe om” (pg. 57). În partea a doua, cartea conţine FOTODOCUMENTE aparţinând lui Vasile Plăvan, începând cu Certificatul de botez, actele de studii, legitimaţii, Certificat de cununie, Cartea de identitate, Ordinul de mobilizare, abonament CFR, Certificat de voluntar în lupta pentru întregirea neamului ş. a., iar în final, Extrasul din Registrul Stării Civile pentru morţi, pe anul 1939. Următorul capitol, intitulat Drumul spre veşnicie, cuprinde extrase din presa vremii cu privire la trecerea în, veacul cel fără sfârşit ,,al acestui, suflet nepătat” — unul din cei mai cinstiţi şi iubiţi ziarişti bucovineni: Vasile Plăvan, (pg. 77), un îmblânzit fanatic al idealului şi, în acelaşi timp, o ,,nefericită victimă a credinţei lui sufleteşti ca oamenii sunt mai buni decât se învederează, în josnicia lor de toate zilele”. (pg. 79). Capitolul Referinţe critice evidenţiază, limba neaoş moldoveneasca, ,,stilul clar şi concis” (pg. 91), nota de tristeţe rămasă în sufletul său după pierderea timpurie a mamei. În Postfaţa la volumul, Boabe de lacrimi, (2007), Artur Silvestri evidenţiază iniţiativa, urmaşului veghetor: ,,Mariana Gurza, în contrast cu indiferenţa forurilor literare, unde uitarea şi risipa au devenit regulă de fier şi atitudinea cea mai răspândită” (pg. 95). Volumul de referinţă confirmă un autor de epocă. Proza lui este în chip izbitor sămănătoristă, eticistă şi

Apropieri

,,iorghistă”, arătându-ne un fel de Slavici de Bucovina, (pg. 95). Ca elemente sămănătoriste, Artur Silvestri reliefează: ,,O reverie a sufletelor candide se observă adeseori, iar semnele originarului apar din toate părţile şi se impun. Secera totemica, satul mitic, <<soroacele>>, ursită, mulţimea de superstiţii, de frici parca de om din neolitic şi de reacţii codificate se includ aici, dar în felul unui <<sadovenism congenital>>. Prozatorul... picură în substanţa lui afectivă multă doctrină şi element de tradiţie regională”, (pg. 96-97), ,,Eminescianitatea”, lui V. Plăvan se impune ca atitudine (vezi evocarea, drumului de fier, ,,prezenţa, Doinei” şi presentiment (drama colectivă, blestemul subistoriei, ,,regimul de, supus austriac”, stârpirea elementului românesc, ,,babelismul’’ de imperiu în amurg (pg. 97). Accentul acestei literaturi este eticist şi doctrinar, ,,cultivând un rousseauism etnic izbitor” (pg. 97)., Modelul şi, exemplul, sunt capitale: ,,Cărturar de speţă practică, în tradiţie bucovineană, unde ştiinţa de carte nu a condus la un gen contemplativ, Vasile Plăvan, era, deopotrivă, un om citit, (pg. 97), având înţelegere vie a vieţii, pătrunzător..., cu un talent simţit printre rânduri”, (pg. 98). Georgeta Plăvan Ştefănescu – fiica scriitorului – face o sinteză a vieţii şi activităţii acestuia, încheind cu aprecierea: ,,A fost un om integru, cu o judecată cumpănită, fără patimi, stăpânit de imperativul conştiinţei, al datoriei şi al onoarei. Conciliant şi blajin, sărac în bunuri materiale, el a lăsat în urmă o

257

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 258

luminoasă pildă de virtute, un nume de o rară puritate şi un exemplu de adevărat românism” (pg. 103). Un amplu articol de presă semnează în, Foaia naţională, (2010) şi Vasilica Grigoraş, propunând tineretului de astăzi modelul Vasile Plăvan. Un auxiliar explicativ de termeni, necesar nu atât pentru înţelegerea textelor, cât pentru a marca particularismul şi evoluţia lingvistica în ultimul secol, vine să ajute cititorul şi să îmbogățească dotarea întreprinderii de înaltă excepţie a, urmaşului veghetor – Mariana Gurza. La aceasta contribuie şi Nota Editorului, care prezintă tipărirea volumului drept, un eveniment deosebit ,,prin implicarea, distinsei Doamne a scrisului – Mariana Gurza”, prin aplecarea către o operă trecută prea uşor cu vederea, ,,care oferă cititorului, o lume, poate nu demult petrecută, dar de puţini români ştiută”, o rădăcină din neam, care explica firea firavă, dar cutezătoare a urmaşei (pg. 123). Aceleiaşi neobosite poete, editoare şi eseiste creştine – Mariana Gurza – întreaga gratitudine a cititorului şi pentru zona ilustrativă a lucrării, bogată, bine dozată, sugestivă şi absolut binevenită. MAria RUgină Revista Melidonium, Mariana Gurza, fiica a satului Cupca, (Bucovina de Nord)

Poeta Mariana Gurza Născută pe meleaguri bănăţene, în România, poeta Mariana Gurza, domiciliată în Timişoara, rămâne, totuşi o fiica a satului Cupca. De ce? Pentru ca nu uită baştina

părinţilor săi, pentru ca, fiind departe, este totuşi, atât de aproape sufleteşte de noi. Iar poeziile sale dedicate Bucovinei, ne dovedesc mereu ca tânjeşte după baştina părinţilor, ca visează, trăieşte, scrie despre ea. Ca orice suflet de poet este o fire sensibilă şi puternica în acelaşi timp. Iată ce ne spune în poezia Plai de dor: ,,Frumoasă, Ai pătruns în sufletul meu, Ca o pasăre măiastră, Bucovină, Plai de doină, Plai de dor... Sfânt şi binecuvântat Îţi este neamul, Neam nemuritor..., Sperăm ca într-o bună zi o vom avea printre noi, cai vom admira talentul, o vom auzi citindu-ne poeziile, ne va dărui carţile sale, dar şi zâmbetul ei amabil, sufletul ei mereu deschis spre oameni, într-o lume unde sufletul adună întreaga Bucovină, cu acest mioritic colţ de rai, numit Cupca, pe care poeta Mariana Gurza îl iubeşte atât de mult. Deocamdată, îi dorim multă sănătate, noi creaţii şi inspiraţie divină.

Apropieri

Emilia Spătaru (Libertatea Cuvântului – ziar social-politic şi de cultură din regiunea CERNĂUŢI, NR.6(364), 12 februarie 2010)

259

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Pe urmele lui Zenon

260

Mariana Gurza ne invită într-o călătorie în care recreează cu intensitate adâncurile şi înălţimile experienţei umane şi ne face să vedem cât de extraordinară este viaţa noastră de zi cu zi. Titlul antologiei ne sugerează ca este vorba de o recreare a unui stil neconvenţional antic grecesc care ne încapsulează în mitul lui Zenon din Eleea (490 – 430 î.Hr.) şi într-o manieră originală, subtilă, profundă şi de modă veche, autoarea ne propune spre încântare o colecţie de trăiri şi transmutări lirice. Această colecţie are treizeci şi cinci de poezii alese. Poemele Marianei Gurza, strălucit artizanale sunt perceptive la peisajul natural şi întrebările fundamentale ale vieţii şi ale morţii. Acest volum oferă textul românesc, original şi omologul său în limba engleză pe pagini faţă în faţă. Traducerea lui George Anca surprinde cu ochi de şoim splendoarea originalului, transmite cu măiestrie frumuseţea poetica şi ritmul folosit, precum şi complexitatea adâncimilor limbii autoarei Mariana Gurza. O profundă poezie de iubire... senzuală, muzicală şi delicată.,, Ben Todică (Prefaţă la volumul bilingv, Pe urmele lui Zenon, Editura Timpolis, Timişoara, 2012)

On Zenon’s footsteps – traducere de George Anca The title of anthology suggests that it îs question of recreation of an ancient unconventional Greek style which encapsulates uş into the myth of Zeno from Eleea (490 – 430 BC) and în original, subtle, profound and old fashioned manner, the author proposes to our delight a collection of lyrical feelings and transmutations. This collection hâş thirty five chosen poems. Brilliantly crafted, poems of Mariana Gurza are perceptive to natural landscape and fundamental questions of life and death. This volume offers Romanian original text and its homologue în English on opposite pg.es. Translation of George Anca surprises with hawk eye the splendor of original, transmits with mastery poetical beauty and used rhythm, aş well aş complexity of language depth of author Mariana Gurza. A profound love poetry... sensual, musical and delicate.

Orice carte dăruită de către autor, implică o comunicare aparte. Din start. Adică autorul are convingerea că meriţi să-i fii părtaş la cele ce a scris, să colaborezi cu stările sale în timpul lecturii. Daca un pictor îţi va dărui mai greu o lucrare de-a să, condiţiile creaţiei fiind cu totul altele, cartea este menită să circule, să transmită cuvinte în îmbinări noi, să

Apropieri

Pe urmele lui Zenon

261

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 262

te atragă într-un dialog, să vezi imagini, să te emoţionezi, să te miri, să te bucuri, să te întrebi sau, să găseşti răspunsuri şi alte coordonate interioare şi câte alte stări nu poate declanșa o lectură? Lucru ştiut şi totuşi repetabil de la o epoca la alta, de la o pagină la alta fie cartea veche, fie nouă dar, cum spuneam, e cu totul altceva când cartea îţi este oferită. E ca o invitaţie la un colocviu secret. Cu fiecare cititor gestul colocvial se lărgeşte şi lumea pare mai uşor de descifrat, îi găseşti sensuri nebănuite şi, de ce nu, uneori, pare mai uşor de suportat... Sunt aşadar în posesia unui dar de carte. Poeta Mariana Gurza, îmi scrie pe prima pagină, ,,cu drag şi preţuire”, asta înseamnă ca e o punte durabilă către mine. Să preţuieşti cu drag, nu este chiar uşor, poţi preţui cu distanţare, cu ardoare, şi asta se stinge repede ca o flamă, poţi preţui cu respect, glacial, cu sobrietate şi detaşare, dar să preţuieşti cu drag, îmi place să cred ca sună deschis, durabil, tandru şi promiţător. Poţi întrema o afinitate electivă să-i spunem, cu câte nuanţe încap pe lungimea sa. Cartea în discuţie este o antologie, cu un titlu remarcabil: Pe urmele lui Zenon, Editura Timpolis, 2012, în ediţie bilingvă, română-engleză, în traducerea redutabilului om de cultură, George Anca. Aşa cum ne sugerează în prefaţă scriitorul Ben Todică: ,,Mariana Gurza ne invită într-o călătorie în care recreează cu intensitate adâncurile şi înălţimile experienţei umane şi ne face să vedem cât de extraordinară este viaţa noastră de zi cu zi. Titlul antologiei ne sugerează ca este vorba de o recreare a unui stil neconvenţional antic grecesc care ne

Apropieri

relaţionează cu mitul lui Zenon din Eleea (490 - 430 î.Hr.) şi într-o manieră originală, subtilă, profundă şi de modă veche, autoarea ne propune spre încântare o colecţie de trăiri şi transmutări lirice. Poemele Marianei Gurza, strălucit artizanale sunt perceptive la peisajul natural şi întrebările fundamentale ale vieţii şi ale morţii. Acest volum oferă textul românesc, original şi omologul său în limba engleză pe pg.ini faţă în faţă. Traducerea lui George Anca surprinde cu ochi de şoim splendoarea originalului, transmite cu măiestrie frumuseţea poetica şi ritmul folosit, precum şi complexitatea adâncimilor limbii autoarei Mariana Gurza. O profundă poezie de iubire... senzuală, muzicală şi delicată.” Să scrii despre o carte de poeme, nefiind critic literar, înseamnă să-ţi spui - expui în cuvinte sentimentele pe care le declanşează versurile. De ce să le faci cunoscute? Din onoarea pe care merită să o dai unei munci de creaţie. Mă pun şi eu în slujba acestui deziderat şi spun ca selecţia din volum este descrescentă, de la tonul filozofic apropos de existenţa şi condiţia umană, apropos de raportul cu veşnicia şi divinitatea, spre o atingere aproape palpabilă a realului (vezi poezia despre şomeri). Traducătorul şi poetul George Anca a ştiut exact de ce alege această linie. Nota de echilibru în volum o realizează afectul, trăirea, abordarea vieţii cu deznădejde şi bucuria de a fi, cu tristeţe şi plecăciune când e vorba de Dumnezeu. Nota traducătorului este referențiale: Mariana Gurza ,,vrea să detoneze egoismul din jur” (Adrian Dinu Rachieru), ,,tăcerea nu-i va zăgăzui

263

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 264

sufletul” (Eleonora Schipor), ,,versurile devin universul şi salvarea să” (Nina Ceranu). ,,Ne exceptând romanţioase declaraţii erotice, poemele Marianei Gurza (bucovineanca născută în Banat, mamă de copii), au mai mereu dimensiunile rugăciunii Tatăl Nostru. Traducătorul a ascultat, concomitent, şi cântece de Frank Sinatra, alegând abia câteva fulguraţii cvasi-mistice aşternute de-a lungul anilor şi publicate în volumele: Paradox sentimental, Ed. Augusta, 1998; Gânduri nocturne, Ed. Augusta, 1999; Nevoia de a sfida tăcerea, Ed. Augusta, 2000; Lumini şi umbre, Ed. Augusta, 2001; Lacrimă iubirii Ed. Artpress, 2003); Ultimul strigăt, Eubeea, 2006).” George Anca Orice poem este rotund, realizat cu un simţ al limpezimii imaginilor care denotă cunoaşterea valorii cuvântului dar şi exerciţiul scrisului.. Imaginea cerului, infernului, a vremilor, a impactului dureros cu nedoritele întâmplări, dedicaţiile pline de temeri afectuoase, vorbele, chiar, ,,se aşează straniu/între viaţă şi alt univers/”. Versul poate fi în cazul acestui volum, cale de vindecare şi speranţă, poate fi legiuitor pentru suflet, poate fi pecete pilduitoare şi smerită daca ne referim la Dumnezeu. Imagini pătrunzătoare ne urmăresc şi după lectură, ,,pumnul de lut/din mâna lui Dumnezei”,întoarcerea mereu spre sine, cu discreţie, întru căutarea unor sensuri secrete, îţi propun să devii ,, bobul de nisip/rămas pe talpa vremii/vei afla/din unghiul acela/ce înseamnă povara/pe care o port/eu însămi/în fiecare zi/în fiecare anotimp” ( pg. 34)

Cel mai fermecător poem, după cel dedicat bunicului, travestit într-un spaţiu ireal, mirific, având eternitatea faţă/spate, este cel intitulat Vremuri crude, TRADUS FOARTE EXPRESIV Green Times, adică ,,vremuri verzi”. Pot afirma că este unul din cele mai frumoase poeme: ,,într-o seară/mama a uitat/afară sacul cu sare/dimineaţa era o mare sărată/Tata şi-a lăsat coasa/pe, marginea acestei mări/şi-a ruginit... Primului copil născut în seara aceea/i se argăsise pielea..” Mai departe este doar trăire, trăire, dăruire, ceea ce o caracterizează pe însăşi autoare. Veronica Balaj Revista Art Emis

Daca m-ar întreba cineva cum o percep eu pe poeta, eseista, jurnalista Mariana Gurza, l-aş invita să contemple Cuminţenia Pământului, a lui Constantin Brâncuşi: o acumulare interioară, sugerând liniştea preaplinului, o armonie perfect ritmată a curbelor de gând, o cuprindere întrebătoare, dar calmă, a sinelui neîncăput. Mă confirmă, fără tăgadă, şi recentul volum de versuri Pe urmele lui Zenon, Editura Timpolis, 2012. Cerul filosofiei greceşti este brăzdat de două stele cu acest nume: Zenon din Elea (490-430 î. Hr.) – autorul paradoxurilor (aporii) care, incitând până la scrâşnet gândirea contemporanilor, a rupt stăvilarele tradiţiei, conturând matca abordărilor dialectice, descinzând din Parmenide, şi a preimplantat stâlpii logicii formale;

Apropieri

De la intimitate, prin alteritate, spre infinitate

265

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 266

Zenon din Kition (Larnaka) – 334-326 î.Hr. – Fondatorul stoicismului, unul dintre cele mai complexe curente de gândire din antichitatea greco-romană, cu reverberaţii de neoprit peste timp şi spaţii. Simţirea fremătândă şi gândirea cautândă a Marianei Gurza au aruncat o punte-arcadă spre aceste izvoare nesecate, aspirând înspre prezentul nostru învolburat sâmburi de lumină, pe care i-a semănat, cu cel mai firesc firesc, pe calea atât de încâlcită a mereu surprinzătorului destin, căruia suntem supuşi, fără a ne supune. Sfâşiată de răspunderea alegerii, la ,,răscrucea,, contemporană de drumuri – unele neclare, altele blocate şi multe umblate fără folos – autoarea lansează un strigăt de trezire a naţiei ameninţate să cadă pradă străinilor, ,,rechini scorţoşi,, ce ne vor lăsa ,,cu bruma noastră de mălai/plângând la mormântul lui Ştefan cel Mare,, (Inconştienţă). Discipolii lui Zenon din Kition au aprins – într-un moment istoric asemănător, sec. al II-lea î.Hr. - Sec. al IIlea d.Hr., când atotputernicia şi lăcomia imperială romană atinsese limitele suportabilităţii – au aprins, zic, rugurile necruţătoare, întru arderea tiraniei, care înrobise şi umilise omul şi etniile, prea mici în marea bătălie, ,,cu străinul”. Ce poate pune pe masa copiilor şomerul de astăzi, ,,golit de vise şi speranţe”, umblând pierdut, ,,cu lacrimile îngheţate”, după ,,un ban cinstit”, când doar sfinţilor mai ,,poţi să le spui ce doare”. (Şomerul singuratic) Trăim într-o nesiguranţă cinic programată: ,,Ne învârtim în cercuri acrobatice, /Fiecare vrea să pară

Apropieri

mai tenace, /Nu ştim nici când să ne oprim, /Dar spectaculos ne rostogolim. //Politica a devenit o poezie, /Rima este mai mult împerecheată, /Versu-i plin de promisiuni şi nostalgie, /Ritmul e alert şi strofa deja globalizată...” (Spectacol) Este idealul lui Zenon din Kition o soluţie viabilă, pare să se întrebe poetă? Filosoful grec, de stripe feniciană, propunea în Politeia un fel de globalizare bazată pe dispariţia tuturor discriminărilor etnice şi sociale, o Cetate a lumii şi a Soarelui, stăpân al universului, cu cetăţeni egali, bazată pe libertate, prietenie şi fraternitate – vis rămas, cel puţin până astăzi, o verificată utopie. Şi atunci, ce ne rămâne? ,,Doar rugăciunile îmi dau putere /După atâta zbucium şi durere” (Smerenie) ,,Deschid geamul şi simt/răceala stropului de lume... /Norii s-au cuibărit la sân, /mi-e greu să-i încălzesc, /sunt reci, /şi simt ca mi-e stăpân/doar Domnul ceresc” (Ramuri triste) Şi totuşi, forând mai adânc în, fâşiile de lumină,, ale timpului, autoarea ,,aşteaptă un răsărit: ,,Alergam înfrigurată / spre un sfeşnic pribeag / întocmai lui Zenon. / Ne-am surprins amândoi / în noapte întrebând...,, (Pe urmele lui Zenon) Există mişcare în nemişcare? Poate stă pe loc o săgeată când zboară? Se află ceva care n-are mărime, nici grosime, nici masă? ,,Unul în sine este în el însuşi o pluralitate?” (din aporiile cuprinse în Xyggramma, lui Zenon din Elea)

267

Arta de a vedea (mythos), de a auzi (lόgos), de a învăţa (,,raţio”) înţelepciunea celor vechi o ajută pe Mariana Gurza să privească ,,infinitul căutând”. Şi ,,Speranţa aleargă / pe un catarg însorit... /Din versuri am îndrăznit/să-mi fac harfă gândului,, (Oglinda dorului). Născându-se parca ,,din nou” prin traversarea suferinţei, poeta îşi regăseşte ,,îngerul,,, cautându-l, şi creşte: ,,Dar acum, Doamne, mă desfăt/cu darul tău de viaţă nouă, /să pot râde, să pot plânge, /să pot lupta, să trăiesc, /precum în neclintirea lor stâncile,,. (,,Mă uit spre cer,,) Şi daca ,,unu,, poate acestea toate, crezând în ,,Unul,,, de ce toţi ,,alţii,, n-ar merita măcar să încerce?

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Maria Rugină Revista Art-Emis, 02 octombrie 2012

268

Volumul de versuri, Pe urmele lui Zenon, de Mariana Gurza Poetă consacrată şi bogată spiritual prin cele 10 volume de poezii apărute între anii 1998-2011, Mariana Gurza ne oferă în anul 2012 un nou volum, intitulat simbolic Pe urmele lui Zenon, editat de Timpolis, Timişoara. De la un capăt la altul al volumului vibrează o notă lirica discretă, cu multe subtilităţi, ceea ce ne determină să medităm asupra trăirilor, sentimentelor pe care autoarea le-a purtat în suflet, le-a însumat, radiografiind complexitatea fiinţei umane şi reacţiile sale faţă de societatea în care trăim. De aici pornesc liniile direcţionale ale operei. Pe prim-plan se afirmă responsabilitatea scriitoriceasca. Petre Ţuţea socotea că: ,,E foarte greu, când ai

Lirica Marianei Gurza se dezvoltă într-un perimetru filosofico-religios, ce ne trimite la probleme existenţiale, la meditaţia asupra raportului om-divinitate, idei ce ajung până la certitudini ce nu suportă contestaţii. Deşi se întrezăresc accente argheziene, poeta Mariana Gurza nu pendulează între ,,credinţă şi tăgadă”, ci recunoaşte cu umilinţă, cu smerenie ca ,,mi-e stăpân, doar Domnul cel ceresc” (Ramuri triste). Ca şi Nichifor Crainic, Mariana Gurza, consideră ca, după ce a trecut ,,prin furcile unui vis urât”, a primit de la Dumnezeu, darul lui ,,de viaţă nouă”, puterea de a

Apropieri

responsabilitatea a ceea ce faci, să te pui pe scrie, fiindcă scrisul te definitivează, în sensul ca te arată fără ieşire”. Asumând-şi acest drum spinos Mariana Gurza îşi mărturiseşte crezul său artistic. Nimic declarativ, totul trăit, şoptit, cu certitudinea omului ce şi-a fixat pentru totdeauna reperele scrisului: ,,semn ca poezia trăieşte E versul alb Care a înşelat rima,, Eliberat de canoanele normelor de versificaţie, versul alb în concepţia poetei, devine mai uşor, devine confesie, trăirile se rostogolesc cu forţă interioară, indescriptibilă, definind astfel drumul artei sale: ,,De aici începe poezia De la fotografia Pe care ţi-am lăsat-o La îndemână Cu câteva rânduri oblice Dintr-un perimetru filosofico-religios.”

269

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

trăi, ,,să pot râde, să pot plânge/să pot lupta, să trăiesc, precum în neclintirea lor stâncile” (Mă uit spre cer). Creaţia poetei Mariana Gurza ne dezvăluie credinţa de nestrămutat în binele dumnezeiesc. Ca şi Lynos, cântăreţul trist din mitologia greaca, ea îmbracă în haina poetică ideea că oamenii credincioşi nu trebuie să renunţe la speranţă, totul poate fi împlinit prin voinţă Atotputernicului. Această încredere în divinitate după tumultul durerii, după izbăvire, atrage liniştea ce nu poate fi găsită decât prin rugăciune: ,,Căzută la picioarele tale Iisuse Doar rugăciunile îmi dau putere După atâta zbucium şi durere,, (Smerenie)

270

Nu există nici o probabilitate, nici o condiţionare: ,,nu ştiu daca sfinţii mi-au auzit ruga” ci doar încrederea ca ,,Privirea sfântă şi blajină, veghează şi este printre noi” (Smerenie). Lecturând volumul Pe urmele lui Zenon, aflăm izvoarele pline de frumuseţe din care sufletul său a sorbit artă – Bucovina şi Banatul. Cu sfinţenie intrăm în intimitatea vieţii poetei, în universul său familial – descoperindu-i ipostaza de mamă, cu frământările legate de viitorul copiilor. Sentimentul matern este relevat cu multă discreţie în poezia Mă tem pentru tine, fiule: ,,înainte de fi tu, Fiule Am fost eu, A fost dorul, Luminos cântând în cuvinte”

Bucuria venirii pe lume, pe care numai o mamă poate să o simtă, este excepţional concentrată într-o comparaţie plină de înţelesuri: ,,şi ai venit, ca un galop de verde crud...”. Aceeaşi manieră foloseşte poeta şi în poezia dedicată fiicei sale Ioana Plâng în fapt de seară. Căutând limpezirea cântului ce-l auzea ,,în grădina sufletului,, său, şi-a dobândit puritate ,,ca privirea mea, după prima ploaie de lacrimi,,. De altfel, edificatoare pentru exprimarea dragostei faţă de cei dragi este dedicaţia de la începutul volumului: Copiilor mei, Ioana-Valentina şi Vlad-Gabriel. Pătrunzând în sfera liricii feminine româneşti, poeta Mariana Gurza, ca şi alte prezenţe poetice, Constanţa Buzea, Ana Blandiana etc. se comunică prin versurile sale închinate celui mai frumos sentiment uman – iubirea. Cu accente nostalgice, cu încărcătura emoţională a amintirii: ,,noi doi, Ne-am legănat Pe două curcubee, După ce ploaia Mi-a spălat buzele De săturările tale.”

Proiecţia iubirii în spaţiu cosmic ,,ne-am legănat/pe două curcubee...” sporeşte unicitatea sentimentelor şi puterea de sugestie a imaginilor artistice.

Apropieri

Poeta rămâne credincioasă acestuia, păstrând: ,,pecetea sacră, Cu care tu m-ai Atins cu iubire.” (Eram frumoasă)

271

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

În incursiunea pe care o facem pentru a descoperi această capacitate de pătrundere a poetei, în labirintul fiinţei umane, ne dăm seama ca nu există nici o poezie fără trimitere, de la obiectiv la subiectiv şi invers, procedeu ce reliefează profunzimea meditaţiei cu care Mariana Gurza îşi creionează poesis-ul său. Uneori retorica Doar femeie, constată ca sufletul său ,,nu se deosebeşte cu nimic,, de sufletul iubitului şi atunci se întreabă: ,,de ce-mi sângerează picioarele Când tu aduci imenşi irişi Şi-i laşi prea departe de ziuă În care dragostea ar trebui să învie” (Doar femeie?)

272

Zbatere, sinceritate, dăruire, sunt coordonatele poeziei erotice, coordonate care exclud din sfera iubirii superficialitatea sentimentelor şi transformarea lor în mercantilism. Versurile din poezia Paradox sentimental prefigurează verticalitatea poetei faţă de încălcarea şi minimalizarea celui mai de preţ sentiment – iubirea: ,,există o lege nescrisă Care ne obligă la iubire. Dar cum iubirea a devenit o relaţie Dintre cerere şi ofertă Nimeni nu este suficient de bogat Pentru a cumpăra iubirea...” Uneori versul devine incisiv, apar note de pamflet. Drumul urmat de poetă cu deschidere spre social, completează portretul acestei vestale care a întreţinut –

Concluzia este amară: ,,totu-i putregai.” Numai prin respectul şi preţuirea pentru ,,pământul ce ne-a fost dat din veacuri de strămoşi” şi nu prin vinderea lui străinilor şi altor ,,rechini scorţoşi” putem să fim fiii acestei ţări. Autoarea devine o nonconformistă. Tot ce este nedrept o revoltă dar, îi trezeşte totodată şi un sentiment de compasiune pentru cei umiliţi. În obiectivul său fotografic intră imaginea unui şomer, căruia poeta reuşeşte să-i surprindă învolburarea sufletului său, socotit a fi produsul acestei perioade prin care trecem, umilit, fără posibilitatea de a-şi întreţine familia, el trece ,,golit de vise, speranţe” plimbându-se ,,cu lacrimile îngheţate” – impresionantă imagine metaforica. Condiţia de cerşetor nu-i zdruncină credinţa. Nu se putea ca poeta să nu facă transmisibilă ideea că cei săraci nu se îndepărtează de Dumnezeu, de sfinţi, găsind în ei singurul lor refugiu: ,,sărac şomer, umil începi să plângi Şi fugi speriat s-aprinzi o lumânare, Caci Doamne, bine-i printre sfinţi Când doar lor poţi să le spui ce doare!” (Şomerul singuratic)

Apropieri

întreţine – focul credinţei. Este o apărătoare a poporului, a neamului din care face parte şi nu poate admite ceea ce se întâmplă azi în ţara să: ,,Cine va da răspuns pentru multe sărăcii Ce-mi zbuciumă neamul şi îl duce? ... Ce se va-ntâmpla cu-această glie? Când azi dăm totul cu-mprumut?” (Inconştienţă)

273

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Fiica a unei familii de adevăraţi români, stăpâniţi de dorinţe de dreptate şi libertate, poeta ne transmite, prin strigătul său de durere, destinul bunicului din Cernăuţi, care a cunoscut torturile străinilor. Invocarea figurii bunicului (n.r. Vasile Plăvan) este pentru noi, un manifest al poetei prin care cere să ne cunoaştem istoria: ,,ridica-te din mormânt şi spune, Ce haină e haina în ţara-nstrăinată, Strigă cât poţi să te-audă Ardealul, Banatul, Ce moş bucovinean ar fi avut Regatul!” Unde eşti bunicule?)

274

Opera poetei Mariana Gurza este ca un buchet de boboci de trandafiri. Când îşi desface unul câte unul petalele, fiecare dintre ei emană frumuseţe, parfum şi lumină. Aşa se întâmplă şi cu poezia scriitoarei Mariana Gurza. Ea simte nu numai forţa artistica a creativităţii sale ci şi menirea să de a folosi în comunicarea ideilor şi trăirilor sale, într-o limbă pură, pe măsura crezului său artistic. Volumul Pe urmele lui Zenon, în totalitatea lui este un model de limbă româneasca. Citind poezia Limba noastră urmărim admiraţia şi respectul pe care poeta le acordă limbii române, căreia, în volumele sale, îi acordă statutul de limbă cu mari valenţe artistice. Indignată ca limba noastră ,,ca petalele unui trandafir” – remarcabilă comparaţie! – A ajuns: ,,ofilită, Călcată în picioare De încălțări murdare

Urmând linia marilor poeţi: Eminescu, Arghezi, Nichita Stănescu, Mariana Gurza realizează o poezie bogată în imagini metaforice printr-un stil de-o acurateţe deosebită şi cu o limbă ce are virtuţi complete. Limba română, aşa cum preciza Ţuţea: ,,E foarte greu de mânuit. Prin ea poţi deveni vultur sau cântăreţ de strană”. Poeta noastră însă o mânuieşte cu dibăcie şi se plimbă prin toate compartimentele vocabularului, culegând cei mai potriviţi termeni, pentru exprimarea eului său. Ca şi la Octavian Goga, Mariana Gurza dă strălucire şi aureolă limbajului religios. Câţiva termeni ţin să argumenteze această afirmaţie: Dumnezeu, Domnul sfânt, sacru, smerenie, înger, biserica noastră creştină, cruce rugăciune, Iisus, etc.

Apropieri

Dar cu etichete străine” - poeta revine la motivul religios existent la Mateevici (limba noastră-i limba sfântă, limba vechilor cazanii) adăugând propria constatare, ca o demonstraţie a statorniciei limbii ca este element definitoriu al fiinţe naţionale. Emoţia poetei cunoaşte o linie ascendentă, demonstrându-ne ca limba română e unica, ca va rămâne sfântă: ,,deoarece, Acolo sus, în cer, Cineva I-a dat binecuvântarea Încă de la facerea lumii,, (Limba noastră)

275

Creatoarea este înzestrată cu o bogăţie sufleteasca rar întâlnită, pe care o descifrăm ca pe o muzica interioară în care vibrează speranţa în mai bine: ,,m-aş prinde printre stele Cu mâinile de flori, Şi-aş îngenunchea o lume, O lume plină de erori.” (Speranţă) Aceste câteva repere ale poeziei doamnei Marina Gurza sunt doar o invitaţie spre cunoaşterea creaţiei sale artistice, care prin forţa şi plinătatea ideilor, se vrea citită întru mângâierea şi liniştirea sufletelor noastre.

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Cecilia Bănica Pal Revista Melidonium 21 februarie 2013

276

Un Zenon eleat ,,a fost” dar a rămas eternu’ ,,a fi” Fiind copil, priveam, ca pieton şi de aproape, cu emoţia fireasca a vârstei ce o aveam, cum arde TeatrulCinematografic Modern din oraşul Roman, incendiul pornind de la pelicula ce se rula atunci, acestea având, la vremea aceea, un grad foarte mare de inflamabilitate. Clădiri arzânde am mai văzut, sunt doar generaţia războiului. Altceva însă, m-a impresionat atunci, ceva ce mă tulbură şi acum... Clădirea Modern avea un turn înalt, pătratic, pe platoul de sus fiind, de ani şi ani ,,împărăţia” porumbeilor. Era primăvară, când, în cuiburile lor, acum arzânde, se zbăteau puişori plăpânzi, cu aripioare care, încă, nu

Apropieri

ştiau ce-i zborul. Deasupra, stoluri alarmante de columbi, ce încercau mereu, dar în zadar, din flăcări să salveze pe micuţii porumbaşi. Citind volumul liric al poetei Mariana Gurza, Pe urmele lui ZENON, mi-a apărut în minte, după atâtea decenii, secvenţa tragica de atunci. Autoarea se avântă, repetat, pe verticală Cerului dar, tot de multe ori, priveşte spre Pământ, fiind neîmpăcată cu multele umbriri, ce le surprinde, dureros şi le şi simte, liric. Şi-n omenire ca şi-n Patria-i maternă. O pendulare, nu doar constatativă, ci profund subiectivă, între un Cer ideal, conceptual şi un Teluric plin de contradicţii sociale. Poeta le trăieşte şi ar vrea, parca, să le ,,strige,, în plină zi, dar presimţind ca ar fi ca o ,,predica în pustiu”, se descarcă, asemenea ,,Bărbierului regelui Midas”, spunând ceea ce are pe suflet, prin tăcerea de biblioteca, a volumului liric şi sincer ca o spovedanie, de lângă noi. Revenind la ,,aporiile” eleatului Zenon, numele acestuia fiind-ne pe copertă şi raportându-l la vremurile de acum, grupajul poetic al autoarei, s-ar putea asemui, cu mitul antic despre Ahille, cel iute spre ,,mâine, care nu poate depăşi prea înceata ,,broasca ţestoasă” a lui ,,azi”. Acelaşi ,,azi” ce o nelinişte mult pe poetă. Un ,,nu”, fatalic pentru ea, existent socio-umanic, nu atât istoric, cât contemporan, emanând continuu, un discret pesimism de coexistare. Daca volumul de faţă, ar mai fi continuat cu câteva titluri, spre final, ne-am fi aflat la o ,,tabletă”, ce s-ar fi întitulat cu expresia cineastului Lelouch: ,,opriţi planeta, vreau să cobor”.

277

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 278

Se recurge, de câteva ori, la formula ,,variaţiunilor” – ca la Bach – pe o aceeaşi ,,metaforă” existenţială, fără a se lăsa impresia unei obsesii, ci, mai mult, aceea de ,,memento”. De aici şi nota unui ,,baroc simbolist”, ce s-a contopit cu universul spiritual al autoarei. O uşoară întâlnire, undeva, cu Iubirea: o ,,love story”, doar, subordonată ,,legii valorii”. Impresionează şi acele picături amare de patriotism, izvorâte din unele realităţi, amare şi ele, aflate astăzi lângă noi. Ultimul suspin liric al grupajului, e intitulat: Ramuri triste. Ne duce cu gândul din nou, la acea răsturnare a lui ,,a fi” cu decenii în urmă, la Cinematograful Modern, mistuit de flăcări. Sunt, parca, acele ,,ramuri,, pârjolite de foc, pe care, în fapt de seară, s-au aşezat, obosiţi, acei porumbei, ce visau mereu, în zborul lor, Cerul, dar acum, privesc în jos, spre un Pământ, ce-a devenit, în câteva clipe, pentru urmaşii lor, pojarul unei Stele. Gh. A. M. Ciobanu Revista Melidonium

Eliberare prin cuvânt În labirintul interior al poetului se strâng adesea toate contrastele lumii şi aduc cu ele trăiri greu de imaginat. Robită cuvântului, fascinată de sclipirea unei imagini, de rezonanţa unui cuvânt, Mariana Gurza îşi vede astăzi Ultimul strigăt adunat într-un volum

Apropieri

unitar după celelalte (Paradox sentimental, Ed. Augusta, 1998; Gânduri nocturne, Ed. Augusta, 1999; Nevoia de a sfida tăcerea, Ed. Augusta, 2000, Lumini şi umbre, Ed. Augusta, 2001; Lacrimă iubirii, Ed. Artpress, 2003). Prin volumul Ultimul strigăt, îşi eliberează acum ostatecul, lăsându-l să năzuiască la alte încercări, în care tensiunile cu greu se sting în pacea contemplării. În acest ,,teritoriu”, încercat şi uneori greu accesibil altora, autoarea are din când în când clipe de linişte fragilă când versurile devin universul şi salvarea să. Din pricina unor astfel de contraste poezia să pare contaminată de un aer melancolic. Imaginile proaspete dezvăluie o poezie interesantă care surprinde viaţa ascunsă a cuvintelor. În general ,,mecanica” poemelor este simplă, începutul e adesea cuminte sau chiar neutru, generând apoi întreaga combustie a imaginilor, funcţie de forţa iradiantă a unor motive poetice, de altfel destul de des vehiculate în literatură, dar aici cu altă aură. Derizoriul şi perfecţiunea se oglindesc reciproc cu multă voluptate. Fără a se crea conflicte, versul duce cu el ratarea în dragoste, ingratitudinea ori umilinţa la care e supusă fiinţa iubitoare, amândouă dominate de credinţa în Dumnezeu, de credinţa în zile mai bune, în unele trăiri noi. Peste lumea în care vieţuim, agresivă în declinul ei, se instalează crezul poetei în izbăvire, dar daca nu prin dragoste, măcar prin trecerea implacabilă a timpului. Mereu ispitită de solitudine, dar nu indiferentă când se găseşte în preajma semenilor, însă cel mai adesea a

279

versului, Mariana Gurza modelează decorul unde îşi aşază sufletul, după tipare cunoscute, dar cu nuanţe noi. Face astfel trecerea spre polul poeziei, unde neîmplinirile se transformă în speranţe, unde e locul vrăjit ce împlineşte legătura vie a Marianei Gurza cu lumea în care trăieşte şi speră. Când poezia dispare, poeta se trezeşte singură, străină, fără paşaport, într-o lume îngheţată, dar apropierea ei înseamnă trecerea într-un alt anotimp, acela al împlinirilor. Aşa se naşte Ultimul strigăt.

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Nina Ceranu Orient Latin prefaţa la volumul, Ultimul Strigăt Editura Eubeea, Timişoara 2006

280

Bucuria de a exista din nou Ultimul strigăt, Editura Eubeea, Timişoara 2006, este cel de-al şaselea volum de versuri din bibliografia Marianei Gurza şi el orchestrează un strigăt de bucurie epifanica, de reînviere şi retrăire prin credinţă şi prin cuvântul lui Dumnezeu care ne contagiază neîncetat de duhul său atotregenerator. Hotarul dinspre viaţă şi moarte devine astfel superfluu. Meditaţia asupra condiţiei umane vindeca de angoasa efemerităţii terestre a fiinţei şi-i inoculează o enormă doză de împăcare metafizica, îmblânzind în chip miraculos veşnicul au-delà. Discursul poetic de bună şi autentica factură religioasă se constituie ca un imn adus bucuriei de a exista din nou după confruntarea cu situaţia-limită, la cumpăna fragilă dintre a fi şi-a nu mai fi, un imn adus

Apropieri

şansei de a se fi adăpat din basmica (poate veşnica!) apa vie şi tămăduitoarea lumină divină. Iubirea e mereu cea mai bună modalitate de deconspirare şi de fletrisare a morţii. (Zbucium mut; Iubitule, voi fi umbra ta), oricât de mult s-ar deghiza această Doamnă Neagră în mireasă mioritica. Împovărată de dor şi de spaima trecerii neiertătoare a timpului care antrenează cu el solitudinea, durerea şi trădarea, poeta speră neabătută în regăsirea tărâmului purităţii primare: ,,Acolo, la picioarele Tale, /Doamne, /smerită, /mi-a fost dor de mine / cea de la început, /când am cunoscut lumina, / şi pacea şi încrederea/în puterea Ta, /Doamne al meu, / acum mă rog Ţie/pentru dragostea mea/de dragoste, /pentru copiii mei, /pentru o nouă naştere.” (În căutarea liniştei) Regretul după viaţa lăsată să treacă netrăită e unul firesc şi complet motivat (Eternitate). Însă durerea e convertită cel mai adesea în nădejdea supravieţuirii prin text (Răvaş, Secvenţă Biblica, Poem, Poveste, Cântec etc.) ori a obiectivării amintirii actelor care au amprentat existenţa: generozitate, iertare, altruism, tandreţe, iubire, moralitate, iscarea frumosului, armonizarea sufletului cu peisajele naturii înconjurătoare, arderea pe rugul creaţiei, avivarea memoriei ancestrale sau doar personale, îmbibarea fiinţei de harul dumnezeiesc, împăcarea cu sine, atingerea cotelor de sus ale ataraxiei, identificarea, fie şi în vis, cu duhul astral ş.a.m.d. Izvorâtă din suferinţă, cartea Marianei Gurza e o pledoarie pentru trăirea întru iubire a clipei celei repezi ce nu s-a dat, chit ca marea tristeţe metafizica nu va fi niciodată abolită sau escaladată pe deplin: ,,Mai am

281

multe de dăruit, /cuvinte pentru poeme. /versuri pentru cântecele lumii, /paşii pentru ritmul sufletului... /Atunci, ce e-n inima mea? //Sunt eu cea dintotdeauna, /cu puţin adaos de soare, /de lumină, /şi cu un ecou prelung/al cuvintelor despre nemurire...” (De ce sunt tristă?) Ion Roşioru Luceafărul, Nr. 12 (783), 28 martie, 2007

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Abisalul este acceptat ca un dat existenţial

282

Volumul Ultimul strigăt, semnat de Mariana Gurza, Editura Eubeea, 2006, marchează o treaptă nouă pe ideea profunzimii în creaţia sa care însumează 6 volume. Însuşi titlul ne sugerează o implicare afectivă puternica în demersul existenţial, lucru firesc daca ne gândim că, ,,strigătul” nu apare decât în momente deznădăjduite. Tăişul unui strigăt devenit poezie aduce în vers, sentimente ascuţite, abisale. Este o nelinişte adânca, învolburată în faţa vieţii, a trecerii, a eternităţii versus fragilitatea umană. Dualitatea clipă, eternitate, se poate afla în subtextul multor expresii poetice.. Este o tensiune dramatica pe care autoarea şi-o asumă în diferite ipostaze. Uneori, cu accente retorice: ,,mai e lumină dincolo de lumină?”, ,,întuneric dincolo de întuneric?” Doar poezia poate fi o salvare din ghearele incertitudinii: ,,vorbele se-aşează straniu/între viaţă Şi alt univers”. Se înţelege că, verbul poetic ne poate sprijini în balansul existenţial dintre ,,aici” şi ,,acolo”, acea zonă

Apropieri

enigmatica. Mărturia este uneori directă: ,,Am încorsetat vremea într-un poem” (pg.77) Avem de-a face cu o poezie densă în trăiri, nici vorbă de o poezie lâncedă, străvezie, leşios feminină. Dar nici agresivă. Mai degrabă se intersectează smerenia în faţa nemăsuratului divin şi tristeţea general-umană ca, totul are un final prea rapid. Ne susţin în această afirmaţie, chiar “cuvintele cheie,, prezente în derularea volumului: clipă, trecere, clepsidra, luntre, abis, plecări, neant, lumină divină, etc. Sugestia fragilităţii umane în faţa nemăsuratului mister de dincolo de lumea reală, mi se pare excelent ilustrată în poezia Trestia lui Pascal, din care citam: ,, “Ca trestia mă îndoiesc/de tot ce văd, /dar sufletul meu plimbă renii/prin pustiul Polului Nord/; locuit de fantasmele malefice, /fără să ştie ca dincolo de toate/noi suntem noi, /trestiile râurilor/cu gând spre izvoare.,,,, Deznădejdea în faţa trecerii, a clipei cu efect de săgeată, este contracarată, uman, cald, de iubire. Nu doar cea erotica, prezentă în accente discrete ci, iubirea faţă de forţa nevăzută, divină a toate coordonatoare. Aceasta complementaritate, dă versului o gravitate care înnobilează sensul existenţei umane. Reflecţiile sunt cele din poezia tuturor vremurilor, diferă, fireşte, tonalitatea şi expresivitatea. Este o poezie modernă fără să acceadă la experiment şi descriptivism sec. E o poezie a emoţiei, a trăirilor profunde. Primăvara, culorile cerului, fiul, marea, sunt tot atâtea prilejuri de a se adânci întrebările despre raportul om univers.

283

Stările încercate sunt marcate de o tristeţe caldă, de resemnare şi sfioşenie în faţa cerului, nimic sfidător, abisalul este acceptat ca un dat existenţial. Veronica Balaj 12 Aprilie 2007–Mariana Gurza Ultimul strigăt, Ed. Eubeea, 2006

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Lacrimă iubirii

284

Dorindu-se o antologie, Lacrima iubirii , adună cu largheţe, lângă ineditele care ne întâmpină, iluziile călătoare,, care rătăceau şi în precedentele cărți (patru la număr) ale poetei. Cu o sinceritate nudă, dna Mariana Gurza se confesează şi se risipeşte, îşi comunica blânda iubire – o minune care hrăneşte suferinţa de fiecare zi şi râvneşte, cu încăpățânare, la o lume neîntinată, edenica, stăpânită de un vis azuriu. Totuşi, ,,otrava iubirii” se insinuează în text conferindu-i dramatism prin adierile thanaticului mușcător. În evident progres, autoarea testează clapele unui Eros deloc vinovat, oferind lumii, cu generozitate, povara de bunătate şi frumos, o întremătoare merinde sufleteasca. Devenim, astfel, mai buni? Din păcate, nu: dar, Lacrima iubirii, în acest sens, lucrează. Adrian Dinu Rachieru Volumul, Lacrima iubirii, Ed. Artpress, Timişoara, 2003

După patru plachete de versuri – Paradox sentimental, Gânduri nocturne, Nevoia de a sfida tăcerea, Lumini şi umbre – Mariana Gurza ne propune acum o culegere (antologie) de 104 de poezii de dragoste. Lucrarea se intitulează Lacrima Iubirii şi a fost tipărita în anul 2003 la editura timişoreană Artpress. Nu degeaba se spune ca doar prin dragoste te poţi mântui, caci numai ea procură trăiri sublime, altminteri cu neputinţă de atins. În cartea de faţă, Mariana Gurza ne oferă un potpuriu liric sub patronajul iubirii, dar care nare (aproape) nici o tangenţă cu simpla pasiune carnală. Sentimentul real e mult mai presus de asta, plutind în spaţial larg şi cast al spiritualităţii de factură cucernica. Autoarea e un imens receptacul ce captează vibraţii crescătoare, coagulându-le apoi în delicate imagini artistice. Există la ea o obsesie a dragostei, care deseori, îmbracă accente statuare – patosul rostirii apărând astfel în deplina sa, legitimitate şi naturaleţe: ,,Apele freamătă, ogorul dogoreşte, /umbrele brazilor ating frunţile / îngândurate de şipote, /Tornade nevăzute pătrund în sufletele chinuite de pelin / Şi-n beţii frenetice ne contopim. /Nu ne regăsim decât/dincolo de adâncuri, /prinzând în mâini/cu disperare/răcori ce ne scapă / în tăceri...” (Zile fierbinţi) Şi mai departe: ,,Daca mă întrebi ce-mi doresc / ţiaş răspunde: /IUBIRE. // Daca m-ai întreba unde aş vrea să plec/ţi-aş răspunde: /oriunde, cu tine. /daca mai refuza, /ţi-aş răspunde: /rămân, rămân lângă tine/IUBIRE./Daca nu mă vei auzi, /voi fi umbra ta/sărutându-ţi în tăcere/tainica răsuflare.” (Dacă...).

Apropieri

Rezonanţa eului copleşit

285

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 286

Lirismul Mariane Gurza e generat de o psihologie, compozita, care mixează intens posturi şi cuprinzătoare nuanţe sufleteşti. Poeta este o sentimentală, o confesiune potenţată de un curios şi enigmatic halou spiritual, suind parca dintr-un ciudat şi interminabil abis afectiv. Ea parcurge o neîntreruptă stare de dor, de nădejdi şi de aşteptări, de nostalgii răscolitoare şi de nelinişti primare. Pasiunea sa este radiantă şi altruistă, cuprinzând în aria ei fiinţe şi lucruri deopotrivă. Autoarea încarnează o făptură solitară şi fragilă, ostenindu-se să-şi afle un reazăm cât de cât în lumea asta vastă şi complicată: ,,Am dorit în această zi/un fir de iarbă/şi l-am căutat /dar nu l-am găsit. /Am colindat grădinile pustii/şi-am ascultat şoaptele izvoarelor/din munţi/şi glasul îmi spunea: /vei găsi/şi am plâns/şi din lacrimile mele s-a născut un lac imens/în care mi-am oglindit chipul/plin de speranţă şi iubire...” (Dorinţa) Mariana Gurza aspiră spre un univers echilibrat şi senin, în care dragostea şi pacea să constituie embleme definitorii. Născător de pricini şi cazne ale sufletului, făţarnicul Amor trage cu acelaşi zel, de mii de ani, brazda, suferinţei pe care autoarea – cu mijloacele sale paşnice – încearcă s-o, desțelenească. Ea ştie ca doar astfel pot fi sublimate calităţile individuale, în firescul şi normalitatea unui mediu aureolat, invocat cu patimă şi râvnit cu ardoare nealterată: ,,Mă caţăr tot mai sus, să pot atinge/cerul/cu mâinile însângerate, /cu ochii plini de lacrimi, /mă amestec printre nouri, /Şi chiar daca nu văd nimic, /simt cum aripi nevăzute mă poartă/spre uşile albe, /unde mă aşteaptă un cântec, /o mantie argintie, /pe care o voi purta/multă vreme... /Durerea ce o simt o voi

lăsa în prag/şi-mi voi regăsi zâmbetul pierdut, /dincolo de nori, /Ştiu ca iubirea, /doar ea, nu mă va părăsi; /Ea rămâne minunea mea” (Minunea mea, iubirea). Poemele autoarei sunt de o gingăşie distinctă în care dragostea se afirmă ca un leac miraculos. De aici, din zona afecţiunii pioase – şi nu numai – se aşteaptă mântuirea, salvarea eului copleşit de relele acestei lumi. Sensibilă şi diafană, cu, pete,, de inocenţă pe alocuri, Mariana Gurza ne dăruieşte un volum aproape neverosimil prin puritatea şi autenticitatea sentimentelor. În contextul literar prezent, când mai ales în poezie, extravaganţele formale şi teribilismul lexical debordează, parcurgerea unei cărți ca Lacrima Iubirii nu poate fi decât reconfortantă. Alexandru Moraru Revista Anotimpuri Literare, 2003 Anul XI/Trim. ÎI/Nr. 42

Ieromonah Adrian Făgețeanu Sf. Mănastire Antim

Au trecut zeci de ani de când o fetiță mi-a recitat câteva poezioare din care am desprins sentimente de milostivire pentru cei necăjiți și iubire sinceră pentru Adevăr. Din clipa aceea te-am deosebit de fetele babei și mi-am întărit nădejdea că vei birui tentațiilor epocii. Bucuria care mi-a pricinuit-o primirea scrisorii îmi confirmă statornicia caracterului tău incipient în

Apropieri

Buna și binecuvantată Mariana, nepoata cea cuminte a moșului,

287

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 288

frumoasă gradină a fagilor cu mândrii feciori și cu minunatele flori. De aceea te fericesc ca Atotmilostivul Părinte Ceresc ți-a hărăzit pe vrednicul Vasile după asemănarea ta și mai ales pe scumpii voștri Vlad și Ioana, roadele nădejdilor voastre de mai bine. Cea mai mare bucurie pe care o puteți aduce ca prinos Atotbunului Dumnezeu este educația pruncilor care este mai bine primită în ceruri decât aducerea daniilor la mănăstiri, spitale sau școli. La examenul suprem, la judecata de apoi vom fi întrebați și va trebui să răspundem: ,,Ceea ce unora din aceștia mai mici ai Mei ați făcut, Mie mi-ați făcut”. Cât despre mine pot să vă mărturisesc că pentru păcatele mele, vederea mi-a slăbit de tot și am șansa totuși ca frații iubitori să-mi rezolve problema citirii și răspunsului corespondențelor. Nu mai pot sluji la Sfântul Altar ci mă rezum doar la Sfânta taină a mărturisirii și mai conduc Așezământul Studențesc Sfântul Apostol Andrei care a reușit în ultimul timp să clădească o biserică modestă cu acest hram în București și în prezent construim sediul Așezământului precum si o altă biserică pe locul unde a fost prima cetate getica Piscu-Crăsani, comuna Balaciu, județul Ialomița, pe care dorim s-o sfințim peste câteva zile la 30 noiembrie când prăznuim pe întâiul chemat Sfântul Apostol Andrei. Cu greu descifrez scrisul, în prezent numai cu litere mari-pixul albastru și pomenesc zilnic pe toți cei dragi și îndeosebi sunt îndrăgostit de sinceritatea copilașilor. M-a bucurat venirea surioarei Doina și-l pomenesc pe scumpul vostru nepot Emanuel.

Întrucât românul nu aruncă apă veche până ce nu dă de alta mai proaspătă, nici Bunul Dumnezeu nu-mi stopează vecuirea până ce nu se va ivi un slujitor mai bun și de aceea m-aș bucura daca în acest răgaz prelungit de către Creator aș mai primi cuvinte de reanimare de la cei apropiați duhovnicești. Dorindu-vă tot binele de folos pentru mântuire și bucurii cu împlinirile minunaților voștri copiii, vă îmbrățișează cu aceeași dragoste de frate, moșul ieromonah Adrian. Ieromonah Adrian Făgețeanu Sf. Mănastire Antim, București, 13.11.2000

Nevoia de a sfida tăcerea şi uitarea

Eleonora Schipor din cronica volumului Nevoia de a sfida tăcerea şi uitarea Plai Românesc – Decembrie 1999, Cernăuţi

Apropieri

,,... Aşadar cine este Mariana Gurza? Deşi s-a născut în oraşul bănăţean Oţelul Roşu, este bucovineanca prin părinţii săi, având o vocaţie nativă pentru poezie... Pentru Mariana Gurza poezia este un mod de a trăi – a suferi, a râde, a plânge, a sfida uitarea, tăcerea... Autoarea trăieşte în poezie cele mai variate sentimente, speră şi visează, suferă şi radiază ca orice spirit profund şi vulnerabil. Poezia este o trăire totală, un univers antinomic – între bine şi rău, între lumină şi întuneric, între veghe şi somn, între tăcere şi strigăt... Imboldul creaţiei e veşnic, sufletul e mereu deschis spre lume, iar cuvântul trebuie cu asiduitate căutat... Mariana Gurza ne promite astfel ca tăcerea nu-i va putea zăgăzui sufletul...

289

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Omagiul sufletului sârbesc

290

Recent în seara de festivităţi a Casei Universitare din Timişoara, într-o ambianţă foarte entuziasmată şi creativă, a avut loc lansarea culegerii de versuri a talentatei poete Mariana Gurza sub titlul simbolic Gânduri nocturne, care a văzut lumina tiparului la cunoscuta editura timişoreană Augusta. Despre culegere şi creaţia poetica a d-nei Mariana Gurza a vorbit cunoscutul critic timişorean Adrian Dinu Rachieru şi ziaristul-publicist Alexandru Tătar, iar din versurile domniei sale a recitat magistral jurnalistul George Balica de la Radio Timişoara. Pentru noi acest eveniment a fost cu atât mai important şi mai interesant fiindcă autoarea a dedicat acest mănunchi de versuri Serbiei vecine şi frăţeşti, precum şi poporului sârb cu ocazia agresiunii odioase provocate din nimic a liderilor din vest numai fiindcă neamul sârbesc mândru de sine, a vrut să rămână stăpân pe propriul pământ, liber, drept şi demn. Acest sub titlu poartă denumirea Plâng pentru Voi prieteni, atât în limba română cât şi în cea sârbă, întreţesut cu vibrante sentimente de dragoste şi respect. De altfel în adresarea sa către auditoriu din sala arhiplină a Casei Universitare, stimata autoare a cărții, printre altele, a evocat fragmentul din scrierea unchiului său, la vremea respectivă, cunoscutul ziarist şi publicist Vasile Plăvan, care încă din 1915, faţă de soarta tragica a poporului sârb din timpul primului război mondial scria: ,,Sufletul sârbesc plin de milă şi bunătate, iubitor de adevăr şi dreptate, este luat în ţinta tunurilor. Se

pare ca revine pe pământ epoca dinainte de apariţia creştinismului...” Analogia făcută la agresiunea Serbiei şi a poporului sârb este mai mult decât vizibilă. Mulţumiri poetei talentate şi prietenei noastre încercate, pentru prea frumosul omagiu adus Serbiei şi poporului sârb, aceasta în cele mai grele clipe din istorie. Aşa cum spune proverbul nostru comun: ,,Prietenul la nevoie se cunoaşte.” Mirianici Dragă Traducator: Drăghici (Giura) Gheorghe, Cuvântul nostru, (săptămânal în limba sârbă) nr. 511/26.11.1999

Mariana Gurza şi-a lansat, manifestul pentru viaţă, prin Gânduri nocturne. ,,... Suspendată în incertitudini –, sunt ceea ce nu voi şti niciodată” - spune poeta – ea se dovedeşte după cum a mărturisit criticul literar Adrian Dinu Rachieru cu prilejul lansării cărții la salonul Casei Universitarilor, o poetă care cu o ,,sinceritate dezarmantă, se livrează fără rest”. Poezia Marianei Gurza apare astfel ca o reţetă salvatoare într-o lume plină de necunoscut: ,,Poeta înţelege însă ca pentru a oferi o carte, care rezistă, trebuie să se zidească în volum” a continuat Adrian Dinu Rachieru invocând mitul Manolian. Chiar daca iubirea rămâne permanent umbra poetei, în prima secţiune a cărții ea face apel la

Apropieri

Poezia, un refugiu de salvare a sufletului

291

solidaritate umană invocând în vers suferinţele îndurate de vecinii sârbi în primăvara lui 1999. Vetuţa Denghel Agenda, 16 noiembrie 1999

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Puterea cuvântului şi fragilitatea sufletului

292

Gânduri nocturne este titlul celei de-a doua culegeri de versuri semnate de Mariana Gurza din Timişoara, autoare ce-şi trage obârşia din Nordul Bucovinei, anume de la Cupca, lucru despre care am amintit scriind cu prilejul volumului anterior de poezie. Şi recenta culegere, apărută la un interval destul de mic după Paradox sentimental, poartă girul Editurii timişorene Augusta. Prima impresie ce ţi se creează, lectura Gândurilor nocturne, spre deosebire de prima culegere, este ca tonalitatea poetica de această dată este cumva mai dură, mai virilă şi categorica, denotând o hotărâre şi fermitate care numai feminine nu sunt în promovarea adevărului şi a dreptăţii prin cuvânt scris. Această atitudine tranşantă este exprimată de autoare chiar în prefaţă, intitulată programatic Manifest în care ne declară din capul locului, sinceră şi hotărâtă, ca, nu poate renunţa la puterea cuvântului,,, tot aici explicându-se: ,,Am adunat în mine de-a lungul timpului prea multă iubire, speranţă, mult zbucium şi de ce nu, revoltă. În numele adevărului meu, a simţirii mele vis-avis de această perioadă tranzitorie (care parca nu se mai sfârşeşte) dorinţa de reformă, de schimbare a devenit dintr-odată dureroasă, neconcretizându-se.”

Apropieri

Acest manifest civic este imediat întregit cu unul poetic, adică poezia ce deschide volumul purtând un titlu analogic Manifest pentru viaţă: ,,Lăsaţi caii să zburde pe câmpiile-ntinse/Liberi în jocul nebunesc de altă dată, /Fără poveri şi lanţuri groase/Să simtă ce-i aceea viaţă.” Este o chemare în ultimă instanţă la puritate şi ingenuitate, o sfidare la adresa tuturor pericolelor ce ameninţă sufletul omului, îndeosebi cel feminine, într-o epoca fără criterii morale şi aflată sub imperiul banului: ,,Lăsaţi-mi gândul neîntinat/Dogorind în iubiri pierdute, /Lăsaţi-mi sufletul curat/Şi visele plăpânde.” În general, versurile Marianei Gurza, cel puţin din primele pagini ale acestei culegeri, degajează o tristeţe profundă şi iremediabilă: Întuneric, M-am rătăcit în tunel, Nisipuri mișcătoare, ş. a., constituind, evident, ecouri sufleteşti la o realitate dizgraţioasă şi dezgustătoare. Deşi această realitate rămâne aceeaşi în continuare, fără să se întrevadă vreo schimbare radicală, tonalitatea poetica devine alta, se decantează căpătând un ecou mai glacial, durabil, rezistent şi militant. Sentimentele unui suflet uman la acest sfârşit de mileniu nu au mare preţ pentru mai marii lumii şi nici starea de spirit a eroului liric din Gânduri nocturne nu poate fi una eminamente optimistă, senină şi netulburată. Viaţa, de obicei provoacă tristeţe, dezamăgiri, frustrări, de unde şi asemenea titluri ca: Plouă cu dezamăgiri, Plouă cu lacrimi, Bocet, Amărăciune, Deznădejde, Plânset mut, Zile amare, Zbor amar, etc.

293

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 294

Însă impresia generală nu e cea de disperare totală, fiindcă, printre lacrimi, cititorul este rugat să înţeleagă cauzele unui astfel de ,,plânset amar” şi de fapt, acesta este lucru cel mai important. Autoarea nu plânge aşa pur şi simplu de nişte tristeţi efemere şi nemotivate, ci prin ea plânge dorul unei lumi întregi: ,,Lăsaţi-mă să plâng dorul unei lumi...” (Plânset mut) Într-o lume ,,dominată de ipocrizie, este nevoie mai mult ca oricând de ,,multă poezie”, însă: ,,Pribeag/este poetul printre inocenţi, /nimeni nu-l mai preţuieşte; /nu este timp pentru poeţi, /banul/azi pe mulţi îi ispiteşte...” (Poet pribeag) Soluţia: ,,Nu poţi cere – o stea/celor ce nu gândesc, /poate mai citind din Eminescu, /vor salva din viaţa lor ce e frumos,,. (Amărăciune) Din acest univers liric auster, grav şi periclitat nu lipseşte, totuşi dragostea. Surprinzător, numărul poeziilor de dragoste din acest volum este destul de impresionant. Iată câteva titluri Dor de tine, Aşteptare, Cer albastru, De ce nu eşti cu mine... Însă Mariana Gurza s-ar dezminţi pe sine, daca nu ar introduce în acest teritoriu, erotic, o notă disperată: ,,Te aştept iubirea mea târzie /cu sufletul muşcat de chinuit” (Dor de tine) Care-i rostul demersului poetic? Mariana Gurza îşi are următorul răspuns: ,,Prea mult am pribegit în lume/când nu înţelegeam cuvântul…” Anume ,,înţelesul cuvântului”, se străduieşte să ni-l aducă poeta, cu lacrimi şi zbucium, cu dor şi disperare, cu incertitudini dar şi cu speranţe... Fără suflet nimic nu are în viaţă valoare, fără spirit bogăţia este o iluzie. La Mariana Gurza sufletul rămâne curat ca lacrima, ca

poezia. Caci printre tristeţi, amărăciuni şi lacrimi străbate sufletul curat al autoarei ajunge la noi dragostea pentru Om şi Poezie. Eleonora Schipor (Plai Românesc – Publicaţie independentă a comunităţii româneşti din regiunea Cernăuţi – Anul XII, Nr. 1 (151), Ianuarie 2001)

Este cel puţin ciudată osârdia lirica a naţiei într-o vreme care acuză, zgomotos, dificultăţile tranziţiei. Iată, binomul tranziţie-pozie, în pofida contextului depresiv, a lamentaţiilor nesfârşite încurajează – observăm – elanul liric; chiar pană într-acolo încât densificarea poeţilor (ceea ce nu înseamnă, automat, înmulţirea vârfurilor) produce – cum zicea un critic acid – poezia fiecăruia. Adică, pentru sine şi, eventual, daca se vor îndemna la efortul lecturii, cercul de amici. Dar azi, în plină tiranie a audiovizualului, în societatea spectacolului, sub narcoză divertismentului mai avem nevoie de poezie? Se pare ca da. Cu Mariana Gurza lucrurile stau însă altfel. Sertaristă convinsă, poeta noastră publica, se adună întro carte sub presiunea apropiaţilor. Nu este o industrioasă. Ea îşi ascunde vulnerabilitatea acuzând răceala ,,stropului de lume”, se revanşează prin poezie, turnând în pagină preaplinul afectiv şi încearcă, într-o epoca ce condamnă la dezvrăjirea lumii, aruncându-ne într-o nouă glaciaţiune (lirica) să ne oblige să gustăm reromantizarea ei.

Apropieri

Întâmpinare – Nevoia de a sfida tăcerea

295

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 296

Mariana Gurza îşi scrie ,,cu fâşii de lumină” gândurile. Ne face părtaşi la neliniştile care o împresoară, cheamă – cu ochii în gol, privind dincolo de suflet – cuvintele magice, îmblânzite de o inimă cântătoare. Locuieşte într-o aşteptare ,,chinuită de gând”. Dar bucovineanca (făcându-şi din obârşie blazon) ştie ca astfel de chemări tainice nu pot opri timpul: ,,Clepsidra curge” – ne avertizează cu delicateţe şi durând punţi între semeni risipeşte căldura, se dăruieşte, vrea să-şi înfrângă neputinţa. Oglinzile efemere, lacrimile şi chemările, bucuria renaşterii rezonează pentru cei împovăraţi. Mesajul poetei nu întâlneşte un câmp sterp, nu se izbeşte de zidul indiferenţei; mai mult, vrea să detoneze egoismul din jur. Cu această credinţă, Mariana Gurza, refuzând poezia care decapitează afectul (cinică şi gureşă, făcând reţetă) ori cea clonată, fără identitate, îmbrăcând uniforma generaţiei vrea să depună mărturie. Ea se încredințează paginii din ,,nevoia de a sfida tăcerea”. Răul adulmecă, teama prăbuşirii o încearcă şi, din perspectivă globalistă, poeta trage un semnal de alarmă. Dar Mariana Gurza e mai aproape de poezie când exploatează filonul erotic. E un spirit neliniştit care suferă de prea multă iubire! Şi tot poeta ştie prea bine ca ,,e cumplit când suferinţa te îndepărtează”. Prin scris, protejând ,,lacrima iubirii” ea se livrează fără rest şi se iluzionează ca într-o lume rea, plină de ură, care – prin unele voci (precum cea a semnatarei volumului) – ,,îşi plânge dorul” şi visează, poezia ne luminează şi ne apropie. Este, poate fi şi un leac împotriva tristeţii? Prin versurile sale, Mariana Gurza, ,,culegând vis după vis” ne

obligă să sperăm să credem ca poezia vindeca răul acestei lumi, o lume (vezi Speranţa) plină de erori. Să-i mulţumim pentru acest mesaj paradoxal tonic, sfidând ,,labirinturile fumegânde”. Adrian Dinu Rachieru Întâmpinare – vol. Nevoia de a sfida tăcerea

Pare ciudat, poate, ca într-o vreme care nu şi-a istovit interesul pentru textualism, care nu se poate desprinde de numită (şi, vai, incriminata) paradigmă cineva ne poate oferi, livrându-se fără rest, aceste, şoapte gândite,, (şi chiar scrise), adunate într-un volum. Mariana Gurza trăieşte înafara modelor, agitând – deseori steril –peisajul literar. Daca azi se scrie poezie şi se confecţionează ,,texte”, ea imună, răscolită însă de vuietul iubirii şi asaltată de incertitudini se încredinţează într-o confesiune a ,,eului sfâşiat” locuind în aşteptare. Departe, aşadar, de ofensiva poeţilor posttextualişti, de poemele produse industrios şi ingenios pe bandă, întreţinând senzaţia ca asistăm la ceva déja écrit (ceea ce e şi adevărat!), poeta noastră, traversând cercurile vârstelor, adună într-un album de familie aceste, iluzii călătoare, şi, iată, ni le oferă, cu o sinceritate dezarmantă, îngemănând, lacrimi şi chemări. Fiindcă Mariana Gurza, aşa cum ne încredinţează într-un Autoportret (,,Sunt ceea ce nu voi şti niciodată,,) ignoră substratul livresc şi nu transcrie o experienţă lirica ci una pur existenţială. Ea ne invită, cu adevărat, într-un paradox sentimental. Află în poezie un

Apropieri

Cuvânt de întâmpinare

297

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 298

refugiu, o salvatoare oază culegând vise şi, din vechile-i carnete, scoate la iveală, într-o progresie chiar valorica, productele meditaţiei sale, aşteptând, luntrea iubirii. Încât această lirica, deopotrivă o regăsire şi o răzvrătire, adună, boabe de lacrimi, şi se vrea o depoziţie, asumându-şi riscul nudităţii. Din versuri, fără a se lepăda de naivităţi, purtând spre noi, pe alocuri, un ecou romanţios-dulceag ea cutează a-şi face, harfă gândului,, (vezi Oglinda dorului), împrăştiind în juru-i, miresme de amor. Uşor anacronică, o astfel de poezie sfidează canoanele epocii şi nu se aliniază cruciadei care, zgomotos, a trimis sentimentul la eşafod, biciuind pudibonderia. Liga poeteselor, îmbrăcând armura glacialităţii, afişează, dimpotrivă, cinism coborând în derizoriu; sau, în numele ingineriei textuale, cheltuind ingeniozitate, pensând savatlâcuri prin, pliurile semiotice,, şi admirând măruntaiele textului. Să mai spunem ca, astfel fiorul este ucis? Mariana Gurza scrie din prea-plinul sufletesc. Sunt, fireşte, stângăcii la acest debut amânat. Dar, sertarismul, poetei, lăsând pe dinafară multe alte, texte, (ca să fim în ton cu limbajul exegetic) închipuie nu doar un album de familie, cu destinaţie precisă. Erupţiile de revoltă, coborând în concret, transcrise ritmat, fac casă bună cu cele ale afectivităţii, inundând pagina. Încât, izvodite din, pământ şi sânge, (Dor), aceste poeme – boabe de lacrimi, vin să întărească o veche şi ştiută concluzie: într-o societate care, afundându-se în mlaştina tranziţiei, vrea să tranzacționeze orice, există ceva – ne previne cu sensibilitate Mariana Gurza – care nu poate fi cumpărat.

Şi acest ceva este tocmai iubirea. La picioarele ei, autoarea depune ca ofrandă un buchet de poeme. Adrian Dinu Rachieru (Prefaţă la vol. Paradox sentimental, Ed. Augusta, 1998) Revista Agero

Numele doamnei Mariana Gurza este mai puţin notoriu pentru cititorii nord-bucovineni, deşi versurile ei ar merita să fie cunoscute şi pe meleagurile noastre. Universul liric al poeziei Marianei Gurza este unul foarte familiar pentru noi – cel din extremitatea opusă ei a spaţiului românismului, fiindcă vom regăsi în acest univers aceleaşi frământări zbuciumate, credinţe, vise şi speranţe, pe care le nutreşte întregul neam oriunde s-ar afla. Aşadar, cine este Mariana Gurza? Deşi s-a născut în oraşul bănăţean Oţelul Roşu, este bucovineanca prin părinţii săi, având o vocaţie nativă pentru poezie. Totuşi, prima carte Paradox sentimental i-a apărut târziu, abia anul trecut, la Editură, atât de cunoscută nouă, Augusta din Timişoara, cu o prefaţă de criticul literar Adrian Dinu Rachieru. Placheta adună între coperţile sale poezii datate încă din anul 1975, adică scrise în ultimul sfert de secol. După cum mărturiseşte însăşi autoarea, aceste versuri au luat naştere, din dorinţa de a rămâne alături de cei dragi mie, mi-am adunat gândurile din carnetele prăfuite ale anilor 1974-1989.

Apropieri

,,Sunt vuietul adâncurilor, lacrima suferinţelor...”

299

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 300

Un amănunt biografic e bine să-l evidenţiez aici: tatăl Marianei Gurza e originar din Bănila pe Siret iar mama din Cupca, de aceea semnatara acestor rânduri regăseşte în versurile ei un spirit ancestral al locurilor noastre, din Valea Şiretului şi de la poale de Carpaţi. Din ceea ce conţine volumul Paradox sentimental respiră o forţă revigoratoare, o nobleţe curată şi o ardoare specifica spaţiului, de unde i se trag rădăcinile. Am primit acest volum de poezie cu autograf prin intermediul unui alt bucovinean – braşoveanul Petre Ciobanu, un fapt semnificativ într-un fel, deoarece relevă trăinicia relaţiilor sufleteşti între bucovinenii noştri, risipiţi pe diferite meleaguri şi cât rămân ei legaţi de baştina lor. Cred ca aceste gânduri se regăsesc mai convingător într-o poezie a Marianei Gurza: ,,Sunt vuietul adâncurilor/lacrima suferinzilor; /sunt frunza primăverii / în aşteptarea serii. /Sunt pământ fecund, /vis de gând. /Sunt vuietul iubirii, /iluzia rătăcirii”. (Eu...) Într-o altă poezie, tot despre sine, care nu în zadar se numeşte Autoportret, autoarea adaugă tuşe noi la imaginea să lirica de mai sus: ,,Sunt ceea ce nu voi şti niciodată... /o frunză verde rătăcită/spre piscul tău înzăpezită/c-un dor ce nu mă iartă. / Sunt ceea ce nu voi şti niciodată... /clipa minusculă/în timp, /zâmbet, /lacrimi curate, /sunt doar anotimp.” Pentru Mariana Gurza poezia este un mod de a trăi – a suferi, a plânge, a sfida uitarea, tăcerea... Revenind în încheierea acestor consideraţii la ceea ce spuneam adineaori ca autoarea Paradoxului sentimental trăieşte în poezie cele mai variate

sentimente, speră şi visează, suferă şi radiază ca orice spirit profund şi vulnerabil. Poezia este o trăire totală, un univers antinomic – între bine şi rău, între lumină şi întuneric, între veghe şi somn, între tăcere şi strigăt... Imboldul creaţiei e veşnic, sufletul e mereu deschis spre lume, iar cuvântul trebuie cu asiduitate căutat. Fiecare din noi – mărturiseşte poeta – simte nevoia de a rupe zăgazurile tăcerii şi uneori din lacrimi să plăsmuiască un cântec...,, Mariana Gurza ne promite astfel ca tăcerea nu-i va putea zăgăzui sufletul prea mult timp şi cât mai curând va plăsmui, probabil o nouă carte ce ne va bucura inimile. Noi o aşteptăm... Eleonora Schipor Meleag natal, 27 octombrie, 2001

O carte tristă, covârşită de reaua întocmire a lumii dar încercând a semăna iubire şi bunătate printre semeni propune Mariana Gurza, o poetă sensibilă, rănită de potopul dezamăgirilor şi acuzând acum, bântuită de teama de întuneric, gheara fricii. Adunând gânduri rătăcite şi cuvinte foşnitoare, obosită de existenţă, ea ar dori ca lumea să se schimbe dar nu devine, din această pricină, un revoltat – anarhist. Răul adulmeca, speranţa pâlpâie şi depănând ,,o filă de poveste” poetă îngână un cântec plăpând, pribeag, izvorând din prea-plinul fiinţei sale, cercând a transporta spre cititor ,,lumina dăruită din iubiri.” Aflându-şi adăpost în cuibul familial ea priveşte acuzator lumea fără a elibera şuvoiul imprecaţiilor şi îşi

Apropieri

Întâmpinare

301

revarsă tămăduitor afecţiunea. Acceptă, aşadar, deloc temătoare, povară care, dintotdeauna, apasă pe umerii Poeţilor şi suferă în numele tuturor; fie ca e vorba de Bucovina înstrăinată, de cei grăbiţi, plecaţi ,,dincolo”, de dascălul de ieri care a provocat-o pe ,,aripi de vers” sau de răutăţile de azi, în asalt. Reazemul sufletesc îl găseşte mereu acasă. Motiv pentru care volumul de faţă ni se oferă ca un album de familie, uşor romanţios, departe de sentimentalismul clovnesc, exhibiţionist ori superbia zgomotoasă a celor poftitori de glorie (literară), iscând gesturi insurecţionale. Refugiindu-se în poezie, Mariana Gurza – acum stăpânită de teme obsesive – se divulgă fără rest.

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

Adrian Dinu Rachieru vol. Lumini şi umbre

302

III. CONVORBIRI Interviu de colecţie cu poeta Mariana Gurza: ,,Societatea românească este bolnavă. Cei puternici nu au cum să o simtă, cei mulţi, da. Scapă cine poate!”

Interlocutoarea mea este poeta Mariana Gurza, o bucovineancă adevărată, dintr-o familie refugiată pe plaiurile bănățene care nu uită meleagurile unde i-au trăit strămoșii. Venind din obârșia nordului moldav, cu dorul patriei fagilor în simțire, poeta Mariana Gurza strigă durere și dragoste, generozitate și seninătate, așterne blând dorul de matca străbună în sufletul pădurii. Doar ea știe cum și de ce înaintașii ei au plecat să apere glia moldavă în eternitate, păstrând slovele Măritului Ștefan în catafalcul durerii: ,,Moldova nu e a mea ci a urmașilor urmașilor noștri…”, a lor, celor plecați demn prin jertfa de sine. Mariana Gurza este lacrima durerii coborâtă din nord de Moldovă Ștefaniană pe câmpiile bănățene spre mereu aducere aminte, strângând boabele de lacrimi ale înaintașilor în peceți peste vremi. Sensibilă și intransigentă, dulce și amară ori asemeni strigătului de pescăruș, poeta Mariana Gurza împarte alinări catifelate prin vers, prin trăiri, cu toată ființa, pentru acum și mai târziu. - Dragă Mariana spune-mi te rog ce amintiri păstrezi despre tatăl tău, despre familia ta originară din Bucovina de nord? - Amintirile dor, Emilia...Tata, nu mai este...Odată cu plecarea dumnealui, ceva s-a rupt. Se născuse în

Apropieri

Emilia Ţuţuianu

303

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 304

România Mare, în anul 1921, la Banila pe Siret, regiunea Cernăuți. Un bucovinean așezat, muncitor, evlavios, corect și plin de bunătate. Îi simt prezența și acum în momentele dificile. Familia mea? Bucovina de nord ! - Poate mai mult decât alți români simți drama pierderii și a teritoriilor din nordul Moldovei, în urma odiosului pact RibbentropMolotov, acolo fiind obârșia familiei tale. Ce s-a întâmplat cu familia și rudele tale în acei ani? - Fratele tatei, Vasile, fusese împușcat când încerca să treacă granița. Bunica s-a întors din drum pentru a-și înmormânta feciorul. Nu i s-a permis să se mai întoarcă. Tata a stat o perioadă ascuns prin munții Bucovinei, asigura necesarul de hrană rudelor și nu numai. A ajuns într-un sat bănățean unde a cunoscut-o pe mama și s-au căsătorit. Acest blestemat de pact mi-a decimat familia, m-a vitregit de a mă bucura de bunici, de tot ce își putea dori un copil la vârsta întrebărilor. - Mai povestește-ne te rog amintiri depănate de mama ta, care încă trăiește, despre drama bucovinenilor refugiați, alungați din matca lor străbună de vremuri nedrepte și despre istoria românească de pe plaiurile Bucovinei de nord? - După evenimentele de la Fântâna Albă, familia din care provenea mama, fiind mai înstărită și implicată , a pornit pe drumul Golgotei, al dezlipirii de vatră, lăsând totul. O parte din ei au fost întemnițați și omorâți, alții trimiși în lagăre. Am relatat plecarea mamei, orfană la acea dată, în Căruța cu destine. Mama, născută în Cupca, regiunea Cernăuți, la o vârstă destul de fragedă, alături de câteva rude, primiseră indicația să se deplaseze în Banat. O mică manipulare a organelor de opresiune...

Apropieri

Dar, cu precauție au reușit ca fiecare să-și vadă de drum. Mama fusese lăsată la o familie inimoasă și celelalte rude s-au stabilit în funcție de vremuri. S-au regăsit după zeci de ani. În casă nu am auzit niciodată nimic din acea perioadă. Mamei i-a mai rămas în memorie, fuga, șuieratul gloanțelor, mame împușcate, plânsul copiilor singuri… - Ce ne poți spune despre jurnalistul bucovinean Vasile Plăvan, un unchi al tău, căruia i-ai dedicat și o carte? - Vasile Plăvan, unchiul mamei, a fost o figură emblematică a acelor vremuri. Avocat, jurnalist, publicist, a fost unul dintre cei care a luptat pentru Marea Unire. A murit mult prea devreme, trist și abătut, văzându-și idealurile spulberate. A fost prea corect și prea cinstit într-o societate destul de măcinată. Vasile Plăvan un Slavici al Bucovinei, volum apărut cu sprijinul Fundației Universității Ioan Slavici, rămâne în memoria colectivă ca o reparație morală față de cel ce nu a precupețit nimic în a-și atinge idealul. - Cum simți tu, dragă Mariana, această istorie care calcă peste suflete lăsând poveri sângerânde? - O povară mistuitoare. Durerea Bucovinei o simt mereu ca pe o lacrimă fierbinte pe obraz. Mă arde. Nu cred că vom mai putea schimba ceva. Prea multe orgolii și interese. Eu sunt o iubitoare de Neam Românesc! Sună desuet? Pentru unii, poate. Pentru cei cărora le pasă, vrem dreptate și purificare. Am rămas o idealistă ca Vasile Plăvan. Nimeni nu va face nimic.

305

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 306

- Ce personalități ale lumii literare care ți-au influențat devenirea artistică ai avut privilegiul de a cunoaște? - Criticul și scriitorul Adrian Dinu Rachieru și regretatul cărturar Artur Silvestri. Nu aș dori să nedreptățesc pe cineva. De la cei apropiați, mereu am luat ce a fost bun. Nu am căutat modele, a fost mai mult sete de cunoaștere. Se spune că sunt o prezență discretă în viața culturală. Așa este. Am cititorii mei, prieteni remarcabili. Și dacă reușesc să particip la o construcție , mă consider fericită. Aș părea mai interesantă dacă aș enumera toate personalitățile pe care le-am întâlnit? Dragă prietenă, omenia, caracterul, demnitatea ...Marii anonimi, iubitori de glie, trăiesc clipa și se dăruiesc în tăcere binelui comun. Există o Românie Tainică... - Ce moment emoţionant, mai important pentru destinul tău te-a marcat? - Întâlnirea cu Marii Duhovnici ai Neamului: părintele Adrian Făgețeanu, (de care mă leagă prin fibra bucovineană încă din copilărie un sentiment deosebit), părintele Arsenie Papacioc, părintele Iustin Pârvu, părintele Teofil Părăian. - Au existat decalaje sociale, profesionale, care să îţi genereze deziluzii? - O întrebare destul de complexă pentru un pui de refugiați. Venetic în țara lui...Copilăria mi-a fost marcată de o anumită marginalizare venită din partea localnicilor. Eram mai săraci, doar niște venituri...Nu mi-a fost ușor... Doar după 1990 aflasem că cei refugiați erau considerați dușmanii Uniunii Sovietice. Dacă mi-am dorit cravata de pioner, a trebuit să aștept, deși eram o elevă bună. Ca utecistă la fel. Probabil că sunt una dintre puținele

Apropieri

persoane care a suferit că nu fusesem primită în rândurile PCR-ului, așa cum nimeni din familia mea nu a avut acces. A mers îndoctrinarea...mult mai târziu mi-am explicat și prezența miliției pe la noi pe acasă...În perioada comunistă, (dacă a fost comunistă) a fost acea dictatură proletară. Un sentiment de frică. Aceeași frică parcă o simt că se instalează și acum. Deziluziile create de apropiați au fost cele mai dureroase. Nu suport minciuna și prostia. Duplicitatea! Ca funcționar public, am avut ocazia să văd multe...prea multe pentru un suflet sensibil. Nimicnicia unora depășește orice limită, draga mea prietenă! - Cuvântul tău este ascultat şi preţuit nu numai în mediul virtual ci şi prin volumele de poezii publicate, cum îți explici această simpatie? - Dragă Emilia, putem să fim noi înșine, așa cum am fost educați. În spiritul iubirii și al prietenei necondiționate. Dacă pentru o parte din lumea virtuală și nu numai, sunt considerată „poeta cu suflet de înger” probabil am lăsat ceva în sufletele lor. Nu vreau să sune a laudă, dar nu pot nega starea de bine când am văzut prezentarea mea în Noua Zeelandă. Fiecare dintre noi, lasă în drumul său ce a semănat. Dacă am semănat iubire, iubire să fie. - Cu ce prejudecăţi te confrunţi cel mai frecvent şi cum le combaţi? - Parafrazându-l pe William Hazlitt „ prejudecata este fiica ignoranţei”. Suntem nerecunoscători, invidioși, răuvoitori şi egoiști. Cella Delavrancea mărturisea că a fost ferită de cele trei calamități: gelozia, invidia şi orgoliul, considerându-le „boli care distrug sufletul,

307

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 308

ființa umană”. Parcă ne dezumanizăm pe zi ce trece. Suntem interesați de bani, de averi, de beneficii nemeritate și de atenții necuvenite. Avem impresia că suntem totali, că ni se cuvine totul. Avem o democrație reală? Unde este scara valorilor? Câți dintre intelectualii rasați și-au mai păstrat bruma de demnitate? Să fie vorba de o sete de înavuțire? Sau de putere? Cum ne manifestăm superioritatea? Strivind valoarea?! Încerc să fiu originală. Să spun răspicat, chiar dacă deranjez, ceea ce cred. Nu-mi place ce văd acum, Emilia! Nu pentru micimea unora s-au jertfit bravii eroi ai neamului. Oare nu se tem de justiția divină? - Ce virtute umană apreciezi cel mai mult? - Virtutea creștină, ea fiind hrana sufletului! - Societatea românească s-a schimbat mult în ultimii ani. Ţinem cu greu piept sentimentului de invidie. Un sentiment care trebuie eradicat din comportamentul şi conduita noastră, din motive etice. Ce fel de om poţi fi când cel de lângă tine suferă pentru rezultatele tale? Invidia din orgoliu este devastatoare, pentru că trădează un complex de inferioritate şi exprimă ranchiună. Se poate vindeca asta? - Societatea românească este bolnavă. Cei puternici nu au cum să o simtă, cei mulți, da. „Scapă cine poate! ”Asta e deviza momentului! „Marii oameni ce se pretind reprezentanţi ai poporului românesc întreg, cei ce pretind a personifica idealurile noastre naţionale, lupta de emancipare ce ne absoarbe(;), aceştia nu au în vedere decât utopii cosmopolite, proprii a ne dezorganiza şi mai mult, a slăbi în noi simţul de conservaţiune naţională şi, dacă se

Apropieri

servesc din când în când de ideile comune poporului românesc, o fac numai debitându-le ca pe o marfă, pentru a-şi câştiga popularitate”. (Mihai Eminescu, E greu a afla…, Timpul, 27 noiembrie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 229). După cum vezi Emilia, Eminescu este actual și acum. Citisem recent o știre că o doamnă profesoară de română vrea să scoată Luceafărul din programa elevilor. Aceasta este societatea românească! S-a dorit globalizare, asta avem. Pierderea identității naționale, a respectului față de cel de lângă tine, care vrea să facă ceva, pentru a rezista în timp. S-a dus și încrederea în colegul de breaslă. Dacă s-ar putea te-ar așeza într-un ierbar, fără rezerve. Oare mai putem avea încredere în cei de lângă noi? Adevăratele caractere își păstrează puterea. Nimeni și nimic nu ar putea zdruncina credința noastră, care nu este negociabilă. Invidia este nimicitoare pentru suflet. După spusele sfinților părinți semnul caracteristic al vanității este prefăcătoria și minciuna, în timp ce semnul trufiei este înfumurarea și invidia. Avva Pimen a sfătuit pe cineva să nu locuiască într-un loc unde există vreunul care îl invidiază, pentru că altminteri nu se va pricopsi: „Să nu locuiești într-un loc unde vezi pe cineva care are gelozie împotriva ta, căci altfel nu te pricopsești". Dar avem un drum de parcurs. Și chiar dacă nu putem pleca, putem ignora sau putem face rugăciune pentru cel ce are sufletul bolnav. Dragă prietenă, greu să se vindece cei care nu au credință. Este boală grea invidia, orgoliul…Nesiguranța lor duce la complexe. Dacă vor conștientiza răul, mai au o șansă. Ceilalți, cu fărâma lor de credință, să arunce lumină asupra lor. Așa se vor simți protejați de rău.

309

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet 310

- Acest dialog pe care îl facem, nu este pentru a ne dezvălui sufletul şi viaţa, ci pentru a arăta cum să ne ridicăm atunci când eşuăm. Cum ai defini prietenia adevărată? - Acceptarea noastră așa cum suntem, cu bune și rele, necondiționată. - Timpul este o poveste retrăită cu ochii deschişi, ce simţi privind înapoi? - O luptă între viață și moarte! Am învins cancerul, infarctul...Sunt o luptătoare. - Cum vezi ingerința politicului și administrativului în manifestările culturale locale? - Ori facem politică, ori facem cultură. Ideal ar fi ca sectorul cultură să se bucure de libertate. Dar la noi, nu se poate altfel. Totul se reduce la bani și la interese de grup. Faptul că, la noi, statul este aproape totul și societatea aproape nimic, are o consecință foarte păgubitoare pentru cultivarea, chiar întâmplătoare, a artelor și literelor. În loc de societatea așezată și-nchegată, ca să-l parafrazez pe Caragiale, n-avem decât o lume de strânsură, care își schimbă în fiece zi fizionomia, care nu poate avea porniri mai presus de cele strict utilitare, care nu poate avea tradiție, nici unitate de gândire și de simțiri. Cu toate astea, această lume de strânsură mișună aici deasupra unui element etnic hotărât. Sub tot acest Babel, există o limbă românească, care-și are geniul ei; sub toată această vâltoare veșnic mișcătoare, există un popor statornic, care-și are calitățile și defectele lui specifice, bunul lui simț, o istorie plină de suferințe, nevoi, simțiri și gândiri proprii.

Apropieri

- Ştiu că ai o familie ideală…Că îţi place enorm să te ocupi de nepoţii tăi, tinere vlăstare care le imprimi iubire şi responsabilitate. Cum este să îţi creşti nepoţii? -Familie ideală? Nu știu să existe familia perfectă. După unii specialiști, familia este supraevaluată, ea devenind ultimul spațiu al fericirii, cuibul nostru unde ne simțim protejați de exterior. Am o familie obișnuită. Ca bunică, am un sentiment unic. Îi văd doar în vizite. Tinerii sunt mereu ocupați. Noi prea tomnatici pentru a ține pasul. Și obosesc repede. Inima mea este cea care a dăruit și dăruiește iubire, chiar dacă mica cicatrice, strigă durerea lumii... Într-o lume a firescului, devenită utopică de ceva timp, fiecare își exprimă vibrația sa unică prin înclinații artistice sau talent, pentru bucuria și lumina sufletească a celor de lângă noi și a celor ce vor veni… Sunt semeni ai noștri care, trecând peste barierele nefirescului încetățenit peste și pentru noi, își lasă sufletul și unicitatea să vibreze și să se exprime prin creația lor pentru ceilalți, oferind alinare și frumos, picături de iubire și culoare în oceanul dezamăgirilor cotidiene. „Suferința e prezentă în lume pentru a face să se declanșeze iubirea, pentru a face să se nască fapte de iubire față de aproapele!”- spunea Papa Ioan Paul al IIlea. Ai transformat suferința în frumos, Mariana, cum numai tu știi s-o faci, și nu degeaba ai fost numită „poeta cu suflet de înger”. Îți mulțumesc pentru tot ce ne-ai împărtășit în acest interviu și-ți doresc ca întotdeauna cuvântul să-ți fie parte din vibrația sufletului, să nască lumi, imagini, simțiri și profunzimi divine, iar cititorii tăi

311

să simtă atingerea aripii de înger a sufletului tău atunci când te citesc.

Mariana Gurza - pelerinaj prin idee, gând şi suflet

sursa: http://www.agorapress.ro/interviu-de-colectie-cupoeta-mariana-gurza-societatea-romaneasca-este-bolnavacei-puternici-nu-au-cum-sa-o-simta-cei-multi-da-scapacine-poate/

312

Note biografice Poeta, editoarea şi eseista creştină Mariana Gurza s-a născut pe 2 octombrie 1955 în localitatea Oțelul Roșu, jud. Caraș Severin. Debutul literar are loc în revista Semenicul din Reșița, în anul 1975. ,,Versuri ce combină un material sufletesc neoromantic şi metodologie imagistă în cărţi reprezentative de poezie,,, notează prietenul şi colaboratorul cel mai preţios al poetei, publicistul Artur Silvestri. Volume publicate: - Paradox sentimental – poeme, Ed. Augusta, Timişoara, 1998; - Gânduri nocturne – poeme, Ed. Augusta, Timişoara, 1999; - Nevoia de a sfida tăcerea – poeme, Ed. Augusta, Timişoara, 2000; - Lumini şi Umbre – poeme, Ed. Augusta, Timişoara, 2001; - Lacrima iubirii – poeme, Ed. Artpress, Timişoara, 2003; - Ultimul strigăt – poeme, Ed. Eubeea, Timişoara, 2006; - Şoapte gândite – poeme, Ed. Atticea, Timişoara, 2006; - Vasile Plăvan: Boabe de lacrimi, ediţie îngrijită de Mariana Gurza, Ed. Carpathia Press, 2007; 313

- Petru Ciobanu, un iubitor de neam – memorialistica, Timişoara, 2007; - Destine umbrite – eseuri, Editura Atticea, 2008. - Pe urmele lui Zenon /On Zeno’s footsteps – poeme, volum bilingv, Timişoara, Editura Timpolis, 2012, traducerea prof. univ. dr. George Anca; - Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei – restituiri, Editura Fundaţiei pentru Cultură şi Învăţământ Ioan Slavici şi Eurostampa, Timişoara, 2013, consilier editorial: prof.univ.dr. Dumitru Mnerie; - Dumnezeu şi umbră/ God and shadow volum bilingv de versuri (română-engleză), Editura Singur, Colecţia Scrisul de azi, 2016. În antologii: - Poeme Hai-Hui, o antologie de poezie, Editura Grinta&Singur, 2012); - Antologia ASLRQ 2015 – volum editat de Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română din Québec; - Poetical Bridges - Poduri lirice, antologie bilingvă, româno-engleză, apărută în anul 2016, Editura Scripta manent din Napier, Noua Zeelandă, editor şi translator Valentina Teculici. În volume colective: - Al cincilea patriarh – volum colectiv, Editura Intermundus, 2007; - Înţeleptul din America – volum colectiv, Editura Intermundus, 2008;

314

- Mărturisirea de credinţă literară – volum colectiv, Editura Carpathia Press & Production, 2008; - In memoriam: Artur Silvestri - Mărturii tulburătoare – volum colectiv, Editura Carpathia Press, 2009; - Promovarea valorilor culturale româneşti în contextul globalizării – volum colectiv, Editura PIM, Iaşi, 2009, Coordonatori: prof. Elena AnuşcaDoglan, prof. Cristian Anuşca-Doglan; - Pro Memoria: Artur Silvestri- Asa cum lam cunoscut - volum colectiv, Editura Carpathia, 2010; - Părintele Adrian Făgeţeanu şi crucea Rugului Aprins – Omagiu la un secol de la naşterea sa – volum colectiv, ediţie îngrijită de Andrei Dirlau, Editura Lumea credinţei, 2012; - Poetical Bridges – Poduri lirice, ediţie bilingvă (engleză-română), translated and Edited by Valentina Teclici, 2017, Editura Scripta manent din Napier, Noua Zeelandă şi tipărită la PIM, Iaşi, România, 2016. Membră a Societăţilor Literare: - Asociaţia Scriitorilor de Limba Română din Quebec, Montreal, ASLRQ, 2015; - Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova, 2016. Emilia Ţuţuianu

315

CUPRINS nr. pg. 5… George Anca: Dosar – credinţă 7… I. REFLECȚII DE CITITOR: Mariana Gurza 7… Prefaţă vol. Apostol fără nume, Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou 9… Anna-Nora Rotaru-Papadimitrou ,,la granițantre-vise” 12… In memoriam Boris David 17… Constantin Enianu: Pe urmele lui Anteu 19… Când timpul îți cuprinde în brațe rădăcinile – Mugurel Puşcaş 23… Poeta Dacina Dan, cu inima pe-o frunză de vie 25… ,,Acolo unde este inima, acolo e și casa ta! – Octavian Curpaş 29… Anatol Covali un ,,bijutier de cuvinte” 33… Anatol Covali: 365 de sonete - O carte cât o viață 36… Poeta Camelia Cristea, pe aripi de înger 40… Poeta Dorina Stoica pe Calea Crucii 45… Poetul Anatol Covali, un semănător de biruinţe 49… La răscruce de lumi un volum de Anna Nora Rotaru 53… Rezonanţa dorului…Boris David 58… ,,Să aveţi smerenie şi jertfelnicie”! Trei ani de la înălțarea la cer a Părintelui Adrian Făgețeanu 61… Părintele Justin Pârvu – Dumnezeiască Lumină a Neamului Românesc 68… Scara divină, urcuş în poezia lui Teo Cabel 71… Ilie Motrescu – Cântarea Carpaţilor 76… Poeta Cecilia Bănica-Pal, între cele două linişti 80… Dialog intercultural 316

82… Bună ziua, Bade Ioane 84… Cu Hristos în celulă, de Aspazia Oţel Petrescu, ,,o vecernie de suflet...”pag. 84 87… Vivat, crescat, floreat, muceniţa Neamului Românesc, Aspazia Oţel Petrescu! 90… Părintele Justin Mărturisitorul Album Foto de Cristina Nichituş Roncea 91… Eugen Emeric Chvala prins În spatele oglinzii 94… Exil de zi şi noapte - Exil de jour et de nuit cu Veronica Balaj 97… Poeta Maria Rugină şi ,,fărâma sa de cer” 100.. Trei paşi catre infinit de Mariana Corcoveanu Ivaniuc 102… Noi suntem ca şi cărţile - Hedir Al-chalabi 105… Ben Todică – un artist al memoriei şi al transferenţei 108… Ioan Miclău - purtându-şi Duhul de Românie, neatins de vremi... 111… Ioan Miclău și dorul de casă 113… Barba lui Hegel 116… Nichita Stănescu-un idol fals? 117… Revista Melidonium – consfinţeşte valoarea 120… În memoriam Mihai Rădulescu (1936-2009) 125… Iarna Revederii 126… Veronica Balaj Puzzle venețian 128… Silvanii - Memorial, Constantin Pădure 129… Între noi, Soarele Nordic de Veronica Bălaj 132… Iulian Neculcea, un poet creştin 135… ,,Artur Silvestri va rămâne în conştiinţa colectivă ca un mare iniţiator “ 138… Boabe de lacrimi – un documentar despre avocatul şi jurnalistul Vasile Plăvan, din Bucovina 141… Artur Silvestri Dialog celest

317

149… ,,Identitatea” nu dispare ci dimpotrivă: apar sintezele aşteptate 151… Vorbind cu cerul în Săptămâna Luminată despre Aurel Turcuş 157… Anton Naghiu 159… Conotatii biblice despre ,,jertfa vie” şi limbajul ,,imnic euharistic 161… Tineţi-vă de popor ca să nu rătăciţi! Simion Barnutiu 162… Două generaţii în lumea cuvântului 164… Ioan Miclău, ,,purtându-şi Duhul de Românie, neatins de vremi...“ 167… Mariana Strungă – Alb din marele ascuns 169… Bună ziua, Bade Ioane, bună ziua, Ioan Miclău! 170… Versuri ieftine şi bune, de Ovidiu Vasile şi Alin Cucuruzan 175… Ilie Motrescu – Cântarea Carpaţilor, volum de poezii, ediţie bilingvă română-ucraineană, îngrijit de Eleonora Schipor 179… Cuvinte de minte, Ioan Miclău 181… Eleonora Schipor – filă de memorie culturală românească 186… Ioan Miclău, Un om între oameni 188… Accente de interculturalitate 189… Adrian Dinu Rachieru: Cei doi Hagi 190… Preot Ioan Megheleş şi Iubire îngerească 191… Manifest II. REFLECŢII CRITICE 194… De ce Mariana Gurza? 195… Why Mariana Gurza? 196… Frumoasa doamnă întru Dumnezeu şi umbră 198… George Anca: Beautiful Lady unto God and shadow

318

200… Dorina Stoica: Poezia în care ,,umbra se face litanie” 203… Vasilica Grigoraş: Universul tainic între Dumnezeu şi umbră 207… ValentinaTeclici: Mariana Gurza 209… ValentinaTeclici: Mariana Gurza 210… Dorina Stoica - Momente de răgaz cu Poduri lirice, Poetical Bridges 214… Dumitru Mnerie - Reflectând la opera lui Vasile Plăvan 216… Aspazia Oţel Petrescu - Frumoasa mea Bucovină 220… Hedir Al-Chalabi - Prin cuvânt, Mariana Gurza însufleţeşte omul şi istoria literară 223… Veronica Balaj: Mariana Gurza –Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei 225… Vasilica Grigoraş: Intelectuali bucovineni, Vasile Plăvan 232… Adrian Dinu RACHIERU- Destine umbrite 235… Vasilica Grigoraş: Poeta cu suflet de înger 241… Ben Todică: Cartea Marianei Gurza - Destine umbrite 242… Veronica Balaj: Tandreţe versus vertij existenţial 245… Artur Silvestri: Un Slavici de Bucovina 251… MAria RUgină: O carte scrisă cu sufletul nu poate fi citită decât cu inima 258… Emilia Spătaru: Poeta Mariana Gurza 260… Ben Todică: Pe urmele lui Zenon 261… GeorgeAnca: On Zenon’s footsteps 261… VeronicaBalaj: Pe urmele lui Zenon 265… Maria Rugină: De la intimitate, prin alteritate, spre infinitate

319

268… Cecilia Bănica Pal: Volumul de versuri, Pe urmele lui Zenon, de Mariana Gurza 276… Gheorghe A.M. Ciobanu: Un Zenon eleat ,,a fost” dar a rămas eternu’ ,,a fi” 278… Nina Ceranu: Eliberare prin cuvânt 280… Ion Roşioru: Bucuria de a exista din nou 282… Veronica Balaj: Abisalul este acceptat ca un dat existenţial 284… Adrian Dinu Rachieru: Lacrimă iubirii 285… Alexandru Moraru: Rezonanţa eului copleşit 287… Binecuvântare: Ieromonah Adrian Făgețeanu Sf. Mănastire Antim 289… Eleonora Schipor: Nevoia de a sfida tăcerea şi uitarea 290… Mirianici Dragă: Omagiul sufletului sârbesc 291… Vetuţa Denghel: Poezia, un refugiu de salvare a sufletului 292… Eleonora Schipor: Puterea cuvântului şi fragilitatea sufletului 295… Adrian Dinu Rachieru: Întâmpinare – Nevoia de a sfida tăcerea 297… Adrian Dinu Rachieru: Cuvânt de întâmpinare 299… Eleonora Schipor: ,,Sunt vuietul adâncurilor, lacrima suferinţelor...” 301… Adrian Dinu Rachieru: Întâmpinare III. INTERVIU 303… Interviu de colectie cu poeta Mariana Gurza: ,,Societatea românească este bolnavă. Cei puternici nu au cum să o simtă, cei mulţi, da. Scapă cine poate!” 313… Emilia Ţuţuianu: Note biografice

320

INDEX DE NUME

A Agache, Catinca…150 Anca, George…6, 113, 196, 198, 261,

B Balaj, Veronica…94, 125, 126, 129, 162, 188, 223, 242, 261, 282 Bănică-Pal, Cecilia…76, 266 Bărnuțiu, Simion…161 Bude, Ioan…159

C Cabel, Teo…68 Călin, Alex Amalia…80 Ceranu, Nina…278 Chvala, Eugen Emeric …91 Ciobanu, A.M. Gheorghe …277 Covali, Anatol…29, 33, 45 Cristea, Camelia…36 Cucuruzan, Alin…170 Curpaş, Octavian…25

D Dan, Dacina…23 David, Boris…12, 53 Dăncuş, Ştefan Doru…194 Denghel, Vetuţa…291 Dragă, Mirianici…290 321

E Enianu, Constantin…17,

F Făgețeanu, Adrian…58, 287

G Grigoraş, Vasilica…203, 225, 233, Gurza, Mariana…7, 9, 12, 17, 19, 23, 25, 29, 33, 36, 40, 45, 49, 53, 58, 61, 68,71, 76, 80, 82, 84, 87, 90, 91, 94, 97, 100, 102, 105, 108, 111, 113, 116, 117, 120, 125, 126, 128, 129, 132, 135, 138, 141, 149, 151, 157, 158, 161, 162, 164, 167, 169, 170, 175, 179, 181, 186, 188, 189, 190, 191, 214, 216, 220, 225, 232, 233, 241, 242, 245, 251, 260, 265, 266, 268, 282, 284, 285, 292, 293,

H Hedir, Al-Chalabi …102, 220,

I Iustin, Pârvu…61, 90 Ivaniuc, Corcoveanu…100,

M Megheleş, Ioan …190 Melidonium…76, 117, Miclău, Ioan…82, 108, 111, 164, 169, 179, 186, Mnerie, Dumitru Moraru, Alexandru..285 Motrescu, Ilie…71, 175,

322

N Naghiu, Anton…157, Neculcea, Iulian…132

P Pădure, Constantin…128 Petrescu, Aspazia Oţel…84, 216, Plăvan, Vasile …138, 191, 214, 216, 220, 225, 245, 251, Puşcaş, Mugurel…19,

R Rachieru, Dinu Adrian…116, 189, 232, 284, 293, 299 Rădulescu, Mihai…120 Roncea, Cristina Nichituş…90 Roşioru, Ion…280 Rotaru-Papadimitriou, Anna-Nora…7, 9, 49 Rugină, Maria…97, 251,

S Schipor, Eleonora …181, 289, 292, 299 Silvestri, Artur …135, 141, 245 Spătaru, Emilia…258 Stoica, Dorina…40, 200, 210, Strungă, Mariana…167,

T Teclici, Valentina…208, 209 Todică, Ben…105 , 241, 260, Turcuş, Aurel …151 323

Ţ Ţuţuianu, Emilia…303, 313

V Vasile, Ovidiu…170

Z Zărnescu, Constantin…170

324