Vita Catholica Banatus Nr.1 - 2022

Nr. 1 (330-331) - 2022

Revista Diecezei Romano-Catolice de Timișoara A Temesvári Római Katolikus Egyházmegye folyóirata Zeitschrift der Römisch-Katholischen Diözese Temeswar

„Cuvântul tău e făclie pentru pașii mei” (Ps 119,105) „Szavad lámpás a lábam elé” (Zsolt 119,105) „Die Wort ist meinem Fuß eine Leuchte” (Ps 119,105)

3 4

EDITORIAL Mesajul redacției / A szerkesztőség üzenete

pregătirii pentru 18 Perioada Nașterea Spiritului Sinodal...

Elena ȘTEFĂNESCU

ECUMENISM „Căci am văzut Steaua Lui la răsărit și am venit să-L adorăm.“ (Mt 2,2) Astrid SCHRIFFERT

19

ACCENTE DIECEZANE Întâlnirea clerului diecezan, a persoanelor consacrate și a cateheților Biroul de presă al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara

6 Creștinilor

Octava de Rugăciune pentru Unitatea Biroul de presă al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara

8 11

20

SFÂNTA SCRIPTURĂ EVANGHELIILE: INIMA CREDINŢEI Pr. Csaba Váncsa

21

ACCENTE DIECEZANE De ce comemorăm an de an deportarea germanilor în URSS? Dr. Claudiu CĂLIN

22

14 Mărturie

Mărioara FRANKA

16

SPIRITUALITATE Dimensiunea prezentă a mântuirii în creștinism

23

EGYHÁZMEGYEI RÁLÁTÁS „Néha csak engedem, hogy szeressen Isten” A temesvári Püspökség sajtóirodája

SĂPTĂMÂNĂ CĂSĂTORIȚILOR Să rămânem împreună!

ACCENTE DIECEZANE Curs online de animatori Ladislau POTA, grupul Tekmek/Biroul de presă al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara

DIÖZESANAKZENTE Professerneuerung mit Fr. Adrian Hafner in Tor de Cenci Fr. Adrian Hafner SDS

Irina Maria LĂPĂDAT

10

REVISTA DIECEZEI ROMANO-CATOLICE DE TIMIȘOARA A TEMESVÁRI RÓMAI KATOLIKUS EGYHÁZMEGYE FOLYÓIRATA ZEITSCHRIFT DER RÖMISCH-KATHOLISCHEN DIÖZESE TEMESWAR anul XXVIII Nr. 1 (330-331)

Adresa redacției: Timișoara 300102 Str. Ștefan cel Mare, nr. 19 tel: 0040-729-076.990 E-mail: redactiavcb2@yahoo.com https://gerhardus.ro/ro/ https://issuu.com/gerhardus.ro Nr. de aprobare 510/a 1994 ISSN 1454 - 1025

2

Ilustrații: www.pixabay.com

VITA CATHOLICA BANATUS

Director responsabil: Pr. Csaba VÁNCSA

Colaboratori: Claudiu CĂLIN, Enikő SIPOS, Maria LÁZÁR, Astrid SCHRIFFERT, Irina-Maria LĂPĂDAT, Elena ȘTEFĂNESCU. Design & layout: Silviu LAZĂR

Print: Tipografia DANTONY Timișoara

I

Nr. 1 - 2022

Pentru abonamente:

plata abonamentului se poate efectua prin virament bancar în contul:

RO11RNCB0249049285810001 B.C.R. Timișoara

C.I.F. RO4250689

• un exemplar - 8 RON

• un abonament pentru anul 2022 - 50 RON

• un abonament pentru străinătate - 40 euro • un abonament susținător - 100 RON

EDITORIAL

Mesajul redacției:

În fața oricărui început suntem puțin speriați și ne întrebăm cum va fi drumul cel nou pe care urmează să-l parcurgem. Mulți dintre noi vor fi încercați de frică, spaimă deoarece nu știu ce o să îi aștepte, dar dacă ne ațintim privirea spre Isus Cristos și ne punem speranța în el, cu siguranță că ne va fi mai ușor și vom primi ajutor de la El. Este de asemenea foarte important de a asculta sau citi cuvântul său căci acele cuvinte sunt pline de speranță. În Dieceza de Timișoara și în acest an pastoral ne aflăm în anul Sfintei Scripturi, de aceea punem accent pe Cuvântul lui Dumnezeu. Să ne familiarizăm cu el, să-l citim și să-l medităm.

La începutul acestui an, dorim să venim în fața cititorilor noștri cu articole pline de speranță, articole care ne duc mai aproape de Bunul Dumnezeu, totodată să reflectăm pentru cititorii noștri activitățile din Dieceza de Timișoara.

A szerkesztőség üzenete:

Bárminek az elején kicsit félünk, hogy milyen lesz az új út. Sokunkat megkísért a félelem, a rettegés, mert nem tudjuk, mire számíthatunk, de ha Jézus Krisztusra tekintünk, és benne reménykedünk, akkor minden bizonnyal könnyebb dolgunk lesz, és segítséget kapunk Tőle.

Az is nagyon fontos, hogy hallgassuk vagy olvassuk szavát, mert ezek a szavak tele vannak reménnyel. A Temesvári Egyházmegyében ebben a lelkipásztori évben a Szentírás évében vagyunk, ezért hangsúlyozzuk Isten Igéjét.

Ismerkedjünk meg vele, elmélkedjünk rajta.

Az idei év elején reményekkel teli, Istenhez közelebb hozó cikkekkel szeretnénk olvasóink elé állni, valamint bemutatni a Temesvári Egyházmegye tevékenységét.

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 1 - 2022

3

ECUMENISM Astrid SCHRIFFERT

„Căci am văzut Steaua Lui la răsărit și am venit să-L adorăm.“ (Mt 2,2) Seara de miercuri, 19 ianuarie, a fost o seară înălțătoare. Acest fapt se datorează întâlnirii organizate de Episcopia RomanoCatolică Timișoara și Centrul Diecezan de Tineret Timișoara, sub forma unei Rugăciuni Ecumenice pentru Tineri. Aceștia din urmă, au fost invitați din mai multe confesiuni, să fie în comuniune fraternă unii cu alții, să uite de prejudecăți și să îl preamărească uniți în rugăciune pe unicul lor Tată ceresc. Anul trecut aceeași întâlnire s-a desfășurat în mediul online din cauza pandemiei. Iar faptul că anul

4

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 1 - 2022

acesta s-a desfășurat în mod fizic în Biserica Romano-Catolică Millenium, a fost un plus pentru experiența participanților.

Câțiva tineri curajoși ne-au împărtășit câteva gânduri personale despre cum au trăit ei această seară spirituală și ce impact a avut atmosfera care s-a creat. „Mi-a plăcut foarte mult această seară de reculegere. A fost exact ceea ce am avut nevoie după o zi încărcată. Am fost plăcut surprins despre cât de minunat este să îți trăiești credința alături de mulți alți tineri, chiar dacă ei nu sunt de aceeași confesiune cu mine.“ Un alt punct care a fost deosebit de apreciat a fost implicarea din partea celorlalte confesiuni. „Prin faptul că tineri de mai multe confesiuni au ieșit în față și au citit, am putut să observ cum trăiesc ceea ce citesc, ceea ce spun. A fost foarte profund.“ „Poate nu știm cum să reacționăm în anumite situații. Nu știm ce e mai potrivit să spunem sau ce să nu spunem, să facem sau să nu facem ceva când sunt și alți tineri de alte confesiuni prin preajma noastră. Ne facem cruce sau nu? Ne închinăm sau nu? Poate suntem puțini cei care avem prieteni apropiați și de alte religii. Totuși, mi-am dat seama că a convețui cu alte confesiuni, nu înseamnă a fi neaparat prieteni, ci să ne respectăm unii pe alții și să nu judecăm niciodată, dar niciodată credința altcuiva.“ Aceiași tineri au realizat că a aduce mai multe confesiuni, mai multe grupuri împreună, va fi mereu dificil pentru că fiecare grup și fiecare confesiune are propriile reguli și principii și nimeni nu vrea să ofenseze pe nimeni. „Nu am înțeles tot din ce au citit sau au spus persoanele care au vorbit. Dar m-am ajutat de acel mic caiețel folositor pe care l-au pregătit organizatorii, unde au fost traduse câteva texte. Prin lucrul acesta am înțeles că

„ecumenismul“ nu îl trăim o dată pe an când se organizează o astfel de întâlnire, ci de fiecare dată când avem inima deschisă pentru aproapele nostru, indiferent cine este el. Iar pentru mine acest lucru este încurajator.“ A lua parte nu înseamnă a fi mereu în primul rând sau în prim-plan. Înseamnă a trăi împreună cu ceilalți oriunde ne-am afla. „Eu am stat mai în spate în biserică, dar pe mine m-au atins cel mai tare cântecele. Mi-au dat o stare de spirit atât de plăcută, și m-au ajutat să mă rog mai bine și mai ușor. E atât de interesant să observi diferențele dintre confesiuni după cum sună cântecele lor.“ „Eu de la cor am aflat de evenimentul acesta și cred că a fost o activitate reușită pentru noi. Astfel de evenimente mă ajută ca atunci când cânt, să nu uit niciodată că prin cântecul frumos, mă și rog totodată.“ Inițiativa aceasta, de a pune împreună mai mulți tineri de confesiuni diferite, a fost una de departe reușită. A avut un impact foarte mare și mulți tineri au aflat câte ceva nou despre alte confesiuni. De la vestimentația episcopilor, preoților și pastorilor până la tonul vocii oamenilor și ritmurile cântecelor, diferențele dintre confesiuni care, în alte împrejurări ar fi ieșit foarte tare în evidență, de această dată s-au armonizat atât de bine. „A fost foarte frumos și organizat. Eu nu am mai luat parte la un astfel de eveniment și mărturisesc că am făcut o alegere bună să ofer acest moment lui Dumnezeu. Eram sceptic dacă să merg sau nu, dar în final am simțit că am fost prezent unde trebuie.“ Iar asta înseamnă să fim incluși. Nu doar să fim undeva cu alți tineri, ci de a simți că prezența noastră contează. „La final am primit în dar o turtă dulce și un citat biblic: «Fiți tari și încurajați-vă inimile, toți cei ce nădăjduiți în Domnul. (Ps 31, 24)» Mi-a încălzit inima micul dar și versetul a rezumat perfect ceea ce am trăit în acea rugăciune.“ „Să nu căutăm răspunsuri în cărți, ci să ne uităm la viața noastră“, a spus Excelența Sa, Iosif Csaba Pál, Episcop Romano-Catolic de Timișoara. „Vedem de multe ori credința, dar este oare aceasta realitatea noastră?“ Părintele episcop a rezumat atât de frumos în meditația sa cum modul în care credința noastră definește

relațiile pe care le avem cu celelalte confesiuni. Și este adevărat. Dacă privim la viața lui Isus, la călătoria Sa prin care a predicat lumii cuvântul lui Dumnezeu, el este exemplul cel mai bun de urmat, care s-a adresat diferitelor grupuri de oameni. A știut și a înțeles că aceasta a fost misiunea Lui, și a transmis-o mai departe.

Ce (ne) spun magii? „Căci am văzut Steaua Lui la răsărit și am venit să-L adorăm.“ Și nouă ne este dat să vedem această stea prin ochii familiei noastre, prietenilor noștri, prin cei nevoiași și prin orice faptă de-a noastră.

Suntem cu toții invitați să nu mai amânăm, să nu mai stăm pe gânduri și să mergem și noi să-L adorăm pe Isus, fiecare cum știe și poate mai bine. Este un cadou atât de mare pentru Dumnezeu când copii săi se adună împreună în numele Său.

Nimic nu se poate organiza perfect, dar fiecare încercare din care extragem ceea ce este constructiv, ne apropie și mai mult de țelul nostru final: să fim copii iubiți ai lui Dumnezeu.

De aceea, tinerii mulțumesc organizatorilor, corurilor și tuturor celor implicați din toate confesiunile, pentru organizarea acestei seri, care, din mărturiile tinerilor, a fost reușită și rodnică.

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 1 - 2022

5

ECUMENISM Biroul de Presă al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara

Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor programată a se desfășura în perioada 18-25 ianuarie 2022 a continuat și la Bocșa Montană

Vineri, 21 ianuarie a.c, a avut loc o întâlnire ecumenică de rugăciune, la Biserica Ortodoxă Română „Pogorârea Sfântului Duh” din Bocșa Montană, cu participarea comună a E.S. Episcop Iosif Csaba Pál episcop de Timișoara, E.S. Ioan Călin Bot Episcop auxiliar grecocatolic de Lugoj și PS Lucian Mic, Episcop ortodox al Caransebeșului, fiind reuniți totodată și arhidiaconi, decani/protopopi și preoți aparținând celor trei confestiuni, dar și reprezentanții primăriei și consiliului local Bocșa Montană Primirea episcopilor s-a făcut la ora 1630, în mod protocolar, în fața primăriei orașului Bocșa-Montană. Aici, în sala de ședințe a primăriei dl. Mirel Pascu, i-a salutat pe cei trei ierarhi. A urmat vernisajul de pictură al artistului Nik Potocean, care a prezentat imagini realizate de domnia sa cu toate bisericile creștine, tradiționale, de pe raza orașului Bocșa. Episcopii au primit în dar câte o pictură a artistului. După acest moment cu toții s-au deplasat spre biserica protopopială

6

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 1 - 2022

ortodoxă română din Bocșa Montană. Inițiativa momentului cultural a venit din partea domnului Erwin Josef Țigla, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Banatul Montan în colaborare cu Biblioteca Orășenească „Tata Oancea“ din Bocșa-Montană.

Seara de rugăciune a început cu Acatistul Domnului nostru Isus Cristos; în lumea grecocatolică și ortodoxă, acatistul este modul cel mai simplu prin care credinciosul poate cere ajutorul divin în anumite momente importante din viaţă, dar şi legătura care se creează cu lumea divină. Acatistul reprezintă o slujbă liturgică în ritul bizantin prin care se rememorează evenimente sfinte şi se cere ajutorul lui Dumnezeu şi al sfinţilor în viaţa celui care se roagă citind acel acatist. În terminologia bisericească răsăriteană catisma înseamnă a şedea, iar acatism înseamnă a sta în picioare sau în genunchi, dar nu şezut. Aceasta este explicația pentru care la rugăciunea acatistului, cei prezenți s-au rugat în picioare sau în genunchi.

Rugăciunea acatistului a fost urmată de

salutul PS Lucian Mic, ocazie cu care acesta a transmis următoarele: „Încă din Biserica primară, inima și sufletul mulțimii celor ce au crezut, erau una. Inima și sufletul nostru, al celor care credem în Cristos, Mântuitorul lumii, și ne-am rugat împreună în această seară, a fost una. Fiindcă avem un singur Dumnezeu, iar Dumnezeu este iubire. Prin rugăciunea noastră, am mărturisit Învierea Domnului nostru Isus Cristos. Am simțit, în această seară, că harul lui Dumnezeu s-a pogorât peste noi și harul Duhului Sfânt a rămas peste noi toți.“ Ulterior, episcopul de Caransebeș, mulțumind pentru atât pentru prezența Excelenței Sale Ioan Bot, cât și E.S. Alexandru Mesian, episcop greco-catolic de Lugoj, pentru binecuvântarea oferită, l-a invitat pe prea sfințitul episcop auxiliar de Lugoj să adreseze cuvântul de învățătură poporului lui Dumnezeu prezent la rugăciune. Episcopul greco-catolic a menționat că: „Frumusețea va mântui lumea; cred că această expresie a fost zămislită întrun context asemănător acestei seri; sunt aici, pentru a cere alături de dumneavoastră, darul unității.“ Folosind drept punct de plecare Evanghelia Sf. Ioan (17, 21) – „Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu, în Tine, ca şi ei să fie una în noi“, episcopul a transmis că modelul unității în credință este reprezentat de iubirea dintre Fiul și Tatăl - Tatăl și Fiul – în Spiritul Sfânt. „Precum Tatăl este în Mine și eu în El“ nu înseamnă doar a fi, vedea, a simți, ci se concretizează și prin acțiune. Iar noi, acum, prin această întâlnire facem pași, voiți și hotărâți“ au fost cuvintele episcopului Ioan, transmise fraților și surorilor în Cristos.

Un alt moment important al serii de rugăciune a fost reprezentat de cuvintele pe care E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan romanocatolic de Timișoara le-a transmis celor prezenți: „Vreau să vă mulțumesc pentru frumusețe; ceea ce am trait aici, în această Biserică și în această comunitate; pentru adevărul pe care l-am primit prin predica PS Ioan și PS Lucian.

Am văzut frumusețe și adevăr; și vreau să vă mulțumesc pentru iubirea voastră. Când aceste trei lucruri: frumusețea, adevărul și iubirea sunt împreună, acolo este armonia adevărată. Și eu cred că doar Duhul Sfânt poate să lucreze

acest frumos. Vă mulțumesc frumos pentru găzduire și pentru această seară minunată.”

Momentul culminant și, totodată, cel de încheiere al acestei seri, a fost rugăciunea «Tatăl nostru», ocazie cu care toți cei prezenți, aparținând diferitelor confesiuni, dar fiind totuși frați și surori în Cristos, au putut să înalțe împreună această rugăciune a Domnului, Tatălui ceresc. Întâlnirea ecumenică a fost transmisă live pe pagina de Facebook a Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara, evenimentul fiind documentat fotografic de toate cele trei episcopii implicate.

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 1 - 2022

7

SFÂNTA SCRIPTURĂ Pr. Csaba VÁNCSA

Evangheliile: inima credinței

8

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 1 - 2022

Deoarece în Dieceza noastră (și) în acest an ne aflăm, tematic, în anul Sfintei Scripturi m-am gândit că duminică de duminică auzim câte un pasaj din Evanghelie, după care preotul celebrant rostește câteva cuvinte din învățătura Evangheliei. De aceea, poate ar fi momentul să aprofundăm un pic cunoașterea Evangheliilor. „Evanghelie” este un cuvânt de origine greacă, euangelion (εὐαγγέλιον), care ajunge în româneşte prin cuvântul latin evangelium şi înseamnă veste bună. Aceasta se referă la viaţa şi predica lui Isus Cristos, Fiul Unul Născut al lui Dumnezeu făcut om. Există patru evanghelii canonice: după Matei, Marcu, Luca și Ioan.

Ele fac parte din Noul Testament, dar aparţin canonului Sfintei Scripturi; „acest canon cuprinde 46 de scrieri din Vechiul Testament şi 27 din Noul Testament“ (Compendiu, 20).

Evangheliile au fost scrise între anii 60100 d.C. Conform tradiţiei, cu privire la autorii celor patru evanghelii ştim că: • Marcu: este adesea identificat cu “tânărul, acoperit numai cu o pânză” care a încercat să-l urmeze pe Isus după arestarea sa (Mc 14,51-52). Ulterior a fost discipol al sfântului Petru; l-a urmat şi pe sfântul Paul într-una din călătoriile sale misionare; • Matei: numit şi Levi, a fost unul dintre apostoli. Era vameş, adică perceptor de taxe: Isus l-a chemat în timp ce stătea la biroul de impozite; • Luca: discipol al sfântului Paul, l-a urmat în câteva din călătoriile sale. Este considerat şi autorul cărţii Faptele Apostolilor.

Era medic, probabil din Antiohia. Conform tradiţiei, a pictat şi un tablou, prima icoană a Sfintei Fecioare Maria; • Ioan: a fost unul din apostolii mai apropiaţi de Isus. În evanghelia sa el se indică adesea pe sine însuşi cu expresia „discipolul pe care îl iubea Isus”. Este considerat şi autorul celor trei scrisori apostolice şi al Apocalipsului. „Cele patru evanghelii, după Matei, Marcu, Luca şi Ioan, fiind mărturia principală cu privire la viaţa şi la învăţătura lui Isus, constituie inima tuturor Scripturilor şi ocupă un loc unic în Biserică“ (Compendiu, 22). În formarea evangheliilor se pot distinge trei etape:

1. Viaţa şi învăţătura lui Isus: Isus nu a lăsat nimic în scris. El a predicat şi a învăţat, şi-a ales şi format discipoli, îndeosebi pe cei doisprezece apostoli. (Kocsis Imre: Evangéliumok, 105) 2. Tradiţia orală: „După înălţarea Domnului, apostolii au transmis ascultătorilor lor ceea ce Isus a spus şi a făptuit, cu acea înţelegere deplină de care ei înşişi, instruiţi de evenimentele glorioase din viaţa lui Cristos şi luminaţi de Duhul Sfânt, aveau parte“ (Conciliul Vatican II, Dei verbum 19). Apostolii au realizat ceea ce Isus le poruncise: „Mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Mt 28,19). Aşadar, ei au îndeplinit această poruncă a lui Cristos, au vestit cu glasul episoadele la care au fost martori în timpul vieţii lor împreună cu Isus, repetând, mai ales acelora care încă nu-l cunoscuse, nu au auzit învățăturile sale.

3. Evangheliile scrise: Învăţăturile apostolice despre Isus nu au rămas doar o simplă învăţătură orală, ci foarte curând, treptat, au fost puse în scris. Şi acest lucru s-a întâmplat între anii 60-100 d.C. „Autorii sacri au scris cele patru evanghelii alegând anumite lucruri din mulţimea acelora care erau transmise fie oral, fie deja în scris, integrându-le pe altele într-o sinteză sau expunându-le în funcţie de situaţia Bisericilor, în sfârşit, păstrând forma unei vestiri, însă mereu astfel încât să ne comunice lucruri adevărate şi autentice despre Isus“ (Conciliul Vatican II, Dei verbum19). Totul a avut loc sub călăuzirea Duhului Sfânt, aşa cum asigurase însuşi Isus în timpul vieţii sale pământeşti: „V-am spus acestea cât timp mai sunt cu voi. Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte vi le-am spus eu“ (In 14, 26-26).

Există înainte de toate transmiterea manuscrisă (din anul 60 d.C.) în greaca biblică.

Cele mai vechi manuscrise ale evangheliilor, ca şi ale întregului Nou Testament, au ajuns la noi în greacă. Apoi, în secolele II-III, evangheliile au fost traduse din greacă în latină şi apoi după inventarea tiparului (din anul 1516) s-a trecut de la transmiterea manuscrisă la cea tipărită.

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 1 - 2022

9

Evangheliile sunt istorice deoarece prezintă în mod fidel faptele şi cuvintele lui Isus, în lumina morţii şi învierii sale sub influenţa Duhului Sfânt.

Dumnezeu este autorul cărților canonice din Sfânta Scriptură, așa sunt și Evangheliile. „Ceea ce a fost revelat de Dumnezeu şi este cuprins şi expus în Sfânta Scriptură a fost consemnat sub inspiraţia Duhului Sfânt.

Sfânta Maică Biserică, pe baza credinţei primite de la apostoli, consideră sfinte şi canonice, în totalitate, cărţile Vechiului şi Noului Testament, cu toate părţile lor, pentru că, fiind alcătuite sub inspiraţia Duhului Sfânt (cf. In 20,31; 2Tim 3,16; 2Pt 1,19-21; 3,15-16), îl au ca autor pe Dumnezeu şi au fost încredinţate ca atare Bisericii. Pentru redactarea cărţilor sfinte, Dumnezeu a ales oameni şi s-a slujit de ei lăsându-le uzul capacităţilor şi puterilor proprii, pentru ca, acţionând el însuşi în ei şi prin ei, aceştia să scrie ca adevăraţi autori tot ceea ce voia el şi numai aceea“ (Conciliul Vatican II, Dei verbum 11).

Bineînțeles mulți dintre cititori știu sau au auzit despre evangheliile apocrife, de aceea să vedem care este situația cu ele: începând din secolul al II-lea apar aceste evanghelii apocrife.

10

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 1 - 2022

Ele se nasc în contextul unor curente teologice considerate eretice de Biserica din acel timp; în multe cazuri, au pretenţia să umple tăcerile din cele patru evanghelii cu privire la anumite perioade din viaţa lui Isus, dând spaţiu larg fanteziei şi invenţiei; unii dintre ei chiar nu vorbesc despre moartea şi învierea lui Cristos.

Acestea sunt motivele pentru care evangheliile apocrife nu au fost acceptate oficial alături de cele patru evanghelii canonice, respectiv nu au fost recunoscute de Biserica Creștină ca inspirate de Dumnezeu. Aceasta s-a petrecut la un timp relativ scurt după ce au fost scrise, ele fiind considerate ca lipsite de credibilitate şi chiar, pe alocuri, dăunătoare. Trebuie amintit că cele patru evanghelii canonice sunt precedente evangheliilor apocrife. Evanghelia după Ioan, care este ultima din cele patru, a fost compusă prin anii 90-95, multe decenii înainte ca unii autori să scrie evangheliile apocrife.

Toți aceia care vor să se familiarizeze cu Sf. Scriptură trebuie să nu o lase acolo, pe raft, să se prăfuiască, ci să o ia în mână și să o citească.

Să ne lăsăm deci, inimile deschise ca aceste cuvinte ale Domnului să ne atingă, să ne inspire în fiecare zi și să ne conducă viața.

ACCENTE DIECEZANE Dr. Claudiu CĂLIN

De ce comemorăm an de an deportarea germanilor în URSS?

An de an, pe la mijlocul lunii ianuarie și uneori chiar până la începutul lui februarie auzim, cel puțin pe plan local și regional, că au loc comemorări, manifestări religioase și culturale, depuneri de coroane de flori și Liturghii pentru victimele deportării în URSS, în 1945. Dar cine au fost deportații, ce au făcut ei ca să li se întâmple o așa grozăvie și ce legătură avem noi cu ei? Înainte de toate trebuie să știm că deportările în URSS sunt unele dintre multele urmări ale teribilului război mondial – cel de-al doilea. Uniunea Sovietică – adică Rusia comunistă – a impus României la finele anului 1944 și începutul lui 1945, înainte încă de a se fi sfârșit războiul definitiv, ca să deporteze oameni, bărbați și femei, apți de muncă, pentru a depune muncă forțată și gratuită în stepele și în minele înghețate ale URSS-ului. Pentru aceasta au fost „aleși“ germanii din Banat,

Transilvania, Sătmar, Bucovina, Dobrogea și Vechiul Regat. De ce? Deoarece regimul comunist sovietic a crezut de cuviință să pună în spatele oamenilor simpli, civili, femei și bărbați „vina“ de a fi etnici germani, care in corpore erau considerați vinovați – deși majoritatea nu luptaseră în război – de grozăviile conflagrației mondiale. Nu a contat nimic, decât voința discreționară a tiraniei. Ei trebuiau să efectueze munci de reconstrucție, în contul distrugerilor provocate de război, deși încă nu se încheiase nici pacea și nici nu se stabiliseră daunele și măsurile reparatorii.

Zilele de 14/15 ianuarie 1945 rămân drept cele mai negre pentru germanii din România. Acum au început deportările în URSS… Bărbaţii cu vârste între 16 şi 45 de ani, și femeile, între 18 şi 35 de ani erau deportați. Erau scutite femeile însărcinate şi tinerele mame. Se hotărâse, VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 1 - 2022

11

datorită eforturilor Episcopului de Timișoara, dr. h.c. Augustin Pacha și ale Nunțiului Apostolic Andrea Cassulo, ca preoţii romano-catolici şi călugăriţele să fie exceptați de la deportare, măsura nefiind însă publicată şi aplicată în judeţul Severin de unde, un număr de opt preoţi activi au fost deportaţi. În total, din toată România au fost trimişi la trudă silnică circa 70-80.000 de germani, peste jumătate fiind credincioşi romano-catolici din Dieceza de Timișoara și din cele învecinate. O situaţie, pe regiuni, relevă numărul victimelor: 27.000 din Transilvania (dintre care 16.000 femei şi fete), din Banatul de câmpie 35.000 (dintre care 20.000 femei şi fete), iar din Banatul Montan şi Vechiul Regat 18.000, la fel, în mare majoritate de femei şi fete (suma totală este aici de 80.000!).

Episcopul Augustin Pacha s-a deplasat la Bucureşti pentru a cere sistarea acestei operațiuni monstruoase şi reîntoarcerea celor vizaţi. Încercările sale de a obţine audienţe la regele Mihai I, la regina-mamă Elena, la primul ministru Petru Groza, au fost sortite eşecului. Listele persoanelor ce urmau a fi deportate conţineau însă şi nume ale unor călugărițe tinere sau ale multor novice, postulante şi candidate la viaţa monastică, aflate deja în așezămintele 12

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 1 - 2022

Ordinului de „Notre Dame“. Problema era una atât umanitară, cât şi morală: umanitară deoarece nimeni nu concepea trimiterea unor tinere la muncă forţată, iar morală pentru că aceste tinere intraseră de bună voie în mănăstire, părinţii lor având încredere că în aceste aşezăminte fiicele lor vor duce o viaţă consacrată lui Dumnezeu dar, în acelaşi timp şi sigură, ferită de multe pericole şi frământări. După îndelungi negocieri purtate de surori şi conducerea episcopiei cu comandamentul Armatei Roşii în Timişoara, superiorii militari sovietici, agasaţi de insistenţa Superioarei provinciale au conchis: „Dacă mâine dimineaţă toate aceste tinere vor apărea în faţa noastră îmbrăcate în haine de călugăriţă, atunci vor fi scutite de la deportare“. În aceiaşi noapte de 14/15 ianuarie 1945 a avut loc în capela surorilor – aflată temporar în pivniţa de lemne a clădirii noi, alăturate provincialatului din Iosefin – înveşmântarea tuturor candidatelor la viaţa monastică în Ordinul de „Notre Dame“, indiferent de etatea avută şi care se aflau la acel moment în încinta mănăstirii.

Unsprezece candidate, cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, au devenit călugărițe, într-o ceremonie secretă, unică, nerepetată în existența ordinului, care număra, la acea dată, 11.000 de membre în întreaga lume, din care circa 500 în România.

Deportarea etnicilor germani, romanocatolici din Dieceza de Timișoara în URSS a făcut ca un alt ordin, Surorile Benedictine ale „Sfintei Lioba“ din TimişoaraElisabetin să îşi lărgească aria de activitate şi să ofere alinare în multe dintre probleme ivite în urma deportării. Mulți părinți din sate și orașe fuseseră deportați, copiii lor rămânând adesea fără îngrijire, alinare, hrană ori protecție - practic pe drumuri.

Astfel, este fondată aşa-numita „Opera de Ajutorare a Copiilor“ (Kinderhilfswerk), care oferea ajutor copiilor rămaşi acasă,

uneori total singuri, uneori (în cazuri „fericite“) doar cu bunicii. Pentru aceasta s-au efectuat lucrări de extindere la Spitalul Sf. Anna (Annaheim), astfel că aici au putut fi adăpostiţi circa 80 de copii. Aceste lucări au fost efectuate voluntar, în vara lui 1946, de către muncitori de diverse confesiuni şi naţionalităţi. De asemenea s-a deschis şi un „punct de ajutor“ tot pentru copii şi la Aradul Nou. Tot în chestiunea deportării, benedictinele au organizat, având adesea şi sprijinul surorilor de „Notre Dame“, aşanumita „Opera de Ajutorare a celor reveniți acasă“ (Heimkehrerhilfswerk). În acest scop, Sr. Patrizia Zimmermann s-a deplasat între 1945-1947 în mai multe localităţi, organizând cu ajutorul unor preoţi locali sau din zonele respective, deja în 1945 aşa-zise „puncte de ajutor“ în Maramureş (împreună cu preotul Josef Sundhausen), la Oradea, la Bucureşti cu ajutorul preotului Josef Schubert (ulterior episcop clandestin) şi cu capelanii Pojar şi Baltheiser. În 1946 s-au organizat „puncte de ajutor“ la Focşani, cu capelanul Stefan Fischer, la Iaşi, tot cu ajutorul capelanului Fischer, unde Sr. Hildegardis Wulff şi învăţătorul Johann Weber, reuşesc să ajungă cu un vagon de alimente. În Maramureş, sora Patrizia şi capelanul Michael Sauer fac naveta între oraşul de frontieră Sighetul Marmaţiei şi Oradea pentru a veni în ajutorul celor care se întorceau de la munca forţată din URSS. Deportarea germanilor din Banat în URSS, în marea lor majoritate romanocatolici, a constituit o dramă umană colectivă, dar și personală. Mulți au murit înghețați în trenuri sau în stepele rusești, epuizați fizic, fără hrană, fără îmbrăcăminte potrivită temperaturilor scăzute, bătuți de gardienii sovietici, unii uciși sau dispăruți.

Mulți au reușit să se întoarcă după cel puțin 1 până la maxim 3-4 ani. Destui au murit pe drumul de întoarcere sau chiar

acasă, la scurt timp după revenirea pe meleagurile natale, datorită privațiunilor fizice și psihice suferite. Unii au ajuns acasă, găsindu-și bătrânii bolnavi, slăbiți sau decedați, iar casele uneori luate de alții. Pe alții, proprii lor copii, la deportare mult prea mici sau nou-născuți, nu i-au recunoscut, temându-se de ei ca de niște străini. Pentru majoritatea, însă, credința în Dumnezeu, speranța în revederea celor dragi și în eliberare, precum și iubirea față de Creator, de liberate și de oameni, au reprezentat singurele puncte de sprijin în această dramă. Nu au fost puțini aceia care, o dată reveniți, primul drum pe care l-au întreprins a fost la Maria-Radna, pentru a mulțumi lui Dumnezeu prin mijlocirea sf. Fecioare Maria pentru ajutorul dat în cele mai grele clipe, pentru propria viață salvată. Pentru acești oameni, bunici, părinți și confrați ai noștri, nedreptățiți din cauza limbii, etniei și poate tocmai a tinereții și credinței lor, ne rugăm an de an.

Să nu îi uităm, să le păstrăm vie memoria, să învățăm de la ei lecția statorniciei, credinței, speranței și iubirii și să nu mai lăsăm să se mai repete una ca asta, de acum înainte.

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 1 - 2022

13

ACCENTE DIECEZANE Mărioara FRANKA

Mărturie În dieceza de Timișoara, acum trei ani s-a inițiat un curs pentru laici, pentru formarea de apostoli ai zilelor de astăzi. În cadrul acestui curs, în fiecare vineri, sunt invitați preoți care țin câte o prelegere, cateheze. Dar nu doar preoții dau mărturie despre munca lor, despre viața lor spirituală, ci și participanții. Aducem, în cele ce urmează, o mărturie de suflet a doamnei Mărioara Franka: „Lăudat să fie Isus Cristos! „Mă veți căuta și mă veți găsi, pentru că mă veți căuta din toată inima voastră.“ (Ier 29, 13) Mă numesc Mărioara (Mara) Franka și locuiesc în comuna Ghiroda. Împreună cu familia frecventăm biserica din localitate – care este o filială a bisericii Millennium (Parohia Fabric). Sunt căsătorită, am o fiică, Noémi, care

14

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 1 - 2022

după terminarea facultății lucrează la Cluj.

Acest curs pentru laici, la care particip, a îmbunătățit legătura mea cu Isus, și chiar viața mea de creștin. În primul rând, am acordat mai mult timp rugăciunii și lui Dumnezeu; am învățat să mă abandonez voinței Lui, ceea ce a dus la creșterea mea spirituală, să răspund la chemarea lui. Acum doi ani, părintele paroh al bisericii Millennnium a anunțat începerea unui curs de formare pentru laici. L-am rugat să fiu și eu înscrisă. De ce? Cred că am răspuns afirmativ la chemarea Domnului, pentru a mă forma, pentru a-mi deschide și mai mult sufletul și inima. Bunul Dumnezeu m-a chemat de mai multe ori, în diferite moduri, dar abia acum am răspuns. Eu știu că Bunul Dumnezeu a fost întotdeanu cu mine, lângă mine. Prima școală a credinței este familia.

Prima amintire a copilăriei au fost pelerinajele la Maria-Radna, când bunica mea m-a luat de mână, și ne-am rugat Domnului pentru familie, pentru sănătate și binecuvântări. Eram cazați în podurile caselor din Neudorf, în șură, unde pelerinii primeau găzduire. Mai târziu am fost luată de mână de soțul meu, Józsi, și ne-am căsătorit la Biserica Millennium; aici ne-am creștinat copilul, pe Noémi. La Ghiroda, în micul grup de Rozar, mergând cu Oma la ora de rugăciune, am învățat Rozariul, rugăciuni și cântece în limba maghiară. Cei din comunitatea grupului de Rozar m-au invitat la pelerinaje, unde Maica Domnului, Sfânta Ferioară Maria mijlocește pentru noi. Aici am simțit căldura comunității și iubirea lor, pentru care le sunt recunoscătoare. Rugăciunile sunt mai profunde, Rozariul, Novenele, Breviarul; simt importanța rugăciunilor în sufletul meu. La sfârșitul zilei îi mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru familie, copil, sănătate și oamenii minunați, pe care i-am întâlnit pe calea vieții.

Rezultatul: o pace interioară. Eu consider că am crescut spiritual în urma acestor doi ani de formare, anii cursului. A fi ucenica lui Cristos este un lucru minunat, permanent, dar și greu.

Acest curs m-a schimbat, m-a transformat.

Am învățat să accept, să-i mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru toată viața mea. Rugăciunea sinceră mi-a înfrânt mândria, orgoliul, lăcomia.

Rugăciunea este mai prezentă încercând să ascult voița lui Dumnezeu. Mereu am simțit nevoia de a mă ruga, mai ales când existau probleme, iar în suflet furtuni de nemulțumiri și îndoieli. Știu, cu umilință, cine sunt. Nu merit atâtea haruri și binecuvântări, dar Dumnezeu vede ce este bun în mine și cred că sunt un mic instrument în mâna lui – îmi călăuzește viața.

Datorită prelegerilor și întâlnirilor fizice, cât și online, am întâlnit oameni minunați, cu care am dialogat, am ascultat mărturii, exemple de viață, ne-am rugat împreună. Aceste lucruri se datorează iubirii lui Dumnezeu. Împreună aducem vestea bună că suntem iubiți și dorim să-l facem prezent în viața de zi cu zi – transmițănd mai departe binecuvântările Lui. O mare provocare o constituie evaluarea poziției mele în biserică. Doresc să mă implic în activitățile comunităților din biserică, în

relațiile cu ceilalți creștini, să ajut acolo unde este necesar, să tratez cu respect și atenție copii și bătrânii, orfanii și văduvele, să mă rog pentru toți care au nevoie de iubirea lui Dumnezeu.

Un lucru sensibil pentru mine îl reprezintă cei vulnerabili, cei năpăstuiți de soartă, copii abandonați, cei cu handicap, oamenii străzii.

Chiar dacă primul impuls este de a-i ocoli, nu este creștinește și nici uman, deoarece și (ca și mine) ei au nevoie de iubirea lui Dumnezeu.

Dorința mea este să pot vorbi liber despre Biserică, despre Isus, pentru că acordăm foarte puțin timp pentru dialog. Voi aprofunda relația mea cu Dumnezeu, cu oamenii, pentru a putea dărui ce am învățat. Prin exemplul meu să arăt iubire, bunătate, respect pentru cei care au nevoie. Să fim uniți în credință. Dacă fac lucrurile cu iubire, eu voi fi ajutată, deoarece dăruiesc tot ce am mai bun. Isus Cristos ne învață să-l recunoaștem în acești oameni, care aspiră la iubire lui. Să-l descopăr în aproapele – pe El – eu să fac primul pas spre celălalt.

Doresc să mă ofer voluntar, pentru a ajuta seniorii parohiei aflați în nevoi.

Să privim cu inima, să auzim cu sufletul, să atingem cu gânduri iubirea lui Isus Cristos.“

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 1 - 2022

15

SPIRITUALITATE Irina Maria LĂPĂDAT

Dimensiunea prezentă a mântuirii în creștinism Când am avut ocazia sa ajung in Țara Sfântă, cu ceva ani în urmă, m-am gândit că pe acest pământ stâncos și arid a pășit în lume însuși Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, fiind om printre oameni. Aceia care l-au văzut, cu siguranță nu au conștientizat privilegiul pe care l-au avut, de a-l vedea cu ochii lor pe însuși Fiul lui Dumnezeu. Nu a fost acesta oare acea făptură minunată, despre care pomenesc acatistele răsăritene în acest stih: Arătat-a făptură minunată, arătându-se nouă Făcătorul? Cu siguranță că așa trebuie să fi fost. Cu toate acestea, să nu uităm că Isus Cristos a venit ca mântuitor și răscumpărător al păcătoșilor din toate timpurile. El ne spune în cuvintele sale, că cei curați cu inima îl vor vedea pe Dumnezeu, aceștia fiind numiți fericiți. Prin urmare, șansa de a-l vedea pe Dumnezeu este deschisă numai aceluia care este curat cu inima sau mai degrabă smerit; indiferent sub ce formă s-ar împlini aceste cuvinte spuse de Isus Cristos, ele aduc omului,

16

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 1 - 2022

de fapt, cea mai mare fericire, aceea de a-l vedea cu ochii săi pe însuși Dumnezeu. Pentru unii, inima curată se manifestă încă de la naștere, de la începutul vieții, pentru alții, ea trebuie cultivată prin muncă, prin rugăciune, prin meditația la cuvântul lui Dumnezeu. Și dacă vorbim despre inimă, atunci trebuie să avem în vedere intenția, poate factorul principal după care ne apreciază Dumnezeu, adică gândul care stă la baza tuturor acțiunilor noastre. În viața noastră zilnică, avem momente și momente. Uneori suntem încrezători și optimiști, alteori cădem în tristețe, ne gândim la lucrurile pe care nu le avem și le-am dori, la cum am vrea să fie unele situații și nu sunt, ceea ce este normal, pentru că nu cred că poate exista o viață omenească fără dorințe. O astfel de viață, în care să nu dorești nimic, nu este specifică unui om. Așa oscilează în viața noastră clipele de bună dispoziție, împletite cu clipele de proastă dispoziție, pentru că gândurile și stările noastre nu sunt constante. Ceea ce este

important, este ca inima, stâlpul principal al vieții noastre, să rămână constantă în credința față de Dumnezeu, să nu se schimbe niciodată.

Așa avem garanția că vom fi biruitori și vom avea șansa și privilegiul de a-l vedea cu ochii noștri pe Dumnezeu.

Privind lumea dimprejurul nostru, putem vedea lucrarea lui Dumnezeu. Chiar dacă nu putem înțelege atât de multe lucruri, putem observa că întreaga creație, tot ce ne înconjoară, este perfect armonizat, iar noi oamenii facem parte integrantă din această creație. Prin urmare, fiecare își are locul și rostul în această întreagă creație.

Sfânta Scriptură ne spune că nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu, doar pe fiul Său; pe Acela l-a făcut cunoscut. Probabil că această modalitate de a se întrupa a fost singura posibilă ca Dumnezeu, spiritul cel Atotputernic, să se arate ochilor noștri. Creatorul s-a făcut cunoscut creației sale, prin coborârea la același nivel cu creația sa. Prin întrupare, a dorit să se arate nu atât pe Sine, cât mai ales să ne facă să

înțelegem ce vrea de la noi, cum dorește ca noi să fim. Așa ne spune și Sfânta Scriptură, după cum înțelegem că la botezul lui Isus în râul Iordan, Duhul Sfânt a revelat cuvintele: Acesta este Fiul meu prea iubit, în care îmi găsesc plăcerea. Aceste lucruri sunt încă prezente, decizia noastră de a-l urma pe Dumnezeu și de a ne schimba destinul este acum, în acest moment al vieții noastre. Așa ne este și mântuirea, tot la îndemână, tot acum, în acest prezent în care trăim avem posibilitatea de a alege calea care duce spre Dumnezeu. Acesta este darul lui Dumnezeu pentru noi, creștinii, întrucât prin credința în Fiul său, să avem posibilitatea ca acum, să alegem mântuirea, prin atitudinea de a urma exemplul Fiului Său. Alte religii ne spun că mântuirea este mai anevoioasă, depinde de evoluția sufletului și poate dura multe „vieți“.

Pe câtă vreme, Dumnezeu prin Isus Cristos, ne oferă posibilitatea ca noi, crezând în El și urmându-l, acum și în această viață, să fim mântuiți, pentru că oricine crede în El, nu va muri, ci va avea viață veșnică.

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 1 - 2022

17

SPIRITUALITATE Elena ȘTEFĂNESCU

Perioada pregătirii pentru Nașterea Spiritului Sinodal...

Abia am așteptat programul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor!

Nerăbdarea o datorez faptului că eu iubesc venirea Lui, a Mântuitorului în mijlocul nostru! Am înțeles că noi toți cei care dorim să participăm la serile de Rugăciune pentru Unitate suntem fericiții pe care Dumnezeu i-a înștiințat de Nașterea Fiului său! Pentru că mi-a plăcut mereu rolul stelei lui Isus, imediat i-am anunțat pe aceia care caută și iubesc unitatea dorită de El. Vom sta în Prezența Lui, Îl vom asculta, ne va vorbi, pentru fiecare va avea un mesaj: „Celui care Mă iubește, aceluia Mă voi revela“, iar Noi cu toții Îl iubim! Părinte Sfinte, în numele Fiului tău, te rugăm să îl trimiți pe Duhul Sfânt la fiecare din aceste Case ale Tale, în fiecare zi, pentru că unitatea este opera ta!

Oare nu ascultarea din iubire este cea care învinge chiar și moartea?! Ascultarea de El este antidotul morții, astăzi! Tatăl ni l-a trimis pe Emanuel (Dumnezeu este cu noi), „Ascultător până la moartea pe Cruce“! El a venit prin Preasfânta Fecioară Maria, care încă înainte de a înțelege în profunzime misiunea sa, a acceptat voința Tatălui. Învățăm de la Maria că așa se poate naște Isus, spiritul comuniunii, în inima noastră, prin ascultarea de voința Tatălui, pe care ne-o face cunoscută! Doar așa putem să fim Biserica-Comuniune, indicată de Concilil din Vatican II! Vorbind cu prietena mea, Dani Liker și fostă colegă din școala generală și liceu, catolică și ea, îi spuneam că atât Conciliul Vatican II, cât și drumul sinodal, este la fel ca și celelalte conciili, și totuși nu. Celelalte au avut loc pentru a înfiera erezii, dar sinodul

18

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 1 - 2022

de acum urmărește reînnoirea tuturor compartimentelor Bisericii Universale, iar Conciliul aflat acum în perioada de pregătire, urmăreșteșe reînnoirea fiecărei persoane! Am întrebat-o pe Dani: tu ce ai de spus? Cum vezi Biserica noastră, în timpurile de azi: „este timpul să devenim mai umani, să ne pese de ceilalți! Banul a ajuns pentru mulți pe primul loc. Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc, pentru întreaga omenire!“ Dacă prin Conciliul Vatican II, Pedagogul Divin a voit reînnoirea prin Duhul Sfânt a fiecărui compartiment al Bisericii, acum, în virtutea aceluiași plan de iubire, declanșează, trimițând același Duh Sfânt, și pregătește prin Sfântul Părinte Papa Francisc, Conciliul despre Sinodalitate, care are în vedere reînnoirea fiecărei persoane care formează Biserica cea vie! Cu mine, cu tine, cu noi e necesar să înceapă reînnoirea! De ce oare? Pentru că noi am fost chemați la unitate, la evanghelizare, chemați la a descoperi maternitatea divină, la a naște sufletele sinodale să mergem împreună preamărind pe Dumnezeu!

Dacă suntem ucenicii lui Isus, atunci avem cu El același țel al misiunii pentru care ne-a ales, ne-a chemat, ne-a format și ne-a trimis! Și pentru că Biserica este Trupul Său mistic... îmi amintesc cum spunea de Biserica- Mireasa Lui...

Dacă noi știm că doar „unde doi sau trei adunați în Numele“ Lui, El vine în mijlocul nostru, este normal să fim permanent în unitate, pentru ca El să fie prezent, iar lumea să creadă!

ACCENTE DIECEZANE Biroul de Presă al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara

Întâlnirea clerului diecezan, a persoanelor consacrate și a cateheților Ziua Mondială a Vieții Consacrate a fost instituită de Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1997 și se celebrează an de an în data de 2 februarie. În Dieceza de Timişoara această zi se sărbătorește de mai mulți ani printrun pelerinaj și o întâlnire a membrilor clerului și ai instituțiilor vieții consecrate din diverse parohii și comunități, organizată în sâmbăta cea mai apropiată de data de 2 februarie. În acest an evenimentul a avut loc pe 5 februarie, cei prezenți putând participa la program exclusiv online, conectați pe platforma de comunicare Zoom. Deoarece tema întâlnirii a fost „Cateheza pentru copii, în parohii și biserici, și – în general – activitățile pentru copii“, la întâlnire au fost invitați și profesorii de religie și cateheții din Dieceză.

Programul a început cu o rugăciune rostită de Msgr. Johann Dirschl, vicar general, după care cei prezenți au fost salutați de către Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan. În legătură cu Ziua Mondială a Vieții Consacrate, în cuvântul de salut, Episcopul Diecezei a menționat câteva aspecte care ar trebui să caracterizeze comunitățile sacerdotale și călugărești, cum ar fi: respectul față de ceilalți, comunicarea deschisă, comuniunea trăită în Isus Cristos, transmiterea Cuvântului lui Dumnezeu. „Deja la începutul vocației noastre eram conștienți de faptul că facem parte din corpul mistic al lui Isus. Suntem chemați să dăm un exemplu de comuniune, să comunicăm adevărul, direct și cu iubire.“ – a spus Pr. Episcop, iar în legătură cu parcursul sinodal a subliniat: „Pe drumul sinodal, dacă trăim acest spirit cu adevărat, putem învăța două lucruri: cum să fim comunitate și ce putem face noi, ca și comunitate pentru cei care sunt departe de biserică. Drumul sinodal este un moment al harului, dacă îl parcurgem ascultând pe Duhul Sfânt.“ Întâlnirea a continuat cu prelegerea și prezentarea Power-Point a Pr. Csaba Miklós, paroh de Mailat, legată de tema aleasă: „Cateheza pentru copii, în parohii și biserici,

și activitățile pentru copii.“ Pentru început, vorbitorul a prezentat participanților un mic video în care elevi ai școlii locale au răspuns la întrebarea dacă este sau nu nevoie de cateheză în parohie, și dacă da, ce teme ar dori ei să abordeze. Tinerii chestionați au răspuns cu toții afirmativ la ideea organizării orelor de religie în parohie, aducând argumente cum ar fi: întărirea spiritului comunității, s-ar cunoaște mai bine între ei, ar putea discuta mai profund despre Biserică și Dumnezeu. Prelegerea Pr. Paroh a fost axată pe 8 teme: parohie si paroh, locul unde se desfășoară orele de religie, activitatea cu ministranții, conținutul orelor de religie, colaboratorii, tabere pentru copii și tineri, legăturile dintre parohii și participarea la programele diecezane, aplicarea diferitelor platforme online în comunicare și cateheză. În ultima parte a întâlnirii Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, le-a prezentat celor prezenți câteva aspecte legate de recensământul populației și locuințelor din acest an, subliind importanța participării în primul rând la etapa de autorecenzare. Întâlnirea s-a încheiat cu rostirea împreună a rugăciunii Ave Maria și binecuvântarea Episcopului Diecezan.

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 1 - 2022

19

EGYHÁZMEGYEI RÁLÁTÁS A temesvári Püspökség sajtóirodája

„Néha csak engedem, hogy szeressen Isten”

A temesvári Püspökség és az Egyházmegyei Család- és Felnőttpasztorációs Iroda közös szervezésében február 21-én, pénteken hároméves továbbképző kurzus kezdődött, amelyen az egyházmegyéből azok a felnőtt hívek vettek részt, akik szeretnének megerősödni a hitükben, valamint fejlődni a keresztényi szolgálatban. A tanfolyam célja támogatni a híveket abban, hogy missziós lelkülettel kapcsolódjanak be az egyes plébániák életébe. – A temesvári egyházmegye honlapja 2020-ban így tudósított a hosszútávú kezdeményezésről, amelybe az egyházmegye több plébániájáról kapcsolódtak be a hívek. Az új típusú koronavírus-járvány miatt a megnyitót követően a kurzus a következő hónaptól már internetes kommunikációs felületen folytatódott, és a péntek délután 6 órára időzített előadásokba azóta is online tudnak bekapcsolódni az érdeklődők. Február 11-én, pénteken a kurzus résztvevői dr. Fábry Kornél atya, a magyarországi Országos Lelkipásztori Intézet igazgatója, az 52. Nemzetközi Eucharisztikus Kongresszus Általános Titkárságának főtitkára előadásán vehettek részt, amelynek címe: A szentségimádás lelkisége.

A találkozót Szilvágyi Zsolt pasztorációért felelős püspöki helynök, temesvárjózsefvárosi plébános üdvözlete és Bálint Klárának, a temesvár-erzsébetvárosi plébánia munkatársának imája nyitotta meg. Ezt követően a püspöki helynök átadta a szót Fábry Kornél atyának, aki a rá jellemző közvetlenséggel, nyíltsággal és őszinteséggel osztotta meg személyes tapasztalatait, lelkipásztori hivatása meghatározó eseményeivel kapcsolatos élményeit a hallgatósággal. Előadásában, amelyet Matieș

20

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 1 - 2022

Marin karánsebesi plébános fordította román nyelvre, szó esett hivatásról és elhivatottságról, továbbá arról, mit jelent Jézust a mindennapok középpontjába helyezni, elfogadni az Ő akaratát, hálát adni nem csupán a jó dolgokért, hanem a nehézségekért is, felfedezni Istent a véletlenekben, illetve bízni Benne akkor is, ha nem mindig látszik azonnal ennek az eredménye. – Nem elég egyszer dönteni a Jóisten mellett. Minden reggel a Jóistennek ajánlom a napomat. Minden nap meg kell hozni azt a döntést, hogy Isten szándékai szerint szeretném élni az életemet, hogy az ő jelévé, hiteles jellé tudjak válni a világban – fogalmazott a meghívott előadó, aki több pontban vázolta, mi utal arra, hogy Isten hív, illetve vezet: – Az első a vágy a szívemben arra, amire a Jóisten hív. A második a körülmények, amelyek lehetővé teszik azt, amire a Jóisten hív. Ezt gondviselésnek szoktuk nevezni. A harmadik a képesség: képes vagyok-e megtenni azt, amire hív, a negyedik pedig a visszajelzés attól, akitől a felkérés jön. Az imádságban kaphatunk indíttatást és kérdezhetünk is Tőle.

Ugyanakkor Isten a többi emberen keresztül is segít vagy üzen, ha nyitottak vagyunk erre. Nem kell minden kérdéssel Hozzá fordulni, de vannak helyzetek, például amikor komoly döntés előtt állunk, hogy szükség van a Bölcsesség Lelkére.

Az előadást követően a résztvevők kiscsoportban osztották meg gondolataikat a Kornél atya által javasolt két kérdéssel kapcsolatosan: mikor tapasztaltam meg életemben Isten jelenlétét, illetve milyen területen kell változtassak, hogy még szorosabbra fűzzem Istennel való kapcsolatomat?

Pál József Csaba megyés püspök azzal köszönt el Fábry Kornél atyától, hogy az Országos Lelkipásztori Intézet által szervezett Lelkipásztori Teológiai Napokról mindig sok szép élménnyel, lelkiekben megerősödve és gazdagodva tért haza, ezért külön is kéri Isten áldását igazgatói munkájára.

A találkozó főpásztori áldással ért véget.

SĂPTĂMÂNA CĂSĂTORIEI

Să rămânem împreună!

Manifestarea intitulată Săptămâna Căsătoriei, inițiată de Biroul pentru Pastorația Familiilor din cadrul Episcopiei RomanoCatolice de Timișoara, a început în mai multe biserici duminică, 6 februarie cu Sf. Liturghie pentru familii. Redăm în cele ce urmează relatarea trimisă nouă de familia Varga. În data de 14 februarie este ziua Sf. Valentin. Acest sfânt a fost un preot care a trăit în secolul III d.Cr. Conform unei relatări, în timpul persecutiilor împotriva creștinilor, Sf. Valentin a cununat tineri creștini riscânduși astfel libertatea și chiar viața. De aceea, în toată lumea ziua de 14 februarie se sărbătorește ca fiind ziua îndrăgostiților. În cea de-a doua săptămână a lunii februarie Biroul pentru Pastorația Familiilor oferă mai multe programe spiritual-recreative cuplurilor creștine. Scopul nostru este să vorbim despre relațiile bazate pe fidelitate și credință, despre familie, despre sacramentul Căsătoriei. În bisericile Diecezei noastre Săptămâna Căsătoriei debutează în fiecare an cu Sf. Liturghii în cadrul cărora soții prezenți primesc o binecuvântare specială. Așa s-a întâmplat și în data de 6 februarie a.c. în biserica parohială din Timișoara-Iosefin, în cadrul celor trei Sf. Liturghii.

Am participat cu bucurie împreună cu familia mea la această Sf. Liturghie, unde atât lecturile cât și rugăciunea universală au fost citite de către membrii familiilor prezente.

Omilia și mesajele pe care le-am putut lua cu noi în sufletul nostru se pot rezuma în trei puncte:

pescuit! (cf. Lc 5) Începe din nou! Nu renunța!

– Acest cuvânt de încurajare al lui Isus ne încurajează și acum. Înaintează în larg!

Isus ne încurajează să ne scufundăm adânc în sufletul nostru, în relațiile noastre, în vocația noastră. De exemplu, să nu rămână nimeni la nivelul credinței pe care a avut-o la Sf. Mir. Ea a fost la un moment dat un fundament, un punct de început, dar el trebuie să devină solid; este necesară o credință mult mai profundă, matură. Dar o relație poate fi și superficială.

Majoritatea oamenilor fac greșeala că nu observă: s-au îndepărtat unul de celălalt și nu au crescut în relația lor. „Înaintează în larg!“ ne încurajează Isus. După binecuvântarea finală familiile prezente au primit o binecuvântare personală și o iconiță cu rugăciunea sf. Papă Ioan Paul al II-lea. Totodată am fost cu toții invitați la Bazilica Maria Radna pentru a parcurge în doi Calea Cuplurilor Căsătorite. A fost frumos! Am fost împreună! Să rămânem împreună!

Întoarcerea la începuturi Este bine, ca soții să se întoarcă la propriul lor „Lac Genezaret”, să-și amintească cum a început relația cu soțul/soția, nunta, venirea pe lume a copiilor… Toate acestea ajută la reînvierea entuziasmului inițial.

Trebuie să o luăm de la capăt În fiecare relație, în fiecare vocație lucrurile bune trebuie luate uneori de la capăt.

Evanghelia spune că, la cuvântul Domnului, apostolii au aruncat din nou năvoadele pentru VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 1 - 2022

21

ACCENTE DIECEZANE Ladislau POTA, grupul Tekmek / Biroul de presă al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara

Curs online de animatori Conform planului redactat de către Centrul Diecezan de Tineret în perioada 4-6 februarie a.c. ar fi avut loc un curs de animatori la Casa Marienheim. Deoarece situația pandemică nu permite organizarea evenimentelor cu mulți particianți, cursul a fost organizat în data de 4 februarie a.c. online, pe platforma Zoom, între orele 16.30-17.30 în limba maghiară, iar între orele 18.00-19.00 în limba română.

22

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 1 - 2022

Receptarea cursului de către tinerii interesați din Dieceză, spre surprinderea organizatorilor, a fost una foarte bună. Tema întâlnirii a fost Sfânta Scriptură sau Biblia cum o mai numim, deoarece Dieceza de Timișoara se află în anul pastoral al Sfintei Scripturi. Întâlnirea, chiar dacă a avut loc pe platforma online Zoom, a fost foarte interactivă. În prima parte, pr. Tiberiu Szabó, responsabil diecezan pentru tineret, a prezentat câteva noțiuni generale despre Biblie. După care, a dat cuvântul pr. Daniel Dumitru, responsabil pentru tineret în Arhidecanatul de Mures și paroh de Timișoara II – Fabric, care a vorbit mai profund despre Biblie. Părintele Daniel a deschis prelegerea cu un citat de la Sf. Isidor de Sevilla „Când ne rugăm, noi îi vorbim lui Dumnezeu, dar când citim Biblia, ne vorbește Dumnezeu.“ Părintele i-a îndemnat pe tineri spunând: „Și astăzi Domnul continuă să aibă nevoie de tineri pentru Biserica Sa. Iubiți tineri, Domnul are nevoie de voi. Și astăzi vă cheamă pe fiecare dintre voi să-l urmați în Biserica Sa și să fiți misionari. Ascultați în inimă ce vă spune.“ A vorbit tinerilor despre faptul că ei sunt ca un câmp care urmează să fie semănat, iar acest câmp poate fi cultivat dacă ne lăsăm pe mâna semănătorului Isus și îl urmăm. „Să-i răspundem: Da, Doamne, și eu vreau să fiu o piatră vie; împreună vrem să construim Biserica lui Isus. Vreau să merg și să fiu constructor al Bisericii lui Cristos.“ După aceasta Sr. Alexandra Văcaru din Congregația Surorilor Carității ale Sfintei Ioana Antida a prezentat un video în care tineri plini de credință au împărtășit cu cei de la cursul de animatori ce înseamnă pentru ei Sf. Scriptură și cum se raportează la învățăturile acesteia.

ACCENTE DIECEZANE Fr. Adrian HAFNER SDS

Professerneuerung mit Fr. Adrian Hafner in Tor de Cenci (Rom) Ein starkes Lebenszeichen der jungen Salvatorianer: Die neue Ausgabe der Zeitschrift „Il Missionario“ ist da! Und unser Fr. Adrian Hafner (aus Temeswar) berichtet über die „ungewöhnliche“ Professerneuerung am 8. Dezember 2021.

Der 8. Dezember ist ein großes Fest für die ganze Salvatorianische Familie, denn es ist der Tag, an dem der selige Franziskus Jordan die Gesellschaft des Göttlichen Erlösers gründete.

Aus diesem Grund wird am Fest der Unbefleckten Empfängnis jedes Mitglied der Salvatorianischen Gemeinschaft dazu eingeladen, sein Gelübde gegenüber Gott zu erneuern, wie es unsere Regeln vorsehen.

Für die Gemeinschaft von Tor de Cenci (in der Nähe von Rom) war es jedoch ein noch besondererer Tag, denn die Mitglieder, die noch zeitliche Gelübde haben, erneuerten ihre Versprechen vor dem Herrn, aber auf eine ganz andere Weise als sie es normalerweise tun.

Tatsächlich war die Art, wie wir unsere Gelübde erneuerten, der sehr ähnlich wie unser Gründer die Gesellschaft ins Leben gerufen hatte.

Obwohl wir geplant hatten, die Gelübde im Mutterhaus, bei den Reliquien unseres seligen Gründers und in Anwesenheit des Generaloberen abzulegen, zwang uns die Situation, den Zeitplan zu ändern. Da wir wegen Covid bereits drei Wochen in Quarantäne waren, mussten wir die Heilige Messe in unserer Kapelle feiern und die Gelübde vor unserem Rektor, P. Charles, ablegen, ohne die Teilnahme von Gläubigen.

Als der Tag des Festes kam, trafen wir uns also alle um 9.00 Uhr morgens in der Kapelle.

Da einige von uns noch nicht zu 100 Prozent geheilt waren, trafen wir alle notwendigen Sicherheitsmaßnahmen: Wir setzten die Masken auf, hielten Abstand und berührten uns nicht gegenseitig. Tatsächlich taten wir sogar noch mehr: Die kranken Mitbrüder saßen hinten in der Kapelle, während die anderen vorne saßen. Auch für die Fotos wurden wir in zwei Gruppen aufgeteilt, um jede Ansteckungsgefahr auszuschließen.

Wegen all dieser Sicherheitsmaßnahmen und der besonderen Weise, wie wir diese Heilige Messe gefeiert haben, wird keiner der anwesenden Salvatorianer diesen Tag vergessen, aber unsere

Freude ist auf jeden Fall nicht verblasst und unser Engagement in der Kirche ist das gleiche: Jesus Christus immer nachzufolgen.

Für mich ist dieser Tag sogar noch denkwürdiger, aber in gewisser Weise auch schon vertraut: Ich habe meine ersten Gelübde 2020 auf den Philippinen abgelegt, zu einer Zeit, als fast überall auf der Welt ein Lockdown herrschte, und hier bin ich nun, in dem Moment, in dem ich meine dem Herrn gegebenen Versprechen erneuern muss, wieder in Quarantäne! Trotzdem wurde meine und unsere Freude über das Internet mit Menschen geteilt, die nah oder fern sind. Wir haben gute Wünsche und Nachrichten aus der ganzen Welt erhalten, und das hat uns bewusst gemacht, dass wir nicht allein sind, auch wenn wir niemanden um uns herum sehen.

Wir danken den Herrn jeden Tag für all die Gaben, die er uns gegeben hat, und wir arbeiten weiter in seinem Weinberg.

Der Artikel ist im Original im aktuellen „Il Missionario“, auf Englisch, am 10.01. 2022 erschienen. Auf Deutsch, im Internet, findet man den Artikel unter: http://www.salvatorianer.at/site/de/ home/aktuelles/article/1818.html

Professerneuerung am 8. Dezember 2021 in Quarantäne. In der Mitte: Fr. Adrian Hafner.

Foto: © Adrian Novelo VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 1 - 2022

23

REVISTA DIECEZEI ROMANO-CATOLICE DE TIMIȘOARA A TEMESVÁRI RÓMAI KATOLIKUS EGYHÁZMEGYE FOLYÓIRATA ZEITSCHRIFT DER RÖMISCH-KATHOLISCHEN DIÖZESE TEMESWAR anul XXVIII Nr. 1 (330-331)

ISSN 1454-1025

Sponsor:

Partener: