DIPLOMAT CLUB

Diplomat Club Fondat în anul 1992

Curierul vieþii diplomatice, mondene ºi al lumii afacerilor

150 de ani de diplomaţie modernă românească

O diplomaţie care a răspuns şi răspunde cerinţelor de promovare a intereselor ţării Titus CORLĂŢEAN Ministrul Afacerilor Exerne La începutul lunii noiembrie în Aula Academiei Române s-a desfăşurat conferinţa „Supravieţuire prin diplomaţie”, consacrată marcării a 150 de ani de diplomaţie românească. La eveniment a participat ca invitat special ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, care a făcut un amplu expozeu, urmat de o dezbatere cu privire la rolul diplomaţiei în promovarea intereselor României. Au luat parte: preşedintele Academiei Române, acad. Ionel Haiduc,vicepreşedintele Academiei Române acad. Dan Berindei, acad. Dinu C. Giurescu, acad. Mircea Maliţa. Evenimentul a fost organizat de Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI) împreună cu Fundaţia Universitară a Mării Negre şi s-a desfăşurat sub patronajul Academiei Române şi al Ministerului Afacerilor Externe.

Tema conferinţei a reunit în Aulă un număr mare de membri ai Academiei Române, ai Corpului diplomatic, reprezentanţi ai mass-media, un numeros public.

Publicăm în continuare cuvântul ministrului Afacerilor Externe

Diplomaţia - parte activă a istoriei României Am spus-o în mai multe rânduri că anul 2012 are, pentru diplomaţia românească, o valoare simbolică şi concretă în acelaşi timp, prin marcarea a 150 de ani de activitate desfăşurată de un corp diplomatic instituţional constituit – martor, dar şi participant angajat, alături de întreaga Românie, la provocările şi frământările dintr-un interval istoric impresionant. Aniversarea a constituit un bun prilej de a rememora şi pune în valoare progresele pe care şi diplomaţia română le-a făcut posibile, prin eforturi persistente şi prin continuitatea devotamentului investit în împlinirea destinului naţional.

Datorăm un respect special diplomaţiei noastre, valorii pe care aceasta a adus-o istoriei României, cu implicaţii în a susţine şi a lua cele mai înţelepte decizii, de a lucra şi chiar a se sacrifica pentru interesele ţării. Am în vedere galeria numeroaselor personalităţi care şi-au lăsat amprenta asupra tradiţiei diplomaţiei moderne de la Nicolae Bălcescu şi Vasile Alecsan-

La mulţi ani 2013!

Decembrie 1918 Acad. Răzvan THEODORESCU Unirea Ţărilor Româneşti reprezintă un proces istoric de foarte mare importanţă. Pentru a înţelege felul în care cele trei Ţări Române Ţara Românească, Moldova şi Transilvania – s-au întilnit în destinele lor istorice trebuie să începem de foarte departe, din epoca de etnogeneză a românilor.

Românii, indiferent de spaţiul în care se aflau în această arie carpato-dunăreano – pontică, au cunoscut fenomene istorice similare, au întreţinut relaţii dincolo de Carpaţi, în zona intracarpatică şi extracarpatică, relaţii economice dar şi spirituale. Acestea din urmă au fost mai importante pentru că au luat naştere într-un areal care cuprindea, deopotrivă, zona Maramureşului şi zona Câmpiei Române a Dunării, Câmpia Română de Vest înspre Tisa şi spaţiul dintre Prut şi Nistru. Formarea limbii române

2012

Str. Rabat 15, Sector 1

Mobil: 0722.500.355 Tel./Fax: Tel./Fax: 021.230.88.88

diplomatclub@clicknet.ro karen.baboian@gmail.com ADMINISTRAÞIA Str. Rabat nr. 15, etaj 1 Bucureºti, sector 1

Noul Ambasador al Japoniei la Bucureşti Excelenţa Sa Keiji Yamamoto a fost numit Ambasador al Japoniei în România în luna octombrie 2012, aceasta fiind prima sa misiune in Europa de Est. Este diplomat de carieră, lucrând în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Japoniei din anul 1976. A îndeplinit misiuni diplomatice în Thailanda, Cambogia,

(Continuare în pag. 31)

FlyDubai la Bucureşti

dri la Mihail Kogălniceanu, I.C. Brătianu, Take Ionescu, Nicolae Titulescu, Grigore Gafencu, Vespasian Pella, principele Dimitrie Ghika, Nicolae Petrescu-Comnen, I.G. Duca, Raoul Bossy, Constantin Antoniade, şi mulţi alţii.

Este demnă de remarcat capacitatea acestor personalităţi de anvergură – înalţi oameni politici şi jurişti de prestigiu, academicieni, oameni

(Continuare în pag. 2)

(Continuare în pag. 23) Nicolae Demetriade, Director al reprezenţei FlyDubai în România, Ovidiu Silaghi Ministrul Transporturilor, Gaith Al Gaith Director Executive al FlyDubai, E.S. Yacub Yousif Alhosani, A.S. Prinţul Paul de România

Europa cele două căi ale viitorului său

Albania – 20 de ani de eforturi împlinite

Caius Traian DRAGOMIR

Convorbire cu Excelenţa Sa SAMI SHIBA Ambasadorul Republicii Albania

Ce este Europa? Nu Europa geografică, uşor a fi definită şi delimitată, convenţional, evident, ci Europa istorică, Europa ca formă de existenţă şi împlinire a comunităţii umane, Europa drept principiu al existenţei omeneşti, Europa - o valoare umană, poate reală, un mod al fiinţării spiritului, raţiunii şi pulsiunii pragmatice a indivizilor şi societăţilor, acestea toate, şi multe altele, întrunite orgolios în conceptul european, ce sunt? Prezentul Europei corespunde, el, aspiraţiei şi pretenţiei europene; viitorul Europei va însemna un simbol al capacităţii omeneşti de control şi dominare asupra stărilor critice, ori va fi o coborâre a forţei de creaţie sub nivelul necesităţilor evoluţiei civilizaţiei actuale?

Europa traversează o criză – este o asemenea afirmaţie corectă? Corespunde aceasta adevărului? Doar Europa se află in criză?

Modul, ori capacitatea de reacţie, a unei ţări precum Statele Unite, in faţa calamităţilor naturale, ori împotriva primejdiilor născută din contradicţii politice,din raporturile internaţionale distorsionate, de necesitatea absolută a respectului şi ubicuitatea vinovată aroganţei, provenind printr-un fals, fragil, sau

Nr. 9-12

(245-248) Anul XX ADRESA POªTALÃ

prea puţin supuşi încercărilor, avantaj al forţei ce altceva spun decât că suntem confruntaţi cu o anormalitate istorică, pe care o numim criză printr-un eufemism, ocolind astfel ideea lui Oswald Spengler privind un declin de sistem, frângere a ceea ce Pierre Teilhard de Chardin numea vârful de săgeată al devenirii umane?

Epoca Revoluţiilor, începută în ultimele decenii ale secolului XVIII şi ale cărei ecouri târzii fac încă zgomotoasă vremea mişcărilor de revoltă din ţările musulmane ale Mediteranei, se află înlocuită cu o nouă perioadă istorică pe care, încă edulcorat, avem a o numi Epocă a Crizei?

Napoleon Bonaparte spunea că,, o ţară face politica geografiei sale’’ statele europene se angajează firesc in politica unui continent numit Europa - astfel, ele consolidează, filozofic şi istoric, o realitate geografică transparentă într-un concept geo- politic. Mitul şi istoria nu sunt contradictorii – dimpotrivă: se susţin reciproc. Persoana care, aflată în căutarea materialităţii permanent asociată spiritului prin cultură şi totodată încearcă să vizualizeze substanţa inextricabil magică a

(Continuare în pag. 23)

Sosit în anul 2011 la Bucureşti, Ambasadorul Albaniei, Excelenţa Sa Sami Shiba, a contribuit la crearea unei noi imagini a ţării sale, o imagine reală a Albaniei actuale,o ţară în plină dezvoltare, cu un potenţial extraordinar de colaborare cu ţara noastră şi nu numai.

Absolvent al Facultăţii de Istorie şi Filologie, Limbi şi Literatură şi mai apoi al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Tirana, cu studii post universitare în diplomaţie şi relaţii internaţionale, participant la cursuri de relaţii internaţionale organizate în Franţa, Italia ca şi în cadrul Consiliului Europei, domnia sa şi-a început cariera diplomatică în 1985, odată cu intrarea în Ministerul albanez al Afacerilor Externe. Datorită solidelor cunoştinţe din domeniul dreptului, în 1989 intră în Departamentul Juridic şi Consular din Minister. În 1993 devine şef al Departamentului de Relaţii Internaţionale al Camerei de Comerţ şi Industrie a Albaniei,iar în 1999 ocupă un post important la Direcţia de Protocol a Ministerului Afacerilor Externe. În acelaşi an este numit Consilier, având funcţia de Director al Departamentului Afro-Asia. În anul 2000

pleacă la post în Egipt, dar se reîntoarce în 2001, pe acelaşi post ocupat anterior. Trece la Departamentul State membre ale UE, secţia State vest-europene. Ţinându-se cont de capacitatea sa şi de toate cunoştinţele acumulate, este numit pe un post dificil, acela de şef al misiunii Albaniei la Priştina –Kosova, post ocupat din 2002 până în 2006. Reîntors în ţara sa, se ocupă de ţările din Balcanii de Vest şi ţările înconjurătoare, Kosovo, Macedonia şi Muntenegru, până în 2010, când este propus Preşedintelui Albaniei şi acceptat de acesta ca Ambasador al Republicii Albania în România, cu începere din ianuarie 2011.

Trebuie menţionat că domnia sa a făcut parte din Grupul de lucru a numeroase reviste din Balcani, dar, în mod special din cel al publicaţiei «Ce vor să spună oamenii din Kosovo». Şi-a reprezentat ţara, ca expert, la pregătirea Declaraţiei scrise a Republicii Albania la Curtea Internaţională de Justiţie (Haga), cu Conformitate “cu dreptul internaţional a declaraţiei unilaterale de independenţă a Instituţiilor Provizorii de Auto-Guvernare din Kosovo “ etc.

Italia, Brazilia, la reprezentanţa Uniunii Europene de la Bruxelles. A servit interesele ţării sale şi ca Şef al Misiunii Japoniei în Camerun, ocupând poziţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar. În legătură cu noua sa misiune pe care a început-o la Bucureştri, domnia sa declară că are mari speranţe şi asteptări.

Excelenaţa Sa vine într-o ţară care, după schimbarea sistemului politic în 1989, s-a (Continuare în pag. 2)

Cu puţin timp înainte de sărbătorirea Zilei naţionale şi a trecerii a 100 de ani de la proclamarea independenţei, l-am rugat pe Excelenţa Sa Sami Shiba să ne răspundă la câteva întrebări referitoare la Albania şi la relaţia acesteia cu România.

Sfârşitul lunii noiembrie coincide cu Ziua Naţională a Albaniei. Ce ne puteţi spune despre această sărbătoare?

Da, este adevărat, pe 28 noiembrie am sărbătorit 100 de ani de la obţinerea independenţei Albaniei. Ziua Naţională este o aniversare extrem de emoţionantă, un eveniment istoric important celebrat de către poporul albanez şi

Karen BABOIAN Armand OPREA (Continuare în pag. 31)

Pagina 2

Diplomat Club DIRECTOR FONDATOR:

EDITOR COORDONATOR:

DIC BABOIAN

Maria BABOIAN

DIRECTOR: Karen BABOIAN REDACTOR ŞEF: Armand OPREA Istorie: Acad. Dan BERINDEI Justiţie: Av. Paula IACOB Relaţii internaţionale: Prof. univ. dr. Nicolae MAREª Idei contemporane: Prof. univ. dr. Sergiu TÃMAª Artã: Gheorghe ANGHEL Business: ªtefan VARFALVI Femina: Erem Melike ROMAN Drept internaţional: Prof. univ. dr. Dumitru MAZILU

Medicină: Dr. Radu CIUDIN Ecologie: Prof. univ. dr. Mircea DUÞU Editor culturã: Lidia BRÂNCEANU Tehnoredactare: Beatrice BÎZDOACÃ ULTREX IMPEX SRL Cont LEI BCR sector 1:

RO23RNCB5010000020550001 Cont USD BCR sector 1:

RO23RNCB5010000020550002 ISSN 1220—904X

Adresa poºtalã: Str. Rabat nr. 15, of. 63, Sector 1, Bucureºti Tel./ Fax: (+4021) 230.88.88 / 315.07.64 Înregistratã la OSIM cu nr. ISSN 1220-904X Semnatarii articolelor sunt direct răspunzători de corectitudinea şi exactitatea celor redactate în materialele publicate.

Redacţia a utilizat materiale şi informaţii de la Preşedinţie, Guvern, ministere şi instituţii centrale.

Materialele publicate in revistă nu pot fi reproduse fără acordul scris al Redacţiei.

Noul ambasador al...

(Urmare din pag. 1)

dezvoltat constant, fiind membru al NATO şi al UE, iar pentru Japonia un partener important, cu care impartăşim aceleasi valori fundamentale.

Diferitele colaborari economice, de până acum, au permis construirea unei relaţii bilaterale foarte bune. Pe baza acesteia, afirmă Ambasadorul, „Trebuie ca de acum înainte să întărim legăturile economice şi să construim relaţii bilaterale prin intermediul cărora ambele ţări să îşi dea mâna pentru a se dezvolta reciproc”. În momentul de faţă, cel mai important proiect este imprumutul în yeni acordat de Japonia statului român pentru construirea liniei de metrou către Aeroportul Internaţional Bucureşti, ceea ce exprimă dezvoltarea unei cooperări eficiente între ţările noastre. „Acest proiect nu este doar un simbol al

prieteniei dintre ţările noastre, ci şi un prilej pentru trecerea la o nouă etapă a relaţiilor economice, a investiţiilor şi a comerţului.

Doresc să fac tot ce-mi va sta în putinţă pentru punerea constantă în practică a acestor relaţii” a declarat Ambasadorul. În afară de propulsarea relaţiilor economice Ambasadorul Japoniei doreşte să se implice activ în organizarea unor evenimente care să facă cunoscute cultura şi limba japoneză în ţara noastră. Domnia Sa va sprijini studiul limbii japoneze, pentru a veni în întâmpinarea interesului ridicat al românilor faţă de cultura japoneza. „Doresc să mă întâlnesc cu multe persoane din România, să vizitez diferite locuri, să înţeleg ţara Dumneavoastră şi, prin valorificarea din plin a potenţialului mare pe care îl au Japonia şi România, să dezvolt şi mai mult relaţiile de cooperare dintre ţările noastre”, a afirmat Ambasadorul Keiji Yamamoto.

Încă 4 ani la Casa Albă Prin câştigarea scrutinului din Florida cu 50% din voturi faţă de 49,13% obţinute de contacandidatul său, republicanul Mitt Rumney, în alegerile prezidentiale care au avut loc in Statele Unite pe 6 noiembrie, preşedintele american, democratul Barack Obama, şi-a adjudecat al doilea mandat la Casa Albă. Trebuie menţionat că în perioada primului său mandat, Obama a luat câteva decizii importante pentru pentru oprirea declinului economic injectând în economia SUA, 841 miliarde de dolari, fonduri folosite pentru proiecte de infrastructură şi energie regenerabilă, plan apreciat de economiştii de valoare, care au considerat că astfel au fost salvate câteva milioane de locuri de muncă. În adevăr, faţă de începutul mandatului la Casa Albă, peste 1 milion de americani si-au găsit de lucru, rata şomajului coborând de la 10% sub 8%.

Au fost investitite zeci de miliarde de dolari pentru susţinerea industriei auto, care se afla pe marginea prăpastiei, acum situaţia acesteia fiind stabilizată.

Totuşi, din cauza recesiunii, deficitul bugetar este, în prezent, de peste 1.000 de miliarde de dolari. iar ţara şi-a pierdut ratingul maxim „AAA” stabilit de agenţia Standard & Poor’s, toate acestea pe fondul neînţelegerilor din Congres, cu Partidul Republican, pentru reducerea datoriei federale.

Barack Obama a promis în campania sa electorală reducerea deficitelor bugetare cu peste 5.000 de miliarde de dolari în următorii 10 ani, ce poate fi realizată prin creşterea impozitului pe profit ca şi a impozitării celor care obţin venituri mai mari de 250.000 de dolari pe an, acordarea de deduceri societăţilor care crează noi locuri de muncă în sectorul public şi penalizarea acelora care delocalizează locuri de muncă în afara SUA. Preşedintele a promis, de asemenea, şi cheltuirea a peste 210 miliarde de dolari în şase ani pentru refacerea drumurilor, podurilor şi a căilor ferate.

Preşedintele s-a angajat să continue promovarea unui comerţ liber la nivel internaţional, acordarea de credite cu dobândă redusă cumpărătorilor de bunuri produse în SUA, în speranţa dublării exporturilor. În acelaşi timp se preconizează sesizarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului în legătură cu practicile comerciale incorecte ale Chinei sau ale altor state. În sectorul financiar, preşedintele Obama vrea să continue politica de protejare a consumatorilor. Reglementarea mai strictă vizează, în principal, marile instituţii financiare, dar şi segmente de piaţă care au avut în trecut o libertate prea mare din partea autorităţilor, precum instrumente financiare derivate şi fonduri speculative.

Revista “Diplomat Club” poate fi citită şi în variantă on-line pe web-site-ul www.issuu.com/european-news Diplomaţia românească...

(Urmare din pag. 1) de litere şi oameni de ştiinţă, înalţi funcţionari de carieră, diplomaţi dedicaţi – de a răspunde cerinţelor istoriei naţionale, imperativelor unor epoci succesive în care strădaniile lor au făcut ca România să poată supravieţui şi să poată prospera în libertate.

Putem, astfel, înţelege mai bine cum am reuşit să ne situăm astăzi acolo unde ne aflăm, cum România şi-a putut recăpăta, după ani de fractură istorică şi tragedie naţională, chemarea şi locul în propria-i tradiţie europeană, în destinul familiei de naţiuni din care, în mod natural, face parte, în prima linie de susţinere a valorilor libertăţii şi democraţiei în lume.

Corpul diplomatic – parte a elitei româneşti Drumul străbătut de-a lungul acestui secol şi jumătate justifică mândria Corpului diplomatic de a fi parte a elitei româneşti, parte activă a istoriei României. Administrarea politicii externe, cu ambiţia şi puterea de a face faţă constrângerilor istorice şi cu ştiinţa de a folosi rarele momente de mare oportunitate pentru interesul naţional, a constituit una din cele mai înalte sarcini ale acestei elite, sarcină la care diplomaţia a ştiut să răspundă cu responsabilitate.

Un număr de principii conducătoare, de orientare perenă, au fost şi sunt definitorii pentru puterea de consecvenţă a statului român şi a diplomaţiei sale. Coloana vertebrală a politicii externe o reprezintă, până azi, afirmarea, continuitatea şi consolidarea destinului istoric şi axiologic european al României. Postura noastră actuală ca stat membru al unei structuri unice în istorie – Uniunea Europeană – ilustrează răsplata acestei consecvenţe istorice.

La aceasta se adaugă tradiţia, îndelung exersată şi mereu îmbogăţită, care este şi astăzi parte centrală a filosofiei de acţiune a României ca actor internaţional: aceea a efortului principial de a căuta, încuraja şi construi întregi serii de alianţe bilaterale sau multilaterale, a politicii oneste de dezvoltare a unor matrice de parteneriate, pe direcţii geografice şi la niveluri strategice multiple.

Prin urmare, aceeaşi consecvenţă şi principialitate au vizat, în cuprinsul epocii moderne, atât dimensiunea multilaterală-globală, prin susţinerea extinderii organizaţiilor interstatale cu vocaţie universală, garante ale păcii şi securităţii internaţionale, cât şi dedicaţia României faţă de proiectarea şi edificarea de reţele regionale de cooperare, ca piloni de stabilitate într-o lume mereu schimbătoare.

Nu mai puţin importantă decât arta de a conduce relaţiile în afara ţării, în condiţii istorice şi geopolitice adeseori vitrege, a rămas şi rămâne realitatea răsfrângerilor benefice ale lucrării diplomaţiei române spre înlăuntru, asupra eforturilor de reformă, consolidare administrativă, dezvoltare internă, susţinere a prosperităţii naţionale.

Prin diplomaţie România a manifestat vocaţia sa de supravieţuire Ceea ce aş îndrăzni să numesc fermitatea unui caracter naţional, în pofida unei autopercepţii uneori de un sănătos scepticism – cred că se verifică şi dacă depăşim pragul istoric reprezentat de constituirea unui corp diplomatic propriuzis, prin crearea Departamentului Trebilor Străine, după Prima Unire. Istoria mai îndepărtată nu dezminte această fibră specifică a modului nostru de raportare la realitatea şi la constrângerile istorice, coordonate pe care astăzi le numim geostrategice.

Cred că ne putem, într-adevăr, asuma, fără fals orgoliu, o vocaţie a supravieţuirii în mare măsură prin diplomaţie, vocaţie care a fost cel mai bine susţinută şi a dat roade mai ales în epoci în care conducătorii au avut preocuparea şi puterea construcţiei şi întăririi statale, a binelui naţiunii înlăuntrul ei.

Această adevărată supravieţuire întru diplomaţie nu echivalează, poate, cu gloria aparentă a altor naţiuni. Uneori, sub apăsarea vremurilor, ea nu a putut fi decât atât, o simplă supravieţuire – însă nu trebuie uitat că se petrecea întrun spaţiu geografic şi în momente, prea numeroase, în care forţe mult superioare au făcut existenţa neatârnată a multor state vecine imposibilă.

Nu ni se pare, aşadar, o exagerare prezumţioasă

să apreciem că profilul nostru naţional, persistenţa noastră istorică, tipul de politică externă pe care am dus-o în cea mai mare măsură cu consecvenţă ţin de asumarea, de-a lungul timpului, a unui anume caracter, ca naţiune între alte naţiuni.

Tocmai urmărirea acestei filiaţii a făcut posibilă, pe măsura dezvoltării proiectului naţional modern, existenţa unor momente fundamentale de edificare – Unirea Principatelor, războiul pentru independenţă, Marea Unire. A urmat cristalizarea şi materializarea unor opţiuni de alianţe regionale şi continentale, îndreptate vizionar în sensul unei Europe democratice, a egalilor, după cum ne-o dorim. Început de renaştere urmată de paşi de reconstrucţie instituţională După hiatusul creat de cel de-al Doilea Război Mondial, în mijlocul unor forţe şi tendinţe contrarii, mult prea puternice pentru noi a fost nevoie de decenii pentru a ne reface prestigiul, influenţa şi viziunea diplomatică, odată cu ieşirea noastră din izolare în anii `60-`70 ai secolului trecut. Că acest început de renaştere sa putut petrece în condiţiile dificile ale Războiului Rece a ţinut în special de acţiunea principială asumată în foruri regionale şi internaţionale, derulată prin responsabilitatea şi devotamentul unui corp profesional care a găsit resursele pentru a da din nou reprezentanţi de excepţie, demni de tradiţia diplomaţiei noastre.

După încă o eră a îngheţului ideologic intern, decembrie 1989 a deschis şi calea unei reconstrucţii instituţionale. Odată cu refacerea graduală a acestui corp profesional, aportul pe care el l-a putut avea, alături de capacitatea de consens politic intern în jurul interesului naţional primordial, a restabilit România la statura de normalitate în relaţiile internaţionale.

Consolidarea capacităţilor instituţionale, în circumstanţe în care şi diplomaţia română s-a plasat în prima linie, a făcut posibilă îndeplinirea obiectivelor naţionale majore de integrare europeană şi euroatlantică, împlinirea aspiraţiei românilor de reconectare la valorile Europei.

Chiar şi în momente de cumpănă pe care le-am străbătut în acest proces, investiţia de modernitate a corpului nostru diplomatic, ca interlocutor predictibil şi onest, a atras susţinerea obiectivelor noastre naţionale de către prieteni şi parteneri de prim rang care au contribuit la reconstrucţia şi garantarea identităţii externe actuală, naturală, europeană şi nord-atlantică. În această reîntâlnire cu destinul naţional, postura noastră ca membru UE şi Aliat se traduce astăzi într-un prestigiu internaţional consolidat, făcut posibil şi de calităţile de perseverenţă, creativitate, capacitate de aprofundare şi pragmatism rezonat ale diplomaţiei române.

România este un membru din ce în ce mai ascultat în proiectarea multor politici ale UE. România a putut fi gazda unui Summit NATO cu rezultate şi consecinţe considerabile pentru familia atlantică. Ea are contribuţii remarcate şi de încredere la misiuni internaţionale esenţiale pentru securitatea şi stabilitatea globale. Ţara noastră are un portofoliu diplomatic recunoscut şi apreciat, la interfaţa dintre puterea de influenţă şi exemplu regional, şi o filosofie multilaterală adaptată secolului XXI. Este capabilă să susţină ferm şi convingător vocaţia europeană a Republicii Moldova. Are expertiza de tranziţie care să-i permită un aport vizibil la susţinerea aspiraţiilor de transformare democratică în ariile de vecinătate, răsăriteană şi sudică, ale Uniunii.

Imaginăm şi materializăm cele mai eficiente căi de acţiune prin care să putem răspunde necunoscutelor viitorului Cu siguranţă că epoca prezentă nu mai trebuie fi privită exclusiv prin prisma – sau obsesia – supravieţuirii. Diplomaţia şi-a făcut datoria de a crea reţeaua de solidarităţi necesare asigurării securităţii şi prosperităţii naţionale, integrând România în construcţii solide – Alianţa NordAtlantică, Uniunea Europeană, o reţea densă de parteneriate strategice. Fructificarea, însă, a tuturor oportunităţilor oferite de acestea continuă să fie un proiect deschis al autorităţilor de la Bucureşti.

Istoria are totuşi trăsătura definitorie de a ne reaminti periodic unele din marile lecţii pe care ni le dă. Provocările ei sunt un dat pe care nu îl putem evita, nici ca stat cu individualitate proprie, nici în sânul familiei de state căreia îi

aparţinem – la rândul ei expusă unor noi momente de introspecţie şi îndoieli existenţiale.

Pe de altă parte, diplomaţia şi-a adăugat, la subtilităţile unei arte a personalităţii individuale, a caracterului, a marii anverguri culturale, multiple şi din ce în ce mai precise – sau chiar stricte – dimensiuni care fac din ea o vocaţie cvasi-tehnocratică. Rămâne însă fundamental rolul ei în imaginarea şi materializarea celor mai eficiente căi de acţiune prin care putem răspunde necunoscutelor viitorului.

Pragmatism şi ingeniozitate în activitatea diplomatică Ţine şi de responsabilitatea României, a Corpului ei diplomatic, ca această comunitate din care facem parte să rămână modelul de libertate democratică, de securitate, de dezvoltare economică, competitivitate, inovaţie, de interes generos pentru administrarea unor probleme globale din ce în ce mai complexe, a unui mediu internaţional din ce în ce mai interconectat, a unui viitor care continuă să se accelereze.

Iată deci că, după momentul istoric al revenirii în comunitatea noastră de apartenenţă naturală, de care depind securitatea şi prosperitatea naţională, avem, pe mai departe, misiunea de a răspunde unor obiective şi priorităţi care pot deveni din ce în ce mai urgente, prin perseverenţă şi continuitate în efortul nostru, printr-o construcţie durabilă, prin pragmatism şi ingeniozitate în activitatea diplomatică.

Interdependenţele lumii în care evoluăm împreună, criza economică actuală, care continuă să afecteze în primul rând Europa, ne confirmă, printre altele, că nu poate exista o definiţie a României în afara apartenenţei la comunitatea din care face parte în mod natural, aşa cum această comunitate nu poate fi întreagă fără ceea ce România este capabilă să ofere.

Diplomaţia rămâne responsabilă pentru modul în care reacţionăm în faţa presiunilor viitorului Este esenţial ca Uniunea Europeană să-şi menţină coeziunea şi bazele politicilor comune pentru a recâştiga încrederea în proiectul european şi pentru a duce mai departe viziunea acestuia. Este esenţial ca Parteneriatul nostru cu SUA să fie de nezdruncinat, iar Alianţa NordAtlantică să-şi păstreze nucleul de valori şi criterii, ca şi capacitatea de a le garanta şi apăra.

Este esenţial ca modelul comunităţii noastre săşi poată ancora vecinătăţile geografice într-un sistem de valori şi de funcţionare democratică verificat.

Este esenţial ca această comunitate să fie puternică şi aptă să intre în rezonanţă cu alte puteri emergente, în cadrul înţelegerii convergente a intereselor globale primordiale şi a unei acţiuni multilaterale eficace. Este esenţial să avem în vedere că atât geografia, cât şi istoria continuă să fie relevante într-o lume post-modernă.

Diplomaţia română rămâne responsabilă pentru modul în care tratăm aceste realităţi, pentru modul în care reacţionăm în faţa presiunilor viitorului, alături de partenerii noştri strategici, fundamentali. Rămâne responsabilă, în acest sens, pentru o bună parte din efortul de coagulare a forţelor naţiunii – a cetăţenilor români, a unei consistente şi valoroase diaspore, a tuturor actorilor publici şi privaţi cu mize în prosperitatea naţională, a comunităţii culturale şi a celei de afaceri româneşti, a societăţii civile.

Nu mai puţin, diplomaţiei noastre îi revine în continuare responsabilitatea de a demonstra în mod constant rolul ei de model instituţional, spiritul ei de corp, capacitatea de a-şi fixa priorităţi şi obiective realiste fără a pierde puterea viziunii, de a-şi adecva aceste obiective la resurse şi de a-şi dezvolta o etică modernă a performanţei.

Istoria noastră, a Ministerului Afacerilor Externe, parte esenţială a istoriei mari a ţării, trebuie să continue să ne ofere repere pentru acest demers. Rămâne esenţială cunoaşterea trecutului diplomaţiei române, a exemplelor luminoase de diplomaţi dedicaţi intereselor naţionale, de oameni politici integri care au pus înainte de toate supravieţuirea principiilor şi nu urmărirea interesului personal. Nu uităm că au fost şi cazuri, chiar unele perioade, cum a fost cea comunistă, când diplomaţii au fost supuşi epurărilor politice, exilului şi experienţei nemiloase, carcerale.

Pagina 3

Vizita pastorală a Sanctităţii Sale ,,Unire în cuget şi simţiri” O chemare cu mare rezonanţă în actualitate Karekin al lI-lea, Patriarh Catolicos al Tuturor Armenilor, în România O importantă delegaţie de prelaţi armeni din mai multe colţuri ale lumii în fruntea căreia s-a aflat Sanctitatea Sa Karekin al II-lea Patriarh Catolicos al Tuturor Armenilor a efectuat o vizită pastorală în România.

IPS Arhiepiscop Khajag Barsamian, Primat al diocezei armene - New York, PS Arhiepiscop Norvan Zakarian- Franţa, PC Episcop Yezras Nersissian Primat al diocezei armene - Rusia şi Nor Nahicevan, PC Arhimandrit Abkar Hovakimian-Bulgaria, lau însoţit pe Sanctitatea Sa în vizita din România Pe Aeroportul Otopeni, delegaţia a fost întâmpinată de oficiali români şi armeni.

La scara avionului, pe covorul roşu s-au aflat: PC Episcop Datev Hagopian Primat al Bisericii Armene - România Excelenţa sa Hamlet Gasparian, Ambasadorul Republicii Armenia în România, Arsen Shoyan, Ambasadorul Republicii Armenia în Bulgaria, precum şi Garen Nazarian ambasadorul Armeniei la ONU. Au mai fost prezenţi Victor Opaschi, secretar de stat în Ministerul Culturii, delegatul Bisericii Ortodoxe Române, PS Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, senatorul Varujan Vosganian, preşedinte al Uniunii Armenilor din România, deputatul Varujan Pambuccian, reprezentant al Uniunii Armenilor din România în Parlamentul României, PC Arhimandrit Zareh Baronian, Preot vicar Bogdan Ezras, membri ai conducerii U.A.R, reprezentanţi ai Armenilor Catolici din Transilvania şi ai Consiliului Eparhial al Bisericii Armene din România, înalţii oaspeţi au fost întâmpinaţi la Catedrala Armeană din Bucureşti de un număr important de membri ai comunităţii armene, de reprezentanţi ai altor culte.

Sanctitatea Sa Karekin al II-lea a vizitat proaspăt renovata clădire a Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România şi redacţia ziarelor Ararat şi Nor Ghiank.

Vizita a cuprins şi o deplasare la Cernăuţi (Ucraina). Aici oaspetele a avut întîlniri cu enoriaşi armeni şi a participat la o slujbă la Biserica armeano-catolică Sfinţii Petru şi Pavel sfinţită în anul 1875, unde au fost prezente oficilităţile locale din cadrul primăriei, Excelenţa Sa Hamlet Gasparian, Ambasadorul Armeniei în România, consulul României în Ucraina.

Revenită în România,delegaţia a poposit la Suceava unde Sanctitatea Sa Karekin al IIlea Patriarh Catolicos al Tuturor Armenilor şi membri delegaţiei s-au întâlnit cu credincioşii armeni, a vernisat o expoziţie de documente referitoare la comnitatea armenească din Bucovina şi a fost lansat albumul “Hagigadar-împlinirea dorinţelor”.

Vizita înaltului oaspete a avut drept scop participarea la Sărbătorirea a 500 de ani de la înfiinţarea mănăstirii Hagigadar de la Suceava. Sanctitatea Sa ajutat de înalt Prea Sfinţitul Episcop Datev Hagopian, primat al Diocezei armenilor din România şi de un sobor de preoţi a oficiat, Sf Liturghie, cu ocazia hramului mănăstirii.

Sanctitatea Sa a avut bucuria de a se întâlni la Palatul Patriarhiei cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. În cadrul discuţiilor, Preafericitul Părinte a apreciat modul dinamic al misiunii Bisericii Armene, a subliniat dinamismul misiunii Bisericii Armeniei şi a evidenţiat dorinţa de strângere a relaţiilor dintre cele două Biserici prin întâlniri periodice între ierarhi. S-a menţionat intenţia Patriarhiei Române de a include Armenia între destinaţiile pelerinajelor organizate de Centrul de pelerinaj al Patriarhiei Române. În acelaşi timp, Patriarhul României a apreciat relaţiile de prietenie şi cooperare dintre eparhiile Bisericii Ortodoxe Române şi comunităţile armene din România. Cu

această ocazie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a conferit Sanctităţii Sale Karekin al II-lea Ordinul “Sfântul Apostol Andrei Ocrotitorul României”, clasa I, pentru bogata activitate desfăşurată în fruntea Bisericii Armene şi pentru contribuţia adusă la dezvoltarea acestor relaţii. Vizita Sanctităţii Sale a continuat cu primirea la Palatul Cotroceni de către Preşedintele interimar al Româ-

niei şi cu vizitarea noului sediu al Ambasadei Republicii Armenia din Bucureşti.

Un alt punct important al vizitei a fost participarea la aniversarea a 500 de ani de la ctitorirea Bisericii Sf. Maria a Mănăstirii Hagigadar din Suceava, expresie a legăturilor durabile, culturale şi spirituale, cu vechi tradiţii dintre poporul român şi cel armean, eveniment găzduit de Academia Română, la care a fost prezent Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean. În acest cadru academic, a fost lansată o emisiune filatelică dedicată evenimentului, menită să creeze punţi culturale suplimentare de legătură între România şi Armenia şi să sprijine colaborarea bilaterală, precum şi cea în plan european între cele două state.

Folosind acest prilej, Ambasadorul Armeniei, Excelenţa Sa Hamlet Gasparian a rostit următorul discurs: Mai întâi vreau să vă mulţumesc pentru pre-

prestigioasă instituţie şi,de asemenea, domnului Vicepreşedinte acad. Dan Berindei pentru întreg sprijinul acordat.

Mulţumesc preşedintelui Romfilatelia, doamnei Cristina Popescu, şi neobosiţilor săi colaboratori, precum şi conducerii Haypost, prin persoana reprezentantului său, doamna Anna Ghukasian, care se află cu noi, aici, pentru eforturile şi disponibilitatea graţie cărora a fost posibilă pregătirea într-un timp atât de scurt a mărcii poştale comune pe care o lansăm astăzi Mănăstirea înfăţişată pe marca poştală este încă o mărturie a îndelungatei convieţuiri armonioase a popoarelor român şi armean.

Tradiţia spune că acum 500 de ani fraţii DonAvak, negustori armeni din Moldova, pe drumul lor comercial spre Buda, pe o colină de lângă Suceava au construit o mănăstire închinată Maicii Domnului, care avea mai târziu să crească în însemnătate. Mănăstirea Hagigadar este astăzi loc de pelerinaj nu numai pentru armenii din România şi ţările învecinate, ci şi pentru mii de localnici care îşi leagă de acest sfânt lăcaş împlinirea dorinţelor lor. Această credinţă neclintită de veacuri este un îndemn pentru noi, mai ales pentru oamenii politici şi pentru diplomaţi, să păstrăm nealterate valorile comune ale trecutului, mai ales esenţa şi spiritul acestora, adică prietenia şi solidaritatea şi, cu şi mai multă forţă, să le transmitem generaţiilor viitoare. În misiunea mea eu însumi mă călăuzesc după acest precept. Iar când le propuneam colegilor români tema mărcii poştale comune, aveam în vedere tocmai acest precept.

Aşadar, sunt nespus de bucuros şi mândru că mi-a fost dat să particip la această importantă iniţiativă. Sunt profund convins că dacă în activitatea şi misiunea noastră, vom lua ca punct de pornire acea prietenie şi solidaritate ce de-a lungul veacurilor, verigă cu verigă, sa împletit între popoarele noastre, vom avea şi mai mult succes în acţiunile noastre. Acest patrimoniu comun româno-armean este, în mod firesc, parte a valorilor europene şi universale şi ne călăuzeşte către acel scop

zenţa cu care onoraţi această manifestare.

Pentru noi este o mare onoare datorită, în special, prezenţei Sanctităţii Sale Karekin al II-lea, Catolicos şi Patriarh Suprem al Tuturor Armenilor, care la sfârşitul vizitei sale extrem de încărcate a acceptat cu plăcere să se afle printre noi şi să dea strălucire acestui eveniment.

Salut în mod special prezenţa domnului Titus Corlăţean, Ministrul Afacerilor Externe al României, care a găsit timpul necesar pentru a onora acest eveniment. Ţin să mulţumesc, de asemenea, Preşedintelui Academiei Române, acad. Ionel Haiduc pentru amabilitatea de a ne găzdui în această

comun la care împreună aspirăm: o Europă paşnică, sigură şi solidară şi, în sens şi mai larg, o lume paşnică, sigură şi solidară. În acelaşi ritm susţinut, vizita Sanctităţii Sale a continuat la Cimitirul Armenesc din Capitală şi mai apoi la Palatul Parlamentului unde a avut o scurtă întâlnire cu Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea. Ultimul obiectiv vizitat a fost Muzeul Zambaccian, care şi-a recăpătat operele de artă care înnobilau clădirea, reintrând din nou în circuitul naţional al muzeelor din România.

Pe tot parcursul vizitei delegaţia a fost însoţită de Excelenţa Sa Hamlet Gasparian, Ambasadorul Republicii Armenia la Bucureşti.

În fiecare an, românii sărbătoresc două momente cruciale ale istoriei lor, simboluri ale solidarităţii şi unităţii poporului nostru: 24 ianuarie şi 1 decembrie. Sunt zile care marchează momentele unirii celor două Principate, Moldova şi Muntenia, în 1859 şi, respectiv, unirea din 1918 care aducea într-un singur stat toate provinciile româneşti.

Acum 153 de ani, la 5 şi 24 ianuarie 1859, două Adunări Elective, printr-o soluţie de mare inteligenţă şi curaj politic au ales succesiv şi în unanimitate, la Iaşi şi Bucureşti, acelaşi domnitor – colonelul Alexandru Ioan Cuza, înlăturându-se astfel un hotar nefiresc dintre români. Deşi, iniţial, s-au manifestat de către unele dintre cele şapte puteri garante reţineri sau chiar atitudini ostile, acestea au recunoscut, în final, actul unirii şi, în consecinţă, apariţia unui nou stat în Europa. A urmat apoi o epocă de importante transformări, de reforme care au propulsat ţara pe calea modernizării ei.

Unirea celor două Principate într-o singură ţară a însemnat un pas deosebit de important pentru istoria României. El a premers unirea firească a tuturor provinciilor româneşti care, deşi aflate sub oblăduirea a două mari imperii, prin sorgintea lor istorică, prin populaţie, limbă, tradiţii, cultură, prin dorinţa românilor care le locuiau şi prin relaţiile lor cu ţara mamă constituiau, chiar fără o bază juridică, administrativă, o virtuală entitate.

Actul unirii propriu zise, de facto şi de jure s-a înfăptuit peste 59 de ani, în 1918, după ce România devenise regat independent în 1877, continuând să păşească pe calea modernizării pe toate planurile, dar şi după ce ţara trecuse cu eroism prin suferinţele Primului Război mondial, înfruntând mari

pericole şi mari privaţiuni. S-a ajuns astfel la al doilea moment crucial al istoriei noastre când s-a materializat năzuinţa românilor din Ardeal, Banat, Basarabia, Bucovina de a se uni cu Ţara, înfăptuindu-se Unirea cea Mare şi constituindu-se noul stat, România, aflat în graniţele sale fireşti.

Istoria ţării, începând de atunci şi până în zilele noastre, nu a fost lină şi tot timpul ascendentă.

Perioada interbelică şi-a avut, fără îndoială, etapele ei de dezvoltare şi progres. S-a putut realiza, nu fără eforturi, acomodarea administrativă, economică şi chiar psihologică a unor provincii care îndelungi perioade istorice aparţinuseră altor entităţi statale. Economia s-a dezvoltat, iar după trecerea anilor când a fost marcată de marea criză mondială a atins niveluri ridicate. Viaţa politică era îndeajuns de agitată, confruntărilor dintre partidele existente, nu întotdeauna ortodoxe, adăugându-lise mişcări muncitoreşti dirijate de formaţiunile politice de extremă stângă, apariţia unor mişcări de extremă dreaptă. Iar începând cu 1938 s-a instaurat dictatura regală. Enorma presiune politică şi militară venită din est ca şi din vestul dominat de Germania nazistă a dus la sfâşierea teritoriului naţional, la raptul unor provicii sau porţiuni teritoriale însemnate. După amputările suferite, după pierderea de teritorii şi populaţii România a avut de înfruntat vremuri grele pe plan politic, economic, social, militar. În 1940 puterea a fost preluată, pentru un timp, de generalul Antonescu şi partidul de extremă dreaptă al legionarilor, rămând apoi la conducerea ţării

(Continuare în pag. 31)

Întâlnire Titus Corlăţean - Jalal Talabani, Preşedintele Irakului Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean a fost primit, la Suleymaniya, de către Preşedintele Republicii Irak, Jalal Talabani, în contextul vizitei oficiale pe care a efectuat-o în această ţară.

Au fost salutate, în discuţiile purtate, strânsele relaţii de cooperare în plan politic dintre cele două state şi a fost trecut în revistă stadiul relaţiilor bilaterale în diferite domenii de interes reciproc.

Intensificarea dialogului politic, au arătat cei doi demnitari, va determina mediul de afaceri din cele două ţări să găsească noi căi de cooperare care să ducă la amplificarea şi diversificarea relaţiilor economice bilaterale.

Preşedintele Talabani i-a invitat pe investitorii români să facă investiţii în: sectorul petrolier, construcţii, în sectorul energetic, în infrastructură şi agricultură. Domnia sa şi-a manifestat dorinţa, susţinută şi de ministrul român al Afacerilor Externe de realizare a unor proiecte din domeniul educaţiei şi învăţământului, proiecte legate de pregătirea studenţilor irakieni în România, care să reia, astfel, tradiţia specializării tinerilor irakieni în instituţiile de învăţământ superior românesc.

S-a convenit asupra importanţei promovării unor parteneriate la nivel local, a realizării unor înfrăţiri între judeţe/guvernorate şi respectiv oraşe din cele două state, precum Bucureşti-Bagdad, Braşov-Erbil, CraiovaSuleymaniya, Arad-Dohuk.

Un punct important al discuţiei a fost cel referitor la însemnătatea pe care o prezintă consolidarea cooperării economice şi comerciale, precum şi realizarea unor parteneriate sectoriale în agricultură, energie, construcţii, transporturi, infrastructură. Pentru a încuraja dezvoltarea relaţiilor economice şi pentru a intensifica schimburile comerciale bilaterale, cei doi oficiali şi-au dat acordul pentru deschiderea, cât de curând posibil, a unei linii aeriene directe Bucureşti –Bagdad.

Evoluţiile politice şi de securitate internaţionale, îndeosebi din vecinătatea Republicii Irak, cu accent pe criza siriană, „primăvara arabă”, procesul de pace din Orientul Mijlociu şi dosarul nuclear iranian au fost alte teme de discuţie La încheierea convorbirilor de la Suleymaniya, Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a reiterat Preşedintelui Jalal Tala-

bani invitaţia de a ne vizita ţara, invitaţie făcută de autorităţile statului român, invitaţie care a fost acceptată cu plăcere, urmând ca domnia sa să-i dea curs în viitorul apropiat.

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, l-a întâlnit şi pe primul-ministru irakian Nouri Al-Maliki. Întâlnirea a dat ocazia celor doi oficiali să facă un bilanţ al relaţiilor bilaterale şi să examineze căile optime de aprofundare a acestora. În vederea întăririi cooperării economice şi comerciale dintre cele două state şi a dezvoltării unor proiecte de cooperare bilaterală, a fost exprimat interesul reciproc pentru relansarea Comitetului mixt româno-irakian.

Cei doi oficiali au evocat trendul pozitiv al schimburilor comerciale dintre cele două ţări, o bază solidă pentru o bună relaţie economică, dar care nu reflectă încă potenţialul existent şi au exprimat interesul pentru dezvoltarea unor parteneriate sectoriale în domeniul petrolier, al industriei chimice şi al petrochimiei, al construcţiilor, în sectorul energetic, în infrastructură, şi agricultură.

Ministrul român a subliniat importanţa implicării Irakului în proiectul Nabucco, care va conecta direct cele mai bogate regiuni ale lumii în resurse de gaze naturale - Regiunea Caspică şi Orientul Mijlociu - cu pieţele din Europa. Şeful diplomaţiei române a exprimat, totodată, satisfacţia faţă de deschiderea oficială, la 5 noiembrie 2012, a biroului consular al României la Erbil, ca parte a secţiei consulare de la Bagdad, menit să răspundă nevoilor comunităţii române din Irak.

Cei doi oficiali au efectuat un schimb de opinii cu privire la evoluţiile regionale şi internaţionale şi au analizat modalităţile de întărire a cooperării la nivel multilateral. În acest context, Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a exprimat preocuparea pentru situaţia umanitară gravă care afectează populaţia din Siria şi din ţările vecine, exprimând, totodată, solidaritatea ţării noastre cu Irakul în eforturile de gestionare a situaţiei generate de afluxul de refugiaţi sirieni.

Ministrul român de Externe a transmis premierului irakian invitaţia din partea primului-ministru al României de a efectua o vizită la Bucureşti în cursul anului viitor, invitaţia fiind acceptată.

Pagina 4

Indonesia celebrates Uruguay - 187 years from the Declaration 67 years of of its territory’s independence independence Pedro MÓ AMARO Ambassador of Uruguay

Marianna SUTADI Ambassador of Republic of Indonesia It is truly an ho nourable moment for me to welcome you all to our diplomatic reception in this beautiful evening, having amongst us as well Mr. Horatiu Buzatu, Secretary of State in the Ministry of Transportation and Infrastructure.

67 years ago, on 17 of August 1945, our nation declared independence. Ever since, freedom, emancipation, equality, opportunity, progress, tolerance, democracy, these things are the heart of today’s Indonesia. These are the values that mark the significance of our independence, where every Indonesian commits himself to achieve a greater contribution towards a better Indonesia.

We are coming from a territory where diversity means unity. We share the same history, language, forefathers, tears, songs, sun and wind. We are Indonesians, and this is the greatest honour of us all, the greatest inheritance for an immortal thesaurus of life.

I have always been proud of being Indonesian, but today, more than ever. Today is the time of recognition of our ancestor’s efforts in building nowadays Indonesia: a middle-income, middle-power country, the world’s largest democracy, with political stability and economic dynamism, the largest middle class in Southeast Asia.

In today’s integrated world economy, it seems that no economy will escape the impact of the slowdown of the major economies.

However, to date Indonesia has been able to maintain the growth momentum of the past two years. In 2011 Indonesia’s economy grew steadily by 6.5 per cent in 2012, and over 6 per cent of economic growth in the coming years.

On its 67th anniversary, Indonesia aims to strengthen its mutual relationship with multiple countries, including Romania. Along the path of our abundant history, we witness the close cooperation between the two countries in the field of law enforcement, environment, cultural and science, sports, as well as student exchange.

One of the proofs of the

excellent bilateral relations between Indonesia and Romania can be found in the economic field. In 2011 we witnessed a high record of trade balance and a huge 155 per cent of increase since 2009.

Along with the priority to enhance economic diplomacy, we are also aware that people-to-people contact is an essential ingredient to narrow the geographical distance between the two nations.

For example, in the field of education, this year twentytwo young Romanians have been accepted to enroll in scholarship programs at various Indonesian universities all across the country, within the scheme of Drmasiswa scholarship offered by the Indonesian government.

This annual program has been proven successful in creating link and growing mutual understanding among people from different countries and continents about Indonesian culture and ways of life.

If we consider the rapid development of he international and regional settings, for example, Romania has been a stable member of the European Union since 2007, while Indonesia is now considered a natural member of the global economic grouping G20, I believe both countries can utilize these momentums to move forward, to achieve greater contributions for the benefit of both people from Indonesia and Romania.

With all these positive momentums now taking place before us, I look forward to working with all our friends to enrich the bilateral cooperation between our countries.

Before ending my remarks, it is my pleasure to introduce to you some delicacies of the Indonesian dishes specially prepared by two Indonesian chefs from Bandang Institute of Tourism.

I wish you enjoy the celebration this evening, and let us honour the close cooperation between Indonesia and Romania on the basis of friendship, equality, and mutual benefit.

Thank you.

(Speech deliverted at Crowne Plaza Hotel)

Uruguay celebrated 187 years from the Declaration of its territory’s independence that took place in 1825. This year, we also commemorate 132 years of the first official Uruguayan contacts with Romania recognizing the independence and sovereignty of this outstanding country, back in 1880. From the political point of view and despite the distance, Romania and Uruguay have a lot of affinities and common values, concerning civil liberties, defending the full respect for international law and the United Nation System, promoting human rights and security issues, participating in peace missions under UN and pursuing the disarming and nonproliferation of nuclear weapons. Moreover, both countries present similarities in their geography, having mining reserves and fertile lands appropriate for agriculture and cattle breeding.

With the consolidation of democracy in Uruguay (1985) and in Romania some years after (1990), bilateral relationship has been substantially strengthened. Significant opportunities were opened to explore for mutual political cooperation and business promotion.

Both countries signed agreements regarding mutual assistance and investments, covering a wide range of sectors from agriculture to industry, education and services. Uruguay is interested in boosting and developing cooperation levels within bilateral programs and to promote

a more intensive dialogue among members of the business community and representatives of state authorities. The next visit to Romania of the Minister of Industries, Energy and Mining of Uruguay on September 12th will be an important occasion to reflect that interest and the advances of the bilateral collaboration at all levels. During this visit, an agreement to avoid Double Taxation and to Prevent Fiscal Evasion will be signed; other treaties are under negotiation and there are many other issues both countries can work together for. I am confident that the 6th meeting of the Bilateral Consultations Mechanism, a good platform for combined efforts, which shall take place in Montevideo, will lead to an intensified collaboration, also diversifying and strengthening the partnership between the two countries.

Up to now, the trade of goods and services

between Uruguay and Romania has been rather modest, but it is increasing and Uruguayan investors are arriving to the local market, proof of the big interest in Romania. Possibilities for further growth in investments and trade are high in fields such as energy, infrastructure, tourism, agriculture.

In the cultural field, there are some projects to increase exchange of artists, musicians and cinematographic works, activities that help to develop a better knowledge of each others’ societies, traditions, culture and achievements.

Of greatest importance is the continuous support between the public sector of both countries to encourage the increasing involvement of political, cultural, social and business sectors. In the multilateral arena, Romania and Uruguay have a fruitful dialogue and support each other in most of international organizations; in sports, the Uruguayan national football team played a friendly match with Romania at the National Arena Stadium of Bucharest; and in Sibiu, the first Uruguayan restaurant has been opened.

Cooperation at multilateral, regional and bilateral levels offers plenty of opportunities to consolidate the present links and build up a stronger relationship for the future. I would like to take this occasion to express my best wishes of happiness, peace and prosperity to the Romanian Government and People.

“Suntem foarte mulţumiţi de rezultatul vizitei în România” Interviu cu Roberto KREIMERMAN Ministrul industriilor, energiei şi mineritului din Uruguay La jumătatea lunii septembrie a avut loc vizita Afaceri domnul Daniel Chiţoiu şi consultanţii săi, oficială a Ministrului Industriilor, Energiei şi cu Ministrul Afacerilor Externe domnul Titus Mineritului din Republica Orientală Uruguay, Corlăţean, cu Ministrul Finanţelor Publice domnul Roberto Kreimerman. domnul Florin Georgescu cu care am semnat un Programul a fost foarte încărcat, oficialul urugua- Acord important între cele două ţări care prevede ian având foarte multe întâlniri de lucru cu factori evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii de decizie din instituiţii ale statului român. La fiscale cu privire la impozitele pe venit si pe încheierea convorbirilor oficiale, Ambasadorul capital.

Republicii Orientale Uruguay, Excelenţa Sa Acesta va determina cu siguranţă creşterea Pedro Mó Amaro a oferit o recepţie în onoarea nivelului schimburilor comerciale bilaterale şi al oaspetelui, la reşedinţa domniei sale. Ministrul uruguaian a avut bunăvoinţa să răspundă întrebărilor puse de publicaţia noastră.

Cum apreciaţi stadiul relaţiilor dintre Uruguay şi România?

Relaţia dintre cele două ţări este foarte bună. Ambele sunt ţări asemănătoare cu o moştenire culturală comună, cu un grad important de înţelegere reciprocă, cu aspiraţii comune şi cu o viziune similară asupra intereselor interne şi internaţionale.

Pe de altă parte, relaţiile Excelenţa Sa Pedro Mó Amaro şi ministrul uruguayan Roberto Kreimerman dintre cele două ţări trebuie să se intensifice printr-un efort conjugat în investiţiilor în cele două ţări. vederea îmbunătăţirii comerţului, a cooperării şi De asemenea, la Parlament am avut o întâlnire cu promovării proiectelor de interes reciproc.

Senatorul Raymond Luca, iar la Camera de Ce întâlniri aţi avut şi care au fost rezultatele Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti am discuţiilor purtate? Consideraţi că ele au fost organizat o prezentare a Uruguayului în prezenţa satisfăcătoare? unui important grup de oameni de afaceri români Am avut întâlniri de lucru foarte importante cu interesaţi să facă afaceri cu ţara noastră.

Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Toate întâlnirile au avut succes şi am fost foarte

mulţumit de rezultatul lor.

Care sunt domeniile de interes pentru oamenii de afaceri uruguayeni?

Oamenii de afaceri uruguayeni sunt foarte interesaţi în dezvoltarea bilaterală a următoarelor domenii: tehnologia informaţiei, construcţia de maşini şi echipamente, minerit şi geologie, industria mobilei şi a obiectelor din lemn, industria alimentară, petrol şi gaze. În scurta vizită efectuată în România aţi avut răgazul să cunoaşteţi câte ceva din realităţile româneşti? În afară de Bucureşti, am vizitat Braşovul şi alte locuri din Transilvania. Am rămas plăcut impresionat şi chiar entuziasmat de frumuseţile naturale, de peisaje, de locurile emblematice şi de căldura românilor. În ultimii ani, Uruguay a devenit o importantă destinaţie turistică. Deşi turismul nu este sectorul de care dumneavoastră vă ocupaţi, vă rog să ne spuneţi ce posibilităţi credeţi că există pentru dezvoltarea turismului între ţările noastre?

Există posibilitatea de a dezvolta turismul între Uruguay şi România. Este vorba despre turismul complementar in funcţie de anotimpul dintr-o emisferă şi din cealaltă. În ciuda distanţei, succesiunea opusă a anotimpurilor este un factor important de luat în seamă, precum şi oferta pentru mare şi munte.

Pagina 5

The people of Malaysia celebrate the 55th Anniversary of the nation’s independence Dat`o Nik Musrafa Kamal Nik Ambassador of Malaysia The celebration of Malaysia’s independence is an important event. This year marks the 55th Anniversary of nationhood from colonial rule.

M a l a y s i a ’s economic growth since independence in 1957 is one of a great success story of modern times. In about 5 decades, the nation has graduated from one that was heavily reliant on the export of primary commodities to what it is a highly industrialized and serviceoriented nation.

Thanks to its stability, good leadership and blessed with natural resources, Malaysia is entering a different phase of development. Despite its remarkable progress, the challenges ahead are tremendous. To move the country forward, Malaysia has embarked on a drive to transform from a current, upper middle income country of around US$9,700 per capita income to US$15,000 by 2020.

For this reason, the Government has announced the New Economic Model (NEM) and the Economic Transformation Programme (ETP) through the 10th Malaysia Plan (10MP) which focus on innovation, creativity and enhanced productivity, high value sources of growth and a new relationship between the public and private sectors.

Under the ETP, 12 National Key Economic Areas (NKEA) have been identified as drivers of economic activities to contribute towards achieving a GNI target of US$523 billion by 2020 driven especially by the manufacturing and services sectors. They are oil, gas and energy; palm oil and rubber; financial services; tourism; business services; electronics and electrical; wholesale and retail; education; healthcare; communications and infrastructure; agriculture and Greater Kuala Lumpur / Klang Valley.

Based on UNCTAD’s World Investment Report 2012, Malaysia’s foreign direct investment (FDI) inflows in 2011 jumped 31.5% to US$11.97 billion (RM37.83) from 2010, making it the top five preferred investment destinations in Asia. In addition, Malaysia was among the economies that had exceeded UNCTAD’s expectations, with its new set of “next-generation” investment policies.

Aside from its political stability and business friendly policies, the country has a multi-ethnic and multil i n g u a l workforce that can effectively communicate with most markets in the region.

A.T Kearney Global Services Location Index has ranked Malaysia as the 3rd most attractive location for outsourcing destinations for nine consecutive years since the inception of the index in 2003.

A.T. Kearney also listed Malaysia at the 10th spot in its 2012 Foreign Direct Investment (FDI) Confidence Index, a leap from the previous 21st position.

The country’ favourable position in these reputable rankings reflects investors’ confidence in the government’s various initiatives to transform the country into a high-income economy by 2020.

Malaysia, a progressive Islamic country is also gaining reputation as a global leader in the areas of halal products and Islamic finance. Malaysia’s halal certification has won international recognition which also meets stringent international health and safety standards.

Indeed, Romanian investors and companies should consider Malaysia as a strategic location to penetrate the booming Asian market.

On the bilateral front, Malaysia and Romania enjoy warm and friendly ties since the establishment of diplomatic relations in 1969. Over the years both countries have enjoyed fruitful cooperation as evidenced by the increasing trend in trade and top level visits. In 2011 total trade between Malaysia and Romania was recorded at US$140 million, a jump from US$103 million in 2010. To continue the momentum, Tan Sri Bernard Dompok, the Minister of Plantation Industries and Commodities of Malaysia is scheduled to visit Romania from 16-19 September 2012 to promote Malaysia’s main commodity, the palm oil in Romania and the nearby region.

Finally, there is ample room for growth which both sides should develop especially in areas of green technology, commodities, education and tourism. Malaysia is fully committed towards enhancing its bilateral relations with Romania.

Point of view

ASEAN at its 45th Anniversary

By Ambassador (R) Gheorghe SAVUICA The Romanian Diplomatic Institute (IDR) and the Romanian Institute for Eurasian Studies (IRSEA) has organized a seminar dedicated to the 45th anniversary of Nations Association of Southeast Asia - ASEAN, which had place at the IDR head office. The program was opened by the speech of the President of IRSEA, H.E.Gheorghe Savuica, followed by the reading of the Message of H.E. Mrs. Marianna Sutadi, Indonesian Ambassador to Bucharest, and the speeches delivered by H.E. Dato ‘Nik Mustafa Kamal Nik Ahmad, Ambassador of Malaesia and by H.E. Dan Petre, Secretary of State for Foreign Affairs. With this occasion the President IRSEA presented the new publication “Asia in the Eyes of Europe”.

In the end of this event, Mrs. Laura Sitaru, Expertise Director of IDR made some remarks. We publish in the following the speech of the President of IRSEA., HE. Gheorghe Savuica who “grow up together with ASEAN”. Mr. Savuica started his diplomatic career in the Ministry of Foreign Affairs of in the same month and year of ASEAN’s creation, i.e. August 1967.

His first important diplomatic report has been the draft presentation of ASEAN for the Romanian highest authorities alongside with the proposal on Romania’s position on this new regional entity.

Romania recognized ASEAN as an economic regional organization. This position was different comparing with other European and socialist countries of the time, which viewed the Association as a possible substitute to the Southeast Asia Treaty Organization (SEATO).

He followed the developments in ASEAN during all current 45 years of existence of the Association in his capacity as Head of Mission to several Southeast Asian countries as well as from his position held in the Asia – Pacific Department – the last one Director General of Asia – Pacific, Middle East, Africa and Latin America Department. Gheorghe SAVUICA is a specialist on South East Asia, speaking Bahasa. He was Ambassador Extraordinary and Plenipotentiary to Indonesia and Pakistan and Charge d’Affaires a.i., with Letter of Cabinet, to Malaysia, the Philippines, Sri Lanka, Cyprus and Finland/Estonia. By retiring on pension, in 2006, after 40 years of diplomatic activity, he founded the Romanian Institute for Europe– Asia Studies (IRSEA).

The regional and international circumstances in the year ASEAN was born The 60th found Southeast Asian countries confronted on international scale with the cold war and at a time when they were concerned with consolidation of their newly gained independence, ensuring sovereignty and national survival. To arrange their development as emerging forces it was absolutely needed to start as well a regional cooperation.

As in other parts of the world, in Southeast Asia region there also was, for a short time, the military bloc called SEATO. Nonetheless their choice was to refuse to further arrange their future on military block concept. Instead, they preferred economic regional association.

ASEAN was created as an Association, with a loose status, based on the predominant features in the aria – dialogue and consultation. The Southeast Asia is a region of diversity from many points of view. No wonder, the unity in diversity is the driving force of their regional cooperation.

ASEAN was created when the nonalignment was in full spring and its principles are part of the founding document of ASEAN and of other important documents of the Association.

Creation of ASEAN ASEAN was created on August 8, 1967 based on the ASEAN Declaration (Bangkok Declaration), having as five Founding Fathers – Indonesia, Malaysia, Philippines, Singapore and Thailand.

The next five followed at different time – Brunei Darussalam (1984), Vietnam (1995), Laos and Myanmar (1997), Cambodia (1999).

Next – very soon will be Timor Leste The fundamental principles of ASEAN are: mutual respect for the independence, sovereignty, equality, territorial integrity, and national identity of all nations; the right of every state to lead its national existence free from external interference, subversion or coercion; non-interference in the internal affairs of one another; settlement of differences or disputes by peaceful manner; renunciation of the threat or use of force; and effective cooperation among themselves.

My personal remark is that these entire principles one can find it in the UN Charter as well, but due to the world developments particularly after the end of cold war these principles in the UN Charter have suffered some interpretation adjustments; in ASEAN they have been preserved unaltered, clean and applied with real goodwill.

Gradual development ASEAN has passed through three important steps: exclusive economic regional organization; primarily economic regional organization with added political, security and social –cultural dimensions; and regional organization in full process of political, security, economic and socio-cultural integration.

After the Bangkok Declaration, at the First ASEAN Summit in 1976, the ASEAN countries have signed the Treaty of Amity and Cooperation (TAC), which proved to be a very important and significant added value to the regional cooperation. Its role in the regional architecture is more vivid nowadays, having in mind that lately the USA, the European Union, Russia, China, Japan, and other countries, even Brazil, applied to accede to TAC. Their membership was accepted.

From the latest achievements of ASEAN, the following aspects could be underlined: A chain of Free Trade Arias - ASEAN Free Trade Aria, ASEAN – China and ASEAN - Republic of KOREA is already realized. ASEAN - Australia, New Zealand, India and Japan are on the way to be accomplished. The same situation is applied to the less developed ASEAN countries ; Regional integration, based on ASEAN VISION 2020, which in 2009 was decided to be accelerated so that to create the ASEAN COMMUNITY by December 2015; Adoption of ASEAN Charter (2008). This was a tremendous development marking the moment of granting to ASEAN a robust legal and institutional framework; Working now on Conflict resolution based on dialogue and consultations; mechanism in discussion; Establishment of new organs to serve the integration process ; Tackling the human rights in the region in an institutionalized way (ASEAN Intergovernmental Commission on Human Rights); Adoption of ASEAN Flag, Day and Anthem.

Foreign Ambassadors, including the Romanian Ambassador in Jakarta, are accredited to ASEAN. Diplomatic immunities ; Creating ASEAN Committees in

third countries; so far such 30 Committees were established.

ASEAN Community by 2015 ASEAN Community is based on three pillars: political and security (ASEAN Political - Security Community), economic (ASEAN Economic Community) and socio-cultural (ASEAN Socio - Cultural Community).

This reality will represent starting with 31st of December 2015 a significant component of the new regional architecture and the main pillar for maintaining the well today recognized role of ASEAN as driving force for integration in this part of the world.

Foreign interaction Bilateral and multilateral links of ASEAN with regional and extra-regional countries are all institutionalized within the following forms of cooperation and dialogue: ASEAN dialogue and field partners; ASEAN +1, ASEAN +3; ARF (ASEAN REGIONAL FORUM); EAST ASIA SUMMIT (EAS).

It is a forum held annually by leaders of, initially, 16 countries in the East Asian region. Membership expanded to 18 countries including the United States and Russia at the Sixth EAS in 2011. EAS meetings are held after annual ASEAN leaders’ meetings. The first summit was held in Kuala Lumpur on December 14, 2005. To become a dialog partner in EAS one should sign the TAC. ASEAN defence Minister’s meeting plus (established in 2010) Asia Europe Meeting – ASEM Links with other regional similar organizations and the United Nations The presence in the Southeast Asia architecture of all world players is based on request and acceptance.

Managing the external connections The ASEAN member countries are engaging the foreign partners in the forms of dialogue and cooperation as it was explained above.

They are keeping to its principles and culture and pay all efforts to achieve their objectives.

Maintaining the accepted by all partners the ASEAN Centrality in whatever matter, including the sensitive ones, represents the most important goal for the Southeast Asian countries.

Regarding the power relationships in the region, ASEAN cohesion is based on the option of “Dynamic equilibrium”, initiated by Indonesia.

Indonesia played and continues to play an important and main role in ASEAN and in the process of integration in Southeast Asia. It is in fact the driving force. Indonesia is aiming to take ASEAN to a new height by proposing a common ASEAN platform on global issues.

Indonesia has been taken as an example for an emerging economy in Southeast Asia, which is an added value to the creation of the ASEAN Community by 2015, having in mind that this is the single country from this region which became member of G-20 and which appears on all lists of markets or emerging groups elaborated by eminent economic analysts from different countries as well as from specialized international organizations. However, one should not minimize the importance in this equation of the other ASEAN member countries.

Certainly, all big and strong countries are already, with good and bad aspects, in the region. The “dynamic equilibrium” is, in my view, the very way, for ASEAN countries to remain their own masters.

Mutual approaching tendency between Europe and Asia The fruitful historical bilateral dialogue and cooperation between Europe and Asia as well as the EU- ASEAN partnership have recently developed into a continent to continent approach. This tendency was shaped into a more or less institutionalized form by creating the Asia Europe Meeting – ASEM. In spite of difficulties, differences and sometime disappointments, this reality will stand and consolidate, being a good example of coexistence under an ever more globalized climate, with interdependent markets and globalized industries.

ASEAN’s knowledge in Romania The Romanian Institute for Europe – Asia Studies (IRSEA) contributed to an extraordinary scientific endeavour, being nominated to conduct a research in Romania during 2010 and 2011 about the local perceptions of the Asian continent called „ Asia in the Eyes of Europe”. The research project was developed by Asia Europe Foundation (ASEF) with the financial support of the European Commission. The

Romanian Chapter was published in 2012 in the book entitled „Asia in the Eyes of Europe; Images of a Rising Giant” togher with the Austria, Belgium, Denmark, France, Germany, Italy and UK Chapters, which were simultaneously elaborated in all 8 European countries.

The “Asia in the Eyes of Europe” research project offered a very timely and unique opportunity for Asia and Europe to gauge their respective understanding of one another, through examining European public, media and opinion leader’s attitudes, knowledge and perceptions of Asia. The project has evolved from the ongoing ASEF initiative, ‘The EU through the Eyes of Asia’, which has carried out research looking at the perceptions of the EU in Asia across 12 research locations since 2005. The ‘Asia in the Eyes of Europe’ research project provides valued comparability to the findings of the ‘EU through the Eyes of Asia’. The project was undertaken to improve the understanding of Asia in Europe and to create a permanent platform to enable civil society, business, researchers, students, policy makers, media gatekeepers and a broad range of cross-sectoral stakeholders to understand one another better.

In the Romania Chapter, respondents tend to perceive the importance of regional organizations for Romania with a degree of scepticism. The EU was the only regional organization regarded as very significant for the future of Romania. Others were viewed as only marginally important.

The ASEM process is largely unknown. The same is the integration process in Asia (ASEAN Community, East Asia Summit, Asian Regional Forum, ASEAN + 3, APEC ETC) It is obvious that both Romania and ASEAN have to work together to improve their reciprocal knowledge.

Romania has to accelerate its position of accommodating to the developments in South East Asia The status of Romania as a EU member – one of the important dialogue partners of ASEAN and participant at ASEM forum has opened new horizons for promoting and consolidating its bilateral and multilateral relationship with the Southeast Asian countries. Unfortunately, it continues to remain more visible the “traditional relations”, invoked with different intensity based on the occasional interests of Bucharest. With other words, it is missing a vision at least on a medium term regarding Romania’s concurrently individual engagement in the context of creation the ASEAN Community, and in general in ASEAN projects. It is hopeful that at least Bucharest is analyzing the ways to tackle the multiplication of FTA in Asia, having in mind that eventually an EU –ASEAN FTA will be formed.

Romania, in parallel with its EU membership, could also try to approach bilaterally the Asian regional architecture. In my view, Romania could analyse the possibility to join the Treaty of Amity and Cooperation (TAC). Based on the her traditional relations with the Southeast Asian countries Romania could approach ASEAN to open its Committee in Bucharest.

Conclusions I am a strong believer that ASEAN is a well-functioning and indispensable reality in the region and far beyond the region.

ASEAN is the driving force in the regional multilateral architecture. ASEAN is the pillar of stability in East and South East Asia and one of the foundations of regional balance. There is talk for how long this role will be maintained. Naturally, this everlasting role depends on ASEAN current and future deeds. One should take into consideration that ASEAN needs a lot more efforts to cope with the additional items on the regional agenda. Deciding the top priorities is even more complicated, particularly if the matter of taking sides might come up.

The consensus at ASEAN meetings played a vital role in the growing up process of the Association. Nowadays we witness a shift from full consensus to coalition of wiling, but still not imposing the decisions. The mediation and conciliation remain the essential ways to solve the entire spectrum of integration and conflict resolution in the region. ASEAN countries have not given up the classic diplomacy adapted to the new environment.

The day will come when ASEAN will realize the must to introduce a sanctions mechanism in implementing its agenda.

The ASEAN COMMUNITY will replace the miracle of “Asian Tigers” and in parallel with other emerging economies, as single entities, such as China, India and Brazil, by a new phenomenon, in a certain way similar but not identical to the one existing in Europe. I refer to a emerging institutionalized political and economic power at regional level.

Pagina 6

România între unitate statală şi federalizare Paradoxal, Ziua Naţională a României este sărbătorită în mod diferit de cetăţenii săi.

Oficialităţile organizează obişnuitele manifestări oficiale – parade militare, evenimente cultural – patriotice, etc. Românii de rând întâmpină această Zi cu sentimente şi atitudini felurite. Unii, cu indiferenţa indusă perseverent în ultimii douăzeci de ani de orientările globalist- europeniste, în dauna sentimentelor fireşti ale iubirii de ţară, ale respectării valorilor naţionale, considerate desuete. Alţii, atât tineri, dar de regulă cei mai vârstnici, pentru că şcoala de azi nu mai consideră necesar să facă educaţia patriotică a tineretului, se gândesc cu mândrie şi pioşenie la evenimentele de acum 94 de ani, la semnificaţia adâncă a Sărbătorii, găsind chiar, în vreun cotlon, un uitat tricolor pe care îl arborează – apariţie insolită - pe vreun balcon. Pentru o anumită categorie de cetăţeni, 1 Decembrie este zi tristă care le aminteşte de un trecut naţional pe care îl regretă şi îl revendică aşteptându-i zadarnica reînviere!

Sărbătorirea Zilei Naţionale prilejuieşte şi rememorarea altor modalităţi de raportare la Unirea Principatelor Române într-un singur hotar, la contopirea acestora într-un stat unitar. Avem în vedere, de pildă, prestaţia acestor analişti, comentatori, oameni politici care promovând, nu o dată, un discurs în esenţă agresiv – chiar dacă unerori încearcă a-l fundamenta pe argumente „obiective” – revendică o aşa numită autonomie culturală a unei părţi din Transilvania, ţintind, în fond, sprea autonomia teritorială a acesteia şi, de ce nu, a întregului teritoriu al provinciei.

Alte opinii, declarativ pro-româneşti, dar în fond nu mai puţin periculoase, care sunt vehiculate mai ales în forumurile de discuţie din mediul virtual aflate, în parte, sub oblăduirea unor intelectuali români doresc, deasemenea, o anumită autonomie regională. Argumentul principal adus în discuţie

are o componentă, să-i spunem, administrativ-legislativă. El vizează raportul, considerat injust, dintre participarea Ardealului la bugetul ţării şi fondurile primite de la Guvernul din Bucureşti considerate ca neechivalând cu contribuţia regiunii şi fiind prea mici pentru dezvoltarea ei, care lasă în multe privinţe de dorit. Este oarecum explicabil că asemenea revendicări federaliste şi autonomiste pornesc din Ardeal. Până acum, nu le-am întâlnit la moldoveni, de pildă. Nu îşi revendică autonomia nici Oltenia, Muntenia sau Dobrogea. Oare acestea primesc o cotă mai mare din bugetul ţării decât cotele lor de participare, şi asta le mulţumeşte ?

Ardealul a pornit pe drumul unirii cu ţara avantajat de condiţii istorice, ca o provincie dezvoltată în trecut la unison cu vestul european avansat sub aspect economic, cultural, administrativ, şi nu s-a aflat în „condominiu” cu Imperiul Otoman, cum au fost celelalte provincii. Aşa se face că după Unire, Transilvania a beneficiat de resurse pentru a deveni o provincie mai dezvoltată.

De aici ar izvorî, probabil, şi acel presupus sentiment de superioritate nutrit de ardeleni, ca şi aşa numitul patriotism ardelenesc, evocat de unii publicişti şi cultivat de altfel cu asiduitate de un nucleu de intelectuali transilvani, care însă nu sunt deloc parcimonioşi în evidenţierea condiţiilor deosebite de care se bucura provincia înainte de Unire.

Chiar în aceste condiţii, necesitatea autonomizării nu este un datum funciar, o năzuinţă,,subliminală’’ a ardelenilor în totalitate, aşa cum par să creadă unii publicişti, ci este o orientare îngustă, egoist-regionalistă promovată de un grup restrâns. Este, de altfel, semnificativă, în acest sens, aprecierea întâlnită într-un ziar central, potrivit căreia discuţiile despre federalism sau despre autonomie regională, altele decât cele privind Ţinutul Secuiesc se duc în acest moment în surdină, doar în spaţiul virtual şi

doar la nivelul unor intelectuali ardeleni...

Quod erat demonstrandum!

Politicienii români, sau comentatorii şi analiştii sunt blamaţi uneori pentru că se radicalizează în faţa oricărei discuţii despre autonomie teritorială sau federalizarea ţării.

Se uită însă că asemenea puncte de vedere se intersectează, sau uneori se suprapun, în anumite privinţe – desigur în mod involuntar – cu cele aparţinând propovăduitorilor autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc, sau a însuşi Ardealului.

Cei care susţin autonomia provincială, în primul rând cei care pledează pentru autonomia teritorială, nu uită să amintească de faptul că orientările autonomiste autohtone au loc pe fondul tendinţelor de fragmentare statală cunoscute de importante ţări vest europene. Evident, o asemenea încercare de a încadra condiţiile din ţara noastră în diferite contexte europene cu intenţia vizibilă de a arăta că ceea ce se petrece acolo ar exprima mersul ineluctabil al istoriei, este lipsită de orice temei. Fenomenele sunt mult prea complexe, procesele în desfăşurare la care se face referire sunt specifice anumitor spaţii ale continentului, iar înţelegerea ansamblului ar necesita nu o simplă juxtapunere şi nu recurgerea la afirmaţii categorice dar nesusţinute teoretic şi politic, ci o analiză istorică şi social - politică temeinică.

Rândurile de faţă nu sunt menite să blameze global pe locuitorii Ardealului pentru cine ştie ce tendinţe centrifuge sau presupuse orientări antiromâneşti. Ele încearcă doar să răspundă, în anumite limite determinate de spaţiul restrâns al acestui articol, necesităţii de a se discuta asemenea probleme vitale cum sunt cele care privesc determinările şi consecinţele unei eventuale autonomii regionale sau ale federalizării ţării, cu discernământ, în spiritul Constituţiei şi al interesului naţional al României.

Armand OPREA

Întrevedere Titus Corlăţean - Maia Panjikidze Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a avut la Bruxelles o întrevedere cu noul ministru georgian al Afacerilor Externe, Maia Panjikidze, în marja participării la Reuniunea miniştrilor de Externe ai Alianţei NordAtlantice. Cu această ocazie, şeful diplomaţiei române a transmis felicitări pentru organizarea alegerilor parlamentare din 1 octombrie ca pas în consolidarea democraţiei din Georgia, precum şi pentru gestionarea până în prezent a procesului de tranziţie la nivelul Executivului de la Tbilisi.

Cei doi oficiali au avut un schimb de vederi asupra priorităţilor de politică externă ale noului guvern georgian, din perspectiva incidenţei lor asupra relaţiilor dintre România şi Georgia, respectiv a dezvoltării relaţiilor Georgiei cu Uniunea Europeană şi NATO. Demnitarul român a exprimat sprijinul pentru evaluările preliminare ale Misiunii Internaţionale de Observare a alegerilor organizate sub egida OSCE/ODIHR şi a încurajat autorităţile georgiene să implementeze recomandările acesteia în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 2013.

Ministrul român de Externe a exprimat speranţa că autorităţile de la Tbilisi vor asigura cooperarea politică necesară continuităţii în îndeplinirea obiectivelor pe care Georgia şi le-a asumat în eforturile sale de consolidare a

democraţiei.

Seful diplomaţiei române a reiterat angajamentul României de a sprijini în continuare demersurile Georgiei vizând îndeplinirea aspiraţiilor sale legitime de integrare europeană şi euro-atlantică. În acest context, cei doi demnitari au evocat rolul de Ambasadă Punct de Contact NATO pe care Ambasada României în Georgia îl va îndeplini în perioada 2013 – 2014, ca element în măsură să consolideze eforturile României de susţinere a aspiraţiilor Georgiei de a deveni membru al comunităţii euro-atlantice şi de a împărtăşi expertiza proprie în acest proces. Ministrul georgian de Externe a mulţumit pentru sprijinul constant al României pentru obiectivele europene şi euro-atlantice ale Georgiei, precum şi pentru contribuţia României la Misiunea UE din Georgia (EUMM).

Cei doi omologi au subliniat nivelul excelent al relaţiilor politice româno-georgiene şi au convenit asupra necesităţii de dezvoltare a căilor pentru transpunerea în practică a interesului reciproc pentru dezvoltarea relaţiilor economice, cu accent pe sectorul energetic, ambii miniştri exprimând susţinerea lor pentru proiectele strategice Nabucco Vest şi AGRI, şi al transporturilor de mărfuri între Marea Neagră şi Marea Caspică.

Totodată, salutând împlinirea a 20 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice, au trecut în revistă calendarul contactelor bilaterale, convenind asupra menţinerii unui ritm susţinut al acestora.

Informaţii suplimentare România şi Georgia au sărbătorit anul acesta două decenii de relaţii diplomatice. Georgia este principalul partener comercial al României din Caucazul de Sud, schimburile comerciale dintre cele două ţări atingând 200 milioane de euro în 2011. România rămâne principalul contributor la activitatea misiunii civile EUMM Georgia, cu 33 de persoane dislocate în teren, care monitorizează implementarea Acordului de Încetare a Focului, încheiat în august 2008. În susţinerea procesului de dezvoltare democratică a Georgiei, ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, a participat împreună cu omologii săi din Bulgaria, Cehia, Letonia şi Lituania la vizita comună efectuată în Georgia, în data de 17 septembrie 2012. De asemenea, Titus Corlăţean a semnat, alături de miniştrii de externe ai Bulgariei, Cehiei, Letoniei şi Lituaniei, scrisoarea comună adresată Preşedintelui Mihail Saakashvili şi liderului grupului politic „Visul Georgian”, câştigător al alegerilor parlamentare de la 1 octombrie 2012.

The 67th anniversary of the national day of the Socialist Republic of Viet Nam BUI QUANG MINH Chargé d’Affaires a.i This year, the Vietnamese people celebrate the 67th anniversary of its National Day. On 2 September 1945, at the Ba Đình historic Square, our President Ho Chi Minh solemnly proclaimed the Declaration of Independence giving birth to the Democratic Republic of Viet Nam which is today the Socialist Republic of Viet Nam. Over 67 years since its independence, the Vietnamese people were obliged to undertake again two long wars for its national liberation. Finally, with its great victory in 1975, Viet Nam was reunified and entered a new period that is rebuilding the country and starting gradually its international integration and development in order to make Viet Nam a prosperous and developed country.

In 1986, Viet Nam has started its policy of Renewal. This was an extremely important historic turning point in its cause of construction and development. Since then, Viet Nam is moving its centralized economy to a market economy and gradually broadening and deepening its integration into the world economy. During 26 years of implementing its reform policy, Viet Nam has always sustained impressive growth rates of over 7% per annum. Despite world economic difficulties due to the impacts of the 2008 global financial crisis, Viet Nam has still maintained the economic growth rate at 5% to 6% per annum.

Today, Viet Nam has established diplomatic relations with 180 states and has had economic and trade ties with 230 countries and territories. By the end of March 2012, the country has attracted more than US$200 billion of FDI from 90 countries and territories and has had 627 investment projects with the total registered capital of US$10.8 billion in 55 countries and territories.

In the external relations, Viet Nam consistently pursues the foreign policy of independence, self-reliance, peace, cooperation and development, multilateralization and diversification of foreign relations, proactive and active international integration. Viet Nam stands ready to be a friend, a reliable partner and responsible member of the international com-

munity and strives for an environment of peace and stability for national construction and development.

After 62 years of the establishment of diplomatic relations between Viet Nam and Romania, we are pleased to see our good relationship strongly reinforced and the areas of cooperation constantly expanded. Viet Nam and Romania are both dynamic economies which, with huge development cooperation potentials, could complement each other. The two countries have signed the Agreement on Economic Cooperation in 2009 and obtained good achievements after the 14th Session of the Intergovernmental Commission in 2010. From now to the end of the year, the two countries are actively preparing for the 15th Session of this Commission to be held in Hanoi in October 2012; the scheduled visits by both sides and other activities.

In the field of trade, the two ways trade volume has reached over 100 USD millions. This is an optimistic result but does not yet reflect really the existing potentials of both countries.

Hence, the opportunity to deepen the multi-faceted cooperation, especially economics, trade, culture, education, science and technology is the shared demand and interest of Viet Nam and Romania. With the determination and effort of the two countries, the cooperation between Viet Nam and Romania shall continue to expand and live up to the political ties, the potential and the aspiration of two Governments and peoples for the sake of mutual interest, peace, stability, development cooperation in the region and the world.

For these reasons, we have a foundation to believe in the bright future of effective cooperation on the basis of equality and mutual benefits between Viet Nam and Romania. We are confident that the multi-faceted cooperation, especially, in the economic and trade areas, continues to witness a broad, deep and effective development.

On this occasion, I would like to express our best wishes for happiness and prosperity to the peoples of Viet Nam and Romania; good health and success to all of you here present.

Pagina 7

Ziua Naţională a Armeniei

For further deepening and widening of the relations between Belgium and Romania

Hamlet GASPARIAN Ambasadorul Republicii Armenia

Philippe BEKE Ambassador of Belgium

Doresc mai întâi să vă mulţumesc pentru prezenţa dumneavoastră prin care aţi onorat această manifestare.

Nu voi vorbi mult, având în vedere numărul şi calitatea vorbitorilor care vor urma după mine. Vreau să aduc mulţumiri deosebite Eparhiei Armene şi Uniunii Armenilor din România care, pentru a marca Ziua Naţională a Armeniei, ne-au pus la dispoziţie aceste săli, nu mari, dar valoroase, prin obiecte expuse ce fac parte din patrimonial culturii armene. Ei mau asigurat că, întrucât aceasta este “Casa Armenilor” vor fi alături de mine pentru a-i primi, ca gazde, pe oaspeţii noştrii. Vă mărturisesc că mă bucur să simt această atitudine. Şi, deşi casa este mică, fiţi indulgenţi, căci importantă este căldura acestui loc. În acest an, Armenia marchează cinci secole de tipar armean, iar Erevanul a devenit Capitală Mondială a Cărţii pe 2012. Astfel, în cadrul acestor două evenimente-pereche, am hotărât să organizăm cu prilejul sărbătorii naţionale a Armeniei o mică expoziţie şi să vă povestim astfel despre istoria cărţii şi tiparului armenesc de pe meleagurile româneşti, precum şi despre contribuţia armenilor la dezvoltarea literaturii şi gândirii române.

Prima carte armeană tipărită a apărut în anul 1512 la Veneţia, pe insula San Lazzaro sau, după cum i se mai spune, San Lazzaro degli Armeni.

După aceea, s-au înfiinţat tipografii armeneşti la Amsterdam, Marsilia, Constantinopol, Sankt Petersburg, Tiflis, Madras şi în multe alte locuri.

dedicată Cărţii Armene, acţiune pentru care mulţumesc preşedintei filialei locale a UAR, doamna Azaduhi Varduca-Horenian, şi autorităţilor locale.

De asemenea, vreau să mulţumesc conducerii Muzeului Satului şi tinerilor armeni din România care, în cadrul sărbătorii naţionale a Armeniei, desfăşoară împreună Zilele Culturii Armene între 21-23 septembrie.

Printre altele, în acest an am avut şi o altă reuşită comună: s-a tradus şi tipărit în limba armeană remarcabilul roman Cartea Şoaptelor al lui Varujan Vosganian care, potrivit părerii criticilor, este unul din fenomenele literare europene şi mondiale contemporane. Varujan Vosganian s-a implicat personal în traducere şi redactare, dându-i astfel versiunii armeneşti valoarea unui al doilea original. Cu ceastă ocazie mă plec în faţa talentului domnului Vosganian.

Vreau să-mi exprim aprecierea deosebită şi faţă de alţi autori armeni din România, în primul rând faţă de Vartan Arachelian pentru întreaga sa opera şi mai ales pentru serioasele sale studii dedicate lui Hagop Dj. Siruni. Cărturarul armean a fost unul dintre discipolii lui Nicolae Iorga şi cel care, începând din anii ‘20 ai secolului trecut şi până la exilul siberian de după război, şi din nou după aceea, a avut un important aport la fondarea şi dezvoltarea şcolii româneşti de orientalistică.

Dintre autorii contemporani trebuie să o amintesc pe doamna Anais Nersesian, cea care a publicat câteva volume despre istoria Armeniei

Varujan Vosganian, Dan Petre, Valeriu Zgonea, E.S. Hamlet Gasparian şi Eugen Simion (de la stânga la dreapta)

Tipografii armeneşti au funcţionat şi aici, în România, la Iaşi, Galaţi, comuna Frumoasa (jud.

Harghita, în apropiere de Miercurea Ciuc), Gherla (fostul Armenopolis), despre care vă vor povesti stimaţii domni Varujan Vosganian şi Eugen Simion.

Profitând de ocazie, doresc să mulţumesc fostului ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional, domnul Kelemen Hunor, care în luna aprilie, a participat, la Erevan, la ceremoniile dedicate celei de a 500-a aniversări a tiparului armenesc şi decernării titlului de Capitală Mondială a Cărţii pe 2012 Erevanului. Îi mulţumesc ministrului de Externe al României, domnul Titus Corlăţean, care ne-a onorat prin participarea sa, alături de Catolicosul Suprem al Tuturor Armenilor, Karekin al II-lea, la ceremonia lansării emisiunii filatelice comune româno-armene dedicate unei alte date aniversare, şi anume 500 de ani de la întemeierea mănăstirii armeneşti Hagigadar de la Suceava, ce a avut loc pe 14 august la Academia Română, ocazie cu care a fost lansată cartea «Biserica Armeană pe Pământ Românesc» de prof. H.Dj. Siruni.

Câteva exemplare ale acestei cărţi vor fi expuse în cadrul Festivalului de Strada de C’Arte, organizat de către Biblioteca Centrală Universitară, a cărei Director General este doamna Mireille Rădoi, căreia îi transmitem pe această cale mulţumirile noastre.

Printre altele, săptămâna viitoare, pe 29 septembrie, la Cluj va fi organizată o expoziţie

medievale bizantine şi a armenilor din România.

Despre armenii din România vorbeşte, în felul său, scriitorul şi publicistul Bedros Horasangian în volumul său Enciclopedia Armenilor.

O uriaşă lucrare, ştiinţifică, a realizat Vartan Martaian la alcătuirea dicţionarelor armean-român şi român-armean, care sunt o importantă unealtă a cunoaşterii reciproce între culturile noastre.

Vreau să menţionez şi alte nume cunoscute printre care Ştefan Hagopian, Sergiu Selian, Madeleine Karakaşian şi Mihai Stepan Cazazian.

Dacă tot e rândul mulţumirilor, apreciem în mod deosebit disponibilitatea şi implicarea Ministerelor de Externe şi al Culturii şi Patrimoniului Naţional, care şi-au dat acordul pentru organizarea, anul viitor, a unor manifestări ştiinţifice şi culturale dedicate patrimoniului cultural armenesc din România. Acestea se vor desfăşura în cadrul Programului interguvernamental privind colaborarea în domeniile culturii, educaţiei şi ştiinţei pe care, în paralel cu dialogul politic, cu Parteneriatul Estic şi Cooperarea în cadrul bazinului Mării Negre, cu cooperarea în cadrul structurilor internaţionale şi cu legăturile economice, îl considerăm un instrument important din perspectiva adâncirii şi dezvoltării relaţiilor la nivel de stat dintre România şi Armenia. Împreună am parcurs un drum lung şi sunt sigur că şi în viitor vom parcurge o cale lungă în numele unei Europe paşnice, solidare şi prospere.

Trăiască Armenia!

Trăiască România!

Trăiască prietenia armeano-română!

Belgium and Romania share common interest as members of the European Union and NATO. Through these international institutions, we share the same values and convictions. At the same time there are common interests - in bilateral matters. In these three common points of interests, financing is playing an important role since all member states have less spending margins. For an equitable redistribution of wealth, solidarity must be put in place, in pair with responsibility. Other principles in the forefront are non discrimination and transparency. In order to guarantee the maximum available quality of life, implementing these principles are today even more relevant than before. A common interest is therefore to prepare for the future. The EU 2020 strategy is one of the goals which we should have in mind in this respect. In bilateral matters, Belgian public sector as well as Belgian private sector stand ready to lend support to the strengthening of macro and micro economics in Romania. Belgian companies have already shown their know-how in intermodal transport and logistics, warehousing and industrial parks. The Belgian companies WDP and Alinso are an example of how mobility can be intelligently combined. The professional assistance of Eurosense company in areal photography is a good example of private support to public administrative capacity. In the public sector, Belgium is keen to set up public-public partnership in order to strengthen the administrative capacity. Particularly in public

health, postal services, transport infrastructure and rural tourism common opportunities can be developed. Moreover, Belgian managers are candidates for managing positions in Romanian public sector and public enterprises with the ambition to increase competitiveness and strengthen public service.

Several of the already existing Belgian activities in Romania are expanding while new industrial and service activities are announced to confirm their establishment. In order to gain better cohesion, we have started last year a procedure to enrol the Belgium Romania Business Association (BEROBA). Although to my appreciation the time line for receiving the different authorisations and the ordinance 26/2000, regulating associations and foundations is much too long, we finally received

the authorisation. BEROBA (www.beroba.com) is planning for 2013 a programme which should strengthen as well Belgian economic activities in Romania as Romanian economic activities in Belgium. This ambition fits into the expectations for further growth of bilateral trade relations after record figures in 2011. In our planning we aim to organise supporting events including a Belgian week in a Bucharest hotel, a Belgian food week in a supermarket and several missions in different parts of the country. The Belgian regional authorities will organise within their competences economic missions to Romania, attracting this way more business relations between both countries. We will also put in place several events at the occasion of 175 years of official relations between the Romanian lands and Belgium, highlighting the opening of the first Belgian Consulate in 1838 in Galati. I should also mention the scheduled activities of the 250 Belgian municipalities and ngo’s that since 1988 have grown strong in local Romanian communities evolving throughout the years from charity to solidarity. In order to achieve better coherent results at local level, a decentralised forum with local actors, national authorities and private sector is to be organised in Belgium in 2013, in followup of the Arad decentralised forum of 2010. The Belgian motto “l’Union fait la Force” – “Eendracht maakt macht” in mind, we strive for further deepening and widening of the relations between Belgium and Romania.

Consiliul de afaceri România-Kazahstan: o reuşită diplomatică de prestigiu La început de octombrie, la Bucureşti a avut loc, în prezenţa Însărcinatului cu Afaceri a.i.Şeful misiunii Republicii Kazahstan în România, Talgat Kaliyev şi a prof. univ.dr Anton Caragea, Directorul Institutului de Relaţii Internaţionale şi Cooperare Economică, constituirea Consiliului de Afaceri România-Kazahstan şi desemnarea preşedintelui acestuia în persoana domnului Gruia Stoica, preşedinte al Grupului Grampet. Evenimentul, a avut loc la sediul central al Grupului Grampet.

Alături de domnii Kaliyev şi Caragea, la ceremonie au luat parte: Excelenţa Sa Dr. Mohammed Saeed al-Shakarchi, Ambasadorul Irakului, doamna Zulay Coromoto Prieto de Rodriguez, Însărcint cu Afaceri a.i. a Venezuelei, reprezentanţi ai ambasadei Nigeriei, alţi reprezentanţi diplomatici.

Consiliul de Afaceri România-Kazahstan este al doilea consiliu de afaceri constituit în România, după Consiliul Româno-American.

El are rolul de a promova schimburile bilaterale şi a întări cooperarea dintre cele două economii, fiind o nouă ilustrare a relaţiei strategice dintre România şi Kazahstan. „Ne aflam în faţa unui important moment în relaţia bilaterală, a declarat în deschiderea conferinţei profesorul Anton Caragea. Consiliul de Afaceri România-Kazahstan este o dovadă a bunei funcţionări a relaţiilor economice dintre cele două ţări. Kazahstanul este principalul contributor la bugetul României, prin compania Rompetrol, cu o sumă de peste 1,5 miliarde euro anual. Totodată, Kazahstanul oferă investitorilor români o piaţă în plină dezvoltare, fiind a treia economie ca rată de creştere pe plan mondial şi între primele 50 de economii recomandate pentru investiţii de Banca Mondiala.Ca atare, oamenii de afaceri români trebuie să înteleagă utilitatea acestui Consiliu, trebuie să conştientizeze că viitorul produselor noastre se afla nu pe piaţa în criză a Uniunii Europene, ci pe pieţele în dezvoltare din Asia Centrală, în principal pe cea a Kazahstanului, ca şi pe cele din Africa. În persoana preşedintelui său, domnul Gruia Stoica, Consiliul va avea un organizator dinamic şi eficient. Prima vizită în Kazahstan a unei delegaţii a Consiliului va fi organizată la finele acestui an, ea având deja pregătită din partea partenerilor kazahi o agenda generoasă de propuneri de afaceri ”, a încheiat prof.dr.

Anton Caragea.

Răspunzând întrebărilor presei, Însărcinatul cu Afaceri a.i.- Şeful misiunii Republicii Kazahstan, Talgat Kaliyev, a declarat: “Guvernul Kazahstanului susţine ferm initiativa înfiinţării Consiliului de Afaceri RomâniaKazahstan şi salută implicarea din partea părţii române a puternicului Grup Grampet SA şi a unui om cu multă experienţă în zona de business internaţional, domnul Gruia Stoica.

Consiliul este o dovadă unei relaţii eficiente şi va fi prezentat Preşedintelui Kazahstanului,

Grupul Grampet este unul dintre cei mai importanţi jucători regionali în domeniul transportului feroviar. Am reuşit, într-un timp destul de scurt, să desenăm o veritabilă coloană vertebrală de fier, ce traversează Europa, de la Marea Nordului până la Marea Neagră şi Marea Egee, desfăşurându-ne activitatea în nouă ţări: România, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Austria, Germania, Ucraina şi Republica Moldova.

Obiectivul nostru este însă, să legăm ţărmul

Domnii Talgat Kaliyev şi Gruia Stoica prezentând Diploma de Constituire a Consiliului de Afaceri România-Kazahstan.

Nursultan Nazarbayev, ca o iniţiativă de succes, o punte de colaborare între cele două ţări».

Luând cuvântul, preşedintele noului Consiliu, domnul Gruia Stoica, a arătat că: «relaţia dintre România si Kazahstan este una de importanţă strategica, Kazahstanul fiind unul dintre cei mai mari investitori străini în România, prin investiţii de peste 3 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă cea mai mare investiţie realizată de Kazahstan în Europa. Există 35 de întreprinderi mixte kazaho-române şi 13 companii cu capital integral kazah care activează în România în diverse domenii, de la petrol şi gaze, la construcţii şi transporturi. În Kazahstan sunt peste 20.000 de români Kazahstanul reprezintă placa turnantă a Asiei, iar România, prin portul Constanţa, poate deveni o poartă de intrare a Asiei în Europa.

Este o relaţie deosebit de importantă, pe care trebuie să o preţuim şi să o dezvoltăm.

Oceanului Atlantic de ţărmul Oceanului Pacific, iar din acest punct de vedere, Kazahstanul reprezintă un partener ideal. În calitate de preşedinte al Consiliului de Afaceri România-Kazahstan, îmi propun să reuşim să legăm cele două platforme: România şi Kazahstan». În încheiere, Excelenta Sa Dr. Mohammed Saeed al-Shakarchi, Ambasadorul Irakului, a prezentat calde felicitări cu ocazia inaugurării Consiliului de Afaceri România-Kazahstan, care, a spus domnia sa, «este o realizare extraordinară pentru diplomaţia economică românescă şi un moment drag pentru orice diplomat, un moment al consfinţirii prieteniei între două ţări: România şi Kazahstan».

Totodată, Ambasadorul a adresat cele mai calde felicitări preşedintelui Consiliului, Gruia Stoica.

Evenimentul a fost urmat de un coctail.

Pagina 8

The 52nd Independence anniversary of Nigeria ABBA ABDULLAHI TIJJANI Ambassador of Nigeria On 1st October 1960, Nigeria became an independent sovereign nation. The significance of this day lies in the fact that for the first time in her history as a nation, the destiny of Nigeria was in the hands of Nigerians.

At independence, our founding fathers set out the fundamental principles that guide our relations with other countries. These include the equality of all peoples, irrespective of tribe, tongue, creed, or beliefs, working towards a just economic world order, the settling of disputes through conciliation, arbitration, and adjudication, and respect for the fundamental human rights of all peoples and upholding the tenets, principles and decisions of the United Nations Organization for the attainment of global peace.

These principles which Romania also shares have continued to direct and engage Nigeria’s bilateral relations at both political and economic levels. At this juncture, it is pertinent to acknowledge the very positive contributions which Romania has played and continues to play towards the development of the Nigerian economy by the deployment of her expertise. Romania also continues to award scholarships to Nigerian students to study in Romania. This programme has become successful in strengthening the bonds of friendship between peoples of different cultural backgrounds.

This occasion allows us an opportunity, to draw the attention of our friends and

partners as well as prospective investors here in Romania and in other parts of the world, to the vast opportunities that exist in the Nigerian economy. Apart from huge deposits of crude oil and natural gas, there are also large deposits of other minerals such as gold, copper, iron ore, bauxite, coal, bitumen and precious stones waiting to be exploited. Similarly, Nigeria’s agricultural sector, which has remained largely subsistent in nature, is an investor’s haven. There are opportunities in Agric Mechanization, Agro- Allied Industries, Livestock, Fisheries, etc. With new government policies which have opened up the economy, coupled with the well known fact that our country has the highest return on investment in Africa, Nigeria is indeed an investor’s delight.

Apart from the leadership role in regional integration efforts, Nigeria has also deepened its integration into the world economy through membership of the D-8

group of developing countries comprising Bangladesh, Egypt, Turkey, Iran, Indonesia, Pakistan and Malaysia which provides a vast market.

Similarly, Nigeria continues to play a leading role in the Africa – South America Summit. Through this summit, Nigeria’s economy is linked to the economies of South America, thereby creating opportunities for expansion.

These efforts have created avenues for the export of our products to a sizeable population of the world.

As the world becomes more interconnected and interdependent, one area of focus in the relations between Nigeria and Romania is the geo-strategic locations of both countries. Nigeria’s location in the Gulf of Guinea, its huge population of 157 million people, its abundant resources and leadership of the Economic Community of West African States (ECOWAS) makes her strategic to the world. In the same vein, Romania’s membership in the EU, her large population and location along the Danube and Black Sea, makes her strategic to Europe and the world. The two countries have continued to use their resources to bring stability in their respective regions and should leverage these geo-strategic positions in the coming years for the mutual benefit of their peoples.

Nigeria and Romania must work under the aegis of the United Nations, not only to ensure regional peace but world peace.

Forumul economic al oamenilor de afaceri turci din Balcani La numai câteva zile de la sărbătorirea Zilei Naţionale a Republicii Turcia, la Bucureşti a avut loc Forumul Economic al Oamenilor de Afaceri Turci din Balcani, organizat de Asociaţia Oamenilor de Afaceri Turci (TIAD), şi DTIK Consiliul mondial al oamenilor de afaceri turci – Comitetul Balcani, în colaborare cu Consiliul pentru Relaţii Economice Externe (DEiK) şi Camera de Comerţ Naţională a României.

La Forum, care a avut şi sprijinul Ministerului turc al Economiei, au participat peste 300 de reprezentanţi ai companiilor turceşti şi româneşti din Europa Centrală şi de Est, 11 consilieri economici din regiune şi numeroşi reprezentanţi ai mass-media.

La eveniment, care a avut loc la Palatul Camerei de Comerţ Naţională a României, au luat parte ca invitaţi de onoare: Mustafa Sever, Ministrul Adjunct al Economiei din Republica Turcia, Valeriu Zgonea, Preşedintele Camerei Deputaţilor, Excelenţa Sa Ömur Şölendil, Ambasadorul Republicii Turcia, Mihai Voicu, Ministru Delegat al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Zeynel Abidin Erdem, Membru al Consiliului de Administraţie al DEiK şi Fatih Karamanci Preşedintele Consiliului de Afaceri România-Turcia, reprezentant al Uniunii Camerelor de Comerţ şi al Burselor de Mărfuri din Turcia. Forumul a cuprins o sesiune plenară destinată luărilor de cuvânt ale participanţilor şi a unor interesante dezbateri moderate de Ömer Süsli, Preşedinte TIAD şi Mihai Vlasov, Preşedintele Camerei de Comerţ Naţionale a României. „Suntem prieteni foarte buni, legaţi de istorie, avem interese comune la Marea Neagră, suntem parteneri în toate organisme-

le internaţionale, deci, avem toate condiţiile ca perspectivele de dezvoltare economică să devină realitate”, a declarat Preşedintele Camerei Naţionale în deschiderea Forumului. În alocuţiunea sa Ambasadorul Turciei la Bucureşti, Excelenţa Sa Ömur Şölendil a arătat că în România sunt active peste 10.000 de firme turceşti având un capital de peste un miliard de dolari. „Dincolo de aceste cifre statistice, a spus domnia sa, realitatea demonstrează că România şi Turcia au un potenţial uriaş de dezvoltare, care va putea prinde contur în toate domeniile – economic, cultural, comercial etc, odată cu punerea în practică a planului de acţiune elaborat de cele două state în baza Parteneriatului strategic, semnat la Ankara anul trecut”.

Cadrul politic încurajează dezvoltarea business-ului între ţările noastre, a subliniat Ministrul Delegat pentru Mediul de Afaceri, Alexandru Mihai Voicu, dinamica relaţiilor având creşteri semnificative care au sfidat criza economică internaţională. Turcia este primul partener comercial extracomunitar al României şi al 5-lea în totalul comerţului exterior al ţării noastre, loc ocupat datorită volumului schimburilor bilaterale, care a fost de 4,6 miliarde euro, în 2011, cu 8% mai mult faţă de 2010. Ambele ţări au potenţial de creştere şi diversificare şi îşi menţin obiectivul comun ca în următorii 5 ani, nivelul schimburilor să ajungă la 10 miliarde USD”, a declarat oficialul român. Mustafa Sever, Ministrul Adjunct al Economiei din Turcia a menţionat că ţara sa se află pe locul al doilea în lume din punct de vedere al cresterii economice, care în 2011 a fost de 8,5%. Ea este una dintre destinaţiile favorite ale investitorilor străini şi este decisă să

menţină aceste avantaje. Turcia intenţionează să joace un rol tot mai important în regiune, a spus Ministrul.

A fost prezent la acest Forum şi Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine al cărui reprezentant a făcut în cuvântul său o expunere a avantajelor competitive ale României ca destinaţie atractivă pentru investiţii străine,subliniind că participarea la acest gen de evenimente asigură menţinerea unui dialog permanent cu reprezentanţi de marcă ai comunităţii internaţionale de afaceri, în vederea susţinerii proiectelor investiţionale de anvergură în ţara noastră. Prima parte a reuniunii s-a incheiat cu un prânz de lucru. În a doua parte a reuniunii au fost făcute prezentări privind colaborarea bilaterală româno-turcă.

Forumul Economic al Oamenilor de Afaceri Turci din Balcani a reprezentat o manifestare de amploare care a facilitat schimbul de informaţii, o mai bună cunoaştere reciprocă, realizarea unor relaţii eficiente între participanţi. Din declaraţiile acestora s-a degajat încrederea că există premisele necesare pentru ca obiectivele fundamentale ale manifestării - promovarea companiilor turceşti din România în zona Balcanică, încurajarea investiţiilor în România şi promovarea şi dezvoltarea relaţiilor economice bilaterale dintre România, Turcia şi ţările balcanice – să fie îndeplinite.

Participanţii la Forum au fost invitaţi la încheierea lucrărilor la recepţia de gală destinată sărbătoririi Zilei Naţionale a Republicii Turcia şi totodată împlinirii a 19 ani de activitate a Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci din România.

The 89th anniversary of the Proclamation of the Republic of Turkey Ömür ŞÖLENDIL Ambassador of Turkey It gives me great pleasure to welcome you this evening as we celebrate the 89th anniversary of the Proclamation of the Republic of Turkey. I would like to express my heartfelt thanks and gratitude to H.E. Valeriu Zgonea, President of the Chamber of Deputies, H.E. Prime Minister Mr. Victor Ponta, Excellencies Ministers and to all our dear guests for their kind attendance. It is indeed a great honor for us.

The Turkish Republic was founded in 1923 in the aftermath of a three-year war of independence under the leadership of Mustafa Kemal Atatürk. He was not only a nation builder, but also a reformer whose vision has become a source of inspiration for the Turkish people. That

Around 18,000 Turkish citizens live in Romania. Every year, tens of thousands of Romanian tourists visit Turkey. In 2011, this figure reached up to almost 400.000. During the first eight months of this year 275.000 Romanians visited Turkey.

At this point, I would also like to emphasize the valuable contributions of Romanian citizens of Turkish and Tatar origin to our excellent bilateral relations.

Their presence strengthens our ties and serves as a cultural and social bridge between our nations.

I wish to extend our appreciation to the Romanian authorities for their exemplary benevolent treatment of minorities.

With the inauguration of Yunus Emre Turkish

H. E. Valeriu Zgonea, President of Chamber of Deputies, H.E. Victor Ponta, Prime Minister, H.E Omur Solendil, Turkish Ambassador, H.E. Mustafa Sever, Vice Minister of Economy of Turkey vision has paved the way for the young Turkish Republic to take its place among the modern and prosperous contemporary states. Today Turkey has the 17th largest economy in the world and the 6th in Europe. On this occasion, I wish to reiterate our deep gratitude to Atatürk and his associates.

This event also gives me an opportunity to observe the excellent political climate between Turkey and Romania. It constitutes the ground for expanding the cooperation in every possible field. We exchanged many high level visits over the last few years. Last year, Turkey and Romania upgraded their traditional relations of friendship and cooperation to the level of Strategic Partnership. We have finalized the Action Plan. The plan sets the priorities and modalities of our Strategic Partnership. Once signed, we will have a full-fledged mechanism for entirely using the vast potential to further improve our relations through concrete joint projects in a wide range of areas. We also nourish close cooperation at international fora such as the UN, NATO, OSCE, BSEC, etc.

We are pleased to see that our excellent political cooperation is thoroughly reflected in our commercial and economic relations. Our bilateral trade volume reached almost 7 billion US Dollars in 2011. In the first eight months of this year, our trade exchange has amounted to almost 4 billion US Dollars. Over 6,000 Turkish companies are successfully operating in Romania in a wide range of sectors. The total value of Turkish investments in Romania together with investments via third countries has exceeded 5 billion US Dollars, ranking Turkey as the third biggest investor last year. We strongly believe that our Strategic Partnership will open new horizons for further enhancing the economic collaboration between our countries.

In today’s world, it has become obvious that formal diplomatic engagement is not enough to establish strong bilateral relationships. Along with increased relations between our Parliaments, non-official interaction and people-topeople contacts also bear importance than ever in enhancing overall ties. Turkey and Romania have every means at their hands in this regard.

Cultural Centers in Bucharest and Constanta last November, we have established another means for fostering cultural and social exchanges between our two nations. We believe that the Turkish Cultural Centers in Romania and the Romanian Cultural Center in Turkey will further contribute to discovering and developing the common aspects of Turkish and Romanian cultures and bringing two nations even closer.

Today, international community faces multifold challenges ranging from terrorism, extremism and organized crime to the financial crisis, global warming and energy security. Thousands of people have lost their lives so far during transformation processes in Middle East and North Africa. The world is still witnessing killing of innocent people in Syria each day. The whole world was outraged by the heinous attack on the U.S. mission in Benghazi last September, which unfortunately took the lives of the U.S. Ambassador and three members of his staff. We condemn in strongest terms such acts of violence and terror.

While we cannot resolve these current problems, each year we find ourselves besieged by evermounting new ones. No nation state can successfully address all of these challenges on its own. Therefore, cooperation and united efforts are required more than ever either on regional or international levels. We have to bear in mind that a global world also means a smaller one. We all are in the same boat and our destinies are strictly dependent on each other. We can come up with effective common responses to these challenges only if we make better use of multilateral diplomacy through existing relevant institutions and mechanisms. Thus, we can even find ways to turn the challenges into opportunities.

Taking all these into consideration, Turkey, in its efforts to contribute to peace, stability and prosperity in its region and beyond, attaches utmost importance to acting in cooperation and coordination with its regional and international partners. It is thus an honor for me, as a Turkish Ambassador, to serve in one of the most important and beautiful partner countries.

In conclusion, I wish the best for Romania, for Turkey and for the whole world.

Pagina 9

Evoluţii politice, economice şi militare în spaţiul post-sovietic 1991-2012

Commemorating the Holocaust

Paraschiva BĂDESCU Fost ambasador

Messages for the National Holocaust Remembrance Day

Tema este foarte complexă, multidimensională, dificil, dacă nu chiar imposibil, să fie abordată atotcuprinzător şi în profunzime într-o singură prezentare, De aceea, mă voi rezuma la câteva aspecte care, în opinia mea, mi s-au părut relevante.

La 8 decembrie 1991, preşedinţii Republicii Belarus, Federaţiei Ruse şi Ucrainei, „ în calitate de state fondatoare ale URSS, semnatare ale Tratatului Uniunii din 1922” au semnat Acordul de la Minsk, prin care se consfinţeşte că „URSS a încetat să mai existe ca subiect de drept internaţional”. Este, de fapt, data începerii fazei finale a dezintegrării URSS,urmată de dificultăţi economice, sociale şi militare cu care s-au confruntat şi se confruntă încă majoritatea fostelor republici sovietice. În ceea ce priveşte dezintegrarea imperiului sovietic, chiar dacă aspiraţiile naţionale s-au manifestat în ultimii săi ani de existenţă, prăbuşirea centrului a fost cea care a declanşat procesul, spre stupefacţia tuturor statelor membre. Decizia spontană a Rusiei de a emancipa popoarele imperiului a determinat, la fel de spontan, stabilirea mijloacelor prin care să liniştească o societate uluită de această decizie. Anii care au urmat au lăsat societăţii din spaţiul ex-sovietic o amintire prea amară: o explozie a libertăţilor în toate direcţiile, revărsate peste o prăbuşire generală a fostului imperiu sovietic. A fost o perioadă dominată de criză, căreia nimeni nu a putut să-i prevadă apariţia, amploarea şi durata, După dezintegrarea URSS în 1991, noile state şi-au concentrat eforturile în direcţia consolidării statalităţii şi asumării responsabilităţilor specifice unui stat independent.

Această perioadă s-a caracterizat, pe plan intern, pentru majoritatea din ele, prin turbulenţe, război civil, numeroase probleme politice, economice, sociale şi de securitate cauzate de colapsul URSS şi conflictele civile care i-au urmat. Dezvoltarea democraţiei, a bunei guvernări şi a unei societăţi deschise rămân provocări care necesită în continuare eforturi susţinute din partea acestora. Aceste ţări - ortodoxe sau musulmane se declară hotărâte să dezvolte instituţii democratice funcţionale şi o economie modernă, de piaţă. ONU, OSCE, Consiliul Europei - organizaţii din care fac parte - monitorizează îndeaproape procesele democra-

tice din aceste state independente, acordându-le asistenţa necesară. Procesul este, însă, complex şi implică continuarea unor eforturi intense în direcţia asigurării unei guvernări democratice stabile şi a dezvoltării economice susţinute. Un eşec în acest proces poate duce la autocraţie, confruntări etnice şi stagnare economică, cu consecinţe dramatice pentru ţările respective şi pentru întreaga regiune. Instituţiile europene au criticat în multe ocazii autorităţile noilor state pentru situaţia din domeniul respectării drepturilor omului şi a libertăţii presei, precum, şi lipsa progreselor în eradicarea corupţiei şi mitei în instituţiile de stat. Observatorii europeni la alegerile prezidenţiale şi parlamentare, deşi au menţionat anumite progrese, au subliniat că votul nu a fost la nivelul standardelor internaţionale pentru alegeri democratice.

Pe plan extern, politica promovată de aceste state poate fi apreciată ca urmărind un echilibru între interesele naţionale, rezolvarea conflictelor teritoriale si dezvoltarea relaţiilor internaţionale.

Succesiunea URSS În cei 20 de ani de la dezintegrarea paşnică a URSS noile state aveau de rezolvat, simultan, probleme complexe precum: crearea unui nou sistem economic, rezolvarea tuturor problemelor create prin dezintegrarea legăturilor de cooperare în cadrul fostei URSS şi punerea bazelor unei statalităţi şi identităţi proprii.

Noile state independente din spaţiul ex-sovietic au fost create în cadrul frontierelor administrative existente, incert definite sau redesenate de unii lideri sovietici (Stalin şi Hruşciov), ceea ce a dat naştere unei serii de conflicte, unele din ele nerezolvate până în prezent. Fiecare din cele 15 republici din componenţa fostei URSS şi-a proclamat independenţa, urmând-şi calea proprie de dezvoltare economică, politică şi socială.

Trei din fostele republici au devenit membre ale UE şi NATO (Estonia, Letonia şi Lituania); toate sunt membre ONU şi OSCE. În afară de Belarus, Turkmenistan, Uzbekistan, Kârghiszstan şi Tadjikistan, celelalte republici ex-sovietice sunt membre ale Consiliului Europei.

După destrămarea URSS cele 15 state independente care au rezultat – unele fără să fi acţionat în această direcţie – au rămas prin

forţa împrejurărilor legate prin interese reciproce. Cele mai multe din cele 15 exrepublici sovietice au devenit independente pentru prima dată în istorie şi se confruntă cu provocări deosebite: edificarea statalităţii şi identităţii naţionale, a unei economii solide obiective pe care nu toate dintre ele le-au atins. În general, în prima parte a anilor ‘90, deşi cooperarea ruso-americană s-a intensificat, inclusiv în domeniul armelor nucleare, noile state se confruntau cu problema soluţionării succesiunii, inclusiv în domeniul “moştenirii militare a fostei URSS, îndeosebi cu prezenţa unui număr uriaş de trupe şi arme din arsenalul sovietic de pe teritoriul noilor state, Ca succesor al URSS, Federaţia Rusă a ocupat locul de membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU şi a preluat controlul armamentului nuclear tactic din celelalte republici - Ucraina şi Kazahstan transferându-l pe teritoriul rus. Totodată, însă, au continuat să existe temeri potrivit cărora materiale nucleare au fost furate şi vândute pe piaţa neagră. O altă problemă a constituit-o faptul că armele nucleare strategice amplasate pe rachete cu rază lungă de acţiune în patru republici -Ucraina, Belarus, Kazahstan şi Rusia - se aflau sub controlul comandanţilor ruşi. Liderii celorlalte republici au manifestat o oarecare reticenţă în legătură cu cedarea acestora Rusiei, pe de o parte, solicitând asigurări că nu vor fi folosite împotriva lor, pe de altă parte considerându-le ca un atu important în negocieri ulterioare. În final, cele trei foste republici sovietice au devenit state ne-nucleare, ceea ce a fost salutat de comunitatea internaţională. În 1997, preşedintele Boris Elţîn a aprobat noul concept de securitate care stipula că Rusia are dreptul de a utiliza armamentul nuclear în cazul unui atac, renunţând la doctrina nucleară promovată în 1982, şi schimbând sensul angajamentului făcut de fostul preşedinte sovietic, Mihail Gorbaciov.

De fapt, ideea era prezentă încă din 1993, ca un fel de doctrină militară de tranziţie, pentru a face faţă conflictelor locale şi regionale din vecinătatea Rusiei. Intervenţia militară a NATO în Serbia a determinat elaborarea noului Concept de Securitate Naţională şi Doctrină Militară, care făcea referire la descurajarea nucleară, la posibilitatea de a

folosi prima loviturile nucleare.

La 10 ianuarie 2000, preşedintele Vladimir Putin a semnat Decretul privind Concepţia de Securitate Naţională a Federaţiei Ruse, care conţinea următoarele principii: realizarea descurajării pentru prevenirea oricărei agresiuni asupra Federaţiei Ruse şi aliaţilor săi; menţinerea unui potenţial nuclear suficient pentru a îndeplini rolul de factor credibil de descurajare; apărarea sigură a ţării faţă de un atac aerian; repartizarea strategică a forţelor pentru a face faţă unui război de mare amploare şi a unor războaie locale; realizarea capacităţilor de participare a Federaţiei Ruse la acţiunile de menţinere a păcii; extinderea colaborării şi cooperării eficiente cu statele membre CSI; integrarea apărării cu Belarus; stabilirea din timp a prezenţei forţelor militare ruse în anumite regiuni strategice ale lumii şi dislocarea în aceste regiuni a unor contingente militare limitate, pe baza unor acorduri de parteneriat; folosirea tuturor forţelor şi mijloacelor de care dispune, inclusiv armamentul nuclear, în scopul respingerii unei agresiuni armate, după epuizarea măsurilor şi acţiunilor nemilitare.

La 21 aprilie 2000, preşedintele Putin aproba Doctrina Militară a Federaţiei Ruse, care marchează o schimbare radicală în poziţia Moscovei faţă de strategia militară din 1997, care menţiona parteneriatul cu Occidentul şi că Rusia nu este ameninţată de nici o agresiune militară, iar armele nucleare ar putea fi folosite numai dacă ar fi ameninţat statul federal. Această schimbare poate fi explicată prin îngrijorarea Rusiei faţă de extinderea NATO, escaladarea acţiunilor teroriste, declinul economic şi deteriorarea forţelor sale convenţionale. În ianuarie 2007, o nouă doctrină militară o înlocuia pe cea din aprilie 2000, având la bază premisa că sistemul internaţional nu mai este unul unipolar, ci multipolar sau care tinde către multipolarism, odată cu apariţia unor puteri emergente (China, UE, India) şi renaşterea Rusiei. Conceptul fundamental care stă la baza acestei doctrine de apărare activă este accentuat de rolul forţelor nucleare strategice, propunându-se ca sistemul internaţional să fie împărţit în sfere de responsabilitate între NATO şi Organizaţia Tratatului de Securitate Coiectivă (OTSC).

cea mai de preţ avere”.

Momentul iluminării a fost urmat de o recepţie ce a avut loc în „Sala de Marmură” a Băncii, unde au fost prezenţi peste 160 de invitaţi de marcă

la o „licitaţie tăcută” şi o tombolă.

Culoarea speranţei s-a regăsit şi în fundiţele pe care toţi invitaţii la eveniment le-au purtat la rever. Acest simbol a fost creat de Evelyn Lauder, una dintre cele mai importante persoane din cadrul Companiei „Estée Lauder”, diagnosticată şi ea în 1989. Deşi prin intermediul presei „fundiţa roz” simbolul internaţional al luptei

printre care s-au regăsit personalităţi din lumea bancară, medicală, juridică, academică, artistică şi ale societăţii civile, susţinători şi prieteni ai Fundaţiei „ Renaşterea”. Aceştia au participat şi

împotriva cancerului de sân a fost larg mediatizată, nu toată lumea i-a dat importanţa cuvenită. În România această luptă este dusă de Fundaţia „Renaşterea” pentru Educaţie, Sănătate

şi Cultură. Înfiinţată în anul 2001, Fundaţia a derulat o permanentă şi eficientă activitate. Cu toate acestea mai sunt multe de făcut pentru prevenirea şi depistarea acestei maladii. În urma rezultatelor deosebite obţinute în activitatea desfăşurată şi întrunind condiţiile cerute de legislaţia în vigoare, la data de 5 februarie 2008, prin Hotărâre de Guvern, Fundaţiei „Renaşterea” i s-a recunoscut statutul de organizaţie de utilitate publică.

Boardul Fundaţiei este format din: Mihaela Geoană- Preşedinte, Cristiana Copos, Veronica Savanciuc şi Camelia Şucu – Vicepreşedinţi, Andreea Mihai, Amalia Năstase şi Monica Nistorescu- Membri în board, iar Andreea Esca a fost aleasă drept Amabasador al Fundaţiei.

Cu prilejul celei de a XII-a iluminări doamna Mihaela Geoană a declarat: “În fiecare an, la 1 octombrie, în peste 40 de ţări, se iluminează în roz clădiri reprezentative, pentru a le reaminti femeilor că prin informare, prevenţie şi control medical anual, cancerul poate fi învins. Evenimentul simbol al Fundaţiei Renaşterea ne oferă prilejul de a împărtăşi susţinătorilor noştri rezultatele anilor de activitate şi de a le transmite mulţumirile celor peste 200.000 de persoane care au beneficiat de serviciile noastre. Anul acesta este unul special, deoarece ne extindem activitatea de la programul pentru prevenirea şi depistarea precoce a cancerului de sân şi de col uterin, la probleme legate de sănătatea femeii în general”.

Un 1 octombrie roz Cei care au trecut în seara zilei de 1 octombrie prin faţa sediului Băncii Naţionale din Capitală au putut observa că faţada clădirii era luminată în culoarea roz, culoarea speranţei. Fundaţia ” Renaşterea” în calitate de organizator s-a alăturat astfel Iniţiativei Mondiale de Iluminare în Roz, ca simbol al luptei împotriva cancerului de sân, organizând în fiecare an, la 1 octombrie, iluminarea în roz a unor clădiri reprezentative din Bucureşti şi din alte oraşe din ţară. În octombrie, pe alte meridiane au loc marşuri, campanii şi se strâng fonduri pentru ca tot mai multe persoane să beneficieze de ajutorul sistemului medical. În Capitală, iluminarea BNR este rodul parteneriatului dintre Bancă şi Fundaţia „Renaşterea”, a cărei permanentă activitate este de a informa femeile asupra importanţei efectuării unor controale medicale periodice pentru depistarea la timp şi tratarea cu succes a cancerului de sân şi a celui de col uterin.

Nu trebuie uitat faptul că în fiecare an, cancerul de sân ucide 77.000 de femei în Europa, dintre care 40% sunt femeile sub 65 de ani. Iar la fiecare două minute, în lume, o femeie moare de cancer al colului uterin. În România se inregistreaza anual 3.000 de cazuri noi ale acestei maladii, pste 40.000 de femei fiind diagnosticate ca suferind de cancer al colului uterin.

Iluminare în Roz, a ajuns la a XII –a ediţie, amintind încă o dată femeilor că „sănătatea este

(Continuare în pag. 12)

The National Day of Commemorating the Holocaust in Romania is a national event and he took place on October 10. It is dedicated to the remembrance of the victims of the Holocaust and particularly to reflecting on Romania’s role in the Holocaust. Various commemoration events and ceremonies take place throughout Romania in order to remember the Jews and Roma who died in the Holocaust.

The first National Day of Commemorating the Holocaust was held for the first time in 2004.

October 9 was chosen as a date for this event because it marks the beginning of Romanian deportations of Jews to Transnistria, in 1942.

On that occasion H.E. Dan-Ben-Eliezer, Ambassador of the State of Israel, and H.E. Mark Gitenstein, Ambassadocr of United States of America, deliverted their remarks: H.E. Dan-Ben-Eliezer “Today is a solemn day of commemoration for the 6 million innocent Jews, men, women and children who perished in the Holocaust, the Shoah, and for the hundreds of thousands of Romanian Jews, who were stripped of their goods, their rights and their life. We also honor today those who survived, we pay tribute to those who saved them and reflect on the obligations bestowed upon us, the living.

The Holocaust has shocked the very founda-

tions of modern civilization, but out of the ashes of the greatest evil committed by mankind, the State of Israel arose as the homeland of the Jewish people. And with its creation, Israel has committed itself to protect Jews around the world and to fight relentlessly against discrimination in all its forms.

The Holocaust represents a universal lesson, which resonates strong in our hearts even after 67 years. Anti-Semitism can still be felt in our modern days and, thus, we are faced with an obligation to the future: to identify, to combat, and to protest against racism, xenophobia and anti-Semitism, in order to guarantee that the Holocaust will never happen again. This is a battle fought by the State of Israel and by the entire Jewish nation. This should be a battle fought also by governments and citizens around the world. Romania has made important steps in recognition of the Holocaust, highlighting the acknowledgment of responsibility of the Romanian society towards its history. In this respect, I would like to express my appreciation to the Romanian Government for the legislation against the denial of Holocaust, for standing against anti-Semitic statements, and for introducing the study of the Holocaust in schools. But today there are still people who, out of ignorance or maliciousness, deny the Holocaust or the fact that it took place in Romania. Therefore, it is very important that the Romanian authorities will make sure that educational programs about the Holocaust are further developed and considered compulsory.

It is my belief that both our countries, which have been enjoying excellent relations and strong cooperation in diverse sectors, will continue to join forces in educating future generation about our past, in the spirit of tolerance, human dignity and peace. We must never forget the six million Jews who perished. We must never forget the Holocaust. It should remain prominent in our minds and hearts as a promise to uphold the sanctity of life”.

The ceremony was attended by the Speaker of the Chamber of Deputies Zgonea, Presidential Advisor Diaconescu,,Colleagues of the Diplomatic Corps, Mayor Oprescu.

Pagina 10

Ziua Unităţii Germane Ziua reunificării Europei Andreas von METTENHEIM Ambasadorul Republicii Federale Germania În seara zilei de 4 octombrie, Ambasadorul Republicii Federale Germania Andreas von Mettenheim şi soţia Domniei Sale, doamna Marion von Mettenheim, au fost gazdele unei recepţii, oferite cu prilejul Zilei Unităţii Germane. Peste 1000 de oaspeţi, printre care preşedintele Senatului, Crin Antonescu, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, precum şi reprezentanţi din sfera economică, militară, culturală şi membri ai Corpului diplomatic au dat curs invitaţiei Ambasadorului Germaniei. De asemenea, a fost lansată emisiunea poştală oficială, care marchează aniversarea a 20 de ani de la semnarea Tratatului de Prietenie Româno-German, timbru realizat de elevi şi studenţi ce au participat în prealabil, la un concurs la care au fost invitaţi să creeze motivul mărcii poştale. La finalul discursurilor oficiale, directorul general Romfilatelia, doamna Popescu, a prezentat, în premieră, această marcă poştală. Fondul muzical al recepţiei a fost asigurat de DJ Wanda, creând oaspeţilor o seară plăcută.

Din balconul Reşedinţei Ambasadoriale, Excelenţa Sa Andreas von Mettenheim, Ambasadorul Republicii Federale Germania a rostit o alocuţiune pe care o redăm în continuare Soţia mea şi cu mine avem plăcerea de a vă saluta cordial cu ocazia Zilei Unităţii Germane. Mă bucur că îi avem astăzi printre noi pe domnul preşedinte al Senatului, Crin Antonescu, pe domnul ministru de Externe, Titus Corlaţean şi pe domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Percep acest lucru ca pe un semn al simpatiei şi aprecierii faţă de oaspeţii recepţiei din această seară, faţă de Ambasadă, de ţara pe care o reprezint şi de prietenia româno-ger-

mană. Vă mulţumesc pentru prezenţă!

Ca în fiecare an, prin Ziua Unităţii Germane marcăm ziua reunificării Europei şi, pe cale de consecinţă, şi faptul că ţările noastre stau astăzi aici, umăr la umăr.

Provocările comune sunt imense. Uniunea Europeană se află la o răscruce definitorie de drumuri. Criza datoriilor de stat persistă de mult timp, procesul de globalizare se acutizează din ce în ce mai mult, de aici emanând o dublă provocare pentru Europa. În multe ţări europene, naţionalismul şi populismul câştigă teren, în timp ce, concomitent, solidaritatea şi sentimentul de apartenenţă ideologică şi valorică pierd din importanţă. Suntem chemaţi să contracarăm aceste fenomene oriunde putem.

Preşedintele federal Gauck sublinia ieri faptul că până şi noi, o ţară mare, suntem prea mici în Europa pentru a putea reacţiona în mod adecvat la schimbările politice şi la ascensiunile economice care intervin în lume. Noi, germanii avem nevoie şi ne dorim Europa. Acelaşi lucru este valabil şi pentru România. Ne bazăm pe puternicul angajament al României, ca partener conştient de sine, pentru o Europă şi mai puternică. Prin urmare, este deosebit de important ca guvernul român să-şi convingă partenerii şi inves-

titorii de faptul că se poate conta şi în continuare pe România ca partener responsabil şi implicat, atât în plan bilateral, cât şi în UE. Relaţiile dintre ţări nu au nimic abstract, acestea fiind creaţia oamenilor. Faptul că ne aflăm astăzi aici este meritul multor oameni.

Pentru buna colaborare doresc să le mulţumesc politicienilor români, autorităţilor, şcolilor, universităţilor, altor organizaţii culturale, precum şi reprezentanţilor minorităţii germane pentru implicarea lor.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru partenerii noştri: Goethe Institut, Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK), care sărbătoreşte 10 ani de la înfiinţare, German Trade and Invest (GTAI), Serviciul German pentru schimburi academice ( GAAD), fundaţiile politice germane, Institutul pentru Relaţii Culturale Internaţionale (IfA), precum şi profesorii germani detaşaţi în România, care, cu toţii, contribuie în mod esenţial la excelentele relaţii dintre ţările noastre.

Mulţumesc economiei germane care nu se dezice de angajamentul său în România, nici în condiţii dificile, devenind, astfel, un partener strategic indispensabil, şi, în mod deosebit, fireşte, sponsorilor noştri care au contribuit la buna reuşită a acestei seri, în frunte cu EPS, dar şi celorlalte 59 de companii şi cabinete de avocatură, care ne sprijină în organizarea acestui eveniment, mulţi dintre ei făcând acest lucru de ani buni.

Dorim să sărbătorim astăzi împreună, savurând mâncare germană şi ascultând soundul electric al unei artiste din România, cu siguranţă, bine cunoscută publicului tânar, DJ Wanda. Anul acesta mai avem un motiv de bucurie: sărbătorim 20 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie românogerman. În cinstea acestui eveniment, Romfilatelia a emis, în cooperare cu Ambasada Germaniei, o marcă poştală.

Secţia Comercială a Ambasadei Austriei a premiat excelenţa românească în protejarea mediului înconjurător După ce, la finele anului trecut Institutul European din România (IER) i-a acordat Premiul de Excelenţă Fundaţiei TERRA Mileniul III, în acest an, i-a fost decernat premiul Concursului Energy Globe Best Practice Day. Ceremonia de premiere a avut loc la sediul Secţiei Comerciale a Ambasadei Austriei -Bucureşti. Intr-un cadru festiv domnul Rudolf Lukavsky, consilierul comercial al Ambasadei Austriei a remis doamnei Lavinia Andrei, preşedintele Fundaţiei, această importantă distincţie. Fundaţia TERRA Mileniul III este o organizaţie apolitică, neguvernamentală şi non-profit, de protecţie a mediului, înfiinţată în 1998. Misiunea sa este de a desfăşura programe ecologice în vederea conştientizării populaţiei asupra efectelor schimbărilor climatice şi de a promova programe de dezvoltare durabilă la nivel naţional, regional şi global.

Proiectul realizat de Fundaţie, numit „Biomasa înlocuieşte lemnul de foc”, care a câştigat concursul Energy Globe pe plan naţional, a fost elaborat în urma constatării că în ţara noastră încălzirea se mai face în mare parte cu sobe cu lemne, foarte multe sate nefiind încă legate la reţeaua naţională de gaz metan. Proiectul prin care deşeurile

de paie de pe câmp servesc drept combustibil pentru încălzire a demarat cu punerea în practică, în satul Vlad Ţepeş, a unui proiect pilot pentru valorificarea deşeurilor agricole, respectiv a paielor, din care s-au produs brichete pentru foc. În vederea promovării proiectului, au avut loc şedinţe de informare, discuţii publice, tipărirea de material informativ despre utilizarea paielor şi a brichetelor din paie. Înainte de punerea sa în practică, în cele 1147 gospodării ale satului erau arse pentru încălzire cca. 2000 tone de lemn anual, la care se adăugau 60 tone pentru clădirile publice. Acum, în sat există o instalaţie de brichetare ce poate acoperi întreg necesarul pentru încălzirea locală, iar după un an,aceasta poate aduce profit, căci preţul brichetelor este mai mic decât cel al lemnului. Proiectul are şi o componentă socială : o parte din brichete vor fi donate pentru a asigura încălzirea şcolii locale timp de doi ani. Instalaţia de brichetare are o producţie anunţată de cca. 2500 tone de brichete pe an, oferind posibilitatea dezvoltării unei noi întreprinderi.

Proiectul românesc s-a aflat de Ziua mondială a mediului-ONU, împreună cu alte iniţiative provenind din 150 de ţări,

iniţiative susţinute de Energy Globe, în atenţia întregii lumi. Altor numeroşi câştigători naţionali ai Energy Globe Best Practice Day de pe toate continentele li s-au înmânat distincţiile - în colaborare cu Secţia Comercială a Ambasadei Austriei din ţările lor, în calitate de reprezentantă a Camerei Economice a Austriei.

Energy Globe a prezentat, în colaborare cu UNIDO, UNEP şi UNESCO, remarcabilele soluţii de protecţie a mediului aparţinând câştigătorilor naţionali ai concursului, din toată lumea. Proiecte, de la high-tech până la idei simple dar eficiente oferă răspuns celor mai acute dintre problemele noastre de mediu - fie prin eficienţă energetică utilizarea de energii regenerabile sau folosirea cu grijă a resurselor noastre, de exemplu apa.

Premiul Energy Globe a fost instituit în 1999 de pionierul în energie,austriacul Wolfgang Neumann. Prestigiosul premiu în domeniul potecţiei mediului are drept scop să prezinte publicului larg proiecte de succes, durabile, care pentru multe din problemele noastre de mediu, au deja soluţii bune, fezabile.

Peste 800 de proiecte şi iniţiative sunt înscrise anual în concursul pentru premiul Energy Globe.

Sărbătoarea Independenţei Regatului Maroc Asociaţia de Cooperare Româno-Marocană şi Oriens.ro- primul portal din România şi din Europa de Est, dedicat Africii de Nord, Orientului Mijlociu şi Asiei Centrale, au organizat la Hotelul Pullman, celebrarea celei de a 56- a aniversări a Independenţei Regatului Maroc.

La eveniment au participat membri ai Comunităţii diplomatice din ţările spaţiului Maghre-

realizări notabile spre modernitate ale poporului marocan al cărui conducător este regele Mohammad VI, care a preluat tronul pe 30 iulie 1999, după decesul tatălui său, Regele Hassan II. În continuare doamna Amal Rabi, preşedinte al Asociaţiei de Cooperare Româno – Marocană, i-a oferit Excelenţei Sale doamnei Faouz El Achchabi, Ambasador al Regatului Maroc în

E.S. Dna Faouz El Achchabi – Ambasador al Statului Maroc, E.S. Dna Laila Ahmed Bahaa El Din - Ambasador al Republicii Arabe Egipt, Dna Amal Rabi, preşedinta A.C.R.M, E.S. Dna Mahmouba Chebbi Guiga – Ambasador al Republicii Tunisia bian, precum şi din lumea arabă, membri ai comunităţii marocane, prieteni ai Marocului, reprezentanţi ai mass – media.

Cu această ocazie a putut fi vizionată o expoziţie de fotografie şi a fost proiectat un film, ambele prezentând realizările şi cuceririle din diverse domenii economice şi tehnologice sistemul de autostrăzi foarte dezvoltat, centralele de energie solară, mijloacele de transport de ultimă generaţie, turismul şi agricultura,

România, un premiu din partea Asociaţiei pe care o conduce, cu ocazia sărbătoririi Independenţei.

Folosind acest prilej festiv a fost lansat, oficial, portalul Oriens.ro. O succintă pezentare a acestui proiect îndrăzneţ, a fost făcută de Andrei Becheanu, un tânăr jurist, compozitor şi pasionat cunoscător al istoriei civilizaţiilor Orientului Mijlociu. Seara s-a încheiat cu un dineu oferit de organizatori.

Aniversarea a 10 ani de existenţă a Camerei de Industrie şi Comerţ germano-române La început de septembrie, Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană a organizat într-un cadru festiv, la Hotelul Crowne Plaza, cea de-a 10-a aniversare. Au participat ca invitaţi speciali, Ambasadorul Germaniei în România, Excelenţa Sa Andreas von Mettenheim, secretarul de stat în Ministerul Federal al Economiei, Anne Ruth Herkes, Gunther Krichbaum, membru al Bundestagului German, Ambasadorul României în Germania, Lazăr Comănescu, deputatul pentru minoritatea germană în Parlamentul României, Ovidiu Ganţ,

ministrul României, Victor Ponta. În intervenţia sa, dr. Volker Treier a evocat activitatea de succes a Camerei, solidele relaţii economice românogermane, avantajele oferite de România pentru investitorii germani şi oferta deosebită a investitorilor germani pentru forţa de muncă din România, subliniind că pentru dezvoltarea posturilor cu calificare superioară este necesară o formare profesională adecvată, formare pe care Camera şi membri acesteia sunt gata să o ofere, accentuând faptul că sistemul german dual de educaţie ar putea servi României ca model.

peste 430 de membri ai Camerei.

Adunarea a fost onorată de participarea primului-ministru al României, Victor Ponta.

După cuvântul de deschidere adresat celor prezenţi de preşedintele Camerei, dr. Radu Merica, numeroşi vorbitori au rostit cuvinte de apreciere pentru activitatea Camerei. Printre vorbitori s-au numărat directorul principal adjunct, dr. Volker Treier, Ambasadorul Germaniei, Excelenţa Sa Andreas von Mettenheim, secretarul de stat în Ministerul Federal al Economiei, Anne Ruth Herkes, precum şi prim-

Ministrul Federal al Economiei, Anne Ruth Herkes a ridicat o problemă bine cunoscută tuturor:imaginea negativă a României în Germania. Totuşi, domnia sa a apreciat că bazele economice sunt bune, iar punctele slabe nu constituie bariere pentru investiţii. Prin apartenenţa la UE, România a creat un cadru stabil. Importante sunt transparenţa în cazul licitaţiilor publice, condiţii sigure pentru investiţii şi combaterea corupţiei.

Premierul Victor Ponta a mulţumit investitorilor

(Continuare în pag. 13)

Pagina 11

Acţiuni ale Muzeului Naţional de Istorie a României “90 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia” Cei care au trecut pragul Muzeului Naţional de Istorie a României au putut admira interesanta expoziţie “90 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia” în care au fost expuse, întrun cadru special amenajat, coroanele purtate de regele Ferdinand şi regina Maria, sceptrul regelui Ferdinand, fastuoasele mantii de încoronare, alături de numeroase documente, publicaţii, imagini, medalii sau obiecte de mobilier, mărturii ale unui moment extrem de important din istoria poporului român.

Muzeul a colaborat pentru realizarea acestei manifestări cu Muzeul Naţional Peleş, Muzeul Naţional Cotroceni, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău, Ministerul Afacerilor Externe, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, Casa Memorială „Costin Petrescu”, instituţii care la rândul lor au dorit să readucă în memoria contemporanilor oamenii şi faptele care au făcut istoria acum 90 de ani, cu ocazia acelui eveniment remarcabil – Încoronarea de la Alba Iulia, considerând că este de datoria lor să scoată din uitare ceea ce părea să se stingă în memoria contemporanilor noştri, dar să şi aducă la lumină ceea ce nu era cunoscut până acum. Încoronarea de pe 15/28 octombrie 1922 a regelui Ferdinand I şi a reginei Maria ca

suverani ai tuturor românilor a fost momentul simbolic, care a încununat procesul de creare a naţiunii române şi a statului ei. În faţa reprezentanţilor tuturor provinciilor româneşti reunite, în faţa armatei şi clerului, a reprezentanţilor Corpului diplomatic şi trimişilor speciali ai unor state, într-un mic orăşel din inima Transilvaniei şi a României, Ferdinand şi Maria s-au transformat din regii unei Românii mici, pe care o moşteniseră în 1914, în regii României Mari, născută dintrun ocean de lacrimi şi un fluviu de sânge vărsat între 1916-1919, într-un mare război pentru eliberarea şi unirea tuturor românilor.

Alegând Alba Iulia ca scenă principală a ceremoniei de încoronare a suveranilor României reunite, se aducea un prinos de recunoştinţă lui Mihai Viteazul, aceluia care cu 322 de ani înainte proclamase, în acelaşi loc, unirea Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei sub sceptrul său. Cu această ocazie, pentru o zi de toamnă, pe 15/28 octombrie 1922, târguşorul transilvănean, care fusese martorul atâtor evenimente dramatice, devenea centrul lumii româneşti.

A doua şi a treia zi, pe 16/29-17/30 octombrie, centrul evenimentelor s-a mutat la Bucureşti, capitala ţării, de unde, din 1859, răsărea soarele pentru toţi românii.

În Catedrala Încoronării, Patriarhul României, împreună cu mitropoliţii şi episcopii Bisericii Ortodoxe au participat la un moment unic – au slujit liturghia bizantină pentru încoronarea împăraţilor - unui catolic,

au slujit-o şi iubit-o în mod exemplar! Încoronarea a însemnat nu numai un ceremonial oficial fastuos, ci şi un sincer moment de bucurie şi mândrie publică, în care organizatorii au încercat să îmbine

Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen şi unei anglicane, Maria de Edinburgh - iar corul le-a cântat „Vrednic Este!”. Şi întradevăr, cei doi s-au dovedit a fi Vrednici să poarte coroanele unei ţări de adopţie, pe care

tradiţiile medievale româneşti şi europene, cu o uriaşă serbare populară, la care au participat, în mod direct, sute de mii de oameni, iar alte milioane, prin intermediul presei şi cinematografului. Prin intermediul

Salonul Internaţional de Arte şi de Cultură Masonică

Masoneria, între mister şi dezvăluiri Artişti, filosofi, muzicieni, oameni de litere, lideri politici, suverani ai lumii, oameni de ştiinţă sau prelaţi şi-au asumat de-a lungul timpului apartenenţa la masonerie. Alexandre Dumas, Balzac, Louis Armstrong, Goethe, Mozart, Voltaire, Petru cel Mare, Winston Churchill, M. Sadoveanu, V. Alecsandri, I. L. Caragiale, Cuza, membri ai familiilor Bonaparte, Bourbons, Richelieu sau Romanov sunt doar câteva dintre personalităţile prezente în galeria de fotografii comentate ce a fost expusă la Muzeul Naţional de Istorie a României care a găzduit prima ediţie a Salonului Internaţional de Arte şi de Cultură Masonică,

organizat de către Marele Ordin Feminin Român. Eveniment de amploare el scoate la lumină un univers discret şi adesea controversat, necunoscut pentru mulţi. Publicul vizitator a fost invitat să

facă o călătorie în timpuri imemoriale, să ajungă la izvoarele Masoneriei, să înţeleagă tradiţiile a căror aură misterioasă conţine valorile inconturnable ce definesc masoneria. Au fost expuse

obiecte şi decoruri folosite în vechile ritualuri din Europa, insigne şi obiecte vestimentare specifice, o galerie de fotografii ale masonilor celebri (savanţi, artişti sau politicieni), cărti şi documente vechi sau picturi, fiecare dintre acestea purtând amprenta unei societăţi ale cărei începuturi sunt plasate undeva între mit şi realitate istorică. Editori de profil şi invitaţi de marcă din ţară şi din străinătate au oferit cititorilor ultimele lor apariţii şi au lansat, în prezenţa autorilor lor, cărţi scrise de masoni sau care vorbesc despre masonerie. În cadrul Concertelor masonice, melomanii s-au întâlnit cu muzica lui Mozart, Enescu, Beethoven sau Louis Armstrong.

Pe toată perioada manifestării personalităţi marcante ale lumii masonice româneşti şi europene au susţinut conferinţe a căror temă generică a fost Cultura masonică – o realitate în cotidian.

aceleiaşi prese şi cinematograf, Încoronarea de la Alba Iulia a fost şi o mare ocazie de a face cunoscută lumii România. Organizarea acestui eveniment a însemnat un uriaş efort financiar şi uman, care a căzut în sarcina nu numai a mai multor guverne şi funcţionari publici, dar şi a mii de comitete de iniţiativă cetăţenească. Încoronarea a însemnat şi crearea unor monumente arhitectonice impresionante – Catedrala de la Alba Iulia, Arcul de Triumf de la Bucureşti – dar şi a unor opere de artă importante – sceptrul regelui Ferdinand I, coroana reginei Maria, mantiile regale, marea frescă a istoriei naţionale din Aula Ateneului Român, care sau adăugat patrimoniului nostru istoric.

Pentru toţi cei implicaţi, de la suverani, politicieni, militari, prelaţi, funcţionari, artişti, până la elevi de şcoală care au luat parte la serbări, ca de altfel toţi cetăţenii ţării, Încoronarea le-a rămas în suflet ca un moment memorabil al istoriei. Istoria, nealimentată de memoria colectivă reînnoită, se stinge o dată cu dispariţia participanţilor direcţi, din fericire,însă, Încoronarea a generat o uriaşă sursă de imagini şi documente istorice, păstrate în colecţii muzeale, în arhive sau colecţii private.

Pedro Inácio şi “Apeductele din Portugalia” Apeductul este o construcţie destinată transportului apei într-un oraş. Cuvântul vine din limba latină – “aquaeductus” (aqua –apa şi ductus –a duce/a conduce).

Primele apeducte au apărut cu mii de ani în urmă, un bun exemplu fiind cel conceput de Eupalinos de Megare şi realizat în secolul VI i.Hr în Insula Samos pe parcursul a zece ani. Eupalinos de Megare, inginer şi arhitect din Grecia antică a săpat în stâncă un tunel, ascuns de privirile duşmanilor, având o lungime de 1036 metri şi care aducea apă din izvoarele muntelui Kastro.

Foarte bine proiectat, el a fost folosit timp de peste 1000 ani, după care a fost abandonat.În 1882 este redescoperit si reamenajat, rămânând în uz până în zilele noastre.

Romanii s-au dovedit a fi excelenţi constructori. În jurul anului 100 d.Hr., prin apeductele Romei treceau peste un milion de metri cubi de apă zilnic (1000 litri/locuitor), adică o cantitate dublă faţă de cea din prezent. Parcursul acestor apeducte era la suprafaţă, iar în situaţiile în care trebuiau depăşite obstacole se executau poduri (când trebuia traversată o vale) sau se construiau tunele (în coline).

Apeductele, sunt o prezenţă naturală în Portugalia, ele însă nu se numără printre reperele peisagistice din România.

Portughezul Pedro Inácio a avut ideea de a

fotografia aceste „lucrări de artă”, aşa cum sunt aceste construcţii caracterizate, făcând parcă o invitaţie privitorului de a descoperi cum au apărut ele şi cum oraşele au crescut apoi în jurul lor. Cu materialul documentar şi fotografic obţinut în timp, Pedro Inácio publică, în 2011, două cărţi: “Liniştea berzelor”, împreună cu fratele său Carlos Inácio şi “Apeducte din Portugalia, artă şi patrimoniu”. Operele sale fotografice au apărut în diverse publicaţii, multe dintre ele fiind premiate Ele fac parte din colecţii publice şi private.

La Bucureşti, cu sprijinul „Instituto da Cooperação e da Língua din Portugalia” şi al Fundaţiei Culturale “Elena Surdu- Stănescu”, a fost organizată expoziţia de fotografie „Apeducte din Portugalia”. Ea se integrează în dialogul artistic iniţiat în 2011 la Muzeul Apei din Lisabona, prin expoziţia „Imagens de amor” a Elenei Surdu Stănescu (sculptură) şi a Georgetei Grabovschi (pictură), organizată de Institutul Cultural Român. Se construieşte astfel o cale de comunicare între expresii artistice diferite. Expoziţia propune o altfel de călătorie prin Portugalia, o perspectivă mai complexă, ce se adresează atât celor interesaţi de istorie, de arhitectură, cât şi celor interesaţi de specificul lusitan.

Pedro Inácio este muzeolog, coordonatorul Muzeului de Apă a Companiei Portu-

La început de misiune

Excelenţa Sa domnul Jan Gabor, Ambasadorul Republicii Slovace Excelenţa Sa doamna Laila Ahmed Bahaa El-Din, Ambasadorul Republicii Arabe Egipt Excelenţa Sa domnul Tran Xuan Thuy, Ambasadorul Republicii Socialiste Vietnam Excelenţa Sa domnul Nik Mustafa Kamal bin Nik Ahmad, Ambasadorul Malaeziei Excelenţa Sa domnul Abba Abdullahi Tijjani, Ambasadorul Republicii Federale Nigeria

gheze a Apelor Libere (EPAL) şi vicepreşedinte al Asociaţiei Portugheze de Muzeologie (APOM). A participat la expoziţii colective şi individuale în diferite muzee şi spaţii culturale din Portugalia şi din străinătate: biblioteci, castele, galerii, muzee, mănăstiri. A participat la peste treizeci de expoziţii, dedicate unor subiecte diverse precum apa, arta sacră, apeducte, berze, pâine şi stânci.

Apeductele, acest patrimoniu cultural lusitan difuzat pentru prima dată la nivel internaţional, primn intermediul expoziţiilor, evidenţiază monumente ce sunt parte componentă a istoriei artei dar şi lucruri extra artistice cum este aprovizionarea cu apă din Portugalia. Apeductele sunt construite, majoritatea, între secolele al XVIlea şi al XIX-lea. Expoziţia lui Pedro Inácio prezintă aceste structuri în funcţie de localizarea geografică, de la nord la sudul ţării, localizare care reprezintă un factor important pentru tipologia fiecărui apeduct. Această iniţiativă fotografică urmăreşte atât cercetarea apeductelor portugheze, cât şi aducerea un tribut tuturor celor care le-au înfăptuit (portughezi şi străini) punând accent pe arta şi priceperea cu care ei au construit, de fapt, o moştenire culturală şi istorică aparte. Proiectul expoziţional, a fost găzduit de Muzeul Naţional de Istorie a României.

Excelenţa Sa domnul Saad Mohammad Saad Al-Kubaisi, Ambasadorul Statului Qatar Le urăm bun venit!

La sfârşit de misiune Excelenţa Sa domnul Mohammed El Dib, Ambasadorul Republicii Liban Excelenţa Sa domnul Pedro Mó Amaro, Ambasadorul Republicii Uruguay Le urăm mult succes în noua misiune ce le va fi încredinţată!

Pagina 12

Istorie contemporană

Destrămarea iugoslavă (II) dr.Vasile LECA Fost Ambasador Destrămarea iugoslavă a avut rădacini în antagonismele economice care au frământat Iugoslavia după moartea lui Tito, dezvoltând crize economice ce au favorizat revenirea fără precedent a naţionalismului. În mod fals s-a ajuns la concluzia că epurarea etnică ar fi singura soluţie pentru atingerea identităţii de sine. Această filosofie a fost dominantă la începutul războiului şi a condus la o criză de identitate serioasă care avea să devină justificarea atrocităţilor urmatoare.

Naţionalismul avea să se identifice cu etnia, aspect care a permis apariţia justificărilor ideologice privind schimbările forţate ale componentei demografice, sociale şi culturale din teritoriu.

Această succintă prezentare a situaţiei de la începutul războiului nu poate trece peste destrămarea comunismului iugoslav care, nu a avut decât un rol de mascare temporară a diferenţelor naţionale, în spatele căreia a început fără menajamente lupta pentru separare. Era un lucru normal, atâta timp cât în fruntea republicilor separatiste se aflau lideri importanţi, fosti membri ai Ligii Comuniştilor din Iugoslavia.

Căderea comunismului din acest spaţiu nu a însemnat acelaşi lucru cu cea ce s-a petrecut cu celelalte ţări foste comuniste din Europa, dimpotrivă a fost folosită ca o” perdea “ pentru jocurile ce aveau să urmeze.

Comunitatea Europeană a fost surprinsă de această evoluţie, iar reacţiile ei la început, au fost onorifice fără vreun efect. În ciuda acestor semnale externe, liderii croaţi şi sloveni au înţeles că folosind noul context geopolitic pot trece la acţiune, indiferent prin ce mijloace, pentru dobândirea independenţei totale.

89% dintre sloveni au votat la 23 decembrie 1990 pentru independenţă. A urmat Croaţia care intra în conflicte deschise cu armata iugoslavă aflată pe teritoriul său.

Escaladările ce au urmat au stârnit preocupari serioase obligand Comunitatea Europeană să trimită în spatiul iugoslav Troica, formată din ministri de externe ai Luxemburgului, Olandei şi Italiei, care a impus semnarea acordurilor de la Brioni ce prevedeau retragerea Armatei federale în cazărmi şi trimiterea unor observatori europeni, asta în condiţiile suspendării declaraţiilor de independenţă pe timp de trei luni.

Acordul nu a avut nicio şansă de reuşită în condiţiile în care Comunitatea Europeană era departe de a intelege sensul evoluţiei evenimentelor din fosta Iugoslavie. În acest timp, slovenii şi croatii aveau o singură opţiune - separarea.

Conferinţa de la Haga din septembrie 1991, dedicată situaţiei din spaţiul Iugoslav, menţionează faptul că “ dreptul la autodeterminare al popoarelor din Iugoslavia nu se poate exercita fără a se ţine seama de drepturile şi interesele minorităţilor etnice din fiecare ţară “. O rezoluţie care exprima principii internaţionale dar nu situaţia reală de pe teren.

Practic, pentru fiecare dintre părţile aflate în conflict, interesele erau clare: teritoriile din Croaţia populate majoritar de sârbi să se unească cu Serbia, în timp ce Croaţia nici nu vroia să audă de aşa ceva. Slovenia, după un razboi de 10 zile ieşise din sfera legăturilor cu Belgradul situându-se pe poziţia consolidării independenţei.

La sfârşitul anului 1991 şi începutul anului 1992 în Europa se consolidau două

poziţii privind situaţia din Iugoslavia: prima era favorabilă accelerării procesului dezintegrării urmat de recunoaştere (Germania, Danemarca, Italia si Belgia); cea de a doua susţinea ideea statu-qou-ului, a unei federaţii sau a unei confederaţii (Marea Britanie, Grecia, Franta si Spania).

Din păcate, cele două poziţii se bazau pe construcţii teoretice discutabile. Prima, nu avea în calcul “preţul” dezintegrării iar cea de a doua susţinea o idee care fusese deja respinsă de republicile secesioniste. În final, Conferinţa de la Haga a fost un eşec, cu toate eforturile participanţilor şi asta în condiţiile în care conflictul armat din spaţiul fost iugoslav lua amploare.

Singurul rezultat cât de cât palpabil a fost ideea înfiinţării unei Comisii de Arbitraj a Comisiei Europene prezidată de Robert Badinter, în scopul definirii raporturilor constituţionale dintre republicile foste iugoslave. Concluziile Comisiei Badinter au fost dintre cele mai dure : Iugoslavia se afla într-un proces ireversibil de disoluţie.

Comisia propunea organizarea unui referendum pentru independenţă, propunere care a venit puţin cam târziu, deoarece Croaţia şi Slovenia îşi declaraseră independenţa deja la 25 iunie 1991 iar Macedonia şi Bosnia se aflau intr-un stadiu avansat de statuare a independenţei lor.

Deşi Comisia Europeană a definit la sfârşitul anului 1991 criteriile necesare pentru obţinerea independenţei republicilor, situaţia pe teren era alta. Croaţia pierde în urma acţiunilor sârbilor sprijiniţi de Armata federala 35% din teritoriu iar în Bosnia situaţia era şi mai dramatică. Sârbii proclamaseră Republica Sirbska care viza 70% din teritoriul Bosniei iar restul urma să revina 20% musulmanilor şi 10% croaţilor. În acea perioadă asistam la o suită de reuniuni internaţionale şi înfiinţări de comisii europene şi ale ONU însărcinate cu găsirea de soluţii pentru prevenirea dezastrului ce se prefigura în spaţiul iugoslav. Încă din martie 1992 apare o situaţie extrem de explozibila explozivă în Bosnia. Conferinţa de la Lisabona elaborează un plan de împărţire a Bosniei în cantoane etnice, respins însă de sârbi care erau pregătiţi de acţiune armată, la 4 aprilie 1992 când, de altfel, a izbucnit războiul civil.

De aici încolo vom asista la două razboaie: unul în Croaţia şi altul în Bosnia.

Daca primul avea să se desfăşoare sub egida “ intereselor mediate direct de cele două părti” (croaţi şi sârbi) cel de al doilea s-a derulat sub egida unei purificări etnice extrem de sângeroase. Atenţia comunităţii internaţionale s-a concentrat în mod deosebit asupra Bosniei.

Războiul dintre croaţi şi sârbi s-a incheiat, practic, în 1995 când cele două parti, după “şicane” armate au ajuns la concluzia că implicarea internaţională era prea mare iar o posibilă împărţire a Bosniei nu mai era de actualitate. În istoria evenimentelor, rămâne drama din Bosnia care deşi mediată intens de Comunitatea Europeană şi ONU, nu si-a găsit rezolvarea.

A existat încă de la începutul conflictului întrebarea: de ce comunitatea internaţională nu s-a implicat hotărât chiar de la debutul conflictului pentru încetarea acestuia. Răspunsul poate fi găsit în multitudinea intereselor puterilor internaţionale care doreau să obţină - ca urmare a implicarii - şi anumite avantaje

geostrategice.

UE a dorit de la început să preia gestionarea crizei dar s-a dovedit că fără cooperarea cu SUA şi ONU nu va putea să ducă la bun sfârşit această sarcină. Încă din 1993 lordul Owen din partea Comunitatii Europene si Cyrus Vance din partea ONU au elaborat un plan pentru oprirea războiului din Bosnia care, în principal, prevedea împărţirea republicii în provincii autonome. Planul a fost însă respins de către sârbi care ocupaseră poziţii puternice şi nu erau interesaţi de o asemenea variantă. În procesul colaborării dintre Comunitatea Europeană şi ONU, se înscrie şi planul Owen-Stoltenberg. Împărţirea teritorială propusă - 30% musulmanilor 18 % croaţilor si 52% sârbilor - nu convine însă musulmanilor.Cu excepţia acceptării unui embargou asupra armelor impus beligeranţilor, cele două planuri prezentate au fost doar eşecuri.

Acesta a fost momentul când SUA face presiuni asupra UE pentru schimbarea politicii privind Bosnia. Se constitue Grupul de Contact format din Rusia,SUA, Franţa,Germania şi Marea Britanie, a cărui componentă exprimă necesitatea implicării Rusiei şi a SUA dar şi de diminuarea rolului UE. Se poate spune că prin implicarea SUA, cursul evenimentelor s-a schimbat în favoarea croaţilor şi a musulmanilor. În martie 1994 aceştia înfiinţează Federaţia Croato-Musulmană căreia i se permite înarmarea dar si o anumită coordonare cu forţa NATO, facilitând recucerirea teritorilor ocupate de sârbi şi stabilirea proporţiei teritoriale între părti aproape la egalitate.

Situaţia militară a permis începerea unor discuţii dure între părţile aflate în conflict, moderate însă de SUA şi de ceilalţi membri ai Grupului de Contact şi finalizate cu Acordul de la Dayton.

Constituirea Bosniei şi Herţegovinei formată din federatia croato- musulmana si Republica Srbska a însemnat o nouă etapă în evenimentele ce au marcat noua republică din spatiul fost iugoslav.

Infiinţarea Oficiului Înaltului Reprezentant însărcinat cu monitorizarea implementării aspectelor civile ale acordurilor a condus la începerea procesului de constituire a unui stat compus din trei etnii care încă refuză să-si vadă viitorul împreună.

Pe bună dreptate un analist politic aprecia că ” Eşecul UE în gestionarea crizei din fosta Iugoslavie se datorează disensiunilor interne,imposibilităţii coordonării poziţiilor marilor state,divergenţelor de abordare şi intereselor diverse “.

Drama din spaţiul iugoslav va accepta greu explicaţii ce ţin de inabilitatea unei comunităţi europene de a gestiona crize fie şi în situaţia lipsei unui plan de Politică Externă şi de Securitate Comună. Încă din 1970 Raportul Davignon sublinia necesitatea constituirii unei poziţii privind “intărirea solidarităţii statelor membre în chestiuni internaţionale” Conflictul iugoslav a avut desfasurarea cunoscută nu numai datorită particularităţilor interne ci şi ezitărilor “interesate “ ale comunităţii internaţionale.

Karen S. Smith aprecia în volumul “Politica externă a Uniunii Europene” că “Războiul din Iugoslavia a făcut evidente severele deficiente ale UE în a trata conflictele violente”.

Dupa cele prezentate mai sus citatul nu mai are nevoie de comentarii.

Conferinţa pentru securitate şi cooperare Europa şi Asia România sprijină planul Nursultan Nazarbayev pentru pace în secolul XXI România a găzduit Conferinţa de lansare a Platformei de Securitate şi Cooperare Europa-Asia, analiză strategică a modului de gestionare a relaţiei Europa –Asia în anul 2012. În prezenţa unor membri ai Corpului diplomatic acreditat la Bucureşti şi ai mediului academic românesc şi european, dezbaterea a avut ca obiectiv analizarea iniţiativei de pace la nivel global, lansată de Preşedinţia Kazahstanului în cadrul Conferinţei pentru Măsuri de Încredere în Asia Centrală (CICA) de la Astana din septembrie 2012.

La Conferinţa de la Bucureşti au participat personalităţi marcante ale vieţii publice: Emil Constantinescu, fost preşedinte al României Valeriu Zgonea - preşedintele Camerei Deputatilor, prof. dr.

Anton Caragea, Directorul Institutului de Relaţii Internaţionale şi Cooperare Economică, Gruia Stoica, preşedintele Grupului Grampet şi totodată preşedinte al Consiliului de Afaceri România-Kazahstan, prof. Mircea Constantinescu, Directorul Academiei Diplomatice Europene, reprezentanţi ai Guvernului României, Talgat Kaliyev, Însărcinat cu Afaceri a.i. al Kazahstanului în România În discursul de deschidere a Conferinţei, Valeriu Zgonea a subliniat sprijinul total pe care România îl oferă inţiativei Kazahstanului şi preşedintelui său, iniţiatorul acestui ambitios plan. ″Aş dori să remarc şi să apreciez iniţiativa Preşedinţiei Kazahe, a Preşedintelui Nursultan Nazarbayev în special, de a organiza o amplă dezbatere privind constituirea unei Platforme de securitate euroatlantică şi euro-asiatică, bazată pe succesul extraordinar al Preşedinţiei Kazahstanului la OSCE. Aş dori să mulţumesc Preşedinţiei Kazahstanului, partenerul strategic al României, pentru rolul şi importanţa acordată dezbaterii de la Bucureşti în strategia de coagulare a participanţilor pentru realizarea Platformei de Cooperare şi Securitate în Europa si Asia″.

Prof.Emil Constantinescu a declarat în intervenţia sa : ″Marea contribuţie a unor iniţiative de pace, precum Platforma de securitate şi cooperare Europa-Asia, a Preşedintelui Nursultan Nazarbayev la arhitectura de securitate a Europei şi a lumii va fi, fără îndoială, eliminarea războaielor datorită crearii unor mecanisme democratice şi de dialog, întărirea colaborării cu societatea civilă şi utilizarea diplomaţiei preventive. Mai este nevoie de iniţiative de pace? S-a întrebat retoric preşedintele Emil Constantinescu. Da. Pentru ce? Pentru o lume mai sigură. Pentru cine? Pentru noi toţi. ″ Talgat Kaliyev, Însărcinatul cu Afaceri a.i. al Ka-

Un 1 octombrie roz (Urmare din pag. 9) În numele organizatorilor, Andreea Esca, acum Amabasador al „Fundaţiei”, a mulţumit tuturor persoanelor implicate în aceste acţiuni umanitare, ea aducând în mod special un cald elogiu doamnei Ekaterini Sofianou, a cărei generozitate a permis realizarea multora dintre obiectivele Fundaţiei De-a lungul anilor Fundaţia a avut numeroase realizări: Un Centrul Medical de Excelenţă – „Renaşterea”, proiect în derulare al Fundaţiei susţinut de Mecanismul Financiar SEE (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia) care a acordat în urma unui proces de selecţie ce a durat 12 luni, o finanţare în valoare de 2.299.889 euro; Inaugurarea, acum doi ani, a Unităţii Mobile de diagnostic pentru sân şi col uterin, cel mai ambiţios proiect al Fundaţiei, realizat pentru ca un număr cât mai mare de românce să se bucure de o viaţă mai sănătoasă alături de familiile lor.

Programul oferă investigaţii medicale gratuite femeilor din oraşe mici şi din mediul rural.

Astfel, peste 16.500 de femei din 37 localităţi ale ţării au beneficiat de 14.586 de Teste Babeş Papanicolau şi de 8.317 de mamografii ; Deschiderea la Bucureşti a Centrului de Diagnostic al Afecţiunilor Mamare „Renasterea” unde se oferă consultaţii, mamografii şi ecografii pentru detectarea precoce a cancerului de sân.

Numai în ultiml an au fost investigate peste 26.887 de persoane, s-au efectuat 12.868 ecografii, 23.656 mamografii şi 26.268 de consultatii, 2.618 de cazuri fiind trimise pentru efectuarea de consult oncologic; Deschiderea

zahstanului, a prezentat principalele elemente constitutive ale Platformei de securitate şi cooperare Europa-Asia, menită să asigure pacea şi dezvoltarea în vasta regiune a Eurasiei. Totodata a afirmat diplomatul kazah, ea îşi va baza acţiunea pe consensul membrilor, pe diplomaţia responsabilă şi pe respectul faţă de legislaţia internaţională.

Directorul Institutului de Relaţii Internaţionale şi Cooperare Economică, a exprimat în discursul său admiraţia faţă de realizările impresionante ale Kazahstanului. În finalul discursului sau, Profesor dr.Anton Caragea a spus: ″După ce a oferit exemplul unei naţiuni moderne, ce contribuie eficient la dezbaterea mondiala asupra unor probleme cruciale precum siguranţa nucleară şi rezolvarea crizei economice globale, Preşedintele Nursultan Nazarbayev prin noua propunere promite sa ofere o soluţie pentru evitarea unui conflict pustiitor în secolul XXI. Răspunsul României, la initiativa Kazahstanului, nu poate fi decât unul pozitiv, ţinând cont de lunga tradiţie a eforturilor româneşti în direcţia dezarmării şi instalării unui sistem de securitate globală.

Vocea României trebuie să fie alături de iniţiativa Kazahstanului, în constituirea Platformei de securitate şi cooperare în zona euro-asiatică şi euro-atlantică, ca soluţie fiabilă pentru a ne asigura nu doar securitatea naţională, ci şi de a ne da posibiliatatea de a ne aduce contribuţia la marea dezbatere de idei a secolului XXI″.

Gruia Stoica, a prezentat utilitatea economică a Platformei de securitate şi cooperare Europa-Asia arătând că securitatea şi pacea promise de planul Nazarbayev XXI pot asigura prosperitatea generală şi rezolvarea crizei economice globale.

«Fără pace, prosperitatea este numai un vis» a afirmat domnia sa.

Directorul Academiei Diplomatice Europene, prof.dr.Mircea Constantinescu a apreciat că: ″propunerea preşedintelui kazah pare ca extrem de oportună, ea făcând totodată şi o radiografie la zi a situaţiei globale şi regionale, şi o analiză a factorilor de risc ce pun în pericol stabilitatea economică, securitatea şi pacea în lume″.

Succesul Conferinţei de lansare a Platformei de Securitate şi Cooperare Europa-Asia a demonstrat interesul crescut pentru iniţiativa de pace şi cooperare în secolul XXI şi capacitatea României de a se mobiliza şi de a deveni un purtător de cuvânt al Europei în sprijinul acestui important plan de construire a unui areal de securitate în zona Eurasiei.

Centrului de Informare Medicală – „Renaşterea” în cadrul Institutului Oncologic Bucureşti.

Centrul oferă sprijin psihologic pentru pacienţi şi familiile acestora, peste 9.000 de persoane beneficiind de serviciile acestuia; Realizarea Liniei telefonice 08008300300 primul serviciu cu apel gratuit din România dedicat informării populaţiei în legătură cu cancerul de sân şi de col uterin. În perioada mai 2003 - februarie 2012, sau înregistrat peste 108.941 de apeluri. În afară de campanii de informare, servicii medicale şi de consiliere oferite femeilor, Fundaţia „Renaşterea” urmăreşte să devină un actor important în acţiunile de lobby şi propuneri legislative în domeniul sănătăţii. Anul acesta, alte cinci oraşe din ţară s-au alăturat Capitalei, iar lumina roz va transmite mesajul luptei împotriva cancerului de sân în Bacău, Braşov, Constanţa, Petroşani şi Târgu Mureş, a precizat Mihaela Geoană.

Anul acesta, compania Estée Lauder, susţinător al fundaţiei, sărbătoreşte 20 de ani de la lansarea Campaniei de luptă împotriva cancerului de sân.

Câteva dintre clădirile reprezentative ale lumii care vor îmbrăca anul acesta culoarea speranţei sunt Empire State Building din New York, Turnul Perla Orientului din Shanghai, British Muzeum din Londra, Opera din Paris. În Bucureşti, au fost iluminate în roz, până acum, Ateneul Român (2001), Muzeul George Enescu (2002), Teatrul Naţional (2003), clădirea CEC (2004), Biblioteca Centrală Universitară (2005), Muzeul Naţional de Artă (2006), Cercul Militar Naţional (2007), Arcul de Triumf (2008), Institutul Oncologic (2009), Palatul Parlamentului (2010) şi Palatul de Justiţie (2011).

B.K.

Pagina 13

Acţiuni ale Ambasadei Albaniei cu prilejul aniversării a 100 de ani de la proclamarea Independenţei Festivităţile prilejuite de aniversarea a celor 100 de ani de la proclamarea independenţei Albaniei au fost corelate în acest an, cu o serie de evenimente culturale semnificative, multe dintre ele fiind organizate pentru prima oară în România. Aceasta reflectă importanţa pe care Ambasadorul Albaniei, Excelenţa Sa, Sami

statului albanez. Apreciez această ceremonie ca expresie a relaţiilor vechi de prietenie şi de colaborare dintre România şi Albania, dintre albanezi şi români. Ceremonia de astăzi este o dovadă a relaţiilor excelente dintre cele două ţări şi un imbold pentru a duce mai departe aceste relaţii. România este ţara în care au creat

Shiba a acordat-o acestei sărbători, care s-a desfăşurat în condiţiile colaborării fructuoase cu instituţiile româneşti.

Jubileul a constituit un prilej de afirmare a respectului deosebit pe care Albania îl are faţă de contribuţia României şi a comunităţii albaneze din România pentru pregătirea şi declararea independenţei acestei ţări.

Un bun exemplu al prezenţei pe teritoriul ţării noastre a luptătorilor albanezi care au contribuit la proclamarea independenţei ţării lor, este cazul preotului albanez Fan Stilian Noli, care, pentru scurt timp, a slujit la biserica ‘’”Sf. Nicolae-Dintr-o Zi”, aflată în centrul Capitalei, lângă Universitatea de Arhitectură, ea servind ca loc de închinăciune Comunităţii Ortodoxe albaneze din Bucureşti, între anii 1911- 1947.

A trecut mult timp de când limba albaneză nu s-a mai făcut auzită în acest lăcaş de cult ortodox.

Iată că acum, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la proclamarea independenţei Albaniei, aici a fost oficiată o slujbă religioasă în memoria celui care a fost Fan S. Noli, la care a participat ca invitat de onoare, Primul –Ministru al Albaniei, Sali Berisha. Au fost prezenţi foştii şefi de stat ai României, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, un număr important de membri ai Corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, academicieni, personalităţi ale vieţii politice, reprezentanţi ai comunităţii albaneze, reprezentanţi ai mass - media.

Corala Patriarhiei Române a interpretat trei

renascentişti albanezi, iar Bucureştiul este unul dintre centrele cele mai importante de organizare a demersurilor pentru crearea statului independent albanez, este oraşul de unde patrioţii albanezi au plecat spre Vlora, pentru a ridica steagul independenţei.”

cântece religioase, dintre care unul în limba albaneză. Înalţilor oaspeţi le-a fost citit mesajul Patriarhului Bisericii Române, Prefericitul Daniel.

Premierul Albaniei a subliniat în cuvântul său rolul pe care România l-a avut la crearea statului independent albanez : “Ne exprimăm recunoştinta faţă de România, a spus domnia sa, prima ţară care a recunoscut independenţa

pe zidul bisericii şi dedictă lui Fan S. Noli “Placa memorială dezvelită astăzi, a declarat edilul oraşului, înnobilează acest spaţiu al spiritului creştin şi sunt mândru că acest lucru se întâmplă în oraşul pe care îl administrez.

Prietenii noştri albanezi sărbătoresc Centenarul independenţei, prilej ca acum să ne amintim de evenimentele şi de personalităţile trecutului nostru comun. Sunt o mulţime de fapte şi

întâmplări în zbuciumata istorie a Balcanilor, care au dus la apropierea popoarelor noastre.

Sunt onorat şi mişcat că imnul albanez a fost cântat prima dată la Bucureşti în anul 1907, pe versurile poetului albanez Asdreni şi pus pe notele cântecului «Pe al nostru steag e scris unire» al compozitorului român Ciprian Porumbescu” Iată că acum, limba albaneză a răsunat din nou între pereţii acestei biserici Aşa cum am spus şi la începuut, evenimentul nu a fost singular în cadrul sărbătoririi celor 100 de ani de independenţă a Albaniei. El a fost precedat de o expoziţie de costume populare tradiţionale, din diferite regiuni ale acestei ţări şi de un Festival de film albanez.

Expoziţia a avut loc la Muzeul Ţăranului Român, exponatele realizate de Edlira Sulaj fiind numai mică parte din bogatul partimoniului cultural al Albaniei. Munca de reproducere a acestor minunate costume a început acum aproape un secol şi a fost transmisă din generaţie în generaţie timp de patru generaţii ale familiei creatoarei.

Membri Corpului diplomatic, invitaţii la vernisajul expoziţiei au rămas profund impresionaţi de frumuseţea costumelor, ale căror culori şi desene se aseamănă cele ale costumelor tradiţionale româneşti.

Festivalul de film, eveniment organizat de Arhiva Naţională de Film – Cinemateca Română şi Ambasada Albaniei, a propus cinefililor bucureşteni şapte filme, dintre care unul realizat în 1987, restul fiind realizate după

Kazakhstan celebrate the 21st anniversary of its independence Talgat Kaliyev, Charge d’Affairs of the Republic of Kazakhstan Next week Kazakhstan will celebrate the 21st anniversary of its independence. Today Kazakhstan is one of the most prosperous countries in the world. The average income per capita is now more than $11 000. The country is a champion in terms of raising foreign investments – in 20 years of independence the volume of foreign investments to Kazakhstan amount to almost 150 bln. dollars. It is 70% of all investments into Central Asian region.

The emerging market in Kazakhstan, which currently hold a 51st position in the annual World Economic Forum rating of competitiveness of national economies, presents comprehensive and promising opportunities for doing business by foreign investors. Kazakhstan also earned high marks in investors protection rating.

Security and stability in Europe and Eurasia is a cornerstone of Kazakhstan’s foreign policy.

During its chairmanship at the Organization on Security and Cooperation in Europe Kazakhstan proposed a number of initiatives aimed to overcome the remnants of the Cold War, to decrease distrust and to strengthen economic cooperation as an integral part of overall security.

In this context Kazakhstan has established a strategic partnership with Russian Federation, People’s Republic of China, the United States of America and the European Union. As you already know from the videoclip the capital of Kazakhstan, city of Astana won a bid to host an international exhibition EXPO-2017. This is another clear sign of recognition by the international community of Kazakhstan’s role in

Aniversarea a 10 ani...

(Urmare din pag. 10)

Prezent la eveniment, nu numai în calitate de invitat ci şi ca organizator alături de Excelenţa Sa Sami Shiba Ambasadorul Albaniei şi de Ambasada Albaniei, Primarul Capitalei, dr.

Sorin Oprescu i-a invitat pe oaspeţi să participe la dezvelirea unei plăci comemorative montată

2001. În deschiderea Festivalului a fost proiectată pelicula Viu / Gjalle, coproducţie Albania,Austria,Franţa – 2009, în regia lui Artan Minarolli, film propus la Oscar în 2010, premiat la festivalul Med – Film, Roma şi la Trenton(SUA ) – New Jersey. Filmul dezbate cu ironie şi satiră ancestrale tradiţii albaneze dure, moartea, asumarea responsabilităţii unor crime înfăptuite de generaţii trecute, de către generaţiile de azi., vendeta, rivalitatea şi mult aşteptata conciliere.

Sărbătoarea poporului Albanez s-a încheiat cu o recepţie oferită de Excelenţa Sa Sami Shiba şi de soţia domniei sale la noul hotel Marshal din Bucureşti. Recepţia a fost onorată de prezenţa nnui important număr de membri ai Corpului diplomatic, de prieteni ai poporului albanez, reprezentanţi ai mass – media.

Din partea Guvernului României a participat Ministrul Forţelor Armate, General (r) Corneliu Dobriţoiu. *** Preotul Fan Stilian Noli, era un erudit, educat la Harvard. El a fost scriitor,diplomat, istoric, savant, traducător, bun orator şi teolog. A luptat pentru independenţa Albaniei şi pentru autocefalia Bisericii Ortodoxe Albaneze fiind şi unul dintre fondatorii acesteia. Pentru o scurtă perioadă a exercitat funcţia de premier al Albaniei (iunie-decembrie 1924).

Fan Noli este venerat în ţara sa pentru rolul jucat în consolidarea limbii albaneze ca limba naţională a Albaniei, pentru numeroasele sale traduceri din literatura universală.

germani pentru crearea a numeroase locuri de muncă în România şi a elogiat sprijinul Germaniei în domeniul social şi cultural. „Calea corectă este calea unei colaborări între Germania şi România”, a subliniat VictorPonta.

Redăm în rândurile de mai jos alocuţiunea Excelenţei Sale Andreas von Mettenheim, Ambasadorul Germaniei: Stimate domnule Prim-ministru, Stimată doamnă Secretar de stat, Stimate domnule dr. Treiber, Stimate domnule Merica, doamnelor şi domnilor!

Doresc, la rândul meu, să salut cordial prezenţa domnului Prim-ministru Victor Ponta în această seară. Îmi permit să interpretez prezenţa Domniei Sale ca dovadă a recunoştinţei aduse activităţii Camerei, dar şi a importanţei relaţiilor românogermane, în general. Acelaşi lucru este valabil şi pentru doamna Secretar de stat Herkes care ni sa alăturat, venind de la Berlin, pentru că împărtăşeşte împreună cu noi toţi convingerea că România reprezintă pentru noi un partener economic realmente important, căruia îi acordăm atenţie şi în perioade dificile.

Cei zece ani de existenţă a Camerei de Industrie şi Comerţ Româno-Germane reprezintă însă şi 10 ani de activitate de succes. Desigur, istoria relaţiilor economice româno-germane este mult mai veche, la fel ca şi relaţiile noastre, a căror existenţă depăşeşte un deceniu. Înainte cu zece ani, companiile germane erau asociate în Cluburi economice, organizate la nivel privat. Înfiinţarea Camerei a urmat ca o etapă a unei evoluţii logice.

La aceasta a contribuit şi Ambasada Germană întrucât, după cum am aflat, şefa Serviciului economic al Ambasadei a pus la dispoziţie o încăpere din casa sa din Bucureşti, unde s-au desfăşurat primele întâlniri. Iată deci, o dovadă evidentă a uneia din competenţele principale ale diplomaţiei noastre.

Bilanţul ultimilor zece ani este impresionant şi de valoare strategică. Numărul locurilor de muncă create în România de cele 500 de companii membre ale Camerei de Industrie şi Comerţ depăşeşte 200.000, iar capitalul german investit în România depăşeşte 7 miliarde de Euro. Şi aş putea continua această listă.

the world affairs.

It will be not an exaggeration to say that Kazakhstan-Romanian bilateral cooperation is now entering a new era. Our mutual trade volume exceeded $2, 8 bln. Kazakhstan biggest investment abroad is here in Romania. Few months ago modernization of the Petromidia Refinery in Novodari owned by Kazakh national oil company KazMunaiGas was completed which place Romania in a rank of the leading fuel producer in the Eastern Europe. It is also reflects intention of Kazakhstan to boost cooperation with Romania in energy sphere aimed to provide energy security of Europe. In today’s volatile world markets with unclear perspectives for the global economy a one billion euros investment by the National Company ‘KazMunaiGaz’ in Romania is a clear sign that we are sure in an economic sustainability of Romania.

A relationship between Kazakhstan and Romania are rightfully called as an example of bilateral cooperation based on principles of friendship, mutual respect and support.

In conclusion I’d like to express sincere gratitude to the Presidency, Parliament and Government of Romania for the permanent support and commitment to further development of relations between two our countries. I also would like to deliver special thanks to Professor Anthon Caragea and Mr Griu Stoica, president of the Grampet Group and Chairman of Kazakhstan-Romania Business Council for their outstanding contribution into strengthening Kazakhstan-Romaninan friendship and cooperation.

Toate acestea sunt meritul primului preşedinte al Camerei de Industrie şi Comerţ, domnul Baum, al actualului preşedinte, domnul Merica, al diferiţilor directori generali, domnii Rütze, Walde şi Metz, precum şi al multor altor întreprinzători care au activat onorific în folosul Camerei. Lor li se cuvine sincera noastră recunoştinţă.

Cu siguranţă, Camera a contribuit la consolidarea poziţiei Germaniei, care a devenit cel mai important partener economic al României, la perceperea acesteia ca partener echitabil, predictibil şi fidel. Economia şi politica sunt indivizibil legate deoarece fundamentul relaţiilor şi al afacerilor noastre îl reprezintă, nu în ultimul rând, valorile şi principiile comune care ne unesc la nivelul Uniunii Europene şi pe care suntem chemaţi să le apărăm atât în exterior, cât şi în interior. În ultimii cinci ani, instituţiile române au parcurs un proces de modernizare care a contribuit în mod decisiv la edificarea încrederii în piaţa românească.

Astăzi, interesul nostru comun este să continuăm acest proces de modernizare, cu hotărâre şi determinare, pentru ca România să-şi valorifice marele său potenţial şi să poată îndeplini dezideratele cetăţenilor săi cu privire la o societate pluralistă, democratică, solidară, bazată pe statul de drept. În acest scop, ca de altfel şi pentru atingerea obiectivelor sale prioritare care ţin de politica externă, este nevoie de încredere. Actualmente, România se confruntă cu o situaţie dificilă, aceea de a redobândi încrederea politică şi economică pierdută.

Prin urmare, deciziile investiţionale mai recente ale unor companii germane, şi acestea sunt în număr surprinzător de mare, au semnificaţia unui capital de încredere care nu se vrea dezamăgit.

Pentru Ambasadă, Camera de Industrie şi Comerţ este un partener de neînlocuit. Şi doresc să vă dau doar un exemplu, dar unul cât se poate de bun: seminarul pe tema “Transparenţă şi activitate economică”, organizat de Cameră şi de Ambasadă, în mai, în cadrul căruia am supus discuţiei experienţa germană la nivel de companie precum şi combaterea corupţiei.

Răsunetul acestei manifestări ne încurajează şi conferă Ambasadei, odată în plus, prilejul de a mulţumi tuturor angajaţilor Camerei care s-au dovedit a fi foarte competenţi.

La mulţi ani! Urez Camerei de Industrie şi Comerţ Româno-Germane mult succes şi în următorii zece ani de activitate.

Pagina 14

Secole de diplomaţie românească Dr. Nicolae MAREŞ Simultan cu dezvoltarea statalităţii pe teritoriile româneşti, istoriografia devine martora unor manifestări diplomatice la români, caracteristice Evului Mediu timpuriu, exprimări pe care le întâlnim atât în Muntenia cât şi în Moldova de la începutul secolului al XIV-lea. Unele din modalităţile de afirmare s-au concretizat prin forme superioare de redactare pentru acele timpuri chiar a documentelor diplomatice. Avem în vedere elaborarea de tratate internaţionale. Caracteristic pentru Europa este Tratatul semnat la 10 decembrie 1389, la Radom, în numele suveranilor: Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti şi Władysław al IIlea, Jagiełło al Poloniei, prin reprezentanţii lor: solii munteni Manea şi Roman Herescu, asistaţi de spătarul Drăgoi, reprezentantul lui Petru al Muşatei, domnul Moldovei. Şi ce limbaj au folosit negociatorii acelui document diplomatic prin care solii doreau să înfăptuiască un: „Legământ de prietenie nestrămutată cu Polonia, care să ţină de amândouă părţile în veci nestricat”, aceasta pentru „a se asigura fiecărei părţi, la cerere, ajutor cu toată puterea şi forţele sale”, „în contra atacului şi incursiunii vrăjmăşeşti a regelui Ungariei şi a vasalilor săi şi a oricăruia dintre supuşii lui” – totul pentru a se contrabalansa, pericolul otoman cât şi o iminentă intervenţie ungară. Şi avem zeci de asemenea documente diplomatice publicate de-a lungul secolelor.

Pentru a veni şi cu unele fapte concrete privind soliile româneşti, amintesc că în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, solul domnului, Ioan Ţamblac, a avut misiuni diplomatice de maximă însemnătate la Veneţia şi la Vatican. Mai târziu, fostul student al Universităţii din Bar, Miron Costin, a desfăşurat o susţinută activitate diplomatică în slujba domnitorului Ştefan Petriceicu, negociind în numele acestuia, cu regele Poloniei, Jan Sobieski şi cu sultanul otoman Mehmed al IV-lea.

Pentru a capta benevolentia din partea polonezilor, dregătorul-scriitor va redacta o Istorie în versuri polone despre ţara pe care o reprezenta, operă care a intrat în istoria literaturii acestui popor. La câţi diplomaţi din lume găsim pus în pagini, un asemenea exerciţiu poetic într-o sarmată aleasă, cu scopul de a promova imaginea ţării lui?

O stea a diplomaţiei româneşti a fost şi marele cărturar Nicolae Milescu Spătaru (1636-1708). Sol al domnitorului Grigore Ghica la Constantinopol, «ambasadorul» a avut misiuni diplomatice în Polonia şi Suedia.

Celebră a rămas călătoria pe care a efectuat-o în Siberia, Mongolia şi China spre sfârşitul secolului al XVII-lea, carte de referinţă pentru câteva secole.

Un moment semnificativ în dezvoltarea diplomatică în Principatele Române l-a constituit întemeierea instituţiei centrale de manifestare şi promovare a politicii

externe prin „Secretariatul Statului“ sau „Departamentul Postelniciei“, ale cărui baze au fost puse în anii 1830 şi 1831 în cadrul Regulamentelor Organice ale Moldovei şi Ţării Româneşti. Primii miniştri de externe de la cârma Postelniciei au fost „mari postelnici“ : Nicolae Cantacuzino în Ţara Românească şi prinţul Nicolae Şuţu în Moldova.

La 1848 un rol deosebit – ca diplomat – l-a avut istoricul, revoluţionarul Nicolae Bălcescu, care a lăsat în urma lui fapte şi file încă nepuse în valoare în postura deţinută de şef al externelor de istoriografia românească. Autorul Istoriei supt Mihai Vodă Viteazul a fost primul diplomat român din perioada modernă care a înţeles şi a dorit să fructifice în relaţiile Principatelor Române cu Înalta Poartă dreptul internaţional (al tractatelor), în filosofia deja promovată de Martens şi Vattel. Tot sub Bălcescu are loc perfecţionarea instituţiei centrale de promovare a politicii externe româneşti prin „Secretariatul Statului“, care a devenit „Ministerul Trebilor din Afară“, Ion Ghica, cunoscător al manifestării diplomatice a exilului polonez, al Hotelului Lambert, condus de Adam Czartoryski, fiind introdus în diplomaţie la Constantinopol. Înfiinţarea Ministerului Afacerilor Străine al Principatelor Unite prin decretul domnesc din 27 iulie/8 august 1862 a marcat intrarea într-o nouă etapă a statului român modern, în raporturile sale cu statele europene, avândul ca agent diplomatic la Paris pe Iancu Alecsandri.

Printre primii titulari al instituţii create de Cuza după Unirea de la 24 ianuarie 1859, îi întâlnim pe Vasile Alecsandri şi pe Mihail Kogălniceanu, de câteva ori miniştri, în momentele cheie ale istoriei României secolului XIX-lea. În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza s-a înfăptuit reorganizarea Agenţiei diplomatice de la Constantinopol şi au fost întemeiate Agenţiile diplomatice la Paris (1860) şi Belgrad (1863).

Opera lui Cuza a fost continuată de succesorul acestuia, Carol I, domnitor (1866-1881), apoi rege al României (1881-1914). A fost reorganizat Ministerul Afacerilor Străine prin Legea organică din 15 martie 1873, au fost înfiinţate noi agenţii diplomatice ale României, la Viena, Berlin, Roma şi Sankt Petersburg. Dobândirea Independenţei de Stat a României în anii 1877-1878 sa datorat, în egală măsură, eroismului armatei române pe câmpul de luptă, dar şi acţiunii perseverente şi curajoase a tinerei diplomaţii române, în determinarea Marilor Puteri de a recunoaşte această stare de fapt, în intervalul iunie 1878 – 20 februarie 1880.

Rezultatul acestor strădanii a fost încununat de succes: trei Mari Puteri, Rusia, Austro-Ungaria şi Imperiul Otoman s-au grăbit să recunoască, în toamna anului 1878, România independentă şi suverană, stabilind cu

ea relaţii diplomatice adecvate, la nivel de Legaţii conduse de trimişi extraordinari şi miniştri plenipotenţiari. Celelalte trei mari state europene, Marea Britanie, Germania şi Franţa, o vor face puţin mai târziu, la 8/20 februarie 1880. Intrarea României, în august 1916, în Primul Război Mondial în tabăra statelor Antantei, a avut ca obiectiv realizarea celui de-al treilea deziderat fundamental al Românilor, Unirea Transilvaniei cu România şi făurirea României Mari, ideal devenit realitate la 1 Decembrie 1918. Bravura armatei române pe câmpurile de luptă a fost cu succes continuată de acţiunea diplomaţilor români din anii 1919-1920 la Conferinţa de Pace de la Paris (Versailles), dar şi prin aportul de netăgăduit al şefului guvernului de atunci: I. I. C. Brătianu, Reginei Maria a României, a lui Take Ionescu şi Nicolae Titulescu obţinându-se recunoaşterea României Mari din partea reprezentanţilor Marilor Puteri.

Perioada interbelică (1919-1939) a reprezentat un veritabil apogeu sub aspectul afirmării în plan internaţional a diplomaţiei române, reprezentată cu strălucire de Nicolae Titulescu, Grigore Gafencu, Vespasian Pella, principele Dimitrie Ghika, Nicolae PetrescuComnen, I.G. Duca, Raoul Bossy, Constantin Antoniade şi mulţi alţii. Trebuie remarcat că, vreme de două decenii, Nicolae Titulescu, om de vastă cultură, s-a impus drept personalitatea cea mai prestigioasă a vieţii politice internaţionale. În 1930 şi 1931, Nicolae Titulescu a fost ales de două ori consecutiv Preşedinte al Ligii Naţiunilor.

Declanşarea celui de-al II-lea război mondial, în 1939, a găsit România situată între două state totalitare: Germania nazistă şi Rusia Sovietică. Şi vai ! Cât a avut de suferit ! Ce tribut de sânge a plătit !

Includerea forţată a ţării noastre în orbita comunistă la sfârşitul războiului, pentru aproape 45 de ani, şi-a pus amprenta şi asupra diplomaţiei române de carieră, care în anii 1947-1948 a suferit un nemilos proces de epurări pe criterii politice. După 1960, odată cu retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul României, s-a produs un dezgheţ mult aşteptat în politica externă românească, diplomaţia devenind pentru câteva decenii un steag novator, dinamic de românitate în lume.

Astăzi, ca membră a Uniunii Europene şi a NATO, România se află într-o postură nedorită, în care diplomaţia ei, odinioară, profesionistă, dinamică – cum arătam mai sus – nu numai că nu şi-a găsit exprimarea aşteptată de societate, dar cu greu îşi croieşte un făgaş propriu, convergent în care să se manifeste şi pe care românii îl aşteaptă cu nerăbdare, mai ales când se vede cu ochiul liber că s-a ajuns până acolo să i se dea lecţii chiar de neaveniţi în materie. Şi aceasta la Bucureşti, în timp ce vârfurile îndrituite să le răspundă - tac.

DIPLOMAÞIA MILENIULUI

Neutralitatea şi inviolabilitatea Belgiei Prof. univ. dr.

Dumitru MAZILU

În timpul mişcărilor revoluţionare care au cuprins ţările europene, Cancelariile diplomatice erau preocupate să contribuie la menţinerea liniştii în interiorul ţărilor şi să evite – pe cât posibil - confruntările militare. Guvernul Provizoriu francez era considerat “un punct de sprijin al acestor mişcări”, iar proclamarea Republicii Franceze în februarie 1848 a dat un nou impuls acţiunilor organizate de mişcările burghezo – democratice.

Diplomaţia franceză între declaraţii publice şi acţiune practică Lamartine – ministrul de externe al Guvernului Provizoriu – era foarte solicitat să se implice în demersurile mişcărilor revoluţionare şi să determine Guvernul francez să le acorde sprijin.

Analiştii diplomatici ai acelei perioade au remarcat comportamentul public – de regulă favorabil mişcărilor revoluţionare burghezo – democratice – dar şi neimplicarea Guvernului Provizoriu în acţiunile pactice întreprinse de revoluţionari.

Cei peste 15.000 de emigranţi revoluţionari din Belgia, Irlanda, Italia şi alte ţări aflaţi la Paris erau încurajaţi de declaraţiile de susţinere pe care le făcea Larmartine, sperând într-un sprijin concret în acţiunile revoluţionare din ţările lor.

Lamartine îi convinsese, însă, pe colegii săi din Guvern, să nu accepte implicarea nemijlocită a Franţei în acţiunile şi mişcările democratice din Polonia, Irlanda, Belgia, Italia.

Garanţii privind respectarea neutralităţii şi inviolabilităţii Belgiei Este cunoscut că una din mişcările burghezo – democratice mai bine organizate a fost aceea a revoluţionarilor belgieni. Un detaşament înarmat a trecut graniţa în Franţa, punându-şi speranţele într-un sprijin militar din partea Guvernului Provizoriu francez.

Detaşamentul belgian nu a primit sprijinul aşteptat. Mai mult, forţe militare franceze au acţionat pentru a fi împrăştiat, iar o parte dintre revoluţionari au fost luaţi prizonieri de armata belgiană.

Legiunea belgiană nu a primit nici un sprijin din partea Guvernului Provizoriu, iar ministrul de externe al Franţei, Lamartine, a adus la cunoaşterea Regelui Leopold al Belgiei că Franţa va respecta “cu stricteţe acordurile prin care se garanta neutralitatea şi inviolabilitatea Belgiei”.

Corpul diplomatic francez – supus schimbărilor dispuse de Guvernul Provizoriu Proclamarea Republicii Franceze – în februarie 1848 – a implicat abordări noi şi în privinţa Corpului diplomatic francez. O primă schimbare a survenit prin înlocuirea ambasadorilor Franţei cu agenţi neoficiali pe lângă guvernele străine până la recunoaşterea de către aceste guverne a Republicii Franceze.

O altă decizie a Guvernului Provizoriu s-a referit la aparatul central al Ministerului de Externe. În scopul de a menţine orientările externe ale Franţei – şi după proclamarea Republicii – Guvernul Provizoriu a hotărât să menţină în aparatul central al Ministerului de Externe aproape toţi funcţionarii diplomatici.

Lamartine a convins Guvernul Provizoriu să desfiinţeze rangul de ambasador, susţinând că Republica Franceză nu are nevoie de prestigiul rangurilor şi de luxul reprezentanţilor săi diplomatici. Diplomaţia franceză şi-a demonstrat eficienţa nu numai în privinţa garantării statutului Belgiei, ci şi în privinţa relaţiilor cu Anglia, Germania, Italia şi cu alte ţări europene în care mişcările revoluţionare cunoscuseră o amploare deosebită.

Laureatul premiului Nobel pentru medicină invitat de onoare la Bucureşti ALUMNUS CLUB pentru UNESCO împreună cu FUNDAŢIA SPANDUGINO au organizat în a doua jumătate a lunii septembrie un eveniment pilot al proiectului MOMENTUL MAGELLAN invitarea în România a laureatului Premiului NOBEL pentru Medicină, profesorul Luc Montagnier. Domnia sa a purtat un interesant dialog cultural-științific cu academicianul Solomon Marcus. Întâlnirea s-a desfășurat la Ateneul Român, sub semnul Momentului MAGELLAN al Medicinei şi a marcat primul an de existenţă al proiectului. Manifestarea a reunit peste 800 de participanţi, reprezentanți ai sferei medicale, ai mediului cultural, științific și de afaceri, la nivel național și internațional. În deschidere a avut loc un moment artistic oferit de Filarmonica „George Enescu”, urmat de cuvântul de bun venit al domnului Andrei Dimitriu, director general al Ateneului şi de discursul Excelenţei Sale Philippe Gustin, Ambasadorul Franței la București, care a făcut o incursiune în cariera medicală a profesorului Luc Montagnier, iar George On Christophides, Președintele Federației Mondiale a Cluburilor UNESCO a vorbit despre programul UNESCO „Global Ethics” sub egida căruia se află proiectul românesc Momentul Magellan. La eveniment a luat parte şi Excelenţa Sa doamna Kalliopi Avraam, Ambasadorul Ciprului la Bucureşti.

Dialogul dintre profesorul Luc Montagnier şi academicianul Solomon Marcus, s-a axat pe studiile şi cercetările profesorului Montagnier, aventura sa în problematica virusului bolii SIDA, virus cu mare potenţial de variabilitate şi disimulare.

Discuţiile purtate de cei doi oameni de ştiinţă au relevat şi natura filosofică a cercetărilor profesorului, acesta dezvăluind-şi cunoştinţele despre viaţă, necunoscut, ipotetic, certitudine în medicină.

Profesorul Luc Montagnier a efectuat şi o vizită la Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, unde a susţinut o conferință de presă.

În faţa reprezentanţilor presei, Primarul General al Capitalei, Dr. Sorin Oprescu, i-a oferit înaltului oaspete placheta omagială a Municipiului București.

Daniela Popescu, Președinta Federației Române a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor pentru UNESCO a prezentat proiectul Momentul Magellan pentru România, contribuția românească la programul UNESCO Global Ethics. Domnia sa a declarat : “Proiectul Momentul Magellan pe care îl

rotunde, inițiative subînscrise acestei sfere.

Prezent la conferinţă, dr. Adrian Streinu Cercel, conducătorul Institutului de boli infecţioase “Matei Balş”, a adresat cuvinte de laudă pentru aplicarea acestui proiect pilot de importanță majoră - invitarea în România a laureatului Nobel pentru Medicină, profesorul Luc Montagnier, cel care a descoperit virusul HIV. Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, acad.prof. univ. Ionel Sinescu a

declanşăm în această zi, nu va face ca şi celebrul navigator Magellan o incursiune în jurul lumii, ci va chema lumea în România, acea lume care va susţine valorile morale prin programe educaţionale şi culturale.”

Lavinia Spandonide, Președinte al Fundației Spandugino a vorbit despre proiectul pilot al Momentului Magellan și anume Momentul Magellan al Medicinei sub egida căruia mari personalități ale lumii medicale vor fi invitate în România la diferite evenimente conferințe, simpozioane, mese

arătat că includerea României în programul UNESCO „Global Ethics” prin proiectul Momentul Magellan al Medicinei este o deschidere benefică pentru tinerii studenţi sau medici, cărora li se oferă posibilitatea de a se specializa la instituţii similare din Europa sau America de Nord. “Lansarea acestui proiect şi în România, are o importanţă deosebită, a spus domnia sa, pentru că în planul acestei afecţiuni(SIDA -nn) sunt foarte multe lucruri care, într-un fel sau altul, sunt cunoscute şi standardizate, dar altele, care suportă

în continuare cercetare, decizii şi elucidări din punct de vedere ştiinţific, al diagnosticului şi al tratamentului. Includerea României în acest proiect este un moment pozitiv pentru o parte din tinerii studenţi sau tinerii medici pentru că au posibilitatea să se specializeze la instituţii similare în Europa de Vest sau în alte centre din America de Nord şi să vină înapoi în ţară ca experţi în această afecţiune, diseminând în România noţiuni care să fie cunoscute de toată lumea medicală dar şi de populaţie” Un alt moment important al vizitei la UMFB a fost lansarea cărţii „Laureatul Nobel și călugărul”, editată de Editura Spandugino ( traducător Ana Dumitrescu), ai cărei protagoniști sunt prof. Luc Montagnier și Michel Niaussat – călugăr cistercian, într-un dialog cu jurnalistul Philippe Harrouard. Ana Dumitrescu, reprezentantul UNESCO Paris şi-a declarat entuziasmul cu privire la cartea Laureatul Nobel şi Călugărul, care după o primă lecturare s-a dovedit extrem de captivantă, motiv pentru care s-a hotărât să o traducă. În încheiera vizitei sale la UMFB profesorul Montagnier a susţinut conferința „Factorul infecţios în bolile cronice”. Laureatul premiului Nobel pentru Medicină a vorbit despre momentul la care a ajuns ştiinţa medicală, despre “medicina celor patru P: Predictivă, Preventivă, Participativă, Personalizată”, explicând necesitatea unirii eforturilor în lupta împotriva bolilor de orice natură, începând cu momentul predicţiei, al identificării, respectiv prevenirii cu scopul de a stopa orice evoluţie a bolilor.

Vizita în România a profesorului Luc Montagnier s-a încheiat cu vizitarea Institutului de boli infecţioase “Matei Balş”. Aici, profesorul a luat cunoştinţă de activitatea institutului şi a discutat cu cercetători din Bucureşti şi din ţară.

Ca urmare a vizitei şi a convorbirilor purtate, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, a anunţat că se are în vedere semnarea unui protocol de colaborare

pentru un studiu intracelular. “În momentul de faţă suntem în situaţia de a semna un protocol de colaborare pentru un studiu intracelular, căutând o serie de fragmente de tip ADN care aparţin unor bacterii care se pot face responsabile de o serie de boli infecţioase cu alonjă cronică. Este o problemă importantă pentru că în urma discuţiilor pe care le-am avut în ultimul timp cu domnia sa a reieşit cât se poate de clar că o serie de boli pe care le avem pe teritoriul României şi care necesită tratament cu antibiotice timp îndelungat pot face obiectul unor asemenea cercetări. Astfel că acest studiu ne vine ca o mănuşă şi ne ajută foarte mult pentru completarea bazei noastre de cercetare. Bacteriile care se ascund în organismul nostru pot sta liniştite ani de zile, fără să se întâmple nimic, dar când există o dereglare în sistemul de apărare ele se trezesc şi pot da complicaţii. Vom căuta o multitudine de cofactori care ar putea fi implicaţi nu numai în HIV, ci şi în alte boli cronice cum ar fi Alzheimer, autism”, a precizat prof. dr. Adrian Streinu Cercel. *** Proiectul MOMENTUL MAGELLAN, ce se va derula pe parcursul a patru ani (2012-2016), reprezintă contribuţia românească la PROGRAMUL GLOBAL ETHICS – iniţiat de Federaţia Mondială a Asociaţiilor, Centrelor si Cluburilor pentru UNESCO, şi are ca scop lansarea unui demers creator prin punerea în valoare a patrimoniului cultural-ştiinţific naţional şi european.

De asemenea, proiectul îşi propune aducerea la aceeaşi masă de discuţii a unor actori relevanţi din sfera academică, a institutelor ştiinţifice, culturale, a sectorului guvernamental şi nonguvernamental. MOMENTUL MAGELLAN se naşte printr-o conjugare armonioasă dintre ştiinţă, cultură şi educaţie, punându-se accent pe moralitatea realităţii şi pe etica veritabilă, universal acceptate.

Pagina 15

PRIVIRE ASUPRA UNEI LUMI VIITOARE

Dimitra Stasinopoulou sau aparatul de fotografiat al lui Jean-Jacques Rousseau Caius Traian DRAGOMIR Oricine este preocupat, fie şi liminar,de evoluţia şi, implicit, de afirmarea principalelor idei ale gândirii socio-politicoistorice nu are cum să ocolească întrebările, încercările de orientare, structurările teoretice, fie şi strict personale, referitoare la individualitatea, opera, caracterul şi, mai ales,copleşitoarea influenţă asupra conştiinţei, a gândirii şi practicii unei umanităţi în permanentă căutare de sine, acestea aparţinând lui Jean-Jacques Rousseau. Între nenumăratele probleme pe care le ridică nucleul concepţiei primului filozof al Europei pentru care devine insuficientă caracterizarea făcută, în general filozofiei continentale de Alfred North Whitehead, şi anume că aceasta constă exclusiv din însemnări pe marginea paginilor lui Platon – odată cu Rousseau afirmându-se un iluminism al eticii, al creaţiei, al fiinţării omului ca spiritualitate integrală – trăieşti şi surpriza considerării drept involuţie a întregii apariţii şi desfăşurări ori creşteri a ştiinţelor şi artelor. Pentru Rousseau, cel din,, Discours sur les sciences et les arts’’, care nu avea să se dezmintă niciodată, în lucrările sale ulterioare, omul este alterat de civilizaţia tehnică şi artistică.

Singura salvare a personalităţii vremii sale, a personalităţii moderne în general – ar trebui să spunem: implicit a noastră – este reîntoarcerea la natură, în cât mai diverse moduri, cu sinceritatea şi dedicarea cele mai înalte.

Rousseau trăieşte înaintea Revoluţiei Industriale, cu atât mai mult înaintea revoluţiilor în avalanşă, ştiinţifico-tehnice; a cunoscut totuşi efectele Renaşterii, a trăit o vreme în lumea în acelaşi timp evoluată, rafinată şi coruptă a Veneţiei. In secolul XVIII, într-o perioadă post- newtoniană, Parisul era capitala ştiinţifică a lumii, Laplace fiind principalul continuator al creatorului teoriei gravitaţiei. Toate acestea sunt până la urmă factori ai degradării morale a umanităţii, pentru inegalabilul, şi caracterial contradictoriul om de conştiinţă care a fost Jean- Jacques Rousseau. Evident, cunoaşterea, mai ales cea a lucrurilor care nu sunt direct dedicate vieţii, conduce la dezvoltarea unei puteri care este, ineluctabil, sursa unei condamnabile şi jalnice aroganţe.

Arta care nu este accesibilă conştiinţei şi,,moralei’’ umane nu este altceva decât antiumanism. În epoca în care s-a desfăşurat existenţa lui Jean-Jacques Rousseau, arta participa la stocul de valori patrimoniale aparţinând nobilimii şi vârfurilor clerului; cunoaşterea ştiinţifică diferenţia o lume a academiilor şi universităţilor ( iniţial create de Biserică spre a face posibilă instruirea înaltă a fiilor celor defavorizaţi - ulterior însă aceştia, tot mai defavorizaţi, au pierdut din ce în ce mai frecvent capacitatea de a-şi educa satisfăcător copiii) de poporul neinstruit, şi nu rareori analfabet. Este sigur, totuşi, oricâtă mirare ne-ar produce cuvântul filozofului francez - sau celui aducând în Franţa spiritul unei Geneve etic şi social mai umaniste – că omul simplu,mai exact necoruptiv, dispune adesea, mai ales într-o lume a tradiţiei, de o nobleţe a sufletului diferită şi mai înaltă decât nobleţea titlurilor ereditare, oferite de monarhi, de ordinele militare, sau de ierarhiile clerului. Iisus spune:,, Fericiţi cei săraci cu duhul…’’ Mai toate mitologiile lumii aşează înaintea istoriei o epocă de aur. Ce anume voia să afle,ca valori umane Jean Jacques Rousseau în al său,, bun sălbatic’’? Dar ce dorim să aflăm, fiecare dintre noi, în delicateţea şi nobleţea copilăriei, pe care caută să o spulbere stupidele creaţii mediatice acţionând, voluntar şi sinistru, în scopul supunerii fiinţei omeneşti în faţa puterilor atât de contestate de Rousseau? (Am scris eu însumi despre acestea, reluând o temă evanghelică: ele nu există – puterea nu o are decât Dumnezeu, şi lucrul acesta se vede în experienţele cele mai concrete,fie şi la scară planetară,însă zilnice).

Am găsit răspunsul la aceste întrebări revăzând o serie de cărţi – aproximativ, foarte aproximativ, putând fi numite,, albume fotografice’’, pentru că ele sunt mult mai mult decât atât, ale Dimitrei Stasinopoulou, o fiinţă a trăirii şi a sufletului, o artistă inegalabilă a fotografiei, o prietenă a României, a vieţii omeneşti, a vieţii şi am orgoliul să o spun, o prietenă care mă onorează cu prietenia ei şi cu permisiunea de a i-o acorda pe a mea, din toată inima. Acest răspuns trebuie notat aşa : ceea ce probabil toţi căutăm, începând, în conştiinţa universală cu Rousseau, şi ceea ce ne oferă, celor de azi şi cele din viitor. Dimitra este autenticitatea – identitatea dintre esenţă şi existenţă, dintre profunzimea naturii specifice şi aparenţă sau, mai exact, apariţia în fenomen a noumenului.

Dimitra Stasinopoulou, pe care nu o întâlnisem niciodată încâ, mi-a solicitat in 2004, pe când eram ambasador la Atena, o întrevedere. A venit purtând un gen de valiză diplomat, ceva mai mare decât se obişnuieşte, în care purta fotografii. M-a întrebat ce cred despre ele; altfel întrebarea, adresată mie, devenea lipsită de sens, erau imagini din România. Soţul Dimitrei s-a dovedit a fi proprietarul şi directorul unei importante companii elene funcţionând aici. Dimitra, total dezinteresată de afaceri, fotografiază ţara şi oamenii ţării, în care familia sa era activă.

Impresia pe care aceste fotografii mi-au produs-o a fost instantanee, incontestabilă, inevitabilă, aveam în faţă nişte minuni.

Reprezentau figuri omeneşti, grupuri, activităţi, dar şi arhitectură, artă, istorie – autenticitatea se detecta, moral, spiritual, estetic, în fiecare fragment de imagine, în toate imaginile, în fiecare dintre ele. I-am propus Dimitrei prezentarea unei expoziţii în Ambasadă; a fost, la rândul ei surprinsă,dar sa dedicat muncii de prezentare a ceea ce reprezenta rezultatul deja împlinit al eforturilor ei, cu un devotament şi cu o scrupulozitate nemărginite. Expoziţia a fost – nu avea cum fi altfel - un superb succes. I-am cerut să publice o carte de imagini româneşti, prezentate de ea însăşi, ca text. A rezultat,, România din inima mea’’. Oamenii din România Dimitrei sunt cei pe care, neîndoielnic, un nou Rousseau i-ar fi ales spre a arăta nobleţea celui ce îşi reprezintă ireproşabil, autentic, sincer, ţara, poporul său, istoria sa. Copiii şi bătrânii prevalează.

Autenticitatea imaginilor de artă românească este absolută. Arta, azi, încetează a fi ceea ce a fost în vremea lui Jean- Jacques Rousseau, ea acum este cultură ce aparţine tuturor, chiar şi celor care au fost nedreptăţiţi, privaţi, de o formaţie,educaţie, artistică înaltă.

Dimitra Stasinopoulou a devenit, din anul publicării,,României’’ o personalitate a cărţii fotografice şi a altor publicaţii de afirmare culturală ( a realizat un superb, mai bine spus unic sub raportul artei, calendar românesc; a contribuit la publicarea unui volum multilingv de poezie balcanică, inclusiv românească).

Cărţile ei, perfecte, prezintă acum Bhutanul (,, Zâmbete de pe streaşina lumii’’) India (,, Unitate în diversitate’’), Papua-Noua Guinee, Burma(,, Pledoarie’’-,,Vă rog,folosiţi libertatea voastră spre a o promova şi la noi’’).

Poate părea stranie seria de alegeri ale Dimitrei; nu este nimic de neînţeles aici - ea a folosit experienţa descifrării chipului fiinţelor ce refuză contrafacere, al omului din România adevărată, care nu falsifică starea şi condiţia, pentru a înţelege populaţii care se exprimă prin perfecta lor cinste identitară, prin adevărul lor intim, pe care îl recunosc şi de care sunt mândri, ori sunt mândri că încă îi pot face faţă. Nu este vorba în cazul românilor, şi al celorlalte popoare vizate, de simplitate,ci de sinceritate. Dimitra Stasinopoulou, cu instrumentul său de expresie, dă o lecţie filozofică şi pasională totodată, aroganţei unor civilizaţii. Puteţi ghici care sunt,,civilizaţiile’’ ce au nevoie de respectiva lecţie?

Donatie japoneză către Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii” Marie Skladowska Curie” Din dorinţa de a contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de tratament medical şi chirurgical acordate copiilor din Capitală şi nu numai, la începutul acestui an au fost semnate de către Ambasadorul Japoniei, Excelenţa Sa Natsuo Amemiya şi Managerul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru copii ” Marie Skladowska Curie”, Dr. Cătălin Smarandache, actele prin care Guvernul Japoniei dona acestui Spital o sumă nerambursabilă. Donaţia a făcut parte din programul de asistenţă nerambursabilă „Grant Assistance for Grassroots/Human Security Projects” finanţat de Guvernul Japoniei. În baza contractului de grant, Spitalului Clinic de Urgenţă pentru copii ”Marie

Skladowska Curie a utilizat 62.925 Euro pentru achiziţionarea de echipamente chirurgicale necesare Secţiei de Chirurgie Pediatrică II.

Cu puţin timp înainte de încheierea misiuni sale în România, a avut satisfacţia lucrului împlinit atunci când la început de septembrie, a fost invitat să ia parte la ceremonia de inaugurare a echipamentelor medicale. Domnia sa a fost întâmpinat cu bucurie de Managerul Spitalului împreună cu Doctorul Radu Iulian Spătaru, Directorul medical al Spitalului, Chirurg pediatru, beneficiar direct al acestei donaţii, de un număr mare de cadre medicale şi de reprezentanţi ai mass-media. După o scurtă discuţie, Ambasadorul a fost invitat să taie panglica oficială, în prezenţa utilizatorilor echipamentelor.

Această donaţie făcută de Guvernul Japoniei nu a fost singulară.

IDEI ªI REALITÃÞI CONTEMPORANE

Starea Uniunii (2014-2020) Prof. dr. Sergiu TÃMAª Proiectul Uniunii Europene a fost iniţiat de un grup de politicieni convinşi că pot transforma un continent bântuit timp de secole de conflicte etnice şi războaie pentru delimitări teritoriale, într-o zonă a păcii, prieteniei între state şi a prosperităţii. Primii paşi au creat mari speranţe pentru reuşita acestui ţel. Constituirea în 1951 a Comunităţii cărbunelui şi oţelului, iar ulterior, în 1958 a Comunităţii economice europene, au fost măsuri salutate cu entuziasm, care au întrunit aprobarea tuturor puterilor occidentale. Coeziunea şi succesele iniţiale se întemeiau pe avantajele oferite de crearea unui spaţiu transfrontalier de schimb economic. „Piaţa comună” era liantul ce consolida înţelegerea reciprocă între parteneri.

Părinţii fondatori au avut credinţa că acest proiect va dăinui şi va funcţiona fără mari dificultăţi, urmând deviza „uniţi în diversitate”.

Istoria n-a confirmat acestă viziune. Destrămarea sistemului de state socialiste a deschis noi orizonturi pentru extinderea proiectului, prin includerea ţărilor central şi est europene. Puterile occidentale au beneficiat în mod decisiv de această schimbare geopolitică, susţinând politica frontierelor deschise şi a liberului schimb într-o zonă vastă, dar nepregătită pentru a face faţă concurenţei pieţelor capitaliste. Deschiderea frontierelor Uniunii spre estul european a permis cucerirea pieţelor de desfacere din această zonă cu produse occidentale, iar ulterior, fiecare pas al procesului de integrare europeană a unei ţări a fost condiţionat de privatizarea activităţilor sale economice, ceea ce a permis preluarea celor mai profitabile obiective de către marile corporaţii occidentale, a sistemului bancar, şi implicit, a exploatării majorităţii resurselor naturale de pe teritoriul acestora.

Problematica dezvoltării comunităţii europene a căpătat alte dimensiuni, mai complexe, incluzând pe lângă aranjamente economice comune, măsuri ce urmăreau construcţia unei uniuni politice. Paşii făcuţi în acestă direcţie au dus la constituirea Uniunii europene şi la schimbarea corespunzătoare a instituţiilor şi a regulilor de funcţionare. În desfăşurarea acestui proces, rivalităţile de putere au revenit pe primul plan, multe din acestea având rădăcini în istoria politică a continentului european, însă revigorate de procesul extinderii comunităţii europene spre estul continentului, după 1990.Obiectivele iniţiale ale comunităţii europene ca zonă a înţelegerii şi păcii între popoare au rămas astfel deziderate neîmplinite.

Ideile de bază ale proiectului - stabilitatea, pacea şi eliminarea războiului dintre naţiunile europene au fost erodate. S-a recurs la forţa armelor pentru a se modifica configuraţia statală în zona Balcanilor. Revendicările privind modificarea frontierelor au revenit în discursurile unor politicieni din cadrul Uniunii Europene. În plan economic, prosperitatea promisă de fondatorii proiectului european este profund compromisă de criza financiară şi economică globală, de criza monedei euro şi criza datoriilor suverane. În acest context, capitalul financiar în loc să fie

penalizat pentru comportamentul său speculativ, a fost protejat prin măsuri anti-criză ce au utilizat banii publici pentru a salva sistemul bancar.

Domnul Barroso, într-un moment de sinceritate, a exclamat „salvăm băncile, dar nu salvăm oamenii”, o caracterizare corectă pentru actuala politică europeană, de acceptare a „dictatului” exercitat de bănci. Politica austerităţii, adoptată în ultimii ani, de autorităţile europene pentru a limita efectele crizei a nemulţumit profund.

Efectele nedorite au lovit mai ales ţări din centrul şi estul european, care se confruntă cu numeroase probleme datorită decalajelor economice în raport cu ţările occidentale.

Confruntaţi cu acest amestec de factori sociopolitici, cu un mare potenţial exploziv, factorii politici europeni dezbat în prezent soluţiile posibile pentru menţinerea în viaţă a unităţii europene, într-o atmosferă tensionată şi sub ameninţarea unei posibile destrămări a Uniunii.

Decidenţii la nivel european trebuie să găsească acum soluţii atât pentru configuraţia politică a Uniunii, cât şi pentru resursele financiare necesare dezvoltării în perspectivă. Un pas decisiv în acestă direcţie l-a făcut Cancelarul Merkel, care a propus un plan pentru redresarea Uniunii, care prevede instituirea procedurii de aprobare a bugetelor naţionale la nivel european şi blocarea prin veto a acelor bugete naţionale ale căror prevederi, în ce priveşte politicile bugetare, fiscale, sociale, în domeniul pensiilor şi al pieţei muncii, nu corespund exigenţelor Uniunii. Aceste sugestii reorientează preocupările politice către o nouă fază posibilă de organizare a Uniunii pe calea adoptării unei opţiuni federaliste.

Iniţiativa dnei Merkel este rezultatul configuraţiei actuale a raporturilor de putere din cadrul Uniunii Europene. În prezent, vocea dominantă în desfăşurarea tratativelor privind viitorul Uniunii este vocea Germaniei, o consecinţă a puterii sale economice. În timp ce Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania şi îndeosebi Grecia se confruntă cu dificultăţi în ce priveşte dezvoltarea economică, Germania este singura ţară europeană care n-a cunoscut recesiunea, având un şomaj de doar 5%. Referindu-se la starea economiei germane Romano Prodi, fost prim- ministru al Italiei, declara, într-un interviu acordat publicaţiei „Der Spiegel” (6 ian. 2011), că „Germania este noua Chină”.

Cum era de aşteptat, în contextul actualelor rivalităţi de putere, modelul unei „europe germane” austere este considerat inacceptabil pentru mulţi membri ai Uniunii. Marea Britanie este prima care se opune. De altfel, la Londra se foloseşte curent expresia „Brixit” (British exit), ceea ce indică preponderenţa opiniilor care doresc ieşirea Marii Britanii din cadrul Uniunii.

Tabloidul „The Sun”, mult mai liber în exprimarea opiniilor, critica „proasta conducere, corupţia şi incompetenţa notorie a conducerii Uniunii Europene”. Opinii critice, mai mult sau mai puţin grave vin şi din partea altor puteri europene, al unor cercuri politice, economice,sau a altor actori ai vieţii sociale.

În acestă atmosferă de nemulţumire generală privind starea Uniunii, opţiunea federalistă pentru Europa de astăzi - aprobată cu entuziasm, mai ales de către filosofii, scriitorii şi artiştii preocupaţi de destinul frăţiei şi păcii universale – este abordată cu multă precauţie de oamenii politici. Prudenţa lor este justificată de „lecţiile istoriei”, care ne oferă numeroase exemple, care ne avertizează că sistemele confederative şi cele federative pot duce la rezultate divergente, în funcţie de intenţiile factorilor politici ce deţin pârghiile puterii în cadrul sistemului De altfel, dezbaterea bugetului Uniunii, pentru planul multianual 2014-2020, a scos în evidenţă diferenţele dintre tărâmul idealurilor şi cel al realităţilor şi intereselor politico-economice.

Presiunea puternică exercitată de marii contributori la resursele bugetului european pentru a se diminua fondurile disponibile a aratat că „interesele de stat” şi „interesul naţional”, continuă să fie elemente de bază în negocierea perspectivelor Uniunii.

Reducerile propuse de statele dezvoltate, net contributoare, defavorizează ţările rămase în urmă din punct de vedere economic, îndeosebi ţările central şi est-europene, întârziind micşorarea decalajului economic dintre acestea şi ţările europene puternic dezvoltate. În aceste împrejurări, apărarea „interesului naţional” este departe de a fi o atitudine retrogradă şi mai ales antieuropeană, aşa cum susţin unii factori politici. În primul rând, negocierea măsurilor dezirabile presupune respectul pentru interesele specifice diferitelor ţări şi trebuie să contribuie la reducerea decalajelor istorice dintre acestea. În acest plan, este necesar să fie luate în consideraţie particularităţile proprii istoriei europene de peste două milenii, istorie marcată de numeroase diferenţe etnice, culturale şi de practici politice între nordul şi sudul european, între estul şi vestul Europei, istorie care diferă profund de modul în care s-au constituit Statele Unite ale Americii.

Vechimea culturii europene şi diversitatea de practici politice europene sunt surse nepreţuite de experienţe sociale pentru elaborarea unei opţiuni confederale sau federaliste corespunzătoare condiţiilor specifice continentului nostru.

Reuşita va depinde de pragmatismul şi capacitatea politicienilor de a evita deciziile pripite, dar mai ales de simplificarea structurilor conducerii Uniunii, care în ochii cetăţenilor acesteia este supradimensionată, puternic birocratizată, fiind un mare consumator de resurse financiare. Regândirea şi mai ales simplificarea acestor mecanisme ar putea elibera fonduri importante pentru viitorul buget al Uniunii Europene şi ar permite realocarea lor pentru programele privind creşterea competitivităţii, mai ales în zona sa estică. În ce priveşte dezbaterile politice, problemele coeziunii, a revenirii la creşterea economică şi a gândirii unei politici externe care să exprime cu claritate locul Uniunii Europene în dezvoltarea globală, rămân obiectivele strategice care ar trebui să prevaleze în dezbaterea organismelor sale de conducere în raport cu actulele divergenţe dintre ţările membre.

Pagina 16

Christmas Bazaar gives IWA the possibility to improve the lives of the most disadvantaged in Romanian society The International Women’s Association of Bucharest (IWA) held its annual Christmas Bazaar on Sunday, December 2 at Romexpo. The Christmas Bazaar has been a popular community event bringing together many countries, giving participants the chance to share their unique cuisine and products while working towards a common goal: to raise funds which IWA’s Charity Committee utilizes to support Romanian charities whose aim is to improve the lives of the most disadvantaged in Romanian society.

IWA President and Christmas Bazaar Co-Chair, Patti Golden said, “this wonderful event happened because of the hundreds of volunteers, from country coordinators and embassies, to children selling tickets, to IWA members working for months on their area of expertise. It is this level of commitment by so many wonderful people which makes this event so special – all volunteer driven and for a good cause. There is no one star – each and every committee member and board member took

on a role and excelled in it.”

This year’s Bazaar attracted 5,000 visitors volunteers and entertainers who had the opportunity to experience the cuisine, handicrafts and entertainment from 37 participating countries. “The colors, costumes, pageantry, food, music and dance, the entertainment from around the world, both amateurs and professionals, young and old, showed the world that Bucharest, indeed, is international”, said Patti Golden.

Honorary Chair, Rosemaria Schwarzinger, wife of the Austrian Ambassador said, “The IWA Christmas bazaar gave us such a wonderful day, for both the active members of IWA and for the general public. The atmosphere every year is very special at this unique event.”

This year we welcomed a special guest, Romania’s First Lady, Maria Basescu.

Ms.Schwarzinger said, “we had the great honor of welcoming the Romania’s First Lady, Maria Basescu. She stopped at each stand,bought a lot,asked us questions,took time to watch the show,was very friendly to everyone and

made just everybody to feel happy and proud. I am so grateful to her.”

The day-long entertainment program is

one of the highlights of the Christmas Bazaar. Ms. Gianina-Gabriela Corodan was the presenter of the program which included 309 people(children and

adults) entertainers from 22 different countries, two fashion shows-one of women’s wear and one for men. In the middle of the afternoon, the national costume parade took place where 67 representatives from 24 countries marched on the stage in their national dress proudly waving their country’s flag. Ms. Corodan asked each participant to say Happy New Year in their native language. Co-Chair, Marina Coanda Bundac, stated, “the event is a joyful world connection of continents and countries working together for a noble cause.”

The Christmas Bazaar is the main fundraising event for IWA, whose Charity Committee funds projects of qualified Romanian NGO’s throughout the year.

Camelia Platt, the Chair of IWA’s Charity Committee said, “During these difficult financial times, the IWA Christmas Bazaar brought the international and the local community together in a joyful atmosphere but also united by the generous purpose of supporting the Romanian charities who hard hard every

day to reach the lonely, the poor and the marginalized people.” The mission of IWA’s charity committee is to promote and support existing and active Romanian organizations by providing shortterm financial assistance for their ongoing projects. Preference is given to organizations that work in the following areas: child welfare, education, the elderly, and healthcare. The funding provide essential resources to meet and resolve some of the most pressing problems, helping hundreds or thousands of people of all ages each year.

IWA is an independent, voluntary, charitable, non-profit and non-political organization. It has been active in the local community for more than 34 years, promoting friendship amongst women of all nationalities living in Romania and introducing its foreign members to the life and culture of this country.

Kim VRANCEANU Hospitality Chair IWA Bucharest

Mrs. Carmen Mosessohm – IWA member (Romania) and husband

Ambassador (R) Dr. Ovidiu Popescu and wife, Lucia in the romanian stand

H.E. Oliver Grogan, Ambassador of Ireland (right) and friend

H.E. Mrs. Marianna Sutadi, Ambassador of Indonesia, near son and husband and Mr. Hadi Sufri Yunus, Charge d` Affaires a.i., Embassy of Indonesia.

Mr. Zitouni Ferhati, chef - master in algerian and international culinary art – Embassy of Algeria

Mr. Evgheny Egorov, Counsellor, Embassy of Russsian Federation

Ms. Nabhasporn Bhuttarichval, Charge d` Affaires a.i., Embassy of Thailand

H.E. Dato` Nik Musta Kamal, Ambassador of Malayesia and Yacoub Yousif Alhosani, Ambassador of UAE

Mrs. Secretary of State Irina Cajal

H.E. Mr. Ján Gábor, Ambassador of The Slovac Republic and wife. They are in Romania from october but they are totaly implicated in IWA, rise of funding

A slovak hand made painter specialist arrived to the Bazaar

Mrs. Eliezer, wife of H.E. Dan – Ben Eliezer, Ambassador of Israel

Mrs. Pogonaru, Iceland Onorific Counsellor in România (right)

Mr. Bronislav Denev, Economic and comercial Counsellor, Embassy of the Republic of Bulgaria.

Pagina 17

H.E.Mr. Rab Nawaz Kahn (left), Ambassador of Pakistan and Muhammmad Salem, Charge d` Affaires a.i. (right)

A happy family always smilling, H.E. Michael Schwarzinger, Ambasador of Austria and wife Rosemaria principal counsellor of IWA

H.E. Mrs. Andrea Gustović Ercegovac, Ambassador of the Republic of Croatia (left) and H.E. Mrs. Ulla Väistö, Ambassador of the Republic of Finland

Mrs. Claudia Nedelcu, assistant of H.E. Dato` Nik Musta Kamal, Ambassador of Malaysia

H.E. Mrs. Laila Ahmed Bahaa El Din, Ambassador of the Republic of Egipt

H.E. Mrs. Faouz El Achchabi, Ambassador of Maroc Kingdom

H.E. Mr. Habib Chawky Hamraoui, Ambassador of the Algerian Democratic and Popular Republic

H.E. Mr. Keiji Yamamoto, Ambassador of Japan

Mrs. Mattheus Van Bonzel, wife of H.E. Mr Johanns Hendrik Mattheus Van Bonzel, Ambassador of Holland and Mrs. Mihaela Mihailide, TV producer

Young Alhosani, son of H.E. Yacub Yousif Alhosani, Ambassador of United Arab Emirates

H.E. Mrs. Huo Yuzhen, Ambassador of the Popular Republic of China

H.E. Mr. Jiři Šitler, Ambassador of the Cech Republic and wife

H.E. Mr. Ahmad Bader, Ambassador of Palestine

H.E. Mr. Ahmad Bader, Ambassador of Palestine and H.E.Mr. Rab Nawaz Kahn Ambassador of Pakistan

The First Lady of Romania, Mrs. Maria Basescu visiting IWA Bazaar.

H.E. Mr. Alexandar Ivanov Filipov, Ambassador of the Republic of Bulgaria

H.E. Oliver Grogan and wife

Mrs. Mattheus Van Bonzel and Ms. Ilinca Ionescu

prof. Irina Budrina and daughter, Mira

Mrs. Melike Roman, Mrs. Mihaela Mihailide, Mr. Carol Roman, General manager „Balcanii şi Europa”, and Alexandra Gavrilă („Balcanii şi Europa”) with husband (wright to left)

H.E. Mr. IM Han-taek, Ambassador of the Republic of Korea

Pagina 18

Gratitude to the Romanian society for being so benevolent and tolerant towards its minorities and immigrants To commemorate the sacrifice of Abraham and to celebrate the Festival of Eid al – Ahda, Wajiha Harris, the President of Seheherazade Foundation and partner of the Alliance of Civilizations, with the support of the Ministery of Foreign Affaires and the hencies the ambassadors of Qatar, UAE, Lebanon, Turkey and Iran, has organised a reception at Crown Plaza Hotel in Bucharest.The reception was attended by Dan Petre Secretary of State in the Ministery of Foreign Affaires representing the Ministery and the Prime Minister of Romania, Victor Ponta, an important number of members of Diplomatic, friends of the Alliance,of Seheherazade Foundation and Wajiha.

We present the speech of Wajiha Harris in the oppening of the reception: The Alliance of Civilizations, launched in 2005 by the Secretary-General of the United Nations with the co-sponsorship of Spain and Turkey, is aimed at building bridges between societies, promoting dialogue, understanding and cooperation, and forging the collective political will to address the world’s imbalances.

A Group of Friends made up by over a hundred members, comprising countries and internaţional organizations, supports the Alliance. Furthermore the Alliance relies upon a wide network of partners and partnerships with cities, civil society organizations, corporations, foundations, universities and schools, companies and individuals.

The Alliance responds to a broad consensus across nations, cultures and religions that all societies are bound together in their humanity and interdependent in their quest for stability,

prosperity and peaceful coexistence.

Today we are all here to celebrate a special moment in the history of humanity - a history that unite us as human beings and reminds us that we are citizens of one world. We are commemorating the Sacrifice of Abraham.

In Jewish and Christian tradition, Abraham is the father of the Israelites. In Islamic tradition, Abraham is considered a prophet of Islam.

In the New Testament Abraham is described as a man of faith. He is regarded as the

Iusuf Murat, Head of Muslim Community in Romania, Secretary of Stat Dan Petre, Wajiha Haris, President of Scheherazade Foundation, Aidun Curt Mola – Prefect`s office Constanţa county

Abraham is the Patriarch of all prophets and the progenitor of Jews, Christians and Muslims. Abraham’s story is told in chapters 11-25 of the Book of Genesis and he plays a prominent role in Judaism,Christianity and Islam.In the Genesis chapterl7:1 have made you the ancestor of a multitude of nations I will make nations of you, and kings shall come from you. I will establish my covenant between me and you, and your Offspring after you throughout their generations, for an everlasting covenant, to be God to you and to your offspring- after you.

patron saint of those in the hospitality industry. In the Gospels, Abraham’s significance lies in his unwavering faith. In Romans 4, Abraham’s merit is associated with his obedience to the divine will and his faith in God’s ultimate grace. It is his faith that confers on him God’s grace for making a covenant in the first place, and the covenant becomes one of faith.

Abraham (“Ibrahim”) is an important figure in the Quran is mentioned in 25 chapters, sometimes briefly and other times in detail.

Muslims considers three main faiths;

Decernarea premiilor „Balcanii şi Europa” Şi în acest an, prestigoasa revistă „Balcanii şi Europa” a organizat la Hotelul Intercontinental, Gala premiilor decernate de această publicaţie.

Gala este o „încununare a unei etape de strădanii şi efort gazetăresc susţinut” ale redacţiei, condusă cu pricepere, de ani buni, de Carol Roman, un jurnalist de excepţie, care a ştiut întotdeauna să spună ce are de spus, navigînd prin apele tulburi ale politicii româneşti.

Bulgariei - Vocaţia Spiritului Balcanic; George Cristian Maior, Ambasador, Directorul Serviciului Român de Informaţii - Vocaţia pentru siguranţă şi cooperare internaţională în domeniul securităţii; George Potra, Director al „Fundaţiei Europene Titulescu” - Vocaţia Relaţiilor Culturale internaţionale; Anton Caragea, Directorul Institutului de Relaţii Internaţionale şi Cooperare Economică - Vocaţia

Revista pe care el a creat-o şi-a adjudecat un loc fruntaş pe eşichierul publicaţiilor din România, tematica ei devenind din ce în ce mai interesantă. Susţinută de colaboratori de prestigiu ea a suscitat interesul politicienilor, diplomaţilor, analiştilor politici, sau al altor membri ai societăţii româneşti.

Acum, la final de an de an, această Gală i-a recompensat pe cei câţiva aleşi, performeri în domeniile lor de activitate. Laureaţii revistei „Balcanii şi Europa” pentru anul 2012 au fost : E.S. domnul Mark Henry Gitenstein, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii - Vocaţia Diplomatului de Excelenţă; E.S. doamna Huo Yu, Ambasadorul Republicii Populare Chineze - Vocaţia Cooperării Bilaterale; E.S. domnul Alkecsandr Filipov, Ambasadorul

Acţiunii pentru Cooperare Internaţională; Marilena Stoioan, Preşedintele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) - Vocaţia Dezvoltării Sistemului Turistic Rural ; Damian Drăghici, Ambasador pentru minoritatea romă -2007, 2008 - Vocaţia Implementării Valorilor Multiculturale; Oana Pelea, actriţă, deţinătoare a Premiului „Aristizza Romanescu “ din partea Academiei Române - Vocaţia Măiestriei Artistice; Miguel Fonda Ştefănescu, Preşdintele Federaţiei Asociaţiilor de Români din Spania (FEDROM ) - Vocaţia Menţinerii Spiritului Românesc La finalul Galei, Carol Roman aprecia că „Vocaţia” şi „Virtutea” au fost bine alese drept simboluri ale Premiilor revisei „Balcanii şi Europa”.

Judaism, Christianity as Abrahamic faith.

Abraham ‘s purpose and mission throughout his life was to proclaim the Oneness of God. When Ibrahim (Abraham) was asked for sacrifice and took his son to the place when he was about to use the knife, God placed a sheep under his hand. From that day onward, every Eid (Eid Al Adha) once a year Muslims around the world slaughter a sheep to follow the path of Ibrahim that is called Qurbani - sacrifice.

All Muslims commemorate Abraham. As is the case with every prophet and apostle, it is Islamic custom to say, “Peace be upon him” after saying Abraham’s name.

Abraham’s unique position as the constructor of the Kaaba as well as the architect of the pilgrimage rites is indirectly commemorated when Muslims perform the pilgrimage or Hajj in Mecca.

Muslims sacrifice a domestic animal on Eid al-Adha, which is done in part to remember Abraham’s bravery during his trial of the near-sacrifice of his son.

Muslims further mention Abraham in their canonical prayer evry day, in which they ask God to bless Muhammads family as He blessed Abraham’s faminia is a mulţi ethnic and multicultural society and has 22 minorities living in different parts of the country. Therefore, Romanian authorities are committed to providing its contribution towards social and cultural development in building mutual respect for all its citizens irrespective of their religious, ethnic and geographic backgrounds. Today’s event is a testimony for this belief.

It is this very progressive vision, which enables România to acquire the desired intercul-

tural competencies that permits all of us to live together despite our cultural differences.

Here I would like to pay my gratitude to the Romanian society for being so benevolent and tolerant towards its minorities and immigrants. It would not be wrong to say that România leads in the forefront when it comes to living together in mulţi ethnic societies in a very peaceful manner. They bring a lot of value to the European human and cultural heritage.

I would like to thank State secretary Dan Petre for hosting this event and proving that România is bound to Europe and the rest of the world through the respect towards the ethno cultural diversity and the will to demonstrate the commitment by hosting such events.

Lastly I want to thank all our friends who have helped us to make this event a success.

I would like to thank the ambassadors of Qatar, UAE, Lebanon, Turkey and Iran for bringing tradiţional food to add flavor to this event. My gratitude to Mr. Wasim Shamma, Mr. Fadi Obaid, Mrs. Elena Kassas, Carrefour and Aqua Carpatica.

I would like to thank the students from the American internaţional school of Bucharest who are here today to perform and bring diversity to our event.

Ladies and gentlemen, lets give them a bid hand of applause!

Lat but not least, I want to thank the Prime Minister of România who couldn’t attend today as he is out of Romania on an official visit. But he has sent his message to our event, which will be read by his Excellency Dan Petre.

K.B.

Dezvelirea monumentului Mareşalului Józef Piłsudski la Bucureşti În Parcul Icoanei, care acum poartă numele marelui violonist Ion Voicu şi a cărui statuie înnobilează acest centru de verdeaţă din mijlocul oraşului, a avut loc în ultima sâmbătă a lunii octombrie, ceremonia de dezvelire a unui alt monument, cel al Mareşalului Józef Piłsudski, primul conducator al Statului Polonez renăscut. Operă de artă ce evocă strânsele legături ale Mareşalului cu România, monumentul, creaţie a artistului polonez Marek Moderau nu este, aşa cum ne aşteptam, realizat din piatră sau bronz, ci din sticlă, cu un rafinament aparte.

Dovedind un binecunoscut şi mult apreciat simţ artistic, tipic polonez, monumentul este în concordanţă cu cerinţele modernităţii.

La ceremonia de dezvelire a monumentului au luat parte: Ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti Marek Szczygieł, un număr mare de deputaţi sosiţi de la Varşovia, membrii ai Grupului Parlamentar PolonoRomân, în frunte cu conducătorul acestuia şi iniţiatorul proiectului de realizare a monumentului, Doamna Deputat Jadwiga Zakrzewska, Profesorul Andrzej Krzysztof Kunert – secretarul Consiliului pentru Protejarea Memoriilor de Luptă şi Sacrificiu, dr. Jan Stanisław Ciechanowski - şeful Oficiului pentru Combatanţi şi Persoane Oprimate, generalul de divizie Romuald Ratajczak reprezentantul Ministerului Apărării Na-

ţionale din Republica Polonă. Au participat de asemenea Ghervazen Longher, preşedintele Uniunii Polonezilor din România, numeroşi reprezentanţi ai comunităţii poloneze din România cât şi numeroşi polonezi ce îşi au reşedinţa în România.

Ministerul Român al Afacerilor Externe a fost reprezentat de Secretarul de Stat Luminiţa Odobescu iar din partea Ministerului Român al Apărării Naţionale a fost prezent generalul

de stat ale celor două ţări, iar Compania de Onoare a Forţelor Armate ale României a prezentat onorurile militare.

Discursurile rostite de Ambasadorul Poloniei, Excelenţa Sa Marek Szczygieł, de doamna Jadwiga Zakrzewska, de Profesorul Andrzej Krzysztof Kunert, de generalul de brigadă Romuald Ratajczak şi de doamna Lumimiţa Odobescu au pus în evidenţă persoanalitatea Mareşa-

V. Bălăceanu. Autorităţile locale ale Sectorului 2 al Capitalei au fost reprezentate de Primarul acestuia, Nicolae Onţanu. Casa Regală a României a fost reprezentată de Ioan Luca Vlad – consilierul Majestăţii Sale Regele Mihai.

Fanfara militară a intonat imnurile

lului, un mare prieten al României şi al Familiei Regale române. Înţelegerile şi tratatele de alianţă, numeroasele vizite ale Mareşalului Józef Piłsudski în ţara noastră confirmă rolul însemnat al Bucureştiului în politica externă poloneză din perioada interbelică.

Pagina 19

The highest decoration awarded by the Mexican State to the foreign citizens handed to Mrs. Roxana Theodorescu In the last week of October, His Excellency Maria Cristna de la Garza, Mexico’s ambassador to Bucharest, in the name of the President of the United Mexican States, decorated Mrs. Roxana Tteodorescu, Director of the National Museum of Art of Romania, handing him the Order of the Aztec Eagle, the highest decoration awarded by the Mexican State to the foreign citizens.

The event took place at the residence of the Ambassador of Mexico in an atmosphere of warm friendship attended by members of the Diplomatic Corps, romanian people of art and culture, frinds of Mexico and mrs. Roxana Teodorescu.

We are a real pleasure to publish in the lines below the word of His Excellency,word shown the important role played by Mrs. Teodorescu promoting the Mexican culture in Romania and also word of thanks delivered by the Director, Mrs. Roxana Remarks by the Ambassador of Mexico with the Order of the Aztec Eagle Dear friends, In the 1957 poem written by Nobel Prize winning laureate Octavio Paz, “Sunstone”, Piedra de Sol, beautifully translated into English by Eliot Weinberger, one reads that ‘in order to be me, I must become another, emerge from within me, find myself amongst the others.’ Taking as its structural basis the circular Aztec calendar, which measured the synodic period of the planet Venus –584 days, the number of lines of Piedra de Sol— Octavio Paz explores time and memory, erotic love, art and writing. It definitely established Octavio Paz as a major international figure. That quote of the great writer and Mexican poet is perhaps the most concise expression of my country’s steadfast commitment to cultural exchange. A policy based on two fundamental values of Mexico’s international mission: solidarity and cooperation.

Solidarity as expressed in our will to live closer to others and to sharing their values, much as we seek that others do likewise. We wish to be with that other, to respect, recognize and understand

that other. And cooperation, specifically in the cultural sphere, because the exchange of our ideas, our works, our creativity, is a privileged means for our nations to know each other, wherein lies the seed thrusting us to explore links in other domains, such as academia, business, science and trade, to name but a few.

In this regard, Dr. Roxana Theodorescu has traditionally been a valuable actor in the promotion of Mexican culture in this country since 1996. The National Art Museum of Romania has unfailingly been home to lectures on Mexico, exhibits of paintings, photography and prints of renown and avant-garde Mexican artists. In March 2006 she was largely responsible for the great success in Bucharest of the grand exhibit of photographs and scale-models of the architectural achievements of Mexico’s legendary Luis Barragán. Barragán was one of Mexico’s most influential 20th centrury architects, famed for his mastery of space and light; he reinvented the ‘international style’ as a colorful, sensuous genre of Mexican modernism.

We all know the important role of Dr. Theodorescu in the richly diverse cultural cosmos of Romania. It is thus for me a privilege to bestow upon her ‘la condecoración de la Orden del Águila Azteca,’ the decoration of the Order of the Aztec Eagle, the greatest distinction which Mexico grants to nationals of other countries, established in 1932. We hereby acknowledge Dr. Roxana Theodorescu’s prominent service to the Mexican Nation and her humanitarian vocation in general. Her prized support led the way for other Romanian institutions, both in Bucharest and throughout this vast country, to in turn open their doors to cultural expressions coming from Mexico. Allow me to underscore that this is the first time that my Government grants this distinction to a Romanian national since 1936.

The corresponding presidential decree reads, in Spanish: “On the recommendation of the Council of the Order of the Aztec Eagle, the President of the United Mexican States hereby awards the

Decoration of the Order of the Aztec Eagle, in the class of insignia, to Dr. Roxana Theodorescu, Director General of the National Museum of Art of Romania. Signed by the President of Mexico, Felipe Calderón and Madam Minister of Foreign Affairs, Patricia Espinosa”.

Congratulations!

Remarks by Dr. Roxana Theodorescu, Director general of the national museum of art of romania, upon being condecorated by the ambassador of mexico with the order of the aztec eagle Your Excellency, Dear colleagues and friends, I am deeply honoured to stand here today and receive the Order of the Aztec Eagle, an acknowledgment of my work in promoting a closer understanding and a better appreciation of Mexican art and culture.

As director of the National Museum of Art of Romania over almost two decades I had the privilege to be part of major exhibition projects which brought to light the rich cultural and artistic heritage of the Mexican civilization. I am indeed proud to have welcomed to Bucharest exhibitions highlighting a great variety of topics: from the enticing art and traditions dating back to the legendary Aztec period, up to Luis Barragan’s both original and challenging architectural designs.

The wide public acclaim which these exhibitions enjoyed makes me ever more confident that future cooperation in this field will be welcomed with unfailing interest and curiosity by Romanian and foreign visitors alike.

It is through such endeavours that we eventually discover a double truth: first of all, that “today” we all speak, if not the same tongue, the same universal language” and, secondly, that “language is what makes us human”. I have quoted Octavio Paz because art in itself is a universal language, and it is through this language that we can better understand one another, and cross geographical divides.

Thank you very much.

Expoziţie etnografică mexicană de comemorare a Zilei Morţilor Ziua Morţilor este o sărbătoare mexicană de origine prehispanică,care cinsteşte memoria celor dispăruţi. Originile acestei sărbători sunt anterioare sosirii europenilor în Mexic, existând dovezi ale ceremoniilor la civilizaţiile mexica, maya, purepecha, nâhuatl şi totonac.

Festivităţile, conduse de zeiţa Mictecacîhuatl, „Doamna Morţii”, soţia lui Mictlantecuhtli, Domnul tărâmului morţilor, aveau loc în a noua lună din calendarul solar mexican, adică, la începutul lunii august şi durau 30 de zile.

Pentru vechile civilizaţii mexicane, Moartea nu cunoştea conotaţiile morale europene, nu exista infern sau paradis, nu exista recompensă sau penitenţă a sufletelor. Se credea că drumurile destinate sufletelor morţilor erau determinate de tipul morţii suferite. Astfel, locurile unde mergeau erau: -Tlalocan sau paradisul lui Tlâloc, zeul ploii aici ajungeau cei care mureau în circumstanţe legate de apă.

- Omeyocan, paradisul soarelui, condus de Huitzilopochtli, zeul războiului - în acest loc, ajungeau doar cei care mureau în luptă, captivii sacrificaţi şi femeile care mureau în durerile facerii.

- Mictlân, locuit de Mictecacîhuatl şi Mictlantecuhtli, Domnul şi Doamna Morţii, - era destinat celor care mureau de moarte naturală.

- Chichihuacuauhco, unde ajungeau sufletele

celor două continente, făcând astfel să coincidă sărbătorile catolice Ziua tuturor Sfinţilor şi tuturor Sufletelor cu sărbătoarea similară mezoamericană, dând naştere astfel la Ziua Morţilor.

Pe 7 noiembrie 2003, UNESCO a declarat festivalul indigen Ziua Morţilor din Mexic „Capodoperă ce aparţine Patrimoniului Oral şi Intangibil al Umanităţii”. Această distincţie a fost acordată pentru că Festivalul este„una dintre reprezentările cele mai relevante ale patrimoniului viu din Mexic şi din lurap, şi ca una dintre expresiile culturale cele mai vechi şi de cea mai mare forţă în cadrul grupurilor indigene ale ţării”. „Această întâlnire spirituală între persoanele care sărbătoresc şi strămoşii lor, relevă o funcţie socială care atribuie individului un loc în cadrul grupului şi contribuie la afirmarea identităţii”.

Sărbătoarea Zilei Morţilor presupune creearea unui altar în onoarea morţilor familiei, în cea mai importantă cameră a casei. Tradiţia spune că timp de depuă zile în lumea celor vii pentru a trăi alături de familie. Altarul, realizat din cutii de lemn sau carton aşezate pe o masă, construcţie având de obicei de la 3 la 7 niveluri, reprezentând straturile existenţei după tradiţia catolică. În partea cea mai înaltă şi mai vizibilă a altarului se aşează fotografia celui dispărut

copiilor. Aici se găsea un copac din ale cărui ramuri curgea lapte, cu care aceştia se hrăneau.

Morţii îngropaţi în perioada prehispanică erau însoţiţi de ofrande care conţineau două tipuri de obiecte: cele pe care mortul le-a utilizat în timpul vieţii (instrumente muzicale precum flautul şi toba) şi cele de care avea nevoie în călătoria dintre lumi: sculpturi ale zeităţilor funerare, cădelniţe, urne şi cranii umane din diferite materiale (piatră, jad, cristal). În secolul al XVI-lea, la venirea în America, spaniolii au adus propriile sărbători în care erau comemoraţi morţii, iar în urma fuziunii dintre culturile americană şi europeană s-a creat un sincretism care a amestecat religiile

alături de o cruce de lemn, un bol de sare pentru purificarea sufletelor, tămâie pentru purificarea energiilor, ea sfinţind locul dedicat ritualului.

Un arc din lemn împodobit cu flori simbolizează intrarea în lumea morţilor, iar hârtia perforată semnifică bucuria sărbătorii Zilei Morţilor şi a vântului. Peste tot se pun lumânări şi candele reprezentând lumina ce călăuzeşte această lume, flori Cempaxochitl (specie de crizantemă galbenă), galbenul simbolizând lumina razelor soarelui şi indicând sufletelor drumul pentru a ajunge acasă şi cranii, făcute din zahăr, lut şi ipsos, ca aluzie la moarte.

Pe altar se aşează un pahar cu apă curată (sim-

Reinaugurarea Pieţei Americii Latine un simbol al prieteniei Cu câţiva ani înainte, misiunile diplomatice ale ţărilor Americii Latine şi a celor din Caraibe dispuneau de un Centru Cultural pe bulevardul Primăverii, fostă reşedinţă a unui lider marcant al Partidului Comunist. Aici, în Casa Americii Latine, cum s-a numit o vreme, ambasadele acestor ţări organizau evenimente – expoziţii, proiecţii de film, recepţii cu ocazia zilelor naţionale; în plus, se organizau cursuri de limbă spaniolă. Dar cum la noi este ca la nimeni şi ceeace merge bine trebuie să meargă prost, printr-o simplă semnătură pe o coală de hârtie, acest centru reprezentativ al culturii sud - americane oază de latinitate a fost repartizat Institutului Diplomatic Român. În faţa acestei case se află Piaţa Americii Latine.

La jumătatea lunii octombrie, într-o superbă dimineaţă, toţi sefii de misiuni diplomatice ai ţările mai sus amintite, s-au întâlnit într-un cadru festiv pentru a reinaugura aceast Piaţă refăcută de Primăria Sectorului 1, prin grija Primarului, care a răspuns prompt solicitărilor venite din partea diplomaţilor latinoamericani, dispunând efectuarea unor lucrări de renovare.

Au fost depunse coroane de flori în memoria unor eroi ai acestor popoare care şi-au dat viaţa pentru libertate şi democraţie şi ale căror statui se află pe scuarului din faţa clădirii.

Cu această ocazie, Excelenţa Sa Maria Cristina de Garza Sandoval a ţinut un scurt discurs, în numele tuturor şefilor de misiune din ţările Americi Latine şi Caraibe, discurs pe care îl redăm în continuare: Este o onoare pentru mine să mă adresez dumneavoastră, în numele Şefilor de Misiuni din ţările Americii Latine şi Caraibe acreditate în

România, pentru a sărbători reinaugurarea Pieţei America Latină din Bucureşti, rezultat al unui efort de cooperare şi o dovadă de prietenie dintre Ambasadele noastre şi autorităţile locale române, în acest caz domnul Andrei Chiliman, Primarul sectorului 1 din această capitală.

Acest mic spaţiu din inima Bucureştilor reflectă idealurile de libertate, independenţă şi demnitate pe care personalităţile acestei mari regiuni care este America Latină şi Caraibe, ne-au lasat-o

moştenire. O Americă Latină care, cu lovituri de ciocan, cântec şi sânge, şi-a construit un profil propriu, o nuanţă în limbaj, un vis comun, o definire a autodeterminării şi măreţiei; continent luminos unde soarele salută zilnic popoarele noastre.

Continent care împărtăşeşte idealurile de pace şi înţelegere între popoare, care se identifică pe deplin cu aceia care susţin Statul român şi care se manifestă în această unitate latină la care face referire, încă din 1935, ilustrul diplomat Nicolae Titulescu; această măreţie latină bazată pe respectul faţă de om şi care aspiră la armonia universală.

Această Piată este, de asemena, mărturia dorinţei ţărilor noastre de a cultiva şi întări legăturilor de solidaritate şi cooperare cu România, în toate do-

meniile. Pentru aceasta, sărbătorim noul impuls pe care Romînia îl insuflă relaţiilor sale cu America Latină şi Caraibe şi dorinţa politică exprimată de către Ministerul Afacerilor Externe de a-şi întări relaţiile cu ţările din regiunea noastră, făcând paşi importanţi în această direcţie, precum recenta vizită a Secretarului de Stat, Dan Petre în Peru, Chile şi Brazilia. În concluzie, această Piaţă constituie simbolul prieteniei, cooperării şi solidarităţii care încurajează relaţiile dintre America Latină, Caraibe şi România şi eforturile colective în vederea construirii unei lumi mai bune. În numele Şefilor de Misiuni din Argentina, Brazilia, Chile, Cuba, Mexic, Peru, Uruguay şi Venezuela, mulţumesc domnului Primar Chiliman pentru volorosului său sprijin şi îl felicit pentru nobilul său gest de a marca acest spaţiu cu numele de America Latină La eveniment a fost prezent domnul Andrei Chiliman, Primarul sectorului 1, care a declarat că refacerea pieţei este ”un semn al prieteniei şi al respectului pe care il purtăm acestor prieteni de departe, din America”.

Au participat Excelenţa Sa Claudio Perez Palladino, Ambasadorul Republicii Argentina; Excelenţa Sa Raymundo Santos Rocha Magno, Ambasadorul Braziliei; Excelenţa Sa doamna Maria Cuevas Bernales, Ambasadorul Republicii Chile; Excelenţa Sa doamna Marta C. Fahjardo Palet, Ambasadorul Republicii Cuba; Excelenţa Sa José Antonio Arraospide del Busto, Ambasadorul Republicii Peru, Excelenţa Sa Pedro Mó Amaro, Ambasadorul Republicii Uruguay; Excelenţa Sa doamna Coromoto Prietro de Rodriguez Însărcinat cu Afaceri a.i. Şeful misiunii Republicii Venezuela

(Continuare în pag. 22)

Poland awarded Governor Mugur Isarescu Governor of the National Bank of Romania Mugur Isărescu was awarded with the Commander’s Cross of the Order of Merit of the Republic of Poland by the Ambassador of the Republic of Poland in Romania Marek Szczygieł. This high-rank decoration was awarded by the President of the Republic of Poland in recognition of Governor Isărescu’s contribution to the development of Polish-Romanian economic cooperation and the popularization of our countries’ common history. The awarding of the decoration to Governor Isărescu reflects the excellent bilateral economic cooperation between Poland and Romania and emphasizes the importance of the Strategic Partnership between the

two countries. “It is a real honor for me that the circle of Poland’s closest friends includes the most trusted public servant in Romania, an eminent, well-respected economist, probably the most experienced head of the central bank in the world” - said the Polish Ambassador, while expressing his appreciation for Governor Isărescu’s commitment to bilateral relations and for the close cooperation with the National Bank of Romania, he Polish Embassy in Bucharest experiences in its activity.”

Thanks to Governor Isarescu’s leadership, the contacts between the Polish and Romanian economists and the cooperation between the central banks reached an unprecedented high level in recent years.

Pagina 20

Serial D.C.

Lumea arabă la început de mileniu Aurel TURBĂCEANU fost ambasador Aşa cum anunţam în numărul trecut al revistei, continuăm prezentarea în serial a evoluţiei evenimentelor din ultima perioadă care au avut loc în lumea arabă, din Magreb până în peninsula Arabă. Este vorba despre schimbări istorice, de răsturnări ale unor regimuri politice tradiţionale.

Autorul acestui competent studiu este fostul Ambasador al României, domnul Aurel Turbăceanu, specialist recunoscut al problematicii acestei zone, care face totodată şi o incursiune pertinentă în istoria relaţiilor României cu aceste ţări.

MAURITANIA. În ianuarie 2010, au avut loc în faţa palatului prezidenţial proteste revendicative pentru crearea de noi locuri de muncă, care să soluţioneze problema somajului, pentru reforme politice şi economice, precum şi pentru stoparea corupţiei. Au rămas fără ecou, nedeterminând luarea de măsuri speciale de către autorităţi. Schimbarea liderilor mauritanezi s-a realizat până în prezent prin lovituri de stat militare. Deocamdată, în Mauritania, nu se poate vorbi de clase sociale de mijloc, de o pătură intelectuală distinctă sau de un număr important de tineri cu studii superioare capabile să mobilizeze şi să influenţeze masele în vederea satisfacerii de revendicări politice şi economice.

După stabilirea relaţiilor diplomatice între Romania şi Mauritania, în 1965, diplomaţia ţării noastre s-a concentrat asupra instaurării dialogului bilateral la nivel înalt şi între delegaţiile economice, care a condus la semnarea unor acorduri economice, printre care cel al cooperării bilaterale în domeniul exploatării şi prelucrării peştelui, a pescuitului în apele oceanului de către flota de pescuit oceanic, activitate foarte avantajoasă pentru România.

ALGERIA nu a fost scutită de mişcări sociale după înlăturarea de la putere a preşedintelui Tunisiei, Ben Ali. Protestele în Algeria au fost determinate de creşterea preţurilor la alimente, de şomajul ridicat şi de criza locuinţelor.

Manifestaţiile de protest s-au declanşat mai întâi în Alger, extinzându-se şi în alte oraşe. În urma promisiunilor făcute de către autorităţile

statului, acestea s-au diminuat ca intensitate fără a fi avut loc incidente grave între manifestanţi şi forţele de poliţie.

Preşedintele Abdel Aziz Bouteflika, în vârstă de 74 de ani, şef de stat provenit din rândul liderilor Revoluţiei Algeriene, care a luptat în războiul de independenţă, om politic cu experienţă îndelungată, fost ministru de Externe, conduce ţara din anul 1999, îndemnând membrii guvernului să poarte un dialog cu demonstranţii şi să acţioneze operativ în soluţionarea dificultăţilor cu care se confruntă populaţia. Pentru calmarea acţiunilor revendicative, conducerea algeriană a dispus distribuirea rentei petroliere, măsuri pentru limitarea somajului şi combaterea insurgenţei islamice.

Preşedintele ţării a promis că va ridica starea de urgenţă în ţară, adoptată în anul 1992.

Relaţiile diplomatice dintre România şi Algeria s-au stabilit la 14 aprilie 1962, moment crucial pentru raporturile bilaterale care au evoluat consecvent şi progresiv, extinzându-se asupra tuturor sectoarelor de interes reciproc. Astfel, s-a statornicit dialogul la nivel înalt, s-au intensificat schimburile de vizite între membrii celor două guverne, între oamenii politici şi de stat, parlamente, firme comerciale etc. Pe teritoriul algerian s-au realizat obiective economice de interes naţional în cooperare cu partea română, care a acordat asistenţă tehnică de specialitate în industrie, în prospecţiuni geologice, exploatări de fier, aurifere şi de petrol. În învăţământ, ştiinţă şi cercetare au acordat asistenţă cadre didactice din România. Au fost oferite Algeriei burse de studii universitare. Specialiştii români au participat la calificarea şi specializarea la locul de muncă a unor tineri algerieni.

MAROCUL are o lungă tradiţie în democraţie, ea fiind cultivată cu grijă de fostul rege Hassan al II-lea şi preluată de tânărul său fiu, suveranul Mohamed al VI-lea. Cu toate acestea, au apărut şi în Maroc proteste, dar paşnice, ale unor formaţiuni sindicale, ale tineretului şi societăţii civile, care cereau

reforme politice. Poliţia nu a intervenit.

Regele Mohamed al VI-lea a reacţionat eficient şi operativ, reamintinând că este comandantul armatei şi al autorităţii supreme religioase, lăsând impresia, prin declaraţii, că se va implica mai activ în guvernarea ţării, afirmând că va fi adoptată o nouă Constituţie, care să prevadă reforme noi si libertăţi democratice corespunzătoare actualei etape. El a încercat să conducă singur reformele ca un monarh modern, urcat pe tron în anul 1999, promovând drepturile femeilor. Alte reforme au fost aplicate într-un ritm mai lent. Ca şi alte ţări arabe, Marocul se confruntă cu corupţia.

Oamenii politici şi mass-media nu critică familia regală, dar o parte a marocanilor sunt nemulţumiţi de felul cum domneşte regele.

Unii ar dori o mai mare apropiere de modul în care se comportă monarhia în Marea Britanie şi Suedia, unde are doar un rol simbolic şi de neamestec în treburile ţării. În cadrul unui referendum, marocanii au aprobat cu 98% unele reforme constituţionale, apreciate de rege ca un pas de deschidere, ele fiind susţinute şi de partide politice şi grupuri ale societăţii civile. Reformele pregătesc alegeri după adoptarea noii constituţii care va consfinţi o justiţie independentă, va asigura drepturi egale femeilor şi bărbaţilor, berberilor si majorităţii populaţiei. În concluzie, Mohamed al VI-lea a promis să susţină revendicări cu măsuri de reforme privind adoptarea de reguli de constituire a monarhiei constituţionale. Între România şi Maroc s-au stabilit relaţii diplomatice la 20 februarie 1962, iar după acreditarea de ambasadori rezidenţi, raporturile bilaterale au avut o evoluţie ascendentă cu schimburi de delegaţii comerciale şi economice, contribuind astfel, în urma actualizării continue a cadrului juridic, la creşterea volumului comerţului şi al cooperării economice şi tehnico-ştiinţifice, de asistenţă de specialitate. Dialogul la nivel înalt, al miniştrilor de Externe şi al altor membrii ai guvernului sau ai Parlamentului, au impulsionat extinderea şi consolidarea relaţiilor bilaterale pe multiple

Iraqi News This last month we’ve witnessed great moments in what concerns the achievements on the path of strengthening the ties of friendship and cooperation with Romania, represented not only by the visit of the Romanian Foreign Affairs Minister, Titus Corlatean, to Iraq, accompanied by the Iraqi Ambassador to Bucharest, (while more than one year ago he had visited Iraq in his quality of President of the Foreign Policy Commission in the Romanian Senate), but also by other significant events, among which we should mention the issuing of a special number of Geopolitica Review dedicated to Iraq, and the launching of the Iraqi-Romanian bilingual poetry anthology “Bridge between Feelings”, published by Proema publishing house, under the patronage of the Embassy... But in-stead of continuing to review the list of achievements, we will look forward to this approaching new year filled with opportunities, congratulating our Romanian friends for the National Day they celebrated on the 1st of December!

La mulți ani!

Romanian Foreign Minister’s Visit to Baghdad His Excellency Dr. Mohammed Saeed Al-Shakarchi, Ambassador of the Republic of Iraq accompanied the Romanian Foreign Minister Mr. Titus Corlățean, in his visit to Iraq, which took place on the first week of November, where he participated to all the meet-ings the Foreign Minister had with the Iraqi officials, especially with the Iraqi Prime Minister, Nouri AlMaliki, the Foreign Minister, Hoshyar Zebari and the National Security Counselor, Falih Al-Fayadh.

The delegation traveled to Sulaimaniya city, where it was received by Mr. Adel Murad, President of the Political Central Council of the National Union of Kurdistan and it met the Iraqi President Jalal Talabani. Afterwards they traveled to Arbil, where they met the President of Kurdistan Region Government, Nechirvan Barzani, and the President of the Kurdish Parliament, Arslan Bayez, on November 5th, and attended the opening of the Romanian Counselor Office in Arbil, and the signing of a twinning agreement between the Iraqi city of Arbil and the Romanian city of Brașov.

Launching of the Volume „Bridge between Feelings” On the end of November at Romexpo Fairground „Gaudeamus”

took place the launching ceremony of the volume of poetry “Bridge between Feelings”. The volume contains 150 pages of modern Iraqi poetry translated to Romanian and 145 pages of Romanian poems translated to Arabic. The ceremony was attended by a large number of intellectuals and writers, as well as the Dean of the Arab Ambassadors, the Ambassador of Lebanon, and several diplomats accredited to Romania, in addition to the members of the Iraqi community. The event was opened by the member of the Romanian Senate, Mr. Teodor Ardelean, who expressed his content in what concerns the stage reached by the Romanian-Iraqi relations lately, praising the long term efforts the book requested and the prompt support offered by Ambassador Al-Shakarchi, giving it the shape it has today.

On this occasion, His Excellency the Iraqi Ambassador to Bucharest, Dr. Mohammed Saeed Al-Shakarchi delivered a speech, underlining his content for the launching of this volume in Romanian and Ara-bic, which brings a special contribution to the cultural connection between the Iraqi and Romanian peoples, at all levels of bilateral relations between the two countries.

Special Number of Geopolitica Review Dedicated to Iraq On November 22nd, on occasion of lounching of the new number of Geopolitica review, entitled: “Iraq – Security and Energy Strategies” and dedicated to Iraq, Mr. Vasile Simileanu, founding director of Geopolitica Review, meet the Iraqi Ambassador. The new issue includes 251 pages treating various subjects, being the result of Mr. Ambassador’s tireless efforts for making the Romanian political and cultural spheres better acquainted with Iraq, and of the efforts made by the editorial team, as well. It is worth mentioning that the Romanian Foreign Minister participated to the review with an introduction entitled: “The relation between Romania and Iraq between tradition and modernization”. His Excellency, Dr. Mohammed Saeed Al Shakarchi contributed by writing an introduction to the review treating the change in socio-historic approach, and also, by providing numerous articles related to the main topic of the issue (around 15 of them from Iraq and 5 others from France), in addition to the interventions mentioned in the first page, represented by his constant support for this project.

planuri de interes reciproc.

TUNISIA. Scânteia revoltelor în masă în Tunisia a fost iniţiată de tineri ieşiţi în stradă datorită incidentului în care a fost implicat tânărul Mohamed Bouzie, căruia i s-au confiscat produsele ce le comercializa, el dânduşi foc în semn de protest şi devenind astfel eroul lumii arabe.

Revolta paşnică a pornit de la iniţiativa generaţiei tinere care a reuşit să-l forţeze pe preşedintele Ben Ali să părăsească puterea, exilându-se în Arabia Saudită împreună cu familia. Personalitate controversată, Ben Ali, era cunoscut pentru modul dictatorial de guvernare ca şi pentru bogăţia ce a acumulato. Fost ministru de Interne el a preluat puterea fără vărsare de sânge, înlăturându-l din funcţia de preşedinte al Tunisiei pe marele om de stat şi politic, fondatorul statului modern tunisian, Habib Bourghiba, cu un trecut respectat în ţară şi în afară, pentru felul cum a obţinut independenţa de stat a ţării sale, pe cale diplomatică, prin negocieri, fără război.

Populaţia a susţinut revolta paşnică care a primit denumirea de Revoluţia de Iasomie.

Creşterea preţurilor la alimentele de bază, şomajul, pe fondul îmbogăţirii fără măsură a clientelei politice, a familiei prezidenţiale, a clasei politice ce deservea regimul au stat la baza revoltelor care au luat amploare, s-au extins în toată ţara ca protest economic şi social, la care au luat parte mase largi ale populaţiei sărăcite, într-o mişcare paşnică de revendicări politice şi sociale. În Tunisia există o clasă politică mijlocie atrasă de tineretul intelectual, care s-a manifestat categoric împotriva politicii clientelare promovată de regimul dictatorial, împotriva corupţiei şi nepotismului, ce s-au dezvoltat în timpul guvernării preşedintelui Ben Ali. Revoltele au fost atât de hotărâte, încât au mers până la devalizarea reşedinţei şefului statului după ce acesta fugise din ţară.

De remarcat că la începutul revoltelor, contestatarii au respins o colaborare cu reprezentanţii regimului Ben Ali într-un guvern de uniune naţională cum se propusese în interiorul Frontului de Salvare Naţională, constituit după plecarea fostului preşedinte. De teama destabilizării situaţiei politice şi economice a ţării, ca urmare a lipsei de experienţă a tinerilor revoltaţi, s-a acceptat totuşi un compromis privind colaborarea cu o parte din membrii guvernului desemnaţi de partidul de guvernământ. În prima etapă s-au făcut eforturi pentru depăşirea vidului de putere, după care, vechii miniştri au fost determinaţi să se retragă din viaţa politică fără ca protestatarii şi populaţia să ceară represalii împotriva lor, ci li s-a solicitat să-şi asume responsabilităţi legale şi morale. În prima parte a acţiunilor demonstranţilor radicalismul islamic nu a fost prezent. Se pare că acesta există neoficializat şi probabil va evolua treptat pe măsură ce forţele islamice se vor consolida, contrar tradiţiilor tunisiene, cunoscute pentru politica internă şi externă moderată.

Având în vedere că Tunisia nu este producătoare de petrol, nedând naştere unei competiţii în raporturile sale tradiţionale cu Europa, ar fi bine să fie lăsată să tranziteze singură perioada sensibilă pentru a nu se oferi prilejul fundamentalismului islamic să-şi dezvolte şi consolideze influenţă în această ţară. Mişcarea revoluţionară din Tunisia a legalizat partide şi organizaţii politice, chiar şi islamice moderate, care ar putea să creeze câmp liber pentru lupte politice paşnice într-o societate pluripartidă.

La 22 octombrie 2011, au avut loc alegeri; a fost numit un preşedinte interimar al Republicii Tunisiene şi a fost ales preşedintele parlamentului; s-a format un guvern de tranziţie până la adoptarea noii constituţii după care se vor organiza alegeri prezidenţiale şi legislative în cursul acstui an. Actualul guvern de tranziţie s-a angajat să reducă şomajul, sărăcia, să adopte reforme în domeniul sănătăţii şi să soluţioneze problemele tineretului. Impactul post-revoluţionar în Tunisia se va simţi în etapa ce va urma alegerilor legislative, după formarea coaliţiei partidelor islamice cu cele tradiţionale şi cu naţionaliştii arabi, în rândul cărora se află şi grupări extremiste nesemnificative, care însă s-au manifestat reacţie împotriva normalizării relaţiilor cu Statul Israel.

Semnificativ sprijin norvegian pentru societatea românească O sumă de aproape 306 milioane euro a fost alocată anul acesta pentru implementarea de programe şi proiecte în România.

Justiţia şi Afacerile Interne, consolidarea societăţii civile şi îmbunătăţirea situaţiei grupurilor vulnerabile se numără printre domeniile finanţate. Banii provin dintr-o nouă rundă de asistenţă financiară oferită prin Granturile SEE (Spaţiul Economic Europeran) şi din Norvegia, în conformitate cu acordul de coperare semnat între România şi această ţară. Acordul este semnificativ pentru relaţiile bilaterale datorită sumei foarte mari care ne este pusă la dispoziţie. „Intre România şi Norvegia există o strânsă colaborare. Dar fondurile acestea vor contribui la întărirea contactelor existente în foarte multe domenii.” afirma Jonas Gahr Sotre, ministrul norvegian al Afacerilor Externe. Ţinând seama de o serie de dificultăţi cu care se confruntă România în domeniile Justiţiei şi Afacerilor Interne, o parte din fonduri au fost alocate măsurilor de combatere a crimei organizate şi a traficului de persoane, dar şi întăririi sistemului judiciar şi îmbunătăţirii standardelor serviciilor de probaţiune, proiectelor menite să sprijine lupta împotriva violenţei domestice. Din totalul fondurilor oferite, 25 milioane euro provin de la Direcţia Generală a Poliţiei Norvegiene, de la Administraţia Naţională a Instanţelor şi Serviciilor Corecţionale din Norvegia, precum şi de la Consiliul Europei.

România este un punct de interes investi-

ţional pentru companiile norvegiene.

Programul “Inovare în industria verde”, oferă posibilitatea firmelor norvegiene de a intra în parteneriate cu companii din România în vederea dezvoltării de idei de afaceri în domeniul tehnologiilor ecologice, acestui program alocându-i-se 24 milioan euro. Sectorului maritim i-au fost alocate alte 15 milioane euro. Ambele domenii de finanţare su fost administrate de Innovation Norway, agenţie de stat norvegiană aflată sub coordonarea Ministerului Economiei şi Comerţului.

Granturile SEE şi norvegiene sunt folosite şi pentru îmbunătăţirea situaţiei populaţiei de etnie romă. Un program dedicat copiilor şi tinerilor romi aflaţi în situaţie de risc, în valoare de 22 milioane euro, a fost destinat co-finanţării unor proiecte care să contribuie la reducerea discriminării şi a discrepanţelor sociale şi economice, şi la încurajarea integrării sociale. Consiliul Europei va fi un partener important în acest demers. Aproximativ 10 la sută din volumul financiar alocat programelor vizând integrarea socială şi anti-discriminarea va fi folosit pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale romilor.

O atenţie deosebită se acordă consolidării societăţii civile. în acest sens, un Fond ONG în valoare de 30 milioane euro va contribui la întărirea societăţii civile din România şi a participării ONG-urilor la dezvoltarea socială. Fondul va sprijini cu precădere proiecte ce vizează copiii, tine-

rii, grupurile vulnerabile şi minorităţile.

Doamna Gry Larsen, secretar de stat în Ministerul norvegian al Afacerilor Externe, a semnat Memorandumul de înţelegere vizând aceste granturi, la Bucureşti, alături de Leonard Orban, ministrul român al Afacerilor Europene si de Excelenţa Sa Sturla Sigurjonsson, ambasadorul Islandei în România. Cu acest prilej, ministrul norvegian a declarat: „Norvegia are un interes major în extinderea cooperării cu România.

Este un lucru pozitiv să vedem că acest interes există de ambele părţi.” *** Prin Granturile SEE şi norvegiene, Norvegia, alături de partenerii săi din AELS / SEE - Islanda şi Liechtenstein -, este decisă să joace un rol activ în dezvoltarea socială şi economică a Europei sprijinind cu 1,79 miliarde euro, în perioada 2009-2014, cele 15 state beneficiare din Europa Centrală şi de Est, precum şi Spania, Portugalia şi Grecia.

Intre aceste ţări, România este al doilea dintre cei mai mari beneficiari ai asistenţei SEE şi norvegiene, primind 190,75 milioane euro prin Granturile SEE (unde contribuie toate statele donatoare) şi 115,2 milioane euro prin Granturile norvegiene. Din alocarea totală, 97 la sută este partea Norvegiei.

Responsabilitatea administrării şi implementării Granturilor SEE şi Norvegiene îi revine Punctului Naţional de Contact din cadrul Ministerului Afacerilor Europene.

Pagina 21

Comerţul exterior al României provocări interne şi internaţionale Convorbire cu Dr. Mihai Ionescu Secretarul General al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR) Co — Preşedinte al Consilului de Export al României Pentru început, să aruncăm o privire asupra evoluţei uneia din componentele principale ale balanţei comerciale : exportul.

Anul 2012 a fost cel mai nefavorabil din ultimul deceniu, excluzând anul de criză 2009, când s-a inregistrat o reducere masivă a exporturilor cu 4 miliarde euro. Spun,,cel mai nefavorabil an” din ultimul deceniu întrucât dea lungul acestei perioade exporturile au înregistrat, de regulă, creşteri anuale măsurate cu 2 cifre. În acest an însă, pentru prima dată, creşterea estimată de Comisia Naţională de Prognoză este de 1,2%. Este un lucru bun că nu a scăzut exportul, deşi existau previziuni europene nefavorabile, dar nu putem să nu remarcăm că este pentru prima dată când exportul înregistrează o creştere doar cu o singură cifră. Sigur că apare întrebarea firească: de ce?

Răspunsul comportă mai multe abordări. În primul rând, este vorba de faptul că, după perioada de criză, timp de 12 luni, mai exact din noiembrie 2008 până în octombrie 2009 inclusiv, exporturile au înregistrat o scădere lună de lună, pentru ca apoi, timp de 25 de luni consecutive, să înregisteze creşteri. În această perioadă exportatorii tradiţionali au ajuns, încet-încet, să atingă volumul de export de dinainte de criză, fapt care a relevat capacitatea lor maximă de export. Creşterea pe care noi o aşteptam a provenit de la noii jucători. Din păcate, în anul în curs, în loc să avem noi jucători, am avut ieşiri de jucători. Printre aceştia a fost Nokia, a cărei ieşire din peisajul economic a avut un impact major asupra volumului de export realizat, în jur de 1,5 miliarde euro, ceea ce a însemnat aproape 3% din totalul exporturilor. Au fost şi alte unităţi care au ieşit din România. Mai mult, unele firme care se anunţaseră că vor activa pe piaţa noastră şi care au venit chiar cu o ofertă de export, au întârziat. Aşa, de pildă, este cazul uzinelor Ford, care abia acum au anunţat că vor ajunge la 30.000 de maşini pentru acest an, ceea ce înseamnă un plus la export de circa 400 milioane de euro. În acest fel, avem speranţa că vom reuşi să atingem o creştere de 2% a exportului în 2012. Au mai fost şi alte investiţii străine care nu s-au realizat sau se vor realiza cu întârziere. Un alt factor care a contribuit la evoluţia exporturilor îl constituie rezultatele producţiei agricole. Dacă anul trecut agricultura a reuşit să aibă un aport substanţial în balanţa de comerţ exterior, anul acesta, din păcate, ea o trage în jos. Toţi aceşti factori, desigur şi alte elemente mai puţin relevante, au dus la această situaţie atipică pentru ultimul deceniu. Ne-am mândrit, până acum, cu 25 de luni de creşteri succesive, România reuşind să fie o adevărată campioană, timp de 2 ani, în rândul ţărilor din UE, situându-se pe locul întâi în privinţa recuperării pierderilor din criză. După aceste succese a venit anul 2012 ca…un duş rece. Întrucât este vorba despre comerţul internaţional al ţării, ar trebui să avem în vedere şi rolul factorilor externi.

Factorii externi au avut rolul lor. Mă refer, astfel, la constrângerile de pe piaţa europeană.

Această situaţie a fost oarecum contracarată de eforturile făcute de firmele româneşti cu sprijinul tuturor structurilor implicate, cum ar fi ANEIR şi Consiliul de Export pe care le conduc. Am încercat să ducem oferta românească de export spre ţări dinafara UE. Consiliul de Export a deschis o expoziţie permanentă în Dubai, care funcţionează de un an şi jumătate şi care a început să-şi aducă roadele, în sensul că s-au semnat mai multe contracte şi sperăm că procesul de intrare în zona Orientului Mijlociu va continua. Aceasta este poarta prin care noi vrem să atacăm piaţa din zona Golfului. Datele ne arată că tocmai relaţiile cu ţările extraeuropene au fost cele care au reprezentat motorul principal al creşterii exporturilor; fără pătrunderea pe aceste pieţe nu am fi ajuns la nivelul menţionat. Exporturile de pe pieţele extra - UE au fost mai mari decât creşterile din cele ale UE. Acest fapt dovedeşte că munca noastră nu a fost zadarnică, regăsindu-se şi în statisticile privind exportul. Cum spuneam, Consiliul de Export a finanţat expoziţia permanentă din Dubai. ANEIR a deschis mai multe

Centre de promovare. În SUA s-au deschis două: unul pe coasta de est şi altul pe coasta de vest. A fost deschis un asemenea Centru în Africa occidentală la Dakar. Se pregăteşte şi deschiderea, împreună cu Consiliul de Export, a unor Centre la Moscova, în China, Turcia, Egipt şi în Balcani. Pe măsură ce ne consolidăm conceptul de Centru de promovare, pentru că suntem la început în această materie, vom încerca să ducem oferta românească în tot mai multe zone din afara Europei, fără a o neglija însă. Dar Europa se află într-o perioadă de criză şi piaţa a ajuns la saturaţie; trebuie, deci, să ne încercăm forţele şi pe alte pieţe, aşa cum şi vesteuropenii o fac.

Pentru anul viitor ANEIR şi Consiliul de Export au analizat, împreună cu Comisia de Prognoză, posibilitatea de a ajunge la o creştere la export până aproape de 49 miliarde euro, faţă de 45 miliarde euro în 2012. Asta ar însemna o creştere de cca. 9% în 2013. Deosebit de important este însă faptul că şi în 2013 vrem să menţinem deficitul balanţei comerciale sub 10 miliarde euro, pentru că mulţi ani România a înregistrat deficite majore ale balanţei comerciale, mergând până la 23,5 miliarde euro în 2008.

Este o reducere substanţială, în ideea de a nu mai îndatora România generaţiilor următoare. În componenţa balanţei comerciale, importurile au cunoscut, în unele perioade, o evoluţie necorespunzătoare, crescând nejustificat. Importurile erau efectuate prin contractarea de către cumpărători a creditelor,,cu buletinul”, ceea ce dădea posibilitatea importatorilor să inunde piaţa noastră cu o serie de produse pe care aceasta nu avea capacitatea să le producă.

Acum, se dovedeşte că multe credite acordate astfel sunt neviabile. Unul din cinci debitori nu este solvabil,iar băncile plătesc pentru acea perioadă de euforie în creditare.

Cum au ţinut pasul firmele exportatoare cu condiţiile tot mai dure de pe pieţele externe? În condiţiile în care noi am ieşit din schema de comerţ exterior valabilă în trecut şi concurăm într-o piaţă liberă, clientul extern are de ales dacă îţi cumpără sau nu produsul. Aşa se face că foarte multe întreprinderi romaneşti care nu au ţinut pasul cu cererea internaţională au dispărut. Nu faci ceea ce ţi se cere, ai ieşit din piaţă ! Drept consecinţă, a avut loc un puternic proces de concentrare a exporturilor în mâinile firmelor puternice, proces care continuă şi acum. Dacă în 2008 România existau 25.000 de exportatori, anul trecut numărul lor a ajuns la cca 20.000, iar în acest an, la cca 17.000 de firme. Deci, exportul se concentrează puternic.

Dispar firmele mici sau devin subfurnizori la cele mari. Mai mult de 67% din firme realizează un volum de export de 1,9%, în timp ce restul de 33% realizează un volum de 98,1%.

Este clar că în actuala competiţie mondială numai cei tari vor rezista. Nu avem de ce să blamăm marile companii, important este ca întreprinderile mici şi mijloci să se plieze pe lângă marile companii care au forţă de pătrundere în competiţia internaţională. Nu este o ruşine ca o firmă mică să lucreze pe lângă o firmă mare, care asamblează mai multe componente de la firme mici şi mijlocii din România. Asta este tendinţa resimţită precumpănitor în perioada de criză, iar acest proces se accentuează de la un an la altul. Faptul menţionat că 2/3 din firmele exportatoare realizează doar 1,9% din volumul exporturilor spune extrem de mult despre acest proces vizibil de concentrare a exporturilor în mâna celor puternici.

Care au fost sectoarele economice ce au contribuit la acel trend ascendent al exporturilor, pe care îl menţionaţi înainte?

Criza a produs modificări radicale în structura de export a României. Şi, odată cu trecerea crizei, aceaste modificări s-au consolidat. Dacă înainte de criză trei sectoare deţineau o pondere importantă în totalul exporturilor - industria de prelucrarea a petrolului, a metalelor şi cea textilă, aceste trei sectoare au cedat in prezent locul altora. Pe primul loc este acum industria electronică, electrică şi IT, pe locul al doileasectorul auto şi componente auto, iar pe locul al treilea- maşinile, utilajele şi alte tipuri de echipamente, toate acestea făcând parte din

sectorul construcţiilor de maşini. Împreună, reprezintă peste 50% din exportul românesc. În această structură mai apar şi industriile construcţiilor de nave, echipamente, panouri pentru automatizări s.a. Este o gamă foarte diversă. Investiţiile străine sunt cele care au ridicat potenţialul de export românesc şi astfel România a apărut pe piaţa exporturilor cu noile ramuri menţionate.

Să înţelegem că industria noastră a început să parcurgă un proces de refacere? Dacă sunt ramuri importante precum construcţia de maşini, IT şi alte asemenea care au luat avânt şi participă cu succes la export, este foarte bine!

Evident, aceste ramuri au dat o şansă României.

S-a dovedit că dacă ne menţineam vechea structură de export, nu puteam să trecem de criză. Comerţul cu fiare neprelucrate, produse petroliere puţin prelucrate sau confecţii în lohn, făcea parte din pionieratul capitalismului românesc. Actuala dezvoltare pe care o cunoaşte industria este determinată de pătrunderea capitalului străin, pentru că cel românesc nu a reuşit să se încadreze în acest trend. Capitalul străin a venit în sectoare de vârf cu tehnologie de ultimă oră. Atunci când comenzile s-au micşorat din cauza crizei, multinaţionalele şi-au relocat părţi din producţie în ţări cu costuri mai mici. În legătură cu o anumită relansare a industriei noastre, statisticile seci găsite în rapoartele Institutului de Statistică dovedesc că România nu a stat pe loc. Desigur, ne-am fi dorit ca acest proces să fie mai accelerat. Avem exemple semnificative în sensul celor afirmate. Astfel, în secţia vechii fabrici Turbomecanica de pe platforma Militari s-a dezvoltat, cu investiţie americană, cel mai mare producător din lume de turbine de aer pentru sectorul auto. Una din şase maşini de pe glob încorporează această turbosuflantă realizată în România. Să nu uităm nici şantierele navale din România care, chiar dacă nu mai realizează vasele integral, continuă să fie un jucător important nu doar în Europa, ci în lume. Zilele trecute am aniversat o importantă firmă, IMSAT, care are mari realizări. Ea fabrică panouri de automatizări pentru industria electrică, produs în care contribuţia românească este semnificativă. Produsul final însă încorporează şi componente provenite de la General Electric din SUA. În ce măsură căderea leului a ajutat evoluţia exporturilor româneşti?

Fără îndoială, cursul de schimb este un element determinant în susţinerea exporturilor. În funcţie de nivelul cursului un exportator îşi poate sau nu acoperi cheltuielile de producţie. La un curs mic este clar că preţul produsului în străinătate, convertit în lei, asigură puţini lei, care nu sunt suficienţi pentru acoperirea cheltuielilor de producţie.

Dar, nu întotdeauna cursul mare este o încântare pentru exportatori. Din contră. Cel mai important lucru este stabilitatea cursului.

Dacă acesta are stabilitate, producătorul şi, totodată, exportatorul poate să-şi stabilească din timp planurile, pentru că perioada dintre momentul primirii comenzii până la export şi încasarea banilor cuveniţi poate să fie foarte lungă, unerori chiar şi de un an sau peste.

Producătorul începe să se aprovizioneze cu materii prime şi componente ale produsul finit la un curs mare, dă comanda în lucru, transportă produsul finit şi îl furnizează beneficiarului, iar până acesta îl vinde şi plăteşte contavaloarea sa trec perioade lungi.

Or, dacă în răstimpul dintre semnarea contractului şi încasarea banilor de către exportator au loc fluctuaţii de curs, această

situaţie îl poate băga în faliment. Să nu uităm momentul când cursul ajunsese de la 4,4 ron/euro la 3,1 ron/euro. Atunci, 40% din exportatori au dat faliment.

Mulţi s-au întrebat de ce în condiţiile devalorizării leului exporturile nu au fost la fel de active ca în perioada anterioară. Răspunsul este: teama de instabilitatea cursului. Deci nu ne interesează mărimea, ci, în primul rând, stabilitatea cursului. Am fost satisfăcuţi că în anii 2010 si 2011, când cursul ron/euro s-a mişcat între 4,1 - 4,3, România a traversat o perioadă favorabilă din punctul de vedere al exporturilor.

Dar chiar când cursul a fost mare exportatorul nu a avut întotdeauna curajul să semneze un contract de export, întrucât s-a temut de instabilitatea cursului. În perioada de criză când speculanţilor le-a fost teamă să joace în România, cursul a fost determinat de exportatori şi importatori în proporţie de 80% şi a fost stabil. Când au început să vină speculatorii au început şi fluctuaţiile de curs. Pentru exportatori acest mediu nu este însă prielnic şi, din păcate, acest lucru se vede şi în evoluţia exporturilor. Sunt recunoscător Băncii Naţionale pentru că a înţeles cerinţele exportatorilor, după ce, un timp, am avut discuţii cu aceasta. În ultimul an fluxul de capital străin s-a diminuat. Întrucât spuneaţi că marile companii străine sunt cele care au înfiinţat structuri de producţie avansate pe teritoriul României, se pune întrebarea legitimă dacă diminuarea fluxului de capital străin care se constată în ultima perioadă nu are o influenţă negativă asupra exporturilor?

Capitalul străin nu este omogen. Există un capital productiv care este dorit. Îl aşteptăm dar, din păcate, vine mai greu şi nu din motive politice. Pe omul de afaceri îl interesează şi stabilitatea politică, dar când un investitor ia decizii strategice îl interesează, în primul rând, care este starea pieţei, dacă sunt materii prime, care este calitatea forţei de muncă, cum sunt căile de comunicaţii etc. Aşadar, dacă există condiţii favorabile pentru obţinerea profitului.

Referirile care se fac la schimbările pe plan politic şi influenţa lor asupra capitalului străin sunt doar speculaţii ale unor oameni politici sau ale mass-media. Capitalul productiv în lume est mult mai reticent în acest moment.

Omenirea traversează o perioadă grea. Este criză, s-a restrâns cererea. La noi în ţară nevoi există, dar nu există capacitatea financiară necesară a cumpărătorilor pentru satisfacerea lor. Din această cauză capitalurile productive stau în expectativă, vin mai greu sau îşi amână sosirea pe o perioadă mai îndelungată. Un exemplu este Ford, care a venit, dar după multe tatonări şi aşteptări. Altă fabrică, de componente auto, care trebuia să intre în producţie în primăvară şi-a amânat deschiderea pentru sfârşitul anului. La Cluj, DeLonghi şi Bosch, care anunţaseră că vor începe activitatea, încă nu au demarat producţia.

Capitalul investiţional productiv este, deci, cel pe care îl aşteptăm. Este adevărat că s-au făcut investiţii în mall-uri, reţele de desfacere, cu o serie de efecte pozitive şi pentru ocuparea forţei de muncă, dar nu acesta este tipul de capital dorit în primul rând. Regret că investiţiile productive au fost mai puţine. Sperăm că vor veni! Există încă multe oportunităţi: în sectorul agroalimentar, în cel de IT, în construcţia de maşini, în agricultura ecologică ş.a.

Al doilea tip de capital este cel speculativ. Eu mă bucur că am fost ocoliţi de speculatori care, un timp, ne-au evitat. Datorită acestui fapt, am avut un curs stabil şi o situaţie favorabilă a exporturilor. Venirea capitalului speculativ a avut ca efect acele variaţii brutale de curs.

Banca Naţională face mari eforturi pentru atenuarea acestor fluctuaţii ale cursului. Nu avem ce să reproşăm Băncii Naţionale, pentru că ea nu a stat pasivă. Când vine însă un tsunami speculativ nici o ţară nu poate să îi facă faţă cu deplin succes.

Factorul politic îşi are, neîndoielnic, importanţa sa în desfăşurarea comerţului nostru exterior, în găsirea de pieţe, stabilirea de relaţii. Şi ca să particularizez, m-aş referi,

de pildă, la relaţiile noastre cu o ţară aproape vecină, care se numeşte, cum probabil bănuiţi, Rusia, unde, pe vremuri, aveam o piaţă larg deschisă. Fireşte acum sunt cu totul alte condiţii necomparabile cu cele din trecut. Totuşi …

A spune că factorul politic este neglijabil în afacerile cu Rusia este o eroare clară. Fără îndoială acesta are o anumită contribuţie. A invoca însă vechea perioadă când Rusia ne era principalul partener, iarăşi este o greşeală, pentru că niciodată Rusia nu va mai putea reveni la acel vechi statut. Aceasta nu ne-o dorim nici noi, şi nu şi-o doresc nici ruşii. Ei şiau deschis piaţa multor altor furnizori, unii foarte importanţi. Am fost acum câteva săptămâni în Rusia şi am observat o transformare radicală. Este un proces vizibil de stratificare a cererii, dar şi de schimbare a modului de gândire. Unde este factorul politic foarte important?

La marile investiţii. Dacă transportăm o cantitate mică de vin sau de mobilă în Rusia, cumpărătorul simplu, când vede produsele noastre în raft, le-ar putea refuza din motive personale, puțin probabil politice. Cumpărătorul este interesat în primul rând de calitatea mărfii, de preţul ei. Alta este însă situaţia când vorbim de investiţii majore. Să ne referim, de exemplu, la Jocurile Olimpice de la Soci. Cine vor fi principalii furnizori pentru dotarea hotelurilor, altor construcţii? În acest caz, ca şi în altele asemănătoare, unde este vorba de investiţii publice, decizia politică este hotărâtoare. Pe de altă parte, când trebuie să vină un mare investitor rus în România el se gândeşte bine la toate aspectele economice şi, desigur, nu numai la ele. Stabilirea în ţara noastră, considerată ţară neprietenă, îi poate crea eventuale neplăceri în ţara de origine. În ceea ce ne priveşte trebuie, desigur, să facem toate cele necesare pentru promovarea exporturilor în Rusia. Aşa cum am menţionat, recent am pus bazele unui centru de promovare a acestora în Rusia, după ce am mai avut, cu ani în urmă, o încercare nereuşită. Acum, vrem să reînviem ideea unui centru de comerţ, dar privat, dublat şi de o expoziţie a Consiliului de Export. Dacă momentul decis pentru deschiderea oficială a Centrului, anul 2013, va coincide şi cu o ameliorare a relaţiilor politice bilaterale, aceasta ne va fi de mare ajutor. În relaţiile politice şi economice cu Rusia este de dorit să se manifeste o atitudine pozitiv - pragmatică şi corectă, care ar fi de folos şi relaţiilor comerciale bilaterale cu această ţară.

Cum au reacţionat băncile faţă de nevoile sectorului de comerţ exterior? În relaţiile cu beneficiarii, exportatorii români nu se bucură de un tratament foarte prietenos în materie de plată. De cele mai multe ori plăţile către partenerii români se fac cu întârziere. Partenerii, occidentali în special, propun şi firmele româneşti sunt nevoite să accepte, plata la termen, însă atunci când noi cumpărăm materie primă, alte materiale, din cauză că nu suntem una din marile puteri ale lumii şi mai avem şi probleme de curs, partenerii ne cer banii în avans sau la livrare. Ca exportator, am deci nevoie de bani pe tot ciclul de fabricaţie, până la încasarea comenzii. Dar sistemul nostru bancar, nu a fost, în ultima perioadă, foarte prietenos, şi nu numai cu exportatorii, motiv pentru care am făcut apel la cele două bănci încă de stat – Exim Bank şi CEC Bank. Şi nu pot decât să le mulţumesc pentru modul în care au recepţionat cererile noastre. Am realizat creşteri ale finanţării şi garantării exporturilor la ambele bănci, de 5 până la 10 ori. Dacă succesele din ultima perioadă au o strînsă legatură cu stabilitatea cursului de schimb, trebuie să menţionăm cu satisfacţie şi sprijinul primit de la aceste două bănci. În toată perioada de criză şi post-criză au fost foarte apropiate de nevoile exportatorilor români. Sperăm ca şi noua conducere a Exim Bank să ţină seama de momentul dificil prin care trece finanţarea nu numai a exportatorilor, ci şi a firmelor româneşti în general, şi să fie alături de nevoile lor.

Armand OPREA

Pagina 22

Expoziţie etnografică...

(Urmare din pag. 19) bol al purităţii sufletelor, al ciclului continuu al regenerării vieţii şi al morţii şi ca promisiune a fertilităţii vieţii şi agriculturii), pentru ca sufletul să-şi astâmpere setea după călătoria din lumea morţilor, iar pentru a se îmbăia, se aşează săpun, prosop şi oglindă. O bucată de pâine, reprezintă generozitatea gazdei şi darul pământului însuşi. În acea zi, mâncarea se pregăteşte după gustul decedatului pentru ca acesta să se poată bucura de aroma acesteia. Mâncarea nu este doar pentru sufletul vizitator, ci şi pentru familie, care sărbătoreşte vizita rudelor moarte.

Pe altar se mai pun băuturi alcoolice sau ţigări pe placul mortului şi obiecte personale, care iau aparţinut pentru ca sufletul să-şi amintească momentele vieţii sale. Pentru sufletele copiilor se pun jucării, obiecte ale artei populare mexicane, lanţuri din hârtie creponata.

Sărbătoarea începe în momentul în care o rudă aprinde lumânările altarului rostind numele celui care a părăsit această lume, apoi se roagă pentru ca sufletele să ajungă cu bine. Rudele se aşează şi consumă alimentele pregătite pentru această ocazie, ascultă muzica pe care decedatul o asculta cât era în viaţă, vorbesc despre noutăţile din familie, amintindu-şi anecdote legate de cei morţi şi cer pentru ei odihna veşnică.

Sărbătoarea este o reîntâlnire fercită deşi scurtă, fericită, cu cei morţi şi promisiunea de a-i întâlni dincolo, când va veni momentul. La sfârşit, se sting lumânările,comesenii îşi iau rămas bun de la suflete, urându-le drum bun pentru întoarcerea în lumea morţilor şi rugându-le să revină în anul următor.

Un astfel de altar a fost realizat în amintirea scriitorului mexican Carlos Fuentes şi a etnomuzicologului român Constantin Brăiloiu, la Muzeul Ţăranului Român, unde, în prezenţa Excelenţei Sale Maria Cristina de la Garza Sandoval, Ambasadorul Mexicului, a Directorului Muzeului, Virgil Niţulescu, a unui număr nmare de membri ai Corpului diplomatic şi a unui números public, la 1 noiembri, a avut loc vernisajul expoziţiei “Ziua morţilor în Mexic”.

Doamna Ambasador a vorbit celor prezenţi despre semnificsţia acestei zile : E.S. Maria Cristina de la Garza Sandoval Pentru marea civilizaţia mezoamericană, în special pentru cultura azteca, moartea nu era sfârşitul unei existenţe ci drumul spre un stadiu mai bun: ’’morţii dispar pentru a se întoarce în lumea umbrelor, pentru a se contopi cu aerul, cu focul şi pământul; întoarcere la esenţa care animă universul’’.

Iadul şi paradisul, recompensa şi pedeapsa sufletelor erau lucruri necunoscute pentru mexicanii antici. Pentru ei, destinul sufletelor morţilor era determinat în funcţie de tipul morţii.

Aşadar, destinaţiile erau: Tlalocan sau paradisul lui Tlaloc, zeul ploii, destinat sufletelor persoanelor care au murit în circumstanţe legate de apă, Omeyocan, paradisul soarelui, condus de Huitzilopochtli, zeul războiului. În acest loc ajungeau cei care mureau în luptă. Mictlan, locuit de Mictecacihuatl, Mictlantehcuhtli, Domnul şi Doamna Morţii, era destinat celor care mureau din cauze naturale, şi Chicihuacuauhco, locul unde ajungeau sufletele copiilor.

Morţilor li se ducea mâncare pentru că, în drumul lor spre lumea de dincolo, întâlneau locuri neospitaliere, friguroase şi, câteodată, înăbuşitoare.

Alături de produsele recoltate mai făceau parte din ofrandă şi vasele şi uneltele utilizate de aceştia în timpul vieţii.

Odată cu cucerirea spaniolă şi misiunile de evanghelizare, necesitatea de a combina cele mai preţuite tradiţii, simboluri şi credinţe ale mexicanilor antici cu fundamentele creştinismului are drept consecinţă naşterea unei noi concepţii asupra vieţii terestre şi detaşarea de aceasta.

Aşadar, modul de a concepe moartea este, probabil, elementul cel mai reprezentativ al sincretismului cultural care identifică societăţile mesoamericane actuale. În Mexic, de-a lungul secolelor, acest sincretism se transformat într-o formă specială de comemorare a Zilei Morţilor. În credinţa populară şi în tradiţia culturală se spune că spiritul celor morţi vizitează, în această zi, rudele din lumea terestră.

De aici şi faptul că, în fiecare cămin mexican, se ridică Altarul Morţilor în care sunt combinate lumina şi umbra, magia şi misterul, mirosul şi gustul. În zilele noastre, în timp ce în multe case se obişnuieşte să se dedice un altar celor dragi care nu mai sunt printre noi, la nivel instituţional aducem un omagiu unei personalităţi deosebite

din viaţa publică. În acest an, împreună cu autorităţile acestui important muzeu din România, am dedicat altarul unor mari personalităţi: etnomuzicologul român Constantin Brailoiu şi scriitorului şi diplomatului mexican Carlos Fuentes.

Vorbind despre Carlos Fuentes, pe care am avut privilegiu să-l cunosc la Buenos Aires, despre enorma lui vitalitate şi despre diversitatea talentelor pe care le avea, sunt oligată să mă concentrez pe una dintre multiplele sale faţete: cea a importanţei sale ca diplomat şi jurist internaţional şi asupra enormei influenţe pe care diplomaţia a avut-o în viaţa sa. Fiu al diplomatului mexican Rafael Fuentes, Carlos s-a născut în Panama şi a trăit la Quito, Montevideo, Rio de Janeiro, Washington, Santiago şi Buenos Aires în primii 15 ani de viaţă. Această experienţă de globetrotter i-a marcat în mod profund viaţa şi i-a hrănit insaţiabila curiozitate de a învăţa şi de a cunoaşte lumea. Odată întors în Mexic, Carlos Fuentes hotăreşte să studieze dreptul la Universitatea Naţională Autonomă din Mexic şi, mai târziu, se specializează în drept internaţional la Institutul de Înalte Studii Internaţionale şi de Dezvoltare din Geneva. S-a întors în Mexic, fiind numit consilier al Ministrului de Relaţii Externe, Luis Amado Nervo, şi a creat ceea ce astăzi este Direcţia Generală de Afaceri Culturale din Minister, cea care s-a dovedit a fi principalul canal de promovare a imensului patrimoniu cultural mexican în întreaga lume. Trebuie menţionat faptul că, în acelaşi timp, a terminat una dintre operele de căpătâi din ţara mea, “Regiunea cea mai transparentă”. În 1975, a fost desemnat Ambasador al Mexicului la Paris, îndeplinind astfel visul tatălui său, după cum afirma el însuşi în diferite ocazii. Aici, împreună cu marele scriitor şi Ambasador cubanez, Alejo Carpentier, organiza în Casa Americii Latine reuniunile diplomaţilor latinoamericani, reuniuni care s-au transformat în dinamice consfătuiri în care se discuta despre politica internaţională, se analizau cele mai diverse teme politice, economice, culturale şi de securitate.

Acest efort s-a născut din insistenţa lui Carlos Fuentes ca America Latină să iasă din izolare şi să se conecteze cu lumea. ”Visez deci exist” a scris Carlos Fuentes pe twitter înainte de a-şi începe drumul spre meleaguri neexplorate. Această frază impregnează eseurile, discursurile sale în care se referă la America Latină, pentru că în jurul ei Fuentes şi-a construit interpretarea despre continuitatea istoriei şi despre existenţa identităţii iberoamericane. Încă din timpuri dificile, când era riscant să vorbeşti despre iberoamerica, în mijlocul dictaturilor sudamericane, lanţurile franchiste şi conflictele din America Centrală, Fuentes a nutrit mereu speranţa că se va îndeplini, în sfârşit, promisiunea unei lumi iberoamericane. Şi aşa, cu splendida sa imaginaţie, organiza întălniri între Celestina, Malinche şi Gabriela Mistral; îl făcea pe Borges să converseze cu Cervantes şi cu Machado de Assís, îl aşeza pe Velazquez să privească sfinxul Coatlicue, îndraznea să alăture pe Sarmiento cu Neruda, pe Sor Juana cu Martí, pe Lazarillo de Tormes cu Cortázar, pe Rulfo şi Vallejo cu El Greco, intervenind într-o conversaţie caraibiană dintre Lezama, Carpentier şi Faulkner. Formarea sa juridică şi-a lăsat amprenta pe toate lucrările sale despre subiecte din agenda internaţională. Există o constantă în aceste eseuri: viziunea sa asupra dreptului internaţional ca element de neînlocuit pentru democratizarea relaţiilor internaţionale, apărarea sa pasională a drepturilor omului şi a principiului de neintervenţie. ”Principiul de neintervenţie continuă să fie esenţial pentru siguranţa naţiunilor. Nu este vorba, totuşi, de un principiu absolut. Permite excepţiile stabilite de către instrumentele internaţionale. Cu toate acestea, nu poate fi înlocuit de opusul său, dreptul la ingerinţă”, a scris în articolul său “Kosovo şi noua ordine internaţională” (1999). În această lucrare, Carlos Fuentes a afirmat că problema centrală a următorului secol va fi crearea unei ordini juridice internaţionale care să reflecte exigenţele globalizării, dar nu cele ale pieţelor ci ale societăţilor, precum şi exigenţele unei noi ierarhii a valorilor convieţuirii sociale – ale educaţiei, sănătăţii culturii, comunicării, democraţiei, lăsând la o parte animozitatea rasială, religioasă sau naţionalistă. Poate că unul dintre cele mai bune moduri de a omagia pe Carlos Fuentes este de a face acest efort de imaginaţie politică pentru construirea unei societăţi internaţionale democratice, care se bazează pe lege.

Vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru prezenţa dvs aici, în această după-amiază, şi vă invit să vă bucuraţi de această manifestare culturală mexicană.

Noi posibilităţi de cooperare româno-malaeziană: procesarea şi exportul uleiului de palmier Sosit în România de mai puţin de şase luni, Ambasadorul Malaeziei, Excelenţa Sa Nik Mustafa Kamal Bin Nik Ahmad, diplomat de carieră, şi-a servit ţara la Bagdad, Bonn, Dakar şi Teheran, şi mai apoi, la misiunile din Filipine, Nigeria şi acum la Bucureşti.

Persoană dinamică, Ambasadorul, nu a precupeţit nici un efort, atunci când, la jumătatea lunii septembrie, a invitat la Bucureşti personalităţi importante din industria uleiului de palmier.

Domnia sa, alături de membri Ambasadei şi în colaborare cu Consiliul Malaezian al Uleiului de Palmier (MPOC) şi Bordul acestuia (MPOB), sprijiniţi de Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti, au organizat primul Târg şi Seminar dedicat uleiului de palmier provenit din Malaezia (P.O.T.S.), eveniment ce a avut loc la Hotelul JW Marriott din Bucureşti.

Puternica delegaţie malaeziană sosită cu acest prilej a fost condusă de domnul Tan Sri Bernard Dompok, Preşedintele Consiliului Malaezian al Uleiului de Palmier. Alături de domnia sa s-au aflat domnul Dato’ Lee Yeow Chor, Preşedintele Consiliului Malaezian al Uleiului de Palmier şi un număr impresionant de oameni de afaceri malaezieni din domeniul prelucrării uleiului.

Partea română a fost reprezentată de Daniel Chiţoiu, Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Daniel Constantin, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ovidiu Ioan Silaghi, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Eduard Hellvig, Ministrul Dezvoltării Regionale şi

europene. Oficialii malaezieni şi români au putut vizita expoziţia organizată cu acest prilej şi ale cărei standuri au fost amplasate în Sala Constanţa a hotelului. Vizita a fost urmată de o conferinţa de presă.

Domnul Dato’ Lee Yeow Chor, Preşedintele Consiliului Malaezian al Uleiului de Palmier alături de domnul Tan Sri Bernard Dompok, Preşedintele Consiliului Malaezian al Uleiului de Palmier, E.S. Nik Mustafa Kamal Bin Nik Ahmad Ambasadorul Malaeziei şi Mihai Andriţoiu Vicepreşedinte al C.C.I.B. la conferinţa de presă (de la stânga la dreapta) Răspunzând întrebărilor, oficialii malaezieni au arătat că România, prin poziţia ei geografică, oferă, din punct de vedere strategic, poarta ideală de acces către ţările din zonă: Bulgaria, Ungaria,

Domnul Tan Sri Bernard Dompok alături de domnul Ovidiu Silaghi (de la dreapta la stânga) Turismului, şi Dumitru Daniel Botănoiu, Ministru Secretar de Stat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Din partea Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti a participat Mihai Andriţoiu, Vicepreşedinte.

La ceremonia oficială de deschidere au fost prezenţi peste 250 de invitaţi din Malaezia, România, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Moldova şi din alte ţări

uleiurilor de palmier, atât pentru consumul din România, cât şi pentru exporturile către ţările învecinate, pot garanta un succes deplin al dezvoltării acestui domeniu. În cadrul seminarului au avut loc discuţii intense,

Moldova, Serbia şi Ucraina. Ea este percepută de Malaezia drept un dintre cei mai importanţi parteneri comerciali în Europa de Est. S-a făcut precizarea că în acest moment România importă 6%din producţia de ulei de palmier a Malaeziei, aceasă cifră fiind în continuă creştere.

Poziţia strategică, şi facilităţile portuare, armonizate cu investiţia în industriile prelucrătoare a

partea malaeziană manifestându-şi optimismul deplin cu privire la rezultatele cooperării care vor oferi beneficii reciproce ambelor ţări. Societăţile malaeziene din domeniu sunt nerăbdătoare să exploreze posibilele oportunităţi de afaceri.

La seminarul ce a avut loc în cadrul Târgului au fost prezentate companiilor româneşti cu capital privat, posibilităţile de cooperare şi caracteristicile şi aplicaţiile uleiului de palmier în domeniul industriilor alimentare şi non-alimentare (cosmetică, farmaceutică, a realizării de combustibili bio).

Malaezia deţine 39% din producţia mondială de ulei de palmier, procent semnificativ realizat în urma exploatării unei suprafeţe de peste 70 % din terenul agricol al acestei ţări. Uleiul de palmier malaezian este exportat in peste 150 de ţări, reprezentând 44% din exportul mondial. El a adus, în 2011, venituri de 21,4 miliarde de euro.

Uleiul de palmier se foloseşte cu succes la fabricarea produselor de patiserie si panificaţie, a ciocolatei, îngheţatei, a produselor cosmetice, a adezivilor, vopselei şi a multor alte produse.

Datorită caracteristicilor sale, una dintre principalele destinaţii pentru uleiul de palmier malaezian este piaţa europeană. Uleiul de palmier câştigă tot mai mult teren în faţa uleiului de floarea soarelui.

Aflată la cea de a 26-a ediţie, începând cu 2006, și prima organizată în UE, manifestarea a reprezentat un eveniment economic important care prin modul de organizare şi desfăşurare a fost considerat un adevărat succes.

Vizita delegaţiei României în Kazahstan: reconfirmarea unei relaţii strategice La invitaţia oficialităţilor din Republica Kazahstan, o delegaţie în fruntea căreia s-a aflat prof. dr. Anton Caragea, Director al Institutului de Relaţii Internaţionale şi Cooperare Economică, a efectuat o vizită de lucru în ţara prietenă la finele lui noiembrie. Membri delegaţiei au fost invitaţi să viziteze oraşele Astana (capitala Kazahstanului) şi Aktau - principal centru al programului de promovare a turismului: «Kazahstanul la mare».

Delegaţia a transmis un mesaj de prietenie şi cooperare între cele două ţări şi de interes mutual pentru dezvoltarea relaţiilor economice, culturale şi de presă între cele două ţări, mesaj primit cu bucurie de partea kazahă, care şi-a exprimat pe întregul parcurs al vizitei dorinţa de a continua dezvoltarea relaţiei bilaterale cu România şi dorinţa de a onora nivelul înalt al relaţiei strategice existente între cele două ţări.

Programul vizitei a fost extrem de intersant şi a reflectat dorinţa ambelor părţi de a construi o relaţie economică bilaterală pe măsura relaţiei politice excelente dintre cele două naţiuni.

Delegaţia a avut întrevederi cu Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Kazahstanului, Tabyr Esembekov. În cadrul întâlnirii a fost prezentată disponibilitatea la colaborare a

Consiliului de Afaceri România-Kazahstan, gazdele luând decizia creării unei organizaţii similare în Kazahstan. Au fost stabilite principalele elemente ale agendei economice bilaterale şi s-a convenit asupra unei vizite a unei delegaţii de oameni de afaceri din Kazahstan, în februarie 2013, şi organizarea unui Forum de Afaceri România-Kazahstan, în timpul vizitei Preşedintelui Kazahstanului - Nursultan Nazarbayev în România.

Prof. dr. Anton Caragea a avut discuţii cu K. Burkhanov, Preşedintele Grupului de Prietenie România - Kazahstan, reprezentant al Parlamentului Republicii Kazahstan care a apreciat că vizita delegaţiei române este un moment remarcabil al relaţiei bilaterale. Preşedintele K. Burkhanov şi-a exprimat aprecierea pentru rolul Parlamentului României în dezvoltarea relaţiei dintre Kazahstan şi România. Întâlnirea a marcat, totodată, semnificaţia relaţiei economice dintre cele două state şi a stabilit un calendar de vizite reciproce în perioada urmatoare.

A fost vizitată fabrica Talgo, destinată să devină prima fabrică de locomotive din Asia Centrală.

Anton Caragea s-a întâlnit cu persoane oficiale din Ministerul Noilor Tehnologii şi al Comerţu-

lui şi din Compania Naţională de Investiţii a Kazahstanului. Delegaţia a vizitat oraşul Aktau, a avut întâlniri la Universitatea de Stat din Aktau şi a vizitat faimosul site religios de la Shakpak Ata. La Universitatea de Stat din Aktau, delegaţia a avut discuţii cu profesori români ce lucrează la programe educaţionale comune şi s-a întâlnit cu Rectorul Universităţii, Dr. Abzhapparov Abdumutalip. A fost prezentat rolul părţii române în stabilirea programelor educaţionale ale Universităţii şi afirmată mândria că partea română a construit, cu sprijinul autorităţilor din Kazahstan, un model perfect pentru o instituţie educaţională. Apreciind calităţile profesionale ale profesorilor români, Rectorul Universităţii a cerut sprijinul României pentru ca mai mulţi profesori specialişti în finanţe, ştiinţe economice, inginerie şi alte ştiinţe să vină să predea la Aktau. Membri delegaţiei au fost invitaţi să facă un tur al obiectivelor culturale şi turistice din zona Aktau.

Vizita în Kazahstan a delegaţiei conduse de prof.dr. Anton Caragea a avut un rol important în dezvoltarea relaţiei bilaterale dintre cele două state şi s-a dodedit a fi eficientă în reafirmarea relaţiei strategice existente între cele două popoare.

Pagina 23

Europa cele două căi...

(Urmare din pag. 1)

timpului, parcurge, în Creta, spaţiul dintre Cnossos şi Festos, încă i se arată copacul cu frunze veşnic verzi sub care, după zborul său divin, a coborât Zeus sub înfăţişarea sa de taur alb, purtând în spate pe frumoasa Europa: Sub frunzişul cu uimitor aspect puternic, sănătos şi tânăr parcă, cei doi au petrecut primul episod al iubirii lor. Europa a dat naştere lui Minos – regele din Cnossos. Perfecţiunea acestui mit, dincolo de estetica sa, suportând o nobilă literatură, constă în faptul că, într-adevăr, prima civilizaţie europeană,prima artă a Europei istorice – succedând peste milenii superbei arte rupestre – se naşte la Cnossos, în Creta, atingând încă de la început un absolut al desăvârşirii. În necropola regilor macedoneni de la Verghina, lângă sicriul regelui Filip II este ataşat un citat, un fragment dintr-un cronicar al vremii marelui monarh, organizator politic şi militar al unui stat care avea să fie principalul instrument utilizat in cuceririle inegalabile ale urmaşului său, Alexandru cel Mare. Se scrie în acel text, între altele, următoarele cuvinte: vor trece multe sute de ani până când Europa va mai face sa se nască un om ale cărui calităţi de conducător să fie asemenea celor ale marelui rege Filip. Nu mai trebuie spus că acela care avea să îl egaleze şi chiar să îl depăşească, aceasta măcar în chip de cuceritor, urma să fie chiar fiul său, Alexandru, creatorul unui imperiu gigantic, efemer sub raport politic, permanent ca iradiere culturală.

Iată, deci de doua ori menţionată Europa, odată prin iubita mitică a zeului grec suprem şi, prin legenda ei, centrată de Creta şi încă odată prin capacitatea şi forţa unui rege macedon. Ce este, astfel, Europa? Legendă şi model al unei organizări şi acţiuni statale, prin importanţa unei arii de cultură şi forţă superioară tuturor celor ale restului continentului.

Evident, în timpul imperiului macedonean se pregătea, îşi afirma prezenţa, încă la o scară mai curând locală, redusă cetatea care avea să conducă lumea antică euro-asiatică şi nord –

Fly Dubai aterizează...

(Urmare din pag. 1)

România, deşi parcurge cu greu această perioadă de criză este încă atrăgătoare din punct de vedere investiţional şi nu numai.

Mai multe companii aviatice şi-au arătat interesul pentru deschiderea de noi linii, linii directe incluzând Bucureştiul pe harta destinaţiilor lor, ceea ce ar aduce avantaje precum micşorarea timpului de zbor, preţul mai mic al biletelor, orare mai bunre de zbor.

Două dintre aceste companii sunt din zona Orientului Mijlociu: Qatar Airways, compania naţională a Statului Qatar, care după cinci ani de pregătire tehnică şi logistică a deschis, în 2010, ruta directă Doha –Bucureşti şi Fly Dubai, care, după o pregătire minuţioasă a inclus, la începutul acestei toamne Capitala ţării noastre pe harta destinaţiilor sale, deschizând astfel oficial ruta Dubai - Bucureşti care reprezintă cea de-a 46-a legătură a operatorului emiratez.

Fly Dubai este considerată a fi compania aviatică cu cea mai rapidă creştere din lume şi a doua companie de transport marfă. Înfiinţată în 2008, este deţinută ca şi mult mai cunoscuta companie Emirates, de către Guvernul din Dubai, de membri familiei conducătoare Al Maktoum. Compania a fost înfiinţată de şeicul Mohammed bin Rashid al Maktoum, vicepreşedinte şi prim-ministru al Emiratelor Arabe Unite şi conducătorul Emiratului Dubai. Președintele Fly Dubai este Alteța Sa Sheikh Ahmed Saeed Al BTN Maktoumrwho care este, de asemenea, președinte al Autorităţii Aviației Civile, președinte al Dubai Aeroporturi, și președinte și director executiv al companiei Emirates Airline.

Cu un personal format din peste 1500 oameni, cu 85 de naţionalităţi, veniţi din toate cele patru colțuri ale globului, compania demonstrează zi de zi, miilor de pasa-

africană. Valerius Publicola, Furius Camillus, Fabius Maximus intrau în eternitatea istoriei.

Cu toate acestea, prin Europa se înţelegea, cu precădere, aria de civilizaţie greco-macedoneană. S-ar părea că Europa este valorizarea unui principiu etnocentric; dacă astăzi nu se mai poate socoti a sta lucrurile astfel, deşi nu rareori tendinţe de acest fel apar în continuare cu o remarcabilă forţă, pentru a nu spune chiar virulenţă deşi pasager, fulgurant, timp de aproape două mii de ani, Europa istorică a fost în modul cel mai clar, iradierea unui important centru geo-politic de autoritate.

Dacă în ultimele secole ale erei precreştine şi încă nişte sute de ani apoi, Europa însemna partea geografic europeană a marelui Imperiu Roman, Republica Romană mai întâi, o autocraţie apoi, continuând a se numi republică, cât şi teritoriile care interacţionau direct cu Imperiul (ariile populaţiilor germanice, de exemplu), ulterior Europa este spaţiul de extindere al creştinismului, unitar iniţial, scindat apoi din secolul XI între Roma şi Constantinopol. Evident, geografia îşi exercită rolul definitoriu, căci răspândirea asiatică şi africană a religiei cristice nu era de loc restrâns. Până în secolul IX însă, ideea europeană nu joacă un rol efectiv în destinul istoric al zonei geopolitice căreia îi aparţinem şi noi, românii, nu doar teritorial, ci şi etnocultural, prin origină şi limbă. Apoi, explicit, dar mai ales implicit, spaţiul european este definit geografic, cel puţin, la vest de Regatul Maghiar, dar ceea ce contează este conducătorul, în spaţiul accesibil armatelor Evului Mediu, Renaşterii, Reformei si contrareformei sau Epocii Clasice. Europa este o zonă de influenţă a Regatului şi apoi Imperiului German, ulterior a Regatului Franţei – cel care multă vreme a fost statul unei jumătăţi a populaţiei continentului european. Au intrat apoi in acest joc geo-politic Austria, Prusia, Statele Italiei, Spania, Portugalia, Regatele Ungariei şi Poloniei. Principatele Ruseşti, Imperiul Bizantin şi apoi Imperiul Otoman, Ţările Române delimitau Europa, îi aparţineau ( Imperiul Bizantin sau Imperiul Turc în chip doar parţial dar nu mai puţin efectiv) în fapt,

dar intrau doar ocazional în concepţia de identitate europeană a centrului şi apusului continentului. Lucrările au mers astfel până de curând. La începutul secolului XIX Europa a fost ceea ce a vrut să cucerească şi să integreze statului său, ori autorităţii acestuia, Napoleon I ceea ce a încercat să izoleze prin Blocusul Continental. Ulterior Europa a fost spaţiul intrat în sfera de interese a Congresului de la Viena şi a altor tranzacţii diplomatice de până la Congresul de la Berlin( din 1878). În secolul XX Europa va fi, iniţial, ceea ce a inflamat, intr-un Prim Război Mondial întreaga planetă; ulterior a fost ceea ce a încercat, fără a reuşi în cele din urmă, să ia in stăpânire Hitler. Apoi Europa a fost continentul despărţit in două, la Ialta, de Stalin, Roosvelt şi Churchill, iar apoi, brusc lucrurile s-au schimbat.

Ce este deci - sau: ce a fost, este parţial şi poate redeveni oricât şi oricând – Europa? Ea este principala miză a tuturor disputelor de autoritate politică ale lumii. State deosebit de influente se află, ştie oricine, în afara Europei, dar aşa cum noţiunea de ştiinţă, sau de acţiune pacifică, se decide la Stockholm şi Oslo, în Comisia Nobel, în Parlamentul Norvegian, Academia Suedeză şi Consiliul de la Karolinska Institute, aşa cum ce este artă actuală sau ceea ce este demn de istoria artei se află în expoziţiile de la Grand şi Petit Palais, în Paris, tot aşa ce are importanţă in istoria trecută, prezentă şi viitoare a lumii se decide în ceea ce se socoteşte, de drept, a fi Europa.

Destinul lumii se poate hotărî în mai mare măsură în BRIC sau in USA, la Beijing la Washington, la New Delhi, la Moscova, europeana Moscovă, la Tokio, la Jerusalim, la Islamabad, sau la Pretoria, dar acel fapt al destinului, dacă nu amprentează Europa, dacă nu implică Europa şi nu este trăită, procesată la Berlin, Paris, Roma, Madrid etc. dar aceasta însemnând evident nu în ultimul rând Bruxelles, el, faptul, nu există. În 1991,, National Interest’’ publicaţie newyorkeză, a prezentat un editorial intitulat,, The French empire of Europe’’. O foarte mare putere părea să apară, odată cu încheierea Războiului Rece, prin gravitarea Europei in jurul forţei nucleare

franceze, şi a capacităţii economice germane.

Imperiul european nu a apărut încă – oare el nu se va naşte în viitor ?,,Criză.’’, presupune criză, nu va transforma ceea ce este acum o uniune de state, Uniunea Europeană, intr-o formulă de asociere pronunţat ierarhizată intern, evident ca autoritate?

Cele două căi de evoluţie istorică a Europei se relevă cu claritate: pe de o parte istoria forţei politice, economice, şi militare; de pe altă parte visul lui Victor Hugo, al unor state europene unite, teoretizat şi planificat, ori prospectat teoretic şi diplomatic de Robert Schumann şi Jean Monnet, imediat după Cel de al Doilea Război mondial, iniţial în forma Comunităţii Cărbunelui şi Oţelului, care ulterior să trebuiască dezvoltată, în viziunea celor doi autori profetici, în forma unei uniuni integrale. Alcide de Gasperi, Charles de Gaulle şi Konrad Adenauer au reprezentat pentru unificarea Europei, ceea ce Stalin, Roosevelt si Churchill, reprezentaseră pentru demolarea ei. Este important de notat aici rolul lui Schuman şi Monnet în crearea unor mari şanse pentru Europa. Fără un program inteligent, nici o mare acţiune istorică, fericită sau nefericită, nu a fost posibilă vreodată.

Războiul Rece e urmat proiectul publicat în,, Foreign Affairs’’ sub semnătura,,X’’, Mr. X nefiind altul decât George Kennan, diplomat american în serviciu la Moscova, în timpul ambasadoriatului deţinut de Averell Harriman.

Schuman şi Monnet sunt domnii X, declaraţi dintr-un început sub numele proprii, ale proiectului păcii europene, probabil, o pace de acum perpetuă cel puţin in interior.

Uniunea Europeană este astăzi o organizaţie care dispune de toate instrumentele organizatorice şi legislative care să o transforme în prima autentică uniune din istoria democratică, a unor state prospere, diferite însă ca tradiţie, istorie şi origine, democratice în ele însele, egale în drepturi, fraterne în structurarea eforturilor, libere, ca popoare integrate în acest mare sistem. Uniunea Europeană nu dispune însă de suficiente instrumente de siguranţă care să o protejeze de o glisadă, nu fatală, cel puţin însă grav detrimentală, către

tentaţia de tip centralist, la limită imperial, a puterilor care injectează într-un ansamblu, conceput spre a fi divers şi general acceptat ab initio astfel, ideea uniformităţii comportamentale, economico-politice. Nu se vede faptul că actuala criză, dacă insistăm încă să o numim astfel, nu a apărut în ţările mici, nu a apărut în ţările abia aflate la început de drum. Ea a fost generată de un greu derapaj al grupului marilor puteri tradiţionale. Repartiţia internaţională diferită a factorilor de producţie a destabilizat întreg sistemul economic mondial – de o parte a lumii, capitalul, de cealaltă parte munca.

Economia însă este gestionarea invenţiei – de o parte este creaţia, de cealaltă parte execuţia.

Separarea geo-economică a muncii de capital, separarea geo-tehnologică a invenţiei (şi concepţiei) de execuţie, în sfârşit, separarea proprietăţii de manageriat vor adânci impasul actual. Din fericire, Europa, Europa născută din proiectul Schuman - Monnet, nu aceea rezultată din ierarhizarea istorică, dispune de toate cele şase elemente ale jocului economic actual – fiecare dintre acestea poate fi reprezentat mai abundent în alte zone, dar complexul este în cel mai avantajos echilibru în Europa, ca Uniune Europeană prezentă şi încă mai extinsă în viitor. Maxima concentrare a factorilor a căror sinteză este tot mai presant necesară o constituie – ştie oricine – Germania. Dar numai Uniunea este un agent suficient de capabil spre a rezista intr-o lume, încă a competiţiei slab reglementate, şi nereglementate de Europa. Euroul, Schengenul sunt sortite să reziste şi să se extindă. Limitele adevăratei Europe sunt date acum de moneda unică şi de libera circulaţie. Limitele Europei de azi şi de mâine vor fi acelea până la care diversitatea va fi respectată şi inteligent utilizată. Produsul unor ţări este un mod european de viaţă, produsul altei ţări este nivelul european de viaţă. Cele două produceri nu sunt incompatibile şi pot face obiectul unui comerţ avantajos, înfloritor, iar prin aceasta Europa va deveni de fapt ceea ce oricum este printr-un drept istoric respectat. Lumea întreagă vizitează prevalent Europa - niciun economist nu se oboseşte să se întrebe de ce.

geri care îi folosesc serviciile, deschiderea sa multi-culturală şi multi rasială.

Fly Dubai este o linie aeriana accesibilă, să-i spunem low cost. Ea utilizează în acest moment 24 din cele 50 de aeronave Boeing 737-800s comandate în iulie 2008 în cadrul „Farnborough Air Show”, aparate a căror valoare de cumpărare a fost de aproximativ 3,74 miliarde USD. Zborul inaugural a avut loc la 1 iulie 2009 pe ruta Dubai – Beirut. În numai cinci luni de operare compania deschide rute în spaţiul ex-sovietic precum Azerbaidjan, Armenia, Georgia și Rusia. În scurt timp, compania devine cel mai puternic transpor-

călătorii confortabile, eficiență operaţională la sol, toate la un preţ redus. Un element important pentru cei care călătoresc cu această companie este că odată cu biletul de avion, compania poate emite şi viza de intrare pe teritoriul emirartez.

Aeronava companiei Fly Dubai care a decolat de pe aeroportul Dubai şi care a inaugurat ruta Dubai –Bucureşti, a primit, la aterizarea pe Aeroportul Henri Coandă, tradiţionalul botez al aviaţiei, adică a fost stropită de două autospeciale de pompieri, în semn de salut pentru deschiderea cursei internaţionale. La bord s-a aflat domnul Ghaith Al Ghaith, Director Executiv al

Arabe Unite la Bucureşti şi de Nicolae Demetriade, reprezentantul Fly Dubai la Bucureşti, un specialist în domeniu. A fost prezent şi Prinţul Paul de România După primirea oficială ei au participat alături de oaspete la o conferinţă de presă, la care Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi a subliniat faptul că pentru România este un eveniment important.

Credem că începerea curselor FlyDubai este un bun moment pentru a promova România, atât ca destinaţie de business, cât mai ales ca destinaţie turistică’. „Sper ca prezența Fly Dubai la București să joace un rol important în dezvoltarea oportunităților de afaceri și să ofere pasagerilor legături convenabile spre Dubai și, de aici, către alte destinații din întreaga lume spre care zburăm“, a declarat oaspetele. El a amintit ziariştilor prezenţi de distincția “Best Ancillary Revenue Innovation or Strategy” ce i-a fost acordată companiei pe care o conduce, în cadrul Budgies World Low Cost Airlines Congress 2012, distincţie ce a venit ca urmare a instalării la bordul aeronavelor a unui sistem avansat multimedia, „in - flight entertainment”.

Trebuie subliniat faptul că Fly Dubai este prima companie aeriană din lume care oferă filme HD la bord. Pasagerii au posibilitate de a viziona filme, putând să aleagă din cele peste 190 titluri puse lal dispoziţie, pot viziona peste 150 de canale TV sau pot asculta muzică din 300 de albume, deci peste 800 de ore de program non-stop.

“Evident, a declarat domnul Al Galith, vom continua să dezvoltăm acest avantaj tehnologic pentru a oferi pasagerilor noștri și mai multe posibilități de divertisment la bord”.

Nicolae Demetriade, reprezentantul român al companiei a declarat „Aşteptăm de mult introducerea acestor curse, efectuate de o companie care vine cu un nou concept, acela de servicii cu standarde înalte contra

cost, dând, în acelaşi timp, posibilitatea pasagerilor de a zbura cu o companie extrem de serioasă şi în continuă dezvoltare.

Zborurile cu Fly Dubai se efectuează în timpul zilei, ceea ce permite clienţilor să beneficieze în plus de o noapte de cazare’.

Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite consideră că: “Prezenţa Fly Dubai la Bucureşti, va duce la întărirea relaţiilor economice şi sociale dintre România şi Emiratele Arabe Unite. Zborurile Fly Dubai oferă o conexiune accesibilă cu Bucureştiul, unul dintre oraşele apropiate din Europa, susţinând astfel eforturile EAU de a dezvolta legăturile internaţionale.

Referindu-se la faptul că Fly Dubai susţine turismul în Emirate şi la nevoia creşterii numărului de vizitatori în ţara sa, domnul Al Ghait a mai declarat „Sunt foarte multe atracţii pentru vizitatori în Emiratele Arabe Unite. Toata lumea ştie despre cumpărăturile din Dubai, dar EAU oferă mult mai mult. Ne bucuram de unele dintre cele mai frumoase plaje din lume, de uimitoare hoteluri şi de divertisment de clasa mondială. Vizitatorii vor fi uimiti de minunile moderne precum Burj Khalifa, cea mai înaltă cladire din lume şi Palm Jumeirah şi se vor bucura de ospitalitatea şi căldura locuitorilor din EAU. Cetăţenii români vor beneficia, pentru început, de trei zboruri săptămânale pe ruta Bucureşti - Dubai, la un cost plecând de la 440 de euro, cu toate taxele incluse, existând posibilitatea alegerii scaunului, contra cost.

Aeronavele sunt vopsite în albastru și portocaliu, în semn de omagiu adus emiratului Dubai, portocaliul reprezentând căldura climei, a oamenilor şi minunatele plaje ale ţării, în timp ce albastrul reprezintă marea înspumată și cerul fără sfârșit.

Aceste culori înlănţuite şi parcă fluide, curg liber pe coada avioanelor, simbolizând coasta însorită a Emiratului Dubai.

Domnul Ovidiu Silaghi alături de domnul Ghaith Al Ghaith, Director Executiv al companiei emirateze, Excelenţa Sa Yacub Yousif Alhosani, Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite şi domnul Nicolae Demetriade reprezentantul român al FlyDubai la conferinţa de presă.

tator din Orientul Mijlociu pentru CSI şi Europa Centrală și de Est, având zboruri directe în Serbia şi Ucraina.Ea acoperă şi destinaţii din Orientul Mijlociu, Africa de Nord, subcontinentul indian, şi Asia. Politica companiei este de a opera pe rute al căror timp de zbor este de maxim cinci ore şi jumătate.

Compania susţine comerţul şi turismul din Dubai oferind călătorilor servicii de calitate, legături aeriene la prețuri accesibile,

companiei emirateze, membri ai companiei aviatice şi o consistentă delegaţie de reprezentanţi ai mass – media din Emirate.

Domnul Ghaith Al Ghaith, are o carieră îndelungată în domeniul aviației, el conducând destinele Fly Dubai încă de la începuturile sale, în 2008.

Domnul Ghaith Al Ghaith a fost aşteptat la uşa avionului de Ovidiu Silaghi, Ministrul Transporturilor, de Excelenţa Sa Yacub Yousif Alhosani, Ambasadorul Emiratelor

Pagina 24

Colþul aniversar Brâncuºi Lumina sculpturã, sculptura luminã Un nou secol, al douăzecilea, de abea îşi deschidea porţile. Se anunţa a fii cel mai extraordinar secol din câte fuseseră până atunci, pe toate planurile: al invenţiilor, al artei, al mentalităţilor...

Orizonturile se lărgeau, o sete de cunoaştere, de libertate, de fericire îi anima pe toţi. Era „la belle epoque”.

Nimeni nu bănuia că pe parcurs avea să se dovedească a fi cel mai sfâşietor, mai catastrofic dintre toate secolele dinainte, al războaielor mondiale, al holocaustelor, lagărelor de exterminare, deportărilor... Dincolo de preconizările luminoase, îşi făcea drum cel mai întunecat secol. În 1907, Brâncuşi, ajuns un maestru recunoscut al modelajului clasic preţuit atât la Paris cât şi la

Bucureşti, nu mai vedea în realizările sale, ca şi în a celor din jur, decât „cadavre”. El se apucă să cioplească, „direct în piatră, ca cioplitorii strămoşilor lui din vechime, întrebându-şi materialul, pe care-l ştia viu, ce să facă. Şi ceea ce începu să lucreze acum nu mai erau trupuri încremenite într-o mişcare ci însăşi mişcarea (întrucât aceasta era cea care definea o fiinţă, o „trăire”): prosternarea dintr-o rugăciune, îmbrăţişarea de nedespărţit dintr-o sărutare a unei iubiri sau ghemuirea înfrigurată aşteptând (cu expresia feţei ştearsă de trecerea vremii) a cuminţeniei pământului ce ne susţine. Semifigurative, cele trei opere s-au orânduit ca „opere ale cotiturii”, cum le-a numit Petru Comarnescu. Dar aproape în acelaşi timp, din capul feminin al Somnului, adâncit în piatră, ca şi al unor copii de asemenea dormind, rămânea doar un bob, o sămânţă cu expresivitatea feţei estompată, învăluit în curba ovoidă care domolea asperităţile formei. Se prefigura Începutul lumii, nucleul de vis al vieţii, „la vida es sueño”, astre plutind în spaţiul nesfârşit. Mai târziu, în 1920, aveau să apară Nou născutul şi Primul ţipăt. Dar încă în 1910, prima Măiastră, în marmură albă, şi-a înălţat trupul vânjos, bombat, deasupra soclului unei cariatide omeneşti aproape informe care avea să dispară cu timpul,pe când Măiastră de deasupra ei avea să se preschimbe tot mai mult în fuior, flacără, simplu Zbor, deschizând, după, cuvintele Carolei Giedion Welcker, o epocă nouă în creaţia brâncuşiană şi o eră nouă în sculptura vremii. Cu un cuvânt: apăruse Brâncuşi!

Luă naştere, treptat, un întreg univers, paralel cu cel real, legat organic de acesta: păsări, animale mici, capete şi torsuri şi altele. Alături de noile sculpturi, variantele se îndesau în atelier, tot mai

simplificate şi mai stilizate. „Simplitatea e complexitatea rezolvată” spunea el. Şi de asemenea: „Simplitatea nu e un scop în artă, dar ne apropiem de ea cu cât ne apropiem de sensul real al lucrurilor”. Coapsa doar parţial sculptată, de la Craiova, avea să ajungă nestemata, stropul de rouă, al Torsului de tânăr din 1925, iar ramura de copac despicată, din 1917 (sau din 1922) avea să

Muzeul memorial Liviu Rebreanu – Fanny Liviu Rebreanu – faþa nevãzutã – Între ciocan şi nicovală (VII) Beneficiarul dezvăluirii „feţei nevăzute” a oricărui aşezământ muzeistic, şi cel de faţă nu face excepţie, nu este cititorul acestor rânduri, ci acel lector care va face pasul următor, acela de a se înarma cu entuziasmul şi curiozitatea vizitatorului, altfel spus, de a nu se mulţumi cu informaţia mijlocită de pagina scrisă. Pentru a veni în ajutorul primului şi, mai cu seamă, al secundului, vom încerca să-l ghidăm prin capitala muzeistică literară, mai cu seamă că reperele acesteia sunt de o parcimonie stânjenitoare. Muzeele literare cu profil literar din Bucureşti se pot număra pe degetele unei singure mâini, unul dintre ele fiind vizitat pe această cale. Acesta, ca şi omonimele sale („Tudor Arghezi – Mărţişor”, „George şi Agatha Bacovia”, „Ion Minulescu – Claudia Millian”) se aliniază sub cupola Muzeului Naţional al Literaturii Române. Face excepţie Muzeul Memorial „G. Călinescu”, subordonat Academiei Române.

Depăşind această situaţie critică, pe care, oricum, rândurile de faţă n-o pot atenua, încercăm să le slujim cu pana, pentru a le descoperi virtuţile „la vedere” şi, apoi, pe cele care se lasă mai greu descifrate „la prima vista”. Altfel spus, măcar aceste puţine aşezăminte să fie animate de prezenţa măriei sale vizitatorul, de altfel şi menirea esenţială a acestor intervenţii. Într-un posibil ghid cultural – turistic al Bucureştilor, locaşul ar figura în coasta Parcului şi Palatului Cotroceni, în vecinătatea Universităţii de Medicină, dar şi a Grădinii Botanice, pentru cei cărora acest reper le e mai la îndemână, pe B-dul Prof. dr. Gheorghe Marinescu, nr. 19, ap. 11, sector 5. Informaţia potrivit căreia muzeul este găzduit de un apartament ar putea induce justificate reţineri; pentru cei care vor deschide uşa locaşului, acestea se spulberă chiar din vestibul. Celelalte spaţii vor fi tot atâtea motive de satisfacţie şi de meditaţie.

Umbra făuritorului capodoperelor „Ion”, „Pădurea spânzuraţilor”, „Răscoala”, dar şi a celorlalte proze sau lucrări dramatice, însoţeşte cu aleasă discre-

ţie vizitatorul, aşa cum exemplar se detaşa Rebreanu în relaţiile familiale, familiare dar şi publice.

Nu vom sufla o vorbă despre atracţiile muzeului şi, credeţi-ne, nu sunt puţine. Lăsăm vizitatorului satisfacţia de a le parcurge, fiecare după cât îl ţine cureaua şi, eventual, când aceasta nu este suficientă, va fi înnădită cu informaţiile ciceronelui. Alta este ţinta acestor rânduri, ţintă extrem de spinoasă, fapt ce ne face s-o abordăm prin învăluire, motivul esenţial care ne-a urmărit în decizia de a o trata.

Raţiunile noastre sunt susţinute de faptul că subiectul ocolit a fost cândva (în timpul vieţii scriitorului) sângerând – uneori chiar rană deschisă – după care s-a cronicizat (ceea ce nu înseamnă vindecat), iar unele simptome nu şi-au stins ecoul nici până astăzi. În orice muzeu memorial, alături de spiritul tutelar, este prezent întregul univers domestic şi, evident, familial. Or, cel în jurul căruia ne învârtim, ilustrarea cadrului familial, este reprezentată numai parţial – ne referim la soţia şi fiica romancierului. Lipsesc de aici mărturiile despre familia ardeleană, care a fost extrem de numeroasă; Liviu este primul dintre cei paisprezece copii ai familiei Vasile Rebreanu (1862 – 1914) şi a Ludovicăi Rebreanu (1865 – 1945), născută Diugan. Fără a parcurge biografia scriitorului, vom observa că statutul său literar capătă consistenţă abia după venirea în Vechiul Regat (15 octombrie 1909), şi nu imediat. Ca un punct de hotar, l-am putea defini pe cel din 1920, odată cu debutul în roman prin explozivul „Ion” şi, totodată prima capodoperă.

Până aici, şi de aici înainte, raporturile familiei bucureştene cu cea din Ardeal n-au fost totdeauna într-o zonă calmă şi cu atât mai puţin caldă. După doi ani de stagnare a relaţiilor epistolare cu familia, Liviu Rebreanu îşi va anunţa părinţii (12 iunie 1912), că s-a căsătorit, eveniment petrecut pe 19 ianuarie/2 februarie 1912, aşa cum aflăm din Certificatul de căsătorie, care este mai interesant pe verso decât pe faţă, deoarece aici se stipulează,

prin declaraţie olografă, că soţii au împreună un copil: Florica. La aflarea evenimentului, învăţătorul Vasile Rebreanu îi va scrie nurorii sale: „Datoria noastră, Iartăm te rog, că deşi personal nu ne cunoaştem, te molestez cu următoarele rânduri: Cam de vreo 2 luni mi-a scris Liviu; cum că prin ianuar a.c. v-aţi căsătorit laolaltă. D-zeu să vă binecuvânteze, să fie într-un ceas bun şi cu noroc ! Dragă Fanny ! Noi suntem tare deprimaţi de ţinuta lui Liviu faţă de noi. Cam de doi ani nu mi-a scris nimic până astă vară. Năsăudul şi jurul său este un ţinut curat românesc, aici avem o inteligenţă nămăroasă şi zi de zi mă întreabă unul – altul ce e cu Liviu, ce face, ce-mi scrie. Mă roşesc urechile când trebuie, ca tată, să le dau răspuns negativ şi să declar sincer să nu stă în corespondenţă cu mine. E dureros dragă a cresce un copil, a-i face ranguri şi viitor luminos, şi apoi a te abandona ca şi când i-ai fi fost un răuvoitor, părinte vitreg.”

Dacă de la căsătorie până la anunţarea părinţilor au trecut cinci luni, de la evenimentul respectiv (pentru Rebreanu, singurul), până la prima vizită a familiei bucureştene (care, de acum, nu mai era nouă) la părinţii acestuia vor trece şapte ani: „Am fost şi la Maieru – notează Fanny – satul în care a copilărit. Tot atunci am vizitat pentru întâia oară şi familia lui”, asta în anul 1919, adăugăm noi. Evenimentul nu rămâne fără urmări nici în memoria Puiei; nu-l comentăm, ci, doar îl cităm: „Nu uita pe Mama mare – i-ar fi spus bunica paternă (!?) – care te iubeşte ca pe un scump odor şi nu uita niciodată că eşti bună. Binecuvântată fie mama care ţi-a dat viaţă. Să trăiască şi Tăticul Teu.” Cam greu de cântărit atâta afecţiune de la cea care îşi bombardează fiul, ajuns Domn în capitală, cu tot felul de revendicări, ajunse până la paroxisticul: „Adio până la a doua Venire”. Între întârzierile anunţului căsătoriei şi a prezentării soţiei şi fiicei familiei ardelene, se interpune şi absenţa la înmormântarea părintelui, aşa cum aflăm tot dintr-o scrisoare a mamei sale:

reprezinte Torsul de tânăr. Şi în 1912 (sau 1913) avea să apară Domnişoara Pogany în bronz şlefuit, şi patinat cu negru! Frumuseţe exotică, apropiindu-se de gheişele lui Utamaro prin graţia şi armonia liniilor, fineţea execuţiei, un mugur de floare şi ochi imenşi de gâză, cu mâini de lujer adunate pe lângă obraz! Hans Arp a exclamat, în extaz: Dar cine-i această frumoasă?

E Domnişoara Pogany, rudă cu lady Shub-ad, frumoasa sumeriană şi cu regina Nefertiti.

Domnişoara Pogany este feerica bunică a sculpturii abstracte Ajuns pe culmile creaţiei sale, Brâncuşi începea, în perioada aceea, şlefuirea mai multor opere, ca mângâierea unor mâini omeneşti iubitoare, ca netezirea formelor de către vânt şi ape. „Polisarea (şlefuirea) spunea Brâncuşi este o necesitate reclamată de formele relativ absolute care o impun anumitor materiale”. Era urmarea dialogului de taină şi intensă concentrare pe care artistul îl ducea cu materialul său. Şi care se revărsa acum într-o mulţime de teme, de personaje: oameni ca Vrăjitoarea, Socrate, Şeful sau Păsări şi mici animale, stilizări ale Sărutului ş.a.. Fantasticul şi năstruşnicia se înlănţuiau în fiecare în parte,

tulburător. Şlefuirea aceasta avea să aibă două urmări neaşteptate: mai întâi sculpturile începură să oglindească atelierul ca şi cum ar fi fost întregul univers. Apoi, din capul unei Muze adormite, din cel al lui Prometeu din trupul vânjos al Măiastrei, izbucni luminat! Alte Păsări, în basorelief pe soclu, îşi plecară capetele, poate a închinare. Cu un termen al lui V.G. Paleolog, bunul prieten al lui Brâncuşi, care îşi publica primele două mici broşuri despre opera acestuia, sculpturile brâncuşiene deveniseră „luminiscente”.

De la Nou născutul şi Primul ţipăt până la Cocoşul salutând soarele din ultimile zile ale vieţii lui, multe din operele lui Brâncuşi iradiau lumină izvorând din înseşi trupurile (sau trunchiurile) sculpturilor, lumina aceasta, urmare a unei polisări neîntrerupte, revărsându-se în jur purificatoare, scălda toate orizonturile. „Nu căutaţi formule ascunse sau mistere, priviţi-le până când le vedeţi! Vă dau bucurie curată!”

In mijlocul suferinţei şi cruzimii dimprejur, în mijlocul artei considerate atunci „moderne”, Brâncuşi îşi croia drum, deschizând porţile ferecate ale frumuseţii din noi.

Nina STĂNCULESCU

„Pe scumpul nostru l-au aşezat la odihnă marţi, cu toate ceremoniile unui creştin. A asistat un public numeros. Domni, Doamne din toate părţile. Au venit Prislopeni şi l-au petrecut toate rudele noastre din Chiuza, Feleac, Betlen până la recele mormânt de unde toţi ne-am reîntors numai dânsul a rămas singur ca şi cum numai singur ar fi fost pe lume.” Fratele său Emil, prototipul lui Apostol Bologa, insistă cu tot felul de solicitări, neoprindu-se aici. Iată o mostră: „Ţi-am cerut astă – toamnă câteva coroane să-mi plătesc nişte ghete, care şi astăzi îmi sunt neplătite, dar ai zis să mai aştept… Aştept, aştept… Dar până când ? […] Scrie-mi dacă ai vreme şi dacă crezi în viitorul unui frate de al tău mai mult decât un articol din «Rampa».” Acelaşi frate îşi anunţă sosirea în capitală, sosire tergiversată de bucureştean cu diverse explicaţii şi scuze. Să fie şi aici o motivaţie a „Pădurii spânzuraţilor” ?! Amintim că, în război, lui Liviu i-au murit trei fraţi, pe care-i pomeneşte „in corpore” în dedicaţia volumului de nuvele „Catastrofa”, publicat în 1920: „În amintirea fraţilor mei dragi Emil, Virgil şi Sever”. Nici Livia, căsătorită cu Ovidiu Hulea, nu este mai conciliantă. Îşi ameninţă fratele mai mare că-i va trimite mama spre adăpostire şi îngrijire.

Răbdarea lui Liviu are limite, ceea ce va face ca să-i răspundă tranşant: „Eu, neapărat, am mai multe obligaţii faţă de voi, fiindcă de la 14 ani nu v-am stat pe cap şi nici nu v-am deranjat cu nimic. (s. n.) Îndatoririle mele ar merge atât de departe încât la mine să fie azilul întregii familii, că doar viaţa mea ar fi cea mai uşoară şi mai ieftină. […] Numai la voi, fraţii mei, am pomenit pretenţia absurdă ca eu, care trăiesc în scumpetea capitalei, să ţin neapărat şi pe mama, deşi n-am nici casa mea, nici viaţa atât de asigurată ca voi.” Acelaşi Rebreanu era plin de curtoazie faţă de soacra sa, Alexandrina Rădulescu, e drept, mânat cu discreţie din umbră de Fanny. Cum se ştie, după decesul romancierului, Tiberiu, fratele mai mic al acestuia (născut după ce Liviu trecuse munţii şi se stabilise în capitală), a orchestrat o adevărată campanie împotriva Puiei, pentru a demonstra că nu este fiica naturală a fratelui său, campanie purtată până în sălile tribunalului. Cu toată evidenţa, nu a reuşit.

Ne-am propus doar să punem în pagină o atare stare de fapt, fără a o comenta şi, cu atât mai puţin, a da verdicte. A nu se uita totuşi că, o vreme, i-a trimis mamei sale o sumă de bani şi că una dintre surori a fost găzduită în casa sa. Ar fi cu totul eronat să se creadă că scrisorile care treceau Carpaţii, dintr-o discreţie sau alta, erau îmbibate

numai cu venin. La o felicitare venită din partea mamei, când fiul ei împlinea 41 de ani, sărbătoritul răspunde, cum vom vedea, cu afecţiunea cuvenită: „Îţi mulţumesc mult, mult pentru caldele cuvinte ce mi le-ai trimis în ziua când am împlinit 41 de ani. M-au înduioşat adânc… Dragostea D-tale, care rămâne mereu nestrămutată, deşi poate că de multe ori eu m-am făcut vinovat de nepăsare sau uitare neglijentă, e adevărata dragoste de mamă, e glasul sângelui care-şi păstrează necurmat puterea şi influenţa.” În continuarea răspunsului, primului născut, ajuns, la acea dată (1927) o personalitate a literaturii române, nu-i scapă nici o umbră de mâhnire, care poate lumina şi din alt unghi, discutatele relaţii cu fraţii şi surorile sale: „Mi-a fost cu atât mai scumpă aducerea–aminte a D-tale cu cât a-i fost singura din tot neamul care nu ai uitat. Ceilalţi nu-şi aduc aminte de mine decât atunci când au vreo nevoie. (s. n.) Au venit în schimb străinii să mă hiritizească.”

Faptul că, de la 14 ani nu le-a stat pe cap şi nici nu i-a deranjat cu nimic putea să-l exonereze de unele obligaţii. La acesta se adaugă şi acela că, cel puţin în prima sa perioadă bucureşteană (şi chiar craioveană), „Neamţul” era acela care avea nevoie de ajutor. Disponibilitatea şi generozitatea cu care şi-a tratat familia bucureşteană, au rămas, la rândul lor, notorii. Ar putea fi o motivaţie coroborată cu dorinţa scriitorului de a avea mult râvnita linişte, atât de necesară elaborării operei sale, la care Fanny i-a fost de un real folos. În abordarea acestor relaţii nu am dorit decât să satisfacem obişnuitele curiozităţi ale vizitatorului, pentru care, „faţa nevăzută” este de multe ori şi mai tentantă decât cea care se descifrează la prima vedere. Avem în vedere, de pildă, colecţia de icoane ardeleneşti, din sufragerie, sau cea de ceramică, din bucătărie, ambele denumite de Puia „Someşana”. Ne-am propus doar să punem în pagină o atare stare de fapt, fără a o comenta şi, cu atât mai puţin, a da verdicte, mai cu seamă că, oricare ar fi ele, ar păli în faţa celui dat de romancier: „Opera mea n-ar fi existat fără Ardeal, care-i totul.” Convinşi că nu suntem în nici un fel îndrituiţi să ne judecăm semenii, lăsăm această „povară” pe umerii Celui de Sus. Judecăţile noastre nu pot merge decât de jos în sus, motiv pentru care ne alăturăm excelentului editor al scriitorului – l-am numit pe venerabilul Niculae Gheran – care, fără „a se spăla pe mâini”, se apropie de personajul său cu umanistă înţelegere: „Hărăzit a fi demiurg, Rebreanu a fost totodată şi om. Un om ca toţi oamenii, dornic să ştie că are un rost pe lume; să fie iubit şi să iubească.”

Corneliu LUPEŞ

Pagina 25

Adevărata avocatură presupune profesionalism şi respectarea strictă a legii De vorbă cu doamna avocat Carmen FRUNZĂ Aşa cum anunţam în numerele trecute ne face întotdeauna plăcere să prezentăm cititorilor noştri personalităţi româneşti, oameni care au încercat şi au reuşit să se „detaşeze de pluton”, care au devenit exemple pentru tânăra generaţie şi care reprezintă ceva în viaţa socială a României de azi. Nu au plecat, până acum, din ţară, deşi le era simplu să o facă. Dacă, însă, situaţia cetăţenilor acestei ţări,,, ţară binecuvântată de Dumnezeu”, va fi şi mai grea, atunci s-ar putea ca unele dintre aceste „capete luminate” să ia drumul pribegiei.

Este greu de înţeles de ce după 22 de ani de la evenimentele din 1989, ţara nu şi-a găsit drumul spre o viaţă mai bună. În toţi aceşti ani, 20 de milioane de locuitori au trăit privind cu dispreţ total la acei dintre oamenii care ne conduc şi care constituiţi deja în caste, nu mai ştiu cum şi de unde să fure mai mult, dispreţuind, la rândul lor pe cei pe care ar fi trebuit, de fapt, să îi servească şi care i-au investit în funcţiile înalte pe care le ocupă. Pentru aceştia, politicul reprezintă doar un instrument de imixtiune în actul de justiţie în încercarea lor, uneori reuşită, de a-şi apăra interesele obscure.

Dar să revenim la personalitatea pe care dorim să o prezentăm acum. De această dată o avem drept invitat pe doamna Carmen Frunză, avocat cunoscut, o profesionistă în domeni, care, pe parcursul judecării unor cauze a pierdut, poate, la unele înfăţişări, dar nu a pierdut aproape niciodată procesul.

Este tânără, este frumoasă, este deşteaptă şi mai mult, are o carieră strălucită. Credem că toate acestea sunt motive întemeiate pentru a purta o discuţie deschisă cu domnia sa.

Stimată doamnă Carmen Frunză, sunteţi un avocat mai puţin obişnuit – absolventă cu nota maximă a secţiei Real a Liceului ”Tudor Vladimirescu” din Tîrgu-Jiu, câştigătoare de olimpiade de matematică şi fizică, absolventă a Facultăţii de Fizică de la Măgurele. Sunteţi conducătorul uneia dintre cele mai apreciate societăţi de avocatură din ţară, o societate mică, dar foarte dinamică şi de încredere.

Care a fost momentul în care aţi decis să treceţi de la ştiinţele exacte la studiile de Drept? Când aţi decis să deveniţi avocat?

Cum a început povestea dumneavoastră ? Încă din liceu m-am simţit atrasă de acest domeniu, însă, înainte de `89 era greu să aperi adevărul. La şcoală, datorită firii mele, eram într-o continuă competiţie, nu cu colegii de clasă, ci mai degrabă cu mine însămi. Întotdeauna am cerut cât mai mult de la mine.

Am vrut întotdeauna să mă perfecţionez în ceva, să fiu printre cei mai buni în profesie.

Aşa se face că am fost olimpică la matematică şi fizică. Îmi mai amintesc discuţiille purtate cu profesorii mei de matematică şi fizică care insistau să nu schimb profilul pregătirii mele înainte de admiterea la facultate. Şi aşa s-a şi întâmplat. Astfel că am absolvit Facultatea de Fizică, domeniu în care am performat până după revoluţie. Însă ideea de a urma Facultatea de Drept îmi rămăsese în minte. Ca urmare, după ce mi-am definitivat studiile la Facultatea de Fizică, am urmat cursurile Facultăţii de Drept, care mi-a accentuat atuurile dobândite, ca matematician şi fizician: logica şi rigurozitatea. Licenţa am obţinut-o în 1997, după care a urmat intrarea în Baroul Bucureşti. Inspirată de valul schimbărilor prin care trecea România, de tinerii care credeau în ceva mai bun şi alături de care voiam să fiu, alături de generaţia care urma să facă diferenţa şi să dea ţării un suflu nou, am început să profesez şi să-mi împlinesc pasiunea din liceu, dar să şi lupt pentru crezul generaţiei mele: o ţară mai bună.

Cum aţi ales să vă exercitaţi profesia?

Mi-am ales ca model de exercitare a profesiei, unul care să corespundă valorilor după

care mă ghidez: implicare totală, performanţă, seriozitate şi onestitate. De aceea am creeat un cabinet de nişă, în care am căutat să aduc avocaţi puţini, însă extrem de talentaţi.

Sigur, piaţa românească de avocatură a devenit o piaţă extrem de competitivă. Unii au ales să importe modele din afară, prin crearea de societăţi de avocaţi renumiţi. O mare parte dintre aceste societăţi aleargă după „cotă de piaţă” şi după cifre de afaceri cât mai mari, însă mai puţin după interesul clientului. Nu ştiu dacă din punct de vedere economic alegerea mea este una înţeleaptă, dar ne putem lăuda că nu am pierdut nici o cauză, că am reuşit chiar să întoarcem practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi să ne permitem luxul de a refuza cauzele în care nu credem. Iar acest fapt ne-a adus mereu aprecierea colegilor şi loialitatea clienţilor.

Aţi devenit avocat la mijlocul anilor `90.

Cum aţi caracteriza sistemul juridic din anii de început ai activităţii dumneavoastră? În anii 1997-2004, actul de justitie era grav afectat. Atunci, a profesa ca avocat însemna, pentru cineva care avea o structură morală solidă şi credea în principiile deontologice şi profesionale, a exercita o profesie dificilă.

Aproape imposibilă. Au fost anii în care dominau acţiunile de revendicare a proprietăţilor confiscate abuziv după 1945, practica era total neunitară în materie şi Legea nr.

112/1995 era aplicată abuziv şi cu ignorarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 73/1995.

Au fost anii în care s-a promovat recursul în anulare împotriva unor hotărâri irevocabile, pentru ca mai apoi să se revină asupra acestei măsuri. Toţi eram debusolaţi: avocaţi, justiţiabili şi, posibil, judecători. Din păcate pentru noi toţi, acel context a fost propice hotărârilor nelegale. Fără să-mi propun în mod special, am făcut o statistică a clienţilor mei care au căzut victime nelegalităţilor, pe care nimeni nu mai credea că le mai poate vedea după `90. Bilanţul a fost devastator: nu am avut nici un dosar de revendicare în care familiile de proprietari pe care i-am reprezentat în actiunile de revendicare să nu fi înregistrat cel puţin un deces în timpul proceselor. Erau cei care, pur-şi-simplu, nu au mai rezistat abuzurilor sistemului politic şi judiciar, după ce trecuseră prin cel comunist. Tot atunci, mulţi avocaţi au renunţat la profesie. Au preferat să devină notari sau executori, pentru ca rezultatele profesionale ale muncii lor să nu depindă de decizia subiectivă a judecătorilor.

Dar acum, sistemul juridic din Romania se deosebeşte de cel din anii evocaţi de dumneavoastră?

Da, în sens pozitiv. Procesul de schimbare este unul continuu şi absolut necesar. Transformările sunt uriaşe, şi încep de la starea fizică a sălilor de şedinţă, până la actorii implicaţi în domeniu, fie ei magistraţi sau avocaţi. Reforma statului care a însemnat şi reforma actului de justiţie şi a legilor care ne guvernează, conturează acum un stat modern.

Ca avocaţi, facem parte din această reformă, ba mai mult, cred că avem un rol crucial în reuşita sa. Experienţa din sute de şedinţe, îmi

relevă un nou suflu în rândul magistraţilor, unul european, profesionist şi dedicat actului de justiţie. Sper ca şi colegii mei avocaţi să susţină această transformare. Suntem pe un drum bun, nu suntem încă la finalul reformei, însă cu siguranţă avem un sistem de justiţie mai bun, dar încă departe de a fi performant. Ştim cu toţii că nu spun lucruri noi. O simţim prin propria experienţă. Fie că suntem avocaţi, fie că suntem justiţiabili, fie că avem pe cineva cunoscut implicat într-un litigiu.

Trebuie să admit că în rândurile judecătorilor se diminueaza numărul celor care se abat de la principiile deontologice. Rămân însă, în opinia mea, două probleme majore ale sistemului judiciar românesc: prima dintre ele este practica neunitară, şi deci posibilitatea ca judecătorii să pronunţe, în numele independenţei de care se bucură, fără a răspunde, în mod real, pentru soluţiile pronunţate, orice hotărâre pretinzând că este rezultatul convingerilor lor. Ceea ce, în mod evident, creează contextul favorizării unei părţi procesuale.

A doua problemă - numărul mare de dosare cu care un judecător intră în şedinţă.

Cunosc câteva din măsurile susţinute de autorităţi pentru unificarea practicii: publicarea, în parte, a hotărârilor pe site-ul instanţelor, şedinţele la nivel de instanţe şi de Consiliu Superior al Magistraturii întrunite pentru acelaşi scop, numărul mare de recursuri în interesul legii promovate de Procurorul General al României şi altele. Evident, există rezultate. Din păcate, încă nu foarte importante, dacă vorbim în termeni statistici. Au dovedit-o, spre exemplu, litigiile salariaţilor şi pensionarilor ale căror venituri au fost diminuate. În condiţiile în care complete ale aceleiaşi secţii din cadrul unei instanţe au pronuntat aproximativ trei soluţii juridice distincte, de la cea mai favorabilă la cea mai defavorabilă, înseamnă că este doar o problemă de şansă pentru o persoană ca litigiul său să fie soluţionat de completul care are o viziune favorabilă cauzei sale. Este inadmisibil! Se încalcă cel mai elementar principiu de drept naţional şi european, respectiv, principiul egalităţii de tratament: la cauze identice, soluţii identice. Nu există explicaţii pentru încălcarea acestui principiu. În ceea ce priveşte numărul mare de procese per şedinţa de judecată, se aşteaptă ca intrarea în vigoare a noului Cod de procedură juridică să aducă îmbunătăţiri notabile. În acelaşi timp, însă, trebuie să recunosc că, în ultimii ani, am întâlnit şi cazuri în care hotărârile judecătorilor pot fi calificate ca fiind adevărate articole de drept. Este un semn bun. Am mai observat că şi între magistraţi, parcă, se naşte o competiţie profesională, în sensul pronunţării celor mai corecte şi elaborate hotărâri. Este un semn şi mai bun.

Spun asta pentru că aşteptările de la magistraţi sunt imense. Şi asta pentru că unui avocat i se poate permite să greşească în aprecierile sale juridice, dar unui magistrat nu. Înseamnă, deci, că cei care îmbracă roba de judecator trebuie să fie cu adevarat dăruiţi acestei profesii şi pregătiţi să-şi asume lupta pentru perfecţiunea profesională.

V-aţi gândit vreodată să treceţi de cealaltă parte a sălii de judecată, să daţi soluţii?

Da, în momentele de deznădejde şi panică, atunci când doream să dau şi eu soluţii, nu doar să le primesc. Dar am avut puterea să admit că nu am structura necesară pentru o astfel de profesie. Îmi place să lucrez în mod direct cu oamenii, să gândesc strategii şi să am în permanenţă un „inamic”. O singură condiţie aş îndeplini-o însă pentru a putea fi magistrat: nu m-am considerat niciodată că aş fi superioară vreunei persoane şi nu consider că atitudinea de superioritate te face mai bun şi mai special decât eşti. Dimpotrivă! Şi cu toate acestea, soluţiile obţinute de

dumneavoastră în procese sunt remarcabile.

Aproape nici un proces pierdut.

Este adevărat. Dar cu ce preţ! În primul rând am rezistat tentaţiei de a face din profesie o afacere. Este oricum o profesie bănoasă. În al doilea rând, fiecare dosar a fost lucrat ca şi cum ar fi constituit propria mea cauză. Cred că aceasta face diferenţa. Şi nu în ultimul rând, am avut puterea să refuz cauze în care nu credeam, indiferent de nivelul onorariului.

Nu a fost uşor, dar am reuşit. Acum este parte din modul meu de a-mi exercita profesia. Nu spun că de fiecare dată îi apăr pe cei care au dreptate. Este greu de cuantificat sau apreciat acest lucru. Ce pot să spun este că apăr aplicarea legii corespunzator adevărului juridic stabilit în cauză. În plus, de fiecare dată când apreciez că nu sunt în faţa unui complet imparţial mă adresez fără teamă Consiliului Superior al Magistraturii.

Consider că este, atât datoria mea de cetăţean care îşi doreşte să trăiască într-o altfel de ţară, mai bună, cât şi datoria mea de avocat.

Credeţi că avocaţii au un rol important în actul de justiţie?

Da, foarte important. Am ascultat cu tristeţe, de curând, un reputat analist politic care spunea că trebuie să admitem că actul de corupere a judecătorilor se face prin avocaţi.

Din păcate, am auzit şi de la clienţi aceeaşi opinie. Au fost perioade când dialogul dintre avocaţi şi clienţi debuta cu întrebarea „ce judecători cunoşti?”, iar nu cu întrebarea „ce experienţă ai?”. Este trist pentru noi toţi şi pentru cei în cauză că a fost necesar a fi arestaţi atâţia magistraţi şi chiar avocaţi pentru ca rândurile celor care fac din aceaste profesii surse ilegale de câştig să fie diminuate. Observ însă cu bucurie când mă aflu în sala de judecată că sunt din ce în ce mai mulţi avocaţi care îşi îndeplinesc cu demnitate şi competenţă profesia pentru care au optat.

Această atitudine corect profesională ar trebui încurajată. Am citit că în anii 2000, Spania avea probleme cu sistemul judiciar.

Evident, nu atât de grave precum cele cu care se confruntă sistemul din România. Dar, oricum, se dorea să se treacă la un alt nivel.

Primul lucru pe care l-au făcut autorităţile din Spania a fost de a fi mai exigenţi cu avocaţii.

Iată, deci, dovada că avocaţii sunt participanţi activi ai actului de justiţie. Nu cred însă că există o ordine cu care să se înceapă modificarea reală a sistemului judiciar din ţara noastră. Cred că problema justiţiei din România este atât de serioasă şi, de asemenea, atât de necesar a fi rezolvată, încât chiar trebuie soluţionată din toate sensurile care pot conduce rapid la un rezultat care să ne scoată din zona critică în care ne aflăm.

Cum vedeţi viitorul profesiei de avocat? Dar al sistemului judiciar din Romania?

Cred că în câţiva ani maniera de a face avocatură în România se va schimba.

Diminuarea numarului contractelor cu statul şi actuala criză a făcut ca oamenii de afaceri să fie mult mai atenţi şi mai exigenţi cu societăţile de avocaţi cărora le încredinţează reprezentarea intereselor. S-a vorbit după anii `90 despre milionari de carton şi despre societăţile lor total ineficiente, în ciuda sediilor opulente şi a bunastării afişate. Cred că vom vorbi în curând de astfel de lucruri şi în profesia noastră. Ziarele scriu în mod constant, în ultimul timp, că acordarea contractelor de asistenţă juridică se face pe aceleaşi criterii ca şi cele prin care se acordă alte servicii sau lucări de achiziţii publice.

Ceea ce se ignoră însă este că dacă o autostradă mai poate fi reparată oricând, în anii care urmează inaugurării ei, un litigiu pierdut va produce efecte dezastruoase pentru cel infrânt, pentru totdeauna. Miza patrimoniilor nu este reluabilă. Nu ştiu cum se va aplica O.U.G. nr. 26/2012. Există pericolul ca aceasta să fie aplicată în mod absolut, fără excepţii, ceea ce ar însemna alte efecte negative pentru societăţile de stat. Concluzia este că lucrurile sunt extrem de nuanţate şi că soluţiile trebuie aplicate numai în interesul societăţilor comerciale. Dar asta implică plasarea de oameni competenţi în funcţii de conducere. Nu formal competenţi, cu diplome de tot felul şi incapacităţi manageriale şi profe-

sionale invers proporţionale cu numărul diplomelor deţinute. Şi mai implică un sistem oficial şi obiectiv de răspundere pentru maniera de coordonare a activităţii unei societăţi. Numai într-un astfel de context va avea loc o epurare naturală a celor care se vor angaja în astfel de funcţii şi care îşi vor asuma actul de decizie, sub toate formele, în legătură cu activitatea comercială şi/sau administrativă în cauză. Nu se va îndrepta nimic în mod sensibil dacă nu se va înregistra un dialog între profesionişti, constituit strict pe criterii de performanţă personală şi de obiective profesionale. În ceea ce priveşte sistemul juridic din România, sunt destul de rezervată. Cu excepţia cazului în care se vor lua măsuri energice. Din câte văd, ţara se confruntă cu probleme grave de politică şi mă tem că problema modului în care funcţionează justiţia, de care, paradoxal, clasa politică s-a dovedit că a avut nevoie în demersurile sale, s-ar putea să treacă din nou în plan secund. Ar mai fi însă o ipoteză de lucru. Experienţa unei Curţi Constituţionale şi a altor instanţe care au dovedit că au probleme de disfuncţionalitate, simţită direct de politicieni, i-ar putea determina pe aceştia să acorde importanţa şi prevalenţa necesare justiţiei din România. Rămâne de văzut. Scepticismul meu derivă dincolo de inexistenţa unei voinţe politice, şi din viziunea declarată a legislativului care, în toamna anului trecut, a respins proiectul de lege privind modul de promovare a judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. A fost un moment de regres pentru România. Instanţa supremă are nevoie de judecătorii de frunte ai sistemului.

Aceştia trebuie să reprezinte referinţa morală şi profesională pentru toţi magistraţii instanţelor inferioare, pentru avocaţi şi pentru justiţiabili, deopotrivă. Cu siguranţă că proiectul de lege la care fac trimitere şi care a fost respins de Parlament era un act normativ oarecum pregătitor pentru Noul Cod de Procedură Civilă, care va intra în vigoare.

Potrivit acestei legi organice noi, orice persoană, prin apărător, va putea suspenda litigiul în care este parte, pentru a se adresa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătura cu problema de drept pe care o consideră definitorie pentru cauză şi care este greşit abordată de instanţa care o soluţionează.

Solicitarea adresată I.C.C.J. are drept scop dezlegarea problemei de drept şi asigurarea părţii că procesul iniţial promovat se va desfăşura în condiţii de deplină legalitate. Cu alte cuvinte, I.C.C.J. va fi chemată să dea dezlegare problemelor importante de drept, soluţiile acesteia urmând a fi obligatorii atât pentru cauza în care a fost ridicată acea problemă, cât şi în orice alte cauze similare, ceea ce echivalează cu un pas înainte făcut spre instituirea precedentului judiciar, atât de necesar sistemului nostru judiciar. Or, pentru aceasta este nevoie ca I.C.C.J. să fie constituită din magistraţi de vârf ai şcolii noastre de drept. Fie şi numai pentru acest motiv, şi proiectul legii privind promovarea judecatorilor la I.C.C.J. trebuia să fie adoptat de către Parlament.

Deci, este necesar să construim o altfel de Românie. Toate generaţiile şi toţi cetăţenii sunt datori să lupte pentru acest lucru, nu să aleagă să emigreze sau să fie indiferenţi. Ar trebui să fim conştienţi că România se află încă la mare distanţă de modelele democratice şi puţin corupte. Şi când mă gândesc la asta, înţeleg mai bine cât de adevărat este că trebuie să ne întrebăm mai întâi ce am făcut noi pentru această ţară, înainte de a-i reproşa că ne oferă atât de puţin.

Cum luptaţi pentru o altfel de Românie?

Nu am dat niciodată mită judecătorilor şi aleg să îi înfrunt, în sensul profesional al cuvântului, bineînţeles, folosind toate pârghiile legale, chiar dacă ştiu că această luptă îmi va face mult mai dificilă practicarea profesiei, în sensul că va naşte animozităţi şi chiar răzbunări din partea unor judecători. Nu pot accepta orice act de justiţie. Îl accept numai pe cel făcut cu profesionalism şi în conformitate cu legea, indiferent de rezultat.

Karen BABOIAN

Pagina 26

Portugalia Scurt popas la Lisabona Născută lângă estuarul fluviului Tajo, Lisabona, este nu numai capitala Portugaliei, ci şi un loc în care istoria bogată a trecutului se îngemânează cu un prezent tumultuos, a cărui diversitate a atracţiilor îl face cuceritor în ochii vizitatorilor.

Călătorul străin se poate bucura de cele peste 260 de zile însorite pe an şi de o temperatură medie anuală de 17 grade C. Odată ajuns aici, turistul aflat în căutarea de date despre istoria oraşului nu poate să nu fie impresionat de tragicul moment prin care a trecut acesta şi locuitorii săi, moment care, se poate spune că a făcut să se vorbească despre Lisabona de „dinainte” şi de „după”. Dar despre ce este vorba? În ziua de 1 noiembrie 1755, un cutremur de mare intensitate a distrus cu violenţă o mare parte a oraşului. Era „Ziua tuturor sfinţilor” şi bisericile,pline cu credincioşi, s-au năruit asupra acestora, iar clădirile rămase în picioare au fost mistuite de numeroase incendii care s-au întins asupra întregului oraş. În acea zi şi-au pierdut viaţa aproape 15.000 de oameni.

Recenta călătorie la Lisabona, mi-a dat ocazia să aflu despre un personaj, Marchizul de Pombal, admirat de locuitorii oraşului, care sunt mândri că au avut în istoria lor o asemenea personalitate. Devenit prim ministru al Portugaliei (1750 -1777), în perioada domniei regelui João, de Pombal, a ordonat, după acel devastator cutremur, alcătuirea unui plan urbanistic raţional, graţie căruia oraşul a fost refăcut, bucurându-se azi de străzi largi, care se întretaie în unghiuri drepte, şi de edificii construite fără să se depăşească un anumit nivel, cu un stil sobru

o superbă faţadă în stil manuelin, având două intrări în formă de potcoavă, prin care păşeşti, dacă vrei să iei trenul spre Sintra.

Odată intrat în gară, moderne scări rulante îl urcă pe călător la mai bine de 30 de metri, acolo unde se află peroanele gării ale cărei ziduri sunt împodobite cu medalioane florale din „azulejos”. Din jumătate în jumătate de oră, trenurile care trag pe cele cinci linii te duc la Sintra, fascinantă staţiune montană, al cărei principal obiectiv este fostul Palat Regal, împodobit şi el cu „azulejos” şi care atrage atenţia vizitatorului prin cele două coşuri albe, construite în formă de con. Lisabona, aşa cum am spus, a fost distrusă parţial, în picioare rămânând cartierul Alfama. Înainte de a urca spre Alfama, m-am oprit pentru un timp, în estul oraşului, aproape de malul fluviului, dincolo de gara Santa Apolonia, la Muzeul Naţional de,,Azulejos”. „Azulejos” sunt plăci ornamentale de faianţă emailată, de cele mai multe ori colorate în albastru, foarte folosite la Lisabona şi, în general, în Portugalia şi Spania. Acest tip de ornament s-a născut din întâlnirea dintre culturile arhitecturale ale maurilor şi ibericilor. Ele au, adeseori, un desen abstract sau geometric, dar pot alcătui şi veritabile fresce figurative. Muzeul care le este consacrat (singurul din Portugalia) este adăpostit în fosta mănăstire „Madre de Deus”, întemeiată în 1509. Aici, poţi admira plăci arhaice,hispano-maure sau importate din Olanda, dar şi primele piese produse în secolul XVI în Portugalia.

Am ajuns în Alfama, acum cel mai vechi cartier al oraşului, alcătuit din străzi înguse

şi elegant, rămas în istoria arhitecturii drept „stil pombalin”.

Marchizul şi-a binemeritat statuia de bronz pe care i-au închinat-o cetăţenii oraşului, aflată în vârful unei coloane înălţate în centrul unei mari pieţe circulare,al cărei nume este Piaţa de Pombal şi căreia localnicii îi mai spun „Rotunda”. Piaţa constituie centrul nevralgic spre care converg marile bulevarde ale oraşului şi de unde zeci de autocare cu etaj pornesc zilnic în tururi de oraş şi chiar în afara lui, purtându-i pe turişti spre destinaţii precum Sintra, Estoril sau Cascais. De acolo, de sus,şi astăzi, Marchizul de Pombal veghează asupra oraşului şi locuitorilor lui.

Din această piaţă porneşte spre sud Avenida da Liberdade, cel mai lung (cca. 1,5 km.) şi larg (90 m.) bulevard al capitalei lusitane, având o amplă cale centrală şi două alei laterale, despărţite de zone verzi sau pavaje.

De o parte şi de alta a bulevardului se află agenţii de voiaj, companii aeriene, hoteluri, restaurante şi magazine de lux, cu numeroase terase umbrite de palmieri şi alte plante exotice. De-a lungul lui am putut admira câteva monumente prin care portughezii îi cinstesc pe eroii din Marele Război, pe Restauratorii independenţei din 1640 de sub dominaţia spaniolă. Populara Piaţă Rossio, oficial denumită Piaţa Dom Pedro IV, are în mijlocul ei un monument dedicat regelui.De o parte se află clădirea neoclasică a Teatrului Naţional Dona Maria II, care în acele zile găzduia spectacole de teatru brazilian, iar pe partea cealaltă o frumoasă fântână cu sirene, totul în mijlocul unui spaţiu al cărui pavaj cu desen ondulat este alcătuit, ca în atâtea pieţe din Lisabona, cu mozaicuri din calcar şi bazalt. În acelaşi perimetru al Pieţei Rossio, nu poţi să nu remarci frumoasa clădire a unei gări feroviare, datând din secolul al XIX-lea, cu

şi în pantă (oraşul se întinde pe şapte coline!), cu case modeste (2-3 etaje) având balcoane din fier forjat, împodobite cu „azulejos”. În mijlocul cartierului se află localuri pitoreşti, în care se mănâncă cu precădere peşte şi se ascultă mai tot timpul „fado”-ul, acea muzică tânguitoare, plină de melancolie. Reginei „fado”-ului, inegalabilei Amalia Rodrigues, cunoscută şi mult apreciată de melomanii de la noi, îi este consacrat aici un interesant muzeu. Am urcat apoi spre Catedrala Sé (iniţiale de la „Sedes Episcopalis”), construită în 1150, a cărei faţadă are, de o parte şi de cealaltă, două turnuri gemene crenelate, care amintesc de funcţia ei iniţială, de fortăreaţă. Prin faţa Catedralei trece tramvaiul nr. 28 cu care poţi face un tur de o oră prin zonele cele mai vechi şi mai pitoreşti ale oraşului. Nu departe se află Castelul São Jorge cu aspectul lui de citadelă medievală, înconjurată de turnuri, deasemenea crenelate, de unde poţi admira frumoase panorame ale oraşului.

Dar, cel mai mult mi-a plăcut impunătoarea mănăstire Dos Jerónimos, construită în 1502 şi, pe bună dreptate, cel mai remarcabil monument religios al Lisabonei, o capodoperă a artei manueline, care glorifică epoca marilor descoperiri şi care adăposteşte mormântul lui Vasco da Gama şi al poetului Luis de Camões, socotit cea mai mare figură a literaturii portugheze. În aceeaşi zonă, se află Turnul Belem, simbol al expansiunii portugheze, modernul Centru Cultural Belem, inaugurat în 1990 şi, desigur, impresionantul monument Dos Descobrimentos, având forma unei caravele care pătrunde în apele fluviului.La bord se află reprezentările marilor navigatori ai neamului. În apropiere de zona Belem se află podul “25 Aprilie”, construit în anii ‘60 ai secolului trecut şi purtând numele lui Salazar, dar rebotezat după restabilirea democraţiei în Portugalia,

în urma revoluţiei garoafelor” din 1974.

Eleganta construcţie din oţel inspirată după celebrul „Golden Gate” din San Francisco, este primul pod realizat în dreptul capitalei, peste râul Tajo. El are o lungime de peste 2.200 m., este suspendat la 70 m înălţime şi oferă o panoramă splendidă asupra oraşului.

De îndată ce intrii pe pod, vezi silueta gigantică a statuii „Cristo Rei”, realizată pe celălalt mal, după modelul celei din Rio de Janeiro.

La înapoiere, am luat drumul spre ampla Piaţă a Comerţului, situată între portul fluvial şi Arcul de Triumf (având în spate străzi pietonale, pline cu terase şi magazine turistice), parcurgând, când în sus, când în jos, elegantul cartier Chiado, care şi-a recăpătat farmecul după ce a fost restaurat în

lui de Artă Modernă al Fundaţiei, construcţie nouă, alipită celei vechi, în care sunt expuse lucrări de artă, de această dată, achiziţionate de Fundaţia Gulbenkian.

Colecţia originală Calouste Ghiulbenkian, cuprinde piese rare – statuete, figurine şi vaze din antichitatea egipteană, greacă, romană, asiriană, covoare, tapiserii, manuscrise şi ceramică orientală – persană, armeană, chineză, apoi artă europeană - de la pictura flamandă la Renaşterea italiană, de la pictura, sculptura şi mobila franceză, inclusiv pictura impresioniştilor, până la arta bijuteriilor în stilul Art Nouveau, toate dovedind gustul desăvârşit şi rafinamentul colecţionarului. Ar merita să fie scris un articol special care să redea întreaga bogăţie şi strălucire a acestui muzeu. Vizitarea lui oferă privitoru-

urma unui incendiu din 1988. Aici, se află monumente dedicate unor mari scriitori portughezi, biserici somptuoase, precum şi Teatrul Naţional de Operă „São Carlos”. În partea de nord a oraşului, aveam să descopăr podul „Vasco da Gama”, inaugurat în 1998, în timpul Expoziţiei universale de la Lisabona, a cărei tematică a fost „Oceanele, un patrimoniu pentru Viitor”.

Podul, care traversează majestuos apele Tajo-lui, are o lungime totală de 16 km, fiind, se pare, cel mai lung din Europa.

Mai sunt multe lucruri deosebite pe care leam văzut în peregrinările mele prin Lisabona, dar doresc să mă opresc mai îndelung la două obiective care depăşesc faima Lisabonei: Muzeul Calouste Gulbenkian şi Oceánario-ul, ambele aflate în nordul oraşului Lisabonei.

Pentru cei care nu ştiu, Calouste Gulbenkian (1869-1955) a fost un armean născut la Constantinopol, devenit magnat al petrolului.

Fiind proprietar al mai multor terenuri sub care se presupunea că există mari zăcăminte de petrol, Calouste, înţelegând că de unul singur nu le poate exploata, le-a dat spre folosinţă unor mari companii petroliere, cu plata unei redevenţe de 5% din câştigul acestora. Aşa se face că Gulbenkian a devenit în foarte scurt timp celebru şi miliardar, primind porecla „Mister five per cent”.

Devenit cetăţean britanic, ilustru colecţionar şi filantrop Calouste donează Portugaliei bogata sa colecţie de artă, una dintre cele mai valoroase din Europa.

Ajutată de doamna Isabel Moura, de la Fundaţia Calouste Gulbenkian, am putut înţelege mai bine raţiunea şi contextul în care „Domnul 5%” a ales să lase statului portughez întreaga sa avere. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Calouste Gulbenkian, retras la Paris, ia hotărârea să creeze o fundaţie, sub oblăduirea căreia să strângă la un loc operele de artă aflate în locuinţa sa pariziană, dar şi pe cele împrumutate temporar, Galeriei Naţionale de Artă din Londra şi Galeriei Naţionale de Artă din Washington D.C. El le-a propus celor două instituţii să construiască un singur edificiu pentru inestimabila sa colecţie. Din nefericire, ele au refuzat oferta şi aşa se face că, în condiţiile neutralităţii Portugaliei, această ţară s-a pomenit cu imensul patrimoniu deţinut de Gulbenkian, oferit în schimbul unor scutiri de taxe şi impozite.

Fundaţia avea şi are patru obiective: sprijinirea ştiinţelor, artelor, educaţiei şi realizarea unor acte de binefacere. Se pare că Fundaţia şi-a îndeplinit cu mândrie aceste obiective şi are, în acest moment, de trei ori mai mulţi bani decât avea iniţial.

La Lisabona s-a construit un frumos muzeu, inaugurat în 1969, care adăposteşte în totalitatea ei „Colecţia Calouste Gulbenkian”, aici fiind incluse toate operele colecţiei ce poartă numele miliardarului.

Toţi „copiii” săi, aşa cum le spunea Calouste Gulbenkian, au fost deci recuperaţi şi se află la Lisabona, chiar dacă pentru unele a trebuit luptat pentru recuperarea lor. În anul 1983 Fundaţia taie panglica inaugurală a Centru-

lui un prilej de a acoperi, în puţin timp, peste 4000 de ani de istorie, trecând prin toate perioadele artei.

Fundaţia Gulbenkian are şi o orchestră rezidentă, creată în urmă cu cinci decenii, binecunoscută melomanilor din Bucureşti.

Departamentul educaţiei din cadrul Fundaţiei oferă burse pentru elevi, studenţi şi masteranzi., publicând, totodată, numeroase lucrări, iar departamentul ştiinţelor patronează Institutul de cercetări ştiinţifice „Gulbenkian”, aflat la Oeiras, în zona metropolitană a Lisabonei. În domeniul binefacerii, Fundaţia sprijină cu proiecte emigranţi sosiţi în Portugalia, iar în privinţa „activităţilor internaţionale”, Fundaţia are integrat un Serviciu Armean, cu câteva domenii de predilecţie: promovarea culturii şi limbii armene şi întărirea Diasporei, conservarea şi difuzarea la nivel mondial a moştenirii literare armene, contribuţia la îmbunătăţirea relaţiilor armeano-turce şi ajutorarea Republicii Armenia, având ca perspectivă crearea unui viitor viabil.

Am plecat de la Fundaţie cu dorinţa de a mă opri la Oceanário-ul din Lisabona, unde mă aştepta domnul João Falcato, CEO al Oceanário. De la domnia sa am aflat că tema folosită pentru crearea Oceanografului a fost „Oceanele, o moştenire pentru viitor ”, aceaşi temă cu cea a Expoziţiei universale din 1998, inaugurarea având loc în acelaşi an. Au trecut de atunci 14 ani, timp în care circa 16 milioane de persoane au vizitat această expoziţie permanentă, care reuneşte 8000 de plante şi animale din 500 de specii diferite. Habitaturile reprezentate sunt Oceanul Global, Atlanticul de Nord, Pacificul temperat şi Oceanul Indian tropical.

Acestea sunt despărţite, după cum aveam să mă conving, prin patru mari pereţi aproape invizibili, încât tu, ca vizitator, eşti îndemnat să crezi că toate creaturile vii se mişcă într-o singură masă de apă sărată.

Numai bazinul principal conţine 5 milioane litri de apă, care este salinizată lunar cu 20 de tone de sare. El este înconjurat de 30 bazine mai mici. Săptămânal, se folosesc 550 kg. de hrană pentru toate animalele,iar pentru decorarea bazinului principal şi a habitaturilor Oceanului Indian s-au folosit peste 75000 de piese artificiale din coral. Geamurile bazinul principal au o grosime de 27 cm şi sunt acrilice concave, ceea ce permite vizitatorilor mici şi mari o mai mare vizibilitate asupra vieţuitoarelor – diferite specii de pinguini, vidre de mare, broaşte ţestoase de mare, rechini, cod, dragoni de mare, crabipăianjeni, caracatiţe uriaşe, peşti-clovni, ţipari, corali etc. Etalarea acestor creaturi evocă complexitatea diversităţii vieţuitoarelor ce populează Oceanul Global şi rolul vital pe care îl au ele în sănătatea şi evoluţia planetei.

Articolul de faţă se vrea a fi o invitaţie făcută tuturor celor care vor să călătorească, dar nu ştiu încă în ce direcţe să o facă,celor care vor să fie trataţi civilizat, respectaţi şi care vor să se simtă ca acasă într-o altă ţară, Portugalia.

Fotografiile aparţin autoarei

Filme armeneşti la RoIFF Desfăşurată la Bucureşti, cea de-a VIII-a ediţie a RoIFF (Romanian International Film Festival), s-a bucurat de un veritabil succes. Manifestarea a avut loc în sala Cinematecii Union şi a fost lansată sub sloganul „Festivalul filmelor cu buget redus“.

RoIFF este printre puţinele festivaluri care promovează cineaşti est-europeni din zona Mării Negre. Invitată să participe la acest eveniment artistic, la secţiunea CineBlack Sea, Armenia a prezentat două producţii recente : „Client aniversar” (Anniversary Client), regia Ara Yernjakyan, 2012, film selecţionat şi prezentat la Festivalului Internaţional „Caisa de aur – 2012 ” de la Erevan şi „Dacă am fi toţi” ( Yete bolorî – If Only Everyone), regia Natalya Belyauskene, 2012, câştigător la Festivalul „Caisa de aur- 2012”, considerat drept cel mai bun film armenesc de ficţiune. El a câştigat şi Premiul Juriului Ecumenic. Recent, această peliculă a fost selecţionată drept candidat din partea Armeniei la nominalizările pentru „OSCAR”, categoria „cel mai bun film străin”, ce vor avea loc pe 10 ianuarie 2013.

Cu actorul şi producătorul Michael Poghosyan (invitat la Bucureşti), care semnează şi scenariul, alături de Theresa Varzhapetyan. Acest film a cucerit la ediţia din acest an a Festivalului „Caisa de aur” de la Erevan Premiul pentru cel mai bun film armenesc de ficţiune şi Premiul Juriului Ecumenic.

Regizorul Ara Yernjakyan şi actorul, producătorul Michael Poghosyan acum şi semnatar al scenariului filmului „Dacă am fi toţi”, alături de Theresa Varzhapetyan, au fost prezenţi la Bucureşti. Acţiunea acestui film se petrece în timpul războiului din Arţakh, cel mai amar conflict dintre Armenia şi Azerbaijanul învecinat de la sfârşitul anilor ‘80 şi începutul anilor ‘90. Filmul a fost realizat cu sprijinul lui Serzh Sargsyan, preşedintele Republicii Armenia.

Producătorul filmului, Michael Poghosyan speră ca acest film care a fost realizat cu sprijinul direct al preşedintelui Armeniei, Serzh Sargsyan să slujească într-un fel, dorinţei reciproce de conciliere pe cale paşnică a conflictului teritorial dintre cele două ţări şi care durează de ani buni. Cinematografia armeană a fost prezentă şi la secţiunea Docks and Shorts, unde a prezentat scurtmetrajul (Şi eu - Me Too) realizat de Lilit Movsisyan în 2012.

Inteligenţa privirii lui Charles Leirens Recent, Muzeul Naţional de Artă al României s-a aflat la cea de-a doua colaborare cu Muzeul Fotografiei din Charleroi (Belgia), după expoziţia „Léonard Misonne” din 2005.

De această dată, între 27 septembrie şi 2 decembrie, MNAR este gazda expoziţiei „Inteligenţa privirii” care reuneşte 60 de fotografii realizate de renumitul artist valon Charles Leirens (1888-1963), parte din cele 250 de fotografii aflate în patrimoniul amintitului Muzeu din Charleroi.

Expoziţia de la Bucureşti a fost organizată de MNAR în colaborare cu Delegaţia Walonie-Bruxelles, care a sărbătorit recent un deceniu de prezenţă activă în ţara noastră. Evenimentul a prilejuit publicului interesat posibilitatea de a lua contact cu opera fotografică a artistului valon, fotografii portret realizate de Charles Leirens unor personalităţi culturale din anii 1933-1960. În numeroasele sale călătorii prin Europa şi dincolo de ocean, Charles Leirens i-a cunoscut pe cei mai de seamă artişti şi intelectuali din deceniile patru-şapte ale secolului al XX-lea.

La loc de cinste în expoziţie, cât şi pe coperta elegantului Catalog editat în română şi în franceză, se află portretul foarte grăitor al celui ce a fost renumitul dramaturg francez Eugène Ionesco, originar din România, înconjurat de portretele altor scriitori de faimă, precum François Mauriac, André Malraux, André Gide, Paul Valéry, Jules Romains, Jean Cocteau, Michel de Ghelderode, ale unor artişti plastici Aristide Maillol, Osip Zadkine, Marc Chagall, James Ensor, Paul Delvaux şi René Magritte, ale unor cunoscuţi muzicieni precum Bela Bartók, Arthur Honegger, Pierre Boulez şi ale multor altora. Imortalizaţi pe hârtia fotografică în portrete, din privirea lor răzbate inteligenţa unor genii ale culturii europene, surprinse cu tot atâta inteligenţă şi simţ al esteticului de către artistul fotograf valon.

Pagină realizată de Madeleine KARACAŞIAN

A louer a long term A louer, 3 pièces meublé 110 mc - vrai centre de Bucarest - attique d`un charmant immeuble solide (2 ème étage) - lumineux complètement remis à neuf. 2 pièces + séjour ouvert + salle de bain avec lavabo inclus + cuisine aménagée et équipée + salle à manger) meublé chic, parquet, calme, chauffage individuel a gas. Internet wi-fi, television HD-cable, A/C, femme de ménnage.

Situation: rue Polona, 27 (vis-a-vis lnstitut Francais) Parc Icoanei.

Louer: 885 Euros /mois.neg Libre: Janvier 2013 Agréable appartement de 76 mc, dans un tres bon immeuble, 3 pièces separé, lumineux au 4 ème étage ( de 7 et). 1 salle de bain avec bain et lavabo inclus, 1 wc séparé. Complètement remis à neuf. Cuisine equipée complète (frigo inclus). A/C, Internet, telephone et télédistribution instalé.

Situation: rue Stirbei Voda (Parc de l’Opera) – centre ville.

Louer: 490 Euros /mois. neg Libre: Janvier 2013 Tel.contact proprietaire: 0040722.625.229 Agréable appartement de 90 mc dans un immeuble monolith, antiseismiqe (1982), 3 pièces lumineux au 1 ème étage ( de 7 et). 1 salle de bain avec bain et lavabo inclus, 1 wc séparé. Complètement remis à neuf. Cuisine equipée complète (frigo inclus). A/C, Internet, telephone et télédistribution instalé. 2 x TV inclus.

Situation: Calea Dorobanţilor, vis –a vis de l`Ambassade de Turquie.

Louer: negotiable Libre: Oui Tel.contact proprietaire: 0040721.535. 103

Pagina 27

„Dificultăţile se află, prioritar, în ceea ce... nu se vede” Convorbire cu doamna Cristina Andrei, directorul Muzeului “George Enescu” Ne-am obişnuit ca, trecând pe Calea Victoriei, să admirăm „casa cu lei” – impunătorul Palat Cantacuzino -, mulţi dintre noi intrând să vizităm Muzeul „George Enescu”, aşa cum se petrece şi la Sinaia, unde turiştii (şi nu numai) se opresc la Vila „Luminiş”, aflată, de câţiva ani, ca şi cea de la Tescani, în administrarea Muzeului de la Bucureşti. Iar după o perioadă în care, din varii motive, Casa memorială de pe Cumpătu a rămas departe de manifestările muzicale, în această vară a găzduit, din nou, un concert oferit în cadrul Festivalului „Enescu şi muzica lumii”, pentru că noul director, Cristina Andrei, lucrând ca muzicolog şi muzeograf, de aproape două decenii, la Muzeu, cunoscând deci „din interior” şi problemele şi neîmplinirile, dar şi potenţialul celor 3 locaţii, a început să facă demersurile necesare reintrării lor cu adevărat în circuitul cultural.

Doamna Director Cristina Andrei, a fost de acord să răspundă câtorva întrebări în legătură cu Muzeul de la Bucureşti.

Ce ar trebui sau ce a lipsit până acum pentru ca „vizibilitatea” Muzeului Enescu să fie reală şi consistentă? În ce priveşte vizibilitatea Muzeului din Bucureşti, nu am reuşit să depăşim o anumită limită – chiar ni s-a reproşat acest aspect – şi de către prieteni şi către… alţii. Cauza ar fi şi un anume specific al Muzeului destinat unui grup-ţintă, în primul rând melomanilor şi muzicienilor, dar la noi vin şi foarte mulţi copii, vin şi străini, dar… trebuie să recunosc că… nu dau năvală, deşi avem avantajul extraordinar de a fi într-o clădire care, ea însăşi, ar trebui să atragă. Nu ştiu de ce tot timpul a existat această reticenţă, însă în ultima vreme situaţia s-a mai redresat. Cred că publicul poate fi atras prin modernizarea mijloacelor de prezentare şi de mediatizare, prin internet – jocuri, touch-screen etc. – care atrag, având deja un site. În interior, trebuie schimbată expoziţia permanentă, dar nu s-a „mişcat” nimic pentru că peste câteva luni clădirea va intra în reabilitare, printr-un proiect demarat cu ani în urmă, dar care a trenat

din varii motive, aşa că… până acum nu s-a întâmplat nimic. Când clădirea va fi restaurată şi pusă în adevărata ei valoare, vom face şi acele schimbări absolut necesare, pentru că Muzeul trebuie să aibă tot ce înseamnă dotare modernă, poate chiar holograme… Pe de altă parte, nu avem un material documentar care să atragă, pentru că tezaurul nostru este prioritar pe hârtie – manuscrise, fotografii de o sută de ani, care reflectă şi activitatea prodigioasă de creator şi interpret a lui Enescu -, obiectele expuse fiind puţine; şi totuşi, expoziţia permanentă trebuie să arate mai viu, dar şi să reflecte toate etapele de viaţă şi de creaţie ale Maestrului. Acest conţinut va fi schimbat în totalitate, nemaivorbind de modalităţile de expunere, care vor fi aduse „la zi”: va trebui să găsim obiecte tridimensionale reprezentative (nu doar fracul şi ochelarii…), aşezate astfel încât să „respire”, să nu fie înghesuite printre hârtii. Iar în expoziţiile temporare ar trebui să valorificăm ceea ce avem în arhive, pentru că în acel context se poate aborda orice altă temă care priveşte personalitatea lui Enescu şi avem posibilitatea să apelăm şi la alte surse de documentare. Dar dificultăţile se află, prioritar, în ceea ce… nu se vede; acum prioritar este să punem la punct arhiva, să inventariem tot, proces început acum mulţi ani de zile, care însă nu s-a încheiat din diverse motive… Şi cu realizarea unitară a fişelor sunt probleme, pentru că s-au utilizat diferite tipuri de programe… Sunt aspecte care se pot rezolva, dar necesită foarte mult timp (şi trebuie accelerat ritmul de lucru) şi ar trebui să apelăm la colaboratori, apărând astfel problema financiară. Oricum, în expoziţiile temporare – de care, în ultimii ani, m-am ocupat personal –, am urmărit să prezentăm elemente inedite, aşa încât vom expune şi documente noi, descoperite în arhivă. Începerea lucrărilor de restaurare a clădirii va determina stoparea acestor demersuri ?

Este adevărat, documentele vor fi împachetate şi depozitate, ceea ce ar determina încetarea lucrărilor de cercetare pentru o vreme.

Depinde cum se va lucra - aşteptăm să vedem cine câştigă licitaţia pentru construcţie şi, în funcţie de organizarea şantierului, vom vedea dacă o să mai avem acces la documente sau le vom depozita în altă parte, aşteptând până la revenirea noastră „la sediu”.

Anul acesta au avut loc, totuşi, manifestări care au atras un public numeros. Încercăm să înţelegem de ce, în „noaptea muzeelor”, avem de fiecare dată enorm de mulţi vizitatori (era coadă la intrare şi un dute vino permanent), de ce vin în acel context şi oameni care nu au intrat niciodată într-un muzeu.

Nu este vorba despre gratuitate, pentru că noi avem, în fiecare zi de 26 din lună, vizitarea gratuită a Muzeului. Cred că este mai curând un eveniment cu tentă mondenă – e mai interesant să vi noaptea, să umbli prin Bucureşti. Vin foarte mulţi tineri care apoi nu mai intră în vreun muzeu. În acea noapte ei nu se mai duc în cluburi sau în barurile din centrul vechi … e altceva.

A fost frumos în acele ore, cu momente muzicale,dar extrem de obositor pentru noi. În general, important este că vine lumea şi că ne simţim poate mai utili.

Din păcate, sunt puţini muzicienii străini care

ne vizitează, ba chiar mi s-a părut extrem de ciudat faptul că nici cei care au cântat în Festivalul „Enescu”… inclusiv lucrări de Enescu, nu au fost interesaţi să vină măcar din curiozitate în casa lui. Dar concertele şi expoziţia pe care le-am prezentat, onorând ziua de naştere a Maestrului, au avut un mare impact la public, în toate cele 3 locaţii.

Din câte ştiu, problemele administrative sunt destul de multe şi complicate.

Aşa este, avem de rezolvat diverse probleme.

Stăm foarte prost cu banii, se duc mulţi pe întreţinerea sediilor de la Sinaia şi Tescani, care sunt susţinute tot din bugetul alocat nouă. Acele centre funcţionează, dar la Tescani avem de făcut lucrări capitale, care şi costă corespunzător; conacul trebuie renovat urgent, trebuie să asigurăm şi un circuit alimentar obligatoriu, fără de care nu vom mai primi avizul sanitar. Acolo, activitatea este intensă în special vara, când se organizează tabere diverse, pe lângă cele iniţiate direct de Muzeu. Tabăra de pictură, cu o tradiţie de zeci de ani, a fost onorată, în timp, de mari artişti.Este de rezolvat apoi şi cazarea câştigătorilor Bursei „Enescu”, acordată anual unor tineri compozitori. Anul acesta au beneficiat Cătălin Creţu şi Tudor Mălăncioiu. A avut loc şi un atelier de percuţie, în cadrul Festivalului „Orfeul moldav” s-au derulat şi anul acesta două recitaluri. În rest, devine greu să desfăşurăm acolo activităţi, mai ales iarna, când avem probleme cu încălzirea.Trebuie să extindem proiectele realizate la Bucureşti şi la Tescani, deşi în acel spaţiu nu se pot face concerte deosebite.

Deşi Secţia Tescani se vizitează, cu siguranţă la Sinaia sunt cei mai mulţi vizitatori.

Ce preconizaţi pentru următoarele luni?

Am avea nevoie de sponsorizare pentru activităţile culturale, astfel încât să avem măcar un concert pe lună, în special cu muzică românească, dar interpreţii trebuie plătiţi şi… nu avem buget separat pentru asemenea cheltuieli. Totodată, aş vrea să facem, până la sfârşitul anului, cel puţin o expoziţie şi să edităm (măcar) volumul V cuprinzând docu-

mente şi, dacă obţinem bani, să reedităm albumul iconografic George Enescu, Yehudi Menuhin şi România, pe care l-am semnat împreună cu Viorel Cosma, vândut foarte bine şi cerut în continuare, deşi rămâne (şi) eterna problemă a distribuţiei cărţilor. În Festivalul „Enescu” am avut un stand la sala Palatului şi astfel s-au cumpărat multe exemplare. Sper să reuşim şi atunci vom încerca să le prezentăm aşa cum merită un eveniment, mediatizat ca atare.

Dar… cum află cei interesaţi, publicul?

Avem un site, deja avem doi parteneri online, încercăm să facem şi un tur virtual al Muzeului, foarte bine venit mai ales în perioada în care clădirea va fi închisă. Dar atunci ne vom axa pe celelalte două sedii şi le vom „anima”. În 22 septembrie, marcând Zilele europene ale patrimoniului, toate cele 3 secţii au fost implicate, prin expoziţii, prezentarea taberei multimedia „Trance Cultural” organizată de Asociaţia „Ephemair” sau concerte, dar pregătim o expoziţie dedicată centenarului Constantin Silvestri (omagiat în mai 2013), apoi o amplă expoziţie ce va fi deschisă în perioada Festivalului „Enescu” 2013, aşa cum am discutat cu directorul ARTEXIM, Mihai Constantinescu. Dar până atunci, sper să se concretizeze o donaţie a unui bust în bronz al lui Enescu, eveniment la care, desigur, vom invita publicul, aşa cum poate va fi şi o expoziţie de pictură –… restul este surpriză.

Noul director al Muzeului „Enescu” ştie bine ce şi cum ar fi de făcut pentru ca cele 3 sedii să intre cu adevărat în circuitul de interes public, îşi doreşte să concretizeze cât mai multe dintre proiecte sau… speranţe, dar se loveşte, de fiecare dată, de lipsa unor sponsori generoşi, prin contribuţia cărora să ne bucurăm şi de expoziţii şi de concerte şi de alte momente deosebite, în ambianţa elegantă şi atât de specială a clădirile ce poartă amprenta enesciană.

compozitor, profesor, dirijor Cristian Alexandru Petrescu a prezentat, în ipsotază de tenor, cele Şapte cântece pe versuri de Clement Marot, în compania aceleiaşi distinse pianiste, propunând o abordare interpretativă aparte, dar la fel de apreciată de cei prezenţi în sală; pe de altă parte, în Sala Cantacuzină au fost expuse câteva desene semnate de Fortuna Mavromati-Brulez (din colecţia Muzeului), surprinzând „Mâinile Maestrului”, elegante, puternice, expresive, şi ampla „istorie în imagini” a operei Oedipe, „povestită” pe printuri ce alătură file de manuscris, scrisori, afişe, fotografii, cronici sugestive, discuri, pornind de la premiera mondială de la Paris (1936), oprindu-se apoi la versiunile de la Bruxelles, Lausanne, Lucerna, Weimar, Berlin şi Viena, Cagliari, Illinois, surprinzând, evident, toate montările româneşti, fie de la Bucureşti (începând cu cea din 1958, prezentată şi în turneu la Paris, Atena, Moscova sau Stockholm, continuând cu versiunile din 1991, 1995, 2003), fie de la Iaşi (2005), dar şi cea de la Toulouse oferită

nouă în Festivalul „Enescu” 2009, compunând, prin jocul coloristic, prin bogăţia informaţiei şi importanţa personalităţilor implicate în acele spectacole, un mod extrem de atractiv de a pune în lumină devenirea unei partituri considerate, încă de la premieră, o capodoperă a veacului XX. Expoziţia (realizată chiar de Cristina Andrei pe când era muzeograf, colaborând cu graficianul Constantin Popovici) rămâne deschisă până la sfârşitul lunii octombrie – şi chiar merită văzută!

După mulţi ani, George Enescu a fost astfel omagiat, în ziua sa de naştere, în ambianţa celor 3 clădiri care-i păstrează amprenta spirituală, prin repere diverse şi atractive, concretizând noua manieră de promovare a personalităţii Maestrului, nu doar la Bucureşti, ci şi la Sinaia sau Tescani, locuri atât de dragi muzicianului, pe care publicul este (re)invitat să le descopere, ascultându-i muzica, înţelegându-i profunzimea creaţiei şi poate ceva din ceea ce înseamnă Omul Enescu.

Pagină realizată de Anca FLOREA

Omagiindu-l pe Enescu Dorind să marcheze aşa cum se cuvine, mult mai „vizibil” decât în anii precedeţi, 131 de ani de la naşterea Maestrului muzicii româneşti, George Enescu, noul director al Muzeului Naţional „Enescu”, Cristina Andrei, realizând faptul că toate locaţiile care se leagă de existenţa şi creaţia enesciană, aflate în administraţia Muzeului, trebuie să reintre în circuitul deschis (şi) evenimentelor muzicale oferite publicului larg, a reuşit să organizeze o serie de manifestări deosebit

de apreciate.

Astfel, la orele dimineţii, la Vila „Luminiş” de la Sinaia - singura clădire ridicată de Enescu după propriile sale schiţe, devenită de mulţi ani Casă memorială, reintrată de curând în circuitul evenimentelor muzicale, numeroşi spectatori (stând şi în grădina casei, doar pentru a asculta acel program) au fost invitaţi să urmărească, în cadrul Festiva-

lului „Enescu şi muzica lumii”, evoluţia unor foarte tineri membri ai excelentei Romanian Sinfonietta Orchestra, directorul artistic, reputatul violoncelist Marin Cazacu, selectându-i pe cei care au interpretat opusuri abordate adesea de Enescu, precum şi, firesc, lucrări compuse de acesta. Un bun prilej pentru a aplauda reale talente, precum violonista Anda-Lucia Andrei (remarcabilă în Balada enesciană şi în dificila Tzigane de Ravel), în compania experimentatei pianiste Verona

Maier, care a colaborat deopotrivă cu violoncelista Alexandra Curcă (o revelaţie în Cântec vechi de Paul Constantinescu), cu trompetistul Iosif Sătmărean (foarte bun în solicitanta Legendă enesciană) sau cu violonistul Aron Cavassi (abordând cu aplomb Impromptu de Enescu); iar în lucrări de Bach, l-am regăsit pe violoncelistul Ştefan Cazacu (matur şi perfect în stil într-un

Preludiu), descoperind adolescenţi extrem de interesanţi - violonistul Răzvan Anemţoaiei (vădind un potenţial deosebit) sau contrabasistul Almos Kardos (optând pentru un opus scris pentru violoncel) -, matineul încheindu-se cu surpriza Toccatei de Enescu în interpretarea pianistului Alexandru Boţac, un talent de mare perspectivă, care la doar 15 ani are toate datele unei evoluţii performante.

Un prilej să pătrundem pentru câteva clipe şi în atmosfera casei memoriale, un afiş sugestiv invitându-ne să privim, în cadrul proiectului expoziţional „Obiectul lunii”, şi bastonul care i-a fost sprijin lui Enescu în ultimii ani de viaţă. În acea zi, la Tescani, la Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti-TescanuGeorge Enescu”, s-au derulat recitaluri susţinute de „Duo Remember Enescu” (Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu, alăturând lucrări pentru pian la 4 mâini de Enescu şi Ravel) şi de beneficiarii Burselor „Enescu”, tinerii compozitori Cătălin Creţu şi Gabriel Mălăncioiu prezentându-şi lucrările. A avut loc şi vernisajul expoziţiei de pictură Tescani 2012 sau prezentarea proiectului „Trance Cultural” al Asociaţiei „Ephemair”.

Seara, chiar la Muzeul „Enescu” din Bucureşti, aula Palatului Cantacuzino a devenit neîncăpătoare, pentru că melomani şi muzicieni au dorit să asculte pagini enesciene şi să viziteze expoziţia vernisată în acel 19 august, onorat printr-un program complex dedicat muzicianului. Pe de o parte, violonistul Gabriel Croitoru şi pianista Verona Maier au oferit versiuni de referinţă ale unor partituri enesciene celebre – Balada şi Sonata III „în caracter popular românesc” -, iar apreciatul

Pagina 28

Zilele Culturii Ruse în România

“Din Rusia, cu sufletul deschis” În ultima parte a lunii noiembrie Ambasada Federaţiei Ruse, cu sufletul deschis, a pregătit bucureştenilor câteva evenimente care au marcat „Zilele Culturii Ruse în România”.

Având drept Motto: „Din Rusia,cu suflet deschis”, această sărbătoare a unei mari culturi la care au participat pictori, scriitori, istorici,, mulţi alţi intelectuali din ţara vecină, a demarat la Academia Română cu ceremonia prilejuită de donaţia către Biblioteca Academiei a Integralei manuscriselor Cantemir (25 volume), editată de Institutul Internaţional de Studii „Cantemir” al UCDC, Fundaţia Culturală „Tudor”, Fundaţia Europeană „Mihai Eminescu”. În cadrul forumului suprem al culturii Române, a fost vernisată şi expoziţia „Dimitrie Cantemir - Un umanist de tip renascentist”.

Scriitorii ruşi au fost prezenţi şi la Târgul de carte „Gaudeamus” unde standul naţional al Rusiei a fost asaltat de public. La deschiderea oficială a standului, pictorul-decorator Andrei Rîbakov, a prezentat expoziţia „Fotoportrete ale scriitorilor contemporani”, urmată de o Masă rotundă a scriitorilor-istorici având ca temă: ”Influenţa istoriei asupra literaturii”, la care au participat scriitorii: Andrei Voios, Leonid Iuzefovici, Ilia Boiasov şi de o întâlnire cu editorii şi cu reprezentanţii librăriilor.

Un alt punct de reper al Zilelor Culturii Ruse în România a fost participarea scriitorului şi scenaristului rus Leonid luzefovici, laureat al celui mai mare premiu din Rusia, „Bolşaia kniga”. Tot în

cadrul Târgului „Gaudeamus”, Andrei Voios, scriitor laureat al Premiului de stat al Federaţiei Ruse, nominalizat la premiul „Bolşaia kniga” a oferit autografe celor care au participat la lansarea volumului său „Întoarcere în Panchurd”.

„Tigrul alb”, film candidat din partea Rusiei la premiul Oscar pentru film străin, este chiar pelicula cu care a început o altă manifestare din programul pregătit de Ambasada Federaţiei Ruse şi claboratorii săi, „Zilele filmului rus”, aflată la cea

Irina Nistor, ES. Oleg S. Malginov,Ambasadorul Federaţiei Ruse, criticul de film Serghei Lavrentiev, actorul principal din filmul „Tigrul Alb”, Alexei Verkov, şi Şerban Popescu, director general al Institutului Cultural Român, la deschiderea „Zilelor filmului rus”.

La încheierea târgului, Ilia Boiaşov, istoric de marcă, autor al romanului „Tanchistul”, roman ce a stat la baza filmului „Tigrul alb”, regizat de Karen Sahnazarov, a avut o ultimă întâlnire cu publicul avid de carte.

de a doua ediţie. Au mai putut fi vizionate peliculele: Armistiţiu, regia Svetlana Proskurina, Scurte povestiri miraculoase, regia: Mihail Segal, Ispăşire, regia: Alexandr Proşkin şi Doktor, regia: Vladimir Pankov

“Sunt recunoscător tuturor celor care prezenţi în seara aceasta, pentru că venit să ia cunoştinţă de câteva premiere ale filmului contemporan rus.

Este deja o tradiţie foarte bună aceea că încercăm ca toamna să organizăm aici festivaluri ale cinematografului contemporan rus. În Bucureşti există un public care înţelege, apreciază şi se interesează de filmul rusesc şi de aceea la Bucureşti vin cu mare plăcere personalităţi ale filmului rusesc”, a afirmat Excelenţa Sa Oleg Malginov, Ambasadorul Federaţiei Ruse iar criticul de film Serghei Lavrentiev a declarat : „Patru dintre cele cinci filme pe care vi le-am adus au fost selectate de mine personal. Aceste filme oferă o panoramă a cinematografului contemporan rus. Este vorba de filmele atât ale unor veterani ai filmului cât şi ale unor debutanţi, sunt filme vesele şi filme triste, cu alte cuvinte vizionând aceste cinci filme veţi afla puţin mai mult despre ce şi prin ce trăieşte astăzi Rusia şi în ce măsură încearcă să reflecte substanţa vieţii sale actuale cu ajutorul cinematografului”. În acelaşi cadru al „Zilelor Culturii Ruse” la Muzeul Ţăranului Român (MTR) a avut loc cea de-a 80 – a aniversare a zilei de naştere a regizorului Andrei Tarkovski, devenit celebru prin creaţiile sale dintre care menţionăm două, care rămân pe veci în panoplia celor mai importante opere ale cinematogafiei ruse şi a celei mondiale: „Andrei Rubliov” şi „Solaris”. Manifestarea s-a desfăşurat în prezenţa scriitoarei Marina Tarkovskaia (sora cineastului), a regizorului Aleksandr Gordon (coleg de clasă şi cumnat al lui Tarkovski) a criticului de film, Dmitri Salînski, doctor în istoria artei, regizor, scenarist şi profesor şi a artistului fotograf Layla Alexander-Garett

(Marea Britanie) – traducător personal al lui Tarkovski la realizarea filmului „Sacrificiul” Programul a cuprins un moment muzical interpretat la chitară clasică de compozitorul şi interpretul Laurenţiu Ganea, proiectarea peliculei documentare semnată de Serghei Karpuhini, „Enigma lui Andrei Rubliov” vizionată în premieră în România şi o sesiune de discuţii şi interviuri, la o ceaşcă de ceai sau o cupă de vin, oferite de organizatori.

Tot la MTR a avut loc un interesant Simpozion internaţional „Tarkovski în 2012”, împărţit în două sesiuni, la care au participat ca vorbitori Maria Tarkovskaia, Alexandr Gordon, Costion Niculescu. A fost vernisată expoziţia de fotografie „Tarkovski în Suedia” la care a paticipat şi autoarea, Layla Alexander – Gordon., iar editura „Arca Învierii” a lansat seria „Tarkovski”, cărţi dedicate marelui cineast. Au luat cuvântul Maria Tarkovskaia, şi Elena Dugheru.

Zilele Culturii Ruse „ s-au încheiat cu două seri de film tarkovskian şi despre Tarkovski, la Cinemateca Eforie. Au putut fi vizionate: documentarul „Magnetismul memoriei” (2007), care are ca temă creaţia aproape uitată a marelui cineast, redată prin scurte interviuri, film premiat la Navarra – Spania; „Patimile după Andrei”, varianta originală a filmului „Andrei Rubliov”, (1966) - 11 premii internaţionale; Andrei Tarkovski: „Culegătorul de vise”, documentar „making of” al realizării filmului „Sacrificiul”(2010) şi în final, „Solaris” (1972)- 6 premii internaţionale.

Organizatorii ruşi au dovedit încă o dată, prin această manifestare, că marea cultură rusă din trecut se regăseşte din plin şi în creaţiile culturale actuale.La deschidera tuturor manifestărilor a fost prezent Excelenţa Sa Oleg S. Malginov, Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti.

Premiile Asociaţiei Două decenii de colaborare româno-germană în domeniul culturii Scriitorilor Bucureşti 2011 Se împlinesc 20 de ani de la semnarea a două documente importante: Tratatul dintre România şi Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa, şi crearea Comisiei Mixte interguvernamentale RomâniaGermania privind etnicii germani din România.

Aceste două aniversări ne oferă o bună ocazie pentru a face o trecere în revistă a acestei excelente colaborări de lungă durată. Tratatul cât şi crearea Comişiei mixte au permis şi o foarte bună cooperare culturală între cele două state europene şi au oferit un excelent exemplu de colaborare şi cu alte ţării ale lumii. În cadrul acestei cooperări, Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional ia revenit un rol major.

Ne face o deosebită plăcere să prezentăm succint realizările din acest domeniu. Între anii 1999-2012 s-au derulat, ca urmare a semnării unor protocoale de cooperare între Minister şi Institutul de Istorie şi Geografie al Şvabilor Dunăreni de la Tübingen (I.I.E.Ş.D.), două mari programe comune de cercetare la care a contribuit Muzeul Judeţean Satu Mare ca principal coordonator din partea noastră. Temele celor două programe au fost: „Cultura materială şi spirituală din Bazinul Tisei Superioare. Influenţa populaţiei germane asupra culturii celorlalte etnii” şi „Şvabii sătmăreni în perioada interbelică. O minoritate în jocul de interese naţionale concurente (1918 – 1940). Ediţie comentată de documente inedite” Un alt Protocol de Cooperare a fost încheiat în anul 2001 cu Fundaţia Muzeului Central al Şvabilor Dunăreni,cooperare ce continuă până în prezent. Cu Fundaţia Saşilor Transilvăneni din München (F.S.T.), protocolul de colaborare culturală a fost semnat în anul 1998. El este valabil permanent, până când una din parţi va dori încetarea lui. În 2003 s-a semnat la Dinkelsbühl, Germania un protocol de colaborare cu Consiliul Cultural al Saşilor Transilvăneni din Germania (C.C.S.T.R), documentul fiind valabil permanent până când una din parţi va dori încetarea lui.

Arhivele de Stat ale Landului Baden-Württemberg au încheiat un protocol cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, în decembrie 2006, la Stuttgart ce prevedea cooperarea în vederea organizării, începând cu anul 2007, a unei foto-expoziţii temporare itinerante în Germania şi România „ Willy Pragher – spaţii vizuale româneşti 1924-1944” (expoziţia a fost prezentată între anii 2007 – 2009 la Bucureşti, Timişoara, Cluj, Arad, Satu Mare, Tulcea, Constanţa) Pe lângă aceste protocoale menţionate, între Ministerul Culturii şi Patrimoniului Cultural şi diverse instituţii guvernamentale sau O.N.G. – uri ale etnicilor germani originari din România, au existat o serie de colaborări temporare, punctu-

ale, pentru diverse proiecte şi manifestări culturale atât cu Ministerul nostru cât şi direct cu alte instituţii de cultură: muzee, centre culturale, teatre, biblioteci etc.

Astfel, în perioada 1992-2012 am avut colaborări cu: Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor, biroul pentru Germania (I.C.O.M.O.S), Fundaţia Culturală a Şvabilor Dunăreni a Landului Baden-Württemberg din Stuttgart; Casa Germanilor din Est, din München;Fundaţia Şvabilor Sătmăreni din Ravensburg; Fundaţia „Konrad Adenauer”; Serviciul pentru muzeele care nu sunt ale statului, din Landul Bavariei, cu sediul la München; Fundaţia Şvabilor Bănăţeni din München; Asociaţia pentru Promovarea Tradiţiilor şi Culturii Româneşti, din München; Asociaţia Culturală Româno-Germană „ATHENEUM” din Düsseldorf; Organizatorii Proiectului „DONUMENTA” Regensburg.

Au existat şi programe dedicate minorităţii Germane din România, realizate în cadrul larg al diversităţii culturale din ţara noastră, din domeniul problematicii minorităţilor naţionale.

A fost administrat de către Minister. între anii 1996-2007, un program special intitulat „PROETNICULTURA”. Scopul programului a fost acela de a crea un cadru permanent favorabil de protejare şi sprijin logistic, material şi de specialitate, pentru salvarea, păstrarea, conservarea, punerea în valoare, dezvoltarea şi exprimarea liberă a identităţii etnice culturale, lingvistice şi religioase a minorităţilor naţionale din România, de promovare a spiritului de toleranţă etnică, de respect reciproc, de promovare a interculturalităţii şi a dialogului între culturi.

După 1 ianuarie 2007, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a continuat, în cadrul programului general al instituţiei, să asigure deplina libertate de exprimare a identităţii etnice pentru toţi cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale, astfel încât acestea să se poată manifesta pe deplin în sfera culturii, limbii, religiei şi educaţiei în conformitate cu prevederile Constituţiei României şi a acordurilor internaţionale În cadrul general al acestor programe, un loc aparte este acordat etnicilor germani din România. Pentru realizarea în cele mai bune condiţii a unor programe şi proiecte culturale, instituţia noastră a cooperat şi cooperează permanent cu Forumul Democrat al Germanilor din România, cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice al Guvernului României, precum şi cu alte instituţii guvernamentale din ţară şi străinătate.

Trebuie precizat că, în perioada 1992-2012, peste 80 de proiecte şi manifestări culturale dedicate acestei minorităţi au fost finanţate prin grija Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Mai mult în cadrul Programului de Restaurare a Monumentelor Istorice din România au fost

înscrise în vederea conservării şi restaurării patrimoniului imobil aparţinând minorităţii germane, între 8 – 18 monumente, anual. În domeniul culturii scrise, cu sprijinul Ministerului nostru s-a putut asigura, în fiecare an, o bună şi reprezentativă participare la Târgurile de Carte de la Leipzig şi Frankfurt şi s-a asigurat publicarea unor volume în limba germană sau în traducere din germană.

Nici domeniul artei spectacolului nu a fost uitat, o atenţie deosebită fiind acordată teatrelor în limba germană din Timişoara şi Sibiu care, anual, au prezentat 4-5 spectacole în premieră, aceste teatre având turnee în ţară şi în Germania.

Multe valori patrimoniale mobile ale minorităţii germane din România sunt păstrate şi puse în valoare în cadrul colecţiilor muzeale naţionale, judeţene sau locale, în afara acestora existând muzee speciale dedicate minorităţii germane.

Prin direcţiile sale de specialitate şi instituţiile muzeale din subordine, cum ar fi Muzeul Brukenthal, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească „Emil Sigerus”, Muzeele Judeţene Satu Mare, Arad, şi cel de Etnografie din Braşov, etc. Ministerul a continuat cooperarea în derularea unor programe şi proiecte de cercetare şi achiziţii în zonele rurale cu populaţie germană. Unele dintre aceste campanii de cercetare au fost făcute şi în cooperare cu colegii din Germania.

Pentru salvarea şi punerea în valoare a patrimoniului imobil şi mobil al etnicilor germani, Fundaţia Saşilor Transilvăneni din München şi Fundaţia Hans Christian Habermann, au donat Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, la începutul lunii septembrie 2007, o gospodărie săsească din Saschiz, împreună cu câteva obiecte ţărăneşti săseşti de mare valoare etnografică.

Un rol important în promovarea intrculturalităţii şi a culturii române în spaţiul german l-au avut o serie de asociaţii ale românilor şi germanilor din România (saşi sau şvabi) emigraţi în Germania, Dintre acestea amintesc : Asociaţia de Promovare a Culturii şi Tradiţiilor Româneşti din München şi Asociaţia Culturală Germano – Română „Atheneum”, din Dusseldorf, care au desfăşurat o serie de proiecte culturale sprijinite, parţial, şi de Ministerul nostru. În afara celor prezentate trebuie să menţionăm că o serie de programe şi proiecte culturale s-au derulat şi ca urmare a Protocoalelor Guvernamentale mixte România - Bavaria şi România – Baden-Württemberg. prof. Carol KÖNIG consilier/colaborator Direcţia Relaţii Internaţionale şi Interculturalitate Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional

Ca în fiecare an, pe lângă susţinerea unor proiecte culturale, Primăria sectorului 2 al Capitalei a găzduit, la acest sfârşit de toamnă, Gala decernării premiilor Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pentru 2011, la care au fost prezente numeroase personalităţi politice şi culturale, un mare număr de scriitori şi critici literari.

Prezidat, pentru cea de-a şaptea oară, de către acad. Eugen Simion, juriul a avut o misiune dificilă, de care s-a achitat cu toată onoarea. Din el au făcut parte scriitorii Horia Gârbea, Dan Mircea Cipariu, Lucia Verona, Gabriela Vrânceanu Firea Pandele şi criticul literar Radu Voinescu. Înainte de ceremonia decernării premiilor celei dea opta ediţii, Horia Gârbea, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, a decernat medalii de onoare unor personalităţi care au contribuit la organizarea festivităţii de omagiere din acest an a scriitorilor: Primarulului Sectorului 2, Neculai

Alexandru (pentru piesa „Labirint”); la categoria „critică, istorie literară şi eseu”, profesorului Nicolae Mecu (pentru volumul de istorie literară „George Călinescu faţă cu totalitarismul”). „Premiul special” i-a fost acordat lui Eugen Suciu (pentru volumul „Motanul”, în viziunea grafică a lui Mircia Dumitrescu) şi lui Bogdan Hrib (pentru thrillerul politic „Ucideţi generalul”, o carte tradusă deja în limba engleză). În sfârşit, premile de „debut” au fost decernate de Gabriela Vrânceanu Firea Palade, pentru două remarcabile lucrări de doctorat din domeniul criticii literare - „Fotografie de grup cu scriitoare uitate” de Bianca Burţa-Cernat şi „Dramaturgia lui Radu Stanca” de Ioan Cristescu.

Toţi cei premiaţi au mulţumit, cu emoţie, pentru distincţiile primite. În cuvântul său Neculai Onţanu a subliniat că este o mare onoare, pentru instituţia Administraţiei

Onţanu, academicianului Eugen Simion, profesorului universitar Andrei Marga, preşedinte al Institutului Cultural Român, consilierului primarului secorului 2, Ruxandra Garofeanu, directorului în Primăria sectorului 2, Mariana Georgescu şi celei care sponsorizează de nouă ani premiile pentru debut, Gabriela Vrânceanu Firea Palade.

Ceremonia a continuat cu un moment de mare emoţie şi suspans - decernarea premiilor. În consens cu juriul ASB, primarul Neculai Onţanu a decernat premiul „Opera Omnia” d-lui Ioan Horea care, cu fiecare volum al său, îi face pe cititori să înţeleagă mai bine resorturile poeziei, întreaga sa creaţie având o înaltă valoare şi un înalt prestigiu.

Primarul Nicolae Onţanu a decernat şi celelalte premii: la categoria „proză”, scriitorilor Octavian Soviany (pentru volumul „Viaţa lui Kostas Venetis”) şi Eugen Şerbănescu (pentru romanul „După-amiază cu o nimfomană pe vârful muntelui Parâng”); la categoria „poezie”, lui Ioan Es. Pop (pentru volumul de versuri „Unelte de dormit”); la categoria „teatru”, dramaturgului Radu F.

locale pe care o reprezintă, să găzduiască acest even iment, manifestându-şi, totodată, deschiderea, disponibilitatea de a susţine şi în continuare asemenea proiecte culturale, având şi sprijinul mediului de afaceri.

Acad. Eugen Simion a subliniat că este încântat de această întâlnire ce are loc înainte de sfârşitul anului, pentru a împărţi bucurie celor premiaţi.

Totodată, domnia sa şi-a exprimat speranţa că viitorii aleşi în Parlamentul României vor avea grijă să sprijine cultura. După ce i-a felicitat pe cei premiaţi, prof. univ. Andrei Marga, noul director al Institutului Cultural Român, a accentuat necesitatea folosirii mai juste a resurselor, a unei mai substanţiale relansări a dezbaterii publice, unei susţinute promovări, între alte valori, a operelor literare româneşti în spaţiul internaţional.

Radu F. Alexandru, în calitatea sa de senator, a subliniat că atitudinea faţă de cultură nu are şi nu trebuie să aibă culoare politică, ci să fie doar o datorie de conştiinţă.

Madeleine KARACAŞIAN

Pagina 29

Meditaţiile pensulei Scurt interviu cu prof. dr Rodica FRENŢIU Rodica Frenţiu s-a integrat cu dibăcie într-un colţ de lume depărtat, bântuit de seisme şi tzunami, extrăgând pentru noi cu farmecu-i feminin, mireasma lui de neconfundat, realizând caligrame japoneze într-o manieră proprie. Domnia sa este specialist în cultura japoneză.

Să scrii cu forţă, dar şi cu delicateţe.

Să laşi caracterul să se depărteze de forma lui fixă.

Să iei în considerare momentul pensulei.

Să ţii seamă de lungimea textului pe care vrei să-l scrii şi de mărimea hârtiei.

Să nu pierzi individualitatea pensulei.

Să te gândeşti la balansul caracterului.

Să fii atent să nu încetineşti mişcarea pensulei.

Să acorzi importanţă tuşului pe care-l conţine pensula, să nu fie în exces sau insuficient.

Să creezi o armonie între tuş, pensulă şi hârtie.

Să înveţi drumul caligrafiei.

Sunt o parte dintre cele 77 de răspunsuri date de caligraful japonez din sec. al XVII-lea, Ojio Yūshō la întrebările elevilor săi, legate de arta caligrafiei, în lucrarea intitulată Secretele caligrafiei (Hitsudō Hiden Shō).

Am întrebat-o pe Rodica Frenţiu despre aceste răspunsuri-reguli-instrucţiuni? Şi cum a început relaţia domniei sale cu caligrafia japoneză?

Sunt nedumeriri pe care, probabil, vi le-aţi formulat deja, de aceea voi încerca să aproximez, în cele ce urmează, un răspuns. Întâlnirea mea cu pensula de caligrafie e o întâmplare petrecută cu nişte ani în urmă, la Universitatea Kōbe, unde mă aflam în calitate de bursier al Ministerului Învăţământului Japonez. Ca străin venit dintr-un cu totul alt orizont cultural, timpul acela de început al studiului limbii japoneze m-a aruncat într-o adevărată uimire în faţa scrierii ExtremuluiOrient. Starea de minunare a crescut continuu şi, o dată cu ea, şi întrebările care nu conteneau să mă asalteze: cum a apărut o

astfel de scriere? Care este relaţia ei cu natura, cu lumea înconjurătoare?

Deşi atât de îndepărtată geografic, prin locul naşterii ca şi prin cultură de această scriere, aţi putut oare să-i înţelegeţi profunzimea?

Numărul de caractere învăţate la cursuri creştea şi începusem să-mi doresc tot mai mult o apropiere, întrucâtva din interior, de acest fel de scriere. Aşa am început un curs particular

de caligrafie japoneză, iar amintirea primei ore este legată de cuvintele care mi-au fost adresate de maestrul caligraf la sfârşitul cursului: „Tu, sigur, n-ai mai făcut caligrafie japoneză niciodată?”.

Ce aţi învăţat până acum de la maeştrii caligrafi japonezi, cei care au avut răbdarea să vă îndrume pe această cale?

Dacă ceremonialul ceaiului, ikebana, origami sunt atitudini şi manifestări artistice mai uşor accesibile străinului dornic de a se apropia de cultura extrem-orientală, caligrafia cunoaşte, firesc, o altă întâmpinare, datorită specificului ei, legat de caracteristicile unei scrieri.

Scrisul, una dintre cele mai importante forme de comunicare umană, printr-un set de mărci vizibile, relaţionate prin convenţie cu anumite planuri ale limbajului, cuprinde în istoria sa

două mari direcţii: scrierea sumeriană şi cea chineză. Prima dintre ele, cunoscută şi sub numele de cuneiformă, scriere simbolică, folosită în mileniul 8 î. Hr., a trecut, în timp, de la o formă picturală, la una tot mai convenţionalizată, punctul culminant în transformarea ei constituindu-l invenţia alfabetului grecesc (împrumutat apoi şi de alte culturi), considerat marea împlinire a culturii vestice, logice şi ştiinţifice.

Spre deosebire de scrierea cuneiformă, scrierea chineză a folosit, şi o face şi azi, semne picturale pentru reprezentarea obiectelor, create, spune legenda, de o persoană misterioasă cu patru ochi şi inspirate, continuă aceeaşi legendă, de urmele lăsate de păsări pe nisip. Unitatea dintre pictură (imagine) şi scriere este „un dat primar al civilizaţiilor în zorii existenţei lor”, afirmă filosofii, dat pe care Orientul l-a dezvoltat, l-a rafinat şi l-a conservat. Acest tip de scriere a fost împrumutat apoi şi de cultura japoneză, pictogramele fiind, în fapt, pentru civilizaţiile amintite, un tip de „gândire grafică”.

Cultura occidentală însă, menţionează Platon în dialogul Phaidros, a întâmpinat apariţia scrisului cu o oarecare rezervă, considerându-l un semn de rău augur pentru om. Theut din Egipt, consemnează Platin în dialogul amintit, după numere şi socotit, geometrie şi astronomie, descoperă, în sfârşit şi literele.

Prezentându-i regelui Thamus arta scrisului, Theut îi spune: - Priveşte, rege, ştiinţa aceasta îi va face pe egipteni mai înţelepţi şi mai cu ţinere de minte; găsit a fost leacul uitării şi, deopotrivă, al neştiinţei. Surprinzător, regele, judecătorul tuturor artelor descoperite de Theut, este convins însă de contrariu: - Scrisul va aduce cu sine uitarea în sufletul celor care îl vor deprinde, lenevindu-le ţinerea de minte; – îi răspunde regele Egiptului lui Theut, inventatorul scrisului, zeu-scrib şi patron al scribilor -, punându-şi credinţa în scris, oamenii îşi vor aminti din afară, cu ajutorul unor icoane străine, şi nu dinlăuntru, prin caznă proprie. Leacul pe care tu l-ai găsit nu

Sărbătorirea unei mari personalităţi a lumii muzicale româneşti Ilinca Dumitrescu Pianista Ilinca Dumitrescu a fost sărbtorită de Biblioteca Centrală Universitară “Carol I” din Bucureşti, Uniunea Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali “Mihail Jora” şi Asociaţia Euro CulturArt, la împlinirea a 60 de ani de viaţă. Aula Bibliotecii Centrale Unversitare s-a umplut de prieteni, discipoli şi admiratori ai artei interpretative a pianistei, aplaudând-o îndelung. Pianistei i-a fost înmânat Premiul, însoţit de o pictură modernă,

debutul său, imagini care relevă puternica personalitate caracteristică Ilincăi, însuşire care a caracterizat- o întreaga sa viaţă. O emoţie puternică s-a putut citi pe chipul artistei atunci când imaginile l-au adus în prim plan pe acela care i-a dat imboldul şi i-a pregătit încă de la o vârstă fragedă calea spre succesul în muzică – tatăl artistei, compozitorul Mihai Dumitrescu, alături de Mihil Jora, prieten de famile şi profesor al sărbătoritei. Filmul este o înre-

semnată de Mihai Zgondoiu.

Cei prezenţi au avut ocazia să vadă, pentru prima oară, fotografii unicat, din colecţia artistei, precum şi un film documentar conţinând imagini din prima tinereţe, înainte de

gistrare din anul 1964, realizată în Grădina Botanică. „Aţi urmărit acest film pe care pianista ni l-a oferit şi din care aţi aflat câteva repere ale istoriei artistului şi compozitorului Ilinca

Dumitrescu, a spus prof. univ. dr. Grigore Constantinescu.

Dacă vrem să adunăm tot ce a făcut, ne trebuie multă vreme sau, probabil, va veni o carte care le va rândui cu grijă. (…) Oricât am spune că trece timpul de repede, totuşi, acest timp este muncit, însumând nu numai ore de studiu, nu numai eforturi muzicale, dar şi lectura multor cărţi de literatură. (…)”

Interpretă de marcă a creaţiilor marilor nume ale muzicii: Scarlatti, Mozart, Schumann, Chopin, Prokofiev, Enescu, Ilinca Dumitrescu a fost prezentă pe scenele bucureştene şi în mod special pe cea a Ateneului Român sau ale lumii. Activitate sa concertistică a însemnat efort, seriozitate şi înalt profesionalism.

Atunci când clapele pianului sunt atinse de mâinile sensibile, dar în acelaşi timp pline de vitalitate şi rafinament ale Ilincăi, simţi cum realitatea se transformă în visare.

Ca o încununare a unei vieţi dedicate muzicii şi a bogatei sale cariere artistice plină de realizări importante, pianista Ilinca Dumitrescu a primit, la început de septembrie, din partea Guvernului francez, înalta distincţie „Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor”. „De când mă ştiu, a spus Ilinca Dumitrescu la conferirea acestei înalte distincţii, am fost alături de cultura franceză.

Am învăţat franţuzeşte odată cu limba română, de la bunica mea, care era profesoară. Este ca a doua mea limbă. Casa noastră este plină de cărţi şi albume franţuzeşti, Franţa este prezentă peste tot”.

e făcut să învârtoşeze ţinerea de minte, ci doar readucerea aminte.

Dacă în Occident scrierea devenea sinonimă cu memoria, cu lupta împotriva uitării, pentru cultura extrem-orientală scrierea, în forma ei caligrafiată, se transforma într-o încercare de auto-perfecţionare a caligrafului însuşi, devenind, în acelaşi timp, un antidot împotriva curgerii necruţătoare a timpului, oprind clipa.

Cum este definită de dicţionarele occidentale

Caligrafia Extremului-Orient ?

Dicţionarele occidentale o prezintă drept o formă de artă pură, al cărei început, aşa-numita perioadă „a scoicilor şi a oaselor scrise”, atinge secolele 18-12 î. Hr. Potrivit unei alte legende chinezeşti, pictura şi caligrafia extrem-orientală sunt surori gemene, întrucât pictorul şi caligraful folosesc aproape aceleaşi materiale, tehnica cu pensula are multe în comun şi amândouă sunt judecate după aceleaşi criterii ale puternicei sau subtilei accentuări a ritmului liniilor pensulei. Caligrafia japoneză shodō este, după cum arată ideogramele componente ale cuvântului şi definiţia din Dicţionarul enciclopedic al limbii japoneze, “drumul înspre scriere ca artă”. Şi nu în cele din urmă, arta scrierii, caligrafia,

asemănător tuturor artelor tradiţionale japoneze, se constituie atât într-un suport, cât şi întrun prilej de meditaţie în budism, respectiv budismul Zen, în calea spre Iluminare. Cred că un koan (enigmă Zen) ar fi cel mai în măsură să exprime această relaţie: Un călugăr i-a cerut maestrului său să-i exprime Zen-ul pe hârtie, astfel încât să aibă ceva tangibil ca studiu. La început, maestrul l-a refuzat spunându-i că: “De vreme ce este chiar în faţa ta, de ce să încerc să-l captez cu tuşul şi pensula?!” Totuşi, călugărul continuă să-şi roage maestrul pentru ceva concret. În cele din urmă, maestrul desenează un cerc pe o bucată de hârtie şi adăugă următoarele rânduri: “A te gândi la aceasta şi a înţelege aceasta este cel mai important lucru în al doilea rând; a nu te gândi şi a nu înţelege aceasta este cel mai important în al treilea rând.” Însă maestrul n-a spus care ar fi, în primul rând, cel mai important lucru.

Dacă ar trebui să mulţumiţi cuiva pentru deschiderea acestui orizont asitic, cui ar trebui să o faceţi?

Trebuie să-i mulţumesc, chiar dacă este departe, maestrului meu caligraf Senshu Nishida, cu care am lucrat în ultimii ani, profesor la Showa Joshi Daigaku din Tokyo.

Deasemenea trebuie să amintesc numele celui care, plecat azi dintre noi, în perioada bursei noastre era rectorul universităţii Kobe, acad.

Yasutomi Nishizuka, profesorul cu câteva nominalizari la premiul Nobel pentru medicină, care ne-a oferit sigilii cu numele nostru, confecţionate de Domnia-sa, pentru a putea semna caligramele. De asemenea, mulţumesc Ambasadei Japoniei din România pentru ajutorul dat de-alungul anilor. Nu pot să trec făra a-l aminti pe dr. Virgil Niţulescu, Directorul Mueului Ţăranului Român pentru excelenta colaborare, care a făcut posibilă ultima mea expoziţie de la Bucureşti, care a avut încredere în mine şi mi-a oferit posibilitatea să prezint publicului bucureştean o parte din creaţiile mele, creaţii dedicate, cu toată dragostea, prietenia şi compasiunea, victimelor dezastrului natural şi nuclear din Japonia, cu speranţa că întâlnirea dintre oameni, de orice natură ar fi ea,, nu poate fi decât speranţa înţelegerii reciproce, a întemeierii unei lumi mai bune.

Karen BABOIAN

Congresul Federaţiei Europene a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO Bucureştiul a găzduit între de curând cel de-al treilea Congres al Federaţiei Europene a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO a cărui tema a fost „Diversitatea culturală – bogăţia Europei” Evenimentul are o importanţă majoră pentru mişcarea cluburilor UNESCO, la el participând delegaţii din 25 de ţări ale lumii. Aceştia au participat şi la o sesiune de vot pentru alegerea conducerii Federaţiei, în urma căreia doamna Daniela Popescu a fost aleasă în funcţia de Preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO din regiunea Europei şi Americii de Nord (FEACU).

Un alt moment important al Congresului a fost sărbătorirea, la Palatul Parlamentului, a şapte mari personalităţi din întreaga lume, care şi-au dedicat viaţa promovarii idealurilor, obiectivelor şi programelor organizaţiei. Aceştia sunt: Sorin Dumitrescu, UNESCO Paris, Marialuisa Stringa,

Federaţia Italiană a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO, Jean Baptiste de Weck, Federaţia Elveţiană a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO, Albert Rutter, Clubul UNESCO, Malta, Andre Zweyacker, Federaţia Franceză a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO, Eiji Hattori, Preşedinte de onoare al Federaţiei Mondiale al Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO, Paula Iacob, Preşedinte fondator al Federaţiei Române a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO Celor şapte sărbătoriţi le-a fost oferită, ca expresie a recunoaşterii meritelor lor ca seniori ai societăţii civile UNESCO aflaţi în slujba nobilelor idealuri ale umanităţii, placheta “O viaţă dedicată UNESCO” realizată de sculptoriţa Elena Surdu Stănescu. Cu acest prilej, Corul Naţional de Cameră Madrigal – de 20 de ani parte a Patrimoniului Universal UNESCO - a susţinut un splendid concert.

Pagina 30

Memorialul David Turnock În mai 2011 un tragic accident rutier a pus capăt, în plină putere creatoare, vieţii profesorului David Turnock de la Universitatea din Leicester, geograful britanic cel mai avizat asupra României.

După o primă vizită de recunoaştere în România, în 1967 s-a hotărât să se dedice studierii geografice a acestei ţări, în latura geografiei umane în special şi, an de an, în baza programelor de schimburi interacademice a parcurs aproape întregul teritoriu, cu sprijinul facultăţilor de profil şi mai ales al Institutului de Geografie al Academiei Române. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc, singur sau coautor, în 45 de cărţi şi peste 200 de articole, cu tematică de geografie istorică, de demografie, toponimie, de geografie socială şi culturală, de etnogeografie, fără a mai aminti notele, recenziile, necroloagele ş.a. O operă impresionantă în care a antrenat şi numeroşi tineri geografi români, pe care i-a promovat în reuniuni ştiinţifice internaţionale, în publicaţii ştiinţifice de autoritate.

Spiritul său generos s-a manifestat şi în revizuirea versiunii engleze a Atlasului Geografic Naţional, ampla lucrare a Academiei Române din anii deceniului opt al secolului trecut. Cer-

cetările sale, cantonate un timp în valea superioară a Buzăului, în jurul Staţiunii de cercetări geografice de la Pătârlagele, l-au ataşat de oamenii din partea locului, încât, după 1989, împreună cu soţia sa, au desfăşurat acţiuni de caritate, aducând repetate ajutoare persoanelor defavorizate din regiune. Pentru a putea dobândi fonduri, soţii Turnock au organizat, în Marea Britanie, reuniuni de dansuri scoţiene şi celtice.

Universitatea din Leicester, împreună cu familia Turnock au iniţiat la 15 septembrie 2012, în monumentalul Fraser Building al Universităţii, un emoţionant Memorial, la care au fost invitaţi să rostească scurte alocuţiuni diferite persoane care şi-au intersectat viaţa, în diferite momente, cu ilustrul dispărut. Nu a fost loc de prelegeri academice, ci de aduceri amintite, de evocarea a unor momente marcante din viaţa şi activitatea sa, pe fondul discret al unor melodii scoţiene, mult îndrăgite de cel omagiat. Cuvintele unor geografi din afara Marei Britanii au ilustrat şi dimensiunea internaţională a contribuţiilor sale, în care România ocupă un loc central. Titlu de Doctor Honoris Causa i-a fost acordat de senatele universităţilor din Timişoara (2000) şi din Iaşi (2009),

Laudatio, fiind rostite de prof. Gr. P. Pop şi respectiv prof. Al. Ungureanu, membru corespondent al Academiei Române. La iniţiativa unor tineri geografi din Focşani, care s-au bucurat de îndrumarea sa, o placă memorială a fost montată recent la intrarea în cheile Tişiţei din Parcul Naţional Putna, amintind ultimul său popas din România în vederea descifrării urmelor vechilor căi ferate înguste forestiere din Vrancea, o veche şi constantă preocupare a sa, de altfel tipic britanică.

Prof. David Turnock era înzestrat cu o uriaşă putere de muncă, cu o tenacitate de invidiat, cu o pasiune nestăvilită, cu o rigoare exemplară, regăsită şi în bogatele referinţe bibliografice, unele inedite, ce însoţeau articolele sale.

Opera sa referitoare la România reflectă seriozitate, corectitudine, în virtutea unui sincer şi dezinteresat ataşament faţă de poporul român, după cum s-a exprimat, în cuvântul său la acest Memorial,autorul acestei relatări, care a avut privilegiul de a i se afla, de multe ori alături, în peregrinările sale prin România.

Opera profesorului Turnock, a conchis vorbitorul, a devenit o parte preţioasă a istoriei geografiei româneşti din ultimii 50 de ani. Şerban DRAGOMIRESCU

Grafica românească din colecţii particulare la Muzeul Naţional Cotroceni Impresionantă prin numărul mare de lucrări expuse pe simeza muzeului, aproximativ 500, prin numărul mare de colecţionari, peste 100, care şi-au oferit cu generozitate spre expunere ”micul muzeu de acasă” şi, nu în ultimul rând, prin semnăturile unor maeştri ai artei româneşti, în număr de peste 150, expoziţia ”Grafica în pictura românească din colecţii particulare” subliniază, în formula prezentată, forţa şi calitatea picturală de excepţie a artiştilor români din toate timpurile.

O lecţie de istorie şi evoluţie a graficii româneşti din secolele XIX- XXI, cu tematică variată şi lucrări reprezentând aproape toate tehnicile - acuarelă, pastel, cerapastel, tuş, tehnică mixtă, guaşă, laviu, expoziţia oferă posibilitatea vizionării unor lucrări reprezentative ale artei româneşti, filtrată prin sensibilitatea şi talentul unor adevărate genii ale picturii româneşti şi universale.

Proiectul realizării unei asemenea expoziţii-eveniment a debutat în urmă cu un an, fiind rodul unei tradiţionale colaborări cu Societatea Colecţionarilor de Artă din România. De-a lungul celor 20 de ani de existenţă ai Muzeului Naţional Cotroceni, împliniţi în anul 2011, au existat cel puţin 6-7 mari evenimente realizate cu sprijinul nepreţuit al colecţionarilor, evenimente care au însemnat 500-600 de opere pe simeză doar într-o singură expoziţie şi mii de vizitatori în sălile muzeului. Şi această colaborare va continua, cu noi tematici, inedite, în spaţiul muzeal românesc.

Cu recunoştinţă trebuie să amintesc faptul că, în decursul atâtor colaborări, între Muzeul Naţional Cotroceni şi Societatea Colecţionarilor de Artă din România, nu s-a pus niciodată problema unei asigurări de natură financiară pentru operele expuse pe simeza muzeului. Singura asigurare, de ambele părţi, s-a bazat pe încrederea şi respectul faţă de opera de artă, pe recunoştinţa faţă de gestul colecţionarilor, care, la fel ca de fiecare dată în decursul atâtor expoziţii

comune şi-au oferit cu generozitate spre expunere, operele achiziţionate cu o extraordinară pasiune de-a lungul atâtor şi atâtor ani. Şi câte patimi şi pasiuni nu se ascund în toate aceste colecţii...

Să nu uităm că, graţie donaţiei operelor de artă achiziţionate de colecţionari s-au născut, în decursul timpului, mari colecţii şi muzee: Simu Anastase, Zambaccian, Kalinderu etc.

Diversitatea profesiilor colecţionarilor - de la medici, profesori şi ingineri la jurnalişti, politicieni sau oameni de afaceri, au, în general, un numitor comun şi anume, dragostea de frumos. Pentru că elementul definitoriu între un colecţionar şi colecţia sa, indiferent cărui domeniu i se circumscrie, este o nesfârşită pasiune şi, de cele mai multe ori, colecţia de artă rezistă datorită legăturii permanente între colecţionar şi operele sale, o legătură care nu se estompează în timp, ci îi conferă, odată cu trecerea anilor, noi valenţe de inter-

pretare şi exprimare. Operele achiziţionate de colecţionar îi definesc acestuia gustul, personalitatea, educaţia, îl scot din anonimat şi îl conferă drept model pentru societate.

Astfel, imaginea publică a colecţionarului se asociază, uneori până la identificare, cu cea a colecţiei...

O menţiune aparte în colaborarea cu Societatea Colecţionarior de Artă din România se referă la preşedintele acesteia, domnul Vasile Parizescu, cel care s-a alăturat demersului multor instituţii de cultură în organizarea unor evenimente de anvergură şi care, prin

spiritul său organizatoric face din această societate un organism viu, în permanenta atenţie a publicului de specialitate.

Sub auspiciile unei asemenea colaborări extraordinare s-a născut expoziţia de grafică de la Cotroceni. De la Carol Popp de Szathmari, Theodor Aman, Iosif Iser, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Rudolf Schweitzer Cumpăna, Adam Bălţatu, Lucian Grigorescu, Gheorghe Petraşcu, Jean Alexandru Steriadi, Ştefan Popescu, Alexandru Ciucurencu la Ştefan Dimitrescu, Francisc Şirato, Nicolae Dărăscu, Max Hermann Maxy, Samuel Mützner, Marcel Chirnoagă, Alexandru Ţipoia, Horea Paştina, Constantin Piliuţă, Corneliu Baba, Gheorghe Vânătoru, toată pleiada marilor artişti este susţinut reprezentată pe simeză prin operele colecţionarilor, pentru care orice muzeu ar fi invidios.

N-aş încheia scurta incursiune în expoziţia de la Cotroceni fără a prezenta câteva aprecieri ale vizitatorilor expoziţiei, notate în cartea de impresii: ”O colecţie excepţională!” „Dragi colecţionari, continuaţi şi păstraţi arta şi frumuseţea picturilor, gravurilor şi desenelor făcute de artiştii români cu aceeaşi grijă şi pe viitor. Drag Muzeu, la mai multe iniţiative de a găzdui arta românească adevărată” ”Expoziţia «Grafica în pictura românească» este un dar frumos pe care Muzeul Naţional Cotroceni îl face publicului, prin colaborarea cu membri Societăţii Colecţionarilor de Artă din România. Este un dar de iubire, izvorât din iubirea de artă. Întâlnirea cu lucrările maeştrilor picturii româneşti se adresează sufletului privitorului, odihnindu-l în frumuseţe şi elevându-l.” ”Era nevoie de o expoziţie de grafică. Este excepţională!”

Aşadar era nevoie de o expoziţie de grafică în spaţiul cultural românesc... Şi noi, ca de fiecare dată, am venit în întâmpinarea publicului, a ceea ce el îşi dorea...

Adina RENŢEA Director Muzeul Naţional Cotroceni

Ziua Internaţională a Limbii Arabe În apropierea sărbătorilor de iarnă, a avut loc la Facultatea de Limbi şi Literaturi StrăineSecţia de Limbă arabă din cadrul Universităţii Bucureşti, celebrarea Zilei Internaţionale a Limbii Arabe. Ceremonia, organizată de Ambasada Emiratelor Arabe Unite în România în colaborare cu Facultatea, a fost onoarată de prezenţa unui număr mare de membri ai Corpului diplomatic de limbă arabă, a unor cadre didactice, a unui mare număr de studenţi ai acestei Facultăţi şi a unor membri ai mass –media.

La masa prezidiului s-au aflat Excelenţa Sa Yacub Yousif Alhosani, Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite, prof. dr. Liviu Franga Decan al Facultăţii de Limbi și Literaturi Străine a Universităţii București şi Prof. George Grigore cordonatorul Secţiei de Limbă arabă.

Publicăm cuvântul diplomatului emiratez susţinut cu aceasă ocazie: «Am deosebita plăcere de a exprima sincerele mele mulţumiri Universităţii din Bucureşti, în mod special Secţiei de Limbă arabă, pentru găzduirea noastră la această ceremonie, cu ocazia Zilei Mondiale a Limbii Arabe.

Am organizat această ceremonie la Facultatea de Limbi Străine, Secţia de Limbă arabă, ca un semn de recunoaştere a rolului jucat de Universitate în pregătirea studenţilor, în predarea acestei limbi, precum şi în formarea multor oficiali, ambasadori, profesori, traducători şi cercetători, care au avut un rol important în dialogul între culturi, între România şi regiunea arabă.

UNESCO, cu ocazia celei de–a 190-a reuniuni a Comitetului său executiv, care a avut loc în perioada 3-18 octombrie 2012, la Paris, a hotârât ca data de 18 decembrie să devină « Ziua Mondială a Limbii Arabe ». Cu 39 de ani în urmă, la 18 decembrie 1973, Organizaţia Naţiunilor Unite luase decizia de a declara limba arabă, ca limbă oficială de lucru, alături de alte limbi oficiale de lucru folosite în cadrul Organizaţiei şi a comisiilor sale.

Decizia luata în anul 2012 de către UNESCO, exprimă faptul că Oranizaţia înţelege rolul im-

portant şi contribuţia limbii arabe la conservarea şi răspândirea civilizaţiei şi culturii, şi că acesta este limba oficială vorbită de către douăzeci şi două de state membre ale Organizaţiei UNESCO, ea fiind folosită de peste 422 milioane de arabi şi utilizată frecvent de peste un miliard şi jumătate de musulmani.

UNESCO a exprimat necesitatea cooperării între popoare, prin intermediul multilingvismului şi a convergenţei culturale, a unui dialog civilizat, în conformitate cu ceea ce este menţionat în carta fondatoare a organizaţiei.

Am adoptat ca temă a celebrării acestei zile sloganul “Frumoasa Românie merită vizitată “.

La iniţiativa Ambasadei Emiratelor Arabe Unite, pentru a marca prima organizare a Zilei Mondiale a Limbii Arabe, am organizat pentru studenţii secţiei de Limba arabă a Universităţii, un concurs pentru redactarea unui articol având ca temă sloganul mai sus menţionat.

Condiţiile impuse au fost ca acest articol să fie scris de mână, folosind corect şi cursiv limba arabă literară. De asemenea, tema dată trebuia să fie ilustrată cu exemple din folclorul şi patrimoniul românesc, prin locuri turistice de vizitat, elemente culturale precum şi cu referiri la relaţiile de prietenie dintre Emiratele Arabe Unite şi România.

Comisia constituită de Ambasadă, pentru a studia şi a examina rezultatele participării la concurs, a selectat lucrările a trei studenţi, pe care îi vom premia astăzi.

Ambasada UAE, alături de celelalte Ambasade ale ţărilor arabe acreditate în România, va organiza la anul o festivitate demnă dedicată limbii arabe, în care se va propune un program cultural arab. În final, adresez salutările mele şi deosebita mea apreciere foştilor şi actualilor profesori şi studenţi ai secţiei de Limbă arabă, sperând că aceştia din urmă vor fi cei mai buni ambasadori ai ţării lor, pentru a extinde legăturile de iubire, de prietenie şi fraternitate între ţările arabe şi România.

Vă doresc un An Nou fericit.»

Un spaţiu virtual pentru poveşti reale despre Bucureşti Pentru unii, a fi bucureştean este o mândrie, pentru alţii, un chin. Oraşul trăieşte şi creşte odată cu noi cu lucruri frumoase şi lucruri urâte. Ca trăitori ai urbei dâmboviţene ne-am implicat, mai mult sau mai puţin, în viaţa cetăţii. Mulţi au idei, dar cui să le spună? Cine le ascultă? Câţi dintre cei care ne conduc sunt interesaţi să afle ce spun cei mulţi?

Unii dintre noi, poate din comoditate sau timiditate stau liniştiţi în colţul lor, chiar dacă ştiu că ideile pe care le au sunt folositoare.

Acum s-a creat posibilitate să-ţi spui părerea, să participi la viaţa oraşului, la dezvoltarea acestuia. A luat fiinţă un site al Bucureştiului, creat, culmea ironiei, de un bucureştean prin

adopţie – jurnalistul Robert Turcescu, autor al cărţii „Bucureştiul - chinurile şi facerea” Pus la dispoziţia tuturor acelora care ar dori să se implice, el ar putea deveni, credem, chiar un instrument de lucru pentru edilii Capitalei. Site-ul denumit „www.povestidinbucuresti.ro” îi invită pe toţi cei ce au amintiri frumoase sau urâte despre oraşul lor, sau care au ceva de spus, să-şi aducă contribuţia la scrierea în timp real a unui jurnal – cronică. „Povesteşte bucureştiul tău” este o continuare firească a cărţii amintite, un spaţiu virtual şi participativ dedicat Bucureştiului de ieri, de azi şi de mâine. El a fost lansat recent la Hotelul Hilton din Bucureşti.

Pagina 31

Decembrie 1918 (Urmare din pag. 1) literare este, de asemenea, un fapt al epocii lui Coresi care priveşte geografic şi sudul Ardealului şi sudul Moldovei. Şi exemplele pot fi mai multe.

Am cunoscut, noi românii, deopotrivă, prezenţa lumii occidentale mediate prin Polonia şi Ungaria catolice, am cunoscut legături cu lumea slavă balcanică – sârbii şi bulgarii, cu lumea slavă răsăriteană – ruşii şi ucrainienii.

Contemporaneitatea unor fenomene istorice a pregătit unirea românilor. Noi vorbim foarte rar de epoca ce l-a precedat pe Mihai Viteazul - primul mare făuritor al unirii românilor. În acea epocă a existat momentul numit de noi momentul Mihneştilor, momentul domniilor la Bucureşti şi Iaşi a doi fraţi, Petru Şchiopu la Iaşi şi Alexandru al II–lea Mircea la Bucureşti. Ei au făcut ca politica celor două capitale româneşti să fie identică, ceea ce a apropiat foarte mult nobilimea şi boierimea din cele două state româneşti, ca fenomenele artistice să fie absolut similare la răsărit şi sud de Carpaţi. Încă dinainte de epoca lui Mihai Viteazul, în vremea acestor Mihneşti, două biserici moldoveneşti, biserica mănăstirii Galada şi cea a mănăstirii Aroneanu, amândouă la Iaşi, primeau elemente muntene puternice aşa cum monumente din Ţara Românească primeau influenţe notabile din Moldova.

Momentul Mihai Viteazul este prea bine cunoscut

Albania - 20 de ani...

(Urmare din pag. 1) care iată, a ajuns la jubileu. Pe 28 noiembrie, în ziua declarării independenţei, vom ridica drapelul naţional în prezenţa unor personalităţi din diverse ţări şi a prietenilor noştri din comunitatea albaneză.

Ar fi interesant ca cititorii noştri să cunoască câteva dintre episoadele importante care au marcat profund istoria Albaniei şi pe cetăţenii săi.

Independenţa Albaniei a fost obţinută greu, iar istoria naţiunii albaneze din ultimii 100 de ani este foarte dureroasă. Albania şi albanezii au parcurs un drum lung, dar încununat cu succese. Acum 100 de ani, naţiunea albaneză şi-a disputat existenţa şi datorită unor decizii greşite a devenit o arenă a conflictelor regionale. În secolul trecut albanezii au fost nevoiţi să facă faţă regimului comunist, până prin anii ’90. Datorită acestei perioade, Albania s-a numărat printre cele mai sărace şi izolate ţări, deşi din punct de vedere geografic se află în sânul Europei. Astăzi, la 100 de ani de la proclamarea independenţei sale, Albania se prezintă în faţa întregii lumi, complet schimbată. Ea se bucură de progrese considerabile şi este foarte aproape de atingerea obiectivelor strategice la nivel naţional. Pe teritoriul Albaniei de azi s-au creat instituţiile democraţiei şi ale statului de drept, economia s-a fundamentat pe valorile pieţei libere, promovăm libertatea de exprimare, respectul faţă de drepturile minorităţilor, iar toleranţa religioasă se află la un nivel excelent.

Albania este astăzi membră NATO, membră a Consiliului Europei şi acţionează cu determinare în vederea integrării în Uniunea Europeană. Albanezii călătoresc fără viză pe teritoriul Europei. Ţara mea şi-a încheiat recent mandatul prezidenţial în cadrul Consiliului Europei, funcţie pe care a exercitat-o cu mândrie şi cu un temeinic angajament faţă de obiectivele acestei organizaţii şi faţă de obiectivele sale globale şi de viitor. Un alt obiectiv important pe care Albania l-a atins pe durata mandatului său a fost îndeplinirea angajamentului pe care şi l-a asumat de sprijinire şi apropiere a ţărilor care fac parte din Primăvara Arabă şi a celui mai tânăr stat european, Kosovo, de Consiliul Europei şi instituţiile europene. Sub deviza,,Unitate în diversitate’’ preşedinţia albaneză şi-a stabilit drept prioritate promovarea toleranţei, a armoniei religioase şi interculturale, valori ce caracterizează societatea albaneză şi reprezintă o adevărată provocare pentru Europa secolului XXI. Cu ocazia acestei aniversări vrem să mulţumim naţiunilor care au contribuit la libertatea de azi a albanezilor şi care susţin îndeplinirea visului nostru de a face parte din familia europeană.

Ce activităţi sunt prevăzute a se desfăşura în România cu prilejul sărbătoririi celor 100 de ani de independenţă ?

Mă simt foarte mândru şi privilegiat că am ocazia să sărbătoresc aniversarea independenţei Albaniei, aici, la Bucureşti, capitala ţării unde primul Prim ministru al Albaniei independente,

pentru a stărui prea mult asupra sa. Mihai Viteazul a fost un conducător politic care a dorit să unească cele trei ţări locuite de români pentru a putea, pe de-o parte, să constituie un bastion important al creştinătăţii răsăritene în lupta cu islamul, şi ştim foarte bine ce a însemnat Mihai Viteazul în lupta împotriva Imperiului Otoman, şi pe de altă parte, să aibă în acest spaţiu, unite teritoriile româneşti ortodoxe înaintea extinderii Imperiului Habsburgic, al catolicismului habsburgic, reprezentat de Rudolph al II-lea. Desigur, nu poate fi exclusă nici ideea că el a fost un conducător militar de tip renascentist. Aşa cum au existat, la un moment dat, alţi conducători ai renaşterii italiene, cum a fost fiul papei Alexandru Borgia, cel ce a unit câteva teritorii din nordul peninsulei italiene, aşa cum au fost alţi conducători politici şi militari ai apusului care, în secolul al XVI-lea, secolul creării statelor naţionale, ce luau locul statelor teritoriale din secolele anterioare, au nutrit gânduri de acelaşi fel.

Mihai Viteazul se aşează într-o galerie de personalităţi europene ce au dorit crearea unor state întemeiate pe acelaşi sânge, pe aceeaşi limbă.

A urmat momentul post Mihai Viteazul. Secolul al XVII-lea este un secol de apropiere continuă a românilor transilvăneni de cei moldoveni şi cei munteni, dar şi a unor unguri maghiari din Transilvania, în principal protestanţi maghiari din sec. XVII, care au gândit la o apropiere politică de spaţiile româneşti de la sud şi răsărit de Carpaţi cu ideea de a constitui o nouă Dacie şi ideile politice ale prinţilor maghiari care vroiau, împreună cu

Constantin Şerban, Matei Basarab, Vasile Lupu, Gheorghe Ştefan, să creeze alianţe care, conjuctural, îşi aveau importanţa lor. Există apoi apropierile foarte mari care preced Unirea de mai târziu între familiile nobile din Muntenia şi Moldova - cazul notabil al Cantacuzinilor, care apropie foarte mult politica celor două principate în epoca dinainte de secolul XVII. Au existat şi rivalităţi foarte mari, nu trebuie să le ascundem. A fost, la un moment dat, tendinţa de a nu vorbi, de exemplu, despre conflictele dintre Matei Basarab şi Vasile Lupu. Ele erau absolut fireşti. Dar ele nu scad cu nimic dorinţa de unitate a românilor ci reflectă orientările politice ale unor personalităţi româneşti, la un moment dat. Este notorie rivalitatea dintre Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir. Ceea ce însă nu înseamnă că, în aceeaşi epocă, arta brâncovenească nu se răspândea şi în Moldova.

Epoca fanarioţilor este o epocă de apropiere continuă a celor două Ţări Româneşti Transilvania intrase sub administrare habsburgică - dar între Moldva şi Muntenia se creează legături osmotice pentru că există aceeaşi voievozi care domnesc de multe ori şi la Iaşi şi la Bucureşti, cum a fost Constantin Mavrocordat sau cazul Ghiculeştilor sau a ultimei dinastii fanariote a familiei Şuţu la începutul secolului XIX. Tot ceea ce, după 1800, reprezintă idei de unitate este găsit în opera marilor noştri istorici ca Mihai Kogălniceanu şi Nicolae Bălcescu. Nu întâmplător Nicolae Bălcescu scrie despre Mihai Vodă

Viteazul. Barbu Ştirbei şi Gheorghe Bibescu îl transformă pe Mihai Viteazul într-un simbol al unităţii româneşti. Şi ajungem cu aceasta la ceea ce eu consider a fi cel mai înalt nivel al inteligenţei politice româneşti. Este momentul reprezentat de dubla alegere, la Iaşi şi la Bucureşti, la începutul şi sfârşitul lui ianuarie 1859, a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Unite Române. Este un moment de inteligenţă politică românească, în care dubla alegere a obligat puterile europene, care nu vedeau, cu excepţia Franţei, cu ochi buni unirea Ţărilor Romane, să fie obligate să se plece în faţa acţiunii româneşti. A fost o acţiune pregătită de elitele româneşti care, de multe ori, au renunţat la interesele lor personale pentru triumful cauzei naţionale. Şi,din acel moment al unificării prin Cuza, se intră în pregătirea Marii Unirii de la 1918.

Acest fenomen poate fi urmărit pe toate palierele istoriei civilizaţiei româneşti, dar trebuie spus că Academia Română a jucat un principal rol în unificarea românilor din Principatele unite cu cei din Transilvania, ea fiind prima care a primit în sânul său şi membri ai intelectualităţii române din Transilvania, Banat şi Basarabia.

Momentul 1918 îşi găseşte o paralelă în fenomene similare ce se petreceau în spaţiul sud-est european. Puţină lume ştie că tot la 1 decembrie 1918 s-a produs o altă mare unire în acest spaţiu – unirea sârbilor, slovenilor şi croaţilor – care, la 1 decembrie 1918, au creat statul de unitate care a existat multă vreme în

vecinătatea noastră. Această tendinţă de unire era puternică în tot spaţiul acesta, cum îl numim noi, interimperial, cuprins între marile imperii, care de altfel se şi destrămau. Era momentul în care imperiul ţarist se destrăma, cel otoman murise şi se încheia viaţa celui austro-ungar. Trebuie spus cu tărie că în cazul românilor se creea o unitate care era pregatită de veacuri. Actul de la 1918, a fost desigur un act al poporului român, al maselor româneşti, dar nu trebuie uitat rolul anumitor personalităţi politice.

Consider că un rol fundamental în actul unirii l-a jucat liberalul Ionel Brătianu, cel mai important om politic al tuturor timpurilor noastre, aceasta este părerea mea personală. Acesta alături de alţi reprezentanţi ai diplomaţiei româneşti, participanţi la unire, cum ar fi Iuliu Maniu, Vaida Voievod, şi multe alte minţi strălucite ale intelectualităţii ardelene, alături de cei din Vechiul Regat, au pregătit o întreagă acţiune diplomatică, politică, ideologică pentru ca să se producă marea Unire. Din păcate, politicienii românii nu vor ştii să păstreze, în condiţiile tulburi ale Europei, această Românie Mare. Ea se va destrăma după 20 de ani.

Dacă ar fi să emit o opinie de istoric care trebuie să fie întotdeauna lucid şi nu sceptic, aş spune că Unirea de la 1918 rămâne un lucru irepetabil.

Românii, niciodată nu vor mai trăi acea stare de graţie ca în 1918 pentru că teritorii importante ale românismului nu sunt acum în statul român şi bănuiala mea este că nu vor fi niciodată.

precum şi alţi patrioţi albanezi celebri au decis să proclame independenţa, care s-a desăvârşit la Vlora pe 28 noiembrie 1912.

România este ţara care a inspirat Renaşterea albaneză, este locul în care comunitatea albaneză a jucat un rol crucial în pregătirea şi declararea independenţei ţării mele de către Ismail Quemali, aici s-a cântat pentru prima oară imnul nostru naţional, este prima ţară care a recunoscut Albania ca stat independent.

Legăturile culturale dintre ţările noastre datează încă din vremea Renaşterii. Fără îndoială, aniversarea celor 100 de ani de independenţă a Albaniei îşi are importanţa sa şi pentru România. În scopul aniversării, împreună cu instituţiile române şi asociaţiile albaneze am organizat o serie de evenimente culturale importante, cele mai multe dintre ele desfăşurându-se pentru prima dată. Aş aminti Săptămâna Filmului Albanez la Bucureşti, expoziţia de costume tradiţionale albaneze, colocviul Naum Veqilharxhi dedicat iniţiatorilor Renaşterii naţionale albaneze, promovarea unor cărţi, etc.

Cele mai importante evenimente au fost inaugurarea unei plăci comemorative la biserica Sf. Nicolae Dintr-o Zi şi recepţia care a avut loc la Grand Hôtel Continental, evenimente la care a luat parte Primul Ministru al Albaniei, domnul Sali Berisha.

Folosesc acest prilej pentru a-mi exprima recunoştinţa profundă pentru sprijinul acordat de către instituţiile române, în special faţă de Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului. Doresc să-mi exprim recunoştinţa şi faţă de primarul Bucureştiului, domnul Sorin Oprescu. Domnia sa ne-a oferit un sprijin extraordinar în realizarea tuturor activităţilor noastre.

Cum se prezintă situaţia economică a Albaniei în condiţiile actualei crize mondiale?

După 100 de ani de independenţă este momentul să facem un bilanţ al schimbărilor şi putem afirma cu convingere că avem parte de rezultate pozitive. Cifrele arată o creştere semnificativă în diverse sectoare. Economia albaneză, bazată în totalitate pe economia liberă, îşi menţine în continuare creşterea care este de 4 ori mai mare decât media din această regiune şi asta în ciuda crizei economice mondiale. Sectorul public albanez are cele mai mici taxe din Europa, impozitul forfetar fiind de 10 %. În locul procedurilor birocratice a fost introdus un sistem numeric eficace «One Stop Shop», care permite înregistrarea firmelor, a licenţelor şi a permiselor de lucru, clasând Albania între primele 10 ţări din lume în acest domeniu. Achiziţiile publice se fac în totalitate electronic. Ţara mea oferă un mediu convivial şi atrăgător firmelor, investitorilor străini şi turiştilor. Se menţine un raport foarte bun între salarii şi productivitate. Investiţiile străine au crescut cu 316 %, iar exportul s-a dublat.

Inflaţia a rămas la 3%, iar rata şomajului este în scădere.

Ne-aţi vorbit despre dinamica economiei albaneze.Care este potenţialul economic natural pe care se bazează aceasta?

După cum spuneam, Albania are o economie dinamică şi dispune de un potenţial considerabil. Ea are un potenţial energetic deosebit şi

resurse semnificative de apă. Avem în derulare proiecte de construire a 443 de centrale hidroelectrice de capactiăţi diferite. Au fost semnate 120 de contracte de concesiune pentru aproximativ 330 de hidrocentrale, însumând în total o investiţie de 3,2 miliarde de euro.

Albania va deveni o mică superputere în această regiune din punct de vedere al resurselor regenerabile de energie. Ea este o ţară foarte bogată în minereuri şi deţine rezerve importante de crom, cupru, fier, nichel, aur şi platină. Extragem petrol şi dispunem de resurse care permit exploatarea acestuia în următorii ani. Potenţialul turistic al zonelor de coastă (450 km) şi al celor montane este fantastic.

Turismul nostru este în plină expansiune, oferind pachete turistice diverse: litoral, turism cultural, turism montan, etc. Numărul celor care au vizitat Albania anul acesta a ajuns la 4 milioane.

După aderarea la NATO, Albania şi-a stabilit drept prioritate integrarea în Uniunea Europeană. Vă puteţi bizui pe sprijinul României în acest demers?

Este adevărat, integrarea în Uniunea Europeană este un obiectiv naţional, este visul cetăţenilor noştri. De la 1 noiembrie 2009 Albania este membru NATO şi prin misiunile sale a adus o contribuţie semnificativă la pacea şi stabilitatea în regiune. Acum ne aflăm într-un moment crucial, cel al integrării în Uniunea Europeană.

Comisia Europeană a acordat Albaniei statutul de candidat. România a susţinut aderarea noastră la NATO, liberalizarea pentru albanezi a vizelor în spaţiul Schengen, iar acum ne susţine în procesul integrării, susţinere pe care ne-o confirmă cu fiecare ocazie şi faţă de care sunt bucuros să-mi exprim recunoştinţa profundă.

Care este rolul Albaniei în regiune şi cum acţionează ea în susţinerea perspectivei europene a ţărilor din Balcanii de Vest?

Albania joacă un rol strategic în asigurarea, garantarea şi propagarea spiritului de cooperare, a păcii şi a dialogului în regiune şi dincolo de ea. Relaţiile sale cu celelalte ţări din zonă sunt excelente. Ţara mea acţionează cu determinare în vederea sporirii importanţei rolului său în asigurarea stabilitatea politică, consolidarea cooperarării economice şi creşterea bunăstării cetăţenilor. Albania oferă cel mai bun exemplu din regiune în ceea ce priveşte sprijinul ferm al cetăţenilor albanezi în procesul de integrare europeană fiind convinşi că integrarea va asigura pacea, securitatea şi prosperitatea zonei. Credem în continuitatea sprijinului ţărilor membre UE pentru integrarea în Uniune a tuturor ţărilor din regiune, inclusiv a statului Kosovo. În acest context, Albania a salutat prezentarea studiului de fezabilitate a Acordului de stabilitate şi asociere între Uniunea Europeană şi Kosovo prezentat de către Comisia Europeană autorităţilor din Kosovo, ca pe un moment cheie şi mai mult decât atât, un semnal, indicând faptul că statul Kosovo are posibilitatea de a urma aceeaşi cale ca celelalte ţări din Balcanii de Vest în ceea ce priveşte perspectivele europene.

Republica Kosovo este recunoscută de 98 de ţări şi pe 17 februarie 2013 va aniversa 5 ani de

la independenţa sa, contribuind cu demnitate la menţinerea păcii şi stabilităţii în regiune şi dincolo de ea. Albania va susţine în continuare independenţa precum şi includerea statului Kosovo în iniţiativele regionale şi multilaterale în procesul de integrare europeană in vederea aderării acestuia la Organizaţia Naţiunilor Unite.

Cum evaluaţi relaţiile dintre România şi Albania?

Relaţiile dintre ţările noastre sunt foarte bune.

Ne bucurăm de legături de prietenie între cele două popoare şi de o cooperare ce se extinde în toate domeniile. Relaţiile frăţeşti au început la sfârşitul secolului al XIX-lea, când România a devenit ţara gazdă a patrioţilor albanezi care luptau pentru Renaşterea naţională, oferindu-le un mare sprijin şi contribuind semnificativ la pregătirea şi proclamarea independenţei Albaniei.

Aceste relaţii s-au dezvoltat şi au crescut treptat având o bază solidă. Astăzi, suntem mândri şi recunoscători pentru relaţile noastre din ultimii 100 de ani bazate pe respect şi sprijin reciproc. Între România şi Albania au fost semnate toate documentele care reglementează cooperearea bilaterală, inclusiv Tratatul de prietenie. Cele două ţări au un mare potenţial, sunt interesate şi angajate în extinderea acestor relaţii, în special în domeniul economic. Deşi nu la nivelul dorit, schimburile noastre comerciale au crescut de la an la an. Diverse companii româneşti şi internaţionale ce-şi desfăşoară activitatea în România, caută să-şi extindă activităţile şi în Albania. Am continuat să încurajăm companiile să ia în considerare posibile investiţii în energie, infrastructură, turism, cetc. Guvernul şi instituţiile albaneze se angajează să facă totul pentru ca proiectele investitorilor străini, inclusiv cele ale românilor, să reuşească.

Câteva cuvinte despre rolul comunităţii albaneze din România care are străvechi tradiţii.

Aşa este, comunitatea albaneză de aici, căreia îi sunt profund recunoscător, este cea mai veche şi a contribuit enorm la declararea independenţei ţării mele. Mai mult decât atât, patru membri ai delegaţiei comunităţii albaneze din România, respectiv Dhimiter Emanoil, Dhimiter Zografi, Spiridon şi Ilo Dhimiter Berati, au semnat Declaraţia de Independenţă din Vlora.

Astăzi, această comunitate joacă un rol important şi, desigur, a devenit o punte de legătură între cele două ţări. Este evident că această comunitate din România a fost o parte integrantă a festivităţilor de aniversare a 100 de ani de independenţă.

Cum v-aţi adaptat la realitatea românească în perioada în care vă exercitaţi atribuţiile oficiale ?

Am avut parte de primiri călduroase din partea reprezentanţilor instituţiilor româneşti pe care am avut ocazia să-i cunosc, să facem schimb de opinii şi să lucrăm împreună în interesul dezvoltării cooperării bilaterale. Am vizitat locuri încărcate de istorie, oraşe din România, am cunoscut oameni de diferite profesii care ne-au devenit adevăraţi prieteni. Pe scurt, părerea mea este că România şi oamenii săi minunaţi fac totul pentru ca oaspeţii săi să se simtă bine.

“Unire în cuget...

(Urmare din pag. 3) doar Antonescu care a antrenat-o în războiul antisovietic ce a adus mari pierderi umane şi materiale ca să nu mai vorbim despre consecinţele politice care au urmat. După finele confruntării armate s-a instaurat, ilegal şi sub pavăza armelor, un regim opresiv care a durat aproape jumătate de secol.

Acum, peste două decenii de la răsturnarea regimului comunist România se află într-o nouă perioadă istorică ce trebuie să fie, aşa cum şi-a dorit şi îşi doreşte poporul, a libertăţii, a instituirii şi apărării cu orice preţ a regulilor de fier ale democraţiei, ale justiţiei şi ale echităţii sociale. România, deşi nu mai este egală cu cea din 1918 este ţara celor care cândva, cu multe decenii în urmă, se uneau,, în cuget şi simţiri’’. O asemenea unitate şi solidaritate este şi acum de dorit, şi profund necesară pentru apărarea drepturilor democratice, a libertăţilor cetăţeneşti, pentru sănătatea naţiunii.

Nu trebuie să uităm, însă, că ne aflăm într-o perioadă a înfloririi egoismului, a individualismului, a puterii banului, când interesul unuia sau unora precumpăneşte nu odată asupra interesului general.

Când politicianismul dictează, de multe ori, nesocotind cerinţa imperioasă a dominaţiei valorii profesionale, spirituale, etice. Când suficienţa, incultura sau pseudocultura izbutesc să aibă câştig de cauză. Când mârlănia, grobianismul se manifestă din plin. Când interese meschine urmăresc să divizeze naţiunea, să contrapună segmente sociale altor segmente sociale.

Există resurse umane, morale, chiar politice pentru a remedia această situaţie. Există oameni care şiau dobândit statutul social, averea prin efort propriu şi care pot şi vor să-şi dedice energia şi resursele binelui ţării. Există oameni politici demni de stimă. Nu poate fi omis potenţialul enorm pe care îl reprezintă tineretul. El trebuie însă educat în spiritul dragostei de ţară, cointeresat în efortul necesar propăşirii acesteia. Familia, şcoala, biserica dezbărate de formalism, conservatorism şi superficialitate au de jucat un rol deosebit în acest sens. Cei tineri, dar poate şi unii din cei mai vârstnici ar trebui să înţeleagă că a-ţi iubi ţara, a fi conştient şi mândru de identitatea de român nu este deloc desuet chiar în condiţiile actuale ale vieţii comunitare europene şi ale globalismului. A fi cetăţean european, a dori să cunoşti şi să fi în contact cu realizările,, din afară’’ nu contrazice condiţia de cetăţean român care îşi iubeşte şi respectă ţara, cu toate lipsurile şi dificultăţile existente. Chiar şi cei care, din motive de ordin material, emigrează, nu se rup sufleteşte de ţara în care s-au născut şi unde unii au încă familii. Revenind acum la noxele sociale ale României de astăzi, la care ne-am referit înainte, ar trebui să conştientizăm necesitatea imperioasă de a ne împotrivi lor şi de a acţiona împotriva acestora sub semnul unităţii şi solidarităţii. O Românie unită, solidară acum, în al doilea deceniu al secolului XXI, înseamnă reunirea tuturor celor care îi vor binele împotriva celor care dau naştere disfuncţiilor ce o împovărează şi o trag înapoi. Unirea de acum nu trebuie să însemne o falsă,,unitate de monolit’’ proclamată de regimul comunist şi nici o nereală pace socială cerută de unii in perioada de tranziţie. Ea trebuie să ducă la o autentică unitate a forţelor binelui împotriva răului. Să ne amintim acum, pe fondul frământărilor sociale din ţară, de o înţeleaptă vorbă:,,unirea face puterea’’!

Pagina 32

Hellene Diana Neagu Despre Tărâmul Ţestoaselor Hellene Diana Neagu face notă distinctă în peisajul artelor contemporane. Deopotrivă, prin particularitatea concretizării demersului său artistic şi prin tenacitatea cu care îl slujeşte.

Născută în anul 1976, a absolvit Liceul de Artă Nicolae Toniza din Bucureşti în 1994, obţinând o diplomă în Design Vestimentar. Urmează apoi Universitatea de Arte din Bucureşti, Facultatea de Arte Decorative şi Design, obţinând în 1999 o licenţă în scenografie. Începând cu anul 1994 a creat costume şi decoruri şi a fost asistent scenograf pentru mai multe producţii internaţionale de teatru şi film realizate pentru Canal Arte, Mira Max, Media Pro Pictures, si altele. A participat la mai multe stagii de cercetare în Italia şi Grecia.

Ca sculptor, participă la numeroase simpozioane şi festivaluri în ţară – Bucureşti, Sibiu, Iaşi.. şi în străinătate - Slovenia, Cehia. Expune pe simezele Muzeelor de Artă Cotroceni, Arad şi Târgovişte, cele ale Galeriei Hilton Art Club, sau ale Galeriei Palatului Parlamentului. Participă la expoziţii de grup sau personale în Italia, Grecia, Spania, Slovenia. Lucrări ale artistei fac parte din colecţii particulare din România, Italia, Grecia, Germania, Norvegia, Spania, Slovenia, Statele Unite ale Americii, Franţa, şi din colecţii publice din România, Cehia si Slovenia.

A primit premiul întâi pentru scenografie, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru la Buşteni, şi la Thessaloniki, în cadrul Balcanic Theatre Festival; recent, i-a fost decernat Premiul pentru Arte Decorative, în cadrul Bienalei „Ion Andreescu” de la Buzău.

Artista trăieşte la Bucureşti şi îşi desfăşoara activitatea ca sculptor şi scenograf în ţară şi străinătate. unei artiste, precum Hellene Diana Neagu, pot să încânte ochii şi inimile Cetăţii.

Veronica Marinescu, critic de artă Somptuoase, calde şi nobile, luminoase şi impunătoare, sculpturile semnate de Hellene Diana Neagu se încadrează perfect şi într-o casă nouă, pe care o fac mai prietenoasă, şi într-una pe care şi-au pus amprenta câteva generaţii, şi în atmosfera oficială a unei instituţii importante, oferindu-i privirii un punct de sprijin, iar gândului un popas de armonie. Aceste sculpturi depăşesc paradigma decorativului şi se subsumează artei conceptuale. Lemn pictat, alamă şi cupru patinate ca nişte vestigii antice: metalul este bătut, cu gesturi parcă rituale, cu răbdarea care îi defineşte pe orientali, iar cromatica are vocaţia simbolului.

Marina Roman, critic de arta Înţelegi că sunt idei brodate în cupru şi alamă, ca un blazon de cavaler care şi-a pus viaţa în slujba binelui, a adevărului şi a frumosului, mereu împreună, niciodată separat. Mitul Androginului este tema asupra căreia artista declară că se concentrează de ani buni, iar Ţestoasei îi revine rolul principal, în funcţie de care se organizează discursul plastic. Sufletul prins în carapacea trupului, sufletul pur care încearcă să se elibereze de patimi, este ţesut, în mii de zale şi aşternut pe pereţii gândului nostru. Cuprul fluid, alama discretă şi patina ca marea Ionică sunt ofrandele artistei pentru omul de azi. Putem trăi simplu şi în armonie cu tot ce ne înconjoară, este simplu şi la îndemâna oricui, trebuie doar să ne oprim un minut din goana după nici noi nu ştim ce.”...

Madalina Mirea, istoric de artă

Night Walking Turtle, alamă, 100x100 cm detaliu

Silence of the Turtles, alamă, 185x155 cm detaliu

Foto: Marc Barbu

„ De ani buni, Hellene Diana Neagu creează un univers plastic inconfundabil: putem vorbi despre lucrări-obiect care îşi revendică originea în sculptură şi care se înscriu în zona sintezei plastice, minuţios gândită şi încărcată de emoţie, de bucuria lucrului bine făcut. În toate lucrările sale transpare jocul şi frumuseţea descoperirii, ca o consecinţă imediată a căutării propriului drum; ca un moment al adevărului, rostit, mărturisit după ce artista a considerat că se află în acord cu sine şi cu lumea în care trăieşte”. Este aproape imposibil de cuprins în cuvinte asemenea “spectacol” unde şi-au dat întâlnire lumina şi preţiozitatea materialităţii. E limpede că artista, care şia propus să recupereze vizual elemente simbolice de mare încărcătură culturală, nu se lasă furată de mirajul culorii, ci dozează totul cu măsură, reuşind să dea sens gândului ce a însoţit-o şi forţă compoziţiei, intr-un armonios echilibru. Gestul său ne dezvăluie un travaliu subtil, de mare fineţe ce dă naştere unor forme care aparţin tradiţiei obiectului manufacturat; ne dezvăluie capacitatea sa de a surprinde esenţa lucrurilor, în spatele căreia se află o disciplină severă şi un studiu temeinic. În compoziţiile sale primează bucuria pentru frumos şi simţul pentru expresivitatea plastică. “Lucrările au apărut ca un rezultat firesc al studiului meu asupra problemelor de etică şi morală şi au evoluat o dată cu aprofundarea acestuia. Pot să spun despre ele că sunt simple, dar, totodată, şi preţioase, ca şi Învăţătura pe care trebuie să o luăm ca piatră de temelie a devenirii noastre...”, se confesează Diana Neagu.

Pe lângă opera creată, însăşi confesiunea îi sporeşte aura distincţiei sale artistice. Iată de ce credem că, într-o lume în care performanţa nu prea mai este remarcată şi valorificată, lucrările

Turtle in Space and Time, alamă, 100x100 cm

Island of the Turtles, alamă, 80x80 cm

Testudinis Sapientiae, alamă, 100x100 cm