Lumina crestinului, nr. 12/2008

LUMINA

CREªTINULUI Serie nouã – Anul XIX decembrie 2008, nr. 12 (228) Publicaþie lunarã a Diecezei Romano-Catolice de Iaºi Prima apariþie: ianuarie 1913 Adresa: Redacþia Lumina creºtinului Bd. ªtefan cel Mare, 26, 700064-Iaºi tel. 0232/212003; fax 0232/211527 e-mail: editor@ercis.ro Pe internet: http:// lumina.ercis.ro Redactor: pr. Cornel Cadar (e-mail: cornel@ercis.ro) Colectivul de redacþie: sr. Lenuþa Bãcãoanu, sr. Ana Celmare, Ovidiu Biºog, Liviu Criºmaru, Florin Jitaru Tehnoredactare: ing. Silviu Dogariu Tipar: Tipografia Presa Bunã, Iaºi Director tipografie: pr. Iosif Comoraºu Preþul: 1,5 lei ISSN 1453-3758

Dragi cititori În timp ce vã amintim cã abonamentele la publicaþiile Editurii „Presa Bunã” se apropie de sfârºit, vã anunþãm cã aveþi posibilitatea de a le reînnoi în condiþii foarte avantajoase pentru dv.: pânã la 31 decembrie, la cele mai multe dintre publicaþii, vã puteþi abona beneficiind de anumite reduceri. Costul publicaþiilor care apar la Presa Bunã este notat la pag. 27.

Cum sã mã abonez?

Pentru a deveni abonaþi achitaþi contravaloarea prin mandat poºtal sau persoanei prin care revista ajunge la dv. Prin mandat poºtal plata se va efectua pe adresa: Bãcãoanu Lenuþa, Bd. ªtefan cel Mare, 26; 700064-Iaºi. Pe mandatul poºtal, la rubrica „Loc pentru corespondenþã” specificaþi: „Pentru abonamente la publicaþia...”. Notaþi numãrul de abonamente ºi adresa dv. exactã. În cont nu se vor expedia bani prin mandat poºtal.

Contul bancar deschis la BCR IAªI: Episcopia Romano-Catolicã – Editura Presa Bunã RO35RNCB0175033592360003

Sã ne rugãm cu Biserica

Apostolul neamurilor (XVI) „S-a arãtat bunãtatea ºi iubirea popor numai al său, plin de zel de oameni a lui Dumnezeu pentru fapte bune” (v. 14). mântuitorul nostru” (Tit 3,4).

n fiecare an, solemnitatea Naşterii Domnului nostru Isus Cristos, în Liturghiile de noapte şi din zori, ne oferă, ca lectură a doua, fragmente scurte din scrisoarea sfântului apostol Paul către ucenicul şi colaboratorul său Tit. Apostolul, care a primit evanghelia „prin revelaţia lui Isus Cristos” (Gal 1,12), este pe deplin conştient că întruparea şi jertfa răscumpărătoare a lui Isus sunt „harul lui Dumnezeu care s-a arătat ca mântuitor pentru toţi oamenii, învăţându-ne să respingem nelegiuirea şi poftele lumeşti, ca să trăim în veacul de acum cu înţelepciune, cu dreptate şi cu evlavie” (Tit 2,11-12).

Viaţa creştinului, care preţuieşte cu grijă acest har, este o aşteptare temeinică a „speranţei fericite şi a arătării gloriei marelui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru Isus Cristos” (v. 13). Toţi aceia care trăiesc aşa, formează poporul lui Dumnezeu, Biserica lui Cristos, „un

Î

Apostolul subliniază, în capitolul al treilea al scrisorii, temeiul trinitar al vieţii creştine, în nemărginita îndurare a lui Dumnezeu, care „ne-a mântuit prin baia renaşterii şi a reînnoirii Duhului Sfânt pe care l-a revărsat din belşug asupra noastră, prin Isus Cristos” (Tit 3,5-6).

Astfel îndreptăţiţi, devenim în speranţă moştenitori ai vieţii veşnice. „Doamne, Dumnezeule atotputernic, care ne copleşeşti cu noua lumină a cuvântului întrupat, fă să transpară în faptele noastre taina credinţei care ne luminează sufletele, prin Cristos Domnul nostru. Amin” (Rugăciune a Crăciunului).

Mesaj terezian

Intenţia generală Pentru ca, în faţa expansiunii crescânde a culturii violenţei şi a morţii, Biserica să promoveze cu mult curaj cultura vieţii prin fiecare acţiune apostolică şi misionară pe care o desfăşoară.

Intenţia misionară Pentru ca toţi creştinii, mai ales în „În această noapte luminoasă (a Crăciunului), care dezvăluie ţările de misiune, prin gesturi concrete de fraternitate, să arate că bucuria Sfintei Treimi, Isus, copilaşul blând, a schimbat noaptea pruncul născut în grota din Betleem sufletului meu în torente de lumină” (Ms. A, 44v).

P.A.D. este speranţa luminoasă a lumii.

Pruncul Isus, lumina Terezei

Scrisoare pastoralã

Program pastoral „Cuvântul tãu, Doamne, este fãclie pentru paºii mei ºi luminã pentru cãrãrile mele” (Ps 114) Sfinţiile voastre, dragi fraţi şi surori, Apropiindu-se timpul Adventului, când începem un nou an bisericesc, mă bucur să vă împărtăşesc un gând special în continuarea activităţilor noastre pastorale, potrivit cu planul pastoral dedicat Sfintei Scripturi, mai ales sfântului apostol Paul, după chemarea şi orânduirea Sfântului Părinte papa Benedict al XVI-lea.

1. Ne-am străduit să parcurgem până acum catehezele propuse de Oficiul pentru Evanghelizare şi Pastoraţie Biblică, elaborate şi prezentate de pr. prof. Iosif Antile, ca un material bine alcătuit şi de un real folos, cu acea speranţă că vom avea o mai vie imagine a apostolului şi un adevărat model de vestire a evangheliei lui Cristos. „Aceste 12 cateheze, câte una pentru fiecare dintre cele 12 luni ale Anului Paulin, îşi propun să ne ajute să-l cunoaştem mai bine pe apostolul Paul şi să ne familiarizăm cu scrierile şi teologia sa. A intra în lumea sfântului Paul înseamnă a pătrunde într-un univers imens pe care nu-l putem explora dintr-o dată. Dar fiecare călătorie în lumea sfântului Paul ne va permite să învăţăm ceva mai mult despre misterul iubirii lui Dumnezeu şi despre minunata lucrare a mântuirii înfăptuită prin moartea şi învierea lui Isus Cristos”, ne anunţa pr. Antile

în introducerea la cele 12 cateheze, la 15 mai.

2. Am primit cu bucurie din partea Oficiului pentru Cateheze, potrivit cu dorinţele exprimate de noi, şi alte materiale adaptate anului pastoral cu privire la Sfânta Scriptură şi familie. Le suntem recunoscători celor care ni le-au pus la dispoziţie, toate adunate într-un volum (al treilea) editat de „Presa Bună”, pentru toate categoriile de persoane: copii, tineri, adulţi.

Asupra acestor cateheze ne vom mai întoarce după încheierea Anului Paulin (29 iunie 2009).

3. Ne-am bucurat să auzim de unele iniţiative din partea unor părinţi parohi şi vicari, care s-au folosit de aceste teme şi au completat materialul de mai sus. De asemenea, apreciem munca diferitelor institute, şcoli ori case călugăreşti, care s-au străduit să conştientizeze credincioşii noştri în aprofundarea cunoştinţelor spirituale, hrană pentru viaţa de zi cu zi.

4. După încheierea Anului Paulin dorim să pregătim cu mult interes un program special, dedicat în întregime misterului familiei şi căsătoriei creştine, sanctuar al iubirii şi al vieţii şi celulă fundamentală a societăţii şi a Bisericii.

De aceea, până la elaborarea programului pastoral dedicat familiei, ce va începe, după propunerea multora dintre membrii Consiliului Pastoral Diecezan, cu Adventul anului 2009,

recomandăm să fie folosite subiectele propuse în volumul III de cateheze cu privire la Sfânta Scriptură şi familie, ca o familiarizare cu termenii scripturistici, în vederea unei profunde analize teologice, pastorale, spirituale şi juridice, despre legământul sacru al căsătoriei şi al familiei, denumită de Conciliul Vatican II şi de Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea, biserica domestică.

5. În anul pastoral, care continuă până în iunie 2009, am trăit unele evenimente deosebite ce au marcat viaţa Bisericii noastre locale şi cea a Bisericii Universale: – continuarea pelerinajului marian la Cacica; – întâmpinarea moaştelor fericitului Ieremia pe parcursul lunii mai, cu aşezarea lor în sanctuarul diecezan din Oneşti; – celebrările speciale legate de viaţa şi figura episcopului Anton Durcovici (120 de ani de la naştere şi 60 de ani de la consacrarea ca episcop de Iaşi) şi aşezarea pietrei comemorative în catedrala noastră episcopală; – celebrarea celor 30 de ani de slujire pastorală la conducerea Diecezei de Iaşi, cu rugăciunile de mulţumire din partea ¾

decembrie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 3

Actualitatea Consiliile prezbiteral ºi pastoral

Analizã ºi propuneri Întrunirea consiliilor prezbiteral ºi pastoral din cadrul Diecezei de Iaºi au avut loc la 10 noiembrie, la sediul Episcopiei de Iaºi, respectiv la 13 noiembrie la Roman, în biserica „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”. La întâlnirile prezidate de PS Petru Gherghel, asistat de PS Aurel Percã, au fost prezenþi: preoþi, persoane consacrate ºi laici.

C

¾

u ocazia întrunirii Consiliului Prezbiteral au fost primiţi trei noi membri: pr. Anton Dancă, pr. Petru Tamaş şi pr. Emilian Cătălin, provincial al OFMConv. PS Petru Gherghel a prezentat mesajul Sinodului Episcopilor de la Roma.

A urmat relatarea activităţii Oficiului pentru Pastoraţia Biblică în ceea ce priveşte catehezele din parohii, făcută de pr. Iosif Antile. Întrunirea a continuat cu un material despre adoraţia euharistică în viaţa preoţilor (pr. Eduard Coşa), pelerinajul pe urmele sfântului Paul (pr. Iulian Kropp) şi pelerinajul cu

icoana Maicii Domnului de la Cacica prin parohii (PS Gherghel). În cadrul sesiunii s-a decis şi realizarea a două volume pentru noul Liturghier, iar în ultima parte au fost discuţii administrative. La final, pr. Eugen Blaj a mulţumit tuturor pentru ajutorul acordat preoţilor misionari.

La reuniunea Consiliului Pastoral de la Roman au participat 54 de membri. Pr. Dumitru Farcaş a deschis adunarea, prezentând temele de discuţii, iar pr. Alois Moraru a prezentat pe scurt întrunirea anterioară.

PS Gherghel a vorbit despre catehizarea familiilor, ce trebuie

mea ca păstor şi a întregului popor creştin; – consacrarea multor preoţi – fie la Seminarul franciscan, fie în catedrala din Iaşi, pregătiţi pentru a lucra cu zel în ogorul Domnului; – trimiterea a trei tineri în misiuni, pentru a lucra alături de părinţii noştri misionari, în Kenya; – activităţi susţinute de celelalte instituţii ale diecezei noastre.

Acest program desfăşurat în institutele noastre teologice, în

şcolile de toate gradele, în parohii şi case călugăreşti, în centre de educaţie şi formare, în diferitele structuri caritative şi sociale, în spitale şi în case de copii, în presă şi radio, ne cheamă să-l preamărim pe Dumnezeu, să le mulţumim celor angajaţi în atâtea forme de slujire – preoţi, persoane consacrate sau laici – şi să intonăm şi acum la începutul unui nou an bisericesc: Preamărit să fii, Doamne Dumnezeule, în vecii vecilor! ? Petru Gherghel, episcop de Iaºi

4 · LUMINA CREªTINULUI · decembrie 2008

să continue în toate parohiile.

Concluziile Sinodului Episcopilor de la Roma au fost prezentate de PS Aurel Percă. Pr. Iosif Antile a subliniat principalele realizări şi carenţe observate în parohii. În cadrul discuţiilor s-a vorbit despre pelerinaje şi folosirea materialelor mass-media pentru transmiterea cuvântului lui Dumnezeu, editarea unei broşuri cu toate scrisorile pauline.

Programul pelerinajelor „Pe urmele sfântului Paul” şi cele de la sanctuarul din Cacica, cu accent asupra pietăţii mariane în parohii şi familii, obiectivele cu privire la itinerarul formativ pentru copiii din dieceză şi prezentarea materialului pregătit de Asociaţia „Familia şi Viaţa” cu referire la anii pastorali dedicaţi familiei au fost de asemenea dezbătute. O altă temă a fost cea legată de amplificarea spiritului de adoraţie în viaţa preoţilor. PS Percă a precizat câteva aspecte administrative ale vieţii diecezei, privind colaborarea cu asociaţiile de caritate din Europa, pensionarea şi salarizarea personalului angajat.

PS Petru Gherghel a încheiat cea de-a şaptea întrunire consiliară, prezentând concluziile.

Sfânta Scripturã trebuie sã fie în fiecare casã Î

ntrunit cu scopul de a trezi un nou interes pentru Sfintele Scripturi, Sinodul Episcopilor, care s-a desfăşurat la Vatican în perioada 5-26 octombrie, cu tema „Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi misiunea Bisericii”, a prezentat documentul final.

Documentul final, care înseamnă 55 de propoziţii, este redactat în limba latină şi-i va sluji papei Benedict al XVI-lea la elaborarea unui alt document numit exortaţie postsinodală. În document este prezentă mai întâi dorinţa ca toţi credincioşii să devină din ce în ce mai conştienţi de valoarea cuvântului lui Dumnezeu, de puterea sa mântuitoare, dar şi de necesitatea ca Biserica să-şi întărească vocaţia misionară.

Dar cum trebuie procedat pentru a face cunoscut mai bine cuvântul lui Dumnezeu? Sinodul a privit la problemele lumii moderne, la provocările pastorale şi s-a gândit la dublul aspect al misiunii: atât spre cei care încă nu cunosc cuvântul lui Dumnezeu, cât şi spre cei care l-au cunoscut, dar apoi l-au uitat.

Un spaţiu larg este acordat necesităţii de a răspândi Sfânta Scriptură la toate popoarele.

Evident, sunt necesare traduceri ale Bibliei în limbile locale. Dar, în munca de a face cunoscută Scriptura, familiile, misionarii şi mijloacele de comunicare socială pot fi de mare ajutor. Datoria misionară de a

duce vestea cea bună este a tuturor celor botezaţi.

Este subliniată apoi legătura dintre cuvântul lui Dumnezeu şi arta liturgică, în special în Biserici, şi legătura dintre cuvântul lui Dumnezeu şi cultură.

De asemenea, este prezentă tema dialogului cu evreii, cu musulmanii, cu celelalte religii, dialog bazat pe valorile comune promovate de Biblie, în contextul libertăţii religioase şi respectării drepturilor omului. Spaţiu se acordă şi unităţii creştinilor.

Este reafirmată legătura dintre cuvântul lui Dumnezeu şi Liturghie, precum şi importanţa omiliilor sau a predicilor inspirate din cuvântul divin, ţinându-se cont de cei cărora li se adresează. În acest sens, Sinodul doreşte elaborarea unui „Îndrumător pentru omilie”, care să ajute predicatorii în slujirea cuvântului lui Dumnezeu. În Sinod s-a insistat ca Sfânta Scriptură să aibă un loc vizibil în biserici şi ca rolul lectorilor să fie studiat şi aprofundat, ţinând cont şi de noile tehnici ale comunicării şi de folosirea unor instalaţii sonore adecvate.

De o importanţă mare, se spune în document, sunt comunităţile bisericeşti în care se poate asculta, studia şi medita cuvântul lui Dumnezeu. Se cere încurajarea lecturii comunitare a Scripturilor însoţită de rugăciune care să conducă la implicarea credincioşilor în activităţi caritative. Se insistă ca formarea

celor botezaţi să continue, să nu se reducă doar la administrarea sfintelor taine. Una dintre recomandările importante este şi aceea ca în fiecare casă să existe Sfânta Scriptură, să fie citită şi meditată.

Se cere exegeţilor să nu se îndepărteze de unitatea întregii Scripturi şi de tradiţia vie a Bisericii, pentru a nu crea o ruptură între exegeză şi teologie.

Există şi o punere în gardă împotriva unor interpretări fundamentaliste ale Scripturii. Părinţii sinodali îşi exprimă preocuparea şi pentru fenomenul sectelor.

Propoziţii speciale sunt rezervate tinerilor şi preoţilor. Pentru cei bolnavi există urarea ca Sfânta Scriptură să-i facă să descopere, cu ajutorul credinţei, că suferinţa înseamnă participare la suferinţa răscumpărătoare a lui Cristos.

De ce anume avem nevoie pentru a înţelege cuvântul lui Dumnezeu? De tăcere, răspunde părintele iezuit Marko Ivan Rupnik, teolog, participant la lucrările sinodale în calitate de expert: „Tăcerea a devenit astăzi practic inexistentă (...) Dacă vom îmbrăţişa zgomotul continuu al lumii, e clar că nu vom înţelege niciodată care este cuvântul lui Dumnezeu şi vom alerga în urma atâtor lucruri, botezându-le ca şi cum ar fi ale lui Dumnezeu, dar ale lui Dumnezeu ele nu sunt”.

Pr. Cornel Cadar

decembrie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 5

Se vor împlini în ziua de 10 decembrie 57 de ani de când, în închisoarea din Sighetu Marmaþiei, a murit ep. Anton Durcovici. Eduard Lisacoschi este printre puþinii în viaþã care l-a întâlnit pe PS Durcovici. El însuºi a experimentat teroarea anchetelor comuniste. S-a nãscut la 11 octombrie 1931. A fãcut ºcoala primarã la „Notre Dame de Sion”.

A intrat în Seminarul „Sfântul Iosif” din Iaºi în anul 1941. În perioada 19 martie 1944 – 18 martie 1945 s-a refugiat la Focºani ºi Bucureºti din cauza rãzboiului. Apoi a continuat Seminarul pânã la naþionalizarea din august 1948.

A fost arestat în noaptea de 2 spre 3 mai 1949. Încã nu împlinise 18 ani.

A fost bãtut în beciurile Securitãþii din Iaºi, apoi dus la penitenciarul din Roman. Eliberat, a fãcut ºcoala de cadastru ºi liceul la Blaj (ianuarie 1951 – ianuarie 1952). A lucrat la Bucureºti ºi apoi la Iaºi. În anul 1955 s-a cãsãtorit.

I-a murit soþia în anul 1975 ºi s-a recãsãtorit în anul 1985. În timp ce-mi povestea despre cum l-a cunoscut pe episcopul Anton Durcovici l-am vãzut cu lacrimi în ochi. Îi rãscolisem amintirile, intrând într-un spaþiu în care nu prea se cãdea sã intru. Pe mãsurã ce-mi dezvãluia din timpurile pe care le trãise, am înþeles cã în acele lacrimi erau adunate durerile, speranþele de adolescent nãruite, batjocurile ºi zdrobirea, de cãtre un regim care începea sã-ºi arate colþii, a oamenilor spre care privea cu admiraþie. Zdrobiþi doar în aparenþã, pentru cã în realitate ei erau bobul de grâu care trebuia sã moarã pentru a aduce rodul ce avea sã se vadã mai târziu.

Se împlinesc anul acesta 60 de ani de când au fost declanºate persecuþiile: închiderea ºcolilor ºi seminariilor, naþionalizarea bunurilor Bisericii, desfiinþarea Bisericii Greco-Catolice, hãrþuirea ºi arestarea preoþilor ºi episcopilor...

L-am ascultat pe dl Lisacoschi cu interes, cu sfialã ºi cu respect... (CC)

Amintiri despre

ep. Anton Durcovici Pe PS Anton Durcovici l-am văzut pentru prima dată în ziua de 18 aprilie 1948, în jurul amiezii, când, însoţit de episcopul Marcu Glaser, a coborât din automobilul episcopiei, venind de la gară unde sosise cu trenul de la Bucureşti. În faţa palatului episcopal se adunaseră toţi preoţii din Iaşi, seminariştii şi o parte din credincioşii care au prins de veste. A doua zi, în catedrală, a avut loc ceremonia de instalare. În prima săptămână de după sosirea la Iaşi, episcopul a vizitat clădirea şi sălile de curs ale Seminarului (funcţiona atunci în localul Şcolii primare parohiale) şi şi-a petrecut întreaga zi stând de vorbă cu fiecare în parte, în audienţă particulară.

Din acel moment ne-a spus fiecăruia pe nume! În luna iunie, spre sfârşit, au început examenele: examenele liceale în oraş şi examenul de filozofie, anul II în seminar. La acest examen, episcopul nostru – eram fericiţi să-l numim aşa – a

6 · LUMINA CREªTINULUI · decembrie 2008

dorit să fie prezent, în comisia de examinare. Intervenea în examinarea fiecăruia cu întrebări suplimentare care erau mai mult un motiv pentru prelegeri asupra fiecărui subiect în parte.

Ne vorbea despre filozofie ca despre un studiu arid, nu totdeauna plăcut, dar, ca şi viorile, cu cât sunt mai uscate, cu atât scot sunete mai frumoase. Atunci l-am văzut zâmbind, nu atât la greşeli de materie, cât mai ales la cele de limbă latină, limbă pe care o folosea cu autentică perfecţiune.

A urmat vacanţa! Am plecat aproape toţi în familie, rămânând la Iaşi patru studenţi de la teologie care nu au avut unde pleca şi cu mine, cu obligaţia de asigura paza bunurilor, a serviciilor din biserică etc. În ziua de 8 august 1948, în jurul orei 10.00, o comisie formată din trei persoane condusă de un oarecare profesor Ioan State, activist la Facultatea de Filozofie a Universităţii Iaşi, a Iaºi, 14 aprilie 1948

răsturnat tot ceea ce cu trudă, după război şi refugiu, Biserica a refăcut din cenuşă: Naţionalizarea Seminarului. Dureros şi deja cunoscut moment de început al teroarei, zdruncinare a multor idealuri.

Dorinţa episcopului nostru a fost ca noi, cei rămaşi în Iaşi, să ne mutăm în clădirea episcopiei, ocupându-ne de acum de vigilenta pază a Bisericii, a curţii înconjurătoare prin care începuseră să mişune tot felul de neaveniţi, informatori şi chiar provocatori.

Părintele Andrei Asaftei – de fericită memorie – sub a cărui grijă eram, mi-a încredinţat capela particulară a episcopului de care să mă ocup ca sacristan, ministrant, cu ordinea întregului spaţiu care atunci era şi bibliotecă particulară a episcopului.

De la 20 august 1948 până la 2 mai 1949 în a cărei noapte am fost arestat, am avut fericirea ca în intimitatea capelei foarte mici să asist la atâtea sfinte Liturghii ale PS Anton Durcovici.

Atunci şi acolo, am învăţat şi am înţeles pentru totdeauna că sfânta Liturghie este taina cea mai mare la care chiar şi preacurata Fecioară Maria, maica lui Dumnezeu, stă îngenuncheată!

Mi-a plăcut să cred că această perioadă a fost, pentru mine, o lungă seară de Joia Mare, după care pentru mine mai puţin, dar pentru episcopul nostru, la 26 iunie, a început un lung drum al crucii terminat la 10 decembrie 1951 pe calvarul închisorii de la Sighet.

Cu toate cele întâmplate, găsesc motive de pioasă amintire pentru această scurtă perioadă şi de adâncă recunoştinţă către bunul Dumnezeu că m-a făcut părtaş la ea.

Vizitã pastoralã la Londra ºi Dublin

Londra

piscopul Petru Gherghel a E vizitat comunităţile de catolici români din Marea Britanie

şi Irlanda. S-a aflat la Londra între 14 şi 16 noiembrie, iar în următoarele două zile a vizitat comunitatea din Dublin.

Preasfinţitul a celebrat o sfântă Liturghie solemnă duminică, 16 noiembrie, în Parohia „Ss. Sebastian and Pancras” din Kingsbury, Londra, unde românii catolici vin în fiecare duminică.

Au concelebrat pr. Robert Măţău, capelanul şi responsabil cu pastoraţia românilor în Marea Britanie, şi pr. Ştefan Acatrinei, preot franciscan aflat la studii la Londra.

Programul vizitei pastorale a prevăzut şi o întâlnire cu PS Alan Hopes, episcop auxiliar de Westminster, Londra.

La biserica „Our Lady of Lourdes” din centrul Dublinului, unde este găzduită comunitatea românească încă din anul 2000, credincioşi români din toată Irlanda s-au adunat luni, 17 noiembrie, ca într-o zi de mare sărbătoare. În cadrul omiliei, Preasfinţitul a amintit de episcopul martir Anton Durcovici („el Eduard Lisacoschi însuşi un emigrant”), al cărui

proces de beatificare este în desfăşurare, şi i-a îndemnat pe toţi credincioşii emigranţi să se încredinţeze mijlocirii sale.

A conferit apoi părintelui Eugen Ţîmpu (asistent spiritual al comunităţii) şi părintelui Ciprian Budău, OFMConv., medalia emisă în memoria episcopului Anton Durcovici. În cadrul Liturghiei de marţi, 18 noiembrie, a fost botezat micuţul Dario Iulian, al 338-lea copil botezat în comunitatea românească. La omilie, Preasfinţitul a subliniat grija pe care o manifestă Biserica faţă de copii, rolul părinţilor şi naşilor în educarea lor, dar şi rolul întregii comunităţi prin exemplul pe care trebuie să-l dea noilor fii ai lui Dumnezeu.

Vizita a mai cuprins şi o întâlnire cu episcopul auxiliar de Dublin, Mons. Eamonn Walsh.

Printre alte discuţii, păstorul diecezei a mulţumit pentru ospitalitatea Arhiepiscopiei de Dublin arătată faţă de credincioşii români, iar episcopul Eamonn a mulţumit pentru mărturia de credinţă a românilor în mijlocul poporului irlandez.

decembrie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 7

Interviu cu ES Peter Kihara Kariuki

„Sã ne îmbogãþim sufleteºte pentru a-i putea îmbogãþi ºi pe alþii” S

osit în Dieceza de Iaşi în ziua de 27 octombrie, Mons. Peter Kihara Kariuki, episcop de Marsabit (Kenya), a celebrat Liturghia a doua zi dimineaţă, împreună cu PS Petru Gherghel, la Seminarul din Iaşi, unde le-a vorbit seminariştilor. După ce a vizitat catedrala, a plecat spre Bacău trecând prin Butea şi Gherăeşti.

La Bacău, împreună cu PS Petru Gherghel şi PS Aurel Percă, după ce s-a întreţinut cu tinerii răspunzându-le la întrebări, a celebrat Liturghia la ora 18.00 în cadrul căreia trei tineri au primit mandatul misionar pentru Kenya. Miercuri, 29 octombrie, a celebrat în comunitatea din Pildeşti. Pentru cititorii revistei „Lumina creştinului”, Mons.

Kihara a binevoit să răspundă la câteva întrebări.

Pentru început vă rog să ne oferiţi câteva informaţii despre dieceza pe care o păstoriţi.

Dieceza de Marsabit se află în partea de nord a Kenyei, lângă graniţa cu Etiopia. Are o suprafaţă de 98.000 km2. Populaţia este puţină, pentru că este o zonă aridă. Este o populaţie nomadă.

Sunt doar 215.000 de persoane.

Dintre ei, 25.000 sunt catolici.

Mai mulţi sunt protestanţi (anglicani sau grupuri neoprotestante), apoi tradiţionalişti şi musulmanii. Suntem o minoritate şi acesta este unul dintre motivele pentru care vrem să avem mai mulţi misionari care

Bacãu, 28 octombrie

să ne ajute. În dieceză, care a fost întemeiată cu 44 de ani în urmă, avem doar şapte preoţi diecezani, locali. Ceilalţi 21 sunt misionari, provenind din Germania, România şi Italia, fidei donum sau din diferite congregaţii. Aşteptăm ca episcopii să se organizeze, pentru că au promis că vor mai trimite doi preoţi.

Deocamdată sunt 12 parohii.

Când vom avea preoţi mai mulţi se vor deschide şi alte parohii, pentru a fi prezenţi acolo unde se află oamenii. Sperăm că vom avea şi preoţi de la noi: avem şapte seminarişti care studiază în Dieceza de Nyeri. O singură soră a depus prima profesiune la 10 martie 2007 într-o congregaţie indiană, iar un frate a depus voturile la benedictini.

Care sunt problemele cu care se confruntă dieceza?

Problemele pe care le avem sunt de ordin social şi etnic.

Diferitele triburi îşi fură între ele animalele, aşa cum este în viaţa

8 · LUMINA CREªTINULUI · decembrie 2008

tradiţională. Oamenii se ucid între ei. Când fură aici, ucid în altă parte. Pe lângă aceasta, există o problemă mult mai mare. În zonă nu este nici un râu care să aducă apă potabilă.

Apa pe care o bem este de la ploaie. Sunt puţine fântâni cu apă potabilă. Este o mare nevoie de apă. Din lipsa apei şi din folosirea apei murdare se nasc bolile. Este şi problema hranei, care nu conţine elementele necesare pentru asigurarea sănătăţii. Pastoral, ne implicăm în crearea de dispensare, şcoli pentru oameni şi în distribuirea de alimente atunci când avem.

Căutăm să aducem pacea şi reconcilierea între cei care fură, care ucid. Sunt misiuni pastorale dificile.

Un preot care face parte dintr-un trib cum este privit de cei dintr-un alt trib? În zonă sunt nouă triburi.

Dacă din tribul preotului cineva fură sau ucide, preotul nu ¾

¾ poate lucra în celelalte triburi.

Este considerat ca şi cum ar face parte din tribul inamic. Şi aceasta este o problemă: preoţii nu pot merge să lucreze în toate părţile.

Evanghelia, mesajul lui Cristos, este de ajutor în aceste conflicte? Îi face pe oameni să fie mai buni?

Da, ajută, însă sunt puţini cei care cred. Majoritatea oamenilor sunt tradiţionalişti care merg după logica: „Aceştia au furat, i-au ucis pe ai noştri, deci nu ne pot fi prieteni, nu putem împărţi cu ei, sunt duşmanii noştri”.

Dar creştinii sunt diferiţi de ceilalţi, gândesc într-un alt mod? Mai întâi credinţa şi apoi sângele sau întâi sângele şi apoi credinţa?

După cum spuneam creştinii sunt o minoritate. Evident, fiind la începutul credinţei, mulţi sunt alături de cei care fac parte din tribul lor, din sângele lor. Cu alte cuvinte, pentru mulţi duşmanii tribului sunt şi duşmanii lor. În aceste condiţii, prima este familia bazată pe sânge, a doua este familia bazată pe credinţă. În aceste persoane, credinţa trebuie să crească pentru a ajunge să considere că apa baptismală formează o familie mai mare decât familia bazată Butea, 27 octombrie

pe legătura de sânge. Creştinii trebuie să îi ajute în acest sens.

De mai mulţi ani în Dieceza de Marsabit lucrează şi preoţi din Dieceza de Iaşi.

Acum sunt trei: pr. Eugen Blaj, pr. Isidor Mârţ şi pr. Victor Osoloş. Cum vedeţi munca lor pastorală?

Apreciez mult slujirea lor şi mărturia pe care o dau. Îi iubim pentru că ne ajută să răspândim evanghelia. Aşteptăm şi alţii.

Este mare nevoie de preoţi. Sigur, e necesar foarte mult timp pentru a învăţa limba localnicilor. Chiar şi eu, care sunt din Kenya, nu îi înţeleg. Noi predicăm în limba swahili, care apoi este tradusă în limba oamenilor. E o mare speranţă cu seminariştii care provin dintre ei. Cu siguranţă, ei, ajungând preoţi, nu vor mai avea nevoie de traducere.

Trei tineri din Moldova vor pleca în curând în dieceza dv.

Ei au primit crucea misionară la Bacău. Acolo v-aţi întâlnit cu mulţi tineri. Ce mesaj doriţi să le transmiteţi tinerilor şi credincioşilor din Dieceza de Iaşi?

Mulţumesc lui Dumnezeu mai întâi pentru oportunitatea pe care am avut-o de a-l întâlni nu doar pe Mons. Petru Gherghel, ci şi pe preoţi, pe seminarişti

ES Peter Kihara Kariuki, IMC, s-a nãscut la 6 februarie 1954 la Othaya (Thunguri – Nyeri), în Kenya. A intrat în Congregaþia Misionarii Consolatei depunând voturile în 1979.

A fost hirotonit preot la 16 decembrie 1983. Între anii 1984 ºi 1988 a lucrat în Columbia. Dupã o perioadã de studii la Roma, s-a întors în Kenya pentru a lucra în educaþie.

Pentru câþiva ani a fost maestru de novici în Noviciatul din Sagana. La 3 iunie 1999 a fost numit episcop de Muranga (Kenya), la 11 septembrie 1999 fiind sfinþit episcop. La 25 noiembrie 2006 a fost numit episcop de Marsabit (Kenya), fiind instalat la 25 ianuarie 2007.

şi câteva comunităţi. Tinerilor şi credincioşilor doresc să le spun ceea ce sublinia papa Ioan Paul al II-lea: să deschidem porţile inimii către lume şi astfel vom primi har de la Dumnezeu.

Să ne îmbogăţim sufleteşte pe noi pentru a-i putea apoi îmbogăţi şi pe alţi oameni, pe cei din Africa. Toţi suntem invitaţi să ne simţim şi să formăm o singură familie, deschizându-ne porţile inimii, ale umanităţii, ale culturii noastre.

Vă mulţumesc, Excelenţă, şi vă doresc mult har pentru a purta mai departe mesajul lui Cristos în dieceza dv.

Interviu realizat de pr. Cornel Cadar

decembrie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 9

Procesul de canonizare a fratelui Ieremia

Notificatio

Vaccin anticancer

Oneºti 30 octombrie

Către toţi preoţii, persoanele consacrate şi credincioşii Diecezei de Iaşi nul acesta, în lunile mai şi octombrie, am celebrat două evenimente importante în viaţa Bisericii noastre locale, legate de persoana confratelui nostru, fericitul Ieremia – aducerea moaştelor de la Napoli şi aşezarea lor în sanctuarul din Oneşti, încredinţat grijii părinţilor capucini, şi comemorarea celor 25 de ani de la proclamarea lui de fericit de către vrednicul de amintire papa Ioan Paul al II-lea.

Figura lui este acum mai aproape de noi, fiind cu spiritul şi cu trupul în mijlocul nostru. Întrucât cauza lui de canonizare este în derulare şi deoarece, pentru înaintarea procesului, este nevoie de descoperirea favorurilor primite prin mijlocirea lui, apelăm cu insistenţă la toţi preoţii, persoanele consacrate şi credincioşii noştri să se îndrepte cu multă încredere la mijlocirea lui, iar acolo unde

A

E bine de ºtiut

se descoperă o intervenţie, o vindecare sau orice fel de har obţinut în urma rugăciunilor făcute, să fie semnalate fie la Custodia „Fericitul Ieremia” a Ordinului Fraţilor Minori Capucini şi Sanctuarul din Oneşti (Bd. Belvedere nr. 7, jud. Bacău, 601091-Oneşti, tel. 0234/321100; fax0234/315039), fie la Cancelaria Episcopiei noastre, la adresa cunoscută.

Sperăm ca în urma cazurilor ce vor fi semnalate, dintre care trei deja prezentate, să fie continuată cauza de declarare ca sfânt a fratelui nostru şi, astfel, să ne bucurăm cât mai curând de ridicarea lui la cinstea altarelor, spre lauda atotputernicului Dumnezeu şi spre binele poporului credincios din întreaga ţară şi mai ales a credincioşilor din Dieceza de Iaşi.

Cu mulţumirile noastre, cu binecuvântare de la Domnul şi cu mijlocirea şi ocrotirea fericitului Ieremia.

Iaşi, 4 noiembrie

Cu privire la vaccinarea împotriva cancerului de col uterin a fetiţelor de clasa a IV-a, părinţii pot refuza acest lucru printr-o cerere scrisă.

Potrivit moralei catolice este nevoie de o informare justă a pacientului, cu privire la tratamentele aplicate, spre a se putea lua o decizie în cunoştinţă de cauză.

Mai multe asociaţii şi-au exprimat deja rezervele. Asociaţia ortodoxă „Pro-Vita” Bucureşti a scos un pliant, în care explică pericolele vaccinului, arătând că înseşi premisele de la care se pleacă pentru prevenirea cancerului de col uterin sunt greşite, neluându-se în considerare cauzele directe. Se riscă îmbolnăvirea copiilor, administrându-le un vaccin insuficient testat, evaluarea sa urmând să se încheie abia în septembrie 2009.

De altfel, vaccinarea a trezit dezbateri aprinse în UE şi SUA după ce s-au înregistrat mai multe decese la femei vaccinate, iar în alte cazuri s-au semnalat efecte adverse grave.

ªtiaþi cã?

În noaptea de Crăciun a anului 1222, sfântul Francisc din Assisi se afla la Betleem, unde, asistând la Liturghia naşterii lui Isus, a fost atât de impresionat încât, întorcându-se în Italia, i-a cerut papei Onoriu al III-lea acordul să preia cele văzute acolo, pentru Crăciunul următor. La 25 decembrie 1223, sfântul Francisc, cu ajutorul unor păstori, ţărani, nobili şi călugări, a dat viaţă pentru prima oară locului naşterii Domnului, într-o grotă în care la început a pus o iesle umplută cu paie, alăturân? Petru Gherghel, episcop de Iaºi du-i un asin şi un bou.

10 · LUMINA CREªTINULUI · decembrie 2008

istorie

Sfinþirea bisericii din Cleja Consacrarea altarului ºi sfinþirea bisericii „Sfântul Marcu” din Cleja a avut loc duminicã, 9 noiembrie, începând cu ora 11.00. Celebrarea a fost prezidatã de PS Petru Gherghel, asistat de PS Aurel Percã ºi PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureºti.

A fost prezentã o mare mulþime de credincioºi, numeroºi preoþi ºi persoane consacrate, precum ºi reprezentanþi ai administraþiei locale ºi judeþene.

C

omuna Cleja este situată la 15 km de oraşul Bacău, având o populaţie de peste 6.000 de locuitori, majoritatea catolici, împărţiţi în trei sate. Anul acesta s-au împlinit 420 de ani de la prima menţionare documentară a acestei aşezări (3 mai 1588).

Prezenţa catolicilor în această localitate este şi ea destul de veche, primele atestări fiind din anul 1793. Biserica primei parohii datează din anul 1811 şi poartă hramul „Sfântul Francisc din Assisi”.

Pentru credincioşii Parohiei „Sfântul Marcu” (Cleja II), ziua de 9 noiembrie va rămâne în memorie. După 15 ani de la începutul lucrărilor de construire a bisericii, comunitatea a avut bucuria de a participa la Liturghia de consacrare a altarului şi de sfinţire a bisericii.

Desigur, era nevoie de o nouă biserică în Cleja. Numărul mare al enoriaşilor (428 de familii, totalizând 1.459 de credincioşi), frecvenţa destul de ridicată la sfânta Liturghie, cât şi distanţele mari dintr-o parte în cealaltă a

satului, au făcut ca această idee să se dezvolte tot mai mult.

Din cauza regimului comunist nu s-a putut realiza proiectul, însă după căderea regimului au început demersurile pentru o nouă biserică. În anul 1993, sub coordonarea parohului de atunci, pr. Leon Pişta (trecut la cele veşnice în anul 1995) au început lucrările de construire a noii biserici. În anul 2004, pr. Augustin Pascaru, care din anul 1995 a urmat părintelui Pişta, a reuşit să îmbrace altarul cu marmură.

Din anul 2006, biserica „Sfântul Marcu” a primit statutul de biserică parohială, primul păstor fiind pr. Ernest Ilarion Roca.

Acesta, cu ajutorul credincioşilor din Cleja şi din afară, în scurt timp a construit casa parohială.

Din anul 2007, când am preluat spre păstorire această comunitate, s-a reuşit înlocuirea în biserică a ferestrelor vechi cu ferestre din termopan, schimbarea duşumelei, zugrăvirea pereţilor din interior şi exterior.

Turnul bisericii are înălţimea de 20 m, iar de jos până în vârful acoperişului sunt 12 m.

Lungimea ei este de 36,5 m, iar lăţimea de 14 m.

Biserica astfel pregătită, iată că a venit şi ziua mult aşteptată de întreaga comunitate. La sosire, înalţii oaspeţi au fost primiţi cu pâine şi sare, după care PS Gherghel i-a salutat pe cei prezenţi. A urmat procesiunea spre biserică, animată de tinerii îmbrăcaţi în costume populare

şi de cei aflaţi călare. Odată ajunşi la biserică, a urmat binecuvântarea sării şi a apei cu care au fost stropiţi poporul şi pereţii bisericii. În cadrul predicii, PS Damian a vorbit despre semnificaţia sfinţirii bazilicii din Lateran şi a bisericii din Cleja. După predică a urmat litania tuturor sfinţilor, rugăciunea de consacrare, ungerea cu sfânta crismă a altarului şi a pereţilor bisericii. PS Petru Gherghel a evidenţiat la finalul Liturghiei aportul credincioşilor şi al autorităţilor pentru a ajunge la acest eveniment.

I-am mulţumit lui Dumnezeu şi tuturor celor care de-a lungul timpului au contribuit la edificarea bisericii. A fost un drum lung, dar sacrificiile şi rugăciunile comunităţii au prins contur.

Pr. Anton Diacu

decembrie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 11

Mesajul sfinþilor

Ludovic Martin ºi Zelia Guerin Cardinalul José Saraiva Martins, prefect emerit al Congregaþiei pentru Cauzele Sfinþilor, a prezidat beatificarea lui Ludovic Martin ºi a Mariei Zelia Guerin, pãrinþii sfintei Tereza a Pruncului Isus.

Cei doi soþi au fost beatificaþi duminicã, 19 octombrie, la Lisieux, în prezenþa a aproape 15.000 de persoane.

L

udovic, ceasornicar-bijutier în orăşelul Alençon, şi Zelia, lucrătoare într-un atelier de dantele, s-au căsătorit în anul 1858, la o vârstă mai înaintată; el avea 35 de ani, iar ea 27. În tinereţe, amândoi ar fi dorit să intre în mănăstire, dar această dorinţă nu s-a îndeplinit. Zelia a fost respinsă de Surorile Carităţii ale Sfântului Vincenţiu de Paul din cauza problemelor medicale. Ludovic a voit să se alăture călugărilor augustinieni de la Azilul „Sfântul Bernard” din Alpi, fiind captivat de curajul dovedit de aceştia în salvarea călătorilor din zăpezile alpine. S-a împiedicat însă de obligaţia de a învăţa limba latină şi a renunţat la acest vis. S-a stabilit la Alençon, unde a cunoscut-o pe Zelia. În familia Martin viaţa se desfăşura într-o atmosferă de încredere şi bucurii izvorâte din munca de fiecare zi şi o trăire intensă a credinţei, concretizată prin rugăciunea de seară făcută împreună, participarea la sfintele Liturghii din duminici şi sărbători, primirea frecventă a sfintei Împărtăşanii, dragostea efectivă faţă de săraci şi bolnavi.

Nu au lipsit nici încercările: patru copii, doi băieţi şi două fete, au murit de mici. Zelia a constatat semnele unei maladii care avea să o pună în imposibilitatea de a-şi alăpta copilul pentru a noua oară. Într-o scrisoare din 3 ianuarie 1873, curajoasa mamă anunţă rudele din Lisieux: „Ieri, joi, la ora 11.30 noaptea, s-a născut fiica mea cea mai mică. E robustă şi sănătoasă şi pare foarte graţioasă.

Va fi botezată mâine, sâmbătă, şi trebuie să fiţi de faţă şi voi pentru ca sărbătoarea să fie desăvârşită”. La Botez a primit numele de Maria Francisca Tereza. Înaintea ei se aflau alte patru surori: Maria, Paulina, Leonia şi Celina; toate îşi îndreptau gândul, adesea şi paşii, spre diferite lăcaşuri de viaţă mănăstirească.

La 28 august 1877, Zelia Martin trece la cele veşnice. Ludovic, rămas văduv, deoarece nu se simţea bine cu sănătatea, se retrage împreună cu fiicele sale în oraşul Lisieux, unde se aflau rudele lui apropiate. La

12 · LUMINA CREªTINULUI · decembrie 2008

29 iulie 1894 îşi încheie şi el călătoria pe acest pământ şi se întoarce în casa Tatălui veşnic.

Printre cei care au participat la ceremonia de beatificare s-a numărat şi Pietro Schiliro, un copil italian a cărui vindecare inexplicabilă din anul 2002 a fost atribuită mijlocirii celor doi soţi. Pietro s-a născut cu malformaţii la plămâni şi familiei lui i s-a spus că nu va putea trăi.

Mama a cerut de la Dumnezeu vindecarea lui prin mijlocirea părinţilor Terezei, şi copilul s-a vindecat.

După ce a încheiat ritul de beatificare, cardinalul a adus „mulţumire lui Dumnezeu pentru această mărturie exemplară de iubire conjugală”. Exemplul lor poate „motiva familiile creştine în practicarea integrală a virtuţilor creştine, aşa cum a stimulat în Tereza dorinţa de sfinţenie”. Ei reprezintă „un dar pentru soţii din toate timpurile datorită stimei, respectului şi armoniei cu care ei s-au iubit unul pe altul timp de 19 ani”.

Florin Jitaru

Anul Sfântului Paul

Isus, Biserica, Paul... ºi noi U

na dintre cele mai vehiculate opinii cu referire la apostolul Paul este cea bazată pe axioma formulată de către exegetul luteran W. Wrede la începutul secolului al XX-lea, potrivit căreia Paul ar trebui considerat ca fiind cel de-al doilea fondator al creştinismului. Şi asta pentru că ar fi transformat creştinismul într-o religie a mântuirii, lucru care nu ar fi fost prevăzut de Isus. Iar în domeniul artistic – referirea este mai mult la filmele pe această temă – se merge uneori şi mai departe, accentuându-se (poate pentru a stârni interes) chiar un fel de ruptură sau conflict.

Cu siguranţă, originalitatea sfântului Paul, ca şi valoarea gândirii sale teologice, îl împinge spre un loc aparte în istoria creştinismului. Dar de aici şi până la a-l contrapune la tot ceea ce a fost înainte de el sau în jurul său este ceva mai mult decât o exagerare. Este adevărat că el nu a fost discipol al lui Isus cel pământesc. Dar între Isus şi Paul nu există un vid, peste care s-ar înnoda o experienţă spirituală ieşită din comun. De altfel, apostolul nu se agaţă sau se desprinde din punct de vedere istoric direct de Isus.

El trăieşte contactul personal cu tot ceea ce înseamnă Isus Cristos alături, în şi prin comunitatea eclezială, pe care Isus o precedă şi în care este prezent.

Fără legătura intimă dintre Isus, Biserică şi Paul nu poate fi explicată poziţia acestuia din urmă.

Iar atunci când apar nişte controverse, acestea sunt rezolvate în cadrul Bisericii (să ne gândim

la primul conciliu: cel de la Ierusalim!).

Chiar dacă se „defineşte” pe sine drept imitator al lui Cristos şi îi invită pe cititorii scrisorilor sale să facă la fel (1Cor 11,1: „Fiţi imitatorii mei, după cum eu sunt al lui Cristos”; 1Tes 1,6: „Aţi devenit imitatorii mei şi ai Domnului”), iar referirea este şi la Isus cel pământesc (nu numai ca fundal), nu înseamnă că s-a preocupat vreodată să afle cum păşea Isus, cum îşi ridica privirea spre cer, cum ţinea mâinile sau alte lucruri ca acestea pentru a-l „imita” în sensul de a deveni o copie. Metrul de măsură („Să aveţi în voi aceleaşi sentimente care au fost în Isus Cristos” – Fil 2,5) a propriei vieţi şi a celorlalţi era conformarea la voinţa lui Dumnezeu şi căutarea binelui celorlalţi. Iar ceea ce se întâmplă la nivel „tainic” îşi găseşte explicaţia, ca şi rezolvarea, în Biserică: „Citind, vă puteţi da seama cum înţeleg eu misterul lui Cristos... De acum înainte, chiar puterile şi tăriile vor cunoaşte, prin Biserică, înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri” (Ef 3,4.10). În ceea ce ne priveşte, nu putem avea o experienţă mai sigură şi mai puternică a credinţei ancorate în Scripturi decât în şi prin Biserică. Atât creşterea noastră în cunoaştere cât şi intimitatea cu Cristos, după modelul sfântului Paul, îşi găsesc locul firesc în comunitatea eclezială, fără de care nu numai că ne putem răci, dar nici nu avem cum să simţim lucrarea harului în mod eficient şi clar.

Exponenţii aşa-zisei culturi laice, care vor să-l rupă pe sfântul Paul de Biserică numai şi numai pentru că pe ei îi deranjează tot ceea ce vine din partea ierarhiei ecleziale (ca veghere şi subliniere clară a lucrurilor), riscă să-i murdărească chipul, să-l prezinte altfel decât a fost: intim legat de Cristos şi de Biserică.

Oricât de mult i-ar aprecia cineva învăţăturile, dacă nu ştie sau nu vrea să-l recunoască drept ceea ce este, un om dăruit cu totul lui Cristos şi integrat încă de la bun început în Biserică, se situează pe sine (dar nu-l poate târî după bunul plac şi pe Paul în aceeaşi direcţie) pe o poziţie total greşită. Pe noi să ne ferească Dumnezeu de aşa ceva!

Pr. Cristian Chinez

decembrie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 13

pentru familii

Surpriza din faþa ieslei C

ine priveşte o iesle de Crăciun cu ochi de copil nu poate să nu rămână impresionat de mesajul pe care aceasta îl poate transmite. Câtă gingăşie, câtă tandreţe, câtă iubire şi, mai ales, câtă credinţă poate să transpară din acel aparent element de decor. Iar cei responsabili se străduiesc să o facă din ce în ce mai frumoasă! În biserica noastră, mulţi ani s-a făcut acelaşi model de iesle. Ştiam deja de la un an la altul că nu putea să fie altfel. Ne obişnuisem cu aceleaşi statui, cu acelaşi stuf care forma casa în care se afla ieslea lui Isus, cu aceleaşi instalaţii electrice, cu aceeaşi beteală şi se părea că nimic nu se va mai schimba vreodată. Într-un an însă, când, ca de obicei, împreună cu toată familia am mers la Liturghia din noaptea de Crăciun, surpriză!

Nu mai era nimic din ceea ce fusese cu un an în urmă. Totul era schimbat. Într-un loc vizibil din biserică se afla o iesle discretă, luminată oarecum palid faţă de anii anteriori, fără beteală, fără

alte instalaţii electrice, în schimb cu mult fân.

Imediat mi-am zis că e o surpriză şi aşteptam cu nerăbdare momentul în care instalaţiile electrice ascunse să se aprindă şi să dea ieslei farmecul specific. Şi aşa a fost!

A început sfânta Liturghie, s-au aprins celelalte lumini în biserică, iar ieslea încă era întunecoasă. Mulţi din jurul meu păreau nemulţumiţi. Unii îşi dădeau coate, crezând că aprinderea luminilor de la iesle era doar o simplă omisiune. Situaţia însă era sub control.

Când preotul a intonat imnul „Mărire”, deodată, ca din senin, ieslea a prins viaţă. Lumini galbene şi albastre s-au aprins din locuri bine alese pentru a sugera misterul nopţii naşterii lui Isus.

Totul părea acum o adevărată feerie. În contextul sărbătorii naşterii lui Isus, atmosfera creată te ducea cu gândul, cu adevărat, la noaptea naşterii. Iar surpriza avea să continue!

Când corul a început să cânte imnul „Mărire” o lumină albă s-a aprins parcă din senin deasupra

pruncului, evidenţiindu-l. Era o lumină care creştea concomitent cu imnul, iar la sfârşitul lui ieslea era deja în splendoare.

O mare surpriză ne-a făcut părintele în acel an, dar o surpriză şi mai mare avea să se întâmple la sfârşitul Liturghiei.

Soţul meu venea la biserică doar în noaptea de Crăciun şi în cea de Paşti. Oricât m-aş fi străduit să-l conving că e important să mergem măcar în fiecare duminică, rămânea cu încăpăţânare în convingerile sale.

Nu, nu este nici pe departe un om rău. Este un om bun, un familist convins, cu principii morale sănătoase, dar nu participa la Liturghia de duminică, ceea ce pentru restul familiei era o mare durere.

Trebuie să spun că ieslea, aşa cum arăta înainte de începerea Liturghiei, era pentru el un motiv suficient să nu mai vină nici în noaptea de Crăciun. Şi, sincer, mi-a fost teamă! Însă explicaţiile preotului de la predică, noutatea pe care o aducea prin restilizarea ieslei şi mai ales momentul prelung cât a zăbovit în faţa ei după sfânta Liturghie i-au fost suficiente să-l convingă să mergem în fiecare duminică la biserică.

I-a plăcut în special ideea luminării treptate a pruncului.

A înţeles atunci că „pe Dumnezeu îl poţi cunoaşte şi iubi, nu deodată, ci treptat, dar niciodată nu-i târziu s-o faci”.

Sunt cuvintele pe care le-a exprimat când ne-am întors acasă şi totodată programul său actual de viaţă. (Ana) Paginã realizatã de pr. Felician Tiba

14 · LUMINA CREªTINULUI · decembrie 2008

pentru copii

Din Istoria sacrã (continuare din numãrul trecut)

93. Poporul nou al lui Dumnezeu: Biserica lui Isus Cristos

În ziua Rusaliilor, toţi ucenicii lui Isus, bărbaţi şi femei, erau adunaţi în aceeaşi casă.

Ei îl aşteptau pe cel promis lor de Isus. Deodată, din cer a venit un vuiet puternic, o furtună mare care a umplut toată casa. Limbi de foc au apărut şi s-au împărţit, aşezându-se peste fiecare.

Duhul Sfânt i-a umplut pe toţi.

Ei l-au lăudat pe Dumnezeu şi l-au slăvit pe Isus Cristos, fiul său.

Mulţi oameni din ţări îndepărtate veniseră la Ierusalim pentru sărbătoare. În faţa casei

în care erau ucenicii, se îmbulzeau oamenii. Toţi s-au speriat, căci fiecare auzea pe ucenicii lui Isus vorbind pe limba lui.

Nedumeriţi, îşi spuneau unul altuia: „Ce înseamnă aceasta?”.

Atunci Petru a început să vorbească. El a strigat: „Ascultaţi-mă! Vreau să vă explic. Aici şi acum s-a împlinit ceea ce profetul Ioel vestise din partea lui Dumnezeu. La sfârşitul timpurilor, Dumnezeu va dărui tuturor oamenilor Duhul său.

Amintiţi-vă de Isus din Nazaret. El a venit trimis de Dumnezeu şi a înfăptuit lucrările lui Dumnezeu. Voi aţi trăit aceste lucruri. Dumnezeu l-a dat pe Fiul său, iar voi l-aţi acuzat şi

aţi lăsat să fie condamnat de romani. El a murit pe cruce, dar Dumnezeu l-a înviat din morţi. Noi toţi suntem martorii săi. Dumnezeu l-a înălţat.

El este Mesia”.

Cuvintele lui Petru au mişcat inimile multor oameni. Ei au întrebat: „Ce să facem, fraţilor?”. Petru a răspuns: „Schimbaţi-vă viaţa! Primiţi Botezul în numele lui Isus Cristos pentru iertarea păcatelor voastre.

Atunci el vi-l va dărui pe Duhul Sfânt”. Mulţi l-au ascultat pe Petru şi au primit Botezul. În acea zi au intrat trei mii de oameni în comunitatea lui Isus Cristos (Fapte 2).

94. A trãi cu Isus – a muri pentru el

Din acea zi, apostolii şi-au început activitatea la Ierusalim.

Ei vindecau bolnavi şi dădeau mărturie despre viaţa şi moartea lui Isus. Din ce în ce mai mulţi oameni ajungeau la credinţă. Mai marii preoţilor şi învăţătorii lui Israel voiau ca oamenii să-l uite pe Isus. De aceea i-au arestat pe apostoli, i-au interogat şi le-au interzis să înveţe în numele lui Isus.

Dar apostolilor nu le-a păsat de această oprelişte. Ştefan, unul dintre primii diaconi, a fost ucis cu pietre. Dar înainte de a se prăbuşi sub ploaia de pietre, el a strigat: „Văd cerul deschis, îl văd pe Fiul Omului. El şade de-a dreapta lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, primeşte-mă!”. În Ierusalim, comunitatea lui Isus era prigonită. Toţi cei care îşi mărturiseau credinţa erau alungaţi din oraş. Dar oriunde ajungeau, ei vesteau ceea ce făcuse Dumnezeu prin Isus Cristos pentru oameni. În toate localităţile înfiinţau comunităţi noi (Fapte 2-8). (va urma)

decembrie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 15

Aºa rãspund copiii despre sãrbãtoarea Crãciunului

E Crãciun Bine-ai venit Isuse!

Pe-al nostru vechi pãmânt, Te salutãm cu toþii, Din noaptea de mormânt.

Bine-ai venit Isuse!

Ce mult te-am aºteptat, Ne închinãm doar þie, Sfânt Fiu de împãrat!

Bine-ai venit Isuse! Þi-ureazã ºi pãstorii Lãsând o clipã turma, S-anunþe muritorii.

„Eu cred că în noaptea de Crăciun Dumnezeu se deghizează în Moş Crăciun şi vine pe pământ să ne facă daruri. Dar cel mai frumos dar pe care ni-l face este pruncul Isus care vine pentru noi. Ce bine că vom avea un nou prieten şi tovarăş de joacă!” (Irina, 11 ani). „În ieslea din faţa bisericii aş vrea să pun anul acesta o scrisoare semnată de toţi copiii lumii care-l aşteaptă în fiecare an pe Isus cu bucurie şi speranţă. Îi vom scrie cât de mult îl iubim şi atâta timp cât sunt copii pe lume el nu va fi niciodată singur” (Mirela, 13 ani). „Eu ştiu că deşi se fac multe daruri copiilor, nu toţi copiii din lume le primesc. Numai darul făcut de Dumnezeu e gratis şi este oferit tuturor. El nu ne cere bani, ci iubire” (Elena, 12 ani). „Pentru ca pruncului Isus să nu-i mai fie frig, m-am gândit să venim mai mulţi copii la iesle

şi să-l încălzim cu răsuflarea noastră. Animalele sunt puţine şi serile de iarnă sunt geroase.

Dumnezeu ne trimite din cer un dar de preţ şi trebuie să-l protejăm. Astfel, dăruim şi noi ceva Tatălui ceresc care ne-a dăruit totul” (Iuliana, 11 ani). „Crăciunul este sărbătoarea cea mai iubită de toţi oamenii de pe pământ, deoarece toţi se bucură de venirea în lume a lui Isus. Noi, copiii, suntem cei mai fericiţi, pentru că el va fi prietenul nostru cel mai bun şi vom creşte împreună cu el” (Teodora, 12 ani). „Părinţii mei îmi spun că de Crăciun noi, copiii care primim daruri, trebuie să dăruim ceva la rândul nostru. În seara de Crăciun eu voi veni la ieslea ta, Isuse, şi mă voi oferi pe mine ca să-ţi ţin de urât şi de cald. Tu, fă cu mine ce vrei” (Adrian, 11 ani).

Prelucrare de Mariana Ghergu

16 · LUMINA CREªTINULUI · decembrie 2008

Bine-ai venit Isuse! ªopteºte-ncet Maria, Eºti unica speranþã, Cel aºteptat: Mesia!

Bine-ai venit Isuse!

Cu toþi te-adorãm, Cu magii de departe Fiinþa þi-o predãm.

Bine-ai venit Isuse!

Rege dumnezeiesc, Din ieslea cea sãracã Cu drag eu te primesc!

Autor necunoscut

Crãciun 2008 Scrisoare pastoralã

Darul lui Dumnezeu pentru omenire D

upă ce am retrăit în credinţă anunţul plin de bucurie în timpul Adventului despre împlinirea promisiunilor făcute de Părintele ceresc, după ce i-am ascultat pe profeţii Vechiului Testament, precum şi mesajul transmis de unul dintre ei, Ioan Botezătorul, după ce ne-a fost dat să ascultăm vestea adusă de arhanghelul Gabriel Mariei, cea curată şi frumoasă, că ea îl va naşte pe Mântuitorul lumii, după ce am auzit din inima şi gura ei acel „da” la alegerea de a fi mamă, iată acum a sosit momentul aşteptat – Crăciunul, Naşterea Domnului nostru Isus Cristos.

Sărbătorim, aşadar, ziua în care cerul coboară pe pământ, Fiul cel veşnic al Tatălui intră în istoria noastră, cuvântul se face trup şi locuieşte între noi.

Acest adevăr, împlinit acum două mii de ani, a umplut şi continuă să umple inima de admiraţie şi de bucurie: Dumnezeu cel mare se face mic, pentru ca toţi cei mici să devină prin el mari în împărăţia sa.

Crăciunul, Naşterea Domnului, reprezintă darul cel mare pe care ni l-a făcut Dumnezeu şi el ne cheamă să nu uităm că „Dumnezeu este iubire”.

O mare ºi adevãratã bucurie

În noaptea de Crăciun, deasupra Betleemului a apărut o stea şi din cer a coborât o lumină mare, care i-a învăluit pe

cei mai simpli şi săraci dintre ei, pe păstorii din împrejurimi, aşa cum ne relatează sfântul evanghelist Luca.

Dumnezeu a oferit oamenilor această bucurie de la începutul lumii prin semne cereşti, prin îngeri şi profeţi, dar mai ales a confirmat-o prin însuşi Fiul său coborât pe pământ, printre oameni şi pentru oameni.

Marele predicator şi educator al timpurilor noastre, Pietro Righetto, vrând să le arate copiilor, şi nu numai lor, ce a făcut Dumnezeu pentru oameni şi cât îi iubeşte, vorbeşte despre trei scrisori pe care el le-a trimis omenirii. În atmosfera Crăciunului le găsim pe toate: a. Prima scrisoare pe care el a gândit-o şi a scris-o, mai bine zis a creat-o, a sculptat-o pentru toţi oamenii, chiar şi pentru cei care nu ştiu să citească, este universul, opera mâinilor sale, prin care gustăm ceva din măreţia, frumuseţea, ştiinţa şi bunătatea sa. În mijlocul universului l-a aşezat pe om, pe care l-a chemat să reprezinte chipul şi imaginea sa de părinte. Peste univers şi peste om a întipărit şi scris cu litere mari: iubire. b. A doua scrisoare, pe care Dumnezeu a încredinţat-o omenirii a fost întipărită pe „sulurile” date poporului său, care cuprind cele 73 de cărţi sfinte, transmise prin profeţii şi aleşii săi. În aceste cărţi stă scris, în esenţă, acelaşi cuvânt: iubire.

c. A treia scrisoare, cea mai frumoasă şi cea mai aproape de noi, este trimiterea şi naşterea Fiului său în mijlocul nostru, Isus Cristos, Fiul făcut om, pentru ca toţi oamenii să citească în viaţa şi evanghelia sa acelaşi cuvânt: iubire.

Parcurgând cu atenţie, în aceste zile binecuvântate, misterul naşterii Domnului şi întreaga istorie care a însoţit acest eveniment ce a marcat pentru totdeauna istoria şi mersul lumii, descoperim fără îndoială darul lui Dumnezeu făcut omenirii, prin Cristos născut între oameni. Crăciunul este, aşadar, semnul celei mai mari iubiri a lui Dumnezeu faţă de omenire, faţă de noi, oamenii.

Misterul întrupãrii: ºi Cuvântul s-a fãcut trup

În pruncul dumnezeiesc pe care-l întâlnim şi-l admirăm în ieslea din Betleem, născut din Fecioara Maria, înconjurat de dreptul Iosif, de păstorii de lângă Betleem şi de ceilalţi martori ai istoricului eveniment, Biserica dintotdeauna ca şi toţi creştinii de pe pământ l-au recunoscut şi-l recunosc pe însuşi Fiul lui ¾

decembrie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 17

¾ Dumnezeu,

Cuvântul Tatălui, care s-a făcut om şi a locuit între noi. Este adevărul fundamental al creştinismului.

Părinţii sinodali, întruniţi la Roma cu Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea între 5 şi 26 octombrie, după ce au făcut o analiză profundă asupra Sfintei Scripturi şi s-au străduit să pătrundă în misterul Cuvântului lui Dumnezeu manifestat în Sfânta Scriptură, la încheierea lucrărilor sinodale, atunci când au transmis mesajul lor tuturor creştinilor, au făcut o declaraţie impresionantă spunând: „Chipul Cuvântului este Isus Cristos”.

Adresând mesajul lor tocmai în preajma Adventului, şi mai ales a Crăciunului, episcopii prezenţi subliniază şi ne amintesc: Cristos este „Cuvântul care este la Dumnezeu şi este Dumnezeu, el este chipul Dumnezeului nevăzut, primul născut din toată creaţia” (cf. Col 1,15), dar este în acelaşi timp şi Isus din Nazaret, care s-a născut la împlinirea timpurilor dintr-o femeie, care merge pe drumurile unei provincii marginale a Imperiului Roman, care vorbeşte o limbă locală. Isus Cristos cel real este, aşadar, trup fragil şi muritor, este istorie şi omenitate, dar este şi glorie, divinitate, mister: cel care ni l-a revelat pe Dumnezeul pe care nimeni nu l-a văzut vreodată (cf. In 1,18).

Acesta e marele mister pe care-l întâlnim la Crăciun, în ieslea Betleemului, în cuvintele evangheliilor, prezent în lume prin sacramentele sale, mai ales prin Euharistie.

Acesta este Isus venit în lume, care se naşte într-o iesle săracă dintr-o mamă curată şi sfântă, adumbrită de puterea Duhului Sfânt, în Betleemul Iudeii, care vine şi se întrupează în pruncul plăpând şi se manifestă ca

om şi Dumnezeu prin cuvintele sale.

Este cel mai mare şi cel mai mic; este cel mai mic şi cel mai mare.

Este cel mai bogat şi cel mai sărac; este cel mai sărac şi cel mai bogat.

Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om; fiul omului a devenit Fiul lui Dumnezeu.

Pentru aceasta s-au minunat Maria şi Iosif, s-a auzit glasul îngerilor; păstorii au alergat în grabă şi l-au găsit înfăşat în scutece, plăpând şi sărac, oferindu-i daruri cu toată iubirea; magii de la răsărit au alergat urmând steaua ca să-l adore şi să-i aducă preţuirea şi onorul lor: aur, tămâie şi smirnă, simboluri ale regalităţii, divinităţii şi slujirii sale.

Aºteptãrile ºi urãrile noastre de Crãciun

Ne aflăm în faţa celui mai mare mister şi a celui mai puternic argument al iubirii divine. Să cântăm şi noi mărire şi să transmitem şi altora bucuria noastră. În noaptea sfântă a Crăciunului celebrăm noaptea care a deschis aurora unei noi istorii, a unui nou curs al omenirii. De la naşterea lui începe o numărătoare nouă în istoria lumii.

El împarte lumea în două: Vechiul Testament şi Noul Testament sau, mai bine zis, el uneşte vechea istorie cu noua eră şi noua împărăţie. El este centrul istoriei şi numai el cunoaşte cu adevărat inima omului, cum avea să ne asigure papa Ioan Paul al II-lea în prima sa enciclică Redemptor hominis – Mântuitorul omului. În anul 1992, cunoscutul cardinal Carlo Maria Martini le scria credincioşilor din Arhiepiscopia de Milano câteva cuvinte pe care

18 · LUMINA CREªTINULUI · decembrie 2008

îmi permit să vi le împărtăşesc: „Suntem aici, lângă iesle, pentru a asculta strigătul de bucurie al îngerilor şi al santinelelor istoriei, care au văzut, au ascultat şi au proclamat cei dintâi marea bucurie; suntem aici pentru a vedea lumina care a îndepărtat întunericul din lume” (Il Natale, 1992, p. 65).

Astfel de gânduri ne transmit profeţii, apostolii Domnului, mai ales apostolul neamurilor – sfântul Paul, ca şi evangheliştii, martirii primelor veacuri, ca şi toţi înaintaşii noştri, iar acestea sunt bucuria şi dorinţele pe care vi le împărtăşesc acum de Sfântul Crăciun, împreună cu Preasfinţitul nostru auxiliar Aurel şi cu toţi confraţii din episcopie şi seminar, vouă, tuturor Cucernicilor părinţi, vouă, tuturor persoanelor consacrate, vouă, dragi seminarişti, şi vouă, dragi şi iubiţi credincioşi ai diecezei noastre, ce întâmpinaţi acasă sau departe în străinătate, în familii şi în biserici, în spitale sau în călătorie, marea sărbătoare a Crăciunului.

Dumnezeu e cu noi! Dumnezeu este iubire!

Dumnezeu e alături de noi, prin Isus Cristos ce s-a făcut om pentru noi oamenii!

Crăciun fericit! Pace şi bucurie tuturor! ? Petru Gherghel, episcop de Iaºi

Aºteptarea care dã viaþã! Dumnezeu

Tablete spirituale

poate fi în oricine

Ne pregătim să celebrăm Naşterea Domnului. Cel puţin Adventul ar trebui să aibă acest rol de timp de pregătire. Dar se pare că a cam devenit o etapă peste care se sare, deoarece, nu-i aşa, cumpărăturile pentru Crăciun trebuie să fie făcute din timp! Speranţa este legată de aşteptare! Adevărata aşteptare este plină de speranţă, iar adevărata speranţă dă sens aşteptării.

Aşteaptă mama care doreşte să aducă pe lume copilul pe care îl poartă în sânul ei; aşteaptă tânărul să apară prietena la locul întâlnirii; aşteaptă părinţii întoarcerea fiului sau fiicei, noaptea târziu, răsuflând uşuraţi că nu s-a întâmplat nimic rău; aşteaptă copilul ca, după luni bune sau chiar după ani, să se întoarcă mama sau tata (poate şi mama şi tata) din ţara în care a (au) plecat... Nu aşteaptă cel care pretinde „onorarii” pentru a-şi face datoria, nu aşteaptă cel care nu răsplăteşte cum se cuvine munca angajaţilor săi.

Aştepta întreg poporul iudeu venirea Mântuitorului. Aşteptau Maria, Iosif, profetesa Ana, preotul Zaharia să îl vadă pe Mesia. Nu aşteptau cei care i-au

trântit uşa în nas familiei de la Nazaret în căutarea unui loc de odihnă, nu aştepta Irod avid de putere...

Cine aşteaptă nu „ucide” timpul prin plictiseală, ci este orientat spre un ţel, depunând efort ca aşteptarea să se realizeze cât mai repede şi cât mai bine. Cine aşteaptă ştie să privească spre lărgimea orizontului fără a pierde din vedere ceea ce este imediat în faţa ochilor săi.

Cine aşteaptă simte că i se lărgeşte inima atunci când aşteptarea începe să fie satisfăcută.

Sărbătorirea Naşterii Mântuitorului împlineşte aşteptarea plină de sens a creştinului, dacă acesta nu a trăit Adventul ca un Crăciun deja trecut. Această mare sărbătoare ne spune nu doar că noi îl aşteptăm pe Mântuitorul, ci că şi el ne aşteaptă pe noi. Aşteaptă să ne deschidem adevăratei vieţi, adevăratei iubiri! Aşteaptă ca viaţa noastră să fie trăită în lumina prieteniei cu el! Aşteaptă să ne găsim în el mulţumirea şi împlinirea! Pentru acest motiv a venit în lume... şi doreşte ca aşteptarea sa să se împlinească!

Pr. Felix Roca

O femeie, în ajunul Crăciunului, făcea curăţenie prin casă şi era foarte bucuroasă pentru că Dumnezeu i-a spus că o va vizita.

A pus mâncarea pe masă. A aşteptat, până când a auzit o bătaie în uşă. A deschis nerăbdătoare, dar era doar un cerşetor care i-a spus: – Fie-ţi milă şi dă-mi şi mie un bănuţ ca să-mi iau o pâine.

– Nu pot. Dumnezeu mă va vizita şi nu irosesc bani degeaba.

Apoi, după o jumătate de oră a bătut din nou cineva în uşă.

Era o femeie săracă: – Îndură-te şi dă-mi şi mie o pâine, căci am trei copii şi nu avem ce mânca!

– Nu îţi dau nimic! Aştept pe cineva! îi zise nepăsătoare femeia.

După o oră, iar s-au auzit bătăi în uşă. Femeia a deschis. Era un bătrân care i-a zis: – Găzduieşte-mă şi pe mine astăzi! Mi-e frig!

– Regret, eu îl aştept pe Dumnezeu şi am doar două paturi.

Nu mai e loc pentru tine.

Femeia a mai aşteptat până seara, dar nu a mai venit nimeni.

S-a dus la culcare şi Dumnezeu i-a spus în vis: – De trei ori am venit la tine şi de trei ori m-ai refuzat!

decembrie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 19

În noaptea asta În noaptea asta când coboarã tãcerea albã-n fulgi de nea, Isus iubit, întâia oarã eu îþi predau inima mea. ªtiu c-ai venit demult pe lume ºi vii în orice an ºi-acum s-aduci la oameni bucurie ºi sã-i îndrepþi pe bunul drum.

Sã-ntorci pe-acei ce fac pãcate ca sã se-abatã de la rãu, sã se iubeascã ºi s-asculte, Isuse bun, de glasul tãu. ªtiu cã la cei ce te ascultã, mergând pe urma ta mereu, le faci viaþa fericitã ºi-i izbãveºti de orice greu... ªi vãd ce bun eºti tu, Isuse, de-aceea iatã ºi eu vin, Te rog sã mã primeºti la tine ºi-mi vino-n inimã deplin.

Crãciun multiplicat De-ar fi sã creascã brazi în lunci ªi grâu pe vârf de munte, Ar fi în orice zi, atunci, Ceva de „luat aminte”.

O, prunc Isus, când ai venit, Nãscut în sãrãcie, Cânta tot cerul, negreºit...

Acuma-i gãlãgie.

ªi-ar fi Crãciunul mult mai des, – De altfel se ºi-ncearcã Stors ºi golit de orice sens, Ca Noe(l) fãrã arcã.

Cãci ãst pãmânt, rãscumpãrat, Parcã nu vrea sã fie...

De-o vreme-coace a-ncetat Sã-þi facã bucurie.

Fã-mi sufletul sã te asculte, E-o rãsturnare spre nimic, fã-mi cugetul mereu curat, Ca-n vorba „carul înhãmat fã-mi paºii mei sã umble numai În faþa calului”, un pic. pe drumul tãu adevãrat.

E-o deturnare ºi-i pãcat.

De ziua ta, epuizaþi, Dar dornici de distracþii, Or sta aiurea aciuiaþi Cei strânºi la piept ca fraþii.

Sã fiu în orice zi, Isuse prin vorba mea, prin tot ce fac, în orice loc, întotdeauna, cum tu mã vrei, cãci vreau sã-þi plac.

Traian Dorz

Dar întruparea ta e semn ªi pentru generaþii Cu-apucãturi de om nedemn, Leac pentru... aberaþii.

Cãci prevaleazã brazi, moºnegi, Cadouri ºi-alte cele...

Zeul comerþ, oriunde mergi, κi face cult din ele.

Pr. Cristian Chinez

Gânduri despre Crãciun Anul acesta, ca de fiecare datã de Crãciun, am fãcut o iesle nu pentru a-mi aminti trecutul, ci pentru a sãrbãtori naºterea unui copil care de douã mii de ani nu a încetat sã trãiascã ºi sã creascã. Am fãcut o iesle pentru a-mi aminti de cei care nu au parte decât de frig, de foame, de suferinþã.

Am fãcut o iesle în numele celor disperaþi. Am purtat acolo toate deznãdejdile lor, dar ºi toate speranþele mele.

Le-am încredinþat unui prunc nãscut sã fie rege.

La mulþi ani, Isuse! Chiar dacã lucrurile nu merg cum trebuie. ªi continuã sã nu meargã.

Prelucrare de Mariana Ghergu 20 · LUMINA CREªTINULUI · decembrie 2008

ªtiri • ªtiri • ªtiri Întâlnire între religii În insula Cipru, în perioada 15-18 noiembrie, s-a desfăşurat Cea de-a XX-a Întâlnire „Oameni şi religii”, promovată de Comunitatea „Sant’Egidio”, al cărei fondator este profesorul italian Andrea Riccardi, întâlnire care reuneşte oameni de culturi şi credinţe diferite, sub semnul dialogului şi al păcii. „Actuala întâlnire (...), reunind personalităţi din Europa, Africa şi America Centrală pentru trei zile în inima Mării Mediteraneene, are loc la 22 de ani după istorica Zi Mondială de Rugăciune pentru Pace de la Assisi, convocată de slujitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea”, se arată în mesajul transmis de papa Benedict al XVI-lea prin card. Tarcisio Bertone, secretarul de stat al Vaticanului. Cardinalul Stanislaw Dziwisz, arhiepiscop de Cracovia, a propus ca următoarea întâlnire să fie în anul 2009 la Cracovia (Polonia).

Preoþi uciºi Preoţii iezuiţi Otto Messmer (47 de ani) şi Victor Betancourt (42 de ani) au fost găsiţi la 28 octombrie, într-un apartament din centrul Moscovei, decedaţi în urma unor lovituri la cap şi a rănilor de cuţit. Pr. Messmer era din anul 2002 responsabilul Societăţii lui Isus în Rusia, iar pr. Betancourt se ocupa de şapte ani de pregătirea seminariştilor şi conducea Institutul de Filozofie, Teologie şi Istorie „Sfântul Toma” din Moscova. Ambii au ajutat activ în pastoraţie la Parohia „Sfântul Ludovic” (a cărei biserică aparţine în mod direct de statul francez şi care era singura, înainte de anul 1991, în care se putea celebra Liturghia catolică în Moscova şi nu numai). Autorităţile ruse au arestat

la 6 noiembrie un suspect rus, cu antecedente penale şi tulburări psihice, în vârstă de 38 de ani.

Migraþia ºi evanghelizarea Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene şi Simpozionul Conferinţelor Episcopale din Africa şi Madagascar au organizat între 19 şi 23 noiembrie la Liverpool, în Marea Britanie,

seminarul episcopilor europeni şi africani cu tema „Migraţia ca un nou spaţiu de evanghelizare şi solidaritate”. Discuţiile s-au concentrat asupra migraţiei între Africa şi Europa. Au participat patru cardinali, şapte arhiepiscopi, 16 episcopi africani şi europeni... Din România a participat PS Petru Gherghel, responsabil cu pastoraţia migranţilor în cadrul Conferinţei Episcopale Române, care a moderat dezbaterea „Grija pastorală a refugiaţilor, lucrătorilor şi studenţilor migranţi”, din dimineaţa zilei de sâmbătă, 22 noiembrie.

Congres european Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE) şi Comitetul European pentru Învăţământul Catolic au organizat la Roma, în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie, Congresul european despre şcolile catolice cu tema „Şcoala catolică în spaţiul public european”. Au fost invitaţi episcopi catolici responsabili cu învăţământul din cadrul Conferinţelor Episcopale din Europa şi reprezentanţi ai comitetului menţionat. A participat

şi PS Aurel Percă, responsabil cu învăţământul catolic în cadrul Conferinţei Episcopilor din România.

Spovezi în limba românã În urma intervenţiilor depuse de pr. Marco Tasca, ministru general al OFMConv. şi de pr. Emilian Cătălin, ministru provincial al Provinciei „Sfântul Iosif” din România, începând cu 14 noiembrie există posibilitate de spovezi în limba română în bazilica „Sfântul Petru” din Roma.

Pr. Anton Herciu, OFMConv., din România va fi la dispoziţie în confesional: luni (între 9.30 şi 12.30), miercuri (între 9.30 şi 12.30, dacă nu este audienţă generală în Piaţa „Sfântul Petru”, şi între 15.30 şi 16.30), joi (între 8.00 şi 10.00), vineri, sâmbătă şi duminică (între 7.00 şi 10.00, şi între 15.30 şi 17.30).

Pentru informaţii suplimentare: tel. 0039/0669883704 sau e-mail: antonherciu@yahoo.fr.

Preot în Italia Părintele Valentin Aenoaei va activa în zona de nord-est a Italiei, în localitatea Monfalcone, fiind trimis de PS Petru Gherghel să sprijine activităţile pastorale în Dieceza de Gorizia şi ca asistent spiritual al românilor din zona Udine-Gorizia-Trieste.

Pe lângă serviciile pastorale pe care le îndeplineşte în Parohia „S. Ambrogio” din Monfalcone, părintele are şi o misiune specială: asistent spiritual pentru toţi catolicii români din zona Udine-Gorizia-Trieste, în partea de nord-est a Italiei. Părintele poate fi găsit la Parohia „S. Ambrogio” din Monfalcone, via „S. Ambrogio”, nr. 27, tel.

0481/410325 (la parohie), mobil: 0039/3273435443, e-mail: pr_ercis_gorizia@yahoo.it.

decembrie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 21

La 40 de ani Părintelui Vladimir Petercă i-a fost înmânată, la 1 noiembrie, în cadrul unei Liturghii, în catedrala nouă din Iaşi, de către PS Petru Gherghel, o diplomă de merit şi crucea sinodală a Episcopiei de Iaşi, ca recunoştinţă pentru întreaga activitate în cei 40 de ani de preoţie.

Celebrarea liturgică prezidată de episcop a marcat şi împlinirea a trei ani de la sfinţirea catedralei. Pr. Vladimir Petercă, născut în anul 1944 şi sfinţit preot în anul 1968 la Iaşi, a avut un rol însemnat în constituirea Centrului Diecezan Caritas din Iaşi, la edificarea noii catedrale şi în raporturile create cu Dieceza de Münster (Germania).

Ajutoare materiale Centrul Diecezan Caritas Iaşi şi filiala Roman au distribuit ajutoare materiale la mai multe familii sinistrate din Buruieneşti şi Schineni, afectate de inundaţiile din vară. La 29 octombrie, 200 de familii sinistrate din Buruieneşti au primit sobe, alimente, lenjerie şi prosoape, iar la 18 noiembrie, la fel au primit 51 de familii din Schineni. Pentru ca la primăvară sinistraţii să poată începe şi munca pe câmp, la 29 octombrie, 200 de familii din Buruieneşti au primit un set de unelte (două hârleţe, două sape, o lopată şi o greblă), un pachet cu seminţe pentru legume, un sac cu fertilizator pentru pământ,

dar şi pături, iar, la 20 noiembrie, la fel au primit 90 de familii din Schineni. Vor mai beneficia de astfel de ajutoare şi sinistraţii din Răchiteni, Rotunda şi Tămăşeni.

Profesiuni În capela mănăstirii Congregaţiei Surorilor Providenţei din Iaşi, două tinere – Adriana Roca (Adjudeni) şi Monica Bogdănel (Bacău „Sfânta Cruce”) – au depus voturile temporare, sâmbătă, 15 noiembrie, în cadrul Liturghiei prezidate de pr. Alois Fechet. Surorile Ana Patraşc Negru, Magdalena Borzoş, Maria Dâncă, Maria Iacob, Mihaela Percă şi Monica Mitricioae au depus voturile pe viaţă în mâinile sr. Iacinta Roca, în cadrul Congregaţiei Surorilor Franciscane Misionare de Assisi, în biserica „Sfântul Mihail Arhanghelul” din Valea Mare, în cadrul Liturghiei prezidate de PS Aurel Percă, duminică, 16 noiembrie.

Au mai participat pr. Emilian Cătălin, ministru provincial al OFMConv., pr. Leon Budău, custode al OFMCap., alţi preoţi, persoane consacrate şi rude ale celor şase surori.

Un milion de stele Centrul Diecezan Caritas Iaşi a organizat sâmbătă, 15 noiembrie, pe Bd. Ştefan cel Mare din Iaşi, a doua ediţie a acţiunii „Un milion de stele”, solidarizându-se cu organizaţia Caritas din Münster (Germania) şi cu alte organizaţii Caritas din restul Europei, într-o acţiune simultană de sensibilizare a opiniei publice la nivel european şi de solidaritate cu cei aflaţi în suferinţă, izolare sau singurătate, din convingerea că fiecare dintre noi face parte din marea familie a omenirii, care are nevoie

22 · LUMINA CREªTINULUI · decembrie 2008

de lumină şi care trebuie să ofere lumină. La eveniment au fost prezenţi PS Aurel Percă, pr. Egidiu Condac, pr. Marius Adam, membrii ai Organizaţiei „Solidaritatea”, precum şi alţi preoţi şi invitaţi. S-au făcut rugăciuni şi au fost aprinse 500 de lumânări pentru a susţine activităţile şi proiectele umanitare.

Participanţii şi trecătorii au fost invitaţi să ia acasă câte o lumânare, contribuind simbolic la alinarea celor suferinzi.

Concert de orgã ºi violoncel În catedrala romano-catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi a avut loc duminică, 23 noiembrie, un concert de orgă şi violoncel interpretat de Marcel Octav Costea (orgă) şi Alexandru Moroşanu (violoncel).

La eveniment au fost prezenţi PS Aurel Percă, preoţi de la catedrală şi din alte parohii, precum şi melomani. Repertoriul a inclus piese de J.S. Bach, A. Vivaldi, A. Knevel, B. Marcello, D. Sostakovici şi G. Tartini. Marcel Octav Costea este conferenţiar universitar doctor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi cappellmeister şi organist la catedrala „Sfântul Iosif” din Bucureşti.

Alexandru Moroşanu este solist violoncelist la Orchestra Naţională Radio, Bucureşti. Maestrul Moroşanu a mai concertat la Iaşi la Institutul Teologic, în anii 2001 şi 2002, iar la catedrală anii 2005, 2006 şi 2007.

Obiecte religioase Centrul Misionar Diecezan a deschis miercuri, 26 noiembrie, un magazin cu obiecte şi cărţi religioase la Roman, în oratoriul de lângă biserica „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” (str. Ştefan cel Mare, 228, 611040-Roman, NT).

Magazinul conţine o gamă largă de produse (cărţi, iconiţe, obiecte liturgice, lumânări etc.), achiziţionate de la diferiţi producători din Italia, Germania, Polonia şi România. Scopul acestui magazin este de a obţine fonduri pentru susţinerea misionarilor şi a programelor misionare.

Persoana de contact este Robert Bertalan (tel. 0233/744491; 0745/428696; 0761/502503). Întâlnire pastoralã Preoţii din Dieceza de Iaşi care se află în Italia pentru asistenţa pastorală a credincioşilor catolici români se vor întâlni la Roma în zilele de 3 şi 4 decembrie. Se va face o analiză a situaţiei pastorale a credincioşilor români în momentul actual, se vor analiza metodele pastorale de adoptat şi se va propune crearea unei structuri pentru o mai bună coordonare a activităţilor pastorale. În Italia sunt 21 de preoţi din Dieceza de Iaşi implicaţi în pastoraţia românilor catolici, coordonaţi de Mons. Anton Lucaci, responsabil şi delegat în faţa Conferinţei Episcopale Italiene.

Lumina pãcii Un grup de nouă persoane din România va participa la Viena la ceremonia ecumenică a împărţirii Luminii păcii de la Betleem din 13 decembrie. Împărţirea

„Luminii” în ţară direct de la grupul de reprezentanţi la Viena se va face în zilele de 14 şi 15 decembrie, în mai multe oraşe din ţară. O astfel de ceremonie va fi în catedrala din Iaşi, la 20 decembrie (ora 11.00), cu participarea cercetaşilor din centrele catolice din Moldova şi reprezentanţi ai altor organizaţii de tineret catolice din Moldova.

Ceremonii de împărţire a luminii vor mai fi la Bacău „Fericitul Ieremia” (20 decembrie), Roman „Sf. Tereza a Pruncului Isus” (20 decembrie) şi Pildeşti (23 decembrie). Detalii: www.luminapacii.ro.

Invitaþie pentru tineri Zile de reculegere pentru tineri, cu vârste între 15 şi 30 de ani, vor avea loc la Casa „Maica Speranţa” din Barticeşti, în perioada 27-30 decembrie, fiind coordonate de pr. Cornel Cadar, urmărindu-se tema „Pe urmele lui Paul”. Cei care doresc să participe vor trebui să se anunţe la sr. Cecilia Rădăvoi (tel. 0233/781440), sau la Gabriela David (tel. 0731/349287). Înscrierile se fac cu zece zile înainte. Participanţii sunt rugaţi să aibă: pix, caiet, Biblia, instrumente muzicale (pentru cei care ştiu să cânte). Taxa de participare este de 20 de lei de persoană. La Barticeşti se poate ajunge cu autobuzul sau cu trenul până la Roman, de unde se ia autobuzul spre Nisiporeşti sau direct spre Barticeşti.

Pe scurt 8 septembrie – 11 octombrie: Curs

de formare misionarã în Verona, Italia, pentru pr. Marius Catrinþaºu, în vederea plecãrii, la 10 decembrie, în Coasta de Fildeº, ca misionar „ad gentes” 12 octombrie: Consacrarea întru diaconat a tânãrului Gabriel Farþadi, prin impunerea mâinilor ºi rugãciunea de consacrare a episcopului auxiliar de Florenþa, ES Claudio Maniago, în catedrala „Santa Maria del

Fiore” din Florenþa 18 octombrie: Întâlnire de analizã ºi programare comunã a responsabilelor din 17 grãdiniþe confesionale din Dieceza de Iaºi la Rãdãuþi, tema fiind „O nouã programã – o nouã provocare” 29 octombrie: Binecuvântarea noii case parohiale ºi cea de-a III-a ediþie a Zilei Recunoºtinþei în Parohia Roman „Fericitul Ieremia Valahul” 8 noiembrie: Curs de formare pentru 56 de tineri din Acþiunea Catolicã la Roman 8 noiembrie: ªedinþa Comisiei Diecezane pentru Viaþa Consacratã la Misionarii Cuvântului Divin din Traian 11 noiembrie: Inaugurarea Miºcãrii Euharistice cu un grup de 21 de laici în cadrul Liturghiei celebrate de pr. Gabriel Triºcã, în capela casei „Maria Bertilla”, aparþinând comunitãþii Surorilor Maestre ale Sfintei Doroteea „Fiicele Sfintelor Inimi” din Oþeleni 12-14 noiembrie: Vizitã a 13 reprezentanþi ai mass-media din Iaºi la instituþiile europene de la Bruxelles, din partea Episcopiei de Iaºi participând pr. Cornel Cadar 18 noiembrie: Întâlnire consultativã privind necesitatea organizãrii Reþelei Organizaþiilor Catolice din Dieceza de Iaºi, organizatã de Centrul Diecezan Caritas la Iaºi, moderator fiind PS Aurel Percã 20 noiembrie: Concert la Iaºi susþinut de Orchestra de Tineret a Iniþiativei Central Europene, în cadrul proiectului „Prin culturã ºi credinþã împotriva drogurilor”, printre parteneri fiind ºi Biserica Catolicã ºi Confederaþia Caritas; alte concerte, tot în noiembrie: Bacãu (21), Bucureºti (23), Popeºti-Leordeni (24), Craiova (25) ºi Timiºoara (27) 21-23 noiembrie: Curs de formare pentru preºedinþii parohiali ai Acþiunii Catolice la Mãnãstirea Carmelitã din Luncani 22 noiembrie: „Admissio” (îmbrãcarea reverendei) pentru 19 studenþi din anul III de la Institutul Teologic din Iaºi 8 decembrie: Hirotonirea întru diaconat a studenþilor anului VI de la Institutul Teologic din Iaºi 20 ºi 21 decembrie: Concerte de colinde ale corului Institutului Teologic din Iaºi în capela seminarului ºi în catedrala din Iaºi 29 decembrie 2008 – 2 ianuarie 2009: A XXXI-a întâlnire ecumenicã a tinerilor, organizatã la Bruxelles de Comunitatea Taizé din Franþa.

decembrie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 23

Legea ºi dreptul tãu

Curier juridic Indemnizaþia pentru creºterea copilului Modificãri legislative Prin legea nr. 257/2008 pentru modificarea al. 1 al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului se prevede: Art. 1. Începând cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de doi ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la trei ani, precum şi de o indemnizaţie lunară în cuantum de 600 lei sau, opţional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni.

Art. 2. Pot beneficia de prevederile art. 1 al. 1 din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 7/2007, precum şi cu modificările aduse prin prezenta lege şi persoanele care se află în plată la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Având în vedere aceste modificări şi ţinând cont că cele 12 luni pot fi constituite şi din perioadele în care persoanele s-au aflat în anumite situaţii, conform al. 2 al art. 1 din OUG nr. 148/2005, considerăm că persoanele vizate au posibilitatea alegerii între stabilirea indemnizaţiei în sumă fixă ori pe baza veniturilor realizate pe ultimele 12 luni în următoarele situaţii:

– au beneficiat de indemnizaţie de şomaj; – au beneficiat de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate – concedii medicale şi indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, pricinuită de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii, concedii medicale şi indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, exclusiv pentru situaţiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale, concedii medicale şi indemnizaţii pentru maternitate, concedii medicale şi indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav, concedii medicale şi indemnizaţii de risc maternal; – au beneficiat de drepturi de asigurări sociale, cu excepţia pensiei pentru limită de vârstă, pensiei anticipate, pensiei anticipate parţiale, pensiei de urmaş; – au beneficiat de indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la vârsta de doi ani, respectiv până la vârsta de trei ani, în cazul copilului cu handicap; – au realizat perioade de stagii de cotizare în sistemul public de pensii în condiţiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective; – au lucrat cu contract individual de muncă în străinătate, pe baza acordurilor guvernamentale bilaterale încheiate de România cu alte state.

Vor beneficia de o indemnizaţie fixă, în cuantum de 600 lei în cazul în care cele 12 luni se

24 · LUMINA CREªTINULUI · decembrie 2008

constituie din perioadele în care persoanele: – şi-au însoţit soţul/soţia trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate; – au satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, au fost concentraţi sau mobilizaţi; – au beneficiat de indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la vârsta de doi ani sau până la vârsta de trei ani în cazul copilului cu handicap; – au beneficiat de concediu fără plată pentru a participa la cursuri de formare şi perfecţionare profesională din iniţiativa angajatorului sau la care acesta şi-a dat acordul, organizate în condiţiile legii; – se află în perioada de întrerupere temporară a activităţii, din iniţiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, potrivit legii; – se află în perioada de 60 de zile de la absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului universitar organizat potrivit legii, cu examen de licenţă sau de diplomă, în vederea angajării ori, după caz, trecerii în şomaj, potrivit legii.

Prin veniturile profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se înţelege: venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole.

Av. Mihaela Ciobanu

Poºta redacþiei Maria Ciomaga (Iaşi) „Mi se întâmplă deseori să merg agale pe stradă, fără nici o ţintă, doar observând lumea care se perindă într-un du-te-vino nesfârşit; o lume obosită, stresată, tristă, cu privirea goală, o lume care a uitat parcă să se bucure, să surâdă... o lume mereu preocupată de griji trecând cu indiferenţă pe lângă un arbore, o floare, un fir de iarbă, fără măcar să le observe... Ce spectacol dezolant... Şi totuşi Dumnezeu ne vrea veseli şi fericiţi.

El nu încetează să ne bucure, să ne trimită din cer atâtea semne pe care noi, în goana noastră prin viaţă, nici nu le observăm, sau refuzăm să le înţelegem... Paşii mă îndreaptă pe străzile bătrânului oraş încercând să descopăr ceva, oricât de mic, care să mă însenineze şi să mă scoată din starea aceasta de îngândurare şi meditaţie. Undeva, pe un trotuar, descopăr cu privirea un trup chircit şi slab, înfofolit în nişte veşminte murdare şi vechi, dormind în adierea blândă a vântului de noiembrie. Printre zdrenţe ieşea un ciot, care fusese cândva un picior... Era trupul unei fetiţe de cel mult 12 ani. Avea în faţă un carton pe care scria: orfană, bolnavă, flămândă. Alături de ea, un câine, care parcă o proteja cu dragoste. Avea lângă el un colţ de pâine pe care-l păzea cu străşnicie cu laba, aşteptând probabil să-l împartă cu prietena lui... Eu văd în aceasta un gest de solidaritate venit din partea unui patruped către om. Un gest de iubire. De prietenie. Uneori avem de învăţat de la animale. În ieslea lui Isus tot animalele sunt cele care îl încălzesc cu răsuflarea lor fierbinte pe pruncuţul abia născut! Îmi trece prin minte un gând: Ce bine ar fi dacă

noi am fi devotaţi lui Dumnezeu aşa cum un animal îi este devotat omului! Dar suntem aşa?”

Scrisoarea dv. este foarte realistă şi creionează una dintre situaţiile dramatice cu care societatea se confruntă. Ea pune în evidenţă şi faptul că mulţi dintre noi trecem indiferenţi pe lângă asemenea fiinţe care, din păcate, sunt prezente pe străzile acestei lumi. Se spune că cea mai mare infirmitate a omenirii este tocmai această indiferenţă, această nepăsare a unei societăţi, dar şi a noastră, ca indivizi, faţă de cei care sunt dispreţuiţi şi ignoraţi de toţi, uneori chiar de propriile lor familii care îi aruncă în stradă ca pe nişte obiecte nefolositoare, sau îi folosesc pentru a câştiga bani. Sărăcia duce la gesturi extreme şi nu puţini sunt copiii care trăiesc pe străzi, despuiaţi şi flămânzi, fii ai nimănui, pe care îi privim uneori cu dispreţ şi nepăsare. Să încercăm noi, atât cât ne stă în putere, să fim solidari cu toţi cei care au nevoie de noi, de ajutorul şi rugăciunile noastre pentru ca viaţa lor să se schimbe în bine.

Marian Gruia (jud. Bacău). „Mă preocupă din ce în ce mai mult gândul de a participa şi eu la opera misionară care se desfăşoară la noi şi în lume.

Din nefericire, în urma unui accident, am rămas infirm şi condamnat să-mi duc viaţa într-un scaun cu rotile la numai 32 de ani. Eu însumi am trecut pragul suferinţei şi al disperării, şi am găsit alinare în Dumnezeu, care a suferit infinit mai mult decât mine.

Acum ştiu că asemenea mie sunt foarte mulţi oameni în lume care continuă să lupte şi să se facă utili semenilor lor.

De aceea, am început să ajut aşa cum pot pe toţi cei care

au mai mare nevoie de ajutor.

Din pensia mea de boală pun mereu deoparte o sumă cât de mică pe care o dăruiesc celor nevoiaşi. Am cunoscut misionari – preoţi, surori sau laici – care trăiesc pe meleaguri străine, însuşindu-şi modul lor de viaţă şi ajutându-i pe cei care se află în pragul disperării, trăind în fiecare zi cu teama că acea zi va fi ultima. Am înţeles că pot fi de folos şi în alte moduri, dacă nu mă pot deplasa la ei acasă. Mi s-a cerut să mă rog pentru ei, căci rugăciunea este esenţială în desfăşurarea muncii de misionar.

Din acel moment am simţit în sufletul meu o uşurare, ca şi cum mi-aş fi găsit vocaţia: aceea de a fi misionar la mine acasă.

De a iubi şi de a mă dărui acestei iubiri cu toată fiinţa mea, imitându-l pe cel care a fost răstignit din iubire pentru noi.

Acum ştiu ce vrea Dumnezeu de la mine şi trebuie să vă mărturisesc că îl simt prezent în viaţa mea acum mai mult decât atunci când eram sănătos. Încerc, prin rugăciunile mele, să-l ofer pe Isus, aşa cum mi-a fost oferit şi mie, tuturor celor care încă se mai simt singuri, dispreţuiţi de toţi, uitaţi, bolnavi. Chiar dacă toţi ne întorc spatele, el rămâne cu noi până la sfârşit, trăind asemenea nouă, suferind asemenea nouă şi jertfindu-se pentru noi din iubire. Într-un fel îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru această încercare, căci eram cu adevărat infirm atunci când trăiam fără el. Îţi mulţumesc, Doamne, că infirmitatea fizică a anulat-o pe cea sufletească şi că ai revenit în viaţa mea.

Erai atât de aproape şi eu nici măcar nu-mi dădeam seama”.

Am redat aproape integral scrisoarea dv. pentru că am considerat că ea este adresată tuturor

decembrie 2008 · LUMINA CREªTINULUI · 25

celor care au trăit asemenea experienţe şi care încă nu-şi găsesc drumul în viaţă, izolându-se de lume şi de Dumnezeu. Este o scrisoare cutremurătoare, dar şi dătătoare de speranţă pentru toţi suferinzii din lume. Vă mulţumim pentru lecţia de iubire pe care ne-aţi oferit-o, pentru rugăciunile pe care le dăruiţi tuturor misionarilor şi celor care se simt neiubiţi şi singuri şi fiţi sigur că rugăciunea născută din suferinţă şi iubire ajunge mult mai repede la Dumnezeu. Ne rugăm şi noi pentru dv. şi fie ca Duhul Sfânt să vă întărească, prin harurile sale, pe calea aleasă, ca să puteţi continua această operă misionară atât de necesară şi benefică pentru întreaga lume.

Ionel Trandafir (Bucureşti). „În ultimul timp se scrie şi se dezbate tot mai des un subiect foarte controversat nu numai la noi, ci în întreaga lume. Este vorba despre eutanasie. Ştiinţa şi religia se află la poluri opuse în ceea ce priveşte atitudinea corectă care trebuie luată în faţa unor asemenea situaţii. Uneori înseşi familiile celor care trăiesc doar prin intermediul aparatelor cer curmarea acestor suferinţe oprind aparatele care nu fac – în accepţia lor – decât să le prelungească agonia. Alteori chiar pacienţii respectivi cer curmarea acestor suferinţe (cineva şi-a manifestat acest drept doar prin clipirea ochilor). Ceea ce m-a revoltat pe mine cel mai mult a fost aversiunea oamenilor de ştiinţă faţă de atitudinea Bisericii. După aceştia familia sau pacienţii înşişi (dacă pot să se exprime, fie şi prin priviri) au dreptul să decidă asupra propriei lor vieţi.

Eu cred că dreptul asupra propriei noastre vieţi îl are numai cel care ne-a dat-o, adică Dumnezeu. Nu putem să luăm noi

astfel de decizii, fără să riscăm un alt drept mult mai important – acela de a accede la viaţa veşnică. Oare de ce se ignoră acest aspect esenţial? Cei cărora li se curmă suferinţa de pe pământ pot fi condamnaţi la suferinţa veşnică, la moartea veşnică. În calitate de creştin eu nu aş putea risca să pierd dreptul la mântuire, pentru care însuşi Isus a suferit până la moartea pe cruce. De ce în astfel de situaţii se ignoră suferinţa lui Isus, omul? Oare Tatăl ceresc nu-şi iubea Fiul ca pe ochii din cap? Şi totuşi l-a lăsat să sufere pentru ca noi să ne eliberăm de moartea veşnică! Astăzi ne sperie suferinţa efemeră de pe pământ şi ignorăm suferinţa veşnică atunci când vom fi chemaţi la marea judecată? Oare ce se întâmplă cu noi? Se clatină credinţa noastră? Şi eu sunt o persoană bolnavă – desigur, nu sunt în situaţia dramatică a celor menţionaţi. Ştiu ce este suferinţa şi realizez ce înseamnă pentru familiile respective o asemenea dramă, dar şi neputinţa de a-i ajuta, de a le reda sănătatea. Cu toate acestea mai ştiu un lucru: că noi trebuie să-i cerem lui Dumnezeu tărie pentru a putea suporta această suferinţă care ne înalţă la crucea lui Cristos Mântuitorul nostru.

Oare Isus a coborât de pe cruce?

Un creştin ştie că trebuie să-şi ducă crucea până la sfârşit, asemenea lui Isus. Am dreptate?

Problema atinsă de dv. este într-adevăr pe cât de controversată pe atât de gravă. Ne bucură nespus că în această scrisoare, unde vă exprimaţi şi revolta firească, dv. înşivă daţi răspunsuri coerente unor întrebări pe care mulţi dintre noi şi le pun.

Cifra celor aflaţi în asemenea situaţii este impresionantă. Ştim

26 · LUMINA CREªTINULUI · decembrie 2008

însă că au fost situaţii când chiar după 20 de ani au fost persoane care şi-au revenit. Se spune că o tânără al cărei prieten a ajuns în această stare vegetativă în urma unui accident, văzând cum acesta era ca şi mort, iar pentru familie devenise un calvar îngrijirea lui, şi-a făcut un testament în care scrie că dacă ei i se va întâmpla aşa ceva, cere de pe acum să fie deconectată de la aparate şi să fie lăsată să moară.

Nu după mult timp a avut ea însăşi un accident şi a ajuns în aceeaşi situaţie cu prietenul ei.

Viaţa ei depindea numai de aparate. Părinţii au încercat să-i respecte dorinţa, dar tatăl ei a observat că fata clipea din ce în ce mai des când se afla el în preajmă. Aşa a început să poarte un dialog al privirilor cu ea. Aşa a întrebat-o cerându-i să clipească o dată dacă vrea să fie deconectată şi de două ori dacă vrea să se abandoneze lui Dumnezeu şi el să decidă momentul final. Fata, uitându-se cu intensitate în ochii tatălui său, parcă fiindu-i teamă că nu va fi înţeleasă, clipi hotărât, de două ori, făcu o pauză şi clipi iarăşi de două ori, în aşa fel încât pentru tatăl ei să nu mai fie nici măcar o umbră de îndoială. Şi tatăl a înţeles. Întreaga familie i-a respectat dorinţa, având convingerea că fata lor simte, aude, comunică şi speră că într-o zi suferinţa ei se va transforma într-o mare bucurie. Aşadar, nu ştim niciodată ce încercări ne aşteaptă şi care sunt planurile lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi. Ceea ce ştim însă este faptul că Tatăl ceresc vrea să-l urmăm pe Isus de pe cruce, iar pentru aceasta eutanasia nu este nicidecum o soluţie, ci un obstacol în drumul nostru către Dumnezeu.

Veþi gãsi un prunc…

Orizontal: 1) Sfânta Fecioară, fiica dăruită de Dumnezeu soţilor Ioachim şi Ana – Logodnicul sfintei Fecioare Maria.

2) „Dumnezeu este cu noi” – Păhărel de ţuică. 3) Tolba lui Moş Crăciun – Rece! – Bucată de pânză sau de stofă cu care se acoperă vasele liturgice (pl.).

4) Rege al Iudeii, ucigaşul pruncilor nevinovaţi după naşterea lui Isus, determinând fuga în Egipt a sfintei familii – Plantă tânără. 5) Restituiri – Cel bisericesc, care începe o dată cu Adventul. 6) Semne minunate săvârşite de Isus, precum: schimbarea apei în vin la nunta din Cana, înmulţirea pâinilor, învierea lui Lazăr etc. – Mama sfintei Fecioare Maria. 7) Dânşii – Ioan Gheorghe – Diperilguanidină (chim.). 8) Provincie a Palestinei, dincolo de râul Iordan, patria lui Isus şi a apostolilor –

Editura Presa Bună

Bd. Ştefan cel Mare, 26, 700064-Iaşi tel. 0232-211527; e-mail: editor@ercis.ro

BULETIN DE ABONAMENT Numele .........................................

Prenumele .....................................

Adresa .......................................... .......................................................

Tel. ...............................................

Am achitat suma ....................... lei prin mandatul poştal nr. ........., din data de .........................., reprezentând abonamente la: • Lumina creştinului: ...................

• Isus, prietenul copiilor: .............

• De la Răsărit până la Apus: ......

Data: Semnătura: Reduceri mari la „Presa Bunã”!

Aceia care, pânã la 31 decembrie 2008, fac dovada achitãrii materialelor comandate pentru întregul an beneficiazã de reduceri de 20%. În perioada 1-31.01.2009 reducerile vor fi de 10%.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

Oana Andrei. 9) Caise! – Persoană care face parte dintr-o populaţie indo-europeană, răspândită pe ţărmul Mării Adriatice. 10) Teritoriu situat în sud-estul Mării Mediterane, identificat de regulă cu Canaanul sau Ţara Sfântă.

11) „Cina cea de...”, masa luată de Isus împreună cu ucenicii săi în seara dinaintea răstignirii – Guvernator al Iudeii (26-36) în timpul căruia a avut loc procesul de condamnare a lui Isus Cristos.

Vertical: 1) Isus Cristos, mântuitorul lumii – Ţară în care Iosif s-a refugiat împreună cu pruncul Isus şi cu Maria, pentru a scăpa de mânia regelui Irod. 2) Jale, suferinţă – Oaie tânără – Asia! 3) Fiori – Hipocoristic din Liliana. 4) Plantă

erbacee folosită în industria textilă şi în cea a uleiurilor – Slujbă religioasă de seară săvârşită în săptămâna de dinaintea Paştelui (pl.) – Pe crengi! 5) Unul dintre darurile aduse de magi – Leneşă (reg). 6) „Pânză” de cinema – Cardinal în inima unui creştin! 7) În Galileea! – Uscate – În pipă! 8) Maeştri – Aliment cu care Isus a hrănit mulţimile în pustiu (pl.). 9) Corp ceresc după care s-au călăuzit cei trei magi – Argint (simb.) – Leucemie acută limfoidă (abr.).

Costul abonamentelor 10) Râu al Palestinei, pe malul căruia şi-a început activitatea pentru anul 2009 Ioan Botezătorul şi unde Isus Lumina creştinului a fost botezat – Credincioşii în - colectiv (peste 10, de obicei prin raport cu păstorul lor sufletesc. parohii) = 10 lei (-20% = 8 lei) 11) Treacă-meargă! – Localitate - personal = 20,8 lei (10 + 10,8 chel- din Galileea, unde Isus, Maria tuieli poştale; -20% = 18,8 lei) şi Iosif s-au stabilit după în- în străinătate = 31,6 lei (10 + 21,6 toarcerea lor din Egipt. cheltuieli poştale; -20% = 29,6 lei) Dicţionar: TOI, DPG. Isus, prietenul copiilor: Magda Coºa - colectiv (peste 10, de obicei prin parohii) = 8 lei (-20% = 6,4 lei) Răspuns la rebusul „Somnul pădin numărul trecut: 1) CO- personal = 11,6 lei (8 + 3,6 chel- cii” MEMORARE; 2) RR – CIMITIR; tuieli poştale; -20% = 10 lei) 3) E – GASI – UDE; 4) DIR – ASA – - în străinătate = 15,2 lei (8 + 7,2 ID; 5) IREAL – DUCO; 6) NISE – cheltuieli poştale; -20% = 13,6 lei) CANAP; 7) CT – RAI – ITA; 8) IAD – ROST – T; 9) ORIGINI – OI; 10) SEDe la Răsărit până la Apus CRETOASE. - colet poştal (peste 6) = 39 lei (35 + Rezolvarea criptografiei „Te ru4 cheltuieli poştale; -20% = 32 lei) găm Isuse...” din numărul trecut: - personal = 50,6 lei (35 + 15,6 APR – IN – DE – IN – N – O – II – – BI – RE – A – FA – TA – DE – cheltuieli poştale; -20% = 43,6 lei) U AP – RO – A – PE – L – EN – OS – - în străinătate = 73,4 lei (35 + 38,4 TRUPR – IE – T – EN – S – AU – cheltuieli poştale; -20% = 66,4 lei) D – US – M – AN.

Întrunirea anualã a educatoarelor din Dieceza de Iaºi (Rãdãuþi, 18 octombrie)

Primirea mandatului misionar pentru voluntariat în Kenya (Bacãu, 28 octombrie)

Comemorarea a 25 de ani de la beatificarea lui Ieremia Valahul (Oneºti, 30 octombrie)

Pomenirea tuturor credincioºilor rãposaþi (Iaºi, 2 noiembrie)

Consacrarea altarului ºi sfinþirea bisericii „Sfântul Marcu” (Cleja, 9 noiembrie)

Întrunirea Consiliului Prezbiteral Diecezan (Iaºi, 10 noiembrie)

Întrunirea Consiliului Pastoral Diecezan (Roman, 13 noiembrie)

Profesiune perpetuã în Congregaþia Surorile Franciscane Misionare de Assisi (Valea Mare, 16 noiembrie)