Vita Catholica Banatus Nr.3 - 2022

EDITORIAL

Mesajul redacției / A szerkeszőség üzenete Pr. Csaba VÁNCSA

CONFERINȚA EPISCOPILOR DIN ROMÂNIA (CER)

Sesiunea de primăvară a Conferinței Episcopilor Catolici din România la Timișoara

Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara

ACCENTE DIECEZANE

Încheierea solemnă a etapei diecezane a parcursului sinodal, la Timișoara Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara

ACCENTE DIECEZANE

Interviu cu Surorile Franciscane, coordonatoarele Casei Milostivirii Divine Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara

DIÖZESANAKZENTE

Marienmädchen in Sanktanna

Melita Palcu SOCACIU,  Marianne HELLSTERN

ACCENTE DIECEZANE

Sfântul Gheorghe, patronul Catedralei din Timișoara

Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara

Întâlnirea candidaților la sf. Mir la Maria Radna Andreea-Diana LAUȘ

EGYHÁZMEGYEI RÁLÁTÁS

Ifjúsági találkozó és akolitus avatás Aradon A temesvári Püspökség sajtóirodája

SPIRITUALITATE

Ce am făcut de sufăr? Pr. Csaba VÁNCSA

Colorează lumea și Biserica Pr. Daniel DUMITRU

ACCENTE DIECEZANE

„Cu cât sunt provocările mai mari, cu atât avem mai mult curaj“ – Sfințirea Casei Calfelor – Casei Kolping din Timișoara Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara

Pr. Zoltán Toman: susținere de doctorat la Roma Dr. Claudiu CĂLIN

DIÖZESANAKZENTE

GOTTLOB kann 250 Jahre feiern † Martin ROOS, em. Bischof von Temeswar

EGYHÁZMEGYEI RÁLÁTÁS

„Vezessük egymást Isten felé“ – Gondolatok egy zarándokútról ERDEI Ágota

INFORMAȚII DIECEZANE

Întâlnirea Mondială a Familiilor 2022, în Dieceza de Timișoara

anul XXVIII Nr. 3 (334-335)

Adresa redacției: Timișoara 300102 Str. Ștefan cel Mare, nr. 19 tel: https://issuu.com/gerhardus.rohttps://gerhardus.ro/ro/E-mail:0040-729-076.990redactiavcb2@yahoo.com

Nr. de aprobare 510/a 1994 ISSN 1454 - 1025

Ilustrații: www.pixabay.com Csaba VÁNCSA CĂLIN, Enikő SIPOS, Maria LÁZÁR, Astrid SCHRIFFERT, Irina-Maria LĂPĂDAT, Elena ȘTEFĂNESCU. Silviu LAZĂR Tipografia DANTONY Timișoara

Mesajul redacției

Aceste cuvinte ar trebui să răsune zilnic în Biserică dar și în inima noastră: „Doamne, îngăduie servitorilor tăi să vestească cuvântul tău cu toată îndrăzneala şi întinde-ţi mâna ca să se facă vindecări, semne şi minuni prin numele slujitorului tău sfânt, Isus!“ (Fap 4, 29-30). Vestirea Cuvântului lui Dumnezeu cu fidelitate și îndrăzneală, precum și punerea în lumină a semnelor făcute și astăzi în numele lui Cristos, sunt izvoarele din care se pot naște noi Nicodimi, noi oameni doritori să dialogheze cu Cristos, să-l cunoască și astfel să se apropie de Dumnezeu. Cu toții suntem chemați la această misiune de a propovădui Cuvântul lui Dumnezeu.

În jurul nostru – ba chiar poate în noi înșine! – există câte un Nicodim. Prin acest număr încercăm să vestim și noi vestea cea bună prin munca, faptele și viața unor persoane din Dieceza noastră. Dorim aceasta prin prezentarea Congregaţia Fiicelor „Sfântului Francisc de Assisi“ de la Hospice Timișoara, prin copilele Mariei din Sântana, prin ministranții diecezei, prin noi acoliți ai diecezei și nu în ultimul rând prin munca episcopilor țării noastre, care s-au întrunit în sesiunea de primăvară la Timișoara.

A szerkesztőség üzenete

Ezeknek a szavaknak mindennap visszhangozniuk kell az Egyházban, de a mi szívünkben is: „És most, Uram, tekints fenyegetőzéseikre, és add meg szolgáidnak, hogy teljes bátorsággal hirdessék szavadat. Nyújtsd ki kezedet, hogy gyógyulások menjenek végbe, jelek és csodák történjenek szent szolgád, Jézus nevében.“ (ApCsel 4, 29-30) Az ige hűséges és merész hirdetése, valamint a Krisztus nevében tett jelek kiemelése ma is azok a források, amelyekből új Nikodémusok születhetnek, új emberek, akik hajlandók párbeszédre Krisztussal, megismerni őt, így megközelíteni Istent. Mindannyian arra a küldetésre vagyunk hivatva, hogy Isten Igéjét hirdessük.Körülöttünk – talán magunkban is! - van egy-egy Nikodémus. E jelen számon keresztül igyekszünk terjeszteni a jó hírt Egyházmegyénk egyes embereinek munkáján, tettein és életén keresztül. Ezt szeretnénk bemutatni a Temesvári Hospice „Assisi Szent Ferenc” Leányainak Kongregációját, a szentannai Mária gyermekei által, az egyházmegye ministránsai, az egyházmegye új akolitusai és nem utolsósorban a püspökeink munkáján keresztül, akik Temesváron találkoztak a tavaszi gyűlés alkalmával.

CONFERINȚA EPISCOPILOR DIN ROMÂNIA (CER)

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara

Sesiunea de primăvară a Conferinței Episcopilor Catolici din România la Timișoara

În perioada 5-7 mai 2022 Episcopia Romano-Catolică de Timişoara a găzduit sesiunea de primăvară a Conferinţei Episcopilor Catolici din România (CER). Prima ședința a avut loc în după-masa zilei de joi 5 mai a.c. La întrunire au participat Excelența Sa Miguel Maury Buendía, nunțiul apostolic în România și Republica Moldova, Excelența Sa Aurel Percă arhiepiscop și mitropolit al Arhidiecezei de București, președintele CER, Excelența Sa dr. Gergely Kovács, arhiepiscop de Alba Iulia, Excelența Sa Anton Coșa, episcop al Diecezei RomanoCatolice de Chișinău, Excelența Sa Dr. László Német SVD, episcop al Diecezei de Zrenjanin (Becicherecu Mare), Președintele Conferinței Episcopale Internaționale Sfinții Chiril și Metodiu (care cuprinde Serbia, Macedonia de Nord, Kosovo și Muntenegru) și episcopii diecezelor romano-catolice și eparhiilor greco-catolice din România, respectiv arhiepiscopul emerit de București

dr. Ioan Robu și episcopul emerit de Timișoara Dr. h.c. Martin Roos. La deschidere a participat, ca invitat și IPS dr. Ioan Selejan, arhiepiscopul ortodox român al Timişoarei, mitropolit al Banatului.

În deschidere Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop de Timișoara, le-a urat bun-venit oaspeților, subliniind multilingvismul, multiculturalitatea și chiar multiconfesionalitatea Timişoarei și a Banatului, aceasta fiind o tradiție și un izvor de inspirație pentru viitor, inclusiv pentru anul viitor, când capitala Banatului va deține titlul de capitală culturală europeană.

Sf. Liturghie de deschidere a fost celebrată de către Excelența Sa Miguel Maury Buendía în biserica Millennium din Timișoara-Fabric. În cuvântul său de salut, rostit în limbile română, maghiară și germană, Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop de Timișoara a subliniat: „Ne bucurăm că astăzi îi putem saluta în această biserică pe episcopii diecezelor şi eparhiilor catolice din toată ţara. Suntem recunoscători

credincioşilor pentru rugăciunile rostite pentru noi. Cu prilejul acestor întâlniri se accentuează în mod special comuniunea noastră.“

Omilia a fost rostită în limbile română, maghiară și germană de către Excelența Sa dr. Gergely Kovács, arhiepiscop de Alba Iulia și ordinariu pentru ritul armean. „Isus îi hrăneşte pe cei care Îl ascultă cu pâinea vieţii. Să ne rugăm, ca Atotputernicul Dumnezeu să ne întărească credinţa.“ a spus Arhiepiscopul de AlbaÎnIulia.cea de-a doua zi a sesiunii de primăvară a Conferinței Episcopilor Catolici din România (CER), episcopii romano-catolici și grecocatolici sosiți la Timișoara au vizitat bazilica Maria Radna, renumitul loc de pelerinaj al comunităților din Dieceza de Timișoara și nu numai, unde Excelența Sa Aurel Percă, arhiepiscop-mitropolit de București a celebrat Sf. Liturghie. Au concelebrat, de asemenea, mai mulți preoți diecezani. Animatorii muzicali ai Sf. Liturghii au fost corul de copii și tineri „Angelis“ din Parohia Romano-Catolică Dumbrăvița și ansamblul instrumental de tamburași din comunitățile romano-catolice croate din Clocotici și Lupac.

În cuvântul său de salut Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan a prezentat oaspeților sanctuarul marian de la Radna, și a vorbit despre pelerinajele multilingvistice care se organizează la acest sanctuar, ridicat la rangul de Basilica Minor de către Sf. Părinte Ioan-Paul al II-lea.

În omilia sa ÎPS Aurel Percă arhiepiscop de București a subliniat: „Venim aici, ca să ne întoarcem mai buni acasă. Venim aici pentru a simţi că pentru multă vreme mâinile Mariei vor fi asupra noastră. Să o implorăm pe Maica Domnului să le dăruiască oamenilor acea înţelepciune ca să oprească focul armelor şi să fie pace. Este frumos atunci când copiii Mariei trăiesc în pace.“

În ultima zi a sesiunii de primăvară a Conferinței Episcopilor Catolici din România, organizată la Timișoara, sâmbătă, 7 mai a.c., episcopii romano-catolici și greco-catolici prezenți au vizitat biserica parohială greco-

catolică Sf. Maria Regina Păcii și Unității, unde au participat la Sf. Liturghie celebrată de către Excelența Sa Alexandru Mesian, episcop de Lugoj.În cuvântul său de salut ierarhul eparhiei greco-catolice de Lugoj s-a adresat confraților episcopi, dar și credincioșilor, prezentând momente din trecutul și prezentul Bisericii locale. „Suntem în cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici din România, pe care am demarat-o joi. Astăzi, cu întreg Episcopatul din România, greco-catolic şi romano-catolic, suntem la biserica Regina Păcii. Salutăm cu mult drag prezenţa confraţilor noştri episcopi, a preoţilor şi credincioşi. Suntem bucuroşi să celebrăm Sf. Liturghie aducând laudă şi mulţumire lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp ne rugăm şi la Preacurata Fecioară Maria, patroana acestei biserici, mai ales că suntem în luna mai, luna dedicată Maicii Domnului.“ În omilie Excelența Sa Călin Ioan Bot, episcop auxiliar greco-catolic de Lugoj a spus: „Cum poate fi recunoscut Isus în situaţii de noapte, de pericol iminent? Sunt două repere: una dintre ele este siguranţa prezenţei sale, este Cuvântul: «Eu sunt păstorul cel bun, oile mele mă cunosc pe mine» – spune Isus. Cu cât stăm mai mult cu El, cu atât învăţăm să-L recunoaştem mai repede în situaţii de nerecunoscut. Cu cât stăm mai mult cu El, Îl recunoaştem mai curând. Familiarizarea cu Sf. Scriptură ne ajută să-L recunoaştem pe Isus.“

La sfârșitul Sf. Liturghii, Excelența Sa Aurel Percă, arhiepiscop și mitropolit de București s-a adresat celor prezenți, spunând:

„Noi episcopii catolici din România ne-am întrunit în aceste zile aici, la Timişoara pentru a reflecta asupra modalităţilor în care trebuie să slujim poporul lui Dumnezeu. Cu episcopii, preoţii, dar şi întreg poporul lui Dumnezeu trebuie să ne unim pentru a forma o singură familie, să formăm Biserica, una sfântă catolică şi apostolică. În numele tuturor episcopilor eu vă mulţumesc pentru că ne susţineţi cu rugăciuni.“

După această Sf. Liturghie a urmat ultima ședință și comunicatul oficial al CER.

Încheierea solemnă a etapei diecezane a parcursului sinodal, la Timișoara

„Bine aţi venit! Suntem aici ca să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru drumul deja parcurs. Nu ne-am terminat drumul. Suntem cu toţii ucenici în şcoala sinodalităţii. Acum ne-am oprit pentru un moment, ca să ne auzim în mod sinodal, să ne ascultăm, cum am înaintat pe acest drum împreună, ca şi Dieceză, respectiv diferitele comunităţi în parte. Individualismul va goli bisericile noastre. Dacă noi continuăm să trăim credinţa noastră doar întrun mod individual, vom avea senzaţia că suntem mai puţini. Duhul Sfânt este duhul curajului, care ne îndeamnă să facem un pas înainte“ – cu aceste cuvinte s-a adresat Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, duminică, 22 mai a.c., după-amiază, în biserica parohială din Timișoara-Elisabetin, confraților în preoție și credincioșilor sosiți din mai multe parohii la Sf. Liturghie de încheiere a etapei diecezane a parcursuluiProgramulsinodal.acestei

festivități a început la ora 17.00 cu rostirea Rugăciunii Pentru Drumul Sinodal urmată de prezentarea parcursului în diferitele comunități și domenii pastorale: congregații și instituții ale vieții consacrate, grupuri de tineret și familii, mișcări ecleziastice, parohii, Feredația Caritas.În introducere Pr. Zsolt Szilvágyi, vicar episcopal pentru pastorație, a făcut o scurtă sinteză a celor 26 de rapoarte sinodale trimise până la data respectivă la secretariatul Ordinariatului Episcopal, și a subliniat câteva gânduri: – „Citind aceste rapoarte ne putem da seama că sunt foarte mulţi credincioşi şi preoţi, care îşi iubesc comunitatea şi Biserica, şi doresc să facă ceva pentru ea. Aceste comunităţi au descoperit şi mai mult, ce înseamnă a merge împreună, să se roage împreună, să ia decizii împreună şi să acţioneze împreună. Cele mai frecvente teme, care au fost dezbătute erau:

tovarăşi de drum, cu cine mergem împreună, ascultarea, vorbirea, misiunea şi ecumenismul.“

În continuare Pr. Zsolt Szilvágyi a citit câteva fragmente din rapoartele primite, iar la final a concluzionat: – „Misiunea mea este acolo, unde mă aflu, unde trăiesc. Discuţiile sinodale nu sunt doar vorbărie, ci sunt discuţii care au adus deja primele roade concrete. Drumul sinodal continuă. Țelul drumului sinodal nu este un document, o hârtie. Drumul sinodal nu presupune doar o statistică. Întrebarea este cum am putea să-l urmăm concret mai mult pe Isus şi cum să îndeplinim mai bine misiunea noastră de creştin în lumea contemporană. Drumul sinodal nu se opreşte aici. Drumul sinodal trăit bine este şi va rămâne modul de viaţă a Bisericii. Să mergem li mai departe împreună.“

Au urmat rapoartele prezentate în plen de către reprezentații diferitelor domenii pastorale, vorbitorii accentuând atât bucuria participării la astfel de discuții cât și rezultatele benefice a acestora în comunitatea lor. Sf. Liturghie de încheiere a fost celebrată la ora 18.30 de către Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan. Au concelebrat preoții sosiți din mai multe parohii ale Diecezei de Timișoara. Animator muzical a fost corul de tineret Harmonia Christi.

În omilia sa Episcopul a subliniat: – „Biserica trebuie să fie comunitatea comunităţilor în stilul Preasfintei Treimi. Vrem să trăim în comuniunea dorită de Isus, iar la aceasta ne ajută foarte mult Sacramentele: mai ales Sf. Spovadă şi Euharistia.“

La sfârșitul Sf. Liturghii toți cei prezenți au fost invitați la o agapă frățească în curtea bisericii parohiale din Timișoara III Elisabetin.

ACCENTE DIECEZANE

Biroul de Presă al Episcopiei de Timișoara

În Anul Sf. Scripturi, marcat în Dieceza noastră, dar şi în preajma Duminicii Milostivirii Divine, sub a cărei ocrotire a fost pus hospice-ul îngrijit de Congregaţia Fiicelor „Sfântului Francisc de Assisi“ (Filiae S. Francisci Assisinati – CSFS) din Timişoara, surorile au avut bunăvoinţa de a ne răspunde la câteva întrebări legate de viaţa şi carisma lor, de provocările cu care se confruntă zi de zi şi de felul în care se străduiesc să trăiască asemenea unor misionari, transpunând Cuvântul lui Dumnezeu în lumea contemporană.

Cum trăiți în viața de zi cu zi carisma și misiunea voastră? Încercăm să trăim darul și harul carismei noastre în cadrul slujirii celor bolnavi și abandonați. Unirea cu Dumnezeu ne ajută să ne desfășurăm misiunea noastră la bolnavii aflați în spitale, în căminele pentru vârstnici și la domiciliu.Vremsă

ne uităm cu credință spre viitor, să mergem înainte cu curajul de a răspunde noilor provocări ale vremurilor în care ne aflăm. Prezența și ajutorul nostru concret

pentru bolnavii de cancer din Hospice-ul „Casa Milostivirii Divine“ din Timișoara am dori să fie o reflectare a dăruirii noastre, cu simplitatea și bucuria specifică franciscană. Mergând la bolnavi cu inima deschisă, cu gândul la Dumnezeu pe care-L lăudăm și Îl cinstim în frații și în surorile noastre, ale căror întreaga personalitate este adesea marcată de boala dificilă și dureroasă, care de multe ori pune capăt vieții din această lume, înseamnă pentru noi nu numai slujire, ci și har și privilegiu.

Care este cea mai mare provocare cu care se confruntă spiritualitatea voastră în societatea de astăzi ,în situația actuală ?

Suntem conștiente că acea construire a fraternității, după exemplu Sfântului nostru Părinte Papa Francisc, este un proces continuu, în care trebuie să ne implicăm în mod constant și să contribuim la construirea acestei fraternități între oameni. În enciclica sa Fratelli Tutti, Papa Francisc ne arată și drumul și ne inspiră să gândim și să acționăm concret, chiar dacă doar prin fapte mărunte, pentru crearea unei lumi noi în lumina Evangheliei.

Nu în ultimul rând, este important pentru noi, atunci când avem de-a face cu oameni, să clarificăm atitudinea corectă față de viață, de la începutul ei și până la sfârșitul natural

și să abordăm deschis chestiunile avortului și eutanasiei conform învățăturii lui Cristos și a Bisericii. De asemenea, încercăm să oferim ajutor concret în limita posibilităților noastre, familiilor defavorizate din punct de vedere social.

Cum reușiti să fiți adevărați misionari ai acestui timp, să puneți cuvintele lui Isus în practică zilnic?

Succesul eforturilor noastre nu este cel mai important lucru, chiar dacă este de dorit. Cel mai important lucru este să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima, cu toată gândirea și cu toată puterea și înțelepciunea noastră, ca pe noi înșine. Nu este ușor, desigur, dar legătura zilnică cu Cristos ne ajută în acest sens. Este necesar pentru că nimic nu este mai slab, decât puterea noastră fără El.

Papa Francisc vorbește adesea despre periferia în lume. Din punct de vedere al lumii, slujirea noastră pentru acești bolnavi în stadiul terminal poate fi văzută ca și o periferie a acestor persoane, a oamenilor care nu mai sunt „de folos“ societății. Și acest spațiu, această „periferie“ ar trebui să reflecte umanitatea, bunătatea și grija pe care le învățăm la școala Evangheliei: „Adevăr vă spun: tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi-ați făcut!“ (Mt. 25,40).

DIÖZESANAKZENTE

Melita PALCU-SOCACIU, Marianne HELLSTERN

Marienmädchen in Sanktanna

Der starke römisch-katholische Glaube in Sanktanna, ist der Grund das es in der Pfarrgemeinde schon vor 1920 Marienmädchen gibt. Von 1971 – 1981 war Pfarrer Andreas Straub Priester in Sanktanna. Aus seiner Schule wurden in dieser Zeit aus Sanktanna sechs Männer: Andreas Reinholz, Franz Marksteiner, Josef Hell, Karl Zirmer, Michael Henger und Josef Tänzler zum Priester geweiht. Sie haben den Glauben in vier Sprachen Deutsch, Rumänisch, Ungarisch und Latein verbreitet.

Dieser Glaube an Gott, das große Vertrauen an die heilige Gottesmutter Maria und deren Hilfe veranlassten viele Familien, ihre Kinder als Marienmädchen in die heilige Messe zu schicken. Die Marienmädchen tragen die Tracht im Alter von 3 bis 14 Jahren. In unserer

Ortschaft werden die Marienmädchen, schlicht „Fraupildsmadlâ“ genannt. Die Betreuerinnen der Marienmädchen wird „Fraupildsmuttâ“ genannt. Oft ist sie der Bezug, wenn die Kleinen vor Müdigkeit weinen oder die Großen vor Übelkeit nicht mehr stehen können. Sie sind auch da wenn der Rock nicht gut steht oder das Kränzchen auf dem Kopf drückt. Sie sind da, um die Mädchen zu betreuen und mit Ihnen zu beten.Ostern

ist der erste Festtag im Jahr, an dem unsere Marienmädchen weiß gekleidet werden. Eine Woche danach, am Weißen Sonntag, besuchen die Marienmädchen, zusammen mit den Erstkommunikanten den Festgottesdienst. Ganz viel Mühe, Arbeit, Zeit und Liebe werden in die Kleider, aber auch in ihr Tragen gelegt.

Es ist eine Augenweide so viel weiß gekleidete Kinder paarweise in zwei Reihen zu sehen. Heuer sind es ca. 20 Marienmädchen an der Zahl. Im Laufe des Jahres werden die Marienmädchen in bestimmten Gottesdiensten zur Tradition: im Monat Mai bei den vielen Marienfeiertagen, Pfingsten, Fronleichnam, beim „Herz-Jesu Fest“ in Alt- Sanktanna und beim Fest der Schutzpatronin, der heiligen Mutter-Anna, am 26. Juli bei der „Mutter-Anna-Kirche“ in Neu- Sanktanna, bei den Wallfahrten in Maria Radna und in Altötting, aber auch bei anderen Gottesdiensten im Jahresablauf. Viele nun Mütter der Marienmädchen, waren selbst mal in Ihrer Kindheit Marienmädchen und so ist dies zu einer Tradition in Sanktanna geworden.

Vor dem Gottesdienst treffen sich die Marienmädchen im Kirchenhof und werden paarweise, der Größe nach aufgestellt. An der Spitze des Zuges trägt eines der Mädchen eine aus Wachs geformte Krone mit einer himmelblauen Schleife, deren zwei Bänder, an beiden Seiten, von kleineren Mädchen gehalten werden. Den Abschluss bilden die ältesten Mädchen, die abwechselnd eine auf dem Tisch stehende Maria Statue tragen, um die bei den Wallfahrten ein frisch gebundener Blumenkranz gelegt ist. Alle Marienmädchen tragen kleine Fähnchen, die mit goldenen Bänder und Fransen umrandet, in der Mitte ein M darstellt, das Zeichen Mariens. Beim Einzug der Marienmädchen zur Messe, wird ihr eigenes Gebet mit zarter Stimme laut gebetet. Am Schluss der Messe singen die Marienmädchen eine Strophe „Maria zu lieben“, beten ein deutsches und rumänisches – Gegrüßet seist Du Maria -, und am Ende eine Strophe „Maria-i dulce Mamă“.

Unsere Marienmädchen verschiedener Ethnien –Deutsche, Ungarn und Rumänensind Freunde und werden das auch bleiben. Wir respektieren uns gegenseitig im Glauben und als GebetMenschen.derMarienmädchen

beim Ein- und Auszug des Gottesdienstes (altes Volksgebet):

Jungfrau, Mutter Gottes mein, Lass mich ganz dein eigen sein.

Dein im Leben, dein im Tod, Dein im Unglück, Angst und Not, Dein in Kreuz und bitterem Leid, Dein für Zeit und Ewigkeit.

Jungfrau, Mutter Gottes mein, Lass mich ganz dein eigen sein. Mutter, auf dich hoffe ich, Mutter, zu dir ruf und seufze ich, Mutter, du gütigste, steh mir bei, Mutter, du mächtigste, Schutz mir leih.

O Mutter, so komm, hilf beten mir!

O Mutter, so komm, hilf streiten mir!

O Mutter, so komm, hilf leiden mir!

O Mutter, so komm, und bleib bei mir!

Du kannst mir ja helfen, o Mächtigste!

Du willst mir ja helfen, o Gütigste!

Du musst mir nun helfen, o Treueste!

Du wirst mir auch helfen, o

OBarmherzigste!MutterderGnade, der Christen Hort, Du Zuflucht der Sünder, des Heiles Port, Du Hoffnung der Erde, des Himmels Zier, Du Trost der Betrübten, ihr Schutzpanier.

Wer hat je umsonst deine Hilfe angefleht, Wann hast du vergessen ein kindliches DarumGebet?

ruf ich beharrlich in Kreuz und in MariaLeid. hilft immer, sie hilft allezeit.

Ich ruf voll Vertrauen in Leiden und Tot: Maria hilft immer, in jeglicher Not.

So glaub ich und lebe und sterbe darauf, Maria hilft mir in den Himmel hinauf. Jungfrau Mutter Gottes mein, Lass mich ganz dein eigen sin.

O Maria, unsere Mutter, unsere Hoffnung!

Nehme uns alle unter deinen

DortSchutzmantel,wollenwir leben, dort wollen wir Bewahresterben, uns vor Sünde und deinen aller heiligen Segen.

Es segne uns der allmächtige Gott, Der Vater, der Sohn und der Heilige Geist. Maria mit dem Kinde lieb, Uns allen deinen Segen gib! AMEN

Pentru altarul principal din catedrala nouconstruită, Domul din Timișoara, Michael Angelo Unterberger (1695-1758) – el însuși semna cu numele de Michael Engel –, directorul Academiei de Artă din Viena, a realizat tabloul de mari dimensiuni care îl înfățișează pe Sfântul martir Gheorghe, călare, doborând balaurul. Unterberger, care provenea dintr-o familie din Tirolul de Sud și a fost botezat la 11 august 1695 la Fleims, astăzi Cavalese, este una dintre personalitățile remarcabile ale picturiiSfântulbaroce.Gheorghe, ales deja de primul episcop al Diecezei de Cenad ca și patron al catedralei, a constituit de trei ori subiectul unor lucrări provenite din atelierul lui Unterberger: o pictură pe steagul breslei șelarilor – astăzi în Muzeul de Istorie din Viena –, o pictură pe un altar lateral în biserica parohială din Stotzing, în Burgenland, și tabloul de pe altarul principal al Domului din Timișoara, catedrala vechii Dieceze de Cenad.

Compoziția, care din punctul de vedere al cromaticii este identică în toate cele trei cazuri, a fost comandată în data de 16 ianuarie 1754 și finalizată în foarte scurt timp, deoarece la începutul lunii septembrie 1754 ajunsese deja la Timișoara. Conform contractului, maestrul se obliga ca, după terminarea lucrării, să o împacheteze cu grijă într-o cutie și să o ducă în portul din Viena, pe Dunăre, de unde probabil a fost adusă pe apă până la Panciova și de aici transportată mai departe pe uscat la Timișoara.Rama neagră, cu care este prevăzută astăzi

pictura, nu mai este cea originală. Pânza îl înfățișează pe Sfântul Gheorghe călare pe un cal alb, învelit întro mantie largă roșie, purtând armură de cavaler, ținând frâiele calului cu mâna stângă și înfingând cu mâna dreaptă sulița prin gura larg deschisă a dragonului. În fața fiarei se află cranii și oase împrăștiate, în timp ce pe marginea stângă a tabloului, este redată Sfânta Margareta, reprezentată cu o coroană pe cap. Central, deasupra compoziției, coboară din lumina cerească un înger mare, având în mâna stângă o ramură de palmier, simbolul martiriului și o coroană de lauri în mâna dreaptă, ridicată, simbolul răsplății pentru lupta cea bună. Dintre capetele de îngeri care se văd în jur, cele două perechi, din partea de jos, nu sunt pictate de maestrul Unterberger. Pictura a fost retușată pe alocuri la o dată ulterioară (cel mai probabil de Ferenczy József, în anii primului război mondial)

Pentru acest tablu există două schițe în ulei: una în colecția Magnifica Communità din Fleims/Cavalese, care este probabil cea originală – expertiză emisă Dr. Johann Kronbichler, cel mai bun cunoscător al lui Unterberger – și una în Städtisches Museum zu Schwäbisch-Gmünd din Baden-Württemberg. Ambele modele au fost realizate probabil în jurul anului 1753/54.

În cadrul reabilitării Catedralei (Domului) Sf. Gheorghe, tabloul de pe altarul principal este supus chiar acum lucrărilor de restaurare.

(Martin Roos, Erbe und Auftrag, vol. I, 2a, cap. 4)

Întâlnirea candidaților la sf. Mir la Maria Radna

Sâmbătă, 28 mai 2022, a avut loc la Maria Radna pelerinajul candidaților la Sfântul Mir. Aceștia au venit din întreaga dieceză într-un număr mare, aproximativ 500 de tineri de diferite vârste și etnii, pentru a lua parte la o zi de reculegere, cunoaștere și împărtășire, cu ocazia apropierii momentului pentru care au început să se pregătească încă de anul trecut, și anume Sacramentul Mirului.

Încă de la ora 10, tinerii au început să se strângă în împrejurimile Bazilicii, pregătiți pentru cele ce aveau să urmeze. Cu toate că vremea nu a fost favorabilă, întrucât ploaia ne mai stropea din când în când, am fost invitați de către Excelența Sa, Iosif Csaba Pál, să privim partea bună: „nu ninge și nici nu vom face insolație“. Așadar, ne-am început programul.Pentru

început, am fost invitați să cunoaștem mai bine Bazilica în care ne-am adunat printr-o scurtă prezentare istorică oferită de grupul „Pietre Vii“, prezentare binevenită, mai ales că unii dintre tinerii prezenți se aflau pentru prima dată acolo. Apoi, programul a continuat cu Sfânta Liturghie celebrată de episcopul nostru, alături de o mare parte a preoților diecezei. În cadrul predicii, microfonul a fost îndreptat către trei tineri, care deja au primit acest sacrament al Duhului Sfânt, pentru ca aceștia să ofere un cuvânt de încurajare candidaților și să împărtășească din experiențele lor, din schimbările care au avut loc în viețile lor

datorită acestui sacrament. Dintre cele spuse, două idei au avut o rezonanță mai mare: „am început să merg la Liturghie aproape zilnic“ și „am simțit că pregătirea trebuie să continue și acasă, să mă ocup de suflet“. În continuare au avut loc discuții în grupuri mici, pentru ca tinerii să se cunoască între ei și să împărtășească puțin din experiența pregătirii, din parcursul pe care l-au avut pana atunci. Ne-am adunat din nou după prânz, pentru o nouă discuție, de data aceasta axată pe roadele Duhului Sfânt. Am încercat să conștientizăm lucrurile bune pe care le poate aduce o comuniune sinceră cu acesta și moduri prin care fiecare rod se poate manifesta. Scopul atelierului a fost aprofundarea unuia din cele nouă roade prin intermediul unui pasaj biblic, apoi prin prisma vieții unui sfânt care a exemplificat acel rod.Amîncheiat această zi minunată reîntorcândune în Bazilică pentru un scurt moment de rugăciune comună și împărtășire. Aici, fiecare dintre cele peste 20 de grupuri de discuție a trebuit să rostească o rugăciune spre Duhul Sfânt, pentru a-i cere roadele sale. Pentru mine, în calitate de voluntar, această zi a reprezentat o speranță, faptul că tinerii încă îl caută pe Dumnezeu și încearcă să formeze o comuniune cu El în inimile lor și împreună cu ceilalți.

Ifjúsági találkozó és akolitus avatás Aradon

Az arad-belvárosi Páduai Szent Antal templomban május 8-án, a Jó Pásztor vasárnapján megteltek a padsorok, a temesvári egyházmegye több közösségéből érkeztek fiatalok és idősek, hogy együtt imádkozzanak, ünnepeljenek.Aplébánián délután a temesvári Püspökség keretében működő Egyházmegyei Ifjúsági Központ szervezésében fiatalok találkozójára került sor, amelynek majláthfalvi, nagyiratosi, arad-ségai, arad-mikelakai, temesvári és aradbelvárosi, valamint erdélyi és székelyföldi résztvevői voltak. A Jó Pásztor vasárnapján bemutatott szentmisén ugyanis jelen volt a Gyulafehérvári Római Katolikus Hittudományi Főiskola öt növendéke: Virág István, Csibi Levente, Kerekes Péter, Fekete Csaba és

Boarna Miklós. Hagyomány, hogy a Jó Pásztor vasárnapját megelőző napokban a „kispapok“ különböző egyházmegyékbe, plébániákra látogatnak, ahol bekapcsolódnak a liturgikus és lelki programokba. Idén az arad-ségai és a temesvár-józsefvárosi plébániák látták vendégül a gyulafehérvári teológiai hallgatókat, akik a Romániai Püspöki Konferencia résztvevőivel együtt ellátogattak a máriaradnai kegyhelyre is. Az aradi ifjúsági találkozón pedig „főszerepet“ vállaltak, tanúságot tettek hivatásukról, betekintést engedtek mindennapi életükbe, nyíltan beszéltek örömeikről de az eddig megtapasztalt kihívásokról is. Az ifjúsági programot Szabó Tibor egyházmegyei ifjúsági lelkész, Dumitru Daniel temesvár-gyárvárosi plébános, a marosi főesperesség ifjúsági

felelőse és Bukovics Erika Mária schönstatti nővér, ifjúsági referens irányította, ugyanakkor a résztvevők körükben üdvözölhették Pál József Csaba megyés püspököt is.

A fiatalok találkozóját követően, délután 5 órai kezdettel a Páduai Szent Antal templomban bemutatott szentmise keretében a főpásztor akolitussá avatta Piklor László és Kiss Mihály állandó diakónus-jelöltet.

A szentmise kezdetén Pál József Csaba megyés püspököt és a jelenlévő lelkipásztorokat a közösség nevében Király Árpád marosi főesperes üdvözölte. A főpásztor a két jelölthöz intézve szavait úgy fogalmazott: az egyházmegyében az elsők között vállalják az akolitusi szolgálatot, ily módon mások számára is követendő példaképül válhatnak. Az avatási szertartás keretében a megyés püspök kitért az akolitusok feladatára. – Ti az akolitusok tisztére vagytok kiválasztva, hogy azzal sajátos részt vállaljatok az egyház hivatásából. Az Egyház életének csúcspontja és forrása az eucharisztia. Általa épül és növekszik Isten népe. Most azt a feladatot bízzuk rátok, hogy segítsetek a papoknak és a szerpapoknak tisztségük gyakorlásában és szükség esetén megáldoztassátok a híveket, valamint a betegeket.Eztkövetően az akolitusjelöltek a püspök elé járultak, aki e szavak kíséretében nyújtotta át nekik az Eukarisztia ünneplésére előkészített pixist: Vedd ezt az Eukarisztia ünneplésére előkészített kenyeret, és úgy élj, hogy méltóképpen szolgálhass az Úr és az Egyház asztalánál.Szentbeszédében

Pál József Csaba megyés püspök Ferenc pápa üzenetéből idézett, amit a Szentatya a hivatások 59. világnapjára írt: – A szinodalitás, az együtt járás alapvető hivatást jelent az Egyház számára, és csak ebben a horizontban tudjuk felfedezni és értékelni a különböző hivatásokat, karizmákat és szolgálatokat. Ugyanakkor azt is tudjuk, hogy az Egyház azért van, hogy evangelizáljon, hogy kimozduljon önmagából, és elvesse az evangélium magvait a történelemben. Ezért egy ilyen küldetés teljesítése csak az összes lelkipásztori terület összefogásával lehetséges, és azt megelőzően az Úr összes tanítványának

bevonásával. Ugyanis „a keresztség erejében Isten népének minden tagja misszionárius tanítvány lett (vö. Mt 28,19). Minden megkeresztelt ember, akármilyen egyházi funkciója vagy hitismeretekben való jártassága legyen is, az evangelizáció aktív alanya“ (Evangelii gaudium apostoli buzdítás, 120).

A vasárnap akolitussá avatott Piklor László és Kiss Mihály, valamint az akolitusi szolgálatra már felavatott, és a szentmisén jelen lévő Baum Péter az Esztergom-Budapesti Főegyházmegye és a Váci Egyházmegye Diakónusképző Intézetének növendékeként folytatják tanulmányaikat.

A szentmisét a temesvári egyházmegye közösségi oldalán közvetítették, ott visszanézhető.

SPIRITUALITATE Csaba VÁNCSA

Ce am făcut de sufăr?

Oamenilor de azi, nu prea ne place să suferim ori să nu ni se îndeplinească dorințele. Ne place să fim serviți À la carte, să nu ne doară nimic, să nu ne lipsească nimic, să ne meargă totul conform planului. Când apare o problemă, o boală, un necaz în viața noastră imediat ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu. Imediat ne văicărim ca și cei fără pic de credință. De aceea, poate suntem azi mult mai interesați: De unde suferinţa? De ce moartea? Ce urmează? Întrebări care pot fi dificile pentru că nu există un răspuns concret. Astăzi când impactul tehnologiei asupra omului și a vieții cotidiene are un aspect așa de mare, iar în viața aceasta condusă de tehnologie prevalează răspunsul imediat... Dacă cineva nu poate da un răspuns în domeniul său, nu se îndreaptă spre bibliotecă și caută un răspuns în timpul cât mai scurt posibil, ci imediat caută un răspuns pe internet.

De fapt, dependența excesivă de informație și valul uriaș de date care ne va lovi pot fi și foarte periculoase. Din acest punct de vedere, trebuie să fim atenți la câtă informație consumăm, pentru că abundența exterioară conduce la sărăcie

Dar,interioară.zileleacestea fiecare își cam pune întrebarea: de ce trebuie să sufere nevinovații? Uitându-ne la știri, aflăm din ce în ce mai multe informații despre suferința oamenilor nevinovați din Ucraina, care suferă teribil, mor, sau trebuie să-și părăsească casele.

Dacă ne uităm în Sfânta Scriptură, chiar și omul Vechiului Testament s-a confruntat cu această întrebare. Răspunsul tradițional, din acea perioadă, la suferință a fost: este consecința păcatului. Deci, dacă cineva a suferit, ar fi putut fi declarat cu ușurință vinovat de ceva. Totuși, brusc a apărut întrebarea: ce se întâmplă când suferă și cei care sunt

nevinovați? Atunci înțelepciunea intrinsecă a Sfintei Scripturi a intrat în criză, iar apoi a fost scrisă cartea lui Iov. Desigur, cu scopul de a ridica această întrebare, de a o diseca... Cartea pune lucrurile la punct, astfel încât Satana (nu atât răul de aici, cât cel care întrebă) să-l testeze pe om cu Dumnezeu. Ce îi reproșează Satana lui Dumnezeu? Următoarele: credința acestui om în Tine este în interesul propriu. Ai să vezi Tu, dacă nu-i va merge bine, te va părăsi! Așa începe povestea lui Iov, care îi pierde mai întâi pe cei dragi lui, împreună cu bunurile sale. Apoi apare o boală, în urma căreia trebuie să-și înfrunte propria moarte. Dar cu toate acestea, Iov rămâne un om evlavios și plin de credință. Așa că nu greșește, dar totuși suferă. Prietenii lui Iov îl vizitează; prima dată, ei ascultă cu înțelepciune înainte de a suferi. Apoi ei încearcă să dea răspunsuri la motivul pentru care suferă Iov, dar nu prea reușesc. Într-un final, intră în imagine și Dumnezeu, dar în loc de răspunsurile așteptate, îl primește pe Iov cu întrebări, iar întrebările se îndreaptă într-o singură direcție: Dumnezeu este stăpânul universului, iar Iov este doar o creatură. Iov nu are de ales decât să recunoască faptul că dacă lumea creată este bună și uimitoare,

la fel trebuie să fie și Creatorul. Iov poate în sfârșit să-și experimenteze micimea în fața Creatorului. Adică, nu poți să înțelegi totul... Până aici, povestea... (recomand să o citiți, desigur, acesta este doar un rezumat)

Desigur, Noul Testament face lumină asupra acestui subiect, pentru că de această dată, cel care suferă e unicul Fiu al lui Dumnezeu, tot inocent. Chipul lui Dumnezeu, pe care ni-l transmite Fiul, nu corespunde ideilor ori așteptărilor noastre, pentru că în concepția noastră să sufere Dumnezeu este ceva

Dumnezeuimposibil!

nu dorește cu tot dinadinsul ca noi să suferim, ci El dorește întoarcerea noastră spre El. Însă pentru aceasta ne pune și la încercare dacă într-adevăr așa este cum spunem sau doar sunt vorbe în vânt?! La fel l-a încercat și pe Iov, care se îndreaptă către Dumnezeu. Într-un fel, el iese din rolul „drama queen“ și începe să înțeleagă toate suferințele pe care a trebuit să le îndure.

Adesea vrem să-l vedem pe Dumnezeu Atotputernic, care ne protejează de orice rău. Dar Dumnezeu este diferit, puterea Lui lucrează diferit: El vrea să-l aducă pe om la fericirea mântuirii fără a-i împiedica libertatea.

Puterea lui Dumnezeu învinge durerea dând sens durerii, vieții și morții. El nu realizează toate acestea cu forța, ci dorește convertirea inimii cu blândețe.

Nu este adevărat că dacă o persoană este nevinovată și suferă, atunci Dumnezeu este responsabil pentru asta. Suferința este o taină care face parte din om împreună cu limitele sale și care poate fi acceptată în certitudinea credinței că Dumnezeu va birui răul. Altfel decât credem noi. În viață, trebuie să acceptăm secretele și misterul răului. Dumnezeu îi oferă șansa lui Iov să se ocupe el de rău, dar Iov este incapabil să facă acest lucru.

Problemele suferinței trebuie să le transformăm. Accentul nu se pune pe inocență, ci pe secretul lui Dumnezeu, care oferă mântuirea în felul și în ritmul său. Dumnezeu nu schimbă realitatea fizică a lui Iov, dar ceva se transformă radical în inima lui, arătând cât de aproape este Dumnezeu de cei care îl caută. Suferința și moartea dau un nou sens asupra victoriei lui Dumnezeu asupra răului. Dumnezeu învinge transformând inima și îi permite lui Iov să experimenteze apropierea și blândețeaAceastaSa.este tema centrală a credinței.

Adesea ni-l imaginăm pe Dumnezeu ca fiind capabil de orice în atotputernicia Sa. La fel sunt și întrebările: de ce Dumnezeu permite acest lucru și unde se află el în suferința noastră? Acest lucru se datorează faptului că ne imaginăm un Dumnezeu precum Superman, care să oprească cutremurele și să ne rezolve toate problemele și suferința noastră atingându-le cu bagheta sa magică. Prea de multe ori credem într-un Dumnezeu magic.

Dar puterea lui Dumnezeu lucrează diferit: el alege căi de iubire, de neconceput și de neimaginat. Dumnezeu vrea o putere care să-l aducă aproape de om. Dumnezeul transcendent devine lumesc, care alege calea fragilității; care se dă la răscumpere; care învinge durerea intrând în ea însuși.

Să ascultăm cuvintele Papei Francisc, care anul trecut, într-una din audiențele sale ne-a spus: „Să nu ne fie teamă de suferință, Cristos duce crucea împreună cu noi. Să nu risipim timpul care ne este dăruit și să ne ajute pentru a ne vindeca de virusul autosuficienței“. Dar trebuie să știm și faptul că Domnul ne iubește pe fiecare dintre noi și dorește să ne ducă la mântuire.

SPIRITUALITATE

Pr. Daniel DUMITRU

BisericalumeaColoreazăși

Nu ştiu dacă astăzi, plimbându-te agale prin oraş, mai poți descoperi vreun spațiu neatins de culoare. Proteică, puternică sau liniştitoare, calmă sau agresivă, culoarea a devenit o constantă a existenţei noastre cotidiene. Iar un dispozitiv de semnalizare optică, pe care nu îl putem ignora în timpul plimbării noastre este semaforul. În zilele noastre, nu există nimic mai banal decât clasicul semafor cu cele trei culori universale, care se regăsesc la nivel internațional și care au același rol oriunde în lume: STOP; pe locuri, fiți gata; START. Îl iei ca atare, dar teai gândit vreodată la faptul că și sufletul tău poate recepționa aceste lumini ale semaforului? Dar din păcate la semaforul semnelor timpului suntem atenți adesea... mai degrabă la ce se întâmplă în stânga și în dreapta noastră și rar privim în sus pentru a vedea cerul albastru.Viața este o paletă de culori unde se regăsesc trăirile noastre, acoperite de culorile corespunzătoare. Când suntem fericiți viața noastră este plină de culori vii, nepătată de probleme, gânduri de un alb imaculat, o dragoste autentică ce se îndreaptă

spre un roșu din ce în ce mai aprins, iar totul pare așa cum ne dorim. Doar că printre aceste culori fericite se amestecă multe momente îmbrăcate într-un costum negru, cu pantofi maro și un papion nedătător de speranță. Cees Nooteboom, un scriitor olandez în viață, spunea: „Acesta este chipul pe care îl au lucrurile când suntem fericiți sau triști… Lumea capătă culorile noastre“. Dar să nu uităm că noi avem acces la pensula care ne colorează momentele vieții. De noi depinde cum o Defolosim.multeori însă nu suntem nici fericiți și nici triști, ci doar plictisiți. În aceste circumstanțe viața nu o vedem în culori sau contraste, ci parcă devenim miopi. Poate nu ne-ar strica un control de rutină la CLINICA

LUI DUMNEZEU

. Cred că ușor am constata că sănătatea noastră e șubredă: tensiunea e mică, fiindcă umilința este mică; termometrul ar înregistra 40 de grade de neliniște; după un EKG făcut am fi diagnosticați cu o anumită lipsă de iubire pentru că arterele noastre sunt obturate de orgoliu. Dar nici la secția de ortopedie nu ar fi totul ok, pentru că am observa că nu reușim să mergem braț la braț cu semenii noștri și nici nu putem oferi o îmbrățișare cuiva, deoarece aveam fracturi cauzate de ranchiună. Pe lângă aceasta am descoperi și un anumit grad de miopie, fiindcă ne este greu să vedem în ochii celor din jurul nostru prezența lui Dumnezeu. Trebuie să conștientizăm că primul pas al vindecării este recunoașterea bolii: sunt bolnav, dar vreau să mă tratez! Iar pentru

aceasta am nevoie să îmi iau pensula și să încep a picta tabloul vieții mele. Te-ai gândit vreodată cum arată pictura vieţii tale? Ai făcut vreodată un inventar al vopselurilor folosite?

Al culorilor şi al însemnătăţii acestora?

De multe ori încurcăm culorile și însemnătățile lor și în relația noastră cu Dumnezeu. Creștini botezați fiind avem și noi misiunea de a aduce culoare în Biserică. Biserica rămâne vie și lucrătoare prin tinerii ei. Când privim la relația tinerilor cu Biserica, observăm că de cele mai multe ori relația tinerilor cu Dumnezeu este asemenea cu statusul de pe Facebook: într-o relație complicată. Foarte mult depinde de modul cum li s-a prezentat acest Dumnezeu al copilăriei lor. Dacă Dumnezeu a fost pictat în culori stridente, atunci Dumnezeu devine un bau-bau, care îți face doar morală, un Dumnezeu al poruncilor, un Dumnezeu care nu este deloc atractiv. Dacă încercăm să-L facem atât de serios pe Dumnezeu, atunci Îl îndepărtăm de tineri. Foarte importantă este pastorația tineretului. Pentru tineri, Biserica trebuie să fie nu atât un far, cât mai ales o făclie care luminează drumul lor (chiar și atunci când este întortocheat), care merge împreună cu ei și îi însoțește. Iar pentru aceasta e nevoie și de o strategie PR, fiindcă simțim cum pierdem printre degete generația tânără. Asta nu înseamnă că preoții trebuie să fie clovni sau showmani, să facem reduceri după reduceri şi să-L dăm pe Dumnezeu la super reducere. Trebuie recurs la iscusință și la creativitate. Aș îndrăzni să spun că mulți dintre tinerii de azi trăiesc mai degrabă un fel de plictiseală sau depresie existențială. Până și nihilismul îi plictisește. Tinerii au o sete infinită de Soare, de Dumnezeu și de sens. Dar cerul lor e îmbâcsit adesea de tot felul de poluări relaționale. Nemaivăzând Soarele și stelele ajung să facă soare și stele din plăcerile vieții. Iar când acestea nu mai au efect ajung să mărească doza de droguri reale sau relaționale. De fapt, ei caută Cerul în locul greșit și pretind veșnicie de la ce este muritor.

Tinerii au nevoie de un drum de viață, nu doar să le spun eu că au greşit, pentru că, cel

mai adesea fiecare îşi dă singur seama când greşeşte. Tinerii sunt sătui de moralizatori, ei au nevoie de cineva care să le arate frumusețea vieții. Cred că de fapt asta e misiunea noastră –să le arăți tinerilor cât de frumoasă și colorată este viața, fără să-i păcăleşti!

Papa Francisc vorbind despre Pastoraţia tineretului afirma că ea are nevoie de flexibilitate şi este necesar ca tinerii «să fie invitați la evenimente care, din când în când, să le ofere un loc în care nu doar să primească o formare, dar şi să le ofere posibilitatea de a fi împreună, de a sărbători, de a cânta, de a asculta mărturii concrete şi de a experimenta întâlnirea comunitară cu Dumnezeu cel viu» (CV 204). În aceste condiții pastorația tineretului nu poate fi decât sinodală, adică în măsură să dea formă la un «parcurs împreună». Prin urmare «pastorația tineretului ar trebui să includă întotdeauna momente care să ajute la reînnoirea şi aprofundarea experienței personale a iubirii lui Dumnezeu şi a lui Isus cel viu» (CV 214). Şi trebuie să-i ajute pe tineri să «trăiască precum frații, să se ajute reciproc, să alcătuiască o comunitate, să-i slujească pe alții, să fie alături de cei săraci» (CV 215). Dragă tinere, te îndemn: Uita-te la tabloul vieții tale din propria perspectivă! Analizează și apoi creează ce crezi că lipsește! Frumusețea în toată această creație artistică este unicitatea și faptul că poți aduce modificări oricând! Fă-ți propriul tău tablou, folosește-te de creativitatea ta unică și adu-ți aportul ca Biserica lui Cristos să devină mai vie și mai colorată prin tine! Să colorăm, așadar, lumea din jurul nostru cu culorile credinței, ale speranței și ale iubirii!

„O casă în care fiecare se simte bine; o casă în care personalitatea și ideile creative sunt apreciate și valorile spirituale contează…“ Citatul provine de pe site-ul Casei Calfelor Timișoara (https://casacalfelor.kolping.ro/), unde cei interesați pot găsi mai multe informații legate de Asociația Kolping din orașul de pe Bega, dar și mici video-uri despre construcția acestei clădiri, a cărei edificare a început în anul 2019 în cartierul Fabric, la o distanță de aproximativ 300 m de locul fostei case a Calfelor Catolice. Sfințirea și deschiderea oficială a acestei case a avut loc sâmbătă, 14

mai a.c. în prezența membrilor diferitelor organizații Kolping din Banat, din România și din afara granițelor țării. Festivitatea a început cu o Sf. Liturghie celebrată în biserica Millennium din Timișoara II. Fabric de către Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan. Au concelebrat Excelența Sa Alexandru Mesian, episcop greco-catolic de Lugoj, Excelența Sa Ioan Călin Bot, episcop auxiliar greco-catolic de Lugoj, Msgr. Christoph Huber, Praeses general al Asociației Kolping International, Pr. István Gödri, Praeses Kolping România și Praeses Kolping Europa, Msgr.

Angelo Narcis Pop, vicar general al Episcopiei Române Unite, Greco-Catolice de Lugoj, mai mulți preoți din țară și din străinătate, respectiv un grup numeros de preoți romano- și grecocatolici din Diecezele de Timișoara și de Lugoj.

La Sf. Liturghie a fost prezentă d-na Daniela Bărbulescu, președinte Kolping România, dl. Eduard Dobre, secretar central, dl. Ovidiu Ganț, deputat al Forumului Democrat al Germanilor din România în Parlamentul de la București, d-na Regina Lochner, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara, reprezentanți ai asociaților Kolping din România, Ungaria, Serbia, Germania, Austria, Elveția, Luxemburg.

În omilia sa rostită în limbile română, maghiară și germană Episcopul Diecezei a spus: – „Dumneavoastră, dragi membri ai Familiilor Kolping ne-aţi invitat la sfinţirea Casei Calfelor cu aceste cuvinte ale lui Isus: «…tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut!» (cf. Mt. 25,40). Aţi surprins esenţialul creştinismului! Isus a venit pentru oameni, şi doreşte ca relaţia noastră cu El să crească prin iubirea semenilor noştri. Sunteţi o asociaţie în care se trăieşte porunca lui Isus, adică Isus şi iubirea lui nu rămân doar între zidurile bisericii, ci prin voi, prin munca şi activitatea voastră, prin dăruirea voastră El ajunge la cei mai mici.“ După Sf. Liturghie cei prezenți s-au deplasat către Casa Calfelor pentru ceremonia de sfințire. În cuvântarea sa, d-na Daniela Bărbulescu, președinte Kolping România, a prezentat pe scurt trecutul Asociației Calfelor Catolice, care a luat ființă în mijlocul secolului al XIX-lea și care, în țara noastră a fost desființată în anul 1948 de către regimul comunist. – „Noi, Kolping România, organizaţie reînfiinţată în anul 1991, ne considerăm continuatorii Asociaţiei Calfelor. Această casă este un simbol al continuităţii şi tradiţiei, care caracterizau casele Kolping de pe vremuri: dorinţa de a oferi tinerilor un cămin, de a-i ajuta pe aceia, care sunt în căutarea unui loc de muncă, de a transmite mai departe valori creştin-sociale, de a crea un spaţiu potrivit pentru iniţiative în domeniul formării continue“ – a spus d-na Bărbulescu, care în continuare a subliniat: „...această casă va fi, în primul rând, un centru

de seminarii, o casă deschisă activităţilor de formare, în care pot fi susţinute cursuri, ateliere de lucru şi seminarii, acţiuni pentru tineri şi adulţi. Pe de altă parte, casa va avea activitate hotelieră, oferind musafirilor cazare şi masă. În al treilea rând, ea va fi şi „firmă de exerciţiu“ pentru elevii sistemului dual de formare profesională în timpul practicii prevăzute pe parcursul celor trei ani de şcoală, timp, în care ei vor putea să înveţe de la angajaţi meseria pentru care se pregătesc. –Realizată de arhitecţii Eugen Filip şi Francisc König, Casa Calfelor oferă spaţii de cazare moderne în 40 de camere şi 4 apartamente, 3 spaţii de formare în săli luminoase, o zonă multifuncţională“. În cursul festivității au mai luat cuvântul Msgr. Christoph Huber Praeses general al Asociației Kolping International și d-na Regina Lochner, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara, care au scos în evidență contribuția, colaborarea, sprijinul și aportul membrilor, a donatorilor și a voluntarilor din țară precum și din Elveția, Germania, Luxemburg și Austria la finalizarea construcțiilor.Festivitatea de sfințire s-a încheiat cu o agapă și un program cultural în curtea clădirii, în cadrul căruia pe scenă au evoluat grupa de dansuri maghiare Eszterlánc, respectiv două grupe de dansuri germane Banater Kranz și Banater Rosmarein Temeswar.

ACCENTE DIECEZANE Dr. Claudiu CĂLIN

Pr. Zoltán Toman: susținere de doctorat la Roma

Luni, 23 mai, la ora 9.00, la Roma, în Aula Paul al VI-lea a Universității Pontificale din Lateran, a avut loc susținerea tezei de doctorat intitulată: „Le relazioni concordatarie della Romania con la Santa Sede“ a tânărului preot al Diecezei de Timișoara, Pr. Zoltán Toman. Prof. dr. Antonello Blasi a fost moderatorul evenimentului academic. Co-relatori au fost: Prof. dr. Matteo Nacci și Prof. dr. Msgr Natale Loda. Părintele Zoltán Toman a studiat între 2019-2022 – cu binecuvântarea episcopului diecezan de Timișoara, Excelența Sa Iosif Csaba Pál – la Pontificia Universita Lateranense din Roma și a fost găzduit în comunitatea Institutului și Colegiului Pontifical pentru Preoți Santa Maria dell’Anima, instituție care oferă cazare și comunitate în timpul studiilor pentru preoții din țările de limbă germană sau din ținuturile istorice ale fostului Sfânt Imperiu Roman de Națiune Germană.

La susținerea tezei au fost prezenți Arhiepiscopul Miguel Maury Buendía, Nunțiu Apostolic în România și în Republica Moldova, Episcopul Franz Peter Tebartz van Elst, din cadrul Dicasteriului pentru Noua Evanghelizare, dar și preoți din colegiu, precum și câțiva studenți teologi originari din Dieceza de Timișoara.

Pr. Zoltán Toman și-a ales ca domeniu de studiu Dreptul Canonic, în special Dreptul Concordatar, dreptul internațional, cu accent pe

tema relațiilor dintre Stat și Biserică. Tema aleasă s-a bazat pe o bogată bibliografie istorică și mai ales pe documentele din Arhivele Secției a II-a a Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun, Secția pentru Relații cu Statele, documente care constituie sursa primară în prezentarea acestei cercetări. Câteva surse arhivistice și bibliografice provin și din Arhiva Diecezană a Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara.Încadrul

tezei – structurată în cinci capitole ample – s-au evidențiat la final și soluțiile diplomatice agreate și ratificate în relația dintre Sfântul Scaun cu alte țări din fostul bloc comunist, desigur după 1989. Au fost prezentate Acordurile cu Ungaria și Croația, în care Sfântul Scaun, împreună cu guvernele acestor țări, a găsit diferite metode pentru a rezolva problema restituirii bunurilor confiscate abuziv. Deși restitutio in integrum nu a fost posibilă, guvernele acestor țări s-au angajat să găsească modalități de compensare financiară a acestorAdresămbunuri.pe

această cale sincerele noastre felicitări Părintelui Zoltán Toman pentru munca depusă și frumosul rezultat, respectiv pentru titlul academic obținut în urma atâtor ani de studiu! Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze!

GOTTLOB kann 250 Jahre feiern

Der Dienstag nach Ostern des Jahres 1772 –damals der 21. April – kann als die Geburtsstunde der schwäbischen Gemeinde Gottlob auf der Banater Heide gelten. An diesem Tag wurde es auf dem bis dahin als Weideplatz verpachteten Prädium Nagy-Ősz „lebendig“: Ausmessung, gefolgt von den ersten Vorbereitungen zum Bau des Wirtshauses, der 204 vorgesehenen Wohnhäuser für die Siedlerfamilien. Das Dorf hatte eine fast quadratische Gestalt, eine durchlaufende Hauptstraße, die von fünf Querstraßen im rechten Winkel geschnitten wurde, in den Gassen waren neun Brunnen vorgesehen. In der Dorfmitte war ein großer Platz freigehalten worden für das Gemeindeamt, die Kirche und die Schule.Auf der Baustelle „Gottlob“ tummelten sich einige Hundert Robotbauern aus den Distrikten von Tschakowa, Lippa, Tschanad und Temeswar. Neben diesen waren auch schon die zukünftigen Siedler –ab dem 15. Mai – mit in die Arbeiten eingebunden. Frisches, junges Leben stellte sich schon recht bald in der erst im Entstehen begriffenen Ortschaft ein: Die erste Taufe „ex Gottlob“ fand schon am 25. April 1772 in der damaligen Muttergemeinde Grabatz statt.Das

Gemeindeamt wurde anscheinend erst 1774 eingerichtet, wie dies aus dem Siegel der politischen Gemeinde Gottlob hervorgeht. Dieses zeigt einen Engel mit ausgebreiteten Flügeln, der über einem Getreidefeld schwebt, über das er seine schützende Hand breitet. Die Heiligen Schutzengel sind gleichzeitig das Patrozinium der Pfarrkirche wie der Pfarrei, begründet schon 1773, sodass auch das Siegel des Pfarramtes das gleiche Motiv zeigt. Das hier vorgestellte Siegel findet

sich auf einem Dokument im Bischöflichen Archiv zu Temeswar vom 8. Juli 1779 und ist begleitet von den Unterschriften von Frantz Hörner, Schultz, Ignatz Schury als Geschworener, sowie von Jacob Oberting und Heinrich Grün, ebenso Geschworene. Im oberen Teil des Siegels findet sich, gerahmt in einem Band, die Inschrift in Blockbuchstaben: GOTT * LOB . 1774. Das Siegel ist rund und hat im Original einen Durchmesser von 27Wiemm.das dreibändige Familienbuch von Gottlob, erstellt von Nikolaus Horn, herausgegeben 2016, zeigt, waren die Gottlober von Anfang an eine kinderfreundliche Gesellschaft mit großen Familien. Aus mehreren dieser Familien stammt auch ein Großteil meiner eigenen Vorfahren, was in meinem Elternhaus noch in lebendiger Erinnerung war. Meine Urgroßeltern Josef Brommer und Magdalena Römer, die 1879 nach Knees abgewandert sind, kommen des weiteren aus den Familien Hassenteufel und Schadeck, Biber, Braun, Bernhard und Fostie, um nur diese zu nennen. Daher weiß ich mich persönlich den Gottlober Landsleuten, ob noch hier im Banat oder in alle Welt verstreut, besonders verbunden.

Zu dem anstehenden Jubiläum darf ich herzlich gratulieren und den hiesigen Landsleuten wie verdienten Persönlichkeiten aus der heutigen Gemeinde und dem Vorstand der Heimatortsgemeinschaft Gottlob zum Andenken an diesen denkwürdigen Anlass je eine Medaille mit dem Abdruck des ersten Gemeindesiegels von 1774 in SilberGottüberreichen.befohlen,Ihr Gottlober!

† Martin ROOS, Bischof von Temeswar

A mindennapok terhét, nehézségeit sokan sokféleképpen próbálják kipihenni, feldolgozni. A hίvő ember ilyenkor megpróbál elcsendesedni és megkeresni az Istenhez vezető utat. A május 21i, szombati nap is egy ilyen „keresőút“ volt azok számára, akik részt vettek az Oravicabánya-AninaResicabánya zarándokúton.

Indulás előtt a temesvár-józsefvárosi templomban Szilvágyi Zsolt plébános áldásban részesítette a csoport tagjait, akiket lelki vezetőként el is kίsért a zarándoklatra.

Mielőtt a hívek elérték volna Oravicabányát, néhány ének és imádság erejéig megálltak Máriacsiklován. A csoport Oravicabánya és Anina közötti mintegy kétórás utat vonattal tette meg, miközben megcsodálták a teremtett világ szépségeit.

Délután a zarándokok Resicabányán a Szentháromság plébániatemplomban szentmisén vettek részt, amelynek keretében Puskás Attila plébános szentbeszédében a szakrális – szeretet kapcsolatok fontosságára hίvta fel a figyelmet, és példaként a plébánia kápolnájának két védőszentjét, Assisi Szent Ferencet és Szent Klárát említette.

Az ő szakrális kapcsolatuk abban nyilvánult meg, hogy amikor a Szentlélek sugallatára Szent Ferenc kilépett a világba és megkezdte működését, Szent Klára imáival biztatta, támogatta őt. A lelki barátság által elvezették egymást Istenhez. – A saját kapcsolatainkban is erre a szakralitásra kellene törekednünk, az üres érdekkapcsolatok helyett, hiszen a szeretetkapcsolatok arról szólnak, hogy az örömben és a fájdalomban is támogatjuk egymást – fogalmazott Attila atya, aki a továbbiakban kiemelte: – Mίg zarándokolnak építsék a szakrális kapcsolatokat és vezessék egymást Isten felé, mert a legszebb út az Istennek szentelt út.

Zsolt atya azzal egészίtette ki ezeket a gondolatokat, hogy a kapcsolatokat napról-napra meg kell újίtani és ha belefáradunk is, mindig újra kell kezdenünk.Hálásköszönet Puskás Attila plébánosnak ezekért a szavakért, a templom kántorának a szép énekekért, a kedves lelki vezetőnek, Szilvágyi Zsolt atyának, hogy elkίsérte a zarándokcsoportot, valamint elismerés illeti a szervezők munkáját. A Jóisten fizesse fáradozásukat!

„Vezessük egymást Isten felé“ Gondolatok egy zarándokútról

În perioada 22-26 iunie 2022 va avea loc la Roma cea de-a X-a Întâlnire Mondială a Familiilor. Din România, la acest eveniment va participa câte o familie din fiecare dieceză sau eparhie, însoțite de Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timișoara, responsabil pentru pastorația familiilor în cadrul Conferinței Episcopilor din România.

În paralel cu Întâlnirea Mondială a Familiilor, la intenția Sf. Părinte Papa Francisc, programe pentru familii vor fi organizate atât în dieceze și eparhii, cât și în parohii.

În Dieceza de Timișoara o întâlnire a familiilor, la nivel diecezan, va avea loc în data de 25 iunie a.c. la sanctuarul Maria Radna. Cu acest prilej Biroul pentru Pastorația Familiilor lansează următoarea invitație tuturor familiilor din parohii:

Salutăm cu drag toate familiile din Dieceza de Timişoara şi nu numai!

Ne face o deosebită plăcere să vă prezentăm pe scurt evenimentul mult dorit de Sfântul Părinte Papa Francisc – Întâlnirea Mondială a Familiilor din acest an – din 22-25 iunie.Întâlnirea Mondială a familiilor din 2022

va avea loc atât la Roma, cât şi în fiecare dieceză din lume, în fiecare parohie, fiind organizată în aşa fel încât să poată participa fiecare familie din lume. Fiecare familie este o celulă aparte, minunată şi importantă a Bisericii.Dieceza de Timişoara a pregătit pentru acest eveniment o icoană pelerină precum şi alte activităţi interesante.

Icoana Sf. Familii ajunge prin intermediul familiilor la parohiile din Dieceză şi va rămâne în parohii până în data de 25 iunie 2022, când invităm familiile din parohii s-o aducă împreună la Maria Radna pentru a fi sfinţită.

În ziua de 25 iunie 2022 toate familiile din Dieceză sunt aşteptate la Maria Radna pentru a sărbători împreună Întâlnirea Mondială a Familiilor, în cadrul unui festival cu program interesant pentru toţi membrii familiei: copii mici şi mari, soţi, bunici.

Vă invităm să fim împreună, să mergem împreună alături de toate familiile din întreaga lume. Întâlnirea Mondială a Familiilor este a noastră, a fiecărei familii!

TimișoaraînFamiliilorMondialăÎntâlnireaa2022,Diecezade