Vita Catholica Banatus Nr.4 - 2022

A X-A ÎNTÂLNIRE MONDIALĂ A FAMILIILOR

Gânduri despre cea de-a X-a Întâlnire Mondială a Familiilor

† Iosif Csaba PÁL

CSALÁDOK X. VILÁGTALÁLKOZÓJA

A plébánia segítse a családokat, hogy családegyház legyenek

SOMOGYI Viktória

ACCENTE DIECEZANE

Deschiderea celei de-a X-a Întâlniri Mondiale a Familiilor la nivel diecezan Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara

Iubirea în familie: vocație și cale de sfințenie

– Festivalul familiilor la Maria Radna Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara

Cercetare arheologică sau în căutarea urmelor vechilor coloniști în Dudeștii Noi Thorsten MUTH

Calea Crucii și John Lennon la Orșova Biserica romano-catolică din Orșova și simbolismul ei rebel Thomas WAGNER Tabără catolică pentru copii și tineri la Rafnic

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara

DIÖZESANAKZENTE Wegenstein-Buch in der Slowakei erschienen Dr. Franz METZ

REVISTA DIECEZEI ROMANO-CATOLICE DE TIMIȘOARA A TEMESVÁRI RÓMAI KATOLIKUS EGYHÁZMEGYE FOLYÓIRATA ZEITSCHRIFT DER RÖMISCH-KATHOLISCHEN DIÖZESE TEMESWAR anul XXVIII Nr. 4 (336-337)

Adresa redacției: Timișoara 300102 Str. Ștefan cel Mare, nr. 19 tel: https://issuu.com/gerhardus.rohttps://gerhardus.ro/ro/E-mail:0040-729-076.990redactiavcb2@yahoo.com

Nr. de aprobare 510/a 1994 ISSN 1454 - 1025

Director responsabil: Pr. Csaba VÁNCSA

Colaboratori: Claudiu CĂLIN, Enikő SIPOS, Maria LÁZÁR, Astrid SCHRIFFERT, Irina-Maria LĂPĂDAT, Elena ȘTEFĂNESCU.

Design & layout: Silviu LAZĂR

Print: Tipografia DANTONY Timișoara

Pentru abonamente: plata abonamentului se poate efectua prin virament bancar în RO11RNCB0249049285810001contul:B.C.R. Timișoara C.I.F. RO4250689

• un exemplar - 8 RON

• un abonament pentru anul 2022 - 50 RON

• un abonament pentru străinătate - 40 euro

• un abonament susținător - 100 RON

Ilustrații: www.pixabay.com

Gânduri despre cea de-a X-a Întâlnire Mondială a Familiilor

În perioada 22-26 iunie 2022 s-a desfășuratla Roma cea de-a X-a Întâlnire Mondială a Familiilor. Familiile din România, care au participat la acest eveniment au fost însoțite de Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timișoara, responsabil pentru pastorația familiilor din cadrul Conferinței Episcopilor din România. Excelența Sa ne-a împărtășitcâteva gânduri despre cea de-a X-a Întâlnire Mondială a Familiilor.

Un nou accent se pune pe Biserica familială

Am ascultat prelegeri și mărturii legate de această temă. Cristos s-a născut într-o familie. El pecetluiește viața soților cu sfințenie. Sacramentul Căsătoriei îi unește pe soți cu Cristos și în Cristos. Isus este în familie, El vrea să fie acolo mereu, în fiecare moment al vieții. Biserica familială nu este o realitate teoretică, ci este viața familiei cu Cristos în fiecare aspect

al vieții. Dacă Cristos este acolo, El radiază, El atrage. Astfel, familia va da mărturie, va fi evanghelizatoare și misionară. Copiii sunt crescuți și devin creștini în cadrul unei vieți cu Cristos. Ei își influențează prietenii, astfel devin și ei misionari.

Ce trebuie făcut pentru ca acest lucru să se întâmple? – Cele mai multe dintre numeroaselemărturii de la Întâlnirea Mondială a Familiilor au vorbit despre acest lucru, despre felul cum s-a realizat, cum se realizează acesta pas cu pas în viețile lor.

Ce face familia în această privință?

1. Sacramentul căsătoriei și viața cu Sacramentele, împreună cu rugăciunea, hrănesc familia ca să trăiască în iubire constantă. Și, la rândul lor, soții, trăind în iubire acest lucru îi unește și mai mult cu Isus, Izvorul iubirii.

2. În programarea vieții lor, în mana gementul timpului, familia, timpul alocat familiei trebuie să aibă un loc privilegiat. Acest lucru ar trebui să fie revizuit din când în când.

Mărturia

Din viața de familie trăită astfel rezultă o cultură a mărturiei. Duhul Sfânt trezește în ei dorința de a spune și altora ce a făcut Isus în viața lor. Aceasta este mărturia în cuvinte. De altfel, viețile lor sunt de asemenea mărturii. O familie cu doisprezece copii a venit pe scenă pentru a da marturie. Mărturia trebuie să capete tot mai mult loc în viața Bisericii, în parohii și comunități. Ce face comunitatea bisericească?Catehumenatul

căsătoriei

Sfântul Scaun a publicat un document de 97 de pagini pe această temă. Am ascultat o prelegere și mărturii în legătură cu această chestiune. Ideea este ca asemănător catehumenatului Botezului, să se introducă cuplurile căsătorite în viața trăită în credință, cu bucurie. Acesta este un proces mai lung, oferit din partea comunității ecleziale cu mare respect și grijă, ca pe un dar.

1. Deja copiii mici, iar mai târziu adolescenții și tinerii, ar trebui să fie educați în cadrul catehezei parohiale pentru a deveni conștienți de faptul că au primit prin Botez o vocație la căsătorie sau la o viață consacrată lui Dumnezeu. Aceasta corespunde fazei precatehumenale.

2. Urmează o fază de tranziție: primirea logodnicilor. Aceasta poate dura câteva săptămâni sau câteva luni, în funcție desituația cuplului. În special, cuplurile care nu-și practică credința sunt de asemenea invitate la o călătorie catehumenală, unde au ocazia de a-și forma mintea și inima conform învățăturilor lui Isus.

3. Aceasta este urmată de faza catehumenală propriu-zisă. La pregătirea cuplurilor pentru căsătorie, este recomandabil să se adune mai multe cupluri, ceea ce nu exclude posibilitatea de a trata fiecare cuplu în parte. Acest lucru se face prin intermediul unor întâlniri periodice. Esența acestei etape de pregătire este de a ajuta cuplurile să aibă o întâlnire personală cu Isus Cristos și de a le introduce în comunitatea creștină. Este bine ca pregătirea să fie făcută de un grup alcătuit din cupluri mature, preot și colaboratori pastorali. Trebuie evitate cele două extreme: ca acest lucru să fie făcut doar de preot, sau ca acest lucru să fie lăsat în întregime în seama familiilor. Această pregătire cuprinde trei subfaze:

i) Pregătirea de aproape. O sarcină importantă în acest sens este aceea ca cuplurile să (re)descopere prospețimea credinței, sensul și practica Sacramentelor de inițiere.În cadrul acestei etape se face introducerea în Sacramentul Căsătoriei, cu referire specială la darurile harurilor sale și la practicarea virtuților necesare pentru aceasta.

ii) Pregătirea propriu-zisă pentru Sacramentul Căsătoriei are loc în lunile de dinaintea căsătoriei. Este bine ca, cu câteva zile înainte de căsătorie, în ciuda tuturor preocupărilor, cuplurile să-și găsească timp pentru câteva zile de reflecție sau cel puțin o seară petrecută împreună în rugăciune, adorație euharistică și meditație asupra Sf. Scripturi.

iii) Însoțire spirituală. După căsătorie, este important să nu-i lăsăm singuri pe soți, să nu lăsăm cuplurile singure. În primii ani de căsătorie aceștia trebuie să fie neapărat însoțiți. Este recomandabil să se înființeze comunități familiale în care cuplurile mai experimentate să-i ajute și să-i însoțească pe tinerii căsătoriți. Această asistență este importantă și mai târziu, în special atunci cândse confruntă cu dificultăți majore. În toate acestea este importantă înțelepciunea preotului, dar aceasta nu înseamnă compromisuri. Poate că cel mai important lucru este ca și cei care, dintrun anumit motiv, sunt îndepărtați de credință și de practicarea ei să simtă dragostea maternă și primitoare a Bisericii.

Ceea ce am văzut la această întâlnire este că mulți oameni din întreaga lume își trăiesc creștinismul cu bucurie, iar această bucurieeste atractivă. În același timp, am văzut că multe familii trăiesc harul de a-L avea pe Isus în căsnicia lor atât de intens, încât vor să-l împărtășească și cu ceilalți. Acest lucru dă naștere la diverse inițiative, mișcări, asociații, parohii reînnoite. Ei concep viața de familie cu Cristos nu ca pe o datorie și o povară, ci ca pe un dar.

„Kísérni kell a családokat a házasságkötés után is” – emelte ki a temesvári püspök a Családok X. Világtalálkozója kapcsán adott interjújában. Pál József Csaba püspök a romániai püspöki konferencia családreferenseként vett részt és vezette a romániai küldöttséget a vatikáni rendezvényen, amelyet június 22-26. között tartottak.

Az idei családtalálkozót innovatív jellegűnek hirdették meg a Vatikánban. Az elméleti, teológiai kongresszus mellett, a gyakorlatiasságra is nagy hangsúlyt fektettek. „Az eddigi konferenciák dokumentumai, anyagai, könyvei most gyümölcsként jelennek

meg. A világ minden részéről családok érkeztek és tartanak előadásokat, sok tapasztalatot osztanak meg arról, hogy miként élték meg eddig a családi életet és sok család reménységet kapott az elhangzottakból, az egyház megújulása szempontjából is” – kezdte interjúját Pál József Csaba temesvári püspök. „Az első napon előadást hallhattak a résztvevők, majd néhány család tanúságtételét arról, hogy a család a plébániának nem egy melléklete. A plébánia ne csak magára koncentráljon, hanem segítse a családokat, hogy családegyház legyenek. A család lényegében két központú: család és egyházi közösség. Nagy segítség a plébániának,

SOMOGYI Viktória,

ha a családok így élnek, és a családoknak nagy segítség a plébánia. Ez volt az egyik lényeges pont” – mutatott rá beszámolójában a temesvári püspök.

A családok maguk is evangelizálnak, nemcsak annak a tárgyai

A másik fontos gondolatként hangsúlyozta: „A családok nem csak tárgyai az evangelizációnak, hanem ők maguk is evangelizálnak. Sok helyen még gyerekcipőben jár ezen a téren az egyház, de ebbe az irányba kell elindulni: a család szépségét, értékét valamilyen szinten felszínre hozni, és segíteni őket, hogy tényleg evangelizálók tudjanak lenni. Nyilván nem annyira csak a szóval, hanem azáltal, ahogyan az ő gyerekeik, a nagyszülők és a család többi tagjai is magukba szívják a családnak a hitét és életét. Nagyon fontos az, hogy a családban nemcsak a kimondottan vallásos dolgokra koncentrálnak, hanem az evangélium a család egész életét áthatja és ettől lesz a család szent, ahogyan ezt a Világtalálkozó témája is jelzi: A család út az életszentség felé. Bemutattak konkrét példákat is szentté avatott családokról és a családtagjaikról, hogy hogyan élték meg ezt a kisugárzást.

A családok követése a házasságkötés után is

Pál József Csaba temesvári püspök kiemelt egy további jelentős témát a családpasztoráció kapcsán. „Korábban a fiatalokat próbáltuk felkészíteni a házasságra, három szakaszban: távoli, közeli és nagyon közeli felkészítéssel. Miután megvolt a házasságkötés, elég sokszor magukra hagytuk őket. A Világtalálkozón erősen hangsúlyozták, hogy kísérni kell a családokat azt követően is legalább 5-10 évig, utána pedig kísérni azokat a családokat, amelyek problémákkal küzdenek. Előfordul, hogz esetleg olyan gyermekük született, akit nehezebb nevelni vagy a család a válás szélére jutott, talán el is váltak. Fontos, hogy ők is megérezzék az egyház anyai szeretetét. Szinte az összes tanúságtételből az rajzolódott ki,

hogy ezeket a családokat, amelyek sérültek vagy nehézségekkel küszködnek, a közösségük, a plébániai vagy a mozgalmuk közössége, illetve a családcsoportjuk segítette, hogy talpon maradjanak. Pál József Csaba temesvári püspök személyes tapasztalata is az, hogy a családok nem tudnak megállni önmagukban vagy csak nagyon ritkán, hogy élő hittel tudják megélni a családi életét és tudják nevelni a gyerekeit ilyen szinten. „Ezért nagyon fontos a családi közösséghez való tartozás” – szögezte le a főpásztor. „Ez nem egy formalitás. Nem elég, hogy tudják, hogy az egyház szereti őket, ezt meg is kell érezniük. Az egyház anyai szeretetét konkrét személyeken, családokon keresztül éreztessük meg velük.”

A családok segítik a családokat

Az a kérdés is felmerült a családtalálkozón, hogy ezeket a családokat ki vezeti, ki kíséri, amikor egyre kevesebb a pap. Természetesen a papok segítik, impulzusokat adnak, szentségekkel látják el őket, de a családok segítik a családokat. Azok a családok, amelyeket korábban kísértek, szívesen kísérnek most újabb családokat. Ezért kell a bátorság, hogy akár kevés családdal is elkezdjük ezt a tevékenységet és reménykedni kell abban, hogy ez megsokszorozódik.

Újraházasodottak „Nagyon fontos a különféle helyzetekben levő családokra odafigyelni, az újraházasodottak felé is fordulva” – emelt ki egy újabb fontos szempontot a családtalálkozóról a temesvári püspök. „Nemcsak úgy, hogy ezek a családok ott vannak valahol, hanem velük is meg kell éreztetni az egyház szeretetét. Egy paraguayi család tanúságtételéből derült ki, hogy ezek a családok eltávolodtak az egyháztól, de éppen a családközösség által újra közel kerültek hozzá, a gyerekeik most katekézisre járnak, ők maguk is szerepet vállalnak az egyházban, különböző tevékenységekben és boldogok, hogy újra megtalálták a közösséget, az egyház közösségét és ők azok, akik leginkább tanúságot

tesznek a család szentségéről. Elmondják, hogy ha megismerték volna ezt a közösséget, valószínűleg az első házasságuk nem ment volna tönkre. Ezáltal a negatív tanúságtétellel is sokat segíthetnek. Tehát a családnak minden fázisán végigtekintett ez a konferencia és segíti mindegyiket abban, hogy igazán keresztény életet és közösséget tudjanak élni” – állapította meg a temesvári püspök, mint a világtalálkozó legfontosabb üzenetét.

Az egyházi mozgalmak szerepe Nagyobb hangsúlyt kaptak az egyházi mozgalmak is a családtalálkozón a megelőző, dublini világtalálkozóhoz képest. „Az egyház most a maga bölcsességével felkarol minden közösséget, mozgalmat, egyesületet, ami közösséget hoz létre, mert az emberek különfélék és mindenki más közösségben, módon találja meg az utat Jézus Krisztushoz, mert végsősoron ő az, aki az erőt és az örömöt adja a családoknak” – fejtette ki a temesvári püspök.

Újszerű ekkleziológia kezdete

Romániából nagy küldöttség érkezett, összesen 42 személy: 20 szülő, 19 gyerek, 2 pap és a püspök atya. Minden egyházmegye képviseltette magát. „A hazatérő családok, akikkel otthon is találkozókat szerveznek majd, segítenek, hogy ezt az újnak tűnő ekkleziológiát, aminek a kezdetét inkább érezzük, mint látjuk, gyakorlatba ültessük az egyházmegyékben” –jegyezte meg Pál József Csaba püspök.

Tanúságtételek

A találkozón alkalmazott tanúságtételek módszere régiónk családjainak kissé idegenszerűek, de pozitív tapasztalat volt számukra, hogy őszinte hangon a nehéz helyzeteket is megosztották a tanúságtevők, ami hasznos más családok számára is. „A tanúságtétel azért jó, mert nem az elméletről szól, hanem magáról az életről, hogy a keresztény élet hogyan valósult meg egy vagy több család életében. Ezt fontos gyakorolni és

segíteni egyházmegyéinkben, plébániáinkon. Először csak félénkebb, kisebb tanúságtételek lesznek, de ezáltal megtanulják a családok, hogy érdemes jó döntéseket hozni az egyházban, mert ez segíthet másokat is” – állapította meg Pál József Csaba temesvári püspök.

Nincs ideális család, csak normális család

Ezt követően hangsúlyozta, hogy nincs ideális család, csak normális család. „A találkozón a családok megtettek egy szép lépést előre valamilyen területen. Lehet, hogy nincs minden területen megoldva minden és nem is lesz, de az általuk elért szép lépést elmondhatják és azzal segíthetnek másoknak is. El lehet és el is kell mondani, hogy egy adott családnak mi működött az életében és mi nem, amit mások megfogadhatnak vagy nem, ami az ő dolguk” –állapította meg a főpásztor.

Örüljünk annak, hogy Isten jelen van az életünkben

A Családok X. Világtalálkozóján tartott szentségimádás kapcsán a temesvári püspök emlékeztetett a hit örömteli átadására: „örüljünk annak, hogy Isten jelen van az életünkben, hogy megláttuk, mit tett életünkben és ezt fejezzük ki örömmel, akkor is, ha sok szenvedés is volt közepette. Fontos, hogy az örömünket a hit szempontjából is tudjuk továbbadni.”

ACCENTE DIECEZANE

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara

Deschiderea celei de-a X-a Întâlniri Mondiale a Familiilor, la nivel diecezan

În aceste zile (22-26 iunie) se desfășoară la Roma cea de-a X-a Întâlnire Mondială a Familiilor. Din România, la acest eveniment, participă câte o familie din fiecare dieceză sau eparhie, însoțite de Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timișoara, responsabil pentru pastorația familiilor din cadrul Conferinței Episcopilor din România.

La intenția sf. Părinte Papa Francisc, în paralel cu Întâlnirea Mondială a Familiilor, programe cu și pentru familii sunt organizate atât în dieceze și eparhii, cât și în parohii.

Deschiderea Întâlnirii Mondiale a Familiilor în Dieceza de Timișoara a avut loc miercuri, 22 iunie în cadrul unei Sf. Liturghii celebrată în seara zilei, în biserica parohială Preasf. Inimă a lui Isus din Timișoara III. Elisabetin de către Msgr. Johann Dirschl, vicar general. Au concelebrat Pr. Zsolt Szilvágyi, vicar episcopal pentru pastorație, Pr. Marin Matieș, paroh de Caransebeș, membru al Biroului pentru Pastorația Familiilor, P. István Barazsuly SDS, paroh de Timișoara III. Elisabetin și P. Márton Gál SDS, capelan în această parohie.

În omilia sa rostită în limba română, P. István Barazsuly SDS l-a citat pe Sf. Părinte Papa Francisc, care îi îndeamnă pe toți să își trăiască vocația pe care au primit-o. –„Fiecăruia dintre noi ne este dăruită o vocație de la Dumnezeu. Primul loc unde primim această vocație este famila. De acolo pornesc ministranții, copiii, care cu timpul vor ajunge și ei părinți. Vă doresc, să nu uitați de Cuvântul lui Dumnezeu“ – a spus parohul locului.

În limba maghiară, P. Márton Gál SDS a vorbit despre cei patru piloni, care stau la baza unei căsnicii creștine: comunicarea, rugăciunea comună, recunoștința și fidelitatea.

La sfârșitul Sf. Liturghii, d-na Roxana Botoș și dl. Sándor Demeter, pastor reformat

a comunității din Timișoara-Cetate (Piața Maria), împreună cu soția Enikő Demeter au dat mărturie, împărtășind cu cei prezenți, aspecte din viața lor de familie.

În următoarele zile programele au continuat în parohii, iar sâmbătă, 25 iunie familiile au participat la Maria Radna la un program amplu care a început la ora 10.00.

„În vremuri grele și în timpul regimelor comuniste, ostile Bisericii, familiile au dat mai departe credința generațiilor următoare, trăind-o cu fidelitate în sânul.. familiei! Și în viitor doar familia va putea construi o societate creștină. Așa cum vor fi familiile, așa va fi societatea. Fiecare familie să se pună în fața lui Dumnezeu și să fie gata să meargă chiar și contra curentului. Familiile să se asocieze, să formeze comunități de familii, ca să poată să facă față provocărilor timpului în care trăim“ – acesta a fost mesajul adresat, misiunea dată de către Excelența Sa Iosif Csaba Pál, familiilor catolice din dieceza de Timișoara, cu ocazia celei de-a X-a Întâlniri Mondiale a Familiilor. Mesajul a fost citit sâmbătă, 25 iunie, în basilica Maria Radna de părintele Marin Matieș, deoarece Episcopul Diecezan se afla în acele zile la Roma împreună cu mai multe familii din România la acest eveniment internațional, astfel că nu a putut fi prezent fizic la Festivalul Familiilor organizat la sanctuarul marian de la Radna. Prin această întâlnire de amploare, organizată în limbile maghiară și română, care a reunit comunitățile din Dieceza de Timișoara, parohiile s-au alăturat Întâlnirii Mondiale a Familiilor de la Roma.

„Cerem binecuvântare pentru familiile noastre“

Parcarea Bazilicii de la Maria Radna s-a umplut repede de mașini și microbuze. Centrul de Informare al locului de pelerinaj era la fel de aglomerat, deoarece organizatorii Festivalului Familiilor au amenajat aici punctele de înregistrare, unde fiecare participant înscris

a primit un număr, care mai târziu a indicat repartizarea în grupuri mici, de discuții.

Întâlnirea diecezană a început la ora 10.00 cu o Sfântă Liturghie, celebrată la altarul bisericii de pelerinaj de către Pr. Marin Matieș, paroh de Caransebeș, responsabil diecezan

Biroul de Presă al Episcopiei Timișoara

Iubirea în familie: vocație și cale de sfințenie –Festivalul Familiilor la Maria Radna

pentru pastorația familiilor. Au concelebrat preoții care au însoțit grupurile de familii la Maria Radna. La începutul Sf. Liturghii, aproximativ 30 de familii, aparținând diferitelor etnii și comunități romano-catolice din Dieceza de Timișoara, îmbrăcate în

diferite porturi populare, au intrat în Bazilică purtând o copie a imaginii altarului principal, reprezentând Sfânta Familie, a bisericii din Nerău, icoane care la sfârșitul programului au fost binecuvântate de către celebrantul principal. Biroul diecezan pentru Pastorația Familiilor a realizat în primăvara acestui an această icoană pelerină și a trimis-o în parohii, pentru ca familiile să se poată pregăti spiritual și prin rugăciune, pentru această întâlnire. În omilia sa rostită în limba română, Pr. Veniamin Pălie, paroh al bisericii Maria Zăpezii din Reșița a spus: – „Este sărbătoarea noastră deosebită, astăzi la picioarele Macii noastre cerești, Sf. Fecioară Maria. Sărbătoare deosebită pentru că am dat ascultare invitației Sf. Părinte Papa, ca în acest an pastoral să aprofundăm învățătura Bisericii despre viața, bucuria și iubirea în familie. Și dumneavoastră

sunteți mărturia vie, că în parohiile de unde ați sosit, ați cunoscut, ați meditat, ați pus în practica vieții dumneavoastră acest document prețios. Este o deosebită bucurie, că am dat ascultare Preasfințitului Părinte Episcop Iosif, care ne-a invitat ca astăzi să ne întâlnim aici, în jurul altarului Maicii noastre Cerești și să cerem binecuvântarea familiilor noastre.“

Omilia în limba maghiară a fost rostită de Pr. József Heinrich, paroh emerit de Otelec. Animator muzical al Sf. Liturghii a fost corul Parohiei Maria Zăpezii din Reșița condus de prof. Christine Maria Surdu. Preludiul la orgă a fost interpretat de Patrick Paulescu. După Sf. Liturghie au urmat două prelegeri în limbile română și maghiară, având ca temă: Iubirea în familie: vocație și cale de sfințenie. În cadrul meditației Pr. Marin Matieș a vorbit despre faptul că cine crede în Dumnezeu acceptă Sacramentul Căsătoriei, iar cine nu crede în Dumnezeu, intră întro căsătorie doar din tradiție. – „Familia este mica Biserică, Biserica domestică, și această conviețuire are o celulă vitală, o energie care o pătrunde, care este iubirea. Cristos este principalul sprijin al

familiei. Harul căsătoriei este un dar pe care Cristos îl dă familiei, și acest har lucrează în viața de familie. Și familia este chemată la sfințenie“ – a spus Pr. Marin Matieș.

Ateliere și programe pentru copii

– „Mai mult de un sfert din cei aproximativ cinci sute de participanți au fost copii, și sunt foarte recunoscătoare tuturor voluntarilor care au avut grijă de ei și s-au ocupat de ei“ –a declarat Sr. Maria Böbe Tari, soră mariană de Schönstatt, referent pentru pastorația familiilor, organizator principal al întâlnirii. Sora a mai adăugat: – „Începând cu înregistrarea participanților, continuând cu discuțiile în grupuri mici și terminând cu programele pentru copii și ateliere, aproximativ șaizeci de voluntari s-au implicat și au ajutat teamul nostru format din șase familii și doi preoți. Mulțumiri cordiale adresăm tuturor tinerilor și profesorilor tineri, educatoare și cadre didactice care și-au asumat îndatorirea de a supraveghea copiii, alăturânduli-se lor și în diferitele jocuri și activități. Pentru copiii mai mici am organizat o stradă a jucăriilor și un spectacol de «magie», iar pentru copiii mai

mari decorarea turtei dulci, confecționarea unor bijuterii și Rozarii din mărgele, jocuri în aer liber și cateheză. În după-amiaza zilei atelierele au fost conduse de membrii diferitelor mișcări ecleziale: Calea Neocatecumenală, Mișcarea Carmelitană, Mișcarea Schönstatt,

Mișcarea Focolară. A fost deschis pentru vizitatori și Muzeul amenajat în mănăstirea franciscană din Maria Radna. Au avut loc mai multe discuții și schimburi de opinii despre transmiterea credinței în familie la copii, darul familiei și comunității, unitatea în familie, și se putea parcurge și Calea cuplurilor căsătorite realizată la stațiile Căii Sf. Cruci, de pe dealul din spatele Bazilicii. În acest timp, în bazilică a avut loc o Adorație Euharistică pentru cei care au preferat să se retragă în rugăciune și în liniște.

După ateliere, familiile s-au adunat din nou în Bazilica Maria Radna pentru a asculta mărturia familiei Ciobotaru și a participa la binecuvântarea icoanelor pelerine. După această celebrare toți cei prezenți au coborât în procesiune în fața bazilicii, unde au primit binecuvântarea euharistică.

„Tată Sfânt, suntem aici, înaintea ta, pentru a te lăuda şi a-ţi mulţumi pentru marele dar al familiei. Ne rugăm pentru familiile consacrate în Sacramentul Căsătoriei, astfel încât să redescopere în fiecare zi harul primit şi, asemenea micilor Biserici domestice, să dea mărturie despre Prezenţa ta şi despre dragostea cu care Cristos iubeşte Biserica.“ –s-au rostit la încheiere în piața din fața bisericii de pelerinaj Maria Radna cuvintele rugăciunii celei de-a X-a Întâlniri Mondiale a Familiilor, participanții luând cu ei acasă acest mesaj și amintirea unei zile petrecute în comunitate, întărire spirituală și bucurie.

În spatele aproape fiecărei porți din Dudeștii Noi, satul șvăbesc bănățean, numit cândva Neubeschenowa, un câine vigilent pândește și comentează parcă străinii care trec pe acolo, cu lătraturi fioroase. Ici-colo, câte o broască își ia avânt în șanturile de pe marginea drumului, în care se află apă de ploaie din proaspătul aprilie, iar în fundal, păsări cu pene felurite își cântă trilurile. Idila de la țară, aproape prea clișeică pentru a fi descrisă în mod credibil, este stricată

doar de Ford-urile, Daciile și VW-urile care așteaptă în fața caselor, în soarele palid. Au trecut mai bine de unsprezece ani de la ultima mea vizită, dar acum, în sfârșit, mă plimb din nou pe străzile satului încadrate de iarbă proaspătă și de păpădii galbene. Vechile case țărănești, șvăbești, alungite, se înșiruie pe fosta Schwarzwäldergasse, cu un singur etaj, dar nu chiar joase, strict paralele între ele. Strada își ia numele de la locuitorii de atunci, care au DIECEZANE Thorsten MUTH

venit din regiunea Hotzenwald, din sud-vestul Germaniei și s-au stabilit aici pe la mijlocul secolului al XVIII-lea. Rebelii cunoscuți drept „Salpeterer“ (producători de salpetru, necesar producerii prafului de pușcă) din Görwihl, Birndorf și Herrischried, care se răzvrătiseră împotriva mănăstirii Sf. Blasien, nu s-au mutat în Banat de bunăvoie, ca mulți dintre ceilalți coloniști ai acestei regiuni: de două ori pe an, așa-numitul „Temeswarer Wasserschub“ (împingătorul pe apă, spre Timișoara) îi ducea pe iobagii răzvrătiți, pe vagabonzi și alte persoane nedorite de autorități, în josul Dunării, unde își găseau un nou cămin, alături de alte zeci de mii de oameni, într-unul dintre satele germane planificate, desenate pe planșă în Câmpia Banatului, cu străzile sale largi și drepte...

O descoperire întâmplătoare de importanță istorică

Iată ceva ce majoritatea locuitorilor actuali din Dudeștii Noi s-ar putea să nu știe: primii coloniști din sudul Germaniei nu numai că

au locuit în Schwarzwäldergasse, dar au și fost înmormântați în apropiere. La capătul inferior al străzii, care acum se numește Strada Dealului și a cărei prelungire urcă pe deal până la o zonă rezidențială care tocmai se construia, muncitorii au dat, în timpul construcției drumului, peste rămășițe umane. Pe măsură ce au început să apară din ce în ce mai multe oase, s-a cerut ajutor de specialitate de la Timișoara. Arheologul Dan Leopold Ciobotaru (născut în 1968) își ascunde cu greu frustrarea: „Din păcate, am fost chemați foarte târziu, noul drum fusese deja asfaltat“. Arheologul-șef al Muzeului Național al Banatului mă primește pentru o discuție la primul etaj al Bastionului Theresia, unde mai mulți oameni de știință își împart biroul. La două nivele mai jos, în subsolul fortificației austriece, sunt depozitate oasele de la Dudeștii Noi/ Neubeschenowa. Investigații mai detaliate ar trebui să ofere răspunsuri la o serie întreagă de întrebări: Cum se hrăneau primii șvabi bănățeni, cât de înalți erau și câți ani trăiau? Și de ce au murit? Studiul va fi finalizat probabil abia anul viitor, dar Dan Ciobotaru îmi oferă deja câteva informații. Pe computerul său, îmi arată fotografii aeriene și imagini ale lucrărilor de excavare care au avut loc între octombrie 2020 și mai 2021. Dimensiunea fostului cimitir este uimitoare: echipa muzeului și un grup de arheologi de la Universitatea de Vest din Timișoara au reușit să localizeze aproximativ 300 de schelete pe ambele părți ale străzii Dealului. Potrivit estimărilor, între 1748 și 1838, în această zonă au avut loc 500 de înmormântări, până când ciuma și holera au ucis rapid peste 200 de persoane și au făcut necesară deschiderea noului cimitir, care este folosit și astăzi. Din cel vechi nu s-au păstrat pietre funerare; probabil că la acea vreme se foloseau încă, îndeosebi cruci de lemn.

Fără nasturi de metal sau tălpi de piele

Din descoperirile arheologilor se pot trage concluzii nu numai despre viața și moartea primilor coloniști, ci și despre tradițiile lor. Profesorul Ciobotaru a fost surprins de faptul că toți cei decedați fuseseră îngropați fără pantofi: „Talpa și alte componente din piele rămân intacte timp de secole. Deși astfel de rămășițe sunt adesea descoperite în morminte din acea perioadă, nu am găsit nimic de acest

fel la Dudeștii Noi.“ Butonii ori nasturii metalici erau, de asemenea, în mare parte absenți, relatează Ciobotaru. „Morții au fost îngropați foarte sărăcăcios.“ Cu toate acestea, arheologul experimentat nu atribuie aceste descoperiri neapărat condițiilor de viață extrem de modeste ale primilor coloniști, ci bănuie mai degrabă un motiv religios. În atragerea emigranților de către Camera Aulică vieneză, credința romanocatolică a fost factorul decisiv, chiar mai mult decât limba maternă germană. Bunurile funerare personale, puse alături de defuncți, în sicriu, respectiv în groapă, așa cum sunt obișnuite la românii ortodocși de astăzi, erau străine primilor coloniști, catolici devotați din Neubeschenowa, azi Dudeștii Vechi. Doar întrun singur caz au fost găsite în sit două inele de bronz. Puțin mai departe, a fost găsit un medalion de metal, care îi înfățișa pe Sf. Fec. Maria și pe Pruncul Isus pe o parte și pe Cristos biciuit (Vir dolorum) pe cealaltă (identificate cu sprijinul arhivistului Diecezei de Timișoara, dr. Claudiu Călin, fapt relatat în „Banater Post“, la München, în decembrie 2021). Chiar și Crucile sau Rozariile erau rare. Cu toate acestea, s-au păstrat mai multe mici pandantive din lemn dintr-un singur lanț: Mâini și piciorușe, o inimă, un potir de împărtășanie, fiecare cu o dimensiune de doar un centimetru. Rozariile cu astfel de simboluri cristice erau comune în sudul Germaniei în secolul al XVIII-lea. La final, Dan Ciobotaru îmi atrage atenția asupra celor doi brazi care se înalță într-o curte din

Schwarzwäldergasse. Copacii sunt tipici pentru germani, susține el, amintindu-le primilor șvabi din Banat de patria lor împădurită. Astăzi însă, sunt din ce în ce mai rari: „Românii ortodocși consideră că bradul este asociat cu cimitirul, cu moartea și, prin urmare, nu vor să aibă acești copaci în fața casei lor“. Împreună cu șvabii, cu bradul lor și cu numele germane de pe stucurile de pe frontoanele caselor cândva șvăbești, care acum devin din ce în ce mai rare, dispar și multe cunoștințe despre istoria satului. Acest lucru poate fi observat și în exemplul celor mai recente săpături: Deși descoperirea cimitirului primilor coloniști locali a fost una relativ întâmplătoare, locația aproximativă a fost cunoscută dintotdeauna – mai ales de către

șvabi. Chiar și bunica mea știa cum apăreau uneori oasele, pe pârtie, în tinerețea ei. Nu departe de locul descoperirii, propriii ei bunici cultivau viță de vie, într-o mica „vinărie“. Arheologii au găsit, de asemenea, urme de viticultură în trecut, iar în partea superioară a colinei au descoperit urme de așezări din Epoca Bronzului. Aproape trei mii de ani de istorie, adunați într-un spațiu foarte mic.

Un sat în tranziție

Localitatea Neubeschenowa, azi Dudeștii Noi, a cunoscut o creștere considerabilă în ultimii douăzeci de ani. În timp ce comunități precum Iecea Mare, Biled sau Nitzkydorf (satul natal al Hertei Müller) trebuie să se lupte cu o scădere constantă a numărului de locuitori, aici apar zone industriale și noi ansambluri de locuințe. Apropierea de marele oraș, care își extinde centura, a ajutat fără îndoială în acest sens. În timp ce Timișoara, cu ocazia obținerii titlului de Capitală Europeană a Culturii 2023, încearcă să ofere oaspeților de aproape și de departe un program cât mai variat și mai bogat, Dudeștii Noi, la rândul său, a pus un obiectiv important pe harta turistică cu cea mai veche biserică barocă rurală din Banatul de câmpie (Banater Heide). Biserica romano-catolică Sfântul Vendelin (1751) este în prezent în curs de renovare, iar altarele ei au fost demontate pentru restaurare. Un milion și jumătate de euro este costul proiectului, care, pe lângă biserica renovată, include și un muzeu local nou-nouț în fosta casă parohială și un parc public adiacent cu un pavilion. Totul este încă în construcție. O treime din bani au provenit de la comunitate însăși, iar restul din fonduri europene. Cu puțin noroc, satul va atrage în curând turiști de o zi. Zona rezidențială, care se construiește deasupra fostei pante a cimitirului, are doar o mână de case, dar noile străzi au deja nume. Strada Amsterdam și Strada Berlin, iar puțin mai departe: Strada Kiev și Strada Moscova. Speranța pentru o Europă unită este aici înrădăcinată adânc în pământ, dar și un semn de exclamare trist în vremuri de război în Ucraina și de valuri de refugiați. Mișcările de migrație, fie că au fugit de devastarea provocată de război, fie că au fost în căutarea unei vieți mai bune, acum trei veacuri, au făcut întotdeauna parte din istoria europeană comună. La doar câțiva metri distanță, în vechiul cimitir al primilor coloniști, se termină multe dintre

firele destinului care s-au întins dintotdeauna de-a lungul continentului. Locul exact în care rămășițele descoperite acum, ale strămoșilor noștri își vor găsi locul de odihnă finală odată ce investigațiile vor fi finalizate, nu a fost încă fixat în mod definitiv. Dar cu siguranță vor fi înmormântați într-un mormânt colectiv, în pământul Banatului, acolo unde au și fost așezați, spre veșnicie, inițial.

Apărut în: Banater Post, Zeitung der Landsmannschaft derSchwaben,Banater

Anul 66, Nr. 11-12 München, 15 iunie 2022, p. 10.

Foto: Muzeul Național al Banatului Fotografia clopotului de cimitir: Walther KONSCHITZKY (2016)

Traducere și prelucrare redacțională: Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara

Au trecut peste 32 de ani de la răsturnarea regimului dictatorului comunist Ceaușescu, în România. Acesta a fost considerat un conducător deosebit de nemilos, care nu simpatiza nicidecum mai ales Biserica romano-catolică - și, de fapt, mai degrabă a vrut să demoleze, decât să sprijine construirea noilor lăcașuri de cult. În anii ’70, în mijlocul erei comuniste, părea o minune construirea unei biserici romano-catolice în Orșova, orașul

de pe malul Dunării. Ceea ce nu au observat comuniștii: constructorii, respectiv artistul a reușit să „trișeze“, adăugând pe Calea Sf. Cruci, picturi ce redau câteva celebrități ale muzicii pop din vestul Europei, ca semn al rebeliunii împotriva regimului.

„Biserica Romano-Catolică din Orșova, cu hramul Neprihănita Zămislire, a fost construită în anii ’70 [1971-1977]. Ceea ce s-a

Calea Crucii și John Lennon la Orșova Biserica romano-catolică din Orşova şi simbolismul ei rebel

realizat atunci este fantastic! O biserică fără ferestre, lumina pătrunzând prin crucea care despică bolta – LUMINĂ PRIN CRUCE! –profund simbolic. Construcția este din beton, dar pot fi găsite și elemente din lemn, parțial sub forma unor lambriuri și contraste de culoare.“ Părintele Davor Lucacela, croat din Banatul Montan, a făcut această introducere cu un entuziasm greu de suprimat. Pe lângă elementele moderne, totuși avem impresia că ne aflăm într-un cort mare al păstorilor și nomazilor, care au experimentat perioada creștinismului timpuriu, iar pe dinafară seamănă cu o barcă de pescuit trasă la mal... dar nu erau oare și Apostolii pescari«Pescari de oameni» ?“

Orșova este un orășel cu circa 10.000 de locuitori, în sud-vestul României, situat pe malul Dunării, în vecinătatea Serbiei. Atunci când parohul Davor Lucacela povestește despre biserica din localitate, are doar cuvinte de laudă. Și aici nu se referă doar la arhitectura modernă, construcția din beton și imensa cruce de sticlă din bolta bisericii, prin care pătrunde lumina zilei. Din acest motiv Liturghiile de seară se celebrează mai devreme pentru a profita din plin de lumina zilei. Reflectoareleinițial acestea erau folosite la iluminarea unui stadion - consumă atât de mult curent, încât era absolut necesară utilizarea luminei zilei.

Biserica din Orșova are câteva particularități: în primul rând Calea Crucii, foarte modernă, alcătuită din 15 stațiuni. Ceea ce s-a știut de mult, s-a tot repetat cu voce tare mai ales după 1990: personajele pictate sunt personalități cunoscute din anii ’70-’80 (sau chiar dinainte), sportivi și actori celebri. La stațiunea unde Isus este condamnat la moarte, artistul Gabriel Popa l-a pictat printre farizei pe însuși... Lenin! În perioada comunismului aceste picturi nu erau compatibile cu doctrina de stat. La stațiunea a 15-a, reprezentând Învierea lui Isus, artistul l-a pictat pe muzicianul John Lennon. Nu se știe de ce l-a ales chiar pe el... Între timp Gabriel Popa a trecut la cele veșnice. Nu se știe de ce (în aceeași a 15-a stațiune) un personaj cu microfon în mână și bustul gol seamănă cu Mick Jagger din formația Rolling Stones... De ce apare și parohul (de atunci) al

locului, al bisericii vechi și al celei noi, cu o mantie roșie de cardinal?

Acolo unde nu există certitudine, rămân ipoteze... „Știu, că există foarte multe și cunoscute melodii rock și pop, care au o rădăcină creștină. De exemplu, piesa „Let it be“ („Lăsați să fie“). Sunt cuvintele Sfintei Fecioare Maria: „Fie mie după cuvântul Tău“ (Lc 1,38) în traducerea engleză. De ce a fost ales tocmai John Lennon, nu știm... Artistul nu a făcut vreo referire la acest detaliu. Probabil avea motive întemeiate. Era o perioadă problematică a comunismului. După părerea mea Gabriel Popa se temea să nu aducă argumente împotriva propriei persoane! Și totuși a pictat toate acestea.“

„Toți artiștii care au pictat importante Căi ale Crucii au integrat în operele lor și timpul în care au trăit. Ceea ce vedem la Orșova nu este, din acest motiv, ceva deosebit. Doar o tradiție culturală foarte bună! - a arătat jurnalistul ADZ, Werner Kremm, care fiind de religie romano-catolică vizitează des biserica din Orșova. Tot el a fost inițiatorul vizitei cu colegul de la Deutschlandfunk. Pentru Kremm rămâne întrebarea: cum a reușit artistul la începutul anilor ’70, în perioada de „înflorire“ comunismului din România, să picteze portretul lui John Lennon sau a lui Lenin pe o astfel de lucrare, fără să fie observat?

„Cred că nu a fost doar un semnal al opoziției unui artist, a fost mult mai mult!“ Werner Kremm a făcut referire și la originile pictorului Gabriel Popa și ale arhitectului Hans Fackelmann, ambii decedați de o bună bucată de vreme. „Ambii au fost bănățeni, au trăit la Timișoara, în vestul României, în perioada când s-a construit biserica din Orșova. Și nu întâmplător în această parte de vest a țării a izbucnit revoluția din 1989. A fost o „zonă deschisă“ din punctul de vedere al lumii, culturii și ideologiei. Gabriel Popa și Hans Fackelmann au făcut parte și din mediul apropiat al grupului Phoenix din Timișoara, respectiv din avangarda artistică... grupul Sigma, Ștefan Bertalan și Roman Cotoșman.“

Biserica din Orșova reflectă și o parte de istorie - într-o bună măsură - răzvrătirea împotriva regimului comunist de altădată. Libertatea artistică a fost trăită conștient cu

sfidarea cenzurii. Ceea ce este interesant: integrarea persoanelor cunoscute din anii ’70-’80 în Calea Crucii; faptul că portretul lui Isus (de fapt un continuum) este autoportretul artistului Gabriel Popa. Multe personaje cunoscute au fost pictate stând lângă Cruce alături de Fecioara Maria. Astfel, îi putem recunoaște pe actorii Anna Szeles, Florin Piersic și pe gimnasta Nadia Comăneci. După priviri îndelungi și analize ale

Căii Crucii, personajele pot fi recunoscute și clasificate cu ușurință. Chiar și părintele Davor rămâne uimit în fața figurii lui John Lennon. „Acesta își îndreaptă mâinile spre cer, la fel, ca Isus. În mod sigur, artistul și-a adus aminte de o melodie.“Autrecut oare neobservate de către conducătorii comuniști aceste asemănări cu „icoanele“ muzicii pop occidentale? Sau nu au vrut să le observe? Portretul lui Lenin este prezentat din profil. În iconografia bizantină toți sfinții, persoanele pozitive sunt prezentați cu fața întreagă, frontal, cu privirea îndreptată către privitor. La Lenin este doar o parte a feței, aceasta simbolizând un personaj negativ. Prin acest mod de prezentare artistul a dat dovadă de mult curaj... Nu avem cunoștințe despre represalii ulterioare la adresa artistului.

Pe lângă Calea Crucii, Biserica Neprihănita Zămislire din Orșova mai are și alte particularități. Werner Kremm: „Este singura biserică romano-catolică care a fost construită în perioada comunismului.“ [o altă biserică, tot a arhitectului Fackelmann, a fost construită la Dumbrăvița]. Peste 90% din români au aparținut și aparțin confesiunii ortodoxe, cei romano-catolici fiind minoritari. Dictatorul Ceaușescu nu accepta această religie. Motivul pentru care totuși s-a construit biserica în localitatea de pe malul Dunării își are rădăcinile în politica vremii respective. „Vaticanul a reluat [parțial] relațiile diplomatice cu România în perioada lui Ceaușescu. Înainte Biserica catolică era o Biserică tolerată [și a rămas așa până în decembrie 1989]. A existat un fel de acord: doar în cazul distrugerii unei biserici putea fi ridicată alta nouă. Construirea bisericii din Orșova a fost finanțată de Caritasul din Germania.“ În prealabil a fost distrusă vechea biserică, care s-a aflat vis-a-vis de lacul de acumulare al Dunării, în „Golful Orșova“. Vechea localitate Orșova a dispărut, ea fiind mai întâi demolată, iar apoi înghițită de apele Dunării.Părintele

Lucacela celebrează zilnic sfinte Liturghii în noua biserică, simbol al multiculturalității. Orșova, aflându-se în vestul țării, se pleacă în fața regulilor credinței catolice din această parte a României: multilingvismul

sfintelor Liturghii. „Da, avem o comunitate mică, majoritatea credincioșilor fiind de etnie cehă. Nemții au emigrat, au rămas cehii în proporție de 80-90%; avem puțin români și unguri, 1020 familii de nemți. Comunitatea cehă provine din foști migranți, mineri, constructori militari din Cehia, cândva Boemia.“ Părintele Davor nu este de etnie germană sau cehă, este cetățean român de etnie croată. Există în Banat o minoritate croată lângă Reșița, în șapte sate, circa 6500 de persoane.

Astfel, biserica romano-catolică din Orșova a devenit un simbol al răzvrătirii mute împotriva comunismului și un fel de loc multicultural în vestul României. Pr. Lucacela spune: „Sunt foarte mândru, este o mare moștenire. Am o responsabilitate mare, nu doar ca preot.“

Foto: Werner Kremm Apărut în: Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien, Anul 30, Nr. 7360, București, Sâmbătă, 18 iunie 2022, pp. 8-9.

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara

Tabără catolică pentru copii și tineri la Rafnic

În perioada 14-17 iunie 2022 Parohia Romano-Catolică Timişoara IV. Iosefin a organizat la Rafnic, jud. Caraş-Severin o tabără pentru elevi de limbă maternă maghiară, din clasele V-VII. Despre frumoasele experiențe dobândite acolo ne relatează Juhász Antónia, Nagy Dóra și Tamás Krisztina, care s-au implicat ca și voluntari în desfășurarea taberei.

„Unde doi sau trei sunt adunați în numele meu….“ (Mt 18,20) Acesta a fost motto-ul taberei catolice din acest an, care, după doi ani de absență, a fost organizată din nou de către Parohia Timișoara IV. Iosefin. Copiii au sosit zâmbind și cu emoții pe 14 iunie, în micul sat Rafnic din județul Caraș-Severin, locul de desfășurare a taberei.

Cei treisprezece elevi voluntari, care s-au implicat în desfășurarea taberei, au sosit cu o zi mai devreme pentru a pregăti locul și pentru a-i primi pe cei 39 de elevi, care au participat. În prima zi au avut loc discuții de grupuri mici care au fost speciale pentru fiecare dintre noi. În cea de-a doua zi am vorbit despre Comuniunea cu Dumnezeu. Apoi am împărtășit experiențele noastre personale despre Dumnezeu în grupuri mici. După-amiază am continuat cu o drumeție. Pe dealul de lângă sat, copiii s-au jucat, iar seara, au avut ocazia să i se adreseze lui Isus în cadrul unei Adorații Euharistice.

Tema zilei următoare a fost comunitatea cu ceilalți. Am auzit că Preasfânta Treime este un model pentru comunitățile noastre. După discuțiile în grupuri mici, am participat la Sfânta Liturghie. După-amiaza, copiii și-au putut testa abilitățile prin intermediul unor concursuri. În cele din urmă, am încheiat ziua cu o seară specială. Lângă focul de tabără am admirat performanțele grupurilor, am râs și am cântat Ultimamult.zia

fost cea de evaluare a taberei, în care toți copiii au vorbit deschis despre experiențele lor. Tabăra s-a încheiat cu o Sfântă Liturghie.

În cele patru zile pe care le-am petrecut aici, am adunat multe experiențe și amintiri frumoase și ne-am întors acasă cu o mulțime de comori spirituale. Suntem recunoscători că tabăra s-a putut organiza din nou și că s-a desfășurat într-o atmosferă atât de bună. Așteptăm cu nerăbdare să-i primim pe copiii și anul viitor!

Dr. Franz METZ

Wegenstein-Buch in der Slowakei

Nachdem bereits 2017 im Rahmen der Ausstellung Banater Orgeln und Orgelbauer. Bilder einer europäischen Orgellandschaft zum ersten Mal auch die Wegenstein-Orgeln der Slowakei dargestellt wurden, rückten diese nun wieder ins Rampenlicht einer wissenschaftlichen Untersuchung.

Andrej Štafura veröffentlichte 2021 sein zweisprachiges Buch (Slowakisch, Englisch) Die historischen Pfeifenorgeln Carl Leopold Wegensteins in der Slowakei (The Historical Pipe Organs of Carl Leopold Wegenstein in Slovakia, ISBN 978 80 972541 2 4). Es erschien

im Rahmen eines größeren Projektes über historische Orgeln dieses Landes (Wooden Pipe Configuration of Historic Positive Organs in Slovakia).

Der Autor studierte an der Fakultät für Musik und Tanz der Akademie der Schönen Künste in Pressburg/Bratislava, danach am Institut für Musikwissenschaft der Slowakischen Akademie der Wissenschaften. Da es sich in diesem Buch um eine physikalische Analyse der Orgeln Wegensteins handelt, wirkten auchandere Wissenschaftler mit, wie Martin Čulik, Stefan Nagy, Peter Barta, Andrej Čepec.

Carl Leopold Wegenstein (1858-1937) war einer der bedeutendsten Orgelbauer Südosteuropas. Er ist in Niederösterreich geboren und verbrachte seine Lehrjahre bei bedeutenden Orgelbauern Europas: bei Walcker in Ludwigsburg, Jehmlich in Dresden, Weigle in Stuttgart, Gebrüder Dinse in Berlin, Hickmann in Erfurt, Goll in Luzern, Giesecke in Göttingen, Laukhuff in Weikersheim. Um 1880 ließ er sich in Temeswar nieder, wo er seine Orgelbauwerkstätte gegründet hat.

Im ersten Kapitel seines Buches bringt der Autor einige Daten zum Leben und Wirken Carl Leopold Wegensteins und weist auch auf dessen Bedeutung im Kontext der europäischen Orgeldes 19. Jahrhunderts hin. Es war der Übergang von der barocken und klassizistischen Orgel zu jener der Romantik, vom Werkprinzip zu einem dynamischen Aufbau der Orgel. Natürlich spielten dabei auch die Neuerungen und Bewegungen in der Kirchenmusik eine wichtige Rolle, so z.B. der Cäcilianismus im Bereich der katholischen Kirche. Gleichzeitig feierte die Orgel in Frankreich und Deutschland ihren Einzug in Konzertsäle, was zu einer Erweiterung des Orgelrepertoires führte. Letztendlich weist der Autor auch hin auf die Bedeutung der Orgelbauwerkstätte Wegensteins im historischen Ungarn, wodurch erst sein Tätigkeitsfeld ausgeweitet wurde. Heute befinden sich Wegenstein-Orgeln in mehreren Ländern: in Rumänien, Ungarn, in der Ukraine, in Bulgarien, Serbien, BosnienHerzegowina und in der Slowakei. Die meisten aber finden wir heute noch im Banat und in Siebenbürgen, sowohl in katholischen wie auch in evangelischen und reformierten Kirchen oder in Synagogen.

Im 2. Kapitel seines Buches bekommen die physikalischen Analysen der WegensteinOrgeln eine primäre Rolle: chronometrische Daten, die Dendrochronologie, Radiokarbonanalysen und nicht zuletzt archivalische Forschungen. Im Zentrum dieser Forschungen standen die zum Orgelund Pfeifenbau verwendeten Holzarten und Metalllegierungen. Auch die verschiedenen Spiel- und Registertrakturen der WegensteinOrgeln werden genauestens beschrieben und analysiert.Eshandelt sich dabei um 10 Orgeln, die Carl Leopold Wegenstein zwischen 1896 und 1914 auf dem Gebiet der heutigen Slowakei erbaut hat. Der Erste Weltkrieg brachte das Ende dieser Etappe. Diese 10 Wegenstein-Orgel befinden sich heute in folgenden katholischen und evangelischen Kirchen der Slowakei: Muráň,

Revúca, Lubietová, Motyčky, Mikusovče,Bušince, Slovenská Lupča, Velká Čalomija,Žiar nad Hronom, Tajov. Im 3. Kapitel werden all diese Instrumente genauestens beschrieben (Traktur, Werkaufbau, Disposition usw.).

Das 4. Kapitel widmet sich der physikalischen und chemischen Analyse der beim Orgelbau verwendeten Materialien. Zahlreiche Tabellen und Diagramme bringen Licht in dieses bisher unerforschte Gebiet des europäischen und Banater Orgelbaus. Die Raumakkustik wird im 5. Kapitel dieses Buches behandelt, wieder verbunden mit zahlreichen Messungen und Analysen. Das letzte, 6. Kapitel des Buches ist eine Fallstudie über die Wegenstein-Orgel der katholischenHeiligkreuzkirche in der Stadt Žiar nad Hronom (ung. Garamszentkereszt, deutsch Heiligenkreuz an der Gran).

Alle die in diesem Buch besprochenen Orgeln befinden sich heute in einem relativ guten und spielbaren Zustand, einige wurden vor wenigen Jahren erst renoviert. Fazit dieser Neuveröffentlichung: diese Publikation könnte für die Wegenstein-Forschung ein weiterer Ansporn sein, sich mehr mit diesen Instrumenten und deren Bauweise auseinanderzusetzen. Obzwar Wegenstein seine meisten Orgeln mit einer pneumatischen Traktur erbaut hat, werden seine Instrumente auch noch mehr als 100 Jahre nach der Erbauung gespielt und viele davon sind bisher keiner größeren Reparatur unterzogen worden. Besonders jene Instrumente, deren Bau Carl Leopold Wegenstein noch persönlich betreut hat, weisen einen hohen Standard an Bauqualität auf, im Vergleich zu jenen, die von seinen Söhnen ab den dreißiger Jahren errichtet wurden. Zu den ersteren zählen auch jene zehn Orgeln der Slowakei, denen AndrejŠtafura durch dieses Buch ein bleibendes Denkmal gesetzt hat.

Firmenschild am Spieltisch der Orgel in Revúca