Filarmonica Magazin 5/2013

Filarmonica Magazin Revistă a Filarmonicii de Stat „Moldova” Iaşi Inițiativa acestei reviste aparține prof. univ. dr. Bujor Prelipcean, director general al Filarmonicii, cu intenția de a umple un gol privind consemnarea în istoria Iașului muzical a celor mai importante evenimente artistice ale Filarmonicii.

Aniversare 70

Nr. 5 (2013)

Preţ 25 lei

Filarmonica de Stat „Moldova” Iași

70 de ani

de la primul concert dirijat de Maestrul George Enescu 9 octombrie 1942

Sumar STAFF Prof. univ. dr. Bujor Prelipcean Director general: ing. Corneliu Şipoteanu Director adjunct tehnic: ec. Dana Apostu Director adjunct economic: Juridic, personal, comunicare: Dumitru Popa, sef birou, purtator de cuvant Mihaela Mandache, specialist PR Cristian Ciureanu, referent Secretariat muzical: Carmen Chelaru, consultant artistic Anca Butnaru, secretar muzical Bogdan Grigore, bibliotecar Constantin Constantinescu, recuziter Sandu Mania, recuziter Publicitate: Silvia Matei, editor imagine Mihai Cantea, operator sunet Contabilitate, financiar, casierie: Loredana Țilică, economist Gabriela Geger, economist Roxana Sofronie, referent salarizare Florenţa Săcrieru, casier Cristina Marcu, casier agenţia de bilete

Redacția:

Carmen Chelaru

Anca Butnaru

Silvia Matei

2013 Al aniversărilor

3

File de album Ion Baciu şi Stradivarius-ul său simfonic

5

Actualitate Un nou regal de muzică românească

12

Sfîrşit de An la Filarmonica din Iaşi…

21

Mozaic Remus Georgescu la Iaşi

23

Claude Debussy

26

Verdi & Wagner

31

Un Steinway grand la Filarmonica din Iasi

35

Stagiune Agenda

40

Orchestra simfonică

43

Corul academic “Gavriil Musicescu”

44

Cvartetul Ad libitum

44

2013 Al aniversărilor Sfîrşit de an… Sfîrşit de… lume (sic!). Aşadar, un proaspăt Început! 2013 se întîmplă să fie unul din anii cei mai „bogaţi” pentru Muzică, pentru Muzica Românească, pentru Muzica Ieşeană, pentru Filarmonică.

Păstrînd o ordine cronologică, iată cîteva evenimente marcante:

Bicentenarul naşterii a doi monştri sacri ai genului liric: Richard Wagner și Giuseppe Verdi. Deși cel dintîi s -a născut la 22 mai 1813, iar cel de-al doilea la 10 octombrie în același an, întregul an 2013 este dedicat celebrării celor doi remarcabili muzicieni, care au schimbat cursul istoriei celui mai îndrăgit gen muzical-teatral, ba chiar putem afirma că au adus schimbări Muzicii înseși.

La 9 februarie, compozitorul, dirijorul și profesorul Sabin Păutza va împlini 70 de ani.

Serghei Prokofiev 60 ani de la moarte, la 5 martie.

Claude Debussy 150 ani de la naștere (2012) și 95 de la moarte, în 25 martie.

Cvartetul de coarde Voces va marca la 8 aprilie, patru decenii de la prima apariție publică. Este cel mai longeviv ansamblu de acest gen din România și unul din puținele din lume.

3

La 22 aprilie, compozitorul și profesorul Vasile Spătărelu ar fi împlinit 75 de ani.

Cvartetul de coarde Ad libitum aniversează în iunie anul acesta un sfert de veac de la debut.

La 11 noiembrie, un alt compozitor, ieșean prin naștere și clujean prin adopție va împlini 60 de ani: Cristian Misievici.

În toamna acestui an, Corul academic Gavriil Musicescu împlinește 60 de ani de activitate artistică.

La 20 decembrie 1963, Paul Constantinescu unul din cei mai proeminenți compozitori români din toate timpurile – trecea în eternitate.

… iată evenimente dintre cele mai importante, pe care le vom marca și comenta în numerele revistei noastre de anul acesta.

4

File de album Ion Baciu şi Stradivarius-ul său simfonic Note şi interviuri despre şi cu membri ai orchestrei-super Continuăm şi în acest număr al revistei noastre, să redăm amintiri ale celor ce au făcut parte din ansamblul de elită al României – „orchestra-super” – constituită de dirijorul Ion Baciu în anii 1965–1980. În numărul precedent am inclus un amplu interviu cu profesorul Florian Simion. De astă dată prezentăm mai multe momente cu maestrul Ion Baciu însuşi, precum şi cu alţi cîţiva actuali și foşti instrumentişti ai Filarmonicii.s La venirea sa în Iaşi, în 1962, dirijorul Ion Baciu a început o muncă deloc uşoară de închegare a unei echipe simfonice la Filarmonică. La aceasta l-au ajutat mai întîi calităţi proprii, precum: carisma, muzicalitatea înnăscută, imaginația, creativitatea și inițiativa, spontaneitatea, flerul în „citirea” anumitor datum‑uri la cei tineri ş.a.m.d. Propriile afinități și preferințe stilistice din repertoriul orchestral se vor mula perfect pe școala interpretativă ieşeană. Apoi, prin multipla sa activitate – la Filarmonică și la clasa de orchestră a Conservatorului – Baciu va urma un principiu care s‑a dovedit folositor momentului: violînd întrucîtva forma, se putea îmbunătăți în mod substanțial conținutul . Desigur, nu a fost vorba aici de nici un „viol”, ci de o reinterpretare sau ocolire cu abilitate a unor precepte rigide ale legislației vremii, pentru a aprofunda pregătirea orchestrală a studenților muzicieni, pe de‑o parte și pentru a întineri și reprofesionaliza orchestra Filarmonicii, pe de altă parte. Pe scurt, Baciu a modernizat ansamblul simfonic și a reconsiderat stilul interpretativ al acestuia. Iată cum însuși maestrul relatează intențiile și acțiunile sale din acei ani 1:

„Am întâlnit aici la Iaşi o orchestră foarte veche, cu mari tradiţii, însă foarte «bătrână», orchestră care a fost înlocuită în totalitate de tineri până în 23‑24 de ani, care au venit cu elanul tinereţii, cu putere de muncă, dar cu mai puţină experienţă. Formând încă din anii ’68 o orchestră de tineret, putând s‑o modelez mai uşor la o vârstă fragedă – eram în acelaşi timp profesor la clasa de orchestră şi de muzică de cameră a Conservatorului din Iaşi – am avut posibilitatea să îndrum aspiraţiile acestor tineri, care, fie din Iaşi, fie din părţile de nord ori de sud ale Moldovei, au socotit că e bine să rămână în Iaşi, să rămânem împreună şi să facem o treabă la care, de atunci, visam cu toţii.

Cea mai frumoasă perioadă a noastră a fost cea din ’68, când am fost numit directorul Filarmonicii. Atunci a început colaborarea cea mai strânsă între Filarmonică şi Conservator. Noua Filarmonică din Iaşi s‑a construit atunci! Asta nu se putea decât cu aprobarea şi cu spri­ jinul rectorului [profesorul şi compozitorul Achim Stoia, n.n.]. Pe atunci nu se putea să fii student şi să lucrezi «în producţie» în acelaşi timp. Cu ajutorul rectorului, am putut forţa chiar şi mâna Ministerului pentru a intra în legalitate. Noi am început lucrul în octombrie, dar până în decembrie nu am primit aprobarea Ministerului. Cu fel de fel de «ajutoare» în Bucureşti, am reuşit să legalizăm angajarea studenţilor în noua orchestră simfonică. Era vorba de peste 60 de studenţi angajaţi, din toţi anii de studiu. Cu aceştia am deschis noua stagiune – orchestra «super» a Conservatorului. Este un nume dat în mod spontan: adică cei mai buni studenţi cântau la Filarmonică. (…)

Aşa am mers prima oară în străinătate, în 1971. În unele oraşe eram «Orchestra Conservatorului George Enescu» – şi era adevărat, pentru că 80 la sută erau studenţi. Iar în alte oraşe era «Filarmonica Moldova din Iaşi» – şi iarăşi nu minţeam, pentru că vreo 90 la sută erau salariaţi ai Filarmonicii !”

Unul din primele turnee în Italia 1 Fragment dintr‑un interviu nedatat, realizat de Val Gafta, redactor la Radio Iași, probabil în anii ’93. Interviul este inclus în istoria radiofonică a Filarmonicii, realizată de Dora Maria David şi de profesorul Mihail Cozmei, în Emisiunea a V‑a, difuzată în 18 martie 2001.

5

File de album Violonistul şi profesorul Ioan Morna Despre Ion Baciu… şi nu numai…

Ioan Morna s-a născut în anul 1943, în Valcăulde-Jos, Maramureş. A început studiul viorii la Şcoala de Arte din Satu Mare şi a continuat la Conservatorul din Iaşi, cu Gheorghe Sârbu (vioară), Iulia Bucescu (teoria muzicii), Vasile Spătărelu (armonie), George Pascu şi Mihail Cozmei (istoria muzicii), George Vintilă şi Anton Zeman (orchestră).

A activat în Cvartetul de coarde Moldova (alături de Dragoş Cocora – vioara I, Markos Gaspar – viola şi Romeo Bălan - violoncel), participînd la Budapesta, la cursurile conduse de Vilmos Tatrai, în 1971 şi de Mihály András în 1973; a făcut parte de asemenea din Cvartetul Concentum musicum, împreună cu Ştefan Lory (vioara I), Gheorghe Haag (viola) şi Ştefan Zărnescu (violoncel).

Din 1962, timp de aproape cinci decenii, Ioan Morna a desfăşurat o asiduă muncă educativă în învăţămîntul artistic liceal şi la Conservator. Între elevii săi se numără Cristian Bărbuş (violonist şi concert maestru al orchestrei ieşene), fiii săi Liviu şi Mihai Morna (actualmente membri ai orchestrei Operei din Barcelona), Cătălin Desagă (violonist şi concert maestru la Philharmonie der Nationen în Germania) şi regretatul Adrian Berescu, membru fondator al Cvartetului Ad libitum. Între 1968–2001, a fost violonist şeful partidei de vioara a doua în orchestra Filarmonicii ieşene, activînd totodată în orchestra de cameră.

A compus cadenţe la concertele pentru vioară de Haydn şi Mozart, a orchestrat Poloneza în la major de Wieniawski şi Fantasia appassionata de Vieuxtemps2.

Amintiri… „Ion Baciu era o figură impunătoare, un bărbat fermecător. Cu toate că în pauze și în viața cotidiană era deosebit de generos, amabil și drăguț, la repetiții devenea deosebit de serios, exigent, strict cu punctualitatea, cu disciplina și cu rezolvarea problemelor interpretative. A inoculat tuturor tinerilor pe care îi atrăgea în noua sa orchestră un extraordinar spirit de echipă – muzical și în același timp uman – din care încă trăiește Filarmonica din Iași. În toată muzica pe care a interpretat‑o a urmărit în mod special problematica deosebit de complexă a intonației, în strînsă legătură cu calitatea emisiei sonore. Așa se face că, deși membrii orchestrei nu dețineau instrumente de cea mai bună calitate, Baciu a realizat un sunet ce a impresionat publicul de peste tot. La aceasta, el adăuga un dinamism pronunțat al

2 Informaţii

6

Profesorul Gh. Sârbu și discipolii săi: Gh. Haag, Ioan Morna, Dragoș Cocora

Cvartetul Moldova: Dragoș Cocora, Ioan Morna, Markos Gaspar, Ioan Scheser

Cu profesorul Vilmos Tatrai, la Budapesta, 1971

discursului, cel nescris de compozitor în partitură, dar pe care un dirijor înzestrat cu talent îl simte. Prin asta, muzica lui n‑a fost niciodată marcată de platitudine.

Aplica asta chiar și în muzica barocă; nu lăsa niciodată o frază muzicală să curgă uniform, ci îi dădea mereu un sens dinamic; fraza pleca, urca spre un punct culminant și cobora spre sfîrșit.

Apoi ritmul: din punct de vedere ritmic, Baciu nu ierta nimic! Țin minte că instrumentul său predilect pentru exemplificări și lămuriri ritmice, metrice, de ritmuri interioare ale frazelor, era timpanul și aici intervenea colegul nostru puțin mai în vîrstă, astăzi profesor la Conservator, Florian Simion. El executa subdivizat orice problematică ritmică.

Predilecții repertoriale: Pe Enescu îl simțea pînă în măduva oaselor! Îi recrea, îi revitaliza muzica,

preluate din Mihail Cozmei, Existenţe şi împliniri, Dicţionar biobibliografic, ediţia I, ed. Artes, Iaşi, 2005, pp. 203-205.

File de album redîndu‑i spiritul. Momentul culminant al carierei sale – și a noastre odată cu dînsul – a fost Oedip, spectacol‑concert prezentat în două ediții, în 1975 și în 1981.

Pe lîngă Enescu însă – multe și importante pagini de muzică românească precum: opera‑în‑concert Amorul Doctor de Pascal Bentoiu (înregistrată pe disc la Iași, în septembrie 1983), Preludiul și Fuga (Toccata) de Silvestri, rapsodiile, suitele, simfoniile lui Enescu; lucrările lui Sabin Păutza, Anton Zeman, Vasile Spătărelu, Viorel Munteanu – toate în primă audiție la Iași; Variațiunile pe o temă de Anton Pann de Theodor Grigoriu, lucrările lui Paul Constantinescu, oratoriul Miorița de Toduță, cu compozitorul în sală… 3

Despre profesorul „Nuţu” Morna… !

Cîte şi mai cîte amintiri, snoave, imposibil de redat în inconfundabilul grai maramurăşan… ! În turnee, dacă te întîmplai în preajma lui, era imposibil să nu rîzi cu lacrimi.

Una din istorioarele savuroase… : Toţi – colegi, elevi, prieteni, doamna Codruţa – îi spuneau Nuţu sau, după caz, Domnu’ Nuţu, Domnu’ Nuţu Morna. Numai cînd se întocmeau dosarele groase pentru turnee, cei cîţiva care le completau ştiau că de fapt se numea Morna Ioan Robert Anton.

Era în vremea examenelor la Conservator, vara, cu cîteva decenii în urmă… Înainte de a intra, studenţii aveau de completat fişa de repertoriu… În comisie la vioară, între alţii, profesorul Morna. Într-o sală din apropierea celei în care avea loc examenul, studiau ultimele pasaje doi studenţi: regretatul Adrian Berescu (la vioară) şi colegul lui, Filip Papa (la violoncel). Adi Berescu îşi aduce aminte în ultimul moment… „am de completat fişa!” şi începe: numele şi prenumele studentului – „Berescu Adrian”; numele şi prenumele profesorului – … ?! „…

Nuţu?… Filip, de la ce vine Nuţu?” Filip, studiind în continuare – „… nu ştiu exact, da’ el e din Satu Mare… vorbeşte bine ungureşte… scrie şi tu Ladislau!”. Adi se execută fără a sta mult pe gînduri şi intră în examen, predînd foaia comisiei. Aici, stupoare amestecată cu indignare: „Berescule, cum mă cheamă pe mine?!...”

3

Interviu cu prof. Ioan Morna, realizat de Dora Maria David şi difuzat la Radio România Cultural şi la Radio Iaşi în anul 2001.

Lupta cu compromisul sau Filarmonica ieşeană în festivalul naţional Cîntarea României Pentru cei ce nu cunosc semnificaţia denumirii festivalul naţional Cîntarea României trebuie precizat că reprezintă un ansamblu de manifestări culturale din perioada regimului comunist, ce a avut loc în anii 1976–1989. Din doi în doi ani avea loc etapa finală a festivalului şi toate instituţiile culturale – de profesionişti ori de amatori – dacă vroiau să supravieţuiască, erau nevoite să participe. În muzică, repertoriul era exclusiv românesc, desigur.

Filarmonica ieşeană, asemenea tuturor instituţiilor similare româneşti, a participat conform „indicaţiilor preţioase”, la cinci din cele şase ediţii (despre prima nu avem menţiuni în arhiva instituţiei), transformînd însă de fiecare dată sarcina de partid într-un veritabil eveniment artistic. Acest fapt a fost posibil prin iniţiativa concertată a artiştilor şi compozitorilor ieşeni, între ei maestrul Ion Baciu avînd un rol decisiv. Atmosfera de profesionalism şi dăruire instaurată cu un deceniu înainte în orchestra sa întinerită, a dus la înlocuirea atitudinii formale faţă de obligaţiile impuse de regim, cu abordarea unor autentice valori din creaţia muzicală românească mai veche şi mai nouă, inclusiv compoziţii în primă audiţie absolută.

Interesul creatorilor, al interpreţilor şi al publicului auditor creştea faţă de repertoriul românesc şi datorită iniţierii în 1973 a festivalului dedicat în exclusivitate creaţiei autohtone.

Aşadar implicarea Filarmonicii ieşene în Cîntarea României a însemnat reuşita valorii asupra compromisului.

Romeo Bălan, violoncelist în orchestra-super din august 1969:

„Pentru noi, Cântarea României a fost o competiţie profesională a orchestrelor, pe care o tratam cu seriozitate, dincolo de factura oficială pe care o avea.

Maestrul Baciu avea grijă să programeze muzică românească de bună calitate. La toate ediţiile am ieşit pe locul întîi.”

7

File de album Concertele Filarmonicii ieşene din cadrul festivalului Cîntarea României 4 mai 1979, concert vocal-simfonic. Dirijor: Ion Baciu, dirijorul corului: Ion Pavalache. Solist: violonistul Daniel Podlovschi. Program: Vasile Spătărelu – Poemul-cantată Pro Patria Dumitru Bughici – Concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră George Enescu – Suita nr. 3 pentru orchestră Săteasca Acelaşi program va fi prezentat apoi la Ateneul Român din Bucureşti, la 23 iunie 1979, în etapa finală a festivalului, aflat la ediţia a II-a.

La ediţia următoare (a III-a), Ion Baciu a reluat spectacolul-concert cu opera Oedip de Enescu – 20 aprilie 1981, în sala Filarmonicii s-au interpretat fragmente. Fiind an centenar Enescu, acelaşi spectacol va fi reluat – integral – în 17 septembrie 1981 la Iaşi (Casa Sindicatelor) şi în 20 septembrie la Bucureşti (Sala mare a Palatului).

Ediţia a IV-a: 15 aprilie 1983, concert vocal-simfonic.

Dirijor: Ion Baciu, dirijorul corului: Ion Pavalache.

Solist: violonistul Daniel Podlovschi. Program: Anton Zeman – Fresca istorică „Arcade peste timp” Cristian Misievici – Concertul pentru vioară şi orchestră Paul Constantinescu – Simfonia nr. 1 Ediţia a V-a: 21 iunie 1985, concert vocal-simfonic.

Dirijor: Ion Baciu, dirijorul corului: Ion Pavalache.

Solişti: violonistul Daniel Podlovschi şi violoncelistul Alexandru Moroşanu. Program: Anton Zeman – cantata „E tînăr pămîntul” Anatol Vieru – Concertul pentru vioară, violoncel şi orchestră Theodor Grigoriu – Variaţiuni pe o temă de Anton Pann Ediţia a VI-a: 26 iunie 1987, concert vocal-simfonic.

Dirijor: Ion Baciu, dirijorul corului: Ion Pavalache.

Solişti: violonistul Daniel Podlovschi şi violoncelistul Alexandru Moroşanu. Program: Ionel Perlea – Simfonia concertantă pentru vioară şi orchestră op. 14 Cristian Misievici – Concertul pentru violoncel şi orchestră George Enescu – Simfonia nr. 3 cu cor Ediţia a VII (şi ultima!): 26 iunie 1989, concert vocalsimfonic. Dirijor: Gheorghe Costin, dirijorul corului: Ion Pavalache. Solist: violoncelistul Alexandru Moroşanu. Program: George Draga – Cantata pentru cor şi orchestră „Imn patriei” Wilhelm Berger – Concertul pentru violoncel şi orchestră Cristian Misievici – Simfonia „De natura poesis”

8

File de album

9

File de album Două amintiri de „veteran” Constantin Grigore – violoncelist şi bibliotecar Cît de importantă e partitura muzicală – asta numai interpretul o ştie! Şi, pe lîngă interpret, o ştie bine şi Bibliotecarul. Pe vremea cînd pe lume nu existau copiatoare sofisticate, scanner-e, internet şi alte asemenea minuni ale erei informatice, partituramanuscris era aproape nelipsită; bibliotecarul scria ştime – repede şi cît se poate de citeţ – ziua, dar mai ales noaptea, pentru cei care îşi pierdeau ori îşi stricau partiturile. „Costică, nu se vede nimic pe ştima asta!”; „Costică, nu-mi găsesc partitura… !”; „Costică, pune mai repede materialul pentru concertul de săptămîna viitoare… !” – erau (şi sunt încă) intervenţii frecvente ce puteau fi auzite înainte, după şi chiar în timpul repetiţiilor. Bibliotecarul de filarmonică a rămas şi astăzi una din acele prezenţe nevăzute, neauzite, dar fără de care activitatea artistică nu poate avea loc. O repetiţie în care pe pupitre lipsesc partituri sau apar file greu de descifrat devine paralizată, iar artiştii devin iritabili, chiar… antipatici. De aceea, atunci cînd repetiţiile merg strună, cînd dirijorii sunt mulţumiţi de interpreţii lor, iar aceştia de notele de pe pupitru e semn că bibliotecarul… veghează!

Nu întîmplător maestrul Ion Baciu l-a imortalizat pe [don’] Costică Grigore – mai întîi violoncelist-bibliotecar, apoi bibliotecar-violoncelist, iar în ultima vreme bibliotecar la Filarmonica din Iaşi! – într-o foarte reuşită caricatură.

Constantin (don’ Costică) Grigore îşi aminteşte… „Cu maest rul [Emanuel] Elenescu, repetam un poem de Richard Strauss cred – de pe-atunci aveam şi biblioteca – şi la un moment dat, în timp ce cântam, se întoarce către grupul de violoncele şi-mi zice: Costică, la mine s-a terminat partitura!... dar eu o ştiu pe dinafară. I-am prezentat scuze şi m-am oferit să mă duc jos, la bibliotecă... – unele partituri de dirijor erau sub formă de fascicole copiate de mână – dar nu m-a lăsat. Mi-a zis: Stai şi cântă. Eu am nevoie de partitură pentru mai multă siguranţă, dar o ştiu pe dinafară.” … şi debutul Filarmonicii:

violoncelist

în

orchestra

„Era în 1968. [Mircea] Basarab cu Beethoven a Cincea şi în prima parte a programului – Concertul pentru vioară tot de Beethoven. Mă aflam împreună cu un coleg la ultimul pupitru. La pupitrul întîi – [Ştefan] Zărnescu cu [Vasile] Fântână, Zărnescu fiind şeful.

Am intrat, m-am aşezat, m-am acordat, cînd… se întoarce şeful şi zice către ultimul pupitru, dar ca să audă toată lumea: Aveţi grijă de berbec să n-o dea în pauză! Urmarea a fost că n-am cântat nimic tot concertul ăla, m-am agăţat numai de cantilene şi în rest am stat cuminte; ca să nu atrag atenţia, am mimat doar, am pus arcuşul, dar n-am îndrăznit să-l apăs pe coardă. Poate că dacă nu se întorcea aveam mai mult curaj... M-am gîndit mereu după aceea, fiind la rîndul meu profesor: nu-i da în cap «berbecului»...!”

„O mână de ajutor recuziterilor !”

10

de

File de album Mircea Şuvăială, prim-violist în orchestra Filarmonicii

„Cînd am venit la Filarmonică eram nişte puştani care terminaseră Conservatorul sau chiar nu-l absolviseră încă şi cu maestrul Baciu am început de fapt şcoala de a înţelege muzica, de a citi printre rânduri. El era mai în vârstă4 şi avea mai multă experienţă. Avea un fel extraordinar de a simţi muzica! Ne învăţa cum să percepem o frază muzicală, cum să dăm o anumită expresie unui fragment şi toată această perioadă, până s-a format celebra orchestrăsuper, cu apogeul de la Bucureşti, a fost o perioadă de acumulări. Avea foarte mare răbdare, lucra cu toţi. Îi punea pe toţi să cânte în cvartet, să vadă fiecare ce şi cum trebuie să se audă. A fost muncă grea şi îndelungată. Când apărea o chestiune dificilă, ne întreba: Cine vrea să cînte? Îi punea mai întîi pe cei de la primele pupitre, dar apoi urmau şi ceilalţi. Noi, tinerii, care eram mai în spate, puteam să urmărim cum fac cei din faţă, cu mai multă experienţă.

Deşi eram studenţi, ne-a angajat în orchestra Filarmonicii. Făceam şi cursuri, făceam şi repetiţii.

Maestrul Baciu era foarte înţelegător când aveam examene, când aveam şi altele de făcut la Conservator. Cu el am parcurs cam toată literatura simfonică a lui Enescu. El simţea extraordinar muzica lui Enescu – anticipa mereu tot ce scria în partitură.

Când ne cerea să cântăm ceva, le simţea cu mult înainte de a vedea ce scrie acolo. ”

Alţi dirijori invitaţi din perioada Baciu…

Erich Bergel… N-a fost de foarte multe ori la Iaşi, dar era un dirijor cu o mână extraordinară şi cu o gestică de parcă purta orchestra cu el!

Veneau apoi mulţi dirijori ruşi, cu o gestică specială, foarte elegantă şi cu o şcoală de dirijat extraordinară. Îmi amintesc de unul dintre aceştia, înalt, prezentabil, din Leningrad, Eduard Serov, care a avut în program Preludiul la „După-amiaza unui faun” de Debussy, cu o gestică extraordinară5.

Apoi, Valeri Gheorghiev care a dirijat Fantastica de Berlioz şi a fost într-adevăr fantastic6 !

Mi-amintesc de asemenea de o perioadă cu Mandeal, pe cînd era încă dirijor la Filarmonica din Cluj. A făcut cu noi Integrala simfoniilor de Brahms şi apoi pe cea a simfoniilor de Beethoven...7

Teofil Rotar, flautist în orchestra ieşeană în perioada

„Când a venit Celibidache la Iaşi [în ianuarie 1978, cu orchestra Filarmonicii din Bucureşti, n.n.]8 a dorit să asculte şi orchestra ieşeană. I-am cântat în sala de jos, la cor – era după cutremurul din ’77 şi sala de concerte de sus era închisă. Făcuserăm o groază de repetiţii cu maestrul Baciu... şi panică, şi emoţii...

Celibidache a venit, ne-a ascultat... şi totul a durat vreo 10-20 de minute. Eu avusesem o problemă cu o măsea. Eram anesteziat şi nu puteam să suflu. Şi atunci maestrul Baciu mi-a dat un cârlig de rufe cu care mi-am prins nasul şi aşa am cântat!”

4 În 1968, cînd a început constituirea orchestrei-super, Ion Baciu avea 37 de ani.

5 Eduard Serov a dirijat la Iaşi în 16 mai 1989.

6 Valeri Gheorghiev – astăzi unul din cei mai apreciaţi dirijori din lume, directorul Teatrului Mariinski din Skt. Petersburg, prim-dirijor la London Symphony – a condus la Iaşi concertul din 9 noiembrie 1984. Muzicianul avea atunci 31 de ani.

7 Integrala Brahms a avut loc timp de două săptămîni, în aprilie 1987, iar simfoniile de Beethoven – din noiembrie 1987 pînă în ianuarie 1989.

8 Sergiu Celibidache a dirijat la Iaşi, în Sala Teatrului Naţional, orchestra Filarmonicii bucureştene. Programul concertului memorabil pentru ieşeni a cuprins: Ravel – Alborada, Stravinski – Pasărea de foc, Brahms – Simfonia nr. 4 şi Enescu – Rapsodia Română nr. 1.

11

Actualitate Un nou regal de muzică românească Însemnări pe marginea Festivalului Muzicii Românești, ediția a XVI -a, Iași, 29 octombrie – 3 noiembrie 2012

A continuat o veche conlucrare: Universitatea de Arte cu Filarmonica.

Universitatea a inclus în program dirijori şi solişti din rîndul profesorilor şi studenţilor; tradiţionala gală a tinerilor compozitori-studenţi din principalele institute româneşti de profil (Bucureşti, Cluj, Iaşi şi din Chişinău); de asemenea simpozionul de muzicologie şi o foarte activă echipă de tineri muzicologi – jurnalişti şi prezentatori ai concertelor.

F ila r m o n ica a i nt er v en i t cu ansamblurile sale de elită: Orchestra simfonică, Corul academic, Cvartetul Ad libitum (în noua formulă, cu Alexandru Tomescu prim violonist) şi Nova Musica Viva. Tot Filarmonica a invitat formaţia de muzică veche Anton Pann.

Ca la fiecare ediţie, organizatorii au căutat cît mai multe faţete ale fenomenului muzica l românesc, criteriul principal fiind calitatea artistică şi prestigiul.

Este prima ediţie în care apare buletinul de presă, ritmic, şase zile – şase numere de cronici şi interviuri, astfel încît, nu numai publicul, interpreţii şi compozitorii au ieşit în cîştig, ci şi tineri muzicieni în formare – jurnalişti în presa scrisă şi audiovizuală, critici, cercetători. Aceştia au avut şansa unei binevenite experienţe, atît în conceperea conţinutului materialelor publicate, cît şi în forma şi mai presus de orice în promptitudinea şi ritmicitatea apariţiei acestora.

12

Actualitate Tot pentru prima dată a fost lansat site-ul festivalului http://www.arteiasi.ro/fmr/?doing_wp_cron=1355136274.5644059181213378906250 conectat la pagina principală a Universităţii de Arte George Enescu. Şase zile, unsprezece manifestări, compozitori români din diverse timpuri şi spaţii culturale, zece ansambluri muzicale, mai mulţi dirijori şi solişti ieşeni, din ţară şi din străinătate, muzicologi şi compozitori din Iaşi, Bucureşti, Cluj-Napoca şi Chişinău, presa scrisă locală, presa electronică, posturi de radio şi televiziune din Iaşi…

Programul festivalului a însemnat continuitate: s-au cîntat prime audiţii absolute; s-au dedicat lucrări unor interpreţi, special pentru a fi incluse în festival; s-au făcut promisiuni componistice pentru viitor.

Mereu mai mulţi muzicieni şi-au exprimat interesul de participare la această ediţie. Un artist străin – dirijorul austriac Gottfried Rabl – nu numai că acceptă, dar îşi manifestă bucuria şi interesul pentru muzica românească. Formaţii şi artişti fac planuri pentru viitoarea ediţie a Festivalului. Este a şasea ediţie din noua serie (anuală) a Festivalului şi deja sălile au fost mai populate decît la precedentele ediţii.

Agendă în imagini Prima seară, 29 octombrie: Formaţia de muzică veche „Anton Pann”: Constantin Răileanu (percuţie, voce), Alexandru Stoica (al-ūd, vioară), Andrei Zamfir (saz, chitară), Alina Horez (vioară)

13

Actualitate Seara a doua, 30 octombrie: Cvartetul Ad libitum…

Ad libitum este şi rămâne o confirmare. Cei patru eminenţi muzicieni – Alexandru Tomescu, Şerban Mereuţă, Bogdan Bişoc şi Filip Papa – pregătesc apariţii semnificative în decursul anului 2013 – anul 25 al existenţei formaţiei.

14

Actualitate Seara a doua, 30 octombrie:

…şi ansamblul Nova Musica Viva, constituit din soliști ai simfonicului ieșean.

Lucrările interpretate, semnate de compozitorul, dirijorul și profesorul Sabin Păutza, au întrunit două veritabile calități: valoare artistică a muzicii și mare atractivitate – ambele puse excelent în valoare.

Nova Musica Viva: (de la st. la dr.) Ciprian Ciotloș – pian, Alin Apetroaie și Cezar Horez – flaut, Florin Țaga și Al. Olaru – oboi, Ioan Gușă și Adrian Moisuc – fagot, Cristina Popescu și Lucian Maxim – percuție, Marius Cioată – trombon, Paul Patraș și Romeo Popa – corn, Constantin și Mihai Ailenei – clarinet, Virgil Prisacariu – contrabas.

15

Actualitate Ziua a treia, 31 octombrie: dimineaţă, în Sala Ed. Caudella – concertul claselor de compoziţie de la Bucureşti,

Cluj, Chişinău şi Iaşi.

Adriana Toacsen – pian şi Radu Greluş – clarinet, de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti

Oana Bădescu (flaut), Sonia Vulturar (vioară) de la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj

Cvintetul de suflători de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte plastice Chişinău: Gheorghe Doroș – flaut, Victor Roibu – oboi, Dan Leșanu – clarinet, Vladimir Taran – fagot, Vasile Braga – corn

Izabela Vieru, Universitatea de Arte „G. Enescu” din Iaşi

Secțiunea a doua a programului a mutat centrul atenției către profesori – creatori și interpreți : compozitorii Cătălin Crețu (București) și Iulia Cibișescu -Duran (Cluj), pianista Ionela Butu (Iași) și duo Art Contrast (pianista Iulia Cibișescu -Duran și violonistul Eugen Cibișescu -Duran din Cluj).

Pianista Ionela Butu (stînga) şi duo „Art Contrast” (dreapta), 31 octombrie 2012 16

Actualitate 31 octombrie, seara, la Filarmonică: Corul academic Gavriil Musicescu, dirijat de Doru Morariu

Prezentator: muzicolog Anca Butnaru

Solist: Bogdan Blându.

17

Actualitate Ziua a patra, 1 noiembrie: Simpozion de muzicologie (dimineață), concertul Cvartetului de clarinete Orpheus – ora 17, în Sala Caudella și cel al corului psaltic Byzantion – ora 19, Sala Filarmonicii.

Cvartetul „Orpheus”: Doru Albu – clarinet, Daniel Paicu – clarinet bas, Constantin Bogdan – clarinet, clarinet alto, saxofon și Bogdan Irina – clarinet.

Corul „Byzantion” condus de Adrian Sârbu

Ziua a cincea, 2 noiembrie – Concertul simfonic al Filarmonicii. Din program, prima lucrare, Poemul

Anotimpurilor a fost semnată de muzicianul Ilieș Constantinescu - violoncelist, profesor și compozitor, stabilit de mai mulți ani în Canada, fiul celui care a fost trup și suflet legat de înființarea Filarmonicii ieșene, cu 70 de ani în urmă – profesorul și pianistul Radu Constantinescu. Artiștii au dorit astfel să aducă un omagiu prin muzică, Filarmonicii Moldova, la 70 de ani și fondatorului ei.

Orchestra simfonică, violonista Diana Jipa și dirijorul Gottfried Rabl

18

Actualitate Simpozionul de muzicologie s-a derulat anul acesta în două zile – joi 1 și vineri 2 noiembrie – reunind cercetători de la București, Cluj și (majoritatea) de la Iași.

Simpozion.

Moderator prof. univ. dr. Laura Vasiliu, decan al Facultății de Interpretare, Compoziție și Studii muzicale teoretice

La finalul simpozionului, au fost lansate două volume de o importanţă remarcabilă în cercetarea muzicologică actuală: Teodor T. Burada, un întemeietor de profesorul univ. dr. Mihail Cozmei, publicat la editura Artes şi Creaţia lui Richard Oschanitzky. Trăsături stilistice de Alex Vasiliu, Editura Muzicală – ambele apărute în cursul anului 2012.

19

Actualitate A şasea şi ultima zi, 3 noiembrie: două concerte, ambele în sala Filarmonicii, primul la ora 17, celălalt la ora 19.

Orchestra de tineri MuzArt, sub bagheta maestrului Sabin Păutza, avînd prestigioasa colaborare a violonistului Florin Croitoru și a flautistului Cătălin Oprițoiu .

Violonistul Florin Croitoru, dirijorul Sabin Păutza și orchestra MuzArt, 3 noiembrie 2012.

Seara de sîmbătă și Festivalul în a șaisprezecea ediție s -au încheiat cu concertul ansamblului de muzică nouă Archaeus din București, condus de compozitorul și profesorul Liviu Dănceanu.

Oboistul Dorin Gliga și violoncelista Anca Vartolomei din ansamblul Archaeus interpretînd duetul nr. 4 „Hinduși” de L. Dănceanu

Au fost șase zile de festival – nici prea multe, nici prea puține pentru a continua redeșteptarea interesului muzicienilor și melomanilor față de muzica românească, la Iași, în România și cel puțin în Europa. Cea dintîi condiție este continuitatea, a doua valoarea, a treia diversitatea. Prin urmare…

La bună re-auzire în noiembrie 2013!

20

Carmen Chelaru

Actualitate Sfîrşit de An la Filarmonica din Iaşi… „Încadrate de ghirlande de lumini multicolore şi de înălţarea tandru-ocrotitoare blînd-solemnă a bradului tradiţional, concertul de alură aparte, devenit la rîndul său un frumos obicei al miezului festiv de iarnă în stagiunile simfonice ieşene, a adunat sub vraja sa şi în pragul noului an 1986, un mare număr de auditori (deveniţi totodată şi spectatori), fapt ce a implicat o cvadruplă reluare.

Deşi rămîne în continuare tributar în parte modelului vienez (prin includerea în program a anumitor pagini celebre de Johann Strauss et comp.), dirijorul Ion Baciu înţelege să imprime de fiecare dată o notă de inedit: fie din punct de vedere repertorial, cum a fost, de pildă, prezentarea unor prelucrări sau fragmente din muzică de Bach, Berlioz, Delibes, Offenbach, Verdi etc., a unor cîntece de iarnă româneşti [sic! – e „numele conspirativ” al colindelor, cuvînt prohibit în vremurile evocate aici!, a.n.] sau de pe alte meleaguri, cu mare putere de evocare, întrezărindu-se şi ecouri ale muzicii Beatles; fie ca

participare interpretativă, fiind semnalat în recentul concert prezenţa, pe lîngă Corul Gavriil Musicescu şi a unui grup de copii de la Liceul de Muzică, împestriţat şi vesel, de o muzicalitate proaspătă şi spontană, evocînd ecouri de clopoţel şi ciripit păsăresc, înflorind scena cu neastîmpărul său contaminant, precum şi a doi valoroşi solişti vocali – soprana Mihaela Grăjdeanu şi tenorul Florin Georgescu, „surpriza” (asemenea unei jucării picate din pom) fiind micuţul Florin Tufescu apărut în postură de foarte conştiincios… cuc straussian, dar şi de pianist, interpret al propriei sale compoziţii, la o vîrstă cînd încă mai are nevoie de scăunel pentru a-şi sprijini picioarele în cîntare (…); fie ca modalitate de prezentare, Ion Baciu dovedindu-se şi în acest sens plin de inventivitate – totul tinzînd spre crearea unei atmosfere de antren şi în acelaşi timp de cordială intimitate…”

Liliana Gherman

(Articol publicat în revista „Cronica” nr. 3, 17 ianuarie 1986 )

Concertele de Iarnă conduse şi concepute de maestrul Ion Baciu au început în decembrie 1978 şi au durat pînă în decembrie 1986–ianuarie 1987. La început – programe vieneze, apoi din ce în ce mai diversificate, cuprinzînd muzică, glume, surprize, toate după un scenariu conceput de muzicianul-regizor-actor Ion Baciu, împreună cu toată suflarea Filarmonicii. Toţi – de la artişti, pînă la recuziteri, pompieri şi portari – aşteptau să fie puşi la treabă, să aibă un rol, cît de mic, în culise şi chiar pe scenă. Și astfel, de la un an la altul, numărul spectatorilor creştea, ducînd la multiplicarea concertelor: unul, apoi două, trei, patru… Ultimul program de acest fel a fost repetat de patru ori în decembrie 1986 şi reluat de încă două ori în ianuarie 1987!

După plecarea Maestrului de la Iaşi – pierdere irecuperabilă pentru ieşeni! – au urmat ani de căutări, încercări, tatonări. Entuziasmul, căldura, spontaneitatea, carisma nu au mai atins cotele mult aşteptate. Cu toţii – în sală ori pe scenă – zîmbeau binevoitor, dar gîndeau cu nostalgie: Ehe, concertele de iarnă ale lui Baciu… !

Iată însă că din decembrie 2010, maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi a acceptat să conducă concertele de sfîrşit de an la Filarmonica ieşeană şi faptul a avut drept urmare un entuziasm crescînd din partea publicului şi intepreţilor deopotrivă, o atmosferă de lumină, căldură şi emoţie, ce începe să atingă cotele din vremea lui Ion Baciu.

Nu s-a mai pomenit de pe vremea lui Baciu ca sala să fie neîncăpătoare la unul, apoi două, trei… concerte. În 2011, repetiţia generală s-a făcut cu public. Anul acesta, biletele s-au epuizat cu mai bine de o lună înainte pentru două concerte, al treilea având loc în Palas Mall. Melomanii Iaşului consideră prezenţa îndrăgitului dirijor ca pe ceva de la sine înţeles, obligatoriu şi mult aşteptat!

Cu toate astea, maestrul Galaţi nu este şi n-a fost niciodată un imitator al lui Baciu – programele sale poartă amprenta personalităţii sale inimitabile – spirit jucăuş, neobosit, asupra căruia anii nu şi-au cernut colbul de mizantropie şi plictis.

Maestrul Ionescu-Galaţi pregătind concertul de Anul Nou 21

Actualitate

Concertul de iarnă în imagini, decembrie 2012

Odată cu apariţiile maestrului Ionescu-Galaţi în concertele de Anul Nou, în 2010, s-a creat o tradiţie şi în privinţa „condimentării” programelor cu apariţii ale micilor balerini de la Colegiul Naţional de Artă. Încă de la prima tentativă de colaborare, profesoarele Rodica Fălişteanu şi Cornelia Ţigănaşu au răspuns cu mare entuziasm – transmis imediat şi micilor artişti. Astfel au apărut, pe ritmurile antrenante ale valsurilor şi polcilor de Strauss siluetele graţioase şi expresive ale copiilor-dansatori, conferind un plus de strălucire sărbătorească programelor de sfîrşit de an ale Filarmonicii.

22

Mozaic

Remus Georgescu la Iaşi Omagiu muzicianului la aniversarea 80

Maria-Cristina Ungureanu doctorand în muzicologie Maestrul Remus Georgescu deține un nume bine ancorat în componistica românească, fiind și unul dintre cei mai mari șefi de orchestră români contemporani. În cei peste cincizeci de ani de carieră, a concertat pe mai toate meridianele lumii, a realizat valoroase înregistrări, a ținut frâiele Filarmonicii Banatul din Timișoara bună perioadă de vreme, din postura de director și, peste toate acestea, a găsit răgazul de a așterne pe hârtie propriul univers sonor. Sonata-poem pentru vioară solo „in memoriam George Enescu”, Concertul pentru orchestră de coarde, Balada „Amintirile pământului”, „Exorcism” pentru flaut și orchestră de coarde , oratoriile „Cântare străbunilor”, „Ecouri”, „De profundis”, „Crezul”, Simfonia „Triade” sunt doar câteva dintre opusurile de rezonanță ale creației sale. Pentru realizările excepționale, compozitorul și dirijorul Remus Georgescu a fost recompensat cu numeroase distincții, culminând cu Marele Premiu pe anul 2011 pentru întreaga activitate, acordat de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, în februarie 2012.

De-a lungul timpului, bagheta dirijorului Remus Georgescu a condus atât Orchestra Filarmonicii din Timișoara (al cărei dirijor permanent a fost încă din anul 1968), precum și numeroase ansambluri simfonice din țară și străinătate. În cele ce urmează vom marca prezenţa muzicianului viaţa muzicală ieşeană, cu precădere în activitatea filarmonicii.

Cronologia simfonicelor suținute la Iași începe în data de 5 decembrie 1958, la un an de la debutul său dirijoral. Încă de la primul concert, Remus Georgescu șia prezentat cartea de vizită, alegând în deschiderea serii o lucrare din muzica românească – Concertul pentru orchestră de coarde de Paul Constantinescu. Acesteia, i sau succedat în anii care au urmat, partituri precum Suita din Baletul „Întoarcerea din adâncuri” de Mihail Jora, Simfonietta de Ion Dumitrescu, Simfonia a II-a „Opus Dacicum” de Ștefan Niculescu, „Codex Caioni” de Doru Popovici sau Cantata „Lumină” de Sabin Păutza. În pofida constrângerilor politice și, mai ales, a dosarului ce i-a fost întocmit de securitate, dirijorul Remus Georgescu a fost întotdeauna adeptul unui repertoriu contemporan și a promovat necontenit muzica românească.

O privire îndreptată asupra programelor notate în registrele de concert ale Filarmonicii Moldova din Iași confirmă cele de mai sus și evidențiază interesul deosebit al dirijorului atât pentru partiturile autohtone cât și pentru unele opusuri însemnate din creația universală. Printre titlurile pe care maestrul Georgescu le-a dăruit publicului ieșean putem numi: Simfonia a IIIa de A. Bruckner (interpretată în primă audiție la Iași), Simfonia a II-a de J. Brahms, poemele simfonice „Till Eulenspiegel” și „ Așa grăit -a Zarathustra” de R. Strauss, „Pinii din Roma” de O. Respighi, Simfonia în re minor de C. Franck, „Iluminații” de B. Britten etc. Ecouri ale acelor seri de neuitat s-au păstrat atât în amintirile celor prezenți în sală, cât și în presa de specialitate.

Pe parcursul anilor, cele două laturi ale personalităţii maestrului s-au completat armonios una pe cealaltă, dând naştere multor interpretări de excepţie pe podiumul de concert şi unor opusuri reprezentative nu doar pentru compozitorul Remus Georgescu, ci şi pentru muzica românească. Câteva dintre aceste

23

Mozaic partituri au prins viaţă şi la Iaşi, majoritatea sub bagheta creatorului: Simfonia „Cântec în labirint”, în decembrie 1972 (solistă - soprana Valeria Moisini), Concertul pentru orchestră de coarde, în mai 1974 şi în noiembrie 1979, „Exorcism” pentru flaut şi orchestră de coarde în decembrie 1976 (solist Corneliu Vieru) şi în ianuarie 1992 (solist Gavril Costea), Oratoriul „Cântare străbunilor”, în mai 1982 (Virginia Manu - soprană, Ioana Mogoş – flaut, Larisa State-Mureşan şi Dinu Ianculescu – recitatori), Suita concertantă nr. 2, în ianuarie 1987 şi Suita almăjană nr. 1, în februarie 1987.

File de cronică „Remus Georgescu, pentru a treia oară la pupitrul Filarmonicii ieșene, este, prin formația sa intelectual -artistică, prin cultura și rafinamentul său, prin sobrietatea și precizia gestului, un remarcabil dirijor. Domnia sa are curajul căilor nebătătorite și al întreprinderilor grave, cum de exemplu această a treia [simfonie] de Bruckner, atât de magnific gândită și construită; grandoarea muzicii «fără început și fără sfârșit» la care a aspirat și pare -se că a ajuns mai bine decât alții Anton Bruckner, și -a găsit un fericit instrument de expresie în dirijorul român. [...]

Publicul ieșean așteaptă de multă vreme și altă muzică decât aceea la îndemâna oricui. Dăruindu-ni-se acum pentru prima oară un Bruckner, nu avem decât să ne manifestăm gratitudinea precum și speranța că vom mai primi și în viitor asemenea generoase regaluri, poate Bach, Mahler, Honegger sau alte opere fundamentale ale marii muzici, până acum ocolite, fie din timiditate, fie din comoditate de către Filarmonică.” (Mihai Ursachi, Un concert memorabil, ”Cronica” 24.12.1976)

Liliana Gherman, unul dintre cei mai prolifici critici de specialitate din Iași, aprecia execuția poemului

simfonic „Așa grait -a Zarathustra” de Richard Strauss, în ianuarie 1987, drept „un veritabil eveniment repertorial (dată fiind dificultatea de susținere a partiturii și prezența destul de rară în programele de concerte din acest motiv) [...]”. (Liliana Gherman, ”Cronica”, 06.02.1987) [...] „«Exorcisme», piesa cu care a început seara, este o compoziție de natură a suscita întrebarea dacă în Remus Georgescu trebuie să vedem mai întâi un dirijor și apoi un compozitor sau invers. Ținând seama și de alte compoziții ale sale, unele din ele cântate și la Iași, și mai ales de Concertul pentru orchestră de coarde, care face succes internațional, înclinăm a considera pe Remus Georgescu în primul rând un compozitor de excepție în seria Pascal Bentoiu, Doru Popovici ș.a.; cunoașterea perfectă, concretă, a posibilităților orchestrale, rezultat al practicii cu bagheta, îi conferă o șansă în plus pe tărâmul componisticii.” (M. Ursachi, 1976)

Cronologia concertelor simfonice susţinute de Remus Georgescu la Iaşi

5, 6 decembrie 1958: Orchestra Filarmonicii Moldova Iaşi, dirijor Remus Georgescu, solist Constantin IonescuVovu (pian); program: Paul Constantinescu – Concert pentru orchestră de coarde, J. Brahms – Concert pentru pian şi orchestră în re minor, L. van Beethoven – Simfonia a III-a „Eroica”.

5, 7 noiembrie 1971: Orchestra Filarmonicii Moldova Iaşi, dirijor Remus Georgescu, solist George Rodi-Foca (pian); program: Doru Popovici – „Codex Caioni”, J. Brahms – Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră, C. Debussy – „Marea”, R. Strauss – „Till Eulenspiegel”.

15 decembrie 1972: Corul şi Orchestra Filarmonicii Moldova Iaşi, dirijor Remus Georgescu, solişti Valeria Moisini (soprană), Ghiorghi Badev (vioară, Bulgaria); program: Remus Georgescu – Simfonia „Cântec în labirint” pentru soprană, cor de femei şi orchestră (p.a.), P. I. Ceaikovski – Concertul pentru vioară şi orchestră, P. I. Ceaikovski – Simfonia a VI-a.

24 mai 1974: Orchestra Filarmonicii Moldova Iaşi, dirijor Remus Georgescu, solist Daniel Podlovschi (vioară); program: Remus Georgescu – Concert pentru orchestră de coarde (p.a.), J. Brahms – Concert pentru vioară şi orchestră, R. Strauss – „Aşa grăit-a Zarathustra”.

2, 3 decembrie 1976: Orchestra Filarmonicii Moldova Iaşi, dirijor Remus Georgescu, solişti Corneliu Vieru (flaut) George Rodi-Foca (pian); program: Remus Georgescu – „Exorcism” pentru flaut şi orchestră de coarde (p.a.), R.Schumann – Concert pentru pian şi orchestră, A. Bruckner – Simfonia a III-a (p.a.).

24

Mozaic 26, 27 februarie 1987: Orchestra Filarmonicii Moldova Iaşi, dirijor Peter Oschanitzky, solist Ludovit Kanta (violoncel, Cehoslovacia); program: Remus Georgescu – Suita almăjană nr. 1, P. I. Ceaikovski ‑ Variaţiunile rococo, C. Franck – Simfonia în re minor.

24 ianuarie 1992: Orchestra Filarmonicii Moldova Iaşi, dirijor Francesco Balzani (Italia), solist Gavril Costea (flaut); program: L. van Beethoven – Uvertura „Prometeu”, Remus Georgescu ‑ „Exorcism” pentru flaut şi orchestră de coarde, S. Mercadante – Concert pentru flaut şi orchestră de cameră în mi minor, L. van Beethoven – Simfonia a VI-a „Pastorala”.

18 mai 1979: Orchestra Filarmonicii Moldova Iaşi, dirijor Remus Georgescu, solist Marcian David (vioară); program: Ion Dumitrescu – „Simfonietta”, M. Ravel – „Tzigane”, E. Chausson – Poemul pentru vioară şi orchestră, O. Respighi – „Pinii din Roma”.

23 noiembrie 1979: Corul şi Orchestra Filarmonicii Moldova Iaşi, dirijor Remus Georgescu, solistă Yaeko Yamane (pian, Japonia); program: Mihail Jora – Suită din Baletul „Întoarcerea din adâncuri” (cu cor), W. A. Mozart – Concert pentru pian şi orchestră K. V. 451 în Re major, J. Brahms – Simfonia a II-a.

(Concertul s-a repetat în 25 noiembrie 1979, la Piatra Neamţ) 24 noiembrie 1979: Orchestra de cameră a Filarmonicii Moldova Iaşi, dirijor Remus Georgescu, solistă Emilia Petrescu (soprană); program: Remus Georgescu - Concert pentru orchestră de coarde, B. Britten – „Iluminaţii” pentru soprană şi orchestră, W. A. Mozart – „Mica serenadă”, O. Respighi – Suită din „Dansuri şi arii antice”.

13 mai 1982 – Concert în cadrul Festivalului Muzicii Româneşti de la Iaşi, ediţia a VII-a: Corul şi Orchestra Filarmonicii Banatul Timişoara şi Corul Filarmonicii Moldova Iaşi, dirijor Remus Georgescu, dirijori cor Diodor Nicoară şi Ion Pavalache, solişti Maria Morariu (soprană), Virginia Manu (soprană), Ioana Mogoş (flaut), recitatori Larisa Stase Mureşan şi Dinu Ianculescu; program: Sabin Păutza – Cantata „Lumină”, Ştefan Niculescu – Simfonia a II-a „Opus Dacicum”, Remus Georgescu – Oratoriul „Cântare străbunilor” (p.a.).

29, 30 ianuarie 1987: Orchestra Filarmonicii Moldova Iaşi, dirijor Remus Georgescu, solist Rudolf Fatyol (vioară); program: Remus Georgescu – Suita concertantă nr. 2, A. Dvorak ‑ Romanţa pentru vioară şi orchestră în fa minor, B. Bartok ‑ Rapsodia I pentru vioară şi orchestră, R. Strauss - „Aşa grăit-a Zarathustra”.

Maestrul octogenar și autoarea.

Timișoara, septembrie 2012

25

Mozaic Claude Debussy (22 august 1862 – 25 martie 1918)

Achille‑Claude Debussy s‑a născut în anul 1862, la Saint‑Germain‑en‑Laye, o suburbie a Parisului.

Talentul muzical i-a fost descoperit de profesoara sa de pian, Antoinette-Flore Mauté de Fleurville, care l‑a trimis la Conservatorul din Paris, unde a studiat timp de zece ani. La început, Debussy a dorit să devină un virtuoz al pianului; mai târziu, a abandonat ideea unei astfel de cariere, după ce a căzut la examenele de pian. În 1880, o contesă din Rusia solicită la Conservatorul din Paris un pianist care să-și petreacă lunile de vară la reședința ei, pentru a face muzică. Era vorba despre Nadejda von Meck, cea cu care compozitorul Piotr Ilici Ceaikovski purta o corespondență ce -a durat paisprezece ani (1876-1890), fără însă ca cei doi să se fi întâlnit vreodată. În 1880, contesa se apropia de cincizeci de ani, era mama a cinci băieți și șase fete și își păstrase pasiunea pentru artă, îndeosebi pentru muzică.

Profesorul de pian al lui Claude Debussy, AntoineFrançois Marmontel îl recomandă contesei pe elevul său și astfel, tânărul muzician francez își petrece lunile de vară la reședința Von Meck, stabilită pentru acel sezon în Elveția, la Interlaken. În 1883, Debussy concurează pentru Prix de Rome – o foarte râvnită bursă de studii de compoziție la Roma, acordată de Conservatorul din Paris numai studenților francezi. Întrucât la această primă încercare nu obține bursa, participă din nou în anul următor și premiul i se acordă pentru cantata L'Enfant prodigue. Debussy va locui la Vila Medici din Roma, timp de trei ani. Aici îi întâlnește pe Liszt, Verdi şi pe Arrigo Boito; tot aici ascultă pentru prima dată opera Lohengrin de Wagner. Întors la Paris, muzicianul duce o viață boemă în cartierul artiștilor, Montmartre. În această perioadă el frecventează întâlnirile grupului Les mardis, ce unea în principal scriitori simbolişti în apartamentul lui Stéphane Mallarmé (1842-1898) din Rue de Rome. Aici l‑a întâlnit pe Paul Verlaine (1844‑1896). De asemenea, a devenit prieten apropiat cu poetul francez Pierre Louÿs (1870‑1925). Poezia lor l‑a inspirat, compunând numeroase piese. Declarația că arta ar trebui să permită intuiției să domnească peste intelect, a fost de mare 26

Debussy (în centru, cu jachetă albă) la Villa Medici din Roma, în anul 1885

interes pentru Debussy. Mallarmé afirma despre simboliști că evocau „într‑o umbră deliberată, un obiect nemenţionat, folosind cuvinte aluzive”. Verlaine, în a sa Art Poetique, a declarat: „De la musique avant toute chose” (Muzica mai presus de toate). Explorările mai timpurii ale lui Baudelaire asupra laturilor întunecate ale existenței umane, în Les Fleurs du mal (1857) au fost o fascinaţie pentru simboliști, iar celebrele cuvinte din poemul Correspondances ar putea rezuma această atracţie: „Les parfums, les couleurs et les sons se répondent”.

(Parfumurile, culorile și sunetele îşi răspund unul altuia ).

Aceasta face aluzie la tehnica numită sinestezie, fuziunea tuturor simțurilor într‑o singură expresie armonioasă.

Baudelaire a revenit la această imagine, în prima strofă a poemului Harmonie du Soir: „les sons et les parfums tournent dans l’air du soir” (Sunetele și miresmele se întorc în aerul serii), iar această direcție a devenit titlul cunoscut al uneia dintre piesele mistice ale lui Debussy.

Una câte una, aceste orientări estetice, filozofice și artistice din literatura și artele plastice franceze din a doua parte a veacului 19 vor alimenta imaginația și inspirația muzicianului.

Pe de altă parte, relația lui Debussy cu muzica lui Wagner a fost una de „negare”, una de care el nu s‑ar fi putut atașa, nici dacă şi‑ar fi dorit vreodată. Cu toate acestea, compozitorul francez a recunoscut și Charles Baudelaire

Mozaic admirat imensa putere de atracție a muzicii wagneriene. El a asistat la festivalul de la Bayreuth, în 1888 și 1889, la spectacolele cu Die Meistersinger, Tristan und Isolde și Parsifal. Debussy l‑a numit cândva pe Wagner „ce vieil empoisonneur" (acest bătrân otrăvitor). Ecouri ale influenței wagneriene se observă în Pelléas et Mélisande, singura sa operă, inspirată de piesa lui Maurice Maeterlinck, care a avut premiera în 1902. Mulți critici au considerat această operă drept o fuziune perfectă între muzică și teatru.

Coperta poemului „L'après‑midi d'un faune ”

Pelléas et Mélisande, proiect de decor pentru actul I, de Lucien Jusseaume (cf. Centre de documentation Claude Debussy)

Alte influențe în stilul muzical al lui Debussy sunt muzicile indigene din Java (insulă din Indonezia), ce l‑au impresionat pe compozitor la Expoziţia Universală de la Paris, din 1889 și afinitatea faţă de arta japoneză (deținea o colecție considerabilă de vase şi stampe japoneze).

Prietenii şi influenţe importante îi includ pe Pierre Louÿs (1870‑1925) – Debussy punându‑i pe muzică colecţia de poezii Chansons de Bilitis – și, desigur, pe Erik Satie (1866‑1925) – Debussy a orchestrat mai târziu, două dintre compoziţiile pentru pian ale acestuia, intitulate Gymnopédies. Între 1887–1889 scrie Cinq Poemes de Baudelaire, precum și Ariettes oubliées după poezia lui Verlaine.

Paul Verlaine

Stéphane Mallarmé. Pictură de Pierre Auguste Renoir

În 1890 el a compus faimoasa piesă Clair de Lune, inspirată de poemul cu același titlu de Verlaine. Creația de geniu vine însă în 1894, cu Preludiul orchestral inspirat de poemul lui Stéphane Mallarmé, L'après‑midi d'un faune , care a transformat radical tradiția muzicii occidentale. Lucrarea a fost interpretată în primă audiţie un an mai târziu, în decembrie, la Société Nationale de Musique, având un răsunător succes. „Muzica acestui Preludiu este o ilustrare foarte liberă a frumosului poem de Stéphane Mallarmé. Ea nu se pretinde în nici un caz o sinteză a acestuia.” – aceste cuvinte ale compozitorului exprimă clar părerea sa despre noua menire a muzicii programatice – crearea atmosferei, exprimarea unor impresii legate de program şi nu descrierea acestuia. În Preludiul la „După-amiaza unui faun” este evocată toropeala unei după-amieze de vară, un tablou fantastic în mişcare, cu nimfe, naiade şi fauni. Muzica creează o vrajă sonoră necunoscută pînă atunci, deschizând drum impresionismului în muzica franceză.

27

Mozaic Între anii 1902‑1910 scrie în special pentru pian, respingând abordarea tradițională de penetraţie a instrumentului și subliniind în schimb capacitățile sale de expresivitate delicată.

Lucrările sale cele mai importante din această perioadă numără Estampes (1903), Masques (1904), L'Isle Joyeuse (1904), Imagini (I ‑ 1905 și II ‑ 1907), Children's Corner (1906‑1908), Préludes – caiet I (1909 ‑1910), Preludii – caiet II (1910‑1912). Piesa orchestrală majoră din această perioadă este La Mer, trei schițe simfonice , scrisă între 1903 și 1905 (în Jersey, Dinard și Eastbourne). În timp ce viața sa publică creştea în notorietate, existența privată era marcată de scandaluri, de relații amoroase pasagere și despărțiri zgomotoase. În anul 1909 Debussy este diagnosticat cu cancer, iar existența sa e marcată de efortul de a continua să compună și de lupta cu boala. Izbucnirea primului război mondial în 1914 îi stinge interesul pentru muzică.

Franța, a simțit el, „nu ar putea nici să râdă, nici să plângă în timp ce atât de mulți dintre oamenii noștri se confruntă cu moartea.” După un an de tăcere, își reia totuși activitatea creatoare. Ultima sa lucrare, Sonata a patra pentru vioară şi pian, a fost interpretată în 1917, cu Debussy, la pian. Aceasta a fost şi ultima apariție în public a compozitorului, la St. Jean‑de‑Luz. Debussy a murit în martie 1918, în timpul bombardării Parisului, ultima ofensivă germană din primul război mondial.

(După http://www.litart.co.uk/synopsis.htm, 15.12.2012)

Claude Debussy în repertoriul Filarmonicii ieșene.

Prime audiţii 3 Imagini 25 mai 2001 – dirijor Amaury Du Closel, Franța 3 Nocturne (pt voci de femei şi orchestră) 24, 25 ianuarie 1964 – dirijor George Vintilă, dirijorul corului Ion Pavalache Dans sacru şi Dans profan pentru harpă şi orchestră 30 mai 2003 – solist Ion Ivan Roncea, dirijor Alexandru Lascae

28

Mica suită pentru orchestră 26 mai 1946 – dirijor George Pascu Pelléas et Mélisande – operă- în-concert 17 septembrie 1995, în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, Bucureşti, ediţia a XIII‑a, sala Al. I. Cuza a Parlamentului României Dirijor: Frédéric Chaslin, dirijorul corului: Doru Morariu Solişti: Anne Sophie Schmidt (Mélisande, soprană), Malcom Walker (Pelléas, tenor), Olivier Lalouette (Golaud, bas), Jean‑Philippe Courtis ( Arkel, bas), Elsa Maurus (Geneviève, mezzo‑soprană), Lăcrămioara Ştefan (Yniold, soprană), Mihnea Lamatic (Medicul, bariton) Preludiu la „După‑amiaza unui faun” 26 mai 1957 – dirijor Theodor Avithal Trei schiţe simfonice „Marea” 20, 21 mai 1966 – dirijor Ion Baciu Rapsodia pentru clarinet şi orchestră 14 decembrie 1990 – Tribuna tinerilor interpreţi dirijor Gheorghe Costin, solist Mihai Ailenei Suita în patru părţi 20 decembrie 1942 – dirijor Carol Nosec Valse La plus que lente 8 februarie 1991 – dirijor Gheorghe Costin

Mozaic Harpista Liliana Osses

întâi a simfonicului, Liliana Osses şi Josef Wilkomirski au realizat o interpretare ce avea graţia şi perfecţiunea stampelor japoneze şi aceeaşi moliciune tulburătoare a contururilor. S‑a petrecut de fapt un fenomen de identificare totală între muzică şi interpreţii ei şi e păcat că asemenea momente nu pot fi fixate.”

(Dintr‑un articol semnat de Liliana Gherman şi intitulat Oaspeţi polonezi, publicat în revista Cronica, V, nr. 16, 13 aprilie 1970, p. 4). Vezi şi L. Gherman, Dimensiuni ale creaţiei şi interpretării, vol I, Ed. Artes Iaşi 2003, p. 54

Între numeroasele pagini de cronică semnate de muzicologul Liliana Gherman, găsim referiri la interpretările câtorva lucrări semnate de compozitorul francez: „Cât despre Debussy... s‑ar putea spune că dacă harpa n‑ar fi existat, el ar fi inventat‑o! În cele două Dansuri pentru harpă (n.n. piesele nu figurează între primele audiţii deoarece au fost interpretate ca bis în concertul din 5 aprilie 1970) cu care s‑a încheiat partea

„Din programul orchestrei simfonice trebuie menţionată ca deosebită interpretarea Nocturnelor de Cl. Debussy, bine şlefuită, inteligent şi sensibil colorată, frumos construită. Valoarea realizării a fost ridicată şi prin faptul că Ion Baciu a plasat micul cor de femei solicitat de a treia secţiune a lucrării (Sirene) în mijlocul orchestrei, conferind astfel vocii rolul de instrument, aşa cum probabil că a gândit şi compozitorul. Efectul sonor a fost într‑adevăr remarcabil.” (n.n. Concertul a avut loc în 29 ianuarie 1971) (Art. Serile muzicale ale Conservatorului, rev. Cronica, VI, nr. 11, 13 martie 1971, p. 4 sau Liliana Gherman, Dimensiuni ale creaţiei şi interpretării, vol I, Ed. Artes Iaşi 2003, p. 72)

Primele măsuri la Prélude à „L'après‑midi d'un faune” cu scrisul compozitorului

„... programul concertului care l‑a avut la pupitru din nou pe Ion Baciu s‑a închegat armonios. Asocierea unor muzici de densităţi diferite (Mozart – Simfonia nr.

40 în sol minor şi Debussy – Preludiu la „După‑amiaza unui faun”, în prima parte, Brahms – monumentalul Concert pentru vioară în partea a doua) a favorizat o reciprocă reliefare prin solicitarea corespunzătoare a unor zone diferite de sensibilitate auditivă şi sufletească. În interpretarea lucrărilor de Mozart şi Debussy am remarcat la dirijorul Ion Baciu, ca şi în

simfonicele anterioare, stăpânirea impulsurilor spontane în favoarea realizării echilibrului sonor şi unităţii arhitecturale, economie de gesturi, generând din partea orchestrei o execuţie relaxată, grija sporită pentru sunet şi pentru respectarea particularităţilor de stil.” (n.n. Concertul a avut loc la 24 octobrie 1975) (Art. Concerte, rev. Cronica, X, nr. 48, 28 noiembrie 1975, p. 6 sau Liliana Gherman, Dimensiuni ale creaţiei şi interpretării, vol I, Ed. Artes Iaşi 2003, p. 141)

29

Mozaic Un eveniment excepțional a fost concertul dirijat de Valeri Gheorghiev în 9 noiembrie 1984 —pe atunci un foarte tânăr muzician în vârstă de 31 de ani, aflat într-o ascensiune spectaculoasă.

Valeri Gheorghiev în 1978, fotografie apărută în New York Times, în 15 martie 2009

„Personalitate artistică fascinantă, tânărul dirijor Valeri Gheorghiev (U.R.S.S.) este interesant de urmărit atât sub raportul arsenalului tehnic vehiculat cât şi din punctul de vedere al concepţiei interpretative. Stăpânită chiar de la primul contact, orchestra este supusă unei laborioase şlefuiri în dublul scop al valorificării posibilităţilor instrumentale intrinseci şi al dezvăluirii plenare a frumuseţilor muzicii abordate, de la detaliu la linia mare arhitectonică, în cadrul unei viziuni de ansamblu miezoase, de o inatacabilă organicitate. Drept urmare, atât în Preludiul la „Dupăamiaza unui faun” de Debussy cât şi în Simfonia fantastică de Berlioz, colectivul simfonic ieşean a sunat splendid, lucrările în sine prezentându‑se înnoite, somptuos îmbogăţite, capabile să stârnească şi să menţină interesul pasionat al auditoriului de la primul la ultimul sunet.”

(Art. Dirijori şi solişti, rev. Cronica, XX, nr.1, 5 ianuarie 1985, p. 3 sau Liliana Gherman, Dimensiuni ale creaţiei şi interpretării, vol I, Ed. Artes Iaşi 2003, p. 161)

30

Mozaic

Și/Sau

2013 Verdi & Wagner bicentenar Verdi şi Wagner, cei mai mari compozitori de operă, au avut totul – şi nimic – în comun!

Giuseppe Verdi (1813-1901) şi operele sale marchează, fiecare în parte, un moment reprezentativ în istoria genului de operă: Aida prin forţa şi claritatea expresiei lirice, Otello prin dramatism şi tragism, iar Falstaff prin scriitura meşteşugită şi complicată, atent elaborată, prin complexitatea planurilor paralele ce redau comicul, prin rolul covârşitor pe care îl capătă orchestra. Dar, fie că este vorba de La traviata, Rigoletto, Bal mascat, Don Carlos, Forţa destinului... sau trilogia finală, fiecare pagină v er d i a nă po a r t ă amprenta inconfundabilă a creatorului ei.

Richard Wagner (1813-1883), creator romantic de geniu, complex om de teatru, poet şi eseist, este autorul unui tip de dramă de dimensiuni monumentale, gândită ca o sinteză între poezie, teatru, arte vizuale şi muzică – gesamtkunstwerk.

Vila soților Wesendonck de la Zürich

Titani în egală măsură, ne oferă şansa de a descoperi sau alege între două tipuri de artă, două moduri de viaţă, două filozofii distincte despre existenţă. În timpul vieţii, atît Verdi cît şi Wagner au ajutat la definirea identității națiunilor lor emergente, muzica lor dramatizând în continuare feţe luminoase și întunecate ale caracterului şi conştiinţei umane.

Caractere foarte diferite – Verdi pasional, Wagner ego-maniac – s-au născut în același an, dar au fost, din punct de vedere geografic și cultural, poli opuși. Deși căile lor s -au încrucișat, cei doi muzicieni nu s -au întâlnit niciodată.

31

Mozaic Melodistul Verdi a dat glas pasiunii şi senzualităţii italiene; tehnica vocală nu ocoleşte la el spectaculosul şi demonstraţia de virtuozitate, pe care însă le subordonează semnificaţiilor textului şi trăirilor de profundă intensitate.

Armonistul Wagner a subliniat supremaţia individualității ideale. În partiturile sale, orchestra, amplificată şi sub aspectul numeric, capătă rol principal – substitut al corului antic din tragedia greacă – şi, simfonizată, „povesteşte”, caracterizează şi evocă.

Melodica wagneriană, dominată de leit-motiv este unică şi neegalată sub aspectul supleţei, expresiei şi mai cu seamă al legăturii intime între text şi muzică, iar armonia sa deschide căi noi, spre limita tonalităţii și lumea atonalismului.

Pe scurt, în timp ce muzica lui Verdi era plină de compasiune, cea a lui Wagner era triumfătoare.

Wagner, caricatură de Karl Klic (1873)

Verdi, caricatură de Melchiorre Delfico (1860)

Personajele Verdi a fost atras de ființe umane vulnerabile; personajele sale, chiar dacă sunt marcate de pasiuni condamnabile, apar conturate cu fineţe, cu emoție și compasiune – bufonul cocoșat Rigoletto, țiganca vrăjitoare Azucena (Trubadurul), contele Renato (Bal mascat), regele Filip (Don Carlos), geloasa prinţesă Amneris (Aida), bătrânul cavaler Falstaff etc.

Lungimea operelor Obţinerea și păstrarea interesului publicului a fost important pentru Verdi, schimbând repede situații şi stări sufleteşti, adesea în timpul unei arii. De aceea operele sale nu depășesc niciodată limita interesului și răbdării publicului său.

Prin contrast, Wagner a ilustrat supremația și victoria Binelui și Frumosului, în întruchipări ideale, simbolice, intrînd astfel, fără rețineri, în lumea fantasticului.

Wagner conduce arcul dramatic de la paşi foarte mici ( tehnica leit- motivelor) , folosind repetiţia ca dispozitiv Mathilde Wesendonck de extindere şi ajungând, de exemplu, în celebra Tetralogie Inelul Nibelungilor, la o desfășurare muzical -teatrală de aproximativ 17 ore!

Apare aici o altă trimitere făcută de compozitorul german la trilogiile antice grecești.

Libretele Verdi şi-a căutat subiectele în scrierile lui Alexandre Dumas-fiul, Victor Hugo, Friedrich Schiller, William Shakespeare ș.a.

Regele Sardiniei, Victor Emanuel, a domnit în Italia unită din 1849 pînă în 1861.

32

Wagner, însă, a scris librete proprii – îndelung elaborate, de mare valoare poetică şi filozofică – prelucrări ale vechilor legende și mituri germanice, despre zei precum Wotan, super-eroi – Siegfried, creaturi legendare – uriașul Fafner și piticul Alberich, cai zburători, walkirii – însoțitoarele războinice ale lui Wotan, dragoni.

Mozaic Eroi Ambii compozitori au devenit figuri emblematice ale culturii naționale.

Ascensiunea lui Verdi a coincis cu lupta pentru independență și unitate a Italiei. Corul sclavilor evrei Va pensiero din opera Nabucco a devenit un imn patriotic popular printre susținătorii eliberării Lombardiei (nordul Italiei) de sub ocupația austriacă.

Totodată, numele compozitorului circula printre revoluționarii italieni – luptători pentru crearea unui regat italian unit – ca acronim în expresia Viva V.E.R.D.I., cu semnificația Vittorio Emanuele Re D'Italia (Victor Emmanuel, rege al Italiei). Un astfel de cod a activat și însuflețit partizanii clandestini ai regelui Sardiniei, pentru a câștiga mai mulți susținători în capitala Lombardiei, Milano. În cele din urmă, Victor Emanuel va fi proclamat rege al Italiei unite. Verdi a fost conștient de faptul că operele sale populare și numele lui au fost folosite ca instrument politic.

Giuseppina Strepponi, soția lui Verdi

Verdi era puțin sociabil, dar generos, sprijinind multe demersuri caritabile. A finanțat Casa di Riposo per Musicisti de la Milano, loc de odihnă pentru muzicienii aflaţi la apusul carierei şi lipsiţi de mijloace pentru un trai confortabil. Conform testamentului său, o bună parte din averea sa a fost folosită pentru subvenţionarea spitalului din Villanova, a muntelui de pietate din Busseto (orășelul natal) şi a altor aşezăminte de binefacere. Suma cea mai importantă, ca şi dreptul la veniturile pe care i le aduceau operele sale, au fost lăsate căminului pentru muzicienii bătrâni de la Milano – Casa Verdi – căruia i-au mai revenit şi vechea spinetă şi pianul lui Verdi.

Compozitorul italian a fost căsătorit cu soprana Giuseppina Strepponi, rămînîndu-i fidel timp de

În ce-l privește pe Wagner, unul din efectele dramatice ale concepțiilor sale muzicale, dar mai ales estetice și filozofice – pe care cu certitudine muzicianul nu l-a prevăzut! – a fost re-interpretarea dată de ideologia național-socialistă germană, în perioada ascensiunii și dominației lui Adolf Hitler. Acesta a folosit dramele muzicale wagneriene ca instrumente de propagandă în sprijinul teoriei rasei superioare.

Wagner mai adesea a primit decât a oferit și a fost marcat de datorii financiare cea mai mare parte a vieții sale. Comportamentul său moral a fost de asemenea deosebit de controversat: a acceptat o legătură mai mult decît prietenească cu Mathilde Wesendonck, soția bancherului elvețian care -i oferise ospitalitate în casa sa, într-o perioadă deosebit de dificilă pentru muzician.

Cosima von Bülow, născută Liszt, devenită Wagner.

De asemenea a întreținut relații extraconjugale cu Cosima – fiica prietenului său Franz Liszt (și a contesei Marie d’Agoult) și soția unui alt prieten și devotat admirator, dirijorul Hans von Bülow. După nașterea a două fiice și un fiu (Siegfried), toți trei ai lui Richard Wagner, Cosima divorțează și se recăsătorește cu muzicianul. În tot acest timp, Bülow continuă să-i dirijeze operele.

33

Mozaic Verdi a dus o existență austeră. Când locuitorii orașului Busseto, au hotărît să construiască Teatro Giuseppe Verdi, compozitorul a obiectat, spunând că nu se cade să se cheltuiască bani publici pentru un edificiu fără viitor. Construcția s -a făcut totuși, compozitorul a ținut să contribuie cu suma de 10.000 lire, dar nu a intrat niciodată în teatru.

Teatrul are 300 de locuri, iar construcția a durat din 1856 pînă în 1868, cînd a avut loc inaugurarea, la 15 august.

Wagner a proiectat Festspielhaus de la Bayreuth, teatru rămas unic prin concepție arhitectonică și acustică, precum și prin modul original de tratare a actului artistic în relația cu publicul căruia îi fusese destinat. Edificiul a beneficiat la vremea construcției sale de cele mai noi metode tehnologice și dotări scenice, totul finanțat cu generozitate de regele Ludwig al II-lea de Bavaria. În plus, Wagner își satisfăcea cele mai extravagante gusturi – de la blănuri, tutun și jachete de catifea, la amenajări interioare sofisticate.

Busseto, Teatro Giuseppe Verdi, (Sala, 300 locuri)

Bayreuth, Festspielhaus, Auditoriul (Sala, 1925 locuri)

Renumele celor doi artişti au provocat numeroase manifestări, deopotrivă de admirație (dusă pînă la adulație) și de contestare, din partea contemporanilor lor.

Deși și prudent în manifestări și limbaj, Verdi a evitat orice apropiere sau întîlnire cu muzicianul german, afirmînd despre contemporanul său: „este plin de talent, dar caută cu orice preț căi complicate, ocolindu -le pe cele simple, firești.” În ultimele opere verdiene se face simțită o tendință clară de părăsire a bel-canto-ului în favoarea discursului melodic neîntrerupt, dramatizat. Faptul i-a făcut pe unii să distingă prin aceasta o influență a confratelui german.

Aceste considerații, ca și opțiunea unor dirijori – pe care-i considera prieteni – pentru opere de Wagner, în locul creațiilor sale – au provocat adevăratele izbucniri furioase din partea compozitorului italian.

Egocentrismul, dus pînă la infatuare, îl făcea pe Wagner să critice, să minimalizeze sau să ignore pe mulți creatori proeminenți ai vremii sale. Pe Verdi l -a evitat, dar nu s-a abținut de la unele „înțepături”. Urmărit de obsesiile sale „teutonice” cu zei și super -eroi, el considera muzica lui Verdi banală, cu o existență limitată. Iar Hans von Bülow, interpret și admirator fanatic al lui Wagner, numea stilul vocal al operelor italianului un „Attila-Han al glasului cîntat”!

Rivalitatea dintre cei doi – dar mai ales dintre admiratorii unuia și ai celuilalt a continuat și după moartea lor.

Muzica lui Wagner a constituit fundalul unuia dintre cele mai represive regimuri ideologice ale sec. 20, în timp ce temele lui Verdi au devenit simboluri ale spiritului liberal și anti -totalitar. Verdi a fost celebrat în Italia, bucurânduse de mare popularitate pe scenele lirice din lumea întreagă, în timp ce Wagner, asociat strâns cu ideologia lui Hitler, a fost demonizat în Germania. În cele din urmă însă, după două secole de la naşterea lor, amândoi sunt iubiţi şi apreciaţi pentru contribuția lor culturală imensă.

Bibliografie: Ana Buga, Cristina Maria Sârbu – 4 secole de Teatru muzical Recenziile la volumul Verdi and/or Wagner – Two Men, Two Worlds, Two Centuries semnat de Peter Conrad1 şi publicate de Tom Glenn în The Washington Independent Review of Books (http://www.washingtonindependentreviewofbooks.com/bookreview/verdi-andor-wagner/), Gillian Wills în The Australian (http://www.theaustralian.com.au/arts/books/maestros-wagner-and-verdi-danced-to-different-beats/story-e6frg8nf1226222082808), sau în site-ul editurii londoneze Thames & Hudson http://www.thamesandhudson.com/Verdi_and_or_Wagner/9780500515938 1 Peter Conrad a predat literatura engleză la Christ Church, Oxford, între 1973-2011. Unul dintre cei mai mari critici culturali ai timpului nostru, Peter Conrad a scris cărți pe o gamă vastă de subiecte, incluzând aici: Modern Times, Modern Places; A Song of Love and Death: The Meaning of Opera; şi Creation: Artists, Gods and Origins.

34

Mozaic Un Steinway grand la Filarmonica din Iasi

La 8 decembrie 1998, un pian Steinway grand a fost achiziţionat de Filarmonica Moldova şi a sosit la Iaşi două luni mai tîrziu, la 8 februarie 1999, în acest loc mai puţin cunoscut astăzi în lume, dar destul de cunoscut la mijlocul veacului al 19-lea, pentru ca marele Franz Liszt să se oprească pentru trei concerte, în drumul său spre capitala Imperiului ţarist. Evenimentul din 1998 este unic în istoria Filarmonicii ieşene şi a fost unul din puţinele de acest fel petrecute în România acelor ani.

După sosirea instrumentului la Iaşi, au început mai multe formalităţi birocratice potrivit cărora instituţia ieşeană era obligată să suporte o taxă vamală reprezentînd o treime din costul pianului. În pofida interdicţiei de a-l dezambala şi aşeza pe scenă, la 26 martie 1999 a avut loc inaugurarea pianului, într-un concert-eveniment, cu maestrul Valentin Gheorghiu, dirijorul Camil Marinescu (pe-atunci angajat al Filarmonicii), orchestra şi corul academic şi Fantezia pentru pian, cor şi orchestră de Beethoven.

A urmat un lung şir de negocieri, care s-au încheiat abia în 2001, printr-un decret semnat de preşedintele de atunci al României, prin care Filarmonica era în sfârșit scutită de plata taxelor vamale.

35

Mozaic La inaugurare

Maestrul Valentin Gheorghiu și Mircea Badea, acordor, cel care s-a ocupat de alegerea, transportul și instalarea pianului

Heinrich Engelhard Steinweg devine Henry E. Steinway Cu ocazia corespondenţei cu fabrica Steinway de la Hamburg, în decursul anului 1998, departamentul de presă şi relaţii cu publicul al companiei ne-a trimis publicaţiile aniversare, realizate în 1997 şi în 2003.

Fiind lucrări cu circuit restrîns, editate în condiţii grafice excepţionale, am considerat oportună includerea în acest număr al revistei noastre a unor fragmente traduse din cele două albume, cu informaţii succinte privind istoria familiei şi mărcii Steinway:

Maestrul Valentin Gheorghiu în timpul concertului, (sus) și publicul numeros din seara de 26 martie 1999 (jos).

Numărul special al revistei „Lyra” – Nr. 1 / 1997 –, publicaţie periodică a firmei Steinway, dedicată bicentenarului naşterii lui Henry E. Steinway (sus).

Albumul aniversar publicat de Steinway în 2003 (jos).

După concert, la un pahar de șampanie, dirijorul Camil Marinescu, maestrul Valentin Gheorghiu și Mircea Badea

36

La 22 februarie 1997, celebra fabrică de piane Steinway sărbătorea două secole de la naşterea fondatorului ei, Henry E. Steinway, iar la 5 martie 1853 se împlinea un secol şi jumătate de la fondarea primei fabrici de piane cu această marcă, la New York.

Mozaic Iată pe scurt povestea lui Henry E. Steinway, părintele pianului considerat astăzi – chiar dacă metafora este banalizată deja – un Stradivarius al instrumentelor cu clape.

Henry E. Steinway s-a născut în orăşelul german Wolfshagen, din munţii Harz. Era al 12-lea copil al pădurarului Heinrich Zacharias Steinweg şi al soţiei sale, Rosine Elisabeth. Micul Heinrich (Henry) a avut o copilărie foarte zbuciumată, marcată de războaiele napoleoniene: mai mulţi fraţi au fost ucişi în luptele de la Jena şi Auerstedt; alţi fraţi şi surori, împreună cu mama au murit încercînd să se refugieze din calea trupelor franceze, iar în 1812, tatăl împreună cu ultimii trei fraţi au murit în urma unui trăsnet. Aşa se face că la numai 15 ani, Heinrich a rămas unicul supravieţuitor al numeroasei sale familii. În 1815 se înrolează ca gornist într-un regiment din Braunschweig, devenind cunoscut pentru semnalele sale şi fiind decorat în bătălia de la Waterloo.

Foarte curînd, Heinrich Engelhard Steinweg îşi manifestă, alături de talentul muzical, calităţi deosebite de tîmplar şi sculptor în lemn. În 1820 intră în breasla tîmplarilor din Seesen, dar, încălcînd legile stricte ale breslei, începe în secret să construiască primul său Tafelklavier – pian de formă dreptunghiulară – pe care îl confecţionează în întregime în atelierul său, cu mijloace proprii. În februarie 1825, la nunta sa cu Juliane Thiemer, îi oferă miresei în dar un Tafelklavier fabricat de el. În casa în care se mută tînăra familie se afla desigur şi un atelier.

Primul copil, Christian Friedrich Theodor, se naşte în noiembrie 1825, urmat de încă nouă fraţi, dintre care supravieţuiesc şase băieţi şi trei fete. Pe măsură ce creşte, fiecare fiu începe munca în atelierul tatălui, unde fabricarea pianelor devenise principala activitate. De la tatăl lor, ei deprind fiecare pas în construirea pianului şi, datorită severităţii sale şi a permanentei dorinţe de perfecţiune, viaţa şi munca în atelier nu erau deloc uşoare. Primul eveniment din activitatea micului atelier al lui Heinrich Steinweg a avut loc în 1836, cînd în sufrageria casei din Seesen a apărut primul „grand piano” – se născuse legendarul Steinway! Au urmat succese după succese. În 1839, fabricantul a deschis prima expoziţie în Braunschweig, fiind imediat distins cu un premiu pentru instrumentele expuse. Firma a început să prospere, iar prin 1850, fostul gornist crease deja 482 de piane.

Al doilea eveniment care a schimbat decisiv viaţa familiei, a fost emigrarea în America. Urmare a instabilităţii vieţii economice, sociale şi politice din Germania anilor 1848 pe de-o parte, precum şi a perspectivelor oferite de Lumea Nouă, Heinrich Steinweg, acum în vîrstă de 53 de ani, cedează insistenţelor fiilor săi şi pleacă în America. La 29 iunie

1850, familia Steinweg, avînd asupra sa suma de 2 460 de taleri, soseşte la New York, la bordul vasului Helene Sloman din Hamburg. Pentru o mai rapidă integrare în societatea newyorkeză, noul venit îşi americanizează numele, devenind pentru totdeauna Henry E. Steinway. Curînd, meşterii germani atrag atenţia asupra pianelor lor, acestea situîndu-se cu mult deasupra calităţii celorlalte instrumente cunoscute pînă atunci de societatea americană. Cînd pianul lui Henry E. Steinway a fost distins cu medalia de aur la New York Crystal Palace, pentru “sunetul plin şi claritatea tonului”, numele fabricantului se afla pe buzele tuturor.

Epoca Steinway a început la 5 martie 1853, data fondării Companiei, la New York. Foarte curînd, primul atelier s-a dovedit prea mic. Afacerea a crescut vertiginos, iar în 1859 firma producea aproximativ 500 de piane pe an. În 1860, Compania a construit o mare fabrică între străzile 52 şi 53 – zonă situată astăzi în Park Avenue – avînd 350 de angajaţi. Sistemele de fabricare nu au rămas aceleaşi, ci au fost căutate permanent căi noi de perfecţionare a formei şi sunetului, revoluţionîndu-se principiile de construcţie şi creîndu-se astfel atributele pianului de concert modern. Tenacitatea şi ambiţia lui Henry E. Steinway a fost transmisă fiilor săi, aceste calităţi reprezentînd temelia faimei de care s-a bucurat şi se bucură şi în prezent firma Steinway & Sons.

Henry E. Steinway a murit în februarie 1871, la vîrsta de 73 de ani.

Steinway & Sons astazi – prin Trecut spre Viitor Pornită de la o manufactură de familie, firma a devenit astăzi o companie multinaţională. Principala preocupare a celor 1000 de angajaţi din New York şi Hamburg este păstrarea tradiţiei privind calitatea şi precizia instrumentelor. În prezent, un Steinway grand conţine 12 000 de piese, asamblarea lor durînd mai mult de un an. Nu există două Steinway identice, iar 80% dintr-un instrument reprezintă manufactură. Nu există rebuturi la Steinway! Anual, la New York şi Hamburg sînt finisate cca. 3 000 de Steinway grand şi 600 de pianine pentru delectarea iubitorilor de muzică de pe toate meridianele. New York deserveşte continentul american, iar Hamburg restul lumii.

Datorită sistemului unic de înmatriculare a instrumentelor putem şti astăzi că, de la primul pian construit la Seesen şi pînă în prezent, din mîinile fabricanţilor Steinway au ieşit aprox. 537.000 de piane.

Ce schimbări au avut loc în istoria companiei, începînd din prima sa zi de existenţă? În 1870, oraşul Hamburg a fost ales ca centru al producţiei pentru Europa, preferat pentru portul său şi pentru efervescenţa comercială internaţională. În 1875, la 22 de ani de la fondare, a fost deschisă la Londra Sala Steinway.

37

Mozaic Redăm aici cîteva răspunsuri, însufleţiţi de adîncă recunoştinţă şi totodată de mîndrie, precum şi de conştiinţa obligaţiei create de renumele firmei, ce decurge din cuvintele fondatorului însuşi. Henry E. Steinway îşi făcuse un titlu de onoare din „a construi cel mai bun pian posibil !”

Nu cred că drumul meu ca pianist ori destinul altor pianişti ar fi fost diferit fără marele pian Steinway, dar sînt conştient de marele gol pe care l-am fi avut! Nouă şi publicului ne-ar fi plăcut tot atît de mult muzica şi pianul, dar am fi fost lipsiţi de cea mai frumoasă culoare de sunet, de nesfîrşita gamă de posibilităţi de exprimare sonoră, pe care numai Steinway le are.

Vladimir Ashkenazy2 Prima mea întîlnire cu un pian Steinway-grand a avut loc pe cînd eram copil, în casa profesoarei mele. Mi-a rămas vie în memorie diferenţa de sunet dintre acel instrument şi cel pe care-l aveam acasă. Numai convingerea că pe un asemenea pian se poate face o muzică minunată m-a determinat să studiez cu profundă tenacitate.

Billy Joel3

Pianul Steinway din holul Casei Albe

În 1995 Steinway&Sons a fuzionat cu firma Selmer. Cu cei aproape 2000 de angajaţi şi un profit de 250 milioane de dolari, concernul este în prezent cel mai mare producător de instrumente muzicale din SUA şi acoperă întreaga gamă de instrumente de suflat, de coarde şi de percuţie. Concernul cuprinde de asemenea vestitele firme Ludwig, Musser, Glaesel, Vincent Bach, Signet şi Bundy. Sub numele de Steinway Musical Instruments, Inc., concernul şi-a înscris acţiunile la Bursa de Schimb din New York, în august 1996.

La vîrsta de patru ani eram deja pasionat de Muzică. La şase ani am descoperit cu plăcere şi viu interes Clavirul, fără însă a-i preţui cu adevărat sonoritatea. În ziua cînd am simţit sunetul marelui Steinway sub degete, m-am îndrăgostit de Pian. Cînd am descoperit posibilităţile nelimitate şi miraculoase ale acestui Instrument, am fost conştient că Steinway este regele pianelor, aliatul pianiştilor şi un mare slujitor al Muzicii însăşi.

Abdel Rahman El Bacha4 Prin ani de pasiune, creativitate şi muncă neîntreruptă, Steinway a dat naştere unui sunet universal şi i-a făcut pe interpret şi pe auditor să se simtă mai aproape unul de celălalt. De aceea, cînd cînţi pe un Steinway, nu cînţi doar pentru tine, ci pentru toţi cei pasionaţi şi devotaţi, pe care acest limbaj universal i-a unit într-o mare familie.

Michel Petrucciani5

Călătorie în universul Steinway Cu ocazia aniversării bicentenarului naşterii lui Henry E. Steinway (1797 – 1997), am pus următoarea întrebare unui număr de peste 1000 de pianişti consacraţi – între alţii Alfred Brendel, Vladimir Ashkenazy, Anatol Ugorski, profesorul Konrad Hansen, Billy Joel, Justus Frantz, Abdel Rahman El Bacha, Michel Petrucciani, Alexei Sultanov - care şi-au împletit destinul timp de mai mulţi ani cu cel al companiei noastre : Cum ar fi arătat cariera dumneavoastră pianistică, dacă Henry E. Steinway nu ar fi creat pianul Steinway-grand?

38

2 Pianist celebru, de origine rusă, n. 1937.

3 William Martin "Billy" Joel – pianist, compozitor şi cîntăreţ american, n. 1949.

4 Pianist şi compozitor libanez, n. 1958.

5 Celebru interpret de jazz, de origine franceză, 1962-1999.

Mozaic De-a lungul timpului, nenumărate alte personalităţi şi-au manifestat încîntarea în legătură cu pianele Steinway. Iată cîteva mesaje semnificative: Sincere mulţumiri pentru incomparabilul şi frumosul Steinway Grand , care cu siguranţă este demn de un pianist mai bun. Al Dumneavoastră recunoscător, Richard Wagner, 1876 Cînd Dl. Steinway va sosi aici, voi avea o convorbire cu el despre construncţia noilor sale grands.

Franz Liszt, Weimar 1884 Am hotărît să păstrez pianul dumneavoastră grand. Din motive încă necunoscute mie, sună mai bine decît tot ce-am încercat pînă acum. Vă rog să-mi trimteţi preţul cel mai mic. Al dumneavoastră, Thomas Alva Edison, aprox. 1897.

La construirea unui pian Steinway lucrează timp de un an, aprox. 300 de angajaţi. De la fondarea în 1853 la New York, a Firmei Steinway & Sons , modul de fabricaţie n-a încetat să evolueze, tinzînd către perfecţiune. În toată această perioadă îndelungată, numeroase generaţii de meşteri pricepuţi şi-au îmbogăţit permanent experienţa. Fabrica a dezvoltat şi adoptat peste 100 de patente de invenţie privind tehnologia construirii pianelor. Această tehnologie, bazată pe un sistem original de fabricaţie, a rămas pînă astăzi un model unic. Sînt principalele motive pentru care compania nu numai că s-a dezvoltat în timp, dar şi-a cîştigat supremaţia în lume pentru calitate.

Ultimele noutăţi Pe pagina de internet a companiei Steinway & Sons, la secţiunea News & Events apare anunţul datat 7 august 2012: „Steinway anunţă cu durere trecerea la cele veşnice a artistei Steinway Mihaela Ursuleasa” (Steinway Notes with Sorrow the Passing of Steinway Artist Mihaela Ursuleasa). În textul dedicat memoriei cunoscutei pianiste se menţionează: „Muzician plin de pasiune, de energie şi de mare integritate, Mihaela îşi cucerea deopotrivă colaboratorii şi publicul. Cei care n-au avut şansa s-o urmărească în concerte, pot s-o facă ascultînd ultimul său CD, Rapsodia Română sau Concertul nr. 2 în fa minor de Chopin, interpretat la Bucureşti, cu două luni în urmă (www.ursuleasa.com). În decembrie 2000, ea făcea companiei Steinway următoarea dedicaţie: În ultimii ani a devenit evident pentru mine că sunetul unui pian trebuie să capete culoarea specifică a interpretării fiecărui pianist – este exact ceea ce reprezintă Steinway, uneori poate chiar mai mult decît aceasta. Vă mulţumesc mult!

Mihaela Ursuleasa avea într-adevăr un sunet inconfundabil, o personalitate cuceritoare, unică.

Cuvintele lui Franz Grillparzer, înscrise pe mormîntul lui Schubert: Arta sunetelor şi-a închis în acest mormînt o nepreţuită comoară, dar nu şi speranţele! - sunt valabile și în privința artistei românce. © 2012 Steinway & Sons 6

Regretata pianistă Mihaela Ursuleasa

6 http://www.steinway.com/news/articles/steinway-notes-with-sorrow-the-passing-of-steinway-artist-mihaela-ursuleasa/

39

Stagiune Ianuarie 2013 Vineri, 11 ianuarie 2013, ora 19 Sala Filarmonicii Abonament nr. 13 Sîmbătă, 12 ianuarie 2013, ora 19 Palas Mall Iaşi Concerte extraordinare de Anul Nou Orchestra simfonică Dirijor şi solist: Adrian Petrescu Vineri, 18 ianuarie 2013, ora 19 Concert simfonic extraordinar dedicat împlinirii a 50 de ani de la Tratatul de la Élysée Organizatori: Institutul Francez Iaşi

Deutsches Kulturzentrum Iaşi

Dirijor: Olivier Robe, Franţa Solistă: Judith Ermert, violoncel, Germania Ravel – „Le tombeau de Couperin” Bruch – „Kol nidrej” pentru violoncel si orchestra Saint-Saëns – Concertul nr. 1 pentru violoncel în la minor, op. 33 Brahms - Simfonia nr. 2 in re major, op. 73 Abonament nr. 14

40

Vineri, 25 ianuarie 2013, ora 19 Concert simfonic Organizat în colaborare cu Institutul Polonez Bucureşti

Dirijor: Tiberiu Soare Solist: Horia Mihail, pian W. Lutoslawski – Variaţiuni pe o temă de Paganini pentru pian şi orchestră Rahmaninov – Rapsodia pe o temă de Paganini, pentru pian şi orchestră, op. 43 Wagner – Preludiu şi Moartea Isoldei Wagner – Lohengrin, Preludiile la actele I, III Abonament nr. 15 Duminică, 27 ianuarie 2012, ora 19 Recital extraordinar cu tema „Romantism ebraic” organizat în colaborare cu Institutul Francez Iaşi în cadrul „Săptămînii memoriei”

Solişti: Isabelle Durin, vioară, Franţa Michaël Ertzscheid, pian, Franţa Max Bruch - Kol Nidreï, op.47 Joseph Achron - Scher, op.42 George Perlman - Hebraïsh (Ghetto Sketches, n°1) * * * tradiţional - Kolyn George Perlman - Yisker (rugăciune din Suita ebraică nr. 1); Danse des Rabbins (din Suita ebraică nr. 2) Ernest Bloch - Nigun, Improvisation (Baal Shem, nr. 2) Marcel Mihalovici - Elégie din sonata pentru vioară solo, op. 59 * * * tradiţional - Bay a Glezele Mashke John Williams - Muzică din filmul „Lista lui Schindler” Mark Warshawsky – Oyfn Pripetshik * * * tradiţional - Tanz!Tanz! ; Freilach

Stagiune

Februarie 2013 Vineri, 1 februarie 2013, ora 19 Concert simfonic extraordinar Organizat în colaborare cu Institutul Francez Iaşi

Dirijor: Alain Paris, Franţa Solist: Sergiu Cârstea, trompetă Charles Gounod – Simfonia nr. 1 în re major Johann Baptist Georg Neruda – Concertul pentru trompetă şi orchestră în mi bemol major Gabriel Fauré – „Pelléas et Mélisande”, Suita op. 80 Paul Dukas – Poemul simfonic „Ucenicul vrăjitor” Abonament nr. 16 Vineri, 8 februarie 2013, ora 19 Concert simfonic Dirijor: Adrian Morar Solist: Mihai Ailenei, clarinet Csiky Boldizsar – Cîntece şi dansuri vechi din Transilvania Frantisek Krommer – Concertul pentru clarinet şi orchestră în mi bemol major, op. 36 Schumann – Simfonia nr. 3 în mi bemol major, op. 97 „Renana” Abonament nr. 17

Vineri, 15 februarie 2013, ora 19 Concert simfonic Dirijor: Mihai Agafiţa Solist: Ion Storojenko, violoncel Mozart – Eine kleine Nachtmusik (Serenada nr. 13 pentru coarde), în sol major KV 525 Haydn – Concertul pentru violoncel şi orchestră în re major Haydn – Simfonia nr. 104 în re major, “Cimpoiul” Abonament nr. 18 Vineri, 22 februarie 2013, ora 19 Concert simfonic Dirijor: Ilarion Ionescu-Galaţi Solist: Florin Ionescu-Galaţi, vioară Arnold Schönberg – „Verklärte Nacht” (Noapte transfigurată), pentru orchestră de coarde Pietro Nardini – Concertul pentru vioară şi orchestră în mi minor Emanuel Elenescu – Rapsodia română pentru vioară şi orchestră Richard Strauss – Poemul simfonic „Till Eulenspiegel”, op. 28 Abonament nr. 19

41

Stagiune Martie 2013 Vineri, 1 martie 2013, ora 19 Concert simfonic Dirijor: Mihnea Ignat, Spania Solistă: Ioana Goicea, vioară Piotr Ilici Ceaikovski – Uvertura-fantezie „Romeo şi Julieta” Jean Sibelius – Concertul pentru vioară şi orchestră în re minor, op. 47 Piotr Ilici Ceaikovski – „Lacul lebedelor”, suita op. 20 Abonament nr. 20 Vineri, 8 martie 2013, ora 19 Concert vocal-simfonic extraordinar Compozitorul, profesorul şi dirijorul Sabin Păutza – Aniversare 70 Orchestra simfonică Corul academic „Gavriil Musicescu” Dirijorul corului: Doru Morariu Solişti: Alexei Nabiulin, pian, Rusia Mihaela Blându, mezzo-soprană Marius Boloş, bas Ceaikovski – Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în si bemol minor, op. 23 Beethoven – Simfonia nr. 9 în re minor, op. 125 Abonament nr. 21 Joi, 14 martie 2013, ora 19 Recital de pian Organizat de Institutul Polonez Bucureşti

Solist: Jakub Tchorzewski, Polonia Frédéric Chopin Polonaise op. 40 nr. 2 în do minor Nocturne op. 48 nr. 1 în do minor Balada în sol minor op. 23 Karol Szymanowski - „Măştile” op. 34 Witold Lutosławski - Sonata (1934) Frédéric Chopin 4 Mazurci op. 7 Polonaise in la bemol major op. 53

42

Vineri, 15 martie 2013, ora 19 Concert vocal-simfonic Dirijor: Miran Vaupotich, Croaţia Dirijorul corului: Doru Morariu Solişti: Csiky Boldizsar, pian Cristina Grigoraş, soprană Mihaela Blându, mezzo-soprană Ştefan Korch, tenor Octavian Dumitru, bas Johannes Brahms – Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră Mozart – Requiem pentru solişti, cor şi orchestră în re minor, KV 626 Abonament nr. 22 Vineri, 22 martie 2013, ora 19 Concert simfonic Dirijor: Marcian David Solist. Cristian Florea, violoncel, Germania Constantin Silvestri – 3 Piese pentru orchestră de coarde op. 4 Antonin Dvořák – Concertul pentru violoncel şi orchestră în si minor, op. 104 Johannes Brahms – Simfonia nr. 1 în do minor, op. 68 Abonament nr. 23 Vineri, 29 martie 2013, ora 19 Concert simfonic Dirijor: Theo Wolters, Olanda Solist: Daniel Goiţi, pian Beethoven Uvertura „Leonora” nr. 3 Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în do major, op. 15 Brahms – Serenada nr. 1 în re major, op. 11 Abonament nr. 24

Stagiune

Orchestra simfonică Concert maeștri: Mărgineanu Ghiorghi Barbuş Cristian Stoica Teodora Vioara I Vagner Iulia Ludwika

Viola Şuvăială Mircea

Contrabas Mandache Grigoriţă

Fagot Hariton Georgel

Patraş Adriana Dinu Emil Iuriciuc Virgil Orzan‑Dragoş Sebastian Rotar Nicoleta Rotar Răzvan Emil Sasu Cătălin Cristian Chirilă Andrei Gîscă Amalia

Secuiu Geta

Bîzgă Constantin Murgoci Radu

Guşă Ioan

Atribuţii solistice Şef partidă

Vioara a II-a Hrubaru Vlad Atribuţii solistice Şef partidă

Tudorache Alina Atribuţii solistice Şef partidă

Blendea Andreea Elena Horez Doina Sabareze Sabina Scripcaru Aureliu Stanciu Adelina Gheorghiu Ionuţ Iuriciuc Luca

Atribuţii solistice Şef partidă Şef partidă

Adumitroaei Cătălina Anania Maria Corroller Diana Costăchescu Mihai Gavril Doina Luca Beatrice Violeta Murgoci Profiriţa Violoncel Bişoc Liliana

Atribuţii solistice Şef partidă

Flaut Horez Ioan Cezar Atribuţii solistice Şef partidă

Apetroaie Alin Şef partidă

Dodan Camelia Oboi Ţaga Florin Atribuţii solistice Şef partidă

Atribuţii solistice Şef partidă

Olaru Alexandru Pană Delia

Şef partidă

Clarinet Ailenei Constantin

Avădănei Nicoleta Călin Viorel Grăjdeanu Mirel Nedelcu Ciprian Stoleri Silvia

Atribuţii solistice Şef partidă

Ailenei Mihai Atribuţii solistice Şef partidă

Negoescu Aurel Budeanu Florian

Atribuţii solistice Şef partidă Atribuţii solistice Şef partidă

Moisuc Adrian Corn Iftimie Adrian Patraş Paul Şef partidă

Petrea Constantin Popa Romeo Şef partidă

Trompeta Moraru Ioan Atribuţii solistice Şef partidă

Baciu Bogdan Trombon Ţurcanu Constantin Atribuţii solistice Şef partidă

Andron Radu Şef partidă

Cioată Marius Nechifor Ionuţ Tuba Blendea Constantin Atribuţii solistice Şef partidă

Percuţie Lupu Radu Atribuţii solistice Şef partidă

Popescu Cristina Şef partidă

Maxim Lucian Pian, celestă, orgă Ciotloş Ciprian Harpă Diaconu Adina 43

Stagiune Corul academic “Gavriil Musicescu” Dirijor: Doru Morariu

Soprane Avadanei Cristina Baciu Iolanda Bădărău Luminiţa Bleortz Victoria Brînzei Anişoara Chiru Ionela Costin Cristina Diaconu Mirela Herrero de la Conception Mădălina Palamariu Mirela Pivniceru Claudia Popovici Raluca Postolache Roxana Rogojină Paloma Torboli Luiza Tumurug Ramona Turcanu Ana Ţurcan Romina

Mezzo-soprane Blându Mihaela Atribuţii solistice

Adam Luminiţa Arădoaie Manuela Lupascu Anne-Marie Casiean Simona Geta Castillo-Osuna Mirabela Chirilă Ramona Ciornei Doina Cojocaru Carmen Cozma Ioana Doroşinca Dana Egyed Cristina Giurgică Ana Grigoraş Cristina Pricop Mălina Răileanu Mirela

Suditu Irina Timofte Angela Ţaga-Radu Consuela Tenori Dumitru Radu Atribuţii solistice

Muntean Liviu Atribuţii solistice

Bucur Vasile Casiean Radu Dascălu Florin Egyed Eduard Luchian Florin Petrariu Alexandru Sandu Gabriel

Baritoni–Başi Anghel Laurentiu Bejan Ştefan Blându Bogdan Caziuc Alexandru Cărăbuş Bogdan Cilinschi Lucian Cilinschi Silviu Ciobotariu Nora Cojocariu Bogdan Grigoraş Gabriel Morariu Cosmin Popel Ştefan Ioan Talmaciu Costel

Cvartetul Ad libitum

Alexandru Tomescu —vioara I Şerban Mereuţă—vioara a II-a Bogdan Bişoc—violă Filip Papa—violoncel

44

Localizare Filarmonica Str. Cuza Voda 29, RO-700037, Iasi Tel: (004) 0232-212509, 0232-314601 Fax: (004) 0232-214160 Transport public: autobuz Bucegi (353 m N-E) tramvai Filarmonica (Teatrul Naţional)

Anunțăm publicul nostru meloman Că începând cu data de 1 februarie 2013 Sala ”Ion Baciu” a Filarmonicii se închide.

Locul desfășurării concertelor simfonice, corale și vocal-simfonice va fi anunțat din timp.

Concertele camerale și recitalurile vor avea loc în Sala ”Ed. Caudella” din Casa Balș.

Casa de bilete își păstrează locul și programul de funcționare.

Bilete şi rezervări Pentru rezervarea de locuri pentru un anumit concert vă rugăm să ne contactaţi la numărul de telefon 0732.143.415 sau pe internet, la www.filarmonicais.ro (program casa de bilete: luni-vineri – 10-13, 17-19) Rezervările sunt valabile până cu 48 de ore înaintea începerii concertului.

Facebook: https://www.facebook.com/iasi.philharmonic.romania

Filarmonica magazin Editura „Artes” a Universității de Arte ”George Enescu” Iași ISSN 2285 – 3081 ISSN-L 2285 – 3081