Lumina creștinului, nr. 2/2020, supliment - In memoriam pr. Cornel Cadar

In memoriam

pr. Cornel Cadar (5.III.1964 – 25.XII.2019)

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR

Număr special dedicat părintelui Cornel Plecarea dintre noi la Domnul a părintelui Cornel Cadar, în ziua Naşterii Domnului, 25 decembrie 2019, a lăsat un gol în Dieceza de Iaşi şi în sufletele celor care l-au cunoscut atât direct, cât şi prin roadele muncii sale: predici, meditaţii, cateheze, zile de reculegere şi exerciţii spirituale, articole, emisiuni la radio şi TV etc. L-am condus pe ultimul drum sâmbătă, 28 decembrie 2019, în satul său natal, Horgeşti (BC).

Prin acest supliment al revistei îi aducem părintelui Cornel un omagiu, chiar dacă este prea puțin pentru munca pe care a făcut-o. Aşternem pe aceste pagini mărturiile câtorva dintre cei care l-au cunoscut, mărturii din atâtea domenii în care a fost implicat şi care ne-au sosit la redacție. Totodată, am selectat şi câteva fragmente din testamentul său, cuvinte prin care părintele ne lasă încă o dată un cuvânt de învățătură.

O prezentare exhaustivă a ceea ce a făcut şi a însemnat pentru noi părintele Cornel este greu de realizat, dacă nu imposibil. Cu siguranță, atunci când s-a format în Seminar, apoi păşind în Preoție, nu ştia la câte misiuni va fi chemat în activitatea sa preoțească. Însă, colaborând cu harul lui Dumnezeu şi punând în joc toate calitățile sale, şi-a împlinit admirabil toate aceste misiuni, în principal, munca sa fiind centrată în sectorul mediatic, coordonând răspândirea cuvântului lui Dumnezeu prin toate mijloacele de comunicare. Timp de 29 de ani, dintre cei 55 ai săi şi 30 de preoție, a fost al nouălea redactor al revistei „Lumina creştinului”. Părintele „nu şi-a dat odihnă” pentru această misiune nobilă de a răspândi lumina lui Cristos, având un mare respect pentru cititori.

Meticulos şi atent la detalii, serios şi dedicat activităţii sale, s-a impus prin muncă şi disciplină, dar şi prin corectitudine. Cei care am lucrat cu părintele ştim cât de exigent şi riguros era în ceea ce priveşte corectitudinea gramaticală şi de conținut a publicațiilor pe care le-a coordonat. De acest exemplu am avut parte atâtea generații de seminarişti care am fost formați de părintele Cornel, punându-şi amprenta asupra noastră, a celor cu care a colaborat şi a intrat în contact: redactori, colaboratori, studenţi în anii pastorali, tehnoredactori, corectori, tipografi, preoţi şi laici care au răspândit revista. Îi mulțumim părintelui Cornel pentru tot ce ne-a lăsat şi îl rugăm pe Domnul să primească toată ofranda suferinței sale şi slujirea pe care a oferit-o Bisericii!

Pr. Adrian Blăjuță 2

Iaºi (1989)

Pr. Cornel s-a născut la 5 martie 1964 la Horgeşti – Bacău. A absolvit Şcoala Generală de 8 clase în anul 1978 la Horgeşti, Liceul Poligrafic în anul 1982 la Bucureşti, Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi în anul 1989, cursuri de master la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice în perioada 2003-2005. Stagiul militar l-a efectuat în perioada 1982-1983, la Râmnicu Sărat. A fost sfinţit preot la 25 iunie 1989, la Iaşi, de către ep. Ioan Robu. A activat ca vicar la Mirceşti (1 august 1989 – 10 iunie 1990), Săbăoani (10 iunie 1990 – 15 martie 1991), Iaşi (15 martie 1991 – 1 august 1996), responsabil diecezan al activităţilor cu tinerii (1992-2005), asistent spiritual al Acţiunii Catolice (1992-2005), profesor de Sfântă Scriptură la Facultatea de Teologie Didactică (1992-1994), responsabil şi profesor de teologie morală la Şcoala Postliceală de Psihopedagogie şi Asistenţă Socială din cadrul Şcolii Normale „Vasile Lupu” Iaşi (1995-1998), profesor invitat de mass-media şi de grupuri şi mişcări religioase la Institutul Teologic Iaşi (2003-2005), membru al Consiliului Prezbiteral (28 martie 1996 – 15 martie 2005), coordonator al activităţilor ecumenice (1996-2005). A fost coordonator al Editurii „Presa Bună” (de la 13 octombrie 1992), redactor la publicaţiile: „Lumina creştinului” (redactor: ianuarie 1991 – septembrie 1992; redactor coordonator din octombrie 1992), „Isus, prietenul copiilor” (redactor: decembrie 1992 – septembrie 1996; redactor coordonator din decembrie 1996), „Almanahul Presa Bună” (din 1993), responsabil al Oficiului pentru Comunicaţii Sociale (din 1 iunie 2005), director coordonator al Tipografiei „Presa Bună” (din 1 septembrie 2009).

SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR

In memoriam pr. Cornel Cadar Pe părintele Cornel Cadar am avut ocazia să-l cunosc în diferite împrejurări, mai ales în cele legate de activitatea mea pastorală.

Mărturisesc cu sinceritate că întotdeauna am avut cuvinte de apreciere la adresa lui. Am putut să constat la el – în vorbire, în scris, în prezenţa sa pe ecrane – un progres continuu. L-am ascultat, i-am citit articolele, l-am urmărit pe ecran, întotdeauna cu mare plăcere. I-am apreciat tonalitatea vocii, felul său de a se exprima, gândirea sa logică şi coerentă. Nu arunca niciodată vorbele în vânt. Era foarte calculat şi meticulos, de multe ori încăpăţânat în a duce până la capăt o muncă începută, în ciuda dificultăţilor pe care le întâmpina.

”

Mai întâi de toate îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru anii pe care mi i-a dat. Mă încredinţez cu totul Domnului, îl rog să mă ierte şi să mă primească, în nemărginita sa îndurare, în cerul său. Îi mulţumesc pentru că, prin Isus Cristos, m-a făcut să-l cunosc, m-a învrednicit să mă cheme la Sfânta Preoţie, m-a însoţit şi m-a întărit cu harul său pe cale. Este o mare cinste pe care El mi-a făcut-o, fără să am vreun merit.

Pentru aceasta îi aduc laudă şi-l binecuvântez. Consider că preoţia este frumoasă şi merită să te dăruieşti şi să-i slujeşti Lui. Singura tristeţe pe care o am este că nu am reuşit să fiu de fiecare dată la înălţimea chemării pe care Dumnezeu mi-a adresat-o. Pentru aceasta îmi pare nespus de rău. Mă încred însă în iertarea pe care Mântuitorul a adus-o prin jertfa de pe cruce.

Cel mai frumos lucru de pe pământ este să-l cunoşti pe Mântuitorul, să te laşi prins de ceea ce a spus şi a făcut El. Îi mul ţumesc că m-a învrednicit să vorbesc şi să scriu despre el.

Mă rog ca Dumnezeu să pună în inima multora gândul de a lucra ca El să fie cunoscut prin toate mijloacele: prin predică, internet, reviste, cărţi, radio, tv. etc. (din Testamentul pr. Cornel Cadar)

Am văzut întotdeauna în el pe omul lui Dumnezeu, dedicat slujirii sale preoţeşti, valorificând în mod admirabil talanţii cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Am întâlnit mulţi credincioşi laici care îmi spuneau că urmăresc cu mare plăcere predicile părintelui Cornel, articolele şi emisiunile TV coordonate de el.

Bunul Dumnezeu, care l-a chemat la sine într-o zi aşa de frumoasă (Crăciunul), să-l facă fericit pentru vecie în paradis, iar nouă, celor rămaşi în viaţa pământească, să ne dea harul de a-l imita, fructificându-ne talanţii cu acelaşi devotament şi cu aceeaşi iubire ca şi el! La revedere în paradis, părinte drag şi iubit!

Nu te vom uita în rugăciunile noastre!

X Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi

SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020

3

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR

Un adevărat lider pentru generaţiile tinere, un preot colaborator exemplar, iar acum, susţinător şi vrednic prieten în cer, lângă tronul lui Isus Părintele Cornel a trecut la cele veşnice chiar în ziua sfântă de Crăciun a acestui an binecuvântat 2019 – o dată ce se înscrie astfel mai rar în istorie – şi trebuie să recunoaştem cu toată durerea, dar în acelaşi timp cu toată convingerea şi mângâierea, că am pierdut un preot colaborator exemplar, dar am câştigat un mare şi vrednic prieten în cer, lângă tronul lui Isus.

Chemat să activeze în centrul parohial din Iaşi ca preot vicar, părintele Cornel şi-a extins în mod cu totul special activitatea între tineri, îndeosebi între familiile tinere, devenind, încet-încet, unul dintre cei mai căutaţi sfătuitori şi formatori de suflete, invitat la nenumărate întâlniri de formare spirituală, atât din cadrul parohiei, cât şi din întregul oraş şi chiar dieceză. Nu erau timpuri uşoare şi nici nu existau mijloace adecvate pentru o activitate de formare spirituală, dar, cu o pricepere abilă şi inspirată, a devenit treptat, am putea spune, un expert pentru cei ce voiau să-l caute pe Dumnezeu, să-l urmeze şi să devină, la rândul lor, provocatori şi mobilizatori pasionaţi pentru viaţa spirituală. Lacrimile celor ce au auzit vestea trecerii lui la cele veşnice sunt dovada acestui dar şi a acestei dăruiri pentru a conduce şi a ajuta pe cât mai mulţi şi mai ales pe cei tineri spre o viaţă demnă şi sfântă pe acest pământ.

Atunci când întreaga noastră societate şi mai ales întreaga Biserică a ajuns să se bucure din nou de libertate şi de un climat normal de trăire umană şi creştină, părintele Cornel a fost chemat la o muncă nouă, după învăţătura 4

Iaºi (2018)

Bisericii şi a Conciliului Vatican II – din decretul Inter mirifica, despre mijloacele de comunicare.

Descoperind cât este de important să răspândeşti prin toate mijloacele cuvântul divin şi adevărurile veşnice, ce orânduiesc întreaga viaţă umană şi creştină, noul Oficiu pentru Comunicaţii Sociale din Dieceza de Iaşi a fost îmbogăţit cu lucrarea plină de zel a părintelui Cadar. Aşa l-am putut cunoaşte mai îndeaproape şi aşa a devenit un adevărat colaborator al episcopului şi un sfătuitor în tot ceea ce priveşte presa şi comunicarea episcopului şi a preoţilor cu lumea şi cu întreaga Biserică.

Sprijinit de o echipă de colaboratori, plin de grijă preoţească şi iubire faţă de cuvântul scris şi rostit, părintele Cornel a condus Oficiul pentru Comunicaţii Sociale al Episcopiei până în clipa chemării sale de către Isus, Cuvântul veşnic, spre a primi răsplata eternă pentru neobosita sa muncă şi ofertă în slujirea Iubirii şi a Adevărului.

SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020

Personal, avându-i alături şi pe episcopul Aurel şi pe toţi cei care au lucrat şi lucrează în centrul episcopal, în departamentul pentru comunicare, sunt convins că munca oferită de părintele Cornel în întreaga sa viaţă de slujire nu va fi uitată şi că el, iubind cu adevărat poporul credincios din dieceza noastră şi nu numai, va continua să susţină de acolo, de sus, din ceruri, de lângă tronul Cuvântului veşnic, efortul celor ce vor duce mai departe destinul Oficiului pentru Comunicaţii Sociale, pentru a continua munca de răspândire a evangheliei prin toate mijloacele de comunicare.

Cred şi declar că am pierdut un preot colaborator exemplar, dar am câştigat un mare susţinător şi vrednic prieten în cer, lângă tronul lui Isus. În veci amintirea lui! Răsplată veşnică vrednicului nostru colaborator, părintele Cornel!

Requiescat in pace!

X Petru Gherghel, episcop emerit

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR

In memoriam pr. Cornel Cadar Părintele Cornel a petrecut cea mai mare parte a vieţii lui, putem spune, într-un adevărat Areopag.

El a fost mult timp în Iaşi, oraş universitar, cu atâtea instituţii, şi aici a desfăşurat un adevărat apostolat, fiind un adevărat umanist.

Citea mult. Participa la diferite conferinţe, simpozioane tocmai pentru a duce spiritul creştin în diferite medii. Avea o sete nepotolită de a descoperi, de a aprofunda, de a se îmbogăţi mereu din punct de vedere intelectual. De la pasiunea sa pentru teologie, în ultimii ani s-a născut pasiunea pentru istorie. Cerceta foarte mult pentru a afla adevărul despre localităţile noastre, despre începuturile creştinismului în Moldova. Şi-a pus talentele sale în totalitate în slujba credincioşilor. Iată de ce sentimentul de recunoştinţă şi mulţumire pentru tot ceea ce a făcut părintele Cornel!

”

Ierusalim (2001)

L-am avut alături de noi timp de atâţia ani. Mulţi l-au cunoscut direct. L-am avut cu noi episcopii, preoţii din casă. L-am avut

Îi mulţumesc Domnului, de asemenea, pentru numeroasele binecuvântări cu care m-a copleşit în timpul vieţii, că m-a făcut să cunosc atâtea persoane (episcopi, preoţi, persoane consacrate, credincioşi, colegi, rude, prieteni, familii, medici) cu care am împărtăşit bucuriile şi tristeţile vieţii de pe pământ. Cei mai mulţi dintre ei m-au îmbogăţit şi mi-au influenţat viaţa în bine.

Le mulţumesc celor care m-au îngrijit şi m-au încurajat în timp de sănătate precară, precum şi celor care prin cuvintele şi atitudinea lor m-au făcut să cresc în răbdare. În special, mulţumesc tuturor acelora care în timp de boală mi-au stat aproape, au fost lângă mine, m-au găzduit (în special fraţii franciscani de la Viena), m-au ajutat, m-au vizitat, m-au încurajat, s-au rugat pentru mine. Dumnezeu m-a întărit în aceste zile şi mia dat pace în suflet. Le mulţumesc tuturor celor care mai sunt în viaţă şi de-abia aştept să-i întâlnesc dincolo, în cerul lui Dumnezeu. (din Testamentul pr. Cornel Cadar)

aproape în împlinirea Paştelui său.

Ce înseamnă Paştele? Suferinţă şi moarte pentru a se regăsi în braţele Tatălui ceresc. De un an de zile a început această suferinţă.

Resemnat şi plin de credinţă, s-a pregătit pentru acest moment.

Dragă părinte Cornel, aminteşte-ţi de noi! Aminteşte-ţi de Dieceza de Iaşi, pe care ai iubito şi pe care ai onorat-o cu slujirea ta inteligentă şi generoasă!

Aminteşte-ţi de atâţia prieteni, credincioşi catolici şi necatolici, gânditori, căutători de Dumnezeu şi de adevărul vieţii, de cei cu care ai colaborat cu atâta răbdare şi bunătate! Fără îndoială, binele pe care l-ai căutat şi semănat nu va fi uitat şi va rămâne nu numai în scrierile tale, ci şi în inimile celor care te-au ascultat şi au citit articolele tale. Mijloceşte pentru noi la Dumnezeu ca să fim buni şi să trăim mereu în spiritul adevăratei credinţe!

X ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti

SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020

5

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR

À Dieu, mon ami!

Nu ştiu alţii cum sunt, însă eu nu-mi pot imagina viaţa postdecembristă a Diecezei de Iaşi fără prezenţa, activitatea şi implicarea părintelui Cornel Cadar: – nu a fost un geniu, dar a avut vocaţie de lider; – nu a fost vicar general, dar a fost unul dintre marii sfetnici ai Preasfinţitului Petru Gherghel în momente şi situaţii dificile; – nu era un cântăreţ, dar încânta pe toţi cu vorbele sfătoase, spuse cu pasiune şi căldură; – nu a fost rector de seminar, dar a marcat viaţa multor seminarişti cu care s-a intersectat în viaţă; – a trăit simplu, dar poate fi considerat o personalitate a istoriei noastre contemporane... şi aş putea continua! Şi a fost, poate, unul dintre marii vorbitori ai Iaşului din ultimii 30 de ani.

E greu de făcut o ierarhizare a preocupărilor preotului Cornel pe parcursul celor 30 de ani trăiţi în preoţie: vicar, responsabil cu tinerii, întemeietor al Acţiunii Catolice în Moldova, jurnalist, istoric (poate nu prin formaţie,

ci prin pasiune), predicator, scriitor, director spiritual, spirit împăciuitor…

Cine nu-şi mai aminteşte de primele întâlniri diecezane ale tineretului, al căror regizor şi artizan era Cornel? Faraoani, Butea, Nicolae Bălcescu – adevărate repere în istoria Diecezei de Iaşi.

Dar chiar şi la cele naţionale, totdeauna i se cerea o consiliere, mai ales în momente de impas.

La Blaj, în anul 1994, îmi amintesc că i s-a cerut expres ajutorul în organizare, şi a rămas celebru cu expresia spusă în faţa întregii mulţimi: „Având linia imaginară de aici la copacul din deal, ne împărţim în două grupuri...”

Din grupul de tineri de atunci, până şi azi i-au rămas prieteni excepţionali, apropiaţi. Cred că pot da mărturie fam. Dragoş şi Alina Florean, Mihaela Ciobanu, fam. Mihaela şi Maximilian Diac, Cornel Bărbuţ, Genoveva Robu şi mulţi alţii. Îmi amintesc cu drag de întâlnirile naţionale ale reprezentanţilor mass-media în diferite dieceze şi eparhii: fără Cornel era totul cam anost, dar cu el totul

Rugãciune pentru unitatea creºtinilor (2004)

6

SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020

era excepţional: era, de la mare distanţă, „lider maximus”, factor de optimism şi coeziune în grup.

Nu-i aşa, Cristina Grigore? Nu-i aşa, Radu Capan? Nu-i aşa, Sipos Eniko, Csúcs Mária, Daniel Avram, Bodó Márt, Raimondo Rupp?...

Deja în anul 1994 era cunoscut în grupurile mass-media europene. În luna septembrie a anului 1994, era organizat la Praga un congres despre cinema şi filmele religioase, la care Cornel era invitat. Fiind prins în altă parte, m-a rugat să merg în locul lui. Când am ajuns, directorul organizator al acelui grup mi-a pus ca primă întrebare: „Dar Cornel Cadar nu vine?”...

Oare am putea vorbi de revista „Lumina creştinului” fără Cornel? Eu zic: sigur nu! Ştiaţi că, prin anul 2005, era revista religioasă din România cu cel mai mare tiraj, cu mii de abonamente în afara Moldovei? Chiar dacă părea la prima vedere a fi o publicaţie cu un mesaj simplu, eu cred că redactorul, de care se face vorbire acum, Cornel, avea mare grijă de destinatar. Cornel repeta insistent, chiar şi pentru predicile la Radio Iaşi sau pentru articolele revistei: „Să înţeleagă uşor cititorul sau ascultătorul”.

Repet: cred că era o grijă pentru destinatar. Şi o altă grijă: corectitudinea gramaticală. Apropo, vă amintiţi să fi întâlnit în revistă sau în alte publicaţii de la „Presa Bună” greşeli ortografice? Cred că nu. Era ultimul corector la tot ce se publica.

Cornel cred că a avut cel mai autentic şi benefic dialog cu diferiţi responsabili creştini necatolici. Să amintim doar de excepţionalele relaţii cu preotul ortodox Viorel Dumitriu şi de emisiunile pe care le aveau împreună

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR

Centenarul revistei Lumina creºtinului (2013)

la radio în jurul anului 2000, sau de amiciţia cu părintele protopop Constantin Andrei de la biserica Bărboi, sau de buna colaborare cu părintele Mircea Stoleru din Galata, sau de dialogurile cu marele (dar şi el plecat prea devreme din această lume) Cristi Ţepeş de la Biserica Baptistă. Era să uit de îndelunga colaborare cu Radio Trinitas! Când redactorul Nicolae Dima era într-un mic impas, imediat telefona la părintele Cornel. Şi lista e lungă. Şi când veneau unii, în numele jurnalismului postdecembrist, doar pentru a căuta subiecte picante sau jenante în cadrul Episcopiei, doar spiritul său pacific şi primirea prietenească îi domolea şi chiar şi-i câştiga de partea sa.

Cu un zâmbet larg şi cu o vorbă de duh, Cornel şi-i făcea prieteni. Nu exagerez dacă spun că a fost ca un zid de apărare pentru

”

Episcopie când erau mari pericole din această direcţie. Şi mai cred că doar Preasfinţitul Petru Gherghel poate da mărturie despre harul, talentul, discursul şi abilitatea cu care Cornel a apărat demnitatea Bisericii noastre şi a prezentat-o admirabil prin toate mijloacele mass-media. Şi puţini cunosc caritatea neafişată a lui Cornel. Într-un comentariu pe internet, domnul Eduard Lisacoschi face următoarea afirmaţie care vorbeşte de la sine: „Iubite părinte Cornel, dacă blândul Mântuitor ar ţine seama chiar şi numai de bunătatea Sfinţiei Voastre faţă de mine, aţi fi deja în împărăţia sa fericită...”

A fost un om de excepţie, dar a trăit modest. Nu ştiu dacă i-a fotografiat cineva vreodată pantofii, dar de cele mai multe ori erau cam scofâlciţi... Iar Matiz-ului, cam încercat de ploi, vânturi şi

Pe toţi cei care m-au cunoscut îi rog să se orienteze spre proverbul care zice: „Cele rele să se spele, cele bune să se adune”, care nu face altceva decât să reia cuvintele lui Isus într-o altă formă: „Dacă iertaţi oamenilor greşe lile lor şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre” (Mt 6,14).

Pe ceilalţi care au plecat înaintea mea sper să-i fi întâlnit deja şi acum să povestim cum a fost să lucrăm de aceeaşi parte a baricadei şi să ne amintim de toate bucuriile şi frumuseţile pe care le-am întâlnit pe pământ. (din Testamentul pr. Cornel Cadar)

vreme mult prea îndelungată, i-a rămas fidel până în ultimele zile.

Una dintre pildele sale preferate sună cam aşa: „În timpul Primului Război Mondial au fost chemaţi pe front şi tinerii de 18 ani. Era ceva sfâşietor să vezi cum îşi iau rămas bun de la cei dragi. Un bărbat strângea mâna fiului său încercând zadarnic să-i spună «Adio». Ochii săi erau plini de lacrimi. Acela era singurul său fiu, îl iubea din toată inima. Dar ce putea să-i spună? Locomotiva dădu semnalul de plecare, iar soldaţii trebuiau să urce în vagoane. Bătrânul tată îl strânse la piept şi apoi îl fixă pe fiul său, care îl salută de la fereastră. Mai voia să-i spună ceva. Deodată trenul începu să se mişte, dar el se apropie de tren şi-i strigă cu putere: «Ionele, fiul meu, să stai aproape de general, să stai cât mai aproape de general! Lângă el, totdeauna eşti în siguranţă»”.

Dragă prietene, dragă Cornele, sfârşindu-se zilele tale în ziua de Crăciun, vei rămâne mereu în gândurile noastre lângă ieslea „Generalului”. Nu va mai fi Crăciun pentru mine fără a-mi aminti de tine atunci când îl celebrăm pe „General”, pe Isus, iar tu, printre păstoraşi, lângă iesle. Mă rog şi îţi doresc să fii totdeauna, pentru veşnicie lângă el!

Au revoir, Cornel!

Pr. Iosif Dorcu (Lourdes)

SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020

7

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR

Din partea Radio Iaşi Am primit cu profundă tristeţe vestea trecerii la cele veşnice a părintelui consilier Cornel Cadar, colaborator apropiat şi prieten al Postului Radio Iaşi, un om care face parte din pleiada preoţilor şi dascălilor de valoare de la sfârşitul secolului trecut şi începutul acestuia pe care îl traversăm, acei slujitori de vocaţie pe care Dumnezeu a dorit să îi aibă la cumpăna dintre milenii, tocmai pentru a putea face trecerea mai frumoasă.

A slujit, cu timp şi fără timp, Liturghia cuvântului rostit şi scris, ceea ce a dat nu numai sens, ci şi maiestuozitate vieţii sale; a făcut-o cu pasiune, reuşind să ajungă la inimile oamenilor. A fost un om dedicat, ale cărui calităţi morale şi profesionale au fost completate de virtuţi umane alese: sensibilitate, generozitate, colegialitate, devotament, înţelepciune, optimism, însemne ale unei personalităţi distinse.

Trecerea anilor i-a cruţat modul de a fi şi gândi.

L-am perceput întotdeauna ca fiind plin de disponibilitatea de a ajuta şi de a rezolva toate solicitările pe linie profesională şi nu numai. A trăit demn şi harnic, ştiind să ia din tot, inclusiv în ultima parte a vieţii, partea cea bună.

Ne va lipsi vocea părintelui Cornel Cadar, atât la transmisiunile sfintelor Liturghii, cât şi în cadrul emisiunilor. Parcă am fi dorit să nu se grăbească, chiar dacă a plecat să îl întâlnească pe Dumnezeu. Rămâne în memoria noastră ca un om cu un trecut spre care a putut privi întotdeauna cu mândria aceluia ce şi-a înmulţit cu chibzuinţă talanţii.

E greu să vorbeşti despre părintele Cornel Cadar la trecut. Pentru că a fost, este şi va fi prin înregistrările realizate în timp, ce vor fi redifuzate, dar şi prin faptul că prietenii adevăraţi nu mor niciodată.

Suntem convinşi că bunul Dumnezeu, cel ce nu rămâne dator nimănui, îi va aşeza sufletul în cetele drepţilor şi îl va odihni de ostenelile sale, căci faptele îl vor însoţi!

Claudia Crăcăleanu, manager Radio Iaşi Bogdan Constantin Neculau, realizatorul emisiunilor de viaţă spirituală

O altfel de scrisoare

Dragă confrate preot Cornel, Mijloacele media şi în special site-ul ercis.ro pe care sfinţia ta, în mod profesionist şi minunat, ani de zile l-ai „alimentat” cu ştiri importante, reflexii profunde, predici mişcătoare etc., ne-au adus o veste care ne întristează, dar ne şi mângâie. Ne întristează pentru că ne-ai lăsat prea repede, când puteai să faci încă mult pentru Dumnezeu, pentru Biserică, pentru familiile pe care le susţineai, pentru toţi cei care „te citeau”, te ascultau şi pe care îi însoţeai cu prudenţă şi delicateţe. Cred că pot spune că laşi un gol pe care doar strânsa colaborare a mai multor persoane îl va putea umple. Vestea însă ne şi consolează, deoarece suferinţa fizică a sfinţiei tale, care a durat exact un an de zile şi pe care ai suportat-o în mod exemplar cu credinţă, curaj şi răbdare, această suferinţă sfârşindu-se, a contribuit la „zborul” spre cer chiar în ziua sărbătorii Naşterii Domnului. Cine ştie, poate că te-ai gândit la asta, poate chiar ai şi dorit lucrul acesta, de a fi printre invitaţii de onoare ai Domnului vieţii, ai lui Emanuel, Domnul mereu cu noi, în care ai crezut şi nădăjduit cu tărie şi pe care cu fidelitate şi iubire l-ai slujit în Biserică. Îmi amintesc de discuţiile din 8 şi 9 aprilie 2019, când împreună cu un colaborator de-al meu de la Montelabbate te-am vizitat la mănăstirea franciscană din Viena. Împreună ne-am rugat şi pentru sănătate, dar mai ales pentru acceptarea şi împlinirea voinţei divine. Să continuăm a ne aminti reciproc în rugăciune aşa cum am făcut-o timp de 30 de ani de prietenie şi de colaborare în cadrul Episcopiei de Iaşi! Domnul să te primească, plin de bunătate, în patria celor fericiţi şi să te răsplătească îmbelşugat pentru tot ce ai făcut pentru dânsul şi pentru Biserica sa, în slujirea generoasă şi plină de iubire a fraţilor!

Pr. Alois Fechet (Pesaro, Italia)

8

SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR

Crăciun fericit, părinte Cornel!

Acum un an, în 2018, eram la Viena cu pr. Cornel, sărbătorind un Crăciun unic şi memorabil pentru amândoi. Nu, nu eram acolo în căutarea magiei Crăciunului vienez. Nu ne interesau nici ornamentele sau clădirile superbe ale capitalei austriece. O stare tot mai greu suportabilă apăsa sufletele noastre, iar chipul pr. Cornel era înecat într-o frământare teribilă: să fie adevărat că el are cancer?

Nu era tulburare sau încruntare în ochii lui, ci o îngândurare copleşitoare, care nu-i dădea pace.

Cui i-ar fi dat? S-au făcut tot felul de analize, au avut loc întrevederi cu doctori renumiţi, care ne-au spus cum au putut mai elegant şi realist: cancer tiroidian în grad avansat, o tumoră agresivă care necesită intervenţie chirurgicală cât se poate de rapidă. În ziua de 26 decembrie a fost internarea, ziua următoare, operaţia. Am încercat toate formele de încurajare, de mângâiere. Ştiam că părintele Cornel e ultrarealist, analitic până în ultimele detalii, atent la tot ce-i spuneam sau traduceam. Însă acum vedeam din partea lui o încredinţare tăcută şi totală în mâinile Domnului. A vrut să primească din nou sfântul Maslu (ungerea bolnavilor), şi aşa, pregătit spiritual, a intrat în sala de operaţie. M-a rugat să-l însoţesc până va fi preluat de asistenţi şi, în timp ce împingeam patul pe care stătea întins, s-a uitat în sus, la mine, şi mi-a spus: „Dacă nu mă mai trezesc, tu ţine drumul drept mai departe!” M-a trecut un fior fulgurant pe care l-am reprimat, spunându-i grav, şi lui, dar şi mie, că se va trezi neapărat. Şi aşa a fost!

Explicaţiile doctorului chirurg imediat după operaţie au fost nu

tocmai îmbucurătoare: deglutiţia – act fiziologic al înghiţirii –, din cauza intervenţiei la gât (esofag, laringe), avea să-i fie afectată iremediabil. Şi acest lucru s-a adeverit până în ultima zi a vieţii lui.

După trei ore eram în salonul de unde plecase la operaţie. Era seară şi pr. Cornel deschidea uşor ochii.

Ceea ce mi-a şoptit, văzându-mă lângă patul lui, au fost următoarele cuvinte: „Să facem vesperele!” (rugă ciunea de seară din breviar). Această rugăminte a lui, vă mărturisesc, a fost de un impact emoţional puternic pentru mine.

Am plecat de la el meditativ, scuturat în conştiinţa mea de o lecţie atât de scurtă şi atât de profundă.

Au urmat numai luni grele: aflarea la numai trei săptămâni de la operaţie că tumora este încă acolo, că extirparea ei nu a reuşit complet, că e nevoie de o a doua operaţie, că, alternativ, e obligatoriu să fie făcută terapie conjugată: chimioterapie, radioterapie.

Pr. Cornel, după consultări, a optat pentru ultimele. Calvarul era deschis şi parcurgerea lui tot mai dureroasă. Urâtă este radioterapia (nu din cele auzite vă spun, ci din cele văzute!), teribilă şi bulversantă la nivel organic e şi chimioterapia. Părintele Cornel şi le-a asumat în tăcere, cu încredinţarea că e de datoria lui şi în cel mai creştinesc spirit să facă tot ce-i stă în putinţă pentru sănătate. Nicio terapie nu l-a mai vindecat.

Pr. Cornel s-a ţinut de sfânta Liturghie, a celebrat-o până nu a mai putut urca scările la sacristie, nici măcar ajutat de balustradă. A stat la altar gârbovit, sfâşiat, nu pentru a-şi exhiba suferinţa, ci pentru a primi putere de la Domnul.

Viena (2018)

Suferinţa l-a consumat încet şi fără cruţare, aşa încât cred că l-a pregătit pentru veşnicie. A vorbit la predici, emisiuni, conferinţe.

A vorbit şi a scris mult. Suficient încât ultimul an din viaţa lui să fie numai tăcere.

La deciziile mari, de la Viena sau de acasă, obişnuia să îmi pună întrebarea: „Tu ce ai face în locul meu?” Doamne, în locul lui? Grea întrebare... răscolitoare. I-am dat răspunsuri situaţionale, însă un răspuns bine cernut şi chibzuit până în măduva oaselor încă n-am îndrăznit să formulez.

Părinte Cornel, s-a terminat!

Aş spune mai curând: S-a împlinit! Ultima carte pe care ai citito se numeşte „Călători spre veşnicie”. Ne rămâne s-o citim şi noi şi să ne simţim mereu, indiferent de sănătatea sau suferinţele pe care le purtăm, călători spre veşnicie. Spre veşnicia fericită!

Domnul să răsplătească toată ofranda de slujire şi de suferinţă a vieţii tale! Cu toată speranţa, recunoscător pentru tot ce am învăţat, închei simplu: La revedere, când o vrea Domnul! Anul trecut nu-mi venea să-ţi urez Crăciun fericit. Anul acesta, cu toată puterea, îţi spun: Crăciun fericit, pr. Cornel!

Pr. Cristian Diac

SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020

9

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR

Preoţia este frumoasă!

Este greu să scrii la trecut despre pr. Cornel, cel cu care ai străbătut aproape 30 de ani din viaţă într-o muncă asiduă la Editura „Presa Bună”, unde ţi-a devenit nu numai mentor, dar şi frate în Cristos. Eram o echipă tânără, plină de entuziasm formată din preoţi, surori, colaboratori animaţi de cel care avea să devină sufletul acestei mari familii care creştea de la o zi la alta. Ne rămân amintirile, care ne ajută să alungăm din suflet durerea pierderii unei persoane dragi.

Părintelui Cornel vreau să-i dedic aceste rânduri acum, la puţin timp după retragerea sa din această lume, simţind în acelaşi timp dorinţa de a-i mulţumi pentru cât ne-a dăruit în toţi aceşti ani, pentru entuziasmul neobosit alături de noi şi împreună cu noi.

Drumul a fost sinuos, sisific chiar, mai ales în primii ani când nimeni nu avea cunoştinţe în domeniul informaticii şi cum ar fi trebuit salvate textele dactilografiate, cu atât mai mult cu cât ne lipseau experienţa şi pregătirea necesare unei asemenea activităţi. Veneam fiecare din medii diferite, iar unii dintre noi eram la începutul vieţii religioase şi porneam practic de la zero.

De aceea pot spune că aceşti primi ani la „Presa Bună” au fost pentru noi o adevărată şcoală, Universitatea noastră, în care am învăţat toate etapele care dau viaţă unei publicaţii. Ştim cu toţii, părintele Cornel a avut multe responsabilităţi pe parcursul celor 30 de ani de preoţie, dar la „Presa Bună” a fost de la început până la sfârşitul vieţii sale.

Mi-am propus să vorbesc despre preotul Cornel mai mult decât despre omul care a fost, cu calităţi şi limite, asemenea nouă tuturor.

Dar este foarte greu să separi omul de preotul care s-a dăruit total slujirii sale. În tot ce a făcut în anii de preoţie a dat dovadă de seriozitate, de competenţă, de supunere faţă de superiori, acceptând toate responsabilităţile, deloc puţine, fără să încerce măcar să le refuze, chiar şi atunci când, poate, se simţea ostenit.

Mărturisesc cu sinceritate că pr. Cornel m-a ajutat în creşterea mea spirituală, m-a ajutat să înţeleg că înainte de a fi exigentă cu ceilalţi trebuie să fiu exigentă cu mine însămi, m-a ajutat să perseverez în munca mea pentru a răspândi cuvântul scris. A ştiut să ne facă pe toţi să înţelegem cât de importantă este munca noastră,

Iaºi (2013)

10

SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020

deoarece, prin revistele şi cărţile creştine, mesajul lui Cristos ajunge în locurile cele mai îndepărtate, unde, de multe ori, nici preotul nu putea să ajungă prea des.

I-am fost alături şi în ultimele zile din viaţă şi mi-am dat seama că o parte din el îşi începuse deja marea călătorie spre cer. Într-o zi, mi-a şoptit cu convingere: „Sora, vei vedea că până la Crăciun, Dumnezeu mă va chema la sine!” Şi aşa a fost. În dimineaţa zilei de 25 decembrie, pr. Cornel a plecat în întâmpinarea celui pe care l-a slujit cu dăruire totală şi cu iubire.

Parafrazând cuvintele din testamentul său spiritual, şi eu îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru oportunitatea pe care mi-a dat-o de a lucra împreună.

Pr. Cornel a vestit cuvântul lui Dumnezeu prin predici care trezeau inimile multora, iar mesajele pe care ni le transmitea ne făceau să reflectăm asupra modului în care fiecare trebuie să ne trăim viaţa de creştin. Avea un respect deosebit faţă de preoţi. În cei aproximativ 30 de ani, mărturisesc că nu l-am auzit niciodată să spună un cuvânt jignitor la adresa preoţilor; surorile care au lucrat la editură pot da mărturie despre aceasta. Din convingere şi cu sinceritate a scris în testament: „Consider că preoţia este frumoasă şi merită să te dăruieşti şi să-i slujeşti Lui... Încrezându-mă în îndurarea şi iertarea lui Dumnezeu, vă aştept pe toţi în cer, unde este Maica Domnului şi unde sfinţii îi cântă Celui ce s-a jertfit.

Mai este loc, multe locuri în cer!”

Da, părinte Cornel, cerul este dorul nostru şi într-o zi ne vom revedea în el!

Sr. Lenuţa Băcăoanu

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR

Rămas bun, prieten drag!

La 23 decembrie 2019, pe un grup de Whatsapp, am primit un mesaj că starea de sănătate a părintelui Cornel Cadar s-a agravat mult şi era foarte posibil ca drumul ce cobora din paradis să ni-l aducă pe Prunc să aibă anul ăsta şi un sens invers, pe care să pornească părintele. Seara ne-am adunat vreo 25-30 de adulţi şi copii să facem un Rozariu pentru sănătatea părintelui şi poate să mergem să-l şi colindăm.

Am reuşit. Părintele ne aştepta într-un fotoliu cu ochii închişi, slăbit de boala cu care lupta de mai bine de un an de zile. A clătinat de câteva ori din cap ca semn că e prezent. Se oprise probabil din a asculta corul îngerilor pentru a ne asculta şi pe noi.

Miercuri dimineaţa, în prima zi de Crăciun, Dumnezeu a decis să curme suferinţa părintelui şi să îl cheme la el. Şi am început să vorbim de părintele Cornel la trecut...

A fost coordonatorul redacţiei „Lumina creştinului”, a fost purtător de cuvânt al Episcopiei în relaţia cu mass-media, a fost...

Mi-ar lua vreo 5-10 minute să înşir tot ce a fost părintele Cornel, dar nimic din toate astea nu mi-ar trezi în minte amintirea lui.

Pentru mine părintele Cornel a fost pescar de oameni. Pe unii ne-a pescuit când pluteam în derivă prin viaţă, pe alţii, care ştiau cât de cât direcţia, luminându-le drumul şi ducându-i mai departe. A fost pescar de oameni în apele tulburi ale anilor ’90, când mulţi dintre noi căutăm liber tatea, dar nu ştiam cum arată, mulţi dintre noi doream să facem alegeri, dar nu reuşeam să distingem între bine şi rău. Am fost sute de tineri prinşi în năvod şi traşi către mal de părintele Cornel.

(2014)

Cum spunea cineva, „a fost preotul tinereţii noastre”.

Pe strada Colonel Langa era mai demult o casă veche, dărăpănată, care avea la parter o sală mai mare. Acolo intram 100-120 de tineri din Iaşi sau studenţi veniţi din toate satele catolice ale Moldovei şi ţineam cateheza de sâmbătă după-amiaza împreună cu părintele şi alţi invitaţi. Acolo mi s-a dărâmat şi mi-am zidit la loc destinul. Acolo mi-am aruncat cârjele şi am învăţat să merg pe propriile picioare (...).

Unii l-am urmat pe părintele Cornel şi pe un alt drum, pe care părintele l-a deschis şi l-a bătătorit cu pas apăsat: Acţiunea Catolică.

Năvodul pescarului de oameni se întindea acum peste toată Moldova. Alte sute de tineri şi-au găsit drumul alături de el.

Mai târziu, episcopul a decis ca părintele Cornel să preia responsabilităţile Editurii „Presa Bună” şi a tuturor celor ce ţin de comunicare media. Personal, m-a supărat lucru acesta pentru că părintele nu mai era atât de accesibil ca înainte. Avea mult mai multe de făcut. Tot un fel de pescuit, dar mult mai amplu şi mai tehnologizat.

Noi, grupul de familii care se formase în Iaşi, rod al întâlnirilor

din centrele studenţeşti şi al catehezelor săptămânale de sâmbătă, am continuat să profităm de părintele Cornel. N-am ratat nicio ocazie să îl scoatem din „bârlogul” lui de la redacţie. Întotdeauna am găsit motive: zile de reculegere înainte de Crăciun, excursii cu tematică (pelerinaj la Sighet, pe urmele ceangăilor din Moldova, drumul Unirii la Blaj şi Alba Iulia), întâlniri cu cei plecaţi din ţară, care reveneau în Iaşi după mulţi ani, sfinţiri de case...

Toate pentru a-l avea din nou între noi. Totul pentru a profita şi copiii noştri măcar puţin de ceea ce a însemnat părintele Cornel pentru noi. Şi nu ne-a dezamăgit niciodată...

Ieri pescarul de oameni a coborât pe mal şi a plecat în bucuria Tatălui veşnic, lăsând năvoadele în grija noastră...

Va fi mereu lângă noi atunci când vom deschide albumele cu poze din tinereţe, când ne vom uita pe casetele de la nunţile noastre sau de la botezul copiilor noştri. Va fi mereu în amintirile noastre şi îi vom auzi glasul blând, vorbindu-ne despre cer şi despre o viitoare revedere...

Rămas bun, prieten drag!

Dragoş Florean

SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020

11

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR

Să te bucuri de tinereţea veşnică, părinte Cornel! „Cristos trăieşte. El este speranţa noastră şi cea mai frumoasă tinereţe din această lume. Tot ceea ce atinge el devine tânăr, devine nou, se umple de viaţă”, spune papa Francisc în deschiderea exortaţiei apostolice postsinodale Christus vivit.

Părintele Cornel Cadar a fost un apostol al tinerilor! A contemplat tinereţea lui Cristos în tinerii pe care i-a întâlnit, i-a însufleţit, i-a călăuzit şi organizat. S-a lăsat molipsit de tinereţea lor şi, în schimb, le-a dăruit timpul şi înţelepciunea sa, pentru ca împreună, păşind pe drumul vieţii, să se umple de tinereţea lui Cristos.

După anul 1990, în zorii libertăţii religioase, a înţeles că este timpul tinerilor şi că aceştia au dreptul să îl cunoască pe Cristos şi misiunea de a-l vesti în mediul în care trăiesc. Cu mult entuziasm i-a adunat în jurul său pentru a-i îndrepta spre Cristos şi pentru a-i ajuta să strălucească în Biserică. Astfel, generaţii şi generaţii pot spune astăzi despre părintele Cornel: „A fost preotul tinereţii mele”.

Părintele Cornel a ştiut să trezească în mulţi tineri inimoşi spiritul de iniţiativă şi implicarea consecventă în Biserică. Aşa a luat naştere Ziua Tineretului, aşa au fost puse bazele pentru Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic, aşa a fost întemeiată Acţiunea Catolică în Dieceza de Iaşi, aşa s-au pornit numeroase iniţiative cu tinerii şi pentru tineri. I-a scos pe tineri nu numai din „carapacea” Iaºi (1993)

12

Horgeºti (2014)

lor, ci şi din interiorul graniţelor ţării, purtându-i la Zilele Mondiale ale Tineretului sau la întâlnirile internaţionale ale Acţiunii Catolice. La toate aceste întâlniri răsuna vocea inconfundabilă a părintelui Cornel care predica, anima, cânta, entuziasma. La aceste întâlniri diecezane, naţionale sau internaţionale, când îi simţea pe tineri că sunt obosiţi sau plictisiţi, părintele Cornel lansa cunoscutul îndemn, devenit o „marcă” a sa: „Să mai cântăm un cântecel!”

Părintele Cornel a ştiu să intoneze imnul credinţei, să proclame frumuseţea preoţiei, să simtă ritmurile tinereţii. De tinereţea veşnică se bucură acum şi, din împărăţia Regelui veşnic, continuă să ne adreseze îndemnul de a cânta minunăţiile lui Dumnezeu. Iar printre aceste minunăţii este şi viaţa sa, viaţa părintelui Cornel, preot tânăr, apostol al tinerilor, atins de tinereţea lui Cristos.

Părinte Cornel, să te bucuri de tinereţea veşnică!

Pr. Felix Roca

SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR

Nu mai sunt cuvinte să poată lăuda toată iubirea şi îndurarea ta! În numele asociaţiei Acţiunea Catolică „Sfântul Iosif ” din Dieceza de Iaşi, vreau să aduc un omagiu părintelui Cornel, primul asistent spiritual al asociaţiei noastre.

Dacă ar trebui să găsesc un cuvânt pe care să-l rostesc astăzi din toată inima, acela este mulţumesc. Mulţumesc cu inima plină de recunoştinţă, căci lucruri mari a făcut Domnul pentru noi, lucruri mari a făcut pentru Acţiunea Catolică prin părintele Cornel.

Oare am putea vorbi de Acţiunea Catolică fără părintele Cornel? Cu siguranţă că nu! Anul 1992 a fost anul naşterii Acţiunii Catolice în Dieceza de Iaşi. Era imediat după evenimentele din 1989, care au redat libertatea Bisericii din România, dar şi posibilitatea noastră, a laicilor, de a ne organiza conform vocaţiei noastre. Doar că aveam nevoie de un păstor care să adune turma. Şi, inspirat de Duhul Sfânt, PS Petru Gherghel l-a ales pe pr. Cornel responsabilul Acţiunii Catolice. Şi a fost omul potrivit la locul potrivit. Omul lui Dumnezeu, dedicat misiunii de slujire, întotdeauna disponibil şi îndreptat spre ceilalţi. Cu determinare, înţelepciune şi măiestrie, a ştiut să trezească în mulţi tineri dorinţa de a ieşi din anonimat, de a-l mărturisi pe Cristos în ambientele în care sunt prezenţi şi de a sluji Biserica în propria comunitate parohială (...).

Părinte Cornel, vă mulţumim că aţi crezut în noi! Vă mulţumim că ne-aţi însoţit pe drumul formării noastre umane şi spirituale! Vă mulţumim pentru că ne-aţi învăţat experienţa voluntariatului într-o asociaţie! Vă mulţumim pentru că v-aţi îngrijit ca un tată, timp de 13 ani, de bunul mers al familiei Acţiunii Catolice şi aţi aşezat o piatră de temelie la formarea atâtor generaţii de copii, tineri şi adulţi! Vă mulţumim că astăzi ne-aţi adunat în satul natal, într-un mare Consiliu Diecezan, ca într-o adevărată familie care se reuneşte acasă de sărbătoarea Crăciunului!

Recunoscători pentru tot ce am învăţat, vă purtăm în inimă şi în rugăciunea noastră! Credem că anul acesta aţi petrecut cel mai frumos Crăciun alături de Isus! Suntem convinşi că, de azi, Acţiunea Catolică are un mare prieten şi susţinător acolo sus, în cer!

Cu preţuire şi recunoştinţă, Cristina Mare, preşedinte diecezan AC

Un om şi un preot.

Un preot şi un om

Iaºi (1989)

Un om şi un preot, un preot şi un om! Cred că într-adevăr se regăsesc pe deplin aceste calităţi ce, consider, vor rămâne o nuanţă specifică ce s-a identificat dintotdeauna în părintele Cornel Cadar.

Păstrez în inimă diferite conversaţii, atât cât l-am avut ca oaspete în Italia, cât şi în ocaziile din ţară, în trecere pe la episcopie. Ştia să unească diplomaţia cu simplitatea, dar mereu în numele acelor categorii valorice care mereu îşi aveau prioritatea.

Mulţumesc, părinte Cornel, şi pentru atenţia, grija, prietenia faţă de acei preoţi care, originari din Dieceza de Iaşi, trăiesc şi slujesc în locuri diferite, fiind încardinaţi în alte dieceze ale lumii.

Amintesc cu drag o vorbă de acum câţiva ani: „Tony, pentru un preot nu există «diaspora», el este preot, preot oriunde, preot şi om în slujba altora”. Era o bucurie pentru părintele când afla că cineva din Dieceza de Iaşi era sfinţit preot. Dar şi o întristare când, după ani, cineva originar din Dieceza de Iaşi nu mai dădea de ştire sau chiar intra în anonimat, uitând de unde a plecat.

Mulţumesc, părinte Cornel, pentru sfaturile date şi chiar şi pentru cel care îmi apărea puţin sumbru atunci: „Părinte, să slujeşti cât poţi până la ultima putere. Dar să ceri şi să laşi scris ca apoi să te aducă acasă, în cimitirul din sat, de acolo de unde ai plecat. Lumea noastră iubeşte preotul, se va opri şi va spune o rugăciune”. Îţi mulţumesc, părinte Cornel, şi prefer să vorbesc la prezent pentru că veşnicia este hac et nunc (aici şi acum). La revedere, şi mijloceşte de sus pentru noi, cei care încă suntem pe drum spre locul bucuriei cereşti!

Pr. Anton Robu

SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020

13

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR

Drum bun spre cerul promis, părinte Cornel!

Părintele Cornel Cadar, prin predicile sale, prin articolele şi interviurile sale, prin toate mesajele transmise prin intermediul mass-media, prin sfaturile pe care le-a dat celor care aveau nevoie de ele, dar mai ales prin modul său de viaţă: simplu, sobru, decent, ne-a fost tuturor celor care l-am cunoscut cu adevărat un model, un punct de reper.

Ceea ce rămâne de admirat şi de urmat este că în toată viaţa sa nu a căzut în capcana efemerului, nu a adunat pe pământ bogăţii materiale. Dimpotrivă, s-a privat poate şi de lucruri care îi erau necesare. Părintele Cornel Cadar îşi concentrase toată atenţia în a-l căuta şi a-l descoperi pe Dumnezeu, prezentându-l în toată măreţia lui celor cărora le predica, dar mai ales tinerilor, pe care voia să-i conştientizeze de importanţa de a-l urma pe Cristos, chiar şi atunci când apele sunt tulburi.

Am avut privilegiul să-l cunosc prin anul 1992, la doar câţiva ani de la căderea unui regim fără Dumnezeu. Ca orice creştin care căuta refugiu în Biserică în anii de întuneric spiritual, doream să particip la „renaşterea” cuvântului scris fără teamă, care să răspândească lumina lui Cristos în casele şi în sufletele fiecărui creştin însetat de Dumnezeu şi de adevăr.

Aşa a început colaborarea mea la Editura „Presa Bună”, la început modestă, deoarece o făceam în timpul liber, ulterior, după câţiva ani, fiind angajată la editura al cărei coordonator era părintele.

Deşi nu eram la o vârstă adolescentină, m-a molipsit şi pe mine entuziasmul debordant al părintelui Cornel de a schimba în bine lumea în care trăiam, de a-l readuce pe Dumnezeu în centrul vieţii noastre, în sufletele noastre (...)

14

Îmi vine foarte greu să vorbesc „despre el” şi nu „cu el”, dar chiar şi atunci când, cu ani în urmă, eu însămi m-am îmbolnăvit de un cancer agresiv în ultimul stadiu, părintele m-a îndemnat să fiu curajoasă şi să am credinţă, să mă abandonez lui Dumnezeu şi, mai ales, să nu-mi fie teamă, căci prezenţa lui Dumnezeu mă va alina şi îmi va da putere. Am încercat şi eu să-i fiu alături în ultimul an de viaţă şi vă mărturisesc că la una dintre întâlniri, care a durat mai mult de două ore, ne-am împărtăşit unul altuia din experienţa noastră trăită pe un pat de spital departe de ţară, ca doi oameni care erau înlăuntrul suferinţei şi care au înţeles că această suferinţă este un privilegiu rar care ni se dă în a-l urma cu adevărat şi în mod plenar pe Cristos. „Ia-ţi crucea şi urmează-mă!”, ne spune fiecăruia dintre noi Cristos. Nu putem să-l urmăm pe salvatorul nostru fără să ne luăm fiecare propria noastră cruce.

Părinte Cornel, şi Sfinţia Voastră v-aţi purtat crucea fără să vă lamentaţi, şi aţi răspuns chemării lui Cristos într-un mod exemplar!

SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020

Noi, toţi care v-am cunoscut, vă mulţumim pentru că ne-aţi ajutat să înţelegem care este cu adevărat menirea noastră de creştini într-o lume în care mulţi dintre noi suntem încă atât de confuzi şi de indiferenţi faţă de semenii noştri, ignorând faptul că această indiferenţă este cea mai mare ofensă adusă lui Dumnezeu!

Veţi fi mereu prezent în rugăciunile noastre şi în amintirile noastre!

O tânără scriitoare italiancă, Cristina Cipriani, a scris aceste cuvinte atunci când s-a retras din lume sfântul Ioan Paul al II-lea: „Nimeni nu moare pe pământ atât timp cât trăieşte în inimile celor care rămân”.

Nici Sfinţia Voastră nu veţi muri niciodată pentr u noi, deoarece în inimile noastre veţi fi mereu prezent! Cerul pe care l-aţi purtat mereu în suflet a devenit „acasă” pentru Sfinţia Voastră!

Sunt convinsă că de acolo, de acasă, ne veţi privi şi ne veţi călăuzi pe calea cea bună, care duce la Dumnezeu!

Mariana Ghergu

IN MEMORIAM PR. CORNEL CADAR

Un om pentru care am o preţuire fără margini Zilele trecute a plecat dintre noi către o lume mai bună un om pentru care am o preţuire fără margini. L-am cunoscut pe pr. Cornel Cadar în 1992, atunci când a preluat responsabilitatea slujirii tinerilor în bisericile romano-catolice din Iaşi. Era o perioadă în care efervescenţa schimbărilor din ţară după căderea comunismului lăsase loc unei colaborări ecumenice autentice între ortodocşi, catolici şi protestanţi (din păcate, vremurile acelea sunt de mult apuse). Pe atunci organizam împreună evenimente cu caracter apologetic în universităţi şi alte spaţii publice, iar tinerii evanghelici erau implicaţi, alături de catolici şi ortodocşi, în întâlnirile şi pelerinajele legate de mişcarea Taizé. Începuturile slujirii la Iaşi nu au fost uşoare pentru pr. Cornel.

Episcopul Petru Gherghel tocmai îl transferase în Parohia Paşcani pe pr. Anton Săboanu, care se ocupase până atunci de lucrarea cu tinerii, şi care era foarte iubit de aceştia. Însă, cu înţelepciune şi perseverenţă, pr. Cornel a reuşit, în timp, să câştige încrederea tinerilor, care apoi l-au urmat fără rezerve, până în 2005, când acesta

”

a predat responsabilitatea respectivă unui preot mai tânăr.

Eu eram atunci unul dintre prezbiterii comunităţii evanghelice „Filocalia”, formată în 1990, în care erau implicaţi, în diverse grade, studenţi şi tineri venind din diverse tradiţii religioase, inclusiv cea catolică şi cea ortodoxă.

Unii dintre aceştia sunt acum preoţi sau persoane consacrate în acele Biserici. Legăturile mele cu lumea catolică erau însă mai vechi, din perioada comunistă (...).

De-a lungul anilor am făcut multe lucruri cu pr. Cadar. În acei ani mi-a fost un preţios prieten şi sfătuitor, aşa cum nu găseam decât cu greu între coreligionarii mei. Ne-am rugat adesea împreună şi i-am cerut ajutorul în rugăciune în tot felul de cauze complicate. Nu de puţine ori am trimis la el, pentru sfat şi rugăciune, mai ales oameni tineri – catolici, ortodocşi ori protestanţi – care aveau nevoie de ajutor spiritual.

Ne-a binecuvântat nu de puţine ori cu vizita sa şi s-a rugat pentru copiii şi nepoţii noştri. În câteva ocazii, foarte speciale pentru mine, pr. Cornel ne-a onorat cu prezenţa şi slujirea sa.

Ce aş fi făcut dacă Dumnezeu mi-ar mai fi dăruit o bucată de viaţă? Poate că aş fi vorbit şi scris mai mult despre Mântuitorul, aş fi apreciat mai mult munca şi activitatea celor din jurul meu (mai ales ceea ce fac ei şi nu pot face eu), aş fi făcut mai mult bine… aş fi meditat mai mult la ceea ce spune profetul Ieremia în plângerile sale (3,22): „Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit şi îndurările lui nu au ajuns până la capăt”… Dar dacă eu nu mai pot face toate acestea, cu siguranţă le poţi împlini tu, cel care citeşti aceste rânduri. Nu amâna şi nu-ţi da odihnă în acest sens! (din Testamentul pr. Cornel Cadar)

Nu pot eu uita faptul că prietenul meu catolic şi-a făcut timp în programul lui aglomerat pentru a fi alături de mine şi de câţiva prieteni apropiaţi, pe care îi ştia bine, pentru a depăna împreună amintiri la aceeaşi masă, atunci când am împlinit 60 de ani.

După ce în urmă cu vreun an m-am mutat la Glasgow, în Scoţia, l-am mai vizitat o dată, în cursul penultimei mele vizite în ţară. Era deja foarte slăbit de boală şi vorbea foarte greu. Abia l-am recunoscut. Ne-am despărţit cu mare greutate şi cu sentimentul că este, poate, ultima dată când ne vedem pe pământul acesta.

Acum, cei care l-au iubit şi pe care i-a slujit cu credincioşie atâţia ani îşi iau la revedere, în vreme ce el merge să se odihnească cu sfinţii, de toate nevoinţele lui. Ne vom revedea însă la sărbătoarea cea mare a învierii şi ne vom petrece împreună veşnicia, rememorând lucrurile frumoase care ne-au unit şi continuând să-l slujim pe Domnul nostru, aşa cum am făcut şi aici.

Axios! Soli Deo gloria!

Dănuţ Mănăstireanu

SUPLIMENT Lumina creºtinului w februarie 2020

15

La fereastră, sus, în cer La fereastră, sus, în cer, Leru-i, Doamne, ler, Pruncuşorul te-a chemat Într-un timp de colindat, Ca s-auzi îngeri cum cântă De Crăciun, în Noaptea Sfântă: „Domnului, în cer, mărire, Pe pământ împăciuire!”

Cel pe care l-ai iubit Către tine a venit Şi ţi-a spus cu voce clară: „Sunt colinde pe afară, Dar mai multe sunt în cer – Leru-i, Doamne, ler.

Hai să vezi ce n-ai văzut, Loc de pace şi plăcut,

La înmormântarea părintelui Cornel Trag clopote de sărbătoare, Creştini în cete se adună – Câtă lumină şi culoare!

E ziua sfântului Crăciun. Şi horgeşteni în număr mare Vin să adore pruncul sfânt; Vor bucurie, vor cântare Şi să asculte un cuvânt. Începe slujba, dar… mirare, Parohu-ncepe tremurând: „E zi de mare bucurie, Veţi plânge însă în curând”.

Urcând grăbit spre sacristie, Crăciunul sfânt să îl vestească, E anunţat din parohie: Cornel e-n lumea cea cerească.

Biserica e-n lacrimi, geme, Parohul plânge, tremurând...

Mă rog: „O, Doamne, dă-i putere, Că e cumplit, de-a dreptul crunt!”

Eram la sfânta Liturghie, Dar mintea-mi zboară în trecut: Ce zile sfinte, bucurie, Cu el, Cornel, am petrecut!

Univers în armonie În a mea împărăţie.

Să vezi oameni din Horgeşti În palatele cereşti, Pe cei ce te-au ascultat Când tu lor le-ai predicat.

Vei fi tare bucuros C-ai trăit pentru Cristos! În revistă mult ai scris De frumosul paradis.

Ai vorbit cu mult elan, Apărând pe un ecran.

Inimile le-ai mişcat Prin al tău apostolat.

Hai cu mine sus, în cer!”, Leru-i, Doamne, ler.

Pr. Eugen Budău

Şi an de an, el de Crăciun Pe la Horgeşti voia să treacă.

Iată-l acum! Tot de Crăciun...

Dar nu mai stă, dincolo pleacă!

Ce mândri suntem, drag părinte, Că suntem şi eşti horgeştean!

Cât de sublim legai cuvinte, La radio sau pe ecran!

Acum, când auzim mai multe – Câte-ai făcut, cu cât folos –, Ne e ruşine, scump părinte, Că nu te-am preţuit cu rost.

Câte poveţe, ce cuvinte Ieşeau din inima-ţi preaplină!

Să tragi, să-mpingi pe toţi, părinte, S-ajungă-n patria divină.

Să-i chem pe toţi cei ajutaţi Să spună azi la Liturghie, Durează mult; dar, iubiţi fraţi, E timp acolo,-n veşnicie.

Că preotul Cornel a fost Pentru noi toţi Ca-darul, Şi ce-a făcut a fost cu rost Şi-a dat la toţi cu carul.

Ai fost un vultur, drag părinte, Şi-atâtea gânduri ne-ai transmis Prin crez, speranţă şi cuvinte!

Nu vei fi mort nici chiar în vis.

Pr. Emil Lucaci