Vita Catholica Banatus Nr.2 - 2020

Nr. 2 (308-309) - 2020

Revista Diecezei Romano-Catolice de Timișoara A Temesvári Római Katolikus Egyházmegye folyóirata Zeitschrift der Römisch-Katholischen Diözese Temeswar

„Noi, cei mulţi...” 1Cor 10,17 „Mi ugyanis sokan egy kenyér...” 1Kor 10,17 „Darum sind wir viele ein Leib...” 1Kor 10,17

3

EDITORIAL „Iată acum este momentul potrivit” (2Cor 6,2b) / „Most van a kellő idő” (2Kor 6,2b)

16

Prof. Aneta Maria GABOR

Pr. Csaba VÁNCSA

4

GÂNDURILE TINERILOR „Credința este un dar atât de minunat și atât de fragil în același timp.”

Sr. Andreea ANDRIES, SDC

6

FOCUS DIECEZAN Săptămâna dedicată Căsătoriei în Dieceza de Timișoara

18 20 22

Pr. Csaba VÁNCSA

Sa dr.h.c. Martin Roos, numit 13 Excelența ca Administrator Apostolic al Diecezei de Zrenjanin

14

CUVÂNTUL VIU Rugăciune izvorâtă din Cuvântul Divin, ce rol are rugăciunea Lectio Divina în viața mea MORISENA Ort mit tausendjähriger Glaus- und Kulturgeschichte

24

IEC 2020 „Minden forrásom belőled fakad” (Zsolt 87,7) LÁZÁR Mária

EGYHÁZMEGYEI FÓKUSZ Állandó diakónus jelöltek találkozója Arad-Ségán

15 Köszönet Kató Gizellának Ft. SZILVÁGYI Zsolt

25 Cu toții pentru toți Maria LÁZÁR

26

SPIRITUALITATE O mamă care a născut un întreg popor…de vieți transformate Elena ȘTEFĂNESCU

REVISTA DIECEZEI ROMANO-CATOLICE DE TIMIȘOARA A TEMESVÁRI RÓMAI KATOLIKUS EGYHÁZMEGYE FOLYÓIRATA ZEITSCHRIFT DER RÖMISCH-KATHOLISCHEN DIÖZESE TEMESWAR anul XXVI Nr. 2 (308-309 )

Adresa redacției: Timișoara 300102 Str. Ștefan cel Mare, nr. 19 tel: 0040-729-076.990 E-mail: redactiavcb2@yahoo.com https://gerhardus.ro/ro/ https://issuu.com/gerhardus.ro Nr. de aprobare 510/a 1994 ISSN 1454 - 1025

Director responsabil: Pr. Csaba VÁNCSA

Colaboratori: Dr. Claudiu CĂLIN, Enikő SIPOS, Maria LÁZÁR, Lóránt BALLA, Astrid SCHRIFFERT, Adrian IONCSOV, Gizella KATÓ, Irina-Maria LĂPĂDAT, Silvia TELESCU, Constanța BUGARIU, Elena ȘTEFĂNESCU Design & layout: Silviu LAZĂR

2

E.S Iosif Csaba PÁL

Walter TONȚA

Ft. VÁNCSA Csaba

10

COVID-19 Extras din circulara cu nr. IV-V/2020

Prof. Silvia TELESCU și Elisabeta-Doina CRĂCIUN

Fam. CUCOV, Fam. BAUM, Enikő SIPOS, Pr. Csaba VÁNCSA

10 „M-am împrietenit cu orga”

FOCUS DIECEZAN „Lucrarea lui Dumnezeu să pătrundă tot mai profund în noi…”

Ilustrații: www.pixabay.com

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Print: Tipografia DANTONY Timișoara

Nr. 2 - 2020

Pentru abonamente:

plata abonamentului se poate efectua prin mandat poștal pe adresa: Timișoara 300102 Str. Ștefan cel Mare, nr. 19 sau prin virament bancar în contul: RO11RNCB0249049285810001 B.C.R. Timișoara C.I.F. RO4250689

• un exemplar - 5 RON • un abonament pentru anul 2020 - 30 RON • un abonament pentru străinătate - 30 euro • un abonament susținător - 100 RON

EDITORIAL Pr. Csaba VÁNCSA

„Iată acum este momentul potrivit” (2Cor 6,2b)

„Aşadar, nu te ruşina de mărturia Domnului nostru şi nici de mine, care [mă aflu] în lanţuri pentru el, ci suferă împreună cu mine pentru evanghelie după puterea lui Dumnezeu.” (2Tim 1, 8b) Să fii martor creștin și să suferi împreună cu Cristos! În zilele noastre vorbim mult atât cu tineri cât și cu bătrâni, despre familie, despre familia ideală. Sunt multe de citit, de auzit despre familii idilice, dragoste pură, frumusețile unei familii numeroase, muncă cinstită, o bătrânețe liniștită, dar dacă ar fi să găsim oameni în mediul nostru care să aibă vreunul dintre atribute, am fi în necaz.

Scepticii susțin pe E.T. este mai ușor de întâlnit decât tinerii care erau clar pregătiți pentru căsătorie. Totuși, nu este cazul (din fericire), dar încă nu îndrăznim să vorbim despre asta cu sinceritate. Ne este frică să nu fim stigmatizați și ridiculizați și să purtăm darul lui Dumnezeu în noi înșine, chiar dacă „este timpul potrivit” (2 Cor. 6,2b), cum a spus Sf. Paul acum 2000 de ani.

Umanitatea însetează binele, dragostea. Ei bine, hai să le dăm apa izvorului adevărului, pentru a-și potoli setea. În această nouă problemă, ne străduim să aducem cititorilor noștri oameni care s-au ascuns până acum, dar îi punem în centrul atenției pentru a arăta că este încă posibil să avem încredere în Dumnezeu, să ne bazăm pe El.

„Most van a kellő idő” (2Kor 6,2b)

„Ne szégyenkezz hát az Úrtól való tanúságtétel miatt sem énmiattam, aki őérte bilincseket hordok, hanem szenvedj velem az evangéliumért Isten erejének segítségével.”

(2Tim 1,8b) Tanúságtevő kereszténynek lenni és szenvedni Krisztussal! Sokat beszélünk manapság fiataloknak, időseknek egyaránt, mert ma éppen erre van a leginkább szükségünk.

Sokat lehet olvasni, hallani az idilli családokról, a tiszta szerelemről, a nagycsalád szépségeiről, a becsületes munkáról, a szép öregkorról, de ha környezetünkben szeretnénk találni olyanokat, akikre ráillik valamelyik jelző, már bajban lennénk.

A szkeptikusok azt állítják, hogy E.T.-vel könnyebb találkozni, mint olyan fiatalokkal, akik tisztán készültek a házasságra. Ez azonban nincs így (szerencsére), csak még mindig nem merünk őszintén beszélni róla. A megbélyegzéstől, a kigúnyolódástól félünk, s csak magunkban hordozzuk Isten ajándékát, pedig „most van a kellő idő” (2Kor 6,2b) mondta Szent Pál 2000 évvel ezelőtt.

Az emberiség szomjazza a jót, a szeretetet.

Hát adjunk akkor nekik az igazság forrásának vizéből, hogy oltani tudják szomjukat. Erre törekedtünk ebben az új számban is: olyan embereket állítottunk olvasóink elé akik eddig a rejtekben voltak, de reflektorfénybe helyeztük őket, hogy megmutassuk azt, hogy ma is lehet Istenbe bízni, Rá hagyatkozni.

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 2 - 2020

3

GÂNDURILE TINERILOR Sora Andreea ANDRIES, din Congregaţia Surorile de Caritate a Sf. Ioana Antida Thouret

„Credința este un dar atât de minunat și atât de fragil în acelaşi timp.”

M-am născut și am crescut într-o familie creștină, tata fiind de religie romano-catolică și mama ortodoxă. Ea ulterior a trecut la religia romanocatolică în urma căsătoriei.

Eram o familie care punea mare preț și valoare pe rugăciune și viața spirituală.

Mergeam în fiecare duminică la Biserică, toată familia, mai mergeam în timpul săptămânii împreună cu mama mea sau singură, ne rugam Sf. Rozariu în fiecare seară.

Această climă de bunăstare și pace a început să dispară încet, încet în momentul în care tata a plecat în anul 2000 în Israel la muncă. A fost plecat aproape patru ani fără să vină deloc acasă. Noi totuși, - eu și fratele meu, am continuat să ne rugăm împreună cu mama, să frecventăm Biserica. Acest frumos obicei de a ne ruga către sf. Fecioară Maria în fiecare seară a început să dispară când tata s-a întors în țară, ne-am cumpărat un apartament fiindcă înainte stăteam în chirie. Aveam o situație financiară bună dar am uitat sa îi mulțumim lui Dumnezeu pentru ajutorul primit. Continuam să participăm la Sf. Liturghie dar am neglijat rugăciunea Rozariului. Ne aminteam să ne rugăm doar când întâmpinam dificultăți.

Personal am început să mă îndepărtez de Dumnezeu, chiar dacă mergeam la Sf. Liturghie și ministram de când aveam 9 ani, în adolescență când mama a plecat pentru prima dată în Italia pentru o perioadă de cinci luni. Nu mă mai rugam, neglijam sacramentul spovezii și mergeam la biserică din obișnuință.

Tot în aceeași perioadă, mai exact începând cu vârsta de 15 ani, am început 4

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 2 - 2020

GÂNDURILE TINERILOR

să mă întreb ce vreau să fac cu viața mea, ce vocație mi se potrivește. Bineînțeles că răspunsul nu l-am primit imediat, ci la vârsta de 21 de ani. În acești șase ani de incertitudine, îndoială, descurajare, m-am rugat ca Dumnezeu să îmi lumineze calea, să îmi spună care este voința Sa. Simțeam două chemări, una pentru căsătorie şi una pentru viața religioasă. În grupul de prieteni și la școală mă simțeam diferită de ceilalți fiindcă eu nu aveam iubit și îmi manifestam credința în Dumnezeu. De multe ori m-am întrebat și l-am întrebat pe Dumnezeu de ce până la vârsta de 20 de ani nu mă îndrăgostisem. Răspunsul l-am primit la momentul și în locul potrivit! În vara anului 2012 am mers într-un pelerinaj împreună cu prietenii mei la Medjugorje în Bosnia-Herțegovina fiind ferm convinsă că în acest loc voi afla în sfârșit care este voința lui Dumnezeu pentru mine. Exact acest lucru s-a întâmplat.

Aflându-mă în capela casei în care eram găzduiți, într-un dialog intens cu Dumnezeu, l-am întrebat pentru a nu știu câta oară „De ce nu am avut niciun iubit?”. În mod neașteptat, am auzit o voce masculină, atât în capelă cât și în inima mea, o voce dulce care nu m-a speriat și care mi-a spus „Tu de ce crezi că nu ai avut niciun iubit?”. Doar atât mi-a spus, practic mi-a răspuns cu aceeași întrebare însă pentru mine a fost suficient să îmi dau seama că Dumnezeu mă dorea doar pentru El, mă chema la viața religioasă. Când m-am întors în țară, le-am spus părinților mei ca vreau să devin soră (călugăriță). La început nu au luat-o în serios, au crezut că este ceva de moment însă și-au dat seama după un an că nu glumeam, moment în care mi-am făcut bagajele și am plecat la București în Congregația Surorilor de Caritate ale Sf. Ioana Antida. Chiar dacă le-a fost extrem de greu, ei au crezut și continuă să creadă în vocația mea.

Dumnezeu a continuat să mă surprindă, m-a făcut să trăiesc experiențe pentru care în prima instanță nu înțelegeam nimic, în care am suferit fiindcă părea că pierdeam ceva dar pentru care apoi i-am mulțumit infinit și continui să o fac și astăzi.

Credința este un dar atât de minunat, dar atât de fragil. Este ca o candelă care dacă nu are ulei se stinge. Uleiul reprezintă rugăciunea și gesturile concrete de iubire față de Dumnezeu și față de aproapele. Relația apropiată, de prietenie personală pe care doresc să o am cu Dumnezeu care mă trimite să fiu un mesager care transmite pacea, bucuria, iubirea și prezența Sa în mijlocul nostru, prin felul de a fi și de a trăi fiecare zi a vieții.

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 2 - 2020

5

FOCUS DIECEZAN

Săptămâna dedicată Căsătoriei în Dieceza de Timişoara EUHARISTIA a fost tema primei întâlniri a familiilor din cadrul „Săptămânii Căsătoriei”, care a avut loc la Biserica parohială din cartierul Elisabetin, Timișoara în data de 8 februarie. În deschidere, părintele Zsolt Szilvágyi, vicar pastoral care a vorbit despre trei temei alese, având în vedere că anul acesta va avea loc un eveniment de amploare mondială, „Congresul Euharistic” de la Budapesta, din luna septembrie.

în cupluri și grupuri, răspunzând astfel întrebării: „Cum depășim blocajele în viața de familie?” După împărtășirea impresiilor a avut loc o sfântă Liturghie celebrată de părintele Zsolt, părintele Lauš și părintele Macedon Hiticaș. Acesta din urmă „ne-a explicat Scripturile” și ne-a reamintit de misiunea și de vocația ce o avem în lume. Întâlnirea a fost cu adevărat un dar pentru noi și de aceea suntem recunoscători celor care s-au făcut „Pâine frântă” pentru a ne aduce în UNITATE. Familia CUCOV

Oare nu ne ardea inima?

Suntem confruntați deseori cu niște situații sau întâmplări care provoacă blocaje, mai ales în familii, și care dacă nu sunt rezolvate pot să se adâncească și să ducă chiar la rupturi.

Un exemplu de blocaj apare la nunta din Cana, unde Isus alege să facă prima sa minune într-o familie. O familie tânără, la nuntă, la Euharistia ca Dar și Pâine frântă ne unește pe noi ca soți, dar și cu ceilalți din marea familie a Bisericii. Despre depășirea blocajelor și a conflictelor ce apar în căsnicie ne-a vorbit parintele Nikola Lauš SDS, care a subliniat faptul că trecerea peste astfel de obstacole e bine să aibă la bază consensul și nu compromisul. Copiii prezenți au avut parte de jocuri si de activități, dar și adulții prezenți au fost provocați de părintele Lauš la joacă.

Concluziile jocului au fost ulterior discutate

6

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 2 - 2020

FOCUS DIECEZAN – în celibat , în familii sau în preoție – prin Sf. Fecioara Maria, ajungem mai ușor la Isus pentru rezolvarea problemelor noastre sau a blocajelor cu care ne confruntăm în viață de zi cu zi. Isus prezent în Euharistie, este prezent în viețile noastre, ne veghează, ne călăuzește și ne oferă soluții pentru rezolvarea blocajelor noastre. Prin El, ne transformăm din apă în vin…din păcătoși în apostoli ai Domnului. Prin Sf. Euharistie Dumnezeu unește trupul soților și Îl face una cu Sine.

Astăzi familia este persecutată, denigrată, luată în râs, oamenii nu se mai căsătoresc … „pentru că nu actele contează”, nici măcar sexul celor doi. Cel rău face tot posibilul și folosește orice mijloace pentru a distruge FAMILIA și nucleul vieții creștine. Dar Dumnezeu ne spune, ca și lui Ilie – „Ridică-te și mănâncă!” întărește-te prin Sf. Sacramente, nu abandona lupta, nu stă pasiv și nu aștepta să-ți rezolve alții problemele, implică-te.

Ruperea pâinii și împărțirea peștilor ca hrană pentru toți, nu numai pentru unii, pentru că Isus are grijă de toți, și îi iubește pe toți, ne invită și pe noi să ne oferim viața, să ne rupem, să ne împărțim și celorlalți așa cum a făcut Isus. Isus era și este întotdeauna disponibil pentru toți, niciodată nu a refuzat pe nimeni.

Să ne însușim și noi această atitudine a lui pe care să o facem cu bucurie și seninătate, pentru că Dumnezeu ne multiplică însutit tot ceea ce împărtășim cu ceilalți în numele Lui.

Candlelight dinner

cea mai importantă sărbătoare a lor, unde totul era minuțios pregătit și planificat, apare o problemă care putea să dea totul peste cap… se termină vinul. Ce este de făcut? Cineva o ROAGĂ pe Maria să INTERVINĂ pe lângă Isus să-i ajute. Isus parcă se eschivează, Maria insistă și în cele din urmă are loc Minunea…apa se transformă în vin.

Tot așa și noi, în diversele noastre stări

Conducerea Biroului pentru Pastorația Laicilor și Familiilor din Dieceza RomanoCatolică de Timișoara a pregătit joi 13 februarie a.c., în cadrul Săptămânii Căsătoriei, respectiv în ajunul zilei Sf. Valentin, un „Candlelight dinner” pentru team-ul activ în munca de pastorație a familiilor din dieceza noastră.

Această seară a fost cu, despre și pentru familii.

Seara a fost organizată de către conducerea Biroului pentru Pastorația Laicilor și VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 2 - 2020

7

FOCUS DIECEZAN

Familiilor, respectiv pentru echipa famililor.

Membrii team-ului – tinere familii – au avut astfel ocazia să fie puțin timp singuri, dar totodată în comunitate, departe de cotidian, oferindu-și timp și atenție, doar unul celuilalt.

Momentul le-a oferit cuplurilor ocazia și de a crește împreună spiritual. La cina la lumina lumânărilor au participat cinci familii care sunt implicate activ în activități pastoral-familiale, organizând și conducând diverse programe pentru famililii. Cuplurile au fost complet răsfățate în această seară, deși au trebuit să treacă prin diferite încercări care i-au întărit și ajutat să-și orienteze atenția doar asupra soțului/soției, deoarece în cursul anului ei sunt cei care fac programe și au grijă de alții, iar acum a fost rândul lor să fie răsfățați. A fost o seară perfectă pentru toți, ei putând să petreacă întradevăr puțin timp de calitate unul cu celălalt în ajunul Zilei Îndrăgostiților.

Cina a fost găzduită de Surorile Mariane de Schönstat, seara încheindu-se în capela surorilor, unde Pr. Zsolt Szilvágyi vicar pastoral și paroh de Timișoara IV Iosefin a binecuvântat familiile, moment după care fiecare cuplu s-a rugat împreună, fiecare dintre soți binecuvântându-și partenerul. pr. Csaba VÁNCSA

Intimitatea conjugală în Sfânta Scriptură

La invitaţia Biroului pentru Pastoraţia Familiilor şi Adulţilor din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara, cu ocazia Săptămânii Căsătoriei a sosit la Arad familia

8

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 2 - 2020

FOCUS DIECEZAN

Gorove din Ungaria, care a susţinut sâmbătă 15 februarie a.c. o prelegere în sala festivă a liceului Csiky Gergely. Au participat numeroase familii din judeţul Arad şi din Timişoara. Întâlnirea a fost deschisă de Pr. Zsolt Szilvágyi, vicar pastoral, paroh de Timişoara IV Iosefin, care a salutat călduros familia Gorove, pe toţi cei interesaţi şi preoţii care au însoţit familiile. Pentru a se cunoaşte mai bine, familiile s-au prezentat pe scurt, apoi cuplul Gorove - pe baza „Cântării Cântărilor”, compus de regele Solomon, a început prelegerea despre intimitatea conjugală.

Dacă am întreba cuplurile proaspăt căsătorite dacă au relaţii intime, sigur ar răspunde cu un „da” hotărât. Dacă i-am întreba pe cei căsătoriţi acum cinci ani, oare ce ne-ar răspunde? Iar cei care sunt de zece sau mai mulţi ani împreună, au copii, care ar fi răspunsul lor?

– acestea au fost întrebările adresate cuplurilor prezente, de către familia Gorove. În timpul săptămânii, în munca de zi cu zi, ne întâlnim cu multe feluri de oameni, dar din păcate o parte din ei nu au o căsătorie fericită, adesea sunt infideli sau poate nici nu mai trăiesc împreună…Flacăra iubirii lor s-a stins

după câţiva ani de căsătorie. Care este baza unei căsnicii fericite şi de lungă durată? La această întrebare primim răspuns din Sfânta Scriptură, mai precis din „Cântarea Cântărilor”, despre care ne-a relatat familia Gorove. În această carte este descris modul în care trebuie să se apropie soţul de soţie, respectiv soţia de soţ. În acest context cuplul Gorove, părinţi a cinci copii şi cu experienţa a 38 de ani de căsătorie, au dat câteva sfaturi, care sunt recomandate – din experiența lor – a fi urmate pentru ca flacăra iubirii să nu se stingă. Ei i-au încurajat pe cei prezenţi, să spună deschis soţului/soţiei ceea ce doresc şi să nu aştepte ca acesta/aceasta să-i ghicească gândurile.

Ca medic, László Gorove a arătat importanţa zilnică a contactului vizual, a îmbrăţişării şi a sărutului dintre cei doi, toate acestea contribuind la consolidarea relaţiei.

Aceste lucruri simple, care la începutul relaţiei erau practicate cu uşurinţă, au fost cu timpul neglijate. Nu trebuie să căutăm motive, scuze pentru nepracticarea lor, ci trebuie să înlăturăm obstacolele care stau între soţ şi soţie. Obstacol poate fi vizionarea televizorului, folosirea telefonului mobil, internetul, prietenii, hobby-ul sau alte lucruri, care împiedică relaţia intimă a cuplurilor, a arătat moderatorul.

Avem oare curajul să punem în practică aceste sfaturi? Avem curajul de a recunoaşte, că dragostea noastră nu mai este la fel de puternică ca la început relaţiei? Trebuie să exersăm aceşti paşi în viaţa de zi cu zi şi astfel vom observa că focul dragostei faţă de soţ/soţie se va aprinde din nou, iar relaţia intimă va fi mai puternică.

Prelegerea s-a încheiat cu o Sfântă Liturghie în cadrul căreia un moment deosebit şi înălţător l-a reprezentat binecuvântarea reciprocă a cuplurilor prin punerea mâinii deasupra capului. Cei prezenţi au fost îndemnaţi ca prin viaţă lor conjugală exemplară să fie modele demne de urmat pentru familiile aflate în dificultate. Încurajăm şi chemăm familiile să ia parte cât mai des la întâlniri ale familiilor.

Familia BAUM VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 2 - 2020

9

FOCUS DIECEZAN

„M-am împrietenit cu orga” Anul acesta dorim să prezentăm în revista noastră diecezană oameni, care lucrează de ani de zile în cadrul bisericii, persoane care îşi desfăşoară activitatea zilnică cu mult entuziasm, îşi trăiesc credinţa încercând să rămână statornici în această lume grăbită. De această dată stăm de vorbă cu Dumitresc Emil care slujeşte biserica de peste 30 de ani.

Să începem cu o scurtă prezentare.

M-am născut la data de 18. ianuarie 1968 la Călan judeţul Hunedoara, localitate unde până la începutul anilor 90 a funcţionat un combinat siderurgic. Acolo am trăit 22 de ani. Am absolvit şcoala generală cu limba de predare română, fiindcă clasele maghiare au fost doar cele primare (I-IV). Tatăl meu fiind de naţionalitate română a hotărât să mă înscrie împreună cu fratele meu (Dumitresc Mihai-Titi, arhidiacon, paroh de Lugoj) la şcoala română. Deoarece cu Mama vorbeam în maghiară, iar cu Tata în română- aceste două limbi au devenit ele definitorii pentru noi. De asemenea şi cele două religii, Tata fiind ortodox, iar Mama romanocatolică. Ea ne-a educat în spiritul acestei religii, împreună mergeam la Sfinte Liturghii şi diferite devoţiuni. Am fost şi suntem o familie care îşi practică religia.

Cum ai ajuns în contact cu muzica?

Fiind elev în clasa a V-a m-am îmbolnăvit de hepatită şi am fost internat la spital. Pentru a nu mă plictisi Mama mi-a făcut cadou un pian de copil de 1 octavă şi jumătate. La început cântam doar cu un deget, apoi cu două. Peste 2 ani am primit un acordeon de 32 de başi.

Cu orga „m-am împrietenit” prin părintele paroh local, care m-a întrebat pe mine şi pe fratele meu dacă am vrea să învăţăm să cântăm pe ea. Aşa a început. Îmi aduc aminte de o întâmplare: într-o zi trebuia să învăţăm cântece care urmau să fie cântate în cadrul Sfintei Liturghii. Părintele ne-a lăsat să exersăm, timp în care noi bine-nţeles că am făcut cu totul altceva. Întorcându-se, Părintele a observat acest lucru. Totuşi ne-a ascultat să vadă ce am

10

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 2 - 2020

învăţat. Primul a fost Titi, fratele meu, care neştiind să cânte cântecul a fost trimis acasă.

Apoi am urmat eu. Am reuşit să redau cântecul, dar am cântat după auz şi doar cu o mână. În acel moment Părintele nu şi-a dat seama de faptul, că nu cunosc notele muzicale şi mă bazez doar pe auz. Aşa a început cariera mea muzicală. Timp de 6 ani am cântat- după auz, fiindcă prea puţin am cunoscut notele muzicale. În anul 1990 am dat examen la şcoala de

FOCUS DIECEZAN cantori din Alba Iulia, dar nu am reuşit. Tot în acest an a fost un post vacant de cantor la Hunedoara. M-am prezentat la Părintele Benedek, care m-a acceptat şi am fost angajat cu normă întreagă. Doresc să menţionez, că înainte de această perioadă am lucrat 5 ani de zile la Combinatul siderurgic din Călan şi în acest timp am activat acolo pe post de cantor cu jumătate de normă.

Cum ai ajuns să nu mai cânţi la orgă după auz?

La Hunedoara un preot m-a ajutat şi pregătit la disciplina de armonie, astfel încât în 1992 am reuşit la examenul de cantori.

A fost destul de greu să mă ridic la nivelul aşteptărilor, fiindcă predecesorul meu a avut multă experienţă. Nu m-am lăsat. Am încercat să fac faţă acestei provocări şi să duc mai departe ceea ce am moştenit: un cor alcătuit din 20 de persoane şi o societate corală. Am lucrat cu mult entuziasm până în 2006 când am ajuns în Dieceza de Timişoara.

De ce ai făcut această schimbare? De ce nu ai rămas în Dieceza de Alba Iulia?

Fratele meu Titi a fost hirotonit preot pentru Dieceza de Timişoara, iar soţia mea Csilla a rămas fără loc de muncă. Între timp s-au eliberat cîteva posturi de cantor, iar eu am ales cea din Timişoara, fiindcă şi fratele meu a slujit aici. Astfel am putut fi mai aproape unul de celălalt, chiar dacă asta a însemnat să fim departe de părinţi. Am devenit cantor la biserica Millenium din Timişoara-Fabric, unde parohul de atunci dr. Dávid Diósi, ne-a primit foarte familiar și de asemenea m-a ajutat foarte mult în formarea mea ca și cantor. În 2006 împreună cu familia ne-am mutat la Timişoara: copii au fost înscrişi la şcoală, cel mare la şcoala de muzică, iar cel mic la fosta şcoală generală nr. 1 „Pipos.” Şi copii tăi sunt pasionaţi de muzică?

De la vârsta de 2 ani băiatul cel mare a participat la probele de cor de la Hunedoara, dirija lângă mine, apoi când a început școala a luat ore de pian. Pe soţia am cunoscut-o

în cadrul bisericii la primiţia fratelui meu în 1992. Mi-a plăcut vocea şi m-a captivat personalitatea ei. Aş putea spune, că de la o vârstă fragedă copii noştri au fost altoiţi cu dragostea pentru muzică, deoarece împreună cu soţia fiind membri de cor- atât la Timişoara cât şi la Hunedoara- copii au fost prezenţi la VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 2 - 2020

11

FOCUS DIECEZAN toate probele. Mai târziu Norbert, băiatul cel mare ne-a ajutat cântând la orgă în cadrul Sfintelor Liturghii sau chiar la concerte. Ceeea ce ne leagă pe noi ca familie este muzica şi binenţeles credinţa în Dumnezeu.

Fiind cantor participi zilnic la diferite devoţiuni, liturghii. Ce te ajută ca acestea să nu devină plictisitoare sau chiar o rutină?

Pentru mine este bine că îmi încep şi închei ziua cu Sfântă Liturghie. Îmi dă putere în lupta de zi cu zi, mă ajută să înving greutăţile vieţii.

Este o binecuvântare pentru întreaga familie, deoarece şi soţia mea participă aproape zilnic la liturghiile de seară, putem să ne rugăm şi să cântăm împreună. Băiatul cel mare este tot cantor, deci şi el îşi începe şi încheie ziua cu liturghie. Îţi creşte credinţa prin munca ta?

Da, putem spune aşa. Fiecare zi este o nouă provocare pentru a reîncepe şi a continua tot ceea ce Bunul Dumnezeu doreşte să facă prin mine pe plan spiritual şi muzical. Mă ajută ca împreună cu familia să-mi trăiesc credinţa.

Chiar şi învăţarea unui nou cântec mă încarcă, mă ajută să nu rămân la acelaşi nivel şi astfel munca nu poate deveni monotonă. Cu ocazia sărbătorilor religioase, a concertelor sau cu altor evenimente mă încarc spiritual prin experimentarea bucuriei şi recunoştinţei oamenilor. Exerciţiile spirituale, cursurile de formare pentru cantori reprezintă o ocazie de a-mi adânci relaţia cu Dumnezeu şi îmi dă noi impulsuri.

12

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 2 - 2020

Liturghiile zilnice sunt noi jertfe. Slujirea noastră nu poate deveni o rutină, nu avem voie să dăruim Bunului Dumnezeu şi oamenilor ceva plictisitor. Trebuie să facem totul ca Sfânta Liturghie să devină frumoasă, fiindcă Dumnezeului i se cuvine tot ceea ce este mai bun şi mai frumos.

Biserica este cea care ne hrăneşte: acolo ne-am cunoscut, acolo muncim, iar copiilor am încercat să le transmit importanţa credinţei în Dumnezeu şi faptul că trebuie să-l slujească pe Dumnezeu şi pe aproapele.

Fiind cantor îţi este cunoscută muzica religioasă, dar cât de mult sunt prezente alte genuri de muzică în viaţa ta? Ce părere ai depre muzica pentru tineret din cadrul Sfintei Liturghii?

Muzica pentru tineret este în adâncul sufletului meu. Fiind copil am cântat adesea cântecul „Focul Tău Doamne”. La Călan am avut şi un cor de copii cu care am prezentat şi astfel de cântece. Sunt anumite cântece de tineret la care de-a dreptul „mă prinde” textul sau melodia. Se întâmplă şi astăzi să acompaniez la orgă cântec pentru tineret.

Ce planuri de viitor ai?

Alături de micul meu cor doresc să învăţăm cântece, să fim pregătiţi din punct de vedere muzical pentru marile sărbători şi evenimente din acest an.

Ce doreşti să transmiţi tinerilor din ziua de azi?

Cei care simt o chemare pentru a deveni cantori trebuie să ştie că merită să investească timp şi energie. Aceste gânduri am dat mai departe şi fiilor mei. Nu este uşor, dar dacă avem încredere în Dumnezeu totul este posibil.

FOCUS DIECEZAN

Excelența Sa dr. h.c. Martin Roos, episcop emerit de Timișoara numit ca și Administrator Apostolic al Diecezei de Zrenjanin Sf. Părinte Papa Francisc, prin decretul nr. 337 din 6 martie 2020 al Congregaţiei pentru Episcopi, l-a numit pe Excelența Sa dr. h.c. Martin Roos, episcop emerit de Timișoara ca și Administrator Apostolic „sede plena” al Diecezei de Zrenjanin. Numirea survine în contextul stării de sănătate actuale a Excelenței Sale, László Német, episcop diecezan. Știrea a fost publicată ieri, 12 martie, de către Site-ul oficial al Diecezei de Zrenjanin (Becicherecul Mare). În data de 11 martie E.S. Martin Roos a avut o primă întâlnire cu clerul diecezei surori, la Ordinariatul Episcopal din Zrenjanin, în prezența E.S. Luciano Suriani, Nunțiu Apostolic în Serbia. A doua zi, E.S. Roos a efectuat o vizită fraternă la E.S. Német.

Nr. 337/2020 CONGREGAŢIA PENTRU EPISCOPI DECRET de NUMIRE DEPLINĂ A ADMINISTRATORULUI APOSTOLIC AL DIECEZEI DE ZRENJANIN Cu privire la conducerea Bisericii din Zrenianin (Becicherecul Mare), ale cărei nevoi Excelentisimul Domn Ladislaus NÉMET nu le poate îndeplini, Supremul Pontif FRANCISC, din îndurarea lui Dumnezeu Papă, la sfatul Secretariatului de Stat, prin prezentul decret al Congregației pentru Episcopi, îl numește și îl învestește ca și Administator Apostolic „sede plena” (în deplinătatea oficiului) pe Excelentisimul Domn Martin ROOS, Episcop Emerit de Timișoara, atribuindu-i în mod exclusiv drepturile, facultățile și oficiile ce se compet, conform normei dreptului, episcopului diecezan.

Nicio dispoziție contrară nu se aplică.

Roma, la sediul Congregaţiei pentru Episcopi, în 6 martie 2020 † Card. Marc Ouellet, prefect † Ilson de Jesus Montanari, secretar VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 2 - 2020

13

EGYHÁZMEGYEI FÓKUSZ Ft. VÁNCSA Csaba

Állandó diakónus jelöltek találkozója Arad-Ségán -

-

-

-

14

A II. Vatikáni Zsinat (1962-1965) újra szorgalmazta az állandó diakonátust, amellyel valójában nem a paphiányon akar segíteni.

A diakonátusra jelentkezők a egyházjognak megfelelően átfogó spirituális és pasztorális képzésben részesülnek, amely a teológiai tanulmányok mellett gyakorlati időt is magában foglal. Olyan férfiakról van szó, akik betöltötték 35. életévüket, elkötelezett katolikus hívők, életükkel az Egyházat kívánják szolgálni, és rendezett házasságban vagy cölibátusban élnek.

Az állandó diakónusok feladatait illetően a II. Vatikáni Zsinat három területet jelöl meg: liturgia, hithirdetés és karitatív szolgálat.

Március 7-én, szombaton 11 órakor az aradségai plébánián szervezték meg a temesvári egyházmegye területéről érkező, magyar nemzetiségű vagy a nyelvet jól beszélő, állandó diakonátusra jelentkező férfiak találkozóját. Az összejövetelen részt vett Pál József Csaba megyéspüspök, a máriabesnyői diakónusképző képviselői: Füzes Ádám atya, az EsztergomBudapesti Főegyházmegye állandó diakonátusért felelős referense és a Kanter Károly Felnőttképzési Intézet igazgatója, Molnár Ferenc, a Kalocsa-Kecskeméti Főegyházmegye állandó diakónusa és a kecskeméti RÉV Szenvedélybetegsegítő Szolgálat vezetője, aki a találkozóra a feleségével Molnárné Tóth Erika logopédussal VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 2 - 2020

érkezett, a Nagyváradi Egyházmegye képviseletében Pék Sándor nagyvárad-újvárosi plébános, valamint a Temesvári Egyházmegye több lelkipásztora.

A találkozón elsőként Pál József Csaba főpásztor köszöntötte a meghívottakat és a résztvevőket, az állandó diakónusi szolgálatra jelentkező férfiakat, illetve azok házastársait, ezen az eseményen ugyanis a feleségek is részt vettek. Ezt követően a jelenlevők – jelöltek, házastársak és lelkipásztorok – kiscsoportos megbeszélés keretében fogalmazták meg az előadóknak feltett kérdéseket, amelyek többnyire a következők voltak: Mi az állandó diakónus szerepe? Mennyi időt vesz igénybe a képzés? Mi az állandó diakónus pontos feladata?

Vajon elfogadják majd őt a hívek? Mi a feleség szerepe?

A találkozó első részében, ezekre a kérdésekre válaszolva, elsőként Molnár Ferenc állandó diakónus beszélt saját szolgálatáról, elmondta, hogy ő az, aki a missziós küldetésért felelős, illetve Walter Kasper bíboros szavait idézte, aki úgy fogalmazott, hogy a pap és a diakónus a püspök két karja. Füzes Ádám atya az Egyház szemszögéből mutatta be, hogy milyen kell legyen a diakónus és a pap, illetve a diakónus és a püspök közötti viszony. Elmondta továbbá, hogy manapság nagyon sok helyen a püspökök számítanak az állandó diakónusaikra. Molnárné Tóth Erika arról beszélt, hogy neki, feleségként mi a szerepe azon kívül, hogy beleegyezését adta az állandó diakonátushoz.

A második részben a jelenlevők három csoportra (feleségek, férjek, papok) osztva beszélték meg a sajátosan őket érintő kérdéseket.

EGYHÁZMEGYEI FÓKUSZ SZILVÁGYI Zsolt, temesvár-józsefvárosi plébános

Közönet Kató Gizellának A Vita Catholica olvasója számára jól ismert Kató Gizella neve. Hosszú évek óta szinte minden havi folyóíratban olvashattunk egy írását. Írásai legtöbbször az életből vett eseményeket dolgoztak fel, evangéliumi üzenettel voltak átitatódva, s egy konkrét cselekvésre hívtak meg. Sokan szívesen olvasták közérthető, tanúságos írásait. Kató Gizella folyó év március 18-án, hosszú szenvedés után, szentségekkel megerősítve az Úrhoz távozott.

Ki volt Kató Gizella? 1939. szeptember 24-én, Szent Gellért püspök ünnepén született Temesváron Rammer Gizella néven.

Szüleinek egyetlen gyermeke volt. Életét születése óta döntő módon meghatározta, hogy mozgásában korlátozott volt. Végzettsége szerint műszaki rajzoló volt. Ezen a területen dolgozott évtizedeken át. Igazi hivatásának azonban mégis az írást tekintette. 24 könyvet adott ki. 1963-ban kötött házasságot egykori iskolatársával, a költő Kató Sándorral. Férjéhez mély ragaszkodás fűzte, akit hosszú éveken át 1991-ben bekövetkezett haláláig ápolt. Utolsó könyvét Őszutó címmel a férje emlékére írta.

Közel tíz éve Kató Gizi néni, ahogy mi szólítottuk, plébánosa lehettem. Már a TemesvárJózsefvárosba jövetelem előtt ismertem Gizi nénit, hiszen éveken át küldte írásait a Laudetur című egyházmegyei ifjúsági lapba. A következőkben engedjék meg, hogy kiemeljek néhány dolgot, amit az ő életében példaértékűnek látok.

Kató Gizella gyermekkora óta igaz kapcsolatra törekedett a Jóistennel. Kereste az Ő akaratát.

A Szentírás Igéjéből táplálkozott rendszeresen lelkileg. Írásaiban sokszor elmélkedett egy-egy evangéliumi részen. A Jézussal való személyes kapcsolat adott erőt neki a mindennapokhoz.

Rendszeresen az Oltáriszentséggel táplálkozott.

Jézust akarta követni. Ez számomra két dologban különösen megnyilvánult: ahogy szolgált és ahogy a szenvedést hordozta. Életét fiatal kora óta a szolgálat jellemezte. Testi korlátai ellenére hosszú éveken át másokról gondoskodott. Gondozta idős szüleit. Majd közel két évtizeden át gondozta beteg férjét. A könyvei és cikkei is szolgálat volt. Sokszor mondta: „Életemnek az ad értelmet, ha a bennem lévő tehetséget kamatoztathatom, ha ezek által másoknak örömet szerzek.” Gyermeke nem születhetett, de több gyermekeknek írt könyvet adott ki saját rajzaival. Örült, ha tehetett valami jót.

Jézust követte nem csak a szolgálatban, hanem kétségen kívül a kereszthordozásban is. Néha bevallotta: „Életemben egy nap sem volt fájdalom nélkül.” Egy életen át tartó betegségét próbálta lázadás, síránkozás nélkül hordozni. Legfőképpen pedig nem keseredett bele nehézségeibe.

Igyekezett vidám és kedves maradni. Sokak számára példaértékű volt kitartása és küzdelme a mindennapok harcában. Élete utolsó szakaszát különösen a szenvedés jellemezte. Ebben a helyzetben is igyekezett átölelni a keresztrefeszített Krisztust. Az utolsó hetekben pedig elfogadta a tényt, hogy hamarosan véget ér földi pályafutása. Istennel kibékülve távozott szeretett férje nevenapján.

Reméljük, hogy az örökkévalóságban is meghallja neki küldött üzenetünket: Gizi néni, köszönünk mindent! Isten adjon Önnek örök boldogágot!

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 2 - 2020

15

FOCUS DIECEZAN Prof. Dr. Aneta Maria GABOR

„Lucrarea lui Dumnezeu să pătrundă tot mai profund în noi…”

Deschiderea cursului de formare a laicilor Vineri, 21 februarie 2020, dupăamiaza, a avut loc în Mănăstirea Salvatoriană din Timişoara III Elisabetin deschiderea oficială a cursului de formare a laicilor organizat de Episcopia Romano-Catolică din Timişoara, respectiv Biroul pentru Pastorația Familiilor

și Adulților. Conform programului elaborat, cursul va dura trei ani și este destinat creștinilor adulți din toată dieceza, care vor să-și întărească credința și să se dezvolte în slujirea creștină. Scopul organizatorilor este să îi ajute pe credincioși pentru ca, implicându-

16

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 2 - 2020

se în viața parohiei, prin spiritul lor misionar să contribuie activ la viața parohiei. Pregătirea cuprinde 4 weekend-uri pe an, care încep fiecare vineri seara și se termină sâmbătă seara. Costul cursului, al cazării și al meselor este suportat de către Episcopie, iar costul transportului de către parohii. După finalizarea cursului, la solicitarea parohului și a participanților, participanții pot să primească îndatoriri de preorator sau lector, iar bărbații pot cere conferirea ministerului acolitatului. „A fi ucenic al lui Cristos este o decizie pentru toată viața”, le spunea în prelegerea de deschidere E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, celor 120 participanți care au sosit din parohiile Timișoara I Cetate, Timișoara II Fabric, Timișoara III Elisabetin, Timișoara IV Iosefin, Timișoara V Mehala, Timișoara VI Fratelia, Timișoara VII Freidorf, Timișoara – Parohia Bulgară, Reșița I „Maria Zăpezii“, Reșița II Govândari, Sânnicolau Mare, Dumbrăvița, Ineu, Arad-Centru, Arad-Șega, Aradul Nou, Arad-Micălaca, Periam, Carașova, Dudeștii Vechi, București-Bărăția, Buziaș, Lugoj, Moldova-Nouă, Oravița, Clocotici, Zimandu Nou și grupul Jubilate din cadrul centrului Diecezan de Tineret, Timișoara. Din grupul organizatorilor face parte Pr. Zsolt Szilvágyi, vicar episcopal pentru pastorație, Pr. Veniamin Pălie din parohia Reșița I, Dr. Imogen Tietze, referent în parohia Timișoara III Elisabetin, Sr. Maria Böbe Tari, referent al Biroului pentru Pastorația Adulților, Melinda Mihu, Clara Bálint și Surdu Christine.

Trei „condiții” au fost cerute și care trebuie să le îndeplinească un participant: 1. să iubească

FOCUS DIECEZAN

Biserica; 2. să dorească să facă ceva pentru Biserică și 3. să dorească să se dezvolte în acest sens. Printre participanți s-au numărat mulți tineri care au conferit, prin prezența lor, o notă de entuziasm și prospețime atăt momentelor de împărtășire în grupuri mici, cât și momentului de Adorație Euharistică din încheierea primei seri.

Să dai mărturie despre credință, în zilele noastre, poate fi considerat un adevărat act de

curaj, însă, dorind să devenim ucenici vrednici, autentici, am hotărât să participăm la un curs de formare a laicilor, împreună cu alți credincioși din parohia noastră. „La îndemnul E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, am trăit un moment foarte important, un nou început, și anume, acela al formării de ucenici ai lui Cristos. Ne-am adunat ca frați și surori în Cristos, ca parte a aceleiași familii, împreună responsabili, pentru biserică, familia noastră mai mare.

Importanța întâlnirii a fost subliniată de dorința de a trăi credința, prin iubirea față de aproapele, dar și prin mărturia acesteia.

Metaforele care au însoțit prezentarea/ introducerea domnului Episcop ne-au servit spre meditație, imboldul a fost pentru ,,a nu petici hainele vechi cu stofă nouă”, pentru a demonstra că suntem ,,drojdia” , pentru a nu ne lăsa atinși, cuprinși de schizofrenia credinței, ci să trăim credința și în afara bisericii.

Până la urmă, prelegerile și mărturiile au inspirat mulți participanți la curs, dar s-au dovedit și teme de meditație pentru fiecare dintre noi: cum reușim să trezim spiritul în Cristos, să ne arătăm iubirea creștină? Îndemnul a fost clar: să facem totul din iubire, prin iubire și pentru iubire!

Consider că scopul pregătirii noastre este unul pertinent și dificil, totodată, dacă i-am putea răspunde și noi lui Dumnezeu așa cum i-a răspuns poporul lui Moise după ce acesta le-a istorisit toate cuvintele Domnului: ,,Tot ce a spus Domnul, vom face”, sau, altfel spus ,,Facă-se voia Ta!”

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 2 - 2020

17

COVID-19

Extras din circulara nr. IV-V/2020 al Excelenței Sale Iosif Csaba Pál episcop diecezan Iubiți frați și surori, Noi reglementări în contextul situației actuale aducem la cunoștință următoarele dispoziții de aplicat în Dieceza de Timișoara: 1. Este interzisă celebrarea Sf. Liturghii, precum și alte celebrări sau devoțiuni cu participarea credincioșilor atât în spații închise, cât și în aer liber.

2. Celebrările funerare pot fi oficiate fără Sf. Liturghie, numai la mormânt, de preferință scurt, fără predică. Pot participa maximum 8 persoane. Este necesar ca rudele să fie informate despre această formă de funeralii. În cazul în care cantorul a trecut de vârsta de 65 de ani, să nu participe la ceremonie. Această dispoziție intră în vigoare astăzi și va rămâne în vigoare până la rezolvarea situației critice.

3. În Duminica Floriilor, în acest an nu se vor sfinți ramurile.

4. Cu ocazia Sf. Spovezi, la asigurarea distanței suficiente între preot și credincios să fiți foarte precauți pentru ca secretul sacramental al Spovezii să nu fie compromis.

5. Va fi anulată Întâlnirea Diecezană de Tineret programată pentru 16 mai și întâlnirea cu tinerii care se pregătesc pentru a primi Sacramentul Sf. Mir. Termenul limită pentru depunerea listelor tinerilor este amânat de la 31 martie la o dată ulterioară.

6. Vor fi anulate miruirile din lunile aprilie și mai (19 aprilie la Chișineu Criș, 17 mai la Ciacova, 30 mai la Aradul Nou, 31 mai la Timișoara II Fabric).

Dacă unele dintre aceste măsuri vi se par greu de îndeplinit, nu uitați: prin aceasta putem salva una sau mai multe vieți. Iar aceasta este datoria noastră creștinească. În situația datorată coronavirusului, Sfântul Scaun a făcut cunoscute, în data de 19 martie, reglementările privind indulgența plenară, iar în data de 20 martie pe cele privind sacramentul reconcilierii. Să fim atenți în mod deosebit la următoarele:

18

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 2 - 2020

DEZLEGAREA COLECTIVĂ 1. Administrarea sacramentului reconcilierii și în timpul Covid-19 rămâne în același mod, adică mărturisirea personală a păcatelor și enumerarea acestora, căință și dezlegare de păcate (vezi CIC can.960).

2. Dezlegarea colectivă reprezintă forma extraordinară a dezlegării de păcate, prin intermediul căreia credinciosul (sau grup de credincioși în același timp), fără mărturisire deplină și individuală a păcatelor – în necesitate gravă, cu permisiunea episcopului diecezan – va primi dezlegarea de păcate.

3. Condițiile dezlegării colective: • în pericol iminent de moarte: când, din acest motiv, preotul nu are la dispoziți timpul necesar ascultării mărturisirii păcatelor al penitenților. O boală gravă sauextinderea unei epidemii reprezintă pericol de moarte.

• în stare de necesitate gravă: când, datorită numărului mare de penitenți, nu suntdestui preoți confesori la dispoziție pentru ascultarea în timp util a spovezilor, și, din această cauză, penitenții, din motive independente de ei, ar fi privați de harul sacramental.

• Este necesar ca cei care primesc dezlegarea colectivă, să fie pregătiți în mod corespunzător. Pentru validitatea spovezii este necesar ca fiecare penitent, persona, să promită că, în timp util, de îndată ce este posibil, își va mărturisi acele păcate grave, pe care, datorită situației actuale, acum nu le poate spovedi.

• Dacă, din cauza situației ivite, confesorul consideră, conform celor enumerate mai sus, că este necesară dezlegarea colectivă, atunci în prealabil să îl anunțe pe episcopul diecezan, iar dacă acest lucru nu este posibil, atunci să îi aducă la cunoștință cât mai curând. Îi rog pe confrații mei în preoție, ca în astfel de situații date să discearnă precaut și înțelept, știind că, prin aplicarea acestor instrumente de har extraordinare, vrem să slujim doar mântuirea sufletelor.

CĂINȚA DESĂVÂRȘITĂ Conform paragrafului nr.

1452 al

COVID-19 Catehismului Bisericii Catolice: ”Când izvorăște din dragostea față de Dumnezeu iubit mai presus de toate, căința este numită „desăvârșită” (căință din iubire)”. În situații grave, când nu există posibilitate de spovadă, este necesară inițierea căinței desăvârșite. O astfel de căință dobândește iertarea păcatelor lesne-iertătoare; dacă ea cuprinde și hotărârea fermă de a recurge, îndată ce este posibil, la spovada sacramentală, dobândește și iertarea păcatelor de moarte. În măsura în care nu este posibilă dezlegarea colectivă, în acel caz credinciosul inițiază căința desăvârșită (după anexa nr. 2 sau printr-o rugăciune asemănătoare) și ia hotărârea fermă de a recurge, îndată ce este posibil, la spovada sacramentală.

INDULGENȚA PLENARĂ În situația gravă actuală, Biserica oferă posibilitatea dobândirii de INDULGENȚĂ PLENARĂ pentru bolnavii suferinzi de coronavirus sau pentru cei aflați în carantină, dacă se rup de toate păcatele, se unesc sufletește în celebrarea sfintelor liturghii prin intermediul mijloacelor de comunicare media, prin rugăciunea Rozariului, prinrugăciunea Calea Crucii sau prin alte devoțiuni, ori dacă se roagă Crezul, Tatăl nostru și o rugăciune către Preasfânta Fecioară Maria, oferind această încercare în spirit de credinţă în Dumnezeu şi de caritate faţă de fraţi, cu voinţa de a îndeplini condiţiile obişnuite (spovadă sacramentală, împărtăşanie euharistică şi rugăciune după intenţiile Sfântului Părinte), imediat ce le va fi posibil.

Indulgența plenară se acordă în aceleași condiții și personalului sanitar, membrilor familiei acestora și tuturor care sunt expuși pericolului de a se contamina îngrijindu-se de cei bolnavi, după cuvântului Mântuitorului: „Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi.” (In 15,13) Totodată, indulgența plenară se acordă în aceleași condiții și celor care oferă vizita la Sfântul Sacrament sau adorația euharistică, ori citesc Sfânta Scriptură cel puțin o jumătate de oră, se roagă Rozariul sau Calea Crucii, ori se roagă Rozariul Divinei Îndurări, cerând de la Dumnezeu Atotputernicul să facă să înceteze epidemia și totodată să dăruiască bolnavilor vindecare și mântuire celor pe care i-a chemat la El. Indulgența plenară o dobândesc și acei

bolnavi care, în clipa morții, nu au posibilitatea de a primi sacramentul bolnavilor. În aceste cazuri recomandăm folosirea crucifixului sau a crucii.

Ca și completare la reglementările aduse până acum, atrag atenția Preacucernicilor Confrați în Preoție la următoarele: • administrarea sacramentelor (botez, cununie) să se oficieze doar în caz de nevoie și în cerc foarte restrâns (la botez părinții și nașii, la cununie perechea și doi martori) respectând toate condițiile impuse în ceea ce privește igiena.

• spovada se va efectua doar în locuri deschise și prin aplicarea măsurilor de precauție (menținerea distanței prescrise, mască, etc.).

Este posibil să fie acordată asistență spirituală credincioșilor aflați în carantină și prin intermediul telefonului, dar dezlegarea de păcate nu este posibilă în acest mod.

• Și maslul să fie administrat cu precauție respectând instrucțiunile autorităților.

• o Ungerea este posibil să fie făcută doar asupra unei singure părți a trupului, rostind întreaga rugăciune (vezi CIC can.

1000). Înainte și după administrarea maslului este necesară dezinfectarea mâinilor. o În cazurile de necesitate se poate administra maslul prin respectarea condițiilor de prevenție sau prin folosirea de îmbrăcăminte de protecție. În măsura în care îmbrăcămintea de protecție și instrucțiunile autorităților nu permit ca maslul să fie administrat cu mâna, atunci dreptul canonic (vezi CIC can.1000 &2) permite posibilitatea ca bolnavul să fie uns cu un instrument adecvat (de ex. bețișorul cu vată de unică folosință folosit pentru curățirea urechilor).

• Înmormântările vor putea fi oficiate doar într-un cadru restrâns, iar la priveghi să renunțăm. Având în vedere restricțiile și obligațiile intrate în vigoare în țara noastră cât și extinderea rapidă a epidemiei, aceste reglementări din data de 21 martie 2020 rămân în vigoare până la revocarea lor pe tot teritoriul diecezei noastre.În privința măsurilor de precauție și a eventualelor schimbări, vă rog să urmăriți cu atenție dispozițiile autorităților.

Timișoara la, 21 martie 2020 ✠ Iosif, episcop VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 2 - 2020

19

CUVÂNTUL VIU Prof. Silvia TELESCU, Elisabeta-Doina CRĂCIUN

Rugăciune izvorâtă din Cuvântul divin Ce rol are rugăciunea Lectio Divina în viața mea Cum am ajuns să scriem despre grupul de rugăciune Lectio Divina? Prin această pagină „Cuvântul Viu” nu avem în gând să dăm lecții savante nimănui, nici să-i învățăm pe alții ceea ce se învață prin cateheze punctuale despre Lecțio Divina. Împărtășim experiențe constituiri și dezvoltări ale grupului de rugăciune, a transformărilor personale petrecute sub privirea lui Isus, conștientizând mereu, mai profund, că doar „Tu ai cuvintele vieții veșnice” (In. 6,68).

Ne vedem nevrednici, neînsemnați și mici, dar cu dragoste pentru cuvântul lui Dumnezeu. Plini de recunoștință față de Isus care ne-a chemat să stăm la picioarele Lui, să-L ascultăm,

20

VITA CATHOLICA BANATUS

I

asemenea Mariei, sora Martei.

La invitația lui Isus am răspuns cu fiat-ul nostru, fiind bucuroși că nu ne știe nimeni, că nu ne vede cineva, că stăm în intimitatea lui Dumnezeu.

Ne-a adunat învățătorul într-o clasă aparte de cele pe care leam frecventat cândva, pe noi, cu vârste cuprinse între 23 și 77 de ani, cu situații familiale diferite (căsătoriți, cu copii sau fără, unii cu nepoți, alții în stare de văduvie sau necăsătoriți) și cu profesii variate, de la simplu lucrător la cadru universitar.

La „înscriere” nu ni s-a cerut îndeplinirea unor condiții, nu am fost supuși la teste sau interviuri, nu am depus dosar cu CV de admirat și invidiat.

Nimic din toate acestea.

Isus ne-a spus că ne iubește și ne așteaptă joi dimineața să

Nr. 2 - 2020

ne întâlnim cu El, că are să ne învețe atâtea lucruri minunate, folositoare unei vieți fericite, vieții veșnice, la școala Sa, școala iubirii. În forfota orelor de dimineață, zoriți să ajungă fiecare la locul dorit, o mânuță de oameni își croiau drum, joi spre Biserica Millennium, păstorită în prezent de preoții Kapor Ioan și Váncsa Csaba.

Așa au trecut mai bine de 10 ani, iar acum ni s-a cerut să dăm mărturie, despre ce? Despre cum am ajuns în acest grup, de ce venim la grup, ce am învățat de la Cuvântul Viu și mai ales despre chimbările ce au avut loc în viețile noastre. În primul rând vrem să spunem că nici un om nu ar fi fost capabil să țină laolaltă adunați atâția ani, persoane

CUVÂNTUL VIU atât de diferite, fără să-i cointereseze cu ceva material.

De aceea existența însăși a grupului este o mărturie a faptului că Dumnezeu este „Autorul” acestei lucrări desfășurate în Biserică pentru folosul ei. Privirea-I blândă, răbdătoare și iubitoare ne-a încurajat și întărit în hotărârile noaste bune, dar ne-a și rușinat atunci când am fost încăpățânați. A corectat de arâtea ori viziunea prea lumească a slabei noastre credințe. Lacrimi de căință au curs pe obraji, cerândune iertare pentru duritatea și răutatea vorbelor noastre rostite în viață, a lipsei de iubire față de aproapele aflat în nevoi.

Rugăciuni după rugăciuni de slavă și preamărire, de cerere și mulțumire înălțam către Dumnezeu izvorâte din Evangheliile meditate.

Ajutați de El, înfruntam dojenirile și batjocurile celor apropiați care căutau să ne oprească să venim la biserică „chiar nu aveți nimic de făcut joi dimineața, decât să stați împreună să citiți Biblia?” sau „care om normal se scoală dimineața dacă nu trebuie să fie la ora 8 la școală, la facultate sau la servici?” Chiar suntem normali? DA, suntem, dar totodată credem că „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt 4,4b) Iată vă facem cunoscută o nouă mărturie a bucuriei trăite în prezența lui Dumnezeu: Doina, de 66 de ani, ține să ne spună de la început: să știți credința nu are vârstă. Ea ne împărtășește gândurile sale: „Participarea mea la acest grup de Lectio Divina a fost o chemare. Prin gura conducătoarei grupului,

Dumnezeu m-a chemat pentru că El știa că nu înțelegeam cuvântul Său (cineva trebuie să ți-l explice). La început mai mult plângeam decât meditam, dar cu timpul harul lui Dumnezeu mi-a deschis mintea și sufletul prin meditațiile fraților și surorilor din grup. Acum, după atâția ani, afirm că nu pot să mă culc seara până nu citesc Evanghelia zilei următoare și până adorm îl „rumeg”.

Grupul este o școală a iubirii în care Dumnezeu vrea să ne facă să înțelegem că fiecare creștin are o misiune de îndeplinit, că nimeni nu vine pe lume întâmplător și fără rost. Suntem chemați să atingem țelul vieții: sfințenia, pentru a intra în împărăția lui Dumnezeu.

Doamne, câtă bucurie a inundat sufletul meu citind și meditând Evanghelia după Sf. Ioan 1,1-18, atingându-mă în mod deosebit cuvintele „toate au luat ființă prin El și fără El nu a luat ființă nimic din ceea ce există” (mă gândeam că și acest grup). Într-adevăr „Cuvântul era lumina adevărată care, venind în lume, luminează pe orice om” (In 1,9). Îți mulțumesc Isuse pentru că acest cuvânt m-a încurajat, că nu sunt singură, că însuți Tu Te înhami la jug împreună cu mine, ajutândumă să parcurg drumul anevoios spre împărăție. Toți sfinții au luat în serios acest drum, s-au întors la izvoare, cuvântul divin fiind un izvor nesecat de înțelepciune. Meditând zilnic Evanghelia totul se schimbă în noi, gândirea în primul rând, iar „cuvântul lui Dumnezeu fiind viu, puternic și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri” (Ev. 4,12) ne ajută să discernem binele de rău. Încet, încet harurile primite

mi-au transformat viața. Lectio divina este o rugăciune, un dialog personal cu Dumnezeu, având ca temă a conversației cu El însuși cuvântul Său propus în Evanghelia zilei. Simțim ca și cum un Tată ne ia de mână zilnic, ne conduce, ne învață cum îi place să gândim, să vorbim, să acționăm, să vedem toate lucrurile ce ne înconjoară cu ochii Lui, prin prisma iubirii.

Majoritatea cădem la prima poruncă, cea a iubirii de Dumnezeu și a aproapelui.

Aici e lupta cea mare cu tine însuți și ajungem să spunem: Doamne fără Tine nu pot nimic.

Acest lucru este preocuparea mea zilnică, cum să cresc în iubire. Este un exercițiu în cadrul aventurii de dragoste față de Dumnezeu, pe care exersându-l ajungi la o stare.

Sfinții au reușit.

Dumnezeu ne încurajează că și noi, cu ajutorul Harului Său, vom putea face lucruri și mai mari. Nu pot îndeajuns să-I mulțumesc lui Dumnezeu că m-a adus la acest grup, că am ajuns să practic rugăciunea Lectio divina și că prin meditațiile tuturor ne îmbogățim fiecare, iar atunci când ieșim din biserică suntem plini de bucurie că am înțeles mai bine Cuvântul Său.

Meditația de unul singur este mai săracă.

Mă rog zilnic pentru acest dar al lui Dumnezeu: Doamne îți mulțumesc că m-ai chemat în acest grup. Nu mă lăsa să mă îndepărtez de meditarea Cuvântului Tău.

Fie ca rugăciunile noastre să aducă roade sfinte în biserica Ta. Doamne, însuflețește și alte inimi, ca rugăciunea Lectio divina să fie practicată și în alte biserici din dieceza noastră. Amin!

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 2 - 2020

21

MORISENA Walter TONȚA

Ort mit tausendjähriger Glaubens- und Kulturgeschichte Kleiner Kunstführer über Tschanad von Altbischof Martin Roos Verglichen mit den bisherigen Veröffentlichungen von Altbischof Martin Roos nimmt sich seine letzte Publikation mit dem Titel „Morisena. Tschanad / Csanád / Cenad / Čanad. Christlicher Glaube zwischen Ost und West“ eher bescheiden aus, was aber nicht heißt, dass sie weniger bedeutsam ist. Format und Umfang haben damit zu tun, dass die Broschüre in der Reihe „Die Kleinen Kunstführer“ des Regensburger Verlags Schnell & Steiner erschienen ist. Die Banater Gemeinde Tschanad habe eine tausendjährige Glaubens- und Kulturgeschichte aufzuweisen und verdiene es, mehr ins Bewusstsein der Öffentlichkeit gerückt zu werden, so der Autor. Dazu möchte diese in deutscher und ungarischer Sprache erschienene Broschüre beitragen.

Csanád diente von 1030 bis 1551, als es in die Hände der Osmanen gefallen ist, als Bischofs- und Komitatssitz.

Die Bedeutung des Ortes in kirchlicher, kultureller, politischer, urbaner und militärischer Hinsicht beschränkte sich auf die ersten fünf Jahrhunderte seiner tausendjährigen Geschichte. Martin Roos nimmt jedoch nicht nur diese Zeitspanne in den Blick, sondern skizziert die gesamte, in vielerlei Hinsicht wechselhafte Geschichte des Ortes, der bis heute ein multiethnisches und multikonfessionelles Gepräge aufweist. Kontinuitätslinie über die

22

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 2 - 2020

Jahrhunderte und Völkerschaften hinweg, die hier lebten und leben, ist der christliche Glaube in seiner östlichen und westlichen Ausformung.

Als vorzüglichem Kenner der Banater Geschichte gelingt es Roos, die Geschichte der Ortschaft konzis und verständlich darzustellen.

Die Ausgestaltung des Führers mit brillanten aktuellen Bildern des Architekten Mihai Botescu, historischen Fotos und Faksimiles, Plänen und einer Karte der Diözese Csanád trägt dazu bei, dass Text und Illustration eine symbiotische Einheit bilden. Über die Zeit vor der Gründung des Bistums zu Morisena/Marosvár durch König Stephan den Heiligen von Ungarn im Jahre 1030 erfährt der Leser nur, dass „die archäologischen Wurzeln der Ortschaft weit in das Dunkel der Vorzeit zurückreichen“, dass sich die mittelalterliche Festung auf einem alten römischen castrum erhob, Morisena die Residenz des Landesfürsten Achtum war und die Gegend um das Jahr 1000 unter byzantinischem Einfluss gestanden sei.

Mit Gerhard, dem ersten Oberhirten des neu errichteten Bistums, sei „neben dem katholischen Glauben christlichabendländische Kultur und Bildung in diese Gegend Südosteuropas“ gekommen.

Zusammen mit einigen Benediktinern habe er die Grundstruktur zu dem neuen Bistum gelegt,

MORISENA Pfarreien gegründet, Kirchen gebaut. In Csanád selbst seien wichtige kirchlich-kulturelle Institutionen geschaffen und die Kathedrale gebaut worden. Altbischof Roos beschreibt den heiligen Gerhard († 1046) als einen „Mann des Wortes wie der Schrift“. Sein philosophischtheologisches Werk „Deliberatio“ sei „die erste und auf Jahrhunderte hinaus die einzige Arbeit dieser Art im gesamten pannonischsüdosteuropäischen Raum“ gewesen.

Csanád entwickelte sich zu einer der bedeutendsten Städte im Südosten Ungarns.

Angesichts der immer bedrohlicher werdenden Türkengefahr ließen Bischof und Domkapitel Csanád 1459 befestigen. Nachdem Festung und Stadt 1551 in die Hände der Osmanen gefallen waren, endete das bischöfliche Csanád und es folgte ein lang andauernder Niedergang.

1685 in habsburgischen Besitz gekommen, besiegelte der Friede von Karlowitz (1699) endgültig das Schicksal des mittelalterlichen Csanád. Beiderseits der Marosch mussten die Festungen geschleift und die Gebäude aus Stein abgerissen werden. An diesen Arbeiten war auch der italienische Ingenieur Luigi Ferdinando Marsigli beteiligt, der unter anderem Zeichnungen von der Festung Csanád und ihren Steinbauten anfertigte, die sich bis heute erhalten haben.

Ab Seite 17 widmet sich die Broschüre der Geschichte Tschanads „in neuerer Zeit“, das heißt ab 1716/18, als Temeswar und das Banat an den Kaiser fielen. Die Ortschaft büßte ihre vorosmanische Stellung als Bischofsresidenz zugunsten der Banater Hauptstadt Temeswar ein, doch „auch Tschanad wurde nicht ganz aufgegeben“. Bischof Adalbert von Falkenstein sorgte sich um die mittelalterlichen Ruinen und hinterließ in seinem Testament 3000 Gulden zum Bau einer neuen Pfarrkirche.

Diese wurde 1741 errichtet und war „nicht gerade bescheiden“. Noch stattlicher fiel der durch Bischof Alexander Bonnaz finanzierte Neubau der heutigen Pfarrkirche in den Jahren 1868-1870 aus. Das Ausheben der Fundamente

brachte wichtige archäologische Funde zum Vorschein, unter anderem Steinsarkophag des Bischofs Gerhard.

Das ethnische und konfessionelle Bild der Ortschaft war und ist vielfältig. Neben den Serben und den Rumänen – Ungarn gab es zunächst kaum – ließen sich hier bereits 1745 die ersten deutschen Familien nieder, der Großteil kam jedoch erst in den Jahren 17641768. Die Serben und die Rumänen, beide orthodoxen Glaubens, bildeten zunächst eine einzige Kirchengemeinde. Sie erbauten sich 1773 eine Kirche im Bauernbarock, die das ursprüngliche einfache Gotteshaus ersetzte.

Nach der Trennung von den Serben errichtete die rumänisch-orthodoxe Gemeinde 1888 eine eigene Pfarrkirche. 1911 kam mit der griechisch-katholischen Kirche ein weiterer Sakralbau dazu.

Der Autor streift die Geschichte des Ortes bis in die Gegenwart, geht etwas näher auf die Geschichte von Deutsch-Tschanad ein, das einst über 3000 Seelen zählte und seine deutsche Bevölkerung nach und nach fast gänzlich verloren hat, und bezieht auch die nördlich der Marosch liegende Ortschaft Ungarisch-Tschanad (Magyarcsanád) in die Betrachtung mit ein.

Nach der Wende gewann Tschanad in religiöser Hinsicht an Bedeutung: Zum einen entwickelte es sich zum Wallfahrtsort, zu dem am 24. September, dem Hochfest des hl. Gerhard, Gläubige aus den drei aus der alten Diözese Csanád hervorgegangenen Bistümern Temeswar, Szeged-Csanád und Großbetschkerek pilgern. Zum anderen entstand hier ein orthodoxes Nonnenkloster namens „Mănăstirea Morisena“.

Altbischof Martin Roos liefert mit dieser 40-seitigen Tschanad-Broschüre einen unwiderlegbaren Beweis für die herausragende Bedeutung dieses Banater Ortes und leistet einen wichtigen Beitrag zur Bekanntmachung seiner einzigartigen Glaubensund Kulturgeschichte.

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 2 - 2020

23

IEC 2020 LÁZÁR Mária

„Minden forrásom belőled fakad” (Zsolt 87,7)

-

-

-

-

A jóisten ajándékozó szeretetét látjuk abban, hogy 2020. szeptember 13.-20. között Budapesten lesz megrendezve az 52. Nemzetközi Eucharisztikus Kongresszus. De mit is értsünk Nemzetközi Eucharisztikus Kongresszus (rövidítve NEK) alatt?

Az eucharisztia görög eredetű szó ( az eu-jó és kharisz- kegyelem, kegyelmi adomány szavakból), keresztény szertartás, amelyen Jézusnak a kenyérről és borról az utolsó vacsorán mondott szavait és ottani cselekedeteit ismétlik meg liturgikus módon. NEK azt jelenti, hogy ez egy olyan nagyszabású, nemzetközi- több országból érkező vendégek részvételével zajlóesemény, melynek középpontjában Krisztus értünk vállalt áldozata, megváltásunk titka áll, amit az Oltáriszentség testesít meg.

Az első kongresszust a franciaországi Faverney-ben tartották 1875-ben. Ma már négyévenként, mindig az olimpiai játékokkal egybeeső évben szervezik. A kezdeti időszakban nem volt jellemző ez a rendszeresség. Megesett, hogy több egymást követő évben volt kongresszus, de előfordult, hogy a történelmi helyzet miatt évekig nem tudtak ilyen eseményt szervezni.

A Kongresszus fő célja az Oltáriszentség közös ünneplése, az Eucharisztia megismertetése és tiszteletének elmélyítése. Az esemény megszervezése ajándék és egyúttal lehetőség is arra, hogy tanúságot tegyünk Krisztusba vetett hitünkről, hogy a világnak is megmutassuk, mi a hitünk valódi titka. Az Oltáriszentség megváltásunk misztériumát hordozza. Ennek közös ünneplése igazi közösségi élmény.

A felkészülési idő alkalmat ad az egység megélésére, hitünk elmélyítésére és a valós istenkapcsolat megélésére. A rendezvényekre a szervezők nem csak katolikus, hanem más felekezetek híveit is hívják és várják. Ezáltal az Eucharisztia azon dimenzióját is láthatóvá teszik, miszerint Krisztus egységgé, közösséggé tud formálni mindannyiunkat. Természetesen a nem hívőket is szívesen látják, hisz számos olyan program van, amely révén betekintést kaphatnak a keresztény közösségek életébe. A Kongresszuson elhangzó tanúságtételek, beszélgetések pedig segítik megérteni mit is jelent életünkben az Oltáriszentség és hogyan lesz mindez életünk forrása.

Az előkészítő időszak fontos eseménye az évente több alkalommal szervezett nemzetközi szentségimádás, ami azt jelenti, hogy egy előre meghatározott napon a világ minden pontján egyórás elcsendesedést tartanak. Gáspár István nagymarosi plébános, az Országos Lelkipásztori Intézet igazgatója személyes vallomásában így összegzi: „A szentségimádás számomra összetekintés az Úrral, nézem őt, és ő néz engem, válaszokat keresek életem kérdéseire, és ő szívét adja nekem, azt a látásmódot, ahogy ő tekint a világra, az emberekre. Általa látom meg én is a világ sebeit, megnyit mások felé. Mint egy napfürdő, olyan számomra a szentségimádás, Isten szeretetében vagyok. Ez a napom ékköve, a Krisztus előtt töltött idő felülír mindent, és ott minden a helyére kerül.”

Az ünnepi eseményre készülve imádkozzuk a NEK imáját, azzal a vággyal, hogy egyénileg és közösségileg is közelebb kerüljünk az Eucharisztia titkához és ráhangolódjunk arra a kegyelmi ajándékra, amit a Kongresszus ünnepe által Jézus készített számunkra.

“Mennyei Atyánk, minden élet forrása!

Küldd el Szentlelkedet, hogy az önmagát értünk feláldozó és az Oltáriszentségben jelen levő Krisztust felismerjük és egyre jobban szeressük! Ő Urunk és Mesterünk, barátunk és táplálékunk, orvosunk és békességünk. Adj bátorságot, hogy az ő erejét és örömét elvigyük minden emberhez.

Add, hogy az előkészület ideje és az Eucharisztikus Kongresszus ünneplése egész hívő közösségünk, fővárosunk, népünk, Európa és a világ lelki megújulására szolgáljon! Ámen.”

24

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 2 - 2020

IEC 2020 Maria LÁZÁR

Cu toții pentru toți Sub motto-ul „Toate izvoarele mele sunt în tine” (Ps 87,7) va avea loc al 52-lea Congres Euharistic Internaţional de la Budapesta între 1320 septembrie 2020. Pentru pregătirea acestui eveniment important a fost realizat un program de pregătire pastorală de trei ani.

Primul an s-a concentrat asupra convertirii personale şi aprofundarea relaţiei cu Isus. Cel deal doilea an şi-a propus reînnoirea comunităţilor, o mai bună cunoaştere a Sfintei Liturghii şi modalităţile de a face totul ca ea să devină cu adevărat centrul vieţii şi prilej de întâlnire cu Isus Cristos.

Al treilea an de pregătire reprezintă anul deschiderii. Cristos a dat bisericii această misiune: „Aşadar, mergând, faceţi ucenici din toate neamurile” (Mt 28,19). Misiunea noastră este de a evangheliza, de a-i chema pe fraţii noştri la întâlnirea cu Isus Cristos şi totodată la programele congresului. Comunităţile parohiale (dar şi individual) trebuie să dea mai departe vestea cea bună, bisericile trebuie să devină locuri unde cei veniţi din exterior îşi găsesc locul, se simt bine, ca în casa Tatălui (Lc 15, 11-32). Este important să găsim o cale pentru toate vârstele pe care să-i putem conduce spre credinţă şi bucuria întâlnirii cu Isus Cristos.

Simbolul Congresului Euharistic Internaţional, crucea misionară are o importanţă deosebită.

Impozanta cruce de stejar are 3.20 metri înălţime, este acoperit cu intarzii de bronz şi conţine diferite relicve. A fost realizat în anul 2007 de Ozsvári Csaba şi expus în Bazilica din Esztergom.

Papa Francisc a binecuvântat crucea Congresului Euharistic Internaţional de la Budapesta cu ocazia vizitei „ad limina apostolorum” a episcopilor maghiari la Roma în noiembrie 2017. De atunci ea a fost expusă în bisericile diferitelor localităţi din Ungaria şi diferite ţări învecinate. Cu acest prilej au fost celebrate Sfinte Litughii, adoraţii euharistice. Acest timp petrecut alături de Isus Cristos, întâlnirea cu El ne-a reîmprospătat sufletul.

De mai multe ori pe an au fost organizate sub diferite motto-uri adoraţii euharistice internaţionale. În aceeaşi zi şi oră în diferite colţuri ale lumii credincioşii s-au adunat şi rugat împreună în faţa lui Isus prezent în Preasfântul Sacrament. Începând de la anunţarea Congresului Euharistic Internaţional săptămână după săptămână credincioşii se roagă rugăciunea formulată special pentru această ocazie.

Este o rugăciune frumoasă în care ni se arată cine este pentru noi Isus: tămăduitorul, învăţătorul, prietenul şi hrana. Rostind această rugăciune ne rugăm nu numai pentru acest eveniment, ci pentru reînnoirea spirituală de care are nevoie întreaga lume.

Tatăl nostru ceresc, izvorul oricărei vieți!

Trimite Duhul tău cel Sfânt, ca să-l putem recunoaște pe Cristos, care s-a jertfit pentru noi și este prezent în mijlocul nostru în Sfântul Sacrament al Altarului, și să-l putem iubi din ce în ce mai mult!

El este Domnul și Învățătorul nostru, prietenul și hrana, tămăduitorul și pacea noastră. Dă-ne curaj, Doamne, ca să putem duce puterea și bucuria lui la toți oamenii!

Dă-ne, ca timpul de pregătire și celebrarea Congresului Euharistic să fie spre înnoirea sufletească a întregii noastre comunități de credincioși, a capitalei, a poporului nostru, a Europei și a lumii! Amin.

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 2 - 2020

25

SPIRITUALITATE

O mamă care a născut un întreg popor... de vieți transformate!

A înțeles dorința lui Isus, ca pe mama Sa, Maria, s-o poată vedea în noi! Și privind la mama lui și mama noastră, prin colaborarea cu Duhul Sfânt, Chiara a dat naștere, multor vieți transformate, după voința lui Dumnezeu, care formează un popor de dimensiuni universale, un popor unit prin prezența Domnului și a lui Isus Cristos, în mijlocul său... O Împărăție în care se trăiește după „regula de aur”: „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, face-ți-le și voi la fel, căci în aceasta este cuprinsă Legea și Profeții!” (Mt.7, 12) Acest popor trăiește realitatea fraternității universale: suntem copiii aceluiași Tată, deci, frați între noi.

Unitatea bazată pe iubire, este vizibilă și uimește și astăzi, necreștinii...și gândul ne duce la Biserica Primară, în care păgânii spuneau: ”Uite-i ce mult se iubesc!” Întors de la o întâlnire în cadrul mișcării Focolare „Mariapolis”, Părintele Protopop Greco-Catolic de Oravița, Ovidiu Pop, ne-a mărturisit: „am simțit că acolo era Biserica- așa cum o dorește Isus”. Mărturisesc faptul că am avut parte de aceeași trăire, participând la Castel Gandolfo, la întâlnirea mondială, pe tema educației, în martie 2019, la care au participat aprox. 400 de persoane: Sfânta Liturghie- zilnic, citirea și meditarea Cuvântului lui Dumnezeu … și am exclamat, „Aceasta este Biserica.”

Soțul meu, preot și protopop greco-catolic pentru Caraș-Severin, Marian Ilie Ștefănescu o enumera pe Chiara Lubich printre maeștrii în ale credinței, care au contribuit la reînnoirea lui personală.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru că și noi, cei din Reșița, am fost binecuvântați,

26

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 2 - 2020

prin venirea ca preot paroh romano-catolic, a părintelui Iosif Csaba Pál, acum Episcop al Diecezei de Timișoara, care ne-a făcut cunoscută mișcarea Focolară, charisma unității bazate pe IUBIRE. Această Operă a Mariei era percepută de noi ca soluție pentru rezolvarea problemelor între confesiunile creștine, pentru care era necesară convertirea inimii noastre, despre care Conciliul Vatican II spune: ”Nu există ecumenism fără convertirea inimii”(UR, 7) După Revoluție, soțul meu a fost numit paroh al parohiei greco-catolice din Reșița. Biserica noastră nefiind retrocedată, noi, Comunitatea Română Unită cu Roma nu aveam unde să celebrăm Sfintele Liturghii.

Părintele Iosif Csaba Pál ne-a oferit posbilitatea de a trăi împreună comuniunea, deschizând ușile bisericii Maria Zăpezii. Astfel, cele două comunități catolice au crescut împreună în această spiritualitate a unității bazate pe iubire!

Avem o fotografie ca mărturie a acestei comunități: dintre cei prezenți, fiecare își are propria mărturie despre transformarea vieții în această spiritualitate. Și eu pot să vorbesc despre transformările din viața mea. Am privit la Chiara Lubich, la relația ei de iubire cu Isus, la felul în care, iubindu-L atât de mult, îl vedea în fiecare, putea să facă primul pas spre celălalt.

Am aplicat toate aceste lucruri noi și pline de prospețimea marcată de prezența și lucrarea Duhului Sfânt, în familia mea. O persoană din familie mereu ne producea diferite greutăți, dar seara ștergeam totul „Soarele să nu apună peste mânia noastră” și a doua zi, mă comportam cu acesta de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

SPIRITUALITATE Soacra mea, martoră la acestea, mă întreba: „de ce îl mai ajuți, tu nu vezi ce-ți face?” „Pentru Isus” i-am răspuns și așa, părea că nu mai încetează. Timp de 35 de ani a mers așa. A continua urmărindu-și scopul care nu era după voința lui Dumnezeu, ca la „ceasul Domnului” Dumnezeu începe să schimbe totul.

Susținusem teza de doctorat (2008) Pedagogia Divină- Pedagogia iubirii (prin prisma reînnoitoare a Conciliului Vatican II) și ca recunoștință, am depus-o la picioarele Sfintei Marii, în biserica noastră greco-catolică. În duminica următoare am observat că a dispărut lucrarea mea de lângă statuie. Cu încredere în planul de iubire al Tatălui nostru, mi-am spus că sigur cel care a luat-o are nevoie de ea. După aproximativ o lună, suna telefonul. Era socrul meu, care emoționat mi-a spus: „Acum înțeleg tot. Să continui pe linia iubirii și iertării.”

A început să plângă. Eu deja îi mulțumeam Domnului meu, pentru triumful lui caremi dăruia bucuria adevărată. I-am răspuns: „Taică, vă iubesc cu adevărat, sunteți tată pentru mine!” Vocea mea înlăcrimată, plină de iubire, l-a determinat să spună: „Si eu te iubesc, ești fiica mea!” A meritat, chiar și 35 de ani pentru ca un om să se întâlnească cu iubirea și iertarea Domnului nostru! Pe răbdarea noastră lucrează El. Dar tot El ne dăruiește și răbdarea.

Ceea ce făcusem eu, era doar că l-am descoperit pe Isus răstignit și părăsit în tatăl nostru care avea sufletul plin de răni nevindecate. Am învățat de la Chiara, îmbrățișarea Domnului răstignit și părăsit!

Chiara Lubich este o mamă care naște, chiar și după întoarcerea acasă. Viabilitatea poporului Chiarei vizează veșnicia, Mariapolisul Ceresc în care se adună încet-încet cei care au făcut parte din Mariapolisul pământesc.

Semințele semănate încolțesc, rodesc la timpul lui Dumnezeu, nu al nostru.

Am continuat citirea, meditarea și punerea în practică a Cuvântului Vieții pentru copii și tineri în școlile în care împreună, medităm Cuvântul. Învăț din experiențele împărtășite de frații mei care fac parte din Grupa Cuvântul Vieții la biserică, din experiențele împărtășite de copii la ora de religie!

La ora trecută, la clasa a X-a a Liceului de Arte, la grupa noastră catolică a venit un băiat, Gaby, de la grupa ortodoxă. Era ziua lui de naștere și a venit cu o oră mai devreme.

A întrebat, dacă poate să rămână. „Da, cu

bucurie” i-am răspuns. I-am comunicat lui Gaby că el este darul lui Dumnezeu pentru noi, la ora de religie. L-am felicitat și i-am oferit o carte de rugăciuni. La sfârșit, în rugăciunea noastră, am mulțumit Învățătorului pentru Gaby și l-am rugat să-l însoțească în toată viața lui. Gaby a participat cu noi, la citirea și meditarea Cuvântului Vieții pentru luna martie și a fost de acord cu noi, că regula de aur, poate fi pusă în practică: „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel, căci în aceasta este cuprinsă Legea și Profeții!” (Mt.7, 12) Și noi nu am pierdut ocazia să punem în aplicare, Cuvântul Vieții de luna trecută și pe cel de luna aceasta, să-l primim cu bucurie neobișnuită pe Gaby.

Săptămâna trecută, la ora de religie, Andrei din clasa pregătitoare, a venit cu o pungă de ascuțitori. A spus că dorește să facă bucurie colegilor săi dăruindu-le câte o ascuțitoare.

Sigur, am comunicat aceasta, toți s-au bucurat pentru fapta bună pe care el dorea s-o facă! Cu atâta iubire i-a întrebat și ce culoare doresc.

Am mulțumit lui Andrei și i-am încurajat să facem tot mai multe fapte de iubire. Ajungând în cancelarie, i-am spus mamei băiatuluicolegei mele- ce faptă minunată a făcut Andrei.

Atunci ea mi-a povestit toată frământarea lui de acasă, cum voia să facă o faptă bună. Am aflat că acele ascuțitori au fost câștigate de el la niște concursuri. A voit să dăruiască ceva ce era al lui! Andrei a fost un exemplu pentru părinții lui și pentru noi, care ne-am propus să imităm atitudinile lui Isus față de cei pe care-i întâlnea.

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 2 - 2020

27

REVISTA DIECEZEI ROMANO-CATOLICE DE TIMIȘOARA A TEMESVÁRI RÓMAI KATOLIKUS EGYHÁZMEGYE FOLYÓIRATA ZEITSCHRIFT DER RÖMISCH-KATHOLISCHEN DIÖZESE TEMESWAR anul XXVI Nr. 2 (308-309)

ISSN 1454-1025

Sponsor:

Partener: