Lumina crestinului, nr. 1/2008

Serie nouã – anul XIX – 1(217) – ianuarie 2008

LUMINA

CREªTINULUI Serie nouã – Anul XIX ianuarie 2008, nr. 1 (217) Publicaþie lunarã a Diecezei Romano-Catolice de Iaºi Prima apariþie: ianuarie 1913 Adresa: Redacþia Lumina creºtinului Bd. ªtefan cel Mare, 26, 700064-Iaºi tel. 0232/212003; fax 0232/211527 e-mail: editor@ercis.ro Pe internet: http:// lumina.ercis.ro Redactor: pr. Cornel Cadar Colectivul de redacþie: sr. Lenuþa Bãcãoanu, sr. Ana Celmare, Ovidiu Biºog, Maricel Bulai, Marcelin Blaj Tehnoredactare: ing. Silviu Dogariu Tipar: Tipografia Presa Bunã, Iaºi Director tipografie: pr. Iosif Comoraºu Preþul: 1,5 lei ISSN 1453-3758

Cum sã mã abonez?

Pentru a deveni abonaþi achitaþi contravaloarea prin mandat poºtal sau persoanei prin care revista ajunge la dv. Prin mandat poºtal plata se va efectua pe adresa: Bãcãoanu Lenuþa, Bd. ªtefan cel Mare, 26; 700064-Iaºi. Pe mandatul poºtal, la rubrica „Loc pentru corespondenþã” specificaþi: „Pentru abonamente la publicaþia...”. Notaþi numãrul de abonamente ºi adresa dv. exactã. În cont nu se vor expedia bani prin mandat poºtal.

Contul bancar deschis la BCR IAªI: Episcopia Romano-Catolicã – Editura Presa Bunã RO35RNCB0175033592360003

Sã ne rugãm cu Biserica Intenţia generală: Pentru ca Biserica să-şi întărească implicarea sa pentru deplina unitate vizibilă, astfel încât să manifeste din ce în ce mai mult aspectul său de comunitate de iubire, în care să se reflecteze comuniunea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt.

Intenţia misionară: Pentru ca Biserica din Africa, pregătindu-se să celebreze Cea de-a II-a Adunare Specială a Sinodului Episcopilor, să continue să fie semn şi instrument de reconciliere şi de dreptate într-un continent încă marcat de războaie, exploatare şi sărăcie.

Apostolul neamurilor (V) A

flat în închisoare, la Roma, conştient de chemarea sa de apostol printre neiudei, sfântul Paul scrie comunităţii creştine din Efes, evanghelizată de el, în mijlocul căreia a şi locuit timp de trei ani, amintindu-le că nu mai sunt străini, nici oaspeţi, ci „concetăţeni ai sfinţilor şi oameni de casă ai lui Dumnezeu, zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, piatra unghiulară fiind Cristos Isus”. În finalul capitolului al treilea al scrisorii, apostolul se roagă insistent pentru ei, să nu uite niciodată marele har al credinţei şi al demnităţii creştine: „Îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Cristos, de la care îşi trage numele orice familie în cer şi pe pământ, să vă dea puterea, după bogăţia gloriei sale, de a fi întăriţi prin Duhul lui în omul lăuntric, aşa încât Cristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă. Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire, să puteţi înţelege

împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea, înălţimea şi profunzimea şi să cunoaşteţi iubirea fără margini a lui Cristos ca să fiţi plini în toate de plinătatea lui Dumnezeu”.

Creştinul adevărat este un om lăuntric, înrădăcinat în iubire, plin de Dumnezeu: gândurile, cuvintele, simţămintele şi comportamentul lui sunt mereu raportate la Dumnezeu, urmărind pas cu pas sfinţirea numelui său, iar ca soldat al împărăţiei cereşti este oricând gata de a-i împlini poruncile sfinte.

Doxologia (preamărirea divină), folosită drept încheiere, este pe măsura geniului paulin: „Iar celui care poate să facă toate mai presus decât putem noi să cerem sau să gândim, prin puterea cu care lucrează în noi, lui să-i fie glorie în Biserică şi în Cristos Isus, în toate generaţiile din vecii vecilor. Amin”.

Dea Domnul ca, în anul 2008, viaţa noastră creştină să fie în acest spirit apostolic.

Mesaj terezian

Sfinþii lui Dumnezeu „Dumnezeu a voit să creeze pe marii sfinţi care pot fi comparaţi cu crinii şi cu trandafirii; dar a creat şi sfinţi mai mici care trebuie să se mulţumească a fi violete, hărăzite să înveselească privirea bunului Dumnezeu, atunci când le apleacă la picioarele sale” (Ms. A, 2 v).

P.A.D.

Editorial

Spe salvi, un document despre speranþã

S

pe salvi” („Mântuiţi în speranţă”) aşa se intitu„ lează cea de-a doua enciclică a papei Benedict al XVI-lea dată publicităţii în ziua de 30 noiembrie 2007. Recent, enciclica a apărut şi în limba română la Editura „Presa Bună”.

Conform tradiţiei, titlul preia primele cuvinte ale documentului: „Spe slavi facti sumus” („În speranţă am fost mântuiţi”), cuvinte din Scrisoarea sfântului Paul către Romani (8,24).

După doi ani de la enciclica despre dragoste („Deus caritas est”), noua enciclică „Spe salvi” – cu o introducere şi opt capitole – vorbeşte despre speranţă. Găsim în document reflecţii despre raportul dintre speranţă şi credinţă, despre evoluţia mentalităţii moderne cu privire la speranţă şi pagini despre mari martori ai speranţei.

De ce este nevoie de speranţă?

Papa explică în introducerea enciclicei: avem nevoie de speranţă pentru a putea înfrunta prezentul cu problemele şi dificultăţile sale.

Este redată mărturia Sfintei Scripturi şi a istoriei primilor creştini despre speranţă. Exprimată şi mărturisită chiar pe sarcofagele creştine în reprezentarea lui Cristos ca adevăratul filozof care conduce la viaţa veşnică şi ca bunul păstor, speranţa este dată de întâlnirea personală cu Dumnezeul cel viu: „A ajunge să îl cunoşti pe

Dumnezeu – adevăratul Dumnezeu – înseamnă a primi speranţa”, se spune în enciclică.

Efesenii înainte să îl întâlnească pe Cristos aveau mulţi zei şi „erau fără speranţă”.

Departe de a fi individualistă, speranţa creştină aspiră la „o mântuire comunitară”; ea „presupune exodul din închisoarea propriului «eu»” pentru a primi iubirea în toate dimensiunile sale.

Concluzia acestei părţi este clară: „Noi avem nevoie de speranţe – mai mici sau mai mari – care, zi de zi, ne menţin pe drum. Dar fără marea speranţă, care trebuie să depăşească tot restul, ele nu sunt suficiente.

Această mare speranţă poate fi numai Dumnezeu”.

A doua parte descrie patru locuri în care se poate însuşi şi practica speranţa: rugăciunea, acţiunea, suferinţa şi judecata lui Dumnezeu.

De exemplu, în cazul suferinţei ca loc de învăţare a speranţei, enciclica citează mărturia unui martir vietnamez din anii 1800, Paul Le-Bao-Thin, care a îndurat „chinuri crude de tot felul”, dar a rămas „plin de bucurie”, pentru că nu era singur, Cristos era cu el; el scria: „În timp ce se înteţeşte furtuna, arunc ancora până la tronul lui Dumnezeu: speranţă vie care este în inima mea…”. Apoi papa vorbeşte despre împărtăşirea suferinţei celuilalt şi despre „oferirea” propriilor dureri.

Un alt loc de învăţare a speranţei este judecata lui Dumnezeu. Judecata finală trezeşte speranţa, pentru că va elimina răul. Aici enciclica vorbeşte despre problema răului şi a dreptăţii. „Există o înviere a trupului. Există dreptate. Există o «anulare» a suferinţelor din trecut, o reparare care aşază lucrurile la locul lor”.

Enciclica se încheie cu o contemplare a „Mariei, steaua speranţei”, un dialog cu ea şi o rugăciune.

Rămân importante paginile care vorbesc despre martorii speranţei. Sfântul Augustin, care a trăit într-o epocă dramatică; sfânta Giuseppina Bakhita, o africană din anul 1800, făcută sclavă la vârsta de 9 ani, chinuită de stăpâni cruzi, dar până la urmă eliberată şi născută la speranţă datorită întâlnirii cu Dumnezeul creştinilor; cardinalul Nguyen Van Thuan care „în 13 ani de închisoare, dintre care nouă în izolare… ne-a lăsat o broşură preţioasă: Rugăciuni de speranţă. În timpul celor 13 ani de închisoare, într-o situaţie de disperare aparent totală, ascultarea lui Dumnezeu, faptul de a-i putea vorbi, a devenit pentru el o crescândă putere de speranţă”.

Pr. Cornel Cadar

ianuarie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 3

Actualitatea A XLI-a Zi Mondialã a Pãcii

Ziua Migrantului

Familia umanã, comunitate de pace

Tinerii migranþi

Cea de-a XLI-a Zi Mondialã familia umană această casă a Pãcii, sãrbãtoritã la 1 iaeste pământul, de aceea este nuarie, are ca temã „Familia fundamental „a simţi” păumanã, comunitate de pace”.

M

esajul papei Benedict al XVI-lea, semnat la 8 decembrie 2007, se adresează bărbaţilor şi femeilor din toată lumea, cărora Sfântul Părinte le transmite o urare de pace împreună cu un mesaj de speranţă, propunând spre reflecţie tema asupra familiei umane. „Prima formă de comuniune între persoane – afirmă papa – este aceea pe care iubirea o trezeşte între un bărbat şi o femeie hotărâţi să se unească în mod stabil pentru a construi împreună o nouă familie. Dar şi popoarele pământului sunt chemate să instaureze între ele raporturi de solidaritate şi colaborare”.

Papa vorbeşte în mesajul său despre raportul dintre familie, societate şi pace, unde familia naturală, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie constituie „locul primar al «umanizării» persoanei şi societăţii”, de aceea familia este cea dintâi şi de neînlocuit educatoare la pace. Lupta împotriva instituţiei familiale face ca pacea să fie fragilă în întreaga comunitate, naţională şi internaţională, deoarece slăbeşte ceea ce, de fapt, este principala „agenţie” de pace. Familia are nevoie de o casă. Pentru

mântul drept „casa noastră comună” pentru a-l proteja restabilind echilibrul ecologic. Omenirea trăieşte astăzi mari dificultăţi şi conflicte la nivel social, economic şi politic, de aceea papa îndeamnă la depăşirea tuturor situaţiilor conflictuale şi invocă drept ghid o lege comună care să fie bazată pe legea naturală.

Sfântul Părinte face referinţă şi la cel de-al 25-lea aniversar al adoptării din partea Sfântului Scaun a Cartei drepturilor familiei (1983-2008), şi la cel de-al 40-lea aniversar al celebrării primei Zile Mondiale a Păcii (1968-2008). „Rod al unei intuiţii providenţiale a papei Paul al VI-lea, celebrarea acestei zile a oferit în decursul anilor posibilitatea de a dezvolta, prin mesajele publicate cu această ocazie, o învăţătură iluminantă din partea Bisericii în favoarea acestui bine uman fundamental”. În încheiere, papa, în lumina acestor semnificative aniversări, invită pe fiecare să-şi dea seama de apartenenţa comună la unica familie umană şi să se angajeze pentru ca pe pământ convieţuirea să oglindească tot mai mult această convingere de care depinde instaurarea unei păci adevărate şi durabile.

4 · LUMINA CREªTINULUI · ianuarie 2008

ea de-a XCIV-a Zi MonC dială a Migrantului şi a Refugiatului, care se celebrează

la 13 ianuarie, are ca temă „Tinerii migranţi”. Sfântul Părinte face o analiză a timpului nostru, în care vastul proces de globalizare, aflat în desfăşurare în lume, face ca numeroşi tineri să emigreze şi să trăiască departe de familiile şi de ţările lor.

Pentru tinerii migranţi este deosebit de simţită problematica aşa-numitei „dificultăţi a dublei apartenenţe”: nu vor să-şi

piardă cultura de origine, dar vor, în acelaşi timp, să se insereze în societatea care îi primeşte.

De aceea, Sfântul Părinte invită comunităţile ecleziale unde sosesc migranţi să primească cu simpatie pe tinerii migranţi, încercând să favorizeze integrarea lor.

O categorie specială între migranţi este aceea a studenţilor, care au nevoie de o pastoraţie specifică, deoarece sunt şi migranţi temporari, care se simt adesea singuri şi sunt sub presiunea studiului şi a nevoilor economice. În finalul mesajului, papa le cere tinerilor migranţi „să se pregătească pentru a construi, alături de tinerii de aceeaşi vârstă cu ei, o societate mai dreaptă şi fraternă”.

Centenarul rugãciunii pentru ecumenism n luna ianuarie se împlinesc 100 de ani de când se celebrează Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor. În anul 1908 preotul episcopalian (anglican) din SUA inaugura această Octavă de rugăciune. În anul 1968 Bisericile şi parohiile din întreaga lume celebrau pentru prima dată octava cu textele pentru Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor, pregătite împreună de Comisia „Credinţă şi Constituţie” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi Secretariatul pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. După 100 de ani de experienţă se justifică faptul că putem vorbi de istoria Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor ca de un succes.

Considerăm relevante câteva date istorice despre evoluţia Octavei de rugăciune pentru unitatea creştinilor.

1840 – Ignatius Spencer, un convertit la catolicism, sugerează o „Unire în rugăciune pentru unitate”; 1908 – Paul Watson propune celebrarea „Octavei pentru unitatea Bisericii”; 1926 – Mişcarea „Credinţă şi Constituţie” începe publicarea de „Sugestii pentru o Octavă de rugăciune pentru unitatea Creştinilor”; 1958 – Centrul „Unitatea Creştină” din Lyon (Franţa) începe să pregătească tematica pentru Săptămâna de rugăciune în colaborare cu Comisia „Credinţă şi Constituţie” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor; 25 ianuarie 1959 – Papa Ioan al XXIII-lea, în ziua încheierii Octavei de rugăciune pentru

Î

unitatea creştinilor, convoacă Conciliul Vatican II, care va trebui să facă Biserica Catolică să intre în mod decisiv în mişcarea ecumenică; 1964 – La Ierusalim, papa Paul al VI-lea şi patriarhul Atenagora I au recitat împreună rugăciunea lui Cristos „ca toţi să fie una” (In 17); 21 noiembrie 1964 – Este promulgat decretul despre ecumenism „Unitatis redintegratio” care subliniază că rugăciunea este sufletul mişcării ecumenice şi încurajează practica săptămânii de rugăciune; 1968 – Pentru prima dată „Rugăciunea pentru unitate” este celebrată pe baza textelor elaborate în colaborare între comisia „Credinţă şi Constituţie” şi Secretariatul pentru Unitatea Creştinilor; 1975 – Are loc prima celebrare a Săptămânii de rugăciune pe baza unor texte pregătite ca urmare a unui proiect propus de un grup ecumenic local. Acest mod nou de elaborare a textelor este inaugurat de un grup ecumenic din Australia; 2001 – Proiectul textului cu tema „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (In 14,1-6) a fost elaborat de un grup ecumenic din România.

Pentru anul centenar 2008, textul a fost elaborat în SUA, tema fiind „Rugaţi-vă fără încetare” din Scrisoarea întâi către Tesaloniceni (5,17).

Alte momente importante în drumul spre unitate a creştinilor ar fi: Octombrie 1967 – Patriarhul Atenagora vizitează Vaticanul;

Papa Paul al VI-lea ºi patriarhul Atenagora I

1989 – Are loc Adunarea Ecumenică Europeană la Basel (Elveţia, ţară majoritar protestantă); 25 mai 1995 – Papa Ioan Paul al II–lea publică Enciclica Ut unum sint; 1997 – Cea de-a II-a Adunare Ecumenică Europeană este organizată la Graz (Austria, ţară majoritar catolică); 1999 – Papa Ioan Paul al II-lea efectuează prima vizită într-o ţară majoritar ortodoxă, România; 2001 – Papa Ioan Paul al II-lea vizitează Grecia; Noiembrie 2006 – Papa Benedict al XVI-lea face o vizită la Istanbul patriarhului ecumenic Bartolomeu I şi semnează împreună o declaraţie comună; 2007 – România, ţară majoritar ortodoxă, găzduieşte la Sibiu Cea de-a III-a Adunare Ecumenică Europeană. În concluzie se poate observa interesul mereu crescând al creştinilor de bunăvoinţă de a căuta noi căi care să conducă spre adevărata unitate a tuturor creştinilor.

Pr. Iosif Dorcu

ianuarie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 5

Cardinalul Walter Kasper despre documentul de la Ravenna Întâlnirea de la Ravenna cu ortodocşii a fost „un prim pas important, dar drumul spre unitate este încă foarte lung”

P

rin istorie şi tradiţie bisericească, episcopul Romei este considerat ca „protos”, adică „primul” între patriarhii atât ai Bisericilor Occidentului cât şi Răsăritului.

Totuşi, prerogativele ce derivă din acest primat trebuie studiate mai bine şi înţelese pentru a fi împărtăşite de cele două tradiţii. Aceasta este, în sinteză, concluzia la care ajunge importantul document făcut cunoscut în ziua de 15 noiembrie 2007 de Comisia Mixtă Internaţională pentru Dialogul dintre Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe.

Un document despre „Consecinţele ecleziologice şi canonice a naturii sacramentale a Bisericii” este rodul ultimei întâlniri a comisiei care a avut loc în oraşul italian Ravenna (8-14 octombrie 2007). Cardinalul Kasper a rectificat la Radio Vatican cele publicate în ziua de 14 noiembrie 2007 de cotidianul „La Repubblica”, – potrivit căruia documentul „fixează definitiv şi fără echivoc primatul romanului pontif, netezind drumul unificării dintre catolici şi ortodocşi divizaţi de schisma din 1054”. Nici presa românească nu a fost departe de afirmaţii asemănătoare.

Despre ce vorbeşte documentul comisiei?

Acest document vorbeşte despre tensiunea între autoritate şi realitatea conciliară sau

sinodală, la nivel local, adică al diecezei, la nivel regional şi universal. Pasul important este faptul că pentru prima dată Bisericile ortodoxe au spus da, există acest nivel universal al Bisericii şi chiar la nivel universal există conciliaritate, sinodalitate şi autoritate; înseamnă că există şi un primat: potrivit practicii Bisericii antice, primul episcop este episcopul Romei şi nu există îndoială asupra acestui fapt. Însă nu am vorbit despre prerogativele episcopului Romei, am indicat doar practica pentru discuţia viitoare. Acest document este un modest prim pas şi ca atare dă speranţă, dar nu putem să-i exagerăm importanţa. Data viitoare va trebui să revenim asupra rolului episcopului Romei în Biserica Universală în primul mileniu, apoi va trebui să vorbim şi despre rolul său în cel de-al doilea mileniu, despre Conciliul Vatican I, Conciliul Vatican II, şi acest lucru nu va fi uşor, drumul este foarte lung şi dificil, dar acest document ne dă speranţă, am realizat un prim pas important.

Suntem recunoscători tuturor celor care au colaborat precum şi tuturor acelora care s-au rugat în timpul acestei întâlniri la Ravenna, tuturor credincioşilor care s-au rugat într-adevăr, iar noi am simţit ajutorul lui Dumnezeu şi al Fecioarei Maria.

6 · LUMINA CREªTINULUI · ianuarie 2008

În orice caz, la această întâlnire de la Ravenna delegaţia Bisericii Ortodoxe Ruse a plecat de la reuniune. Într-un anume mod, părăsirea adunării de către delegaţia Bisericii Ortodoxe Ruse creează probleme pentru valabilitatea acestui document…

Da, este adevărat, delegaţia ortodoxă rusă a plecat deja în prima zi pentru că exista o problemă interortodoxă, privind recunoaşterea Bisericii autonome a Estoniei: există puncte de vedere diferite între Constantinopol şi Moscova. Aceasta este o chestiune interortodoxă, nu putem interfera, dar noi ne-am întristat şi îngrijorat foarte mult deoarece pentru noi este important ca Biserica Ortodoxă Rusă să participe şi în viitor la dialogul nostru. De aceea nu putem să ne amestecăm, dar voim să cerem Moscovei şi Constantinopolului să facă tot ce pot mai bine pentru a găsi o soluţie, un compromis şi, dacă vor, putem chiar să înlesnim această soluţie sau la nivel bilateral, între Moscova şi Constantinopol, sau la nivel panortodox, dar nu este nici o îndoială asupra faptului că noi voim participarea Bisericii Ortodoxe Ruse. Este o Biserică foarte importantă: nu vrem să purtăm dialogul fără ruşi şi vrem să lucrăm în acest scop.

Cardinalii Bisericii Catolice Papa Benedict al XVI-lea a creat 23 de cardinali (dintre care 18 electori) în Consistoriul din ziua de 24 noiembrie 2007.

C

ardinalii sunt colaboratorii cei mai mari în demnitate şi consilieri ai papei în conducerea Bisericii. Toţi formează Colegiul Cardinalilor care este compus actualmente din 200 de membri: cardinalii electori (care participă la conclavele în care este ales papa) şi cardinalii care au vârsta mai mare de 80 de ani (aceştia nu participă la conclave).

Cel puţin din secolul al VI-lea se numea cardinal prezbiterul sau diaconul care, datorită capacităţilor sale, era transferat de la biserica pentru care fusese sfinţit şi pentru care avea titlul, la o altă biserică de care depindea.

Din secolul al VIII-lea titlul a fost rezervat clericilor încardinaţi în sediul episcopal (catedrală) şi care constituiau consiliul sau senatul episcopului.

La Roma categoriile cardinalilor erau trei: cardinalii diaconi care se ocupau de administraţia palatului Lateran, de cele şapte departamente ale Romei şi de îngrijirea săracilor care existau în ele; cardinalii prezbiteri care erau în fruntea celor cinci bazilici majore din Roma („San Pietro”, „San Paolo”, „San Lorenzo fuori le Mura”, „Santa Maria Maggiore”, „San Giovanni in Laterano”), unde se desfăşura şi serviciul lor liturgic; cardinalii episcopi care erau în fruntea a şapte dieceze din apropierea Romei şi îl asistau

pe papa la ceremoniile liturgice din bazilica laterană.

Toate cele trei categorii de cardinali constituiau consiliul sau senatul pontifului roman şi erau trimişi de acesta ca legaţi, care îl reprezentau chiar şi în conciliile ecumenice. Ca ajutoare ale papei la conducere, nu numai în Dieceza de Roma, dar şi în Biserica Universală, deja din secolul al XI-lea cardinalii vor începe să se ocupe deja de diferite părţi ale lumii şi să acţioneze ca un colegiu. În 1958, papa Ioan al XXIII-lea a depăşit limita impusă de predecesorii săi de 70 de cardinali şi a stabilit că toate cele trei ordine de cardinali trebuie să aibă demnitatea episcopală, iar papa Paul al VI-lea a decis în anul 1970 excluderea din conclave a cardinalilor care au trecut de vârsta de 80 de ani.

Cardinalii sunt numiţi de papa în consistoriu. Cardinalul decan (actualmente Angelo Sodano) prezidează Colegiul Cardinalilor şi printre prerogativele sale este aceea de a-l întreba în conclav pe cel ales papă dacă acceptă sau nu şi, eventual, să-l consacre episcop pe pontiful roman ales, în caz că acesta nu este episcop (CDC, can. 355). Cardinalul vicar este acela care îl reprezintă pe papa şi îi ţine locul în conducerea Diecezei de Roma.

După Codul de drept canonic (can. 349) funcţiile pe care Colegiul Cardinalilor trebuie să le îndeplinească sunt trei: alegerea, în mod colegial, a pontifului roman; consilierea pontifului roman în consistoriu în

chestiuni de importanţă majoră; ajutorul cardinalilor, fiecare în parte, dat pontifului roman în grija zilnică faţă de Biserica Universală, îndeplinind funcţii în Curia Romană şi fiind legati a latere (delegaţi la diferite celebrări sau întruniri importante).

Activitatea colegială a cardinalilor ca şi consilieri ai papei se desfăşoară în principal în consistoriul reunit şi prezidat de acesta, însă papa poate reuni cardinalii în sesiune plenară fără ca aceasta să-şi asume forma de consistoriu.

Conform Radio Vatican, numărul complet al cardinalilor se ridică la 199, dintre care 119 electori. Cardinalii provin din 69 de naţiuni, dintre care 52 au cardinali electori. Italia este ţara cea mai reprezentată în Colegiu cu 21 de cardinali, urmată de Statele Unite cu 14.

Cu privire la continente, sunt 103 cardinali europeni, 54 din Americi, 20 asiatici, 18 africani şi patru din Oceania.

Dintre cardinalii actuali, şapte au fost creaţi de Paul al VI-lea (nealegători), 154 de Ioan Paul al II-lea (89 alegători şi 65 nealegători) şi 38 de Benedict al XVI-lea (30 alegători şi opt nealegători).

Maricel Bulai

ianuarie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 7

Interviu cu Claire Ly

Întoarcere din iad O supravieþuitoare din oroarea regimului lui Pol Pot descoperã religia catolicã. „Întoarcere din iad” este cartea scrisã de cambodgiana Claire Ly pentru a denunþa oroarea regimului Pol Pot, ºi mai ales pentru a relata viaþa sa care a dus-o mai întâi sã descopere limitele budismului ºi apoi sã se converteascã la iubirea lui Cristos în faþa Euharistiei.

Actualmente, Claire Ly este profesoarã la Institutul de ªtiinþe ºi Teologie a Religiilor din Marsilia. Pentru a aprofunda sensul acestei istorii extraordinare, ZENIT a intervievat-o pe Claire Ly. Cum aţi reuşit să supravieţuiţi nebuniei ucigaşe a kmerilor roşii?

Ideologia kmerilor roşii era construirea unei Cambodgii kmere în întregime, liberă de orice influenţă externă. Pentru a realiza această ideologie utopică, ei au început cu eliminarea tuturor celor care puteau să opună o rezistenţă: în felul acesta, primii care au fost în vizor erau intelectualii. Toate oraşele au fost golite de populaţia lor. Angkar (guvernul kmerilor roşii) considera populaţia oraşului ca o „populaţie nouă” contaminată de civilizaţia occidentală. Aceşti oameni trebuiau să fie „purificaţi” prin intermediul transferului şi al muncilor forţate în orezării cu scopul de a deveni adevăraţi kmeri. Pentru a supravieţui acestui angrenaj al violenţei, eu trebuia să ascund adevărata mea

identitate: înainte de venirea lor, eu predam filozofia în capitală şi aveam misiunea de director tehnic al Institutului de Traducere a Manualelor Şcolare în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale din Cambodgia. În felul acesta făceam parte din acest „popor necurat”. Singurul mijloc pentru a supravieţui era ascultarea faţă de Angkar.

Orice tentativă de rezistenţă era eliminată cu sălbăticie. Eu ascultam, lucram, făceam tot ceea ce kmerii îmi cereau să fac: construirea de diguri, de canale de irigaţie, munca în orezării. Totul într-un climat de teroare şi mizerie. Dar cum să asculţi de nişte dictatori fără să te pierzi pe tine însuţi?

Care sunt evenimentele care au pus în criză credinţa dv. budistă? În faţa unei asemenea violenţe care zdrobeşte umanitatea care există în fiecare dintre noi, m-am îndreptat într-un prim moment spre învăţătura lui Buddha, care subliniază nerămânerea în orice realitate. În câteva ore toată viaţa mea a fost schimbată în mod radical: i-am pierdut pe toţi cei pe care i-am iubit. Totul în care credeam ca fapt câştigat, ca identitate socială şi personală a dispărut! Sentimente de revoltă şi de ură au invadat întreaga mea fiinţa.

Mi-a fost imposibil să menţin seninătatea în acest vârtej de violenţă. Atunci m-am văzut pe mine însămi ca o budistă rea, incapabilă să urmeze învăţătura lui Buddha. De fapt am căzut în

8 · LUMINA CREªTINULUI · ianuarie 2008

sentimentele negative conform budismului: furia şi ura. Am devenit o realitate în faţa legii karma, această lege a actului şi a consecinţelor sale care justifică prezentul prin actele trecutului. Eu nu mai voiam să port responsabilitatea, oricât era de minimă, a nenorocirii mele.

Nici soţul meu, nici tatăl meu nu meritaseră să fie împuşcaţi.

Violenţa kmerilor roşii rămâne absurdă, fără nici o explicaţie. Şi noi toţi suntem victime nevinovate. În ce mod aţi ajuns să dialogaţi cu „Dumnezeul occidentalilor” şi să-i daţi încredere?

Pentru a nu cădea în nebunie, am construit, conform tradiţiei mele budiste, un obiect mintal asupra căruia am aruncat toate sentimentele mele negative. În revolta şi în furia mea, am dorit ca acest obiect mintal să fie o „confruntare”. I-am dat deci numele de „Dumnezeul occidentalilor” şi mi-am petrecut timpul să-l insult, fără să mă preocup deloc de existenţa sa. În lagărul kmerilor roşii, Dumnezeul occidentalilor era la înălţimea urii şi a furiei mele. În timpul primilor doi ani, el nu era decât un ţap ispăşitor. Îl luam ca martor al furiei mele de a trăi. Kmerii roşii au planificat moartea, moartea tuturor intelectualilor, şi răspunsul meu era de a supravieţui… Acest

Dumnezeu martor a devenit în decursul timpului interlocutorul meu. Mi-am dat seama că această forţă, care mi-a permis să rămân în picioare, nu venea de la mine, ci de la un altul. Şi totuşi nu reuşeam să percep şi să înţeleg complet această alteritate. În cartea dv. afirmaţi că v-aţi convertit asistând la celebrarea Euharistiei. Ne puteţi explica de ce?

Nu este uşor să vă explic această certitudine spirituală care m-a făcut să cer Botezul.

Pot spune doar că această certitudine, trăită în momentul unei celebrări euharistice, este punctul de sosire al unui drum lung. După ce am trăit, în timpul celor patru ani din lagărul Pol Pot, cu senzaţia că sunt însoţită de Dumnezeul occidentalilor, am întâlnit pe drumul meu evanghelia. Enciclica „Dives in misericordia” a papei Ioan Paul al II-lea mi-a transmis voinţa de a citi evanghelia. Astăzi vorbesc de această lectură ca de „o întâlnire inaugurală”, conform expresiei lui Xavier Thévenot. O întâlnire care mi-a deschis un itinerar nou, făcându-mă să cunosc un învăţător nou: pe Isus din Nazaret. În acea etapă a itinerarului meu, simţeam multă admiraţie faţă de acest om, dar ascundeam complet divinitatea sa. Educaţia mea budistă mi-a permis să percep omenitatea lui Cristos mai uşor decât divinitatea sa.

Evanghelia a însoţit reflecţiile mele timp de un an întreg. Numai după un an de frecventare a vieţii şi a cuvântului lui Isus, prin intermediul relatărilor şi parabolelor evanghelice, am avut curiozitatea de a asista la Liturghie. În timpul acestei celebrări euharistice, mi-am dat seama că gloria lui Dumnezeu

nu diminuează în nici un fel măreţia omului. Am intuit că Dumnezeu, aşa de mare, Dumnezeu imens, nu se impune libertăţii mele. Dimpotrivă, acest Dumnezeu are nevoie de consimţământul meu pentru a fi pe deplin Dumnezeu. Eu consider magnific acest paralelism între propria mea libertate şi puterea lui Dumnezeu.

Budistă de origine, am fost plăsmuită de o educaţie care subliniază toată măreţia omului, deoarece numai el se poate elibera de ciclul morţilor şi al celor vii pentru a ajunge la eliberarea finală din Nirvana. Tradiţia budistă îl pune pe om deasupra oricărei divinităţi. În mod paradoxal, convingerea mea în această măreţie a omului m-a făcut să refuz legea karma, legea răsplătirii actelor. Aproape pot spune că esenţa budismului m-a condus spre un alt itinerar.

Acest itinerar nou începe de la întâlnirea cu „Dumnezeul occidentalilor”. Acest Dumnezeu care se revelează aşa de aproape de mine în revoltă şi în ură. Dumnezeu devine „cobeligerant” în lupta unei femei pentru supravieţuire, în faţa unui rău absolut. Prima etapă.

A doua etapă este întâlnirea cu

evanghelia. Această întâlnire mi-a dat cuvintele pentru a vorbi despre prima etapă: Dumnezeul occidentalilor ia puţin câte puţin chipul Tatălui lui Isus din Nazaret.

Cred cu sinceritate că această proximitate personală cu evanghelia mi-a permis să experimentez în mod spiritual a treia întâlnire: cea a lui Cristos euharistic. În cursul acestei Liturghii, o dorinţă nebună a pus stăpânire pe mine: dorinţa de a deveni ucenică şi nu doar auditoare a lui Isus Cristos… Această dorinţă, aşa de puţin raţională în ochii tradiţiei mele de origine, budismul, m-a condus să fac pasul cererii Botezului.

Au trecut 23 de ani de când am părăsit înţelepciunea lui Buddha pentru a trăi nebunia de iubire a lui Isus Cristos. Mereu am impresia că drumul meu este o aventură reînnoită de un dialog fără sfârşit între budista care eram şi creştina catolică ce am devenit…

Mulţumesc Duhului Domnului care îmi permite să trăiesc această ospitalitate faţă de budistă într-o primire reciprocă, premisă fără îndoială a împărăţiei.

Traducere de pr. Mihai Pãtraºcu

ianuarie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 9

Sfintiri , de diaconi Nouãsprezece studenþi de la Institutul Teologic „Sf. Iosif” din Iaºi au fost hirotoniþi diaconi în ziua de 8 decembrie 2007 în catedrala „Sfânta Fecioarã Maria, Reginã”.

n perioada 1-7 decembrie, viitorii diaconi au făcut exerciţii spirituale cu pr. Cristinel Fodor la Mănăstirea „Don Orione” din Iaşi.

Liturghia de hirotonire a fost prezidată de PS Petru Gherghel; au concelebrat ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, şi 98 de preoţi.

La celebrare au fost prezenţi mulţi credincioşi printre care

Î

şi părinţi, rude şi prieteni ai celor care urmau să fie hirotoniţi. În cuvântul de învăţătură, ÎPS Ioan Robu a evidenţiat cadrul în care are loc hirotonirea întru diaconat: solemnitatea Neprihănitei Zămisliri şi proximitatea zilei în care papa Benedict al XVI-lea a semnat cea de-a doua sa enciclică intitulată Spe salvi. Excelenţa sa a subliniat faptul că Sfântul Părinte indică, în enciclica sa, câteva locuri în care învăţăm speranţa şi o ascultăm: rugăciunea, acţiunea de fiecare zi, suferinţa şi tema judecăţii – locuri ce se regăsesc şi în slujirea de diacon.

Capelã la Valea Lupului apela „Sfântul Padre Pio” din Valea Lupului, filială C a Parohiei „Sf. Anton” din Iaşi,

a fost inaugurată şi binecuvântată de PS Aurel Percă în cadrul unei Liturghii în ziua de 2 decembrie 2007. La celebrare au mai participat: pr. Iosif Dorcu, decan de Iaşi, pr. Iosif Comoraşu, paroh la Parohia „Sf. Anton” şi paroh „de facto” al acestei comunităţi care numără câteva zeci de familii. Au mai fost prezenţi trei profesori de la Institutul Teologic din Iaşi: pr. Lucian Farcaş, pr. Alois Bişoc şi pr. Mihai Dumitru. La celebrare a fost prezent şi primarul comunei Valea Lupului. În cuvântul său de învăţătură episcopul a subliniat faptul că, prin inaugurarea capelei, se vede clar dinamismul Bisericii, şi este un semn de speranţă pentru Biserica locală.

La Valea Lupului Liturghia duminicală s-a celebrat mai întâi în diferite spaţii improvizate (şcoală, grădiniţă etc.), iar în vara anului 2007 s-a reuşit achiziţionarea unei case care să folosească drept capelă. La începutul lunii septembrie 2007 a fost numit administrator parohial, pentru Valea Lupului, pr. Alois Hârja.

Comunitatea este prima din Dieceza de Iaşi care îl primeşte ca patron şi ocrotitor pe sfântul Padre Pio. Pr. Iosif Dorcu

10 · LUMINA CREªTINULUI · ianuarie 2008

Adresându-se viitorilor diaconi, le-a spus că drumul pe care au pornit este frumos, dar nu uşor; este un drum special; de multe ori vor întâlni semnul crucii, iar acest fapt îl vor descoperi în viaţa oamenilor lângă care vor munci ca diaconi şi ca preoţi.

După omilie a urmat ritualul propriu-zis al consacrării.

PS Petru Gherghel şi ÎPS Ioan Robu au impus mâinile asupra candidaţilor la diaconat, în funcţie de dieceza în care aceştia îşi vor exercita slujirea.

La sfârşitul celebrării, noii diaconi au primit felicitări şi încurajări din partea PS Petru Gherghel şi a PS Anton Coşa.

Noii diaconi Pentru Dieceza de Iaşi: Lucian Adam (Bahna-Nicoreşti); Ioan Balan (Huşi „Sf. Anton”); Adrian Blăjuţă (Răducăneni); Ştefan Bortă (Gârleni-Lespezi); Adrian Bulai (Gioseni); Laurenţiu Dăncuţă (Bacău „Fer. Ieremia”); Paul Fechetă (Adjudeni); Cristinel Gal (Pildeşti); Ciprian Laslău (Bacău „Sf. Cruce”); Eduard Păduraru (Gioseni); Emil-Ioan Robu (Săbăoani); Mihai Savin (Iaşi „Sf. Anton”); Romică Sociu (Bacău „Sf. Nicolae”); Sergiu-Doru Stoica (Roman „Fer. Ieremia”); Gabriel Trişcă (Roman „Sf. Tereza”).

Pentru Arhidieceza de Bucureşti: Liviu-Marian Bulai (Roman „Inima Neprihănită”); Eusebiu Gabor (Satu Nou, NT); Petru Medveş (Adjudeni); Sergiu-Alin Pal (Roman „Sf. Tereza”).

Maricel Bulai

ISTORIE Figuri ilustre

Pr. Andrei Asaftei S

-a născut la 3 februarie 1915 la Hârlău–Cotnari şi a urmat cursurile Seminarului „Sfântul Iosif” din Iaşi, fiind sfinţit preot la 24 iunie 1939. A activat în parohiile Butea (1939–1940) şi Tămăşeni (1940–1941), pentru ca în 1941 să fie transferat la Seminarul „Sfântul Iosif”. În perioada august 1946 – octombrie 1951 a deţinut funcţia de administrator al bunurilor Episcopiei Romano-Catolice Iaşi, iar în octombrie 1951 a fost transferat în funcţia de director al Cancelariei Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti.

La 19 noiembrie 1952 a fost răpit de agenţi ai Securităţii şi depus în arestul central al Ministerului de Interne din Bucureşti, unde a fost preluat de ofiţerii anchetatori Tudor Gudina şi Gh. Mihăilescu, care l-au supus pe pr. Asaftei unor lungi şi chinuitoare interogatorii, în perioada 19 noiembrie 1952 – 2 aprilie 1953.

Procesele-verbale de interogatoriu trădează dramatismul orelor petrecute de pr. Asaftei în faţa anchetatorilor săi, părintele „recunoscând”, sub ameninţări şi tortură, vina şi faptele atribuite de torţionari, adică de a fi „desfăşurat activitate duşmănoasă” şi de „spionaj în slujba Vaticanului”.

De menţionat că pr. Asaftei fusese urmărit informativ de Securitatea din Iaşi în perioada 1949-1951, şi de cea din Bucureşti înainte de arestarea sa.

Scopul securiştilor era acela de a strânge „probe” care aveau menirea să-i convingă pe judecători

că pr. Asaftei desfăşurase activitate „antidemocratică”. În sintezele şi notele informative ale Securităţii din Iaşi, pr. Asaftei este descris ca fiind o persoană ostilă regimului comunist, cu puternice convingeri monarhiste, fiindu-i totodată imputate fapte precum ascultarea posturilor de radio străine, trimiterea de corespondenţă la Sfântul Scaun, sprijinirea preoţilor urmăriţi de Securitate, condamnarea adunărilor „democratice” de la Tg. Mureş, Gheorgheni şi Cluj, criticile aduse procesului politic în care a fost judecat şi condamnat preotul erou Dumitru Sandu Matei, proces pe care pr. Asaftei îl eticheta drept o înscenare a guvernului comunist îndreptată împotriva Bisericii Romano-Catolice, atitudinea net ostilă faţă de legislaţia bisericească a guvernului comunist ş.a. În sfârşit, toate aceste documente îl caracterizau pe pr. Asaftei drept un „mare reacţionar” şi un „duşman pronunţat al regimului democrat”. În baza unui referat semnat de capii Securităţii, la ordinul expres al ministrului de interne Al. Drăghici, pr. Asaftei a fost inclus în „lotul Menges-Ghika” şi deferit Tribunalului Militar Bucureşti. Prin Sentinţa 1234/1953, confirmată de Decizia 870/1954, preşedintele Tribunalului Militar, general Al. Petrescu, l-a condamnat la 12 ani de muncă silnică, degradare civică zece ani, confiscarea averii şi 200 de lei cheltuieli de judecată.

Pr. A. Asaftei a fost închis timp de 12 ani, trecând prin următoarele temniţe: închisoarea

Pr. Andrei Asaftei în ziua arestãrii

centrală a M.A.I. din Bucureşti (1952-1953), Jilava (1953-1955), Piteşti (1955-1960), Văcăreşti (1960), Dej (1961), Galaţi, Bacău, Dej (1962) şi Gherla (1962-1964).

A fost graţiat de restul pedepsei la 18 aprilie 1964. „În ultima parte a vieţii – scriu autorii lucrării «Necrolog» – o boală necruţătoare contractată în anii de detenţie i-a măcinat trupul”. Într-adevăr, în timpul detenţiei, pr. A. Asaftei s-a îmbolnăvit grav: hipertensiune arterială, debilitate fizică generală, spondiloză şi anchiloză, osteoporoză generalizată etc. ceea ce i-a cauzat suferinţe inimaginabile.

Când i s-a adus vestea „liberării”, la 18 aprilie 1964, nu se mai putea deplasa, cerând să rămână un timp în spitalul militar de la Gherla! Nu i s-a aprobat cererea, iar în aceeaşi zi a fost preluat de la Gherla de pr. Mathias Pozar, trimisul special al pr. Petru Pleşca. În timpul detenţiei a fost pedepsit de gardieni cu numeroase zile de izolare pentru că „a pus cana pe bec şi l-a spart”, „a deţinut un ac de cusut”, „a cântat” cântece religioase etc.

Moare la 23 octombrie 1972, fiind înmormântat la Satu Nou (Bacău).

Dr. Dãnuþ Doboº

ianuarie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 11

MESAJUL SFINÞILOR Vladimir Ghika

Povestea unui prinþ V

ladimir Ghika, nepot de domnitor, fiu de general şi diplomat, s-a născut la 25 decembrie 1873, la Constantinopol. Provenea dintr-o familie de poveste: un bunic i-a fost domnitor, iar ceilalţi strămoşi trăiau prin Franţa şi chiar Belgia. Faptul că s-a născut într-o zi atât de măreaţă, 25 decembrie, adică de Crăciun, a făcut pe toată lumea să gândească: „Oare ce va fi acest copil?”.

Micul prinţ a venit în România. Fraţii mai mari au murit pe rând, dar a mai venit pe lume un alt frate, Dimitrie. Vladimir şi Dimitrie au fost trimişi de mici în Franţa, să studieze. Vladimir s-a îmbolnăvit şi a întrerupt studiile în diplomaţie, apoi s-a întors în România pentru a o ajuta pe mama sa la administrarea moşiei, în acelaşi timp făcând şi intense cercetări istorice la Academia Română.

A studiat la Roma, teologia şi filozofia, iar după moartea mamei sale a fost sfinţit preot catolic.

Avea cunoştinţe în toate domeniile: literatură, artă, drept, medicină, teologie, filozofie, geografie, istorie, ştiinţele naturii, muzică şi cunoştea multe limbi străine. Şi-a publicat la Paris câteva scrieri şi un album cu desene.

Vladimir i-a ajutat pe oameni şi înainte de a deveni preot şi, cu atât mai mult, după aceea.

A călătorit în toată lumea pentru a duce cuvântul evangheliei „până la marginile pământului” şi a fost mereu un om al rugăciunii, al sacrificiului pentru aproapele, al umilinţei adevărate.

A participat la Congresele Euharistice de la Sydney (1928), Cartagina (1930), Dublin (1932), Tokio (1933), Buenos Aires (1934), Manila (1936) şi Budapesta (1938). În timpul regimului comunist a fost arestat, maltratat, murind după un an şi jumătate de detenţie la închisoarea Jilava, la 17 mai 1954.

Iată o viaţă de martir: prinţul Vladimir Ghika se naşte într-o

Lucrãri care trateazã despre Mons. Vladimir Ghika

Din palat la altar şi la puşcărie. Prinţul Vladimir Ghika (1873-1954), de Petru Gherman; Monseniorul Ghika. Apostol şi martir, de Ştefan Nicolae; Monseniorul: amintiri din viaţa lui Vladimir Ghika (perioada 1939-1954), de Horia Cosmovici; Însemnări despre Monseniorul Vladimir Ghika, de Mia Frollo, Sorin Alexandru Sontea, Nicolae Scurtu; A trăit şi a murit ca un sfânt, de Ioan Ciobanu; Memoria tăcerilor. Vladimir Ghika (1873-1954), de Élisabeth de Miribel; Un prinţ arhiereu, de Tudor Arghezi; Portrete ale sfinţilor. Slujitorul lui Dumnezeu Vladimir Ghika, de Antonio Maria Sicari, O.C.D. Gânduri pentru zilele ce vin. Convorbiri spirituale, de Vladimir Ghika

12 · LUMINA CREªTINULUI · ianuarie 2008

„Pentru a fi perfecte, rugãciunile tale trebuie sã devinã adevãrate fapte, iar faptele tale – adevãrate rugãciuni” (Vladimir Ghika, Gânduri pentru zilele ce vin).

zi de Crăciun, îl iubeşte pe Isus mai mult decât orice pe lume şi devine preot, duce o viaţă asemenea cu cea a lui Isus, predicând iubirea creştină cu vorba şi cu fapta şi moare închis şi maltratat fără a fi vinovat!

Pentru Vladimir Ghika nu a contat oboseala. Toată viaţa sa a fost dedicată slujirii lui Dumnezeu şi aproapelui. Îl urmează pe Isus asemenea martirilor şi apostolilor.

Prinţul Vladimir îi seamănă în moarte lui Isus pentru că este arestat pe nedrept, suferă de foame şi de frig, este torturat, maltratat, obligat la percheziţie să-şi scoată hainele, umilit. În timpul detenţiei, îi încurajează pe tovarăşii săi de celulă, îşi împarte şi puţina hrană cu ei, le dă exemplu de curaj şi fidelitate faţă de Cristos şi Biserica sa.

Prinţul Ghika, cunoscut de mulţi ca Mons. Vladimir Ghika, a fost şi va rămâne un exemplu de ucenic al lui Isus şi de aceea un mare sfânt.

Aida Bãtrînu

ANUL SFINTEI SCRIPTURI

Programul Anului Paulin Programul Anului Paulin (2008-2009), când se vor celebra douã milenii de la naºterea sfântului apostol Paul, a fost prezentat papei ºi cardinalilor în consistoriul extraordinar ce a avut loc în ziua de 23 noiembrie 2007, în aula nouã a Sinodului din Vatican, de card. Andrea Cordero Lanza de Montezemolo, arhiparohul bazilicii „Sfântul Paul din afara Zidurilor”, care a acordat ºi un interviu pentru Radio Vatican.

Nu se cunoaşte cu certitudine data naşterii sfântului Paul, dar experţii sunt de acord în a o plasa între anii 5 şi 10 după Cristos. În baza acestor date, în perioada 28 iunie 2008 – 29 iunie 2009, Biserica Universală va celebra două milenii de la naşterea apostolului neamurilor.

Papa a indicat două aspecte fundamentale pentru Anul Paulin. Primul: a-l face cât mai cunoscut pe sfântul Paul, unul dintre cei mai mari şi mai deosebiţi prezentatori şi comentatori ai doctrinei mântuirii şi ai figurii lui Cristos. Din păcate, nici măcar catolicii nu-l cunosc destul de bine pe sfântul Paul în totalitatea învăţăturii sale. Cu ocazia împlinirii bimileniului de la naşterea sa, profităm de acest an pentru a-l dedica – cu o atenţie specială – figurii şi activităţii sfântului Paul, călătoriilor pe care le-a făcut şi imensei bogăţii a doctrinei conţinută în epistole. Cea de-a doua dimensiune indicată de papa, şi asupra căreia Sfântul Părinte insistă foarte mult, este ecumenismul.

Ne folosim astfel şi de ocazia Anului Paulin pentru a discuta

despre toate aspectele ecumenice, încât să tindem – cu forţă şi generozitate reînnoite – spre unitate. De altfel, în bazilica „Sfântul Paul din afara Zidurilor” – în cadrul căreia a fost constituit un centru de organizare a tuturor activităţilor din Anul Paulin – este în curs de amenajare o capelă ecumenică, aşa încât într-una dintre cele patru bazilici papale să existe o capelă disponibilă pentru fraţii creştini separaţi, pentru ca şi ei să poată celebra Liturghii şi să se roage în imediata vecinătate a mormântului sfântului Paul.

Această capelă va da, de asemenea, posibilitatea unor rugăciuni comune, a catolicilor împreună cu alte comunităţi creştine; desigur, nu vor fi celebrări euharistice, căci Euharistia se va celebra împreună când vom ajunge la unitate...

Vor fi, aşadar, celebrări ecumenice de tip interconfesional...

Ne gândim la posibilitatea celebrării în sens ecumenic, o dată pe săptămână, a primelor Vespere (adică a rugăciunii de seară), invitând comunităţile creştine disponibile; tocmai ne ocupăm de contactarea acestor comunităţi în vederea rugăciunii comune.

Sunt în studiu aşa-numitele „itinerare pauline”. Despre ce este vorba?

Avem în proiect individualizarea, la Roma, a unui anumit număr de situri care sunt dedicate sfântului Paul – fie prin tradiţie, fie prin devoţiune populară – aşa încât să putem trasa itinerare care să le permită pelerinilor să meargă la locurile

pauline din Roma. Nu am stabilit încă detaliile, dar itinerarul paulin este în studiu. Desigur, ne vom organiza aşa încât să-i putem primi pe toţi pelerinii care vor veni din întreaga lume şi, pentru ca toţi să-şi poată rezerva un loc din timp, am deschis – de câteva zile – şi un sit (www.annopaolino.org), care va putea fi accesat din orice parte a lumii pentru a afla noutăţi, pentru a se înscrie şi pentru a avea răspuns imediat privind posibilităţile de celebrări în bazilica „Sfântul Paul”.

Anul Paulin a luat naştere dintr-o idee ce a fost prezentată papei. Cu ce sentimente vă apropiaţi de acest eveniment?

Cu o inimă plină de generozitate şi dedicaţie. Am avut ideea Anului Paulin acum doi ani şi i-am prezentat-o Sfântului Părinte care a primit-o cu mult interes, încurajându-ne să o aprofundăm şi să prezentăm mai apoi programe legate de acest proiect. Noi ne-am dedicat cu mult entuziasm, încercând să realizăm tot ceea ce putem, chiar dacă mijloacele sunt foarte limitate. Oricum, ideile nu ne lipsesc.

Radio Vatican (24 noiembrie 2007)

ianuarie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 13

PENTRU FAMILII

Noul an mi-a „adus” un frate ncă îmi mai sună în minte cuvintele mamei de când eram copil, atunci când, ca orice copil, ne mai certam între fraţi şi uneori ne băteam: „Când veţi fi mari, spunea ea, o să doriţi să mai fiţi împreună aşa cum sunteţi acum. Acestea sunt cele mai frumoase clipe ale vieţii. Profitaţi de ele, căci va veni o vreme în care vă veţi despărţi, veţi merge fiecare la casa lui, cu familia lui, cu problemele lui şi vă vor mai uni probabil doar moartea mea şi a tatălui”.

Erau cuvinte pe care ni le spunea cu disperare, când nu ştia cum să se mai comporte cu noi, numai să fie bine. Dar noi, copii fiind, nu am înţeles atunci ce vrea să spună. Şi continuam să ne jucăm, să ne certăm, să ne batem, dar ne şi împăcam, mai ales când împărţeam între noi câte ceva dulce.

Aşa cred că a fost copilăria pentru toţi, mai ales la ţară, acolo unde au fost mulţi fraţi cum e cazul meu. O perioadă lipsită de griji, cu ziua de mâine asigurată, chiar dacă trebuia să muncim din greu pentru a ne întreţine.

A venit însă o vreme când cuvintele mamei au început să se împlinească. Unul câte unul, după ce am crescut, am plecat la casele noastre. Ne-am întemeiat o familie, avem copiii noştri, problemele şi bucuriile noastre. Iar mama a avut dreptate! De când a plecat fiecare la casa lui, nu ne-am mai întâlnit cu toţii niciodată, cu toate că între timp au fost destule evenimente. Aşa a fost să fie!

Î

La un moment dat, şi părinţii noştri, ca şi ai altora, s-au hotărât să împartă între noi bucata de pământ pe care o aveau, lăsând să se înţeleagă că nu ar vrea să fie neînţelegeri între noi după moartea lor.

E adevărat că nu toţi fraţii au dorit să moştenească din acest pământ. Unii au renunţat în favoarea celor cu greutăţi mai mari.

A fost însă ceva care între doi dintre noi a trezit o duşmănie de moarte. Pentru că eram printre cei mai mari, noi am fost nouă fraţi la părinţi, am considerat că trebuie să aleg partea care mi se cuvenea, părinţii însă au avut alte criterii. Nu am înţeles de ce au împărţit cum au împărţit şi nici nu-i judec pentru ceea ce au făcut. Eu voiam într-un anumit loc, iar ei mi-au dat într-un alt loc, oferind fratelui mai mic acolo unde îmi doream eu.

De aici a început duşmănia între noi. La început l-am rugat să schimbăm terenurile, dar nu a voit. Am trecut apoi la ameninţări, la îmbrânceli şi la injurii. Am ajuns chiar şi la tribunal, unde el a avut dreptate. Încă o umilinţă pentru mine!

Am considerat atunci că trebuie să rup orice legătură cu el. Sincer, îmi doream terenul pentru că aş fi vrut să construiesc o casă unuia dintre copiii mei. Era un teren bun, cu deschidere la şosea şi cu destule utilităţi. El nu avea nici un copil şi ar fi putut să renunţe în schimbul celui pe care îl ofeream eu. Dar nu a făcut-o!

Pentru rezolvarea cazului a intervenit până şi preotul din

14 · LUMINA CREªTINULUI · ianuarie 2008

sat. Ştia că suntem în duşmănie, dar eu îmi doream terenul şi atât. În zadar ne-a sfătuit şi ne-a învăţat că suntem fraţi. Şi pe deasupra ştiam că într-o zi şi eu o să mor şi nu voi lua nimic cu mine, dar... În seara de revelion, pe când se întorcea de la o petrecere, copilul pentru care doream terenul a avut un accident destul de grav. A fost momentul când nu-mi mai doream pentru el nici pământ, nici casă, ci doar să-şi revină din comă şi să-l revăd sănătos.

Primul care mi-a sărit în ajutor a fost chiar fratele pe care îl duşmăneam. Neavând copii, mi-a promis şi mi-a asigurat toată suma de bani pentru sănătatea copilului.

Acum la câţiva ani, când părinţii mei se odihnesc în pace, când fiul meu este din nou bine, nu mai am nevoie de pământ.

Am învăţat că viaţa e mai importantă decât pământul şi că relaţia dintre fraţi trebuie să rămână una frăţească. Ce mi-a adus noul an! Mi-a adus un frate! Îl aveam, dar… (Matei) Paginã realizatã de pr. Felician Tiba

PENTRU COPII

Din Istoria sacrã (continuare din numãrul trecut)

41. Iob pretinde un rãspuns de la Dumnezeu Iob era un om evlavios. El se bizuia pe Dumnezeu şi se păzea de rău. Era bogat. Avea şapte fii, trei fiice, multe oi, cămile, boi şi măgăriţe. Pentru Iob nu era greu să ţină la Dumnezeu, care îi dăduse toate acestea.

Dar Dumnezeu l-a pus pe Iob la încercare. Tâlharii au atacat turmele lui Iob. Au omorât păstorii şi au furat animalele. Iob nu s-a lăsat derutat. S-a încrezut în Dumnezeu. Curând l-a lovit o a doua nenorocire. Pe când fiii şi fiicele lui stăteau împreună la masă, a venit o vijelie asupra casei. Fiicele şi fiii lui Iob au fost striviţi sub dărâmături. Când Iob a aflat de nenorocire, a spus: „Gol eram când am venit pe lume. Gol voi fi şi când voi muri. Domnul dă, Domnul ia. Eu îl preamăresc”.

Dar pe Iob l-a lovit o nenorocire şi mai mare. S-a îmbolnăvit de lepră. Tot trupul i s-a umplut de răni. Iob cel bogat şedea acum pe o grămadă de cenuşă. Se scărpina cu un ciob.

Soţia lui Iob a venit la el şi i-a zis: „Iată unde te-a adus încrederea în Dumnezeu! Blestemă-l pe Dumnezeu şi mori!”. Dar Iob i-a răspuns: „Tu vorbeşti ca una care nu-l cunoaşte pe Dumnezeu. Dacă noi primim binele pe care el ni-l trimite, nu trebuie atunci să acceptăm din mâna lui şi răul?”.

Iob avea trei prieteni. Când au auzit de nenorocirea lui, au venit la el. Voiau să-l consoleze.

Dar când l-au văzut atât de nenorocit, ei au început să plângă.

S-au aşezat lângă el şapte zile şi şapte nopţi. Nici unul nu a spus o vorbă, pentru că vedeau că durerea lui Iob era mare.

Apoi Iob a început să vorbească cu Dumnezeu şi să se judece cu el. S-a plâns de durerea lui şi l-a acuzat pe Dumnezeu, care îi trimisese lui, celui nevinovat, atâta nenorocire.

Prietenii lui Iob s-au speriat. Ei au voit să-i ia apărarea lui Dumnezeu şi au spus: „Cum poţi să-l acuzi pe Dumnezeu?

Oricine ştie că el este drept, răsplăteşte binele şi pedepseşte răul. El nu ţi-ar fi trimis această suferinţă dacă tu nu ai fi meritat pedeapsă”. Dar Iob era sigur pe sine. El i-a cerut lui Dumnezeu să îi explice pentru ce a meritat el, omul evlavios, asemenea suferinţă.

Prietenii au tot vorbit pentru a-l convinge pe Iob că nu are dreptate, căci Dumnezeu nu ar putea fi nedrept. Dar Iob nu a renunţat. El voia să înţeleagă de ce Dumnezeu răsplăteşte fidelitatea cu rău. Dumnezeu a vorbit către Iob din furtună. El a întrebat: „Cine eşti tu, să-mi ceri socoteală? De ce vorbeşti de lucruri pe care nu le poţi înţelege? Unde erai tu când eu am întemeiat pământul? Tu ai despărţit uscatul de mare? Tu ai hotărât zilelor şi nopţilor timpul lor? Tu faci să răsară stelele pe cer? Tu dai animalelor de mâncare?”. Iob a auzit întrebările. El nu a avut răspuns şi a recunoscut că Dumnezeu este necuprins de mare. Aşa de mare, încât se poate avea încredere în el, chiar şi atunci când planurile lui nu pot fi înţelese.

Iob i-a răspuns Domnului: „Acum ştiu că tu poţi toate.

Orice plănuieşti poţi să realizezi.

Din neştiinţă ţi-am cerut socoteală. Planurile tale sunt minunate. Eu nu le pot pricepe. Până acum te-am ştiut numai din auzite. Dar acum ochii mei te-au văzut. De aceea retrag tot ce am spus şi mă încredinţez ţie” (Iob). ¾

ianuarie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 15

Aºa rãspund copiii despre personajele din Vechiul Testament rău pentru că l-a judecat pe Dumnezeu cerându-i socoteală pentru încercările prin care trece.

Nu poţi să-l contrazici pe Dumnezeu, el ştie ce face. Noi suntem copiii lui şi până la urmă ne iartă, aşa cum l-a iertat şi pe Iob” (Claudiu, 13 ani). „Iob a suferit tare mult, dar nu pentru că merita, ci pentru că aşa a voit Dumnezeu să-l pună la încercare. Parcă Isus merita să sufere atâta pe cruce?

Dumnezeu a voit să ne dea o lecţie pentru că l-am făcut pe Fiul său să sufere. Dar el totuşi nu l-a omorât pe Iob, care a înţeles

până la urmă cât de mare este iubirea lui Dumnezeu faţă de noi. Tăticul meu se aseamănă tare mult cu Iob!” (Andra, 10 ani). „Eu cred că pe noi toţi, oricât de buni am fi, Dumnezeu ne va pune la încercare într-o zi.

De aceea trebuie să rezistăm ca să învingem răul. Iar la sfârşit Dumnezeu ne premiază pe fiecare” (Ioana, 12 ani). „Dumnezeu l-a pus pe Iona în burta unui peşte ca să vadă ce înseamnă să stai în întuneric. Atunci Iona a înţeles că trebuie să-l asculte pe Dumnezeu ca să aibă parte de lumină” (Andreea, 12 ani).

42. Iona învaþã sã-l cunoascã pe Dumnezeu Dumnezeu i-a vorbit profetului Iona: „Porneşte la drum!

Mergi la Ninive, capitala imperiului asirienilor, şi spune-le tuturor celor care locuiesc acolo că pedeapsa mea se va abate asupra lor. Iona însă nu voia să meargă la Ninive. A fugit pe o corabie care urma să plece departe. El voia să fugă departe de Dumnezeu.

Dar Dumnezeu a trimis o furtună pe mare. Aceasta zgâlţâia tare corabia. Toţi s-au speriat.

Fiecare se ruga dumnezeului său. Iona însă dormea jos în corabie. Căpitanul l-a trezit: „Cum poţi să dormi? Scoală-te!

Roagă-l pe Dumnezeul tău, poate că ne salvează!”.

Marinarii îşi spuneau unul altuia: „Să tragem la sorţi şi să aflăm cine este de vină pentru această nenorocire”. Sorţii au căzut pe Iona. Iar Iona a zis: „Aruncaţi-mă în mare şi veţi fi salvaţi. Căci din cauza mea

s-a abătut această furtună asupra voastră”. Marinarii vâsleau din răsputeri. Dar au constatat că nu aveau nici o putere în faţa furtunii. Atunci ei s-au rugat: „Doamne, nu ne socoti nouă o nelegiuire faţă de un nevinovat ceea ce vom face acum!”

Apoi l-au luat pe Iona şi l-au aruncat în mare. Imediat marea s-a liniştit.

Domnul însă a trimis un peşte mare. Acesta l-a înghiţit pe Iona.

Trei zile şi trei nopţi a stat Iona în burta peştelui. Acolo s-a rugat Domnului Dumnezeului său.

Peştele a înotat la ţărm şi l-a scuipat afară pe Iona. Încă o dată i-a poruncit Dumnezeu: „Mergi la Ninive, marele oraş.

Vesteşte acolo tot ce-ţi voi spune eu”. Iona s-a dus la Ninive. A strigat: „Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi distrus”.

Oamenii din Ninive l-au ascultat pe Iona. Ei l-au crezut pe Dumnezeu. Au început un post mare şi s-au îmbrăcat în haine de pocăinţă: toţi, cei mari

„Iob a căzut în capcana celui

16 · LUMINA CREªTINULUI · ianuarie 2008

„Dumnezeu i-a pedepsit crunt pe Iob şi pe Iona, dar el a suferit cel mai mult pentru aceasta.

Lui Dumnezeu îi pare tare rău că trebuie, uneori, să ne aplice şi pedepse ca să ne învăţăm minte şi să ştim că nu suntem în lume de capul nostru” (Dana, 13 ani). „Noi trebuie să fim pregătiţi şi să aşteptăm aceste încercări căci nici nu ştim când dă năpasta peste noi. Şi mai ales să nu facem ca Iob şi ca Iona, ci să-i mulţumim lui Dumnezeu şi pentru încercări” (Cristina, 12 ani).

Prelucrare de Mariana Ghergu

şi cei mici, bogaţii şi săracii, tot poporul. Dumnezeu a văzut convertirea locuitorilor din Ninive. El şi-a retras ameninţarea.

Iona însă era nemulţumit şi mânios. S-a rugat: „Ah, Doamne!

Nu am voit să vin la Ninive. Doar ştiam că tu iubeşti pe oameni şi îi ierţi. Mai bine muream decât să trăiesc acestea!”.

Iona a părăsit oraşul îndreptându-se spre răsărit. S-a aşezat şi a aşteptat să vadă ce se va întâmpla. Atunci Dumnezeu a făcut să crească un vrej ca să-i facă umbră lui Iona. Iona s-a bucurat de vrej. Dar peste noapte un vierme i-a ros rădăcina astfel încât vrejul s-a uscat. Soarele dogorea. Iona nu putea să reziste arşiţei. A spus: „Mai bine muream!”. Dumnezeu însă l-a întrebat pe Iona: „Ţie îţi pare rău după un vrej care a crescut într-o noapte şi într-o noapte s-a uscat. Iar mie să nu-mi fi părut rău de marele oraş Ninive cu copiii lui mulţi şi cu multele animale?” (Iona). (va urma)

Pentru tineri

Speranþa, modul de a realiza visurile

A

vorbi la începutul anului de speranţă poate fi o obişnuinţă sau o formalitate, deoarece, în această perioadă, se spun numai lucruri frumoase şi se fac urări care să ne ajute să privim cu mai multă încredere timpul ce ne stă în faţă transformându-l într-un nou început. Dincolo de toate acestea, speranţa… este sădită în inima omului, face parte din el, deoarece viaţa fără speranţă este ca o corabie fără pânze.

Tinereţea este caracterizată de speranţă, de visuri, de dorinţe măreţe, dar şi riscul ca speranţa să se transforme în disperare este atât de ameninţător. Cum putem face să fim oameni ai speranţei?

Papa Benedict al XVI-lea, după ce a scris o enciclică despre caritate, în cea de-a doua enciclică a sa vorbeşte tocmai despre speranţă. Papa spune la începutul scrierii sale: „În speranţă am fost mântuiţi… Mântuirea ne este oferită în sensul că ne-a fost dăruită speranţa, o speranţă în care putem avea încredere, în virtutea căreia noi putem înfrunta prezentul nostru: prezentul, chiar şi un prezent plin de greutăţi, poate fi trăit şi acceptat dacă îndreaptă spre un ţel şi dacă de acest ţel noi putem fi siguri, dacă acest ţel este atât de mare încât să justifice drumul”. Spre cine ar trebui să ne îndreptăm? Care ar trebui să fie ţelul vieţii noastre? Papa spune că a ajunge să îl cunoaştem pe Dumnezeu – adevăratul Dumnezeu, aceasta înseamnă să primim speranţa. Întâlnirea cu Dumnezeu este o întâlnire cu speranţa care este mai puternică

decât suferinţa prezentului deoarece deschide spre realitatea vieţii veşnice. Omul are multe speranţe în viaţa sa, mai mici sau mai mari. Continuă papa „în tinereţe poate fi speranţa marii şi împlinitei iubiri; speranţa unei anumite poziţii în profesie, a unui succes sau altul, care să fie important pentru toată viaţa. Când însă aceste speranţe se realizează, ni se arată cu claritate că aceasta, în realitate, nu era totul. Devine evident că omul are nevoie de o speranţă care să treacă dincolo. Devine evident că îi poate fi de-ajuns doar ceva infinit, ceva care va fi mereu mai mult decât poate să atingă el… Această mare speranţă poate să fie doar Dumnezeu, care îmbrăţişează universul şi care ne poate propune şi dărui ceea ce, singuri, nu putem atinge”.

Aceasta este speranţa care trebuie să caracterizeze viaţa fiecărui creştin, a fiecărui tânăr.

Nu putem însă ascunde că de multe ori orizontul nostru este atât de întunecat. Întorcându-ne în trecut, privind viaţa noastră de acum, visând viitorul, suntem, uneori ca Zaharia, care, deşi are marea ocazie de a fi faţa în faţă cu Dumnezeu, nu este antrenat să spere şi îşi îndeplineşte slujirea cu obişnuinţa celui care ştie că nu se poate bucura de „surprize, surprize”! Rămâne mut tocmai pentru că nu vrea să accepte că speranţa lui Dumnezeu, ce i-a fost dăruită, acum se realizează în el, deoarece speranţa vede spicul, atunci când ochii noştri de carne nu văd decât bobul care putrezeşte...

„esenţialul este invizibil ochilor”.

Aşadar, speranţa nu este un vis, ci modul de a realiza visurile. Atunci când intervine Dumnezeu „ţinutul pustiu şi uscat se va veseli, deşertul se va bucura şi va înflori cum înfloreşte crinul”, spune profetul Isaia (Is 35,1). Iar Cristos confirmă că în el această speranţă devine realitate: „Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce aţi auzit şi aţi văzut: orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi curăţă, surzii aud, morţii învie şi săracilor li se aduce vestea cea bună” (Mt 11,4-5).

Speranţa este aceea care reîncepe mereu, iar lumea va aparţine mâine celor care îi vor fi oferit speranţa cea mai mare, tocmai pentru că tot întunericul din univers nu poate stinge o candelă aprinsă!

Pr. Felix Roca

ianuarie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 17

Despre sinceritate...

O

mul este într-o permanentă căutare a adevărului şi îl caută neîncetat pe Dumnezeu. El fuge de rău şi minciună.

Imaginea pe care o am eu despre mine însumi diferă câteodată de ceea ce sunt de fapt.

Sau standardele impuse de societatea şi nonvalorile contemporane vin în contradicţie cu valorile creştine. Atunci se poate întâmpla să nu mă pot accepta şi să trăiesc într-o minciună continuă. Dar Dumnezeu m-a dorit exact aşa cum sunt şi sunt unic. Nimeni nu a mai gândit gândurile mele şi nu a mai trăit sentimentele mele. Dumnezeu mă iubeşte aşa cum sunt. Pentru cel care sunt eu acum, el şi-a dat viaţa pe cruce.

Nu voi reuşi să fiu sincer cu ceilalţi dacă nu sunt sincer cu mine însumi, dacă nu sunt împăcat cu mine însumi, cu trupul şi sufletul meu.

A fi sincer cu mine înseamnă a trăi coerenţa dintre gânduri, cuvinte şi fapte. Ceea ce cred şi gândesc, să spun şi să înfăptuiesc, chiar dacă uneori preţul pe care-l voi plăti va fi mare.

Sinceritatea nu înseamnă a comunica adevărul. Sinceritatea este modul în care eu îţi comunic adevărul, deoarece adevărul este ceva imutabil, dar felul în care eu îl împărtăşesc celorlalţi poate să rănească sau să vindece.

Uneori ne gândim că e mai bine să provocăm o rană mică acum, care cu timpul se va vindeca, decât să lăsăm să treacă săptămâni, luni, ani, evitând cât mai mult cu putinţă trauma care va fi şi mai puternică atunci când ne va lovi.

Alteori ne este greu să spunem adevărul celorlalţi pentru că noi nu suntem încă conştienţi de el. Ne-am confruntat adesea şi cu dorinţa de a spune celui

din faţa noastră ceea ce gândim cu adevărat despre el, ceea ce simţim pentru el, dar n-am găsit curajul s-o facem. Este bine să fim transparenţi, dar dacă sentimentele sau gândurile respective nu sunt bune sau nu duc la nimic, atunci ne va fi mai uşor să nu le alimentăm.

Totuşi sentimentele în sine nu sunt nici bune, nici rele. Pur şi simplu sunt. Şi sunt parte din mine, eu sunt cel care acum iubeşte sau cel care ieri era trist. Nu trebuie nici să ne fie ruşine de sentimentele noastre, deci de noi, dar nici să le lăsăm să ne domine.

Omul nu poate să se cunoască pe sine mai bine decât îl cunoaşte cel care l-a creat.

Este deci imposibil să-l minţim pe Dumnezeu pentru că el cunoaşte secretele cele mai profunde ale inimii noastre. Chiar dacă buzele noastre spun un lucru, pe care uneori chiar noi ajungem să îl credem, Dumnezeu ştie ce este în inima noastră.

Totuşi ce înseamnă sinceritatea cu Dumnezeu? Înseamnă să recunosc relaţia în care mă aflu cu Dumnezeu, înseamnă să-mi găsesc locul în această relaţie. Nu sunt eu Dumnezeu, nu sunt eu cel care porunceşte.

Iar el nu este la dispoziţia mea, dar relaţia noastră este mai mult decât o relaţie de prietenie, este o relaţie între un tată şi un fiu, uneori rătăcit, alteori un fiu care a stat prea mult timp acasă şi ar vrea să plece, dar nu îndrăzneşte sau – de ce nu? – un fiu care preţuieşte iubirea tatălui său şi se bucură de ea.

Iudita-Gilberta Iacob

18 · LUMINA CREªTINULUI · ianuarie 2008

Actiunea Catolicã la 15 ani , I

storia voastră este un motor care vă pune în miş„ care”, a afirmat papa Paul al VI-lea către Acţiunea Catolică, în anul 1968, tocmai pentru a indica forţa propulsivă a unei experienţe mai mult decât seculară. Care sunt conţinuturile cele mai precise ale istoriei?

Care sunt constantele, laitmotivele ce sunt parcurse şi care constituie lecţia principală pentru a ne interpreta prezentul şi a ne imagina viitorul?

Acţiunea Catolică este inserată în slujba Bisericii locale, ce are în episcop principiul său vizibil de unitate. Membrilor săi ea cere, ca şi unice condiţii, să fie botezaţi, domiciliaţi în Biserica locală şi să se angajeze scopului general apostolic al Bisericii. Inserată în drumul obişnuit al Bisericii locale, prezenţa Acţiunii Catolice în Biserică nu este nici generică şi nici în afara cotidianului, deoarece asociaţia se angajează ca viaţa fiecărei persoane să-şi Comitetul Director Preºedinte: Anca Lucaci Vicepreºedinte: Narcis Jitaru Administrator: Viorica Spãtaru Secretar: Lidia-Mariana Biciuºcã Responsabil ACT: Daniela-Cristina Chelaru Responsabil ACC: Claudia Benchea Responsabil ACA: Gheorghe Cochior Nr. de membri: sector copii: 775 copii ºi 72 animatori în 24 de parohii; sector tineri: 823 de membri în 40 parohii + cinci parohii simpatizante; sector adulþi: 174 de membri în 17 parohii.

Total membri: 1.844 în 41 de parohii ºi 5 parohii simpatizante.

Comitetul director al Acþiunii Catolice

găsească plinătatea în Cristos: să evanghelizeze bucuriile şi suferinţele cotidiene, speranţele şi decepţiile sale. În aceasta trăieşte şi crede Acţiunea Catolică!

Membrii Acţiunii Catolice sunt misionari ai vieţii cotidiene, propunând o speranţă sigură şi durabilă, credinţa în Isus Cristos.

Acţiunea Catolică, aşa cum reamintea mereu papa Ioan Paul al II-lea, îşi are originea într-un dar special al Duhului Sfânt, o carismă ce îşi are descrierea sa completă în decretul conciliar despre apostolatul laicilor Apostolicam actuositatem: „Voi sunteţi, spunea papa, acei laici creştini experţi în faimoasa aventură de a face ca evanghelia să ia contact cu viaţa!”.

La 15 ani de existenţă în Dieceza de Iaşi, aducem mulţumiri lui Dumnezeu pentru marele dar care este Acţiunea Catolică.

Bărbaţi şi femei care trăiesc puternic înrădăcinaţi în pământurile lor, în comunitatea lor, în oraşul lor. Copii, tineri şi adulţi care doresc să-şi asume în comunitate aceste angajamente ca

mărturie a unei fraternităţi care devine realitate pentru toţi.

Papa Benedict al XVI-lea spunea într-un mesaj adresat Acţiunii Catolice: „Dragi prieteni, să nu obosiţi în a reaminti tuturor că poate fi dificil – dar că e atât de necesar şi de frumos – că doar evanghelia poate satisface în mod deplin aşteptările inimii şi poate crea o adevărată umanitate!”.

Mariei, protecţiei sale materne şi atente, încredinţăm drumul nostru, cerându-i darul reînnoirii. Ea, care a zămislit lumii viaţa, semn al reînnoirii prin excelenţă, să ne facă să explorăm orizonturile tot mai noi ale evangheliei şi ale istoriei; o reînnoire care nu urmează agitaţia capricioasă a lumii, dar este capabilă de a se „consuma” cu profunzimea şi căldura unei inimi convertite; o reînnoire care prinde viaţă în experienţa fiecăruia dintre noi.

Aşadar, să nu vă fie teamă, zburaţi tot mai sus, înaintaţi în larg, aveţi curajul viitorului!

Anca Lucaci

ianuarie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 19

MISIUNI

Din mijlocul deºertului Îþi trebuie ceva timp ca sã poþi înþelege cum comunicã oamenii care îºi duc viaþa de zi cu zi în deºert. Radioul, televizorul, reþelele telefonice sunt departe de pustietatea în care întâmplãrile vieþii lor se scurg una dupã alta. Sunt departe de ceea ce simt ºi exprimã aceºti oameni, prin tradiþia solid înrãdãcinatã în pãmântul ars al deºertului.

P

este vremurile şi trăirile oprite undeva, în istorie, misionarii noştri încearcă să aştearnă crâmpeie de modernitate – posibilităţi şi instrumente noi de comunicare.

Tribul Gabra din deşertul Chalbi al Kenyei şi-a creat în timp un sistem propriu de comunicare. Aşa ne-a spus părintele misionar Eugen Blaj, parohul Parohiei Maikona, aflată la marginea deşertului din nordul Kenyei. „Salutul lor nu e aşa de simplu ca al nostru. Noi terminăm repede tot ce avem de spus unul altuia – bună ziua, bună ziua, ce mai faci, bine, dar tu, bine şi gata. Pentru cei de aici, salutul înseamnă schimbul de informaţii de la ultimul moment în care au apucat să se vadă. De cele mai multe ori, se revăd după câteva luni. Şi atunci, în cele peste 30 de schimburi de replici, transmit noutăţi referitoare la familie, la colibă, la animale, la eventualele conflicte, dacă au avut necazuri

în urma ploilor şi multe altele.

Atunci e momentul în care se pun reciproc la curent cu evenimentele petrecute în familiile şi clanurile lor”, mi-a spus părintele Eugen.

Părintele Eugen Blaj este apreciat, atât în Kenya, cât şi în străinătate, pentru modul în care a stabilit contactele cu manyatele (sătucurile de colibe) Yaa, locurile în care trăiesc dabelas, acei înţelepţi care iau decizii sociale şi rituale pentru toate cele cinci frăţii ale tribului Gabra. Împreună cu părintele Eugen, am străbătut într-o zi mai bine de 100 de km printre şi peste bolovanii arşi de soare, pentru a duce o staţie de emisie-recepţie în manyata Yaa Shaarbana.

La fel făcuse, cu câteva luni în urmă, pentru manyata Yaa Gaara. Şi roadele s-au arătat imediat. Cei de acolo au aflat că părintele misionar român face grădiniţe prin alte manyate. „De atunci, tot îmi trimit mesaje prin staţie că mă aşteaptă să vin să discut cu ei proiectul unei grădiniţe în Yaa Gaara”, îmi mărturiseşte zâmbind părintele Eugen.

Contactul cu dabelas din Yaa Shaarbana a fost unul foarte diplomatic. Nu am avut voie să intrăm în manyata, am rămas la marginea ei, într-o colibă mică, făcută din nuiele de acacia, pe

20 · LUMINA CREªTINULUI · ianuarie 2008

care ei au numit-o „grădiniţă”.

Acolo, stând în cerc, pe pietre, le-am arătat aparatul, le-am explicat cum funcţionează, părintele Eugen le-a spus ce condiţii se impun la utilizarea aparatului, apoi cei doi reprezentanţi ai manyatei ne-au cerut răgazul de a discuta şi cu ceilalţi dabelas din manyata pentru ca apoi să ne spună dacă vor lua sau nu aparatul. Preţ de un sfert de oră, am aşteptat în tăcere. În cele din urmă, decizia înţelepţilor din manyata ne-a bucurat – staţia de emisie recepţie a rămas la ei. „Eram sigur. Au nevoie de staţia asta.

Dacă ai asculta transmisiile lor, ai crede că asculţi un buletin de ştiri! Afli totul, cine s-a născut, cine a murit, cum stau cu animalele, care manyata a migrat din cauza conflictelor, ce măsuri de precauţie să-şi ia, dacă se anunţă vreun pericol!

Aici n-avem televiziune prin cablu, n-avem radio FM şi nici telefonie mobilă!” mi-a spus atunci părintele Eugen Blaj.

Am părăsit Yaa Shaarbana lăsându-i pe dabelas, la umbra colibei de acacia, să descopere taina dialogului la distanţă, cu semenii lor. Prin deşertul Chalbi, acum se aude vântul care bate întruna şi, din când în când, o staţie de emisie-recepţie...

Ninel Berneagã

ªtiri • ªtiri • ªtiri Notã doctrinarã În Sala Vaticană de Presă a fost prezentată, la 14 decembrie 2007, „Nota doctrinară” a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei „asupra unor aspecte ale evanghelizării”. Documentul aprobat de papa Benedict al XVI-lea

reafirmă necesitatea vestirii evangheliei la toate popoarele, evitând riscurile relativismului şi indiferentismului religios.

Nota cuprinde 13 paragrafe structurate în cinci capitole şi un bogat aparat critic cu 56 de note, analizând implicaţiile antropologice, ecleziologice şi ecumenice ale subiectului analizat.

Aproape de Biblie Viitorul Sinod al Episcopilor dedicat Scripturii reflectă nevoia catolicilor de a trăi bogăţia Bibliei, a declarat arhiep. Nikola Eterovic, secretarul general al acestui organism, la 12 decembrie 2007, într-un interviu acordat publicaţiei L’Osservatore romano. Papa Benedict al XVI-lea a ales să dedice sinodul din perioada 5-26 octombrie temei „Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi misiunea Bisericii”, o prioritate a Bisericii Universale. Prelatul a sugerat că tema Scripturii are nevoie de o aprofundare la 40 de ani de la constituţia dogmatică „Dei verbum” a Conciliului Vatican II. Cheia speranþei „Numai Cristos ne oferă cheia unei adevărate speranţe, a unei speranţe care întrece orice mică

speranţă pe care o putem avea”, a scris papa Benedict al XVI-lea în mesajul trimis miilor de tineri care, ca în fiecare an, au participat la Cea de-a XXX-a Întâlnire Europeană de Rugăciune organizată de Comunitatea din Taizé, în perioada 28 decembrie 2007 – 1 ianuarie 2008, la Geneva. Întâlnirea face parte din „Pelerinajul încrederii pe pământ”, început în anul 1978 din voinţa fondatorului de la Taizé, fr. Roger Schutz.

Rolul ºcolilor Card. Zenon Grocholewski şi Mons. Angelo Vincenzo Zani, prefectul şi respectiv subsecretarul Congregaţiei pentru Educaţia Catolică, au prezentat, la 20 noiembrie 2007, în Vatican, un document de 26 de pagini publicat de acest dicaster, intitulat „A educa împreună în şcolile catolice: o misiune comună între persoanele consacrate şi credincioşii laici”. Documentul semnalează lipsa motivaţiei profesorilor, creşterea violenţei în şcoli şi în rândul adolescenţilor şi dificultăţile cu care se confruntă familiile. „În lume, astăzi există în jur de 250.000 de instituţii educaţionale catolice frecventate aproape de 42 de milioane de elevi, distribuite pe continente după cum urmează: 10 milioane în Africa, 12 milioane în Americi, 10 milioane în Asia, 9 milioane în Europa şi 800.000 în Oceania. Cadrele didactice din şcolile catolice sunt în număr de aproximativ 3,5 milioane”.

Preot înjunghiat Părintele capucin italian Adriano Franchini, superior al Custodiei Turciei, a fost înjunghiat în stomac la sfârşitul Liturghiei de duminică, 16 decembrie 2007, în biserica parohială Bayrakli, în Izmir, Turcia. Părintele a petrecut aproape o săptămână în

spital, unde starea lui de sănătate s-a ameliorat. Agresorul, un tânăr turc în vârstă de 19 ani, Ramazam Bay, s-a predat la poliţie în seara aceleiaşi zile. Un alt preot italian, pr. Andrea Santoro, a fost ucis în Trabzon în februarie 2006.

Filmul lui Mungiu Filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” al lui Cristian Mungiu care a primit numeroase premii a fost criticat de numeroase asociaţii pentru viaţă. L’Osservatore romano în două rânduri a luat poziţie. „Demnitatea spectatorului primeşte o nouă lovitură sub centură cu acest film recompensat cu Palme d’Or: un semnal dramatic al întoarcerii la barbarismul, individual sau colectiv, al conştiinţelor noastre”, se spune într-unul dintre articole. În film „se vorbeşte cu dezinvoltură despre fetuşi ca şi cum ar fi vorba de lucruri, de obiecte şi nu de fiinţe umane, chemate la viaţă şi apoi ucise şi aruncate la coşul de gunoi”.

Ziua universitarilor Cea de-a VI-a Reuniune Generală a Universitarilor s-a desfăşurat în perioada 9-13 decembrie 2007, la Roma. La Liturghia de deschidere au concelebrat 14 preoţi, printre care au fost şi doi preoţi români: pr. Isidor Iacovici şi pr. Iosif Tiba. Participanţii, studenţi din diferite centre universitare din Europa şi America, s-au recules în faţa sfintei Fecioare Maria, cinstită cu titlul „Sedes sapientiae” (Scaunul Înţelepciunii).

La 13 decembrie, după Liturghia prezidată în bazilica „Sfântul Petru” de cardinalul Camillo Ruini, alături de care s-au aflat şi ÎPS Ioan Robu, pr. Isidor Mărtincă, pr. Iosif Tiba şi pr. Csapai Arpad, o delegaţie a studenţilor din Albania a încredinţat

ianuarie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 21

în prezenţa Sfântului Părinte icoana delegaţiei studenţilor din România. Icoana va circula în România până în luna martie.

Noul nunþiu Sfântul Părinte a numit nunţiu apostolic în România şi în Republica Moldova pe Mons. Francisco-Javier Lozano Sebastiàn, arhiepiscop titular de Penafiel, până în prezent nunţiu apostolic în Croaţia. Noul nunţiu apostolic la Bucureşti, Mons. Francisco-Javier Lozano Sebastiàn, s-a născut la 28 noiembrie 1943, în Spania. A fost hirotonit preot la 19 martie 1968,

apoi a intrat în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun, lucrând în Nigeria, Zimbabwe, Iugoslavia, Africa de Sud, Guatemala, Tanzania, Secretariatul de Stat şi Congo. A fost consacrat episcop la 25 iulie 1994. Începând din 4 august 2003 a fost nunţiu apostolic în Croaţia.

Arhiep. Jean-Claude Périsset, fostul nunţiu în România şi Republica Moldova, a fost numit de Benedict al XVI-lea ca nunţiu apostolic în Republica Federală Germania, la 15 octombrie 2007.

Film despre Paul Filmul documentar „Paul, din Tars în lumea întreagă” a fost lansat la Librăria „Pauline” din Bucureşti, la sărbătorirea a zece ani de la deschiderea librăriei.

Momentul a fost marcat la 26 noiembrie 2007. Filmul, o producţie realizată în tehnologie digitală,

în regia lui Alberto Castellani, ajută la aprofundarea vieţii şi misiunii apostolului Paul, mult iubit de papa Benedict al XVI-lea, care a declarat anul 2008-2009 ca An Paulin. Filmul este disponibil pe DVD, în limbile română, italiană, engleză şi franceză.

Hramul românilor Românii de la Roma au sărbătorit hramul în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, sâmbătă, 8 decembrie 2007, când a fost celebrată o Liturghie solemnă în limba română de PS Aurel Percă la biserica „Santa Maria in Campitelli”, piaţa Veneţia. La celebrare au fost prezenţi mulţi credincioşi şi un mare număr de preoţi. Au fost prezenţi şi pr. Isidor Iacovici, capelanul emigranţilor catolici români din Roma, şi Mons. Anton Lucaci, coordonator naţional al pastoraţiei emigranţilor români în Italia. Au participat şi Lidia Turconi, de la Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun, şi delegaţi ai unor asociaţii laice nonguvernamentale.

Proiect pentru tineri Sub motoul: „Deciziile pe care le iei astăzi sunt importante pentru ceea ce vei fi în viitor” (Jim Burns), Asociaţia „Familia şi Viaţa” din Roman a lansat, la 28 noiembrie 2007, proiectul: „Tinerii faţă în faţă cu viaţa!”.

Scopul proiectului este informarea şi responsabilizarea tinerilor cu privire la darul vieţii, al valorii propriei sexualităţi, precum şi riscurile la care se expun prin adoptarea unui stil de viaţă libertin, permisiv şi imoral. Proiectul „Tinerii faţă în faţă cu viaţa!” este realizat în colaborare cu liceele din Roman şi localităţile învecinate. Proiectul se va derula pe parcursul

22 · LUMINA CREªTINULUI · ianuarie 2008

a doi ani şcolari, 2007-2008 şi 2008-2009, exceptând vacanţele.

In memoriam

S-au împlinit 56 de ani de la moartea episcopului martir Anton Durcovici la 10 decembrie 2007. PS Petru Gherghel a celebrat sfânta Liturghie

pentru episcopul Durcovici luni, 10 decembrie 2007, în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Iaşi. La Seminarul din Iaşi a fost conferinţa „Anton Durcovici a murit la Sighet. Merită să ţinem minte!”, ţinută de pr. Wilhelm Dancă.

Cu acest prilej a avut loc şi înmânarea diplomelor de bacalaureat şi a diplomelor de licenţă pentru promoţia de preoţi 2007. În anul 2008 se vor împlini 120 de ani de la naştere şi 60 de ani de la hirotonirea lui Anton Durcovici ca episcop. Cu această ocazie vor avea loc iniţiative şi celebrări speciale.

Tineri împreunã Tinerii din Acţiunea Catolică Săbăoani, împreună cu pr. Claudiu Budău, responsabil cu pastoraţia acestora, au organizat în duminica a treia din Advent, 16 decembrie 2007, denumită şi „Gaudete”, o întâlnire la care au participat tineri din parohiile: Pildeşti, Gherăeşti, Tămăşeni, Barticeşti, Roman, Sagna, Nisiporeşti şi Valea Mare. Întâlnirea a cuprins un program de colinde prezentat de fiecare grup de tineri şi un program de divertisment cu scenete şi cântece.

Altar nou PS Petru Gherghel a sfinţit în ziua de 6 decembrie 2007, în cadrul unei Liturghii solemne, noul altar al bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Pildeşti. În decursul anilor, biserica din Pildeşti, veche de peste 114 ani, a suferit mai multe modificări, prin lucrări de modernizare şi finisare. În cadrul predicii, PS Petru a subliniat că fiecare dintre cei prezenţi trebuie să fie o piatră vie, iar împreună să formeze cea mai frumoasă dintre biserici.

Preot carmelit român Fratele carmelit Mihai Augustin Folner, din Faraoani, a fost hirotonit preot prin impunerea mâinilor şi rugăciunea de consacrare a ES Mons. Paolo Schiavon, episcop auxiliar de Roma, în ziua de 8 decembrie 2007, în Parohia „S. Maria del Carmelo”

din Roma. Din România au participat pr. Tiberiu, pr. Adrian Chili, precum şi părinţii şi rudele noului preot. Pr. Mihai Augustin îşi va continua studiile de licenţă, specializându-se la „Claretianum” – Institutul de Teologie a Vieţii Consacrate, mai precis, în „Formarea la viaţa consacrată”.

Diacon român Ioan Budulai, originar din Iugani, a fost hirotonit diacon pentru Dieceza de Insbruck, Austria, la 8 decembrie 2007, în domul din Insbruck. Episcopul consacrator a fost Manfred Scheuer, episcop diecezan

de Insbruck. Din Dieceza de Iaşi au luat parte la ceremonie: pr. Marcel Blaj, pr. Egidiu Condac şi un mic grup de credincioşi din Iugani.

Comisie Membrii Comisiei Diecezane pentru Viaţa Consacrată s-au întâlnit la casa „Misionarelor Patimii lui Isus” din Butea, la 9 decembrie 2007, pentru a discuta iniţiativele şi propunerile făcute la nivel de comisie şi pentru a stabili programul viitoarelor întâlniri. S-a stabilit ca Ziua Persoanelor Consacrate, de la 2 februarie, să fie celebrată în comunitatea proprie sau în parohie, iar în ziua de 3 februarie, să fie celebrată în cele patru zone: Iaşi, Roman, Bacău, Oneşti. S-a decis înfiinţarea unei alte zone: Suceava. Următoarea întâlnire a comisiei va fi la 2 martie, la casa provincială a Fraţilor Franciscani din Bacău.

Lumina pãcii În Parohia „Ss. Petru şi Paul” din Bacău, la 22 decembrie 2007, s-a desfăşurat ceremonia de distribuire a luminii păcii către grupurile Scout şi către reprezentanţi regionali şi parohiali ai organizaţiilor de tineret din Dieceza de Iaşi, cu scopul de a asigura o răspândire a mesajului de pace în cât mai multe comunităţi şi la cât mai multe persoane. Lumina păcii este o iniţiativă lansată în anul 1989 prin implicarea cercetaşilor din Viena şi din alte oraşe austriece. O delegaţie a cercetaşilor din România a adus pentru prima oară lumina păcii în ţară în anul 1996.

Proiectul „Lumina păcii de la Betleem” este la a 19-a ediţie în Europa şi la a 12-a în România. „Dãruind, vei dobândi!”

Centrul Diecezan Caritas Iaşi a organizat, în perioada 1-22 decembrie 2007, campania de strângere de fonduri pentru

Crăciun sub deviza „Dăruind, vei dobândi!”. Fondurile obţinute de la donatori individuali şi firmele interesate au fost folosite pentru a dărui cadouri de Crăciun pentru copiii care provin din familii cu probleme sociale şi financiare grave din regiunea Moldovei. Campania a inclus mai multe etape şi diferite strategii (mesaje email, distribuirea de pliante şi fluturaşi, cutii de colectă, vânzări de produse sub emblema campaniei, evenimente publice, concerte şi spectacole.

Pe scurt 2007: 24-25 noiembrie: Vizitã pastoralã în Parohia Talpa 28 noiembrie, 26 decembrie: Întâlniri ale membrilor Asociaþiei Misionare „Inimi de Mamã” la Tomeºti 30 noiembrie – 2 decembrie: Întâlnirea Consiliului Director al Federaþiei Acþiunii Catolice din România (ACRO) la Sângeorz Bãi, pentru un curs de formare cu tema „Dezvoltarea echipei” 1-20 decembrie: Spectacole cu piesa „Cadoul” organizate de Centrul „Xaverianum” ºi Centrul Diecezan Caritas din Iaºi în diferite locaþii din Iaºi 8 ºi 9 decembrie: Depunerea adeziunii pentru AC de cãtre 1.844 de copii, tineri ºi adulþi în 41 de parohii din Dieceza de Iaºi 8-9 decembrie: Vizitã pastoralã în Parohia Târgu Frumos 13 decembrie: Sesiune ºtiinþificã ecumenicã organizatã la Roman de Centrul de Cercetare Ecumenicã ºi de Dialog Interreligios „Pax et Unitas” din cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, având tema: „De la Nyborg la Sibiu – actualizarea timpurilor ecumenice” 17 decembrie: ªedinþa preoþilor din Decanatul de Traian în Parohia Galbeni 22-23 decembrie: Vizitã pastoralã în Parohia Tãrâþa 26-27 decembrie: Vizitã pastoralã în Parohia Târgu Ocna 29-30 decembrie: Vizitã pastoralã în Parohia Tomeºti; 2008: 3-5 ianuarie: Zile de reculegere pentru tineri la Casa „Maica Speranþa” din Barticeºti.

ianuarie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 23

îN APÃRAREA SÃNÃTÃÞII

Colesterolul ridicat – cauze

D

eseori auzim vorbindu-se de colesterol şi de influenţa pe care îl poate avea asupra organismului. Vedem persoane care urmează un regim alimentar strict şi care trăiesc cu permanenta grijă de a măsura nivelul lui. Vom avea oare şi noi în viitor astfel de probleme? Ce reprezintă de fapt?

Colesterolul este un alcool policiclic de care se leagă acizii graşi, devenind astfel o grăsime care se întâlneşte în aproape toate alimentele de origine animală. El este transportat prin intermediul sângelui în asociaţii moleculare cu proteinele (lipoproteine).

Cantitatea totală de colesterol din organism este de aproximativ 145 de gr.

Organismul îşi fabrică singur colesterolul necesar şi nu are nevoie de nici un aport alimentar de acest fel. Dacă alimentele mâncate conţin o cantitate prea mare de grăsimi, colesterolul începe să se depună pe vasele de sânge, ceea ce duce la îngustarea arterelor. În final se poate ajunge până la anghină pectorală sau infarct miocardic.

Colesterolul crescut peste valorile normale este un factor de risc important care anunţă, uneori cu ani înainte, dezvoltarea unor boli cardiovasculare şi cerebrale. Colesterolul se depune pe interiorul pereţilor vaselor de sânge formând plăci de aterom şi îngustează vasul, scăzând astfel debitul de sânge în teritoriul irigat de respectivul vas. De aceea nu mai ajunge suficient oxigen la ţesuturi, fenomen cunoscut sub numele de

ischemie. Acest lucru se întâmplă cu precădere ţesuturilor mari consumatoare de oxigen, cum sunt creierul şi inima. De aceea, colesterolul crescut este factor de risc mai ales pentru accidentul cerebral vascular şi pentru cardiopatia ischemică, dar şi pentru alte numeroase afecţiuni.

Nivelul optim de lipoproteine cu densitate mică este de 160 mg/dl pentru un adult tânăr.

Este bine ca aceste lipoproteine să se găsească în cantitate cât mai mică.

Nivelul optim de lipoproteine cu densitate marea este de 45 mg/dl pentru bărbaţi şi în jur de 55 mg/dl pentru femei.

Este bine ca aceste lipoproteine să se găsească în cantitate cât mai mare.

Ce influenþeazã colesterolul În realitate, lucrurile sunt puţin mai complicate, pentru că există un „colesterol bun” (numit HDL-colesterol) şi un „colesterol rău” (numit LDLcolesterol). Riscul de apariţie al plăcilor de aterom depinde mai ales de raportul dintre colesterolul bun şi cel rău.

De ce creşte colesterolul?

Există două mari cauze: o predispoziţie moştenită genetic şi alimentaţia nesănătoasă. De foarte multe ori cele două cauze coexistă, adică nu numai că există predispoziţia moştenită, dar se moştenesc şi proastele obiceiuri alimentare, fapt cu grave urmări mai ales în condiţiile epocii moderne, caracterizată mai degrabă de sedentarism, deşi îşi spune „a vitezei”.

24 · LUMINA CREªTINULUI · ianuarie 2008

Celor care îmi spun că „Bunica mânca în fiecare dimineaţă o halcă de slană şi a trăit 90 de ani”, eu le amintesc că bunica respectivă, după acest mic dejun mergea cu furca în spinare la câmp, nu mergea cu maşina la birou.

Trebuie spus că alimentele vegetale nu au nici un pic de colesterol. De aceea la vegetarieni riscul de creştere al colesterolului este neglijabil. Colesterolul îl găsim numai în alimente de origine animală şi cu precădere în următoarele trei: carnea grasă, gălbenuşurile de ou şi smântâna. Persoanele care se ştiu predispuse sau care deja au colesterol crescut ar face bine să elimine aceste produse din alimentaţie. Colesterolul alimentar provine în exclusivitate din produse animale: gălbenuşul de ou, produse lactate nedegresate, carne, untură şi slănină.

Colesterolul depinde şi de echilibrul energetic, reflectat de greutatea corporală, de vârstă, de activitatea fizică, de nivelul hormonului estrogen (femei).

Activitatea fizică susţinută consumă acizii graşi şi previne acumularea lor în ficat.

Colesterolul devine din ce în ce mai periculos pe măsură ce înaintăm în vârstă. Acest lucru nu depinde neapărat de greutatea corporală pe care o luăm, deşi la persoanele grase metabolismul este alterat şi, prin urmare, riscul este mai mare.

Foarte mult (aproape 50% din cazuri) contează şi moştenirea genetică. (Dr. Mihnea Dragomir) Paginã realizatã de dr. Lucia Amza

POªTA REDACÞIEI Ne-au scris de sărbători: Elena Percă (Traian, NT); Galina Pajura (Bucureşti); Cecilia Duţescu (Piteşti); Viorica Făgărăşan (Bucureşti); Gavril Victor Năsui (Galaţi); Francisc Paţachi (Petroşani); pr. Ioan Pop (Lugoj); Surorile „Misionarele Patimii lui Isus” (Butea); Congregatio Jesu (Popeşti Leordeni); Congregaţia „Inimii Neprihănite” (Odorheiul Secuiesc); Surorile „Slujitoarele Săracilor” (Piatra Neamţ); Parohia Huşi-Corni; Fundaţia „Să-i Ajutăm Iubindu-i” (Piatra Neamţ).

Vă mulţumim! Fie ca noul an să vă aducă şi dv. haruri şi binecuvântare de la Domnul. Am reţinut gândurile trimise într-o reflecţie pe care o redăm pentru toţi cititorii revistei. Chiar dacă sărbătorile aproape au trecut, urările rămân valabile: „Mi-ar plăcea să pregătesc zilele acestea un pom de Crăciun special, în care să pun în loc de podoabe numele tuturor prietenilor mei. Al celor de aproape şi al celor de departe, al celor dintotdeauna şi al celor de acum, al celor pe care îi văd în fiecare zi şi al celor pe care îi văd rar.

Al celor de care întotdeauna îmi amintesc şi al celor pe care îi uit mereu, al celor care sunt constanţi şi al celor care nu sunt, al celor din momentele fericite şi al celor din momentele triste.

Al celor pe care fără să vreau i-am rănit şi al celor care fără să vrea m-au rănit, al celor pe care îi cunosc profund şi al celor pe care îi cunosc doar în aparenţă. Al celor care îmi datorează ceva şi al celor cărora le datorez mult. Prietenii mei umili şi prietenii mei importanţi, îi numesc pe toţi, toţi cei care au trecut prin viaţa mea, cei care vor citi acest mesaj şi aceia care nu o să-l citească.

Un pom cu rădăcini profunde, din care numele voastre să nu

fie smulse niciodată. Un pom care să înflorească în anul care vine, care să ne aducă împliniri, sănătate, dragoste şi pace.

Mi-ar plăcea să ne putem reîntâlni de Crăciun împărţind cele mai bune dorinţe de speranţă şi să dăm puţină fericire acelora care au pierdut totul”.

Ioan Cojan (Traian). „Deşi am început să am dificultăţi cu vederea din cauza vârstei înaintate totuşi voi continua să mă abonez la revista «Lumina creştinului», întrucât simt că nu pot să mă lipsesc de această hrană spirituală pe care o primesc cu multă plăcere lună de lună, şi în al doilea rând nu vreau să trăiesc ceea ce am trăit în perioada comunismului când nu aveam posibilitatea de a citi o revistă religioasă. Îmi doresc din tot sufletul ca asemenea evenimente să nu se mai întâmple nicăieri în lume, iar Biserica să se bucure din plin de libertate. Îmi face deosebită plăcere să închei cu câteva versuri adresate tuturor acelora care lucrează în redacţie: «Nimic în lume nu-i mai sfânt / Şi mai frumos pe acest pământ / De a promova cu mult folos / Învăţătura şi lumina lui Cristos!».

Sărbători frumoase şi Noul An să vă aducă numai împliniri!”.

Apreciem faptul că nu aţi renunţat la revistă şi că o citiţi.

Ne-au plăcut cuvintele frumoase pe care le-aţi scris şi vă suntem recunoscători. Vă mulţumim şi pentru urări.

B.M. (Bacău). „Nu ştiu ce să mai fac. În familia mea lucrurile nu merg bine deloc. Ne certăm tot timpul şi motivul certurilor îl poate constitui orice lucru. Nu ştiu dacă familia mea mai poate merge înainte. Ce am putea să facem ca lucrurile să se îmbunătăţească?”

E greu să vă dăm un răspuns şi aceasta şi pentru faptul că nu ne oferiţi prea multe detalii legate

de familie (de câţi ani sunteţi căsătoriţi, dacă aveţi copii etc.).

Vă recomandăm să luaţi legătura cu un preot pentru a discuta lucrurile în amănunţime.

Primul pas l-aţi făcut pentru că păstraţi dorinţa de a schimba ceva. Până veţi lua legătura cu un preot vă redăm cele scrise de pr. Claudiu Dumea în cartea „Fericirile”: „Multă luptă, mult sacrificiu, multă stăpânire de sine, multă răbdare, multă renunţare, multă atenţie în vorbe se impune pentru a se evita, mai ales în viaţa de familie, războiul, tensiunile, conflictele, certurile. Iată câteva reguli de aur pentru o bună căsnicie pe care le-a dat o pereche de soţi americani, soţii Hemstreet, cu ocazia jubileului de 75 de ani de căsătorie, celor care i-au întrebat cum de au putut trăi împreună fericiţi timp de trei sferturi de veac; el avea 103 ani, ea 100: 1. nu vă angajaţi în discuţii înainte de micul dejun; 2. nu aşteptaţi prea mult unul de la celălalt; 3. nu mormăiţi; dacă aveţi ceva de spus, vorbiţi clar; 4. nu fiţi egoişti; 5. nu vă căsătoriţi cu cineva de care nu sunteţi complet mulţumit, cu gândul că o să-l faceţi apoi să se schimbe; 6. nu vă plângeţi niciodată unul de celălalt. În casa în care bărbatul se plânge de femeie şi femeia de bărbat, spune un proverb indian, fericirea nu va avea niciodată un scaun; 7. bărbatul să nu spună niciodată soţiei: «Părinţii tăi m-au ruinat», «Te smiorcăi ca un copil», «Pulovărul tău îmi aminteşte de tanti Carolina», «În opt zile de trei ori mi-ai făcut aceeaşi mâncare»; 8. soţia să nu spună bărbatului: «Nu găseşti niciodată timp să mă duci la o distracţie», «La ora asta vii acasă?», «Câţi bărbaţi ar fi fost fericiţi să mă ia de nevastă!», «Sunt atâtea femei care pot să-şi cumpere tot ce vor»”.

ianuarie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 25

Noutãþi editoriale Spe salvi Benedict al XVI-lea, Ed. „Presa Bună”, 2007, ISBN 978973-8191- 87-7, 14x20 cm, 62 p., 3 lei Mesajul cu ocazia Celei de-a XLI-a Zi Mondialã a Pãcii Benedict al XVI-lea, Ed. „Presa Bună”, 2007, 10x14 cm, 20 p., 0,5 lei Mesajul cu ocazia Celei de-a XCIV-a Zi Mondialã a Migrantului ºi a Refugiatului Benedict al XVI-lea, Ed. „Presa Bună”, 2007, 10x14 cm, 12 p., 0,5 lei Cateheze. Anul Sfintei Scripturi (III) Ed. „Presa Bună”, 2007, 20x14 cm, 278 p., 15 lei

ªansa de a fi creºtin.

Cum sã trãieºti astãzi cu rodnicie credinþa creºtinã Holenstein Albert, Ed. „Sapientia”, 2007, 13x20 cm, 96 p. 3 lei Verbum Domini.

Culegere de omilii.

Anul A Alois Bişoc (coord.), Ed. „Sapientia”, 2007, 13x20 cm, 472 p., 20 lei

A îmbãtrâni cu credinþã Albert Holenstein, Ed. „Sapientia”, 2007, 13x20 cm, 62 p., 2,5 lei

Marie, cãtre tine strigãm Albert Holenstein, Ed. „Sapientia”, 2007, 13x20 cm, 54 p., 4 lei

Ilie, Elizeu, profeþi ai Carmelului Maica Eliane, Ed. „Sapientia”, 2007, ISBN 9738980-09-9, 80 p., 11x17 cm, 3 lei Calendarul creºtin catolic-ortodox 2008 Editura Misionarilor Verbiţi, 2007, 23x50 cm, 7 lei

Fizicã ºi moralã Nicolae Both, Ed. „Viaţa Creştină”, 2007, ISBN 973-674071-8, 14x20 cm, 62 p, 5 lei O singurã cale: Padre Pio, un sfânt al zilelor noastre.

Ediþia a II-a Nicolae Both, Ed. „Viaţa Creştină”, 2007, ISBN 973-674070-1, 14x20 cm, 80 p., 7 lei

26 · LUMINA CREªTINULUI · ianuarie 2007

Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B.O.R., 2007, ISBN 973-616092-9, 17x25 cm, 810 p., 50 lei DVD: Paul din Tars în lumea întreagã Ed. „Pauline”, 2007, 78 lei

CD: Hodie Apparuit.

Cântece de Crãciun Corul Institutului Teologic Iaşi, Ed. „Sapientia”, 2007, 15 lei CD: Noapte de vis Corul de tineri „Crainicii Luminii” al Parohiei Hălăuceşti, Casa de Editură Venus, 2007, 12 lei Materialele, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandã: • prin poºtã: Librãria Presa Bunã, Bd. ªtefan cel Mare, 26; 700064 – Iaºi; • prin fax: 0232/211527; • prin telefon: 0232/212003, interior 67: – luni, miercuri ºi joi: orele 08.00-16.00; – marþi ºi vineri: orele 10.00-18.00; • prin e-mail: libraria@ercis.ro; • prin Internet: www.ercis.ro; www.catholica.ro. În cel mult 15 zile veþi primi acasã coletul poºtal pe care îl veþi achita la ridicare. În preþurile specificate nu sunt incluse taxele poºtale.

Eventualele modificãri ale preþurilor, precum ºi apariþia lucrãrilor aflate în pregãtire, vor fi anunþate prin intermediul revistei „Lumina creºtinului”. Înainte de a comanda cãrþile dorite vã puteþi interesa prin telefon de noile modificãri de preþuri sau puteþi consulta de pe sit la adresa http://www.ercis.ro/libraria/oferta.asp.

Ecumenism Orizontal: 1) Creştini de rit greco-catolic – „Familia umană: „comunitate de...” este tema aleasă de Sfântul Părinte pentru Cea de-a XLI-a Zi Mondială a Păcii, care se celebrează la 1 ianuarie.

2) Pictură ce reprezintă imaginea patronului unui lăcaş de cult (2 cuv.). 3) România în Europa! – Din timp! – A impresiona.

4) Membri ai unei secte iudaice caracterizate prin comuniunea bunurilor şi ascetism, cu o anumită influenţă asupra creştinismului primar – Floare albastră.

5) Cea mai mare sărbătoare religioasă celebrată de creştini în amintirea învierii lui Isus Cristos – Stâng (abr.). 6) În misă! – Curm! – Locul de lumină şi de pace în care ajung sufletele celor drepţi. 7) Profetul care a săvârşit numeroase minuni şi s-a înălţat la cer într-un car de foc, lăsându-i mantia ucenicului său, Elizeu – Pictură reprezentând-o pe Fecioara Maria (pl.).

Editura Presa Bună

Bd. Ştefan cel Mare, 26, 700064-Iaşi; tel. 0232-211527

BULETIN DE ABONAMENT Numele .........................................

Prenumele .....................................

Adresa .......................................... .......................................................

Tel. ...............................................

Am achitat suma ....................... lei prin mandatul poştal nr. ........., din data de .........................., reprezentând abonamente la: • Lumina creştinului: ...................

• Isus, prietenul copiilor: .............

• De la Răsărit până la Apus: ......

Data: Semnătura: Reduceri mari la „Presa Bunã”!

Aceia care, pânã la 31 ianuarie 2008, fac dovada achitãrii materialelor comandate pentru întregul an beneficiazã de reduceri de 10%.

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10 11

1 2

8) Uşiţe! – Iniţiativa dăr- 3 niciei... din viaţă! – Veri- 4 ghetele mirilor, ca sem- 5 ne ale iubirii şi fidelităţii lor (sing.). 9) A nu 6 mânca nimic – Alfa şi 7 omega – Dimineaţa în 8 zori! 10) Curb la capete! – Grădina para- 9 disului în care au trăit 10 Adam şi Eva – A sorbi. 11 11) Dumnezeu, creatorul lumii – Mucenic al Bisericii care contribuie la dialogul interreligios.

Vertical: 1) Slujbă religioasă oficiată în Biserica Ortodoxă dimineaţa, înainte de Liturghie (pl.) – Manifestare de cult, ca formă de exprimare a sentimentelor religioase în faţa lui Dumnezeu.

2) Partea principală a unei biserici, situată între altar şi pronaos – Liturghie. 3) Cuib! – Emilia Popa – Horă românească.

4) Mângâiere – Omăt. 5) Curent

filozofico-teologic dezvoltat din învăţătura lui Toma de Aquino, pe temeiul unei tendinţe ponderate spre raţionalism, adică între religie şi ştiinţă – Locul de suferinţă veşnică a celor păcătoşi. 6) Capul lui Iuda! – În cete! – Mesia! – În temă! 7) A se pleca cu evlavie în faţa icoanelor – Arhiereu iudeu care a avut un rol principal în judecarea lui Isus.

8) Stâlp la o construcţie (pl.) – Cuvânt la despărţire. 9) Fir de cusut – Nume atribuit Bisericii lui Cristos de către sfinţii păCostul abonamentelor rinţi – Beţe! 10) Cult, învăţat – Petrecere câmpenească de oripentru anul 2008 gine pastorală, organizată de obiLumina creştinului cei cu prilejul unei sărbători sau - colectiv (peste 10, de obicei prin al unui hram (pl.). 11) Carte liturparohii) = 9 lei gică ce cuprinde textele neotes- personal = 19,8 lei (9 + 10,8 chel- tamentare aparţinând lui Matei, tuieli poştale) Marcu, Luca şi Ioan.

- în străinătate = 30,6 lei (9 + 21,6 cheltuieli poştale) Dicţionar: STG, ITU, NEDEI. Isus, prietenul copiilor (4 numere): Magda Coºa - colectiv (peste 10, de obicei prin parohii) = 7 lei Răspuns la rebusul „Pruncul - personal = 10,6 lei (7 + 3,6 chel- din iesle” din numărul trecut: tuieli poştale) 1) A D V E N T – I M N ; 2) BET- în străinătate = 14,2 lei (7 + 7,2 LEEM – AA; 3) UC – EMITENT; cheltuieli poştale) 4) REN – EN – MTA; 5) IM – C R A C IU N ; 6) BLAI – ARI; De la Răsărit până la Apus - personal = 50,6 lei (35 abona- 7) CRISTOS – RP; 8) AIN – ADEmentul + 15,6 cheltuieli poştale) SEA; 9) MEDITATE – C; 10) P – - colet poştal (peste 6) = 39 lei AN – IESLE. (35 abonamentul + 4 cheltuieli Pentru susþinerea Editurii „Presa Bunã” poştale) - în străinătate = 73,4 lei (35 abo- a mai contribuit domnul Gavril Victor namentul + 38,4 cheltuieli poştale) Nãsui (Galaþi), 500 lei.

Admissio pentru studenþii din anul III, Institutul Teologic „Sf. Iosif” Iaºi (24 noiembrie)

Vizitã pastoralã în Parohia Talpa (24-25 noiembrie)

Festivalul de film „Privind copiii” (Iaºi, 28-29 noiembrie)

Vizitã pastoralã în Parohia Tãmãºeni (1-2 decembrie)

Sfinþirea capelei „Padre Pio” (Valea Lupului – Iaºi, 2 decembrie)

Sfinþirea noului altar al bisericii din Pildeºti (6 decembrie)

Sfinþire de diaconi (Iaºi, 8 decembrie)

Vizitã pastoralã în Parohia Târgu-Frumos (8-9 decembrie)