5 minute read

Cum ne putem proteja

Next Article
Tusea

Tusea

Deoarece a preveni este mult mai ușor decât a trata, aplicarea măsurilor care țin la distanță agenții patogeni trebuie să se transforme în rutină și chiar să devină literă de lege în această perioadă de plină pandemie. Pentru diminuarea riscurilor de a ne l Acoperirea gurii și nasului în îmbolnăvi de COVID-19, dar și de timpul tusei și strănutului cu un alte infecții respiratorii, autoritățile șervețel de unică folosinţă, urmată medicale recomandă o serie de de aruncarea acestuia după utilizare acțiuni profilactice specifice și şi spălarea imediată a mâinilor cu nespecifice, așa cum ar fi: apă şi săpun. Daca nu aveți un l Ocolirea zonelor aglomerate strănutați în pliul cotului; unde suntem expuși la contact direct și/sau interacțiune cu un l Purtarea măștilor de protecție în număr mare de persoane, de tipul mijloacele de transport în comun adunărilor publice, cozi, zone de și spațiile închise; trafic intens, zone de recreere; l Spălarea frecventă a mâinilor modul de purtare, îndepărtare şi cu apă și săpun din abundență. eliminare a măştilor, asociate cu Respectarea strictă a igienei mâinilor o igienă corectă a mâinilor după este decisivă pentru a preveni îndepărtare; infecția COVID-19. Durata minimă a șervețel la îndemână, tușiți sau l Respectarea regulilor privind unui spălat pe mâini eficient este de l Evitarea ducerii mâinilor la gură, 20 de secunde. nas sau ochi;

Nu folosiți o mască ruptă sau umedă

Advertisement

Nu purtați masca doar peste gură sau sub bărbie Nu purtați o mască prea largă Nu atingeți partea din față a măștii

Nu scoateți masca pentru a vorbi cu cineva sau pentru a face altceva ce necesită reatingerea măștii

Nu lăsați masca la îndemâna altor persoane Nu refolosiți masca

l Limitarea la maximum a oricărui l Menținerea unui regim contact direct cu alte persoane, de viață sănătos – hidratare în afara celor care fac parte din corespunzătoare, alimentație familia restrânsă, prin gesturi cum bogată în proteine, legume și ar fi: strângerea mâinilor, fructe proaspete, reducerea îmbrățișările, sărutul fumatului (activ și pasiv) obrajilor sau al mâinilor, atingerea fețelor cu mâinile. l Curățarea și Oamenii de ştiinţă spun că vaccinul este cea mai bună soluţie pentru oprirea răspândirii coronavirusului. Studii recente arată că va fi nevoie și a consumului de alcool, odihnă fizică și psihică, mai multă mișcare (mers pe jos, cu bicicleta, aerobic, dezinfectarea zilnică de două doze de vaccin, jogging, patinaj etc.)

a suprafețelor și la distanţă de câteva

obiectelor des folosite, zeci de zile. l Limitarea cum ar fi: clanțe, mânere, folosirii bancnotelor și a birouri, tastaturi, mouse, monedelor, optând pentru telefoane. În acest scop sunt plăți cu cardul/telefonul sau recomandați dezinfectanții pe bază plăți on-line. de clor și alcool (o concentracție de minimum 70% alcool); Utilitatea dezinfectanților l Evitarea atingerii suprafețelor În cazul în care nu putem folosi care sunt atinse în mod frecvent apa și săpunul, putem recurge la și de alte persoane: balustrade, metoda suplimentară de curățare a clanțe, mânere, butoane de lift sau mâinilor, aplicând geluri sau sprayde acces. În cazul în care trebuie uri dezinfectante. Important este totuși să le atingeți, protejați-vă ca acestea să conțină minimum folosind șervețele de unică folosință. 60% alcool ca ingredient activ. De asemenea, după utilizarea lor, l Aerisirea frecventă a încăperilor mâinile trebuie să rămână ude (acasă și la locul de muncă) minimum 20 de secunde. Atunci și păstrarea unei temperaturi înseamnă că s-a folosit cantitatea ambientale optime (de 22-23°C); corectă de dezinfectant.

Vaccinarea, cel mai bun scut antigripal Dacă în lupta cu răcelile trebuie să ne bazăm pe profilaxia non-medicamentoasă și forța de apărare a sistemului imunitar, dat fiind că nu există un vaccin (numărul mare de serotipuri face imposibilă crearea lui), în cazul gripei avem acces la opțiunea imunoprofilaxiei.

Experiența ultimelor decenii arată că vaccinarea sezonieră este cea mai sigură și eficientă metodă de a preveni infecțiile cu virus gripal și de a reduce morbiditatea și mortalitatea asociate acestora. Datele arată că vaccinul antigripal poate scădea cu până la 80% riscurile de îmbolnăvire.

Cine trebuie să se vaccineze? Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă vaccinarea antigripală oricui dorește să se protejeze, dar mai ales categoriilor de populație cu risc sporit de îmbolnăvire și complicații grave: personalul medical, persoanele

Cu cât se vaccinează mai multe persoane, cu atât sunt mai mici riscurile ca gripa să se răspândească în comunitate și să apară epidemiile.

peste 65 de ani, copiii sub 5 ani, pacienții cu afecţiuni cronice (cardiovasculare, metabolice, renale etc.) și gravidele.

Perioada din an propice Pentru a avea eficiență optimă, vaccinarea trebuie efectuată înainte de începerea sezonului gripal, astfel încât organismul să aibă timp să producă anticorpii protectori. Conform experților epidemiologi, momentul ideal pentru vaccinarea antigripală este luna octombrie a fiecărui an.

Desigur, aceasta poate fi realizată și mai târziu, însă riscurile de a intra în contact cu virusul gripal înainte ca vaccinul să-și facă efectul devin substanțiale, pentru dezvoltarea anticorpilor fiind necesare aproximativ 14 zile!

Cine n-ar trebui să se vaccineze? În general, vaccinul antigripal injectabil poate fi administrat la majoritatea populației, cu excepția sugarilor, persoanelor cu un istoric de reacții alergice severe la ouă sau la o doză anterioară de vaccin gripal. Și cei cu alergie la latex trebuie să aleagă cu precauție această metodă de prevenție, întrucât cele mai multe branduri de vaccin gripal sunt ambalate în flacoane sau seringi care conțin cauciuc natural sau latex.

Impactul gripei Conform OMS, epidemiile anuale de gripă provoacă 2,5 milioane de cazuri grave şi 250 – 500 de mii de decese la nivel Costuri Din zilele nemuncite

global. Și în România, gripa face victime în fiecare an. În sezonul rece 2019-2020, în țara noastră s-au înregistrat 73 decese din cauza gripei, din care 50 au fost provocate de virusul gripal tip A, subtip H1, 9 – de cel de tip A, subtip H3, 6 – de cel de tip A, nesubtipat, 6 – de cel de tip B și 2 – de coinfecții de AH3+B. În total, au fost confirmate prin teste de

*potrivit datelor comunicate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Implicațiile nevaccinării

Scăderea veniturilor din cauza îmbolnăvirii de gripă sau pentru a putea îngriji un bolnav de gripă

laborator 1.929 cazuri de gripă*. suplimentare

Asociate cu spitalizarea și îngrijirile medicale. În Europa, costurile (directe sau indirecte) asociate gripei sunt estimate între 6 și 14 miliarde de euro anual.

Costuri suplimentare

This article is from: