Filarmonica Magazin 3/2012 by Filarmonica „Moldova” Iași

Filarmonica Magazin Revistă a Filarmonicii de Stat „Moldova” Iaşi Inițiativa acestei reviste aparține prof. univ. dr. Bujor Prelipcean, director general al Filarmonicii, cu intenția de a umple un gol privind consemnarea în istoria Iașului muzical a celor mai importante evenimente artistice ale Filarmonicii. Realizatori: Carmen Chelaru, Anca Butnaru, Silvia Matei Foto: Mihai Cantea

Nr. 3 / 2012

Preţ 25 lei

Sumar Actualitate Staff

Clasic 300 – cel mai mare concert de muzică clasică în aer liber susţinut de Filarmonica ieşeană

Cvartetul Ad libitum, o nouă lansare!

„Şi totuşi s-a întâmplat cu adevărat!...” Însemnări dintr-un jurnal muzical, compozitorul olandez Douwe Eisenga

File de album „Am cântat încă înainte de a mă naşte...!” Interviu cu prof. univ. dr. Mihail Cozmei, primul secretar muzical al Filarmonicii din Iaşi

Maestrul Enescu la Iaşi

Locuri şi zidiri muzicale ieşene

Stagiune Orchestra simfonică

Corul academic “Gavriil Musicescu”

Cvartetul Ad libitum

Actualitate

STAFF Director general: Prof. univ. dr. Bujor Prelipcean Director adjunct artistic: Adrian Anania Director adjunct tehnic: ing. Corneliu Şipoteanu Director adjunct economic: ec. Dana Apostu Juridic, marketing, relaţii publice: Dumitru Popa, consilier juridic Mihaela Mandache, specialist PR Cristian Ciureanu, referent Secretariat muzical: Carmen Chelaru, consultant artistic Anca Butnaru, secretar muzical Bogdan Grigore, bibliotecar Constantin Constantinescu, recuziter Sandu Mania, recuziter Publicitate: Silvia Matei, editor imagine Mihai Cantea, operator sunet Contabilitate, financiar, casierie: Gabriela Geger, economist Roxana Sofronie, referent salarizare Florenţa Săcrieru, casier Cristina Marcu, casier agenţia de bilete

Actualitate Clasic 300 cel mai mare concert de muzică clasică în aer liber susţinut de Filarmonica ieşeană Sâmbătă, 2 iunie, de la ora 20:30 pe esplanada Universităţii de Medicină şi Farmacie Gr. T. Popa a avut loc Spectacolul de Gală „Clasic 300” în cadrul Iaşi Educational Trade Show – IETS. Sub această egidă, timp de trei zile s-au desfăşurat la Iaşi expoziţii de carte, de oferte în educaţie, de tehnologii educaţionale, un târg de joburi şi marşul absolvenţilor. Spectacolul de Gală „Clasic 300” a avut ca obiectiv susţinerea, recunoaşterea şi aprecierea valorilor oraşului Iaşi în Educație. Astfel, în deschiderea spectacolului au fost premiaţi cei mai merituoşi studenţi ai centrului universitar Iaşi cu diferite burse din partea reprezentanţilor mediului de afaceri. Timp de două ore ieşenii au fost martorii unui spectacol unic în capitala Moldovei, cu invitaţi speciali, momente inedite, regal de muzică şi lumină. Concertul a fost susținut de Orchestra simfonică şi Corul Gavriil Musicescu ale Filarmonicii de Stat Moldova Iaşi, alături de mari nume ale vieţii muzicale, precum soprana Mioara Cortez şi violonistul Gabriel Croitoru (cel căruia Statul Român i-a încredinţat celebra vioară Guarnieri Cathedral), sub bagheta dirijorului Sabin Păutza. „La cât de mult iubesc Iaşul şi la cât de mult cunosc acest public cald şi bun nu trebuia să revin decât într-un superconcert. Aşa mi se pare normal. Aştept cu mare plăcere să mă întâlnesc cu Filarmonica din Iaşi, cu dirijorul Sabin Păutza, căruia i-am cântat multe compoziţii cu mare dragoste”, susţinea soprana Mioara Cortez înaintea spectacolului Clasic 300. Un moment emoţionant a fost oferit publicului de către violonistul Liviu Scripcaru, numit şi "micul Oistrah", elev la Colegiul de Artă Octav Băncilă din Iaşi. De asemenea, concertul a

beneficiat de prezentarea excelentă a altor doi remarcabili ieşeni, Irina Păcurariu şi Adrian Păduraru. Programul, care a durat aproape două ore a fost alcătuit de maestrul Sabin Păutza, alternând piesele clasice cu cele tradiţionale sau moderne. „Vor fi 14 selecţii muzicale. Dar vom oferi publicului şi surprize. Printre melodiile pe care le vom prezenta ieşenilor se regăseşte şi un colajcu muzică din filme, orchestraţie la muzică din filme celebre, precum „Casablanca”, „Romeo şi Julieta”. Toată lumea recunoaşte melodiile acestea. Voi avea şi un aranjament propriu de-al meu cu melodiii ruseşti. Muzica lor e frumoasă. Vor fi cel puţin 3

Actualitate două ore de program pentru ieşeni”, a declarat maestrul Sabin Păutza înainte de concert. Bujor Prelipcean, directorul Filarmonicii de Stat Moldova, distins cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler, cetăţean de onoare al municipiului Iaşi şi profesor de onoare al Academiei de Muzică din Würzburg, Germania, susţine Evenimentul Iaşului în Educaţie. "Mă simt emoţionat să văd un public atât de minunat, exemplar şi ascultător. Acum un an nu credeam că acest eveniment va lua o asemenea amploare. Mi-am dat seama că implicarea mea şi a Filarmonicii este decisivă şi mi-am zis că trebuie să avem curajul să încercăm acest lucru. Iniţialele acestui festival, FIE, m-au inspirat: «Aşa să fie!». Iată că s-a împlinit şi vă promit că acest festival va dura cât va dura şi Iaşul", a fost mesajul transmis publicului de către Bujor Prelipcean, directorul general al Filarmonicii.

Actualitate

Imaginii din repetiții și spectacol

Actualitate

Imaginii din spectacol

Actualitate Cvartetul Ad libitum, o nouă lansare! După șocul produs de dispariția greu de acceptat a prim-violonistului Adrian Berescu, Cvartetul Ad libitum și-a luat mai întîi un timp de tăcere și reflecție asupra a ceea ce-a fost – și n-a fost puțin, au fost douăzeci și trei de ani împreună! – dar mai ales asupra a ceea ce va fi. Au comemorat în mai multe rînduri și în mod remarcabil, prin apariția mai întîi împreună cu maeștrii lor – membrii Voces –, apoi alături de prietenul Alexandru Tomescu. Comemorările declarate s-au oprit însă – era de așteptat. Cînd te numești Cvartetul Ad libitum nu mai este nevoie să declari memoria unui artist ca Adrian Berescu – el este prezent de la sine, prin titlul, apariția și mai ales prin ceea ce fac cei Trei plus Unul, care, după jumătate de an de cînd conlucrează, devin tot mai mult Cei Patru! Deși de la începutul anului concertele n-au fost numeroase, munca a fost asiduă, densă și

În repetiție la București

profundă și urmările nu întîrzie să apară. La acestea se adaugă o formă complet nouă de promovare – intensă și dinamică, tinerească și sobră în același timp, nonconformistă și rafinată totodată. Cu voia artiștilor, redăm în cele ce urmează fragmente de cronică – semnată de Oana Hristea, într-un stil direct, alert, accesibil, asemănător cu imaginea actuală a formației – la unul din ultimele concerte Ad libitum, de pe scena Ateneului Român din București. Cu acest prilej editura Humanitas și scriitorul Gabriel Liiceanu au lansat primul compact disc înregistrat în noua componență a Cvartetului. Duminică, 22 aprilie 2012, Ateneu, cadru oportun de alimentare cu suflu de bucurie pentru întreaga săptămână. Cadru ocazionat de repetiţiile cvartetului Ad libitum (Alexandru Tomescu - vioara I, Şerban Mereuţă - vioara a II-a, Bogdan Bişoc - violă, Filip Papa - violoncel), de lansare a CD-ului Ad Libitum Primus şi de un concert care a transformat orice aşteptare în convingeri bine adâncite în conştiinţă: avem de a face cu un cvartet format din profesionişti care şi-au pus sufletul şi măiestria la bătaie, într-un recital de o fermecătoare frumuseţe. Deşi recitalul a constituit miezul de putere al zilei, eu am rămas foarte plăcut mişcată de tot ce s-a întâmplat pe parcursul repetiţiilor (…). Am ascultat lucruri pe care nu le-aş fi putut asculta (în variantă nemijlocită de tehnologie, live, cu urechile bine ciulite) în alte condiţii, de pildă un fragment al Cvartetului neterminat al lui Schubert, interpretat lentissimo, într-o obsedantă introspecţie a actului muzical, ce a trasat dimensiuni

nebănuite ale compoziţiei, scoţând la iveală bijuterii ascunse în ritmul melodic ce părea scos din realitate. Ascultasem deja o variantă la fel de obsedantă a Cvartetului Kronos a acestui Quartettsatz în do minor de Schubert, însă acea variantă îmi transformase gândurile într-un soi de haos hibrid, iar confuzia ce pusese stăpânire pe mine m-a determinat să fug atunci când auzeam termenii „cvartet neterminat” şi „Schubert” alăturaţi. Şi iam auzit, iar reacţia mea de moment a fost "oh, nu", însă ce a urmat apoi mi-a dovedit că e nevoie uneori de revenirea asupra

Actualitate

Lansarea discului Primus la Iași, 14 iunie 2012

unor aspecte pentru a le pătrunde cu adevărat sensul: de data aceasta, în mod straniu şi inexplicabil (deşi nu e nici straniu, nici de neexplicat, interpretarea a fost imaculată), piesa neterminată a lui Schubert mi-a plăcut enorm. … Ad Libitum au lansat, în pauza concertului la timp de crepuscul, primul lor CD, numit Primus, ce conţine piese meşteşugite de Haydn, Beethoven, Sibelius. Iar concertul de iniţiere a fost absolut minunat, cvartetul interpretând piesa lui Schubert pe care am menţionat-o, K 465 al lui Mozart, preferata mea din acea seară, Cvartetul de coarde op. 59 nr. 3 în do major de Beethoven, iar la sfârşit finalul lucrării Călăreţul de Haydn. Nu am menţionat până acum faptul că acest concert are o nuanţă dulce-amăruie, dulce pentru universul pe care îl deschide, amăruie, pentru cel pe care îl lasă în urmă, fără a îl pierde din vedere. Vorbesc de faptul că acest Ad Libitum Quartet a fost reîntregit prin prezenţa lui Alexandru Tomescu, după pierderea prim-violonistului Adrian Berescu. În memoria acestuia, pentru a îl onora şi pentru a nu lăsa acest proiect să dispară, cvartetul continuă în această formulă. Oana Hristea Privitor la acest prim disc, site-ul BestMusic.ro nota în avanpremiera lansării: „Pe langa virtuozitatea și talentul celor patru muzicieni, ceea ce garantează succesul CD-ului Ad Libitum – Primus este colaborarea cu inginerul de sunet german Jakob Haendel - un expert pe care îl recomanda nu doar premiul Grammy obținut, ci și faptul că a lucrat cu cei mai mari muzicieni ai lumii, ca Joshua Bell sau Gidon Kremer. Ad libitum este o constelatie care s-a format in aproximativ 8.280 de zile, adică in 23 de ani. Structura inițială a cvartetului a fost alcătuită din Adrian Berescu, Șerban Mereuță, Bogdan Bișoc și Filip Papa. Armoniile lor au interferat pentru prima oara la Iași, aduse laolaltă de prof. Bujor Prelipcean, prim-violonist al Cvartetului Voces. Ad Libitum a fost modelat apoi de ciocnirea cu alte mari constelații care poartă nume sonore precum Fine Arts Quartet, Amadeus Quartet sau Juilliard Quartet. Recunoasterea absoluta au obtinut-o in 1997 in urma Concursului de la Evian, cea mai renumita competitie de profil, unde au obținut: Marele Premiu, Premiul Presei Internaționale și Premiul Mecenatului Muzical.” 8

Actualitate „Şi totuşi s-a întâmplat cu adevărat!...” Însemnări dintr-un jurnal muzical, cu compozitorul olandez Douwe Eisenga „Şi totuşi s-a întîmplat: am filmat totul! În 11 mai a avut loc la Filarmonică un concert mai deosebit. Programul a cuprins în primă audiţie românească lucrarea intitulată Requiem aeternam 1953 a compozitorului olandez care se bucură de mare succes astăzi în lume, Douwe Eisenga.” (din articolul publicat de „Provinciale Zeeuwse” din 14 mai.) Compozitorul olandez Douwe Eisenga s-a născut în 1961, în localitatea Apeldoorn. În mare măsură autodidact, el a început să compună muzică de film şi de scenă în 1980. În perioada 1990-96 a studiat compoziţia cu Julius Ament şi Wim Dirriwachter, la Conservatorul din Groningen. Lucrările sale sunt interpretate şi înregistrate în Europa. În anul 2003, Douwe Eisenga a compus Requiem Aeternam 1953, lucrare inspirată de împlinirea a 50 de ani de la inundaţiile dezastruoase de la Marea Nordului, ce au afectat mai multe ţări nord-vest europene, cu peste 1800 victime şi inundând 200.000 hectare. Prima audiţie a Requiem-ului a avut loc în Olanda, în acelaşi an (2003). Stilul componistic al lui D. Eisenga are rădăcini în muzica pop, în tehnica serială, limbajul baroc precum şi influenţe est-europene – toate decantate prin prisma unei viziuni componistice proprii. Începând din 1993, muzicianul locuieşte în orăşelul Middelburg din provincia olandeză Zeeland. Redăm în continuare cîteva fragmente din jurnalul muzicianului privitor la săptămîna petrecută la Iaşi, apărute în ziarul olandez „Provinciale Zeeuwse” din 16 mai.

Actualitate Luni după-amiază [7 mai], ora 5. Dirijorul corului Filarmonicii, Doru Morariu, cu o partitură în mînă, mă aşteaptă la aeroportul din Iaşi. În maşină, pe drumul spre hotel, Doru începe aproape imediat să-mi vorbească despre asemănările din muzica mea cu unele sonorităţi populare româneşti. A doua zi mă întîlnesc cu Marcel Verhoeff [dirijorul olandez al concertului] la micul dejun. Marcel colaborator mai vechi al Filarmonicii din Iaşi, i-a convins pe muzicienii de aici să-mi interpreteze Requiem-ul. El a repetat deja cu orchestra şi corul şi-mi relatează despre eforturile deosebite ale artiştilor. Împreună am mers la Filarmonică. Oraşul Iaşi este plin de clădiri în renovare. Teatrul e înconjurat de schele, dar înţeleg că va fi gata peste puţin timp. Va urma, se pare, sediul Filarmonicii – asta însă nu prea curînd. Sala de concerte are un farmec deosebit, dar ar avea nevoie de o mînă de var! Contrastul dintre starea clădirii şi sonoritatea excepţională a corului şi orchestrei nu poate fi descris în cuvinte!

Corul lucrează mai demult partitura, este în mod evident mai familiarizat cu muzica şi sună fantastic. Orchestra nu are probleme tehnice şi lucrează deja la balans, nuanţe, echilibru sonor. Sunt adevăraţi profesionişti! Repetiţia de miercuri [9 mai] este la fel de intensă. Muzica, sonoritatea corului şi a orchestrei, echilibrul, totul creşte de la oră la oră. După repetiţie, Doru, Marcel şi cu mine suntem invitaţi la un interviu la postul de radio regional. Discuţia este purtată alternativ în engleză, franceză şi română. Spre surprinderea mea pot urmări în bună parte ceea ce se vorbeşte în româneşte. Petrec după-amiaza şi seara de miercuri cu Marcel; purtăm lungi discuţii, interesante şi vesele totodată. Îmi dau seama repede că acest om – cu care am multe in comun din punct de vedere muzical – este unul dintre cei mai plăcuţi pe care iam întîlnit în cariera mea de compozitor. În plus este un profesionist deosebit de pasionat. Joi, lucrarea prinde deja contur. Treptat, chiar şi cele mai mici detalii sunt puse la punct. Se repetă în special partea finală a Requiem-ului, pentru mine cea mai emoţionantă. Interpretarea inspirată pe care Marcel şi artiştii ieşeni au dat-o acestei părţi mă fac să mă simt complet împlinit. Sunt atît de impresionat încît îmi vin lacrimi în ochi! Joi după-amiază sunt invitat la Universitatea de arte pentru o prelegere. Sunt prezenţi aprox. 25 de studenţi şi profesori. Oarecum improvizînd, trec succint prin muzica ultimilor 200 de ani. Vineri dimineaţa avem o scurtă şi promiţătoare repetiţie generala. Îmi petrec după-amiaza meditînd aspra scopurilor vieţii mele. 10

Actualitate Este aproape timpul să plec spre Filarmonică. Concertul începe la ora şapte. Cu zece minute înainte de a începe era doar o mînă de oameni în sala cu 400 de locuri şi, fără să vreau încep să-mi fac griji. Apoi in cîteva minute sala se umple. Interpretarea muzicii a fost copleşitoare! Atmosfera, contrastele dinamice, emoţia pe care Marcel Verhoeff, mezzo-soprana Mihaela Blându [solista concertului], corul şi orchestra le produc, îmi produc o impresie adîncă, de neuitat. În final, după o lungă tăcere, urmează minute în şir de ovaţii! Am mai cunoscut asemenea elogii şi pînă acum; cu toate astea, acasă, în camera de lucru, în lupta cu notele muzicale încăpăţînate sunt mereu bîntuit de îndoieli. Aici în România însă, de-a lungul acestei săptămîni captivante şi fantastice, siguranţa îmi revine. Pentru mine e clar că în calitate de compozitor am ceva de comunicat! Douwe Eisenga

Imagini din concert. Dirijorii Marcel Verhoeff , Doru Morariu, mezzo-soprana Mihaela Blându, compozitorul Douwe Eisenga.

File de album

„Am cîntat încă înainte de a mă naște… !” Interviu cu profesorul univ. dr. Mihail Cozmei, primul secretar muzical al Filarmonicii din Iași

Profesorul Mihail Cozmei – figură binecunoscută în viața muzicală ieșeană și românească – s-a născut în 1931, la Huși. A studiat la Conservatorul bucureștean, cu profesori eminenți precum George Breazul, Victor Iuşceanu şi Dragoş Alexandrescu (teorie şi solfegiu), Ion Dumitrescu şi Paul Constantinescu (armonie), Nicolae Buicliu şi Zeno Vancea (contrapunct), George Breazul, Constantin Bugeanu şi Radu Negreanu (istoria muzicii universale şi româneşti), Tudor Ciortea (forme muzicale), Emilia Comişel (folclor), Alexandru Paşcanu (citire de partituri, teoria instrumentelor şi orchestraţie), Ovidiu Drâmba (pian), Dumitru D. Botez şi Ion D. Vicol (ansamblu coral şi dirijat cor), Ion Şerfezi (metodica predării muzicii şi practica pedagogică). A obţinut titlul de doctor în muzicologie la Academia de Muzică din Cluj-Napoca, în 1979. A parcurs stagii de documentare și perfecționare la Conservatorul de Muzică P.I. Ceaikovski din Moscova (1964 – 1965) şi la Academia Naţională Santa Cecilia din Roma (1971). În anii 1956–1962 a fost primul secretar muzical al Filarmonicii din

Iași. Din 1961 a devenit asistent, lector, conferențiar, profesor – în prezent profesor-asociat – la Universitatea de Arte George Enescu. A fost rector al Conservatorului ieșean (în perioada 1973–1984). A iniţiat şi condus Festivalul Vacanţe muzicale la Piatra Neamţ (1972–1984) şi Festivalul Muzicii Româneşti la Iaşi (1973 – 1992). A editat revista Scrieri muzicologice (1973) şi a editat, în cadrul Universităţii de Arte George Enescu, revista Arta (serie nouă), din 1995. A iniţiat constituirea Fundaţiei George Enescu la Iaşi. A publicat

volumete: Voces sau triumful cvartetului – convorbiri cu membrii Cvartetului Voces; Pagini din istoria învăţământului artistic din Iaşi (1860– 2010); George Enescu în viaţa muzicală a Iaşului; Existenţe şi împliniri – dicţionar al cadrelor didactice de la Conservatorul din Iaşi; Teodor T. Burada, un întemeietor. Carmen Chelaru: De cînd sunteţi ieşean, domnule profesor? Mihail Cozmei: … de atît de mulţi ani, încât am impresia că sunt născut în Iaşi! La absolvirea Conservatorului am

De la stânga la dreapta: prof. Mihail Cozmei, rectorul Achim Stoia, compozitorii Sabin Pautza și Vasile Spătărelu, prof. Geroge Pascu— martie 1973

File de album întîlnire acolo, la Direcţia Muncii şi, în cinci minute s-a făcut cererea şi s-a perfectat tot. CC: … în ce an? MC: În august 1956. CC: Cu șase ani mai înainte, în 1950, se întrerupsese activitatea Conservatorului…

dorit neapărat să ajung în această zonă, ca să fiu mai aproape de Huşi, de părinţii mei şi fiind repartizat în Ministerul Culturii la Direcţia Casei Centrale a Creaţiei Populare, cum se numea atunci, am lansat zvonul că vreau să vin în Iaşi. Şi aşa a aflat Achim Stoia că există un absolvent de Conservator care vrea să ajungă la Iaşi. CC: … absolvent al Conservatorului de muzică Ciprian Porumbescu din Bucureşti… MC: … de la Bucureşti, da. În vara respectivă, Achim Stoia – directorul Filarmonicii din Iași – crease postul de secretar muzical. Mi-am dat

MC: Da, a Institutului de Artă – așa se numea. Şi s-a reluat în 1960. Din fericire pentru ieşeni – pentru că în aceeaşi situaţie s-a aflat şi Timişoara, dar acolo nu sa mai refăcut, decât după 1990 şi nu ca instituţie de sine stătătoare, ci ca facultate în cadrul Universităţii de Vest. Perioada aceasta – de după cel deal doilea Război Mondial şi mai ales după 1950 – a fost una de renaştere a vieţii muzicale ieșene; treptat, au luat ființă Liceul de Muzică și Arte plastice Octav Băncilă – în 1949, Filiala Uniunii Compozitorilor – 1950, apoi în 1956, când am venit eu în Iaşi, Opera Naţională, în fine, în 1960 și-a reluat activitatea Conservatorul George Enescu. Din momentul în care Conservatorul a început să dea promoţii de absolvenţi, procesul de renaştere a vieţii muzicale a devenit foarte puternic, atât de puternic încât instituţiile muzicale ieșene devin în scurt timp de valoare naţională. CC: Care au fost împrejurările ce au dus la întreruperea activităţii Conservatorului timp de zece ani? MC: Institutul de Artă de la Iași şi-a închis porţile din motive politice şi nu profesionale. Documentele oficiale, aflate în arhive, se referă mai ales la cauze politice – o aşa-zisă atitudine „necorespunzătoare” a studenţilor şi profesorilor. Bănuiala mea este însă că a mai existat un motiv: între Iaşi şi Chişinău distanţa nu era prea mare; iar acolo se dezvolta un Conservator care ar fi trebuit să devină foarte puternic, încât să cuprindă şi cerinţele Moldovei de dincoace de Prut. CC: A existat iluzia cum că doritorii

Ianuarie 1981

de a învăţa muzică ar fi preferat Chişinăul în locul Bucureştiului? MC: Dacă n-ar mai fi existat aici Conservatorul, tinerii s-ar fi dus la Chişinău, pentru că e mai aproape. Şi nu se ştie dacă gândul n-ar fi fost de fapt altul. Argumentul a fost valabil şi în anii 1979-1980, când cifra de şcolarizare scăzuse foarte mult, încât Ministerul îşi punea întrebarea dacă trebuie să mai existe trei Conservatoare în ţară! Argumentul pe care eu personal lam folosit atunci, ca rector, a fost: Ne mutăm la Chişinău?! Şi răspunsul a venit repede: Nu, rămâneţi aici! CC: Cum s-a ajuns la reluarea activităţii? MC: În 1960 existau în Iaşi două instituţii muzicale: Filarmonica de Stat Moldova şi Opera de Stat. Era nevoie de instrumentişti, pentru că orchestra Operei era de fapt orchestra Filarmonicii. Şi corul – aproape la fel. Oamenii erau sfârşiţi pur şi simplu. Dimineaţa repetiţie la Filarmonică, după-amiaza la Operă, seara spectacol la Operă. Era practic imposibil de continuat astfel. Era deci nevoie de instrumentişti, de solişti, de cîntăreți în cor. Unul din muzicienii care s-a zbătut pentru reluarea activităţii Conservatorului, alături de Achim Stoia, a fost Ioan Goia. Era cel mai interesat, fiind la vremea aceea directorul Operei. La Filarmonică, de bine de rău, orchestra funcţiona, deci directorul Filarmonicii şi viitorul rector al Conservatorului – dirijorul şi profesorul Achim Stoia – nu suferea prea tare, deşi situaţia era sub orice critică. Dacă îţi poţi imagina că în orchestră a existat la un moment dat o situaţie paradoxală: la partida de violoncel, un singur instrumentist şi dl. prof. Pascu lua loc lângă Sextil Sfeclă şi mima participarea uni violoncelist la realizarea programului de concerte. Convingerea mea este că Ioan Goia – care fusese director în Ministerul Culturii și avea relații în

File de album forul cultural central – a fost cel care a iscat discuția privind reînființarea Conservatorului. CC: Revenind la ce aţi spus la început, aţi fost primul secretar muzical „oficial” al Filarmonicii ieşene. Cum arăta Filarmonica pe vremea aceea? Ce făcea un secretar muzical? MC: În 1956, instituţia avea trei colective muzicale, cu activitate distinctă: Orchestra simfonică, Corul Gavriil Musicescu şi Orchestra de muzică populară Doina Moldovei. Fişa postului secretarului muzical presupunea: organizarea desfăşurării săptămînale a programului celor trei ansambluri muzicale şi, totodată, activităţile de educaţie muzicală (redactarea programelor de sală, prezentarea concertelor, chiar şi a celor de vineri seara, dar şi a concertelor educative pentru elevi şi studenţi). Eu am fost într-o situaţie cu totul specială. Am ocupat acest post pînă în 1962. Primii trei ani l-am avut director pe Achim Stoia, apoi pe George Vintilă. Achim Stoia m-a învăţat efectiv ce aveam de făcut, desigur cu ajutorul domnului profesor George Pascu, cel care pînă la venirea mea asigurase întreaga activitate muzicologică la secretariatul muzical: redactarea programelor de sală şi prezentările concertelor de două-trei ori pe săptămână (concerte-lecţii sau simfonice), o activitate foarte necesară la vremea aceea.

artistic, cel care are responsabilitatea în desfăşurarea stagiunii nu este nici directorul, nici şeful contabil, ci secretarul muzical. Directorul asigură concepţia artistică, legăturile cu instituţiile similare şi ministerul de resort, cu mass-media şi cu personalităţile vieţii artistice. Sunt total convins că într-o instituţie de profil, secretarul muzical este inima, este sufletul, este mintea, este motorul instituţiei. George Vintilă m -a lăsat să fac ceea ce trebuia făcut. CC: Care era relaţia Filarmonicii de atunci, a secretarului muzical, cu cenzura vremii, cu ideologia vremii, cum reuşeaţi să vă strecuraţi cu un anumit repertoriu considerat nerecomandabil sau chiar de evitat? Cum reuşeaţi să tipăriţi nişte texte care erau foarte grijuliu urmărite? MC: Din fericire, muzica e muzică. Cei care erau la cenzură la vremea aceea aveau o singură obsesie: să nu apară lucrări cu conținut religios şi nici creaţii aparţinînd reprezentanţilor noilor tendinţe din mişcarea muzicală a timpului. Propunerile de repertoriu erau aprobate de Ministerul Culturii, care impunea şi lista obligatorie a lucrărilor semnate de compozitorii noştri. CC: V-am întrebat pentru că în anii

1986-1990, fiind la rândul meu secretar muzical, aveam o mare problemă în a redacta textul de program de sală, întrucît el urma un traseu extrem de sinuos, până ajungea în mâinile tipografului. Pe fiecare pagină trebuia să semneze directorul, preşedintele comitetului judeţean de cultură şi educaţie socialistă şi în final, marele inchizitor de la propaganda de partid – tov. Alecu Floareş, personaj de tristă amintire al anilor ’80, din cultura ieșeană. MC: În perioada ’55 – ’65 începuse relaxarea post-stalinistă din viaţa social-politică românească. Situația tipăriturilor la Filarmonică era mai simplă: textul meu bătut la maşină se ducea direct la cenzură; iar ei, dacă aveau vreo problemă trăgeau nişte linii sau îmi dădeau un telefon şi îmi spuneau ce să tai. Dar rareori s-a întâmplat asta. Directorul nu trebuia să-mi semneze programele. CC: Aţi fost şi rămâneţi un meloman cu o lungă experiență. S-au ivit momente de vârf, momente memorabile, evenimente artistice pe care vi le amintiţi cu plăcere? MC: În Corul de la Biserica Sf. Dumitru din Huși am cântat încă dinainte de a mă naşte, pentru că acolo era mama altistă! Mi-aduc

CC: Într-adevăr, foarte necesară, pentru că publicul sexagenar de astăzi reprezintă publicul format atunci, de harul oratoric al profesorului George Pascu. MC: A venit apoi director George Vintilă. Datorită lui mi-am dezvoltat aptitudinile de conducere, pentru că era mai tot timpul plecat şi Filarmonica trebuia condusă. În lipsa directorului, aceasta o făcea secretarul muzical. De altfel, părerea mea este că într-o instituţie cu profil

Colegul și prietenul de o viață Ion Baciu

File de album aminte un concert de colinde dirijat de George Vintilă, prin 1947-48, în Huşi, un concert extraordinar, atunci cînd la radio şi în programa de şcoală, locul principal îl ocupa muzica rusă şi sovietică. După aceea, multe evenimente din timpul studenţiei; unul dintre acestea, la care am trăit o vibraţie unică a avut

loc pe vremea când eram doar de un an student, prin 1951, prima audiţie a oratoriului Tudor Vladimirescu de Gheorghe Dumitrescu, la Ateneul Român din București. Ansamblul era condus de George Georgescu. S-a creat în sală o asemenea atmosferă de patriotism şi de încântare muzicală, încât s-a aplaudat zeci de

minute, iar publicul a aşteptat jos în hol la Ateneu să iasă compozitorul şi dirijorul pentru a-i ovaționa în continuare. La Iaşi am avut bucuria de a asista la multe evenimente muzicale, dintre care, mai ales: recitalul pianistului Sviatoslav Richter, cu primele sonate pentru pian de Beethoven; premiera ieşeană (în variantă de concert-spectacol) cu opera Oedip de George Enescu, dirijor Ion Baciu; opera Boris Godunov de Mussorgski, în regia lui George Zaharescu, scenografia semnată de Cristofenia Cazacu, conducerea muzicală fiind asigurată de Radu Botez ş.a. CC: Ce perioade faste și nefaste au existat în relațiile dintre Conservator și Filarmonică?

Sabin Păutza și Corala Animosi la Vacanțele muzicale de la Piatra Neamț

MC: Între Conservator şi Filarmonică a existat o legătură foarte strânsă, de totală colaborare, mai ales în perioada 1965-1985. S-a întîmplat o coincidenţă fericită: şi eu, şi Ion Baciu, şi George Zaharescu – directorul Operei1 – am fost colegi la Conservatorul din Bucureşti şi ne cunoşteam. Ne reîntîlniserăm la Iași și nu puteam decât să colaborăm. Cu Ion Baciu colaborarea a fost totală. Punându-mă chiar în conflict cu profesorii de la instrumente, l-am determinat pe rectorul Achim Stoia să accepte ca orarul secţiei de instrumente să fie stabilit în funcţie de repetiţiile de la Filarmonică. Din această foarte bună colaborare s-a născut şi Orchestra-Super: mare parte dintre suflători erau de la Filarmonică, iar majoritatea cordarilor erau de la Conservator. În felul acesta s-a format noua orchestră a Filarmonicii, pe care, cum ştim, Iosif Sava a numit-o „Stradivariusul lui Baciu”.

Concert la Cetatea Neamțului cu orchestra-super și dirijorul Ion Baciu Regizorul George Zaharescu s-a născut în 1927, la Brăila şi a absolvit Conservatorul de Muzică din București, secţia regie de operă, în 1956. S-a specializat la Teatrul Kirov din Leningrad, la Opera Comică din Berlin şi la Academia Juilliard din New York. A urmat o serie stagii de perfecţionare şi documentare în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Germania, Franţa, Anglia, Italia. Din 1956 până în 1973 a fost regizor artistic la Opera Română din Iaşi, iar în perioada 1964 - 1970 a ocupat funcţia de director artistic al instituţiei. În 1973 a fost regizor artistic la Teatrul de Operetă Ion Dacian, iar din 1974 până în 1990, a fost director al instituţiei, fiind cel mai longeviv şef al Operetei. http://www.mediafax.ro/cultura-media/regizorul-george-zaharescu-a-murit-2309221 02.06.2012

File de album

Dirijorul Marin Constantin și Corul Madrigal—participanți pentru prima dată în Festivalul Muzicii Românești. În spate centru: muzicologul Viorel Cozma.

CC: Deja aţi marcat o epocă fastă, cea dintre 1965-1985. MC: Într-adevăr, cred că a fost cea mai frumoasă perioadă din istoria recentă a vieţii muzicale ieşene. CC: Îmi aduc aminte de această perioadă şi în ideea că maestrul Achim Stoia a atras spre Iaşi, mai întâi generaţia Dvs., apoi generaţiile tinerilor compozitori Zeman, Spătărelu, Păutza şi cu ei alţii, care au reprezentat o pleiadă de foarte buni şi tineri profesori ai Conservatorului şi compozitori în același timp. MC: A fost o coincidenţă fericită: perfecţionarea şi consolidarea corpului profesoral al Conservatorului care şi-a reluat activitatea şi apariția unor tineri nou -veniți la Iaşi, desfăşurîndu-se în paralel, avînd drept efect nu numai consolidarea, ci şi profesionalizarea din ce în ce mai accentuată a corpului profesoral, în acelaşi timp cu profesionalizarea din ce în ce mai accentuată a instituţiilor muzicale ieșene. Un argument în plus să afirm că a fost una din cele mai frumoase perioade din istoria vieţii muzicale ieşene.

CC: În această perioadă, în care nu mai exista niciun zid, metaforic vorbind, între cele două instituţii, au început Vacanţele muzicale la Piatra Neamţ, de asemenea micro-stagiunile de la Bucureşti. MC: Înainte de asta, în anii ’65 – ’66 – ’73, la Filarmonică începuse stagiunea de muzică de cameră, în care studenţii şi profesorii Conservatorului erau mereu prezenţi. Filarmonica ne oferise

spaţiul de concert – cameral, coral sau simfonic. La vremea aceea, Conservatorul avea o orchestră foarte puternică. Erau de fapt două orchestre: una simfonică şi una de cameră. Este epoca în care Conservatorul își făcea simțită prezența în tot orașul: concerte la Muzeul Kogălniceanu, la Muzeul Alecsandri, peste tot unde era un spaţiu public. În anii aceia s-a creat o activitate de muzică de cameră constantă în Iaşi. A venit apoi sfârşitul deceniului șapte, când am reuşit să organizăm acele micro-stagiuni la Bucureşti, atunci când am demonstrat întradevăr că şcoala de la Iaşi e egală cu cea de la Bucureşti şi de la Cluj, cu cele trei formaţii – orchestra simfonică, corala Animosi a lui Sabin Păutza şi ansamblul Musica Viva, profilat pe creația contemporană, al lui Vincente Ţuşcă. CC: Acesta din urmă, împreună cu o mînă de interpreți excelenți din Filarmonică și de la Conservator, făcut epocă, într-adevăr. Nu numai că a educat publicul, dar a deschis gustul artiștilor pentru muzica nouă. MC: După aceste trei micro-stagiuni la Bucureşti a urmat deceniul acela formidabil, 1970–1980. Trebuie să recunosc că poate nu s-ar fi

Festivalul Muzicii Româneşti, Ed. VIII-a, 1984. De la stânga la dreapte Cristian Misievici, Sabin Păutza, Mihail Cozmei, Vasile Spătărelu, Wilhelm G. Berger

File de album general muzica românească, nu numai de public, ci și de interpreți. L -am convins să facem un festival în care să invităm nu numai ieşeni, ci în primul rînd instituţiile muzicale importante din ţară. De asemenea nu am impus dirijorilor și soliștilor decît condiția repertoriului românesc; în rest erau liberi să aleagă ce vor. Şi toţi au ales numai muzică bună. CC: Îmi aduc aminte cu deosebită plăcere de opera în concert O noapte furtunoasă de Paul Constantinescu, cu o distribuţie extraordinară şi sala arhiplină.3 Deci se reuşise în cele zece ediţii ca festivalul să-şi câştige un public constant și numeros. Vacanţe muzicale la Piatra Neamţ, 1979. Simpozion. De la stânga la dreapte: M. Dragotescu, M. Cozmei, Gh. Firca, Şt. Niculescu, Gh. Ciobanu.

întâmplat aşa de repede, şi nu ar fi avut amploarea pe care a avut-o dacă n-aş fi avut şansa bursei de studii în Italia, în 1971, la Accademia Santa Cecilia din Roma. Pot spune că perioada aceea mi-a schimbat viaţa. Titulatura de Vacanţe muzicale am preluat-o de la festivalul cu acest nume de la Veneţia. Tot astfel, Accademia Chigiana de la Siena am participat la o stagiune de concerte, ca un fel de vacanţă pentru studenţii muzicieni. În fiecare an, organizatorii invitau o orchestră simfonică din Italia sau din străinătate. Când am fost eu acolo a participat o orchestră din Bulgaria, apoi o alta din Carolina de Nord. Atunci le-am povestit despre Orchestra-Super de la Iaşi, dar organizatorii aveau deja planurile făcute pentru următorii zece ani. După ce m-am întors în țară a apărut hotărîrea de partid privind practica în agricultură a tuturor studenţilor. Am reuşit atunci să obţin aprobarea ca studenții Conservatorului să facă „practică productivă” în profesie – nu la Iaşi, pentru că Iaşul nu avea nevoie atunci de activitate artistică suplimentară, ci într-o localitate în 2

care nu existau instituții muzicale permanente. Și pentru că Filarmonica începuse deja stagiunile la Piatra Neamţ, ne-am hotărît pentru această localitate. CC: Piatra Neamţ a fost mereu un magnet pentru evenimente culturale de calitate – e suficient să pomenesc Teatrului Tineretului. Chiar ideologii și responsabilii culturali din partea locului erau mai cooperanți, mai deschiși, mai puțin frustrați. A fost unul din motivele pentru care aşa ceva s-a putut face și mai ales s-a putut menține decenii la rînd, la Piatra Neamţ. MC: Da, au reacţionat pe loc. Ne-au asigurat condiţii atît pentru concerte, cît şi pentru cursuri de interpretare, după modelul celor din occident, cursuri încheiate cu recitaluri memorabile. CC: Tot în perioada aceea a început seria Festivalul Muzicii Româneşti la Iaşi.2 MC: Erau festivaluri în toată ţara, mai puţin la Iaşi şi ne-am propus să realizăm un festival cu totul şi cu totul original, numai de muzică românească. Baciu s-a speriat când a auzit, ştiind cum este privită în

MC: Da, pentru că s-au promovat numai muzică de valoare şi interpreţi de valoare. Când a venit Madrigalul la Iaşi, publicul şi muzicienii au rămas profund marcaţi de frumuseţea programului prezentat şi a interpretării. CC: O ultimă întrebare se referă la perioada din ultimii 20 de ani, pentru că e clar că e o altă etapă, alte condiţii, alt public şi alţi artişti. Cum o percepeţi? MC: Mă uit la Orchestra simfonică a Filarmonicii, unde mai sunt doar 5-6 instrumentiști din generaţia Ion Baciu. Ce s-a întâmplat în ansamblul vieţii sociale s-a-ntîmplat şi cu evoluţia colectivelor Filarmonicii... Să nu ne mire. În toată ţara, nu numai aici, s-a petrecut un proces de regres. În primul rînd, orchestra mare a Filarmonicii din perioada lui Baciu a fost ce a fost pentru că la clasa de orchestră a Conservatorului a existat un dirijor ca Baciu, care a făcut ceea ce nu se face îndeobște la clasa de instrument. La noi în ţară, tinerii sunt pregătiţi mai ales ca solişti, nu ca instrumentişti de orchestră sau muzică de cameră. Baciu a făcut şcoală de orchestră cu studenţii noştri. În acei ani profesorii de la clasele instrumentale alcătuiseră colecţii de pasaje muzicale dificile din partituri

Mai multe informații despre Festivalul Muzicii Românești pot fi găsite în primul număr al Revistei noastre, apărut în decembrie 2011. a avut loc la 27 mai 1988, la ediția a X-a a festivalului, sub conducerea lui Ion Baciu.

3 Spectacolul-concert

File de album simfonice. Asta a făcut Alexandru Garabet4, tot asta a făcut Gheorghe Rus5, Ștefan Lory6… sunt la bibliotecă, însă nimeni nu se mai uită din păcate la ele. De altfel nici atunci nu le foloseau decît autorii lor și studenții acestora. De aceea, absolvenţii de la Iaşi erau buni instrumentişti de orchestră. Un al doilea motiv a fost existența unui dirijor permanent la Filarmonică – permanent ieşean şi nu „navetist”. Baciu nu dirija în fiecare săptămână. Avea concert de două ori pe lună, uneori și mai rar, dar în anii aceia, de formare a orchestrei, făcea în mod deliberat repetiții extrem de minuțioase, pe grupe de instrumente și în ansamblu. Forma sunetul

orchestrei. Mereu spunea: nu-mi iese sunetul! Activitatea de muzică de cameră şi cea de orchestră este esenţială pentru instrumentiştii care nu vor ajunge niciodată solişti – un solist, apare unul într-o generaţie, cel mult. Activitatea de muzică de cameră te obişnuieşte să-l asculți pe cel dealături. Şi în orchestră este acelaşi lucru – trebuie să auzi şi restul instrumentiştilor, nu numai partida ta. CC: Cred că mai există o cauză. Cei care am trăit şi-ntr-o epocă şi-n cealaltă ştim că psihologia artistului profesionist – ca de altfel și existența lui materială și socială – era una

înainte de ’89, alta astăzi. Înainte, fiecare întreba: ce am de făcut? Astăzi întreabă: cât câştig pentru ceea ce am de făcut? Domnule profesor, sunt multe de povestit, discutat, amintit cu cineva care poartă pe umeri o experiență muzicală – didactică, organizatorică, muzicologică etc. – de aproape șase decenii! Închei de aceea pentru moment convorbirea noastră cu speranța continuării ei într-un viitor apropiat. Consemnat de Carmen Chelaru, Iași, 9 mai 2012

* Imaginile incluse fac parte din arhiva personală a profesorului Mihail Cozmei.

Vacanţe muzicale la Piatra Neamţ, 1978 . Întrei cei aflați în prim plan : compozitorul Vasile Spătărelu, rectorul Mihail Cozmei, actorul Virgil Raiciu, compozitorul Sabin Pautza. Alexandru Garabet, 1901-1977 – primul concert-maestru al Filarmonicii și profesor la Conservatorul ieșean între anii 1960-1968. A se vedea Mihail Cozmei, Existențe și împliniri, dicționar biobibliografic, ediția a 2-a, Ed. Artes, Iași 2010, pp. 205-206. 5 Gheorghe Rus, 1938-1987, profesor de violoncel și muzică de cameră la Conservatorul din Iași, între anii 1963-1987. A se vedea Mihail Cozmei, Existențe și împliniri, op. cit. p. 388. 6 Ștefan Lory, 1934-1978, profesor de vioară, compozitor și concert-maestru al orchestrei Filarmonicii. În Mihail Cozmei, Existențe și împliniri, op. cit. p. 255. 4

File de album

Cu prof. George Pascu. 3 iunie 1993, lansarea cărții Voces sau triumful cvartetului

5 noiembrie 1979 – Cluj, Prof. Mihail Cozmei susţine teza de doctorat. De la stânga la dreapta: Octavian Lazăr Cosma, Romeo Ghircoiașu, Ștefan Angi, Rodica Oană Pop, Petre Brâncuși.

Festivalul Muzicii Româneşti, Ed. VIII-a, 1984. Concertul clasei de compoziţie De la stânga la dreapta D. Bughici, S. Păutza, W. G. Berger, M. Cozmei.

File de album

1979, sala Teatrului Naţional Iaşi. Repetiție cu Sergiu Celibidache şi Orchestra Filarmonicii G. Enescu din Bucureşti

File de album Maestrul Enescu la Iaşi File de memorie cu violonistul Alexandru Garabet, primul concert-maestru al Filarmonicii ieşene

Dedicaţia binecunoscută deja, făcută de maestrul George Enescu, în Cartea de Aur a Filarmonicii.

În oraşul în care muzicieni vrednici se străduiau de două decenii să înjghebe cu mijloace modeste o orchestră, vine cel mai mare muzician român să creeze, în acele vremuri de grele încercări, o orchestră simfonică de prim rang, care va însemna nu numai un mare salt calitativ în viaţa muzicală a Iaşului, ci şi un puternic imbold pentru viitoarea activitate muzicală.”1 Într-un interviu acordat profesorului şi muzicologului Mihail Cozmei, în primăvara anului 1974, Alexandru Garabet (1901-1977, primul concertmaestru al Orchestrei simfonice de la fondarea Filarmonicii), deapănă amintiri despre repetiţiile conduse de George Enescu la Iaşi, în iarna 1917-1918: „Enescu şi-a aranjat orchestra. Eu am primit dispoziţie de la Conservator: «Te prezinţi la sala de coruri de la Teatrul Naţional din Iaşi (în uzina teatrului), la etajul întâi, cu violina.» Cine-a vorbit, cum

În anii primului război mondial, când România se limita doar la teritoriul Moldovei, iar capitala se mutase la Iaşi, pentru a susţine moralul populaţiei şi pentru a-şi câştiga existenţa, artiştii aflaţi în refugiu, împreună cu cei autohtoni susţineau numeroase manifestări muzicale. „Pentru a sprijini acţiunea Crucii Roşii – scria în 1957 profesorul George Pascu – şi pentru a pune la adăpost o serie de artişti instrumentişti, George Enescu [pe atunci în vârstă de 37 de ani, a.n.] obţine mobilizarea pe loc a multor muzicieni şi reuşeşte să înjghebe o orchestră simfonică. Constituită din instrumentişti bucureşteni refugiaţi, din profesorii Conservatorului ieşean, din muzicienii profesionişti şi amatori de seamă din Iaşi, orchestra a fost dintru început o formaţie serioasă, cu care Enescu a dat o serie de mai bine de 20 de concerte în stagiunea 1917-1918.

1 George

Pascu – Filarmonica de Stat „Moldova” Iaşi, 1942-1957, cincisprezece ani de activitate, program festiv, I. P. Iaşi 1957.

File de album la noi. Mircea Bârsan, care-l cunoştea pe Enescu mai dinainte. Costică Bobescu, Demetriad, în casa căruia stătea şi care era violonist bun, Florin [Dorin?] Dumitrescu4, tot medic, dar care cânta un Concert de Ceaikovski pregătit de Enescu… aproape ca unul din cei mari ! Şi-acuma-mi aduc aminte cum cânta ! Repetiţiile începeau la ora 9. Totdeauna combina Enescu, tot ce-avea la îndemână: muzică franceză cu germană – vorbesc mai ales de romantici. Şi se intercala, bineînţeles, şi câte ceva vechi. S-au cântat toate concertele de Bach, la pian şi la vioară, s-a cântat Dublul5 de Bach. Întâmplător concertele de Brahms nu s-au cântat. Nu aveau notele sau nu ştiu ce s-a întâmplat. Concertul de Beethoven, de Saint-Saëns, Simfonia spaniolă de Lalo, Concertul de Sinding… Acum, din punctul de vedere al lucrului, v-am spus, (Enescu) nu necăjea oamenii; se sufleca la mâneci, nu lua tempii exagerat de repede – era ca Furtwängler ca tempi, şi nu ca Toscanini. Dar cred că la el nu atât temperamentul era (important, a.n.), cât gândirea, raţiunea, ca să iasă totul muzical chiar şi în partea tehnică – să nu iasă decât muzică ! El a fost totdeauna un tehnician de manieră muzicală. Îl susţin cu trup şi suflet ! Nu l-am auzit în viaţa mea pe scenă cântând Paganini. Dar acasă îl studia de mama focului ! O singură dată a ieşit cu un con-cert mai greu decât Paganini – Concertul de Ernst [Bloch, 1880-1959, a.n.] şi l-a cântat pe scenă cu pian, pentru că nu erau note de orchestră. L-a acompaniat [Nicolae, n.n.] Caravia6. Totdeauna îl petreceam după concert, toţi ciracii mai tineri, până acasă, că nu era departe. Acolo până dimineaţă îi cântam concertele pe care le aveam. Pentru că ne-a scos pe scenă pe toţi. A avut grijă şi pe pianişti să-i cheme la el, să-i îndrume. Şi-au ieşit: [Vasile] Filip, cu partea întâi din Concertul de Paganini7. Am ieşit eu, cu Concertul de Bruch; a ieşit, cu Concertul de Mozart8, Demetriad; cu Concertul de Ceaikovski9 (întreg), Britman10, la violoncel. Ca pianişti, nu mai spun – toţi cei care erau pianişti refugiaţi au avut posibilitatea să cânte11. Concertul dublu de Bach a fost cântat de (Socrate) Barozzi şi Costică Bobescu, care a interpretat şi Concertul în mi major pentru vioară şi orchestra [tot de

a vorbit, nu ştiu – îmi plasează un loc, şef de atac la pupitrul doi, la violina întâi. Nu mi-am dat eu seama de binecuvântarea asta care-mi ieşi-se înainte, ca noroc de viitor, pentru stimulare la instrument. [Enescu, a.n.] şi-a închegat orchestra către luna noiembrie 1917. Când am intrat în ’918, am intrat cu masă compactă de instrumentişti – orchestră normală, 70-75 de persoane, fără lipsă la nimic. Acum să-ncep cu Enescu. În primul rând ca aspect: intra totdeauna cu cămăşi colorate. Nu l-am văzut decât în cămăşi bleumarin închis, cafenii, verzi, în dungi… Lucra. Nu pe partide – n-avea timp. Dimineaţa – repetiţii de la 9 la 12, în fiecare zi. După-masa lucrau oamenii – pentru că Teatrul a fost nenorocit atunci – se juca şi cinematograf, se juca şi operă, se juca şi teatru, orchestra simfonică cânta – mă mir că nu s-a dărâmat atunci…! Lume, plin, arhiplin, toată lumea în restrişte, ce să facă… Şi intra la repetiţie. Nu chinuia orchestra. Explica înainte – obiceiul lui era totdeauna de a imita – avea talentul ăsta de imita trombonul, trompeta (…) prin diferite schimbări ale buzei – adică lucra pedagogic. «Uite, în pasajul acesta facem asta, în pasajul acesta facem asta, ia să încercăm, să vedem, o clipă, vă rog, două secunde, să aranjăm chestiunea cu cvartetul…» fără pauze, fără separaii… Concertele erau săptămânale, totdeauna vinerea seara – de-atunci, de la Enescu citire ! – vineri concert simfonic. De ce ? Pentru că atunci intram noi ! Că era teatru luni şi miercuri, că era marţi operă, până la ora intrării [la spectacol, a.n.] era cinematograf, duminica era numai cinematograf şi aşa mai departe. Acest lucru a ţinut tot timpul cât a stat Enescu. Şi-a stat vreun an şi jumătate. Enescu locuia pe strada Vovidenie, vizavi de biserică2, la unul din violonişti, care era doctor de meserie – Demetriad3. Acolo avea maestrul Enescu o cameră jos, într-un edificiu care astăzi a fost distrus din cauza bombardamentului. Acolo a locuit, jos, la intrare, pe dreapta. Acolo ne aduna pe toţi ciracii ăştia tineri. Adică pe: Vasile Filip, pe care-l „ridicase” de la un cinematograf, Pastia de-aici [din Iaşi, a.n.]. El se ducea după-masa la cinematograf şi stătea. L-a auzit pe ăla cântând, l-a scos din orchestră de-acolo, la adus imediat

Strada Vovidenie se intersectează cu Str. Stroescu, care încadrează spre răsărit clădirea Filarmonicii şi intrarea elevilor la Colegiul Naţional de Artă „O. Băncilă”. Este prin urmare foarte aproape de Teatrul Naţional. 3 Aici, venerabilul muzician face o confuzie de nume: doctorul se numea Aurel Dimitrovici. A se vedea Alexandru Cosmovici – George Enescu în lumea muzicii şi în familie, Ed. muz. 1990, pp. 21, 43. 4 M. Cozmei – 50 Filarmonica „Moldova” Iaşi, op. cit. p. 19, nota 17. 5 Concertul pentru două viori şi coarde, în re minor BWV 1043. 6 Vezi şi M. Cozmei – 50 Filarmonica „Moldova” Iaşi, op. cit. p. 184 7 Probabil Nr. 1 în re major. 8 Nu se precizează care. 9 Probabil Variaţiuni pe o temă rococo. 10 De fapt Flor Breviman 11 Ilie Sibianu (Schumann, 7 febr. 1918), Florica Acontz (Mendelssohn, 14 martie 1918), Penelopa Abramovici (Liszt Nr. 1, 29 martie 1918), Smărăndiţa Georgescu (Mozart KV 464, 18 aprilie 1918), Teodor Fuchs (Chopin, mi minor, 2 mai 1918), Aspazia Sion-Burada (Saint-Saëns Nr. 2, 14 mai 1918). În M. Cozmei – 50 Filarmonica „Moldova” Iaşi, op. cit. pp. 184-187. 2

File de album ajutorarea prizonierilor din război. Doar unul singur, cel de-al 19-lea a fost dat şi în folosul orchestrei, care muncise cu atâta râvnă şi abnegaţie la obţinerea acelor mari succese ! Lojile fuseseră date în abonament, cu plata anticipată, ca şi primele fotolii din stal. O lojă fusese însă rezervată misiunii militare franceze şi una celei ruse. Când cererile erau foarte mari şi insistente, se admiteau şi locuri în picioare, la galerii. Nu erau programe de sală, ci numai cele afişate în oraş şi la teatru; iar personalul de plasare era al Teatrului Naţional, care avea stagiunea închisă, actorii nefiind încă demobilizaţi. În luna martie, Misiunea militară franceză a trebuit să plece din ţară, conform prevederilor armistiţiului. Astfel, în fosta lojă rezervată acesteia au apărut diplomaţi ai legaţiilor acreditate. Dar în loja Misiunii ruse, ofiţerii considerându-se independenţi în urma armistiţiului, au asistat mai departe la concerte, până la sfârşitul stagiunii. Aşa se explică faptul că la concertul în care s-au executat «Dansurile polovţiene» ale lui Borodin, din loja noastră s-a văzut bine cum, în fundul lojii deţinute de ruşi, generalul Bakulin, în bună dispoziţie, gesticula, dansa şi mima coregrafic muzica şi baletul, ca la el acasă.”14

Bach, a.n.] în aceeaşi seară. Ce vreau să remarc prin acest lucru: că [Enescu, a.n.] a avut grijă să nu lase să «năclăiască» elementele oa-recum mai ridicate, ci să le încurajeze. Şi totdeauna le dădea îndrumări extraordinare. S-a cunoscut în acel an şi jumătate cât a stat aici – fie-i memoria pentru totdeauna veşnică ! – că a avut grijă de toţi; nu a lăsat pe nici unul neîndrumat.”12 Orchestra lui Enescu cuprindea muzicieni profesionişti din Bucureşti şi Iaşi, nume ce au devenit apoi cunoscute în istoria vieţii muzicale româneşti, de asemenea instrumentişti amatori, dar buni tehnicieni: • vioara I C-tin. Nottara, Socrate Barozzi, Al. Garabet, Aurel Dimitrovici, Mansi Barberis, Mihai Barbu, • vioara II C-tin. Bobescu, Mircea Bârsan, Alexandru Stavarache, A. Bughici, Romeo Drăghici (avocat) • viola Dimitrie Cuclin, Jean Bobescu, Traian Ionaşcu (jurist), V. Buţureanu (medic) • Violoncel Flor Breviman, Theodor Lupu, Nicolae Teodorescu • contrabas I. Enciulescu, I. Avram • flaut A. Roşca • oboi Boris Zelinski, Gh. Cojocaru • clarinet Gh. Ionescu, D. Tocariu • fagot I. Vasilescu • corn I. Nosec, Picvan • trompetă Gh. Adamescu, Vasile Darim • tromboni C. Arbore, Gh. Bălănescu • tuba Leon Klimer • harpă Marcela Constantinescu • percuţie profesorul Savin de la Facultatea de Medicină13 Concertele din stagiunea 1917-1918, organizată şi condusă de Maestrul George Enescu, au avut loc în sala Teatrului Naţional, care era populată până la ultimul loc. „… toate încasările rezultate din seria concertelor – îşi aminteşte Alexandru Cosmovici – erau destinate operelor de binefacere, majoritatea pentru Crucea Roşie. Unul din ele, cel de-al cincilea a fost dat chiar şi pentru

12 Interviul

a fost transcris după înregistrarea pusă la dispoziţie de Dora Maria David, fost redactor muzical la Studioul regional de Radio Iaşi, difuzat pe canalul România Muzical, la 18 februarie 2001, în cadrul ciclului de emisiuni File din istoria Filarmonicii „Moldova” din Iaşi, realizat împreună cu prof. univ. dr. Mihail Cozmei. 13 Al. Cosmovici – George Enescu în lumea muzicii şi în familie, Ed. Muz. Buc. 1990, p. 42. 14 Al. Cosmovici – George Enescu în lumea muzicii şi în familie, op. cit. pp. 45-46.

File de album Locuri şi zidiri muzicale ieşene

În ultimii două sute de ani, s-a format în Iaşi un perimetru binecuvântat de muze – cel cuprins între străzile Armeană, Cuza Vodă, Ştefan cel Mare, I.C. Brătianu, Th.T. Burada, C-tin. Stroescu, Independenţei – unde Thalia (teatrul) s-a întâlnit cu Eutherpe (muzica) şi cu Terpsichore (dansul). Este locul unde la începutul veacului al XIX-lea, vistiernicul Alecu Balş a ridicat casele ce figurează astăzi pe strada Cuza Vodă (fostă Uliţa Golia) la numărul 29. Aici, în iarna anului 1847, va fi primit cu toate onorurile marele Franz Liszt, care a susţinut două concerte, în drumul său către curtea imperială de la Sankt Petersburg. În acelaşi perimetru se va ridica în anii 1894-1896 Teatrul Naţional Vasile Alecsandri, de către arhitecţii vienezi Ferdinand Fellner (1847-1916) şi Hermann Helmer (1849-1919), edificiu care astăzi găzduieşte şi Opera Naţională Română. În stagiunea 1917-1918, George Enescu şi orchestra sa şi-au desfăşurat repetiţiile în clădirea atelierelor din curtea Teatrului, iar concertele s-au ţinut în Sala Teatrului Naţional.

Casa Balş

În 1942, a luat fiinţă Filarmonica Moldova, care a activat la Sala Armeană (repetiţiile) şi în sala Teatrului Naţional (concertele) până în noiembrie 1957, când s-a mutat în actualul sediu din Casele Balş şi în cele ale fostului pension catolic francez Notre Dame de Sion.

Teatrul Naţional din Iaşi.

Clădirea din curtea Teatrului, care a găzduit repetiţiile din iarna 1917-1918 (st.) şi placa comemorativă (dr.)

File de album

La 1 noiembrie 1949 ia fiinţă Şcoala Medie de Muzică – care va deveni curând Liceul de Artă, iar astăzi Colegiul Naţional de Artă Octav Băncilă. Până în toamna anului 1950 va funcţiona în localul din strada Mohănescu – actuala Casă a Universitarilor. Din 16 noiembrie 1950, se mută în Str. Cuza Vodă nr. 29, integrându-se în acelaşi perimetru „muzical” despre care pomeneam mai sus.

Casa din curtea Bisericii Armeneşti în care a funcţionat Filarmonica „Moldova” de la înfiinţare până în toamna anului 1957.

Membrii orchestrei simfonice în curtea Bisericii Armeneşti.

Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă”, str. Cuza Vodă nr. 29. Clădirea veche (sus) şi una din clădirile noi (jos).

Institutul francez Notre Dame de Sion

File de album Continuând plimbarea imaginară, în imediata vecinătate a clădirii Filarmonicii se află – pe actuala stradă Th.T. Burada – casa în care a locuit marele muzician, folclorist şi istoriograf ieşean şi apoi fiica sa, violonista Lucia BuradaRomanescu, membră fondatoare a orchestrei Filarmonicii.

Casa Burada de pe strada cu acelaşi nume şi placa comemorativă.

Aproape de Casa Burada, în curtea Bisericii Sf. Ioan a locuit în tinereţe, împreună cu familia, dirijorul Emanuel Elenescu.

Casele din curtea Bisericii Sf. Ioan, strada T.T.Burada, vizavi de Casa Burada. Pe frontispiciul uneia din ele stă scris: „Şcoala de cântăreţi bisericeşti a soţilor Vasile şi Maria Rusovici”. Într‐una din aceste case a locuit dirijorul Emanuel Elenescu în vremea adolescenţei

File de album De cealaltă parte a clădirii Filarmonicii, pe strada Vovidenie, colţ cu str. Stroescu, la parterul unei case din apropierea Bisericii (casă bombardată în timpul celui de-al doilea război mondial) a locuit, în anii 1917-1918, George Enescu.

Strada Vovidenie (imagini din ambele sensuri) – pe care s-a aflat casa în care a locuit G. Enescu în anii 1917-1918.

Nu departe de Teatru şi de Filarmonică, pe strada Băncii – astăzi strada Maestrul Ion Baciu – în casa cu numărul 16, a locuit până în anul 1986 (când a părăsit Iaşul), dirijorul Ion Baciu, figură reprezentativă a Iaşului muzical din deceniile şapte–nouă ale veacului 20, urmat fiind, în aceeaşi casă, de compozitorul şi profesorul Vasile Spătărelu, fondator al şcolii ieşene de compoziţie.

Strada Maestrul Ion Baciu (fostă Băncii) nr. 16

Universitatea de Arte George Enescu În perimetrul Iaşului vechi, aproape la fiecare sută de metri există locuri cu semnificaţii istorice şi culturale care ar trebui puse în valoare, în circuit turistic, marcate cel puţin prin plăci comemorative. Vom pomeni aici câteva de importanţă muzical-artistică.

Sediul actual al Universităţii de Arte, de la intersecţia străzilor Horia şi Săulescu.

File de album

… şi primul sediu, clădirea aflată într-o înaintată stare de degradare (în trei poziţii) din str. G. Musicescu (fostă Banu), peste drum de sediul Romtelecom, Biserica Banu şi Colegiul Naţional. Alături, placa comemorativă destul de „îmbătrânită” şi ea, pe care stă scris: „În această clădire a funcţionat între anii 1860-1940 Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică. Aici au activat mari muzicieni care au pus bazele culturii muzicale româneşti moderne. Mai 1978.”

Pe strada Lăpuşneanu, într-o clădire (dărîmată în bombardament), aflată pe locul ocupat acum de Grădina Corso, funcţiona prin 1942 Conservatorul de Muzică şi Arte Dramatice sau Academia de muzică, mutată din strada Banu [astăzi str. Gavriil Musicescu]. Aici, la 8 iulie 1942 un grup de vreo 23 intelectuali ieşeni constituiau Filarmonica Moldova.

Intrarea în Grădina Corso de pe strada Lăpuşneanu

Facultatea de Teologie Ortodoxă (Seminarul teologic Veniamin Costache) – Palatul Mihail Sturza din spatele Mitropoliei.

File de album Biblioteca municipală Gh. Asachi - Clubul Prietenii muzicii În anul 1963 a fost fondat, în incinta Palatului Culturii Studioul artelor – Clubul Prietenii muzicii – având program săptămânal de audiţii şi concerte muzicale, prelegeri de istoria muzicii, sub îndrumarea muzicologului, prof. univ. George Pascu. Acesta a coordonat şi animat clubul timp de peste trei decenii (până la moartea sa, în 1996), atrăgând un public activ şi constant. Tradiţia a fost atât de solid instituită, încât activitatea clubului continuă şi astăzi.

Palatul Culturii din Iaşi, aripa stîngă. Aici fiinţează clubul „Prietenii muzicii”, în cadrul Bibliotecii Municipale Gh. Asachi

Ateneul Tătăraşi, centru european de creaţie

Noua clădire a Ateneului Tătăraşi, inaugurată în 2003.

… şi altele …

„O alta construcţie monumentală a Gării Iaşi este Palatul (strada Râpa Galbenă nr.12) devenit Cămin Cultural, apoi Club CFR, care a fost inaugurat în anul 1922. În această clădire erau cabinete medicale moderne, clase ale Grupului Şcolar şi Casa de Citire şi Sfat A.D. Xenopol, iniţiatoarea şi susţinătoarea ridicării acestei clădiri. Aici se organizau cursuri de instruire profesională a personalului [CFR, n.n.], se organizau cercuri tehnice pentru soţiile şi copiii ceferiştilor, se susţineau spectacole ale trupelor de dansatori, teatru şi ale corurilor înfrăţite. La astfel de şezători participau scriitorii şi oamenii de ştiinţă ieşeni, iar atmosfera era întreţinută de fanfara depoului, de fanfara staţiei, de orchestra pensionarilor şi de taraful funcţionarilor. Ce vremuri...” – reiese de aici importanţa muzicală a locului.

Râpa Galbenă şi Clubul CFR

Stagiune

Galeriile Grumăzescu Anticariat, care găzduiesc frecvente manifestări muzicale.

Casa de Cultură a Studenţilor

Cimitirul Eternitatea din Iaşi Cel mai vechi cimitir al Iaşului (datând din anii 1870) este totodată locul de întâlnire veşnică a numeroase personalităţi din istoria şi cultura română, dacă n-ar fi să pomenim decât pe scriitorii Ion Creangă, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Garabet Ibrăileanu; actorii Agatha Bârsescu, Aristizza Romanescu, Miluţă Gheorghiu şi alte figuri importante ale istoriei româneşti: Mihail Kogălniceanu, Vasile Conta, Ştefan Procopiu şi mulţi alţii. Mormântul compozitorului şi dirijorului G. Musicescu, de la Cimitirul Eternitatea din Iaşi

Galeria muzicienilor de aici este de asemenea impresionantă: Eduard Caudella, Gavriil Musicescu, familia Burada, Antonin Ciolan, Achim Stoia, George Pascu, Ion Baciu etc.

Stagiune Orchestra simfonică Mărgineanu Gheorghe Concert maestru

Vioara I Barbuş Cristian

Viola Şuvăială Mircea

Flaut Horez Ioan Cezar

Şef partidă

Vagner Iulia

Atribuţii solistice Şef partidă

Secuiu Geta

Apetroaie Alin

Şef partidă

Anania Adriana Dinu Emil Iuriciuc Virgil Orzan Sebastian Rotar Nicoleta Rotar Răzvan Sasu Cătălin Stanciu Andrei Stoica Teodora

Adumitroaei Cătălina Anania Maria Corroller Diana Costăchescu Mihai Gavril Doina Luca Beatrice Murgoci Profiriţa

Dodan Camelia

Vioara a II-a Hrubaru Vlad

Atribuţii solistice Şef partidă

Avădănei Nicoleta Călin Viorel

Tudorache Alina

Şef partidă

Blendea Andreea Calfa Ovidiu Chirilă Andrei Horez Doina Sabareze Sabina Scripcaru Aureliu

Atribuţii solistice Şef partidă

Olaru Alexandru Pană Delia

Violoncel Bişoc Liliana

Atribuţii solistice Şef partidă Atribuţii solistice Şef partidă

Oboi Ţaga Florin

Clarinet Ailenei Constantin Atribuţii solistice Şef partidă

Ailenei Mihai Atribuţii solistice Şef partidă

Grăjdeanu Mirel Nedelcu Ciprian Stoleri Silvia

Negoescu Aurel Budeanu Florian Fagot Hariton Georgel

Contrabas Mandache Grigoriţă

Atribuţii solistice Şef partidă

Guşă Ioan

Bîzgă Constantin Murgoci Radu

Atribuţii solistice Şef partidă

Moisuc Adrian

Corn Iftimie Adrian Patraş Paul Şef partidă

Petrea Constantin Popa Romeo Şef partidă

Trompeta Moraru Ioan Atribuţii solistice Şef partidă

Baciu Bogdan Trombon Ţurcanu Constantin Atribuţii solistice Şef partidă

Andron Radu Şef partidă

Cioată Marius Nechifor Ionuţ Tuba Blendea Constantin Atribuţii solistice Şef partidă

Percuţie Lupu Radu Atribuţii solistice Şef partidă

Lupu Cristina Şef partidă

Maxim Lucian Pian, celestă, orgă Ciotloş Ciprian Harpă Diaconu Adina

Stagiune Corul academic “Gavriil Musicescu” Dirijor: Doru Morariu

Soprane Avadanei Cristina Baciu Iolanda Bădărău Luminiţa Bleortz Victoria Brînzei Anişoara Chiru Ionela Costin Cristina Diaconu Mirela Morariu Mădălina Palamariu Mirela Pivniceru Claudia Popovici Raluca Postolache Roxana Rogojină Paloma Torboli Luiza Tumurug Ramona Turcanu Ana Ţurcan Romina

Mezzo-soprane Blându Mihaela Atribuţii solistice

Adam Luminiţa Arădoaie Manuela Lupascu Anne-Marie Casiean Simona Geta Castillo-Osuna Mirabela Chirilă Ramona Ciornei Doina Cojocaru Carmen Cozma Ioana Doroşinca Dana Egyed Cristina Giurgică Ana Grigoraş Cristina Pricop Mălina Răileanu Mirela Suditu Irina Timofte Angela Ţaga-Radu Consuela

Tenori Dumitru Radu Atribuţii solistice

Muntean Liviu Atribuţii solistice

Bucur Vasile Casiean Radu Dascălu Florin Egyed Eduard Luchian Florin Petrariu Alexandru Sandu Gabriel

Baritoni–Başi Anghel Laurentiu Bejan Ştefan Blându Bogdan Caziuc Alexandru Cărăbuş Bogdan Cilinschi Lucian Cilinschi Silviu Ciobotariu Nora Cojocariu Bogdan Grigoraş Gabriel Morariu Cosmin Popel Ştefan Ioan Talmaciu Costel

Cvartetul Ad libitum

Alexandru Tomescu —vioara I Şerban Mereuţă—vioara a II-a Bogdan Bişoc—violă Filip Papa—violoncel

Localizare Filarmonica Str. Cuza Voda 29, RO-700037, Iasi Tel: (004) 0232-212509, 0232-314601 Fax: (004) 0232-214160 Transport public: autobuz Bucegi (353 m N-E) tramvai Filarmonica (Teatrul Naţional)

Preţuri bilete şi abonamente

Planul sălii

Concerte vocal simfonice şi simfonice concerte obişnuite cat. A - 17 lei/bilet cat. B - 14 lei/bilet cat. C - 13 lei/bilet

concerte extraordinare cat. A - 26 lei/bilet cat. B - 18 lei/bilet cat. C - 17 lei/bilet

Abonamente cat. A - 12 lei/bilet cat. B - 11 lei/bilet cat. C - 10 lei/bilet Concerte corale, camerale şi recitaluri concerte obişnuite cat. A - 14 lei/bilet cat. B - 13 lei/bilet cat. C - 12 lei/bilet

concerte extraordinare cat. A - 18 lei/bilet cat. B - 17 lei/bilet cat. C - 14 lei/bilet

La aceste preţuri se adaugă: timbrul muzical în valoare de 5%, Crucea Roşie 1%, Monumente istorice 2%.

Bilete şi rezervări Pentru rezervarea de locuri pentru un anumit concert vă rugăm să ne contactaţi la numărul de telefon 0732.143.415 sau pe internet, la www.filarmonicais.ro (program casa de bilete: luni-vineri – 10-13, 17-19) Rezervările sunt valabile până cu 48 de ore înaintea începerii concertului.

Filarmonica magazin Editura „Artes” a Universității de Arte ”George Enescu” Iași ISSN 2285 – 3081 ISSN-L 2285 – 3081

Abonamentele se eliberează pentru un număr minim de zece concerte. Copiii, elevii, studenţii, persoanele cu handicap şi veteranii de război beneficiază de o reducere de 50% (cu excepţia concertelor extraordionare). Abonamentele sunt valabile pentru concertele de vineri seară.