Filarmonica Magazin nr.8, 2013 by Filarmonica „Moldova” Iași

Filarmonica de Stat „Moldova” Iași

Corul academic ”Gavriil Musicescu”

60 de ani de activitate artistică

Actualitate STAFF Director general: Prof. univ. dr. Bujor Prelipcean Director adjunct artistic Șerban Mereuță Director adjunct tehnic: ing. Corneliu Şipoteanu Director adjunct economic: ec. Dana Apostu Biroul juridic, personal, comunicare: av. dr. Dumitru Popa, şef birou, purtător de cuvânt Mihaela Mandache, consilier Cristian Ciureanu, referent Secretariat muzical: Carmen Chelaru, consultant artistic Anca Butnaru, secretar musical Cristina Ungureanu, Bogdan Grigore, bibliotecar

Publicitate: Silvia Matei, editor imagine Mihai Cantea, operator sunet Contabilitate, financiar, casierie: Gabriela Geger, economist Roxana Sofronie, referent salarizare Florenţa Săcrieru, casier Cristina Marcu, casier agenţia de bilete

Sumar Actualitate A 60-a aniversare a Corului ”Gavriil Musicescu” Istoria fondării Corului Filarmonicii „Moldova” din Iaşi

Profesorul George Pascu (1912-1996) Fondatorul Corului Filarmonicii

Dirijorul Ion Pavalache (1958 – 1990) Trei decenii la pupitrul Corului Filarmonicii

Dirijorul Doru Morariu

Cronologie, aniversări, comemorări

Orchestra simfonică ieşeană la Festivalul Internațional „George Enescu”, ediția XXI

Voces la Festivalul Enescu, ediția XXI

Album cu înregistrări Voces, lansat de TVR Iaşi la a 40-a aniversare a Cvartetului

Un festival miracol ?

File de album Note de… călător. Eduard Caudella

Compozitorul Paul Constantinescu în repertoriul simfonic şi vocal‑simfonic al Filarmonicii „Moldova” Iaşi

Serghei Prokofiev 23 Aprilie 1891 – 5 Martie 1953

Mozaic „Doctor de piane” Interviu cu dl. Alexandru Pscheidt, reprezentant al firmei Steinway&Sons în România

Calendar Agenda concertelor septembrie 2013 – ianuarie 2014

Ansambluri artistice

Orchestra simfonică

Corul academic “Gavriil Musicescu”

Cvartetul Ad libitum

Actualitate A 60-a aniversare a Corului ”Gavriil Musicescu”

Carmen Chelaru

La 4 octombrie 2013, Filarmonica ieșeană deschidea cea de-a 72-a stagiune de concerte. Întrucât în acest an se împlinesc șase decenii de activitate artistică, ansamblul coral academic Gavriil Musicescu va susține mai multe concerte până la sfârșitul anului, cu programe din principalele orientări repertoriale specifice – prelucrări folclorice, muzică religioasă, lucrări a capella și vocal-simfonice. Vom include așadar, în Revista „Filarmonica Magazin” numărul 8 informații, comentarii, referiri la trecutul și prezentul Corului Gavriil Musicescu. Cea mai mare parte a informațiilor provin din volumul editat de Filarmonică la Jubileul/Semicentenarul ansamblului coral ieșean, în anul 2003.

Istoria fondării Corului Filarmonicii „Moldova” din Iași În toamna anului 1993, pregătind aniversarea 40 a Corului Filarmonicii, am căutat un act, o decizie oficială, un decret sau orice altceva ar fi marcat o dată istorică precisă de înființare a celui de -al doilea ansamblu artistic al Filarmonicii ieșene. Am constatat cu totală nedumerire că așa ceva nu există în arhiva instituției! Profitînd de faptul că profesorul George Pascu – fondatorul și primul dirijor – era încă în viață, l-am rugat să istorisească împrejurările creării corului și să clarifice această ciudățenie. Am publicat cu mai multe ocazii, fragmentar sau integral, povestirea profesorului George Pascu, întrucît ea explică inițiativa fondării corului, așezînd-o totodată în contextul istoric. Anul 1953 a marcat o simțitoare destindere în ceea ce era la vremea aceea „lagărul comunist” est-european, prin moartea dictatorului sovietic I.V. Stalin. Milioane de oameni au răsuflat atunci ușurați, iar speranța a încolțit din nou. Deși „dezghețul” a fost scurt și mai puțin semnificativ decît fusese așteptat, mulți oameni de cultură au prins curaj și au căpătat inițiative. Așa justificăm ideea „prinsă din zbor” de muzicianul George Pascu – pe-atunci violist în orchestra simfonică ieșeană, dar cu o activitate de animator al vieții muzicale deja cunoscută și susținută. Ideea, firav exprimată de potentații locali, a fost transformată în decizie istorică de doi mari oameni de cultură ai Iașului – profesorul George Pascu și directorul de-atunci al Filarmonicii, compozitorul și dirijorul Achim Stoia. Potrivit reputatului muzicolog, lipsa unei tradiții corale îndelungate la Iași, precum și reticența autorităților proletcultiste ale vremii în încurajarea culturii profesioniste și, prin aceasta, a reformării intelectualității, l-au reținut în a cere un act oficial de fondare a corului ca ansamblu profesionist permanent al Filarmonicii. Răspunsul ar fi fost aproape sigur un abrupt și definitv nu! De Achim Stoia aceea, a apelat la căi diplomatice și, pe nesimțite aproape, noul ansamblu a luat ființă într-un timp aproape record.

Actualitate Iată povestirea profesorului George înregistrată în septembrie 1993, la Iași:

Pascu,

„Iaşul nu a avut, ca multe alte oraşe ale țării, o tradiție corală susținută de mari ansambluri care au ținut trează pasiunea pentru muzica corală. Nu a cunoscut societăți corale de lungă durată aşa cum au fost Carmen şi Cîntarea României la Bucureşti, Reuniunea Ciprian Porumbescu la Suceava, Armonia la Botoşani şi la Bârlad, precum şi corurile rămase în istorie ale lui Vidu, la Lugoj sau Dima, la Sibiu. La Iaşi, cu excepția corului Ateneului Tătăraşi, dirijat de Vasile Popovici-Ieşanu, care a durat un deceniu, celelalte înjghebări au avut existențe efemere. Continuitatea tradiției corale s-a menținut doar prin corurile bisericeşti, printre care cele mai valoroase au fost Corul Mitropolitan – consacrat de Gavriil Musicescu, în ultimele decenii ale veacului 19 [n.n.] – şi cel al Bisericii Sf. Spiridon, uneori reunite sub bagheta ilustrului Antonin Ciolan. La înființarea Filarmonicii, în 1942 nu s-a făcut apel la vreun cor în programele de concert, excepție făcînd concertul dirijat de Radu Botez, la care s-a interpretat Oratoriul Deşertul de Félicien David, cu Corul bărbătesc A.T.C. din Bucureşti, formație îndrumată permanent de dirijorul R. Botez. În 1945, după întoarcerea din refugiu [la Făget, în Banat, n.n.], în noile condiții politice se cerea foarte multă muzică de propagandă, ceea ce a impus cu necesitate existența unui cor permanent. Se făcea apel

frecvent la Corul Regionalei CFR, dirijat de Toma Carp şi la cel al Sindicatului învățămîntului, dirijat de Vasile Ionescu-Paşcani. Cu această din urmă formație s-a cîntat pentru prima oară o cantată – Balada despre Gh. Doja de Constantin Palade, avînd ca solist pe prof. Adrian Cuşmuliuc, bariton. În rest, corurile au fost utilizate pentru cîntece de propagandă sau patriotice, excepție făcînd La malurile Prutului de Ciprian Porumbescu, interpretat cu Corul CFR. La începutul anului 1953, la o consfătuire la care au participat organele locale de conducere, preşedintele Comitetului pentru artă Petru Popescu-Dorneanu şi consilierul sovietic, compozitorul Ivan Bunin, acesta din urmă, constatînd absența repertoriului vocal-simfonic, a subliniat necesitatea înființării unui cor al Filarmonicii. Evident, i s-au replicat greutățile financiare care împiedicau realizarea acestui deziderat. I. Bunin mi s-a adresat, întrebîndu-mă: «Dacă îți dau 40 de oameni, îmi poți face un cor?» Evident, răspunsul a fost afirmativ şi iată că, numai după două luni, prof. Ioan Goia, pe atunci director al muzicii, a venit la Iaşi şi, în urma contactului cu autoritățile locale, s-a stabilit că se acordă un fond necesar retribuirii de 100 lei de persoană. Această modică sumă reprezenta retribuția pentru o jumătate de normă. Spre finele stagiunii s-a ținut un concurs pentru recrutarea componenților corului, la care au fost selectați cei 40 de corişti. Întrucît alți 40 obținuseră calificative corespunzătoare, aceştia au propus să fie primiți în cor fără retribuție. Astfel, corul şi-a început

Profesorul George Pascu (1912-1996) Fondatorul Corului Filarmonicii Profesorul George Pascu s-a născut la 14 ianuarie 1912, la Iași. Și-a făcut studiile la Conservatorul ieșean (1926-1933), cu Carol Nossek, Ion Ghiga, Constantin Georgescu, Alexandru Zirra, Mircea Bârsan, Antonin Ciolan. Concomitent, a urmat cursurile Facultății de Drept (1929-1933) și pe cele ale Seminarului pedagogic (1934). În anii 1932-1934, a condus corul Bisericii Sf. Spiridon. Au urmat ani de activitate didactică la Roman, la Craiova (Liceul militar), iar din 1943, a fost profesor la catedra de Istoria muzicii a Conservatorului George Enescu din Iași. În 1945-1947, George Pascu a primit direcția Filarmonicii Moldova, iar între anii 1953-1959 a fost dirijorul Corului Gavriil Musicescu. La 16 noiembrie 1996, George Pascu a încetat din viață la Iași, lăsând o amintire vie, precum și o bogată moștenire culturală. Profesorul George Pascu a fost o legendă vie a Iașului muzical, prin neuitatele concerte-lecții organizate și prezentate ani la rând, imediat după război. Lui i se datorează formarea gustului pentru muzica simfonică a multor generații de tineri ai Iașului, începând din anii 1945, timp de peste patru decenii și jumătate, prin prezența pe scena Filarmonicii, la concertele pentru elevi și studenți ori la întâlnirile de sâmbătă, de la Biblioteca județeană din Iași, unde se închegase un cerc de Prieteni ai muzicii. 4

Actualitate repetițiile cu 80 de persoane, lucrînd cu un entuziasm de nedescris. Soprana Julieta Borcea s-a ocupat de modelarea glasurilor, prestînd onorific funcția de instructor vocal, iar pianista Steluța Diamant-Dumea a îndeplinit rolul de pianist corepetitor. Întrucît corul avea ca profesionişti doar elevi ai Liceului de muzică, pentru care Ministerul a dat derogare, iar capacitatea de a solfegia o aveau doar preoții, diaconii şi foştii învățători, s-a trecut şi la o instruire teoretică, făcînduse în colectiv solfegii şi dictări muzicale. E greu de relatat pasiunea pe care o nutreau membrii corului, şi, deşi mai bine de jumătate de corişti erau amatori, s-a putut, printr-o muncă susținută, să se pună în lucru Dansurile polovţiene de Borodin, cu care s-a deschis stagiunea 1953-1954. În urma acestui succes, autoritățile locale i-au retribuit şi pe cei 40 de corişti onorifici cu suma de 100 de lei lunar. Comitetul pentru artă, neținînd seama de vîrsta corului şi de potențele sale artistice, a programat pentru luna noiembrie 1953 Oratoriul Cîntarea pădurilor de Șostakovici, lucrare amplă care cere un destul de ridicat potențial artistic. Cu sîrguință şi cu elan, în cele două luni de lucru s-a putut realiza execuția oratoriului în condiții foarte bune. A fost un test care a permis abordarea fără reticențe a unui repertoriu destul de pretențios. S-a cîntat apoi oratoriul Pe plaiurile Bistriţei de Viorel Doboş şi s-a trecut la realizarea unui vechi deziderat al ieşenilor – interpretarea Simfoniei a IX-a de Beethoven, în primă audiție integrală ieşeană – iunie 1954. Cvartetul solistic era alcătuit din Ella Urmă, Felicia Tarnavschi, Valentin Puşterla şi Adrian Cuşmuliuc, sub bagheta dirijorului

Achim Stoia. La a doua audiție, solistele au fost înlocuite de dublurile Maria Asaftei şi Viorica Cortez. Curînd, retribuția corului a fost stabilită, prin crearea unor jumătăți de normă constînd din sume de 200, 300 şi 400 lei, iar în 1957 s-au înregistrat 13 norme cu care s-a alcătuit un cor de cameră adiacent. În 1959 întreg personalul corului era încadrat cu cîte o normă întreagă. Această progresivă creştere a retribuțiilor şi mai ales împărțirea în trei categorii de salarizare a făcut să se nască unele animozități, avînd darul să diminueze ceva din elanul şi entuziasmul în lucru al corului. Totuși s-au putut oferi ieşenilor Requiem-ul de Mozart, Anotimpurile de Haydn, lucrări prezentate în primă audiție la Iași. Concomitent s-a dat cîte un concert a cappella pe trimestru şi s-au făcut mici deplasări în localitățile din județul Iaşi şi din județele limitrofe, culminînd cu un turneu în principalele oraşe ale Moldovei. În 1957, la manifestările festive de la Bucureşti, prilejuite de aniversarea a 15 ani de activitate a Filarmonicii ieşene, s-a dat un concert coral, primit favorabil de critică, un concert al corului de cameră în cadrul concertului-lecție Muzica ieşeană la început de veac, pe care l-am ținut la Sala Dalles şi o participare la interpretarea Simfoniei a IX-a de Beethoven la Ateneul Român, cu Achim Stoia la pupitru. În 1958 a fost numit ca al doilea dirijor Ion Pavalache, care a preluat un an mai tîrziu conducerea corului.” George Pascu, Iaşi, septembrie 1993

Dirijorul Ion Pavalache (1958 – 1990) Trei decenii la pupitrul Corului Filarmonicii Ion Pavalache s-a născut la Chişinău, la 24 iunie 1927 şi a încetat din viață în dimineața zilei de 5 noiembrie 2007, la Iaşi. A studiat la Seminarul Teologic din Chişinău, apoi la Conservatorul din Bucureşti, cu profesorii Ioan D. Chirescu, Ion Dumitrescu, Marțian Negrea, Tudor Ciortea, Theodor Rogalski, Zeno Vancea, George Breazul, Tiberiu Alexandru, Emilia Comişel, Dumitru D. Botez, Ioan Vicol. Activitatea sa s-a împărțit între sfera didactică şi cea concertistică. Ca profesor, a activat la Conservatorul bucureştean, apoi la cel din Iaşi. În calitate de dirijor, Ion Pavalache a susținut nenumărate concerte corale şi vocal-simfonice la Iaşi şi în toate centrele muzicale ale României, precum şi în străinătate. A realizat numeroase înregistrări radio, TV şi pe disc, a compus mai multe piese muzicale. Nu în ultimul rând, a desfăşurat o intensă activitate de organizare şi conducere, ca secretar muzical la Filarmonica bucureşteană, Opera Română din Bucureşti, A.R.I.A. (1952-1957), precum şi ca director al Operei Române din Iaşi (1968-1975). 5

Actualitate Fragmente din prezentarea semnată de dirijorul Ion Pavalache, în volumul aniversar din 2003. „Competența ansamblului, din punct de vedere profesional era foarte eterogenă: de la 4 clase primare (angajați cu derogare) pînă la 2-3 licențe; între aceştia, doar 3-4 absolvenți de Conservator (consecința desființării acestuia timp de 10 ani, între 1950-1960). Desigur situația oferea un handicap imens. El a fost parțial compensat, pe plan muzical, de absolvenții şi uneori elevii Liceului de Muzică, unde lucrau marii profesori ai Conservatorului, rămaşi în Iaşi – A. Stoia, G. Pascu, C. Constantinescu, Florica Nițulescu, Ella Urmă, Felicia Tarnavschi, Al. Gabaret, Lucia Burada şi alții. Cu aceste elemente şi cu cei mai dotați şi pasionați corişti din Iaşi, corul avea alură profesionistă. Fireşte că unificarea unei asemenea diversități de pregătire şi de vîrstă a însemnat o îndelungă şi niciodată terminată muncă de instruire. Dar aceasta nu se putea face consecutiv, treptat, ci concomitent: şi pregătirea muzicală, şi cea vocală, şi cea artistică, şi cea stilistică, şi de repertoriu şi regie, tot. Și pe deasupra pregătirea psihologică… După doi ani a început lungul nostru travaliu de înregistrări, timp de 12 ani (1960-1973), la Iaşi, dar mai ales în (noul) Studio RTV la Bucureşti, aducînd Corului

Gavriil Musicescu un bagaj de înregistrări, de certă valoare şi cantitativ foarte cuprinzătoare, care sînt prezente pe post şi astăzi. În primul rînd muzica moldovenească, care nu exista în fonotecă, dar şi alte numeroase lucrări corale din toate timpurile, lucrări reprezentative ale tuturor şcolilor… Alături de muzica a cappella, am cultivat, în mod normal, mereu, domeniul vocal-simfonic, începînd cu Händel – Oda păcii, Alexanderfest, Samson, Messiah, trecînd la Bach – Magnificat, Missa în si minor, oratoriile; repertoriul romantic: Berlioz, Franck, Schubert, Schumann, Mozart, Beethoven, dar şi muzică românească: Paul Constantinescu, Mihail Jora, Constantin Palade, Sigismund Toduță, Gh. Dumitrescu, W. Berger, A. Stoia. Am avut, la timp, inspirația să abordăm lucrări din literatura contemporană, care sau constituit în evenimente, dînd satisfacție atît muzicienilor cît şi ascultătorilor, aşa cum au fost: Carmina burana de Carl Orff, Ioana pe rug şi Regele David de Arthur Honegger, Cantata academica de B. Britten – care mai tîrziu nu ne-au mai fost permise. În zona repertoriului a cappella m-am îndreptat spre marile valori, mai ales sub formula medalioanelor: M. Jora, I.D. Chirescu, P. Constantinescu, Gh. Dumitrescu, D. Cuclin, S. Toduță,

Dirijorul Doru Morariu Din 1991, la conducerea Corului Gavriil Musicescu a venit dirijorul Doru Morariu, care a continuat şi a intensificat munca de creştere numerică, repertorială şi calitativă a ansamblului, astfel că în prezent, Corul Filarmonicii din Iaşi este tot mai cunoscut şi apreciat în țară şi în Europa. Doru Morariu şi-a propus o strategie pe perioade lungi, pentru a aduce ansamblul coral al Filarmonicii la nivelul simfonicului şi pentru a-i transforma numele în renume. După mai multe concerte la sediu, care treptat au atras atenția publicului, după îndelungi şi consistente ore de repetiție, după două scurte turnee la Chişinău, în primăvara şi toamna anului 1991, Corul Gavriil Musicescu a marcat în mai 1992, o ieşire importantă, printr-un şir de trei concerte la Braşov, Reşița şi Timişoara. Au urmat înregistrări pe CD, nenumărate concerte în Iaşi, în țară şi peste hotare: Germania, Italia, Olanda, Polonia, Spania, în săli celebre precum Concertgebouw din Amsterdam, De Doelen din Rotterdam, Gewandhaus din Leipzig, Alte Oper din Frankfurt, la Stuttgart, Haga, Eindhoven, Utrecht, Baden-Baden etc. Activitatea artistică din ultimii zece ani a Corului Gavriil Musicescu şi a dirijorului Doru Morariu cuprinde numeroase evenimente reprezentative, între care seria concertelor din ciclul Maeştri ai artei corale. Au fost restituite astfel lucrări în primă audiție sau de mult uitate, precum şi profiluri componistice: Claudio Monteverdi, Giovanni Pierluigi da Palestrina, Orlando di Lasso, Gavriil Musicescu, Gheorghe Cucu, Sabin Drăgoi, Achim Stoia, Vasile Spătărelu, Sabin Păutza, Cristian Misievici, Walter Mihai Klepper, Mircea Neagu. Repertoriul vocal-simfonic al Corului academic Gavriil Musicescu este astăzi nelimitat, cuprinzând lucrări de: Bach, Beethoven, Brahms, Britten, Bruckner, M. A. Charpentier, Cherubini, Dvorak, Enescu, Fauré, Gounod, Händel, Haydn, Honegger, Mascagni, Mozart, Orff, Prokofiev, Puccini, Ravel, Rossini, Verdi, Wagner, Weber, 6

Actualitate A. Stoia, D.D. Botez, apoi Ion Dumitrescu, M. Negrea, Al. Paşcanu, C. Palade, R. Paladi, A. Vieru, T. Olah, N. Brînduş, L. Comes, T. Jarda, N. Ursu etc. Am inițiat şi am pregătit cu corurile reunite ale Operei şi Filarmonicii (ani de zile fiind dirijor la amîndouă), ample lucrări vocal-simfonice ca: Simfonia a IX-a de Beethoven, Requiem-ul de Verdi sau mari montări la Operă ca: Aida, Boris Godunov, Vasul fantomă (Olandezul zburător) de Wagner, culminînd cu Oedip de George Enescu: dirijor Ion Baciu, solişti David Ohanesian, Constantin Gabor, Valentin Teodorian, Orchestra Filarmonicii Moldova şi Corul G. Musicescu. De altfel, calitatea sonoră a corului nostru l-a recomandat pentru a susține la Bucureşti, alături de Orchestra Radio şi un buchet de solişti internaționali,

opera Orfeu de Monteverdi, sub bagheta lui Ludovic Bacs. De asemenea, corul a fost invitat la Festivalul G. Enescu din 1981, ca partener al formațiilor RTV în Cantata profana de Bela Bartok, sub bagheta lui Iosif Conta. Tot în 1981, corul a participat, în Italia, la Matera, la montarea şi susținerea Operei Medeea de Cherubini, alături de o distribuție cu artişti lirici de excepție, regizor – Aldo Trionfo. Unul dintre cele mai mari succese ale corului (de data aceasta numai bărbați), a însemnat participarea la Festivalul de Muzică Sacră Veche din Estul Europei, la Bydgoszcz, în Polonia. A fost o mare reuşită, dar şi un act de curaj, căci aceasta se petrecea în anul 1985.”

etc.; de asemenea operă – în spectacol şi în concert, colinde de Crăciun, muzică de Paşti, lucrări folclorice, muzică religioasă (catolică şi ortodoxă), renascentistă, romantică, modernă şi contemporană, românească şi universală. În ultimul deceniu, Corul a cunoscut un reviriment spectaculos. A fost un proces asemănător cu cel al naşterii orchestrei-super a lui Ion Baciu din anii ’68’77. Dirijorul Doru Morariu s-a dovedit un excelent strateg în această privință. Opțiunile sale au fost decise, treptate şi ireversibile. Ca şi Baciu cu trei decenii în urmă, Doru Morariu a construit mai întâi o punte între Filarmonică şi Universitatea de Arte din Iaşi, de unde a atras voci noi, cu pregătire teoretică de specialitate – absolvenți şi studenți. Desigur, nu a mai întâmpinat opreliştile legilor, ca maestrul Baciu, dar obstacolele nu au lipsit, venite mai ales din neîncrederea în personalitatea şi metodele sale. Concursurile s-au ținut lanț şi în scurt timp, alături de cei 45 de corişti pe care-i preluase în anii ’90, au apărut voci tinere – e adevărat, neformate, fără experiență – dar modelabile şi, ceea ce era mai important, capabile să asimileze repertoriu nou şi tehnică înaltă într-un timp record. Astăzi, învățarea unei lucrări noi, oricât de amplă şi dificilă ar părea, se face într-un timp care, cu douăzeci ani în urmă ar fi fost imposibil de imaginat! În primii ani după ’90, repertoriul şi activitatea concertistică corală a cappella erau predominante din cel puțin două motive: întâi, în virtutea unei tradiții preluate1; dar mai ales, evitarea de către dirijorii de orchestră a repertoriului vocal-simfonic, datorită unei disproporții calitative între orchestră şi

cor. Nu o dată, în timpul repetițiilor de ansamblu, pe fețele instrumentiştilor din orchestră apăreau zâmbete ironice nedisimulate. În prezent, Corul Filarmonicii ieşene este din ce în ce mai solicitat în programe cu orchestra – nu numai cu cea din Iaşi, ci şi cu orchestrele Moldovei, din Bacău, Botoşani, Galați, Constanța. Mai mult, au apărut în ultimii trei ani primele turnee europene ale Corului, separat de orchestră. Este confirmarea incontestabilă şi definitivă a consacrării ansamblului prin proprie valoare. Dirijorul Doru Morariu a înțeles că, o formă artistică odată câştigată, efortul nu trebuie să slăbească, ci, dimpotrivă, să se intensifice. A menținut, prin urmare, un intens ritm de lucru, desfăşurat pe trei planuri principale: repetiții de ansamblu, cu muzică de stiluri diverse; ore permanente de cultură vocală, organizate cu profesori de canto, la care participă individual toți coriştii; organizarea de verificări profesionale periodice, desfăşurate în preajma turneelor, ori a unor manifestări artistice importante, verificări în care principala formă de evaluare este interpretarea în formații reduse – cvartet sau octet vocal, cu sau fără acompaniament. Prin aceasta urmăreşte dezvoltarea auzului distributiv, a înțelegerii partiturii în ansamblul ei, nu doar a ştimei proprii. La aceasta se adaugă cunoaşterea partiturilor generale (nu a celor pe voci) şi chiar memorarea acestora. Toate acestea, împreună cu multe alte obiective de detaliu – de pildă, abordarea textelor originale, nu în traducere, disciplina permanentă, ținuta scenică ş.a.m.d. – au creat ansamblului renumele actual.

Ion Pavalache, Iaşi, 1993

1 Corul era baza prezenţei Filarmonicii în spectacolele omagiale de tristă amintire. Prin aceste participări, se evita spectrul desfiinţării (adus nu o dată în discuţie, mai ales după ’83), se „bifa” o importantă parte din activitatea politico-ideologică a instituţiei şi se argumentau solicitările de finanţare.

Actualitate Principalele evenimente din istoria Corului Filarmonicii ieșene

Cronologie, aniversări, comemorări 1953, 25 mai 1953, 5 dec.

Are loc fondarea corului Filarmonicii, sub conducerea profesorului George Pascu. Cu prilejul semicentenarului morții compozitorului şi dirijorului Gavriil Musicescu, Corul Filarmonicii primeşte numele marelui înaintaş. 1954, 4 iunie Prima audiție integrală la Iaşi a Simfoniei a IX-a de Beethoven. 1955, 27 mai Prima audiție a Requiem-ului de Mozart 1957, 26 aprilie Prima audiție a Oratoriului Anotimpurile de Haydn 1957, 27 dec. Primul concert al Corului pe scena Ateneului Român. Dirijor George Pascu. 1957, 29 dec. Concert vocal-simfonic la Ateneul Român, cu participarea Corului Filarmonicii ieşene. În program Simfonia a IX-a de Beethoven. 1958 La conducerea Corului Gavriil Musicescu vine dirijorul Ion Pavalache. 1961, 17 febr. Prima audiție a Requiem-ului de Verdi 1962, 19 ianuarie Prima audiție a Cantatei Carmina burana de Carl Orff. 1963, 7 iunie Prima audiție a oratoriului Ioana pe rug de A. Honegger. 1964, 10 aprilie Prima audiție a Simfoniei a III-a cu cor de George Enescu. 1967, 3 martie Prima audiție a oratoriului Samson de Händel. Dirijor Ion Pavalache. 1968, 3 febr. Prima audiție a oratoriului Alexanderfest de Händel. Dirijor Ion Românu. 1968, 17 mai Prima audiție a lucrării Stabat Mater de K. Szymanowsky. Dirijor George Vintilă. 1968, 1 nov. Prima audiție a Requiem-ului German de Brahms. Dirijor Napoleone Annovazzi (Italia). Solişti Eugenia Moldoveanu, Dionisie Konya. 1969, 31 ian. Montarea operei-în-concert Fidelio de Beethoven. Dirijor Cornelia Voinea. 1970, 1 oct. Prima audiție a poemului Vox maris de Enescu. Dirijor Ion Baciu. 1971, 19 nov. Prima audiție a oratoriului Mioriţa de S. Toduță. Dirijor Ion Baciu. 1975, 22 mai Premiera operei-în-concert Oedip de George Enescu. 1979, 2 martie Prima audiție a Missei Solemnis de Beethoven. Dirijor Geroge Vintilă. 1981, iulie Corul interpretează în turneu în Italia, opera Medeea de L. Cherubini. 1982, 7 nov. Este montată opera-în-concert Cosi fan tutte de Mozart. Dirijor Ion Baciu. 1983, 11 iunie Opera-în-concert Cavalleria rusticana de Mascagni, primă audiție. Dirijor: Ion Baciu. 1983, sept. Înregistrarea operei Amorul doctor de Pascal Bentoiu. Dirijor Ion Baciu 1985, 16 dec. Prima audiție a oratoriului Messiah de Händel. Dirijor George Vintilă. 1991 La conducerea Corului Gavriil Musicescu vine dirijorul bănățean Doru Morariu. Formațiile artistice ale Filarmonicii marchează prin mai multe concerte, pe tot parcursul anului, bicentenarul Mozart. 1991, nov. Primul turneu al Corului la Chişinău. 1991, 20 dec. Prima audiție a Oratoriului de Crăciun de Bach. Dirijor Gh. Costin. 1992, 14 ian. Concert aniversar George Pascu la împlinirea vârstei de 80 de ani 1992, mai Turneul corului la Braşov, Reşița, Timişoara 1992, 9-16 oct. Aniversarea a 50 de ani de activitate a Filarmonicii de stat Iaşi 1992, 25 nov. Maeştrii ai artei corale româneşti, Gh. Cucu, 110 ani de la naşterea compozitorului. Concert coral susținut de corul Filarmonicii, dirijor Doru Morariu, cu participarea Societății Naționale Radio Bucureşti şi a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Actualitate 1992-1994

Dirijorul Alexandru Lăscae realizează pentru Casa de discuri Ottavo din Olanda, prima serie de înregistrări pe CD în interpretare românească, cu lucrări simfonice şi vocal-simfonice de Enescu, cu orchestra şi corul Filarmonicii din Iaşi. 1993 Concerte în cadrul Centenarului Johannes Brahms 1993, 19 febr. Tudor Jarda – 75 de ani – concert coral extraordinar susținut de Corul Gavriil Musicescu şi dirijorul Doru Morariu, avându-l ca invitat de onoare pe compozitor. 1993, 28 aprilie Concert Monteverdi în ciclul Maeştri ai artei corale. 1993, 21 mai Concert Stoia-Spătărelu în ciclul Maeştri ai artei corale. 1993, iul-aug Turneu în Italia. 1993, 29 sept. Aniversarea a 40 de ani de la înființarea Corului Gavriil Musicescu. 1993, 17 nov. Concert dedicat compozitorilor Gavriil Musicescu şi Cristian Misievici, în ciclul Maeştri ai artei corale. 1993, 17 dec. Prima audiție a Oratoriului Bizantin de Crăciun de Paul Constantinescu. Dirijor: Gh. Costin. 1994, 9 martie Concert Sabin Drăgoi în ciclul Maeştri ai artei corale. 1994, 25 oct. Concert Palestrina-Lasso în ciclul Maeştri ai artei corale. 1995, mai Turneul Corului la Festivalul de muzică sacră Gaude Mater, Czestochowa, Polonia. 1995, 17 sept. Corul şi orchestra Filarmonicii ieşene susțin în primă audiție la Sala Parlamentului din Bucureşti, opera-înconcert Pelléas şi Mélisande de Debussy, în cadrul celei de-a XIII-a ediții a Festivalului Internațional George Enescu. Dirijor: Frédéric Chaslin (Franța). 1996, 6 dec. Prima audiție a Requiem-ului de Bruckner. Dirijor: Dejan Savic (Serbia) 1997, 7 febr. Prima audiție a Simfoniei nr. 2 de Gustav Mahler, dirijor: Camil Marinescu. 1997, 20 martie Concert coral extraordinar la 150 de ani de la naşterea compozitorului Gavriil Musicescu. Dirijor Doru Morariu. 1998, 13 nov. Simfonia dramatică Romeo şi Julieta de Berlioz – prima audiție integrală. Dirijor: Alexandru Lăscae. 1998, 1 dec. Concert aniversar Achim Stoia – 90 de ani de la naşterea compozitorului 1998, dec. Turneu în Italia, alături de orchestra simfonică.

Soprana Mioara Cortez și mezzo-soprana Viorica Cortez, alături de tenorul Ionel Voineag și basul Corneliu George Solovăstru – foști membri ai Corului Filarmonicii , în Requiem-ul de Verdi, iunie 1993.

Czestochowa, Polonia (1995)

De Doelen din Rotterdam (1999)

Actualitate 1999, nov-dec Primul turneu în Olanda al Corului Filarmonicii, alături de orchestra simfonică. În urma succeselor deosebite obținute, ansamblul este invitat în fiecare an, în săli de renume precum Concertgebouw din Amsterdam şi De Doelen din Rotterdam. 2000, 17-25 mai Înregistrări pe CD creația corală de Sabin Păutza. 2001, 9 martie Missa în si minor de Bach – prima audiție la Iaşi. Dirijor: Dietrich SchöllerManno (Germania) 2001, 4 mai Johannes Passion de Bach – primă audiție la Iaşi. Dirijor: Jan Stulen (Olanda) 2001, 30 aug. Opera în concert La Traviata de Verdi, cu Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii ieşene la Festivalul Internațional Haricleea Darclée de la Brăila. 2001, dec. Primul turneu de răsunet în Germania, alături de orchestra simfonică. Artiştii români au susținut concerte în săli celebre de la Frankfurt, Leipzig şi Stuttgart. 2002, mai Concert şi înregistrări cu lucrări simfonice şi vocal-simfonice de G. Puccini. Dirijor: Marco Balderi (Italia) 2002, 14 iunie Prima audiție Damnaţiunea lui Faust de Hector Berlioz. Dirijor: Amaury du Closel (Franța). 2002, oct. Împlinirea a 60 de ani de la înființarea Filarmonicii Moldova. Concert vocalsimfonic aniversar. Dirijor Alexandru Lăscae. 2003, mai Jubielul Corului Filarmonicii. 2003, 6 iunie Bărbierul din Sevilla, operă-în-concert. Dirijor Al. Lăscae. 2003, sept. Realizarea discului cu muzică religioasă Ave Maria. Dirijor Doru Morariu 2003, nov-dec. Turneu în Olanda, cu concerte vocalsimfonice şi a cappella. 2004, 18 iunie Opera în concert Elixirul dragostei de Donizetti, dirijor Alexandru Lăscae. 2004, 18 sept. Primă audiție ieşeană a lucrării Stabat Mater de Dvorak. Dirijor Gh. Victor Dumănescu. 2004, oct. Turneu în Olanda 2005, 28 ian. Primă audiție ieşeană a oratoriului Hristos pe Muntele Măslinilor. 2005, mart. Turneu în Spania. 2005, 27 aprilie Paul Constantinescu – Patimile şi Învierea Domnului, Oratoriu bizantin de Paşti (fragmente), aranjament pentru solişti, cor şi orgă de Doru Morariu.

Concertgebouw din Amsterdam Corul și Orchestra Filarmonicii din Iași. Dirijor Alexandru Lăscae

„Bărbierul din Sevilla”, operă-în-concert. Dirijor Al. Lăscae.

Jubielul Corului Filarmonicii mai, 2003

Actualitate 2005, 30 nov. George Enescu – semicentenarul morții; 125 ani de la naştere. În acest cadru au avut loc spectacole-concert cu titlul „Proiect Enescu”, realizate de Opera Națională Română Iaşi, în colaborare cu Filarmonica – cu Opera Oedipe. Dirijor Corneliu Calistru. În rolul titular: Ștefan Ignat. 2006, aprilie Turneu în Spania. 2006, oct. Concert în Festivalul Sergiu Celibidache, ed. I, Iaşi, 07 – 14.10.2006, cu titlul „Sergiu Celibidache din nou acasă”. 2006, 15 nov. Carl Orff – Cantata Catulli carmina – primă audiție ieşeană. 2007, aprilie Turneu în Spania. 2007, 26 oct. Concert-spectacol cu opera Preţioasele ridicole de Vasile Spătărelu, în Festivalul Muzicii Româneşti, ed. a XI-a, Serie nouă. 2007, 14 dec. Concert cu Requiem-ul de Mozart, dirijat de Olivier Grangean, Franța. 2007, dec.-ian 2008 Turneu în Germania şi Austria. 2008, 27 febr. Maeştrii ai artei corale româneşti Mircea Neagu 2008, 4 aprilie Concert cu Requiemul German de Brahms, dirijat de Gottfried Rabl. 2008, 14 aprilie Concert de Paşti 2008, 28 mai Concert comemorativ Vasile Spătărelu 2008, 15 oct. Concert Gavriil Musicescu la aniversarea 55 a Corului şi 105 ani de la moartea compozitorului – Biserica Sf. Nectarie Iaşi. 2008, 31 oct. Oratoriul Hristos pe Muntele Măslinilor de Beethoven. Dirijor Al. Lăscae; solişti: Anita Hartig, Marius Vlad Budoiu, Marius Manyov. 2008, dec. 8 Concerte în Olanda, cu program de Crăciun. 2009, 26 febr. Centenar Paul Constantinescu – concert coral. 2009, 25 aprilie Concert de Paşti în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. 2009, 30 aprilie Portret componistic Viorel Munteanu 65. Glasurile Putnei şi Simfonia Glossă. Dirijor Ovidiu Bălan. 2009, 12 iun. Bicentenar Haydn. Oratoriul Creaţiunea. Dirijor Al. Lăscae; solişti: Daniela Păcurar, Cristian Mogoşan, Gh. Roşu. 2009, 11 oct. Festivalul Muzicii Româneşti ed. XIII, concert de muzică românească religioasă în Catedrala Mitropolitană Iaşi. 2009, 16 oct. Festivalul Muzicii Româneşti ed. XIII, concert vocal-simfonic. Roman Vlad Cantata Unde eşti Elohim? (v. Lucian Blaga). Dirijor Cristian Oroşanu.

Catedrala Mitropolitană din Iași

Biserica Sf. Nectarie Iași

Festivalul Muzicii Românești ed. XIII, Catedrala Mitropolitană din Iași (2009)

Actualitate 2009, 3 dec.

Maeştri ai artei corale româneşti – Irina Odăgescu. Timpul pământului, simfonie corală pentru cor mixt, recitator şi percuție. 2010, 31 mart. Concert de Paşti. Haydn – Ultimele 7 Cuvinte ale Mântuitorului pe cruce, versiunea vocal-instrumentală. Dirijor Doru Morariu. 2010, 29 april Centenar Achim Stoia – concert vocalsimfonic. Dirijor Sabin Păutza. 2010, 18 iun. Concert vocal-simfonic extraordinar dirijat de Cristian Mandeal. Requiemul German de Brahms. 2010, 24 sept. Concert vocal-simfonic extraordinar dirijat de Paul Nadler. Simfonia a IX-a de Beethoven. 2010, 15 oct. 150 ani de învăţămînt artistic la Iaşi – Concert vocal-simfonic extraordinar cu Carmina burana de C. Orff. Dirijor I. Ionescu-Galați; solişti: Camelia Clavac, Valentin Racoveanu, George Cojocariu. 2010, dec. 14 Concerte în Olanda, cu program de Crăciun. 2011, 2 febr. Omagiu muzicianului Marin Constantin – concert coral. 2011, 16 nov. Concert aniversar Doru Morariu. 2011, 25 nov. Festivalul Muzicii Româneşti ed. XV, concert vocal-simfonic. Dirijor Sabin Păutza. 2011, dec. 12 Concerte în Olanda, cu program de Crăciun. 2012, 12 aprilie Concert de Paşti. Haydn – Ultimele 7 Cuvinte ale Mântuitorului pe cruce, versiunea vocal-simfonică. Dirijor Adrian Morar; solişti: Cristina Grigoraş, Mihaela Blându, Liviu Muntean, Marius Boloş. 2012, 11 mai Douwe Eisenga – Requiem Aeternam 1953, primă audiție românească. Dirijor Marcel Verhoeff (Olanda). 2012, 31 mai Primul concert cu participarea corului, în complexul Palas Iaşi. 2013, 16 aprilie Concert coral aniversar Vasile Spătărelu–75, Sabin Păutza–70, Cristian Misievici–60, Gh. Duţică–55. 2013, 17-18 mai 2 Concerte în Ucraina. 2013, 22 iun. Concert vocal-simfonic în Festivalul Internaţional al Educaţiei Clasic 300. Dirijor Vlad Conta; solişti: Viorica Cortez, Elena Moşuc, Călin Brătescu.

Complexul Palas, 2013

Actualitate Dirijori permanenți George Pascu 1953-1958, Ion Pavalache 1958-1990, Doru Morariu 1990-prezent. Dirijori asistenți Emil Chivu, Anton Bişoc, Gheorghe Victor Dumănescu Pianiști corepetitori Steluța Diamant-Dumea, Aurel Lupu, Nicolae Miulescu, Maria Cosovanu, George Rodi Foca, Alina Pavalache, Diana Spânu, Ivonne Piedemonte, Ciprian Ciotloş Dirijori invitați în concerte corale Dumitru D. Botez, Ion Românu, Ion D. Vicol, Vasile Pantea, Diodor Nicoară, George Vintilă, Sorin Vînătoru, Dumitru Chriac, Mihail Cozmei, Toma Carp, Mircea Hoinic, Ion Măzăreanu, Iosif Bişoc, Valeriu Gâdei Dirijori invitați în concerte vocal-simfonice Napoleone Anovazzi (Italia), Horia Andreescu, Marco Balderi (Italia), Ovidiu Bălan, Erich Bergel, Nicolae Boboc, Dumitru D. Botez, Radu Botez, Corneliu Calistru, Antonin Ciolan, Igor Ciornei, Amaury du Closel (Franța), Pierre Colombo (Franța), Iosif Conta, Gheorghe Costin, Mircea Cristescu, Renard Cszaikovski (Polonia), Emanuel Elenescu, Iurie Florea, Remus Georgescu, Dumitru Goia, Ilarion Ionescu-Galați, Grigore Iosub, Alexandru Lăscae, Cristian Mandeal, Camil Marinescu, Vincenzo Mariozzi (Italia), Peter Oschanitzky, George Petrescu, Mircea Popa, Djemal Rechid Rey (Turcia), Ion Românu, Jorge Rubio (Spania), Volker Schmidt-Gertenbach (Germania), Dietrich Schöller-Manno (Germania), Eduard Serov (Rusia), Paul Staicu, Jan Stulen (Olanda), Adrian Sunshine (Anglia), Ramon Torre-Lledo (Spania), Cornelia Voinea.

Corul „G. Musicescu” în 1970, aniversarea compozitorului Vasile Popovici (în mijloc), Cu dirijorii Ion Baciu și Ion Pavalache.

Actualitate Orchestra simfonică ieșeană la Festivalul Internațional „George Enescu”, ediția XXI

Anca Butnaru Filarmonica Moldova a fost prezentă şi în ediția din acest an a Festivalului Internațional George Enescu, în seria Muzica Sec. XXI, cu un concert la Iaşi, în Sala Colegiului Național de Artă O. Băncilă, în 3 septembrie şi altul (acelaşi program) la Bucureşti, în sala Ateneului Român, la 5 septembrie. Dirijor a fost Leo Hussain, cel care a făcut ultima montare Oedipe de Enescu la Opera La Monnaie din Bruxelles. În vârstă de 35 de ani, Leo Hussain iubeşte muzica contemporană şi încearcă să aducă publicul românesc mai aproape de acest gen de muzică. Solist al concertului a fost pianistul italian Marino Formenti, un alt nume important în galaxia muzicii internaționale, concertând alături de remarcabile orchestre precum New York Philharmonic, Münchner Philharmoniker, Los Angeles Philharmonic, Gustav Mahler Chamber Orchestra, Orchestre de la Suisse Romande şi majoritatea orchestrelor europene de radio, sub bagheta dirijorilor Franz Welser-Möst, Kent Nagano, Esa-Pekka Salonen, Daniel Harding şi Gustavo Dudamel. E genul de alăturare care ne umple de mândrie: magia Festivalului aduce împreună, pe aceeaşi scenă, cele mai mari nume ale muzicii internaționale. În programul Filarmonicii ieşene am ascultat opusuri contemporane româneşti şi britanice din creația a trei compozitori ce aparțin aceleia şi generațiia anului 1934. Dirijorul Leo Hussain mărturiseşte într-un interviu acordat jurnaliştilor Festivalului1 că a ales un program foarte greu: „Mi-a fost trimisă o listă cu compozitori care ar putea fi cântați în festival şi partiturile lor. Uitându-mă peste ele, m-am gândit să aleg nu neapărat după criteriul valoric, ci mai ales după limbajul lor, ceva care să sune bine împreună; Concertul de pian, de pildă, cu Dansurile pământului ale lui Birtwistle. Nu am mai luat contact cu această muzică şi nici cu interpreții cu care voi cânta. Îi voi descoperi acum.” Seara a început cu Simfonia Memorial de Cornel Ţăranu, care a fost interpretată „cu dăruire”2, în prezența compozitorului aflat în sală. La final, acesta a urcat pe scenă şi i-a felicitat pe artiştii ieşeni. „Lucrarea este un lamento închinat tuturor victimelor totalitarismului, luptătorilor din trecut şi de astăzi pentru libertate”, scria Lavina Coman în articolul Muzică modernă cu Filarmonica Moldova din Iaşi, 1 http://adevarul.ro/news/festivalul-george-enescu/interviu-leo-hussain-dirijor-mi-am-dorit-fiu-actor-dirijor-1_52289580c7b855ff564c9abf/index.html 2 Mihai Zaborilă,Iaşul pe scena Festivalului Enescu,„Ziarul de Iaşi”, 13.09.2013

Actualitate

Imagini din repetiția generală, de la Ateneu...

apărut în ziarul „Adevărul” din 9 septembrie. Și continuă: „Limbajul conține abordări modale, cromatice, momente de polifonie, precum şi unele zone repetitive. Conținutul muzicii comunică o diversitate amplă de trăiri de natură tragică. Auditorul trece prin stări de jale, disperare, îndârjire, pe fondul unei continue apăsări dureroase; are loc o confruntare încrâncenată care ne impune respectul încărcat de recunoştință față de cei cunoscuți sau anonimi, care au sfidat imposibilul apărând dreptul la independența spiritului în lupta cu forțele răului impus. Interpreții au izbutit să pună în evidență tragismul profund şi intens al simfoniei lui Cornel Ţăranu.”3 A doua lucrare din program – Concertul pentru pian şi orchestră op. 188 de Sir Peter Maxwell Davies – „a dat prilejul pianistului Marino Formenti să-şi demonstreze specializarea şi predilecția pentru repertoriul modern”, continuă acelaşi cronicar (L. Coman), în articolul menționat mai sus. „Materialul sonor al lucrării conține o mare varietate de sugestii istorice, prezente în mod discret în țesătura muzicii, ca aluzii îndepărtate venite din universul baroc, din retorica romantică, expresionism, muzică de jazz, de la stilul lui Bartók sau al lui Prokofiev. (...) Concertul a constituit o provocare pentru solistul Mario Formenti, primită şi rezolvată de acesta cu naturalețe; pianistul a tras după el ansamblul orchestral, ca o locomotivă în plină viteză.La rândul său, dirijorul Leo Hussain şi-a îndeplinit cu eficiență şi aplomb rolul de coordonator al evenimentelor sonore.” Marino Formenti a arătat că trăieşte cu intensitate fiecare notă din această lucrare. „Când mi s-a cerut să interpretez concertul lui Davies – mărturisea Formenti4 – nu-l cunoşteam; l-am studiat şi l-am găsit foarte dificil, în egală măsură pentru solist, ca şi pentru orchestră. I-am apreciat combinația stilistică între caracterul romantic, cu gesturi foarte pasionale, şi complexitatea modernității. Această muzică va fi o adevărată provocare, deopotrivă pentru mine şi pentru auditor.” Dar... „dacă iubeşti şi pui pasiune şi energie în ceea ce faci, va ieşi ceva uşor de înțeles şi va fi apreciat în aceeaşi măsură” – continuă artistul. A debordat de energie pe tot parcursul lucrării, iar la sfârşit, ovațiile publicului l-au determinat să se întoarcă pentru un gingaş şi simplu Cântec de leagăn compus de Franz Liszt. Concertul s-a încheiat solemn cu Earth Dance (Dansul Pământului) de Sir Harrison Birtwistle.„Marea complexitate a lucrării rezultă în primul rând din compartimentarea orchestrei simfonice în şase straturi corespunzătoare vârstelor geologice ale planetei. Un alt element de dificultate majoră este ritmica deosebit de complicată ce se desfăşoară pe toată durata piesei”. 5

3 http://adevarul.ro/news/festivalul-george-enescu/muzica-moderna-filarmonica-moldova-iasi-1_522d77c6c7b855ff5660d2f5/index.html 4 http://adevarul.ro/news/festivalul-george-enescu/interviu-marino-formenti-pianist-iubesc-romania-1_52289d24c7b855ff564cc1ed/index.html 5 http://adevarul.ro/news/festivalul-george-enescu/muzica-moderna-filarmonica-moldova-iasi-1_522d77c6c7b855ff5660d2f5/index.html

Actualitate Ateneul Român din București, septembrie 2013

... repetiție generală,

... înaintea intrării în scenă,

... cu compozitorul Cornel Țăranu.

Actualitate Voces la Festivalul Enescu, ediția XXI Pagini de cronică

„40 de ani de activitate, 40 de ani de succes, 40 de ani de călătorii muzicale în toată lumea, la cel mai înalt nivel, 40 de ani care au marcat începutul unei tradiții şi crearea unei şcoli româneşti asta înseamnă în puține cuvinte Cvartetul Voces.”6 „Marți 10 septembrie, cvartetul a oferit o versiune de mare profunzime a monumentalei creații „ArtaFugii”. Cele 14 fugi şi 4 canoane compuse în 1749 de bătrânul Johann Sebastian Bach în scop pedagogic, cu prețul vieții sfârşită după ultima fugă, sunt un experiment al variantelor imaginabile de închegare a scrierii contrapunctice pe o singură temă în re minor. Tonalitate şi idei melodice pătrunsede evlavie şi smerenie. Nu poți interpreta „Arta Fugii” la 30-40 de ani. Muzica aceasta, indiferent de instrumentele care o însuflețesc (clavecinul, orga sau orchestra simfonică pentru care s-a învrednicit neuitatul dirijor Erich Bergel) aşteaptă din partea interpretului, dincolo de competența strict muzicală ireproşabilă, înțelegere a vieții, concepție matură, înțeleaptă alumii, din care o anumită doză de umilință nu trebuie sălipsească. (...) A fost la Bucureşti, în sala Ateneului Român, o performanță tehnică, muzical-estetică pe care membrii cvartetului „Voces” şiau propus-o şi au izbândit-o în anul când au împlinit patru decenii de existență.” (Alex Vasiliu)7 „Pe scena Festivalului Enescu, cvartetul Voces a oferit publicului un neprețuit dar muzical, care a îngemănat măiestria artistică, rigoarea stilistică, şi spiritualitatea într-un vibrant mesaj desolidaritate umană. Interpreții au reuşit să convingă publicul că muzica lui Bach constituie o prezență expresivă, chintesențială, de o admirabilă vitalitate şi o infinită longevitate. Evenimentul de la Ateneu a confirmat faptul că emoția estetică provenită de la o capodoperă se purifică şi se intensifică o dată cu trecerea timpului. De aceea, interpreți de certă valoare, precum maeştrii care alcătuiesc cvartetul Voces, încearcă să-i descopere noi semnificații, în consens cu aspirația mereu actuală îndreptată către Bine, Frumos şi Adevăr – tripleta de aur a marilor creații.” (Carmen Manea)8 „Muzicienii au demonstrat o devoțiune totală față de actul artistic oficiat. Interpretarea lor a fost unitară, logică, impecabilă ca tehnică şi acuratețe a stilului baroc. A fost asigurată o diversitate a mişcărilor şi un gust desăvârşit în nuanțare. Regimul dinamic nu a depăşit un forte consistent, iar în sonoritățile mici a fost de o varietate remarcabilă. Sobrietatea, maleabilitatea, coeziunea gândirii, naturalețea expresiei au servit o concepție profund interiorizată asupra conținutului. A fost un act de cultură înaltă, oficiat cu măiestrie şi credință, care a ținut timp de o sută de minute publicul Ateneului într-o reculegere deplină. Simt îndemnul să le mulțumesc membrilor cvartetului „Voces“ pentru după-amiaza privilegiată pe care ne-au dăruit-o, creând unul dintre evenimentele de culme ale Festivalului.” (Lavinia Coman)9

6 Întâlnirea maeştrilor la Ateneul Român – Radio România Actualități online http://www.romania-actualitati.ro/intalnirea_maestrilor_la_ateneul_roman-53343 7 Alex Vasiliu,Lumină şi extaz – „Cronica veche” nr. 9 (32), 2013 8 Carmen Manea, Cvartetul Voces – „Actualitatea muzicală” nr. 9, septembrie 2013 9 Lavinia Coman, „Arta fugii“ la Ateneu, catedrala de suflet – „Adevărul”, 12 septembrie 2013

Actualitate Album cu înregistrări Voces, lansat de TVR Iași la a 40-a aniversare a Cvartetului Carmen Chelaru

În lumea cvartetului de coarde, vîrsta, aș spune, se calculează logaritmic sau, dacă apelăm la lumea basmului, crește într-un an cît alții în zece! De aceea, la fiecare adaos de cinci ani, numărul ansamblurilor consacrate scade, iar performanțele cresc. Cvartete în vîrstă de cinci și de zece ani sunt numeroase; după cincisprezece ani, apar în clasamentele concursurilor și festivalurilor internaționale; între douăzeci și cinci și treizeci își confirmă renumele cîștigat. La vîrsta de patruzeci de ani însă, nu au ajuns decît cîteva, de-a lungul istoriei de peste două secole a ansamblului celor patru instrumente de coarde sau, așa cum a fost numit, a Instrumentului cu 16 coarde. În istoria cvartetului românesc nu există decît un singur cvadragenar: Voces. De ce, cînd ș i unde s-a-ntîmplat? De-a lungul acestui an sa vorbit ș i s-a scris mult despre asta. Voi puncta prin urmare doar răspunsuri succinte la cele trei întrebări. De ce? și Cînd? Pentru că „se copsese” vremea! În anii ’70 ai secolului trecut exista la noi școală recunoscută, dascăli reputați, repertoriu consacrat. Și toate astea cu precădere în sfera instrumentelor cu coarde, în privința cărora, se pare, românii au dovedit afinități speciale. 18

Unde? La Iași îndeosebi! Un lung șir de profesori eminenți – de la Eduard Caudella, la Ludwig Acker, Lucia Burada, Alexandru Garabet, apoi Vladimir Beiu, Leonid Popovici, Gheorghe Sârbu, Ștefan Lory ș.a. Tot la Iași, în anii ’70–’80 s-a născut „microbul” muzicii sinfonice – în sensul de relaționare muzical-artistică (l.gr. syn = împreună, phoné = sunet). Așa se explică o tot mai consistentă și spectaculoasă prezență artistică a studenților Conservatorului ieșean, în genul cameral – între care formațiile clasei de cvartet a profesorului George Hamza – și, concomitent, coagularea cunoscutei orchestre-super „filarmonico-studențești” a lui Ion Baciu. Aceste răspunsuri nu explică însă totul. Urmărind traiectoria repertorială a Cvartetului Voces, constatăm cîteva etape, marcate de performanțe: pe măsură ce stilul interpretativ s-a conturat și s-a maturizat, artiștii au consacrat vîrfuri valorice. Așa a fost Integrala camerală enesciană, în concert și pe disc, din anii ’80– ’81 – cele două Cvartete de coarde op. 22, cele două Cvartete cu pian (op. 16 și op. 30), Cvintetul cu pian op. 29, Octuorul op. 7 – înregistrări realizate cu Casa Electrecord pentru centenarul Enescu și preluate ulterior de case de discuri străine.

Actualitate

Coperta discului 8.223147, editat în 1988 de Casa Naxos, după înregistrări Electrecord realizate în anul 1980. Octuorul enescian este interpretat de Cvartetele Voces și Euterpe, sub conducerea dirijorului Ion Baciu.

Tot astfel, Integrala Beethoven, începută minuțios în anii bursei la Köln și prezentată apoi în repetate rînduri, de fiecare dată adăugînd valoare, consistență și timp comprimat. Totul a culminat cu prezentarea celor 17 lucrări beethoveniene, în șase concerte aproape consecutive (doar o zi pauză), la Würzburg (în Germania), în martie 1998. Părea că prin cele peste zece versiuni interpretative ale Integralei Beethoven, realizate de-a lungul a două decenii – din 1983 pînă în 2003 – și înregistrate live pe disc, atinseseră altitudinea maximă a performanței.

Caseta de 9 discuri audio cu înregistrarea live a Integralei celor 17 cvartete de Beethoven, lansată de Electrecord în 2012.

Și totuși nu… A 40-a aniversare Voces a adus și o abordare supremă: Arta Fugii de Bach, prezentată în cadru restrîns la Iași, în 7 septembrie și la Ateneul Român din București, în 10 septembrie, eveniment între evenimentele Festivalului Internațional George Enescu de anul acesta. Cu acest prilej, Studioul TVR Iași a editat și lansat un album de două discuri cu înregistrări antologice televizate, realizate cu prilejul altor evenimente aniversare ale Cvartetului Voces: în 1998 – la un sfert de veac și în 2008 – la trei decenii și jumătate. Lucrările incluse în album sînt reprezentative atît pentru repertoriul genului, cît mai ales prin semnificațiile interpretative. Voces nu înseamnă numai o încununare a unei traiectorii artistice, un punct terminus, culminant, al cvartetului de coarde românesc, ci deopotrivă o școală – adică o confluență între tradiție și perspective, între istorie și perenitate, între maeștri și emuli. Este ceea ce își propune să prezinte, între altele, albumul TVR Iași. Așa sînt cele două cvartete, discipole Voces: Ad libitum și Gaudeamus, cel dintîi ansamblu al Filarmonicii ieșene, cel de-al doilea – al Filarmonicii din Brașov. Ambele au depășit etapa consacrării internaționale, marcîndu-și de curînd un sfert de veac de activitate – Gaudeamus în 2012, Ad libitum anul acesta. În același context al relației maeștri–emuli, este inclusă întregistrarea excepțională a Cvintetelor cu două violoncele de Brahms și Schubert, în care apare unul dintre formatorii Voces, maestrul Martin Lovett, violoncelistul Cvartetului londonez Amadeus. Urmărind cronologic evenimentele surprinse în înregistrările menționate, albumul începe cu cele două capodopere pentru cvintet de coarde de Johannes Brahms și Franz Schubert. Cvintetul în fa minor, op. 34 a fost conceput de Brahms mai întîi în 1862, pentru două viori, violă și două violoncele. În următorii doi ani, apropiații compozitorului – între care Joseph Joachim și Clara Schumann – l-au convins să adapteze muzica în ceea ce va deveni Sonata pentru două piane. Această versiune a provocat un asemenea entuziasm printre prietenii muzicianului, încît acesta a distrus manuscrisul inițial pentru coarde. În fine, în aceeași perioadă, muzicianul creează o a treia versiune, pentru cvartet de coarde și pian. Lucrarea compozitorului german rămîne indubitabil o capodoperă, fapt care a stîrnit curiozitatea cunoscătorilor și așa se face că în 1946, compozitorul și 19

Actualitate muzicologul Sebastian H. Brown a reconstituit prima versiune a lucrării brahmsiene. Această reconstituire a fost interpretată de Voces de patru ori de-a lungul anului 1998 – la aniversarea 25: prima oară cu Filip Papa, în martie, la Iași; a doua oară cu Martin Lovett, în celebra sală Wigmore de la Londra, în aprilie; a treia oară în 31 octombrie, din nou cu Martin Lovett, la Iași, în Sala Filarmonicii. Înregistrarea inclusă în album datează de la acest din urmă concert. Programul din 31 octombrie a fost apoi reluat, pentru a patra oară, la București, în 4 noiembrie, în Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României.

presimțirea marii treceri! De-a lungul timpului, Voces a colaborat în re-crearea acestei muzici cu violonceliști dintre cei mai valoroși: Wolfgang Laufer, Radu Aldulescu, Marin Cazacu, Emil Klein, Filip Papa și alții. Cu prilejul aniversării 25, maestrul Martin Lovett dedica membrilor Voces următoarele: „I-am întîlnit pentru prima dată pe membrii Cvartetului Voces cu 15 ani în urmă [1983, n.n.], cînd au venit să studieze cu Amadeus, la Köln. Am fost impresionat atît de talentul lor muzical, cît și de calitățile umane. În scurt timp am devenit prieteni constanți. Interpretarea lor este excepțională, au un echilibru deosebit, o muzicalitate nativă, iar în prezent îmi face mare plăcere să cînt cu ei, ori de cîte ori am ocazia. Am trăit momente minunate împreună, inclusiv clipe de distracție; au fost întotdeauna cei mai plăcuți și mai primitori. Cu profundă simpatie, membrilor Voces! Londra, 4 august 1998”. Cel de-al doilea disc din albumul editat de TVR Iași cuprinde alte trei capodopere camerale – Cvartetul de coarde op. 22 nr. 2 și Octuorul de Enescu, împreună cu Octetul op. 20 de Mendelssohn.

Martin Lovett și Cvartetul Voces la Iași în 1998

După concertul de la Londra, un cronicar britanic nota în Musical Opinion Magazine, din 1 iulie 1998: „ … N-am ascultat niciodată o interpretare mai bună. Atît în detalii, cît mai ales în concepție, interpretarea a fost tot ce putea fi mai valoros. Audiența a ascultat într-o liniște totală, pentru ca apoi, cuprinsă de emoție și admirație, să izbucnească în ovații. Concertul a adus la Londra un Cvartet pe care ar fi trebuit să-l ascultăm demult…”. Franz Schubert n-a avut șansa să-și asculte niciodată Cvintetul pentru coarde în do major – a terminat de compus lucrarea în septembrie 1828, iar două luni mai tîrziu se săvîrșea din viață, la Viena. Prima audiție va avea loc abia în 1850 și trei ani mai tîrziu, lucrarea va fi publicată. De-atunci, acest cîntec de lebădă schubertian va fi considerat una din cele mai inspirate pagini muzicale camerale din toate timpurile. Voces a conferit acestei opere geniale interpretări excepționale, punctul culminant al partiturii constituindu-l partea a doua, Adagio. Numai la Voces am avut revelația orgii în muzica acestei părți lente, cu o încărcătură deopotrivă funebră și luminoasă – pe care am mai întîlnit-o doar la Mozart –, atinsă de

Înregistrarea celui de-al doilea Cvartet de coarde de Enescu a fost realizată de TVR Iași în sala Filarmonicii, la 8 februarie 2005 – an ce a marcat semicentenarul morții compozitorului. Cum menționam mai sus, lucrarea a constituit una din primele performanțe interpretative ale, pe atunci, tînărului cvartet Voces, înregistrată de Electrecord în 1980-1981. Voces a reluat-o de nenumărate ori, în țară și în străinătate, cizelînd fiecare detaliu, pînă la perfecțiune. Una din cele mai spectaculoase pagini camerale enesciene – prin muzica însăși, dar și prin valoarea ei istorică – rămîne Octuorul op. 7. Enescu a terminat Octuorul la sfîrşitul lunii mai 1900, pe cînd avea doar 19 ani! Încărcătura simfonică a discursului muzical, coloristica purtînd deja tente impresioniste, subtilitățile

Actualitate și coerența fiecărei componente melodico-timbrale și în același timp coeziunea ansamblului fac din Octuorul enescian o creație genială cu atît mai dificil de redat muzical. Condiția interpretativă ideală ar fi alăturarea a două cvartete deja coagulate, care să provină din aceeași școală – este ceea ce a reprezentat formula Voces–Ad libitum, cu Anton Diaconu violonist secund Voces și Adrian Berescu prim-violonist Ad libitum. Prima apariție publică cu această lucrare și în această formulă a avut loc în anul 2000, la Aachen în Germania, succesul fiind încă de-atunci memorabil. La Iași însă, reluările capodoperei enesciene au stîrnit cel mai mare entuziasm și cea mai profundă emoție.

Voces și Ad libitum în aprilie 2008

Octetul de Mendelssohn a cunoscut de asemenea un vîrf interpretativ în combinația Voces–Gaudeamus, la aniversarea 35 a ansamblului ieșean, din aprilie 2008.

Voces și Gaudeamus, aprilie 2008

Noua apariție discografică Voces este prin urmare o binevenită și mult așteptată pagină antologică, pe care o dorim doar începutul unui lung șir de viitoare ediții TVR Iași. Felicităm inițiativa realizatorilor, între care Alex Vasiliu – autorul proiectului și Carmen Olaru – director al TVR Iași. 9 octombrie 2013

Actualitate Un festival miracol ? Carmen Chelaru

Într-un succint, dar deosebit de dens și interesant interviu acordat muzicologului Diana Andron, compozitorul Corneliu Dan Georgescu constata: „În primul rând: mi se pare a ține aproape de domeniul miracolelor ca în lumea de azi, cu crizele și contradicțiile ei, cu egoismele și lipsa ei de scrupule, undeva într-un oraș din România se oficiază cu seriozitate și profesionalism un festival, în pofida greutăților financiare și a publicului nu prea numeros. Și asta datorită unor oameni inimoși, care înțeleg, fiecare în felul lui, să slujească acest ideal care este arta, fără a aștepta recompense sau laude. De ce o fac? Cum ar arăta lumea dacă asemenea oameni nu ar exista? Asta aș vrea să vă întreb eu pe dumneavoastră... Sper numai că acest miracol să nu dispară peste noapte, ci să se dezvolte în continuare.” 1 ... un festival care, de șapte ani încoace, nu numai că supraviețuiește, dar își menține vigoarea! Secretul? Nu unul – mai multe! Un muzician, compozitor și profesor, care „dirijează” din umbră energiile organizatorice: Viorel Munteanu. Două instituții-surori, parteneri vitali în existența festivalului: Filarmonica de Stat Moldova și Universitatea de Arte George Enescu. Diversitate, nonconformism, decantarea valorilor. Altruism, pasiune, responsabilitate, dăruire... Treptat, așa cum și-au dorit inițiatorii celei de-a doua etape a festivalului – începută în 2007 – sălile de concert re-devin tot mai populate. Aceasta în pofida contra-ofertelor, unele din ele răsunătoare și tentante, cum a fost anul acesta festivalul internațional de literatură FILIT – concurent redutabil, mai ales în privința mediatizării și a finanțării!

Pe coloana vertebrală a muzicii românești, se grefează cu fiecare ediție a festivalului de la Iași idei și apariții, genuri și formule mereu noi, care, mărturisesc, ne surprind în mod plăcut, într-o bună măsură, chiar și pe noi, cei din spatele „cortinei”! Așa au fost anul acesta cei doi oaspeți de onoare, compozitorii Violeta

Dinescu și Corneliu Dan Georgescu – artiști proeminenți din diaspora românească. Venind în sprijinul inițiativei profesorului și compozitorului Viorel Munteanu, de a-i sărbători în această ediție pe cei doi muzicieni -– în virtutea unei lăudabile tradiții deja create încă din prima etapă a festivalului – artiștii și publicul ieșean a avut șansa să-i cunoască în mod direct și să le asculte creațiile.

1 Interviu semnat de lect. univ. dr. Diana Andron de la Universitatea de Arte George Enescu din Iaşi şi publicat în Foaia Festivalului, ziua a V-a, 25 octombrie 2013.

Actualitate

Corneliu Dan Georgescu, aflat în al 75-lea an al vieții, s-a format sub îndrumarea lui Mihail Andricu și Tiberiu Olah, studiind totodată folclorul și etnomuzicologia cu George Breazul și Tiberiu Alexandru. Ambele domenii și-au pus amprenta asupra orientării sale – deopotrivă de compozitor și cercetător – conferind muzicii sale un plus de originalitate. De peste două decenii și jumătate, artistul român trăiește în Germania, activînd intens în multiple domenii: publicistică, etnologie, psihologie, compoziție. În această din urmă privință, este preocupat de muzica electronică și ambientală, de implicarea computerului în artă și de zonele de contact dintre sonor și vizual. În conferința susținută în 24 octombrie la Universitatea de Arte ieșeană, maestrul și-a expus succint o parte din preocupările actuale. Recunoscători o dată în plus Dianei Andron, lector universitar la catedra de teoria muzicii, pentru binefăcătorul gest de a-l intervieva, redăm aici cîteva din ideile exprimate de remarcabilul muzician. De altfel, Diana Andron este și cea care s-a îngrijit de publicarea celor două volume de studii muzicologice ale maestrului, lansate de asemenea în această ediție a Festivalului Muzicii Românești, desfășurînd o intensă și laborioasă muncă de tehnoredactare, traducere și editare. Între noțiunile comentate în conferința mai sus amintită, s-a aflat cea de „muzică atemporală”. „… noțiunea de atemporal este o pură metaforă, deci nu trebuie pusă în relație cu faptul fizic, după care, cum știm cu toţii, muzica este un fenomen temporal, ci cu percepția ei la nivel psihologic. (…) nu am inventat nimic, o muzică atemporală a existat dintotdeauna” – pînă la renascentiști și de la Debussy încoace [s.n.].” Muzica în simbioză cu filmul a constituit o altă temă în prelegerea compozitorului Corneliu Dan Georgescu şi anume exploatarea „jocului congruenţă–incongruenţă şi a unor efecte hipnotice, mult mai departe decît filmul clasic sau muzica «serioasă».” În fine, o a treia temă comentată şi ilustrată de muzician a fost minimalismul de tip brâncuşian, evocat în creații proprii: „Referitor la Constantin Brâncuşi, eu prefer să folosesc termenul minimalism esenţializat sau minimalism arhetipal, pentru a-l deosebi de cel pur repetitiv. (…) Brâncuşi, cel din Columna infinită (…) nu poate fi continuat, imitat, dezvoltat, este prea pur, esențializat.” Volumele de studii muzicologice lansate cu prilejul conferinţei din 24 octombrie 2013, de la Universitatea de Arte ieșeană2

2 Muzicologul Diana Andron ne-a precizat că actuala grafică a copertelor este una provizorie, forma definitivă urmînd să includă text bilingv.

Actualitate Cealaltă personalitate omagiată în această ediție a Festivalului Muzicii Românești este Violeta Dinescu, aflată la aniversarea 60 – discipol al compozitoarei Myriam Marbé. De peste trei decenii este stabilită în Germania, dar colaborează cu diverse universități din Europa și SUA. Asemenea multor creatori contemporani, Violeta Dinescu este preocupată deopotrivă de sfera componistică și de cea teoretică, muzicologică. „Ceea ce e mai interesant întotdeauna – afirmă muziciana3 – și ceea ce este fascinant în lumea noastră de acum este multitudinea de fenomene muzicale, pentru că acum nu ne mai aflăm într-o zonă în care există dictat componistic, cum a fost la mijlocul secolului XX, în care, de fapt, era o elită muzicală și cine nu se conforma acestei elite era cumva exclus din discursul muzical contemporan. Acum (…) anything goes – se poate orice.” Conferința susținută de Violeta Dinescu în aceeași dimineață de 24 octombrie, a avut ca temă muzica proprie la filmul Tabu, versiunea din 1931. Filmul mut Tabu, o poveste din mările Sudului (Tabu, a Story of the South Seas) este un docufiction (combinație lesne de sesizat, între documentar și ficțiune), semnat de Friedrich Wilhelm Murnau (1888-1931), unul din cei mai apreciați regizori germani din epoca filmului mut4. Filmul cuprinde două părți. Prima, intitulată Paradisul, redă viața unui cuplu de îndrăgostiți, pe o insulă din Pacificul de sud. Cea de-a doua parte – Paradisul pierdut – prezintă existența aceluiași cuplu pe o altă insulă și contactul cu civilizația occidentală. Scenariul filmului este semnat de Robert J. Flaherty și F.W. Murnau. Cu o săptămînă înaintea premierei filmului, în martie 1931, regizorul F.W. Murnau a murit în urma unui accident de automobil, într-un spital din insula Santa Barbara, din Pacific.

Secvenţe din filmul Tabu

DVD-ul filmului Tabu

Actualitate În anul 1988, compozitoarea Violeta Dinescu a creat muzica pentru acest film, iar cu prilejul prezenței sale la Iași, ca invitat al Festivalului Muzicii Românești de anul acesta, a conferențiat și lansat DVD-ul cuprinzînd muzica și filmul Tabu. Într-o convorbire cu flautistul Ion Bogdan Ștefănescu – membru al trio-ului Contraste, care a interpretat într-o versiune adaptată muzica la filmul Tabu – autoarea mărturisea: „... când am primit comanda să scriu muzica pentru Tabu, ultimul film al lui Wilhlem Murnau, am avut de depăşit o barieră tehnică. Pur şi simplu nu ştiam cum se face muzică pentru film mut. A trebuit să studiez enorm lucruri care țin de rețeta acestui proces. Cu cât aflam mai mult, cu atât mă blocam mai tare. Blocajul se adâncea fiindcă mă tot uitam la film şi nu reuşeam să încropesc nimic. Vroiam să renunț. Atunci tatăl meu mi-a dat un sfat pe care îl urmez şi astăzi: totul e să începi.”5

Afișul filmului Tabu (1931) 3 Interviu realizat de Ligia Fărcăşel şi publicat în Foaia Festivalului, din 24 octombrie 2013. 4 http://en.wikipedia.org/wiki/F.W._Murnau 12.11.2013 5 http://ionbogdanstefanescu.ro/interviu-cu-violeta-dinescu/ 12.11.2013 6 Radu Gheciu,Viața ca o simfonie, Ion Baciu, Ed. Muzicală, Bucureşti 2004, pp. 115-116

Ce alte noutăţi în Festivalul Muzicii Românești de anul acesta? Requiemul de Marţian Negrea! Cu titlul original Requiem – parastas, op. 25 pentru soliști, cor mixt și orchestră, lucrarea lui Marțian Negrea a fost compusă în anul 1957, pe textul Molitvelnicului de la Sibiu (1874). Prima audiție absolută a avut loc la Timișoara, cu Orchestra și Corul Filarmonicii Banatul, sub bagheta maestrului Ion Baciu. „Pentru a da viață partiturii prohibite vreme de peste 30 de ani, la 26 mai 1990 s-au aliniat sub bagheta lui Ion Baciu formațiile Filarmonicii Banatul (corul fiind pregătit de Diodor Nicoară) și soliștii Melania Ghioaldă, Lucia Kriska, Florin Diaconescu și Alexandru Moisuc. În fonoteca Radiodifuziunii a fost reținută o înregistrare fragmentară a acestui important concert. Actul de recuperare a Requiemului este re-editat la Cluj-Napoca, alături de Filarmonica locală, la 14 decembrie 1990, cu concursul maestrului de cor Cornel Groza și al soliștilor Ramona Eremia, Monica Matei, Florin Diaconescu și Iulian Jurja.” 6

Ulterior, dirijorul își programase reluarea Requiemului la Iași, dar proiectul nu s-a mai realizat din cauza morții sale, în 1995. Am dedicat așadar prima audiție ieșeană a impresionantei lucrări de Marțian Negrea memoriei celui care a fost Ion Baciu, reformatorul orchestrei simfonice ieşene.

Actualitate

D’ale carnavalului, spectacol realizat sub conducerea lui Ioan Tugearu și prezentat la operă, în 22 octombrie. „Opera Națională Română din Iași—nota Ioan Tugearu—a dorit să montez (...) o piesă anume, D’ale Carnavalului, cu personajele și situațile sale specifice. În acest fel am fost strâns în chingile replicilor care se succed vertiginos și schimbă pe loc raporturile dintre personaje, dându-mi mult mai puțină libertate decât într-o selecție de personaje și de situații pe care aș fi făcut-o singur. În acest context, am păstrat câteva replici definitorii pentru unele conjuncturi, lăsând apoi dansului cuvântul, de a spune pe limba lui, cum îi apar lui eroi ca Nae, Mița, Didina, Pampon, Crăcănel sau Iordache, cum se definesc ei prin mișcări și atitudini. Și, pe alocuri, mi-am permis să evadez, dincolo de cadrul strict al piesei, dar nu și dincolo de culoarea lumii lui Caragiale.”

Două recunoscute ansambluri de cvartet – Gaudeamus, al Filarmonicii din Brașov și Ad libitum, al Filarmonicii ieșene – cu pagini muzicale ilustrative: prima audiție absolută a Cvartetului nr. 3 de Adrian Iorgulescu – cu Gaudeamus, în 22 octombrie – și Numărul doi de Enescu, cu Ad libitum, în 26 octombrie.

Cvartetul Gaudeamus: Lucia Neagoe, Raluca Irimia, Leona Varvarichi, Sebastian Vârtosu.

Ad libitum în concertul din 26 octombrie, de la Iași.

Primii urmau să plece, după concertul de la Iași, într-un turneu în Italia. Cei din urmă reveniseră tocmai, cu o seară înainte, dintr-un turneu în Olanda, în care interpretaseră capodopera enesciană, între altele, pe scena celebrei săli De Doelen din Rotterdam. Iată comunicatul transmis de Radio România Muzical în legătură cu aceasta, marți 22 octombrie: „Violoniştii Alexandru Tomescu şi Şerban Mereuţă, violistul Bogdan Bişoc şi violoncelistul Filip Papa susţin în această seară un recital în complexul De Doelen din Rotterdam. Programul cuprinde Cvartetele de coarde op. 22 nr. 2 în sol major de George Enescu, op. 95 în fa minor de Ludwig van Beethoven şi op. 56 în re minor Voces intimae de Jean Sibelius. Acesta este cel de-al cincilea şi ultim recital susţinut de Cvartetul Ad libitum în Olanda, după evenimentele de la sfârşitul săptămânii trecute.”

Actualitate

... Un festival „miracol” – cum îl numea compozitorul Corneliu Dan Georgescu – la care publicul a început să reacționeze încurajator, găsind drumul, seară de seară, către sala de concerte. Într-un ritm alert – scriind noaptea despre ceea ce ascultaseră ziua –, cu o energie admirabilă, tineri muzicologi ai Universității de Arte, coordonați de muzicolog lector univ. Loredana Iațeșen, împreună cu muzicolog doctorand Cristina Ungureanu de la Filarmonică au ținut conectate jurnalul și pagina de internet ale Festivalului, creind astfel premizele unei mereu mai largi audiențe. Iată, așadar, o „minune” care n-a ținut numai trei zile (!), ci a împlinit anul acesta patru decenii de la inițierea ei: ediția I a Festivalului – numită atunci Săptămîna Muzicii Românești – a avut loc în mai 1973!

Actualitate

File de album Note de… călător. Eduard Caudella Colonel(r) ing. Corneliu Coman

Am primit de curînd un mesaj care ne-a atras atenția, din partea unui pasionat de muzică, de muzicieni şi de viața muzicală a Iaşului, colonelul inginer Corneliu Coman. Dl. Coman încerca să determine care a fost ultima locuință din Iaşi a compozitorului Eduard Caudella. De aici, în urma unui schimb de mesaje, am primit acceptul său de a publica în paginile revistei noastre rezultatele căutărilor sale pe urmele marelui muzician înaintaş. Corneliu Coman a urmat cursurile prestigioaselor licee ieşene Costache Negruzzi şi Emil Racoviţă. A absolvit şcoala de ofițeri cu profil tehnic din Piteşti, apoi Universitatea politehnică Gh. Asachi din Iaşi. Este pasionat de cultura şi istoria oraşului Iaşi, meloman fidel şi mare amator de film.

Fiindcă cu două-trei luni în urmă începusem o mică documentare despre George Enescu, pentru a marca ziua lui de naştere din 19 august, am călătorit la Liveni, Mihăileni, Dorohoi, Bucureşti, Tescani şi Iaşi. Deoarece vizitarea locurilor pe unde a trecut Maestrul, însoțită de explicațiile muzeografilor, nu putea acoperi aşteptările mele, am fost nevoit să merg şi pe la arhive. Tot căutând articole scrise în presa vremii despre marele muzician, am găsit câteva semnate de Eduard Caudella şi, citindu-le, am avut sentimentul că nedreptățesc personalitatea autorului lor. Ce a însemnat Eduard Caudella, pentru cultura noastră, o pot spune specialiştii. În încercarea de a găsi articole ale contemporanilor despre opera şi activitatea maestrului Caudella, nu am găsit altceva decât despre decesul acestuia. Cu siguranță, nu am căutat peste tot în acest răstimp scurt avut la dispoziție. Știam că murise pe 15 aprilie 1924. Am căutat un ziar ieşean din acea zi. Iată ce scria „OPINIA– ziar politic cotidian”, în numărul de marți, 15 aprilie: „Moartea lui Eduard Caudella. În noaptea de Sâmbătă spre Duminică, s’a stins din viață maestrul Compositor Eduard Caudella, în modesta sa locuință din strada Neculai Gane, înconjurat de soția şi copii, a căror durere e nemăsurată. Acum patru zile încă Caudella îşi căuta de treburi şi de activitatea sa muzicală dar în scurt boala l’a răpus. Moare în vârstă de 83 de ani. Eduard Caudella a fost un virtuos al vioarei, cu reputație mondială. Nenumăratele sale compoziții au găsit admirație în toată lumea. A fost în vremuri director al Conservatorului de muzică şi declamație, fiind unul dintre cei dintei organizatori ai acestei instituții. Lasă în urma sa numeroase composițiuni muzicale şi printre altele, două opere comice pe motive româneşti. Olteanca, care s’a jucat cu un mare succes pe scena teatrului național din Iaşi şi Petru Rareş care s’a jucat pe scena din Bucureşti. Vestea morței maestrului Caudella a produs o adevărată consternare. La locuința defunctului e un pelerinaş de tot ce Iaşul are mai distins. La Teatrul Național, la conservator şi la cercul didactic s’a arborat drapelul negru.” Ziarul „Opinia” din 15 aprilie 1924

File de album Citind articolul, aveam impresia că ceva nu e în regulă. Mă uit la data de apariție a ziarului: 15 aprilie 1924, recitesc articolul şi, făcând o mică socoteală, rezulta că data decesului era 12 aprilie 1924, într-o sâmbătă. Acasă recitesc biografiile despre muzician: data decesului – 15 aprilie. Mă duc la alte arhive şi... „Certificat de deces nr.697/15 aprilie 1924; decedat: Eduard Caudella, data decesului: 12 aprilie 1924; locul decesului: Iaşi, str. N. Gane nr. 8; persoana care declară decesul: student Beno Sarcu.” Aici apare o altă enigmă. Din cele ştiute de mine, casa de pe strada N. Gane nr. 8 făcea corp comun cu nr. 6. Nimic mai fals. Mă duc la alte arhive şi descopăr planşele de cadastru ale vremii, în care numerele 4 şi 6, de pe strada N. Gane, erau parte ale aceleiaşi clădiri, iar planul casei de la nr. 8 era separat de cealaltă clădire şi semăna foarte mult cu planul casei actuale. În continuare am încercat să aflu dacă George Enescu a fost la înmormântare. Se pare că nu, întrucât în acel moment se afla la Paris. Conform aceluiaşi ziar „Opinia”, George Enescu sosea la Bucureşti în seara zilei de 23 aprilie 1924. Venea în țară, probabil, pentru a sărbători Sfintele Paşti cu cei dragi. Am fost curios să aflu dacă cei ce l-au cunoscut pe Eduard Caudella au scris, despre viața şi opera sa, imediat după deces. Tot răsfoiam paginele ziarelor şi mă cuprindea o tristețe, pe care nu o pot descrie, nedescoperind acele câteva rânduri pe deplin meritate. Și totuşi, în „Opinia” din 1 mai 1924, văd un articol:„ CATEVA FLORI PE MORMANTUL MAESTRULUI CAUDELLA”, semnat Roza C. Leon. „Eduard Caudella a murit. Ca o stea căzătoare ce tae o dungă de lumină, ş’apoi se cufundă în noaptea vecinică, tot astfel şi marele artist a dispărut într’o clipă, după ce, cu o oră mai înainte, în mijlocul a lor săi, făcuse să răsune vioara lui scumpă de melodiile fermecătoare ale cântecelor sale armonioase. Acum, după ce pământul a acoperit corpul său, şi natura îşi continuă legea ei fatală, pe care nici o putere n’o poate înlătura, se cuvine să spunem cîteva cuvinte despre acest om pe viitor şi despre opera lui neperitoare. Ca elevă, în curs de mai mulți ani, a maestrului Caudella, am putut să-l studiez şi să-mi dau seama de meritele lui şi ca om, şi ca profesor şi ca artist. Ca om, a fost un caracter: nobil, cinstit şi sincer până la naivitate, de o blândeță de copil şi de o mândrie delicată şi firească naturei sale de elită. 30

Iași, str. Nicolae Gane nr. 8

Ziarul „Opinia” din 1 mai 1924

Ca profesor, a fost un îndrumător fără pereche, care a ajutat pe mulți să se ridice, acolo, unde fără el n’ar fi ajuns nici odată. Conştient de nobila sa menire şi exigent până la extrem, îşi punea în lecțiunile sale tot focul artei, pe care ar fi vrut s’o transmită şi elevilor săi. Ca artist, nimeni nu l’a întrecut, şi nimeni nu s’a putut ridica până la înălțimea creațiunilor lui minunate. Compozițiile lui Caudella: Opere, balade, doine şi cântece în toate genurile, sunt adevărate mărgăritare ce vor străluci în viitor şi vor încălzi sufletele generațiilor cari vor pricepe toată frumusețea cântecelor sublime, cu care a îmbogățit arta muzicală Românească. Cine cunoaşte operele lui Caudella nu poate tăgădui valoarea lor reală, bogăția de fantezie a a rtistului, care şi-a revărsat comorile de simțire în valuri de melodii, a căror frumusețe ridică până la

File de album înălțimile în care numai un suflet ales de artist inspirat e în stare să plutească. Necontestat că maestrul Caudella a fost un mare artist, dar ca toți adevăraţii artişti, a dat artei tot ce putea da, fără să ceară în schimb ceva. Caudella nu s’a gândit nici odată să-şi comercializeze operile să tragă foloase din artă; nici odată nu şi-a dezmințit nobila menire căreia fusese destinat: artist s’a născut, artist a trăit şi artist a murit. Dar dacă pe dânsul prea puțin l’au preocupat chestiunile materiale, de cari alții sunt absorbiți, cunoscuții, prietenii şi admiratorii lui ar fi trebuit să se gândească la asigurarea situațiunei materiale a Maestrului şi familiei sale; totuşi n’a făcut nimeni, nimic pentru dânsul. Recunosc însă că pretind cam mult. Astăzi când talentele, idealurile, sentimentele şi onoarea se comercializează şi se prefac în bani, a pretinde cuiva să se ocupe şi de interesele altuia, este o naivitate care te dă îndărăt cel puțin cu un secol, stârnind un râs homeric din partea concetățenilor mai practici. Caudella a fost mai mult apreciat şi admirat de contemporanii lui, de cât de generația de azi, care îl cunoaşte mai puțin şi l’a înțeles tot atât de puțin. Se pare că o soartă vitregă urmăreşte pe toți cei dotați cu harul divin al talentului creator, cari nu cunosc în viață – afară de prea puține, excepții – de cât amărăciuni şi dezamăgiri dureroase. Când Caudella, după o viață de 70 de ani (scăzând cei 13 ani ai copilăriei) închinată întregă unei munci dezinteresată şi rodnică, ajunge la vrâsta de 83 de ani – după o boală grea de pneumonie dublă – să deie lecții pentru a putea trăi cu familia sa, este o cruzime, (pe care nu voi s’o mai calific), din partea acelora cari aveau datoria să’l ajute – chiar contra voinței lui – dându-i

posibilitatea să se recupereze după munca obositoare a vieții sale îndelungate, în timpul căreia a creiat opere de artă neperitoare. Zorii zilei pe care el o dorise şi o aşteptase, în care meritele sale să fie recunoscute şi încununate, au întârziat atât de mult, încât el a închis ochii, cu durerea sfâşietoare pe care o simte un suflet sensibil în fața realităței atât de vitrege. O singură mângâere va fi avut, poate: că viitorul îi va răscumpăra amărăciunile cari i-au mistuit sufletul şi nu se va fi înşelat, căci nu va trece mult şi opera lui Caudella va ieşi la lumină şi va străluci în adevărata ei valoare, iar generațiile viitoare nu-i vor precupeți admirația şi gloria pe care le merită, pe bună dreptate.” Doamne! Au trecut aproape 90 de ani şi acest articol parcă a fost scris astăzi. Trist, am plecat la casa din str. N. Gane. Vecinii, cei în vârstă, aveau îndoieli în ce priveşte localizarea casei în care a murit Maestrul. Am fost apoi la cimitirul Eternitatea să-i văd mormântul. Era acoperit de crengi şi frunze uscate. Mormântul lui Gavriil Musicescu era năpădit de buruieni, mormintele lui Nicolae Gane, George Topîrceanu, cel al Teodorenilor, Barbu Șt. Delavrancea, N. A. Bogdan, Mihail Kogălniceanu,al Culienilor, Vasile Conta, Petru Poni, Teodor Burada, Vasile Pogor, Alexandru Philippide, Costache Negruzzi, C. D. Stahietc. – uitate şi neîngrijite. Trist, călătorul din mine şi-a luat geamantanul, vorba lui Topîrceanu, şi a plecat pe drumurile lui, întrebându-se dacă în Iaşi sunt şcoli ce le poartă numele şi dacă elevii lor au habar despre acelemorminte părăsite, dacă sunt fundații sau asociații culturale care să promoveze cultul valorilor ieşene şi naționale, dacă ...

Ziarul „Opinia” din 1 mai 1924

File de album

Mormântul familiei Caudella din cimitirul Eternitatea din Iași

La cafeneaua de la gară, aşteptând trenul spre noua destinație, iau un ziar la întâmplare şi încep să-l răsfoiesc. Mă uit mai atent şi ... oare visez? Citeam ziarul ieşean „Mişcarea” din data de 4 iunie 1913, iar articolul care mi-a atras atenția era despre Sofia Teodoreanu (mama cunoscuților Alexandru şi Ionel Teodoreanu, fiica lui Gavriil Musicescu). Sofia Teodoreanu a fost una dintre figurile proeminente ale vieții muzicale ieşene din trecut, una din cele mai bune profesoare de teorie şi solfegiu ce au avut-o Academiile de muzică din țara noastră. Aactivat la Conservatorul ieşean timp de aproape patru decenii, între 1901 şi 1937. Printre studenții ei, care s-au afirmat pe plan artistic, îi amintesc pe: Alexandru Zirra, Mihail Jora, Constantin Baciu, Mihail Gr. Posluşnicu, D. D. Botez, Mansi Barberis, Rodica Șuțu, Teodor Lupu. A organizat şi condus ansamblul coral al Conservatorului, a îmbunătățit repertoriul coral, armonizând mai multe cântece pentru trei voci egale. Iată ce scria, în acel articol, Eduard Caudella: „Corul Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică din Iaşi.

În dimineața zilei de 2 iunie, Duminica Mare, am asistat la liturghia bisericii Banu fiind invitat anume, chiar de cătră doamna Sofia Teodoreanu, născută Muzicescu, pentru a asculta şi eu serviciul liturghiei. Am constatat şi eu ceia ce auzisem de la mai multe persoane competente, că corul conservatorului instruit şi condus de d-na Teodoreanu e foarte bun şi întruneşte pe deplin cerințele unui astfel de cor bisericesc. În primul rînd am apreciat calitatea intonațiunii care e justă, apoi nuanțarea variată şi adevărat muzicală, fără exagerare afectată, pentru a face să se nască sentimente nepotrivite în totul cu situațiunea şi lăcaşul în care se cîntă. Și cu această ocaziune, d-na Sofia Teodoreanu s’a relevat cu o calitate muzicală nouă: acea de perfectă maestră de cor. E destul de cunoscută ca excelentă pianistă şi muzicantă instruită; acum a mai adăugat şi pe acea de dirigentă pricepută.” A plecat trenul... şi ultima birjă, iar eu mă îndrept spre Biserica Banu. Iaşi, 31 iulie 2013

File de album Compozitorul Paul Constantinescu în repertoriul simfonic și vocal‑simfonic al Filarmonicii „Moldova” Iași Anca Butnaru

Anul 2013 marchează 50 de ani de la dispariția compozitorului Paul Constantinescu, personalitate artistică de referință, cu un profil muzical pe cât de original, pe atât de organic legat de sursele de inspirație autohtone. Compozitorul Paul Constantinescu (30 iunie 1909, Ploieşti – 20 decembrie 1963, Bucureşti) şi-a făcut studiile în țară, la Conservatorul din Bucureşti (19291933), într-o vreme când „atât pe frontul creației cât şi pe cel al învățământului muzical, tendințele înaintate ale artei naționale aveau de înfruntat gustul cosmopolit al publicului snob ca şi preocuparea prea subțire şi sporadică a oficialității față de problemele culturii autohtone”1. Ca discipol al clasei de contrapunct şi fugă şi de compoziție a lui Mihail Jora şi al clasei de folclor a lui George Breazul, Paul Constantinescu şi-a însuşit tehnica compoziției şi a cunoscut în profunzime comorile creației populare. I-a avut profesori şi pe Alfonso Castaldi, Constantin Brăiloiu (istoria muzicii), Dimitrie Cuclin (estetica muzicală). „Cu ani şi ani înainte de Republică – arată într-un articol P. Constantinescu – am compus lucrări ca: trei caricaturi Din cătănie, Burlesca, Comedia muzicală O noapte furtunoasă, în care am voit să satirizez cu mijloace muzicale ipocrizia, imoralitatea, prostia, ignoranța, servilismul ce caracterizau societatea de atunci. Tot în acea vreme am compus însă şi coruri pe melodii şi versuri populare, muzica pentru filmul Țara

moţilor în care am cântat frumusețea sufletească a omului simplu, puritatea simțirii sale.”2 Din 1933 până în 1935 şi-a continuat studiile muzicale la Viena, cu Franz Schmidt, Oskar Kabasta şi Joseph Marx (compoziție). După terminarea studiilor a fost violonist, dirijor şi profesor la Ploieşti, Lugoj şi Bucureşti, apoi, în perioada 1941-1963, titular al catedrei de armonie la Conservatorul bucureştean. În calitate de compozitor, a obținut numeroase premii şi distincții naționale şi internaționale. A scris culegeri de folclor, a susținut prelegeri, conferințe, emisiuni de radio şi televiziune. A fost consilier pentru secția de cinematografie în Ministerul Propagandei Naționale din Bucureşti şi la Radiodifuziunea Română. Întreaga sa creație arată orientarea spre valorificarea valențelor folclorului şi ale melosului psaltic, bizantin, într-un limbaj simfonic modern. Paul Constantinescu se delimitează într-un mod foarte eficient din punct de vedere stilistic şi de linia folclorică academizantă, şi de tendințele moderniste. Un Trio de tinerețe (1928) propunea deja studiul de stil bizantin, care se va împlini mai târziu în cele două Oratorii bizantine, de Crăciun şi de Paşti. Oratoriile Naşterea Domnului (1947) şi Patimile şi Învierea Domnului (1946, 1948) vin să se aşeze alături de Pasiunile lui Bach, printr -o muzică absolut extraordinară. Paul Constantinescu a căutat şi a găsit mijloace proprii de expresie armonică şi contrapunctică, muzica lui devenind astfel un inedit punct de plecare pentru legile contrapunctului şi armoniei modale aplicate cântării bizantine. Creația sa muzicală este vastă, cuprinzând toate genurile – muzică simfonică (câte un concert pentru orchestra de coarde, în 1948, pian şi orchestră, în 1952, vioară şi orchestră, în 1957 şi harpă şi orchestră, în 1960) şi vocal-simfonică, muzică de operă (O noapte furtunoasă scrisă în 1935 şi refăcută în 1950 şi Pană Lesnea Rusalim apărută în 1955), de cameră, de film, corală şi vocală de cameră. În ultima parte a vieții a adoptat şi compoziții legate de istoria mişcării muncitoreşti, ținând cont de epoca în care a trăit, prin ciclul de cântece Uliţa noastră – 1959.

1 Extras din programul de sală al Filarmonicii Moldova, 29-30 ianuarie 1965. 2 Idem

File de album Muzica lui Paul Constantinescu la Iași Iată câteva dintre lucrările semnate de compozitorul Paul Constantinescu şi interpretate în primă audiție de către ansamblurile Filarmonicii Moldova, care au fost semnalate în presa vremii. Concertul pentru vioară, violoncel, pian și orchestră a fost interpretat la 5 mai 1978, sub bagheta maestrului Ion Baciu şi „a fost în acelaşi timp o premieră şi din punctul de vedere al execuției. Trio-ul Daniel Podlovschi (vioară), Ștefan Zărnescu (violoncel) şi Victoria Ștefănescu (pian) a alcătuit o echipă omogenizată prin intenții, în pofida certelor deosebiri temperamentale, bine sudată. Ceea ce a apărut, cred, nou față de versiunile consacrate (inclusiv cea de pe disc), a fost participarea mai unitară, mai finisată a orchestrei. În rest, ceea ce la prima audiție absolută a acestei impresionante pagini concertante (saturată de spirit bizantin, dar şi de o simțire muzicală pur românească ajunsă la conştiința de sine însăşi) a apărut de un tragism şocant, zguduitor, filtrat prin trecerea timpului a căpătat aş spune un aer de nobilă demnitate, de înțeleaptă resemnare, străluminat de tainice înseninări ce au răzbătut poate chiar fără ştirea autorului, confruntat în acel moment, dinaintea tragicei şi prea timpuriei sale dispariții, cu cea mai grea experiență existențială.” (Liliana Gherman)3 La aproape 30 de ani de la terminare, la 15 aprilie 1983, Simfonia nr. 1 este dirijată la Iaşi în primă audiție de Ion Baciu. Ea „apare şlefuită de patina timpului, ornată cu însemnele de neconfundat ale clasicității în accepția sa valorică.” (Liliana Gherman)4 Concertul pentru vioară și orchestră, interpretat în primă audiție la 23 octombrie 1987, de violonista Luminița Burcă, în cadrul Galei tinerilor concertişti, dirijor Gheorghe Costin. Solista era proaspăt laureată a concursurilor Dinu Lipatti (Craiova, 1987) şi Tibor Varga (Elveția, 1987). La 27 mai 1988, un eveniment deosebit la Filarmonica ieşeană, realizarea operei în concert O noapte furtunoasă. „Participarea solistică, angrenată nu numai vocal, ci şi într-o minimă dar suficient de sugestivă mişcare scenică... Deşi adunați din instituții muzical diferite (Opera română din Bucureşti, Opera română din ClujNapoca şi Teatrul de stat de operetă Bucureşti), toți soliştii s-au asamblat într-o echipă omogenă, plasânduse pe orbita unei adecvate înțelegeri a textului

3 Liliana Gherman, „Cronica”, XIII, nr. 19, 12 mai 1978, p. 3 4 Idem 5 Idem

caragialesc (cu nuanțele sale specifice, vehiculate în ani de nume de prestigiu ale actoriei româneşti), dar totodată şi a transpunerii acestuia în versiune muzicală. Nu-i mai puțin adevărat că există în această muzică o asemenea naturală fuziune cu înțelesurile originalului literar, încât odată asimilat acesta din urmă, versiunea sonoră se conturează cumva de la sine. Totul este atât de firesc... Și totuşi nu i-am admirat mai puțin pe cântăreți (Gheorghe Roşu – Jupân Dumitrache, Adrian Ștefănescu – Nae Ipingescu, Florin Diaconescu – Chiriac, Ștefăniță Lascu – Rică Venturiano, Cornelia Pop – Veta, Mariana Oltenaş – Ziţa şi Puşa Urdăreanu – Spiridon) pentru execuția inteligentă, muzicală, marcată de un umor de bună calitate. Participarea orchestrală s-a constituit într-un al doilea parametreu al reuşitei, aici întâlnindu-se disponibilul colectivului simfonic ieşean cu amprenta specifică a baghetei lui Ion Baciu.” (Liliana Gherman)5 Una din marile creații ale muzicii sacre, cum s-a impus în conştiința europeană, Oratoriul bizantin de Crăciun Nașterea Domnului a fost interpretat în primă audiție la Iaşi la 17 decembrie 1993, sub bagheta maestrului Gheorghe Costin. „Ca de obicei, Gheorghe Costin s-a pregătit în primul rând el însuşi deosebit de temeinic, însuşindu-şi partitura atât în literă cât şi în spirit. Acest fapt s-a putut deduce din fermitatea concepțională.

File de album Desfăşurarea în ansamblu a fost marcată de un hieratism aproape liturgic: tempo-urile «aşezate», fără a fi trenante, fără încordare, ca o plutire calmă şi senină; arcuirea largă, cu un fel de aparte somptuozitate a subdiviziunilor discursului muzical (fie ele monodice, coralice sau polifonice); nuanțarea subtilă, fără excese dinamice, exultând culminativ, în înălțătoare boltiri sonore, doar în două-trei momente, dar şi atunci cu o vibrație reținută, ai fi zis, de un prag al unei pioase reculegeri; modelat totul parcă în rotunjimi aurit-calde de mozaic bizantin. Dirijorul corului, Doru Morariu, a adus, evident, o contribuție însemnată, execuția fiind aerisită, cu o dicție bună (textul putând fi perceput clipă de clipă, aproape fără excepție), curată ca intonație şi plăcută ca sonoritate pe tot parcursul execuției. La rândul său, orchestra a fost ceea ce i s-a dat aici sp fie: horbotă sonoră, lumină filtrată şi îndulcită prin vitraliu, picurul de ceară al lumânării.” (Liliana Gherman)6

6 Liliana Gherman, „Cronica”, XIII, nr. 19, 12 mai 1978, p. 3

Prime audiții Paul Constantinescu la Filarmonica Moldova din Iași Cronologie 01.06.1947 - Jocuri – Constantin Bobescu 17.06.1949 - Simfonietta – Achim Stoia 17.02.1950 - Jocuri româneşti – Achim Stoia 06.04.1951 - Rapsodia română nr. 2 – Dinu Niculescu 22.02.1952 - Două jocuri româneşti – Alfred Alessandrescu 17.10.1952 - Uvertura sportivă Juventus – Constantin Bobescu 20.03.1953 - Joc din Oaş – Alexandru Garabet 02.04.1954 - Brâul– Alexandru Garabet 24.09.1954 - Sîrba – Achim Stoia 29.10.1954 - Concertul pentru pian şi orchestră – Emanuel Elenescu, Valentin Gheorghiu 25.05.1956 - Ciobănaşul– Gheorghe Vintilă 25.01.1957 - Olteneasca – Ury Schmidt 24.01.1958 - Concertul pentru orchestră de coarde – Mircea Cristescu 10, 11.02.1961 – Suită – George Vintilă 09, 10.03.1962 - Simfonia ploieşteană – Florica Dumitriu 20, 21.12.1963 - Suită din baletul Nuntă în Carpaţi – Achim Stoia 21, 22.02.1964 - Șapte cântece din Uliţa noastră, pentru bariton şi orchestră – Ion Baciu, Visarion Huțu 29, 30.01.1965 - Suita Din Cătănie – Ion Baciu 01.12.1972 - Suita românească – Constantin Petrovici 05.05.1978 - Concertul pentru vioară, violoncel, pian şi orchestră – Ion Baciu, Daniel Podlovschi, Ștefan Zărnescu, Victoria Ștefănescu 04, 06.02.1983 - Concertul pentru harpă şi orchestră – Radu Zvorişteanu, Elena Ganțolea 15.04.1983 - Simfonia nr. 1 – Ion Baciu 23.10.1987 - Concertul pentru vioară şi orchestră – Gheorghe Costin, Luminița Burcă 27.05.1988 - Operă în concert O noapte furtunoasă – Ion Baciu; solişti: Gheorghe Roşu – Jupân Dumitrache, Adrian Ștefănescu – Nae Ipingescu, Florin Diaconescu – Chiriac, Ștefăniță Lascu – Rică Venturiano, Cornelia Pop – Veta, Mariana Oltenaş – Ziţa şi Puşa Urdăreanu – Spiridon. 17.12.1993 - Oratoriul bizantin de Crăciun Naşterea Domnului - Gheorghe Costin, Doru Morariu (dirijorul corului), solişti: Carmen Gurban, Georgeta Lungeanu, Ionel Voineag, Gheorghe Roşu. 35

File de album Serghei Prokofiev 23 Aprilie 1891 – 5 Martie 1953

Anca Butnaru

Arhiva Filarmonicii cuprinde o bogată literatură muzicală, înserată în paginile programelor de sală, cele mai interesante și extinse texte fiind semnate de profesorul George Pascu. Redăm mai jos prezentarea sa la muzica și personalitatea compozitorului Serghei

„Serghei Prokofiev, unul dintre cei mai iluştri compozitori ai veacului nostru, a făcut studiile muzicale la Conservatorul din Petersburg unde i-a avut ca profesori pe Rimski-Korsakov şi pe Liadov. De timpuriu, în personalitatea muzicală a tînărului compozitor s-au manifestat două tendințe opuse. Pe de -oparte, cele mai bune tradiții ale clasicismului rus i-au fost sădite în suflet de către maeştrii săi. În special i-au insuflat încrederea în potențialul expresiv al cântecului popular rus astfel că de câte ori Prokofiev va scrie o muzică lirică, se vor resimți caracteristicile lirismului cântecului popular. Pe de altă parte, puternica individualitate creatoare, de care începuse a da dovadă chiar de pe băncile şcolii, îl făcea să depăşească barierele impuse de învățămîntul muzical al vremii şi să-şi permită «licențe» şi «îndrăzneli» cu totul neobişnuite pe atunci. După ce manifestase o adîncă admirație pentru Grieg, Rimski-Korsakov şi Wagner, preferințele tânărului plin de ardoare şi dornic de noutate alunecară spre Richard Strauss, Reger, Debussy şi alte «fructe oprite» pe atunci la Conservator. O puternică influență asupra sa a avut-o şi muzica lui Skriabin. Această antiteză între dezvoltarea creatoare a tradițiilor clasicilor, pe de o parte, şi exagerate tendințe novatoare, pe de altă parte, va domina prima parte a vieții marelui compozitor. La începutul veacului nostru, după ce puternica influență wagneriană a început să scadă, au apărut acele numeroase curente pseudo-avangardiste care

«căutau» o formulă de înnoire a limbajului muzical. Toate aceste curente, formaliste în esență, reprezentînd arta unei clase în decadență, au circulat în Europa influențînd tinerii compozitori, care, în atitudinea lor protestatară față de rutină şi convinşi de caracterul «revoluționar» al acestor curente, vedeau în ele o expresie a noului. În dorința de renovare a limbajului muzical, în dorința de progres, Prokofiev a fost şi el sedus de limbajul muzical steril al disonanțelor excesive, de muzica aşa zisă «constructivistă». El nu a fost, însă, copleşit de estetica abstracțiunilor sonore, ci a continuat să aibă la baza lucrărilor sale un puternic conținut emotiv. Suita scitică scrisă în acea epocă, datorită sonorităților aspre, liniei melodice aride şi ritmicei dure şi «colțuroase», rezultate din dorința de a zugrăvi primitivul, a provocat vii discuții şi indignări. Singuri criticii Karatîghin şi Glebov au întrezărit personalitatea puternică a autorului comparînd-o cu acea a lui Borodin. Între anii 1918-1932 Prokofiev călătoreşte în țări străine, unde, cu toate discuțiile provocate de muzica sa, numele lui se impune în activitatea muzicală mondială. Întors în patrie în 1932, Prokofiev, a cărui singur crez în timpul şederii în străinătate era acela al găsirii unui limbaj muzical nou, descoperă misiunea artistului în lumina realității sovietice. În patrie scria cele mai valoroase lucrări: Petrică şi lupul, baletul Romeo şi Julieta, cantata Alexandr Nevski, Zdraviţa, Simfonia Stalingradului etc.” George Pascu Extras din programul de sală la concertul din 24 septembrie 19541

1 Concertul marca deschiderea stagiunii Filarmonicii Moldova, având în program: Beethoven – Simfonia a VI-a „Pastorala”, Prokofiev – Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră (primă audiție) – solistă Silvia Șerbescu şi Paul Constantinescu – Sârba (primă audiție). Dirijor: Achim Stoia.

File de album Scurtă cronologie a vieţii lui Serghei Prokofiev 1891, 23 aprilie – S-a născut la Sonţsovka, în Ucraina, Serghei Prokofiev 1896 – a compus prima sa lucrare 1902 – a luat lecţii de pian, teorie şi compozitie cu Reinhold Glier 1904 – intră la Conservatorul din Sankt Petersburg. A studiat cu Anatol Liadov, orchestrație cu Nikolai Rimski-Korsakov şi a devenit prieten pentru toată viața cu Nikolai Miaskovski. 1908 – prima apariţie în public ca pianist 1912 – termină Concertul nr.1 pentru pian 1914 – călătorie la Londra 1918 – prima călătorie în SUA 1920 – vizită la Paris 1923 – s-a căsătorit cu cântăreața Lina Llubera 1927 – Primul turneu în mai multe oraşe din Rusia 1930 – Al patrulea turneu în SUA 1936 – Revine definitiv în Uniunea Sovietică 1938 – Compune baletul Romeo şi Julieta 1944 – Compune Simfonia nr.5 1947 – se căsătoreşte pentru a doua oară 1952 – compune Simfonia nr.7 (ultima) 1953, 5 martie – Moare la Moscova, culmea ironiei, în aceeaşi zi cu dictatorul sovietic I.V. Stalin !

Prime audiții în repertoriul simfonic și vocal‑simfonic al Filarmonicii Cantata „Aleksandr Nevski” 25, 26.03.1960 – Achim Stoia, Ion Pavalache, Viorica Cortez-Guguianu Concert nr. 1 pentru vioară 17.10.2003 – Mikhail Bezverkhny, Misha Katz Concert nr. 2 pentru vioară în sol minor, op. 63 09, 10.06.1967 – Ion Baciu, Daniel Podlovski Concert nr.1 pentru pian 04, 05.04.1958 - Radu Botez, Constantin Ionescu-Vovu Concert nr. 2 pentru pian 01, 02.10.1970 – Ion Baciu, Aldo Ciccolini Concert nr. 3 pentru pian 24.09.1954 – Achim Stoia, Silvia Șerbescu Petrică şi lupul 14.03.1948 – Anatol Vieru, Nicolae Veniaş (TNI) Romeo şi Julieta – suitele nr. 1 şi 2 16.03.1956 (fragmente – Scenă, Madrigal, Moartea lui Tybalt) – Sergiu Comissiona Romeo şi Julieta – suita nr. 3 23, 24.09.1960 – George Vintilă Simfonia Clasică 23.12.1949 – Eugeniu Micu Simfonia nr. 5, op. 100 12, 13.04.1963 – Carol Litvin Simfonia nr.7, op.131 14, 15.11.1958 – Theodor Avithal Suita pentru copii Zi de vară 28.11.1952 – Mihai Brediceanu Prelucrări Prokofiev-Păutza – Viziuni fugitive 16.12.2005 – Sabin Păutza

Pagini de cronică semnate de muzicologul Liliana Gherman, cu referiri la interpretările muzicii lui Prokofiev la Iași „Victoria Ştefănescu, solista Concertului nr. 1 pentru pian și orchestră de Prokofiev, cunoscută publicului ca o acompaniatoare de înaltă clasă, a dovedit o dată în plus calități de subtilă muziciană.(n.n. Concertul a avut loc la 20 aprilie 1968)”.2 „Concertul de deschidere al noii stagiuni s-a singularizat atât prin repertoriul abordat şi prin ținuta realizării, cât mai ales prin prezența ca solist a pianistului Aldo Ciccolini (Franța). [...] Pianistul Aldo Ciccolini a marcat în mod hotărâtor concertul de deschidere al actualei stagiuni, transformându-l într-un emoționant eveniment muzical. Ciccolini dispune de posibilități tehnice într-adevăr uluitoare, posibilități care, devenite prin ani de efort o forță în sine, solicită interpretul în sensul autodominării. Poate cea mai impresionantă calitate a acestui admirabil artist este marea sa putere de stăpânire. Soliditatea concepției sale şi perfecțiunea realizării concrete, modestia de autentic slujitor al muzicii, sobrietatea atitudinii sale interpretative impun respectul, solicitând din partea auditoriului acelaşi efort de concentrare, de depăşire a laturii de strălucire exterioară pentru a pătrunde în frumosul expresiv pur. ... Și pe deasupra, paradoxal, o cuceritoare spontaneitate, un desăvârşit firesc, o vigoare electrizantă, o luminozitate de pictură renascentistă italiană... 2 Art. Concerte, rev. Cronica, III, nr. 18, 4 mai 1968, p. 4 sau Liliana Gherman – Dimensiuni ale creației și interpretării, vol I, Ed. Artes Iași 2003, p. 23

File de album Manifestarea interpretativă a lui Aldo Ciccolini a devenit şi mai interesantă prin execuția celui de-al doilea Concert pentru pian de Prokofiev, lucrare extrem de dificilă şi ca atare greu accesibilă. Este reconfortant pentru cel ce frecventează cu asiduitate sălile de concert să asiste la evadarea din limitele obişnuite ale repertoriului pianistic. Concertul de Prokofiev, care la prima sa audiție a stârnit nedumerire şi chiar indignare, ne apare azi de o puritate şi o limpezime clasică. Muzica sa de o mare frumusețe emoționează profund prin dramatismul său reținut, prin umorul cu nuanțe tragice, prin sensibilitatea ascuțită ascunsă sub un văl de fină autoironie. Interpretarea lui Aldo Ciccolini a fost magistrală, de neuitat. Orchestra l-a secondat cu suficientă abilitate, creând prin elanul său stimulator ambianța psihică şi muzicală aptă a favoriza desfăşurarea solistică nestânjenită. Nu e de altfel prima dată când Ion Baciu face dovada calităților sale de acompaniator. Însă, cum era şi firesc, contribuția orchestrei nu s-a ridicat până la profunzimea şi subtilitățile expresive ale interpretului principal.(n.n. Concertul a avut loc la 2 octombrie 1970)”.3 „...întreg potențialul interpretativ al orchestrei a fost efectiv „stors” (n.n. de dirijorul american Adrian Sunshine) în străduința de redare a complexei Simfonii a V-a în si bemol major de Prokofiev: complexă psihologic, complexă tehnic-muzical. Pentru ascultători, execuția acestei Simfonii a fost un eveniment iar pentru orchestră lucrul cu un artist de o asemenea anvergură – o minunată şcoală.”(n.n. Concertul a avut loc la 20 aprilie 1973)4 „Orchestra simfonică a Filarmonicii Moldova din Iaşi şi-a făcut intrarea în noua stagiune 1978-1979 prin două concerte ce s-au îngemănat într-o armonioasă complementaritate sub bagheta dirijorului Ion Baciu... Simfonia clasică de Prokofiev, veritabilă bijuterie a simfonismului secolului XX, a beneficiat de o execuție precisă, suplă, spirituală, de o strălucire bine dozată în sensul sublinierii cu elegață a particularităților de limbaj care fac din creația lui Prokofiev un teritoriu sonor de neconfundat.”(n.n. Concertul a avut loc la 14 septembrie 1978)5

3 Art. Concert inaugural, rev. Cronica, V, nr.42, 17 octombrie 1970, p.4 sau Liliana Gherman – Dimensiuni ale creaţiei şi interpretării, vol I, Ed. Artes Iaşi 2003, p.67-69 4 Art. Filarmonica „Moldova” – Prestigiul unei stagiuni (I), rev. Cronica, VIII, nr. 27, 6 iulie 1973, p.7 sau Liliana Gherman – Dimensiuni ale creaţiei şi interpretării, vol I, Ed. Artes Iaşi 2003, p. 104 5 Art. Filarmonica „Moldova” – Deschiderea stagiunii muzicale, rev. Cronica, XIII, nr. 40, 6 octombrie 1978, p. 5 sau Liliana Gherman – Dimensiuni ale creaţiei şi interpretării, vol II, Ed. Artes Iaşi 2003, p. 35

File de album „Concertul dirijat de Ion Baciu a fost dominat de o prezență solistică fascinantă: tânărul pianist sovietic Nikolai Demidenko. Laureat al unor prestigioase concursuri internaționale, Nikolai Demidenko este un instrumentist care posedă o tehnică de o perfecțiune aproape neverosimilă, care-i asigură o totală libertate de expresie în orice sferă stilistică s-ar plasa. Este greu să-i descrii înariparea cântului, bogăția de efecte timbrale, frazarea plină de miez ca şi acele uluitoare dezlănțuiri de velocitate pianistică, în care se părea că orice obstacol material era înfrânt. A fost un adevărat privilegiu că l-am putut asculta, mai ales într-un Concert de S. Prokofiev (al doilea). Este categoric un interpret care are şi probabil va avea un cuvânt greu de spus în pianistica contemporană.”(n.n. Concertul a avut loc la 20 martie 1981)6

„În Suita [din Baletul Romeo și Julieta, n.n.] lui Prokofiev, Ion Baciu s-a mişcat degajat, orientând evoluția orchestrei pe temeiul unei concepții interpretative bine clarificate, din care nu a lipsit însă plăcerea spontană a unor sonorități bine reuşite, fie ele de maximă penetrație (încărcate de dramatism sau chiar tragism, strălucitoare sau sarcastice), fie delicat pastelate. O sănătoasă stăpânire a pulsației ritmice în diferitele sale ipostaze (de la frenezia dezlănțuită la molcoma unduire, cu diverse şi subtile gradații intermediare) a contribuit în plus la conturarea unei execuții captivante.”(n.n. Concertul a avut loc la 26 septembrie 1986)7

Fragment din Concertul nr. 3 pentru pian, cu autograful autorului. Facsimilul a fost evaluat la o licitație cu suma de 3000 $ !

6 Art. Dirijori şi solişti, rev. Cronica, XVI, nr. 16, 17 aprilie 1981, p. 6 sau Liliana Gherman – Dimensiuni ale creaţiei şi interpretării, vol II, Ed. Artes Iaşi 2003, p.90 7 Art. O nouă stagiune simfonică, rev. Cronica, XXI, nr. 40, 3 octombrie 1986, p. 3 sau Liliana Gherman – Dimensiuni ale creaţiei şi interpretării, vol II, Ed. Artes Iaşi 2003, p. 229

Mozaic „Doctor de piane” Interviu cu dl. Alexandru Pscheidt, reprezentant al firmei Steinway&Sons în România

Carmen Chelaru

Din vara anului 2007, Filarmonica ieşeană a început colaborarea cu domnul Alexandru Pscheidt, în întreținerea pianelor de concert, cu precădere a pianului Steinway Grand, instrument care anul acesta împlineşte deja vîrsta de 15 ani. Prin nume, dar mai ales prin ținută şi profesionalism, dl. Al. Pscheidt s-a dovedit, vorba românului, „un neamț” adevărat! Este principalul motiv pentru care, la încheierea unei fructuoase etape de conlucrare am iscat acest interviu. Odată cu închiderea Sălii de concerte Ion Baciu (la 1 februarie anul acesta), pianul de concert intră în conservare, pînă la găsirea unui „domiciliu stabil” pentru patrimoniul inestimabil al instituției – instrumente, aparatură, arhivă. Carmen Chelaru: Mai întâi, o scurtă biografie. Unde v-ați născut? Unde ați studiat? Cum ați ajuns în sfera acordajului de piane? Alexandru Pscheidt: Sunt născut în Rădăuți, am absolvit Școala de Muzică din Bucureşti. Provin dintr-o familie de origine germană şi muzicieni. Tatăl meu a fost profesor de vioară în Bucureşti. În 1964, după absolvirea şcolii de muzică, am intrat în această meserie datorită unui unchi de-al meu. În familie erau şi lutieri ... deci, o familie de constructori de instrumente. Pentru că în familie lipsea un constructor de piane, eu am preluat acest meşteşug, după care, la sfatul unchiului meu, am intrat la fabrica de piane Doina din Bucureşti (astăzi închisă, se pare). Acolo am lucrat până în 1970, la diferite operații de construirea pianelor, învățând paralel şi acordajul. Sunt două lucruri diferite, dar legate foarte mult unul de altul. În 1970 am trecut ca acordor la Conservatorul Ciprian Porumbescu, iar din 1977 am mers paralel la Filarmonică, Electrecord şi Radioteleviziunea Română. În 1980, având ocazia să vizitez Germania, m-am oprit direct la Firma Steinway din Hamburg! Am dat un examen de circa două ore, pentru testarea cunoştințelor în domeniul acordajului. 40

CC: În ce a constat examenul? AP: Întâi îi interesa acordajul, iar teoretic, anumite cunoştințe de reglaj al mecanicii de pian. La timpul acela aveau nevoie numai de acordori. Am reuşit să intru la această firmă, iar după circa un an şi jumătate, firma a avut nevoie de intonori. Intonorul se ocupă cu egalizarea, omogenizarea sunetului, după ce pianul a fost construit; pe scurt, calitatea sonoră a instrumentului. Crezând că am foarte multe cunoştințe în domeniu, pentru că în perioada de practică la instituțiile muzicale bucureştene lucrasem şi în această direcție – „intonam”, cum se spune, după ureche, fără a avea cunoştințe temeinice. De aceea m-am oferit, fiind convins că eram maestru în aşa ceva. Însă n-a fost aşa. A fost nevoie de un an jumătate pentru a mă specializa în acest domeniu, în fabrică. De la acordaj am trecut la intonaj şi paralel, când şi când, unde era nevoie, treceam la reglaj mecanic. În 2001 am trecut în echipa de control al calității la firma Steinway. Controlul se face pe faze de operare, iar eu efectuam controlul intonajului la piane şi pianine.

Mozaic CC: Care credeți că ar fi secretul pentru care în acest moment Steinway este cea mai performantă, cea mai cunoscută și mai dorită firmă de piane din lume? AP: Numai printr-un strict control a fiecărei faze de operațiuni şi prin conştiința ridicată a personalului se ajunge la această calitate. Eram o echipă în cadrul controlului de calitate, pe faze de operații. De asemenea, printr-un personal care nu era prea frecvent schimbat. Cei mai mulți dintre colegii mei au intrat ca ucenici şi au lucrat aici până la pensie. Nu era fluctuație de personal şi asta a ridicat calitatea produselor firmei. CC: Fabrica Steinway are și un departament de instruire? AP: Sigur că da. În fiecare an ei fac o selecție dintr-un număr de candidați tineri cu pregătire muzicală, care vin din afară. CC: … doar muzicală, nu și de tehnică a construcției... ? AP: În primul rând aptitudini muzicale. Ca meseriaşi, selecția are loc ulterior. Sunt pregătiți în fiecare an între 5 şi 8 ucenici, pe cheltuiala fabricii, bine organizat, timp de aproape 4 ani. În fiecare an ies calificați reglori, tâmplari – o mare parte a construcției de piane priveşte tâmplăria – apoi montori, acordori, intonori, în funcție de îndemânarea fiecăruia. CC: I-ați enumerat într-o ierarhie? Există o ierarhizare a specializărilor și a capacităților? AP: Da, se face o selecție. Intonorii sunt cei mai importanți. Acordorul şi intonorul sunt cei care „dau suflet” instrumentului. CC: Şi v-ați pensionat… Când? În ce an? CC: De unde se aprovizionează cu materie primă AP: Nu am ieşit la pensie acolo. Am fost solicitat la fabrica din Hamburg? Filarmonica din Bucureşti pentru Festivalul Enescu şi AP: Există o gamă întreagă de furnizori. În ceea ce acesta a fost un nou contact cu România. De atunci, în stânga, în dreapta, mi s-a solicitat să încep colaborări în priveşte mecanica pianului, cea mai importantă sursă țară. De la distanță nu se puteau face. Am hotărât de materie primă este firma Reiner. aşadar, la finalul anului 2007, să revin în România şi am În privința lemnului – pentru piesele de rezonanță şi intrat colaborator cu Filarmonica şi Radiodifuziunea pentru restul componentelor – firma are un proces Română din Bucureşti, apoi cu diferite Filarmonici şi destul de îndelungat de conservare şi tratare a instituții muzicale din țară, care treptat s-au înmulțit lemnului, înainte de a intra propriu-zis în producție. într-o asemenea măsură încât a devenit peste puterile Sunt mai multe tipuri de lemn care intră în construcția mele să asigur o asistență de specialitate completă unui pian, iar Steinway îşi procură lemnul din mai multe tuturor. În această privință există şi astăzi în România țări. Cândva România era unul din furnizorii firmei un gol foarte mare de cadre specializate. Steinway, pentru lemnul de rezonanță. Acum nu mai Atunci am hotărât să rămân în România şi, la este! sfârşitul anului 2008 am ieşit la pensie, după 26 de ani CC: Ce lemn intră în această categorie? de activitate la firma Steinway din Hamburg. AP: În special din familia bradului. Era la Reghin o 41

Mozaic asemenea fabrică, unde se prelucra lemnul. Cred că există încă firma care construieşte instrumente de coarde, dar producția a scăzut mult. Se pare că fabrica şi-a vândut rezerva de lemn de rezonanță tratat, în Cehia. Astfel, a pierdut un material prețios – lemnul conservat, tratat – şi a trebuit să ia producția de la început. Calitatea proastă a multor instrumente vine din lipsa lemnului uscat, prelucrat pentru a rezona. În componentele lemnoase ale pianului există foarte multe esențe de lemn: material mai elastic, material mai dur, chiar lemn exotic, până la furnir – care ridică foarte mult prețul instrumentului. Pianele cu în furnir natural deja creează o problemă în găsirea materialului de calitate.

CC: Cum este organizată rețeaua fabricilor Steinway în lume? AP: Firma Steinway nu este de fapt germană, ci americană. Americanii au deschis sucursala din Europa, la Hamburg. Ceea ce se produce la Hamburg acoperă necesarul întregii lumi, în afară de America. Ce se produce în SUA se vinde în America. Pot afirma că pianele construite în Germania sunt calitativ mai bune decât cele americane, mai ales datorită mâinii calificate. În Germania, indiferent de criză, indiferent de problemele economice, firma încearcă să-şi mențină angajații calificați, cu experiență, până la pensie, chiar şi după pensionare. Americanii au un mic nucleu de specialişti şi angajează temporar muncitori doar în momentul când au mai multe comenzi.

Mozaic CC: Care credeți că este secretul succesului acestui pian, ca instrument? AP: Lucrând în service cunosc multe mărci de piane. Cred că şi sistemul de fabricație este unul din secrete. Pianele germane sunt recunoscute ca foarte bune în lume – Bechstein, Blüthner… Bechstein, de exemplu, produce împreună cu China; un segment de o calitate foarte bună, are un număr mic de instrumente, iar ce produce în masă e o combinație germanochineză. CC: Componentele pianului Steinway se fac în serie sau manufactură? AP: În procent de 75% e manufactură. De aceea este nevoie de oameni bine calificați. Sigur că tehnologia nouă a adus şi noutăți în industria aceasta de construit piane. CC: … computerizare? AP: Da, dar numai acolo unde este nevoie de o anumită precizie. Acolo unde e nevoie de simțul uman maşina nu poate înlocui omul. CC: Ce părere aveți despre alte firme cunoscute, cum sunt cele japoneze – Yamaha, Kawai? AP: Și Yamaha şi Kawai sunt firme care produc un număr imens de instrumente. Am citit într-o revistă că produc până la 15000 de instrumente anual, în comparație cu firma Steinway, care realizează cca. 1200. Aceasta desigur îşi spune cuvântul – sunt instrumente, aş spune, „de consum”! Dacă e să comparăm prețurile, o pianină Steinway, cel mai mic model, începe de pe la 30000 de euro. O pianină Yamaha produsă nu neapărat în Japonia, începe cu 3500! CC: Care e viața unui instrument Steinway, prin comparație? AP: E greu de spus, depinde... Și despre un autoturism întrebi câți kilometri are la bord?... CC: Înțeleg că nu este la fel cu o vioară – cu cât e mai veche, cu atât devine mai valoroasă… AP: Nu, e total invers: cu cât vom cânta mai mult la un pian, cu atât îl dereglăm, îl uzăm. Și condițile de păstrare joacă un mare rol. Pot să vă spun că instituțiile mari ale lumii, când cumpără un pian, acesta devine numărul 1; după circa 5 ani devine numărul 2, apoi 3 şi aşa mai departe. Depinde de condițiile sălii în care este păstrat, de modul de întreținere, cât şi ce fel de muzică se cântă şi nu în ultimul rând de posibilitățile financiare ale instituției. CC: Chiar dacă e Steinway? AP: Chiar dacă e Steinway! În trecut, marii pianişti aveau pianul personal, pe care îl purtau cu ei turnee. Lucrul acesta s-a cam încheiat odată cu moartea lui

Vladimir Horowitz. El avea două piane pe care le purta peste tot, împreună cu un acordor. Astăzi se apelează la un tehnician-acordor, care are în întreținere 5-6 piane. Pianistul îşi alege unul dintre acestea, iar acordorul îi pune la dispoziție instrumentul acolo unde doreşte să-l aibă. Vladimir Horowitz (1903-1989)

CC: Mai există așadar și postura de…„pian-călător”, dar în condiții speciale... În final... ați revenit în România fiind solicitat, dar cu ferma convingere că vă veți retrage într-o viață tihnită, că v-ați recăpătat o casă în București și că veți petrece niște ani liniștiți și comfortabili. Care e de fapt viața Dvs. în prezent, domnule Alexandru Pscheidt? AP: E greu de răspuns, pentru că în prezent sunt foarte solicitat. Și atât timp cât îmi funcționează auzul – e „aparatul” de care am mare nevoie – şi capacitatea de a regla mecanica – deci şi condiția fizică – nu există limită. Trebuie să merg în continuare până când or să apară în urma mea alți specialişti. CC: Aveți speranțe în această privință? AP: Ceva trebuie să se întâmple! La ora actuală, în România nu există şcoală de acordori. Firma Steinway, cu care am rămas permanent în contact, aşteaptă acordori cât de cât calificați, ca să-i specializeze. Nu pot primi tineri din Europa fără nici o calificare în această direcție, fiindcă n-au timp să-i califice de la zero. Ei au ucenicii lor. În service sunt foarte mulți tehnicieni proveniți din rândul instrumentiştilor, dar cu aptitudini pentru „lucru manual”. Ei învață să acordeze, dar întreținerea unui pian nu se limitează la asta. CC: Care ar fi portretul-robot al unui bun intonor? AP: Intonorul trebuie să provină din rândul instrumentiştilor. Îi trebuie un auz bun şi intuiție muzicală. Trebuie să fie de asemenea bun acordor. Apoi experiență în cunoaşterea şi lucrul cu ciocănelul pianului, pentru a şti unde poate duce calitatea unui instrument. CC: Există secrete ale meseriei? AP: Secretele constau în respectarea „milimetrică” a normelor cerute! CC: Câte instituții din România v-au cerut colaborarea? AP: În Bucureşti, Filarmonica, Radio-ul, Muzeul 43

Mozaic George Enescu, Universitatea de Muzică. Universitatea, de pildă, are un număr imens de instrumente, foarte greu de stăpânit. Am colaborări la Iaşi, Bacău, Sibiu, Craiova, când şi când la Cluj, la Universitate şi foarte rar, la Timişoara. CC: Acoperiți întreaga țară… ! AP: Încerc. Mai sunt încă foarte multe instituții la care, cu compromisuri mari, merg în continuare, spre dezavantajul pianiştilor. Sunt foarte puține locuri în România, unde un pianist are pe scenă un instrument bun şi bine întreținut; restul e un fel de calvar! CC: Cum faceți un acordaj? AP: În funcție de calitatea instrumentului şi de modul de a-l păstra, mă adaptez. Am spațiu diferit, în funcție de anotimp, de distanța între acordaje. Oboseala mea o lăsăm la o parte. Trebuie să am acelaşi randament, indiferent de oră, de distanță, de zi sau noapte. Caut, în măsura în care încă îmi permite calificarea şi sănătatea, să mă apropii de dorințele pianiştilor. Un mare dezavantaj este atunci când lucrez în provincie, pentru că foarte rar mă întâlnesc cu pianistul, ca să putem discuta doleanțele lui asupra instrumentului. Ar trebui să fiu lângă el, până când închide capacul pianului după concert. CC: Cred că aveți o idee precisă a efectului asupra unui pian, atunci când s-a cântat pe el Mozart, Beethoven, Rahmaninov, muzica secolului XX, știți cam la ce să vă așteptați. AP: Nu, problema e ce pianist a cântat! Pentru că pianul e acelaşi, el redă şi Beethoven, şi Mozart sau muzică modernă. Eu trebuie să echilibrez sunetul pianului, în aşa fel încât instrumentul să realizeze aceste diferențe. Ce se cântă joacă un rol mai mic, pentru că nu poți schimba radical un instrument pentru muzică clasic ori pentru jazz. Am şi asemenea situații. Însă pianiştii mari ştiu să scoată efectele de care au nevoie la instrumentul pe care cântă. În acelaşi timp, există doleanțe asupra reglajului, de la pianist la pianist. Glumind acum, la un pian dacă aduci doi pianişti, ai trei păreri! Unul spune că e de necântat, altul că a găsit în sfârşit un pian pe placul lui… Rolul meu e să determin pianistul să se aşeze cu încredere la pian; eu fac ceea ce îmi cere artistul şi cât îmi permite instrumentul. CC: O convorbire despre pianele de concert și mai ales despre pianele Steinway nu poate fi epuizată ușor. Concluzia însă este faptul că ne trebuie o școală adevărată de specialiști în această profesie! AP: E un necesar imens! CC: Vă mulțumim și sperăm să activați încă mulți ani deacum încolo! Iaşi, 13 septembrie 2012

Calendar Agenda concertelor septembrie 2013 – ianuarie 2014 Septembrie 2013 Marți, 3 septembrie 2013, ora 19, Colegiul de Artă „O. Băncilă” Joi, 5 septembrie 2013, ora 17, Ateneul Român București Concert extraordinar în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, ediția a XXI-a Orchestra simfonică a Filarmonicii Dirijor: Leo Hussain (Anglia) Solist: Marino Formenti, pian (Italia) Cornel Țăranu – Simfonia „Memorial” Peter Maxwell Davies – Concertul pentru pian şi orchestră Harrison Birtwistle – Earth Dances Sîmbătă, 7 septembrie 2013, ora 11 Muzeul Universității „Al.I. Cuza” Iași Concert cameral extraordinar Cvartetul Voces 40 Bach – Arta Fugii, BWV 1080

Octombrie 2013 Vineri, 4 octombrie 2013, ora 19 Teatrul „Luceafărul” Deschiderea stagiunii 2013-2014 Concert simfonic Dirijor: Mădălin Voicu Solist: Florin Ionescu-Galați, vioară Program Mozart: Divertismentul pentru coarde în re major, KV 136 Concertul nr. 3 pentru vioară şi orchestră în sol major, KV 216 Simfonia nr. 40 în sol minor, KV 550 Marți 8 octombrie 2013, ora 19 Sala „Ed. Caudella” a Universității de Arte „G. Enescu” Recital „Vă place Brahms?” Răzvan Suma, violoncel Josu Okinena, pian (Spania) J. Brahms Sonata nr. 1 în mi minor, op. 38 Sonata nr. 2 în fa major, op.99 Vineri, 11 octombrie 2013, ora 19 Teatrul „Luceafărul” Concert vocal-simfonic Dirijor: Valentin Doni Dirijorul corului: Doru Morariu Bach-Rivilis – Ciaccona Tudor Chiriac – „Prin Voloseni”, fantezie rustică pentru orchestră Serghei Rahmaninov – Trei cîntece ruseşti Aleksandr Taneiev – Ioan Damaschinul, cantata pentru cor şi orchestră Luni, 14 octombrie 2013, ora 17

Noiembrie 2013

Vineri, 1 Noiembrie 2013, ora 19 Teatrul „Luceafărul” Concert vocal-simfonic Dirijor: Gheorghe Costin Dirijorul corului: Doru Morariu Bicentenar Verdi–Wagner Wagner Preludiu şi Moartea Isoldei din „Tristan şi Isolda” „Farmecul Vinerei Mari” din „Parsifal” Uvertura „Maeştrii cîntăreți din Nürnberg” Verdi – 4 Piese sacre

Sîmbătă, 14 septembrie 2013, ora 20 Palas Mall Concert coral Corul academic „Gavriil Musicescu” Dirijor: Doru Morariu Prelucrări folclorice Sîmbătă, 21 septembrie 2013, ora 20 Palas Mall Concert vocal-simfonic Dirijor: Florin Totan Dirijorul corului: Doru Morariu Program de divertisment

Catedrala Mitropolitană Concert coral extraordinar Corul academic „Gavriil Musicescu”, Aniversare 60 Dirijor: Doru Morariu Program de muzică religioasă ortodoxă Vineri, 18 octombrie 2013, ora 19 Teatrul „Luceafărul” Concert simfonic Dirijor: Cristian Sandu Solistă: Cristina Anghelescu, vioară Mussorgski – Poemul simfonic „O noapte pe muntele pleşuv” Felix Mendelssohn – Concertul pentru vioară şi orchestră în mi minor, op. 64 Serghei Rahmaninov – Dansuri simfonice op. 45 Festivalul Muzicii Românești, Ediția 17 21-27 octombrie 2013

Joi, 24 octombrie 2013, ora 21 Teatrul Național Concert simfonic extraordinar În cadrul Festivalului FILIT Dirijor: Cristian Oroşanu Solistă: Raluca Știrbăț, pian Beethoven – Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră Enescu – Poema Română

Vineri 8 Noiembrie 2013, ora 19 Biserica „Sf. Nectarie” Corul Academic „Gavriil Musicescu”, Aniversare 60 Dirijor: Doru Morariu Concert de muzică religioasă Marți, 12 Noiembrie 2013, ora 19 Sala „Ed. Caudella” Recital de pian Răzvan Dragnea Schumann – Kreisleriana Liszt – Mephisto Vals Brahms – Variațiuni pe o temă de Paganini, caietele I-II

Vineri 8 Noiembrie 2013, ora 19 Colegiul de Artă „Octav Băncilă” Dirijor: Vlad Agachi Solist: Dan Alexandru Arhire, chitară Georges Bizet – Uvertura operei „Carmen” Joaquin Rodrigo – „Fantasia para un gentilhombre” pentru chitară şi orchestră Brahms – Simfonia nr. 1

Calendar Vineri, 15 Noiembrie 2013, ora 19 Colegiul de Artă „Octav Băncilă” Concert vocal-simfonic extraordinar „British Council, 75 de ani în România” Centenar Benjamin Britten Dirijor: Horia Andreescu Dirijorul corului: Doru Morariu Solişti: Ramona Eremia, Mihaela Blându, Ionuț Popescu, Răzvan Georgescu Beethoven – Uvertura „Egmont” Britten – Variațiuni pe o temă de Frank Bridge Britten – Cantata academica, carmen basiliense, op. 62

Vineri, 22 noiembrie 2013, ora 19 Teatrul „Luceafărul” Concert simfonic „Compozitori şi interpreți vienezi la Iaşi” Dirijor: Johannes Meissl Solişti: Mario Hossen, vioară Wolfgang Klos, viola Stefan Kropfitsch, violoncel Haydn – Simfonia nr. 70, p.a. Mozart – Sinfonia concertante pentru vioară, violă, violoncel şi orchestră KV 320e Beethoven – Simfonia nr. 1 în do major Vineri, 29 noiembrie 2013, ora 19 Teatrul „Luceafărul” Concert vocal-simfonic Dirijor: Franco Giacosa (Italia) Dirijorul corului: Doru Morariu Solişti: Cristina Grigoraş, Traian Mişcu, George Cojocariu Felix Mendelssohn – Simfonia nr. 4 „Italiana” Charles Gounod – Messe Solennelle „St. Cécilia”

Decembrie 2013 Marți, 3 decembrie 2013, ora 19 Sala „Ed. Caudella” a Universității de Arte Recital de pian Mihaela Manea Mozart - Sonata KV 576 in re major Prokofiev - Sarcasme op. 17 Liszt - 3 Studii de concert Chopin - Studiul op. 10 nr. 5; Studii op. 25 nr. 1, 2, 3; Andante spianato si Marea Poloneza op. 22 Sâmbătă, 7 decembrie 2013, ora 19 Palas Mall Corul academic „Gavriil Musicescu” – 60 de ani de activitate artistică Concert Surpriză ! Dirijor: Doru Morariu Solişti: Ana Maria Donose, Valentin Racoveanu, Dorin Mara S. Păutza – Ebonny Mass Cîntece profane din Evul Mediu şi Renaştere Duminică 8 decembrie 2013, ora 17 Casa de Cultură a Studenților Spectacol organizat în colaborare cu Deutsches Kulturzentrum Iaşi Orchestra Filarmonicii Naționale „S. Lunchevici” din Chişinău Solişti ai Operei Studio din Luxemburg Dirijor: Radu Pantea (Luxemburg) Concert–spectacol cu opera „Tristan şi Isolda” de Richard Wagner Joi, 12 decembrie 2013, ora 19 Aula Bibliotecii Centrale Universitare „M. Eminescu” Concert cameral Cvartetul Ad libitum Enescu – Cvartetul op. 22 nr. 2 Beethoven - Cvartetul op. 95 „Serioso” Ravel – Cvartet Vineri, 13 decembrie 2013, ora 19

Ianuarie 2014 Vineri, 10 ianuarie 2014, ora 19 Palas Mall Concert de Anul Nou Dirijor: Marcian David Vineri, 17 ianuarie 2014, ora 19 Teatrul „Luceafărul” Concert simfonic Dirijor: Valentin Doni Solist: Filip Papa, violoncel Haydn – Concertele în do major şi în re major pentru violoncel şi orchestră Bizet – Simfonia in do major

Teatrul „Luceafărul” Concert simfonic Dirijor: Igor Coretti-Kuret (Italia) Wagner—Preludiu la „Lohengrin” Verdi – Uvertura „Nabucco” Wagner – Simfonia în do major Bizet – „Carmen”, Suita nr. 1 Sâmbătă, 14 decembrie 2013, ora 19, Aula BCU Corul de cameră Vox Art’Is Dirijor: Bogdan Cojocaru Concert de Crăciun Miercuri, 18 decembrie 2013, ora 19, Aula BCU Joi, 19 decembrie 2013, ora 19, Palas Mall Corul academic „Gavriil Musicescu” – 60 de ani de activitate artistică Dirijor: Doru Morariu Concert de colinde şi cîntece de Crăciun Vineri, 20 decembrie 2013, ora 19, Teatrul „Luceafărul” Sîmbătă, 21 decembrie 2013, ora 19, Palas Mall Orchestra simfonică Dirijor şi solist: Adrian Petrescu La orgă: Ciprian Ciotloş Participă un grup de copii de la Colegiul de Artă „O. Băncilă” pregătit de prof Petronela Dîrțu Concert extraordinar de Crăciun

Vineri, 24 ianuarie 2014, ora 19 Teatrul „Luceafărul” Concert simfonic Dirijor: Mihai Agafița Solistă: Diana Jipa, vioară Glinka - Vals-fantezie Sibelius – Concertul pentru vioară şi orchestră Ceaikovski – Simfonia nr. 4 Vineri, 31 ianuarie 2014, ora 19 Concert simfonic Dirijor: Mihnea Ignat (Spania) Mozart – Simfonia nr. 36 în do major, „Linz” Ceaikovski – Simfonia nr. 5

Ansambluri artistice Orchestra simfonică Concert maeştri: Mărgineanu Gheorghe Stoica Teodora Șef partidă

Vioara I Bărbuş Cristian Șef partidă

Adumitroaei Cătălina Corroller Diana Costăchescu Mihai Doru Luca Beatrice Violeta Murgoci Profirița

Vagner Iulia Ludwika Șef partidă

Patraş Adriana Dinu Emil Iuriciuc Virgil Orzan-Dragoş Sebastian Rotar Nicoleta Rotar Răzvan Emil Chirilă Andrei Vioara a II-a Hrubaru Vlad Solist instrumentist Șef partidă

Tudorache Alina Solist instrumentist Șef partidă

Blendea Andreea Elena Horez Doina Comici Sabareze Sabina Scripcaru Aureliu Viola Șuvăială Mircea Solist instrumentist

Violoncel Bişoc Liliana Solist instrumentist Șef partidă

Avădănei Nicoleta Grăjdeanu Mirel Nedelcu Ciprian Aftene Silvia Contrabas Mandache Grigoriţă Solist instrumentist Șef partidă

Bîzgă Constantin Murgoci Radu Prisăcariu Virgil Flaut Horez Ioan Cezar

Ţaga Florin Solist instrumentist Șef partidă

Olaru Alexandru Pană Delia Clarinet Ailenei Constantin Solist instrumentist Șef partidă

Ailenei Mihai Solist instrumentist Șef partidă

Șef partidă

Cioată Marius Nechifor Ionuţ

Tuba Blendea Constantin Solist instrumentist Șef partidă

Fagot Hariton Georgel

Popescu Cristina

Solist instrumentist Șef partidă

Guşă Ioan Solist instrumentist Șef partidă

Moisuc Adrian

Corn Patraş Paul

Solist instrumentist Șef partidă Șef partidă

Maxim Lucian Pian, celestă, orgă Ciotloş Ciprian Harpă Diaconu Adina

Șef partidă

Apetroaie Alin

Iftimie Adrian

Oboi

Andron Radu

Percuţie Lupu Radu

Popa Romeo

Dodan Camelia

Solist instrumentist Șef partidă

Negoescu Aurel Budeanu Florian

Solist instrumentist Șef partidă Șef partidă

Trombon Ţurcanu Constantin

Șef partidă

Trompeta Moraru Ioan Solist instrumentist Șef partidă

Baciu Bogdan

Recuzită: Constantinescu Constantin Mania Sandu 47

Ansambluri artistice Corul academic “Gavriil Musicescu” Dirijor: Doru Morariu

Soprane Avădanei Cristina Baciu Iolanda Bădărău Luminiţa Bleortz Victoria Brînzei Anişoara Chiru Ionela Costin Cristina Diaconu Mirela Herrero de la Conception Mădălina Palamariu Mirela Pivniceru Claudia Popovici Raluca Postolache Roxana Rogojină Paloma Torboli Luiza Tumurug Ramona Ţurcan Romina

Mezzo-soprane Blându Mihaela Adam Luminiţa Arădoaie Manuela Lupaşcu Anne-Marie Casiean Simona Geta Castillo-Osuna Mirabela Chirilă Ramona Ciornei Doina Cojocaru Carmen Avram Ioana Doroşincă Dana Egyed Cristina Giurgică Ana Grigoraş Cristina Pricop Mălina Răileanu Mirela Suditu Irina Timofte Angela Ţaga-Radu Consuela

Tenori Dumitru Radu Muntean Liviu Bucur Vasile Casiean Radu Dascălu Florin Egyed Eduard Luchian Florin Petrariu Alexandru Sandu Gabriel

Baritoni–Başi Anghel Laurențiu Bejan Ştefan Blându Bogdan Caziuc Alexandru Cărăbuş Bogdan Cilinschi Lucian Cilinschi Silviu Ciobotariu Nora Nicolae Cojocariu Bogdan Grigoraş Gabriel Morariu Cosmin Popel Ştefan Ioan Talmaciu Costel

Cvartetul Ad libitum

Alexandru Tomescu, vioara I Şerban Mereuță, vioara a II-a Bogdan Bișoc, violă Filip Papa, violoncel